BIOETICA

NOTE DE CURS PENTRU STUDENŢI

I. INTRODUCERE

Motto: „De la natură, omul nu este suficient de bun pentru

cerinţele vieţii moderne”
(Konrad Lorenz)

Stiinţa modernă a ajuns pe cele mai înalte culmi ale tehnologizării, ale descoperirii şi
folosirii celor mai intime procese şi structuri ale vieţii.
BIOETICA reprezintă de fapt un cumul de dileme care pornesc de la fragmentarea
realităţii prin principii biologice, medicale, de drept, etice.
Secolul trecut a fost martorul unor descoperiri uimitoare, care au revoluţionat ştiinţa,
răsplătite prin numeroase premii Nobel: transplantul de organe, ţesuturi, manipularea
genetică, supravieţuirea diferenţiată a celulelor, schimbarea conceptului de moarte. Acest
ultim aspect, al morţii şi al diagnosticului ei ştiinţific, este un imperativ mai ales acum, în
epoca transplanturilor unice de organe. Stările limită viaţă / moarte obligă astfel la un
diagnostic real al morţii.
Mai mult, Bioetica încearcă să împiedice instituirea unei false imagini a medicului
de ,,decident” absolut asupra vieţii şi morţii pacientului, punând tot mai mult accentul pe
respectul calităţii vieţii (demnitatea omului se substituie libertăţii de a dispune „nelimitat” de
viaţă). Astfel, în toate demersurile ei, Bioetica ţine cont de principiul autonomiei şi
autodeterminării, în contextul disponibilităţii medicului de natura intelectivă (pentru medic,
competenţa este prima formă de onestitate) şi natura afectivă.
BIOETICA, ca o permanentă aspiraţie pentru soluţiile de conştiinţă ale fiecărui caz în
parte, impută necesitatea unor organisme juridic constituite care să includă în legislaţie
prevederi necesare stabilirii unor jaloane de conduită.
Dintre dilemele etice prezentate în acest curs enumeram: reanimarea cazurilor
terminale, legiferările eutanasiei la cazurile cu un pronostic grav, consimţământul şi adevărata
lui libertate, balanţa fragilă în deciziile etice etc. Toate temele abordate fac obiectul unor
discuţii suplimentare, în care spiritul ştiinţific, etic, critic al fiecăruia trebuie rafinat, astfel
încât orice individ să-şi poată avea propriile convingeri vizavi de întrebările mereu prezente
ale Bioeticii.

II. BIOETICA: CODURI, ORIGINI

„Tot ceea ce este posibil din punct de vedere medical nu este şi permis din punct de
vedere etic şi nici necesar din punct de vedere juridic”. (Fristche, 1992)

Să ne imaginăm o situaţie pe care putem să o întâlnim fiecare în spital:

Pacientă internată într-o clinică de Hematologie, cu capacitate decizională păstrată, cu
suspiciune majoră de leucemie. Pacienta refuză investigaţiile necesare stabilirii
diagnosticului. Aparţinătorii insistă ca medicul să-i facă investigaţiile necesare, chiar fără
acordul acesteia. Mai mult, aparţinătorii insistă ca medicul să nu-i spună pacientei care este
suspiciunea pentru care este investigată şi, în cazul în care boala ar fi confirmată, să nu-i
comunice sub nici o formă pacientei diagnosticul.

Aceste cazuri, pe care le putem întâlni în practica de zi cu zi, ridică probleme etice. Ele ridică
întrebări referitoare la comportamentul şi la decizia medicului, nu din punct de vedere
ştiinţific sau tehnic, ci întrebări legate de valori, drepturi şi responsabilităţi. Tocmai pentru
clarificarea acestor dileme este bioetica.1
1.Coduri deontologice

Parcurgerea etapelor gândirii etice medicale este importantă pentru a înţelege ce

înseamnă Bioetica.
Unele etape sunt semnificative sub acest profil:
 etica medicală în Grecia antică şi mai ales etica medicală hipocratică,
 morala medicală de inspiraţie teologică,
 aportul filozofiei moderne,
 reflecţia privind drepturile omului în Europa, mai ales după ultimul război mondial.2

În documentele antice ale eticii medicale se regăsesc trei elemente:

 normele etice pe care medicul trebuia să le respecte,
 semnificaţiile morale ale asistenţei acordate bolnavului şi
 hotărârile pe care statul trebuia să le ia pentru cetăţenii săi în ceea ce priveşte

1 Medical Ethics Manual, World Medical Association, ISBN 92-990028-0-0, 2005, p.8
2Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, republicat în revista ProFamilia, achiziţionare: 20.09.2003; sursa: Editura
Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, http://www.profamilia.ro/culturavietii
 sănătatea publică.

Există câteva astfel de documente cu caracter de coduri deontologice, care stau la baza
dezvoltării eticii moderne:

 Codul lui Hammurabi

o Datează din 1750 î.d.H.,
o A fost influenţat de prescrierile sumerienilor,
o conţinea norme care dirijau activitatea medicală şi o primă reglementare a
taxelor pentru asistenţa sanitară.3
o Ex 1: În cazul în care o persoană adopta un copil, iar copilul creştea în casa
părinţilor adoptivi, părinţii biologici nu puteau solicita restituirea lui. Ex 2: În
cazul în care o persoană lovea o femeie însărcinată şi această acţiune producea
avortul fatului, el avea să plătească zece şekeli.

 „Jurământul” lui Hipocrate (460-370 î.d.H.):

o Este expresia tipică a culturii epocii respective
o Este un document cu caracter pre-juridic, specific categoriei medicilor, care
era considerată într-un anumit fel deasupra legii (profesiunea medicală era
considerată, ca cea de rege şi de preot, o „profesie puternică”, susţinută de o
„morală forte”)4
o Structura Jurământului cuprinde trei părţi:
 a) o invocare a divinităţii ca introducere distinctă;
 b) o parte centrală care la rândul ei are două fragmente:
 unul relativ la angajarea de a respecta maestrul, a transmite
gratuit cele învăţate fiilor maestrului şi celor care semnează
Jurământul
 celălalt fragment este dedicat mai concret terapiei: obligă
medicul să excludă anumite acţiuni, ca de exemplu
administrarea otrăvii, chiar dacă i se solicită, „avortul cauzat de
intervenţii artificiale”, orice abuz sexual faţă de persoana
bolnavului şi de rude, respectarea secretului medical;
 c) o concluzie în care se cer sancţiuni din partea divinităţii în sens
pozitiv (binecuvântări) pentru cel care respectă jurământul şi în sens
punitiv (damnaţiuni) pentru cel care îl încalcă.5
o această gândire hipocratică a creat un fundament filozofico-teologic a ceea ce
azi numim „paternalism medical”.6
o Jurământul susţine moralitatea actului medical pe principiul „beneficienţei şi
nu al dăunării”, deci al binelui pacientului
o gândirea hipocratică a rămas „canonică” pentru întreaga cultură clasică a
Evului Mediu

 Decalogul iudeo-creştin sec 13 î.d.H.

 Codul lui Manu (Cartea Legii lui Manu)

3 Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, republicat în revista ProFamilia, achiziţionare: 20.09.2003; sursa: Editura
Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, http://www.profamilia.ro/culturavietii
4 Idem 3
5 Idem 3
6 Idem 3
 o cuprinde 12 cărţi (Manava Dharma-Sastra)
o e datată undeva între sec. XIII î.d.H. şi sec VI î.d.H.
o cuprinde principii de teologie, de economie domestică şi rurală, de comerţ etc:
reguli pentru îndeplinirea actelor cultului, a datoriilor castelor principale şi ale
membrilor castei între ei; noţiuni de politică internă şi externă, de strategie şi
tactică; sfaturi pentru încheieri de alianţe politice şi militare, apoi amănunţite
legi agrare, civile, penale, comerciale, sistemul măsurilor şi greutăţilor etc.

