Comuna Cristian , din judetul Brasov , vechi sat sasesc cu case

masive cu porti inalte , respira inca aerul trecutului prin pastrarea traditiilor
populare sasesti .
Ca primar al comunei Cristian, am reusit in fiecare an sa organizez cu
sprijinul comunitatii sasesti , Sărbătoarea Mestecenilor, cunoscută şi sub
numele de Maialul Rusaliilor , serbare câmpenească, preluată de la saşi.
“Maialul” a fost şi este o serbare populară, de joc şi voie bună,
dedicată celui mai frumos anotimp, primăvara, organizată în ultima
duminică a lunii mai, şi se suprapune cu sărbătoarea ortodoxă a Rusaliilor .
Asadar ca primar al unei comunei cu importanta minoritate saseasca,
am pregatit acest eveniment care se va desfasura pe o perioada de trei
zile , timp in care comuna va imbraca straie de sarbatoare, de la care nu
lipsesc parada portului popular sasesc , spectacole de muzică populară şi
uşoară, dans modern şi sportiv, tarabe cu mestesugari , jocuri si concursuri
pentru copii .
Locatia ce am ales-o impreuna cu organizatorii acestui eveniment
este platoul însorit, liniștit și pitoresc, de la poalele muntelui Magura , în
marginea pădurii seculare de stejari a Comunei Cristian.
In sâmbăta Rusaliilor, băieţii merg cu căruţele la pădure, ca să taie
mesteceni pe care îi aduc în sat şi pe care, seara târziu, îi pun la porţile
caselor cu fete "gata de maritat " , unde sunt recompensaţi cu prăjituri şi
vin.
A doua zi de Rusalii, sătenii şi preoţii ies să sfinţească câmpul, pentru
a fi ocrotit de grindină şi vifor .Intr-un alai lung deschis de prapuri pe ale
căror cruci s-au legat cununi împletite din fire de grâu din holdele anului în
curs, bătrâni, tineri şi copii se îndreaptă, în frunte cu preoţii spre crucea de
la marginea satului pentru a o impodobi cu coronita de grau .
În ziua de Rusalii, toţi sătenii îmbrăcaţi în costum popular românesc,
după slujba de Rusalii pornesc spre poienita generoasa de la marginea
padurii pentru a sarbatori cu joc si voie buna traditiile sasesti care sunt
parte a istoriei noastre si care ne mentin uniti cu minoritatile .
 MATERIAL NET

Totodată am început să readucem la viață multe din vechile noastre obiceiuri.

Astfel principalele evenimente încep primăvara cu marele Fasching (carnavalul),
Tanz in den Mai (dansul la început de mai), urmează Kronenfest, apoi o
petrecere cu grătar la iarbă verde (Grillfest) și Kathreinenball (prin tradiție ultima
serbare înainte de Advent, n. red.). Aceste obiceiuri sunt parte a istoriei noastre, a
sașilor din Transilvania. Aici, în Germania ne-am integrat, dar tradițiile noastre
străvechi ne mențin uniți. Și apoi, de la o vârstă încolo, ținutul din care te tragi
devine parcă tot mai prezent, mai important. De aceea păstrăm tradiția".

