Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Documents Tips Rolul Diplomatiei
Documents Tips Rolul Diplomatiei
Darius George
Diplomaţia
AIT Laboratories
www.itcode.ro
Descriera CIP a Bibliotecii Naţionale Române
GEORGE, STAN P. Darius
Diplomaţia – Rolul diplomaţiei în buna conveţuire a statelor / Stan P. Darius George
Bucureşti: Editura AIT Laboratories s.r.l., 2005
ISBN 973-87085-0-8
2005
ISBN 973-87085-0-8
Cuprins
Pagina
Capitolul I - Diplomatia 2
Capitolul VI 51
1
Capitolul I
Diplomatia
Aspecte Generale si Delimitari
Diplomatia
1.1 Aspecte Generale
2
expunere, o promovare, a politicilor unui stat intr-un alt stat, numit stat
acreditar. Altfel spus o prezentare consensuala a intereselor unui stat, prin
reprezentanti sai, pe teritoriul altui stat.
Stradania diplomatilor de a reprezenta cat mai bine interesele reciproce
ale statului ce il reprezinta, si ale statului unde sunt trimisi, necesita o
informare atenta si permanenta pentru a actiona in conformitate cu
acestea.
Diplomatia este o negociere permanenta cu statul acreditar avand o
desfasurare diversificata. Ea nu se desfasoara doar la masa tratativelor.
Un diplomat trebuie sa stie ca a negocia nu inseamna doar insistenta. El
stie ca daca interesele nu converg, orice stradanie este in zadar. Caci
statele nu au legaturi dezinteresate, au decat politici guvernate de interese.
Din cele mai vechi timpuri s-a recurs la diplomatie pentru a aplana starile
de tensiune, starile conflictuale, pentru a normalize relatiile dintre state.
Potrivit lui Hernry Kissinger
care defineste diplomatia ca fiind “o ajustare a diferendelor prin
negociere “acest process este posibil numai in cadru sistemului
international care prevaleaza legitimitatea. Cand mijloacele diplomatice
inceteaza a fi utilizate in rezolvarea diferendelor,
expunerea fortei nu va intarzia sa apara,distrugand bunul cel mai de pret
al oricarei natiuni. “Pacea este un fenomen viu de miscare, infaptuit
treptat, un scop o directie si nici vorba de odihna si delasare” definea
Nicolae Titulescu pacea prin prisma diplomatica.
Diplomatul este chemat sa reprezinte statul sau, fara de care misiunea si
nici el ca functionar de stat nu ar avea ratiuni de existenta, si caruia ii este
raspunzator pentru tot ce inteprinde in numele acestuia. Rolul
diplomatului este de a face cunoscute drepturile legatime, stabilirea unei
colaborari de durata si de promovare a intereselor statului pe care il
reprezinta.
3
Regulile juritice ce guverneaza diplomatia cuprind in adancul lor practici
urmate de catre state indealungul mileniilor
El trebuie sa aibe in vedere totalitatea formelor de desfasurare a misiuni
sale.
Intr-o alta prezentare Diplomatia poate fi reprezentata “Ca o institutie
dinamica menita sa faciliteze scopurile nationale si internationale ale
natiunilor, fie ele teluri fundamentale, interese vitale sau obiective
politice concrete “.Ea actioneaza ca un mijloc de aliniere a unor interese
corelative si acomodare a deosebirilor internationale.
Nicolae Titulescu prezenta interesul national privit din punct de vedere
diplomatic” Opolitica profunda nationala ale carei reguli, metode si teluri
isi trag originea din interesele patriei “
Diplomatia
1.2 Delimitari
4
In acest sens era conturata ideea diplomatiei, ca legatura a statelor prin
inscrisuri. In secolul XIX diplomatia este definita, ca activitate prin care
este realizata reprezentarea statelor si a inrtereselor acestora. Potrivit
parerilor lui Sir Ernst Satow, diplomatia ete “ Conducerea afaceri intre
state prin mijloace pasnice “.Charles des Martens considera “ Diplomatia
este stiinta raporturilor si intereselor reciproce ale statelor sau arta de
aconcilia interesele popoarelor intre ele.
In 1899 Pardiere –Fodere sublinia idea de gestiune a afacerilor externe si
administrare a intereselor natiunilor prin imputernicirea guvernelor care
intra in relatii internationale, fara ca aceste relati sa fie ostile.Autorii
definirilor indealungul timpurilor plaseaza diplomatia in cadrul relatiilor
inerstatale, avand drept continut interesele lor in plan extern facandu-se
legatura fireasca intre diplomatie si dreptul international.
Charles Calvo scria despre diplomatie “Diplomatia este stiinta relatiilor
care au exista intre diferitele state, asa cum ele rezulta din diferitele lor
interese reciproce, din priin cipile dreptului international si al tratatelor si
conventiilor”
Diplomatia se poate definii ca -Activitate oficiala a organelor de stat
pentru relatiile externe, reprezentate prin diplomati, desfasurata prin
tratative, corespondenta oficiala si alte mijloace pasnice, pentru
infaptuirea
Scopurilor si sarcinilor de politica externa a statului, pentru apararea
drepturilor si intereselor statului respective in strainatate.
Conceptia potrivit careia diplomatia este definit ca arta se bazeaza pe
aprecierea conduitei diplomatilor, atribuind acesteia o trasaturi speciale
cum ar fi abilitatea si priceperea in a conduce si coordona negocierile
politice ce ii sunt incredintate.
In conditiile prezente de crestere a gradului de communicate
internationala, cunoasterea regulilor si normelor diplomatice constitue un
5
element de maxima importanta. Rescpectarea si cunoasterea acestora
amplifica creditul increderii reciproce si ajuta la atingerea scopurilor si
obiectivelor propuse.
Capitolul II
6
Pacea din Westfalia, din 1648, a determinat generalizarea misiunilor
diplomatice permanente intre statele din Europa.
Ludovic al XIV-lea a folosit, prima data reprezentante permanente ca
forma de apurta si intretine dialogul politic permanent. Cu timpul
reprezentantele externe ale statului nu numai ca au devenit practice
generale, dare le s-au dezvoltat si diversificat ca forme si structuri,
adaptandu-se la sarcinile promovarii diferitelor interese de stat in multe
domeni multilaterale.
Relatiile diplomatice sunt o parte a relatiilor internationale. in cadrul
relatiilor internationale se stabilesc raporturi dintre cele mai variate intre
entitatile comunitatii. Astfel statele pot incheia
pot incheia aliante politice, organizatii economice sau militare, pot stabili
relati consulare, pot incheia tratate, fiecare constituind un mod de
existenta a relatiilor internationale. Alte subiecte de drept international
cum sunt organizatiile intretin si ele relatii fie intre ele, fie cu diferitele
state pentru diverse scopuri. Spre deosebire de aceste relatii internationale
stabilite intre subiectele dreptului international, relatiile internationale
diplomatice au o caracteristica aparte, determinata de forma de exercitare
a acestora si de scopul lor. Relatiile diplomatice se stabilesc in scopul
asigurari conditiilor de intretinere a dialogului politic intre subiectele
dreptului international prin misiunule diplomatice permanente.
7
supuse unei reguli specifice, desi la baza lor sta consimtamantul reciproc
al statelor.
Regulili privitoare la stabilirea relatiilor diplomatice nu sunt detaliate in
Conventia de la Viena. Totusi practica statelor, normele juritice, care
guverneaza relatiile dintre state, sunt bine conturate pentru diferentierea
proceduri stabiliri relatiilor diplomatice de cea a trimiteri unei misiuni
diplomatice.
