Metodologie Executie Drumuri

I EXECUTAREA TERASAMENTELOR DE PĂMÂNT
1. Înainte de începerea lucrărilor de terasamente , se restabileşte

axa drumului, reperele care determină elementele drumului.
Constructorul va verifica la teren profilele transversale din proiect ,
va consemna nepotrivirile reprezentantului beneficiarului , iar când
acestea nu sunt suficiente pentru definirea configuraţiei terenului , să
ridice altele suplimentare.
2. Materializarea lucrărilor în teren se face prin şabloane . Picheţii
şi şabloanele trebuie să materializeze :
- axul drumului şi înălţimea umpluturii sau adâncimea săpăturii
;
- ampriza drumului ;
- înclinarea taluzurilor ;
- pozitia podetelor tubulare
- directia santurilor .
3. Înainte de începerea lucrărilor de terasamente se execută

următoarele lucrări pregătitoare:
- defrişări ;
- curăţirea terenului de frunze, crengi, iarbă şi buruieni ;
- decaparea şi depozitarea pământului vegetal şi a pământului
mocirlos în afara amprizei , în vederea folosirii acestuia la lucrări pentru
refacerea mediului (plantaţii , înierbări);
-asanarea zonei drumului prin îndepărtarea apelor de suprafaţă
şi de adâncime .
Pregătirea terenului se face în limita amprizei drumului.
Curăţirea terenului de frunze, crengi, iarbă, buruieni, alte materiale
organice, se face pe întreaga suprafaţă a amprizei.
Decaparea stratului vegetal se execută manual .
4.În porţiunile de drum în care apele de suprafaţă se pot scurge

spre rambleul sau debleul drumului , acestea vor fi colectate şi evacuate
în afara amprizei .
Şanţurile de gardă se execută înaintea începerii lucrărilor de
terasamente . În zonele de tranziţie din debleu spre rambleu se va
acorda o atenţie deosebită colectării şi evacuării apelor.
5. Înainte de executarea rambleelor mici ,în zonele în care panta
transversală a terenului permite , se face compactarea pământului
natural sub drum pe o adâncime de 30 cm . Tot pe această adâncime se
compactează patul drumului situat în sau la nivelul terenului înconjurător
1|Page
, la gradul de compactare prevăzut de STAS 2914 - 84 cap.3 şi
Normativul ind.CD 182 .
6. În cazul în care înclinarea terenului natural este cuprinsă între
1/5 -1/3, după operaţia de curăţire a ierbii şi de decapare a stratului
vegetal , se execută trepte de înfrăţire.
7. Suprafaţa fiecărui strat compactat şi suprafaţa patului drumului

vor avea spre taluzuri înclinări de 3% - 5%, conform STAS 2914 - 84
cap.3.
8. Umiditatea pământului pus în operă va fi cât mai apropiată de

umiditatea optimă de compactare. În cazul în care umiditatea diferă de
cea optimă, se vor lua măsuri de asigurare a gradului de compactare
prescris . Se admit abateri de umiditate de ±2% pentru pământuri
necoezive şi de ± 4% pentru pământuri coezive.
9. Se recomandă ca executarea terasamentelor să se facă în

perioada cea mai uscată a anului.
Suprafaţa rambleului va fi nivelată şi compactată înainte de
venirea ploilor, eliminând în acest fel, băltirea pe rambleu şi efectul
infiltraţiilor.
10. Prezentul Caiet de sarcini cuprinde conditiile tehnice comune
ce trebuie sa fie indeplinite la executarea infrastructurii si suprastructurii
drumului, transporturile , compactarea , prepararea , nivelarea si
finisarea lucrarilor , controlul calitatii si conditiile de receptie
La executarea terasamentelor se vor respecta prevederile din
standardele si normativele in vogoare, in masura in care completeaza si
nu contravin prezentului Caiet de Sarcini .
Antreprenorul va asigura prin posibilitatile proprii sau prin
colaborare cu unitati de specialitate efectuarea tuturor incercarilor si
determinarilor rezultate din aplicarea prezentului Caiet de Sarcini .
Antreprenorul este obligat sa efectueze , la cererea beneficiarului
verificari suplimentare , fata de prevederile prezentului Caiet de Sarcini.
Antreprenorul este obligat sa asigure adoptarea masurilor
tehnologice si organizatorice care sa conduca la respectarea stricta a
prevederilor prezentului Caiet de Sarcini.
Antreprenorul este obligat sa tina evidenta zilnica a conditiilor de
executare a terasamentelor cu rezultatele obtinute in urma determinarilor
si incercarilor .
In cazul in care se vor constata abateri de la prezentul Caiet de
Sarcini, beneficiarul va dispune oprirea executiei si luarea masurilor care
se impun.
2|Page
2. Materiale folosite
1. Pamant vegetal
In vederea executarii traseului proiectat va trebui sa se efectueze
indepartarea pamantului vegetal existent pe latimea suprafetei amprizei
si transportul lui in depozit.
2. Pamanturi pentru terasamente
Pentru executarea lucrarii se vor folosi pamanturi cu urmatoarele
caracteristici:
- pamanturi necoezive medii , fine (fractiunea mai mica de 2 mm
reprezinta mai mult de 50 %);
- nisip cu pietris , nisip mijlociu in parti fine neuniforme
(granulozitate continua) cu sensibilitate mijlocie la inghet – dezghet ,
insensibilitate la variatiile de umiditate ;
- coeficient de neuniformitate > 5 ;
- indice de plasticitate < 10 ;
- calitatea pentru terasamente - foarte buna .
Pamanturile folosite ca facand parte din categoria pamanturilor foarte
bune, pot fi folosite in orice conditii climaterice , hidrologice si la orice
inaltime de terasament .
Nu se vor utiliza in ramblee pamanturile organice , maluri ,
namoluri, pamanturi turboase si vegetale , pamanturile de consistenta
redusa (care au indicele de consistenta sub 0,75) , precum si
pamanturile cu continut mai mare de 5 % de saruri solubile in apa. Nu se
vor introduce in umpluturi bulgari de pamant inghetat sau cu continut de
materii organice (brazde, frunzis, radacini, crengi, etc.).
Conditiile de utilizare a diferitelor pamanturi pot fi combinate la
cererea dirigintelui cu masuri specifice destinate a aduce pamantul
extras in stare compatibila cu tehnologia de punere in opera si cu
conditiile meteorologice.
Aceste masuri care cad in sarcina antreprenorului privesc
modalitatile de extragere si de corectii a continutului in apa fara aport de
liant sau reactiv.
3. Apa de compactare.
Sursa de apa pentru compactarea terasamentelor sa nu fie
murdara si sa nu contina materii organice in suspensie.
Apa salcie va fi folosita numai cu acordul dirigintelui.
Eventuala adugare de produse menite sa faciliteze compactarea,
se va face numai cu aprobarea beneficiarului, cu precizarea modalitatii
de utilizare.
Pichetajul axului traseului este efectuat prin grija beneficiarului.
Vor fi materializate pe teren toate punctele importante ale traseului
prin picheti cu martori, iar varfurile de unghi prin borne de beton legate
3|Page
de reperi amplasati in afara amprizei drumului. Pichetajul este insotit si
de o retea de reperi de nivel stabili, din borne de beton, amplasati in
afara zonei drumului de cel putin cate 2 reperi pe km.
Inainte de inceperea lucrarilor de terasamente se va restabili si
completa pichetajul.
Odata cu definitivarea pichetajului, in afara de axa drumului,
antreprenorul va materializa prin tarusi si sabloane urmatoarele:
- inaltimea umpluturii sau adancimea sapaturii in ax, functie de
cotele profilului in lung;
- ampriza;
- inclinarea taluzelor de 2 : 3.
In cazul in care este necesara scoaterea pichetilor si reperilor in
afara amprizei, operatia va fi efectuata de antreprenor, pe cheltuiala si
raspunderea sa, dupa ce va obtine aprobarea in scris a dirigintelui , cu
cel putin 24 ore in devans.
4.Lucrari pregatitoare
Inaintea inceperii lucrarilor de terasamente se vor executa
urmatoarele lucrari pregatitoare :
- curatirea terenului de frunze , crengi , iarba si buruieni pe
intreaga suprafata a amprizei ;
- decaparea si depozitarea pamantului vegetal. Decaparea se va
face pe intreaga suprafata a amprizei si a gropilor de imprumut.
Antreprenorul nu va trece la executia terasamentelor inainte ca
dirigintele sa constate si sa accepte executia lucrarilor pregatitoare.
Aceasta acceptare va trebui sa fie mentionata in mod obligatoriu in
registrul de santier.
Se va folosi pamantul din groapa de imprumut , avandu-se in
vedere sa intruneasca calitatile pamanturilor recomandate.
Rambleele se vor executa din straturi elementare suprapuse , pe
cat posibile orizontale , pe intreaga latime a platformei si pe intraga
lungime a rambleului.
Pamantul adus pe platforma va fi imprastiat si nivelat pe intreaga
latime a platformei , urmarind realizarea unui profil longitudinal pe cat
posibil paralel cu profilul definitiv.
Profilul transversal al fiecarui strat elementar va trebui sa prezinte
pante suficient de mari (minim 5 %) pentru a asigura scurgerea rapida a
apelor de ploaie .
Toate rambleele vor fi compactate pentru a se realiza gradul de
compactare Proctor normal prevazute in STAS 2914/84.
4|Page
Zonele de la care se prescrie Pamanturi necoezive
gradul de compactare imbracaminte permanenta
Primii 30 cm ai terenului natural
sub rambleu cu h ≤ 2,00 m 95 %
Grosimea maxima a stratului elementar va trebui stabilita cu
acordul dirigintelui de santier cu cel putin 8 zile inainte de inceperea
lucrarilor. Se recomanda a fi de maximum 20 cm , dupa compactare.
Starea rambleului este controlata prin supravegherea
administratiei pe masura executiei in urmatoarele conditii:
- controlul va fi strat dupa strat ;
- pentru fiecare strat, se vor efectua incercari cu urmatoarele
frecvente :
Denumirea incercarii Frecventa minimala a Observatii

incercarilor
Incercarea Proctor 1 la 5000 mc pentru fiecare tip de
pamant
Determinarea 1 la 250 ml de pe strat
continutului de apa platforma
Determinarea 3 la 250 ml de pe strat
compactitatii platforma
Rezultatele privind incercarea Proctor , determinarea umiditatii si a
gradului de compactare , vor fi trecute in registrul de santier.
Stratul superior al platformei va fi executat ingrijit , compactat ,
nivelat si completat , respectand cotele din profilul in lung si in profilul
transversal si latimea prevazuta in profilul transversal tip.
Taluzele rambleelor vor avea inclinarea de 2 : 3 pana la inaltimile
maxime pe verticala.
5.În cazul în care umiditatea pământului este mai mică decât cea
optimă,aceasta se corectează după aşezarea în strat la umiditatea
optimă şi se compactează după uniformizarea umidităţii în strat.
6.Pentru asigurarea scurgerii rapide a apelor la întreruperea
lucrărilor de pe o zi pe alta , se vor lua următoarele măsuri:
- în punctele joase se fac locuri de scurgere a apelor ;
- se menţin în stare bună pantele şi se elimină făgaşele formate
de mijloacele de transport , eroziunile , gropile ;
- se finisează suprafaţa compactată cu compactori cu tamburi
netezi.
5|Page
Aceleaşi măsuri se iau şi pentru straturile intermediare.
7.Umpluturile alcătuite exclusiv din materiale granulare pietroase,

se vor executa cu materiale cu granulaţia descrescândă de jos în sus,
până la dimensiuni care să împiedice antrenarea în adâncime a
materialelor din sistemul rutier.
8.Pământurile necoezive se pun în operă în partea superioară a

rambleelor, în straturi cu grosime uniformă pe toată lăţimea rambleului.
Se va evita formarea de pungi de pământuri necoezive în corpul
drumului, în care se pot aduna apele de infiltraţie sau meteorice.
9.În cazul în care apar elemente care indică pierderea stabilităţii
săpăturilor (umeziri locale accentuate , fisuri , curgeri de taluz) ,pentru
evitarea accidentelor se vor opri lucrările şi se vor lua măsurile tehnice
necesare.
10.Pământul se compactează în straturi nivelate având grosimi

uniforme stabilite prin compactări de probă, astfel încât să se realizeze
gradul de compactare prescris pe întreaga grosime şi suprafaţă prin
trecerea de mai multe ori prin acelaşi loc, iar la compactarea ultimului
strat al terasamentului, pantele trebuie să aibă valoarea înscrisă în
proiect. Grosimile stratului de pământ înainte de compactare şi numărul
de treceri vor avea valorile cuprinse în limitele stabilite de anexa 8 din
"Normativul departamental privind executarea mecanizată a
terasamentelor pentru drumuri" indicativ C182 - 87.
Gradul de compactare care trebuie atins este de 98 -100%.
11. La terminarea lucrărilor , taluzurile de rambleu şi debleu şi

depozitele se înierbează sau se plantează cu specii forestiere , pentru
mărirea stabilităţii şi protecţie împotriva eroziunii.
3. CONTROLUL CARACTERISTICILOR PLATFORMEI

DRUMULUI
1.Verificarea topografică a nivelmentului va fi făcută pe profile din

20 în 20 m. Abaterile limită sunt de ± 0, 05 m faţă de cotele de nivel ale
proiectului.
2. Abaterile limită admise la lăţimea platformei sunt de ± 0,05 m
faţă de ax şi ± 0,10 m la întreaga lăţime.
6|Page
EXECUTAREA STRATULUI DIN BALAST SI PIATRA
SPARTA
Capitolul se referă la execuţia şi recepţia straturilor din care e

constituit sistemul rutier al drumului, cuprinzând condiţiile tehnice care
trebuie să fie îndeplinite de materialul folosit şi de stratul rutier realizat
conform AND582-2002.
1. PREVEDERI GENERALE
l.Structura rutiera din materiale granulare se realizează pe
impietruire existenta scarificata pina la / peste 5 cm adancime ,in
grosime de25- 30 cm de balast sort 0-63 mm,pnetru stratul din balast si
de 15 cm pentru piatra Sparta.
2.Antreprenorul este obligat să asigure măsurile organizatorice
şi tehnologice corespunzătoare pentru respectarea strictă a prevederilor
din prezentul caiet de sarcini.
3.Antreprenorul va asigura prin laboratoarele sale sau prin
colaborare cu un laborator autorizat efectuarea tuturor încercărilor şi
determinărilor rezultate din caietul de sarcini.
4.Antreprenorul este obligat să efectueze la cererea
reprezentantului beneficiarului, verificări suplimentare faţă de prevederile
din prezentul caiet de sarcini.
5.În cazul în care se constată abateri de la prevederile prezentului
caiet de sarcini, reprezentantul beneficiarului va dispune întreruperea
execuţiei lucrărilor şi luarea măsurilor care se impun.
2. CONDITII TEHNICE PENTRU MATERIALE
3. Agregate naturale si concasate

a).Pentru execuţia stratului rutier se utilizează balast cu dim.
granulei max. 63 mm.
b).Balastul trebuie să provină din roci stabile nealterabile la
apă, aer sau îngheţ, să nu conţină corpuri străine vizibile (bulgări de
pământ , argilă, cărbune, lemn, resturi vegetale) sau elemente alterabile.
c).Piatra sparta trebuie sa provina din cariere de piatra din
roci metamorfice.
d)Balastul si piatra sparta trebuie să aibă caracteristicile
calitative arătate conform conditiilor din SR EN 13043.
7|Page
4 Caracteristici ale agregatului grosier şi ale nisipurilor
4.1Caracteristici geometrice
4.2Generalităţi
Necesitatea încercărilor şi declararea tuturor caracteristicilor
stabilite în prezentul capitol variază în funcţie deîntrebuinţarea şi de
originea agregatului. Dacă este cazul, încercările stabilite în capitolul 4
trebuie realizatepentru determinarea caracteristicilor geometrice
corespunzătoare.
4.1.2 Clase de granulozitate
Toate agregatele trebuie notate în raport cu clasa de granulozitate d/D şi
trebuie să fie conforme cu cerinţele de granulozitate stabilite în capitolul
4.1.3.Clasele de granulozitate trebuie stabilite prin utilizarea
dimensiunilor sitelor prezentate în tabelul 1 şi trebuie să conţină seria de
bază, sau seria de bază plus seria 1, sau seria de bază plus seria 2.
Nu este admisă combinarea dimensiunilor sitelor din seria 1 şi din seria
2.
Raportul dintre cea mai mare dimensiune D şi cea mai mică dimensiune
d a claselor de granulozitate nutrebuie să fie mai mic de 1,4.
NOTĂ - Pentru utilizări particulare la finisarea suprafeţelor, poate fi

utilizată în seria 2 dimensiune a sitei de 2,8 mm.
4.1.3 Granularitate
Granulaţia claselor de granulozitate, conform 4.1.2, trebuie determinată
conform standardului europeanEN 933-1:1997 şi trebuie să respecte
cerinţele din tabelul 2, în funcţie de dimensiunile d/D.
8|Page
Este posibilă combinarea a două sau mai multor clase de granulozitate
alăturate ale agregatelor sau agregatului grosier.
NOTĂ - Agregatele rezultate în urma amestecării diferitelor clase de
granulozitate sau diferitelor tipuri trebuieomogenizate.
Când sunt amestecate agregate cu mase volumice semnificativ diferite,
sunt necesare precauţii pentru evitarea separării lor.
Pentru aceasta, la evaluarea producţiei în cadrul unui sistem corect de
producere al agregatelor, cel puţin 90 % din agregatele măsurate din
diferite loturi pe o perioadă de maximum de 6 luni, trebuie să se situeze
în interiorul tolerantelor de granulozitate declarate de către producător şi
stabilite în paragrafele 4.1 3 1 şi 4.1.3.2.
9|Page
4.1.3.1 Agregat grosier
Dacă este cazul, trebuie aplicate următoarele cerinţe suplimentare
asupra trecerii prin sitele cu dimensiuni
intermediare ale agregatului grosier din clasa de granulozitate din
domeniul d/D, în care D > 2d.
Toate granulozităţile trebuie să respecte limitele generale
prezentate în tabelul 3
Producătorul trebuie să determine şi să declare trecerea tip pe
sitele intermediare şi toleranţele categoriei alese din tabelul 3.
Pentru agregatele grosiere cu clasa de granulozitate de o singură
dimensiune d/D, în care D < 2d, nu sunt necesare alte specificaţii decât
cele prezentate în tabelul 2.
4.1.3.2 Nisip şi amestec agregat granulat

Dacă este cazul, nisipul şi amestec agregatul O/D trebuie să respecte
caracteristicile generale de granulozitate stabilite în tabelul 2,în funcţie
de dimensiunea lor.
Pentru a controla variabilitatea nisipului sau a amestec agregatului
O/D al cărui D s 8 mm, trebuie aplicate următoarele cerinţe
suplimentare.
Producătorul trebuie să determine şi să declare granulozitatea tip
pentru fiecare nisip sau amestec agregat cu D s 8 mm pe care-l
furnizează. Tolerantele trebuie să respecte cerinţele din tabelul 4.
10 | P a g e
11 | P a g e
4.1.4 Conţinut în particule fine
Dacă este cazul, conţinutul în particule fine, determinat conform
standardului european EN 933-1:1997,trebuie exprimat utilizând
categoria corespunzătoare din tabelul 5.
4.1.5 Calitatea particu lelor fine

In cazul în care conţinutul în particule fine dintr-un nisip sau
amestec agregat 0/D al cărui D £ 8 mm, este mai mic sau egal cu 3 %,
se aplică categoria " Neimpus ".
Când se impune o evaluare mai avansată a calităţii particulelor
finelor, trebuie aplicate următoarele dispoziţii.
Când conţinutul în particule fine din nisip este situat între 3 % şi 10
% în masă, nocivitatea finelor, (de
exemplu, umflarea argilelor), fracţiunii 0/0,125 mm trebuie determinată
cu ajutorul valorii de albastru demetilen (W3F), conform standardului
european EN 933-9.
Valoarea de albastru de metilen trebuie exprimată prin una din
categoriile stabilite în capitolul 5 relativ la filer.
12 | P a g e
4.1.6 Forma agregatului grosier
Dacă este cazul, forma agregatului grosier trebuie determinată cu
ajutorul coeficientului de aplatizare, stabili în standardul european EN
933-3. Coeficientul de aplatizare trebuie să constituie încercarea de
referinţă pentru determinarea formei agregatului grosier. Coeficientul de
aplatizare trebuie exprimat prin categoria corespunzătoare stabilită în
tabelul 7, în funcţie de întrebuinţare sau de aplicaţia particulară.
Dacă este cazul, indicele de formă, determinat conform standardului

european EN 933-4, trebuie exprimat prin categoria corespunzătoare
stabilită în tabelul 8, în funcţie de întrebuinţare sau de aplicaţia
particulară.
4.1.7 Procentaj de agregate semiconcasate în agregat grosier

Dacă este cazul, conţinutul de agregate în întregime concasate,
conţinutul de agregate în întregime
concasate sau semiconcasate şi conţinutul de agregate de amestec
determinate conform standardului european EN 933-5, trebuie declarate
utilizând categoriile stabilite în tabelul 9.
Agregatele provenind prin concasarea rocilor masive sunt de categorie
C 100/ o Şi nu necesită nici un fel de încercare.
13 | P a g e
4.1.8 Ne regularitatea nisipului
Dacă este cazul, neregularitatea nisipului, determinată conform
capitolului 8 din standardul european EN 933-6:1999, trebuie exprimată
utilizând categoriile corespunzătoare stabilite în tabelul 10.
4.2 Caracteristici fizice

4.2.1 Generalităţi
stabilite în prezentul capitol variază în funcţie de întrebuinţare şi de
originea agregatului. Dacă este cazul, încercările stabilite în capitolul 4.2
trebuie realizate pentru determinarea caracteristicilor fizice
corespunzătoare.
4.2.2 Rezistenţa agregatului grosier la fragmentare
Rezistenţa la fragmentare trebuie determinată prin coeficientul Los
Angeles conform capitolului 5 din standardul european EN 1097-2:1998.
încercarea Los Angeles trebuie să constituie încercarea de referinţă
pentru determinarea rezistenţei la fragmentare. Coeficientul Los Angeles
trebuie exprimat utilizând categoria
corespunzătoare stabilită în tabelul 11 în funcţie de utilizare sau de
aplicaţia particulară.
14 | P a g e
Dacă este cazul, rezistenţa la fragmentare prin impact, determinată
conform capitolului 6 din standardul european EN 1097-2:1998, trebuie
exprimată utilizând categoria corespunzătoare, stabilită în tabelul 12 în
funcţie de utilizare sau de aplicaţia particulară.
4.2.3 Rezistenţa la şlefuire a agregatului grosier din stratul de

rulare
Dacă este cazul, rezistenţa la şlefuire a agregatului grosier din stratul de
rulare, (gradul de slefuire a pietrei PSV), este determinată conform
standardului european EN 1097-8:1999.-Rezistenţa la şlefuire trebuie
exprimată utilizând categoria corespunzătoare stabilită în ta&eîul 13.
4.2.4 Rezistenţa la abraziune a suprafeţei

Dacă este cazul, rezistenţa la abraziune a suprafeţei agregatului grosier,
(valoare de abraziune AAV), este determinată conform anexei A din
standardul european EN 1097-8:1999.
Rezistenta la abraziune a suprafeţei trebuie exprimată utilizând
categoria corespunzătoare stabilită în tabelul 14.
15 | P a g e
4.2.5 Rezistenţa agregatului grosier la uzură
Dacă este cazul, rezistenţa agregatului grosier la uzură, (coeficient
micro-Deval, MDE), este determinată conform standardului european EN
1097-1. Coeficientul micro-Deval trebuie exprimat prin categoria
corespunzătoare stabilită în tabelul 15, în funcţie de întrebuinţare sau de
4.2.6 Rezistenţa la abraziune a agregatului grosier destinat

suprafeţelor de rulare, provocată de pneurile cu crampoane
Dacă este cazul, rezistenţa la abraziune provocată de pneurile cu
crampoane, (valoarea abraziunii nordice AN), trebuie determinată
conform standardului european EN 1097-9.
Rezistenţa la abraziune provocată de pneurile cu crampoane trebuie
exprimată utilizând categoria corespunzătoare stabilită în tabelul 16.
4.2.7 Masa volumică reală şi absorbţia apei

4.2.7.1 Masa volumică reală
Masa volumică reală trebuie determinată conform capitolelor 7, 8
sau 9 din standardul european EN 1097-6:2000, în funcţie de
granulozitatea agregatului, iar rezultatele trebuie declarate.
16 | P a g e
4.2.7.2 Absorbţia apei
Absorbţia apei trebuie determinată conform capitolelor 7, 8 sau 9
din standardul european EN 1097-6:2000,
în funcţie de granulozitatea agregatului, iar rezultatele trebuie declarate.
4.2.8 Masa volumică în vrac
Dacă este cazul, masa volumică în vrac trebuie determinată
conform standardului european EN 1097-3:1998, iar rezultatele trebuie
declarate.
4.2.9 Durabilitate
4.2.9.1 Valoarea absorbţiei apei ca determinare a rezistenţei la
îngheţ-dezgheţ
Dacă este cazul, valoarea absorbţiei apei utilizate ca determinare
a rezistenţei la îngheţ-dezgheţ trebuie
stabilită conform metodelor din capitolul 7 din standardul european EN
1097-6:2000, sau din anexa B din
standardul european EN 1097-6:2000, declarând rezultatele şi metoda
de încercare utilizată.
Dacă valoarea absorbţiei apei, determinate conform anexei B din
standardul european EN 1097-6:2000, este cuprinsă în categoria WA24I
sau WA242 stabilită în tabelul 17, agregatul trebuie considerat ca
rezistent la îngheţ-dezgheţ.
Dacă valoarea absorbţiei apei, determinate conform anexei B din

standardul european EN 1097-6:2000,
este cuprinsă în categoria Wcm 0,5 stabilită în tabelul 18, agregatul
trebuie considerat ca rezistent la îngheţ-dezgheţ.
4.2.9.1 Sensibilitate la îngheţ - dezgheţ

Dacă este cazul, sensibilitatea la îngheţ - dezgheţ, determinată
conform standardului european
EN 1367-1:1999 sau EN 1367-2, trebuie exprimată utilizând categoria
17 | P a g e
corespunzătoare stabilită în tabelul 19
sau în tabelul 20. NOTĂ - Precizării asupra utilizării agregatelor într-un
mediu supus la îngheţ-dezgheţ sunt prezentate în anexa A.
18 | P a g e
4.2.10 Rezistenţa la şoc termic
Dacă este cazul, rezistenţa la şoc termic trebuie determinată
conform standardului european EN 1367-5:2001, iar rezultatele trebuie
declarate.
4.2.11 Afinitatea agregatului grosier cu lianţi bituminoşi
Dacă este cazul, afinitatea agregatului grosier cu lianţi bituminoşi
trebuie determinată conform standardului european prEN 12697-
11:2000, iar rezultatele trebuie declarate.
4.2.12 Bazalt supus "radiaţiei solare"
Dacă sunt remarcate alterări de tip " radiaţie solară", pierderea de
masă şi rezistenţa la sfărâmare trebuie
determinate conform standardelor europene EN 1367-3 şi EN 1097-2.
NOTĂ - Este vorba de o alterare superficială a rocilor, susceptibilă să
apară în câteva bazalturi şi de a se manifesta sub influenţa condiţiilor
atmosferice. Aceasta începe cu apariţia unor pete gri/ albe. în general,
fisurile capilare se desfăşoară radiar în jurul petelor apoi interconectează
între ele. Aceasta reduce rezistenţa structurii minerale şi conduce la
alterarea
rocii în particule mici. După originea agregatului, acest proces poate
apare în luna următoare extracţiei sau să se dezvolte după mai multe
decenii. în cazuri excepţionale, o alterare rapidă antrenează formarea de
fisuri mari şi ruperea blocului.
19 | P a g e
La terminarea încercării prin fierbere, pierderea de masă şi rezistenţa la
fragmentare (S6Sz sau SSLa) trebuie exprimate prin categoria
corespunzătoare stabilită în tabelul 21, în funcţie de întrebuinţare sau
4.3 Caracteristici chimice

stabilite in prezentul capitol variază în funcţie de
întrebuinţare şi de originea agregatului. Dacă este cazul, încercările
stabilite în capitolul 4.3 trebuie realizate pentru determinarea
caracteristicilor chimice corespunzătoare.
Totodată, materialele reciclate pot de asemeni necesita o
examinare completă a caracteristicilor lor chimice, materialul putând
avea utilizări diferite înaintea reciclării lor.
4.3.2 Compoziţie chimică
Dacă este cazul, compoziţia chimică a agregatului trebuie determinată şi
descrisă conform standardului european EN 932-3, iar rezultatele trebuie
declarate.
4.3.3 Poluanţi organici uşori

Dacă este cazul, conţinutul în poluanţi organici uşori de mari dimensiuni
superioare valorii de 2 mm trebuie determinat conform standardului
european EN 1744-1:1998 şi trebuie exprimat utilizând categoriile
corespunzătoare stabilite în tabelul 22 în funcţie de utilizare sau de
aplicaţiile particulare.
20 | P a g e
4.3.4 Elemente care afectează stabilitatea volumică a zgurei de
fumai şi de oţelărie
4.3.4.1 Dezintegrarea silicatului dicalcic din zgura de fumai răcită
în aer
Dacă este cazul, agregatele din zgură de furnal răcite în aer
supuse încercărilor conform standardului european EN 1744-1:1998,
capitolul 19.1, nu trebuie să prezinte dezintegrări ale silicatului dicalcic,
iar
rezultatele trebuie declarate.
4.3.4.2 Dezintegrarea fierului din zgura de fumai răcită în aer
Dacă este cazul, agregatele din zgură de cuptor înalt răcite în aer
supuse încercărilor conform standardului european EN 1744-1:1998,
capitolul 19.2, nu trebuie să prezinte dezintegrări ale compuşilor fierului,
iar rezultatele trebuie declarate.
4.3.4.3 Stabilitatea volumică a zgurei de oţelărie
Dacă este cazul, stabilitatea volumică a zgurei de oţelărie trebuie
determinată conform standardului european EN 1744-1:1998, capitolul
19.3. O zgură de oţelărie trebuie considerată ca stabilă din punct de
vedere volumetric dacă expansiunea sa, exprimată utilizând categoria
corespunzătoare stabilită în tabelul 23, este conformă pentru
întrebuinţare sau pentru o utilizare particulară.
Pentru determinarea conţinutului de MgO, trebuie utilizată
încercarea corespunzătoare stabilită în standardul european EN 196-
2:1994, iar rezultatele trebuie declarate.
NOTA 1 - Când conţinutul de MgO determinat conform standardului

european EN 196-2:1994 este mai mic sau egal cu 5 %, timpul de
încercare trebuie să fie de 24 h. Când conţinutul de MgO este mai mare
de 5 %, timpul trebuie să fie de 168h.
21 | P a g e
NOTA 2 - Conţinutul total de MgO este utilizat ca măsură a MgO liber, în
absenţa unei metode fiabile de determinare a conţinutului de MgO liber.
în cazul în care se dezvoltă o metodă fiabilă, trebuie redefinit pragul în
termeni de conţinut de MgO liber. Valorile conţinutului de MgO declarate
de către producătorul de oţel pot fi utilizate pentru determinarea
timpului de încercare.
22 | P a g e
5 Caracteristicile filerelor
5.1 Generalităţi
Necesitatea efectuării încercărilor şi a declarării tuturor
caracteristicilor stabilite în prezentul capitol variază în funcţie de
întrebuinţare şi de originea agregatului. Dacă este cazul, încercările
stabilite în capitolul 5trebuie realizate pentru determinarea
caracteristicilor corespunzătoare.
5.2 Caracteristici ale granulozităţii
5.2.1 Granulozitate
Granulozitatea trebuie determinată conform standardului european
EN 933-10. Caracteristicile trebuie să fie conforme cu cele prezentate în
tabelul 24.
5.2.2 Particule fine nocive

Particulele fine nocive, (de exemplu, argilele care se umflă),
trebuie determinate cu ajutorul valorii de albastru de metilen (VBf)
conform standardului european EN 933-9.
Valoarea de albastru de metilen trebuie exprimată utilizând
categoria corespunzătoare stabilită în tabelul 6.
5.3 Caracteristici fizice
5.3.1 Conţinut de apă
Conţinutul de apă ale filerelor de adaus, determinat conform
standardului european EN 1097-5, nu trebuie să fie mai mare de 1 % în
masă.
5.3.2 Masa volumică reală
Masa volumică reală trebuie determinată conform standardului
european EN 1097-7, iar rezultatele trebuie declarate.
23 | P a g e
5.3.3 Caracteristici de rigiditate
5.3.1.1 Porozitatea filerului uscat compactat (Rigden)
Dacă este cazul, porozitatea filerului uscat compactat trebuie
determinată conform standardului european EN 1097-4 şi trebuie
exprimată utilizând categoria corespunzătoare stabilită în tabelul 25, în
funcţie de întrebuinţare sau de aplicaţii particulare.
5.3.3.2 " Diferenţa de temperatură Bilă - Inel " a filerului pentru

încorporare în bitum
Diferenţa de temperatură Bilă - Inel trebuie determinată conform
cu standardul european EN 13179-1 şi trebuie exprimată prin categoria
corespunzătoare stabilită în tabelul 26, în funcţie de întrebuinţare sau de
5.4 Caracteristici chimice

5.4.1 Solubilitate în apă
Dacă este cazul, solubilitatea în apă trebuie determinată conform
standardului european EN 1744-1:1998 şi trebuie exprimată utilizând
categoria corespunzătoare stabilită în tabelul 27, în funcţie de
întrebuinţare sau de aplicaţii particulare.
24 | P a g e
5.4.2 Sensibilitate la apă
Dacă este cazul, sensibilitatea la apă trebuie determinată conform
standardului european EN 1744-1:2001,iar rezultatele trebuie declarate.
5.4.3 Conţinut de carbonat în agregate calcaroase
Dacă este cazul, conţinutul de carbonaţi trebuie determinat
conform standardului european EN 196-21 şi trebuie exprimat utilizând
categoria corespunzătoare stabilită în tabelul 28, în funcţie de
5.4.4 Conţinut de var stins în filerul aditivat

Dacă este cazul, conţinutul de var stins în filerul aditivat trebuie
determinat standardului european EN 459-2 şi trebuie exprimat utilizând
categoria corespunzătoare stabilita in tabelul 29, în funcţie de
5.5 Caracteristicile regularităţii producţiei de filer

Regularitatea producţiei de filer trebuie măsurată cel puţin asupra
uneia dintre următoarele caracteristici.
5.5.2 " Număr bitum " al fi Ierului de adaus
Dacă este cazul, regularitatea caracteristicilor de rigidizare ale
flerului de adaus este măsurată prin " Număr bitum " care trebuie
determinată conform standardului european EN 13179-2 şi trebuie
exprimată utilizând categoria corespunzătoare stabilită în tabelul 30, în
funcţie de întrebuinţare sau de aplicaţii particulare.
25 | P a g e
5.5.3 Pierdere la foc a cenuşilor zburătoare
Pierderea la foc a cenuşilor zburătoare din cărbunele pulverizat
utilizat ca filer, trebuie determinată conform capitolului 17 din standardul
european EN 1744-1:1998.
Domeniul declarat de către producător nu trebuie să depăşească 6
%, în masă.
Dacă agregatele conţin componenţi oxidabili nevolatili, ca în cazul
zgurilor de furnal, pierderea la foc trebuie corectată conform capitolului
7.4 din standardul european EN 196-2:1994.
5.5.4 Masa volumică reală a filerului de adaus
Masa volumică a filerului de adaus trebuie determinată conform
standardului european EN 1097-7. Domeniul declarat de către
producător nu trebuie să fie mai mare de 0,2 Mg/m3.
5.5.5 Masa de Kerosen
Masa de Kerosen trebuie determinată conform standardului
european EN 1097-3:1998, anexa B. Domeniul declarat de către
producător trebuie să fie cuprins între 0,5 Mg/m3 şi 0,9 Mg/m3.
5.5.6 încercare Blain
Suprafaţa specifică Blain trebuie determinată conform standardului
european EN 196-6. Domeniul declarat de către producător nu trebuie
să fie mai mare de 140 m2/kg.
6 Evaluarea conformităţii
6.1 Generalităţi
Producătorul trebuie să efectueze încercări iniţiale de tip, (a se
vedea 6.2) şi să asigure controlul producţiei în carieră, (a se vedea
anexa B), pentru a garanta că producţia este conformă cu prezentul
standard european şi că valorile declarate corespund.
6.2 încercări de tip iniţiale
încercările iniţiale tip .corespunzătoare utilizării prevăzute, trebuie
efectuate pentru verificarea conformităţii
cu cerinţele, în următoarele circumstanţe:
a) trebuie utilizat un nou zăcământ;
26 | P a g e
b) a intervenit o schimbare majoră susceptibilă de a avea
repercusiuni asupra caracteristicilor
agregatelor, în natura materiilor prime sau în condiţiile de tratament.
Rezultatele încercărilor iniţiale trebuie să fie documentate şi constituie
punctul de plecare al controlului producţiei acestui agregat. în particular,
această documentaţie trebuie să conţină identificarea tuturor
componentelor susceptibile de a emite un nivel de radiaţii superior
nivelului de fond natural şi toate componentele susceptibile de a elibera
hidrocarburi poliaromatice sau alte substanţe periculoase.
în cazul în care unul dintre aceşti componenţi depăşeşte limita fixată prin
reglementările în vigoare referitoare la utilizarea agregatului, rezultatele
încercărilor iniţiale trebuie declarate.
6.3 Controlul producţiei de agregate
Producătorul trebuie să aibă pus în aplicare un sistem de control al
producţiei de agregate conform cerinţelor din anexa B. înregistrările de
către producător trebuie să indice care proceduri de control al calităţii
sunt puse în funcţiune în cursul producţiei de agregate.
NOTĂ - Forma de control aplicată agregatelor depinde de utilizarea
prevăzută a acestora şi de reglementările corespunzătoare.
7 Notare
7.1 Notare şi descriere
Agregatele trebuie identificate în modul următor:
a) originea producătorului - dacă materialul este depozitat, trebuie
identificată, de asemenea, originea
depozitului;
b) tipul agregatului, (a se vedea EN 932-3);
c) clasa de granulozitate.
7.2 Informaţii complementare pentru descrierea unui agregat
Necesitatea furnizării unor altor informaţii depinde de situaţie şi de
întrebuinţare, de exemplu:
a) un cod care face corespondenţa între notare şi descriere,
b) orice alte informaţii complementare necesare identificării
agregatului.
NOTĂ - La încheierea comenzii, se recomandă ca beneficiarul să
precizeze producătorului toate cerinţele particulare
legate de întrebuinţarea agregatului ca şi toate informaţiile
complementare de care are nevoie şi care nu figurează în
tabelul ZA. 1a şi ZA.'lb.
8 Marcare şi etichetare
Borderoul de livrare trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
a notare,
b) data expedierii,
c) numărul seriei borderoului,
27 | P a g e
d) numărul prezentului standard european.
NOTĂ - Pentru marcare şi etichetare CE a se referi la capitolul ZA.3 din
anexa ZA.
28 | P a g e
Anexa A
(informativă)
Note relative la sensibilitatea agregatelor la acţiunea de
îngheţ-dezgheţ
A.1 Generalităţi
Sensibilitatea unui agregat la îngheţ-dezgheţ depinde în principal
de climat, de utilizarea finală, de tipul petrografic şi de repartiţia
granulometrică a porilor în interiorul particulelor granulare.
Climat
Gradul de deteriorare este proporţional cu frecvenţa ciclurilor de
îngheţare-dezgheţare, cu gradul de îngheţ-
dezgheţ şi cu gradul de saturare al particulelor granulare.
Utilizarea finală
Agregatul este susceptibil de a fi deteriorat prin acţiunea de
îngheţ-dezgheţ în condiţii de mediu înconjurător parţial sau în întregime
saturat sau în condiţii foarte umede.
Riscul de deteriorare creşte atunci când agregatul este expus apei mării
sau sărurilor de dezgheţare.
Tipul petrografic
Sensibilitatea la îngheţ-dezgheţ este legată de rezistenţa particulelor
granulare, ca şi de dimensiunea porilor şi a distribuţiei acestora în
interiorul particulelor.
A.2 încercări
încercări orientative
Incercările care pot prezenta indicaţii asupra sensibilităţii la acţiunea
de îngheţ-dezgheţ includ o examinare petrografică sau încercările fizice
citate mai jos. Agregatele care satisfac cerinţele uneia din aceste
încercări pot fi considerate ca rezistente la acţiunea de îngheţ-dezgheţ.
Examenul petrografic
Examinarea petrografică a agregatului, efectuată conform modului
de lucru stabilit în standardul european EN 923-3, prezintă o indicaţie
asupra prezenţei particulelor slab sau foarte puternic absorbante,
susceptibile de a fi deteriorate prin îngheţ-dezgheţ. Dacă se observă sau
dacă se suspectează prezenţa acestor particule, poate fi utilizată una din
încercările fizice pe mai jos pentru evaluarea rezistenţei agregatului la
acţiunea de îngheţ-dezgheţ
Agregatele susceptibile de a fi utilizate, provenind din roci foarte alterate
şi din anumite conglomerate şi alte spărturii pot conţine parţial sau în
totalitate următoarele elemente: şisturi, micaşisturi, filite, cretă, marnă,
şisturi argiloase, bazalt poros sau particule slab cimentate din minerale
argiloase.
29 | P a g e
Absorbţia apei
Atunci când absorbţia apei, determinată conform standardului european
EN 1097-6:2000, este mai mică sau egală valorii alese conform 4.2.9.1,
agregatul poate fi considerat ca rezistent la îngheţ-dezgheţ.
Cu toate acestea, numeroase agregate satisfăcătoare au valori de
absorbţie superioare ale apei.
De exemplu, calcarele şi gresiile Jurasice au frecvent valori de absorbţie
mai mari de 4 % , calcarele şi dolomitele Permiene ca şi gresiile
Carbonifere au frecvent valori de absorbţie mai mari de 2 %, totuşi pot fi
rezistente la acţiunea de îngheţ-dezgheţ.
Cu siguranţă, la agregatele care conţin o cantitate de agregat de silex
poros, diferenţierea între stabilitatea la îngheţ-dezgheţ satisfăcătoare şi
stabilitatea la îngheţ-dezgheţ nesatisfăcătoare poate fi evaluată mai bine
prin măsurarea densităţii decât prin măsurarea absorbţiei apei.
30 | P a g e
Alte încercări orientative
Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ determinată conform standardului
european EN 1367-1:1999 sau încercarea cu sulfat de magneziu
determinată conform standardului european EN 1367-2 poate fi aplicată
pentru evaluarea rezistenţei la acţiunea de îngheţ-dezgheţ a unui
agregat.
A.3 Alegerea unei categorii
Când este disponibilă o dovadă documentată asupra
performanţelor unui agregat în condiţii de utilizare similare celor
prevăzute, agregatul poate fi considerat ca acceptabil. în cazul în care
nu este disponibil nici un document şi când sunt necesare încercări,
condiţiile înconjurătoare, utilizarea şi climatul pot fi folosite
pentru alegerea unei categorii corespunzătoare pornind de la tabelul
A.1. Categoria aleasă poate fi utilizată cu capitolul 4.2.9 pentru
determinarea nivelului stabilit pentru sensibilitatea la acţiunea de îngheţ-
dezgheţ sau a sensibilităţii la acţiunea sulfatului de magneziu.
31 | P a g e
32 | P a g e
33 | P a g e
34 | P a g e
35 | P a g e
36 | P a g e
37 | P a g e
\
Balastul se va aproviziona din timp în depozit pentru a se asigura
omogenitatea şi constanţa calităţii lui. Aprovizionarea la locul de punere în operă
se face numai după ce analizele de laborator au arătat că este corespunzător.
Evidenţa calităţii balastului se ţine de către laborantul executantului :
- un dosar cu certificatele de calitate emise de furnizor (în cazul
aprovizionării de la balastiera centralizată) ;
- un registru pentru încercări de agregate cu rezultatele determinarilor
efectuate de laborator.
Depozitarea balastului se face în depozite deschise dimensionate în funcţie
de cantitatea necesară şi de eşalonarea lucrărilor.
În cazul în care la verificarea calităţii balastului aprovizionat se constată că
granulozitatea acestuia nu se înscrie în curba continuă , acesta se corectează cu
sorturile granulometrice deficitare , pentru îndeplinirea condiţiilor calitative
prevăzute.
APA
Apa pentru udarea în vederea compactării nu trebuie să conţină particule
în suspensie.
CONTROLUL CALITĂTII BALASTULUI
Controlul calităţii balastului se face de către antreprenor prin laboratorul

său sau prin laboratoarele autorizate, în conformitate cu prevederile cuprinse în
tabelul 15.
38 | P a g e
Tabelul 15
Specificaţiile Frecvenţa minimă Metoda de
La aprovizionare La locul de punere determinare conform
în operă STAS
Examinarea datelor La fiecare lot - -
înscrise în certificatul de aprovizionat
calitate sau certificatul de
garanţie (în cazul
balastierelor organizate)
Determinarea O probă pe fiecarelot fiecare sursă STAS 730
granulometrică aprovizionat pe -
Umiditatea - O probă pe zi ori de STAS 730
câte ori se observă
schimbare cauzată
de condiţiile meteo
Rezistenta la uzura LA % O proba la fiecare lot 730
aprovizionat
STABILIREA CARACTERISTICILOR DE COMPACTARE
1. Caracteristicile optime de compactare ale balastului se stabilesc de către

un laborator de specialitate înainte de începerea lucrărilor de execuţie .
Prin încercarea Proctor modiflcată conform STAS 1913/13-83 se stabilesc:
ρ max .= greutatea volumetrică maximă în stare uscată [g/cmc];
W opt .P.M. = umiditatea optimă de compactare [%);

VI.3.2. Caracteristicile efective de compactare se determină de laboratorul
antreprenorului sau laborator de specialitate , pe probe prelevate pe lucrare , şi
anume:
ρ a.u .ef . = greutatea volumetrică efectivă în stare uscată [g/cmc];
W ef . = umiditatea efectivă de compactare [%), în vederea stabilirii gradului

de compactare.
gc = ( ρ a.u .ef . / ρ max ) x 100 [%] .
39 | P a g e
PUNEREA ÎN OPERĂ A BALASTULUI
a) Măsuri preliminare
• Execuţia stratului rutier din balast se va face numai după

recepţionarea lucrărilor de terasamente , în conformitate cu
prevederile caietului de sarcini pentru realizarea acestor lucrări.
• Înainte de începerea lucrărilor se vor verifica şi regla utilajele şi
dispozitivele necesare punerii în operă a balastului.
• Înainte de aşternerea balastului, se vor executa lucrările de drenare a
apelor din patul sistemului rutier.
• În cazul în care sunt mai multe surse de aprovizionare cu ballast , se
vor lua măsuri pentru evitarea amestecului balastului , de delimitare a
tronsoanelor de drum, în funcţie de sursa folosită şi consemnarea lor în
registrul de laborator (şantier).
b) Experimentarea punerii în operă a balastului
Înainte de începerea lucrărilor , executantul este obligat să experimenteze pe

un tronson de probă în lungime min. de 30 m , şi lăţime de min. 2 ori lăţimea
utilajului de compactare , cu scopul de a stabili pe şantier , în condiţiile
execuţiei curente , componenţa formaţiei de compactare şi modul de acţiune al
acesteia, pentru stabilirea gradului de compactare cerut prin caietul de sarcini
precum şi de reglarea utilajului de răspândire , pentru realizarea grosimii
stratului din proiect şi a unei suprafeţe corecte.
Compactarea de probă pe tronsonul experimental se face în prezenţa
reprezentantului beneficiarului . Controlul compactării se face prin încercări de
laborator , stabilite de comun acord şi efectuate de un laborator de specialitate.
În cazul în care gradul de compactare prevăzut nu poate fi realizat ,
executantul va trebui să realizeze o nouă încercare , după modificarea grosimii
stratului de compactare sau a utilajului de compactare folosit .
Încercările au ca scop stabilirea următorilor parametrii ai compactării :
- grosimea maximă a stratului de balast pus în operă ;
- condiţiile de compactare (verificarea efcacităţii utilajului de
compactare şi intensitatea de compactare Ic) ;
Ic = Q / S, unde Q este volumul de balast pus în operă în unitatea de timp [mc] ,
iar S este suprafaţa călcată la compactare în intervalul de timp
În cazul când se foloseşte tandem de utilaje de acelaşi tip , suprafeţele călcate
de fiecare utilaj se cumulează.
Partea din tronsonul experimental executat cu cele mai bune rezultate va servi
ca sector de referinţă pentru restul lucrării.
Caracteristicile realizate pe acest sector vor fi consemnate în scris, pentru a
servi la urmărirea calităţii lucrărilor.
40 | P a g e
c) Punerea în operă a balastului
Pe terasamentul recepţionat se aşterne şi nivelează balastul în unul

sau mai multe straturi , în funcţie de grosimea prevăzută în proiect şi
grosimea optimă de compactare stabilită pe tronsonul experimental .
Aştemerea balastului şi nivelarea se face pe toată lăţimea platformei
(inclusiv acostamentele şi supralărgirile) la şablon , cu respectarea
lăţimii şi pantei prevăzute în proiect.
Cantitatea de apă necesară pentru asigurarea umidităţii optime de
compactare se stabileşte de laboratorul de şantier , ţinând seama de
umiditatea balastului şi se adaugă prin stropire .
Stropirea va fi uniformă , evitându-se supraumezirea locală.
Compactarea stratului de balast se face în formaţia stabilită pe

tronsonul experimental , respectând componenţa formaţiei , viteza
utilajelor de compactare , tehnologia şi intensitatea de compactare.
Denivelările care se produc în timpul compactării stratului de balast
sau rămân după compactare , se completează cu materiale de aport.
Suprafeţele cu denivelări mai mari de 4 cm , se completează , se
nivelează şi se compactează din nou.
Se interzice execuţia stratului rutier cu balast îngheţat .

Se interzice aşternerea balastului pe patul acoperit cu un strat de
zăpadă sau cu pojghiţă de gheaţă.
d) Controlul calităţii compactării balastului
1). În timpul execuţiei stratului rutier din ballast , se vor face , pentru
verificarea compactării , încercările şi determinările prevăzute în tabelul 16.
Tabelul 16
Determinarea, procedeul Frecvenţa minimă la locul Metoda de
de verificare sau de punere în operă verificare
caracteristica verificată conform:
1. Încercarea Proctor Minim 3 probe la o STAS
modificată suprafaţă de 2000 mp de 1913/13-83
strat
2. Determinarea umidităţii Minim 3 probe la o STAS 730
de compactare suprafaţă de 2000 mp de
strat
3. Determinarea grosimii Zilnic -
stratului de compactat
4. Verificarea realizării Minim 3 puncte pentru -
intensităţii de compatare suprafeţe sub 2000 mp şi
minim 5 puncte pentru
41 | P a g e
suprafeţe peste 2000 mp
de strat
5. Determinarea gradului În câte 2 puncte situate în STAS
de compactare prin profile transversale la 10m 1913/15-75
determinarea greutăţii în unul de altul
stare umedă
6. Determinare capacităţii Normativ CD
portante la nivelul superior 31/93
al stratului de fundaţie
Capacitatea portantă la nivelul superior al stratului de balast se
determină prin măsurători cu deflectometrul cu pârghie, conform
"Instrucţiunilor departamentale pentru determinarea deformabilităţii
drumului cu ajutorul deflectometrului" CD 31/93.
2) Laboratorul executantului va ţine următoarele evidenţe privitoare la

calitatea stratului rutier executat:
- compoziţia granulometrică a balastului utilizat;
- caracteristicile optime de compactare obţinute prin metoda Proctor
modificat (umiditate optimă de compactare, densitate maximă la uscare);
- caracteristicile efective ale stratului rutier executat (umiditate ,
densitate, capacitate portantă).
e) CONDIŢII TEHNICE; REGULI ŞI METODE DE VERIFICARE

1. Elemente geometrice
2. Grosimea stratului rutier din balast este cea indicată în proiect pe
fiecare zonă în parte, abaterea limită fiind ± 10 mm.
Verificarea grosimii se face cu ajutorul unei tije metalice gradate , cu care se
străpunge stratul la fiecare 50 m de strat executat .
Grosimea stratului rutier este media mărimilor obţinute pe fiecare tronson de
drum prezentat la recepţie.
3. Lăţimea stratului de balast este prevăzută în proiect , abaterile limită
fiind de ± 5 cm.
Verificarea lăţimii executate se face în dreptul profilelor transversale ale
proiectului .
4. Panta transversală a stratului rutier din balast este cea prevăzută în
profilul transversal tip din proiect . Abaterea limită admisă este de ± 5 mm/m faţă
de valoarea pantei transversale prevăzute în proiect.
5.Declivităţile în profil longitudinal sunt cele prevăzute în proiect.
Abaterile limită la cotele stratului rutier faţă de cotele din proiect pot fi de max. ±
10 mm.
f) Condiţii de compactare
Stratul rutier din balast trebuie compactat până la realizarea gradului de
compactare 98% Proctor modificat.
42 | P a g e
Capacitatea portantă la nivelul superior al stratului de fundaţie se
consideră realizată dacă deflexiunea determinat de deflectometrul Benkelman
este mai mică decât valoarea admisibilă prezentată în tabelul 7 normativul CD
31/1993 funcţie de tipul pământului de fundare, de grosimea stratului de balast
şi de valoarea modulului de deformaţie E al balastului.
Tab.7
Grosimea Stratul superior al terasamentelor alcătuit din
stratului Strat de Pământuri de tipul (conform STAS 1243)
de formă Nisip prăfos Praf nisipos Argilă
fundaţie conform Nisip Praf argilos Argilă
din STAS argilos Praf nisipoasă
balast, h 12253 Argilă
- cm - prăfoasă
10 140 210 225 250
20 130 180 195 210
25 120 160 175 190
Valorile deflexiunilor admisibile din tabelul de mai sus corespund

balastului de tip 2, 3 şi 4 (tabelul 4 – PD177 – 76) , având E = 600 I 700
daN/cm2 (modulul de elasticitate dinamic E = 2000 I 3000 daN/cm2) .
Pentru balastul de tip 1 (E = 550daN/cm2) , tip 5 (E = 500 daN/cm2) şi
tipul 6
(E = 450 daN/cm2) , valorile deflexiunilor admisibile date în tabel se
măresc cu 10% (pentru balasturile 1, 5 şi 6 modulul de elasticitate dinamic E =
1500 I 1800 daN/cm2).
Uniformitatea execuţiei stratului de balast este satisfăcătoare dacă valoarea
coeficientului de variaţie (cv) al deflexiunii este sub 35%.
g) Caracteristicile suprafeţei stratului rutier
Verificarea denivelărilor suprafeţei stratului rutier din balast se face cu lata

de 3,0 m , după cum urmează :
- în profil longitudinal , măsurătorile se efectuează în axul drumului şi
nu pot fi mai mari de ± 2 cm ;
- în profil transversal verificarea se efectuează în dreptul profilelor din
proiect şi nu pot fi mai mari de ± 9 mm ;
În cazul apariţiei denivelărilor mai mari decât cele prevăzute în prezentul
caiet de sarcini , se va face corectarea suprafeţei sistemului rutier.
43 | P a g e
STRAT DE PIATRA SPARTA
ART.1. - PREVEDERI GENERALE
1.1. Fundatia din piatra sparta se realizeaza intr-un singur strat a carui
grosime este stabilita prin proiect de 15cm grosime.
1.2. Avand in vedere ca patul drumului este constituit din pamanturi
coezive, stratul de fundatie din piatra sparta se va realiza in mod obligatoriu pe
un substrat de fundatie care poate fi :
- substrat izolator de nisip de 5 cm grosi me dupa cilindrare ;
1.3. - Antreprenorul va asigura prin laboratoarele sale sau prin colaborare cu
un laborator autorizat efectuarea tuturor incercarilor si determinarilor rezultate din
aplicarea prezentului caiet de sarcini .
1.4. - Antreprenorul este obligat sa efectueze la cererea dirigintelui verificari
suplimentare fata de prevederile prezentului caiet de sarcini .
1.5. - In cazul in care se vor constata abateri de la prezentul caiet de sarcini,
beneficiarul va dispune intreruperea executiei lucrarilor si luarea masurilor care se
impun .
CAPITOLUL I
MATERIALE
2.1. - Pentru executia fundatiilor din piatra sparta se utilizeaza urmatoarele

agregate :
a.) Pentru fundatie din piatra sparta mare 63-80 mm
-piatra sparta 63-80 mm in stratul superior ;
-split 16-25 mm pentru impanarea stratului superior ;
b.) Pentru fundatie din piatra sparta

-nisip 0-4 mm pentru realizarea substratului in cazul cand pamantul din patul
drumului este coeziv si nu se prevede executia unui strat de forma sau balast 0-
63, pentru substratul drenant ;
-piatra sparta
-nisip grauntos sau savura ca material de protectie.
Nisipul grauntos sau savura ca material de protectie nu se prevad in cazul cind
stratul superior este un macadam sau un beton de ciment .
2.2. - Agregatele trebuie sa provina din roci stabile, adica nealterabile la aer,
apa sau inghet . Se interzice folosirea agregatelor din roci feldspatice sau
sistoase .
44 | P a g e
PIATRA SPARTA - conditii de admisibilitate
Tabel 3
Cantitatea de granule Piatra
Denumirea Sortul Dimensiunui ce trec prin ciurul necoresp. Forma
curenta mm superior inferior dimens.
% % % max.
Savura 0-8 0-8 95...100 - - Poledric
Split 8-16 8...16 95...100 0...10 15 raport
16-25 16...25 95...100 0...10 15 dintre
25-40 25...40 95...100 0...10 15 dimens.
min 1:0.5
Piatra 63-90 63...90 90...100 0...10 15 0.25 sau
sparta b/a>=0.25
mare c/a>=0.25
Corpuri straine admise maxim 1%

2.3. - Piatra sparta optimala se poate obtine fie prin amestecarea sorturilor 0-8, 8-
16, 16-25 ,25-40, 40-63 fie direct de la concasare daca indeplineste conditiile din
tabelul 4 .
2.5. - Agregatele se vor aproviziona din timp in depozit pentru a se asigura
omogenitatea si constanta calitatii acestora . Aprovizionarea la locul punerii in
opera se va face numai dupa ce analizele de laborator au aratat ca este
corespunzator .
2.6. - Depozitarea se va face pe platforme amenajate, separat pe sorturi si
pastrate in conditii care sa le fereasca de imprastiere, impurificare sau
amestecare .
2.7. - Laboratorul santierului va tine evidenta calitatii agregatelor astfel :
intr-un dosar vor fi cuprinse certificatele de calitate emise de furnizor ;
intr-un registru (registru pentru incercari agregate ) rezultatele determinarilor,
efectuate de laborator .
2.8. - In cazul in care la verificarea calitatii amestecului de piatra sparta
amestec optimal aprovizionata, granulozitatea acestuia nu corespunde
prevederilor din tabell, acesta se corecteaza cu sorturile granulometrice deficitare
pentru indeplinirea conditiilor calitative prevazute.
ART.4. - APA
Apa necesara realizarii straturilor de fundatie poate sa provina din reteaua

publica sau din alte surse, dar trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :
-sa fie limpede si sa nu contina suspensii organice sau anorganice (mil,
argila, etc. );
-sa nu aiba gust si miros pronuntat ;
-sa corespunda caracteristicilor chimice conform STAS 790-84 ;
Verificarea se va face la un laborator de specialitate .
45 | P a g e
ART.5. CONTROLUL CALITÃTII MATERIALELOR ÎNAINTE DE
EXECUTIA STRATULUI DE PIATRA SPARTA
Controlul calitãtii se face de cãtre Antreprenor prin laboratorul
sãu, în conformitate cu prevederile cuprinse în tabelul 7.
Tabel 7
Materialul Acþiunea, procedeul de Frecventa minimã Metode
verificare sau determ.
caracteristicile
care se verificã La aprovizionare La locul de conf.
punere în operã STAS
1 2 3 4 5
Nisip Examinarea datelor La fiecare lot - -

natural înscrise în certificatul de aprovizionat
calitate
Natura mineralogicã Câte o încercare O încercare la 4606-80

pentru fiecare sort 5000 mc
si fracþiune
Granulozitatea O încercare pentru O încercare la 500 4606-80

fiecare fracþiune si mc
sursã
Echivalent de nisip (EN) O încercare pentru O încercare la 200 730-89

fiecare fracþiune si mc
sursã
Conþinut de impuritãti În cazul în care se Ori de câte ori 4606-80

observã prezenta lor apar factori de
impurificare
1 2 3 4 5
Agregate Examinarea datelor La fiecare lot - -

concasate înscrise în certificatul de aprovizionat
calitate
Corpuri strãine În cazul când se Ori de câte ori -

observã apar factori de
impurificare
Fracþiunea finã 0...0,1 O încercare pentru O încercare la 730-89

mm fiecare fractiune si 500 mc
sursã
Granulozitatea O încercare pentru O încercare la 4606-80

fiecare fracþiune si 500 mc
46 | P a g e
sursã
Aspectul si forma O încercare pentru O încercare la 4606-80

granulelor fiecare fracþiune si 500 mc
sursã
Rezistenta la compresiune O încercare pentru O încercare la 730-89

pe piatrã spartã uscatã fiecare fracþiune si 5000 mc
sursã
Uzura cu masina tip Los O încercare pentru O încercare la 730-89