Locația viitoarei mănăstiri este între Municipiul Brașov și comuna Cristian,

la interferența hotarelor celor două localități, pe un platou însorit, liniștit și
pitoresc, la poale de munte, în marginea pădurii seculare de stejari a
Comunei Cristian, la nici zece minute de la ieșirea din orașul Brașov, spre
comuna Cristian.
Pentru construirea mănăstirii, apelăm la sprijinul Dumneavoastră, care
poate fi în bani și/sau în materiale de construcţie. După primirea
sponsorizării, vă vom informa în mod obligatoriu și foarte exact, asupra
modului de utilizare a banilor sau a materialelor de construcție, demersuri
ce vor fi justificate în totalitate prin documente fiscale conforme cu legile în
vigoare.
Pentru implicarea Dumneavoastră în acest proiect, noi viețuitorii schitului
mai sus numit, vă asigurăm că veți fi pomeniți la slujbele ce vor avea loc
aici. De asemenea, printr-o prezentare inedită si utilă, ctitorii de seamă ai
acestui locaș de cult vor fi trecuti într-o carte de prezentare a
binefăcătorilor, realizată într-un mod artistic deosebit și ușor de vizualizat,
ce va fi amplasată la intrarea în biserica mare și paraclisul mănăstirii.
Vă chemăm deci pe fiecare după putința și dragostea lui, să aveți bucuria și
binecuvântarea de a fi pus umărul la construirea acestui lăcaș mănăstiresc,
strigând fiecare în inima sa, ca și Apostolul Petru pe Muntele Taborului,
cuprins de bucuria și dorința de a zidi lăcaș bunului Dumnezeu: <<
Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie
una, lui Moise una, şi una lui Ilie. (Matei 17.4)>>.
prin armindenii puşi la fiecare casă unde sunt fete de măritat. În sâmbăta
Rusaliilor ei se organizează pleacă la pădure, cu căruţele sau cu tractorul
cu remorcă, să taie armindenii (carpeni sau mesteceni). Fiecare fecior îşi
alege un arminden pentru drăguţa lui. Ajungând în sat, ei merg pe la fiecare
fată de măritat pentru a împodobi stâlpii porţilor şi ai caselor. Dimineaţa,
fetele se mândresc cu armindenii puşi şi îi servesc pe feciori cu rachiu şi
hencleş.
În ziua de Rusalii, toţi sătenii îmbrăcaţi în costum popular românesc, merg
la biserică, iar după slujbă se porneşte jocul. De asemenea, a doua zi de
Rusalii se ieşea la pădure, unde se făcea maial, jucându-se jocuri
populare.
În porturi populare vechi de un secol
După datină, a doua zi de Rusalii, chirpărenii merg să sfinţească holdele,
pentru ca acestea să fie protejate de orice le-ar putea dăuna (vifor, grindină
sau dăunători). După terminarea slujbei religioase, într-un alai lung deschis
de prapuri pe ale căror cruci s-au legat cununi împletite din fire de grâu din
holdele anului în curs, bătrâni, tineri şi copii se îndreaptă, în frunte cu
preoţii spre crucea de la marginea satului (crucea din Săş). Pe toţi îi unesc
costumul popular şi cântările religioase cântate în cor. Portul popular pe
care oamenii îl îmbracă în această zi de sărbătoare e vechi, unele pieptare,
ii sau catrinţe datează de peste 100 de ani. Inevitabil,  atenţia îţi este atrasă
de „vălitoarele“ care astăzi sunt tot mai rare. Tehnica aşezării văliturii pe
cap este complicată şi puţini o mai cunosc, mai ales că un ştergar are o
lungime de doi metri. Lângă cruce, slujba religioasă îşi urmează cursul,
preoţii rostind rugăciuni ca holdele să fie apărate de vreme mare sau de
dăunători, iar recoltele să fie bogate. În timp ce cununa de spice împletită
de una din femeile în vârstă din sat este aşezată pe cruce, în câmp răsună
versurile pricesnelor.
La reuşita spectacolului contribuie binecunoscuţi şi apreciaţi artişti din
Orăştie, din alte oraşe ale judeţului Hunedoara sau din alte judeţe.

Maialul” a fost şi este o serbare populară, de joc şi voie bună, dedicată

celui mai frumos anotimp, primăvara, organizată în ultima duminică a lunii
mai. Anul acesta sărbătoarea ţine trei zile şi se suprapune cu sărbătoarea
ortodoxă a Rusaliilor.
Din programul deosebit de bogat al „Maialului orăştian” am reţinut: parada
portului popular, spectacole de muzică populară şi uşoară, dans modern şi
sportiv, demonstraţii de karate, jocuri de lumini. La reuşita spectacolului
contribuie binecunoscuţi şi apreciaţi artişti din Orăştie, din alte oraşe ale
judeţului Hunedoara sau din alte judeţe.
Principalii organizatori ai ediţiei din acest an a „Maialului” sunt Primăria,
Consiliul Local şi Casa de Cultură „Alexandru Grozuţă” din „oraşul Paliei. In
acest sens al

