1

Αα

ἃ pron. = ceea ce.

ἀγαθός, -ή, -όν adj. = bun.
ἄγαλμα, -ατος (τό) = statuie.
ἀγαπάω-ῶ (viit. ήσω, ao. ἠγάπησα, pf. ἠγάπηκα; pas. pf. ἠγάπημαι) [ᾰγᾰ] = a iubi cu afecțiune (pe
părinți, pe copii).
ἀγαπητός, -ή, -όν adj. = prea iubit, iubit, scump, foarte drag.
ἄγγελος, -ου (ὁ/ἡ) = vestitor, mesager, trimis (sens religios: înger).
ἅγιος, -α, -ον [ᾰ] adj. = sfânt, sacru.
ἄγκυρα, -ας (ἡ) [ῡ]= ancoră.
ἀγλαΐα, -ας (ἡ) = 1. strălucire, frumusețe, podoabă; 2. triumf, glorie.
Ἀγλαΐα, -ας (ἡ) = Aglaia, una dintre cele trei grații, mama lui Nereu.
ἀγλαΐζω (numai prez., impf. ἠγλάϊζον și ao. ἠγλάϊσα; pf. pas. ἠγλάϊσμαι) = 1. a împodobi, a orna; 2. a
străluci; 3. a se mândri.
ἀγλαός, -ή, -όν [ᾱᾰ] adj. = strălucitor, splendid, măreț, frumos.
ἀγνοέω-οῶ (impf. ἠγνόουν, viit. ἀγνοήσω, ao. ἠγνόησα; pas. ao. ἠγνοήθην, pf. ἠγνόημαι) = a nu
cunoaște, a ignora.
ἄγνοια, -ας (ἡ) [ᾰ fin.] = ignoranță, necunoaștere.
ἁγνός, -ή, -όν adj. = pur, curat, sfânt, cast, virgin, feciorelnic.
ἀγνώς, -ῶτος (ὁ, ἡ) = 1. necunoscut; 2. necunoscător, ignorant.
ἄγνωστος, -ος, -ον adj. = necunoscut, neinteligibil, neclar.
ἀγονέω-ῶ = a fi steril.
ἀγονία, -ας (ἡ) = sterilitate.
ἄγονος, -ος, -ον adj. = steril.
ἀγορά, -ᾶς (ἡ) [ᾰᾱ] = piață, for, târg, adunare (a poporului, opusul lui βουλή - adunarea conducătorilor):
ἀγορὰν ποιεῖν - a ține o adunare; ἀγορὰς ἀγορεύειν – a ține un discurs, a rosti discursuri.
ἀγοράζω [ᾰγ] = 1. a se plimba (prin for, prin piața publică); 2. a lua parte la discuțiile publice; 3. a
cumpăra.
ἀγορανόμος, -ου (ὁ) [ᾰᾱ] = edil (< ἀγορά, νέμω).
ἄγρα, -ας (ἡ) = vânătoare.
ἄγραφος, -ος, -ον [ᾰφ] adj. = nescris: ἄγραφοι νόμοι – legi nescrise, legi morale, legi naturale.
ἀγρεύω (viit. ἀγρεύσω, ao. ἤγρευσα, pf. ἤγρευκα; pas. ao. ἠγρεύθην) = a urmări (sau a prinde) o pradă,
a fugări, a hăitui, a captura, a vâna, a pescui.
ἄγριος, -α, -ον adj. = care trăiește în câmp, în stepă, sălbatic.
ἀγρίως adv. = într-un mod sălbatic, crud, cu cruzime, cu sălbăticie.
ἀγροῖκος sau ἄγροικος, -ος, -ον adj. = rustic, rural.
ἀγρός, -οῦ (ὁ) = ogor, câmp (arabil).
ἀγρυπνία, -ας (ἡ) = stare de veghe, insomnie.
ἄγρυπνος, -ος, -ον adj. = care nu poate dormi, care nu doarme, vigilent, treaz.
 2

ἀγυιά, -ᾶς (ἡ) [ᾰγ] = 1. drum, stradă, cale, drumeag, uliță; 2. cartier (al unui oraș).
ἄγω [ᾰ] (viit. ἄξω, ao. 2 ἤγαγον [ᾰ], rar ao. 1 ἦξα, pf. ἦχα) = a duce, a conduce, a mâna (animalele), a
direcționa, a ghida.
ἀγών, ἀγῶνος (ὁ) = luptă, întrecere, concurs (dramatic).
ἀδάμας, -αντος (ὁ) [ᾰᾰᾱ] 1. subst. fierul cel mai dur, oțel (poster. diamant); 2. adj. care nu poate fi spart,
distrus.
ἀδελφή, -ῆς (ἡ) [ᾰ] = soră; sens special: soră (femeie care aparține comunității creștine).
ἀδελφός, -οῦ (ὁ) [ᾰ] = frate; sens special: frate (bărbat care aparține comunității creștine).
ἀδικέω-ῶ (impf. ἠδίκουν, viit. ἀδικήσω, ao. ἠδίκησα, pf. ἠδίκηκα) [ᾰῐ] = a fi nedrept, a nedreptăți.
ἀδικία, -ας (ἡ) [ᾰδῐ] = nedreptate; ἀδικία τῆς πόλεως – nedreptate față de stat.
ἄδικος, -ος, -ον [ᾰῐ] adj. = nedrept, injust, care face ceea ce este greșit.
ἀδίκως adv. = nedrept, în mod nedrept.
ᾄδω (< ἀείδω) (impf. ᾖδον, viit. ᾄσομαι, rar ᾄσω; ao. ᾖσα: pf. neutilizat; pas. ao. ᾔσθην, pf. ᾖσμαι) = a
cânta.
Ἀθηνᾶ, -ᾶς (ἡ) [ᾰ] = zeița Athena.
Ἀθῆναι, -ῶν (αἱ) pl. = cetatea Atenei.
Ἀθηναῖος, -ου (ὁ) = atenianul (< Ἀθηναῖος, -α, -ον adj. = atenian).
αἰγιαλός, -οῦ (ὁ) [ᾰ] = țărmul mării.
Αἴγισθος, ου (ὁ) = Egist.
Αἴγυπτος, ου (ἡ) = Egipt.
Ἅιδης, -ου (ὁ) = Hades, zeul Infernului.
αἰθήρ, -έρος (ὁ/ἡ) = eter, partea superioară a cerului.
αἴθω (numai la prez. și imperf.) = a aprinde, a da foc, a arde.
αἰκίζω = a trata rău, a chinui, a devasta.
αἷμα, -ατος (τό) = sânge.
αἱμαγμός, -οῦ (ὁ) = scurgere de sânge, vărsare de sânge.
αἱμάσσω = v. att. αἱμάττω.
αἱμάττω att. (viit. άξω, ao. ᾕμαξα, pf. neutilizat) = a însângera, a răni, a vătăma.
αἴξ, αἰγός (ἡ) = capră.
αἴρω = a ridica, a răpi, a distruge.
αἰσχρός, -ά, -όν adj. = rușinos, scandalos, obscen.
αἰσχύνω = a se rușina.
αἰτία, -aς (ἡ) = cauză, motiv, vină.
ἀκόντιον, -ου (τὸ) = suliță.
ἀκούω [ᾰ] (viit. mediu ἀκούσομαι, ao. ἤκουσα, pf. ἀκήκοα, m.m.c.pf. ἠκηκόειν, att. ἠκηκόη; pas. viit.
ἀκουσθήσομαι, ao. ἠκούσθην, pf. ἤκουσμαι, m.m.c.pf. ἠκούσμην) = a auzi, a asculta.
ἀκτή, -ῆς (ἡ) = țărm abrupt, faleză.
ἀλλά conj. și adv. = ci, însă, dar; ἀλλὰ καὶ - și chiar, ἀλλὰ γὰρ - dar într-adevăr.
Ἀλεξάνδρεια, -ας (ἡ) = Alexandria, capitala Egiptului elenistic.
Ἀλέξανδρος, -ου (ὁ) = Alexandru (în special: Ἀλέξανδρος ὁ Μέγας = Alexandru cel Mare).
 3

ἀλήθεια, -ας (ἡ) [ᾰλ] = adevăr.

ἀληθής, -ής, -ές [ᾰ] adj. = adevărat.
ἀληθινός, -ή, -όν adj. = adevărat: ἀληθινοὶ φίλοι – prieteni adevărați.
ἀληθεύω (viit. εύσω, ao. ἠλήθευσα, pf. ἠλήθευκα) [ᾰ] = a spune adevărul, a adeveri, a vorbi deschis.
ἀληθῶς [ᾰ] adv. = într-adevăr, cu adevărat.
ἄλλος, -η, -ον pron. = altul.
ἁμαρτία, -ας (ἡ) [ᾰμ] = greșeală, eroare.
ἀναβαίνω (viit. ἀναβήσομαι, ao. 2 ἀνέβην, pf. ἀναβέβηκα) = a (se) urca.
ἀνάβασις, εως (ἡ) [βᾰ] = urcare, ascensiune, expediție.
ἀναγκάζω (viit. άσω, ao. ἠνάγκασα, pf. ἠνάγκακα, m.m.c.pf. ἠναγκάκειν; pas. viit. ἀναγκασθήσομαι, ao.
ἠναγκάσθην, pf. ἠνάγκασμαι) [ᾰν] = a obliga, a constrânge, a sili.
ἀνάγκη, -ης (ἡ) [ᾰν] = 1. necesitate, nevoie, constrângere; ἀνάγκη cu sau fără ἐστί - e nevoie, e necesar,
trebuie; 2. soartă, destin (inevitabil); 3. lege a naturii, necesitate logică.
ἀνατίθημι (viit. ἀναθήσω, etc.) = a pune deasupra, a oferi, a consacra (unui zeu).
ἀνθολογέω-ῶ = a culege flori.
ἀνθολογία, -ας (ἡ) = 1. acțiunea de a culege flori; 2. antologie, florilegiu, culegere de texte alese.
ἄνθος, εος-ους (τὸ) = floare.
ἀνθύλλιον, -ου (τὸ) = floare mică, floricică.
ἀνδρεία, -ας (ἡ) = bărbăție, curaj, îndrăzneală.
ἀνδρεῖος, -α, -ον adj. = curajos, viteaz.
ἄνεμος, ου (ὁ) [ᾰ] = vânt; βία ἀνέμων – forța, puterea vânturilor.
ἀνέχω (impf. ἀνεῖχον; viit. ἀνέξω sau ἀνασχήσω; ao. 2 ἀνέσχον; pf. ἀνέσχηκα) = a ridica, a (se) reține, a
(se) opri, a suporta (cu bărbăție, curaj).
ἀνήρ, ἀνδρός (ὁ) = bărbat.
ἄνθραξ, -ακος (ὁ) = cărbune.
ἀνθρωπίνος adv. = într-un mod demn de un om, cu demnitate omenească.
ἄνθρωπος, -ου (ὁ) = om.
ἄνοια, -ας (ἡ) = prostie, lipsă de minte.
ἀνύτω = a realiza, a săvârși (are și forma ἀνύω).
ἀξιοθέατος, -ος, -ον [ᾱτ] adj. = demn de a fi examinat sau contemplat, demn de a fi văzut.
ἀξιόθεος, -ος, -ον adj. = demn de atenția divinității.
ἀξιόλογος, -ος, -ον adj. = demn de luat în considerare, memorabil, important.
ἀξιόπιστος, -ος, -ον adj. = demn de încredere.
ἄξιος, -α, -ον adj. = demn de, vrednic de.
ἀξιόχρεως, -ως, -ων, G. -ω adj. = convenabil, important.
ἀξιόω-ῶ (impf. ἤξιουν, viit. ἀξιώσω, ao., ἠξίωσα, pf. ἠξίωκα) = a evalua, a aprecia, a considera vrednic,
a socoti demn pe cineva.
ἀξίωμα, -ατος (τὸ) = 1. preț, valoare, calitate; 2. titlu, demnitate. 3. principiu fundamental, de bază care
servește unei demonstrații.
ἄοκνος, -ος, -ον adj. = harnic, activ, energic.
 4

ἀπέραντος, -ος, -ον adj. = fără de sfârșit, nelimitat (-ă), nemărginit (-ă), infinit (-ă), imens (-ă), nesfârșit
(-ă).
ἀπεράντως adv. = nelimitat, nemărginit, la nesfârșit.
ἄπροικος, -ος, -ον adj. = fără zestre (din ἀ și προίξ).
Ἄραψ, -αβος (ὁ) = arab, locuitor al Arabiei.
ἀργός, -ή, -όν adj. = iute, agil, rapid, sprinten, vioi.
ἀργός, -ός, -όν, contras din ἄεργος adj. = care nu muncește pământul, leneș, inactiv.
ἄρκτος, -ου (ὁ) = urs.
ἀρετή, -ῆς (ἡ) [ᾰ] = virtute, calitate, merit, curaj.
ἄριστος, -η, -ον [ᾰ] superl. lui ἀγαθός adj. = foarte bun, cel mai bun, excelent.
Ἀρίστων, -ωνος (ὁ) = Ariston, tatăl filosofului Platon.
ἀροτήρ, -ῆρος (ὁ) [ᾰ] = plugar.
ἀρότης, -ου (ὁ) [ᾰ] = plugar, țăran.
ἄροτος, -ου (ὁ) [ᾰ] = arat.
ἄροτρον, -ου (τὸ) = plug.
ἄρουρα, -ας (ἡ) [ᾰρ] = pământ arat, pământ lucrat.
ἁρπάζω = a răpi, a apuca, a jumuli, a smulge.
ἄρτος, -ου (ὁ) = pâine.
ἀρχαῖος, -α, -ον adj. = originar, antic, vechi, venerabil.
ἀρχή,-ῆς (ἡ) = 1. început, introducere, principiu; 2. conducere, putere, autoritate, comandă; magistratură,
îndatorire, însărcinare, funcție.
ἄρχω (impf. ἦρχον, viit. ἄρξω, ao. ἦρξα, pf. ἦρχα; pas. viit. ἄρξομαι, ao. ἤρχθην, pf. ἦργμαι) + G. = a
conduce, a începe.
ἄρχων, -οντος (ὁ) = comandant, arhonte.
ἀσκέω-ῶ (impf. ἤσκουν, viit. ἀσκήσω, ao. ἤσκησα, pf. ἤσκηκα) = a lucra cu artă, a exersa.
ἄσκησις, -εως (ἡ) = exercițiu, practică (a unei arte).
ᾆσμα, -ατος (τὸ) = cântec.
ἀσπίς, -ίδος (ἡ) = scut.
ἄστυ, G. ἄστεως (τὸ) = oraș, frecv. Atena.
ἀταραξία, -ας (ἡ) = liniște sufletească, absența oricărei tulburări.
ἄτομος, -ος, -ον adj. = indivizibil, care nu se poate diviza.
ἄτονος, -ος, -ον adj. = 1. relaxat, fără vigoare; 2. neaccentuat, aton, fără accent.
ἀτονόω-ῶ (imper. ao. ἀτόνωσον) a slăbi, a face să se clatine.
Ἀττική, -ῆς (ἡ) (subînțeles γῆ) = Attica, regiunea din jurul Atenei.
Ἀττικός, -ή, -όν [ῐ] adj. = atic, atenian.
αὐγή, -ῆς (ἡ) = rază, lumină strălucitoare, strălucire.
αὐλέω-ῶ (viit. αὐλήσω, ao. ηὔλησα, pf. neutilizat; pas. numai prez. și impf. ηὐλούμην) = a cânta din
flaut.
αὐλή, -ῆς (ἡ) = curte (a casei sau a unui suveran), reședință, palat.
αὔλιον, -ου (τὸ) = 1. casă rustică, baracă; 2. grajd, staul.
 5

