ALFA

Trece OMU’ pe cărare, seamănă cu un A (mare).

A, bipedul: EA sau EL, cum scria Aristotel…
Dragi copii, pășiți încet: vom pătrunde un secret,
cifra UNU-n alfabet. Neștiut, or’, mai știut
nevăzut, or’ mai văzut, litera de la-nceput.
Din trei linii o dăm gata: hai să v-o explice tata.
Liniuța triumfală, altfel spus – orizontală
afle toată nația: este gravitația,
că îi dă stabilitate „veului” ce ține-n spate;
pare amănunt banal, dar bipedu-i vertical,
și, i-au trebuit – se zice – mii de ani să se ridice
… ei zburdau ca frunza-n pom, voi sunteți copii de om
(dar, chiar voi, cu chip de om, nu-nvațați – sunteți în pom!).
D-aia vă purtăm de mână, către școală, din țărână
să-nvățați LIMBA ROMÂNĂ!
Calea bună s-apucăm, și pe „V” să-l explicăm:
seamănă cu un compas; ia mișcați-l pas cu pas,
cum pășește, ete-te, ca la om picioarele!
Ni s-a arătat la față, e mișcarea, este viață.
Ca un „V” privit în zare e pasărea zburătoare
or târâși, sensul nu-mi scapă: târâtoare-i, pește-n apă…
nu țin toate drumul drept, cum grăia un înțelept
și, uite, c-avea dreptate: V n-are… stabilitate,
de-atunci proverb înțelept: OM e cine merge drept!
Pe pământ, cum să vă spui: A e țipătul dintâi
și tritețe și plăcere, tot cu A grăit se cere
e mirare și-ntrebare… A e zestrea din născare
că, orice v-aș întreba, voi începeți tot cu aaa…
Litera își trage seva de la legendara Eva,
omul cel dintâi e A, se subânțelege: EA.
A e litera femeie, este onomatopeie;
obosind observi că A, este respirația
de la prunc pân’ la savant e la fel de important
după rasă nu se schimbă, e la fel în orice limbă
fiindcă A nu vorbea limbă!
De-atunci fata-i mai isteață ca bărbatul, vorbăreață
Are multe-n căpătâi, fiindcă s-a năcut întâi.
Ea mai mult se „aolește”, ea mai mult se „văicărește”,
peste tot, dac-ar putea, ar vorbi mereu doar ea.
Priviți hieroglifa scrisă: A e o gură deschisă.
Din trei cuie-n altă formă, se arată-n cuneiformă
(sub orizontală sînt, că-s făcute din pământ).
Observați această stea, la etrusci litera A
ne șoptește: st! e A, deci, antenție! e A!
Și la maiași este scrisă tot ca o gură deschisă…
Observați, voinicii mei? E compusă tot din trei
linii, ca i mic de mână, ieșit din limba română;
în concluize, vă zic: alfabetul e unic.
Noi îi spunem simplu A. Dar, să observați ceva:
alte nații pe pământ, fac din literă cuvânt!
Eu îi pun „căciulă” sus și e „â”, se-neacă-n plâns;
dacă-i punem „pălărie” (ă) chiuie de bucurie.
Spunem că e botezată alfa în grecește, iată,
este OMU-ntâi născut, alfa-nseamnă început
sau chiar Dumnezeu, presfântul – făcând cerul și pământul…
Pricepi litera – femeie? Ai chiar principala cheie
să-nțelegi cine-i străbunu’, denumit adesea „Unu’’,
unind adâncul și culmea, de când au botezat lumea
aflăm literei secretul, când încheie alfabetul…
Ea-l începe, ea-l termină, purtând voaluri de lumină.
Cum? Răspunsul iată-l sec: la sfârșit A e Y (grec)
(sensul negrăit deci îi: cei din urmă-s cei dintâi
navigând spre steaua Vega – este alfa și omega…)
etc., or ș.m.d…. trecem la litera B.

Altfel spus, trecem curat, de la fată la băiat,

la bărbat și la barbar, la întâiul făurar.
Ce-i B (mare)? Buzele. Ce-i b (mic) – doar bucla e.
Pronunțați-l în oglindă. Be-ul lumea mi-o colindă
botezat în chip și fel, e același, este EL.
El dă omului măsura, când începe „bara-bara”,
iar de-acum totul se schimbă, putem să-l tragem de limbă.
Buchea, partea bărbătească, zisă beta în grecească
are o biografie firoscoasă și hazlie…
Ce să-nsemne Beta? Iată, este prima judecată
care spune: B e tata!
Pe când A „se aolește”, Beul te „bodogănește”,
dar, oricum l-am judeca, B în spațiu-i tot așa…
Bucla noastră din rostire, o vezi la prima ochire
circulă prin alfabete, ca un fante sau juvete
că te-ntrebi, cumva n-o fi chiar Adam în travesti?
Iată-l în scrierea maya, cum apare lua-l-ar gaia:
e proverb, să nu-l deochi: „știi carte, ai patru ochi”!
Simplu, singur s-a trădat: e Teba, anagramat…
Are burtă, o ascunde sub veșminte, hai, pătrunde
taina lui, și nu mă mir, de-l găsești sub patrafir
că, noi tot vorbind de gemeni, mitologic, nu-i asemeni?
Evrica! N-o fi cumva, că-i al doilea după Ea
care din eternitate ne-a fost prima zeitate?
E ascuns până la gât: i-a luat straiele, și-atât;
doar în fruntea mesi’ acu-stă: ăsta e bărbat în fustă!
Sacerdotul ne zâmbește, tace, scrie și citește;
cifra calitatea-i spune: că e om în rugăciune…
(poate ea, unsă cu fard, n-a rămas ca stâlpu-n gard,
nesperând s-aungă, Hă!, usă de biserică…
Ea rămase în oglindă, pe când el graiuri colindă
muica din matriarhat, decăzută-i în păcat,
fiul, locul i-a luat, din același aluat…)
B înseamnă cifra 2, ia s-o deslușim tot noi:
Ac să fim, UNU și TREI, asctuțit la minte, hei!
doi s-a întrupat din ei, în priveliște de zei.
Vezi? ca să se ia de mână, ei se scad, or se adună
de-mi apare în firidă, prima lumii piramidă
în gândire, figuratic, într-un termen matematic
sau, trei minus unu: doi, cifra literei la noi.
Vrei din limbă să-nveți boabă? Zi-i prima monosilabă:
ba, be, bi, bo, bu, bă, ba… graiul s-a format așa
babă, bebe, bob și ba, începură-a pronunța,
fiecare, pe ales, cu deplinul înțeles
când spun ba nu-nseamnă da; ia să le-așezăm așa (ad ba)
d-aia zicem: Da or Ba!
După sens pare să fie cea dintâi antinomie
Și să mai observați voi: numai în limbă la noi.
Licărind, mi-a apărut haina limbii de-nceput.
C-a fost una: care e, o s-apară limpede
de-i zărim piloni sau babe, desfăcând-o în silabe
demiurgic, de EL dăm, pe BA… de-l articulăm:
Zicem Ba, plus L final, și aflarăm zeul BAL
ALB zis la-nceput, precis, zeul soare, altfel zis
primul pas către Babel, uite c-am dat și de el.
Turnul legendar în care s-a ivit o-ncăierare
– în esență o cetate,… de litere-amestecate –
matematic, de le schimbi – apar graiuri noi și limbi
mereu, altfel pronunțând, câte nici nu-ți trec prin gând
că, te sperii, te crucești: una scrii, alta citești!
Aparent dezordine, cea mai clară ordine…
Iartă turnul lor totemic, e-o metaforă sistemic
„cărămizile” din rând sunt chiar babelul din gând.
Reflectând un vechi mister, din pământ până la cer
de-l pricepi, te-ntrebi cu teamă: Cum n-or fi băgat de seamă?
Este doar naivitate? Nu. E marea simplitate:
Primul său blestem, povață, prețuia forța din brațe
dar, de-acum le-a pus capac: mai presus forța din cap?!
Așa cugetau prea sfinții, cercetând cu ochii minții
în secret – taină a tot – păstrată de sacerdot.
Împărații mi-ai aflat, stau în temple nu-n palat
cugetând credința-n astru, pân’ la Daniel Sihastru
Casta IO, de-nțelegi – geții - preoți mari și regi.
Cantemir o cunoștea. Eminescu intuia
iar noi, marele-adevăr, povestim din fir a păr…

