1. Microbiologia. Obiectul de studiu.

Disciplinile microbiologice si obiectele de

studiu.Caategorii taxonomice de clasificare.Deosebirile dintre procariote și eucariote
Obiectul de studiu:
1. mi/o si activitatea lor vitala (forma, structura, metabolism, crestere si multiplicare) 
identificare
2. relatiile mi/o cu mediul ambiant si cu organismul-gazda
Scopurile studierii mi/o:
1) patogene, oportuniste = prevenire maladii infectioase
2) utile, inofensive = productie AB, medicamente prin ADNrec (streptokinaza, insulina),
alimente (unt, brinza)
3) insecticide „biologice”
4) fabricare plastic biodegradabil ???
5) decompunere deseuri, metan
Microbiologia medicala studiaza:
a) relatia mi/o-gazda umana
b) capacitatile patogene mi/o
c) capacitatile antiinfectioase organism uman
d) metode de diagnostic etiologic al bolilor infectioase
Categoriile taxonomice de clasificare
Taxonomie – ştiinţa despre clasificare ,stabilește nivelul de parentelă dintre microorganisme
pe baza asemănărilor existente între numeroase caractere ale lor.
Clasificare – aranjarea organismelor în grupe sau taxoni în funcţie de asemănări sau înrudiri
Nomenclatura – numirea ştiintifică a grupelor taxonomice conform unor reguli internaţionale
Principalele grupe taxonomice (taxoni)
Domeniu
Regn
Tip
Clasă
Ordin
Familie
Gen
Specie (unitate fundamentală)-totalitatea org care au origine comună,sunt adaptate la un
habitat anumit,sunt caracterizate prin metabolism și coraporturi inteerspecifice similare,sunt
apropiate ca aparat genetic,caractere morfologice și fiziologice.
Pentru desemnarea speciilor de bacterii e adoptate nomenclatura binară,conform careia fiecare
specie poartă denumirea genului și speciei.Denumirea genului se scrie cu majusculă,a speciei
cu minusculă.
Termenul de sușă(tulpină) prevede acea cultură de bacterii izolate din organismul uman
,animal sau din ambianță.
Culturile pure sunt microorganismele de aceeași specie sau subspecie,iar cele mixte sunt
microorganismele eterogene izolate din substraturi naturale(cavități nesterile,țesuturi ale
organismului,alimente,aer,apă,sol)
Taxoni infraspecifici din cadrul speciei, care prezinta anumite diferente:
 biovar (activitate biochimica/fiziologica)
 serovar (structura Ag)
 patovar (grad de patogenitate)
 lizovar (sensibilitate la bacteriofagi)
 antibiovar (sensibilitate la AB)
Rolul taxonilor infraspecifici: markeri epidemiologici!
Diferențe dintre procariote și eucariote
Procariotele sunt organisme care nu posedă un nucleu și organe membranare,eucariotele sunt
organisme care posedă organele membranare, inclusiv nucleul.
-procariotele aparțin regatului Monera.Eucariote aparțin regatului Protista, regatul Plantae,
regatul Fungi și regatul Animalia.
-Procariote: Bacteriile și cianobacteriile sunt celule procariote.Eucariote: Animalele, plantele,
ciupercile, protozoarele și algele sunt eucariote.
-Procariote: celulele procariote au în mod normal un diametru de 0, 2 până la 2 um.Eucariote:
Aceste celule au în mod normal un diametru de 10 până la 100 um.
-Procariote: procariotele sunt organisme unicelulare.Eucariote: eucariotele sunt organisme
multicelulare.
-Procariote: procariotele nu au nucleu adevărat, nu au membrane nucleare sau
nucleoli.Eucariote: cu membrane nucleare duble și nucleoli.
-Procariote- o moleculă de ADN unică, circulară în nucleoid, Le lipsesc proteinele histone sau
exoni. Eucariote: celulele eucariote au mai mulți cromozomi liniari în nucleu. Ele conțin
introni și exoni.
Procariote: celulele procariote nu au organite membranare.Eucariote: posedă, cum ar fi
mitocondrii, cloroplast, ER și vezicule sunt prezente în eucariote.
-Procariote: Pereții celulari procariotici sunt constituiți în cea mai mare parte din
peptidoglicani. Pereții celulelor eucariote sunt formate din celuloză, chitină și pectină.
-Procariote: procariotele conțin un citoschelet primitiv fără flux citoplasmic. Eucariote:
eucariotele conțin un citoschelet complex cu flux citoplasmatic.
-Procariote: diviziunea celulară are loc prin fisiunea binară în procariote. Eucariote:
diviziunea celulară are loc prin mitoză în eucariote.
-Procariote: reproducerea sexuală a procariote are loc prin conjugare.Eucariote: reproducerea
sexuală are loc prin producerea de gameți în eucariote

2. Tipurile de laboratoare microbiologice si sarcinile lor. Regimul si regulile

de lucru in laboratorul microbiologic. Clasificarea laboratoarelor in functie
de exigenta sigurantei antiinfectioase.
Laboratorul de microbiologie medicala este locul unde se
desfasoara toate activitatile necesare pentru diagnosticul microbiologic.
Organizarea este astfel conceputa incat sa indeplieasca
urmatoarele functii:
1. Sa asigure un spatiu corespunzator desfasurarii algoritmului de diagnostic
microbiologic in vederea izolarii, identificarii sitestarii sensibilitatii la antibiotice
a microorganismelor implicate in etiologia bolilor infectioase
2. Sa previna contaminarea prelevatelor biologice,
3. Sa previna raspandirea microorganismelor patogene in afara laboratorului,
4. Sa previna imbolnavirile profesionale ale personalului, ainfectiilor de laborator
 
Microbiologie pentru sanatate publica:
 -epidemiologie,
-igiena,
Microbiologie veterinara 
-Microbiologie farmaceutica, industria medicamentelor,- Microbiologie alimentara,
 
* Laboratoare profilate pe: 
- Microbiologie clinica,
- Microbiologie epidemiologica,
- sanitara,
- sanitar- veterinara,
- farmaceutica,
- alimentara,
 - biologie moleculara, genetica etc.

Compartimente distincte, cu destinatie bine stabilita,corespunzatoare fiecarei activitati:

1. Incapere pentru Recoltare probe,
2. Incapere pentruReceptionarea, inregistrarea prelevatelor,
3. Incapere destinataProcesarii, insamantarii prelevatelor;
4. Compartimente in functie de tipul de prelevat/ calea de transmitere a infectiei (infectii
aerogene, digestive), gradul de infectiozitate al prelevatelor patologice, tipul tehnicilor
utilizate in diagnosticul microbiologic etc:*
-Compartiment deDiagnostic microbiologic al prelevatelor normal sterile: lichide depunctie,
hemoculturi,
 -Compartiment deDiagnostic Infectii digestive- Coproculturi,*
-CompartimentDiagnostic Infectii respiratorii non – TBC (exudate nazale si faringiene,spute
flora, aspirat bronsic etc),
- CompartimentDiagnostic Infectii TBC (tuberculoza),
- CompartimentDiverse (uroculturi, secretii otice, oculare, vaginale, uretrale, secretiiplagi
superficiale, colectii profunde etc),
-CompartimentPreparare medii de cultura,
-CompartimentSterilizare (caldura uscata, vapori sub presiune),* Vestiar, Grup sanitar cu dus,
- Incaperi destinate depozitarii Reactivilor, stocarii tulpinilor izolateetc.

Impartirea modulara a laboratorului de microbiologie(recomandata pentru maxim de

flexibilitate):
-activitatile inrudite trebuie amplasate alaturat(de ex.inactivarea deseurilor si
spalarea sticlariei),
-birourile administrative trebuie situate langa intrarea principala,departe de potentiale
activitati contaminante,
-suprafetele de lucru(manipularea agentilor infectiosi)trebuieamplasate in spatii izolate,
-holurile trebuie sa fie sufiecient de spatioasepentru aputea trece un om pe langa celalalt
(ambele sensuri

temperatura constanta in jur de 20-22°C si o umiditaterelativa de 40-60 ,- furnizarea aerului

conditionat proaspat in diferite locatiise face prin instalarea
“difuzoarelor cu ventilatie” intavane,
- conductele de aer conditionat sunt construite din metal galvanizat, ceea ce permite curatarea
lor in interior in cazul unei contaminari accidentale,
- filtre de absobtie pe baza de carbune activ si filtre HEPA, 
- In laboratoarele cu nivel de biosiguranta ridicat (3-4)trebuie intretinuta opresiune negativa
cu respectarea zonelor administrative

Peretii trebuie vopsiti cu vopsea lavabila pentru a putea fi curatati,

- podelele trebuie acoperite cu linoleum,
- tavanul si sursele de lumina artificiala sa nu permita retinerea prafului (fara denivelari) si sa
fie accesibile la curatenie si dezinfectie,
- mobilierul trebuie sa fie flexibil astfel incat sa poata fi dezasamblat si mutat cand apar
schimbari sau cand un nou echipament trebuie instalat,
- Suprafetele de lucru (si mobilierul) trebuie sa fieimpermeabile la apa si rezistente la
dezinfectante si lacaldura moderata.
Echipamente
echipamente de protectie a prelevatelor si personalului:hote sau cabinete de biosiguranta biologica
(de clasa I-IV,in functie de caracterele prelevatelor si/ sau microorganismelor posibil implicate)
-echipamente pentru observarea microscopica: microscoape,lupe,
-echipamente pentru prelucrarea si incubarea probelor:centrifugi (2500- 5000- 10 000- 20 000
rot/min, cu si fara racire), termostate, incubatoare: 28 ºC, 35 ºC, 37 ºC, 42 ºC,56ºC, balante,
- echipamente pentru prepararea mediilor de cultura: aparat
pentru demineralizare, distilare apa, aparat automat de
preparare si distribuire medii de cultura, pH- metru,higrometru,
-echipamente pentru pastrarea reactivilor, mediilor de
cultura,tulpinilor bacteriene izolate: frigidere, congelatoare (- 20, -80ºC)-
-echipamente pentru diagnosticul prin metode automate:sisteme automate de izolare si
identificare bacteriana si/saupentru testarea sensibilitatii la antibiotice: BacT/ALERT,BACTEC, MB/
BACT, mini API, VITEK 2 Compact, MICROSCAN,
-echipamente pentru sterilizare: etuve/ pupinele, autoclave,
lampi UV, - pompa de vid pentru sterilizare prin filtrare etc,- dotari pentru stocarea
materialelor contaminate: galeti deinox cu capac, saci autoclavabili, cilindri, cristalizoare cusolutii
dezinfectante (preparate zilnic),- instrumentar divers: foarfeci, bisturie, pense, seringi,
ansebacteriologice,- Materiale sterile, unica utilizare, consumabile diverse,

Măsuri de siguranță
1.Este strict interzis accesul persoanelor straine in laborator ,
2. Toate prelevatele biologice trebuie considerate a fi cu potential infectios,
 3. Esteobligatorie purtarea echipamentului de protectie (echipamentul delaborator sa
fie pastrat separat de cel utilizat in exteriorul laboratorului),
4. Este necesara purtarea manusilor de latex, pentru anumite manevre, dar in niciun caz aproape
de flacara becului Bunsen,
5.Este Interzis a se manca, consuma bauturi sau a se fuma in incinta laboratorului(in orice incapere
din institutia medicala),
6. Nu se recomanda purtarea unghiilor false, lentilelor de contact de catrepersonalul
care manipuleaza tulpini bacteriene,
7.Interzisa pipetarea cu gura
8. Nu se depun pe masa de lucru obiecte de uz personal(genti, serviete, caiete,haine etc), se
depoziteaza in vestiar,
9. Manipularea produsului patologic se face“la flacara” becului Bunsen:orice manevra implica flambarea
gatului recipientelor din sticla, atat la deschidere, cat si la inchidere, a pipetelor etc, si sterilizarea prin
incalzire la incandescenta “larosu”) a ansei bacteriologice(bucla si firul; portansa se
flambeaza pe 1/3 din lungimea sa),
10.Bucla ansei incarcata cu produs patologic sau cultura bacteriana, se introduce la “baza
flacarii” pentru a fi arsa, unde temperatura este mai scazuta (la varful flacarii exista
risculimproscarii cu bacterii inca nedistruse termic si contaminarea executantului si mediului),
11. In momentul manipularii ansei bacteriologice incarcate cu produs biologic sau cultura
bacteriana nu se fac gesture ample, necontrolate, nu se lasa ansa din mana atata timp cat este
incarcata cu produs contaminant
12. Inainte de efectuarea unor tehnici de diagnostic bacteriologic,
se pregateste protocolul de lucru,se insusesc etapele, se pregateste tot materialul necesar, se
controleaza mental evolutia pasilor, pentru a nu exista niciun pericol de raspandire a germenilor
sau acontaminarilor incrucisate,
13.Nu se alearga, nu se fac miscari bruste in laborator , pentru a nu creea curenti de aer cear
putea antrena bacterii cu transmitere aerogena, cu potential infectios,
14. Pipetele gradate, pipetele Pasteur, lamele, lamelele contaminate, dupa folosirea lor,
seimerseaza in solutii dezinfectante proaspete, in cilindrii sau cristalizoare, care sa leacopere
in proportie de peste ¾ din lungimea lor sau in intregime,
15.Toateobiectele contaminate se introduc in saci autoclavabili, apoi in
galeti cu capac(etichetate:“Sticlarie”sau “Plastice”)
si transportate in Compartimentul Sterilizare, pentrua fi autoclavate,
16.Obiectele ascutite, taietoare, intepatoare(ace de seringa, lame de bisturiu-unica folosinta)
se elimina fara a fi atinse, in recipiente de plastic galbene(etichetate corect, cu sigla de
biosiguranta) inchise etans si eliminate la Deseuri infectioase, pentru a fi incinerate,
17.Se respectacodul culorilor in laborator:culoarea galbena  inseamna
Material infectios (saci plietilena de diverse capacitati, cutii carton de transport deseuri
infectioase, cutii plastic cu capac pentru obiecte taietoare, intepatoare etc) si culoarea neagra
care inseamna deseuri menajere, neinfectioase,
18. In cazul uneicontaminari accidentale a unei suprafete de lucru cu produs infectios, se
anunta imediat persoana care raspunde de activitatea din laborator, se acopera suprafata cu
tifon, panza, peste care se toarna solutie dezinfectanta, proaspata, se mentine cel putin 30 min,
dupa care se trece acuratarea suprafetei respective,
19. Se recomanda manipularea cu maxima atentie a substantelor chimice caustice, toxice (acizi, baze, aldehide,
cetone, alcooli) folosind echipament adecvat: manusi, masti, ochelari de protectie etc.
20.Manevrarea gazelor, a diferitelor aparate elctrice(autoclav,centrifuga, pompa de vid etc), a sticlariei de
laborator, pentru evitareaoricarui tip de accident de laborator: explozii, incendii, traumatisme.
21.Spalarea cu apa calda si sapun lichid dezinfectant a mainilor, ori decate ori se incheie o etapa de lucru; se
recomanda solutii protectoareale pielii dupa spalare si stergere cu prosop de hartie de unica
folosinta.

