Sunteți pe pagina 1din 26

GRUP ŞCOLAR FERDINAND I

CURTEA DE ARGEŞ- ARGEŞ

PROIECT DE DIPLOMĂ
-NIVELUL 3-

CALIFICARE PROFESIONALĂ:
TEHNICIAN ELECTROTEHNIST

CANDIDAT: ÎNDRUMĂTOR PROIECT:


2010

2
TEMA PROIECTULUI:

APLICAŢIILE
ELECTROSTATICII
CUPRINS

1.Argument……………………………………………pg.2
2.Aplicaţii ale electrostatic ii……………………….pg.4
3.Maşina Felici.................................................pg12
4.Filtre electrostatice………………………………..pg.15
5.Probleme de tehnică a securităţii muncii
şi de prevenire şi stingere a incendiilor
la maşinile electrice.......................................pg.17
6.Bibliografie…………………………………………pg.21
7.Anexe………………………………………………..pg.22

4
1.Argument

Aplicaţiile electrostatic ii sunt multe şi importan te.


În general aplicaţiile se bazează pe descărcarea corona pe
efectul triboelec tric şi pe legea lui Coulomb.
Ca aplicaţii ale electrostaticii putem prezenta:
• Motoarele electrostatice la care mişcarea mecanică
rezultă în urma interacţiunii dintre corpurile
electriza te. Puterea acestor motoare în general este
mică, de ordinul watt-ului, se folosesc la alcătuirea
siste melor miniaturizate.
• Motoarele corona sunt cele mai reuşite şi totodată
cele mai simple şi ieftine. Se construiesc motoare
corona de mare viteză cu puteri de până la 10 W la
1000 W.
• Prtecipitarea electrostatică. Prin această operaţie se
înţelege separarea unor particule (solide sau lichide)
dintr- un gaz în care se găsesc în suspensie.
• Separarea electrostatică este operaţia de separare a
unor materiale solide de alte materia le solide (sub
formă de particule mai mari sau mai mici) bazată pe
fenomenul electric.
• Acoperirea electrostatică este operaţia prin care se
poate acoperii suprafaţa unui obiect cu un anumit
materia l uscat sau umed folosind forţe electrostatice.
• Electrografia sau electrofo tografia reprezintă
procedeul de reproducere sau imprima re a unor

5
documente bazate pe formarea de imagini
electrostatice latente.
• Electrometrul este instru mentul electrosta tic cu care
se măsoară diferenţa de potenţial.
• Generatoarele electrosta tice servesc la producerea de
tensiuni înalte prin convertirea energiei mecanice în
energie electrică. Construcţia lor se bazează pe
fenomenul de influenţă electrosta tic.
• Generatorul Van de Graaff. La acest tip de generator
electrostatic transportoru l este din materia l izolant
sarcinile electrice de încărcare provin de la o sursă
auxiliară iar ciclul de funcţionare este continuu.
• Filtre le electrosta tice sau elecrofiltrele se folosesc
pentru:
- precipitarea prafurilo r si a "ceturilor" cu ajutorul
campului electric in electrofiltre;
- desprafuirea gazelor prin trecerea lor prin straturi
absorbante;
- desprafuirea gazelor in instalatii de spalare;
- centrifugarea gazelor cu impurita ti sub forma de
praf. Electrolitul are o camera de precipitare de
forma prismatica sau cilindrica, terminata la partea
inferioara cu un buncar pentru colectarea
particule lor depuse pe electrodul colector.

6
2.Aplicaţii ale electrostaticii

În ultimii ani, aplicaţiile electrosta ticii sunt din ce


în ce mai multe şi mai importan te. În general, aceste
aplicaţii se bazează pe descărcarea corona, pe efectul
triboelec tric şi pe legea lui Coulomb şi sunt foarte
convenabile din punct de vedere al costului.
Motoare electrostatice. În cazul acestor motoare,
mişcarea mecanică rezultă în urma interacţiunii dintre
corpuri electriza te. Există o mare varietate de motoare
electrostatice, care au diverse caracteristici. În general,
puterea acestora este mică, de ordinul wattului, şi se
folosesc în special la alcătuirea sisteme lor miniatu riza te.
Motoarele corona (Poggendorff, 1867) sunt în
prezent cele mai reuşite, fiind totodată şi cele mai simple
şi ieftine. Principiul de funcţionare a acestora se înţelege
dacă ne închipuim un disc de sticlă (rotorul) ce se poate
roti într- un plan vertical, între câteva perechi de piepteni
cu dinţi ascuţiţi din metal (fig. 1). Perechile
de piepteni sunt puse în legătură cu polii
unui generator electrostatic, astfel ca
electriza rea lor să alterneze ca semn. Prin
descărcarea corona, pe porţiunea de disc din
faţa unei perechi de piepteni, sedepun ioni
cu sarcini de acelaşi semn ca al pieptenilor
(de exemplu, pozitivi). În consecinţă, o