-Unde fu cetatea? Mana e Vodița și Tismana

când în liniște divină mi-a prins „dorul” rădăcină
prin SALMOCSIS – prem spui: DOI.IO-i spun dumnealui.
Din Rarău începu slava, este primul nostru DAVA
înfrățind apoi tot domu’, cu Parângul și cu OMU’.
Cine mi-o șoptește mie? Tabla de la Tărtărie
-codul din aur și piatră, litera spre mine latră
s-adun limba ca pe-un șnur, povestind ce-a fost în jur
începând – fără-nconjur, chiar cu basarabul BUR.
Ce să-nsemne Bur? Nimic. E buric sau ombilic,
Bugiulești e-n primul om, pân’ la scrierea birom
care-ajunse apoi, da, până în Nigeria
când spre răsărit, oho! e același BO sau GO
taurul heraldic, grav, este bourul moldav
singularul Apis zis, este starețul Pais
Ibis de-l pricepem Thot, cum e scris în Herodot
(anagramă tuturor – iscusitul Theodor).
Te cuprinde muma milii, de la Gange în Tasili
Preasfințind în stihuri tomu Na.Paris… tâșnit din OMU
Polinomul nu-l mai port, știu pe moș Didi din OLT
minunatul giuvaer, denumit în cărți Homer,
alte măști, același cer
tălmăcit în fel și chip, în castele de nisip.
PLUG.ușorul nădrăvan, îl pornim de la Troian
Luând lumea căpătâi, până la Ioan întâi.
Din Bis.ant fac pasul ista ca s-ajung la Bur.e.Bis.Ta
peste vremuri să-mi alegi pe mai marele din regi
pas de gânduri, acum zic, și-o s-ajungem la bunic
care-nseamnă B.unic!
Iau urmele dumnealui, pe cheile Bîcului
drumuri de păstori deșir, aflate din Cantemir.
Exampeea-n Herodot, drumul zeilor socot
drumul KAUSITAKI… povestind ce-a fost, ce-o fi
străjuind Calea Lacteie, legendara epopeie, cu oița semizeie…
mușc din gânduri, rup penița, că-mi aflai și miorița
– sub vecii adastă ea, Lia-ciocârlia mea, Laia bucălaia mea.
Capra – sufletul nătâng este Mândra din Parâng
Amalteea noastră-n scris, spusă ISIS in Sais…
Cineva pricepe-n culme că Egipt înseamnă lume?
Mitologic pot s-ascult tâlcul cărților de cult,
Legendare piscuri urc, în esențe mă aburc
Și refac drumu-mi o er, în gândire de bo er, pe străvechi ișicher:
Ce-nsemnă literele? Cum se nasc ideile?
Muzică-s vocalele, sens clar au consoanele,
asta-i alchimia lor, pe-nțelesul tuturor:
le supun ca să vorbească limba vie românească.
… Mit, legendă îmi explică: Bucur, Bucur.ești, adică
într-o floare de sipică…
Gândul bun, sfințit în chică, povestește, la adică
Bâcu-n Vede, că-l găsești, pe Bugiu în Bugiulești
Manda Pala-n Mandocești, cu străvechile povești…
Măi, fărtate, nefărtate, ți-am prins dorurile toate: să trăiești!
Multe-ar fi de spus, dar, gata demostrarăm judecata:
în esență B e tata.
Tatăl nostru bun și sfânt e străbunul din pământ
Fiul sfânt, se cade spus este cuvântul Iisus
coborât la Cincizecimi, la-nțelepții din mulțimi.
„Par, in G”, peste știință e Treimea din credință
cu toți trei de o ființă.
Pricepurăți toată gama, înveți limba de la mama
nimeni pe pământ n-o schimbă, altfel „popa-ți taie limba”.
Mură-n gură v-am dat, gata. Muguri noi dă judecata:
B e Delta, H e zi-o, e IOM, e MI, deci: ști-o!
Cum aflarăm că-s de-o seamă A și B – tată și mamă…
Ce urmează? Mic… umil? C, da, C… de la copil
etc. și a.m.d. trecem la litera C.