3. Nivele de bioprotecție în laboratorul microbiologic

4. Metodele microbiologice de diagnostic si esenta lor.

Metode microbiologice de diagnostic:
 diagnostic direct (detectare agent patogen sau a produselor lui)
1. microscopic (orientativ)  prezenta bct, nr, forma, structura
2. bacteriologic  izolare culturi pure de bct, identificare si testare la AB
3. biologic (experimental)  inoculare produs patologic la animale de laborator, provocare
maladie tipica
4. depistare Ag mi/o in lichide biologice
5. identificare AN mi/o prin tehnici de biologie moleculara
 diagnostic indirect (imunologic)
1. serodiagnostic  detectare si titrare Ac specifici in serul bolnavului
2. intradermoreactie  introducere alergen microbian epidermal/intradermal; reactie pozitiva
= aparitie eritem hipersensibilitate specifica (intilnire repetata cu Ag)
5.-6 Morfologia bacteriilor. Grupurile morfologice de bacterii. De desenat.
Caracterele tinctoriale ale bacteriilor. Colorantii de bazautilizati in
microbiologie. Metodele de colorare. Aplicarea practica.
Bct = mi/o, unicelular, procariot, autonom
Grupe morfologice de bct:
 coci:microorganisme sferoide.După amnplasare,caracterul diviziunii se împart în -
1. micro-amplasare solitară sau pară a celulelor.Populează apa,aerul
2. diplo (neisseria=bob de cafea, pneumococi=lanceolati)-se divid după un singur plan și
formează cocii pari,cate 2 indivizi impreuna.
3. tetra-se amplasează cate 4 si se divid după 1 planuri reciproc perpendiculare.
4. strepto (lant) + enterococcus, lactococcus-se divid după un singur plan și se amplasează în
lanțuri de diferită lungime.Există streptococi patogeni ce cauzează la om boli inflamatorii
supurative.
5. stafilo (gramezi)-se divid după cateva planuri și se adună gramajoare care au formă de
ciochine.Provoacă boli la om și animale
6. sarcine (aspect de pachete 8-16-32 coci)-forme cocice si se divid după 3 planuri reciproc
perpendiculare
 bastonase(cilindrice)
1. bacterium – capete rotunjite, nu formeaza spori (ex. E. coli)
2. bacillus – capete retezate, formeaza spori ce nu depasesc diametrul celulei (ex. B.
anthracis); se impart în -diplobacterii și diplobacili
-streptobacterii și streptobacili(formează lanturi)
-bacterii și bacili amplasați haotic
 spiralate/incurbate
1. vibrio (ex. V. cholarae)-flexiunea celulelor constituie ¼ din inelul spiralei și au formă de
virgulă
2. campylo-/helico- bacter = 2 apire. aspect de pasare in zbor (ex. C. jejuni)
3. spirillum = cel. spiralate rigide,au flexiuni cu unul sau cateva inele de spirală.
4. spirochaeta = cel. spiralate flexibile, 5-25 spire (ex. Treponema, Leptospira,
Borrelia).Agentii sifilisului,tifosului
 filamentoase- populează bazinele cu apă.De ex- actinomicetele care au fire ramificate(sunt
producătoare de antibiotice)
Caracter tinctorial – capacitatea bacteriilor de a fixa diferiţi coloranţi
Coloranţii bazici (violetul de genţiană sau de metil, fucsina bazică, albastrul de metilen,
vezuvina, chrizoidina, etc) au afinitate pentru structurile acide ale celulei bacteriene
Tipuri de coloraţii: simple, complexe (diferenţiale, speciale
A. Coloraţia cu albastru de metilen- Este o coloraţie simplă, utilizându-se un singur colorant.
Se face în mod obligatoriu pentru frotiurile efectuate din produse patologice deoarece prezintă
unele avantaje: 1. Poate evidenţia germenii extracelulari, dar mai ales pe cei intracelulari. 2.
Evidenţiază germenii încapsulaţi. 3. Pune în evidenţă relaţiile dintre germeni şi elementele
figurate din produs.(mai detaliat pag 62 carte albastra)

7. Etapele si tehnica de pregatire a frotiurilor din culturile bacteriene

crescute pe medii lichide. Tehnica de pregatire afrotiurilor din
biosubstrate: sputa si frotiuri amprente. Metodele de fixare.
Pregatirea frotiurilor  examen microscopic
Etape in pregatirea frotiului:
1) etalare material microbian
2) uscare
3) fixare  omoara bct, mareste afinitatea pt colorant
4) colorare  asigura contrast intre mi/o si fundal
5) examinare (microscop optic cu imersie)
Caracter tinctorial = capacitatea mi/o de a fixa colorantul

8.Microscop optic cu imersie

Microscopul- e format din 2 sisteme de lentile cuplate
-obiectivul(lentile cu distanță focală de ordinul mm)
-ocularul,sistemul de lentile cu distantă focală de ordinul cm
Obiectivul formează imagibea primară,reală mărită și răsturnată a obiectivului plasat dincolo
de distanța focală.Ocularul e ca o lupă-reia imaginea primară si o transformă in una
virtuală,mărită și răsturnată.
Orice microscop e compus din partea mecanică,un sistem optic si unul de iluminare.Sistemul
optic e purtat de tubul microscopului.Puterea de mărire a microscopului se calculează
multiplicand puterea de mărire a obiectivului cu puterea de mărire a ocularului.
Pentru iluminare se poat4e folosi lumina din sursa exterioară dirijată catre preparat prin
deschiderea mesei portobiect.Condensatorul de camp luminos e un sistem de lentile care
focalizează lumina asupra preparatului.

Mod de utilizare
-se aseaza preparatul pe masa portobiect
-folosind fața plana a oglinzii se reflectă lumina in condensator
-se focalizează preparatul cu obiectivul 10X
-se corectează pozitia opglinzii pentru a obtine o lumina de intensitate maximă
- se scoate ocularul,se privește prin tub si se inchide diafragma de apertură pana la ½ din
diametrul pupilei de ieșire a obiectivului.
-daca după reglarea diafragmelor lumina e prea puternică,nu se mai actionează
diafragmele,nici condensatorul ,ci se introduce un filtru in caleaq fluxului luminos
-se pune o picatura de ulei de cedru pe regiunea preparatului care trebuie examinată
-se rotește revolverul ,se aduce in axul microscopului obiectivul cu imersie,ridicand
condensatorul pana in planul miesei portobiect
-privind lateral se coboară tubul microscopului manipuland butonul miscarii pana la contactul
lentilei frontale a obiectivului cu picatura de ulei
-privind prin ocular se prinde imaginea

Tema 3 .Microbiologie
1.Elemente nepermanente a celulei bacteriene: capsula, spor, flageli, fimbrii, plasmide,
incluziuni celulare
Capsula-Este un înveliș, ce poate îngloba unul sau mai mulți germeni, fiind întalnită la unele
specii. Este constituită din material macro-molecular de consistență gelatino-vâscoasă, ce
conține apă în proporție de 90% și alte substanțe specifice speciilor la care se manifestă:
polizaharide, acid hialuronic, polipeptide.
În funcție de grosime și raporturile sale cu celula bacteriană, se cunosc mai multe tipuri de
capsulă și anume:microcapsula,macrocapsula,strat mucos și zoogleea - element specific
bacteriei Leuconostoc mesenteroides - Factor patogen în producția zahărului
Cilii, flagelii-Unele specii bacteriene prezintă organite specifice pentru deplasarea în mediile
hidrice, numite cili, cu originea în citoplasmă, imediat sub membrană. Acești cili sunt
structuri filamentoase, flexibile, extrem de subțiri 0.01-0.02μm cu o lungime variabilă. În
afara rolului evident în locomoție, cilii au un rol în pătrunderea și invadarea celulelor.
Pilii(fimbriile)-Sunt formațiuni filamentoase rigide, scurte, neflexibile, întâlnite atât la
bacteriile ciliate cât și la cele neciliate. Sunt foarte mici putand fi observați doar cu ajutorul
microscopului electronic. Pilii bacterieni sunt de două tipuri:
1.comuni - rol în aderarea bacteriilor la suprafața celulelor
2.de sex sau de conjugare - cu rol în transferul materialului genetic în timpul procesului de
conjugare.
Sporul-Este o formă de rezistență bacteriană, care ia naștere când bacteria ajunge în condiții
nefavorabile de mediu. Acesta este o formațiune sferică sau ovoidală, ce se formează în
interiorul celulei bacteriene. Comparativ cu formele vegetative, sporii au un conținut mai
redus de apă, săruri de fosfor și potasiu, enzime, dar sunt mai bogați în ioni de Ca++ și Mg++.
Formarea sporului poartă denumirea de sporogeneză și se desfășoară în trei etape.

2.Sporii.Compoziția chimică și funcțiile biologice.Evedențierea

Sunt structuri celulare procariote de rezistență produse de bacterii pentru a rezista și a
supraviețui în condiții de mediu nefavorabile. Odată ce condițiile de mediu sunt favorabile,
ele dau naștere unui nou individ.
Sinteza sporilor bacterieni are loc printr-un proces numit sporulare. Sporularea este
stimulată de lipsa nutrienților (surse de carbon și azot) în mediul în care trăiesc unele tipuri
de bacterii.
Spor:
 Inactiv metabolic
 Conţinut scăzut de apă liberă
 Conţinut mare (până la 10%) în dipicolinat de calciu
 Rezistent la temperaturi şi pH extreme, desicare, radiaţii, agenţi chimici şi fizici
 În condiţii favorabile sporul germinează, dezvoltându-se forma vegetativă.
 Forma sporului (sferică, ovală) şi poziţia în celulă (centrală, subterminală, terminală) sunt
caractere utile în identificarea bacteriilor.
Structura sporului:
 exospor
 tunica externa = straturi proteice  rezistenta la subst. chimice (ex. apa oxigenata)
 tunica interna ???
 cortex = PG  inlaturare osmotica a apei  dehidratare
 PC sporal
 protoplast = nucleoid + ribosomi + E de reparare ADN
15% masa uscata spor = dipicolinat de Ca, localizat in protoplast  stabilizare ADN
ADN asociat la DNA binding proteins  protectie contra temperaturii inalte, radiatiilor,
desicatiei
Stadiile sporogenezei (durata 36-72 ore); stimul – carenta alimetara
Stadiul I – se formează filamentul axial, compus din ADN
Stadiul II – divizarea asimetrică a citoplasmei printr-un sept, formarea presporului, care
conţine un filament de ADN. MCt înglobează
presporul.
Stadiul III – înglobarea completă a presporului, care este limitat de 2 membrane
Stadiul IV – formarea cortexului de PG între cele 2 membrane
Stadiile V-VI – formarea tunicii proteice la exterior şi maturarea sporului. Uneori se formează
un înveliş extern suplimentar - exosporiu
Stadiul VII – sporul matur este eliberat iar celula-mamă se dezintegrează
Evidenţierea sporilor: colorarea după AUJESZKY

3.Colorația Aujeszky.Mecanismul,componenții și tehnica de

colorare.Importanța practică
Evidenţierea sporilor: colorarea după AUJESZKY (sporul se colorează în roşu, iar citoplasma în
albastru)

4.Granulațiile de volutină.Compoziția chimică și funcțiile biologice.Metodele

de evedențiere.importanța practică
Granulațiile de volutină-reprezintă polimeri anorganici de polimetafosfat. Servesc în calitate
de rezervă de fosfaţi şi pot interveni în metabolismul energetic.
Volutina, sau granulele metacromatice, conțin fosfat polimerizat și reprezintă o formă de
stocare pentru fosfat anorganic și energie. Multe bacterii posedă picături lipidice care conțin
esteri polimerici ai acidului poli-β-hidroxibutiric sau compuși înrudiți.

Interesul medical: la agentul difteriei, Corynebacterium diphtheriae, granulele de

volutină se localizează la extremităţile celulei, iar la corynebacterii nepatogene sunt
repartizate neuniform în citoplasmă.
La tratarea cu unii coloranţi bazici granulele de volutină se colorează în altă culoare, de ex.
în roşu- violet la colorarea cu albastru de metilen – fenomenul metacromaziei.
Evidenţierea: metoda Loeffler, metoda Neisser
Rol granule de volutina:
1. rezerva energetic
2. sursa de fosfati  sinteza AN
3. scadere presiune osmotic

5.Colorația Loeffler și Neisser.Mecanismul și tehnica de colorare

Coloraţia specială Loeffler (mordansarea cu tanină, săruri de aluminiu, Fe, apoi colorarea cu
fucsină sau albastru de metilen)
6.Capsula Bacteriilor.Compoziția chimică și funcțiile biologice
Capsula -învelişul extern neobligator al unor bacterii, formata din polimeri organici sintetizati
in mediul natural de existenta al bct.
Se disting:
 Capsula adevărată (peste 0,2µm), vizibilă la microscopul optic
 Microcapsula, detectată la microscopul electronic
 Capsula flexibilă (slime, glicocalix), o reţea laxă de fibre polizaharidice, care difuzează în
mediu. Nu se evidenţiază microscopic. Asigură formarea biofilmelor bacteriene – ansamblu
structurat de celule bacteriene înglobate întro matrice de polimeri de origine bacteriană,
care poate adera la suprafeţe inerte (ex.: cateter, stimulator cardiac, endoproteze, sonde de
intubare, etc) sau ţesuturi vii.
Compoziţia chimică: apă şi substanţe organice (polizaharide, mucopolizaharide, peptide)
 Bacillus anthracis – acid glutamic
 Neisseria meningitidis, Streptococcus pneumoniae – PZ
 Streptococcus pyogenes – acid hialuronic
Funcţiile capsulei:
1. Impiedică desicarea bacteriei ([apa] marita)
2. Barieră de permeabilitate pentru substanţe toxice (antibiotice, ioni metalici)
3. Barieră protectoare faţa de factori antiinfecţioşi (complement, fagocite), bacteriofagi,
protozoare
4. Rezervă nutritivă
5. Aderarea bacteriei la substrat – ţesuturi sau suporturi inerte
6. Specificitate Ag de specie sau tip (Ag K)
S. pneumonia: patogenitate marita in prezenta capsule
Evidenţierea capsulei
1.Coloraţia Burri-Hinss – coloratie negativă
Pe lamă se amestecă suspensia bacteriană cu tuş de China, se etalează, se usucă
Frotiul se fixează cu alcool
Se colorează frotiul cu fucsină apoasă
Rezultatul: capsula apare ca un halou incolor pe fondul negru. Citoplasma bacteriilor se
colorează în roşu.
2.Coloraţia Romanovski – Giemsa (capsula se colorează în roz) – coloraţie pozitivă

1.Morfologia si ultrastructura spirochetelor.Clasificarea.Metodele de studiere.Speciile

patogene si diferentierea lor.
Sunt germeni helicoidali,mobili.au corpul compus din mai multe spire. Miscarile sunt datorate
unui aparat locomotor,care consta din fibrile dispuse pe toata lungimea corpului intre perete si
membrana.Peretele este elastic, format din glucide, lipide, polipeptide. Nu sunt rezistente in
mediul extern. (Nu rezista la variatii de temperatura,sunt sensibile la peniciline si
cefalosporine)

Familia Spirochaetaceae, cuprinde 3 genuri, toate avind importanta in patologia umana.

Genul Treponema(se subdivid in specii patogene,si saprofite.)Cele patogene...
Treponema pertenue
Treponema carateum
Treponema pallidum
Genul Leptospira
Din specii saprofite.Leptospira biflexa
Din specii patogene-L.Icterohaemorrhagiae(rezervorul soarecele)
-L.grippotyphosa(rezervorul soarecele)
-L.pomona(rezervorul porcul)
-L.canicola(rezervorul cainele)
Genul Borrelia
Patogenitatea.
Treponema este patogena prin multiplicarea intracelulara si prin invazivitate.Boala se numeste
Sifilis.
Leptospirele sunt patogene prin multiplicare.Produc boala numita Leptospiroza,care este o
antropozoonoza.
Borrelia sunt patogene prin multiplicare si
invazivitate.Produc borrelioze,care sunt boli generalizate.
Caractere morfologice
Treponema. Are 10-15 spire regulate, rigide cu capetele drepte. Intre perete si membrana are
fibrile, care ii confera mobilitate,prezinta miscari de rotatie si flexie. Se coloreaza Giemsa
slab,dar se coloreaza prin impregnare argentica, coloratia Fontana-Tribondeau, germenii apar
bruni pe fond bej.
Leptospira. Corpul are 10-12 sppire,nedeformabile,mici,regulate,cu capete rasucite. Aparatul
locomotor este alcatuit dintr-o singura fibrila dispusa intre membrana si perete,care este foarte
elastic. Se coloreaza Giemsa,dar foarte greu. Nu se coloreaza cu Gram
Borrelia. Corpul alcatuit din 5-6 spire neregulate sideformabile in cursul miscarilor,avind
capete drepte.
Aparatul locomotor este alcatuit dintr-un manunchi de 30 de fibrile dispuse intre membrana si
perete
Se coloreaza Gram,fiind Gram-negative

2.Morfologia si ultrastructura microplasmelor.Metodele de studiere. Speciile patogene.

Micoplasmele sunt bacterii:
Delimitate numai de o membrana trilaminata si lipsite de perete celular rigid ca si de
informatia genetica necesara sintezei precursorilor specifici peretelui.
Forme mici si polimorfe
Se cultiva pe medii acelulare ,iar cultura este inhibata de anticorpii specifici.
Se inmulteste intr.un ciclu care include alternativ,elongarea si fragmentarea unor forme
filamentoase in forme cocoide si diviziunea acestora.
Se examineaza in functie de localizarea infectiei,sputa sau exudatul
nazofaringian,urina,prelevate prin laparoscopia pelvina. Microscopia directa este fara
valori,coloratiile uzuale nu pot depista micoplasmele din cauza dimensiunilor reduse...iar
coloratia imunofluorescenta nu a dat rezultate satisfacatoare.
Izolarea si identificarea. Coloratia Dienes,coloniile de micoplasme se coloreaza in violet si
acoperite cu o lamele pot fie examinate cu imersie.
Specii patogene. Din cele 80 de specii de Mzcoplasme,gazduite de cele mai diverse
vertebrate,omul gazduieste numai 10,din care doar 3 sunt patogene. Din cele 3 specii= M.
Genitalum (tractul urogenital inferior) M. hominis, M. Pneumoniae (cai respiratorii).

3. Morfologia si ultrastructura actinomicetelor. Metodele de studiere. Speciile patogene.

Actinomicetele sunt microorganisme ce traiesc in mod normal in cavitatea bucala a fiintelor
umane ce pot produce o infectie si care sunt favorizate de o igiena dentara precara si de o
stare imunodepresiva.

• Actinomicetele (Actinomyces) Cuprind bacterii filamentoase, Grampozitive, saprofite sau

facultativ patogene, folosite industrial pentru obţinerea de substanţe biologic active. •
Majoritatea actinomicetelor trăiesc la nivelul solului sau în ţesuturile plantelor, parazitând mai
rar animalele sau omul.

foarte raspandite in natura, inrudite cu ciuppercile  inferioare, dintre care unele sunt purtatoare
de boli pentru om si animale, iar altele produc antibiotice. Functia gentica e indeplinita de
nucleiod. in care se localizeaza nucleoidul , ribozomii , mezozomii, incluziuni intracelulare ,
ARN. Caracterul morfologic principal al actinomicetelor este forma ramificata a celulelor
care au aspect de bastonase scurte sau formatiuni filamentoase care amintesc miceliul
ciupercilor – hife. In organismul omului actinomicetele formeaza conglomerate specifice de
miceliu modificat numit druze. In peptidoglicanul unor actinomicete sau pus in evidenta
glucide ca arabinoza ,galactoza, xiloza , maduraza.

