Meglenoromâna 

este un grup de graiuri vorbite de o populație

numită în mediul academic „meglenoromâni”. Statutul său este
controversat. Unii lingviști, de exemplu Alexandru Graur, o
consideră o limbă autonomă făcând parte din ramura de
est a limbilor romanice, împreună cu
limbile dacoromână, aromână și istroromână, dar majoritatea
cercetătorilor o consideră o variantă regională a limbii române.
Printre aceștia nu există unitate în ceea ce privește statutul
meglonoromânei față de celelalte variante[3].
Meglenoromâna mai este vorbită de o populație estimată la
aproximativ 2.800 de persoane[1] care își
spun vlaș[4] (singular vla, cu varianta vlau̯)
sau machidoni „machedoni” (termen popular impropriu folosit
în România), iar limba lor o identifică spunând că
vorbesc vlășește, respectiv macedonește (termen popular
impropriu folosit în România). Etnonimul vlaș „vlahi” este la
origine un exonim folosit de popoarele vecine și adoptat de ei[5].
Meglenoromânii trăiesc în regiunea Macedonia
Centrală din Grecia, în Republica Macedonia de Nord din
fosta Iugoslavie, în România și în Turcia.
Meglenoromâna s-a păstrat bine până la începutul secolului al
XX-lea, din cauza modului de viață rural tradițional, a izolării
satelor. Lipsea aspectul scris al idiomului, dar și școlarizarea
în limba oficială a stăpânirii otomane de atunci. Aceasta făcea ca
în familii și în sate să se vorbească numai meglenoromâna. Doar
bărbații care umblau la oraș erau bi- sau trilingvi și introduceau
elemente străine în idiom[19].
Evenimentele istorice și fenomenele sociale ulterioare au
declanșat procesul pierderii idiomului, care continuă, în
condițiile în care vorbitorii sunt școlarizați, dar în altă limbă
decât cea maternă. La aceasta contribuie și lipsa prestigiului
limbii materne în ochii vorbitorilor, mai ales a tinerilor, care văd
posibilitatea afirmării lor numai în limba majorității[20].
În prezent există foarte puține forme de organizare culturală sau
de altă natură meglenoromâne, cum există în cazul aromânilor și
chiar al istroromânilor. Există de exemplu la Cerna (județul
Tulcea), singura localitate cu populație majoritar de origine
meglenoromână din România, Ansamblul folcloric
meglenoromân „Altona” și Asociația „Altona”, la care participă
elevi de la Școala Gimnazială „Panait Cerna”. Aceste trei
entități, precum și familiile se preocupă de cultivarea moștenirii
culturale meglenoromâne[21]. În orice caz, idiomul este pe cale de
dispariție, fiind înscris în Cartea roșie a UNESCO despre limbile
în pericol, secțiunea „Limbi în pericol grav”[22], și în Atlasul
UNESCO al limbilor din lume în pericol[23].