Care, simplu și frumos, pentru bunul simț, miros

Definește nou-născutul, strâns în fașe – e-nceputul.
Da, cu el începe lumea. Veți răspunde: - asta-i culmea,
nu-ncepurăm noi cu A? – Da, dar C e altceva: simbioza B+A.
Pronunți litera și-i vezi forma clară, de nu crezi
forma buzelor probezi…
E a treia-n ordine. De ce? Simplu, limpede
o luăm iară de la cap: primul alfabet – cel dac
e viteazul meu răsad, al celor care nu cad (dac/cad),
un cuvânt perfect, ehei, pe cod 413 (patru, unu, trei).
Acum pricepi cu fiori, de ce sunt nemuritori;
o metaforă-i aici cât mi-e țara de voinici.
În mai multe limbi, adesea, Ka e cheie cu-nțeles
spre vânători să se-ntoarne, fiindcă boul are coarne
iar drept hrană ne dă carne…
Boul zeu, da, dragii mei, carnea o mâncau doar ei
cică jertfă peste hău, pentru bunul dumnezeu
sus în neguri de Ceahlău,
după vorba lor de clacă, mulți se-chină azi la vacă…
Ziceți ca.pră, ca.l, ca.târcă, și-o să țineți lumea-n cârcă
precum Atlasul ceresc, ținu globul pământesc
pe-aici bate referințe, căci rotundul e știința
unind sub același nume hieroglifele din lume
hrăneau zei, aici e cheia, chiar căprița Amalteia
limba-n vorbe, dedesubt, este laptele ce-ai supt,
de-aia spunem cu plăcere că-n rai curg lapte și miere,
mai pe înțeles, vezi bine, turme de oi și albine
ca și dumnezeul viu, raiul nu este-n pustiu,
iar de spunem cobiliță și cioban și ciobăniță
îți tot pare măi, Bădiță ca o floare pe altiță.
Dar COPIL, ce să însemne? După chip și după semne
hai să-l tălmăcim ușor: e leit părinților,
„copie e el” să spui, ar fi ne la locul lui,
astfel că trei e, cum pare, s-au pierdut în pronunțare,
legea limbii iată, spune cea dintâi eliziune.
Iară noi, cum am probat, spunem că s-a elidat.
„E” înseamnă existență, imanență, permanență
ori că e subînțeles, cum se-ntâmplă foarte des…
Cu și C, cuvântul CUC, zurlubatec și năuc
cum ne cântă, așa-i zic, nu-i adaog cu nimic
denumirea cucului, onomatopeie spui, este chiar în graiul lui.
„Cu” și „GET”, cuget; ades înțeles ori ne-înțeles
lumea s-a creat așa începând a cugeta, mai apoi a boteza…
„Cu” și „vânt” este cuvânt, chiagul minții pe pământ,
Altfel nu poți pronunța nici o vorbă dumneata…
„Cu” și „i” dacă-l pricepi, te ferești să nu te-nțepi;
nici un cuvânt, dragi copii, nu se poate agrăi
fără suflu, vânt cum spui – la mintea cocoșului,
a, be, ce, scurt A, B, C, trecem la litera D.

DA, monosilaba primă, ba – antinomie-n rimă

dava – aungem la Dava, ca să le pricepem slava,
fiindcă trebuie aflat că Dava-nseamnă bărbat
nu cum spun destui oraș – ci doar luptători, ostași,
apoi, Da.kșa. Dacia – țara mea și țara ta,
iar în vedica cetate, cea de-a șaptea zeitate
denumită chiar așa, simplu maica Precesta.
(Precis.TA, ori preces.TA – adevărul se-ntrevede:
că pe toate le precede).
Ziceți: D! obsevați voi? Faceți bucla înapoi
iar D, domnul, împăratul, ne dă simplu cifra 4
compusă din C întors și cu 1, că e pe dos;
într-un termen matematic, trei plus unu - patru, practic.
Priviți cifra, vedeți că, este asimetrică,
precum 7, ca și Unu, așa o fixă străbunu
din trei linii simple, toate, altfel pozitionate…
Cifra e un scaun.
-Cine stă pe dânsul?
-Domnul.
-Bine, domn sau doamnă?
-Monarh sau monarcă? E un arc
simbiotic, vă spuneam între DAMA și ADAM
fără vocale D.M. e pe toate crucile
Maica Domnului e or, Dumnezeu Mântuitor
Plurilingv, în orice loc, până hăt la Devlai Moc.
Și, de observat mai e, că în toate limbile
patru litere doar sunt, denumind pe Domnul sfânt.
(La noi sunt 8, bucuclaș lamurim noi si pe Haș).
Cineva m-a întrebat de Adam dacă-i barbat...
Eva, Istar or Junona ca și Hera este Nona
hora feminei, cum spui esența Babelului
și mai simplu, cum s-ar spune, o persoana-multe nume
ca să nu pricepi nimic, din ce-i simplu pe tipic;
te-nchini, încolo nimic...
Ia te uita, cum din coastă ieși biblica nevastă
-nevestală,dintr-o castă - care-nseamnă din IO Castă
pe-nțeles în limba noastră...
Doar o liter-au schimbat și în beznă te-au lăsat,
la un loc, toate confirmă că-i schimbare doar de firmă
și cum literele-ntoarse și azi mintea ți-o mai coase
vedeți, cum fără tam-tam pricepurăm pe Adam?
Primul fiu - CAIN a fost - literele au un rost:
NIKA, CINA, INAC, și pân' la vedica Acni
Nika scris acum pe cruce – e tot UNU – nu te-ncurce
literele într-ascuns, dacă sensul le-ai pătruns...
Prin Cain, suiș slobod, pleci cu LOT spre țara NOD
prin sciți vorbele au tors, înspre fluviul Don, întors
... Între Don și'ntre Buceag, trece-al carelor șirag,
șatra bântuie hai-hui pragurile Niprului
țărmul marilor petreci, cu misterioșii greci
prefacandu-și în răstimp, paparudele-n Olimp...
Povestind cu frenezie legendara vitejie
imaginară,când sfinții lor și-au spânzurat parinții...
Tot misterul grec, ehei, pe Acropole nu-s ei
nicicum elinul blazon săpat pe Erehteion.
Atunci, cine-s zeii vagi? Sunt divinii de PELASGI,
despre care pe pământ, n-au suflat nici un cuvânt!
Aventura lor Danaie – zâna stropilor de ploaie –
alții - ramuri doriene, de pe plaiuri mureșene,
or Ion Ion, Ion revenea din Babilon
colonizând la adică Grecia Mare si Mică
străvechi obicei având, fuga de ger și de vânt
coborâră-n sud, deluviu toti din legendarul fluviu
Ister, Danu, Dunarea, care-i sfânta apă-a ta.
O știau și cei dintâi, cartea lor de capatai
era țara lor moșia, zisă muma România
cu-al Eminului cuvânt: toti o apă și-un pământ
începând cu acel oaspe, ce-i Dariu al lui Istaspe.
Ospeție se cuvine de ai gând curat straine
îți fac daruri, dar în ele înțelesurile-s grele.
Noi primim pe fiecare, și cu pâine și cu sare
dar, de uită omenia văd ce-nseamnă vitejia.
Altfel, ei îi rad de cap, le pun tigva în proțap
ori în țeapa, lângă vad, cum purcese Domnul Vlad...
Țara Zeilor dintâi, ce-a pus lumii căpătâi
- țară dor - cuvânt unic, primul zeu, primul bunic
DORIO - SALMOCSIS, zic.
...ăst cuvânt să stii și tu, este cel dintâi tabu.

