10 Jocuri, Cântece, Povești

Copywright@2010 1
Gradinita Waldorf ,,Christophori International”

Cunosc o stea minunată,
În râs şi lacrimi scăldată,
Cu oraşe pline de lucruri,
Cu păduri în care cântă păsări.
Cunosc o stea pe care cresc flori

Vapoare mândre străbat zeci de mări
Ne hrăneşte şi ne poartă mereu pe ea;
Pământ se cheamă iubita noastră stea.
Iosef Guggenmos
Texte culese și adaptate de educatorele grădiniței

Waldorf Christophori International:
Copywright@2010 2
PREFAȚĂ
Copywright@2010 3
Sărbătorile sunt zile deosebite, care se diferențiază de peisajul obişnuit de zi cu zi. Pentru copii
este necesară o anumită perioadă de pregătire care să le preceadă. Această perioadă le oferă ocazia
să se acorde pe frecvenţa sărbătorii, să intre în atmosfera ei. Cei mici se bucură când au voie să
ajute, să contribuie cu ceva. Sărbătorile pot fi trăite cu bucurie anticipată, dar pot fi aşteptate cu
(ne)răbdare, pentru că sunt puncte culminante ale anului.
De o sărbătoare aparţin lumina, podoabele şi hrana. Ele se adresează spiritului, sufletului şi
trupului. Lumina lumânării este un simbol al interiorităţii. Ornarea mesei şi a încăperii, ca şi
veşmântul omenesc, care nu este cel de toate zilele, conferă caracterul de sărbătoare. Şi hrana se
deosebeşte de cea de zi cu zi. Copiii se bucură „să guste” sărbătoarea.
Jocurile jucate în societate sunt importante pentru evoluţia copiilor. Mai înainte, jocurile pentru
copii erau predate de la o generaţie la alta. Însă datorită faptului că s-au schimbat condiţiile de viaţă,
copiii au în ziua de astăzi nevoie de adult, care să-şi facă timp să se joace cu ei, să-i conducă şi să-i
entuziazmeze, căci el poate acest lucru.
Copywright@2010 4
Pe 23 septembrie, când Soarele intră în Constelaţia Balanţei, este echinocţiul de toamnă. Cu acesta
începe, după calendar, toamna. Traiectoria Soarelui se înclină tot mai mult înspre pământ. Zilele
devin mai scurte decât nopţile. Forţele vii ale naturii se retrag şi se încadrează în circuitul „mori şi
devii”. Deja, înaintea marilor vijelii încep fructele şi frunzişul să se desprindă de pe copaci. Toamna
ne mai bucură cu câteva zile calde: „vara târzie”. În astfel de zile însorite se văd nenumărate fire
fine, argintii, strălucitoare, atârnând de copaci sau arbuşti şi fluturând în vânt. Ele provin de la
păianjenii minusculi, care se mişcă cu ajutorul lor. În folclor se spune că vântul de toamnă este cel
mai bine dispus, când o poate fugări zdravăn pe bunică-sa printre copaci şi arbuşti. Marea sa
bucurie e atunci când părul ei lung se despleteşte şi flutură în toate părţile, prinzându-se printre
ramuri. În ziua următoare, când apare Soarele, se spune că firele argintii ce flutură în văzduh sunt
firele de păr ale bunicii.
Au existat sărbători ale recoltei de când se cultivă ogoarele. În perioada precreştină, după încheierea
recoltării, existau sărbători ale jertfei în multe culturi. Zeii fertilităţii care binecuvântau recolta au
fost Demeter la greci şi Wotan la germani. O parte din recoltă le era destinată. Cu această jertfă,
oamenii voiau să implore binecuvântarea pentru recolta anului următor. În perioada creştină,
sărbătorile de jertfă au devenit sărbători de mulţumire. Obiceiul de a acorda grânelor sau snopilor
recoltaţi prima oară o importanţă deosebită a supravieţuit multor forme religioase. O poveste
potrivită pentru Ziua Recoltei poate fi foarte bine creată cu ceva timp înainte de sărbătoare, folosind
în mod concret acele fructe, legume, zarzavaturi şi cereale care sunt la dispoziţia povestitorului în
acel moment. Dintre produsele câmpului pe care copiii le-au adus la grădiniță pentru această
sărbătoare, se vor alege acele exemplare care au forme mai drăguţe, mai sugestive şi mai potrivite
rolurilor (personajelor) ce vor apărea în poveste.
JOCURI DE DEGETE
Copywright@2010 5
Mica veveriță Ce se aude în copac
Mica veveriță Ce se aude în copac?

Prin aluni aleargă Oare scrășnet de gândac?
Cu alune umple Sau vre-o carie ce acuș
O traistuță-ntreagă. Face-n scoarță rumeguș?
Copiilor cuminți le dă miez de alune, Când e vreme rece afară
Celor certăreți, coaja le rămâne. În bogata ei cămașă
Numa-n fustă și papuci
Veverița sparge nuci.
Pâinea
Ca seminţe semănate, Bine frământată,

Şi drept spice recoltate, Coaptă, afânată,
Ritmic treierate, Pâine bună, pâine caldă,
În vânt scuturate, Stă pe masă şi aşteaptă,
În saci împachetate, Înainte de-a o frânge,
La moară măcinate. Binecuvântare.
Am ceva ascuns în mână
Brutarul acasă nu-i, oare unde-i casa lui?

Sus-jos, sus-jos … cioc, cioc, cioc, eşti acasă?
Nu-s acasă! Bună ziua, sunt acasă!
Mărul
Am un măr rotund, rotund,

Şi în el adânc, adânc,
O sămânţă, două,
Sau trei dacă plouă,
Patru de e soare,
Cinci de e răcoare,
Şase, şapte, opt,
Mărul este copt.
Nouă, zece,
Mărul este rece.
Turtița
Eu sunt turtiţa, turtiţa umflată,

De prin ladă adunată, din cămară adunată,
Copywright@2010 6
În cuptor sunt rumenită, pe fereastră sunt răcită.
Pe bunic l-am păcălit, de bunică am fugit.
Şi în urmă am lăsat iepuraşul urecheat.
Degeaba lupul cască gura, fug de el, mă dau de-a dura.
Nu mă tem cât de puţin, căci fug şi de moş Martin.
Şi de nimeni nu îmi pasă, fug eu și de vulpe, lasă!
Drumul pâinii
De unde, de unde vine pâinea?

Omul cu iubire pământul a arat.
Grâul în pământ l-a semănat.
Domnul, bobul sfânt l-a biecuvântat.
A trimis ploaia, a trimis vântul
A trimis soarele să-ncălzească pământul.
Când spicul s-a copt, și grâul s-a uscat,
Omul l-a secerat și în snopi l-a legat.
L-a bătut bine apoi, l-a treierat
Și boabele de grâu în saci le-a așezat.
Moara boabele le-a măcinat
Și din făină, omul aluatul a frământat
A pus apoi, sare și drojdie să crească.
Și l-a pus apoi la foc, să dospească
Iar focul a primit și a copt îndată.
Pâinea cea sfântă și binecuvântată
De unde, de unde vine pâinea?
Din ploaie și vânt
Din soare și pământ
Din truda omenească
Și iubirea cerească.
Moara are nevoie de vânt
Moara vântul o-nvârteşte,

Altfel ea nici nu porneşte.
Grâul devine făină, făina devine pâine,
De pâine au oamenii nevoie, şi astăzi şi mâine.
De aceea şi morii îi trebuie vânt,
Să se-nvârte repede, pe acest pământ.
Hrană pământească, pâine pământească,
De voi are trupul nevoie să trăiască
De vă mâncăm cu bucurie
Cerul uitat să nu fie,
Căci în toată puterea pământească
Acţionează viaţa şi minunea cerească.
HORE
Hora
Copywright@2010 7
Frunză verde de cicoare, tra, la, la, tra, la, la Să jucăm hora pe loc, tra, la, la, tra, la, la
Hai să tragem hora mare, tra, la, la, tra, la, la Și să-avem mereu noroc, tra, la, la, tra, la, la
Pe câmpia cea cu flori, tra, la, la, tra, la, la Tot mai lin, mai lin, mai lin, tra, la, la, tra, la, la
Că e soare fără nori, tra, la, la, tra, la, la. Ca soarele pe senin, tra, la, la, tra, la, la.
Sus piciorul de pământ, tra, la, la, tra, la, la

Și-nainte cu avânt, tra, la, la, tra, la ,la
Și la stânga tot așa, tra, la, la, tra, la, la
Și-napoi nu te uita, tra, la, la, tra, la, la.
Alunelul
Alunelul, alunelul hai la joc, Alunelul, alunelul sus săltați,

Să ne fie, să ne fie, cu noroc. Și la stânga, și la dreapta haideți frați.
Alunelul, alunelul hai la joc, Alunelul, alunelul sus săltați,
Să ne fie, să ne fie, cu noroc. Și la stânga, și la dreapta haideți frați.
Refren: Cine-n horă o să joace Refren: Cine-n horă o să joace

Mare, mare se va face. Mare, mare se va face.
Cine n-o juca de fel Cine n-o juca de fel
Să rămână mititel. Să rămână mititel.
Hora veseliei
Hai să-ntindem hora,

Nesfârșita horă
Să îmbrățișăm pământul în lung și-n lat.
Astăzi orișice fetiță ne este soră,
Și ne este frate orișice băiat.
Refren: Tra, la, la, la, la, la, la
Hai să-ntindem hora,

Hora veseliei
Să ne bucurăm de toate câte-avem.
Astăzi mai bogată toamna să ne fie
Și cu toții-n horă veseli să dansăm.
Hațegana
Mândru-i jocul Hațegana, Ține-te bădiță bine,

Tra, la, la, la, la, la, Tra, la, la, la, la, la,
Copywright@2010 8
Numai să iei bine seama Nu te face de rușine,
Tra, la, la, la, la, la. Tra, la, la, la, la, la,
*nainte și pe sub mână, Ține-ți mâna și mijlocul
Tra, la, la, la, la, la, Tra, la, la, la, la, la,
Să tot joci o săptămână, Și să nu mai steie jocul,
Tra, la, la, la, la. Tra, la, la, la, la.

Tra, la, la, la, la, la, la
Tra, la, la, la, la, la, la
Tra, la, la, la, la, la.
Hora noastra
Joc mai mândru cum e hora Ea ni-i dragă tuturor

Nu-i în țara nimănui Ea e jocul neamului
Doi pași înainte Doi pași înainte
Și doi înapoi Și doi înapoi
C-așa-i hora pe la noi! C-așa-i hora pe la noi!
Frunzuliţă de pe plai
Frunzuliţă de pe plai Frunză verde rozmarin

Cântă cobză, cântă nai Tot mai lin, mai lin, mai lin
Cântă, cântă ca să joc Tot mai sus, mai sus, mai sus
Că la suflet am un foc. Ca pasărea-n zbor pe sus.
Frunză verde busuioc

Hai veniţi cu toţi la joc
Hai mai jos, mai jos, mai jos
Să ne fie de folos.
Trageți hora
Trageți hora măi flăcăi, frunză verde, măi! Când jucăm ne învârtim, frunză verde măi,
Și sunați din zurgălăi/clopoței, frunză verde, măi! La horă ne-nveselim, frunză verde măi!
Refren: Doi pași înainte măi, și doi înapoi Refren: Doi pași înainte măi, și doi înapoi
Vezi așa se joacă bine hora pe la noi. Vezi așa se joacă bine hora pe la noi.
Ciuleandra
Foaie verde siminoc,

Tineți ciuleandra pe loc!
Copywright@2010 9
Și-nc-o dată măi flăcăi,
Hop ș-așa! ș-așa!
Întăriți-o nițeluș,
C-ajungem acuș, acuș,
Două fire, două paie,

Luați ciuleandra la bătaie
Dans
Trecui seara prin codru

La, la, la, la, la, la
Și-am atins frunza cu clopul.
La, la, la, la, la.
Codrule să n-ai mânie

Că ți-am atins frunza ție.
La, la, la, la, la.
Și-am ajuns în sat cu soare

Și-am văzut că-i sărbătoare.
La, la, la, la, la.
Lumea era îmbrăcată

Cu haina țesută-n spate.
La, la, la, la, la.
Mă uitai odată bine

Care fată ar fi de mine.
La, la, la, la, la.
Și-am văzut una frumoasă

Și-am cerut-o de nevastă.
La, la, la, la, la.
JOCURI ÎN CERC
Copywright@2010 10
I
Se intră pe cântec:
♫: Ding-dong, ding-dong
Sună clopoțeii,
Ding-dong, ding-dong
Vine toamna iar,
Vântul blând șoptește
Roua strălucește, păsările cântă,
Este toamnă iar!
Versuri: O mică picătură, mică, doar una mică
♫: Vine toamna fluturând

Ploi rătăcitoare
Păsările rând pe rând (bis)
Zboară către soare (bis)
Pomii își flutură în vânt
Haina lor de frunze
Și sub ele se ascund
Speriate gâze.
Versuri: Toamna ne-mbie
Cu holde aurii
Cu toții să mergem
Acum în câmpii
Grâul să-l secerăm,
Și în saci mari
Apoi îl încărcăm.
♫: Hai călușei să-i înhămăm
Și să pornim departe,
Trip-trap, trip-trap alergăm
Grâul să-l măcinăm.
Versuri: Morarul iese în prag,

Privește-n depărtare
E alb tot de făină
Din cap până-n picioare!
♫: Moara macină făina

Și morarul pune-n coș,
Copywright@2010 11
Morărița cântărește
Și dă boabe la cocoș;
Roata morii se-nvârtește
Nicidecum nu obosește
Piatra macină întruna,
Și așa face făina,
Versuri: Făina în saci încărcăm,

Sacul îl legăm și-n căruță-l aruncăm!

Și să pornim departe
Pâinea să frământăm.
Versuri: Am ajuns la bucătărie: Oare-aicea ce-o să fie?
♫: Astăzi noi suntem brutari

Facem pâini rotunde mari
Făină, drojdie, apă și sare
Punem în covata mare
Mânecile suflecăm
Și aluatul frământăm
Pâinea-ncet o să dospească
Lângă foc mare-o să crească.
Versuri: Focul pâlpâie usor

Pune aluatul în cuptor
Pâinea-ncet se rumenește
Ne îmbie, ne zâmbește
Pâine albă și pufoasă
Ce șoptește – Hai la masă!
♫: Alunelul
♫: Hora veseliei
II
Copywright@2010 12
♫: Era odată o grădină
Cu mulţi pomişori,
Era odată o grădină
Cu mulţi pomişori.
Ei crengi aveau şi frunze-aveau
Şi fructe multe ei aveau,
Ei crengi aveau şi frunze-aveau
Şi fructe multe ei aveau.
Versuri: Hai să mergem prin grădină
Fructe noi să adunăm
Şi în coş să le-aşezăm.
♫: A, a, a, acum e toamnă da!
Struguri, mere, nuci şi pere
Noi avem după plăcere
A, a, a, acum e toamnă da!
Versuri: Pomişorule! Scutură-te!

Mărule, goleşte-te!
Aruncă jos toate merele!
♫: Merele noi adunăm
Şi în coş le aşezăm


Prunule, goleşte-te!
Aruncă jos toate prunele!
♫: Prunele noi adunăm


Nucule, goleşte-te!
Aruncă jos toate nucile!
♫: Nucile noi adunăm
Copywright@2010 13
♫: Coşurile mari, pline de bucate
Roade bogate dă pământul bun
Coapte în soare
Scăldate în ploaie
Mere şi pere din belşug avem
Versuri: – Hai să mergem la brutar!

– Bună ziua! Bună ziua, domnule brutar!
Bine fructele spălăm
Aluatul frământăm
Nucile le spargem cioc, cioc, cioc
Miezul îl tocăm toc, toc, toc
Aluatul îl întindem
Fructele le presărăm
Aluatul îl rulăm
Şi-n cuptorul bine-ncins
Noi îl băgăm!
– Până este gata, haideţi să dansăm.
♫: Tot pe loc, tot pe loc

Să răsară busuioc.
Tot pe loc, tot pe loc
Să răsară busuioc.
Să răsară câte-un fir
Să miroasă-a trandafir.
Să răsară câte-un fir
Să miroasă-a trandafir.
Versuri: Din cuptoru-ncins

Plăcinta o luăm
Bucăţele o tăiem
Şi-apoi o mâncăm.
♫: Pentru bucate, pentru toate

Doamne-ţi mulţumim!
Copywright@2010 14
III
♫: Toamna ne-mbie
Cu holde aurii
Haideți să mergem
Cu toții în câmpii
Câmpul ne-asteaptă
Cu multe bogății
Și ne-mbie:
Versuri: - Poftiti, poftiți, copii!

Pământul în lumină e-mbrăcat,
Grâul strălucește ca aurul curat.
Spicele de grâu
Privesc cu drag la Tatăl Soare,
Iar boabele-n căsuță șoptesc:
- Când vom fi pâine oare?
Soarele, trimite o rază zâmbind
- Copilele mele, timpul a trecut
Zi de zi lumina mea v-a mângâiat
Acum este este timpul pentru secerat.
Adunăm spicele cu multă bucurie
Să nu se risipească atâta bogatie.
♫: Spic cu spic, grâul adunăm

Și în snop bine îl legăm.
Spic cu spic, grâul adunăm
Și în snop bine îl legăm.
Versuri: Acum este timpul să ne oprim

Și la umbră să ne odihnim.
Priviți un nor mare și negru
S-a așezat pe soare.
Vine ploaia oare?
♫: - Nor, nor, drăgălaș,

Adu ploaia nouraș,
Să ne spele grânele,
Să se coacă pâinile.
Versuri: Plici, plici, plici
Ce se aude oare?
Dar nimeni nu răspunde.
Priviți cum paiele în vânt se îndoaie

Copywright@2010 15
Pic, pic, pic
Sunt picături de ploaie.
Repede să facem o căsuță din snopi.
Un snop peste altul frumos așezăm,
Un snop peste altul, căsuța-nălțăm.
Sus, tot mai sus spre zarea albastră
Priviți, ce minunată-i căsuța noastră!
Cu uși și ferestre mici, mititele,
Ca soarele cald să intre prin ele.
Repede, în căsuță! Hop!
Ce bine și cald este-n căsuța mea de snopi!
E cald, miroase a pământ și a pâine.
Visez pitici, prinți și zâne.
Prin fereastra micuță privesc în depărtare
Vine ploaia mare? (bis)
Pic, pic picură,

Plouă, plouă uite-așa,
Răpăie și grindina.
Tună, tună, uite-așa,
Fulgeră în depărtări.
E furtună mare, mare.
Dar noi râdem și cântăm
Și atunci ploaia alungăm
- Fugi ploaie trecătoare
Ca să iasă mândrul soare.
Ploaia a trecut
Și soarele a ieșit.
- Bun venit Măria Ta,
Hai poftește-n casa mea!
O pasăre mică, udă și speriată

Se oprește pe căsuță și tremură toată.
- Dragă păsărică, nu te speria
Vino mai aproape în pălmuța mea.
Te voi ocroti, te voi mângâia
Și pentru la iarnă,
Mult grâu îți voi da.
Acum grâul s-a uscat

Și e bun de treierat.
Acum grâul s-a uscat
Și e bun de treierat.
Batem bine spicele
Până ce cad boabele.
♫: Fir cu fir grâul treierăm

Copywright@2010 16
Bob cu bob, boabele-adunăm,
Fir cu fir grâul treierăm
Bob cu bob, boabele-adunăm.
Versuri: Și-acum să punem grâu-n saci

Și bine să-l legăm
Cu funie de mătase
Împletită-n șase.
Cu funie de mătase
Sacii în căruță îi urcăm,

Căluții-i înhămăm,
În căruță, hop, urcăm
Și la moară acum plecăm.
Și să plecăm departe,
Trip, trap, trip, trap alergăm,
Versuri: Morarul iese-n prag,

Și-i alb tot de făină
Din cap până-n picioare.
Din căruță jos ne dăm,

Sacii grei îi descărcăm,
Căluțul îl mângâiem
Și un braț de fân îi dăm.
♫: Moara macină făină
Și morarul toarnă-n coș,
Și-i dă boabe la cocoș.
Roata morii se-nvârtește, tica, tica, tica, ta
Nici o clipă nu se-oprește, tica, tica, ta.
Versuri: Făina-n saci o încărcăm,

Sacii la gură îi legăm.
Cu funie de mătase
Sacii în căruță îi încărcăm,
În căruță, hop, urcăm
Și la drum acum plecăm.

Copywright@2010 17
Și să plecăm departe,
Trip, trap, trip, trap alergăm,
Pâinea s-o frământăm.
Versuri: Iată am ajuns acasă,

Căluții îi deshămăm,
Și un pic de apă le dăm.
Din făină acum vom face
Pâine bună cum ne place.
Punem în covata mare.
Mânecile suflecăm,
Aluatu’-l frământăm.
Versuri: Acum o lăsăm să crească

Și mergem în grădină.
Toamna cea de roade plină
A copt fructele-n grădină
Iată un măr de aur minunat
Cu mere coapte încărcat
- Mărule, drag merișor

Pleacă-ți crengile ușor
Te rugăm din roada ta
Dă-ne doar o părticică
Sa facem o plăcințică.
- Poftiți, culegeți până-n seară

Căci pentru voi m-am copt întreaga vară.
Merele de aur le punem în cos.
- Rămâi cu bine mărule,

Îți mulțumim frumos!
Toamna cea de roade plină

A copt nucile-n grădină.
- Nucule, drag nucușor,

Pleacă-ți crengile ușor
Te rugăm din roada ta
Dă-ne doar o părticică
Să facem o plăcințică.
- Dacă vreți nuci de la mine,

Copywright@2010 18
Crengile să-mi bateți bine.
- Batem bine crengile
Până cad nucile,
Batem bine crengile
Până cad nucile.
Punem nucile în coș,
- La revedere, nucule,
Îți mulțumim frumos!
S-o întrebăm pe bunicuță

Vrea să ne facă o plăcintuță?
- Bunicuță, bunicuță,
Haide, fă-ne o plăcintuță.
Ți-am adus fructe gustoase:
Nuci și mere, mari, frumoase.
- Lăsați fructele la mine
Mai bine vedeți de pâine!
Focul pâlpâie ușor,

Pun aluatul în cuptor
Pâinea-ncet se rumenește,
Ne îmbie, ne zâmbește.
Ce ne strigă:
- Hai la masă!
IV
Copywright@2010 19
Versuri: Piticul stă-n pădure într-un picior.
El poartă căciuliță pe căpușor.
Cine-o fi ăst Omușor,
Care stă-ntr-un picior
Și poartă poartă căciuliță pe căpușor?

Și să pornim departe,
Trip-trap, trip-trap alergăm,
Versuri: Eu sunt Piticul mic, harnic și voinic

Muncesc zi și noapte sus pe colnic
Cu ciocan și felinar,
Eu de noapte n-am habar
Căci am umplut
Cu aur și argint un hambar.
♫: Ding-dong; ding-dong
Sună clopoțeii
Vine toamna iar
Vântul blând șoptește
Roua strălucește, păsările cântă
Este toamnă iar!
Versuri: Toamna ne-mbie

Cu holde aurii
Cu toții să mergem
Acum în câmpii
Grâul să-l secerăm
Și în saci mari
Apoi îl încărcăm.
♫: Hai călușeii...!
Versuri: Morarul iese-n prag
E alb de făină
Din cap până-n picioare!
♫: Moara macină făină

Copywright@2010 20
Și morarul pune-n coș
Și dă boabe la cocoș.
Roata morii se-nvârtește
Nicidecum nu obosește
Piatra macină întruna
Și-așa se face făina.
Versuri: Făina-n saci încărcăm

Sacul îl legăm
Și-n căsuță-l aruncăm!

Și să pornim departe
Pâinea să frământăm!
Versuri: Am ajuns la brutărie.

Oare aicea ce-o să fie?

Facem păini rotunde mari
Mânecile suflecăm
Și-aluatul frământăm
Versuri: Focul pâlpâie ușor

Pun aluatul în cuptor
Pâinea-ncet se rumenește
Ne îmbie, ne zâmbește
Ce șoptește – Hai la masă!
♫: „Alunelul”
♫: „Hora”
V – „La cules de vie”

Copywright@2010 21
♫: Toamnă, toamnă harnică,
Și de toate darnică,
Ai venit iar pe la noi,
Aducând vânturi și ploi.
Versuri: Dis-de-dimineată
Ne trezim vioi,
Azi în deal la vie,
Vom urca cu toți.
Coșurile toate în car le așezăm,
Calul din ogradă îl înhămăm.
Haideți în car să ne-așezăm
Și să plecăm la vie!
♫: Toamna ne-mbie cu struguri aurii
Haideți să mergem și noi în deal la vii!
După o vară de muncă și-așteptări,
Toamna aduce belșug și desfătări.
Coșurile descărcăm și voioși începem să lucrăm.
Versuri: Fete mândre și flăcăi toți culeg de zor.

Și prelung răsună-n văi Chiotele lor! (bis)
Pentru mine te-am cules.
Strugurel cu bobul des
Bobul dulce și mustos,
Îl mănânc să cresc frumos.
Strugurel cu boabe rare
Te mănânc să cresc mai mare.
Coșurile toate, iată s-au umplut,
Boabele alese în teasc au ajuns.
Strângem teascul, strângem tare,
Iese mustul înspumat și e dulce aromat!
♫: În butoiul mare
Mustul așezăm,
Și apoi butoiul,
În car îl așezăm.
Versuri: Hei-rup! Hei-rup!

Treaba-n vie am terminat
Și spre casă am plecat...
♫: Mergi căluț, mergi ușurel,

Pân-acasă-i drumul greu. (bis)
Copywright@2010 22
Versuri: Când acasă am ajuns
Mustu-n pivniță l-am pus
Ovăz calului i-am dat,
Cu apă l-am adăpat
În ogradă l-am legat...
Este seară și răcoare
Și-am încins o horă mare!
Strigătura: Foaie verde busuioc, hai copii cu toți la joc.

Trageți hora măi flăcăi,
Frunză verde măi,
Și sunați din zurgălăi
Frunză verde măi.
Refren: Doi pași înainte

Și doi înapoi
Vezi așa se joacă hora pe la noi!
Hora noastră o iubim

Și cu ea ne veselim.
Refren: .......
♫: „Ciuleandra”
POVEȘTI
Pâinea câștigată ușor
Copywright@2010 23
Un ţăran cosea cândva iarba pe câmpie. Când obosi, se aşeză, scoase o bucată de pâine din
buzunar şi începu să mănânce. Atunci veni un lup din pădure, îl văzu pe ţăran mâncând, alergă la el
şi-l întrebă:
- Ce mănânci?
- Pâine ! răspunse ţăranul.
- E bună?
- Şi încă cum!
- Lasă-mă să văd şi eu!
- Poftim, vezi!
Ţăranul rupse o bucată de pâine şi i-o dădu lupului. Lupului îi plăcu foarte mult pâinea.
- Aş mânca în fiecare zi pâine, spuse el, spune-mi, de unde să o iau?
Ţăranul răspunse:
- Fii atent, întâi trebuie să ari pământul…
- E pâine înăuntru? întrebă lupul.
- O, nu, încă nu! Trebuie să aştepţi până când creşte grâul, până apar spicele, apoi trebuie să se
coacă…
- Of, oftă lupul, asta durează mult! Bine, aştept. Dar apoi am destulă pâine?
- Nu imediat. Întâi trebuie să seceri grâul, să legi snopii, să-i laşi să se usuce. După aceea îi duci
acasă.
- Şi atunci pot mânca pâinea?
- Nu fi atât de nerăbdător, lupule! După ce ai treierat grâul, îl pui în saci şi te duci cu el la moară.
Acolo îl macină şi-l face făină…
- Şi apoi e gata pâinea?
- Nu, încă nu. Trebuie să faci aluatul şi să-l laşi să dospească. Apoi îl pui la cuptor şi-l coci.
- Şi după aceea pot mânca?
- Da, apoi poţi mânca atâta cât vrei, îşi încheie ţăranul învăţătura.
Lupul se gândi mult. Apoi se scărpină după ureche.
- Nu, zise el, vreau să mănânc o pâine mai uşoară.
- Atunci du-te pe câmpie. Paşte acolo un cal, zise ţăranul.
Lupul merse pe câmpie.
- Vreau să te mănânc, spuse el calului.
- Mănâncă-mă, răspunse calul, dar scoate-mi mai întâi potcoavele, căci altfel îţi rupi dinţii.
Lupul se aplecă să-i scoată potcoavele şi atunci calul îi dete una cu copita în bot. Lupul se
rostogoli şi fugi de acolo. Flămând, merse mai departe. De-o dată văzu o turmă de oi păscând, în
vreme ce ciobanul dormea. Lupul îşi alese cel mai frumos berbec, îl înhăţă şi-i spuse:
- Acum te mănânc pe tine.
- Ei, zise berbecul, aşa mi-a fost soarta. Dar eu vreau să te ajut, să-ţi fie mai simplu. Tu rămâi
aici, cu botul larg deschis. Eu mă duc sus pe colină şi apoi alerg încoace, şi-ţi sar direct în gură.
- Mulţumesc, spuse lupul. Hai să facem aşa.
El deschise larg botul şi aşteptă. Berbecul îşi luă avânt şi îl pocni pe lup cu coarnele sale în cap.
Acesta văzu negru înaintea ochilor, iar apoi văzu stele verzi.
Când îşi reveni, se scutură şi se întrebă:
- Oi fi mâncat berbecul, sau nu l-am mâncat?
Aceasta o auzi ţăranul, care tocmai mergea acasă. El zise:
- Nu, nu l-ai mâncat, dar ai gustat din pâinea cea uşoară!
Poveste rusească
Doi plugari
Copywright@2010 24
Au fost cândva doi fraţi.
Unul era bogat, celălalt sărac.
Într-o zi s-au dus să are.
Atunci veni la ei Dumnezeu însuşi. El se duse întâi la cel bogat şi zise:
- Bună ziua.
- Ce faci?
- Ar. Apoi vreau să semăn secară.
- Domnul să-ţi binecuvânteze recolta.
- Şi fără Domnul recolta va fi bună, căci pământul e mănos.
Dumnezeu nu spuse nimic, trecu doar de-a curmezişul peste câmpul lui şi se duse la cel sărac:
- Bună ziua, omule!
- Bună ziua!
- Ce faci aici?
- Ar, ca să semăn apoi secara!
- Domnul să-ţi binecuvânteze recolta!
- Mulţumesc, om bun! Dacă vrea Domnul, e şi recolta bună.
Trecu vara, şi cei doi fraţi se duseră să-şi vadă secara.
Săracul se uită la câmpul său: secara crescuse atât de bine, atât de frumos, că era o adevărată
minune.
Şi bogatul se uită la câmpul său: măi drăcie, nimic, ogorul gol. Numai pe cărarea pe care păşise
Dumnezeu creştea secară înaltă şi deasă.
Atunci săracul spuse bogatului:
- Vezi, frate, atunci când am arat, a venit la noi chiar Dumnezeu.
- De unde ştii?
- Uită-te: pe unde a păşit el pe ogorul tău, acolo creşte secară bogată, pe unde nu a călcat, nu
creşte nimic.
- Ce păcat, zise bogatul, că n-am ştiut de atunci. L-aş fi dus pe tot ogorul.
Poveste ucraineană
Turtița
Copywright@2010 25
A fost odată un mos și o babă.
Într-o zi moșul o rugă pe babă:
- Ia, să-mi faci, babo, o turtută.
- Din ce să-ți fac? Nu mai avem făină.
- Ia, mai strânge și tu de pe fundul lăzii, mătură prin cămară și adună doi pumni de făină.
Baba așa facu. Apoi frământă aluatul cu smântână, făcu o turtiță si o băgă în cuptor. După puțin
timp scoase din cuptor turtița rotunjoară, rumenă și frumoasă.
Baba o puse pe fereastră să se mai răcorească.
Turtița stătu ce stătu pe fereastră și apoi se rostogoli de pe fereastră pe laviță, de pe laviță pe
dușumea, de pe dușumea spre ușă. Sări peste prag în tindă, din tindă în prispă, de pe prispă în curte,
din curte spre poartă, de acolo pe drum și se rostogoli tot mai departe, și mai departe.
Cum se rostogoli ea pe drum, numai ce-i iese în cale un iepure:
- Turtiță, Turtiță, am să te mănânc!
- Nu mă mânca ochiosule! Stai să-ți cânt un cântecel frumos pe care-l știu. O să-ți placă
foarte mult, spuse Turtița si începu să cânte:
Eu sunt Turtița umflată,

De prin ladă adunată,
Din cămară măturată.
În cuptor sunt rumenită,
Pe fereastră sunt răcită.
Pe bunic l-am păcălit,

De bunică am fugit
Și de tine fug, îndat’
Iepurașe urechiat!
Și se rostogoli mai departe, chiar pe sub nasul iepurașului. Cum se rostogoli ea pe drum, numai ce-i
ieși în cale un lup.
- Turtiță, Turtiță, am să te mănânc.
- Nu mă mânca lupule, stai să-ți cânt un cântecel:

Pe fereastră sunt răcita.
Pe bunic l-am păcălit,

De bunică am fugit
Geaba lupul cască gura
Fug de el, mă dau de-a dura.
Și se rostogoli mai departe chiar pe sub nasul lupului. Cum se rostogolea ea prin pădure, numai ce-i
iese în cale un urs:
- Turtiță, Turtiță, ia stai să te mănânc!
- Cum ai să mă mănânci picioare strâmbe?

Copywright@2010 26
Geaba lupul cască gura

L-am lăsat, m-am dat de-a dura,
Nu mă tem cât de puțin
Căci fug și de Moș Martin.
Și se rostogoli din nou chiar pe sub nasul ursului.

Se rostogoli ea ce se rostogoli, numai ce-i ieși în cale o vulpe:
- Bună ziua Turtiță! Ce frumoasă și rumenă esti. Încotro mergi?
Turtița se bucură că s-a găsit cineva s-o laude, se opri și începu să cânte:


Am fugit de Moș Martin
Și de nimeni nu îmi pasă
Fug eu și de vulpe, lasă.
Turtița vru să se rostogolească mai departe, dar vulpea îi răspunde:

- Vai ce cântecel! Dar vezi, păcat că eu sunt cam bătrână și nu prea aud bine! Așează-te
chiar pe botul meu și mai cântă-mi odată, dar mai tare.
Turtița sări pe botul vulpii și mai cântă odată cântecul:


Am fugit de Moș Martin
Și de nimeni nu îmi pasă
Fug eu și de vulpe, lasă.
- Îți mulțumesc Turtiță, i-a spus vulpea. L-aș mai asculta odată! Așează-te pe limbă și
mai cântă-mi-l pentru cea din urmă oară!
Turtița sări pe limba vulpii, iar vulpea o înghiți.
Poveste pentru Ziua Recoltei
Copywright@2010 27
Demult, tare demult, erau pe lume numai trei împărăţii: Împărăţia Cerealelor, Împărăţia Legumelor
şi Zarzavaturilor şi Împărăţia Fructelor.
În Împărăţia Cerealelor domnea Păpuşoi-Împărat cu soţia sa Cucuruza, iar cavalerul Ovăz le era
sfetnic bun – el le şoptea mereu lucruri înţelepte. Printre supuşii lor se numărau şi Secara
Mustăcioasa şi Prea-Frumosul Grâu Copt, Albul Orez şi Orzul cel Viteaz.
Cu toţii trăiau în bună înţelegere şi bucurie.
Vecinii lor, a căror ţară era mult mai întinsă şi bogată, erau conduşi de Vărzoi-Împărat şi dolofana
lui nevastă, Varza Creaţă. Ea era mereu îmbrăcată cu atât de multe fuste, de nu le mai ştiai numărul,
şi îşi alinta mereu odorul, pe zglobia Domniţă Guliuţa. Doamna de curte, sfioasa Conopidă, îşi ţinea
mereu frunzele peste faţă şi doar arareori puteai s-o vezi, de timidă ce era.
În poporul cel mare al legumelor şi zarzavaturilor mai trăiau şi Ardeii cei Graşi, Umflaţii Gogoşari,
Zemoasele Roşii şi Pătrunjelul cel Cuminte, care era bun prieten cu Relu-Morcovelu’.
Ostaşi viteji erau Cartofii, Puternicii Castraveţi, Ardeiul cel Iute şi, când intrau în luptă şi Ceapa
Albă şi sora ei cea Roşie, ba chiar şi Usturoiul cel Ustură-Tot, atunci să te ţii bine!
Şi în această împărăţie era tare bine şi frumos, cu toţii trăiau fericiţi şi mândri de bogăţia lor.
În dulcea ţară a Fructelor lucrurile stăteau cam la fel. Tuturor le plăcea să se scalde în lumina caldă
a soarelui.
Măr-Împărat şi soţia lui, Prea-Aromata doamnă Pară, domneau cu înţelepciune peste poporul lor cel
blând. Prinţul Gutuie cel Voinic era bun paznic şi vedea din turnul său până hăt-departe, la
marginile împărăţiei. Ostaşi prea-supuşi erau Nucile Tari de Cap, Castanele Săltăreţele şi Prunele-
Bunele.
Doi sfetnici înţelepţi avea împăratul: pe Strugurel cel Alb şi pe Marele Strugure Roşu, care, cu toate
că adunaseră multă ştiinţă în boabele lor nenumărate, se certau mereu să-şi arate deşteptăciunea şi,
de necaz că Strugurel cel Alb nu se lăsa mai prejos, Strugurele cel Roşu se înroşise şi mai tare. În
afară de certurile lor nevinovate, şi în această împărăţie era bună înţelegere şi multă, multă bunătate.
Dar, cum rostul răului în această lume e acela de a pune bunătatea la încercare, o mare nenorocire
se abătu şi asupra celor trei împăraţi.
Mai întâi, în Ţara Cerealelor, cu vuiet mare se arătă din pământ groaznicul Balaur Ţelinoi cu Frunze
Moi, care pustia fără milă orice loc pe unde trecea.
Suliţele Mustăcioasei Secare, boabele puternice ale Grâului Copt şi ale Orezului cel Alb şi Tare se
dovediră neputincioase în faţa lui, aşa că el pustii în voie, ca apoi să treacă ca o vijelie la vecinii lor,
unde puternicele oşti ale lui Vărzoi Împărat se luptară cu multă vitejie, dar tot degeaba.
Până şi Ceapa cea storcătoare de lacrimi, usturătorul Usturoi, Ardeiul cel Iute fură înfrânţi într-o
clipă. Merse apoi crudul balaur mai departe, în Ţara Fructelor, unde Prunele-Bunele, Nucile-Tarile
şi Castanele Sprintene nu avură nici o şansă în faţa îngrozitorului balaur.
Multă jale şi plânset se lăsă asupra celor trei împărăţii, iar sfetnicii se puseră pe treabă, căutând o
cale spre a scăpa de marea năpastă.
Sfetnicul Ovăz îl sfătui pe Păpuşoi Împărat să-l trimită pe Frumosul Grâu Copt în solie la Vărzoi
Împărat, să se sfătuiască. Ajuns acolo, şi auzind acestea, Vărzoi Împărat se gândi că n-ar fi rău să se
sfătuiască şi cu Măr Împărat, aşa că-l trimise şi pe Relu-Morcovelu’ cu Frumosul Grâu Copt până în
Împărăţia Fructelor. Solii intrară cu plecăciuni, aşteptaţi fiind de către Măr-Împărat, care ştia de la
Prinţul Gutuie că vor veni, căci el îi văzuse din turnul său de pază.
Tocmai atunci sosiră şi Strugurel cel Alb şi Strugurele Roşu, care în cearta lor nesfârşită îşi
amintiseră de Marele Înţelept, singurul care avea răspuns la orice întrebare; acum numai el putea să-
i ajute pe toţi din cele trei împărăţii.
Fără să mai stea pe gânduri, solii fură trimişi, alăturându-li-se şi Pruna-Buna, către marginea
Împărăţiei Legumelor, unde trăia în mare taină Marele Înţelept – Dovleacul cel Uriaş.
Greu le-a fost să-l găsească, dar şi mai greu le-a fost să-l trezească din somnul lui adânc. Dovleacul
cel Uriaş nu s-a supărat că a fost trezit din somn şi, după ce le-a ascultat ponosul, cu vocea lui
puternică le-a spus aşa: „Mergeţi la împăraţii voştri şi spuneţi-le că Ţelinoi-cu-Frunze-Moi poate fi
Copywright@2010 28
învins numai atunci când armatele celor trei ţări se vor uni şi vor lupta împreună!”, apoi se cufundă
din nou în somnul lui adânc, adânc...
Solii alergară într-un suflet înapoi la împăraţii lor şi pregătirile de luptă se porniră neîntârziat.
Se adunară castanele, nucile, prunele; cartofii, morcovii, castraveţii, ardeii, ceapa, usturoiul, fasolea;
boabele de porumb, de orez, de secară, de orz şi ovăz, aşteptând cu toţii începerea luptei.
Prinţul Gutuie stătea la pândă şi, de cum zări umbra cea mare a balaurului, dădu veste şi armatele se
pregătiră de luptă. Astfel, când capul hidos al balaurului se arătă cu limbile lui de foc, o ploaie de
lovituri se abătu asupra lui cu putere. Cădeau boabe de porumb, orz, ovăz, secară şi orez. Loveau
cartofii, morcovii, castraveţii, ardeii, ceapa, usturoiul, ca şi nucile, castanele şi prunele... Ca o
adevărată furtună, soldaţii celor trei împărăţii îl atacară pe balaur din toate direcţiile, de nu mai ştia
încotro să se apere. Atunci, ca un laş şi un fricos ce era, fugi şi se ascunse adânc în pământ şi
nimeni n-a mai auzit de el, niciodată.
În marea lor bucurie, locuitorii celor trei ţări s-au hotărât să pecetluiască prietenia ce s-a legat.
Astfel, Prinţul Gutuie a cerut-o de soţie pe Zglobia Guliuţa, iar Păpuşoi Împărat le trimise în dar de
nuntă o năzdrăvană corabie de aur, care mergea şi pe apă şi pe uscat.
Făcură o nuntă mare, de i-a mers vestea, la care se adunară toţi supuşii celor trei ţări.
De atunci a rămas obiceiul ca în fiecare toamnă să ne amintim de ceea ce s-a întâmplat in acele
vremuri şi să ne adunăm cu toţii, să ne bucurăm împreună, aducând laolaltă minunaţii supuşi ai
celor trei împărăţii într-o mare sărbătoare: Sărbătoarea Recoltei.
Alte povești recomandate:
Sfântul Mihail
Sabia de lumină
Copila regelui din cetatea de flăcări
Prințesa și balaurul
Piticul Rădăcinel și balaurul
Poveste despre Sfântul Gheorghe
Cuvântul fermecat
Povestea pâinii
Peștisorul de aur
Ionuț sâmbure de măr
Cei trei frați
Racla de cleștar
Mașenka și ursul
Prințesa din castelul de foc
Povestea lui Michael
Căsuța fermecată
Scufița Roșie
Piticul Rădăcinel
Spiridușii
Aurul stelelor
Căsuța din pădure
Steluța
(Aceste cărți se găsesc în Cercul poveștilor anului în grădinițele Waldorf, volumul I și II)
Copywright@2010 29
Aceasta poate fi considerată ca fiind a doua (prima este Sărbătoarea Recoltei) dintre cele trei
sărbători care, premergând Crăciunului, pregătesc pas cu pas marea sărbătoare a Naşterii Domnului.
Aşadar, Sărbătoarea Lampioanelor poate fi pur şi simplu îndreptarea atenţiei (într-un cadru mai
special, mai apropiat sufletului de copil mic decât o lecţie obişnuită), către procesele din natură care
sunt specifice toamnei târzii. Arborii şi-au pierdut frunzişul, culorile vii şi vesele din timpul verii s-
au şters tot mai mult, devenind totul cenuşiu şi trist. Nici păsările nu mai cântă, plouă mărunt şi
copiii sunt nevoiţi să stea mai tot timpul în casă. Sute şi mii de întrebări ţâşnesc, cei mici dorind să
afle cu de-amănuntul ce s-a întâmplat: „De ce plouă?”; „Unde au plecat păsărelele?”; „De ce mor
frunzele?”; „Dar copacii, mor?” şi tot aşa, nu se mai termină cu întrebările. Li se pot da multe
explicaţii bine documentate, ştiinţifice, dar care să rămână la acest nivel de informare. Se poate
verifica cât de diferit reacţionează ei la răspunsuri care sunt „pe limba lor”, care conţin imagini
vizuale, care sunt însufleţite – asemenea basmelor! Mai important decât modul pozitiv de a prelua
informaţiile, se pot vedea alte efecte benefice: dezvoltarea imaginaţiei reproductive şi creatoare, a
vocabularului, a memoriei şi mai cu seamă a interesului susţinut pentru lumea înconjurătoare şi
dorinţa de a acţiona creator. Va mai putea oare, cel care a dus cu emoţie, în întunericul rece de
noiembrie lampionul său cu lumină la rădăcina, sau la scorbura unui copac, să scrijelească sau să
smulgă coaja copacilor?
Toate aceste trăiri pozitive se imprimă adânc în sufletele copiilor, în această Epocă a
Lampioanelor.
Copywright@2010 30
JOCURI DE DEGETE
Piticul Melcul (Încet de tot)
Un pitic cu dor de ducă, Încet de tot, încet de tot

Sus în vârf de munte urcă. Iese melcul din căsuță.
Urcă, urcă, ostenește, Șapte zile încheiate,
Și în vârf se odihnește. De la pat pân* la măsuță.
Bucuros nevoie mare Încet de tot, încet de tot
Ne trimite-o sărutare. Lunecă prin iarba deasă,
Apoi la vale-a-lunecat, Dac-aș fi și eu un melc,
Sub o tufă s-a culcat. Repede m-aș duce-acasă.
Doarme, doarme, se-odihnește
Și-apoi (iute) se trezește
Și pe tine te privește.
Căsuța
Am o căsuță și-n ea sunt doi pitici.

Ei privesc, pe fereastră cum plouă:
Plouă pe acoperiș,
Plouă pe copaci,
Plouă și pe năsucul lor.
Ei închid fereastra și se culcă.
Spiridel un spiriduș Într-un boboc doarme un pitic
Spiridel - un spiriduș, Într-un boboc, doarme un pitic.

Pimpirel - un piticuț. Când floarea s-a deschis, piticul s-a trezit.
Sus în munte au urcat Petalelor frumos le grăiește: Bună dimineața!
Și-n adânc ei au intrat. Apoi le mângâie și le îngrijește.
Aici suntem; ba nu; aici suntem Seara când floarea s-a închis,
Spiridel și Pimpirel. Piticul florii a adormit.
Copywright@2010 31
Piatră peste piatră Pădurea fermecată
Piatră peste piatră În pădurea fermecată,

Am clădit o casă. Lângă tufa de urzici,
Mă uit la ea uimit În ciupercile căsuțe,
Și-s tare fericit. Locuiesc niște pitici!
Am în ea și scăunele Așezați pe melci călare,
Și măsuțe mititele. Ei aleargă prin pădure,
Vin piticii tot cântând Căutând fără-ncetare,
Și se-așează rând pe rând. Fragi și coacăze și mure.
Cinci pitici
Uite cinci pitici

Cu bărbi de bunici,
Cum joacă popici.
Vin și cinci furnici,
Dar dintre urzici.
Vine și-un arici,
Plin de ace mici;
Ce fac ei aici?
Fug cei cinci pitici,
Vai, ce mai voinici!
Cinel și Glumici
Cad în apă, plici!
Într-un munte mare un pitic mic doarme Piticul și iepurașul
Într-un munte mare Pe un munte înalt, înalt

Un pitic mic doarme. Un pitic scund, nu înalt
Soarele răsare cu razele sale. Trăia vesel şi zglobiu
Păsărele ciripesc: cip-cirip, cip-cirip În căsuţa lui.
Scoală-te somnorosule! Într-o zi de dimineaţă
Dar piticul doarme. A plecat la vânătoare.
Atunci, gândăcel, picioruş-căţărător, Prin pădurea mare,
Sus pe munte s-a urcat, Iepuraşu’-i iese-n cale.
În peşteră a intrat, Uite, zău ce vânătoare!
Și pe nas l-a gâdilat. Dar piticul nu-l ajunge.
Hapciu, hapciu! Căci el fuge şi se-ascunde
Piticul s-a sculat. În culculşul lui cel moale...
Copywright@2010 32
Poveste pentru cei mici
Prin pădure, prin tufiș,

Pe-nserat, prin luminiș
Vin pitici cu felinare
Luminând ca-n ziua mare.
Pe cap poartă tichiuțe,

În picioare, opincuțe,
Se grăbesc să se ascundă,
Uriașii să nu-i prindă.
Uriașii când sosesc,

Toti piticii se pitesc.
Uriași cu pașii mari,
Uriași cu pumnii tari.
Uriașii-s foarte tari,

Și umblă cu pașii mari,
Copaci călcând și zdobind,
Din picioare tropăind.
Unul poartă-un bolovan,

Altul cară un buștean,
Dar degeaba scotocesc,
Pe pitici ei nu-i găsesc.
Și în urma lor piticii,

Cătinel își iau în spate
Sacul plin cu nestemate,
Și pe munte ei pornesc.
Tocma’-n vârf ei se opresc

Și-aici sacul îl golesc.
Și se-ntorc ușor la vale
Aici sacul să-l răstoarne.
Ei, acasă se întorc.

Pe cărare merg trop, trop.
Uriașii au plecat
Toți piticii au scăpat.
Copywright@2010 33
Noi suntem pitici voinici Într-o poieniță
Noi suntem pitici voinici, Într-o poieniță

Nu ne temem de furnici, De cum s-a-nserat,
Avem casă în urzici Doi pitici de-o șchioapă
Și-avem prieten un arici. Au pornit la sfat.
Și-acum mergem repejor, Au scufițe roșii,

Să-ntâlnim un melcușor, Din floare de mac,
Să-i dăm frunze, să-l hrănim Bărbile de-un cot
Și apoi să-l ocrotim. Și cizmele de lac.
Peste deal, peste hârtop, Iar când luna clară

Trec piticii tropa, trop. Sus a răsărit,
Și pe deal ei se grăbesc, Au ca felinare
În pădure acum sosesc. Câte-un licurici.
Norii grei pe cer se strâng, Piticii din pădure

Doarme bobul în pământ, Au case în ciuperci.
Doarme greu, Mănâncă fragi și mure
Un somn adânc. Și-ncalecă pe melci.
Piticuții îl hrănesc, Piticii nu știu carte,

Rădăcini în iarbă cresc. Nu știu nici poezii,
Se înalță o tulpină, Și melcii-i duc departe,
Ce-i cu rămurele plină. În lungi călătorii.
Frunzele foșnesc, foșnesc La școala de pitici.

Florile spre soare cresc. În zori de zi îi scoală,
Vine seara, Ceasornicul arici.
Floarea cască Ariciul are ace,
Se zărește la fereastră, Mai multe ca un ceas
Iar noi mergem în pătuț, Și le dă bobârnace,
Cu un prieten piticuț. Piticilor în nas.
Copywright@2010 34
JOCURI ÎN CERC
I – Vezi mica lumină
♫: Vezi mica lumină

Frumos strălucind,
Deopotrivă în cer și pe pământ,
Ea luminează în stele și soare
Și din adâncuri în mici semincioare.
Cer și pământ, lumină îți vor da
Primește-o copile în inima ta.
Versuri: Neștiuți și rând pe rând

Ies piticii din pământ.
Căciulițe fermecate
Ei își pun pe căpușoare.
Se rotesc și se rotesc
Și în ceață se-nveselesc.
Nimeni, nimeni să nu-i vadă
Și se-adună și se-ntreabă:
- Au căldură iepurașii,
- Șoriceii au grăuncioare?
- În semințele-adormite
S-a adunat destul soare?
Hai să mai vedem odată,
Câte, câte-s de făcut!
♫: Piticii-n miez de noapte
Trip-trap, trip merg ușor,
Piticii-n miez de noapte
Trip-trap, trip merg ușor,
Se opresc și bat: cioc, cioc
Și spun încetișor:
Mamă Pământ deschide,
Deschide casa ta,
Noi ți-am adus copiii
Să stea acum în ea.
Versuri: Știți voi, ce face iepurașul iarna?
E frig, e frig, și nasul i-a-nghețat
Și-i tremură codița și gerul l-a-nțepat.
Se face mic, tot mai mic.
Acum se lasă seara
Și vai ce frică-i este!
Cum îi mai bate inimioara!
Tic-tic, tic-tic!
Copywright@2010 35
Versuri: Trip, trap, trip, trap
Vin piticii rând pe rând
Cu steluțe luminând!
Micule, micule iepuraș,
Ca iarna să te încălzești,
Uite mușchi să te-nvelești!
♫: Piticii-n miez de noapte...
Versuri: Știti voi ce fac șoriceii iarna?
Își sapă o gropiță și intră apoi în ea,
Se-adună laolaltă și dansează așa:
♫: Cu codițele, cu urechiușele,
Cu lăbuțele, cu picioarele;
Pe vârfuri se rotesc, câte doi se învârtesc.
Versuri: Miau, miau! Vai, pisica ne aude...

Hai să cântăm mai încet.
♫: Cu codițele, cu urechiușele...
Versuri: Trip-trap, trip-trap
Ies piticii rând pe rând
Cu steluțe luminând!
Dragi, dragi șoricei v-am adus
grăuncioare,
S-aveți pentru la iarnă.
Somn usor!
Mama Pământ îi primește

Și-un loc călduț la fiecare dăruiește
În liniște ei dorm acum,
La sânul pământului bun.
♫: Piticii-n miez de noapte...
Versuri: Luminez, lumină piticilor să vină
Bucuroși spre casă
Prin căldura deasă,
Ding-dong, ding-dong.
Pe bolta înstelată, steluțele se-arată.

În noapte ele strălucesc,
Și bucuros eu le șoptesc!
Mi-e drag de voi steluțe,
Privesc spre voi drăguțe,
Lumina voastră o primesc
Și bucuros o dăruiesc.
II
Copywright@2010 36
Versuri: Copacii scutură în vânt,
Uscate frunze pe pământ
Sub pașii de pitici foșnind,
Da, iarna vine în curând.
- Mic șoricel, ariciul spune:
Să nu mai fim singuri pe lume,
O casă de ne vom clădi
Piticii ne-o vor ocroti.
♫: Luminezi lumina,
Piticilor să vină,
Bucuroși spre casă,
Prin pădurea deasă.
Versuri: - Ce se aude răsunând?

E glasul bunului pământ.
Ariciu’-i frânt de-atâta umblat,
Iar Chiț-Chiț în gaură a intrat.
♫: Iubit Pământ Mamă, deschide-ne! (bis)

Versuri: Si veverița cea roșcată,
Își găsi scorbura îndată,
Iar vântul cu aspru glas,
Îi trânti ușa în nas.
Versuri: Cu pași uriași și ursul trece,
Gonit acum de vântul rece.
O peșteră el va găsi,
Întreaga iarnă va dormi.
Versuri: În munți pe piscuri cenușii,
Pruncul pământului găsi
Pe-a sa măsură adăpost,
Ferit de viscol dușmănos.
Un loc pe rând le dăruiește
Și-n liniște el doarme acum,
♫: Luminezi lumina,
Piticilor să vină
Bucuroși spre casă
Prin pădurea deasă.
CÂNTECE
Copywright@2010 37
Piticul Trip-Trap Piticul Barbă-Cot/cântec–joc
Piticii-n miez de noapte, Ia uite cum dansează – acum

Trip-trap, trip Piticul Barbă-Cot,
Merg ușor, Diri dum.
Se opresc și bat: Ia uite cum dansează-acum
Cioc, cioc, Piticul Barbă-Cot.
Și spun încetișor: Își scutură desaga
Mamă Pământ deschide, Se scutură și el,
Deschide casa ta, Apoi își pune desaga-n spate
Noi ți-am adus copiii Și pleacă mai departe.
Să stea acum în ea. Și pleacă mai departe.
Piticul Măceașă Merg cu lampionul meu
Piticul stă-n pădure Merg cu lampionul meu,

Într-un picior, Drumu-l luminez mereu,
El poartă-o căciuliță pe căpușor. Sus luminează stelele,
Noi luminăm aici cu ele.
Cine-o fi ăst omușor
Care stă într-un picior Cocoşul cântă, pisica miaună,
Și poartă-o căciuliță pe căpușor? Rabimmel, rabammel,rabumm!
Lumina mea, să nu te stingi,
Eu sunt piticul mic, Rabimmel, rabammel, rabumm!
Harnic și voinic.
Lucrez zi și noapte sus pe colnic. La mersul acasă,
Lumânarea s-a consumat,
Cu ciocan și felinar În casă am intrat,
Eu de noapte n-am habar Rabimmel, rabammel, rabumm!
Căci am umplut cu aur și argint un hambar.
Mica lumină
Copywright@2010 38
Vezi mica lumină frumos strălucind,
Deopotrivă în cer şi pe pământ.
Ea luminează în stele şi-n soare
Şi în adânc, în mici semincioare.
Vezi mica lumina frumos strălucind,
Deopotrivă în cer şi pe pământ.
În cer şi pe pământ lumină îţi vor da
Primeşte-o, copile, în inima ta.
Lampioanele
Pe bolta înstelată,
Lămpaşul meu îndată,
Steluţele le va-*nsoţi
Şi bucuros le va privi.
Mi-e drag de voi steluţe,

Clipesc spre voi drăguţe,
Bineţe eu vă dau acum
Şi tot mereu când sunt pe drum.
Piticii
Refren: Noi suntem piticii,

Piticii voinicii,
Piticii bărboșii,
Cu scufițe roșii.
Mergem în pădure,
După fragi și mure,
Păsări frumușele,
Să zburăm ca ele.
Refren: .......
Mergem pe cărare,
În pădurea mare,
După ciupercuțe
Și după frăguțe.
Copywright@2010 39
POEZII
Mamă Pământ
Mamă Pământ, Mamă Pământ,

Florile tale unde sunt?
Ele în brațe-mi dorm adânc,
La adăpost de ploi și vânt.
Mamă Pământ, Mamă Pământ,

Copiii tăi unde sunt?
Eu îi legăn și încălzesc
Și de iarnă îi feresc.
Ursul
Ursul cel mic trece pe-aici,

El tot mai caută furnici.
O peşteră de va găsi,
În munţi pe piscuri cenuşii

Şi vulturul de-acum găsi
Ferit de viscol duşmănos.
Pământul mamă îi primeşte,

Un loc pe rând le dăruieşte.
În linişte ei dorm acum
Creanga de măr
Creanga mărului rotat

se trezi, în zori de zi,
cu o droaie de băieți –
mugurașii cucuieți...

pletele și-a scuturat
și-a-mpărțit pe la copii
mere dulci, aurii...

doarme-acum printre nămeți...
dar din nou va legăna
mugurașii cucuieți.
POVEȘTI
Copywright@2010 40
Legenda Sfântului Martin
Era o zi de noiembrie. Nori grei, cenuşii acopereau cerul. Un vânt îngheţat smulgea ultimele frunze
uscate din copaci şi le mătura înaintea sa. Pe un drum de ţară din Franţa călărea un grup de tineri.
Veneau din Italia. Din porunca Împăratului, cavalerii erau pe drumul spre noul lor loc de servici.
Trebuiau să se grăbească, dacă voiau să ajungă în următoarea localitate înainte de căderea nopţii.
Începu să plouă violent. Datorită frigului, pământul începuse să îngheţe şi deveni dintr-o dată neted
şi alunecos. Călăreţii trebuiau să fie atenţi să nu le alunece caii şi înaintau foarte încet. Când începu
să amurgească, unul dintre ei deveni nerăbdător şi spuse:
- Vedeţi oraşul din zare? Trebuie să fie Amiens. Trebuie să ne grăbim. In curând se închid
porţile.
- Are dreptate, spuse un altul. Caii noştri se pot odihni întreaga noapte, aşa că nu trebuie să-i
cruţăm acum. Haideţi mai repede!
Bărbaţii îşi îmboldiră caii. Doar unul dintre ei nu vru să se grăbească şi rămânea tot mereu în urmă.
Era tânărul cavaler Martin. El avea grijă de calul său cel credincios, care îl slujea de atâta vreme aşa
de bine. El călărea mai bine precaut pe drumul prost şi îngheţat şi avea grijă ca animalului său să nu
i se întâmple nici u rău. În curând camarazii săi nu se mai zăriră.
Vântul se înteţi, ploaia se transformă într-o zăpadă deasă. Fulgii de zăpadă îl loveau pe Martin ca
acele în faţă. El se învălui şi mai strâns în mantia sa şi ţinea cu mâinile rebegite de frig hăţurile
strâns.
Era deja întuneric, când Martin ajunse la Amiens. Poarta cea mare a oraşului era încă deschisă.
Când voi să treacă prin ea, calul său se opri brusc. Cavalerul trase de hăţuri, dar calul nu se urni din
loc. El îl ciocăni pe gât şi îi vorbi. Nu ajută la nimic. Calul său nu făcea nici un pas mai departe.
Atunci Martin coborî de pe cal şi abia atunci zări un om sărman, care căuta adăpost de vânt şi
vreme într-o nişă a zidului ce înconjura oraşul. Avea pe el doar câteva zdrenţe şi tremura de frig.
Martin, care pe drum împărţise adesea pomeni oamenilor sărmani, nu mai avea acum nimic decât
veşmântul său de cavaler şi mantia sa călduroasă. El voia să ajute şi acest om. Fără să ezite, îşi luă
sabia şi-şi tăie mantia în două. O jumătate o dădu omului sărman pe cealaltă şi-o puse peste umeri.
Repede şi fără să aştepte mulţumire, se urcă din nou pe cal şi călări mai departe, căutându-şi
tovarăşii. Îi găsi într-un han mare. Acolo stăteau cu obrajii înroşiţi în faţa vinului şi rachiului. Ei
beau şi cântau. Când Martin se apropie de ei, unul spuse:
- Ia te uită, a venit şi Martin! Însă altul îl împinse într-o parte şi şopti:
- Taci, e ceva cu Martin! Uită-te la mantia lui!
Când observară că Martin mai avea doar o jumătate de mantie, se uitară surprinşi unul la altul. Ce
se întâmplase? Unuia dintre cavaleri îi fu ruşine că se grăbise împreună cu ceilalţi, fără să se uite în
jurul său. El întrebă:
- Este posibil ca tu să-ţi fi împărţit până şi mantia, pentru a ajuta unui sărman?
Martin răspunse cu simplitate:
- Da, dar am procedat aşa cum aş fi făcut-o pentru un frate.
În noaptea aceea pe Martin îl trezi o lumină strălucitoare. Hristos îi apăru în statura omului sărman.
El purta jumătatea de mantie, şi le spunea Îngerilor:
- Martin m-a îmbrăcat.
Această trăire îl impresionă pe Martin până în adâncul inimii. Se simţi chemat să slujească
creştinismul. Se lăsă botezat şi-şi încheie pe cât de repede fu posibil, serviciul de cavaler. A acţionat
altruist între oameni, din bunătatea şi iubirea sa. Mulţi cavaleri i-au urmat exemplul.
Copywright@2010 41
După vechi legende despre Martin
Cum i-am dăruit eu bunului Dumnezeu hăinuța mea de duminică
În biserica satului din Alpii Ratten se află, în stânga altarului principal, o statuie a unui călăreţ.
Călăreţul este un războinic mândru cu coif şi panaş şi cu o mustaţă neagră cărbune.
Şi-a tras sabia lată şi scânteietoare şi tăie mantia cu ea în două. La picioarele calului (ce sta pe două
picioare) se află, chircită, statura unui cerşetor în zdrenţe.
Pe când eram încă un flecuşteţ de pici, care abia trecea de genunchii unui om mare, mama mă ducea
adesea în această biserică.
În apropierea bisericii se afla capela Sfintei Fecioare, care este atât de îndurătoare, şi unde mama se
ruga adesea.
Pe când toţi oamenii plecaseră acasă, iar clopotul din turn bătea de amiază în ziua fierbinte de vară,
mama mai sta încă îngenunchiată acolo şi împărtăşea Mariei necazurile ei. „Maica Domnului”
stătea în altar, cu mâna în poală şi nu-şi mişca nici capul, nici ochii, nici mâinile, iar mama putea de
aceea să-i spună tot ce voia.
Mie-mi plăcea mai mult să stau în biserica mare şi să privesc frumosul călăreţ.
Odată, pe când eram pe drumul către casă, iar mama mă ţinea de mână, iar eu trebuia să fac câte trei
paşi la fiecare pas al ei, mi-am ridicat căpşorul înspre faţa blândă a mamei şi am întrebat-o:
- De ce stă călăreţul mereu acolo lângă zid şi de ce nu iese pe fereastră afară să călărească
pe uliţă?
Atunci mama răspunse:
- Pentru că pui nişte întrebări atât de copilăreşti şi pentru că nu este decât o imagine,
imaginea Sfântului Martin, care a fost soldat şi un om binefăcător şi foarte evlavios, iar acum este
în ceruri.
- E şi calul în ceruri? am întrebat-o eu.
Astfel povesti mama şi îngheţase atât de tare cu seara ei rece ziua frumoasă de vară, că aproape că
mă lipii înfiorat de bluza ei uşoară.
- Dar asta nu e tot, copilul meu, continuă mama, căci dacă vrei să ştii, ce semnifică acel
călăreţ şi cerşetorul din biserică, trebuie să ştii ce s-a întâmplat mai departe.
Si mama povesti:
Pe când călăreţul dormea liniştit pe perna lui tare în noaptea care a urmat, veni la patul său
cerşetorul de pe drum, arătându-i surâzător partea sa de mantie, aratându-i şi cicatricile rănilor de la
mâini şi arătându-i şi chipul său, care acum nu mai era bătrân şi întristat, ci strălucea ca Soarele.
Căci cerşetorul din stepă fusese chiar bunul Dumnezeu. Aşa, băieţele, acuma mergem mai departe.
Ne ridicarăm şi începurăm să urcăm prin pădure.
Până am ajuns acasă, am întâlnit doi cerşetori. M-am uitat foarte atent la faţa fiecăruia, crezând că
în spatele lor se ascunde bunul Dumnezeu.
În seara aceleiaşi zile, când din cauza tatălui meu econom trebuise să-mi dau jos hăinuţele de
duminică şi alergam deja în pantalonaşii mei coloraţi de toată ziua încoace şi-ncolo, ţopăind, şi mai
purtam doar hăinuţa mea gri nouă de tot, pe care nu voisem să o dau jos şi pentru care mă rugasem
să o pot purta şi restul zilei, şi pe când mama era deja din nou la treburile ei casnice, mă dusei în
locul unde păşteau oile noastre. Trebuia să aduc oiţele, printre care şi un mieluţ alb care era
proprietatea mea personală, înapoi în staul.
Dar cum ţopăiam eu aşa, aruncând pietricele cu care voiam să nimeresc norii, văzui dintr-o dată,
lipit de stâncă, un om bătrân cu părul alb, îmbrăcat foarte sărăcăcios. Atunci, m-am oprit speriat,
neîndrăznind să mai fac nici un pas, şi gândindu-mă „precis că este chiar bunul Dumnezeu”.
Tremuram de teamă şi de bucurie, şi nu ştiam ce să fac.