Clasa ACTINOMYCES Genuri importante Mycobacteha Mycobacteriu Actinomyceta ceae m

les Actinomyceta Actinomyce ceae Streptomyce Streptomycet s aceae

Contaminarea se face prin contactul direct cu patogenul, prin ingestie alimentară sau prin
înmulţirea masivă a actinomicetelor care colonizează în mod obişnuit mucoasele (autoinfecţia
cu saprofiţi bucali). Virulenţa acestor microorganisme este dependentă de numărul
patogenilor, de sensibilitatea individuală, precum şi de imunitate. Diverşi autori, arată că
trecerea actinomicetelor de la starea saprofita  la cea parazita  se face doar în anumite condiţii,
indiferent de numărul germenilor, existând un număr restrâns de persoane receptive la o astfel
de transformare.

4. Morfologia si ultrastructura micetelor. Particularitatile morfologice ale genurilor

Aspergillus, Penicillium,Mucor, micetelor levuriforme. Metodele de studiere.
 Morfostructural, fungii care fac parte din acest gen se caracterizeaza prin prezenta
unor formatiuni ramificate cu aspect particular, cunoscute sub denumirea de hifa.

Hifele formeaza miceliul, sunt septate si au un diametru de aproximativ 2.6 si 8.0

 microni, se ramifica in capete conodiene atunci cand intra in contact cu aerul.
Сaretele conodiene sunt formate dintr-un conidiopor, care are o largire la caatul sau
terminal, fiind asorerite de structuri filiare, ce se impart in 2 tipuri: - un singur rand
de astfel de structuri - filiade - doua randuri - metule + filiade Аceste filiade produc
si elibereaza prin strangulare- сonidiile dispuse sub forma d lanturi.

La microscop hifele sunt uniforme si au un model de ramificatie sub forma de copac.

Coloniile obtinute prin cultura in laborator au culori diferite La inceput sunt albe, dar
aceasta culoare poate varia de la galben, mari, verde sau chiar negru. Textura:
bumbac sau catifea.

5. Morfologia si ultrastructura rickettsiilor. Metodele de studiere. Speciile patogene.

Rickettsia (Rickettsia) este un gen de bacterii mici Gram-negative intracelulare din
grupul alfaproteobacteriilor (familia Rickettsiaceae, ordinul Rickettsiales), multe patogene
pentru om și animale, transmise la om prin înțepătura, mușcătura sau dejecțiile păduchilor,
puricilor, căpușelor sau a altor acarieni. Rickettsiile sunt agenții patogeni ai diferitelor
rickettsioze umane (aproximativ 15 rickettsioze), de ex., Rickettsia prowazekii este agentul
patogen al tifosului exantematic, Rickettsia mooserii (Rickettsia typhi) al tifosului
murin, Rickettsia rickettsii al febrei pătate a Munților Stâncoși, Rickettsia conorii al febrei
butonoase etc.

6.
Morfologia si ultrastructura Chlamydiilor. Metodele de studiere. Speciile patogene.
Chlamydiile sunt bacterii Gram negative cu localizare intracelulara obligatorie. In mod
traditional, genul Chamydia cuprinde patru specii : C.trachomatis, C.pneumoniae, C. psitttaci
si C. pecorum5.
Clasificari recente impart Chlamydiile in 4 familii, dintre care cea mai importanta in
patologia umana este fam. Chlamydiaceae
7.Virusurile. Natura. Prticularitatile morfobiologice. Notiuni de viroizi si prioni.

Virusuri = gene vagabonde = particule infectioase autonome, caracterizate prin :

1. Reprezintă structuri acelulare cu potenţial infecţios

2. Dimensiuni de rangul nm (20-400 nm)

3. Genomul viral este constituit dintr-un singur tip de AN (ADN sau ARN)

4. Sunt lipsite de metabolism propriu, fiind paraziţi obligaţi intracelulari

5. Nu cresc şi nu se divid, se reproduc în celule vii

6. Nu cultivă pe medii artificiale, numai pe celule vii

7. Rezistenţă naturală la antibiotice

myxovirusuri : AN + capsida = nucleocapsida; reovirusuri : ARN dublu catenar

Rol capsida: protecţia AN, rol antigenic, adeziune

Virusurile cu supercapsida realizeaza absorbtia prin intermediul ei à utilizarea detergentilor pt
inlaturararea supercapsidei à inlaturare virulenta.

CLASIFICAREA VIRUSURILOR

După tipul AN (cu genom ARN/ADN)

După dimensiuni (mici – 20-50 nm, medii – 50-150 nm, mari – peste 150 nm)

După tipul de simetrie a capsidei (helicoidală, cubică, mixtă)

După gazdă (om, animal, insectă, bacterie)

După sensibilitatea în mediul extern, etc

Virusuri ADN : Parvoviridae, Hepadnaviridae, Adenoviridae, Herpesviridae, Poxviridae

Virusuri ARN+: Picornaviridae, Caliciviridae, Togaviridae, Flaviviridae, Coronaviridae,

Retroviridae

Virusuri ARN- : Rhabdoviridae, Paramyxoviridae, Orthomyxoviridae, Bunyaviridae,

Arenaviridae, Filoviridae

Virusuri ARNd.c. : Reoviridae

Virion – unitate structurală infecţioasă a virusului

Viroid – ARNm.c., circular, asociat cu boli la plante

Prion – proteină termostabilă infecţioasă, cauzează la om boala Kuru, Creutzfeldt-Jacob,

sindromul Gerstmann-Straussler, scrapie la oi

COMPOZIŢIA CHIMICĂ ŞI STRUCTURA VIRIONULUI

Virusurile simple – AN şi înveliş proteic – capsida (nucleocapsidă)

Virusurile complexe – nucleocapsidă şi un înveliş extern, lipoglicoproteic (supercapsidă,

peplos)

AN – ADN sau ARN, mono- sau bicatenar, linear, circular sau fragmentat.

ARN monocatenar : ARN+ (catenă cu sens, ARNm) sau ARN- (catenă fără sens)
Funcţia AN – asigurarea replicării şi expresia genomului pentru sinteza proteică

Capsida – formată din unităţi proteice, capsomere, aranjate simetric.

Simetrie helicoidală – capsomerele se fixează pe catena de AN, formă de bastonaş

Simetrie cubică (icosaedrică) – capsomerele se aranjează în jurul AN, formând un icosaedru

(poliedru regulat cu 20 feţe triungiulare şi 12 vârfuri), eikos=20

Simetrie mixtă (bacteriofagii, poxvirusurile)

Funcţia – protecţia AN, rol antigenic, adeziune

Supercapsida – structură glucido-lipido-proteică, derivată din membrana celulei gazdă

(lipidele din membrana celulară, glicoproteinele proprii)

Funcţie – protecţie, antigene de suprafaţă, adeziune

Unele virusuri conţin enzime – polimeraze, transcriptaze, etc.

Acţiunea factorilor fizici, chimici. Virusurile sunt foarte sensibile la căldură, desicare, UV.
Detergenţii şi solvenţii inactivează virusurile cu supercapsidă. Pot fi conservate prin liofilizare
sau la -80 C

4.Morfologia și ultrastructura micetelor.Particularitățile morfologice ale

genurilor Aspergillus,Penicillium,Mucor,micetelor levurifome.Metode de
studiere
Ce-sunt-micetele?
Ciupercile sunt organisme eucariote, diferite de bacterii şi actinomicete (acestea aparţin
protozoarelor). Ca şi mod de viaţă, ciupercile sunt heterotrofe şi se dezvoltă pe seama materiei
organice fiind parazite sau saprofite.
Micetele saprofite  – trăiesc pe materie vie aflată în descompunere în mediul extern.
Micetele comensale – trăiesc datorită substanţelor organice produse de un organism viu, dar
fără să îi afecteze funcţia în vreun fel.
Micetele opurtuniste – sunt saprofite şi nepatogene pentru indivizii imunocompetenţi, dar
patogene pentru cei imunosupresaţi.
Micetele parazite – trăiesc pe seama unui organism viu – plante, animale, om, producând
leziuni gazdei şi sunt capabile să sporuleze.
 
Din punct de vedere morfologic, micetele au două forme – levuri şi
filament(hife).
1.Levurile sunt organisme unicelulare, de mărimea unui leucocit, ce pot fi fagocitate, se
divid rapid şi se reproduc prin înmugurire.
-Formează colonii netede, plate, circulare, cremoase.
- De obicei sunt specii comensale, fiind evidenţiate la o treime din populaţia adultă, aderă la
suprafaţa corpului şi supravieţuiesc în condiţii de hipoxie. Colonizarea suprafeţei cutanate de
regulă precede infecţia.
-Pot determina infecţii cutanate moderat-severe, dar şi infecţii ale organelor vitale, în special
rinichi, ficat, splina, unde formează microcolonii.
- Invazia se produce de regulă pe cale hematogenă, fiind frecvent evidenţiate în hemocultură.
Izolarea în diverse secreţii ale organismului rareori reprezintă o infecţie. Prototip pentru
levuri- Candida.
2.Hifele sunt organisme multicelulare tubulare, septate sau neseptate, ce se reproduc lent,
prin spori sau îşi cresc dimensiunile prin filamente laterale.
- Nu pot fi fagocitate, ci doar înconjurate de fagocite.
-Formează colonii cu aspect pufos, „zbârlit”.
-Sunt specii saprofite, niciodată comensale, nu aderă la suprafaţa corpului, nu supravieţuiesc
la concentraţii de oxigen sub 5%. Produc rar colonizarea suprafeţei corpului.
- De regulă determină infecţii severe, cu predilecţie la nivelul tractului respirator superior sau
inferior, dacă sunt leziuni preexistente la acest nivel.
- Invazia se produce foarte rar pe cale hematogenă, ca atare se evidenţiază rar în hemoculturi.
Izolarea în diverse secreţii ale organismului de regulă reprezintă o infecţie. Prototip pentru
hife- Aspergillus spp.
În 90% din totalul infecţiilor fungice invazive sunt provocate de candida si aspergilus.

Aspergiloza este termenul ce defineste ansamblul de boli determinate de infectia cu

fungi din specia Aspergillus. Acestia se gasesc atat in mediul interior cat si in cel
exterior. Majoritatea oamenilor inhaleaza spori de Aspergillus zilnic fara a fi insa
afectati. Infectia evolueaza de obicei in cazul persoanelor cu sistemul imunitar slabit sau
cu boli pulmonare preexistente. Pentru unele persoane, sporii declanseaza o reactie
alergica, pe cand altii dezvolta infectii pulmonare. Principala forma de manifestare este
aspergiloza invaziva ce debuteaza concomitent cu extinderea infectiei catre vasele de
sange. In functie de tipul de aspergiloza, tratamentul poate implica corticosteroizi,
medicamentatia antifungica sau in cazuri rare interventii chirurgicale.

-Aspergillus cresc bine pe diferite substraturi si formeaza colonii pufoase plate, inițial
albe, și apoi, în funcție de specie, iau o culoare diferită asociată cu ciuperca si
metaboliții sporificarii. Miceliul ciupercii este foarte puternic.Sporii Aspergillus sunt
formati asexuat, ceea ce este tipic pentru întreaga clasă .Totodată, Aspergillus fumigatus
se poate reproduce sexual.

-Aspergillus fumigatus reprezinta cea mai frecventa cauza a aspergilozei, insa au fost
inregistrate si cazuri in care Aspergillus flavus si Aspergillus niger au condus la
dobandirea bolii. Aproximativ toate speciile genuluiAspergillus care provoaca infectii in
randul persoanelor expuse sunt ubicuitare in mediu si este aproape imposibil de evitat
inhalarea de spori Aspergillus. Persoanele cu sistemul imunitar sanatos reusesc sa
izoleze si sa distruga sporii inainte ca acestia sa se extinda la nivel pulmonar. Totusi,
daca o persoana are sistemul imunitar slabit sau daca plamanii sunt deja afectati de o
alta boala, mai mult probabil ca infectia va persista si se va dezvolta. Aspergiloza nu este
contagioasa, deci nu poate fi transmisa de la o persoana la alta.

Penicillium este un gen de ascomycetous ciuperci de importanță majoră în mediul

natural, precum și producția de alimente și medicamente.

Unii membri ai genului produc penicilină , o molecula care este folosit ca un antibiotic ,
care ucide sau oprește dezvoltarea anumitor tipuri de bacterii din interiorul corpului.
Alte specii sunt utilizate în fabricarea brânzeturilor. Thallus ( miceliu ) de obicei este
format dintr-o rețea de multinucleate, septate, de obicei incolor foarte ramificat hife .

Este o ciupearca saprofita.Se reproduce asexuat.

Mucor (Mucor latină.) - Un fel de ciupearca inferioara din clasa Ascomycetes,

care include aproximativ 60 de specii.. Unele specii provoca boli (Mucormicosis) animale
și la om, sunt utilizate pentru a produce alte antibiotice .Miceliu nu este împărțit de
pereți despărțitori și a reprezentat o celula giganta neramificata. Coloniile sunt, de
obicei, gri sau bej, este în creștere rapidă (până la câțiva centimetri în înălțime). În
reproducerea asexuata coajă sporangium matur elibereaza mii de spori.
-În reproducerea sexuală implică două ramuri ale uneia sau diferitor miceliu. Ele
fuziona și formează un zigot diploid, care creste în condiții de cald si umed cu formarea
hifei.

Candida(miceta-comensala-levuriformă)
Genul candida cuprinde peste 150 de specii dintre care 9 sunt frecvent patogene pentru
om.Candida albicans este specia cu cea mai mare răspândire fiind responsabilă de 50% dintre
cazurile de îmbolnăvire la om. Candida parapsilions este recunoscută pentru abilitatea sa de a
cauza endocardită, iar Candida torulopsis  produce o treime din cazurile de candidoză
profundă.
În ţesuturile umane, Candida se prezintă sub două forme: levuri circulare înmugurite şi sub-
formă-de pseudofilamente. 

Candida albicans este frecvent comensală omului, fiind întâlnită în diferite cavităţi – gură,
intestin, vagin. Alte specii pot fi întâlnite pe mucoase sau pe pielea intactă, fără să producă-
nici-un-fel-de-leziuni-organismului.

-Majoritatea levurilor sunt oportuniste, aşteaptă momentul nostru de slăbiciune şi ne

infectează. Când mecanismele nostre de apărare cedează, aceste levuri produc candidoze cu
localizare superficială sau profundă.
Factorii ce depind de om sunt: vârsta (cele două extreme – copiii şi bătrânii), boli asociate
(diabet, infecţia cu virusul HIV, cancerul), stări fiziologice particulare (sarcina la femei) şi
diferiţi factori iatrogeni (tratament cu antibiotice, imuno-supresive, transplant de organe). Pe
lângă aceşti factori mai intervin şi condiţiile din mediul extern – temperatură, umiditate, pH-ul
mediului.

5.Morfologia și ultrastructura rickettsiilor. Metode de

studiere.Specii patogene
Rickettsia (Rickettsia) este un gen de bacterii mici Gram-negative intracelulare din grupul
alfaproteobacteriilor (familia Rickettsiaceae, ordinul Rickettsiales), multe patogene pentru om
și animale, transmise la om prin înțepătura, mușcătura sau dejecțiile păduchilor, puricilor,
căpușelor sau a altor acarieni.
-Rickettsia prowazekii este agentul patogen al tifosului exantematic,
-Rickettsia mooserii (Rickettsia typhi) al tifosului murin,
- Rickettsia rickettsii al febrei pătate a Munților Stâncoși,
-Rickettsia conorii al febrei butonoase .