Angeles fiecare fractiune si 5000 mc
sursã
Rezistenta la sfãrâmare O încercare pentru O încercare la 730-89

prin compresiune pe fiecare fracþiune si 5000 mc
piatrã spartã în stare sursã
saturatã la presiune
normalã
Natura mineralogicã Câte o încercare O încercare la 4606-80

pentru fiecare sort 5000 mc
Adezivitatea bitumului la O încercare pentru O încercare la 10.969/1-

agregatele utilizate fiecare sursã 100 t agregate 93
10.969/2-
88
10.969/3-
83
ART.6. VERIFICAREA LUCRÃRILOR EXECUTATE
6.1. Înainte de asternerea startului de piatra sparta se verificã
conditiile de suprafatare ale fundatiei si cele de pregãtire a acesteia.
6.2. În cursul executãrii lucrãrilor se controleazã, la început si
apoi la fiecare 0,5 km executati cantitatile de materiale si dozajele
prevãzute, eventual corectate pe baza rezultatelor obtinute pe sectorul
experimental.
6.3. La asternerea si cilindrarea materialelor în diferite reprize si
la sfârsitul fixãrii definitive - se verificã dacã se îndeplinesc conditiile
47 | P a g e
prevãzute privind abaterile limitã si denivelãrile admisibile la
elementele geometrice, dupã cum urmeazã:
- În profil longitudinal se verificã denivelãrile pe axul drumului si
pe douã generatoare situate de o parte si de alta, la minimum un
metru de la marginea îmbrãcãmintii.
Mãsurarea se face folosind un dreptar de 3 m lungime si o
panã de 20 cm lungime si maximum 3 cm lãtime, cu înclinatie 1:10.
- Verificarea profilelor transversale se face la distantã de 25 m
sau 50 m. Mãsurarea se face prin constatarea denivelãrilor sub
sablon având forma profilului transversal tip.
Mãsurarea diferentelor dintre sablon si stratul de piatra sprata se
face în axa drumului si la distante de 1 m si 2 m de la margine.
Pentru mãsurare serveste o panã de 30 cm lungime si maximum 30
mm lãtime, cu o grosime la capete de 15 mm si respectiv 90 mm.
Pana are o înclinatie de 1:4 si fata superioarã gradatã corespunzãtor
fiecãrei diferente de 1 mm.
48 | P a g e
Verificarea profilelor transverssale curbe se face fatã de panta
medie si fatã de sãgeata maximã iar verificarea celor cu pantã unicã
se face cu dreptarul, în locul sablonului de profil transversal - tip.
- Cotele profilului longitudinal se verificã prin nivelment geometric
în axa drumului.
6.4. Rezultatele verificãrilor lucrãrilor executate ca si a
materialelor folosite se înscriu în evidentele de santier.
6.5. Beneficiarul prin delegatii sãi, are obligatia de a verifica
periodic datele înscrise în evidentele arãtate, participând si la
verificarea principalelor date (grosimi, cantitãti, etc.).
49 | P a g e
RECEPTIA LUCRÃRILOR
ART.7. RECEPTIA DE FAZE DETERMINANTE
7.1. Receptia pe faza determinantã, stabilitã în proiect, se
efectueazã conform Regulamentului privind controlul de stat al calitãtii
în constructii, aprobat cu HG 272/94 si conform Procedurii privind
controlul statului în fazele de executie determinante, elaboratã de
MLPAT si publicatã în Buletinul Construcþiilor volum 4/1996, atunci
când toate lucrãrile prevãzute în documentatie sunt complet terminate
si toate verificãrile sunt efectuate în conformitate cu prevederile Art.
6, 11 si 18.
7.2. Comisia de receptie examineazã lucrãrile si verificã
îndeplinirea conditiilor de executie si calitative impuse de
proiecte si de caietul de sarcini,
50 | P a g e
precum si constatãrile consemnate pe parcursul executiei de cãtre
organele de control.
În urma acestei receptii se încheie “Proces verbal” de receptie
pe fazã în registrul de lucrãri ascunse.
ART.8. RECEPTIA PRELIMINARÃ LA TERMINAREA
LUCRÃRILOR
8.1. Comisia de receptie va examina lucrãrile fatã de
documentatia tehnicã aprobatã si fatã de evidentele de santier, care
constituie documentatia de control a executiei.
8.2 La receptie se va examina dacã s-au respectat:
- conditiile prevãzute pentru materiale
- cantitãtile de materiale folosite
- dacã s-au ridicat la timp si în numãr suficient probele de
materiale, încât sã asigure verificarea calitãtii lor
- dacã lucrãrile s-au executat conform documentatiei tehnice
aprobate si documentatiei de control întocmitã în timpul executiei.
8.3. La receptie se vor verifica:
- denivelãrile în profil în lung
- denivelãrile în profil transversal si respectarea pantei prescrise
- respectarea cotelor în profil longitudinal
- respectarea grosimilor prevãzute pentru macadamuri.
8.4. Receptia se face numai pentru sectoare complet terminate.
51 | P a g e
ART.10. RECEPTIA FINALÃ
Receptia finalã va avea loc dupã expirarea perioadei de
verificare în exploatare a comportãrii lucrãrilor si se va face în
conditiile respectãrii prevederilor legale în vigoare.
52 | P a g e
Îmbrăcămintea rutieră se va executa conform NE 014-2002
NORMATIV pentru executarea îmbrăcăminţilor rutiere din beton de ciment

în sistemele cofraje fixe şi glisante
Generalităţi
1.1. Obiect şi domeniu de aplicare
1.1.1. Prezentul normativ se aplică la executarea, controlul calităţii şi recepţia

lucrărilor îmbrăcăminţilor rutiere din beton de ciment, realizate în sistemele de
cofraje fixe şi glisante, utilizate la construcţii, modernizări sau ranforsări de:
- drumuri publice de orice clasă tehnică, inclusiv străzi de orice categorie;
- drumuri de exploatare: forestiere, petroliere, miniere, agricole, precum şi alte

drumuri care sunt legate direct de reţaua drumurilor publice, conform
reglementărilor legale în vigoare;
- drumuri industriale interioare şi exterioare incintelor până la racordarea cu

drumurile publice;
- platforme industriale (auto sau de depozitare în aer liber);
- platforme de parcare, locuri de staţionare, alei carosabile;
- platforme portuare;
- piste, căi de rulare şi platforme aeroportuare.
1.1.2. Prevederile prezentului normativ nu se aplică la:
-îmbrăcăminţi rutiere din beton armat monolit;
-îmbrăcăminţi rutiere executate din elemente prefabricate din beton sau beton
armat
-îmbrăcăminţi rutiere din beton precomprimat;
-piste pentru ciclişti;
-trotuare şi alei pentru pietoni.
53 | P a g e
1.1.3. În înţelesul prezentului normativ, îmbrăcăminţile rutiere din beton de ciment
sunt denumite pe scurt îmbrăcăminţi , iar betonul utilizat pentru realizarea
acestora, beton rutier.
1.1.4. Îmbrăcăminţile sunt alcătuite din elemente de beton rutier denumite dale,
delimitate între ele prin rosturi.
1.1.5. Respectarea prezentului normativ este obligatorie pentru toate unităţile care
proiectează, execută sau administrează îmbrăcăminţile rutiere din beton de
ciment.
1.1.6. Executantul va asigura prin laboratoarele sale sau prin colaborare cu

laboratoare de specialitate rutieră autorizate, efectuarea tuturor încercărilor şi
determinărilor rezultate din aplicarea prezentului normativ.
1.1.7. Îmbrăcăminţile rutiere din beton de ciment, se execută în intervalul de

temperaturi atmosferice: +5...+35°C.1 Temperatura betonului la punerea în operă
nu va fi mai mare de +30°C.2
1.1.8. Îmbrăcăminţile rutiere din beton de ciment se execută de regulă într-un

singur strat, situaţie în care caracteristicile betonului sunt acelea ale stratului de
uzură.
În cazuri justificate tehnic şi economic, îmbrăcăminţile rutiere din beton de ciment

se pot executa în două straturi, stratul superior fiind denumit strat de uzură, iar
stratul inferior strat de rezistenţă.
1.1.9. Îmbrăcăminţile rutiere din beton de ciment se execută pe fundaţii şi

terasamente executate în condiţiile următoare:
-pentru drumuri noi şi modernizări, pe fundaţii executate conform STAS 6400 şi pe

terasamente executate conform STAS 2914;
-pentru ranforsări, pe fundaţii care să corespundă din capitolul 7, „Executarea

lucrărilor pe îmbrăcăminţi existente” din prezentul normativ.
1.1.10. Betoanele rutiere utilizate pentru realizarea îmbrăcăminţilor din beton de

ciment, se clasifică după CLASE, pe baza criteriului rezistenţei la încovoiere (Rînc)
care este principala caracteristică mecanică a acestor tipuri de betoane.
1.1.11. Rezistenţa caracteristică la încovoiere se defineşte ca valoare a rezistenţei

sub care se pot întâlni statistic cu repartiţie normală cel mult 5% din rezultatele
obţinute prin încercarea la încovoiere a epruvetelor prismatice de beton, la vârsta
de 28 zile.
54 | P a g e
1.1.12. Rezistenţa caracteristică la încovoiere se determină pe epruvete
prismatice având dimensiunile 150x150x600 mm încărcate cu două forţe egale şi
simetrice, conform ANEXEI III.1.
1.1.13. Clasele de betoane rutiere, notarea lor şi valorile rezistenţelor

caracteristice la încovoiere sunt conform tabelului 1.
Tabelul 1
Clasa de beton rutier Rezistenţa caracteristică la încovoiere ( )

2
(N/mm )
BcR 5,0 5,0
BcR 4,5 4,5
BcR 4,0 4,0
BcR 3,5 3,5
1
În mod excepţional, în intervalul 0...+5°C îmbracăminţile rutiere din beton de
ciment se pot executa numai cu avizul beneficiarului şi luarea măsurilor prevăzute
în Normativul pentru realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcţii şi a
instalaţiilor aferente, indicativ C16 şi în ANEXA IV.1.
2
Este interzisă execuţia îmbrăcăminţilor rutiere la temperaturi negative
1.1.14. Betoanele de ciment rutiere se notează specificând clasa betonului şi

numărul standardului SR 183-1:1995 sau SR 183-2:1998.
Exemplu de notare pentru un beton de ciment rutier clasa BcR5,0 executat în

sistemul cofraje fixe:BcR5,0-SR 183-1:1995.
1.1.15. În măsura în care completează şi nu contravine, aplicarea prevederilor

prezentului normativ, se va face conform prevederilor ,,Codului de practică pentru
executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat", indicativ NE
012-99.
1.2. Definiţii
1.2.1. Agregate naturale
Materiale granulare naturale de origine minerală, provenind din sfărmarea

naturală sau artificială a rocilor obţinute din cariere sau balastiere.
1.2.2. Ancoră
Bara de oţel-beton folosită la armarea rosturilor longitudinale ale îmbrăcăminţilor

rutiere din beton de ciment pentru a preveni alunecarea sau deniveiarea dalelor
adiacente.
55 | P a g e
1.2.3. Aditiv antrenor de aer
Substanţa tensioactivă cu caracter hidrofobizant utilizată pentru mărirea

rezistenţei la îngheţ a betonului de ciment.
1.2.4. Beton de ciment
Produs compozit obţinut prin omogenizarea amestecului de ciment, agregate, apă

şi aditivi.
1.2.5. Beton de ciment rutier tixotropic
Beton de ciment rutier vârtos care are în stare proaspătă o astfel de compoziţie
încât îi permite să ia orice formă impusă de cofrajul maşinii care îl pune în operă
şi îşi menţine verticale feţele laterale ale benzii de beton dupa trecerea maşinii,
până la completa sa întărire.
1.2.6. Carotă
Probă netulburată care se extrage dintr-un strat rutier coeziv în vederea

verificărilor de laborator.
1.2.7. Colmatare (etanşare)
Operaţie de umplere a rosturilor, fisurilor şi crăpăturilor îmbrăcăminţilor rutiere cu

materiale adecvate.
1.2.8. Criblură
Agregat natural alcătuit din granule de forma poliedrică, obţinut prin concasarea,
granularea şi selecţionarea în sorturi a rocilor dure, de regulă magmatice, bazice
şi semibazice.
1.2.9. Dală
Element al îmbrăcămintei.din beton de ciment, delimitat în plan prin rosturi.
1.2.10. Dozaj
Proporţia, exprimată în procente, dintre componenţii unui amestec sau a unui

component în amestec.
1.2.11. Fund de rost (pat)

56 | P a g e
Material care serveşte la limitarea pătrunderii produsului de colmatare în rost.
1.2.12. Granulozitate
Repartiţia procentuală a particulelor agregatului natural după mărimea lor.
1.2.13. Gujon
Bara de oţel rotund, neted, montată ca armătură în rostul transversal de dilataţie

sau de contracţie al îmbrăcămintei din beton de ciment.
1.2.14. Grund
Soluţie adezivă specială care se aplică pe suprafaţa verticală a rostului pentru

asigurarea aderenţei produsului de etanşare la pereţii acestuia.
1.2.15. Liant hidraulic
Pulbere minerală care în amestec cu apa reacţionează dând produse care se

întaresc în timp.
1.2.16. Pietriş
Agregat natural de balastieră sortat din balast în sorturile 4-8; 8-16; 8-25; 8-31;
16-25; 16-31.
1.2.17. Plastifiant pentru beton de ciment
Adaos pentru îmbunătăţirea lucrabilităţii betonului proaspăt, care permite

reducerea raportului apă/ciment.
1.2.18. Produs de etanşare (colmatare):
Material gata preparat pentru utilizare monocomponentă (mastic bituminos utilizat

la cald) sau separat în două componente care trebuie amestecate înainte de
introducerea în rost, conform recomandărilor producătorului (chituri elastice
utilizate la rece).
1.2.19. Ranforsare
Ansamblul de lucrări pentru mărirea capacităţii portante a complexelor rutiere

existente în principal prin executarea unor noi straturi rutiere şi asanarea corpului
drumului.
1.2.20. Rost
57 | P a g e
Spaţiul liber amenajat în mod special care împarte îmbrăcămintea din beton de
ciment în dale pentru a împiedica fisurarea datorită contracţiei sau dilatării
acestora şi pentru necesităţi de execuţie.
1.2.21. Rugozitate
Caracteristică a suprafeţei carosabile care conferă o bună aderenţă între pneurile

roţilor vehiculelor şi îmbrăcămintea rutieră.
1.2.22. Sistem rutier (structura rutieră)
Ansamblul de straturi aşezate pe patul drumului care constituie structura de

rezistenţă a drumului.
1.2.23. Strat de bază
Parte din structura rutieră situată între îmbrăcăminte şi fundaţie repartizând

fundaţiei eforturi verticale în limita capacităţii de rezistenţă a acesteia.
1.3. Principalele acte normative în domeniu
Agregate naturale şi produse din piatră
SR 662-2002 Lucrǎri de drumuri. Agregate naturale de balastierǎ.
SR 667-2001 Agregate şi piatrǎ prelucratǎ pentru drumuri. Condiţii

tehnice generale de calitate.
STAS 4606-80 Agregate naturale grele pentru betoane şi mortare cu

lianţi minerali. Metode de încercare.
STAS 730-89 Agregate naturale pentru lucrǎri de cǎi ferate şi drumuri.

Metode de încercare.
SR EN 933- Încercări pentru determinarea caracteristicilor

2:1998 geometrice ale agregatelor. Partea 2: Analiza
granulometricǎ - Site de control, dimensiuni nominale
ale ochiurilor.
Ciment
STAS 10092-78 Ciment pentru drumuri şi piste de aeroporturi
SR EN 197- Ciment. Partea 1: Compoziţie, specificaţii şi criterii de

1:2002 conformitate ale cimenturilor uzuale
58 | P a g e
SR EN 196- Metode de încercǎri ale cimenturilor. Partea 1:
1:1995 Determinarea rezistenţelor mecanice.
SR EN 196- Metode de încercari ale cimenturilor.

2:1995
Partea 2: Analiza chimicǎ a cimenturilor.
SR EN 196- Metode de încercǎri ale cimenturilor.

3:1995
Partea 3: Determinarea timpului de priză şi a
stabilitǎţii.
SR EN 196- Metode de încercǎri ale cimenturilor. Partea 6:

6:1994 Determinarea fineţii.
SR EN 196- Metode de încercǎri ale cimenturilor.

7:1995
Partea 7: Metode de prelevare şi pregǎtire a probelor
de ciment.
Apa
STAS 790-84 Apa pentru betoane şi mortare.
Alte materiale
STAS 438/1-89 Produse de oţel pentru armarea betonului. Oţel

beton laminat la cald. Mǎrci şi condiţii tehnice de
calitate.
STAS 3789-86 Hârtii superioare de ambalaj. Hârtie rezistentǎ.
STAS 8171 -84 Folii din polietilenǎ de joasǎ densitate.
Betoane
NE 012-99 Cod de practicǎ pentru executarea lucrǎrilor din

beton, beton armat şi beton precomprimat.
STAS 1759-88 Încercǎri pe betoane. Încercari pe betonul proaspǎt.

Determinarea densitǎţii aparente, a lucrabilitǎţii, a
conţinutului de agregate fine şi a începutului de
prizǎ.
STAS 1275-88 Încercari pe betoane. Încercari pe betonul întǎrit.

Determinarea rezistenţelor mecanice.
STAS 1799-88 Construcţii de beton, beton armat şi beton

precomprimat. Tipul şi frecvenţa verificǎrilor calitǎţii
mate-rialelor şi betoanelor destinate executǎrii
lucrǎrilor de construcţii.
STAS 3518-89 Încercǎri pe betoane. Determinarea rezistenţei la

îngheţ-dezgheţ.
STAS 5479-88 Încercari de laborator ale betoanelor. Determinarea
59 | P a g e
volumului de aer din betonul proaspăt.
STAS 1598-1-89 Lucrǎri de drumuri. Încadrarea îmbrăcăminţilor la

lucrari de construcţii noi şi modernizari de drumuri.
Prescripţii generale de proiectare şi de execuţie.
Lucrǎri de drumuri
SR 183-1 : Îmbrǎcǎminţi din beton de ciment executate în cofraje

1995 fixe. Condiţii tehnice de calitate.
SR 183-2:1998 Îmbrǎcǎminţi din beton de ciment executate în cofraje

glisante. Condiţii tehnice de calitate.
STAS 6400-84 Lucrǎri de drumuri. Straturi de bazǎ şi de fundaţie.

Condiţii tehnice generale de calitate.
STAS 8849-83 Lucrǎri de drumuri. Rugozitatea îmbrǎcǎminţilor

rutiere. Metoda de mǎsurare şi valori limitǎ.
STAS 2914-84 Lucrǎri de drumuri. Terasamente. Condiţii tehnice

generale de calitate.
Ordinul MT Norme tehnice privind stabilirea clasei tehnice a

drumurilor publice.
nr. 46/1998
Ordinul MT Norme tehnice privind proiectarea şi realizarea

strǎzilor în localitǎţile urbane
nr. 49/1998
Ordinul MT Norme tehnice privind proiectarea, construirea şi

modernizarea drumurilor.
nr. 45/1998
Ordinul MT Norme privind încadrarea în categorii a drumurilor

naţionale.
nr. 43/1998
CONDIŢII TEHNICE
Elementele geometrice ale îmbrăcăminţilor
2.1. Grosimea îmbrăcămintei este cea rezultată din calcul şi nu va fi mai mică de
18 cm, fără a fi incluse completările pentru preluarea denivelărilor.
Când îmbrăcămintea se execută în două straturi, grosimea stratului de uzură se

stabileşte de proiectant, dar nu va fi mai mică de 6 cm. Abaterea maximă
admisibilă la grosimea totală proiectată a îmbrăcămintei este de:
- 10 ... + 15 mm, la drumuri noi şi modernizări;

60 | P a g e
- 10 ... + 50 mm, la ranforsarea îmbrăcăminţilor existente.
2.2. Lăţimea de turnare a benzii de beton poate fi de 2,5 ... 8,50 m în sistemul
cofraje fixe şi de 5,0 ... 15 m în sistemul cofraje glisante.
Abaterea maximă admisibilă la lăţimea proiectată a benzii de beton este de:
• ±15 mm, la drumuri noi şi modernizări;
• ±50 mm, la ranforsarea îmbrăcăminţilor rutiere vechi din beton de ciment şi

ranforsări de îmbrăcăminţi bituminoase.
2.3. În profil transversal, pentru drumuri în aliniament, îmbrăcă-mintea poate fi:
- cu două pante în formă de acoperiş, la drumuri de clasa tehnică II...V, străzi de

categoria I...Ill, drumuri de exploatare de categoria I, piste şi căi de rulare
aeroportuare;
- cu pantă unică la calea unidirecţională a autostrăzilor, străzi cu zonă verde

mediană sau cu platformă axială pentru tramvai, străzi de categoria IV, drumuri de
exploatare de categoria II...Ill, platforme de orice fel.
2.3.1. Panta transversală a îmbrăcămintei este de:
- 2 % pentru drumuri în aliniament şi în curbe fără supraînălţări, precum şi la

străzi;
- 2...2,5 % pentru ranforsarea sistemelor rutiere nerigide cu îmbrăcăminţi din

beton de ciment;
- 1,5 % pentru piste şi căi de rulare aeroportuare având literele de codificare C, D

sau E;
- 2 % pentru piste şi căi de rulare aeroportuare, având literele de codificare A sau

B.
Abaterea maximă admisibilă la panta pentru drumuri şi străzi este de ± 0,4 %. Nu

se admit nici un fel de abateri la pantele transversale ale îmbrăcăminţilor pentru
piste, căi de rulare, bretele de legătură şi platforme aeroportuare.
2.3.2. Pentru drumuri având curbe supraînălţate, locuri de staţionare, platforme de

parcare, portuare şi industriale, panta transversală este de maximum 7 % la
execuţia în sistemul cofraje fixe şi de maximum 5% în sistemul cofraje glisante.
2.4. În profilul longitudinal, abaterile maxime admisibile la cotele
61 | P a g e
îmbrăcămintei în axa benzii faţă de cotele din proiect sunt de:
• ±10 mm, la autostrăzi, piste, căi de rulare şi platforme aeroportuare, drumuri de

clasa tehnică II şi străzi de categoria I şi II;
• ± 20 mm, la drumuri de clasa tehnică III...V, străzi de categoria III şi drumuri de

exploatare de categoria I;
• ±30 mm, la străzi de categoria IV, drumuri de exploatare de categoria II...Ill,

locuri de staţionare, alei carosabile şi platforme de parcare portuare şi industriale.
2.5. Declivitatea în profil longitudinal pentru drumurile publice, de orice clasă

tehnică, de exploatare, industriale şi străzi de orice categorie este de maximum 8
% la execuţia în sistemul cofraje fixe şi de maximum 5 % în sistemul cofraje
glisante.
2.6. Denivelările maxime admisibile ale suprafeţei îmbrăcăminţii în sens

transversal măsurate sub un dreptar având lungimea egală cu jumătate din
lăţimea benzii de beton şi longitudinal, măsurate sub dreptarul de 3,00 m lungime
pe fiecare bandă de beton şi pe toată suprafaţa acesteia, sau cu aparatură
specială de măsurare pentru această caracteristică sunt de:
• 4 (3) mm, în cazul îmbrăcăminţilor ce se execută pentru lucrări de drumuri

publice de clasă tehnică I şi străzi de categoria I...Ill;

publice de clasă tehnică II şi străzi de categoria IV;

publice de clasa tehnică III.. .V.1
2.7. Denivelările admisibile la rostul longitudinal de contact între două benzi de

beton adiacente, sunt de 2 mm în cazul părţii carosabile cu două pante
transversale şi pistelor aeroportuare.
2.8. Denivelările maxime admisibile între muchiile dalelor învecinate ale rosturilor
transversale sunt de:
• 0 mm, la rosturile de contracţie ale îmbrăcămintei ce se execută pentru lucrări de

drumuri şi piste aeroportuare proiectate pentru viteza de circulaţie mai mare de
100 km/h;
• 2 mm, la rosturile de contracţie ale îmbrăcămintei ce se execută pentru lucrări de

drumuri având viteza de proiectare sub 100 km/h;
62 | P a g e
• 2 mm, pentru rosturile de lucru pentru drumuri şi piste aeroportuare indiferent de
viteza de circulaţie.
Caracteristicile îmbrăcăminţilor
2.9. Îmbrăcăminţile din beton se realizează cu clasele de betoane rutiere ce vor fi

stabilite de proiectant. Orientativ în tabelul 2 sunt prezentate clasele de betoane
rutiere funcţie de clasa de trafic şi de categoria drumului sau tipul lucrării.
1
Valorile din paranteză corespund îmbrăcăminţilor executate în sistemul cofraje
glisante. Distanţa minimă între două puncte cu cu cele mai mari denivelări
admise, măsurată pe axa longitudinală a benzii de circulaţie, este de 20 m.
2.10. Numărul maxim admis de dale fisurate reparate conform prevederilor de la

pct. 15.1 raportat la numărul total al dalelor executate, evaluat înainte de darea în
exploatare a îmbrăcămintei, este de:
• 1 % la drumuri de clasa tehnica I...Ill, străzi de categoria I...Ill, drumuri de

exploatare de categoria I, piste, căi de rulare şi platforme aeroportuare;
• 2 % la drumuri de clasă tehnică IV-V, străzi de categoria IV, drumuri de

exploatare de categoria II-III, platforme industriale, de parcare şi portuare, locuri
de staţionare şi alei carosabile.1
1
a) La suprafaţa îmbrăcămintei nu se admit crăpături.
b) Se consideră fisuri, deschiderile sub 3 mm lăţime constatate la suprafaţa

dalelor pe vreme răcoroasă sau umedă, iar crăpături, deschiderile peste 3 mm
constatate în aceleaşi condiţii.
Caracteristicile betonului rutier
2.11. Compoziţia betonului rutier se realizează cu agregate naturale de balastieră

şi carieră, apă, ciment şi aditivi în conformitate cu prevederile următoare:
În sistemul cofraje fixe
a. Îmbrăcăminţile ce se execută într-un singur strat se realizează cu agregate

concasate 0...25 mm conform limitelor din figura 1 sau 0...40 mm conform limitelor
din figura 2, iar cele ce se execută în două straturi se realizează cu agregate
concasate 0 ... 25 mm în cazul stratului de uzură şi 0...31 (40) în cazul stratului de
rezistenţă.1
63 | P a g e
În lipsa unuia din sorturile de agregate: nisip 4-8, pietriş 8-16, respectiv cribluri 8-
16, se poate realiza un beton cu granulozitatea discontinuă, având agregatul total
în limitele curbelor granulometrice din figura 3 şi 4. Acest tip de beton nu se aplică
la autostrăzi, drumuri publice cu trafic foarte greu, piste, căi de rulare şi platforme
aeroportuare.
b. Betonul din stratul de uzură al îmbrăcămintei din beton de ciment se realizează

cu nisip natural, conform SR 662 şi agregate concasate criblură, conform SR
667.1
c. Betonul din stratul de rezistenţă al îmbrăcăminţilor din beton de ciment rutiere

pentru drumuri şi străzi cu trafic greu, mediu sau uşor şi piste aeroportuare
interne, se realizează cu nisipul natural de râu şi pietriş, conform SR 662 sau
piatră spartă (split), conform SR 667.
În cazul locurilor de staţionare, platformelor de parcare şi supralărgirilor în curbe,

se poate folosi beton rutier fluidifiat conform prescripţiilor tehnice în vigoare.
În sistemul cofraje glisante
Curba granulometrică a amestecului total se realizează cu agregate (0...25mm) şi

trebuie să se situeze între limitele domeniului haşurat din figura 5, sau cu
agregate (0...40)mm, caz în care trebuie să se situeze între domeniul haşurat din
figura 6.
1
a. Sortul de criblură 8-16, poate fi înlocuit cu acordul proiectantului cu pietriş
concasat sort 8-16.
b. La prepararea betoanelor din straturile de uzură pentru locurile de staţionare,

platforme de parcare auto, industriale şi portuare,străzi şi drumuri de exploatare
cu o bandă de circulaţie, precum şi alei carosabile, se poate înlocui criblura cu
pietriş, conform SR 662 sau piatră spartă (split) conform SR 667.
d. Dozajele de ciment, aditivi şi raportul A/C ce se utilizează în compoziţia

betoanelor rutiere puse în operă în sistemele cofraje fixe şi glisante, vor respecta
limitele din tabelul 3.
Tabelul 3
Nr. Clasa betonului rutier

Component
crt. BcR 3,5 BcR 4,0 BcR 4,5 BcR 5,0
Ciment CD 40
sau CEM I
1 3 - - 330 350
42,5 R (kg/m )
min
2 Ciment CEM I 310 330 350 -
64 | P a g e
42,5 N
3
(kg/m ) min
Ciment CEM I
32,5 R
3 320 340 - -
3
(kg/m ) min
Raport 0,45 pentru betoanele cu granulozitate continuă
4 Apă/Ciment,
max. 0,47 pentru betoanele cu granulozitate discontinuă
Aditivi
plastifianţi şi
% din masa cimentului conform specificaţiilor
5 aditivi
tehnice de produs şi Agrementului Tehnic
antrenori de
aer
e. Sorturile agregatelor utilizate în straturile de uzură şi rezistenţă ale

îmbrăcăminţilor conform pct. 2.11a, b şi c, sunt indicate în tabelul 4.
Tabelul 4
Îmbrăcăminţi Natura Sorturile Granulozitatea

executate agregatului agregatelor agregatului total
Nisip natural 0-4
Pietriş concasat 4-8 0-25
Criblură 8-16 şi 16-25
Nisip natural 0-4
Într-un singur
Pietriş concasat 4-8
A 0-40
strat Criblură 8-16 şi 16-25
Split 25-40
Nisip natural 0-4
Pietriş 4-8, 8-16 ;şi 16- 0-31
1
concasat 31
Nisip natural 0-4
În două straturi Pietriş concasat 4-8 0-25
:
B
-stratul de Nisip natural 0-4
uzură Pietriş 4-8, 8-16 şi 16- 0-31
1
concasat 31
-stratul de Nisip natural 0-4 0-40
65 | P a g e
rezistenţă Pietriş concasat 4-8
Split 25-40
Nisip natural 0-4
Pietriş 0-31
1 4-8
concasat
Pietriş 8-16 şi 16-31
Nisip natural 0-4
4-8, 8-16 şi 16- 0-31
Pietriş concasat
31
2.12. Caracteristicile betonului proaspăt destinat punerii în operă în sistemele

cofraje fixe şi glisante trebuie să fie conform tabelului 5.
Tabelul 5
Valoarea
Metoda de
Caracteristica betonului Cofraje
Cofraje fixe încercare
glisante
Consistenţa prin
metoda:
30 ±10 - STAS1759
- tasării, mm;
- grad de compactare; 1,15...1,35 1,15...1,35 STAS1759
- remodelare Vebe, s - 10...5 STAS1759
Densitatea aparentă,
3 2400 ± 40 2390 ± 30 STAS 1759
kg/m
Conţinutul de aer oclus,
3,5 ± 0,5 4,5 ±0,5 STAS 5479
%
2.13. Caracteristicile betonului întărit destinat a fi pus în operă atât în

sistemu] cofraje fixe cât şi în sistemul cofraje glisante trebuie să fie conform
tabelului 6.
Tabelul 6
Clasa betonuiui rutier

Caracteristicile betonului
BcR 3,5 BcR 4,0 BcR 4,5 BcR 5,0
1. Rezistenţa caracteristică la
încovoiere ( ) determinată la 3,5 4,0 4,5 5,0

28 zile pe prisme de 150 x 150 x
66 | P a g e
600 mm conf. Anexei III.1
2
(N/mm )
2. Rezistenţa medie la
compresiune (Rc) determinată la
28 zile, pe cuburi cu latura de 150
mm, fragmente de prisme cu
30 35 40 45
latura secţiunii de 150 mm,
conform STAS 1275 sau pe
carote conform Instrucţiunilor
2
tehnice C 54 (N/mm ), min
3. Gradul de gelivitate al betonului

G100 G100 G100 G100
determinat conf, STAS 3518
Notă: Valorile rezistenţei la compresiune determinată cu latura secţiunii de 150

mm sau pe carote sunt informative.
3. MATERIALE UTILIZATE LA ÎMBRĂCĂMINŢILE DIN BETON DE CIMENT
Ciment
3.1. La prepararea betoanelor rutiere se vor utiliza următoarele tipuri de cimenturi:
- Ciment pentru drumuri şi piste de aeroporturi tip CD 40, conform STAS 10092;
- Ciment Portland EN 197-1- CEM I 42,5 R;
- Ciment Portland EN 197-1-CEM I 42,5 N;
- Ciment Portland EN 197-1 -CEM I 32,5 R.
3.1.1. Cimentul CD 40, STAS 10092, trebuie să îndeplinească următoarele

cerinţe:
• compoziţia mineralogică potenţială a clincherului:
- aluminat tricalcic, (C3A) - maximum 6 %;
- feroaluminat tetracalcic (C4AF) - minimum 18 %;
• caracteristicile fizico-mecanice ale cimentului:
- priza începe după - minimum 2 ore;
- priza sfârşeşte după - maximum 10 ore.

67 | P a g e
• mărirea de volum pe ace Le Chatelier- maximum 10 mm;
• fineţea de măcinare exprimată prin suprafaţa specifică:
2800...3500 cm2/g
• rezistenţa la întindere prin încovoiere:
- după 2 zile - minimum 3,5 N/mm2;
- după 7 zile - minimum 5,0 N/mm2 ;
- după 28 zile - minimum 6,5 N/mm2 ;
• rezistenţa la compresiune:
- după 2 zile - minimum 15 N/mm2 ;
- după 7 zile - minimum 26 N/mm2 ;
- după 28 zile - minimum 40 N/mm2.
3.1.2. Cimenturile Portland tip CEM I 42,5 R, CEM I 42,5 N şi CEM I 32,5
R,conform SR EN 197-1 trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) Caracteristicile mecanice, fizice şi de stabilitate trebuie să fie conform tabelului

7.
Tabelul 7
2
Rezistenţa la compresiune (N/mm )
Rezistenţa Rezistenţa
Clasa de
iniţială standard Timp iniţial de Expansiune
rezistenţă
2 priză -min- mm
7 zile 28 zile
zile
32,5 R ≥10 - ≥32,5 ≥52,5 ≥75 <10
42,5 R ≥20 - ≥42,5 ≤62,5 ≥60 <10
42,5 N ≥10 - ≥42,5 ≥62,5 ≥60 <10
b) Caracteristicile chimice trebuie să fie conform tabelului 8.
Tabelul 8
Condiţii
Clasa de
Caracteristica Metode de încercare
rezistenţă
(%)
Pierdere de 32,5 R
≤5 SR EN 196-2
68 | P a g e
calcinare 42,5 R
42,5 N
32,5 R
Reziduu insolubil 42,5 R ≤5
42,5 N
Conţinutul în sulfaţi 32,5 R 42,5 N ≤3,5
(sub forma de SO3) 42,5 R ≤4,0
32,5 R
Conţinutul în cloruri 42,5 R ≤0,10 SR EN 196-21
42,5 N
3.2. Alte sortimente de cimenturi vor putea fi utilizate numai cu avizul unui institut
de cercetări de specialitate şi al proiectantului.
3.3. Cimentul se livrează în vrac sau saci de hârtie, însoţit de documentele de

certificare a calităţii şi se transportă în vagoane speciale cu descărcare
pneumatică, containere, vagoane închise sau camioane acoperite, destinate
exclusiv acestui produs. În timpul transportului de la fabrică la staţia de betoane
(sau depozite intermediare), a manipulării şi depozitării, cimentul va fi ferit de
umezeală şi de impurificare cu corpuri străine (pământ, cărbune, substanţe
organice, var hidratat, cenuşă de termocentrală etc.).
3.4. În contractul încheiat între furnizor şi utilizator se vor regăsi obligaţiile

furnizorului referitoare la garantarea cimentului.
3.5. Verificarea conformităţii unei livrari sau a unui lot cu standardele dupa care s-
au produs, cu cerinţele unui contract sau comenzi se face prin prelevarea de
probe în prezenţa producătorului şi a utilizatorului. Prelevarea probelor se face de
regulă înaintea sau în timpul livrării, sau la maximum 24 ore dupa livrare.
3.6. Depozitarea cimentului în silozuri se face numai după recepţionarea

cantitativă şi calitativă a acestuia conform ANEXEI I.1, inclusiv prin examinarea
documentelor de certificare a calităţii şi verificarea capacităţii libere de depozitare
în silozuriie destinate tipului respectiv de ciment.
3.7. Depozitarea cimentului se va face în celule tip siloz, atât pentru depozitele de
rezervă cât şi pentru cele de consum. La depozitele de rezervă ale staţiilor de
betoane se vor marca distinct silozurile destinate fiecărui tip de ciment ce
urmează a fi utilizat prin înscrierea simbolului standardizat al cimentului cu litere şi
cifre de minimum 50 cm înălţime.
69 | P a g e
3.8. Pe întreaga perioadă de exploatare a silozurilor se va ţine evidenţa loturilor
de ciment depozitate în fiecare siloz, prin înregistrarea zilnică a primirilor şi
consumurilor.
3.9. Cimentul rămas în depozit peste termenul de garanţie sau în condiţii improprii
de depozitare nu va putea fi utilizat decât după verificarea stării de conservare şi a
rezistenţelor mecanice la 2 (7 zile).
3.10. Cimentul care se consideră că s-a alterat se va evacua, fiind interzis a se

utiliza la prepararea betonului.
3.11. Verificarea calităţii cimentului se face:
- la aprovizionare, inclusiv prin verificarea certificatului de calitate/ garanţie emis

de fabricant;
- înainte de utilizare, de către un laborator autorizat.
Controlul calităţii cimentului este prezentat în ANEXA I.1. şi pct. 14.2.1.1
Agregate naturale
3.12. Pentru prepararea betoanelor de ciment rutiere se vor utiliza următoarele

agregate naturale:
a) agregate naturale de balastieră, conform SR 662:
- nisip natural, sortul 0-4;
- pietriş concasat, sorturile 4-8; 8-16; 16-31;
b) agregate naturale de carieră, conform SR 667:
-criblura, sorturile 8-16; 16-25;
-split, sortul 25-40.
Note:
70 | P a g e
1. Agregatele trebuie să provină din roci omogene în ce priveşte compoziţia
mineralogică, fără urme vizibile de dezagregare fizică, chimică sau mecanică,
lipsite de pirită, limonită sau săruri solubile.
2. Se interzice folosirea agregatelor provenite din roci cu conţinul de silice mono-

cristalină sau amorfă, care să reacţioneze cu alcaliile din cimenturi.
3.13. Producerea şi livrarea agregatelor destinate betoanelor rutiere se va face

conform prevederilor Codului de practică NE 012-99, cap. 4.2.
3.14. Verificarea calităţii agregatelor se va face:
- la aprovizionare, conform prevederilor din ANEXA I.1, punctul A2;
- înainte de utilizare, conform prevederilor din ANEXA I.1, punctul B2.
Metodele de încercare sunt reglementate prin STAS 4606 şi STAS 730.
Apa
3.15. Apa utilizată la prepararea betoanelor rutiere poate să provină din reţeaua
publică de apă potabilă sau alta sursă, care să îndeplinească condiţiile tehnice
prevăzute în STAS 790.
Aditivi
3.16. La prepararea betoanelor rutiere pentru îmbunătăţirea lucrabilităţii,

reducerea tendinţei de segregare în timpul transportului, mărirea rezistenţei la
îngheţ-dezgheţ repetat, se va utiliza în mod obligatoriu un aditiv plastifiant
împreună cu un aditiv antrenor de aer, conform prevederilor cerinţelor din
reglementările specifice şi Agre-mentelor tehnice în vigoare. Utilizarea aditivilor la
prepararea betoanelor rutiere se va face conform prevederilor Codului de Practică
NE 012-99.
Oţel-beton
3.17. Pentru executarea ancorajelor practicate în sistemul cofraje fixe sau glisante
se va folosi oţelul beton rotund, cu diametrul de 10... 12 mm (tip OB 37) conform
STAS 438/1.
3.18. Gujoanele utilizate pentru realizarea rosturilor transversale de dilataţie în

sistemul cofraje glisante vor fi din oţel rotund, neted cu diametrul de 25...30 mm şi
500...600 mm lungime, conform STAS 333.
3.19. Livrarea oţelului-beton se va face conform prevederilor în vigoare şi trebuie

să fie însoţite de certificatul de calitate emis de producător.
71 | P a g e
3.20. Oţelul-beton se va depozita şi păstra în condiţii care să evite:
- favorizarea corodării;
- murdărirea cu pământ sau alte mater
Alte materiale
3.21. Verificarea calităţii se va face conform prevederilor din ANEXA I.1.
3.22. Pentru realizarea îmbrăcăminţilor mai sunt necesare şi urmatoarele

materiale:
a) Hârtie rezistentă KRAFT (125 g/m) conform STAS 3789 sau folie de polietilenă
de joasă densitate (0,06 mm grosime), conform STAS 8171 pentru:
- execuţia îmbrăcăminţilor din beton de ciment pe fundaţie de balast sau piatră

spartă;
- izolarea contra aderenţei la beton a unei jumătăţi din ancorele de oţel ce

trebuiesc fixate în rosturile longitudinale de contact ale îmbrăcăminţilor din beton
executate în sistemul cofraje fixe.
b) Produse de protecţie a suprafeţei betonului proaspăt contra evaporării apei.
c) Produse de colmatare a rosturilor, „la cald” (masticuri bituminoase) sau la rece

(chituri tiocolice).
d) Aditivi superplastifianţi pentru fluidizarea betonului, necesari la:
- betonare în spaţii înguste (supralărgiri în curbe, parcări auto, acostamente,

banchete);
- înlocuirea parţială sau totală a unor dale cu defecţiuni;
- repararea degrădărilor îmbrăcăminţilor din beton de ciment (ruperi de margini la

dale, zone faianţate, ruperi de colţuri).
e) Aditivi antrenori de aer;
f) Aditivi întarzietori de priză;
g) Aditivi acceleratori de priză.
4. STABILIREA COMPOZIŢIEI BETONULUI RUTIER
72 | P a g e
4.1. Compoziţia betonului rutier se stabileşte în conformitate cu prevederile
ANEXEI II. 1. din prezentul normativ şi numai de laboratoare de specialitate
autorizate de Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Note:
1.Cerinţele de bază privind compoziţia betoanelor rutiere vor fi în conformitate cu

prevederile Codului de Practică NE 012-99, cap.6. adaptate la specificul acestor
tipuri de betoane.
2. În cazul utilizării unor tipuri de ciment, agregate sau aditivi care nu sunt
prevăzute în prezentul normativ, stabilirea compoziţiei betoanelor rutiere se va
face pe baza de studii elaborate de un institut de cercetare de specialitate.
4.2. Stabilirea compoziţiei betonului se va face:
- la intrarea în funcţiune a staţiei de betoane;
- la schimbarea tipului de ciment, agregate şi aditivi;
- ori de câte ori se apreciază că este necesară reexaminarea compoziţiei utilizate.
4.3. Cantităţile de materiale corespunzătoare unui amestec (şarjă) se vor stabili

pentru un volum de beton proaspăt de maximum 80% din capacitatea nominală a
instalaţiei folosite pentru malaxare.
4.4. La staţia de betoane se va afişa reţeta corespunzătoare tipului de beton ce se

prepară şi care va conţine;
- numărul de ordine al reţetei;
- notaţia corespunzătoare tipului de beton;
- cantităţile de materiale care se introduc la fiecare şarjă cumulat pentru agregate,

funcţie de ordinea de introducere a acestora.
4.5. În cursul preparării betonului, reţeta se va corecta de către laboratorul staţiei

în funcţie de rezultatele verificărilor zilnice privind:
- umiditatea agregatelor;
- granulozitatea sorturilor;
- densitatea aparentă a betonului proaspăt;
- lucrabilitatea betonului ce trebuie verificată zilnic începând cu fabricarea primelor

3 şarje;
73 | P a g e
- conţinutul de aer oclus.
5. PREPARAREA BETONULUI RUTIER
Prepararea betonului de ciment rutier se efectuează în staţii de betoane cu

personal, echipamente, instalaţii şi laboratoare în conformitate cu prevederilor
cap. 9 din „Codul de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat
şi beton precomprimat” indicativ NE 012-99 cu următoarele precizări:
• Oprirea funcţionării staţiei de betoane de către organismul de atestare al

acesteia este posibilă şi în situaţia în care analizarea rezultatelor încercărilor
efectuate pe probele prelevate la staţie arată ca pentru betoanele rutiere de clasa
mai mare de BcR 4,0 la un volum mai mare de 15 % din totalul cantităţii produse
s-a înregistrat gradul III de omogenitate (stabilit conform ANEXEI II.3) sau nu s-a
realizat clasa betonului (ANEXA III.3);
• Depăşirea abaterilor în ceea ce priveşte caracteristicile betonului proaspăt

prevăzute prin controlul operativ (ANEXA I.3.).
6.TRANSPORTUL BETONULUI
6.1. Betonul proaspăt preparat în staţiile de betoane se va transporta cu

autobasculante.
6.2. Autobasculantele trebuie să fie etanşe pentru a nu permite pierderi de beton

sau ale componenţilor acestuia.
Pe timp de arşiţă sau ploaie, suprafaţa liberă a betonului din autobasculante

trebuie să fie protejată cu prelată, astfel încât să se evite modificarea
caracteristicilor betonului. Se interzice udarea betonului pe timpul transportului.
6.3. Autobasculantele vor fi spălate cu jet de apă dupa 3-4 transporturi sau ori de
câte ori este nevoie.
6.4. Durata maximă de transport, -considerată din momentul începerii încărcării

mijlocului de transport şi începutul descărcării acestuia, nu va depăşi valorile din
tabelul 9, decăt dacă :se utilizează aditivi întârzietori.
Tabelul 9
74 | P a g e
Temperatura amestecului de beton Durata maximă de transport
(°C) (minute)
15 <t ≤30 45
t≤15 60
6.5. Temperatura betonului proaspăt la punctul de lucru înainte de punerea sa în

operă trebuie să fie cuprinsă între 5 ... 30°C.
7. PREGĂTIREA PLATFORMEI ÎN VEDEREA AŞTERNERII BETONULUI

RUTIER ÎN SISTEMUL COFRAJE FIXE
Executarea lucrărilor pe fundaţii noi
7.1. Fundaţia trebuie să aibă la suprafaţă sa aceleaşi pante în profil transversal şi

declivităţi în profil longitudinal, ca ale suprafeţei îmbrăcăminţilor sub care se află,
conform STAS 6400.
7.2. Denivelările admisibile ale suprafeţei straturilor de fundaţie în sens

longitudinal, sub lata (dreptarul) de 3,00 m vor fi de maximum 2 cm, în cazul
straturilor de fundaţie de balast, piatră spartă şi din materiale granulare stabilizate
mecanic şi de maximum 1,5 cm pentru balast sau nisip stabilizat cu ciment.
7.3. Denivelările admisibile ale suprafeţei stratului de fundaţie în sens transversal,

sub lata de 3,00 m, vor fi de ± 7 mm.
7.4. Lăţimea fundaţiei este cea indicată în proiect şi depinde de tipul de încadrare
a îmbrăcămintei, corespunzător clasei tehnice a drumului, conform STAS 1598/1.
7.5. Îmbrăcăminţile din beton de ciment se pot executa la străzi numai după
definitivarea tuturor instalaţiilor subterane înainte de executarea fundaţiei. Se
recomandă totodata să se prevadă sub partea carosabilă numai acele instalaţii
care nu pot fi amplasate în zonele verzi sau sub trotuarele adiacente.
7.6. Înainte de a începe executarea îmbrăcămintei se va face recepţia fundaţiei

conform STAS 6400 prin verificarea elementelor geometrice, abaterilor limită,
denivelărilor admisibile, a gradului de compactare sau a deflexiunilor. În urma
efectuării verificărilor se va încheia procesul verbal de verificare a calităţii lucrărilor
ce devin ascunse, specificându-se eventualele remedieri necesare. Nu se trece la
executarea îmbrăcămintei până când nu se execută aceste verificări şi
eventualele remedieri ce rezultă din acestea prin completare cu material
corespunzător stratului de fundaţie şi compactarea acestuia la gradul de
compactare prevăzut.
75 | P a g e
7.7. Lucrările de corectare şi finisare a fundaţiei vor precede lucrările de betonare,
astfel ca să existe între acestea un decalaj de 400..1000 m.
7.8. Pe fundaţia verificată în profil transversal şi longitudinal, se montează

longrinele metalice pe benzi de beton (C 4/5 – C 6/7,5) sau mortar cu lăţimea de
minimum 30 cm, preparate cu un dozaj de 160 kg ciment la m3.
7.9. În cazul fundaţiilor din balast, piatră spartă şi din materiale granulare
stabilizate mecanic, între longrinele montate pe fundaţia în prealabil umezită se va
aşterne un strat de nisip de 2 cm grosime după compactare care trebuie să
respecte cota şi panta suprafeţei inferioare a îmbrăcămintei. Suprafaţa nisipului
compactat se va controla şi corecta cu un dreptar care se deplasează în lungul
longrinelor, astfel încât să fie asigurată planeitatea suprafeţei nisipului şi să fie
evitată ridicarea acestuia la margini. Nisipul va avea EN > 85. Înainte de
aşternerea nisipului se curăţă suprafaţa fundaţiei, îndepărtându-se şi eventualele
resturi de pământ adus de pe drumurile laterale.
7.10. Pe nisipul bine nivelat şi compactat se va întinde hârtia Kraft sau folia de
polietilenă. Benzile de hârtie sau de polietilenă se suprapun cu minimum 5 cm în
sens longitudinal şi 20 cm în sens transversal. Banda superioară va fi în sensul
pantei.
7.11. Banda de hârtie sau folia de polietilenă va fi întinsă cu puţin înainte de

betonare pentru a evita producerea de cute. Stabilitatea contra vântului a foliei
întinse se va asigura aşezând peste ea din loc în loc bare din fier sau lemn care
se vor recupera. Este interzis a se folosi beton proaspăt sau bolovani. Hârtia
întinsă nu trebuie călcată.
7.12. În situaţiile în care stratul superior al fundaţiei este alcătuit din materiale
stabilizate cu lianţi hidraulici sau mixturi asfaltice, nu se va executa acoperirea
suprafeţei fundaţiei cu strat de nisip şi hârtie sau folie de polietilenă. Înainte de
aşternea betonului suprafaţa acestor fundaţii se va stropi cu apă.
7.13. În urma efectuării lucrărilor menţionate la punctele 7.10...7.12. se vor verifica

lucrările executate şi se vor consemna cele constatate în registrul de procesul
verbal de lucrări ascunse menţionat la pct. 7.6.
Executarea lucrărilor pe îmbrăcăminţi existente
7.14. Înainte de a începe executarea îmbrăcămintei din beton de ciment,

îmbrăcămintea veche bituminoasă sau din beton de ciment se tratează în două
moduri, dupa cum urmează:
A. Îmbrăcămintea veche (bituminoasă sau din beton de ciment) este menţinută pe

fundaţie. În vederea asigurării unor fundaţii cu suprafeţe plane, omogene şi fără
fisuri sau rosturi prin care s-ar putea pierde laptele de ciment în timpul vibrării
76 | P a g e
betonului, sau proeminenţe care ar putea împiedica deplasarea dalelor sub
acţiunea gradienţilor termici, este necesar ca defecţiunile îmbrăcăminţilor vechi să
fie reparate astfel:
A.1. În cazul îmbrăcăminţilor vechi bituminoase:
- fisurile cu deschideri până la 3 mm, se colmatează cu emulsie cationică;
- crăpăturile cu deschideri până la 5 mm, se colmatează cu mastic bituminos;
- crăpăturile cu deschideri mai mari de 5 mm, se colmatează cu mortar asfaltic;
- gropile se plombează cu mixturi asfaltice sau materiale stabilizate cu lianţi

hidraulici sau puzzolanici utilizând agregate cu dimensiuni corespunzatoare
adâncimii degradării lor (maximum 2/3 din adancime).
A.2. În cazul îmbrăcăminţilor vechi din beton de ciment:
- fisurile şi crăpăturile se colmatează cu masticuri bituminoase;
- toate tipurile de rosturi se recolmatează;
- ruperile de la muchiile rosturilor sau marginile dalelor se reconstituie cu mortare

uscate preambalate.
7.15. Pentru aducerea profilului transversal existent la panta îmbrăcămintei noi din
beton de ciment, reprofilarea îmbrăcămintei vechi bituminoase sau din beton de
ciment, se poate face cu materialele locale stabilizate cu ciment sau cu mixturi
asfaltice. Grosimea minimă, în stare compactată a straturilor de reprofllare trebuie
să fie de cel puţin două ori mai mare ca dimensiunea granulei maxime utilizate.
Note:
1 .Întrucât toate tipurile de rosturi ale noii îmbrăcăminţi din beton de ciment
trebuiesc executate în acelaşi profil vertical cu cele din îmbrăcămintea veche din
beton de ciment, este necesar să fie executat în prealabil reperarea acestora cu
ajutorul unor tije metalice din oţel-beton tip OB 37 sau alte repere înfipte în
fundaţie la capetele rosturilor vechi.
2.Pentru îmbrăcăminţile din beton de ciment destinate ranforsării pistelor, căilor

de rulare şi platformelor aeroportuare sau autostrăzilor, lucrărilor de execuţie se
vor efectua conform prevederilor Caietelor de sarcini speciale şi specifice.
7.16. În curbele supraînălţate, pentru amenajarea curbelor, dala de beton va fi de

grosime constantă, iar preluarea diferenţei între profilul proiectat şi cel existent se
77 | P a g e
va realiza cu alte materiale decât beton de ciment (balast, materiale stabilizate
etc.) care să asigure un modul de elasticitate echivalent cu cel existent.
B. Îmbrăcămintea veche (bituminoasă sau din beton de ciment) este îndepărtată.
Îndepărtarea îmbrăcămintei vechi, se efectuează de regulă pe acele sectoare de

drumuri unde fenomenul de faianţare este puternic manifestat şi în urma verificării
stării complexului rutier a rezultat că este necesar să se ia măsuri de tratare a
patului drumului şi înlocuire în straturile afectate a materialelor contaminate,
pentru asigurarea şi pe aceste sectoare a modulului de elasticitate dinamic luat în
considerare de proiectant la dimensionarea sistemului rutier.
B1. Îndepărtarea îmbrăcămintei bituminoase
Îmbrăcămintea bituminoasă veche se îndepărtează prin decapare cu autogrederul

sau cu ajutorul autofrezelor cu discuri diamantate, avându-se în permanenţă în
vedere necesitatea recuperarii integrale a mixturii asfaltice pe cât posibil fără a fi
impurificată cu elemente din stratul suport care de regulă este constituit din
materiale granulare nestabilizate.
B.2. Îndepărtarea îmbrăcămintei din beton de ciment
Pentru îndepărtarea îmbrăcămintei vechi din beton de ciment sunt necesare

următoarele operaţii:
- reperarea locurilor de amplasare a ancorelor în rostul longitudinal de contact,

prin spargerea dalelor din loc în loc, pe o adâncime mai mare decât grosimea, cu
ajutorul ciocanului pneumatic (pikamer);
- tăierea ancorelor cu ajutorul aparatului de sudură;
- spargerea dalelor cu piconul în fragmente de mărime convenabilă;
- îndepărtarea fragmentelor de beton din fiecare dală cu utilaje mecanice

adecvate.
Fundaţia obţinută în urma îndepărtării îmbrăcămintei vechi, se păstrează şi se

tratează conform pct. 7.15. şi 7.16. Pe fundaţia obţinută conform celor două
situaţii de tratare (A şi B) mai sus prezentate, se poziţionează la cotă şi în poziţie
verticală longrinele metalice.
Fixarea longrinelor de fundaţie, se face cu bolţuri împuşcate, prinse în bride

metalice ce susţin longrina din exteriorul ei în cazul când fundaţia este o
78 | P a g e
îmbrăcăminte veche din beton de ciment şi cu crampoane de oţel bătute cu
ciocanul în cazul celorlalte tipuri de fundaţii.
7.17. În urma efectuării lucrărilor menţionate la pct. 7.14... 7.16, se vor consemna
cele constatate într-un proces verbal de lucrări ascunse.
7.18. În cazurile în care se execută supralărgirile părţii carosabile existente, în

zonele în care există posibilitatea de tasare diferenţiată a fundaţiei părţii lărgite, se
va prevedea armarea dalelor pe o lăţime de 0,80...1,00 m, deasupra rostului
dintre îmbrăcăminte şi fundaţia părţii lărgite. Armarea dalelor se va face cu oţel-
beton cu diametrul de 5...6 mm, sub formă de plase de 0,80...1,00 m lăţime şi
5,00 m lungime cu ochiuri de 20 x 20 cm. În cazul utilizării de plase legate cu
sârmă, acestea vor fi alcătuite din oţel-beton tip OB 37 (STAS 438/1) de 6 mm
diametru, iar în cazul utilizării de plase sudate, acestea vor fi alcătuite din sârmă
trasă (STAS 438/2) de 5 mm diametru. Armătura se va aşeza la adâncime de
5...7 cm de suprafaţa îmbrăcămintei, prin intermediul unor călăreţi dacă
îmbrăcămintea se execută într-un singur strat, sau între cele două straturi când
îmbrăcămintea se execută în două straturi.
8. PREGATIREA PLATFORMEI ÎN VEDEREA AŞTERNERII BETONULUI

RUTIER ÎN SISTEMUL COFRAJE GLISANTE
Platforma destinată aşternerii betonului în sistemul cofraje glisante va fi pregătită

şi compactată conform prevederilor STAS 6400 în aceleaşi condiţii specifice
sistemului cofraje fixe pct. 7.1...7.6.
9. PUNEREA ÎN OPERĂ A BETONULUI RUTIER ÎN SISTEMUL

COFRAJE FIXE
9.1. Îmbrăcăminţile se execută într-unul sau două straturi conform prevederilor din
proiect în funcţie de utilajele curente care asigură compactarea prin vibrare până
la grosimi de 23 cm. În cazul unor grosimi mai mari se vor utiliza numai vibro-
finisoare dotate cu perii vibratoare, care asigură vibrarea eficientă pe toată
grosimea stratului.1
9.2. Punerea în operă a betonului va fi condusă nemijlocit de şeful punctului de

lucru. Acesta va fi permanent la locul de turnare şi va supraveghea şi lua măsuri
operative de remediere a oricăror deficienţe constatate.
9.3. La locul de punere în operă, descărcarea betonului se va face în 2-3 locuri

sau din mers, pentru a menţine omogenitatea betonului pe toată suprafaţa de
descărcare. La îmbrăcăminţi executate în două straturi, descărcarea betonului
celui de-al doilea strat se va face obligatoriu prin descărcare laterală, folosind
autobasculante sau alimentatoare speciale. Aceiaşi măsură se aplică şi pentru
primul strat unde se aşterne pe fundaţie hârtia Kraft.
79 | P a g e
9.4. Aşternerea betonului se va face numai cu repartizatoare mecanice (lopeţi
mecanice sau repartizatoare cu şnecuri, cu excepţia unor suprafeţe reduse la care
folosirea acestora nu este justificată din punct de vedere tehnico-economic
(supralărgiri în curbe, curbe cu raze mici, străzi de categoria IV cu o bandă de
circulaţie, parcaje, platforme sau locuri de staţionare, pe suprafeţe mici sau
izolate). La acestea, aşternerea betonului rutier preparat, se poate face manual.
9.5. Compactarea şi nivelarea betonului, la executarea îmbrăcă-mintei, se vor

efectua cu ajutorul vibro-finisoarelor, având următoarele caracteristici: frecvenţa
de vibrare: 50-75 Hz, amplitudinea 1,0... 1,3 mm, viteza de avansare: minimum
0,6 m/minut prin două treceri ale acestora pe fiecare strat de beton ce se
compactează. Relaţia între grosimea dalei, h, şi lungimea grinzii vibratoare,
măsurată în sensul de avansare b, este: b/h.
9.6. Timpul optim de vibrare se stabileşte prin determinări de probă efectuate cu

prima şarjă de beton ce se compactează, stabilindu-se viteza de înaintare a vibro-
finisorului, corelată cu lăţimea grinzii vibratoare care trebuie să fie în contact cu
betonul proaspăt pe o lungime de cel puţin grosimea dalei, măsurate în direcţia de
avansare. Durata vibrării se recomandă să fie de 30...60 secunde.
1
Înainte de începerea lucrărilor, executantul este obligat să realizeze un sector
experimental de minimum 30 m, care va servi ca tronson de referinţă pentru
urmărirea lucrărilor
9.7. Pentru a asigura vibrarea corectă a betonului pe întreaga suprafaţă a stratului

compactat, se va urmări ca grinda vibratoare, în timpul vibrării, să se afle cu 1...3
mm mai jos decât suprafaţa betonului din spatele grinzii.
9.8. Grosimea stratului de beton necompactat trebuie să fie de 1,15...1,35 ori mai
mare decât grosimea finală a stratului compactat, în funcţie de lucrabilitatea
betonului.
Înainte de a începe vibrarea betonului, se va stabili în cadrul determinărilor de

probă grosimea stratului de beton necompactat, necesară pentru obţinerea
grosimii prescrise a stratului finit.
9.9. Punerea în operă a betonului se va face fără întreruperi, iar dacă acestea nu
pot fi evitate (ploaie intensă, defectarea utilajelor, întreruperi în aprovizionarea cu
beton etc.) se va executa din betonul confecţionat până în acel moment o dală cu
lungimea de cel puţin 1,5 m, terminate cu un rost transversal de contact.
9.10. Distanţa dintre două poziţii succesive de lucru ale plăcilor sau riglelor
vibrante trebuie să fie astfel stabilită încât să fie asigurată acoperirea succesivă a
întregii suprafeţei de beton compactat.
80 | P a g e
9.11. Întreruperea betonării la sfârşitul unei zile de lucru se va face numai la un
rost transversal de dilataţie sau de contact.
9.12. Betonul greşit fabricat sau greşit turnat se va îndepărta de la locul de punere
în operă.
9.13. Pe sectoarele de drum cu declivităţi, sensul de execuţie al benzii de beton

va fi următorul:
- pentru pante de până la 3% se lucrează în sensul urcării drumului (din vale spre
deal);
- pentru pante mai mari de 3% se lucrează în sensul coborârii drumului (din deal
spre vale), adaptându-se la situaţia respectivă atât consistenţa betonului cât şi
viteza de avansare a utilajelor având în vedere totodată ca în permanenţă în faţa
utilajelor să existe un val de beton afânat cu rol de ,,zid de sprijin".
Executarea îmbrăcăminţilor dintr-un singur strat
(beton de o singură clasă, având caracteristicile stratului de uzură)
9.14. Betonul adus la punctul de lucru se va descărca în 1-2 locuri.
9.15. Betonul aşternut la cotă şi necompactat se va verifica cu dreptarul şi se vor

efectua corectările necesare înainte de vibrare pentru eliminarea denivelărilor
suprafeţei, prin completare cu beton sau îndepărtarea betonului în exces. Lângă
longrine betonul se va îndesa cu maiul metalic asigurând totodată menţinerea
ancorelor în poziţie orizontală.
9.16. După aşternerea stratului de beton pe o porţiune de 5-6 m, pe toată lăţimea