Desenați-o, dragi voinici, pe segmente are cinci,

pronunțati-o, forma sa o va lua și litera
spune-o clar și pe-ndelete, că ai și aflat, băiete:
E plus trei consoane, gata logica v-o spune tata.
E împarte pe segmente vorba-n părți echivalente,
cu ea afli lucru sfânt – alchimia din cuvânt
de-o pricepi, vezi limpede că alta ca ea nu e!
Prin litera e, crești boabe numite monosilabe
și din ele faci cuvânt, cum nu-i altul pe pământ,
zic: fer, ger, cer etc…. F e R e C e G!
Aer zic, cu carele: alfa este soarele!!!
are glas de țiteră fiecare literă…
Tuturor le dă valoare, pornind de la sfântul soare
precum sfântul numitor a dat nume tuturor
cercetând: asemănare, diferență și valoare
-copiind atent cum spui – chiar esența lucrului –
Cum prin sens sar stropii spumii-n toate graiurile lumii.
Cei străini nul înțelegu, au o parte, n-au intregul.
Din Tismana, cer senin – ieși cod de cult Latin.
De la Cozia deplin, se-mplini codul elin,
cel ebraic uni zvon de la Kiod, Sion și Slon
cum la Putna, negreșit se-mplini codul sanscrit,
de pe Argeș ieși-n cifră prima lumii hieroglifă
și din ele, precum spui, limbile pământului.
Risipind nedumeriri, zeii-ntregii omeniri
sunt aceiași, ieri și azi – pe cerscul meu obraz
joc de litere îți par, dar în fond e-un silabar.
V-am șoptit-o, ca de-acum să pricepeți sfântul drum
al științei omenești, strânsă-n mituri și povești…
Vom extrage miezul static, mierea limbii, matematic.
Ra, e soarele suprem, este marele totem
cum la noi, când spunem REB, numim simplu zeul Cerb,
Zeul Carpatinilor – primul zeu al Dacilor,
DOR IO – simbol, vecia pentru toată România.
Casta OLT – casta dintâi, piatra mea de căpătâi
de la poale de Parâng, cu peleaga, peste crâng,
simbioza lor numită și perechea fericită –
sub atâtea denumiri, că n-ai vreme să te miri
zeii pleacă, dragii mei, d-ici de la Hiperborei,
simbioza lor e-n Sfinx, Omul fin, piatră de-onix
capul de femeie sui, peste forța Leului.
El e tata și cuvântul, ce-a spălat înteg pământul
de uitare și neștire, El înseamnă nemurire.
E cuvântul get – Taiget în solarul alfabet
am spus zeul get și gata e divină judecata
care spune: G e tata.
Savaot, peste nevoi, tot cu degetul spre noi”:
R e P e D. el e, fiind însuși soarele
Care și-n abecedar intră primul în altar (Al. Ta. R),
cum răsare soarele, vede lumea repede
ba, de la o zi la altă trece și-n lumea cealaltă
stăpânind de-odată sfântul întreg cerul și pământul.
Domnul literelor toate, EMINESCU puse roate
vorbei din limba română, ridicând-o din țărână,
(dar n-o pricepură nime, crezând că-i carte de rime…)
peste umerii de gând, universul refăcând
din el literele curg, el ni-i bunul demiurg
adevărului prea sfânt el ni-i leagăn și mormânt
peste orice muritor, ochiu-ntregului popor.
După E, vezi repede, ajunserăm și la F (uneori s-aude V).
Tu n-ai cum să le confunzi, taina limbii de-mi pătrunzi
și-nțelegi într-o privință, ființă și neființă
deci, vom repeta aici: ce-i a fi sau a nu fi!!!
Pronunțați-l tineri brazi, și priviți-vă-n obraz
cum se umfă la f, mic și la mare, cum vă zic…

Asta Facerea se cheamă, ori matrice, simplu, mamă.

Cum se leagă fi de vi? iv – înseamnă a ivi,
început de viață ar fi;
vi e fără. Pe-nțeles? vi.țel? fără țel, ades
stă la poarta nouă-n kingi. King e rege la vi.kingi
fără regi, ar însemna și-i exact. Umblând așa
peste mări îi străjuie doar Luna și Soarele.
Vi.d e gol, pe dos divin, LOGOS nu-i cuvânt străin
numai dacă l-ai descoase, tot a geți limba miroase
fiindcă limba n-are oase. Restul? litere întoarse.
Cum pășim în gama Fa, ne aflăm familia.
Făt și fată, cum vă spui, fluieraș, frunte dintâi,
spre Banat o știu și nu-i.
Neștiuții popi antici, tac sub numele fenici;
CAD.MOS, altfel zis: MOS.Dac, de sub sfântu-i comănac
scoase alfabetul și, cu el lumea împânzi
mi-o șoptește monoton, piatra scrisă de la Slon
cercetată de Hașdeul; de-acolo aflai și eu:
Facerea n-are secret, când pătrunzi misterul get.

… Gânduri bune și frumoase, cine vișurile-mi coase

Din lumină și iubire pe altițe de uimire?
Cine-i spuse Mării – mare? steagul curcubeu îmi are
șaptele zis paștele, omule, cunoaște-le.
Și pe dată îți dai seama că de-aici începe GAMA.
G e graiul, vorba – sfântul Dumnezeu și e cuvântul
Gâtul, gura, limba sunt, dumnezeu și e cuvânt
ca și patru, fostul scaun. Taie-i mijlocul, e ca un
T întors, ori ca o coasa, bine cifra mi-o mai scoasă
șapte-i unului capac, șapte și cu el opt fac
recostituind fațeta, care de-nceput e Eta (H).

