CRISTEA CĂTĂLINA GABRIELA

conf. univ. dr.

SINTEZE X

CAPITOLUL 3
FUNDAMENTELE PEDAGOGICE ALE CURRICULUMULUI.
FINALITĂŢILE EDUCAŢIEI

Acest capitol îşi propune ca obiective: a) să definească finalităţile educaţiei care reprezintă
fundamentele pedagogice ale curriculumului; b) să clasifice finalitățile educației după sfera lor
de referință; c) să analizeze finalitățile sistemului de învățământ și ale procesului de învățământ.

3.1. Definirea finalităţilor educaţiei

la nivel de fundamente pedagogice ale curriculumului

Definirea finalităților educației are un dublu scop: a) să evidenţieze dimensiunea unuia

dintre cele mai importante concepte pedagogice fundamentale; b) să sublinieze implicarea
finalităților în procesul de fundamentare a curriculumului, conceput ca proiect pedagogic
superior, realizabil la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ.

Finalităţile educaţiei (sau pedagogice), abordate la nivel global, definesc „orientările

valorice ale activității (de educație și de instruire) promovate la nivelul interdependenței dintre
finalitățile macrostructurale (idealul educației; scopurile generale, strategice) și finalitățile
microstructurale (obiectivele generale, specifice, concrete) care determină selectarea
conținuturilor de bază, corespunzător tuturor cerințelor de formare-dezvoltare morală,
intelectuală, tehnologică, estetică, psihofizică, realizabile în context organizat (formal,
nonformal) și neorganizat, incidental (informal)” (Sorin Cristea, 2015, p. 747). Toate aceste
finalități, elaborate în termeni de filozofie și de politică a educației, reprezintă dimensiunea
subiectivă educației, susținută prin aportul creativ, responsabil social, al proiectanților educației
implicați la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ. Ele constituie
fundamentele pedagogice proiectelor curriculare, concepute și realizate la toate nivelurile
sistemului și ale procesului de învățământ. Ne referim la proiectul reformei curriculare a
sistemului de învățământ și la documentele curriculare elaborate în cadrul procesului de
învățământ: planul de învățământ; programele, manualele și, auxiliarele - școlare și planificările
profesorilor (inclusiv, proiectele de lecție etc.).

Finalităţile educaţiei reprezintă „acele dimensiuni definitorii ale educaţiei, acele

componente structurale, strategice chiar, ale procesului de instruire şi formare care dau sensul,
orientarea, direcţia, ordinea şi perspectiva acţiunii educative” (Curs de pedagogie,
coordonatori, Ioan Cerghit; Lazăr Vlăsceanu, 1988, p. 50).

Conţinutul conceptului de finalitate are legătură directă cu procesul de formare-

dezvoltare permanentă a personalităţii umane. Are o sfera largă de cuprindere, desfășurată de
la nivelul cel mai general, până la nivelul cel mai concret al activităților de educație și de
instruire. Finalitățile abordate la nivel global sunt exprimate prin trei noțiuni care definesc: a)
idealul educației; b) scopurile generale ale educației; c) obiectivele educației (generale,
specifice și concrete, implicate la nivelul procesului de învățământ). Ele sunt la baza tuturor
proiectelor curriculare: proiectul curricular al reformei sistemului de învățământ, proiectul
curricular al planului de învățământ; proiectul curricular al programei școlare, al manualului
școlar, al auxiliarelor școlare; proiectul curricular al lecției etc.

3.2. Clasificarea finalităţilor educaţiei

Clasificarea finalităţilor educaţiei permite ordonarea acestora pe baza unor criterii

logice și pedagogice utile pentru teoreticieni, dar și pentru practicieni, pentru profesorii care
asigură operaționalizarea obiectivelor în cadrul concret al fiecărei lecții, concepută curricular. În
analiza noastră optăm pentru criteriul de clasificare propus, de Cursul de pedagogie al
Universităţii Bucureşti (Cerghit, Ioan; Vlăsceanu, Lazăr, coordonatori, Curs de pedagogie, 1988,
pp. 50, 51).

Acest curs pleacă de la ideea ca finalităţile în ansamblul lor constituie o componentă

structurală a proiectului pedagogic „ce se detaşează de celelalte elemente prin forţă,
potenţialitate generativă şi stabilitate”. Toate celelalte elemente ale proiectului curricular
(conținuturile, modurile de organizare, evaluare), sunt subordonate finalităţilor care au o sferă
de acțiune cu „potenţialitate generativă” diferită, în timp și spațiu, la nivel de sistem de
învățământ și de proces de învățământ.