Rickettsiile sunt bacterii pleomorfe (coci izolați sau perechi, cocobacili, bacili sau filamente)
cu dimensiuni medii 0,3-0,7 × 1-2 µm.
-Genomul lor este mic (300-400 de gene).
-Au o activitate metabolică independentă și enzime pentru producerea de energie și activitate
biosintetică autonomă față de gazdă care le furnizează nutrienți, NAD+ și CoA
-. Membranele celulare ale rickettsiilor sunt permeabile și le permite un schimb ușor cu
celula-gazdă, dar aceasta este un inconvenient major pentru supraviețuirea lor în mediul
extern.
-Se înmulțesc prin diviziune, obligat intracelular la vertebrate sau artropode.Cultivă numai în
gazde vii: animale de laborator, sacul vitelin al embrionului de găină, culturi de celule.
-Rickettsiozele sunt transmise prin înțepătura vectorilor, prin gratajul tegumentului
contaminat cu fecalele păduchilor sau puricilor infectați și, rar, prin inhalarea aerosolilor
rezultați din fecalele acestor vectori. Rickettsiile trec repede din fagosom în citoplasmă unde
se înmulțesc. Unele invadează și se înmulțesc în nucleu.
-Rickettsiile tifosului și febrelor pătate au peretele format din peptidoglican, membrană
externă, lipopolizaharid și o microcapsulă cu două proteine multimerice care îi dau aspect
cristalin. Au un antigen solubil, extras prin eter, specific de grup, și un antigen corpuscular
specific de specie. Rickettsiile nu elaborează exotoxine. Principalul factor de virulență al
rickettsiilor este capacitatea de a se fixa, de a invada și de a se multiplica în celulele
endoteliale.
Rickettsiile pot fi observate microscopic prin colorații speciale: Gimenez sau
Machiavello. Rickettsiile pot fi cultivate pe culturi de celule. Depistarea lor se efectuează în
probele de sânge sau biopsii prin culturi celulare, în reacția de polimerizare în lanț (PCR),
imunofluorescență directă, dar, în practică, serologia este cea mai utilizată metodă de
diagnostic. Rickettsia sunt sensibile la diferite antibiotice, mai ales la cicline și
fluorochinolone.[1]

Tema 6
1.Metabolismul microbian.Particularitatile
METABOLISMUL MICROBIAN
Definitie - Denumirea de metabolism vine din limba greaca, insemnand schimbare,
modificare. Asadar se poate defini metabolismul microbian ca reprezentand totalitatea
schimbarilor chimice, fizice si morfologice care au loc in celula microorganismului.Prin
metabolism substantele din mediu sunt transformate (metabolizate) in constituienti celulari,
energie si produsi de metabolism.
Microorganismele autotrofe metabolizeaza substante anorganice.: dioxidul de carbon, apa,
nitratii, elemente metaloide, compusi radioactivi. Cele heterotrofe folosesc in metabolism
atat compusi anorganici cat si substante organice. Unii produsi, rezultati in urma activitatilor
metabolice, prezinta o importanta deosebita in multe domenii precum agricultura,
alimentatia, productia de medicamente, medicina umana si veterinara, etc.

Caracteristicile principale ale metabolismului pot fi considerate urmatoarele:

•Desfasurarea secventelor poate fi liniara, atunci cand metabolitul rezultat din reactia
enzimatica este folosit ca substrat in urmatoarea treapta, constituind astfel un lant liniar.
•Alte cai metabolice au o desfasurare ciclica, in care metabolitul utilizat la inceput poate fi
regenerat pentru a-l folosi in initierea unui alt tur al ciclului.
•In anumite stadii secventiale, caile metabolice pot avea o desfasurare ramificata, una sau
mai multe secvente producand metaboliti intermediari folositi ca substrat (reactant) pentru
o urmatoare secventa (situatie in care tipul de cale metabolica este denumit ramificat
convergent).
•Alteori, daca metabolitul intermediar este folosit ca substrat in doua sau mai multe
secvente cu desfasurare simultana, atunci se poate spune ca avem de a face cu o cale
metabolica divergenta.
In metabolismul microbian sunt implicate doua tipuri de reactii biochimice, si
anume:
Reactii care au loc cu eliberare de energie (exergonice) cunoscute sub numele de reactii de
degradare sau de catabolism (grec. katabole = distrugere, desfacere), acest tip de
metabolism purtand numele de metabolism energetic ;
Metabolismul energetic (catabolic) se desfasoara in doua faze:
•faza descompunerii enzimatice a macromoleculelor in partile lor constitutive: aminoacizi,
monoglucide, acizi grasi, etc., fara producere de energie utilizabila;
•faza degradarii exergonice a constituientilor formati in prima faza, cu producerea unor
cantitati importante de energie, utilizabila in alte reactii biochimice; energia este
inmagazinata in compusi macroergici de tipul nucleotid fosfatilor.
Degradarea are loc prin reactii de oxido-reducere in care o substanta donor doneaza un
electron sau un ion de hidrogen unui acceptor, care astfel sufera o reducere. Reactiile redox
sunt reversibile si catalizate enzimatic.
Metabolismul catabolic (energetic) este cunoscut si sub denumirea de respiratie celulara si
are urmatoarele caracteristici:
• se desfasoara etapizat (in trepte);
• energia se elibereaza in fractiuni, prin reactii de tip redox;
• energia eliberata este inmagazinata in compusi chimici macroergici de tipul nucleotid
fosfatilor si utilizata in reactii de biosinteza (anabolice), energie echivalenta cu 7.3 kcal/mol;
• reactiile din metabolismul catabolic sunt juxtapuse celor anabolice;
• celula microorganismului se "incarca" cu o cantitate de energie specifica, cunoscuta
ca incarcare energetica sau energie potentiala, ce este data de suma concentratiilor
compusilor chimici macroergici inmagazinati (de ex.: ATP + ADP + AMP care reprezinta cca 15
micromoli / g.s.n. celulara) putand fi calculata cu relatia: Ep = 0.5 (ADP) + 2(ATP) / (AMP) +
(ADP) + (ATP)
Reactii de biosinteza, de anabolism (grec. ana = in sus, bole = aruncare) sau de conversie,
consumatoare de energie (endergonice) prin care sunt sintetizate substantele compusilor
nucleari, citoplasmatici, enzimele si alti compusi specifici celulelor microorganismelor, acest
tip de metabolism fiind cunoscut sub numele de metabolism de biosinteza, sinonimele sale
fiind anabolismul si metabolismul convertiv.

Tipul acesta de metabolism presupune procese biochimice prin care microorganismele isi
sintetizeaza, din molecule simple, constituienti celulari, comuni sau specifici, necesari
desfasurarii activitatii lor vitale. In reactiile de biosinteza se folosesc produsi si energie
inmagazinata rezultate din reactiile de catabolism, ele fiind reactii consumatoare de energie
(endergonice).
Pentru ca reactiile anabolice sa aiba loc, microorganismele trebuie sa gaseasca in mediu
sursele de carbon si de energie, iar calea principala care le furnizeaza sunt reactiile
catabolice care se desfasoara simultan cu reactiile anabolice, aceasta fiind o caracteristica a
metabolismului, asa cum s-a aratat mai pe larg la inceputul acestui capitol.
……………………………………………………………………………………………………………………
Metabolismul bacterian reprezintă ansamblul de reacţii biochimice care au loc în celula vie.
Catabolism– reacţii chimice de descompunere a substanţelor complexe în elemente simple,
însoţită de degajarea energiei (metabolism energetic)
Catabolismul reprezintă o succesiune de reacţii biochimice implicate în degradarea
nutrienţilor şi eliberarea de energie necesară pentru funcţionarea celorlalte căi metabolice şi
altor activităţi fiziologice ale celulei.
Faza 1:
macromoleculele sunt descompuse enzimatic în unităţi de bază: proteinele →AA, lipidele →
acizi graşi şi glicerol, glucidele → monoglucide;
- are loc frecvent la exteriorul celulei bacteriene, fiind realizată de exoenzime. Din aceste
reacţii se eliberează ~1% din energia totală a macromoleculei, inaccesibilă celulei, fiind
eliberată sub formă de căldură
.Faza 2: moleculele rezultate în faza precedentă sunt degradate incomplet, eliberand 1/3 din
energia totală, cu producerea, în afară de CO2+ H2O, a unui număr mic de produşi de
importanţă esenţială în metabolism, numiţi intermediari metabolici ai căilor metabolice
centrale(de ex., aminoacizii sunt utilizaţi pe căi diferite şi catabolismul lor conduce la
formarea de acetil-
CoA sau intermediari ai ciclului acizilor tricarboxilici = ciclul Krebs)
Faza 3:
se derulează diferit, în funcţie de tipul respirator al microorganismului(respiraţie
celulară = procesul de degradare a nutrienţilor prin reacţii de oxidoreducere biologică)
Anabolism– reacţii chimice de sinteză a substanţelor complexe din elemente simple, necesită
energie (metabolism constructiv, de sinteză).
Reprezinta totalitatea reactiilor biochimice prin care microorganismele îşi sintetizează din
molecule simple constituenţii celulari proprii. Pot fi utilizaţi şi intermediari ai căilor
metabolice centrale.
Sinteza macromoleculelor este foarte eficientă şi se face sub acţiunea informaţiei genetice
codificată în ADN. Celula bacteriană sintetizează mai întâi monomeri (AA, baze azotate) pe
care îi aranjează ulterior într-o ordine specifică, dictată genetic, care determină structura
primară a macromoleculelor respective
Specificitatea biologică constă în aranjarea diferită a unui număr limitat de monomeri
(unităţi de structură: 20 AA, 5 baze azotate) pentru a forma un număr impresionant de
macromolecule biologice cu structuri şi funcţii diferite
Particularităţile metabolismului bacterian
1.Natura şi diversitatea nutrienţilor folosiţisubstanțe anorganice, organice (unele chiar
cunoscute ca fiind inhibitori ai creşterii): acizi (formic, oxalic, sulfuric), lignină, chitină,
celuloză, antibiotice, fenoli, asfalt, petrol, parafine, materiale plastice.
2.Plasticitatea metabolismului bacterian – se referă la capacitatea bacteriilor de a folosi
surse alternative de nutrienţi (bacteriile se adaptează rapid la tipul și cantitatea nutrienților)
3.Diversitatea mecanismelor enzimatice şi a produşilor rezultați – bacteriile
nu au o cale metabolică pentru un produs, ci au căi alternative multiple pentru a se adapta
condiţiilor de mediu variate
4.Intensitatea reacțiilor metabolice(viteza reacţiilor este mare).
5.Este un metabolism necompartimentat, toate procesele metabolice se desfăşoară intr-o
singură celulăÎn toate reacţiile metabolice intervin catalizatori proteici specifici – enzimele.

2.Enzime bacteriene.Clasificarea.Rolul in fiziologia microbiana

Enzimele bacteriene
-Caractere generale:Substanţe proteice-Active în limite largi de temperaturi (0-65°C) şi de pH
(2-9)
-Specificitate de substrat şi de acţiune (reacţionează cu un substrat catalizând un tip de
reacţie)
-Specificitatea este determinată de centrul activ al enzimei, complementar cu receptorul de
pe substrat
-Nu se modifică în cursul reacţiei
Clasificarea enzimelor bacteriene:
I.Constitutive(permanente)
II.Inductive (adaptive), se sintetizează în prezenţa substratului (ex.: lactaza)
III.Represive, sinteza lor este inhibată de acumularea în exces a produsului reacţiei catalizate
După locul de acţiune (exoenzime, endoenzime)
După tipul reacţiei catalizate(oxido-reductaze, hidrolaze, transferaze, liaze, izomeraze,
ligaze)
După impactul asupra ma/o
Enzime metabolice
Enzime de patogenitate, responsabile de modificări patologice ale ţesuturilor, celulelor ma/o
: hialuronidaza, colagenaza, plasmocoagulaza, hemolizina, fibrinolizina, lecitinaza,
proteaze,etc.

Rolul enzimelor in fiziologia bacteriilor

•Rol în identificarea şi clasificarea bacteriilor (enzimele determină activitatea biochimică
•specifică a bacteriilor)
•Unele substanţe chimice, antibiotice se combina cu activitatea unor enzime, inhibând
creşterea bacteriilor (tratament)

•Determinarea mecanismelor patogenezei infecţiilor (unele enzime sunt responsabile de

producerea leziunilor în ţesutul gazdei)
•Aplicarea industrială a enzimelor

3.Temperatura optimă de dezvoltare a microorganismelor.Clasificarea

bacteriilor în funcție de temperatura optimă de cultivare
Microorganismele sunt poikilotermice, deci temperatura acestora variază cu cea a mediului.
Temperatura are o mare influenţă asupra proceselor fiziologice ale celulei, deoarece
stimulează sau inhibă activitatea echipamentului enzimatic. În funcţie de temperaturile
posibile ale mediului natural şi ca rezultat, diferitele specii prezintă anumite temperaturi
cardinale:
Temperatura minimă – temperatura la care mai poate avea loc creştrea, iar dacă
temperatura scade sub valoarea minimă, creşterea este oprită;
Temperatura optimă – temperatura la care rata specifică de creştere este maximă;
Temperatura maximă – temperatura la care creşterea este încă posibilă dar prin depăşirea
acesteia efectul devine letal.
Domeniul general al temperaturilor cardinale pentru majoritatea microorganismelor cu
implicaţii în industria alimentară este situat între 0 şi 75 oC şi este mai extins în limite de –34
oC ...+250 o C (în cazul arhebacteriilor). Unele microorganisme, care prezintă un domeniu
restrâns al temperaturilor cardinale (eugenezice), sunt denumite stenotermice, în timp ce
microorganismele cu domeniu extins sunt denumite euritermice. Astfel, procariotele
(bacterii) au un domeniu mai extins decât al eucariotelor (drojdii, fungi filamentoşi). În cadrul
domeniului general al temperaturilor cardinale, în funcţie de domeniul specific de creştere,
microorganismele sun separate în patru categorii.
Microorganismele psihrofile. În această categorie intră specii care cresc bine la 0 oC, au o
temperatură optimă de creştere la 10...15 o C şi maximă la aproximativ 20 o C. Se consideră
că aproximativ 90% din microbiota apelor prezintă temperaturi optime de creştere la
aproximativ 5 oC. Tolerează temperaturi negative şi se consideră că temperatura limită
pentru creşterea microorganismelor este –10 o C. Din grupa bacteriilor psihrofile de
putrefacţie fac parte genurile: Pseudomonas, Flavobacterium, Alcaligenes.
Microorganismele psihrofile prezintă sisteme enzimatice active la temperaturi scăzute,
deoarece conţin în membrana plasmatică o concentraţie mai mare de acizi graşi nesaturaţi
(acid linoleic), ceea ce explică menţinerea sa în stare semifluidă la rece şi degradarea la
temperaturi mai mari de 30 oC.
Microorganisme psihrotrofe sau facultativ psihrofile. Aceste microorganisme au
temperatura minimă de creştere la 0 o C, cresc bine la 7 o C şi produc, prin păstrare la
această temperatură, colonii vizibile sau turbiditate după 7-10 zile de păstrare. Au
temperatura optimă de creştere între 20 şi 30 oC şi maximă la 35...40 oC. În acest grup sunt
incluse bacterii dingenurile: Enerobacter, Hafnia, Yersinia, Pseudomonas, Campylobacter,
Vibrio, Listeria; drojdii din genurile Candida, Rhodotorula şi mucegaiuri, microorganisme ce
pot da alterări ale alimentelor păstrate prin refrigerare.
Microorganismele mezofile. Reprezintă grupul majoritar, cu temperaturi minime la 15...20 o
C, temperaturi optime în intervalul 30...40 o C şi maxim la temperaturi de peste 45 oC.
Cuprinde bacterii, drojdii, mucegaiuri, inclusiv microorganisme patogene pentru
om/animale.Microorganisme termofile. Sunt microorganisme adaptate să crească la
temperaturi mai mari de 45 o C şi majoritatea au temperaturi optime la 55...65 o C şi
temperaturi maxime la peste 90 o C

4.Mediile de cultură și cerințele față de ele.Clasificarea mediilor de cultură

Mediu de cultură: un complex de substanţe care permite creşterea şi
multiplicarea bacteriilor (conţine substanţe nutritive, are pH şi umiditate
corespunzătoare, este steril, asigură condiţii de aero/anaerobioza) sau mediu
care asigură nutrienţii şi condiţiile fizico-chimice necesare creşterii şi
multiplicării bacteriene;
Clasificarea mediilor de cultură

după scopul utilizării:

- medii uzuale - pe care se dezvoltă majoritatea germenilor patogeni aerobi şi anaerobi;
- medii speciale destinate izolării, cultivării şi cercetării însuşirilor biologice ale anumitor
specii bacteriene:
- medii de izolare: cu ser, cu sânge Pasteurella pentru Corynebacterium, cu glicerină,
cu cartofi, cu ou pentru Mycobacterium;
 - medii de îmbogăţire: conţin substanţe care stimulează dezvoltarea unor germeni
patogeni: mediui hiperclorurate (tip Champan) pentru stafilococi; mediul
Kauffmann-Muller pentru enterobacterii, mediul Korthoff pentru leptospire;
-medii selective favorizează, prin compoziţia lor chimică, dezvoltarea anumitor germeni
de interes, inhibând în acelaşi timp dezvoltarea altora, prezenţi în număr mai redus:
mediul Istrati-Meiterf: E. coli, Shigella, Salmonella; mediu Lowenstein Jensen pentru
micobacterii; mediul Muller Hinton pentru antibiograme;
- medii diferenţiale: permit creşterea diferenţiată a unor specii microbiene sau pun în
evidenţă anumite particularităţi metabolică cu semnificaţie în diagnostic:
- fenomene proteolitice, zaharolitice, oxidoreducătoare;
- diferenţierea speciilor lactozo-pozitive;
- detectarea formării H2S;
- producerea de indol;
- medii de transport;
- medii de conservare;
- medii pentru controlul sterilităţii.

după consistenţă:
- medii lichide (repartizate în eprubete);
- medii semisolide (repartizate în eprubete);
- medii solide (geloză dreaptă, înclinată, în plăci). Consistenţa mediului de cultură este
dată de includerea în compoziţie a unor substanţe inerte: agar (geloză) sau gelatină.

după tipul respirator:

- pentru germeni aerobi:
- pentru germeni anaerobi.

după compoziţie:
- naturale (care conţin substanţe nutritive în forma lor naturală fără a fi prelucrate în
prealabil: lapte, bilă, ser, cartof);
- artificale [medii la care este obligatorie o prelucrare prealabilă, pornind de la proteine
animale (carne şi organe de vită, făină de peşte) sau vegetale (mazare, soia, drojdie)];
- sintetice: sunt acele medii compuse exclusiv din substanţe chimice (aminoacizi, factori
de creştere, săruri);
- semisintetice: sunt acele medii care pe lângă substanţe chimice mai conţin şi proteine
animale sau vegetale.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească mediile de cultură:

- să ofere substanţele plastice şi energetice necesare fiecărui microorganism (să conţină o
sursa de N şi C, factori de creştere, săruri minerale;
- să aibă un pH optim pentru specia respectivă, de obicei uşor alcalin 7,2-7,4;
- să asigure, după caz, cerinţele de aerobioză sau anaerobioză;
- să aibă un anumit grad de umiditate;
- să fie stabil (trebuie să-şi păstreze toate calităţile iniţiale pe toată durata incubării);
- să fie sterile, pentru a nu se dezvolta şi alte microorganisme, în afara celor însămânţate;
- să se păstreze ferite de contaminare, atât înainte, cât şi după folosire.