αὐξάνω (impf. ηὔξανον, viit. αὐξήσω, ao. ηὔξησα, pf. ηὔξηκα; pas. impf. ηὐξανόμην, viit. αὐξηθήσομαι,
ao. ηὐξήθην, pf. ηὔξημαι) = a mări, a spori, a crește.
αὔξω (impf. ηὖξον; pentru alte timpuri, v. αὐξάνω; medio-pas. αὔξομαι, impf. ηὐξόμην) = a mări, a
spori, a crește.
αὐτάρκεια, -ας (ἡ) = stare sau calitate de autosuficiență.
αὐταρχία, - ας (ἡ) = putere absolută.
αὐτονομία, -ας (ἡ) = dreptul de a se conduce după propriile legi, autonomie, independență.
αὐτός, -ή, -ό pron. de întărire, de identitate și pron. personal = însuși, același, el, ea etc.
αὐτουργός, -ου (ὁ) = agricultor, țăran (sărac), care își lucrează terenul cu propriile mâini (din αὐτουργός,
-ός, -όν adj. = care lucrează el însuși, cu propriile mâini).

Ββ
Βαβυλών, -ῶνος (ἡ) = Babilon, capitala Asiriei.
βαδίζω (viit. βαδιοῦμαι, ao. ἐβάδισα, pf. βεβάδικα) = a merge, a merge la pas.
βάλλω (impf. ἔβαλλον, viit. βαλῶ, ao. 2 ἔβαλον, pf. βέβληκα, m.m.c.pf. ἐβεβλήκη sau ἐβεβλήκειν; pas.
viit. βληθήσομαι, ao. ἐβλήθην, pf. βέβλημαι) = a arunca, a lovi, a bate; λίθοις βάλλω - a arunca cu
pietre.
βάρβαρος, -ου (ὁ) = străin, barbar.
βάρος, -εος-ους (τὸ) [ᾰ] = povară, greutate, sarcină.
βαρύς, -εῖα, -ύ [ᾰ] = greu, apăsător, încet.
βαρύνω (impf. ἐβάρυνον, viit. βαρυνῶ, ao. ἐβάρυνα, pf. neutilizat; pas. viit. βαρυνθήσομαι, ao.
ἐβαρύνθην, pf. neutilizat în att.) = a îngreuna, a împovăra.
ci-dessous)
βασανίζω (viit. -ιῶ, ao. ἐβασάνισα; pas. ao. ἐβασανίσθην, pf. βεβασάνισμαι) [ᾰᾰ] = a dovedi, a proba.
βασιλεία, -ας (ἡ) [ᾰῐ] = regalitate, domnie.
βασίλεια, -ας (ἡ) [ᾰῐ] = regină, prințesă.
βασίλειος, -ος sau -α, -ον [ᾰῐ] adj. = regal, regesc, de rege.
βασιλεύς, -έως (ὁ) [ᾰῐ] = basileu, rege, domn, conducător.
βασιλεύω + G. (viit. εύσω, ao. ἐβασίλευσα, pf. βεβασίλευκα) = a domni, a conduce.
βασίλη, -ης (ἡ) [ᾰῐ] = regină, prințesă.
βία, -ας (ἡ) [ῐ] = 1. forță, vigoare, putere; 2. (utilizarea forței) violență.
 6

βιβλίον, -ου (τὸ) = carte, act, document, înscris; la pl., τὰ βιβλία – Cărțile Sfinte, dar și colecție de cărți,
bibliotecă.
βίβλος, -ου (ἡ) = papirus (partea interioară, în special), carte.
βίος, -ου (ὁ) [ῐ] = viață.
βλάπτω = a face rău cuiva, a vătăma, a răni.
βλέπω (impf. ἔβλεπον, viit. βλέψομαι, posterior βλέψω, ao. ἔβλεψα, pf. neutil.) = a vedea, a privi, a se
uita la.
βλέφαρον, -ου (τὸ) = pleoapă.
βραδέως adv. = încet, lent.
βουκολέω-ῶ (viit. βουκολήσω, ao. ἐβουκόλησα, pf. neutilizat; pas. pf. βεβουκόλημαι) = a duce boii,
caprele la păscut.
βουκολιάζω = a cânta cântece păstorești.
βουκολιασμός, -οῦ (ὁ) = cântec de păstor (< βουκολιάζω).
βουλεύω (viit. -εύσω, ao. ἐβούλευσα, pf. βεβούλευκα) = a ține sfat, a delibera, a decide, a fi membru al
Consiliului.
βουλή, ῆς (ἡ) = voință, hotărâre, plan, senat.
βούλομαι dep. (impf. ἐβουλόμην sau ἠβουλόμην, viit. βουλήσομαι, ao. ἐβουλήθην sau ἠβουλήθην, pf.
βεβούλημαι) = a voi, a vrea.
βοῦς, βοός (ὁ) = bou.

Γγ
γάλα, γάλακτος (τὸ) = lapte.
γαμετή, -ῆς (ἡ) [ᾰ] = soție (legitimă).
γαμέω-ῶ (impf. ἐγάμουν; viit. γαμῶ, ulterior γαμήσω; ao. ἔγημα, ulterior ἐγάμησα; pf. γεγάμηκα; pas.
viit. γαμηθήσομαι; ao. ἐγαμέθην; pf. γεγάμημαι) [ᾰ] = a se căsători.
γάρ conj. postpozitivă = căci.
γέλοιος, -α, -ον (sau γελοῖος) adj. = 1. amuzant, hazliu; 2. ridicol, caraghios.
γένεσις, -εως (ἡ) = naștere, origine, cauză, principiu.
γέρων, -οντος (ὁ) = bătrân.
γεωργέω-ῶ, viit. ήσω = a munci, a lucra pământul, a cultiva.
γεωργός, -οῦ (ὁ) = agricultor, țăran.
γῆ, -ῆς (ἡ) = pământ.
Γίγας, -αντος (ὁ) = uriaș, gigant.
γίγνομαι dep. (impf. ἐγιγνόμην, viit. γενήσομαι, ao. 2 ἐγενόμην, pf. γέγονα și γεγένημαι) = a deveni.
γλαυκός, -ή, -όν adj. = albastru.
γλῶττα, -ης (ἡ) att. (dar și γλῶσσα, -ης (ἡ)) = limbă (a oamenilor și a animalelor), limbă (organ).
γνώμη, -ης (ἡ) = putere de cunoaștere, rațiune, pricepere, părere, sentență, maximă.
γνώμων, -ονος (ὁ/ἡ) = cunoscător, interpretator, judecător.
 7

γνωρίζω = a cunoaște.
γράμμα, -ατος (τὸ) = literă, scriere, desen, pictură.
γραμματικός, -ή, -όν adj. = care predă scrierea și citirea > γραμματικός, -οῦ (ὁ) = gramatician
(grămătic), scrib, secretar.
γραφεῖον, -ου (τὸ) = instrument de scris, de gravat, de pictat (penson).
γραφή, -ῆς (ἡ) = arta de a scrie, scriere, desen, pictură.
γραφικός, -ή, -όν adj. = referitor la scriere, la desenare.
γράφω (impf. ἔγραφον, viit. γράψω, ao. ἔγραψα, pf. γέγραφα; m.m.c.pf. ἐγεγράφειν) = a scrie, a grava, a
redacta, a compune, a înscrie, a înregistra.
γυνή, γυναικός (ἡ) = femeie.
γῦρος, -ου (ὁ) [ῡ] = cerc (din acest cuvânt, derivă numeroși termeni, precum: giratoriu, girare, giroplan
etc.).

Δδ
δαίμων, -ονος (ὁ/ἡ) = 1. zeu, zeiță, divinitate; 2. sufletul unui mort; 3. (mai târziu, capătă sens peior.)
spirit rău, demon.
δεῖ impers. = trebuie < de la δέω – am nevoie de, am trebuință de + G.
δείκνυμι (impf. ἐδείκνυν, viit. δείξω, ao. ἔδειξα, pf. δέδειχα; pas. viit. δειχθήσομαι, ao. ἐδείχθην, pf.
δέδειγμαι) = a arăta, a indica.
δειλός, -ή, -όν adj. = timid, laș, fricos.
δεινός, -ή, -όν adj. = 1. înfricoșător, înspăimântător, îngrozitor, groaznic, teribil; 2. uimitor, extraordinar;
expresii: δεινός + un vb. la modul infinitiv = abil la, îndemânatic în a: δεινός εὑρίσκειν τέχνας –
îndemânatic în a găsi șiretlicuri.
δεῖπνον, -ου (τὸ) = mâncare, masă, cină, ospăț.
δέκα (οἱ, αἱ, τὰ) [ᾰ] indecl. = zece.
δένδρον, -ου (τὸ) = copac, arbore.
δεξιός, -ά, -όν adj. = îndemânatic, abil.
δέχομαι dep. (impf. ἐδεχόμην, viit. δέξομαι, ao. ἐδεξάμην, pf. δέδεγμαι, m.m.c.pf. ἐδεδέγμην) = a primi,
a admite.
δήϊος, -α, -ον adj. = care distruge (cu puterea focului).
δηϊόω-ῶ (att. δηόω-ῶ) = a răvăși, a devasta, a răni.
δηλέω-ῶ utilizat, de obicei, cu forma: δηλέομαι-οῦμαι (viit. ήσομαι, ao. ἐδηλησάμην, pf. δεδήλημαι) = a
răni, a vătăma, a distruge (de ex.: a distruge, a afecta recoltele).
δῆλος, -η, -ον adj. = vizibil, clar, evident (δῆλον ἐστὶ ὅτι sau ὡς – este clar că).
δηλόω-ῶ (impf. ἐδήλουν, viit. δηλώσω, ao. ἐδήλωσα, pf. δεδήλωκα; pas. viit. δηλωθήσομαι, ao.
ἐδηλώθην, pf. δεδήλωμαι) = a arăta, a indica, a lăsa să se vadă, a lăsa să se înțeleagă, a dezvălui, a
revela.
δημοκρατία, -ας (ἡ) = democrație, guvernare de către popor.
δῆμος, -ου (ὁ) = popor.
 8

διά [ῐᾰ] = 1. prep. + G. = prin, de-a lungul, cu ajutorul: διὰ νυκτός - de-a lungul nopții; διὰ τῆς χώρας/
prin țară, de-a lungul țării; διὰ τούτου τοῦ χρόνου/ în toată această perioadă de timp; 2. prep. + Ac. =
din cauza, datorită, din pricina, pentru: διὰ τὸν φόβον/ din cauza fricii.
διατρίβω = a freca prin, a-și petrece timpul.
δίδαγμα, -ατος (τὸ) = lecție (predată de un profesor).
διδασκαλεῖον, -ου (τὸ) [ῐκᾰ] = școală (de filosofie etc.).
διδασκαλία, -ας (ἡ) [ῐκᾰ] = învățătură, dogmă, predare; în lit. διδασκαλίαι – detalii despre piesele de
teatru (în acest rezumat, se menționau numele autorilor, data punerii în scenă etc.).
διδάσκαλος, -ου (ὁ, ἡ) = dascăl, profesor.
διδάσκω (viit. διδάξω, ao. ἐδίδαξα, pf. δεδίδαχα; pas. ao. ἐδιδάχθην, pf. δεδίδαγμαι) [ῐ] = a învăța pe
altul, a preda, a instrui.
δίδωμι (impf. ἐδίδουν; viit. δώσω; ao. 1 ἔδωκα; ao. 2 *ἔδων; conj. δῶ, opt. δοίην, inf. δοῦναι, part. δούς;
pf. δέδωκα; pas. viit. δοθήσομαι, ao. ἐδόθην, pf. δέδομαι) = a da (cuiva: τινί τι), a înmâna.
δικάζω [ῐ] (impf. ἐδίκαζον, viit. δικάσω, ao. ἐδίκασα, pf. δεδίκακα, pas. viit. δικασθήσομαι, ao.
ἐδικάσθην, pf. δεδίκασμαι) = a judeca, a decide.
δικαιολογέω-ῶ [ῐ] = a-și pleda cauza, a-și susține dreptul.
δίκαιος, -α sau -ος, -ον [ῐ] adj. = drept, just.
δικαιοσύνη, -ης (ἡ) [ῐῠ] = dreptate, justiție.
δικαστήριον, -ου (τὸ) [ῐκ] = tribunal.
δικαστής, -οῦ (ὁ) [ῐ] = judecător.
δίκη, -ης (ἡ) [ῐ] = drept, regulă, dreptate, pedeapsă, judecată.
Διονύσια, -ων (τὰ) [ῐῡ] (subînț. ἱερά) = Dionisiile, sărbătorile ținute în cinstea zeului Dionysos; τὰ Δ.
ἀστικά, Thc. 5, 20, sau τὰ ἐν ἄστει, Eschn. 1, 43 – Dionisiile urbane (mai erau denumite și τὰ μεγάλα Δ. –
Marile Dionisii); τὰ μικρὰ Δ. – Dionisiile rurale sau Micile Dionisii; τὰ Ἀνθεστήρια Δ. Lex. (Bkk. 235,
6) sau τὰ ἀρχαιότερα Δ. Thc. 2, 15 – Vechile Dionisii; τὰ Δ. Λήναια – Leneenele.
διότι (uneori δι’ ὅτι) conj. = pentru că.
δίς [ῐ] adv. = de două ori.
δισκέω-ῶ = a arunca discul.
δισκοβόλος, -ου (ὁ) = aruncător de disc, discobol; Discobolul, renumita statuie a sculptorului Myron.
δίσκος, -ου (ὁ) = disc.
διστάζω = a se îndoi, a ezita.
διχοτομέω-ῶ [ῐ] = a tăia în două, a separa.
δίψα, -ης (ἡ) [ᾰ] = sete; δίψα τε καὶ λιμός/ πεῖνα καὶ δίψα – foame și sete.
διώκω [ῐ] (viit. διώξω sau διώξομαι, ao. ἐδίωξα, pf. δεδίωχα; pas. ao. ἐδιώχθην, pf. δεδίωγμαι) = a
urmări, a alunga, a fugări pe cineva, a intenta proces, a acuza.
δόξα, -ης (ἡ) = 1. părere, opinie; 2. credință; 3. glorie, renume, faimă.
δουλεύω = a fi sclav, a fi rob.
δοῦλος, -ου (ὁ) = sclav (de la δοῦλος, -η, -ον).
δουλόω = a subjuga, a înrobi.
δρᾶμα, -ατος (τὸ) = acțiune, piesă de teatru.
 9

δρόμος, -ου (ὁ) = cursă.