Balul mestecenilor (Sărbătoarea Mestecenilor) – În anul 2009, mai mulţi

tineri din Cristian au reuşit să readucă la lumină o tradiţie „adormită” de 15
ani – Balul Mestecenilor. Este vorba despre o tradiţie, cunoscută şi sub
numele de Maialul Rusaliilor, o serbare câmpenească, preluată de la saşi.
Băieţii din comună, îmbrăcaţi în costume populare, intitulaţi grupul
Zoritorilor, s-au dus cu o zi înainte de bal la casele fetelor nemăritate şi le-
au agăţat la poartă câte o creangă de mesteacăn, fiind astfel oficial invitate
la bal. Aici fetele sunt prezentate întregii comunităţi şi cea mai frumoasă
dintre ele este aleasă Prinţesa Balului. Conform tradiţiei, fetele au la
dispoziţie un an, până la următorul bal, pentru a-şi găsi un soţ. Ziua
dedicată Zeului Vegetaţiei, protector al vitelor, cailor, holdelor semănate,
viilor şi livezilor se numeşte Armindeni, în Transilvania, şi este prăznuită la
23 aprilie, când este sărbătorit Sfântul Gheorghe. Sărbătoarea se mai
păstrează în mai multe localităţi din judeţul Braşov, fiind cunoscută cu
numele de Armindeni, iar în altele, aşa cum este localitatea Cristian, este
cunoscută sub numele de Sărbătoarea Mestecenilor şi are loc în fiecare an
în duminica Rusaliilor ( cunoscuta şi ca sărbătoarea Pogorârii Sfântului
Duh )
n acest sfârşit de săptămână, sunt Rusaliile, cunoscute şi ca
sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. În Ardeal, sunt fel şi fel de
tradiţii, unele dintre ele păstrate până astăzi. Potrivit Centrului
Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale
"Cindrelul - Junii" Sibiu, în sâmbăta Rusaliilor, băieţii merg cu
căruţele la pădure, ca să taie mesteceni pe care îi aduc în sate şi pe
care, seara târziu, îi pun la porţile caselor cu fete "scăpate" de şcoală,
unde sunt recompensaţi cu prăjituri şi vin. A doua zi de Rusalii,
sătenii şi preoţii ies să sfinţească câmpul, pentru a fi ocrotit de
grindină şi vifor.

După cum spune învăţătoarea Maria Goian din comuna Chirpăr, citată de
www.traditiisibiene.ro, există obiceiul ca băieţii să pună armindeni (carpeni)
la casele fetelor. Tinerii vor să aducă un omagiu tinereţii, reînvierii la o nouă
viaţă, prin armindenii puşi la fiecare casă unde sunt fete de măritat. În
sâmbăta Rusaliilor ei se organizează pleacă la pădure, cu căruţele sau cu
tractorul cu remorcă, să taie armindenii (carpeni sau mesteceni). Fiecare
fecior îşi alege un arminden pentru drăguţa lui. Ajungând în sat, ei merg pe
la fiecare fată de măritat pentru a împodobi stâlpii porţilor şi ai caselor.
Dimineaţa, fetele se mândresc cu armindenii puşi şi îi servesc pe feciori cu
rachiu şi hencleş.
În ziua de Rusalii, toţi sătenii îmbrăcaţi în costum popular românesc, merg
la biserică, iar după slujbă se porneşte jocul. De asemenea, a doua zi de
Rusalii se ieşea la pădure, unde se făcea maial, jucându-se jocuri
populare.
În porturi populare vechi de un secol
După datină, a doua zi de Rusalii, chirpărenii merg să sfinţească holdele,
pentru ca acestea să fie protejate de orice le-ar putea dăuna (vifor, grindină
sau dăunători). După terminarea slujbei religioase, într-un alai lung deschis
de prapuri pe ale căror cruci s-au legat cununi împletite din fire de grâu din
holdele anului în curs, bătrâni, tineri şi copii se îndreaptă, în frunte cu
preoţii spre crucea de la marginea satului (crucea din Săş). Pe toţi îi unesc
costumul popular şi cântările religioase cântate în cor. Portul popular pe
care oamenii îl îmbracă în această zi de sărbătoare e vechi, unele pieptare,
ii sau catrinţe datează de peste 100 de ani. Inevitabil,  atenţia îţi este atrasă
de „vălitoarele“ care astăzi sunt tot mai rare. Tehnica aşezării văliturii pe
cap este complicată şi puţini o mai cunosc, mai ales că un ştergar are o
lungime de doi metri. Lângă cruce, slujba religioasă îşi urmează cursul,
preoţii rostind rugăciuni ca holdele să fie apărate de vreme mare sau de
dăunători, iar recoltele să fie bogate. În timp ce cununa de spice împletită
de una din femeile în vârstă din sat este aşezată pe cruce, în câmp răsună
versurile pricesnelor.
Sărbătoare cu vecinii
La acest eveniment se adună şi localnicii din satele învecinate Ilimbav,
Agnita, Săsăuşi, Bârghiş şi Alţâna. "În fiecare duminică era joc. Era frumos,
toată lumea era îmbrăcată româneşte. Era tot tineretul acasă, la joc erau
cam 40-50 de ficiori", îşi amintea şi Ioan Mănesea, unul dintre cei mai în
vârstă participanţi la eveniment. Astfel, după sfinţirea holdelor, în centrul
satului, în faţa primăriei, se încinge jocul.
Boul împodobit cu flori
Un alt obicei specific Rusaliilor care se întâlneşte prin zonele Ardealului se
numeşte “Împănatul boului”. Obiceiul constă într-o procesiune ce se
desfăşoară pe uliţele satului, iar personajul principal este un bou împodobit
cu fel şi fel de ornamente din flori. Preotul are datoria de a-l sfinţi când
alaiul ajunge în faţa bisericii, după care va da de băut participanţilor. La un
moment dat, boul va fi eliberat, iar o tânără fată va trebui să-l stăpânească
şi să ocolească o masă de trei ori. Tradiţia spune că acea fată se va
căsători în anul ce urmează.
De asemenea, în Ardeal, imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit
“udatul nevestelor”. Pentru ca femeile să fie sănătoase şi frumoase în tot
restul anului tradiţia spune că acestea trebuie stropite cu apă. (A. M.)
Vechi sat săsesc, care poartă arhitectura specifică (case masive cu porţi
înalte), Cristian respiră încă aerul patriarhal al trecutului. Biserica fortificată
din centru, foarte bine conservată, tronează impunătoare peste aşezarea
din care saşii au plecat. Cei emigraţi în Germania nu şi-au uitat rădăcinile;
ei susţin financiar renovarea şi întreţinerea bisericii, care a rămas în sarcina
bătrânilor comunei. Tot aici se află şi rezervaţia stejarilor seculari şi o
comunitate care nu a uitat de obiceiuri şi tradiţii.