Clasificarea propusă are în vedere sfera de acţiune a finalităţilor, zona în care ele
intervin ca direcţii cu „potenţialitate generativă” mai extinsă sau mai restrânsă, în timp și
spațiu. Astfel, „la nivel macrostructural, adică al sistemului de învăţământ, finalităţile se
cristalizează în două concepte fundamentale, intim corelate şi ierarhizate: ideal şi scop. La nivel
macrostructural, adică al procesului instructiv-educativ, finalitatea o putem exprima prin
conceptul de obiectiv educaţional”, care orientează activitățile pe termen lung, mediu și lung, în
plan general, specific și concret (operațional).

3.3. Analiza finalităţilor sistemului și ale procesului de învățământ

3.3.1. Finalităţile sistemului de învățământ definesc orientările valorice ale educaţiei

implicate la nivelul macrostructurii educației, situată la zona de intersecție cu sistemul social
global. În această perspectivă, finalitățile sistemului de învățământ, situate la nivelul intersecției
dintre educație, abordată global și sistemul social global, reprezintă finalitățile pedagogice
macrostructurale (Ioan Cerghit, Lazăr Vlăsceanu, coordonatori, 1988).

Finalitățile sistemului de învățământ sunt implicate pe termen lung și mediu în construcția

marilor proiecte curriculare ale educației care vizează reforma sistemului de învățământ și
strategiile de dezvoltare ale învățământului. La acest nivel, fundamentele pedagogice ale
curriculumului sunt asigurate prin idealul educației și scopurile generale ale educației, valabile la
scara întregului sistem de învățământ.

Idealul educației sau idealul pedagogic defineşte modelul de personalitate dorit de

societate pe termen mediu şi lung. În prezent, „idealul educațional al școlii românești”, definit
pe larg în Legea educației nr. 1/ 2011, „constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a
individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de
valori” necesare pe termen lung (vezi Articolul 1 (3) ). Acest ideal asigură baza valorică, de
maximă generalitate, a tuturor proiectelor curriculare concepute pe termen lung, care trebuie
cunoscută și respectată de toți „actorii educației” care fundamentează reforma sistemului,
planul de învățământ și programele și manualele școlare, dar și lecțiile fiecărui profesor.

Ca fundament pedagogic al curriculumului, idealul educaţiei reflectă „conştiinţa pedagogică

a societăţii”, pe care proiectantul şi realizatorul de educaţie şi de instruire o transpune în
operele sale majore (politica generală a educaţiei şi a instruirii, curriculumul naţional,
curriculumul aflat la dispoziţia şcolii etc.). În orice context pedagogice idealul educației devenit
la nivel de „prototip de personalitate” constituie sinteza pedagogică între latură proiectivă
psihologică şi sociologică a proiectului a oricărui proiect curricular cu impact pe termen lung.
(vezi Dicţionar de pedagogie, 1979, Ioan Nicola, 1996, Sorin Cristea, 2015).

Scopurile generale ale educației definesc direcţiile strategice de dezvoltare a sistemului de

învăţământ în conformitate cu cerinţele valorice de maximă generalitate concentrate la nivelul
idealului educaţiei. Astfel, realizarea unei personalităţi autonome şi creative, definită prin
idealul educaţiei, solicită stabilirea unor direcţii strategice de evoluţie a sistemului de
învăţământ (proiectarea curriculară a educației, democratizarea și descentralizarea
învățământului, informatizarea instruirii) care determină structura de organizare a acestuia și
criteriile de elaborare a planului de învățământ, a programelor și a manualelor școlare.

Legea educației nr. 1/ 2011 stabilește un set de scopuri generale care vizează „formarea
competențelor înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe deprinderi /
abilități și aptitudini”. Scopurile generale definite în termeni de competențe transdisciplinare,
transversale au valoare de criterii necesare în proiectarea curriculară a planului de învățământ
și a programelor școlare. Ele vizează: a) dezvoltarea personală; b) integrarea socială și
participarea civică; c) participarea la funcționarea și dezvoltarea unei economii durabile; d)
formarea unei concepții de viață bazată pe valorile umaniste și științifice, culturale – naționale
și universale; e) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului; f) deschiderea
specială spre problematica democrației sociale, a valorilor moral-civice, ecologice și
interculturale (vezi Articolul 4, a – f).