 În evoluţia gândirii etico-filozofice, o influenţă clară au avut şi marii filosofi Socrate,

Platon şi Aristotel, prin efortul lor de a întemeia criterii de moralitate care să nu fie
subiective, ci bazate pe adevăruri obiective - existenţa conştiinţei binelui în sine şi a
respectului persoanei dincolo şi deasupra dorinţelor sale subiective.7

 Jurământul lui Aseph Ben Berachyhu în Siria - secolul VI;

 Rugăciunea zilnică a medicului de Mose Maimonides (1135-1204) în Egipt;
 Datoriile medicului de Mohamed Hasin (1770) în Persia

2. Originea termenului.
 Termenul de „Bioetică” a fost introdus în literatură de medicul oncolog Van
Renselaer Potter, în Statele Unite ale Americii, în lucrarea „Bioethics: Bridge to the
Future” publicată în 1971.

Cine decide ce este etic?

 Etica este pluralistă. Indivizii nu cad de acord între ei asupra a ceea ce este bine sau rău, şi
chiar atunci când sunt de acord, se poate să fie pentru motive diferite. În anumite societăţi,
acest dezacord este considerat normal, fiecare fiind liber să acţioneze cum doreşte, atâta
timp cât nu atentează la dreptul altora. În societăţile mai tradiţionale, există un consens în
ceea ce priveşte etica şi o presiune socială mai mare, uneori susţinute de legi, care obligă
la o anumită acţiune (aici cultura şi religia joacă un rol dominant în determinarea
comportamentului etic). Prin urmare, răspunsul la această întrebare variază de la o
societate la alta şi chiar în interiorul aceleiaşi societăţi.8

Aspecte privind evoluţia definiţiei Bioeticii

Problema unei definiţii a Bioeticii – o problemă care până azi nu pare a fi depăşită. Opinii
exprimate în timp sunt:
 o mişcare de idei, schimbătoare din punct de vedere istoric
 o metodologie de confruntare interdisciplinară între ştiinţe biomedicale şi ştiinţe
umane;
 o articulaţie a filozofiei morale
 o disciplină autonomă, care are un rol ce nu se identifică cu cel al deontologiei, nici cu
medicina legală sau cu drepturile omului

Actual:
 sub denumirea de Bioetică este inclusă şi etica medicală propriu-zisă, Bioetica în sens
extensiv incluzând şi intervenţiile asupra vieţii şi sănătăţii omului
 este o abordare multidisciplinară, care este una din trăsăturile proprii ale Bioeticii
7 Idem 3
8 Medical Ethics Manual, World Medical Association, ISBN 92-990028-0-0, 2005, p.19
Care este itinerarul istoric al termenului de Bioetică?
 începutul secolului al XX-lea: idei despre necesitatea creării unei etici globale, etici
biologice, care ar avea drept scop protejarea vieţii în toate formele ei de manifestare;
plasează omul de pe poziţiile de stăpân al naturii în rolul de membru şi reprezentant al
comunităţii biologice, al biosferei;
 ecologul şi scriitorul American Oldo Leopold (1887-1948) prezintă o formă nouă,
ecologică a eticii, numită etica Pămantului
 laureatul premiului Nobel pentru Pace Albert Schweitzer (1875-1965) promovează
conceptul eticii evlaviei pentru viaţă, unde viaţa, în toate formele sale de manifestare, este
recunoscută drept valoare fundamentală, oferindu-i respect şi sacralitate.9

 V. R. Potter este continuatorul ideilor despre o etică deosebită, imperios necesară

cerinţelor epocii contemporane, dându-i o denumire excepţională şi trasându-i principalele
scopuri şi obiective.10
o El a denumit Bioetica (1971):
o „o nouă disciplină care să combine cunoaşterea biologică cu cea a sistemului
valorilor umane”. „Am ales - scria el - rădăcina bio - pentru a reprezenta
cunoaşterea biologică, ştiinţa sistemelor fiinţelor; şi etica pentru a
reprezenta cunoaşterea sistemului valorilor umane”
o „ştiinţa supravieţuirii”(science of survival), pentru că el şi-a dat seama că
omenirea este în pericol dacă omul nu uneşte cunoaşterea ştiinţifică (progresul
ştiinţei, inclusiv al geneticii, cu posibilitatea creării bombei biologice) cu valorile
etice
o ştiinţa care stabileşte felul în care cunoştinţele tehnico-ştiinţifice pot fi
întrebuinţate cu înţelepciune, astfel încât să favorizeze supravieţuirea speciei
umane şi să aducă un beneficiu omului, prin crearea unei „punţi” între cele două
culturi, cea ştiinţifică şi cea umanistico-morală
o Bioetica nu trebuia să se focalizeze numai asupra omului, ci trebuia să cuprindă şi
biosfera în întregul ei, adică orice intervenţie ştiinţifică a omului asupra vieţii în
general (semnificaţia este mai amplă faţă de etica medicală tradiţională)11
o Bioetica începe să fie studiată ca domeniu ştiinţific interdisciplinar

 Reich dă diverse definiţii Bioeticii cu ocazia celor două ediţii succesive din ,,Enyclopedia
of Bioethics”: „studiul sistematic al dimensiunilor morale - inclusiv viziunea morală,
deciziile, conduita, liniile directoare etc - ale ştiinţelor vieţii şi tratamentelor sanitare, cu
folosirea unei varietăţi de metodologii etice într-o abordare interdisciplinară”.12

 H.T. Engelhart împreună cu E. Pellegrino - în 1974

o editează Journal of Philosophy and Medicine, o revistă care a apărut
neîntrerupt timp de 40 de ani, fiind în acest timp principala publicaţie pentru
valorile Bioeticii
 E.D.Pellegrino:

9Ţîrdea, N. Teodor, Gramma, Rodica C., Bioetica medicală în Sănătate Publică, Casa editorial-poligrafică Bons Offices, ISBN 9789975-80-
036-5, Chişinău, 2007, p.8
10 Idem 9, p.8
11 Idem 3
12 Idem 3
 o director, pentru câţiva ani, al Centrului de Bioetică (actualmente director al
Centre for the Advanced Studies of Ethics şi al Center for Clinical Ethics tot pe
lângă Georgetown University)
o împreună cu D.C. Thomasma a introdus concepte noi privind relaţia medic-
pacient
 Andre Hellegers, obstetrician de origine olandeză
o primul care a introdus termenul de Bioetică în lumea universitară -
structurând în mod academic această disciplină - şi apoi a inserat-o în
domeniul ştiinţelor biomedicale, politice şi în mass-media
o consideră Bioetica o ştiinţă capabilă de a reuni valori prin dialogul şi
confruntarea dintre medicină, filozofie şi etică
o obiectul acestui nou domeniu de studiu îl constituie aspectele etice implicate
în practica clinică13
o această concepţie despre Bioetică va fi cea care va prevala (o disciplină
specifică capabilă să sintetizeze cunoştinţele medicale şi pe cele etice)
 Teologul Joseph Fletcher (1905-1991) în cartea sa Morals and Medicine (1954)
subliniază importanţa pacientului în valorile eticii medicale.
 T.L. Beauchamp şi J.F. Childress, concură la crearea doctrinei bioeticii din Statele
Unite, inclusă în faimoasa operă ,,Principles of Biomedical Ethics”, care trasează
teoria „principialismului”
 H. Jonas, Principio di responsabilità, autor german, are una dintre cele mai mari
contribuţii aduse acestei discipline. Autorul are un punct de pornire similar cu cel al
lui Potter: el realizează ameninţarea pe care o poate avea intensa tehnologizare asupra
supravieţuirii umanităţii. După Jonas, omenirea are obligaţia să supravieţuiască, fiind
astfel necesară o nouă Etică, etică pe care el o numeşte a „viitorului” (această etică are
rolul de a studia care sunt posibilele consecinţe ale tehnicii şi acţiunilor omului asupra
biosferei, care pot afecta generaţiile viitoare)