Localizare:

Cristian (Neustadt, Keresztényfalva) se

situează la 9 km de municipiul Braşov, în drum spre Bran.

Comuna se întinde pe ambele părţi ale DN 73, drum ce face legătura cu

Bucureştiul, cu municipiul Piteşti şi în partea nordică cu municipiile Cluj şi
Târgu Mureş.

Cristian se află în zona de centru-vest a judeţului şi se învecinează cu

oraşul Ghimbav la nord, la vest cu comună Vulcan, cu municipiul Braşov la
est şi cu oraşul Râşnov la sud.

Cum reuşesc saşii transilvăneni să-şi păstreze obiceiurile şi cultura

La Hünger, în vestul Germaniei, s-a desfășurat la început de iulie, cu participarea a peste 300 de persoane, una
dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale săsești - cea a Coroanei (Kronenfest).
Laolaltă, cei mici şi cei vârstnici, la dansurile populare săseşti, în port tradiţional

Până în orele dimineții s-a dansat, cântat, mâncat și băut. Micii au fost, cum era de așteptat, cei mai căutați (s-
au consumat în jur de 50 de kg, alături de peste o sută de cotlete și mai multe kilograme de cârnați). Și nu doar
pentru copii la mare căutare au fost prăjiturile de casă săsești. Iar vremea a fost și ea la înălțime.

Coroana confecţionată cu migală de organizatori

Că sașii transilvăneni au reușit să-și păstreze identitatea în cei peste 800 de ani petrecuți în Transilvania și mai
târziu, după strămutarea lor în Germania, împrăștiați în toate zările, se datorează fără îndoială menținerii vii a
obiceiurilor străvechi, a portului, dansurilor, cântecelor populare, a sărbătorilor religioase și câmpenești. Una
dintre aceste sărbători, care, la început de vară, în jurul zilei nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Sfinților
Petru și Pavel, îi reunește pe cei mai mici și pe cei mai vârstnici dintre localnici este Sărbătoarea Coranei, în
germană Kronenfest, prima atestare documentară datând din anul 1764. Se confecționează o frumoasă și
bogată coroană din flori și crenguțe, care este plasată în vârful unui trunchi înalt. De acesta este legată o găleată
plină cu dulciuri pentru copii. După ce, cu mic cu mare s-a dansat în jurul Coroanei, găletușa este golită spre
bucuria copiilor, care adună acadelele căzute în iarbă. Evenimentul este un prilej de a se întâlni, a dansa și
cânta, de a îmbrăca hainele portului popular din zonele de origine din Ardeal, de a petrece cu bucate și băuturi
tradiționale.
Georg Depner, paraclisier la Biserica din Hünger

