Încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria la Alba Iulia, 15-17

octombrie 1922

Portretul regelui Ferdinand și al reginei Maria

Ferdinand Victor Albert Mainrad, rege al României în perioada 1914-1927, s-a născut la
24 august 1865, în familia princiară de Hohenzollern-Sigmarigen, fiind fiul Principelui Leopold
de Hohenzollern-Sigmarigen și al Infantei Antonia a Portugaliei, Principesă de Bragança și de
Saxa-Coburg-Gotha.
Referitor la educația primită de viitorul rege, profesorul român Vasile D. Păun, afirma:
,,Principele Ferdinand nu înconjurat de dascăli aduși acasă, ca doctorii la patul unui slăbănog,
este trimis la gimnaziul public (...) pe jos, îmbrăcat simplu, iarna fără mănuși și vara fără
umbrelă de soare, supus acasă la disciplină militară”1.
Cea mai mare parte a copilăriei sale, Ferdinand a petrecut-o în Sigmarigen, studiile gimnaziale și
liceale le urmează la Dusseldorf, urmând să absolve în 1887, Școala Militară din Kassel. În ceea
ce privește cursurile de la Universitatea din Leipzig, acestea vor fi urmate de Ferdinand doar
pentru trei semestre deoarece în 1889 se stabilește în Regatul României, în calitate de Prinț
Moștenitor.
Educația viitorului rege a stat sub un puternic sceptru de religiozitate , insuflat de către mama sa,
dar și sub spiritul disciplinar venit din partea tatălui său. Din educația aleasă, se desprind
calitățile esențiale ale lui Ferdinand: modestia, delicatețea, blândețea și rigurozitatea2.
În anul 1881, cu prilejul încoronării unchiului său, Carol I ca rege al României, Ferdinand
vizitează pentru întâia oară meleagurile românești. Împreună cu principele Leopold ajunge în
1886 din nou pe teritoriul românesc. La 18 martie 1889 prin semnarea Decretului Regal devine
Principe al României, iar în 1890 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Cu ocazia sosirii în România a Prințului Moștenitor, profesorul Vasile D. Păunescu surprinde cel
mai sugestiv tablou al acestuia: ,,Minte cumpănită, vorbă măsurată, precisă, judecată clară (...) În
intimitate voios, glumeț pe socoteala slăbiciunilor omenești, însă nicioadată sarcastic,

1
Vasile D. Păun, ,,Principele Ferdinand de Hohenzollern”, în Epoca, nr. 454, 17 mai 1887, apud Ștefan Meteș,
Regele Ferdinand al României, Insititutul de Arte Grafice ,,Ardealul”, Cluj-Napoca, 1925, p. 4.
2
Tudor Petcu, Regele Ferdinand al României. Scurtă biografie, ANRM, București, 2016, p. 16.
cumpătimitor și darnic (...) Numai într-un singur punct, Alteța Sa este neînduplecat, anume când
e vorba să își facă datoria”3.
Încă de pe acum, principele a promis că actele sale vor fi însuflețite de cea mai sinceră și adâncă
iubire față de țară, pe care o va servi din toate puterile sale4 . Însuși Ferdinand cu ocazia primei
participări în cadrul Senatului, la 9 mai 1889 susține: ,,Voi contopi astfel existența țării cu a mea,
în mine veți găsi un coleg mândru de-a conlucra la tot ce va da tărie și strălucire patriei noastre
neatârnate”5.
În 1892, viitorul rege vizitează Londra, unde se va căsători cu Principesa Maria, fiica
ducelui Alfred de Edinburgh și a ducesei Maria a Rusiei. Principesa Maria, aducea cu sine cele
mai înalte calități morale, intelectuale, sufletești, însoțite de o frumusețe fermecătoare: ,,Trăia
pentru alții. Mâna-i era totdeauna gata să dea, urechea să asculte, ochiul să verse lacrimi pentru
durerea altuia”6.
Căsătoria celor doi este considerată cea mai impresionantă din istoria Casei Regale a României
deoarece au fost săvârșite trei ceremonii: civilă, catolică, și anglicană.
Odată ajunși în București, la 23 ianuarie 1893, poporul român i-a primit cu entuziasm și iubire
sinceră, fapt pentru care, profund înduioșați, Principele Ferdinand și Principesa Maria, au
răspuns printr-o scrisoare trimisă către prim-ministru: ,,Inimile noastre sunt pline de recunoștință
pentru frumoasa și cordiala primire ce Țara ne-a făcut”7.
Ani la rând, în calitatea de Principe și Principesă, Ferdinand și Maria au reușit să pătrundă pe
deplin în sufletele românilor prin nemăsurata lor dragoste față de țară. Această iubire nemărginită
pentru neamul românesc se desprinde chiar din vorbele spuse de viitoarea regină: ,,Nimic nu este
în țara aceasta pe care să nu-l fi iubit eu (...) Mi-au fost dragi toate, adânc și cu adevărat dragi”8.
În urma căsătoriei dintre Ferdinand și Maria au rezultat șase copii: principele Carol, principesa
Elisabeta, principesa Maria, principele Nicolae, principesa Ileana, și principele Mircea (decedat
la o vârstă fragedă).