Copywright@2010 42
Căci dacă era chiar bunul Dumnezeu, trebuia să-i dăruiesc ceva.
Dacă alerg acuma acasă, să o chem pe mama să vadă şi să-mi spună ce să fac, s-ar putea ca între
timp el să plece de aici, spre ruşinea mea. Precis că e El, căci doar aşa arăta şi cel pe care îl văzuse
călăreţul.
Făcui câţiva paşi înapoi şi începui să trag de hăinuţa mea gri. Nu era uşor, căci era destul de strânsă
pe cămăşuţa mea de in, iar eu voiam să-mi ţin respiraţia, ca cerşetorul să nu mă observe mai
devreme.
Aveam un briceag de buzunar cu dungi galbene, nou-nouţ şi destul de bine ascuţit. L-am scos din
buzunar, mi-am pus hăinuţa sub călcâi şi am început să o separ în două la mijloc.
Fui în curând gata, mă strecurai în apropierea cerşetorului, care părea pe jumătate aţipit, şi-i pusei
jumătatea lui din hăinuţa mea lângă cap. „Ia asta, frate al meu nevoiaş”. Asta i-am spus în gând.
Apoi am luat partea mea de hăinuţă sub braţ, uitându-mă atent încă o vreme la bunul Dumnezeu,
apoi am gonit oile spre casă.
La noapte o să vină, mă gândeam eu, şi tata şi mama or să-l vadă, şi dacă vrea să rămână cu noi, îi
putem aranja imediat camera din spate şi altarul casei.
Stăteam în pătucul mobil, alături de tata şi mama şi nu puteam dormi.
Noaptea trecu şi El nu venise.
În dimineaţa următoare însă, pe când cocoşul trezea argaţii şi slujnicele din cuiburile lor, şi pe când
afară în curte începuse ziua de muncă, veni un bătrân la tata, îi dădu partea pe care i-o dăruisem eu
din hăinuţă şi-I povesti că în zburdălnicia mea tăiasem în două hăinuţa şi-I aruncasem la cap o
bucată, pe când el se odihnea puţin pe câmpul cu oi, din strânsul bureţilor.
Atunci veni tata cu o mână la spate la patul meu:
- Ia spune, băiete, unde ţi-e haina cea nouă de duminică?
Venitul furiş cu mâna la spate îmi dete de gândit şi strigai plângând:
- O, tată, dar credeam că am dat-o bunului Dumnezeu!
- Iisuse Christoase, băiete, dar eşti pe jumătate nebun, răcni tatăl meu, ca să trăieşti eşti
prea neghiob, ca să mori eşti prea prost! Ţie trebuie să ţi se scoată sufletul cu mătura prin piele!
Însă de cum apăru mâna cu nuiaua de mesteacăn împletită de la spate, începui să ţip din toate
puterile.
Mama veni în grabă. De obicei nu se băga când mă judeca tata, dar de data asta îl prinse de mână şi
spuse:
- Hăinuţa o cos eu repede la loc, bătrâne. Acuma vino puţin, trebuie să-ţi spun ceva.
Merseră amândoi în bucătărie şi cred că acolo au vorbit despre povestea Sfântului Martin.
După o vreme reveniră în cameră. Tata spuse cu o voce aproape îmblânzită:
- Fii liniştit, n-ai să păţeşti nimic.
Iar mama îmi şopti:
- E bine că ai vrut să-ţi dăruieşti hăinuţa bunului Dumnezeu, dar cred că e şi mai bine
dacă o dăm sărmanului Mihăiţă din vale. În fiecare sărac este bunul Dumnezeu. Uite, şi Sfântul
Martin a ştiut acest lucru.
Aşa, băieţelul meu, acuma hai sus şi intră în pantalonaşi, tata nu e departe cu Nuşa-nuieluşa.
Peter Rosegger
Aurul stelelor
Copywright@2010 43
La marginea pădurii era un stejar bătrân şi puternic.
Toamna colorase frunzele copacilor din pădure, iar razele soarelui se jucau liniştit, făcându-le să
strălucească. De jur- împrejurul stejarului se aşternuseră frunzele galbene, asemenea unui covor
auriu.
Adăpostită de rădăcinile groase ale stejarului, trăia o familie de pitici: mama pitic, piticul tată şi
copilaşul Tic- Pitic. Pregătirile pentru iarnă erau în toi: tata cioplise castronaşe din castane, coji de
nucă şi căpăcele de ghindă. Mama adunase în cămară multe bunătăţi: ghindă, măceşe, alune,
sâmburi din conurile de brad, ba chiar şi un pic de miere de la albine.
Tic- Pitic a strâns la piept cât de multe frunze a putut el şi, alergând prin casă, strigă: „Uite cât de
multe farfurioare aurii am adus!”
Într-o dimineaţă Tic-Pitic se trezi cu mult înainte de răsăritul soarelui. Ieşi din casă şi se aşeză pe o
periniţă de muşchi. Aşa văzu cum o zână albă fermeca totul în poiană. Alergând la piticul tată, află:
- Zâna aceasta este Bruma! Este semn că iarna se apropie tot mai mult. În curând
pământul va îngheţa. Afară se face tot mai frig, aşa că noi vom rămâne sub pământ! a mai spus tata
în timp ce închidea bine intrarea cu muşchi. Deodată se făcu întuneric.
- Avem nevoie de lumină! a spus mama pitic.
- Da, avem nevoie de un foc care să ne dea lumină şi căldură! răspunse tatăl şi pregăti
lampionul.
- Pot eu să aduc lumina? Întrebă Tic-Pitic şi o zbughi afară cu lampionul în mână, fără a mai
aştepta vreun răspuns.
Între timp afară se înnoptase şi aerul rece l-a întâmpinat tăios pe Tic-Pitic. Pe cerul senin stelele
străluceau vesele, trimiţându-şi razele spre pământ.
- Trebuie să prind şi eu o asemenea rază, ca să-mi aprindă lampionul! se gândi piticuţul şi
începu să alerge după raze. Tot alergă el aşa, până ce obosi, dar de prins nici că reuşi să prindă vreo
rază. Necăjit şi ostenit se aşeză pe o piatră şi, fără să bage de seamă, adormi…
De acolo de sus, o mică steluţă care a văzut toată strădania lui Tic- Pitic, a lăsat să cadă o rază
tocmai în lampionul ce aştepta să fie aprins. În scurtă vreme, piticul se trezi şi mare îi fu bucuria
văzând luminiţa primită în dar. Porni deîndată cântând fericit:
Lanterne, lanterne…………..
Treziţi fiind de cântecel, au venit şi mulţi alţi piticuţi ca să ceară lumină pentru lampioanele lor. În
curând, întrega pădure strălucea de la micile luminiţe purtate de piticii care cântau şi ei veseli:
Lanterne, lanterne……..
Lan – ter – ne, lan – ter – ne soa – re lu – nă ste – le lu – mi – nea – ză,
hai, tot ce-n jur tu ai!
Fetiţa cu lampionul
Copywright@2010 44
A fost odată o fetiţă, care-şi purta lampionul mititel şi era tare bucuroasă:
„Eu merg cu lampionul meu,

Şi el cu mine;
Acolo sus strălucesc stelele,
Aici jos luminăm noi.”
A venit vântul val-vârtej şi i-a stins luminiţa.

- Ah, strigă fetiţa, cine-mi aprinde şi mie luminiţa în lampionul meu? Dar, de jur împrejur
nu era nimeni ca să o audă...
Atunci fetiţa a pornit să caute ajutor şi nu peste mult timp s-a întâlnit cu un arici care se apropia
foşnind printre frunze, cu paşii lui mici.
– Dragă ariciule, vântul mi-a stins luminiţa. Nu ştii tu, cine mi-ar putea aprinde din nou
lampionul?
– Nu ştiu, spuse ariciul. Trebuie să întrebi pe altcineva. Eu nu pot zăbovi, trebuie să mă
grăbesc la copilaşii mei.
Fetiţa a plecat mai departe, când deodată în faţa ei a apărut un urs. Era Moş Martin.
– Dragă ursule, vântul mi-a stins luminiţa. Nu ştii cine mi-o poate aprinde din nou?
Ursul a clătinat din cap încet:
– Nu ştiu a-ţi spune. Eu sunt tare obosit, trebuie să dorm, să mă odihnesc. Mor, mor, mor...
A venit o vulpe strecurându-se prin iarbă, foşnind uşor; o vulpe şireată. Şi-a ridicat năsucul şi a
întrebat-o pe fetiţă:
– Ce cauţi tu în pădure? Noi vânăm acum şi tu sperii toţi şoriceii, du-te iute-n casă!
Fetiţa s-a aşezat pe o piatră şi a început să plângă:
– Nu vine nimeni să-mi aprindă luminiţa? Nu mă poate ajuta nimeni?
Stelele au auzit-o şi i-au spus:
– Pe soare trebuie să-l cauţi. El te poate ajuta.
Fetiţa a prins curaj şi a plecat mai departe. Într-un târziu a ajuns la o căsuţă. În căsuţă era o bunicuţă
care torcea, torcea fire subţiri. Fetiţa a intrat şi a întrebat:
– Nu cumva ştii tu drumul spre soare? Nu vrei tu să vii cu mine?
Bunicuţa i-a răspuns:
– Eu trebuie să torc, să torc fire subţiri. Dar odihneşte-te un pic aici la mine, căci mai ai cale lungă
de făcut. După ce s-a odihnit, fetiţa şi-a luat lampionul şi a plecat mai departe. A ajuns la o altă
căsuţă în care locuia bătrânul pantofar, care ciocănea mereu, reparând încălţăminte.
– Bună ziua, dragă pantofarule, cunoşti tu cumva drumul spre soare? Nu vrei să vii cu mine?
– O, nu, spuse pantofarul, mai am de reparat foarte mulţi pantofi. Dar odihneşte-te aici la mine o
vreme, căci mai ai cale lungă de făcut.
După ce s-a odihnit, fetiţa şi-a luat lampionul şi a pornit mai departe. Deodată a zărit în faţa ei un
munte înalt ce strălucea în depărtare. „Acolo sus poate o să-l întâlnesc pe mândrul soare”, s-a gândit
fetiţa şi a început să alerge spre munte. Un copilaş i-a ieşit în întâmpinare. El se juca cu o minge.
– Hai cu mine! i-a strigat fetiţa. Să mergem înspre soare!
Dar copilaşul a rămas să se joace cu mingea. Alerga şi sărea încolo şi-ncoace. Fetiţa a pornit singură
la drum, a urcat până sus, sus pe munte, dar nici acolo nu l-a întâlnit pe soare.
– Aici am să stau şi am să aştept până când vine soarele, zise fetiţa. S-a aşezat pe pământ. Era atât
de obosită de drumul lung, încât a închis ochii şi a adormit imediat.
Copywright@2010 45
Soarele o văzuse deja de multă vreme... Şi cum era pe înserate, s-a aplecat numai un pic şi a lăsat o
rază în lampionul fetiţei, care s-a aprins imediat. Chiar atunci, fetiţa s-a trezit.
– Lampionul meu luminează iar! a strigat ea veselă. A sărit în picioare şi a pornit veselă la drum.
Aşa s-a reîntâlnit cu copilaşul, care era foarte necăjit, pentru că îşi pierduse mingea şi acum nu o
mai putea găsi în întuneric. Fetiţa i-a spus:
– Îţi fac eu lumină!
Băieţelul a găsit mingea şi a început să cânte de bucurie. Fetiţa a mers mai departe până când a
ajuns la casa pantofarului. Pantofarul stătea necăjit în cămăruţa lui:
– Focul meu s-a stins, mâinile mi-au îngheţat de frig şi nu mai pot să repar pantofii.
– Îţi aprind eu focul, a spus fetiţa. Şi aşa pantofarul a putut din nou să lucreze: acum avea lumină şi
mâinile i s-au încălzit.
Fetiţa a mers mai departe şi în scurtă vreme a ajuns la casa bunicuţei. Şi aici era întuneric.
– Lumânarea mea s-a stins, şi de multă vreme nu mai văd şi nu mai pot să torc, i-a spus bunicuţa.
– Îţi aprind eu o lumină nouă, i-a zis fetiţa bucuroasă. Aşa că bunicuţa a apucat roata de tors, a rotit-
o vârtos şi a tors, şi a tors fire subţiri.
Fetiţa a mers mai departe şi a ajuns în poiană, unde toate animalele s-au trezit de la lumina
lampionului ei. Vulpea a strălucit, ursul a bombănit şi s-a adâncit mai tare în bârlogul său. Ariciul a
păşit curios, să vadă ce-o fi. Fetiţa a pornit fericită spre casă, cântând:
„Eu merg cu lampionul meu,

Şi el cu mine;
Acolo sus strălucesc stelele,
Aici jos luminăm noi.”
Poveste cu pitici
Lămpițele sfântului Martin
Legenda despre binecuvântarea ogorului sau cămașa norocosului
Albă ca zăpada
Bănuții de aur
Spiridușii
Piticul Rădăcinel și spiritul copacului
Unde a zburat rândunica?
Piticul Rădăcinel și silfidele
(Aceste povești se găsesc în Cercul poveștilor anului în grădinițele Waldorf, volumele I și II)
Copywright@2010 46
„- Ia te uită, frunzele ştiu să danseze!” rosti un copil, învârtindu-se împreună cu ele în cerc.
Viaţa în familie devine mai casnică. Copiii se bucură de vremea când miroase a mere coapte, când
confecţionează ceva, când construiesc căsuțe pentru păsărele şi de sărbătorile luminii.
Copywright@2010 47
JOCURI DE DEGETE
Poc, poc, poc cad castane dolofane Toamna
Poc, poc, poc, - Toamnă, spune un’-te duci

Cad castane dolofane. - Ia, mă duc să scutur nuci!
Pic, pic, pic, - Toamnă, unde te grăbești
Pică ploaia prin burlane. - Ia, mă duc să caut vești.
Cârrr, cârrr, cârrr Sus în vie,
Cârâie pe ram o cioară. Jos în luncă,
Bârr, bârr, bârr, Să dau soarelui poruncă
Taare mai e frig afară. Să coacă gutuile,
Fâsss, fâsss, fâsss, Să-ncălzească viile.
Fâsaie frunzele-n vânt - Spune, dacă te grăbești,
Și cad încet pe pâmânt. Toamnă, când te odihnești?
Calul meu mănâncă foc Fir de lumină
Calul meu mănâncă foc, Un fir de lumină purtăm,

Tropa, tropa, trop, trop, trop, Spre soare ne înălțăm
Nu stă nicio clipă-n loc. Și mână-n mână vom porni,
Calul meu e cal isteț, Lumina lui o vom dărui.
Eu sunt mândru călăreț.
Castanele Iepurașul iarna
Castanele rotunde maronii, Știti voi ce face iepurașul iarna?

Locuiau cândva într-un copac. E frig, e frig,
Aveau paltoane groase, verzulii Năsucul i-a-nghețat
Și ace multe, câte-ncap. Și-i tremură codița,
Dormeau acolo liniștite, Și gerul l-a-nțepat.
Până când vântul toamnei le-a trezit. Se face mic, mic, tot mai mic.
Vâjjj, vâjjj, vâjjj... Acum se lasă seara și vai ce frig îi este,
Din paltonase au ieșit, Cum îi mai bate inimioara!
Pe pământ s-au rostogolit. Tic, tac, tic, tac.
Copywright@2010 48
Șoricelul
Dicări, dicări, doc – repede, repede un șoricel,

Dicări, dicări,doc – se urcă într-un copăcel.
Dicări, dicări, doc – să vadă, să vadă de iarna va veni,
Dicări, dicări, doc – să știe, să știe când se va feri.
Se urcă în vârf, privește-n depărtare...

Se uită-n dreapta, se uită-n stânga,
Unde-i oare?
Vântul-l vede în copac și-i dă un bobârnac.
Vai, el cade, se rostogolește și de-o creangă se lovește.

De creangă s-a agățat. Uf! Ce bine c-a scăpat.
Dicări, dicări, doc – repede, repede a coborât,
Dicări, dicări, doc - și fuga, el s-a pitit.
Să pot iubi
Să pot iubi, să pot crea,

De la Tine vine lumina și puterea,
Către Tine se îndreaptă dragostea și recunoștința.
Ploaia
Plouă ușor, să auzim, cu vârful degetelor lovim.

Plouă mai tare, ploaia vine, lovim cu degetele bine.
Lovește și grindina în trotuare,
Să ciocănim și noi mai tare.
Tună puternic uneori, bat pumnii-n tobe de nori.
Vreme frumoasă s-a făcut, un curcubeu a apărut,
Noi brațele ușor rotim și norii îi gonim!
Ursul Ariciul
Doarme ursul pe saltea Un arici cu ochii mici

Și visează o cafea Și cu bot catifelat,
Cafeluța-i cu caimac, Lângă gard s-a tupilat
Și-năuntru-i un gândac. Supărat că l-a plouat.
Copywright@2010 49
Prune Vântul
A venit la pom un om, Bate vântul, ba-te-ntr-una,

Și-a văzut că-i plin de prune; Adună norii, cheamă furtuna.
Scuturatu-l-a anume, Tunete, fulgere, picuri de ploaie
De-au căzut cu toate jos. Curg șiroaie...
Omuleţul cel voios, Tunete, fulgere, picuri de ploaie
Strânsu-le-a apoi frumos, Curg șiroaie...
Pe toate într-un loc le-a pus, Zâmbește-mi Soare,
Şi acasă el le-a dus. Să mă fac mare!
Ultima frunză Podoabe de toamnă
Ultima frunză zgribulită de ger Copacii scutură în vânt

Se-ntoarce spre steluţa ce sclipeşte pe cer: Uscate frunze pe pământ.
Tu micuţă stea, veşnic străluceşti luminând cerul… Spiriduşul spune gnomului:
Eu trebuie să cad dedesupt „Se întomnează acum,
Devenind covorul cald al Mamei Pământ. Cu frunze multe vântul,
Rămas bun! Rămas bun! Acoperă pământul.”
Castanele Frunza
Într-un copac rotat - Frunză galbenă uscată

Locuiesc, se ascund - De ce ești tu supărară
Castane roșcate, rotunde Și stai sus pe rămurea
Cu haine țepoase și scurte. Singurică, singurea
Dar vine toamna cu vânt - Cum să nu fiu amărâtă,
Și le coboară pe pământ Dacă toamna cea urâtă,
Oare nu le-o fi frig Îmi dă ploaie și-mi dă vânt,
Fără hăinuțe cum sunt? Și mă culcă la pământ?
Toamna În pădure
Vine, vine peste dealuri, Merge ursul prin pădure,

Trena-i este împodobită, După fragi și după mure.
Face mii și mii de valuri, Veverița urecheată,
Că-i frumoasă și gătită. Furișându-se isteață,
Strugurii sunt coronița, Le-a cules de dimineață.
Gutui, mere, pere, Merge ursul după miere,
Pepeni, prune, piersicele Cât îi dai, el tot mai cere:
Și legume de tot felul. Miere, miere, mierrre...
Vai ce plin îmi e panerul! Merge ursul prin mohor,
Cine vine oare? Merge ursul, mor, mor,
TOAMNA! Morrr, morrr, morrr!
Copywright@2010 50
Rândunica Ploaia cade ne-ncetat
Rândunica a plecat, Ploaia cade ne-ncetat,

Iată toamna vine. Toamna s-a întors în sat,
Nu mai sunt pe luncă flori Păsărelele-au plecat,
Și în zări se văd cocori. Cuiburile le-au lăsat.
Rândunica a plecat, Vântul bate printre ramuri,
Iată toamna vine! Picături lovesc în geamuri.
Toamna Toamna
Toamna e de roade plină, Toamna bună și frumoasă,

S-au copt fructele-n gradină. Ce ne-aduci noua în casă?
Mere rumene, frumoase, Ne aduci fructe dulci
Pere galbene, zemoase, Mere roșii și gustoase,
Struguri aurii în vii Pere galbene, zemoase.
Prune mari și brumării. Dar nu mai sunt rândunele.
În camară le vom pune Păsărelele-au plecat
Căci la iarnă vor fi bune. Frunzele s-au scuturat.
Plouă încet
Plouă încet, să șoptim;

Plouă mai tare, să vorbim;
Lovește grindina în trotuare;
Tună puternic, fulgeră tare;
Ploaia-i șiroaie;
Ploaia-i șiroaie;
Ploaia mai picură încă un pic,
Pic, pic, pic
Și dintr-o dată s-a oprit.
Vreme frumoasă se arată,
Pe cer apare o roată colorată,
Noi mâinile ca ea rotim,
Și norii iute îi gonim.
Noi mâinile ca ea rotim,
Și norii iute îi gonim.
Copywright@2010 51
Ariciul
Un arici cu multe ace,

Merge-ncolo, merge-ncoace
Se oprește și privește.
- Iată, toamna a venit...
Frunzele-au îngălbenit
Și cad, și cad pe pământ
Legănate-ncet de vânt.
Brrr, se face tot mai frig

- Tună, tună, plouă bine
- Tună, tună, plouă bine
Cade bruma, iarna vine...
Vine iarna? Ce se face
Ariciul cu multe ace?
Se rostogolește-ncolo,
Se rostogolește-ncoace,
Frunzele se prind în ace
Și-o hăinuță caldă-și face.
Aricel, cu ghem de spini

Se culcă sub rădăcini,
Și când fulgii-ncep să cearnă,
Doarme adânc un somn de iarnă.
Gărgărița-Rița
Gărgărița-Rița azi-noapte a tremurat.

Vântul a suflat,
Frunze-a-mprăștiat... .
Încolo și-ncoace,
Încolo și-ncoace.
Vine Toamna oare?
Dă-i pace să vie.
Gărgărița-Rița se-ascunde după-o frunză,
Lângă Melcul Târâici
Și ariciul Pogonici.
Bufff! Un măr roșu, rotofei
Lângă frunză a picat.
- Bună, dragă Gărgăriță,
Sper că nu te-ai speriat?!
Iaca, Toamna m-a-mbrăcat,
În haină roșie lucioasă,
Numai bun de pus pe masă.
În plăcinte, în compot
Mmmm... .
Mi-e foame de nu mai pot!
Copywright@2010 52
Salata
Am o oală colorată
Și-n ea vreau să fac salată
Vine-o gărgăriță mică
Și se-așează fără frică
Pune un picior în oală
Și pe unul îl lasă afară.
- Brrr, mi-e frig de nu mai pot
Parcă-aș fi la Polul Nord.
Și pornește
Tipa, tipa,
Ca să n-o apuce gripa.
Eu acuma ce să fac?
Iau oala și-i pun capac.
(Și-o pun în raft).
Salata
Am o oală cu capac
Și în ea salată fac.
Vine-o gărgăriță mică
Și privește fără frică.
Mai întâi, dă un ocol,
Apoi, bagă un picior.
Brrr, mi-e frig de numai pot,
Parca-aș fi la Polul Nord!
Haapciu!, haapciu!,
Gâza-a strănutat și în oală a picat.
Când mă uit, gâza a zburat!
Eu acuma ce să fac?
Iau oala și-i pun capac.
(Și-o pun în raft).
Frunze de toamnă
Frunze aurii, roșcate

Au bătut la mine-n geam;
Le-a smuls vântul de pe ram
Și le poartă fără rost;
Nu știm în ce pom au fost.
„Nu fiți triste frunzișoare,

De acum sunteți plăpumioare;
Pământul îl înveliți
Și de ger voi îl feriți.”
Copywright@2010 53
JOCURI ÎN CERC
I - Joc de toamnă
Versuri: Fâșș, fâșș, fâșș...

Cine a văzut vântul?
Nici eu? Nici tu? Nimeni?
Dar când frunzele se desprind
Și cad pe pământ,
E semn că pe acolo vântul a trecut.
Când crengile se îndoaie,

Foșnind la pământ.
E semn că pe acolo vântul a trecut.
♫: Frunze-ncolo, frunze-ncoace
Trece printre ramuri vântul,
Fâșș, fâșș, fâșș.
Vârful crengii bate-n pace,
Mângâind tandru pământul.
Fâșș, fâșș, fâșș.
Versuri: Pic, pic, pic

Cine-i oare?
Pic, pic, pic.
Iată ploaia vine!
Vine pe furiș, pe acoperiș,
Printre rămurele.
Pic, pic, pic.
Ploaia sus pe țiglă bate.
- Pot să intru?
Nu se poate, nu se poate!
Ploaia în ferestre bate.
- Pot să intru?
Nu se poate, nu se poate!
Ploaia în câmpie bate,
- Pot să intru?
Da se poate, da se poate...
Pic, pic, pic.
Cine se aude oare?
Curge ploaia prin burlane,
Vrăbii pe sub streșini,
S-au ascuns și tac chitic.
Ploaia cerne-ntruna
Și răsună pic, pic, pic.
Copywright@2010 54
♫: Ciocănele, ciocănele
Bat în geamuri ușurele.
Pic, pic, pic
Și în stele mici de-argint,
Praful de pământ îl prind.
Versuri: Și atunci ultima frunză,

Zgribulită de frig
Se îndreaptă spre steluță,
Ce sclipește spre cer.
- Tu mică stea,veșnic strălucind,
Eu trebuie să cad,
Devenind covor de aur cald,
Pentru Mama Pământ.
Rămas bun, rămas bun.
Plouă-ntruna, plouă,
Pic, pic, pic.
Cum ne place nouă,
Pic, pic, pic.
Ploaia se-ntețește,
Pic, pic, pic.
Și furtuna crește,
Vâj, vâj, vâj.
Bate vântul, bate,
Bum, bum, bum.
Tunetul răzbate,
Plici, plici, plici
Fulgerul plesnește,
Dar la mine-n casă,
Vremea e frumoasă!
Copywright@2010 55
II – Băiețelul și mărul
♫: Trece toamna cea bogată,
Prin livezi şi intră-n vii.
Fructele se coc de-a valma
Şi-s ca mierea strugurii.
Merele îmbujorate
Merg în coşuri la iernat,
Iar din struguri zdrobitoarea
Stoarce mustul înspumat.
Versuri: Un băieţel, nu prea mititel,
Pleacă la plimbare,
Prin livezi şi prin grădini.
Ce întâlneşte oare?
Iată un pom frumos.
Şi acolo un măr roş:
– Bună dimineaţa măr gustos
Vrei tu să cazi? Sa vii jos?
– Pentru asta va trebui să ai răbdare!
Dar băiatul strigă:
– Soare, soare, frumosul meu soare
Vrei să mă ajuţi să iau mărul jos?
♫: Soare colo sus,

Străluci luci.
Dar mărul nu se clinti.
Versuri: Dinspre pădure tocmai zbura o pasăre.
Ea lin zbura şi veselă ciripea,
Un frumos cântec de toamnă cânta.
Băiatul strigă:
– Pasăre, pasăre, frumoasa mea pasăre
Vrei să mă ajuţi să dau mărul jos?
♫: Pasărea mărului ciripi:

Cirip cirip
Dar mărul nu se clinti.
Versuri: Dar ce se vede-n câmp în depărtare?

Suflă, vine iute, frunzele-n vârtej ridică,
Bate şi îndoaie tot ce-i stă în cale! E vântul!
Băiatul strigă:
– Vântule tare! Vânt curajos!
Vrei să mă ajuţi să dau mărul jos?
♫: Şi vântul tot bătu,

Bătu, bătu
Pân’ ce mărul jos căzu.
Copywright@2010 56
POEZII
Versuri I
În arbori și păsări vom fi,

În stele vom dăinui,
Pământul îl vom colinda,
Iubire și pace noi îi vom da.
Versuri II
Toamnă dragă, toamnă bună,

Toată lumea rod adună
Prune dulci, moi și zemoase
Mere, pere, mari, frumoase
Le culegi, le duci acasă,
La copii le pui pe masă.
Rândunelele își iau rămas bun
Rândunele ciripesc,
Sus pe turn se sfătuiesc.
Cea mai vârstnică grăieşte:
„Toamna iar s-a apropiat,
frunzele s-au colorat,
câmpurile se golesc,
iar ţânţarii se răresc,
Unu-n zare nu zăresc.
E vremea să plecăm,
Spre Africa să zburăm.
De zbor sunteţi gata?
„Da!”
au ciripit;
La zbor au pornit,
Cuibu-i părăsit.
Dar dorul de ţară
Le aduce iară
Înapoi la vară,
Oricât de departe zboară.
Julius Sturm
Copywright@2010 57
Poem pentru floarea-soarelui
Galbene petale
Pe corolă are;
Veșnic își întoarce
Fața către soare.
Plină de iubire,
Plină de simțire;
Fagurii luminii
Îi numim rodire.
Ea din soare ruptă

Crește tot cu soare,
Coborând pe glie
Să rămână floare.
Vine toamna
Pictată-n chip și fel

În ureche cu-n cercel
Doamna toamnă vine plină
De bucate și lumină.
Cu gutui, cu pâini și must

Și cu mere dulci la gust.
Umple podurile toate
Cu belșuguri de bucate.
Toamna
Văl de brumă argintie

Mi-a împodobit grădina,
Firelor de lămâiță
Li se uscă rădăcina.
Peste creștet de dumbravă

Norii suri își poartă plumbul,
Cu podoaba zdrențuită
Tremură pe câmp porumbul.
De vifornița păgână
Se-ndoiesc nucii, bătrânii
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.
Octavian Goga
Copywright@2010 58
Toamna
Toamna vine pe furiș, Iată, vine dintr-o dată,

Prin păduri, prin stejăriș Norul negru și ne-arată,
Și cuprinde lumea roată Stropi de ploaie mii și mii,
Și ne-arată că-i bogată. Ce cad veseli și zglobii.
Frunzele foșnesc în vânt Picură, pic, pic pe frunze

Și cad încet pe pământ Și le spun cu ude buze:
Se rotesc ușor, ușor, Uite, toamna a venit
Veselindu-se în zbor. Cu ploaia nu-i de glumit!
Liliana Dumitriu
Așa e toamna...
Din pomul verde și frumos, Și păsări zi de zi se duc,

Mai cade-o frunză, încă una... Și vezi doar una câte una...
Și se așterne covor pufos. -Precum o frunză-n vârf de nuc -
Așa e toamna-ntotdeauna! Așa e toamna-ntotdeauna!
Pe drum, pe case și pe flori

Frumoase brume-și pun cununa...
Se-ascunde soarele în nori –
Așa e toamna-ntotdeauna.
Toamna – anotimp de bucurii
Ce e toamna, dragi copii?

Anotimp de bucurii!
Frunzele se sfătuiesc
Ce culori se potrivesc.
Unele roşesc mirate,
Altele-s gălbui, pătate.
Arămii şi visătoare,
Se aştern pe-alei, covoare!
Mere-mbujorate, fine
Stau în coşurile pline!
N-am uitat că în panere
Avem struguri, nuci şi pere!
Toamna ninge? Toamna plouă?

Câte-un pic din amândouă!
Şi noi toţi îi spunem iară:
Zâna bună din cămară!
Copywright@2010 59
CÂNTECE
Cântec – joc
Vine toamna fluturând Pomii-și flutură-n vânt

Ploi rătăcitoare, Haina lor de frunze
Păsările rând pe rând Și sub ele se ascund,
Zboară către soare. Speriate gâze.
Păsările rând pe rând Și sub ele se ascund,
Zboară către soare. Speriate gâze.
Acum e toamnă
A, a, a!
Acum e toamnă; da!
Frunza-n codru-ngălbenește
Iarba-n câmp se veștejește
A, a, a!
Acum e toamnă; da!
E, e, e!
Plăcută vreme e!
Struguri, prune, mere, pere,
E, e, e!
Plăcută vreme e!
O, o, o!
Cocorii zboară-n stol!
Se duc cuci si rândunele
Și ne pare rău de ele
O,o, o!
Cocorii zboară-n stol!
U, u, u!
Nu mai e soare, nu!
Toamna rodnica-a trecut
Haine groase ne-a făcut
U, u, u!
Nu mai e soare, nu!
I, i, i!
Veniți, copii, la vii!
Strugurele must se face
Și nouă mustul ne place
I, i, i!
Veniți, copii, la vii!
Copywright@2010 60
Bate vântul frunzele
Bate vântul frunzele,

Se învârtesc moriștile.
Rândunica așa zboară,
Iar eu trag zmeul de sfoară.
Rândunica așa zboară,
Iar eu trag zmeul de sfoară.
Moșul taie lemnele,

Eu adun surcelele,
O fetiță dă la pui,
Iar eu în copac mă sui.
O fetiță dă la pui,
Iar eu în copac mă sui.
Mama la plăcinte coace,

Bunicuța lână toarce,
Tata trage la rindea,
Iar eu bat din palme așa.
Tata trage la rindea,
Iar eu bat din palme așa.
Vine toamna
Vine iarna de la munte,

Peste râu ea pune punte,
Pui de vişin, pui plăpând...
Vine iarna, ce-ai de gând ?
Uite, trec pe sus cocoare,
Trec spre alt tărâm, cu soare,
Însă tu vei sta-n grădină,
Să te ţii în rădăcină,
Să-ntinzi braţele spre ceruri,
Să-nfrunţi viscole şi geruri,
Prin zăpadă până-n gât.
Poate îţi va fi urât...
Însă ce-ai să te mai bucuri,
Când ţi-or face prunii muguri!
Astă noapte gerul a bătut în geam

Cine să-i răspundă,
Dacă eu dormeam?
A căzut zăpadă şi s-a luminat,
Vai, ce flori frumoase
Geru-a adunat!
Copywright@2010 61
Toamnă, toamnă harnică
Toamna, toamnă harnică,

Toamnă aurie.
Ai adus la noi în sat
Multă bucurie.
Grâne bune și de soi

Ea la toți împarte.
Carele abia mai pot,
Sacii grei să-i poarte.
Toamna ne-mbie cu strugurii aurii
Toamna ne-mbie cu struguri aurii

Haideți să mergem și noi în deal
La vii.
Refren: Fete mândre și flăcăi

(bis) Toți culeg de zor
Și prelung răsună-n zori
Cântecele lor.
După o vară, de munci și așteptări

Toamna ne-aduce
Belșug și desfătări.
Refren:.....
(bis)
Toamna
Toamnă tu ne-aduci
Multe fructe dulci.
Gutui, nuci și mere,
Struguri, prune, pere.
Ploaia cade-ncet
Ploaia cade ne-ncetat,

Toamna s-a întors în sat,
Păsărelele-au plecat,
Cuiburile și-au lăsat,
Vântul bate printre ramuri,
Picături lovesc în geamuri.
Copywright@2010 62
Ploaia
Pic, pic, pic, pic, pic,

Cine-i oare, cine?
Iată ploaia vine.

Vine pe furiș, pic
Pe acoperiș, pic.
Fructele
Mărule rotund și roșu

Vin*la mine jos acum!
Refren: Nu pe piatră, nu pe piatră,

Ci în coșulețul meu.
Dragă pară gălbioară


Prunișoară albăstrioară
Vin* la mine jos acum!

Măi gutuie amăruie

Dragă nucă maronie


Copywright@2010 63
POVEȘTI
Omulețul de toamnă
A fost odată un mic omuleţ, cu o burtică rotundă maro, un guleraş colorat şi o căciuliţă veselă cu
moţ.
El călătorise mult şi ar fi vrut să povestească despre toate lucrurile frumoase pe care le trăise afară
din pădure şi pe câmpie – dar era singur de tot.
„Ce vesel ar fi dacă ar fi şi alţi pitici aici!”, gândea el...
De atâta mers, omuleţul obosise şi ar fi vrut să se odihnească puţin. Şi atunci găsi pe pământ lângă
el ceva ce semăna cu un leagăn. E drept că pe dinafară era cam ţepos, dar pe dinăuntru sclipea ceva
mătăsos şi arăta atât de confortabil, încât omuleţul se strecură de îndată înăuntru.
„Acesta este într-adevăr un loc de odihnă”, își spuse şi adormi liniștit.
Nu trecu mult şi fu trezit de o zgâlţâire puternică a leagănului său. Erau mulţi piticuţi, care zâmbeau
prietenoşi.
Ce bucurie a fost pe piticuţ, că nu trebuia să mai fie singur! Micii prieteni aveau multe să-şi
povestească, ei dansau şi cântau împreună. De sunetele prietenoase fură atrase şi multe animale.
Mai întâi veni un câine, apoi un şarpe, în curând cotcodăci o găinuşă, apoi se strecură curios un
şoricel.
Şi chiar la sfârşit veni, legănându-se un omuleţ mare. Acesta se uita foarte prietenos. Şi deoarece
capul său se înălţa cu mult deasupra celorlalţi piticuţi, putu vedea în apropiere un minunat peisaj de
muşchi, cu flori şi ciuperci.
„Haideţi cu mine!" spuse el, „putem locui acolo cu toţii”.
Unul după altul, omuleţii şi animalele o porniră la drum şi se aranjară acolo ca acasă. Găsiră şi ceva
de mâncare. Duseră în mici castronaşe şi coşuleţe făină de castane şi ghindă şi avură o masă
copioasă.
Christiane Kutik
..
Copywright@2010 64
Deoarece sfântul Nicolae a existat cu adevărat şi a fost episcop, hainele lui nu pot fi roşii, cu
blăniţă albă – acestea sunt hainele lui Moş Crăciun. Moşul Nicolae are un strai alb, lung, împodobit
cu stele; pe cap poartă o mitră episcopală, decorată cu o stea sau o cruce. Are o barbă lungă,
sprâncene stufoase si părul alb. În mână poartă un toiag de păstor. Sacul plin cu mere, nuci şi turtă
dulce e lăsat chiar lângă uşă, pentru ca el să îşi poată folosi braţele pentru gesturi largi,
impunătoare. Moşul poate fi însoţit de o slugă, aceasta fiind un personaj mai grosolan, reprezentant
al pământescului uman, care e şi plin de umor (în genul lui Păcală). Acesta poartă Cartea de Aur a
Moşului Nicolae, în care sunt înscrise micile năzbâtii ale copiilor (învăţătorul se va îngriji din timp
să scrie pentru fiecare copil câte ceva din ceea ce e mai supărător la acesta, dar într-o formă drăguţă,
hazlie).
Sfântul Nicolae este cunoscut în special, ca prietenul si protectorul copiilor mici și al școlarilor.
Istoria și legendele legate de Sfantul Nicolae se întrepătrund, dar se cunoaște cu certitudine că s-a
născut și a trăit la nord de Bethleem.
Îi sunt atribuite „miracole", devenind cunoscut pentru credința, zelul și dragostea pentru semeni, și
în special pentru copii. Provenea dintr-o familie înstărită, astfel, întreaga sa avere a folosit-o pentru
a-i ajuta pe cei saraci.
Copywright@2010 65
JOCURI DE DEGETE
Vedeți aici o căsută
Vedeți aici o căsuță – (Ambele mâini formează acoperișul)

Cu cinci copilași – (Mâna stângă cu cele cinci degete întinse)
Și-n căsuța încălzită
Sfântul Nicolae ușa o deschise. – (Arătătorul dreapta aproape de mâna stângă)
„Bună seara”, spuse atunci. – (Arătătorul dreapta se mișcă odată cu rostirea versurilor)
„Voi copii micuți!
Așteptați cuminți aici
Daruri de la mine!”
„Eu am fost cuminte, crede-mă” – (Degetul mare stâng)
„Și eu la fel” - (arătătorul stâng)

Sfinte Nicolae ai găsit aici,
Într-adevăr patru copii cuminți. – (Mijlociul și inelarul stâng)
Numai cel mic stă și plânge - (Degetul mic stâng)

Nimic nu poate să spună.
Sfântul Nicolae trebuie pe frați să-i întrebe – (Arătătorul drept)

Dacă cu-adevărat cel mic n-a fost cuminte.
- Tot timpul ne supără. – (Degetele mari de la ambele mâini)
Copywright@2010 66
JOCURI ÎN CERC
Din înaltul cer înourat,

Cernând cu flori bălaie, (Un grup de copii formează calul și călărețul).
Coboară tropăind și înaripat,
Un cal cu Sfântul Nicolae.
Micuții iepurași din pădure (Un grup de copii sunt iepurașii).

Ridică boturi spre minune.
Cerbul cu coarne rămuroase, (Un copil – cerb).

Sare peste tufișuri spinoase. (Un grup de copii sunt tufișurile).
Si toate fiarele îmblânzite,

Vin repede, în zbor se adună, (Toți copiii formează un cerc, iar în
Se-nchină la pământ sfiite, mijlocul lor este Sfântul Nicolae).
Când călăreț și cal
Se-arată împreună.
Și acum un cânt vom înălța, (Copiii bat din palme și cântă).

Un cânt cu stele aurind,
Ce pentru noi îl vom cânta,
La ușa voastră ciocănind.
♫: Vesel, vesel, tra la, la, la, la

Sfântul Nicolae este aici
Sfântul Nicolae este aici.
Copywright@2010 67
II
Versuri: Din înălțimi înstelate,

Peste uliți învelite,
În covoare înălbite,
Se aude ca-ntr-un basm,
Tropot lin de sănioară,
Ce se adâncește-n seară,
Aducând ca-și-altă dată,
Adiere de fantasme,
Iată Moșul Nicolae.
În veșmânt de cer cu stele,

În trăsura fermecată,
El a pus și nuci și mere.
Caii săi cei albi ca neaua,
Lunecă pe ulicioară,
Aducând în prag de iarnă,
Adiere de splendoare.
Blândul chip i se zărește-n

Miez de noapte luminos.
Glasul său se aude-n inimi
Și-i atâta de sfătos!
Cartea cea de aur poartă,
Cu sfințenie, în mână.
Fapte bune, gânduri blânde,
Sufletele ne-ncunună.
Dragă Sfinte Nicolae,

Pregătește al meu suflet,
Marea taină a pruncirii,
Veșnic să o port în cuget (minte, gând).
♫: Bucură-te Nicolae Sfinte,

Celor lipsiți îndurate părinte,
Îndreptător de credință,
Ajutător la neputință.
Sfinte Nicolae, Sfinte Nicolae.
De a ta serbare să ne îndulcim
Numele tău să-l preamărim
Tuturora ne ajută,
Scăpându-ne din osândă.
Sfinte Nicolae, Sfinte Nicolae.
Copywright@2010 68
III
♫: Steluţe, steluţe luminoase,
Fiţi cu mine drăgăstoase,
Dăruiţi din raza voastră,
Aur pentru casa noastră.
Versuri: Mică steluţă să spui acum,

Nu l-ai văzut pe Moşul Sfântul Nicolae pe drum?
În înaltul cerului,
Din al norilor palat,
Pune şaua calului,
Un bătrân ce a plecat.
Călăreşte prin zăpadă,
Trece greu, omătul taie,
Vine la copii să-i vadă,
Moşul, Sfântul Nicolae.
În pădure iepuraşul
Curios ridică nasul,
Cerbul cu coarnele sale
Fuge, sare şi dispare.
Animalele voioase se închină pân’ la pământ,
În faţa moşului preasfânt.
Din înaltul cerului,

Steluţele ne-nvaţă acum,
Să-i cântăm moşului sfânt,
Când la uşa noastră bate.
♫: Este timpul să ne-nveselim

Şi pe Sfântul Moş să-l primim.
Vesel, vesel, tra, la, la, la, la
Moşul Sfântul bate la uşa mea. | bis
Coşuleţul noi l-am pregătit.
Oare moşul bun a şi sosit?
Dimineaţa vesel m-am trezit
Şi la coşuleţ am şi fugit.
Moşul Sfânt a fost şi-n casa mea. | bis
Moşului bun noi îi mulţumim
Şi la anul iarăşi îl primim.
Moşul Sfânt a fost şi-n casa mea. | bis
Copywright@2010 69
POEZII
Sfântul Nicolae
Când în dans vântul frunze rotește

Pe tot pământul în sus și în jos vuind,
Și în locul cel de odihnă se oprește,
Cioban cu turma lui adăpostind,
Atunci când candele pe cer se aprind,
El, Sfântul Nicolae la drum pornește.
Mesaj cu bucurie el dă veste!

Acolo jos pământul este întunecos.
Dar pentru oamenii ce-l vor găsi,
Va fi strălucitor și luminos!
Se va aprinde atunci lumină
În fiecare om, în minte și în inimă.
Hanna Ru
Povestea lui Moș Nicolae
Povestea moșului începe de demult

Caci el cu secole în urmă s-a născut.
Om credincios, el a făcut multe minuni
Și-a ajutat mereu oamenii blânzi și buni.
Se spune că Moș Nicolae a făcut minuni,
S-ajute copiii credincioși, cuminți și buni
De-aceea mereu el vine și lasăîn ghetuțe
Turtă dulce, cărți, jucării sau nuielușe.
Copywright@2010 70
POVEȘTI
Povestea lui Moș Nicolae
A fost odată un tâmplar pe nume Iosif, care locuia într-un sat numit Nazaret. El știa să facă din
lemn o mulțime de lucruri folositoare: bănci, scaune, bărci pentru pescari, unelte de lucru, dar cel
mai mult îi plăcea să facă jucării pentru copii și pentru aceasta toți copiii din sat îl iubeau și veneau
adeseori să-l viziteze.
Dar iată că într-un timp oamenii veneau din ce în ce mai rar pe la Iosif, copiii abia îl mai vedeau
din când în când.
Întristat, Iosif s-a gândit să pornească în lume. A mers ce-a mers, până când a ajuns la o biserică cu
turnuri înalte. Iosif a intrat și s-a așezat pe treptele altarului și a început să se roage la Tatăl Ceresc.
Alături, a zărit o fată deosebit de frumoasă și gingașă, care se ruga. Când a terminat rugăciunea,
Iosif s-a apropiat de ea și a aflat că o cheamă Maria. Ei și-au spus că nimeni nu știe, atâta doar, că
au plecat împreună spre casa lui Iosif și nu s-au mai despărțit niciodată.
Timpul a trecut și oamenii au început să-l viziteze din nou pe Iosif, bucurându-se ori de câte ori
aveau prilejul s-o vadă pe blânda Maria.
Într-o noapte, în timp ce Maria se ruga, camera s-a umplut de o lumină mare și un glas ceresc îi
spuse:
- Bucură-te, Maria, în curând vei naște un copilaș, îi vei pune numele Iisus. El este fiul lui
Dumnezeu. Și îngerul de lumină dispăru.
Maria, în genunchi, plină de emoție și bucurie, mulțumi Tatălui Ceresc pentru darul pe care l-a
primit.
Din ziua aceia Fecioara Maria a început să fie frământată de un gând: cu ce îl va îmbrăca pe pruncut
când va veni pe lume? Pielea lui va fi atât de moale și de fină.
Într-o zi, Fecioara Maria se hotărî să pornească la drum, pentru a găsi răspuns la întrebare.
Și merse ea cât merse, și ajunse la stele, dar stelele au sclipit jucăușe și au spus:
- Noi suntem reci și trecătoare, mergi la lună.
Luna însă îi spuse:
- Razele mele sunt așa de reci, nu sunt potrivite pentru hăinuța pruncului. Du-te la Soare.
Însă Soarele rosti:
- Razele mele sunt prea fierbinți și îi vor arde trupușorul.
Fecioara Maria porni mai departe și merse multă vreme pe bolta cerească, până când văzu în
depărtare un nor alb, pe care se afla o căsuță. Se gândi să ceară adăpost pentru a se odihni puțin și
când ajunse aproape privi pe fereastră și ce văzu?
În cameră se afla un jilț mare și pe el stătea un bătrân cu barba lungă, lungă.
Bătrânul avea în fața sa o carte mare de aur, în care scria, și scria fără să se oprească.
Fecioara Maria bătu la usă și moșneagul o pofti în casă. Ea se apropie de carte și văzu că moșul
avea în față o călimară cu cerneală de aur, în care se afla un toc de aur și o călimară cu cerneală
neagră, în care se afla un toc negru. Moșul scria pe rând când cu un toc, când cu celălalt.
- Ce tot scrii în cartea ta, când cu cerneală de aur, când cu cerneală neagră?
Moșul se opri din scris și-i spuse:
- Privește, vezi în mijlocul podelei o gaură?
- Văd, spuse Fecioara Maria.
- Uită-te prin gaură, ce vezi?
Ea privi prin gaură și spuse:
- Văd multe stele minunate și planete, care se rotesc.
Copywright@2010 71
- Și ce mai vezi?
- Văd nori.
- Și?
- Și mai văd oameni și copii care se joacă fericiți.
- Bine, spuse moșul și luă în mână tocul de aur, îl înmuie în cerneala de aur și pregătindu-se să
scrie pe pagina din dreapta cărții spuse:
- Acum, să-mi spui toți copiii care fac fapte bune. Numele lor vor fi frumoase în cartea mea.
Și, Fecioara Maria începu să spună un nume, apoi altul și așa foaia se umplu. Când Fecioara Maria
se opri, moșul întrebă:
- I-ai spus pe toți? Ai spus toate faptele bune?
- Mai sunt, spuse Fecioara Maria.
- Spune-i pe toți, trebuie să-i scriem pe toți cei care fac fapte bune.
Și Fecioara Maria privi din nou și văzu că mai erau încă destui pe care nu-i numise.
Când toti copiii au fost trecuți în carte, cu litere mari și frumoase, de aur, moșneagul a pus deoparte
tocul de aur; l-a luat pe cel negru, l-a înmuiat în cerneală neagră și a spus:
- Ei, acum privește atent și spune-mi toți copiii care fac fapte rele, pentru ca numele lor să fie
trecute în carte.
Și când Fecioara Maria începu să spună, moșul scria pe partea stângă a cărții cu litere mari, negre.
Și a scris, și a scris.
- I-ai spus pe toți? Spune, spune.
Și Fecioara Maria a privit atent și a văzut acolo unde copiii făceau fapte rele.
- N-ai uitat nici unul? întrebă moșul.
- Nici unul.
Atunci moșul, lăsă totul jos și prinse de capătul firului de aur și a început să rotească firul într-un
ghem. Literele se desprindeau, una câte una, din carte și ghemul creștea, creștea tot mai mare. Când
și ultima literă s-a desprins, moșul a pus deoparte ghemul.
Apoi a prins capătul firului negru și a început să depene firul pe ghem. Și ghemul creștea, creștea,
tot creștea până s-a făcut mare și toate literele negre s-au desprins.
Atunci, moșneagul a luat cele două gheme și le-a dat Fecioarei Maria.
- Iată, spuse el, din aceste gheme vei face hăinuțe pruncului Iisus. Acolo unde hăinuța va fi
împletită din fir de aur, pruncușorului îi va fi cald și bine, nu-l va bate vântul, nu-l va uda ploaia.
Dar acolo unde hăinuța va fi împletită din fir negru, va intra frigul, vântul și ploaia, si-I va îngheța
pielea și pruncușorul va plânge și va suferi.
Fecioara Maria luă cele două gheme și mulțumi moșneagului pentru dar.
Când să plece întrebă:
- Cine ești Tu, care strângi faptele bune și rele ale copiilor și care știe că pruncul meu se va
naște și este Fiul lui Dumnezeu.
- Eu sunt Moș Nicolae, spuse moșneagul, și știu tot ce fac copiii în cer și pe pământ și încerc
să-I răsplătesc după faptele lor.
Cu darurile de preț, Maria porni spre casă.
Ceasul când pruncul sfânt urma să se nască, era aproape, tot mai aproape și Fecioara Maria își
împreună mâinile și înălță către Tatăl Ceresc rugăciunea:
- Doamne, fă ca toți copiii să facă numai fapte bune, pentru ca hăinuțele pruncului Iisus să fie
calde, moi și El să se simtă iubit și ocrotit.
Copywright@2010 72
Cum și-a găsit Sfântul Nicolae un ajutor

Legenda despre Sfântul Nicolae
Sfântul Nicolae și ajutorul lui
Copywright@2010 73
În Evanghelia lui Luca se vorbește depre nașterea pruncului Iisus. Păstorilor ce-și păzeau turmele
în acea noapte, vestea cea bună le-a fost adusă de către un Înger: „... și veniră în grabă și-i găsiră pe
amândoi, Maria și Iosif, împreună cu copilul în iesle. ” Noaptea dintre 24 și 25 decembrie este
Noaptea Sfântă. Ea este sărbătorită după ce Soarele a trecut de punctul său cel mai de jos. Bradul de
Crăciun cu lumina dumnezeiască, ce a venit pe Pământ prin nașterea copilului Iisus, este un simbol
important.
Copywright@2010 74
JOCURI DE DEGETE
Soare, lună, stele
Soare, lună și stele,

Fiece copil le îndrăgește,
Fiindcă luminat de ele,
Întreg pământul se odihnește.
Pomul de Crăciun
O fetiță a intrat în cameră, (Arătătorul drept)

Cu al ei frățior. (Arătătorul stâng)
Ca într-un vis îi strălucea
Frumosul pom de Crăciun
Cu mii și mii de luminițe aprinse,
Copiii cu inimi deschise.
Jocuri și cadouri sub brad
Căutau plini de nerădare.
Fetița și băiatul împreună,
De bucurie dansau
Și-un cântec ei cântau:
„Îți mulțumim Moș Crăciun
Încărcat cu jucării
Și la anul să mai vii!”
Steaua
Am o stea strălucitoare
Câte colțuri are oare?
Unu, doi, trei, patru, cinci
Cinci colțuri are!
Primul,
Către Pământ privește,
Al doilea,
Lumii îi zâmbește,
Al treilea,
Se îndreaptă către Soare,
Al patrulea,
Trage Carul Mare,
Al cincilea,
E urma stelei căzătoare.
Copywright@2010 75
JOCURI ÎN CERC
I
♫: „Maria printre stele”
Printre stele, peste soare

Trece al Mariei pas,
Aur şi lumini eterne
Strânge pentru-al ei copilaş.
Când Maria blând păşeşte,
Carul stelelor priveşte,
Mâna ei ne dăruieşte,
Al dar sfânt de Crăciun.
Hai tu Soare,
Hai şi ţese,
Haină pentru copilaş.
Şi tu Lună, dăruieşte,
Mult noroc şi bucurii.
Carul Mare plin de stele
Vine-acum cu ea cântând,
Şi ţinând pruncuţu-n braţe,
Ea coboară pe Pământ.
Versuri (toți copiii): Luminaţi de-o rază,

În Viflaem intrară
Maria şi Iosif.
Un adăpost căutau
Încet mergeau, mergeau
Şi încet vorbeau:
Maria: Dragă Iosif, ca de gheaţă-i noaptea azi

Oare vom găsi sălaş
Pentru-al nostru copilaş?
Că mi-ar trebui pătuţ
Să-l pot naşte pe pruncuţ,
Că mi-ar trebui un pat
Să-l pot naşte pe Împărat.
Iosif : Stai aici, că eu pornesc,
Poate-o casă-am să găsesc.
Cioc-cioc!
Caut un loc.
Mai merg puţin
Să caut, să caut.
Cioc-cioc!
Primiţi vă rog! Azi se va naşte un pruncuţ,
Căutăm un adăpost, primiţi vă rog!
Copywright@2010 76
Versuri (toți copiii): În grajdul rece-n iesle? Primim. (duc felinarul)
Şi-n fânul uscat,
Pătuţ pregăteau.
Astfel bucuros,
Iosif se-ntoarce
Și-o ia pe Maria. (de după umăr protector)
♫: „O, ce veste minunată”

Când la Viflaem Maria,
Săvârşind călătoria,
Într-un mic sălaş,
Din acel oraş
Născu pe Mesia.
Versuri (toți copiii): Şi printre dobitoace,

Pe fânul uscat,
Născut-a Preacurata,
Un mare Împărat.
♫: „O, ce veste minunată”

(îngerii înconjoara staulul)
O ce veste minunată,
De la Viflaem se arată.
Cerul strălucea,
Îngerii veneau,
Pe-o rază curată.
Cerul strălucea,
Îngerii veneau,
Pe-o rază curată.
Versuri (toți copiii): El vine-n haină albă,

De îngeraş purtat,
Să spele lumea toată,
De rău şi de păcat.
♫: „O, ce veste minunată” (merg spre păstori)

O ce veste minunată,
De la Viflaem se arată.
Cerul strălucea,
Îngerii veneau,
Pe-o rază curată.
Cerul strălucea,
Îngerii veneau,
Pe-o rază curată.
Copywright@2010 77
II
♫: Steaua sus răsare

Ca o taină mare,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte.
Versuri: Luminaţi de-o rază (Iosif şi Maria refac drumul

În Bethleem intraseră stelei căutând-o, se opresc
Iosif şi Maria lângă ea.)
Și-un adăpost căutau.
Mergeau încet, mergeau
Şi-ncet, încet vorbeau:
Maria: Dragă losif, ca de gheaţă-i noaptea azi
Oare vom găsi sălaş
Pentru-al nostru copilaş?
Că mi-ar trebui pătuţ,
Să-1 pot naşte pe pruncuţ,
Că mi-ar trebui un pat,
Să-1 pot naşte pe Împărat.
Iosif: - Stai aici că eu pornesc, (Maria se aşează.)

Poate-o casă am să găsesc!
- Cioc, cioc, cioc!
- Căutăm un loc.
Hangiul I: - E hanul plin, e hanul plin
Nu-i nici un loc.
Iosif: Mai merg puţin, (Iosif pleacă și caută.)

Mai merg puţin
Să caut, să caut....
- Cioc, cioc, cioc,
Primiţi, vă rog.
Hangiul II: - Sunt ocupat, căutaţi alt sat
N-am nici un pat;
Doar în grajd, de vreţi, găsiţi
Un loc să vă adăpostiţi.
Copywright@2010 78
Şi astfel, bucuros, (Drumul de întoarcere al lui Iosif
Iosif se-ntorcea. spre locul de popas al Mariei.)
Din câmp de unde-o lăsase,
O ia pe Maria (O ia de mână.)
Spre Bethleem cetate, (Copilul cu Steaua le arată
În grabă se-ndrepta. drumul; merg spre oraş.)
Luminaţi de-o rază,
În oraş intrau.
Şi-n grajdul rece-n iesle, (Maria pregăteşte pătuţul.)
Pătuţul pregăteau.
♫: Iar din cer a coborât, (Coboară Îngerul Domnului şi

Iar din cer a coborât... aduce pruncul pe care-l dă Mariei.)
Îngerul Domnului Sfânt
Versuri: Si aşa curata,

Prea nevinovata,
Fecioara Maria,
Naşte pe Mesia.
Pe fânul cald şi moale, (Maria îl aşează în pătuţ.)

Într-un locşor curat
Născut a fost Iisus,
Marele Împărat.
♫: Iar din cer a coborât,

Iar din cer a coborât...
Versuri: I-aduce haină albă, (Îngerul pleacă pentru a coborî

Pruncului Preacurat, cu haina albă; i-o dă Mariei, ea
Şi lumii întregi vesteşte, înfaşă pruncul şi-l leagănă.)
Pe marele Împărat.
♫: O ce veste minunată (Îngerul zboară pe linia cercului

În Bethleem ni se-arată; vestind naştera Pruncului.)
Că a născut prunc,
Prunc din Duhul Sfânt,
Fecioara curată.
Că a născut prunc,
Prunc din Duhul Sfânt,
Fecioara curată.
Copywright@2010 79
Versuri: Pe când îngerul zbura
Şi în lume veste da,
Lângă iesle cine sta?
♫: Lângă iesle cine sta (Îngerul revine şi se opreşte

Oare cine sta? în spatele pruncului.)
Stătea Maica Precista,
Maica Precista.
Legănând un copilaş
Prunc micuţ şi drăgălaş,
Lin şi iarăşi lin,
Prunc micuţ şi drăgălaş,
Lin şi iarăşi lin.
Vântul bate, nu-1 răzbate,
Lin şi iarăşi lin,
Neaua-1 ninge, nu-1 atinge,
Neaua-1 ninge, nu-1 atinge,
Versuri: Văzând minunea mare,

Văcuţele din grajd,
Prinseră să vorbească,
Copilului gingaş:
- Pruncuşor firav,
Pruncuşor suav,
Cu suflarea te-ncălzim, (Animalele încălzesc pruncul
Trupuşoru-ţi învelim. cu rasuflarea lor.)
♫: Îngerii se adunară, (Sosesc îngerii zburând pe

Florile dalbe. linia cercului, ajung în faţa
Să trăieşti să înfloreşti, copilului, îi fac urarea și îi
Oamenii să-i ocroteşti, dau darurile.)
Florile dalbe.
Versuri: - Eu din cer, de sus, lapte ţi-am adus („Aduce” laptele din cer,
- Eu ţi-1 încălzesc; „aprinde” focul
- Eu miere dulce pun, imită mişcarea de îndulcire
- Iar eu îl gust de-i bun! se fac că gustă.)
Versuri (toți copiii): Mănâncă tot, (Ii dau ulcica cu lapte)

Mănâncă tot,
Copile bun!
♫: („O, ce veste minunată"):
Păstorii văzând în zare, (Păstorii se ridică, caută pe cer
Pe ceruri lumină mare, cu privirea, văd steaua şi o
Iute că porneau urmează.)
Şi-n oraş intrau
Copywright@2010 80
Şi pe înger întrebau:
Versuri: Înger,
Înger preacurat, (Îngerul le vine în întâmpinare.)
Ce veste aduci în sat?
♫: („O, ce veste minunată!")

Aduc pruncul din vecie
Ce mi 1-a dat Tatăl mie,
Să se nască şi să crească,
Să ne mântuiască...
Păstorii: Îngeraş, îngeraş sfânt

Să mergem la pruncul sfânt, (Îngerul îi conduce.)
Să ne-nclinăm pan' la pământ
Şi dar să-i ducem, darul sfânt.
♫: „Trei păstori”
Haideţi fraţilor să mergem, (Păstorii culeg flori, le aşează
Haideţi fraţilor să mergem pe un cozonac cu lumânare
Raza soarelui, floarea soarelui şi-l vor da Pruncului.)
Floricele să culegem.
Şi să facem o cunuă,
Şi să facem o cunună
Raza soarelui, floarea soarelui
S-o-mpletim cu voie bună.
Şi s-o ducem lui Christos,

Şi s-o ducem lui Christos
Iosif: Păstori iubiţi, vă mulţumim (Iosif aşează colacul lângă copil.)

Noi darul vostru îl primim.
Maria: Să legănăm copilul Sfânt

În inimă cu vesel cânt.
Cu voie bună să-i cântăm (Toate personajele se apropie.)
Mereu să-L binecuvântăm. (Maria leagănă copilul.)
♫: („Sus, la Poarta Raiului”):

Legănând un copilaş
Prunc micuţ şi drăgălaş
Lin şi iarăşi lin (Copiii îi cântă din ce în ce mai
A,a,a... încet şi ies în mare linişte.)
( Maria aşează Pruncul în pat, îl înveleşte şi iese împreună cu Iosif.)
Copywright@2010 81
III
♫: Afară ninge liniștit,

În casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând,
De mult uitarăm jocul.
Versuri (toți copiii): Iată că am îndrăznit,

Cu colindul am pornit,
Ca să facem pomenire,
Despre-a lui Iisus venire.
Ce spuneți Domnia voastră,
Veți primi colinda noastră?
♫: Aseară pe înserate, (Copiii se așează fiecare la locul lor.

Fecioara Maria, Maria merge însoțită de Iosif.)
În Viflaim cetate,
Călătorind sosea.
Și fiind obosită,
Lăcaș își căuta,
Și-n Viflaimul mare,
Nimenea n-o primea.
Maria: Dragă Iosif, drumul e greu,

Durerea mă doboară,
M-aș odihni puțin,
Dar e așa frig,
E așa de frig afară.
Iosif: Maria, ai oleacă de răbdare.

Mă duc să-ntreb în sat,
De bună seamă, s-ar găsi un om,
Cu inima miloasă,
Ca să ne lase peste noapte-n casă.
- Cioc, cioc, cioc, (Iosif ajunge la hangiu și bate cu toiagul

Căutăm un loc! în poartă.)
Hangiul: E hanul plin, (Scoate capul pe fereastră și refuză

Nu-i niciun loc! mânios.)
E hanul plin,
Iosif: Merg mai departe să caut.

Cioc, cioc, cioc,
Cioc, cioc, cioc
Copywright@2010 82
Primiți vă rog!
Hangiul II: Sunt ocupat,

N-am niciun pat,
Dar, dacă vreți, în poietuță,
Printre oi, lângă văcuță...
Poftiți, fiți bineveniți!
♫: Atunci Sfânta Fecioară, (Iosif o ia pe Maria și își continuă

Din Viflaim ieșea, drumul spre iesle.)
Intrând într-o poiată,
În iesle se-așeza.
Și printre dobitoace, (Maria și Iosif se așează.)

Pe fânul uscat,
Născu Prea Curata
Un mare împărat.
El vine în haină albă, (Îngerul care aduce copilul pornește

De îngerași purtat, din spatele Mariei și îi pune
Să spele lumea toată, pruncul în brațe.)
De rău și de păcat.
Văcuta: Ieslea noastr-i aspră (Văcuța înalță copilul și suflă

Pruncușor suav, peste el.)
Pruncușor firav,
Cu suflarea te-ncălzim,
Trupușoru-ți încălzim.
♫: „La Viflaim colo-n jos”

La Viflaim colo-n jos, N-are scutec de-n fășat,
Cerul arde luminous, Nici hainuțe de-mbrăcat,
Preacurata, Preacurata,
Naște astăzi pe Hristos. Pentru pruncul de-mpărat.
Naște-n ieslea boilor, Nu mai plânge Maica Mea,

Pe-mpăratul tuturor, Scutecele noi ți-om da,
Stă și plânge-ncetișor. Pruncul Sfânt de-i înfășa.
Copywright@2010 83
Îngerii: Cinci îngeri se-adunară, (Îngerii care stau în spatele Mariei
Cinci îngerași cântară vin în fața ieslei și fac gesturile
Întâiul suflă-n foc ușor, corespunzătoare, apoi merg la
Al doilea toarnă lăptișor. locul lor.
Al treilea învârte binișor,

Al patrulea-i dă zahărul,
Al cincilea îi dă gustul,
Mănâncă tot, copile bun!
♫: „Ziurel de ziua”
Coborât-a coborât, (Îngerul cu Steaua merge
Ziurel de ziuă încet până la păstori și
Îngerul Domnului Sfânt, îi atinge cu steaua pe cap.)
Ziurel de ziuă.
La păstori în Viflaim,
Ziurel de ziuă
Aproape-n Ierusalim,
Ziurel de ziuă.
Păstorii: Înger, înger, prea curat, (Păstorii se ridică în picioare

Ce veste ne-aduci în sat? și întreabă.)
Îngerul cu Steaua: Veste bună, voi vesti, (Ține Steaua sus și vorbește
De voi toți veți veseli! solemn.)
Astăzi s-a născut Hristos,
Mesia, chip luminos.
S-a născut pe fân uscat (Se întoarce apoi în spatele Mariei.)
Și-i al lumii împărat!
Păstorii: Haideți fraților să-l căutăm, (Se înțeleg între ei.)

Lui cu toți să ne-nchinăm,
La nașterea lui Hristos,
Să ne fie de folos! (Pornesc la drum.)
♫: „Trei păstori”
Haideţi fraţilor să mergem, Şi să facem o cunuă,
Haideţi fraţilor să mergem Şi să facem o cunună
Raza soarelui, floarea soarelui Raza soarelui, floarea soarelui
Floricele să culegem. S-o-mpletim cu voie bună.
Copywright@2010 84
Şi s-o ducem lui Christos,
Şi s-o ducem lui Christos
Păstorii: Ce să-i ducem pruncului? (Fiecare păstor se închină

- Eu port turma într-o vâlcea. și îi aduce darul la iesle.)
Îți aduc o mielușea.
- Eu sunt harnic păstoraș.

Îi aduc în dar un caș.
- Eu păstor mai tânăr sunt.

Am să-ți cânt un cântec sfânt.
Oițele: Lâna noastră cea mițoasă,

Pe copil să-l încălzească!
Maria: Voi, buni păstori (Se ridică în picioare și se înclină.)

Fiți fericiți!
Copilul Sfânt
Dacă-l cinstiți! (Rămâne în picioare.)
Iosif: Oițelor, vă mulțumim (Se ridică în picioare și se înclină.)