Din trecut în prezent

Dacă în trecut, asemenea serbări aveau loc în fiecare sat cu populație săsească, astăzi se mai organizează în
doar câteva locuri din România. Cu atât mai mult însă în afară, acolo unde sașii s-au stabilit în mare majoritate
între timp. În curtea casei parohiale din Hünger (regiune a orașului Wermelskirchen, în landul Renania de
Nord-Vestfalia)), s-a organizat, cu mare succes, deja pentru a patra oară acest Kronenfest. Ideea îi aparține
paraclisierului Bisericii Evanghelice din Hünger, Georg Depner, care trăiește de aproape 27 de ani în
Germania: „În copilăria mea se organiza în fiecare sat săsesc o Sărbătoare a Coroanei. Îmi aduc aminte cum în
satul meu, Ticușu Vechi (în germană Deutsch Tekes) se petrecea pe o pajiște frumoasă a unui mare parc. Acolo
se și întâlneau tinerii în fiecare duminică. După slujba de la biserică se mergea acasă, se mânca de prânz, iar
apoi tinerii se adunau în acel parc, stateau de vorbă, se distrau, cântau. Sigur că nu era tocmai pe placul
autorităților comuniste. După 1972 a trebuit să ne căutăm un alt loc și am serbat Kronenfest într-un spațiu mai
mic, mai ascuns, în spatele Bisericii. În locul parcului a fost ridicată o clădire".

Urmăriţi videoclipul 03:19

”Kronenfest” - o sărbătoare tradițională săsească

Și astăzi? „Astăzi nu mai trăiesc decât trei sași în satul meu natal. Dar avem încă un preot evanghelic, un sas
plecat și el în Germania, dar care între timp s-a reîntors. Încă au loc slujbe la biserică. Interesant e că avem și o
familie din Germania, nu sași plecați, care s-a stabilit în sat și a închiriat casa parohială pe termen lung.

De ce este important să se păstreze vie tradiția?

Georg Depner: „Așa am învățat de mici. Cand am ajuns, noi sașii, în Germania, am fost mai întâi preocupați să
ne găsim un loc unde să ne așezăm, să găsim de lucru, să ne facem un rost. Pe urmă, cu timpul, am început să
formăm asociații ale sașilor transilvăneni în diferite zone ale Germaniei. E un mijloc de comunicare. Ne
întâlnim în mod regulat, organizăm evenimente de genul celui de acum, dansăm dansurile noastre populare,
îmbrăcați în portul locului sau cântăm în cor.“
Wilhelm Funk, preşedintele asociaţiei saşilor din Wuppertal

Depner face parte din asociația sașilor transilvăneni din regiunea Wuppertal (unde trăiesc peste 1000 de saşi),
al cărei președinte e, din 2014, Wilhem Funk, originar din Hașag, în germană Haschagen, din județul Sibiu.
„Asociația noastră este una dintre cele mai vechi ale sașilor din landul Renania de Nord-Vestfalia, înființată în
1952. Am refăcut grupul de dans popular și corul Saxonia. Totodată am început să readucem la viață multe din
vechile noastre obiceiuri. Astfel principalele evenimente încep primăvara cu marele Fasching (carnavalul),
Tanz in den Mai (dansul la început de mai), urmează Kronenfest, apoi o petrecere cu grătar la iarbă verde
(Grillfest) și Kathreinenball (prin tradiție ultima serbare înainte de Advent, n. red.). Aceste obiceiuri sunt parte
a istoriei noastre, a sașilor din Transilvania. Aici, în Germania ne-am integrat, dar tradițiile noastre străvechi ne
mențin uniți. Și apoi, de la o vârstă încolo, ținutul din care te tragi devine parcă tot mai prezent, mai important.
De aceea păstrăm tradiția".