3
Ştefan Meteş, Regele Ferdinand al României, p. 9
4
Dumitru Suciu, Monarhia și făurirea României Mari, 1866-1918, ed. Albatros, București, 1997, p. 163.
5
Ștefan Meteș, Regele Ferdinand al României, p. 11.
6
Nicolae Iorga, Regina Maria: cu prilejul Încoronării, ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1923, p. 21.
7
Ștefan Meteș, Regele Ferdinand al României, p. 17.
8
Nicolae Iorga, Regina Maria: cu prilejul Încoronării, p. 27.
Primul Război Mondial. Marea Unire. Recunoașterea Unirii.
Regatul român înfiripat încetul cu încetul, cu înaltul de la începuturile lui și până la
Războiul Independenței, fiecare dintre domnii români, din Muntenia ori Moldova punând o
piatră puternică la temelia lui, s-a consfințit ca atare sub glorioasa domnie a lui Carol I, Marele
Căpitan. Acum, țara se pregătea încet dar sigur, în așteptarea clipei cele mărețe a înfăptuirii
idealului național: Unirea tuturor românilor prin desrobirea fraților subjugați de veacuri sub
călcâiul dușmanului9.
Odată cu moartea regelui Carol, a urcat pe tronul țării, la 20 septembrie/11 octombrie
1914, Ferdinand I, a cărui domnie a fost marcată de două evenimente majore: Primul Război
Mondial și Marea Unire.
În 1914 a izbucnit Primul Război Mondial, iar România a adoptat neutralitatea timp de doi ani,
până în luna august a anului 1916, când s-a decis semnarea Tratatului de alianță și a Convenției
militare cu Anglia, Franța, și Rusia, privind intrarea României în război cu scopul de a elibera
Basarabia, Bucovina, și Transilvania. Acest moment a marcat declanșarea Războiului de
Întregire Națională a românilor10. Din alegerea făcută rezultă faptul că regele în ciuda
sacrificiului personal pe care îl presupunea aderarea României la blocul militar Antanta, și-a
îndeplinit promisiunea ,,de a fi un bun român”, depusă în fața Parlamentului.
Începutul războiului nu s-a arătat promițător pentru România care a pierdut sudul țării, capitala,
iar regele, regina, și autoritățile au fost nevoiți să se refugieze la Iași. În pofida faptului că
poporul era afectat de foamete, epidemii, în pragul dezastrului militar, confrutându-se cu moartea
propriului lor copil, Mircea, Regina Maria și Regele Ferdinand nu au pierdut credința în
redresarea națiunii române, precum Suveranul susține într-o proclamație adresată poporului:
,,Oricât am suferi, trebuie să urmăm soarta și să asigurăm menirea neamului nostru”11.
Treptat, destinul României în cadrul războiului a început să se schimbe: datorită sprijinului
misiunii militare franceze conduse de generalul Berthelot, armata română a reușit să se refacă, în
bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, din vara anului 1917. În cele din urmă, drumul
războiului a schimbat soarta României, astfel încât la sfârșitul acestuia, în noiembrie 1918,
Regatul României se afla în tabăra învingătorilor.
9
Cartea Încoronărei. Album comemorativ al Încoronărei MM.LL. Regele Ferdinand şi Regina Maria la Alba Iulia
în 2/15 1922, tipografia Carmen-Sylva, Bucureşti, 1923, p. 2.
10
Cezar Petrescu, Cartea Unirii, 1918-1928, ed. Luceafărul, Bucureşti, 1929, p. 175.
11
Nicolae Iorga, Regele Ferdinand: cu prilejul Încoronării, ed. Porțile Orientului, Iași, 1996, p. 93.
În acest context a fost îndeplinit visul tuturor românilor: unirea Basarabiei, Bucovinei,
Transilvaniei cu Regatul României. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău, în
frunte cu Ion Inculeț a votat alipirea Basarabiei la România. Congresul General al Bucovinei,
condus de Iancu Flondor și Sextil Pușcariu votează alipirea Bucovinei la România, la 15/28
noiembrie 1918. Ultima treaptă în realizarea României Mari a fost atinsă odată cu alipirea
Transilvaniei, la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, în cadrul Adunării de la Alba Iulia, unde au
asistat peste 100.000 de români, în frunte cu: Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Vasile
Goldiș. Anul 1918 a marcat nașterea României Mari, la baza căreia, printre altele, a stat
fermitatea regelui Ferdinand, sprijinit de soția sa, regina Maria.
La 28 iunie 1919 a fost semnat Tratatul de la Versailles cu Germania. Au urmat: Tratatul
de la Neuilly-sur-Seine cu Bulgaria din 27 noiembrie 1919, Tratatul cu Austria, la Saint
Germain-en-Laye pe 10 decembrie 1919, Tratatul de la Trianon, cu Ungaria, la 4 iunie 1920, și
Tratatul de la Lausanne, cu Turcia, la 24 iulie 1923.Astfel, România Mare beneficia de
recunoaşterea internațională.