7
pereche de piepteni respinge porţiunea de disc precedentă
pe care s-au pulverizat, prin fig. 1
descărcarea corona, particule electrizate negativ; astfel
discul se roteşte.
În prezent se pot construi motoare corona de mare
viteză (12000 rot/minut), cu puteri de la 10 W la 1000 W
şi cu un randament de circa 60%, când funcţionează sub o
tensiune de la 8 kV până la 15 kV.
Motoarele cu electreţi (Gubkin, 1961), se
construiesc cu puteri de până la un watt.
Precipitarea electrostatică. Prin această operaţie se
înţelege separarea unor particule (solide sau lichide)
dintr- un gaz, în care se găsesc în
suspensie.
Un precipitator electrosta tic (filtru
electrostatic ) este construit dintr-un
cilindru 1, numit electrod colector,
prevăzut cu două tuburi; prin tubul inferior
2 intră gazul cu particule în suspensie şi
prin cel inferior 3, gazul iese purificat.
Coaxial cu cilindrul se întinde un fir
conductor 4, care trece printr-un dop izolat
5 prins de capacul cilindrului; greutatea 6 serveşte la
întinderea firului (fig. 2). fig. 2
Firul conductor, la care se aplică un potenţial de
ordinul câtorva zeci de kilovolţi, constituie electrodul de
descărcare corona. Prin această descărcare, se producioni
de acelaşi semn cu sarcina de pe fir, care se deplasează
în interiorul cilindrului sub acţiunea câmpului electric.
Particule le din gaz, deplasându-se printre ioni, se
ciocnesc cu aceştia; astfel, ionii se ataşează de suprafaţa
particule lor care devin purtătoare de sarcini electrice.
Particule le, acum electrizate, sunt respinse de fir şi se

8
deplasează spre electrodul colector la suprafaţa căruia
aderă.
Precipita rea electrosta tică este mult aplicată în
industria cimentului, hârtiei, oţelului, fosfaţilor etc., la
rafinarea petrolului şi în alte industrii care determină
poluarea atmosferei prin fum şi praf.
Separarea electrostatică. Această denumire se dă în
mod curent operaţiei de separare a unor materiale solide
de alte materia le solide, care sunt sub formă de particule
mai mari sau mai mici, bazată pe fenomene electrice.
Prima fază a operaţiei de separare constă în
electriza rea particulelor solide. Aceasta se poate realiza
prin efectul triboelectric, prin bombardare cu electroni
sau ioni şi prin influenţă.
Dacă materiale le sunt dielectrice, cum sunt cuarţul
şi apatita, se sfărâmă în particule, se spală, se usucă şi se
fac să cadă într-un coş (1) (fig. 3). În acest caz,
electriza rea particulelor se
produce prin efect
triboelec tric. Particulele de
cuarţ se electrizează negativ,
iar cele de apatită pozitiv. A
doua fază a operaţiei constă în
separarea propriu-zisă a
particule lor electriza te, cu
ajutorul unui câmp electric realizat cu generatori de
fig. 3
tensiuni e.m. cuprinse între 10 kV şi 100 kV (2). Acest
procedeu de sortare selectivă este mult utiliza t la
îmbogăţirea minereurilor într-un anumit compus ca:
apatita, zicon, rutil etc. Sau la purificarea cerealelor.
Acoperirea electrostatică. Aceasta reprezintă suma
proceselor prin care se poate acoperi suprafaţa unui
obiect oarecare, cu un anumit material uscat sau umed,

