143.

Meningococii se transmit prin:

A. Picături Flugge
B. Aerosoli generaţi în instalaţiile de condiţionare a aerului
C. Praf
D. Alimente contaminate
E. Apa contaminată
144. Despre C. diphtheriae se poate afirma corect:
A. Produce o enterotoxină
B. Determină enterocolite hemoragice
C. In evoluţia bolii poate fi afectat miocardul.
D. Este izolat uzual în hemoculturi
E. Sursa infecţiei o constituie animalele domestice.
145. Pentru diagnosticul etiologic al unui sindrom holeriform este indicat:
A. Hemoculturi repetate
B. Uroculturi
C. Mieloculturi
D. Coproculturi
E. Rozeoloculturi
146. Pentru diferenţierea S. aureus de S. epidermidis testul de preferinţă este:
A. Alfa-hemolizina
B. Beta-lactamaza
C. Fermentarea glucozei
D. Lipaza
E. Coagulaza
147. La un pacient nerevaccinat, traumatizat cu plagă contaminată profilaxia tetanosului se
face prin administrarea :
A. Anatoxinei tetanice
B. Antitoxinei tetanice
C. Penicilinei G
D. Anatoxinei şi antitoxinei tetanice
E. Nici una de mai sus
148. Pentru testarea sensibilităţii micobacteriilor la antibiotice este indicată metoda:
A. Diluţiilor succesive în medii lichide.
B. Diluţiilor succesive în medii solide.
C. Difuzimetrică.
D. Diluţiilor zecimale Appelmann.
E. Plăgilor sterile în gel.
149. În diagnosticul scarlatinei este indicată reacţia de neutralizare intradermică:
A. Mantoux.
B. Burnet.
C. Schick
D. Dick
E. Ţuvercalov
150. În diagnosticul brucelozei este indicată reacţia alergică intradermică:
A. Dick
B. Schultz-Charlton
C. Schick
D. Burnet
E. Mantoux
151. În diagnosticul tuberculozei este indicată intradermoreacţia alergică :

A. Dick
B. Schultz - Charlton
C. Schick
D. Burnet
E. Mantoux
152. În diagnosticul difteriei este indicată intradermoreacţia de neutralizare:
A. Burnet
B. Dick
C. Ţuvercalov
D. Schick
E. Mantoux
153. Vibrionii holerici se caracterizează prin următoarele:
A. Fermentează manoza, zaharoza şi nu fermentează arabinoza.
B. Fermentează cu acid şi gaz glucoza.
C. Sunt rezistenţi în mediul acid.
D. Se cultivă pe geloză hiperclorurată cu lapte şi ou.
E. Mobilitatea este asigurată de cili dispuşi peritrich.
154. V. cholaerae O 1 se caracterizează prin următoarele:
A. Posedă antigenul de grup C.
B. Posedă antigenul de grup B.
C. Posedă antigenul de grup A.
D. Aparţine grupului Heiberg VIII.
E. Este sensibil la bacteriofagul V. cholerae bengal.
155. Gen care reuneşte specii oxidazopozitive:
A. Salmonella
B. Escherichia
C. Yersinia
D. Vibrio
E. Brucella
156. Apaţine grupului fermentativ Heiberg I:
A. E. coli
B. S. enterica
C. V. parahaemolyticus
D. S. dysenteriae
E. V. cholerae
157. Mediul diferenţial pentru izolarea V. cholerae este:
A. TCBS
B. Tinsdal
C. Willson- Blair
D. Klauberg
E. Ploskirev
158. Pe geloză alcalină V. cholerae formează colonii:
A. Mari, rugoase, plate, netransparente.
B. Colonii pitice, mucoide, de culoare neagră.
C. Colonii mici, rotunde, cu suprafaţa netedă, transparente, margini regulate.
D. Colonii cu margini festonate, sub aspect de margaretă.
E. Colonii netede, cu margini regulate, de culoare galbenă.
159. V. eltor aglutinează eritrocitele de:
A. Berbec
B. Maimuţă
C. Cobai
D. Găină
E. Iepure.
160. V. eltor hemolizează eritrocitele de :

A. Berbec
B. Maimuţă
C. Cobai
D. Găină
E. Iepure
161. Diferenţierea biovariantelor V. cholerae se realizează după sensibilitatea la :

A. Penicilină
B. Ristomicină
C. Eritromicină
D. Polimixină
E. Clandomicină
162. V. cholerae (clasic) este sensibil la:

A. Bacteriofagul eltor
B. Bacteriofagul A
C. Bacteriofagul B
D. Bacteriofagul C
E. Bacteriofagul D
163. Doza infectantă pentru om a V. cholerae este de ordinul:
A. 10 2 vibrioni
B. 10 4 vibrioni
C. 105 - 6 vibrioni
D. 10 7-8 vibrioni
E. 10 9 vibrioni
164. Agent etiologic al toxiinfecţiilor alimentare poate fi:

A. V. eltor

B. Vibrionii NAG
C. V. cholerae

D. V. parahaemolyticus

E. V. cholerae bengal

165. Se examinează bacteriologic hidrobionţii marini în:

A. Salmoneloze
B. Toxicoinfecţii alimentare
C. Febrele paratifoidice
D. Escherichioze
E. Dizenterie
166. Titrul diagnostic al anticorpilor aglutinanţi în holeră este:

A. 1 : 20
B. 1 : 80
C. 1 . 320
D. 1 : 640
E. 1 : 1280
167. Antigenul comun pentru genul Vibrio este:

A. Ag. O
B. Ag. Vi
C. Ag. M
D. Ag. H
E. Ag. K
168. În profilaxia specifică a holerei se utilizează:

A. Vaccin viu atenuat.

B. Vaccin chimic polizaharidic
C. Vaccin ribosomal
D. Vaccin semisintetic
E. Vaccin inactivat.
169. Mediu electiv pentru cultivarea vibrionilor holerici este:

A. Rappoport
B. Apă peptonată hiperclorurată
C. Apă peptonată alcalină
D. Mediul Muller
E. Mediul cu selenit.
170. Exotoxina holerigenă la nivelul enterocitelor activează:

A. Adenozintrifosfatul
B. Adenozindifosfatul
C. Oxidoreductazele celulare
D. Adenilatciclaza
E. Hidrolazele
171. În evoluţia clinică a holerei etapa iniţială este:

A. Gastroenterita holerică
B. Enterita holerică
C. Coma holerică
D. Holera algidă
E. Enterocolita holerică
172. În diagnosticul rapid al holerei este aplicată:

A. Reacţia de neutralizare.
B. Reacţia de inhibare a hemaglutinării
C. Reacţia de fixare a complementului
D. Analiza radioimună
E. Reacţia de imobilizare.
173. În diagnosticul rapid al holerei este aplicată:
 A. Reacţia de neutralizare
B. Reacţia opsono-fagocitară
C. Reacţia de microaglutinare
D. Reacţia de fixare a complementului
E. Reacţia de hemoadsorbţie.
174. Pentru V. cholerae serovar Ogawa sunt caracteristice fracţiile antigenice:

A. AB
B. AC
C. ABC
D. ACD
E. ADE
175. Pentru V. cholerae serovar Inaba sunt caracteristice fracţiile antigenice:

A. AB
B. AC
C. ABC
D. ACD
E. ADE
176. Pentru V. cholerae serovar Hykojima sunt caracteristice fracţiile antigenice:

A. AB
B. AC
C. ABC
D. ACD
E. ACE
177. În frotiuri preparate din materii fecale ale pacientului cu holeră vibrionii holerici sunt
aranjaţi:

A. În lanţuri.
B. În grup sub aspect de ciorchine.
C. Diplobacterii
D. Sub aspectul unui cârd de peşti
E. Bastonaşe solitare.
178. Agentul holerei se transmite prin mecanismul:

A. Picături Flugge
B. Prin aerosol
C. Contact direct
D. Prin vectori
E. Fecalo-oral
179. Familia Vibrionaceae include genul:

A. Pseudomonas
B. Escherichia
C. Vibrio
D. Proteus
E. Alcaligenes
180. Mobilitatea V. cholerae se determină:
 A. În preparate native
B. În RIF directă.
C. În geloză înclinată
D. În frotiuri colorate
E. În RA cu ser antiholeric O1
181. În medii lichide V. cholerae creşte cu formarea:

A. Unui sediment granular la fundul eprubetei.

B. Unui sediment sub aspectul unui glomerul de vată
C. De turbiditate omogenă.
D. Peliculă fină cu nuanţă albăstruie.
E. Peliculă groasă zbârcită.
182. E. coli enteroinvazivă cauzează:

A. Infecţii holeriforme
B. Infecţii dizenteriforme
C. Enterocolite hemoragice
D. Infecţii similare salmonelozelor
E. Toxicoinfecţii alimentare
183. E. coli enterotoxigenă cauzează:

A. Infecţii holeriforme
B. Infecţii dizenteriforme
C. Enterocolite hemoragice
D. Infecţii similare salmonelozelor
E. Toxiinfecţii alimentare
184. E. coli enteropatogenă determină:

A. Infecţii holeriforme
B. Infecţii dizenteriforme
C. Enterocolite hemoragice
D. Infecţii similare salmonelozelor
E. Gastroduodenite
185. E. coli enterohemoragică determină:

A. Infeccţii holeriforme
B. Infecţii dizenteriforme
C. Enterocolite la copii
D. Infecţii similare salmonelozelor
E. Gastrite
186. . Pe suprafaţa mediului Levine E. coli formează colonii:

A. Forma S incolore semitransparente.

B. Forma S de culoare albastru-închis.
C. Negre cu luciu metalic.
D. Roşii cu luciu metalic
E. Roze, de forma R
187. Pe suprafaţa mediului Endo E. coli formează colonii:

A. Forma S incolore transparente

 B. Forma S de culoare albastru-închis
C. Negre cu luciu metalic
D. Roşii cu luciu metalic
E. Roze de forma R
188. Pe suprafaţa mediului Ploskirev E. coli formează colonii:

A. Forma S incolore transparente

B. Forma S de culoare albastru - închis
C. Negre cu luciu metalic
D. Roşii cu luciu metalic
E. Forma S de culoare roză
189. Pentru E. coli, agent al sindromului holeriform ca factor de patogenitate este:

A. Capsula
B. Enterotoxina termolabilă şi termostabilă
C. Endotoxina
D. Plasmocoagulaza
E. Lecitinaza
190. Seroidentificarea culturilor de escherichii patogene se efectuează cu seruri:

A. ABCDE
B. O 1
C. OKA
D. O 4,5
E. O 9
191. Pentru E. coli este caracteristic:

A. Posedă oxidază.
B. Sunt sporogene.
C. Fermentează glucoza cu formare de acid.
D. Sunt oxidazonegative.
E. Formează pe mediul Endo colonii incolore.
192. E. coli se caracterizează prin:

A. Acido- alcoolorezistenţă.
B. Formează spori în condiţii nefavorabile.
C. Se colorează grampozitiv.
D. Este indicator microbiologic al impurificării fecale.
E. Sunt pretenţioase la mediile de cultură.
193. . În tratamentul colienteritelor cauzate de E. coli se utilizează:

A. Lactalbumina
B. Imunoglobuline umane.
C. Peniciline.
D. Vaccinuri inactivate curative.
E. Eubiotice – lactobacterina.
194. În serodiagnosticul escherichiozelor se utilizează:

A. Antigenul O
B. Antigenul H
 C. Autotulpina izolată
D. Antigenul OK
E. Antigenul OH
195. Antigenul K al E. coli se determină în:

A. Cultura inactivată la 1000C.

B. Cultură vie.
C. Cultură inactivată cu alcool.
D. Tulpină vie atenuată.
E. Cultură inactivată cu formol.
196. Antigenul O al E. coli se identifică cu:

A. Cultură inactivată la 100 o C

B. Cultură vie
C. Cultură inactivată la 600C
D. Cultură inactivată la 800C
E. Cultură inactivată cu formol.
197. Testele cheie biochimice utilizate pentru identificarea enterobacteriilor determină:

A. Specia
B. Genul
C. Familia
D. Biovarinatele
E. Hemovariantele
198. Testele biochimice primare se utilizează pentru determinarea:

A. Familiei Enterobacteriaceae
B. Genului
C. Speciei
D. Biovariantelor
E. Hemovariantelor
199. Testele biochimice secundare se utilizează pentru determinarea:

A. Familiei Enterobacteriaceae
B. Genului
C. Speciei
D. Biovariantelor
E. Hemovariantelor
200. Familia Enterobacteriaceae se diferenţiază de alte familii prin teste :

A. Serologice.
B. Fagoidentificare
C. Biochimice primare
D. Biochimice secundare
E. Cheie
201. În familia Enterobacteriaceae genul se determină prin:

A. Teste serologice.
B. Fagoidentificare
C. Teste biochimice secundare
 D. Teste biochimice primare
E. Antibioticogramă.
202. În familia Enterobacteriaceae specia se determină prin următoarele teste biochimice:

A. Teste serologice
B. Fagoidentificare
C. Teste biochimice primare
D. Teste biochimice secundare
E. Antibioticogramă.
203. Genul Shigella include specia:

A. S. boydii
B. S. bovis
C. S. enteritidis
D. S. newport
E. S. salamae
204. Cele mai multe serovariante posedă:

A. S. dysenteriae
B. S. newcastl
C. S. boydii
D. S. flexneri
E. S. sonnei
205. Nu posedă serovariante:

A. S. dysenteriae
B. S. flexneri (serovar newcastl)
C. S. boydii
D. S. sonnei
E. S. flexneri
206. Elaborează exotoxină cu acţiune neurotropă:

A. S. boydii
B. S. flexneri
C. S. sonnei
D. S. dysenteriae
E. S. flexneri (serovar newcaestl)
207. Shigelele manitnegative sunt:

A. S. flexneri
B. S. sonnei
C. S. flexneri (serovar newcastl)
D. S. boydii
E. S. dysenteriae
208. Testul biochimic primar pozitiv pentru shigele este:

A. Utilizarea citratul de sodiu

B. Utilizarea malonatul de sodiu
C. Mobilitatea
D. Proba cu roşu de metil (MR)
 E. Producerea hidrogenului sulfurat
209. Pe mediul Ploskirev shigelele formează colonii:

A. Mici, netede, transparente, incolore.

B. Forma S , colorate în roz.
C. Negre cu luciu metalic.
D. Mari, cu suprafaţa rugoasă, colorate în roşu.
E. Pitice, mucoide, incolore.
210. Pe mediul Levin shigelele formează colonii:

A. Forma S, colorate în roşu.

B. Mici, netede, transparente, incolore.
C. Negre cu luciu metalic.
D. Mari, cu suprafaţa rugoasă colorate în roşu.
E. Mici, mucoide,incolore.
A. Glucoza, lactoza, zaharoza -; H2S –
211. Pentru îmbogăţirea shigelelor din materii fecale se utilizează mediul:

A. Bulion biliat cu glucoză

B. Sauton
C. Mediul cu cazeină şi cărbune
D. Mediul cu selenit acid de sodiu
E. Apă alcalină peptonată
212. În cazul dizenteriei în perioada de stare a bolii materiile fecale au aspect:

A. Riziform
B. Mucopurulent
C. Sangvinolent
D. Cu granule de sulf
E. Scaun apos
213. Vaccinoterapia dizenteriei este indicată în:

A. Forme acute
B. Forme asimptomatice
C. Forme cronice
D. Forme latente
E. Forme acute severe
214. În terapia dizenteriei cronice se utilizează:

A. Vaccin inactivat
B. Vaccin viu atenuat
C. Imunoglobulină umană
D. Dizenterina
E. Ser antitoxic antidizenteric.
215. Mediile de cultură Olkeniţki şi Kligler fac parte din grupul de medii:

A. De transport
B. De îmbogăţire
C. Diferenţial - diagnostice pentru izolarea culturii pure.
D. Diferenţial - diagnostice pentru acumularea şi identificarea primară.
 E. Speciale
216. Mediile de cultură Muller, Kauffmann fac parte din grupul de medii:

A. De transport
B. De îmbogăţire
C. Diferenţial diagnostice pentru izolarea culturii pure.
D. Diferenţial diagnostice pentru acumularea şi identificarea primară
E. Speciale
217. În prima săptămână de boală la bolnavii cu febră tifoidă se examinează:

A. Urina
B. Materii fecale
C. Sânge
D. Bilă
E. Exudate rinofaringiene
218. Indicaţi corect structura antigenică a S. typhi:

A. O 1, 9, 12 ; Vi ; Hd.
B. O 1, 2, 12 H a
C. O 1, 9, 12, H g,m
D. O 1, 4,5, 12 Hb, H 1,2
E. O 1, 4, 5, 12 Hi, H 1, 2
219. Indicaţi corect structura antigenică a S. paratyphi B:

A. O 1, 2, 12, H a
B. O 1, 9, 12, Vi, Hd
C. O 1, 9, 12 H g,m
D. O1, 4, 5, 12, H b, H 1, 2
E. O 1, 4, 5 , 12 H i, H 1, 2
220. Indicaţi corect structura antigenică a S. paratyphi A.

A. O 1, 9, 12, Vi H d
B. O 1, 2, 12, H a
C. O 1, 12, H g, m
D. O 1, 4, 5, 12, H b, H 1, 2
E. O 6, 7 H c
221. Pentru determinarea stării de portaj a salmonelelor tifo-paratifoidice metoda de
preferinţă este:

A. Hemocultura
B. Urocultura
C. Rozeolocultura
D. Reacţia Widal cu antigen OH
E. Coprocultura
222. În febra tifoidă, în prima săptămână de boală este recomandată metoda de diagnostic:

A. Coprocultura
B. Urocultura
C. Hemocultura
D. Bilicultura
 E. Reacţia Widal cu antigen OH
223. În febra tifoidă, în a doua săptămână de boală este recomandată metoda de diagnostic de
preferinţă:

A. Reacţia Widal cu antigen O şi H

B. Reacţia de hemaglutinare indirectă cu diagnostic Vi - eritrocitar
C. Coprocultura
D. Urocultura
E. Bilicultura
224. În febrele tifoparatifoidice în a treia săptămână de boală este recomandată metoda de
diagnostic de preferinţă:

A. Hemocultura
B. Bilicultura
C. Rozeolocultura
D. Coprocultura
E. Mielocultura
225. Titrul diagnostic al reacţiei Widal este:

A. 1 : 50
B. 1 : 200
C. 1 : 800
D. 1 : 3200
E. 1 : 12 800
226. Titrul diagnostic în reacţia de VI - aglutinare la purtătorii cronici de S. typhi este:

A. 1 : 10
B. 1 : 40
C. 1 : 160
D. 1 : 640
E. 1 : 1280
227. Eubioticele colibacterina, bifidobacterina, lactobacterina reprezintă:

A. Alergeni microbieni
B. Microorganisme inactivate
C. Microorganisme vii
D. Toxine microbiene
E. Diagnosticuri
228. Procentul izolării V. cholerae creşte dacă se utilizează medii de cultură cu pH-ul:

A. 3, 0
B. 5, 0
C. 6, 0
D. 9, 0
E. > 10, 0
229. Pe mediul Levine salmonelele tifo-paratifoidice formează colonii:

A. Mari, rugoase, forma R, colorate în albastru.

B. Mari, plate, de culoare roză.
C. Pitice, mucoide, incolore.
 D. Transparente, azurii, rotunde, bombate, cu margini regulate
E. De dimensiuni medii, incolore, semitransparente.
230. Pe mediul bismut-sulfit-agar salmonelele formează colonii:

A. Mari, rugoase. incolore, cu margini dantelate

B. Medii, bombate, cu margini regulate, de culoare aurie
C. Medii, bombate, lucioase, de culoare neagră
D. Pitice, mucoide, incolore
E. De dimensiuni medii, incolore, semitransparente.
231. Profilaxia specifică a febrelor tifo-paratifoidice se realizează cu:

A. Vaccin viu atenuat

B. Vaccin ADTP
C. Anatoxină purificată antisalmonelozică
D. Vaccin TABTe
E. Imunoglobulină umană antisalmonelozică
232. . În focarele de febră tifoidă la contacţi se recomandă:

A. Vaccinări cu vaccinuri sintetice.

B. Administrarea intramusculară a imunoglobulinei umane antitifoidice
C. Bacteriofag în comprimate cu peliculă acidorezistentă per os.
D. Anatoxină antitifoidică.
E. Administrarea beta-lactamelor.
233. Sporogeneza este caracteristică următorilor agenţi cauzali:

A. C. diphtheriae
B. C. tetani
C. M. tuberculosis
D. T. pallidum
E. L. interrogans
234. Agentul cauzal al difteriei are următorul factor de patogenitate:

A. Capsula
B. Endotoxina
C. Exotoxina
D. Pilii
E. Hemolizina
235. M. tuberculosis se caracterizează prin:

A. Se cultivă pe medii speciale şi creşte lent timp de 2-3 săptămâni.

B. Provoacă o toxicoinfecţie gravă care complică evoluţia plăgii contaminate
C. Prezenţa granulelor de volutină dispuse polar.
D. Este spiralat, mobil, în medii de cultură pierde virulenţa.
E. Fermentează glucoza cu acid şi gaz.
236. C. diphtheriae se caracterizează prin:

A. Rezistenţa sporită în mediul ambiant şi creşte lent pe medii uzuale.

B. Provoacă o toxicoinfecţie gravă cu sindrom intestinal
C. Produce o exotoxină cu acţiune asupra miocardului şi suprarenalelor.
D. Formează spori situaţi central, care nu deformează celula.
 E. Sunt mobili cu cili peritrichi.
237. Pentru agentul patogen al sifilisului este caracteristic:

A.
O rezistenţă marcată la factorii mediului ambiant
B.
Se cultivă pe medii uzuale timp de 2- 3 săptămâni.
C.
Sunt asigurate cu un echipament bogat de enzime metabolice.
D.
Este un microorganism spiralat, mobil, fiind cultivat în medii de cultură pierde
virulenţa.
E. Este sporogen.
238. Agentul tetanosului se caracterizează prin următoarele caractere:

A. Prezintă bastonaşe acido- şi alcoolorezistente, conţin cca 40% lipide.

B. Formează spori centrali care nu deformează corpul celulei.
C. Formează spori localizaţi, de regulă, terminal, deformează corpul celulei.
D. Formează capsulă în organism.
E. Sunt imobili şi se cultivă în condiţii aerobe.
239. Bordetella pertussis este agentul cauzal al:

A. Toxicoinfecţiilor alimentare
B. Parapertusei
C. Tusei convulsive
D. Scarlatinei
E. Reumatismului
240. Cauza dezvoltării tuberculozei secunadare este:
A. O reinfecţie exogenă cu S. pneumoniae
B. Reactivarea şi desiminarea focarelor latente de tuberculoză
C. O reinfecţie cu M. kansassii
D. Administrarea repetată a tuberculinei
E. Revaccinarea cu vaccinul BCG
241. Intradermoreacţia Burnet determină hipersensibilitatea de tip IV în:
A. Scarlatină
B. Bruceloză
C. Tuberculoză
D. Dizenterie
E. Tusea convulsivă
242. Intradermoreacţia Schick pozitivă depistează receptivitatea la:
A. Difterie
B. Tuberculoză
C. Bruceloză
D. Tusea convulsivă
E. Scarlatină
243. Intradermoreacţia Mantoux depistează starea de hipersensibilitate de tip întârziat în:
A. Scarlatină
B. Tusea convulsivă
C. Tularemie
D. Tuberculoză
E. Difterie
244. Intradermoreacţia Dick depistează prezenţa antitoxinelor în:
A. Tularemie
B. Difterie
 C. Tetanos
D. Infecţia stafilococică
E. Scarlatină
245. Pentru izolarea agentului cauzal al difteriei se utilizează mediul de cultură:
A. Loewenstein – Yensen
B. Geloză cu cazeină şi cărbune
C. Geloză-sânge cu telurit
D. Popescu
E. Kitt-Tarozzi
246. Pe medii de cultură M. tuberculosis formează colonii:
A. Mari, negre, cu halou brun pe medii cu telurit
B. Negre, lenticulare, pe mediul Willson-Blair
C. Rugoase, mari, mamilonate, alb-bej
D. Mici, tip S, cu zonă de hemoliză verzuie
E. Pitice, mucoide, lucioase, de consistenţă omogenă.
Bordetella pertussis pe medii de cultură speciale formează colonii caracteristice:

A. Rugoase, mari, mamelonate, alb-bej

B. Negre, lenticulare
C. Mici, bombate, perlate, cu aspectul picăturilor de mercur
D. Mari, negre, cu halou brun
E. Roşii cu luciu metalic
247. Despre C. tetani se poate afirma că:
A. Se cultivă pe medii diferenţiale în condiţii de anaerobioză.
B. Este un microorganism anaerob care nu scindează glucidele
C. Este foarte sensibil la factorii mediului ambiant
D. Se evidenţiază bine prin metoda Burii-Hinss
E. Cauzează toxicoinfecţii alimentare.
248. Caracteristic pentru C. perfringens este:
A. Formează colonii negre, lenticulare pe mediul Willson - Blair
B. Lichefiază gelatina sub aspect de brăduţ inversat
C. Se cultivă lent, timp de 3-4 săptămâni, pe mediul Petragnani
D. Este acapsulat, mobil şi asporulat
E. Nu posedă activitate zaharolitică
249. Una din consecinţele infecţiei tuberculoase primare este:
A. Stabileşte o imunitate antitoxică stabilă
B. Se sintetizează concentraţii mari de anticorpi H
C. Se sintetizează concentraţii mari de anticorpi Vi
D. Se stabileşte o stare de hipersensibilitate de tip IV
E. Se stabileşte o imunitate de scurtă durată.
250. Virulenţa S. pneumoniae se datorează:
A.Hialuronidazei

B. Hemolizinei beta

C. Capsulei polizaharidice

D. Pililor

E Cord-factorului
251. Pentru izolarea S. aureus este necesar următorul mediu de cultură.
A. Geloză hepatică
B. Geloză hiperclorurată cu lapte şi ou
C. Mediul lichid cu glicerină şi cartof
D. Mediul Wilson-Blair
E. Bulionul biliat
252. Pentru izolarea agentului cauzal al antraxului este necesar următorul mediu de cultură:
A. Geloză salină cu gălbenuş de ou
B. Mediul cu glicerină şi cartof
C. Geloză peptonată sau bulion peptonat
D. Mediul cu selenit acid de sodiu
E. Geloză hiperclorurată cu lapte
253. Sporogeneza este caracteristică următorilor agenţi cauzali:
A. N. meningitidis
B. B. anthracis
C. B. melitensis
D. F. tularensis
E. C. diphtheriae
254. Care infecţie evoluează clinic în forme cutanată (carbuncul), pulmonară şi intestinală:
A. Bruceloza
B. Tularemia
C. Antraxul
D. Pesta
E. Infecţia stafilococică
255. Manifestările clinice variază în dependenţă de poarta de intrare. Predomină forma
ulcero-ganglionară. De numit infecţia.
A. Bruceloza
B. Tularemia
C. Antraxul
D. Leptospirozele
E. Infecţii stafilococice
256. Infecţii cu porţi de intrare variate şi însoţite de manifestări clinice cu caracter supurativ:
A. Bruceloza
B. Tularemia
C. Antraxul
D. Pesta
E. Infecţii stafilococice
257. Se afectează diferite ţesuturi şi organe însoţite de bacteriemie şi febră ondulatorie:
A. Bruceloza
B. Tularemia
C. Anraxul
D. Pesta
E. Infecţii stafilococice
259. Se determină preponderent forma bubonică sau pulmonară în:

A. Bruceloză
B. Tularemie
C. Antrax
D. Pestă
 E. Infecţii stafilococice
260. Habitat natural a S. aureus este:

A. Cavitatea nazală
B. Orofaringele
C. Laringele
D. Jejunul
E. Toate de mai sus
261. Formează colonii S, medii, bombate, opace, pigmentate pe medii speciale:

A. S. aureus
B. N. meningitidis
C. Y. pestis
D. B. anthracis
E. S. pneumoniae
262. Formează colonii mari, rugoase, nehemolitice, cu margini neregulate (cap de meduză):

A. S. aureus
B. B. anthracis
C. N. meningitidis
D. Y. pestis
E. S. pneumoniae
263. Formează colonii β- hemolitice, mici, transparente.

A. S. aureus
B. B. anthracis
C. Y. pestis
D. S. pyogenes
E. N. meningitidis
264. În reacţia de co-aglutinare se utilizează:
A. S. pyogenes
B. S. pneumoniae
C. S. aureus
D. S. saprophyticus
E. S. epidermidis
265. Posedă proteina A :
A. S. aureus
B. S. agalactiae
C. S.epidermidis
D. S. saprophyticus
E. S. pneumoniae
266. Posedă toxină exfoliativă:

A. S. epidermidis
B. S. aureus
C. S. pyogenes
D. S. pneumoniae
E. S. saprophyticus
267. Sporogeneza este caracteristică pentru următorii agenţi cu excepţia:
 A. B. anthracis
B. C. perfringens
C. C. oedematiens
D. B. abortus
E. C. tetani
268. Diagnosticul microbiologic se realizează în laboratoare specializate cu excepţia:

A. Pestei
B. Brucelozei
C. Holerei
D. Tifosului exantematic
E. Febrei tifoide
269. Prima generaţie de bacterii izolate de la bolnav nu cultivă pe medii de nutriţie. Numiţi
agentul:

A. F. tularensis
B. B. melitensis
C. B. pertussis
D. C. perfringens
E. N. gonorrhoeae
270. Parazitează la diverse specii de rozătoare în focare naturale şi se cultivă la temperaturi
joase (28 – 300):
A. N. gonorrhoeae
B. Y. pestis
C. B. pertussis
D. B. melitensis
E. F. tularensis
271. Diagnosticul microbiologic se realizează în laboratoare obişnuite cu excepţia infecţiei:
A. Difteriei
B. Dizenteriei
C. Febrei tifoide
D. Holerei
E. Salmonelozelor
272. Este fragil în mediul ambiant şi pretenţios la mediile de cultură:
A. S. pyogenes
B. C. burneti
C. Y. pestis
D. S. aureus
E. N. gonorrhoeae
273. Este un important indicator microbiologic al contaminării aerului cu secreţii
rinofaringiene:
A. S. aureus
B. S. pneumoniae
C. C. diphtheriae
D. M. tuberculosis
E. E. coli
274. Reacţia de precipitare inelară se efectuează pe larg în diagnosticul:
A. Brucelozei
B. Pestei
 C. Antraxului
D. Scarlatinei
E. Febrei Q
275. Formează spori în mediul exterior şi capsulă în organismul infectat:
A. S. pyogenes
B. B. anthracis
C. M. tuberculosis
D. B. abortus
E. Y. pestis
276. Formează spori în condiţii nefavorabile şi capsulă în plaga infectată:
A. C. perfringens
B. C. novyi
C. C. histolyticum
D. C. septicum
E. C. sordellii
277. Se utilizează ca test de diferenţiere a S. pneumoniae fermentarea:
A. Glucozei
B. Manozei
C. Manitolului
D. Inulinei
E. Salicinei
278. Manifestă tropism pronunţat faţă de epiteliul cilindric:
A. N. meningitidis
B. B. catarrhalis
C. N. gonorrhoeae
D. S. pyogenes
E. S. pneumoniae
279. O nouă reinfecţie după vindecare este posibilă în:
A. Meningită meningococică
B. Gonoree
C. Pestă
D. Tularemie
E. Tusea convulsivă
280. N. meningitidis cultivă optimal pe mediul:
A. Geloză peptonată la 370C
B. Geloză –ser la 220C
C. Geloză glucozată la 370C
D. Geloză glucozată cu cisteină la 370
E. Geloză ser la 370C
281. Pentru C. tetani este caracteristic factorul de patogenitate:
A. Lecitinaza
B. Enterotoxina
C. Exotoxina
D. Endotoxina
E. Cilii
282. Agentul cauzal poate pătrunde prin plaga ombelicală şi cauza:
A. Antraxul
B. Scarlatina
C. Gonoreea
 D. Tetanosul
E. Gangrena gazoasă
283. Agentul cauzal al botulismului reprezintă:
A. Bastonaşe scurte, grampozitive, cu spori subterminali sub aspectul unei palete de
tenis.
B. Bastonaşe scurte, grampozitive, cu spori terminali sub aspectul bastonaşului de
toboşar
C. Bastonaşe lungi, în perechi, cu spori centrali care nu deformează celula
D. Bastonaşe măciucate, grampozitive
E. Bastonaşe sporulate, grampozitive, capsulate
284. Fermentarea activă a glucidelor cu acid şi gaz, coagularea laptelui sunt caracteristice
pentru:
A. C. tetani
B. C. perfringens
C. C. botulinum
D. C. septicum
E. C. novyi
285. Familia Enterobacteriaceae reuneşte specii cu următoarele caractere cheie:
A. Fermentează glucoza cu formare de acid sau acid şi gaz
B. Fermentează glucoza cu formare numai de acid
C. Fermentează glucoza cu formare numai de acid şi gaz
D. Nu posedă catalază
E. Sunt oxidazopozitive
286. Familia Enterobacteriaceae reuntşte specii cu următoarele caractere cheie:
A. În mediul ambiant formează spori
B. Sunt cocobacterii gramnegative
C. Posedă nitratreductaza
D. Sunt imobile
E. Fermentează manita
287. Ca indicator microbiologic sanitar de poluare fecală a mediului ambiant serveşte
următoarea enterobacterie:
A. Y. enterocolitica
B. Proteus vulgaris
C. S. dysenteriae
D. E. faecalis
E. E. coli
288. Nu prezintă importanţă în patologia omului următoarea enterobacterie:
A. E. coli
B. E. blattae
C. S. choleraesuis
D. S. gallinarum
E. K. pneumoniae
289. În structura antigenică a enterobacteriilor se deosebesc următoarele antigene de grup:
A. A
B. B
C. O
D. H
E. K
290. În structura antigenică a enterobacteriilor se deosebesc următoarele antigene de tip
(serovar):
A. A
 B. B
C. O
D. H
E. Vi
291. Producerea acetoinei de către enterobacterii este determinată prin următorul test:
A. MR
B. Woges-Proskauer
C. Metoda Preus (hidroliza ureei)
D. Decarboxilarea aminoacizilor
E. Fermentarea anaerobă a glucozei
292. Mobilitatea enterobacteriilor, de regulă, se determină prin următorul procedeu:
A. În geloză în coloană
B. În bulion peptonat
C. În geloză semilichidă
D. Pe geloză înclinată (metoda Schukevici)
E. Preparatul “picătura suspendată”
293. Majoritatea enterobacteriilor condiţionat patogene la om se izolează în concentraţii UFC/gr
de fecale:
A. 0 – 103
B. 105
C. 2 – 3 x 106
D. 2 – 3 x 108
E. > 109
294. Manifestările clinice în majoritatea afecţiunilor cauzate de enterobacterii se declanşează sub
acţiunea factorului de patogenitate:
A. Enterotoxinelor
B. Endotoxinelor lipopolizaharidice
C. Hialuronidazei
D. Decarboxilazelor
E. Dezaminazelor
295. Mediile multitest în studierea enterobacteriilor sunt utilizate cu scopul de:
A. Izolare a culturii pure
B. Îmbogăţire
C. Lizotipie
D. Identificare preliminară
E. Identificare finală
296. În identificarea enterobacteriilor sunt folosiţi următorii marcheri epidemiologici, cu
excepţia:
A. Antibiograma
B. Morfovar
C. Lizovar
D. Serovar
E. Colicinovar
297. Pentru izolarea enterobacteriilor se utilizează următorul mediu de cultură înalt selectiv:
A. Kauffmanni
B. Endo
C. Levine
D. Ploskirev
E. Wilson-Blair
298. Pentru izolarea enterobacteriilor se utilizează următorul mediu de cultură moderat selectiv:
A. Kauffmanni
B. Endo
 C. Levine
D. Ploskirev
E. Wilson-Blair
299. În diagnosticul de laborator al enterobacteriozelor se utilizează următoarele grupe de medii,
cu excepţia:
A. Elective
B. De îmbogăţire
C. Selective (diferenţial diagnostice)
D. Multitest
E. De transport
300.Rezervorul infecţiei în tifosul exantematic epidemic este:
A. Şobolanul cenuşiu
B. Puricele de şobolan
C. Omul bolnav
D. Purtătorul de germeni
E. Animalele sinantrope
301. Rezervorul infecţiei în tifosul exantematic endemic este:
A. Şobolanul cenuşiu
B. Puricele de şobolan
C. Omul bolnav
D. Purtătorul de germeni
E. Animalele sinantrope
302.Pentru reacţia de microaglutinare în serodiagnosticul tifosului exantematic epidemic se
utilizează antigenul :
A. Polizaharidic din rickettsii
B. Corpuscular purificat din R. prowazeki
C. Din Proteus OX19
D. Corpuscular purificat din C. burneti
E. Corpuscular purificat din R. rickettsii
303. Pentru reacţia de microaglutinare în serodiagnosticul tifosului exantematic endemic se
utilizează antigenul :
A. Polizaharidic din rickettsii
B. Corpuscular purificat din R. typhi
C. Din Proteus OX19
D. Corpuscular purificat din C. burneti
E. Corpuscular purificat din R. rickettsii