În ajunul Încoronării. Pregătirile de la București și Alba Iulia

Încoronarea lui Ferdinand și a Mariei ca suverani ai României s-a săvârșit opt ani mai
târziu de la urcarea pe tron a regelui.
În urma recunoașterii Unirii celor trei provincii românești cu patria mama, a fost numită o
Comisie Centrală a Încoronării, de către prim ministrul Alexandru Averescu. În calitate de
membrii ai Comisiei îi întâlnim pe: generalii Constantin Coandă și Paul Angelescu, ministrul
finanțelor Nicolae Titulescu, ministrul cultelor și artelor Octavian Goga, diplomații Nicolae Mișu
și Constantin Nanu, mitropolitul Elie Miron Cristea, personalități de talia lui Alexandru
Lapedatu, George Enescu, Nicolae Iorga.
Regele urmărea ca inițerea actului încoronării să se bucure de un sprijin politic puternic. În urma
demisionării generalului Averescu, și a interludiului scurt al guvernului condus de Take Ionescu,
în fruntea țării a fost instalat un Guvern național liberal condus de Ion I.C Brătianu.
Oamenii politici ai vremii au rămas nemulțumiți față de deciziile adoptate de rege cu privire la
noua conducere, fapt pentru care Nicolae Iorga susține: ,,Coroana ajunsese vasală Brătienilor”12.
Pentru a evita disputele și a asigura actului solemnitatea de care avea nevoie, suveranul a
întreținut discuții cu şefii partidelor de opoziție, dar acestea nu au avut efectul așteptat. Din
partea Partidului Poporului, Al. Averescu a acceptat invitația la ceremonialul de Încoronare,
Nicolae Iorga din partea Partidului Democrat Român a acceptat să participe în ciuda
neînțelegerilor, dar reprezentanții Partidului Național Român și Partidului Țărănesc au refuzat cu
solemnitate participarea la ceremonialul Încoronării.
Ca loc al Încoronării a fost aleasă Alba Iulia, oraș cu o încărcată valoare
simbolistică datorită faptului că a reprezentat cetatea în care Mihai Viteazul a înfăptuit unirea
tuturor românilor, pentru o scurtă perioadă de timp. Aici, a fost înființată o comisie locală
condusă de Victor G. Ștefănescu.
În cadrul pregătirilor pentru Încoronare a fost discutată problema generată de sacramentul ungerii
regelui. Comisia Centrală i-a propus mitropolitului Elie Miron Cristea construcția unui pavilion
deschis pentru public, dar propunerea nu a fost acceptată. O altă variantă ar fi fost ca ungerea să
se săvârșească în biserica ,,Mihai Vodă” din București, dar regele s-a împotrivit pe motiv că
ungerea nu se poate realiza separat de încoronare. În cele din urmă, a fost acceptată propunerea
lui Nicolae Iorga, de construire a unei catedrale.
Au apărut mici dispute între Elie Miron Cristea și Ion I.C Brătianu deoarece prim ministrul dorea
să se repete formele simpliste ale ceremonialului din 1881, fapt ce nu se afla în concordanță cu
dorința mitropolitului ce urmărea săvârșirea unei Încoronări fastuoase. În cadrul acestei
neînțelegeri, regele Ferdinand afirmă că ,,la Încoronare, Biserica să nu aibe niciun rol, ci să facă
o simplă Doxologie”13.
În anul 1921 au început lucrările la Catedrala Încoronării, despre care Constantin Argetoianu,
membru al Guvernului, menționează în memoriile sale: ,,Cu planurile bisericii fusese însărcinat
Petre Antonescu (...) Zidurile s-au resimțit de ridicarea lor în pripă și s-au deteriorat repede, dar
în 1921, aspectul lor era măreț (...) Se încadra de minune în colonadele care mărgineau întinsa

12
Nicolae Iorga, Memorii, vol. II, p. 262, apud Dumitru Suciu, Monarhia și făurirea României Mari, 1866-1918, p.
274.
13
Elie Miron Cristea, Note ascunse. Însemnări personale (1895-1931),Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1999, apud