Mediile de cultură pot fi:

- preparate în laborator conform unor reţete;
- procurate ca medii deshidratate (rehidratate cu apă distilată, demineralizată);
- procurate ca medii gata pentru utilizare, condiţionate în plăci Petri, tuburi.
-
Controlului de calitate:
- se efectuează pentru fiecare lot în parte:
- mediile de cultură trebuie să fie sterile;
- se verifică prin incubarea a 2 plăci (ex. agar-sânge) la 37°C timp de 48 de ore;
- nu trebuie să apară modificări macroscopice.
Mediile de cultură sunt stocate:
- pentru un timp, la adăpost de lumina solară, la +4°C, în folie de plastic
închisă ermetic;
- în dulapuri, la întuneric, la temperatura camerei în cazul mediilor pentru
creştere în anaerobioză (bulion tioglicolat, alte medii).
Medii de cultură folosite în bacteriologie
Mediu de cultură Utilizări
Medii de bază
Geloză simplă Mediu de cultură de uz general pentru cultivarea microorganismelor
(geloză nutritivă, nepretenţioase: Mediul se distribuie în plăci Petri
conţine bulion de
carne şi agar)
Geloză - sânge Mediu pentru cultivarea microorganismelor pretenţioase şi
nepretenţioase. Mediul se distribuie în plăci Petri
(conţine 5% sânge
defibrinat de
animal)
Geloză cord- Pentru cultivarea germenilor pretenţioşi
creier
Apă peptonată Mediu de cultură de uz general pentru germeni nepretenţioşi.
Mediu utilizat atunci când se suspectează prezenţa Vibrio cholerae, pH
8,6-9,0. Mediul este repartizat în tuburi
Medii selective
Geloză-chocolat Recomandat pentru cultivarea Haemophilus spp. şi Neisseria. Mediul se
toarnă în plăci Petri
Geloză chocolat Recomandat pentru cultivarea Haemophilus spp. şi Neisseria
suplimentat cu
factori de
creştere
Geloză Thayer Mediu special pentru cultivarea neisseriilor
Martin
Geloză lactozată Pentru studierea fermentării lactozei
Baza geloză Pentru realizarea unui mediu fără sânge pentru izolarea Campylobacter
Campylobacter spp.
fără sânge (Blood
free - CCDA)
Baza geloză Mediu folosit pentru realizarea unui mediu selectiv şi diferenţial în
Clostridium vederea izolării Clostridium difficile
difficile (necesită
supliment)
Medii pentru testarea sensibilitatii antimicrobiene
Geloza Mueller- Mediu folosit pentru testarea sensibilităţii microorganismelor la
Hinton II (NCCLS) antibiotice, cu concentraţie foarte scăzută de tiamină şi timidină precum
şi cu nivel corespunzător de Ca şi Mg.
Geloza Mueller- Mediu folosit pentru testarea sensibilităţii microorganismelor la
Hinton cu sânge antibiotice, cu conţinut de sânge şi cu concentraţie foarte scăzută de
(Blood II - NCCLS) tiamină şi timidină precum şi cu nivel corespunzător de Ca şi Mg.
Medii selective şi difernţiale
Mediul Chapman- Mediu selectiv pentru izolarea şi identificarea prezumptivă a speciilor de
Mannitol Salt stafilococi manito-pozitive
Agar
MRSA Screen Mediu diferenţial pentru identificarea prezumptivă a stafilococului
Agar meticilino-rezistent (MRSA), este indicat pentru depistarea portajului
Mediul Levine - Mediu selectiv pentru izolarea şi diferenţierea enterobacteriilor precum
Eosin Methylene şi pentru identificarea E. coli
Blue Agar
MacConkey Agar Mediu selectiv pentru izolarea şi diferenţierea enterobacteriilor
MacConkey Mediu selectiv şi diferenţial pentru identificarea bacteriei E. coli
Sorbitol Agar enterohemoragică (EHEC)
Drigalski Glucose Mediu selectiv şi diferenţial pentru cultivarea şi identificarea
Agar enterobacteriilor
Drigalski Lactose Mediu selectiv şi diferenţial pentru cultivarea şi identificarea germenilor
Agar coliformi
Mediul Leifson Mediu selectiv şi diferenţial pentru izolarea patogenilor enterali. Este
modificat - mai selectiv decât mediul Hynes. Conţine fenilalanină care permite
Desoxycholate diferenţierea speciilor Salmonella de Proteus
Citrate Agar
Salmonella Mediu selectiv şi diferenţial pentru izolarea patogenilor enterali, în
Shigella (SS) Agar special Salmonella şi o parte din speciile Shigella. Conţine fenilalanină
care permite diferenţierea speciilor Salmonella de Proteus
Brilliant Green Mediu selectiv cu verde briliant pentru izolarea speciilor de Salmonella
Agar, Uman din probele clinice
Hektoen Enteric Mediu selectiv şi diferenţial pentru izolarea patogenilor enterali, mai
Agar ales Salmonella şi o parte din speciile Shigella
XLD Agar Mediu selectiv pentru izolarea şi diferenţierea patogenilor enterali, mai
ales a speciilor de Shigella
TCBS Agar Mediu selectiv pentru izolarea microorganismelor patogene din genul
Vibrio
Medii pentru hemocultură
Hemocultura pentru aerobi
Hemocultura pentru anaerobi
Hemocultura pentru aerobi (pediatric mini)
Hemocultura pentru anaerobi (pediatric mini)
Medii de transport repartizate în tuburi cu tampoane de recoltare
Amies cu cărbune Mediu semisolid îmbunătăţit, recomandat pentru transportul
germenilor patogeni pretenţioşi. Asigură supravieţuirea prelungită a
(conţine agar,
microorganismelor între recoltare şi însămânţare, păstrează raportul
tioglicolat de
dintre specii. Permite supravieţuirea microorganismelor sensibile, ex.
sodiu, cărbune
Neisseria gonorrhoeae
neutru şi o soluţie
tamponată de
săruri anorganice)
Amies Mediu semisolid îmbunătăţit, recomandat pentru transportul
germenilor patogeni pretenţioşi. Asigură supravieţuirea prelungită a
microorganismelor între recoltare şi însămânţare, păstrează raportul
dintre specii.
Cary-Blair Mediu semisolid, recomandat pentru transportul microorganismelor
Gram negative şi anaerobe, păstrează raportul dintre specii
Stuart cu cărbune Mediu semisolid, recomandat pentru transportul germenilor patogeni
pretenţioşi. Asigură supravieţuirea prelungită a microorganismelor,
păstrează raportul dintre specii
Stuart Mediu semisolid îmbunătăţit, recomandat pentru transportul
germenilor patogeni pretenţioşi. Asigură supravieţuirea prelungită a
microorganismelor, păstrând raportul dintre specii
Medii de îmbogăţire repartizate în tuburi
Bulion selenit - Pentru realizarea mediului de îmbogăţire pentru speciile de Salmonella
cistină si unele specii de Shigella. L - cistina îmbunătăţeşte dezvoltarea
salmonelelor
Trichomonas Mediu de cultură utilizat pentru cultivarea Trichomonas vaginalis
Medium
Medii pentru identificare biochimica repartizate în tuburi
 SIM Medium Mediu pentru diferenţierea enterobacteriilor pe baza mobilităţii precum
şi a producerii de hidrogen sulfurat şi indol (necesită reactiv Kovács)
Simmons Citrat Mediu pentru diferenţierea bacteriilor Gram negative pe baza utilizării
Agar citratului
Phenylalanine Mediu pentru diferenţierea enterobacteriilor pe baza dezaminării
Rhamnose Agar fenilalaninei şi fermentării ramnozei
Geloză uree Pentru realizarea unui mediu ce permite diferenţierea
microorganismelor pe baza producerii de urează
Motility Agar Mediu pentru studiul mobilităţii enterobacteriilor
Indole Motility Mediu pentru diferenţierea enterobacteriilor pe baza producerii de
Ornithine Agar indol, a mobilităţii şi a activităţii ornitin decarboxilazei
Lysine Iron Agar Mediu pentru diferenţierea enterobacteriilor pe baza producerii lizin-
(LIA) decarboxilazei şi a hidrogenului sulfurat
TSI (Triple Sugar Mediu pentru diferenţierea enterobacteriilor Gram negative pe baza
Iron) Agar fermentării zaharurilor şi a producerii de hidrogen sulfurat
Esculin Mediu pentru diferenţierea bacteriilor pe baza descompunerii esculinei
Agar(ABE)BE
Salt Bulion Mediu selectiv pentru identificarea prezumptivă a enterococilor prin
determinarea toleranţei la sare
Bulion uree-indol Pentru evidenţierea activităţii ureazei şi a producerii de indol (necesită
reactiv Kovács)
Lowenstein- Mediu utilizat pentru izolarea Mycobacterium tuberculosis.
Jensen (conţine o Se repartizează în tuburi înclinat şi coagulat în pantă
soluţie de săruri
şi amidon, soluţia
de verde malachit
şi omogenizat de
ouă)

5.Cultivarea bacteriilor. Tehnici de insamintare.

Cultivarea bacteriilor: totalitatea fenomenelor legate de creşterea şi multiplicarea bacteriilor în
afara mediului lor natural (extern sau intern), prin asigurarea in vitro a unor condiţii cât mai
apropiate de cele naturale, adecvate necesităţilor metabolice ale acestor microorganisme.

Scop:

• identificarea agentului etiologic al unei infecţii;

• determinarea farmacorezistenţei microorganismelor izolate;

• preparare seruri şi vaccinuri.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească mediile de cultură:

 - să ofere substanţele plastice şi energetice necesare fiecărui microorganism (să conţină o sursa
de N şi C, factori de creştere, săruri minerale;

- să aibă un pH optim pentru specia respectivă, de obicei uşor alcalin 7,2-7,4;

- să asigure, după caz, cerinţele de aerobioză sau anaerobioză;

- să aibă un anumit grad de umiditate;

- să fie stabil (trebuie să-şi păstreze toate calităţile iniţiale pe toată durata incubării);

- să fie sterile, pentru a nu se dezvolta şi alte microorganisme, în afara celor însămânţate;

- să se păstreze ferite de contaminare, atât înainte, cât şi după folosire.

Mediile de cultură pot fi:

- preparate în laborator conform unor reţete;

- procurate ca medii deshidratate (rehidratate cu apă distilată, demineralizată);
- procurate ca medii gata pentru utilizare, condiţionate în plăci Petri, tuburi.
Controlului de calitate:

- se efectuează pentru fiecare lot în parte:

- mediile de cultură trebuie să fie sterile;

- se verifică prin incubarea a 2 plăci (ex. agar-sânge) la 37°C timp de 48 de ore;
- nu trebuie să apară modificări macroscopice.
Mediile de cultură sunt stocate:

- pentru un timp, la adăpost de lumina solară, la +4°C, în folie de plastic închisă ermetic;
- în dulapuri, la întuneric, la temperatura camerei în cazul mediilor pentru creştere în
anaerobioză (bulion tioglicolat, alte medii).
Metode de însămânţare:

Cerinţe ce trebuie respectate la însămânţare:

- să se realizeze steril;
- să se evite diseminarea în mediu bacteriilor;
- să s realizeze în timp scurt;
- să se folosească pipete Pateur sau ansa bacteriologică;
- să se folosească medii de cultură sterile solide sau lichide.
Pe medii solide:

- însămânţare prin epuizare (se obţin colonii izolate);

- însămânţare în sector (se obţin colonii confluente);

- însămânţare prin înţepare.

Pe medii lichide

- omogenizarea unei colonii în mediu lichid.

Însămânţarea în sector:

- se încarcă ansa de platină sterilizată cu produs patologic;

- se descarcă ansa pe mediu de cultură sub forma unui sector de cerc.

Pe o placă pot fi însămânţate mai multe specii bacteriene. Prin însămânţare în sector nu se obţin
colonii izolate.

Însămânţarea pe medii în coloană înclinată:

- se încarcă ansa de platină sterilizată cu produs;

- se descarcă ansa pe partea înclinată a mediului de cultură sub forma unui striu. Nu se obţin
colonii izolate, bacteriile cresc sub diferite modele.
Însămânţarea prin înţepare:

b. - se practică pentru însămânţarea mediilor solide turnate în coloană dreaptă;

c. - se încarcă acul de inoculare cu produs;
d. - se înţeapă mediul în direcţie verticală pe o distanţă de ¾ din înălţimea coloanei;
e. Însămânţarea în medii lichide
Tehnica însămânţării cu ansa bacteriologică:

- se introduce ansa cu firul înroşit în flacără în recipientul ce conţine produsul

patologic;

f. - se răceşte alipind ansa de peretele recipientului;

g. - se recoltează o porţiune din produs;
h. - se scoate dopul recipientului cu mediu;
i. - se flambează gura acestuia;
j. - se descarcă materialul luat pe bucla ansei din prelevat în mediul din recipientul deschis sub
protecţia flăcării pe peretele recipientului;
k. - se agită uşor lichidul;
l. - se flambează din nou gura recipientului şi dopul cu care apoi se astupă recipientul;
m. după însămânţare, ansa se sterilizează din nou prin încălzire la roşu.
n.
Tehnica însămânţării cu pipeta:
o. - se scoate pipeta gradată din ambalajul steril;
p. - se introduce rapid în flacără atât capătul cât şi toată lungimea ei;
q. - se controlează apoi răcirea ei prin flambare;
r. - dacă se lucrează cu pipeta Pasteur, se rupe vârful efilat al pipetei, după care se flambează
capătul;
s. - pipeta flambată şi răcită se introduce în recipientul cu produsul prelevat;
t. - se aspiră de la câteva picături până la 1 sau mai mulţi ml, în raport cu materialul de
însămânţat şi cantitatea de mediu de cultura;
u. - pipeta se manipulează cu grijă pentru a nu uda dopul de vată;
v. - se însămânţează materialul aspirat în pipetă în recipientul cu mediu nutritiv;
w. - după însămânţare se flambează gâtul recipientului şi dopul;
x. - pipeta folosită se pune într-un pahar cu amestec sulfo-cromic, aspirându-se din amestec până
la aproximativ 1 cm sub dop;
y. - tampoanele care au servit la recoltarea produselor patologice vor fi descărcate direct în
mediu, după care vor fi introduse în tub şi puse în găleata de infecte.
 z. În funcţie de specie, bacteriile cresc difuz în tot volumul mediului la suprafaţă sau la fundul
eprubetei.
6.Studiul caracterelor biochimice ale bacteriilor.

Pe baza caracterelor biochimice şi de metabolism

În acest caz se studiază metabolismul bacterian şi prezenţa diferitelor enzime specifice.

Studierea caracterelor biochimice şi de metabolism permit încadrarea bacteriilor în specie.

a. Metabolismul glucidic

- se studiază pe medii de cultură diferenţiale sau selectiv-diferenţiale;

- urmăreşte descompunerea diferitelor zaharuri de către bacterii (glucoză, lactoză,

zaharoză, manitol);

- prin descompunerea zahărului de către bacterii mediul se acidifică, iar indicatorul

schimbă culoarea mediului de cultură.

b. Metabolismul proteic:

- se studiază pe medii de cultură diferenţiale;

- prin descompunerea proteinelor de către bacterii se eliberează metaboliţi precum

indol, H2S sau amoniac;

- indolul şi H2S se evidenţiază cu ajutorul unor hârtii de filtru îmbibate în reactiv

specific (reactiv Kovacs pentru indol şi săruri de Pb pentru H 2S);

- prezenţa amoniacului se evidenţiază cu ajutorul unui indicator de culoare.

c. Enzimele bacteriene

 hemolizinele:
- enzime care lizează hematiile (alterează hemoglobina);

- prezenţa acestei enzime se evidenţiază pe mediu geloză - sânge;

- principalele tipuri de hemoliză:

- alfa (α) - apare ca o zonă verzuie în jurul coloniei;

- beta (β) - sângele este descompus total, în jurul coloniei este o zonă clară, transparentă.

