UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE “GR. T.

POPA” IAŞI
FACULTATEA DE MEDICINĂ
DISCIPLINA DE BIOFIZICĂ ŞI FIZICĂ MEDICALĂ

EXERCIŢII ŞI APLICAŢII
DE
BIOFIZICĂ PENTRU AMG

Prof.dr. ŞTEFĂNESCU Cipriana

Şef lucrări dr. GRIEROSU Irena
Asist.univ.fiz. MIRON Sorin
Asist.univ.fiz. HURJUI Ion
Asist.univ.dr. GUŢU Mihai
Asist.univ.dr. OPRIŞAN Bogdan

Editura “Gr.T. Popa”, U.M.F. Iaşi

octombrie 2013
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Exerciţii şi aplicaţii de biofizică pentru AMG / Cipriana Ştefănescu, Irena Grierosu,
Sorin Miron.... - Iaşi:
Editura Gr. T. Popa, 2013
Bibliogr.
ISBN 978-606-544-181-1

I. Cipriana Ştefănescu
II. Grierosu Irena
III. Sorin Miron

577.3(075.8)

Referent ştiinţific:
Prof. dr. Valeriu RUSU – Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa” Iaşi

Colectivul disciplinei de Biofizică şi Fizică medicală a Facultăţii de Medicină,

U.M.F.”Grigore T. Popa” Iaşi:
Prof. dr. ŞTEFĂNESCU Cipriana
Şef lucrări dr. GRIEROSU Irena
Asisit. univ. fiz. drd. MIRON Sorin
Asisit. univ. fiz. drd. HURJUI Ion
Asist univ. dr. GUŢU Mihai
Asist univ. dr. OPRIŞAN Bogdan

Acest material didactic este rezultat din Manualul de Lucrări practice şi demonstraţii de
Biofizică şi Fizică medicală, V. Rusu, A. Mărgineanu, S. Miron, C. Ştefănescu, I. Hurjui, I.
Răileanu, Editura „Gr. T. Popa” U.M.F. Iaşi, 2003 şi îl completează.

Editura „Gr. T. Popa”

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi
Str. Universităţii nr. 16

Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin autorilor şi Editurii „Gr.T. Popa" Iaşi. Nici o parte din
acest volum nu poate fi copiată sau transmisă prin nici un mijloc, electronic sau mecanic, inclusiv
fotocopiere, fără permisiunea scrisă din partea autorilor sau a editurii.

Tiparul executat la Tipografia Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi

str. Universităţii nr. 16, cod. 700115, Tel. 0232 267798 int. 231, Fax 0232 211820
 1
MĂSURĂRILE ÎN MEDICINĂ

SISTEMUL INTERNAŢIONAL (SI) DE UNITĂŢI ÎN MEDICINĂ

Asist. univ. fiz. drd. Sorin MIRON

Prof. dr. Valeriu RUSU

A. Sistemul Internaţional (SI) de unităţi

B. Evaluarea unor mărimi dificil măsurabile prin utilizarea nomogramelor

A. Sistemul Internaţional (SI) de unităţi

Unităţile SI formează un ansamb lu _________de unităţi, adică, un sistem de unităţi legate

mutual prin reguli de înmulţire sau împărţire, fără vreun factor numeric.
În Sistemul Internaţional se disting trei clase de unităţi SI:
 unităţi _____________,
 unităţi _____________,
 unităţi _____________.

1. Unităţi fundamentale

Exerciţiul 1 Pornind de la denumirile unităţilor fundamentale scrieţi mărimea fizică pe care

acestea le exprimă:

- m _______________________________
- kg _______________________________
- s _______________________________
- A _______________________________
- K _______________________________
- mol _______________________________
- cd _______________________________

2. Unităţi derivat e

Exerciţiul 2 Daţi câte 4 exemple de unităţi derivate (indicând şi mărimile pe care le

măsoară) aparţinând fiecare următoarelor categorii:

a. unităţi derivate exprimate numai în funcţie de unităţi fundamentale:

 2
b. unităţi derivate cu denumiri speciale nume de savanţi:

c. unităţi derivate cu denumiri speciale

3. Unităţi supli mentare

Exerciţiul 3 Care sunt unităţile de măsură corespunzătoare unităţii de măsură pentru unghiul
plan (radianul), dar pentru unghiul solid (steradianul):

- rad

- sr

4. Reguli de scri ere şi folosi re a si mb olu ri lor unităţi lor SI

Exerciţiul 4 Aplicând regulile de scriere şi folosire a simbolurilor SI eliminaţi din înşiruirea

următoare pe cele neconforme, barându-le cu o linie:

m. nm mμm μL
μl 73 cm 77 cm. lungimea = 70 cms
coulomb/kg t = 37,3° C kilo-pascal milimetru cub
t = 37,3 °C miligram t = 37,3°C ℓ = 12,234 m
kilopascal milimetrucub ℓ = 12 m 23,4 cm mili-gram

Exerciţiul 5

- pentru relaţia: m kg/(s3 A) care dintre cele două expresii de mai jos este corectă ?

a. m kg s-3 A-1 b. m kg/s3/A

- care dintre numerele de mai jos sunt scrise corect:

a. 43 567, 169 29 c. 3 377,168 3

b. 3377,1683 d. 43.567,169.29

- numărul de atomi de sodiu (Na) dintr-un eşantion este de 5 000 000. Care din cele două
forme de exprimare este corectă ?

a. N(Na) = 5 x 106;
b. N(Na) = 3 M (M = mega)
 3
Exerciţiul 6 Daţi 6 exemple de utilizare a prefixelor în cazul unor unităţi de măsură,
indicând şi factorul de multiplicare corespunzător:

1. 2. 3.

4. 5. 6.

5. Aplicarea SI în biologi e şi medicin ă

Exerciţiul 7 Menţionaţi 5 dintre modificările pe care le-a impus aplicarea SI în medicină:

1._________________________________________________________________________

2._________________________________________________________________________

3._________________________________________________________________________

4._________________________________________________________________________

5._________________________________________________________________________

Exerciţiul 8 Menţionaţi care sunt cele trei posibilităţi de a exprima concentraţia

moleculelor active la nivelul plasmei sanguine:

1._________________________________________________________________________

2._________________________________________________________________________

3._________________________________________________________________________

6. Avantajele şi dezavantajele uti li zării SI în medicină

Exerciţiul 9 Explicaţi pe scurt (în spaţiul alocat) care sunt avantajele utilizării SI în medicină.
 4
7. Utili zarea factori lor de conversie

Exerciţiul 10 Scrieţi formula generală a factorului de conversie:

Rezolvaţi în caietele Dvs. de lucrări practice (în spaţiul alocat) următoarele exerciţii de
utilizare ale factorilor de conversie:

Exerciţiul 11 Utilizându-se formula generală de conversie şi factorul de conversie

corespunzător să se exprime în unităţi ale Sistemului Internaţional sau în unităţi convenţionale
următoarele valori:

 presiunea parţială pCO2

(F.C.: 1mm Hg=0,1333kPa)
45 mm Hg 50 mm Hg

 concentraţia glucozei
(F.C.: 1mg/dL=0,05551 mmol/L)
52 mg/dL 100 mg/dL
 5

 amoniac
(F.C.: 1g/dL=0,5872 mol/L)
26 mol/L 56 mol/L

Exerciţiul 12 Să se exprime următoarele valori ale activităţii enzimatice în nkat/L:

8,2 UI/L 7,6 UI/L

Exerciţiul 13 Să se calculeze factorul de conversie pentru concentraţia plasmatică de acid

uric (M = 168,11) şi să se exprime în S.I. limitele intervalului de normalitate, ştiind că,
exprimate în mg/dL acesta variază între 3,6 -8,3.
 6
B. Evaluarea unor mărimi dificil măsurabile prin utilizarea nomogramelor

Exerciţiul 14 Aflaţi valoarea proprie a indicelui de masă corporală (IMC):

IMC =

Exerciţiul 15 Calculaţi, pornind de la formula pentru indicele de masă corporală, valoarea

proprie a IMC.

IMC = G / T2 =
 7
Exerciţiul 16 Utilizaţi nomograma pentru estimarea suprafeţei corporale în vederea obţinerii
valorii proprii.
Suprafaţa
Talie (`înălţime) cutanată Masa
cm in* m2 kg lb*
corporal\

Nomogramă pentru estimarea suprafeţei cutanate la adulţi pe baza măsurării taliei (înălţimii)
şi a masei corporale
(După Documenta Geigy, Tables scientifiques, septiéme édition, Basel, Elveţia)

Supraf. corp. = m2
 8
Exerciţiul 17 Utilizaţi nomogramele pentru determinarea volumelor sanguin, plasmatic şi
eritrocitar:

Volum sanguin F
mL/kg corp B
masa corporală (kg)

vârsta (în ani)

masa corporală (kg)

F B
Volum plasmatic
mL/kg corp

vârsta (în ani)

Volum globular
mL/kg corp

vârsta (în ani) masa corporală

(kg)
femeie

bărbat

Nomogramele pentru determinarea volumelor sanguin, plasmatic şi eritrocitar.

Volum sanguin (L) Volum plasmatic (L) Volum globular (L)

 9

Exerciţiul 18

Calculation of Drug Dosages, 7th Edition Ogden, Sheila J

Nomogram image, p. 364, Copyright Elsevier for C4203 - Certificate IV in Nursing. 2005

Care este suprafaţa corporală a unui copil de 6 kg şi 110 cm?

 10

Exerciţiul 19 Câte picături pe minut corespund unei perfuzii de 0,5 l volum, care trebuie să
dureze 1 oră?

durata perfuziei în ore

litri

picurător
20 picături/ ml
16 picături/ ml
13 picături/ ml
număr de picături pe minut

Nomogramă pentru calculul debitului unei perfuzii administrate picătură cu picătură

 11
DIFUZIUNEA ŞI OSMOZA
Asist. univ. fiz. dr. Ion HURJUI

Prof. dr. Cipriana ŞTEFĂNESCU

Şef lucr. dr. Irena GRIEROSU

A. Noţiuni teoretice

B. Metoda celor două micrometre pentru măsurarea dimensiunilor celulare:

Micrometrul ocular şi micrometrul obiectiv

C. Evaluarea cantitativă a fenomenului de osmoză:

Osmoza la celulele vegetale

D. Exerciţii şi întrebări

A. Noţiuni teoretice
La nivelul membranelor naturale se petrec schimburi de substanţă fără de care celulele vii nu ar putea
supravieţui. Acestea implică fenomene de transport ale ______ sau/şi ale ________ intra- şi
extracelulari. Fenomenul de transport membranar al solventului se numeste _________, utilizând drept
modele de studiu celula vegetală şi hematia, comparativ. Solventul uzual al solutiilor din organism este
____. Ca urmare a transportului transmembranar de apă celulele îşi modifică dimensiunile. Pentru a
observa aceste modificări de ordin microscopic vom utiliza microscopul optic, iar pentru a le evalua
cantitativ, vom ataşa acestuia două micrometre, utilizând metoda _____________________.

Difuziunea prin intermediul unei membrane este guvernată de prima lege a lui Fick:

Osmoza este _____________________________________________________. (adică permeabilă doar

pentru solvent, impermeabilă pentru solvit). Difuziunea solventului are loc din compartimentul în care
soluţia este mai__________ înspre compartimentul în care soluţia este mai____________ are un număr
mai mic de molecule ale solventului şi un număr mai mare de molecule de solvit, diluând-o.

Presiunea osmotică se defineşte:

_______________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________

Legile osmozei:

1. Legea ____________: ____________________________________________

 12
2. Legea ____________: ____________________________________________

3. Legea ____________: ____________________________________________

4. Legea ____________ : ____________________________________________

Soluţii izo-, hipo-, hipertone:

………………………………………………………………………………………………

Soluţii false şi soluţii adevărate:

………………………………………………………………………………………………

Osmolalitate şi osmolaritate. Calculul presiunii osmotice

a) Concentraţie molară (c) (molaritate sau osmolaritate)

b) Molalitate (m) sau osmolalitate

c) Concentraţia ponderală (p)

 13
B. Metoda celor două micrometre pentru măsurarea dimensiunilor celulare

Microscopul optic- schemă

Oc

Oc =

Ob =

R=
R
Mv = Ob

mv = Pl

c= Mv

d= mv
c, d
S=
S

Microscopul optic – detaliu la

nivelul obiectivului
 14
Principalele mărimi caracteristice unui microscop optic:

Puterea de mărire a microscopului este dată de produsul dintre ______________________ Ea

mai poate fi definita ca mărimea numeric egală cu raportul dintre_______________sub care se vede
imaginea la microscop şi mărimea.

u'
P
AB

Puterea de mărire se exprimă în______________şi este invers proporţională

cu______________________ale obiectivului şi ocularului.

Se poate calcula cu ajutorul relaţiei: PM = POc x POb

PM -_____________________

POc -_____________________

POb -_____________________

Puterea ____________ (sau separatoare) este calitatea cea mai importantă a unui microscop. Ea
reprezintă______________________________________________

Puterea de rezoluţie este invers proporţională cu ___________________

________________________ Prin urmare, dacă se notează puterea de rezoluţie cu P, rezultă că

P=

Cu cât  este mai mic cu atât puterea de rezoluţie P este mai _______. Distanţa minimă ,
denumită şi____________________sau _____________________.este dată de formula lui Abbé:

 =

unde:

λ=

n=

u=
 15
Formarea imaginii la microscopul optic:

B. Partea practică

Principiul metodei celor două micrometre

Se suprapune imaginea microscopică a obiectului de măsurat peste imaginea unei scări gradate etalonată
în prealabil.