Constantin Stan, „Elie Miron Cristea și încoronarea Regelui Ferdinand la Alba Iulia și București (15-17 octombrie
1922)”, în revista Angvstia, nr. 11, Sfântu Gheorghe, 2017, p. 145.
platformă ce se deschidea spre breșa prin care intrase Mihai Viteazul în cetate”14.
Comisia Centrală s-a ocupat de reamenanjarea Sălii Unirii, orașul în sine a fost supus unor
lucrări: s-a creat o nouă cale de acces denumită bulevardul ,,Încoronării”, parcul a fost
modernizat,iar cazinoul civil a primit o sală de spectacole.
Sub coordonarea Comisiei Centrale s-a înălțat în București, Arcul de Triumf. Au fost realizate
efigii, reprezentându-i pe daci, domnitori, și suverani.
Comisia Încoronării, de asemenea, a organizat un ,,Cortegiu istoric”, ce avea drept scop
evidențierea celor mai importante momente din istoria românilor, sub forma unor tablouri.
În iulie 1922, toate aceste ample lucrări edilitare erau deja încheiate15.
În ciuda obstacolelor și a inconvenientelor, s-a reușit trasarea unui scenariu final
pentru săvârșirea Încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria. A fost stabilită încă din
primăvara anului 1922, ziua de 15 octombrie pentru săvârşirea Încoronării regelui şi a reginei,
dată confirmată la Sinaia, în cadrul şedinţei Consiliului de Miniştri, din 24 august 1922, unde a
participat şi suveranul.

Ceremonialul de Încoronare. Serbarea naţională

În data de 15 octombrie 1922 urma să aibă loc la Alba Iulia unul dintre cele mai
simbolice evenimente din istoria României, regele Ferdinand şi regina Maria vor fi încoronaţi în
cadrul unei ceremonii fastuoase, ca suverani ai României Mari.
Ziua de 12 octombrie a debutat cu sosirea la Alba Iulia a: Principesei Elisabeta,
regina Greciei, principesa Mărioara a sârbilor, croaţilor, slovenilor, alături de principele Paul
Kargheorgievici, a Infantei Beatrice, sora reginei Maria şi a lui Alfonso d Orleans – Bourbon,
Infantele Spaniei. Au ajuns pe meleagurile româneşti: din partea Italiei, Thomas, ducele de
Geneva, din misunea franceză: generalii Henri M. Berthelot, Weigand, Petin, mareşalul
Ferdinand Foch, iar din partea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, prinţul
Albert de York. Au sosit miniștrii plenipotențiari din Japonia, SUA, Polonia, Elveția, Austria,
Portugalia, iar din partea Sfântului Scaun, cardinalul Francesco Margnauggi.

14
Constantin Argetoianu, Memorii. Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. VI/6, ed.
Machiavelli, Bucureşti, 1996, pp. 263–264.
15
Constantin Stan, „Revista Angvstia: Elie Miron Cristea și încoronarea Regelui Ferdinand la Alba Iulia și București
(15-17 octombrie 1922)”, p. 145.
Despre primirea invitaților de onoare, regina Maria, la 13 octombrie 1922, nota: ,,A început
agitația. Oaspeții au început să ajungă și fiecare trebuia primit separat, cu onoruri militare și
altele (...) Firește pentru că pentru curtea noastră care niciodată nu este foarte bine organizată, a
constituit un efort considerabil. Peleșul era arhiplin, ocupat până în ăl mai mic colțișor”16.
Cu o zi înainte de Încoronare au ajuns la Alba Iulia, mitropoliții și episcopii ortodocși din țară,
alături de importanți generali. În aceeași zi sosesc în oraș, Ion I. C Brătianu și generalul
Mărdârescu, ce aduc cu sine cele două coroane, cu care a doua zi urmau să fie încoronați
suveranii17.
În dimineaţa de 15 octombrie sosesc la Alba Iulia, regele şi regina, astfel se
îndeplineau vorbele politicianului Nicolae Filipescu: ,,Sire, să te încoronezi la Alba Iulia ca rege
al tuturor românilor sau să mori pe câmpia de la Turda ca Mihai Viteazul”. În gară, suveranii au
fost întâmpinaţi de un corp de armată, de miniştrii, de oaspeţii de onoare şi de primarul oraşului,
Aurel Sava ce rosteşte următoarele cuvinte: ,,Prezint Majestăţilor Voastre cele mai profunde
sentimente de devotament ale locuitorilor oraşului, urându-Vă bun venit pe acest pământ sfânt”18.

Odată ajunşi în faţa catedralei, le-au venit în întâmpinare înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, în
frunte cu Mitropolitul Primat. De oficierea slujbei s-au ocupat cu precădere Nicolae Bălan,
mitropolitul Ardealului şi Elie Miron Cristea, mitropolitul primat. S-au săvârşit rugăciunile
corespunzătoare în timpul cărora, Elie Miron Cristea rosteşte: ,,Vrednic este”, cuvinte care în
accepţiunea episcopului Roman Ciorogariu deţineau o însemnătate deosebită, acea de a
reprezenta ,,răsunetul ţării întregi adunată în biserici ale Încoronării”19.
Despre slujba de Încoronare, însăşi regina Maria aminteşte într-una dintre însemnările sale:
,,Slujba a fost frumoasă, sobră, nu prea lungă, corul excelent. Interiorul bisericii, deşi nu este
mare, este impozant şi frescele sunt bune”20.
Cel mai semnificativ moment al Încoronării este reprezentat de aşezarea coroanelor pe capetele

16
Maria, Regina României, Însemnări zilnice (1 ianuarie-31 decembrie 1922), ed. Albatros, vol. IV, ediţie de V.
Arimia, Bucureşti, 2005, pp. 311-312, apud Constantin Stan, ,,Elie Miron Cristea și Încoronare Regelui Ferdinand
la Alba Iulia și București (15-17 octombrie 1922), în revista Angvstia, p. 147.