Tema 7
1.Creșterea și multiplicarea bacteriilor.Dinamica multiplicării bacteriilor în
cultura continuă și discontinuă.Importanța practică.
Cresterea bacteriilor
- reprezintă mărirea coordonată a tuturor constituenţilor celulari;
- e rezultatul sintezei specifice si echilibrate a unor compusi de bază, asamblaţi ulterior
pentru a forma cópii fidele ale constituenţilor celulari;
- specificitatea cresterii este determinată de intervenţia unor mecanisme de control genetic;
- depinde de natura si concentraţia substanţelor nutritive din mediu, precum si de
aprovizionarea continuă a celulei cu energia necesară reacţiilor de sinteză;
- mărirea masei totale a celulei bacteriene nu reflectă întotdeauna cresterea normală a celulei,
deoarece ea poate rezulta prin sinteza si acumularea de substanţe de rezervă (care nu sunt
specifice cresterii) sau prin sporirea accentuată a conţinutului în apă.
- se realizează prin adăugarea de constituenţi noi (uni-, bi- sau tridimensional) la peretele
celular rigid, care are loc în moduri diferite:
- polar;
 - bipolar;
- ecuatorial, în zona septului de diviziune;
- intercalar, prin intususcepţiune, în zone specifice de crestere;
- prin depunere pe suprafaţa internă a peretelui celular.
De obicei cresterea bacteriilor cilindrice se face în sensul axului longitudinal, iar
celulele sferice cresc în sensul celor trei dimensiuni.
Cresterea bacteriilor nu se face la infinit, ci până la un moment critic, în care
cresterea este întreruptă si se declansează diviziunea celulară.
Se admite ipoteza că activitatea normală a celulei bacteriene este urmarea unui
raport echilibrat între volumul celulei bacteriene (care reflectă masa celulară ce consumă
nutrienţii si produce cataboliţii) si suprafaţa celulei (aria prin care se realizează schimburile cu
mediul extracelular, care constau în absorbţia nutrienţilor si eliminarea unor produsi de
catabolism).
În cursul cresterii celulei, acest raport se modifică în sensul diminuării suprafeţei
(care creste cu o rată pătratică, în timp ce volumul creste cu o rată cubică), astfel încât aportul
de substanţe nutritive devine insuficient si inadecvat necesităţilor metabolice ale celulei.
Diviziunea celulară restabileste raportul echilibrat între suprafaţa si volumul celulei
bacteriene.

Multiplicarea bacteriilor

Diviziunea directă (izomorfă)

- forma cea mai răspândită si cea mai bine cunoscută de multiplicare a bacteriilor; constă în
scindarea celulei mamă, ajunsă la punctul critic de crestere, în două celule fiice surori, cel mai
adesea identice;
- la bacteriile cilindrice si spiralate diviziunea se face în plan transversal, perpendicular pe
axul longitudinal al celulei, si numai excepţional, la unii spirili, se realizează după un plan
longitudinal; cocii se divid după unul, două sau trei planuri, perpendiculare unul pe celălalt,
făcând posibilă gruparea celulelor în diplococi, tetradă, sarcină;
- În general, diviziunea evoluează în trei etape distincte:
- formarea unei membrane ce separă protoplastii ce vor forma celulele fiice;
- sinteza peretelui celular pe suprafaţa membranei respective sau formarea unui sept
transversal prin cresterea spre interior a peretelui celular periferic;
- separarea celulelor rezultate în urma diviziunii.
Dinamica procesului de multiplicare bacteriană în culturi
Culturile bacteriene sunt de două tipuri: continue si discontinue.
- Culturile continue - mediul de cultură este reînnoit permanent cu o anumită rată, o parte din
masa bacteriană formată fiind îndepărtată în acelasi timp din cultură, cu aceeasi rată; se
realizează în aparate speciale, asigură o concentraţie constantă de celule în cultură (după
principiul turbidostatului) si o concentraţie constantă a substanţelor chimice din mediu (după
principiul chemostatului);

- Culturile discontinue - obţinute într-un mediu de cultură neînnoit, în vase închise, se pot
realiza în două variante:
- culturi sincrone - în care majoritatea bacteriilor se multiplică în acelasi timp
- culturi asincrone - în care bacteriile se multiplică în momente diferite.

Culturile obţinute în laborator în mod curent sunt culturi discontinue asincrone, cu

următoarele particularităţi:
- mediul de cultură nu este reînnoit pe timpul cultivării, fiind în volum fix pe întreaga durată a
obţinerii culturii;
- compoziţia chimică a mediului se schimbă pe parcursul formării culturii (substanţele
nutritive sunt consumate, se acumulează produsi de catabolism, se modifică pH-ul);
- numărul de celule viabile este variabil, la început crescând progresiv, ulterior scăzând
datorită îmbătrânirii si morţii celulelor;
- ritmul de diviziune este inegal, la început, când populaţia bacteriană este tânără si condiţiile
de mediu sunt optime, fiind mai mare, ulterior scăzând;
- vârsta celulelor bacteriene este diferită;
- numărul de generaţii este limitat, datorită condiţiilor de mediu fixe.

Faze succesive:
- faza de lag (de latenţă, de crestere bacteriană 0) - între momentul iniţierii culturii si
începerea multiplicării bacteriene; (to lag (engl.) = a întârzia); numărul celulelor bacteriene
din inoculul iniţial rămâne relativ neschimbat; fază activă, în care celulele se pregătesc pentru
multiplicarea ce va urma (îsi refac structurile si sistemele enzimatice necesare, cresc în
dimensiuni, prezintă un metabolism intens); are o durată diferită în funcţie de vârsta
inoculului folosit:
- dacă inoculul provine dintr-o cultură tânără, faza de latenţă este scurtă;
- dacă inoculul provine dintr-o cultură mai veche sau aflată în condiţii de mediu total diferite
de mediul cel nou, faza de latenţă este de mai lungă durată, celulele fiind într-o fază activă de
adaptare la noile condiţii de cultivare.
- faza de accelerare - iniţierea multiplicării bacteriene într-un ritm progresiv, care determină
si numele fazei;
- faza de crestere logaritmică (exponenţială) - multiplicarea se realizează cu un ritm constant
si maxim, populaţia bacteriană practic dublându-se la fiecare diviziune; celulele au
dimensiuni uniforme, mai mari decât ale celulelor normale, caracteristice speciei, cu
citoplasmă omogenă, bogată în ARN, cu sinteze proteice intense, fără materiale de rezervă –
celule bacteriene tinere, potrivite pentru cercetarea de laborator;
- faza de încetinire - ritmul de multiplicare este încetinit, datorită condiţiilor de mediu, unul
dintre factorii nutritivi esenţiali din mediul de cultură devine limitant, fiind epuizat treptat;
- faza staţionară a cresterii - număr de celule viabile maxim si constant pentru o perioadă de
timp, care depinde de specia bacteriană; în timp ce unele celule bacteriene mor, dispariţia lor
este compensată de multiplicarea lentă a altor celule, astfel încât, în ansamblu, numărul de
celule viabile este acelasi; celule bacteriene mature, cu morfologie considerată normală, tipică
unei specii date, folosite pentru coloraţii; spre sfârsitul fazei staţionare încep să apară primele
incluzii bacteriene, vacuole si chiar spori;
- faza de început al declinului - numărul celulelor viabile începe să scadă ca rezultat al morţii
unora dintre celule; ulterior scade si densitatea celulară, deoarece intervin procese de autoliză,
produse de enzime proteolitice endogene;
- faza de declin si moarte celulară - se intensifică reducerea numărului de celule viabile si
fenomenele de autoliză bacteriană; este foarte variabilă ca durată, de la 24 – 48 ore până la
săptămâni si chiar luni de zile; celulele bacteriene au o morfologie alterată, apar forme
filamentoase, spiralate, ramificate, necaracteristice speciei, cu afinitate pentru coloranţii acizi,
conţin substanţe de rezervă, se întâlnesc mulţi spori.
Multiplicarea prin înmugurire
- modalitate particulară de reproducere, care constă în separarea a două celule asimetrice, ca
rezultat al formării de către celula mamă a unei protuberanţe locale mai mici decât ea;
- aceasta creează un spaţiu nou, în care vor migra constituenţii noii celule sau în care
constituenţii vor fi sintetizaţi de novo;
- bacteriile care înmuguresc prezintă o mare diversitate taxonomică si sunt mai puţin
cunoscute; cele mai studiate aparţin genurilor de bacterii prostecate: Rhodomicrobium,
Rhodopseudomona etc., dar si genurilor de bacterii care nu sunt prostecate: Nitrobacter,
Pasteuria etc.
Multiplicarea prin fragmentare
- Formă de reproducere vegetativă, observată la multe actinomicete, cum sunt cele din genul
Nocardia, Actinomyces.
- În prima parte a ciclului celular are loc o crestere activă a masei celulare, sub forma unui
miceliu, fără cresterea numărului de celule viabile.
- Ulterior, în faza staţionară a cresterii, miceliul e supus unei fragmentări multiple, cu
formarea unor septuri transversale;
- Urmează eliberarea unor celule cilindrice, scurte, egale, cu extremităţile tăiate drept si care
vor începe să crească si să dea nastere unui miceliu.
Multiplicarea prin spori
- Actinomicetele care au un miceliu nesegmentat se reproduc de obicei prin formare de
exospori (spori de dispersare, de propagare).
- Fenomenul a fost mai bine studiat la Streptomyces coelicolor.
- Sporii sunt de tip asexuat, dispusi de regulă pe hifele aeriene, în lanţuri de diferite lungimi,
sau în vezicule sporale numite sporangi.
Diviziunea directă (izomorfă)
Viteza de multiplicare a celulelor bacteriene se măsoară prin durata unei generaţii
si se numeste timp de generaţie - intervalul de timp scurs între două diviziuni succesive.
În general, acest timp este mai mic la bacterii decât la macroorganisme, unele
bacterii se multiplică foarte rapid (Bacillus subtilis: 9-10 minute), altele mai puţin rapid
(Lactobacillus: 100 minute), iar altele foarte lent (Mycobacterium tuberculosis: 1600 minute).
Desi au un potenţial imens de multiplicare, bacteriile nu si-l realizează în practică,
întrucât intervin factori de mediu nefavorabili, ce limitează acumularea unui număr imens de
celule bacteriene
Un coc cu o greutate de 5x10-13 g, cu un timp de generaţie de 20 minute, poate
determina după 132 de diviziuni formarea unei mase celulare cu greutatea de 6x1027g.

2.Clasificarea microorganismelor după sursele de energie și

carbon.Noțiunea de microorganisme saprofite și parazite
Criteriile după care se poate caracteriza nutriţia microorganismelor sunt:
- natura sursei de carbon si azot si capacitatea de sinteză a metaboliţilor esenţiali, în funcţie de
care microorganismele pot avea nutriţie:
- autotrofă
- heterotrofă
- sursa de energie, în funcţie de care microorganismele pot avea nutriţie:
- fototrofă
- chemotrofă.
Autotrofia - capacitatea de sinteză a tuturor metaboliţilor esenţiali pornind de la
substanţe anorganice simple ca sursă de carbon si azot (CO2, NH3, NO3-, NO2-).
Heterotrofia - capacitatea de a sintetiza metaboliţi esenţiali pornind de la substanţe
organice preformate, care joacă rol de sursă de carbon si azot.
Fototrofia - capacitatea de a sintetiza metaboliţii esenţiali cu ajutorul energiei
luminoase; după natura donatorilor de protoni sau electroni, microorganismele fototrofe se
împart în:
- microorganisme fotolitotrofe – care folosesc ca donor de protoni sau electroni substanţe
anorganice oxidabile (H2O, H2S, S, H2); se numesc si fotoautotrofe;
- microorganisme fotoorganotrofe – care folosesc ca donor de protoni sau electroni substanţe
organice oxidabile; se numesc si fotoheterotrofe;
Chemotrofia - capacitatea de a sintetiza metaboliţii esenţiali cu ajutorul energiei
chimice înmagazinată în legăturile chimice ale substanţelor. Microorganismele chemotrofe se
numesc si chemosintetizante. După natura donatorilor de protoni sau electroni,
microorganismele chemotrofe se împart în:
- microorganisme chemolitotrofe – care folosesc ca donor de protoni sau electroni substanţe
anorganice oxidabile; se numesc si chemoautotrofe;
- microorganisme chemoorganotrofe – care folosesc ca donor de protoni sau electroni
substanţe organice oxidabile; se numesc si chemoheterotrofe.

Saprofitele sunt ciuperci sau bacterii, care se bazează pe materia organică moartă sau în
descompunere. Asta înseamnă că saprofitele sunt un tip de descompunere care joacă un rol
important în reciclarea materialelor din ecosisteme. Saprofitele sunt implicate în ciclul
carbonului, ciclul fosforului și ciclul azotului ca reciclatori de materiale moarte. Saprofitele
sunt fie ameboide unicelulare, fie filamentoase. Reproducerea saprofitelor are loc prin
formarea sporilor sau prin divizarea simplă. Saprofitele secretă enzime pe materia organică în
descompunere pentru a digera extern alimentele și a absorbi formele simple de nutrienți prin
peretele celular al acestora. Acești nutrienți simpli pot fi absorbiți și de plante. Unele dintre
substanțele nutritive, cum ar fi fierul, potasiul, calciul și fosforul din materia în descompunere
sunt eliberate în sol de către saprofite. Figura 1 arată o hifă fungică saprofită pe podeaua
pădurii.

Paraziții sunt organismele care trăiesc în sau pe un alt organism viu numit gazdă.
Elementele nutritive sunt luate de parazit în detrimentul gazdei. Prin urmare, paraziții pot
provoca boli în gazdă. Cele trei tipuri de organisme care provoacă boli la om sunt helmintele,
protozoarele și ectoparaziții. Helmintele sunt organisme multicelulare care pot fi observate cu
ochiul liber. Helmintii sunt incapabili să se înmulțească la oameni. Viermii rotunzi
(nematozi), viermii cu capul spinos (acanthocefalele) și viermii plate (Platyhelminths) sunt
helminti. Protozoarele sunt organisme unicelulare care se pot multiplica în interiorul omului.
Entamoeba, Plasmodium și Leishmania sunt exemple de protozoare la om. Ectoparaziții sunt
artropode care aspiră sânge. Căpușele, păduchii, puricii și acarienii sunt exemple de
ectoparaziți. Tantarii sunt, de asemenea, un tip de artropode care aspiră sânge. Schistosoma
mansoni, care este un parazit în vasele de sânge uman . Plantele parazite obțin substanțe
nutritive de la alte plante, fără a-și produce hrana prin fotosinteză. Haustorium este un organ
specializat care se găsește în plantele parazite care absorb nutrienții. Pătrunde în planta gazdă,
formând o uniune vasculară cu ea. Unele dintre plantele parazite suferă o creștere vegetativă
complet în interiorul gazdei. Doar florile plantei parazite ies la iveală.

Saprofitele și paraziții sunt două forme de viață care urmează un mod heterotrof de
nutriție. Asta înseamnă că atât saprofitele cât și paraziții nu sunt capabili să-și producă
propriul aliment. Principala diferență între saprofite și paraziți este că saprofitele se bazează
pe materia organică moartă și în descompunere pentru nutriția lor, în timp ce paraziții depind
complet de un alt organism pentru nutriția lor. Saprofitele sunt în mare parte ciuperci și
bacterii. Acestea joacă un rol cheie în ecosisteme, eliberând substanțele nutritive din materia
moartă. Parazitele pot fi animale sau plante unicelulare sau multicelulare. Protozoarele,
helmintele și ectoparazitele sunt parazite la om. Rafflesia și Cuscata sunt plante parazite.

3.Bioenergetica.Respirația microbilor.Mecanismul oxidării biologice.