Tradiția trece și prin stomac

Wilhelm Funk mi-a explicat că unul din obiectivele asociației este să-i atragă și pe tineri, dintre care cei mai
mulți sunt născuți în Germania. Aceasta, a dăugat el, va funcționa doar dacă se reușește integrarea trecutului în
prezent. Un țel în bună parte atins, căci la Sărbătoarea Coroanei am putut vedea mulți tineri și copii, mândrii să
poarte straiele tradiționale și să danseze pe melodiile populare săsești. Alicia, în vârstă de aproape nouă ani,
mi-a povestit că se bucură să facă parte alături de mama ei din grupul de dansuri populare săsești al asociației
din Wuppertal. În cadrul asociației, Elli Funk, mama Aliciei, se ocupă de activitatea legată de familie și spune,
cu mare bucurie, că sunt reuniți sași din patru generații. „Suntem ca o mare familie. E un sentiment foarte
frumos.“

Acasă în lume, cu inima în Transilvania

Elli Funk şi fiica ei, Alicia

Și ea, ca mulți dintre cei cu care am stat de vorbă la Hünger, abia așteaptă să plece la Sibiu, la întâlnirea sașilor
transilvăneni (Sachsentreffen), cea mai mare întrunire de acest gen. Sunt așteptați peste 10.000 de sași. Aceste
întâlniri sunt organizate de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania, începând din 1991, în fiecare a
treia sâmbătă din luna septembrie. Anul acesta evenimentele oficiale se desfășoară sub motto-ul semnificativ
„Acasă în lume, cu inima în Transilvania” pe durata a trei zile, între 4 și 6 august la Sibiu și împrejurimi. Mulți
sași folosesc prilejul pentru a-și vizita locurile natale și, după cum îmi spune cu entuziasm Elli Funk, pentru a
se reîntâlni cu foști vecini, prieteni, rude, colegi de școală. „Cu unii nu mai am contact decât pe Facebook,
acum îi pot revedea. Abia aștept.“ Ea este originară din Cristian, în germană Großau, o comună cu una dintre
cele mai frumoase biserici fortificate, ridicate de sașii transilvăneni ca loc de refugiu și apărare în fața
invaziilor turcești, și vizitează an de an România. 

Și Georg Depner speră să reîntâlnească cu această ocazie mulți dintre cei cu care a copilărit și și-a petrecut anii
tinereții. E cu totul altceva să-i revezi pe foștii prieteni și vecini în locul în care te-ai născut, decât ca de obicei
în Germania, la Dinkelsbühl, unde se reunesc sașii an de an de Rusalii. În satul său natal va fi organizat și un
mare bal. Alții își doresc chiar mai mult decât atât, cum e fotograful sas Klaus Holztröger, stabilit la Aachen,
după ce a părăsit România în 1982. El ar vrea să retrăiască ceva ce l-a încântat în copilărie: să-și “părăsească
zona de confort și să doarmă într-o șură în fân“.

Stefan Leßenich, prim-viceprimar la Wermelskirchen

Cheia succesului: conservarea propriei moșteniri culturale

La Sărbătoarea Coroanei a fost prezent și prim-viceprimarul orașului Wermelskirchen, Stefan Leßenich, care a
lăudat activitatea „impresionantă” de peste 60 de ani a sașilor transilvăneni din regiune, „promovând prietenia
dintre națiuni și apropierea dintre vestul și estul Europei. Cheia succesului rezidă tocmai în conservarea
propriei moșteniri culturale. Ei înțeleg adevăratul sens al culturii: ca punte între generații, ca punte între
oameni.“ Politicianul creștin-democrat a mai apreciat modul exemplar în care sașii transilvăneni s-au integrat,
după strămutarea lor în Germania, păstrându-și tradițiile, dar deschizându-se și pentru ce e nou. Leßenich a mai
amintit și de istoria sașilor, care își trag, în bună parte, rădăcinile de aici, din Renania, pentru a reveni,
iată, după exodul lor din România. „Aici au găsit o nouă patrie și și-au regăsit-o totodată pe cea veche.“

Almuth Conrad, preoteasă luterană la Biserica din Hünger

Și preoeasa luterană a Bisericii Evanghelice Hünger, Almuth Conrad, a făcut referire, în slujba care a precedat
petrecerea, la istoria etnicilor germani din România, pornind de la povestea lui Iosif din Vechiul Testament.
Datorită originii lor, sașii au avut și parte de persecuții în România comunistă, așa cum nici la sosirea lor în
Germania nu au fost tocmai primiți cu brațele deschise, uneori priviți de sus și tratați ca nefiind germani. „E o
bucurie să vezi că nimic nu le-a știrbit voința de a fi împreună și de a păstra ce e frumos și i-a legat de-a lungul
secolelor."