Și darul vostru îl primim.
Versuri (toți copiii): Să legănăm Copilul Sfânt, (Se întâlnesc cu toții la iesle.)
În inimă c-un vesel cânt,
Cu voie bună să-i cântăm,
În veci să-l binecuvântăm!
♫: Veniți astăzi credincioși să săltăm,

De nașterea lui Iisus să ne bucurăm.
Căci El astăzi în Bethleem s-a născut,
Precum au vestit proorocii de demult.
Îngeri și păstori cântare i-au adus
Și noi să-i cântăm mărire întru cei de sus!
Copywright@2010 85
COLINDE
La Viflaim
La Viflaim colo-n jos, N-are scutec de-n fășat,

Cerul arde luminous, Nici hainuțe de-mbrăcat,
Naște astăzi pe Hristos. Pentru pruncul de-mpărat.
Naște-n ieslea boilor, Nu mai plânge Maica Mea,

Pe-mpăratul tuturor, Scutecele noi ți-om da,
Stă și plânge-ncetișor. Pruncul Sfânt de-i înfășa.
Sus la Poarta Raiului
Sus la poarta raiului, poarta raiului

Paşte turma Tatălui, turma Tatălui
Refren:
Linu-i lin şi iarăşi lin
Bate vântul frunza lin
Dar la poartă cine sta, cine, cine sta

Sta chiar Maica Precista, Maica Precista.
Refren: ...
Lângă ea un legănel, leagăn legănel

Cu un Copilaş în el, Copilaş în el.
Refren: ...
Copilaşul când plângea, Pruncul când plângea

Maica Sfântă-l legăna, Maica-l legăna
Refren: ...
Copilaşul când dormea, Pruncul când dormea

Maica Sfântă aşa-i cânta, maica aşa-i cânta
Copywright@2010 86
♫: Refren: ...
Printre stele, peste soare Steaua sus

răsare
Printre stele, peste Soare Steaua sus răsare

trece al Mariei pas, Ca o taină mare
aur şi lumini eterne, Steaua străluceşte
strânge pentru copilaş. Şi lumii vesteşte.
Când Maria blând păşeşte, Că astăzi Curata

corul stelelor priveşte, Preanevinovata
mâna ei ne dăruieşte Fecioara Maria
al Ei dar sfânt de Crăciun. Naşte pe Mesia.
Hai tu Soare, şi ne ţese Magii cum zăriră

haină pentru copilaş Steaua şi porniră
şi tu, Lună, dăruieşte-I Mergând după rază
mult noroc şi bun sălaş. Pe Hristos să-L vază.
Carul mare plin cu stele
vine-acum cu ea cântând Si dacă porniră
şi ţinând pruncuţu-n braţe Îndată-L găsiră
ei coboară pe Pământ. La Dânsul intrară
Şi I se închinară.
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite
Având fiecare
Bucurie mare.
Care bucurie
Şi aici să fie
De la tinereţe
Pân’ la bătrâneţe.
Rătăceam printr-o grădină
Rătăceam printr-o grădină

Florile dalbe
Mă-ntâlneam cu o albină
Florile dalbe
Albina strângea din flori
Florile dalbe
Ceară pentru sărbători
Florile dalbe
Ceara se făcea făclii
Florile dalbe
Copywright@2010 87
Să le dea Sfintei Marii
Florile dalbe
Şi scăriţă se făcea
Florile dalbe
Iisus să urce pe ea
Florile dalbe
Sus în cer la Dumnezeu
Florile dalbe
Să ne mântuie de rău.
Am plecat să colindăm Colindă
Am plecat să colindăm, Colinde, colinde, colinde,

Domn, Domn să-nălțăm (bis) colinde
Când boierii nu-s acasă. Iată, vin colindători, florile
Domn, Domn să-nălțăm (bis) dalbe,
Noaptea pe la cântători, florile
Au plecat la vânătoare, dalbe
Domn,domn să-nălțăm (bis)
Să vâneze căprioare. Colinde,colinde, colinde, colinde
Domn, domn să-nălțăm (bis) Și ei vin mereu, mereu, florile
dalbe
Căprioare n-au vânat, Și v-aduc peDumnezeu, florile
Domn, domn să-nălțăm (bis) dalbe.
Ș-au vânat un iepuraș.
Domn, domn să-nălțăm (bis) Colinde, colinde, colinde,
colinde
Să facă din blana lui, Dumnezeu adevărat, florile
Domn, domn să-nălțăm (bis) dalbe,
Veșmânt frumos Domnului. Soare-n raze luminat, florile
Domn, Domn să-năltăm (bis) dalbe,
Colinde, colind, colinde, colinde.
Copywright@2010 88
Trei păstori O ce veste minunată
Trei păstori se întâlniră, (bis) O ce veste minunată,

Raza soarelui, În Viflaim se arată!
Floarea soarelui! Cerul strălucea, îngerul venea (bis)
Și așa se sfătuiră. Pe-o rază curată. (bis)
Haideți fraților să mergem (bis) Mergând Iosif cu Maria

Raza soarelui, În Viflaim să se-nscrie
Floarea soarelui! Într-un mic lăcaș, din acel oraș (bis)
Floricele să culegem! S-a născut Mesia. (bis)
Și să facem o cunună (bis) Păstorii cum auziră

Raza soarelui, Spre lăcașul Sfânt porniră
Floarea soarelui! Unde l-au aflat, Pruncul Luminat (bis)
S-o-mpletim cu voie bună! Ei Îl preamăriră. (bis)
Și s-o ducem lui Hristos (bis) În coliba păstorească

Raza soarelui, Vrut-a Domnul să se nască
Floarea soarelui! Fiul său cel Sfânt, nouă pe pământ (bis)
La Mântuitorul nost.* Să ne mântuiască. (bis)
Să ne fie de folos (bis) E Iisus Păstorul mare

Raza soarelui, Turmă ca el nimeni n-are
Floarea soarelui! Noi Îl lăudăm și Lui ne-nchinăm (bis)
Nouă și la neamul nost.* Cu credință tare. (bis)
Astăzi s-a născut Hristos
Astăzi s-a născut Hristos,

Mesia chip luminos;
Lăudați și cântați
Și vă bucurați!
Mititel înfășețel,
În scutec de bumbăcel!
Și vă bucurați!
Vântul bate, nu-l răzbate,

Neaua ninge, nu-l atinge!
Și vă bucurați!
Și de-acum până-n vecie

Mila Domnului să fie!
Copywright@2010 89
Și vă bucurați!
Cerul și Pământul
Cerul și Pământul (bis)

În cântec răsună
Îngeri și oameni (bis)
Cântă împreună.
Refren: Christos se naște, Domnul coboară

Îngerii cântă, magii Îl adoră
Păstori aleargă, ieslea înconjoară
Mari minuni se întâmplară.
Din cer cuvântul (bis)

În trup se arată
Noaptea din lume (bis)
Zi se face-ndată.
Refren:....
În Bethleem azi (bis)

E mare minune
Vergura curată (bis)
Fiu născu în lume.
Refren:....
Gazde mari nu mai dormiți
Gazde mari nu mai dormiți,

Lelioară trandafir
Că nu-i vremea de dormit.
D-ai vremea de colindat,

Lelioară trandafir
Și cocoșii au cântat.
Da-i vremea de-mpodobit,

Lelioară trandafir
Și Crăciunul a sosit.
Copywright@2010 90
Colindița nu-i mai multă
Colindița nu-i mai multă

Să trăiască cine-o ascultă
Sus la cer o înălțăm
La creștini o închinăm.
O-nchinăm cu veselie
Și cu mare bucurie
C-am ajuns seara de-Ajun
Și-a bătrânului Crăciun.
Sus mai sus v-am înălțat

Ce-am știut noi v-am cântat
Să rămâneți sănătoși
Sănătoși și bucuroși.
C-am ajuns seara cea Sfântă

Când colindele se cântă
Sărbătoarea lui Hristos
Scoală gazdă din pătuc
Scoală gazdă din pătuc

Florile dalbe,
Și ne dă un colăcuț
Florile, florile dalbe.
Că mămuca n-o făcut

Florile dalbe
Sită deasă n-o avut
Pe când sita-o luat

Florile dalbe
Covata i s-o crăpat
L-o sfădit mama pe tata

Florile dalbe
De ce s-o crăpat covata
Când covata o tocmit

Florile dalbe
Anul nou o și zânit
Copywright@2010 91
Sus boieri, nu mai dormiți
Sus, boieri nu mai dormiți

Vremea e să vă treziți!
Casa să o măturați, Leru-i Ler;
Și masa s-o încărcați, Leru-i Ler.
Că umblăm și colindăm
Și pe Domnul căutăm.
Din seara Ajunului, Leru-i Ler;
Până-ntr-a Crăciunului, Leru-i Ler.
Că s-a născut Domn prea bun,

În sălașul lui Crăciun
Că s-a născut Domn frumos, Leru-i Ler;
Numele lui Christos, Leru-i Ler.
Aseară pe-nserat
Aseară pe-nserate
Fecioara Maria
În Viflaim cetate
Călătorind sosea.
Și fiind obosită
Lăcaș își căuta
În Viflaimul mare
Nimenea n-o lăsa.
Atunci Sfânta Fecioară

Din Viflaim ieșea
Intrând într-o poiată
În iesle se-așeza.
Și printre dobitoace
Pe fânul uscat
Născut-a Preacurata
Un mare Împărat.
El vine-n haină albă

De îngeraș purtat
Să spele lumea toată
De rău și de păcat.
Copywright@2010 92
Legănelul lui Iisus
Colo-n sus pe-un deal frumos,

Unde-i cerul lumios,
Într-un leagăn sta culcat,
Fiul Maicii înfășat.
Refren: Leagăn verde, legănel

Tot din lemn de păltinel
Leagăn verde, legănel
Tot din lemn de păltinel.
Raza blândă-a soarelui,
Scălda fața Domnului,
Vântul dulce îl trăgăna,
Pruncul de ni-l legăna.

Cânta îngerii în cor,

Să vestească tuturor,
Astăzi cerul s-a deschis,
Pe Hristos ni l-a trimis.

Copywright@2010 93
Iată vin colindători
Colindă, colindă
Colindă, colindă
Iată vin colindători

Florile dalbe,
Noaptea pe la cântători.
Florile dalbe
Florile dalbe
Colindă, colindă
Colindă, colindă.
Și ei vin mereu, mereu

Florile dalbe
Și v-aduc pe Dumnezeu.
Florile dalbe
Florile dalbe
Colindă, colindă
Colindă, colindă.
Dumnezeu adevărat,
Florile dalbe
Soarele-n raze luminat.
Florile dalbe
Florile dalbe
Colindă, colindă
Colindă, colindă.
Copywright@2010 94
CÂNTECE
Moș Crăciun
În casă-i cald și bine

Și-i liniște în sat
Cocoșii-n miez de noapte (bis)
Se-apucă de cântat. (bis)
Refren: Moș Crăciun, Moș Crăciun
La Domnul ne rugăm.
Moș Crăciun, Moș Crăciun
În casă să te-avem.
Din grâul strâns în vară
Noi scutece-am făcut.
Să ne aducem aminte
Iisus că s-a născut.
Refren:...........
Miroase a busuioace
Aghiasma-a picurat.
Iar candela aprinsă
Pe toți ne-a bucurat.
Refren: ...........
Afară ninge liniștit Noapte de vis
Afară ninge liniștit Noapte de vis

În casă arde focul Timp prea Sfânt
Iar noi pe lângă mama stând Toate dorm pe Pământ.
De mult uitarăm jocul. Două inimi veghează
Pruncul dulce visează.
E noapte, patul e făcut Într-un leagăn de cânt. (bis)
Dar cine să se culce
Când mama spune de Iisus Noapte de vis
Cu glasul blând și dulce. Timp prea Sfânt
Pruncul se miscă blând
Cum s-a născut Iisus Hristos Pieptu-i revarsă iubire
În ieslea cea săracă, Lumii dă mântuire
Cum boii peste el suflau Pace-n ea aducând. (bis)
Căldură ca să-i facă.
Noapte de vis
Cum au venit la ieslea lui Timp prea Sfânt
Păstorii de la stână Pace-n Cer, pe Pământ
Și îngerii din cer cântând (bis) Pace Domnul vă deie
Cu flori de măr în mână. (bis) Răul lumii să pieie
Cânt se-nalță spre cer.
Leru-i, leru-i ler. (bis)
Copywright@2010 95
O, brad frumos
O, brad frumos, o brad frumos,

Cu cetina tot verde.
Tu ești copacul credincios,
Ce frunza nu și-o pierde,
Cu cetina tot verde.
O,brad frumos, o brad frumos,

Verdeața ta îmi place.
Când o revăd sunt bucuros
Și vesel ea mă face.
O,brad frumos, o brad frumos,
Verdeața ta îmi place.

Cu frunza neschimbată.
Mă mângâi și mă faci voios
Și mă-ntărești îndată.
Cu frunza neschimbată.
Moș Crăciun cu plete dalbe

A sosit de prin nămeți.
Și aduce daruri multe
La fetițe și băieți
Moș Crăciun, Moș Crăciun.
Din bătrâni se povestește

Că-n toți anii negreșit
Moș Crăciun la noi sosește
Niciodată n-a lipsit.
Noi am fost cuminți tot anul

Și miloși am fost mereu
Și în fiecare seară
Ne-am rugat la Dumnezeu.

Încotro vrei s-o apuci?
Ți-aș cânta florile dalbe
De la noi să nu te duci.
Copywright@2010 96
POEZII
Seara de Crăciun
În seara sfântă de Crăciun

Când steaua călăuzitoare
Pe cer din nou apare
Să fim și noi puțin mai buni
Să nu uităm că-i sărbătoare.
Să dăruim un dar frumos

Un zâmbet sau o-mbrățișare
Celor din jur și să rostim
O rugă pentru fiecare.
Și să privim cum se cuvine

Pe cei ce vin cu un colind
Fii vesel de Crăciun, creștine,
Cu suflet plin de har divin!
Moș Crăciun
Moș Crăciun, bun venit, că ți-e frig de mult noi știm

Însă noi ne-am pregătit cât mai cald să te primim.
Lângă brad am pus scăunelul ca să stai
Și-o mânuță am adus pentru daruri să o ai
Iar sub bradul împodobit cu steluțe argintii
Asculta-vei rând pe rând cântece și poezii.
Iar dacă se va întâmpla poezia s-o uităm
Îți promitem când mai vii, n-o să ne mai încurcăm.
Copywright@2010 97
POVEȘTI
Noaptea sfântă
Era ziua de Crăciun şi cu toţii plecaseră la biserică, înafară de bunica şi de mine. Cred că eram
singuri în toată casa; noi nu am putut merge cu ei, pentru că eu eram prea mică, iar ea prea bătrână.
Şi amândouă eram tare necăjite, că nu putuserăm merge la slujbă, să ascultăm colindele de Crăciun
şi să vedem lumânările de Crăciun.
Însă cum stăteam noi aşa, singure, începu deodată bunica să povestească.
- A fost odată un om, zise ea, care plecă în noaptea adâncă să aducă nişte foc.
El trecu de la o casă la alta, ciocănind la uşi:
- Oameni buni, ajutaţi-mă! spunea el. Mi-a născut soţia un copilaş şi trebuie să fac focul, să se
încălzească şi ea şi cel mic.
Dar era târziu, şi era noapte şi toţi oamenii dormeau, şi nimeni nu îi răspundea.
Omul merse, şi merse, tot mai departe. În sfârşit, văzu în depărtare lumina unui foc. Atunci o luă
în direcţia aceea şi văzu cum undeva, afară, ardea focul. O mulţime de oi albe dormeau de jur
împrejurul focului şi un cioban bătrân păzea turma. Când omul care voia să împrumute foc, ajunse
aproape de oi, văzu că trei câini mari stăteau la picioarele ciobanului şi dormeau. La sosirea lui se
treziră toţi trei şi-şi deschiseră larg boturile, ca şi cum ar fi vrut să latre, dar nu se auzi nici un sunet.
Omul văzu cum li se zbârleau perii pe spate, văzu cum le scânteiau colţii ascuţiţi în lumina focului,
şi cum se repeziră asupra lui. El simţi cum unul îl prindea de picior, altul de mână şi al treilea de
gât. Însă colţii şi dinţii cu care voiau să muşte câinii nu îi ascultară şi omului nu i se făcu nici cel
mai mic rău.
Atunci omul vru să meargă mai departe, să ia focul de care avea nevoie. Însă oile stăteau atât de
strâns una lângă cealaltă, că nu avea pe unde să calce. Atunci omul se urcă pe spatele lor şi păşi aşa,
de pe una pe alta înspre foc. Şi nici una nu se trezi şi nici una nu se mişcă din loc.
Până atunci putu povesti netulburată bunica, însă acum n-am mai putut să nu o întrerup.
- De ce nu se mişcau, bunico, întrebai eu.
- Ai să afli imediat, zise bunica şi-şi continuă povestea.
Când omul ajunse la foc, îl văzu pe cioban. Acesta era un om bătrân, morocănos, posomorât,
aspru şi nemilos cu toţi oamenii. Şi când îl văzu venind pe străin îşi luă bastonul lung, ascuţit la
vârf, pe care obişnuia să-l ţină în mână când îşi păzea turma,şi-l azvârli înspre om. Şi bastonul porni
şuierând asupra omului, dar de cum îl atinse, se dădu la o parte vâjâind şi căzu departe pe câmp.
Când bunica ajunse aici, o mai întrerupsei odată:
- Bunico, de ce nu a vrut bastonul să-l bată pe omul acela?
Însă bunica nu se lăsă întreruptă şi-şi continuă povestirea.
Acum omul ajunse la cioban şi-I spuse:
- Prietene ajută-mă, dăruieşte-mi puţin foc. Soţia mea tocmai a născut un copilaş şi trebuie să fac
un foc, să se încălzească şi ea şi micuţul.
Ciobanul ar fi spus mai degrabă „nu”, dar gândindu-se cum câinii nu-i putuseră face nici un rău
omului, cum oile nu fugiseră de sub paşii lui, şi cum bastonul nu voise să-l lovească, i se făcu puţin
frică şi nu îndrăzni să respingă cererea străinului.
- Ia atâta cât îti trebuie, îi spuse el omului.
Însă focul aproape se stinsese. Nu mai erau nici crengi sau ramuri aprinse, ci numai o grămadă
de cărbuni aprinşi, iar străinul nu avea nici un vas în care să poată duce cărbunii. Când ciobanul
văzu acest lucru, mai zise o dată:
- Ia cât îţi trebuie!
Copywright@2010 98
Şi se bucură, că omul nu putea lua foc de acolo. Însă omul se aplecă, luă cărbunii aprinşi cu
mâna goală din cenuşă, şi îi puse în haina sa. Iar cărbunii nu-i arseră nici mâinile , nici haina, iar
omul îi ducea, ca şi cum ar fi fost nuci sau mere.
Însă aici povestitoarea fu întreruptă pentru a treia oară:
- Bunico, de ce nu voiau cărbunii să-l ardă pe omul acela?
- Ai să afli imediat, zise bunica, apoi povesti mai departe.
Când ciobanul, care era un om atât de rău şi de aspru, văzu toate acestea, începu să se
minuneze:
- Ce fel de noapte să fie aceasta, în care câinii nu muşcă, oile nu se sperie, lancea nu ucide şi
focul nu arde!
Îl strigă pe străin şi-l întrebă:
- Ce noapte este aceasta în care toate lucrurile sunt îndurătoare cu tine?
Atunci omul răspunse:
- Eu nu pot să-ţi spun dacă nu vezi tu însuţi.
Şi vru să-şi vadă de drumul său pentru a putea face cât mai repede focul la care să se încălzească
soţia şi copilul său. Însă ciobanul se gândi să nu-l piardă pe om din ochi înainte de a vedea ce
înseamnă toate acestea. El se sculă şi merse după el, până ce omul ajunse la ai săi. Şi atunci văzu
ciobanul, că omul nu avea nici măcar o colibă în care să locuiască, ci-şi lăsase soţia şi copilul într-o
peşteră ce nu avea decât pereţi goi şi reci de piatră. Iar păstorul se gândi că bietul copilaş nevinovat
va îngheţa acolo în peşteră, şi deşi era un om nemilos, fu totuşi impresionat şi hotărî să-i ajute
copilului. Şi-şi desprinsese raniţa de pe umeri şi scoase dintr-însa o blană de oaie albă şi moale, şi o
dădu omului străin spunându-i că poate înveli copilul cu ea.
Dar în clipa în care arătă că şi el poate fi milostiv şi îndurător i se deschiseră ochii şi el văzu
ceea ce înainte nu putuse vedea şi auzi ceea ce înainte nu putuse auzi, si anume văzu cum de jur
împrejurul copilului se aflau mulţi îngeraşi cu aripioare argintii. Şi fiecare dintre ei ţinea o harpă în
mână şi cu toţii cântau că-n această noapte s-a născut Mântuitorul, care va mântui lumea.
Atunci înţelese ciobanul de ce în această noapte se bucurau toate făpturile astfel încât nu vroiau
să facă rău nimănui.
Şi nu numai în preajma copilului erau îngeri ci pretutindeni îi putea vedea ciobanul. În jurul
său, în peşteră, pe munte, în zbor. Veneau în cete mari şi când ajungeau aici se opreau şi priveau
copilul. Şi era o curată revărsare de bucurie, de cântec şi joc şi pe toate acestea le vedea el în
noaptea adâncă în care mai înainte nu văzuse nimic. Şi fu atât de bucuros că i se deschiseseră ochii,
încât căzu în genunchi şi-i mulţumi lui Dumnezeu.
Când bunica ajunse aici, oftă şi spuse:
- Însă ceea ce a văzut ciobanul am putea vedea şi noi, căci îngerii coboară din ceruri în fiecare
noapte de Crăciun, şi dacă ni s-ar deschide ochii am putea vedea şi noi.
Şi apoi mă mângâie bunica pe cap şi spuse.
- Să ţii minte acestea că sunt la fel de adevărate cum te văd şi cum mă vezi. Căci nu depinde de
lumânări sau felinare, nici de Lună sau de Soare, ci ceea ce ne trebuie este să avem ochi, care să
poată vedea măreţia lui Dumnezeu.
Selma Lagerlof
Copywright@2010 99
Fluierul ciobănașului
În noaptea în care s-a născut Mântuitorul, un sărman băiat la oi mergea pe înălţimile din jurul
Bethleemului, ca să-şi caute una dintre oi. Aşa s-a făcut că el nu s-a aflat printre păstorii despre care
este vorba în Evanghelie.
Acest băiat se afla în slujba unui stăpân aspru - cine ştie, poate chiar a unui hangiu din
Bethleem. Dacă s-ar fi întors acasă şi nu şi-ar fi găsit turma completă, l-ar fi bătut pe băiat. De
aceea acesta abia dacă observa lucrurile minunate ce se petreceau în jurul său. Nu observă că vântul
se opri, nu observă cum păsările începură să cânte, şi nici cum stelele străluceau de două ori mai
luminos ca altă dată. Ci drumul său ducea în sus, pe deal, şi după fiecare tufiş căuta el ,până când în
sfârşit ajunse sus în vârf. De acolo putea privi în lung şi-n lat peste câmpie, până la oraşul
Bethleem.
Şi cum sta el acolo sus, s-a întâmplat că s-au deschis Cerurile, iar noaptea a devenit luminoasă
ca ziua. Şi apăru un şir de Îngeri, şi un cântec de slavă străbătu Pământul. Cât de mare a fost
minunea care s-a petrecut în noaptea aceea, nici până în ziua de astăzi nu au aflat-o mulţi oameni.
Aşa că poate fi cu iertare, că un biet băiat la oi nu a înţeles imediat mesajul. Căci el se gândea la
oaia lui pierdută, şi voia să o caute mai departe. Şi deodată stete un Înger în faţa lui, care-i spuse:
- Nu mai purta grija oii tale. În această noapte s-a născut Cel mai mare păstor. Du-te repede la
Bethleem, acolo unde copilul Iisus, Mântuitorul Lumii, se află într-o iesle.
- Dar cum să merg în faţa Mântuitorului Lumii, spuse băiatul, dacă nu-i pot duce nici un dar?
- Uite, ia fluierul ăsta, şi cântă-i băiatului un cântec la el, spuse Îngerul, şi dându-i un fluier,
dispăru imediat. Fluierul avea sapte note, şi când băiatul îl puse la gură, cânta ca de la sine.
Recunoscător şi fericit alerga acum pe deal în jos. Dar când voi să sară peste râu, se împiedică şi
căzu dintr-o dată printre pietre, cât era de lung. Fluierul îi scăpă din mână şi atunci băiatul rosti un
cuvânt ce poate fi auzit printre ciobani. Frumos nu era. Şi când luă din nou fluierul în mână o notă
se pierduse.
Acum mai rămăseseră doar șase note. De plâns nu avea vreme, drumul era mai bun acuma, aşa
că alergă mai departe, cât de repede putea. Dar deodată se opri. Căci în mijlocul drumului, în faţa
lui, se afla un lup mare, însuşi mâncătorul oilor, cu colţii săi ascuţiţi. Atunci se înfurie băiatul.
- Cară-te de aici, îi strigă el, şi din nebăgare de seamă, aruncă cu fluierul după lupul ce se
îndepărtase deja. Când îl regăsi, mai avea doar cinci note.
Acum ajunsese pe câmpie, unde se afla turma. Toate animalele dormeau şi domnea o linişte
adâncă. Doar o oaie alerga behăind prin împrejur. Băiatul vru să o ducă în ţarc, alergă după ea, şi
pentru că ea îl ocolea, aruncă în puicioarele oii cu ceea ce avea în mână. Acum cu fluierul, care mai
pierdu încă o notă.
Dar unde erau ceilalţi păstori? Că îngenuncheau deja în faţa copilului în staul, aceasta nu o ştia.
Credea mai degrabă că sunt la un ulcior de bere la han, iar el stătea din nou de pază, pentru că el era
cel mai tânăr? Arţăgos, împinse cu piciorul într-un ulcior de apă, ce se afla lângă foc. Şi atunci, ca o
forţă invizibilă îi smulse fluierul din mână, şi când îl ridică din nou, mai avea doar trei note. Acum
alergă mai departe, spre Bethleem. Toate fură bune, până când voi să treacă prin poarta oraşului.
Atunci se văzu dintr-o dată înconjurat de o ceată de băieţi care voiau să-i ia fluierul. Reuşi într-
adevăr să-şi păstreze fluierul, dar o notă se mai pierdu cu această ocazie. Sus deasupra acoperişului
strălucea steaua minunată, iar în iesle se afla Mântuitorul Lumii.
Copywright@2010 100
Dar fu să se întâmple ca fluierul să nu mai aibă decât o notă. Căci cum trecu de uşă, se repezi
câinele care muşca al hangiului asupra lui. Şi nu ştiu să se apere altfel, decât cu ceea ce avea în
mână, iar acela era fluierul.
Şi acuma stătea în prag şi nu îndrăznea să se apropie de copil. Căci îi era nespus de ruşine că din
darul său mai rămăsese doar atât de puţin.
În simplitatea lui nu ştia că drumul tuturor oamenilor înspre Mântuitor este la fel.
Dar Maica Domnului îi făcu semn să intre, şi băiatul păşi încetişor din colţul său şi cântă pe
singura notă pe care o mai avea. Şi cântecul fu minunat de frumos. Copilul ascultă, şi ascultară toţi
cei care erau acolo, Maria şi Iosif, măgarul şi vitele. Dar copilul dumnezeiesc îşi întinse mânuţa şi
atinse fluierul. Şi iată că în clipa aceea el a devenit întreg, ca la început şi a răsunat iarăşi măreţ şi
sfânt, aşa cum venise din ceruri.
Dan Lindholn
Copywright@2010 101
Cele douăsprezece luni
Într-un sat trăia o femeie rea şi zgârcită cu fiica ei şi fiica ei vitregă. Fiica ei era preferata, dar
nimic din ceea ce făcea fiica ei vitregă nu putea să-i fie pe plac. Orice ar fi făcut, nu era bine, şi
oriunde s-ar fi îndreptat nu era mulţumită. Fiica ei stătea toată ziua tolănită în culcuş şi mânca turtă
dulce, pe când fiica vitregă nu afla clipă de odihnă, de dimineaţa până seara. Căci ba trebuia să care
apă, ba să aducă vreascuri din pădure, ba să spele rufele la râu, ba să smulgă buruienile din grădină.
Ea ştia să cânte un cântec despre frigul iernii şi arşiţa verii, despre vântul primăverii şi ploaia
toamnei. Din această cauză a şi putut vedea deodată toate cele douăsprezece luni.
Era iarnă, în luna ianuarie. Zăpada căzuse în asemenea cantităţi, încât trebuia dată cu lopatat la o
parte din faţa uşii. În pădure copacii erau îngropaţi până la jumătate în mormane de zăpadă şi nicic
nu se puteau clinti în bătaia vântului. Oamenii stăteau în case şi păzeau focul din sobe.Pe o
asemenea vreme deschise mama vitregă într-o seară uşa, observă cum furtuna mătura zăpada din
calea ei, se întoarse înapoi la soba caldă şi îi spuse fiicei vitrege:
- Ai putea să te duci până în pădure să cauţi nişte ghiocei. Mâine e ziua de nume a sorei tale.
Fetiţa se uită la mama vitregă-glumea sau o trimitea într-adevăr acuma în pădure? În pădure acum
era groaznic! Şi de unde ghiocei în plină iarnă? Înainte de luna martie nu răsar, oricâ i-ai căuta. În
pădure nu puteai decât să mori, scufundat în troienele de zăpadă. Iar sora îi spuse:
- Şi chiar dac-ai pieri, cine o să plângă după tine! Marş, du-te şi să nu te întorci fără flori. Ai aici
un coş.
Fetiţa se înveli plângând într-o basma ruptă şi ieşi pe uşă. Vântul îi sufla zăpadă în ochi şi îi
smulse basmaua de pe umeri. Cu multă greutate merse mai departe; abia putea să-şi mai tragă
picioarele afară din mormanele de zăpadă. De jur împrejurul ei se întuneca tot mai mult. Cerul era
negru. Nici o singură stea nu privea spre Pământ dinspre Cer. Aici jos era ceva mai multă lumină,
pentru că ninsese. Ajunse în pădure. Era atât de întuneric, încât nu vedea nici mâna dinaintea
ochilor. Micuţa se aşeză pe un trunchi de copac răsturnat şi rămase acolo. Şi ce dacă o să îngheţe!
Dintr-o dată se văzu o lumină printre copaci, ca şi cum o stea se prinsese între ramuri. Fetiţa se
sculă în picioare, păşind cu greu peste copacii răsturnaţi. Măcar să nu se stingă lumina!se gândea ea.
Dar nu se stinse, ci lumina tot mai puternic. Deja mirosea a fum cald, şi se auzeau vreascuri
trosnind în foc.
Fetiţa îşi iuţi paşii şi ajunse într-un luminiş. Ca împietrită rămase locului.
În luminiş era atâta lumină, de parcă strălucea Soarele. În mijloc ardea un foc mare de tabără.
Flăcările ajungeau aproape până la cer. De jur împrejurul focului se aflau oameni - unii mai
aproape, alţii mai departe. Vorbeau cu voce joasă.
Fetiţa se uita la ei şi se gândea. Cine să fie? Nu arătau ca nişte vânători, şi cu atât mai puţin ca
tăietori de lemne, căci purtau nişte veşminte splendide: unul de argint, altul de aur, altul deccatifea
verde!
Începu să-i numere, şi ajunse la doisprezece: trei erau bătrâni, trei în vârstă, trei tineri, trei
foarte tineri.
Cei tineri şedeau aproape de foc, cei bătrâni mai departe. Dintr-o dată unul dintre bătrâni se
întoarse- cel mai în vârstă, cu barbă, cu sprâncene groase- şi se uită în direcţia unde se afla fetiţa.
Micuţa se sperie şi vru să fugă, dar era prea târziu. Căci bătrânul o întrebă cu o voce puternică:
- De unde vii? Şi ce ai de căutat aici?
Ea arătă înspre coşul gol şi spuse:
- Trebuie să umplu coşuleţul cu ghiocei.
Bătrânul râse.
- Ghiocei în ianuarie! Mult te-ai mai gândit!
Copywright@2010 102
- Nu m-am gândit eu, răspunse fetiţa, ci mama vitregă m-a trimis să culeg ghiocei şi mi-a
poruncit să nu mă întorc cu mâna goală.
Cei doisprezece se uitau la ea. Apoi începură să vorbească între ei. Fetiţa sta acolo şi asculta,
dar nu înţelegea nici un cuvânt, căci era ca şi cum nu oamenii vorbeau între ei, ci ca şi cum ar fi
foşnit copacii. Vorbiră şi vorbiră, şi apoi tăcură. Bătrânul se întoarse iarăşi spre ea şi o întrebă:
- Şi ce-ai să faci, dacă nu găseşti ghiocei? Înainte de luna Martie nu ies la lumină.
- Rămân în pădure, spuse fetiţa, şi aştept luna Martie. Mai bine îngheţ aici, decât să mă întorc
fără ghiocei acasă.
La aceste cuvinte suspină amar.
Dintr-o dată se ridică dintre cei doisprezece un tânăr vesel care purta o blană pe umărul stâng, şi
se duse la bătrân.
- Frate Ianuarie, lasă-mă în locul tău pentru o oră!
Bătrânul îşi trecu mâna prin barbă şi zise:
- Te-aş lăsa, dar Martie nu poate veni înainte de Februarie.
- Nu-I nimic! mormăi un alt bătrân foarte zbârlit, cu o barbă stufoasă. Lasă-l în locul tău, eu nu
mă supăr. O cunoaştem cu toţii pe micuţă: ba o întâlneam cu găleata după apă la copcă din râul
îngheţat, ba în pădure să aducă lemne. Aparţine tuturor lunilor. Trebuie să o ajutăm.
- Atunci fie cum vrei! Spuse Ianuarie.
El bătu cu bastonul său de gheaţă în pământ şi zise un descântec:
Geruri grele, vânturi reci,

Ridicaţi-vă de-aici!
Nu frângeţi copacii,
Nu faceţi vreun rău,
Nici mestecenilor, şi nici brazilor!
Fiţi milostive cu corbii hoinari,
Şi cu toate celelalte animale,
Nu lăsaţi nici oamenii sărmani
Să-ngheţe într-ale lor camere!
Bătrânul tăcu. În pădure se făcu linişte. Copacii nu mai trosneau de frig, zăpada începu să
cadă în fulgi mari şi moi.
- Acum e rândul tău frăţioare! spuse Ianuarie, şi-i predă bastonul fratelui mai tânăr, ciufulitul
Februarie.
Acesta împinse cu bastonul în pământ, îşi clătină barba şi mormăi:
Furtuni, uragane veniţi!

Vuiţi cu toată puterea.
Vârtej de vânt să vâjâie
Să vâjâie-n miez de noapte,
Să bubuie pe culmi înalte,
Zvârlind cu putere de vânt,
Să măture să-mprăştie zăpada,
Ca şerpii peste câmp.
De-dată ce spuse acestea se auzi printre ramuri un vânt violent, umed. Fulgii de zăpadă dansau
sălbatic, vârtejuri albe măturau câmpia. Februarie predă bastonul său de gheaţă frăţiorului mai tânăr
şi zise:
- Acum tu eşti la rând, frate Martie!
Copywright@2010 103
Fratele mai tânăr luă bastonul şi lovi cu el în pământ. Fetiţa vâzu că nu mai era baston de
gheaţă, ci o ramură mare , acoperită cu muguri.
Martie râse şi cântă cu o voce puternică, tinerească :
„Zăpezi, topiţi-vă !
Curgeţi iar, râuri,
Furnici, pregătiţi-vă,
Urşi, treziţi-vă,
După-a iernii amorţire.
Păsări, cântaţi-vă cântecele,
Despre-a firii bucurie,
În zăpadă ghiocei să crească,
Să râdă iar şi să înflorească ! “
Fetiţa bătu din palme de bucurie. Unde dispăruseră mormanele de zăpadă ? Unde plecaseră
ţurţurii de zăpadă ce atârnau de fiecare creangă ?
Iar sub picioare- pământul primăvăratec moale. De jur împrejur picura, curgea, răpăia. Mugurii
s-au umflat pe ramuri, şi deja privesc în jos de sub coaja-ntunecată primele frunzuliţe verzi.
Fetiţa se uita, se uita, şi nu se sătura privind.
- De ce stai? o întrebă Martie, grăbeşte-te, fraţii mei ţi-au dăruit o singură oră.
Fetiţa privi în jurul ei şi se îndreptă grăbită spre pădure, să caute ghiocei. Erau infinit de mulţi!
Sub tufişuri, lângă pietre, pe coline cu muşchi, lângă, sub, oriunde te uitai. Ea culese coşuleţul plin
şi-şi umplu şi şorţul şi alergă repede înapoi în luminiş, unde arsese focul şi unde stătuseră cu cei
doisprezece fraţi.
Dar acolo nu se mai afla nici foc şi nici un frate. Era lumină în luminiş, dar nu ca înainte.
Lumina nu provenea de la foc, ci de la Luna plină , ce răsărise peste pădure.
Fetiţei îi păru rău că nu mai era nimeni acolo, căruia să îi mulţumească, şi se grăbi înspre casă.
Iar Luna venea în urma ei.
Fără să-şi simtă picioarele, fetiţa alergă până la uşa casei. Abia păsi în casă, şi furtuna de zăpadă
începu să răpăie iarăşi la ferestre, iar Luna dispăru între nori.
- Ei, întrebară mama şi sora vitregă, ai venit deja? Şi unde sunt ghioceii?
Fiica vitregă nu răspunse nimic, dar scutură ghioceii din şorţ pe bancă şi puse coşuleţul alături.
Mama şi sora vitregă rămaseră uluite.
- De unde-i ai?
Şi atunci le povesti fetiţa cele trăite. Amândouă ascultară şi-şi clătinară capetele- credeau şi-apoi
nu mai credeau. Era şi greu de crezut, dar acolo pe bancă se afla într-adevăr o grămadă întreagă de
ghiocei proaspeţi, alb-albăstrui, şi mirosea a primăvară.
Mama şi sora vitregă schimbară priviri între ele şi întrebară:
- Nu ţi-au mai dăruit şi altceva lunile ?
- Nu le-am rugat pentru mai mult.
- Se vede din asta ce toantă eşti! zise sora ei. Întâlneşti toate lunile deodată şi nu ceri altceva
decât ghiocei! Dac-aş fi fost în locul tău, aş fi ştiut ce să cer. Unei luni îi ceream mere şi pere dulci,
alteia căpşuni coapte, celei de a treia ciuperci albe, celei de a patra , castraveţi proaspeţi!.
- Înţeleaptă mai eşti tu, fetiţa mea! o lăudă mama. Iarna, căpşunile şi perele sunt tare scumpe.
Dacă le-am fi vândut, câţi bani am fi câştigat! Iar toanta asta ne aduce ghiocei! Ia-ţi ceva călduros
pe tine, fetiţa mea, şi aleargă la luminiş. N-o să-ţi facă nici un rău, chiar dacă ei sunt doisprezece şi
tu eşti una singură.
- Numai să-i găsesc! răspunse fiica şi-şi luă imediat haina şi-şi legă o basma în jurul capului.
Mama mai strigă după ea:
Copywright@2010 104
- Ia-ţi mânuşile, Încheie-te la blană!
Dar ea era deja în faţa uşii şi alerga prin pădure. Merse pe urmele surorii sale,grăbindu-se. Să
ajung cât se poate de repede la luminiş! Gândi ea.
Pădurea devenea tot mai deasă, tot mai întunecoasă, troienii de zăpadă se înălţau tot mai sus,
hăţişul copacilor răsturnaţi sta ca un zid în faţa ei. Ah! Se gândi fiica cea rea, de ce-oi fi venit în
pădure? Puteam sta aşa de bine acuma în patul meu cald. Acum aleargă şi îngheaţă! Pot să şi mor
aici. Pe când gândea toate acestea, văzu sclipind în depărtare o lumină ca şi cum o stea s-ar fi prins
între ramuri. O luă înspre lumină. După ce merse multă vreme, ajunse la luminiş. În mijlocul lui era
un foc mare de tabără, şi de jur împrejurul focului şedeau cei doisprezece fraţi, cele douăsprezece
luni. Şedeau acolo şi vorbeau între ei.
Fata păşi înspre foc, dar nu se înclină, şi nici nu rosti vreun cuvânt politicos, ci-şi căută locul
cel mai bun şi se încălzi. Fraţii tăcură. În pădure se făcu linişte. Dintr-o dată luna Ianuarie bătu cu
bastonul în pământ.
- Cine eşti? Întrebă el, de unde vii?
- De acasă, răspunse fiica femeii celei rele. I-aţi dat astăzi un coşuleţ plin cu ghiocei surorii
mele. I-am mers pe urme.
- Pe sora ta o cunoaştem, răspunse luna Ianuarie. Dar pe tine nu te-am văzut, până acuma. Ce te
aduce la noi?
- Vreau darurir de la voi. Luna Iunie să-mi scuture căpşuni în coşuleţ, dar cât mai mari. Luna
Iulie castraveţi proaspeţi şi ciuperci albe, luna August mere şi pere dulci. Iar Septembrie nuci
coapte. Şi Octombrie.
- Aşteaptă, spuse luna Ianuarie. Vara nu vine niciodată înainte de primăvară, iar primăvara
urmează după Iarnă. Până la luna Iunie mai e destul. Acum eu sunt stăpân în pădure, 31 de zile
domnesc aici.
- Ia te uită la domnul cel furios, zise fiica cea rea. Dar eu n-am venit la tine; de la tine nu te poţi
aştepta la altceva decât la zăpadă şi gheaţă. Mie-mi trebuiesc lunile de vară.
Atunci se întunecă luna Ianuarie.
- Caută vara în iarnă! Zise el.
El ridică braţul şi în pădure se ridică o furtună de zăpadă de la pământ până la cer, acoperind
pădurea şi câmpia unde se aflau fraţii, cu nori deşi. Nu se mai nici focul, se auzea numai cum
pâlpâia dispărând. Atunci se sperie fiica cea rea.
- Opreşte, strigă ea, ajunge!
Dar ce era caolo! Furtuna de zăpadă o învălui cu u vârtej, o orbi, îi tăie respiraţia. Ea se
cufundă într-un troian de zăpadă, iar zăpada o astupă acolo.
Mama aşteptă, îşi aşteptă fiica, se uită pe fereastră, ieşi în faţa uşii, dar nu venea. Atunci se
îmbrăcă cu haine călduroase şi merse în pădure. Dar cum să găseşti pe cineva în hăţişuri, pe o
asemenea furtună de zăpadă şi-ntr-un asemenea întuneric! Ea merse, şi merse, şi căută, şi căută,
până când în sfârşit îngheţă. Rămaseră aşadar amândouă în pădure aşteptând vara. Dar fata cea bună
mai trăi multă vreme pe pământ, şi crescu şi se căsători şi avu copii.
Şi de jur împrejurul casei ei, se spune se întindea o grădină aşa de minunată cum nu mai e alta
pe lume. Căci în această grădină florile înfloreau mai devreme decât în toate celelalte grădini,şi
fructele se coceau mai repede. Când peste tot era arşiţă, acolo era răcoare, iar când erau furtuni,
acolo era linişte.
- Această gospodină are ca oaspeţi toate cele douăsprezece luni deodată! Spuneau oamenii.
Şi cine ştie, poate că aşa era.
Samuel Marschak
Copywright@2010 105
Căutarea regelui tainic

Cum și-a primit măgarul secretul
De ce se bucurau oițele în preajma Crăciunului
Cum i s-a promis vițelușului o mare bucurie
Poveste de Crăciun
Piticul Rădăcinel și Anul nou
Muntele Marii taine
Bătrânul înțelept
Zâna pupezelor și a broscuțelor țestoase
Copywright@2010 106
Evanghelia de la Matei vorbeşte despre Magi. Steaua i-a condus la Bethleem. Ei intrară în casa
deasupra căreia se oprise steaua, „şi găsiră pruncul cu Maria, mama lui, şi căzură în genunchi şi i se
închinară şi-şi deschiseră visteriile lor. I-au adus lui daruri: „aur, smirnă şi tămâie.”
Darurile celor trei Sfinţi Regi au valoare de simbol. Aurul pentru înţelegerea-intuirea spiritual-
dumnezeiescului, tămâie pentru slujba de jertfire şi virtuţile omeneşti, smirna pentru unirea
sufletului omenesc cu veşnicul, cu nepieritorul.
Conform unor descrieri şi tablouri vechi, veşmintele celor Trei Magi aveau fiecare o anumită
culoare. Ale lui Melchior, cel care oferise aurul, era roşul, albastru pentru Baltazar, cel ce adusese
tămâia şi verde pentru Kaspar, maurul care oferise smirna.
Pe icoane, copilul dumnezeiesc căruia cei Trei Magi îi oferă darurile lor, este reprezentat stând
în picioare sau aşezat, pe când în Adoraţiile păstorilor el este de obicei reprezentat culcat.
Ziua de 6 ianuarie este şi o zi memorabilă pentru că la 30 de ani de la naşterea sa, Iisus a fost
botezat în Iordan de către Ioan Botezătorul.
JOCURI DE DEGETE
Copywright@2010 107
Gaspar, Melchior, Baltazar
Anul Nou v-aduce-n dar

Căpşoare încoronate, spre cer au privit,
Steaua pe cer ce-a răsărit.
În parte fiecare
Stelei i s-a-nchinat,
Veşnică călăuză
Care l-a îndrumat.
Mama şi Prucnul sfânt
Ce-au aflat.
Magii
Magii se întorc acasă-n Răsărit,

Cu cai, elefanţi şi cămile, cum au venit.
Copilulu sfânt l-au venerat,
Aur, smirnă şi tămâie i-au dat.
Vă mulţumim vouă, Înţelepţilor,
Că de departe aţi venit,
Vă aşteptăm şi la anul să veniţi,
De daruri însoţiţi.
JOCURI ÎN CERC
I - Jocul celor Trei Magi

Copywright@2010 108
Povestitorul: O noapte adâncă s-a lăsat peste Pământ. Cea mai întunecată noapte din câte au
fost vreodată. Nu se vedea nici marea, nici pământul și nici cerul. Stelele s-au
ascuns pe boltă și pe cer nu mai cobora nicio rază.
Chiar și luna cea îndrăgită de toți și-a ascuns fața. Dar o minune s-a întâmplat. De
departe, venea o stea, ca un bulgăre de foc. Se apropia tot mai mult, încercând încet
să se desfacă, întocmai ca un boboc de trandafir.
Ea vestea nașterea Pruncului Sfânt. Ea aducea bucuria. În vremea aceea, în
Răsărit, trăiau trei crai, trei magi înțelepți.
Melchior – Regele Roșu

Baltazar – Regele Albastru
Gaspar – Regele Verde
Castelul Regelui Roșu, Melchior, avea un turn înalt. Noaptea, regele Melchior se urca în turn și
privea stelele. Într-o noapte a văzut minunea: de departe venea o stea, ca un bulgăre de foc. Se
apropia tot mai mult îmcepând încet să se desfacă, întocmai ca un boboc de trandafir. Ea vestea
nașterea Pruncului Sfânt. Ea aducea bucuria.
Melchior: Du-te pajule și adu-mi

Aur scump, aur curat.
Vreau smerit să-l dăruiesc
Copilașului Ceresc.
Baltazar avea în castelul său o sală imensă. Noaptea îi deschidea ferestrele și privea stelele. Într-o
noapte a văzut lumina: de departe venea o stea ca un bulgăre de foc. Se apropia tot mai mult,
începând încet să se desfacă întocmai ca un boboc de trandafir. Ea vestea nașterea Pruncului Sfânt.
Ea aducea bucuria.
Baltazar: Du-te pajule și adu-mi

Vasul scump, plin cu tămâie.
Vreau smerit să-l dăruiesc
Gaspar, Regele Verde, avea în împărăția sa un munte înalt. Noaptea urca pe munte și privea
stelele. Într-o noapte a văzut minunea: de departe venea o stea ca un bulgăre de foc. Se apropia tot
mai mult, începând încet să se desfacă, întocmai ca un boboc de trandafir. Ea vestea nașterea
Pruncului Sfânt. Ea aducea bucuria.
Gaspar: Du-te pajule și adu-mi,

Smirna ce face minuni!
Vreau smerit s-o dăruiesc
În noaptea întunecată magii trebuiau să pornească la drum lung. Drum pe care nu-l cunoșteau, dar
steaua pe care au văzut-o le-a ieșit în întâmpinare și i-a condus pe drumul lung, necunoscut.
♫:: Magii cum zăriră
Steaua și porniră
Copywright@2010 109
Mergând după rază
Pe Hristos să vază/bis
Și dacă sosiră
Îndată-l găsiră
La Dânsul intrară
Și I se-nchinară/bis
(Regii și pajii sunt conduși de Îngerul cu stea, ajung la Maria și Iosif, aceștia îl întâmpină).
Poftiți, magi înțelepți

Poftiți de intrați
Aici este Pruncul
Lui, vă-nchinați.
(Steau rămâne deasupra lor, magii se închină pe rând):

- Ce strălucește puternic în noapte?
- E aurul galben, adus de departe, de Melchior Magul.
Magul îngenunchiază și pune aurul la picioarele copilașului.

- Ce parfum s-a împrăștiat,
Și pe toți ne-a încântat?
- E tămâia, dar adus
De Baltazar lui Iisus.
Magul albastru îngenunchiază și pune tămâia la picioarele copilașului.
Magul albastru: Ce pătrunde pân* la mine,

Bun vindecător în vine?
- Iată-l Gaspar, mag curat,
El cu smirnă s-a-nchinat.
Maria: Magi întelepți și credincioși

Ce ați făcut atâta drum
Și Domnului v-ați închinat
Ca unui mare, mare Împărat.
Vă mulțumim din inimă acum,
Tatăl din cer mereu să vă ocrotească
Pe-al vostru drum de-napoiere,
De rău să vă păzească.
Magii, pe drumul de întoarcere, cântă:

♫: Precum le-a fost lor și zis
Îngerul, noaptea, în vis
Înapoi dac-au purces
Pe altă cale au mers.
II
Copywright@2010 110
Dumnezeu prin stea călăuzit
Magii cei din Răsărit.
La copilul dumnezeiesc, prin Ierusalim,

Într-un staul din Bethleem.
Au străbătut în 13 zile o distanţă mare,

Kilometrii întregi dispăreau în zare.
Au ajuns în faţa porţii lui Irod,

Ce-i întâmpinară cu mult norod.
Irod: O, regi puternici, cu ce să vă ajutăm?
Magii: Spre Bethleem ne îndreptăm,

Spre Bethleem, oraşul lui David ne vom duce,
Într-acolo steaua ne conduce.
Irod: Ce să faceţi acolo, puternici Regi de pe Pământ?
Magii: Să venerăm copilul sfânt.

Aur, smirnă şi tămâie vrem să-I dăruim,
Ca Rege al nostru să-l slăvim!
Toţi: Doamne, să fim lângă El şi noi dorim,

Slujitorii lui să fim!
III - Trei Crai de la răsărit
Copywright@2010 111
Povestitorul: Când s-a născut copilul sfânt, Isus Hristos, în Bethleem a răsărit o stea pe cer cum nu
s-a mai văzut cu chipul Fecioarei Marii cu pruncul.

Ca o taină mare
Şi lumii vesteşte |x2
Că astăzi curata
Prea nevinovata
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia |x2
Povestitorul: În Răsărit au trăit trei crai (împăraţi): Împăratul Roşu, Împăratul Albastru şi
Împăratul Verde. Aceştia erau nişte cititori în stele, ei urmăreau mersul vremilor după semnele ce
apăreau pe bolta cerului.
Împăratul Roşu – Melchior trăia într-un turn înalt.

Seara urca sus în turn şi privea cerul.
Împăratul Albastru – Baltazar trăia într-un palat întins

Seara deschidea uşa terasei şi privea cerul.
Împăratul Verde – Gaspar mai negru la ten trăia într-un palat sub
pământ.
Seara ieşea să privească cerul.
Toți: Şi ce minune au văzut!

O stea ce lumina neîncetat, steaua cu chipul Fecioarei Marii cu pruncul.
Steaua i-a chemat
Şi le-a arătat o cale de urmat
Ea lumina neîncetat
Şi cânta-n inimile lor aprinsă bucurie
Că s-a născut mare împărat Hristos Mântuitor.
Povestitor: Cei trei crai de la Răsărit

Spre stea au călătorit
Şi au mers, au mers peste munţi şi dealuri
Până la Ierusalim.
♫: Magii cum zăriră

Steaua şi porniră
Mergând către rază
Pe Hristos să-l vază |x2
Povestitor: Deasupra oraşului Bethleem steaua s-a oprit

Împăraţii intrară
Şi pe cine întâlniră întrebară:
Toti: Nu ştiţi unde s-a născut un crai mare de curând?

Copywright@2010 112
♫: Şi dacă porniră
Îndată-L găsiră
La Dânsul intrară
Şi se închinară |x2
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite
Având fiecare
Bucurie mare. |x2
Povestitor: Şi cu toţi s-au închinat

Pe Hristos dac-au aflat
Cu daruri s-au închinat
Ca la mare împărat
Melchior: Melchior eu mă numesc

Cu aur îl dăruiesc
Să fii al nostru Mântuitor ceresc
Baltazar: Baltazar eu mă numesc

Cu tămâie îl dăruieasc
Să fii al nostru Mântuitor ceresc.
Gaspar: Gaspar eu mă numesc

Cu smirnă îl dăruiesc
Să fie al nostru Mântuitor ceresc.
Maria și Iosif: Mulţumim pentru închinare

Binecuvântaţi să fiţi
Povestitor: Cale întoarsă ei au făcut

Pe un alt drum necunoscut
Precum le-a fost lor şi zis
De Înger noaptea în vis
Povestitor: Noaptea când Iosif dormea un înger în vis i s-a arătat
Îngerul: Iosif scoal-o pe Maria ia Pruncul şi plecaţi degrabă în Egipt.

Împăratul Irod nu e bucuros de naşterea lui Hristos
Şi e foarte necăjit, oaste mare a pornit.
Iosif o ia pe Maria de mână şi pleacă spre Egipt.
Drum bun spre casă vă doresc.
IV - Jocul Magilor
Copywright@2010 113
(Îngerul în galben cu steaua în mână merge în cerc şi la sfârşitul colindului se opreşte în faţa
magilor).

Ca o taină mare
Şi lumii vesteşte |x2
Îngerul: O, ce bucurie mare eu vă spun

Popoare, vouă, de pe pământ
Isus, mult aşteptatul
S-a născut
Gloria, gloria în înalturi.
Gaspar: (foarte tânăr, aproape un copil, are mantie verde şi coroana roşcată):
Stăpâne, Doamne, ce minune mare,
Ce-i steaua asta ce pe cer răsare?
Melchior: (bătrân, cu barba lungă şi albă, mantie roşie, coroana aurie):

Nici o stea n-a luminat mai drag,
Ştiu asta, că eu însumi sunt un mag
Gaspar: Ori s-a născut cel aşteptat

Al lumii veşnic împărat?
Baltazar: (bătrân, mantie albastră, coroana argintie):

Cu siguranţă s-a născut Isus
Decembrie pe aripi l-a adus.
Melchior: Da, Iisus s-a întrupat

Şi e al lumii Împărat.
Oriunde-ar fi voi merge să-L ador
Căci fi-va Dumnezeul tuturor.
Baltazar și Gaspar: Şi noi mergem, şi noi

Vrem să-L găsim
Aur, tămâie şi smirnă să-I dăruim.
Melchior: Dacă e rege, el aurul va primi.
Gaspar: Om muritor de e,
El smirna va alege.
Baltazar: De-i Împăratul etern, o să dorească

Tămâia cu mireasma ei cerească,
Gloria, gloria în înalturi.
Îngerul cu steaua: Vă bucuraţi, vă bucuraţi
O veste bună eu v-am dat
Copywright@2010 114
Cu mine plecaţi neîntârziat.
♫: Trei crai de la răsărit

Spre stea au călătorit
Şi-au mers, după cum citim
Până la Ierusalim
Acolo cum au ajuns
Steaua-n nori li s-a ascuns
Şi le-a fost a se plimba
Prin oraş a întreba:
Vorbit: Unde s-a născut Christos
Mesia, chip luminos?
Am venit să-l căutăm
Şi Lui să ne închinăm.
Locuitorii: Nu ştim, nu am auzit.

Mergeţi, mergeţi de-L aflaţi
Lui Isus vă închinaţi,
Lăudaţi pe Domnul Sfânt
Ce s-a născut pe pământ.
Versuri: Craii dacă au plecat

Steaua iar s-a arătat.
♫: Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Christos să-L vază |x2
Şi dacă sosiră
Îndată-L găsiră
La Dânsul intrară
Şi se închinară |x2
Magii: Mult Te-am aşteptat

Tânăr Împărat
Şi Te lăudăm
Şi ne închinăm.
Melchior: Eu sunt craiul Melchior, am venit

Pruncul Sfânt să-L preamăresc,
Să mă-nchin, să Îi slujesc
Şi aur să-I dăruiesc.
Gaspar: Gaspar este al meu nume.

Mă închin cu plecăciune.
Pruncului venit pe lume
Eu smirnă Îi dăruiesc.
Baltazar: Eu sunt craiul Baltazar.

Copywright@2010 115
Smerit mă închin şi eu.
Ca unui Dumnezeu
Eu tămâie-I dăruiesc
Magii: O Doamne, Împărate Sfinte

Luminează-ne cu strălucirea Ta,
Revarsă peste noi bunătatea Ta
Fereşte-ne mereu de toată vina.
Maria: Pentru închinare

Pruncul Sfânt vă mulţumeşte.
Steaua ce v-a condus
În inimi ne aprinde dorinţa
Ca toţi să cunoaştem Lumina.
♫: Magii se-nchinau
Îngerii cântau
‘Nălţând imn de slavă.
Magii se-nchinau
Îngerii cântau
‘Nălţând imn de slavă.
Magii: În adâncul inimii

Noi L-am simţit
Şi-am vrut să-L căutăm
Pe regele nou vestit.
Ca să-L găsim noi nu ne-am temut
De foame, de sete, nici de greu.
Îngerul: Steaua v-a călăuzit

Şi voi aţi urmat-o.
Prin ea într-o zi
Oamenii toţi vor fi
Regi, înţelepţi, profeţi.
Spre case acum porniţi
Şi alt drum să găsiţi
Căci Irod-Împărat
Poruncă aspră pentru voi a dat.
♫: Şi de-acum până-n vecie

Mila Domnului să fie
Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi.
POVEȘTI
Copywright@2010 116
Fântâna celor trei magi
În vechea țară a Iudeii alerga Seceta din loc în loc cu ochii adânciți de suferință, călca semeață
ofilind și uscând scaieții.
Era în toiul verii. Soarele ardea pe dealurile fără umbră și cel mai ușor vânt aducea norii deși de
praf de var, răpit de pe pământul albit; turmele stau strânse în văi lângă firul izvoarelor secate.
Seceta colinda cercetând câtă apă mai era de sorbit. Se îndreptă înspre lacul Solomon și văzu cu
durere că tot mai avea apă între malurile sale stâncoase. De aici se îndreptă cu mers tărăgănat spre
drumul mare care duce de la Bethleem la Ierusalim. Când ajunse la marginea drumului văzu
Fântâna Înțelepților gata să sece. Seceta se așeză pe marginea fântânii făcută dintr-o singură piatră
găurită și se uită în fundul ei.
Oglinda luminoasă a apei care odată se vedea chiar aproape de gura fântânii acum era scăzută,
iar în fundul ei întunecat se vedea doar o mocirlă.
Când fântâna văzu obrazul pârlit al Secetei arătat în oglinda întunecată a apei se înfioră.
- Aș vrea să știu când ai de gând să te isprăvești, zise Seceta. Cred că acum nu mai ai niciun
izvor care să-ți dea viață. Cât despre ploaie nici vorbă. Nu e timp de trei luni.
- Poți fi liniștită, suspină fântâna. Nimic nu-mi mai poate ajuta. Poate numai un izvor trimis de
văi.
- Ei, atunci nu te voi părăsi până nu vei seca de tot.
Ea vedea bine că bătrâna fântână își trăgea ultima suflare și voia să aibă bucuria să o vadă
murind picătură cu picătură. Astfel, mulțumită, se așeză mai bine și se bucură auzind suspinele
fântânii venite din adânc. Se mai bucură însă și la vederea drumețior care veneau într-acolo căutând
apă și rămâneau mâhniți când scoteau numai câteva picături de apă amestecată cu noroi.
Așa trecu toată ziua și când se lăsă noaptea Seceta se uită încă o dată în fântână. Tot mai licărea
un strop de apă.
- Am să stau aici toată noaptea, zise ea, dar grăbește-te. Dacă se va lumina și îl voi vedea
licărind încă, atunci s-a sfârșit cu tine.
Seceta se ghemui pe acoperișul fântânii în vreme ce noaptea fierbinte și mai grozavă, și mai
neîndurată ca ziua se lăsa peste țara Iudeei.
Câinii și șacalii urlau fără încetare, iar vitele însetate le răspundeau din ieslele lor fierbinți. Din
când în când vântul se mișca aducând în loc de răcoare, o pală de căldură și nădușeală asemenea
duhorii unei fiare mari și năprasnice.
Stelele încă licăreau sus în cea mai mare frumusețe și secera lunii noi arunca o lumină
albăstruie peste dealurile cenușii.
În acea lumină Seceta zări o caravană mare coborându-se pe colină unde era și Fântâna
Înțelepților. Seceta sta și privea lungul convoi și se bucura din nou la gândul că și pe aceia îi
aducea setea, dar că nu vor găsi strop de apă. Chiar de-ar fi fost plină, ar fi secat fântâna, atâțea
oameni și animale erau în acea caravană.
Deodată i se păru că parcă o mulțime de stafii străbăteau noaptea, unindu-se cu altele ce
sosiseră mai înainte; caravana aceasta avea o înfățisare foarte ciudată.
Pe o colină din zare se coborâră deodată cămilele, așa că păreau căzute din cer. Ele erau în
lumina lunii și mai mari decât cămilele obișnuite și purtau cu o mare ușurință burdufurile uriașe ce
le împovărau.
Seceta însă nu avu ce face și trebui să creadă cu sunt aevea, fiindcă acum se vedeau și mai
lămurit. Ba putea chiar să vadă că cele trei cămile din față erau dromaderi cu pielea cenușie și
lucioasă, cu frâie bogate, cu șei împodobite și că pe ele erau călăreți de seamă.
Copywright@2010 117
Toată caravana se opri la fântână și dromaderele se așezară din trei încovoieturi de picior la
pământ, iar de pe ele se coborau călăreții. Cămilele încărcate se opreau și din ce în ce veneau mai
multe așa că părea o furnicare de gâturi și de cocoașe ce aduceau o povară neobișnuită.
Cei trei călăreți se îndreptară spre Secetă și se închinară în fața ei ducându-și mâna la frunte și
la piept.
Seceta văzu că ei aveau veșminte orbitor de albe, că aveau turbane foarte mari împodobite cu o
stea luminoasă care strălucea ca și cum atunci s-ar fi coborât din cer.
- Venim din țări străine, zise unul, și te rugăm să ne spui dacă aceasta este Fântâna celor Trei
Înțelepți.
- Azi o mai cheamă așa, dar până mâine îi va rămâne numai urma- zise Seceta. În noaptea
aceasta își va da sfârșitul.
- Nici vorbă că va fi așa, de vreme ce te-ai așezat aici, zise bărbatul. Nu e însă una dintre
fântânile sfinte ce nu vor seca niciodată? Sau de ce i se zice atunci Fântâna celor Trei Magi?
- Vezi bine că știu că e sfântă, continuă Seceta, codindu-se, dar ce-i poate ajuta? Cei trei magi
sunt de mult în rai.
Cei trei bărbați se uitară unul la altul.
- Cunoști și tu oare povestea acestei fântâni?
- Eu cunosc istoria tuturor izvoarelor, râurilor și fântânilor, răspunse Seceta cu mândrie.
- Fii bună atunci și ne-o povestește, se rugară străinii. Și se așezară în jurul fântânii.
Seceta, dușmanca de moarte a tuturor celor care cresc și rodesc, tuși și se așeză și mai bine pe
marginea drumului, ca un povestitor de basme pe scaunul său înalt, apoi începu povestea.
- În Gabes, din Mezia, un oraș de la marginea pustiei, din care cauză îmi e și mie drag, trăiau cu
sute de ani înainte trei oameni vestiți pentru înțelepciunea lor. Erau însă foarte săraci, lucru de altfel
neobișnuit, fiindcă în Gabes înțelepciunea era prețuită și bogat plătită.
Acestor trei oameni nu le putea merge altfel fiindcă unul era putred de bătrân, altul era plin de
lepră și cel de-al treilea era un arap negru, cu buzele groase. Oamenii îl socoteau pe cel dintâi prea
bătrân pentru a mai putea învăța și pe alții, de celălalt se fereau de frica bolii, iar de cel de-al treilea
nu voiau să știe, fiindcă ei credeau că până atunci nimeni nu se născuse învățat în Etiopia.
Cei trei învățați se întovărășiră totuși în nenorocirea lor. Peste zi cerșeau în fața templului și
noaptea dormeau pe același acoperiș. În acest chip își petreceau timpul, vorbind despre minunile
oamenilor și ale firii.
Într-o noapte pe când dormeau pe un acoperiș așternut cu maci deși și îmbătători, cel mai
bătrân dintre ei se deșteptă și după ce se uită pe cer, îi deșteptă și pe tovarășii săi.
- Binecuvântată fie sărăcia noastră care ne silește să dormim afară – spuse el – sculați-vă și
priviți pe cer!
- Ei bine, zise Seceta cu un glas mai blând, în noaptea aceea era a șa că nimeni din câți au
văzut-o nu vor putea să o uite. Spațiul era cu totul deschis. Cerul care se arată ca o boltă închisă, era
acum adânc și străveziu, plin de valuri ca o mare. Lumina se rostogolea de pe un val pe altul, stelele
păreau că plutesc în adâncimi deosebite, unele chiar pe valuri, altele pe alte sfere, deasupra lor.
Departe de tot se vedea o nebuloasă slabă. Această nebuloasă străbătea spațiul ca o minge și se
apropia din ce în ce, iar acum venea începând să se desfacă întocmai ca un boboc de trandafir usca-
i-s-ar urma! Mingea se făcea din ce în ce mai mare și coaja întunecoasă se desfăcea cu încetul
lăsând să iasă din ea patru frunze luminoase.
În sfârșit când ajunse așa de aproape cum e cea mai de aproape stea, se opri.
Când cei trei văzură minunea, unul din ei spuse că s-a născut un rege puternic, a cărui putere va
crește mai mare ca a lui Cirus și ca a lui Alexandru.
Atunci se hotărâră să plece:
Copywright@2010 118
- Hai să mergem și să spunem părinților ceea ce am văzut, poate că ne vor răsplăti cu vreo
pungă cu bani și cu odoare scumpe.
Ei luară toiagul pribegiei și porniră la drum. Când trecură prin oraș și ajunseră la poarta lui,
stătură o clipă nedumeriți, căci acum se întindea în fața lor pustiul grozav de care se tem oamenii.
Steau cea nouă lumina nisipul pustiei așa încât magii se așternură la drum plini de încredere,
fiind călăuziți de stea.
Toată noaptea merseră pe câmpul plin de nisip și pe drum începură să vorbească de noul născut
pe care îl vor găsi într-un leagăn de aur, jucându-se cu pietre scumpe.
Pe drum vorbeau cum se vor înfățișa tatălui – regele - și mamei – regina - și cum le vor spune
că fiul lor va ajunge la cea mai mare putere și mărire, frumuseți și noroc; că va deveni mai vestit ca
regale Solomon; astfel își scuturau calea vorbind și plănuind.
Și se semețeau că Dumnezeu i-a ales pe ei ca să vadă steaua și își ziceau că părinții pruncului îi
vor răsplăti, nici mai mult nici mai puțin decât cu douăzeci de pungi de aur, ba poate și cu mai
mult, ca să-i scape pentru totdeauna de chinurile sărăciei.
- Stam, la pândă ca un leu, zise Seceta ca să mă năpustesc cu chinurile setei pe ace ști drumeți;
însă ei îmi scăpară. Toată noaptea îi călăuzi steaua, iar dimineața când cerul se lumină și celelalte
stele se stinseră, steau cea nouă rămase pe cer luminând prin pustiu, până îi duse la o oază unde
găsiră apă și curmale.
Acolo se odihniră toată ziua și când se înseră și se arătă steaua, magii plecară mai departe.
- Socotind după oameni, zise Seceta, trebuie să fi fost o călătorie minunată. Steaua îi călăuzea
așa că ei nu îndurară nici de foame, nici de sete. Steaua le lumina cărările apărându-i de scaie ți și
de valurile de nisip, de soarele aspru și de furtunile fierbinți ale pustiului. Cei trei călători își ziceau
între dânșii: „Dumnezeu ne ajută și noi suntem trimișii săi.”
- Încetul cu încetul însă tot avui putere asupra lor, povesti Seceta mai departe. Așa că în câteva
zile inima acestor oameni călăuziți de stea, se prefăcu într-o pustie tot așa de uscată ca și aceea
prin care mergeau ei.
Erau plini acum de o mândrie nebună și de o lăcomie arzătoare.
- Noi suntem trimișii lui Dumnezeu și tatăl copilului nu ne va răsplăti prea mult dacă ne va da o
caravană încărcată cu aur.
În sfârșit steaua îi purtă spre mult vestitul râu al Iordanului și apoi sus înspre colinele din țara
Iudeei. Într-o noapte rămase asupra orașului Bethleem care se vedea printre pădurile de măslin pe o
culme stâncoasă.
Cei trei magi se uitară să vadă palate cu turnuri înalte și întărite cu ziduri, și toate ce arată un
oraș regesc, însă nu văzură nimic. Ce era mai rău e că steaua îi dusese la o peșteră de la o margine
de drum. Acolo raza stelei alunecă printre pietre și prin acoperișul unui staul și arătă celor trei magi
pe un copilaș adormit la sânul maicii sale.
Și chiar când văzură că lumina stelei făcea o cunună de raze în jurul capului copilului nou
născut, tot nu intrară în peșteră. Ei nu intrară ca să prezică copilului mărire și stăpânirea lumii; se
întoarseră fără să se fi arătat și se depărtară înspre coline.
- Să ne închinăm noi oare la copilul unui cerșetor tot asa de sărac ca și noi? Oare ne-a adus
Dumnezeu aici să profețim unui copil de cioban toate măririle? Acest copil nu va face altceva decât
ceea ce au făcut și părinții săi și va păzi turmele colea în vale!
Seceta se opri și înclină din cap către ascultători ca și cum ar fi voi să zică: N-am eu dreptate?
E ceva și mai pustiu ca nisipul pustiei. Nimic nu este mai nerodnic ca inima omului.
- Cei trei magi se opriră în drum și se gândiră că poate s-au rătăcit, poate că n-au ținut urma
stelei, ură Seceta, și își ridicară ochii în sus ca să caute steaua și să afle iar drumul.
Însă steaua care îi adusese din Răsărit nu se mai vedea pe cer.
Cei trei magi rămaseră zdrobiți de uimire și durere.
Copywright@2010 119
S-a întâmplat însă ceva îmbucurător, dacă am judeca după oameni. Când au văzut magii că li s-a
ascuns steaua, au înțeles că au păcătuit către Dumnezeu. Și se întâmplă cu ei cum se întâmplă cu
pământul toamna când vine vremea ploioasă. Tremurau de frică și firea li se înmuie, iar umilința le
răsări în inimă ca iarba verde.
Trei zile și trei nopți rătăciră căutând pe copilul pe care trebuiau să-l adore. Steaua însă nu se
mai arătă; ei se rătăceau și mai tare și se simțeau topiți de durere și de căință. În a treia noapte
veniră la această fântână să bea apă.
Și atunci Domnul le-a iertat păcatele și când se aplecară spre fântână în oglinda apei se
răsfrângea lumina stelei care îi călăuzise din Răsărit.
Când ridicară ochii pe cer, o văzură iarăși și călăuziți de ea ajunseseră din nou la peștera din
Bethleem. Aici căzură în genunchi în fața Copilului și ziseră: „Ție îți aducem odoare de aur, arome
și rădăcini scumpe. Smirnă și tămâie îți aducem Ție, căci Tu vei fi cel mai mare rege din toți câți
au trăit pe Pământ și vei trăi în veacul veacurilor!”
Atunci copilașul își puse mâna pe capetele închinate în fața lui și El le dădu ceea ce niciun rege
din lume nu le putea da. Căci bătrânul întineri, leprosul se vindecă, și arapul se albi. Acum erau așa
de frumoși și de înțelepți că fiecare din ei ajunse rege în țara sa.
Seceta se opri din povestit.
Cei trei străini îi mulțumiră și o lăudară că a povestit adevărul adevărat.
- Minunată ți-a fost povestea, zise unul. Ne mirăm însă că cei trei magi nu fac nimic pentru
fântâna care le-a arătat steaua. Să fi uitat ei oare o așa de mare binefacere?
- Nu trebuie oare ca Fântâna să rămâie și să amintească totdeauna oamenilor că norocul care se
stinge pe culmele mândriei se regăsește în umilinta cea mai adâncă!
- Să fie oare mai răi decât oamenii? adăugă cel de al treilea. Oare cei care trăiesc în Paradis uită
să fie recunoscători?
Seceta se ridică cu un strigăt de groază. Ea recunoscuse de-abia acum pe cei trei magi. Și fugi
ca nebună ca să nu mai vadă cum cei trei crai porunceau servitorilor să toarne apa din burdufurile
de pe cămile. Și fântâna secată fu astfel umplută cu apă adusă din Paradis.
Selma Lagerlof
Cei trei înțelepți