δῶρον, -ου (τὸ) = dar, cadou.

Εε
ἐγείρω = a se trezi.
ἐγώ, pron. pers. (la pers. I. sg., se declină: sg. ἐγώ; ἐμοῦ, μοῦ; ἐμοί, μοί; ἐμέ, μέ; pl. ἡμεῖς, ἡμῶν, ἡμῖν,
ἡμᾶς; dual νώ, νῷν) = eu: ἐγὼ καὶ σύ - eu și tu; însoțit de un nume propriu: ἐγὼ Δάφνις, Teocr. Idil. 1,
116 – eu Daphne; sau Δάφνις ἐγώ, Teocr. Idil. 27, 41 – eu Daphne.
ἐθέλω + inf. (impf. ἤθελον, viit. ἐθελήσω, ao. ἠθέλησα, pf. ἠθέληκα, m.m.c.pf. ἠθελήκειν) sau θέλω (în
poezie, în limbajul curent, în proverbe) = a voi, a vrea, a dori.
Εἰλείθυια sau Εἰλήθυια, -ας (ἡ) = Eileithyia sau Ilithyia, zeița nașterilor.
εἶ = tu ești (v. εἰμί).
εἴδωλον, -ου (τὸ) = imagine, chip, simulacru, element.
εἰκάζω (impf. εἴκαζον, att. ᾔκαζον, viit. εἰκάσω, ao. εἴκασα, att. ᾔκασα, pf. εἴκακα; pas. viit.
εἰκασθήσομαι, ao. εἰκάσθην, pf. εἴκασμαι și ᾔκασμαι) = a arăta, a prezenta, a înfățișa.
εἰμί 1 (impf. ἦ sau ἦν, viit. ἔσομαι; ptr. ao. și pf. se utilizează timpurile coresp. lui γίγνομαι) = a fi.
εἶμι 2 (inf. prez. ἰέναι; impf. ᾔειν, ion. ἤϊα, att. ᾖα) = a merge, a veni.
εἴργω = a îndepărta, a respinge, a împiedica.
εἰρήνη, -ης (ἡ) = pace.
εἰς prep. + Ac. = la, spre, către.
εἰσβάλλω = a arunca în; intranz. = a se arunca în.
ἑκατόν (οἱ, αἱ, τά) = o sută.
ἑκατόμβη, -ης (ἡ) = hecatombă, jertfă de o sută de boi, sacrificiu public.
ἐκκλησία, -ας (ἡ) = adunarea poporului (ulterior, biserică).
ἐκφεύγω = a fugi de, a scăpa de, a evita.
ἐλάα, -άας (ἡ) [λᾱ] = măslin (arbore); măslină; conform lexiconului Suda, ἐλαία ar desemna, mai
degrabă, măslinul, iar ἐλάα măslina, însă această distincție nu este confirmată de inscripții v. Meisterh.
p. 25, 3).
ἐλαία, -ας (ἡ) = 1. măslin (arborele) (lat. olea Europaea); 2. măslină.
ἐλαίη, -ης = v. ἐλαία.
ἔλαιον, -ου (τὸ) = ulei, untdelemn.
ἐλαύνω (impf. ἤλαυνον, viit. ἐλάσω, att. ἐλῶ, ao. ἤλασα, pf. ἐλήλακα; pas. ao. ἠλάθην, pf. ἐλήλαμαι,
m.m.c. pf. ἠληλάμην) = a conduce, a dirija, a mâna (animalele).
ἔλεγχος, -ου (ὁ) = probă, motiv de acuzare.
ἐλέγχω = a acuza, a reproșa, a critica, a blama.
Ἐλευθεραί, -ῶν (αἱ) = Eleutheres, la granița dintre Attica și Beoția.
 10

ἐλευθερία, -ας (ἡ) = libertate.

ἐλεύθερος, -α, -ον adj. = liber.
Ἕλλην, -ηνος (ὁ) = grec.
ἑλληνικός, -ή, -όν adj. = grec, grecesc: ἡ Ἑλληνική - limba greacă; τὸ ἑλληνικόν – neamul grec sau
armata greacă.
ἕλκω (impf. εἷλκον, viit. ἕλξω, ao. εἷλξα, mai puțin utilizat ca εἵλκυσα (v. ἑλκύω); viit. pas.
ἑλκυσθήσομαι, ao. εἱλκύσθην, pf. εἵλκυσμαι) = a trage, a tracta.
ἐλπίζω (impf. ἤλπιζον, viit. ἐλπίσω sau ἐλπιῶ, ao. ἤλπισα, pf. ἤλπικα) = a aștepta, a spera.
ἐλπίς, -ίδος (ἡ) [ῐ] = speranță.
ἐμός, -ή, -όν pron. pos. = al meu, a mea.
ἐξαγγέλλω = a înștiința.
ἐξάγω [ᾰ] (viit. -άξω, ao. 2 ἐξήγαγον, etc.) = a duce cu sine, a lua cu sine.
ἐξέρχομαι (viit. ἔξειμι, ao. 2 ἐξῆλθον, pf. ἐξελήλυθα) = a ieși (afară), a pleca.
ἑορτή, -ῆς (ἡ) = sărbătoare; ἑορτὴν θεῷ ποιεῖν - a sărbători în cinstea unui zeu; ἡ τῶν Παναθηναίων καὶ
ἡ τῶν Διονυσίων ἑορτή - sărbătoarea Panatheneelor și a Dionisiilor.
ἔπειτα adv. = după aceea, apoi.
ἐπιορκέω-ῶ = a călca un jurământ.
ἐπιστήμη, -ης (ἡ) = știință.
ἐπιστήμων, -ων, -ον, G. -ονος adj. = cunoscător, instruit, învățat, erudit.
ἐπιστολή, -ῆς (ἡ) = scrisoare.
ἐπιχειρέω, -ῶ = a pune mâna pe ceva, a întreprinde.
Ἐρατώ, -ους (ἡ) = Erato, muza poeziei lirice și erotice.
ἐράω-ῶ (doar prez. și impf. ἤρων) = a iubi pasional, erotic.
ἐργάζομαι dep. (dep. la timpurile: prez. ἐργάζομαι, viit. ἐργάσομαι, ao. ἠργασάμην, pf. εἴργασμαι) = a
lucra, a munci, a întreprinde ceva, a produce, a realiza.
ἐργασία, -ας (ἡ) [γᾰ] = muncă.
ἐργάτης, -ου [ᾰ] = artizan, meșteșugar, muncitor, lucrător, plugar.
ἐργατικός, -ή, -όν [ᾰ] adj. = muncitor, laborios, activ.
ἔργον, -ου (τὸ) = lucrare, acțiune, realizare, faptă, forță, muncă.
ἔρημος, -ος, -ον, poetic și ἐρῆμος, -η, -ον adj. = 1. deșert, pustiu, gol; lipsit de + G.; 2. (despre persoane)
izolat, solitar.
ἕρμα, -ατος (τὸ) = suport, punct de sprijin, fundație, movilă de pietre/ bolovani.
Ἑρμῆς, -οῦ (ὁ) = zeul Hermes, trimisul, mesagerul divinităților olimpiene.
ἐῤῥωμένος, -η, -ον = puternic.
ἐρυθρός, -ά, -όν [ῠ] adj. = roșu (despre nectar, vin, aramă, sânge etc.).
ἔρχομαι (viit. ἐλεύσομαι, ao. 2 ἦλθον, pf. ἐλήλυθα [ῠ]) = a veni, a se întoarce.
ἔρως, -ωτος (ὁ) = dorință senzuală, dragoste, pasiune.
ἐρωτάω-ῶ (impf. ἠρώτων, viit. ἐρωτήσω, ao. ἠρώτησα, pf. ἠρώτηκα) = a întreba, a întreba insistent, a
examina (un elev etc.), ulterior a (se) ruga, a cere prin rugăciuni.
ἐρωτικός, -ή, -όν adj. = referitor la iubire, erotic, pasional.
 11

εὐαγγέλια, -ας (ἡ) = Buna Vestire (< εὐάγγελος).

εὐαγγελίζω (ao. εὐηγγέλισα, med. ao. εὐηγγελισάμην, pas. ao. εὐηγγελίσθην, perf. εὐηγγέλισμαι) = a
anunța o veste bună, a binevesti, a da o veste bună, a anunța Vestea cea Bună, a vesti Evanghelia, a face
cunoscută Evanghelia.
εὐαγγελικός, -ή, -όν adj. = referitor la Evanghelii.
εὐαγγέλιον, -ου (τό) = Vestea cea Bună, Evanghelia (+ G. Vestea cea Bună a Împărăției lui Dumnezeu
sau a lui Dumnezeu).
εὐαγγέλιος, -ος, -ον adj. = referitor la Vestea cea Bună.
εὐαγγελιστής, -οῦ (ὁ) = cel care aduce Vestea cea Bună, evanghelist, binevestitor.
εὐδαιμονέω-ῶ = a fi fericit.
εὐδαιμόνημα, -ατος (τὸ) = succes, fericire.
εὐδαιμονία, -ας (ἡ) = fericire, prosperitate.
εὐδαιμονίζω (numai prez. viit. și ao.) = a ferici pe cineva; intranz. – a fi fericit.
εὐδαίμων, -ων, -ον, G. -ονος = fericit, norocos.
εὐεξία, -ας (ἡ) = constituție viguroasă, sănătoasă, abilitate, vigoare.
εὐεργεσία, -ας (ἡ) = binefacere.
εὐεργετέω-ῶ (impf. εὐεργέτουν și εὐηργέτουν, viit. εὐεργετήσω, ao. εὐεργέτησα, pf. εὐεργέτηκα și
εὐηργέτηκα) = a face bine cuiva, a aduce servicii cuiva (εὐ. τινά τι).
εὐεργέτης, -ου (ὁ) = binefăcător.
εὐεργετικός, -ή, -όν adj. = binefăcător.
εὐθύνω = a conduce, a corecta, a cenzura.
εὐνάζω (viit. άσω [ᾰ], ao. ηὔνασα [ᾰσ], pf. neutilizat) = 1. tr. a se culca, a se băga în pat, a se întinde
într-un culcuș; sens figurat: a moțăi, a adormi; 2. intr. a fi culcat, a dormi.
εὐνή, -ῆς (ἡ) = culcuș, pat, locuință.
εὑρίσκω (impf. ηὕρισκον, viit. εὑρήσω, ao. 2 ηὗρον, pf. ηὕρηκα) = a găsi, a descoperi, a inventa, a-și
imagina.
εὔχομαι dep. = a cere prin rugăciuni.
ἐχθρός, -ά, -όν adj. = dușmănos, dușman.
ἐχθρός, -οῦ (ὁ) = dușman (nu în război).
ἔχω (impf. εἶχον; viit. ἕξω sau σχήσω; ao. 2 ἔσχον, conj. σχῶ, opt. σχοίην, inf. σχεῖν, part. σχών; pf.
ἔσχηκα; m.m.c.pf. ἐσχήκειν; pas. prez. ἔχομαι, impf. εἰχόμην, viit. ἕξομαι, ao. ἐσχέθην, pf. ἔσχημαι) = a
avea.
 12

Ζζ
Ζεύς, V. Ζεῦ, G. Διός, D. Διΐ, Ac. Δία (ὁ) = Zeus, Jupiter.
ζεύγνυμι, [ῡ] (viit. ζεύξω, ao. ἔζευξα, pf. neutilizat; pas. ao. 1 ἐζεύχθην, ao. 2 ἐζύγη [ῠ], pf. ἔζευγμαι) =
a înjuga, a pune la jug, a lega.
ζεῦγος, -εος-ους (τὸ) = atelaj format din două animale (doi boi, doi cai etc.).
ζῆλος, -ου (ὁ) = 1. zel, ardoare; 2. rivalitate, emulație, invidie, gelozie.
ζηλοτυπέω-ῶ [ῠ] = a rivaliza cu cineva, a invidia, a fi gelos pe cineva (τινα).
ζηλοτυπία, -ας (ἡ) [ῠ] = gelozie.
ζηλόω-ῶ = a imita, a rivaliza, a râvni.
ζηλωτός, -ή, -όν adj. = demn de invidiat, de urmat.
ζημία, -ας (ἡ) = pierdere, pagubă, pedeapsă.
ζημιόω-ῶ (viit. -ώσω, ao. ἐζημίωσα) = a pedepsi, a pricinui o pierdere, a păgubi.
ζητέω-ῶ (impf. ἐζήτουν, viit. ζητήσω, ao. ἐζήτησα, pf. ἐζήτηκα) = a cere, a căuta.
ζωγράφος, -ου (ὁ) = pictor.
ζωγρεία, -ας (ἡ) = capturare, prindere a unui prizonier viu.
ζωγρέω-ῶ = a prinde viu un prizonier, a captura, a face prizonier.
ζωή, -ῆς (ἡ) = viață, existență.
ζωμός, -οῦ (ὁ) = zeamă, suc, sos: ζωμός μέλας – sos negru (specialitate spartană).
ζώνη, -ης (ἡ) = curea, cingătoare, centură.
ζῷον, -ου (τὸ) = ființă, animal.
ζωστήρ, -ῆρος (ὁ) = cingătoare.