9
folosind forţe electrostatice. Procesele sunt diverse şi
variază după caz.
În mare, un proces de depunere a unui strat dintr-un
materia l pe o suprafaţă constă în pulverizarea
materia lului (lichid sau solid), în electrizarea
particule lor produse prin pulverizare şi în dirijarea
acestora spre suprafaţa obiectului cu ajutorul unui câmp
electric.
Îmbrăcarea sau acoperirea electrostatică se foloseşte
mult la vopsirea diverselor obiecte industriale, la
acoperirea automobile lor cu un strat de protecţie, la
depunerea unei pături foarte subţiri dintr-un material
special pe suprafeţele foilor de hârtie pentru ca tipărirea
să fie reuşită, la producerea glaspapiru lui etc.
Electrografia. Electrografia, sau electrofo tografia,
reprezintă procedeele de reproducere sau de imprimare a
unor documente, cărţi etc., bazate pe formarea de imagin i
electrostatice latente; procedeul cel mai răspândit, de
care ne vom ocupa în continuare, este cunoscut sub forma
de xerografie.
De fapt, xerografia este o aplicaţie a electrosta tic ii
şi a fotoconductibilităţii în acelaşi timp, care a fost
inventată de Carlson şi care începând cu anul 1950 se
foloseşte în toată lumea.
Acest procedeu de reproducere a imaginii a unui
obiect (pagină etc.), constă dintr-un lanţ de câteva
procese, fără a se face uz de presiune. Pe o plac[ de
metal (Al), se depune un strat foarte subţire (20-30 µm)
dintr- un material fotoconductor de rezistiv itate mare
(10 1 1 -10 1 4 Ωm), cum este seleniul amorf, pulberea de
oxid de zinc, antracenul etc. Uneori, între stratul
fotoconductor şi placa metalică se depune un strat de
blocare cu grosimea de ordinul zecilor de ångströmi (20-

10
50 Å), constituid dintr-un materia l izolant de
rezistivita te foarte mare (10 1 6 Ωm), cum este alumina.
Prima operaţie constă în electrizarea suprafeţei
stratului fotoconductor. Procedeul folosit în prezent
pentru electrizarea suprafeţei fotoconductoru lui cu
sarcini de densitate constantă se
bazează pe bombardarea cu ioni de
acelaşi semn ca şi sarcina unui fir
(cu grosimea de ordinul zecilor de
mm) supus unei tensiuni de circa 5
kV, prin intermediul unei
descărcări corona, in aer, care se deplasează paralel cu
suprafaţa şi fig. 4
la o distanţă mică de aceasta (fig. 4). Prin influenţă,
placa suport de aluminiu se electrizează negativ şi astfel
stratul fotoconductor este supus acţiunii unui câmp
electric E. Electrizarea stratulu i fotoconductor se face la
întuneric.
A doua operaţie conduce la formarea imaginii
electrostatice latente. Când
suprafaţa exterioară a stratului
fotoconductor este expusă acţiunii
imaginii optice (fig. 5), fotonii fac
să apară în fotoconductor perechi
electron- gol care ajunge la feţele
electriza te (faţa exterioară a
stratului fotoconductor şi faţa
interioa ră a suportului de
aluminiu). Sarcina de pe suprafaţa fig. 5
fotoconductorului scade în mod inegal în diverse regiuni
ale acesteia: în locurile unde ilumina rea este mai intensă,
sarcina superficia lă scade mai mult decât în locurile în
care iluminarea este mai slabă. Această sarcină
superficia lă a stratului fotoconductor, care variază de la

11
un punct la altul al suprafeţei, constitu ie imaginea
latentă electrostatică.
Dezvoltarea imaginii electrostatice este a treia
operaţie şi constă în a face vizibilă această imagine
constituită din sarcini electrice. Cel mai simplu
developator este o pulbere de particule pigmentate, cum
sunt cele de carbon, care se pulverizează pe suprafaţa
stratului fotoconductor. În timpul pulverizării,
particule le fin divizate de carbon se electrizează prin
frecare; apoi acestea se depun în mod inegal pe stratu l de
fotoconductor (prin atracţie electrosta tică) în funcţie de
densitatea sarcinilor superficiale şi redau imaginea
obiectului.
Urmează apoi transferul imaginii. Această operaţie
se poate efectua folosind hârtie obijnuită ; apăsând foaia
de hârtie pe suprafaţa stratului fotoconductor, particulele
pigmentate (carbonul) aderă la hârtie şi astfel imaginea
este transferată.
Operaţia ultimă constă în fixarea imaginii; aceasta
se realizează prin încălzire, prin fuziunea unui liant, prin
umezire cu vapori şi prin alte procedee în funcţie de
restul operaţiilor şi de materia lele folosite. În ultimul
timp s-au obţinut şi imagini colorate.
Electrometre. Principiul de construcţie.
Electrometrele sunt instru mente electrostatice cu care se
măsoară diferenţe de potenţial. Construcţia acestora se
bazează pe interacţiunea dintre elementele unui siste m de
conductoare, ale căror potenţiale se menţin constante.
Frecvent, acest sistem de conductoare constituie un
condensator deformabil. Dacă una dintre armături se
poate deplasa faţă de cealaltă, având loc o translaţie a
acesteia după o direcţie anumită (Ox), atunci forţa
electrostatică ce acţionează asupra armăturii se
echilibrează cu forţe antagoniste (de natură mecanică),

