Sunteți pe pagina 1din 12

Sfânta Treime în Sfânta

Liturghie și în viața Bisericii

,,Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul


și Sfântu Duh și Aceștia trei una sunt”(I Ioan 5,7)
Arătarea Sfintei Treimi lui Avraam,
la stejarul din Mamvri
Sfântul Andrei
Rubliov a fost
cel mai mare
pictor rus de
icoane și de
fresce din Evul
Mediu. Cea mai
cunoscută icoană
a sa este Icoana
Sfintei Treimi,
realizată în anul 
1410.
Prima Sfântă Liturghie (Sfânta
Împărtășanie)- la Cina cea de Taină
 Domnul a luat pâinea și a zis:
Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul
Meu, care se frânge pentru voi
spre iertarea păcatelor.
După aceea, Domnul Iisus Hristos
a binecuvântat potirul cu vin şi,
dându-l ucenicilor, a grăit: Beţi
dintru acesta toţi: acesta este
Sângele Meu, al Legii celei Noi,
care pentru voi şi pentru mulţi se
varsă spre iertarea păcatelor.
Aceasta să faceţi spre pomenirea
Mea (Mt. 26, 28; Lc. 22, 19).
În zilele noastre, în timpul Sfintei Liturghii- cea
mai importantă slujbă a Bisericii
Jertfa de pe cruce actualizată în
Jertfa Euharistică ( de
mulțumire)-Pâinea și vinul aduse
ca jertfe nesângeroase, se prefac în
Trupul și Sângele Domnului –
Sfânta Împărtășanie
Scopul Sfintei Liturghii
- sfințirea cinstitelor
daruri
-sfințirea credincioșilor,
prin Sfânta Împărtășanie
Momentul central- Jertfa
Euharistică, prefacerea
pâinii și a vinului în
Trupul și Sângele
Domnului.
Sfânta Liturghie- este centrul cultului ortodox
- cea mai important slujbă a bisericii
- slujba în cadrul căreia pâinea și vinul, se prefac ân Trupul
și Sângele Domnului.
- este un prilej de a ne aminti și de a sluji Sfintei Treimi.
- Sfânta Treime este prezentă în chip nevăzut
Sfânta Treime prezentă în mod tainic
(nevăzut) în Sfânta Liturghie
Sfânta Liturghie începe cu
binecuvântarea în numele
Sfintei Treimi:
Binecuvântată este
Împărăția Tatălui și a
Fiului și a Sfântului Duh.
Înțelegem că suntem
prezenți ca o pregustare în
Împărăția lui Dumnezeu
În timpul slujbei adresăm rugăciuni de slavă, mulțumire și
de cerere.
*,,Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul și
pământul de mărirea lui”.
*,, Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”.
*,,Slavă Ție, Doamne, slavă Ție”.
*,, Doamne miluiește”.
*,, Dă, Doamne”.
*,, Să mulțumim Domnului”.
Cel mai important moment al acesteia, Epicleza, când
cântăm: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te
binecuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne
rugăm Ţie, Dumnezeului nostru”.
Modalități de cinstire a Sfintei Treimi

1. Reprezentări
iconografice(artă creștină)
2. Semnul Sfintei 3. Prin rugăciune,
cruci și închinare cântări și sărbători
(însăși participarea la
Sfânta Liturghie)
Binecuvântarea în numele Sfintei Treimi

,,Harul Domnului nostru Iisus Hristos și


dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea
Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” Amin.( II
Corinteni 13,13)
Rugăciune către Sfânta Treime
,,Preasfântă Treime, miluieşte-ne pre noi.
Doamne, curăteşte păcatele noastre;
Stăpâne, iartă fărădelegile noastre;
Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre,
pentru sfânt numele Tău”.

S-ar putea să vă placă și