Moș Viscol și primăvara
Povestea fulgului de zăpadă
(Aceste povești se găsesc în Cercul poveștilor anului în grădinițele Waldorf, volumul I și II)
Copywright@2010 120
Între perioada Celor Trei Magi și Carnaval urmărim fenomenele naturii din timpul iernii. Se
desfășoară jocuri și activități specifice acestui anotimp.
În timpul de iarnă, copiii au posibilitatea să trăiască intens relația cu natura, ei fiind orientați
spre cunoașterea directă a fenomenelor naturale: zăpadă, gheață, ger, crivăț, viscol, lapoviță (în
funcție de timp). Observă transformările ce au loc în natură (topirea gheții, sau procesul de
înghețare, topirea zăpezii, chiciura, topirea sloiurilor de gheață). Învață și practică jocuri specifice
acestei perioade: alunecat pe gheață, săniuș, înălțat oameni de zăpadă; astfel își imbogățesc
vocabularul cu expresii și cuvinte cum sunt: „nămeți”, „omăt”, „chiciură”, „burniță” etc. Se spun
versuri, poezii, cântece despre iarnă și se interpretează povești și basme specifice în cadrul jocului
cu roluri sau a teatrului de masă. Se confecționează trăistuțe din lână și oameni de zăpadă din lână
și ceară, steluțe „de gheață” din hârtie de mătase și căsuțe din lemn pentru păsărele, dezvoltând în
sufletele copiilor, sentimente pozitive față de fenomenele iernii. Toate acestea au ca scop trăirea cu
bucurie a iernii, a jocului împreună.
JOCURI DE DEGETE
Iarna Fulgul de nea
Baba Iarna zvăpăiata, Prin văzduh zbor ușor

Copywright@2010 121
A trimis un fulg la mine, Nici nu urc, nici nu cobor.
Să mă întrebe dacă-s gata Sunt Iernuța Fulgușor
S-o-ntâlnesc cum se cuvine. Sus e frig și mă fac sloi,
„Las-să vină ea, fuguța!” Jos e cald, mă fac noroi
Am răspuns cu bucurie, Am prieteni mii și mii
„O aștept cu săniuța, Și-i îndrăgesc pe copii.
Ce mai vorbă? Las-să vie!”
Cinci fulgi de nea Omul de zăpadă
Cinci fulgușori de Nea Sprijinit într-un toiag,

Ciocăne-n fereastra mea: Stă-n ogradă un moșneag
Primul bate: Tic, tic, tic Are-n cap o oală veche
Vreau în casă că mi-e frig! Răsturnată pe-o ureche.
Iar al doilea mai voinic: Toc, toc, toc. Ochii negri și lucioși
Hai la joc! Par cărbuni din vatră scoși.
Al treilea ceva mai tare: Tac, tac, tac. Iar pe piept perechi, perechi
Hai afară în ninsoare! Are moșul nasturi vechi
Al patrulea mai timid: Tec, tec, tec. Și mai are și-un nas roș
Afară-I frig! Ca o creastă de cocoș!
Și ultimul sprintenel: Tuc, tuc, tuc.
Sunt mititel.
Omul de zăpadă Pe obraz, pe nas, pe umăr
Ăsta-i omul de zăpadă Pe obraz, pe nas, pe umăr,

Are-un nas atât de mare, Tot cad fulgii fără număr,
Cioara morcovul privește S-a oprit ăn palmă unul,
Are-o poftă de mâncare... Iute, iute închid pumnul!
Dar copiii deocamdată Desfac pumnul
N-au de gând să plece acasă, Unde-i fulgul?
Stau cu omul de zăpadă S-a topit în palma mea,
De-asta-i cioara mânioasă. Ca o lacrimă de nea.
Gol în crivăț
Gol, în crivăț, stă-n ogradă,

Omul nostru de zăpadă
Nici șoșoni n-are măcar Iarna
Copywright@2010 122
Nici mănuși și nici fular.
Mamă, adă-l la căldură, Iarnă, iarnă friguroasă
Și să-i dăm că-i tare frig, Ai băgat copiii-n casă
Ceai fierbinte și-un covrig! Țurțurii la geam săteau
Și-n fereastră ne băteau!
Gerul
Astă noapte gerul

A bătut în geam
Cine să-l audă?
Dacă eu dormeam
A căzut zăpada
Și s-a luminat...
Vai! Ce flori frumoase
Gerul a pictat.
Iarna
Este iarnă așadar

Eu acuma port fular
Căciulă, mănuși, cizmulițe, haină groasă
Și nu-mi pasă de-i geroasă.
Poveste de iarnă
Luna încet a răsărit

Peste dealurile sure
În omăt a adormit
Noaptea prin pădure.
Sus, în cerul lor înalt,

Norii-ncep să ceară
Liniște unei povești,
Ca un dar de iarnă.
Fulgul
Nasul cârn
Mi l-am lipit
Copywright@2010 123
Chiar de geam.
Și din cerul plumbuit
Cădeau flori,
Petale reci,
Tot horind,
Drumuri troienind,
Poteci
Cu argint...
Nasul cârn
L-am scos un pic,
Fericit și deodată
De-un fulg mic
S-a ciocnit.
Eu râdem,
Dar fulgul, vai,
S-a sfârșit:
- Of, ce nas fierbinte ai,
M-ai topit!
Săniuța
Uite, săniuța mea

Zboară ca un fulg de nea.
Când o sui pe derdeluș
Trage spre alunecuș.
Când se vede sus, ei bine,
Ar fugi și fără mine,
Dar n-o las. Pe gheața bună
Lunecăm doar împreună.
Gerul vesel
După atâta zi geroasă,

Când mă-ntorc din nou acasă,
Cu priviri ce strălucesc
Și obraji de măr domnesc,
Râde mama drăgăstos:
- Ne-a venit un Făt-Frumos!
Fulg de nea
Fulg de nea de ce nu vii?

Copywright@2010 124
Te-așteaptă atâțea copii!
Să dansezi în line salturi
Pe sub necuprinse înalturi.
Și să vii purtat de vânt
Să te așterni ca veșmânt
Peste case și pământ.
Casa de zăpadă
Din zăpada deasă

O să-mi fac o casă
Cu pereți de nea
Și oglinzi de stea.
Fac din fulgi podele,
Jilțuri și perdele.
Fac pentru motan
Sobă cu tăpșan.
Și din țurțuri mici
Fac pentru bunici
Flori nenumărate
În argint muiate.
Iarna
Ninge, ninge liniștit (Gesturile până la mijloc).

Totul s-a acoperit.
Căciuliță de zăpadă (Degetele de la o mână răsfirate pentru gard.

Are gardul de pe stradă. Cu cealaltă mână se acoperă gardul).
Casa are clop de nea (Mâinile formează un clop).

Ce frumos îi stă cu ea.
Pomișorii din livadă (Pomișorii – mișcare în jos până la mijloc pentru

Au hăinuțe din zăpadă. a arătă hăinuța).
Sub o plapumă pufoasă, (O mână acoperă pe cealaltă).

Doarme grâul ca în casă
Iarna mugurul adoarme
Copywright@2010 125
Iarna mugurul adoarme,
Somn adânc ca o uitare,
Primăvara când apare,
Se ridică către soare,
Iarna-i frig şi îngheţat
Sufletu-i îngândurat,
Dar când primăvara vine,
Râde soarele în mine.
Seara dorm sub plăpumioară
Cu-o poveste-n inimioară,
Dimineaţa la sculare,
Râd, şi soarele apare.
JOCURI ÎN CERC
I. Sunt o picătură dintr-un ocean, mare, râu, izvor...
Copywright@2010 126
Versuri: Vântul a suflat
Și ne-a adunat într-un norișor...
Frigul a venit și ne-a înghețat
Și-n fulgi de zăpadă ne-a transformat...
♫: Fulg, Fulg-de-Nea
Din văzduh cobori
Vino la mine
Să mă joc cu tine.
„Bun rămas, bun rămas,
Drag norișor,
Bun rămas,
Eu plec încetișor.”
Versuri: - Fulg-de-Nea, venita-i iar?

- Nu degeaba-s cojocar!
Vezi, brăduțul din grădină,
Tremurând de frig colea?
Ți-l îmbrac în promoroacă
Până-a-zice „Fulg-de-Nea!”
Bobul cum să șadă oare,
În țărână gol-goluț?
Ia să-i fac eu din ninsoare
Un cojoc și lui, călduț...
♫: „Albă-Zăpadă”
Versuri: Este iarnă în oraș...
Și așterne-n urma ei
Măzăriche și polei!
Am văzut-o la fereastră,
Când trecea pe strada noastră
Și-am fugit în urma ei
Cu căluți și clopotei!
♫: „Călușeii”
Versuri: - Ce vedem în jurul nostru?

- Case, pomi și garduri multe
Îmbrăcate-n haină albă.
Neaua rece și pufoasă,
Ce putem face din ea?
- Un om de nea!
Joc cu mișcări: „Omul de zăpadă!”
Versuri: Uite colo-un derdeluș

Hai copii la săniuș
Fulgii cad dansând
Îi prindem acum în poală/
Seara în valuri se lasă
Copywright@2010 127
Stelele înaltă carul
Noaptea cade, ca o plasă
Pleoapa norilor se lasă,
La ferestre ce văd oare?
Flori pe geam sunt o grădină!
De le mângâi,
Se-ncălzesc
Și în lacrimi se topesc.
Noapte bună! Noapte bună!
II
Versuri: Alergând ca de năpastă
Iată, vin buluc pe coastă
Doi băieți, mai isteți
Să dea veste la neveste
C-au văzut în deal la stână
Coborând din vârf de munte
Peste ape fără punte,
Iarna sură și bătrână...
Mai târziu, pe înserat,

A intrat și Baba-n sat:
Cu cojoc de căpătat
Cu năframă de furat,
Cu cătrință de abea
Vântul să strecori prin ea.
Copiii: Las*să vină, nu ne pasă

Noi intrăm cu toți în casă! (bis)
Iarna: Eu sunt Iarna cea geroasă

Degeaba intrați în casă
Rudele îmi voi chema
Casa vă voi spulbera.
„Veler, veler, velerum,
Vântule pornești la drum!
Și cu aripile tale
Mătură tot ce-ai în cale!”
Vâj, vâj, vâjjj.
Copiii: „Fugi Mama Vântului, fugi!

Să răsară Soarele
Pe toate ogoarele,
Și să crească grânele
Copywright@2010 128
Pe toate câmpiile
Și să facem colăcei,
Să îi dăm la sărăcei!”
„Sâc, că nu ne prinzi,
Babă fără dinți!”
Iarna: „Veler, veler, velerum,

Negură pornești la drum,
Intră-n casă pe ferești
Hainele să umezești!”
Copiii: „-Fugi, negură, fugi,

Că te prinde Soarele
Și-ți taie picioarele;
Cu secure nouă
Ți le taie-n două!”
„Sâc, că nu ne prinzi,
Babă fără dinți!”
Iarna: „Veler, veler, velerum,

Gheață să pornești la drum!
Să lovești, să ciocănești
Toate-n cale să strivești!”
Gheața: „Hi, hi, hi, ha, ha, ha

Toate-n jur voi îngheța,
Și în case voi intra,
Hi, hi, hi, ha, ha, ha!”
Copiii: „Gheață, ceață, ghem de ață,

Gheață, fiară, ieși afară!”
„Spune Iarnă, n-ai de gând,

Când te vom vedea plecând
Uită-te în calendar,
Pleac-odată de aici
C-om fi noi așa pitici
Dar de ne-om uni cu toți
Ai să fugi cât ai să poți!
Versuri: Iarna-și face-acum valiza

Pune gerurile-n ea,
Viscolele supărate
Și nămetii albi de nea
Ies copiii s-o petreacă
Copywright@2010 129
Până-n margine de sat
Toți sunt veseli
Numai omul de zăpadă-i supărat.
Versuri: Dar pe drum tare slăbită,

Ea valiza și-a scăpat
Și zăpada albă, moale,
Din nori s-a revărsat!
♫: 1. „Ninge, ninge, ninge-ncetișor”
2. „Albă-Zăpadă, cu fulgi ușori
Din înălțime tu te cobori
Câmpul acoperi cu haina ta,
Verde să crească grâul sub ea.
Iar primăvara când va sosi,

Să crească grâul ce n-o hrăni.
Paiul să-i crească în sus frumos,
Greu să se-aplece spicul voios!”
III
Versuri: Ssst! Măicuța gerului

Cu mânuța înghetată
Bate-n poarta cerului
Și întreabă supărată:
„Unde-stelele de sus?
♫: Ninge, ninge, ninge-ncetișor,
Cade, cade câte-un fulgușor.
Să ne dăm pe derdeluș
Tra, la, la si tri, li, li
„Pârtie” strigați copii.
Pârtie!!!
Versuri: Iaca nu-s
Vântul rău le-a scuturat,
Și le-mprăștie prin sat.
Uite, una s-a desprins
Dintr-o margine de nor,
Și coboară încetisor.
♫: Ninge, ninge ne-ncetat
Și năsucul ne-a-nghețat
Însă nouă nu ne pasă
Că avem hăinuță groasă.
Versuri: Oare-a nins?

E un fulg și-i cel dintâi,
Și coboară-ncetișor (bis)
Uite-l, vine către tine.
Copywright@2010 130
Să nu-ți scape, ține-l bine.
E în palma mea steluța,
Să deschid încet pălmuța.
Unde-i fulgul, și-a luat zborul?
S-a topit în palma mea,
Ca o lacrimă de nea.
♫: Ninge, ninge
Fulgi de zăpadă,
Pe casă, pe stradă,
Și iarna-i frumoasă la noi.
Ninge, ninge
Noi stăm în casă
De frig nu ne pasă
Și iarna-i frumoasă la noi
Versuri: Pe obraz, pe nas, pe umăr

Fulgii cad fără de număr.
Mi-a căzut în palmă unul.
Iute, iute, închid pumnul.
Deschid pumnul! Unde-i fulgul?
Am în mână un bob de rouă,
Sau un strop de apă? Plouă?
S-a topit în palma mea,
Ca o lacrimă de nea.
IV
Versuri: Vine-o măiastră și coase

Pe gherghefuri de mătase
Flori de nea, steluțe dalbe
Coborând în roiuri albe.
A Zăpezii Crăiasă
Mândră și Geroasă
Risipești mărgăritare
De argint ștergare.
♫: Florile gingașe au ațipit
Gâzele, fluturii toți s-au pitit
Iarna cu albe podoabe de nea
Scutură fulgii moi de catifea.
Versuri: Viforul când a suflat

Peste tot a înghetat
Copacii stau încremeniți
Cu beteală-mpodobiți.
Copywright@2010 131
Dorm piticii în culcușuri
Cu mușchi moale căptușit
Veverițe dorm în scorburi
Vrăbiile-n tufe toate s-au pitit.
Iar în grote-ntunecoase
Urșii moțăie visând
Vara cu zile frumoase
Și ei zmeură mâncând.
În căsuța de sub fag
Dorm șoricei și-arici cu drag.
Doar bursucul somnoros
Doarme singur în adăpost.
Versuri: Pământul Mamă
La sânu-i ocroteste
De viscol și ger îl ferește.
Bună dimineața Soare!

Revarsă-ți mantia strălucitoare
Peste năframa de ninsoare
Peste dealuri și ogoare.
Ce se-aude-ndepărtare?
E o sanie-n mișcare
Clinchete de zurgălăi – cling, cling
Răsună pe deal și văi: cling, cling.
♫: I : Caii înhămară
Sania-i ușoară
Și ca vântul zboară.
Refren: Săniuța fuge, zboară
Urcă deal și văi coboară
Din zori până-n seară.
♫: II: Clopoțeii sună
Veselia-i bună
Pe copii i-adună.
Refren: Săniuța fuge, zboară

Urcă deal și văi coboară
Din zori până-n seară.
Versuri: Uite colo un derdeluș,

Fug copiii, dau năvală
Îi prinde omătul în a sa poală.
Copywright@2010 132
Seara-n văluri se coboară,
Fumuri albe se ridică
Luna aprinde felinarul
Stelele înalță carul.
O steluță curioasă
Privește tainic pe fereastră
Copilașul zâmbind visează.
Îngerii străjeri veghează
Și smeriți îngenunchează:
Tatălui ceresc se roagă
Și Mamei Pământ cea dragă.
V - Iarna friguroasa
Versuri: Zi de iarnă friguroasă,

Un copil stă la fereastră
Și uitându-se în zare,
Vede vântul pe cărare
Cum aleargă și îndoaie
Tot ce întâlnește-n cale,
Cum adună și adună
Norii grei pe cer să-i pună.
La sfârșit se odihnește
Și ninsoarea se pornește.
♫: Ninge, ninge liniștit, ninge, ninge-ncetișor

Totul se acoperă cu o albă plapumă.
Versuri: Vântu-i liniștit acum
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii cu multe sănii
De pe coastă vin țipând
Prin zăpadă fac mătănii
Vrând nevrând.
Copilul din fereastră îi zărește,
Fuge, ia cizmele, le trage voinicește
Își pune șapca, fularul,
Mănușile și haina
Acum e gata!
Săniuța afară îl așteaptă.
♫: Hai la joacă afară

Săniuța mea
Hai la joacă afară
Copywright@2010 133
Că nu vom cădea.
Uite-ncep să meargă
Sănii cu copii
Hai aleargă-aleargă
De ei să te ții.
Versuri: După atâta săniuș
Toți par cam obosiți.
Dar zăpada sclipitoare îi îndeamnă
Să facă un bulgăre mare, mare
Uite așa-l rostogolesc
Și crește, crește, până ce-l opresc.
Peste el un bulgăr mai mic
Și iată „omul” e voinic.
Pun o oală cenușie,

Oală-n loc de pălărie
Nasul s-a rosit de frig
Gura s-a strâmbat un pic
Iar dinții toți s-au înnegrit
Dar el e vesel și fălos
Cu măturoiul său stufos.
Poc! Un bulgăre rătăcit
Drept în oală-a nimerit.
- Aha! Strigă câțiva copii.
- Vă arde de bulgărit.
Și se-ncinge-o zarvă mare
Cu bulgări aruncă fiecare
Poc! Te-am nimerit
Poc! și eu te-am nimerit
Ba nu, ba eu!
Versuri: Încet întuneric se face
Copiii obosiți pornesc spre case.
După ce-a mâncat
Copilul la fereastră s-a așezat.
- Ce zi de iarnă friguroasă,
Ce zi de iarnă frumoasă,
Uite mii de stele sus pe cer
Mii de stele pe Pământ
Ce frumoase sunt!
Copilul a adormit
Aveți grijă, nu-l treziți!
CÂNTECE
Iarna ne-a sosit în zori

Copywright@2010 134
Iarna ne-a sosit în zori
La fereastră ne-a pus flori
Ne-a sosit cu gerul ei
Cu zăpadă și polei.
Refren: Cât de veseli suntem noi

Că ne-aduce bulgări moi.
Săniuța va pleca
Pe pârtie va zbura
Clopoțeii vor suna
Și pe noi ne-or bucura.
Refren: Cât de veseli suntem noi

Că ne-aduce bulgări moi.
Săniuța
Neaua peste tot s-a pus

A venit iarna drăguța
Hai copii pe deal în sus
Să ne dăm cu săniuța.
Refren: Câte unul, câte doi

Ne suim în sănioară
Fără cai și fără boi
Săniuța fuge, zboară.
Toți sunt rumeni la obraz
Mulți coboară și se suie
Unii râd, fac mare haz,
Alții capătă cucuie.
Refren: Câte unul, câte doi

Ne suim în sănioară
Fără cai și fără boi
Săniuța fuge, zboară.
Căluții
Hai călușei să-i înhămăm

Și să plecăm departe
Copywright@2010 135
În sănioară să ne-așezăm
La drum voioși plecăm.
Refren: Prin omăt alunecăm
Clopoțeii îi sunăm
Cling, cling, cling
Veseli alergăm.
Fugi prin zăpadă tot în galop
Mână căluții mai iute
Bate și tropăie: trop, trop, trop
Frig nu-ți mai e deloc.
Refren: Prin omăt alunecăm

Cling, cling, cling
Veseli alergăm.
Ia mai oprește căluții-n loc
Lasă-i să se odihnească
Bate și palmele: poc, poc, poc
Te-ai încălzit de tot.
Refren: Prin omăt aluecăm
Cling, cling, cling
Veseli alergăm.
Baba Iarna
Ține Baba Iarnă sfat

Cu Zăpadă Împărat
Și cu Moșul Promoroacă,
Fiecare ce să facă.
În bârlogu-i de sub stânci
Intră Moș Martin pe brânci
Căci pe vifor, ce ninsoare
Se pornește frățioare!
Că-i zăpadă și ghețuș
Și în sat e larmă mare,
Bine-mi pare! Bine-mi pare!
Vine iarna de la poli
Îmbrăcată în cojoc
Iarna s-a pornit pe joc.
Copywright@2010 136
Fulgii îi zburătăcește
Zarea toată o albește.
Refren: Vine iarna de la poli
Cu vreo opt perechi de nori
Și îi cerne deodată
Cu o sită fermecată.
Din zăpadă am să-mi fac
Om de joacă și de sfat
Și apoi cu sănioara
Voi petrece până seara.
Albă zăpadă
Albă zăpadă cu fulgi usori

Din înălțimi să te cobori
Câmpul acoperi cu haina ta
Verde să crească Grâul sub ea.
Iar primăvara când va veni

Să crească grâul ce ne-o hrăni
Verde să-i crească spicul frumos
Greu să se-aplece paiul în jos.
Ninge-ncetișor
Ninge, ninge, ninge-ncetișor

Cade, cade câte-un fulgușor,
Câmpul, pomii și întregul sat
Haină albă azi au îmbrăcat.

Să ne dăm pe derdeluș,
Tra,la, la și tri li, li
Pârtie! Strigați copii. Pârtieee!
Ninge afară
Uite cum mai ninge-afară

Că a sosit iarna iară.
Cad fulgi albi, mititei (bis)
Să zburăm și noi ca ei. (bis)
Săniuța când pornește

Din deal nu se mai oprește.
Hi, hi, hi, tot mai jos (bis)
Nu se poate mai frumos (bis)
Copywright@2010 137
Facem omul de zăpadă
Cu căciulă si cu barbă
Hop, hop, hop, l-am bulgărit (bis)
Și omul s-a prăbușit (bis)
Omul de zăpadă
Ce-i atâta gălăgie

Colo-n margine sat
Chiuind de bucurie
Mulți copii s-au adunat
Ia te uită toti grămadă (bis)
Înalță omul de zăpadă (bis).
Din cărbuni i-au pus doi ochi

O tigaie cenușie
Ține loc de pălărie
Și o țoală e cojocul
E hazliu bată-l norocul (bis)
Parcă-ar fi o jucărie (bis).
Haide, hai veniți copii

Și mai mari și prichindei
Și cu toții împreună
Să-nvârtim o horă mare
Omul nostru de zăpadă (bis)
Ninge
Ninge, ninge, ninge

Cu mari flugi de nea
Ninge, ninge, ninge
Pe străduța mea.
Iarnă, iarnă dragă
Ce mult te-am dorit
Iarnă, iarnă dragă
Bine ai venit!
Ninge, iarăși ninge

Pe străduța mea
Săniuța zburdă
Copywright@2010 138
Veselă prin ea
Noi ieșim în curte
Născocim un joc
Și venim în casă
Seara lângă foc.
Tatăl meu acasă

A sosit apoi
Ne-așezăm la masă
Veseli amândoi
Spunem glume mamei
Și în râsul ei
Se aude-n clinchet
Lin, de clopoței.
Omul de zăpadă
Nasu-i de ardei
Ochii-s de cărbune
Mătura sub brat
Îi stă de minune.
I-am pus oala-n cap

Ca pe-o pălărie
Cât va sta în ger
Frig să nu-i mai fie.
POEZII
Versuri
Ursul cel mic trece pe-aici,

Copywright@2010 139
El tot mai caută furnici.
O peșteră de va găsi
În munți, pe piscuri cenusii

Și vulturul de-acu găsi
Ferit de viscol dușmănos.
Pământul mamă îl primește,

Un loc pe rând le dăruiește.
În liniște ei dorm acum
Iarna pe uliță Iarna
A-nceput de ieri să cadă Iarna-i un vestit dulgher

Câte-un fulg. Acum a stat. Că ea poate când voiește
Norii s-au mai răzbunat, Peste râuri pod să puie
Spre apus, dar stau grămadă Fără lemne, fără cuie
Peste sat. Fără nici un pic de fier
Și gătește-așa, deodată
Nu e soare, dar e bine Pod întreg dintr-o bucată.
Și pe râu e numai fum
Vântu-i liniștit acum Iarna-i grădinar când vrea
Dar năvalnic vuiet vine Pune albe flori la geamuri
De pe drum. Fără frunze și cotoare
Fără chiar să aibă soare
Sunt copii. Cu multe sănii Numai cum le știe ea.
De pe coastă vin țipând Mie-mi plac, că sunt cu gheață
Și se-mping și sar râzând Dar când sufli, pier îndată.
Prin zăpadă fac mătănii
Vrând-nevrând.
George Cosbuc George Cosbuc
Iarna
Cade iarna peste grână

Ca o plapumă de lână,
Albă e tarlaua toată
Copywright@2010 140
De cu toamnă semănată
Grânele ca de mătase
Dorm din zori și până seara
Și așteaptă, primăvara.
Rusalin Muresan
Hai la joc!
Hai la joc să ieșim

Bulgări mari azvârlim!
Uite-așa tot mereu
Aruncăm tu și eu.
Ninge, ninge mereu

Iar omătul e greu
Peste case s-a pus
Și pe deal colo sus.
Iar noi harnici suntem
Oameni albi ridicăm
Oameni mari, de zăpezi
Să-i cunoști când îi vezi.
Iute, iute, acum

Ies cu sania-n drum
Și urc repede acuș
Sus pe deal pe derdeluș.
Iar din deal îmi fac avânt

Și zbor peste pământ
Ca și gândul cel isteț
Trec spre vale semeț.
Uite-acum s-a-nserat
Către casă am plecat
Mâine iar vom veni
Și mai harnici vom fi.
Liliana Dumitriu
POVEȘTI
Fetița de zăpadă
Copywright@2010 141
A fost odată un bătrân și o bătrână care locuiau într-o casă la marginea pădurii. Ei aveau câini,
pisici, găini, dar nu aveau copii.
- Vai, spuneau ei, în toate casele se aud copii care râd, cântă, se ceartă; și la noi nu se aude
nimic. Dacă am avea un copil!
Într-o zi, bâtrânul și bătrâna își spuneau:
- Dar dacă am face o fetiță de zăpadă! Cine știe, poate va prinde viață.
Cum au spus, așa au făcut. Când a nins, au ieșit în curte și au început să facă fetița de zăpadă.
Au făcut cu grijă un căpșor delicat, un trupșor, mânuțe și piciorușe, și iată că o fetiță mititică a
început să strălucească în lumina lunii, dar ochișorii și gurița erau închise.
- Vai, spuneau ei, tu ești fetița noastră dragă, porumbița noastră albă,deschide ochii și spune-i
ceva bătrânului tău tată, zâmbește-i bătrânei tale mame.
Și bunul Dumnezeu i-a auzit pe cei doi bătrâni. Fetița de zăpadă a deschis ochii, a mișcat buzele
și a râs cu un sunet cristalin ca un clopoțel; a mișcat capul și a început să danseze și să cânte:
Eu sunt fetița de zăpadă,

Care strălucește ca stelele;
Fulgii de nea sunt prietenii mei
Cu care am coborât pe pământ.
Dansez și mă învârt
Pe zăpadă și pe gheață
Mă rotesc în bătaia vântului
Și sunt copilul iubit al iernii.
Și dacă nu mă veți mai îndrăgi,

Voi pleca de la voi
Mă voi întoarce în cer
Eu, care sunt fetița zăpezii.
- Noi te iubim din toată inima, draga noastră fetiță, rămâi cu noi! au strigat bătrânii. Ei au
ridicat-o și au dus-o în căsuța lor.
- E prea cald, e prea cald aici! țipa fetița de zăpadă când au apropiat-o de foc și atunci s-au
așezat pe o băncuță de lângă fereastră.
- Dați-mi să mănânc un terci de gheață, a cerut ea.
Acesta era ușor de făcut. Trebuia doar să pui o bucată de gheață într-un vas și să o sfărâmi în
bucățele.
A venit apoi ora culcării, dar fetița a strigat:
- Nu, nu, eu sunt o fetiță de zăpadă și nu dorm, noaptea vreau să dansez în curte și dimineața
să mă joc acolo cu copiii. Duceți-vă la culcare, rămân cu voi!
În ce din urmă, bătrânii s-au dus să se culce, dar se sculau mereu să se uite la fetița lor dragă
cum dansa sub clar de lună.
Dimineața, fetița a intrat să-și mănânce terciul de gheață. Pe urmă, a auzit afară glasurile
copiilor din sat. Când au ajuns, mare a fost bucuria copiiilor când au văzut fetița de zăpadă. Au
înconjurat-o, s-au jucat cu ea, au patinat, au dansat și au cântat:

Copywright@2010 142
Așa a trecut iarna: noaptea fetița de zăpadă dansa singură, iar ziua, cu copiii.
Când s-a sfârșit iarna, copiii se îndepărtau adesea de sat și într-o zi au pătruns mai adânc în
pădure. S-au jucat până seara de-a v-ați ascunselea și atunci au vrut să se întoarcă acasă.
- Vino, fetiță de zăpadă, e ora culcării, așa ne-au spus părinții noștri. Dar fetița le-a spus:
- Nu, nu, eu nu am nevoie să dorm, eu dansez și noaptea. Și s-a îndepărtat.
Copiii au mai auzit-o un timp, apoi s-au întors triști acasă, căci erau copii cuminți.
Când s-a întunecat de tot, fetița de zăpadă și-a căutat prietenii și i-a strigat, dar nu i-a răspuns
nimeni. S-a urcat într-un copac și a privit în depărtare, dar nu se vedea nimeni și a început să plângă
cu amărăciune. Atunci, s-a apropiat un urs oprindu-se sub copac.
- De ce plângi, fetiță de zăpadă? a întrebat ursul.
- Vai, plâng pentru că mi-am pierdut micuții mei prieteni și aș vrea să mă întorc la tăticul și
mămica mea ce bună.
- Dă-te jos din copac și urcă-te în spinarea mea, a spus ursul, te voi duce acasă.
- Nu, nu, a strigat fetița de zăpadă, mi-e cam frică de tine, s-ar putea să mă strivești.
Atunci ursul a plecat.
Ceva mai târziu, s-a strecurat lângă copac un lup. S-a oprit sub copac și a întrebat:
- De ce plângi, fetiță de zăpadă?
Plâng pentru că mi-am pierdut micuții mei prieteni și aș vrea să mă întorc la tăticul și la
mămica mea.
- Dă-te jos din copac și urcă în spinarea mea, a spus lupul; te voi duce acasă.
- Nu, nu, a strigat fetița de zăpadă, mi-e cam frică de tine, să nu mă mănânci!
Atunci a plecat și lupul.
Apoi a apărut, venind în salturi, o vulpe și s-a oprit și ea sub copac.
- De ce plângi, fetiță de zăpadă?
- Plâng, pentru că mi-am pierdut micuții mei prieteni și aș vrea să mă întorc la tăticul și la
mămica mea.
- Dă-te jos din copac și urcă în spinarea mea, a spus vulpea; te voi duce acasă.
- Da, bine, a strigat fetița de zăpadă; de tine nu mi-e frică.
A coborât cu grijă din copac, s-a urcat în spinarea vulpii și vulpea a plecat în salturi prin pădure
spre cabana bătrânilor.
Bătrânul și bătrâna erau în cabană și se văicăreau.
- Unde este scumpa noastră fetiță, porumbița noastră albă, unde o fi?
- Iată-mă, a strigat fetița de zăpadă. M-a adus vulpea acasă. Trebuie să-i dați acum de mâncare,
căci precis îi este foame.
- Da, au spus bătrânii, o să-i dăm o coajă de pâine.
- O coajă de pâine? E mult prea puțin pentru mine, a spus vulpea. Aș vrea o găină grasă pentru
oboseala de a fi adus fetița de zăpadă.
- Bine, au spus bătrânul și bătrâna, și s-au dus în spatele casei.
Și aici au început să șușotească.
- Acum, că ne-am găsit fetița de zăpadă, chiar mai e nevoie să-i dăm vulpii o găină bună și
grasă? și au mai spus ceva care nu era frumos.
Copywright@2010 143
Și când au scos găină din sac și când vulpea a vrut s-o înhațe, au scos și un câine mare și
negru, care a alungat vulpea în pădure.
- Am făcut bine ce am făcut, au spus bătrânii. Am păstrat găina cea grasă și ne-am regăsit draga
noastră fetiță de zăpadă. Dar, când au intrat în casă, au văzut-o pe fetiță îndreptându-se spre foc,
dansând și cântând:
Vai voi nu mă iubiți
Iubiți mai mult o găină
Mă voi întoarce în cer
Eu, fetița de zăpadă.
- Rămâi cu noi, scumpa noastră fetiță, porumbița noastră albă, au început ei să o roage, dar ea
dispărea în aer, precum un nouraț.
- Unde a dispărut?
La tatăl ei – gerul - și la mama ei – zăpada - dincolo de stele, spre marele nord, unde dansează
toată vara pe marea de gheată.
- N-am făcut bine ce-am făcut, au spus bătrânii. Dacă s-ar întoarce, am face ceea ce trebuie.
Și pentru că le-a părut rău de ceea ce au făcut, iarna următoare fetița s-a întors la ei, aducând
cu ei multe alte fetițe de zăpadă, care dansau și cântau ca ea:

Poveste rusească
Darul lui Moș Ger
Moș Ger dormea toată ziua într-o trecătoare întunecată. Într-o zi, când soarele ajunsese la
asfințit, s-a ridicat, a căscat lung, s-a uitat în depărtare și, încet-încet, s-a apucat de treabă.
Mai întâi, și-a întins mâna rece deasupra văilor, așa cum ar fi mângâiat o pisică. Firele de iarbă
nu s-au mai mișcat, au înțepenit. Apoi, a coborât spre câmpie, zbârlind coada cailor și măgarilor
Copywright@2010 144
aflați la păscut. Mai apoi, a trecut peste vii, iar frunzele pe care le-a găsit în cale le-a chircit de-
ndată. După vii, a ajuns pe ulițele satului, înroșind obrajii copiilor aflați la joacă, ba obligându-i
chiar să intre în casă.
În sfârșit, Moș Ger a ajuns la scocul morii, unde, în cele din urmă, s-a așezat, sprijinindu-și
capul în mâini, cu coatele pe genunchi.
Stătea așa Moș Ger, suflând în joacă și cântând:
La-la-la, la-la-la,
Scaunul de aur din soare l-am luat,
Să-l cobor jos, luna m-a ajutat...
Apa începu să înghețe. Mai întâi, în cerculețe mici, apoi tot mai mari, care se uneau, în vreme
ce gheața creștea. Moș Ger sufla și sufla și apoi iarăși cânta:
La-la-la, la-la-la,
Deodată, a auzit o voce stranie, care nu era a apei. Nu putea fi nici a tulpinilor de trestie. Nici a
bătrânelor sălcii plângătoare, care dormitau... Vocea aceasta venea de undeva de jos. Acolo, jos,
cineva stătea și sufla în mâini.
- Ei, tu, cine ești? Vreau să văd ce ființă ești! A strigat Moș Ger.
N-a primit niciun răspuns. Trestiile tremurau de frig, sălciile bătrâne dormeau de-a binelea.
Atunci s-a sculat Moș Ger și, uitându-se atent, a zărit pe partea cealaltă a scocului morii un
băiețel, care ținea mâinile la gură și sufla de zor ca să se încălzească. Îl chema Ila.
Moș Ger avea părerea lui despre copii. „Cu siguranță că n-a venit el până aici pentru ceva bun.
Nici vorbă că a venit să prindă ciocănitoarea care își are cuibul în salcia cea bătrână!” A tușit și, cu
o voce groasă, s-a prefăcut supărat, ba chiar s-a răstit la copil:
- Ei, tu n-auzi când te strig? Nu vezi că îngheață apa? Să pleci imediat de aici, altfel am să te
îngheț și pe tine!
Ila s-a uitat la el cu ochii lui mari, dar nici de data aceasta nu i-a răspuns. A continuat să-și sufle
în mâini.
- Deci, nu vrei să mă asculți! Stai tu acolo și să vezi ce-o să ți se întâmple! O să fie vai de tine!
S-a așezat Moș Ger din nou, tot așa, sprijinindu-și capul în mâini, cu coatele pe genunchi, și a
început să sufle cât îl țineau puterile, de s-a așternut gheața peste tot. Trestiile au început să
trosnească de frig, iar sălciile cele bătrâne s-au trezit și s-au pus de îndată la sfat.
- Ei, ce s-o fi întâmplat, de ce s-a supărat așa Moș Ger?
Ila s-a uitat de data asta cu ochi triști și a început să sufle și mai tare în mâini. Asta l-a înfuriat
peste măsură pe Moș Ger. „Cum se încumetă să se măsoare cu mine băiatul ăsta?” Așa că s-a
așezat lângă Ila, s-a uitat la el cu ironie, după care l-a apucat de nas.
- Vasăzică, nu ți-e frică de mine? Chiar nu ți-e frică?
Ila s-a repezit cu mânuțele lui rotofeie și l-a apucat și el de nas pe Moș Ger; acesta nu s-a lăsat
mai prejos și l-a tras de urechi.
- Deci, nu ți-e frică? I-a zis Moș Ger, arătându-și dinții albaștri.
Ila a dat să-și apere urechile, însă Moș Ger a început să-i frece nasul cu mâinile lui reci.
- Ha, ha, ha! Deci, nu ți-e frică de mine?
Ila a pus mâinile la nas. Moș Ger a ajuns din nou la urechile lui Ila, în vreme ce repeta de zor:
„deci nu ți-e frică de mine?”
Copywright@2010 145
Încă nițel și lui Ila i-ar fi dat lacrimile. Tocmai atunci, s-au auzit voci: se apropia cineva.
- Nu, zău, nu mai spune! Zicea careva.
Ila și Moș Ger s-au uitat într-acolo și au văzut patru femei cu vreascuri în spate. Veneau pe
poteca înghețată si vorbeau cu glas tare. Cea din față era chiar mama lui Ila.
- Mamă, mamă! A sărit Ila în sus de bucurie. Pe tine te așteptam. Dă-mi legătura s-o duc eu!
- Vai, fiule, cred că ai înghețat! A spus mama îngrijorată, dar Ila, voios, târa vreascurile după
el.
- A vrut Moș Ger să mă înghețe, însă n-a putut. Moș Ger, ia uită-te la mine, să vezi ce băiat
voinic sunt eu!
- Femeile s-au uitat uimite una la alta. Ele niciodată nu-l văzuseră pe Moș Ger.
- Cum așa, Moș Ger? Despre cine vorbești, băiatul meu? Ce să-i faci! Maturii nu ajung
niciodată să-l vadă pe Moș Ger. Ei simt numai frigul, însă nu-l pot vedea.
Moș Ger era la numai doi pași, lângă sălciile bătrâne, și se gândea și tare-i mai părea rău: „Ila
e un băiat bun. Degeaba l-am necăjit eu!” Genunchii lui bătrâni au început să i se înmoaie. S-a
așezat jos și s-a lăsat dus pe gânduri. A ieșit o lună imensă, care s-a oprit deasupra capului său și de
acolo, de sus, a strigat:
- Noroc!
Vocea asta l-a întărit pe Moș Ger, i-a dat puteri, așa că își reluă cântecul:
La-la-la, la-la-la,
- Noroc, frumoasa mea lună, a strigat el.
S-a învârtit apoi ușor pe călcâie și a pornit drept spre casa lui Ila. S-a apropiat tiptil de geam,
a ridicat mâna și, în țoaptă, ca să nu-l trezească din somn pe Ila, a spus:
- Ila, băiatul meu cel voinic și bun! Vreau să-mi îndrept greșeala. Vreau să-ți dăruiesc ceva.
Dar ce altceva poate avea un pictor bătrân, fără casă, decât meseria lui de zugrav?
Și cu degetul arătător, a desenat pe geam un pom înflorit, plin cu steluțe strălucitoare,
întocmai ca în basme. Nimeni pe lume nu mai văzuse o asemenea frumusete.
Poveste georgiană
Piticul Rădăcinel și mijlocul iernii

Baba Dochia
Soarele și omuleții de zăpadă
Condurii domnițelor
Nalba și Răsura
Împăratul țării ghețurilor
Copywright@2010 146
Originea carnavalului se află în perioada precreştină. La graniţa dintre iarnă şi primăvară trebuiau
alungaţi demonii răi, care puteau provoca daune naturii ce se trezea. Oamenii se îmbrăcau cu
veşminte înspăimântătoare şi măşti şi se reuneau în procesiuni zgomotoase.
În Evul Mediu, intervalul dintre ziua celor trei magi (6 ianuarie) şi începutul postului Paştelui
era dedicat eliberării de toate nedesăvârşirile şi de relele obiceiuri; acest lucru era exprimat prin
caricaturi, figuri groteşti sau măşti animale. Elementele demonice, animale şi capete ce se aflau pe
frontoanele catedralelor acelor timpuri, au această semnificaţie. Ele au devenit adesea guri de
jgheab (guri de apă cu figuri zoomorfe).
Teama de demoni sau bucuria pentru începerea primăverii abia dacă mai reprezintă azi
imbolduri pentru acţiuni nebunatice. În perioada carnavalului se oferă posibilitatea de a pune
deoparte rolul obişnuit de toată ziua şi de a te strecura în pielea altcuiva. La adăpostul măştilor se
poate face uşor „Judecata nebunului”. Carnavalul oferă posibilitatea de a spune celorlalţi, fără
supărare, ceea ce ne doare. Denumirea cuvântului german provine din germana veche „Vasnacht”.
El este amintit pentru prima oară de către Wolfram von Eschenbach în „Parzival”-ul său, în secolul
al XII-lea.
Ca noapte a Carnavalului (în limba germană este „Fast-nacht”) era fixată ca fiind prima noapte
înainte de „miercurea cenuşii”, la care începe postul Paştelui. Apoi perioada carnavalului a fost
treptat extinsă. Mai întâi la trei zile înainte de lăsarea postului, apoi la o săptămână, iar în secolul al
XIX-lea până la 6 ianuarie.
JOCURI DE DEGETE
Joc de carnaval
Azi sărbătorim carnavalul,
Copywright@2010 147
Haideți cu toții, începe balul.
Ne place mult să râdem, să dansăm
Acum vrem cu toții să ne bucurăm.
Cu toții noi ne-am adunat

Pentru bal ne-am costumat.
Batem din palme ne bucură,
Sărim, dansăm, cântăm.
În haine pestrițe ne-amîmbrăcat,

Cu măști hazlii ne-am mascat!
Trecem poarta palatului cu bucurie
Să-nceapă carnavalul cu veselie.
Rege drag! Fii salutat!

Coroana ta ne-a fermecat...
La carnaval te invităm
Vino cu noi să cântăm, să dansăm.
Dar cineva încă nu a sosit,

Acel cineva e foarte vestit,
E un flăcău pus mereu pe glume...
Hai mascăriciule, nu te ascunde!
Drag Măscărici, fii salutat,

Cu costumul tău frumos colorat!
Sări în sus la stânga, învârtă-te o dată,
Fă un pas la dreapta să râdă lumea toată.
Omulețul de zăpadă
Moșuletul de zăpadă
Stă acus-acuș să cadă
Capul și-a lăsat pe-o parte
Și priveste trist, departe...
Ce să fie? De ce oare
Se topește din picioare?
De la vrăbii am aflat:
Baba Iarna a plecat
Și pe dânsul l-a lăsat.
Tăvălugul
Brazdă grea trebuie să te apăs, să te mărunţesc,

Să te desfac în bucăţi! Cu gheare ascuţite trebuie să te rănesc.
Copywright@2010 148
Dar nu sunt animal sălbatic, ogoarele eu vreau să le ajut,
Pământul îl transform, îl sfarm să poată primi sămânţa preţioasă.
Cu mult elan eu datoria-mi fac sămânţă dragă, spre soare te înalţă.
Bucuros mă las mărunţit, arat, grăpat, dat prin tăvălug.

Daja simt aerul şi vântul pătrunzându-mă,
Bob iubit, te aştept,
În mine poţi dormi mult timp, iată, patul îţi este pregătit!
Mama pisicuță are patru pisoiași
Mama pisicuţă
Are patru pisoiaşi.
Motănel,
Cel măricel.
Are lăbuţele
Ca pernuţele.
Miaunica,
Pisoiaşa.
Are o coadă
Mătăsoasă şi pufoasă.
Miorlau,
Zis şi Miau, Miau. Şoricelul (Uite o căsuţă mică)
Uite o căsuţă mică

Cine locuieşte aici?
Şoricelul Chiţ, Chiţ, Chiţ
Se trezeşte şi pândeşte
Şi afară o zbugheşte.
Ronţăie de zor,
Dar aude tot...
Când s-a speriat
Fuge şi se ascunde iar
În căsuţă, neapărat.
Acum nu e speriat
Şi adoarme împăcat.
A primit de ziua lui

O curea de catifea.
Pisoiaşul, mititelul,
El se joacă cu căţelul.
JOCURI ÎN CERC
I - Martinel
Copywright@2010 149
♫: Câte unul pe cărare
Mergem în pădurea mare. (bis)
Versuri: Zăpada s-a topit aici

Și s-a făcut o baltă: Plici!
Călcăm voioși în bălțile micuțe
Dar uzi suntem pe pantofiori
Și uzi pe șosetuțe.
Iepurașii ies la soare

Și tot sar să prindă gâze
Ce zgomot se aude oare?
Țuști! și se ascunde-n frunze
- Ha, ha, ha, râd ei ușor
- A fost doar un melcușor,
Dar e tare supărat
Oare ce s-a întâmplat?
♫:: Melc, melc, codobelc
Scoate coarne bourești
Și te du la baltă
Și bea apă caldă
Și te du la Dunăre
Și bea apă tulbure
Și te urcă pe buștean
Și mănâncă leuștean!
Versuri: Gărgărița-Rița, a venit și ea
S-a așezat în zbor
Pe mânuța mea.
♫: Gărgăriță, Riță
Coboară-n poieniță
Și mă du la Moș,
Ca să-mi de un coș
Și mă du la Bună
Ca să-mi dea o prună.
Versuri: Da bătrânul arici unde este oare?
- Hei, trezește-te, ieși afară-n soare!
♫: Arici, Arici Pogonici, Arici Pogonici
Vino iute, vino-aici, Arici Pogonici
Cu papuci din coji de nuci, Arici Pogonici
Și cipici din flori de tei, Arici Pogonici.
Versuri: În căsuța lui, ariciul tresare

Se scutură de frig și iese la soare;
Și ursoaica iese din bârlogul său.
Copywright@2010 150
♫: Mor, mor, mor
Unde să găsesc mâncare?
Mor, mor, mor
Că mi-e foame tare!
Versuri: Iată-l și pe Martinel, după mama fuge el!

Mor, mor, mor
„- Tare-mi este foame!”
Martinică se gândește.
„- Un pic de mâncare unde se găsește?”
♫: „- Hei, Martin, Martin, iată că noi știm

Unde vei găsi, după pofta inimii:
Uite-o în copac.
Să-ți iei după plac.
Versuri: Martin în pom s-a suit
Mmmm...ce de miere a găsit!
Prinde bine stupul
Și îl răsucește
Și stupul de îl scutură bine
Mierea se golește!
Martin tot mânca
Și albina n-o vedea
- A, a, a la stup ce-ai căutat
Bâzzz, albina l-a înțepat!
- Ajutor, ajutor, strigă Martin speriat
Lacrimi curg într-una
Botul e umflat!
- Martin, Martin ce-ai pățit
Buf, în baltă a căzut!
- Vai, mă-nec, să vină cineva
Unde e mămica?
Vreau la mama mea!
Ursoaica-l ia de ceafă
Și-l scutură bine
- De ce plângi acuma?
Să-ți fie rușine.
Așa mică-i apa,
Cum să te îneci?
Uite cum mai tremuri
Treci acasă, treci!
Martin pleacă ud, tremurând de frig
Și din blana lui stropii cad pic, pic
Lângă foc ursoaica face-o supă deasă

Martin o mănâncă, mmm este gustoasă!
Copywright@2010 151
În pădure dorm păsări și arici
Gâze și broscoi, iepuri și pitici
În pătuțul lui doarme Martinel
Tremură pădurea când sforăie el!
Spre casă acum să pornim și noi

Haideți toată ceata pe drum înapoi.
♫: Câte unul pe cărare,

Venim din pădurea mare...!
II - Carnavalul
Triluri dulci de ciocârlie

Trâmbițează în câmpie
Hai, ieșiți, ieșiți afară,
Nu vedeți că-i primăvară?
Vioreaua vru să vadă
Dacă nu mai e zăpadă
Însă cum a dat de frig
S-a strâns sub frunzar, covrig.
A ieșit și-un ghiocel
Sus pe deal, cât un pitic
Mic, gingaș și subțirel
Ca un fir de borangic
Stă sfios, tăcut și mic:
Vai ce frig este! Ce frig!
Hai fugiți, fugiți odată
Iarna vrea să mă strivească
Primăvara s-o alunge
Și pe noi să ne gonească.
- Las să vină, nu ne pasă!
Noi intrăm acum în casă
Vino ghiocel plăpând
Te vom ocroti de frig.
- Eu sunt iarna cea geroasă

Degeaba vă faceți casă
Slujitori îmi voi chema
Casa vă voi spulbera.
Sâc că nu ne prinzi
Babă fără dinți.
- Veler, valur, velerum

Vântul eu trimit acum.
Veler, valur, velerum
Du-te vântule, acum!
Copywright@2010 152
Tu cu aripile tale
Sufla tot ce vezi în cale.
(Vântul suieră, suflă cu putere)
- Fugi, fugi, vântule

Să răsară soarele,
Pe toate ogoarele
Să se coacă grânele,
Pe toate câmpiile
Și să coacem colăcei
Și să dăm la sărăcei.
Gheața eu trimit acum
Du-te gheață, du-te acum!
Tu în casă să pășești
Totu-n casă să-ncremenești.
- Hi, hi, hi, ha, ha, ha
Eu în casă voi intra
Pe fereastră și pe uși
Totu-n jur voi îngheța
Hi, hi, hi, ha, ha, ha.
- Gheașă, ceață, ghem și rață

Gheață fiară, ieși afară.
Tunetul trimit acum
- Bum, bum, bum vin acum

- Bum, bum, bum vin acum
Tunete, tunete
Fugi, ascunde-te
Tunete, tunete
De noi teme-te.
Copywright@2010 153
Ploaia o trimit acum
Du-te ploaie, du-te acum
Tu în casă să pătrunzi
Pe toate să le inunzi
Pic, pic, pic, picăturile sunt mici

Dar când cad, ele fac: plici!
- Treci ploaie călătoare
Că te ajunge mândrul soare
Ieși soare să ne jucăm
Cu toți să ne bucurăm
Ieși soare din nori
Că-ți dăm doi bujori
Bujorii au înflorit
Și soarele a ieșit.
Adă Doamne soarele

Pe toate răzoarele
Adă-l Doamne și aici
Că și aici copiii-s mici
Ca să crească măricei
Să se facă bunicei.
- Eu munții am mângâiat
Văile le-am cercetat
Câmpiile înverzite,
Eu le-am luminat,
Apele înghețate eu le-am dezghețat,
Și pe aici, în curând o zână bună va veni.
- O dragi floricele
Voi vă deșteptați
Haină noua v-am țesut
Coronițe v-am împletit.
- Pământul Mamă ne-a găzduit

Pe toate la căldură
Și cu drag ne-a ocrotit
De frig și degerătură.
Iarnă, iarnă, ce-ai de gând,

Când te vom vedea plecând?
Uită-te în calendar,
C-a trecut și Februar.
Copywright@2010 154
Du-te-n grabă de pe-aici
C-om fi noi așa de mici,
Dar de ne-om uni cu toți
Ai să fugi cât ai să poți.
Acum du-te acasă, ți-e culcușul gol;
Nouă luni de zile, din el să nu te scoli!
♫ Iarnă să te duci cu bine,

Primăvara vine, vineri
În zăvoiul înverzit,
Bine, bine ai venit!
Bătrâna mea iarnă,
Nu fii supărată
Ai uitat că vreme nu stă-n loc o clipă?
Ai lucrat în voie,
Noi nu te-am oprit.
Sub zăpadă, totul ai acoperit.
Du-te-acum acasă
Și te odihnește,
Primăvara, frigul nu se potrivește.
♫ Iarnă să te duci cu bine!
♫ Vine primăvara pe dealuri și câmpii

Sună toată țara de cântece zglobii.
Peste câmpuri și livezi zboară o urare
Primăvară, timp dorit, bine ai venit!
Vine primăvara, am să gătesc spanac,
Pâmă vine seara, curat eu am să fac.
Totul este pregătit, iar apoi, spanacul,
Până fierbe în castron, eu joc șotron.
Tra, la, la, la, la, la...
♫ Fir de iarbă, unde ești tu oare?
În pământ, în adânc, în mici semincioare.
Fir de iarbă, cuibușor de rouă
Ieși din nou, ieși din nou, veșnică și nouă.
♫ Rândunica a venit, Ger, zăpadă, tot s-a dus,

Primăvara vine. Primăvara vine.
Iată, mugurii-nfloresc, Răsărit-au mândre flori
Grădinițele-nfloresc, Și pe cer se văd cocori
Tot e viu și-ntinerit, Verde-i jos, senin e sus,
Căci e cald și bine. Căci e cald si bine.
III
Copywright@2010 155
Sala este amenajată ca o piață cu dughene meșteșugărești: cofetărie, tâmplărie, bijuterie,
croitorie, școală, grădiniță, primăria.
Intră toboșarii:
♫: Micuții toboșari voioși
Pornesc în pas ușor
Cu băț și pană de cocoș
La coiful sclipitor.
Refren: To-bi-ța ba-te veselă bum! bum!

Și ea vestește tuturor acum!
Intră primarul (poate fi un tătic):
Atențiune! Atențiune!
Mare sărbătoare în orașul nostru
Invităm pe mic și mare
Pe tâmplari, pe cofetari
Pe doctori și grădinari
Pictori, florărese
Să poftească aici în piață
Ca să dovedească
Cât sunt de pricepuți
Și de iscusiți
În arta și meseria lor.
Deci nu uitați, stimați invitați,
Să poftiți neapărat
Va urma ți-un carnaval!
Se cântă împreună cântecul carnavalului:
♫: Azi în piața noastră mare

Uite câți au mai sosit
Îmbrăcați de sărbătoare
Și uimiți în jur privesc.
De ce? De ce? E frumos astăzi la noi? (bis?)
Fiindcă azi e carnavalul

Pe care l-am așteptat
Uite a venit primarul
Vrea să vadă imediat.
Tot ce! Tot ce se lucrează aici la noi! (bis!)
Hai să le-arătăm îndată

Tot ce noi am învățat
Să muncim cu voie bună
Copywright@2010 156
Și-mpreună să dansăm.
-2! 1-2! Uite ce frumos dansăm! (bis)
- Nu știu ce se întâmplă cu mine... parcă plutesc, parcă m-a vrăjit cineva (cade jos, iar părinții
adorm... este liniște).
Apare vrăjitorul:
- Am ajuns, dar prea târziu... să văd ce mai pot face. Trebuie să-i trezesc la veselie și bucurie
(spune câteva cuvinte magice):
„Un tăciune și-un cărbune

Toate cele spuse-s bune.”
Se aude clopoțelul și Vrăjitorul îi atinge pe toti cu bagheta fermecată după care dispare.
Începe Muzica. Fiecare se îndreaptă spre dugheana sa. Părinții și copiii lucrează împreună.
Primarul: Să-ncepem cu cei mai mici

Cu piticii voinici!
„Știți Nică spune că sunt mică

Dar dreptate n-are Nică.”
„Ba ești mică, ba ești mică
A avut dreptate Nică.
Spune cu ce dovedești
Că fetiță mare ești?”
„Singură îmi pun rochița
Eu îmi împletesc codița,
Și mă pieptăn cu cărare
Nu sunt eu fetiță mare?”
„Ba ești mică, ba ești mică
A avut dreptate Nică
Spune cu ce dovedești
Că fetiță mare ești?”
„Eu duc stropitoarea plină
Când ud florile-n grădină
Și la păsări dau mâncare
Nu sunt eu fetiță mare?”
„Tot ești mică, tot ești mică,
A avut dreptate Nică
Și cu ce mai dovești
Că fetiță mare esti?”
„Eu șterg praful prin odaie

Singură mă spăl la baie
Copywright@2010 157
Nu-s fetiță mofturoasă
Și nu sunt deloc fricoasă.”
„Nu ți-e frică? Nu ți-e frică?
Uite dintr-o găurică a ieșit un șoricel!”
„Nu mă tem deloc de el!”
„ Deci defel nu-ți este frică
Nu mai ești fetiță mică
Și dreptate Nică n-are
Ești de-acum fetiță mare.
Dans – „Eu cunosc un orășel” – (părinții și copiii).

Joc distractiv (copiii) – „Fuga-n sac”
IV - Tâmplarii
Să fii un tâmplar iscusit

E azi meșteșug prețuit.
Vrem o mobilă frumoasă?
Apucăm o bârnă groasă,
Scânduri tăiem în șir
Lungi și subțiri.
♫: Astăzi noi suntem tâmplari
Tăiem scânduri mici și mari
Ferăstrăul ascuțit
S-a încins de s-a albit.
Noi suntem mici tâmplari
Suntem micii meșteri mari (bis).
Scândurile uite-așa
Le taie strașnic menghina.
Ferăstrăul (ascuțit) de-atâta ronțăit
S-a încins de s-a albit.
Cu o rindea de grabă,
Facem altă treabă.
Mișcăm rindeaua repede
Talaș răsucit să lepede.
Vezi talașul parc-ar fi
Jucărioare aurii!
Și dacă de-o bilă avem nevoie

La strung o tocmim după voie.
Pregătim la rând cu spor
Ba o ladă, ba un picior.
Iată am făcut pe-alese
Scaune multe și mese.
♫: Brațele să ne mișcăm
Lemne scurte să tăiem
Copywright@2010 158
Ferăstrăul ascuțit
Taie lemne negreșit.
Tis, tis, tis,
Tis, tis, tis.
Noi tăiem lemne voios
Căci sunt casei de folos
Tăiem lemne mici și mari
Căci ne sunt brațele tari.
Tis, tis, tis,
Tis, tis, tis.
Joc distractiv cu părinții – „Lumânarea”.
V - Sămânța
Versuri: E o floare micuță în pălmuță ( În pălmuță strâns celălalt pumnișor, patru

În ea e o căsuță degete ridicate. Mișcare ușoară cu vârful
Cu patru cămăruțe degetelor spre palmă.)
Și patru semințe
Ele dorm liniștite
De măicuță păzite.
Dorm ca într-un legănuț
În micuțul lor pătuț.
Tu ești mic și neînsemnat, (Se deschid palmele)

Bob plăpând și fără viață,
Dar când te voi semăna
Cum te vei schimba la față.
♫: Mergem în pădure
Sămânță purtăm
În pământul mamă
Să o semănăm
Versuri: - Pământule bun,

Poți fi drăguț
În brațele tale,
Să-i faci legănuț.
♫: Pământul iau acum în pumnișor (Se ia pământ; se așează deoparte;

Și pun pământul în loc ușor în locul acela se pun semințe și
De frig acum să o ferim se acoperă cu palmele).
Cu plăpumioară caldă acoperim.
Versuri: Acum să-i facem o urare: (Firul se înalță cu palmele micuțe

Să cresti sămânță mare, mare lipite în sus și se deschide în floare).
Și bucurie să aduci.
Copywright@2010 159
- Oare ce face bobul plăpând? (Aplecăm urechea).
Hai să ascultăm atent la pământ.
Bobul se umflă și tot crește, crește (Gestul ocrotirii).
Cu iubire Mama Pământ îl ocrotește.
Dragă Soare, dă-ne o rază (Brațele deschise în sus).

Din lumina ta cerească.
Sămânța să încălzească,
Frumoasă floare să crească. (Sămânța se deschide).
- Ploiță de primăvară (Cu o mână sus arătăm ploaia,

Te rugăm din nou coboară sămânța din palma stângă o udă).
Udă sămânța aleasă,
Să crească, să încolțească.
- Pământ bun, Mamă Pământ (Brațele sus).

Hrănește firul plăpând
Dă-i putere ca să crească
Și frumos să îmbobocească.
- Ziua bună-a florilor (Brațele sus, rotire ușoară, iar

Dă-i lumină zorilor floarea se deschide).
Dă-i culoare parfumată
Fă-o floare minunată.
♫: Floare mică, floare (Se merge cu pași mari și repezi în cerc).