Se utilizează două tipuri de micrometre ocular şi obiectiv. Micrometrul obiectiv este o

___________________cu diviziuni de ____. El serveşte la etalonarea micrometrului ocular; acesta
este un disc de sticlă introdus în sistemul ocular şi la rândul lui are marcate diviziuni echidistante (sub
formă de reţea). Imaginea lui este dată numai de lentila ocular, în timp ce micrometrul obiectiv este
mărit de întreaga putere mări-toare a microscopului.

A etalona micrometrul ocular înseamnă______________________________________________

_____________________________________________________________________________

În acest fel, diviziunile micrometrului ocular pot fi exprimate în unităţi de lungime.

Materiale necesare: Microscop optic, micrometru ocular, micrometru obiectiv.

Mod de lucru:

1) Se aşează pe platina microscopului lama micrometru obiectiv (cu scala în sus). Aceasta se fixează cu
ajutorul celor doi cavaleri.

2) Realizaţi acum imaginea la microscop: se aduce în axul microscopului obiectivul x10 prin rotirea
sistemului revolver. Privind din lateral, se roteşte viza macrometrică spre înainte şi se coboară tubul
microscopic până ce obiectivul se apropie de preparat. Viza macrometrică se mişcă foarte încet. Apoi,
privind prin ocular, cu ajutorul aceluiaşi şurub macrometric, rotit în sens invers, se ridică încet tubul
până ce apare imaginea în câmpul microscopului. În continuare se procedează la completarea punerii
la punct a imaginii cu ajutorul şurubului micrometric care va fi mişcat în ambele sensuri. Se
recomandă ca întotdeauna când examinaţi un preparat la microscop să ţineţi permanent mâna pe
 16
şurubul micrometric. Folosind obiectivul x10 se formează imaginea diviziunilor micrometrului
obiectiv.

10 20 30

Micrometrul ocular (cu pătrate) şi micrometrul

obiectiv

3) Se introduce micrometrul ocular într-unul dintre ocularele microscopului prin scoaterea acestuia din
tub şi deşurubarea lentilei superioare a ocularului. Sistemul ocular se reintroduce apoi în tub. Se ob-
servă suprapunerea celor două imagini ale scalelor micrometrice. Notaţi câte diviziuni ale
micrometrului obiectiv corespund laturii unui pătrat al micrometrului ocular.

4) Cunoscând valoarea unei diviziuni a micrometrului obiectiv_______puteţi uşor afla câţi mm

reprezintă latura unui pătrat din reţeaua micrometrului ocular______. Acum, înlocuind lama
micrometru obiectiv cu o lamă având un preparat, puteţi măsura dimensiunile obiectelor de pe
aceasta. Măsurarea efectivă a dimensiunilor unor celule o veţi face la punctul C al lucrării.

C. Evaluarea cantitativă a fenomenului de osmoză

a) Comportarea celulelor vegetale in diferite medii:

1. Mediu hipoosmotic:

Schemă:

2. Mediu izoosmotic:

Schemă
 17

3.Mediu hiperosmotic:

Schemă

b) Comportarea celulelor animale (hematia) în diferite medii:

1. Mediu hipoosmotic:

Schemă

2. Mediu izoosmotic:

Schemă

3.Mediu hiperosmotic:

Schemă
 18
Partea practică
Osmoza la celula vegetală (alga Vallisneria spiralis)

Utilizând microscopul optic, veţi observa modificările unor celule vegetale (alga ____________) puse în
medii izoosmotice, hipoosmotice şi hiperosmotice.

Cele mai evidente modificări apar în privinţa __________şi formei celulare. Pentru a le observa aveţi
nevoie de a măsura dimensiunile unei celule prin metoda descrisă anterior, _______________.

Materiale necesare:

Microscop binocular, lame şi lamele de sticlă, 3 vase Petri, pipete Pasteur, 3 frunze (segmente de 2-3
cm) de Valisneria spiralis, lamă pentru secţionarea frunzelor şi realizarea preparatului microscopic,
soluţii cu osmolarităţi diferite :

- ser fiziologic ____________ (mediu "izoton")

- NaCl 20 g/l (mediu "hiperton")

- apă distilată (mediu "hipoton")

Mod de lucru:

1) Se pun în cele 3 vase Petri respectiv cca 20 ml mediu hipoton, mediu izoton şi mediu hiperton şi în
fiecare câteva frunzuliţe de plantă.

2) Se lasă astfel 20 minute după care se examinează la microscop câte o frunză din fiecare mediu. Pentru
a fi examinată la microscop, frunza, aşezată pe lama de sticlă, se secţionează în grosime (tangenţial,
cu o lamă de ras pentru a obţine un fragment cât mai transparent). Se aşează fragmentul de frunză pe
lama de sticlă, apoi se aşează pe platina microscopului în aşa fel încât frunza să se afle în dreptul
orificiului central al platinei. Se foloseşte obiectivul x10.

3) Se roteşte dispozitivul revolver şi se formează imaginea cu obiectivul x20, care a fost folosit şi pentru
etalonarea micrometrului ocular.

4) Se măsoară diametrul longitudinal şi transversal pentru un număr de 10 celule; datele se trec în

tabelul urmator, în care:

I = mediu izo- osmotic;

II = mediu hipoosmotic;

III = mediu hiperosmotic;

L = diametru longitudinal;

T = diametru transversal

M = media aritmetică
 19
I II III

L T L T L T

10

tabel pentru rezultate

D. Exerciţii şi întrebări:

Exerciţiul 1. Un subiect de 60 kg prezintă următoarele caracteristici:

- masa lichidelor extracelulare = 20 % din masa corpului

- masa lichidelor intracelulare = 50 % din masa corpului

Ionograma a permis evaluarea presiunii osmotice a plasmei: 280 mOsmoli/l.

a. Aceste cifre sunt normale?

 20
b. Calculaţi presiunea osmotică în fiecare compartiment.

c. Să considerăm că subiectul primeşte o perfuzie de NaCl intravenoasă de 36,27 g în 2 litri de apă.

În care sens se vor face deplasările de apă şi ce volum de apă va trece dintr-un compartiment în
altul, presupunând că membrana care separă cele 2 compartimente este impermeabilă la ioni şi că
subiectul nu elimină nici o cantitate de apă. Care va fi presiunea osmotică a plasmei la echilibru?

( Se dau : Na+ = 23; Cl- = 35.5)

Exerciţiul 2. Se utilizează un epiteliu simplu asimilabil unei membrane biologice pentru a realiza un
osmometru.
2
Presiunea limită de ruptură a acestei membrane este de 1,013 x 105 N/m . Ce se întâmplă dacă una
dintre feţele membranei fiind în contact cu apa pură, cealaltă este introdusă în:

a. soluţie de NaCl 4 g/l

b. soluţie de uree 10 g/l

c. soluţie de NaCl 1 g/l

Se dau: T = 27 C

R = 8,32 joule/mol/Kelvin
2
g = 9,8 m/s
 21

Exerciţiul 3. Calculaţi puterea rezolutivă limită în cazul unei surse de lumină verde (λ= 520 nm) la
un microscop cu imersie bună (apertura numerică = 1,6).

Cum este rezoluţia în comparaţie cu a unui microscop cu apertura numerică = 0,65 şi lumină albă
(0,55 x 10 –6m)?

Exerciţiul 5. Determinaţi presiunea osmotică a unui volum de soluţie egal cu 0,1 m3 aflat la
temperatura de 23°C, cunoscând că numărul de moli de substanţă dizolvată este egal cu 2.
Se ştie valoarea constantei universale a gazelor R = 8,31 JK-1mol-1.
 22
Tipuri de microscoape optice:

COMPLETAŢI
 23
DIALIZA
Asist. univ. dr. Mihai GUŢU
Prof. dr. Cipriana ŞTEFĂNESCU

A. Demonstrarea fenomenului de dializă

B. Evaluarea cantitativă a dializei prin conductometrie
C. Întrebări şi exerciţii

A. Demonstrarea fenomenului de dializă

A.1. Definirea şi explicarea fenomenului

Dializa este un fenomen determinat de transportul unor cristaloizi printr-o

membrană____________

Soluţiile sunt alcătuite din ________ şi unul sau mai mulţi _______, ioni sau molecule –
particule ce pot avea diferite dimensiuni:

Particulele solvite cu diametrul ________ sunt denumite cristaloide, iar soluţiile realizate de
acestea - soluţii cristaloide.După cum prezintă sau nu sarcină electrică, cristaloidele sunt
_________ (ex: ionii) sau ___________ (ex: ureea).

Particulele solvite cu diametrul _______ sunt definite drept coloizi, iar soluţiile realizate de
acestea se numesc soluţii macro-moleculare sau coloidale (ex: proteinele).

Electroliţi şi nelectroliţi:
În cazul soluţiei de NaCl particulele solvite vor suferi, în soluţie, un proces de _______, astfel
încât în final solviţii vor fi ionii de Na+ şi de Cl-, pe care îi vom numi ______________ (au
sarcină electrică, fenomenul fiind numit, mai corect, disociere ____________) pentru a-i
deosebi de _____________ (care nu au sarcină electrică) cum este, de exemplu, ureea.
Disocierea poate fi completă sau nu, procentul de molecule disociate crescând cu ___________
şi diluţia.

Membrane permeabile, semipermeabile, selectiv permeabile

Membrane artificiale:

În cazul unei membrane artificiale, dializa se face în funcţie de dimensiunile solviţilor în raport
cu __________ porilor membranei.

Membrana selectiv pemeabilă reprezintă_________________________________________

__________________________________________________________________
 24
Membrană semipermeabila reprezintă___________________________________________
__________________________________________________________________

Membrane biologice:

Marea majoritate a membranelor din organism sunt considerate _____________, dar

mecanismul de realizare a acestui proces este diferit, fără a se putea vorbi de “pori”
membranari, ci de sisteme de transport complexe prin intermediul cărora pot trece doar anumiţi
solviţi. Mult mai corect este termenul de _______ permeabile.

Caracteristici Celofan Membrană glomerulară

diametru por ………… Å …………- ……… Å

arie totală 22000 cm2 1500 - 7500 cm2

lungime por ………… μm ……………. μm

Dializa se poate realiza atât la nivelul membranelor biologice cât şi al celor artificiale, dacă ele
pot fi considerate, în raport cu moleculele care le traversează, _____________

În cazul dializei, solvitul traversează membrana cu o anumită __________, care este direct
proporţională cu gradientul de ___________ şi invers proporţională cu ___________ acestuia.

Dializa – definirea fenomenului:

Dializa poate fi definită ca fiind un fenomen de transport________ printr-o membrană
___________ a particulelor solvite (dintr-o soluţie) cu diametrul _________ decât diametrul
porilor membranari. Solviţii difuzibili sunt _________, iar cei nedifuzibili - coloizii; ca
urmare, prin dializă se separă _________, difuzibili, de _________.

Separarea este, deci, consecinţa transportului prin membrană, în sensul gradientului

________________, a particulelor solvite pentru care membrana este permeabilă.

B. Evaluarea cantitativă a dializei prin conductometrie

Conductometria este o metodă fizică de măsurare a unor parametri electrici ai unui
conductor de ordinul ____.

Soluţiile electrolitice sunt conductori de ordinul ____, în care transmiterea curentului

electric se realizează prin _____.
 25
Conductibilitatea soluţiilor de electroliţi:

In conductorii de ordinul I (metale) curentul electric este transmis prin deplasarea

ordonată a _____________.

Păstrând analogia, soluţiile electrolitice vor fi caracterizate de parametri electrici (rezistenţă,

rezistivitate, conductibilitate) aflaţi în relaţie conform legii lui_______. Se poate scrie:

în care :

R =_________________; <R>SI = 

 = _________________; <> SI = m

l = __________________; <l> SI = m

S = _________________ <S> SI = m2

 =_________________; <>SI = Siemens/m

R2
I2 R3
A C
I1
R1 G

Rx

Puntea
Puntea
 26

electrod de platină
acoperit cu
________________

l, lungimea

____________
S, suprafaţa

Dimensiunile conductorului

Cel mai frecvent, în cadrul măsurătorilor conductometrice, este evaluată conductibilitatea

soluţiilor de electroliţi. Aceasta deoarece capacitatea soluţiei de a conduce curentul electric
(corespunzând _____________) este în relaţie directă cu numărul de_____ existenţi în
soluţie.Fenomenul este mai complex decât în cazul conductorilor metalici, deoarece în
determinarea conductibilităţii soluţiilor intervin:

 gradul de __________ a solvitului electrolit, de care depinde concentraţia sarcinilor electrice;

 ___________ ionilor, dependentă de natura ionilor şi de viscozitatea (implicit temperatura)

soluţiei.

Conductibilitatea echivalentă reprezentă conductibilitatea

________________________________________________________________________

Conductibilitatea specifică molară reprezintă

conductibilitatea___________________________________________________________

Conductibilitatea soluţiilor electrolitice este considerabil ________ (cu două ordine de mărime)
faţă de cazul conductorilor de ordinul I.