şi după verificarea grosimii betonului necompactat cu şablonul, se va proceda la
vibrarea betonului cu ajutorul vibro-finisorului, urmărindu-se ca în faţa grinzii
vibratoare să existe permanent un val uniform de beton de maximum 5 cm
înălţime.
9.17. După trecerea vibro-finisorului până la circa 1 m de capătul porţiunii

aşternute, aceasta se retrage şi se face verificarea în profil longitudinal şi
transversal a suprafeţei vibrate cu lata de minimum 3,00 m, corectând cu beton,
dacă este cazul, suprafeţele denivelate sau cele deschise (nevibrate).
9.18. După verificarea şi corectarea denivelărilor suprafeţei vibrate, betonul de

lânga longrine se va compacta cu maiul sau plăci vibrante.
9.19. Se trece apoi a doua oară cu vibro-finisorul astfel ca suprafaţa obţinută să

fie netedă şi uniformă ca aspect.
81 | P a g e
9.20. Timpul care se va scurge de la prepararea betonului pentru prima şarjă
dintr-o dală şi terminarea finisării betonului din aceiaşi dală nu va depaşi cu mai
mult de o oră începutul prizei/cimentului.
9.21. Finisarea suprafeţei betonului pentru piste aeroportuare, autostrăzi şi

drumuri cu trafic foarte greu, se face numai cu grinzi finisoare. Pentru celelalte
categorii de lucrări, când vibro-finisoarele nu au aceste dispozitive, care să
elimine denivelările longitudinale ale suprafeţei stratului de beton, se va folosi un
rulou metalic, perfect calibrat, de 3-4 m lungime, având diametrul de 25 cm şi
masa de circa 150...200 kg. Cu ruloul se lucrează pe suprafaţa corectată şi
compactată, prin rostogolirea lui în sens perpendicular pe axa benzii, pe toata
suprafaţa îmbrăcămintei, prin treceri suprapuse pe câte 1,00 m. Ruloul trebuie
curăţat şi umezit la fiecare trecere, evitându-se udarea betonului.
9.22. Surplusul de mortar scos la suprafaţa îmbrăcămintei de către grinda

finisoare sau rulou, se îndepărtează cu perii speciale care sunt trase transversal
spre marginea benzii de beton executate.
9.23. Suprafaţa finisată a betonului se va stria numai mecanic la autostrăzi şi piste

aeroportuare sau fie mecanic fie manual la celelalte lucrări, perpendicular pe axa
drumului, cu ajutorul dispozitivului de striat sau a unei perii umezite de tip
piassava, cu fire plastice sau metalice.
9.24. Demontarea longrinelor se va face după cel puţin 24 ore de la turnarea

betonului.
În cazul în care executarea îmbrăcămintei se face pe jumătate din lăţimea părţii

carosabile şi se circulă pe a doua jumătate a drumului, longrinele din axa drumului
se vor demonta dupa minimum 48 ore.
9.25. Imediat după demontarea longrinelor, feţele laterale ale dalelor se vor
acoperi cu un strat de decofrol sau emulsie bituminoasă cationică.
Executarea îmbrăcăminţilor din două straturi
(beton de uzură şi beton de rezistenţă)
9.26. Descărcarea, aşternerea şi compactarea betonului pentru straturile de

rezistenţă şi de uzură se va face conform pct.9.3, 9.8 şi 9.17...9.21,
9.27. Vibrarea betonului din stratul de rezistenţă şi stratul de uzură se face cu

două vibro-finisoare care acţionează separat pe fiecare strat, astfel încât timpul
care se va scurge de la terminarea vibrării unui strat (dacă stratul de rezistenţă
este alcătuit din mai multe straturi) sau a vibrării stratului de rezistenţă şi
aşternerea stratului următor (de uzură) nu va depăşi o jumătate de oră.
82 | P a g e
9.28. Timpul care se va scurge de la prepararea primei şarje din betonul stratului
de rezistenţă dintr-o dală şi terminarea finisării suprafeţei stratului de uzură din
aceiaşi dală, nu va depaşi cu mai mult de o oră începutul prizei cimentului.
9.29. Finisarea suprafeţei îmbrăcămintei se va face conform pct. 9.21, 9.22 şi

9.23.
9.30. Demontarea longrinelor şi protejarea feţelor laterale ale dalelor se vor face
conform pct. 9.24 şi 9.25.
10. PUNEREA ÎN OPERĂ A BETONULUI RUTIER ÎN SISTEMUL COFRAJE

GLISANTE
10.1. Descărcarea, repartizarea şi compactarea betonului
10.1.1. Maşina cu cofraje glisante se deplasează cu ajutorul a patru şenile

(stabilitate maximă) manevrate cu cricuri şi este ghidată în plan orizontal (ca
direcţie) şi vertical cu ajutorul palpatorilor şi a unei baze de referinţă alcătuită fie
din două fire metalice întinse de o parte şi de alta a maşinii pe direcţia de
betonare, fie dintr-un fir şi dala de beton adiacentă, fie dintr-un fir şi un dispozitiv
de reglare a pantei.1
10.1.2. Maşina cu cofraje glisante trebuie să realizeze următoarele operaţii

tehnologice:
- repartizarea betonului pe toata lăţimea benzii de betonare cu ajutorul unui

repartizor tip şnec;
- compactarea prin vibrarea internă a betonului cu ajutorul pervibratoarelor

electrice de interior de 70 mm diametru care produc lichefierea" betonului;
- presarea betonului prin ,,extrudere" de către greutatea proprie a maşinii;
- finisarea transversală a suprafeţei betonului ,,extrudat" cu ajutorul unei grinzi

care se deplasează perpendicular pe direcţia de avansare a cofrajelor glisante;
- finisarea longitudinală a suprafeţei din beton cu ajutorul unui dispozitiv (drişcă)

care se deplaseaza transversal între cofrajele glisante şi longitudinal odată cu
maşina.
1
Înainte de începerea lucrărilor, executantul esţe obligat să realizeze un sector
experimental de minimum 30m, care va servi ca tronson de referinţă pentru
urmarirea lucrărilor.
83 | P a g e
10.1.3. Betonul în faţa maşinii cu cofraje glisante, trebuie astfel descărcat şi
repartizat încât să se asigure o avansare uniformă continuă şi permanentă a
maşinii, practic fără nici o oprire a maşinii.
10.1.4. Viteza maşinii cu cofraje glisante se reglează la cca. 1m/minut în funcţie

de ritmul de aprovizionare a betonului, corelat cu calitatea muchiilor laterale şi
suprafaţarea îmbrăcămintei ce se realizează.
10.1.5. Este foarte important ca volumul de beton din faţa maşinii cu cofraje
glisante să fie constant.1
10.1.6. În principiu, toate reglajele maşinii cu cofraje glisante se efectuează pe

loc, înainte de începerea betonării, dar trebuiesc efectuate verificări şi ajustări ale
acestora la începutul lucrului pentru garantarea realizării unor condiţii de calitate
corecte ce se impun dalelor din punct de vedere ale grosimii, calităţii şi
rectangularităţii marginilor acestora.2
1
Un volum prea mare de beton în faţa maşinii atrage după sine staţionarea
acesteia (prin patinare). Un volum prea mic de beton sau o repartizarea
neuniformă a acesteia va conduce la denivelări ale suprafeţei peste limitele
admisibile.
2
Şeful punctului de lucru va urmări îndeaproape realizarea următoarelor aspecte:
- Acţionarea şnecului astfel încât să se asigure un nivel constant al betonului în

camera (spaţiu) de pervibrare, precum şi o imersare completă a pervibratoarelor
- Frecvenţa de vibrare a pervibratoarelor se reglează în corelare cu consistenţa

betonului şi cu viteza de înaintare a maşinii;
- Alimentarea betonului în camera de pervibrare trebuie să fie continuă, în caz

contrar trebuie să se intervină la ritmul aprovizionarii cu beton sau revizuirea
compoziţiei betonului.
- BetonuI care rămâne accidental în camera de pervibrare trebuie să fie eliminat;
- Palpatoarele de nivel se reglează în raport cu firele de ghidaj şi în funcţie de

grosimea îmbrăcămintei ce trebuie realizată.
- În principiu, aceste reglaje sunt efectuate o singură dată şi trebuiesc evitate

situaţiile de reajustare prea deasă datorată grijii deosebite pentru a nu se provoca
neregularităţi la suprafaţa dalelor.
- Totodată, chiar dacă maşina a fost iniţial bine reglată, se recomandă ca să se

verifice în permanenţă grosimea îmbrăcămintei realizate.
84 | P a g e
- O metodă simplă constă în măsurarea în acelaşi profil transversal înainte şi
după trecerea maşinii a distanţei de la stratul suport la suprafaţa betonului în
raport cu un fir întins între cele două fire de ghidaj; diferenţa dă grosimea
îmbrăcămintei.
- Dacă este cazul. reglarea nivelului este reajustat pe toţi palpatorii în mod
progresiv (1 cm pe distanţa de 20 m).
- Se recomandă demontarea palpatorilor după fiecare zi de lucru şi depozitarea

acestora într-un spaţiu uscat, fără umiditate. În ziua următoare se va avea grijă ca
aceştia să fie remontali întotdeauna în aceleaşi locuri ale maşinii de unde au fost
demontaţi.
- Extremităţile cofrajeior glisante pot fi rigidizate cu ajutorul unui cablu (tirant) în

scopul obţinerii unor margini cât mai verticale şi fără prăbuşiri.
- Nivelul grinzii de netezire transversale trebuie astfel reglat încât betonul să

formeze un sul uniform în faţa acesteia. În caz contrar trebuie să se revadă ritmul
de alimentare cu beton, compoziţia acestuia sau suprafaţa fundaţiei pe care se
deplasează maşina.
10.1.7. Punerea în operă a betonului tixotropic cu ajutorul maşinii cu cofraje

glisante va fi condusă nemijlocit de şeful punctului de lucru, bun profesionist în
domeniu.
Acesta va fi permanent la locul de turnare, va supraveghea şi va lua măsuri

operative de remediere a oricăror deficienţe constatate pe parcursul execuţiei.1
10.1.8. Betonul adus la punctul de lucru se descarcă cu atenţie în faţa

repartizorului cu şnec a maşinii cu cofraje glisante după care repartizarea
uniformă a acestuia între cofrajele maşinii se continuă cu ajutorul unui excavator.
10.1.9. Şeful punctului de lucru va urmări permanent (prin observarea aspectului

suprafeţei betonului) modul de funcţionare al tuturor pervibratoarelor.
10.1.10. Eventualele pervibratoare defecte trebuiesc înlocuite irnediat. Ca măsură

de întreţinere preventivă, se recomandă înlocuirea zilnică a unui pervibrator
pentru revizie. Introducerea şi scoaterea buteliilor pervibratorului în şi din beton se
face de regulă prin vibrare.
10.1.11. Pervibratoarele se fixează la echidistanţe de cca. 50 cm şi la mijlocul

grosimii stratului de beton.
10.1.12. O supraveghere mai atentă se va da celor două pervibratoare laterale

care trebuie să asigure obţinerea muchilior benzii de beton. Aceste două
pervibratoare se vor monta la aproximativ 15 cm de marginea cofrajelor glisante.
85 | P a g e
10.1.13. Aşternerea betonului se consideră terminată când supra-faţa
îmbrăcămintei nu prezintă denivelări şi are un aspect omogen.
10.1.14. Compactarea şi finisarea se consideră terminate când suprafaţa

betonului este plană, închisă şi are o textură uniformă. În caz că se observă
denivelări ale suprafeţei îmbrăcămintei rămase în zonele marginale acestea se
vor corecta manual cu ajutorul unor mistrii de 40-50 cm lungime.
10.1.15. O atenţie permanentă se va acorda valului de beton ce se formează în

faţa grinzii maşinii cu cofraje glisante care execută nivelarea transversala a
îmbrăcămintei. Acest val (sul) de beton trebuie să fie uniform.continuu şi cu un
diametru de cca. 10 cm grosime,
10.1.16. Calitatea lucrului cu maşina cu cofraje glisante este condiţionată de

alimentarea permanentă cu beton a acesteia. În condiţiile menţinerii unei viteze
constante de cca. 1 m/minut.
1
a) Înainte de începerea betonării înălţimea cofrajelor glisante ale maşinii vor fi
adaptate la înălţimea dalelor prevăzute în proiect.
b) Este necesar ca la începerea betonării să se dispună ca rezervă de cel puţin un

palpator de înălţime şi un palpator de direcţie.
c) Prezenţa unei pasarele destinată efectuării strierii şi unor corecţii după trecerea
maşinii cu cofraje glisante este absolut necesară pentru asigurarea unei bune
calităţi a lucrărilor.
10.1.17. În cazul opririlor (accidentale) care depăşesc durata de începere a prizei

cimentului este necesară dispunerea de rosturi transversale de contact (de lucru).
10.1.18. Maşina cu cofraje glisante nu se va apropia în timpul lucrului cu mai mult

de 1 m de capătul benzii de beton repartizat.
10.1.19. În timpul staţionării maşinii cu cofraje glisante vibrarea betonului va fi

oprită.
10.1.20. Pentru a elimina în cel mai scurt timp unele deficienţe de execuţie cu
efect negativ asupra calităţii suprafeţei şi muchiilor îmbrăcămintei este necesar să
se efectueze verificarea elementelor geometrice ale acesteia, cel mai tarziu la 24
ore după punerea în operă a betonului. Apariţia unor denivelari peste cele
admisibile, va atrage atenţia atât asupra dereglării utilajelor de preparare sau
punere în operă a betonului cât şi asupra altor deficienţe de execuţie, ce vor fi
depistate şi înlăturate cât mai urgent.
86 | P a g e
10.2. Strierea betonului
10.2.1. În scopul îmbunătăţirii aderenţei roţilor autovehiculelor pe îmbrăcămintea

udă, suprafaţa finisată a betonului se va stria perpendicular pe axa benzii,
mecanic sau manual, cu perii piassava.
10.2.2. Spre a se permite protejarea cât mai rapidă a betonului cu produs de

protecţie, strierea se face la cel mult 20 m în spatele maşinii cu cofraje glisante.
10.2.3. Se va verifica vizual uniformitatea şi adâncimea strierii şi se va reface

dacă este cazul.
11. PROTEJAREA ÎMBRĂCĂMINTEI
11.1. Atât în sistemu! cofraje fixe cât şi în sistemul cofraje glisante protejarea
suprafeţei îmbrăcămintei din beton de ciment se efectuează în două etape, şi
anume:
- în prima etapă, considerată din momentul terminării strierii suprafeţei betonului

proaspăt şi până la zvântarea acestuia, când suprafaţa devine mată, protecţia se
realizează cu acoperişuri mobile, impermeabile şi nedeformabile, îmbinate etanş
între ele, care se deplasează pe măsură ce se finisează suprafaţa betonului
proaspăt în scopul protejării betonului contra acţiunii soarelui, vântului şi ploilor;
- în etapa a doua, considerată din momentul când suprafaţa betonului s-a zvântat,
devenind mată, protejarea suprafeţei betonului se realizează în mod obligatoriu cu
pelicule de protecţie antievaporante, în scopul asigurării condiţiilor favorabile de
întărire a betonului şi evitării fisurării dalelor.
Protejarea îmbrăcămintei proaspăt turnată de circulaţia pietonală şi auto
11.2. Este interzisă circulaţia de orice fel (oameni, animale, vehicule) pe betonul
proaspăt. În primele 24 ore de la executarea protecţiei suprafeţei îmbrăcămintei
cu pelicule, accesul muncitorilor se poate face numai pe dulapi sprijiniţi pe
longrine. Restricţiile se ridică în funcţie de vârsta betonului.
11.3. În cazul executării rosturilor prin tăiere se va repeliculiza cu produse pe

restul suprafeţei dalei.
11.4. Pe perioada de întărire a betonului stabilită în funcţie de anotimp, se vor lua

măsuri ca autovehiculele să nu circule pe suprafaţa acesteia.
87 | P a g e
11.5. Îmbrăcăminţile din beton de ciment se pot da în circulaţie pentru
autovehicule numai după ce se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în
tabelul 10.
Tabelul 10
Temperatura atmosferică medie la

+5 + 10 + 15 + 20 + 25
punctul de lucru (°C)
Termene orientative pentru darea în
circulaţie a îmbrăcăminţilor din beton
(zile):
25 19 16 14 12
a. Betoane realizate cu ciment tip CD
40 special pentru drumuri sau CEM I
42,5 N
b.Betoane realizate cu cimenturi tip
18 15 13 11 10
CEM I 42,5 R sau CEM I 32,5 R
12. EXECUTAREA ROSTURILOR ÎN SISTEMUL COFRAJE FIXE
12.1. Pentru a evita apariţia fisurilor şi crăpăturilor datorită vari-aţiilor de

temperaturi şi umiditate, tasărilor inegale şi pentru necesităţi de construcţie,
îmbrăcăminţile se execută cu rosturi transversale şi longitudinale care le împart în
dale.
12.2. Rosturile, atât cele transversale cât şi cele longitudinale pot fi de:
- contact (de construcţie);
- dilataţie;
- contracţie.
Executarea rosturilor de contact
12.3. Rosturile de contact transversale se realizează pe toată lăţimea şi grosimea

dalei, când se întrerupe turnarea betonului, fie la sfârşitul zilei de lucru, fie în cazul
întreruperii accidentale a betonării (ploaie intensă, defectarea utilajelor, întreruperi
în aprovizionarea cu beton etc.) şi se vor executa conform figurilor 7 şi 8, astfel:
88 | P a g e
a. în secţiunea transversală unde apare rostul se montează un
dulap de lemn având lungimea egală cu distanţa între longrine şi lăţimea egală
cu înălţimea îmbrăcămintei fixat cu ajutorul ţăruşilor metalici bătuţi în fundaţie;
b. la reluarea betonării se scot ţăruşii metalici şi dulapul, se aplică pe suprafaţa

laterală a îmbrăcămintei o peliculă de emulsie bituminoasă prin stropire de două
ori sau se pune o fâşie de carton bitumat;
c. la drumurile de clasă tehnică I şi II, străzile de categoria I şi II, precum şi la

pistele şi platformele aeroportuare, partea superioară a rostului de contact, pe o
adâncime de 30 mm din grosimea dalei, se taie ulterior pe o lăţime de 8...10 mm
pentru a se permite o uşoară introducere a produsului de colmatare.
12.4. Rosturile de contact longitudinale se realizează între benzile de beton pe

toată grosimea îmbrăcămintei, fiind prevăzut cu ancore de oţel-beton OB 37, cu
diametrul de 10 mm şi 1 m lungime (prevăzute cu ciocuri) aşezate la jumătatea
grosimii dalei la distanţa de 1 m una de alta. În acelaşi mod se tratează şi rostul
longitudinal dintre dala normală şi supralărgirea drumurilor sau cel dintre benzile
laterale ale pistelor sau căilor de rulare aeroportuare şi acostamentele acestora,
cu precizarea ca în acest caz ancorele se vor aşeza la jumătatea grosimii dalelor
din aceste acostamente.
Fac excepţie platformele cu panta sub 2 %, unde armarea nu este necesară.
Rosturile de contact longitudinal se vor executa conform figurilor 9 şi 10, astfel:
a. Ancorele confecţionate ca în figurile 9 şi 10 se îndoaie la jumătatea lungimii în

unghi de 90°. Jumătate din ancoră se protejează să nu adere de beton prin
înfăşurare cu hârtie sau folie de polietilenă, aşezându-se apoi lipită de longrină,
pe poziţia finală în timpul repartizării betonului. După demontarea longrinei din axa
drumului, jumătatea protejată a ancorei ce a fost montată de-a lungul longrinei se
va dezdoi şi întinde fără inflexiuni. Pentru lucrările aeroportuare, ancorele se vor
poziţiona conform prevederilor proiectului respectiv.
b. Înainte de betonarea benzii a doua, pe suprafaţa verticală a îmbrăcămintei

benzii turnate anterior, se va aplica în mod obligatoriu o peliculă de protecţie prin
stropire, de cel puţin două ori).
c. La lucrările precizate la pct. 12, la partea superioară a rostului de contact

longitudinal se va crea prin tăiere (la maximum 24 ore de la turnarea dalei) un
lăcaş de 8... 10 mm lăţime şi de 30 mm adâncime care va fi colmatat la ,,cald" sau
la ,,rece" cu produse speciale de etanşare.
89 | P a g e
Executarea rosturilor de dilataţie
12.5. Rosturile de dilataţie transversale se execută conform figurilor 11 şi 12, pe

toată lăţimea şi grosimea îmbrăcămintei la distanţa de circa 100 m lungime de
banda de beton, perpendicular pe axa benzii, în linie continuă pe toata lăţimea
îmbrăcămintei.
De asemenea, se realizează rosturi de dilataţie şi în următoarele situaţii:
a) la capetele tablierelor sau plăcilor viaductelor, podurilor, podeţelor etc.;
b) la capetele curbelor având raze sub 300 m;
c) în punctele de schimbare a declivităţilor în care proiectul nu prevede racordări

convexe, STAS 863.
Rostul de dilataţie transversal se va executa astfel:
a. Se aşează pe fundaţie o scândură îmbibată din lemn de brad păstrată în apă

timp de 24 de ore înainte de utilizare) de 20...25 mm grosime, care rămâne în
lucrare. Scândura va avea lungimea egală cu distanţa între longrine şi lăţimea în
funcţie de înălţimea îmbrăcămintei astfel:
- cu 3 cm mai mică decât înălţimea îmbrăcămintei executată într-un singur strat;
- cât înălţimea stratului de rezistenţă la îmbrăcăminţi executate în două straturi;
- cât înălţimea fiecărui strat de rezistenţă, când acestea se execută în 2-3 reprize,
scândurile trebuie să fie aşezate perfect în acelaşi plan vertical.
Scândura se aşează perfect vertical, perpendicular faţă de longrine
şi se fixează astfel ca să-şi păstreze poziţia verticală în tot timpul executării

îmbrăcămintei din vecinătatea sa. Scândura de rost se va aşeza astfel încât să nu
permită legătura între dalele adiacente pe sub scândură şi pe la capetele ei.
Poziţia scândurii se marchează pe longrina cu creta pentru a putea permite

tăierea ulterioară a rostului în dreptul ei.
b. Ulterior, stratul de beton situat deasupra scândurii este îndepărtat prin

executarea a două tăieturi paralele, distanţate la 20...25 mm între ele, până la
nivelul superior al scândurii.
12.6. Rosturile de dilataţie longitudinale se execută la platforme, în cazul când

îmbrăcămintea este mai lată de 100 m la aproximativ jumătate din lăţimea
îmbrăcămintei, în locul unui rost de contact. Rosturile de dilataţie longitudinală se
90 | P a g e
vor executa cu aceleaşi dimensiuni şi cu acelaşi mod de execuţie ca şi rostul de
dilataţie transversală (conform pct. 12.5).
Executarea rosturilor de contracţie
12.7. Rosturile de contracţie sunt rosturi aparente, care separă betonul numai în
partea superioară a îmbrăcămintei. Prin micşorarea secţiunii dalei se asigură
ulterior fisurarea în continuare a întregii secţiuni, în dreptul rostului.
12.8. Rosturile de contracţie transversală se execută pe toată lăţimea

îmbrăcăminţii, în linie continuă, înclinate la 1/6 sau perpendicular pe axa drumului,
la distanţa între 4...6 m modulată după o secvenţă determinată prin proiect (de
exemplu 4-5-4 m; 5-4-5 m; 5-6-5 m) şi pe o adâncime de 1/4...1/5 din grosimea
dalei la îmbrăcăminţile executate într-un singur strat (figurile 13 a şi 13 b) sau pe
1/3... 1/4 din grosimea totală a dalei, când îmbrăcămintea se execută în două
straturi (figurile 14 a şi 14 b) cu ajutorul maşinii de tăiat rosturi echipată cu două
discuri diamantate concentrice alăturate, de diametre diferite (figurile 13 a şi 14 a)
sau cu un singur disc având grosimea de 8 mm (figurile 13 b şi 14 b).
Tăierea betonului întărit se va executa imediat ce betonul permite, într-un interval

de timp-de 6...24 ore de la punerea în operă a betonului, în funcţie de tipul
cimentului, temperatura aerului, în conformitate cu prevederile tabelului 11.
Tabelul 11
Temperatura aerului
Tipul cimentului
5...13°C 13...22°C 22...30°C
CEM 1 42,5 R, CEM I 32,5 R 2...24 ore 8...12 ore 6...8 ore
CD 40, CEM I 42,5 N 18...24 ore 10...18 ore 8...10 ore
În cazul defectării maşinii de tăiat rosturi sau scăderea rapidă a umidităţii relative
a aerului, cu maşina de rezervă se va tăia în primul rând fiecare al treilea rost,
revenindu-se apoi pentru tăierea celorlalte rosturi.
12.9. Rosturile de contracţie longitudinală se execută în cazul când banda de

beton se toarnă cu o lăţime mai mare de 5,0 m realizându-se pe axa acesteia.
Rosturile de contracţie longitudinale se vor executa prin tăiere în betonul întărit, cu
aceleaşi dimensiuni ca şi rosturile de contracţie transversale. Rosturile se vor tăia
după terminarea tăierii tuturor rosturilor de contracţie transversale.
12.10. Dispunerea rosturilor în plan în intersecţii de străzi, platforme şi pieţe se va

face conform proiectului, evitându-se formarea de colţuri mai mici de 75° şi
lungime de rost mai mică de 0,50 m.
91 | P a g e
13. EXECUŢIA ROSTURILOR ÎN SISTEMUL COFRAJE GLISANTE
13.1. Pentru a evita apariţia fisurilor şi a crăpăturilor datorate variaţiilor de

temperatură şi de umiditate, sau a tasărilor inegale, precum şi pentru necesitatea
de construcţie, îmbrăcăminţile de beton de ciment se execută cu rosturi
longitudinale şi transversale.
13.2. Rosturile longitudinale pot fi:
- de contractie; - de constructie.
13.3. Rosturile longitudinale de contracţie se execută în cazul când banda de

beton se toarnă cu o lăţime mai mare de 5 m, realizându-se pe axa acesteia,
conform figurii 15.
13.4. Rosturile longitudinale de construcţie se realizează între benzile de beton pe

toată grosimea îmbrăcămintei, conform figurii 16.
Note:
1. Armarea cu ancore a rosturilor longitudinale de construcţie se poate face

automat de către maşina cu cofraje glisante sau manual prin baterea acestora cu
ciocanul, imediat după trecerea maşinii.
2. În cazul îmbrăcăminţilor având grosimea mai mare de 25 cm, transferul de

sarcini între benzile de beton în zona rostului longitudinal de construcţie poate fi
asigurat prin adaugarea în interiorul cofrajelor glisante ale maşinii a unor profile
metalice care să conducă la obţinerea unor dale cu feţe laterale îmbinate de tipul
nut şi feder de formă trapezoidală sau sinusoidală.
13.5. Toate rosturile longitudinale se realizează în linie continuă; nu se admit linii

frânte.
13.6. Rosturile transversale pot fi:
-de contracţie; -de construcţie; -de dilataţie.
Notă: La autostrăzi, drumuri expres şi industriale, căi de rulare, platforme şi piste

aeroportuare, mai ales când îmbrăcămintea se aşterne pe straturi susceptibile în
timp de tasări diferenţiate, rosturile transversale (executate perpendicular pe axa
căii) se realizează cu gujoane.
92 | P a g e
13.7. Rosturile transversale de contracţie se execută la distanţe de (4...6)m,
perpendicular pe axa căii sau cu o înclinare de 1/6 faţă de axa acesteia, în linie
continuă pe toată lăţimea îmbrăcămintei, conform figurii 17.
13.8. Rosturile transversale de construcţie se realizează pe toată lăţimea şi

grosimea îmbrăcămintei când se întrerupe turnarea betonului, conform figurii 18,
astfel încât să rezulte o dală de cel puţin 3 m lungime.
13.9. Rosturile transversale de dilataţie se execută perpendicular pe axa benzii de

beton, pe toată lăţimea şi grosimea îmbrăcămintei, conform caietelor de sarcini, în
următoarele condiţii:
- la capetele tablierelor sau plăcilor viaductelor; podurilor, podeţelor etc.;
- la capetele curbelor având raze sub 300 m, în punctele de tangenţă;
- în punctele de schimbare a declivităţilor, în care proiectul nu prevede racordări

convexe, conform STAS 863;
- în aliniament, la distanţe de circa 100 m, în cazul în care îmbrăcăminţile din

beton se execută pe fundaţii din balast, piatră spartă sau materiale granulare
stabilizate mecanic şi la temperaturi mai mici de 15°C.
Rosturile transversale de dilataţie se execută cu gujoane conform proiectului

având lungimea de 500...600 mm şi diametrul de 25 mm, dispuse perpendicular
pe rost, la jumătatea grosimii dalei şi la echidistanţe de 300 mm, conform figurilor
19 şi 20.
13.10. Gujoanele utilizate în rosturile transversale de construcţie, de contracţie şi

de dilataţie sunt astfel realizate încât să nu limiteze mişcarea orizontală a rostului
respectiv datorită efectelor termice.
13.11. Gujoanele se protejează împotriva aderenţei betonului şi a coroziunii cu

material plastic sau răşini epoxidice, se peliculizează cu bitum sau emulsie
bituminoasă sau se ung cu unsoare. Indiferent de metoda utilizată pentru
protejarea gujoanelor trebuie avut grijă ca stratul protector aplicat să fi cât mai
subţire.
13.12. Gujoanele utilizate pentru armarea rosturilor transversale de contracţie şi

construcţie, precum şi de dilataţie, trebuie să fie plasate şi menţinute pe durata
betonării într-o poziţie strict paralelă (în plan vertical şi orizontal) cu axa dalei:
a. în cazul rosturilor transversale de contracţie, gujoanele sunt poziţionate

automat, prin înfigerea lor prin vibrare în betonul proaspăt compactat de către
maşina cu cofraje glisante sau manual, recurgând la suporturi metalice
93 | P a g e
prefabricate uzinal sau în situ, fixate de fundaţie astfel încât să nu poată fi
deplasate în timpul betonării;
b. în cazul rosturilor transversale de construcţie, gujoanele sunt implantate prin

batere la jumătatea grosimii dalei şi la echidistanţe prevăzute prin proiect, în
momentul în care betonul începe să facă priză.
13.13. Rosturile de dilataţie se execută sub forma de panouri prefabricate din

scândura de lemn de esenţă moale fără noduri, ce se fixeaza în locurile
prestabilite, direct pe fundaţia îmbrăcămintei, astfel încât gujoanele să-şi menţină
poziţia în plan orizontal şi vertical, iar betonul să nu patrundă pe sub scândură sau
pe la capetele acesteia în timpul vibrării.
Ulterior, betonul existent deasupra scândurii, este îndepărtat prin executarea a

două tăieturi paralele, distanţate la 25...30 mm între ele până la nivelul superior al
acesteia.
13.14. Tăierea betonului întărit se execută ca şi în cazul cofra-jelor fixe conform

tabelului 11.
13.15. Etanşarea tuturor tipurilor de rosturi realizate prin tăiere cu discuri

diamantate în betonul întărit şi tratate în prealabil cu grund, se realizează cu
următoarele tipuri de produse:
- masticuri bituminoase, monocomponente (la cald);
- chituri elastice, monocomponente sau bicomponente (amestecate înainte de

utilizare) pe bază de poliuretani, de polimer sulfidic (tiokol) sau de siliconi (la
rece);
- profile de neopren.
Colmatarea rosturilor
Golul rămas la partea superioară a rostului se umple (colmatează) până la

suprafaţa îmbrăcăminţii ,,la cald" cu masticuri bituminoase sau la "rece" cu produs
bicomponente (chituri) conform prevederilor agrementelor tehnice în vigoare.
94 | P a g e
14. CONTROLUL CALITĂŢII LUCRĂRILOR
14.1. Generalităţi
Funcţie de părţile care le exercită există trei sisteme de control:
- control interior;
- control exterior;
- control de conformitate.
14.1.1. Controlul interior se face de către producător şi/sau executant:
- din iniţiativa proprie;
- în conformitate cu reguli externe stabilite de către investitor sau de către o

organizaţie independentă, la cererea investitorului.
14.1.2. Controlul exterior se efectuează de către un organism independent de

unitatea care este verificată şi constă din:
- verificarea măsurilor de control interior;
- procedee de verificare suplimentare independente de sistemele de control

interior.
14.1.3. Controlul de conformitate se face în scopul de a verifica dacă funcţionarea

unei întreprinderi sau a producţiei se desfăşoară în conformitate cu regulile
stabilite. Acest sistem de control constituie o parte din controlul exterior şi se
efectuează de către organisme independente autorizate pentru efectuarea
activităţii de certificare a calităţii produselor folosite în construcţii conform HG
728/94.
14.2. Procedee de control a calităţii lucrărilor
14.2.1. Controlul producţiei şi execuţiei
Cuprinde toate măsurile necesare pentru menţinerea la un nivel corespunzător a

calităţii betonului conform cerinţelor specificate. Acest tip de control cuprinde
inspecţiile ce se fac în diferite etape de fabricaţie sau punerii în operă a betonului
rutier, precum şi determinările privind echipamentele, factorii de compoziţie,
betonul proaspăt şi betonul întărit.
95 | P a g e
Controlul producţiei şi/sau execuţiei poate fi efectuat de executant printr-un sistem
de calitate conceput şi realizat cu personal propriu, cu responsabili tehnici având
sarcini precise (control interior) sau printr-un organism independent (control
exterior) autorizat pentru efectuarea activităţii de certificare a calităţii produselor
folosite în construcţii conform HG 728/94. Datele importante referitoare la
controlul producţiei în staţiile de betoane sau pe şantier la execuţie se
consemnează sub formă de procese verbale sau minute care pot conţine în
principal:
- denumirea furnizorilor de ciment, agregate, aditivi etc.;
- indicativul şi seria documentelor de livrare şi certificare a calităţii materialelor

utilizate la prepararea betoanelor;
- densitatea şi lucrabilitatea betonului proaspăt;
- dozajul de ciment şi apă;
- numărul de probe, data şi ora la care s-au prelevat;
- temperatura şi condiţiile atmosferice în timpul punerii în operă a betonului.
De asemenea, în cazul betonului marfă (gata preparat) pot fi consemnate date

referitoare la numele furnizorului sau indicativul bonului de transport al betonului.
Abaterile de la procedurile specificate privind transportul, punerea în operă,

finisarea betonului etc., vor fi consemnate şi prezentate responsabililor în execuţia
lucrărilor.
Procedurile de control a producţiei şi/sau execuţiei elaborate de executant se

verifică de un investitor sau de un organism autorizat ca parte a controlului de
conformitate iar încercărilor şi determinările
efectuate pot fi luate în considerare pentru controlul de conformitate.
14.2.1.1. Controlul componenţilor betonului, echipamentelor, execuţiei lucrărilor şi

proprietăţilor betonului
a) Controlul calităţii cimentului se va face:
- la aprovizionare, conform ANEXEI I.1, punctul A1;
- înainte de utilizare, conform ANEXEI 1.1, punctul B1.
Încercările se efectuează conform standardelor SR EN 196-1, 196-2, 196-3, 196-

4, 196-5, 196-6, 196-7, 196-21.
96 | P a g e
b) Controlul calităţii agregatelor se va face;
- la aprovizionare, conform ANEXEI 1.1, punctul A2;
- înainte de utilizare, conform ANEXEI 1.1, punctul B2.
Încercările pe agregate sunt reglementate de STAS 4606 şi STAS 730.
c) Controlul calităţii aditivilor se va conform ANEXEI I.1, punctul A3 (la

aprovizionare) şi B3 (înainte de utilizare).
d) Controlul calităţii longrinelor, se face prin verificarea planeităţii acestora,

existenţei numnărului necesar de buloane şi eclise pentru fixare.
e) Controlul calităţii oţelurilor
Pentru fiecare cantitate şi sortiment de oţel aprovizionat, operaţia de control se va

face conform prevederilor din ANEXA I.1, punctele C şi D.
Utilajele de producere a betonului vor fi controlate pentru a se asigura condiţiile

tehnicece se impun pentru stocarea, cântărirea, malaxarea etc., precum şi pentru
a se verifica existenţa condiţiilor de funcţionare corespunzătoare conform
reglementărilor specifice.
Producătorii şi utilizatorii de betoane trebuie să respecte frecvenţa şi măsurile

privind controlul calităţii materialelor şi betoanelor prevăzute în ANEXA I.1.
14.2.1.2. Controlul lucrărilor înainte de punerea în operă a betonului
Principalele aspecte ce trebuiesc avute în vedere înainte de punerea în operă a

betonului sunt următoarele:
- pregătirea platformei pe care urmează să fie aşternut betonul în conformitate cu

prevederile cap.7 şi 8; constatările acestor verificări vor fi consemnate în procese
verbale de lucrări ascunse, încheiate între beneficiar şi constructor, care vor
preciza concret verificările efectuate, constatările rezultate şi dacă se admite
trecerea la executarea îmbrăcămintei din beton;
- poziţionarea corectă a longrinelor (execute în sistemul cofraje fixe) sau a firelor

de ghidaj pentru palpatorii maşinii cu cofraje glisante;
- poziţionarea corectă a rosturilor de dilataţie;
- asigurarea bunei funcţionări a utilajelor de punere în operă a betonului rutier;
- recepţionarea calitativă a betonului;
97 | P a g e
- asigurarea unui personal instruit.
14.2.1.3. Controlul în timpul executării îmbrăcămintei rutiere din beton
În timpul executării îmbrăcămintei controlul trebuie să aibă în vedere următoarele

aspecte mai importante:
- menţinerea omogenităţii betonului în timpul transportului şi punerii în operă;
- distribuţia uniformă a betonului în faţa utilajelor de compactare;
- menţinerea longrinelor sau a firelor de ghidaj la cotele prevăzute;
- compactarea uniformă şi evitarea segregării în timpul compactării;
- măsuri speciale în cazul turnării în condiţii de vreme rece sau călduroasă;
- execuţia corectă a rosturilor de dilataţie;
- măsuri speciale în cazul rosturilor de lucru;
- tăierea rosturilor transversale de contracţie în timp util;
- datele înscrise în bonurile de transport corespund celor prevăzute şi nu s-a

depăşit durata de transport;
- asigurarea menţinerii poziţiei din proiect a ancorelor şi gujoanelor de oţel-beton;
- respectarea măsurilor de protecţie a suprafeţei betonului proaspăt.
14.2.1.4. Controlul după execuţia îmbrăcămintei:
- Verificarea denivelărilor de suprafaţă cu aparatură tip APL;
- Verificarea rugozităţii suprafeţei prin măsurători cu metoda înălţimii de nisip;
- Verificarea rezistenţei betonului pe bază de carote extrase din lucrare;
- Verificarea grosimii îmbrăcămintei cu ajutorul carotelor.
În ANEXA I.2. se prezintă în detaliu verificările ce trebuiesc efectuate în diferite

etape ale execuţiei îmbrăcăminţilor rutiere din beton de ciment.
14.2.2. Criterii de conformitate
98 | P a g e
Verificarea îndeplinirii nivelelor de performanţă prin aplicarea criteriilor de
conformitate este obligatorie şi poate să se facă de către producători de beton,
executanţi (control interior) şi/sau prin control exterior/de conformitate.
În cazul în care rezultatele determinărilor nu îndeplinesc condiţiile de conformitate,

nu au fost efectuate determinări în cazul unor defecte de execuţie sau în orice alte
cazuri în care există dubii cu privire la realizarea rezistenţei este necesar să se
faca încercări suplimentare prin extrageri de carote, conform prevederilor
instrucţiunii tehnice C 54.
14.2.2.1. Moduri de verificare
Controlul pentru betonul preparat în staţie de betoane sau pe şantier poate fi

efectuat prin unul din următoarele moduri:
Varianta 1: Verificarea efectuată de producătorul de beton sau de executant.
Varianta 2: Verificarea efectuată de o terţă parte, când criteriile de conformitate

sunt verificate de un organism independent de certificare a calităţii produselor
folosite în construcţii care verifică pe bază de epruvete prelevate în timpul
producţiei dacă sunt îndeplinite condiţiile formulate la controlul producţiei şi dacă
rezultatele determinărilor îndeplinesc proprietăţile cerute betonului.
Varianta 3: Verificarea efectuată de investitor sau de un repre-zentant autorizat al

acestuia. Se verifică dacă rezultatele determinărilor efectuate în cadrul controlului
producţiei satisfac cerinţele impuse betonului. Verificările se fac de laboratoare
autorizate în conformitate cu Ordinul 31/N/95 al ISC - MLPAT şi HG 766/97.
14.2.2.2. Planul de prelevare şi criterii de conformitate pentru rezistenţa la

încovoiere a betonului rutier
Conformitatea pentru rezistenţa la încovoiere a betonului utilizat într-o lucrare se

analizează pe loturi de maximum 100 m3.
Verificarea de conformitate pentru clasa betonului se efectuează pe baza unui

contract încheiat între executant şi producătorul betonului.
Frecvenţa minimă este de o probă (3 prisme 150 x 150 x 600 mm)/zi, dar
minimum o probă (3 prisme) la 100 m3. Conformitatea este asigurată dacă
rezultatele determinărilor satisfac cerinţele Criteriului (conf. pct. 14.2.2.3)
14.2.2.3. Criterii de conformitate pentru rezistenţele betonului rutier la încovoiere
Indiferent dacă betonul rutier se prepară în betoniere mobile, este livrat de staţie
sau se produce în staţii atestate conformitatea se verifică pe baza unui singur
99 | P a g e
criteriu care prevede limitarea rezistenţei caracteristice la încovoiere a şirului de
rezultate analizat la valoarea clasei betonului.
Criteriul se aplică în cazul în care conformitatea betonului utilizat la o lucrare este

verificată considerând rezultatele a cel puţin 2 probe (6 prisme 150 x 50 x 600
mm).
Conformitatea este realizată dacă rezistenţa caracteristică la încovoiere ( ) este

cel puţin egală cu clasa betonului respectiv.
Rezistenţa medie la compresiune determinată pe fragmente de prisme sau cuburi

cu laturi de 150 mm conform STAS 1275 trebuie să prezinte valorile din tabetul 6
al Normativului, corespunzător claselor respective şi poate fi utilizată la aprecierea
funcţionării staţiilor de betoane. Verificarea realizării clasei betonului rutier este
prezentată în ANEXA III.1 din Normativ.
15. PRESCRIPŢII SPECIALE
15.1. Defecţiunile apărute la îmbrăcăminţile din beton de ciment trebuiesc

reparate înainte de darea în exploatare a acestora.
Modul de reparare a lor se stabileşte de comun acord cu beneficiarul şi

proiectantul.
15.2. Pentru asigurarea durabilităţii în exploatare, îmbrăcăminţile din beton de

ciment se exclud de la tratamentul cu clorura de sodiu (sare gemă industriale) ce
se efectuează iarna pentru combaterea lunecuşului, timp de cinci ani de la data
execuţiei acestora.
15.3. Rosturile de construcţie se taie după deschiderea acestora.
15.4. Produsele utilizate ca fund (pat) de rost trebuie să fie compresibile,

neputrezibile, rezistente la temperaturi ridicate specifice produselor de etanşare la
cald a rosturilor şi să nu interacţioneze cu produsele de etanşare la rece a
rosturilor.
16. RECEPŢIA LUCRĂRILOR
16.1. Recepţia îmbrăcăminţilor din beton de ciment se efectuează în trei etape: pe

fază, la terminarea lucrărilor şi finală, conform legislaţiei în vigoare.
100 | P a g e
16.2. Recepţia pe fază se face în timpul şi după pregătirea platformei. În urma
acestei recepţii se încheie procesul verbal de lucrări ascunse.
16.3. Recepţia la terminarea lucrărilor se efectuează atunci când toate lucrările

prezentate în documentaţie sunt complet terminate şi la cel puţin o lună de la
darea în circulaţie.
16.4. Recepţia finală se efectuează după expirarea perioadei de garanţie în

conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare privind recepţionarea Iucrărilor de
construcţie şi în condiţiile respectării prevederilor din prezentul normativ.
17. MĂSURI DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII ŞI STINGEREA

INCENDIILOR
17.1. Înainte de începerea lucrărilor, sectorul de lucru se va amenaja şi se va

semnaliza conform Normelor metodologice privind condiţiile de închidere a
circulaţiei şi de instituire a restricţiilor de circulaţie în vederea executării de lucrări
în zona drumului şi/sau pentru protejarea drumului, aprobate prin Ordin MT/MI nr.
1112/ 411/2000.
17.2. Pe toată perioada de execuţie a îmbrăcămintei din beton de ciment se vor

respecta următoarele prevederi din următoarele acte normative în vigoare:
- Legea nr. 90/1996 cu privire la protecţia muncii republicată în Monitorul Oficial al

României nr. 47/29 ian. 2001;
- M.M.P.S. Ord. nr. 578/1996 şi Ministerul Sănătăţii Ord. nr. 5840/1996 privind
,,Norme generale de protecţie a muncii”;
- M.M.P.S. Ord. nr. 136/1995 privind ,,Norme specifice de securitate a muncii

pentru prepararea, transportul, turnarea betonului şi executarea lucrărilor de BA şi
BP";
- M.M.P.S. nr. 357/1998 privind ,,Norme specifice de protecţie a muncii pentru

întreţinere, exploatare şi administrare drumuri şi poduri";
- NP 073-02 ,,Norme de prevenire şi stingere a incendiilor şi dotarea cu mijloace

tehnice de stingere pentru unitatile M.L.P.T.L.";
- Ordinul AND nr. 116/1999 privind ,,Instrucţiuni proprii de securitate a muncii

pentru lucrări de întreţinerea, repararea şi exploatarea drumurilor şi podurilor".
17.3. Actele normative menţionate la pct. 17.2. nu sunt limitative, ele putând fi
completate de unităţile de construcţii cu măsuri suplimentare specifice fiecărui loc
de muncă.
101 | P a g e
18. RECOMANDĂRI PRIVIND ORGANIZAREA CIRCULAŢIEI RUTIERE PE
DURATA LUCRĂRILOR DE RANFORSARE CU ÎMBRĂCĂMINTE DIN BETON
DE CIMENT A DRUMURILOR PUBLICE
18.1. În măsura posibilităţii este de preferat ca lucrările de ranforsare cu beton de

ciment să se execute cu devierea circulaţiei publice chiar dacă execuţia se face
pe jumătate de cale, cealaltă fiind rezervată circulaţiei de şantier.
18.2. În caz că devierea circulaţiei publice nu este posibilă, în funcţie de situaţia

locală, se va amenaja pentru circulaţia publică unul sau două fire de circulaţie
folosindu-se pe lângă jumătatea liberă din partea carosabilă şi suprafeţe
suplimentare constituite din acostamentul drumului prin umplerea temporară a
şanţurilor până la cota platformei şi prin folosirea banchetei exterioare şanţului în
cazurile de debleu, sau prin supralărgiri ale platformei pentru cazurile de rambleu
nu prea înalte. Aceste suprafeţe, cu materiale granulare, pentru circulaţia de
scurtă durată sunt funcţie de importanţa traficului ce trebuie menţinut, ţinând
seama de timpul necesar de întărire a betonului din jumătatea ranforsată până la
darea în circulaţie. Aceste situaţii se vor stabili la proiectare.
18.3. Dacă nu este posibil a se amenaja pentru circulaţia publică două fire de
circulaţie atunci se va folosi circulaţia alternantă pe un singur fir, dirijată prin piloţi
de circulaţie la fiecare cap al sectorului, cu posibilitatea de comunicare reciprocă
şi cu semnalizarea corespunzătoare a punctului de lucru.
18.4. Gabaritul pentru circulaţia publică se va considera ca având planul vertical

dinspre banda de lucru situat la o distanţă de 0,40 m de marginea exterioară a
longrinei, această distanţă constituindu-se ca spaţiu de siguranţă unde ar putea fi
amplasate eventuale semnalizări, indicatoare de circulaţie, parapete şi spaţiu de
refugiu în cazuri fortuite.
18.5. Lungimile de execuţie continuă pe jumătate cale nu vor depăşi 1 km.

Aproximativ la această distanţă şi în principalele intersecţii şi în sectoarele lipsite
de vizibilitate, se vor lăsa întreruperi pentru încrucişări sau depăşiri pe lungimi de
minimum 200...300 m ce se vor completa ulterior.
18.6. Se va da o atenţie deosebită semnalizării luminoase pe timp de noapte în

special în dreptul betonului proaspăt turnat, pentru evitarea accidentelor sau
trecerea vehiculelor pe betonul insuficient întărit.
Controlul calităţii lucrărilor de execuţie a îmbrăcăminţilor din beton de

ciment
1. În situaţiile în care loturile de materiale aprovizionate (ciment, agregate, aditivi,

oţel-beton nu îndeplinesc condiţiile de calitate, se va interzice utilizarea lor şi se
102 | P a g e
va informa producătorul, beneficiarul şi organele Inspecţiei în Construcţii în
termen de maximum 48 de ore;
2. Verificarea calităţii lucrărilor ce devin ascunse trebuie să fie consemnată în

Registrul de procese verbale pentru verificarea calităţii lucrărilor ce devin ascunse
încheiate între reprezentantul investitorului şi executant (proces verbal de recepţie
calitativ). În cazul fazelor determinante este obligatorie participarea beneficiarului,
proiectantului, executantului şi a Inspectoratului de Stat în Construcţii care în
funcţie de rezultatul controlului va autoriza sau nu continuarea lucrărilor. Nu se
admite trecerea la o nouă fază de execuţie înainte de încheierea procesului verbal
referitor la faza precedentă dacă aceasta urmează şi devine o lucrare ascunsă. În
procesele verbale se vor preciza concret verificările şi măsurătorile efectuate,
abaterile constatate iar după caz, încadrarea în toleranţele admisibile faţă de
proiect.
Dacă se constată neconcordanţe faţă de proiect sau prevederile reglementărilor

tehnice se vor stabili şi consemna măsurile necesare de remediere. După
executarea acestora se va proceda la o nouă verificare şi încheierea unui nou
proces verbal.
3. Verificarea calităţii betoanelor
3.1. Verificarea calităţii betoanelor se va face pe tipuri de betoane şi straturi

executate pe probe prelevate la staţia de betoane, pentru darea în circulaţie a
unui sector de drum sau pentru analiza activităţii staţiei de betoane, la frecvenţa
indicată în Anexa I.1.
3.2. Verificarea betonului proaspăt se va face la:
a. Staţia de betoane privind:
- compoziţia;
- lucrabilitatea;
- densitatea aparentă
-conţinutul de aer oclus.
b. La locul de punere în operă privind:
- lucrabilitatea;
- temperatura.
103 | P a g e
3.3. Verificarea betonului întărit se va face pe epruvete prelevate la staţia de
betoane, privind rezistenţa la încovoiere şi compresiune la 28 de zile.
3.4. Verificarea calităţii betonului din lucrare se va efectua prin determinarea

rezistenţei la compresiune pe carote extrase din îmbrăcămintea executată.
3.5. Urmărirea preparării şi punerii în operă a betonului rutier se va face într-un

registru special conform modelului din Anexa 1.4.
3.6. În vederea asigurării calităţii lucrărilor de execuţie a îmbrăcăminţilor din beton

de ciment, este obligatorie efectuarea unui control operativ şi adoptarea de
măsuri, în conformitate cu prevederile din Anexa I.1., urmărindu-se:
- evitarea livrării sau punerii în operă a unui beton ale cărui caracteristici în stare
proaspată nu îndeplinesc condiţiile impuse;
- adoptarea de măsuri operative, la staţia de betoane, pentru corectarea

compoziţiei betonului sau a condiţiilor de preparare;
- sesizarea cazurilor în care betonul prezintă rezistenţe mecanice sub limitele

admise, fiind necesară analizarea de către proiectant a măsurilor sau condiţiilor ce
se impun pentru asigurarea rezistenţei şi durabilităţii îmbrăcămintei în exploatare.
3.7. Calitatea betoanelor din îmbrăcăminţile rutiere, se va aprecia pe baza

rezultatelor înregistrate în evidenţele de laborator şi buletinele de încercare a
epruvetelor confecţionate la staţia de betoane, încercate şi prelucrate la
laboratoareie de specialitate.
3.8. Aprecierea calităţii betonului pus în lucrare se face pe baza rezultatelor

încercărilor de laborator şi se consemnează într-un proces verbal încheiat între
beneficiar şi executant, înainte de darea în exploatare a tronsonului de drum
respectiv.
Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de la pct. 3.7 se vor analiza şi lua de către
beneficiar, proiectant şi constructor, măsurile ce se impun, inclusiv înlocuirea
dalelor respective.
4. Verificarea calităţii îmbrăcamintei, înainte de darea în exploatare
4.1. Calitatea îmbrăcămintei apreciată după calitatea betonului rutier pus în

lucrare, se consideră corespunzătoare dacă:
- nu se constată fisuri şi crăpături la suprafaţa dalelor;
- nu se constată vizual defecte de execuţie (goluri în suprafaţa sau laturile

îmbrăcămintei, segregări, exfolieri etc.);
104 | P a g e
- calitatea betonului livrat este corespunzătoare din punct de vedere al
rezistenţelor la încovoiere determinate pe epruvete prismatice şi al rezistenţelor la
compresiune determinate pe epruvete cubice sau fragmente de prisme cu
secţiunea de 150 mm, confecţionate la staţia de betoane, precum şi al
rezistenţelor la compresiune determinate pe carote;
- controlul prin metode nedistructive arată că betonul are o structură

corespunzătoare.
4.2. Verificarea grosimii îmbrăcămintei de beton se efectuează prin măsurători

directe la marginile benzii de beton, la fiecare 200 m pe carotele extrase din
îmbrăcăminte.
4.3. Verificarea lăţimii îmbrăcămintei din beton, se efectuează prin măsurători

directe cu ruleta între marginile benzii din beton, la fiecare 200 m.
4.4. Verificarea denivelărilor suprafeţei îmbrăcămintei se efectuează în timpul

execuţiei, imediat după prima trecere a vibro-finisorului şi la recepţie, cu ajutorul
dreptarului de 3,00 m lungime şi al unei pene sau utilizând aparatură specială.
4.5. În profil longitudinal, măsurarea denivelărilor se efectuează pe fiecare bandă

de beton sau bandă de circulaţie şi anume pe axa acestora, utilizându-se
dreptarul de 3 m lungime şi o pană de 20 cm lungime şi maximum 3 cm lăţime
având o înclinaţie de 1:10 şi gradaţii corespunzătoare diferenţelor de înălţime de 1
mm. Pentru a citi denivelarea, se introduce până între îmbrăcăminte şi faţa
inferioară a dreptarului, consemnându-se numai citirile ce depăşesc denivelările
admisibile prevăzute la punctul 2.6. din Normativ. Frecvenţa măsurătorilor este: la
fiecare dală realizată în timpul execuţiei şi din 50 în 50 m la recepţie sau prin
sondaj la cererea comisiei de recepţie.
4.6. În profil transversal, verificarea denivelărilor este obligatorie în dreptul

profilurilor arătate în proiect şi la cererea comisiei de recepţie şi între aceste
profiluri. Măsurătorile se fac similar cu cele prevăzute la punctul 4.5. pentru profilul
în lung, folosind însă un dreptar având o lungime egală cu jumătate din lăţimea
părţii carosabile, respectiv pe lăţimea părţii carosabile cu pantă unică la
autostrăzi, curbe cu panta unică etc.
4.7. Verificarea pantei transversale se face cu aparatură adecvată sau utilizând

dreptarul cu bolobocul şi cu o pană gradată având lungimea de 30 cm, grosimea
de maximum 3 cm şi înăţimea la capete de 1,5 cm şi respectiv 9 cm. Gradaţiile pe
partea superioară a penei vor fi corespunzătoare diferenţelor de înălţime de 1
mm.
Verificarea pantei transversale se face în mod obligatoriu în dreptul profilelor

prevăzute în proiect şi între aceste profiluri la cererea comisiei de recepţie.
105 | P a g e
4.8. Exactitatea cotelor din axa drumului prevăzute în profilul longitudinal se
verifică cu ajutorul unui aparat de nivel.
4.9. Verificarea rugozităţii suprafeţei îmbrăcămintei se efectuează prin metoda

înaltimii de nisip. conform STAS 8849.
4.10. Verificarea prezenţei fisurilor şi crăpăturilor se efectuează pe bază de

observaţii vizuale, obţinute prin parcurgerea pe jos a sectorului de îmbrăcaminte
executat, în prima parte a zilei şi de preferat pe vreme răcoroasă.
4.11. Verificarea modului de realizare şi colmatare a rosturilor, se efectuează pe

bază de observaţii vizuale efectuate pe vreme răcoroasă.
4.12. În cazul în care se dispune de aparatură necesară pentru determinarea

planeităţii drumului în profil longitudinal, verificarea şi interpretarea rezultatelor se
face conform reglementarilor legale în vigoare.
5. Rezultatele verificărilor
5.1. Rezultatele verificărilor se consemnează în evidenţele de control ale

şantierului şi fac parte integrantă din cartea construcţiei.
5.2. Beneficiarul prin reprezentanţii săi oficiali are obligaţia de a verifica periodic
datele înscrise în documentele de atestare a calităţii materialelor (buletine de
încercări şi analize de laborator, certificate de calitate emise de furnizori etc.).
Controlul operativ al calităţii betonului
1.Generalităţi
Activitatea de control operativ cuprinde:
- determinări pe betonul proaspăt, în scopui evitării punerii în operă a unui beton

necorespunzător;
- analizarea imediat dupa înregistrare a rezultatelor privind rezistenţa la încovoiere

şi compresiune la vârsta de 28 de zile, în scopul remedierii operative a unor cazuri
necorespunzătoare.
106 | P a g e
2. Determinări pe betonul proaspăt
2.1. Toleranţele tehnice privind caracteristicile betonului proaspăt sunt prezentate

în tabelul 1.3.1.
Tabelul I.3.1.
Sistemul de
Valoare de Limite de
Caracteristica
referinţă referinţă admise
cofraje
Tasarea medie:
±10 mm fixe
t = 30 mm
Consistenţa gradul de
compactare mediu, 6 ±0,5 fixe + glisante
G=1,15...1,35
Remodelare Vebe
VB = ± 1 s glisante
VB = 10...5s
Tmin = +5°C tmin = -1°C
Temperatura fixe + glisante
Tmax=+30°C tmax=+2°C
3 3
Densitatea rbmediu=2400kg/m rb ± 40kg/m fixe
aparentă rbmediu= 2390kg/m
3
rb ± 30 kg/m
3
glisante
Conţinut de pmediu = 3,5% p ± 0,5 % fixe
aer oclus/
pmediu = 4,5% p ± 0,5 % glisante
antrenant
2.2. Determinări efectuate la staţia de betoane
2.2.1. Caracteristicile care se verifică şi valorile de referinţă ale acestora, se

precizează de laborator, odată cu stabilirea compoziţiei betonului şi se înscriu în
reţeta predată şefului de staţie, care este obligat să o afişeze.
În acest scop, se vor avea în vedere:
- prevederile din proiectul sau caietul de sarcini al lucrării;
- condiţiile tehnice precizate de constructor prin nota de comandă a betonului;
- durata de transport a betonului;
- condiţiile climatice.
107 | P a g e
Condiţiile tehnice vor fi astfel stabilite încât să se asigure respectarea celor
prevăzute la locul de punere în operă.
2.2.2. Ori de căte ori un rezultat se situează în afara limitelor admise conform
prevederilor din tabelul I.3.1, se va repeta imediat determinarea respectivă.
2.2.3. Dacă şi la noua determinare rezultatul nu se înscrie în limitele admise, se

va sista prepararea betonului şi se vor stabili după caz, măsurile tehnologice ce
se impun: corectarea cantităţii de apă, proporţiei sorturilor de agregate sau aditiv,
a temperaturii componenţilor şi verificarea instalaţiei.
2.2.4. După aplicarea măsurilor stabilite şi reluarea preparării betonului,

determinarea caracteristicii respective se va face la fiecare amestec, adoptându-
se eventualele corecţii necesare până când se constată că cel puţin 3 rezultate
consecutive se înscriu în limitele admise. În continuare, determinarea se face cu
frecvenţa prevăzută în ANEXA I.1.
2.3. Determinări efectuate la locul de punere în operă
2.3.1. Determinările se referă la verificarea lucrabilităţii betonului, iar în perioada

de timp friguros (sub + 5°C) sau foarte călduros (peste 25°C), la determinarea
temperaturii betonului.
2.3.2. Caracteristicile care se verifică şi valorile de referinţă ale acestora, se

precizează de constructor şi se înscriu în fişa tehnologică şi nota de comandă a
betonului.
În acest scop se vor avea în vedere după caz:
- prevederile din proiect sau caietul de sarcini al lucrării;
- mijloacele folosite pentru transportul betonului.
2.3.3. Ori de câte ori un rezultat nu se înscrie în limitele admise conform

prevederilor din tabelul I.3.1, se vor efectua pentru acelaşi transport de beton încă
două determinări. Dacă valoarea medie a celor trei determinări se înscrie în
limitele admise, se va accepta punerea în operă a betonului; dacă este depăşită
limita admisă, transportul respectiv de beton se refuză.
3. Încercări pe beton întărit la 28 zile
3.1. Rezistenţele caracteristice la încovoiere şi medii la compresiune determinate

pe fiecare serie de trei prisme, se analizează de laboratorul care efectuează
încercarea, imediat dupa înregistrarea rezultatelor.
108 | P a g e
3.2. În cazul în care rezultatele sunt mai mici decat cele prevăzute pentru clasa
betonului respectiv (tabelul 6 din normativ), în termen de 48 de ore laboratorul va
comunica rezultatele în cauză staţiei de betoane şi executantului.
3.3. Urmare comunicării primite, şeful staţiei de betoane împreună cu delegatul

reprezentantului de verificare a calităţii, în termen de 48 ore, vor identifica
obiectivele care au fost realizate cu tipul respectiv de beton corespunzător
probelor luate şi vor comunica executantului rezultatul înregistrat. Comunicarea se
face către executant (conducătorul antreprizei, responsabilul tehnic cu execuţia,
responsabilul compartimentului controlul calităţii) pentru fiecare obiectiv aflat în
construcţie.
3.4. În termen de 5 zile de la data încunoştiinţării, responsabilul tehnic cu

execuţia, împreună cu reprezentantul investitorului proceda astfel:
a. identifică dalele din îmbrăcăminte la care s-a folosit betonul respectiv;
b. prelevează carote din tronsonul de îmbrăcăminte în cauză;
c. convoacă proiectantul pentru analizarea cazului dacă nu este posibilă

extragerea de carote.
3.5. Dacă din determinările efectuate pe carote rezultă că betonul nu îndeplineşte

condiţiile prevăzute în tabelul 6 din normativ va fi convocat proiectantul care va
analiza şi decide după caz:
- efectuarea de verificări suplimentare pe bază de carote şi reanalizarea situaţiei;
- expertizarea lucrării şi stabilirea soluţiilor de remediere;
- acceptarea recepţionării lucrării dacă din verificările efectuate clasa de beton

efectiv realizată se apreciază ca satisfăcătoare etc.
Stabilirea compoziţiei betoanelor rutiere -efectuarea încercărilor preliminare
1. Generalităţi
Compoziţia betonului trebuie să se stabilească prin încercări astfel încât să

asigure condiţiile tehnice prevăzute la cap.2 în ipoteza folosirii unui dozaj minim
de ciment.
2. Date necesare stabilirii compoziţiei betonului
109 | P a g e
2.1. La stabilirea compoziţiei betonului se vor respecta prevederile din proiect
referitoare la;
- clasa betonului;
- tipul de ciment;
- natura agregatelor.
2.2. Dozajul cimentului va fi superior limitelor din tabelul 3 al normativului.
2.3. Granulozitatea agregatului total se realizează cu sorturile de agregate

prevăzute la pct. 2.11 şi se va înscrie între limitele de granulozitate adoptate din
prezentul normativ.
3. Verificarea preliminară a materialelor
3.1. Probele de materiale care se vor utiliza la prepararea amestecurilor

preliminare de beton trebuie sa reprezinte materialele ce vor fl folosite la
prepararea betoanelor pe şantier.
3.2. Cimentul ce urmează a fi utilizat se va verifica în ceea ce priveşte:
-timpul de priză;
-constanţa de volum;
- rezistenţele mecanice la 2 (7) zile şi 28 zile.
Verificarea se face pe cel puţin 3 probe prelevate din lotul aprovizionat. Dacă
rezultatele obţinute îndeplinesc condiţiile prevăzute în standardul corespunzător
tipului de ciment, se poate trece la efectuarea încercărilor preliminare pe beton.
Rezistenţa medie la compresiune la vârsta de 28 zile, determinate pe cele 3 probe
de ciment va servi ulterior, atat la verificarea clasei cimentului, cât şi la corectarea
rezistenţelor obţinute pe probele de beton la vârsta de 28 zile, conform pct. 4.13.
din prezenta anexă.
3.3. Agregatele ce urmează a fi utilizate se vor verifica în ceea ce priveşte:
- conţinutul de impurităţi;
- granulozitatea;
- umiditatea.
În cazul în care agregatele conţin fracţiuni fine sau părţi levigabile peste limitele
prescrise, se impune a fi spălate înainte de utilizare.
110 | P a g e
4. Stabilirea compoziţiei betoanelor
4.1. Dozajele medii de ciment (C´) pentru betoanele obişnuite rutiere, de la care
se încep încercările vor fi superioare celor înscrise în tabelul 3 din Normativ.
4.2. Raportul A / C va fi de maximum 0,45. '
4.3. Cantitatea de apa A' se evaluează aplicând relaţia:
În această cantitate este inclusă şi cantitatea de aditivi ce se adaugă

corespunzător tipului si dozajului de ciment.
4.4. Cantităţile de aditivi vor fi conform specificaţiilor tehnice de produs sau

agrementelor tehnice în vigoare.
4.5. Cantitatea de apă de amestecare (apă fără soluţie de aditivi) se evaluează cu

relaţia:
(soluţia de aditiv)
4.6. Cantitatea de agregate în stare uscata Ag' se evaluează aplicând relaţia:
în care:
A′ este cantitatea de apă, conform pct. 4.3.;
C′ dozajul de ciment, conform pct, 4.1;
rag densitatea aparentă a agregatelor determinate în conformitate

cu STAS 4606 (orientativ 2,7 kg/dm');
3
rc densitatea cimentului (orientativ 3,0 kg/dm );
3 3
%Aer conţinutul de aer oclus (orientativ 4,0 % respectiv 40 dm /m
în cazul utilizării aditivului antrenor de aer).
4.7. Se adoptă proporţiile dintre diferitele sorturi de agregate, astfel încât să se

asigure o curbă granulometrică, care se va înscrie în zona mediană a limitelor de
granulozitate adoptate şi indicate în prezentul normativ.
4.8. Se calculează densitatea aparentă a betonului proaspăt corespunzătoare

compoziţiei iniţiale, cu relaţia:
4.9. În vederea efectuării încercărilor preliminare, se pregăteşte o cantitate de

agregate uscate, pe sorturi, necesare preparării unui volum de beton de cel puţin
1,5 ori volumul epruvetelor ce urmează a fi confecţionate.
111 | P a g e
4.10. Pentru stabilirea compoziţiei de bază necesară verificării rezistenţelor
mecanice ale betonului, se procedează în felul următor:
a. Se prepară un amestec informativ de beton de cca. 60 litri luând în considerare

cantităţile de ciment şi agregate şi soluţia de aditiv evaluate conform pct. 4.1., 4.6.
şi 4.4. Apa de amestecare evaluată conform pct. 4.5. se introduce repetat,
începând cu cantitatea de: corespunzător şarjei de 60 l, până la obţinerea
lucrabilităţii prescrise, fără a depăşi raportul A/C prevăzut la pct.4.2. Cantitatea de
apă astfel determinată este cantitatea necesară de apă Aef (aditivul se introduce
după prima cantitate de apă).
b. Se determină densitatea aparentă rb.
c. Se recalculează cantitatea de ciment:
d. Se recalculeaza cantitatea de agregate1 cu relaţia:
4.11. Pentru verificarea rezistenţelor mecanice se prepară câte 2 amestecuri