Astfel, în interpretarea contemporană, Bioetica este:

(1) o nouă disciplină care să combine cunoaşterea biologică cu cea a sistemului
valorilor umane;
(2) un domeniu al ştiinţei care examinează relaţiile în sistemul „om-biosferă” de pe
poziţiile eticii clasice, eticii normative;
(3) o ştiinţă a supravieţuirii;
(4) studiul sistematic al dimensiunilor morale - inclusiv viziunea morală, deciziile,
conduita, liniile directoare etc - ale ştiinţelor vieţii şi tratamentelor sanitare, cu folosirea unei
varietăţi de metodologii etice într-o abordare interdisciplinară;
(5) studiul impactului etic al marilor descoperiri ale ştiinţelor naturii, îndeosebi ale
geneticii şi medicinei, fiind intim legată de progresele şi interogaţiile acestor domenii;
(6) un mod de viaţă.14

13 Idem 3

14 Idem 9, p.10
 BIOETICA
NOTE DE CURS PENTRU STUDENŢI

3. Ramurile bioeticii:
Bioetica generală
o se ocupă de bazele etice
o tratează valorile şi principiile originare ale eticii medicale
o tratează sursele documentaristice ale Bioeticii (drept internaţional, deontologie,
legislaţie)

 Bioetica specială
o analizează marile probleme, abordate sub profil moral, atât pe plan medical cât
şi pe plan biologic
o exemple de teme abordate: inginerie genetică, avort, eutanasie, experimente
clinice etc.
o aceste mari tematici trebuie să fie rezolvate în lumina modelelor şi
fundamentelor etice, care nu diferă de cele ale Bioeticii generale

 Bioetica clinică sau decizională

o examinează, în mod concret - în practica medicală şi în cazul clinic - care sunt
situaţiile care conduc la conflicte etice şi încearcă găsirea căilor corecte pentru
a respecta valorile bioeticii
 o cazurile concrete, din practică, prezintă aproape întotdeauna o pluralitate de
aspecte de evaluat, fiind aproape întotdeauan dificil de luat decizia cea mai
corectă din punct de vedere etic
o nu se poate separa Bioetica clinică de cea generală

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Medical Ethics Manual, World Medical Association, ISBN 92-990028-0-0, 2005
2.Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, republicat în revista ProFamilia, achiziţionare:
20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti
3.Ţîrdea, N. Teodor, Gramma, Rodica C., Bioetica medicală în Sănătate Publică, Casa editorial-poligrafică
Bons Offices, ISBN 9789975-80-036-5, Chişinău, 2007

III. JUSTIFICARE EPISTEMOLOGICĂ – DE CE A FOST

NECESARĂ APARIŢIA BIOETICII?

1.Contextul apariţiei Bioeticii

Momente în istoria ştiinţei şi a Bioeticii:
Dintre descoperirile în ştiinţă care au marcat secolul trecut amintim:
• 1953- Watson şi Crick - structura ADN care conferă omenirii cunoaşterea fundamentului
biologic al omului şi posibilitatea de intervenţie asupra propriei vieţi
•  1954 - tehnicile de reanimare, care au influenţat cursul multor boli, au schimbat definiţia
morţii
• 1954 - coma depăşită
• 1954 - primul transplant de rinichi între gemeni monozigoţi (Joseph Murray şi John Merrill,
SUA)
• 1968- Comitetul Harvard - moartea cerebrală
• 1968 - Christiaan Barnard - primul transplant de cord efectuat în Africa de Sud
•  Anii ’60 – imunosupresoarele, care au condus la creşterea numărului transplantelor
• 1959 – primele încercări de fertilizare in vitro la animale au succes 
• 1960 – descoperirea anticoncepţionalelor orale; pilula anticoncepţională a fost pentru prima
oară experimentată pe femei din Puerto Rico
• 1978 - Louise Joy Brown - primul copil ,,în eprubetă”
• 1991 – se demonstrează teoria eredităţii şi a unor modificări citogenetice specifice
(cromozom 17) în cancerul de san
• 1992 – USA – tehnică de testare in vitro pentru a observa anomaliile genetice (hemofilia)
• 1993 - clonare embrioni umani (George Washington University)
• 1997 – oaia Dolly
• 2002, în Olanda - legalizarea eutanasiei active

Din anul 2000 încoace, manipularea genetică a deschis atâtea noi perspective...

 Bioetica a apărut ca un răspuns la dezvoltarea tehnicii şi medicinei în general, dar şi

ca răspuns la abuzurile făcute asupra omului, cu nerespectarea drepturilor acestuia
 Diferitele momente în istoria ştiinţei au marcat începuturile Bioeticii ca ştiinţă, şi i-au
fondat principiile şi legile morale.
Câteva exemple din istoria medicinei contemporane:
 Procesul de la Nuremberg
  La 25 octombrie 1946 şi-a început lucrările tribunalul de la Nuremberg, care au durat
zece luni şi s-au încheiat pe data de 20 august 1947. Au fost acuzaţi 23 medici
germani, savanţi de performanţă. S-au făcut experimente pe oameni, fără
consimţământul acestora: cercetarea reacţiilor organismului uman la altitudine,
studierea hipotermiei corpului, experimente prin infectarea prizonierilor cu p.malarie,
cu bacteria tifosului, cercetarea capacităţii de regenerare a organismului (prizonierilor
le erau făcute intenţionat răni adânci în care se inoculau culturi bacteriene, rumeguş de
lemn sau sticlă mărunţită), se cercetau efectele compuşilor fosforului. În documente se
menţionează şi despre furnizarea de cranii umane pentru colecţia antropologică de la
universitatea din Strasburg. Marea parte a experimentelor se sfârşeau intenţionat cu
decesul prizonierului, cu scopul unei purificări rasiale.
 Condamnarea a inclus un compartiment special, denumit „Experimente medicale
permise” care a fost elaborat de către doi medici experţi americani. Mai târziu, acesta
este denumit Codul de la Nuremberg, obţinând semnificaţie independentă şi devenind
primul document internaţional care reglementează desfăşurarea experimentelor
medicale pe om.1

 Cazul Spitalului evreiesc de boli cronice (the Jewish Chronic Disease Hospital
Case)
 În iulie 1963, trei medici ai spitalului evreiesc de boli cronice din Brooklyn, New
York, cu acordul directorului instituţiei, au injectat subcutanat celule canceroase vii la
22 de pacienţi bolnavi cronici şi senili, fără informarea sau acordul pacienţilor. Ca
urmare, medicilor implicaţi li s-au ridicat licenţele de practică medicală.2

 Cazul Willowbrook
 La sfârşitul anilor ’60 ai sec. al XX-lea, la institutul Willowbrook pentru bolnavi cu
retard mintal sever, New York, un virusolog celebru a expus copiii în mod deliberat la
virusul hepatitei, declarând scopul de a elabora un vaccin care va controla boala.
Acuzaţiile au pornit de la părinţii copiilor, care nu au primit suficiente informaţii
despre experiment pentru a da un consimţământ avizat, iar în unele cazuri acordul a
fost dat formal de către administraţia spitalului.3