Ea poate fi determinată indirect utilizând un montaj electric denumit punte _________care

permite măsurarea rezistenţei electrice a lichidelor. Aceasta este o punte derivată din puntea
___________cu deosebirea că este alimentată în curent __________, pentru a evita polarizarea
electrozilor, iar în locul rezistenţei necunoscute este introdus ________de conductibilitate.
 27
Descrierea dispozitivului utilizat:

Materiale necesare:
 soluţie etalon KCl 0,1 N
 vas de conductibilitate  soluţie cu exces de electroliţi
 punte Kohlrausch cu indicator de echilibru  soluţie izotonă cu sângele
 conductori de legătură  apă distilată
 pipete  hârtie de filtru

Celula sau _________________ este un vas din sticlă în care sunt introduşi doi electrozi de
platină platinată (platină lucie acoperită prin electroliză cu platină coloidală neagră - cu
aspect________ - care __________ mult suprafaţa de contact cu soluţia, evitându-se fenomenul
de _________(a se vedea şi explicaţia de mai jos).

Conductorul ionic va fi tocmai soluţia introdusă în acest vas, cuprinsă între ________________,
şi va avea dimensiunile l (_____________________________egală cu lungimea conductorului)
şi S (_______________ egală cu suprafaţa conductorului în secţiune) constante, prin
construcţia celulei. Din acest motiv, raportul l/S este denumit şi _____________ sau constanta
_____________.

Calculul constantei celulei (C)

R = C/, unde (C =______)

de unde :

C = R

în care:

R = .................................  = .........................soluţiei 0,1N KCl la temperatura la care s-a lucrat.

Mod de lucru
Include două etape :
a) Determinarea constantei vasului de conductibilitate
- introduceţi, cu ajutorul unei pipete, soluţie de conductivitate cunoscută (KCl 0,1 N) în vasul de
conductibilitate, astfel încât să depăşească limita superioară a electrozilor;

- conectaţi puntea Kohlrausch;

- rezistenţa necunoscută (vasul de conductibilitate) fiind deja conectat la puntea electrică,

pentru realizarea echilibrului punţii procedaţi în modul următor :

- stabiliţi iniţial comutatorul central la poziţia zero;

 28
- rotiţi comutatorul până când ledul verde se stinge (scala de leduri este aici utilizată ca
indicator de echilibru) sau va avea luminozitate minimă. În acest moment citiţi valoarea
rezistenţei şi notaţi-o (R1).

- continuaţi să rotiţi comutatorul până la reaprinderea ledului verde. Citiţi valoarea

corespunzătoare rezistenţei şi notaţi-o (R2). Faceţi media celor două valori. Aceasta este
rezistenţa, R, a soluţiei dintre cei doi electrozi.

Calculaţi constanta celulei cu ajutorul relaţiei stabilite anterior.

b) Determinarea variaţiei rezistenţei soluţiei de dializă

În scopul evaluării eficienţei dializei vom determina variaţia rezistenţei şi a conductibilităţii

soluţiei de dializă, utilizând montajul folosit şi la primul punct al lucrării, după cum urmează:

- în cuva A introduceţi soluţie cu exces de electroliţi şi uree;

- în cuva B introduceţi apă distilată.

Ambele lichide vor fi introduse până la acelaşi nivel, peste jumătate din înălţimea membranei
dializante. Fenomenul de dializă realizându-se, după cum am putut observa macroscopic
anterior, concentraţia ionilor în cuva B va varia, implicit şi conductibilitatea şi rezistenţa.

La interval de 5 min, cu ajutorul unei pipete, se prelevă 10 ml lichid din cuva B, care se
introduc în vasul de conductibilitate. Valoarea rezistenţei se determină după acelaşi protocol de
lucru ca şi la punctul a).
 29
T a be l de r e z u l t a t e

Valorile citite se notează într-un tabel de rezultate şi se trasează graficul variaţiei rezistenţei şi
a conductibilităţii soluţiei în care s-a realizat dializa.

t(min) 15 20 25 30 35 40 45 50

R ()

R(……)

(……)

(……)

Explicaţi pe scurt rezultatele obţinute:

 30

Întrebări şi exerciţii
Exerciţiul 1. Un dispozitiv de epurare extrarenală (rinichi artificial) are o suprafaţă utilă a
porilor membranei S = 20000 cm2, o lungime medie a porilor x = 80 µm, coeficientul
de difuzie fiind de 10-5 cm2/s. Calculaţi debitul iniţial de uree eliminată din sângele
unui bolnav având o uremie de 67 mM, exprimată în mmol/s.

Exerciţiul 2. Ce diferenţa există între membrana pentru fenomenul de dializă şi cea pentru
osmoză?

Exerciţiul 3. În ce moment se poate deconecta pacientul de la instalaţia de rinichi artificial?

Exerciţiul 3. Transformaţi în unităţi SI (mmol/L) următoarele valori paraclinice:

uree = 12 mg/dL (factor de conversie = 0,357)

creatinina serica = 1,6 mg/dL (factor de conversie = 75,26)

 31
Comparaţi valorile cu cele normale.

Exerciţiul 3. Un dispozitiv de epurare extrarenală (rinichi artificial) este acţionat de o pompă.

Diametrul tubului utilizat este de 5 mm. Debitul de perfuzie dorit este D = 0,06 L/minut (1 ml/s
= 10-6 m3/s).

Care este suprafaţa de secţiune a tubului?

Presupunând că viteza de curgere este constantă, calculaţi viteza de curgere.

 32

Descrierea şi componentele rinichiului artificial:

COMPLETAŢI
 33

METODE FIZICE DE EVALUARE A PROTEINELOR

DIN SERUL SANGUIN
Asist. univ. dr. Bogdan OPRIŞAN
Asist. univ. fiz. drd. Sorin MIRON

A. Refractometrie

B. Măsurarea prin refractometrie a concentraţiei proteinelor totale din serul sanguin

C. Electroforeza

D. Fotocolorimetria

E. Evaluarea fotocolorimetrică a concentraţiei fracţiunilor proteice din serul sanguin

A. Refractometrie

R e f r a c ţ i a l u m i n i i este fenomenul _____________ ________ ____________

________________________ ______________________________________ ___________
_________________________ _______________ _____________________ __________

Le g e a a d o u a a r e f r a c ţ i e i e s t e :

sin i
  n 21
sin r

unde n21 = indicele de refracţie relativ al celui de-al doilea mediu faţă de primul.

r
/2 n2
i
n1
n1
n2 l
i i r

n2___n1

Refracţia luminii la trecerea dintr -un S n2 __ n1

mediu cu indice de refracţie mai Refracţia luminii la trecerea dintr-un mediu
mic în unul cu indice de refracţie cu indice de refracţie mai mare în
mai mare unul cu indice de refracţie mai mic
 34

Considerând cazul în care lumina trece dintr-un mediu optic mai dens într-unul mai puţin dens,
ca în fig, completaţi în spaţiul de mai jos definiţia unghiului limită şi a fenomenului de reflexie
totală:

B. Măsurarea prin refractometrie a concentraţiei proteinelor totale din serul

sanguin

Partea practică

Evaluarea concentraţiei proteinelor totale se va face cu ajutorul refractometrului Pulfrich, a

cărui schemă de principiu este redată în fig. Pricipiul de funcţionare al acestuia se bazează pe
_________________________________

4
3 6
2 1
5

7
Refractometrul Pulfrich
1 - .............................;
2 - ...............................;
3 - ............................;
4 - .........................;
5 - şurub micrometric;
6 - sistem pentru etalonare;
7 - termometru
 35

Refractometrul Pulfrich se compune din trei părţi principale: un sistem de prisme, tubul
optic şi compensatorul.
Sistemul de prisme este format din prisma ____________ şi prisma ____________. Tubul
optic al refractometrului este prevăzut cu un ocular ce are o scală divizată în unităţi cuprinse
între -5 şi 100, pentru citirea limitei de separaţie dintre zona luminoasă şi cea întunecată.
Compensatorul este format dintr-un sistem de prisme Amici, care au rolul de a recombina
lumina dispersată, atunci când nu se lucrează cu lumină monocromatică.

Modul de lucru

Se parcurg doi timpi principali de lucru:

1. V e r i f i c a r e a e x a c t i t ă ţ i i r e f r a c t o m e t r u l u i c e presupune următoarele
operaţiuni:
 Se conectează lampa de sodiu sau sursa de lumină albă la reţeaua de 220 V şi se acţionează
comutatorul plasat pe alimentator.
 Se conectează ultratermostatul la reţeaua de 220V, temperatura de lucru (17,5 C) fiind
fixată de personalul tehnic al laboratorului.
 Cu ajutorul unei pipete Pasteur se introduc câteva picături de apă distilată între cele două
prisme, prin orificiul din armătura prismelor.
 Se aşează şurubul micrometric la zero.
Când se priveşte prin ocularul refractometrului se observă o zonă luminoasă, o zonă întunecată
şi, de asemenea, imaginea scalei. Dacă limita de separare a celor două zone precum şi
diviziunile scalei nu se văd clar, se roteşte ocularul pentru a stabili claritatea imaginii.

2. Măsurarea unghiului limită pent ru serul sanguin

Pentru serul sanguin, operaţiunile ce trebuie executate sunt identice celor de la apă distilată.
Valorile unghiului limită citite pe scala refractometrului Pulfrich sunt convertite în valori ale
concentraţiei proteinelor din ser (g/l) cu ajutorul unor tabele speciale numite t a b e l e
Wagner.

Materiale necesare:

- Refractometru Pullfrich cu prisme

termostatate
- Lampă de sodiu sau sursă de lumină albă
- Ultratermostat
Condiţii de lucru cerute:
- Două pipete Pasteur
- Eprubetă cu circa 2 ml ser sanguin - Temperatură constantă şi cunoscută
- Flacon de 500 ml cu apă distilată (17,5° C)
- Tifon - Suprafeţele prismelor perfect curăţate
- Hârtie de filtru
 36

Prezentarea rezultatelor determinărilor

Completaţi tabelul următor cu valorile obţinute de fiecare dintre membrii subgrupei:

Nr. det. Unghiul limită Concentraţia proteinelor (g/l)

1

C. Electroforeza

Elect roforeza reprezintă fenomenul

____________________________________________
___________________________________________________________. Ca urmare a
deplasării cu viteză mai mare sau mai mică a acestora se obţine în final o s e p a r a r e
s p a ţ i a l ă , având drept scop purificarea, identificarea sau dozarea lor.

?…… ?……
………
(-) + + …..
(+)
+
-
+ - -

+ - -

- -
+ -
+
+

Deplasarea ionilor şi a macromoleculei

sub acţiunea unui câmp electric uniform

Cu ajutorul electroforezei se obţin __________________, care se utilizează în etapa

următoare, fotocolorimetria.

Proteinele au caracter _________________, deoarece prezintă în componenţa lor atât

grupări cu caracter ________ (-NH2), cât şi grupări cu caracter ______(-COOH). Dacă
 37

proteina este suspendată într-o soluţie, se va produce un fenomen de disociere a grupărilor

acide sau bazice, rezultând o încărcare fie pozitivă, fie negativă a particulei.

Pentru viteza de migrare în câmp electric a proteinelor avem formula:

v=

(z . e) = ______________ a proteinei
E = ____________________________
η = ___________________________
r = _____________________________
Se mai poate defini şi o altă mărime, numită ______________ (u), exprimată prin
relaţia:

u=

D. Fotocolorimetria

Evaluarea cantitativă a fracţiunilor separate electroforetic se bazează, în general, pe

măsurarea cantităţii de colorant care se leagă de aceste fracţiuni. Această măsurare se poate
realiza î n m o d i n d i r e c t , prin eluţie şi măsurarea extincţiei cu un fotocolorimetru.
În cazul unui fascicul luminos incident cu intensitatea I0 ce pătrunde într-un mediu, cel mai
adesea, fasciculul incident cedează mediului pe care îl strabate o parte din energia sa şi atunci
I0>I. Relaţia dintre intensitatea fascicului care a străbătut substanţa absorbantă (I t) şi
intensitatea iniţială a fasciculului luminos (I 0) este cunoscută sub numele de
__________________:

It =

It = _________________________;
I0 = _________________________;
e = baza logaritmului natural;
 38

k = __________________________;
d = __________________________

În cazul absorbţiei luminii în medii colorate, coeficientul ____________ (k) este direct
proporţional cu concentraţia substanţei (c):
k = . C

c = concentraţia (moli/l);  = _________________________

În spaţiul de mai jos completaţi expresia legii Lambert - Beer:

Pornind de la această lege definiţi câteva din mărimile utilizate în

fotometrie.

