Finalităţile pedagogice macrostructurale sînt „orientări valorice

fundamentale elaborate la nivel de politică a educaţiei în vederea proiectării şi realizării

optime a activităţii de formare a personalităţii prin implicarea tuturor resurselor
disponibile la nivelul sistemului de educaţie, pe termen lung (idealul pedagogic) şi mediu
(scopuri pedagogice)“

Idealul educaţiei
Acest concept se referă la un model ideal de personalitate către care tinde educaţia şi
întreaga societate intr-un anumit moment al dezvoltării sale istorice. Idealul educaţional
(pedagogic) este o finalitate de maximă generalitate, un model, „o imagine construită a
perfecţiunii umane“ (E. Macavei); este „proiectul social de formare a omului în
concordanţă cu nevoile, exigenţele de perspectivă îndepărtată, medie şi apropiată“
(E.Surdu),

Acest model ideal de om are urmatoarele caracteristici:

 caracter istoric, căci evoluează odată cu societatea şi reflectă aspiraţiile ei
într-un anumit moment al dezvoltării ei istorice. De exemplu, în antichitate, la spartani
predomina “ idealul militar”, în vreme ce la atenieni era urmărit idealul “kalokagatiei”
(kalos- frumos;
 caracter abstract, idealul nu este tangibil într-o formă concretă dar susţine
realizarea activităţii la un nivel superior. Modelul uman avut în vedere, deşi este un
model ideal, trebuie sa corespundă posibilităţilor existente ale ştiinţelor educaţiei şi ale
practicii pedagogice de a se apropia de el.
 caracter prospectiv (idealul angajează o previziune pe 1-3 decenii, premisa
planificării pe un deceniu şi a programării pe 1-5 ani);
 caracter politic (idealul reprezintă interese sociale de maximă generalitate,
care anticipează acţiuni de anvergură la nivelul scopurilor educaţiei).
In cadrul oricarui ideal educativ I. Nicola (2000) delimitează trei dimensiuni
(1) dimensiunea socială - orice ideal educativ exprimă cerintele fundamentale ale
societăţii faţă de acţiunea educativă, într-un anumit moment al dezvoltării ei;
(2) dimensiunea psihologică - idealul educativ descrie trăsăturile considerate a
deţine un rol central şi definitoriu pentru structura personalităţii unui om ideal;
(3) dimensiunea pedagogică - prin conţinutul său, idealul educativ oglindeşte-
posibilităţile de modelare educativă a trasăturilor de personalitate
Scopurile educaţiei (pedagogice) reprezintă cea de a doua categorie a
finalitătilor de sistem, determinate în sens teleologic şi axiologic de ideal.
Scopurile sînt puncte de pornire ale strategiilor educaţionale concrete ce
orientează, stimulează, reglează, proiectează şi evaluează procesele
educaţionale. Spre deosebire de idealul pedagogic (general, unitar, abstract,
prospectiv, anticipativ, proiectiv) – scopurile (derivabile din ideal) sînt
multiple, variate, mai reduse ca grad de generalitate şi abstractizare. Sînt
„relevante social, la nivel de politică a educaţiei“ (S. Cristea, 1998). Relaţia
ideal – scopuri reflectă dinamica raportului general-particular, reflectă „logica
acţiunii educaţionale, proiectată în sens social dar realizată pe plan
psihopedagogic la nivelul diferitelor politici educaţionale.

Acţionînd ca finalităţi macrostructurale, scopurile definesc direcţiile

generale de dezvoltare a sistemului de educaţie / învăţămînt pe termen
mediu şi lung, direcţii fundamentale instituţionalizate la nivel de politică a
educaţiei / instruirii.

Scopurile pedagogice „asigură orientarea activităţii de educaţie în mod real",

într-o gestiune a timpului evaluabilă pe termen mediu (minimum un ciclu de
educaţie, stabilit convenţional la 10-15 ani). Acestea sînt rezultatele aşteptate
de la fiecare tip şi nivel de şcolarizare. Astăzi, în acord cu idealurile
educaţionale proprii fiecărui sistem, se tinde spre proiectarea unor scopuri
din perspectiva democratizării şi, firesc, a educaţiei permanente.

Finalităţile microstructurale definesc orientările valorice care asigură

proiectarea şi realizarea activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii
la nivelul procesului de învăţămînt, cunoscute cu numele de obiective ale
procesului de învăţămînt care vizează, în mod special, proiectarea
activităţilor de instruire / educaţie, organizate în context şcolar şi
extraşcolar. (S. Cristea, 2003, p.119)
Aceste finalităţi microstructurale orientează valoric activităţile de
instruire/educaţie la nivelul procesului de învăţămînt, organizate pe termen
mediu şi scurt. Angajarea lor este stabilă în conformitate cu dimensiunea
teleologică şi axiologică a idealului şi a scopurilor educaţiei.
Obiectivele didactice(pedagogice, educaţionale) sînt enunţuri cu caracter
finalist, anticipativ, care descriu o intenţie pedagogică, un rezultat aşteptat în
finalul procesului de instruire, concretizat într-o scimbare a elevilor sau
studenţilor (Jinga, p.106). Obiectivele reprezintă o concretizare a scopului,
descriind comportamentul de modificare a elevului/studentului