 Cazul Tuskegee
 în orăşelul Tuskegee, statul Alabama, s-a făcut un studiu asupra evoluţiei sifilisului.
Experimentul a durat 40 de ani, fiind iniţiat în anul 1932. Studiul a fost aplicat asupra
a 400 bărbaţi afro-americani bolnavi de sifilis (care nu erau informaţi despre scopul
experimentului) şi 200 bărbaţi neinfectaţi – grupul de control. Bolnavii erau ţinuţi doar
sub observaţie, fără vreun tratament, pentru a determina cursul natural al sifilisului
netratat, latent. Începând cu anul 1943 devine disponibilă penicilina, dar acest lucru nu
s-a făcut cunoscut pacienţilor înrolaţi în acest studiu. Ca urmare, peste o sută de
persoane au murit de o boală care ar fi putut fi uşor tratată. În anul 1972 povestea
despre studiul Tuskegee apare în ziarul New York Times. In anul 1973, studiul a fost
oprit şi guvernul american a plătit supravieţuitorilor toate cheltuielile medicale. În anul
1975, guvernul a extins aceste cheltuieli şi la familiile celor ce au avut de suferit, mai
ales dacă se născuseră copii cu sifilis congenital.4

1 Idem 9, p.49
2 Idem 9, p.52
3 Idem 9, p.52
4 Idem 9, p.52
  Laboratoarele secrete ale KGB-ului
 În perioada anilor 1946 – 1953, în componenţa Ministerului Securităţii de Stat în
Moscova exista un laborator secret sub denumirea de „Camera”. Aici se desfăşurau
experimente asupra prizonierilor condamnaţi la moarte. Majoritatea experimentelor
urmăreau determinarea eficacităţii diferitelor toxine, a hipnozei şi narcoticelor asupra
prizonierilor.5
 Tragedia Talidomidului
 În anul 1957, în farmaciile multor ţări a apărut un preparat considerat unic şi foarte
eficient – Talidomidul, recomandat tuturor femeilor însărcinate, cu scopul de a înlătura
neliniştea, insomnia, greţurile matinale etc. În anul 1961, medicii germani şi englezi
încep să fie alarmaţi de numărul ridicat de copii născuţi cu malformaţii grave ale
oaselor membrelor (în formă de labe de focă – focomelie). Au fost iniţiate urgent
studii de cercetare, în urma cărora s-a dovedit că preparatul are efect intens teratogen.
A fost acuzată compania farmaceutică care a înaintat conştient pe piaţă un medicament
testat insuficient doar pentru a ridica profituri mari. Au fost acuzate de imprudenţă şi
organele statale care au acceptat produsul pe piaţa farmaceutică fără a cunoaşte
efectele sale, riscând sănătatea a mii de cetăţeni.6

 Toate aceste cazuri au creat curente de opinie care au dus la hotărâri privind existenţa unui
control serios asupra activităţilor savanţilor şi a oamenilor de ştiinţă. În felul acesta a
apărut Bioetica. Este o disciplină care nu se limitează doar la teoretizarea pe marginea
fundamentelor vieţii, ci urmăreşte şi impune oamenilor de ştiinţă norme precise privind
comportamentul lor faţă de ceea ce numim viaţă.

 Medicina este deopotrivă o ştiinţă şi o artă. Ştiinţa are de a face cu ceea ce se poate vedea
şi măsura, un medic competent fiind capabil să recunoască simptomele şi semnele bolilor
şi astfel să restabilească sănătatea pacientului. Dar medicina ştiinţifică are limitele ei, în
special în ceea ce priveşte individualitatea umană, cultura, religia, libertatea, drepturile şi
responsablităţile. Arta medicinei implică aplicarea ştiinţei şi tehnologiei medicale la
pacienţi individuali, la familiile lor şi la comunităţile în care aceştia trăiesc, vizând
pacientul ca întreg, nu doar ca organism care trebuie vindecat.7

Jean Bernard, cunoscut hematolog francez, vorbea de două mari revoluţii:

• revoluţia terapeutică: descoperirea sulfamidelor (1937) şi a penicilinei (1946), cu
oferirea şansei de „a înfrânge bolile mult timp considerate fatale, precum tuberculoza,
sifilisul, marile septicemii, afecţiunile glandelor endocrine, dereglări biochimice
umorale”.
• revoluţia biologică: este recentă, începând de la descoperirea codului genetic şi
defineşte „medicina genomică”

5 Idem 9, p.53
6 Idem 9, p.53
7 Idem 1, p.13
 BIOETICA
NOTE DE CURS PENTRU STUDENŢI

2.Coduri şi reglementări moderne

Ca o consecinţă a tuturor acestor abuzuri şi revoluţii în ştiinţă, au apărut coduri
deontologice moderne care au contribuit concret la formarea principiilor şi criteriilor de
comportament în domeniul biomedical:
 Codul de la Nuremberg (1947)
o s-a dezvoltat după şi în urma procesului de la Nuremberg
o În acest cod, pentru prima dată în istoria omenirii este înaintată ideea
predominării binelui şi intereselor fiecăruia asupra tendinţelor atât ale ştiinţei,
cât şi ale societăţii.

Din acest moment istoric (Nuremberg), care pentru unii ar putea coincide cu naşterea Bioeticii
„ante litteram”, au luat naştere:
1. formularea „drepturilor omului”
2. aprobarea tot mai actualizată a „Codurilor de Deontologie medicală” ale organismelor
internaţionale (Asociaţia Medicală Mondială sau Consiliul Organizaţiilor
Internaţionale ale Ştiinţelor Medicale)

1. „Declaraţia universală a drepturilor omului”, publicată de Naţiunile Unite (ONU)

(10 decembrie 1948) şi „Convenzione di salvaguardia dei diritti dell'umo e delle
liberta fondamentali” (tratat din Roma din 4 noiembrie 1950)
o conţin afirmaţii angajante în apărarea vieţii şi a integrităţii fizice, apărarea altor
 libertăţi civile şi politice fundamentale şi o intreagă serie de „Declaraţii,
Convenţii, Recomandări şi Cărţi”- cu greutate normativă deosebită
o ex de „Recomandări” - cea a Consiliului Europei: nr. 29/1978 privind
transplantele de ţesuturi şi organe; nr.79/1976 despre drepturile bolnavilor şi
muribunzilor; nr.1046/1986 şi la nr.1100/1989 asupra utilizării embrionilor şi
fetuşilor umani.