(şarje) de beton de câte 60 l, pentru fiecare din următoarele compoziţii:
- compoziţia de bază rezultată conform pct. 4.10.;
- o coinpoziţie având dozajul sporit cu 20 kg/m3 faţă de cel al compoziţiei de bază,

dar menţinând cantitatea de apă şi agregate constante, iar aditivul se
recalculează la noul dozaj de ciment;
- o a doua compoziţie având dozajul redus cu 20 kg/m3
4.12. Din fiecare amestec (şarje) de beton se confecţionează câte 3 epruvete

prismatice de 150 x 150 x 600 mm (confecţionate, păstrate şi încercate conform
Anexei III.1) şi câte 3 cuburi pentru gelivitate.
4.13. Epruvetele confecţionate se încearcă la vârsta de 28 de zile. Rezultatele

obtinute pe epruvetele confecţionate din fiecare compoziţie, se analizează în
vederea definitivării compoziţiei. Pentru interpretarea rezultatelor se va proceda
astfel:
- rezistenţa medie la compresiune, obţinută pentru fiecare compoziţie în urma

încercărilor efectuate pe fragmente de prisme cu latura secţiunii de 150 mm, se
corectează în funcţie de rezistenţa efectivă a cimentului aplicând relaţia:
112 | P a g e
fcor este rezistenţa medie la compresiune corectată;
1
La prepararea amestecurilor preliminare se vor utiliza agregate
uscate
ef
c= (1,15 x clasa cimentului)/f cim
rezistenţa betonului la 28 de zile obţinută la încercările

preliminare;
rezistenţa efectivă a cimentului.
4.14. Se adoptă compoziţia pentru care cu dozajul minim de ciment rezistenţele

betonului la încovoiere şi orientativ la compresiune sunt mai mari sau cel puţin
egale cu rezistenţele la vârsta de 28 de zile indicate în tabelul II. 1.1.
Tabelul II. 1.1
Rezistenţa caracteristică
la încovoiere Rezistenţa medie la compresiune
determinate pe prisme determinate pe cuburi sau
Clasa de
de 150x150x600 mm, fragmente de prisme cu latura
beton
conf. Anexei III.1 secţiunii 150 mm conform STAS
2
1275 (Rc), N/mm
2
( ),N/mm
BcR 5,0 5,5 50,0
BcR 4,5 4,9 44,0
BcR 4,0 4,4 39,0
BcR 3,5 3,8 34,0
5. Corecţii ulterioare
5.1. Pe parcursul producerii betonului se vor face corecţii ale compoziţiei ţinând
seama de rezultatele încercărilor privind umiditatea şi granulozitatea sorturilor de
agregate utilizate.
5.2. Cantităţile în care intervin diferite sorturi de agregate se vor corecta astfel
încât să se asigure respectarea granulozităţii adoptate pentru agregatul total.
5.3. În funcţie de umiditatea efectiva (W%) a diferitelor sorturi, se va recalcula

cantitatea de agregate ce trebuie introdusă la prepararea betonului, pe baza
relaţiei:
Ag umed=Ag uscat(1+W/100)
113 | P a g e
5.4. Cantitatea de apă de amestecare, stabilită iniţial conf. pct. 4.9. se va reduce
(ţinând seama de umiditatea reală a sorturilor de agregate utilizate şi cantitatea de soluţie
de aditiv adaugată.
MASURI DE PROTECŢIA MUNCII
La execuţia lucrărilor se va ţine seama de legislaţia în vigoare privind

protecţia muncii şi anume:
- Legea nr. 5/1965 Protecţia muncii, publicata în Buletinul Oficial nr.
24/18.02.1969;
- Ordinul comun al ministerului Muncii şi Ministerului Sănătăţii nr. 34 şi nr.
60/20.02.1985;
- Ordinul MATMCOFF nr. 612/17.061976 Norme de prevenire şi stingere a
incendiilor;
- Ordinul MTTc nr. 8/21.05.1982 privind protecţia muncii în activitatea de
întreţinere şi reparare a drumurilor;
- Ordinul nr. 9/1972 a Ministerului Muncii pentru echipamentul de protecţie
(“PROTECŢIA MUNCII” nr. 1 - 2 /1972);
- Norme tehnice privind accidentele de munca (Buletinul Oficial nr. 2/1981);
- Ordinul MTTc nr. 242/1961 pentru alimentaţia de protecţie a unor angajaţi
din MTTc (foaia 10/81);
- Ordinul MTTc nr. 17/1984 pentru norme de igiena a muncii şi acordarea
primului ajutor;
- Norme de protecţia muncii în proiectare şi studii de teren, N.P.M./p;
- Ordinul MTTc nr. 9/25.02.1982 privind aprobarea “Normelor de protecţia
muncii specifice activităţii de construcţii - montaj pentru transporturile feroviare,
rutiere şi navale”, din care se va da atenţie deosebita următoarelor capitole:
• cap. 1 - Dispoziţii generale;
• cap. 4 - Mijloace individuale de protecţie;
• cap. 5 - Propagarea protecţiei muncii şi cercetarea accidentelor de munca;
• cap. 7 - Instructajul de protecţia muncii;
• cap. 12 - Organizarea şantierului;
B. Lucrări executate la înălţime şi pe timp friguros, art. 274, 275, 276,
280;
• cap. 13 - Încărcarea, transportul şi depozitarea materialelor;
• cap. 14 - Terasamente pentru cai ferate şi drumuri;
C. Săpaturi şi sprijiniri;
E. Terasamente în zona caii ferate şi a drumului;
• cap. 16 - Lucrări de drumuri;
C. Straturi de mixturi asfaltice;
• cap. 17 - Poduri, viaducte şi pasaje de beton şi metalice;
B. Fundaţii directe;
• cap. 18 - Montarea elementelor prefabricate;
A. Transportul prefabricatelor;
114 | P a g e
C. Montarea prefabricatelor: art. 1747, 1748, 1751, 1752, 1807, 1808,
1810, 1811, 1812, 1818, 1819, 1921, 1925;
• cap. 44 - Betoane şi mortare;
• cap. 46 - Armaturi;
• cap. 48 - Lucrări de finisaj;
C. Izolaţii;
• cap. 54 - Exploatarea utilajelor.
În afara masurilor prezentate mai sus, şi a celor menţionate în planuri,
se vor lua toate masurile pe care şeful de şantier le considera necesare la un
moment dat.
115 | P a g e
Obiect :SEMNALIZARI DE CIRCULATIE RUTIERA
SEMNALIZARE VERTICALA
GENERALITATI
1. OBIECT SI DOMENIU DE APLICARE

Prezentul caiet de sarcini se refera la executia indicatoarelor si la receptia
acestui gen de lucrari.
Acesta cuprinde clasificari dupa dimensiuni, simboluri, forme, prescriptii tehnice
precum si alte conditii ce trebuie sa fie indeplinite de indicatoare in vederea
utilizarii lor pentru semnalizarea rutiera a drumului communal ce urmeaza a se
moderniza.
Confectionarea indicatoarelor - calitatea acestora trebuie sa corespunda
prevederilor standardelor respective aflate in vigoare.
Antreprenorul este obligat sa efectueze la cererea beneficiarului verificari
suplimentare fata de cele prevazute in prezentul caiet de sarcini.
Antreprenorul este obligat sa asigure adoptarea masurilor tehnologice si
organizatorice care sa conduca la respectarea stricta a prevederilor prezentului
caiet de sarcini.
Antreprenorul este obligat sa tina evidenta zilnica a conditiilor de executie a
operatiunilor cu rezultatele obtinute in urma determinarilor si incercarilor.
In cazul când se vor constata abateri de la prezentul caiet de sarcini
beneficiarul va dispune refacerea lucrarilor si luarea masurilor ce se impun.
116 | P a g e
TIPURI DE INDICATOARE
1. FORME, CULORI, SEMNIFICATII ALE INDICATOARELOR

I. A. Indicatoare de avertizare a pericolului
Acest tip de indicatoare se prezinta in urmatoarele doua forme: de triunghiuri
echilaterale si de dreptunghiuri.
Triunghiurile echilaterale au chenar rosu prezentând o figura desenata in
culoarea neagra pe fond alb.
Dreptunghiurile sunt de marimi diferite prezentând pe fond alb sageti rosii care
indica sensul virajului sau benzi inclinate descendente spre partea carosabila.
II. B. Indicatoare de reglementare
* de prioritate
Formele cele mai variate sunt intâlnite la acest tip de indicatoare:
- sageti, pentru semnalarea unei treceri de cale ferata, de culoare alba cu
chenar rosu;
- triunghi echilateral alb cu chenar rosu;
- octogon de culoare rosie având inscrisa inscriptia STOP;
- patrat galben prezentând un chenar alb pentru a indica drum cu prioritate;
- indicator circular cu chenar rosu având pe fondul alb reprezentate doua sageti
una rosie si alta neagra;
- patrat pe fond albastru având reprezentate doua sageti rosie si alba.
* de interzicere sau restrictie
Cu singura exceptie care se prezinta sub forma patrata, toate celelalte figuri
sunt de forma circulara cu chenar rosu, in marea lor majoritate afisând diverse
inscriptii, desene pe fond alb sau albastru.
* de obligatie
Sunt in totalitate circulare, pe fond albastru prezentând sageti albe,
reprezentari schematice, valori pentru viteze de circulatie.
III. C. Indicatoare de orientare si informare
Indicatoare de orientare
Forma in care se prezinta acest gen de indicatoare este cea dreptunghiulara
si cea cu sageata, majoritatea având fond albastru pe care sunt inscrise cu diverse
caractere, denumiri de localitati, etc., cu culoare alba.
Indicatoare de informare
Acest tip de indicatoare au forme patrate sau dreptunghiulare de culoare
albastra (fondul) pe care sunt prezentate simbolic diverse utilitati din imediata
apropiere a drumului european, cum ar fi: treceri pietoni, punct sanitar, autostrada,
restaurant, telefon, service si altele.
IV. D. Semne aditionale
Acest tip de indicator are forma dreptunghiulara dar cu câteva exceptii si pe
cea patrata, sunt montate sub indicatoarele prezentate mai sus cu scopul de a
atentiona conducatorii autovehiculelor asupra unor particularitati ale tronsoanelor de
drum.
117 | P a g e
2. CONFECTIONAREA SI VOPSIREA INDICATOARELOR
Indicatoarele se vor confectiona din aluminiu astfel incât sa se realizeze cu
precizie formele si dimensiunile prevazute in prezentul caiet de sarcini.
Indicatoarele de forma triunghiulara, rotunda, dreptunghiulara cu laturi sub 1,0
m si cele in forma de sageata - se vor executa din tabla de aluminiu cu grosimea de
min. 2,0 mm, având conturul ranforsat prin dubla indoire sau cu profil special din
aluminiu.
Panourile dreptunghiulare sau patrate având latura cea mai mica de cel putin
1,0 m se executa din profile speciale imbinate pe verrticala.
Nu se admit prinderi prin sudura sau nituire.
Suruburile utilizate trebuie protejate anticoroziv.
Spatele indicatorului si rebordul se vopsesc in culori gri.
Folia reflectorizanta se aplica pe suport din aluminiu.
Pregatirea suprafetei indicatoarelor in vederea aplicarii foliei reflectorizante se
face dupa cum urmeaza:
- degresarea suprafetei pentru a indeparta petele de ulei cu apa si detergenti la
temperatura de aproximativ 25oC;
- inlaturarea urmelor de praf cu o cârpa moale curata si stergerea cu o cârpa
inmuiata in alcool;
- dupa zvântare se aplica folia reflectorizanta.
Aplicarea foliei reflectorizante
Folia ce se va utiliza este de tip clasa 2 (tip high intensity grade). Foliile trebuie
sa corespunda calitativ conditiilor mentionate in cap. "Metode de testare a foliei
reflectorizante".
Aplicarea foliei se poate face "la rece" atunci când se foloseste folie cu adeziv
la presiune sau "la cald" atunci când se utilizeaza folie cu adeziv activat la cald.
3. DIMENSIUNILE INDICATOARELOR
Dimensiunile indicatoarelor vor fi in conformitate cu reglementarile Comunitatii
Europene. A. Avertizare, reglementare si obligare
B. Indicatoare de orientare (si informare)
Dimensiunile necesare vor rezulta din continutul informatiilor de pe indicator.
Forma poate varia intre un patrat si dreptunghi cu raportul lungime/latime
cuprins intre 2 si 2,5.
4. METODE DE TESTARE A FOLIEI REFLECTORIZANTE

1. Prezentul caiet de sarcini stabileste metodele de testare pentru folii
reflectorizante inainte de a fi folosite la confectionarea indicatoarelor de circulatie
rutiere permanente si temporare, precum si pentru indicatoarele de circulatie
retroreflectorizante, instalabile pe drumuri europene.
2. Generalitati
Materialele retroreflectorizante vor fi clasa 2 .
2.1 Materiale din clasa 2 .
Foliile care apartin acestei clase detin o inalta performanta de retroreflexie.
Aceste folii sunt constituite din microbile de sticla aderente la o rasina sintetica,
incapsulate de catre o suprafata plana la exterior.
118 | P a g e
2.2. Clasificarea vizuala
Foliile retroreflectorizante sunt marcate de catre producatorul lor.
Semnele de marcare sunt integrate in folii in timpul fabricatiei si nu pot fi
indepartate prin metode fizice sau chimice, fara a nu provoca distrugerea sistemului
de retroreflexie.
Modelul si locul de aplicare a semnelor de identificare vizuala permite
identificarea producatorului si numarul anilor de utilizare a foliei retroreflectorizante.
Semnele de identificare vizuala pot fi vizibile la lumina retroreflectata, când
suprafata foliei reflectorizante este iluminata perpendicular.
3. Metodele de testare pentru folii retroreflectorizante si indicatoare de
circulatie retroreflectorizante constau din metode de testare fotometrice, metode de
testare a caracteristicilor mecanice si metode de testare la medii agresive.
Necesitatile de calitate pe baza testelor de calitate se vor prezenta in continuare
separat, pentru folii retroreflectorizante si indicatoare de circulatie
retroreflectorizante.
4. Folii retroreflectorizante
Foliile retroreflectorizante din clasa 2 destinate realizarii indicatoarelor de
circulatie retroreflectorizante se pregatesc, se conditioneaza si interpreteaza
rezultatele testarii si se testeaza conform urmatoarelor proceduri:
4.1 Pregatirea mostrelor
Mostrele de folii reflectorizante, inainte de a fi testate, se aplica pe placute de
aluminiu cu grosimea de 2 mm sau pe aliaje de aluminiu de calitate asemanatoare
cu Al2MG2MnO3.
Suprafata placutei metalice trebuie sa fie plana, iar dimensiunile si metoda de
testare trebuie sa fie in concordanta cu testul care se executa si recomandarile
facute de producatorul de folie retro-reflectorizanta.
4.2 Conditionarea mostrelor

Mostrele de folii retroreflectorizante din materiale din clasa 1 si clasa 2, se vor
conditiona timp de 24 ore la temperatura de 23oC ± 2oC si 50 RH + 5%.
4.3 Rezultatele testarii se exprima ca o marime medie, provenita din cel
putin trei determinari a trei mostre testate in conditii asemanatoare.
4.4 Analize fotometrice
4.4.1 Coeficient de retroreflexie
Coeficientul de retroreflexibilitate R permite sa se determine nivelul de calitate
al vizibilitatii pe timp de noapte pentru un semnal retro-reflectorizant. Coeficientul de
retroreflexibilitate R se exprima in CD/LX.M2 si se masoara cu aparate special
denumite retroreflectomere.
Determinarea se executa pe mostre de dimensiuni de 15x15 cm aplicate pe
suport din aluminiu, la unghiuri de incidenta ß a sursei luminoase de 5o, 30o, 40o in
raport cu normala si la unghiuri de receptie α de 0,2o - 0,33o, 1o, 2o, in raport cu
fascicolul incident.
119 | P a g e
Valoarea coeficientului de retroreflexie R, rezulta ca o medie a citirilor
efectuate in diferite puncte pe toata suprafata mostrei de folie retroreflectorizanta.
4.4.2 Culoare
Culoarea foliilor reflectorizante se determina pe mostre având dimensiunile de
5x5 cm, aplicate pe placute de aluminiu (pct.4.1).
Masurarea culorii se face cu Colormeter, proba fiind iluminata cu o sursa de
iluminare Standard D65, sub un unghi de 45o fata de suprafata normala si cu o
directie de masurare de 0o (Geometrie de masurare 45/0).
4.5 Teste de verificare a caracteristicilor mecanice

4.5.1 Adeziunea la suport
Foliile retroreflectorizante trebuie sa prezinte o buna aderenta la suport,
indepartarea prin jupuire neputând fi posibila fara distrugerea materialului
retroreflectorizant.
Testul de adeziune se executa pe esantioane având dimensiunile de 10x15
cm, conditionate conform 4.2.
4.6 Teste de verificare a rezistentei la mediu

4.6.1 Rezistenta la coroziune
Se determina rezistenta la ceata salina produsa prin atomizarea la 35oC ±
2oC, a unei solutii de 5 parti greutate clorura de sodiu dizolvata in 95 parti greutate
apa distilata. Mostrele de testat au dimensiunile de 15x15 cm si sunt supuse actiunii
cetii salina la min. doua cicluri de câte 22 ore fiecare ciclu. Ciclurile vor fi separate
printr-un interval de 2 ore la temperatura camerei, timp in care mostrele pot fi
uscate. Dupa testare, mostrele vor fi spalate cu apa distilata si uscate cu o pâsla in
vederea examinarii.
Testul de rezistenta la coroziune poate fi considerat corespunzator daca
mostrele testate nu prezinta defecte de suprafata de tip fisuri, decolorari, etc.
4.6.2 Rezistenta la intemperii
Mostrele de folii retroreflectorizante, cu exceptia culorilor oranj si maro, se
expun in diferite zone climatice, timp de 2 ani, cu fata catre sud si inclinate la 45o.
In vederea testarii mostrelor se spala, se usuca cu cârpa moale sau burete
si apoi se spala cu apa distilata.
Testul se considera corespunzator daca mostrele de folii reflectorizante:
- Nu prezinta defecte de suprafata de tipul basici, cojiri fisuri sau maxim 0,8 mm
contractii, intinderi sau desprinderi de suport
4.7 Suprafata total uda - Determinarea coeficientului de retroreflexie
Performantele de retroreflectibilitate ale unei folii pe timp de ploaie, se
simuleaza in laborator.
Mostrele de testat având dimensiuni de 15x15 cm, trebuie sa aiba intreaga
suprafata de sus in jos, acoperita cu un film de apa.
Aceasta se realizeaza prin variatia presiunii apei de la furtun.
Determinarea coeficientului de retroreflexie se face in conditiile in care apa
cade pe suprafata foliei.
120 | P a g e
Testul se considera corespunzator, daca coeficientul de retroreflexie
pastreaza minim 90% din valoare.
5. INDICATOARE DE CIRCULATIE RUTIERA
5.1 Generalitati
5.1.1 Prezentele specificatii pentru indicatoare de circulatie rutiera, permit
instalarea de indicatoare de circulatie rutiera retroreflectorizante optime si
durabilitate in timp, pentru a fi utilizate pe drumuri.
5.1.2 Foliile retroreflectorizante din materiale destinate indicatorului de
circulatie rutiera, vor fi testate de catre un laborator specializat.
5.1.3 La fabricarea indicatorului de circulatie din folii retroreflectorizante, foliile
retroreflectorizante trebuiesc aplicate corect, pe suport de aluminiu sau otel zincat.
Alte conditii de aplicare se vor realiza in conformitate cu recomandarile
producatorului de materiale retroreflectorizante.
5.1.4 Indicatoarele de circulatie rutiera terminate sunt marcate durabil si clar,
pe spate, cu urmatoarele date:
. Numele, marca fabricii sau alte date de identificare a producatorului sau
vânzatorului;
. Tipul de materiale retroreflectorizante folosite in constructie;
. Luna si anul de asamblare a panoului.
5.2 Metode de testare fotometrica
5.2.1 Determinarea coeficientului de retroreflexie
5.2.1.1 Coeficientul de retroreflexie R' exprimat prin CD/Lx.M2, se poate
determina cu retroreflectometre fixe in laborator.
Scopul determinarii coeficientului R' este urmatorul:
- Determinarea nivelului de calitate al vizibilitatii pe timp de noapte, pentru
panouri de semnalizare retroreflectorizante;
- Urmarirea nivelului de retroreflexie in timp;
5.2.1.2 Pentru testare se aplica metoda prezentata la punctul 4.4. Citirea se
face in mai multe puncte ale suprafetei indicatorului de circulatie.
5.2.2 Culoarea
Culoarea indicatoarelor de circulatie retroreflectorizante se determina conform
procedurii descrise la punctul 4.4.2.
5.3 Teste de verificare a caracteristicilor mecanice
5.3.1 Adeziunea la suport
Testarea se face pentru a pune in evidenta legatura care exista intre folia
retroreflectorizanta si suportul indicatoarelor de circulatie, indepartarea foliei de
suport nefiind posibila decât prin distrugerea foliei.
5.3.2 Rezistenta la soc
O mostra de folie retroreflectorizanta de 15x15 cm decupata din indicatorul de
circulatie este asezata pe o rama având laturile de 10x10 cm. De la o inaltime de 25
cm cade o bila de otel cu diametrul de 51 mm, având greutatea de 540 gr.
Testul se considera corespunzator daca folia nu se separa de suport sau nu
prezinta crapaturi.
5.3.3 Rezistenta la caldura uscata
121 | P a g e
Mostrele de testare, având simendiunile 7,5x15 cm se mentin 24 ore in etuva,
la temperatura de 71oC ± 3oC. Se conditioneaza 2 ore la temperatura camerei si
apoi se interpreteaza testul. Testul este considerat corespunzator, daca mostra nu
prezinta defecte de tipul fisuri, cojiri sau lipsa adeziunii.
5.3.4 Rezistenta la frig
Mostrele de testare având dimensiuni de 7,5x15 cm se expun timp de 72 ore
in congelator, la temperatura de -35oC ± 3oC. Apoi se conditioneaza 2 ore la
temperatura camerei si se interpreteaza testul. Testul este considerat corespunzator
daca mostra nu prezinta defecte de tipul fisuri, cojiri sau lipsa adeziunii.
5.4 Teste de verificare a rezistentelor la intemperii

Indicatoarele de circulatie confectionate din materiale retro-reflectorizante
trebuie sa reziste 10 ani.
Tipul de folie utilizata trebuie sa fie insusit de Inginer in care scop ofertantul
trebuie sa prezinte un certificat de calitate eliberat de un laborator specializat.
6.CONFECTIONAREA SI VOPSIREA STALPILOR DE SUSTINERE

6.1. CONFECTIONARE
Stâlpii pentru sustinerea indicatoarelor metalice au lungimea de 3,5 m si se
confectioneaza dupa cum urmeaza:
a) Pentru stâlpii indicatoarelor de forma triunghiulara, rotunda, sageti
precum si pentru cele in forma de patrat sau dreptunghi având latura cea mai
mica sub 1,0 m, se foloseste teava de otel cu diametre de 48-51 mm si
grosimea peretilor de minim 3 mm
Se pot utiliza si alte tipuri de stâlpi daca acestea sunt aprobate de Inginer.
b) Pentru dispozitivele de sustinere ale panourilor din profile speciale de aluminiu
se foloseste teava sau profile de otel si sunt dimensionate in functie de
suprafata panoului, pe raspunderea ofertantului.
Dispozitivele de sustinere a indicatoarelor se protejeaza cu grund de fier sau
plumb si se vopsesc in culoare gri.
6.2. CONTROLUL CALITATII PANOURILOR
Conditiile de verificare sunt urmatoarele:

Furnizorul va trebui sa-si asigure colaborarea unui laborator competent in
domeniu. Cheltuielile vor fi integrate in costul Antreprenorului.
Furnizorul va trebui sa furnizeze in propunerea sa un plan de control al
calitatii, cuprinzând toate testele ce se vor efectua in uzina.
6.3. CONTROLUL CANTITATILOR
122 | P a g e
Controlul cantitatilor va fi facut de Inginer care va avea ca sarcina:
- receptia marfii
- verificarea prin sondaj in depozit inainte de instalare
- controlul testelor furnizate odata cu panourile
- respectarea programului de instalare si verificare a conditiilor de calitate dupa
instalare.
7. PRESCRIPTII PRIVIND EXECUTIA MARCAJELOR

7.1. GENERALITATI
Prezentul caiet cuprinde conditii obligatorii de realizare a marcajelor rutiere in
conformitate cu prevederile Legislatiei de circulatie rutiera si a standardelor
referitoare la semnalizarea rutiera.
7.2.CONDITII TEHNICE PENTRU VOPSELE

Vopselele de marcaj de culoare alba, sunt formate intr-un singur component
realizând pelicula prin uscare la aer. Nu se admite vopseaua lichida in amestec cu
microbile.
Vopseaua de marcaj se aplica pe drum, urmata imediat de pulverizarea pe
suprafata acesteia, a microbilelor de sticla. Pulverizarea cu microbile se executa pe
suprafata de vopsea proaspat aplicata, pentru a asigura o buna fixare a microbilelor.
Operatiile de pulverizare vopsea si microbile se executa practic concomitent, cu
aceeasi masina de marcaj.
7.3.TIPURI DE MARCAJE
7.3.1. Marcaje longitudinale care la rândul lor se subdivid in marcaje
pentru:
- separarea sensurilor de circulatie;
- delimitarea benzilor;
- delimitarea partii carosabile.
Toate aceste marcaje executate sunt reprezentate prin:
- linie simpla sau dubla;
- linie discontinua simpla sau dubla;
- linie dubla compusa dintr-o linie continua si una discontinua.
Marcajele longitudinale de separare a sensurilor de circulatie se executa de
regula din linie discontinua simpla iar in unele cazuri se folosesc linii continue sau
linii formate dintr-o linie continua mod prezentat in plansa nr. 1 a, c.
Marcaje longitudinale de delimitare se executa când latimea unei benzi de
circulatie este de minimum 3,0 m prin linii discontinue simple având segmentele si
intervalele aliniate in profil transversal pe sectoarele din aliniament.
In apropierea intersectiilor se aplica linii continue simple sau duble.
Marcajele longitudinale de delimitare a partii carosabile se executa pe banda
de incadrtare, in exteriorul limitei partii carosabile:
123 | P a g e
- linii continue simple la exteriorul curbelor deosebit de periculoase;
- linii discontinue simple pe drumuri publice sau in intersectii.
Marcajele longitudinale pentru locuri periculoase, in mod special pentru
sectoare de drum cu vizibilitate redusa in plan prin profil longitudinal se executa
marcaje axiale cu linii continue care inlocuiesc sau dubleaza liniile discontinue .
7.3.2. Marcaje transversale

a. de oprire - linie continua având latimea de 0,40 m, astfel incât locul de
oprire sa fie asigurata vizibilitatea in intersectie (vezi plansa nr. 1 d fig. 7)
b. de cedare a trecerii - linie discontinua, latime de 40 cm care poate fi
precedata de un triunghi cu dimensiunile din plansa nr. 2
- de traversare pentru pietoni se executa prin linii paralele cu axa caii, cu
latimea de 60 cm iar lungimea lor fiind de 3 sau 4 m functie de viteza de circulatie
pe zona respectiva mai mica de 60 km/h nu mai mare de 60 km/h
In intersectiile cu circulatie pietonala foarte intensa marcajele trecerilor de
pietoni pot fi completate prin sageti indicând semnele de traversare.
- de traversare pentru biciclete se executa prin doua linii intrerupte;
7.3.3. Marcaje diverse

- de ghidare folosite la materializarea traiectoriei pe care vehiculele trebuie sa le
urmeze in traversarea intersectiei;
- pentru spatii interzise se executa prin linii paralele care pot fi sau nu incadrate
de o linie continua realizate conform plansei nr.2c
- pentru interzicerea stationarii;
- pentru locurile de parcare pe partea carosabila:
a. transversala pe axa sau marginea caii;
b. inclinata fata de axa sau marginea caii;
c. paralela cu axa sau marginea caii;
- curbele deosebit de periculoase situate dupa aliniamente lungi pot fi
precedate de marcaje de reducere a vitezei constituite din linii transversale cu
latime de 0,40 m conform plansa nr. 3 a fig. 19.
7.4.4. Marcaje prin sageti si inscriptii
Aceste marcaje dau indicatii privind destinatia benzilor directiilor de urcat spre
o anumita localitate, limitari de viteza etc.
Culoarea utilizata la executia marcajelor este alba.
Marcajele se executa in general mecanizat cu masini si dispozitive adecvate.
Marcajele prin sageti, inscriptii, figuri precum si alte marcaje de volum redus se pot
executa manual cu ajutorul sabloanelor corespunzatoare.
La executia marcajelor cu vopsea suprafata partii carosabile, trebuie sa fie
perfect uscata iar temperatura mediului ambiant sa fie de min. +15oC astfel incât sa
se asigure functionarea dispozitivelor de pulverizare fara adaos de diluant iar
intensitatea vântului sa fie suficient de redusa incât sa nu perturbe jetul de vopsea.
124 | P a g e
7.4.5.APLICAREA MECANICA
Vopselele cu un continut mic de solvent se aplica cu masini de marcaj

capabile sa realizeze performantele inscrise in anexele 1 si 2.
7.4.6.PREGATIREA SUPRAFETEI DE MARCAJ
- Se stabileste itinerariul de marcaj si se caracterizeaza suprafata

- bituminoasa
- beton de ciment
- Suprafetele de marcaj murdare de grasime, se sterg cu toluen.
- Aplicarea marcajului se face cu vopsele de marcaj, având calitati tehnice
conform Capitol La inceperea lucrului si pe parcurs de câte ori se considera
necesar, se fac verificari ale dozajelor de vopsea proaspat aplicata si microbile,
corelat cu masuratori de grosimede film ud.
7.7.EXECUTIA MARCAJULUI RUTIER
La executia marcajului rutier, se va tine seama de urmatoarele:

- Tipul imbracamintii rutiere si rugozitatea suprafetei
- Cartea marcajului corectata cu ultimele situatii ale drumului
- Grafic de executie
- Tehnologia de marcaj (premarcaj, pregatire utilaj, pregatire suprafata,
pregatire vopsea)
- Dozaj ud si uscat de vopsea, dozaj de microbile
- Executia lucrarilor se face cu ajutorul esalonului de lucru ;
7.8.CONTROLUL CALITATII MATERIALELOR DE MARCAJ

Utilajele folosite pentru marcaj trebuie sa fie capabile sa execute lucrarile in
conformitate cu caietele de sarcini.
Probele martor sigilate, se pastreaza in locuri adecvate, conform timpului de
viata in ambalaj, recomandat de fabricant. In caz de litigiu, probele martor se
analizeaza intr-un laborator neutru, pentru obtinerea unui buletin de analiza
necesar lamuririi litigiului.
Controlul cantitatilor si al calitatii marcajului va fi efectuat de Inginer.
Antreprenorul va trebui sa furnizeze in oferta sa un plan de asigurare a
calitatii, precizând organizarea mijloacelor materiale si din punct de vedere al
personalului utilizat pentru efectuarea controlului.
De altfel, Inginerul va putea efectua controlul calitatii materialelor in orice
moment, cheltuielile intrând in sarcina Antreprenorului.
Antreprenorul va respecta dozajele date de laboratorul de omologare,
corectata in functie de trafic, tipul si caracteristicile suprafetei drumului, tipul de
vopsea utilizata si conditiile de mediu. Laboratorul desemnat se va alatura
controlului dozajului la fata locului.
125 | P a g e
In caz de nerespectare a dozajelor Antreprenorul va trebui sa refaca marcajul
pe cheltuiala proprie si in conditiile impuse de Inginer.
7.9.RECEPTIA LUCRARILOR DE MARCAJ

- Receptia lucrarilor de marcaj pentru vopsele cu durata de viata de pâna la 2
ani, se face in 2 faze:
. Enginer desemnat de beneficiar va verifica reteta pentru vopsele, microbile si
grosimea stratului de vopsea executata.
. Se verifica geometria benzii de marcaj, conform prevederilor STAS 1848/7-85.
Se verifica constatarile privind dozajele de vopsea si microbile si grosimile
peliculei ude, facute in timpul executiei
. Se determina Coeficientul de Retroreflexie, Factorul de luminanta, Coeficient
SRT si grad de uzura, care trebuie sa corespunda cu CEN/TC 226 WG-2
. Deficientele de calitate de tipul: aspect, proprietati optice, dozaje de vopsea si
microbile, se propun pentru remediere
7.10EXECUTIA PREMARCAJULUI
Premarcajul va fi efectuat in conditiile urmatoare:

- pe un sector vizibil, adica la limita vizibilitatii
Va trebui determinat axul drumului care sa fie marcat in raport cu marginile
drumului, apoi se va face un control vizual al axului determinat. In cazul
aliniamentelor lungi, daca metoda vizuala nu este satisfacatoare se vor folosi
metode topografice.
7.11.VERIFICAREA CALITATII PREMARCAJULUI
Premarcajul va fi efectuat de Antreprenor in conditiile prevazute la Cap. 10 si

va fi verificat de Inginer. In cazul respingerii premarcajului de catre Inginer,
Antreprenorul va trebui sa-l refaca pe cheltuiala proprie.
Executia marcajului va incepe numai dupa acordul Inginerului privind executia
premarcajului.
126 | P a g e
AMENAJAREA SANTURILOR SI RIGOLELOR
1. PRESCRIPTII GENERALE DE AMENAJARE

1.1. Dimensiunile si forma santurilor si rigolelor (triunghiulare, trapezoidale)
sunt cele indicate in proiectul de executie, stabilitate de la caz la caz in functie de
relief, debit si viteza apei, natura terenului, mijloacele de executie, conditiile de
circulatie, pentru evitarea accidentelor si ele trebuie respectate intocmai de catre
Antreprenor.
1.2. Extrem de important este sa se respecte cotele si pantele proiectate.
Panta longitudinala minima va fi:
- 0,25% in teren natural
- 0,1% in cazul santurilor si rigolelor pereate.
1.3. Protejarea santurilor si rigolelor este obligatorie in conditiile in care
panta lor depaseste panta maxima admisa pentru evitarea eroziunii pamintului.
14. Pantele maxime admise pentru santuri si rigole neprotejate sunt date in
tabelul 31.
V.
Tabel 31
DENUMIREA PRINCIPALELOR TIPURI DE PANTA MAXIMA
PAMINTURI ADMISA %
Pamânturi coezive cu compresibilitate mare 0,5
Pamânturi coezive cu compresibilitate redusa:
- nisipuri prafoase si argiloase 1
- nisipuri argiloase nisipoase 2
- argile prafoase si nisipoase 3
Pamânturi necoezive grosiere:
- pietris (2 - 20 mm) 3
- bolovanis (20 - 200 mm) 4
- blocuri (peste 200 mm) 5
Pamânturi necoezive de granulatie mijlocie si fina:
- nisip fainos si fin (0,05...0,25 mm) 0,5
- nisip mijlociu mare (0,25...2,00 mm) 1
- nisip cu pietris 2
127 | P a g e
1.5. Pantele maxime admise pentru santuri si rigole protejate sunt date in tabelul 32.
VI. Tabel 32
TIPUL PROTEJARII SANTULUI RIGOLEI PANTA MAXIMA
ADMISA %
Pereu uscat din piatra bruta negeliva rostuit 5
Pereu din dale de beton simplu pe pat de nisip de
maximum 5 cm grosime, betonul fiind: - clasa C 10
6/7,5 (BC 7,5) 12
- clasa C 8/10 (BC 10)
Pereu zidit din piatra bruta negeliva cu mortar de
ciment sau pereu din dale de beton simplu clasa C 15
8/10 (BC 10) pe pat de beton
Casiuri pe taluze inalte din pereu zidit din piatra bruta
cu mortar de ciment sau din elemente prefabricate cu 67
amenajare corespunzatoare la piciorul taluzului
Pe portiunile in care santurile sau rigolele au pante mai mari decât cele
indicate in tabelul 32, se vor amenaja trepte pentru reducerea pantei sub valorile
indicate in tabel.
1.6. Rigolele de acostament sunt obligatorii in urmatoarele situatii:
- la ramblee cu inaltimea 3...5,00 m in cazul curbelor convertite si suprainaltate
- la ramblee peste 5,00 m
Descarcarea apelor din rigole de acostament se face prin casiuri amenajate
pe taluze.
1 7. Santurile de garda se recomanda sa fie pereate, indiferent de panta.
1.8. Amplasarea santurilor de garda se va face la distanta minima, de 5,00 m
de muchia taluzului debleului, iar când este la piciorul rambleului la distanta minima
de 1,50-2,00 m, banda de teren dintre piciorul rambleului si santul de garda va avea
pante de 2% spre sant.
1.9. Antreprenorul va executa lucrarea in solutia in care este prevazuta in
proiectul de executie. Acolo insa unde se constata pe parcursul executiei lucrarilor o
neconcordanta intre prevederile proiectului si realitatea dupa teren privind natura
pamântului si panta de scurgere situatia va fi semnalata "Inginerului" lucrarii care va
decide o eventuala modificare a solutiei de protejare a santurilor si rigolelor de
scurgere prin dispozitii de santier.
128 | P a g e
VII. 2. EXECUTIA PEREURILOR USCATE
2.1. Peste terenul bine nivelat se asterne un strat de nisip grauntos si aspru,
in grosime de 5 cm dupa pilonare.
Peste stratul de nisip pilonat se asterne stratul de nisip afânat, de aceeasi
calitate, in care se aseaza pietrele sau bolovanii. Grosimea initiala a acestui strat
este de 8 cm.
Pietrele se implinta vertical in stratul de nisip afânat, unele lânga altele,
batându-se deasupra si lateral cu ciocanul, astfel ca fiecare piatra sa fie bine
strânsa de pietrele vecine. Pietrele se aseaza cu rosturile tesute.
Pentru a se asigura pereului se procedeaza la o prima batere cu maiul pe
uscat pentru asezarea pietrelor.
Se asterne apoi un strat de nisip de 1-1,5 cm grosime, pentru impanare care
se uda si se impinge cu periile in golurile dintre pietre pâna le umplu, dupa care se
bate din nou cu maiul pâna la refuz.
2.2. Suprafata pereului trebuie sa fie regulata, neadmitându-se abateri de
peste 2 cm fata de suprafata teoretica a taluzului, refacerea facându-se prin
scoaterea pietrei si reglarea stratului de nisip de sub aceasta.
3. EXECUTIA PEREURILOR ROSTUITE CU MORTAR DE
CIMENT
3..1. Executia acestui tip de pereu se va executa astfel incat ca dupa prima
pilonare umplerea rosturilor nu se face cu nisip si cu mortar de ciment, M 100 dupa
care se piloneaza pâna la refuz inainte de a incepe priza mortarului.
3...2. Suprafata pereului trebuie protejata contra uscarii prin udare timp de 3
zile.
4 EXECUTIA PEREULUI IN MORTAR DE CIMENT

4 1. Peste terenul bine nivelat se asterne un strat de nisip grauntos si aspru,
in grosime de 5 cm dupa pilonare.
Peste stratul de nisip pilonat se asterne un strat abundent de mortar de ciment
M 100 in care se implinta pietrele sau bolovanii si se potrivesc prin alunecare in asa
fel ca sa se obtina o tasare a rosturilor si o refulare a mortarului la suprafata prin
toate rosturile.
Se continua apoi cu umplerea cu mortar a rosturilor ramase intre pietre si
nivelarea suprafetei prin pilonare dupa care mortarul este netezit cu mistria.
4 2. Suprafata pereului trebuie protejata contra uscarii prin udare timp de 3
zile si prin acoperire cu rogojini sau saci timp de 7 zile.
4 3Conditiile pentru suprafatare sunt cele de la pct.31.2.
VIII. 5 PEREU DE PIATRA BRUTA SAU BOLOVANI
5 .1. Peste terenul bine nivelat se toarna stratul de fundatie in grosimea
prevazuta in proiectul de executie din beton de ciment C 6/7,5 (Bc 7,5) si pâna sa
inceapa priza betonului se trece la executia pereului din piatra bruta sau bolovani si
colmatarea rosturilor cu mortar de ciment M 100 in conditiile aratate la pct.33.1.
5.2. Conditiile de suprafatare sunt cele de la pct.31.3.
129 | P a g e
IX. 6. PEREU DIN BETON TURNAT PE LOC
6..1. Peste terenul bine nivelat se toarna direct pe pamânt stratul de beton C
8/10 (BC 10) sau C 12/15 (BC 15) in grosimea prevazuta in proiect pe tronsoane de
1,50 ml cu rosturi de 2 cm.
6. 2. Betonul turnat trebuie protejat impotriva soarelui sau a ploii incepând din
momentul când incepe priza prin acoperire si dupa ce priza este complet terminata
prin stropire cu apa, atât cât este nevoie, in functie de conditiile atmosferice.
X. 7. PEREU DIN ELEMENTE PREFABRICATE DIN BETON
7.1. Elementele prefabricate din beton vor fi asezate fie pe un strat de nisip
pilonat fie pe un strat de beton C 6/7,5 (Bc 7,5) conform prevederilor din caietul de
sarcini speciale sau a proiectului de executie.
7.2. Forma si dimensiunile elementelor prefabricate vor fi cele prevazute in
documentatia de executie sau elementele similare propuse de Antreprenor si
acceptate de "Inginerul" lucrarii.
130 | P a g e
MĂSURI DE PROTECŢIA MUNCII SI DE TEHNICA SECURITATII MUNCII
La execuţia lucrărilor se va ţine seama de legislaţia in vigoare privind

protecţia muncii si anume:
- Legea nr. 5/1965 Protecţia muncii, publicată in Buletinul Oficial nr.
24/18.02.1969;
- Ordinul comun al ministerului Muncii si Ministerului Sănătăţii nr. 34 si nr.
60/20.02.1985;
- Ordinul MATMCOFF nr. 612/17.061976 Norme de prevenire si stingere a
incendiilor;
- Ordinul MTTc nr. 8/21.05.1982 privind protecţia muncii in activitatea de
intreţinere si reparare a drumurilor;
- Ordinul nr. 9/1972 a Ministerului Muncii pentru echipamentul de protecţie
(“PROTECŢIA MUNCII” nr. 1 - 2 /1972);
- Norme tehnice privind accidentele de muncă (Buletinul Oficial nr. 2/1981);
- Ordinul MTTc nr. 242/1961 pentru alimentaţia de protecţie a unor angajaţi
din MTTc (foaia 10/81);
- Ordinul MTTc nr. 17/1984 pentru norme de igienă a muncii si acordarea
primului ajutor;
- Norme de protecţia muncii in proiectare si studii de teren, N.P.M./p;
-Ordinul MTTc nr. 9/25.02.1982 privind aprobarea “Normelor de protecţia
muncii specifice activităţii de construcţii - montaj pentru transporturile feroviare,
rutiere si navale”, din care se va da atenţie deosebită următoarelor capitole:
-Ordinul MT nr. 357/1998 privind aprobarea “Normelor specifice de
protecţia muncii, pentru executarea lucrarilor de drumuri si poduri.”
- Legea 90/1996 privind protectia muncii;
In afara măsurilor prezentate mai sus, si a celor menţionate in planuri, se

vor lua toate măsurile pe care şeful de şantier le consideră necesare la un
moment dat.
131 | P a g e
EXECUŢIA LUCRĂRILOR DE BETONARE
PREVEDERI GENERALE
Prezentul capitol trateaza conditiile tehnice generale necesare la executia
elementelor sau structurilor din beton simplu, beton armat pentru podetele
prevazute in acest proiect.
La executia betoanelor din fundatii, elevatii, suprastructuri din beton armat

prevederile din prezentul capitol se vor corela si cu prevederile specifice cuprinse
in capitolele anterioare.
De asemenea se vor avea in vedere si reglementarile cuprinse in COD DE
PRACTICĂ PENTRU PRODUCEREA BETONULUI CP 012/1 -2007
Prezentul cod de practică pentru producerea betonului a fost elaborat în baza
prevederilor art. 4 din Ordinul MDLPL nr. 577 /29.04.2008 publicat în Monitorul
Oficial al României Partea I, nr.374/16.V.2008 şi are avizul nr.2/2008 al
Comitetului tehnic de coordonare generală al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor
Publice şi Locuinţelor.
Prezentul cod de practică a fost elaborat prin comasarea textelor următoarelor
documente: reglementarea tehnică NE 012/1-2007 "Normativ pentru producerea
betonului şi executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat.
Partea 1: Producerea betonului";
standardul SR EN 206-1:2002 "Beton. Partea 1: Specificaţie, performanţă,
producţie şi conformitate" cu amendamentele SR EN 206-1:2002/A1:2005, SR EN
206-1:2002/A2:2005 şi'erata SR EN 206-1:2002/091:2008
standardul SR 13510:2006 "Beton. Partea 1: Specificaţie, performanţă, producţie
şi conformitate. Document naţional de aplicare a SR EN 206-1:2002" cu erata SR
13510:2006/091:2008.
La capitolul de referinţe normative sunt indicate ediţiile standardelor şi
reglementărilor tehnice române în vigoare la data elaborării normativului NE
012/1-2007. Se recomandă ca utilizatorii să se informeze periodic asupra celor
mai recente ediţii ale documentelor de referinţă. Pentru aplicarea acestui cod de
132 | P a g e
practică se utilizează standardele române, europene şi internaţionale la care se
face referinţă (respectiv standardele române identice cu acestea).Următoarele
standardele europene şi internaţionale la c referire în textul codului de practică nu
au standard român corespondent: ISO 2859-l", DIN 4030-2 şi ASTM C 173.Acest
cod de practică face trimitere la Directiva 90/384/CEE care a fost transpusă în
Hotărârea Guvernului nr.1016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi
realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor
tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între
România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană.
Clasificare
Clase de expunere în funcţie de acţiunile datorate mediului înconjurător
Acţiunile datorate mediului înconjurător sunt clasificate în clase de expunere şi
sunt date în tabelul 1. Exemplele sunt indicate cu titlul informativ.
4.1.1 Semnificaţia claselor de expunere

Standardul SR EN 206-1 defineşte diferite clase de expunere în funcţie de
mecanismele de degradare ale betonului. Notaţia utilizată pentru identificarea
acestor clase este formată din două litere şi o cifră. Prima literă este X (de la
exposure în limba engleză) urmată de o alta care se: referă la mecanismul de
degradare considerat, astfel :
C de la Carbonation (Carbonatare)
D de la Deicing Salt (Sare pentru dezgheţ)
S de la Seawater (Apă de mare)
F de la Frost (îngheţ)
A de la Aggressive environment (Mediu
agresiv chimic) M de la Mechanical abrasion
(Atac mecanic prin abraziune)
A doua literă este urmată de o cifră care se referă la nivelul de umiditate (XC,
XD, XS, XF) sau nivelul de agresivitate (XA, XM).
133 | P a g e
- Alegerea claselor de expunere depinde de cerinţele în vigoare la locul unde
betonul este utilizat. Această clasificare de expuneri nu exclude luarea în
consideraţie a condiţiilor particulare existente la locul unde betonul este utilizat,
sau aplicarea de măsuri de protecţie precum utilizarea de otel inoxidabil sau alt
metal rezistent la coroziune, şi utilizarea de acoperiri protectoare pentru beton sau
armături.
Betonul poate fi supus la mai multe din acţiunile descrise în tabelul 1, în acest
caz, condiţiile de mediu înconjurător la care el este supus, pot să fie exprimate
sub formă de combinaţii de clase de expunere.
Pentru un element de structură indicat, diferite suprafeţe de beton pot fi supuse

la acţiuni ale mediului diferite.
abelul 2 - Valorile limită pentru clasele de expunere corespunzătoare la atacul chimic al solurilor
naturale şi apelor subterane
134 | P a g e
135 | P a g e
Beton proaspăt
Clase de consistenţă
Tabelele 3, 4, 5, şi 6 sunt aplicabile în cazurile în care consistenţa betonului
este clasificată.
Nu există relaţii directe între clasele de consistenţă indicate în tabelele de la 3

până la 6. în anumite cazuri particulare, consistenţa poate de asemenea să fie
specificată ca medie a valorilor prevăzute. Pentru betoanele de consistenţa
pământ umed, această înseamnă că un beton cu un conţinut redus de apă,
studiat pentru a fi compactat printr-un procedeu special nu are consistenţa
clasificată.
Tabelul 3 - Clase de tasare
136 | P a g e
Clase în funcţie de dimensiunea maximă a agregatelor
Când betonul este clasificat după dimensiunea maximă a agregatelor,
clasificarea trebuie să se facă plecând de la dimensiunea nominală maximă a
agregatului grosier prezent în beton (D^), conform SR EN 12620.
D este dimensiunea maximă a sitelor prin care este determinată granulozitatea

agregatului conform SR EN 12620.
Beton întărit
Clase de rezistenţă la compresiune
Când betonul este clasificat după rezistenţa la compresiune se aplică tabelul 7,
pentru betoanele de masă volumică normală şi betoanele grele, sau tabelul 8,
pentru betoanele uşoare. Valoarea este rezistenţa caracteristică cerută la 28 zile,
măsurată pe cilindri de 150 mm diametru şi 300 mm înălţime, şi valoarea fcteub
este rezistenţa caracteristică cerută la 28 zile, măsurată pe cuburi de 150 mm
latura.
In anumite cazuri particulare, este posibil de a utiliza nivele de rezistenţă

intermediare în raport cu valorile indicate în tabelele 7 şi 8, dacă acesta este
permis prin normele de calcul corespunzătoare.
137 | P a g e
Tabelul 7 - Clasele de rezistenţă la compresiune pentru betoane de masă volumică normală şi betoane grele
138 | P a g e
Clasele de masă volumică pentru beton uşor
Când betonul este clasificat după masa volumică, se aplică tabelul 9.
Tabelul 9 - Clasificarea masei volumice betonului uşor
Cerinţe pentru beton şi metode de verificare Cerinţe de bază pentru

materiale componente
Generalităţi
Materialele componente nu trebuie să conţină substanţe nocive în cantităţi care
pot avea un efect dăunător asupra durabilităţii betonului sau provoacă coroziunea
armăturilor, ele trebuie să fie apte pentru utilizarea preconizată a betonului.
Când se stabileşte aptitudinea generală de utilizare a unui material component,

aceasta nu indică o aptitudine în orice situaţie şi pentru orice compoziţie de beton.
în betonul conform cu SR EN 206-1 trebuie să se utilizeze numai materiale

componente cu aptitudinea de utilizare stabilită pentru cerinţele specificate.
Pentru produsele speciale utilizate drept componente în betonul conform SR

EN 206-1, care nu sunt acoperite de standarde europene, sau când un standard
european existent nu tratează aceste produse speciale, sau când un anume
component diferă semnificativ de standardul european, aptitudinea de utilizare
poate fi stabilită prin:
- agrement tehnic european care se referă în special la utilizarea
materialului component în beton în conformitate cu SR EN 206-1,
- prevederi în vigoare la locul unde betonul este utilizat (standarde /
agremente naţionale corespondente), referitoare la utilizarea
materialului component în beton în conformitate cu SR EN 206-1.
Ciment
139 | P a g e
Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru cimenturi conform SR EN
197-1.
Pentru alte cimenturi care nu sunt cuprinse în SR EN 197-1 aptitudinea

generală de utilizare trebuie să se facă pe baza prevederilor altor standarde
europene de cimenturi în vigoare, a standardelor naţionale SR 3011, SR 7055,
STAS 10092, elaborate având in vedere principii şi proceduri recunoscute care
sunt în conformitate cu standardul SR EN 206-1. Pentru toate cimenturile pentru
care nu există experienţă de utilizare în betoane în ţară, folosirea acestora se va
face numai pe baza unor rezultate ale cercetărilor experimentale prin care să se
demonstreze comportarea betoanelor la diferite tipuri de solicitări fizico-mecanice
şi de mediu.
Agregate
Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru:
- agregate de masă volumică normală şi agregate grele conform SR
EN 12620;
- agregate uşoare conform SR EN 13055-1.
Utilizarea agregatelor din betonul reciclat se face conform SR EN 13242 "

Agregate din materiale nelegate sau legate hidraulic pentru utilizare în ingineria
civilă şi în construcţii de drumuri" şi pe baza agrementelor tehnice pentru domenii
de utilizare a agregatelor care nu fac obiectul standardului.
Apa de amestec
Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru apa de amestec şi apele
de spălare recuperate de la producţia betonului, conform SR EN 1008.
Aditivii
Aptitudinea generală este stabilită pentru aditivi conform SR EN 934-2.
NOTĂ - Compatibilitatea aditivilor cu cimenturile utilizate trebuie verificată prin

încercări preliminare.
140 | P a g e
Adaosurile
Aptitudinea generală de utilizare ca adaos de tip I este stabilită pentru:

- filere conform SR EN 12620;
- pigmenţii conform SR EN 12878.
Aptitudinea generală de utilizare ca adaosuri de tip II (a se vedea 3.1.28) este
stabilită pentru:
- cenuşi volante conform SR EN 450;
- silicea ultrafină conform SR EN 13263.
Cerinţe de bază pentru compoziţia betonului
Generalităţi
- Compoziţia betonului şi materialele componente cu proprietăţi specificate
sau cu compoziţia prescrisă trebuie să fie alese (a se vedea 6.1) astfel încât
să satisfacă cerinţele specificate pentru betonul proaspăt şi întărit, inclusiv
consistenţa, masa volumică, rezistenţa, durabilitatea protecţia contra
coroziunii a pieselor din oţel înglobate, ţinând seama de procedeele de
producţie şi metoda prin care se intenţionează să se execute lucrările de
beton.
- Când acestea nu sunt precizate în specificaţie, producătorul trebuie să
selecţioneze tipurile şi clasele de materiale componente dintre cele a căror
aptitudine de utilizare este stabilită pentru condiţiile de mediu specifice.
- Dacă nu există prescripţii contrare, compoziţia betonului trebuie stabilită
astfel încât să se reducă la minimum fenomenele de segregare şi se
separare a apei din betonul proaspăt.
- In general proprietăţile cerute ale betonului pentru utilizarea într-o structură,
nu sunt atinse decât respectând procedurile de execuţie ale betonul
proaspăt pe locul de utilizare. De asemenea, suplimentar faţă de condiţiile
prevăzute în acest cod de practică este necesar ca, înainte de a elabora
specificaţia betonului trebuie luate în consideraţie cerinţele referitoare la
transport, la punerea în operă, la compactare, la tratamentul iniţial şi ulterior
141 | P a g e
(a se vedea SR ENV 13670-1 sau alte standarde pertinente). Aceste cerinţe
sunt adesea independente. Dacă toate aceste cerinţe sunt satisfăcute,
diferenţele dintre calitatea betonului din structură şi cea a epruvetelor
standardizate de încercat, sunt luate în consideraţie prin coeficientul parţial
de siguranţă ai materialului (a se vedea SR EN 1992-1-1).
- Pentru betonul de compoziţie specificată într-un standard, specificarea
compoziţiei este limitată la:
- agregatele naturale de masă volumică normală;
- adaosurile în pulbere cu condiţia ca acestea să nu fie luate în consideraţie la
calculul dozajului în ciment şi al raportului apă/ciment;
- dozajul minim de ciment, în conformitate cu tabelele F.1.1 şi F.1.2 (anexa
F); '
- tipul cimentului, în conformitate cu tabelele F.2.1, F.2.2, F.2.3 şi F.2.4
(anexa F); .
- aditivi, cu excepţia aditivilor antrenori de aer; '
- compoziţiile ce îndeplinesc criteriile pentru efectuarea încercărilor iniţiale
descrise la A.5 din anexa A.
- Prescripţiile valabile pe locul de utilizare pot enumera tipurile şi clasele de
materiale componente a căror aptitudine de utilizare este stabilită având în
vedere condiţiile locale de mediu înconjurător.
- Alegerea cimentului
- Cimentul trebuie ales dintre cele a căror aptitudine de utilizare este stabilită,
luând în consideraţie:
- tehnologia de executare a lucrării;
- utilizarea finală a betonului;
- condiţiile de tratare (de exemplu tratament termic);
- dimensiunile structurii (dezvoltarea căldurii de hidratare);
- agresiunile mediului înconjurător la care este expusă structura (a se vedea
4.1);
142 | P a g e
- reactivitatea potenţială a agregatelor faţă de alcaliile din materiale
componente.
- Anexa M (informativă) prezintă recomandări generale pentru alegerea unui
anumit tip de dment.
- Utilizarea agregatelor
- Zone de granulozitate recomandate pentru prepararea betonului sunt
prezentate în figurile L.1, L.2, L.3, L.4, L.5 din anexa L pentru diferite
dimensiuni nominale maxime ale agregatelor 0/8, 0/16, 0/22, 0/32 şi 0/63
mm.
- Generalităţi
- Tipul, dimensiunile şi categoriile de agregate privind de exemplu,
aplatizarea, rezistenţa la îngheţ-dezgheţ, abraziunea, rezistenţa, conţinutul
de fin, etc. trebuie să fie selecţionate ţinând seama de:
- tehnologia de executare a lucrării;
- utilizarea finală a betonului;
- cerinţele de mediu înconjurător la care va fi supus betonul;
- toate cerinţele pentru agregatele aparente sau agregatele pentru betonul
decorativ.
-
- Dimensiunea maximă nominală superioară a agregatului (D^x), trebuie
selecţionată ţinând seama de grosimea acoperirii cu beton a armăturilor şi
dimensiunea minimă a secţiunii elementelor.
- Balast
- Balastul conform SR EN 12620 nu trebuie utilizat decât în betoane având
clasa de rezistentă la compresiune <C12/15.
- Agregate recuperate
- Agregatele recuperate din apa de spălare sau din betonul proaspăt pot să
fie utilizate ca agregate pentru beton.
- Proporţia de agregate recuperate nesortate, adăugate trebuie să nu fie mai
mare de 5% din cantitatea totală de agregate. Când sunt folosite cantităţi
143 | P a g e
mai mari de 5%, acestea trebuie să fie de acelaşi tip cu agregatele primare
utilizate în beton şi trebuie sortate, separând pietrişul şi nisipul, pentru a
satisface cerinţele din SR EN 12620.
- Rezistenţa la reacţia alcalii-siltce
- Când agregatele conţin varietăţi de silice susceptibile la atacul alcaliilor
(Na20 şi K20 prezente în ciment sau
- având alte surse) şi când betonul este expus la umiditate, trebuie întreprinse
acţiuni pentru a preveni o reacţie dăunătoare alcalii-silice, utilizând proceduri
cu eficacitate stabilită.
- In funcţie de originea geologică a agregatelor este necesar să se adopte
precauţiuni adecvate ţinând seama de experienţa obţinută pe termen lung,
în ce priveşte utilizarea cimentului în combinaţie cu agregatele în discuţie.
Raportul Tehnic CEN CR 19011 face o prezentare de ansamblu a acestor
precauţii valabile în diferite ţâri europene.
- Utilizarea apelor reciclate
- Apele reciclate provenite din producţia de beton trebuie utilizate în
conformitate cu anexa A din SR EN 1008.
- Utilizarea adaosurilor
Generalităţi
- Cantităţile de adaosuri tip I şi tip II, pentru a putea fi utilizate în beton,
trebuie să facă obiectul încercărilor iniţiale (a se vedea anexa A).
- Este necesar să fie luată în consideraţie influenţa cantităţilor ridicate de
adaosuri asupra altor proprietăţi, decât rezistenţa (de exemplu durabilitatea).
- Adaosurile de tipul II, pot fi luate în consideraţie în compoziţia betonului, cu
respectarea conţinutului de ciment şi a raportului apă/ciment, şi trebuie
utilizate dacă aptitudinea lor de utilizare a fost stabilită.
- Aptitudinea de utilizare a conceptului referitor la coeficientul k este stabilită
pentru cenuşile volante şi silicea ultrafină (a se vedea 5.2.5.2). Dacă alte
concepte, aşa cum este conceptul de performanţă echivalentă (a se vedea
144 | P a g e
5.2.5.3) sau alte modificări ale regulilor conceptului referitor la coeficientul k
(valori mai mari pentru k aşa cum este definit în 5.2.5.2.2 şi 5.2.5.2.3) sau
utilizarea altor adaosuri inclusiv de tipul I, sau de combinaţii de adaosuri,
trebuie să fie utilizate, atunci trebuie să fie stabilită aptitudinea lor de
utilizare.
- - Stabilirea aptitudinii de utilizare se poate face pe una din următoarele căi:
- pe baza unui agrement tehnic european care se referă la utilizarea
adaosurilor în beton conform SR EN 206-1;
- pe baza unui standard naţional corespondent sau de prescripţii în vigoare la
locul unde este utilizat betonul, care se referă în special la utilizarea
adaosurilor în beton conform SR EN 206-1.
- Utilizarea cenuşilor ca adaosuri în betoane trebuie sa se facă pe baza
avizelor sanitare eliberate de organismele abilitate ale autorităţii de
reglementare din domeniul sănătăţii şi numai pe baza rezultatelor unor
cercetări experimentale prin care să se demonstreze comportarea betonului
expus în anumite medii specifice în ceea ce priveşte caracteristicile de
rezistenţă şi durabilitate în conformitate cu cerinţele SR EN 206-1, în
condiţiile formulate în anexa E. De asemenea, betonul care conţine cenuşă
trebuie să fie evaluat continuu datorită variaţiilor adaosurilor, pe centre de
colectare (CET-uri) de adaosuri.
- Conceptul referitor la coeficientul, k
- Generalităţi
- Conceptul referitor la coeficientul k permite luarea în consideraţie a
adaosurilor de tip II prin:
- înlocuirea termenului" raport apă/ciment" (definit în 3.1.3.1), cu" raport
apă/(ciment + k x adaos);
- pentru cerinţa referitoare la dozajul minim de ciment (a se vedea 5.3.2).
- Valoarea reală a lui k depinde de adaosul specific.
145 | P a g e
- Aplicarea conceptului referitor la coeficientul k la cenuşi volante (zburătoare)
conform SR EN 450 şi la silicea ultrafină conform SR EN 13623, utilizate
împreună cu un ciment de tip CEM I conform SR EN 197-1, este definită în
paragrafele următoare. Conceptul referitor ta coeficientul k poate să fie
aplicat la cenuşile volante şi la silicea ultrafină utilizate cu alte tipuri de
ciment, precum şi alte adaosuri, în măsura în care aptitudinea de utilizare
este stabilită.
- Conceptul referitor la coeficientul k pentru cenuşi volante conform SR
EN 450
- Cantitatea maximă de cenuşă volantă de luat în consideraţie pentru
conceptul referitor la coeficientul k, trebuie să respecte cerinţa:
- - cenuşa volantă/ciment < 0,33 (în masă)
- Dacă se utilizează o cantitate mai mare de cenuşă volantă, excedentul nu
poate fi luat în consideraţie, pentru calculul raportului apă/(ciment + k x
cenuşă volantă), şi nici pentru stabilirea dozajului minim de ciment.
- Următoarele valori ale lui k sunt permise pentru un beton care conţine
ciment tip CEM I conform SR EN 197-1:
- CEM 132,5 k = 0,2
- CEM I 42,5 şi clasele superioare k = 0,4
- Conţinutul minim de ciment, necesar pentru clasa de expunere
corespunzătoare (a se vedea 5.3.2), poate să fie diminuat cu o cantitate
maximă de k x (conţinutul minim de ciment - 200) kg/m3. în plus, cantitatea
de (ciment + cenuşă volantă) nu poate să fie mai mică decât conţinutul
minim în ciment, conform 5.3.2.
- NOTĂ - Aplicarea conceptului referitor la coeficientul k nu este recomandată
în căzut betoanelor conţinând o combinaţie de cenuşa volantă şi de ciment
CEM I, rezistent la sulfaţi, pentru clasele de expunere XA2 şi XA3, unde
substanţa agresivă este sulfatul.