Se precizează , că la nivelul unui subsitem de învăţămînt putem vorbi de ideal

ca finalitatea cea mai generală a proceselor de formare şi perfecţionare
(modelul de profil uman şi de specialist într-un anumit domeniu); de scop,
pentru a preciza finalităţile unui anumit tip de şcoală sau ale unui program de
perfecţionare; şi de obiective, atunci cînd dorim să precizăm scopurile sau să
decsriem finalităţile la nivelul unei discipline de învăţămînt, teme capitol,
sistem de lecţii, lecţii şi secvenţe de instruire

IERARHIZAREA ŞI CLASIFICAREA OBIECTIVELOR

Obiectivul educational este o categorie pedagogică fundamentală. Această
caracteristică este susţinută de funcţiile (de proiectare, de anticipare, de
organizare/evaluare, axiologică) proprii acestui tip de finalitate educatională
(D.Potolea, 1984). Obiectivele procesului de învăţămînt - în calitate de
finalităţi microstructurale - sînt divizibile la nivelul unor taxonomii
realizabile în raport de diferite criterii semnificative în plan pedagogic şi
social.
În mod obişnuit cu obiectivele didactice se oprează la trei niveluri ierarhice

Obiectivele generale reprezintă finalităţile sistemelor şi subsitemelor ce

definesc orientările valorice specifice ale procesului de învăţămînt, în acord cu
particularităţile psihoindividuale şi nevoile de educaţie ale elevilor la diferite
vîrste.
Obiectivele specifice reprezintă acele finalităţi microstructurale ce definesc
orientările valorice intermediare între obiectivele generale şi obiectivele
concrete ale procesului de învăţămînt.
 Obiectivele specifice /intermediare (obiective psihologice; obiective-cadru;
obiective de referinţă):
a) pe domenii psihologice (cognitive - afective - psihomotorii), aplicabile
la toate nivelurile, treptele, disciplinele de învăţămînt;
b) pe niveluri, trepte, cicluri, ani de învăţămînt;
pe grupuri de discipline, discipline, module, submodule, capitole,
subcapitole de învăţămînt
Elaborarea obiectivelor intermediare este realizabilă prin acţiunea de
specificare a obiectivelor generale, au o sferă largă de aplicare la nivelul
procesului de învăţămînt, proiectează realizarea şi dezvoltarea unor
competenţe de învăţare. Această categorie de finalităţi descrie competenţele
eleviilor în urma studierii unei discipline de învăţămînt
În contextul preocupărilor actuale de realizare a reformei învăţămîntului
de toate gradele, obiectivele educative ale diferitelor discipline şcolare au
fost grupate în două mari categorii:
- obiective cadru/competeţe generale şi
- obiective de referinţă/ competenţe specifice.
Obiectivele cadru/competenţele generale vizează formarea unor
capacităţi şi atitudini specifice pentru o anumită disciplină de învăţămînt şi
care necesită mai mulţi ani de studiu.
Obiectivele de referinţă/competentele specifice “precizează
rezultatele aşteptate ale învăţării pe fiecare an de studiu şi urmăresc
progresia în achiziţia de competenţe şi de cunoştinţe de la un an de studiu
la altul”
Obiectivele operaţionale (concrete) reprezintă finalităţile microstructurale
elaborate de educator/profesor pentru realizarea unor activităţi pedagogice
într-un context spaţio-temporal limitat (lecţie, curs, seminar, oră de
laborator, cerc de specialitate, ore de dirigenţie, excursie didactică etc),
exprimînd, ceea ce vor fi capabili să realizeze elevii la sfîrşitul lecţiei în plus
faţă de ceea ce erau în stare să facă la începutul ei (comportamentul
observabil).
Noţiunea de “obiectiv operaţional” se referă la o intenţie pedagogică ce
specifică schimbarea dorită în comportamentul elevului. Pedagogia
contemporană se caracterizează prin opţiunea strategică pentru conducerea
prin obiective operationale a activitatilor instructiv-educative desfăşurate în
cadrul lecţiilor. Construcţia acestor finalităţi microstructurale angajează
acţiunea de operaţionalizare care constituie opera de creaţie pedagogică a
fiecărui educator /profesor (S.Cristea, 2003, p. 119).
Operationalizarea semnifica transpunerea, respectiv derivarea scopurilor
procesului didactic in obiective specifice si a acestora in obiective concrete,
prin precizarea unor componente cognitive si/sau psihomotorii observabile
si masurabile.
Obiectivele operaţionale se referă la ceea ce vor fi capabili să facă elevii, şi
nu la ceea ce vor face profesorii. Un profesor nu va putea, de exemplu, sa
afirme ca “obiectivul lectiei mele este de a le demonstra elevilor mei relaţia
dintre ....X si Y”, dar va putea spune: “ obiectivul lectiei mele este ca elevii să
devină capabili sa demonstreze relaţia dintre...x si y ...”