Calculul erorilor:

Fizica, dar nu numai, se bazează pe experiment (şi deci pe măsurători ale unor mărimi
fizice) pentru a verifica:

• prezicerile teoriilor existente;

• prezicerile teoriilor noi care apar, pentru a putea compara prezicerile acestora cu cele
ale teoriilor existente.

În fizică, cuvântul ”mărime” are sens de cantitate, deci ceva ce poate fi evaluat şi
exprimat printr-un număr. Evaluarea se face prin calcule, în urma măsurătorilor. A
măsura, înseamnă a compara cantitativ două mărimi de acelaşi fel (una dintre ele este
admisă în mod convenţional ca şi unitate de măsură) pentru a constata de câte ori
unitatea de măsură se cuprinde în mărimea pe care vrem să o măsurăm. Rezultatul
măsurătorii este valoarea numerică a mărimii respective. Acest rezultat (valoarea lui
numerică) depinde de alegerea unităţilor de măsură.

Din formularea de mai sus rezultă în mod natural că, efectuând un număr foarte mare
de măsurători şi calculând media aritmetică a rezultatelor acestora, erorile pozitive şi
erorile negative se vor compensa (o compensare totală ar avea loc pentru o infinitate de
măsurători) iar valoarea medie va fi foarte apropiată de valoarea reală. Această
apropiere este cu atât mai mare (şi deci erorile cu atât mai mici) cu cât numărul de
măsurători este mai mare. Să presupunem că avem mai multe măsurători ale unei
mărimi fizice (efectuate de acelaşi experimentator, în aceleaşi condiţii experimentale)
iar valorile obţinute sunt:

V 1 , … ,Vn

Valoarea cea mai apropiată de valoarea reală este:

n

V 1+…+Vn
∑ Vi , unde „n” este numărul de masurări.
V= =f ( x )= i=1
n n

, adică valoarea medie a măsurătorilor individuale. Erorile individuale ale fiecărei

măsurători sunt:

∆ Vi=|V +Vi|

iar eroarea în măsurarea lui V, ∆V o calculăm ca:

n

∆ V 1+ …+ ∆ Vn i=1
∑ ∆ Vi .
∆V = =
n n
Metode și mijloace de măsurare a mărimilor fizice
Efectuarea lucrărilor de laborator presupune măsurarea diferitor mărimi fizice. Prin măsurarea
unei mărimi fizice se înțelege compararea mărimii respective cu altă mărime de aceeași natură
cu prima, adoptată drept unitate de măsură.

Orice experiment fizic constă din două etape succesive, și anume:

obținerea rezultatelor experimentale;

prelucrarea datelor experimentale.

Aceste etape sunt absolut necesare, întrucât în orice măsurare se comit erori şi din punct de
vedere practic este important să cunoaștem nu numai valoarea unei mărimi fizice obținută într-
un experiment fizic, ci și eroarea valorii respective, adică in ce limite poate fi cuprinsă această
valoare. Rezultatele obținute în procesul de măsurare au un rol primordial in stabilirea ideilor
fundamentale ale fizicii. Prin efectuarea unui experiment fizic se asigură însuşirea principiilor de
funcționare a aparatelor de măsură folosite, înțelegerea modului de utilizare a acestora in
diferite experimente, precum și însușirea metodologiilor de realizare a experimentelor.

Metode de măsurare a mărimilor fizice.

Scopul oricărei măsurări constă în determinarea cu o precizie cât mai mare a valorii mărimii
măsurate. Corectitudinea măsurări-lor este dictată de:

metodele de măsurare acceptate;

mijloacele de măsurare utilizate;

condițiile în care se efectuează măsurarea.

Metodele de măsurare reprezintă procedee raționale de executare a operațiilor de măsurare.

Metoda de măsurare se bazează întotdeauna pe un fenomen fizic ce determină principiul de
măsurare, De exemplu, măsurarea forțelor cu dinamometrul (resort elastic prevăzut cu riglă
pentru măsurarea alungirilor) se bazează pefaptul că alungirea resortului este proporțională cu
forța aplicată.

Metodele de măsurare se împart în:

metode de măsurare direct;

metode de măsurare indirectă;

metode de măsurare combinată.

Metoda de măsurare directă reprezintă metoda de măsurare prin care valoarea măsurată a
unei mărimi fizice se determină nemijlocit, fără a mai fi nevoie de calcule suplimentare. De
exemplu,
măsurarea dimensiunilor liniare ale corpurilor cu ajutorul unei rigle sau şubler, a intervalelor de
timp cu cronometrul, a temperaturii cu termometrul, a tensiunii cu voltmetrul, a intensității
curentului cu ampermetrul ete. Metoda de măsurare directă reprezintă metoda de măsurare
prin care valoarea măsurată a unei mărimi fizice se determină nemijlocit, fără a mai fi nevoie de
calcule suplimentare. De exemplu, măsurarea dimensiunilor liniare ale corpurilor cu ajutorul
unei rigle sau şubler, a intervalelor de timp cu cronometrul, a temperaturii cu termometrul, a
tensiunii cu voltmetrul, a intensității curentului cu ampermetrul etc.