17
Cartea Încoronărei. Album comemorativ al Încoronărei MM.LL. Regele Ferdinand şi Regina Maria la Alba Iulia
în 2/15 1922, p. 4.
18
Ibidem, p. 6.
19
Roman Ciorogariu, Zile Trăite, tipografia Diecezană, Oradea, 1926, p. 390
suveranilor. De menţionat este faptul că pentru regele Ferdinand a fost aleasă aceeaşi coroană cu
care ani în urmă a fost încoronat regele Carol, cu mici modificări deoarece au fost adăugate
însemnele noilor provincii alipite. În ceea ce priveşte coroana suveranei, aceasta se asemăna cu a
împărăteselor bizantine.
Preşedintele Senatului, Mihail Pherechyde îi înmânează coroana regelui Ferdinand. Majestatea
Sa ia coroana şi şi-o asează singur pe cap. Apoi regele ia şi coroana de aur, iar regina după cum
era obiceiul, îngenunchează în faţa suveranului care îi pune coroana pe cap21. În acel moment de
sărbătoare, poporul adunat la Alba Iulia izbucneşte în plânsete de bucurie şi urări, iar corul a
intonat Imnul Regal şi Imnul Încoronării. Coroana în sine reprezintă o promisiune de iubire şi
devotament deplin pentru ţară, şi va rămâne pentru totdeauna un simbol de uniune al neamului
românesc, după cum reiese din proclamaţia regelui: ,,Dea Domnul ca această coroană, împreună
cu aceia a scumpei mele soţii tovarăşe de muncă şi de suferinţe pentru binele obştesc să
încununeze din neam în neam pe iubiţii noştri urmaşi într-o Românie purerea gloriasă şi
fericită”22.
Următoarea treaptă în cadrul ceremonialului de Încoronare a fost atinsă prin semnarea Actului
comemorativ de către rege,în Palatul Catedralei, fapt ce reafirma unirea tututor românilor sub un
singur sceptru: ,,Spre a chema binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestor măreţe fapte din cari
a ieşit România Mare şi spre a le da consfinţire în faţa scumpului nostru popor, Ne-am adunat cu
toţii la Alba Iulia, stăvechea cetate a Daciei romane şi a gloriei lui Mihai Viteazul şi aici, azi 15
Octombrie 1922, de faţă fiind membrii azi am întocmit şi subscris în al noulea an al domniei Noastre,
acest de faţă document”23. În urma ceromonialului, suveranii au primit felicitările şi bunele urări din
partea reprezentanţilor altor ţări, a oamenilor politici, şi aclamaţiile din partea poporului aflat în curtea
Catedralei.
Serbarea a continuat prin participarea invitaţilor la un prânz organizat în Sala Unirii. După
acestea a urmat defilarea trupelor, ce a avut loc pe câmpia de lângă cetate. Constantin

20
Maria, Regina României, Însemnări zilnice (1 ianuarie-31 decembrie 1922), p. 315, apud Constantin Stan, ,,Elie
Miron Cristea și Încoronare Regelui Ferdinand la Alba Iulia și București (15-17 octombrie 1922), în revista
Angvstia, p. 148.
21
, Cartea Încoronărei. Album comemorativ al Încoronărei MM.LL. Regele Ferdinand şi Regina Maria la Alba
Iulia în 2/15 1922, p. 12.
22
Ibidem, p. 16.
23
Ibidem, p. 18.
Argetoianu, prezent la Alba Iulia, constată: ,,După scurta, dar impresionanta ceromonie a
Încoronării, am trecut dincolo de ziduri, pe platoul defilării (...) Armata s-a prezentat foarte bine,
a stârnit entuziaste aplauze”24.
Odată cu iniţierea defilării, suveranilor li s-au manifestat călduroase demonstraţii, regina a fost
întâmpinată cu sincerele cuvinte: ,,Trăiască Maica neamului românesc”, iar regelui i s-a repetat
de mai multe ori: ,,Trăiască bunul român, regele Ferdinand I, regele tuturor românilor”.
După încheierea defilării, suveranii părăsesc Alba Iulia şi se îndreaptă spre Bucureşti.
Regele Ferdinand şi regina Maria au ajuns în dimineaţa zilei de 16 octombrie în gara
Mogoşoaia unde au fost întâmpinaţi de invitaţii de onoare şi autorităţile române.
Serbarea Încoronării a continuat în capitala ţării. Cortegiul Regal şi-a continuat drumul către
Sfânta Mitropolie, fiind îmsoţit de urările a zeci de mii de persoane. Slujba a fost oficiată de
Mitropolitul Primat, Miron Cristea, împreună cu întregul Sinod.
Programul Încoronării este continuat lângă statuia lui Mihai Viteazul. Aici, are loc defilarea
unor grupuri de ţărani îmbrăcaţi în portul ţinuturilor româneşti. În continuare, primiţi cu aceleaşi
furtunoase aplauze şi cu aclamaţii ce nu mai contenesc, defilează cei zece mii de primari ai
ţării25. La Palatul Regal a avut loc o cină la care au luat parte peste 200 de invitaţi.
A treia zi a serbărilor de Încoronare a fost închinată reprezentanţilor ţării. Regele şi
regina au primit felicitări din partea Guvernului, Senatului, Clerului, Academiei.
Au fost organizate festivaluri de teatru, conferinţe, cu scopul de preamări acest act istoric. Ca
finalizare a serbărilor, în seara de 17 octombrie, a avut loc un spectacol de gală în sala Teatrului
Naţional.
De precizat este faptul că în afară de Alba Iulia şi de capitală, marea clipă naţională s-a sărbătorit
pretudindeni în restul ţării: de la hotarul de Apus până la cel de Răsărit, de cel de Miază Noapte
până la cel de Miază-Zi26.

