IVAN LUCA STEFAN

Clasa a VII-a B

Polenizarea si fecundatia la plante

Polenizarea este un proces vital pentru toate plantele cu flori. Polenizarea este

importantă pentru plante deoarece fără aceasta speciile nu s-ar putea reproduce.
Prin polenizare are loc transportul polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul
gineceului. Dupa provenienta polenului, polenizarea este de doua feluri:
autopolenizare ( polenizare directa) si alopolenizare (polenizare incrucisata).
Polenizarea directa (autopolenizarea) consta in transportul polenului de pe
anterele unei flori pe stigmatul aceleiasi flori. Plantele cu polenizare directa se
numesc autogame, iar florile lor sunt bisexuate homogame. Autopolenizarea sau
autogamia, este un fenomen relativ putin raspandit la plante spontane (in special la
cele din zone desertice si din zone cu clima rece), dar este mai frecvent la plantele
din cultura: fasolea, mazarea, graul, orzul, orezul, tomatele, tutunul, arahidele,
bumbacul, inul, etc. Autogamia prezinta um mare dezavantaj prin faptul ca plantele
ajung in timp la sterilitate si prin urmare la o scadere drastica a productivitatii. De
aceea,se impune ca la anumite intervale de timp sa se realizeze si cate o polenizare
incrucisata.

Polenizarea incrucisata consta in faptul ca polenul de la o floare ajunge pe

stigmatul altei flori, aflate pe acelasi individ sau de pe indivizi invecinati, dar care
apartin aceleiasi specii sau soi.Plantele cu polenizare incrucisata se numesc
alogame. Aici se incadreaza, plantele cu flori unisexuate precum si cele cu flori
bisexuate dihogame. Ele sunt heterozygote, deoarece, la formarea zigotului lor,
participa gamete proveniti de la indivizi diferiti, crescuti in conditii diferite de
mediu, ceea ce confera descendentilor plasticitate ecologica si posibilitatii de
adaptare la mediu marite.

Polenizarea încrucișată , prezintă un avantaj față de autopolenizare, că poate crea

niște variante cu capacități îmbunătățite de adaptare la mediu.
TIPURI DE POLENIZARE:
Polenizarea prin intermediul vântului (flori anemofile)
Este o modalitate foarte răspândită, grăuncioare mici și ușoare de polen,
asemănătoare cu particulele de praf, se răspândesc prin intermediul curenților de
aer. Acest tip de polenizare îl putem întâlni la mulți copaci (stejar, brad, frasin) dar
și la plante importante pentru economie (porumb). Ierburile se înmulțesc prin
polenizarea prin vânt. Plantele care se polenizează prin vânt trebuie să aibă
posibilitatea de a produce cantități mari de polen pentru a asigura ca între
miliardele de grăuncioare de polen să existe câteva care să ajungă exact pe
stigmatul florii corespunzătoare.
Polenizarea prin intermediul insectelor (flori entomofile)
Florile plantelor polenizate de insecte au în general culori vii și mirosuri puternice.
Dacă florile sunt mici atunci aceasta formează buchețele, sau sunt înconjurate de
foi colorate (bractee), pentru a stârni cât mai mult interesul insectelor. Polenul
florilor care sunt polenizate de insecte sunt în general mai mari decât cele
polenizate prin vânt, și adesea au o suprafață lipicioasă spre a se lipi mai ușor de
corpul insectelor.
La aceste plante se pot întâlni tehnici impresionante de atragere a insectelor și
formele cele mai uluitoare de adaptare. Plantele ale căror flori au forme
asemănătoare cu o ceașcă sau cu margareta, cum este piciorul cocoșului sau chiar
margareta, utilizează aproape orice insectă ce trece prin apropiere. În afara
albinelor care le vizitează, se folosesc și de gândaci, furnici, chiar și de mamiferele
mai mici care trec pe lângă ele, prin alipirea grăunțelor de polen de corpul lor.
În regiunile tropicale este răspândită și polenizarea prin intermediul păsărilor.
Adesea, păsările care realizează polenizarea (păsări colibri și alte păsări
consumatoare de miere), nu sunt mai mari decât un bondar. Acestea utilizează
pliscul lor aproape închis și limba pe post de piston, pentru a suge nectarul.
Albina - cel mai răspândit polenizator
Albina lucrătoare, de miere, după ce a consumat din belșug, își umple săculețul de
polen și transportă conținutul în stup. Mai târziu vizitează o altă floare și având pe
spate grăunțe de polen de pe floarea anterioară, le pune în contact cu stigmatul.
Polenizarea prin intermediul apei (flori hidrofile)
Această modalitate de polenizare este mai puțin răspândită deoarece este
indispensabilă pentru plantele cu flori acvatice. Aceste plante produc grăunțe de
polen lungi, care datorită densității se scufundă ușor în apa mării, până când se
agață de un stigmat împănat.
Polenizarea artificiala practicata inca din antichitate, este facuta de om in mod
constient la unele plante de cultura in scopul maririi prodctiei.

Fecundația (sau fertilizarea) este fuziunea de gameți, având drept consecință

formarea unui nou organism al aceleiași specii. Grăunciorul de polen ajuns pe
sigmatul lipicios al pistilului formează un tub polinic, care străbate stilul și ajunge
în ovar. În ovar, celula sexuală bărbătească din polen se unește cu celula sexuală
femeiască din ovul. În urma fecundației, sepalele și petalele de obicei
cad, staminele, stilul și stigmatul se usucă și ovarul se ingroașă.Pentru ca floarea să
formeze fruct cu semințe nu este suficient ca polenul să ajungă pe stigmat. El
trebuie să-și continue drumul până la ovulele din ovar. Ovarul devine fruct iar
ovulele fecundate se transformă în semințe.