De-ntorci scaunul la loc, pe el stă, ca un obroc

coviltir de gând e țeasta, creierul e totul – casta
Dumnezeul Iω, vast, „A”.
Gama-ntreagă și Domnia-sa, pe tron cuprinde glia
unic zeu, cuvântul tată, el botează lumea toată.
Omu-acela, din născare, seamnă pe lume nu are
Decât numai mândrul soare!
Floricanul cel isteț ,simbol soarelui mareț
cloța o lăsă-n cotet, și-o idee-n lume scoasă
sui cocoșul pe casă, chemând aurorile
să-i trezească zorile.
Cloncănind cuvintele, printre ouă sfintele
și-mpuind cu sunetu', creierului umbletu'
ce-auzea repeta el, schemă graiului model
preluau femeile, onomatopeile,
pricepurăți? de pe-aci, se petrece-n travesti
harul lumii ce-am aflat c-ar fi fost matriarhat...
Apoi, graiu-și păsări, îl cântă, îl hăuli
și pe dos îl cântări, schiturile sihăstri, aur gândului opri
și pe fluieră-l doini...
Răsari, soare, eu te strigu prin eternul cucurigu
până când gândirea fastă ivi pasărea măiastră
pe când greierele încă sporea linistea adâncă
cu eternul țârâit, din zori până-n asfințit...
Gaițele vor să imite, graiul nostru, pasă-mite.
Guguștiucul avu-n dar, numele-i din silabar;
gura, gustul, gușa, glasu' ne dezvăluie pe nașu
ce-i prefigurat în corb... numai de ești surd și orb
mai pui graiului zăporul și nu vezi unde-i izvorul...
Gazda noastră, Gaia, Geea, le tocmi dupa aceea
în glosare, silabare, șiruri de dicționare
ba, vrând faima să le crească, încercă și'n păsărească
limba vie românească...

Grecii literei spun gama, Iason pricepu, bag sama

după beta, gama, delta din Colchida până-n Creta
din Carpat în Epidaur o numim lâna de aur...
Ce-o defini napistan, cântărețul Teofan.
Drept simbol e sfântul duh, muzicilor din văduh
veșnicire lumii sparge și la minunea de pe Argeș
vorba zboară, nu-i de plumb, are chipul de porumb
nevăzut; la fel se poartă în oricare „limbă moartă”
ce se cântă, e drept, că, numai în biserică
doarme-n zid. Cum s-o desfereci prin noianele de clerici?
Și se varsă din cupole prin fântâna lui Manole
mutând litere. Cuvântul îmi cutreieră pământul
mut, de veghe-n boltă sfântul.
Cine-i, măre acest naș? Vreți să-l știți? Trecem la Haș.

Avem mostra, etete, cum apare sigla T:

Luați un 8, secționat, vertical, neapărat
ne dă simplu: doi de trei, față-n față între ei.
Iar H, în același fel, doi de T sunt un model!
În ebraică-i zice HET, deci etate spus discret
‐ după vârstă, fiecare dovendind de ce e-n stare.
Cifra 8 de ce e-n stare? Dumnezeu litere are
tocmai opt. De ce? Spun eu cifrat Nume D-seu!
Or, simbolic, alfabeta îți răspunde simplu: E. Ta,
este Tatăl, spun mereu, celor ce pricep mai greu
și-o repet chiar tuturor, Herodot, sau Theodor.
(Miron Keop mări nădufu e numit adesea Hufu)
Hafra, mândrul HERONIM
despre care-o să vorbim…
În diverse alfabete, se lungește pe-ndelete
tot de el ne mai lovim. AHWE, Eloh, ELOH IM.
Doar etruscii-l pun curat: un pătrat peste pătrat,
numărându-i fețele, toate suprafețele.
Cuneiforma e tripleta, pusă cap la cap e Eta (H).
Nașul, optul este tata, și e bună judecata.
Iar de-i cureți bine scutul strălucește începutul.
Iar o luăm din capăt, și, începutul este I.

De fapt, întâiul deplin, spus de la-nceput. Revin

explicând mai simplu, dar, la nivel de-abecedar.
E segmentul definit, rupt cumva din infinit
e desigur limitat, ca să fie studiat.
I culcat pus, mi se pare a fi prima între.bare
ce autodefini paradoxul: A e I!
Hieroglifa, fiind cocoană, I este semiconsoană
Cantemir, fără dispută, o numește semimută
alții, prin erori l-au rupt, botezandu-l lung și scurt
asta nici n-ar fi necaz. I e de la caz la caz
și-s mai „productivi” aci, doftorii în „â” din ... I...
Silabarul cipriot, îl explică peste tot
(x-1) zece fără unu - nouă, îi dau numărul, iar nouă
ne ramane de aici, să-l aflăm și la fenici
pân' la Maya-n lumea nouă: zece fără unu – nouă.
Să mai spunem și de ce începutul nostru e
pentru scris și Cale'n DAR. Primul nostru cronicar
de la care păstrăm dota, purta numele de IO.TA
Tata Io; cam multi tați, ce nu trebuie-ncurcați.
Tot e simplu, dar de furcă până limba se descurcă-n
Fenici, X în cerc  ics in cerc, îl înțeleg; (zero este un întreg)
I-ul nostru năzdrăvan este UNU (copt, alban)
si e nouă, observ eu, virgula de la evreu
cam la fel cu cel latin, mai minuscul,îl rețin,
virgula-i nouă – redus – și cu asta tot am spus...
Da, Ion, Ion, Ion, trei feciori din Babilon
graia un proverb străbun, înțelesul readun.

JUDE - marele-arhiereu, rege, împarat, știu eu?

a purtat cu mare fală cârja sa imperială
cifra 10, înțelegu-l este UNU plus întregul.
La Byblos și la fenici e notat cu Z: Aici
denumește începutul cifrei zece, e știutul
zeu suprem, pricepi acu, de ce-i numele tabu;
au dat basmele la tors, 9 e un șase-ntors
care-ncurcă așadar mâțele din calendar...
Cum simbolul pe fronton, îl citi Champollion
în cartușul Ptolomeu, este numele de Zeu
în română, s, ș, j, e triada zeu. Aici
îl aflați, băieți și fete, nu-i din alte alfabete
vorbele cu J, reține: nu ne vin din limbi straine
e normal, zeul suprem e universal totem
COGAION – muntele sfânt având fiece cuvânt
este:jilț, judecător, jurământ, jupânul, or
joc de litere, juvăț și juvete, îl învăț
la obârșia dintâi, pământul Jiețului,
Oltului și Jiului
Prima casta-a Motrului...

Prin translație-ați dedus: Ka din nou la A ne-a dus.

El e asul peste zece, Rama cornul de berbec
și zece nu mai trece! Daca trece il intrece...
El, prin toate parțile batu toate carțile
e perechea din săgeată, este mândrul soare, iată
cum din haos face tată.
Componente are două: soare e și lună nouă,
pe piatră ori pergamente, oricum l-ai suci, prezent e
că știm rostul din cartuș, hieroglifelor de-acuș.
Tutmos, Ramses, Ptolomeu purtau aura de zeu
faraonii mi-s cu toții - preoții antichității
în triunghiul sacru – ka – însemnele vei afla
- când extremele se iau peste zece, ne redau
un pătrat și doi de K... etc. și a.m.d....
Tot în limba sfântă, vai, acel Icar este Crai
Kari-per de Heruvimi, după cum îl deslușim
care nu e decât papa. În elină-i spunem kappa
capul tatălui, deodată - simplitatea se arată –
Peste tot ca și-n Egipt, este stâlpul vremii-nfipt
repetându-se, model, este unic, este El.