Metoda de măsurare indirectă reprezintă metoda de măsurare prin care se determină

valoarea unei mărimi fizice folosind rezultatele măsurărilor directe ale altor două sau mai
multor mărimi fizice, care sunt legate de mărimea de măsurat printr-o relație funcțională
cunoscută. De exemplu, măsurarea accelerației gravitaționale g reieşind din formula perioadei
pendulului gravitaționalT =2 π √ l/ g , unde lungimea pendulului / și perioada oscilațiilor lui T se
determină prin metoda de măsurare directă.

Metodele de măsurare combinată sunt metodele prin care o mărime fizică este determinată
printr-o serie de măsurări ale aceleiași mărimi fizice sau a câtorva de aceeaşi natură. Măsurările
se deosebesc prin faptul că se execută în alte condiții sau in altă combinație a mărimilor
considerate, valoarea mărimii fizice măsurate obținându-se prin rezolvarea unui sistem de
ecuații. De exemplu, densitatea unui corp solid cu volumul se poate determina măsurând prin
netoda directă greutatea corpului G în aer şi G în apă.

În experimentul de față vom folosi Metoda logaritmilor.

Metoda logaritmilor Observând că eroarea relativă ε =∆ x / x 0 reprezintă raportul dintre eroarea
absolută şi valoarea adevărată a mărimii fizice, pentru evaluarea ei se logaritmează dependenţa
studiată, apoi se diferenţiază şi semnul diferenţialei se înlocuieşte cu semnul erorii absolute.
Dacă printre termenii sumei obţinute sunt termeni cu semnul "minus", aceştia se iau cu semnul
"plus" pentru a ţine seama de cazul cel mai nefavorabil din experiment când erorile nu se scad,
ci se adună. Astfel se obţine o formulă ce permite evaluarea foarte aproximativă a erorii comise
la măsurările indirecte.

Exemplu:

l 4 π2l
T =2 π
√ g
→ g= 2 (1)
T

ln g=ln 4 +2 ln π + ln l−ln T (2)

dg dπ dl dT
=2 + −2 (3)
g π l T
 ∆g ∆π ∆l ∆T
d → ∆ ,−→+: ε= =2 + +2 (4)
g π l T

Este clar că această metodă are puţin în comun cu realitatea, întrucât ea nu ia în seamă
distribuţia Gauss a erorilor stabilită în rezultatul cercetărilor. Totuşi, această metodă permite
identificarea acelor măsurări ce introduc un aport esenţial în erorile comise în experiment şi,
prin urmare, contribuie la identificarea metodelor de diminuare ale acestora.

Cunoaștem furmula dedusa a forței de frecare:

J ω0 τ 0 J ω 0 τ 0−J ω0 τ
F= ( )
R τ0 τ
−1 =
R τ0 τ
(1).

Eroarea Forței de frecare este :

∆ F=F∗ε F (2)

Logaritmam(1):
ln F=ln J + ln ω0 +ln τ 0 −ln J −ln ω0 + ln τ−ln R−ln τ 0 −ln τ (3).

Derivam(3):

∆ F ∆ J ∆ ω0 ∆ τ 0 ∆ J ∆ ω 0 ∆ τ ∆ R ∆ τ 0 ∆ τ
d ln F= = + + − − − − − − (4)
F J ω0 τ0 J ω0 τ R τ0 τ

Schimbăm semnu(4):

∆ F ∆ J ∆ ω0 ∆ τ 0 ∆ J ∆ ω 0 ∆ τ ∆ R ∆ τ 0 ∆ τ
−→+: = + + + + + + + +
F J ω0 τ0 J ω0 τ R τ0 τ

∆F ∆J ∆ ω0 ∆ τ0 ∆τ ∆R
ε F= =2 +2 +2 +2 + (5)
F J ω0 τ0 τ R

R,τ ,τ 0,ω 0-sunt marimi calculate cu ajutorul instrumentelor de măsurare si ∆ va avea

½ din cea mai mică unitate.

∆ R=0,005(m);

∆ τ =∆ τ 0=0,5 (s);

∆ ω0=0,5 (m/s);

m R2 ( )
J= 6 ; ∆ J=J∗ε j (7)
2
 Logaritmam (6) :

m R2
ln J =ln =ln m+2 ln R−ln 2 ( 8 );
2

Derivam (8):
∆ J ∆m ∆R
d ln J = = +2 (9);
J m R

∆m 2∆ R
Din (7),(8) → ε j= m + R (10);

∆ m=0,005 ( Kg ) ;

∆ R=0,005(m).

Formula finala ( 9 )→ ( 5 ) :

∆m 2∆ R ∆ ω0 ∆ τ0 ∆τ ∆ R
ε F =2 ( m
+
R )
+2
ω0
+2
τ0
+2
τ
+
R

Referinte:
Calculul erorilor- http://fizica.utm.md/documents_pdf/Prelucrarea-datelor-experimentale-
ro.pdf

http://fizica.utm.md/documents_pdf/Metoda%20logaritmilor.pdf?
fbclid=IwAR0MjJqyRRPNQF3mTOvcjjsKg48AwqaXbQVVJbnqDbM4QZgyV9I-FZK562I