Încoronarea suveranilor oglindită în presa românească (Libertatea, Unirea, Deşteptarea)

24
Constantin Argetoianu, Memorii. Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. VI/6, p. 313.
25
, Cartea Încoronărei. Album comemorativ al Încoronărei MM.LL. Regele Ferdinand şi Regina Maria la Alba
Iulia în 2/15 1922, p. 32.
26
Ibidem.
 Încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Alba Iulia în calitatea de suverani ai
României Mari a reprezentat un eveniment cu o deosebită importanţă pentru poporul român,
astfel pregătirile, organizarea, problemele întâmpinate şi desfăşurarea ceremonialului s-au aflat
în centrul atenţiei ziarelor din toate provinciile româneşti, de la Blaj, la Cernăuţi.
Odată stabilite ziua Încoronării şi locul desfăşurării acesteia, ziarul ,,Libertatea” anunţa
că: ,,Încoronarea M. Sale Regelui, ca Domn şi Stăpânitor al tuturor Românilor, să se
îndeplinească în luna viitoare, Octobre, în Biserica Încoronării din Alba Iulia”27.
La Blaj, ,,Pastorala Încoronării” ne vorbeşte despre faptul că ,,Încoronarea augustei perechi
regale va pecetlui măreţul act al Unirii”28. Viitorul act al Încoronării va reprezenta: ,,începutul
unei epoci de glorie şi de mărire”29, moment în care ,,sufletul fiecărui român trebuie să respecte
vorbele Sfântului Pavel – Împăratul veacurilor, celui nestricăcios, celui nevăzut, unui
preaînţeleptului Dumnezeu: cinste şi slavă în veci vecilor. Amin”30.
În vara anului 1922, politica internă a statului era dominată de problema Încoronării. Pe
fundalul pregătirilor pentru Încoronare au survenit anumite probleme între oamenii politici,
precum este surprins în gazeta ,,Libertatea”: ,,Pe cerul senin al acestei veşti luminate, a
Încoronării, şi care trebuie să umplă de bucurie sufletele româneşti, este un nor negru, ba doi, ba
roiul întreg de nori, cari îşi trimit fulgere, durduiri de furtună-sunt luptele dintre partidele
politice, care nu se pot înţelege deloc între ele”31. Disputele au la bază neînţelegerile legate de
numirea unui Guvern liberal în fruntea statului care urma să se ocupe de organizarea
ceremonialui de Încoronare. Multe forţe politice au considerat acest eveniment un act al unui
singur partid politic şi nu al unui guvern al întregii ţări, astfel că au acţionat în consecinţă:
,,Partidul ţărănesc din vechiul regat şi din Basarabia au hotărît să nu participe la încoronare (...)
Partidul dlui Iorga şi fracţiunea takistă împreună cu partidul poporului au hotărît să participe la
încoronare”32.
O altă problemă dezbătută în presă a fost legată de participarea