Ieși afară-n soare
Floriciă bălaie
Ieși afară-n ploaie
Floare din pământ
Ieși afar-n vânt.
Versuri: Floarea a auzit, cântecul vrăjit (Gest de accelerare pe loc; pomișorul a

Și din bobocel frumos, înflorit, crește, floarea se desface;
La sânul ei de mamă în stânga este floarea, în dreapta
Pădurea o primește. Fluturașul).
Și un flutural zglobiu
Pe ea zborul își oprește.
VI - Meseriile
♫: Când voi fi mare
Când voi fi mare
Copywright@2010 160
Am s-ajung până la soare
Când voi fi mare
Când voi fi mare
Harnic şi iscusit voi fi
Şi-n tot ce-oi face
Bucurie voi găsi.
Tâmplar: Un tâmplar de eu voi fi
Scânduri voi rindelui
Una peste alta voi clădi
Şi-o casă voi construi.
♫: Un tâmplar e meşter mare

El din lemn ce vrei îţi face
Magazie, gard, hambar
Uşi, ferestre, tot ce-ţi place
Stai pe scaun, calci podeaua
Scrii pe tablă, dormi în pat
El, tâmplarul cu rindeaua
El at.
Pantofar: Pantofar de eu voi fi

Pantofi şi ghete voi croi
Tălpile le voi lipi
Şi tocuri voi pingelui.
♫: Dragă pantofare
Mi-am pierdut un toc
Vino, vino iute
De-l pune la loc.
Versuri: Poc, poc, poc

Bate iscusit
Poc, poc, poc
Le-a şi potrivit.

Când voi fi mare
Când voi fi mare
Când voi fi mare
Bucurie voi găsi.
Croitor: Croitor de eu voi fi

Mai întâi eu te măsor
Copywright@2010 161
Materialul voi croi
Şi haine ţi-oi potrivi
Acul mic şi iscusit
E ajutor nepreţuit.
♫: Eu sunt acul mititel
Şi tare sunt hărnicel
Trag o aţă lungă, lungă
Pentru haine să ajungă
Cos rochiţe şi fustiţe
Şorţuleţe şi scufiţe
Cos cămăşi şi pantaloni
Sarafane şi palton
Acul: Fac festoane şi brodez
Butoniere festonez
Cos o babă şi-un moşneag
Şi nasturi de încheiat.
Când voi fi mare
Când voi fi mare
Când voi fi mare
Bucurie voi găsi.
Fierar: Un fierar de eu voi fi
Fierul îl voi înroşi
Şi cu cleştele-l aşez
Pe nicovală şi-l lovesc
Poc, poc, poca, poc
Poc, poc, poca, poc
După ce potcoava-i gata
Sfâr, în apă o răcesc.
♫: Dragă potcovare am un căluşel

Vreau să-i pun potcoave
Să mă plimb cu el
Bum, bum, di, di, bum
Bum, bum, di, di, bum
Versuri: Cu ciocanu-n mână, bate, e grăbit

Pe căluţ îndată l-a şi potcovit
Cioc, cioc, boca, boc
Copywright@2010 162
Cioc, cioc, boca, boc
Când voi fi mare
Când voi fi mare
Când voi fi mare
Bucurie voi găsi.
Cofetar: Cofetar de am să fiu
Cremă, frişcă am să bat
Şi le-ntind apoi pe blat.
De e ziua ta cumva
Tort gustos îţi pregătesc
Cu frişcă şi cu căpşuni
Îl împodobesc
Iam, iam, iam!
Când voi fi mare
Când voi fi mare
Când voi fi mare
Bucurie voi găsi.
Brutar: Brutar de voi fi
Cu pâine pe toţi îi voi hrăni
Făina o cern, o pregătesc
Aluatul îl dospesc
Şi cuptorul-l încălzesc.
Facem pâini rotunde, mari
Făină, drojdie, apă şi sare
Mânecile suflecăm
Şi aluatul frământăm
Lângă foc mare să crească
Coacem pâine în cuptor
Pentru fraţi, pentru surori
Pâinea pe lopată scoasă
Rumenă e, şi gustoasă.
Versuri: Şi orice voi fi

Şi orice voi face
Cu toţi bucuros voi împărţi.
Copywright@2010 163
Când voi fi mare
Când voi fi mare
Când voi fi mare
Bucurie voi găsi.
VII - Teatru de masă – Albinuțele
Concertul primăverii mereu e auzit

De-aici în largul zării,
Tot cîmpu-i înverzit.
Nu este pom sau floare
Nici gâză sau bondar
Să nu cânte sub soare
În luna lui florar.
Albina hărnicuța
Zburând din floare-n floare
Adună în cofiță miere, mărgăritare.
Dar ce zumzăie-n cărare plin de nepăsare?
E bondarul frățioare
Vai ce burtă are!
Bondarul: Zbârr, zbârr, zbârr
Albinuța mea
Ce-ai în cofă dă-mi și mie
Să nu mor de foame-n vie
Zbarr, Zbarr, zbarr
Albinuța mea.
Albinuta: Zum, zum, zum
Ba eu nu ți-oi da
Că de gras ce ești măi vere
Nici să zbori nu ai putere
Zum, zum, zum
Ba eu nu ți-oi da.
Și plecă bondarul tare supărat
Căci scumpa lui vară
Nu l-a ajutat.
Dar veni și-un trântor
Frate cu albina
Ce de-atâta lene
Abia-și duce masa.
Trântorul: Zu, zu, zu

Albinuța mea
Copywright@2010 164
Oare n-ai vrea să mă lași să gust
Din cofița ta?
Zu, zu, zu,
Albinuța mea.
Joc distractiv pentru copii – „Oul în lingura de lemn”
Joc distractiv pentru părinți – „Surpriza cu dulceață”
Părinți și copii – „Dansul spălătoreselor”
Și altele...
DANSURI
Dansul spălătoreselor
Priviți piciorușe, priviți pantofiori,

Spre spălătoresele care spal-n zori:
Și spală, și spală, și spală-n zori de zi,
Și spală, și spală, și spală-n zori de zi.
Și storc, și storc, și storc în zori de zi.
Și scutură, și scutură, și scutură-n zori de zi.
Și întind, și întind, și întind în zori de zi.
Și calcă, și calcă, și calcă-n zori de zi.
Dans german
Vino-n dans ca să te prinzi

Copywright@2010 165
Mâinile tu le întinzi.
Refren: Uite-un pas, și-ncă un pas,
Și uite-așa începe-un dans.
Cu Căpșorul – nic, nic, nic

Cu degetelele – tic, tic, tic.
Cu pălmuțele – clap, clap, clap
Cu picioarele – trap, trap, trap.
Refren: Uite-un pas, ăi-ncă un pas,

Dansul dacă v-a plăcut
O luăm de la – ncep.

Potcovar
Dragă potcovare am un călușel

Vreau să-i pun potcoave să mă plimb cu el.
Bum, bum, dii-dii bum. (bis)
Cu ciocanu-n mână, bate el grăbit,

Pe căluț îndată l-a și potcovit.
Cioc, cioc, cioc, cioc. (bis)
Sprinten călușelul la drum a pornit,

Pe șosea acum el merge tropăind.
Trop, trop, trop,trop. (bis)
POVEȘTI
Copywright@2010 166
Ghiocelul
Încă mai era iarnă. Pe pămâtul înghețat era răspândit un strat subțire de zăpadă. Jos, dedesubtul
ei, în pământ locuia un ghiocel. Era într-adevăr ascuns în căsuța sa de ceapă, dar nu mai dormea. De
multă vreme stătea ascuns acolo, în întuneric. Era acum curios, și voia să știe dacă afară îl așteptau
deja bănuții, năstureii, primulele sși toporașii. El se învârti, se răsuci, se-ntinse până când căsuța sa
de ceapă plesni. Pământul de jur împrejur se încălzi, până când stratul de zăpadă de deasupra
deschise o ferestruică.
Când ghiocelul simți lumina limpede de primăvară, își împinse primele frunze din pământ și se
întinse tot mai mult înspre lumină. Își deschise potirul său floral și descoperi că era singur de tot.
Niciuna dintre florile prietene nu era de văzut.
Mâhnit își lăsă căpșorul să cadă, până când veni o adiere de vânt proaspăt:
- De luni de zile sunt pe drum, și încă n-am văzut vreo floare. Te salut, mic mesager al
primăverii! – zise el bucuros.
Apoi se jucă cu ghiocelul până când acesta scoase un sunet delicat. De răsunetul neobosit al
clopoțelului ghiocelului se treziră pe rând și celelalte flori de primăvară. Când ghiocelul zări ici și
colo năsturei, primule și violete scotând capul din pământ, se bucură. El mulțumi că-i ajutase să le
trezească.
Christiane Kutik
Uleiul de iepure
În gospodăria noastră ţărănească râncezise un ciubăr cu untură de porc. Mama ar fi consumat-o

bucuroasă la gătit, dar de câte ori apărea un fel de mâncare gătit cu această untură, argaţii strâmbau
din nas şi ziceau că nu mănâncă untură de făcut cizmele! Pe vremea aceea aveam în casă o
musafiră, care avea câte un sfat bun la orice. E drept că nu era oarbă de amândoi ochii, dar vedea
imediat ce e de făcut:
– Ai o untură râncedă! îi spuse ea, îndrăzneaţă, mamei; untura râncedă ţi-o mai cumpără doar la
farmacie, în rest nicăieri!
Iar eu, băiatul de doisprezece ani, am fost ales să duc ciubărul la Kindberg, la farmacie. Şi cu
această ocazie trebuia să mai fac şi altceva.
Pe vremea aceea mai locuia un ţesător bătrân la noi în casă şi, de câte ori nu avea de lucru, îşi
lua capul în mâini, mormăia foarte neliniştit, şi spunea celui ce se nimerea atunci de faţă:
– E ca şi cum aş avea un cuib de bondari în cap, atâta zumzăie, că m-au zăpăcit şi m-am prostit!
Odată i-a răspuns musafira:
– Dacă te-au zăpăcit, Hartl, trebuie să-ţi ungi tâmplele cu ulei de iepure.
– Şi de unde iau eu ulei de iepure, grăsano? fu doritor să afle ţesătorul.
– De la farmacie, sosi răspunsul.
Şi aşa trebuia să iau pentru ţesător de doi groşi ulei de iepure de la farmacia din Kindberg.
Ulei de iepure? Oare dau aceste animale şi ulei, la fel ca şi inul şi rapiţa? Sigur că da, altfel,
dacă nu ar exista, nu s-ar putea cumpăra.
La farmacie era un bătrânel cu părul alb şi ochelari pe care îi folosea ca să se uite glumeţ la
mine, pe deasupra sau pe dedesubtul lor, atunci când mi-am oferit untura de porc. El cântări
ciubărul cu o indiferenţă infinită şi plăti atât lemnul cât şi untura cu 5 groşi pe un pfund. Ciubărul fu
dus într-o cameră alăturată, întunecoasă.
– Şi acum, ulei de iepure de doi groşi!
Copywright@2010 167
Pentru asta, să revin peste un sfert de oră. Când m-am întors la farmacie, era lume. Trebuia să
aştept şi m-am aşezat pe o bancă, într-un colţ din care se putea vedea cum funcţiona acest magazin
venerabil, care vindecă oamenii prin tot felul de remedii. A venit cineva şi a cerut untură de vulpe.
Bătrânelul a luat de pe raft un borcan galben de culoarea sulfului, a scos cu o lopăţică câţiva
bulgăraşi de untură pe o foaie de hârtie, a cântărit-o pe balanţă, şi a spus:
– Aşa, vere, aici ai 5 grame de untură de vulpe, asta face doi groşi.
Un băiat ceru untură de viezure împotriva guşei. Farmacistul luă repede borcanul galben de pe
raft şi scoase, la fel ca mai înainte, cele cerute. Am crezut că probabil untura de viezure se epuizase,
căci doar acolo era untura de vulpe! O femeie bătrână veni şchiopătând, plângându-se de gută, şi
întrebă dacă există vreo alifie pentru gută.
– Sigur, dragă doamnă! spuse omuleţul, luând iarăşi borcanul cel galben. Acum borcanul cel galben
de pe raft începu să mi se pară înspăimântător. Şi deoarece timpul trecea şi eu tot nu eram observat,
am ieşit din colţul acela şi am cerut uleiul de iepure.
– Da, sigur, micuţule. Ai venit. Ai să-ţi primeşti uleiul de iepure, spuse prietenos omuleţul, luând
borcanul galben de pe raft şi scoţând nişte ulei solidificat de iepure din el. Abia îmi pusesem
nepreţuitul remediu, aflat într-un foarte mic borcănel, în nepreţuitul meu săculeţ şi-l plătisem cinstit,
că mai intră o femeie pe uşă şi întrebă dacă nu există untură proaspătă de porc drept medicament.
– Absolut proaspătă! strigă farmacistul, abia astăzi am primit-o! şi scoase din borcanul galben
untură de porc.
Cu acestea am plecat şi am observat imediat pe mine însumi cât de vindecător acţiona uleiul de
iepure împotriva zăpăcirii şi prostiei. Untură de vulpe, untură de viezure, alifie împotriva gutei, ulei
de iepure şi untură de porc, toate într-un singur borcan! Abia acum mi-a devenit limpede ce
comoară de medicamente valoroase cărasem eu în ciubărul meu, din munţi până în farmacie.
Mașenka și ursul
Coliba iepurașului
Piticul Rădăcinel și despărțirea de lumea iernii
Spiridușii
Plici și Plici-Plici
Căsuța din oală
Fusul, suveica și acul
Cele patru meșteșuguri iscusite
Croitorașul cel viteaz
Copywright@2010 168
Pe 21 martie, când soarele intră in Constelaţia Berbecului, este echinocţiul de primăvară. Cu acesta
începe, în calendar, primăvara. Soarele a obţinut victoria asupra anotimpului rece şi întunecat.
Zilele devin mai lungi decât nopţile.
Râurile şi fluviile se umflă de apa provenită din topirea zăpezilor. Pe căile de plimbare se
formează băltoci şi nici o avertizare nu îi poate opri pe copii să-şi facă plăcerea de a sări direct în
ele, ca să stropească în toate părţile.
Cănd pământul nu mai este umed, copiii se rostogolesc pe el.
Fetiţele se bucură de verdele câmpiilor şi copacilor. Un copil şi-a exprimat astfel sentimentele:
„Iarna, Soarele a luat cu sine toate culorile de pe Pământ, primăvara le trimite înapoi”.
JOCURI DE DEGETE
Umbrela
Copywright@2010 169
Plouă-n crâng cu picuri mari
Peste sălcii și arțari.
Pe-o crenguță înverzită
Stă o gâză rătăcită,
Ploaia-i cade pe aripioare,
Tare-i supărată, tare!
Dar cum stă așa în ploaie,
Vede jos ciuperci, o droaie.
Își ia vânt și-ndată sare
Drept sub o ciupercă mare.
O ciupercă înăltuță,
Seamănă cu o umbreluță.
Gâza spune acum voioasă:
- Las* să plouă, nu-mi mai pasă!
Fir de iarbă
Fir de iarbă, unde ești tu oare?

În adânc, în pământ,
În mici semincioare.
Iarbă, iarbă de mătasă
Ieși din nou, ieși din nou
Verde și frumoasă.
Iarbă, iarbă, cuibușor de rouă
Vino iar, vino iar,
Veșnică și nouă.
Vrăjitorul
Vrăjitorul spuse copilului odată:

- Pot să-ți împlinesc trei dorințe îndată.
Prima deci o spune, micul băiețel:

- Ah, pătucul meu e cam mititel
De ești vrăjitor n-ai putea oare
Să îmi faci din el un pătuc mai mare?
V: - Eu cuvântul magic acum voi rosti

Și prima dorință ți-oi îndeplini.
„Veler, volur, veleruum
Copywright@2010 170
Crește, crește mare-acum.”
Eu cuvântul magic din nou voi rosti
Și-a doua dorință ți-oi îndeplini.
C: - Ah, pătucul meu e cam mare, zău

N-ai putea tu oare să-l faci mic din nou?
V: - Eu cuvântul magic din nou voi rosti

Și-a doua dorintă ti-oi îndeplini
„Veler, volur, veleruum
Mic, mai mic te faci acum.”
Eu cuvântul magic din nou voi rosti
Și-a treia dorință ți-oi îndeplini.
C: - Pătucul e cam strâmt și în el nu-ncap

Tare-aș vrea din nou pătucul meu drag.
V: - Veler, volur, veleruum

Cum ai fost te faci acum.
Cele trei dorințe ți-am îndeplinit
Și din toate-acestea, tu ce-ai folosit?
Data viitoare să gândești mai bine
Noapte bună-acum, treci în pat la tine.
Frățiorii
Noi suntem bobi zburători

Bobi de ploaie limpejori
Și venim de sus, din nori
Să-i trezim pe frățiori
Iată-i stau tăcuți, pitiți
Pe sub brazdă tăinuiți
- Haideți, frățiori, ieșiți
Spre lumină-acum porniți
Bobi de grâu, bobi de secară
(V-așteptăm pe toți afară)
Soarele v-așteaptă afară.
În grădină
Copăcelul din grădină

Primăvara-mbobocit
Copywright@2010 171
Și cu o rază de la soare
Alb ca neau a-nflorit
Copăcel, copăcel
Te-ngrijesc de mititel (bis).
Picuri de apă
Plici, plici, plici

Picuri de apă cad aici
Picăturile sunt mici
Și când cad ele fac plici!
Pic-Pic
Pic,pic, plouă.
Ploaia face
Rotocoale prin băltoace.
Bum,bum, tună!
Sus, pe semne
Moș Furtună
Taie lemne.
Vâjj, vâjj,vâjj
Vântul prin oraș
Mătură fără făraș.
Vânt, furtună,
Ploi cu spume!
Fiindcă-i Primăvară-n lume!
Dimineața în grădină
Dimineața în grădină,
A ieșit un ghiocel,
Raze blânde de lumină
Soare-ndrepta spre el.
O roșcată buburuză
L-a privit, l-a tot privit
Și cu-un zâmbet cald pe buze,
Lângă el a adormit.
Când să plece mai departe,
Buburuza ce-a văzut?
Punctele, vai,de pe spate,
Câte unul au căzut.
Nu vă fie de mirare,
Că având doar un picior,
Ghiocelu-n graba mare,
I-a sărit în ajutor.
Zâna Primăverii vine,

Bucuroasă, lângă ei,
- V-ajutați? E foarte bine
Copywright@2010 172
Bravo, bravo, dragii mei.
Piticuțul cel ridat
În grădină de mă duc
Zarzavatul să mi-l ud,
Piticuțul e acolo,
Și se pune pe strănut.
De merg la bucătărie
Să-mi gătesc o supă,
Piticul oala a înșfăcat,
Cu ea de pământ a dat.
De vreau să-mi mănânc piureul

În cameră am urcat,
Piticuțul e acolo,
Jumătate a și mâncat.
Mi-am strâns lemne pentru foc,

Și vreau să le aduc acasă;
Piticuțul le-a furat,
Jumătate a și cărat.
De în pivniță mă duc,
Vinul să mi-l trag,
Piticuțul e acolo,
Și ulciorul mi l-a luat.
De mă duc în cămăruță
Și vreau să mă culc și eu
Omulețul e acolo
Și râde de somnul meu.
De vreau să mă rog și eu,

Mă duc la icoană,
Piticutul e acolo și începe vorbă nouă:
„Copilaș mic și drăguț,
Roagă-te și tu cu mine,
Pentru piticuț.”
Ghiocelul
Spre sfârșit de iarnă grea,

Copywright@2010 173
De sub pătura de nea
S-a ivit un ghiocel,
Animat ca un cercel
Într-un vârf de firicel.
- Ghiocelul, clopoțelul
El a dat de veste
Că dorita primăvară
A venit din nou
Cu căldură și cu soare
Pentru fiecare.
Ploaia
Soarele a adormit, norii l-au acoperit

Cling, cling, cling, cling, cling ( cu degetele)
Sună glasuri de argint

Plici, plici, plici, plici, plici ( cu palmele)
Stropi de ploaie cad pe-aici

Pam, pam, pam, pam, pam
Tot mai tare bat în geam:

Bum, bum, bum, bum, bum
Şi soarele s-a trezit, norii toţi i-a risipit.
Mugurașul
Un muguraş priveşte din pământ,

dacă se face, poate, vară în curând.
Creşte şi iar creşte, o bucată întreagă.
Pe cer, soarele cald străluceşte,
ploaia cu lacrimi muguraşul umezeşte.
Muguraşul se face acum gros şi mare.
Frunzele şi le deschide-apoi,
şi-nfloreşte vesel şi vioi.
Martie
Copywright@2010 174
Martie, martie, mărțișor
Ai dat drumul la izvor
Risipind și nori, și ceață
Tu, trezești din nou la viață
Iarbă, gâze, pom și floare
Este Primăvară, Soare.
Ursulețul Martinel
- Vine oare primăvara?

- Oare iarna va pleca?
„Asta este întrebarea.
Și ce întrebare grea...”
Ursulețul Martinel
Se întreabă tot mai des:
- Să ies eu acum afară?
Sau mai bine să nu ies.
Dacă ies, voi dârdâi
De nu ies voi flămânzi.
Dacă ies, mănânc pe cinste
De nu ies, de foame-oi plânge.
Să ies eu acum afară?
Să mă uit prin tufe iară?
Zmeură, și fragi și mure,
Miere bună de albine,
Voi găsi eu, zău așa?
Asta este întrebarea.
Și ce întrebare grea.
- Brrr... e frig, e tare frig...
Mai bine mai dorm un pic. (sforăie.)
JOCURI ÎN CERC
Copywright@2010 175
I
Versuri: Du-te iarnă din oraș

Că de nu vin c-un făraș
Un făraș și-un mușuroi
Să te-alung de pe la noi,
Du-te iarnă, du-te dară
Că mi-i dor de primăvară.
♫: Iarnă să te duci cu bine

Primăvara vine, vine
În zăvoiu-ntinerit
Bine, bine ai venit.
Versuri: Ies timid de sub nămeți

Primele verzui săgeți.
Iarna, speriată-oleacă
Se ascunde sub cojoacă.
Primăvara bate-n ușă
Ghiocei ies și brândușe.
Alb de parcă-i scris cu cretă
Ca o rază subțirel
Cu zăpadă pe beretă
A ieșit un ghiocel
Și-n luminile poienii
Se tot freacă pe la gene
- E devreme? E târziu?
Și viteazul ghiocel
A sunat din clopotel
Cling, cling, cling, cling, cling, cling.
Clopoțel mititel
Cine sună lin din el
Nimeni, nimeni
Numai vântul
Clătinându-l
Legănându-l
- Haide, să vezi, e primăvară!
Dacă număr pân la trei: unu, doi, trei
Pomii toți își pun cămeșe
Dacă număr pân la zece: unu,..., zece
Ploaia nu mai vrea să plece
Plouă, iarăși plouă-afară
Nouri grei pe cer s-au strâns
Mofturoasa primăvară
Iarăși s-a pornit pe plâns.
♫: Ciocănele, ciocănele
Bat în geamuri ușurele
Pic, pic, pic
Copywright@2010 176
Pic, pic, pic.
Versuri: Se grăbește mândrul soare

Să alunge norii
Vrea să vadă colo-n zare
Dacă vin cocorii.
♫: O rândunică a venit
Și norii negrii au fugit.
Versuri: La fereastra casei noastre

A sosit o zidărită
Sub bărbie-i roșioară
Coada-i pare furculiță.
Din pământ, din fir de iarbă
Pentru puii ce-or să vină
Cuib pufos și trainic face.
Barza clămpăne din plisc
Cuibul ei e ca un disc
Și din el de-i soare sau plouă
Ea clocește două ouă.
♫: Vino, vino primăvară
Să scoți gâzele afară.
Printre crengile uscate

Soarele curios străbate
I-a desprins din ghem o rază
Și deodată luminează.
Gândăcei cu haine roșii
Picotind la cald ca moșii
Dacă îi privești ștrengarii
Le descoperi ochelarii
Dar să vezi minune mare
Ochelari nu ca oricare
Să îi apere de soare
Ci puși tocmai pe spinare.
S-a trezit un gândăcel
I-am cântat un cântecel.
♫: Vine, vine primăvara
Se așterne-n toată țara
Floricele pe câmpii
Hai să le-adunăm copii!
Tra la, la, la, la, la, la.
Versuri: Eu mă duc acum la ușă

Florile să bat ușor
Au dormit destul o iarnă,
Copywright@2010 177
Să le scot din somnul lor
Și-a venit pe o brândușă,
Fluturașul fericit
Eu de jos l-am întrebat
Oaspe* cu mustață neagră
Unde-ai fost o iarnă-ntreagă?
N-a răspuns și a zburat.
Cântă printre toporași
Armată de greierași.
Cri, cri, cri, cri, cri, cri.
♫: Greieraș, greieraș drăgălaș

Zi de zori, zi de zori în pridvor
Cum vin zări, din depărtări
Oaspeții dragii primăveri.
Versuri: Din pământ răsar curate

Toate cele semănate
Țăranii colo în luncă
Se întrec voioși la muncă
Taie via, sapă, cară.
Bobul semănat din toamnă
Și-a scos degetele-afară.
Ploaia cade pic, pic, pic
Mieii saltă pe colnic
Vin tractoarele șirag
Du, du, du
Trag brazdele, trag.
Pe sub soarele zglobiu
Se-ntorc stoluri
Fiu, fiu, fiu
Se-ntrec mugurii: poc, poc
Haideți dragi copii la joc.
II
Copywright@2010 178
Azi, dragi copii, dis-de-dimineață,
S-a topit pe geam o floare de gheață.
Cu o cretă de aur, soarele desenase
Un șotron mare, mare.
Cum n-avea cine să-l joace
Cu toți încoace m-am gândit ca să veniți.
(se execută șotronul pe melodie).

Dar chiar atunci, pe loc,
S-a auzit în poartă:
Cioc, cioc, cioc!
Ia ghiciți cine era?
Poștașul cu tolba lui grea?...
Ori poate pisica...
Sau vreo ciocănitoare?
N-ați ghicit, ce să vă fac!
Era...un copac
Cu crengile încărcate cu vrăbii.
Pe crenguța cea mai de sus
Ciripea un cintezoi iscusit și vioi:
- Cirip, cirip, cirip! Copii, n-ați văzut primăvara?
O caut. O aștept cu dor.
Mugurii vor să se joace,
Grozav s-ar desface, din coaja găoace.
- Primăvara o fii pe câmpii, au răspuns copiii,
Sau poate pe coline ea vine
Într-o caleașcă trasă de fluturi.
Haideți cu toții s-o căutăm!
♫: Câte unul pe cărare (bis)
Mergem în pădurea mare (bis)
Uite sus și uite jos (bis)
Totu-i verde și frumos. (bis)
Auziți? Ceva se mișcă pe sus
Parcă-i o aripă... Trece o boare...
Plouă cu bani auriți pe cărare
Uite colo un ghem!
Eu mă cam tem.
Pesemne că-i un arici
Sau poate un mușuroi de furnici.
Ia stați nițel!
Priviți ce ghiocei cresc
În pâlcuri frumușei.
Albi ca zăpada, cresc cu grămada
Iar mai sus, pe tăpșan,
Unde face râul un cot,
Cresc albăstrele, iar colo-s brândușele.
Dragele mele brândușe, flori jucăușe!
Haideți copii să le culegem!
Copywright@2010 179
Stați! Nu dați buzna ca tăunii!
Așa cum fac câte unii,
Căci noi, după datină,
Pădurii voie săi cerem.
Priviți cum se clatină crengile întrebătoare.
- Dragă pădure, îngădui tu oare?
- Ia poftiți mai aproape.
Ce căutați? Păpădii sau lăptuci,
Ouă de cuc sau bureți mălăieți?
- Numai flori, pădure dragă.
- Ce să faceți voi cu ele?
- Vrem să le dăruim,
Celor pe care-i iubim.
- Atunci culegeți câte poftiți!
♫: În poian din vâlcele
Am cules la floricele.
Florile frumoase sunt
Când se leagănă în vânt.
Dacă vreți dumneavoastră,
Poftiți câte-o floare albastră!
III
Versuri: Mamă Pământ, Mamă Pământ,

Unde sunt florile tale?
Dorm în pace, dorm în pace,
Până o rază le va trezi.
Soare cald, soare drag,
Hai trezește florile!
♫: Noi suntem floricele
Mititele, frumușele,
Primăvara înflorim
Ca să vă-nveselim!
Versuri: Mamă Pământ, Mamă Pământ,

Unde sunt gâzele tale?
Dorm în pace, dorm în pace,
Până o rază le va trezi.
Soare cald, soare drag,
Hai trezește gâzele!
Gândăcei și fluturași,
Păsărele vesele,
Și cântăm, să ne bucurăm,
Primăvara așteptăm.
Dans: Vino Primăvară, cu gingașe flori,

Copywright@2010 180
Să întindem hora, să ne bucurăm,
Iarba să-nverzească, păsări vor cânta,
Dragă primăvară, intră-n hora mea.
Versuri: Un pitic foarte mic

Vede din pământ crescând,
Dintr-un bulb de rădăcină,
Floare gingașă, albastră,
Pentru sărbătoarea noastră.
Cât a fost iarna de mare,
Tot el i-a adus mâncare.
Versuri: Și piticul mic de tot,

Pe iepuraș îl cheamă
Și cerbul din pădure,
Și ursul somnoros,
Cu ochișorii lor să vadă
O mândră floare albastră,
Ce stă să înflorească
Și să fie culeasă. (Dans „Hora Primăverii”)
Iarna: - Ce-i atâta veselie!

Ia te uită ce mai joc!
Florilor îmi pare mie
C-o să înghețati pe loc.
În somn adânc vă cufundați
De vreți ca să nu înghețați.
Hai vânt, hai frig, hai tu zăpadă,

Și-acoperă întreg pământul
În minunata-ti haină albă.
Acum sunt mulțumită,

Munca am sfârșit,
Totul sub zăpadă
Am acoperit.
Primăvara intră cu Soarele
Copywright@2010 181
Iarna: Cine ești și cum te cheamă?
Vii cu Soarele, bag sama.
Primăvara: Primăvara mă numesc

Tot pământul înfloresc
Și la viață îl trezesc.
Iarna: Am să fac să cadă

Ace mari de gheață,
Ploaie și zăpadă,
Frig mare și ceată.
Sunt stăpână aici!

Pleacă mai degrabă,
Că mă necăjești!
Primăvara: Bătrâna mea soră, nu fii necăjită,

Ai uitat că timpul nu stă-n loc o clipă!
Ai lucrat în voie și nu te-am oprit,
Totul sub zăpadă ai acoperit.
Acum du-te acasă și te odihnește,
Primăvara, frigul nu se potrivește.
O, dragi floricele, hai vă deșteptați!

Și voi gâze mici, hai vă deșteptați!
Afară-i primăvară și nu mai dormiți!
Dans: „Hora Primăverii”
IV
Versuri: După o iarnă lungă

Copywright@2010 182
Cu frig mult, cu ceață.
Mi-am lăsat cojocul
Și-am pornit la joacă.
Afară e din ce în ce mai cald

Miroase-a ghiocei
Primăvara a sosit
Se vede aceasta:
Dragi copii!
♫: Firicel, ghiocel
Fruntea și-o ridică
Tu n-asculți, stropii mulți
Cum din streașini pică.
Versuri: Și-n pădure

Zăpada s-a topit
Și cu toate: mici și mari
Animale de tot felul
Râd și se-ntâlnesc la sfat.
A plecat iarna drăguța?

Hai cu toții s-o petrecem...
♫: Se duce iarna de la noi

Drum bun, drum bun
Și nu mai vine înapoi
Drum bun, drum bun!
Săltați copii, săltați și voi

Căci pleacă iarna de la noi
Adio spun acum
Drum bun, drum bun.
Versuri: Din scorbura întunecoasă
Se trezește Moș Martin
Și-o porneste prin pădure
Să găsească de-ale gurii
Mor, mor, mor.
Și vulpița cea șireată

A simțit și ea, deodată
Că-i miros de primăvară.
Iute o zbughește-afară
Scorbura o părăsește
Peste deal, iute pornește.
V
♫: Ding, dong, ding, dong
Sună clopoțelul
Copywright@2010 183
Ding, dong, ding, dong
E primăvară iar,
Câmpul înflorește,
Cerul strlucește
Suntem veseli,
Că-i primăvara iar.
Versuri: Zăpada s-a topit aici

Și s-a făcut o baltă-plici!
Iepurașii ies la soare

Și tot sar să prindă gâze
Ce zgomot se aude oare?
Spiridușii se-ascund sub frunze.
Ha, ha, ha râd ei ușor
Era doar un melcușor.
♫: Melc, melc, codobelc...

Versuri: Uite- blândă căprioară
- Nu te speria!
Noi un braț de iarbă
Îți vom aduna
Apă din izvor,
Ca să bei îți dăm
Vino mai aproape
Să te mângâiem.
Gărgărița-Rita
A venit și ea.
S-a oprit din zbor,
Pe pălmuța mea.
♫: Gărgăriță-Riță
Zbori în poieniță
Și vino la moș,
Să îți dea un coș
Și mergi și la bună,
Și mergi și la bună
Să îți dea o prună.
Versuri: Dar bătrânu-arici,
Unde este oare?
- Hei, ariciule, ieși afară-n zare!
♫:: Arici, arici Pogonici, arici Pogonici

Vino iute, vino-aici, arici Pogonici.
Cu panglica din sfârc de bici, arici Pogonici
Cu papuci din coji de nuci, arici Pogonici.
Copywright@2010 184
Versuri: În căsuța lui ariciul tresare
Se scutură bine și iese la soare.
Și ursoaica iese din bârlogul său,
Îi e foame tare și mormăie greu.
Mor, mor, mor...
♫: Unde să găsesc mâncare,
Mi-este foame-așa de tare...
Versuri: Iată-l și pe Martinel

După mama vine el: mor, mor, mor...
- Tare-mi este foame, Martin se gândește
Ceva de mâncare
Unde se găsește?
♫: Hei Martin, Martin

Crezi că noi nu știm
Unde te gândești
Cu ochi galeși și zâmbești
Miere dacă vrei
Urcă-n pom s-o iei.
Versuri: Martin în pom s-a suit
- Tii... ce de miere am găsit!
El răstoarnă stupul
Mierea ca să curgă,
Bine-l scutură bine
Toată ca să curgă.
Lacom el mănâncă-ntruna
Și nu vede-n zbor albina
- Aa... la stup ce-ai căutat?
Bzzz, chiar pe nas l-a înțepat.
- Ajutor, ajutor!
Strigă Martin speriat.
Ochii curg într-una,
Nasul e umflat.
- Martin, Martin ce-ai pățit?
Buf! În apă a căzut!
- Ajutor, mă-nec,
Să vină cineva,
Unde e mămica?
Vreau la mama mea!
Ursoaica-l ia de ceafă,
Și-l scutură bine
- De ce plângi acuma?
Să-ți fie rușine.
Așa mică-i apa,
Cum să te îneci?
Copywright@2010 185
Treci acum acasă!
Labele-ți sunt reci.
Martin pleacă încet
Tremurând de frig
Și din blana lui
Stropii cad: „pic, pic.”
Lângă foc ursoaica
Face-o supă deasă
Martin o mănâncă
Mmm... ce bună-i,
Ce gustoasă.
Lângă focușor,
Doarme Martinel
Tremură pădurea
Când sforăie el.
♫: Ding, dong, ding, dong...

VI
A fost odată, a fost cândva o poveste cu pitici... ... ...
Versuri: Măritul soare se-nalță

Și-i liniștește pe drum
Se duce luna la culcare
Și toate dorm acum.
Își leagănă pământul

Copiii adormiți
Și râd în somn micuții
De îngeri albi păziți.
♫: Și-n gingașe flori

Pământu-și torcea
Gingașe flori, parfum și culori
Ea risipea
Era primăvara!
Versuri: În zorii plini de taină
Mama Pământ apare
Își netezește părul
Își pune șortul mare
Și-și sună clopoțelul
Ce veste aduce oare?
- Hai, treziți-vă, nu-i timp de dormit

Vine primăvara, câte-s de făcut!
Raza blândă lin coboară
Printre rădăcini și flori
Copywright@2010 186
- Bună dimineața, soare,
Bună dimineața zori!
În pătucul lor
Piticii se trezesc
Se-ntind bine, bine
Și păru-și ciufulesc
Își spală hăinuțele
Și nasturii și-i cos
Apoi mătură bine
Și spală pe jos.
Piticii harnici
Ciorăpeii împletesc
Un fir peste altul
Până isprăvesc
Și-apoi bat din palme
Și se-nveselesc:
♫: Pumnareta, pumna-pi
Dabi-tabi, rugi-pi
Pumnareta, pumna-pi
Dabi-tabi, gri.
Versuri: Își pun ciorăpeii
Și scufița cea mare
Și se pregătesc
Să iasă la soare.
Dar printre rădăcini

Ce picură oare?
Plici, plici, plici
Picuri de apă cad aici
Picăturile sunt mici
Dar când cad ele fac plici.
Piticii calcă veseli
Printre bălțile micuțe
Dar uzi sunt ciorăpeii
Și uzi sunt pe ghetuțe
Piticii sunt răciți
Beau ceai de untișor
Și strănută-n palme
Lângă focușor: hapciu, hapciu!
După muncă și joc
Piticii ies la soare
Dar pe degetele
Ce numără oare?
Din căsuțele ascunse
În inima pământului
Au pornit acum piticii
Copywright@2010 187
Către Țara Vântului.
Ce se-aude?
Oare cine e?
Cine este, cine?
Baba Iarna vineri
Pâș, pâș, pâș pașii ei pășesc
Vâj, vâj, vâj, frunzele foșnesc
Trosc-pleosc, iat-o pe cărare
Haideți s-o ciupim
Și s-o necăjim:
- Ciupi ici, ciupi colea
Nu ne temem de mata!
- Unde sunteți? Stai! V-am prins!
Dar piticii s-au ascuns.
Supărată a plecat
Baba Iarna i-a cătat
Pe sub tufe s-a uitat
Dar de fel nu i-a aflat
Și piticii au scăpat.
♫:: Iarnă să te duci cu bine

Primăvara vine, vine
Vestitorii au sosit
Bine, bine, ai venit.
Mult dorita primăvară

A sosit la noi în țară
Sub caisul înflorit
Bine, bine, ai venit.
Versuri: Piticuții opresc jocul

Și scufița la piept o strâng
Cu sfioasă plecăciune
Se-nclină pân la pământ.
- Sărut-mâna Primăvară!
Bună calea ta să-ți fie
Tot ce-i viu în lumea asta
Te așteaptă cu bucurie.
CÂNTECE
Ghiocelul
Copywright@2010 188
A ieșit un ghiocel
Sus pe deal cât un pitic
Mic, sfios și subțirel
Ca un fir de borangic.
Scuturându-și dalba haină
Se privește bucuros
Mult am stat eu sub zăpadă
Astăzi sunt iarăși voios.
Așteptând ca primăvara
Să sosească cu alai
Se-așează pe-o frunză verde
Ca un mândru fiu de crai.
Crăiță
Crăiță, crăiță, mumă de ploiță

Deschide să vină ploița.
Din cer să coboare, să curgă la vale,
Să curgă șiroaie, pământul să-l moaie.
Și să ropotească, grânele să crească,
Să tune, apele s-adune.
Crăiță, crăiță, mimă de ploiță,
Închide portița, că-i gata ploița.
Primăvara vine
Rândunica a sosit,
Primăvara vine!
Iată mugurii-nverzesc
Grădinițele-nfloresc
Tot e viu și-ntinerit
Căci e cald și bie.
Ger, zăpadă, tot s-a dus
Primăvara vine!
Răsărita-au mândre flori
Și prin zări se văd cocori
Verde-i jos, senin e sus
Căci e cald și bine.
Do, mi,sol, do2, la, do2, la, sol
Fa, sol, mi, do, re, do
Sol, sol, fa, fa, mi, sol, mi, re

Sol, sol, fa, fa, mi, sol, mi, re
Copywright@2010 189
Do, mi, sol, do2, la, do2, la, sol
Fa, sol, mi, do, re, do.
Iarnă să te duci cu bine
Iarnă să te duci cu bine

Primăvara vine, vine.
Vestitorii au sosit (bis)
În zăvoiul înverzit.(bis)
Mult dorită primăvară

Ne jucăm din nou pe-afară.
Sub caisul înverzit (bis)
Bine, bine ai venit. (bis)
Firicel, ghiocel
Firicel ghiocel
Fruntea și-o ridică
Tu n-asculți, stropii mulți
Cum din streașini pică.
Stropul mic, pic-cu-pic

A topit ninsoarea
Firicel, ghiocel
Își înalță floarea.
Cătinel, ghiocel
Chiar de-i nea afară
Tu ne porți, pe la porți
Zvon de primăvară.
Cântec de primăvară
Înfloresc grădinile
Ceru-i ca oglinda,
În livezi albinele
Și-au pornit colinda.
Cântă ciocârliile
Imn de veselie
Fluturii ca miile
Joacă pe câmpie
Joacă fete și băieți
Copywright@2010 190
Hora-n bătătură
Ah de ce n-am zece vieți
Să te cânt, natură!
Clopoțelul
Clopoțel, mititel
Cine sună lin din el
Nimeni, nimeni, numai vântul
Clătinându-l, legănându-l
Să dea veste-n toată țara
Că sosește primăvara...
Copywright@2010 191
POEZII
Mâțișorii Primăvara
A ieșit răchita-n drum Dacă numeri: un, doi, trei,

Ce-o mai fi și asta oare? În păduri vezi ghiocei.
Că-i din cap până-n picioare Patru, cinci,... de spun degrabă
Numai motocel de scrum. Viorele ies din iarbă.
Număr: sase, sapte, opt,
Cu crenguțele plecate Cresc zambile peste tot.
Stă în drum și se socoate Multă vreme nu mai trece,
S-ar întoarce nu mai poate Iar de număr: nouă, zece
S-ar ascunde n-are unde Prin grădinile de soare
I-e rușine de copii Clinchetesc mărgăritare.
Că din muguri aurii
I-au ieșit în loc de flori:
Mâțișori, mâțișori!
Otilia Cazimir Elena Dragos
Pomul înflorit
În pământul adormit,
De sute de ani s-au adâncit
Puternice rădăcini, de neclintit.
Izvoarele le-au inundat

Și din ele a plecat
Trunchiul cu sevă îmbibat.
În aerul de primăvară,
Proaspăt și înmiresmat, iară,
Crengile au pornit s-apară.
Și de ele agățate,
Cu sfială conturate,
Frunze verzi, zimțate.
Căldura ocrotitoare din soare

A învăluit gingaș în floare
Rodul pomului în așteptare.
Copywright@2010 192
Primăvara
Sub soarele de primăvară

Zăpada-ncepe să se crape
Și-n brazde freamătă ușoară
Minunea firelor de ape.
Apoi nici asta nu mai este

Iar gliile încep să fiarbă
Și crește-n sus ca în poveste
Minunea firelor de iarbă.
E-atât de cald și atât de bine

În proaspăt însorita zi!
Visezi pătulele mai pline
Din toamna care va veni.
Nicolae Labiș
POVEȘTI
Copywright@2010 193
Câmpia grădiniță
Era încă primăvară devreme, însă lumina Soarelui era atât de orbitoare, revărsându-se printre
ferestre, încât Hans trase perdelele. De câteva zile era bolnav, și trebuia să stea în pat. Ce mult s-ar
fi jucat afară! Când veni bunicul să o ia pe Lorchen, sora mai mică, băiatul se necăji:
- Ție ți-e bine, eu trebuie să rămân aici!
- Vin imediat, răspunse fetița și țopăi ieșind pe ușă.
Luase cu sine gălețica ți lopățica și se îndreptă împreună cu bunicul înspre locul de joacă. Ce
minunat era să se joace cu nisipul, pentru prima dată în acest ani. În curând, fetița făcu o prăjitură,
pe care o decoră cu o floricică – un bănuț, pe care o aduse bunicului.
- O, există deja prăjituri cu flori de primăvară! Rămase uluit, bunicul.
- Îmi arăți și mie, unde ai găsit floarea? Eu nu văd decât o câmpie cu totul maro!
Lorchen răspunse:
- Deocamdată s-a trezit o singură floricică, vino să-ți arăt unde am găsit-o!
Bunicul se aplecă mult înspre pământ. Acum observă că mulți muguri florali și multe frunzulițe
rulate priveau dinspre pământ.
- Ce păcat, că fratele tău nu le poate vedea, regretă el.
- Dar putem să luăm cu noi o bucățică de câmpie. Pe ea se zăreau doi boboci. Frunzele verzi
răspândeau un adevărat miros de primăvară. Băiatul făcu niște fluturi colorați și îi așeză pe o sârmă
subțire, înăuntru. Zilnic încerca cu degetul, de câtă apă are nevoie grădinița lui. Când înfloriră cei
doi boboci, descoperi și alții, care până atunci nu se zăriseră.
Hans se însănătoșise de mult când iarba se înălțase de un deget. Lorchen veni cu o foarfecă.
- Acum trebuie să cosim, zise ea.
Fratele ei o opri:
- Așteaptă, am descoperit și alți muguri, aș vrea să văd întâi ce iese din ei!
Nu dură mult până putură recunoaște trifoiul roșu, cu florile și frunzele sale. Vara, când și iarba
înflori, copiii plantară bucățica de câmpie înapoi afară.
Christiane Kutik
Martie, Aprilie și Mai
Copywright@2010 194
Martie îl invitase cândva pe Aprilie în vizită. Aprilie plecă la drum cu un căruţ, dar Martie făcu
în aşa fel încât veniră zăpada şi îngheţul. Aprilie se întoarse acasă, căci cu căruţul nu se mai putea
merge.
Anul următor aşteptă să vină timpul şi plecă înspre Martie cu sania, în vizită. Dar Martie făcu să
vină căldura, iar fluviile îşi ieşiră din matcă. Şi Aprilie se întoarse iarăşi acasă.
Aprilie se întâlni cu luna Mai şi se văită:
- De atâtea ori am plecat în vizită la Martie, dar niciodată nu am ajuns la el, oricum m-am dus,
cu căruţul sau cu sania. Căci atunci când am plecat cu căruţul, a venit iarna; iar când am plecat cu
sania s-a topit zăpada şi nici cum nu am ajuns, nici cu sania, nici cu căruţul.
Luna Mai îi spuse:
- Te învăţ eu cum poţi ajunge. Fă aşa: ia cu tine căruţul, sania şi o barcă! Aşa vei ajunge!
Aprilie aşteptă să vină iarăşi timpul şi făcu precum spuses luna Mai. Plecă cu sania, dar în sanie
erau căruţul şi o barcă. Martie făcu să se încălzească, iar zăpada se topi. Atunci Aprilie încărcă
sania şi barca pe căruţ şi merse mai departe. Atunci veniră gerul şi zăpada. Aprilie încărcă barca şi
căruţul pe sanie. Atunci zăpada se topi, şi peste tot curgea apa în valuri. Nu se mai putea merge nici
cu sania, nici cu căruţul. Atunci Aprilie încărcă sania şi căruţul în barcă şi merse totuşi mai departe.
Şi astfel ajunse în vizită la Martie, deşi acesta nu se aştepta să ajungă. Martie se minună de vizita
oaspetelui său şi îl întrebă:
- Cine ţi-a spus, cum să ajungi la mine?
Aprilie răspunse:
- Luna Mai.
Atunci zise Martie:
- Aşteaptă numai, lună Mai, că-ţi tai eu din aripioare!
De aceea există şi astăzi geruri de martie în mai, căci Martie mai e şi acuma supărat pe luna Mai.
Bobul de grâu
Povestea rândunicii
Primăvara și iarna
Zi de primăvară
Sarea în bucate
(Aceste povești se găsesc în Cercul poveștilor anului în grădinițele Waldorf, volumul I și II)
Copywright@2010 195
Paştele este o sărbătoare mobilă. În calendarul catolic el cade în prima duminică de după prima
lună plină după echinocţiul de primăvară. În ultimele două săptămâni înainte de Paşti putem resimţi,
vedea împreună cu copiii pe cerul de seară, cum secera Lunii se umple de la o zi la alta cu mai
multă lumină. În calendarul ortodox se calculează după alte reguli, pentru copii fiind bine să se
sărbătorească la data stabilită de religia familiilor din care vin.
Premergător Paștelui sunt cele cele 40 de zile de post, cu ultima perioadă, Săptămâna Mare,
cunoscută și sub numele de Săptămâna Patimilor.
Atmosfera deosebită, specifică unei sărbători, este influenţată de anotimpul corespunzător. Când
sărbătorim Paştele, natura începe să se deschidă din nou. Germenii noii vieţi, care în perioada de
odihnă din iarnă se aflau ascunşi, se înghesuie înspre forţele luminii în creştere. Deja vara trecută se
puteau vedea limpede la arbuşti şi la copaci mugurii pregătiţi pentru primăvară. Care dintre ei s-au
desfăcut deja? Unde ne privesc deja brânduşe, ghiocei, toporaşi, viorele, liliac şi alţi mesageri ai
primăverii dinspre pământ?
Bucuria căutării şi găsirii forţelor naturii ce renaşte aparţine de Paşti copiilor, la fel cum le
aparţine descoperirea ouălor de Paşti.
Ouăle şi Iepuraşul care le aduce sunt simboluri ale Paştelui. Ele sunt imagini ale unui fundament
spiritual.
În multe culturi vechi, oul era considerat sfânt. În mitologiile creaţiei diferitelor popoare a fost
venerat drept sursă a vieţii. Oul este văzut drept simbol pentru viaţa ce se formează. Adesea erau
îngropate ouă în locurile pentru care se implora binecuvântarea, rodnicia sau însănătoşirea.
Mesagerul pascal, cel ce aduce copiilor ouăle, este Iepurele. Există interpretări care stabilesc o
legătură între idealurile creştinismului şi iepure. Ele rezultă din însuşirile deosebite ale acestui
animal. Iepurele poate fi simbolul unei fiinţe paşnice, care vede necazul altora şi adesea sare
dezinteresat să le salveze, deoarece aşa procedează el şi în realitate. Atunci când un iepure este
vânat, urmărit, se întâmplă ca un alt iepure, odihnit, să ţâşnească din adăpostul său în calea
vânătorului (sau a animalului de pradă) dându-i răgaz de odihnă celuilalt, salvându-i viaţa, uneori
chiar cu preţul propriei lui vieți. Este singurul animal cu spirit de sacrificiu. Cum iepurele se
sacrifică pentru un alt iepure, așa s-a sacrificat și Iisus pentru neamul omenesc.
Copywright@2010 196
Paştele este o sărbătoare mobilă. În calendarul catolic el cade în prima duminică de după prima
lună plină după echinocţiul de primăvară. În ultimele două săptămâni înainte de Paşti putem resimţi,
vedea împreună cu copiii pe cerul de seară, cum secera Lunii se umple de la o zi la alta cu mai
multă lumină. În calendarul ortodox se calculează după alte reguli, pentru copii fiind bine să se
sărbătorească la data stabilită de religia familiilor din care vin.
Premergător Paștelui sunt cele cele 40 de zile de post, cu ultima perioadă, Săptămâna Mare,
cunoscută și sub numele de Săptămâna Patimilor.
Atmosfera deosebită, specifică unei sărbători, este influenţată de anotimpul corespunzător. Când
sărbătorim Paştele, natura începe să se deschidă din nou. Germenii noii vieţi, care în perioada de
odihnă din iarnă se aflau ascunşi, se înghesuie înspre forţele luminii în creştere. Deja vara trecută se
puteau vedea limpede la arbuşti şi la copaci mugurii pregătiţi pentru primăvară. Care dintre ei s-au
desfăcut deja? Unde ne privesc deja brânduşe, ghiocei, toporaşi, viorele, liliac şi alţi mesageri ai
primăverii dinspre pământ?
Bucuria căutării şi găsirii forţelor naturii ce renaşte aparţine de Paşti copiilor, la fel cum le
aparţine descoperirea ouălor de Paşti.
Ouăle şi Iepuraşul care le aduce sunt simboluri ale Paştelui. Ele sunt imagini ale unui fundament
spiritual.
În multe culturi vechi, oul era considerat sfânt. În mitologiile creaţiei diferitelor popoare a fost
venerat drept sursă a vieţii. Oul este văzut drept simbol pentru viaţa ce se formează. Adesea erau
îngropate ouă în locurile pentru care se implora binecuvântarea, rodnicia sau însănătoşirea.
Mesagerul pascal, cel ce aduce copiilor ouăle, este Iepurele. Există interpretări care stabilesc o
legătură între idealurile creştinismului şi iepure. Ele rezultă din însuşirile deosebite ale acestui
animal. Iepurele poate fi simbolul unei fiinţe paşnice, care vede necazul altora şi adesea sare
dezinteresat să le salveze, deoarece aşa procedează el şi în realitate. Atunci când un iepure este
vânat, urmărit, se întâmplă ca un alt iepure, odihnit, să ţâşnească din adăpostul său în calea
vânătorului (sau a animalului de pradă) dându-i răgaz de odihnă celuilalt, salvându-i viaţa, uneori
chiar cu preţul propriei lui vieți. Este singurul animal cu spirit de sacrificiu. Cum iepurele se
sacrifică pentru un alt iepure, așa s-a sacrificat și Iisus pentru neamul omenesc.
JOCURI DE DEGETE
Copywright@2010 197
Șapte semincioare
Șapte semincioare am pus în pământ

Șapte semincioare am pus rând pe rând
Iată luni prima și-a scos căpșorul
Marți a doua își înalță firișorul
Miercuri a treia iese din pământ
Joi a patra frumos a-nverzit
Vineri a cincea tremură în ploaie
Sâmbătă a șasea în vânt se îndoaie
Duminică a șaptea se înalță-n soare
Bine ați venit micuțe semincioare!
Mama Pământ cu drag vă veghează
Iar Tatăl Ceresc vă binecuvântează
Șapte semincioare am pus în pământ
Șapte semincioare am pus rând pe rând.
Cinci pitici
Cinci pitici au pornit în zori

Un iepuraș să prindă,
Să-l aducă în casa lor.
Cel mare se oprește:
- Unde a fugit? (flegmatic)
Al doilea se grăbește.
- Cred că-i acolo!
Acolo l-am zărit! (sanguinic)
Al treilea supărat:
- Eu nu văd nici unul.
Eu nu văd nimic... (melancolic)
Al patrulea a strigat:
- Eu m-am supărat,
Și acasă-am plecat! (coleric)
Dar cel mai mic, cine ar fi gândit

Pe micul iepuraș în tufe l-a zărit.
L-a luat ușor în brațe,
Încet l-a mângâiat
S-au dus apoi acasă
Și toți s-au bucurat.
Găinușa
Găinușa are nouă oușoare

- Dragă găinușă pot să le iau oare?
Unul câte unul frumos le vopsesc
Copywright@2010 198
Și la toți cu drag eu le dăruiesc
Unul pentru mama, unul pentru tata,
Două oușoare pentru surioare
Și un oușor pentru frățior
Și-apoi unul tie, și-ncă unul mie,
Unul cred c-ar vrea și bunica mea.
Și-aș vrea un ouț pentru bunicuț
Găinușa are nouă oușoare
Dar mă tot întreb: vor ajunge oare?
Knichesac și Smichesac
Knichesac și Smichesac
merg la plimbare.
Drumul ușurel îl țin
Pe cărare.
Căci pădurea-i bântuită
în lung și-n lat,
De un uriaș ce-i bagă
pe amândoi în sac.
Și când se trezesc în sac,
Se rostogolesc
până ce, până ce
Sacul găuresc.
Și pe-aicea și pe-acolo
afară privesc.
Și pe-aicea, și pe-acolo,
repede o zbughesc.
Iepurașul albișor
Iepurașul albișor
Urechile-și tot mișcă
Uite-așa, așa de zor
De nu frigul i le pișcă
Iepurașul albișor
Lăbuțele își freacă
Poate frigul o să-i treacă.
Iepurașul albișor
Sare, sare pe picioare
Că e frigul mare.
Zăpada cade
Ușor și liniștit zăpada cade

Acoperă pământul cu iubire
Pietricele, sclipitoare, albe
Copywright@2010 199
Nouă, de la îngeraș trimise.
Buni prieteni
Micul iepuraș porni,

Peste-ntinsele câmpii
Până-n inima pădurii,
Să găsească de-ale gurii.
Umblet mult, dar cu folos,
Iată-l că e bucuros,
Ospătează-mpărătește!
Ce-a găsit? Cine ghicește?
A găsit doi morcovi mari
Roșii, dulci și dolofani.
A mâncat pe săturate,
Numai unul, nu mai poate.
Zice-n sinea lui: „E ger!
Și cad fulgii mari din cer
Și flămând cum am fost eu
O fi și vecinul meu.
Îi duc morcovul degrabă
Si-mă-ntorc să-mi văd de treabă.”
Fuge iepurașul, fuge,
Cu iuțeala vântului
Spre casa căluțului.
Bate-n ușă. Nimeni nu-i,
Doar răspunsul vântului.
Intră-n casă. Ce să facă?
Lasă morcovul și pleacă.
II
Precum bunul iepuraș,

Tot așa iavaș-iavaș,
Și căluțul o porni
Peste-ntinsele câmpii.
Până-n inima pădurii
Umblet mult, dar cu folos,
Merse, merse și-n sfârșit
Fericit că a găsit
Iată-l că e bucuros,
Parcă nu-i venea să creadă:
O cocoașă sub zăpadă.
Copywright@2010 200
Ce să fie? Ce să fie?
E o sfeclă liliachie.
O mănâncă. E gustoasă.
Și sătul se-ntoarce acasă.
Vede morcovul pe masă
Și se bucură nespus
Cine oare l-a adus?
Oare cine-a fost pe-aici?
Am văzut niște pași mici,
Pe zăpadă. Da, da, știu
Iepurașul cenușiu.
Zice-n sinea lui: „E ger!
Și cad fulgii mari din cer,
Poate lupii stau la pândă,
Biata oaie-o fi flămândă
Și flămând cum eu am fost, da!
O fi și vecina mea.
Și mă-ntorc să-mi văd de treabă.”
Fuge calul către casă
Unde stă oița creață.
Intr-n casă. Ce să facă?
III
Oaia cea cârlionțată,

Fiind și ea-nfometată,
A pornit în zori de zi
Peste-ntinsele câmpii
Merse, merse și-n sfârsit,
Fericită c-a găsit,
Parcă nu-i venea să creadă:
Tăinuită sub zăpadă
Sta o varză roșioară.
O mânâncă. E gustoasă.
Și apoi, se-ntoarce acasă.
Și se bucură nespus.
Oare cine l-a adus?
A, căluțul, fac prinsoare,
Îi văd pașii pe cărare.
Zice-n sinea ei: „E ger!
Copywright@2010 201
Iarna nu se-arată blândă,
Căprioara-o fi flămândă
Și flămândă cum am fost, da!
O fi și vecina mea.
Fuge oița, fuge, fuge
Și, la căprioară-ajunge.
Intră-n casă. Ce să facă?
IV
Căprioara o pornise
Peste câmpiile-ntinse.
Merse, merse, și-nsfârșit,
Fericită c-a găsit,
Ospătează împărătește!
Ceva iarbă degerată.
Masa n-a fost prea bogată
A găsit și un răsad,
Doi, trei mugurasi de brad,
E sătulă, fuge-ndată
Spre căsuța ei curată.
Și se bucură nespus
Cine oare l-a adus?
Știu, oița mi-a fost zână,
A pierdut un fir de lână.
Zice-n sine ei: „E ger!
Știu că-n multe ierni la rând,
Iepurașu-a fost flămând
Cum am fost flămândă eu, da!
O fi și vecinul meu.
Copywright@2010 202
Sare căprioara, sare,
Nici nu-i pasă de ninsoare,
Prin livada desfrunzită,
Prin zăpada troienită,
Și, ajunge-ntr-un târziu,
La căsuța unde sta
Iepurașul cenușiu.
Iepurașul se trezește
Căprioara îi șoptește:
„Iarna-i grea și-i mare ger
Și cad fulgii mari din cer.
Ți-am adus un morcov, poate
N-ai merinde adunate...”
Așadar, iubiți copii,

Morcovul călători,
La căluț și la mioară
Și, precum, vedeți ți voi,
El se-ntoarce înapoi
Prin zăpadă și furtuni.
Așa, da, prieteni buni!
Iarba
Ce frumos răsare iarba!

Ieri era subţire-n spic
Era rară, era mică
Parcă nu era nimica
A plouat, şi-a fost şi soare
Şi grădina s-a schimbat
Creşte iarba.
Tot pământul cu verdeaţă
S-a-mbrăcat.
Să nu calci prin ea copile
Că-i păcat şi bietul miel
O aşteaptă să mai crească
Să se sature şi el.
Sămânţa
Un grăunte de sămânţă
Este mic, neînsemnat
Copywright@2010 203
Dar ţărani cu sârguinţă
Îl aruncă-n loc arat
Soarele îl încălzeşte
Ploaia caldă îl atinge
Şi îndată încolţeşte
Spărgând coaja care-l strânge

El răsare din ţărână
Soarbe aer răcoros
Se desfată în lumină
Creşte repede voios.
Face foi şi înfloreşte,
Iar când timpul i-a sosit
El se pune şi rodeşte
Pentru cine l-a-ngrijit.
JOCURI ÎN CERC
Copywright@2010 204
Versuri: În culcușul din fâneață
Iepurașii s-au trezit de dimineață.
♫: Suntem iepurași de soi

Harnici, veseli și vioi.
Pe mama o ascultăm,
Sfatul ei toți îl urmăm.
Versuri: Mama iepurașilor

Puii și-i adună
Și le spune-n șoaptă
Și cu voie bună: (melodia de la „Iarna ne-a sosit în zori”)
♫: Dragii mamei copilași

Plecăm astăzi pe imaș
Ouă ca sa căutăm
Frumos să le colorăm.
Versuri: Acum vă împrăștiați,

Oușoare căutați.
Cine oul va găsi
Azi cu roșu (galben, albastru)-l va vopsi.
Iepurașii cu urechile ciulite

Caută prin iarba deasă,
Prin verdeață, prin fâneață.
Însă-n drum ce întâlniră?
♫: Un deal mare și-un mușuroi mic,

Un copac înalt și-un tufiș pitic.
Aproape toți iepurașii l-au ocolit
Numai unul se-avântă
În tufiș de caută.
♫: Caută în sus, caută în jos,

Caută la stânga, caută la dreapta.
Și la mijloc l-a găsit
Și când oul a văzut
A strigat cât a putut:
Versuri: - Fraților, am găsit un oușor

Să-l vopsim azi roșior (gălbior, verzișor)
♫: Și acum cu voie bună

Copywright@2010 205
Luăm pensula în mână
Mângâiem în sus și-n jos
Colorăm oul frumos.
Versuri: După ce îl colorăm

Oul în coș îl așezăm
Mâine vom veni din nou
Să colorăm un alt ou!
II - Joc despre semănat
Astăzi, semincioare în pământ am pus

La cald și-ntuneric să doarmă somn bun.
Așteptăm apoi să-și scoată căpșorul
Și-ncet către Soare să se înalțe firișorul.
Ce-o să iasă, ce-o să iasă?
Poate-un fir de pătrunjel
Poate-o floare jucăușă
Colorată și ghidușă
Vino ploaie, vino-n grabă
Și ajută în grădină
La crescut Floarea-n lumină.
♫: Vine ploaia bine-mi pare,

În grădină am o floare
Ploaia o va crește mare.
Vine ploaia bine-mi pare,
Și ajută semincioare
Să scoată capul în soare.
Firișoare verzi de iarbă,
Să se-nalțe, să ne vadă.
Vine ploaia, bine-mi pare.
III
Într-un sac întunecat

Stau grăunțele la sfat
Și le este așa de bine
Copywright@2010 206
Încât au uitat de sine
și de primăvara care vine.
(Cu mâinile facem conturul unui sac care se strânge la gură.

Imităm sporovăiala întorcând capul spre dreapta și spre
stânga. Apoi cu mâinile se face gestul de uitare, după care
desfacem brațele imitând primăvara care vine.)
♫: Vine, vine primăvara

Se așterne-n toată țara.
Floricele pe câmpii
Hai să le-adunăm.
Harnicul plugar
A ieșit în câmp
Ciocârlia cântă
El ară, ară adânc.
(Arătăm cu un gest larg câmpul, după care imităm aratul).
Apoi sacii cu grăunțe

Sus în car i-a încărcat
Cailor dând bice, di, di!
Spre câmp iar a plecat.
Că vremea e de semănat.
Sacii-ncet i-a dezlegat,
Și semințe-a împrăștiat,
Peste câmpul cel curat.
Un bob mic s-a speriat
Când prin aer a zburat
Și în brazdă a intrat.
Aici e întuneric
E liniste
Și e singur.
(Ne aplecăm după saci și îi punem în căruță, dăm bice cailor,

trăgând de hățuri pornim spre câmp. Dezlegăm sacii și cu
mâna dreaptă luăm semințele din sac si cu un gest larg le
împrăștiem pe câmp.
Arătăm cu degetul bobul mic și adunăm umerii ca să imităm
Copywright@2010 207
sperietura. Facem un pas lateral și cu brațul o bolăt în aer
după care ne facem ghem cașsi când am intra în brazdă.)
♫: Vine ploaia: Las*să vie,

După ploaie toate-nvie.
În grădină și-n câmpie
În grădină și-n câmpie.
Las* să vie
Las* să vie.
Pic, pic, pic

Eu sunt stropul mic,
Am venit să te ridic
Să crești mare și voinic!
Bobul când l-am întâlnit
Tare s-a mai veselit
Și pe loc a și plesnit.
Apoi ca un voinicel
Crește, crește-ncetinel.
Când afară a ieșit
Soarele l-a și-ncălzit.
Cu mirare se privește.
Vede cum înverzește,
Haină nouă el primește.
( Ne ghemuim din nou și cu degetul batem în podea:

pic, pic, pic. Arătăm cum se ridică planta și crește.
Veselia bobului o arătăm punând mâinile la față și
dăm din cap voios.
Apoi desfacem brațeleîn sus și ne ridicăm încet.
Soarele care încălzește îl arătăm desfăcând și
apropiind brațele sus.
Ne privim apoi cu mirare brațele și ne mângâiem
haina cea nouă.)
Dar ce să vezi?
Minune mare.
Frații lui zâmbesc în Soare
Îmbrăcați de sărbătoare.
(Desfacem din nou larg brațele arătând către ceilalți
copii, apoi ne uităm în sus zâmbind la Soare.)
♫: Primăvara a venit
Și câmpia a-nverzit.
Iu, iu, iu și tra la,la, (bis)
Cu toți ne vom bucura. (bis)
Copywright@2010 208
Iar țăranii vin în zori
Să lucreze câmpul lor.
Iu, iu, iu si tra la, la
Să săpăm și noi așa.
IV
În culcușul din fâneață

Ne-am trezit de dimineață
Suntem iepurași de soi
Veseli, harnici și vioi
Pe mama o ascultăm
Sfatul ei toți îl urmăm.
♫: Eu sunt iepurașul Țup

Prin grădină sar zdup, zdup
Sunt un iepure de soi
Cel mai mare iepuroi
Țup, țup, țup...
Am picioare lungi de tot
Lungi urechi, mustăți la bot
Toate însă-s de prisos
Coadă n-am sunt furios
Țup, țup, țup...
Mama iepuroaică puii își adună

Și le spune-n grabă și cu voie bună:
- Dragii mamei copilași
Astăzi mergem...
- Unde mergem?
- Astăzi mergem prin fâneață
Ouă noi să căutăm
De Paști să le colorăm
Pe copii să-i bucurăm.
- Am găsit un oușor!
Hai să-l facem roșior!
Macule roș din câmpie
Dă-mi petale de culoare
Oul noi să-l colorăm
Să mai mergem prin fâneață

Ouă noi să căutăm.
- Am găsit alt oușor!