Ηη
ἥβη, -ης (ἡ) = tinerețe, adolescență.
ἡβητικός, -ή, -όν adj. = de tânăr, de adolescent.
ἡγεμονία, -ας (ἡ) = hegemonie, stăpânire, conducere.
ἡγεμών, -όνος (ὁ) = hegemon, conducător.
ἡδονή, -ῆς (ἡ) = plăcere.
ἦθος, -εος-ους (τὸ) = obicei, fel de a fi, morav, caracter.
 13

ἥκω (impf. ἧκον, viit. ἥξω, ao. 1 ἧξα, pf. ἧκα; m.m.c.pf. ἥκειν) = a veni, a sosi (se traduce și: eu am
venit, am sosit și eu vin, eu sosesc).
ἠλίθιος, -α, -ον adj. = prost, neghiob, nesăbuit, prostănac.
ἥλιος, -ου (ὁ) = soare.
ἡμέρα, -ας (ἡ) = zi: ἅμα τῇ ἡμέρᾳ - în zori, în zorii zilei (ἅμα prep. + D. = în același timp cu, odată cu).
ἡμερεύω = a petrece o zi, a trăi.
ἡμεροδρόμος, -ου (ὁ) = curier, alergător (cel care aleargă în timpul zilei).
Ἡρακλῆς, -έους (ὁ) = Herakles, Hercules.
Ἡρόδοτος, -ου (ὁ) = Herodot.
ἡσυχάζω = a fi liniștit, a fi imobil.

Θθ
θάλαττα, -ης (ἡ) (varianta koiné: θάλασσα) = mare.
θάνατος, -ου (ὁ) [ᾰᾰ] = moarte.
θαυμάζω = a admira, a se mira.
θεά, -ᾶς (ἡ) = zeiță.
θέατρον, -ου (τὸ) = teatru.
Θέογνις, Θεόγνιδος (ὁ) = Theognis, unul dintre cei 30 de tirani ai Atenei. Pe lângă acest personaj, există
și Θέογνις ὁ Μεγαρεύς (ὁ) = Theognis din Megara, un poet liric grec ale cărui scrieri datează din secolul
VI a. Chr. și ale cărui versuri se încadrează în literatura gnomică a antichității.
Θεός, -οῦ (ὁ) = Dumnezeu.
θεός, -οῦ (ὁ) = zeu.
θεραπεία, -ας (ἡ) [ρᾰ] = grijă, îngrijire, terapie, cură, tratament, leac.
θεραπευτής, -οῦ (ὁ) [ᾰ] = 1. îngrijitor, servitor; 2. medic.
θεραπεύω [ᾰ] = a îngriji, a trata, a cinsti (pe zei), a cultiva.
θέω (viit. θεύσομαι, ulterior θεύσω, ao. și pf. neutilizat) = a alerga.
θεωρέω-ῶ (viit. -ήσω, ao. ἐθεώρησα, pf. τεθεώρηκα) = a privi, a inspecta, a asista la un spectacol.
θεώρημα, -ατος (τὸ) = 1. ceea ce se poate privi, spectacol; 2. obiect al studiului sau al cugetării, regulă,
principiu.
θεωρητός, -ή, -όν adj. = care poate fi văzut, privit, observat.
θεωρός, -οῦ (ὁ) = spectator (opus lui ἀγωνιστής, -οῦ (ὁ) = cel care ia parte la o întrecere: luptător, atlet,
orator, actor).
θήρ, θηρός (ὁ/ἡ) = fiară, animal sălbatic.
θησαυρός, -οῦ (ὁ) = tezaur, comoară.
θραύω (viit. θραύσω, ao. ἔθραυσα; ao. pas. ἐθραύσθην, pf. τέθραυσμαι) = a sparge, a rupe, a zdrobi.
θρίξ, τριχός (ἡ) = păr, plete.
 14

θυγάτηρ [ῠᾰ, dar și ῡ] V. θύγατερ, G. θυγατρός, D. θυγατρί, Ac. θυγατέρα; pl. θυγατέρες, G. θυγατέρων,
D. θυγατράσι, Ac. θυγατέρας (ἡ) = fiică.
θύρα, -ας (ἡ) [ῠ] = poartă, ușă.
θύω (viit. θύσω, ao. ἔθυσα [ῡ], pf. τέθυκα [ῠ]; pas. ao. ἐτύθην [ῠ], pf. τέθυμαι [ῠ]) = a jertfi, a aduce
jertfe, a consulta zeii oferindu-le un sacrificiu.

Ιι
ἰατρεύω = a vindeca, a îngriji.
ἰατρικός, -ή, -όν [ῑᾱ] adj. = referitor la medicină.
ἰατρός, -οῦ (ὁ) [ᾱ] = doctor, medic.
ἰδίᾳ adv. = în mod particular.
ἴδιος, -α, -ον [ῐδ] adj. = personal, particular, propriu.
ἱερός, -ά, -όν [ῐ] adj. = sacru, sfânt.
ἵζω = a se așeza.
Ἰησοῦς, -οῦ (ὁ) (G., D., V. în -οῦ, Ac. -οῦν (ὁ), forma grecească a lui Joshua sau Jehoshua) = Iisus.
ἱκανός, -ή, -όν [ῐᾰ] adj. = suficient, convenabil.
ἱκετεύω [ῐ] (impf. ἱκέτευον [ῑ], viit. ἱκετεύσω, ao. ἱκέτευσα, pf. neutilizat) = a implora o divinitate.
ἱμάτιον, -ου (τὸ) [ῑᾰ] = haină, haină groasă (palton).
ἴον, -ου (τὸ) = violetă.
Ἰορδάνης, -ου (ὁ) = Iordan.
ἵππος, -ου (ὁ) = cal.
ἰσχυρός, -ά, -όν [ῡ] adj. = puternic, viguros, robust.
ἰσχύω = a fi puternic.

Κκ
καθεύδω (impf. att. καθηῦδον, sau ἐκάθευδον, viit. καθευδήσω) = a se culca, a dormi.
καί conj. și adv. = conj. și, iar, chiar; adv. de asemenea.
καινός, -ή, -όν adj. = nou, recent, neobișnuit.
καιρός, -οῦ (ὁ) = ocazie, întâmplare, circumstanță.
κακός, -ή, -όν adj. = rău; τὰ κακά – nenorocirile, lucrurile rele, cele rele.
 15

κακόω-ῶ (ao. ἐκάκωσα) [ᾰ] = a distruge, a afecta: δένδρα κακούμενα – copaci (care sunt) afectați de
intemperii.
καλέω-ῶ (viit. καλέσω, att. καλῶ, ao. ἐκάλεσα, pf. κέκληκα; pas. viit. κληθήσομαι, ao. ἐκλήθην, pf.
κέκλημαι) [ᾰ] = a chema, a striga, a invita, a numi.
καλιά, -ᾶς (ἡ) [ᾰῑ] = cuib, colibă.
καλός, -ή, -όν adj. = frumos, bun.
καλῶς adv. = frumos, bine.
κάμνω (viit. καμοῦμαι [ᾰ], ao. 2 ἔκαμον [ᾰ], pf. κέκμηκα) = a depune efort, a obosi, a fi obosit.
καρδία, -ας (ἡ) = inimă.
καρπός, -οῦ (ὁ) = fruct, rod, folos; καρπός τῆς χειρός – încheietura mâinii cu brațul (καρπός are aici
sens figurat).
κατά [ᾰᾰ] = 1. prep. + G. = în jos, sub, contra: τὰ κατὰ γῆς - cele de sub pământ; λέγειν κατὰ Φιλίππου -
a vorbi contra lui Filip; 2. prep. + Ac. = în josul, pe, conform: κατὰ τὸν ποταμόν - în josul râului; κατὰ
γῆν καὶ κατὰ θάλατταν - pe mare și pe uscat; κατὰ τοὺς νόμους - conform cu legile.
καταβάλλω (viit. -βαλῶ, ao. 2 κατέβαλον) = a arunca (de sus în jos), a scăpa.
κατάβασις, -εως (ἡ) = descindere, coborâre în Infern, în lumea subpământeană a lui Hades.
καταλύω = a sfârși, a termina, a distruge, a dizolva.
καταχέω (ao. κατέχεα, ao. pas. κατεχύθην) = a vărsa, a întinde, a răspândi: καταχεῖν οἶνον κατὰ τῶν
ἱματίων – a vărsa vin pe haine.
κατηγορία, -ας (ἡ) = acuzație.
κελεύω = a porunci, a ordona.
κεφαλή, -ῆς (ἡ) = cap.
κῆπος, -ου (ὁ) = grădină.
κίνδυνος, -ου (ὁ) [ῡ] = pericol, primejdie.
κινέω-ῶ (viit. ήσω, ao. ἐκίνησα, pf. κεκίνηκα) [ῑ] = a mișca, a se pune în mișcare, a se agita.
κίνημα, -ατος (τὸ) [ῑ] = mișcare (de dans, de pantomimă etc.).
κίνησις, εως (ἡ) [ῑν] = mișcare, agitație, schimbare, flexiune gramaticală.
κινητικός, -ή, -όν [κῑ] = care (se) pune în mișcare, mobil, cinetic.
κλέπτω (impf. ἔκλεπτον, viit. κλέψω, ao. ἔκλεψα, pf. κέκλοφα; pas. ao. ἐκλέφθην, ao. 2 ἐκλάπην [ᾰ], pf.
κέκλεμμαι) = a fura, a ascunde.
Κλέων, G. Κλέωνος (ὁ) = Cleon, general atenian din timpul Războiului Peloponesiac, frecvent
ridiculizat de comediograful Aristofan.
κλῆρος, -ου (ὁ) = lot de pământ (obținut de coloni), fermă, teren.
κοινός, -ή, -όν adj. = comun, public.
κολάζω (viit. άσω [ᾰ], ao. ἐκόλασα, pf. neutilizat; pas. viit. κολασθήσομαι, ao. ἐκολάσθην, pf.
κεκόλασμαι) = a pedepsi.
κολακεύω [ᾰ] = a flata, a linguși.
κόραξ, -ακος (ὁ) [ᾰκ] = corb.
κόρη, -ης (ἡ) = fată, fecioară, copilă, tânără.
κόρος, -ου (ὁ) = băiat, adolescent.
 16

κοσμέω-ῶ = 1. a aranja, a ordona; 2. a orna, a împodobi.

κόσμιος, -α sau -ος, -ον adj. = (bine) ordonat, cu bune moravuri, cuviincios.
κοσμοπολίτης, -ου (ὁ) [ῑ] = cetățean al lumii, cosmopolit.
κόσμος, -ου (ὁ) = 1. ordine, univers, lume; 2. frumusețe, podoabă.
κοῦφος, -η, -ον adj. = ușor, blând.
κρατέω-ῶ (viit. ήσω, ao. ἐκράτησα, pf. κεκράτηκα) [ᾰ]= a stăpâni.
κρήνη, -ης (ἡ) = izvor, sursă (de apă), fântână (fără nuanța de a ieși sau de a țâșni la suprafața
pământului, idee exprimată de πηγή - izvor care țâșnește.
κρίνω [ῑ] (viit. κρινῶ [ῐ], ao. ἔκρινα [ῑ], pf. κέκρικα [ῐ]; pas. ao. ἐκρίθην [ῐ], pf. κέκριμαι [ῐ]) = a judeca, a
condamna, a critica.
κρύπτω (viit. κρύψω, ao. ἔκρυψα, pf. neutilizat; pas. viit. κρυφθήσομαι, ao. ἐκρύφθην, pf. κέκρυμμαι)=
a ascunde.
κτάομαι-ῶμαι dep. (viit. κτήσομαι, ao. ἐκτησάμην, pf. κέκτημαι, conj. κέκτωμαι, opt. κεκτῄμην) = a
avea, a poseda, a deține, a dobândi, a procura.
κτῆμα, -ατος (τὸ) = lucru câștigat, bun, posesiune, avere, avuție, lucru prețios, lucru râvnit.
κύριος, -α, -ον adj. = care are autoritate sau deplină putere.
ὁ κύριος, -ου (ὁ) = stăpân, proprietar, domn, soț, Domnul (în sens religios).
κύων, κυνός (ὁ/ἡ) = câine, cățea.
κωλύω (viit. ύσω, ao. ἐκώλυσα, pf. κεκώλυκα) [ῠ prez. și impf.; ῡ la alte timpuri] = a împiedica, a
deturna.
κωμῳδία, -ας (ἡ) = comedie (din κῶμος, -ου (ὁ) + ᾠδή, - ῆς (ἡ) = cântecul procesiunii lui Dionysos).
κῶμος, -ου (ὁ) = procesiune grotescă, de origine doriană, în cinstea lui Dionysos, zeul vinului, în timpul
căreia participanții, pe jumătate beți, dansau și cântau, aruncând aruncând trecătorilor glume grosolane.