- Conceptul referitor la coeficientul k pentru silicea ultrafină conform SR EN
13263
146 | P a g e
- Cantitatea maximă de silice ultrafină, ce poate fi luată în consideraţie, pentru
calculul raportului apă/ciment şi pentru conţinutul minim în ciment, trebuie să
respecte cerinţa:
- - silice ultrafină/ciment < 0,11 (în masă)
- Dacă se utilizează o cantitate mai mare de silice ultrafină, excesul nu trebuie
luat în consideraţie în conceptul referitor la coeficientul k.
- Valorile următoare ale lui k sunt permise, pentru un beton preparat cu
ciment de tip CEM I, conform SREN 197-1:
- pentru un raport apă/ciment specificat < 0,45; k = 2,0
- pentru un raport apă/ciment specificat > 0,45; k = 2,0, cu excepţia claselor
de expunere XC şi XF,
- unde k = 1,0
- Cantitatea de (ciment + k x praf de silice), nu trebuie să fie inferioară cerinţei
privind dozajul minim de ciment, pentru clasa de expunere corespunzătoare
(a se vedea 5.3.2). Conţinutul minim de ciment nu trebuie diminuat cu mai
mult de 30 kg/m , în betoanele destinate a fi utilizate în clase de expunere
pentru care dozajul minim de ciment este < 300 kg/m3.
- Conceptul de performanţă echivalentă a betonului
- Conceptul de performanţă echivalentă a betonului permite modificări ale
cerinţelor enunţate în acest cod de practică, în ce priveşte conţinutul minim
de ciment şi raportul maxim apă/ciment în cazurile în care un adaos specific
este utilizat cu un ciment specific având clar definite şi documentate,
caracteristicile pentru fiecare
sursa de fabricaţie.
- Conform cerinţelor trebuie demonstrat, că betonul are performanţe
echivalente cu cele ale betonului de referinţă, în special în ce priveşte
comportamentul acestuia ia agresiunile mediului înconjurător şi durabilitatea
sa , conform cerinţelor pentru clase de expunere la care se referă
- Anexa E prezintă principiile de evaluare a conceptului de performanţă
echivalentă a betonului. Când betonul este confecţionat după aceste
147 | P a g e
proceduri, el trebuie supus unei evaluări continue, ţinând seama de variaţiile
cimentului şi adaosului.
- Valabilitatea conceptului de performanţă echivalentă a betonului este
stabilită dacă cerinţele menţionate mai sus sunt respectate (a se vedea nota
2 la 5.2.5.1).
- Utilizarea aditivilor
Cantitatea totală de aditivi eventual utilizaţi nu trebuie să depăşească dozajul

maxim recomandat, de producătorul de aditivi şi nu trebuie să fie mai mare de 50
g aditiv (în stare de livrare) pe kg de ciment, în afară de cazul când s-a stabilit
influenţa unui dozaj mai ridicat asupra performanţelor şi durabilităţii betonului.
Aditivii utilizaţi în cantitate inferioară la 2 g/kg ciment nu sunt admişi decât

dispersaţi într-o parte din apa de amestec.
Dacă cantitatea totală de aditiv lichid (în soluţie), este superioară la 3 l/m3 de
beton, conţinutul său de apă trebuie luat în consideraţie la calculul raportului
apă/ciment.
Când sunt utilizaţi mai mulţi aditivi, compatibilitatea lor trebuie verificată atunci
când se efectuează încercările iniţiale.
NOTA - Betoanele de consistenţă £ S4; V4; C3 sau > F4 trebuie fabricate cu

aditivi puternic reductori de apă sau cu superplastifianţi.
Betoanele trebuie sa fie preparate cu aditivi. Condiţiile de utilizare a aditivilor

sunt prezentate în tabelul 2a.
148 | P a g e
Tabelul 2a - Condiţii de utilizare a aditivilor
Conţinut de cloruri
Pentru conţinutul maxim de cloruri al agregatelor se consideră următoarele

limite:
- maximum 0,15 % pentru beton fără armătură sau alte piese metalice înglobate
- maximum 0,04 % pentru beton armat şi cu piese metalice înglobate
- maximum 0,02 % pentru beton precomprimat.
Pentru cimentul CEM III conţinutul de clor trebuie să fie de maximum 0,10 %
pentru toate tipurile de betoane.
Conţinutul de cloruri a unui beton, exprimat ca procent de masă al ionilor de

cloruri faţă de masa cimentului, trebuie să nu depăşească pentru clasa
selecţionată valorile date în tabelul 10.
149 | P a g e
Tabelul 10 - Conţinutul maxim de clor din beton
Clorura de calciu şi aditivii pe bază de cloruri, nu trebuie utilizaţi în betonul ce

conţine o armătură de oţel, o armătură de precom primare de oţet, sau piese
metalice înglobate.
Pentru a determina conţinutul de cloruri din beton trebuie calculată suma

contribuţiilor materialelor componente, cu ajutorul uneia dintre metodele
următoare sau prin combinarea lor:
- calculul bazat pe conţinutul maxim în cloruri al componenţilor dacă este stabilit

prin standardul de component sau cel declarat de către producător pentru fiecare
dintre materialele componente:
- calculul bazat pe conţinutul de cloruri al materialelor componente, calculat lunar

din suma mediilor ultimelor 25 determinări a conţinutului de cloruri, majorat de
1,64 ori abaterea standard pentru fiecare constituent.
Această ultimă metodă se aplică în special agregatelor extrase din mare,

pentru cazurile în care valoarea maximă nu este standardizată sau declarată .
150 | P a g e
Temperatura betonului
Temperatura betonului proaspăt nu trebuie să fie mai mică de 5 °C în
momentul livrării.
în general temperatura betonului proaspăt nu trebuie să depăşească 30 °C în
cazul în care nu au fost luate măsuri speciale pentru a se asigura că depăşirea
temperaturii peste 30 °C nu va avea consecinţe negative asupra calităţii betonului
întărit (de exemplu încercări prealabile prin utilizarea unui aditiv întârzietor).
în cazul în care temperatura aerului este situată între + 5 °C şi - 3 °C,

temperatura betonului nu trebuie să fie mai mica de + 5 °C. în cazul în care
dozajul de ciment este mai mic de 240 kg/m3 sau dacă se foloseşte ciment cu
căldură de hidratare redusă (de exemplu de clasă 32,5 N) temperatura betonului
trebuie să fie mai mare de + 10 °C la locul de punere în operă.
La temperaturi ale aerului mai mici de - 3 °C, temperatura betonului trebuie să
fie mai mare de + 10 °C. Trebuie luate măsuri corespunzătoare de turnare pe timp
friguros care constau in protejarea betonului împotriva îngheţului. Este
recomandată utilizarea cimenturilor cu degajare mare de căldură şi /sau aditivi
acceleratori de întărire şi anti-îngheţ.
Nu se recomandă punerea în operă a betonului la temperaturi ale aerului

situate sub - 10 °C.în cazul în care este necesară o altă cerinţă referitor la
temperatura maximă sau minimă pentru betonul proaspăt, aceasta trebuie să fie
specificată dând de asemenea şi toleranţele. Toate cerinţele de răcire sau de
încălzire artificială a betonului trebuie stabilite de comun acord între producător şi
utilizator.
Cerinţe referitoare la clasele de expunere

Generalităţi
Cerinţele pentru ca betonul să reziste la agresiunile mediului înconjurător sunt
date adesea în termeni de valori limită, pentru compoziţia betonului şi proprietăţile
stabilite ale betonului (a se vedea 5.3.2); alternativ exigenţele pot rezulta din
151 | P a g e
metode de concepţie de performanţă (a se vedea 5.3.3). Cerinţele trebuie să ţină
seama de durata de viaţa prevăzută pentru structură.
Valori limită pentru compoziţia betonului
In absenţa standardelor europene pentru încercări directe de performanţă a
betonului, din raţiuni de experienţe diferite pe termen lung, metodele specificate
ale rezistenţei la agresiunile mediului înconjurător sunt date în termeni de
proprietăţi stabilite pentru beton şi de valori limită de compoziţie.
Cerinţele pentru fiecare clasă de expunere trebuie specificate în termeni de:
- tipuri şi clase de materiale componente permise;
- raport maxim apă/ciment;
- conţinut minim de ciment;
- clase minimă de rezistenţa la
compresiune a betonului şi în dacă este
cazul:
- conţinut minim de aer din beton.
In prevederile valabile pe locul de utilizare a betonului, s-a stabilit ca raportul

apă/ciment maxim să fie indicat prin creştere de 0,05 şi conţinutul minim de
ciment prin creştere de 20 kg/m3. Cât priveşte rezistenţa la compresiune, este
recomandat să fie indicată în clase, conform tabelului 7, pentru betonul greu şi
conform tabelului 8, pentru betonul uşor. Tabelele F.1.1, F.1.2, F.2.1, F.2.2, F.2.3,
F.2.4 (anexa F) prezintă condiţiile compoziţionale, proprietăţile betonului şi
utilizarea cimenturilor. Conţinutul maxim de părţi fine din beton este prezentat în
tabelele F.3.1 şi F.3.2 din anexa F.
Este necesar ca prevederile valabile pe locul de utilizare a betonului să includă

cerinţe pe baza unei durate de viaţă prezumate de minim 50 ani în condiţiile de
întreţinere stabilite prin proiect. Pentru durata de viaţă inferioară sau superioară,
pot fi necesare valori limită specificate mai severe sau mai puţin severe. în acest
caz sau pentru compoziţiile specificate de beton, sau în condiţii speciale în
materie de protecţie contra coroziunii, referitor la grosimea betonului ce acoperă
152 | P a g e
armăturile (de exemplu când grosimea este inferioară specificaţiilor - prevederilor
- SR EN 1992-1-1 relativ la protecţia contra coroziunii), trebuie efectuate studii
speciale de către elaboratorul specificaţiei, pentru un şantier anume, sau mai
general pentru prescripţii naţionale.
Dacă betonul este conform cu valorile limită specificate, betonul din structură
trebuie să fie prezumat capabil de a satisface cerinţele de durabilitate în raport cu
utilizarea avută în vedere în condiţiile de mediu înconjurător specifice, cu condiţia
ca:
- betonul este corect pus în operă, compactat şi supus la un tratament, de

exemplu conform SR ENV 13670-1 sau alt standard adecvat;
- betonul ce acoperă armătura să aibă grosimea minimă a cerinţelor

standardelor de proiectare adecvate, pentru condiţiile de mediu înconjurător
specifice de exemplu SR EN 1992-1;
- clasa de mediu înconjurător este corect selecţionată ;
- întreţinerea preventivă este realizată.

Metode de concepţie bazate pe performanţe
Cerinţele referitor la clasele de expunere pot fi stabilite utilizând metode de
concepţie bazate pe performanţă pentru durabilitate şi ele pot fi stabilite în termeni
de parametri de performanţă, de exemplu a măsura exfolierea într-o încercare de
îngheţ-dezgheţ. Anexa J (informativă) prezintă indicaţii referitor la utilizarea unor
metode alternative de concepţie funcţie de performanţele pentru durabilitate.
Utilizarea unei variante depinde de prevederile în vigoare la locul unde betonul
este utilizat.
Cerinţe pentru betonul turnat sub apă

In cazul betonului turnat sub apă pentru execuţia unor elemente portante,
raportul A/C nu trebuie să depăşească 0,60. în cazul unor expuneri suplimentare
153 | P a g e
agresive, de exemplu de tip XA, dozajul minim de ciment trebuie să fie de cel
puţin 350 kg/m3 la o dimensiune maximă a granulei de 32 mm.
Cerinţe pentru betonul proaspăt

Consistenţa
Consistenţa betonului trebuie determinată prin încercări prin una din metodele
următoare:
- încercarea de tasare, conform SR EN 12350-2;
- încercarea Vebe, conform SR EN 12350-3;
- determinare grad de compactare, conform SR EN 12350-4;
- încercarea ca masa de răspândire, conform SR EN 12350-5;
- metode de încercări specifice care au făcut obiectul unui acord între elaboratorul
de specificaţie şi producător, pentru betonul destinat unor aplicaţii speciale (de
exemplu: beton având consistenţa pământului umed).
Metodele de încercare recomandabile pentru măsurarea consistenţei sunt

metoda răspândirii (conform SR EN 12350-5) pentru betoanele fluide şi metoda
tasării (conform SR EN 12350-2) pentru betoanele vârtoase.
t
Din raţiuni de lipsă de sensibilitate a metodelor de încercări, de la anumite
valori,,se recomanda de a utiliza
încercările indicate mai sus numai pentru: >
- înălţime a tasării > 10 mm şi < 210 mm;
- timp de încercare Vebe < 30 s şi > 5 s;
- grad de compactare > 1,04 şi < 1,46;
- diametru de răspândire > 340 mm < 620 mm.
Acolo unde trebuie să se determine consistenţa, se aplică condiţia specificată

în momentul utilizării betonului sau în cazul betonului gata preparat, momentul
livrării.
154 | P a g e
Dacă betonul este livrat într-o autobetonierâ sau cuvă agitatoare, este posibil
de a măsura consistenţa pe o probă punctuală prelevată la prima deversare.
Proba punctuală trebuie prelevată după o descărcare de aproximativ 0,3 m5,
conform SR EN 12350-1.
Consistenţa poate fi specificată, prin referinţă la o clasă de consistenţă,

conform 4.2.1, sau în cazuri particulare, printr-o valoare specificată. în acest caz,
toleranţele sunt date în tabelul 11.
Tabelul 11 - Toleranţele referitor la valorile specificate pentru consistenţă
Conţinut de ciment şi raport apă/ciment

Pentru determinarea conţinutului de ciment, de apă, sau de adaosuri,
cantitatea de ciment, cantitatea de adaosuri şi cantitatea de apă adăugată trebuie
înregistrată, prin înregistrarea pe imprimanta înregistratorului de amestecuri, sau
când nu este utilizat înregistratorul, plecând de la registrul de producţie coroborat
cu instrucţiunile de câptărire. '
Determinarea raportului apă/ciment din beton se face prin calcul pe baza

conţinutului de ciment determinat şi a conţinutului de apă (pentru aditivii lichizi, a
se vedea 5.2.6). Absorbţia de apă a agregatelor de masă volumică normală şi
155 | P a g e
agregatelor grele trebuie determinată conform SR EN 1097-6. Absorbţia de apă a
agregatelor uşoare în betonul proaspăt trebuie să fie valoarea obţinută după una
oră, determinată conform metodei descrise în anexa C din SR EN 1097-6,
utilizând valoarea de umiditate a agregatului în stare umedă în locul celei obţinute
după uscarea în etuvă.B)
- Pentru sorturile fine din agregatele uşoare se pot folosi metode de încercare şi
criterii ce respectă prevederile valabile pe locul de utilizare a betonului.
Când conţinutul minim de ciment este înlocuit prin conţinutul minim (ciment +
adaosuri), sau când în locul raportului apă/ciment se utilizează raportul
apă/(ciment +k x adaosuri) sau raportul apă/(ciment + adaosuri) (a se vedea
5.2.5), metoda trebuie modificată în consecinţă.
Nici o valoare individuală a raportului apă/ciment nu trebuie să depăşească cu

mai mult de 0,02 valoarea limită specificată.
Când este necesar determinarea conţinutului de ciment, a conţinutului în

adaosuri sau a raportului apă/ciment din betonul proaspăt, metodele de încercări
şi toleranţele aplicate, trebuie să facă obiectul unui acord între elaboratorul de
specificaţie şi producător.
A se vedea Raportul Tehnic CEN CR 139026' * Metoda de încercări pentru

determinarea raportului apă/ciment din betonul proaspăt".
Conţinut de aer
Conţinutul de aer al betonului trebuie determinat, prin măsurare conform SR
EN 12350-7, pentru beton de masă volumică normală şi beton greu şi conform cu
ASTM C 173, pentru beton uşor. Conţinutul volumului de aer antrenat este
prescris printr-o valoare minimă. Limita superioară pentru conţinutul de aer este
valoarea minimă specifică plus 4 % în valoare absolută.
156 | P a g e
Absorbţia de apă a agregatelor se determină atunci când este necesară stabilirea
conţinutului de apă eficace. Adoptat ca SR CR 13902.
Valorile minime ale volumului de aer antrenat sunt prezentate în tabelul 3a în
funcţie de dimensiunea maximă a agregatelor.
Tabelul 3a - Valori minime ale volumului de aer antrenat funcţie de

dimensiunea maximă a agregatelor
Dimensiunea maximă a agregatelor

Dimensiunea nominală maximă a agregatelor se determină pe beton proaspăt,
aceasta trebuie măsurată conform SR EN 933-1.
Dimensiunea maximă a agregatului cum este definită în SR EN 12620 nu
trebuie să fie superioară celei specificate.
Cerinţe pentru betonul întărit

Rezistenţa
Generalităţi
Rezistenţa se determină, pe baza încercărilor efectuate pe cuburi de 150 mm
sau pe cilindri de 150 mm / 300 mm conform SR EN 12390-1, confecţionate şi
conservate conform SR EN 12390-2, din probele prelevate conform SR EN
12350-1.
Pentru evaluarea rezistenţei pot fi utilizate, alte dimensiuni de epruvete şi alte

moduri de conservare, cu condiţia ca relaţiile stabilite cu valorile de referinţă să
aibă o precizie suficientă şi să fie documentate şi înregistrate.
în cazul determinării rezistenţei betonului pe probe prelevate la locul de punere
în operă din care se confecţionează epruvete care sunt conservate în alte condiţii
157 | P a g e
de temperatură şi umiditate decât cele descrise în SR EN 12390-2, rezultatele pot
servi numai la determinarea controlului întăririi betonului şi nu la controlul calităţii,
în sensul atribuirii unei clase de beton.
Rezistenţa la compresiune
Rezistenţa la compresiune trebuie determinată, şi este simbolizată fccub, când
este determinată pe epruvete cubice şi este simbolizată fccn când este
determinată pe epruvete cilindrice conform SR EN 12390-3.
Se pot utiliza şi epruvete de alte dimensiuni, rezistenţele la compresiune pot fi
echivalate cu rezistenţa obţinută pe cuburi de 150 mm pe baza unor relaţii de
echivalenţă adecvate, fără ca rezultatele sa fie utilizate pentru determinarea clasei
betonului.
Alegerea încercărilor pe cub sau pe cilindri pentru evaluarea rezistenţei, trebuie
declarată la timp de producător, înainte de livrare. Dacă trebuie utilizată o metodă
diferită, aceasta trebuie stabilită de comun acord între elaboratorul specificaţiei şi
producător.
Dacă nu există prevederi contrarii, rezistenţa la compresiune se determinată pe

epruvete încercate la 28 zile. Pentru anumite utilizări poate fi necesar de a
specifica rezistenţa la compresiune la termene mai scurte sau mai lungi de 28 zile
(de exemplu elemente structurale masive), sau după conservare în condiţii
speciale (de exemplu, tratamentul termic).
Rezistenţa caracteristică a betonului trebuie să fie egală sau superioară

rezistenţei la compresiune caracteristice minime, pentru clasa de rezistenţă
specificată (a se vedea tabelele 7 şi 8).
Când este probabil ca încercările de rezistenţă la compresiune să dea valori

nereprezentative, de exemplu betonul având clasa de consistenţă C0, mai vârtos
decât S1, sau betonul vacuumat, atunci metoda de încercare trebuie modificată
sau rezistenţa la compresiune poate fi evaluată în structura existentă sau în
elemente de structură.în conformitate cu anexa F, tabelele F.1.1 şi F.1.2.
158 | P a g e
Rezistenţa la tracţiune prin despicare
Rezistenţa la tracţiune prin despicare a betonului se determină prin încercări

conform SR EN 12390-6. Dacă nu există prevederi contrare, rezistenţa la
tracţiune se determină pe epruvete încercate la 28 zile. Rezistenţa caracteristică la
tracţiune prin despicare a betonului, trebuie să fie egală sau superioară rezistenţei
caracteristice la tracţiune prin despicare specificate.
Masa volumică
După masa volumică uscată, betonul este definit ca normal, uşor sau greu (a
se vedea definiţiile din 3.1). Masa volumică a betonului după uscare în etuvă este
determinată conform SR EN 12390-7. Pentru betonul normal, masa volumică
după uscare în etuvă trebuie să fie mai mare de 2000 kg/m3 şi mai mică de 2600
kg/m3. Pentru betonul uşor masa volumică după uscare în etuvă trebuie să fie
cuprinsă între limitele claselor de densitate prescrise (a se vedea tabelul 9).
Pentru betonul greu, masa volumică după uscare în etuvă trebuie să fie mai mare
de 2600 kg/m3. în cazuri particulare.când masa volumică este specificată în
termenii de valori prevăzute, se aplică o toleranţă de + 100 kg/m3.
Rezistenţa la penetrarea apel
Rezistenţa la penetrarea apei se determină pe epruvete încercate, metoda şi

criteriile de conformitate trebuie să facă obiectul unui acord între elaboratorul
specificaţiei tehnice şi producător, în absenţa unei metode de încercări agreată,
rezistenţa la penetrarea apei poate să fie specificată indirect prin valori limită
asupra compoziţiei betonului
Reacţia la foc
Betonul compus din agregate naturale conform 5.1.3, ciment conform 5.1.2,
aditivi conform 5.1.5, adaosuri conform 5.1.6 şi alte materiale minerale conform
5.1.1 sunt clasificate ca EURO clasa A şi nu necesită încercări 2.
159 | P a g e
Rezistenţa la uzură
In cazul în care betonul trebuie să prezinte rezistenţă la uzură, cerinţele
referitoare Ia clasa de rezistenţă minimă, dozajul de ciment, raportul A/C maxim
trebuie să fie cele corespunzătoare claselor XM1, XM2 şi XM3 în conformitate cu
punctul 5.3.2.
Trebuie să se utilizeze agregate rezistente Ia uzură, verificările fiind efectuate

conform SR EN 1097-1 şi SR EN 1097-2.
Specificaţia betonului Generalităţi
Elaboratorul specificaţiei betonului, trebuie să se asigure că toate cerinţele,
pentru obţinerea proprietăţilor necesare ale betonului, sunt incluse în specificaţia
dată producătorului. Elaboratorul trebuie de asemenea să prevadă toate cerinţele
asupra proprietăţilor betonului, care sunt necesare la transportul după livrare, la
punerea în operă, la compactare, la tratamentul iniţial şi toate tratamentele
ulterioare. Specificaţia trebuie să includă, dacă este necesar, toate cerinţele
speciale (de exemplu pentru obţinerea unui aspect arhitectonic):
Elaboratorul trebuie să ia în considerare:
- utilizarea betonului proaspăt şi întărit;
- condiţiile de tratare;
- dimensiunile structurii (dezvoltarea căldurii de hidratare);
- agresiunile mediului înconjurător la care va fi expusă structura;
- toate cerinţele pentru agregatele aparente sau la finisarea suprafeţelor;
- toate cerinţele referitor la grosimea de acoperire sau la grosimea minimală a

secţiunilor, de exemplu dimensiunea maximă nominală a agregatelor;
160 | P a g e
- toate restricţiile de utilizare a materialelor componente cu aptitudine de
utilizare stabilită, de exemplu clasele de expunere.
- - Prevederile valabile pe locul de utilizare a betonului pot conţine cerinţe
pentru câteva din consideraţiile de mai sus.
- Betonul trebuie specificat sau ca beton proiectat şi se referă în general la
clasificarea dată la capitolul 4 şi la cerinţele enunţate la subcapitolele 5.3 şi
5.5 (a se vedea 6.2), sau ca beton cu compoziţie prescrisă specificând
compoziţia (a se vedea 6.3) Bazele proiectării betonului sau prescrierea
compoziţiei acestuia, trebuie să se facă pe baza rezultatelor încercărilor
iniţiale {a se vedea anexa A) sau a informaţiilor obţinute dintr-o lungă
experienţă acumulată cu un beton comparabil, luând în considerare
condiţiile de bază asupra materialelor componente (a se vedea 5.1) şi
compoziţia betonului (a se vedea 5.2 şi 5.3.2).
- Pentru betonul cu compoziţie prescrisă este responsabilitatea elaboratorului
de specificaţie de a se asigura că prescripţiile sunt conforme cu cerinţele
generale ale SR EN 206-1 şi compoziţia prescrisă este capabilă să atingă
performanţele aşteptate pentru beton atât în stare proaspătă cât şi întărit.
Elaboratorul trebuie să ţină şi să aducă la zi documentaţia referitoare la
prescripţie, pentru obţinerea performanţelor aşteptate (a se vedea 9.5). în
cazul betonului având compoziţia prescrisă într-un standard, această
sarcină este responsabilitatea organismului naţional de standardizare.
- NOTA 2 - Pentru betonul având compoziţia prescrisă, evaluarea
conformităţii este bazată numai pe conformitatea compoziţiei prescrise şi nu
pe performanţele aşteptate de elaboratorul specificaţiei.
- In cazuri particulare (de exemplu betonul aparent, beton de înaltă rezistenţă
la uzură, beton turnat sub apă etc.) producătorul, utilizatorul şi beneficiarul
trebuie să se pună de acord cu cerinţele particulare privind compoziţia
betonului şi specificaţiile de aplicare a materialelor în beton.
Specificaţia betonului proiectat (cu proprietăţi specificate)
161 | P a g e
Generalităţi
Date de bază
Specificaţia trebuie să cuprindă:
a)cerinţe de conformitate cu SR EN 206-1;
b)clasa de rezistenţă la compresiune;
c)clasele de expunere (a se vedea capitolul 11, pentru specificaţiile prescurtate);
d)dimensiunea nominală maximă a agregatelor;
e) clasa de cloruri conţinute funcţie de tipul utilizării betonului (beton nearmat,

armat, precomprimat),conform tabelului 10; în plus pentru betonul uşor:
f) clasa de masă volumică sau masa volumică

specificată; pentru betonul greu:
g)masa volumică specificată;
în plus pentru betonul gata de utilizare şi betonul de şantier: h) clasa de

consistenţă, sau în cazuri speciale valoarea specificată a consistenţei.
Cerinţe suplimentare
Punctele următoare pot fi specificate prin cerinţe de performanţă şi prin
metodele de încercări dacă sunt adecvate:
- tip sau clase speciale de ciment (de exemplu ciment cu căldură de hidratare
redusă);
- tip sau clase speciale de agregat.
In acest caz, compoziţia betonului, pentru a reduce la minim efectele

dăunătoare ale reacţiei alcalii-silice este în responsabilitatea elaboratorului
specificaţiei (a se vedea 5.2.3.4).
- caracteristicile cerute pentru rezistenţa la îngheţ-dezgheţ, de exemplu: conţinutul

de aer
162 | P a g e
Când conţinutul de aer este specificat la livrare, trebuie ca elaboratorul
specificaţiei să ţină seama de pierderile eventuale de aer la operaţiile de
pompare, punere în operă, compactare, etc. ulterior livrării.
- cerinţele pentru temperatura betonului proaspăt când ele diferă de ce de la
5.2.8;
- creşterea rezistenţei (a se vedea tabelul 12);
- degajarea căldurii în perioada hidratării;
- priza întârziată;
- rezistenţa la penetrarea apei;
- rezistenţa la abraziune;
- rezistenţa la tracţiune prin despicare
Specificaţia betoanelor de compoziţie prescrisă
Generalităţi
Cerinţe de bază
- Specificaţia trebuie să cuprindă:
- cerinţele de conformitate cu SR EN 206-1;
- dozajul de ciment;
- tipul de ciment şi clasa de rezistenţă;
- fie raportul apă/ciment, fie consistenţa, în termeni de clasă sau, în unele cazuri
speciale ca valori specificate.
- NOTĂ - Valoarea specificată (ţinta) a raportului apă/ciment trebuie să fie mai
mică cu 0,02 pentru toate valorile cerute.
- tip, categorie şi conţinutul maxim în cloruri ale agregatelor, masa volumică
maximă sau minimă a agregatelor după caz, în cazul betonului uşor sau al
betonului greu;
- dimensiunea nominală maximă a agregatelor şi limitele granulometrice;
- tip şi cantitate de aditivi sau adaosuri, dacă este cazul;
163 | P a g e
- h)în caz de utilizare de aditivi sau adaosuri, indicaţii privind originea acestor
componenţi şi a caracteristicilor cimentului care nu se pot defini prin alte
moduri.
- Cerinţe suplimentare
- Specificaţia poate conţine:
- indicaţii privind originea unora sau a tuturor componentelor betonului ca
înlocuitor al caracteristicilor, pentru cele care nu pot fi definite altfel;
- cerinţe suplimentare pentru agregate;
- alte cerinţe tehnice.
- Specificaţia betoanelor de compoziţie prescrisă printr-un standard
- Pentru betoanele având compoziţia prescrisă într-un standard trebuie
specificate:
- standardul valabil pe locul de utilizare a betonului care dă cerinţele
corespunzătoare;
- notarea betonului conform acestui cod de practică.
- Betonul având compoziţia prescrisă într-un standard trebuie utilizat numai
pentru:
- beton de masă volumică normală pentru structuri armate sau nearmate;
- clase de rezistenţă la compresiune pentru calcul < C16/20;
- clasele de expunere XO şi XC1.
Livrarea betonului proaspăt
Informaţii de la utilizatorul betonului pentru producător
Utilizatorul trebuie să se pună de acord cu producătorul asupra: ,

- datei, orei şi ritmului livrării;
şi dacă este necesar, să informeze producătorul asupra:
- distanţelor de transport;
- gabaritului, accesului, transporturilor speciale pe şantier;
- metodelor speciale (utilizate) de punere în operă (inclusiv prin pompare);
164 | P a g e
- volumului autobetonierelor pentru a se putea respecta programul de punere in
opera a betonului;
- limitărilor asupra tipului de vehicule de livrare; exemplu de tip: echipament cu

sau fără agitare, dimensiuni, înălţime sau greutate totală.
Informaţii de la producătorul de beton pentru utilizator

Utilizatorul poate să ceară, când emite comanda, informaţii privind compoziţia
betonului, ca să poată pune în operă corect betonul proaspăt, să-i aplice metoda
de tratament adecvată şi să evalueze evoluţia rezistenţei. Astfel de informaţii
trebuie furnizate, la cerere, de producător înaintea livrării. Informaţiile următoare
trebuie furnizate pentru betoanele cu performanţe specificate la cerere:
a) tipul şi clasa de rezistenţă a cimentului şi tipul de agregate;
b)tipul de aditivi, tipul şi conţinutul aproximativ de adaosuri, dacă este cazul;
c)raportul apă/ciment specificat;
d)rezultatele încercărilor efectuate recent, pentru acest beton, de exemplu: cele de

control, al producţiei sau încercări iniţiale;
e)evoluţia rezistenţei;
f) sursa materialelor componente;
g)pentru betonul în care se adaugă aditiv pe şantier: clasa de consistenţă sau

consistenţa prevăzută înainte şi după adăugarea aditivului.
în cazul betonului gata de utilizare, informaţiile pot de asemenea să fie

furnizate, când ele sunt cerute, prin referinţă la, catalogul de compoziţii de beton
al producătorului unde se găsesc informaţii detaliate referitor la clasele de
rezistenţă, clasele de consistenţă, greutatea amestecurilor şi alte date utile.
Pentru determinarea duratei de tratament, informaţiile referitoare la creşterea

rezistenţei betonului pot să fie date sub forma indicatorilor din tabelul 12, sau sub
forma unei curbe de evoluţie a rezistenţe la 20 °C între 2 zile şi 28 zile.
165 | P a g e
Raportul rezistenţelor indică creşterea rezistenţei, corespunzătoare raportului
între rezistenţa medie la compresiune la 2 zile (fcm2) şi rezistenţa medie la
compresiune la 28 zile (fcm28), determinate prin încercările iniţiale sau pe baza
performanţelor cunoscute ale unui beton având compoziţie comparabilă. Pentru
aceste încercări iniţiale, epruvetele destinate determinării rezistenţei trebuie
prelevate, confecţionate, conservate şi încercate conform SR EN 12350-1 şi SR
EN 12390-1, SR EN 12390-2 şi SR EN 12390-3.
Producătorul trebuie să informeze utilizatorul despre riscurile de sănătate la

care se expune manipulând betonul proaspăt, cum sunt cele cerute prin
prevederile în vigoare la locul unde este utilizat betonul proaspăt.
Bon de livrare pentru betonul gata de utilizare
La livrarea betonului, producătorul trebuie să emită utilizatorului un bon de

livrare pentru fiecare şarjă de beton pe care sunt imprimate, ştampilate sau
înscrise cel puţin informaţiile următoare:
- numele staţiei de fabricare a betonului gata de utilizare;
- numărul de serie a betonului;
- data şi ora de încărcare, aceasta înseamnă momentul primului
contact între ciment şi apă;
- numărul autovehiculului sau identificarea vehiculului;
- numele cumpărătorului;
- numele şi localizarea şantierului;
166 | P a g e
- detalii sau referinţe referitor la specificaţii de exemplu numărul de cod,
numărul de comandă;
- cantitatea de beton în metri cubi;
- declaraţia de conformitate cu referinţe la specificaţii şi la SR EN 206-1;
- numele sau marca organismului de certificare dacă este cazul;
- ora de sosire a betonului pe şantier;
- ora de începere a descărcării;
- ora de terminare a descărcării.
în plus, bonul de livrare trebuie să furnizeze detaliile următoare:
a) pentru betonul cu proprietăţi specificate:
- clasa de rezistenţă;
- clasa de expunere (clasele de expunere sau categoriile de beton în
conformitate cu tabelul 1 şi anexa F cu indicarea combinaţiilor de clase de
expunere);
- clasa de conţinut de cloruri;
- clasa de consistenţă sau valoarea specificată;
- valorile limită de compoziţie a betonului, când sunt specificate (inclusiv
conţinutul de apa al agregatelor);
- tipul şi clasa de rezistenţă a cimentului, când sunt specificate;
- tipul aditivilor şt adaosurilor, dacă sunt specificate;
- proprietăţile speciale, dacă au fost cerute;
- dimensiunea nominală maximă a agregatelor;
- pentru betonul uşor sau betonul greu, clasa de masă volumică sau masa
volumică specificată;
b) pentru betonul având compoziţia prescrisă:
- detalii referitoare la compoziţie, de exemplu dozajul de ciment şi dacă este
cerut,.tipul de aditivi;
- fie raportul apă/ciment, fie consistenţa în termen de clasa sau de valparea

specificată în funcţie de specificaţii;
167 | P a g e
- dimensiunea nominală maximă a agregatului.
în cazul unui beton având compoziţia prescrisă într-un standard, informaţiile

care sunt date trebuie să fie conforme cu prevederile din standardul
corespondent.
In cazul în care se adaugă aditiv pe şantier, ora exactă la care s-a adăugat,
cantitatea care s-a adăugat, volumul de beton din malaxor si timpul de
amestecare trebuie specificate în copiile bonului de livrare.
Informaţii la livrare pentru betonul de şantier

Este de asemenea important de a utiliza informaţiile corespunzătoare, precum
cele cerute pentru avizul de însoţire a mărfii în cazul betonului fabricat pe şantier,
pentru şantiere mari când sunt utilizate mai multe tipuri de beton, sau când
producătorul de beton nu este cel responsabil de punerea sa în operă.
Consistenta la livrare
Adaosul de apă este interzis la livrare. în cazuri speciale, aditivii pot fi adăugaţi,
această acţiune fiind în responsabilitatea producătorului, în vederea aducerii
consistenţei la valoarea specificată, sub rezerva că valorile limită permise prin
specificaţie nu sunt depăşite şi că această adăugare de aditiv este prevăzută prin
proiectarea compoziţiei betonului. Toată cantitatea suplimentară de aditivi din
autobetonieră trebuie înregistrată în bonul de livrare, în toate cazurile.
Dacă cantitatea de aditiv adăugată pe şantier în autobetonieră conduce la

depăşirea cantităţii admise prin specificaţie, trebuie ca şarja de beton să fie
înregistrată ca " neconformă ", pe bonul de livrare. Partea care solicită acest
adaos este responsabilă de consecinţe şi este de acord ca sâ fie înregistrată pe
bonul de livrare.
168 | P a g e
Controlul conformităţii şi criterii de conformitate
Generalităţi
Controlul de conformitate cuprinde o combinaţie de acţiuni şi de decizii de luat

conform regulilor de conformitate adoptate în avans, pentru verificarea
conformităţii betonului cu specificaţiile. Controlul de conformitate face integral
parte din controlul de producţie
Caracteristicile betonului utilizat pentru controlul de conformitate sunt cele

măsurate prin încercări recente utilizând proceduri.standardizate. Valorile reale
ale caracteristicilor betonului în structură pot diferi de cele determinate prin
încercări, ele depind, de exemplu de dimensiunile structurii, punerea în operă,
compactarea, tratarea şi condiţiile climatice.
Planul de eşantionare, planul de încercări şi criteriile de conformitate trebuie să

fie conforme cu procedurile date .Acestea se aplică de asemenea betonului
pentru structuri prefabricate, în afara situaţiilor în care prevederile specifice de
produs conţin un ansamblu de cerinţe echivalente. Dacă frecvenţe de eşantionare
superioare sunt cerute de elaboratorul de specificaţii, acestea trebuie să facă
obiectul unui acord prealabil. Pentru proprietăţile neacoperite în acest articol,
planul de eşantionare sau de încercări, metodele de încercări şi criteriile de
conformitate trebuie să facă obiectul unui acord între producător şi elaboratorul de
specificaţii.
Locul de eşantionare pentru încercările de conformitate trebuie ales astfel încât

caracteristicile cerute şi compoziţia betonului să nu sufere modificări semnificative
între locul de eşantionare şi locul pus la dispoziţie, în cazul betonului uşor fabricat
cu agregate nesaturate, eşantioanele trebuie prelevate de la locul de livrare.
Când încercările pentru controlul producţiei sunt aceleaşi cu încercările cerute

pentru controlul conformităţii, este permis de a le lua în consideraţie pentru
evaluarea conformităţii.
169 | P a g e
Conformitatea sau neconformitatea este judecată în raport de criteriile de
conformitate. Neconformitatea poate conduce la acţiuni suplimentare pe locul de
producţie şi pe şantier.
Control de conformitate al rezistenţei la compresiune
Generalităţi
Pentru betonul de masă volumică normală sau betonul greu aparţinând claselor
de rezistenţă cuprinse între C8/10 şi C55/67, sau pentru betoanele uşoare de
clasele LC8/9 ia LC55/60, eşantionarea şi încercările de conformitate trebuie să
fie efectuate fie pe fiecare compoziţie de beton luat individual, fie pe familii de
beton a căror corespondenţă este stabilită determinate de către producător, dacă
nu există un acord contrar. Conceptul de familie de beton nu se aplică betoanelor
de rezistenţă ridicată. Betonul uşor nu trebuie amestecat cu familiile conţinând
beton de masă volumică normală; betoane uşoare realizate cu agregate pentru
care se poate demonstra similaritatea, pot fi regrupate în propriile lor familii.
Pentru recomandările privind selecţia familiilor de beton, informaţii mai detaliate

pentru aplicarea conceptului de familii de beton sunt date în raportul CEN
139013',
Pentru familiile de beton producătorul trebuie să efectueze controlul pe

ansamblul membrilor familiei şi eşantionarea trebuie efectuată pe ansamblul
gamei de betoane produse în cadrul familiei.
Când încercările de conformitate se aplică unei familii de beton, un beton de

referinţă este selecţionat fie din mijlocul gamei de beton din familie, fie cel mai
comun produs. Relaţii sunt stabilite între fiecare compoziţie de beton din familie şi
betonul de referinţă astfel încât să se poată transpune rezultatele încercărilor de
rezistenţă la compresiune ale fiecăruia dintre betoanele din familie, la betonul de
referinţă. Aceste relaţii trebuie să fie verificate, pe baza rezultatelor încercărilor de
rezistenţă la compresiune obţinute în perioada [niţială şi în fiecare perioadă de
170 | P a g e
evaluare şi în cazul unor schimbări semnificative ale condiţiilor de producţie, în
plus, când se evaluează conformitatea unei familii, trebuie confirmat că fiecare
beton individual aparţine familiei
O distincţie trebuie făcută între producţia iniţială şi producţia continuă în planul

de eşantionare şi de încercări şi criteriile de conformitate aplicabile fiecărei
compoziţii de beton sau familiilor de betoane.
Producţia iniţială acoperă perioada de producţie până la obţinerea a minimum
35 rezultate de încercări.
Producţia continuă este atinsă când minimum 35 rezultate de încercări se obţin

pe o perioadă ce nu depăşeşte 12 luni.
Dacă producţia unei compoziţii individuale sau a unei familii de beton a fost
întreruptă pe timp de minimum 12 luni, producătorul trebuie să utilizeze din nou
planul de eşantionare şi de încercări şi criteriile ca pentru producţia iniţială.
Dacă rezistenţa este specificată pentru termen diferit, conformitatea se

evaluează pe epruvete încercate la termenul specificat.
Când trebuie efectuată evaluarea unui volum definit de beton aparţinând unei
populaţii verificate conform cerinţelor privind caracteristicile de rezistenţă, de
exemplu există dubii asupra calităţii unei şarje sau a unui amestec, sau când într-
un caz special, specificaţia o cere, acestea trebuie să fie conform anexei B.
Plan de eşantionare şi încercări

Probele de beton trebuie selecţionate obligatoriu şi prelevate conform SR EN
12350-1. Eşantionarea trebuie efectuată pentru fiecare familie de beton (a se
vedea 3.1.14) produs în condiţii dovedite ca fiind uniforme. Frecvenţa minimă de
eşantionare şi de încercare a betonului trebuie să fie, conform cu tabelul 13,
alegând frecvenţa care dă cel mai mare număr de probe, pentru producţiile iniţială
sau continuă după caz.
171 | P a g e
Pentru betoane având caracteristici speciale, frecvenţa prelevării probelor şi
încercărilor de conformitate se vor stabili de comun acord între producătorul de
beton şi organismul de control.
Deşi exigenţele prevăzute în 8.1 se aplică eşantionării, probele trebuie

prelevate sub responsabilitatea producătorului după toate adăugirile de aditivi în
beton. Prelevările de probe înainte de adăugarea aditivilor plastifianţi sau
superplastifianţi, pentru ajustarea consistenţei (a se vedea 7.5) sunt permise sub
rezerva ca prin încercările iniţiale s-a demonstrat că aditivul plastifiant sau
superplastifiant în doza utilizată, nu are efecte negative asupra rezistenţei
betonului.
Rezultatele încercărilor trebuie să fie cele obţinute pe o epruvetă sau media
rezultatelor când sunt supuse încercărilor la aceeaşi vârstă minim două epruvete
provenind din aceeaşi probă.
Când împrăştierea rezultatelor încercărilor, obţinute pe cel puţin două epruvete

confecţionate din aceeaşi probă, este mai mare de 15% faţă de medie, aceste
rezultate nu trebuie luate în cbnsideraţie, afară de cazul dacă o investigare foarte
aprofundată, permite să se găsească o explicaţie valabilă/-pentru a nu ţine seama
de una din valorile încercărilor.
172 | P a g e
Criterii de conformitate pentru rezistenţa la compresiune
Evaluarea conformităţii trebuie să se facă pornind de la rezultatele încercărilor
obţinute în cursul unei perioade de evaluare care nu trebuie să depăşească
ultimele douăsprezece luni.
Conformitatea rezistenţei la compresiune a betonului este evaluată pe epruvete

încercate la 28 zile12' în acord cu 5.5.1.2 pentru:
- grupe de " n " rezultate de încercări consecutiv cu sau fără suprapunere

(încălecare) fcm (criteriul 1);
- fiecare rezultat individual de încercări fci (criteriul 2);
NOTĂ - Criteriile de conformitate sunt dezvoltate pe bază de rezultate care nu

se suprapun (încalecă). Aplicarea criteriilor la rezultate de încercări care se
suprapun creşte riscul de respingere.
Conformitatea este confirmată dacă cele două criterii date în tabelul 14 pentru
producţia iniţială sau continuă sunt satisfăcute.
Când conformitatea este evaluată pentru o familie de beton, criteriul 1 trebuie

aplicat betonului de referinţă, ţinând cont de toate rezultatele încercărilor
transpuse în familie: criteriul 2 trebuie aplicat la rezultatele încercărilor de origine.
Pentru a confirma că fiecare formulă aparţine familiei, media tuturor rezultatelor

încercărilor brute fcm pentru o formulă unică va fi evaluată pe baza criteriului 3
indicat în tabelul 15. Toate betoanele ce nu satisfac acest criteriu trebuie
îndepărtate din familie şi conformitatea sa este evaluată individual.
173 | P a g e
Tabelul 14 - Criterii de conformitate pentru încercările de rezistenţă la
compresiune
Iniţial abaterea standard trebuie calculată pentru minimum 35 de rezultate

consecutive de încercări obţinute pe o perioadă mai mare de trei luni şi care este
imediat precedentă perioadei de producţie pentru care trebuie verificată
conformitatea. Această valoare trebuie luată în consideraţie ca estimare a abaterii
standard o a populaţiei. Valabilitatea valorilor reţinute trebuie verificată pe durata
producţiei. Două metode pentru facilitarea estimării valorii a sunt permise,
alegerea metodei trebuie făcută în prealabil:
- Metoda 1
Valoarea iniţială a abaterii standard poate fi aplicată pe durata perioadei
ulterioare pentru care conformitatea trebuie verificată dacă abaterea standard a
ultimelor 15 rezultate (S15) nu se abate semnificativ de la valoarea adoptată
pentru abaterea standard. Aceasta este considerată ca valabilă cu condiţia ca :
0,63 a <S15< 1,37 a
174 | P a g e
Dacă rezistenţa este specificată pentru un termen (vârstă) diferită, conformitatea
este evaluată pe epruvete încercate la vârsta specificată.
Când valoarea lui S15 se situează în afara acestor limite, trebuie determinată o
nouă valoare pentru a folosind ultimele 35 rezultate obţinute la încercări.
Metoda 2
Noua valoare a lui a poate fi estimată plecând de la un sistem continuu şi
această valoare este adoptată. Sensibilitatea sistemului trebuie să fie mai mare
sau egală celei de la metoda 1.Noua valoare estimată a a trebuie aplicată pentru
perioada următoare de evaluare.
Control de conformitate al rezistenţei la tracţiune prin despicare
Generalităţi
Pian de eşantionare şi de încercări
Criterii de conformitate pentru rezistenţa la tracţiune prin despicare
Când rezistenţa la tracţiune prin despicare a betonului este specificată,
evaluarea conformităţii trebuie să se facă luând rezultatele încercărilor pe durata
unei perioade de evaluare care nu trebuie să depăşească ultimele douăsprezece
luni.
Evaluarea conformităţii rezistenţei la tracţiune prin despicare a betonului se

face pe epruvete încercate la 28 zile, exceptând situaţiile când este specificată o
vârstă diferită conform 5.5.1.3 pentru:
- grupe de " n " rezultate de încercări consecutive care nu se suprapun sau se

suprapun ftm (criteriul 1);
- fiecare rezultat individual al încercărilor fti (criteriul 2).
Conformitatea rezistenţei la tracţiune prin despicare (ft0 este confirmată dacă

rezultatele încercărilor satisfac ambele criterii prezentate în tabelul 16 pentru
producţia iniţială sau continuă, după caz.
175 | P a g e
Tabelul 16- Criteriile de conformitate pentru rezistenţa la tracţiune p/ln
despicare
Control de conformitate pentru alte proprietăţi decât rezistenţa

Plan de eşantionare şi de încercări
Probele de beton trebuie selecţionate aleatoriu şi prelevate conform SR EN
12350-1.
Eşantionarea trebuie efectuată pe fiecare familie de beton produs în condiţii
presupuse a fi uniforme.
Numărul minim de probe şi metodele de încercare trebuie să fie conform cu
tabelele 17 şi 18.
Criterii de conformitate pentru alte proprietăţi decât rezistenţa
Când sunt specificate alte proprietăţi ale betonului decât rezistenţa, evaluarea
conformităţii trebuie efectuată pe durata producţiei, perioada de evaluare nu
trebuie să depăşească 12 luni.
Dacă rezistenţa la încovoiere este specificată, se poate utiliza acelaşi mod de

lucru.
Conformitatea betonului este evaluată ţinând seama de numărul rezultatelor
încercărilor consecutive, obţinute în perioada.de evaluare care depăşeşte valorile
limită specificate, limitele claselor sau toleranţele valorilor specificate, şi
comparând totul cu numărul maxim permis (metoda atributelor).
Conformitatea cu caracteristicile cerute este confirmată dacă:
- numărul rezultatelor încercărilor care se situează în afara valorilor limită

specificate, a limitelor claselor sau toleranţelor la valorile specificate, nu este mai
176 | P a g e
mare decât numărul din tabelul 19a sau 19b asemenea celor din tabelul 17 şi 18.
Ca alternativă în cazul (AQL= 4%), condiţiile se pot baza pe un control prin
măsurare, conform SR ISO 3951, tabelul ll-A (NQA = 4%) când numărul de
acceptare este cel din tabelul 19a.
- toate rezultatele individuale ale încercărilor se situează în abaterea maximă

admisibilă dată în tabelele 17 şi 18.
177 | P a g e
Tabelul 17 - Criterii de conformitate pentru alte proprietati decat rezistenta
178 | P a g e
Tabelul 18 - Criterii de conformitate pentru consistenţă
Controlul conformităţii betonului de compoziţie prescrisă, inclusiv a betoanelor

de compoziţie prescrisă printr-un standard
Fiecare amestec de beton de compoziţie prescrisă trebuie să facă obiectul unei

evaluări a conformităţii, în ceea ce priveşte dozajul de ciment, dimensiunea
nominală maximă a agregatelor şi proporţiile acestora, dacă sunt specificate şi în
caz contrar, raportul apă/ciment, precum şi cantitatea de aditivi sau adaosuri.
Cantităţile de ciment, de agregate (fiecare de dimensiunile, sorturile specificate),
de aditivi şi adaosuri, care sunt consemnate în registrul de producţie sau
imprimate de înregistratorul de cântăriri, trebuie să corespundă cu toleranţele date
în tabelul 21 şi raportui apă/ciment trebuie să corespundă la o abatere de ± 0,04 a
valorii specificate. în cazul betoanelor având prescrise printr-un standard
toleranţele echivalente pot fi date standardele corespondente.
179 | P a g e
Când conformitatea compoziţiei betonului trebuie evaluată prin analiza
betonului proaspăt, metodele de încercare şi limitele pentru conformitate trebuie
să facă obiectul unui acord prealabil între utilizator şi producător ţinând seama de
limitele menţionate mai sus şi exactitatea metodelor de încercări.
Conformitatea pentru:
- tipul de ciment şi clasa de rezistenţă;
- tipul de agregate;
- tipul de aditiv sau de adaos, dacă este cazul;
- provenienţa componenţilor din beton dacă este specificată
trebuie să fie evaluată prin comparaţie între înregistrările din registrul de

producţie şi documentele de livrare a componentelor, cu cerinţele specificate.
180 | P a g e
Tabelul 19a şi 19b - Numărul de acceptare pentrucaracteristici decât
criteriile de conformitate aplicabile altor rezistenţa
Acţiuni întreprinse în caz de neconformitate a produsului
Măsurile următoare trebuie luate de producător în caz de neconformitate:

verificarea rezultatelor încercărilor neconforme şi dacă acestea sunt valabile,
luarea de măsuri pentru eliminarea erorilor;
dacă neconformitatea este confirmată de exemplu prin repetarea încercărilor,
întreprinde acţiuni de corecţie, precum revizuirea de către conducere a
procedurilor de control al producţiei;
când se confirmă neconformitatea cu specificaţia care nu a fost evidenţiată în
momentul livrării, avertizează elaboratorul şi utilizatorul pentru a evita toate
pagubele în consecinţă;
consemnează acţiunile privitoare la punctele precedente.
181 | P a g e
Dacă neconformitatea betonului rezultă dintr-un adaos de aditiv pe şantier
producătorul nu este obligat să ia măsuri dacă lui i s-a cerut acest adaos.
Dacă producătorul a avertizat o neconformitate a betonului sau dacă rezultatele
încercărilor de conformitate nu sunt conforme cu cerinţele, trebuie efectuate
încercări suplimentare conform SR EN 12504-1, pe carote prelevate din structură
sau o combinaţie de încercări pe carote şi încercări nedistructive pe structură sau
elemente de exemplu conform SR EN 12504-2 sau SR EN 12504-3. Recomandări
pentru evaluarea rezistenţei în structură sau elemente componente ale structurii
sunt date în SR EN 13791.
Se vor avea în vedere şi prevederile reglementărilor romaneşti privind
încercările nedistructive şi seminedistructive în conformitate cu standardele
europene.
Controlul producţiei
Generalităţi
Toate betoanele trebuie supuse controlului de producţie sub responsabilitatea
producătorului. Controlul producţiei cuprinde toate măsurile necesare pentru
menţinerea caracteristicilor betonului în conformitate cu condiţiile specificate. Ele
includ:
selectarea materialelor;
proiectarea betonului;
producţia betonului;
inspecţiile şi încercările;
utilizarea rezultatelor încercărilor pe materiale componente, pe betonul

proaspăt şi întărit şi asupra echipamentelor;
dacă este cazul, inspecţia echipamentului de transport a betonului proaspăt;
controlul de conformitate pentru care prevederile sunt indicate la capitolul 8.
Cerinţele pentru alte aspecte ale controlului producţiei sunt date în următorul
capitol. Aceste cerinţe trebuie să fie considerate ţinând seama, de modul şi
182 | P a g e
volumul producţiei, de lucrare, de echipamentele speciale, de procedurile şi
regulile în vigoare pe locul de producţie şi de utilizare a betonului. Cerinţe
suplimentare pot să fie necesare în funcţie de situaţia specială pe locul de
producţie sau pentru cerinţele specificate ale structurilor sau elementelor speciale
de structură.
Sisteme de control al producţiei
Responsabilitatea, autoritatea şi relaţiile între persoanele însărcinate cu
conducerea, execuţia şi verificarea lucrărilor ce afectează calitatea betonului
trebuie definite şi documentate într-un sistem de control al producţiei (manual de
control al producţiei). în particular, aceasta înseamnă că întreg personalul are
nevoie de o anumită libertate de organizare şi de anumită putere de decizie
perttru reducerea riscului de beton neconform şi pentru a identifica şi consemna
toate problemele de calitate.
Sistemul de control al producţiei trebuie revizuit cel puţin odată la doi ani de
către conducerea producătorului pentru a se asigura de aptitudinea sa de utilizare
şi de eficacitatea sa. Dosarele acestor revizuiri trebuie păstrate cel puţin trei ani,
dacă nu există obligaţii legale care să impună o perioadă mai lungă.
Sistemul de control al producţiei, trebuie să conţină proceduri şi instrucţiuni
atent documentate. Aceste prevederi şi instrucţiuni trebuie, dacă este cazul să fie
stabilite în raport cu prescripţiile de control prevăzute în tabelele 22, 23 şi 24.
Frecvenţa încercărilor şi inspecţiilor prevăzute de către producători trebuie să fie
documentată. Rezultatele încercărilor şi inspecţiilor trebuie să fie înregistrate.
Datele înregistrate şi alte documente
Toate datele referitoare la controlul producţiei trebuie să fie înregistrate, a se
vedea tabelul 20. Datele referitoare la control în producţie trebuie conservate timp
de minim trei ani, dacă nu există obligaţii care să impună o perioadă mai lungă.
183 | P a g e
Tabelul 20 - Datele înregistrate şi alte documente dacă este cazul
Incercări
Incercările trebuie efectuate conform cu metodele de încercare date în
prezentul cod de practică (metode de încercare de referinţă). Alte metode de
încercare pot de asemenea să fie utilizate în măsura în care a putut să fie stabilită
o corelaţie sau o relaţie fiabilă între rezultatele obţinute cu aceste metode de
184 | P a g e
încercări şi cele de la metodele de referinţă. Valabilitatea acestei relaţii fiabile sau
a acestei corelaţii trebuie să fie verificată la intervale adecvate.
Această verificare trebuie să fie efectuată pentru fiecare loc de producţie în
care se lucrează în condiţii diferite exceptând situaţiile în care corelaţia a fost
stabilită prin standarde naţionale sau prin prevederi în vigoare la locul unde este
utilizat betonul.
Compoziţia betonului şi încercările iniţiale
Când se utilizează o compoziţie de beton nouă, trebuie efectuate încercări
iniţiale, care să permită verificarea conformităţii betonului cu proprietăţile
specificate şi a performanţei prevăzute cu o marjă de securitate suficientă (a se
vedea anexa A). Dacă se dispune de o experienţă îndelungată cu un beton sau o
familie de betoane similare, nu este necesar să se efectueze încercări iniţiale. în
cazul unor schimbări semnificative ale materialelor componente, proiectarea
betonului şi regulile de alcătuire a reţetelor trebuie redefintte. în cazul betonului
prescris sau având compoziţia prescrisă printr-un standard, nu este necesar ca
producătorul să procedeze la încercări iniţiale.
Compoziţiile noi ale betoanelor obţinute prin interpolarea compoziţiilor de beton

cunoscute sau când extrapolarea rezistenţei la compresiune nu depăşeşte 5
N/mm2 sunt considerate că satisfac cerinţele pentru încercările iniţiale.
Compoziţiile de beton trebuie să fie revizuite periodic, pentru a se asigura că

toate formulele de beton sunt conforme cu prescripţiile în vigoare, ţinând seama
de schimbările în proprietăţile materialelor componente şi de rezultatele
încercărilor de conformitate pe compoziţiile de beton.
185 | P a g e
Personal, echipament şi instalaţii
Personal
Cunoştinţele, instruirea şi experienţa personalului implicat în producţia şi
controlul producţiei trebuie să fie adaptat la tipul de beton, de exemplu beton de
înaltă rezistenţă, beton uşor.
înregistrările corespunzătoare referitoare fa instruirea şi la experienţa

personalului implicat în producţie şi controlul producţiei trebuie ţinute la zi.
In unele ţări, există prescripţii speciale referitoare la nivelul de cunoştinţe, la

instruirea şi la experienţă pentru fiecare sarcină de efectuat.
Pentru fiecare staţie de betoane, producătorul de beton trebuie să numească

un responsabil calificat pentru controlul producţiei. Cerinţele privind calificarea şi
experienţa profesională a responsabilului pentru controlul producţiei sunt
prezentate în anexa O. Responsabilul pentru controlul producţiei trebuie să aibă
cunoştinţe suficiente în domeniul betonului şi al reglementărilor specifice şi să
poată proba acest lucru. Personalul angajat în controlul producţiei trebuie să fie
angrenat într-un program de formare continuă în domeniile fabricării, controlului şi
încercării betonului (instruirea trebuie să se facă cel mult la trei ani sau ori de câte
ori se consideră că este necesar).
Echipament şi instalaţii
Depozitarea materialelor
Materialele componente trebuie să fie depozitate şi manipulate astfel încât
caracteristicile lor să nu se schimbe în mod semnificativ, din motive de climat de
exemplu, prin amestecul lot, sau prin contaminare, astfel încât să fie menţinută
conformitatea acestora cu standardele respective.
Compartimentele de depozitare trebuie să fie clar identificate, de manieră a

evita erorile asupra materialelor componente de utilizat.
186 | P a g e
Trebuie luate în consideraţie instrucţiunile speciale ale furnizorilor de materiale
componente.
Trebuie să existe mijloacele necesare prelevării de probe reprezentative din
depozite, silozuri sau buncăre.
Echipament de dozare
Performanţele echipamentului de dozare trebuie să fie astfel încât în condiţii
practice de funcţionare să poată fi menţinute toleranţele indicate în 9.7.
Exactitatea echipamentului de cântărire trebuie să respecte condiţiile de

exactitate în vigoare, la locul de producţie al betonului.
Malaxoare
Malaxoarele trebuie să fie capabile să asigure un amestec omogen al
materialelor componente şi o consistenţă uniformă a betonului pentru un timp de
amestecare şi o capacitate de malaxor dată.
Autobetonierele şi cuvele agitatoare trebuie să fie echipate astfel încât să poată
livra betonul perfect omogen. în plus, autobetonierele trebuie să fie dotate cu un
echipament de măsurare şi de distribuţie corespunzător în cazul în care aditivii
trebuie să fie adăugaţi, sub responsabilitatea producătorului.
Echipament de încercare
Toate facilităţile, echipamentele şi instrucţiunile necesare unei utilizări corecte
trebuie să fie disponibile când se cer pentru inspecţie şi încercări ce trebuie
efectuate asupra echipamentului, materialelor componente şi betonului.
Echipamentul de încercare trebuie să fie etalonat corect în momentul măsurării
şi producătorul trebuie să utilizeze un program de etalonare.
Dozarea materialelor componente
La locul de dozare al betonului, trebuie să fie disponibilă o procedură
documentată de dozare, care să dea instrucţiuni detaliate despre tipul şi
cantitatea materialelor componente.
187 | P a g e
Toleranţele de dozare ale materialelor componente nu trebuie să depăşească
limitele date în tabelul 21 pentru toate cantităţile de beton de 1 m3 sau mai mari.
Când mai multe amestecuri sunt reamestecate într-o autobetonieră, toleranţele
din tabelul 21 se aplică ia şarjă.
Tabelul 21 -Toleranţe pentru dozarea materialelor componente
Cimentul, agregatele şi adaosurile sub formă de pulbere trebuie dozate ca

masă; sunt admise alte metode dacă pot fi respectate toleranţele la dozare cerute,
şi dacă aceste metode sunt documentate.
Apa de amestec, agregatele uşoare, aditivii şi adaosurile lichide potfi dozate ca

masă sau ca volum.
Amestecarea betonului
Amestecarea materialelor componente trebuie efectuată în malaxoare conform
9.6.2.3 şi continuată până la obţinerea unui amestec de beton cu aspect uniform.
Malaxoarele nu trebuie încărcate peste capacitatea lor nominală de

amestecare.
în cazul în care se utilizează aditivi aceştia trebuie adăugaţi în timpul procesului

principal de amestecare exceptând aditivii mari reducători de apă sau aditivii
reducâtori de apă care pot să fie adăugaţi, după amestecarea principală. In ultimul
caz, betonul trebuie amestecat din nou până la dispersarea completă a aditivului
în amestec şi până ce el a acţionat complet.
188 | P a g e
NOTA - într-o autobetonieră, durata de reamestecare după adăugarea aditivilor
trebuie sa se stabilească în funcţie de tipul utilajului de amestecare, dar nu trebuie
să fie mai mică de 1 min/m3 sau de 5 min pentru o cantitate mai mică de 5ms,
Pentru betonul uşor preparat cu agregate nesaturate cu apă, perioada între

amestecarea iniţială şi sfârşitul amestecării finale (de exemplu amestecarea într-o
autobetonieră) trebuie prelungită până ce absorbţia de apă de către agregat şi
evacuarea cvasicompletă a aerului inclus în agregatele uşoare nu mai are nici o
acţiune cu impact negativ asupra proprietăţilor betonului întărit.
Compoziţia betonului proaspăt nu trebuie să fie modificată după descărcarea

din malaxor.
Proceduri de control al producţiei

Materialele componente, echipamentele, procedurile de producţie a betonului
trebuie să fie controlate în ce priveşte conformitatea cu specificaţiile şi cerinţele
din prezentul cod de practică. Controlul trebuie să permită detectarea schimbărilor
semnificative susceptibile de a influenţa caracteristicile betonului, în vederea
întreprinderii unei acţiuni corective adecvate.
Tipul şi frecvenţa inspecţiilor şi încercărilor asupra materialelor componente

sunt cele date în tabelul 22.
NOTĂ - Pentru stabilirea acestui tabel s-a presupus, că producătorii de

materiale componente efectuează un control corect al producţiei adaptat pe locul
unde sunt produse şi că materialele constituente sunt livrate cu o declaraţie sau
un certificat de conformitate cu specificaţiile corespunzătoare. în caz contrar,
trebuie ca producătorul de beton să verifice conformitatea materialelor cu
standardele corespondente.
Controlul echipamentelor trebuie să asigure că sunt într-o stare ce asigură

buna funcţionare a dispozitivelor de stocare, a echipamentelor de dozare în masă
şi în volume, a aparatelor de amestecare şi de comandă(permiţând de exemplu
măsurarea conţinutului în apă ai agregatelor). Ele sunt în condiţii bune de
189 | P a g e
funcţionare şi de asemenea sunt conforme cu cerinţele din prezentul cod de
practică. Frecvenţa inspecţiilor şi a încercărilor pentru echipamente în perioadele
de utilizare este dată în tabelul 23.
Staţiile, echipamentul şi mijloacele de transport trebuie să fie supuse unui

sistem de întreţinere planificată şi trebuie să fie menţinute în condiţii de
funcţionare eficientă, astfel încât să nu afecteze caracteristicile şi cantitatea de
beton.
Caracteristicile betonului proiectat trebuie să fie verificate în raport cu cerinţele

specificate în tabelul 24.
Compoziţia betonului, precum şi consistenţa şi temperatura sa dacă sunt

specificate trebuie să fie controlate în raport cu cerinţele din tabelul 24 (rândurile
de la 2 Ia 4, 6, 7 şi de la 9 până la 14).
Controlul trebuie să includă producţia, transportul până la locul de descărcare

şi livrarea.
Pentru anumite betoane, pot fi necesare condiţii suplimentare pentru controlul

producţiei.
Pentru producţia de beton de înaltă rezistenţă se cer cunoştinţe şt experienţă

speciale. Acestea nu sunt definite în acest cod de practică. Anexa H prezintă
câteva recomandări. Dacă contractul defineşte cerinţe speciale pentru beton,
controlul producţiei trebuie să includă acţiuni corespunzătoare suplimentare faţă
de cele menţionate în tabelele de la 22 până la 24.
Acţiunile prevăzute în tabelele de la 22 până la 24 pot să fie adaptate la

condiţiile specifice pe locul de producţie, şi să fie înlocuite prin altele care asigură
un nivel echivalent de control al producţiei.
190 | P a g e
Tabelul 22 - Controlul materialelor componente
191 | P a g e
192 | P a g e
Tabelul 24 - Controlul procedurilor de producţie şi al proprietăţilor betonului
193 | P a g e
Evaluare a conformităţii
Generalităţi
Producătorul este responsabil de evaluarea conformităţii în condiţiile specificate

ale betonului. Pentru aceasta producătorul trebuie să efectueze operaţiile
următoare:
a)încercări iniţiale, când sunt cerute {a se vedea 9.5 şi anexa A);
b)controlul producţiei de producător (a se vedea articolul 9), inclusiv controlul de

conformitate {a se vedea capitolul 8).
Dacă se recomandă a se recurge la organisme aprobate de inspecţie şi de

certificare pentru inspecţie atunci controlul producţiei şi certificarea sa de
conformitate depind de nivelul de cerinţe de performanţă, de modul de producţie
şi de marja de securitate rezultată din compoziţie.
în general este recomandată inspecţia şi certificarea controlului de producţie de

către organisme aprobate de inspecţie şi de certificare. Aceasta nu este
considerată ca necesară pentru betonul având compoziţia prescrisă într-un
standard cu o foarte mare marjă de securitate în compoziţie {a se vedea capitolul
5), pentru un domeniu de utilizare restrâns şi o clasă de rezistenţă redusă (a se
vedea 6.4).
Pentru produsele prefabricate din beton, cerinţele şi prevederile referitor la

evaluarea conformităţii sunt date în specificaţii tehnice adecvate (standarde de
produs şi agremente tehnice).
Inspecţia pentru controlul producţiei şi controlul conformităţii betonului trebuie

efectuate de către organisme de inspecţie şi certificare aprobate sau recunoscute,
apte pentru a certifica conformitatea cu prezentul cod de practică.
194 | P a g e
Evaluare, supraveghere şi certificare a controlului de producţie
Dacă este cerut fie printr-un contract fie prin prevederi valabile pe locul de
utilizare a betonului,ca controlul de producţie al producătorului să fie evaluat şi
supravegheat printr-un organism de inspecţie aprobat şi apoide certificarea de
către un organism de certificare aprobat, atunci se aplică prevederile pentru
evaluare,supraveghere şi certificare. '
Regulile indicate în anexa C „Prevederi pentru evaluarea, supravegherea şi

certificarea controlului producţiei din SR EN 206-1" sunt normative pe teritoriul
României.
Notarea betonului proiectat (cu proprietăţi specificate)
Dacă caracteristicile esenţiale ale betonului proiectat trebuie furnizate într-o

forma prescurtată, trebuie utilizate următoarele:
- referinţă la standardul european SR EN 206-1;
- clasa de rezistentă la compresiune: clasa de rezistenţă aşa cum este

definită în tabelele 7 şi 8, de exemplu C25/30;
- pentru valorile limită, în funcţie de clasa de expunere: clasa simbolizată
conform tabelului 1, urmată de prescurtarea RO de la numele ţării 4 care a
dat prevederile pentru valorile limită, compoziţia betonului şi caracteristicile
sale sau seturi de condiţii, de exemplu XD2 (RO) când se aplică prevederile
date de România. Valorile limită ale compoziţiei betonului se dau ţinând
seama de încadrarea într-un anumit mediu de expunere (combinare de
clase de expunere) conform tabelelor 1 şi 1a din acest cod de practică.
- conţinutul maxim de cloruri: dasa definită în tabelul 10, de exemplu CI 0,20;
- dimensiunea maximă nominală a agregatului; valoarea Dra),
195 | P a g e
- densitatea: specificarea clasei simbolizate în tabelul 9 sau valoarea specificată,
de exemplu D 1,8 din SR EN 206-1;
- consistenţa: prin clase aşa cum este definită în valoarea specificată.