Conform articolului 74 din Conventia de la Viena cu privire la dreptul
tratatelor din 1979 “ Ruperea relatiilor diplomatice intre dou sau mai
multe state nu impiedica incheierea tratatelor intre ele “ si deci face
posibil ca legaturile prin tratate sa stabileasca relatii juritice permanente
in diverse domeni, altele decat cele ce privesc relatiile diplomatice ale
statelor in cauza. Articolul 7 al conventiei specifica cu referire la
misiunile speciale, existenta relatiilor diplomatice sau consulare nu este
necesara pentru trimiterea sau primirea de misiuni speciale.
Tot astfel este stabileste in articolul 20 paragraf 2 - al Conventiei de la
Viena – Nu se antreneaza prin ea insasi, incetarea unei misiuni speciale
existente in momentul ruperii relatiilor misiunilor permanente.
8
- Subiectele intre care se stabilesc relatiile diplomatice ce trebuie sa aibe
personalitate juridica internationala.
In cadrul unor comunitati juridice internationale, care au capcitatea de a
de a avea drepturi si obligatii internationale, care nu sunt identic pentru
toti participanti la comunitate. Astfel doctrina a facut diferente asupra
subiectelor de drept international si persoanelor de drept
international.Subiectele de drept international sunt definite ca entitati
juritice care beneficiaza de drepturi restrans de drepturi si obligatii, pe
cand persoanele internationale sunt entitati care au o componenta
generala.
Statul de drept international care poseda capacitatea de a- si asuma
totalitatea obligatiilor de a beneficia de toate drepturile.
Conventia de la Montevideo din 1933 prevede ca un stat poate fi persoana
internationala daca indeplineste urmatoarele conditii: *Are o populatie
permanenta * un teritoriu determinat * un guvern * capacitatea de a intra
in relatii cu alte state.Dar nu numai statul poate fi persoana internationala.
Pot avea drept de legistlatie active si pasiv si natiunile care lupta pentru
independenta, daca si-au creat organe proprii, exercita functii de putere
publica publica si controleaza un teritoriu deteriminat. In aceasa categorie
intra insurgentii, care, recunoscuti international, pot deveni subiecte ale
relatiilor internationale.Asa este cazul organizatiilor pentru eliberare care
isi exercita functi politice in numele poporului pe care il reprezinta si care
intretine relatii diplomatice cu mai multe state.
Unele subiecte de drept international prezinta caracteristici speciale cu
privire la misiunile diplomatice.pe care le trimit. Exemplu Statul Papal,
Ordinul de la Malta si Comitetul International de Cruce Rosie.
9
Pentru stabilirea relatiilor diplomatice este necesara conditia sa se ca
statele sa se refunoasca reciproc, intelegand prin recunoastereactul juritic
intern de care se leaga anumite efecte juritice internationale. Exista teori
cu privire la consecintele recunoasterii internationale, care sustin
caracterul constitutive, al cunoasterii in sensul ca el ar avea efectul de a
atribui statelor personalitatea juritica. Pe alta parte denumita teoria
declarativa, considera, ca obiectul recunoasterii este constatarea existentei
unui stat. Subliniem faptul ca recunoasterea este o conditie prealabila a
starii relatiilor intre state, in sensu ca aceasta face ca statele sa devina
subiecte ale relatiilor internationale.
Recunoasterea unui stat poate fi dictat de considerente politice ca fiind un
act unilateral, ea nu poate duce la stabilirea relatiilor diplomatice care este
un act juritic bilateral. Pe de alta parte, exista posibilitatea ca un stat sa fie
recunoscut, dar datorita pozitiei guvernului acestuia, san u se doreasca
dezvoltarea relatiilor cu acesta.
Prin urmare o separare intre actul juritic al recunoasterii si stabilirea sau
incetarea relatiilor diplomatice.
10
pe baza transferului legal al relatiilor diplomatice si infiintarea de misiuni
diplomatice permanente.in acest caz ambasadori deja numiti anterior
trebuie sa prezinte scrisorile de acreditare si a primeasca agrementul de la
noul guvern. Se considera in perioada dintre aparitia noilor forme de
regimuri politice sau guvernare si pana la recunoasterea acestora o
suspendare formala ( temporara ) a relatiilor diplomatice.
- incetarea definitiva, cand avem situatia de rupere a relatiilor
diplomatice. Procedura ruperi relatiilor diplomatice este stabilita de
doctrina ; institutia este doar mentionata in art. 45 al Conventiei de la
Viena do anul 1961, care prevede numai coconsecintele care urmeaza in
cazul ruperi relatiilor diplomatice definitive sau temporar. Conventia de
la Viena din anul 1969 cu privire la tratate stabileste, in art. 63, de
asemeneaconsecinte ale acestui act. Dreptul international nu stabileste
nici conditiile si nici temeiul pentru care un stat poate rupe legaturile
diplomatice. Carta ONU la articolul 41, pe baza caruia se recomanda
ruperea colectiva a relatiilor diplomatice cu un stat, pentru ratiuni de
securitate, este norma juritica care prevede insa o sanctiune.Ruperea
relatiilor diplomatice poate insa avea temeiuri variate, dat de dreptul
international prin recunoasterea dreplului fiecarui stat de a decide suveran
acest lucru.
Ruperea relatiilor diplomatice este, de regula, un act unilateral unilateral
cu efecte bilaterale, in sensul ca daca un subiect al relatiilor internationale
decide ruperea relatiilor, ambele state trebuie sa-si retraga misiunile
diplomatice, darn u este exclusa nici varianta bilaterala in care statele
convin bilateral ruperea relatiilor.
“Razboilul este in afara legii “considera Philipe Charer “ si se considera
ca intrerupe relatiile diplomatice, caci statele trebuie sa fie intotdeuna
pasnice, daca intretin raporturi diplomatice.
11
Insa in practica statele au o atitudine mai flexibila. Razboiul fara
declaratie nu duce automat la ruperea relatiilor diplomatice mentinand
relatiile. Declaratia de razboi este dimpotriva socotit ca un mod de
exprimare a vointei unilaterale a unui stat de arupe relatiile diplomatice.
Vointa de rupere a relatiilor diplomatice nu este considerate sufficient
experimentata daca sunt declansate ostilitati militare, fenomen care nu
poate duce la concluzia ca statele devin in intregime ostile si care in unele
situatii poate fi interpretat ca se limiteaza numai la rezolvarea unui
diferend anume.Razboiul nu ar influente nici asupra relatiilor diplomatice
in cazul in care partile negociaza un armistitiu. Armistitiu poate fi
considerat o restabilire a relatiilor diplomatice, desi starea de razboi
continua.
Pot inceta relatiile diplomatice pe baza unei declaratii de razboi, fara ca
ostilitatile sa inceapa sau sa-i urmeze. Istoria ne arata prin ruperea
relatiilor cu puterile Axei 1939 – 1945 ca aceasta declaratie de razboi nu
este necesara.
12
Institutiile care asigura permanenta relatiilor dintre state, ca subiect de
drept international, sunt misiunile diplomatice permanente.Acestea au
regimul stabilit prin Conventia de la Viena din 1961. Sunt misiuni
diplomatice permanente intre state :ambasadele, legatiile,
nuntiaturile,internuntiaturile apostolice, inaltele comisariate si inalti
reprezentanti. Statele pot intretine relatii diplomatice si cu organizatiile
internationale, ca subiecte derivate de drept international, daca acestea
sunt organizatii interguvernamentale.
Reprezentantele statelor pe langa organizatiile internationale sunt numite
misiuni permanente, iar regimul acestora este stabilit de Conventia
relativa a relatiilor statelor cu organizatiile
Internationale din 1975. La rândul lor, organizaţiile internaţionale
interguvernamentale pot trimite misiuni permanente atât pe lângă statele
care nu sunt membre ale organizaţiilor respective, cât şi pe lângă alte
organizaţii internaţionale. Este cazul U.E. care are misiuni la Washington
şi Tokyo. Tipul, rangul, sediul, funcţiile şi statutul acestor misiuni sunt
convenite între organizaţie şi statul de resedinta.