2. Codurile de deontologie medicală

 „Codul de Etică Medicală” publicat la Geneva în 1948, conţinând „Jurământul de la
Geneva”, din partea AMM, actualizat de aceeaşi asociaţie la Londra în 1949
 „Declaraţia de la Helsinki” privind experimentele şi cercetările biomedicale tot de
către AMM, adoptată la Helsinki în 1964 şi actualizată la Tokio în 1975, la Veneţia în
1983, la Hong Kong în 1989, Somerset West în 1996, la Edinburgh în 2000 şi la Seul
în 2008; note de clarificare la Washington 2002, Tokio 2004
o se referă la cercetarea pe subiecţi umani
o spune că misiunea medicului este de a apăra sănătatea fiinţei umane, acesta
exercitându-şi misiunea în plenitudinea ştiinţei şi conştiinţei sale
o a introdus mai multe tipuri de cercetare, cum ar fi autoexperimentele,
cercetările de laborator, cercetările clinice şi terapeutice.
o Ele obligă ca cercetarea pe om să fie precedată de cercetări pe animale şi să fie
considerată legitimă numai dacă obiectivele sale sunt superioare riscurilor
eventuale.
 „Declaraţia de la Tokio” privind cercetarea medicală, din 1975
o recomandă aprobarea protocolului de cercetare ştiinţifică de către un comitet
de etică.
 „Declaraţia de la Sidney”, tot de AMM, din 1968, actualizată la Veneţia în 1983 -
pentru determinarea momentului morţii şi îngrijirilor din faza finală a bolii
 „Principii de Etică Medicală Europeană”, publicat la Paris la 6 ianuarie1987 -
Conferinţa Internaţionala a Ordinului Medicilor din Comunitatea Europeană (CEE)
 „Codul islamic de Etică Medicală” aprobat de Conferinţa internaţională asupra
medicinii islamice, desfăşurată în Kuweit, în ianuarie 1981
 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, 2007/C 303/01
 Convenţia europeană a drepturilor omului
 „Declaraţia de la Lisabona” privind Drepturile pacientului, 2005

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Ţîrdea, N. Teodor, Gramma, Rodica C., Bioetica medicală în Sănătate Publică, Casa editorial-poligrafică
Bons Offices, ISBN 9789975-80-036-5, Chişinău, 2007
2.Medical Ethics Manual, World Medical Association, ISBN 92-990028-0-0, 2005
http://ec.europa.eu/research/science-society/document_library/pdf_06/textbook-on-ethics-report_en.pdf

V. PRINCIPALELE CENTRE DE BIOETICĂ DIN LUME.

ŞTIINŢA MEDICALĂ ŞI BIOETICA
1.Centrele de Bioetică

Statele Unite ale Americii

 Institute of Society, Ethics and the Life Sciences:
o
a fost creat de Callahan şi Gaylin, cu sediul la Hastings on Hudson (NY),
cunoscut imediat cu numele de Hastings Center (1969), publicaţia oficială a
centrului - Hastings Center Report
o
a reunit oameni de ştiinţă, cercetători, filozofi
o
obiectivul specific era considerarea aspectelor etice, sociale şi legale ale
ştiinţelor medico-sanitare; educarea publicului în general privind relevanţa
etică a multor descoperiri ştiinţifice, de a studia şi a formula norme mai ales în
domeniul cercetării şi experimentării biomedicale (initial nu s-a folosit
termenul de Bioetică), dar şi în probleme morale dificile ale societăţii
contemporane,
 The Joseph and Rose Kennedy Institute for the Study of Human Reproduction and
Bioethics - în 1971
o
la Georgetown University din Washington (DC)
o
primul centru care purta formal numele de Institut de Bioetică (la propunerea
lui Hellegers), finanţat de familia Kennedy
o
După moartea lui Hellegers, în 1979, Instituţia a primit numele, care s-a
păstrat, de Kennedy Institute of Ethics fiind anexată în mod oficial la
Georgetown University
o
Directorul lui a fost câţiva ani Edmund D. Pellegrino, un celebru susţinător al
Bioeticii
o
În interiorul Institutului îşi are sediul Center for Bioethics
o
Centrul are ca principal scop cercetarea printr-o metodologie interdisciplinară,
membrii ei provenind din domeniul ştiinţelor umane, sociale, ştiinţelor naturii,
cu preferinţă pentru sfera filozofiei şi teologiei morale şi o confruntare inter-
religioasă şi ecumenică.
o
Una dintre cele mai importante publicaţii ale Institutului şi Centrului este
„Encyclopedia of Bioethics” - îngrijită în 1978 de W.T.Reich, a fost
reeditată în 1995 în 5 volume, cuprinzând 3000 de pagini, 464 de articole
prezentate în ordine alfabetică şi redactate de 437 de autori
o
Centrul are un serviciu de informaţie bibliografică online,
BIOETHICSLINE,
o
Revista oficială este Kennedy Institute of Ethics Journal1
 Pope John XXIIl Centre, în SUA, care a publicat numeroase monografii.

Australia

1 Idem 3
  Centre for Human Bioethics de pe lângă Monash University din Melbourne,
Australia;
 The Thomas More Center
 St Vincent's Bioethics Centre

Europa

L’Institut Borja de Bioètica, Spania, în anul academic 1975-1976, pe lângă
Facultatea de Teologie de la San Cugat del Valles (Barcelona)
o
D. Gracia, Director al Departamento de Medicina Preventiva, Salud Pública e
Historia de la Ciencia, de pe lângă Facultatea de Medicină de la Universitatea
Complutense din Madrid, cu lucrarea „Fundamentos da bioética” - este
urmărită gândirea etică în diversele etape, din antichitate până la gândirea
actuală din Statele Unite. Contribuţia lui rămâne una dintre cele mai
importante pe plan internaţional.2

Sociedad Andaluza de Investigación Bioética, în Spania, din 1983, cu periodicul
Bioética y Ciencias de la Salud. Este semnalată şi ampla activitate a grupului
Investigación en Bioética de Galicia (GIB).

Centre d'études bioéthiques, în 1983 a fost creat la Bruxelles, o asociaţie non profit
afiliată Universităţii din Louvain.

Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM), Franţa, pe
lângă care a fost creat Le Centre de Documentation et d'Information en éthique
(CDEI)

Instituut voor Gezondheidsethiek, fondat la Maastricht în 1985

Institute of Medical Ethics, Anglia, din 1975, cu sediul la Edinburg; publică
periodicul trimestrial Journal of Medical Ethics

Centre for Bioethics and Public Policy, la Londra, publică revista Ethics and
Medicine cu orientare hipocratică şi creştină.

Linacre Centre for Healthcare Ethics, la Londra fondat în 1977, în serviciul
comunităţii catolice din Marea Britanie

Centro di Bioetica, s-a născut printre primele în Italia, în 1985, la Università
Cattolica del Sacro Cuore (UCSC)
o
Îşi are sediul la Facultatea de Medicină şi Chirurgie „A. Gemelli” din Roma;
pe lângă Centru a fost creat Institutul de Bioetică
o
Revista oficială a Centrului este Medicina e Morale, care publică trimestrial
articole, note, comentarii şi recenzii bibliografice despre aspecte ale Bioeticii,
ale deontologiei şi ale moralei medicale.

L’Instituto Scientifico Ospedale San Raffaele din Milano
o
există din 1985 un Dipartimento di Medicina e Scienze Umane
o
ce publică o revistă ştiinţifică şi o alta, cu caracter etico-sanitar, Sanare
infirmos

Politeia, centru pentru formare şi cercetare în politică şi etică din Milano (cu sedii şi la
Roma şi Neapole);
o
de orientare „laică”, în sensul unei puternice critici aduse viziunii catolice a
Bioeticii
o
Revista centrului se numeşte Notizie di Politeia
o
secţiunea de Bioetică a înfiinţat Consulta di Bioetica ( „Corpul consultativ de
Bioetică"), ce editează revista Bioetica.

2 Idem 3
 
Învăţământul academic al Bioeticii în Italia a fost iniţial introdus în multe
Universităţi pontificale, cu o perspectivă mai ales teologică. Bioetica a fost introdusă
ca disciplină de învăţământ şi în universităţile de stat. Învăţământul universitar de
Bioetică a contribuit la o mai bună definiţie a acestei discipline. De asemenea,
instituirea comitetelor de Bioetică, denumite şi „comitete etice”, au dat un puternic
impuls gândirii bioetice.3

 În România există un centru de Bioetică la Iaşi, pe lângă Universitatea de Medicina şi

Farmacie din Iaşi, care redactează Revista Română de Bioetică.