Depozitarea și utilizarea energiei.
Organismele care respiră utilizează compușii chimici ca sursă de energie, preluând electronii
substratului redus și transferându-i la un acceptor terminal de electroni, iar toate reacțiile care au
loc sunt procese de oxido-reducere. În urma acestor reacții se obține energia necesară pentru
biosinteza de acid adenozintrifosforic (ATP) și pentru menținerea operantă a metabolismului.
La organismele aerobe, oxigenul este acceptorul final de electroni, iar organismele
anaerobe utilizează alți compuși anorganici drept acceptori de electroni, precum
sunt nitrații, sulfații sau dioxidul de carbon.[126] Au loc astfel procese biochimice deosebit de
importante, precum este denitrificarea, reducerea sulfaților și respectiv acetogeneza. Un alt
proces important este fermentația, un proces de oxidare incompletă, total anaerobă, a cărui
produs final de metabolizare este un compus organic care, atunci când va fi redus, va deveni
acceptorul final de electroni. Exemple de produși ai fermentației sunt lactatul (în fermentația
lactică), etanolul (în fermentația alcoolică), butiratul, hidrogenul, etc. Fermentația este posibilă
datorită faptului că energia substratelor este mai mare decât cea a produșilor metabolici, ceea ce
permite microorganismelor să realizeze sinteza de ATP și să își mențină operant metabolismul.
Organismele facultativ anaerobe sunt cele care își pot comuta modul de respirație între
fermentație și alți acceptori terminali de electroni în funcție de condițiile de mediu în care se află

Tipuri de respirație microbiană

După comportarea faţă de oxigenul atmosferic, se pot descrie 4 tipuri de
microorganisme:
- microorganisme strict aerobe, au ca tip de respiraţie celulară respiraţia aerobă; pentru a se
dezvolta, aceste microorganisme au nevoie de oxigen molecular, folosindu-l ca acceptor final
de electroni;
Ex.: Mycobacterium tuberculosis
- microorganisme strict anaerobe, nu se pot dezvolta în prezenţa oxigenului; ele au nevoie de
condiţii de anaerobioză si ca tip de respiraţie celulară au fermentaţia sau respiraţia anaerobă;
Ex.: Clostridium tetani
- microorganisme anaerobe, facultativ aerobe, au în general un metabolism de tip anaerob, dar
pot trăi si în prezenţa oxigenului molecular, caz în care prezintă un metabolism aerob; tipul de
respiraţie celulară este diferit, în funcţie de prezenţa sau absenţa oxigenului (respiraţie
anaerobă sau aerobă);
Ex.: Escherichia coli, Streptoccoccus sp., Staphylococcus sp.
- icroorganisme microaerofile, au nevoie de o cantitate de oxigen mai mică decât în atmosferă
pentru a se dezvolta, concentraţiile mari de oxigen fiind nocive pentru ele; tipul de respiraţie
celulară este o respiraţie cu tendinţă spre fermentaţie.
Ex.: Leptospira sp., Spirochaeta sp.

4.Metode de creare a condițiilor de anaerobioză

EXAMENUL BACTERIOLOGIC PENTRU CULTURI ANAEROBE (clostridiene,

neclostridiene)

Condiţia principală – cultivare în absenţa oxigenului

Utilizarea mediilor anaerobe (Kitt-Tarrozzi regenerat - 100º C, 20 min, răcit,

acoperit cu vazelină; însămânţarea în geloză în coloană)

Crearea condiţiilor de anaerobioză

Metoda fizică – utilizarea anaerostatului

Metoda chimică – în exicator se întroduc substanţe ce fixează oxigenul

(pirogalol+bază); utilizarea gas-pachetelor

Metoda biologică Fortner – cultivarea concomitentă a aerobilor şi anaerobilor

Recoltarea – cu precauţie, evitând contactul cu aerul (în seringi, utilizând
medii speciale)

I etapă – ÎMBOGĂŢIREA ANAEROBILOR

Însămânţarea prelevatului în 2 eprubete cu mediul Kitt-Tarrozzi regenerat

Încălzirea unui tub la 80º C, 20 min – distrugerea florei nesporogene

Incubarea la 37º C, 24-48 h (va avea loc înmulţirea anaerobilor)

II etapă - IZOLAREA CULTURII PURE DE ANAEROBI

Studierea caracterelor de cultură – tulburarea mediului, descompunerea

bucăţilor de ficat, etc

Izolarea culturii pure de anaerobi prin metoda Zeissler (însămânţarea a 0,1

ml din mediul K-T pe 3 cutii cu geloză-sânge glucozată consecutiv).
Incubarea în anaerostat/exicator/gas-pack, 24-48 h

Metoda Weinberg – diluţii succesive a culturii în geloză glucozată lichefiată şi

aspirarea în tuburi lungi şi înguste, închise ermetic. Incubarea în termostat,
24 h

III etapă - ACUMULAREA CULTURII PURE

Studierea macroscopică a coloniilor

Examinarea microscopică (frotiu Gram) a coloniilor suspecte

Repicarea în mediul K-T regenerat pentru acumularea culturii pure

Incubarea în termostat, 24 h

IV etapă - IDENTIFICAREA CULTURII PURE DE ANAEROBI

Verificarea purităţii culturii pure (frotiu Gram)

Studierea caracterelor culturii pure izolate (cu respectarea condiţiilor de

anaerobioză)

V etapă - EVALUAREA REZULTATELOR, FORMULAREA ŞI ELIBERAREA

RĂSPUNSULUI

5.Noțiuni de specie,cultură pură și mixtă,tulpină,clonă

 Specia (din lat. species) este categoria sistematică fundamentală, inferioară genului și
superioară subspeciei. În literatura de specialitate există numeroase definiții (peste douăzeci)
ale unității taxonomice specie.
Cultură pură – formată din bacterii de aceeaşi specie (indispensabilă identificării)
Cultură mixtă – compusă din bacterii de specii diferite
Tulpină – populaţie microbiană constituită din descendenţii unei singure izolări în cultură
pură, care va fi studiată ulterior.
Clonă – populaţie care rezultă din multiplicarea unei singure celule

6.Examenul bacteriologic.Etapele de cultivare,izolare și identificare a

microorganismelor aerobe și anaerobe.
Examenul bacteriologic presupune izolarea, cultivarea si identificarea germenilor bacterieni
din diferite alimente suspecte de contaminare. Fata de examenul microscopic, care permite
decelarea prezentei agentului etiologic, metodele bacteriologice complexe permit, pe lânga
izolare si cercetarea diferitelor insusiri biologice care-l caracterizeaza. Faptul are o deosebita
importanta si din punct de vedere epidemiologic, prin aceste examene evitindu-se, de exemplu
darea în consum a unor produse animaliere care pot provoca la om infectii sau toxiinfectii,
uneori cu evolutie grava. Este suficient sa se aminteasca pericolul pe care-l prezinta, mai ales
carnea animalelor sacrificate de necesitate, la care intreruperea procesului patologic, prin
sacrificare, face ca modificarile organoleptice si organice sa nu trezeasca suspiciune la
examinare. Un examen bacteriologic insa poate pune in evidenta agentii unei salmoneloze,
leptospirozei, antraxului etc. toate transmisibile la om. Examenul bacteriologic da adesea si
indicii referitoare la sursa de infectie si permite deci, eliminarea ei.
Etape examen bacteriologic:
1. Faza pre-analitică (responsabilitatea medicului)
Prescrierea investigaţiei (în funcţie de datele examenului clinic şi paraclinic). În ordonanţă se
fixează identitatea medicului, a pacientului, scopul analizei, manifestările patologice, locul,
data apariţiei, alte date: imunosupresie, tratament cu antibiotice, graviditate, etc.
2. Prelevarea probelor
Alegerea prelevatului (de la poarta de intrare, locul multiplicării sau/şi din căile de eliminare a
agentului patogen)
Modul de prelevare (recoltare) :
 În recipiente sterile
 Respectând regulile de autoprotecţie
 La debutul bolii
 Până la administrarea antibioticelor
3. Transportarea
 Imediată sau utilizând medii de transport, cu respectarea condiţiilor speciale după necesitate
 În ambalaj special (cutii metalice, pungi din plastic...)
În fişa de însoţire să fie indicată identitatea pacientului, vârsta, sexul, natura prelevatului,
data, ora prelevării, scopul investigaţiei)
Materiale de examinat (prelevate) de la pacienţi: Secreţii rino-faringiene; Spută; Puroi;
Exudate; Sânge; LCR; Urină; Mase fecale; Bioptate; Material cadaveric
Materiale de examinat din mediul extern: Apă; Alimente; Sol; Aer; Lavaje; Vectori, etc
Tema 8
1.Antagonismul microbian. Tipurile. Mecanismele. Metodele de studiere. Aplicarea
practica.
Antagonismul bacterian se caracterizează prin lupta pentru oxigen, substanţe nutritive, spaţiu
pentru trai.
Cauzele antagonismului:
Vitalitatea mai mare
Modificarea mediului
Eliberarea unor substanţe cu acţiune specifică
Mi/o care manifestă activitate inhibitoare – antagonist (A), mi/o care suferă – concurent (C).
Antagonism direct
Antagonism indirect

După direcţia antagonistă:

Antagonism unilateral
Antagonism bilateral
Izoantagonism
Efectul acţiunii unui antagonist asupra concurentului poate fi bacteriostatic sau
bactericid (uneori bacteriolitic).
Utilizarea practică a antagonismului microbian:
-Pentru depistarea mi/o – producenţi de antibiotice (micete, actinomicete, bacterii)
-Pentru obţinerea produselor biologice curative de origine microbiană (probiotice,
eubiotice/sinbiotice): Lactobacterina, Colibacterina, Bifidumbacterina, Bificol, etc
-Crearea biocenozelor favorabile organismului

Antagonism nespecific:
Antagonistul este mai activ, utilizând nutrienţii, oxigenul.
Antagonistul produce metaboliţi toxici (acizi, indol, H2S, amoniac, peroxid, etc).
Antagonism specific – antagonistul produce substanţe cu acţiune specifică asupra unui sau
mai multor concurenţi (AB, bacteriocine).
Efectul acţiunii unui antagonist asupra concurentului poate fi bacteriostatic sau bactericid
(uneori bacteriolitic).
METODELE DE STUDIU AL ANTAGONISMULUI
1. În mediu solid (metoda tranşeei) – antagonistul se însămânţează în centrul cutiei,
concurenţii – perpendicular. Termostat 24h. Aprecierea – după dimensiunea zonei de inhibiţie
a creşterii culturii concurentului.
2. În mediu semisolid – I strat – antagonistul, II strat – concurentul. Termostat 24h.
Aprecierea – zonă clară între straturi.
3. Însămânţarea în mediu lichid (BP) a unui număr egal de A şi C. După 24 h de incubaţie se
reînsămânţează 0,1 ml pe placa cu geloză. Se compară numărul coloniilor de A şi C.

2.Antibioticele.Noțiune.Clasificarea după spectrul de acțiume și producent

ANTIBIOTICE (AB)– produse de origine naturală (microbiană, animală sau vegetală), derivaţi
semi-sintetici sau produse sintetice care inhibă sau omoară selectiv unele mi/o sau/şi celule
tumorale, fără a exercita ca regulă efecte toxice asupra macroorganismului.
Clasificarea AB
După efectul asupra celulei
 Bacteriostatic (tetraciclina, cloramfenicol…)
 Bactericid (streptomicina, polimixina)
 Bacteriolitic (peniciline, cefalosporine)
După spectrul de activitate
 spectru restrâns (îngust) de acţiune (AB anti-G+, anti-G-, anti-tuberculoase, anti-micotice,
anti-tumorale)
 spectru larg de acţiune (G+ şi G-)
După producent (origine)
 fungică (peniciline, cefalosporine,...)
 actinomiceta (aminoglicozide, macrolide, cloramfenicol, etc)
 microbiană (bacitracina din Bacillus subtilis, gramicidina din Bacillus brevis, polimixina din
Bacillus polimyxa)
 vegetală – fitoncidele (alicina, rafanină, imanină)
 animală (lizozimul – din albuş de ou, ecmolina – din oase de peşte, eritrina – din masă
eritrocitară, splenocitina – din splină)
După compoziţia chimică (beta-lactamice, macrolide, aminoglicozide, ffenicoli, polipeptide,
poliene, sulfamide, chinolone şi fluorochinolone, nitrofurani, etc)

3.Mecanismul de acțiune al antibioticelor.Clasificarea

1.AB cu acţiune asupra sintezei peretelui celular (dereglarea sintezei peptidoglicanului)

Beta-lactamice (peniciline, cefalosporine). Dereglează procesul de sinteză a PG, inhibând

transpeptidazele (ţinta - PFP)

- Vancomicina, teicoplanina (blochează transferul pentapeptidului din MCP spre peretele celular)

- Bacitracina (blochează reciclarea moleculelor de transport transmembranar - bactoprenol)

- Fosfomicina (blochează piruviltransferaza, implicată în sinteza acidului N-acetil muramic)

Efectul acestor AB este bactericid/litic, doar celulele metabolic active sunt omorâte. Nu afectează
celulele eucariote (lipsa PG).

2. AB polipeptidice (polimixina, colistina).

AB polienice (nistatina, levorina, amfotericina B, etc).

Aceste AB acţionează şi asupra celulelor în repaos. Relativ toxice, în special nefro.

3. AB cu acţiune asupra ribozomilor

- 30S (aminoside: streptomicina, kanamicina, gentamicina, tobramicina, amikacina; tetracicline)

- 50S (cloramfenicol, triamfenicol; macrolide: eritromicina, oleandomicina; lincosamide: clindamicina,

lincomicina).

Se leagă pe receptori specifici de pe subunităţile 30S sau 50S, perturbând sinteza proteică (inhibiţia
transpeptidazei, a translocaţiei peptidelor, etc). Rezultă inhibiţia sintezei proteice sau sinteza
proteinelor nefuncţionale. Efectul este bacteriostatic (aminosidele – bactericid), doar asupra
celulelor active metabolic.

4. AB cu acţiune la nivelul aparatului genetic

-Rifampicina – inhibă ARN-polimeraza ADNdependentă. Rezultă stoparea sintezei ARNm

-Novobiocina , Chinolonele (acidul nalidixic, ciprofloxacina, ofloxacina) – blochează activitatea topo-

izomerazelor, intervenind în conformaţia ADN-ului. Efect bactericid.

5. AB care inhibă sinteza acidului folic

- Sulfamide
 - Trimetoprim

4.Metode de obținere a antibioticelor.Cerințe față de antibiotice.Unitățile de

acțiune
1.Metoda biologică
2.Metoda sintetică
3.Metoda semi-sintetică
Etapele metodei biologice:
-Cultivarea tulpinilor-producente (ex.: Penicillium notatum, Actinomyces griseum, etc) în
mediu lichid adecvat
-Extragerea AB
-Purificarea şi concentrarea AB
-Controlul toxicităţii
-Determinarea activităţii AB
Activitatea AB se măsoară în unităţi de masă (g, mg, µg) sau de acţiune (UA).
1 UA – cantitatea minimală de AB care inhibă creşterea unei tulpini de referinţă în condiţii
standarde. Penicilina – 1UA = 0,6 µg de substanţă pură
Cerinţele faţă de AB:
- Toxicitate selectivă
- Efect terapeutic cu doze minime
- Activitate de lungă durată
- Spectru restrâns de acţiune
- Să fie solubile şi absorbite uşor
- Să nu provoace efecte secundare
- Să nu se dezvolte rezistenţa contra AB
- Să fie ieftine

5.Rezistența microorganismelor la antibiotice.Tipurile.Mecanismele

rezistenței germenilor microbieni la antibiotice.Combaterea rezistenței
Rezistenţa mi/o la antibiotice
Cauzele:
1. Factori genetici, proprii bacteriilor
2. Factori ce favorizează selecţia şi difuzarea tulpinilor bacteriene rezistente
Tipurile de rezistenţă:
1. Naturală, ereditară, de specie, prezentă la toţi membrii unei specii sau gen
- lipsa ţintei – ex.: micoplasme, micete;
- imposibilitatea de a atinge ţinta – ex.: Mycobacterium (cerurile, lipidele împiedică
pătrunderea AB în citoplasmă);
- bacteriile nu efectuează procesul inhibat de AB – ex.: acidul folic este preluat din mediu –
rezistenţă la sulfamide
2. Achiziţionată, dobândită, afectează tulpinile unei specii sensibile.
Depinde de acţiunea de selecţie exercitată de AB utilizate în tratament, urmată de
răspândirea ei (între bacterii, interuman, transmisie de origine animală).
Mecanismele rezistenţei dobândite:
-Diminuarea permeabilităţii membranare
-Modificarea ţintei moleculare
-Eliminarea excesivă a AB
-Inactivarea enzimatică a AB, care poate fi hidrolizat (penicilinază, cefalosporinază) sau
modificat structural (acetilaze, adenilaze, fosforilaze), etc.
Rezistenţa dobândită se poate manifesta fenotipic (bacteriile în faza de repaos, formele “L”
de bacterii) sau genetic (genotipic)
Rezistenţa genetică poate fi:
-Cromozomială, determinată de mutaţii (10%)
Mecanisme: modificarea ţintei moleculare, diminuarea permeabilităţii membranare
-Plasmidică, epidemică, realizată prin transfer de gene prin intermediul plasmidelor R (poate
fi rezistenţă multiplă).
Mecanisme: inactivarea enzimatică, modificarea ţintei, substituţia sau supraproducţia ţintei,
excreţie excesivă a AB.
Prevenirea rezistenţei
1. Supravegherea epidemiologică a tulpinilor rezistente
2. Politică strictă de prescriere a AB
3. Respectarea dozelor terapeutice corecte şi a timpului de tratament necesar
4. Asocierea AB cu mecanisme de acţiune diferite
5. Prescrierea AB care nu sunt sensibile la beta-lactamaze, utilizând inhibitori (acidul
clavulanic, sulbactamul, tazobactamul). Ex.: augmentina – amoxicilina+acid clavulanic
6. Reciclarea AB
7. Producerea AB noi

6.Metodele de determinare a sensibilității microbilor la antibiotice-

difuzimetrică(rondelelor),diluțiilor succesive(în medii solide și lichide),metode
rapide
Sensibilitatea microbilor la AB
În funcţie de rezultatele clinice, bacteriile se divizează în 3 clase: sensibile la AB (S),
rezistente (R) şi intermediare (I, moderat sensibile).
Tulpinile S – efectul terapeutic este obţinut cu doze terapeutice uzuale
Tulpinile R – efectul terapeutic nu poate fi obţinut cu doze terapeutice
Tulpinile I – succesul terapeutic este imprevizibil.
Fiecare tulpină izolată manifestă sensibilitate particulară. Ea poate fi studiată în laborator
pentru determinarea profilului de sensibilităţi al acestei tulpini, ceea ce constituie o
antibiogramă.
Rezultatele testelor de sensibilitate permit medicului să claseze tulpinile bacteriene după
categoriile terapeutice (S, R, I), uneori sunt utile în identificarea tulpinilor.
Testarea sensibilităţii bacteriilor la AB
Metoda difuzimetrică (rondelelor). Utilizată uzual în infecţii banale.
Condiţii: mediu standard, concentraţie standardă de mi/o (105 /ml), rondele/discuri
(comprimate) cu % standarde de AB, condiţii standarde. Mediul este inoculat cu suspensia
bacteriană. După uscare în termostat se aplică rondelele – 24h, 37°C.
Lectura – diametrul zonei de inhibiţie a creşterii culturii bacteriene este comparat cu
diametrele standarde pentru fiecare AB. Valori sub acest diametru – tulpina este R, dacă este
depăşit – S.
Metoda diluţiilorÎntr-un şir de tuburi cu 1 ml BP se efectuează diluţia AB (256 UA, 128, 64,
32, 16, 8, 4, 2, 1, 0,5, etc). Se adaugă în fiecare tub (cu excepţia celui martor) 0,1 ml de
suspensie bacteriană 10la puterea a 5a/ml.Termostat - 24h.
Lectura – cea mai mică doză de AB care inhibă creşterea culturii după 24h de incubare
(mediu clar) constituie Concentraţia Minimă de Inhibiţie (CMI) a AB pentru tulpina testată.
CMI măsoară efectul bacteriostatic.
7.Noțiunea de concentrație minimă de inhibiție(CMI),Concentrația minimă
bactericidă(CMBC).
Concentrația Minimă de Inhibiție a AB pentru tulpina testată -cea mai mică doză de AB care
inhibă creşterea culturii după 24h de incubare (mediu clar) .CMI măsoară efectul
bacteriostatic.
Concentraţia Minimă Bactericidă (CMB) – cantitatea minimă de AB care omoară 99,9% din
inoculum după 18h de incubare.
Determinarea CMB – din ultimele tuburi fără creştere se repică 0,1 ml de mediu pe placa cu
geloză. După 24h se compară numărul celulelor ce au supravieţuit cu nr iniţial de bacterii
(10^5/ml).