13
delegaţii. Aceste misiuni diplomatice cu caracter temporar sunt supuse în
statul gazdă a organizatiilor internaţionale regimului recipro-
cităţii.Regimul lor depinde de componenţa delegaţiilor: daca şeful de stat
conduce delegaţia el se bucură de un regim specials evident mai mare
decât dacă şeful delegaţiei ar fi un inalt funcţionar de stat; ele nu se
încadrează în convenţia cu privire la misiunile speciale, iar cutuma este în
curs de formare, întrucât practica folosirii delegaţiilor este de origine
recenta.
Misiunile speciale ale statelor, organizate într-un stat terţ, sunt
considerate de acesta ca fiind vizite stat.
14
rezolva o sarcinä specială, speciŕică sau pentru îndeplinirea unei anumite
misiuni. Ele pot fi definite ca misiurti temporare care durează în timp,
cum ar spune Adolfo Maresca. Misiunile specializate nu se bazează pe
reciprocitate, deşi au ca scop de a rezolva un interes comun; ele pot fi
stabilite numai de o singură parte pentru a rezolva probleme în domeniul
economic, cultural sau chiar militar. Cele mai frecvente sunt însă
misiunile economice.
15
- Misiunile franceze de cooperare, care, de regulă, sunt încadrate în
cadrul misiunii diplomatice permanente a Franţei. Statul de
resedinta se obligă să garanteze accesul şi legätura misiunii
&anceze de cooperare cu organele sale autorizate sä implementeze
programul de asistenţă.
- Misiunile americane de asistenţă funcţionează în cadrul
Programului administrat de Agenţia de Dezvoltare Internaţionalä
(US-AID); Agenţia are reprezentanţi în cadrul ambasadelor S.U.A.
- Organizatiile internaţionale pentru asistentă şi de misiuni de
asistenţă.
Asistenţa acordată de organizaţiile internaţionale se referă, în principal,
Ia ajutor economic şi ąsistenţă tehnicä, spre deosebire de asistenţa
acordată de state, care poate fi şi în alte domenii; asistenţa organizaţiilor
internaţionale este funcţională, în sensul că este determinată de însăşi
competenţa limitată a organizaţiei
Cea mai reprezentativă organizatie economica internaţională este
PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare) a fostcreat în anul
1965), care face parte din agenţiile specializate ale O.N.U, şi este
coordonată de Consiliul Economic şi Social (ECOSOC).
În baza unui acord cadru, denumit Standard Basic Agreement with
Governments, PNUD poate trimite misiuni permanente, conduse de un
reprezentant rezident, care are misiunea de a fi principalul cadru de
legătură între guvernul respectiv şi Program. In România funcţionează un
reprezentant rezident al PNUD. În prezent PNUD este reprezentat în
peste 115 state. Stabilirea misiunii se face prin acord între PNUD şi statul
rezident.
Uniunea Europeana întreţine relaţii cu statele membre, cum o să
examinăm mai departe; cu România aceste relaţii s-au stabilit prin
declaraţia din 7 ianuarie 1990 şi trimiterea prirnei reprezentanţe
16
permanente la Bruxelles, pe 14 aprilie 1990. U.E. a deschis o delegaţie
permanentă Ia Bucuresti în iunie 1993.
Uniunea Europeana administrează Fondul European de Dezvoltare
(EDF) Pentru sprijinirea economiilor în tranziţie, s-a creat Fondul
PHARE de asistenţă, nerambursabil, deschis şi pentru România in anul
1991., iar delegaţii perrnanenţi ai Comisiei Europene au dublă funcţiune:
să reprezinte puterea administrativă a U.E., care este Comisia Europeană
şi sä supravegheze utilizarea fondurilor, Rind plasaţi sub o dublă
autoritate. Aceşti reprezentanţi au fost nurniţi, prima dată de fosta Piaţa
Comună (CEE), care a încheiat, la Lorné (Togo), mai multe convenţii cu
46 ţäri in curs de dezvoltare din Africa, Zona Caraibelor şi a Pacificului
(ACP) începând cu anul 1975, renuvelate de mai multe or În anul 1984,
prin Convenţia denuniită Lomé III, s-a stabilit dreptul CEE de a fi
reprezentatä în fiecare ţară a ACP sau regional, prin delegaţi acceptaţi de
statele respective.
Aceşti delegaţi au sarcina de a urmări, în fiecare ţară din ACP, parte la
Convenţie, felul de administrare a resurselor Fondului European de
Dezvoltare.
Reprezentanţi rezidenţi au şi Fondul Monetar Internalional, Banca
Euro peana pentru Reconstructie şi Dezvoltare etc.
17
Capitolul III
18
Aşadar, cum se trimite1 o misiune diplomatică permanentă? Vom
examina conţinutul normelor dreptului internaţional, nu al normelor
dreptului intern, care sunt variate de la stat la stat.
O prima observaţie este că trimiterea de misiuni diplomatice este
distinctă de stabilirea relaţiilor diplomatice; acestea din urmă constituie
temeiul juridic pe care se întemeiaza trimiterea misiunilor diplomatice.
Trimiterea de misiuni diplomatice permanente se face numai în baza
unui acord special, numit raportul de misiune diplomatică.
Stabilirea relaţiilor diplornatice, cum am văzut, este o decizie politică,
care priveşte o atitudine faţă de un stat, pe câňd trimiterea de misiuni
diplomatice este ô hôtărâre de organizare într-un anume mod a
mijloacelor de exercitare a dialogului politic, respectiv de apreciere a
unui interes actual.
Aceste două momente pot să nu coincidă, pe de o parte; pe de altă
parte, statele sunt libere să aleagă mijloacele de comunicare: contacte
directe, în scris sau pe alte căi de legătură, sau deschiderea unei misiuni
permanente.
Ele pot asigura exercitarea contactelor diplomatice, conform art. 5 din
Convenţia de lâ Viena din anul 1961, prin acreditarea multiplă, situaţie
juridică ce constă în aceea că statul acreditant, după ce a făcut notificarea
cuvenită către statele acreditare interesate, poate acredita un şef de
misiune sau afecta un membru al personalului diplomatic, după caz, în
mai multe state, afară numai dacă unul dintre statele acreditare se opune
în mod expres la aceasta.
Rezultă că trixniterea de misiuni diplomatice nu este egală cu
1
Art. 91 al. 2 din Constituţie şi art. 37 din Legea nr. 37/1991 se referă la înfiinţarea,
desfiinţarea şi schimbarea rangului unei misiuni diplomatice şi nu foloseşte termenul
de trimitere.
19
acreditarea şefului de misiune, chiar dacă aceasta se face printr-o
procedură specială în care este inclus acordul - in personam - al statului
acreditar.
Acordul privind trimiterea de misiuni diplomatice trebuie sä se bazeze, în
principal, pe principiul reciprocitaţii, atât sub aspectul deschiderii
reprezentanţei convenite cât şi sub aspectul nivelului acesteia2.
Dacă acordul este realizat, data deschiderii acestora nu coristituie un
aspect al reciprocităţii3.
Consimtamantul de înfiinţare a unei misiuni diplomatice se concretizeazä
printr-un tratat scris; forma tratatului poate fi diferita: o conventie, o
declaraţie, un schimb de note etc. Părţile convin, de regulă, asupra
următoarelor elemente ale misiunii permanente:.
a) Nivelul de reprezentare (ambasadă sau legaţie);
b) Sediul misiunii4, care poate sä nu coincidä cu capitala statului
acreditar; misiunea diplomatică, spre deosebire de cea a misiunii de pe
lângă o organizaţie internaţională, care trebuie să aibă sediul la cel al
organizaţiei, poate avea sediul în alt oraş decât capitala.
c) Numărul personalului care urmează a fi acreditat poate constitui object
2
Elveţia a avut mult timp o legaţie Ia Paris, în timp ce Franţa avea Ia Berna o
ambasadă.