12
prin intermediul unui sistem de balanţă. Pe acest
principiu este construit electrometru l absolut cu platane
(W. Thomson), cu care se pot efectua măsurători în
valoare absolută a diferenţelo r de potenţial şi care se
foloseşte extrem de rar.
Dacă deplasarea constă dintr- o rotaţie a armăturii
mobile în jurul unui ax fix, atunci momentul cuplului
forţelor electrosta tice se echilibrează cu momente
antagoniste mecanice datorate torsiunii unui fir. Astfel
este construit electrometrul cu cadrane al lui W.
Thomson, care face parte din electrometrele relative ce se
folosesc în laboratoare datorită sensibilităţii lui şi a
posibilită ţilor de măsură variate pe care le oferă. Cu
acest electrometru se pot măsura, fără a se perturbacâtu şi
de puţin regimul de funcţionare a reţelei de studiat,
tensiuni de valori cuprinse între aproximativ 100 V şi 10 -
4
V, intensităţile de curent (10 - 1 5 A) şi rezisten ţe (10 1 2 Ω);
se pot măsura cu acest instrument şi sarcini electrice de
până la 10 - 1 5 C.
În continuare se va expune numai principiul de
funcţionare al acestui electrome tru. O armătură B a
condensatorului se roteşte în jurul unui ax fix în faţa
celeilalte armături A (fig. 6). Momentul cuplului forţelor
electrostatice

tinde să crească partea armăturii fixe care este acoperită


de cea mobilă, până când θ are
valoarea cea mai mare posibilă ; acest
moment (Γ) se echilibrează cu un
moment al unui cuplu de torsiune
(Γ') care este proporţional cu unghiul
de rotaţie : Γ'=K'θ. Pentru aceasta,

13
armătura mobilă este suspendată de un fir cu torsiune e,
după axa de rotaţie.
fig. 6
Când dC/dθ nu depinde de θ, atunci

Condiţia acesteia este


îndeplinită dacă iniţial sectorul B acoperă o porţiune
suficient de mare din sectorul A.
După o schemă de principiu asemănătoare se
construiesc şi voltmetrele electrostatice ; cu acestea se
măsoară în general tensiuni ridicate (mii de volţi).
Generatoarele electrostatice. Generatoarele
electrostatice servesc la producerea de tensiuni înalte
(10 3 V–10 7 V), prin covertirea energiei mecanice în
energie electrică. Construcţia celor mai multor
generatoare electrosta tice se bazează pe fenomenul de
influenţă electrostatică. Acestea se folosesc la efectuarea
unor experienţe de electrostatică sau de fizică nucleară şi
adesea fac parte din componenţa unor instalaţii de
aplicare în practică a electrosta tici. Curentul pe care îl
pot debita generatoarele electrosta tice nu depăşeşte
câţiva milia mperi. În continuare, vom descrie numai
câteva generatoare care sunt cunoscute şi care diferă prin
modul de funcţionare. Deseori aceste generatoare sunt
înlocuite prin dispozitive care sunt alimen tate în curent
alternativ.
Electroforul. Acest generator electrostatic, deosebit
de simplu, a fost descoperit de A. Volta (în anul 1775).
În componenţa acestuia intră un disc de
dielectric (din sulf, parafină, dielectrină
etc.) turnat ăîntr-o tavă metalică pusă la
pământ, prevăzută cu un cui metalic M
al cărui capăt superior iese puţin din