Incercări iniţiale
Generalităţi
Dacă producătorul sau elaboratorul specificaţiei pot demonstra că o reţetă este
corespunzătoare plecând de la datele rezultate pe baza încercărilor precedente
sau pe baza unei experienţe dobândite pe o durată lungă, aceasta poate constitui
o alternativă la încercările iniţiale
Partea responsabilă de încercările iniţiale
Incercările iniţiale trebuie să fie în responsabilitatea producătorului, pentru

betonul cu proprietăţi specificate, responsabilitatea elaboratorului specificaţiei,
pentru betonul de compoziţie prescrisă şi cea a organismelor de standardizare
pentru betonul cu compoziţie prescrisă într-un standard.
Frecvenţa încercărilor iniţiale

Incercările iniţiale trebuie efectuate înainte de a utiliza un nou beton sau o nouă
familie de betoane.
Incercările iniţiale trebuie repetate dacă a avut loc o schimbare semnificativă fie
a componentelor betonului sau a cerinţelor specificate, pe care s-au bazat
încercările precedente.
Condiţii de încercare
Ca regulă generală, încercările iniţiale trebuie efectuate pe un beton în stare
proaspătă a cărui temperatură este cuprinsă între 15 °C şi 22 °C.
196 | P a g e
NOTĂ - Dacă betonarea este efectuată pe amplasamentul şantierului într-o
mare varietate de condiţii de temperatură sau dacă este aplicat un tratament
termic, este necesar ca producătorul să fie informat despre acestea pentru ca el
să poată lua în consideraţie efectele asupra proprietăţilor betonului şi necesarul
de încercări suplimentare.
Pentru fiecare încercare iniţială a unui beton trebuie realizate minim trei
amestecuri şi din fiecare amestec trebuie confecţionate şi supuse la încercări
minim trei epruvete. Dacă o încercare iniţială se efectuează pentru o familie de
betoane, numărul de betoane de eşantionat trebuie să acopere gama de
compoziţii a familiei. în acest caz, numărul de amestecuri pentru o reţetă poate să
fie numai unu.
Rezistenţa unui amestec sau a unei şarje este media rezultatelor încercărilor.
Rezultatul încercării iniţiale pe beton este rezistenţa medie a amestecurilor sau
şarjelor.
Intervalul de timp între amestecare şi încercările de consistenţă precum şi

rezultatele încercărilor trebuie să fie înregistrat.
Pentru a prescrie compoziţia unui beton având compoziţia prescrisă, a cărui

utilizare este prevăzută la scară naţională printr-un standard astfel încât să se ţină
seama de toate materialele componente permise, este necesar un număr de
încercări semnificativ mai ridicat. Rezultatele încercărilor iniţiale trebuie
documentate de către organismul de standardizare responsabil.
Criterii de acceptare a încercărilor iniţiale
Pentru evaluarea proprietăţilor betoanelor în special cele ale betonului

proaspăt, diferenţele între tipul de amestecare şi condiţiile de amestecare utilizate
pentru încercările iniţiale şi cele utilizate pentru producţia curentă trebuie luate în
consideraţie.
Rezistenţa la compresiune a betonului având compoziţia aleasă pentru cazul
real trebuie să fie superioară valorilor fck din tabelul 7 sau din tabelul 8, cu o
197 | P a g e
anumită marjă. Această marjă trebuie să corespundă minimului necesar pentru
satisfacerea criteriilor de conformitate stipulate în 8.2.1. Trebuie ca marja să fie în
jur de dublul abaterii standard aşteptat, sau cel puţin de la 6 MPa până la 12 MPa,
în funcţie de instalaţiile de producţie, materialele componente şi de informaţiile
disponibile referitor la variaţii.
Consistenţa betonului trebuie să se situeze în limitele claselor de consistenţă în

momentul în care betonul este susceptibil de a fi pus în operă, sau înainte de
livrare în cazul betonului gata de utilizare.
Pentru alte proprietăţi specificate, betonul trebuie să satisfacă valorile

specificate având marja corespunzătoare.
Incercări de identificare pentru rezistenţa la compresiune

Generalităţi
O încercare de identificare arată dacă volumul definit de beton în discuţie
aparţine aceleiaşi populaţii cu cea verificată care se conformează clasei de
rezistenţă prin care se face evaluarea conformităţii de către producător.
Plan de eşantionare şi de încercări
Când se procedează la încercări de identificare, volumul particular de beton

trebuie definit, de exemplu:
- un singur amestec sau şarjă în caz de dubiu asupra calităţii lor;
- betonul furnizat pentru fiecare etaj al unei clădiri sau a unui ansamblu
de grinzi/dale sau de stâlpi/ pereţi ai unui etaj, a unei clădiri sau părţi
comparabile ale altor structuri;
- betonul livrat pe un şantier în timpul unei
săptămâni, însă nu mai mult de 400 m3. Numărul
de probe de prelevat dintr-un volum particular de
beton trebuie definit. Probele trebuie prelevate, din
198 | P a g e
diferite amestecuri sau şarje conform SR EN
12350-1.
Epruvetele trebuie să fie realizate şi conservate conform SR EN 12390-2.

Rezistenţa la compresiune a epruvetelor trebuie determinată conform cu SR EN
12390-3. Rezultatele încercărilor trebuie să provină din media a două sau mai
multe epruvete realizate pornind de la aceeaşi probă pentru a fi încercate ia
aceeaşi vârstă. Când două sau mai multe epruvete sunt realizate pornind de la
acelaşi eşantion şi când împrăştierea rezultatelor este mai mare 15% din valoarea
medie, rezultatele trebuie eliminate exceptând situaţiile în care o anchetă permite
determinarea unui motiv care să justifice eliminarea unui rezultat individual.
Criterii de identificare pentru rezistenţa la compresiune
Beton supus unui control de certificare a producţiei
Identificarea betonului este evaluată pentru fiecare rezultat de rezistenţă

individual şi pentru media de " n " rezultate discrete care nu se suprapun după
cum se indică în tabelul B.l'.
Betonul este considerat ca provenit dintr-o populaţie conformă, dacă cele două
criterii din tabelul B.1 sunt satisfăcute pentru " n " rezultate derivate din rezultatele
rezistenţelor probelor prelevate din volumul de beton definit.
199 | P a g e
Tabelul B.1 - Criterii de identificare pentru rezistenţa la
compresiune
Beton nesupus unui control de certificare a producţiei

Pentru volumul de beton definit, trebuie să fie prelevate pentru încercări minim trei
probe.
200 | P a g e
Tabelul F.1.1 - Valorile limită recomandate pentru compoziţia şi proprietăţile betonului pentru clasele de expunere XO, XC, XD si XS
201 | P a g e
202 | P a g e
Tabelul F.1.2 -95
Valorile limită recomandate pentru compoziţia şi proprietăţile betonului pentru clasele de expunere XF, XA si XM
3
Tabelul F.2.1 - Domenii de utilizare pentru cimenturi conform standardelor SR EN 197-1, SR 3011, STAS 10092, SR 7055 şi SR EN 206-1
203 | P a g e
3
Tabelul F.2.1 (continuare)
204 | P a g e
205 | P a g e
Tabelul F.2.2 - Domenii de utilizare pentru cimentul de tip II M conform standardelor cu SR EN 197 - 1 şi SR EN 206-1
206 | P a g e
Tabelul F.2.3 - Exemple de utilizare a unor tipuri de cimenturi pentru diferite combinaţii de clase de
expunere
207 | P a g e
Tabelul F.2.4 - Exemple privind utilizarea cimenturilor de tip CEM ll-M (funcţie de componenta principalilor constituenţi),
fabricate în conformitate cu standardul SREN 197-1
208 | P a g e
Tabelul H.3 - Controlul procedurilor de preparare beton şi ai caracteristicilor betonului de înaltă
rezistentă
209 | P a g e
Compoziţia granulometrîcă a agregatelor utilizate la prepararea
betonului
Compoziţia granulometrică a agregatelor care se utilizează la prepararea
betoanelor este
descrisă prin procentul de volum al agregatului trecut prin sitele cu ochiuri pătrate
cu
dimensiuni de 0,125 mm, 0,25 mm, 0,5 mm, 1 mm, 2 mm, 4 mm, 8 mm, 16 mm,
22 mm respectiv 32 mm şi 63 mm.
Compoziţiile granulometrice ale agregatelor individuale sau compuse sunt
determinate având în vedere SR EN 933-1 pe site conform SR ISO 3310.
Figura L.1 - Zone de granulozitate pentru dimensiunea maximă a agregatelor de 8 mm
Site cu ochiuri pătrate (mm)
210 | P a g e
211 | P a g e
Figura L.3 - Zone de granulozitate pentru dimensiunea maximă a agregatelor de 22 mm
Legendă
© defavorabilă CD
utilizabilă ® favorabilă
© favorabilă pentru compoziţie granulometrică discontinuă © defavorabilă
10
0
0.125 0,25 0.5 t 2 16 ZkA 315
212 | P a g e
213 | P a g e
214 | P a g e
Tabelul M.1 - Caracteristici ale unor tipuri de cimenturi din România
Tip ciment Sensibilitatea la Degajare de Utilizare* Contraindicaţii Observaţii

frig căldură Preferenţială particulare
CEM I 52.5R Insensibil Ridicată Structuri monolite Betoane masive**, Destinat în
si prefabricate mortare, şape special structurilor
Betonare pe timp prefabricate;
friguros
CEM I 42,5 R Insensibil Ridicată Structuri monolite Betoane masive**, Pe timp călduros
si prefabricate mortare, şape trebuie luate masuri
Betonare pe timp speciale
friguros
I A 52,5c Insensibil Ridicată Elemente Betoane Destinat î n
prefabricate masive** special structurilor
prefabricate
SRI Insensibil Redusă Betoane rezistente
la sulfaţi
CD 40 Insensibil Redusă Betoane de
drumuri
CEM II A-S 32,5 Puţin sensibil Redusă Beton, beton armat
N sau R
CEM II A-S 42,5 Puţin sensibil Medie Beton, beton armat
N sau R
H II A S Puţin sensibil Redusă Betoane
masive
CEM II B 32,5 N Sensibil Redusă Beton, beton armat Necesită o
sau R tratare prelungită
CEM II B Sensibil Redusă Beton, beton armat Necesită o
42,5 N sau R tratare prelungită
CEM III A ■ Foarte sensibil Redusă Beton, beton Betonare pe timp Necesită o
32,5R armat Betonare pe friguros tratare prelungită
timp călduros.
* In conformitate cu tabelele F.1.1, F.1.2, F.2.1, F.2.2, F.2.3, F.2.4 din anexa F.
** La turnarea elementelor masive (având grosimea egală sau mai mare cu 80 cm) se recomandă utilizarea
cimenturilor cu degajare redusă de căldură.
215 | P a g e
ARMATUR I
Prezentul capitol trateaza conditiile tehnice necesare pentru proiectarea,
procurarea, fasonarea si montarea armaturilor utilizate la structurile de beton
armat pentru podetele dalate de 0.50m lumina si de 3.00m lumina prevazute in
acest proiect.
5.1. OTELURI PENTRU ARMATURI
Otelul beton trebuie sa indeplineasca conditiile tehnice prevazute in STAS
438/1-89; STAS 438/2-91; STAS 438/3-89; STAS 6482/1-73 si STAS 6482/2,3,4-
80.
Tipurile utilizate curent in elementele de beton armat si beton precomprimat
si domeniile lor de aplicare sunt indicate in tabelul urmator si corespund
prevederilor din Codul de practica NE 012-99.
Tipul de otel Simbol Domeniul de utilizare

Otel beton rotund neted OB 37 Armaturi de rezistenta sau armaturi
STAS 438/1-89 constructive
Sarma trasa neteda pentru beton armat STNB Armaturi de rezistenta sau armaturi
STAS 438/2-91 constructive; armaturile de rezistenta
Plase sudate pentru beton armat SR 438/3- STNB numai sub forma de plase sau carcase sudate
98
Produse din otel pentru armarea betonului. PC 52 Armaturi de rezistenta cu betoane de clasa cel
Otel beton cu profil putin C 12/15 (Bc 15)
periodic STAS 438/1-89 PC 60 Armaturi de rezistenta la elemente cu betoane
de clasa cel putin C 16/20
(Bc 20)
Pentru otelurile din import este obligatorie existenta certificatului de calitate

emis de unitatea care a importat otelul ssi trebuie sa fie agrementate tehnic cu
precizarea domeniului de utilizare.
In certificatul de calitate se va mentiona tipul corespunzator de otel din
STAS 438/1,2,3 - 89,91,98 si STAS 6482 - 80, echivalarea fiind facuta prin luarea
in considerare a tuturor parametrilor de calitate.
In cazul in care exista dubiu asupra modului in care s-a efectuat
echivalarea, antreprenorul va putea utiliza otelul respectiv numai pe baza
216 | P a g e
rezultatelor incercarilor de laborator, cu acordul scris al unui institut de specialitate
si dupa aprobarea Inginerului.
5.2. LIVRAREA SI MARCAREA

5.2.1. Livrarea otelului beton se va face in conformitate cu reglementarile in
vigoare, insotita de un document de calitate (certificat de calitate/inspectie,
declaratie de conformitate) si dupa certificarea produsului de un organism
acreditat, de o copie dupa certificatul de conformitate.
Documentele ce insotesc livrarea otelului beton de la producator trebuie sa
contina urmatoarele informatii:
- denumirea si tipul de otel, standardul utilizat;
- toate informatiile pentru identificarea loturilor;
- greutatea neta;
- valorile determinate privind criteriile de performanta.
5.2.2. Fiecare colac sau legatura de bare sau plase sudate va purta o
eticheta, bine legata care va contina:
- marca produsului,tipul armaturii,numarului lotului si al colacului sau
legaturii,greutatea neta;semnul CTC.
5.2.3. Otelul livrat de furnizori intermediari va fi insotit de un certificat privind
calitatea produselor care va contine toate datele din documentele de calitate
eliberate de producatorul otelului beton.
5.3. TRANSPORTUL SI DEPOZITAREA

Barele de armatura, plasele sudate si carcasele prefabricate de armatura
vor fi transportate si depozitate astfel incat sa nu sufere deteriorari sau sa prezinta
substante care pot afecta armatura si/sau betonul sau aderenta beton - armatura.
Otelurile pentru armaturi trebuie sa fie depozitate separat pe tipuri si
diametre in spatii amenajate si dotate corespunzator, astfel incat sa se asigure:
- evitarea conditiilor care favorizeaza corodarea armaturii;
- evitarea murdaririi acestora cu pamant sau alte materiale;
217 | P a g e
- asigurarea posibilitatilor de identificare usoara a fiecarui sortiment si
diametru.
5.4. CONTROLUL CALITATII
Controlul calitatii otelului se va face conform prevederilor prezentate la
capitolul 17 din Codul de practica NE 012 - 99.
5.5. FASONAREA, MONTAREA SI LEGAREA ARMATURILOR
5.5.1. Fasonarea barelor, confectionarea si montarea carcaselor de
armatura se va face in stricta conformitate cu prevederile proiectului.
5.5.2. Inainte de a se trece la fasonarea armaturilor, executantul va analiza
prevederile proiectului, tinand seama de posibilitatile practice de montare si fixare
a barelor, precum si de aspecte tehnologice de betonare si compactare. Daca se
considera necesar se va solicita reexaminarea de catre proiectant a dispozitiilor
de armare prevazute in proiect.
5.5.3. Armatura trebuie taiata, indoita, manipulata astfel incat sa se evite:
- deteriorarea mecanica (de ex. crestaturi, loviri);
- ruperi ale sudurilor in carcase si plase sudate;
- contactul cu substante care pot afecta proprietatile de aderenta sau pot
produce procese de coroziune.
5.5.4. Armaturile care se fasoneaza trebuie sa fie curate si drepte, in acest
scop se vor indeparta:
- eventuale impuritati de pe suprafata barelor;
- indepartarea ruginii, in special in zonele in care barele urmeaza a fi
innadite prin sudura.
Dupa indepartarea ruginii reducerea sectiunilor barelor nu trebuie sa
depaseasca abaterile preavzute in standardele de produs.
Otelul - beton livrat in colaci sau barele indoite trebuie sa fie indreptate
inainte de a se proceda la taiere si fasonare fara a se deteriora profilul (la
intinderea cu troliul alungirea maxima nu va depasi 1 mm/m).
218 | P a g e
5.5.5. Barele taiate si fasonate vor fi depozitate in pachete etichetate, in asa
fel incat sa se evite confundarea lor si sa se asigure pastrarea formei si curateniei
lor pana in momentul montarii.
5.5.6 Se interzice fasonarea armaturilor la temperaturi sub -10ºC. Barele cu
profil periodic cu diametrul mai mare de 25 mm se vor fasona la cald.
Recomandari privind fasonarea, montarea si legarea armaturilor sunt
prezentate in Anexa II.1. din Codul de practica NE 012-99.
5.6. TOLERANTE DE EXECUTIE
In Anexa II.2. a Codului de practica NE 012-99 sunt indicate abaterile limita
la fasonarea si montarea armaturilor.
219 | P a g e
Executarea lucrărilor din beton", extras indicativ NE 012/2-2010
1. DOMENIU DE APLICARE
1.1. Prezenta reglementare tehnică reprezintă partea a 2-a a documentului
"Normativ pentru producerea betonului şi executarea lucrărilor din
beton, beton armat şi beton precomprimat" şi priveşte "Executarea lucrărilor din
beton" (indicativ NE 012/2).
Prevederile prezentului normativ se referă la executarea lucrărilor de construcţii
din beton, beton armat şi beton precomprimat realizate cu
beton produs conform prevederilor reglementării tehnice "Normativ pentru
producerea betonului şi executarea lucrărilor din beton, beton
armat şi beton precomprimat - Partea 1: Producerea betonului" (indicativ NE
012/1).
1.2. Pentru lucrările de construcţii cu caracter specific se vor aplica şi prevederile
reglementărilor tehnice din domeniul respectiv, precum şi
prevederile caietelor de sarcini întocmite de proiectant, după caz.
Prin lucrări de construcţii cu caracter specific se înţeleg următoarele:
a) construcţii inginereşti (drumuri, piste pentru aeroporturi, poduri, tunele, canale,
amenajări portuare, rezervoare şi silozuri etc.)
b) construcţii executate cu produse, procedee sau echipamente cu caracter de
noutate, pentru care trebuie să existe documente tehnice în
conformitate cu reglementările legale în vigoare;
c) lucrări la care se utilizează betoane speciale: betoane foarte grele, betoane
uşoare, betoane pe baza de răşini sintetice, betoane refractare,
betoane cu armare dispersă, betoane autocompactante;
d) lucrări la care se utilizează procedee tehnologice speciale: torcretare,
vacumare etc.
1.3. Prevederile prezentului normativ au la bază următoarele premise:
a) existenţa proiectului construcţiei elaborat şi verificat conform reglementărilor
legale;
b) executarea lucrărilor de construcţii se realizează:
(i) cu personal având calificarea necesară şi, după caz, autorizarea pentru
lucrările de sudură, respectiv atestarea pentru lucrările de
precomprimare;
(ii) cu produse care sunt conforme cu prevederile din proiect, reglementările
tehnice aplicabile şi reglementările legislative;
(iii) în conformitate cu proiectul şi cu cerinţele şi criteriile de performanţă
prevăzute în prezentul normativ şi, după caz, în alte reglementări
tehnice aplicabile;
(iv) prin aplicarea, diferenţiată în funcţie de categoria de importanţă a construcţiei,
a unui management al calităţii în organizarea şi executarea
lucrărilor;
c) maşinile, utilajele şi echipamentele utilizate sunt conforme cu prevederile legale
aplicabile;
220 | P a g e
d) cunoaşterea şi punerea în aplicare, la executarea lucrărilor, a prevederilor
legale privind igiena şi protecţia muncii, precum şi a celor privind
prevenirea şi stingerea incendiilor (PSI).
1.4. Prevederile prezentului normativ se adresează investitorilor (persoane fizice
sau juridice), proiectanţilor, executanţilor de lucrări, precum
şi organismelor de verificare şi control (verificarea şi/sau expertizarea proiectelor;
verificarea, controlul şi/sau expertizarea lucrărilor).
2. OBIECT
2.1. Prevederile prezentului normativ au ca obiect următoarele categorii de lucrări
de construcţii:
a) trasarea de detaliu pentru cofraje şi trasarea pentru montarea elementelor
prefabricate;
b) realizarea cofrajelor şi a susţinerilor acestora;
c) fasonarea şi montarea armăturilor, inclusiv a celor pretensionate;
d) montarea pieselor înglobate în beton;
e) punerea în opera a betonului:
(i) comanda pentru beton;
2/81
(ii) transportul betonului;
(iii) turnarea şi compactarea betonului;
(iv) tratarea şi protecţia betonului după turnare;
f) decofrarea;
g) precomprimarea şi protecţia armăturilor pretensionate;
h) montarea elementelor prefabricate:
(i) aşezarea la poziţie;
(ii) realizarea îmbinărilor (prin monolitizare, cu şuruburi, prin precomprimare etc.)
Normativul conţine, de asemenea, prevederi privind controlul calităţii lucrărilor de
construcţii şi recepţia acestora.
2.2. Nu fac obiectul prezentului normativ lucrările pentru executarea elementelor
prefabricate în ateliere sau unităţi specializate.
2.3. Cerinţele şi criteriile de performanţă, care se referă la proiect şi la categoriile
de lucrări de construcţii (a) ... (h) de la pct. 2.1, sunt
prezentate în capitolul 5, iar cele privind controlul calităţii lucrărilor şi recepţia
acestora sunt prezentate în capitolul 15.
2.4. Prevederile referitoare la categoriile de lucrări precizate la pct. 2.1 sunt
dezvoltate în capitole separate (capitolele 6 ... 13), gruparea
acestora luând în considerare şi tipurile de lucrări implicate (spre exemplu,
montarea armăturilor şi pieselor de rezemare din zona de
ancorare, la elemente privind armătura pretensionată sau precomprimarea).
221 | P a g e
3. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ
3.1. Documentele de referinţă cu caracter legislativ sunt prezentate în continuare:
a) Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere
pe piaţă a produselor pentru construcţii, republicată.
3.2. Alte documente de referinţă sunt prezentate în anexa A.
4. TERMENI, DEFINIŢII, NOTAŢII
4.1. Sensul în care sunt utilizaţi termenii generali în prezentul normativ este
următorul:
proiect - documentaţie tehnică pe baza căreia se execută lucrările şi care
cuprinde:
- piese scrise şi desenate privind ansamblul şi detaliile necesare executării
lucrărilor;
- dispoziţii de şantier date de proiectant pe parcursul executării lucrărilor;
proiect tehnologic - proiect care are ca obiect modul de executare a unor lucrări
anume; documentaţie tehnica privind sistemul (tehnologic) -
documentaţie tehnică elaborată de producătorul unui sistem (de cofraje, procedeu
de precomprimare etc.), care trebuie avută în vedere la
punerea în aplicare a acelui sistem;
proiectant - unitate (persoană fizică sau juridică), elaboratoare a proiectului şi care
răspunde, potrivit legii, de completitudinea acestuia,
precum şi de asistenţă tehnică la executarea lucrărilor prevăzute în proiect. În
cazurile în care proiectul este elaborat de mai multe persoane
fizice şi juridice, prin proiectant se înţelege proiectantul general;
executant - unitate (persoană fizică sau juridică) care realizează lucrările de
construcţii. În cazurile în care lucrările sunt realizate de mai multe
unităţi, prin executant se înţelege antreprenorul general. În aceste cazuri, se
subînţelege că asigurarea informării reciproce, a continuităţii în
executarea lucrărilor (predare-primire front de lucru etc.) şi a calităţii lucrărilor se
realizează prin prevederi contractuale corespunzătoare,
încheiate între antreprenorul general şi unităţile subcontractante;
dotări tehnice - scule, echipamente, maşini, utilaje, mijloace de transport etc.
necesare, după caz, pentru executarea lucrărilor;
facilităţi - mijloace care permit, după caz, utilizarea unor dotări tehnice: alimentare
cu energie electrică, apă, aer comprimat, căi de acces etc.;
fază determinantă (punct de oprire) - stadiu fizic, la care, o lucrare de construcţii
odată ajunsă, nu mai poate continua fără acceptul scris al
beneficiarului, proiectantului şi executantului şi care se autorizează, după caz, de
către Inspectoratul de Stat în Construcţii.
4.2. În prezentul normativ se utilizează termeni şi notaţii definite în normativul NE
012-1.
4.3. În cazul unor termeni sau notaţii specifice, acestea sunt explicitate acolo unde
sunt introduse prima dată în text.
222 | P a g e
5. CERINŢE ŞI CRITERII DE PERFORMANŢĂ PRIVIND EXECUTAREA
LUCRĂRILOR DIN BETON, BETON ARMAT ŞI BETON PRECOMPRIMAT
5.1. Cerinţele şi criteriile de performanţă sunt stabilite privind executarea lucrărilor:
a) pentru proiect, sub aspectele care interesează obiectul prezentului normativ;
b) pentru categoriile de lucrări precizate la pct. 2.1 (a) ... (h).
c) pentru activităţile de management al calităţii lucrărilor şi de recepţie a lucrărilor
(capitolul 15).
5.2. Cerinţe şi criterii de performanţă privind proiectul sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1
5.3. Cerinţe şi criterii de performanţă privind trasarea de detaliu, pentru cofraje şi

pentru montarea elementelor prefabricate, sunt prezentate
în tabelul 2.
223 | P a g e
Tabelul 2
5.4. Cerinţe şi criterii de performanţă pentru realizarea cofrajelor şi a susţinerilor

acestora sunt prezentate în tabelul 3.
224 | P a g e
Tabelul 3
5.5. Cerinţe şi criterii de performanţă pentru fasonarea şi montarea armăturilor

sunt prezentate în tabelul 4.
Prevederile din tabelul 4 nu se referă la armăturile pretensionate, care sunt tratate
la lucrările de precomprimare (pct. 5.9).
225 | P a g e
Tabelul 4
226 | P a g e
5.6. Cerinţe şi criterii de performanţă privind montarea pieselor înglobate în beton
sunt prevăzute în tabelul 5.
Prin piese înglobate în beton se înţeleg următoarele:
a) piese, de regulă metalice, ancorate cu praznuri sau prin forma proprie, cu rol
constructiv sau tehnologic, inclusiv pentru formarea golurilor
în beton;
b) şuruburi pentru fixarea ulterioară a unor piese sau elemente de construcţii;
c) piese necesare pentru amplasarea armăturilor pretensionate postîntinse (teci,
piese din zona de ancorare).
Armăturile care ies din beton, în aşteptare, pentru continuate sau monolitizare,
sunt tratate ca armături şi nu ca piese înglobate în beton.
227 | P a g e
Tabelul 5
5.7. Cerinţe şi criterii de performanţă privind punerea în operă a betonului sunt

prezentate în tabelul 6, având în vedere etapele de realizare a
acestei categorii de lucrări, precizate la pct. 2.1 (e).
Tabelul 6
228 | P a g e
229 | P a g e
5.8. Cerinţe şi criterii de performanţă privind decofrarea elementelor sunt
prezentate în tabelul 7.
230 | P a g e
Tabelul 7
5.9. Cerinţe şi criterii de performanţă privind lucrările de precomprimare sunt

Prin lucrări de precomprimare se înţeleg următoarele:
a) confecţionarea armăturii pretensionate;
b) montarea armăturii în canalele elementelor de construcţie sau poziţionarea ei
în exterior, după caz, precum şi montarea sistemelor de
ancorare;
c) pretensionarea armăturii;
d) protecţia armăturii pretensionate:
(i) injectarea canalelor după pretensionarea armăturilor;
(ii) protecţia zonei ancorajelor armăturii pretensionate.
Pentru alte procedee decât injectarea canalelor, precum şi pentru procedeele de
protecţie a armăturilor pretensionate exterioare, se vor
întocmi caiete de sarcini care trebuie să cuprindă toate datele şi condiţiile
necesare pentru a asigura realizarea calitativă corespunzătoare a acestor lucrări.
Nu fac obiectul prezentului normativ lucrările de precomprimare a elementelor
prefabricate cu armătură preîntinsă.
231 | P a g e
Tabelul 8
232 | P a g e
233 | P a g e
234 | P a g e
5.10. Cerinţe şi criterii de performanţă privind lucrările de montare a elementelor
prefabricate sunt prezentate în tabelul 9. În ceea ce priveşte
semnificaţiile termenilor privind cele două faze ale montării elementelor
prefabricate, acestea sunt:
- aşezarea la poziţie implică, pe lângă poziţionarea corespunzătoare, în plan şi pe
înălţime, a elementelor prefabricate, montarea elementelor
de reazem care pot fi constituite fie din strat de mortar de poză, fie din sisteme de
rezemare (metalice, cu plăci din neopren armat etc.);
- realizarea îmbinărilor se referă la lucrările care, după aşezarea la poziţie a
elementelor prefabricate, realizează legăturile în structură:
armare şi monolitizare cu beton; îmbinări cu şuruburi; asamblare prin
precomprimare etc.
235 | P a g e
Tabelul 9
236 | P a g e
237 | P a g e
6. TRASAREA DE DETALIU PENTRU COFRAJE ŞI TRASAREA PENTRU
MONTAREA ELEMENTELOR PREFABRICATE
6.1. Prevederi comune
6.1.1. Lucrările din beton, beton armat şi beton precomprimat sunt implicate în
domeniul general al construcţiilor, astfel:
a) în ansamblul lor, în cazurile în care betonul este materialul din care se
realizează structura construcţiilor;
b) în parte, în cazul general în care betonul este materialul din care se realizează
fundaţiile sau infrastructura construcţiilor, indiferent de
materialul din care este alcătuită structura acestora (metal, lemn, zidărie etc.).
În cazul b) trasarea de detaliu pentru cofrajele pentru fundaţii şi infrastructuri este
deosebit de importantă pentru toate categoriile şi tipurile de
construcţii, fiecare având condiţii proprii specifice materialelor din care este
alcătuită structura acestora.
6.1.2. Trasarea de detaliu se realizează pe baza proiectelor, în raport cu punctele
şi reperele de nivel, materializate pe teren odată cu
trasarea pentru amplasarea construcţiilor, pentru determinarea conturului şi/sau
axelor principale ale acestora. Materializarea acestor repere,
planimetrice şi altimetrice, trebuie să fie astfel realizată încât să constituie puncte
de referinţă pe întreaga durată a executării construcţiei
respective, servind la transmiterea cotelor în plan şi pe verticală la toate nivelurile
acesteia.
6.1.3. Înainte de a începe efectuarea trasării de detaliu trebuie să se verifice, pe
baza documentelor de recepţie a trasării pentru amplasare, a
proceselor verbale de predare-primire şi direct la faţa locului, reperele care
fixează conturul şi/sau axele principale ale construcţiei (linii de
referinţă), precum şi reperele de nivel.
Verificarea se referă, de asemenea, la corespondenţa dintre cotele din teren (în
plan şi de nivel) şi cele din proiect.
6.1.4. Trasarea de detaliu pentru cofraje şi trasarea pentru montarea elementelor
prefabricate se referă, în principal la următoarele categorii
de activităţi:
a) trasarea lucrărilor de terasamente pentru fundaţii realizate fără cofraj;
b) trasarea poziţiei cofrajelor pentru fundaţii continue sau izolate;
238 | P a g e
c) trasarea poziţiei cofrajelor sau elementelor prefabricate în plan orizontal şi
verificarea poziţiei pe înălţime a acestora;
d) trasarea cotelor de nivel pentru cofraje sau elemente prefabricate.
Trasarea pentru elemente având forme şi poziţii deosebite (cu forme curbe în plan
şi/sau pe verticală, scări etc.) se realizează conform pct.
6.1.4 (b) - (d), considerând o serie de puncte şi linii intermediare, stabilite prin
proiect, care trebuie să asigure conformitatea formei şi poziţiei
acestor elemente cu prevederile din proiect.
6.1.5. Pentru fiecare categorie de trasare, se vor prevedea în proiect clasele de
toleranţă, care trebuie să fie respectate (a se vedea anexa C).
Toleranţele la trasare trebuie să fie cu o clasă mai reduse decât cele prevăzute
pentru elementele respective după executare sau montare.
6.1.6. Trasarea pentru elemente care se repetă, pe verticală (spre exemplu, la
etajele succesive ale unei clădiri), sau pe orizontală (spre
exemplu, şiruri de stâlpi) se va efectua, pentru fiecare în parte, după reperele de
bază şi nu faţă de elementul precedent.
În cazurile în care se constată abateri între elemente succesive (cel existent şi cel
pentru care se efectuează trasarea) mai mari decât cele
admisibile, se va înştiinţa proiectantul pentru a stabili modul de tratare a
neconformităţii.
6.1.7. Pentru trasare se va utiliza aparatură corespunzătoare ca domeniu de
utilizare şi precizie.
Precizia aparaturii utilizate la trasare va fi cu o clasă mai mare decât cea
prevăzută pentru toleranţele la trasare.
6.2. Trasarea lucrărilor de terasamente pentru fundaţii realizate fără cofraj
6.2.1. Trasarea lucrărilor de terasamente pentru fundaţii realizate fără cofraj, de
regulă în săpătură, se realizează faţă de axele fundaţiilor
respective, care trebuie să fie precizate în proiect şi materializate pe teren.
6.2.2. Trasarea se referă la stabilirea conturului săpăturii şi materializarea
acestuia cu repere, astfel ca:
a) reperele să fie amplasate în afara zonei afectate de lucrări, în funcţie şi de
modul de efectuare a săpăturii (manual sau mecanizat), pentru
a se menţine pe durata acestor lucrări;
b) conturul să poată fi reconstituit oricând, până la punerea în operă a betonului
din fundaţie;
c) pornind de la forma conturului, să se poată determina forma pe verticală a
pereţilor săpăturii.
6.2.3. În cazurile în care fundaţia are suprafeţe înclinate, se va trasa şi materializa
şi conturul de la partea inferioară, în proiect fiind prevăzute
cotele pentru acest contur, precum şi unghiurile de înclinare ale suprafeţelor
respective.
6.2.4. În cazurile în care în fundaţie se înglobează armături sau alte piese
(şuruburi, plăci cu praznuri etc.), trasarea şi materializarea poziţiei
acestora, conform prevederilor din proiect, se efectuează odată cu trasarea
conturului fundaţiei, având în vedere următoarele:
239 | P a g e
a) armăturile sau şuruburile se asamblează sub formă de carcase rigide, pentru a
menţine distanţele şi poziţiile relative dintre ele; trasarea se
face pentru axele carcaselor;
b) în cazul unor elemente singulare (fie bare de armătură sau şuruburi, fie plăci
sau alte piese), trasarea se face pentru fiecare poziţie a acestora;
c) materializarea trasării trebuie, astfel, realizată încât să se poată poziţiona
elementele respective prin măsurări uşor de efectuat, spre exemplu prin linii
secundare faţă de care se măsoară distanţe până la faţa barelor sau până la
marginea plăcilor;
d) cota de nivel prevăzută în proiect pentru elementele respective se măsoară faţă
de puncte sau suprafeţe ale acestor elemente şi nu faţă de suprafaţa betonului
care se toarnă, dacă acest mod de măsurare nu este indicat, în mod explicit, în
proiect;
e) în situaţia în care se cere o precizie ridicată (spre exemplu, pentru şuruburi în
care se vor monta piese metalice), poziţia acestora va fi asigurată cu şabloane,
trasarea se face, în acest caz, pentru poziţia şabloanelor.
6.3. Trasarea pentru montarea cofrajelor
6.3.1. Trasarea pentru montarea cofrajelor se referă la următoarele:
a) trasarea formei în plan a volumului cofrat;
b) trasarea formei pe înălţime a volumului cofrat;
c) trasarea cotelor, de la partea de jos, dacă este cazul, precum şi de la partea de
sus, până la care se toarnă betonul în volumul cofrat.
6.3.2. Trasarea formei în plan a volumului cofrat se efectuează faţă de axele
elementelor care se toarnă în cofraj şi se materializează prin
repere sau linii faţă de care să se poată stabili, prin măsurări simple, poziţia
cofrajului respectiv, spre exemplu:
a) pentru cofraje care se confecţionează la faţa locului, prin trasarea poziţiei feţei
interioare a cofrajului;
b) pentru cofraje refolosibile, de inventar, şi prin trasarea unor repere sau linii
secundare faţă de care să se poată aşeza elementele de cofraj prin măsurări
relative la faţa exterioară a acestora.
6.3.3. Trasarea formei pe înălţime a volumului cofrat, în cazurile în care aceasta
nu este verticală, se efectuează pe baza datelor din proiect, care trebuie să
cuprindă:
a) suprafeţele de referinţă faţă de care se efectuează trasarea;
b) cotele, faţă de aceste suprafeţe de referinţă, pentru puncte sau linii
intermediare semnificative pentru montarea cofrajelor în poziţia corespunzătoare,
conform pct. 6.3.2. (a) sau (b).
6.3.4. Trasarea cotelor de la partea de jos a fundului cofrajelor se efectuează,
după caz, astfel:
a) pentru suprafeţe plane, orizontale sau înclinate, prin trasarea liniilor pe feţele
laterale, de contur, precum şi a cotelor unor puncte/linii intermediare ale suprafeţei
care se cofrează, faţă de o suprafaţă de referinţă conform, după caz, pct. 6.3.2 (a)
sau (b);
240 | P a g e
b) pentru suprafeţe curbe sau de altă formă, prin trasarea cotelor, faţă de o
suprfaţă de referinţă, pe feţele laterale, precum şi pentru linii intermediare
semnificative, de asemenea conform pct. 6.3.2 (a) sau (b).
6.3.5. Trasarea cotelor pentru partea de sus, până la care se toarnă betonul, se
efectuează prin marcarea pe feţele laterale ale cofrajului, într-un mod care să
permită identificarea acestei marcări în condiţiile de turnare a betonului
(identificare directă sau prin măsurare faţă de repere situate deasupra limitei de
turnare respective), precum şi, în cazul unor suprafeţe de întindere mare, prin
stabilirea unor modalităţi de
măsurare punctuală a cotei respective, la distanţe convenabil alese.
6.4. Trasarea pentru montarea elementelor prefabricate
6.4.1. Trasarea pentru montarea elementelor prefabricate se referă la
următoarele:
a) trasarea poziţiei în plan;
b) trasarea cotei de aşezare a elementelor prefabricate;
c) verificarea poziţiei pe înălţime a elementelor prefabricate.
6.4.2. Trasarea poziţiei în plan pentru montarea elementelor prefabricate se
efectuează faţă de axele acestora, în raport cu axele construcţiei,
conform prevederilor din proiect.
Materializarea reperelor pentru poziţionarea în plan a elementelor prefabricate se
realizează fie prin marcarea poziţiei axelor, fie prin marcarea poziţiei faţă de linii
de margine ale elementului (direct, sau la o distanţă dată de acestea, faţă de o
linie secundară).
6.4.3. Trasarea şi marcarea poziţiei în plan a elementelor prefabricate va fi
însoţită de verificarea generală a poziţiei trasate în ceea ce priveşte, după caz:
a) gabaritele, astfel încât elementele să poată fi montate faţă de elementele
existente;
b) alinierea sau poziţia relativă, dacă elementele care se montează sunt legate
între ele prin condiţii privind poziţia de montare;
c) conformitatea zonelor de aşezare a elementelor prefabricate, ca dimensiuni şi
poziţie.
6.4.4. Trasarea cotei de aşezare a elementelor prefabricate se referă la cota
suprafeţei finite pe care se aşează, la montare, elementele prefabricate, şi are în
vedere:
a) modul de rezemare şi înălţimea sistemului de rezemare, care poate fi strat de
mortar sau aparat de reazem (metalic, din neopren armat etc.);
b) abaterile la dimensiunea pe înălţime ale elementelor în zona de rezemare dacă
este cazul;
c) posibilitatea de rezemare provizorie şi de reglare, în cazurile în care modul de
rezemere definitivă prevăzut constă în (sub)betonare ulterioară.
6.4.5. Trasarea şi marcarea cotei de aşezare a elementelor prefabricate va fi
însoţită de verificarea generală a poziţiei trasate în ceea ce priveşte, după caz:
a) gabaritele, astfel încât elementele să poată fi montate faţă de elementele
existente;
241 | P a g e
b) cotele comune, dacă elementele care se montează sunt legate între ele prin
condiţii privind cota de montare.
6.4.6. Verificarea poziţiei pe înălţime a elementelor se efectuează la montare şi se
referă la verticalitatea sau, dacă este cazul, înclinarea acestora, conform
prevederilor din proiect.
6.4.7. Trasarea, atât cea pentru poziţia în plan, cât şi cea privind cota de aşezare,
se efectuează şi pentru rezemarea pe elemente provizorii,în cazurile în care se
folosesc asemenea reazeme provizorii, la montarea elementelor prefabricate, în
aşteptare până la realizarea îmbinării definitive cu alte elemente prefabricate sau
turnate monolit.
6.4.8. Toleranţele prevăzute în proiect pentru trasarea la montarea elementelor
prefabricate trebuie să aibă în vedere:
a) evitarea cumulării abaterilor în cazul montării succesive (în plan şi/sau pe
înălţime) a elementelor prefabricate, prin prevederea de modalităţi de reglare atât
în planul suprafeţei de rezemere, cât şi pe înălţime;
b) condiţiile stabilite, dacă este cazul, pentru poziţia relativă a feţelor elementului
în raport cu suprafaţa de rezemare (pentru paralelismul cu faţa superioară,
perpendicularitatea faţă de alte suprafeţe etc.);
c) condiţiile stabilite, după caz, pentru dimensiunile elementului prefabricat
(lungime, dimensiuni transversale, înălţime etc.).
6.5. Condiţii prealabile şi condiţii necesare în timpul efectuării trasării
6.5.1. Pentru efectuarea trasării de detaliu pentru montarea cofrajelor şi/sau a
elementelor prefabricate, este necesară asigurarea condiţiilor prealabile, precum
şi a celor necesare în timpul efectuării trasării.
6.5.2. Condiţiile prealabile sunt, în principal, următoarele:
a) existenţa, pe şantier, a proiectului, care trebuie să cuprindă toate datele
necesare trasării de detaliu (linii de referinţă, cote în plan faţă de acestea, cu
clase de toleranţă, cote de nivel, cu clase de toleranţă, alte detalii necesare);
b) existenţa documentelor de recepţie a trasării construcţiei şi a elementelor de
materializare pe teren a acestei trasări;
c) specificarea aparaturii care se utilizează, în conformitate cu pct. 6.1.7;
d) specificarea şi executarea sau procurarea, după caz, a unor mijloace necesare
pentru efectuarea trasării (schele/platforme, material auxiliare etc.).
6.5.3. Condiţiile care trebuie asigurate în timpul efectuării trasării sunt, în principal
următoarele:
a) existenţa aparaturii şi a personalului de specialitate, pe perioadele necesare,
pe baza coordonării cu desfăşurarea lucrărilor de executare a construcţiei;
b) asigurarea câmpului liber necesar pentru aparatura utilizată, precum şi a
mijloacelor necesare (pct. 6.5.2.d), după caz.
6.6. Recepţia lucrărilor de trasare de detaliu pentru cofraje şi pentru montarea
elementelor prefabricate
6.6.1. Recepţia lucrărilor de trasare de detaliu pentru cofraje şi pentru montarea
elementelor prefabricate constă în consemnarea efectuării lucrărilor, prin proces
verbal de recepţie calitativă pe faze, care trebuie să cuprindă cel puţin
următoarele:
242 | P a g e
a) identificarea poziţiei şi coordonatele punctelor şi reperelor de nivel materializate
pe teren odată cu trasarea pentru amplasarea construcţiei,care au stat la baza
trasării de detaliu;
b) echipamentele utilizate pentru efectuarea trasării de detaliu şi, după caz,
procedurile utilizate (tipul şi denumirea echipamentelor,
exactitatea acestora şi menţionarea documentelor privind verificările metrologice,
codurile procedurilor ş.a.);
c) modul de materializare a trasării efectuate;
d) predarea-primirea între executantul lucrărilor de trasare de detaliu şi
executantul lucrărilor ulterioare (cofraje sau montare elemente
prefabricate), a reperelor materializate ale trasării efectuate;
e) obligaţia executantului trasării de detaliu de a interveni în cazurile în care apar
neconformităţi privind trasarea de detaliu la executarea,lucrărilor ulterioare.
NOTĂ: În cazurile în care executantul lucrărilor de construcţii aplică un sistem de
management al calităţii (a se vedea tabelul 20, I, nr. crt. 2), la baza procesului
verbal pentru recepţia calitativă pe faze a lucrărilor de trasare de detaliu, vor sta
documentele aplicabile ale acestui sistem.
COFRAJE ŞI SUSŢINERI
7.1. Prevederi generale
7.1.1. Tipurile de cofraje utilizate în mod curent sunt:
a) în funcţie de situaţia cofrajului, începând din momentul turnării betonului şi
până la decofrare:
- cofraje fixe;
- cofraje mobile (de exemplu: cofraje glisante, păşitoare).
b) din punct de vedere al utilizării componentelor:
- cofraje de inventar, la care componentele se folosesc de mai multe ori;
- cofraje unicat, la care componentele se utilizează o singură dată. De regulă,
acestea sunt realizate din materiale lemnoase (de exemplu:
cofraje din scânduri pentru monolitizarea pe reazem a unei grinzi prefabricate);
- cofraje pierdute, la care componentele intră în alcătuirea elementelor din beton
care se toarnă în şantier (de exemplu predale din beton
armat);
- spaţii realizate anterior în terasamente (gropi de fundaţie etc.).
c) în funcţie de calitatea suprafeţei de beton obţinută după decofrare:
- cofraje pentru beton aparent;
- cofraje pentru beton brut, suprafeţele obţinute fiind acoperite ulterior cu
tencuială, placaje etc.
7.1.1.1. Principalele elemente componente ale cofrajului sunt:
a) cofrajul propriu zis, care alcătuieşte închiderea volumului în care se toarnă
betonul;
b) susţinerea cofrajului (scheletul de susţinere), care îi asigură poziţia şi
stabilitatea formei, fiind amplasată la exteriorul acestuia;
c) elemente de legătură, amplasate în interiorul cofrajului, necesare, de
asemenea, pentru a-i asigura poziţia şi stabilitatea, dintre care unele
rămân înglobate în beton.
243 | P a g e
7.1.1.2. Prezentul normativ conţine prevederi privind cofrajele fixe pentru beton
brut (în terasamente, pentru fundaţii, unicate sau de inventar).
În această categorie intră şi cofrajele care, demontate şi montate succesiv pentru
un acelaşi element de construcţie (spre exemplu, o pilă de
pod) nu intră, propriu zis, în categoria cofrajelor păşitoare.
Cofrajele mobile, cofrajele pierdute şi cofrajele pentru beton aparent fac obiectul
unor reglementări tehnice şi/sau caiete de sarcini specifice
pentru lucrări la care se utilizează aceste tipuri de cofraje.
7.1.2. Asigurarea conformităţii cu proiectul în ceea ce priveşte poziţia, forma şi
dimensiunile volumului cofrat, rezistenţa, stabilitatea şi
indeformabilitatea, precum şi integritatea secţiunii din beton, se realizează prin:
a) utilizarea materialelor adecvate pentru cofraj;
b) realizarea corespunzătoare a susţinerilor şi legăturilor;
c) realizarea etanşeităţii;
d) aplicarea agenţilor de decofrare corespunzători;
e) stabilirea şi aplicarea corespunzătoare a modalităţilor şi a etapelor de
decofrare.
7.1.3. Materialele pentru confecţionarea cofrajelor sunt, de regulă, lemn
(cherestea), produse pe bază de lemn, metal sau produse pe bazăde materiale
sintetice.
Adecvarea materialelor pentru confecţionarea cofrajelor se referă la:
a) rigiditatea proprie, care determină alcătuirea scheletului de susţinere a
suprafeţei cofrajului;
b) lipsa găurilor, fisurilor, pentru asigurarea etanşeităţii;
c) limitarea absorbţiei de apă, dacă este cazul;
d) posibilitatea de îmbinare, pentru asigurarea etanşeităţii suprafaţei cofrajului;
e) limitarea rugozităţii sau neregularităţii suprafeţei cofrajului, pentru asigurarea
desprinderii fără degradarea suprafeţei betonului, la
decofrare;
f) compatibilitatea cu betonul în cazul materialelor sintetice (absenţa degajării de
ioni de clor sau producerea unor reacţii chimice).
7.1.4. Realizarea susţinerilor şi legăturilor cofrajelor se referă la:
a) eşafodajele pe care sunt aşezate cofrajele, dacă este cazul;
b) scheletul de susţinere şi legăturile care asigură forma şi stabilitatea cofrajelor în
sine.
7.1.4.1. Eşafodajele pot fi:
a) elemente simple (de tip pop) sau structuri spaţiale, produse în acest scop, caz
în care se vor lua în considerare condiţiile de montare şi
capacităţile de rezistenţă şi stabilitate prevăzute de producătorii acestora;
b) elemente confecţionate şi montate pe şantier, caz în care alcătuirea şi calculul
acestora se vor efectua în cadrul proiectului tehnologic
privind cofrajele.
7.1.4.2. O atenţie deosebită trebuie acordată modului de rezemare a eşafodajelor,
sub următoarele aspecte:
244 | P a g e
a) luarea în considerare a capacităţii de rezistenţă şi de deformare a terenului,
rezemarea făcându-se pe tălpi cu suprafaţă corespunzătoare;
b) interzicerea utilizării ca talpă de rezemare a materialelor fragile (cărămidă,
beton poros autoclavizat, beton celular etc.);
c) luarea în considerare a evoluţiei temperaturilor în cazul în care rezemarea
trebuie efectuată pe teren îngheţat, pentru a se evita tasările în
cazul dezgheţării terenului;
d) utilizarea unor sisteme de reglare pe înălţime care să asigure atât capacitatea
de reglare necesară, cât şi stabilitatea şi indeformabilitatea
pe durata utilizării eşafodajelor respective.
7.1.4.3. Cofrajele de inventar sunt alcătuite, de regulă, astfel încât să conţină
scheletul de susţinere şi sunt prevăzute cu sisteme de îmbinare
şi legături care asigură forma şi stabilitatea, necesitând, eventual, sprijiniri sau
rezemări intermediare.
Pentru această categorie de cofraje se vor lua în considerare domeniile de
utilizare, condiţiile şi prevederile privind montarea, stabilite de
producătorii acestora.
7.1.4.4. Cofrajele unicat, care se confecţionează şi se montează la faţa locului,
trebuie să fie realizate pe baza proiectului tehnologic, care
prevede alcătuirea acestora (materialele pentru cofrajul propriu-zis, scheletul de
susţinere şi, dacă este cazul, legăturile) pe baza calculului şi
a caracteristicilor materialelor utilizate.
7.1.5. Calculul cofrajelor şi al susţinerilor acestora (eşafodajelor) are ca obiect:
a) stabilirea condiţiilor pentru utilizarea cofrajelor şi eşafodajelor de inventar;
b) proiectarea cofrajelor şi eşafodajelor confecţionate şi montate pe şantier
(unicate).
7.1.5.1. Calculul cofrajelor şi eşafodajelor are în vedere următoarele categorii de
acţiuni:
a) încărcări verticale produse de:
(i) greutatea proprie;
(ii) greutatea betonului proaspăt, turnat în cofraj;
(iii) încărcările determinate de executarea lucrărilor (personalul care pune în operă
betonul, echipamentele şi mijloacele pentru punerea în
operă a betonului etc.);
(iv) încărcările determinate de turnarea (căderea) şi vibrarea betonului;
b) încărcări orizontale produse de:
(i) presiunea laterală a betonului proaspăt (acţionează din interiorul cofrajului);
(ii) şocurile produse la descărcarea (căderea) betonului;
(iii) acţiunea vântului;
(iv) acţiunea seismică;
(v) împingerea pământului şi/sau presiunea apei, dacă este cazul (acţionează din
exteriorul cofrajului).
7.1.5.2. Încărcările se iau cu valorile prevăzute în tabelul 10.
245 | P a g e
Tabelul 10
7.1.5.3. Încărcarea orizontală, tip f (tabelul 10), determinată de presiunea laterală