3
România a deschis Ia Alma Ata o misiune diplomatica, fără ca Republica Kazahstan
să deschida Ia Bucureşti o misiune. De asemeflea, România are deschisa o ambasadă
la Minsk şi Republica Belarus are deschis la Bucureşt-i un consulat generaL
4
Convenţia de la Viena nu prevede nimic în Iegătura cu sediul unei misiuni
diplomatice permaflente; Comisia de Drept Internaţional flu a făcut comefltarii, iar la
Viena, cu ocazia Conferinţei de adoptare a Convenţiei, s-a respins o propunere a
Elveţiei ca sa se înscrie ca obligaţii ale statelor de a stabili sediul uflei misiuni
diplomatice permanente prin consimţământ.
Practica ţărilor este că misiunea diplomatica nu trebuie să aibă neaparat sediul in
capitala ţării primitoare.
Astfel, România a avut prima sa ambasada în RFG dupa cel de-al doilea război
mondial la Köln; deşi Israelul a stabilit capitala sa, in anul 1950, Ia Ierusalim,
România are sediul ambasadej sale la Tel Aviv; Brazilia, cand a mutat, în anul
1972, capitala Ia Brasilia, a cerut misiunilor diplomatice să se mute de la Rio de
Janeiro şi cele care nu s-au conformat au fost scoase de pe lista diplomatica.
20
de reglementare bilaterală (art. 11 din Convenţia de Ia Viena din anul
1961). In lipsa acesteia, statul acreditar poate aprecia el asupra a ceea
ce este necesar misiurłii statului acreditant, ceea ce nu este de dorit din
partea acestui stat.
d) Structura misiunii, care poate avea, conform art. 12 din Convenţia de
la Viena din anul 1961, şi, ,birouri făcând parte din misiune”, deschise
în alte localităţi decât cea în care este stabilită misiunea insasi5. Acest
acord poate interveni şi ulterior6.
Şi, în sfârşit, mentionam cä decizia de trirnitere a unei misiuni
diplomatice ste luată de autoritatea internă a statului acreditant. Potrivit
art. 91 din Constituţia României, Preşedintele României aprobă, prin
decret, înfiinţarea, desfiinţarea şi schirnbarea rangului unei misiuni
diplomatice; acest drept îi este conferit şi de Legea nr. 37 din 24 rnai
1991 cum am văzut.
5
Art. 12 nu foloseşte expresii care ar trimite la interpretarea că misiunea se
infiinteaza, obligatoriu, In capitala statului acreditar.
6
România a transformat în anul 1992 Consulatul General din Berlin într-un birou al
misiunii diplomatice de la Bonn. In Cluj~Napoca este un birou al Ambasadei SUA.
21
Franţa, şi China (Taiwanul). Ulterior, pe acest temei, guvernul francez a
cerut ambasadei Chinei naţionaliste să predea sarcinile ambasadei R. P.
Chineze şi, în lipsa unui răspuns, poliţia franceză a intervenit pentru
transferarea birourilor şi arhivei.
Acţiunea poliţiei franceze se apreciază ca fiind legală, întrucât
ambasada Taiwanului s-a desfiinţat, pe baza celor convenite de părţi,
faptul transformării ambasadei în misiune pe lângă o organizaţie
internatională a dus Ia încetarea existenţei acesteia dintâi, jar misiunile
permanente au alt regim.
Schimbarea personalului misiunii nu este o transformare a ei Astfel, în
septembrie 1979, colonelul Gadaffi a apelat la studenţi, cu ocazia primei
aniversări a Marii revoluţii, pentru a lua śub control misiunile diplomatice
ale Libiei din străinătate; drept urmare, misiunile diplomatice din Atena,
Bonn, Londra, Madrid, Paris, Roma şi Washington, s-au transformat în,
,birouri populare”, formate din 5 membri, conduse de un secretar;
majoritatea statelor nu au reacţionat, afară de câteva state africane -
Senegal, Nigeria, Niger, Mali şi Volta Superioară - care au cerut Libiei
să-şi recheme diplomaţii în 48 de ore, întrucât s-a apreciat că nu este
decât o schimbare de personal, nu o transformare a misiunii.
Câteva luni mai târziu Londra a găsit o soluţie pragmatică, a cerut
Libiei să recheme pe şeful biroului popular fără a-l declara persona non
grata, întrucât aceasta este formula ce se aplică numai persoanelor care
beneficiază de statut diplomatic.
22
misiunii diplornatice nu are ca temei aparitia unei situaţii de ostilitate
între cele două state, ca în cazul suspendării relaţiilor diplomatice În
practica diplomatică se citează drept suspendare a misiunilor diplomatice
cazul statelor ocupate de Germania fascistă, care şi-au mutat guvernele în
alte ţări; sau, situaţia creată clupă cel de-al doilea război mondial, când
statele yestice au suspendat propriile misiuni în unele state, conduse de
comunişti.
Una din cauzele care pot duce la încetarea unei rnisiuni dipiomatice
este ruperea relaţiilor diplornatice, fie din cauza apariţiei unor ostilităţi,
fie din cauza disparitiei unui subject al relaţiilor; încetarea misiunii
diplomatice este, deci, prifl implicaţie.
O misiune diplomatică permanentă poate înceta în cadrul relaţiilor
normale dintre subiectele dreptului internaţional.
Dacä relaţiile dintre subiectele dreptului internaţional sunt normale,
părţile pot conveni sau agrea încetarea activităţii unei misiuni diplomatice
permanente. In art. 20 a al Convenţiei privind misiunile speciale, se
exprirnă principiul, care se aplică la toate tipurile de misiuni externe.
Un stat poate decide unilateral să închidă sau să retragă temporar
misiunea sa externă. Aceasta întrucât stabilirea unei misiuni externe este
un drept şi nu o obligaţie a statului trimiţător; retragerea unei misiuni nu
poate fi considerată ca o încălcare a normelor dreptului international.
Noţiunea retragerii este mai ales de naturä practica. În anul 1981, din
motive economice, Marea Britanie a închis mai multe consulate ale sale;
23
Polonia a închis mai multe reprezentanţe diplomatice de importanţă
secundară. Interese de securitate au determinat guvernul american în anul
1975 să închidä misiunea sa din Kampala, întrucât guvernul din Uganda a
expulzat 6 marinari însărcinaţi cu securitatea misiunui.
Retragerea misiunii, prin voinţa părţilor, cu efectele ce le dă denunţarea
tratatelor diplomatice, apare ca o ruptură juridică şi, de aceea reluarea
rnisiunii necesită Un nou consimţământ mutual7.
Dacă în cazul suspendării activităţii unei misiuni diplomatice situaţia
nu trebuie să fie notificată, ea reieşind din cauze objective, retragerea
misiunii sau încetarea activităţii ei trebuie să fie notificate în formele pe
care le recomandă dreptul tratatelor în cazul denunţării lor.
7
Vezi în acest sens şi L. Dembinski, Temeiul incetarii misiunii diplomatice
permanente din initiativa statului acreditant constă în dreptul său subiectiv de a
dispune cu privire Ia forma sa de reprezerttare; statul acreditar îşi bazează decizia de a
cere retragerea unei misiuni străine pe temeiul suveranitäţii teritoriale.
8
Ultima legaţie a României a încetat Ia 9 mai 1974 când Iegaţia din Brazilia a fost transformată în
ambasadă.