2.Rolul Bisericii în Bioetică

Creştinismul
o a susţinut etica hipocratică
o a introdus concepte noi şi valori noi atât prin intermediul învăţământului, cât şi prin
practica asistenţială.

Contribuţii ale creştinismului:


în fundamentarea definitivă a conceptului de „persoană umană”,

pentru cel puţin 17 secole, Biserica Catolică şi comunitatea creştină s-au ocupat de
sănătatea publică – spitale şi nu numai4

prin învăţământul magisterial al Bisericii Catolice şi al altor confesiuni creştine privind
problemele pe care ştiinţa medicală le-a ridicat în epoca contemporană, mai ales
învăţămintele discursurilor şi mesajelor radiofonice ale lui Pius al XII-lea adresate
medicilor

prin celelalte Biserici creştine şi confesiuni religioase, care au oferit la rândul lor
indicaţii credincioşilor şi au formulat propuneri lumii medicale şi politice. Exemplu:
˝Manipulating life: ethical issues in genetic engineering” („Manipulând viaţa: subiecte
etice în ingineria genetică”), Geneva 1982

Biserica a apărat mai ales principiul armoniei dintre ştiinţă şi credinţă, dintre raţiune şi
Revelaţie

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, republicat în revista ProFamilia, achiziţionare:
20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, http://www.profamilia.ro/culturavietii

3 Idem 3
4 Idem 3
 IV. PRINCIPIILE BIOETICII
Pe aceste patru principii ale Bioeticii se bazează întreaga decizie în bioetica
clinică, orice argumentare în bioetica specială.

Principiile Bioeticii sunt următoarele:

 PRINCIPIUL AUTONOMIEI: suveranitatea drepturilor pacientului asupra fiinţei
sale, dreptul la informare, confidenţialitate, consimţământ, codecizie.
 PRINCIPIUL BENEFICIENŢEI: facerea de bine în scop medical prin minimizarea
riscurilor şi maximizarea beneficiilor.
 PRINCIPIUL NON-MALEFICIENŢEI: evitarea de a face rău pacienţilor
 PRINCIPIUL ECHITĂŢII: tratamentul echitabil al tuturor pacienţilor după criterii
exclusiv medicale.

1. Principiul autonomiei:

înseamnă dreptul la alegere liberă, individuală; dreptul la autodeterminare

Include respectul în relaţia medic-pacient, respectarea preferinţelor pacientului. Este
dreptul pacientului de a lua decizii legate de îngrijirea medicală sau în cercetarea
clinică.

ştiinţele despre om au obligaţia de a proteja eul uman în demnitatea şi integritatea sa
(UNESCO) „demnitatea fiind ceea ce este superior şi nu are nici un echivalent”
(Kant). Medicul nu se poate erija în judecător al valorilor bolnavului ci va respecta
autonomia persoanei care are o valoare supralegislativă.1

Autodeterminarea persoanei
o Există două aspecte ce ţin de autodeterminarea persoanei:
 Prima ţine de natura demnităţii persoanei umane: toţi cetăţenii sunt
egali în drepturi.
 A doua ţine de natura raportului medic-pacient, cercetător–subiect:
stabilirea unei relaţii de încredere între cei doi.

o Principul autodeterminării se bazează pe autonomia libertăţii umane

(inviolabilitatea persoanei).
 Principiul respectului vieţii
o exprimă faptul că viaţa umană în particular are o valoare inestimabilă, de aceea
trebuie apărată şi protejată, recunoscându-i-se astfel caracterul ei sacru.
o Pentru ca pacientul să-şi poată exprima dorinţa în ceea ce priveşte îngrijirea
medicală, este absolut necesar ca în prealabil acesta să fi fost corect şi complet
informat asupra bolii, terapiei etc. Este baza unui consimţămant corect.

O atenţie deosebită trebuie avută în ceea ce priveşte respectul autonomiei
pentru persoanele cu discernământ redus. Intervine în aceste situaţii
conceptul de capacitate decizională2 şi aspectul de protecţie a unei

1 Scripcaru Gh, Bioetica intre stiintele vietii si drepturile omului, Revista Romana de Bioetica, Vol 1 nr 2 , 2003,
http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2

2 Beauchamp TL, Childress JF. Capacity for autonomous choice. In: Principles of Biomedical Ethics. 5th ed. New York: Oxford University
Press; 2001:69–77 şi în Lo B. Decision-making capacity. In: Resolving Ethical Dilemmas. A Guide for Clinicians. 3rd ed. Baltimore:
Lippincott Williams & Wilkins; 2005:67–74
 persoane vulnerabile3

2. Principiul non-maleficienţei:
 Este principiul cunoscut şi practicat încă din antichitate (Hipocrate): primum non
nocere - trebuie să acţionăm în aşa fel încât să nu cauzăm un rău inutil sau să lezăm
alte persoane, să evităm pe cât posibil riscurile inutile
 În epoca modernă, în care medicina este atât de dezvoltată tehnic şi în ceea ce priveşte
mijloacele terapeutice, este foarte greu să se prevină 100% lezarea pacientului, spre
exemplu anumite efecte secundare ale terapiei sau ale tehnologiei medicale.

3. Principiul beneficienţei

Rădăcinile principiului binefacerii le putem găsi în normele fundamentale al
moralităţii, care promovează noţiunile de bine, caritate, milă, compasiune, respect etc.,
faţă de toate fiinţele şi în acest caz, faţă de oamenii bolnavi, independent de statutul lor
social, rasă, religie etc.

Pentru personalul sanitar, acest principiu este o datorie. Înseamnă a face bine
pacientului nostru întotdeauna.

Desigur, aceasta nu poate fi adusă până la un sacrificiu de sine obligatoriu sau la un
altruism radical4

4. Principiul echităţii
 Echitate înseamnă aceleaşi drepturi legale. Toate persoanele umane sunt egale în
drepturi şi valori.
 Principiul susţine că, în îngrijirea medicală a pacientului, nu trebuie să existe
discriminare pe criterii sociale, rasiale sau religioase.

Abateri de la principiile eticii în medicină:

Paternalismul medical
 Termenul de paternalism se referă la acţiunea sau atitudinea unei persoane care
consideră că ştie cel mai bine ceea ce este bun pentru o altă persoană - persoană
care ea însăşi are capacitatea şi cunoştinţele să judece pentru ea - trecând peste sau
ingnorând astfel preferinţele acelei persoane. Din punct de vedere bioetic, aceasta
se traduce prin a considera că principiul beneficienţei este mai valoros decât cel al
autonomiei. 5

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Beauchamp TL, Childress JF. Capacity for autonomous choice. In: Principles of Biomedical Ethics. 5th ed.
New York: Oxford University Press; 2001:69–77 şi în Lo B. Decision-making capacity. In: Resolving Ethical
Dilemmas. A Guide for Clinicians. 3rd ed. Baltimore: Lippincott Williams & Wilkins; 2005:67–74
2.Scripcaru Gh, Bioetica intre stiintele vietii si drepturile omului, Revista Romana de Bioetica, Vol 1 nr 2 , 2003
3.European Textbook on Ethics in Research, Directorate-General for Research, Science, Economy and Society
EUR 24452 EN, EUROPEAN COMISSION, STUDIES AND REPORTS, 2010, p.51,