- Ce culoare să-i mai dăm?
Copywright@2010 209
- Albastru!
- Cerule senin din zare
Dă-mi o parte de culoare
Oul noi să-l colorăm
♫: Uite acolo, acolo-n iarbă

Stă un pitic fără barbă
Cine oare, cine oare poate să fie
Cu codiță, cu blăniță alb-argintie
Iepurașul dragălașul are vopsele
Oușoare roșioare va picta cu ele
Cu codiță, cu blăniță alb-argintie
Iepurașii drăgălașii aleargă prin iarbă
Vin copiii să îi vadă și să-i dezmiardă.
În ziua de Paști
Toți copiii se îmbracă
Cu ce au ei mai frumos
Și părinților le cântă
Învierea lui Hristos
Și-n această seară sfântă
Copiii buni la suflet dau
Cozonaci și ouă roșii
Și acelor care n-au.
CÂNTECE
Cântec
Copywright@2010 210
Pomii iarăși înfloresc
Trei îngeri îi păzesc,
Zi și noapte îi veghează,
Și îi binecuvântează.
Aripile își deschid
Să îi ferească de frig
Și încep să strălucească
Pământul să-l încălzească.
Iepurașul
Uite acolo, acolo-n iarbă

Stă un pitic, un pitic fără barbă
Cu codiță, cu blăniță alb-argintie?
Iepurașul, coconașul are vopsele
Ouă multe, rotunjoare va picta cu ele.
Iepurașul, coconașul sare prin iarbă
Vin copiii să îl vadă și să-l dezmiardă.
Iepurașul Țup
Eu sunt iepurașul Țup

Prin pădure sar zdup, zdup
Sunt un iepuraș de soi
Cel mai mare iepuroi
Cel mai mare iepuroi.
Țup, țup, țup, țup, țup (bis)
Am picioare lungi de tot

Lungi urechi, mustăți la bot
Toate însă-s de prisos
Coadă n-am sunt furios.
Țup, țup, țup, țup, țup (bis)

Copywright@2010 211
Do, do, sol, sol, fa, mi, sol
La, la, sol, fa, mi, re, sol
Do, do, sol, sol, fa, mi, sol
La, la, sol, fa, mi, re, do
Fa, fa, mi, re, re, sol
Fa, fa, mi, re, re,do.
Cântec
Iarna pleacă
Paștele va-nflori din nou
Clopotele vor suna
Osana, osana.
POEZII
Iepurașul
Copywright@2010 212
Cu sfială-n ochi și pași
A venit un iepuraș
Îmbrăcat cu haină nouă
Și pe brațe-un coș cu ouă.
Câte unul binișor

Le ascunde-ncetișor
Printre firele de iarbă
Dar așa, să nu se piardă.
Iepurașul (variantă)
Cu sfială-n ochi și pași

A venit un iepuraș
Îmbrăcat c-o haină nouă
Și pe brațe-un coș cu ouă.
Primăvara cum se știe
A deschis cofetărie
Și când totul se-nnoiește
Bunicuța pregătește
Hotărând să ne-ndulcească
Munți de cozonac și pască
Iar cu funda înnodată
Ouăle de ciocolată
Ah, ce gust, ce bucurie
Primăvara să tot fie!
Paștele vine
S-au topit nămeții

Veseli ies băieții
După ghiocei;
Blânde-s cele zile
Mândre ies copile
De strâng clopoței
De strâng brebenei.
Cântă păsări lin
Paștile ne vin
Aducând cununi
La copiii buni
Roșioare ouă
Și hăinuță nouă.
Iarba
Ce frumos răsare iarba!

Ieri era subțire-n spic
Era rară, era mică
Copywright@2010 213
Parcă nu era nimica
A plouat, și-a fost și soare
Și grădina s-a schimbat
Crește iarba.
Tot pământul cu verdeață
S-a-mbrăcat.
Să nu calci prin ea copile
Că-i păcat și bietul miel
O așteaptă să mai crească
Să se sature și el.
Sămânța
Un grăunte de sămânță
Este mic, neînsemnat
Dar țărani cu sârguință
Îl aruncă-n loc arat
Soarele îl încălzește
Ploaia caldă îl atinge
Și îndată încolțește
Spărgând coaja care-l strânge
El răsare din țărână
Soarele aer răcoros
Se desfată în lumină
Crește repede voios.
Face foi și înflorește,
Iar când timpul i-a sosit
El se pune și rodește
Pentru cine l-a-ngrijit.
POVEȘTI
Micul Soare
Copywright@2010 214
Lisa şi Peter strânseseră perniţe de muşchi. Într-un loc anume îşi construi fiecare copil un cuib
din el, pe care îl împodobi cu primele flori de primăvară. Când Lisa fu gata, alergă la părinţi şi zise,
radiind:
- Am construit un cuib aşa de mare! Descrise cu braţele mărimea lui.
Dintr-o dată deveni gânditoare: „Sper să-l găsească iepuraşul, că este chiar sub ramurile bradului
cel mare!” Veni şi Peter şi spuse:
- Aş vrea să dăruiesc ceva iepuraşului! Îi place mai mult ceva sărat, sau ceva dulce?
Mama fu de părere că iepuraşul s-ar bucura precis de nişte legume pentru ronţăit. Ea aduse o frunză
de varză şi un morcov şi le dete copiilor.
Când se treziră fraţii în dimineaţa următoare, încă nu se luminase bine de ziuă. Se duseră repede
la fereastră.
- Psss, poate-l mai vedem pe iepuraş, şopti Peter.
Amândoi îşi turtiră nasurile de fereastră privind în afară. După un timp Lisa se bucură:
- Uite, cred că acolo în iarbă e un ou roşu!
- Da, îl văd şi eu, rămase uluit Peter, şi dincolo în spate este altul.
Copiii îşi treziră părinţii.
- A fost deja iepuraşul!
Când ajunseră la cuiburile lor, fură curioşi să vadă dacă iepuraşul găsise darurile lor.
- Dintr-al meu a muşcat! Se bucură Lisa.
- Şi dintr-al meu, strigă Peter, uite aici se văd urme clare de dinţi!
Abia acum admirară cei doi surprizele din cuiburile lor şi mâncară din ele.
În iarbă găsiră mai multe ouă mari, colorate. Le aduseră într-un coşuleă la masa festiv aranjată.
Mai târziu, la micul dejun, tatăl întrebă:
- Ştiţi că în aceste ouă de Paşti este ascuns ceva deosebit?
El ţinea un ou decojit cu vârful în sus, tăie cu grijă albuşul de jur-împrejur la mijlocul oului şi
ridică jumătatea de albuş deasupra. Când copiii văzură gălbenuşul aflat în cealaltă jumătate,
rămaseră uimiţi.
- O, arată ca o minge de aur!
- E ca un mic Soare!
Christiane Kutik
Oița
Copywright@2010 215
Odată când eram foarte mică mă puneau să păzesc oile și mieii care abia se
născuseră.
Deodată trecu pe-acolo un „nu știu cine”.
Seara m-am trezit că mi-a dispărut cea mai frumoasă dintre oițele mele.
„Acel nu știu cine era” îmi furase oița.
M-am dus să-l caut pe-acel „nu știu cine” și i-am zis:
- Dă-mi oița!
- Îți înapoiez oița dacă tu-mi vei da un ou!
- Dar n-am niciun ou!
M-am dus s-o caut pe mama:
- Dă-mi, te rog, un ou!
- Îți voi da un ou dacă-mi vei aduce lapte!
- Ce fel de lapte?
- Lapte de la vacă.
M-am dus să caut vaca:
- Dă-mi, te rog, lapte!
- Îți voi da lapte dacă îmi vei aduce fân!
- Ce fel de fân?
- Fân de pe pajiște.
M-am dus să caut pajiștea:
- Dă-mi, te rog, fân!
- Îți voi da fân dacă-mi vei da o coasă!
- Ce fel de coasă?
- O coasă făcută de fierar!
M-am dus la fierar:
- Dă-mi, te rog, o coasă!
- Îți voi da o coasă dacă-mi vei aduce slănină!
- Ce fel de slănină?
- Slănină de porc!
M-am dus să găsesc porcul:
- Dă-mi, te rog, slănină!
- Îți voi da slănină dacă-mi vei aduce ghinde!
- Ce fel de ghinde?
- Ghinde de la stejarul alb!
M-am dus să caut stejarul alb:
- Dă-mi, te rog, ghide!
- Îți voi da ghinde dacă vei face vântul să bată!
- Care vânt?
- Vântul ce vine dinspre mare!
M-am dus să caut marea:
- Dă-mi, te rog, vânt! Să bată spre stejar.
- Voi trimite vânt dacă-mi vei da stele!
- Ce fel de stele?
- Stele de pe cer!
M-am dus la cer:
- Dă-mi, te rog, stele!
- Așa va fi păstorițo!
Cerul m-a înzestrat cu stele,
Eu am înstelat marea,
Copywright@2010 216
Marea mi-a trimis vântul,
Eu am trimis vântul stejarului,
Stejarul mi-a dăruit ghinde,
Eu am dăruit ghindele porcului,
Porcul mi-a dăruit slănină,
Eu am dat slănina fierarului,
Fierarul mi-a dat o coasă,
Eu am dus coasa pajiștei,
Pajiștea mi-a dat fânul,
Eu am dăruit fânul vacii,
Vaca mi-a dăruit laptele
Eu am dus laptele mamei,
Mama mi-a dăruit un ou,
Eu am dus oul acelui
„nu știu cine”
Și acesta mi-a înapoiat oița...
Bobul de grâu
A fost odată un bob mic de grâu, care trăia fericit şi lipsit de griji, împreună cu familia lui, într-un
sac mare de cânepă. Sacul, la rândul lui, stătuse toată iarna în cămara unui ţăran. Dar acum, când
primăvara, cu suflarea ei caldă, a trezit la viaţă toată suflarea, ţăranul nostru porni şi el pe câmp, la
semănat.
Aşa se face că, într-o bună dimineaţă, bobul nostru fu trezit de hurducăturile carului tras de boi, care
se îndrepta spre tarlaua proaspăt arată. Bobul nu pricepu ce se întâmplă, aşa că se hotărî să aştepte
cu răbdare.
O mână vânjoasă deschise gura sacului, luă un pumn de seminţe şi le azvârli în vânt. După un timp,
îi veni rândul şi micului bob de grâu. Simţi cum zboară între cer şi pământ pentru câteva clipe, ca
apoi să cadă într-un loc umed şi sfânt.
Brrrr! Tare întunecos şi rece mai era aici! Şi acesta n-ar fi fost cel mai rău lucru, dar faptul că
rămăsese fără prieteni, fără fraţi, l-a întristat cel mai rău. Începu să privească de jur-împrejur, să
strige. Nimeni nu-i răspundea. Nimeni nu-l auzea. Într-un târziu, s-a apropiat de el un spin vânăt:
– Ei, ce faci atâta gălăgie? Potoleşte-te şi ascultă bine ce-ţi spun:
În pământ ai ajuns,
În pământ vei muri!
Soare nu vei mai privi!
Abia atunci s-a speriat cu adevărat bobul de grâu. Şi-a aplecat fruntea, încercând să se facă cât mai
mic în hăinuţa lui, când, deodată, simţi ceva lângă el: era un strop de ploaie, care îl mângâia duios:
– Bob de grâu, bob de grâu, nu-ţi pierde nădejdea, nu te necăji! Vin tocmai de sus, de pe cer.
Sfântul soare e sus şi te aşteaptă!
Aşa că porni de îndată, voiniceşte, crescând în sus, bucuros. Dar nu a avut răgaz să se bucure prea
mult, căci în calea lui se afla acum o piatră. Oricât s-a chinuit să o împingă, să o dea la o parte, n-a
reuşit. Puterile l-au lăsat, curajul aproape l-a părăsit. Spinul cel vânăt s-a apropiat din nou:
– Ai văzut, nu m-ai crezut! Potoleşte-te odată şi ascultă ce-ţi spun:
Copywright@2010 217
Nu ştiu cum s-a făcut, dar în scurtă vreme îşi făcu drum, tocmai pe lângă bobul nostru, o cârtiţă. Ea
tocmai se trezise din lungul somn de iarnă şi acum îşi căuta de mâncare. Trecând pe acolo, nici că
observă cum în drumul ei dăduse şi piatra la o parte. Acum, din nou încrezător, bobul nu mai luă
seama la spin şi luă calea liberă ce-i stătea în faţă.
Lung e drumul până la soare, şi multe sunt obstacolele în calea celor ce îl caută! De data asta, bobul
dădu peste un strat argilos, prin care, oricât de voinic ar fi fost, nici un bob de grâu nu putea să
treacă. Spinul nu uită nici de data asta să îi spună cu răutate:
Bobul stătea descurajat. Să se întoarcă? Nu era chip... Să meargă înainte? Singur nu avea putere...
Dar, ca şi cum ar fi cunoscut gândurile bobului, o râmă îşi făcu drum pe acolo, deschizând prin
pământul argilos un coridor îngust, îngust, tocmai pe măsura bobului. Acesta, uimit de noul ajutor,
îşi adună ultimele forţe şi porni în sus. Şi o ţinu aşa, până când, în sfârşit, îl zări pe sfântul soare.
Grâuşorul radia de fericire. În semn de bucurie, îşi ridică braţele sus, sus, şi, privind în jur, deodată
îi văzu pe toţi fraţii săi de care fusese despărţit atâta timp. Aceştia, ca şi el, erau îmbrăcaţi în haină
nouă, de sărbătoare: haina învierii!
Luna de Paşte
Chiar de la începutul primăverii, zilele erau în sfârşit mai lungi decât nopţile, dar afară domnea un
frig geros. Acest lucru îl simţea şi micul iepuraş din pădure. Într-o dimineaţă, când se trezi în
pătuţul său de muşchi, îi fu atât de frig, că-i tremura blăniţa pe el. Alergă înspre mama sa, care
tocmai amesteca nişte culori.
– Mi-e atât de frig, se plânse iepuraşul. Nu se mai face odată cald?
– Mai aşteaptă puţin, până la Paşti, spuse mama.
– Când este Paştele? întrebă iepuraşul.
Mama iepuroaică ştiu să-i răspundă:
Abia când luna-i plină,

Ca Soarele pe cerul sfânt,
Poate să revină
Paştele pe Pământ.
Iepuraşul de Paşti – tată sta afară sub un tufiş des. El avea o mică pană cu care picta ouă. Copilul
iepuraş ţopăi spre el şi rămase uluit:
– Ce ouă frumoase! De ce le pictezi atât de colorat?
– Pentru Paşti, când vor fi ascunse pentru copii.
– Oh, aş vrea cu drag să-ţi ajut şi eu! Când este Paştele?
Tatăl răspunse:
Abia când Luna-i plină,

Copywright@2010 218
Ca Soarele pe Cerul Sfânt,
Poate să revină
Paştele pe Pământ.
Iepuraşul văzuse Luna de câteva ori, când avusese voie să ţopăie seara împreună cu părinţii până la
luminişul din pădure, dar nu observase niciodată că nu arăta întotdeauna la fel.
Vru să meargă imediat până la luminiş, să se uite după Lună. Bucuros sărea prin frunzişul maroniu
şi umed. Sperie în felul acesta un arici, care abia se trezise din somnul de iarnă.
– Mi-e atât de frig, zise micul camarad ţepos. Nu ştii când se va încălzi vremea?
– Când va veni Paştele, spuse iepuraşul.
– Şi când vor veni Paştele?

Ca Soarele pe Cerul Sfânt
Poate să revină
Paştele pe pământ.
ştiu să-i răspundă iepuraşul şi ţopăi mai departe. În curând observă un cuc. Acesta tocmai se
întorsese din ţările calde. Tremura de frig.
– Cred că m-am întors prea devreme, nu ştii când se va încălzi vremea?
– Când vine Paştele, atunci se mai încălzeşte, răspunse iepuraşul
– Când vine Paştele?

Ca Soarele pe Cerul sfânt,
Poate să revină
Paştele pe pământ.
spuse iepuraşul şi ţopăi mai departe înspre marginea pădurii. Acolo văzu cum Soarele cel mare şi
rotund tocmai apunea după munţi. El ţopăi pe câmpie, căutând Luna. Oricât se uita, nu o putu
descoperi. Abia când se întunecă văzu o seceră subţire argintie pe cer.
Atunci sosi în zbor o bufniţă.
– Ce faci aici? vru să ştie ea. Iepuraşii cei mici nu trebuie să doarmă?
– Vreau să văd când devine Luna plină, răspunse iepuraşul.
– Hu-hu-hu! râse pasărea de noapte, în noaptea asta nu va fi plină şi nici în noaptea următoare. Dar
de ce vrei să vezi Luna plină?
– Pentru că vreau să ştiu când vor veni Paştele.
– Şi poţi să-mi spui când vor veni Paştele?
Abia când Luna-i plină

Ca Soarele pe Cerul Sfânt,
Poate să revină
Paştele pe pământ,
răspunse iepuraşul.
Copywright@2010 219
– Vor mai trece multe nopţi până când va fi Luna plină. În fiecare seară mai creşte puţin, ştiu
bufniţa să-i răspundă.
Iepuraşul – copil îi mulţumi şi se întoarse acasă. În seara următoare veni din nou în acelaşi loc,
pentru a vedea cerul. El observă că bufniţa avea dreptate. De la o seară la alta, Luna strălucea tot
mai luminoasă pe cer, până când într-o seară era rotundă de tot.
Atunci iepuraşul se întoarse bucuros acasă şi strigă:
– Acum Luna e la fel de rotundă ca Soarele! Vine Paştele?
– Da, răspunse iepurele-tată, şi copiii oamenilor aşteaptă de mult. Ei au construit multe cuiburi. Poţi
să ne ajuţi să ascundem ouăle.
Luna de Paşte
Într-o seară luna se simţi foarte slăbită, simţi că nu mai poate să lumineze. „Ce o să se întâmple cu
mine?” se gândi. „Aş avea nevoie de foarte multă putere, ca să pot străluci foarte frumos în noaptea
de Paşti. N-am altceva de făcut, decât să cer de mâncare de la cineva, ca să mai prind putere. Altfel,
n-am să pot lumina cerul nopţii!” gândi ea.
Începuse să se întunece. Luna privi cu atenţie în jos şi văzu o luminiţă. Coborî în locul acela şi bătu
la uşă. Un iepuraş îi deschise uşa.
– Bună seara! spuse luna. Te rog, iepuraşule, dă-mi ceva de mâncare, pentru că sunt foarte slăbită, îl
rugă ea pe iepuraş.
– Ce păcat că n-ai venit un pic mai devreme, răspunse iepuraşul. Chiar acum mi-am terminat cina.
Îmi pare tare rău pentru tine... Dar, uite, aproape de locul acesta locuieşte fratele meu mijlociu. Du-
te la el, poate că te va putea ajuta.
Luna, sărmana, se duse să-l caute pe celălalt iepuraş. Găsindu-i căsuţa, bătu la uşă şi îl rugă:
– Dragă iepuraşule, te rog, dă-mi ceva de mâncare, căci nu mai am putere nici cât să mai urc înapoi
la stele!
– Am să-ţi dau cu plăcere, doar că eu de-abia acum m-am apucat să pregătesc cina şi va trebui să
aştepţi până ce va fi gata.
– Oh, dar eu nu mai am timp să aştept, oftă luna. Trebuia deja de mult să fiu sus pe cer!
– Atunci, du-te la frăţiorul meu cel mic! Poate are el mâncarea gata. Stă foarte aproape.
Porni din nou luna, dar abia avea putere să se târâie până la uşa iepuraşului cel mic. Cu ultimele
puteri ciocăni şi povesti de ce a venit. Iepuraşul o pofti imediat înăuntru şi îi spuse:
– Chiar acum îţi aduc mâncarea! spuse iepuraşul şi, hop! sări în cuptor, ca să aibă luna ce să
mănânce.
În semn de recunoştinţă, luna îl luă pe iepuraş cu ea sus în cer, iar de atunci, când e Paştele şi e lună
plină, se poate vedea iepuraşul de pe lună.
Iepuraşul de Paşte
A fost odată o familie de iepuraşi: mama, tata şi cei şapte copilaşi ai lor. Părinţii nu ştiau care dintre
cei şapte iepuraşi ai lor va fi adevăratul iepuraş de Paşti. Aşa că mama a luat un coş cu şapte ouă, a
chemat copilaşii în jurul ei şi le-a spus aşa:
Copywright@2010 220
– Acela dintre voi care va putea duce oul în grădină şi îl va aşeza în cuibul pregătit de copiii
oamenilor, acela este adevăratul iepuraş de Paşti!
Primul iepuraş a luat oul de aur şi a fugit cu el prin pădure, peste râu, prin poiană, peste câmpie,
până a ajuns cu el la grădină. Când a vrut să sară gardul, a făcut un salt prea mare, a scăpat oul şi
acesta s-a spart.
Iepuraş, iepuraş,
În grădină n-ai intrat,
Nu eşti tu cel aşteptat!
Al doilea iepuraş a luat oul de argint, a fugit cu el prin pădure, peste râu, prin poiană şi când a ajuns
în câmpie s-a întâlnit cu o coţofană:
– Dă-mi, te rog, oul, ca să-l privesc mai bine! N-am mai văzut nicicând o astfel de minunăţie!
Dar până să se gândească dacă să i-l dea sau nu, coţofana i-a luat oul şi a zburat cu el în cuib.
Iepuraş, iepuraş,
Cel de-al treilea iepuraş a luat din coş oul de ciocolată şi a fugit cu el prin pădure, peste râu şi când
a ajuns în poiană, s-a întâlnit cu o veveriţă care l-a întrebat:
– E bun oul?
– Nu ştiu, eu îl duc doar copiilor.
– Lasă-mă să-l gust doar puţin, puţin, s-a rugat de iepuraş veveriţa. Dar pentru că oul era tare
gustos, veveriţa l-a mâncat pe tot într-o clipită.
Iepuraş, iepuraş,
Al patrulea iepuraş a luat oul cel stropit cu picăţele. Fugi cu el prin pădure şi când ajunse la râu, pe
când trecea apa peste trunchiul unui copac, se văzu oglindindu-se în apă şi, uitând de ou, îl scăpă în
apă.
Iepuraş, iepuraş,
Al cincilea iepuraş luă oul galben, fugi prin pădure şi acolo se întâlni cu vulpea, care îi spuse:
– Vino până la vizuina mea ca să le arăt şi puilor mei minunăţia de ou! Puii de vulpe, văzând oul,
le plăcu aşa de mult, încât se jucară cu el până când l-au spart.
Iepuraş, iepuraş,
Copywright@2010 221
Al şaselea iepuraş luă oul albastru şi fugi cu el până când se întâlni cu un alt iepuraş. De bucurie că
s-au întâlnit, a pus oul jos şi au început să se joace. Din neatenţie, au spart apoi oul.
Iepuraş, iepuraş,
Cel de-al şaptelea iepuraş, cel mai mic, a luat oul roşu. L-a întâlnit şi el pe celălalt iepuraş, dar, de
data aceasta, l-a lăsat să treacă. Apoi văzând vulpea, a ocolit-o cu grijă şi a trecut şi peste râu fără a
mai sta să se oglindească în apă. Ajungând în poiană, nu a stat de vorbă nici cu veveriţa, iar în
câmpie coţofana a zburat o vreme pe lângă el, dar, când iepuraşul i-a spus că e grăbit, l-a lăsat în
pace. Aşa a ajuns cu bine la grădina casei, a sărit frumos gardul şi, cu mare grijă, a pus oul în cuibul
pregătit de copii în iarbă.
Iepuraş, iepuraş,
În grădină ai intrat,
Tu erai cel aşteptat!
Frumoasa adormită
Regele vânt și copiii împăratului
Albinele și soarele
Prințul fermecat
Ridichea uriașă
Rilă Iepurilă și cărăbușul cu aripioare de aur
Cele trei limbi
SĂPTĂMÂNA TAINEI
Copywright@2010 222
Săptămâna premergătoare Paștelor este o perioadă de timp ieșită din comun, nu doar în cursul
anului creștin, ci și în cursul anului natural. În anul creștin, se cuprinde toată drama patimilor ce
alcătuiesc ultima parte a Evangheliei.
În cursul anotimpurilor naturale, importanța săptămânii premergătoare Paștelor, constă în aceea că
în ea se împlinește luna plină a Primăverii. Stăpânirea iernii este pe deplin sfărâmată; noua viață a
Pământului pășește înainte în salturi. În regnul vegetal ia naștere un imbold puternic, un imbold al
sevelor și forțelor către muguri și lăstari.
De la bun început, conținutul Săptămânii Patimilor nu se află în concordanță cu natura de

primăvară. Dimpotrivă, el se găsește față de ea într-un contrast cât se poate de pronunțat. Căci
Soarele de Paști, se revarsă într-o bucurie sărbătorească ce concordă cu jubilarea minunii
Primăverii. Drama gravă a Săptămânii Patimilor este însă pregătirea pentru acest unison. Primăvara
în natură vine de la sine. Primăvara interioară trebuie cucerită prin pelerinajul ce duce de-a lungul
popasurilor Săptămânii Patimilor.
Evenimentele care s-au petrecut înainte cu două mii de ani în Săptămâna Sfântă, au fost revelări de
imagini originare pentru destinul celui prin care, în fiecare săptămână, cele șapte zile au primit un
sens nou, elevat, și o întipărire luminoasă, plăsmuitoare sufletește. Zilele săptămânii au purtat deja
în sine diferitele culori și tonalități ale celor șapte sfere planetare: Soare – Duminica, Luna –Luni,
Marte – Marți, Mercur – Miercuri, Jupiter – Joi, Venus – Vineri și Saturn – Sâmbătă. În această
săptămână unică, s-a imprimat fiecărei zi din săptămână, în afară de diferențierea cosmică, gândul
creștin al planetelor; zilele săptămânii și-au găsit conținutul lor pentru simțirea creștină numai
prin transformare. Astfel, Vinerea Mare, consacrată contemplării crucii de pe Golgota, și-a pus,
pentru o parte a creștinității, pecetea pe toate zilele de Vineri, prin aceea că le-a făcut zile de post.
În Vinerea Mare a avut loc cea mai minunată ridicare a ceea ce a putut însemna vreodată pentru
oameni: îndreptarea gândului către zeița dragostei Venus Afrodita; a avut loc o faptă a dragostei
mai mare decât toate celelalte fapte de dragoste posibile. Moartea de jertfă din dragoste de pe
Golgota a fost transformarea principiului venusian prin principiul solar al Ființei lui Christos.
Evenimentul celor șapte zile premergătoare Paștelor este o rezumare cosmică a întregii vieți a lui
Christos. În fața noastră se perindă încă odată într-o prescurtare dramatică, aceleași legi originare și
aceleași desfășurări în trepte care s-au revelat în sfânta biografie a celor trei ani. Din Săptămâna
Patimilor, cei trei ani ai vieții lui Christos se revelează ca o mare pătimire.
DUMINCA FLORIILOR
Copywright@2010 223
În prima zi a Săptămânii Patimilor, Christos intră în orașul sfânt. Ni se oferă o imagine cu totul
modestă. Îl vedem intrând pe poarta orașului călare pe un măgar, urmat de ucenicii Săi. Dar ca și
cum El însuși ar fi zeul primăverii, intrarea Sa dezlănțuie brusc entuziasm, clocot în sufletele
mulțimii. Se aprinde o scânteie, ca și cum peste oameni ar veni ceva din vechiul extaz al Soarelui
din perioada sărbătorilor păgâne închinate Primăverii. Prin faptul că taie ramuri de palmier, oamenii
se reîntorc în felul acesta la obiceiuri străvechi, la sărbătorile Soarelui de început de Primăvară, așa
cum aveau loc la popoarele precreștine. Palmierul a fost întotdeauna socotit ca arbore și simbol al
Soarelui; al Soarelui natural, care dezvoltă acum, pe cerul Primăverii o forță cu totul nouă. Oamenii
împodobesc drumul cu simbolul Soarelui. El este cu adevărat sublimul Prieten și Domn al Soarelui,
cel mai promis drept mare Rege al Luminii?
Lucrurile se înfățișează ca și cum Christos ar intra realmente acum în omenire. De trei ani, Înaltul
Spirit Solar, locuiește deja într-un trup omenesc și a petrecut soarta omenească. El a stat retras;
când a apărut a găsit la oameni neînțelegere, dușmănie. Trebuie să se schimbe acum aceasta? Nu,
ne aflăm la începutul celei mai grave săptămâni din istoria omenirii. Aceiași oameni care împrăștie
ramuri de palmier și izbucnesc extatic în „Osana”, vor striga fanatizați de ură, câteva zile mai târziu
„Răstignește-L!” Simbolului vieții, ramura de palmier, i se alătură simbolul grav al morții: crucea
de pe Golgota. Christos însuși a adus această schimbare. El trece prin extazul mulțimii cu înfățișare
gravă. În ceea ce îl întâmpină, El vede numai superficialitate. La începutul săptămânii grave, se
petrece încă odată, pe o altă treaptă, ceea ce a însemnat cu trei ani mai înainte, începutul drumurilor
Sale pe Pământ. Așa cum părăsise odinioară Cerurile, părăsește acum natura de paradis din
Galileea. Atunci când s-a coborât din Cer pe Pământ, oamenii nu au observat acest lucru. Ioan
Botezătorul, care a îndeplinit oficierea preotească în existența sa pământeană, abia a bănuit ceva din
ceea ce se petrecea când Iisus din Nazaret a devenit purtător și înveliș al lui Christos. Dar aceasta s-
a observat de deasupra omului. Cuvântul a răsunat: „Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi
găsesc plăcerea.” Cuvântului care pe atunci răsunase doar din din înălțimile spirituale, îi
corespunde „Osana” oamenilor căzuseră în extaz. Oamenii observă dintr-o dată, ca dintr-o veche
viziune străfulgerătoare, că acela care călărește măgarul nu este numai un om. Parcă sufletul
poporului s-ar fi îmblânzit ca să perceapă strălucirea de raze, aura solară ce fulgeră din statura lui
Iisus din Nazaret. Peste popor, se revarsă beția unei presimțiri a Paștelui –Primăverii, iar poporul
nu poate să explice decât politic această presimțire. Christos știe mai bine acest lucru.
Duminica Floriilor este ziua vechiului Soare. Duminica Paștelor va fi ziua noului Soare – Soarele
Spiritual. El nu apune, El poate fi găsit mai bine în întunericul soartei grele, în nevoi, boală și în
moarte. Christos intră în vechiul Ierusalim, dar El aduce Noul Ierusalim în lumea muribundă, în
stingere. În povestirea intrării în Ierusalim, recunoaștem insuficiența tuturor stărilor extatice.
Entuziasmul pur natural provine numai din omul pur corporal. El înflăcărează momentan spiritul.
Adevăratul entuziasm, care rămâne la „Osana” și nu se întoarce „Răstignește-L”, nu se formează de
jos în sus, ci de sus în jos, este atunci când spiritualul prinde rădăcini în omenesc, atunci când
scânteia spiritului se încarnează si realizează pe Pământ.
LUNI – din Săptămâna Patimilor
Copywright@2010 224
Pe drumul pe care Iisus Christos l-a parcurs cu ucenicii Săi în fiecare dimineață și în fiecare seară a
Săptămânii Sfinte, treceau prin fața unei așezări tăcute, înfășurată și astăzi de atmosfera compactă a
unui mister. La jumătatea drumului dintre Muntele Măslinilor și Bethania, ajungeau în această
localitate înconjurată de ziduri înalte. Deasupra zidurilor se înalță chiparoși negrii. Era Bethfaghe –
Casa Smochinilor. Această așezare nu trebuie să ne-o închipuim ca pe un sat asemenea altor sate.
Mâna de oameni care-și așezaseră aici comunitatea lor de viață, era sudată printr-o deosebită râvnă
religios-spirituală. Colibele modeste erau înconjurate de smochini, de la care localitatea și-a căpătat
numele. Acești smochini erau mai mult decât niște simpli pomi de roadă, erau pomi sfinți, semne
vizibile ale strădaniei lor spirituale. Este vorba de oameni, care năzuiau să păstreze în cercul lor
Misterul spiritual al vechii omeniri, ce apare încadrat în Noul Testament în întâmplarea cu
Natanael. Oamenii din Bethfaghe practicau „șederea sub smochin”, starea vederii suprasensibile,
care se dobândește prin exerciții, în parte corporale, în parte adâncire lăuntrică. Bethfaghe, „Casa
Smochinilor” în care se obișnuia vechea clarvedre. În dimineața din Duminca Floriilor, Iisus a
poruncit lui Petru și Ioan să-i aducă măgărița și puiul ei. Așa cum acolo se găseau pomi sfinți, tot
astfel se găseau și animale sfinte. Măgarii care erau tinuți acolo nu erau animale de folosință, ei
exprimau un mister, acela al clarvederii legată de corporalitatea fizicii. Măgarul a rămas până și în
basmele populare expresia imaginativă a trupului fizic omenesc. Măgarul pe care a intra Iisus
aparține câmpului de imagini de la Bethfaghe. Însă atunci când el a avut îndrăzneala să intre pe
animalul alb, sfânt, în oraș, nu El a fost cel care s-a scufundat în starea lui Balaam, ci din contră, la
vederea LUI, mulțimea din juru-i a căzut în răpire extatică. Pe fața lui Christos se poate citi ceva
din cale afară de grav; acum se întâmplă un fapt enigmatic: ucenicii trebuie să se minuneze văzând
că Iisus vrea să culeagă smochine deși încă nu era timpul lor. Ei Îl aud spunând ciudatul cuvânt
aspru: „din acest smochin niciun om nu mai trebuie să mănânce în viitor.” Poate că în acest
moment, ei să fi avut doar o vagă bănuială că s-a spus ceva măreț despre acest pom și rodnicia lui.
Dar încă nu le căzuseră solzii de pe ochi. După ce Iisus și ucenicii Săi au mai petrecut în Betania și
noaptea următoare, a doua zi trec din nou prin fața Bethfaghiei. Ucenicii observă imaginea pomului
uscat, și vor ca Iisus să le explice enigma. Nu s-a petrecut nici un miracol exterior, ieșit din comun,
ca și cum Iisus ar fi lipsit o creatură a Pământului de viața ei. Cum ar fi putut El să le distrugă
pomii oamenilor care cu o zi înainte îi puseseră la dispoziție, plini de bunăvoință, măgărița și puiul
ei? S-a petrecut un act spiritual, care în Drama Mister a Săptămânii Sfinte înseamnă un punct nodal,
chiar în această zi – aparent lipsită de importanță.
Iisus s-a dus la Templu ca să se roage și să aducă jertfă asemeni celorlalți ucenici, în pregătirile
pentru sărbătoarea Paștelui. De data aceasta nu mai poate să meargă pașnic. Christos străbate cu
privirea superficialitatea și neseriozitatea entuziasmului oamenilor de origine pur animală. Oamenii
au dreptate: ei nu ar fi strigat „Osana” dacă nu ar fi perceput ceva din propria Sa ființă. În ziua
următoare scena se repetă în Templu. De această dată, o ceată de copii este cea care strigă „Osana”,
pentru că în sufletele lor pătrunde o rază din adevărata Sa ființă de lumină. „Tu ai scos laude din
gura pruncilor și a celor ce sug.” Dar cum El a petrecut noaptea în Betania, s-a ajuns la o anumită
distanță de vibrațiile din Duminica Floriilor. El pășește în fața smochinului de la Bethfaghe. Vrea
să arate ucenicilor cât de valoroasă este „Osana” din ziua precedentă; nu este nimic altceva decât
ultimul fruct în pomul vechii vederi, legată de corporalitate. Prin cuvântul pe care îl adresează
smochinului, revocă pentru toată lumea veche privire extatică.
Iisus depreciază cuvântul „Osana” și singur trece la „Răstignește-L”. El are curajul nemaipomenit
ca să aprobe orbirea spirituală și singur să o dirijeze spre acei oameni care cer apoi fanatic moartea
Sa. Pentru El este mai important ca omenirea să meargă pe căile conștieței sale, ce duc la libertatea
ei, chiar dacă în mod tragic, din orbire spirituală, Îl țintuiesc pe cruce.
Copywright@2010 225
În dimineața următoare, peste ucenici s-a revărsat o trezire binefăcătoare. Peste vechea clarvedere
legată de trup, care era un dar al Lunii, Christos aduce noua trăire solară. Credința este germenul
noii trăiri.
În ziua de Luni din Săptămâna Patimilor, Christos respinge o ispită. Dacă El ar fi vrut să adere la
forțele vechilor stări de extaz ar fi fost totuși recunoscut de oameni. L-ar fi făcut rege. Acum însă se
face definitiv cunoscut ca Christos și nu vrea să adere la vechile forțe. El nu vrea să facă decât un
singur lucru: omenirea să găsească drumul treziei și al libertății. El a fost ispitit la începutul celor
trei ani. Acum, la sfârșitul peregrinării Lui, în respingerea ispitei El împlinește chiar lucrarea
făcând mort din ceea ce are viată. În imaginea smochinului uscat, li s-a arătat ucenicilor decadența
vechii conștiențe religioase; în imaginea iarmarocului care se desfășura în acele zile în Templu, li s-
a revelat decadența cultului religios.
În domeniul conștienței omenești trebuie să se stingă trăirea lunară. Viitorul poate să înflorească
numai în credință, din trăirea solară a inimii. În viață trebuie să apară ceva nou. Christos-Soare
este Acela care face să pălească sclipirile Lunii. În camera simplă a Cinei cele de Taină apare
germenele unui nou Cult Solar atunci când Christos întinde ucenicilor pâine și vin.
MARȚI – din Săptămâna Patimilor
Iisus intră în orașul sfânt împreună cu ucenicii săi. Valurile înspumate ale entuziasmului de
întâmpinare se potoliseră demult. El vine să împlinească sfântul obicei al pregătirii pentru Paște. El
își aduce jertfa Sa. Dar noi presimțim că jertfa ce se aduce este El însuși. Îl încolăcesc deja flăcările
ce vor să mistuie jertfa.
Acum începe ziua lui Marte: lupta se aprinde. Mulțimea a amuțit; conducătorii ei sunt stăpâniți de
teamă, iar teama este rădăcina urii care trece la atac. Mai întâi se apropie Marii Preoți. Ei îi pun lui
Iisus întrebarea despre puterea cu care lucrează EL.
El trebuie să se legitimeze. Apoi vin Fariseii și pun întrebarea cu două tăișuri: Se cuvine să se
plătească bir Cezarului? Urmează apoi Saducheii. Ei vor să știe ce gândește Iisus despre învierea
morților. La urmă vine unul singur, crezând că-L poate demasca în fața întregului popor despre cea
mai mare poruncă. În spatele fiecărei întrebări se ascunde o lovitură de pumnal. Așa cum câinii
latră și mușcă atunci când le este frică, tot așa, din teamă pornesc aceste întrebări care în realitate
sunt porniri ale urii. Puterile întunericului tremură fiindcă răsare Soarele. Iisus răspunde la toate
cele patru întrebări. El acceptă lupta și se bate cu armele spiritului; derulează imagini puternice în
pilde. El spune pilda vierilor, cărora li s-a încredințat via, dar care după aceea refuză predarea
recoltei și omoară pe trimișii stăpânului, iar până la urmă omoară chiar pe fiul său. Adversarii simt
puterea combativă a pildei. Ei simt că El vorbește despre ei. Iisus le spune prin pildă că ei îl vor
omorî. Este o ultimă luptă pentru sufletele adversarilor Săi, poate că totuși se vor trezi prin aceasta.
O altă pildă: cea a ospățului împărătesc: acei care sunt chemați la ospățul nunții, refuză. Atunci
invitația se face străinilor. Deoarece căutătorii de Dumnezeu s-au dovedit fățarnici, dumnezeirea
cheamă până la urmă oamenii care nu arată că ar căuta dumnezeiescul. Aceasta se adresează
nemijlocit oamenilor bisericii, adversarilor, iar atunci când este înfățișată imaginea și soarta aceluia
care nu poartă veșmânt de nuntă, se pune în fața întregii omeniri o oglindă severă. Puterea marțială
a Cuvântului
țâșnește din gura Aceluia care va purta după aceea crucea pe Dealul Golgotei.
Copywright@2010 226
Spre seară El se așează cu ucenicii Săi pe culmea Muntelui Măslinilor și începe să le vorbească
pentru ultima oară sub cerul liber, vibrând încă de bătălia pe care o dăduse în timpul zilei. Faptele
curajului sufletesc, ce-au fost împlinite în timpul zilei provoacă ecoul zeilor. În această seară, în
„Apocalipsa” de pe Muntele Măslinilor, smulge cortina din fața viitorului. Atunci când se lasă seara
și noaptea, când prin faptele zilei se bate la ușile lumii spirituale, se deschid porțile unei alte lumi.
Înlăuntrul ei se pătrunde tot atât de mult, câtă forță lăuntrică adevărată s-a cheltuit în timpul zilei. În
fața sufletelor ucenicilor Christos așterne culorile unei prăbușiri a lumii, iar în timpul zilei a anunțat
o separare a spiritelor între aceia ce sunt dușmanii lui Christos și micul Său grup. Întreaga
desfășurare a istoriei omenirii nu va fi nimic altceva decât o mare separare a spiritelor. Unii se
străduiesc spre divinitate, alții împotriva ei.
Christos spune ucenicilor cele două pilde despre a doua venire a Sa pe norii cerului. În pilda celor
zece fecioare și a talanților încredințați, arată ucenicilor, arată oamenilor ce trebuie să facă ca să
pregătească această a doua venire. Odată vine logodnicul sufletului, apoi vine din nou ca să ceară
socoteală. Acela care la plecarea Sa a încredințat slugilor talanții. Cu ultima învățătură, cea mai
intimă, Christos dă ucenicilor o întărire a curajului pentru milenii.
Cuvintele lui Christos din ziua de Marți sunt un minunat fir conducător pentru orice luptă a luminii
împotriva întunericului, împotriva addversarilor lui Christos. Orice adversitate față de Christos și
orice dușmănie împotriva spiritului își au rădăcinile în lipsa de credință, într-o neputință ți o teamă
adânc ascunse.
În orice suflet omenesc sunt amestecate teama și curajul, adversitatea pentru Christos și adeziunea
pentru El. Primul germene al curajului se naște în om atunci când învață să lase cu totul să treacă și
să fie jertfă, deoarece se pătrunde de sentimentul că totuși, tot ceea ce posedă și poate să posede
este proprietatea divinității.
Cel mai mare curaj constă în a lucra cu propriul suflet. ”A te război cu tine însuți, este cel mai
mare război. A te învinge pe tine însuți este cea mai frumoasă biruință.”
Din pilda despre nunta împărătească, în imaginea veșmântului de nuntă, luminează idealul
autotransformării meditative. Veșmântul de nuntă este acela al sufletului devenit luminat prin
purificare și rugăciune. Pildele despre Cele zece fecioare și Talanții încredințați, sunt înzestrate
pentru munca lăuntrică. Untdelemnul din candele este imaginea forțelor sufletești ce trebuiesc
dobândite. Talanții încredințați și înmulțiți sunt organele spirituale dezvoltate în ființa omului.
Cine se străduiește pentru spirit în mod sănătos nu se înstrăinează de Pământ, știe să păstreze
echilibrul între îndatoririle pământești și idealurile spirituale. Astfel poate să spună: „Dați
Cezarului ce este a Cezarului și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu.”
În marea viziune finală despre separarea spiritelor, se dezvăluie Misterul Curajului Lăuntric: „Ceea
ce ați făcut unuia dintre cei mai neînsemnați frați ai mei, Mie mi-ați făcut.” În aceasta se vădește
dacă omul merge just pe drumul sufletului spiritului său și anume dacă poate să iubească.
Dragostea este de fapt contraponderea fricii, căci acolo unde este Dragoste, frică nu există. Orice
străduință spirituală adevărată începe prin curajul lăuntric și duce la iubire. Adevărata iubire
pentru oameni este identică cu iubirea pentru însuși Christos. Puterile zilei lui Marte, cu toate că
Copywright@2010 227
s-a lăsat noaptea, sunt radiate în întregime de Soarele christic atunci când toate cuvintele luptei
spirituale își găsesc încoronarea în cele din urmă, în Cuvântul despre iubire.
MIERCURI – din Săptămâna Patimilor
Această zi denumită după acțiunea planetei care o domină ziua lui Mercur, ziua mobilității vioaie,
reprezintă trecerea de la zilele tumultoase la zilele în care se urzește misterul crescând al liniștii
christice. Christos s-a înapoiat în Betania. Prietenii I-au pregătit o cină. Betania, locul atât de
liniștit, fusese totuși cu puțin timp înainte scena acelui eveniment care însemnase pornirea la luptă:
învierea lui Lazăr. Lazăr era unul din aceia cu care ședea împreună la masă. Comunității Mesei
aparțin și cele două femei pe care Evanghelia după Ioan le numește surori ale lui Lazăr, Marta și
Maria. Ele au ajuns printr-o anumită soartă în acest cerc, care este mai mult o familie spirituală
decât o familie de sânge.
În viața fiecăruia din acești trei oameni se află un eveniment care a acționat în ei o transformare
fundamentală.
În Lazăr este învierea din mormântul din piatră, marea dezlegare a spiritului lui Ioan spre zborul său
înalt de vultur.
La Maria Magdalena este un eveniment care se găsește cu mult mai în urmă și pe care evanghelistul
îl marchează ca pe o izgonire de demoni. Ea a fost tămăduită de o pasiune tragică și funestă și a
trăit eliberarea și purificarea sufletului ei.
Și la Marta, dacă dăm crezare vechilor tradiții creștine, s-a petrecut un astfel de eveniment:
tămăduirea femeii ce pierdea sânge. Prin soartă, ea venise la viață cu o slăbiciune prin care
organismul ei fizic nu era în stare să-și păstreze forțele. Acum, prin întâlnirea cu Acela care putea
să o vindece, în corporalitatea ei a intrat forța de menținere, forța plăsmuitoare, așa cum în sufletul
Mariei Magdalena a intrat liniștea lăuntrică, plină de pace. Cei trei frați din Betania au devenit
prieteni intimi ai lui Christos prin tămăduirea spiritului, a sufletului și a vieții.
Primul eveniment caracteristic pentru Miercurea din Săptămâna Mare este acela că Maria unge
picioarele lui Christos cu un ulei pretios. Evanghelia lui Ioan spune că întreaga încăpere s-a umplut
de mireasma ofrandei. Ungerea este forma unei acțiuni sacramentale. Sufletul Mariei se urcă la un
act sacramental.
Când ceilalți socotesc fapta ei ca fiind absurdă și sunt necruțători față de ea, Christos le răspunde:
„Fiți liniștiți, ea a iubit mult, și i se va ierta mult.” Iar noi presimțim cum Maria Magdalena a fost
în stare să interiorizeze forțele dragostei naturale chiar în neființa forțelor dragostei pământești,
rătăcitoare și să se transforme în cucernicie, ardoare a sentimentului religios și capacitate
sacramentală de jertfă.
O disonanță stridentă întrerupe liniștea solemnă. În cercul apostolilor se află unul care devine cu
totul nestăpânit, necuviincios atunci când vede fapta Mariei Magdalena. Este Iuda. El pretextează
considerente sociale și practice. Evanghelia lui Ioan ne permite să vedem lămurit că adevăratele
motive ale comportării sale nu sunt identice cu cele pe care le spune; în realitate în sufletul său se
agită ultimul imbold spre trădare. Pierzându-și răbdarea, iese afară într-o iritare de nestăpânit și se
duce la cei ce-L pândesc pe Christos. Trădarea lui Iuda este al doilea eveniment al zilei de
Miercuri. Amândoi, Maria Magdalena și Iuda sunt oameni mercurieni, mobili și plini de
temperament. Trăsăturile ființei lor îi fac să nu se plictisească, iar în jurul lor se petrece mereu ceva;
roata vieții lor nu stă în loc liniștită. Maria Magdalena își stăpânește însă neliniștea, ea o transformă
în cucernicie, pace și capacitate de iubire.
Copywright@2010 228
Evanghelia ne ajută să cunoaștem cum prin Maria Magdalena, cucernicia adevărată și de preț se
naște abia atunci când este dobândită de către un suflet vioi, pentru care pacea nu este doar o simplă
nemișcare ci vitalitate izbăvită, interiorizată. Maria Magdalena a fost multă vreme o apucată, o
stăpânită de demoni, a făcut mult și a trecut prin multe întunecimi. Dar din tot ceea ce a pricinuit
vieții ei neliniște întunecată, se revarsă acum vigoare în cucernicia ei. Această vigoare va fi aceea
care o ridică apoi deasupra tuturor oamenilor: ea este, cea dintâi care-L întâmpină și-L vede pe Cel
Înviat.
Iuda este celălalt om mercurian. El este mai cu seamă tipul omului neliniștit, care trebuie să fie
mereu activ în afară, pretextând că vrea să facă ceva pentru săraci. Strădania socială – oricât ar fi ea
de bună și demnă de recunoaștere – este foarte adesea doar o autonarcoză. Imboldul spre așa ceva
nu se găsește întotdeauna într-un impuls social veritabil ci foarte adesea în propria neliniște
lăuntrică. Mulți oameni ar fi foarte nefericiți dacă ar fi nevoiți să nu facă nimic un anumit timp.
Atunci s-ar vădi că preocuparea socială nu este o acțiune cu adevărat lăuntrică, ci o cedare în fața
unei slăbiciuni nemărturisite. În cazul lui Iuda vedem revărsându-se acest gen de constituție
sufletească mercuriană în cel mai întunecat destin. În el, neliniștea izvorăște din teamă lăuntrică. Ea
îl mână spre trădarea lui Christos. Omul cu o astfel de ținută sufletească nu poate deveni cucernic;
el, îndeosebi nu poate să iubească. Un om neliniștit este incapabil de iubire. IUBIREA este posibilă
numai acolo unde este cucerită în suflet forța păcii.
În felul acesta vedem în cele două figuri – a Mariei Magdalena și a lui Iuda – două căi distincte, ca
la o răspântie de drumuri: O cale duce în preajma plinătății lui Christos, cealaltă în prăpastia
întunecării, în tragedia sinuciderii.
Marta, cealaltă soră a lui Lazăr, este un fel de punte între Maria Magdalena și Iuda. Evanghelia
după Luca relatează într-un moment anterior al vieții lui Christos – istoria Mariei și a Martei.
Marta este necontenit activă, ea nu poate exista fără să facă ceva prin care să slujească. Nu putem să
nu luăm în seamă autenticitatea dăruirii ei în slujire. Dar nu trebuie să pierdem din vedere că
neliniștea de care a fost tămăduită corporal i-a rămas în suflet.
Maria, care ascultă cu evlavie, este înfățișată – în comparație cu Marta – drept cea care și-a ales
partea cea bună.
Figurile din ziua de Miercuri a Săptămânii Mari ne arată răspântia la care ajungem, și așa trebuie să
aspirăm să fim primiți în sfera Joii Mari. Drumurile se despart la Misterul sacramental. Iuda este
omul fără cult, neliniștit, care își iese din fire atunci când ajunge în sfera evlaviei cultivate cu
adevărat. Magdalena este sufletul sacramental. Scena din casa lui Lazăr și a surorilor din Betania
arată cum se poate ajunge la tămăduirea zeului vindecător Mercur, prin Christos-Soare.
JOIA MARE
Copywright@2010 229
Două sunt zilele de Joi care se ridică în cursul anului cu o lumină solemnă deosebită: cea
premergătoare Vinerii Mari și cea a Înălțării la Cer. Între ele există o afinitate misterioasă.
Lumina pâlpâitoare, misterioasă, este amurgul premergător întunecimii Vinerii Mari, ba chiar mai
mult: Zorile Soarelui de Paște. După ce am depășit jumătatea săptămânii sfinte, după primele zile,
pline de dispute dramatice, zgomotoase cu lumea potrivnică lui Christos, se face liniște. În seara
Joii Mari pășim într-un domeniu al tăcerii sfinte.
Zarva se transformă fulgerător în tăcere. Începe noaptea Paștelui, când credincioșii Vechiului
Legământ se pregătesc pentru Paștele-Sabat care începe în noaptea următoare. Pe dată, fiecare casă
se umple de oameni, adunați în jurul mesei spre a mânca mielul pascal în cercul celor cu care erau
înrudiți prin sânge. Este vraja apăsătoare a nopții de Paști când, precum odinioară în Egipt, moartea
dă târcoale.
Iisus cu ucenicii Lui se retrage în încăperea în care vor să împlinească ospățul Paștelui. Soarta face
ca liniștea acestei (seri) încăperi să fie înmulțită de faptul că nu se află într-o locuință particulară, ci
slujește drept lăcaș de cult unui cerc sfânt: Esenienii.
Ordinul esenienilor își are sediul aici, în lăcașul sfânt de pe Muntele Măslinilor unde cu milenii
înainte ca istoria Vechiului Legământ să-și găsească aici centrul său – se afla cel mai vechi sanctuar
al omenirii. Pe acest sfânt așezământ străvechi, fraternitatea Esenienilor îl pun la dispoziție lui
Christos și ucenicilor Săi, în seara Paștelor. Ce se găsește pentru cină pe masa în jurul căreia s-a
așezat Iisus cu ucenicii Săi?
Mielul pascal este pregătit. Iisus se pregătește să-l mănânce cu ucenicii în amintirea pioasă a
mielului care, odinioară, pe vremea lui Moise a fost semnul sub care s-a rupt lanțul robiei. Dar
mielul pascal de pe masa comunității eseniene capătă un alt sens; La masă șade Acela despre care
Ioan Botezătorul a putut spune: „Iată, Acesta este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.”
Nici unde în acel moment, nici înainte și nici după aceea, Mielul pascal n-a fost atât de aproape de
aceia pentru care El era o imagine. Timp de milenii, mâncarea mielului pascal a fost o datină
profetică. Acum s-a îndeplinit profeția. Încăperea este plină de o presimțire grea. În atmosferă
plutește despărțire și tragism.
Moartea jertfelnică a lui Christos își aruncă umbra sa anticipat. Conștiența ucenicilor are de trecut o
probă grea. Acum a pășit din lumea de dincolo în lumea de aici, cea mai înaltă entitate
dumnezeiască. Pe masa ospățului, pe lângă mielul pascal se mai află pâine și vin. Iar după vechea
datină a ospățului pascal, Christos – spre uimirea ucenicilor – ia simbolurile prezente ale mâncării
și băuturii și adaugă ospățului vechi al Vechiului Testament, unul nou. Se petrece ceva cu totul nou
și neasteptat atunci când El întinde ucenicilor pâine și vin și spune: „Luați, mâncați, acesta este
trupul Meu, acesta este sângele Meu.” Sufletul Său ce se dăruiește se revarsă în pâine și vin.
Pâinea și vinul luminează în lumina crepusculară; ele luminează într-o sclipire de aur, se
înveșmântează într-o aură solară lucitoare.
În timp ce devin trup și sânge al sufletului lui Christos ce se revarsă, devin trup și sânge al
Spiritului Solar însuși. Toate misterele din străvechime au fost numai proorociri. În acest moment
ele se împlinesc. Toate jertfele vechi au fost jertfe materiale, acum se pun bazele unei jertfe
sufletești. Ia ființă curentul adevăratei interiorizări în ființa jerfei. Creștinismul, ca adevărată
religie solară, își are zorile în acest ceas de seară.
Copywright@2010 230
Mai înainte ca Iisus să mănânce mielul pascal împreună cu ucenicii, săvârșește fapta umilă, de
dragoste inepuizabilă și de nedescris a spălării picioarelor. Ca o continuare și o sublimare a unor
astfel de obiceiuri practicate de ordinul esenienilor. El se apleacă și spală picioarele fiecărui ucenic
în parte, chiar și ale lui Iuda.
Avem un tablou zguduitor: Christos se dăruiește cu totul din dragoste pentru ai Săi. Moartea pe
cruce va fi pecetluirea acestei dăruiri. Se urcă cele patru trepte: spălarea picioarelor, mielul pascal,
pâinea și vinul și cuvântările de despărțire. Când Iisus spală picioarele ucenicilor, aceștia par gata
să viețuiască cea mai intimă comuniune a sufletului lor cu sufletul lui Christos. În realitate, spălarea
picioarelor nu este altceva decât decât rezumarea plastică a întregii învățături dată de Christos
ucenicilor. De aceea le și spune: „Vă dau o poruncă nouă, să vă iubiți unii pe alții.” Spălarea
picioarelor este oarecum ultima pildă dată ucenicilor, dar nu prin vorbă ci prin faptă. Iubirea este
țelul final al învățăturii lăsate de Christos moștenire ucenicilor.
Mâncarea mielului pascal, după citirea evangheliei – făcută cu plinătatea dăruirii lăuntrice – este
treapta jertfirii. Apare imaginea jertfei: Christos – Mielul jertfei – moare pe cruce pentru omenire în
ziua următoare.
Vine apoi treapta a treia: Christos întinde ucenicilor pâine și vin; se săvârșește atunci pentru prima
oară taina transsubstanțierii care constituie a treia parte a Sacramentului după citirea Evangheliei
și jertfă. Cerescul pătrunde pământescul, spiritualul luminează în materia pământească. Soarele
transsubstanțierii se arată ca o stea strălucitoare care își va căpăta mai târziu întreaga strălucire.
Pe treapta a patra este ca și cum Christos dă ucenicilor învățătură și instruire. În realitate însă,
tocmai prin aceasta El săvârșește cea mai intimă dezvăluire a Sinei Sale. În aceste cuvinte în care
este captat ecoul spiritual al Cinei cea de Taină, se află într-o măsură și mai mare decât în pâine și
vin – trupul și sângele lui Christos; prin ele, sufletul lui Christos se dăruiește ucenicilor în cea mai
lăuntrică comuniune și unire. Dar ucenicii aud aceste cuvinte doar ca în vis. Printre ei se află doar
unul – Ioan – care stă la inima Lui, care este în stare să asculte atent inima grăitoare a lui Christos.
De aceea poate să rețină în Evanghelia sa o imagine – palidă totuși – pentru omenire a acestui
eveniment.
Marele eveniment împătrit al acestui moment este însuflețit de dragostea cosmică ce se revarsă și
care izvorăște din inima lui Christos. Plinătatea cuvintelor lui Christos de rămas bun, deschide
omenirii o poartă luminoasă a viitorului. Christos – de la care pornește șuvoiul iubirii cosmice –
vorbește în același timp ca un înalt Spirit al Înțelepciunii. Este ca și cum printre oameni ar fi pășit
într-o înfățișare umană, Jupiter – zeul înțelepciunii.
Cercul mesei sfinte se desface într-un mod dramatic. Nu numai obiceiul Paștelor, dar cea mai
severă regulă cerea ca în această noapte, nimeni să nu părăsească vraja ocrotitoare a casei. Cine o
face totuși, se întâlnește cu moartea. Cu toate acestea, la un moment dat, vedem pe unul ieșind;
nimic nu-l mai reține după ce a primit îmbucătura de pâine din mâna lui Iisus. Evanghelia după
Ioan adaugă: „Era noapte.” Într-însul era de asemenea noapte: în acest moment s-a strecurat satana
în el. El nu are în sine liniștea, singura care l-ar fi făcut în stare să primească pacea ca binecuvântare
a Sacramentului. Și astfel, ceea ce i-ar fi putut aduce pacea, îl împingea în ultima neliniște, în
posesiunea și depersonalizarea ahrimanică a eului. Vraja Paștelor este risipită încă odată. Spre
spaima ucenicilor, Iisus se ridică de la masă și le face semn. Ei îl urmează afară în noapte. Momente
de înspăimântătoare alchimie apăsătoare, alternează în atmosferă cu rafale reci ale vântului. Iisus
Copywright@2010 231
ajunge cu ucenicii în Getsemani. Dubla ieșire afară este expresia imaginativă a proceselor lăuntrice.
Ieșirea lui Iuda arată că a fost părăsit de eul său adevărat; afară el întâlnește îngerul morții. Spiritele
ahrimanice fac din el unealta lor. Imaginea lui Christos este o imagine pentru curgerea liberă a
sufletului care este dintru început purtătorul gândului jertfei în Cosmos. Când Iuda iese afară, se
spune: „Era noapte.” Când Chrsitos iese afară putem spune: „Era ziuă”. Un soare luminează în
mijlocul nopții.
VINEREA MARE
Când între miezul nopții și răsăritul soarelui slujitorii pun mâna pe Acela pe care L-a sărutat Iuda,
El nu se mai opune. Se opune cel mult lui Petru care voia să se lupte pentru El. Astfel, Îl vedem
înșfăcat de mâini aspre, purtat încoace și încolo, prin oraș. El se predă, în aparență neputincios,
cruzimii acelora care Îl biciuiesc, Îi apasă spinii pe frunte, Îl scuipă, Îl lovesc în față. Cei ce asistă la
dramă sunt năpădiți de o tristețe adâncă când slugile călăilor Îl pun pe Cel sleit de puteri să-și ducă
crucea și Îl pironesc pe ea cu o cruzime neîndurătoare. Privit din exterior, este ca și cum în locul
unei atitudini luptătoare în fața sorții El este acum pasiv și lipsit de voință. Acela pe care oamenii Îl
chinuiesc și Îl răstignesc nu este numai un om. În scena patimilor se ascunde o soartă a zeilor: lupta
pe care a dus-o ca om în zilele trecute, se continuă acum strămutată într-o sferă ascunsă. Ea capătă
proporții și mai impunătoare prin aceea că este sustrasă privirii exterioare. Christos nu se luptă cu
carnea și sângele ci cu puterile nevăzute ale celui potrivnic, de a cărui tiranie vrea să izbăvească
lumea. El luptă împotriva entităților luciferice, entităților sclipitoare ale luminii înșelătoare, care
vor să-l înstrăineze pe om de Pământ. El luptă însă și împotriva forțelor ahrimanice care îl chircesc
și îl învârtoșează pe om și vor să îl lege de materia moartă.
Ahriman îl leagă pe om de lumea materiei. Îi făgăduiește orice realizare pământească, pentru ca

după moarte să nu își mai țină făgăduiala. Cu cât omul este mai legat în viață de lumea de aici, cu
atât mai greu de îndurat este pentru el sfera vieții de dincolo, de după moarte. Numai aceia care în
timpul vietii pământești au prins rădăcini în spiritual, pot să acționeze de dincolo de moarte asupra
Pământului și să rămână uniți cu aceia cu care au viețuit pe Pământ, ajutându-i.
După moarte avem exact atâta putere asupra Pământului, putere a spiritului, cât am dobândit pe
Pământ.
Lupta împotriva stârpirii morții ajunge în grădina Getsemani la o fază decisivă. Getsemani era
grădina în care Christos a zăbovit adesea cu ucenicii Lui, este un loc al învățământului ezoteric al
ucenicilor. Acest loc era cunoscut lui Iuda, cufundat acum în noaptea trădării. Dar și ceilalți Îl
părăsesc. Ei se afundă în crepusculul somnului din Getsemani, care îl face pe Petru să se lepede de
El.
Christos nu are de luptat în grădina Getsemani cu slăbiciunea lăuntrică și teama de moarte. Nu s-ar
putea o interpretare mai tragică a pătimirii luiChristos decât dacă s-ar crede că Iisus s-a rugat în
Getsemani să fie ferit de moarte. Nu teama de moarte, ci moartea însăși îl atacă. Puterea morții –
îngrijorată că îsi pierde stăpânirea asupra Lui, îi păseste în întâmpinare si întinde mâna ca să Îl
apuce. Misterul luptei din Getsemani constă în aceea că moartea vrea să Îl înșele. Îngerul morții
vrea să Îl ducă cu sine mai devreme, mai înainte ca el să Își împlinească opera de a pătrunde cu
Spiritul Său pământescul până în ultima fibră, și vroia să pună stăpânire măcar pe o parte din
Copywright@2010 232
entitatea Lui. Timp de trei ani, focul soarelui entității Eului divin a ars cu vâlvătăi în sufletul Său. În
felul acesta, învelișurile omenești sunt – din lăuntru în afară – arse aproape până a fi cenușe. Ceea
ce urmează să fie suportat și săvârșit, cere din partea învelișului pământesc încă destulă forță ca să
înlăture primejdia morții premature. Puterea ahrimanică vrea să folosească acest moment. Luca,
medicul, descrie în cuvinte exact ceea ce se întâmplă. Este doar vina traducerilor curente că scena a
fost înțeleasă greșit. Acolo unde versiunea lui Luther spune: „Și iată că El se luptă cu moartea și se
ruga puternic”, textul sună de fapt: ”Când a ajuns în agonie.”
În sens tehnico-medical, intervine deja lupta cu moartea. Când Luca adaugă: „Și îi picura sudoare
de sânge pe piept”, indica prin aceasta simptomul exact al agoniei. Christos rămâne biruitor. El
respinge moartea. A mai rămas puțin timp. Cu cea mai puternică forță de rugăciune ce a fost
exercitată vreodată pe Pământ, El se luptă să rămână în trup. Un ecou al acestei lupte îl avem și
atunci când, pe cruce fiind, rostește cuvintele ce trădează aparent o slăbiciune; „Mi-e sete.” El
rămâne credincios pământescului, chiar cu puțin timp înainte de a-și da duhul. El vrea ca atunci
când trece prin moarte să rămână unit cu Pământul. În aceasta va consta biruința sa supra morții. El
se adâncește, luptând tot mai mult, în lumea materiei pământești pe care o poartă în Sine prin
corporalitatea fizică.
Înainte de amiaza Vinerii Mari, Christos se întâlnește cu întreaga omenire care își trimite
reprezentanții prin cele trei figuri: Caiafa, Pilat și Irod. Apoi drumul duce în sus pe dealul Golgotei.
Vedem cum slujbașii războiului bat cuie în mâinile și picioarele lui Christos, iar El se lasă în voia
lor ca și cum ar fi intrat într-o extremă pasivitate. În realitate, lăuntrul Său – prin balsamul celei mai
amare dureri – a cucerit ultima biruință a spiritului asupra materiei, așa încât lumea morții nu Îl mai
poate lua în primire. Puterile ahrimanice, stăpânii morții simt acest lucru, ele pășesc în scenă cu
ultima lor rezervă, urlând de mânie când soarele se întunecă în orele înăbușitoare ale amiezii,
vreme de trei ceasuri. Când Pământul se cutremură, pare că toți demonii pământului dau năvală să
ajute la biruința puterii satanice a morții. Christos trece însă, stăpân pe Sine prin fața domniei
morții. Moartea nu poate smulge nimic din suveranitatea Spiritului Său. Ultima din cele patru rostiri
de pe cruce: „Săvârșitu-sa”, nu înseamnă că a rezistat chinurilor, ci că acum a dobândit deplina
biruință asupra puterii morții. Sufletul Său însoțește sângele ce se scurge din răni și se revarsă peste
trupul Pământului. Atunci când un om își varsă sângele, sufletul și sângele urmează drumuri
inverse. Aici sufletul merge laolaltă cu sângele. Aceasta este marea jertfă cosmică a iubirii, pe care
Christos trebuie să o împlinească pentru întreaga existență pământească. Pământul primește trupul
și sângele lui Christos. Această comuniune a fost socotită fermentul, balsamul întregii existen țe
materiale pământești. Puterea morții mai dăinuie încă trei zile, la fel cum după moartea unui om
are loc o sfântă suspendare a soartei. Strălucirea cadavrului de pe cruce deschide perspectiva asupra
Paștelor: puterea morții nu va fi în stare să dizolve a treia zi corpul eteric al lui Christos. Prin
puterea pe care Christos și-o menține asupra propriei Sale ființe, acest înveliș eteric nu se va
îndepărta de Pământ, mai degrabă se va substanțializa. Așa încât tocmai prin el, Christos se poate
uni cu întreg pământescul. Christos rămâne în apropierea omului prin corporalitatea sa spirituală,
așa cum a promis El însuși: „Iată, Eu voi fi cu voi până la sfârșitul veacurilor.” Christos a dobândit
biruința asupra morții prin forța iubirii cosmice.
SÂMBĂTA PAȘTELOR
Copywright@2010 233
Cina și Crucea sintetizează imagini originare a ceea ce s-a întâmplat în ultimele două zile. Se mai
adaugă ca o a treia imagine originară cea a mormântului. Este ca și cum dispozitia de templu a
Sfintei Sfintelor din fața căreia s-a sfâșiat catapeteasma, se întinde în toată lumea noastră. Din cele
mai vechi timpuri, cultul morților a stat la originea servicului divin. După moarte, oamenii erau
exilați și legați de o sferă de dincolo a umbrelor, din care nu se mai puteau apropia de oamenii de
pe Pământ. Prăpastia dintre lumea de aici și cea de dincolo a devenit tot mai mare. Omenirea a
ajuns în pericolul de a- și pierde conștiența nemuririi pentru cea a mor ții. A luat naștere un
curent religios fără certitudinea nemuririi.
Ne găsim acum între Vinerea Mare și Paste. Cadavrul a fost luat de pe cruce și pus în mormânt.
Providența a rânduit astfel, ca evenimentul să aibă loc în același ținut în care cu milenii în urmă a
fost viețuit centul omenirii. Între Golgota, dealul stâncos al răstignirii, și mormânt, a fost cândva o
crăpătură în suprafața Pământului. Vechea omenire vedea în această prăpastie sumbră mormântul
lui Adam. În acest loc s-a ridicat ieri crucea, iar astăzi stă mormântul. Încercând să pătrundem
latura intimă a celor petrecute, este ca și cum s-ar mai despica odată catapeteasma din fața unei alte
sfere. În fața noastră se deschide împărăția nopții morții. Sfânta Sfintelor, în care urzesc sufletele
morților. Aici, în întunericul saturnian al sferei morților întâlnim o lumină neașteptată.
Cel care a murit pe cruce, a pășit în împărăția morților. Acum stă acolo Unul ce nu se supune
constrângerii magice a morții. Astfel, în timp ce pe Pământ domnește sabatul întunecat al
mormântului, în împărăția morților răsare soarele! Acesta este sensul coborârii în Iad a lui
Christos. În împărăția celor decedați strălucește o rază de speranță. În timp ce pe Pământ era încă
Sâmbăta Paștelor, în împărăția morților erau deja Paștele. Morții au intuit ceva despre Paști înainte
ca oamenii să observe pe Pământ ceva.
Pământul, care este pe cale să moară deoarece se află în pericolul de a pierde complet legătura cu
Cerul, i s-a administrat un medicament. El a primit trupul și sângele lui Christos. Acestea au fost
primele componente ale materiei pământești care au fost în întregime pătrunse de spirit. Ne găsim
într-un punct central al Providenței. Întregul Univers participă direct la ceea ce se petrece pe cruce
și la mormânt. Comuniunea prin care Pământul însuși a primit în sine balsamul cosmic, crește la
dimensiuni uriașe. Pământul a primit în adâncul său, chiar în sens exterior, hostia ce i-a fost dată.
Atingem ușor latura cosmică a Misterului de pe Golgota. Acela care a dat Pământului balsamul
cosmic este Christos. Trupul răstignitului a fost pus în mormânt doar aparent de mâna omenească.
În realitate El s-a dăruit liber dincolo de moarte, pentru mântuirea a tot ce este pământesc. Pâinea
și vinul sunt – ca trup și sânge adevărat al lui Christos – leacul vieții noi, medicamentul nemuririi
căpătat prin biruința de Paști. Imaginile originare ale mesei și mormântului se întrepătrund. La
masa Domnului pot fi prezenți și morții nostri. Atunci când suntem adunați în jurul altarului, ei pot
fi în mijlocul nostru și prin aceasta: să întărească legăturile noastre cu lumea spirituală. Prin
Sâmbăta Mare este tămăduită legătura dintre lumea de aici și cea de dincolo, și invizibil înflorește
grădina Paștelor în care sufletul nostru poate privi precum Maria Magdalena pe Cel Înviat ca pe
Grădinarul unei lumi noi. Întunecimea lui Saturn este luminată din interior de către Soarele
Christos.
(Emil Bock – din ciclul „Cei trei ani”)
Copywright@2010 234
Rusaliile reprezintă una dintre cele trei mari sărbători creştine. După cum relatează Faptele
apostolilor, la 40 zile după Paşti, ucenicii se umplură de Duh Sfânt. În imagini se vorbeşte despre
acest lucru, că acesta ar fi coborât în chip de porumbel. În multe culturi, porumbelul a fost venerat
ca pasăre sfântă. Zborul porumbelului sălbatic este considerat a fi deosebit de frumos. De multe ori
a fost resimţit drept expresie imaginativă a Cerului. În vechime, când stoluri de porumbei locuiau
de preferinţă în nişele templelor, erau consideraţi mesageri ai zeilor. Au devenit mesageri între
oameni datorită capacităţii lor de a regăsi spaţiul în care au locuit, chiar şi la distanţe mari de sute
de kilometri.
Pentru o oarecare perioadă din preajma Rusaliilor se va acorda o atenţie deosebită lumii
păsărilor, dar şi fluturilor.
Copywright@2010 235
JOCURI DE DEGETE
Eu sunt un mic iepuraș
Eu sunt un mic iepuraș (mâna iepuraș)

Zglobiu și poznaș
Am urechi lungi și strâmb din nas
Miros tot ce-i pe imaș.
Colo sub tufiș am ascunziș (facem cu o mână tufiș)
Vulpea de-o zăresc, țup
În ascunziș m-adăpostesc. (strângem mâinile la piept)
O ce-ncet, o ce-ncet
O ce-ncet, o ce-ncet
Merge melcul pe pietriș
Dar acuși s-a speriat
Și în casă a intrat.
Mămăruta
Mămăruță Ruță
Urcă-te-n căruță
Și te du la moș
Să-mi aduci un coș
Și te du la bună
Să-mi aduci o prună.
Brotacul
Peo margine de lac

Se răsfată un brotac
Și urcat pe-un brusture
Pielea să nu-l usture
Se tot uită către soare:
- Ufff, ce zăpușeală mare!
Tot mai bine e pe lac
Oac, oac, oac!
Ploaia
Copywright@2010 236
Vine ploaia, bine-mi pare
În grădină am o floare,
Ploaia o va crește mare
Bine-mi pare, bine-mi pare.
După ploaie, soarele
Își arată razele,
Norii s-au împrăștiat
Curcubeul s-a arătat.
Micul păienjenel
Micuțul păianjen la soare s-a urcat,

A venit ploaia și casa i-a stricat.
Micuțul păienjenel, ce trist mai este el,
Ploaia l-a udat și casa i-a stricat.
Dar pe cer soarele a răsărit,
Pe micul păienjenel el l-a încălzit,
Pământul s-a uscat, iarba s-a înălțat,
Și micul păienjenel la soare s-a urcat.
Cireșica și Cireșel
Cireşica are mere,

Cireşel vine şi cere.
Cireşica nu i-a dat,
Cireşel s-a supărat!
Buburuza
Pe un fir de margaretă
Buburuza cea cochetă
Se sucește, se înclină
Parc-ar fi o balerină
Ia te uită ce-ndrăzneală
M-ai călcat pe o petală
Ce-ar fi vântul să te-apuce
Și în trestii să te-arunce?!
Nu fii tristă margaretă
C-amfăcutopiruietă
Azi m-am înnoit, vezi bine!
Haină nouă cu buline.
Fluturașul
Copywright@2010 237
Colorat pe aripioare
Fluturaşul tot zbura
Alergând din floare-n floare
Pe petale se oprea
Balansându-se într-una
În parfumul dimprejuru-i
El îndată adormi.
Pe câmpia înflorită
Iepuraşul Ţup zburda
Şi când floarea o atinse
Fluturaşul se trezi
Şi din nou în zbor porni.
Picătura
Micuța picătură, purtată de vânt,

Trebuie să cadă încet pe pământ
Uneori ea se preface în stea,
Și îmbracă pământul în haină de nea.
Trebuie să ude floarea și grâul,
Trebuie să umble odată cu râul.
Să se joace-apoi cu micul peștisor,
Să rotească roata morii-ncetițor.
Să poarte vaporașul, să stingă căldura,
Și unde ar fi verile, de n-ar fi mai întâi
Micuța picătură?
Omida
O omidă mare, mare

A slăbit de supărare
Şi-a luat de pe cărare
Două frunze călătoare
Şi-a-nceput să zboare, zboare,
Până sus la mândrul soare!
S-a privit şi s-a plăcut:
Fluture ea s-a făcut.
JOCURI ÎN CERC
Copywright@2010 238
I – Vrăbiuțele
Când soarele răsare dimineața-n zori

Vrăbiuțele mai dorm încă linițtite-n cuibul lor.
Cip-cirip, cip-cirip... Ce se aude oare?