14
discul de izolant (fig. 7). A doua parte a maşinii este un
fig. 7
disc metalic T, prevăzut cu un mâner izolant.
Electroforul poate fi complet cu un cilindru Faraday C.
Prin frecarea cu blană de pisică, dielectricul se
electrizează, având pe suprafaţă sarcini negative (de
exemplu) dacă s-a folosit parafină. Discul metalic T,
aşezat pe discul de parafină, se electrizează prin
influenţă ; sarcini negative de pe acesta se scurg în
pământ prin cuiul M. Ridicând discul T, acesta rămâne
electriza t pozitiv (fig. 7). Sarcinile produse în T pot fi
transporta te în interiorul unui cilindru Faraday (cu un
corp de probă), care se va electriza prin contact. Operaţia
de transport se poate repeta, chiar dacă potenţialul
discului T este mai mic decât al cilindrulu i (căci
sarcinile electrice se distribuie numai pe suprafaţa
conductoarelor). Cu electroforul se pot obţine potenţiale
de ordinul a 10 3 -10 4 volţi. Orice generator electrosta tic
se compune dintr-un inductor I de la care se iau
sarcinie lectrice prin unfluenţă, un transportor T şi un
colector C.
Generatorul Wimshurst. Acest generator, puţin
folosit, funcţionează pe baza aceloraşi fenomene ca şi
electroforul, numai că ciclul de operaţii se repetă cu o
frecvenţă mare, datorită construcţiei sale. O asemenea
maşină poate furniza tensiuni până la 10 5 volţi şi curenţi
până la 10 - 4 amperi; aceste limite sunt determinate de
scânteile care apar între diversele piese ale maşinii şi
izolanţii din care este construită.

3.Maşina Felici

15
La acest tip de generator electrostatic transportu l T
este tot conductor (metalic), insă sarcina electrică Q
provine de la o sursă auxiliară de tensiune, iar procesul
prin care se ridică potenţialul sarcinilor electrice este
diferit. Modul de funcţionare se poate explica referindu-
ne la schema electrome trulu i cu cadrane (fig. 6), din care
să lipsească firul de torsiune. Când cele două armături
sunt faţă în faţă, dacă pe condensator se află sarcina
electrică Q şi capacitatea acestuia este C M , având
valoarea maximă, tensiunea între armături este minimă
V m =Q/C M .
Sistemul fiind izolat, Q rămâne constant, să rotim
armătura mobilă de un unghi θ astfel ca să acopere o
porţiune minimă a armăturii fixe. În noua poziţie,
capacitatea C m a condensatorulu i fiind minimă, tensiunea
dintre armăturii creşte la valoarea V m =Q/C m ; ţinând
seama de ultime le două relaţii, se obţine:

Energia electrică provine din lucru mecanic de rotire


a armăturii mobile, efectuat contra forţelo r electrosta tice
de atracţie dintre armături. Cu cât raportul C M /C m este
mai mare, cu atât mai mare este şi câştigul în energie
electrică.
După utilizarea acestei energii în exterior,
întoarcerea armăturii mobile în poziţia iniţială făcându-
se fără să fie necesar un lucru mecanic, se repetă ciclul
pentru a faca ca maşina să funcţioneze în permanenţă.
Unele variante ale acestui tip de generator
electrostatic, la care tensiunea de excitaţie provine de la
un dinam, pot furniza tensiuni pâna la 2·10 5 volţi şi
curenţi de 1mA, fără ca dimensiunile liniare ale acestora
să depăşească 40 cm. La aceste maşini, în construcţia