27
Ioan Moţa (director), O părere. În faţa Încoronării la Alba Iulia, în ,,Libertatea", 7 septembrie 1922, nr. 36,
Orăştie, p. 1.
28
Alexandru Rusu (redactor), Pastorala Încoronării, în ,,Unirea", 7 octombrie 1922, nr. 40, Blaj, p. 2.
29
Ibidem.
30
Ibidem.
31
Ioan Moţa (director), O părere. În faţa Încoronării la Alba Iulia, p. 1.
32
Alexandru Rusu (redactor), Săptămâna politică, în ,,Unirea", 30 septembrie 1922, nr. 39, Blaj, p. 3.
reprezentanţilor Bisericii greco-catolice la slujba de Încoronare: ,,Fiind vorba de o catedrală a
încoronării unui Suveran catolic poate ar fi indicat ca biserica unită să aibă şi ea un cuvânt de
spus la această sărbătoare naţională, iar nu ortodoxă”33. În cele din urmă, lipsa acestora a rezultat
o greşeală, ceea ce a provocat nemulţumiri în rândul populaţiei şi a cercurilor politice.
Pregătirile pentru Încoronare au fost minuţios
urmărite de ochii presei româneşti, un exemplu contundent în acest sens este ziarul
,,Libertatea”, care surprinde în detaliu stadiul la care se afla organizarea evenimentului ce
avea să aibă loc la 15 octombrie: ,,La Alba Iulia se lucrează cu mare zor la terminarea unei Sale
de Banchet pentru Prânzul Sărbătoresc de după Încoronare (...) Încolo totul e gata: la Biserică s-a
pus Iconoclastul, se asează stranele, se scot restul de schele şi se curăţă (...) Covoiul Încoronării
va intra în oraş şi îşi va face intrarea pe Poarta Principală şi numai la plecarea din cetate,
automobilele vor folosi drumul acela scurt ce duce de-a dreptul la gară”34.
Cu privire la pregătiri, la Blaj se anunţa faptul că ,,În 8 Octomvrie, se va face sfinţirea catedralei
Încoronării la Alba Iulia. Actul sfinţirii va fi săvârşit din partea reprezentanţilor cultului ortodox,
afirmative a mitropolitului de la Sibiu, care mai nou se numeşte şi de la Alba Iulia”35.
Momentele de mare însemnătate desfăşurate în timpul ceremonialului de
Încoronare sunt reflectate în rândurile ziarelor vremii: făcând referire la sosirea suveranilor în
oraşul Încoronării, gazeta ,,Libertatea” menţionează: ,,Trenurile de dimineaţă au văzut la gara
Alba Iulia mulţime mare de popor (...) La ivirea trăsurii în care era M. Sa Regele şi Regina,
muzica cânta puternic ,,Trăiască Regele” şi lumea descoperită, fluerându-şi pălăriile în vânt şi
ridicând mâinile, aclamă din răsputeri Ura! Ura! Ura!”36. Odată săvârşită liturghia, a urmat
punerea Coroanei pe capetele suveranilor, moment descris ca fiind unul cu o deosebită
importanţă: ,,Preşedintele Senatului îi pune pe cap, Coroana de oţel, ungându-l de Rege al
României (...) Când Regele era cu coroana pe cap, Regina a îngenunchiat înaintea Regelui şi i-a
pus pe cap Coroana de Regină, frumoasă, turnată şi anume din aur din Munţii Ardealului, pe al
cărui pământ se încorona”37. Defilarea ce a urmat după ceremonialului a reprezentat un moment
33
Alexandru Rusu (redactor), Pastorala Încoronării, pp. 2–3.
34
Ioan Moţa (director), În ajunul Încoronării, în ,, Libertatea", 28 septembrie 1922, nr. 39, Orăştie, p. 1.
35
Alexandru Rusu (redactor), Revista bisericească, în ,,Unirea", 7 octombrie 1922, nr. 40, Blaj, p. 2.
36
Ioan Moţa (director), Încoronarea. Săvârşitu-s’a - Domnul să fie lăudat, în ,,Libertatea", 19 octombrie 1922, nr.
42, Orăştie, p. 1.
37
Ibidem, p. 2.
în care ,,lumea a stat şi a privit cu mare răbdare, simţiind că acela e un punct din cele mai
însemnate ale serbării mari”38. Imaginea serbărilor ce au
continuat în capitală a fost ilustrată în paginile ziarului ,,Unirea”: ,,Programul stabilit s-a executat
cu totul. Cortegiul solemn de Luni a parcurs peste şosea, pe sub minunatul Arc de Triumf, şi
până sus la Mitropolie, apoi la statuia lui Mihai Viteazul (...) Momentele cele mai însemnate ale
zilei celei a treia a fost banchetul primarilor din Arenele romane şi reprezentanţia de gală de la
Teatrul Naţional”39. Semnificaţiile profunde ale
Încoronării pentru întregul neam românesc au fost subliniate în paginile presei româneşti.
În rândurile gazetei ,,Unirea”, Încoronarea a fost privită ca ,,un act de importanţă capitală în viaţa
statului român”40 .
Ecourile Încoronării au ajuns şi la Cernăuţi, unde acest act istoric a deţinut o mai mare
importanţă decât ,,ziua de 27 Martie 1918, când s-a unit Basarabia cu România, mai mult ca ziua
de 28 Noiembrie 1918 când s-a Unit Bucovina şi mai mult decât ziua de 18 Noiembrie 1918,
ziua alipirii Transilvaniei la patria mama”41 deoarece a reprezentat momentul care va rămâne
scris în istoria neamului românesc ,,cu mari litere de aur şi de foc”42.