E. Evaluarea fotocolorimetrică a concentraţiei fracţiunilor proteice din serul

sanguin

Fotocolorimetrul Pulfrich este un aparat ce permite compararea a două fluxuri luminoase

provenind de la aceeaşi sursă. Părtile componente ale aparatului sunt prezentate în figura de
mai jos.
 39

Aparatul se compune din: d i s p o z i t i v u l d e i l u m i n a r e , s u p o r t u l p e n t r u c u v e şi

c a p u l f o t o m e t r i c . Lumina provenind de la o sursă (L) este divizată în două fascicule
paralele prin intermediul unor oglinzi (O1, O2). Cele două fascicule trec prin cuvele C1,
respectiv C2 ce sunt aşezate pe suportul special.
D2 C1
T1

O1
P1

Oc
P2
O2
F

D2 T2 C2

Fotocolorimetrul Pulfrich

C1 ______________________
C2 ______________________
D1,2 _____________________
P1,2 _____________________
F _______________________
Oc______________________
T1 ________________________________
T2 ______________________
O1,2 _____________________

Un sistem de prisme cu reflexie totală P1 şi P2 apropie cele două fascicule după

traversarea cuvelor, trecându-le prin luneta de observaţie (Oc) spre ochiul observatorului.
Egalizarea fluxului luminos se poate face prin intermediul unor diafragme D 1 şi D2 care sunt
acţionate de tamburii gradaţi T1 şi T2, pe care se pot citi direct diferenţele de extincţie sau
transmisie dintre cele două soluţii. Se roteşte tamburul din dreptul soluţiei mai transparente,
închizându-se astfel diafragma corespunzătoare şi micşorând fluxul luminos care ajunge la
ochiul observatorului, până când devine egal cu cel de partea opusă. Restul sistemului optic
conţinut în capul fotometric permite ochiului observatorului să vadă câmpul fotometric
format din două semicercuri despărţite printr-o linie fină.
 40

Modul d e lu cru Materiale necesare:

Se decupează spoturile electroforegramei  fotocolorimetru Pulfrich tip

corespunzătoare celor cinci fracţiuni proteice. Se IOR cu alimentator la 6-8V;
introduc fragmentele de hârtie rezultate în cinci  electroforegrama developată
flacoane, peste care se adaugă câte 8 ml soluţie şi uscată;
eluent, cu ajutorul pipetei gradate. Are loc fenomenul  soluţie de NaOH 0,1 N;
 5 flacoane pentru eluţie;
de eluţie, adică de trecere a colorantului de pe hârtia
 pipetă gradată de 10 ml;
de filtru în soluţie. Timpul de eluţie este de
 foarfece;
aproximativ 20 min, cu menţiunea că aceste flacoane  hârtie de filtru;
trebuie agitate din 5 în 5 minute.  apă distilată.

Măsurarea extincţiei cu ajutorul fotocolorimetrului presupune:

1. V e r i f i c a r e a e t a l o n ă r i i aparatului pentru care se procedează astfel:
- Se umplu cuvele cu apă distilată şi se introduc în suportul lor
- Se introduce filtrul S57 prin rotirea discului cu filtre până când în fereastra suportului
discului cu filtre apare cifra 6.
- Se conectează fotocolorimetrul la bornele de 6 V ale transformatorului. Fişa
transformatorului se conectează la reţeaua de 220 V.
- Se aşează tamburii T1 şi T2 la gradaţia 0-100 (valoarea 0 corespunde extincţiei minime;
valorile extincţiei sunt trecute pe partea interioară a tamburului, culoare roşie).
În aceste condiţii, dacă aparatul este etalonat, vom observa privind prin ocular cele două
semicercuri egal iluminate.

2 . M ă s u r a r e a e x t i n c ţ i e i p r o b e l o r pentru care se parcurg următoarele etape:

- Se goleşte cuva din stânga, se usucă şi se introduce în ea lichidul colorat corespunzător
albuminelor.
Privind prin ocular, vom roti tamburul din dreapta până când câmpul este uniform iluminat
(se roteşte tamburul din dreapta deoarece prismele fotometrului inversează direcţia razelor de
lumină, astfel că lumina ce trece prin cuva stângă iluminează partea dreaptă a câmpului).
- Se notează valoarea extincţiei corespunzătoare albuminelor.
- Se procedează în mod asemănător şi cu celelalte patru probe, notându-se de fiecare dată
valoarea extincţiei.

Folosind valorile extincţiilor citite experimental, calculaţi pentru fracţiunile proteice din ser
- albumine, 1, 2, ,  - globuline - procentele şi cantităţile corespunzătoare.
Cu valorile absolute obţinute pentru fiecare fracţiune proteică calculaţi raportul:

A albumine

G globuline
 41

Datele experimentale obţinute se trec în următorul tabel:

Valori Valori Valori Valori

Fracţiunea Extincţia relative absolute relative absolute
proteică ( %) (g/l) normale normale
(%) (g/l)

Albumine 36 - 54

α Globuline 2,4 - 3,6

α2 Globuline 4,8 - 7,2

β Globuline 7,2 – 10,8

γ Globuline 9,6 - 14,4

Exerciţiul 1. Determinaţi unghiul limită al luminii la trecerea dintr-un mediu cu indice de

refracţie n1 = 1,54 în alt mediu cu indice de refracţie n2 = 1,36.

Exerciţiul 2. Utilizând tabelul Wagner determinaţi cantitatea totală de proteine din serul
sangvin cunoscând că refractometrul a indicat valoarea de 41,6.
 42

BIOPOTENŢIALE CELULARE ŞI TISULARE

Asist. univ. dr. Mihai GUŢU

Asist. univ. dr. Anca MĂRGINEANU

A. Biopotenţialul de repaus şi biopotenţialul de acţiune

B. Înregistrarea experimentală a biopotenţialului de repaus şi de acţiune pe cordul
de broască
C. Principiile biofizice ale înregistrării electrocardiogramei la om
D. Demonstrarea bazelor fizice-biofizice ale înregistrării biopotenţialelor la om.
Triunghiul lui Einthoven

A. Biopotenţialul de repaus şi biopotenţialul de acţiune

Diferitele specii de ioni sunt distribuite asimetric de o parte si de alta a membranelor şi acest
lucru stă la baza apariţiei diferenţelor de potenţial, precum şi a curenţilor electrici generaţi la
nivelul celulelor şi ţesuturilor vii.

Legat de aceste fenomene bioelectrice, putem defini două noţiuni de bază:

 biopotenţialul de repaus - determinat de distribuţia________ a ionilor de o parte şi de

alta a membranei în condiţii de ________;

 biopotenţialul de acţiune - determinat de deplasarea ionilor prin membrana celulară,

menţinându-se o distribuţie _________prin intermediul unor structuri numite canale
ionice cât şi prin intermediul pompelor ionice în condiţii de stimulare.

Membrana unei celule în repaus se află într-o stare de echilibru particulară,

numită_____________ sau___________. Aceasta înseamnă tocmai faptul că se menţine
constantă inegalitatea de distribuţie a ionilor, în condiţiile în care există schimburi între
compartimentul intracelular şi cel extracelular.

Biopotenţialul de acţiune înregistrat cu ambii electrozi pe suprafaţa intactă a celulei poartă

numele de__________________ , deoarece unda de depolarizare are un sens, iar cea de
repolarizare sens opus.
 43

+
U
+ +
+ + +
- - - - - - (mV)
+
- +0
+ +
- - 0 -
+ - - - + + - - - + timp timp
+ +

-90 (ms)
(ms)
mV
depolarizare repolarizare
depolarizare repolarizare

Reprezentare schematică unda Reprezentare schematică unda

______________ _______________

Biopotenţialul de acţiune înregistrat cu un electrod pe suprafaţa intactă a celulei şi celălalt

introdus in celulă prin lezarea membranei poartă numele de __________________.

B. Înregistrarea experimentală a biopotenţialelor de repaus şi de acţiune pe

cordul de broască

Se utilizează un model experimental pentru a vedea modul de culegere a biopotenţialelor

cordului şi pentru a înţelege aspectul normal şi posibilele modificări patologice ale
electrocardiogramei. Acest model este reprezentat de inima de broască. Inima de broască are
o structură mai simplă faţă de cea a mamiferelor (inclusiv omul), fiind alcătuită din două atrii
şi un singur ventricul. De aceea, aspectul electrocardiogramei (EKG) va fi mai puţin complex
decât la om. Avantajul utilizării experimentale a cordului de broască este acela că se poate
culege activitatea bioelectrică plasând doi electrozi direct pe suprafaţa sa. În plus, pe inima de
broască putem provoca experimental o leziune. În felul acesta putem "simula" o situaţie
patologică din organismul uman (infarctul miocardic acut).

Dispozitivul experimental pe care-l veţi utiliza pentru înregistrarea fenomenelor

bioelectrice pe inima de broască cuprinde următoarele componente:

1. electrozi de culegere a diferenţei de potenţial; 2. cuşca Faraday;

3. electrocardiograf; 4. osciloscop.
 44

1. Experimental vom culege diferenţa de potenţial dintre baza şi vârful cordului de

broască. Pentru aceasta vom utiliza electrozi impolarizabili __________ alcătuiţi din:

- tub de sticlă efilat la vârf;

- în vârf se găseşte vată îmbibată cu ser fiziologic (soluţie NaCl 9g‰);

- celălalt capăt al tubului este acoperit cu un dop prin care trece o baghetă de
_____ (electrodul propriu-zis);

- electrodul va fi umplut cu soluţie saturată de sulfat de zinc.

Principala caracteristică a acestor electrozi este faptul că sunt ___________. Aceasta

înseamnă că, prin construcţia lor, se evită apariţia unei tensiuni electromotoare de polarizare
între electrozi, care ar denatura semnalul cules de la nivelul ţesuturilor vii.

2. Cuşca Faraday este formată dintr-o plasă _________, în interiorul căreia va fi

introdus animalul de experienţă.

Cuşca este legată la pământ (deci la potenţial _______ ), pentru a ecrana electrostatic
elementele din interiorul ei faţă de variaţiile altor câmpuri electromagnetice din exterior (se
ştie că în interiorul unui conductor izolat, potenţialul este acelaşi). Astfel se evită
suprapunerea câmpurilor electrice din exterior peste cele create de organismul viu; acestea
din urmă, având o amplitudine mică, ar putea trece neobservate. Acelaşi rol îl joacă şi
carcasele metalice ale aparatelor de amplificare şi înregistrare, care se leagă de asemenea la
pământ.

3. Electrocardiograful - cuprinde elementele electronice ale circuitelor de amplificare şi

înregistrare.

4. Osciloscopul - este utilizat pentru vizualizarea biopotenţialelor.

Materiale necesare

 electrocardiograf;
 cuşcă Faraday;
 electrozi d’Arsonval;
 soluţie saturată de sulfat de zinc;
 planşetă pentru disecţia broaştei;
 foarfece; pensă anatomică.

Tehnica de lucru
1. Pregătirea electrozilor impolarizabili

Se iau pipetele cu fitilul de vată trecut

prin vârful lor din serul fiziologic în care sunt păstrate şi se golesc.

Se umplu pipetele cu soluţie saturată de _______ de _______.

 45

Se fixează dopurile de cauciuc cu bagheta de zinc.

Se montează electrozii în suporturile din cuşca Faraday.

2. Descoperirea cordului de broască şi plasarea electrozilor

Se spinalizează broasca (cu un ac se distrug bulbul şi măduva broaştei).

Se aşează broasca în decubitus dorsal pe planşeta de disecţie şi se fixează

membrele cu ace.

Se incizează tegumentele, părţile moi şi coastele pe ambele părţi ale sternului;

se ridică plastronul costal, secţionând cu atenţie frâurile pericardo-sternale.

Se îndepărtează pericardul fără a leza cordul.

Se aşează planşeta în cuşca Faraday şi se plasează cei doi electrozi - unul pe

baza inimii şi celălalt pe vârf.

3. Înregistrarea electrocardiogramei şi etalonarea aparatului

Se leagă la pământ electrocardiograful, osciloscopul şi cuşca Faraday.

Se conectează electrocardiograful şi osciloscopul la reţeaua electrică de 220 V.

Se aduce comutatorul de canale în poziţia "DI, DII, DIII".

Se micşorează la minimum nivelul de amplificare al semnalului pe cele trei canale

şi se reglează nivelul fiecărei peniţe la semnul corespunzător liniei izoelectrice. Se
aduce şi spotul luminos al osciloscopului la nivelul liniei izoelectrice.

Se amplifică semnalul şi se urmăreşte aspectul său pe osciloscop. Acelaşi nivel de

amplificare va fi menţinut pe toată durata înregistrărilor.

Dacă semnalul bioelectric este cel dorit, se declanşează derularea hârtiei cu viteza
de 25 mm/s.

După ce s-au înregistrat câteva cicluri de activitate cardiacă, se opreşte derularea

hârtiei.

Se ridică electrodul de pe vârful cordului şi se lezează miocardul cu o pensă. Se

aşează electrodul pe leziune.

Se observă pe osciloscop dacă aspectul biopotenţialelor inimii s-a modificat.

Se declanşează derularea hârtiei şi se înregistrează câteva unde monofazice.

Se trece comutatorul pe poziţia "Test" şi se înregistrează câteva impulsuri etalon

de 1mV.
 46

4. Interpretarea înregistrărilor grafice obţinute

Calculaţi amplitudinea în mV a fazelor de depolarizare şi repolarizare

înregistrate în cazul undei __________________

Calculaţi amplidtudinea în mV a fazelor de depolarizare şi repolarizare

înregistrate în cazul undei __________________

Calculaţi amplidtudinea în mV în cazul undei __________________

Se urmăreşte: a) măsurarea amplitudinii deflexiunilor pe EKG; b) determinarea duratei şi

a intervalului de timp la care se succed evenimentele bioelectrice.

a) Amplitudinea biopotenţialelor se măsoară în funcţie de milivoltul etalon. Etalonarea

aparatului este absolut obligatorie ori de câte ori se înregistrează biopotenţiale.
 47

În funcţie de milivoltul etalon, se poate calcula, la fel ca şi la unda bifazică, amplitudinea

undei monofazice. În plus, datorită dispunerii electrozilor, ştim sigur că unda monofazică
începe să se desfăşoare plecând de la valoarea negativă a biopotenţialului de repaus. Pentru a
afla practic această valoare se va folosi de linia izoelectrică pe care aţi trasat-o (sau de linia
izoelectrică în jurul căreia se desfăşoară unda bifazică). Veţi măsura câţi milimetri există,
în înălţime, de la începutul undei monofazice şi până la nivelul liniei izoelectrice şi-i veţi
transforma în milivolţi, în funcţie de milivoltul etalon.

Măsurăm câţi milimetri are milivoltul etalon (să presupunem 8 mm).