Totalizarea nr. 1 „Cocii piogeni. Infectii zooantroponoze , aerogene, anaerobe clostridiene.

Complement simplu

1. S. saprophyticus mai frecvent cauzează:

A. Cistită la femei de vărstă înaintată
B. Cistită la femei tinere active sexual
C. Intoxicaţii alimentare
D. Foliculite
E. Impetigo
2. Pentru izolarea S. aureus este necesar următorul mediu de cultură:
 F. Geloză hepatică
G. Geloză hiperclorurată cu lapte şi ou
H. Mediul lichid cu glicerină şi cartof
I. Mediul Wilson-Blair
E. Bulionul biliat

3. Habitat natural al S. aureus este:

F. Cavitatea nazală
G. Orofaringele
H. Laringele
I. Jejunul
J. Toate de mai sus
4. Posedă proteina A :

F. S. aureus
G. S. agalactiae
H. S.epidermidis
I. S. saprophyticus
E S. pneumoniae

5. Formează colonii S, medii, bombate, opace, pigmentate pe medii speciale:

F. S. aureus
G. N. meningitidis
H. Y. pestis
I. B. anthracis
E S. pneumoniae

6. Posedă toxină exfoliativă

F. S. epidermidis
G. S. aureus
H. S. pyogenes
I. S. pneumoniae
E S. saprophyticus

7. Este un important indicator microbiologic al contaminării aerului cu secreţii rinofaringiene:

F. S. aureus
G. S. pneumoniae
H. C. diphtheriae
I. M. tuberculosis
J. E. coli
8. Streptolizinele, ca factor de patogenitate al S. pyogenes, realizează următoarea acţiune:

A. Determină eritemul tegumentelor

B. Posedă efect antifagocitar
C. Funcţionează ca liganzi la receptorii celulari
D. Deteriorează membranele celulare
E. Posedă acţiune fibrinolitică
9. Fimbriile, ca factor de patogenitate al S. pyogenes, realizează următoarea acţiune:

A. Determină eritemul tegumentelor

B. Posedă efect antifagocitar
C. Funcţionează ca liganzi la receptorii celulari
D. Deteriorează membranele celulare
E. Posedă acţiune fibrinolitică
10. Streptokinaza, ca factor de patogenitate al S. pyogenes, realizează următoarea acţiune:

A. Determină eritemul tegumentelor

B. Posedă efect antifagocitar
C. Funcţionează ca liganzi la receptorii celulari
D. Deteriorează membranele celulare
E. Posedă acţiune fibrinolitică
11. Eritrotoxina, ca factor de patogenitate al S. pyogenes, realizează următoarea acţiune:

A. Determină eritemul tegumentelor

B. Posedă efect antifagocitar
C. Funcţionează ca liganzi la receptorii celulari
D. Deteriorează membranele celulare
E. Posedă acţiune fibrinolitică
12. Formează colonii β- hemolitice, mici, transparente:

F. S. aureus
G. B. anthracis
H. Y. pestis
I. S. pyogenes
E N. meningitidis

13. Aspectul hemolizei pe geloză-sânge, caracteristic streptococilor beta-hemolitici:

A. Zonă de hemoliză incompletă, verzuie, periferia slab conturată

B. Hemoliză incompletă, cafenie, slab conturată
C. Hemoliză clară, completă, cu periferia bine definită
D. Zona de hemoliză lipseşte
E. Zonă de hemoliză verzuie, clară, bine conturată
14. Aspectul hemolizei pe geloză-sânge, caracteristic streptococilor alfa -hemolitici:

A. Zonă de hemoliză incompletă, verzuie, periferia slab conturată

B. Hemoliză incompletă, cafenie, slab conturată
C. Hemoliză clară, completă, cu periferia bine definită
D. Zona de hemoliză lipseşte
E. Zonă de hemoliză verzuie, clară, bine conturată
15. În etiologia scarlatinei este implicat S. pyogenes, producător de toxină:

A. Exfoliativă
B. Enterotoxină
C. Streptodornază
D. Eritrotoxină
E. Streptolizină
16. Meningococii se transmit prin:
 F. Picături Pflugge
G. Aerosoli generaţi în instalaţiile de condiţionare a aerului
H. Praf
I. Alimente contaminate
J. Apa contaminată
17. N. meningitidis cultivă optimal pe mediul:

F. Geloză peptonată la 370C

G. Geloză –ser la 220C
H. Geloză glucozată la 370C
I. Geloză glucozată cu cisteină la 370
E . Geloză ser la 370C

18. Gonococii pot fi cultivaţi în următoarele condiţii:

A. Geloză-sânge la 370C
B. Geloză ser la 370C în atmosferă cu 5-10% CO2
C. Geloză ser la 280C în atmosferă cu 5-10% CO2
D. Geloză cu lapte şi ou la 370C
E. Bulion glucozat la 370

19. N. gonorrhoeae fermentează următoarele glucide:

A. Glucoza şi maltoza cu formare de acid

B. Glucoza cu formare de acid şi gaz
C. Glucoza cu formare de acid
D. Glucoza şi maltoza cu acid şi gaz
E. Glucoza, maltoza şi manitolul cu acid.
20. N. gonorrhoeae posedă următorul factor de patogenitate:

A. Lizindecarboxilaza
B. Hemolizine
C. Fimbrii
D. Proteina A
E. Lecitinaza
21. N. meningitidis posedă tropism accentruat faţă de epiteliul:

A Cilindric uretral

B Cilindric al colului uterin

C Enterocite

D Nazo-faringian

E Conjunctival

22. N. meningitidis posedă următorul factor de patogenitate:

A. Hemolizine
B. Citotoxina traheala
 C. Fimbrii
D. ADN-aza
E. Lecitinaza
23. N. meningitidis posedă următorul factor de patogenitate:

A. Endotoxina lipopolizaharidică
B. Ureaza
C. Hemolizine
D. ADN-aza
E. Lecitinaza
24. Este fragil în mediul ambiant şi pretenţios la mediile de cultură:

A. S. pyogenes
B C. burneti

C. Y. pestis

D. S. aureus

E. N. gonorrhoeae

25. N. meningitidis posedă următorul factor de patogenitate:

A. Ureaza
B. Hemolizinele
C. ADN-aza
D. Capsula polizaharidică
E. Lecitinaza
26. Manifestă tropism pronunţat faţă de epiteliul cilindric:

F. N. meningitidis
G. B. catarrhalis
H. N. gonorrhoeae
I. S. pyogenes
J. S. pneumoniae
27. O nouă reinfecţie după vindecare este posibilă:

F. Meningită meningococică
G. Gonoree
H. Pestă
I. Tularemie
J. Tusea convulsivă
28.Habitatul natural al B. bovis sunt:

A. Bovinele
B. Porcinele
C. Felinele
D. Ovinele
E. Omul
29. Habitatul natural al B. suis sunt:
 A. Bovinele
B. Porcinele
C. Felinele
D. Ovinele
E. Omul

30. În diagnosticul brucelozei este indicată reacţia alergică intradermică:

F. Dick
G. Schultz-Charlton
H. Schick
I. Burnet
J. Mantoux
31. Intradermoreacţia Burnet determină hipersensibilitatea de tip IV în:

F. Scarlatină
G. Bruceloză
H. Tuberculoză
I. Dizenterie
E. Tusea convulsivă

32. Ca mediu electiv pentru cultivarea brucelelor este utilizat:

A. Bulion hepatic
B. Bulion biliat
C. Bulion glucozat
D. Francis
E. Mc Koy
33. Hemocultura în diagnosticul brucelozei se obţine timp de:

A. 18 – 24 ore
B. 48 – 72 ore
C. 5 – 7 zile
D. 2 – 3 săptămâni
E. 4- 6 săptămâni
34. Habitatul natural al B. melitensis sunt:

A. Bovinele
B. Porcinele
C. Felinele
D. Ovinele
E. Omul
35. Pentru cultivarea F. tularensis se utilizează următorul mediul de cultură electiv:

A. Bulion hepatic

B. Bulion biliat
C. Bulion glucozat
D. Geloză-sânge
E. McCoy
36. Pentru cultivarea F. tularensis se utilizează următorul mediul de cultură electiv:

A. Bulion hepatic

B. Bulion biliat
C. Bulion glucozat
D. Geloză-sânge
E. Francis

37. Metoda de preferinţă în diagnosticul tularemiei pentru majoritatea laboratoarelor este:

A. Microscopică
B. Bacteriologică
C. Biologică
D. Serologică
E. Alergică
38. În serodiagnosticul tularemiei se foloseşte reacţia:
A. Widal
B. De aglutinare
C. De tip Huddleson
D. Hemaglutinare
E. Inhibare a hemaglutinării

39. În diagnosticul tularemiei titrul semnificativ diagnostic al anticorpilor în RA este:

A. 1 : 10
B. 1 : 80
C. 1 : 160
D. 1 : 640
E. 1 : 1280
40. Manifestările clinice variază în dependenţă de poarta de intrare. Predomină forma ulcero-
ganglionară. De numit infecţia.