3 European Textbook on Ethics in Research, Directorate-General for Research, Science, Economy and Society EUR 24452 EN,
EUROPEAN COMISSION, STUDIES AND REPORTS, 2010, p.51,
http://ec.europa.eu/research/science-society/document_library/pdf_06/textbook-on-ethics-report_en.pdf

4 Idem 9, p.23
5 Beauchamp TL, Childress JF. Paternalism: Conflicts between beneficence and autonomy. In: Principles of Biomedical Ethics. 5th ed. New
York: Oxford University Press; 2001:176–191
http://ec.europa.eu/research/science-society/document_library/pdf_06/textbook-on-ethics-report_en.pdf
 Fiecare om are dreptul de a judeca calitatea
vieţii proprii, de a lua decizii asupra vieţii
propii, statul nu poate impune o concepţie
unică despre existenţă
 Drepturile fundamentale ale unei persoane
decurg din recunoaşterea statutului de fiinţă
umană LIBERĂ şi din INVIOLABILITATEA vieţii
sale
 Acest principiu al respectării fiinţei umane
este reglementat în art. 2 al Convenţiei
europene privind drepturile omului şi
biomedicina: „interesul şi binele fiinţei umane
trebuie să primeze asupra interesului unic al
societăţii sau al ştiinţei.”
 Sănătatea populaţiei constituie una dintre valorile
fundamentale, definitorii pentru însăşi existenţa
fiinţei umane
 Pentru realizarea acestei valori, prin multiplele acte
normative care reglementează activitatea din
domeniul sanitar, sunt consacrate drepturi şi obligaţii
corelative atât pentru beneficiarii îngrijirilor de
sănătate, cât şi pentru personalul medical sau
nemedical din unităţile sanitare.
 Pentru pacient se creează cadrul instituţional care să-
i permită să beneficieze de îngrijiri medicale de cea
mai bună calitate, iar pentru corpul medical, garanţia
prestării serviciilor medicale cu respectarea normelor
de deontologie şi etică medicală, a normelor legale în
vigoare, la adăpost de consecinţele nedorite ale
oricărei forme de răspundere juridică.
 În prezent, în legislaţia noastră există o
multitudine de acte normative, prin care sunt
reglementate diferitele componente ale
activităţii sanitare, începând cu Legea
nr.3/1978, privind asigurarea sănătăţii
populaţiei, cu modificările ulterioare, până la
Legea nr. 46/2003, privind drepturile
pacientului.
 ◦ Pentru aplicarea principiilor Drepturilor Pacienţilor din
Europa, a fost adoptată o lege specială, Legea nr.
46/2003, privind drepturile pacientului, prin care sunt
consacrate în principal următoarele drepturi:
 la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate;
 de a fi respectat ca persoană umană;
 la informaţia medicală;
 consimţământul asupra intervenţiei medicale;
 confidenţialitatea informaţiilor.
 În anul 2006 a fost adoptată Legea 95 2006
privind reforma în domeniul sănătăţii,
publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 28
aprilie 2006, care aduce reglementări noi in
ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile
personalului medical şi pacientului.
 Codul de Deontologie medicală al Colegiului
Medicilor din România
 Art. 19: Consimţământul pacientului este
obligatoriu în cazul participării sale în
învaţământul medical clinic şi la cercetarea
ştiinţifică
 Art. 376 - medicul acţionează respectând
voinţa pacientului şi dreptul acestuia de a
refuza ori de a opri o intervenţie medicală.
  
 Art.6
dreptul de a fi informat asupra starii sale de sănătate, a
intervenţiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecarei
proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse,
inclusiv asupra neefectuarii tratamentului şi nerespectarii
recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre
diagnostic şi prognostic.
 Art.7
dreptul de a decide dacă mai doreşte să fie informat
 Art.8
modul în care informaţiile se aduc la cunoştinţa pacientului
 Art.9
Pacientul are dreptul de a cere în mod
expres să nu fie informat şi de a alege o
altă persoană care să fie informată în locul
sau.
 Relaţia dintre medic şi pacient se
particularizează şi prin dimensiunea
coordonatelor umane, antrenate pe parcursul
actului medical.
 Fiind mai vulnerabilă, personalitatea
pacientului trebuie să se bucure de un plus
de protecţie şi respect din partea corpului
medical.
 Calitatea actului medical este diminuată
uneori prin încălcarea normelor de etică
profesională, însă în cele mai frecvente
cazuri, prin lipsa resurselor financiare şi
materiale necesare, cu consecinţa
neantrenării întregului potenţial de care
dispune corpul medical
 Legea 95-2006, CAPITOLUL IV
 Obligativitatea asigurării asistenţei medicale
 Art. 652
 (1) Medicul, medicul dentist, asistentul
medical/moaşa au obligaţia de a acorda asistenţă
medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar
dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient (2) nu
pot refuza să acorde asistenţă medicală/îngrijiri
de sănătate pe criterii etnice, religioase şi
orientare sexuală sau pe alte criterii de
discriminare interzise prin lege. (3) au obligaţia
de a accepta pacientul în situaţii de urgenţă
 Raporturile medic-pacient sunt restructurate,
fiind puse pe baze noi, cu anumită mobilitate
şi egalitate.
 CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII
EUROPENE, Parlamentul European, Consiliul şi
Comisia Europeană, 2007
 AMM (WMA) Declaraţia de la Lisabona privind
Drepturile pacientului (Declaration of Lisbon on the
Rights of the Patient), Adoptată de către 34th World
Medical Assembly, Lisabona,
Septembrie/Octombrie 1981, modificată de către
47th WMA General Assembly, Bali, Indonesia,
Septembrie 1995 si revizuită de către 171st WMA
Council Session, Santiago, Chile, Octombrie 2005
 CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
2007
 Articolul 1: Demnitatea umană
 Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta
trebuie respectată şi protejată.
 Articolul 2 : Dreptul la viaţă
 (1)   Orice persoană are dreptul la viaţă.
 Articolul 3 : Dreptul la integritate al persoanei
 (1)   Orice persoană are dreptul la integritate fizică şi
psihică.
 (2)   În domeniile medicinei şi biologiei trebuie
respectate în special:
 consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al
persoanei interesate, în conformitate cu procedurile
prevăzute de lege
 interzicerea practicilor de eugenie, în special a celor
care au drept scop selecţia persoanelor
 interzicerea utilizării corpului uman şi a părţilor sale,
ca atare, ca sursă de profit
 interzicerea clonării fiinţelor umane în scopul
reproducerii
 Articolul 7 : Respectarea vieţii private şi de
familie
 Orice persoană are dreptul la respectarea
vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a
secretului comunicaţiilor
 Articolul 8: Protecţia datelor cu caracter
personal
 (1)   Orice persoană are dreptul la protecţia
datelor cu caracter personal care o privesc
 Articolul 35: Protecţia sănătăţii
 Orice persoană are dreptul de acces la
asistenţa medicală preventivă şi de a
beneficia de îngrijiri medicale în condiţiile
stabilite de legislaţiile şi practicile naţionale.
În definirea şi punerea în aplicare a tuturor
politicilor şi acţiunilor Uniunii se asigură un
nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane
 Informarea
 Consimţământul
 Confidenţialitatea şi intimitatea
 Îngrijire şi tratament
 a. bolnavul are dreptul să-şi aleagă singur medicul
 b. bolnavul are dreptul de a fi îngrijit de un medic
liber de a lua o decizie clinică şi etică, independent
de orice intervenţie exterioară.
 c. după ce a fost informat asupra tratamentului
propus, bolnavul are dreptul să îl accepte sau să îl
refuze
 d. bolnavul are dreptul ca medicul să respecte natura
confidenţială a tuturor datelor medicale şi personale
care îl privesc
 e. bolnavul are dreptul de a muri în mod demn
 f. bolnavul are dreptul de a primi sau a refuza ajutor
spiritual şi moral, inclusiv acela al unui preot şi al
religiei potrivite.
 dacă pacientul doreşte comunicare şi răbdare din partea echipei medicale, trebuie să ofere aceleaşi lucruri în
schimb.
 Sa respecte toate regulamentele si procedurile spitalului unde
este internat / cabinet unde este tratat
 Pacientul trebuie să fie cinstit şi deschis.
 O responsabilitate cheie a pacientului este ca acesta să se asigure că echipa de îngrijire beneficiază de toate
informaţiile de care are nevoie pentru a oferi un tratament corespunzător.