Aplicăm apoi regula de trei simplă:

8 mm ____________ 1 mV

12 mm ____________ x

b) Pentru a cunoaşte durata anumitor fenomene trebuie să ştim care este viteza de derulare a
hârtiei. În lucrare aţi folosit viteza de 25 mm/s (în cazul electrocardiogramei umane se mai
utilizează şi viteza de 50 mm/s).

Completaţi cu rezultatele finale în tabelul următor:

Amplitudine Durată

mm mV mm s

Unda bifazică

 Vârful undei cele mai ample

Unda monofazică

 Depolarizare

 Repolarizare

 Potenţial de repaus

Milivolt etalon

Viteza de derulare a hârtiei

 48

C. Principiile biofizice ale înregistrării electrocardiogramei la om

Aşa cum s-a văzut din experimentul anterior, biocurenţii pot fi puşi în evidenţă relativ uşor
prin ______________ - deci cu ajutorul unor electrozi plasaţi pe organul de cercetat (de
exemplu la baza şi la vârful cordului). În practica medicală, biopotenţialele inimii sau ale
altor organe (de exemplu creier) sunt înregistrate prin ____________ - utilizând electrozi
plasaţi la distanţă faţă de organul explorat. Acest fapt a fost posibil după ce Einthoven, prin
experimentele sale, a stabilit principii referitoare la posibilitatea de înregistrare a
biopotenţialelor inimii. Prin lucrările sale el a pus bazele unui nou domeniu în medicină:
electrocardiografia.

Triunghiul trebuie imaginat în planul frontal al organismului. Vârfurile sale sunt reprezentate
de electrozii plasaţi pe: umărul drept, umărul stâng şi coapsa stângă.
Ulterior s-a constatat că membrele sunt bune conducătoare de electricitate şi de aceea
electrozii au fost plasaţi pe braţul drept, braţul stâng şi gamba stângă.
Laturile triunghiului se numesc, în electro-cardiografie, derivaţii:

 derivaţia DI - ............................;

 derivaţia DII - între braţul drept şi gamba stângă;

 derivaţia DIII - ..........................................

Aplicând electrozii la periferie, Einthoven a constatat că se înregistrează activitatea inimii şi,

mai mult, este posibilă elaborarea unei legi, care-i poartă numele:
____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
____________

Matematic, putem scrie:

Să vedem în continuare care sunt premizele practice şi teoretice care l-au condus pe
Einthoven la formularea acestei legi.
1. Triunghiul determinat de cei trei electrozi este considerat echilateral. În centrul lui se
găseşte inima.

2. Ori de câte ori se generează o contracţie cardiacă, inima poate fi considerată un

________: baza inimii, unde începe fenomenul de depolarizare, este negativă, în timp
ce vârful inimii rămâne pozitiv.

Pentru a putea înţelege mai bine acest lucru, priviţi figura de mai jos, în care este prezentată
direcţia de propagare a potenţialului de acţiune în fibrele miocardului. Acestui dipol îi
 49

corespunde un vector cu originea având semn negativ, iar vârful - semn pozitiv. El reprezintă
tocmai vectorul electric de depolarizare a cordului.
3. Mediul intern al organismului este ________ _________ de electricitate. De aceea, el
permite transmiterea câmpului electric creat de biopotenţialele cordului până la distanţa la
care sunt plasaţi electrozii.

Pe măsură ce străbate organismul, semnalul bioelectric plecat de la inimă se atenuează, astfel

încât, după culegere, el va trebui amplificat.

DI +
R - L
.

- -
DIII

DII
+

+ +

Reprezentare schematică a teoriei vectoriale a electrocardiogramei. Pe axele de derivaţie se

înregistrează proiecţia vectoru-lui cardiac integral.

Semnalul electric înregistrat pe fiecare derivaţie va fi proporţional cu mărimea proiecţiei

vectorului electric al cordului pe fiecare latură.

D. Demonstrarea bazelor fizice-biofizice ale înregistrării biopotenţialelor la om.

Triunghiul lui Einthoven

Materiale necesare

1. Modelul fizic

• Placa din material plastic pe care este trasat triunghiul echilateral şi

vectorul electric al cordului; • Hârtie de filtru; • Soluţie de NaCl 9g ‰; •
Sursă de curent continuu; • Milivoltmetru.

2. Electrocardiograme înregistrate la om.

 50

Pentru a verifica, plecând de la principii fizice, corectitudinea situaţiei din organismul viu
imaginată de Einthoven, precum şi pentru demonstrarea legii care-i poartă numele, vom
realiza practic un model fizic.

În general, un model trebuie să reproducă elementele esenţiale pentru un anumit fenomen din
organism, cu ajutorul unor componente mai uşor abordabile din punct de vedere xperimental.
Să urmărim deci analogiile dintre structurile vii şi componentele modelului pe care-l veţi
realiza practic:

 Electrozii cu care culegem semnalele electrice ale cordului sunt modelaţi cu ajutorul
unor borne metalice, dispuse pe o placă din material plastic, în vârfurile unui triunghi
echilateral. Dreptele de derivaţie sunt de asemenea trasate şi notate pe placă.
 În centrul triunghiului este trasat vectorul electric care corespunde direcţiei după care se
propagă depolarizarea cordului. Vectorul electric se suprapune în mod normal peste axa
electrică a cordului în organism. Pentru a modela activitatea bioelectrică a inimii, vom
utiliza o sursă de curent electric continuu, ai cărei poli vor fi fixaţi la capetele vectorului
electric cardiac: polul negativ la originea vectorului (care corespunde bazei inimii) şi
polul pozitiv la vârful vectorului (care corespunde vârfului inimii). În acest fel am
modelat practic dipolul electric cardiac care se formează ori de câte ori inima
generează biopotenţiale de acţiune.
 Suprafaţa triunghiului echilateral este acoperită cu o hârtie de filtru îmbibată cu ser
fiziologic (soluţie NaCl 9g ‰), care modelează mediul intern al organismului, cu rol în
propagarea câmpului electric generat de activitatea cardiacă.
 Cu ajutorul unui milivoltmetru se măsoară diferenţele de potenţial corespunzătoare
fiecărei derivaţii (DI, DII, DIII). Experimental, putem măsura şi valoarea diferenţei de
potenţial la capetele proiecţiilor vectorului cardiac desenate pe placă. În acest fel se
verifică dacă se respectă sau nu egalitatea stabilită de Einthoven.
Legea lui Einthoven se poate verifica şi pe __________________ la om în cele trei derivaţii
standard descrise de Einthoven.
Ea este utilă deoarece ne dă informaţii despre poziţia axei electrice a inimii în organism.
Dacă se verifică egalitatea, atunci acesta se găseşte în poziţie normală.

mV
Reprezentarea schematică a
modelului fizic pentru
- + demonstrarea legii lui Einthoven
- -
-

+ +

Tehnica de lucru

1. Modelul fizic
 51

 Se acoperă suprafaţa triunghiului desenat cu hârtie de filtru.

 Se umezeşte cât mai uniform hârtia de filtru cu soluţie de ser fiziologic.
 Se conectează polii sursei de curent continuu la extremităţile vectorului electric al
cordului, având grijă să se respecte polaritatea.
 Se măsoară diferenţa de potenţial corespunzătoare fiecărei derivaţii sau proiecţiei
vectorului cardiac pe fiecare derivaţie.
 Se notează valorile măsurate şi se calculează dacă se verifică legea lui Einthoven.

2. Electrocardiogramele înregistrate la om

 Se măsoară înălţimea (mm) corespunzătoare milivoltului etalon şi celei mai ample

deflexiuni în toate derivaţiile standard.
 Se calculează amplitudinea în mV a deflexiunilor.
 Se desenează un triunghi echilateral înscris într-un cerc.
 Plecând din centru, se trasează mărimea vectorului de depolarizare corespunzător fiecărei
derivaţii, pe o direcţie paralelă cu derivaţia respectivă (vezi şi fig. de mai sus).
 Se compun vectorii după regula paralelogramului. În acest fel se obţine poziţia axei
electrice a inimii.
 Se stabileşte cadranul în care se află axa electrică determinată practic şi, urmărind figura
de alături aflăm orientarea acesteia.

Diferenţa de
potenţial Diferenţa de
Derivaţia Derivaţia Etalon
potenţial
(mV)
(1 mV)
(mV)
DI
DI
DII

DIII DII

DIII
(Pentru modelul fizic)

(Pentru EKG înregistrate la om)

 52

Î nt rebări ş i exerciţ ii:

Exerciţiul 1. Se poate verifica legea lui Einthoven pe electrocardiograma pe care aţi

înregistrat-o la broască? Explicaţi răspunsul.

Exerciţiul 3. Distanţa dinre două unde T consecutive pe ECG este de 25mm. Cu ce

viteză se derulează hârtia de înregistrare ştiind că pacientul este bradicardic în
momentul înregistrării.

Exerciţiul 4. După verificarea legii lui Einthoven pe ECG se obţin următoarele

valori exprimate în mm pentru cele trei complexe QRS de tip bipolar după cum
urmează: D1= 3mm, DII = 5 mm, DIII = 2 mm. Este o axă electrică normală? De
ce?
 53

DENSITATEA, VÂSCOZITATEA ŞI
TENSIUNEA SUPERFICIALĂ A
LICHIDELOR BIOLOGICE
Asist. univ. dr. Bogdan OPRIŞAN

Prof. dr. Cipriana ŞTEFĂNESCU

A. Măsurarea densităţii prin metoda densimetrului

B. Măsurarea coeficientului de vâscozitate cu vâscozimetrul Ostwald
C. Măsurarea coeficientului de tensiune superficială cu stalagmometrul Traube

A. Măsurarea densităţii prin metoda densimetrului

D e n s i t a t e a (simboluri D , d , ρ ) este o mărime fizică ce caracterizează corpurilor solide,

lichide sau gazoase, dar în analizele de laborator ne interesează îndeosebi densitatea unor
lichide din organism. D e n s i t a t e a ( D ) a unui corp poate fi definită prin raportul dintre
masa corpului (M) şi volumul său (V) .

M
D
V

Unitatea de măsură a densităţii în Sistemul International este:

..................................................................................................

P e nt r u d e t e r m i n a r e a densităţii se folosesc m e t o d e i n d i r e c t e ( bazate pe măsurarea

masei prin cântărire) şi m e t o d e d i r e c t e ce au la bază legea _____________ - metoda
densimetrului.

În spatiul de mai jos completati enunţul legii lui Arhimede:

 54

P a r t e a pr a c t i c ă

P ri n c i p i u l m e t o d e i de determinare a densităţii unui lichid cu ajutorul densimetrului se

bazează pe l e g e a l u i A r h i m e d e , aplicată în cazul scufundării densimetrului în lichidul
a cărui densitate dorim să o determinăm. Densitatea lichidului se determină apreciind nivelul
până la care se scufundă densimetrul.

Densimetrele (numite şi___________) sunt aparate din sticlă, utilizate pentru determinarea
densităţii relative.

…………………
…………………
M ateria le n ec esa re:
…………………
 urodensimetru
 cilindru gradat
 lichid de cercetat
 termometru
(P)
............  hârtie de filtru
............
....
(R)
Densimetrul, părţi componente
..............
..........

Un densimetru este compus din următoarele părţi: un corp cilindric, cu diametru de 2-3 cm,
plin cu aer - p l u t i t o r u l ( P ) . La partea inferioară a acestuia se găseşte un r e z e r v o r
( R ) , care este umplut cu un material greu (alice de plumb sau mercur) pentru a deplasa
centrul de greutate al dispozitivului la partea inferioară, determinând, în cazul plutirii în
lichidul de studiat, un echilibru stabil în poziţie verticală. La partea superioară plutitorul se
continuă cu o tijă cu diametrul până la 1 cm, închisă, în interiorul căreia se găseşte o s c a l ă
g r a d a t ă în densităţi relative şi temperatura la care s-a efectuat gradarea.
 55

M o d u l d e l u c ru

a) M ă s u r a r e a d e n s i t ă ţ i i u r i n e i c u u r o d e n s i m e t r u l

Se va determina densitatea unui lichid cu proprietăţi fizice asemănătoare cu ale urinei.

Se va proceda după cum urmează:

- se introduce lichidul de cercetat în cilindrul gradat până la 2/3 din volumul

cilindrului, cu grijă, astfel încât să nu se formeze spumă la suprafaţă;
- urodensimetrul, ţinut de tijă, vertical cu rezervorul în jos, se introduce în lichid,
fără să atingă pereţii cilindrului; este lăsat apoi să plutească, asigurându-ne că nu atinge
fundul cilindrului;
- după realizarea condiţiei de echilibru stabil, se citeşte cifra corespunzătoare
diviziunii tangente la partea inferioară a meniscului format de interfaţa lichid/aer, care
corespunde densităţii relative a urinei exprimată în g/cm3 ;
- se scoate apoi densimetrul, se recuperează lichidul (în flaconul iniţial) şi se
clăteşte cu apă atât cilindrul cât şi densimetrul, care apoi se introduce în suportul său special
de protecţie.
Identificaţi sursele de eroare care apar la măsurarea densităţii prin această metodă.

Rezultatele obţinute vor fi corectate în funcţie de temperatură, cu ajutorul relaţiei:

D = __________________

Rezultate experimentale :

Temperatura de lucru =

Valori obţinute :

d1 =

d2 =

d3 =

Cum sunt valorile obţinute de dvs. faţă de valorile densităţii normale a urinei?
 56

b) Măsurarea concentraţiei în alcool cu alcoolmetrul

Modul de lucru include aceleaşi etape ca şi la punctul precedent, dar dispozitivul utilizat este
un alcoolmetru, cu scala gradată de la 0 la 84 (procente _________). Se obţin valorile
concentraţiilor în alcool (% vol.).