El e leul sfidând huma. Pictogramele-l dau luna

gemenii, tot El si Una.
Hieroglifa-l dă leoaică, doi într-unul. Leul, taică
sigla - una dupa chip. Din Carpați sări-n nisip
lângă Keops e Sfinxul. Ce-i? Simbioza, dragii mei
Adam și Eva-n monom, care spune îs fin Om (s.fin.x)
Capul feminin, ei, da. Primul din gemeni e Ea
iar trupul de leu cum spui, este forta leului
al întregii plăsmuiri. Omu' forța-ntregii firi.
Alfabetul la evrei îl prezintă-n cifra trei,
la fenici un L, croit ca un I înmugurit
peste tot, deci, dragii mei, geometric croit din trei.
Alfabetul tifinag, actual, separă vag
două linii, căci, în fond, L e sigur - zeul blond
DM.Baal. – Lambda - se cheama - piramidelor de-o seamă
Jugul scrisului purtam - peste Dama și Adam
iar el astfel se arată, matematic a fi tată.
Amândoi apar de-un fel, Unu este Ea și El
Parâng - uncial cuvant - este unic pe pământ,
cu sens: egal în cuvânt!
L - cuvântul românește se autodefinește
12 luni exact fac anul, vezi ce simplu este planul
și concret întotdeauna: unitatea anul / luna...?
Despre daci, orice s-ar zice sunt a lumilor matrice
nu s-au stins tăciunii-n spuza de la Sarmisegetuza
soarele din andezit, peste vreme ne-a șoptit
cam pe unde-i miezul cheii, de-astronom, drumul femeii
al Vodiței, ghicim casa, când Saramis e Mireasa...

Hieroglifa spune anume: vine nou născut pe lume

zisă Geea, zisă huma. Cine poate fi? doar muma
U, culcat, altfel spus, îi jumătatea soțului
(1/2) dacă-i spui, este M. Iar, dumnealui
desigur, Champollion, l-a aflat cu greu, e zvon
că i-ar fi fost mai ușor, de-ar fi aflat codul lor
mue.rea – și-aci e-o cheie, - „minte proastă” de femeie
mai auzi în sus și-n jos, nu-i deloc politicos...
Totuși, am aflat în cheie minte,... castă de femeie…
Acrofonia în glifa limpezit-au hieroglifa
nu doar în Egipt, cuvântul unu e pe-ntreg pământul
și am vrea ca să se știe limba de-nceput, cea vie:
Dar ce-i M-eul? Dragii mei, doi de UNU. Iară ei
și-ntre bare, se rasfață – „veul” care-nseamna viață –
perechea, fără povață, ca la Brâncuși – față-n față
viața se numește viață, drumul nou-născutului
din poarta sărutului...
Ca și A, își trage seva cum vedem, exact din Eva
permanența este viața, e matricea, dimineața
omenirii-ntrege, când, s-a-mpuiat litera-n gând
totul matematizând, mai exact: geometrizând.
Pruncul nici nu-i ia în seamă, gângurește – ma-mă, ma-mă
feminina-i fericită, fiind prima pomenită
neștiind biata femeie, că-i doar onomatopeie
țipă foamea-n el, cum spui... plescăiala suptului.
Drept care-n oricare limbă, prima vorbă nu se schimbă
iar consoana M s-o spune cât vor fi copii pe lume
oricum am suci cuvântul este muma și pământul
iar monosilaba ma (mii alfa) - familia;
când le vezi la locul lor, Babelul e mai ușor
pe-nțeles și limpejor. Astfel Turnul Babel pare
super-matematizare, suprema organizare
coaja vorbelor topește cine știe românește
și gândește românește:
muc, mumă, mag, magic, mare, mariaj, marie, mue.rea,
mugur,... muție
ni-s cuvinte clare, sfinte. Deci, să mergem mai 'NAINTE.

N? triada stă-n picioare. Z culcat, nu-i zeul, oare?

de ce 14? dragii mei, 4 fără unu - trei,
pricepând pe-Aristotel, adunăm în stil Babel
cifra 14 e-n esență, sumă 5, 3 diferență
cifrele se opereaza, litera se reașează.
Devin voaluri hainele peste marmuri, tainele
le pricepi încet, încet prin metalimbajul get
Nut, Nun, Nix, sunt zeități sau Neptun, divinități
felurite, prin temei, chip acelorași idei...
Semnul cel dintâi din lume, după câte știu anume
l-am aflat la Cetățeni, sus pe-o stanca la Bădeni
precizat de Tărtăria prin Salmocsis și prin Lia.

Oaiă, oală și obraz, - ochiul desenat și azi

odă, omonim, oracol mai țin locul de miracol
o, se plimbă-n orice limbă, sporind marea sa enigmă
numai de pronunți pe o, ai și forma ei cadou
e semiconsona Thot, de la moși pân’ la nepot.
Indienii când se-nchină își fac cruce drept lumină
pronunțând un vechi monom, chiar monosilaba OM
vorba unică, sosită de la Putna în sanscrită.
KONCS-OM-PACS, sus pe fronton, e la Eleuzis, Ion
din Rarău spre Omu-n jos, noi vom urmări frumos
toate sanctuarele care-adoră soarele
ca mărgele-nșirate, sunt pe-o linie-așezate
iar abscisa – pom cu crengi – Sarmis – Karnak – Stonehenge
figurând un upsilon, unic al silabei Om
cam așa e-al vieții pom – Cron e timp e X e OM.
Explicația e gata, să vedem cum P e tata.