16
cărăra se evită orice piesă cu muchii sau vârfuri,
randamentul este mult mai ridicat decât la alte tipuri,
atingând uneori performanţe de 90%; de aceea sunt
singurele maşini electrosta tice care se folosesc şi ca
motoare.
Generatorul Van de Graaff (inventat
în anul 1933). La acest tip de generator
electrostatic, transportoru l este din materia l
izolant, sarcinile electrice de încărcare
provin de la o sursă auxiliară, iar ciclul de
funcţionare este continuu. Alte deosebiri
ies în evidenţă prin descrierea construcţie i
şi funcţionării (fig. 8).
Transportorul constă într-o curea
izolantă (mătase, bumbac cauciucat etc.) fig. 8
sprijinită pe doi scripeţi rotiţi de un motor, cu o viteză
de câteva mii de ture pe minute. Sarcinile electrice
provenite de la un generator de curent continuu, având
t.e.m. de ordinul a 10 4 V, trec pe transportor prin
intermediul unui pieptene A. De aceea, este necesar ca
t.e.m. a sursei auxiliare să fie de acest ordin de mărime.
În urma ionizării aerului datorită câmpului electric intens
creat de pieptene, ionii pozitivi se fixează pe curea, iar
cei negativi neutralizează sarcinile de pe pieptene.
Sarcinile pozitive de pe bandă determină apariţia de
sarcini negative (-Q) pe suprafaţa interioară a sferei S,
care joacă rolul cilindrulu i lui Faraday (colector) şi
sarcini pozitive (+Q), în aceeaşi cantitate, pe suprafaţa
exterioară a sferei. Sarcinile negative neutralizează
sarcinile pozitive de pe partea care coboară a curelei,
prin intermediul altui pieptene B. Prin acumularea
sarcinilor pe suprafaţa exterioară a sferei, acesteia îi
creşte mereu potenţialul după formula

17
dacă nu este depăşită valoarea câmpului creat de sferă
care permite descărcarea în aer. Se cunosc şi alte moduri
de a dispune pieptenii pentru a face ca sarcinile de pe
curea să determine apariţia sarcinilor pe suprafaţa
exterioară a sferei. Când maşina funcţionează, înaintarea
curelei întâmpină o reuistenţă din ce în ce mai mare din
partea sarcinilor pozitive de pe suprafaţa exterioară a
sferei.
Folosindu- se sfere de rază mare (până la R~10 m),
pentru a nu se produce câmpuri electrice intense (de cam
10 4 V/cm) care să facă aerul (gazul) conductor, închizând
întreaga maşină dintr- o incintă plină cu un gaz greu
ionizabil, cum este freonul (CH 2 F 2 ), sub presiuni de
câteva atmosfere (10 atmosfere) pentru a fi şi mai greu
ionizabil şi folosind izolanţi buni, se pot construi
generatoare care să furnizeze tensiuni de până la 10 7 V şi
curenţi de câţiva milia mperi (5 mA), puterea ajungând să
fie de ordinul a 100 kW. Folosind două generatoare Van
de Graaff, ale căror sfere sunt încărcate cu sarcini de
semne contrare, valoarea tensiunii se poate dubla.
Acest tip de generator electrostatic, care se prezintă
în diverse variante (cum este aceea a lui Pauthenier
(1939) având ca transportor un curent de aer încărcat cu
pulberi izolante care circulă cu mare viteză (50 m/s))
este folosit la realizarea a diverse experimente unde se
cer particule electrizate de mare energie.

4.Filtre Electrostatice

18
Dezvoltarea industria la acceletrata a societatii
omenesti a condus la o poluare accestuatat a mediului
inconjurator: aer, apa, sol. De exemplu, deja in anul
1968, noxele (CO, SO2, NO2, pulberi, hidrocarburi)
eliberate in atmosfera, provenind din activitati
industriala, din producerea energiei si din transporturi,
erau estimate, numai in SUA, la circa 177 milioane
tone/an. S-au adoptat masuri legislative care impun
agentilor economici sa utilizeze dispozitive adecvate
pentru a diminua cat mai mult posibil poluarea
atmosfere i prin activita tile industria le desfasurate. Ca
urmare, au fost dezvoltate diferite procedee pentru
epurarea gazelor:
- precipitarea prafurilor si a "ceturilor" cu ajutorul
campului electric in electrofiltre;
- desprafuirea gazelor prin trecerea lor prin straturi
absorbante;
- desprafuirea gazelor in instalatii de spalare;
- centrifugarea gazelor cu impurita ti sub forma de praf.
Dintre aceste procedee desprafuirea electrostatica este
cea mai performanta tehnica de captare a suspensiilor
aflate in prafurile si gazele industriale rezultate din
diverse procese tehnologice. Aceasta metoda numita si
precipita re electrosta tica, a fost inventata in anul 1905.
Dispozitivul utiliza t in aceasta tehnica este numit filtru
electrostatic sau electrofiltru.
Electrolitul are o camera de precipitare de forma
prisma tica sau cilindrica, terminata la partea inferioara
cu un buncar pentru colectarea particule lor depuse pe
electrodul colector. Camera de precipita re este prevazuta
cu un siste m de admisie a gazului impurificato r care,
dupa trecerea prin campul electric dintre electrodul de
inalta tensiune si electrodul colector, este curatat de
impuritati si eliberat in atmosfera printr- un sistem de