a betonului proaspăt (turnat şi apoi compactat prin vibrare),
se consideră aplicată static pe pereţii cofrajului cu distribuţiile din fig. 1, prezentate
în funcţie de viteza de betonare.
246 | P a g e
Semnificaţia notaţiilor din fig. 1 este următoarea:
v - viteza de betonare (m/h)
T - durata de timp în ore (h), apreciată, pentru umplerea cofrajului cu beton
H - înălţimea la care se toarnă betonul în cofraj (m)
H(p) - înălţimea (m) pentru care presiunea laterală a betonului este maximă
(p(max))
p(max) - presiunea maximă pe cofraj (kN/m2)
p(inf) - presiunea la baza cofrajului, conform fig. 1 (kN/m2)
alfa - coeficient cu valoarea din tabelul 11
lambda1-lambda4 - coeficienţi cu valorile din tabelul 11
gamma - greutatea specifică a betonului turnat (kN/m3)
Se folosesc următoarele relaţii de calcul:
v = H/T; H(p) = lambda1 ▪ H; p(max) = lambda1 ▪ lambda2 ▪ lambda3 ▪ lambda4 ▪
gamma ▪ H; p(inf) = alfa ▪ p(max).
Tabelul 11
247 | P a g e
7.1.5.4. Încărcarea orizontală, tip g (tabelul 10), provenită din şocurile care se
produc la descărcarea betonului din mijloace de transport, se
determină după cum urmează:
a) din unităţi discrete de transport (bene etc.), având capacitatea:
(i) sub 0,2 m3 ....................... 2,00 kN/m2
(ii) 0,2 ... 0,7 m3 ..................... 4,00 kN/m2
(iii) peste 0,7 m3 .................... 6,00 kN/m2
b) la turnare prin jgheaburi sau pâlnii .... 2,00 kN/m2
c) la turnarea cu pompa .......................... 6,00 kN/m2
7.1.5.5. Încărcarea orizontală dată de acţiunea vântului se determină în
conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice aplicabile.
7.1.5.6. Încărcarea orizontală dată de acţiunea seismică se determină în
conformitate cu prevederile standardului SR EN 1991-1-6, inclusiv
anexa naţională, privind acţiunile pe durata executării lucrărilor.
7.1.5.7. Încărcarea orizontală dată de împingerea pământului şi/sau presiunea
apei se ia în considerare, dacă este cazul, pe baza situaţiei
avute în vedere pentru cofrajul respectiv.
7.1.5.8. Tipurile de încărcări luate în considerare pentru calculul de rezistenţă şi
pentru calculul deformaţiilor sunt prevăzute în tabelul 12
(notaţiile conform tabelului 10).
Tabelul 12
248 | P a g e
Pentru eşafodaje se iau în considerare următoarele categorii de încărcări:
a) încărcările verticale cele mai defavorabile provenite de la cofraje (tabelul 12);
b) încărcările date de acţiunea vântului, considerată cu perioadele de revenire
precizate în anexa naţională la SR EN 1991-1-6, astfel:
(i) provenite de la cofraje, în cazurile în care înălţimea este de până la 6,0 m şi
încărcările au valori semnificative;
(ii) provenite de la ansamblul cofraj-eşafodaj, în cazurile în care înălţimea este
mai mare de 6,0 m;
c) încărcarea produsă de acţiunea seismică considerată conform precizărilor din
anexa naţională la SR EN 1991-1-6.
Pentru încărcările date de acţiunea vântului se vor lua în considerare atât situaţiile
în care cofrajele sunt pline cu beton, cât şi cele în care în
cofraje nu există beton.
7.1.5.9. Calculul cofrajelor şi eşafodajelor se efectuează, de regulă, în ceea ce
priveşte rezistenţa acestora; în cazurile în care este prevăzut
în proiect, calculul se efectuează şi în ceea ce priveşte deformaţiile acestora.
Pentru calculul privind deformaţiile cofrajelor şi/sau ale ansamblului cofraj-
eşafodaj, în proiect trebuie să fie precizate valorile maxime ale
deformaţiilor admisibile.
7.1.5.10. Pentru eşafodajele care se montează pe elemente din beton realizate
anterior, se va acorda o atenţie deosebită:
a) solicitărilor locale şi transmiterii acestora în zonele de fixare, în special când se
utilizează elemente de prindere care sunt solicitate la
forfecare şi produc eforturi locale de strivire în beton;
b) atingerii maturităţii betonului, respectiv rezistenţelor acestuia, la montarea şi la
utilizarea cofrajelor.
7.1.5.11. Calculul privind cofrajele şi eşafodajele se materializează, în proiectul
tehnologic, prin:
a) stabilirea condiţiilor pentru utilizarea elementelor de cofraj şi de eşafodaj de
inventar, respectiv pentru procurarea acestora;
b) alcătuirea cofrajelor şi eşafodajelor în cazurile în care acestea se
confecţionează ca unicate, la faţa locului, având în vedere preluarea
249 | P a g e
solicitărilor locale în zonele de fixare, astfel încât să nu se producă deformarea
locală a cofrajelor peste limitele admisibile.
7.1.6. Agenţii de decofrare sunt produse aplicate pe suprafaţa cofrajelor, care vin
în contact cu betonul, pentru a reduce aderenţa între
betonul întărit şi cofraje, astfel ca la decofrare să nu se deterioreze suprafaţa
betonului.
7.1.6.1. Agenţii de decofrare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să nu păteze betonul şi să nu împiedice aderenţa ulterioară a materialelor
aplicate pe suprafaţa respectivă a betonului (tencuieli, adezivi
pentru placaje etc.);
b) să nu afecteze negativ betonul, armătura şi materialul din care este alcătuit
cofrajul, dar nici mediul înconjurător;
c) să-şi păstreze neschimbate proprietăţile funcţionale în condiţiile climatice de
executare a lucrărilor;
d) să se aplice uşor şi să se poată verifica aplicarea lor corectă.
7.1.6.2. Utilizarea agenţilor de decofrare se face pe baza documentelor tehnice
legale, elaborate pe baza specificaţiilor de produs ale
producătorilor, care trebuie să conţină, după caz, prevederi privind domeniul de
utilizare, precum şi condiţii şi metode de aplicare.
7.1.6.3. Agenţii de decofrare se aplică după ce cofrajele au fost curăţate în
prealabil.
Aplicarea se efectuează, ţinând seama de perioada programată pentru turnarea
betonului şi de perioada şi/sau condiţiile în care agenţii de
decofrare sunt eficace.
7.1.7. Asigurarea curăţării cofrajelor (a spaţiului interior în care se toarnă betonul),
este fundamentală pentru respectarea cerinţei esenţiale
privind rezistenţa mecanică şi stabilitatea elementelor/structurii din beton, beton
armat şi beton precomprimat.
Pentru asigurarea curăţării cofrajelor sunt de luat în considerare două situaţii:
a) situaţia în care spaţiul cofrat este accesibil direct până la fundul cofrajului, caz
în care verificarea şi curăţarea imediat înaintea turnării
betonului se poate efectua cu uşurinţă;
b) situaţia în care spaţiul cofrat nu este accesibil direct până la fundul cofrajului
(spre exemplu, stâlpi, pereţi etc.), caz în care, pentru
verificare şi curăţare imediat înaintea turnării betonului trebuie prevăzute, la
partea de jos a cofrajului, dar şi în alte zone, dacă este cazul,
ferestre de curăţare, astfel:
(i) dimensiunile să permită accesul pentru curăţare;
(ii) distanţa dintre acestea să fie astfel încât să poată fi realizat accesul pe întreg
volumul cofrat;
(iii) să permită desfacerea şi, mai ales, fixarea la loc şi etanşarea
corespunzătoare.
7.1.8. Etanşeitatea cofrajelor este, de asemenea, o condiţie esenţială pentru
asigurarea calităţii betonului, în special în ceea ce priveşte
rezistenţele acestuia.
250 | P a g e
7.1.8.1. La cofrajele de inventar, etanşeitatea trebuie să fie asigurată prin
respectarea prevederilor specificate de producătorii acestora (mod
de îmbinare, eventuale alte condiţii).
Pentru a menţine condiţiile necesare unei îmbinări corespunzătoare, cofrajele de
inventar trebuie să fie manipulate şi depozitate astfel încât
să nu se deterioreze (deformaţii generale sau locale, îndoiri, ştirbituri etc.) şi, de
asemenea, să fie curăţate după fiecare decofrare, având grijă
să nu se producă deteriorarea acestora în cadrul operaţiunii de curăţare.
O atenţie deosebită trebuie acordată zonelor în care, dacă este cazul, se
realizează completări ale cofrajului de inventar cu porţiuni
confecţionate unicat, pe şantier.
7.1.8.2. Cofrajele unicat, confecţionate şi montate pe şantier, vor fi astfel
executate încât să se asigure etanşeitatea, prin croirea şi decuparea
corespunzătoare a materialelor.
În cazul utilizării cherestelei, se va avea în vedere posibilitatea efectuării
remedierilor pentru situaţia în care, pe perioada de la confecţionarea
cofrajului şi până la turnarea betonului, se deschid interspaţii datorită uscării
cherestelei.
7.2. Montarea cofrajelor
7.2.1. Montarea cofrajelor cuprinde următoarele:
a) executarea eşafodajelor, dacă este cazul;
b) aşezarea cofrajelor la poziţie, conform trasării de detaliu;
c) definitivarea poziţiei în plan şi pe verticală, îmbinarea între panouri, dacă este
cazul, şi fixarea cofrajelor;
d) verificarea şi recepţia cofrajelor.
7.2.2. Eşafodajele se execută, de regulă, pe baza proiectului tehnologic. În
proiectul lucrării trebuie să fie precizat dacă pentru eşafodaje, la
lucrarea respectivă, este necesar proiect tehnologic, având în vedere
următoarele:
a) la lucrările la care eşafodajele necesare nu pun probleme deosebite privind, în
special, rezistenţa mecanică şi stabilitatea acestora, precum
şi în ceea ce priveşte deformaţiile admisibile, acestea pot fi realizate de
executantul lucrărilor fără a avea la bază un proiect tehnologic (spre
exemplu, eşafodaje cu înălţime de până la 6,0 m, care suportă cofraje pentru
elemente relativ uşoare - grinzi sau plăci plane);
b) la lucrările la care eşafodajele necesare pun probleme deosebite, se
precizează prin proiect necesitatea proiectului tehnologic, urmând ca,
în cazurile în care pentru aceste eşafodaje sunt anumite condiţii speciale (privind,
spre exemplu, susţinerea unor cofraje cu forme deosebite
în plan şi/sau pe înălţime, necesitatea prevederii unor reglaje etc.), proiectantul să
elaboreze şi caiet de sarcini pentru întocmirea proiectului
tehnologic respectiv.
7.2.3. La executarea eşafodajelor trebuie respectate prevederile aplicabile din
prezentul normativ, precum şi cele din proiectul tehnologic,
251 | P a g e
după caz, lucrările fiind realizate de personal calificat pentru materialele şi modul
de alcătuire şi montare a eşafodajelor respective.
7.2.4. Aşezarea cofrajelor la poziţie se realizează:
a) în plan, faţă de reperele marcate la trasarea de detaliu;
b) pe înălţime, prin:
(i) respectarea cotelor, faţă de reperele de cotă marcate la trasarea de detaliu;
(ii) reglarea în poziţia verticală sau înclinată, după caz.
La aşezarea cofrajelor la poziţie se va da o atenţie deosebită:
- zonelor de schimbare a poziţiei suprafeţelor cofrate (spre exemplu, la colţuri
intrânde sau ieşinde pe suprafeţele verticale, sau la îmbinarea
dintre inima grinzilor şi placă), pentru a nu avea diminuări sau îngroşări ale
secţiunilor din beton;
- amplasării cofrajelor pentru golurile lăsate în beton.
7.2.5. Definitivarea poziţiei în plan şi pe verticală se realizează odată cu fixarea
cofrajelor, prin:
a) fixarea pe înălţimea reglată a popilor de susţinere în cazul cofrajelor pentru
plăci, astfel încât să nu permită deplasări relative ale
panourilor/zonelor încărcate (cu beton proaspăt sau din activităţile de punere în
operă a betonului), faţă de cele neîncărcate;
b) fixarea la poziţie a elementelor de susţinere sau sprijinire a cofrajelor verticale
sau înclinate de înălţime mare (pentru stâlpi, pereţi etc.);
c) fixarea elementelor exterioare de susţinere (caloţi, nervuri etc.) ale cofrajelor de
dimensiuni mai reduse în secţiunea transversală (grinzi,
stâlpi etc.);
d) fixarea elementelor interioare de legătură, de regulă distanţieri, pentru
menţinerea distanţei între feţele cofrate.
7.2.6. Montarea cofrajelor, în relaţie cu montarea armăturilor, poate fi:
a) completă, înainte de montarea armăturii, spre exemplu, în cazul plăcilor, sau în
cazul în care armătura, sub formă de carcasă, poate fi
introdusă şi poziţionată, inclusiv prin montarea distanţierilor, fără a deranja
cofrajul;
b) parţială, înainte de montarea armăturii, spre exemplu, o faţă a unui perete,
urmând ca, după montarea armăturii, să fie realizată închiderea
completă a cofrajului;
c) montare a cofrajului după montarea armăturii.
7.2.7. La montarea cofrajelor trebuie avute în vedere şi următoarele:
a) efectuarea pregătirii şi recepţiei suprafeţelor de beton care se află în volumul
cofrat (proces verbal de recepţie calitativă pe faze - pentru
lucrări care devin ascunse); pregătirea se efectuează fie pentru ca betonul turnat
să adere la betonul existent fie, dacă este cazul, să nu
adere la acesta;
b) menţinerea curăţeniei în spaţiul cofrat, precum şi a armăturilor, dacă acestea
sunt montate anterior (spre exemplu, nu se va tăia lemn
pentru a nu rămâne rumeguş în cofraj; nu se vor aplica produse pentru decofrare
care să cadă pe beton sau pe armătură).
252 | P a g e
7.3. Abateri admisibile la montarea cofrajelor
7.3.1. Abaterile admisibile la montarea cofrajelor se referă la următoarele categorii
de mărimi:
a) dimensiuni ale spaţiului cofrat;
b) cote de nivel (pentru fundul cofrajului, înălţimea de turnare a betonului etc.);
c) poziţia axelor, în plan şi pe înălţime (care include rectilinitatea şi
perpendicularitatea sau unghiul prevăzut, după caz);
d) forma suprafeţei (care include planitatea şi denivelarea locală, după caz).
7.3.2. Abaterile admisibile pentru dimensiuni, cote de nivel şi poziţie a axelor,
dacă nu sunt cuprinse explicit în proiect, vor fi cele prevăzute
pentru elementele respective.
7.3.3. Abaterile admisibile privind forma suprafeţei se stabilesc astfel:
a) pentru suprafeţe cu formă deosebită (plăci sau pereţi curbi etc.), se prevăd în
caietul de sarcini pentru realizarea proiectului tehnologic
privind cofrajele respective;
b) pentru celelalte situaţii (cofraje pentru suprafeţe plane ale elementelor),
abaterile admisibile se vor înscrie în clasele de toleranţă (a se
vedea anexa C), astfel:
(i) clasa T(S,III), pentru planitate;
(ii) clasa T(N,I), pentru denivelări locale.
7.4. Verificarea şi recepţia cofrajelor şi susţinerilor acestora

7.4.1. Verificarea cofrajelor şi susţinerilor acestora se efectuează:
a) la terminarea lucrărilor de cofraje, pentru o etapă de lucru, când se efectuează
şi recepţia cofrajelor;
b) imediat înainte de punerea în operă a betonului în cofrajele respective, când se
efectuează o nouă verificare.
7.4.1.1. Verificarea cofrajelor şi susţinerilor acestora se efectuează prin:
a) examinare directă şi măsurări simple;
b) măsurări cu aparatură.
Prin măsurări se urmăreşte confirmarea încadrării în toleranţele prevăzute pentru
montarea cofrajelor.
7.4.1.2. Verificarea cofrajelor şi susţinerilor acestora prin observare directă şi
măsurări simple se referă la următoarele:
a) compararea cu prevederile din proiectul tehnologic şi/sau prevederile
producătorului, în ceea ce priveşte:
(i) alcătuirea de ansamblu: vizual;
(ii) tipurile de materiale şi integritatea acestora: vizual, precum şi analizarea
documentelor privind calitatea acestora;
(iii) dimensiunile: prin măsurare;
(iv) îmbinările (elementele de fixare şi contactul între elementele concurente în
îmbinare): vizual şi, prin solicitare cu mâna, să nu aibă joc în
îmbinare;
b) aşezarea corespunzătoare a elementelor/panourilor cofrajelor propriu-zise, faţă
de baza de rezemare, precum, şi între ele: vizual - poziţie
253 | P a g e
şi fără spaţii libere între ele;
c) faptul că elementele de susţinere sau legătură punctuală (popi, contravântuiri
înclinate, legături interioare etc.) sunt fixate: prin solicitare cu
mâna, să nu aibă joc; legăturile interioare sunt corect montate: prin observare
vizuală;
d) starea de curăţenie: vizual;
e) aplicarea agenţilor de decofrare: vizual;
f) dimensiunile, în cel puţin 2 secţiuni pentru fiecare element, precum şi ale
golurilor şi poziţia relativă a acestora: prin măsurare directă;
g) trasarea înălţimii de turnare a betonului: prin măsurare directă faţă de fundul
cofrajului, sau faţă de alte suprafeţe existente;
h) aspectul general al suprafeţei care vine în contact cu betonul: vizual.
7.4.1.3. Verificările cofrajelor prin măsurări cu aparatură se referă la:
a) cote de nivel pentru fundul cofrajului;
b) axe, pentru spaţiul cofrat şi pentru goluri;
c) înclinări, dacă este cazul;
d) verificări în toate punctele şi secţiunile, care trebuie să fie precizate în caietul
de sarcini întocmit de proiectant, în cazul cofrajelor cu forme
deosebite (plăci sau pereţi curbi etc.).
7.4.1.4. Neconformităţile, fie în ceea ce priveşte alcătuirea şi montarea, fie în ceea
ce priveşte depăşirea toleranţelor (abaterilor admisibile) la
dimensiuni şi/sau poziţie, se consemnează şi trebuie să fie rezolvate de
executant.
Pentru a preveni apariţia unor neconformităţi, executantul trebuie să asigure un
control preliminar privind aprovizionarea, manipularea şi
depozitarea materialelor utilizate, precum şi un control al instruirii personalului
care va executa lucrările respective.
7.4.1.5. Verificarea cofrajelor şi susţinerilor acestora se face din nou, în intervalul
de 24 de ore înainte de montarea armăturii, dacă este cazul,
precum şi înainte de punerea în operă a betonului, dacă între aceste operaţiuni a
trecut o perioadă mai lungă.
Această a doua verificare se efectuează prin observare directă şi măsurări simple,
conform pct. 7.4.1.2 şi, dacă se constată neconformităţi, şi
prin măsurări cu aparatură, după caz.
7.4.1.6. În cazurile în care executantul lucrărilor de construcţii aplică un sistem de
management al calităţii (a se vedea tabelul 20, I, nr. crt. 2),
executarea şi verificarea lucrărilor de cofraje şi susţineri ale acestora trebuie
efectuate conform prevederilor aplicabile ale acestui sistem
(proceduri, instrucţiuni şi înregistrări privind: aprovizionarea, recepţia,
manipularea, depozitarea şi trasabilitatea materialelor; executarea şi
verificarea lucrărilor; echipamentele de măsurare; calificarea personalului; tratarea
neconformităţilor etc.).
7.4.2. Recepţia cofrajelor şi susţinerilor acestora constă în consemnarea
conformităţii lucrărilor, pe baza verificării efectuate la terminarea
254 | P a g e
lucrărilor şi a rezolvării eventualelor neconformităţi, printr-un proces verbal pentru
recepţia calitativă pe faze (pentru lucrări care devin
ascunse), cu participarea reprezentantului beneficiarului lucrării şi, în cazul unor
cofraje şi/sau eşafodaje deosebite, pentru care proiectantul a
întocmit caiete de sarcini, şi cu participarea proiectantului.
7.5. Spaţii de turnare realizate în teren
7.5.1. Prevederi generale
7.5.1.1. Spaţiile de turnare realizate în teren (cazul gropilor pentru turnarea
fundaţiilor sau al turnării pe suprafeţe orizontale sau înclinate
sunt, în general, constituite în urma lucrărilor de terasamente.
7.5.1.2. Principalele condiţii privind realizarea spaţiului de turnare în aceste cazuri,
se referă la următoarele:
a) starea terenului/terasamentului;
b) axe, dimensiuni şi cote de nivel;
c) forma suprafeţelor.
7.5.1.3. Condiţiile privind starea terenului sau terasamentului se referă la:
a) starea terenului pentru turnarea direct în săpătură:
(i) coeziunea suficientă pentru a nu fi antrenat pământul în beton, la punerea în
operă a betonului;
(ii) în cazurile în care, între realizarea săpăturii şi turnarea betonului trece o
perioadă mai lungă, se va prevedea ca ultimul strat, de 5-10 cm
grosime, mai ales la fundul săpăturii, să fie săpat cu puţin timp (cca. 1 ... 2 zile)
înainte de turnarea betonului;
(iii) în cazurile în care, terenul din săpătură permite scurgerea laptelui de ciment,
se va căptuşi săpătura cu folie din material sintetic sau
hârtie rezistentă produsă pentru asemenea utilizări;
b) starea terasamentului: pe lângă cele de mai înainte, trebuie îndeplinite,
verificate şi recepţionate, prin proces verbal de recepţie calitativă
pe faze (pentru lucrări care devin ascunse), condiţiile prevăzute în proiect sau
caiet de sarcini, privind caracteristicile de rezistenţă şi
deformabilitate ale terasamentului respectiv.
7.5.1.4. Condiţiile privind axele, dimensiunile şi cotele de nivel se referă la:
a) axe şi dimensiuni în plan şi pe înălţime: se vor încadra în abaterile admisibile
prevăzute în proiect, sau conform prevederilor specifice
arătate în continuare;
b) cazuri în care, datorită naturii terenului sau altor condiţii, la executarea săpăturii
au rezultat, în unele zone, dimensiuni mai mari, care au
drept consecinţă consumuri suplimentare de beton: se vor prevedea, după caz,
cofraje pe zonele respective;
c) cote de nivel: se vor încadra, de asemenea, în abaterile admisibile prevăzute în
proiect, cu menţiunea că, pentru terasamente, aceste cote
sunt cele rezultate după recepţia terasamentului, conform pct. 7.5.1.3.b.
7.5.1.5. Condiţiile privind forma suprafeţelor se referă la:
a) planitatea sau, după caz, forma curbă a săpăturii, care trebuie să se încadreze
în abaterile admisibile prevăzute;
255 | P a g e
b) denivelările locale, care trebuie, de asemenea, să nu afecteze dimensiunile sau
cotele de nivel (a se vedea pct. 7.5.1.4.b).
7.5.2. Abateri admisibile pentru spaţii de turnare realizate în teren
7.5.2.1. Abaterile admisibile privind poziţia axelor, în plan şi pe înălţime, sunt cele
prevăzute pentru elementele respective.
7.5.2.2. Abaterile admisibile privind dimensiunile sunt, după cum urmează:
a) în cazurile în care elementele care se toarnă sunt armate şi grosimea stratului
de acoperire cu beton a armăturii este luată în considerare:
- 0 mm ... + 50 mm,
b) în celelalte cazuri:
- 24 mm ... + 50 mm.
Dimensiunea este măsurată faţă de denivelarea cea mai ieşindă din suprafaţa
săpăturii
7.5.2.3. Abaterile admisibile privind forma suprafeţelor sunt:
a) pentru fundul săpăturii, abaterea de la planitate: ±24 mm;
b) pentru pereţi laterali ai săăurii: ±24 mm, dar a se vedea ş pct. 7.5.1.4.b;
c) pentru suprafaţ terasamentelor, dupărecepţa acestora, conform prevederilor din
proiect sau caiet de sarcini.
7.5.3. Verificarea ş recepţa spaţilor de turnare realizate î teren
7.5.3.1. Verificarea spaţilor de turnare realizate î teren constăî:
a) verificarea axelor ş a îcadrăii î toleranţ, î plan, ş pe îăţme, dacăeste cazul: cu
aparaturăadecvată
b) verificarea dimensiunilor ş a poziţei relative a acestora faţ . de axe ş a verificăii
îcadrăii î toleranţ: prin măurare directă in cel puţin două secţiuni pentru fiecare
element;
c) verificarea aspectului suprafeţelor şi, dacă este cazul, a planităţii: prin măsurare
directă;
d) stabilirea, dacă este cazul, a necesităţii amplasării foliei de etanşare faţă de
scurgerea laptelui de ciment în teren;
e) verificarea stării de curăţenie a spaţiului: prin observare vizuală.
7.5.3.2. Verificarea spaţiilor de turnare realizate în teren se efectuează la
terminarea lucrărilor de săpătură sau de terasamente precum şi
înainte de montarea armăturii, dacă este cazul, precum şi înainte de începerea
punerii în operă a betonului, în ceea ce priveşte pct. 7.5.3.1,
(c), (d) şi (e).
7.5.3.3. Recepţia spaţiilor de turnare realizate în teren se efectuează pe baza:
a) verificării conform pct. 7.5.3.1;
b) verificării documentelor de recepţie a terasamentelor dacă este cazul (a se
vedea pct. 7.5.1.3.b);
c) verificarea cofrajelor de completare, dacă este cazul (a se vedea pct. 7.5.1.4.b);
d) rezolvarea eventualelor neconformităţi constatate la verificările efectuate.
Recepţia constă în consemnarea conformităţii lucrărilor într-un proces verbal
pentru recepţia calitativă pe faze (pentru lucrări care devin
ascunse), care trebuie să conţină, dacă este cazul, referiri la executarea unor
lucrări imediat înainte de punerea în operă a betonului (spre
256 | P a g e
exemplu, săparea unui ultim strat de pământ - a se vedea pct. 7.5.1.3.a)ii - sau
amplasarea foliei de etanşare).
7.6. Condiţii prealabile şi condiţii necesare în timpul executării lucrărilor de cofraje
şi susţinerilor acestora.
7.6.1. Pentru executarea lucrărilor de cofraje şi susţinerile acestora, este
necesară asigurarea condiţiilor prealabile, precum şi a celor
necesare în timpul executării lucrărilor.
7.6.2. Condiţiile prealabile se referă, în principal, la următoarele:
a) existenţa, pe şantier, a proiectului, care trebuie să cuprindă toate datele
necesare pentru executarea cofrajelor (axe, dimensiuni, cote de
nivel, cu clase de toleranţă, alte detalii necesare);
b) existenţa, pe şantier, a proiectului tehnologic privind cofrajele şi susţinerile
acestora, dacă este cazul;
c) existenţa, dacă este cazul, a recepţiei lucrărilor de terasamente, când acestea
sunt implicate (de natura cofrajelor pierdute);
d) aprovizionarea şi recepţionarea cofrajelor şi/sau eşafodajelor de inventar,
complete, precum şi a documentaţiei tehnice privind utilizarea
acestora sau, după caz, a tuturor materialelor necesare executării, ca unicat, pe
şantier.
7.6.3. Condiţiile care trebuie asigurate în timpul executării lucrărilor se referă, în
principal, la următoarele:
a) dotări tehnice specifice necesare pentru montarea sau, dacă este cazul,
executarea şi montarea cofrajelor şi eşafodajelor pentru
susţinerea acestora (scule, dispozitive etc.);
b) facilităţi necesare, după caz, pentru montarea sau executarea şi montarea
cofrajelor şi eşafodajelor (energie electrică, utilaje pentru
ridicare şi manipulare cu precizia necesară etc.);
c) personal calificat pentru montarea sau executarea şi montarea cofrajelor şi
eşafodajelor.
8. ARMĂTURA NEPRETENSIONATĂ
8.1. Produse pentru armătura nepretensionată
8.1.1. Produsele pentru armătura nepretensionată, care fac obiectul prezentului
normativ, sunt produsele din oţel, neted, profilat sau
amprentat, livrate ca atare sau sub formă de plase sau carcase sudate, uzinate.
8.1.2. Produsele pentru armătura nepretensionată realizate din alte materiale
(spre exemplu, bare compozite din fibre liate cu răşini sintetice),
armătura dispersă şi armătura rigidă, pot fi utilizate pe baza unor reglementări
tehnice specifice.
8.1.3. Produsele din oţel pentru armătura nepretensionată trebuie să fie în
conformitate cu prevederile specificaţiei tehnice ST 009, iar
utilizarea lor trebuie să se conformeze prevederilor aplicabile din standardele
seria SR EN 1992, SR EN 1994, SR EN 1996, SR EN 1998,
împreună cu anexele naţionale ale acestora, celor din ST 009 şi celor din
prezentul normativ.
257 | P a g e
8.1.4. Produsele din oţel pentru armătura nepretensionată trebuie să fie
identificabile în ceea ce priveşte tipul şi clasa produsului, asigurânduse
trasabilitatea lor începând de la producător şi până la punerea în operă. Pentru
aceasta:
a) fiecare colac, fiecare legătură de bare sau plase sudate, fiecare carcasă
sudată, trebuie să poarte o etichetă durabilă, bine ataşată, care să
conţină:
- denumirea producătorului;
- tipul şi clasa produsului;
- numărul lotului şi al colacului/legăturii;
- marcajul de conformitate;
- ştampila controlului de calitate.
b) documentele care însoţesc livrarea produselor trebuie să conţină cel puţin
următoarele informaţii cuprinse în declaraţia de conformitate
eliberată de producător, inclusiv o copie după acest document:
- numele şi adresa producătorului;
- numărul certificatului de conformitate, ataşat;
- referinţe la caracteristicile produsului:
▪ numărul standardului de produs;
▪ tipul şi clasa produsului;
▪ dimensiunea;
▪ limita de curgere;
▪ rezistenţa la rupere;
▪ alungirea la forţa maximă şi la rupere;
▪ conţinutul de carbon echivalent pe oţel lichid;
- date de identificare a şarjei/lotului/colacului sau legăturii.
Prin tipul produsului se înţelege forma suprafeţei:
- neted;
- cu profil periodic sau amprentat, caracterizat prin factorul de profil.
Prin clasa produsului se înţelege încadrarea în categoriile privind limita de
curgere, raportul între rezistenţa la rupere şi limita de curgere,
alungirea (la forţa maximă şi la rupere) şi sudabilitatea, conform specificaţiei
tehnice ST 009.
8.1.5. Marcarea, livrarea, transportul, manipularea şi depozitarea produselor
pentru armături trebuie să se facă astfel, încât să nu modifice
caracteristicile acestora,
Produsele pentru armături trebuie depozitate separat pe tipuri, clase şi diametre,
în spaţii amenajate şi dotate corespunzător, astfel încât să
se asigure:
- evitarea condiţiilor care favorizează corodarea armăturii, inclusiv prin ventilarea
spaţiilor;
- evitarea murdăririi acestora cu pământ sau alte substanţe;
- accesul şi identificarea uşoară a fiecărui sortiment.
Suprafaţa produselor pentru armături nu trebuie să fie acoperită cu rugină
neaderentă şi nici cu substanţe care pot afecta negativ oţelul,
258 | P a g e
betonul sau aderenţa între ele.
8.1.6. Proiectantul va preciza în proiect, tipul şi clasa produselor care trebuie să
fie utilizate, precum şi diametrul şi forma armăturilor, notate
distinct şi unitar în tot cuprinsul proiectului.
În cazurile în care executantul nu poate aproviziona produsele conforme cu
prevederile din proiect, modificările privind tipul şi clasa
produselor se pot face numai cu acordul scris al proiectantului (dispoziţie de
şantier, care face parte din proiect şi intră în cartea tehnică a
construcţiei).
Trasabilitatea se referă la produsele utilizate efectiv în lucrare, precizându-se
elementele şi poziţiile acestora în cazul care s-au utilizat alte
produse decât cele prevăzute iniţial în proiect, conform dispoziţiei de şantier.
8.1.7. Produsele pentru armături, prevăzute la pct. 8.1.1, pot fi utilizate în
următoarele condiţii:
a) corespund prevederilor din proiect în ceea ce priveşte tipul şi clasa produsului
(pct. 8.1.4);
b) au atestată conformitatea conform prevederilor legale;
c) executantul efectuează următoarele:
- verificarea caracteristicilor geometrice;
- încercarea la tracţiune (rezistenţa la rupere, limita de curgere, alungirea după
rupere), încercarea la îndoire simplă şi încercarea la îndoiredezdoire.
Încercările se vor efectua pe câte 3 epruvete din fiecare lot şi diametru, în
laboratoare având dotarea necesară.
În cazurile în care rezultatele determinărilor nu sunt corespunzătoare, executantul
ia măsurile necesare pentru aprovizionarea cu produse
corespunzătoare.
8.2. Fasonarea armăturii
8.2.1. Înainte de a trece la fasonarea armăturii executantul trebuie să analizeze
posibilitatea de a realiza armarea conform prevederilor din
proiect (privind, în special, montarea şi fixarea barelor, înnădirile barelor, dar şi
turnarea şi compactarea betonului) şi să solicite, dacă este
necesară, reexaminarea, împreună cu proiectantul, a prevederilor din proiect.
8.2.2. Fasonarea armăturii se poate efectua de către executant (în ateliere proprii
şi/sau la faţa locului, pe şantier) sau prin comandarea
acesteia, de către executant, la un prelucrător specializat în fasonarea armăturii.
Fasonarea armăturii se efectuează în conformitate cu prevederile legale în
vigoare în ceea ce priveşte echipamentul tehnologic utilizat şi
personalul care execută această activitate.
În cazul fasonării armăturii prin comandă la un prelucrător, se aplică următoarele
condiţii:
a) executantul, care emite comanda, trebuie să transmită prelucrătorului toate
datele din proiect privind armătura;
b) încercările produselor pentru armături, conform pct. 8.1.7.c, vor fi efectuate de
cel care aprovizionează produsele şi rapoartele de încercare
259 | P a g e
cu rezultatele obţinute vor face parte din documentele care însoţesc armătura
fasonată;
c) prelucrătorul va însoţi armătura fasonată de declaraţia de conformitate care
trebuie să se refere la:
(i) certificatele de conformitate ale produselor utilizate, anexate în copie;
(ii) declaraţia că au fost respectate toate prevederile proiectului în ceea ce
priveşte: produsele utilizate, forma şi dimensiunile armăturilor,
precum şi condiţiile de fasonare;
d) armătura fasonată va fi recepţionată de executant, pe baza prevederilor din
proiect, recepţie care are în vedere şi existenţa documentelor
şi marcajelor privind trasabilitatea pentru produsele utilizate (a se vedea şi
subcap. 8.5).
8.2.3. Armătura fasonată în atelier (la executant sau prelucrător) poate fi livrată,
pentru montare, fie sub formă de elemente separate, fie
asamblată în carcase.
În primul caz, elementele de acelaşi tip vor fi depozitate în pachete separate,
etichetate, astfel încât să se evite confundarea lor şi să se
asigure păstrarea formei şi curăţeniei lor până la montarea acestora.
În al doilea caz, depozitarea şi manipularea vor trebui să asigure
indeformabilitatea, precum şi starea de curăţenie. Asamblarea în carcase va
fi realizată în următoarele condiţii:
a) nu se va utiliza sudarea pentru fixarea elementelor între ele;
b) fixarea elementelor între ele se face prin legarea cu sârmă neagră, fiind
interzisă utilizarea sârmei galvanizate care, prin atingerea cu
armătura, poate forma pilă electrică cu pericolul de coroziune care decurge din
aceasta.
8.2.4. Fasonarea armăturii trebuie efectuată cu respectarea următoarelor condiţii:
a) fasonarea nu se execută la temperaturi sub - 10°C;
b) fasonarea cu maşna a barelor cu profil periodic, la maşni cu douăviteze, se va
face numai cu viteza mică
c) îdoirea barelor se executăcu mişare lentă cu vitezăuniformă făăşcuri;
d) diametrul dornurilor utilizate pentru îdoirea barelor trebuie săfie:
(i) pentru bare cu diametrul nominal mai mic sau egal cu 16 mm, de cel puţn patru
ori diametrul barei;
(ii) pentru bare cu diametrul nominal mai mare de 16 mm, de cel puţn şpte ori
diametrul barei;
e) forma ş dimensiunile ciocurilor de la capetele barelor vor fi conform prevederilor
reglementăilor tehnice aplicabile şi se vor preciza în proiect
f) razele de îndoire pentru barele înclinate şi pentru etrieri/agrafe vor fi, de
asemenea, cele prevăzute în reglementările tehnice aplicabile, ele
trebuind să fie precizate în proiect.
8.2.5. În cazul elementelor structurale, este interzisă utilizarea metodei de a
fasona şi monta barele de armătură în aşteptare prin îndoirea
acestora şi montarea în cofraj, pentru ca după decofrare acestea să fie dezvelite,
prin spargerea betonului în jurul lor, şi să fie îndreptate.
260 | P a g e
În cazul în care executantul vrea să aplice această metodă la armarea
elementelor nestructurale, va trebui să obţină în prealabil acordul
proiectantului care, prin dispoziţia de şantier, va preciza condiţiile pentru aplicarea
acestei metode.
8.2.6. Bare sau piese în aşteptare sunt bare de armătură sau piese speciale (spre
exemplu, tipuri de conectori), care ies din betonul unui
element turnat (prefabricat sau in situ) în vederea înglobării în betonul care se va
turna adiacent suprafeţei respective (la rosturile de lucru
sau la îmbinări prin monolitizare, spre exemplu), şi care constituie armătură de
continuitate.
8.2.7. Clasele de toleranţe la fasonarea armăturii sunt următoarele (a se vedea
anexa C):
a) la dimensiuni (lungime de tăiere, dimensiuni totale şi parţiale):
(i) domeniul până la 1,0 m: T(D,VII)
(ii) domeniul peste 1,0 m: T(D,IX)
b) la rectilinitate: T(R,IV)
c) la unghiuri: T(U,II).
8.3. Montarea armăturii
8.3.1. Montarea armăturii se efectuează în următoarele condiţii:
a) recepţionarea şi verificarea cofrajelor în care se montează armătura imediat
înaintea începerii montării armăturii (pct. 7.4.1.5 şi 7.5.3.2);
b) asigurarea conformităţii cu prevederile din proiect;
c) asigurarea bunei desfăşurări a punerii în operă a betonului;
d) asigurarea poziţiei relative între bare şi faţă de cofraj.
8.3.2. Verificarea cofrajelor imediat înainte de montarea armăturii trebuie să
asigure faptul că acestea şi-au menţinut conformitatea,
constatată la recepţie, mai ales în ceea ce priveşte:
a) stabilitatea şi punerea sub efort a tuturor reazemelor punctuale (popi,
contravântuiri, legături interioare etc.).
b) forma şi dimensiunile;
c) etanşeitatea;
d) starea de curăţenie.
8.3.3. Asigurarea conformităţii cu proiectul se referă la tipurile şi clasele
produselor utilizate, poziţia relativă a acestora, între ele şi faţă de
cofraj, precum şi la poziţia şi tipul înnădirilor, cu încadrarea în toleranţele
admisibile, care trebuie să fie precizate în proiect.
8.3.4. Asigurarea bunei desfăşurări a punerii în operă a betonului se referă la:
a) crearea posibilităţii de circulaţie a personalului implicat, în cazul în care
armătura este montată pe suprafeţele orizontale/înclinate mari;
b) crearea, în cazul armăturilor dese la partea de sus a elementelor, la intervale
de maximum 3,0 m, a unor spaţii libere pentru pătrunderea
betonului sau a furtunelor prin care se descarcă acesta;
c) crearea spaţiilor necesare pătrunderii vibratorului, cu dimensiunile de minimum
2,5 ori diametrul acestuia, la intervale de maximum 5 ori
înălţimea elementului.
261 | P a g e
Crearea spaţiilor libere se efectuează fie prin amplasarea armăturii în acord cu
proiectantul (pct. 8.2.1), fie prin montarea unor bare în ultima
etapă de turnare a betonului.
8.3.5. Asigurarea poziţiei relative între bare şi faţă de cofraj are în vedere:
a) legarea armăturii la încrucişări;
b) montarea de distanţieri între rândurile de armături şi faţă de cofraj.
8.3.6. Legarea armăturii la încrucişări se realizează numai cu sârmă neagră, fiind
interzisă utilizarea sârmei zincate, precum şi fixarea cu
sudură. Se utilizează două fire de sârmă de 1,0 ... 1,5 mm diametru.
Legarea armăturii la încrucişări se va realiza astfel:
a) la reţele de armături din plăci şi pereţi:
(i) fiecare încrucişare, pe două rânduri de încrucişări marginale, pe întregul contur;
(ii) restul încrucişărilor, în câmp, se vor lega în şah, din două în două;
b) la reţelele de armături din plăci curbe subţiri, se vor lega toate încrucişările;
c) la grinzi şi stâlpi:
(i) toate încrucişările cu colţurile etrierilor şi cu ciocurile agrafelor;
(ii) încrucişările cu porţiunile drepte ale etrierilor vor fi legate în şah, din două în
două;
(iii) barele înclinate se vor lega, în mod obligatoriu, de primii etrieri cu care se
încrucişează;
(iv) etrierii şi agrafele montate înclinat, precum şi fretele, se vor lega la toate
încrucişările cu barele longitudinale.
8.3.7. Distanţierii între rândurile de armătură se vor monta în următoarele condiţii:
a) la reţele de armături din plăci şi pereţi:
(i) distanţierii vor fi sub formă de capre (la plăci şi pereţi) sau agrafe (la pereţi)
confecţionate din bare din oţel şi legate de barele din cele două
reţele între care se montează, astfel încât să fie rezistente şi stabile la solicitările
care apar la punerea în operă a betonului;
(ii) dispunerea distanţierilor va fi de cel puţin 1 buc/m2 în câmpul reţelelor la plăci
şi pereţi, şi de cel puţin 4 buc/m 2 la reţelele plăcilor în
consolă;
b) la armătura dispusă pe două sau mai multe rânduri (de regulă, în grinzi)
distanţierii pot fi cupoane de bare din oţel, cu diametrul
corespunzător, montaţi la cel mult 2,0 m între ei şi legaţi de barele între care sunt
amplasaţi.
8.3.8. Distanţierii faţă de cofraj asigură grosimea acoperirii cu beton a armăturii şi,
prin aceasta, au un rol esenţial în ceea ce priveşte
durabilitatea elementelor din beton armat.
Montarea distanţierilor faţă de cofraj se efectuează în următoarele condiţii:
a) se interzice utilizarea ca distanţieri faţă de cofraj a cupoanelor din bare din oţel;
b) se pot utiliza următoarele tipuri de distanţieri:
(i) prisme din mortar de ciment, de dimensiuni corespunzătoare, prevăzute cu
mustăţi din sârmă neagră pentru legarea pe barele de
armătură;
(ii) confecţionaţi special, din material plastic;
262 | P a g e
c) amplasarea distanţierilor faţă de cofraj se va face astfel:
(i) cel puţin 2 buc/m2 de placă sau perete;
(ii) cel puţin 1 buc/m, în două părţi ale aceleiaşi laturi, pe fiecare latură, la grinzi şi
stâlpi.
Valoarea nominală a acoperirii cu beton (cnom) trebuie prevăzută explicit în
proiect, pentru fiecare categorie de elemente în parte (fundaţii,
grinzi, stâlpi, plăci, pereţi etc.).
8.3.9. Clasele de toleranţă la montarea armăturii sunt următoarele (a se vedea
anexele C şi D):
a) la distanţele dintre barele de armătură:
(i) la fundaţii: T(D,IX), dar nu mai mult de ±10 mm;
(ii) la plăci şi pereţi: T(D,VIII), dar nu mai mult de ±5 mm;
(iii) la stâlpi şi grinzi: T(D,VIII), dar nu mai mult de ±3 mm;
(iv) pentru etrieri, agrafe şi frete: T(D,IX), dar nu mai mult de ±10 mm;
b) la acoperirea cu beton a armăturii, faţă de dimensiunea nominală (c(nom),
tabelul D.4, nr. crt. 2), în funcţie de înălţimea elementului (h),
abaterile admise sunt:
(i) h <= 150 mm: ±10 mm;
(ii) h = 400 mm: - 10 mm ... +15 mm;
(iii) h >= 2500 mm: - 10 mmm ... +20 mm
cu următoarele menţiuni:
- pentru valori intermediare ale înălţimii se va interpola liniar;
- la fundaţii şi elemente din beton în fundaţii acoperirea poate fi sporită cu 15 mm.
8.4. Înnădirea barelor de armătură
8.4.1. Înnădirea barelor de armătură se poate realiza în următoarele moduri:
a) prin petrecere;
b) prin sudare;
c) prin alte metode (cu manşon şi filet, specifice barelor cu profil periodic etc.).
Modul de înnădire a barelor trebuie să fie prevăzut în proiect, împreună cu
condiţiile specifice, dacă este cazul, precum şi cu abaterile
admisibile.
8.4.2. Înnădirea barelor de armătură prin petrecere se face conform prevederilor
proiectului în ceea ce priveşte:
a) modul de realizare: cu spaţiu între bare sau prin juxtapunere şi legare;
b) poziţia înnădirilor în elemente;
c) lungimea de petrecere l(pa), faţă de care trebuie prevăzută abaterea admisibilă
negativă, dar nu mai mult de -0,06 l(pa).
8.4.3. Înnădirea barelor de armătură prin sudură poate fi realizată, de regulă, prin
sudare electrică, în mediu normal sau de bioxid de carbon,
în următoarele moduri:
a) prin suprapunere;
b) cu eclise;
c) cap la cap cu topire intermediară;
d) cap la cap, în cochilie;
e) cap la cap, în semimanşon de cupru.
263 | P a g e
Modul de înnădire a barelor prin sudură va fi precizat în proiect, împreună cu
eventualele condiţii specifice, precum şi cu abaterile admisibile.
8.4.4. Executarea înnădirilor prin sudură, inclusiv privind calificarea sudorilor,
precum şi verificarea calităţii înnădirilor (abateri admisibile,
defecte admisibile etc.) se vor face conform prevederilor reglementărilor tehnice
specifice.
8.4.5. La realizarea înnădirilor prin sudură se vor avea în vedere şi următoarele:
a) nu trebuie să se efectueze suduri pe zonele îndoite ale barelor, iar în
apropierea acestora se vor respecta prevederile reglementărilor
tehnice aplicabile;
b) nu se permite utilizarea sudurii la armături din oţeluri îmbunătăţite pe cale
mecanică (spre exemplu, prin tragerea la rece), excepţie făcând
sudurile prin puncte la plase sudate executate industrial;
c) se va cere avizul proiectantului pentru condiţiile de sudare a înnădirilor de
continuitate între două bare colineare, ancorate de o parte şi de
alta a unui gol în beton, situate la distanţă relativ mică una de alta.
8.4.6. Înnădirea barelor de armătură se poate realiza şi prin alte metode, numai cu
avizul proiectantului, care va prevedea şi condiţii specifice,
după caz.
Alte metode de înnădire sunt, de exemplu:
- înnădirea cu filet, normal sau conic;
- înnădirea cu manşon presat radial:
- înnădirea cu manşon şi compoziţie turnată la interior (oţel topit sau alte
materiale);
- înnădirea cap la cap, cu manşon de poziţionare (pentru armături comprimate).
Utilizarea acestor metode de înnădire se va face pe baza prevederilor
reglementărilor tehnice specifice sau a documentelor tehnice legale,
care trebuie să cuprindă domeniile de utilizare, toate condiţiile de realizare,
caracteristicile obţinute şi modurile de verificare a calităţii
înnădirilor realizate.
8.5. Verificarea şi recepţia armăturii montate
8.5.1. Verificarea şi recepţia armăturii montate se efectuează:
a) la terminarea lucrărilor de montare, pentru o etapă de lucru, când se face şi
recepţia lucrărilor;
b) imediat înainte de punerea în operă a betonului, când se efectuează o nouă
verificare.
8.5.2. Verificarea armăturii montate se efectuează prin examinare directă şi
măsurări simple, care se referă la următoarele:
a) tipul, clasa şi trasabilitatea produselor: prin observare vizuală şi confruntare cu
documentele privind produsele respective;
b) diametrele şi încadrarea în toleranţe privind dimensiunile şi poziţiile: prin
măsurare directă, în cel puţin două secţiuni, în fiecare zonă în
care armarea diferă, o atenţie deosebită fiind acordată distanţei faţă de cofraj
(acoperirea cu beton);
264 | P a g e
c) poziţia şi aspectul înnădirilor: prin observare vizuală şi măsurare directă, cu
următoarele precizări:
(i) pentru îmbinări sudate sau realizate prin alte metode, executate în atelier (de
către executant sau prelucrător), se vor lua în considerare
documentele de recepţie care trebuie să fie întocmite la atelier;
(ii) pentru îmbinări executate la faţa locului, se vor lua în considerare documentele
de recepţie întocmite de executant, după realizarea
înnădirilor respective;
d) legarea armăturii la încrucişări şi existenţa distanţierilor, prin observare vizuală
şi apreciere, inclusiv prin solicitare manuală, a stabilităţii
carcasei de armătură şi a fixării distanţierilor;
e) starea armăturii, prin observare vizuală şi măsurare, după caz, privind:
(i) curăţenia: suprafaţa armăturii nu trebuie să fie acoperită de materii care
împiedică aderenţa (pământ, substanţe grase etc.);
(ii) starea de corodare, pentru care se aplică următoarele condiţii:
- se acceptă starea existentă în cazurile în care armătura prezintă:
▪ rugină superficială neaderentă (brun-roşcată), care se curăţă uşor prin ştergere
▪ rugină superficială aderentă (brun-roşcată sau neagră), cu aspect mat, rugos,
care nu se desprinde prin lovire;
- se măsoară adâncimea zonelor cu coroziune localizată (puncte, pete) sau cu
rugină în straturi care se desprind prin lovire, după curăţarea
ruginii, urmând ca:
▪ în cazul în care reducerea secţiunii este mai mică decât cea corespunzătoare
abaterilor limită admisibile negative pentru diametrul armăturii,
să se poată accepta starea existentă, cu avizul proiectantului;
▪ în cazul în care reducerea secţiunii este mai mare, să se refuze recepţia
armăturii.
Evaluarea stării armăturii în cazurile în care aceasta prezintă coroziune localizată
sau în straturi, prin măsurarea reducerii secţiunii, trebuie
efectuată în zonele în care coroziunea este vizibil avansată, în cel puţin trei
secţiuni ale fiecărei bare de armătură.
În cazuri de dubii privind verificarea armăturii montate conform celor arătate mai
înainte, se vor prevedea măsuri pentru a se clarifica situaţia,
iar pentru neconformităţi se va dispune remedierea lor.
Pentru a evita apariţia neconformităţilor este recomandată verificarea armăturilor
la fasonarea acestora, înainte de montare.
8.5.3. O atenţie deosebită va fi acordată verificării armăturii din zonele de
ancorare a armăturilor pretensionate (alcătuire, poziţie, fixare).
8.5.4. Recepţia armăturii montate reprezintă confirmarea conformităţii acesteia cu
proiectul şi prevederile reglementărilor tehnice aplicabile,
pe baza verificării efectuate, prin încheierea procesului verbal de recepţie
calitativă pe faze (pentru lucrări care devin ascunse), cu
participarea reprezentantului beneficiarului lucrării; în cazul recepţiei armăturii
elementelor structurale, şi cu participarea proiectantului.
265 | P a g e
8.5.5. Verificarea armăturii se face din nou, în intervalul de 24 de ore înainte de
punerea în operă a betonului, conform pct. 8.5.2 (d) şi (e).
8.5.6. În cazurile în care executantul lucrărilor de construcţii aplică un sistem de
management al calităţii (a se vedea tabelul 20, I, nr. crt. 2), la
baza procesului verbal de recepţie calitativă pe faze a lucrărilor de confecţionare
şi montare a armăturii nepretensionate vor sta documentele
aplicabile ale acestui sistem, la care se va face trimitere (proceduri, instrucţiuni şi
înregistrări privind: aprovizionarea, recepţia, manipularea,
depozitarea şi trasabilitatea materialelor; executarea şi verificarea lucrărilor;
echipamentele de măsurare; calificarea personalului; tratarea
neconformităţilor etc.).
În celelalte cazuri, prin procesul verbal de recepţie calitativă pe faze se vor
consemna toate datele precizate la pct. 8.5.2.
8.6. Condiţii prealabile şi condiţii necesare pentru fasonarea şi montarea armăturii
8.6.1. Condiţiile prealabile, precum şi cele necesare pentru fasonarea şi montarea
armăturii sunt, în principal, următoarele:
(a) existenţa pe şantier, a proiectului, cu toate datele necesare, menţionate în
prezentul capitol;
(b) asigurarea condiţiilor pentru realizarea fasonării armăturii prin comandă la
prelucrător, dacă este cazul;
(c) existenţa datelor şi condiţiilor pentru executarea înnădirilor cu alte procedee
decât prin petrecere, dacă este cazul;
(d) existenţa documentelor de recepţie a lucrărilor de cofraje şi sprijiniri;
(e) asigurarea condiţiilor specifice executării lucrărilor.
8.6.2. Asigurarea condiţiilor pentru realizarea fasonării armăturii prin comandă la
prelucrător se referă la:
a) întocmirea corespunzătoare a comenzii, prin precizarea condiţiilor de fasonare
şi recepţie şi însoţirea acesteia de toate datele necesare
prevăzute în proiectul lucrării;
b) verificarea condiţiilor la producător, în special în ceea ce priveşte manipularea
şi depozitarea produselor implicate, utilajele folosite, precum
şi executarea înnădirilor prin sudură sau alte procedee;
c) recepţia armăturii fasonate şi existenţa documentelor care să ateste calitatea
produselor utilizate şi să asigure trasabilitatea.
8.6.3. Datele şi condiţiile pentru executarea înnădirilor cu alte procedee decât prin
petrecere se referă la:
a) existenţa documentaţiei tehnice legale privind procedeele respective;
b) aprovizionarea materialelor corespunzătoare necesare;
c) existenţa echipamentelor şi/sau dispozitivelor necesare, în stare bună de
funcţionare;
d) calificarea personalului conform prevederilor din documentaţia tehnică.
8.6.4. Înainte de montarea armăturii trebuie verificată existenţa documentelor de
recepţie a lucrărilor de cofraje şi sprijiniri şi să fie efectuată
verificarea imediat înaintea montării armăturii.
266 | P a g e
8.6.5. Condiţiile specifice executării lucrărilor se referă, în principal, la
următoarele:
a) dotările tehnice pentru fasonarea şi montarea armăturii, care trebuie să
corespundă condiţiilor prevăzute pentru:
(i) îndreptat şi debitat;
(ii) fasonat;
(iii) efectuarea înnădirilor, atât în atelier, cât şi pe şantier;
(iv) manipulare şi transport, mai ales pentru carcase, atât în atelier, cât şi pe
şantier;
(v) montare;
b) facilităţi, de regulă energie electrică;
c) personal calificat pentru fasonare, montare şi, după caz, executare de înnădiri;
d) materiale corespunzătoare pentru efectuarea legăturilor la încrucişări, pentru
distanţieri, precum şi, după caz, pentru executarea înnădirilor.
9. PIESE ÎNGLOBATE ÎN BETON

9.1. Piesele înglobate în beton pot fi confecţionate în ateliere proprii, prin
comandă la furnizori, sau procurate de pe piaţă, conform
prevederilor din proiect, care trebuie să conţină toate datele necesare pentru
aceasta.
O categorie deosebită de piese înglobate în beton o constituie profilele de
etanşare care se montează la rosturile din beton.
9.2. Piesele înglobate în beton se recepţionează calitativ, conform prevederilor
proiectului, având în vedere, în mod deosebit, condiţiile
privind executarea sudurilor, dacă este cazul (tipul de sudură, lungimea şi
grosimea cordoanelor de sudură etc.), întocmindu-se proces verbal
de recepţie calitativă pe faze (pentru lucrări care devin ascunse).
În cazurile în care sunt piese înglobate asemenea, având poziţii diferite sau fiind
montate în elemente diferite, se va asigura trasabilitatea
acestora, de la procurare/livrare şi până la montare.
9.3. Montarea pieselor înglobate în beton se face cu respectarea următoarelor
condiţii:
a) aşezarea în poziţie corespunzătoare, în limita abaterilor admisibile prevăzute în
proiect, în ceea ce priveşte:
(i) amplasarea faţă de axele elementului;
(ii) amplasarea faţă de suprafaţa elementului;
(iii) cota de nivel, dacă este cazul;
(iv) poziţia, în cazurile în care piesele înglobate nu sunt simetrice;
b) fixarea sigură, pe cofraj sau pe elemente rigide independente, cu excepţia
cazurilor în care:
(i) piesele fac parte din carcasa de armătură, care trebuie amplasată şi fixată
corespunzător;
(ii) acestea sunt profile de etanşare, care trebuie să fie fixate corespunzător, fără
a fi degradate sau deformate de armăturile din zonă;
267 | P a g e
c) etanşarea corespunzătoare, în cazurile în care piesele înglobate au goluri în
care nu trebuie să intre beton sau lapte de ciment;
d) îndepărtarea zgurii de pe suduri (a se vedea pct. 10.2) şi verificarea stării de
curăţenie, mai ales sub aspectul aderenţei părţilor în contact
cu betonul.
9.4. După montarea pieselor care se înglobează în beton se face recepţia
acestora, prin verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la pct.
9.3 şi a documentelor de recepţie conform pct. 10.2, şi se încheie proces verbal
de recepţie calitativă pe faze (lucrări care devin ascunse).
În cazurile în care de la această recepţie şi până la punerea în operă a betonului a
trecut o perioadă mai lungă, care poate avea repercusiuni,
mai ales, asupra condiţiilor precizate la alineatele (b), (c) şi (d) de la pct. 10.3, se
va face o nouă verificare, imediat înaintea turnării betonului.
10. PUNEREA ÎN OPERĂ A BETONULUI