Ce să-nsemne vorba Pom? P? e tată pentru Om

e un tată omogen, că procură oxigen
și privit chiar în esență… P e-ntreaga existență.
Hieroglifa e-un pătrat, simplu sigla au luat
Cifra 16, în esență este 5 prin diferență
care-nseamnă existență.
Nici se supără, cumva că-i spun alții „il y a”
se întrezărește sub 16, un patru la cub
cum vezi, mitul e: patru (d) însemană P;
de pricepi bun înțeles, scapi îndată de eres
și-ți apare dintr-odată limba noastă minunată.
Hei, pisar/Paris din Troia, dinstre voi alung nevoia
piatra scrisă – ochi ce plânge pentru oi – lacrimi de sânge
proboziră-mi ciobănaș, sus pe stei, or pe imaș
câmpu-i alb, oile negre, cin’ le vede nu le crede
și măcar din oi în paște, cin’ le paște le cunoaște
reaud fluiera lui, mândria românului…

Cuneiforma e un pește, sigla deci, cu p, pornește,

genială simplitate, limba noastră-mi spune toate
și le pune cap la cap. E ca P. Mai pot să tac?
Umblă Pati prin cetate cu… vocalele schimbate
Pater, Père, Fadar, Patar, Athair, - Diaus Pitar
Pan-Han-Ban, e simplu, spun, celui ce-are capul bun
nu smintit și-n papainoage, mucezind în terfeloage
aparent sălbatecă, limba mea hieratică
ea mi-e domnul cel dintâi, cu soarele-n căpătâi…

Ci-n să fie Re-ul oare? Rha desigur cum apare-n

pictogramele solare…
Pronunțând consoana-n pripă
limba nu stă nici o clipă
R mișcarea înfiripă
dusă-n lume s-a înfipt hieroglifa din Egipt
alegoric, se mai spune că Egipt înseamnă lume.
Și în China și în Brahmi e solarul chip al mamii
și-i spun Ro, soarele-ntreg, grecii, pe câte-nțeleg,
iar evreii Reș îi spun. Capul limbilor e bun,
roto-trans, e ca un cil, iar în limba mea bacil
fiindcă cifra-mi spune tot: șapte și cu unu – opt…
când străbate Europa, uite popa nu e popa…
Cele trei monosilabe, înțelese, devin babe
și piloni cu care poți să explici și la nepoți
roata vieții anumită, ce-i prin scripte năimită
pricepi astfel, fără hat lumea cum s-a botezat
… cine zice: fica.Ra dar transcrie Africa????
Nord-vergin, ori SUD e ea… transcriind Suedia.
Pe hărți fuse Bis.antul, iar mai nou e Istanbul
doar prin litere sucite, apar graiuri diferite.
Runele fac apoi teatru, îl scriu pe jumate: Patru,
iar alt patru intră-n sumă, este Dumnezeu de-acuma
subdivide acest Eta, și îndată dai de Delta.
Este zeul – soarele – luminând popoarele…
Tată soare, lună bună, limba mea prin lume sună
gânduri sfinte readună a Carpaților cunună
peste toate singulară, dinastia mea solară.
Ies din mituri și poveste, feți-frumoșii, fără veste
Cu Ilene cosânzene, nopților de sânziene.
Geții sunt, frumoși, buni, drepți, casta lor de înțelepți
zac ascunși de multă vreme prin pelasgele poeme
bine cumpăniți în Vede, nu s-aude, nu se vede.
Reveniți la noi acasă să vă fie masa, masă.
Trunchiul Europei – get – răsăritul masaget
cu getulul african, mi-s triada, năzdrăvan
după mii de ani, aici, spun povestea la copii.
Vă admiri, râzând. Adio, multimilenară IO
Dorio e-n rugăciune, pentru soarele apune
Tatăl nostru de șamani, sfinți de zeci de mii de ani
adevărul lor desfereci în cântările de clerici
cu toți sfinții în biserici.
Aură de foc și pară, dinastia mea solară…

Iată-ne către sfârșit, sss! într-una-i sâsâit

iar desenul, mersul lui, hieroglifa șarpelui,
în cartușul Ramses, cine, o citise foarte bine?
-Marele Champollion, veți răspunde monoton,
căci ghici, făr’ să clipescă sigla noastră românească.
La Tomis, reprezentat GLAUKON e unicat
și pornit, pe vânt, pe zări – peste nouă mări și țări
sensul său, simbol de gând îl pricepem murmurând
Sa… Salmocsis, Sacerdot, înțeleg cuvântul tot
Soarele, Saramis sunt, săbătoarea din cuvânt
scriere, scris, scrib și sclav / valcs pe obrazul moldav
stâlpii stelei de-mpărat, spița getă steag și stat
readună-se-n cuvinte, limba sfântă dinainte
focul minții severan, trece-n graiul poporan
flăcările-i sfintele, biruiră scriptele
de dosadă mult amară peste umerii de țară
sfântă, multimilenară…
Mlulți ne „binecuvântară”, peste lacrima amară
vânzănd drepturile sfinte, numai pentr-un blid de linte
tot mereu din ochi ne fură, cum e scrisa și-n Scriptură…
Eu când scriu cuvântul SOARE, pricep: des rotundul are (S.o.are)
nu-i eclipsă ca la lună, asta e gândirea bună,
cum Dumnezeu a lăsat-o, lumea când a botezat-o.
Sol.e.il? e singur el. „ρϻs.α” același model,
-nu le fie de deochi, oamenii vornesc prin ochi –
sol – solis, nimica nou, solan, Sun, Sol, doar ecou

„ș” e soare cu codiță, infinitul, e știință

șasele-n șuvoi, bădiță, șarpe – șef în consecință
șir și șură și mai e legendarul dublu v (w)
pe-nțelesul tuturor este viața sfinților;
e-n sân sfârcul și codița, în ispite e căința
e scris F sau C sau D și-i un sinonim la Z…
își mai schimbă firea-n teatru, are doar un rol de patru
litere, când se grimează, șargul zboară și nechează
-hora gândului veghează…
Iar fenicii de-l scriu P. patru acrofonic e
peste tot, ca și-n Egipt, dă ideea de „înfipt”
șarpe biblic, șa or șanț, începând marele danț
e șurubul din idei, și mai este, feții mei
șuierul cel haiducesc, bătrânesc și românesc
ce-n suiș șoptește, gata, putem vorbi despre tata…

Onomatopeia tată este cea mai însemnată

înțelesul nu și-l schimbă, e la fel în orice limbă
și, oricum l-ai așeza, drept, culcat, e tot așa…
E din basme adunat, cruce-ntreagă de bărbat
Pruncii noștri să-nțeleagă de ce-i tata cruce-ntreagă
e hieratic Ugarit. Cuneiform e T („cuit”).
El înseamnă și cuvântul, X, oricum l-ar bate vântul
cum s-aude vreun tam-tam, peste tot e T plus am
iar dacă-i botezat Tau – sau atu, grecii îl au
spus mai simplu: Tu ești A, început ești dumneata.
Mai pe scurt, nu-i grai pe lume, unde să nu se adune
când e lipsă, omofonul D sau P, îi țin isonul:
Tot, totem, tabu și taină, tâlc, talent, tărcată haină
telegar, teren, tigaie, tâlv, tipar tipicul taie
târg, topor,taină tămâie, trib și tricolor învie
iată steag biruitor, curcubeul tricolor.
Troia, turturea și turmă, se adună fără urmă
dispărute, cum vă spui trupului din căpătâi
și-uite-așa, pricepi ușor, talismanul tainelor
ca s-admir pe zidul mult, AHVE, unic tuc-tăcut
cu-nțelesul vechi deplin, iudeu însemnând creștin.