F. Bruceloza
G. Tularemia
H. Antraxul
I. Leptospirozele
E. Infecţii stafilococice

41. Formează spori în mediul exterior şi capsulă în organismul infectat:

F. S. pyogenes
G. B. anthracis
H. M. tuberculosis
I. B. abortus
J. Y. pestis
42. B. anthracis face parte din familia:

A. Clostridiaceae
B. Bacillaceae
C. Enterobacteriaceae
 D. Bacteroidaceae
E. Streptobacillaceae

43. Toxina B. anthracis posedă efect:

A. Antifagocitar
B. Anticomplement
C. Eritrogen
D. Edematogen
E. Exfoliativ
44. Toxina B. anthracis posedă efect:

A. Antifagocitar
B. Anticomplement
C. Eritrogen
D. Exfoliativ
E. Letal
45. Fixarea toxinei B. anthracis de celulele eucariote se realizează prin:

A. Antigenul protector
B. Antigenul polizaharidic
C. Fimbrii
D. Glicocalix
E. Antigenul O somatic

46. Fenomenul “colierului de perle” este obţinut prin cultivarea B. anthracis pe mediu de cultură
cu:

A. Ristomicină
B. Nistatină
C. Polimixină
D. Penicilină
E. Vancomicină

47. Cea mai frecventă formă clinică a antraxului este:

A. Antraxul pulmonar
B. Antraxul cutanat
C. Antraxul digestiv
D. Meningoencefalita cărbunoasă
E. Forma bubonică
48. În frotiuri preparate din prelevate de la pacient şi colorate Gram, pentru B. anthracis este
caracteristic:

A. Streptobacterii nesporulate, acapsulate, gramnegative

B. Streptobacterii nesporulate, capsulate, gramnegative
C. Streptobacili nesporulaţi, capsulaţi, grampozitivi
D. Streptobacili sporulați, grampozitivi
E Streptobacili sporulați, gramnegativi

49. În frotiuri preparate din cultură pură şi colorate Gram, pentru B. anthracis este caracteristic:
 A. Streptobacterii nesporulate, acapsulate, gramnegative

B. Streptobacterii nesporulate, capsulate, gramnegative

C. Streptobacili nesporulaţi, capsulaţi, grampozitivi

D. Streptobacili sporulați, grampozitivi

E. Streptobacili sporulați, gramnegativi

50. Parazitează la diverse specii de rozătoare în focare naturale şi se cultivă la temperaturi joase
(26 – 280):

F. B. anthracis
G. Y. pestis
H. B. pertussis
I. B. melitensis
E F. tularensis

51. Se manifestă preponderent forma bubonică sau pulmonară în:

F. Bruceloză
G. Tularemie
H. Antrax
I. Pestă
J. Infecţii stafilococice
52. Sporogeneza este caracteristică pentru:

F. N. meningitidis
G. B. anthracis
H. B. melitensis
I. F. tularensis
J. C. diphtheriae
53. Formează colonii mari, rugoase, nehemolitice, cu margini neregulate (cap de meduză):

F. S. aureus
G. B. anthracis
H. N. meningitidis
I. Y. pestis
E. S. pneumoniae

54. Reacţia de precipitare inelară se efectuează în diagnosticul:

F. Brucelozei
G. Pestei
H. Antraxului
I. Scarlatinei
J. Febrei recurente
55. Y. pestis aparţine familiei:

A. Clostridiaceae
 B. Bacillaceae
C. Enterobacteriaceae
D. Bacteroidaceae
E. Streptobacillaceae

56. Agentul pestei aparţine genului:

A. Escherichia
B. Bacillus
C. Francisella
D. Yersinia
E Fusobacterium

57. Y. pestis în frotiuri-amprente colorate Gram reprezintă:

A. Streptococi gramnegativi
B. Streptobacili grampozitivi
C. Bastonaşe scurte, aranjate solitar, gramnegative
D. Bastonașe ovoide, gramnegative, colorate bipolar
E. Bastonaşe cu granulaţii de volutină bipolare, grampozitive
58. Temperatura optimală de creştere a Y. pestis este:

A. 10 – 120C
B. Temperatura camerei
C. 26 – 280C
D. 370C
E. 430C
59. Formează colonii mari, cu centrul opac, periferia transparentă şi margini ondulate:

A. S. aureus
B. N. meningitidis
C. Y. pestis
D. B. pertussis
E. S. pneumoniae
60.Pe medii de cultură speciale corinebacteriile patogene, biovar gravis, formează colonii
caracteristice:

A. Negre, mici, lucioase, cu halou brun

B. Negre, mari, rugoase, cu halou brun
C. De dimensiuni medii, lucioase, roze
D. De dimensiuni medii, lucioase verzui

E. Surii, mari, lucioase

61. Pe medii de cultură speciale corinebacteriile patogene, biovar mitis, formează colonii
caracteristice:

A. Negre, mici, lucioase, cu halou brun

B. Negre, mari, rugoase, cu halou brun
C. De dimensiuni medii, lucioase, roze
D. De dimensiuni medii, lucioase verzui
 E. Surii, mari, lucioase

62. Despre C. diphtheriae se poate afirma:

F. Produce o enterotoxină
G. Determină enterocolite hemoragice
H. In evoluţia bolii poate fi afectat miocardul
I. Este izolat uzual în hemoculturi
J. Sursa infecţiei o constituie animalele
63.Agentul cauzal al difteriei are următorul factor de patogenitate:

F. Capsula
G. Endotoxina
H. Exotoxina
I. Pilii
J. Hemolizina
64. C. diphtheriae:

F. Creşte lent pe medii uzuale

G. Provoacă o toxiinfecţie gravă cu sindrom intestinal
H. Produce o exotoxină cu acţiune asupra miocardului şi suprarenalelor
I. Formează spori situaţi central, care nu deformează celula
E. Sunt mobili cu flageli peritrichi

65. Intradermoreacţia Schick pozitivă depistează receptivitatea la:

F. Difterie
G. Tuberculoză
H. Bruceloză
I. Tusea convulsivă
J. Scarlatină
66. Profilaxia specifică a difteriei la 5 – 7 ani se efectuează cu:

A. ADTP
B. ADT
C. AD
D. Ser antitoxic antidifteric
E. Vacinul TABTe

67. Pentru izolarea agentului cauzal al difteriei se utilizează mediul de cultură:

F. Lowenstein – Yensen
G. Geloză cu cazeină şi cărbune
H. Geloză-sânge cu telurit
I. Popescu
J. Kitt-Tarozzi
68. C. diphtheriae morfologic reprezintă:

A. Bastonaşe măciucate, dispuse în unghiuri?

B. Bastonașe ovoide colorate mai intens la extremități
C. Bastonaşe cu capete acuminate
 D. Cocobacterii gramnegative
E. Bastonaşe grampozitive dispuse în palisade
69. In vitro toxigeneza C. diphtheriae se determină prin metoda:

A. Tinsdale
B. Loeffler
C. Eleck
D. Neisser
E. Schick
70. Pentru evidenţierea C. diphtheriae frotiul se colorează prin metoda:

A. Ziehl-Neelsen
B. Burri-Gins
C. Aujeszky
D. Loeffler
E. Giemsa
71. Doza minimală de antitoxine în serul sangvin, care asigură nereceptivitatea la difterie este:

A. 2,0 UA/ml
B. 1,0 UA/ml
C. 0,1 UA/ml
D. 0,01 UA/ml
E. 0,001 UA/ml
72. Bordetella pertussis este agentul cauzal al:

F. Toxiinfecţiilor alimentare
G. Parapertusei
H. Tusei convulsive
I. Scarlatinei
J. Reumatismului
73. B. pertussis se cultivă pe mediul:

A. Klauberg
B. Geloză cu lapte şi ou
C. Ser coagulat
D. Geloză cu cazeină şi cărbune
E. Loeffler
74. B. pertussis se cultivă pe mediul:

A. Klauberg
B. Geloză cu lapte şi ou
C. Ser coagulat
D. Bordet-Jengou
E. Loeffler

75. B. pertussis posedă următorul factor de patogenitate:

A. Hialuronidaza
B. Citotoxina traheală
C. Hemolizine
D. Fibrinolizină
 E. Lecitinază
76. B. pertussis posedă următorul factor de patogenitate:

A. Hemaglutinina filamentoasă

B. Plasmocoagulaza
C. Hemolizine
D. Fibrinolizină
E. Lecitinază
77. Pentru diagnosticul bacteriologic al tusei convulsive se recoltează:

A. Exsudat rinofaringian
B. Sânge din vena cubitală
C. Sputa
D. Materii fecale
E. Lavaj bronşic
78. Agentul tusei convulsive se transmite:

A. Pe cale alimentară
B. Prin insecte-vectori
C. Aerogen prin picături Pflugge
D. Prin contact indirect
E. Vertical de la mamă la făt
79. Pentru diagnosticul bacteriologic al tusei convulsive se recoltează:

A. Lavaj bronşic
B. Sânge din vena cubitală
C. Sputa
D. Materii fecale
E. Picături Pflugge pe “plăci tuşite”
80.Pentru testarea sensibilităţii micobacteriilor la antibiotice este indicată metoda:

F. Diluţiilor succesive în medii lichide

G. Diluţiilor succesive în medii solide
H. Difuzimetrică
I. Diluţiilor zecimale Appelmann
E. Difuzimetrică pe geloză-sînge

81. În diagnosticul tuberculozei este indicată intradermoreacţia:

F. Dick
G. Schultz - Charlton
H. Schick
I. Burnet
E. Mantoux

82. Intradermoreacţia Mantoux depistează starea de hipersensibilitate de tip întârziat în:

F. Scarlatină
G. Tusea convulsivă
 H. Tularemie
I. Tuberculoză
J. Difterie
83. M. tuberculosis este un microorganism:

A. Facultativ anaerob
B. Strict aerob
C. Strict anaerob
D. Microaerofil
E Facultativ aerob

84. M. tuberculosis se evidenţiază microscopic prin colorarea:

A. Neisser
B. Burri-Gins
C. Ziehl-Neelsen
D. Loeffler
E. Giemse

85 T. pallidum se caracterizează prin următoarele particularităţi morfotinctoriale::

A. Posedă până la 18 spire mici, compact dispuse una de alta

B. Conţin până la 12 spire uniforme cu distanţă egală între ele
C. Se colorează grampozitiv
D. Conţin 4-8 spire mari, neregulate
E. Prin metoda Giemsa se colorează în albastru-violet
86 T. pallidum se caracterizează prin următoarele particularităţi morfotinctoriale:

F. Posedă până la 18 spire mici, compact dispuse una de alta

G. Prin metoda Giemsa se colorează în albastru violet
H. Se colorează grampozitiv
I. Conţin 4-8 spire mari, neregulate
J. Prin metoda Giemsa se colorează în roz-pal
87 B. recurrentis se caracterizează prin următoarele particularităţi morfotinctoriale:

K. Posedă până la 18 spire mici, compact dispuse una de alta

L. Conţin până la 12 spire uniforme cu distanţă egală între ele
M. Se colorează grampozitiv
N. Conţin 4-8 spire mari, neregulate
O. Prin metoda Giemsa se colorează în roz-pal
88 B. recurrentis posedă următoarele particularităţi morfotinctoriale:

A. Posedă până la 18 spire mici, compact dispuse una de alta

 B. Conţin până la 12 spire uniforme cu distanţă egală între ele

C. Se colorează grampozitiv

D. Prin metoda Giemsa se colorează în roz-liliachiu

E. Prin metoda Giemsa se colorează în albastru-violet

89. L. interrogans se caracterizează prin următoarele particularităţi morfotinctoriale:

A. Posedă până la 18 spire mici, compact dispuse una de alta

B. Conţin până la 12 spire uniforme cu distanţă egală între ele

C. Se colorează grampozitiv

D. Conţin 4-8 spire mari, neregulate

E. Prin metoda Giemsa se colorează în albastru-violet

90 L. interrogans posedă următoarele particularităţi morfotinctoriale:

A. Conţin 4-8 spire mari, neregulate

B. Conţin până la 12 spire uniforme cu distanţă egală între ele

C. Prin metoda Giemsa se colorează în roz-liliachiu

D. Prin metoda Giemsa se colorează în roz-pal

E. Se colorează grampozitiv

91. Se identifică la nivel de serovariantă următoarea specie de spirochete:

A. T. pallidum

B. B. burgdorferi

C. B. recurrentis

D. L. interrogans

E. L. biflexa

92. Prin căpuşe se transmite:

A. T. pallidum

B. B. burgdorferi

C. B. recurrentis

D. L. interrogans
 E. L. biflexa

93. Prin păduchi se transmite:

A. T. pallidum

B. B. burgdorferi

C. B. recurrentis

D. L. interrogans

E. L. biflexa

94. Se cultivă bine pe medii de cultură:

A. T. pallidum

B. B. burgdorferi

C. B. recurrentis

D. L. interrogans

E. L. biflexa

95. Se obţin culturi tisulare din următoarele specii de spirochete:

A. T. pallidum

B. B. burgdorferi

C. B. recurrentis

D. L. interrogans

E. L. biflexa

96. În diagnosticul microbiologic al sifilisului secundar se examinează prelevate:

A. Punctat din ganglionii limfatici regionali

B. Exudate din elementele eruptive cutanate

C. Exudate articulare

D. Serozităţi din şancru

E. Lichid cefalorahidian

97. Evoluează în 4 stadii:

A. Boala Lyme
 B. Febra recurenta

C. Sifilisul

D. Leptospirozele icterice

E. Leptospirozele anicterice

98. Pe cale alimentară se transmite:

A. Boala Lyme

B. Febra recurenta epidemica

C. Sifilisul

D. Leptospirozele

E. Febra recurenta endemica

99. În metoda microscopică de diagnostic B. recurrentis se evidenţiază în următoarele prelevate:

A. Sânge în perioadele febrile

B. Sânge în perioadele afebrile

C. Punctat din ganglionii limfatici

D. Exudate articulare

E. Exudate din elementele eruptive cutanate

100. Seroidentificarea culturilor de leptospire se face în reacţia:

A. Wassermann

B. RAL

C. VDRL/ MAL

D. De imobilizare a leptospirelor

E. De şarjare leptospirelor cu trombocite

101. În metoda serologica de diagnostic a leptospirozelor se utilizeaza reactia:

A. Wassermann

B. RFC

C. MAL

D. RIL
 E. R de sarjare a leptospirelor cu trombocite

102. Către clostridiile patogene neinvazive se referă:

A. C. perfringens

B. C. novyi

C. C. septicum

D. C. tetani

E. C. histolyticum

103. Catre clostridiile invazive se refera:

A. C.perfringens

B. C. tetani

C. C. novyi

D. C. tetani

E. C. histolyticum

104. Edem muscular gelatinos, necroză cauzează clostridiile:

A. C. perfringens

B. C. novyi

C. C. histolyticum

D. C. septicum

E. C. tetani

105. Necroza ţesuturilor cu acumulare de gaze şi scurgeri fetide din plagă cauzează:

A. C. perfringens

B. C. novyi

C. C. histolyticum

D. C. septicum

E. C. tetani
106. Proteaze şi colagenaze foarte active, care pot determina autoamputarea membrelor
afectate,cauzează:

A. C. perfringens

B. C. novyi

C. C. histolyticum

D. C. septicum

E. C. tetani

107. În locul multiplicării ţesutul muscular devine intens roşu însoţit de edem hemoragic în gangrenă
cauzată de:

A. C. perfringens

B. C. novyi

C. C. histolyticum

D. C. septicum

E. C. tetani

108. Formează spori centrali ovali,posedă capsulă, este imobilă:

A. C. perfringens

B. C. novyi

C. C. histolyticum

D. C. septicum

E. C. tetani

109. Activ fermentează glucidele cu formarea de acid şi gaz, coagulează laptele, posedă lecitinază:

A. C. perfringens

B. C. novyi

C. C. histolyticum

D. C. septicum

E. C. tetani

110. Posedă spori aranjaţi terminal, inerte faţă de glucide, determină contractură spastică generalizată:

A. C. perfringens
 B. C. novyi

C. C. histolyticum

D. C. septicum

E. C. tetani

111. Cauzează toxiinfecţii alimentare:

A. C. perfringens tip C

B. C. perfringens tip A

C. C. novyi

D. C. septicum

E. C. botulinum

112. Cauzează intoxicaţii alimentare:

C. perfringens tip A

B. C. perfringens tip C

C. C. novyi

D. C. septicum

E. C. botulinum

113. Posedă spori aranjaţi subterminal, inhibă secreţia acetilcolinei la nivelul sinapselor:

A. C. perfringens

B. C. novyi

C. C. histolyticum

D. C. botulinum

E. C. tetani

114. Sindromul clinic caracteristic în botulism:

A. Risus sardonicus

B. Opistotonus

C. Contracţii spastice ale musculaturii

D. Paralizii flasce
 E. Convulsii clonice

115. Inactivarea toxinelor botulinice se efectuează prin următoarea cale:

A. Păstrarea la frigider 48 ore

B. Congelare – 20 C timp de 6 ore

C. Încălzire +60 C – 45 min

D. Încălzire +80 C – 20 min

E. Fierbere 100 C – 20 min

Complement multiplu

1. Către stafilococii coagulazonegativi se referă următoarele specii:

A. S. aureus
B. S. saprophyticus
C. S. epidermidis
D. S. haemolyticus
E. S. hominis

2. Proteina A a S aureus :

A. Împiedică opsonizarea și fagocitoza

B. Fixează fragmentul Fc al Ig G
C. Fixează fragmentul Fab al Ig G
D. Activează limfocitele T CD4
E. Participă în reacţia de Co-aglutinare
3. S. epidermidis mai frecvent cauzează:

A. Bacteriemii de cateter
B. Cistită la femei tinere active sexual
C. Intoxicaţii alimentare
D. Foliculite
E. Blefarite

4. Despre stafilococi se poate afirma următoarele:

 A. Sunt diplococi gramnegativi
B. Sunt coci sferici, aranjaţi în ciorchini
C. Se colorează în violet după colorația Gram
D. Se cultivă în condiţii strict anaerobe
E Nu formează spori şi sunt imobili

5. Din genul Staphylococcus în patologia umană mai frecvent sunt implicate speciile:

A. S. intermedius
B. S. aureus
C. S. gallinarum
D. S. epidermidis
E. S. saprophyticus
6. În funcţie de forma clinică a infecţiei stafilococice se examinează prelevatele:

A. Puroi
B. Mase vomitive
C. Urina
D. Sânge
E. Măduva osoasă

7. Pentru S. aureus sunt caracteristici următorii factori de patogenitate:

A. Oxidaza
B. Plasmocoagulaza
C. Hialuronidaza
D. Fibrinolizina
E. Eritrotoxina
8. S. aureus se caracterizează prin următorii factori de patogenitate:

A. Lecitinaza
B. ADN-aza
C. Lipaza
D. Factor edematogen
E. Fosfataza
9. Caracteristici pentru S. aureus sunt factorii de patogenitate:

A. Leucocidina
B. Hemolizinele
C. Exfoliatina
D. Enterotoxina
E. Toxina eritrogenă

10. Factori de patogenitate care caracterizează S. aureus:

A. Neurotoxine
B. Cord – factorul
C. Toxina sindromului şocului toxic
D. Enterotoxinele
E. Proteina A
11. S. aureus posedă următoarele caractere de cultură:
 A. Pe geloză salină cu lapte şi ou formează colonii S pigmentate, bombate, lucioase, cu
halou opac
B. Pe geloză-sânge formează colonii S, opace, cu zonă de hemoliză
C. În bulion peptonat cauzează turbiditate
D. În bulion glucozat mediul rămâne transparent şi formează un sediment granular
E. Pe geloză sânge formează colonii R, plate, cu margini festonate şi zonă de hemoliză
11. În identificarea tulpinilor de stafilococi sunt utile următoarele teste:

A. Determinarea coagulazei libere

B. Determinarea coagulazei legate
C. Determinarea lecitinazei
D. Determinarea hemolizinei
E. Proba biologică
12. S. pyogenes posedă următorii factori de patogenitate:

A. Capsula
B. Proteina M
C. Streptolipidele
D. Fimbriile
E. Sporii
13. Streptococii patogeni şi condiţionat patogeni pentru om aparţin serogrupelor:

A. K
B. T
C. A
D. B
E. C
14. După habitat şi patogenitate streptococii se împart în:

A. Streptococi piogeni
B. Streptococi orali
C. Streptococi dermali
D. Streptococi fecali
E. Streptococi lactici
15. Antigenele streptococice se identifică în următoarele reacţii:

A. De fixare a complementului
B. De precipitare
C. De inhibare a hemaglutinării
D. De aglutinare
E. De neutralizare
16. În structura antigenică a streptococilor se deosebesc antigenele:

A. Polizaharidice cu specificitate de grup

B. Proteice cu specificitate de serovariantă
C. Plasmocoagulaza
D. Streptolizina – S
E. Enterotoxina
17. Pentru diagnosticul scarlatinei sunt utile următoarele reacţii imunologice:

A. Reacţia Mantoux
 B. Reacţia Dick
C. Reacţia Schick
D. Reacţia Schultz-Charlton
E. Reacţia Burnet
18. Aspectul hemolizei pe geloză sânge divizează streptococii în următoarele grupe:

A. α – hemolitici
B. β – hemolitici
C. γ – hemolitici
D. ε – hemolitici
E. δ – hemolitici
19. În diagnosticul reumatismului se utilizează următoarele teste:

A. Determinarea antiplasmocoagulazei
B. Determinarea fosfatazei alcaline
C. Determinarea antihialuronidazei
D. Determinarea antistreptolizinei O (ASLO)
20. S. pneumoniae cauzează:

A. Scarlatina
B. Pneumonii lobare acute
C. Meningite la copii
D. Enterocolite
E. Ulcer serpiginos al corneei

21. Streptococii posedă următoarele particularităţi:

A. Sunt coci sferici

B. Coci grampozitivi
C. Diplococi cu aspectul boabelor de cafea
D. În frotiuri se aranjează în lanţuri
E. În frotiuri se aranjează în grămezi
22. Maladii poststreptococice sunt:

A. Otite
B. Meningite
C. Sinuzite
D. Reumatismul cardioarticular
E. Glomerulonefrita acută

23. Infecţii streptococice cu poarta de intrare respiratorie:

A. Faringite
B. Angine
C. Scarlatina
D. Pleurite
E. Encefalite
24. Infecţii streptococice cu poarta de intrare cutanată:

A. Piodermita streptococică
B. Hidrosadenita
 C. Furunculoza
D. Erizipelul
E. Infecţii ale plăgilor cu celulite şi fasciite
25. Factori de patogenitate caracteristici pentru S. pyogenes:

A. Plasmocoagulaza
B. Fosfataza
C. Hialuronidaza
D. Streptokinaza
E. Streptodornaza
26.Pentru S. pyogenes sunt caracteristici următorii factori de patogenitate:

A. Streptolizina S
B. Streptolizina O
C. Enterotoxina
D. Toxina exfoliativă
E. Eritrotoxina
27. Pentru N. meningitidis sunt caracteristice următoarele caractere de cultură:

A. Formează colonii S, mici, transparente, nepigmentate

B. Formează colonii S, mici, opace, pigmentate
C. Cresc pe geloză ser la 370C
D. Cresc pe geloză ser la 220C
E. Cresc pe geloză la 370C
28. În raport cu localizarea şi forma clinică pentru diagnosticul gonoreei se prelevă:

A. Spălături gastrice
B. Exsudat endocervical
C. Exsudat conjunctival
D. Raclat din erupţiile cutanate
E. Puroi uretral
29. N. meningitidis posedă următoarele particularităţi:

A. Cauzează o infecţie zooantroponoză

B. Parazitează specific omul
C. Are tropism accentuat faţă de epiteliul uro-genital
D. Are tropism accentuat pentru nazofaringe
E. Rata portajului în focare epidemice creşte până la 80%
30. N. meningitidis posedă următoarele caractere biochimice:

A. Fermentează zaharoza
B. Fermentează maltoza
C. Fermentează glucoza
D. Produc oxidază?
E. Posedă catalază
31. Pentru diagnosticul gonoreei în dependenţă de localizare şi forma clinică a infecţiei se
prelevă:

A. Raclat din erupţii cutanate

B. Secreții vaginale
 C. Ser sangvin
D. Exsudat nazofaringian
E. Lichid cefalorahidian
32. Factorii de patogenitate ai meningococilor sunt:

A. Fimbriile
B. Capsula
C. Hemolizinele
D. Endotoxine lipopolizaharidice
E. Proteaze care clivează Ig A

33. În formele cronice de gonoree probele pentru examenul microbiologic se recoltează după
stimularea procesului inflamator prin metodele:

A. Masajul prostatei
B. Administrare de vaccin gonococic omorât
C. Recoltarea secretului endocervical în timpul menstrelor?
D. Administrare de vaccin gonococic atenuat
E Utilizarea bacteriofagului

34. În evolutia infectiei meningococice se disting următoarele forme clinice:

A. Nazofaringita
B. Angina
C. Meningococcemia
D. Meningita
E Encefalite

35. După particularităţile nutritive şi de patogenitate distingem:

A. Neisserii pretenţioase
B. Neisserii halofile
C. Neisserii intermediare
D. Neisserii nepretenţioase
E. Pseudoneisserii

36. În diagnosticul rapid al meningitei meningococice se aplică metodele:

A. Depistarea antigenelor prin contraimunoelectroforeză

B. Depistarea anticorpilor prin contraimunoelectroforeză
C. Co- aglutinarea
D. Latex-aglutinarea
E. Reacţia de neutralizare a substanţei toxice
37. Gonococii cresc mai bine dacă se crează anumite condiţii favorabile:

A. Atmosferă cu 5 – 10 % CO2
B. Condiţii strict aerobe
C. Incubare la 370C
D. Mediul selectiv cu gălbenuş de ou
E. Umiditate crescută
38. Pe medii speciale în cutii Petri gonococii formează colonii:

A. Mici, transparente
B. De tipul S
C. De tipul R
D. Oxidazopozitive
E. Oxidazonegative

39. N. gonorrhoeae se caracterizează prin:

A. Este un microorganism gram pozitiv

B. Este fragil în mediul ambiant
C. Posedă tropism faţă de uroepiteliu
D. Creşte bine pe medii cu gălbenuş de ou
E Este rezistent la factorii mediului ambiant

40. Identificarea culturii de gonococi se efectuează în baza următoarelor caractere:

A. Diplococi gram negativi

B. Oxidazopozitivi
C. Fermentează numai glucoza cu formare de acid
D. Cultivă numai la 370C pe mediu cu ser?
E Formează colonii lactozonegative

41. În infecţiile meningococice se examinează prelevatele:

A. Puroiul din plagă

B. Exsudatul nazofaringian
C. Lichidul cefalorahidian
D. Sânge
E. Urina

42. Pentru N. gonorrhoeae sunt caracteristici următorii factori de patogenitate:

A. Fimbrii de ataşare la epiteliu

B. sIgA-proteaza
C. Endotoxina
D. Capsula polizaharidică
E. Exotoxina

43. Infecţia gonococică la bărbaţi se manifestă prin:

A. Uretrite acute
B. Prostatită
C. Epididimită
D. Fenomenul scrotal
E. Pelvioperitonită

44. Transportarea şi păstrarea prelevatelor în caz de suspecție de infecție meningococică se

realizează:
 A. La frigider
B. La temperatura camerei
C. La temperatura 370C
D. Nu mai mult de 1 – 2 ore
E. Fără restricţii
45. La femei infecţia gonococică se manifestă prin:

A. Conjunctivită
B. Endometrită
C. Adnexită
D. Dermatită veziculoasă
E. Endocervicită
46. Lichidului cefalorahidian în meningitele meningococice este:

A. Transparent
B. Hemoragic
C. Opalescent
D. Tulbure
E. Cu aspect filamentos (puf de vată)
47. Genul Neisseria reuneşte:

A. Diplococi asemănători boabelor de cafea

B. Coci gramnegativi
C. Catalazopozitivi
D. Oxidazopozitivi
E. Coci strict anaerobi
48. Infecţia gonococică poate evolua bacteriemic cu localizări metastatice:

A. Articulare
B. Oculare
C. Meningiene
D. Endocardice
E. Peritoneale

49. Către neisseriile exigente se referă următoarele specii:

A. N. sicca
B. N. gonorrhoeae
C. N. subflava
D. N. flavescens
E. N. meningitidis
50. Pentru neisseriile exigente este cataracteristic:

A. Sunt foarte fragile în mediul extern

B. Sunt rezistente la factorii mediului
C. Cresc în condiţii anaerobe
D. Sunt carboxifile
E. Se cultivă numai la 370C
51. În caz de suspectie de meningita meningococica LCR se însămânțează pe mediile:

A. Endo
 B. Geloză-sânge
C. Geloză alcalină
D. Geloză ser
E. Geloză semilichidă
52. Pe cale sexuală preponderent se transmit:

A. Treponema pallidum
B. Borrelia burgdorferi
C. Clostridium perfringens
D. Neisseria gonorrhoeae
E. Leptospira pomona
53. În diagnosticul serologic al brucelozei se utilizează reacţiile:

A. De precipitare
B. De neutralizare
C. Wright
D. Huddleson
E. De hemaglutinare directă

54. În structura antigenică a brucelelor se conţin următoarele complexe antigenice:

A. Vi
B. M
C. K
D. A
E. H
55. Genul Brucella reuneşte următoarele specii:

A. B. melitensis
B. B. pertussis
C. B. abortus
D. B. bronhiseptica
E. B. suis
56. Sursa infecţiei în bruceloză:

A. Persoanele bolnave
B. Caprinele
C. Bovinele
D. Suinele
E. Ecvinele
57. Sursa infecţiei în bruceloză poate fi:

A. Persoanele bolnave
B. Caprinele şi ovinele
C. Porcinele
D. Artropodele infectate
E. Bovinele
58. Contractarea brucelozei se poate realiza prin următoarele căi:

A. Prin intermediul acarienilor

B. Aerogen
 C. Consum de lapte contaminat
D. Contact cu animalele bolnave
E. Prin înțepătura ţânţarilor
59. În evoluţia brucelozei se pot constata diverse sindroame clinice:

A. Septicemie
B. Afectarea sistemului reticuloendotelial (limfadenite) cu febră ondulantă
C. Afectarea sistemului locomotor (artrite, bursite, artralgii)
D. Afectarea tegumentelor cu exantem maculo-papulos
E Pneumonii interstiţiale

60. Prelevatele recoltate pentru izolarea brucelelor:

A. Sânge
B. Exsudat articular
C. Urină
D. Conținutul rozeolelor
E. Biopsii ganglionare

62. Pentru izolarea brucelelor se pot utiliza următoarele medii ce cultură:

A. Geloză hepatică
B. Mediul Sabouraud
C. Bulion hepatic
D. Geloză salină cu gălbenuş de ou
E. Geloză sânge
63. Izolarea şi cultivarea F. tularensis se realizează prin:

A. Însămânţarea produsului patologic pe mediul Klauberg

B. Inocularea cu material de examint a şoarecilor albi
C. Însămânţarea pe mediul Francis
D. Însămânţarea pe mediul Bordet – Jengou
E. Însămânţarea pe mediul McCoy
64. Pentru diagnosticul tularemiei se recoltează următoarele prelevate:

A. Aspirat din bubonul tularemic

B. Sputa
C. Sânge pentru hemoculturi
D. Urina
E. Bila
65. Forme clinice caracteristice în tularemie sunt:

A. Ulcero-ganglionară
B. Paralitică
C. Pulmonară
D. Tifoidică
E. Hemolitico-uremică
66. În tularemie se disting următoarele forme clinice:

A. Ulcero-ganglionară
B. Oculo-ganglionară
 C. Pulmonară
D. Cutanată cu erupţii variceliforme
E. Meningoencefalitică

67. Tularemia se transmite la om pe următoarele căi:

A. Prin vectori biologici (căpuşe, tăuni, ţânţari)

B. Prin contact direct cu rozătoarele bolnave
C. Prin contact direct cu persoanele bolnave
D. Pe cale digestivă (apă, alimente)
E. Pe cale aerogenă
68. Francisella tularensis are următoarele biovariante:

A F. tularensis nearctica

B F. tularensis rodentium

C F. tularensis holarctica

D F. tularensis orientalis

E F. tularensis centroasiatica

69. B. anthracis se caracterizează prin următoarele:

A. Sunt bastonaşe gramnegative, colorate bipolar

B. În organism formează o capsulă polipeptidică
C. Produce spori aranjaţi central care nu deformează celula
D. Sunt imobili
E. Se evidenţiază prin metoda Ziehl-Neelsen
70. Pentru depistarea B. anthracis se pot utiliza metodele de colorare:

A. Neisser
B. Ziehl-Neelsen
C. Burri-Gins
D. Aujeszky
E. Gram
71. B. anthracis se caracterizează prin următorii factori de patogenitate:

A. Capsula
B. Factor edematogen
C. Factor protector
D. Factor letal
E. Endotoxina
72. În raport cu poarta de intrare se întâlnesc formele clinice de antrax:

A. Cutanată
B. Pulmonară
C. Intestinală
D. Bubonică
E. Anginoganglionară
73. În mediile de cultură B. anthracis creşte formând:

A. Colonii mici, rotunde, bombate, lucioase, transparente

B. Colonii mari, plate, surii, rugoase, mate, cu contur neregulat
C. În bulion formează sediment cu aspectul unui glomerul de vată
D. În bulion formează o peliculă de la care pornesc prelungiri
E. În bulion formează o peliculă groasă şi zbârcită
74. În profilaxia şi tratamentul antraxului se utilizează:

A. Anatoxina nativă anti- B. anthracis

B. Antraxina
C. Vaccin viu atenuat
D. Imunoglobulină umană hiperimună anti- B. anthracis
E. Imunoglobulină heteroloagă anti-B.anthracis
75. Contractarea pestei se realizează pe următoarele căi:

A. Prin înţepătura păduchilor

B. Prin intermediul puricilor
C. Pe cale aerogenă
D. Prin contact direct cu animalele bolnave
E. Pe cale alimentară
76. Pesta evoluează în următoarele forme clinice:

A. Hemolitico-uremică
B. Bubonică
C. Pulmonară
D. Septicemică
E. Paralitică
77. În funcţie de forma clinică, pentru diagnosticul pestei se prelevă:

A. Aspirat din bubon

B. Urină
C. Sânge pentru hemocultură
D. Bilă
E. Spută
78. În diagnosticul de laborator al pestei se utilizează metodele:

A. Bacterioscopică
B. Contraimunoelectroforeza
C. Biologică
D. Reacţia de hemaglutinare directă cu eritrocite de berbec
E. Bacteriologică

79. În profilaxia şi tratamentul specific al pestei se utilizează:

A. Vaccin viu atenuat

B. Vaccin inactivat
C. Bacteriofag antipestos
D. Imunoglobulina antipestoasă
E. Ser antitoxic antipestos
80. Toxina difterică determină leziuni necrotice în:
 A. Miocard
B. Pericard
C. Glandele suprarenale
D. Rinichi
E. Ficat

81. Morfologic C. diphtheriae reprezintă:

A. Bacterii grampozitive
B. Bastonaşe măciucate
C. Coci gramnegativi
D. Bastonaşe dispuse în unghiuri
E. Cocobacterii grampozitive
82. În profilaxia difteriei se utilizează vaccinurile:

A. Anatoxina difterică
B. Anatoxina difterică + tuberculina
C. Anatoxinele difterică + tetanică
D. Anatoxinele difterică + tetanică + pertusică
E. Anatoxinele difterică + tetanică + B. pertussis inactivate
83. În tratamentul specific al difteriei se utilizează:

A. Imunoglobuline omoloage
B. Ser antitoxic heterolog
C. Toxină difterică purificată
D. Anatoxinele difterică+tetanică
E. Bacteriofagi polivalenţi

84. C. diphtheriae se diferenţiază în următoarele biovarinate:

A. Parvus
B. Gravis
C. Agalactiae
D. Mitis
E. Intermedius
85. Pentru izolarea C. diphtheriae se utilizează mediile de cultură:

A. Bucin
B. Burri
C. Tinsdale
D. Klauberg
E. Bordet-Jengou

86. Despre vaccinul antituberculos se poate afirma:

A. Se administrează intradermic
B. Creează imunitate pe un termen de 6 luni
C. Conţine bacterii vii atenuate
D. Conţine bacterii inactivate
E. Vaccinarea se face la a 3- 5 zi de viaţă
87.Specii de micobacterii condiţionat-patogene pentru om sunt:
 A. M. avium
B. M. bovis
C. M. ulcerans
D. M. marinum
E . M. fortuitum

88. Ca factori ce stimulează creşterea şi multiplicarea micobacteriilor patogene pe medii de

cultură se utilizează:

A. Cisteina
B. Asparagina
C. Glutaminatul de sodiu
D. Acidul glutamic
E. Acidul piruvic
89. Pentru B. pertussis sunt caracteristice următoarele caractere cultural – biochimice:

A. Este un microb stric aerob

B. Este strict anaerob
C. Se cultivă pe medii speciale
D. Se cultivă pe medii uzuale
E. Nu fermentează glucidele
90. Factorii de patogenitate caracteristici pentru B. pertussis:

A. Hemaglutinina filamentoasă
B. Flagelii
C. Adenilat-ciclaza
D. Capsula
E. Exotoxina
91În metoda microscopică de diagnostic a sifilisului se examinează frotiuri colorate:

A. Gram
B. Giemsa
C. Cu fucsină
D. Prin impregnare argentică
E. Preparate între lamă şi lamelă
92Interes medical prezintă următoarele subspecii ale T. pallidum:

A. orale
B. pallidum
C. pertenue
D. paraluiscuniculi
E. endemicum
93Prin intermediul insectelor vectore se transmite:

A. Boala Lyme
B. Febrele recurente
C. Sifilisul
D. Leptospirozele icterice
E. Leptospirozele anicterice
94Prin intermediul insectelor vectore nu se transmite:
 A. Boala Lime
B. Tifosul recurent
C. Sifilisul
D. Leptospirozele icterice
E. Leptospirozele anicterice
95În sifilisul congenital tardiv se determină:

A. Cheratită parenchimatoasă
B. Paralizii flasce al musculaturii gambelor
C. Deformarea dinţilor
D. Deformarea oaselor gambelor
E. Surditate
96Sifilisul primar se caracterizează prin următoarele particularităţi:

F. Se instalează după o perioadă medie de incubare de 21 zile

G. Evoluează 6-8 săptămâni
H. La poarta de intrare se dezvoltă o inflamaţie de tip exudativ însoţită de edem
dureros
I. La poarta de intrare se formează o ulceraţie bine conturată, dură, nedureroasă
J. Şancrul dur se vindecă spontan cu cicatrizare şi calcificare
97Pentru sifilisul secundar sunt caracteristice:

K. Gome osoase si cutanate

L. Sifilide polimorfe cutanate şi ale mucoaselor
M. Gome in SNC
N. Paralizii generalizate progresive
O. Anevrizma aortei
98. Pentru sifilisul terţiar este caracteristic:

A. Gome osoase şi cutanate

B. Sifilide polimorfe cutanate şi ale mucoaselor

C. Gome în sistemul nervos central

D. Paralizii generalizate progresive

E. Anevrizma aortei

99. Pentru sifilisul tardiv, stadia patru, sunt caracteristice:

A. Sifilide polimorfe cutanate şi ale mucoaselor

B. Gome osoase şi cutanate

C. Leziuni profunde ale encefalului

D. Leziuni profunde ale măduvei spinale

E. Anevrizma aortei

100. În structura antigenică a T. pallidum se determină următoarele tipuri de antigene:

 A. Lipidic, comun cu lipide din ţesuturi umane

B. Proteic, comun cu extrase din muşchi de cord bovin

C. Proteic de grup

D. Lipidic, comun cu extrase din muşchi de cord bovin

E. Proteic şi polizaharidic specifici

101. Anticorpii antilipoidici în sifilis se caracterizează prin următoarele particularităti:

A. Se determină în reacţii serologice cu cardiolipină

B. Apar ultimii în sifilisul primar seropozitiv

C. Dispar primii după vindecarea sifilisului

D. Dispar ultimii după vindecarea sifilisului

E. Se determină în reacţii serologice confirmative

102. În diagnosticul microbiologic al sifilisului primar se examinează prelevate:

A. Punctat din ganglionii limfatici regionali

B. Exudate din elemente eruptive cutanate

C. Exudate articulare

D. Serozităţi din şancru

E. Lichidul cefalorahidian

103. Diagnosticul microbiologic al sifilisului se face prin metodele:

A. Microscopică

B. Bacteriologică

C. Biologică

D. Serologică

E. Alergică

104. Diagnosticul sifilisului se face prin reacţiile serologice orientative:

A. Testul de floculare VDRL/ MRL

B. Hemaglutinare indirectă

C. Imobilizare a treponemelor
 D. Aglutinare şi liză a treponemelor

E. Reacţia Wassermann cu cardiolipină

105. Diagnosticul sifilisului se face prin reacţiile serologice confirmative:

A. Testul de floculare VDRL/ MRL

B. Hemaglutinare indirectă

C. Imobilizare a treponemelor

D. Aglutinare şi liză a treponemelor

E. Reacţia imunofluorescentă indirectă

106. În metoda microscopică de diagnostic B. recurrentis se evidenţiază în frotiuri colorate:

A. Gram

B. Giemsa

C. Cu albastru de metilen

D. Prin impregnare argentică

E. În preparate native

107. Diagnosticul de laborator al febrelor recurente se efectiaza prin urmatoarele metode?:

A. Examinarea preparatelor native

B. Examinarea preparatelor colorate Gemsa

C. De imobilizare a borreliilor

D. Reacţia imunofluorescentă indirectă

E. Reacţia de şarjare a boreliilor cu trombocite

108. Surse ale infecţiei în borrelioze sunt:

A. Porcinele

B. Câinii

C. Rozătoarele

D. Renii

E. Omul

109. Borreliozele se transmit pe urmatoarele cai :

 A. Păduchi

B. Purici

C. Căpuşe

D. Aeriană

E. Alimentară

110. În boala Lyme preponderent sunt afectate:

A. Aparatul locomotor

B. Organele respiratorii

C. Organele digestive

D. Sistemul nervos central

E. Sistemul cardiovascular

111. În serodiagnosticul bolii Lyme se utilizează reacţiile?:

A. RA

B. RP

C. RIF indirectă

D. AIE

E. Reacţia de imobilizare a borreliilor

112. Surse ale infecţiei în leptospiroze preponderent sunt:

A. Porcinele

B. Bovinele

C. Păsările de baltă

D. Rozătoarele

E. Câinii

113. Leptospirele se izolează din următoarele prelevate:

A. Materii fecale

B. Urină

C. Sânge
 D. LCR

E. Exudate din articulaţii

114. Transmiterea leptospirelor la om se realizează prin următoarele căi:

A. Apei contaminate

B. Scăldatului

C. Alimentară

D. Aeriană

E. Sexuală

115. Preponderent leptospirele sunt concentrate în următoarele organe:

A. Sânge

B. Plămâni

C. Ficat

D. Rinichi

E. SNC

116. Diagnosticul microbiologic al leptospirozelor se face prin următoarele metode:

A. Microscopică

B. Bacteriologică

C. Biologică

D. Serologică

E. Alergică

117. Culturile de leptospire se obţin prin următoarele căi:

A. În geloză semilichidă

B. Infectarea cobailor

C. Infectarea iepurilor

D. În mediul Korthof

E. În mediul Kitt-Tarrozzi
118 . Identificarea culturilor de leptospire se face prin studierea caracterelor:

A. Morfologice

B. De cultură

C. Biochimice

D. Structurii antigenice

E. Toxigene

119. Serodiagnosticul leptospirozelor se face în reacţiile:

A. Wassermann

B. RAL

C. VDRL (microseroreacţia pe lamă)

D. RFC

E. De şarjare a leptospirelor cu trombocite

120 Diagnosticul microbiologic al febrelor recurente se face prin metodele:

A. Microscopică

B. Bacteriologică

C. Biologică

D. Reactii serodiagnostice

E. Reactii de seroidentificare