9
Nunţiatura este înfiinţată numai dacă Sfântul Scaun are relatii oficiale (diplomatice)
cu statul respect-iv; îrt absenţa acestora, Sfântul Scaun poate trimite un delegat
apostolic, care nu beneficiază de dreptul de preCădere, nefiind un agent diplomatic
propriu-zis.
24
ierarhia ecleziastică locală, potrivit dreptului canonic. Nunţiul este
episcop sau arhiepiscop; când este numit cardinal, misiunea sa
încetează. Până în sec. XVI, rnisiunea papalä se numea legaţie.
Astäzi se numesc legaţii papale numai misiunile speciale sau
temporare. Potrivit Regulamentului de Ia Viena din 1815, nunţiul,
şeful misiunii titular de post, face parte din prima categorie a
agenţilor diplomatici.
c) Legaţiunea este o misiune diplomatică de rang inferior, condusă de un
ministru sau un ministru rezident; face parte din a doua clasă a
agenţilor diplomatici.
d) Internunţiatura apostolică este reprezentanţa pontificală care
corespunde legaţiei. Titlul de internunţiu poate fi acordat unui secretar de la
nunţiaturä. In practică internunţiile îndeplinesc aceleaşi misiuni ca şi
nunţiatura.
e) Înaltul Comisariat este o misiune diplomatică folosită între statele care
întreţin relaţii strânse, cum ar fi statele Cornmonwealthului10 sau care
sunt legate printr-o uniune personală. De regulă, înaltul comisar a apărut
prin transformarea guvernatorului unei metropole trimis în colonia sa.
Franţa are, în statele care fac parte din Comunitatea de Naţiuni, înalti
reprezentanţi. Înaltul comisar prezintă scrisori de acreditare din partea
guvernului, al cărui reprezentant este, căci şeful de stat este acelaşi atât
pentru statul primitor cât şi pentru cel trimitător; el este decanul
corpului diplomatic în statul respectiv11.
10
Fac parte din Commonwealth 50 de tari; 16 surtt monarhü care au ca şef de stat pe
Regina Elisabeta a Il-a. Regina este reprezentată de un guvernator general.
11
După cum se ştie, Groenlanda a fost alipită regatului danez in anul 1814, in calitate
de colonie; în anul 1953 a fost integrată in Danemarca. Totuşi, datorită autonomiei
sale, Danemarca are în Groenlanda un înalt comisar, care ţine legatura cu guvernul
local. Scrisorile lor de acreditare se numesc lettre de commission, ca patentele
consulare, iar înalţii comisari nu reprezinta statul, ca ambasadorii, ci guvernul.
25
3.5 Functiile unei misiuni diplomatice permanente
12
În Convenţia de la Viena din anul 1961 s-a fäcut precizarea că misiunea
diplomatica reprezinta statul, la propunerea delegatiilor Australiei şi Luxemburgului,
precizare însuşită de Comisia de Drept Internaţional.
26
b)a se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia
evenimentelor din statul acreditar şi a raporta cu privire la acestea
guvernului statului acreditant.
Ocrotirea intereselor statului acreditar este una din cele mai vechi
funcţii; ea are la bază, in principal, negocierea. Totuşi ea începe să piardă
din importanta, îfltrucât la flegocierile vizând încheierea de conveflţii şi
tratate, prin care se stabilesc formele de colaborare între state în diferite
domenii, participă tehnicieni ai admínistraţiei, specialişti în diferite
domenii.
Misiunile diplomatice participa la aceste negocieri şi la pregatirea lor.
Termenul de negociere nu se referă la un tratat, ci el priveşte rezolvarea
problemelor pe cak bilaterală, care intereseaza cele două state. O întâlnire
a şefului de misiune diplomatica cu rnirdstrul afacerilor externe este deja
o negocicre, o întrevedere politica, un schimb de opinii politice şi o
viziune asupra cailor dezvoltării relatiilor bilaterale.
Negocierile pot fi oficiale sau oficioase. Negocierile oficioase sunt de
sondare a opiniilor, a intenţiilor, care nu angajează
cele două state. Negocierile oficiale sunt purtąte, însă, in numele statului,
pe care îl angajează.
Forma negocierilor poate fi orala sau scrisa.
27
că negocienile, oricât ar fi de deschise, trebuie să aibă un maximum de
secret; acest lucru este valabil mai ales atunci când negocierile se fac în
scris, regula fundamentală fund că nu se poate da publicităţii o pro punere
scrisa, fără acordul partenerului.
Funcţia de observare şi informare priveşte, în special, cunoaşterea
atentă a vietii sociale, politice şi economice a statului acreditar din partea
misiunii diplomatice. Ba trebuie să cunoască viaţa politică internaţionala
şi, în acest context, poziţia statului acreditar faţä de difenitele evenimente
internaţionale, relaţiile acestuia, pretenţiile şi aversiunile lui etc.
Funcţia de informare şi observare are în vedere, pe acelaşi plan,
urmărirea modului de evoluţie a relaţiilor bilaterale pe probleme politice,
culturale, comerciale.
O misiune diplomatica poate fi o sursă de informare chiar pentru statul
acreditar, putând transmite, cu asentimentul sau la ordinul ministerului
afacerilor externe, informaţii despre tratatele încheiate sau în curs de
finabizare, despre intenţia de a demara o acţiune diplomatică importanta
etc. De menţionat că misiunea diplomatică trebuie să folosească toate
mijloacele licite de informare: contacte oficiale sau oficioase, relaţii de
prietenie, discutii cu colegii diplomaţi, comunicatele de presă, părerile
opoziţiei, ale personalităţilor politice etc.
d) Protecţia diplomatica este mijiocul prin care misiunea diplomatica
ocroteşte interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor säi, persoane
fizice sau juridice.
Protecţia se realizează prin intervenţii diplomatice în favoarea cetăţeanului
lezat printr-un act ilicit, mergânclu-se până la posibilitatea de a aduce
chestiunea în faţa unui tribunal internaţional sau arbitraj. Fundamentul
protecţiei diplomatice este în obligaţia statelor de a asigura strainilor
care se găsesc pe teritoriul lor un maximum de tratament, cât şi în
acordurile bilaterale încheiate între părţi.
28
Protecţia diplomatică se exercită numai pentru cetăţenui statului
acreditant, care au avut cetaţenia la data când a avut loc actul ilicit şi nu
sunt cetateni ai statului acreditar..
Cu toate acestea, un stat poate sa exercite protectie diplomatică pentru
straini în situaţia că statul intervenient şi-a asumat reprezentarea
diplomatică, când aceasta are la bază o legatura specială, cum este
Elveţia faţă de Liechtenstein sau, în caz de război, dacă o misiune
diplomatică a unui stat neutru este însňrcinată să apere interesele unuia
dintre statele beligerante. Acest ultim caz este prevăzut în alineatul, ,c”
al art. 45 al Convenţiei de la Viena din anul 1961, care dispune:
,,In caz de rupere a relaţiilor diplomatice între două state, sau dacă o
misiune este rechemată definitiv sau temporar, statul acreditant poate
încredinţa protecţia intereselor sale şi ale resortisanţilor unui stat terţ,
acceptat de statul acreditar”.
29
colaborarea internaţională.
Menţionăm cä o misiune diplomatica exercită funcţii corisulare. Acestea
se referă în special, la protecţia şi asistenta consulară, Ia acordarea
vizelor, legalizarea de documente, eliberarea de paşapoarte etc.
În cadrul Conferinţei de Ia Viena din anul 1961 s-au ridicat obiectiuni la
propunerea potrivit căreia stabilirea relatiilor diplomatice implică
stabilirea relaţiilor consulare. Spania a susţinut că misiunea diplomaticä
poate exercita funcţii consulare, daca statul acreditar nu se opune; Italia
a susţinut că o misiune diplomatica poate crea o secţie consulară, dacă
statul acreditar aprobă aceasta; Rusia a susţinut că statul acreditar nu
poate face opoziţie ca rnisiunea dipbomatică să exercite functii
consulare. Drept urmare, Conferinţa de la Viena a adoptat art. 3,
paragraful 2, care declară:
,,Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie nu va fi interpretată ca
interzicând exercitarea de funcţii consulare de către o misiune
diplomatică”.