19
evacuare. Cei doi electrozi sunt legati la o sursa de inalta
tensiune. Intre ei se genereaza un camp electric.
Deoarece electrodul de inalta tensiune este foarte subtire
(are diametrul cuprins intre 1 si 8 milimetri), campul
electric este neuniform radial, liniile de camp sunt mai
dense in vecinatatea firului unde, prin urmare, si
intensitatea campului este mai mare.
Electronii liberi din gaz sunt accelerati foarte puternic
radial si produc, prin ciocniri, alti electroni si ioni
pozitivi si negativi. Ionii pozitivi sunt atrasi de elctrodul
central filiform si produc, prin bombardarea acestuia, noi
electroni. Se genereaza astfel o descarcare electrica
numita descarcare corona. Ea se manifesta sub forma
unei teci luminoase foarte subtiri, in jurul firului central,
presarata de puncte stalucitoa re foarte apropiate intre
ele. Aparitia ionilor pozitivi si negativi in zona de
descarcare electrica face ca particulele care impurifica
gazul sa se incarce electric in timpi foarte mici (<0,1
secunde) deoarece intr-un cm3 din zona de descarcare
sunt circa 10 la a 9-a ioni negativi. Particule le de
impuritati incarcate electric sunt apoi antrenate de
campul electric spre electrodul de colectare unde se
depune. Ele se neutralizeaza electric la contactul cu
peretele si cad, sub actiunea greutatii, in buncarul din
partea inferioara a camerei de precipitare. Un astfel de
filtru electrosta tic Cottrell poate ajunge la o eficienta de
pana la 99%. Trebuie insa sa precizam ca el permite
numai curatarea aerului de impuritati prezente sub forma
unor mici particule solide (praf). Purificarea aerului de
noxe gazoase (de exemplu, SO2) nu se poate realiza pe
calea precipitarii electrostatice. Pentru aceasta sunt
necesare metode mai complica te si, in general, mai
costisitoare.

20
5.Probleme de tehnică a securităţii muncii şi de
prevenire şi stingere a incendiilor la maşinile
electrice

Probleme generale. Electrocutările au loc când


omul atinge concomitent două elemente bune conductoare
de electric icitate, între care există o diferenţă de
potenţial.
Partea izolantă a corpului omenesc o constituie
numai pielea, rezistenţa electrică a ei variind între 1000
şi 100000 Ω, în funcţie de individ şi de condiţiile în care
se face contactul cu elementul sub tensiune. De aceea,
pentru fiecare individ se consideră o tensiune
periculoasă, în condiţii date, dacă produce un curent prin
corpul omului I h ≥10 mA. La I h ≥15 mA, omul nu se mai
poate elibera singur de sub acţiunea curentului electric,
iar la I h ≥90 mA, încetează funcţionarea inimii.
Contactul cu elemente care fac parte din circuite le
curenţilor de lucru, cum sunt conductoarele neizolate,
constituie atingerea directă, iar contactul cu un element
care intră accidental sub tensiune, datorită unor
defecţiuni sau avarii, cum sunt carcasele maşinilor şi
instala ţiilor electrice constitu ie atingere indirectă .
Mijloacele individuale de protecţie şi măsuri
organizatorice. Persoanele care în timpul lucrului pot
produce atingeri directe trebuie să utilizeze ca mijloace
individuale de protecţie mănuşile şi încălţămin tea de
cauciuc, scule cu mânere izolante. În tot timpu l lucrului
vor avea grijă să nu închidă circuite electrice prin
atingeri concomitente a două părţi ale corpului (mână-