Λλ
λαβύρινθος, -ου (ὁ) = labirint.
λαγχάνω (viit. λήξομαι, ao. ἔλαχον [ᾰ], pf. εἴληχα; pas. ao. ἐλήχθην, pf. εἴληγμαι) = a obține prin tragere
la sorți.
λαμβάνω (viit. λήψομαι, ao. 2 ἔλαβον, pf. εἴληφα; pas. viit. ληφθήσομαι, ao. ἐλήφθην, pf. εἴλημμαι) = a
lua, a prinde, a apuca, a pune mâna pe.
λαμπάς, -άδος (ἡ) [ᾰδ] = lumânare, făclie, lampă cu ulei, candelă.
λαμπρός, -ά, -όν adj. = 1. strălucitor (despre astre); 2. splendid, măreț, glorios.
λαμπρότης, -ητος (ἡ) = strălucire.
λάμπω (viit. λάμψω, ao. ἔλαμψα, pf. λέλαμπα) = a străluci, a face să strălucească.
λανθάνω + Ac. (viit. λήσω, ao. 2 ἔλαθον [ᾰ] pf. λέληθα) = a se ascunde, a fi ascuns, a fi uitat.
 17

λέγω (impf. ἔλεγον, viit. λέξω, ao. ἔλεξα, pf. neutilizat; în proza att. se utiliz. ptr. viit. ἐρῶ; ptr. ao., ao. 2
εἶπον, rar ao. 1 εἶπα; ptr. pf. εἴρηκα; pas. viit. λεχθήσομαι, ao. ἐλέχθην, de obicei ἐρρήθην; pf. λέλεγμαι,
de obicei εἴρημαι) = a zice, a spune, a vorbi (λέγων – part. prez. act. N. sg.).
λείπω (viit. λείψω, ao. 2 ἔλιπον, ao. 1 ἔλειψα, pf. λέλοιπα; pas. viit. λειφθήσομαι, ao. ἐλείφθην, pf.
λέλειμμαι, viit. anter. cu sens de viit. simplu λελείψομαι) = a lăsa, a părăsi, a abandona.
λειχήν, -ῆνος (ὁ/ἡ) = lichen, vegetație crescută pe copaci.
λευκός, -ή, -όν adj. = 1. alb; 2. strălucitor, senin, limpede, clar.
λέων, -οντος (ὁ) = leu.
λίθος, -ου (ὁ) = piatră.
λιμός, -οῦ (ὁ) = foame.
λόγος, -ου (ὁ) = cuvânt, cuvântare, discurs, vorbire, rațiune, zvon etc.
Λουκᾶς, -ᾶ (ὁ) = Sfântul Luca.
λυπέω-ῶ (viit. ήσω, ao. neutilizat, pf. λελύπηκα) [ῡ] = a supăra, a întrista, a mâhni (opus lui εὐφραίνειν
sau χαίρειν): τὰς ἐσχάτας λύπας λυπεῖν – a fi extrem de supărat.
λύπη, -ης (ἡ) [ῡ] = (opus lui ἡδονή) tristețe, supărare, suferință, durere.
λύρα, -ας (ἡ) [ῠ] = liră (instrument muzical).
λύω (viit. λύσω, ao. ἔλυσα, pf. λέλυκα) = a dezlega, a elibera, a deshăma (calul).

Μμ
Μαγδαληνή, -ῆς (ἡ) = Magdalena.
μάθημα, -ατος (τὸ) = lecție (predată de un profesor).
μαθητεύω [ᾰ] = 1. a deveni ucenic, a fi ucenic; 2. a învăța pe alții, a-i face ucenici pe alții.
μαθητής, -οῦ (ὁ) [ᾰ] = discipol, ucenic (< μανθάνω).
μαθήτρια, -ας (ἡ) [μᾰ] = ucenică, uceniță.
μακρός, -ά, -όν adj. = lung, înalt, adânc (exprimă ideea de lungime, de întindere în spațiu, în înălțime, în
adâncime).
μαλακία, -ας (ἡ) = moliciune, delicatețe.
μανθάνω (viit. μαθήσομαι [ᾰ], ao. 2 ἔμαθον [ᾰ], pf. μεμάθηκα; pas. numai prez. și pf. μεμάθημαι) = a
învăța, a studia.
μάρτυς, -υρος (ὁ) = martor.
μάστιξ, -ιγος (ἡ) = bici.
μάχαιρα, -ας (ἡ) [μᾰ] = cuțit (mare, lung).
μάχη, -ης (ἡ) = luptă, bătălie.
μέγας, μεγάλη, μέγα, numai V., sg., m. μεγάλε, G. μεγάλου, -ης, -ου; D. μεγάλῳ, -ῃ, -ῳ; Ac. μέγαν,
μεγάλην, μέγα; pl. μεγάλοι, -αι, -α, etc.; dual μεγάλω, -α, -ω, etc. [ᾰ] = mare.
μέγιστος, -η, -ον (superl. lui μέγας, μεγάλη, μέγα - mare) adj. = foarte mare.
μελῳδία, -ας (ἡ) = cânt, cântec.
μένω (viit. μενῶ, ao. ἔμεινα, pf. μεμένηκα) = a rămâne, a sta (pe loc).
 18

μέτοικος, -ου (ὁ) = metec, persoană care făcea parte din categoria socială a celor lipsiți de drepturi
politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-
o cetate.
μήτηρ, μητρός (ἡ) = mamă.
μικρός, -ά, -όν (att. și σμικρός, -ά, -όν) [ῑ, ulterior ῐ] adj. = mic.
Μίνως, -ωος (ὁ) [ῑ] = Minos, rege legendar din Creta.
Μινώταυρος, -ου (ὁ) = Minotaur.
μισθός, -οῦ (ὁ) = 1. salariu, soldă; 2. chirie: ἐν μισθῷ οἰκεῖν – a locui în chirie.
μισθόω-ῶ (viit. ώσω, ao. ἐμίσθωσα, pf. μεμίσθωκα) = a închiria, a lua în chirie.
μονόστιχος, -ος, -ον [ῐ] adj. = care se compune dintr-un singur vers.
μυέω-ῶ (viit. ήσω, ao. ἐμύησα, pf. μεμύηκα) = a iniția (într-o știință, în artă, în misterii etc.).
μυθέω-ῶ, frecvent μυθέομαι-οῦμαι [ῡ] = a povesti.
μυθολογέω-ῶ [ῡ] = a nara mituri, a compune povestiri fabuloase sau mituri.
μυθολογία, -ας (ἡ) [ῡ] = 1. istoria sau studiul episoadelor mitologice, mitologie; 2. povestire fabuloasă,
poveste, ficțiune.
μυθοποιέω-ῶ [ῡ] = a inventa sau a compune episoade mitologice sau povestiri fabuloase.
μῦθος, -ου (ὁ) = poveste, fabulă, mit, legendă.
μύρον, -ου (τὸ) = ulei parfumat, esență parfumată.
μῦς, G. μυός (ὁ) = șoarece.
μύωψ, -ωπος (ὁ/ἡ) = cel/cea care clipește din ochi (pentru a vedea mai bine), cu vedere scurtă, miop,
mioapă.

Νν
νάπη, -ης (ἡ) [ᾰ] = vale împădurită.
ναῦς, G. att. νεώς (în greaca comună – G.: νηός) (ἡ) = corabie, vas.
Ναυσικάα, -ας (ἡ) [ῐ] = Nausica, fiica regelui Alcinous.
ναύτης, -ου (ὁ) = marinar, navigator, corăbier.
ναυτικός, -ή, -όν adj. = nautic, naval, maritim; τὸ ναυτικόν sau pl. τὰ ναυτικά - flotă, forță maritimă.
νεανίας, -οῦ (ὁ) [ᾱᾱ] = tânăr.
νεῖκος, -εος-ους (τὸ) = discordie, ceartă, dispută, altercație.
νεκρός, -ά, -όν adj. = mort, decedat; οἱ νεκροί - morții; subst. νεκρός, -οῦ (ὁ) - cadavru.
νέμω (viit. νεμῶ, ao. ἔνειμα, pf. νενέμηκα) = a distribui, a împărți, a locui, a cultiva, a paște, a duce
(turmele) la păscut.
νεογνός, -ός, -όν adj. = nou născut.
νέος, -α, -ον adj. = nou, fraged, tânăr, proaspăt.
νεότης, -ητος (ἡ) = noutate, prospețime.
 19

νικάω-ῶ (viit. ήσω, ao. ἐνίκησα, pf. νενίκηκα) [ῑ] = a învinge.

Νικόμαχος, -ου (ὁ) = Nicomah; este un nume propriu compus, alcătuit din νίκη, -ης (ἡ) = victorie (<
νικάω = a învinge) și din μάχη, -ης (ἡ) = luptă, bătălie; s-ar putea, așadar, traduce „Cel învingător în
bătălii”.
νοέω-οῶ (viit. νοήσω, ao. ἐνόησα; pf. pas. νενόημαι) = a gândi, a cugeta, a intenționa.
νόησις, -εως (ἡ) = gândire, inteligență.
νοητικός, -ή, -όν adj. = înzestrat cu facultatea de a gândi, înzestrat cu inteligență, inteligent.
νομή, -ῆς (ἡ) = pășune, pajiște: ἐπὶ τὴν νομὴν ἐξάγω - a duce la pășune.
νομίζω = a gândi, a judeca, a considera, a socoti, a crede.
νόμος, -ου (ὁ) = lege, cutumă.
νόος-νοῦς, νόου-νοῦ (ὁ) = minte, inteligență, spirit, gândire, înțelepciune.
νόσος, -ου (ἡ) = boală.
νοῦς – v. νόος.
νύμφη, -ης (ἡ) = mireasă, soție tânără, femeie tânără și frumoasă, nimfă.
νύξ, νυκτός (ἡ) = noapte.

Ξξ
ξανθός, -ή, -όν adj. = galben, gălbui, blond (sensuri speciale: roșu auriu, blond roșcat).
ξενία, -ας (ἡ) = ospitalitate.
ξενίζω = a primi oaspeți, a trata ospitalier, a ospăta.
ξένιος, -α, -ον adj. = ospitalier.
ξενιτεύω [ῐ] = a trăi printre străini, a servi în calitate de mercenar.
ξένος, -η, -ον adj. = străin, musafir.
ξέω (impf. ἔξεον, viit. ξέσω, ao. ἔξεσα, pf. ἔξηκα; pas.ao. ἐξέσθην, pf. ἔξεσμαι, m.m.c.pf. ἐξέσμην) = a
ciopli, a cizela, a șlefui.
ξηραίνω (viit. ανῶ [ᾰ], ao. ἐξήρανα [ρᾱ], pf. neutilizat; pas. viit. ξηρανθήσομαι, ao. ἐξηράνθην, pf.
ἐξήρασμαι, ulterior ἐξήραμμαι) = a usca, a zvânta, a zbici.
ξηρασία, -ας (ἡ) [ρᾰ] = secetă, uscăciune.
ξηρός, -ά, -όν adj. = sec, uscat, arid; τὸ ξηρόν – uscatul, pământul (ferm).
ξηρότης, -ητος (ἡ) = secetă, ariditate.
ξιφίδιον, -ου (τὸ) [ξῐ] = săbiuță, pumnal, stilet.
ξίφος, εος-ους (τὸ) [ῐ] = sabie, pumnal.
ξόανον, -ου (τὸ) [ᾰ] = 1. (sens de bază) obiect sculptat în lemn; 2. (ulterior) statuie (de lemn sau de
piatră).
ξύλινος, -η, -ον [ῠ] = de lemn.
ξυνός, -ή, -όν [ῡ] adj. = comun, care aparține tuturor, în mod egal, imparțial.
ξυρέω-ῶ [ῠ] (viit. ήσω, ao. ἐξύρησα și ἔξυρα [ῡ], pf. neutilizat; pas. pf. ἐξύρημαι) = a rade, a tunde.
 20

ξύω [ῡ] (viit. neutilizat, ao. ἔξυσα, pf. neutilizat; pas. ao. ἐξύσθην, pf. ἔξυσμαι) = a răzui, a freca, a
șlefui, a cizela.

Οο
ὁδός, -οῦ (ἡ) = drum, cale.
Ὀδυσσεύς, -έως (ὁ) = Odiseu, Ulysse, basileul Itacăi.
οἴκαδε adv. = acasă.
οἰκέω-ῶ (viit. ήσω, ao. ᾤκησα, pf. ᾤκηκα) = a locui (în casa sa).
οἰκία, -ας (ἡ) = casă, locuință.
οἰκίζω (impf. ᾤκιζον, viit. att. οἰκιῶ, ao. ᾤκισα, pf. ᾤκικα) = a se stabili într-un loc, a se instala, a
întemeia.
οἰκονομία, -ας (ἡ) = administrarea treburilor casei, organizare.
οἶκος, -ου (ὁ) = casă.
οἰκουμένη, -ης (ἡ) (subînțeles γῆ) = pământul, lumea locuită.
οἰκτιρμός, -οῦ (ὁ) = milă, compasiune.
οἰκτίρω att. (ulterior οἰκτείρω) = a avea milă de, a deplânge.
οἰκτρός, -ά, -όν adj. = înduioșător, demn de milă, lamentabil.
οἰμωγή, -ῆς (ἡ) = lamentație, plâns, plânset, tânguire, bocet.
οἰμώζω (impf. ᾤμωζον, viit. οἰμώξομαι, ulterior οἰμώξω, ao. ᾤμωξα, pf. neutilizat; pas. neutilizat la
prez. și la viit.; ao. ᾠμώχθην, pf. ᾤμωγμαι) = a (se) plânge, a jeli, a regreta.
οἶνος, -ου (ὁ) = vin; ἐν οἴνῳ/ ἐν τοῖς οἴνοις/ παρ’ οἴνω/ παρ’ οἶνον – în vin.
οἰσοφάγος, -ου (ὁ) = esofag.
ὀλιγαρχία, -ας (ἡ) = oligarhie, guvernarea de către cei puțini, guvernarea de către un număr restrâns de
persoane și de familii.
ὀλίγος, -η, -ον [ῐ] adj. = puțin, în număr mic, puțin numeros.
Ὁμηρίζω = a-l imita pe Homer.
Ὁμηρικός, -ή, -όν adj. = homeric.
ὅμηρος, -ου adj. = orb.
Ὅμηρος, -ου (ὁ) = Homer, autorul Iliadei și al Odyseei.
ὅμοιος, -α, -ον adj. = asemănător.
ὁμολογέω-ῶ = a fi de acord cu, a recunoaște, a mărturisi.
ὀμφαλός, -οῦ (ὁ) = buric, umflătură.
ὄναρ adv. = în vis.
ὀνειδίζω = a insulta, a reproșa, a critica, a obiecta.
ὀνομάζω = a (se) numi, a denumi.
ὁπλίτης, -ου [ῑ] adj. = înarmat.
ὁπλίτης, -ου [ῑ] (ὁ) = hoplit, infanterist (echipat cu armament greu).
 21

ὅπλον, -ου (τὸ) = armă grea de infanterist.