30
misiune. Cancelaria este condusă de un consilier, în cadrul am-
basadelor, şi de un prim-secretar, în cadrul legaţiilor. Consilierul
ajută pe şeful de misiune, îşi dă părerea asupra problemelor ce se
ivesc şi este locţiitond şefului de misiune. Cancelaria este încadrată
şi cu alţi functionari diplomatici, care redactează docurnente şi
studiază evoluţia vieţii interne a statului acreditar, sau cu personal
care foloseşte limba statului acreditar, fără a avea grade
cliplomatice.
a) Biroul sau sectia economica se ocupă cu relaţiile economice
dintre statul acreditant şi statul acreditar. Pentru a conduce cu
profit o politică economică, statele au nevoie cle a cunoaşte
structura de fond economică din statul acreditar, nevoile sale,
resursele, piaţa de importuri şi exporturi, politica valutară şi de
contingentare. Ataşatul comercial va studia economia statului
acreditar din acest punct de vedere, el asistă misiunea
diplomatică de a pregati şi negocia acorduri comerciale şi va
consilia pe resortisanţii săi asupra mijloacelor de realizare a
intereselor lor economice. Ataşatul comercial colaborează cu
consulul, care este persoana cea mai bine plasată în privinţa
contactelor cu întreprinzătorii locali.
31
privire Ia instituţiile militare existente, la armamentul din dotarea
forţelor armate, la politica militară etc.
Poziţia ataşatului militar este delicata, intrucat misiunea lui este de
informare legala, or aceasta se poate face prin publicaţii oficiale, prin
discuţii oficiale etc. care oferă surse limitate de date.
Ataşaţii militari au funcţia de reprezentare Ia ceremoniile oficiale şi
de a consilia pe şeful de misiune atunci când se negociază acorduri
militare.
d) Biroul ataşatului cultural este o creatie recenta, pornind de la
innuenţa culturii unui stat în viaţa internaţională. Ataşaţii culturali
pregatesc acordurile culturale,. oferă burse de studii, organizeaza
conferinţe şi expoziţii’ artistice, creeaza cadrul invatarii limbii
naţionale etc.
e) Biroul de presa este, în primul rând, o sursă de informare pentru
misiunea diplomatică şi pentru statul acreditant insusi cu privire la
situaţia internă şi internationala, astfel cum este reflectată în presă. El
editează un buletin de presa.
Biroul de presă este obligat sa furnizeze statului acreditar inforrnaţii
privind viaţa internă din statul acreditant, să corecteze anumite
informatii din presa locala, contribuind la îmbunătăţirea relaţiilor
dintre state.
Ataşatul de presa este purtatorul de cuvânt al misiunii
diplomatice.
f) Sectia consulara a ambasadei.
32
afacerile interne ale statului acreditar. Art. 41 al Convenţiei de la Viena
din anul 1961 prevede:, ,Fără a aduce atingere privHegiilor şi imunităţilor
lor, toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au
datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. Ele au, de
asemenea, datoria de a nu se aniesteca în treburile interne ale acestui
stať’.
Această obligaţie se fondează pe principiul egalitüţii statelor.
Principiul trebuie înţeles în sens larg. Astfel, ambasada Suediei a
intervenit la guvernul R.F.G., sustinand că aceasta a stabilit impozitul pe
capital, exceptând bunurile statelor care au fost în război cu cel de-al
treilea Reich. MulţLautori consideră că acest demers este legitim, deşi
este o interventie în treburile interne ale R.F.G., întrucât se invoca o
discriminare.
În toate cazurile, însă, intervenţia trebuie să fie pe căi legitime. Un şef
de misiune diplomatică nu va putea să participe la o campanie electorală,
să subvenţioneze un partid politic. Astfel, lordul Sackville, ministrtil
Angliei în S.U.A., a scris îii anul 888 unei cunoştinţe, ce a divulgat
scrisoarea, care ar fi candidatul american la preşedinţie, preferat în An-
glia; faptul s-ą corisiderat inacceptabil, lordul devenind persona non
grata..
Pentru a evita asemenea abuzuri, art. 41 al. 2 al Conventiei de la Viena
din anul 1961 prevede că, ,Toate problemele oficiale tratate cu statul
acreditar, încredinţate misiunii statului acreditant, trebuie să fie negociate
cu M.A.E. al statului acreditar sau prin intermediul său on cu oricare alt
minister asupra căruia se va fi convenit”13
Totuşi, misiunea diplomatică poate întreţine relaţii cu presa, poate face
13
Legea interna a unor state interzice unor organe proprii de a lua Iegătura cu
misiunile diplomatice; este cazul Elveţiei, care interzice militarilor de a avea
asemenea legături.
33
conferinţe de presa, în mäsura în care prin aceasta nu se exercită presiune
asupra statului acreditar.
Regula art. 41 al. 2 al Convenţiei de la Vieria trebuie înţeleasă şi în
sensul că misiunea statului acreditant trebuie să-şi desfăşoare activitatea
în capitală. Totuşi, art. 12 al Convenţiei prevede:, ,Statul acreditant nu
poate, fără a obţine consimţământul prealabil expres al statului acreditar,
să stabileascä birouri facând parte din misiunea diplomatica într-o alta
localitate decât cea a misiunii însăşi”.
14
Acest tip de instructiuni erau făcute în scris, cuprinzând elemente de detaliu, si
perioada când comunicärile erau reduse, nu se inventase radioul sau telefonul.
34
Demersurile pot avea ca scop şi un avertisment, prin care se solicită
încetarea unei acţiuni, a unor acte inamicale etc.
Capitolul IV
2
Christian Zeileissen, Die abgabenrechtlicher Privilegien in den diplomatischën und
konsularischen Beziehungen, Viena, 1971.
35
vamal şi nici pretinde taxe etc.; b) al doilea grup de acţiuni se referă la
exceptarea de unele obligaţii, care revin în mod normal cetăţenilor, a
misiunilor diplomatice şi personalului acestora: scutiri fiscale, scutiri
vamale, scutiri parafiscale, scutiri de contribuţii etc.
Prima categorie priveşte dreptul procedural, cea de-a doua dreptul
material.
Mai puţin subliniată, există şi o a treia componentă a regimului de
garanţii pe care le acordă statul acreditar unei misiuni diplomatice şi
personalului acesteia. Este cazul obligaţiilor cominatorii generale3, care
revin statului acreditar ca atare, acţiuni menite să garanteze, în plus,
anumite drepturi subjective ale misiunilor diplomatice şi personalului
acestora. Exemplu, potrivit art. 25 din Convenţia de Ia Viena din anul
1961, statul acreditar este obligat să acorde toate înlesnirile pentru
îndeplinirea funcţiilor unei misiuni diplomatice.
Există şi obligaţia de a se permite exercitarea unor drepturi subiective
proprii, obligaţie in ornitendo, cum ar fi cea prevăzută la art. 27 al sus-
numitei Convenţii, care impune statului acreditar obligaţia de a permite
comunicarea libera a misiunii diplomatice cu guvernul acesteia; art. 20
din Convenţia de la Viena din anul 1961, acorda dreptul misiunii şi
şefului său de a arbora drapelul statului acreditant pe clădire, pe reşedinţă
şi pe mijloacele de transport etc., drepturi care pot fi exercitate de misiune
fara ca statul acreditar să se opunä. Codurile penale şi de procedură
penală ale statelor restrâng sfera de competenţă a autorităţilor lor
represive atunci când subiecte ale legii interne ar fi membrii personalului
diplomatic4.