Raisa şi Bogdan Beu, turişti

Impresionați de modul în care sașii au rămas uniți și știu să se bucure de tradițiile care îi leagă au fost și doi
tineri români, originari din Ardeal, Raisa și Bogdan Beu. „Nu cunoșteam această Sărbătoare a Coroanei, din
păcate. Am fost uimiți de felul în care saşii păstrează vii aceste obiceiuri. Cu siguranță venim și anul viitor". Și
organistul bisericii, Jan Crummenerl, e bucuros să cânte la orgă în fiecare an de Kronenfest. “Am descoperit
România şi Sibiul cu 11-12 ani în urmă și de atunci sunt de mai multe ori pe an acolo.”

Încă în toiul petrecerii din Hünger s-a decis și data următoarei Sărbători a Coroanei: 14 iulie 2018. Pregătirile
au și început. Mai înainte, însă, se vor revedea foarte curând cu toții la Sibiu.

Autoare: Medana Weident

O femeie în vârstă de 92 de ani, Regina Frintz, născută în satul Senereuş din judeţul Mureş, care a
emigrat în Germania împreună cu familia ei, a început, la o vârstă înaintată, să scrie o serie de poveşti
despre tradiţiile pe care saşii din acest sat le aveau peste an, iar între acestea Crăciunul ocupa un loc
aparte.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

“Deoarece pe timp de iarnă serile erau aşa de lungi şi lucrul la câmp era, în cea mai mare parte, terminat,
aveam mult timp să povestim, să ne jucăm cu copiii sau să mergem în şezătoare la vecini. Senereuşul, locul
nostru natal, de unde provin şi eu, este situat în Nordul Transilvaniei, între Târnava Mică şi Târnava Mare, într-
o vale înconjurată de munţi şi păduri frumoase. Strămoşii noştri au venit aici din Germania acum aproximativ
900 de ani, au construit locuinţe/lăcaşuri şi sate, şcoli şi biserici, contribuind prin hărnicia lor la prosperitatea şi
frumuseţea Transilvaniei. Dar mai presus de toate, s-au îngrijit de comunitate, s-au ajutat şi sprijinit reciproc,
pentru că pe steagul lor scria ‘Unitatea ne face puternici’, lucru pe care îl facem şi astăzi încă. Sărbătorile
creştine erau importante, mai ales Crăciunul, care vestea Naşterea lui Isus. Pe vremea aceea viaţa era mai
simplă, nu aşa de evoluată. Îmi amintesc de copilăria mea şi aş dori să vă descriu cum am trăit şi sărbătorit
Crăciunul în Senereuş”, şi-a început Regina Frintz povestea de Crăciun, scrisă pentru copiii saşilor.
Înainte de Crăciun, spune Regina Frintz, erau sacrificaţi porcii, se făceau cârnaţi, pivniţa era plină cu butoaie
cu vin, fructe, legume, cartofi şi porumb pentru animale, iar oamenii erau extrem de mulţumiţi cu ceea ce
aveau şi binecuvântau orice moment.

“Inima ne era plină de recunoştinţă. Deja număram zilele până la venirea Crăciunului. Nu ştiam ce înseamnă să
faci cumpărături, exista iarmaroc de unde ţăranii îşi cumpărau ceea ce nu puteau ei produce, ca de exemplu:
sare, piper, zahăr şi stofă pentru haine. De Crăciun aveam brad, care era astfel ales încât să încapă în cameră. În
casă era miros de brad şi varză murată. Se făcea pâine în cuptor, lichiu şi cozonac, iar aceste obiceiuri le-am
păstrat până azi. Apoi venea prima zăpadă cu nopţi geroase, aşteptam cu nerăbdare Crăciunul , mai ales copiii.
În Seara Sfântă şi în cele două zile de Crăciun băteau în vremea aceea cele trei clopote, al treilea fiind din
păcate confiscat senereuşenilor şi topit în timpul primului război mondial. În biserică nu era din păcate
încălzire, femeile se încălzeau în timpul slujbei cu o cărămidă caldă, pe care o aduceau învelită într-un fular de
lână. Bărbaţii aveau paltoane de blană brodate şi cizme de piele. În partea din faţă a bisericii era bradul de
Crăciun împodobit cu mere, nuci, turtă dulce şi era luminat de lumânări de ceară. Mirosul lumânărilor şi al
bradului, nu le voi uita niciodată, parcă acum le văd şi le simt”, spune Regina Frintz, în povestea transmisă de
către Asociaţia Saşilor Senereuşeni din Germania.