ὁράω-ῶ (impf. ἑώρων, viit. ὄψομαι, ao. 2 εἶδον, pf. ἑόρακα, réc. ἑώρακα; pas. viit. ὀφθήσομαι, ao.
ὤφθην, pf. ἑώραμαι și ὦμμαι) = a vedea, a privi, a observa, a fi atent la.
ὄργανον, -ου (τὸ) [ᾰ] = organ.
ὀργή, -ῆς (ἡ) = mânie, supărare, furie, capriciu (sens religios: urgie).
ὀργίζομαι + D. = a se mânia, a se înfuria.
ὀργίζω (ao. ὤργισα [ῐ], viit. și pf. neutilizat; pas. viit. ὀργισθήσομαι, ao. ὠργίσθην, pf. ὤργισμαι) = a se
mânia, a se înfuria.
ὁρίζω = a limita, a defini, a preciza.
ὁρμάω-ῶ (impf. ὥρμων, viit. ὁρμήσω, ao. ὥρμησα, pf. ὥρμηκα; pas. ao. ὡρμήθην, pf. ὥρμημαι) = a se
năpusti, a se repezi.
ὁρμή, -ῆς (ἡ) = asalt, primul atac, năvală, pornire, impuls, dorință.
ὄρνις, -ιθος (ἡ) = pasăre.
ὄρος, -εος-ους (τὸ) = munte, înălțime, deal, colină.
ὅτι conj. = că.
οὐ adv. de negație = nu; οὐ se utilizează înaintea unei consoane: οὐ ψέγει – el, ea nu critică; οὐκ se
folosește înaintea unei vocale: οὐκ ᾄδει – el, ea nu cântă; οὐχ se întrebuințează înaintea unui spirit aspru:
ἐγὼ γὰρ οὐχ εὑρίσκω ἐν – căci eu nu găsesc (nici o vină) în; οὐχ ὑμεῖς λέγετε – voi spuneți nu.
οὐδείς, οὐδεμία, οὐδέν (G. οὐδενός, οὐδεμιᾶς, οὐδενός) pron. = nici unul, nici una, nimeni (nici o
persoană, nici un lucru).
οὐδέποτε = nu... niciodată.
ὀστρακίζω [ᾰ] (impf. ὠστράκιζον, part. pf. pas. ὠστρακισμένος) = a ostraciza, a exila.
Οὐλίξης, -ου (ὁ) = Ulysse, Odiseu.
οὖν adv. și conj. = așadar, prin urmare, apoi, după aceea.
οὐράνιος, -α,-ον adj. = ceresc.
οὐρανός, -οῦ (ὁ) = cer.
οὐτάζω (viit. -άσω, ao. οὔτασα, pf. neutilizat; pas. ao. οὐτάσθην, pf. οὔτασμαι) = a răni.
οὕτως adv. = astfel, așa (a nu se confunda cu οὗτος, αὕτη, τοῦτο pron.dem. = acesta, aceasta).
ὀφθαλμός , -οῦ (ὁ) = ochi.

Ππ
παθητικός, -ή, -όν [ᾰ] = emoționant, patetic.
πάθος, -εος-ους (τὸ) = patos, suferință, boală, nenorocire.
παιδεία, -ας (ἡ) = educație, cultură.
παιδεύω (viit. εύσω, ao. ἐπαίδευσα, pf. πεπαίδευκα) = a educa.
παίζω (viit. παίσομαι, ao. att. ἔπαισα, ulterior ἔπαιξα, pf. πέπαικα; pas. pf. att. πέπαισμαι, ulterior
πέπαιγμαι) = a se juca, a se amuza.
 22

παῖς, παιδός (ὁ/ἡ) = copil, băiat/ fată.

παλαιός, -ά, -όν adj. = vechi.
πάππος, -ου (ὁ) = bunic.
πάρειμι (impf. παρῆν, att. παρῆ, viit. παρέσομαι) = a fi prezent, a fi prin preajmă.
παρρησία, -ας (ἡ) = posibilitatea de a vorbi deschis, libertate de exprimare.
πᾶς, πᾶσα, πᾶν, G. παντός, πάσης, παντός; pl. πάντες, πᾶσαι, πάντα; G. πάντων, πασῶν, πάντων; D.
πᾶσι, πάσαις, πᾶσι, etc. adj. = tot, toată, toți, toate.
πάσχω = a suferi, a îndura, a suporta.
πατήρ, πατρός (ὁ) = tată, pl. părinți; vorbind despre Dumnezeu: Tată, Părinte.
πατρίς, -ίδος (ἡ) – patrie.
Παῦλος, -ου (ὁ) = Pavel/ Paul.
παύω (impf. ἔπαυον, viit. παύσω, ao. ἔπαυσα, pf. πέπαυκα; pas. viit. παυθήσομαι, ao. ἐπαύθην, pf.
πέπαυμαι) = a înceta, a termina, a opri, a pune capăt.
πεδίον, -ου (τὸ) = câmpie.
πείθομαι (pasivul lui πείθω) + D. = a asculta de cineva.
πείθω (viit. πείσω, ao. 1 ἔπεισα, ao. 2 poetic ἔπιθον [ῐ], pf. πέπεικα; pas. viit. πεισθήσομαι, ao. ἐπείσθην,
pf. πέπεισμαι;) = a convinge (perf. intranz. πέποιθα = a fi convins).
πειθώ, -όος-οῦς (ἡ) = persuasiune, convingere, putere de convingere.
πεῖνα, -ης (ἡ) = foame.
πεινάω-ῶ = a-i fi foame.
Πείσων, Πείσωνος (ὁ) = Pison, unul dintre cei 30 de tirani.
Πελοπόννησος, -ου (ἡ) = Pelopones.
πέμπω (impf. ἔπεμπον, viit. πέμψω, ao. ἔπεμψα, pf. πέπομφα, m.m.c.pf. ἐπεπόμφειν; pas. viit.
πεμφθήσομαι, ao. ἐπέμφθην, pf. πέπεμμαι, πέπεμψαι, πέπεμπται, etc., m.m.c. pf. ἐπεπέμμην) = a trimite.
περιβάλλω = a arunca în jur, a îmbrățișa, a îmbrăca (a arunca ceva pe corp, în jurul corpului), a
înveșmânta.
περιφύω = a da naștere în jur, a cultiva în jurul casei, a planta.
πηγή, -ῆς (ἡ) = izvor, sursă; πηγαὶ ἡλίου – sursa, originea soarelui; πηγή νυκτός – sursa nopții; πηγὴ
ἀργύρου – sursă de bani.
πίνω + Ac. sau G. partitiv = a bea; πίνω ἀπὸ τοῦ ποταμοῦ - a bea la râu, din râu.
πιστεύω + D. = a se încrede, a da crezare cuiva.
πλάττω = a modela, a finisa.
πλέω (viit. πλεύσομαι sau πλευσοῦμαι, ao. ἔπλευσα, pf. πέπλευκα; pas. ao. ἐπλεύσθην, pf. πέπλευσμαι)
= a naviga, a călători pe mare.
πληρόω-ῶ (viit. ώσω, ao. ἐπλήρωσα, pf. πεπλήρωκα) = a umple.
πλούσιος, -α, -ον adj. = bogat.
πλυνός, -οῦ (ὁ) [ῠ] = jgheab, bazin pentru spălarea rufelor.
πλύνω [ῡ] (impf. ἔπλυνον [ῡ], viit. πλυνῶ [ῠ], ao. ἔπλυνα [ῡ], pf. neutilizat; pas. viit. πλυθήσομαι [ῠ], ao.
ἐπλύθην [ῠ], pf. πέπλυμαι [ῠ]) = a spăla, a curăța.
 23

πνεῦμα, -ατος (τὸ) = 1. suflul (vântului), suflu, respirație, suflare. 2. suflare, duh, spirit, suflet (v. și
ψυχή, -ῆς (ἡ)).
πνευματικός, -ή, -όν [ᾰ] adj. = care suflă, pneumatic.
πνέω = a respira.
ποῖ adv. = unde, încotro?
ποιέω-ῶ (impf. ἐποίουν, viit. ποιήσω, ao. ἐποίησα, pf. πεποίηκα) = a face, a creea, a produce, a
confecționa.
ποίημα, -ατος (τὸ) = operă, invenție, poem (< ποιέω = a face).
ποίησις, -εως (ἡ) = creație, operă poetică, poem, poezie (< ποιέω = a face).
ποιητής, -οῦ (ὁ) = 1. autor, creator, poet; 2. autor de legi, legislator; 3. meșter, artizan.
ποιητικός, -ή, -όν adj. = propriu poeziei, poetic.
ποιμήν, -ένος (ὁ) = cioban, păstor.
πολεμέω-ῶ (viit. ήσω, ao. ἐπολέμησα, pf. πεπολέμηκα) dar și πολεμίζω = a se război, a fi în război cu
cineva.
πολεμικός, -ή, -όν adj. = referitor la război.
πολέμιος, -ου (ὁ) = dușman (în război).
πόλεμος, -ου (ὁ) = război.
πολιορκέω-ῶ (viit. ήσω, ao. ἐπολιόρκησα, pf. neutilizat) = a asedia.
πολιορκητής, -οῦ (ὁ) = cel iscusit în asedierea cetăților, cuceritorul de orașe.
πολιός, -ά, -όν adj. = cărunt, grizonant.
πόλις, -εως (ἡ) = oraș, cetate.
πολιτεία, -ας (ἡ) [ῑ] = ansamblul cetățenilor, comunitate, dreptul cetățenesc, politica, statul, formă de
guvernământ, regim politic, constituția unui stat, constituție democratică.
πολιτεύω [ῑ] (viit. εύσω, ao. ἐπολίτευσα, pf. neutilizat; pas. ao. ἐπολιτεύθην, pf. πεπολίτευμαι) = a fi
cetățean, a trăi în calitate de cetățean, a avea drepturi cetățenești, a participa la treburile publice, a
guverna statul.
πολίτης, -ου [ῑ] = cetățean.
πολιτικός, -ή, -όν adj. = care este capabil să trăiască în societate, sociabil.
πολίχνη, -ης (ἡ) = oraș mic, cetate mică.
πολίχνιον, ου (τὸ) (diminutivul lui πολίχνη) = orășel, cetățuie.
πολλάκις [ᾰῐ] adv. = frecvent, des, adesea, de multe ori.
πολύς, πολλή, πολύ; G. πολλοῦ, -ῆς, -οῦ; D. πολλῷ, -ῇ, -ῷ; Ac. πολύν, πολλήν, πολύ; pl. πολλοί, -αί, -ά,
etc. adj. = mult, multă, mulți, multe.
πονέω-ῶ (viit. ήσω, ao. ἐπόνησα, pf. πεπόνηκα) = a se obosi, a se chinui, a se trudi, a munci, a lucra, a
suferi, a o duce greu.
πονηρία, -ας (ἡ) = 1. stare proastă (de sănătate); 2. răutate, malițiozitate, nemernicie.
πονηρός, -ά, -όν adj. = 1. suferind, bolnav; 2. rău, malițios, ticălos, nemernic.
πόνος, -ου (ὁ) = chin, durere, suferință, trudă, oboseală, muncă istovitoare.
πόντος, -ου (ὁ) = mare.
πόρρω adv. = înaintea.
 24

ποταμός, -οῦ (ὁ) = râu, fluviu.

ποῦ adv. = unde?
που adv. = undeva.
ποῦς, ποδός (ὁ) = picior; ἐκ ποδῶν – de la început.
πράττω = v. πράσσω.
πράσσω, att. πράττω (viit. πράξω, ao. ἔπραξα, pf. 1 πέπραχα [ᾱχ], pf. 2 intr. πέπραγα [ᾱγ]; pas. viit. 1
πραχθήσομαι, viit. 2 πραγήσομαι [ᾱ], ao. 1 ἐπράχθην, ao. 2 ἐπράγην [ᾱ], pf. πέπραγμαι) = a face, a
acționa, a săvârși.
προβάλλω (impf. προὔβαλον, viit. προβαλῶ, dar ao. 2 προέβαλον față de impf. προὔβαλον, pf.
προβέβληκα) = a arunca înainte, a pune înainte, a împinge.
πρόβατον, -ου (τὸ) = oaie, turmă.
προσήκει vb. imp. = se cuvine, trebuie.
προφέρω (viit. προοίσω, ao. 1 προήνεγκα, ao. 2 προήνεγκον, etc.) = a scoate (înainte, în față), a
prezenta, a naște, a da la iveală, a produce.
Πρωταγόρας, -ου (ὁ) [ᾰᾱ] = Protagoras, un sofist renumit.
πτύω = a scuipa.
πτωχεύω = a cerși.
πτωχός,-οῦ (ὁ) = cerșetor.
πύλη, -ης (ἡ) [ῠ] = poartă; sens figurat: πύλας ὕμνων ἀναπιτνάμεν – a deschide porțile cântecului; πύλαι
πολέμου – porțile războiului.
Πύλος, -ου (ὁ, ἡ) [ῠ] = Pylos, patria bătrânului Nestor.
πῦρ, πυρός (τὸ) [ῡ/ῠ] = foc.
πύργος, -ου (ὁ) = 1. turn (de asediu); 2. etajul superior al unei case, gineceu.
Πύῤῥος, -ου (ὁ) = Pyrrhus.

Ρρ
ῥαββί = învățător, maestru.
ῥᾴδιος, -α, -ον [ᾱ] adj. = ușor, facil.
ῥᾳδίως adv. = ușor, cu ușurință, fără efort.
ῥᾳθυμέω-ῶ = a fi lipsit de griji, a fi nepăsător.
ῥᾴθυμος, -ος, -ον [ᾱῡ] adj. = nepăsător, lipsit de griji, calm, ușuratic, neglijent.
ῥᾳθύμως [ᾱῡ] adv. = cu ușurință, cu nepăsare, într-un mod neglijent.
ῥαΐζω [ᾱ] = a merge spre sau mai bine, a-și recăpăta puterile.
ῥάπτης, -ου (ὁ) = croitor.
ῥαπτός, -ή, -όν adj. = cusut, punctat.
ῥᾷστα adv. = foarte repede, foarte ușor.
ῥᾷστος, -η, -ον adj. superl. lui ῥᾴδιος = foarte ușor.
ῥᾳστώνη, -ης (ἡ) = ușurare, îmbunătățire, salvare.
 25

ῥάχις,-εως ulterior -ιος (ἡ) [ᾰ] = coloană vertebrală.