3
Obligaţiilor cominatorii ale statului acreditar le corespunde dreptul de a pretinde
ceva,, ,pouvoir d’éxiger”, din partea statului acreditant.
4
Aşa cum face art. 7 din Codul penal rontân, care prevede:, ,Legea perialä no se
aplică infractiunilor savârşite de catre reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau
36
De aceea, s-a susţinut că dreptul intern reglementează o parte a
relaţiilor diplomatice. În sprijinul acestei idei s-a invocat faptul că
scutirea varnală şi fiscală se face prin legea internă, care stabileşte
excepţiile de taxe vamale, de impozite etc.
Intervenţia legii interne în limitarea competenţelor autorităţilor interne
nu face decât să confirme existenta dreptului specific personalului
diplomatic, statornicit de dreptul diplomatic, cutumiar sau convenţional.
Uneori, regimul vamal, cum am arătat, nu este decât o ofertň de
reciprocitate5, care devine norma de drept diplomatic dacă este acceptată.
Şi, în sfârşit, subliniem că deşi garanţiile acordate misiunii diplomatice
au avut la bază curtoazia, în special, privilegiile, astăzi acestea sunt
obligatorii, întrucât au devenit norme de drept internaţional.
Rezultă că imunităţile, privilegiile, drepturile şi facilităţile sunt
reglernentate de normele dreptului diplomatic şi au forţă juridică
obligatorie; nerespectarea lor atrage răspunderea internationala a statului
care nu le-a respectat. Potrivit art. 47 din Convenţia de la Viena din anul
1961 nu se considera discriminare:
a) faptul că statul acreditar aplică în mod restrictiv una din
dispoziţiile prevăzute în convenţie pentru motivul că aceasta
este aplicată în acest mod misiunii sale din statul acreditant;
b) faptul că unele state îşi asigură în mod reciproc, prin cutuma
sau pe cale de acord, un tratament mai favorabil decât cel cerut
de dispozitiile prezentei Convenţii.
Rezultă că imunitatile şi privilegiile îşi au baza în normele dreptului
diplomatic; minimul acestora este stabilit prin Convenţia de la Viena din
anul 1961, cele care depăşesc acest minim devin obligatorii, pe baza de
reciprocitate.
37
Statele pot, convenţional, să stabilească imunităţi şi privilegii mai mari
decât cele cuprinse în Convenţia de la Viena din anul 1961; ele pot hotărî
restrângerea lor, numai dacă nu este asigurată reciprocitatea Anglia are
chiar o lege interna:, ,Diplomatic immunities restriction Acť’, din anul
1953, care aplicând reciprocitatea, restrânge anumite imunităţi şi
privilegii.
Principiul teritorialitatii – specific aplictrii normei juridice în spatiu –
presupune ct pe teritoriul unui stat actioneazt numai jurisdictia acelui stat,
reglementând conduita tutu-ror persoanelor aflate pe acel teritoriu,
excluzând actiunea legilor altor state.
38
- regimul juridic al unor categorii de strtini
Principiul imunitttii diplomatice este una dintrele cele mai vechi elemente
ale relatiilor externe. De exemplu guvernele Greciei si Romei Antice
acordau statut special solilor. Conceptul de bazt a evoluat de-a lungul
timpului, si a rezistat pânt în ziua de azi.
39
România a ratificat Conventia de la Viena cu privire la relatiile
diplomatice – con-ventie semnatt de 63 de state ti intratt în vigoare la data
de 25 aprilie 1965 – în 1968 prin Decretul nr.566.
40
- inviolabilitatea mijloacelor de transport apartinand reprezentantei
diplomatice
- inviolabilitatea corespondentei diplomatice
Pe lânga cele enumerate mai sus personalul diplomatic beneficiazt si de
alte facilitati ca: scutirea de taxe si impozite personale, de taxe vamale, de
prestatii personale si altele.
41
statut diplomatic iar în cazul consulatelor si consulilor poarta denumirea
de statut consular.
42
C. Agenţii diplomatici se bucura de urmatoarele imunităţi:
a) imunitatea de jurisdicţie penala, civilă şi adrninistrativă (art. 31, pct.
1);
b) imunitatea de a depune mărturie (art. 31, pct. 2); c) imunitatea de
coerciţiune, care este inviolabilitatea personală (art. 29 şi 31 al. 3).
43
inviolabilitatea persoanei şi a locuinţei, sunt scutiti de obligatia de a plati
asigurűri sociale şi cea de plata a impozitelor şi taxelor, de exceptarea de
Ia prestaţii personale; imunitatea lor de jurisdictie este functională.
H.Membrii personalului de serviciu se bucură de imunitatea de jurisdictie
functionala; ei sunt scutiţi de impozite pe veniturile salauiale şi de plata
asigurarilor sociale.
I.Oamenii de serviciu sunt scutiţi numai de impozite şi taxe pe veniturile
salariale.
44
agentului diplomatic în ceea ce priveşte actele îndepliriite în exercitarea
funcţiilor sale continuă fără limită. Aceasta inseamna că imunitatea
pentru acte săvârşite în afara activitatii oficiale înceteazä la data părăsirii
statului de reşedinţă, fund posibil ca, un diplomat plecat de la post, să fie
chemat în judecatä pentru fapte penale sau civile săvârşite în afara
serviciului, chiar dacă a beneficiat de iniunităţi cât a fost oficial al unei
misiuni diplomatice.
Membrii de familie a unui agent diplomatic decedat, beneficiază de
privilegii şi imunităţi până Ia asigurarea unui termen potrivit, dat în
vederea părăsirii teritoriului statului acreditant.
Capitolul V
1
Am văzut intr-un capitol anterior că diplomaţia.prin misiuni permanente a aparut
târziu, abia in secolul XVII.
45
reducându-se, în principal, la misiuni de reprezentare, având funcţii de
ceremonial; după al doilea război mondial, rolul lor însä, este în creştere,
azi sunt folosite tot mai mult pentru rezolvarea unor probleme nu numai
importante, dar şi urgente.
Misiunile temporare se realizează prin : 1) diplornaţia ad-hoc2 şi 2) prin
misiunile speciale.
Comisia de Drept Internaţional a precizat că diplomaţia ad-hoc se
foboseşte3:
a) Prin delegaţii la conferinţele internaţionale;
b) Prin delegaţii itinerante, adică delegaţiile guvernelor pentru ä
îndeplini misiuni în mai multe state;
c) Prin alte misiuni speciale privind alte situaţii.
46
persoane căzute în război etc.6 Ar intra în sfera diplomaţiei ad-hoc şi
institutiile înfiinţate pentru a promova un interes bilateral temporar, pe
care noi le-am definit ca misiuni specializate.
- Intră in categoria de diplomaţie ad-hoc şi acele misiuni temporare,
cum ar fi delegaţiile care reprezintă statul la ceremonii speciale
(instalarea unui şef de stat, de exemplu).
2) Spre deosebire de diplomaţia ad-hoc, care este definită doar de
doctrină, misiunile speciale sunt reglementate de Convenţia privind
misiunile speciale din anul 1969; art. 1 le defineşte ca fund:, ,O misiune
temporară, având un caracter reprezentativ de stat, trimisă de un stat într-
un alt stat cu consimtamantul acestuia din urmă pentru a trata cu el ches-
tiuni determinate sau pentru a îndeplini în acest stat o sarcină
determinabilă”.
Diferenţa dintre diplomaţia ad-hoc şi misiunile speciale este importantă,
întrucât regimul acestora este diferit: dacă apreciem că diplomaţia ad-hoc
este supusă normelor dreptului diplomatic cutumiar, în curs de formare şi
adesea neprecise, iar misiunile speciale au regimul stabilit prin Convenţia
cu acelaşi nume din anul 1969, inseamna că distincţia între cele două
noţiuni trebuie clarificată.