Măsuraţi concentraţia de alcool pentru lichidele de cercetat aflate în flacoanele I, II şi III.

II

III

B. M ă s u r a r e a c o e f i c i e n t u l u i d e v â s c o z i t a t e c u
vâscozimetrul Ostwald

N u mim ________ orice corp în stare gazoasă (gaze, vapori) sau lichidă, caracterizat prin
coeziune intermoleculară mai mică decât în cazul solidelor, cu proprietatea fundamentală de
a nu avea formă proprie ci de a lua forma vasului în care se află (exemple: apa, aerul,
sângele, saliva etc).
Ecuaţia fundamentală a lui Newton este :

S v
F în care:
x

F = forţa de ......................

S = ....................................
x = ....................................

v/ x = gradientul de viteză
Fluidele suntdenumite
 = factor ______________
proporţionalitate denumitdacă respectă
coeficient ecuaţia fundamentală a lui Newton,
de ...............................................
caracterizându-se prin aceea că vâscozitatea rămâne constantă la toate vitezele de curgere, iar
cele care nu respectă ecuaţia mai sus amintită sunt numite _______________ şi prezintă o aşa
numită vâ s c o z it a t e d e s t r u c t u r ă .

Din e c u a ţ i a f u n d a m e n t a l ă a l u i N e w t o n ( r e l a ţ i a d e m a i s u s ) deduceţi
ecuaţia de definiţie a coeficientului de vâscozitate dinamică şi unitatea de măsură a acestuia
în Sistemul Internaţional.
 57

Partea practică

P ri n c i p i u l m e t o d e i porneşte de la legea lui _____________ conform căreia debitul

este proporţional cu presiunea.
V
Q 
t în care P = ................................................

Q = debitul de curgere prin tubul capilar

V = ......................................................

t = intervalul de timp în care se scurge volumul V prin tubul capilar

P = presiunea hidrostatică sub care se produce curgerea lichidului

 = ........................................................

g = .......................................................

h = înălţimea coloanei de lichid ce asigură curgerea şi determină presiunea hidrostatică

(P)

r, l = parametrii dimensionali ai tubului, respectiv raza şi lungimea

η = ..............................................................a lichidului de studiat.

Aplicaţi legea Poiseuille pentru cele două lichide, apa (a) şi lichidul de cercetat (x), şi
scrieţi suuccesiunea de ecuaţii care duce la relaţia de calcul:

x = tx/ta x ρx/ρa x a
 58

Principiul metodei constă în urmărirea curgerii unui aceluiaşi volum V din lichidul de
cercetat, şi din cel de referinţă printr-un tub capilar de parametri cunoscuţi şi constanţi. Se
măsoară timpii corespunzători.

Cunoscând ρa şi a, determinând (prealabil, prin una din metodele menţionate anterior)
densitatea lichidului de cercetat ρx, măsurând tx şi ta, se poate calcula coeficientul de
vâscozitate al lichidului de cercetat, x.

Vâscozimetrul Ostwald
O O’
- schemă de principiu
a
A
b
Vâscozimetrul Ostwald constă dintr-un tub de sticlă
în formă de “U”, deschis la ambele capete,
prezentând în ambele ramuri câte un rezervor de
aceeaşi capacitate, cele două rezervoare fiind situate
la nivele diferite (unul superior - A şi altul inferior -
B B), între ele tubul prezentând şi o porţiune capilară de
lungime l şi de rază r, situată în continuarea
rezervorului de la nivelul superior, a cărui volum V
este delimitat de două repere a şi b . Capătul superior
al rezervorului A se continuă, prin intermediul unui
tub de plastic cu o seringă de aspiraţie.
 59

M o d u l de l u c r u

M a t e r i a l e l e n e c e s a r e p e nt r u r e a l i z a r e a e xp e r i m e nt u l u i s u nt :
vâscozimetru Ostwald, lichid de cercetat, apă distilată, pipete, cronometru.

Se parcurg următoarele etape:

- se umple dispozitivul cu lichid de cercetat cu ajutorul pipetei, prin capătul braţului O ,

până la marginea superioară a rezervorului B. Conform principiului vaselor comunicante,
lichidul va ascensiona în braţul O ’ până la o înălţime ce va corespunde reperului d din
braţul O;
- se aspiră cu ajutorul seringii lichidul, până deasupra reperului a ;
- se decuplează seringa, moment în care lichidul va începe să curgă din rezervorul A;
- se notează timpul t x măsurat cu ajutorul cronometrului, din momentul în care lichidul
ajunge la nivelul reperului a până la nivelul reperului b , prin curgere liberă;
- se efectuează 10 determinări;
- se goleşte vâscozimetrul, se spală cu apă;
- se repetă aceeaşi succesiune de operaţiuni introducându-se apă

Este necesară cunoaşterea temperaturii de lucru, valoarea coeficientului de vâscozitate

dinamică a apei distilate, dată de tabele, variind cu temperatura.

R e zu l t a t e e xp e ri m e n t a l e ηa ρa ρx ta tx ηx

Temperatura de lucru =
1
corespunzător căreia:
2
ρapă =
3
Dapă =
4
Densitatea absolută a
5
lichidului de cercetat (determinată):
6
Dsubstanţă =
7
Pentru cele 10 determinări efectuate,
8
se realizează un tabel de date.
9

Tabel de rezultate 10
 60

C. Măsurarea coeficientului de tensiune superficia lă cu

stalag mometrul Traube

Coeficientu l de ten siune sup erficială,  este caracteristic fiecărui lichid şi depinde
de importanţa forţelor de atracţie intermoleculare.

În spaţiul de mai jos completaţi definiţia coeficientului de tensiune superficială şi unitatea de

măsura în Sistemul Internaţional:

Partea practică

Metoda stalagmomet rică este o metodă indirectă şi relativă de determinare a

coeficientului de tensiune superficială, folosindu-se stalagmometrul Traube, a cărui
construcţie se bazează pe legea _____________ În conformitate cu această lege o picatură de
lichid se desprinde de la extremitatea inferioară a unui capilar orientat vertical atunci când
______________________________________________ ce se exercită tangenţial pe conturul
de implantare al picăturii la extremitatea capilarului (F):

G=F

G = mg = vg;

F = 2r

unde : m - .............................; g – acceleraţia gravitaţională; v - ..............................;

 - densitatea lichidului; r – ......................... Considerând că în volumul V al rezervorului se
găsesc n picături, din relaţiile de mai sus rezultă:

vg = 2r

Particularizaţi relaţia pentru lichidul de cercetat (x) şi pentru cel de referinţă (a) şi scrieţi
succesiunea de ecuaţii pentru obţinerea realţiei de calcul:

na  x
 x   a 
nx  a
 61

Stalagmometrul Traube este un dispozitiv format dintr-un tub capilar orientat vertical, care
prezintă la jumătatea sa un rezervor de volum V, delimitat de două repere. În raport cu aceste
două repere se găsesc marcate deasupra (pentru reperul superior) şi, respectiv, dedesubt
(pentru reperul inferior), câte 40 diviziuni egale. La extremitatea superioară se găseşte ataşată
o seringă prin intermediul unui tub de cauciuc, cu ajutorul căreia se aspiră lichidul în
rezervorul de volum V.

10
Materiale necesare:

 stalagmometru Traube (prevăzut la partea

20 superioară cu tub de cauciuc şi seringă);
 două pahare Berzelius
0  lichid de cercetat;
 lichid de referinţă (apă distilată);
30
 termometru

10
40

20
Stalagmometrul Traube -
schemă de principiu
30

40
 62

Modul de lucru

Pentru determinarea numărului de picături care sunt conţinute în volumul V al

stalagmometrului, se parcurg următoarele etape:

- se aspiră apă distilată din paharul Berzelius pe la partea inferioară a stalagmometrului

cu ajutorul seringei până ce nivelul lichidului depăşeşte diviziunea 0 a scalei gradate
superioare;

- se scoate partea inferioară a stalagmometrului din lichid şi se apasă uşor pistonul

seringei până ce se desprinde o nouă picătură, notându-se valoarea diviziunii la care se
află nivelul lichidului;

- se acţionează în continuare asupra pistonului până ce se desprinde o nouă picătură,

notându-se şi de această dată valoarea diviziunii la care a ajuns nivelul lichidului;

- se detaşează vârful seringei de la capătul tubului de cauciuc pentru a se asigura o

curgere liberă a lichidului şi se numără toate picăturile care se formează din lichidul
cuprins în rezervor;

Tabel de rezultate

a ρa ρx ηa ηx x

10
 63

- când nivelul lichidului se apropie de diviziunea 0 a scalei gradate inferioare, se

reintroduce vârful seringei în tubul de cauciuc pentru a opri curgerea şi se notează
valoare diviziunii în momentul desprinderii ultimei picături de lichid numărate

- se efectuează câte 10 măsurători pentru apa distilată şi respectiv pentru lichidul de

cercetat, valorile obţinute se trec în tabel;

- valorile pentru x şi a se iau din tabelele corespunzătoare în funcţie de

temperatura la care s-au desfăşurat măsurătorile. Valoarea lui (ρ)x, se determină cu
ajutorul urodensimetrului în lucrarea precedentă.

Calculaţi numărul de picături din rezervor folosind datele experimentale obţinute şi

completaţi tabelul de la pag. 64.

Exerciţii:

1. Determinaţi densitatea unui corp cu masa de 15 kg şi cu volumul egal cu 3 m3.

2. Determinaţi coeficientul de tensiune superficială al unui lichid cunoscând următoarele: prin

metoda stalagmometrică s-au găsit 3 picături pentru lichidul de cercetat şi 1,5 picături pentru
apa distilată; densitatea lichidului este de 1350 kg/m3, a apei distilate, la 220 C, este de 997 kg/m3
iar coeficientul de tensiune superficială al apei distillate la 220 C este σ0 = 72,2 x 10-3 N/m.
 64

3. Trebuie să pregătiţi perfuzia pentru un pacient de 100 kg. Tratamentul prescris este de
250 μg de paracetamol, pe minut şi pe kg corp.
a) ce cantitate de paracetamol veţi pune într-o perfuzie care trebuie să dureze 1 oră?

b) Ştiind că medicamentul paracetamol (Perfalgan®) este condiţionat în flacoane de 100 ml

ce conţin 1 g paracetamol, cât paracetamol există într-un ml de soluţie?

c) Ce volum aproximativ de soluţie de paracetamol trebuie să puneţi în perfuzie (durata

perfuziei este de 1 oră)?
 65

d) Care va fi debitul de perfuzie, pentru ca aceasta să dureze 1 oră?

e) Ştiind că o picătură are aproximativ 1/20 cm3, la ce debit (exprimat în picături pe minut)
trebuie reglată perfuzia?

f) Care este intervalul de timp dintre 2 picături?

g) Ştiind că doza maximă pe zi la adult este de 4 g paracetamol, câte perfuzii ca cea de mai
sus pot fi administrate pacientului?
 66

POLARIMETRIE, MICROSCOPIE POLARIZANTĂ ŞI

ULTRAMICROSCOPIE
Asist. univ. fiz. drd. Sorin MIRON

A. Lumină polarizată, birefringenţă, activitate optică

B. Măsurarea polarimetrică a concentraţiei glucozei din urină
C. Microscopie polarizantă: punerea în evidenţă a structurilor biologice
birefringente
D. Întrebări şi exerciţii

A. Lumină polarizată, birefringenţă, activitate optică

În spaţiul aflat la dispoziţie completaţi definiţia luminii total polarizată:

Fenomenul optic de rotire a planului de polarizare al luminii liniar polarizate poartă

numele de _______________________sau polarizare rotatorie.

Ca urmare a fenomenului de birefringenţă se obţin două fascicule (cel ___________ şi

cel________________) de lumină polarizată, experimental dovedindu-se că acestea sunt
polarizate liniar în direcţii perpendiculare una pe alta.

B. Măsurarea polarimetrică a concentraţiei glucozei din urină

Principiul metodei polarimetrice constă în măsurarea unghiului de rotaţie a luminii plan

polarizate de către o substanţă optic activă introdusă între polarizor şi analizor.
Metoda folosită este o metodă cantitativă cu ajutorul căreia se măsoară concentraţia unei
substanţe optic active într-o soluţie prin raportarea la concentraţia unei soluţii etalon
(metodă relativă şi indirectă).
La baza metodei polarimetrice stă legea lui _________ :

   20
D l c

valabilă în această formă numai pentru soluţii, în care:

 67

 reprezinta ___________________________
 20D reprezinta __________________________
l  lungimea stratului de lichid;
c  concentraţia substanţei

Scrieţi succesiunea de ecuaţii pentru a ajunge la relaţia de calcul de mai jos:

x
c x  ce 
e

Aparatele ce permit măsurarea unghiului de rotaţie a planului de polarizare, consecutiv

trecerii luminii polarizate printr-o substanţă optic activă, se numesc polarimetre. Imaginea
polarimetrului utilizat la lucrarea practică este prezentată mai jos:

Polarimetru
1- ………………..
2- Lupă
3- Rotiţă de control
4- Inel de focalizare
5- ………………………………
……
6- ………………………………
…..
7- Filtru de sticlă
8- Capac pentru becul de sodiu
9- Buton pornit/oprit

Polarimetrul este un dispozitiv alcătuit în principal din două prisme ________dispuse

coaxial, între cei doi nicoli fiind aşezat tubul polarimetric (sau cuva) ce conţine soluţia optic
activă. Sursa de lumină _______________ - o lampă de sodiu - produce un fascicul
 68

divergent, transformat în fascicul paralel de lentila colimator LC. Lumina străbate nicolul
polarizor obţinându-se un fascicul de lumină liniar polarizată. Nicolul analizor, montat într-
un tub, se află la o distanţă de circa 30 cm şi se poate roti în jurul axei cu 360. Analizorul
este solidar cu un tambur gradat (0 - 180), iar un sistem ................... permite citirea
diviziunilor de grad.