Aceste competențe transdisciplinare, transversale, au semnificația unor finalități

macrostructurale situate din punct de vedere istoric în zona scopurilor pozitive care
proiectează: a) realizarea unor acţiuni în concordanță cu idealul educaţiei; b) depăşirea
calitativă a situaţiei actuale a sistemului de învăţământ; c) valorificarea deplină şi cu prioritate a
resurselor interne ale sistemului de învăţământ; d) avansarea unor strategii alternative de
dezvoltare a sistemului de învăţământ (vezi John Dewey, 1992, pp. 305-311).

Proiectele curriculare sunt fundamentate pe baza finalităților macrostructurale ale

sistemului de învățământ, a idealului educației și a scopurilor generale ale educației. Analiza
acestora evidențiază rolul strategic al scopurilor generale, subordonate teleologic și axiologic
idealului educației care au caracter teoretic, abstract. Scopurile generale ale educaţiei au un
caracter abstract. Ele: a) definesc direcţiile strategice de proiectare și dezvoltare curriculară a
activităților de educației și instruire organizate în cadrul sistemului și al procesului de
învăţământ, valabile pe termen mediu și lung; b) condiţionează criteriile de elaborare a
obiectivelor generale şi specifice care vor sta la baza curriculumului şcolar, a planului de
învăţământ, a programelor, manualelor și auxiliarelor şcolare etc.

3.1. Finalităţile microstructurale ale educaţiei

Finalităţile procesului de învățământ definesc orientările valorice ale educaţiei implicate la
nivelul microstructurii educației, situată la intersecția sistemului de învățământ cu procesul de
învățământ. Sunt realizate prin intermediul obiectivelor educaţiei (pedagogice, didactice),
proiectate pe diferite grade de generalitate, la nivel de obiective generale, specifice și concrete
(operaționale). Aceste finalităţi, incluse în documente de politică a educației, sunt la baza
elaborării curriculumului şcolar, a planului de învăţământ, a programelor şi a manualelor şcolare,
a proiectelor curriculare ale profesorilor (planificarea anuală, semestrială, a lecţiilor etc.).
Obiectivele generale şi specifice sunt incluse în documente oficiale de politica şcolară. În
termeni psihologici, sunt definite la nivel de competențe-generale (competențe-cheie) și de
competențe specifice, aflate la baza construcției curriculumului școlar. Pe baza lor sunt
selecţionate: a) disciplinele / materiile școlare incluse în planul de învăţământ, distribuite logic și
pedagogic pe niveluri şi trepte de învățământ; b) structurile de conţinut (care includ cunoștințe
teoretice și aplicative) organizate monodisciplinar, intradisciplinar sau interdisciplinar, în
materii şcolare integrate la nivel de arii curriculare. În raport de obiectivele generale şi specifice
sunt stabilite şi formele de evaluare globală, instituţionalizate la diferite intervale de timp (sfârşit
de semestru, prin lucrări scrise; sfârşit de an, teste naţionale; examene de admitere şi examene de
absolvire etc.).
Obiectivele concrete (operaţionale) sunt elaborate de fiecare profesor. Pe baza lor este
construit proiectul curricular al activității de instruire (lecției etc.). Ele sunt rezultatul acţiunii de
operaţionalizare a obiectivelor generale şi specifice, traduse în sarcini concrete care urmează să
fie îndeplinite de elevi pe parcursul unei activităţi concrete (lecţie etc.).
În condițiile în care obiectivele concrete ale procesului de învățământ sunt produsul acțiunii
de operaționalizare a obiectivelor generale și specifice, ele preiau și denumirea de obiective
operaționale. Acestea sunt definite în termeni de performanțe concrete, realizabile de elevi în
timpul lecției, observabile și evaluabile de profesori, pe tot parcursul lecției, până la sfârșitul
lecției. Includ criteriile de evaluare, comunicate la începutul lecției, situate între diferite
standarde (minime – medii – maxime). Criteriile de evaluare, integrate în structura obiectivelor
concrete, au calitatea de subobiective operaţionale sau de obiective de evaluare.