Apreciez că diplomaţia ad-hoc se deosebeşte de misiuńile speciale prin:
a) Pe când, potrivit art. 3 al Convenţiei privind misiunile speciale,
funcţiile unei misiuni speciale trebuie să fie determinate prin
cansimtamant mutual între statul triniiţător şi statul primitor, diplomaţia
ad-hoc nu se realizează pe această cale. Astfel, cansimtamantul prealabil
al statului primitor nu este necesar în cazul diplomaţiei ad-hoc, cum ar fi
trimiterea de delegaţii care participă Ia ceremonii, la unele acţiuni pro-
tocolare, fiind suficient consimţământul tacit al statului primitor; tot
6
După al doilea räzboi mondial România a înfiinţat Comisii de repatriere, care au
funcţionat Germartia, cu sarcina de a ajuta repatrierea cetăţenilor de origine româna.
47
astfel, emisarii secreţi, negociatorii secreţi, observatorii confidenţiali,
agenţii secreţi sunt acceptaţi ťacit de către statul de reşedinţă.
b) o altă deosebire este că, pe când misiunile speciale au un caracter
reprezentativ de stat, ele acţionând hi numele acestuia, diplomatul ad-hoc
poate fi şi un agent particular al şefului de stat, cum sunt emisarii
preşedintelui SUA sau un observator Ia o cortferinţă la care statul
trimitator a fost invitat dar, din diferite motive, nu doreşte să participe Ia
negocieri. Suita şefului de stat poate fi considerată ca o diplomaţie ad-
hoc.
Aceste două caracteristici au fäcut ca diplomaţiei ad-hoc să nu i se
recunoască, de mulţi autori, statut egal cu al diplomaţiei permanente.
Consider că diplomaţia ad-hoc beneficiază de acelaşi regim cu cel al
diplomaţiei misiunilor speciale sau permanente, regimul lor, însă, nu
este codificat convenţional, jar cutuma nu s-a format încă, fiind de
acum, asigurat de curtoazia internationala.
Obiective Generale
Reprezinta interesele Romaniei in domeniul politic, economic, cultural,
stiintific si tehnic, contribuie la o mai buna cunoastere a istoriei si culturii
si la intarirea relatiilor de prietenie dintre statul acreditat si statul
acreditar;
48
Promoveaza obiectivele economice si politice ale statului acreditar la
nivel local;
Faciliteaza si stimuleaza relatiile economice si comerciale dintre state in
cadrul circumscriptiei consulare.
Sustine dialogul si colaborarea dintre comunitatlile locale cele doua state;
Informeaza autoritatile statului acreditat cu privire la evolutiile
inregistrate in domeniul comercial, economic, cultural-stiintific din
circumscriptia consulara;
Acorda asistenta si protectie cetatenilor statului acreditat cu domiciliul
permanent sau temporar in circumscriptia consulara;
Furnizeaza informatii despre Romania in mass media locala;
Sprijina navele si aeronavele romanesti, inclusiv mijloacele de transport
rutiere in caz de nevoie (naufragiu, avarie, coliziune, accidente, etc.);
Furnizeaza informatii investitorilor si oamenilor de afaceri cu privire la
climatul de afaceri si oportunitatile din Romania;
Promoveaza infratirea orasele romanesti cu orase din circumscriptia
consulara;
Stimuleaza si organizeaza evenimente culturale;
Stimuleaza cooperarea dintre universitatile romanesti si universitati din
circumscriptia consulara, sprijina proiecte academice de interes pentru
acreditat.
Adoptarea rezolutiei ONU "Întãrirea rolului organizatiilor regionale,
subregionale si al altor angajamente în promovarea si consolidarea
democratiei".
La 24 noiembrie 2004, Comisia a III-a a Adunãrii Generale a Organizatiei
Natiunilor Unite a adoptat rezolutia promovatã de România, intitulatã
"Întãrirea rolului organizatiilor regionale, subregionale si al altor
aranjamente în promovarea si consolidarea democratiei".
49
Rezolutia, coautoratã de SUA si de toate statele membre UE, a fost
adoptatã cu 161 de voturi pentru si 20 de abtineri. Între tãrile care s+au
abtinut se numãrã Republica Belarus, Cuba, RPD Coreeanã, Libia,
Vietnam si Zimbabwe.
50
Capitolul VI
Concluzii
Marile puteri ale lumii, toti marii sefi de stat au recurs la serviciile
diplomatiei si ale diplomatilor pentru atingerea scopurilor in cunoasterea
obiectivelor politice declarate sau secrete ale aliatilor sau dusmanilor
precum si in elaborarea sau adaptarea propriilor orientari de politica
externa, in scopul apararii intereselor proprii cu o eficienta sporita in
mediul continental si mondial.
51
Complexitatea mandatului diplomatic si dificultatile - nu de putine ori
greu de depasit - in finalizarea sa confera diplomatiei „un statut distinct“,
situand-o intre „cele mai complicate profesiuni“, atragea atentia
cercetatorul britanic J.W. Burton in lucrarea sa de referinta Systems,
States, Diplomacy and Rules (Cambridge University Press, 1968).
In baza cestor concepte s-a format treptat nuante specifice ale desfasurarii
si derularii actelor diplomatice, existenta sa fiind ca o garntie de natura
sociala de exprimare la nivel international al formelor si intereselor
entitatilor statale.
52
specifice ale clasei alcatuitoare descriind-o in doua ipostaze deschisa si
secreta.
Diplomatii au un rol activ in convorbirile diplomatice in cursul carora
sunt dezvoltate importante resuse ca potential subiect in sugerarea
solutiilor, mod de convenienta al partenerilor si implicit al convergentei
intereselor reprezentate.
Un accent deosebit se pune pe imunitatea diplomatilor si protectia
acestora factor ce creaza un mediu de desfasurare cu caracter special
deoarece ei indeplinesc misiuni de maxim interes pentru statul cel
reprezinta.
Deplina protectie si inviolabilitatea diplomatiilor serveste increderii
reciproce si bunei convietuiri a popoarelor ( De lingua latina, Cartea a
IIIa, Nonis Marcelus ).
Rolul diplomatiei pe aria politica este o adaptare continua la climatul si
dezvoltarea societatii umane. In zilele noastre interesul dominant il
constituie problematica economica ca forma evolutiva a confruntariilor
militare. Evolutia relatiilor comerciale in convenirea celor mai
avantajoase tranzactii se arata ca o noua cale in creerea de noi monopoluri
sau imperii ce pot schimba sau inclina axa lumii in favoarea lor.
53
care are mandat“ atunci cand intuieste ca sunt sanse de reusita
Cunostintele de specialitate - absolut necesare oricarui diplomat de
profesie - trebuie completate de arta acestuia de „a le valorifica cat mai
bine cu putinta“, in conditiile in care „cu tactul diplomatic de care trebuie
sa dea dovada“ si prin „eleganta limbii“ se impune in fata partenerilor. In
circumstantele actuale, diplomatia economica ocupa un loc tot mai
important in relatiile internationale.
Globalizarea tot mai accentuata a economiei obliga statele sa practice o
diplomatie care sa le protejeze si promoveze cat mai bine interesele, astfel
incat - in acest sistem global care se structureaza in prezent - fiecare
popor sa-si ocupe locul pe care il merita. Avand in vedere dificultatile cu
care se confrunta fiecare natiune in perspectiva ocuparii unui asemenea
loc, factorii politici de decizie au obligatia sa acorde atentia cuvenita
negocierilor diplomatice, folosind in derularea lor cei mai pregatiti
diplomati.
54
BIBLIOGRAFIE
55