Mi-am supt limba de la țâță, nu gunoaie și tărâță

plăsmuite silabare din tăgârța de glosare
cărămizi – babel din smoală de-am rămas cu traista goală
prea destui se dau viteji, pe pereții cu cai verzi
iar minciuna se răsfață, văzând vorbele la piață
vorba „țâță” o străvezi, până-n graiuri de chinezi
țeavă, țarină, cuțit, „ț” înseamnă ascuțit, și desigur, țiuit
țîțînă și țurțuroi, se văd limpede la noi, cu-nțelesul de țurloi
din colinde se-ndrepta, ța-ța-ța căptriță ța…
înspre țadac, la evrei, reiau ideia de trei,
dar de unde-or fi luat pe străbunul lor bărbat?
La fenici nu-i, nici la greci, te întoarnă, așa deci
la sanscrită. La chinezi, simplu litera o vezi
ca și-n cartea apocrifă, derivând din hieroglifă.
Astfel, nu cei din afară, ne-au adus cuvântul țară.
Ei n-aveau, fiind migratori, au mereu la vorbe „spor”
cum i-aud, simt cu năduf, onomatopeea: „uf”!
biata limbă, fără mau, toți ne dăruie ce n-au
gura lumii slobodă, ca vodă prin lobodă
iar iepurul de az’ a fost marele viteaz…

Uf! năduf de-atâți mișei! Alelei, copiii mei,

mai oftarăm noi la greu, ei tânjesc spre plai mereu
să ni-l fure, chiar prin limbă, fără frâie scripte schimbă
cei ce-ți „par” stămoși acu, nu au în limbă pe u…
U e V – pricepi acu!???
Nici fenicii; grecii-n ton, scriu așa pe upsilon
Latinii-n definitiv scriu doi i mici, deci cursiv,
Pentru cod le-ajunge V, etc. și a.m.d.
Viață, vatră, vară, vorbă multă-mi adunați în torbă
dar eu explicat-am seva literii, vorbind de Eva
Vedele, poemele, Panciatantra, semnele,
toată lumea lui Homer, tot ce-a fost cândva sub cer
readun dintr-o suflare, recompun viața sub soare…

Prea mi-ați făcut limba varză… explicația vă arză,

prin glosare, cică vine din „viridia”
spun experții, ce nepasă? Iată logica aleasă
în gândirea mea profundă: var e alb, iar za – rotundă
iar de nu e albă, mde! precizăm că-i… roșie.
Vipera, din ce-o veni? „fără” știm că-nseamnă vi
are semn pe cap, aici… și înseamnă dintr-o dată.
N-are mumă n-are tată, că din ou este fătată…
valea, vântul, vijelia suflă des peste vipia
vorbelor de clacă mare ce-și fac veacul prin glosare
vrej și vrajjbă și vrajmaș hei, cuvinte, buclucaș
mulți scriu vreute și nevrute, pentru cartea vorbei mute
dar rămnâne pavăza, tuturor – eterna za:
Soarele-i spui dumneata…

Zeule, te-am pomenit, proiectat pe infinit

ne ești azimă în zori, calendar în sărbători,
zodie de rodie, pe drumul lui Dorie
IO zeu, rivind de sus, Zece – numele ascuns
unde mi-ai umblat zănatic? Îți pun tava cu jeratic
te refac în tinereți, că ai 70 de vieți…
Unde-ai fost Rar EU? pe când eu te-am auzit în gând
Zero uriaș, întreg, abia azi îl înțeleg
te adun din miază-zi. Not – lumină de făclii
soarle getic și luna ți-au fost din vecii cununa
luna și cu soarle ți-au fost ursitoarele
Zeule, nu te mai cert, CAIN-ându-te-n deșert
ca pe veci să-mpărățești plaiurile românești.

Bucălaților, de-acum încheiem faimosul drum

cu un „X” la el acasă în algebră, nu ne pasă
că nu-i altun-n geometrie, chimie, biologie
tot un „X” ni se permută, în marea necunoscută
ca tot omul să-nțeleagă, de ce-i spunem cruce-ntreagă…
vârsta? dragii mei șoimani, are multe mii de ani
despre el, ascuns sub nume, terminarăm noi, anume
tot ce s-a numit știință despre limbă, o ființă
de unde plecat, azi știi e Pegasul de la Jii.
Hei, juvete, prea hoinar, intră în abecedar.
Că Tismana, Cozia și la Putna se știa
Sacerdotu-n pisc de SLON, în binomul lui OM-OM…

Am cam dat prin toate Yama, începând cu pictograma

or VAYU, când bate vântul – de când lumea și pământul.
În Egipt – drept hieroglifă este alfa – prima glifă
denumind frumos pe Ea, Io, Eva spus: E Va!
E matroana ce-mi apare în pilon sau lumânare
4 stâlpi spre Isis sui – în coloana cerului.
Mai apare siameză-n ideograma chineză
Denumirea-i e hulită – la chinezi se cheamă „vită”
alteori, mai simplu capră, ursitoarea zisă „parcă”
și nu-i judecată strâmb, vârful Capra din Parâng.
Pe sigilii la Harrapa, Y-culne trage clapa
și la Festos și la noi, și la Byblos mai apoi
că-n Egipt mai e un semn, e un „F” întors și demn.
Zee la fenicieni – Asthartee-n ochi vicleni
în Carpați de-o privești fi, e ea și-n Egipt în SFINX.
Ultima schimbare-acu, la fenici e-nsemnul „u”
Culme-n travesti secret: nici n-o au în alfabet (!)
Dar, se lăfăie-n inscripții, fără nume sau prescripții
peste tot la ea acasă, de lingviști râde, nu-i pasă.
La evrei e YOD sau DOI, cum se spune pe la noi;
… ștrengărițo, os din pod, că-ți pun chipul în prohod
… Avicena, alt suplici, o redă prin cifra cinci
-numeralul cardinal – existența – e normal
aparent neordonat,-
în fond matematizat, structurat, geometrizat,
e un „v” schimbat la față, este Ea, înseamnă viață…
… De acum, frumoasă fată, deghizată și umblată
destul ai peregrinat, odihnește-te-n Carpat
drumețind, cum ni s-a spus cu picioarele pe sus
litera ți-a fost de hac, te arată fără cap.
Vei fi fost întâi pe Bega, dar te-a-nlocuit Omega.
Ce să-nsemne Upsilon? Io pui (plecat din) SLON.
…și uite-așa, aflând secretul, regândirăm alfabetul….