ῥεῖθρον, -ου (τὸ) = curent al unui râu, curs al unui râu.
ῥεῦμα, -ατος (τὸ) = flux, curs, curent, val.
ῥέω (formele în -εη, -εο, -εω nu se contrag; viit. ῥεύσομαι, att. ῥυήσομαι, ao. 1 rar în att. ἔρρευσα, ao. 2
ἐρρύην, pf. ἐρρύηκα) = a curge, a se afla într-o permanentă stare de curgere, a curge puternic, năvalnic, a
se scurge, a vărsa.
ῥήγνυμι (viit. ῥήξω, ao. ἔρρηξα, pf. 1 ἔρρηχα, pf. 2 intr. ἔρρωγα; pas. ao. 2 ἐρράγην, pf. neutilizat) = a
rupe, a tăia, a sfărâma.
ῥῆμα, -ατος (τὸ) = cuvânt, verb, frază.
ῥητορεύω = a fi orator, a rosti un discurs alcătuit după tehnicile retoricii.
ῥητορικός, -ή, -όν adj. = 1. referitor la retori sau la arta retorică; 2. abil în arta vorbirii.
ῥητορική, -ῆς (subînțeles τέχνη) (ἡ) = retorică.
ῥήτωρ, -ορος (ὁ) = retor, orator.
ῥίζα, -ης (ἡ) sau ῥίζωμα, ατος (τὸ) = rădăcină.
ῥίπτω (impf. ἔρριπτον, viit. ῥίψω, ao. ἔρριψα, pf. ἔρριφα [ῑ]; pas. viit. 2 ῥιφήσομαι, ao. ἐρρίφθην, ao. 2
ἐρρίφην [ῐ], pf. ἔρριμμαι, m.m.c.pf. ἐρρίμμην, viit. ant. ἐρρίψομαι) = a arunca, a lansa, a proiecta, a se
arunca.
ῥίς, ῥινός (ἡ) (rhis) = nas (de aici rinoplastie, rinoscopie etc.).
ῥόδον, -ου (τὸ) = trandafir (prin extensie: grădină de trandafiri).
ῥυθμός, -οῦ (ὁ) [att. ῠ, apoi ῡ] = ritm, măsură.
Ῥωμαῖος, -α, -ον adj. = roman: οἱ Ῥωμαῖοι - romanii.
Ῥώμη, -ης (ἡ) = Roma.
ῥώμη, -ης (ἡ) = forță, forță militară, armată.

Σ σ/ς
σάββατον, -ου (τὸ) (sabbaton) = Sabat, zi de odihnă la evrei.
σάλπιγξ, -ιγγος (ἡ) = trompetă.
σάρξ, σαρκός (ἡ) = carne.
σῆμα, -ατος (τὸ) = semnal, semn, marcă, sens, înțeles.
σεισμός, -οῦ (ὁ) = seism, cutremur.
σείω (viit. σείσω, ao. ἔσεισα, pf. neutilizat; pas. ao. ἐσείσθην, pf. σέσεισμαι) = a scutura, a agita, a
tulbura.
σεμνός, -ή, -όν adj. = 1. sacru, sfânt; 2. maiestuos, măreț; 3. serios.
σιγάω [ῑ] (impf. ἐσίγων, viit. σιγήσομαι și σιγήσω, ao. ἐσίγησα, pf. σεσίγηκα; pas. viit. σιγηθήσομαι, ao.
ἐσιγήθην, pf. σεσίγημαι, viit. ant. σεσιγήσομαι) = a tăcea, a păstra liniștea.
σιγή, ῆς (ἡ) [ῑ] = liniște.
σῖτος, -ου (ὁ) = grâu, făină, alimente, mâncare, pâine (σῖτον ἔδειν – a mânca pâine).
σκαιός, -ά, -όν adj. = neîndemânatic, stângaci.
 26

σκαῖως adv. = cu stângăcie.

σκάπτω (viit. σκάψω, ao. ἔσκαψα, pf. neutilizat; ao. pas. 2 ἐσκάφην, pf. ἔσκαμμαι) = a săpa.
σκευάζω (viit. -άσω [ᾰ], ao. ἐσκεύασα [ᾰσ]) = a (se) pregăti.
σκηνή, -ῆς (ἡ) = cort, baracă, scenă.
σκιά, -ᾶς (ἡ) = umbră.
σκληρός,-ά, -όν adj. = rigid, riguros, sever.
σοβαρός, -ά, -όν [βᾰ] adj. = mândru, arogant.
σοφία, -ας (ἡ) [ῐ] = înțelepciune, cunoaștere, știință.
σοφιστής, -οῦ (ὁ) = 1. cel care excelează într-o artă (muzician virtuoz, poet înzestrat, doctor bine
pregătit etc.); 2. filosof, înțelept; 3. (începând din sec. V. a. Chr.) maestru de filosofie și de elocință,
sofist; 4. (sens peiorativ) șarlatan, impostor.
σοφός, -ή, -όν adj. = înțelept, învățat, priceput.
σπέρμα, -ατος (τὸ) = sămânță.
σπεύδω (viit. σπεύσω, ao. ἔσπευσα, pf. ἔσπευκα; pf. pas. ἔσπευσμαι) = a se grăbi; σπεῦδε βραδέως (lat.
festina lente) – grăbește-te încet.
σπόγγος, -ου (ὁ) = burete.
σπουδαῖος, -α, -ον adj. = 1. grabnic, zelos; 2. onorabil; 3. important.
στοά, -ᾶς (ἡ) = portic, galerie de coloane: ἡ ποικίλη στοά – portic pictat, decorat (cu scene istorice și
mitologice), unde se întâlnea Zenon, filosoful stoic, cu discipolii săi.
στέργω (impf. ἔστεργον, viit. στέρξω, ao. ἔστερξα, pf. 2 ἔστοργα; pas. ao. ἐστέρχθην, pf. ἔστεργμαι) = 1.
a iubi tandru (referitor la iubirea părinților față de copiii lor sau invers); 2. a iubi, a prețui, a admira
(referitor la iubirea soldaților față de comandantul lor, a cetățenilor față de regele lor etc.).
στολή, -ῆς (ἡ) = haină, îmbrăcăminte.
στράτευμα, -ατος (τὸ) [ᾰτ] = expediție militară, campanie, armată (aflată în campanie militară).
στρατεύω [ᾰ] (viit. εύσω, ao. ἐστράτευσα, pf. ἐστράτευκα, pf. pas. ἐστράτευμαι) = a întreprinde o
expediție militară, a merge la război, a fi soldat.
στρατηγέω-ῶ [ᾰ] = a comanda o armată, a fi general, a fi strateg.
στρατήγημα, -ατος (τὸ) [ᾰτ] = stratagemă, manevră de război, șiretenie în război.
στρατηγός, -οῦ (ὁ) [ᾰ] = comandant, strateg, general.
στρατιά, -ᾶς (ἡ) [ᾰ] = armată.
στρατιώτης, -ου (ὁ) [ᾰ] = soldat.
στρέφω = a întoarce.
στῦλος, -ου (ὁ) [ῡ] = coloană, pilon.
σύ pron. pers. = tu.
συκέα, -ας (există și συκῆ, -ῆς (ἡ)) [ῡ] = smochin (arbore), smochină (fruct).
σύμμαχος, -ου (ὁ) = aliat (< σύμμαχος, -ος, -ον adj.).
σύνεσις, -εως (ἡ) = 1. întâlnire, joncțiune; 2. înțelegere, înțelepciune.
συνετός, -ή, -όν adj. = 1. inteligent, prudent; 2. ușor de înțeles, inteligibil, clar.
συνήθης, -ες adj. = obișnuit.
Σῦριγξ, -ιγγος (ἡ) Syrinx, nimfa iubită de zeul Pan.
Σφίγξ, -ιγγός (ἡ) = Sfinx, creatură mitologică.
 27

σφοδρός, -ά, -όν adj. = tare, puternic, violent.

Σχερία, -ας (ἡ) = Scheria, insula feacienilor.
σῴζω (viit. σώσω, ao. ἔσωσα, uneori ἔσῳσα, pf. σέσωκα; pas. ao. ἐσώθην, pf. σέσῳσμαι sau σέσωμαι)
= a salva, a cruța, a păstra (în memorie), a scăpa.
Σωκράτης, -ους (ὁ) [ᾰ] = Socrate.
σῶμα, -ατος (τὸ) = corp, trup: τὰ τοῦ σώματος ἔργα, Xen. Mem. 2, 8, 2 - exerciții fizice; αἱ τοῦ σώματος
ἡδοναί, Xen. Mem. 1, 5, 6 - plăceri trupești.
σῶος, σώα, σῶον (varianta atică este σῶος; ulterior, devine σῷος) adj. = teafăr.
σωτήρ, V. σῶτερ, G. σωτῆρος = salvator, mântuitor, protector.
σωτήρ, -ῆρος (ὁ/ἡ) = salvator, mântuitor; σωτήρ ἀνθρώπων – salvator, mântuitor al oamenilor; σωτήρ
νόσου – (cel, cea) care înlătură boala.
σωφρονίζω = a da o lecție, a corecta, a cuminți, a tempera, a pedepsi.
σωφροσύνη, -ης (ἡ) [ῠ] = înțelepciune, cumpătare, moderație.
σώφρων, -ων, -ον, G. -ονος adj. = înțelept, cuminte, cu bun simț, rațional, ponderat.

Ττ
ταπεινός, -ή, -όν adj. = umil, modest.
τάσσω, neo-att. τάττω (viit. τάξω, ao. ἔταξα, pf. τέταχα) = a aranja, a ordona (lucrurile), a așeza.
τάττω = v. τάσσω.
ταῦρος, -ου (ὁ) = taur.
τάχα adv. = rapid, repede, iute.
ταχύ adv. = repede, rapid, iute.
τεῖχος, -ους (τὸ) = zid.
τέκνον, -ου (τὸ) = copil (băiat sau fată).
τέλος, -ους = sfârșit, capăt, final.
τερπνός, -ή, -όν adj. = agreabil, plăcut, vesel, încântător.
τέττιξ, -ιγος (ὁ) = greier.
τεύχω (viit. τεύξω, ao. ἔτευξα, pf. τέτευχα – sensul și forma identică cu forma de pf. a verbului τυγχάνω;
pas. ao. ἐτύχθην, pf. τέτυγμαι, viit. anter. τετεύξομαι) = a făuri, a meșteri, a construi, a face.
τεχνάω-ῶ = a meșteri, a făuri, a confecționa, a construi cu artă, a practica o artă.
τέχνη, -ης (ἡ) = artă, tehnică, meșteșug, meserie.
τεχνικός, -ή, -όν adj. = 1. abil, iscusit; 2. realizat cu artă, tehnică, meșteșug.
τεχνικῶς adv. = cu artă, cu măiestrie, cu meșteșug.
τεχνίτης, -ου (ὁ) [ῑ] = 1. artizan, meșteșugar (opus lui γεωργός - țăran); 2. artist (prin ext. actor,
cântăreț).
 28

τίθημι (viit. θήσω, ao. ἔθηκα, ἔθηκας, ἔθηκε, ἔθεμεν, ἔθετε, ἔθεσαν, dual ἐθέτην; conj. θῶ, opt. θείην,
inf. θεῖναι, part. θείς; pf. τέθηκα, m.m.c. pf. ἐτεθήκειν; pas. viit. τεθήσομαι, ao. ἐτέθην, pf. τέθειμαι) = a
pune, a așeza, a orândui, a depune.
τιμάω-ῶ [ῑ] = a cinsti, a onora, a respecta.
τίς, τί, G. τίνος pron. inter. = cine, ce?
τί adv. = de ce, pentru ce.
τις, τι, G. τινός pron. nedefin. = cineva, ceva.
τιτρώσκω (viit. τρώσω, ao. ἔτρωσα, pf. τέτρωκα, m.m.c.pf. ἐτετρώκειν; pas. viit. τρωθήσομαι, ao.
ἐτρώθην, pf. τέτρωμαι) = a răni, a atinge, a afecta (sentimentele).
τόπος, -ου (ὁ) = loc, poziție, amplasament, spațiu, regiune, rang, situație.
τότε adv. = atunci.
τραγῳδία, -ας (ἡ) = cântecul țapului, cântec religios care acompania ritualul sacrificării unui țap la
sărbătorile lui Dionysos, în cele din urmă, tragedie.
τράπεζα, -ης (ἡ) [ρᾰ] = masă.
τραῦμα, -ατος (τὸ) = rană.
τράχηλος, -ου (ὁ) [ᾰ] = gât (se utilizează frecv. o formă de pl., n.: τὰ τράχηλα, τῶν τρᾰχήλων).
τρέπω (viit. τρέψω, ao. 1 ἔτρεψα, ao. 2 ἔτραπον, pf. 2 τέτροφα sau τέτραφα; pas. ao. 1 ἐτρέφθην, ao. 2
ἐτράπην, pf. τέτραμμαι) = a (se) întoarce, a izgoni, a pune pe fugă.
τρέφω (viit. θρέψω, ao. ἔθρεψα, pf. τέτροφα; pas. viit. 2 τραφήσομαι, ao. 1 ἐτρέφθην, ao. 2 ἐτράφην [ᾰ],
pf. τέθραμμαι) = a hrăni, a crește.
τρέχω (viit. δραμοῦμαι [ᾰ], ao. 1 rar ἔθρεξα, ao. 2 ἔδραμον [ᾰ], pf. δεδράμηκα [ᾰμ] și δέδρομα) = a
fugi, a alerga; βαδίζειν καὶ τρέχειν – a merge și a alerga.
τριάκοντα numer.card. indeclinabil = treizeci.
τρίβω [ῑ] (viit. τρίψω, ao. ἔτριψα, pf. neutilizat; pas. viit. τριφθήσομαι; viit. 2 τριβήσομαι, ao. 1
ἐτρίφθην, ao. 2 ἐτρίβην [ῐ], pf. τέτριμμαι) = a freca, a pisa.
τριήρης, -ης, -ες, G. -εος-ους = cu trei rânduri de rame.
τριήρης, -ους (subînțeles: ναῦς, νεώς (ἡ) = corabie) = triremă.
τριποδίζω = a alerga la galop.
Τροία, -ας (ἡ) = Troia, Ilion, cetate în Asia Mică.
τρόπος, -ου (ὁ) = fel, gen, caracter, purtare, atitudine, comportament.
τρώγω (viit. τρώξομαι, ao. 1 ἔτρωξα, ao. 2 ἔτραγον [ᾰ]; pf. pas. τέτρωγμαι) = a mânca, a roade.
τύπτω (cu dublă conjugare: cu τυπ- : ao. 1 ἔτυψα, ao. 2 ἔτυπον [ῠ]; pas. ao. 2 ἐτύπην [ῠ]; pf. τέτυμμαι;
în paralel cu τυπτε- : viit. τυπτήσω, ao. ἐτύπτησα, pf. τετύπτηκα; pas. viit. τυπτήσομαι, pf. τετύπτημαι) =
a lovi, a izbi, a împunge, a străpunge.
τυραννίς, -ίδος (ἡ) = tiranie.
τύραννος, -ου (ὁ) = stăpân cu puteri absolute, tiran.
τυρός, -οῦ (ὁ) [ῡ] = brânză.
τυφλός, -ή, -όν adj. = orb.
τύχη, -ης (ἡ) [ῠ] = soartă, hazard, întâmplare; la pl. αἱ τύχαι - întâmplările vieții, vicisitudinile sorții.
 29