21
mână, mână-picior, mână-cap, mână-şi alte părţi ale
corpului).
Organizarea locului de muncă impune îngrădirea şi
semnaliza rea prin plăci avertizoare la dispozitivele de
acţionare a întrerupă toarelo r că se lucrează şi să nu se
închidă. De aceea, nu este permisă luarea plăcilor
avertizoare sau închiderea întrerupătoare lor deschise fără
a se convinge că nu există nici un pericol de
electrocuta re la toată reţeaua care se pune sub tensiune.
Pentru înlăturararea electrocutărilor, trebuie ca
înainte de începera oricărei lucrari să se verifice dacă
sunt luate toate măsurile posibile de protecţie, deoarece
experienţa a arătat că nici un mijloc de protecţie nu poate
fi considerat suficient
Orice neatenţie , glumă sau act inconştien t de
„curaj“ în nerespectarea regulilor de electrosecurita te
poate costa viaţa sau vieţi omeneşti.
Protecţia muncii este un ansamblu de măsuri tehnice,
sanitare şi organizatorice, având ca scop ocrotirea vieţii
şi sănătăţii celor ce muncesc în timpul procesului de
producţie şi asigurarea unor condiţii optime de muncă.
În ţara noastră statul acordă o deosebită atenţie
creării la locul de muncă a unor condiţii nepericuloase,
care să asigure deplina securitate a muncii.
Spre deosebire de cele mai multe tipuri de instala ţii,
la care pericolele posibile sunt sesizate de simţurile
omeneşti, la instala ţiile electrice, tensiunea electrică nu
poate fi astfel sesizată, pentru ca omul să fie prevenit
asupra pericolului posibil.
Efectele curentului electric asupra corpului
omenesc. În cazul în care omul atinge simultan două
corpuri bune conductoare de electricitate între care există
o diferenţă de potenţial electric, de exemplu, două
conductoare electrice neizolate, corpul său va fi străbătu t

22
de un curent electric, accident care se numeşte
electrocutare.
Electrocutare poate avea loc prin atingerea directă a
părţilor din circuite le electrice, sau prin atingerea
indirectă, adică atingerea unei părţi metalice care nu face
parte din circuitul electric, dar este pus accidental sub
tensiune, de exemplu carcasa unui motor electric cu
izolaţia înfăşurării deteriorată.
Tensiunea la care este supus omul la atingerea unui
obiect intrat accidental sub tensiune este numită tensiune
de atingere.
Efectele trecerii curentului electric prin corpul
omului sunt: şocul electric şi electrotraumatismele.
Protecţia împotriva electrocutării prin atingere
directă. Principalele măsuri pentru evitarea
electrocută rii prin atingere directă involuntară sunt:
• Proiectarea şi construirea instalaţiilo r şi
echipamentelor electrice astfel încât elementele
aflate normal sub tensiune (conductoare, borne,
bare) să nu poată fi atinse întâmplător, iar
producerea unor arcuri electrice să nu poată da loc
la arsuri. Pentru aceasta se foloseşte închiderea în
caarcase de protecţie împotriva atingerii, izolarea
electrică a elementelor sub tensiune, amplasarea
conductoarelor la înălţimi inaccesibile atingerii
întâmplă toare, îngrădirii care să nu permită trecerea
persoanelor spre elementele aflate sub tensiune,
blocării electrice şi mecanice în instala ţie;
• Folosirea unor pardoseli din materiale izolante ;
• Folosirea unor tensiuni reduse.
Protecţia împotriva electrocutării prin atingere
directă. Pentru evitarea electrocutării prin atingerea unor
elemente aflate accidental sub tensiune se iau
următoare le măsuri:

23
Legarea la nul constituie o măsură principală de
protecţie pentru utila je fixe sau mobile, alimenta te de la
reţele cu nul, care au punctul neutru al sursei de
alimenta re legat la pământ. Carcasele metalice ale
echipamentelor electrice sunt legate printr- un conductor
de secţiune suficient de mare, la conductorul nul de
protecţie.
Legarea la pământ constituie o măsură principală
de protecţie pentru utila jele şi aparatele fixe sau mobile,
mai ales a celor alimentate de la reţele izolate faţă de
pământ. Se poate folosi ca mijloc suplimentar de
protecţie în instala ţiile de protecţie prin legarea la nul.
Carcasele metalice ale echipamentelor electrice sunt
legate printr- un conductor de legare la pământ la o priză
de pământ. Curentul de defect se închide prin rezisten ţa
izolaţie i reţelei faţă de pământ R i z şi în cea mai mare
parte prin instalaţia de legare la pământ, iar tensiunea de
atingere rămâne nepericuloasă. Ea este cu atât mai mică,
cu cât rezistenţa instala ţie i de legare la pământ este mai
mică.

24
6.BIBLIOGRAFIE

Aparate şi echipamente electrice - Alexandru Iulian


Stan, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1992
Maşini, Aparate, acţionări şi Automatizări- Năstase
Bichir, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1993.

25
7.ANEXE

26