Lângă pomul de Crăciun din biserica din Senereuş, una dintre cele mai mari biserici fortificate din mediul
rural, se juca sceneta Naşterii Domnului de către elevi.

Foto: (c) Arhiva Asociației Sașilor Senereuşeni din Germania

“Era un moment solemn şi emoţionant: la lumina lumânărilor era copilul Isus în iesle, Maria şi Iosif, steaua de
la Betleem, îngerii şi păstorii pe câmp. Din balcon răsuna orga, corul bisericii cu frumoasele colinde ‘Bucură-te
creştinătate’ – se simţea că s-a născut Mântuitorul. Mai erau încă patru sfeşnice cu lumânări puse de către
elevi. După slujbă, la ieşirea din biserică, stăteau femei cu coşuri pline cu pacheţele pentru copii. După aceea
copiii aveau voie să meargă acasă cu o lumânare aprinsă. Ajunşi acasă, se servea mâncare tradiţională: ciorbă
cu moare de varză şi cărnaţi, numită şi ciorba din Ajunul Crăciunului. Apoi venea momentul mult aşteptat
pentru copii, sub brad erau cadourile aduse de Moş Crăciun. Se primeau pantofi noi, haine, care erau necesare
vieţii de zi cu zi, băieţii primeau uneori câte o sanie, fetele panglică de prins părul, în diverse culori, biscuiţi,
mere, nuci, de ciocolată nu ştiam atunci. Dar un lucru ştiu sigur şi anume că bucuria şi recunoştinţa erau pe
atunci mai mari decât acum”, descrie Regina Frintz.

O altă tradiţie specific săsească era “Focul din Ajunul Crăciunului”, care în Senereuş era cunoscut sub numele
de Focul Ciobanului din Noaptea Sfântă.

“Mormane de crengi erau duse de către copii, tineri şi bătrâni, pe dealurile din jurul satului. La ora 23,00 era
aprins focul în sunetul clopotului. În acelaşi timp se cânta în turnul bisericii ‘Puer Natus’ (colind în latină). Tot
satul era pe străzi şi admira acest eveniment”, povesteşte femeia.

Pe deal se puteau citi literele de foc “Stille nacht”, din cântecul “Stille nacht, heilige nacht” (Noapte liniştită,
noapte sfântă), iar apoi “tovarăşii”, cum erau numiţi în Senereuş, se adunau şi mergeau să sărbătorească, într-o
locuinţă, mâncând cărnaţi fripţi şi bând vin fiert până noaptea târziu.

În prima zi de Crăciun, la ora 11,00 era slujbă la biserică, în această zi cânta din nou corul, apoi mergeau toţi în
jurul altarului şi donau o sumă de bani pentru o cauză bună.

Foto: (c) Arhiva Asociației Sașilor Senereuşeni din Germania

“La prânz era din nou mâncare tradiţională: supă de tăiţei şi friptură de pui. În a doua zi de Crăciun, dimineaţa,
copiii îşi vizitau naşii, le urau Crăciun fericit şi primeau drept mulţumire un chec, care era pe atunci ceva
deosebit. Aşa trecea frumoasa perioadă de Crăciun şi urma Anul Nou, următoarea sărbătoare a comunităţii
senereuşenilor”, relatează Regina Frintz.
Un alt punct culminant era în dimineaţa Anului Nou, când era urarea de Anul Nou a copiilor.

“Copiii mergeau dis de dimineaţă la rude şi fiecare le făcea o urare dinainte învăţată, de sănătate, An Nou
fericit şi plin de succes. După aceea fiecare primea o bancnotă, care îi bucura enorm. Aşa, acum am povestit
destul din amintirile mele, mă opresc aici pentru că nu vreau să plictisesc pe nimeni. Vă doresc tuturor Crăciun
Fericit şi binecuvântat, un An Nou fericit!”, şi-a încheiat Regina Frintz istorisirea scrisă special pentru copiii
saşilor care s-au născut în Germania. 

Sursa: Agerpres