pacientul trebuie să comunice echipei de îngrijire în cazul în care:

 are o întrebare sau problemă; este vital să se comunice orice probleme pe care nu le înţelege, care îl
îngrijorează, astfel ca echipa medicală să îl poată ajuta;
 există factori personali care ar putea afecta deciziile terapeutice, de exemplu dacă pacientul locuieşte singur;
 apar reacţii adverse sau durere; echipa medicală poate schimba dozele sau poate institui tratamente pentru
ameliorarea efectelor secundare;
 pacientul ia orice alte medicamente, inclusiv terapii complementare şi/sau alternative; unele medicamente
interacţionează cu tratamentele antineoplazice determinând efecte adverse sau diminuând eficacitatea acestora;
 pacientul este văzut de mai mulţi medici;
 Echipa medicala este compusa din

 Medic
 Asistentul medical
 Infirmiera
 Nutritionistul
 Kinetoterapeutul
 Psihologul

Lucrand impreuna!!!!
Pentru binele pacientului
 Un bărbat în vârstă de 72 de ani, de profesie agricultor, tată a trei copii, suferea
de cancer de colon. El descria boala sa ca o
 „masă intestinală”, dar nu cunoştea ce tip de modalitate terapeutică urma să fie
folosită.
 În ziua de după intervenţia chirurgicală, chirurgul-mâna a doua, aflat de gardă, a
vizitat pacientul pentru inspecţia de rutină
 şi tratarea inciziei chirurgicale. Pacientul, aşteptându-se să vadă o rană închisă, s-
a speriat când a văzut orificiul de colostomie. A întrebat chirurgul despre „gaura
din abdomenul său”. Chirurgul, într-o manieră foarte serioasă, i-a răspuns:
„Capătul intestinului operat a fost suturat la abdomen. De acum vei defeca prin
această gaură în punga pe care o voi plasa la capătul intestinului.”
 Surprins şi furios de răspuns, pacientul a întrebat: „Pe cine aţi întrebat înainte de a
deschide gaura aceasta?”.
 Chirurgul a spus pacientului că i-au informat fiul despre procedură. Pacientul a
strigat furios: „Cine urma să fie operat şi să aibă o gaură în abdomen? Eu sau fiul
meu? Cum aţi îndrăznit să faceţi asta fără să mă întrebaţi? Vă voi da în judecată pe
toţi!” Chirurgul, nepregătit pentru o astfel de reacţie, a început să explice pe
îndelete raţiunea pentru care a fost efectuată colostomia şi a calificat boala
pacientului ca fiind una „rea”.
 După explicaţie, pacientul a spus: „Dacă mi-aţi fi spus asta mai devreme, nu aş fi
strigat la dumneavoastră. Nu sunt atât de ignorant, să ştiţi! Aş fi înţeles.”
Domnul N., în vârstă de 46 de ani, este tatăl a doi copii.
Medicul oncolog l-a ţinut sub observaţie în ultimii trei ani, în
legătură cu adenomul său de prostată. Între timp, tumora a
devenit malignă. În consecinţă, domnul N. a fost internat în spital
pentru prostatectomie. Înainte de intervenţia chirurgicală a fost
informat despre starea sa de sănătate şi despre operaţia la care
va fi supus. A fost obţinut consimţământul informat al pacientului.
În timpul operaţiei a fost depistat un seminom. Chirurgul a
decis efectuarea unei prostato-veziculectomii. Ca urmare a
acestui fapt, domnul N. a dat în judecată chirurgul, pe motivul că
tratamentul l-a lezat, iar dreptul său la reproducere a fost afectat.
O fată în vârstă de 17 ani a fugit de acasă cu prietenul ei cu
ceva vreme în urmă, după care a fost găsită. Băiatul a fost reţinut
de către poliţie. Familia tinerei se opune ferm căsătoriei celor doi.
Tânăra crede că fratele ei mai mare l-ar putea omorî pe prietenul
ei în cazul în care ar afla că nu mai este virgină. Ofiţerul de poliţie
care a însoţit fata la medicul responsabil pentru testarea
virginităţii doreşte să stea de vorbă cu acesta între patru ochi. Îl
informează pe medic că fata nu ştie că prietenul ei este deja
căsătorit. Ulterior medicul stă de vorbă cu tânăra şi îi spune că,
dat fiind faptul că vârsta ei este sub 18 ani, familia are dreptul
legal de a cere un test de virginitate (examinare genitală); medicul
adăugă, totuşi, că o astfel de investigaţie nu poate fi efectuată
fără consimţământul ei, dar spune, de asemenea, că el nu va
putea semna un certificat care să ateste starea ei de sănătate
fără a face în prealabil examinarea necesară.
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
 1. Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, republicat în revista ProFamilia, achiziţionare:
20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, http://www.profamilia.ro/culturavietii
 1.Beauchamp TL, Childress JF. Capacity for autonomous choice. In: Principles of Biomedical Ethics. 5th ed. New
York: Oxford University Press; 2001:69–77 şi în Lo B. Decision-making capacity. In: Resolving Ethical Dilemmas.
A Guide for Clinicians. 3rd ed. Baltimore: Lippincott Williams & Wilkins; 2005:67–74
 2.Scripcaru Gh, Bioetica intre stiintele vietii si drepturile omului, Revista Romana de Bioetica, Vol 1 nr 2 , 2003
 3.European Textbook on Ethics in Research, Directorate-General for Research, Science, Economy and Society
EUR 24452 EN, EUROPEAN COMISSION, STUDIES AND REPORTS, 2010, p.51,
http://ec.europa.eu/research/science-society/document_library/pdf_06/textbook-on-ethics-report_en.pdf
 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, 2007/C 303/01,
http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/dat/32007X1214/htm/C2007303RO.01000101.htm
 Declaraţia de la Lisabona privind Drepturile pacientului,
http://www.wma.net/en/30publications/10policies/l4/index.html
 Adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. Ediţia de faţă, actualizata de
Avocat Eduard Dragomir, reproduce textul Convenţiei astfel cum a fost amendat prin Protocolul nr. 11, intrat în
vigoare la 1 noiembrie 1998, ţinând cont, în acelaşi timp de noile protocoale nr. 14 şi 14 bis, acesta din urmă,
intrat în vigoare începând cu 1 octombrie 2009. România a ratificat Convenţia şi Protocoalele sale adiţionale
prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994; Protocolul nr. 11 a fost ratificat
prin Legea nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în M. Of., Partea I, nr. 147 din 13 iulie 1995. Protocolul nr. 14 bis a
fost semnat de ţara noastră la data de 17 septembrie 2009.
 Centrul Internaţional pentru Sănătate, Drept şi Etică, Facultatea de Drept, Universitatea din Haifa, Israel, Catedra
UNESCO de Bioetică, Consimţământul informat