L.C. P F C F A T

Schema polarimetrului
S - sursa de lumină monocromatică;

L.C. - ……………..; P - …………..

Să considerăm acum cazul C - cuvă;

a doi Fnicoli
- ferestre; …............;
A -coaxial.
aşezaţi Poziţia axelor optice ale celor doi
nicoli, una în raport cu cealaltă, generează următoarele situaţii:
T - tambur gradat
1 Dacă axele optice ale celor doi nicoli sunt paralele între ele, lumina polarizată care iese din
polarizor trece prin analizor şi iese aproape în totalitate, producând o rază emergentă de
intensitate maximă. Câmpul polarimetrului are luminozitate maximă (cazul A din
figură).
2 Dacă axele optice ale nicolilor sunt perpendiculare între ele, lumina polarizată care iese
din polarizor se stinge în analizor. În acest caz raza care pătrunde în analizor produce
numai o rază ordinară, deoarece are numai oscilaţii perpendiculare pe planul secţiunii
principale a analizorului şi, după cum ştim, raza ordinară formată în nicol suferă o
reflexie totală şi este absorbită în nicol. Câmpul polarimetrului va fi întunecat (cazul C
din figură).
3 Dacă axele optice ale nicolilor fac între ele un unghi diferit de 0 sau de 90, raza care iese
din analizor are o intensitate mai redusă (cazul B din figură).

Pentru lucrarea practică veţi avea nevoie

de următoarele materiale:

 polarimetru prevăzut cu lampă de sodiu;

 tub polarimetric (cuvă) în care se introduc

soluţiile de măsurat;

 produs de cercetat: un lichid cu proprietăţile

A C urinii patologice (conţine glucoză);

 soluţie etalon: soluţie de glucoză cu

concentraţia 5g %;

 apă distilată; hârtie de filtru; pipete de 10 ml.

B

Imaginile posibile ale cîmpului polarimetric

 69

Să presupunem acum că între cei doi nicoli, aşezaţi ca la punctul 2, se introduce o probă
optic activă, lichidă sau în soluţie, plasată într-o cuvă cilindrică cu două ferestre plan-
paralele. Prezenţa substanţei optic active va determina rotirea cu un anumit unghi al planului
de polarizare al luminii astfel încât acesta, deviat de la direcţia iniţială, nu se va mai stinge în
analizor şi câmpul polarimetrului se va ilumina. Pentru refacerea situaţiei existente la
extincţie (axele optice ale celor doi nicoli fac un unghi de 90), nicolul analizor se roteşte în
jurul axei sale cu un unghi , pentru a compensa deplasarea determinată de substanţa optic
activă. În concluzie, unghiul  reprezintă de fapt unghiul cu care substanţa optic activă a rotit
planul luminii polarizate.

Timpii de lucru
Trebuiesc parcurse următoarele două etape de lucru:
1. verificarea exactităţii polarimetrului şi,
2. determinarea propriu-zisă a unghiurilor de rotaţie a luminii plan polarizate
(pentru soluţia de cercetat şi, respectiv, soluţia etalon).

1 Verificarea exactităţii polarimetrului se face prin următoarele operaţiuni succesive:

 se conectează polarimetrul la reţeaua de 220 V şi se acţionează comutatorul 9 (vezi
figura). Lampa de sodiu necesită o perioadă de 5 - 10 min. pentru încălzire;
 se umple cu apă distilată tubul optic al polarimetrului; (Datorită construcţiei speciale a
acestuia bulele de aer nu vor influenţa propagarea razelor de lumină.)
 se roteşte ocularul polarimetrului (1 din figură) până ce imaginea este clară. În acest
moment, în câmpul ocularului veţi observa una din imaginile posibile redate în fig.;
 pentru a stabili condiţia iniţială de extincţie a nicolilor, se roteşte tamburul situat în partea
inferioară a ocularului polarimetrului, modificându-se astfel poziţia axei optice a
analizorului, până ce câmpul ocularului va fi uniform iluminat şi cât mai întunecat (cazul
C din fig.);
 se citeşte unghiul de rotaţie al analizorului folosind sistemul vernier alcătuit dintr-o rigletă
(fixă) cu diviziuni de la 1 la 10 şi rigla (mobilă) cu valori ale unghiului cuprinse între 0 -
180. Acest unghi trebuie să fie zero, diviziunea 0 de pe rigletă este perfect în prelungirea
diviziunii 0 de pe riglă (juxtapunere), deoarece substanţa introdusă (apa distilată) este
optic inactivă.

2 Pentru determinarea propriu-zisă a unghiului de rotire a planului luminii polarizate în

cazul soluţiei de cercetat şi a soluţiei etalon se procedează ca la punctul precedent,
introducându-se în tubul polarimetric, pe rând, soluţia etalon şi cea de cercetat.

Citirea unghiului de rotire al analizorului (egal cu unghiul de rotire al planului de oscilaţie al

luminii polarizate determinat de produsul optic activ) se face astfel:
 privind prin lupa care se află în dreapta sau stânga ocularului se notează numărul de
diviziuni de pe riglă cuprins între diviziunea 0 a riglei şi diviziunea 0 de pe rigletă (să îl
notăm cu N);
 dacă diviziunea 0 a rigletei nu este perfect în prelungirea unei diviziuni de pe riglă, notăm
acea diviziune de pe rigletă care este perfect în prelungirea unei diviziuni de pe riglă (să o
notăm cu n). În acest caz valoarea măsurată a unghiului va fi:  = N,n (în exemplul ilustrat
în figura 4 unghiul este 9,30).
 70

Măsurarea unghiului de rotire a planului luminii polarizate

Condiţii de lucru cerute de metodă:

- soluţia etalon să conţină aceeaşi substanţă optic activă ca şi produsul de cercetat;

- produsul de cercetat să conţină o singură substanţă optic activă;

- temperatura trebuie să fie constantă pe timpul măsurătorilor;

- utilizarea aceluiaşi tub optic atât pentru soluţia de cercetat, cât şi pentru soluţia etalon
pentru a se asigura aceeaşi lungime a stratului de soluţie;

- spălarea cu apă distilată a interiorului tubului optic între determinările efectuate cu produsul
de cercetat şi, respectiv, soluţia etalon.

Explicaţi în spaţiul alocat de ce este necesar ca lichidul de cercetat să conţină aceeaşi

substanţă optic activă:
 71

Prezentarea datelor experimentale:

Datele experimentale obţinute individual de fiecare dintre membrii subgrupei de lucru se

trec în caietele de referate într-un tabel asemănător celui de mai jos:

Nr. e x ce cx
crt.

1.

2.

3.

4.

5.
N.B. Exprimarea concentraţiei substanţei optic active din
produsul cercetat va fi identică cu exprimarea concentraţiei
soluţiei etalon.

C. Microscopie polarizantă: punerea în evidenţă

a structurilor biologice birefringente:

Microscopul polarizant

Evidenţierea structurilor birefringente şi/sau dicroice se poate face utilizând microscopul

____________ prezentat în figura de mai jos.. Aşa cum se remarcă în figură, microscopul
polarizant prezintă toate părţile componente ale microscopului optic obişnuit, având în plus
doi ________ sau două filtre polaroid (sub forma unor discuri). Filtrele polaroid reprezintă de
fapt cristale dicroice. Cei doi nicoli funcţionează unul ca polarizor, iar celălalt ca analizor.
Polarizorul este situat sub _________________ , iar analizorul deasupra ___________.
Uneori, imediat sub nicolul analizor se interpune o lamă sfert sau jumătate de undă.

Materiale necesare:

 microscop polarizant prevăzut cu o sursă de

lumină puternică;
 lame de sticlă pentru preparate microscopice;
 lamă de ras sau bisturiu;
 produs de cercetat: amidon de cartof.
 72

ocular Lama sfert de undă este o

lamă subţire din cuarţ plasată
tubul între polarizor şi analizor,
astfel încît ea este străbătută
microscopului
doar de o jumătate a
fasciculului luminos. Rolul
lamei sfert de undă este acela
nicol ……….
de a păstra constantă
lamă …. intensitatea luminii transmise
.............. ……………… de analizor atunci cînd acesta
.. este rotit.
platină

O lamă sfert de undă pentru

condensor lumina galbenă nu este lamă
nicol ……. sfert de undă pentru nici o
……….. altă culoare, deoarece
indicii de refracţie depind de
lungimea de undă.

............. sursă de lumină

Schema microscopului polarizant

Timpii de lucru:

Utilizarea microscopului polarizant se bazează pe faptul că la dispunerea încrucişată a

nicolilor, în câmpul întunecat al ocularului va apare numai imaginea strucrurilor
birefringente (şi optic active) ale preparatului examinat. Acest lucru este posibil ca urmare a
proprietăţii structurilor birefringente de a furniza lumină polarizată în plane care nu
corespund cu planul secţiunii principale a analizorului. Birefringenţa granulelor de amidon
din cartof, în secţiune proaspătă, poate fi pusă în evidenţă prin parcurgerea următoarelor
etape referitoare la pregătirea microscopului polarizant, precum şi pentru obţinerea
preparatului propriu-zis:
 se asigură o iluminare puternică şi uniformă a câmpului microscopului prin apropierea
maximă a tubului microscopului de condensor, urmată de o reglare corespunzătoare a
poziţiei oglinzii în raport cu sursa de lumină;
 se roteşte nicolul analizor până când se obţine întunecarea maximă a câmpului, poziţie ce
corespunde perpendicularitaţii axelor optice ale celor doi nicoli;
 se aplică pe o lamă curată de sticlă materialul rezultat prin răzuirea suprafeţei proaspete
obţinută prin secţionarea unui cartof, se umezeşte preparatul cu puţină apă şi se
examinează lama la microscop înainte de a se usca;
 se reglează distanţa dintre obiectiv şi preparat utilizându-se întâi viza macrometrică şi apoi
cea micrometrică pentru a se obţine o imagine clară;
 se observă că fiecare granulă de amidon (când amidonul nu este alterat!) este brăzdată de
două benzi întunecate dispuse aproximativ în cruce (crucea “Cavalerilor de Malta”);
 dispunerea benzilor este excentrică la amidonul de cartof şi centrală la cel de grâu;
 73

 desenaţi în caietele de referate câteva granule de amidon din cartof aşa cum se văd ele în
câmpul microscopului polarizant.

Imagine a granulelor de amidon la

microscopul polarizant

D. Întrebări şi exerciţii
Exerciţiul 1. Este posibilă măsurarea concentraţiei unei soluţii de glucoză prin metoda
polarimetrică folosindu-se o soluţie etalon de galactoză 3 %?

Exerciţiul 2. De ce se preferă utilizarea situaţiei de extincţie maximă (axele optice

perpendiculare) în locul celei de iluminare maximă (axele optice ale nicolilor paralele)?

Exerciţiul 3. Determinaţi concentraţia unei soluţii de glucoză cx cunoscând că unghiul de

rotire al planului luminii polarizate al acesteia citit cu ajutorul polarimetrului
este egal cu 12°, iar cel al unei soluţii de glucoză etalon de concentraţie 5 % este
de 10,5°.
 74

RADIOM ETRIE ŞI DOZIM ETRIE

Asist. univ. fiz. drd. Sorin MIRON

A. Radiometria unei surse  prin metoda relativă

B. Determinarea grosimii de înjumătăţire

C. Evaluarea fotodozimetrică a dozei individuale de radiaţii
D. Întrebări şi exerciţii

A. Radiometria unei surse  prin metoda relativă

În funcţie de principiul fizic care stă la baza construcţiei lor, detectoarele de radiaţii se
clasifică astfel:
1. ________________________________
2. ________________________________
3. ________________________________
4. ________________________________

Măsurarea activităţii unei surse radioactive este posibilă datorită faptului că între activitate
şi viteza de numărare există o relaţie de directă proporţionalitate:

V kA
V - este viteza de numărare şi exprimă numărul de impulsuri pe minut. Impulsurile
înregistrate cu ajutorul unei instalaţii de numărare sunt rezultatul interacţiunii radiaţiilor
nucleare cu detectorul.
k - reprezintă un factor ce ia în considerare atât radiaţia (tip, energie), cât şi condiţiile în
care are loc detectarea (depind de tipul instalaţiei de detectare).
Datorită faptului că sonda de scintilaţie măsoară viteza de numărare, activitatea
necunoscută a unei surse radioactive nu poate fi determinată decât printr-o metodă relativă,
utilizându-se în acest scop o sursă etalon cu radioactivitate cunoscută.
Totodată, datorită existenţei unui fond natural de radiaţii, viteza de numărare
corespunzătoare acestuia va trebui scăzută din valorile vitezelor de numărare pentru cele
două surse.
Fondul natural de radiaţii este în principal alcătuit din radiaţiile ionizante de mare
energie provenite din ____________________ (în jur de 100 000 neutroni din radiaţia
cosmică şi 400 000 particule de radiaţie cosmică secundară trec prin fiecare individ, în
medie, pe oră) şi din radiaţiile gamma din _____________________________(peste 200
milioane de fotoni de radiaţie gamma trec prin fiecare dintre noi, în medie, pe oră) sau din
alimente şi aerul pe care îl respirăm. La aceste surse naturale se adaugă radioactivitatea
rezultată din utilizarea paşnică a radiaţiilor (proceduri medicale, industriale etc.). Fondul
natural de radiaţii este diferit dintr-un loc în altul şi suferă modificări zilnice.
 75

Scriind ecuaţia generală a activităţii pentru cele două surse vom obţine:

k  Ae  (Ve  V f )
pentru sursa etalon
şi
k  Ax  (Vx  V f )
pentru sursa a cărei activitate dorim să o aflăm. Datorită
faptului că vom utiliza aceaşi instalaţie de măsurare, pentru acelaşi izotop, rezultă că
valoarea lui k va fi aceeaşi. Raportând cele două ecuaţii se obţine pentru activitatea
necunoscută a sursei relaţia:

Vx  Vf
Ax  Ae
Ve  Vf

Relaţia obţinută reprezintă relaţia de calcul, în care:

Ae şi Ax - reprezintă activităţile sursei etalon şi ..............................;
Ve şi Vx - reprezintă vitezele de numărare pentru cele două surse de radiaţii;
Vf - reprezintă viteza de măsurare corespunzătoare ..........................................
Pentru a determina valoarea lui Ax trebuie să măsurăm valorile vitezelor de numărare.
Aceasta se va face cu ajutorul unei instalaţii ca cea prezentată în figură.
Instalaţia de măsurare este alcătuită din sonda de scintilaţie (detector) şi dintr-un dispozitiv
electronic de numărat impulsurile provenite de la sonda de scintilaţie.