8.Reacțiile adverse a organismului la administrarea de antibiotice.

In cazurile in care antibioticele sunt luate fara sa existe o infectie bacteriana (de pilda, cand e
vorba despre infectii virale) nu numai ca organismul nu beneficiaza de efectele antibioticului,
insa capata totodata si rezistenta, dobandind treptat imunitate la actiunea acestor
medicamente. De aceea se recomanda ca antibioticele sa fie luate numai la recomandarea
medicului, atunci cand infectia bacteriana a fost confirmata.
Cele mai comune reactii adverse la antibiotice
Reactii gastrointestinale – antibioticele afecteaza flora gastrointestinala, de aceea pot cauza
simptome precum: greata, varsaturi, diaree, balonare, pierderea apetitului sau crampe
stomacale. De aceea, medicii obisnuiesc sa prescrie, alaturi de antibiotice, si pansamente
gastrointestinale ori probiotice, care protejeaza stomacul pe perioada tratamentului cu
antibiotice.
Daca apar simptome precum diareea severa, sangerari rectale, febra ori voma persistenta,
apeleaza de urgenta la ajutor medical.
Infectii fungice – antibioticele au scopul de a ucide bacteriile daunatoare, insa de multe ori
acestea ucid si bacteriile benefice, care impiedica instalarea infectiilor fungice. De aceea,
pacientii care iau antibiotice sunt predispusi infectiilor fungice ale cavitatii bucale, in gat ori
vaginale. Medicamentele antifungice vor remedia rapid aceasta problema.
Fotosensibilitate – daca urmezi un tratament pe baza de antibiotice din clasa tetraciclinelor,
corpul tau poate deveni mai sensibil la lumina, capatand fotosensibilitate. Astfel, ochii tai vor
deveni deranjati de lumina puternica, iar pielea va fi mai predispusa arsurilor solare. Dupa
incetarea tratamentului cu antibiotice, aceasta problema va disparea.
Decolorarea dintilor – tetraciclina, dar si oxicilina, pot cauza patarea permanenta a dintilor
in randul copiilor. Acest lucru se petrece la copiii mai mici de 8 ani.
Interactiunea cu alte medicamente – antibioticele interactioneaza cu o serie de
medicamente, incepand de la statinele folosite pentru reducerea colesterolului, pana la
antidepresive, anticonceptionale, medicamentele pentru migrena, medicamentele pentru
diabet sau boala Parkinson. De aceea, este esential sa ii spui medicului/ farmacistului ce alte
medicamente mai iei.
Cele mai rare, dar si grave, reactii adverse la antibiotice
Reactii alergice – alergiile pot fi declansate de orice medicament, deci si de antibiotice.
Unele reactii alergice sunt blande, insa altele necesita ingrijire medicala. Printre
manifestarile alergiilor cauzate de antibiotice se numara simptomele precum: umflarea
limbii sau a cailor respiratorii, probleme de respiratie ori urticarie. Intr-o asemenea situatie,
e obligatoriu sa suni la 112 pentru ajutor medical.
Sindromul Stevens-Johnson – acest sindrom este foarte rar si se manifesta la nivel cutanat
ori la nivelul membranei mucoase. Se manifesta prin simptome similare gripei, precum febra
si durere in gat. Apoi, apar eruptii cutanate dureroase si pielea se poate chiar exfolia pe
zonele afectate.
Insuficienta renala – rinichii sunt responsabili pentru eliminarea toxinelor, inclusiv a celor
din medicamente. Antibioticele pot suprasolicita rinichii, mai ales in cazul pacientilor care
sufera deja de afectiuni renale. De aceea, medicii prescriu acestor pacienti doze mai mici de
antibiotice, astfel incat sa reduca riscul de insuficienta renala sau alte complicatii.
Daca, in timpul tratamentului cu antibiotice, apar simptome si manifestari neobisnuite,
pacientul trebuie sa mearga la medic pentru a-l pune pe acesta in tema. Medicul este cel in
masura sa ia decizia de oprire, continuare sau inlocuire a tratamentului cu antibiotice.

9.Bacteriofagul.Natura.Caractere morfobiologice
Bacteriofagii sunt virusuri ce infectează bacteriile. Este un microorganism (o unitate
genetică) care nu are structură celulară, nu posedă metabolism propriu şi este capabil să se
reproducă doar în celula-gazdă.
Bacteriofagii sunt paraziţi intracelulari obligatorii ale celulelor bacteriene. Toate bacteriile
pot fi infectate de către bacteriofagi. In majoritatea cazurilor, un fag anume infectează doar
celulele unui singur gen, unei anumite specii sau a unei tulpini (specificitatea fagului).
Această specificitate de infecţie este determinată de prezenţa receptorilor pentru acest fag
la suprafaţa bacteriei-gazdă.
STRUCTURA BACTERIOFAGULUI

Structura fagilor corespunde regulilor generale ce se referă la structura virusurilor.

1. Acid nucleic (ADN sau ARN, mai frecvent dublucatenar, liniar sau circular).
2. Inveliş proteic numit capsidă, cu rol de protecţie a materialului genetic. Prin receptorii de
la suprafaţă contribuie la infecţia gazdei.
3. Unii fagi pot conţine şi enzime (ex.: lizozim, endolizina).
Capsida este constituită din subunităţi proteice, capsomere, aranjate simetric în ordine
distinctă, conferind forma fagului. Există 3 forme morfologice principale de fagi:
 Fag icosaedric: are formă sferică constituită din 20 feţe triungiulare, 30 muchii şi 12 vârfuri
(simetrie cubică a capsidei).
Fag cilindric: reprezintă bastonaşe proteice formate din capsomere, asamblate într-o
structură tubulară (simetrie helicoidală a capsidei).
Fag complex: constituit din cap icosaedric ataşat la o coadă helicoidală. Coada este formată
din doua tuburi concentrice : un tub intern rigid - canalul axial, inconjurat de teaca cozii, un
manşon contractil.
Gulerul cozii (colul) se află la joncţiunea capului cu coada. La partea distală a cozii se află o
placă hexagonală, placa bazală, la fiecare apex fiind ancorate câte un croşet şi o fibră. Ele
reprezentă sistemul de fixare a fagului pe bacteria receptoare şi contribuie la injecţia
materialului genetic în celulă. Nu toţi fagii au o astfel de morfologie. Unii au coadă lunga şi
non-contractila, alţii - coada scurtă, sau fară coadă. Există şi fagi filamentoși.

10.Etapele interacțiunii bacteriofagului virulent cu celula bacteriană.Fagii

moderați. Profagul.Lizogenia.Caracterele culturilor lizogene
Bacteriofagii există în stare de virioni extracelulari, iar la infectarea unei bacterii ei pot duce
la doua tipuri de infecţii:

 Infecţie litică: determinată de fagii virulenţi. La finele ciclului de multiplicare bacteria

infectată este lizată eliberând fagii nou-formati.

 Infectie nelitica sau lizogenă: determinată de fagii temperaţi (moderaţi). Ei infectează

bacteriile fără a le distruge.
INFECTIA LITICĂ (ciclul biologic al fagului virulent)
-Absorbţia. Dupa o ciocnire intâmplătoare, fagul se fixează prin intermediul plăcii bazale (la
inceput prin fibrele sale, apoi prin croşete) de un receptor specific la nivelul peretelui celular
bacterian (uneori pili).
-Penetrarea. După fixarea ireversibilă a fagului pe peretele bacterian, în urma acţiunii unei
enzime (ex. lizozim) care perforează peretele, are loc contracţia manşonului care apropie
capul de placa bazală, canalul axial penetrează membrana citoplasmică a bacteriei şi ADN
fagic este injectat in bacterie.
-Expresia genomului viral (biosinteza componentelor fagice, maturizarea). După penetrarea
ADN viral în bacterie (fag vegetativ), timp de aproximativ 12 minute, virionul nu este depistat
în bacteria infectată. Aceasta este faza de eclipsă. Ea coincide cu sinteza enzimelor virale
care vor asigura ulterior: — replicarea ADN fagic; — sinteza proteinelor fagice; —
asamblarea acestor elemente.
-Asamblarea fagilor. Odată ce compuşii capsidei şi acizii nucleici se sintetizează în cantităţi
suficiente, are loc asamblarea spontană a particulelor noi de fagi, prin incorporarea acidului
nucleic în capsidă. 
-Eliberarea. Majoritatea fagilor, după maturizare, sunt eliberaţi în urma lizei peretelui
bacterian cu enzime ale bacteriofagului (endolizina)
Timpul dintre infectie şi eliberare (ciclul de reproducere) este de 20-60 minute la 37°C, fagii
sunt eliberaţi în valuri de 50-1000 fagi per celulă.

INFECTIA NON LITICĂ SAU LIZOGENĂ :FAGII TEMPERAŢI

Fagii temperaţi (moderaţi) atunci cand infectează o bacterie pot:
- sau induce un ciclu complet de multiplicare, ce duce la liza bacteriei,
- sau, mai frecvent, după injectarea ADN-ului, să integreze acest ADN în cromozomul
bacterian prin recombinare specifică (lizogenizare), formând un profag
- sau sa ramână în citoplasmă sub formă de plasmidă.
In ultimele două cazuri bacteria nu moare şi, multiplicându- se, replică genomul viral
concomitent cu propriul său genom: bacteria (cultura) este numită lizogenă. Ea posedă şi
transmite descendenţilor capacitatea de a produce fagi în absenţa infecţiei.

Proprietăţile culturilor lizogene

1. Inducţia ciclului litic. Profagul păstrează virulenţa potenţială. Menţinerea stării de
lizogenie implică sinteza unui represor proteic, codificat de fag. Dispariţia lui duce la inducţia
ciclului litic. Inducţia se poate declanşa spontan la un numar limitat de celule sau poate fi
provocată la majoritatea celulelor, de ex., la acţiunea unor mutageni, ca razele ultraviolete
sau mitomicina C. Ca urmare, când sistemul SOS este activat, proteina RecA scindeaza
represorul proteic al fagului, permiţând expresia ciclului litic. Pentru aceasta profagul trebuie
sa fie excizat - operaţie inversă integrării. Excizia este efectuată de către proteina xis,
codificată de fag. Urmează replicarea genomului, sinteza componentelor fagului şi fagii
asamblaţi sunt eliberaţi prin liza celulei (profagul - genă potenţial letală!).
În timpul replicării fagului moderat fragmente de ADN bacterian pot fi întroduse din eroare
în particulele virale. Aceşti fagi pot în continuare întroduce în cromosomul altor bacterii ADN
bacterian capturat – proces de transfer genetic numit transducţie. Natura genelor bacteriene
transferate poate fi diferită: gene din apropierea locului de inserţie a fagului (transducţie
specifică) sau fragmente de ADN bacterian întroduse din întâmplare în capsida fagului
(transducţie generalizată)
2. Imunitate contra suprainfectiei. Bacteriile lizogene sunt imune la fagul virulent omolog
profagului găzduit. Acest fag se adsoarbe, injecteaza ADNul, dar fără a se replica sau provoca
liza.
3. Conversie fagică (modificarea fenotipului celulei cauzată de genele profagului). Bacteriile
infectate cu un fag pot prezenta unele caractere absente la celulele neinfectate. Această
conversie fagică poate fi cauzată de expresia unor gene ale fagului de către celule, sau de
inactivarea unor gene cromozomale la integrarea profagului. De ex., tulpinile de
Corynebacterium diphtheriae care provoacă difteria sunt lizogenizate de un anumit tip de
fagi care codeaza şi exprimă o toxină puternică; toxina eritrogenă a Streptococcus pyogenes ,
etc
APLICAREA PRACTICĂ A FAGILOR În domeniul terapeutic - Tratamentul şi profilaxia
maladiilor infecţioase
În domeniul diagnostic - Fago-identificarea – identificarea tulpinilor bacteriene necunoscute
cu ajutorul fagilor omologi (metoda Otto, Furt, etc)
Lizotipizarea (fagotipajul). Permite diferenţierea unor tulpini din cadrul aceleeaşi specii
(subdivizarea speciei în lizotipuri/fagovaruri).
Este utilizat pentru tulpini de Staphylococcus aureus, Salmonella Typhi, ş.a. Lizotipul
reprezintă un marker epidemiologic.
Fagii reprezintă un model de studiu pentru geneticieni, fagii temperaţi se utilizează în
ingineria genetică (ei pot asigura transferul de material genetic prin transducţie)

11.Metode de izolare a bacteriofagului din materialul de examinat(directă,de

îmbogățire cu însămânțare și fără însămânțare)
Bacteriofagii pot fi intâlniţi în diferite prelevate umane sau din mediul extern. Fagii indică
prezenţa bacteriilor sensibile.IZOLAREA BACTERIOFAGILORPrelevate: apă, sol, materii fecale,
puroi, etc
Izolarea directă – filtrarea prelevatelor prin filtre bacteriene, ultracentrifugare.
Izolare prin metoda de îmbogăţire fără însămânţare – materialul de examinat se inoculează
într-un mediu nutritiv lichid (pentru multiplicarea bacteriile omologe fagului căutat).Peste 10
ore de incubare la 37 C bulionul este supus filtrării. In filtrat s-au acumulat fagii care s-au
inmulţit pe contul bacteriilor omologe din prelevat.
Izolare prin metoda de îmbogăţire cu însămânţare – inocularea prelevatului într-o suspensie
bacteriană omologă fagului căutat. Cultura bacteriană asigură îmbogăţirea fagilor. Peste 10
ore de incubare la 37 C bulionul este supus filtrării.

12.Metode de evidențiere a bacteriofagului-Otto,Furt,Fisher

Metoda OTTO. Pe placa de geloză din cutia Petri se însămânţează în gazon suspensia de
bacterii omologe fagului. În continuare se aplică o picătură de filtrat care conţine fag (cutia
poate fi înclinată ca picătura să se prelingă). Cutia se incubează la 37 C timp de 24 ore.
Aprecierea: dacă în filtrat se aflau fagi omologi culturii bacteriene, în locul aplicării filtratului
se observă o zonă de liză (colonie negativă de fag).
Metoda FURT. Filtratul ce conţine fagi se amestecă cu geloză topită şi se toarnă în cutia
Petri. Suprafaţa cutiei se împarte în 4 sectoare. În fiecare sector se însămânţează în striuri
culturi cunoscute de diferite bacterii. Incubare la 37 c 24 h .Aprecierea: lipsa creşterii
bacteriilor într-un sector indică prezenţa fagului omolog.
Metoda FISHER.Similară cu metoda Furt, doar că suprafaţa cutiei se împarte în 10 cadrane,
astfel pot fi însămânţate 10 culturi bacteriene şi pot fi indicaţi concomitent mai mulţi fagi