Υυ
ὑάκινθος, -ου (ὁ/ἡ) = hiacint, zambilă.
ὕαλος, -ου (ἡ) = pahar, pocal.
ὑβρίζω (impf. ὕβριζον, viit. ὑβρίσω, att. -ιῶ, ao. ὕβρισα [ῐ] pf. ὕβρικα [ῐ] m.m.c.pf. ὑβρίκειν; pas. viit.
ὑβρισθήσομαι, ao. ὑβρίσθην, pf. ὕβρισμαι, m.m.c.pf. ὑβρίσμην) = a fi neobrăzat, a vorbi cu neobrăzare,
a ofensa, a jigni.
ὑγιαίνω = a fi sănătos.
ὑγίεια, -ας (ἡ) = sănătate (de aici igienă, igienic etc.).
ὑγρός, -ά, -όν adj. = umed, ud.
ὑδραυλικός, -ή, -όν adj. = referitor la orga hidraulică.
ὕδραυλις, -εως (ἡ) = orgă hidraulică (< ὕδωρ, αὐλέω).
ὕδρα, -ας (ἡ) = hidra din Lerna.
ὑδρία, -ας (ἡ) = vas, oală, amforă.
ὕδωρ, G. ὕδατος (τὸ) [ῠ] = apă; ὕδωρ πίνειν – a bea apă; ἁλμυρὸν ὕδωρ – apă sărată; οἶνον καὶ ὕδωρ
μίσγειν, Od. 1, 110 – a amesteca vin cu apă.
υἱός, -οῦ (ὁ) = fiu.
ὑμνέω-ῶ (viit. -ήσω, ao. ὕμνησα, pf. ὕμνηκα) [ῡ, rar ῠ] = a cânta un imn, a cânta un cântec religios sau
de biruință.
ὕμνος, -ου (ὁ) = imn, cântec de biruință, cântec de slavă.
ὑπερβάλλω (viit. -βαλῶ, ao. 2 -έβαλον, etc.) = a arunca peste, a depăși, a depăși (măsura), a întrece, a
exagera, a amplifica, a fi deasupra, a fi superior.
ὑπερβολή, -ῆς, (ἡ) = aruncare peste, exces, exagerare.
ὑπερηφανία, -ας (ἡ) [φᾰ] = mândrie, orgoliu, aroganță.
ὑπερμετρία, -ας (ἡ) = depășirea nivelului, a măsurii (ieșirea din matcă a unui râu etc.).
ὕπνος, -ου (ὁ) [ῡ; în poezie, frecvent ῠ] = somn.

Φφ
φαίνω (viit. φανῶ [ᾰ] ao. ἔφηνα, pf. πέφαγκα, pf. 2 intr. πέφηνα; pas. viit. φανήσομαι, ao. 1 ἐφάνθην,
ao. 2 ἐφάνην, pf. πέφασμαι, -ασαι, -ανται sau -αται, etc.) = a (se) arăta, a apărea, a face să fie vizibil.
φάλαγξ, -γγος (ἡ) [φᾰ] = falangă.
φαντασία, -ας (ἡ) [τᾰ] = imaginație, reprezentare.
φαρμακεύω [μᾰ] = 1. a administra un medicament; 2. a administra o otravă, a otrăvi.
φάρμακον, -ου (τὸ) [μᾰ] = 1. medicament, leac, remediu; 2. otravă.
φέρω (viit. οἴσω, ao. 1 ἤνεγκα, ao. 2 ἤνεγκον, pf. ἐνήνοχα; pas. viit. ἐνεχθήσομαι, ao. ἠνέχθην, pf.
ἐνήνεγμαι) = a duce, a aduce, a purta, a transporta, a căra, a suporta etc.
 30

φεύγω + Ac. (viit. φεύξομαι, ao. 2 ἔφυγον [ῠ] pf. πέφευγα, pas. ao. ἐφεύχθην, pf. πέφυγμαι) = a fugi, a
scăpa de, a evita.
φιλανθρωπία, -ας (ἡ) = sentimente de omenie, generozitate, iubire de oameni, omenie.
φιλάνθρωπος, -ος, -ον [ῐ] adj. = care iubește oamenii, uman, omenesc, bun, binevoitor.
φιλανθρώπως [ῐ] adv. = cu omenie, cu bunătate.
φιλέω-ῶ (viit. φιλήσω, ao. ἐφίλησα, pf. πεφίληκα) [ῐ] = a iubi (din prietenie, prietenește; opus lui ἐράω-
ῶ (inf. ἐρᾶν) = a iubi pasional, erotic).
φιλία, -ας (ἡ) [φῐ] = prieten.
Φίλιππος, -ου (ὁ) = Filip; acesta este, de asemenea, un nume propriu compus, fiind format din φίλος, -ου
(ὁ) = prieten, iubitor de (< φίλος, -η, -ον adj.) și din ἵππος, -ου (ὁ) = cal; s-ar traduce „Iubitorul de cai”.
φίλος, -η, -ον [ῐ] adj. = prieten, drag.
φίλος, -ου (ὁ) = prieten, amic, iubitor de.
φιλοσοφέω-ῶ [ῐ] = a face eforturi pentru a deveni înțelept, a cultiva o știință sau o artă, a cultiva
filosofia, a filosofa, a gândi, a reflecta, a medita.
φιλοσοφία, -ας (ἡ) = filosofie, dragoste de înțelepciune, de știință.
φιλόσοφος, -ος, -ον adj. = care iubește, cercetează sau practică o artă sau o știință.
φιλόσοφος, -ου (ὁ) = filosof.
φλέγμα, -ατος (τὸ) = inflamație, efect al inflamației, puroi, mucus.
φλέψ, φλεβός (ἡ) = venă, vână, vas sangvin.
φόβος, -ου (ὁ) = 1. acțiunea de a vâna, de a înspăimânta; 2. frică, spaimă.
φοῖνιξ, -ικος adj. = roșu.
φοῖνιξ, -ικος (ὁ) = legendara pasăre egipteană Phoenix, descrisă de Herodot 2.73.
φορτίον, -ου (τὸ) = povară, bagaj.
φρήν, G. φρενός (ἡ) = diafragmă, spirit, suflet, inimă, înțelegere, intenție, voință.
φρονέω-ῶ (viit. -ήσω, ao. ἐφρόνησα, pf. πεφρόνηκα) = a gândi, a cugeta, a socoti, a judeca.
φρόνημα, -ατος (τὸ) = gândire, rațiune, conștiință.
φρόνησις, -εως (ἡ) = gândire, inteligență, rațiune, înțelepciune.
φρόνιμος, -ος, -ον [ῐ] adj.= cuminte, înțelept.
φρονίμως [ῐ] adv. = cu înțelepciune, cu prudență.
φροντίζω (impf. ἐφρόντιζον, viit. φροντιῶ, ao. ἐφρόντισα, pf. πεφρόντικα, m.m.c.pf. ἐπεφροντίκειν; pas.
pf. πεφρόντισμαι) = a gândi, a cugeta, a reflecta, a medita, a se îngrijora.
φύλαξ, -ακος (ὁ, ἡ) [ῠᾰκ] = paznic, gardian.
φυλάττω (ulterior -άσσω; viit. -άξω, ao. ἐφύλαξα, pf. πεφύλαχα și πεφύλακα; pas. viit. φυλαχθήσομαι,
ao. ἐφυλάχθην, pf. πεφύλαγμαι) [ῠ] = a apăra, a păzi, a proteja.
φύλλον, -ου (τὸ) = frunză.
φυτόν, -οῦ (τὸ) = plantă.
φύω (impf. ἔφυον, viit. φύσω [ῠ] ao. ἔφυσα [ῡ] ao. 2 ἔφυν [ῡ] pf. πέφυκα [ῡ] m.m.c.pf. ἐπεφύκειν [ῡ] ;
pas. viit. φυήσομαι, ao. 2 ἐφύην) = a se naște, a crește, a răsări.
φωνέω-ῶ (viit. ήσω, ao. ἐφώνησα, pf. πεφώνηκα; pas. ao. ἐφωνήθην, pf. πεφώνημαι) = a vorbi (tare), a
spune, a răsuna, a rezona.
 31

φωνή, -ῆς (ἡ) = sunet, voce, glas, limbă (în special limbă vorbită).
φῶς, G. φωτός (τὸ) = lumină.

Χχ
χαλεπός, -ή, -όν adj. = greu, dificil, anevoios, neplăcut.
χαίρω = a se bucura; cu un D.: îmi face plăcere să, mă bucur să fiu împreună cu.
χαρακτήρ, -ῆρος (ὁ) = amprentă, caracter, figură de stil.
χάρις, ιτος, Ac. -ιν (ἡ) = grație.
χειμών, -ῶνος (ὁ) = anotimp urât, iarnă.
χλόη, -ης (ἡ) = iarbă verde, gazon.
χλωρός, -ά, -όν adj. = 1. verde; 2. proaspăt: τυρὸς χλωρός – brânză proaspătă.
χορηγός, -οῦ (ὁ) = coreg, un cetățean care organiza corul pe cheltuiala sa.
χορός, -οῦ (ὁ) = cor, dans al corului.
χρηματίζομαι dep. = a face afaceri, a face negoț.
χρήσιμος, -η sau -ος, -ον [ῐ] adj. = util, folositor.
χρηστός, -ή, -όν adj. = bun, amabil.
Χριστός, -οῦ (ὁ) = Hristos.
χριστιανός,-ή, -όν adj. = creștin.
χριστιανός, -οῦ (ὁ) = creștin.
χρίω = a unge cu ulei de măsline, a mirui.
χρόνιος, -α sau -ος, -ον adj. = care durează mult timp, de lungă durată, cronic.
χρόνος, -ου (ὁ) = timp, durată de timp.
χρυσός, -οῦ (ὁ) = aur.
χρῶμα, -ατος (τὸ) = culoare (a corpului, a pielii, a unui obiect).
χρώς, χρωτός (ὁ) = piele.
χώρα, -ας (ἡ) = suprafață de pământ, pământ, țară.
χωρίον, -ου (τὸ) = 1. loc, amplasament, regiune (mică); 2. domeniu, parcelă de pământ, proprietate la
țară.

Ψψ
ψαλμός, -οῦ (ὁ) = 1. acțiunea de a face să vibreze un instrument cu coarde (în special, liră), cântec,
cântecul lirei; 2. instrumentul cu coarde (în sine), liră.
ψαύω = a atinge.
ψέγω (viit. ψέξω, ao. ἔψεξα, pf. neutilizat; pas. pf. ἔψεγμαι) = a critica, a dezaproba.
ψεκτός, -ή, -όν adj. = de criticat, criticabil.
ψελλίζω (numai prez.) = a (se) bâlbâi, a explica în mod obscur, neclar.
ψευδής, -ής, -ές adj. = fals, mincinos, înșelător.
 32

ψευδοδοξάζω = a-și forma o opinie falsă, a se înșela.

ψευδόδοξος, -ος, -ον adj. = care-și formează o opinie falsă, care se înșeală.
ψεύδομαι, forma medie a lui ψεύδω = a minți, a falsifica, a înșela.
ψεῦδος,-ους (τὸ) = minciună, înșelăciune.
ψευδοσοφία, -ας (ἡ) = înțelepciune falsă.
ψεύδω (viit. ψεύσω, ao. ἔψευσα, pf. ἔψευκα, pas. viit. ψευσθήσομαι, uneori ψεύσομαι, ao. ἐψεύσθην, pf.
ἔψευσμαι) = a înșela, a minți, a falsifica.
ψευδώνυμος, -ος, -ον [ῠ] adj. = care poartă sau își atribuie un nume fals.
ψυχαγωγέω-ῶ [ῡᾰ] = a încânta, a fermeca, a seduce.
ψυχαγωγία, -ας (ἡ) [ῡᾰ] = atracție, încântare, farmec, seducție.
ψυχαγωγικός, -ή, -όν [ῡᾰ] adj. = interesant, atractiv, încântător, fermecător, seducător.
ψυχή, -ῆς (ἡ) [ῡ] = suflu (al vieții), suflare, principiu de viață, suflet.
ψυχικός,- ή, -όν [ῡ] adj. = referitor la suflu, la viață, la suflet; viu, însuflețit.
ψυχογονία, -ας (ἡ) [ῡ] = originea sufletului, sufletelor.
ψύχω [ῡ] (viit. ψύξω, ao. ἔψυξα, pf. neutilizat; pas. viit. ψυχθήσομαι [ῠ], ao. 2 ἐψύχθην sau ἐψύχην [ῠ],
pf. ἔψυγμαι) = a sufla, a respira, a răci, a usca.

Ωω
ᾠδή, - ῆς (ἡ) = cântec, cânt, odă.
ὠδίνω (impf. ὤδινον, viit. ὠδινῶ și ὠδινήσω, ao. ὠδίνησα și ὤδινα; pas. numai. ao. ὠδινήθην) = a suferi
durerile nașterii, a naște cu dureri, a resimți o durere foarte mare, cruntă.
ὧραι, -ῶν (αἱ) = ore, timpuri, anotimpuri.
Ὧραι, -ῶν (αἱ) = Orele, Anotimpurile (personificate).
ὥσπερ adv. și conj. = ca și, ca și cum, tot așa ca, tot așa cum: ζῆν ὥσπερ ἤδη ζῇς Soph. Ph. 1396 –
trăiește așa cum trăiești deja.