NOTĂ

1 Activitatea sursei etalon

2
trebuie reactualizată la data
4 3 măsurătorilor. În acest scop se
utilizează graficul de la anexa
prezentată la finele referatului,
calculându-se numărul de
perioade de înjumătăţire care
au trecut de la data etalonării.
5

Schema instalaţiei de măsurare a vitezei de numărare

1. sursă de tensiune; 2. .....................................;

3. ....................................; 4. cronometru electronic;

5. ...........................................; 6. sursă radioactivă,
7. castel de plumb

Instalaţia de măsurare a
activităţii unei surse
 76

Timpii de lucru
Constau practic în măsurarea vitezelor de numărare pentru fondul natural de radiaţii şi,
individual, pentru cele două surse de radiaţii . Conectarea instalaţiei la reţeaua de curent
de 220 V. Pentru a intra în regim normal de lucru instalaţia necesită un timp de încălzire de
aproximativ 10 minute.
După o prealabilă verificare a interiorului castelului de plumb (să nu fi rămas o sursă în
interior) se măsoară viteza de numărare pentru fondul natural de radiaţii (3 determinări – se
calculează media aritmetică).
Se introduce în castelul de plumb una din cele două surse de radiaţie  şi se măsoară
vitezele de numărare corespunzătoare (3 determinări – se calculează media aritmetică). La
fel se procedează şi cu cea de a doua sursă de radiaţii.
Se trec valorile obţinute, precum şi media aritmetică în caietele dvs. de referate, într-un
tabel de valori ca cel de mai jos.
Utilizând relaţia de calcul se află valoarea activităţii absolute a sursei cercetate şi se trece în
caietul de lucrări practice.
Nr. Vf Ve Vx
det. Materiale necesare:
(imp./min.) (imp./min.) (imp./min.)

1.  instalaţia de măsurare a vitezei

de numărare
 surse radioactive etalon şi cu
activitate necunoscută
2.

3.

Media Media Media

aritmetică aritmetică aritmetică Ax =

Vx  V f
Ax  Ae
Ve  V f

B. Determinarea grosimii de înjumătăţire

Protecţia împotriva radiaţiilor nucleare provenite de la surse externe se poate realiza printre
altele prin protejarea surselor de radiaţii cu paravane sau ecrane construite din anumite
materiale.
În cazul radiaţiilor corpusculare ( şi ) o grosime suficientă de material poate ecrana total
sursa radioactivă. În cazul radiaţiilor  are loc doar o atenuare exponenţială în raport cu
distanţa parcursă prin material. De aceea s-a introdus pentru radiaţiile  o mărime numită
grosimea de înjumătăţire. Grosimea de înjumătăţire reprezintă grosimea de material care
___________________________ unui fascicul incident de radiaţie . Acest parametru
 77

este o constantă de material, în sensul că este diferit de la un material la altul şi are valori
particulare în funcţie de energia radiaţiei .
Scopul acestei părţi practice este acela de a afla ce metal poate fi utilizat cel mai bine la
construcţia unor ecrane, în scopul realizării unei cât mai bune radioprotecţii fizice. Vom
putea compara, în cazul lucrării practice, grosimile de înjumătăţire corespunzătoare
aluminiului, cuprului şi plumbului. Practic, aceste valori vor rezulta din reprezentarea
grafică a vitezei de numărare în funcţie de grosimea de material.
Instalaţia de măsurare a vitezei de numărare este aceeaşi cu cea utilizată la partea practică
precedentă şi este redată în figura.

Timpii de lucru
Practic, se va măsura viteza de numărare pentru diferite grosimi de material. Plăcuţele de
aluminiu şi plumb sunt conţinute în trusa pe care o aveţi pe masa de lucru.

Metal Grosime Viteza de numărare

(mm) (impulsuri / minut)

 Zinc 1
 Zinc 2
 Zinc 3
 Aluminiu 1

 Aluminiu 2

 Aluminiu 3

 Plumb 1

 Plumb 2

 Plumb 3

 Cupru 1

 Cupru 2

 Cupru 3

ATENŢIE!
Grosimea plăcuţelor metalice este indicată în tabelul prezent pe partea interioară a
capacului cutiei ce conţine plăcuţele!
 78

 În interiorul castelului de plumb se plasează una din sursele radioactive aflate la

dispoziţie.
 Pe plăcuţa de plastic din interiorul castelului de plumb se vor aşeza grosimi diferite de
metal. Se poate începe de exemplu cu plăcuţele de aluminiu introducând pentru început
o plăcuţă cu o dimensiune cât mai mică.
 După ce s-a măsurat viteza de numărare corespunzătoare acestei grosimi se mai adăugă
o altă plăcuţă cu o grosime mai mare şi aşa mai departe, obţinându-se cel puţin patru
seturi de valori viteză de numărare - grosime.

Se procedează la fel şi cu celelalte materiale pe care le aveţi la dispoziţie (respectiv cupru

şi plumb).

ATENŢIE!
În cazul plăcuţelor din plumb este indicat să introduceţi plăcuţa cu grosimea cea mai mică,
determinaţi apoi viteza de numărare corespunzătoare, apoi o înlocuiţi cu o plăcuţă cu o
grosime ceva mai mare s.a.m.d.
Pentru fiecare metal în parte, valorile vitezelor de numărare în funcţie de grosimea de
material se trec în caietele dvs. de referate, în tabel.
Cu datele obţinute se alcătuieşte un grafic. Cele trei curbe se vor trasa pe acelaşi grafic.
Valoarea grosimii de înjumătăţire va rezulta din grafic prin interpolare sau extrapolare.
Probabil, veţi obţine un grafic asemănător celui prezentat în figură.

V (imp/minut)

V0

V0/2

0 d1/2 d1/2 d1/2 d (mm)

Pb Zn Cu

Determinarea grafică a grosimii de înjumătăţire

 79

NOTĂ

Grafic pentru valorile obţinute la

lucrarea practică

C. Evaluarea fotodozimetrică a dozei individuale de radiaţii

Personalul Laboratorului de Medicină Nucleară, deşi este expus profesional la radiaţii, nu

trebuie să primească o doză de radiaţii superioară dozei maxim admise. În acest scop,
dozele individuale primite sunt măsurate periodic, utilizându-se pentru aceasta dispozitive
dozimetrice individuale. Aceste dispozitive individuale pot fi stilodozimetrele şi fotodozi-
metrele.

FOTODOZIMETRUL
Acest tip de dozimetru constă dintr-un film fotografic aflat într-o carcasă (suport) din
plastic. Fotodozimetrul este purtat agăţat de halat în zona toracică pe o perioadă de 1 - 4
săptămâni şi apoi filmul este developat în condiţii standard, iar gradul de înnegrire al
filmului este apoi măsurat. Filmul este similar unui film de radiografie dentară, dar are un
dublu strat fotosensibil: pe una din feţe este depus un strat de emulsie rapid senzitivă, iar pe
cealaltă faţă un strat de emulsie lent senzitivă. Aceste straturi permit măsurarea unui
domeniu larg de doze. Carcasa din plastic conţine în interior un număr de filtre metalice, ce
asigură o identificare a tipurilor de radiaţii. Totodată, fotodozimetrul prezintă o fereastră
prin care radiaţiile pot ajunge direct pe filmul fotografic. Schema unui fotodozimetru este
prezentată în figură.
 80

Doza de radiaţii  se poate măsura prin compararea gradului de înnegrire al zonei

corespunzătoare ferestrei şi restul filmului. Filtrele metalice absorb radiaţiile  şi permit
diferenţierea fotonilor cu energii diferite:
Dural-ul, fiind un aliaj format în special din aluminiu, absoarbe doar radiaţiile X de
energie joasă.
Plăcuţele din plumb atenuează radiaţiile de orice altă energie.
Plăcuţele din aliaj de cadmiu interacţionează cu neutronii termici (apar în reactoarele
nucleare) producând radiaţii , ce impresionează filmul fotografic chiar sub filtru.
Emulsiile fotosensibile permit măsurarea dozelor cuprinse între 50 Sv şi 50 mSv
(emulsia rapidă) şi până la 10 mSv emulsia lentă.

Principiul acestui dispozitiv se

bazează pe interacţia radiaţiilor cu
emulsia fotografică alcătuită
dintr-o suspensie de cristale de
fereastră __________________________ în
gelatină, depusă pe un suport de
dechisă
acetat de celuloză. Radiaţiile
incidente, datorită energiei lor, pot
produce _________________ unei
molecule de AgBr din stratul
suport din film fotosensibil. Ionul de Ag, care
plastic rezultă în urma ionizării, va apare
filtre metalice
după developare ca o granulă
Fotodozimetrul neagră. Densitatea acestor particule
negre este dependentă de intensi-
tatea energiei fascicului incident.

Precizia măsurătorilor este de 10 - 20 %, dar este suficientă pentru scopul propus, acela
al monitorizării radiaţiilor de energie joasă.
Fotodozimetrele sunt ieftine şi uşor de folosit, nu necesită întreţinere, iar filmele se pot
schimba periodic şi pot fi expediate prin poştă pentru developare.
Limitările fotodozimetrului rezultă din următoarele considerente:
filmul este sensibil la variaţiile termice ambientale şi la umiditate,
rezultatele sunt cunoscute ulterior iradierii, astfel încât este dificil de identificat originea
unei expuneri accidentale.

După developare, gradul de înnegrire al filmului - respectiv doza individuală primită -

va fi măsurat cu ajutorul unei instalaţii fotometrice auxiliară alcătuită din:
 81

ATENŢIE - Completaţi pe schema de mai jos componentele instalaţiei fotodozimetrice.

2 3 5

1.


1 2.
Instalaţia fotometrică - schemă
3.

4.

5.

6.
Timpii de lucru
 Metoda de măsurare este o metodă relativă deoarece utilizează filme neiradiate care
vor constitui etalonul. Valorile dozelor individuale primite se vor afla indirect,
utilizându-se un grafic de etalonare. Acest grafic de etalonare este caracteristic
fiecărei instalaţii în parte şi se află pe masa de lucru, în vecinătatea dispozitivului.
 Se conectează sursa de tensiune la reţea.
 Se introduce în unul din cele două lăcaşuri ale schimbătorului de filme filmul
etalon. Deoarece, aşa cum se poate remarca din graficul de etalonare, doza 0
corespunde gradaţiei 100 a luxmetrului, se reglează tensiunea aplicată pe bec până
ce acul indicator al luxmetrului va indica valoarea 100. Tensiunea aplicată pe bec
va fi menţinută constantă la toate măsurătorile ulterioare.
 În celălalt lăcaş se introduce unul din filmele care au fost expuse la radiaţii.
Luxmetrul va indica o valoare inferioară lui 100. Se notează această valoare.
 Utilizând graficul de etalonare se află doza individuală corespunzătoare valorii
indicate de luxmetru. Această doză este exprimată în razi.
 Se procedează la fel şi cu celelalte filme ce trebuiesc măsurate, iar valorile obţinute
se trec în caiete, într-un tabel asemănător celui alăturat.
 82

Nr. Nr. Doza

crt. diviziuni primită

1.

2.

3.

nr. diviziuni (lux)

100

50

doză primită

0 (rad)

Graficul de etalonare al instalaţiei fotometrice

 83

D. Întrebări şi exerciţii:

1. Deduceţi expresia legii dezintegrării radioactive.

2. Pornind de la definiţia timpului de înjumătăţire şi a ecuaţiei legii dezintegrării

radioactive obţineţi relaţia specifică timpului de înjumătăţire.

3. Transformaţi 20 mCi de 99mTc în unităţi ale SI.

4. Câţi mCi de 99mTc rămân după 24 de ore (activitatea iniţială este de 180 mCi, T1/2 = 6
ore)?
 84

G ra fi cu l d escreşterii expo nenţi a le în timp a act ivităţ ii

unei su rse rad ioa ctiv e de 99 mTc

activitatea rămasă (%)

timpul (ore)