Concluzii

Imaginea regelui Ferdinand în rândul poporului a fost conturată în principal prin

intermediul principiului de a fi ,,un bun român”, ajungând până la sacrificiul suprem: catolic
fiind, a fost excomunicat de Papă darită faptului că şi-a botezat copii la confesiunea ortodoxă,
născut german, a luptat până în ultima clipă împotriva propriului neam pentru unirea tuturor
românilor sub un singur sceptru.
Domnia regelui Ferdinand a dus la consolidarea ţării, prin unificarea administrativă şi prin
adoptarea de noi reforme. Marea Unire a reprezentat un moment de răscruce în care a avut loc
alăturarea românilor din toate provinciile cu patria mama, într-un singur stat.
38
Ibidem.
39
Alexandru Rusu (redactor), Serbările Încoronării, în ,,Unirea", 21 octombrie 1922, nr. 42, Blaj, p. 2.
40
Alexandru Rusu (redactor), Dumineca Încoronării, în ,,Unirea", 28 octombrie 1922, nr. 43, Blaj, p. 1.
41
Societatea Academică ,,Junimea", Încoronarea, în , Deşteptarea", octombrie 1922, nr. 9, Cernăuţi, p. 1.
42
Ibidem.
De menţionat este faptul că regele a fost sprijinit în toate deciziile şi a contat mereu pe sprijinul
soţiei sale, regina Maria, indiferent de dificultatea problemelor. Cei doi suverani au demostrat
prin acţiunile lor că în pofida greutăţilor nimic nu este mai important decât conştiinţa datoriei
faţă de ţară şi a demnităţii.
Încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria în calitatea de Suverani ai
României Mari, la data de 15 Octombrie 1922, în Catedrala din Alba Iulia a reprezentat punctul
de vârf în afirmarea unităţii naţionale a românilor.
În mentalitatea colectivă a poporului român acest eveniment a însemnat un moment de o nespusă
bucurie, ce a rămas şi va rămâne tipărit ca fiind un act istoric cu o mare însemnătate simbolistică,
o dovadă clară a unei lupte neîncetate purtată de români,cu un scop bine stabilit.
Bibliografie:

Cartea Încoronărei. Album comemorativ al Încoronărei MM.LL. Regele Ferdinand şi Regina

Maria la Alba Iulia în 2/15 1922, tipografia Carmen-Sylva, Bucureşti, 1923

Cezar Petrescu, Cartea Unirii, 1918-1928, ed. Luceafărul, Bucureşti, 1929

Constantin Argetoianu, Memorii. Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, ed.
Machiavelli, vol. VI/6, Bucureşti, 1996

Dumitru Suciu, Monarhia şi făurirea României Mari, ed. Albatros, Bucureşti, 1997

Nicolae Iorga, Regina Maria: cu prilejul Încoronării, ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1923

Nicolae Iorga, Regele Ferdinand: cu prilejul Încoronării, ed. Porţile Orientului, Iaşi, 1996

Nicolae Iorga, România contemporană de la 1904 la 1930 supt trei regi. Istorie a unei lupte
pentru un ideal moral şi naţional, ed. Pro, Bucureşti, 1999

Roman Ciorogariu, Zile Trăite, tipografia Diecezană, Oradea, 1926

Ştefan Meteş, Regele Ferdinand al României, Institutul de Grafice ,,Ardelalul", Cluj-Napoca,

1925

Tudor Petcu, Regele Ferdinand. Scurtă biografie, ANMR, Bucureşti, 2016

Alexandru Rusu (redactor), Încoronarea Suveranilor noştri, în ,,Unirea”, Blaj, nr. 41, 14
octombrie 1922

Alexandru Rusu (redactor), Dumineca Încoronării, în ,,Unirea”, Blaj, nr. 43, 28 octombrie 1922

Alexandru Rusu (redactor), Săptămâna politică, în ,,Unirea”, Blaj, nr. 39, 30 septembrie, 1922
Alexandru Rusu (redactor), Săptămâna politică, în ,,Unirea”, Blaj, nr. 39, 30 septembrie, 1922

Alexandru Rusu (redactor), Serbările Încoronării, în ,,Unirea”, Blaj, nr. 42, 21 octombrie 1922

Ioan Moţa (director), Din viaţa Partidelor, în ,,Libertatea”, Orăştie, nr. 46, 16 noiembrie, 1922

Ioan Moţa (director), În ajunul Încoronării, în ,,Libertatea”, Orăştie, nr. 39, 28 septembrie, 1922

Ioan Moţa (director), Încoronarea. Săvârşitu-s'a - Domnul să fie lăudat, în ,,Libertatea”, Orăştie,
nr. 42, 19 octombrie, 1922

Ioan Moţa (director), O părere. În faţa Încoronării la Alba Iulia, în ,,Libertatea”, Orăştie, nr. 36,
7 septembrie, 1922

Societatea Academică ,,Junimea", Încoronarea, în ,, Deşteptarea”, Cernăuţi, nr. 9, octombrie,

1922