Cip-cirip, cip-cirip... Ce zarvă mare!
După ce se dezmorțesc
Deschid aripile și-n zbor pornesc.
♫: Noi suntem vrăbiuțele,

Zburăm în sus și-n jos
Cu vântul ne jucăm
Și îi cântăm frumos.
Acum hai să ne-așezăm

Niște praf să căutăm,
Și apoi ne bălăcim (bis)
Penele ni le zburlim. (bis)
Pic, pic, pic...

Dar ce-am simțit pe cap și pe-aripioare?
Plouă oare, plouă oare?
Vine o furtună!
Pic, pic, pic... (Ritm)

Picură câte un pic!
Vâj, vâj, vântul vâjâie, vuiește,

Ploaia cade, se-ntețește.
În pădure, pe cărare, curg șuvoaiele la vale (Bis)

Tună, tună tot mai tare!
Fulgeră acum... și tună?

BUM... Se-aude cum răsună...
♫: Fugi ploaie călătoare
Ca să iasă mândrul soare
Să răsară florile
Și să zboare gâzele.
Ploaia se rărește...
Și-acum se oprește.
♫: După ploaie cu șuvoaie,

Copywright@2010 239
Curcubeu acum apare
Sus pe cerul fără nori,
Limpezitele-i culori.
Jos în iarba deasă,

Cine duce-n spate-o casă?
Este melcul obosit
Niciodată nu-i grăbit.
Dar deodată-n casă-a intrat!

Ce-o fi? Ce s-o fi-ntâmplat?
Nu-i nimic, doar s-a-nnoptat,
Și de-acum... el s-a culcat.
Ce-or mai fi făcând vrăbiuțele noastre?
Cip-cirip, cip-cirip
Răcoarea-ncet se lasă
De-acum ar fi mai bine
Să pornim spre casă.
♫: Noi suntem vrăbiuțe,
Zburăm în sus și-n jos
Cu vântul ne jucăm
Și îi cântăm frumos.
În cuib vrem să dormim

Când soarele-a apus.
II - Joc pentru Înălțare
Versuri: Vine, vine luna Mai

Se preface totu-n Rai
Iar în luncă și în crâng
Mi de păsări vin, se strâng
Gândăcei și fluturași
Vin pe rând, pe rând și ei
Iar pe-un fir de păpădie
Suie-un cărăbuș cu barbă
În hăinuță aurie
Suie mându și grăbit
Să vestească-n gura mare:
- Prea-cinstită adunare,
Primăvara a sosit!
♫: Sparge primăvara
Mugurii livezii
Și încingem focuri
Copywright@2010 240
Și sărim ca iezii
Și în horă pasul
Saltă voinicește
Căci pe ceru-albastru
Soarele zâmbește.
Versuri: Cine umblă pe cărare
C-o cetate în spinare?
Are coarne, dar nu-mpunge
Orice gâză îl ajunge
Căci el merge agale, agale
Și la deal, dar și la vale.
♫: Sparge primăvara...
Versuri: Umbreluțe-n pufușor
Ninge alb în câmpuri
Dacă sufli-n ea ușor
Zboară dus de vânturi
Parașute albe mici
Zboară lin o mie
Bat din palme trei furnici
- Bravo ție, păpădie!
Versuri: Pic, pc, pic: „Cine-i oare cine?”
Pic, pic, pc: Iată ploaia, vine!
Pic, pic, pic: Vine pe furiș,
Pic, pic, pic: Pe acoperiș.
Printre rămurele
Și pe floricele
Ba o simt și eu
Pe năsucul meu!
III - Păsărelele
Copywright@2010 241
Cerul e acoperit de nori,
Parcă și-a pus pantofiori!
Prin copaci și pe pământ,
Păsărelele se-ascund.
Stropii încep grăbiți să cadă,

Fulgerele se arată;
De departe tunetul apare,
Bubuie și apoi dispare...
Pământul cel necuprins,
Adormit și însetat
Deodată s-a sculat
Și larg, larg s-a deschis:
♫: Norii grei pe cer aleargă,

Stropi grăbiți încep să cadă
Pământul cel adormit
Deodată s-a trezit.
Vântul, răsucind un bumb,

Ia venit de mers pe câmp
Și atâta s-a plimbat,
Până ploaia-ncet, a stat.
Când pământul stropii i-a-nghițit,
Iată! și păsările au ieșit.
♫: Noi suntem păsărele

Și stim cânta frumos,
Prin crâng și prin vâlcele
Zburdăm în sus și-n jos:
Cip-cip, cip-cip, noi știm cânta frumos, (bis)
Când soarele se-arată,
În țară noi sosim
Pornim cu toate-n grabă,
Cuib nou să construim.
Zburăm în sus, zburăm și-n jos,
Paie și crenguțe adunăm de jos.
Cu ele-n cioc ne-ntoarcem
În crâng ca să muncim.
♫: Cip-cip, cip-cip
Noi paie împletim
Și-apoi cu fulgi ușori
Frumos îl căptușim.
Când cuibul este gata,

Cu fulgi bine căptușit
Unu, două sau trei ouă
Copywright@2010 242
Noi punem la clocit.
♫: Cip-cip, cip-cip,
Când cuibu-i pregătit
Unu, două, trei ouă
Mai punem la clocit.
Ne așezăm pe ouă,
Ca să le încălzim
Nici chiar pentru mâncare
Cuibul nu-l părăsim!
Și într-o zi anume,
Puiuțul mititel
Cu ciocul sparge oul,
Ieșind cu greu din el.
Noi puii îi hrănim bine,

Deci veseli pornim
Prin crânguri și vâlcele
Hrana să o găsim.
Insecte ciugulim
Venim la cuib cu ele,
Pe pui să îi hrănim.
Îi învățăm să zboare,
Prin crângul înverzit
Și suntem bucuroase,
Când puii au reușit.
Când seara-ncet se lasă,
La cuib înapoi venim
Și sub aripile noastre
Puiuții-i adormim.
La cuib apoi venim,
Și sub aripa caldă,
Puiuții-i adormim.
IV - Joc de Mai
Versuri: Primăvara cu-al ei farmec

Copywright@2010 243
Ne aduce dulci chemări
Soare cald din nou străluce
Păsări vin din depărtări.
♫: O mămică păsărea
Cântă-n zori de zi
Micuţilor puişori
Vara va veni
Florile se unduiesc
♫: „Bună dimineaţa, soare!”

Gingaşe în vânt
Oare, oare ce-şi şoptesc?
Pace-i pe pământ!”
Versuri: Rândunele şi cocori
Berze şi privighetori
Ce în ţară aţi venit
Cuiburile le-aţi găsit
Ouăle voi le-aţi clocit?
Dacă nu, acum e timpul!
♫: Porumbiţă, tu drăguţă
Unde-ţi speli tu oare
Fulgişorii, ochişorii
Albele-aripioare?
Doar în rouă
Sau când plouă
Şi-n raza de soare
Sau în vale, la izvoare
Înviorătoare.
Versuri: Flori şi pomi şi gâze, toate
Haină nouă şi-au luat
Îmbrăcaţi de sărbătoare
Au ieşit cu toţi la soare.
♫: „Ieşi greluş, păpăiuş!”
Versuri: O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate.
♫: Măi copii, veniţi aici

Ia priviţi câte furnici
Cum aleargă, vin, se duc
Toate cară, toate-aduc
Fire, boabe, viermişori
Ce mai grabă, ce mai zor!
Versuri: Încet vântul a suflat

Norii toţi s-au adunat
Copywright@2010 244
♫: „Crăiţă, crăiţă”
♫: „Câte unul pe cărare”
CÂNTECE
În căsuța din pădure
În căsuța din pădure

Aveau casă doi pitici
Vine pupăza și spune
Vreau să stau și eu aici.
Pu, pu, pu! Pu, pu, pu (bis)

Vreau să stau și eu aici (bis)
Șoricelul vine-ndată
Iată și eu am sosit
Casa voastră e curată
Noroc bine v-am găsit.
Chit, chit, chit! Chit, chit, chit (bis)
Noroc bine v-am găsit. (bis)
Iată vine și-o broscuță,
Hop, hop, hop sărind mereu
Dacă-aveți loc în căsuță
M-am gândit să stau și eu.
Oac, oac, oac! Oac, oac, oac (bis)
M-am gândit să stau și eu (bis).
Și-n căsuța cea drăguță
Stau vreo cinci prieteni mici
Șoricelul și-o broscuță
Pupăza și doi pitici.
Tra, la, la! Tra, la, la
Stau vreo cinci prieteni mici.
POEZII
Copywright@2010 245
Ploița (folclor)
Ploiță curată
Din cer strecurată
Fără pic de piatră
Paparudă, rudă
Tu ieși de ne udă
Cu găleată nouă
Plinuță de rouă
Cu inel de-argint
Peste-ntreg pământ,
Ploaie, Doamne, ploaie
Să curgă șiroaie
Ploiță curată
Din ceruri lăsată.
Cucuveaua
Cucuveaua, cucuveaua....
Toate păsările au
Cuiburi în pomii cei cu rod,
Numai eu îl am în pod...
Cucuveaua, cucuveaua...
Vai și-aseară cum ploua!
Puii cei din pom, ehei
Erau uzi ca vai de ei
Nu ca puii grii ai mei!
Și-a venit o porumbiță

Mai albastră, mai pestriță,
Să se mute-n pod și ea...
Cum să-și mute puișorii?
Asta-i treaba cea mai grea.
POVEȘTI
Copywright@2010 246
Păpădia
La începutul lumii Pământul era acoperit de ierburi și ferigi foarte mari, de plante uriașe. Și
toate acestea nu aveau flori. Erau verzi și pe alocuri maronii. Cu trecerea timpului, încetul cu
încetul, pe măsură ce Pământul a mai îmbătrânit, frunzele au devenit mai mici și tulpinile plantelor
mai puțin înalte. Plantele priveau, însă, mereu către soarele galben, roșu sau portocaliu, după cum
se arăta el în orele zilelor. Priveau soarele, dar și cerul albastru, norii cei albi și visau mereu la alte
culori și la alte forme.
Într-o bună zi Dumnezeu trimise îngeri pe Pământ ca să asculte dorințele plantelor. Multe dintre
ele doreau frunze mai delicate și culori mai luminoase. Îngerii se aplecau asupra lor și murmurau:
„Cum ai vrea să devii? Ești tu gata pentru o mare schimbare?”
Unele plante răspundeau îndată. Altele, însă, nu se hotărau. Și altele găseau că le stă bine așa
cum sunt.
Pe o pajiște trăia o plantă cu frunze foarte decupate și aranjate ca un guleraș bogat pe pământ.
Era numită uneori „dinte de leu”. Un înger mare se apropie și îi spuse: „Altă dată frunzele tale erau
imense, s-au micșorat destul de mult acum. N-ai dori să ai flori? Gândește-te! În scurt timp mă voi
întoarce la tine!”
Și planta începe să se gândească și să viseze. Întreaga zi vedea soarele aurit și îsi spunea că ar
dori să arate ca soarele care strălucește. Când venea noaptea și vedea luna argintată, mai ales când
era lună plină își zicea: „Aș vrea o floare ca luna, așa ca un bulgăre argintat și pur.” Când nu era
lună plină se uita la stele și își dorea ca floarea să fie asemenea stelelor de pe bolta cerească, să se
răspândească pe pajiști ca stelele pe cer.
Și biata plantă nu putea să se hotărască.
Când îngerul se întoarse ea nu putea să-i spună decât că ziua visează să semene soarelui, iar
noaptea cu luna și stelele, și că nu putea să aleagă. Iar îngerul îi răspunse: „Dacă tu iubești atât de
mult și soarele și luna și stelele, atunci floarea ta va fi pe rând ca soarele, ca luna și apoi ca stelele.”
Planta fu foarte fericită de promisiune și începu să aștepte. Ea simți cum începe să-i crească un
boboc de floare grăsuț în mijlocul gulerașului de frunze. Apoi cum încet, încet, bobocul de floare se
ridică purtat de o tulpină ca o tijă subțire. Și într-o bună zi bobocul se deschise și dinlăuntrul lui
explodară (din mijlocul sepalelor verzi) o mulțime de mici raze galbene, aurii ca soarele. De
bucurie, păpădia (căci despre ea este vorba) începu să strige: „Sunt ca Soarele, sunt ca minunatul
Soare!” Și multe zile rămase asa, strălucitoare și aurită. Era foarte fericită.
Apoi, floarea cea galbenă a plantei începu să se ofilească. Razele își pierdură din strălucire. Planta
simțea că se petrece ceva misterios (tainic). Floarea sa deveni tot mai ușoară și se tot rotunjea. Din
galbenă, deveni albă. În capătul tijei apăru din nou floarea de păpădie, dar acum era ca un bulgăre
alb, argintat, ca luna plină. Era minunată! „Sunt ca Luna, Sunt ca Luna!”, se minuna planta. Și într-
o zi ce surprinză!, vântul veni pe dedesupt și ridicăndu-se suflă sfera cea alb-argintie a florii și zeci
de steluțe zburară și se răspândiră pe pajiște, până departe. „Sunt asemenea stelelor! Semințele
micuțe și maronii de sub micile parașute argintate vor acoperi pământul ca și stelele cerul, și
pajiștea va arăta, în curând, plină și de alți mici sori.”
Când copiii văd aceste flori atât de asemănătoare soarelui ei se reped să le culeagă în buchet și să
le ducă mamei, mândri și fericiți. Mama se bucură, le mulțumește și pune florile în apă. Copiii au
mâinile lipicioase, căci un „lapte” curge din tulpinile păpădiilor. Curând, însă, florile își pleacă spre
pământ căpșoarele și se închid. Și nu mai sunt asa frumoase. „Știi, tu copile, spune mama,
păpădiilor nu le place să fie culese acum pentru că nu mai pot deveni ca luna și stelele. Și se
întristrează. Ele vor mai bine să fie lăsate pe pajiște. Sunt însă alte flori cărora le place să fie strânse
în buchete și să vină în case, să simtă că sunt iubite. Când păpădiile sunt însă ca luna plină le place
Copywright@2010 247
să fie culese și să suflăm peste ele pentru a vedea cum zboară steluțele desprinse. Cât despre
frunzele de păpădie, primăvara din ele se poate face o salată bună, care ne face puternici, după
timpul de iarnă. Iar sucul alb din tulpină e un bun medicament pentru ochi. Păpădia este o minunată
prietenă a noastră, a oamenilor.”
Saline Lienhard
Trandafirul fără spini
A fost odată un tânăr, pe nume Iacob. Încă din copilărie îşi dorise să vadă cândva un rege
adevărat, împreună cu regina lui, cu prinţii şi prinţesele sale. Acum, că era mare, a avut în sfârşit
voie să plece în lume. Călătorea prin munţi şi văi, prin multe sate şi orăşele.
De multă vreme era Iacob pe drumuri, până când, într-o zi văzu de departe strălucind turnuri
aurii în soare. Să aparţină oare unui palat împărătesc? Tânărul îşi iuţi paşii, până când ajunse la un
zid înalt, care îi oprea privirile. Când reuşi să se caţere pe el, se bucură. Erau într-adevăr turnurile
unui palat. Era situat într-un parc, în care, pe cât se putea vedea, creşteau cele mai frumoase şi mai
rare flori. O asemenea măreţie şi frumuseţe nu mai văzuse Iacob niciodată. Se aşeză pe zid şi
rămase acolo. Se auzi un sunet limpede. După cele douăsprezece bătăi de amiază se deschise poarta
aurită a palatului. Fiica împăratului, prinţesa Jolinde păşi afară. Pe cap avea o micuţă coroană de
aur, şi era atât de frumoasă, încât Iacob nu-şi putea lua ochii de la ea. Ea păşi cu multă graţie prin
grădina de flori. Când se auzi bătaia de clopot pentru ora următoare, se întoarse în palat.
Iacob dorea să o revadă pe prinţesă. O aşteptă plin de dor. Poarta aurită se deschise la aceeaşi
oră înspre parc. În ziua a treia fu la fel.
- Cum să fac, să o văd pe prinţesă mai îndeaproape? se gândi el.
- I-aş sluji cu drag, dar cum să îndrăznească un simplu drumeţ ca mine, să păşească în faţa unei
prinţese?
O voce îi întrerupse gândurile:
- De ce stai acolo sus şi te uiţi în aer? Nu ai nimic de făcut?
O bătrânică sta lângă zid şi se uita întrebătoare la el:
- Am o legătură cu vreascuri la marginea pădurii. Nu pot s-o duc mai departe, îmi vine prea
greu.
Iacob coborî de pe zid. El ajută cu plăcere. Luă povara şi o duse până la căsuţa bătrânei.
- Mi-ar fi de folos un tânăr destoinic. Vrei să intri în slujba mea? întrebă ea.
Dar Iacob răspunse:
- Am văzut în parcul împărătesc cea mai frumoasă prinţesă din lume. Nu-mi doresc nimic mai
mult, decât să-i slujesc ei, dar nu ştiu de unde să încep.
Bătrânica îşi clătină capul încolo şi încoace şi spuse:
- Eu pot să te sfătuiesc. În grădina palatului există tot soiul de flori, cu excepţia uneia ce nu
creşte în ţara aceasta. Este vorba despre trandafirul fără spini. Prinţesa, care a crezut multă vreme că
are cea mai frumoasă grădină din regat, nu-şi află pacea, de când a auzit de floarea aceasta. Ea ar
vrea să o aibă.
- I-aş aduce-o eu, spuse Iacob, dar unde să o găsesc?
- Porumbelul cel alb, care locuieşte aici, cunoaşte locul. El zboară în fiecare dimineaţă până
acolo şi se întoarce seara înapoi. Ca să mergi pe jos, este prea departe. Eu nu mai pot merge bine,
dar tu mai eşti încă tânăr şi poţi să te încumeţi.
În zorii zilei următoare, Iacob aştepta afară. Când văzu porumbelul, încercă să-l prindă, dar el
zbură imediat în înalturi şi-i spuse:
Copywright@2010 248
- Tu nu ai voie să mă prinzi, căci împărăţia mea este aerul şi vântul. Trebuie să mă laşi liber, şi
atunci îţi voi arăta drumul înspre trandafirul fără spini.
Şi porumbelul zbura înainte, iar tânărul drumeţ alerga după el. Când acesta obosea, porumbelul
se aşeza lângă el; când se odihnea, zbura mai departe. În sfârşit ajunseră la un râu. Pasărea zbură
dincolo şi strigă:
- Vino şi tu, vino!
Dar băiatul nu ştia să înoate. Acest lucru îl observă mesteacănul cel mare, care creştea pe mal. El îşi
lăsă crengile atât de mult în jos, ca băiatul să se poată prinde de ele şi să se poată avânta înspre
celălalt mal.
Pe celălalt mal văzu flori pe care nu le mai văzuse niciodată. Porumbelul îşi scutură puternic
aripile:
- Aici ai trandafirii fără spini.
Se avântă în înaltul cerului şi nu se mai văzu.
Iacob se aplecă înspre flori şi se bucură de frumuseţea lor. Arătau într-adevăr ca trandafirii,
numai că florile lor erau cu mult mai mari, iar tulpinile nu aveau trandafiri. Rupse cu grijă una
dintre ele. Vru să se întoarcă pe celălalt mal, dar de aici nu mai putea atinge ramurile
mesteacănului. Trebuia să caute o altă cale, ca să treacă peste apă. Merse în susul râului. Abia după
multă vreme găsi un loc unde râul era atât de îngust, încât putu să sară peste el.
Dincolo însă observă că trandafirul îşi pierduse prospeţimea. Se grăbi şi nu-şi îngădui nici o
odihnă. Dar petalele se ofileau, şi cădeau una după alta.
În sfârşit ajunse la căsuţa bătrânei. Ea îl aştepta şi îl întrebă:
- Ei, ai găsit trandafirul fără spini?
- Da, dar s-a veştejit. Am făcut atâta drum în zadar, spuse Iacob trist.
- Niciun drum nu este în zadar, dacă mergi pe el până la capăt, spuse femeia. Iată, pe tulpină
sunt trei pălăriuţe, înăuntru sunt seminţe. Poate reuşeşti să creşti flori noi din ele. Dacă eşti pregătit
să intri în serviciul meu, poţi să-ţi încerci norocul în grădina mea.
Tânărul rămase la bătrână. O ajuta la toate muncile grele şi îşi pregăti în grădină un strat cu
pământ bun, puse seminţele înăuntru şi udă pământul de câte ori era nevoie. În primăvara următoare
încolţiră primele frunze delicate, în anul următor planta crescu cu mai multă vigoare, dar abia în cel
de-al treilea an se arătă un mugur. Iacob jubila. Osteneala sa fusese împlinită. Când, de Rusalii,
floarea înflorise în toată splendoarea ei, o dezgropară cu grijă. Îşi luă rămas bun de la bătrână şi o
luă pe drumul spre palat.
- Vreau să merg la împărat! Spuse el.
Slujitorul care păzea poarta începu să râdă:
- Mulţi ar voi să meargă.
Dar când Iacob stărui şi spuse că are în coşul său o floare, ce nu se află în tot regatul, fu lăsat să
intre şi condus în sala tronului. Împăratul privi cu uimire floarea pe care i-o arătă Iacob şi porunci
să fie chemată prinţesa. Iacob se înclină adânc în faţa prinţesei şi spuse:
- V-am adus o floare pe care nu aţi mai văzut-o niciodată. Este un trandafir fără spini. Jolinde
nu-şi mai încăpea în piele de bucurie.
- Ce frumoasă este, ce parfum deosebit are, strigă ea.
Luă mâinile lui Iacob într-ale sale şi îi mulţumi din inimă.
- Această floare, pe care mi-am dorit-o atât de mult, va primi cel mai de onoare loc din grădina
împărătească. Eu însumi o voi îngriji. Vrei să mă ajuţi?
Cea mai mare dorinţă a lui Iacob se împlini. El avu voie să slujească prinţesei. Trandafirul fără
spini fu plantat în parcul palatului. Datorită bunei îngrijiri crescu şi se înmulţi. Şi deoarece înflorea
în fiecare an de Rusalii, fu numit „Trandafir de Rusalii”, acela care nu este altceva decât bujorul.
Trandafirul de Rusalii fu bine păzit. Vreme îndelungată nu fu voie să fie plantat decât în
grădina împărătească. Astăzi îl aflăm în multe grădini şi întotdeauna înfloreşte de Rusalii.
Copywright@2010 249
Christiane Kutik
Porumbița
(poveste de Rusalii)
Acum mai multe sute de ani trăia în vechiul castel din Munții Bihorului, Frenești, un cavaler
viteaz, Teobald, cu smerita sa soție Otilia. Acest cavaler era tot atât de mărinimos, pe cât era de
viteaz. Pe toți oamenii sărmani din teritoriul său îi lua sub scutul lui cel puternic, și nu cerea în
schimb nici măcar mulțumire. Doamna Otilia împărțea daruri pentru cei suferinzi. Ea vizita
bolnavii în colibele lor sărăcăcioase, iar castelul ei era refugiul tuturor oamenilor asupriți, dar
vrednici de ajutorul ei. Iar Agneza, singura lor copilă, era atât de bună, și atât de amabilă, încât nu
avea altă plăcere și bucurie mai mare decât să îndeplinească dorințele altora. Cavalerul, doamna și
fiica erau atât de iubiți încât oricine trecea și zărea în depărtare castelul lor, binecuvânta din inimă
pe acei oameni nobili.
Într-o zi frumoasă și senină de vară, doamna Otilia și fiica Agneza merseră după masă în
grădina ce se afla pe povârnișul muntelui. O portiță în zidul ce împrejmuia castelul și câteva trepte
din piatră duceau jos, în grădină. Amândouă se așezară la umbra unui tufiș, și lucrau cu sârguință la
veșmântul unui orfan. În grădină totul era liniștit, iar o pitulice cânta de pe ramurile unui copac din
apropiere, când de la havuzul cu apă se auzea susurul neîntrerupt și plăcut al apei.
Deodată, așa de iute că abia putură vedea ce este, zbură în chioșc o pasăre. Înspăimântate își
ridicară amândouă privirile. Tocmai venea în zbor o pasăre mare, răpitoare, și pluti câteva clipe la
intrarea în chioșc, dar zărind oamenii se îndepărtă iute. Agneza stătea sfioasă și nu îndrăznea să se
uite la pasărea ce zburase așa de repede în chioșc. Dar mama îi zise zâmbind:
- Nu te teme, nu-i decât o porumbiță albă ca zăpada! În frica sa cea mare s-a ascuns tocmai la
spatele tău.
O luă, se uită la Agneza și-i spuse:
- Pe seară îți voi frige această porumbiță!
- S-o frigi? strigă Agneza mirată și prinse porumbița cu amândouă mâinile, ca și cum ar dori s-
o scape de la moarte.
- Nu dragă mamă, aceasta n-o spui din inimă. Sărmana păsărică și-a căutat scăparea la mine;
cum aș putea s-o ucid? Ia privește-o mamă, cât de frumoasă este! Albă ca zăpada, cu picioarele
roșii ca niște corali. Uite cum îi bate inimioara! Se uită cu ochișorii ei cei nevinovați la mine, ca și
cum ar voi să-mi spună: „Nu-mi face niciun rău!”. Nu degeaba te-ai ascuns în spatele meu, te voi
îngriji cât pot de bine, scumpă porumbiță!
- Așa copila mea, zise cu blândețe mama. Tu ai priceput, căci vroiam doar să-ți încerc sufletul.
Acum du porumbița în odaia ta și dă-i ceva grăunte.
Peste puțin timp Agneza făcu un porumbar mic, cu acoperiș roșu și zăbrele verzi, îl așeză într-
un colț al camerei sale și puse porumbița înăutru. Zilnic îi dădea de mâncare, apoi apă proaspătă și
din când în când îi punea înăuntru și puțin nisip. Porumbița se împrieteni cu Agneza într-un timp
foarte scurt, devenind blândă și familiară. Astfel, nu-i mai ținu porumbarul închis.
Când se făcea dimineață și Agneza mai dormea, porumbița zbura pe perna copilei, o deștepta,
și nu o lăsa în pace până ce nu-i da de mâncare. Agneza se plânse de asta mamei sale și-i spuse:
- Știu eu ce o să fac ca să nu mă mai supere această zburdalincă porumbiță. În fiecare seară o
să-i închid colivia, ca să nu mai poată ieși dimineața afară.
Copywright@2010 250
- Să nu faci așa ceva, zise mama. Învață mai bine de la dânsa că trebuie să te scoli mai
devreme. A se scula devreme face pe om sănătos și-i face firea voioasă. Sau n-ar trebui să te
rușinezi, dacă ai fi mai leneță decât porumbița?
În felul acesta învăță Agneza să se scoale mai devreme.
Într-o zi Agneza stătea la fereastra deschisă și cosea. Porumbița strângea firimituri de pâine de
la picioarele ei. Dar deodată zbură în sus, ieși afară pe fereastră și se așeză pe acoperișul casei
vecine. Agneza se sperie și scoase un țipăt. Mama veni și o întrebă ce s-a întâmplat.
- Ah, porumbița mea! și arătă plângând spre acoperișul casei unde ședea porumbița,
scăldându-se în soare.
- Caută de-o amăgește, zise mama. Iar Agneza făcu întocmai și porumbița zbură iar înapoi și
se așeză pe mâna întinsă, fiind mai supusă ca înainte.
Când Agneza s-a dus să stropească florile zarzavaturile din grădină, veni și porumbița ca să bea
apă. Obosită, fata se așeză pe bancă lângă mama sa, privind porumbița.
- Ia te uită mamă, zise Agneza, cum calcă de prevăzător sărind din piatră în piatră să nu-și
murdărească albeața penelor. Ce curată este această pasăre, și cum se ferește de noroiul de pe
pietre!
- Vai și câte de neglijentă este uneori Agneza! zise mama uitându-se către rochia lungă și albă
a fetiței, care acum avea pete de murdărie pe la poale.
Într-o altă zi Agneza făcu împreună cu mama sa o scurtă călătorie, în care avu multe bucurii.
Pe când se întoarse acasă, spre seară, porumbița o întâmpină în zbor, și se arătă foarte veselă de
sosirea ei.
- Toată ziua a fost tare tristă, va căutat pretutindeni. Iată cum o ființă fără judecată își cunoaște
binefăcătoarea și-i este supusă.
- Este drept, zise Agneza, pentru cele câteva boabe ce i le dau zilnic, nici n-ar putea fi mai
recunoscătoare!
În dimineața următoare, când ședea la masa ei de cusut, Agneza zise păsării ce ședea pe
marginea măsuței și o privea cu ochii ei limpezi, în care se oglindea prietenia:
- Scumpa mea porumbiță, acum am învățat multe lucruri de la tine, și-ți datorez multă
recunoștință.
Iar mama Agnezei adăugă:
- Lucrul cel mai frumos pe care îl poți învăța de la porumbița cea albă și curată, e că ea
întruchipează o icoană plăcută a nevinovăției. Ea nu-i falsă, nu înșeală, nu se preface. E fără
viclenie și fără mofturi. Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, ne-a zis: „Fiți smeriți ca porumbeii!” Și
pentru totdeauna să rămâne departe de tine înșelătoria, și tot răul, și să fii smerită, ca oamenii să
poată zică: „Domnul a dat un copil nevinovat și neprefăcut ca o porumbiță!”
Povestea Șoimului Măreț
Trăiau cândva în împărăţia ţarului, departe, dincolo de marea albastră şi dincolo de munţii cei
înalţi, un om cu femeia lui şi cele trei fiice ale lor. Cele două fiice mai mari erau încrezute, cea mică
era modestă şi frumoasă, mai frumoasă decât poate o poveste povesti. Era atât de frumoasă, că toţi
tinerii se opreau pe stradă să se uite la ea.
Când tatăl vru să plece la târg, la oraş, le întrebă pe fiicele sale ce să le aducă. Cele două mai
mari spuseră:
- Adu-ne stofă pentru rochii noi!
Cea mai tânără zise:
- Mie să-mi aduci floarea purpurie.
Copywright@2010 251
- Floarea purpurie? râse tatăl, să nu-ţi aduc mai bine nişte podoabe?
- Nu, tăticule, zise fiica cea mică, floarea purpurie, te rog.
Şi aşa cumpără tatăl stofe pentru rochii pentru surorile mai mari, dar floarea purpurie, oricât o
cântă, n-o află nicăieri. Cele două surori mai mari se bucurară tare mult când tatăl se întoarse acasă.
Celei mai tinere îi spuse:
- N-am putut găsi nicăieri floarea purpurie.
Cele două surori mai mari croiră rochii, le cusură şi râseră de cea mică:
- Aşa-ţi trebuie, dacă vrei floarea purpurie!
Când tatăl plecă din nou la târg, le mai întrebă odată pe fete ce-şi doresc. Cele două fete mai mari
cerură batiste, cea mică spuse:
- Mie adu-mi floarea purpurie.
Tatăl cumpără două batiste, dar floarea purpurie nu o putu descoperi nici în dreapta, nici în
stânga. Şi iarăşi se întoarse necăjit acasă fără floare.
- Poate data viitoare, tăticule, spuse fata, poate data viitoare.
Şi când tatăl merse pentru cea de-a treia oară la oraş, cele două surori mai mari spuseră:
- Cumpără-ne cercei!
Cea tânără repetă:
- Mie adu-mi floarea purpurie.
Tatăl cumpără cercei de aur, şi apoi întrebă toţi negustorii din iarmaroc dacă au văzut pe undeva
floarea purpurie. Dar nimeni nu o văzuse, şi cu toţi îşi clătinară capetele. Tatăl părăsi mâhnit
iarmarocul şi merse o bucată de drum. Dintr-o dată văzu un om bătrân la margine de drum, care
ţinea în mână o floare purpurie. Tatăl sări din căruţă şi strigă:
- Vinde-mi floarea mie!
- Nu este de vânzare floarea, spuse bătrânul, dar dacă fiica ta vrea să se căsătorească cu fiul meu,
Şoimul, îţi dau floarea.
Tatăl se gândi o vreme, „dacă mă întorc iarăşi fără floare acasă, va fi tristă. Dacă trebuie să se
căsătorească cu un şoim, cine ştie ce-o mai fi şi asta?!” Totuşi apoi se gândi, „dacă vrea să aibă
floarea purpurie, poate ia şi şoimul de bărbat”. Îi promise bătrânului, luă floarea şi porni înspre
casă. Surorile mai mari se bucurară de cercei; celei tinere îi spuse:
- Floarea ta purpurie este o floare ciudată, iar la ureche îi şopti: am primit-o de la un bătrân, dar,
pentru că nu era de vânzare, a trebuit să-i promit că ai să te căsătoreşti cu Soimul, fiul său.
- Îl, cunosc, şoimul cu pene colorate, spuse fata încetişor, măreţ pluteşte în văzduh, iar când
atinge pământul, este un tânăr frumos.
- Povesteşte mai departe, spuse tatăl.
- Mă iubeşte, tată, ştiu asta. La Paşti l-am văzut în biserică, şi tot timpul s-a uitat la mine.
- Ciudată poveste, spuse tatăl, foarte ciudată.
Apoi fata se duse în camera ei, puse floarea într-o vază şi deschise geamul larg. Privi pe fereastră,
iar şoimul plutea în înaltul cerului; de acolo veni rotindu-se în cercuri mari, tot mai jos şi mai jos, şi
pătrunse în camera fetei. Şi atunci se făcu un tânăr frumos, care vorbi cu ea şi rămase toată noaptea
acolo.Când se lumină de ziuă, spuse:
- A trecut timpul, trebuie să mă întorc. Dar când se înserează, pune floarea purpurie la fereastră.
Voi veni oricât de departe voi fi, şi voi rămâne cu tine până se luminează de ziuă. Ia şi pana colorată
din veşmântul meu de pene, căci îţi va fi de folos de câte ori vei avea vreo dorinţă. Ieşi pe scara cea
mică, scutură pana, şi ţi se va îndeplini orice dorinţă ai avea.
El o îmbrăţişă, deveni şoim, ieşi pe fereastră, urcă în cercuri pe deasupra casei, urcă tot mai mult
şi pluti sus în largul cerului. Fata se uită după el până când nu mai putu să-l vadă, apoi se întinse în
pat şi se odihni.
În dimineaţa de Paşti, fetele cele mari se bucurară că pot merge la biserică în rochii noi şi cu
cercei. Se spălară şi se îmbrăcară, erau foarte măreţe şi-i spuseră surorii mai mici:
Copywright@2010 252
- Asta-i din cauza florii purpurii. Dacă ţi-ai fi dorit şi tu stofă şi cercei, puteai acuma să te
împodobeşti şi tu ca noi, şi să vii cu noi.
- Nu vă faceţi griji pentru mine, spuse fata, eu rămân acasă şi mă rog aici.
Şi privea de la fereastră cum toată lumea se îndrepta, mândră şi frumoasă, în straie de sărbătoare
colorate, înspre biserică. Când nu se mai văzu nimenea, alergă la scara cea mică, scutură pana
colorată şi îndată sosi în zbor tot ce-şi dorise, şi toate erau mai frumoase decât îşi imaginase fata: o
rochie ţesută cu fir de aur, pantofi şi bonetă, şi multe podoabe din pietre preţioase, o trăsură de
cristal şi nişte cai mândri. Îşi scoase rochia cea veche şi îmbrăcă hainele şi darurile noi, se urcă în
trăsură şi merse la biserică. Toţi oamenii se uitau la ea:
- Priviţi, o fiică de ţar! şopteau ei, de unde o fi venit?
Desigur că de peste nouă mări şi ţări sosise, căci fata strălucea de frumuseţe şi de bogăţie. Când
se cântă ultimul cântec, fata părăsi repede biserica, se aşeză în caleaşcă şi merse repede acasă.
Dispăru, şi când oamenii ieşiră din biserică nu o mai văzură pa fata cea frumoasă.
Ajunsă acasă, pe scara cea mică, flutură iarăşi pana şi totul dispăru - rochie şi pantofi, pietre
nestemate şi caleaşcă - la fel precum veniseră. Apoi se aţeză la fereastră şi privea lumea întorcându-
se de la biserică. Surorile îi povestiră despre fata de ţar din ţara cea îndepărtată care arăta atât de
minunat, mai minunat decât povestesc poveştile.
La Paştele următor fu totul ca la primul.Şi după ca mai trecu un an şi veni cel de.al treilea Paşti,
fu totul ca la Paştele trecut. Numai că se întâmplă ceva: fata uită să-şi scoată din păr, după ce se
întoarse acasă, agrafa cu diamantele cele mari. Şi când se întoarseră surorile de la biserică şi vrură
să-i povestească despre fiica de ţar, zăriră strălucind diamantele în părul ei.
- Acesta este diamantul pe care-l purta fiica de ţar în păr! strigară ele.
Dar fata nu scoase nici un cuvânt şi merse în camera ei. Surorile deveniră atât de bănuitoare,
încât pândiră noaptea, auziră şoimul când pătrunse în cameră, iar dimineaţa îl văzură zburând de
acolo. În seara zilei următoare, cele două surori înfipseseră cuţite mari în pervazul ferestrei, astfel
că şoimul nu putu pătrunde în cameră.
- Rămâi cu bine, spuse el, dacă vrei să mă cauţi, caută-mă peste nouă mări şi ţări. Ca să mă afli,
ai nevoie de trei perechi de pantofi de fier, trei bastoane de stejar şi trei pâini tari de jertfă.
Fata, care adormise aşteptând şoimul, auzi cuvintele ca prin vis, iar a doua zi când se trezi, găsi
cuţitele în fereastră, iar pe cuţite era sânge. De acum înainte nu se mai întâmplă nimic, şoimul nu
mai veni în cămăruţă, iar pana îşi pierduse puterea. Fata îşi făcu opinci de fier, pâine de jertfă şi
bastoane de stejar şi plecă la drum, în direcţia din care venea şoimul. Trecu prin pădure, peste mări
şi ţări, până când se toci prima pereche de opinci, primul baston şi mâncă prima pâine tare. Atunci
ajunse la o colibă ce avea picioare de găină şi se învârtea în continuu.
- Colibă, colibă, stai cu faţa către mine, şi primeşte-mă în tine, rosti fata.
Atunci coliba se întoarse cu faţa înspre ea şi fata putu urca.Iar în colibă pe cuptor, sta peste şapte
straturi de ţigle Baba Cloanţa cu piciorul ei de lemn şi cu ochii în tavan.
- Miroase a om, strigă ea, cine eşti şi ce vrei tu?
- Îmi caut iubitul, şoimul cu penele colorate, spuse fata.
- Dincolo de mări şi ţări locuieşte şoimul. Şi vrea să se căsătorească cu fiica ţarului.
Ea îi dădu fetei de mâncare, de băut, îi făcu patul, şi în dimineaţa următoare îi dărui un scăunel
de argint şi un fus de aur şi un ghem:
- Când ajungi în împărăţia şoimului tău, aşează-te la malul Mării albastre şi toarce, căci se torc
fire de aur cu el. Fiica ţarului va veni să-ţi cumpere scăunelul şi fusul. Dar tu să i le dăruieşti pe
amândouă şi spune-i că vrei doar să-l vezi pe şoim. Acum du-te după ghem, căci te va conduce la
sora mea mijlocie.
Fata se duse după ghem prin păduri tot mai întunecate până când toci şi a doua pereche de
opinci, şi al doilea baston şi mâncă şi cea de-a doua pâine. Ghemul ajunse la o colibă ce avea
picioare de găină şi se rotea în toate părţile.
- Colibă, colibă, stai cu faţa către mine şi primeşte-mă înăuntru.
Copywright@2010 253
Atunci coliba se întoarse cu faţa înspre ea, ca să se poată urca, iar în colibă, pe cuptor, pe nouă
rânduri de ţigle se afla Baba Cloanţa mijlocie, cu piciorul ei de lemn şi se uita în tavan.
- Miroase a om! strigă ea, cine eşti? Şi ce vrei?
- Îmi caut iubitul, şoimul cu pene colorate, spuse fata.
- Iubitul tău, şoimul, se pregăteşte de căsătoria cu fiica ţarului, spuse Baba Cloanţa mijlocie.
În dimineaţa următoare îi dădu fetei o farfurie de argint şi un ou de aur.
- Când ajungi în împărăţia şoimuliu tău, aşează-te pe malul Mării albastre, pune farfuria pe
nisip şi rostogoleşte oul pe ea. Fiica ţarului va veni şi va voi să şi le cumpere pe amândouă, dar tu să
i le dăruieşti, şi să-i spui că vrei doar să-l vezi pe şoim. Acum dă drumul ghemului să se desfăşoare
şi mergi pe urma lui, căci el te va duce la Baba Cloanţa, sora mea mai mare.
Fata merse pe urma ghemului prin păduri tot mai întunecoase, până când se rupse şi ultima
pereche de opinci de fier, se toci şi bastonul de stejar şi mâncă şi cea de-a treia pâine. Ghemul se
rostogoli până când se rupse şi ultima pereche de opinci de fier, se toci şi bastonul de stejar şi
mâncă şi cea de a treia pâine.ghemul se rostogoli până în faţa unei colibe ce avea picioare de găină
şi se rotea într-una.
- Colibă, colibă, stai cu faţa către mine, şi primeşte-mă înăuntru, rosti fata.
Atunci coliba se întoarse cu faţa la ea, şi ea putu urca înăuntru, iar în colibă, pe cuptor, pe 12
rânduri de ţiglă, sta Baba Cloanţa, cea mai bătrână, cu piciorul ei de lemn şi privea în tavan.
- Miroase a om! Cine e? Ce vrei tu?strigă ea.
- Îmi caut iubitul, şoimul cu pene colorate.
- Astăzi se căsătoreşte iubitul tău, zise Baba Cloanţa.
Iar în dimineaţa următoare, devreme de tot, că stelele încă nu păliseră pe cer, îi dădu fetei un
gherghef de aur şi un ac de argint.
- Când ajungi în Împărîţia şoimului tău, aşează-te pe malul mării albastre şi ţine ghegheful în
mână, căci acul va coase singur. Soţia iubitului tău va veni şi va voi să ţi le cumpere pe amândouă.
Dar tu să i le dăruieşti şi să-ă spui că vrei doar să-l vezi pe şoim.
Fata mergea în urma ghemului şi plângea. Iar pădurea se lumina tot mai tare, se rărea şi se
termină acolo unde începea marea.Foarte aproape străluceau turnurile aurite ale palatului ţarului.
Fata se aşeză pe scăunelul de argint, luă fusul de aur şi începu să toarcă. Şi imediat veni ţarina cu
slujitoarele ei, văzu aurul şi argintul şi voi să le cumpere.
- Dacă-mi dai voie să văd şoimul, ţi le dăruiesc pe amândouă.
- Doarme într-una, zise ţarina, dar dacă te mulţumeşti să-l vezi dormind, te conduc la el.
Ţarina merse înainte şi înfipse în hainele soţului ei un ac vrăjit, în aşa fel încât să doarmă adânc,
adânc şi conduse fata la el, lăsându-i singuri.
Iar ea stătea lângă ţarul adormit, plângea şi se ruga:
- Trezeşte-te, iubitule, trezeşte-te. Nouă mări şi ţări am străbătut, trei perechi de opinci de fier
am rupt, trei bastoane de stejar am tocit, trei pâini de jertfă am mâncat.
Dar ţarul dormea şi nici nu se clintea. Ţarina se întoarse, o scoase afară din încăpere şi se
întoarse să scoată acul fermecat din haină.
- Ce somn a fost ăsta? Cineva plângea şi se jeluia, auzeam, dar nu puteam să-mi deschid ochii.
- Ai visat, spuse ţarina, aşa sunt visele.
În ziua următoare se aşeză iarăşi fata pe malul mării albastre şi rostogolea oul de aur pe farfuria
de argint. Imediat veni ţarina cu slujitoarele ei, văzu aurul şi argintul şi vru să le cumpere.
- Dacă-mi dai voie să-l văd pe şoim, ţi le dăruiesc.
- Dacă-ţi ajunge să-l vezi dormind, te las cu el.
Ţarina merse înainte, înfipse iarăşi acul în haina bărbatului, în aşa fel încât el să doarmă adânc,
adânc, o conduse pe fată la el şi îi lăsă singuri.
Şi stătu iarăşi ţarul adormit şi plânse, şi-l rugă să se trezească.
-Trezeşte-te, iubitule, trezeşte-te. Nouă mări şi ţări am străbătut, trei perechi de opinci am rupt,
trei bastoane de stejar am tocit, trei pâini de jertfă am mâncat, ca să găsesc.
Copywright@2010 254
Dar el dormea şi nici nu se clintea. Veni ţarina, o scoase afară din încăpere şi apoi îi scoase acul
din haină.
- Ce somn a fost acesta? Cineva plângea şi se jeluia, auzeam dar nu puteam deschide ochii.
- Nu a fost nimeni aici, ai visat, zise ţarina, aşa sunt visele.
În cea de-a treia zi fata se aşeză iar pe malul mării şi ţinea ghergheful de aur în faţă, iar acul de
argint începu să coasă. Iarăşi veni ţarina cu slujitoarele ei, văzu aurul şi argintul şi vru să le
cumpere.
- Dacă-mi dai voie să-l văd pe şoim, ţi le dăruiesc.
Ţarina merse înainte.
- Lasă-mă să te pieptăn, îi spuse ea soţului ei, şi când îl pieptăna, îi înfipse acul vrăjit în păr,
astfel că el adormi adânc. Apoi o lăsă pe fată să intre şi îi lăsă singuri. Fata plânse şi-l îmbrăţişă, îi
mângâie faţa părul şi descoperi acul. Îl scoase şi ţarul se trezi, o recunoscu pe fată, ascultă povestea
cu surorile ei şi drumul lung pe care l-a străbătut ca să ajungă la el şi cum reuşise să ajungă la el în
iatac. El o iubea pe fată şi mai mult ca înainte, şi-şi chemă îndată boierii, conducătorii şi demnitarii
pentru a le spune povestea.
- Care este soţia mea? Cea care m-a căutat sau cea care m-a arătat pentru aur şi argint?
- Cea care te-a căutat, spuseră toţi.
Ţarul aşeză coroana de nuntă pe capul fetei, şi apoi băură şi mâncară trei zile şi trei nopţi.
Poveste rusească
Învelişul auriu
Andrei se juca cu drag la butoiul cel vechi cu apă de ploaie din grădină. Îi plăcea să stropească
cu apa strânsă în butoi, să o scoată de acolo, sau să pună frunze şi bărcuţe să plutească pe ea. Acum,
deoarece crescuse iarba, trebuia să fie atent, pentru că de mai multe ori îl urzicaseră urzicile ce
creşteau până în apropierea butoiului.
Într-o zi descoperi acolo nişte mici fiinţe, cum nu mai văzuse niciodată.
- Vino să vezi, tăticule! Strigă el, pe urzici sunt mulţi viermi ţepoşi!
Tatăl râse:
- Sunt omizi, ştii, într-o zi se vor preface în fluturi.
- Aceste animale inelare? întrebă Andrei neîncrezător.
- Da, când vor mai creşte, putem pune una dintre ele într-un borcan, să o observăm.
De atunci încolo Andrei se uita la urzici. Ce poftă de mâncare mai aveau omizile! Din multe
frunze nu mai rămăseseră decât tulpinile, altele aveau găuri mari. După o săptămână, când omizile
erau la fel de mari ca şi degetul mare al lui Andrei, tatăl aduse un borcan gol, pe fundul căruia
pusese o bucată de ziar. El introduse cu grijă o tulpină de urzică înăuntru, pe care se afla omidă, tăie
tulpina şi acoperi borcanul cu o bucată de pânză.
Andrei se uita la omidă. Îşi dăduse drumul de pe creangă şi stătea pe fundul borcanului, mică
şi strânsă.
- O să se întindă din nou, şi va şi mânca, spuse tatăl, numai să punem borcanul la umbră.
În dimineaţa următoare băiatul văzu că aproape toate frunzele de urzică erau mâncate. Alergă
în grădină, să aducă altele. Dar când tocmai era pe cale să pună în borcan câteva frunze de păpădie
şi nişte iarbă proaspătă, veni tatăl:
- Aşteaptă, zise el, omizile mănâncă numai acel fel de plantă pe care au fost găsite. În afară de
aceasta, trebuie să schimbăm hârtia din borcan, cea veche este deja murdară,
În zilele următoare Andrei avu permisiunea să se îngrijească el însuşi de omidă, până când
într-o dimineaţă, se mişca foarte vioi încoace şi încolo.
- În curând îşi va ţese o căsuţă, spuse tatăl, astăzi nu o vom deranja.
Copywright@2010 255
Ceva mai târziu observară amândoi, cum animalul stătea atârnat cu capul în sus, de o tulpină.
Seara, omida nu se mai vedea. De o tulpiniţă atârna un săculeţ mic, verde. În dimineaţa următoare,
săculeţul se transformase. Strălucea ca aurul. Andrei avu voie să ducă borcanul în camera lui, şi să
scoată capacul. După mai bine de o săptămână, învelişul plesni. Băiatul văzu cum fluturele îşi
desfăcea treptat aripile. Deschise fereastra. Dar fluturele nu zbură imediat, aşa că Andrei avu timp
să-i contemple aripile delicate, colorate. Arătau, ca şi cum ar fi avut ochi. Omida cea păroasă se
transformase în fluturele ochiul-păunului. Îşi mişcă aripile şi găsi drumul prin fereastra deschisă
afară, în libertate. Băiatul luă învelişul auriu părăsit şi îl puse în sertarul lui cu comori, alături de
micile pene colorate şi pielea de şarpe, pe care o găsise cândva.
Poveste de Rusalii
Într-o frumoasă zi de mai, două gărgăriţe se plimbau prin iarbă. Soarele strălucea, era cald şi
păsărelele ciripeau vesele. În plimbarea lor, gărgăriţele trecură pe lângă o grămăjoară de frunze
unde locuia o omidă. Şi, ca de obicei, ele o salutară pe omidă. Dar de data aceasta omida nu le
răspunse: rodea şi rodea la frunze ca şi când n-ar fi vrut să se oprească niciodată din ros. Gărgăriţele
s-au mirat, dar şi-au continuat drumul povestind.
Ceva mai târziu trecură doi cărăbuşi pe lângă omidă. Omida nu i-a salutat nici pe ei, căci rodea,
rodea, fără să se oprească nici o clipă. Cărăbuşii îşi continuară drumul pe firele de iarbă, pe frunze
şi pe muşchi.
Veni ziua în care omida se sătură de ros şi atunci se puse pe altă treabă: să-şi toarcă o gogoaşă.
Torcea la fel de repede cum rosese la frunze şi în curând noua ei căsuţă era gata. Atunci se aşeză
liniştită în căsuţa ei şi rămase acolo fără să se mai mişte.
Gărgăriţele şi cărăbuşii trecură din nou pe acolo ca să vadă dacă omida s-a săturat de ros, dar, în loc
de omidă, găsiră numai gogoaşa şi înăuntrul ei omida, care dormea, visa, se transforma...
Gărgăriţele şi cărăbuşii au ciocănit în gogoaşă, dar nimeni nu le-a răspuns. Aşa că s-au întors de
unde au venit.
Peste câteva zile tainica metamorfoză, transformare, luă sfârşit: omida devenise un minunat fluture
care începea să iasă din gogoaşa lui. Răsucindu-se şi mişcându-se, el rupse gogoaşa şi ieşi afară.
Toropit de aerul cald al primăverii şi de atâta soare, noul fluturaş mai rămase nemişcat câteva clipe,
ca să-şi usuce aripile. Curând însă, se obişnui cu noua sa lume, îşi întinse aripile şi zbură, zbură sus
de tot... Acolo îşi întâlni frăţiorii şi se alătură bucuros dansului lor minunat, de sărbătoare a vieţii
noi şi-a soarelui.
Ciobanul care știe limba animalelor
Ploaie, ploaie
Mătura vrăjitoarei
Prințesa și porcarul
Copiii cu părul de aur
( Aceste povești se găsesc în Cercul poveștilor anului în grădinițele Waldorf, volumele I și II)
Copywright@2010 256
Pe 22 iunie, când Soarele intră în constelaţia Racului, este solstiţiul de vară. Cu această zi începe
vara, după calendar. Soarele şi-a atins punctul culminant, lumina zilei începe treptat să scadă.
De Sânziene, forţele vii din natură sunt pe deplin manifestate. Peste tot natura înverzeşte şi
înfloreşte. Chiar şi în locuri neaşteptate, printre dalele de piatră şi crăpăturile zidurilor, străbat afară
fire de iarbă şi flori. Trandafirul roşu, care înfloreşte în ziua Sfântului Ioan, este un simbol pentru
această sărbătoare, situată în cercul sărbătorilor anului diametral opusă lui 24 decembrie.
Pe 24 iunie este sărbătorit Sfântul Ioan. Ioan Botezătorul a fost vestitorul lui Hristos. Spusele
sale: „el trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”, se află după solstiţiul de vară strâns legate de
cursul anului. Înţelepciunea populară spune: „La Sfântul Ioan se schimbă foaia”.
După ziua de Sânziene, cântecul vesel al păsărilor din orele dimineţii şi ale serii începe să scadă
de la o săptămână la alta, până când, pe la sfârşitul verii, aproape amuţeşte.
De Sânziene este ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai scurtă. Oamenii doresc foarte mult să-şi
petreacă timpul liber afară, ca să poată trăi lumina şi căldura Soarelui. Ei se bucură de serile lungi şi
luminoase. Şi se bucură dacă au posibilitatea să vadă cum licuricii (gândăceii lui Ioan în limba
germană), ce pot fi observaţi în această perioadă la lăsarea serii, poartă scântei de lumină în noapte.
JOCURI DE DEGETE
Soarele răsare
Copywright@2010 257
Soarele răsare
Melcul pleacă la plimbare.
Dar iată ploaia a venit
Iar melcul în casă s-a pitit.
Iată stupii de albine
Iată stupii de albine (ambele mâini tinute pumni)

Unde ele s-au ascuns?
Așteaptă și au să vină:
1, 2, 3, 4, 5
Zum, zum, zum din stup au zburat.
O floare frumoasă se deschidea
O floare frumoasă se deschidea,

Un melc încet, încet venea
Și pe tulpina ei urca:
Și-ncet, încet se legăna
Apoi mai departe pleca.
Un fluturaș zbura
Și pe floare se așeza
Încet, încet se legăna
Și mai departe zbura.
Un gândecel sprinten pe floare urca
Și-ncet, încet se legăna
Apoi mai departe pleca.
O albină a zburat zum, zum
Pe floare, și nectar a adunat
Încet, încet se legăna
Vântul sufla și albinuța zbura
Zbura către soare
Lăsând draga noastră floare
Iar când seara a venit
Floarea noastră a adormit.
Micul peștișor
În apa liniștită a râului înoată un mic peștișor,

Înoată, înoată
sare, se adăncește, se scutură,
Copywright@2010 258
și se odihnește.
Înoată, înoată
sare, se adâncește, se scutură,
și se odihnește.
Cuibul
Două păsărele stau în cuibul lor

Și dorm binișor
Una se trezește, vesel ciripește
Dă din aripioare
Către soare zboară
Zboară către cer
Și vine în cuibul ei.
A doua se trezește
Vesel ciripesște
Dă din aripioare
Către soare zboară
Zboară către cer
Și vine în cuibul ei.
Amândouă zboară,
Zboară, zboară, zboară
Și apoi către seară
Se întorc în cuib iară.
Grădina
Am o grădină
Și-n grădină am un prun
Un alun
Și un râu care curge, curge
Până ce în lac ajunge.
Putinica
Aseară a plouat mult

Putinica s-a umplut
O broscuță mititică
A sărit în putinică
S-a ascuns după capac
Și-a făcut: oac, oac,oac!
Rata
Rață, rățișoară
Ce te plimbi pe ulicioară?
Copywright@2010 259
Lipa, lipa legănată
Și asa frumos îmbrăcată
Cu pantofii roșiori
Care-i ai de sărbători?
Dă-te frate la o parte
Sunt grăbită, merg departe
Colo-n iarba cea cu rouă
Să mănânc și să fac ouă!
Și apoi mă duc la moară
Că-mi este cămara goală!
Floricica
Într-o poieniţă
Doarme-o floricică.
Soarele-o trezeşte
Raza o-ncălzeşte
Încet pe furiş
Vine melcul în tufiş
Pe tulpină s-a urcat
Încet, încet s-a legănat
Melcul pleacă mai departe
Cu căsuţa lui în spate
Iată vine-un gândăcel
Negru-roşu mititel
Pe tulpină s-a urcat
Încet încet s-a legănat
Gândăcelul a plecat.
Zboară, zboară un fluturaş
Se-aşează sprinten, drăgălaş
Îşi ia apoi zborul către soare
Lăsând draga noastră floare
Iar când seara s-a lăsat
Floarea noastră s-a culcat.
Doi pisoi s-au trezit
Doi pisoi s-au trezit

Bună ziua! Au rostit
Două raţe vin pe lac
Şi spun tot mereu mac, mac
În ogradă ei s-au strâns
Hora mare au încins
Iar când seara s-a lăsat
Pe la casă au plecat.
Linişte, căldură, Soare,

Sălciile plângătoare
Copywright@2010 260
Stau în aer dormitând
Un viţel în râu s-adapă
Şi-o femeie lângă apă
Spală rufele cântând.
Doi băieţi veseli, sprintenei,

Ies ca să se joace
După ploaie, prin băltoace
Sar şi sar şi sar cântând
Şi spre soare tot zâmbind
Iar de sus iubitul Soare
Îi usucă pe picioare.
Măi arici…
- Măi arici cu țepii mici

în târlici,
ce faci aici?
- Iaca, stau lângă prichici
jos în iarba cu urzici
și mă uit pe la furnici…
Or fi bune,
Tu ce zici?
Cioara
Cra, cra, cra

Uite-o cioară cum coboară-n
ulicioara dinspre moară,
Azima s-o coacă
până pe la toacă.
Vântu-nvârte roata
și trântește poarta.
Stă cioara și se socoate
s-ar întoarce, nu mai poate.
Picuri reci de ploaie
Să piară-n tigaie.
Uite-o cioară cum coboară-n
ulicioară dinspre moară.
Și-apoi zboară mai ușoară
și se-agață într-o doară,
de-o răchită roșioară.
JOCURI ÎN CERC
I - Joc înainte de Sânziene
Copywright@2010 261
Versuri: Albinuța zum-zum, zum
A pornit în zbor la drum
La o margine de sat,
Pe-o floare s-a așezat.
Floricica galbenă,
Cătinel se leagănă
- Ce te legeni floricea?
- Te legăn pe dumneata
Că ești harnică, hărnicuță,
Și esti darnică, dărnicuță
Vântul mă leagănă mereu,
Hai să te legăn și eu.
♫: Margaretă floare albă

Lasă-mă să-mi fac o salbă
Și o cunună de crăiasă,
Hora noastră e aleasă
Și mânuța ne-o prindem
Pân* la zece numărăm.
Versuri: Unu, doi, trei

Strângem florile de tei
Patru, cinci, sase
Frumos mai miroase!
Șapte, opt, nouă,
Și zece tei cu rouă.
Versuri: Sus pre soare se înalță

Glas de ciocârlie
Iar o albă porumbiță
Guruie cu gingășie.
♫: Dacă-aș fi o porumbiță
Eu prin nouri aș zbura
Cu puterea mea cea mică
Vânturi iuți aș despica.
Și m-as duce pân* la Soare

Cu Luceferi m-aș juca
Și cu stelele-mpreună
Sus pe cer m-aș legăna.
Versuri: - Porumbiță, tu drăguță,

Unde-ți speli tu oare
Ochișorii, obrăjorii,
Albele-aripioare?
Doar în rouă, sau când plouă
Copywright@2010 262
Te speli curățică
Sau în vale, lângă cale
Te faci frumușică?
Pe sub nour nouraș

Zboară lin un fluturaș,
Zboară-un pic și apoi se oprește,
Pe-o floare se odihnește.
♫: Fluture, fluture
Fluture pe brusture
Fluturel pe butucel
Zboară lin în copăcel
Fluture, fluturaș
Fluturaș sus pe imaș
Zboară din imaș ușor
Mai bland ca un pufușor.
II - Joc de Sânziene
♫: Soare de vară
Adu-ne iară
Fluturași de aur
Flori pe câmpie.
Adu-n grădină
Zumzet de albină
Cheamă-n dumbravă
Cucul voinic: cu-cu.
Versuri: Spune soarele bălaiul,
Că pe-aicea de curând,
A venit o zână bună
Flori și spice legănând,
La urechi cercei ne pune
Și va alinta în cuiburi,
Pui cu penele vâlvoi
Ascultați ce se aude,
Un alai se-adună
Parcă vine dinspre zare,
Și-i ieșim în cale atunci
Bun venit iubită vară,
Pe la noi frumoasă ești
Jocurile noastre toate,
Vino acum să le privești.
♫: În poiana verde,
Veselie multă
Cu băieți și fete
Cântă cucul, cântă
Copywright@2010 263
Cu-cu
Cu-cu, a-a-a
O dii di, o dii didina (bis)
O diididina uha!
Versuri: Spuneți florilor din lume

Care este al vostru nume?
♫: Margarete înfloresc,
Albe petale strălucesc(bis)
Coronițe împletim,
Pe Sfântul Soare
Să-l sărbătorim.
Versuri: Iar noi macii din câmpie,
Purtăm haină purpurie
Și ne pregătim acum,
Albinuțele-s pe drum.
♫: Albăstrele ne numim
Și ne place să trăim
Printre spicele de grâne
Din care acum se face păine.
Versuri: Iar zefirul cel șăgalnic,
Cu ale sale aripioare
Ia polen din floare în floare,
Și semințe duce-n zbor,
Îl ajută-n munca lor
Fluturașii din vâlcea.
♫: Când am fost noi la pădure,
Tra, la, la, la, la, la
Am cules la fragi și mure,
Refren: Uite-așa, uite-așa

Tra, la, la, la, la (bis)
Am văzut și fluturași,
Zburau sprinteni drăgălași,
Versuri: Și vara dulce risipește

Prin tei nenumărați cercei,
Chemând albinele să care,
Dulceața cuibărită-n ei.
Copywright@2010 264
Nici soarelui nu-i vine a crede,
Cât pot să fie de bogați
Iar seara îi înconjoară stele
Ca pe feciorii de-mpărat.
♫: Soare de vară
Adu-ne iară
Fluturi de aur
Flori pe câmpie.
Adă-n grădină
Zumzet de-albină
Cheamă-n dumbravă
Cucul voinic, Cu-cu.
III - Perioada verii
Pe o pajiște-nsorită
Ionică se plimba.
Iepurașii țopăiau,
Păsărelele cântau.
și, copilul bucuros,
Încântat, porni pe jos.
- Nu mai vreau să merg așa!

Cine vine să mă ia?
Izvorașul mititel
L-a luat iute cu el…
Lui, îi e frig, și-ar vrea să plece
Și avântul îi cam trece…

Cine vine să mă ai?
A venti, plutind, un vaporaș…

Și ar vrea cu el să plece
Dar e strâmt și-i este frică
Să nu cadă-n apa rece…

La luat pe cochilie-un melc

Și merg amândoi pe cărare,
Dar melcul merge prea încet
Ionică nu mai are răbdare.
Copywright@2010 265
- Sta acum și se gândea?
A sosit căluțul,
Lui Ionică-i place
Cu căluțul sprinten
Acum să se joace
Dar calu-i prea iute,
Băiatu-a oboist,
A căzut în iarbă,
Calul… a fugit…
- Băiețelul îngână…
Un cioban îl ia,
Și la stână-l duce
Și-i dă să mănânce
Lapte și caș dulce.
Oițele-s blânde,
Lui Ionică-i place
Cu mieluții veseli,
Acum să se joace.
Mama îl găsește
Cum stă între miei
Ionică o vede,
Și sare-n brațele ei:
- Mamă, vreau acasă!

Acolo e bine.
Totdeauna eu aș vrea
Să stau lângă tine!
CÂNTECE
Albinuța
Copywright@2010 266
Refren: Zum, zum, zum,
Ești mereu pe drum.
Zboară colea-n grădiniță

Fără frică albinuță.
Refren: Zum, zum, zum

Caută în floricele,
Să culegi miere din ele.
Refren: Zum, zum, zum

Ne dai și nouă din ea,

Să ne putem bucura.
Refren: Zum, zum, zum,

Rățuștele
1. Rățuștele mele,
Pe apă s-au dus.
(bis)
Stau cu capu-n apă,

Și codița-n sus.
(bis)
2. Rățuștele mele,
Înoată pe iaz.
(bis)
Dau din aripioare,

Și fac mare haz.
(bis)
3. După atâta joacă,

Foamea a sosit.
(bis)
Și pornesc grăbite,
Drept, la pescuit.
(bis)
Copywright@2010 267
4. Au mâncat mult peste,
Și s-au săturat.
(bis)
Și-una după alta,

Spre casă-au plecat.
(bis)
5. În drum către casă,

Mac, mac, măcăiesc.
(bis)
Stau apoi la umbră,

Și se odihnesc.
(bis)
La pădure
Când mergeam noi prin pădure

Uite, uite-așa,
Am cules și fragi și mure
Uite, uite-așa
Uite-așa, uite-așa, tra, la, la, la, la!
Zburau multe păsărele
Uite, uite-așa,
Ciripind prin rămurele
Uite, uite-așa
Cip-cirip! Cip-cirip! Tra, la, la, la, la!
Și-am văzut și-un iepuraș
Uite, uite-așa,
Sărea sprinten drăgălaș
Uite, uite-așa
Țup, țup, țup, țup, tra, la, la, la, la!
Piticii
Stai încet, nu te clinti,

Ce să fie oare?
De urechea vei ciuli
Copywright@2010 268
Clinchet sună moale:
Cling, cling!
Hei, ce nostim, ce o fi?

Haidem în grădină!
Printre ierburi ne-om piti
Așteptând să vină:
Cling, cling!
Hei piticii s-au trezit,

Încep să se adune,
Clopoțeii înzecit
Iar încep să sune:
Cling, cling!
DANSURI
Fluturașul
Gingaș fluturaș apare

Pe sub soare, pe sub floare
Gingaș fluturaș apare
Ce caută el oare?
Tipa, tip, tipa, tip
Un prieten
Tipa, tip, tipa,tip
El dorește
Tipa, tip, tipa,tip
Cum te cheamă
...... se numește.
Gingaș fluturaș se oprește
Și acuma se odihnește.
Buchețelul
Un buchețel de flori eu am
Din florile de vară
Cine-l va primi
Drag prieten îmi va fi.
Vom cânta și vom dansa
Cu florile de vară
Și buchețelul îl voi da.
Poarta
Poarta să-nălțăm
Și apoi să dansăm
Soare iar va fi
Copywright@2010 269
Teiul va-nflori
Fructe vom primi în dar
Mii de păsări din nou vor cânta
Fluturi spre cer s-or înălța
Noi ne bucurăm, cântăm și dansăm.
Este vară, vară iar
Te invit la dans
Fă acum un pas
Și salută apoi așa
De mâini ne prindem
Și noi veseli dansăm.
La, la, la, la, la, la.
Șapte pași
Haideți să dansăm, să dansăm, să dansăm

Dansul nu e greu
Veți vedea chiar acum
Ușor în cerc/pe loc
Noi ne rotim
Și apoi atenți la pași privim
Iată 1 – un picior
Iată 2 – celălalt picior
Iată 3 – un genunchi jos
Iată 4- celălat genunchi jos
Iată 5 – un cot
Iată 6 – celălalt cot
Iată 7 – capul.
Uite-aşa începe-un dans
Haide vino să dansăm

mâinile să ni le dăm
uite-un pas
şi-ncă-un pas
uite-aşa începe-un dans.
Degetele fac tic-tic (numai cu vârfurile degetelor)
Din cap salutăm un pic
Uite-un pas
şi-nc-un pas
uite-aşa începe-un dans
Din picioare fac trap trap

şi cu palmele clap clap
Uite-un pas
şi-nc-un pas
Copywright@2010 270
uite-aşa începe-un dans.
Seresponda
Seresponda seresponda seresponda rem sem sem

odora-e, odora-e
odoraibundai-e, odoraibundai-e
odoraibundai rem sem sem
câte 2 copii faţă îm faţă

dreptul în faţă, apoi stângul în faţă
Să dansăm rabada
Să dansăm rabada
cel mai bun dans din lume
Sa ne ținem de ...umeri!
Ne-am ținut de umeri?
Da!
Să dansăm rabada
Sa ne ținem de ...genunchi!
Ne-am ținut de umeri?
Da!
Ne-am ținut de genunchi?
Da!
Să dansăm rabada
Sa ne ţinem de ...urechi!
Ne-am tinut de umeri?
Da!
Ne-am tinut de genunchi?
Da!
Ne-am ținut de urechi?
Da!
etc…..(copiii dansează în cerc)
POEZII
Balada stelelor
Copywright@2010 271
Iar Soarele îşi făcea neîntrerupt
Plimbarea sa peste pământ.
Şi-n jurul lumii.
Steluţele au venit
L-au rugat frumos, smerit,
Să le ia cu el la călătoria sa în jurul lumii.
Dar el le-a spus: să staţi acasă,
Căci v-aş arde ochii
Călătoria e frumoasă, dar de foc.
Iar stelele se duseră la Lună,

Căci ştiau că-i bună,
Şi-i spuseră: tu, ce stăpâneşti peste nori,
În adâncimea nopţilor,
Lasă-ne să venim cu tine,
Căci blânda ta lumină,
Este atât de lină,
Că nu ne arde ochii.
Iar ea le luă tovarăşe de noapte.
Bun venit, stelelor, şi ţie, dragă Lună,

În această noapte bună!
Voi înţelegeţi ce trăieşte în inimi, în noapte,
În linişte sau în şoapte.
Veniţi de aprindeţi lumina cerească
Pentru ca şi pe pământ să crească
Veghea cea bună de noapte.
Ernst Moritz Arndt
Ploaie de vară
Ploaia ca o stropitoare,
A zburat puțin pe zare
Și-a înveselit natura
Cum s-a dat din cer, de-a dura.
A spălat de praf copacii,

Ierburile, grâul macii
Și, plecând, a atârnat
Străveziu ștergar vărgat.
Sora soarelui frumoasa
Sora Soarelui frumoasă,

Copywright@2010 272
Vino și la noi acasă,
Că te-așteapă-n în cărare
Zarzărul cel mic în floare,
Că te-așteaptă în fântână
Ciutura noastră bătrână –
Și salcâmii toți te-așteaptă,
Să-ți sărute mâna dreaptă...
POVEȘTI
Coacăzele
Copywright@2010 273
Ioan Botezătorul, în peregrinările sale, ajunsese într-o vale stâncoasă izolată, după ce trecuse
prin pustiul uscat şi fierbinte. Părea că acolo pământul adăposteşte în unele locuri apă, căci pe ici,
pe colo răsăriseră câţiva arbuşti verzi şi chiar o viţă de vie sălbatică şi desigur nerodnică. Nu trecu
multă vreme, şi ajunse la un cort pe care îl înălţaseră nişte păstori sărmani, ale căror capre şi oi se
căţărau pe povârnişurile stâncoase.
Şi pentru că se înserase deja, Ioan îi întrebă pe păstori dacă ar putea dormi şi el în cort, iar ei
acceptară cu drag. Împărţiră cu el cina lor sărăcăcioasă, iar în ziua următoare putu pleca mai
departe, după ce bău împreună cu ei nişte lapte. Şi pentru că i le dăruiau pe toate într-un mod atât de
prietenos şi de inimos, Ioan se hotărî să le lase un dar.
- Aduceţi-mi o mlădiţă din via care creşte pe stânci! Spuse el păstorilor, vreau să o
binecuvântez, ca să poarte rod şi în această sălbăticie.
Păstorii erau oameni veseli şi ospitalieri, care îl găzduiseră pe penitent, aşa cum ar fi făcut cu
orice străin. Ei nu văzuseră în trânsul Omul lui Dumnezeu. De aceea se distrară la ideea de a
binecuvânta viţa de vie. Iar cel ce se dusese afară aduse, în bătaie de joc, nu o ramură de viţă- de -
vie, ci ramura unui arbust oarecare dintre cei ce creşteau sălbatici pe acolo. Ioan se făcu că nu
observă nimic. El luă ramura în mâini, îşi spuse rugăciunea, şi plecă.
Dar în curând păstorii avură temei să fie uluiţi! Într-o zi găsiră ramura pe care o binecuvântase
Sfântul, plină cu struguraşi mici, roşii. Şi când gustară boabele, acestea aveau un gust delicios şi
alinător de sete. Şi tot mai mult învăţară să preţuiască minunea, când observară că arbustul îţi
aducea roadele de la an la an, bună şi bogată era recolta, indiferent de faptul că se afla pe un sol
rodnic sau nu, sau că vremea fusese favorabilă sau nu. Ca şi cum ar fi vrut să-şi dovedească infinita
sa recunoştinţă pentru binecuvântarea primită.
Şi în ziua de astăzi se mai numesc fructele, în amintirea binefăcătorului lor, fructele lui Ioan
(coacăze), sau în unele ţinuturi, strugurii lui Ioan.
Michael Bauer
Scoica și peștele
Adânc de tot, pe fundul unei mări, trăia cândva o scoică. Carapacea ei era închisă la culoare, ca
şi fundul mării. Trebuia să te uiţi foarte atent, ca să nu treci scoica cu vederea.
Scoica nu făcea aproape nimic. Se mulţumea să zacă acolo şi să privească uimită în jurul ei.
Erau multe de admirat: plante acvatice de un verde închis, un număr mare de pietre şi diverşi peşti
mari şi mici, rotunzi şi colţuroşi.
Cel mai mult îi plăcea scoicii când era Lună plină. Căci atunci Luna stătea rotundă deasupra
apei, iar lumina ei blândă răzbătea până pe fundul mării, la scoica noastră. Atunci ea stătea foarte
liniştită, privea şi lua lumina aceea înlăuntrul ei, în interior, în inima sa.
Într-o zi veni un peşte înot la scoică.
- Ia te uită, o scoică! Zise peştele. Aproape că nu te-am văzut, măi scoiculiţă!
Peştele vorbea aşa pentru că era un peşte foarte mândru şi închipuit. Apoi el inspiră puternic şi
începu să înoate în faţa scoicii, încolo şi încoace. În felul acesta el putea fi privit din toate părţile şi i
se putea admira hăinuţa sclipitoare de solzi. „Ce frumos este peştele” se gândi scoica. Se poate suci
şi învârti. Este foarte mobil şi sprinten. Dar nu-i trecu prin gând scoicii, săl invidieze pe peşte. Căci
ea era pur şi simplu o scoică şi stătea pe fundul mării. Înainte de toate îi plăcea însă lumina blândă a
Lunii. Scoica era mulţumită cu ea însăşi.
Peştele nostru dansă în cerc în faţa scoicii. El strălucea şi sclipea, îşi arăta întreaga artă. Căci
voia să fie admirat. Cu aceasta nu observă că devenea periculos. Căci se apropiase un peşte uriaş, cu
botul larg deschis, flămând, după pradă.
- Fii atent! Fii atent! Strigă micuţa scoică.
Copywright@2010 274
Speriat, peştele fugi. Cu o bătaie puternică a aripioarei sale codale se salvă într-o despicătură de
stâncă. Acolo stătea şi inima îi bătea tare, dar numai pentru scurtă vreme. Căci în curând uită orice
pericol. Şi începu din nou să se arate. Da, acuma sărea chiar până la suprafaţa apei, până afară în
aer. Căci voia să se vadă în oglinda apei. Voia să ştie cât e de frumos. Însă pentru că scoica nu îl
admira, se lăudă singur şi înotă mulţumit de sine, de acolo.
Într-o noapte, când cerul era plin de stele, iar Luna strălucea plină şi rotundă, peştele veni din
nou înot la scoică. Scoica noastră stătea acolo foarte liniştită şi făcea ceea ce-i plăcea atât de mult să
facă; asculta şi privea.
- Ce faci aici? o întrebă peştele.
- Sunt liniştită, răspunse scoica. Când eşti liniştit lucrurile încep să-ţi vorbească.Toate vorbesc:
auzi apa, plantele, pietrele. Când eşti liniştit toate încep să strălucească. Vezi cerul, stelele, Luna?
Peştele nu înţelegea nimic.
- Lucrurile nu pot vorbi, zise el. Nu e nimic deosebit în ceea ce vezi tu. E plictisitor să fii
liniştit. De fapt eşti o scoică plictisitoare. Trebuie să te mişti, să te mişti, aşa cum fac eu.
Se întoarse dispreţuitor şi plecă de acolo.
În noaptea aceea trecu un pescar cu barca sa pe mare. El îşi aruncă năvodul. Apoi aşteptă în
barcă până dimineaţa. Când răsări Soarele, năvodul era plin şi greu. Pescarul îl trase în barcă. Multe
ieşiră la iveală: plante de apă, scoici, peşti, lucruri utile şi inutile. Printre cei prinşi se aflau şi scoica
şi peştele nostru.
Pescarul începu să-şi golească năvodul. Peştele venea la peşte. În curând jumătate de barcă se
umplu cu peşti. Unul stătea lângă altul. Unul se asemăna cu ceilalţi. Chiar în ziua aceea fură duşi la
piaţă şi vânduţi. Pescarul trăia numai cu pescuitul. Apoi pescarul scoase din năvod ce se mai afla
acolo. Când luă în mână scoica cu carapacea întunecată, simţi că în ea trebuie să se afle tăinuită o
comoară. O deschise cu grijă, şi rămase uluit. Încă nu mai văzuse niciodată aşa o minunăţie. Căci
partea interioară a carapacelor strălucea ca argintul, iar în scoică se afla o perlă, valoroasă şi
frumoasă.
Căci tot ceea ce ascultase şi privise, în pace şi linişte, scoica în adâncul mării, tot ceea ce
preluase în inima sa, devenise o comoară, o adevărată perlă.
Klaus Graske
Alte povesti recomandate:
Piticul Rădăcinel și frumoasa noapte de vară

Piatra nestemată
Copywright@2010 275
Micuțul cocoșat
Nuielușa de alun
Povestea pescarului și a peștișorului auriu
De ce înflorește teiul vara?
Frumoasa noapte de vară
Piticii din pădure
Cuvântul fermecat
Povestea castanelor
Nucile de aur
Cenușăreasa
Frumoasa din pădurea adormită
Lebedele
Bătrânica-n haine verzi
Cei trei fluturi
Fata babei și fata mosului
Crăiasa albinelor
Gâsca de aur
Copywright@2010 276
Principala caracteristică a copiilor mici este imensa lor deschidere spre ceea ce îi înconjoară. De
aceea ei pot asimila elementele din jurul lor fără rezistența pe care o are un adult din experiențele
de viață și întâmpină lumea cu o încredere nelimitată. Copiii percep în profunzime și componenta
sufletească a mediului, reacționând cu întreaga ființă, prin gesturi și atitudini, pentru că relația pe
care o are copilul mic cu lumea se bazează pe o încredere și deschidere care nu vor mai fi regăsite
în niciun alt moment al vieții.
Astfel, indiferent de epoca aflată în desfășurare există elemente care sunt necesare pe tot parcursul
anului. Să numărăm, să utilizăm conștient și atent limba prin folosirea unor cuvinte bine alese și
printr-o exprimare corectă promovăm o gândire clară.
JOCURI DE DEGETE
Stânga-dreapta
Mâna dreaptă, mâna stângă – sunt două

Mâna dreaptă, mâna stângă – lucrează amândouă
Mâna dreaptă, mâna stângă ne îmbărbătează și ne îmbrățișează.
Copywright@2010 277
Piciorul drept, piciorul stâng vin împreună rând pe rând
Și sar, și râd: Ha, ha, ha, ha!
Piciorul drept, piciorul stâng ne duc în tot locul,
Ne învârt și răsucesc și o clipă se odihnesc.
Bat pe dreptul, bat pe stângul picioarele sunt două,
Sar pe dreptul, sar pe stângul, mă sprijin pe amândouă!
Din picioare trop, trap, trop
Din picioare trop, trap, trop

Pumnii mei fac: poc, poc, poc,
Mâinile ca paletele se învârtesc,
Repede se rostogolesc,
și acum palmele,
Iar la drum picioarele.
Bat din palme
Bat din palme: clap, clap, clap

Din picioare: trap, trap, trap.
Ne-avântăm, ne răsucim
Și cu toți ne-nveselim.
Hai la stânga un, doi,trei,

Și la dreapta un, doi, trei,
Ne-nvârtim, ne răsucim
Și cu toți ne-nveselim.
Acesta...
Acesta e tata bun și serios,

Aceasta e mama, exemplu frumos.
Fratele cel mare merge la școală,
Sora cea mare-i cu păpușa-n poală.
Sora cea mică la mama aleargă,
Aceștia formează familia-ntreagă.
Zece degețele noi avem
Zece degețele noi avem,

Cu cinci dintre ele noi ne jucăm:
Unul aduce-un lemnișor,
Unul suflă-n focușor,
Copywright@2010 278
Unul fierbe lăptișorul,
Unul adună untișorul,
Iar cel mic, gustă câte un pic.
Jocul numerelor
1, 2, 3 îl știți pe Moș Andrei?

1, 2, 3, 4 s-a-necat cu lapte acru!
1, 2, 3, 4, 5 ba și-a vărsat și-n opinci!
1, 2, 3, 4, 5, 6 vine baba și-l descoase
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 ba se supără și-l bate
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 Moș Andrei se urc-n pod
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, și aduce multe ouă
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 babei supărarea-i trece.
Geografia corpului
Eu am două piciorușe, foarte, foarte jucăușe.

Ce eu am, aveți li voi.
Mai am și două mânuțe, mici, dar foarte hărnicuțe.
Bateți palmele și voi,
Gurița vorbește și miroase ce poftește.
Nasul mic de tot, miroase peste tot.
Două urechiușe să aud și-n noapte
Cele mai mici șoapte.
Nasul, ochii și gura formează figura.
Cu mânuțe hărnicuțe, cu picioare jucăușe,
Am ca să vă spun mereu:
În fața voastră sunt chiar eu!
Ochișorii mei cei mici, pentru ce-or fi oare ghici?
Să privesc un ghiocel și stelele de pe cer.
Ochiul drept și ochiul stâng ferestre sunt spre lume,
Urechea dreaptă, urechea stângă ascultă doar vorbe bune.
Pisoiul și oala
Pisoiul privește pe fereastră-n jos

În curte e-o oală cu lapte gustos.
Mmm...Ce-ar vrea să bea un pic de lăptic
În oală își bagă boticul lui mic
Mmm...ce bun e, pisoiul bea, și bea iară,

Vai... dar nu-i mai iese căpșorul afară.
Cu oala în cap prin ogradă umblă...
Dar iată o piatră, sprea ea face-o tumbă
Buf!...și se lovește, cioburile sar,
Iar pisoiul nostru este liber iar.
Copywright@2010 279
Unde sunteți?
Piatră peste piatră punem

Până facem o căsută
În ea ne-nvârtim
Ne jucăm, ne răsucim,
Și când plouă, ne pitim.
Unde, unde sunteți?
Aici, aici!
Dis de dimineață
Dis de dimineaţă, dis de dimineaţă

Cântă un cocoş: cucurigu, cucurigu.
Treziţi-vă, treziţi-vă!
Încet soarele răsare şi o păsărică e din nou vioaie:
Piu-piu, piu-piu, piu-piu.
Ham-ham, un os eu vreau: ham-ham.
Măgăruşul strigă aşa: I – A, I – A!
Întreabă vaca: cine eşti tu? Mmuu-mmuu!
Un ied sunt eu şi ţanţoş merg: me-me, me-me, me-me!
O rază soarele trimite şi-o mică floare se deschide.
Şi-un copil la ochi se freacă, ziua poate s-o înceapă.
Pim și Pam
Pim și Pam degetele mari de la ambele mâini)

Prieteni buni
O pornesc la drum.
Merg, merg în lumea mare
Apoi se întorc de la plimbare.
Acum se odihnesc
Și-un alt joc ghicesc.
Țup și sar, dar cum:
Pim pe Pam
Pam pe Pim
Pim pe Pam
Pam pe Pim
Pim-Pam, Pim-Pam
Și hop, și hop, și hop, și stop.
Ei se veselesc.
Acum coboară, dar cum:
Pam sub Pim
Pim sub Pam
Copywright@2010 280
Pam sub Pim
Pim sub Pam
Pim-Pam, Pim-Pam
Sunt jos, hop
Și nu-s!
S-au ascuns! (la spate)
Degetul mare merge la plimbare
Degetul mare merge la plimbare

Arătătorul duce bastonul
Mijlociul duce pardesiul
Inelarul duce geamantanul
Degetul mic pentru că-i pitic
Duce un covrig.
Liniște, liniște
Liniște, liniște
Doarme un copilaș (degetul mare se culcă în palmă și se acoperă cu celălalt)
Liniște, liniște
Într-un mic legănaș.
Degetele pe rând se întâlnesc
Degetele pe rând se întâlnesc

Bună dimineața își doresc.
Mijlociul șmecher mare (împreunare de degete)
Se înclină foarte tare:
Ha, ha! V-am păcălit (învârtim degetele și iese mijlociul)
Și pe alt drum am pornit.
Un moșneag are în curte
Un moșneag are în curte

Doi ogari cu boturi scurte
Trei găini cu pene crețe
Patru rațe lătărețe
Cinci boboci de gâscă mici
Șase cocoșei voinici
Șapte iepurași de casă
.
Opt hulubi frumoți de rață

Nouă pui cu puf gălbui
Zece-au fost, da*unu nu-i.
Un cocoș și două rațe
Copywright@2010 281
Un cocoș și două rațe
Se încurcă în trei ațe
Patru puișori golași
Vreo cinci râme-ntind poznași
Șase călușei de soi
Fugăresc șapte pisoi
Opt purcei cu râturi groase
Cu nouă gâște fricoase
Se bat pe zece lăptuci
Ce-au crescut printre uluci.
Doamna pisicuță
Doamna pisicuță lucioasă și grăsuță

Cu cei patru pisicei rotofei
S-au dus la culcare
Sub soba cea mare
Dar un zgomot au auzit
Chiț, chiț
Și-ndată s-au trezit
Încet, încet s-au apropiat
Dar Chiț în gaură-a intrat.
Așchiuță și Țăndărică
Dornic ca să vă cunoască
Vine să vă povestească
Așchiuță cel voios
Și de toate curios
Dragi copii priviți la mine
Astăzi mă simt foarte bine!
Hei! Ce stai tu Țăndarică
Vino-ncoace fără frică!
Hai să facem o-ncercare
Car*din noi e cel mai tare
Alergăm pân*la butoi
Și-nainte și-napoi
Țăndărică-o și pornește
Pe Așchiuță-l păcălește
Ai trișat!
Ba n-am trișat!
Ne-am certat, ne-am împăcat
Ne-am certat, ne-am împăcat
Și de sus, din depărtare
Copywright@2010 282
Apăru o vrăjitoare
Ea în poartă pe furiș
Într-o lume ca de vis.
Un balaur din poveste
Spre ei iute se grăbește,
Cască-o gură mare, mare
Să-și arate ce dinți are
țăndărică cel voios
Râde și-i spune burtos
Dar balaurul se-agită
Și vrea chiar să-l și înghiță.
Așchiuță pus pe sagă
Îl scoate din gură-afară
Pe balaur l-am păcălit
Și-n grabă am fugit.
Corpul
Cu piciorul drept, cu piciorul stâng, bat în loc pământul.

Cu piciorul drept, cu piciorul stâng, sar ușor ca vântul.
Cu mâna dreaptă, cu mâna stângă, mă prind cu tine-n joc,
Cu mâna dreaptă, cu mâna stângă, muncesc și-s harnic foc.
Cu ochiul meu drept, cu ochiul meu stâng, prietene, te privesc,
Cu urechea mea dreaptă, cu urechea mea stângă te ascult și mă uimesc
De cum răsună vorba ta bună.
Și cu gura mică cu mult drag îți spun
Tot ce în inimă bun și frumos adun.
Două picioare ca să merg pe drum,
Două picioare să alerg acum.
Două brațe – cu ele muncesc,
Două mâini, cu ele dăruiesc.
Cu nasul miros parfumul florilor,
Cu urechile ascult sunetul zărilor.
Cu ochii privesc tot ce în jur zăresc,
Cu gura rostesc ce-n inimă găsesc.
Cu nas, cu ochi, cu gură, te slăvesc pe tine în natură.
Cu brațe, cu mâini, picioare mă îndrept către tine, Soare.
Săptămâna
De la unu începi s-aduni, prima zi se cheamă luni.

Unu și cu unu-s frați, de-a doua zi e marți.
Trei broscuțe sar în cercuri, cea de-a treia zi e miercuri.
Patru greierați vioi, cântă până când se face joi.
Copywright@2010 283
Cucu învață a număra, ziua a cincea-i vinerea.
Cocostârcul în apă stă, ziua a șasea-i sâmbătă.
Casă nouă
Coțofana jupâneasă,
Iată că își face casă.
Luni surcele cară,
Marți își face scară,
Miercuri pune geamuri,
Joi, tavan din ramuri,
Vineri podul văruiește,
Sâmbătă casa gătește,
Duminică se odhnește.
- Coțofană jupâneasă, mă primești la tine-n casă?
Zece degețele
Avem zece degețele, ce putem face cu ele?

O căsuță și-n căsuță o măsuță.
Acesta ce-o fi, legănel sau poate un păhărel?
Ca să bem apă cu el?
Hai să facem un castel, degețel cu degețel!
(Păsărele ciripesc
Fluturașii se rotesc
Să vadă florile crescând
Iepurașii ascultând.)
Zece degețele – (Variantă)
Avem zece degețele

Ce putem face cu ele?
Putem face o căsuță
În căsuță o măsuță
Pe măsută o cănuță.
Degețel cu degețel
Facem și un legănel
Cu un copilaș în el.
Degețel cu degețel
Putem face un castel
Turnuri-nalte până la cer.
Degețelele
Cinci sunt degetele la mână, dorm culcate pe o rână,

Iată unul se trezește, deget mare se numește.
Dar și arătătorul sare: Bună ziua, frățioare!
Și mijlociul s-a trezit: Vai, ce bine am dormit!
Copywright@2010 284
Ziua bună, ziua bună, bine că suntem toți împreună.
Scoală-te inelarule, trezește-te micuțule!
Ziua bună, ziua bună, bine că sutem toți împreună.
Mâna dreaptă și mâna stângă
Mâinile-mpreună să le așezăm
Și apoi pe dreapta să o ridicăm.
O purtăm prin aer, frumos o rotim
Și apoi cu grijă, la loc revenim.
Stânga deodată a pornit și ea,
Către zarea largă să zboare ar vrea.
Pisicuța
Pisicuța stă la soare

Și se linge pe picioare
Dă din cap, din ochi clipește
Și mustața-și netezește
Miau, miau, miau, miau!
Eu în casă nu mai stau! Miau!
Hai să numărăm
În casa cu jucării,
Hai să numărăm copii!
1 – este un cârlig
Cu nasul ascuțit de frig.
2 – e parcă un rățoi
De pe lacul din zăvoi.
3 – e oare un cercel,
Sau codiță de purcel?
4 – un frumos
Scaun cu spătaru-n jos.
5 – e seceră întoarsă,
6 – lacătul de-acasă.
7 – parcă e o coasă,
8 – o zale arătoasă,
9 – lingură frumoasă.
10 – acum încerc:
Pun cârligul lângă cerc.
Ne orpim acum aici
În casa lui Moș Arici.
Însă când veți fi școlari,
Numerele cresc mai mari!
Nu se mai opresc nicicând
Copywright@2010 285
Uite-așa tot numărând.
Degețelele
El prin lume te conduce

Te aduce și te duce,
Porumbel spre soare zboară
Uite-l, urcă și coboară
Cel de-al doilea îți arată,
Lumea cea nemăsurată.
- Stau la mijloc, și-s șoptesc,
Ia priviți-mă un pic!
După el, apoi, apare
Inelarul la plimbare,
Cu inelul cingătoare.
Și în urma tuturor
Stă micuțul visător.
Noi ca frații ne jucăm,
Și cu drag ne ajutăm.
Vrăjitoarea Primpamela
Vrăjitoarea Primpamela,
Astăzi se mărită
Ea-i o vrăjitoare mică
Cât o pătlăgică
Se scoală la ora șase,
Bea cafeau păn*la șapte,
Taie lemne păn*la opt,
Păn*la nouă face foc.
Păn*la zece strânge patul
Pân*la unșpe-o doare capul,
Dar la doișpe negreșit,
Se apucă de gătit:
Iarbă-amară,
Frunze-uscate
Broaște moarte,
Le amestecă pe toate,
Și le fierbe, le prăjește,
Și la masă ne poftește,
Cui îi este acuma foame,
Să se-așeze pe scaune.
Câte două
Două picioare ca să merg pe drum

Două picioare ca să alerg acum
Două brațe cu ele muncesc
Două mâini cu ele dăruiesc
Copywright@2010 286
Cu nasul miros parfumul florilor
Cu urechile ascult sunetul zărilor.
Cu ochii privesc tot ce-n jur zăresc
Cu gura rostesc ce-n inimioară găsesc.
Cu nas, cu ochi, cu gură,
Te slăvesc pe tine natură.
Cu brațe, mâini, picioare
Mă îndrept spre tine Soare.
Boierul
M-a trimis boierul să macin piperul,

Cu ce? Cu ce? Cu degețelele.
Cu ce? Cu ce? Cu palmele.
Cu ce? Cu ce? Cu coatele.
Cu ce? Cu ce? Cu picioarele.
Cu ce? Cu ce? Cu degetele, cu palmele,
Cu coatele, cu picioarele.
Micuța picătură
Micuţa picătură purtată de vânt,

Trebuie să cadă uşor la pământ.
Câteodată ea se preface-n stea
Şi-mbracă pământul în haină de nea.
Ea trebuie să ude floarea şi grâul.
Să curgă apoi odată cu râul.
Să se joace apoi cu micul peştişor.
Să rotească roata morii încetişor.
Să poarte vaporul, să stingă căldura.
Unde-ar fi mările de n-ar fi mai întâi mica (micuţa) picătură?
Variantă
Micuţa picătură, purtată de vânt

Trebuie să cadă încet pe pământ.
Câteodată ea se preface-n stea
Şi-mbracă pământul în haină de nea.
Trebuie să ude floarea şi grâul

Trebuie să umble odată cu râul,
Să se joace-apoi cu micul peştişor
Să rotească roata morii-ncetişor
Să poarte vaporaşul, să stingă căldura
Şi unde ar fi mările, de n-am fi noi, ploile?
Copywright@2010 287
Micuţa picătură.
Freacă, freacă palmele
Freacă, freacă palmele,

Mişcă, mişcă degetele,
Atinge-le, atinge-le unul câte unul,
Închide, deschide, închide pumnul!
Mânuțele (Aceasta este mâna mea dreaptă)
Aceasta este mâna mea dreaptă.

Aceasta este mâna mea stângă.
Ce fac ele oare?
Bună ziua, spune mâna dreaptă.
Bună ziua, spune mâna stângă.
Înainte şi-napoi.
Hai cu toţi în pas vioi!
Dreapta cade, stânga cade!
Ce se-ntâmplă oare?
Dreapta se ascunde,
Stânga se ascunde
Unde-s ele oare?
Iată-le aici!
Vesele şi mici!
De la plimbare
De la plimbare, cu îngâmfare,
Vine degetul cel mare.
Degetul arătător coase bine, e croitor.
Mijlociul e vizitiul, el ne poartă pân’ la râu.
Inelarul e grădinarul, flori ne-aduce cât un car.
Degeţelul mititelul, stă acasă cu căţelul.
Avem un gărduleț
Avem un gărduleţ
Şi vine pisicuta Miaunica miau! miau! miau!
Căţeluşul ham! ham! ham!
Vrăbiuţa cip-cirip!
Vine apoi uriaşul
Şi dărâmă gărduleţul bum! bum! bum!

Dar vine un piticuţ,
Cu ciocan şi cuişoare
Şi repară gărduleţul cioc! cioc! cioc!
Şi priveşte apoi bucuros prin gărduleţ.
Copywright@2010 288
VARIANTĂ:
Am un gărduleţ
Şi pot privi prin el
Vine o păsărică
Se-aşează pe gard
Şi ciripeşte: cipcirip, cipcirip.
Vine-acum un câine (prin gard)
Ham, ham, ham.
Vine şi o pisicuţă ce sare gardul. (peste gard)
Miau, miau, miau.
Acum vine un uriaş
Şi gardul îl dărâmă (apăsăm pe degete)
Bum, bum, bum.
Dar vine şi-un pitic
Şi gardul îl repară
Cioc, cioc, cioc. (ridică degetele)
Prietenie
1 se juca cu 2
Prin poiana din zăvoi.
3 s-a întâlnit cu 4,
Stau la vorbă pe o piatră.
După 5 un 6 vineri
Să stea-n rând după măsline.
7 și cu 8 la masă
Beau cafea laaa 9 acasă.
Numai zero stă chitit
Fiindcă zero e nimic.
Cu un 1 cum se știe
A legat prietenie;
Și nu-i bate nici vânt rece
Că-mpreună fac un 10.
Mânuțele
Mânuțele în față frumos le așezăm

Apoi mâna dreaptă noi o ridicăm
O purtăm prin aer, frumos o rotim
Iar după aceea la loc o pornim.
Mâna stângă a pornit si ea

Să se joace-n zarea largă ea ar vrea
Să zboare spre soare, iar apoi legănat
Să vină la locul de unde a plecat.
Iar după atâta joacă noi trebuie să știm
Copywright@2010 289
Mânuțele-mpreună frumos să le odihnim.
Zece degetele
Zece degețele mi-au crescut, 1, 2, 1, 2, fă așa

Cu ele lumea o salut, 1, 2, 1, 2, fă așa!
Degetul mic a obosit și inelarul s-a pornit
După un timp a ațipit, dar mijlociul s-a trezit
1, 2, 1, 2, fă așa!
Cu arătătorul arătăm, 1, 2, 1, 2, fă așa
Cu el în lume căutăm, 1,2, 1, 2, fă așa!
Degetul mare e la plimbare,
Se tot învârte după soare, 1, 2, 1, 2, fă așa!
Zece oameni săltăreți
Zece oameni săltăreți,

Sală-n sus, și saltă-n jos,
Saltă-n stânga, saltă-n dreapta
Oare unde s-au ascuns...
La spate.
Joc de mișcare cu ritmuri alternative
Merge moșu-ncetișor
Că-i bătrân și toate-l dor:
Of, of, of.
Și strengarul face saltul

De pe un picior pe altul:
Hop, hop, hop.
Bunicuța după el
Face pașii cătinel:
Pâș, pâș, pâș.
Vrăbiuța la izvor
Sare așa într-un picior:
Țop, țop, țop.
ZIUA DE NAȘTERE
Ziua de naștere
Copywright@2010 290
O stea de aur strălucește
Un înger mă călăuzește
Din ceru-nalt mă poartă blând
Și mă aduce pe pământ.
Bine-ai venit iubită zi

Cu soare, flori și bucurii
M-ai învățat să fiu acum
Mai înțelept, mai blând, mai bun.
Copilul: Înger, îngerașul meu

Ce mi te-a dat Dumnezeu
Pe pământ măicuța mea.
Joc pentru ziua de naștere
A fost odată, în cer a fost, un copilaș drăgut.

Într-o zi el si-a dorit să ajungă pe Pământ.
Purtat de carul stelelor a mers prin cer și-a mers
și într-o zi el a ajuns, la Soare a ajuns.
- Soare, mare ești pe cer, dar astăzi se vestește
Că pe Pământ eu vreau să poposesc.
- Să mergi cu bine copilaș, dar tu să nu uiți
În fiecare zi pe cer tu să te uiți.
Apoi cu carul stelelor copilul s-a jucat
Și într-un târziu el a ajuns la Lună.
- Eu astăzi îți vestesc că pe Pământ,
Eu vreau să cobor, pe el să poposesc.
- Să mergi cu bine copilaș, dar tu să nu uiți
În fiecare zi pe cer tu să te uiți.
Apoi cu carul stelelor copilul s-a jucat
Într-un târziu a obosit și a plecat spre Pământ.
A coborât, a coborât și a ajuns pe Pământ.
Atunci Pământul a tresărit de bucurie
Căci un copil s-a născut pe Pământ
Și horă mare au făcut în cer și pe Pământ.
Căci astăzi din nou s-a născut un copilaș drăguț.
ZICERI
I - Înainte de a intra la masă
Copywright@2010 291
Un fir de la soare
Un strop de la floare
În palmă se asează
Și frumos ne luminează.
II. Înainte de a intra la masă
Gâză, gâză mică

Suie-n trăsurică
Să te duc în casă
Să te asez la masă.
III – Înainte de masă
Varsă Doamne, dar și bine,

Dar și bine de la tine,
Peste casă, peste masă,
Peste oamenii din casă!
Varsă, Doamne, fericire
Fericire și Iubire
Peste mari și peste mici
Peste toți câți sunt aici! Amin!
La poveste
Povestea are fir bogat,

Cu ață roșie legat,
Și pe fus înfășurat.
Și dacă el din mână scapă
Povestea o să-nceapă-ndată.
Înainte de poveste
În lumina fermecată a jocului,

Dincolo de pragul ochilor,
Și de ascultătoarele urechi
Începe pentru cine atent mai este
O nouă potecă de poveste.
Înainte de ordine
Să curățăm, să adunăm
Cu tot ce ne-am jucat
Veniți să facem curat.
Copywright@2010 292
Înainte de activitate
Veniți, veniți, veniți

Joaca o lăsați
Veniți, veniți, veniți
De lucru v-apucați.
I - Înainte de gustare (picătura)
Pic picătură
Mânuța netezește
Obrazul înroșeșete
Năsucu-nveselește.
II - Înainte de gustare (picătura)
Un fir peste altul

Frumos împletim
Și-n cosuleț de aur
O picătură de lumină
Primim!
Salutul de dimineață
Mâinile ne-ntindem, toți să ne cuprindem

Ziua cea plăcută s-o primim la grupă!
Rugăciune de dimineață
Doamne, noaptea a trecut

Și noi liniște-am avut
Îngerul tău preaiubit
Cu-ngrijire ne-a păzit
Doamne, dă-ne ajutor
Să avem la lucru spor
Voile să-ți împlinim
Fiii tăi iubiți să fim
În fiecare dimineață
S-avem gândul bun pe față
Și fiecare lucru al meu
Să-l încep cu Dumnezeu

Când soarele răsare
Și ne luminează fața
Ne prindem de mânuțe
Și spunem „Bună dimineața
Copywright@2010 293
I - Salutul la început de zi
Bună dimineața, cer frumos!

Bună dimineatța, soare luminos!
Bună dimineața, micule vânt,
Ce alergi pe pământ!
Bună dimineața, copaci desfrunziți!
Bună dimineața, păsări mari și mici!
Bună dimineața, pietre tari!
Bună dimineața, animale mari și mici!
Rugăciunea de dimineață
Adă Doamne Soarele

Pe toate răzoarele
Adă-l Doamne și aici
Că și-aici copiii-s mici
Ca să crească măricei
Să se facă bunicei.
II - Salutul la început de zi
Când Soarele răsare,

Și ne luminează fața
Ne prindem de mânuțe
Și spunem Bună dimineața!
După noapte...
După noaptea liniștită

Din somn iarăși ne-am trezit
Si privim cu bucurie
Ziua dalbă ce-a sosit
Ție că ne-ai dat viață
Și ne dai tot ce dorim
Doamne, mulțumiri ți-aducem
Și-mpliniri te preamărim.
I - Rugăciune pentru masă
Mâinile le-mpreunăm,
Și cu toții ne rugăm,
Mulțumim, pământ iubit,
Copywright@2010 294
Că pe toți tu ne-ai hrănit,
Mulțumim, iubită ploaie,
C-ai mângâiat pământul în șiroaie,
Mulțumim, soare iubit,
Că pe toți ne-ai încălzit,
Mulțumim, Doamne iubit,
Că-n iubire ne-ai iubit.
II - Rugăciune pentru masă
Pământ, hrană tu ne-ai dat,

Soare binecuvântat,
Drag soare, drag pământ
Nu te vom uita nicicând.
Pâiniță frumoasă (toamna; rugăciune înainte de masă)
Pâiniță frumoasă
Din cuptor scoasă
Pâiniță cuminte
Cu fața fierbinte,
Ca fața măicuței
Ca mâna tăicuței
Ca soarele-n vară
Ca bulgăru-n țară
(Varianta: Ca ziua de vară
Ca bulgărul de soare)
Ne-nchinăm Doamne la Tine
Mulțumim frumos de pâine.
III - Rugăciune pentru masă
Să nu crezi tu că pâinea
Ți-ajunge pentru hrană
În ea e vorba sfântă,
E viața, e lumina
Ce către noi trimite Cel fără de prihană.
Aceasta-ți este ție adevărata hrană.
IV - Rugăciune pentru masă
O Doamne fă din mine unealta păcii Tale,

Acolo unde-i ură, eu să aduc iubire
Și unde e jignirea, eu să aduc iertarea
Copywright@2010 295
Acolo unde-i cearta, eu să aduc unirea.
Și unde-i îndoiala, eu să aduc credința,
Unde e disperarea, eu să aduc nădejdea
Și unde-i întuneric, eu să aduc lumină,
Și unde e tristețea, s-aduc înveselirea.
Căci doar atunci când dărui într-adevăr primești

Căci doar când uiți de tine, te regăsești pe tine
Căci doar când ierți pe semeni, și tu iertat vei fi
Căci doar când mori, la viața ce veșnică învii.
Rugăciune
Doamne, dă-mi seninătatea

Să accept ce nu pot schimba,
Curajul, să schimb ce pot
Și înțelepciunea să le deosebesc.
Bisericuța (pentru masă)
Iată o bisericuță (degetele se întrepătrund)

Cu un turnuleț (degetele arătătoare)
Ușa dacă o deschideți
Mulți oameni în ea
O să vedeți.
Urcăm treptele în ea
Și spunem rugăciunea așa (degetele împreunate):
„Varsă, Doamne, har și bine

De la Tine peste mine,
Peste casă, peste masă
Peste oamenii din casă
Varsă, Doamne, fericire
Fericire și iubire
Peste mari și peste mici
Peste toți câți sunt aici.
V - Rugăciune pentru masă
Pâine din bob

Bob din lumină
Lumină din slava divină
Fruct din pământ
Copywright@2010 296
Din slava sa
Lumină fie
Și-n inima mea.
VI - Rugăciune pentru masă
Nu numai pâinea ne hrănește

Ceea ce-n pâine ne hrănește
Este lumina sfântă a lui Dumnezeu
Este viață și este Duh.
VII - Rugăciune pentru masă
Pentru casă, pentru masă,

Doamne-Ți mulțumim
Pentru toate, pentru bucate,
Doamne-Ți mulțumim!
VIII - Rugăciune pentru masă
Se aprinde lumânarea: „Lumina vine de la Soare și de la Lună și de la stele, acolo unde este liniște
și pace!”
IX - Rugăciune pentru masă
Doamne, toate câte sunt

Și în cer, și pe pământ
Tu pe toate le-ai creat
Fii de-a pururi lăudat!
Umbra lui Dumnezeu (pentru masă)
Umbra lui Dumnezeu e tot ce vezi

Ce-n spațiu se desparte și adună,
pământ e ea, și prund și undă,
un drum cu călătorul împreună,
fântână-adăpostind o lună:
Umbra lui Dumnezeu e mai vârtoasă în lumină,
mai grea ca alte umbre și nu-ți scapă,
și poți s-o strângi sub chip de holdă și grădină
Și poți s-o bei în chip de apă.
Lucian Blaga
Vers pentru strângerea jucăriilor
Tot ce e pe lume
Are-un rost anume
Mărul ne dă merele
Copywright@2010 297
Părul ne dă perele
Grâu ne dau ogoarele
Și lumină – Soarele.
Orice lucru mic sau mare

Locușor în lume are
Și de-aceea după joc
Noi punem totul la loc!
I - La sfârșitul zilei
Lucrul meu e terminat și bun,

Ce-am învățat să se odihească acum,
Ca să crească și să se-mplinească,
În suflet să-nflorească,
În lumină, putere și iubire
Pentru oameni și întreaga fire.
II - La sfârșitul zilei
De la cap pân* la picioare

Eu sunt chipul Domnului
De la inimă la mâini
Sunt suflarea Domnului.
Și cu gura când rostesc
Voia Domnului urmez
Și când văd pe Dumnezeu
Peste tot:
În mama, în tata, în oamenii cei dragi
În flori si în pietre, în animale și-n copaci
Nu mi-e teamă de nimic
Că iubesc tot ce mă-nconjoară!
Mișcări pentru încălzirea mâinilor
Umerii îi vom mișca

Spatele vom îndrepta
Sus, jos, sus, jos
Ca să desenăm frumos.
2. Ne jucăm, ne jucăm
Coatele noi le mișcăm
Ștergem tabla uite-așa

Să putem iar desena.
3. Mâna lebădă o fac,
Care dă mereu din cap
Lebedele-n jur privesc
Copywright@2010 298
Mâinile eu le rotesc.
4. Palmele nu stau deloc
Ci se pregătesc de joc
Degetele-mi sunt petale
Se deschid ca la o floare.
5. Bate vântul ne-ncetat,
Degetele le-am mișcat,
Spre stânga nu spre dreapta mea,
Le mișcăm noi uite așa!
6. Ploaia cade ne-ncetat,
Vârful degetelor bat
Iar apoi le răsfirăm
Și la un pian cântăm.
Poezie pentru zilele săptămânii
Luni
Luni e ziua Lunii,
Şi-a înţelepciunii,
Astăzi nu jignim,
Şi ne străduim,
Lucruri bune să-mplinim.
Marți
După luni e marţi acum,
Din lume tot ce e bun
Să luăm şi să-ngrijim,
Gânduri bune să nutrim,
Iubire să dăruim.
Miercuri
În ziua a treia-n săptămână
Miercurea este stăpână,
Ce ne cere cumpătare,
În noi ca şi în toate.
Joi
După miercuri joi apare,
Cu ghiozdanul în spinare
Vin la şcoală-n graba mare,
Însă voi avea răbdare,
Şi nu voi vorbi prea tare.
Vineri
Şi frumosul are-o zi
Vinerea este, să ştii,
Peste tot să-l căutăm,
Copywright@2010 299
Şi din toate să-nvăţăm,
Mai frumos să ne purtăm.
CÂNTECE DE LEAGĂN
Dormi copile, dormi ușor
Dormi copile, dormi ușor

Să ai somn liniștitor
Îngeri te privesc și te ocrotesc
Te iau sub aripa lor
Dormi, o dormi ușor.
Cântec de leagăn (al lui Brhams)
Dormi nani dormi ușor

Umbre se-adună-n pridvor
Și din grădină prin geam
Luna-ți zâmbește pe-un ram
Iată nu-i nimeni pe drum
Păsări și flori dorm acum
Și cântă un greier de dor
Dormi nani, dormi puișor
Ușor, ușor.
În somnul tău ai deschis

Poarta de aur din vis
Din prag te cheamă-un pitic
Cu barba de borangic
Vrea să-ți arate-un rățoi
Trei ursuleți cu blănuri moi
Și un motan vânător
Dormi nani, dormi puișor
Ușor, ușor.
Nani, nani, somn lin
Peste dealuri, pe un nor

Plutind ca un gând
Copywright@2010 300
Luna trece ușor
Aripi de vis legănând.
Și cu ea rătăcind
Prin înalt stele mii
Parca-ar spune, veghind
Noapte bună copii!
Moș Ene
Moș Ene
Sosește încetișor,
Genele grele de somn
Se închid ușor.
Te așteaptă pătuțul,
Pui somnoros,
Perna te-mbie
Să visezi frumos.
Să dormi liniștit,
Înger iubit,
Luna veghează
Orașul adormit.
Pitici, elfi și zâne

Intră în vis,
Porțile nopții
Ei ți le-au deschis.
Să dormi,
Să crești mare,
Să te-odihnești,
Tot ce-i mai bun
În lume să primești.
CÂNTECE
Cântecel
Copywright@2010 301
Toate florile-s aici
Toate sunt prezente
Cu petale mari și mici
Colorate de pitici.
Toate florile-s aici
Toate sunt prezente.
Cine, cine, cine, cine, cine e aici?
(se numește fiecare copil).
La început de poveste
Vine o poveste,
Vine de departe.
La sfârșit de poveste
Pleacă o poveste,
Pleacă mai departe.
I - La baie
Pe sub podul de aur

Noi acum vom ieși
Și mânutele noastre
Frumos le vom curăți.
II - La baie
Mânecile suflecăm,
Pe mânuțe ne spălăm.
III - La baie
O mică picătură de săpun,

Vino la mine ca să-ți pun.
IV - La baie
Mânuțele, mânuțele,
Frumos noi le spălăm.
Copywright@2010 302
Și-n liniște, în liniște,
Pe bancă apoi plecăm.
V - La baie
Cloșca strigă ca o mamă

Cot, cot, cot-codac.
Ea pe puișori îi cheamă
La spălat să fiți curați
Că e vremea să mâncați,
I - La intrarea în grupă
Lanț, lanț, ce mai lanț,

Vino și te prinde-n lanț.
II - La intrarea în grupă
Firicel, firicel
Deapănă-te încetinel
Și te fă un ghem mic,
Un ghem mic și aurit.
Firicel, firicel
Desfă-te încetinel
Și te fă un cerc mare,
Un cerc mare cât un Soare.
III - La intrarea în grupă
Hai să facem un cerc mare,

Un cerc mare cât un Soare,
Soarele ne încălzește,
Pentru noi el strălucește.
IV - La intrarea în grupă
Cercul mare și frumos,

Ca un Soare luminos.
Copywright@2010 303
Prezența copiilor
Zori de zi tu îmi aduci

Bucurie-n cale
Norii se trezesc ușor
Soarele răsare.
Sufletul mi-e astăzi plin
De iubire blândă
Frumusețe am să dau
Zilei ce-o să vină.
I - Cercul
Cercul mare și frumos

Dreapta sus și stânga jos
Și cealaltă tot așa
Amândouă alăturea.
II - Cercul
Cercul mare când formăm

Ca un soarea arătăm
Soarele ne încălzește
Și mereu el strălucește.
III - Cercul
O coroană noi formăm

Uite-așa ne legănăm
Brațele le ridicăm
Sus-jos! Sus-jos!
Pe genunchi să ne lăsăm
Sus-jos! Sus-jos!
IV - Cercul
Tu îngeraș, păzește-ne!
Azi cu noi să fii din nou
Tu îngeraș, păzește-ne!
Copywright@2010 304
I - La ora de pictură
După ploaie cu șuvoaie

Curcubeul își desfoaie
Sus pe cerul fără nori
Limpezitele culori.
II - La ora de pictură
Curcubeu cu șapte brâie

Patru doar să mai rămâie
Dă-ne nouă dacă vrei
Din vopsele numai trei.
Roșu, floarea macilor
Galben, puful păpădiilor
Albastru, este cerul
Și floarea de nu-mă-uita.
III - La ora de pictură
Albastru
Floare de culoare, floare
Dă-mi o leacă de culoare
Că pe toată valea noastră
Nici o floare nu-i albastră.
Galben
Bălăioară păpădie
Rogu-te să-mi dai și mie
Din covorul din câmpie
O petală aurie.
Roșu
Iar tu macule sălbatic
Dă-mi o leacă de jăratec
Din acela mai de pret
Să pictez un piculeț (foculeț).
I - La pâine
Noi suntem harnici brutari

Copywright@2010 305
Mânecile suflecăm
Aluatul frământăm
Pâinea-ncet să se dospească
Lângă foc mare să crească.
II - La pâine
Cine bine nu frământă

Nu-i bun de brutar
Tu puterile-ți adună
Prinde bine, strânge-n mână
Mână, braț și degete
Prin aluat străbate-le
Parte cu parte se-ntâlnește
Doar așa aluatul crește
Prinde strâns, frământă bine
Binecuvântarea Domnului
E în aluat cu tine.
I -La strângerea jucăriilor
Haideți să strângem,
Destul ne-am jucat.
Haideți împreună
Să facem curat.
II - La strângerea jucăriilor
Joaca s- a terminat!
Toate jucăriile merg la locul lor!
Toți copiii să muncească!
III - La strângerea jucăriilor
Orice lucru mic sau mare

Locul lui anume-l are
Și de aceea după joc,
Eu le pun toate la loc.
Refren: Toți muncim de dimineață,

Munca-i pâine și noroc,
Munca-i pâine și dulceață
Fără muncă nu e joc.
Copywright@2010 306
Chiar și eu cu fața-n soare
Spăl păpușile la râu,
Când voi fi odată mare,
Voi munci cu toți în rând.
Cântec de încheiere
Domnul cu voi, Domnul cu voi

El să vă-nsoțească-n depărtări.
Dorul de noi, dorul de noi
El să vă aducă înapoi.
Ne-om vedea odată, ne-om vedea odată
Ne-om vedea cu toții într-o zi.
Ne-om vedea odată, ne-om vedea odată
Ne-om vedea cu toții într-o zi.
Trenul
Pif, puf, puf; pif, puf, puf

Trenul e în stație,
Vai ce agitație
Badea Tudosie
Unge o osie.
Era odată-un orășel

(cântec-dans)
Era odată-un orășel, uite-așa

Cu multe turnulețe-n el, uite-așa
În turn se află un geam mic, uite-așa
Prin el se uită-un pitic, uite-așa
Piticul rău se plictisea, uite-așa
Și-o piticuță-și alegea, uite-așa
Apoi dansează amândoi, uite-așa
Și-și iau la revedere apoi, uite-așa.
Locomotiva
Eu locomotivă sunt,
Voi sunteți vagoane
Așezați-vă la rând,
Copywright@2010 307
Mâinile-s tampoane.
Uuu, ci, ci, uuu, ci, ci

Uuu, ci,ci, uuu, ci, ci
Trenul este –n stație,

Lasă-n urmă gara
De e ploaie, de-i zăduf,
Merge ca săgeata.
Uuu, ci, ci, uuu,ci, ci

Uuu, ci, ci, uuu, ci, ci
Cântec de mișcare
Luați seama bine

În picioare,drepți!
Ochii toți la mine
Mâinile la piept!
1,2,3... 1,2,3... 1,2,3
Așa copii
Luați seama bine
După cum v-am spus
Ochii toți la mine
Brațele în sus!
1,2,3... 1, 2, 3... 1,2,3
Asa copii!
Ne jucăm
Ne jucăm noi, ne jucăm

Cu degetul mare noi ne jucăm
Degetul mare-a obosit
Arătătorul a și sosit.
(Se cântă căte o strofă pentru arătător, mijlociu, inelar, degetul mic.)
Ne jucăm noi, ne jucăm

Cu palmele noi ne jucăm
Palmele au obosit
Și copiii-au adormit.
Hai să numărăm
Hai să zicem: unu

Să se facă doi
Două mâini copilul are
Copywright@2010 308
Una este luna, una este luna.
Hai să zicem: doi

Să se facă trei
Trei Crai vin din depărtare
Două mâini..., una...
Hai să zicem: trei

Să se facă patru
Patru boi la car se mână
Trei Crai..., două..., una
Hai să zicem: patru

Să se facă cinci
Cinci degete la o mănă
Patru boi..., trei..., două..., una
Hai să zicem: cinci

Să se facă sase
Șase zile lucrătoare
Cinci degete..., patru...,trei..., două..., una
Hai să zicem: șase

Să se facă șapte
Șapte zile-n spătămână
Șase zile..., cinci..., patru..., trei..., doi..., una
Hai să zicem: șapte

Să se facă opt
Opt în horă sunt voinicii
Șapte zile-n..., șase..., cinci..., patru..., trei..., două..., una
Hai să zicem: opt

Să se facă nouă
Nouă martie mucenicii
Opt în horă..., șapte..., șase..., cinci..., patru..., trei..., două..., una
Hai să zicem: nouă

Să se facă zece
Zece-i nota cea mai mare
Nouă martie..., opt..., șapte..., șase..., cinci..., patru..., trei..., două...,una
Călușeii
Hai să mergem frumușel

Că vin călușeii
Copywright@2010 309
Și sunt iuți ca zmeii
Haideți cu grăbire
Ca dintr-o ochire
S-alegem căluțul
Cel mai sprinten.
Refren: Ce frumos noi ne-nvârtim

Dacă bine nu ne ținem
Pe jos ne trezim.
POEZII
Omul harnic
Dintr-o prună crește-un prun

Din alună – un alun
Dintr-o ghindă – un stejar
Din arțar – tot un arțar.
Dintr-o nucă nuc răsare,

Drumul crește din cărare,
Din izvor – fântână, râul
Iar din bob răsare grâul.
Omul harnic din ce crește?

Din copilul ce muncește.
Motanul, șoricelul
După ușă stă culcat,

Chiar Motanul Încălțat.
Toarce-ntruna-ncetișor,
Fără fus, fără fuior;
Dar cum simte-un șoricel;
Se repede după el.
Șoriceul e sub scaun.

I se vede coada bine!
Îl pândesc fără să miaun,
Uite-l, că acuma vine...
Fără să fac-o mișcare,

El doar botul și l-a lins;
Copywright@2010 310
Face-un salt, deodată sare,
Mai aleargă... nu l-a prins!
Terminați cu tărăboiul,
Acum doarme iar pisoiul.
Și cum doarme el visează,
Că un șoarece vânează.
Uite-acuma s-a trezit,
La vântătoare-a pornit.
Copywright@2010 311
R. Steiner (1906)
Infinite, de neînțeles Stăpân al Universului Ca prin puterea Ta să-mi stăpânesc firea
Spirit al iubirii divine atotcuprinzătoare și atotpătrunzătoare Și să înving slăbiciunile ei!
Tu care locuiești în inima tuturor Dă-mi voință ca în inima mea să îmbobocească
Și care îți ai Templul în trupul meu Și să înflorească floarea de lotus
Precum îți ai Tronul în sufletul meu A cunoașterii divine
Ție mă supun, pentru ca nebunia Doamne, Tu care în ființa Ta
Egoismului meu să dispară Ești liniștea însăși
Și pentru ca în tine să mă trezesc Fă ca prin conducătorul meu lăuntric
La o existență adevărată. Să găsesc pe Dumnezeul meu și liniștea mea
Dă-mi puterea să fiu mereu gata Și pătrunzând în liniștea Ta
Să primesc lumina Ta divină Fă Doamne ca să găsesc
Pentru cunoașterea de sine Pacea mea, în pacea Ta
Și să o las să radieze în rațiunea mea. Tăria mea, în puterea Ta
Așează omeneasca Ta înțelepciune divină Fericirea mea, în splendoarea Ta
În locul minții mele limitate Fă Doamne ca întreaga mea ființă
Care este dusă în eroare de înșelăciunile simțurilor Să răsară în a Ta
Și care ia aparența drept ființă Precum scânteia devine lumină în flacără,
Pentru ca să recunosc numirea Ta Pentru ca nebunia mea de sine să dispară
În sufletul meu Și pentru ca înțelepciunea Ta,
Pentru ca să pot distinge Să fie cunoașterea mea,
În mine însumi Iubirea Ta, iubirea mea,
Și în toate celelalte ființe Tu Însuți în mine să fii, tot
Ceea ce e veșnic, de ceea ce e trecător Și eu să fiu tot în Tine!
Și fă să domnească Și în ceea ce este omenesc eu să mă recunosc
Adevărul asupra minciunei, Ca fiind Tu
Fă ca prin tine să dobândesc tăria Și pe Tine, ca fiind eu însumi.
Amin
Copywright@2010 312

10 Jocuri, Cântece, Povești

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

10 Jocuri, Cântece, Povești

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Copywright@2010 1

Gradinita Waldorf ,,Christophori International”

Cunosc o stea pe care cresc flori

Texte culese și adaptate de educatorele grădiniței

Mica veveriță Ce se aude în copac?

Ca seminţe semănate, Bine frământată,

Am ceva ascuns în mână

Brutarul acasă nu-i, oare unde-i casa lui?

Am un măr rotund, rotund,

Eu sunt turtiţa, turtiţa umflată,

De unde, de unde vine pâinea?

Moara are nevoie de vânt

Moara vântul o-nvârteşte,

Sus piciorul de pământ, tra, la, la, tra, la, la

Alunelul, alunelul hai la joc, Alunelul, alunelul sus săltați,

Refren: Cine-n horă o să joace Refren: Cine-n horă o să joace

Hai să-ntindem hora,

Refren: Tra, la, la, la, la, la, la

Hai să-ntindem hora,

Refren: Tra, la, la, la, la, la, la

Mândru-i jocul Hațegana, Ține-te bădiță bine,

Refren: Tra, la, la, la, la, la, la

Joc mai mândru cum e hora Ea ni-i dragă tuturor

Frunzuliţă de pe plai Frunză verde rozmarin

Frunză verde busuioc

Foaie verde siminoc,

Două fire, două paie,

Trecui seara prin codru

Codrule să n-ai mânie

Și-am ajuns în sat cu soare

Lumea era îmbrăcată

Mă uitai odată bine

Și-am văzut una frumoasă

Versuri: O mică picătură, mică, doar una mică

♫: Vine toamna fluturând

Versuri: Morarul iese în prag,

♫: Moara macină făina

Versuri: Făina în saci încărcăm,

♫: Hai călușei să-i înhămăm

Versuri: Am ajuns la bucătărie: Oare-aicea ce-o să fie?

♫: Astăzi noi suntem brutari

Versuri: Focul pâlpâie usor

Versuri: Pomişorule! Scutură-te!

♫: A, a, a, acum e toamnă da!

Versuri: Pomişorule! Scutură-te!

♫: A, a, a, acum e toamnă da!

Versuri: Pomişorule! Scutură-te!

Versuri: – Hai să mergem la brutar!

♫: Tot pe loc, tot pe loc

Versuri: Din cuptoru-ncins

♫: Pentru bucate, pentru toate

Versuri: - Poftiti, poftiți, copii!

♫: Spic cu spic, grâul adunăm

Versuri: Acum este timpul să ne oprim

♫: - Nor, nor, drăgălaș,

Priviți cum paiele în vânt se îndoaie

Pic, pic picură,

O pasăre mică, udă și speriată

Acum grâul s-a uscat

♫: Fir cu fir grâul treierăm

Versuri: Și-acum să punem grâu-n saci

Sacii în căruță îi urcăm,

Versuri: Morarul iese-n prag,