10.1.1. Punerea în operă a betonului va fi condusă nemijlocit de conducătorul
tehnic al punctului de lucru, care are următoarele obligaţii:
a) să aprobe începerea turnării betonului pe baza verificării directe a următoarelor:
(i) starea cofrajelor şi/sau a gropilor sau terasamentelor în care se toarnă betonul:
verificare efectuată conform subcap. 7.4 şi 7.5.3;
(ii) starea armăturii: verificare efectuată conform subcap. 8.5;
(iii) starea tecilor/ţevilor montate pentru realizarea canalelor pentru armătura
pretensionată, dacă este cazul: verificare efectuată conform pct.
9.6.13;
(iv) starea pieselor înglobate în beton: verificare efectuată conform pct. 10.4.
(v) starea rosturilor de turnare, dacă este cazul;
b) să verifice comanda pentru beton (la furnizori externi sau la staţia proprie de
preparare) având în vedere:
(i) prevederile de la pct. 11.1.3;
(ii) planificarea livrărilor;
(iii) eventuale alte condiţii
c) să verifice faptul că sunt asigurate condiţiile corespunzătoare pentru transportul
betonului la locul de punere în operă, precum şi mijloacele,
facilităţile şi personalul pentru punerea în operă a betonului, inclusiv cele
necesare în caz de situaţii neprevăzute;
d) să cunoască şi să supravegheze modul de turnare şi compactare a betonului
(cu respectarea prevederilor privind rosturile de turnare),
precum şi prelevarea de probe pentru încercările pe beton proaspăt şi beton
întărit, cu întocmirea unei proceduri de punere în operă, dacă
este cazul.
Aprobarea începerii turnării betonului trebuie să fie reconfirmată pe baza unor noi
verificări, în cazul în care au trecut 7 zile fără a începe
turnarea sau au intervenit evenimente de natură să modifice situaţia constatată la
data aprobării.
268 | P a g e
10.1.2. Sunt necesare măsuri speciale, determinate de temperatura mediului
ambiant în timpul turnării şi întăririi betonului, astfel:
a) în general se recomandă ca temperatura betonului proaspăt, înainte de turnare,
să fie cuprinsă între 5°C şi 30°C;
b) în condiţiile în care temperatura mediului în momentul turnării sau în timpul
perioadei de întărire scade sub 5°C, se aplică prevederile de la
art. 5.2.8. din NE 012-1. Pământul, piatra, susţinerile sau elementele structurale în
contact cu betonul ce urmează a fi turnat trebuie să aibă o
temperatură care să nu provoace îngheţarea betonului înainte ca acesta să atingă
rezistenţa necesară pentru a rezista la efectele îngheţului;
c) în cazul în care temperatura mediului depăşeşte 30°C în momentul turnării sau
în timpul perioadei de întărire este necesară utilizarea unor
aditivi întârzietori de priză eficienţi şi luarea de măsuri suplimentare (de exemplu:
stabilirea de către un laborator autorizat sau acreditat a unei
tehnologii adecvate de preparare, transport, punere în operă şi tratare a
betonului).
10.1.3. Specificarea privind betonul, prevăzută în proiect, pentru comanda la
furnizori sau pentru preparare în staţii proprii, se face în
conformitate cu prevederile NE 012-1, având în vedere şi eventuale alte condiţii
precizate în proiect.
În funcţie de de tipul de utilizare a betonului, permeabilitatea la apă se determină
prin:
- adâncimea maximă de pătrundere a apei, conform SR EN 12390-8;
- gradele de impermeabilitate, conform Anexei X a prezentei reglementări.
NOTĂ
- Până la intrarea în vigoare a unor standarde/reglementări noi pentru condiţiile
privind permeabilitatea la apă (clase tehnice, metode de
încercare etc.) şi revizuirea în consecinţă a celor existente, care prevăd
asemenea condiţii, gradele de impermeabilitate la apă pentru
betoane se determină conform prevederilor din anexa X.
10.1.4. Comanda pentru beton trebuie să fie conformă cu prevederile aplicabile
din NE 012-1.
10.1.5. Este obligatorie verificarea betonului la locul de turnare, pe probe, conform
prevederilor din anexa H
Epruvetele confecţionate vor fi păstrate astfel:
a) epruvetele pentru verificarea clasei betonului pus în operă se păstrează în
condiţiile prevăzute în SR EN 12390-2;
b) epruvetele de control pentru verificarea rezistenţelor la compresiune la termene
intermediare se păstrează în condiţii similare betonului pus
în operă;
c) epruvetele pentru determinarea altor caracteristici ale betonului, dacă este
cazul, se păstrează în condiţiile prevăzute în standardele de
încercare aplicabile.
10.1.6. Pentru betoanele puse în operă, pentru fiecare construcţie, trebuie ţinută,
la zi, condica de betoane, care trebuie să cuprindă cel puţin
269 | P a g e
următoarele:
a) datele privind bonurile de livrare sau documentele echivalente în cazul
producerii betonului de către executant;
b) locul unde a fost pus betonul în operă în lucrare;
c) ora începerii şi terminării turnării betonului;
d) temperatura betonului proaspăt;
e) probele de beton prelevate şi epruvetele turnate, modul de identificare a
acestora şi rezultatele obţinute la încercarea lor;
f) măsurile adoptate pentru protecţia betonului proaspăt turnat;
g) eventualele evenimente intervenite (întreruperea turnării, intemperii etc.);
h) temperatura mediului ambiant;
i) personalul care a supravegheat turnarea şi compactarea betonului.
Datele din condica de betoane trebuie să asigure trasabilitatea betonului, de la
prepararea acestuia şi până la punerea lui în operă.
10.2. Livrarea, transportul la şantier şi recepţia betonului proaspăt
10.2.1. Livrarea betonului proaspăt se va face conform prevederilor aplicabile din
NE 012-1.
În plus, producătorul de beton trebuie să menţioneze pe bonul de livrare durata
maximă de transport recomandată pentru care nu se modifică
performanţele şi caracteristicile betonului comandat.
10.2.2. Transportul betonului proaspăt va fi efectuat cu luarea măsurilor necesare
pentru menţinerea caracteristicilor acestuia în stare
proaspătă, precum şi pentru prevenirea segregării, pierderii componenţilor sau
contaminării betonului. Mijloacele de transport trebuie să fie etanşe, pentru a nu
permite pierderea laptelui de ciment.
10.2.3.
a) Recepţia betonului proaspăt livrat pe şantier se efectuează pe baza bonului
(documentului) de livrare, a examinării vizuale a stării betonului
proaspăt şi a verificărilor caracteristicilor acestuia prin încercări, conform
prevederilor din anexa H.
b) În cazul betonului preparat lângă locul de punere în operă, examinarea vizuală
şi verificarea caracteristicilor se efectuează ca pentru
betonul proaspăt livrat pe şantier.
Datele privind livrarea betonului proaspăt, inclusiv cel preparat în staţii proprii sau
pe şantier, vor fi înregistrate în condica de betoane.
10.3. Turnarea şi compactarea betonului
10.3.1. Executarea lucrărilor de betonare nu poate să înceapă dacă nu este
verificată îndeplinirea, în detaliu, a următoarelor condiţii
prealabile:
a) întocmirea procedurii pentru punerea în operă a betonului (planul de turnare)
pentru obiectul în cauză şi acceptarea acesteia de către
investitor;
b) asigurarea livrării sau prepararea betonului în mod corespunzător;
c) stabilirea şi instruirea formaţiilor de lucru în ceea ce priveşte tehnologia de
punere în operă şi măsurile privind igiena, protecţia muncii şi
270 | P a g e
PSI;
d) recepţionarea calitativă a lucrărilor de săpături, cofraje şi armături (după caz).
10.3.2. Betonul trebuie turnat şi compactat astfel încât să se asigure că întreaga
armătură şi piesele înglobate sunt acoperite în mod adecvat,
în intervalul toleranţelor acoperirii cu beton compactat, şi că betonul va atinge
rezistenţa şi durabilitatea prevăzute.
10.3.3. Trebuie realizată o compactare adecvată în zonele de variaţie a secţiunii
transversale, în secţiunile înguste, în nişe, în secţiunile cu
aglomerare de armătură şi la nodurile dintre elementele structurilor.
10.3.4. Viteza de turnare şi compactare trebuie să fie suficient de mare pentru a
evita formarea rosturilor de turnare şi suficient de redusă
pentru a evita tasările sau supraîncărcarea cofrajelor şi susţinerilor acestora.
Rostul de turnare se poate forma în timpul turnării dacă betonul din stratul anterior
se întăreşte înainte de turnarea şi compactarea
următorului strat de beton.
10.3.5. Pot fi stabilite condiţii suplimentare de executare a lucrărilor cu privire la
metoda şi viteza de turnare, în cazul în care există prevederi
suplimentare pentru finisarea suprafeţei.
10.3.6. Trebuie evitată segregarea în timpul turnării şi compactării betonului.
10.3.7. Pe durata turnării şi compactării, betonul trebuie să fie protejat împotriva
radiaţiei solare nefavorabile, vânturilor puternice, îngheţului,
apei, ploii şi zăpezii.
În anexa G sunt cuprinse prevederi privind punerea în operă a betonului: cu
agregate uşoare, autocompactant, ciclopian, aplicat prin
torcretare, turnat în cofraje glisante sau turnat sub apă.
10.3.8. Betonul trebuie să fie pus în lucrare imediat după aducerea lui la locul de
turnare, fără a-i afecta caracteristicile.
10.3.9. La turnarea betonului trebuie respectate următoarele reguli generale:
a) cofrajele din lemn, betonul vechi sau zidăriile - care sunt în contact cu betonul
proaspăt - trebuie să fie udate cu apă atât cu 2 ... 3 ore
înainte cât şi imediat înainte de turnarea betonului, dar apa rămasă în denivelări
trebuie să fie înlăturată;
b) descărcarea betonului din mijlocul de transport, se face în bene, pompe, benzi
transportoare, jgheaburi sau direct în cofraj;
c) refuzarea betonului adus la locul de turnare şi interzicerea punerii lui în operă,
în condiţiile în care nu se încadrează în limitele de
consistenţă prevăzute sau prezintă segregări; se admite îmbunătăţirea
consistenţei numai prin utilizarea unui aditiv superplastifiant cu
respectarea prevederilor aplicabile din NE 012-1;
d) înălţimea de cădere liberă a betonului nu trebuie să fie mai mare de 3,0 m în
cazul elementelor cu lăţime de maximum 1,0 m şi 1,5 m în
celelalte cazuri, inclusiv elemente de suprafaţă (plăci, fundaţii etc.);
e) turnarea betonului în elemente cofrate pe înălţimi mai mari de 3,0 m se face
prin ferestre laterale sau prin intermediul unui furtun sau tub
271 | P a g e
(alcătuit din tronsoane de formă tronconică), având capătul inferior situat la
maximum 1,5 m de zona care se betonează;
f) răspândirea uniformă a betonului în lungul elementului, urmărindu-se realizarea
de straturi orizontale de maximum 50 cm înălţime şi
turnarea noului strat înainte de începerea prizei betonului turnat anterior (a se
vedea şi pct. 10.3.10.f);
g) corectarea poziţiei armăturilor în timpul turnării, în condiţiile în care se produce
deformarea sau deplasarea acestora faţă de poziţia
prevăzută în proiect (îndeosebi pentru armăturile dispuse la partea superioară a
plăcilor în consolă);
h) urmărirea atentă a înglobării complete în beton a armăturii, cu respectarea
grosimii acoperirii, în conformitate cu prevederile proiectului şi
ale reglementărilor tehnice în vigoare;
i) nu este permisă ciocănirea sau scuturarea armăturii în timpul betonării şi nici
aşezarea pe armături a vibratorului;
j) urmărirea atentă a umplerii complete a secţiunii în zonele cu armături dese, prin
îndesarea laterală a betonului cu ajutorul unor şipci sau
vergele de oţel, concomitent cu vibrarea lui; în cazul în care aceste măsuri nu sunt
eficiente, trebuie create posibilităţi de acces lateral, prin
spaţii care să permită pătrunderea vibratorului în beton;
k) luarea de măsuri operative de remediere în cazul unor deplasări sau cedări ale
poziţiei iniţiale a cofrajelor şi susţinerilor acestora;
l) asigurarea desfăşurării circulaţiei lucrătorilor şi mijloacelor de transport în timpul
turnării pe podine astfel rezemate, încât să nu modifice
poziţia armăturii; este interzisă circulaţia directă pe armături sau pe zonele cu
beton proaspăt;
m) turnarea se face continuu, până la rosturile de lucru prevăzute în proiect sau în
procedura de executare;
n) durata maximă admisă a întreruperilor de turnare, pentru care nu este
necesară luarea unor măsuri speciale la reluarea turnării, nu trebuie
să depăşească timpul de începere a prizei betonului; în lipsa unor determinări de
laborator, aceasta se consideră de 2 ore de la prepararea
betonului, în cazul cimenturilor cu adaosuri şi 1,5 oră în cazul cimenturilor fără
adaosuri;
o) reluarea turnării, în cazul când s-a produs o întrerupere de turnare de durată
mai mare, numai după pregătirea suprafeţelor rosturilor,
conform subcap. 11.5;
p) permiterea instalării podinilor pentru circulaţia lucrătorilor şi mijloacelor de
transport local al betonului pe planşeele betonate, precum şi
depozitarea pe acestea a unor schele, cofraje sau armături este permisă numai
după 24 ... 48 ore, în funcţie de temperatura mediului şi de tipul de ciment utilizat
(de exemplu 24 ore, dacă temperatura este de peste 20°C şi se foloseşte ciment
de tip I, având clasa mai mare de
32,5).
10.3.10. Compactarea betonului trebuie realizată după cum urmează:
272 | P a g e
a) betonul trebuie astfel compactat încât să conţină o cantitate minimă de aer
oclus;
b) compactarea betonului este obligatorie şi se poate face prin diferite procedee,
în funcţie de consistenţa betonului, tipul elementului etc.;
c) în afara cazului în care se stabileşte o altă metodă, compactarea se efectuează
cu vibrator de interior. Se admite compactarea manuală
(cu maiul, vergele sau şipci, în paralel, după caz, cu ciocănirea cofrajelor) în
următoarele cazuri:
- introducerea în beton a vibratorului nu este posibilă din cauza dimensiunilor
secţiunii sau desimii armăturii şi nu se poate aplica eficient
vibrarea externă;
- întreruperea funcţionării vibratorului din diferite motive, caz în care punerea în
operă trebuie să continue până la poziţia corespunzătoare
unui rost;
- este prevăzută prin reglementări speciale (beton fluid, beton monogranular,
beton autocompactant);
d) vibrarea se utilizează ca metodă de compactare şi nu ca metodă de deplasare
a betonului pe distanţe lungi, sau de prelungire a duratei de
aşteptare pe şantier înainte de turnare;
e) vibrarea cu vibratoare de adâncime sau de suprafaţă se aplică sistematic după
turnare până la eliminarea aerului oclus. Se evită vibraţiile
excesive care pot conduce la slăbirea rezistenţei suprafeţei sau la apariţia
segregării;
f) în mod normal, se recomandă ca grosimea stratului de beton turnat să fie mai
mică decât înălţimea tijei vibratoare, asigurându-se
sistematic vibrarea şi revibrarea suprafeţei stratului anterior;
g) în cazul în care structura conţine cofraje pierdute, trebuie luată în considerare
absorbţia de energie a acestora, la selectarea metodei de
compactare şi la stabilirea consistenţei betonului;
h) în secţiuni cu grosimi mari, reluarea compactării stratului de suprafaţă este
recomandată pentru compensarea tasării plastice a betonului
situat sub primul rând de armături orizontale;
i) când se utilizează numai vibratoare de suprafaţă, stratul de beton după
compactare nu trebuie, în mod normal, să depăşească 100 mm, în
afara cazului în care se demonstrează prin turnări de probă că sunt acceptabile
grosimi mai mari. Pentru a obţine o compactare
corespunzătoare, poate fi uneori necesară o vibrare suplimentară la margini;
j) în timpul compactării betonului proaspăt, trebuie evitată deplasarea armăturilor
şi/sau a cofrajelor;
k) betonul se compactează numai atât timp cât este lucrabil.
10.3.11. Turnarea betonului în elemente verticale (stâlpi, diafragme, pereţi) se
face respectându-se următoarele prevederi suplimentare:
a) în cazul elementelor cu înălţimea de maximum 3,0 m, dacă vibrarea betonului
nu este stânjenită de grosimea redusă a elementului sau de
273 | P a g e
desimea armăturilor, se admite cofrarea tuturor feţelor pe întreaga înălţime şi
turnarea pe la partea superioară a elementului;
b) în cazul în care se întrevăd dificultăţi la compactarea betonului precum şi în
cazul elementelor cu înălţime mai mare de 3,0 m, se adoptă
una din soluţiile:
(i) cofrarea unei feţe pe maximum 1,0 m înălţime şi completarea cofrajului pe
măsura turnării;
(ii) turnarea şi compactarea prin ferestrele laterale (a se vedea pct, 11.3.9.e);
c) în cazul pereţilor de recipienţi, cofrajul se montează pe una din feţe pe întreaga
înălţime, iar pe cealaltă faţă, pe înălţime de maximum 1,0
m, completându-se pe măsura turnării;
d) primul strat de beton trebuie să aibă o consistenţă la limita maximă admisă prin
procedura de executare a lucrărilor şi trebuie să nu
depăşească grosimea de 30 cm;
e) nu se admit rosturi de lucru înclinate rezultate din curgerea liberă a betonului.
10.3.12. Turnarea betonului în grinzi şi plăci se face cu respectarea următoarelor
prevederi suplimentare:
a) turnarea grinzilor şi a plăcilor începe după 1 ... 2 ore de la terminarea turnării
stâlpilor sau pereţilor pe care reazemă, dacă procedura de
executare a lucrărilor nu conţine alte precizări;
b) grinzile şi plăcile care sunt în legătură se toarnă, de regulă, în acelaşi timp; se
admite crearea unui rost de lucru la 1/5 ... 1/3 din
deschiderea plăcii şi turnarea ulterioară a acesteia;
c) la turnarea plăcii se folosesc repere dispuse la distanţe de maximum 2,0 m,
pentru a asigura respectarea grosimii plăcilor prevăzute în
proiect
10.3.13. Turnarea betonului în structuri în cadre se face acordând o deosebită
atenţie zonelor de la noduri, pentru a asigura umplerea
completă a acestora.
10.3.14. Turnarea betonului în elemente masive, respectiv a elementelor la care
cea mai mică dimensiune este cel puţin egală cu 1,5 m, se
face având în vedere aspectele particulare prezentate în continuare:
a) adoptarea de măsuri speciale la stabilirea compoziţiei betonului şi a tehnologiei
de tunare, în vederea asigurării calităţii lucrării. În scopul
reducerii eforturilor din temperatură şi contracţie, la stabilirea compoziţiei şi
preparării betonului se urmăreşte:
- adoptarea unui tip de ciment cu căldură de hidratare redusă (corelat cu clasa
betonului) şi a unui dozaj cât mai scăzut, utilizând în acest
scop un aditiv reducător de apă şi agregate cu dimensiuni cât mai mari;
- asigurarea unei temperaturi cât mai scăzute pentru betonul proaspăt, reducerea
temperaturii agregatelor prin stropire artificială, utilizarea de
apă rece, fulgi de gheaţă etc;
b) turnarea betonului în elemente masive se face fie în strat continuu, fie în trepte,
conform detaliilor din fig. 2. Aceste prevederi se aplică şi în
274 | P a g e
cazul elementelor cu grosimea de 0,8 ... 1,5 m, dacă volumul acestora depăşeşte
100 m3;
c) detalierea tehnologiei de tunare a betonului se face în mod obligatoriu, prin
caiete de sarcini sau proceduri de executare a lucrărilor, ţinând
seama de:
- capacitatea de turnare a betonului Cb exprimată în m3/h, respectiv cea mai mică
dintre valorile capacităţii de preparare şi a capacităţii de
transport de la staţie sau de la locul preparare la cel de punere în operă;
- durata de timp Ta maximă admisă pentru turnarea unui nou strat sau treaptă de
beton;
- grosimea stratului sau treptei, care nu poate depăşi 50 cm;
- numărul necesar de trepte suprapuse.
Durata de timp, T(a), se stabileşte cu ajutorul relaţiei:
T(a) = T - T(t) - T(s),
în care:
T - durata de timp până la începerea prizei betonului;
T(t) - durata de transport, între terminarea încărcării mijlocului de transport al
betonului la staţia de preparare şi terminarea descărcării la locul
de turnare;
T(s) - durata de staţionare şi de transport local, până la tunarea betonului.
Durata de timp T, până la începerea prizei betonului se determină de un laborator
de specialitate autorizat.
În lipsa unor asemenea determinări se pot avea în vedere valorile orientative
Tabelul 13
Grosimea stratului sau dimensiunile treptei (lăţime - B, grosime - H) se stabilesc

prin respectarea următoarelor condiţii (a se vedea fig. 2)
privind:
- grosimea stratului (H):
H <= C(b) x T(a)/B x L
H <= 50 cm
- dimensiunile treptei:
H x L <= C(b) x T(a)/n x B
în care:
C(b) şi T(a) - conform celor arătate mai înainte;
275 | P a g e
n - intervalul maxim de suprapunere a treptelor (în exemplul din fig. 2, n=4,
rezultat pentru treptele 8/4 şi următoarele)
10.3.15. Finisarea suprafeţei prin netezire cu rigla sau mistria se efectuează la

intervale şi într-o manieră care să permită obţinerea finisării
specificate.
La finisarea suprafeţei nu trebuie să rămână lapte de ciment.
În timpul finisării nu se adaugă apă, ciment, agenţi de întărire a suprafeţei sau alte
materiale, decât în cazul în care se specifică altfel.
10.4. Tratarea şi protecţia betonului după turnare
10.4.1. Tratarea şi protecţia betonului, în perioada de după turnare, au scopul de
a asigura atingerea caracteristicilor cerute pentru betonul
respectiv, în funcţie de domeniul de utilizare şi de condiţiile de mediu din această
perioadă.
Caracteristicile avute în vedere sunt:
a) rezistenţele şi deformaţiile betonului;
b) evitarea efectului contracţiei betonului, a producerii fisurilor şi, după caz,
impermeabilitatea;
c) durabilitatea, în funcţie de clasele de expunere.
Aceste caracteristici sunt determinate, din punctul de vedere al tratării şi protecţiei
betonului, de:
(i) împiedicarea evaporării apei din beton;
(ii) evitarea, după caz, a acţiunilor mecanice dăunătoare (vibraţii, impact etc.), a
îngheţului sau a contaminării cu substanţe dăunătoare
(uleiuri, agenţi agresivi etc.).
10.4.2. Prevederile privind tratarea şi protecţia betonului nu se referă la:
a) tratarea termică accelerată prin încălzire internă sau externă care, dacă este
cazul, trebuie să facă obiectul unor prevederi speciale;
276 | P a g e
b) aplicarea unor produse care se înglobează în stratul de suprafaţă al betonului
pentru a-i conferi proprietăţi speciale (de exemplu, sclivisire):
c) tratarea suprafeţei văzute pentru a-i conferi un aspect deosebit (de exemplu,
agregate monogranulare aparente).
Tratarea suprafeţei betonului, conform punctelor (b) şi (c), dacă este cazul, trebuie
să facă obiectul caietelor de sarcini întocmite de
proiectant, pe baza cerinţelor beneficiarului lucrării.
10.4.3. Principalele date necesare pentru aplicarea metodelor de tratare şi
protecţie a betonului sunt:
a) stabilirea, pe baza cunoaşterii domeniului de utilizare, a condiţiilor specifice
privind unele caracteristici ale betonului şi, după caz, a suprafeţei acestuia (lipsa
fisurilor, duritate, porozitate, impermeabilitate etc.);
b) cunoaşterea comportării betonului utilizat, în ceea ce priveşte evoluţia
rezistenţei în timp, în funcţie de tipurile de ciment, agregate şi aditivi,
precum şi caracteristici ale betonului proaspăt (raport A/C, temperatură etc.), în
perioada de întărire şi cea după întărire;
c) cunoaşterea influenţei condiţiilor de mediu (temperatură, umiditate, viteza
curenţilor de aer în contact cu betonul etc.) asupra comportării
betonului respectiv în perioada de întărire şi cea după întărire;
d) cunoaşterea mijloacelor şi produselor care se pot utiliza, pentru tratarea şi
protecţia betonului, în funcţie de tipul betonului şi de condiţiile de
mediu preconizate.
10.4.4. Prevederile specifice privind protecţia şi tratarea betonului trebuie să fie
cuprinse în proiect, în funcţie de următoarele situaţii:
a) necesitatea unor măsuri deosebite, situaţie în care aceste măsuri trebuie
stabilite pe baza unor determinări, printr-un laborator de
specialitate;
b) aplicarea unor măsuri generale, comune, conform prevederilor de la pct. 11.4.5
... 10.4.9.
10.4.5. Pentru protecţia betonului se utilizează, de regulă, următoarele metode,
separat sau combinat:
- păstrarea cofrajului în poziţie;
- acoperirea suprafeţei betonului cu folii impermeabile la vapori, fixate la margini şi
la îmbinări pentru a preveni uscarea;
- amplasarea de învelitori umede pe suprafaţă şi protejarea acestora împotriva
uscării;
- menţinerea unei suprafeţe umede de beton, prin udare cu apă;
- aplicarea unui produs de tratare corespunzător.
Utilizarea produselor de tratare pentru protecţie la îmbinările constructive, pe
suprafeţele ce urmează a fi tratate sau pe suprafeţele pe care
este necesară aderarea altui material, este permisă numai dacă acestea sunt
îndepărtate complet înainte de următoarea operaţie, sau dacă
se dovedeşte că nu au nici un efect negativ asupra operaţiilor ulterioare.
10.4.6. La stabilirea duratei de tratare şi de protecţie a betonului trebuie să fie
avuţi în vedere următorii parametri:
277 | P a g e
a) condiţiile de mediu din perioada de exploatare a construcţiei exprimate prin
clasele de expunere stabilite în NE 012-1. În acest sens, se
deosebesc două situaţii:
(i) construcţii aflate în clasele de expunere X0 sau XC1;
(ii) construcţii aflate în alte clase de expunere.
b) sensibilitatea betonului la tratare, în funcţie de compoziţie. Cele mai importante
caracteristici ale compoziţiei betonului, care influenţează
durata tratării betonului, sunt: raportul apă/ciment (A/C), tipul şi clasa cimentului,
tipul şi proporţia aditivilor.
Betonul cu un conţinut redus de apă (raport A/C mic) şi care are în compoziţie
cimenturi cu rezistenţă iniţială mare (R) atinge un anumit nivel
de impermeabilitate mult mai rapid decât betonul preparat cu un raport A/C ridicat
şi cu cimenturi cu rezistenţă iniţială uzuală (N), rezultând
durate ale tratării diferite.
De asemenea, având în vedere că, în funcţie de clasa de expunere, betoanele
preparate cu cimenturi de tip II - V compozite sunt mai
sensibile la carbonatare decât betoanele preparate cu cimenturi Portland de tip I,
în cazul utilizării aceluiaşi raport A/C, se recomandă
prelungirea duratei de tratare pentru primul caz.
c) procentul din valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune la 28 zile, la
care trebuie să ajungă rezistenţa betonului în perioada de
tratare. Pentru acest procent sunt stabilite trei clase: 35%, 50% şi 70%. În cazurile
în care procentul necesar este mai mare de 70%, se vor
prevedea măsuri speciale în proiect sau în caietul de sarcini.
d) viteza de dezvoltare a rezistenţei betonului, care poate fi stabilită în funcţie de:
- raportul (r) dintre valoarea medie a rezistenţei la compresiune după 2 zile
(f(cm2)) şi valoarea medie a rezistenţei la compresiune după 28
zile (f(cm28)), determinate prin încercări iniţiale sau bazate pe performanţele
cunoscute ale unui beton cu compoziţie similară (a se vedea NE
012-1).
e) condiţiile de mediu în timpul tratării: temperatura şi expunerea directă la soare,
umiditatea, viteza vântului sau curenţilor de aer, după caz.
NOTĂ: Durata tratării betonului funcţie de tipul de ciment utilizat la prepararea
acestuia este specificată în reglementări specifice de execuţie, precum prezentul
normativ. Duratele minime prezentate în anexa N a normativului NE 012-1 (tabelul
N.1) sunt prezentate cu titlu informativ.
10.4.7. Durata de tratare a betonului stabilită în funcţie de parametrii prezentaţi la
11.4.6, se determină după cum urmează, pentru:
a) elemente nestructurale, pentru care nu se pun condiţii privind tratarea: perioada
minimă de tratare trebuie să fie de 12 ore, cu condiţia ca
priza să nu dureze mai mult de 5 ore şi temperatura la suprafaţa betonului să nu
fie sub 5°C;
b) elemente structurale din construcţii ce urmează a fi supuse doar condiţiilor din
clasele de expunere X0 sau XC1, dacă prin proiect nu se
278 | P a g e
prevede altfel: conform condiţiilor pentru atingerea a 35% din valoarea
caracteristică a rezistenţei la compresiune la 28 zile, prevăzute în
tabelul 14;
c) elemente structurale din construcţii ce urmează a fi expuse unor condiţii
corespunzătoare altor clase de expunere decât X0 sau XC1,
astfel:
(i) dacă acestea nu sunt supuse altor condiţii prevăzute în proiect: conform
condiţiilor pentru atingerea a 50% din valoarea caracteristică a
rezistenţei la compresiune la 28 zile, prevăzute în tabelul 15;
(ii) dacă acestea sunt supuse unor condiţii prevăzute în proiect (de exemplu
rezervoarele pentru lichide): conform condiţiilor pentru atingerea
a 70% din valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune la 28 zile,
prevăzute în tabelul 16, având în vedere şi precizările de la pct.
10.4.6 c).
Tabelul 14
279 | P a g e
Tabelul 15
Tabelul 16
10.4.8. În cazul în care parametrii care determină durata tratării nu pot fi cunoscuţi
în detaliu, se recomandă aplicarea indicaţiilor din fig. 3.
280 | P a g e
10.4.9. Temperatura suprafeţei betonului nu trebuie să scadă sub 0°C înainte ca
suprafaţa betonului să atingă o rezistenţă care poate suporta
îngheţul fără efecte negative (de regulă, în cazul în care rezistenţa atinsă de
beton, f(c), este mai mare de 5 N/mm2).
10.5. Rosturi de lucru la turnarea betonului
10.5.1. Rosturile de lucru sunt suprafeţele pe care se întrerupe turnarea betonului
în elementele în care, la proiectare, secţiunea din beton
este considerată continuă. Aceasta face ca stabilirea poziţiei acestora, precum şi
tratarea corespunzătoare a zonei, pentru continuarea
turnării betonului, să fie deosebit de importante.
10.5.2. Pentru construcţii cu caracter special, elemente de mare deschidere,
construcţii masive, rezervoare, silozuri, cuve, radiere etc. poziţia
rosturilor de lucru trebuie indicată în proiect precizându-se şi modul de tratare
(benzi de etanşare, prelucrare etc.).
10.5.3. Rosturile de lucru vor fi realizate ţinând seama de următoarele:
a) suprafaţa rosturilor de lucru la stâlpi şi grinzi va fi, de regulă, perpendiculară pe
axa acestora, iar la plăci şi pereţi perpendiculară pe suprafaţa lor;
b) tratarea rosturilor de lucru:
- spălare cu jet de apă şi aer sub presiune după sfârşitul prizei betonului (cca. 5
ore de la betonare sau în funcţie de rezultatele încercărilor de
laborator, pentru cazuri conform pct. 10.5.2);
- înainte de betonare suprafaţa rostului de lucru va fi bine curăţată îndepărtându-
se betonul ce nu a fost bine compactat şi/sau se va freca cu
peria de sârmă pentru a înlătura pojghiţa de lapte de ciment şi oricare alte
impurităţi, după care se va uda;
- înaintea betonării, suprafaţa betonului existent trebuie udată şi lăsată să
absoarbă apa, după regula: betonul trebuie să fie saturat dar
suprafaţa zvântată.
281 | P a g e
10.5.4. La structurile din beton impermeabile, rosturile trebuie, de asemenea,
realizate impermeabile.
10.5.5. Cerinţele enunţate la pct. 10.5.3 ... 10.5.4 trebuie să fie îndeplinite şi în
cazul rosturilor accidentale ce au apărut ca urmare a condiţiilor
climaterice, din cauza unor defecţiuni, a nelivrării la timp a betonului etc. (a se
vedea pct. 10.1.1.c)
10.5.6. Recomandări privind stabilirea poziţiei rosturilor de lucru sunt date în
anexa F.
10.6. Condiţii prealabile şi condiţii necesare la punerea în operă a betonului
10.6.1. Condiţiile prealabile, precum şi cele necesare la punerea în operă a
betonului sunt, în principal, următoarele:
a) existenţa, pe şantier, a proiectului, cu toate datele necesare, menţionate în
acest capitol;
b) îndeplinirea condiţiilor prealabile privind aprobarea începerii turnării betonului
prevăzute la pct. 10.1.1, precum şi a celor de la pct. 10.3.1;
c) asigurarea condiţiilor specifice punerii în operă a betonului.
10.6.2. Condiţiile specifice punerii în operă a betonului sunt, în principal,
următoarele:
a) dotări tehnice pentru transportul şi turnarea betonului, pentru compactarea
betonului şi, după caz, pentru tratarea şi protecţia betonului;
b) facilităţi necesare: energie electrică, apă, aer comprimat etc.;
c) personal calificat pentru activităţile respective;
d) materiale corespunzătoare (spre exemplu, produse de tratare pentru protecţia
betonului).
Pentru a evita întreruperi ale turnării betonului în afara rosturilor de lucru
prevăzute, din cauza nefuncţionării mijloacelor de compactare prin
vibrare, sau a altor întreruperi accidentale, se vor lua măsuri de a exista
alternative în asigurarea dotărilor tehnice, a facilităţilor respective,
precum şi a personalului calificat.
10.7. Decofrarea
10.7.1. La decofrare trebuie să se respecte următoarele prevederi:
a) elementele pot fi decofrate în cazul în care betonul are o rezistenţă suficientă
pentru a putea prelua, integral sau parţial, după caz,
solicitările pentru care acestea au fost proiectate.
Trebuie acordată o atenţie deosebită elementelor de construcţie care, după
decofrare, suportă aproape întreaga solicitare prevăzută prin
calcul.
b) se recomandă următoarele valori ale rezistenţei la compresiune la care se
poate decofra:
- părţile laterale ale cofrajelor se pot îndepărta după ce betonul a atins o
rezistenţă la compresiune de minimum 2,5 N/mm2, astfel încât să nu
fie deteriorate feţele şi muchiile elementelor;
- cofrajele feţelor inferioare la plăci şi grinzi se pot îndepărta, menţinând sau
remontând popi de siguranţă, numai în condiţiile în care
rezistenţa la compresiune a betonului a atins, faţă de clasă, următoarele procente:
282 | P a g e
▪ 70% pentru elemente cu deschidere de maximum 6,0 m;
▪ 85% pentru elemente cu deschidere mai mare de 6,0 m;
c) îndepărtarea popilor de siguranţă se face la termenele stabilite în proiect.
Nu este permisă îndepărtarea popilor de siguranţă ai unui planşeu aflat imediat
sub altul care se cofrează sau la care se toarnă betonul.
10.7.2. Stabilirea rezistenţelor la care au ajuns părţile de construcţie, în vederea
decofrării, se face prin încercarea epruvetelor de control,
confecţionate în acest scop şi păstrate în condiţii similare elementelor în cauză (a
se vedea anexa H, tabelul H1). La aprecierea rezultatelor
obţinute pe epruvetele de control trebuie să se ţină seama de faptul că poate
exista o diferenţă între aceste rezultate şi rezistenţa reală a
betonului din element (evoluţia diferită a căldurii în beton în cele două situaţii,
tratarea betonului etc.), precum şi faţă de rezistenţa
determinată prin încercări conform SR EN 206-1 şi SR EN 12390-3.
În cazurile în care există dubii în legătură cu aceste rezultate, se recomandă
încercări nedistructive. În tabelele 17, 18 şi 19 se prezintă
recomandări cu privire la termenele minime de decofrare şi îndepărtare a popilor
de siguranţă, precum şi la termenele orientative de încercare
a epruvetelor de beton în vederea stabilirii rezistenţei betonului, în funcţie de
temperatura mediului şi de viteza de dezvoltare a rezistenţei
betonului.
10.7.3. Recomandări cu privire la termenele minime de decofrare a feţelor
laterale, în funcţie de temperatura mediului şi de viteza de
dezvoltare a rezistenţei betonului, sunt date după cum urmează:
a) pentru feţele laterale, în tabelul 17;
Tabelul 17
Tabelul 18
c) pentru îndepărtarea popilor de siguranţă, în tabelul 19;
283 | P a g e
Tabelul 19
NOTA
- Duratele prezentate în tabele sunt orientative, decofrarea urmând a se face pe
baza procedurilor de executare (în funcţie de tipul cimentului
utilizat, temperatura mediului exterior) în momentul în care elementele au atins
rezistenţele minime indicate în funcţie de tipul de element şi
dimensiunile deschiderilor;
- Dacă în timpul întăririi betonului temperatura se situează sub + 5°C, atunci
durata minimă de decofrare se prelungeşte cu durata respectivă.
10.7.4. În cursul operaţiei de decofrare trebuie respectate următoarele reguli:
a) desfăşurarea operaţiei trebuie supravegheată direct de către conducătorul
punctului de lucru; în cazul în care se constată defecte de
turnare (goluri, zone segregate) care pot afecta stabilitatea construcţiei decofrate,
se sistează demontarea elementelor de susţinere până la
aplicarea măsurilor de remediere sau consolidare;
b) susţinerile cofrajelor se desfac începând din zona centrală a deschiderii
elementelor şi continuând simetric către reazeme;
c) slăbirea pieselor de descintrare (pene, vinciuri) se face treptat, fără şocuri;
d) decofrarea se face astfel încât să se evite preluarea bruscă a încărcărilor de
către elementele care se decofrează, precum şi ruperea
muchiilor betonului sau degradarea materialului cofrajului şi susţinerilor acestuia.
10.7.5. Pentru decofrarea elementelor cu deschideri mai mari de 12,0 m, precum
şi pentru descintrarea eşafodajelor care susţin cintrele
bolţilor, arcelor, plăcilor subţiri etc., proiectul trebuie să conţină precizări în
legătură cu executarea acestor operaţii: numărul de reprize de
descintrare, înălţimile de coborâre etc.
10.7.6. În termen de 24 de ore de la decofrarea oricărei părţi de construcţie se
face o examinare amănunţită a tuturor elementelor de
rezistenţă ale structurii, de către conducătorul punctului de lucru, reprezentantul
investitorului şi de către proiectant (dacă acesta a solicitat să
fie convocat), încheindu-se un proces-verbal în care se vor consemna calitatea
lucrărilor, precum şi eventuale defecte constatate. Este
interzisă efectuarea de remedieri înainte de efectuarea acestei examinări.
10.8. Recepţia lucrărilor de punere în operă a betonului
284 | P a g e
10.8.1. Recepţia lucrărilor de punere în operă a betonului se efectuează, pentru
elemente sau părţi de construcţie, dacă este prevăzută în
proiect sau stabilită de beneficiar, după decofrarea elementelor sau părţilor de
construcţie respective.
10.8.2. Această recepţie are la bază:
a) proiectul lucrării;
b) documentele privind calitatea betonului proaspăt livrat şi condica de betoane;
c) verificarea existenţei corpurilor de probă, conform anexei H, tabelul H1, şi a
trasabilităţii acestora;
d) evaluarea stării betonului, prin sondaj, prin examinare vizuală directă, mai ales
în zonele deosebite (înguste şi înalte, în apropierea
intersecţiilor de suprafeţe orientate diferit etc.);
e) măsurarea dimensiunilor (ale secţiunilor, ale golurilor etc.) şi a distanţelor
(poziţia relativă a elementelor, a pieselor înglobate, a golurilor
etc.), prin sondaj.
La această recepţie participă reprezentantul investitorului şi este invitat
proiectantul, în urma verificărilor încheindu-se un proces verbal de
recepţie calitativă.
10.8.3. În cazurile în care se constată neconformităţi (la dimensiuni, poziţii,
armături aparente etc.), defecte (segregări, rosturi vizibile etc.) sau
degradări (fisuri, porţiuni dislocate etc.), se procedează la îndesirea verificărilor
prin sondaj, până la verificarea întregii suprafeţe vizibile,
consemnând în procesul verbal toate constatările făcute.
Remedierea neconformităţilor, defectelor şi/sau degradărilor nu se va efectua
decât pe baza acordului proiectantului, care trebuie să
stabilească soluţii pentru fiecare categorie dintre acestea.
11. MONTAREA ELEMENTELOR PREFABRICATE

11.1.1. Montarea elementelor prefabricate se efectuează pe baza datelor din
proiect, urmând ca, în funcţie şi de complexitatea lucrărilor de montare, prin
proiect să se prevadă necesitatea întocmirii proiectului tehnologic şi elaborării, de
către proiectant, a caietului de sarcini.
Proiectul (proiectul tehnologic) va cuprinde cel puţin următoarele:
a) cantitatea de elemente de montat, defalcată pe sortimente;
b) mijloacele de transport până la locul de montare;
c) locul de depozitare pe şantier şi condiţiile de aşezare şi rezemare (dacă
montarea nu se execută direct de pe mijlocul de transport);
d) metodele de montare, utilajul necesar şi amplasamentul acestuia;
e) ordinea de desfăşurare a operaţiilor de montare;
f) formaţiile de lucru necesare pentru montare;
g) graficul calendaristic de lucru pentru transportul şi montarea elementelor
prefabricate, întocmit în concordanţă cu ordinea de montare a
285 | P a g e
elementelor şi ţinând seama de timpul necesar pentru întărirea betonului de
monolitizare a îmbinărilor, dacă este cazul;
h) modul de pregătire a suprafeţelor pe care vor rezema elementele şi a zonelor
de monolitizare;
i) modul de poziţionare şi regulile de verificare a respectării abaterilor admisibile
pentru montare;
j) măsurile necesare pentru fixarea provizorie a elementelor;
k) ordinea de executare a sudurilor şi condiţiile tehnice de calitate pe care trebuie
să le îndeplinească sudurile;
l) etapele la care este necesară o recepţie parţială a lucrărilor de montare sau de
îmbinare, precum şi a altor lucrări secundare;
m) abaterile admisibile la montare.
La stabilirea măsurilor necesare pentru fixarea provizorie a elementelor la
montare se vor avea în vedere prevederile standardelor SR EN
1991-1-6 şi SR EN 1991-1-6/NB.
11.1.2. Montarea elementelor prefabricate structurale se va efectua sub
conducerea şi supravegherea unui personal cu studii superioare în
domeniul construcţiilor şi a responsabilului tehnic cu execuţia lucrării.
11.1.3. Succesiunea operaţiilor de montare este condiţionată de posibilitatea
executării îmbinărilor definitive, care nu trebuie să fie stânjenită
de elementele ce se montează în continuare sau prin executarea altor lucrări.
11.1.4. Produsele necesare pentru rezemări umede (mortar) sau uscate (aparate
de rezem metalice, din neopren armat etc.), precum şi
pentru îmbinări umede (monolitizări cu beton şi armătură) sau uscate (prin sudură,
cu şuruburi etc.) trebuie să fie conform proiectului şi să
aibă, după caz, atestarea de conformitate cu standardele sau documentele
tehnice legale de referinţă.
Armătura şi betonul se vor realiza şi pune în operă în conformitate cu prevederile
prezentului normativ.
Piesele înglobate în beton se consideră corespunzătoare, după cum urmează:
a) cele din elemente turnate in situ, pe care se montează elementele prefabricate,
prin recepţia conform prevederilor prezentului normativ;
b) cele din elemente prefabricate (pentru îmbinări şi pentru manipulare), prin
documentele privind calitatea acestora, eliberate de producător.
11.2. Realizarea montărilor şi îmbinărilor
11.2.1. Înainte de montare trebuie realizate următoarele:
a) verificarea suprafeţelor care vin în contact şi a celor care intră în îmbinare, în
special sub următoarele aspecte:
(i) respectarea condiţiilor privind dimensiunile şi forma (planitate, rugozitate etc.),
după caz;
(ii) prelucrarea corespunzătoare (spre exemplu, perierea cu perie de sârmă şi
spălarea din abundenţă în cazul în care vin în contact cu beton
de monolitizare sau mortar de poză), dacă este cazul;
(iii) poziţia şi forma corespunzătoare a armăturilor sau ale altor piese care intră în
îmbinare;
286 | P a g e
(iv) starea de curăţenie;
b) trasarea de detaliu pentru poziţia de aşezare, cu repere atât pe zonele de
aşezare, cât şi pe elementele care se montează;
c) verificarea cotei de nivel a suprafeţelor de aşezare pe care se montează
elementele;
d) pregătirea mijloacelor provizorii de asigurare a stabilităţii elementului montat
până la realizarea îmbinării definitive, dacă este cazul.
11.2.2. Pentru montarea elementelor prefabricate se vor folosi utilaje care să
asigure montarea în condiţii de securitate.
La ridicarea elementelor prefabricate se va executa în prealabil o ridicare
provizorie de până la cca. 20 mm înălţime pentru verificarea prinderii elementelor
în dispozitiv.
Elementele vor fi eliberate din dispozitivul de prindere numai după realizarea
corectă a rezemării. Este obligatoriu a se asigura echilibrul stabil al tuturor
elementelor montate sau care reazemă pe acestea. Asigurarea se va realiza
înaintea desprinderii elementului din cârligul macaralei, fie prin executarea
îmbinărilor definitive, fie prin mijloace provizorii.
Piesele de prindere provizorie nu vor putea fi demontate decât după executarea
îmbinării definitive, respectiv în cazul îmbinărilor umede sau mixte, după cel puţin
3 zile de la betonare.
Este interzisă montarea de elemente pe alte elemente, care nu au fost fixate
definitiv (cu excepţia cazurilor prevăzute prin proiect).
Îmbinările definitive trebuie să fie executate în cel mai scurt timp posibil de la
montare.
Indiferent de tipul elementului, la ridicarea şi deplasarea orizontală în stare
suspendată a elementelor, trebuie utilizate cabluri/funii pentru
oprirea balansării.
11.3. Executarea rosturilor la elemente sau construcţii din bolţari sau panouri
prefabricate asamblate prin precomprimare
11.3.1. Umplerea rosturilor dintre elementele prefabricate (bolţari sau panouri) se
poate face prin:
a) turnare de beton în spaţii largi (100 ... 200 mm)
b) matare sau injectare de mortar în rosturile având grosimea de 15 ... 30 mm
pentru elemente cu înălţimea până la 1,5 m şi de 35 ... 55 mm
pentru elemente cu înălţimea mai mare de 1,5 m.
c) lipirea cu răşini epoxidice, caz în care grosimea rostului nu va depăşi 1 mm;
utilizarea răşinilor se va face pe baza documentelor tehnice
legale şi a prevederilor furnizorului
d) alte metode speciale, pe baza documentelor tehnice legale.
11.3.2. Bolţarii sau panourile care urmează a fi asamblate prin precomprimare
trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să fie recepţionate bucată cu bucată şi să corespundă prevederilor proiectului;
b) să aibă asigurată poziţia relativă (coincidenţă, continuitate) a canalelor;
c) să fie executate corect feţele din rost şi suprafeţele acestora să nu prezinte
ştirbituri, rupturi sau fisuri.
287 | P a g e
11.3.3. Realizarea rosturilor trebuie să satisfacă, după caz, următoarele cerinţe:
a) să asigure legătura între materialul din rost (beton, mortar) şi betonul din
bolţari; această legătură se asigură, după caz, prin amprentarea
suprafeţelor, prevederea de mustăţi de armătură şi armarea cu plase a rostului;
b) să asigure condiţia de etanşeitate (forma rostului să permită aplicarea
materialului sau garniturii de umplere);
c) dimensiunile rostului trebuie să permită realizarea îmbinărilor armăturilor
nepretensionate şi betonului în condiţii corespunzătoare;
d) rezistenţa betonului din rost trebuie să fie superioară cu o clasă rezistenţei
betonului din elemente; dimensiunea maximă a agregatelor
trebuie să nu depăşească 3 mm pentru rosturi cu grosimea până la 25 mm,
inclusiv, şi 7 mm pentru rosturi peste 25 mm grosime; controlul
calităţii materialului din rosturi se efectuează la data începerii precomprimării şi la
28 zile de la turnarea rosturilor, utilizând:
- pentru mortar, prisme 40 x 40 x 160 mm sau cuburi cu latura de 70,7 mm;
- pentru beton, cuburi cu latura de 150 mm sau cilindri;
e) lungimea cordoanelor de sudură sau petrecerea buclelor de armătură din rost
trebuie să se încadreze în limitele toleranţelor din proiect.
11.3.4. Continuitatea şi etanşeitatea canalelor în rost se poate realiza în una din
următoarele variante:
- manşoane recuperabile din caucic sau alt material;
- manşoane nerecuperabile din tablă, polietilenă sau PVC.
11.3.5. Pentru asamblare, bolţarii sau panourile prefabricate se vor aşeza pe
reazeme (calaje, platforme, fundaţii netasabile), care să permită
scurtarea elementului pe care îl formează (deplasarea lor) la precomprimare şi
descentrarea uşoară a reazemelor intermediare, dându-se o
atenţie deosebită reazemelor de capăt care trebuie să fie capabile să preia
greutatea proprie a întregului element fără a se produce denivelări
importante.
11.3.6. Înainte de începerea asamblării se vor examina, încă o dată, cu atenţie,
bolţarii sau panourile prefabricate, pentru a avea certitudinea
că aceştia corespund din punct de vedere calitativ cerinţelor proiectului. De
asemenea, este necesar să se verifice concordanţa dintre
lungimea reală a elementului şi cea prevăzută în proiect.
11.3.7. Înainte de aşezarea bolţarilor sau panourilor în poziţia de asamblare:
- se vor îndepărta praful, murdăria şi eventualul strat superficial de lapte de ciment
de pe feţele dinspre rosturi ale bolţarilor şi panourilor, cu
ajutorul periei de sârmă şi prin spălarea cu apă;
- se va verifica starea canalelor (obturare, curăţenie);
- se va analiza siguranţa la răsturnare atât a panourilor cât şi a întregului element
şi se vor lua măsuri de sprijinire adecvate, care să nu
împiedice deformarea elementului la precomprimare.
11.3.8. După aşezarea bolţarilor sau panourilor în poziţia de asamblare şi până la
umplerea rosturilor se vor lua măsuri pentru a împiedica
murdărirea feţelor interioare ale rosturilor şi ale canalelor.
288 | P a g e
11.3.9. Înainte de umplerea rosturilor cu amestecuri pe bază de ciment, feţele
respective ale bolţarilor sau panourilor vor fi udate cu apă,
luându-se măsurile necesare pentru îndepărtarea apei de la baza rosturilor (a se
vedea şi pct. 11.5.3).
11.3.10. Compoziţia şi consistenţa materialului de umplere a rostului se vor stabili
prin încercări preliminare.
Utilizarea aditivilor se face pe baza documentelor tehnice legale fiind însă
obligatorii încercări preliminare, la şantier; utilizarea concomitentă a
două tipuri de aditivi se va face numai cu avizul unui laborator autorizat.
11.3.11. Compactarea mortarului în rost se execută în general prin îndesare cu
şipca sau cu vergeaua metalică. Pentru o mai bună
compactare se poate prevedea pe fiecare din feţele panoului o alveolă
semicirculară, care să permită introducerea unui pervibrator în rost,
atunci când acesta este de grosime mare. În cazul în care se foloseşte metoda de
compactare interioară a mortarului sau betonului se va
avea în vedere ca mijloacele de compactare să nu deterioreze sau să nu
deplaseze manşoanele pentru realizarea canalelor în rost.
11.3.12. După turnare, se vor lua măsuri de protecţie a rosturilor atât împotriva
întăririi rapide (în cazul timpului excesiv de cald), cât şi
împotriva îngheţului (în cazul timpului friguros).
11.4. Verificarea şi recepţia lucrărilor de montare a elementelor prefabricate
11.4.1. Verificarea lucrărilor de montare a elementelor prefabricate se referă la:
a) verificarea poziţiei, în plan şi pe înălţime, şi verificarea încadrării în abaterile
admisibile, pentru fiecare element montat;
b) verificarea, prin observare vizuală directă şi, eventual, cu spioni, a modului de
rezemare, în cazul rezemărilor simple pe pat de mortar sau
pe aparate de rezem, la fiecare rezemare;
c) verificarea, prin observare vizuală directă, prin sondaj, a îmbinărilor prin sudură,
cu şuruburi sau alte sisteme mecanice, uscate, precum şi
prin determinări nedistructive, la îmbinările elementelor structurale;
d) verificarea, prin observare vizuală directă şi prin măsurări simple, a armăturilor
care intră în îmbinare, precum şi a spaţiului destinat turnării
betonului, la fiecare îmbinare realizată prin monolitizare sau matare;
e) supravegherea operaţiilor de turnare a betonului sau de matare (starea
spaţiului, clasa betonului, caracteristicile betonului proaspăt etc.),
prelevarea epruvetelor (cuburi sau cilindri) pentru fiecare şarjă de beton pusă în
operă, verificarea aspectului betonului la decofrare şi
verificarea clasei betonului turnat.
Pentru lucrările şi zonele care devin ascunse (pct. 13.4.1b-e) se încheie procese
verbale de recepţie calitativă pe faze (pentru lucrări care
devin ascunse).
Se încheie, de asemenea, procese verbale privind conformitatea poziţiei în plan şi
pe înălţime a elementelor prefabricate structurale, după
montare şi fixarea definitivă.
289 | P a g e
11.4.2. Recepţia lucrărilor de montare a elementelor prefabricate este
consemnată prin proces verbal de recepţie calitativă, care are la bază:
a) documentele privind calitatea şi recepţia:
(i) elementelor prefabricate montate;
(ii) materialelor utilizate la rezemări şi îmbinări;
b) documentele privind calitatea lucrărilor de montare, încheiate ca urmare a
verificărilor conform pct. 13.4.1;
c) examinarea, prin observarea vizuală directă, a elementelor prefabricate
montate, inclusiv a rezemărilor şi îmbinărilor acestora.
La recepţie este invitat proiectantul.
11.4.3. În cazurile în care executantul lucrărilor de construcţii aplică un sistem de
management al calităţii (a se vedea tabelul 20, I, nr. crt. 2),
la baza procesului verbal de recepţie calitativă pe faze a lucrărilor de montare a
elementelor prefabricate vor sta documentele aplicabile ale
acestui sistem, la care se va face trimitere (proceduri, instrucţiuni şi înregistrări
privind: aprovizionarea, recepţia, manipularea, depozitarea şi
trasabilitatea materialelor; executarea şi verificarea lucrărilor; echipamentele de
măsurare; utilajele de construcţii; echipamentul de sudură;
calificarea personalului; tratarea neconformităţilor etc.).
În celelalte cazuri, prin procesul verbal de recepţie calitativă pe faze se vor
consemna toate datele precizate la pct. 13.4.1 şi 13.4.2.
11.5. Condiţii prealabile şi condiţii necesare pentru efectuarea lucrărilor de
montare a elementelor prefabricate
11.5.1. Principalele condiţii prealabile pentru realizarea lucrărilor de montare de
elemente prefabricate sunt:
a) recepţionarea elementelor prefabricate procurate pentru montare;
b) asigurarea utilajelor, echipamentelor şi dispozitivelor necesare pentru
manipulare, montare şi fixare provizorie, conform graficului de
montare, mai ales în situaţiile, de regulă frecvente, în care acestea se realizează
prin prestare de servicii;
c) efectuarea lucrărilor pregătitoare, cum sunt:
(i) executarea căilor necesare transportului elementelor şi accesului utilajelor de
montare;
(ii) executarea căilor de rulare ale utilajelor de montare;
(iii) verificarea bunei funcţionări a utilajelor de montare, precum şi a dispozitivelor
de prindere şi fixare provizorie;
(iv) executarea schelelor, dacă este cazul, pentru accesul la zonele de lucru (de
rezemare, de desfacere din macara, de verificare a trasării
etc.).
11.5.2. Elementele prefabricate prevăzute pentru montare trebuie să fie
recepţionate în prealabil. Recepţia se efectuează prin analizarea
documentelor privind calitatea acestora, eliberate de producător, a prevederilor
din proiect şi examinare directă.
11.5.3. Documentele privind calitatea elementelor prefabricate sunt:
290 | P a g e
a) în cazul elementelor prefabricate de serie, introduse pe piaţă, declaraţia de
conformitate conform prevederilor legale privind categoria
elementelor respective;
b) în cazul elementelor prefabricate unicat (elemente executate pe baza unui
anumit proiect, pentru o anumită construcţie, pe baza unei
comenzi directe, cum este cazul, de regulă, a elementelor structurale pentru
clădiri şi construcţii inginereşti), declaraţia de conformitate cu
proiectul (comanda), dată de producător conform sistemului 4 de atestare a
conformităţii, urmând a se face recepţia calitativă a elementelor
prefabricate respective şi a introduce documentele privind executarea lor în
Cartea tehnică a construcţiei.
La executarea elementelor prefabricate din categoria (b), proiectantul poate
stabili, dacă este cazul, faze determinante (puncte de oprire) la
producătorul acestora, pentru unele lucrări care devin ascunse, executantul fiind
obligat în aceste cazuri ca, prin comandă şi contractul
încheiat cu producătorul, să stabilească modalităţile practice care să asigure
realizarea verificărilor în aceste faze.
11.5.4. La loturile de elemente nestructurale, examinarea directă se poate face
prin sondaj. La elementele structurale aceasta se efectuează
pentru fiecare element în parte şi are în vedere:
a) tipul elementelor şi marcajele de identificare faţă de documentele privind
calitatea, precum şi pentru asigurarea trasabilităţii;
b) starea generală, sub aspectul formei şi integrităţii betonului, cu examinări
detaliate şi consemnări în cazul unor defecte sau degradări
(segregări, ştirbituri, armătură vizibilă, piese care trebuie să fie aparente şi sunt
acoperite cu beton, armături în aşteptare - pentru monolitizare
- lipsă sau neconforme, fisuri, rosturi de turnare, denivelări necorespunzătoare
etc.);
c) starea şi forma suprafeţelor şi pieselor implicate în zona de rezemare;
d) poziţia şi starea pieselor de agăţare pentru manipulare.
Recepţia se efectuează atât pentru elementele prefabricate furnizate de
producător, pe bază de comandă, cât şi pentru cele realizate de
executant, în ateliere proprii sau pe şantier (preturnate), şi se consemnează în
procese verbale de recepţie calitativă.
11.5.5. Elementele metalice preuzinate (spre exemplu, contravântuiri între stâlpi
sau grinzi din beton armat, grinzi de rulare aşezate pe stâlpi
din beton armat etc.) se vor recepţiona în acelaşi mod, cu menţionarea
caracteristicilor acestora şi, după caz, a defectelor şi degradărilor
specifice tipului şi modului de confecţionare a elementelor respective.
11.5.6. Asigurarea detaliilor tehnice la montarea elementelor prefabricate se
referă la:
a) aparatura şi mijloacele, inclusiv privind accesele pentru trasare, în vederea
aşezării şi reglării poziţiei elementelor prefabricate;
b) dotările tehnice pentru manipularea, aşezarea şi reglarea poziţiei, precum şi
pentru fixarea provizorie, dacă este cazul;
291 | P a g e
c) dotările tehnice pentru fixarea definitivă (pentru sudare, montare cu şuruburi
etc.), dacă este cazul;
d) dotările tehnice pentru realizarea îmbinărilor umede, prin monolitizare (pentru
armătura de continuitate, cofraje, turnarea şi vibrarea
betonului), pentru perioada programată pentru aceste lucrări, sau prin matare.
11.5.7. Asigurarea facilităţilor necesare la montarea elementelor prefabricate:
energie electrică, apă, aer comprimat dacă este cazul etc.
11.5.8. Asigurarea personalului calificat pentru manipularea şi montarea
elementelor prefabricate, precum şi a celui necesar pentru realizarea
îmbinărilor definitive, după caz.
11.5.9. Asigurarea materialelor corespunzătoare necesare pentru realizarea
îmbinărilor definitive, după caz.
12. TOLERANŢE GEOMETRICE
12.1. Toleranţele pentru mărimile geometrice pentru construcţii (lungimi, înclinări,
rectilinitate, planitate, denivelări relative) sunt prezentate în
anexa C.
Abateri admisibile pentru clădiri, pentru clasa de toleranţe 1 (toleranţe normale),
sunt prezentate în anexa D. Clasa de toleranţe 1 ia în
considerare ipotezele de proiectare din SR EN 1992, pentru elemente structurale,
precum şi nivelul necesar de siguranţă pentru elemente
nestructurale.
12.2. Structura completă trebuie să se afle în intervalul admisibil al abaterilor
pentru a se evita efectele negative legate de:
a) rezistenţa mecanică şi stabilitatea în stadii intermediare şi în perioada de
serviciu;
b) performanţele de exploatare în timpul utilizării clădirii;
c) compatibilitatea poziţionării pentru asamblarea structurii şi a elementelor
nestructurale.
12.3. Cerinţele pentru toleranţe speciale trebuie precizate în proiect, în totalitate,
şi trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
a) alte abateri decât abaterile admisibile indicate în prezentul normativ;
b) orice altă mărime pentru care abaterea trebuie controlată, împreună cu
definirea parametrilor şi valorilor admisibile;
c) dacă aceste toleranţe speciale se aplică tuturor elementelor relevante sau
numai unora dintre elemente, care trebuie să fie identificate.
12.4. Toleranţele pentru suprafeţele de contact dintre elemente, în cazul în care
forţele se transmit prin contactul direct al suprafeţelor, nu
sunt prevăzute în prezentul normativ. Toate cerinţele legate de aceste suprafeţe
trebuie să fie menţionate în proiect.
12.5. Toleranţele pentru elementele turnate sub apă nu sunt prevăzute în
prezentul normativ.
12.6. Dacă o anumită abatere geometrică face obiectul mai multor cerinţe
similare, se aplică cea mai strictă cerinţă.
12.7. Prezentul normativ nu conţine cerinţe privind combinaţiile dintre toleranţele
la executarea lucrărilor şi deformaţiile structurale.
292 | P a g e
12.8. Toleranţele pentru poziţia în plan se referă la axele secundare din plan.
Toleranţele pentru poziţia pe înălţime se referă la axele secundare pe înălţime, de
exemplu cotă de nivel transferată.
Orice cerinţă privind axele secundare trebuie menţionată în proiect.
13. CONTROLUL CALITĂŢII ŞI RECEPŢIA LUCRĂRILOR
13.1.1. Ţinerea sub control a realizării lucrărilor din beton, beton armat şi beton
precomprimat este deosebit de importantă deoarece:
a) de calitatea acestor lucrări la realizarea structurilor depinde, în mod direct şi
nemijlocit, satisfacerea cerinţei esenţiale privind rezistenţa şi
stabilitatea construcţiilor respective, cu implicaţiile cunoscute atât în viaţa
oamenilor, cât şi sub aspect economic;
b) faţă de toate celelalte categorii de materiale utilizate pentru realizarea structurii
construcţiilor, betonul armat şi betonul precomprimat au
următoarele particularităţi:
(i) în ceea ce priveşte caracteristicile mecanice efective ale betonului pus în
operă:
- depind, în mare măsură, de modul efectiv de punere în operă (turnare,
compactare, tratare ulterioară), pentru fiecare zonă a elementelor, în
parte;
- nu se determină direct pe elementul realizat, ci pe corpuri de probă care, deşi
preluate din acelaşi beton proaspăt, sunt ţinute în condiţii de
mediu standard pentru a se determina clasa de rezistenţă a betonului utilizat
(rezistenţele efective depind în mare măsură de condiţiile de
punere în operă);
- valorile concludente sunt obţinute, de regulă, după 28 de zile, timp în care, în
mod normal, elementele respective sunt, cel puţin parţial, puse
sub încărcare;
(ii) în ceea ce priveşte armătura: aceasta devine lucrare ascunsă, fiind greu de a
se mai obţine informaţii cu privire la aceasta (tip, diametre,
poziţii etc.);
(iii) eventualele lucrări de intervenţie ulterioară, determinate de constatarea unor
neconformităţi sau a unei comportări necorespunzătoare,
sunt foarte dificil de realizat atât sub aspectul conceperii lor, cât, mai ales, sub
aspectul executării lor;
c) fiabilitatea în ceea ce priveşte proiectarea şi executarea lucrărilor este avută în
vedere în codurile de proiectare, prin măsuri privind
considerarea valorilor reprezentative ale acţiunilor şi stabilirea coeficienţilor parţiali
de siguranţă.
Având în vedere cele arătate, pentru ţinerea sub control a lucrărilor din beton,
beton armat şi beton precomprimat trebuie aplicată o abordare
preventivă, fapt care se manifestă şi prin accentul pus pe verificarea elementelor
la intrare în procesul de realizare a lucrărilor, conform celor
prezentate la subcap. 15.3.
293 | P a g e
13.1.2. Principalele cerinţe privind activitatea control al calităţii lucrărilor sunt
următoarele:
a) existenţa proiectului, complet şi adus la zi (prin dispoziţii de şantier sau alte
documente valabile);
b) asigurarea, dacă este cazul, a asistenţei tehnice a proiectantului pe parcursul
executării lucrărilor;
c) existenţa, la constructor, a reglementărilor legale şi tehnice, aplicabile, pentru
lucrările respective;
d) aplicarea unui sistem de management al calităţii la realizarea lucrărilor.
NOTĂ
- Sistemul de management al calităţii conform SR EN ISO 9001, adaptat la
specificul lucrărilor de construcţii, asigură realizarea acestei
cerinţe.
13.1.3. Principiile de bază privind controlul modului de realizare a lucrărilor sunt:
a) o abordare preventivă privind calitatea, având în vedere particularităţile arătate
la pct. 13.1.1 b), prin aplicarea unui sistem de management
al calităţii, pentru evitarea neconformităţilor;
b) o abordare diferenţiată, care trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
(i) exigenţa în verificarea calităţii lucrărilor este aceeaşi, indiferent de diferenţierea
în abordare;
(ii) cerinţele esenţiale stabilite prin legea privind calitatea în construcţii se aplică
pentru toate cazurile, indiferent de diferenţierea în abordare;
(iii) luarea în considerare şi a altor cerinţe (funcţionale, privind tehnologiile de
executare a lucrărilor etc.) şi/sau a unui număr diferit de criterii
de performanţă asociate cerinţelor, precum şi a gradului de independenţă a
personalului care efectuează verificările;
c) niveluri de performanţă diferite, după caz, care rezultă în procesul de proiectare
şi trebuie stabilite, clar şi explicit, în proiect, pentru fiecare
categorie de lucrări şi fiecare criteriu de performanţă;
d) diferenţierea demersului pentru verificarea calităţii lucrărilor se face în funcţie
de următoarele criterii:
(i) categoria de importanţă a construcţiilor, stabilită conform reglementărilor legale
în vigoare;
(ii) cele trei niveluri de verificare, asociate claselor de fiabilitate, definite în SR EN
1990, anexa B;
(iii) tipul lucrărilor de construcţii care trebuie să fie realizate;
(iv) gradul de independenţă a personalului care efectuează verificările;
(v) cerinţele explicite ale proprietarului/investitorului sau ale proiectantului lucrării.
13.1.4. Modul în care se diferenţiază controlul calităţii lucrărilor, în funcţie de
criteriile arătate la pct. 13.1.3 (d), este prezentat în tabelul 20.
294 | P a g e
Tabelul 20
295 | P a g e
13.2. Clase de verificare
13.2.1. Controlul calităţii lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat
este în responsabilitatea directă a constructorului acestor
lucrări, dar, pe lângă acesta, sunt implicaţi toţi factorii participanţi, în funcţie de
natura activităţii lor şi de fazele de realizare a lucrărilor.
296 | P a g e
NOTĂ
- Prin constructor se înţeleg toate entităţile care participă la executarea lucrărilor.
Responsabilitatea revine, pentru întreaga lucrare şi pentru categorii/părţi de
lucrări, acelor entităţi care încheie contracte cu beneficiarul,
pentru lucrările respective.
13.2.2. Se disting două etape principale privind controlul calităţii lucrărilor:
a) verificarea elementelor de intrare în procesul de realizare a lucrărilor, în
principal:
(i) proiectul, care furnizează datele tehnice privind construcţia;
(ii) conformitatea produselor care intră în lucrare;
(iii) capabilitatea furnizorilor care efectuează servicii pentru realizarea lucrării
respective;
(iv) capabilitatea constructorului de a realiza lucrarea;
b) verificarea proceselor de executare a lucrărilor pentru fiecare categorie de
lucrări şi fază/etapă, începând cu primirea frontului de lucru de
la faza/etapa precedentă şi sfârşind cu predarea frontului de lucru pentru
faza/etapa următoare sau recepţionarea lucrărilor respective.
13.2.3. Prevederile SR EN 1992-1-1 au în vedere numai proiectarea şi executarea
lucrărilor încadrate în clasa de fiabilitate RC2 (a se vedea
tabelul 15.1), căreia îi corespund nivelurile de verificare DSL2 şi IL2.
Având în vedere faptul că în România proiectele sunt verificate tehnic, conform
prevederilor legale, de o terţă parte, condiţia privind nivelul de
verificare pentru proiectare este îndeplinită inclusiv pentru nivelul DSL3, respectiv
clasa de fiabilitate RC3.
Pentru verificările privind executarea lucrărilor se fac următoarele precizări;
a) pentru elementele de intrare în procesul de realizare a lucrărilor (pct. 15.2.2.a
(ii)(iv)) se aplică prevederile subcap. 15.3;
b) în cazul lucrărilor cu caracter specific (pct. 1.2), se aplică prevederile din
reglementările tehnice specifice, precum şi cele din caietele de
sarcini, dacă acestea sunt mai restrictive sau impun condiţii suplimentare, faţă de
cele corespunzătoare nivelului IL2 de verificare;
c) în funcţie de categoria de importanţă a construcţiei şi de implicarea lucrărilor
respective în posibile consecinţe sub aspectul riscului în ceea
ce priveşte viaţa şi pierderile economice, proiectantul poate stabili, prin proiect,
niveluri diferite de verificare faţă de nivelul IL2, care
corespunde prevederilor SR EN 1992-1-1, astfel:
(i) nivelul IL1 de verificare, pentru construcţii având categoria de importanţă D şi
riscuri minore, sau pentru elemente/părţi ale construcţiilor
având categoria de importanţă C sau D şi care prezintă riscuri minore;
(ii) nivelul IL3 de verificare pentru construcţii având categoria de importanţă A sau
B; pentru elemente/părţi ale construcţiilor având categoria
de importanţă A, B sau C şi care prezintă riscuri majore, precum şi la cererea
investitorului;
d) verificările prevăzute în prezentul normativ sunt cele care corespund nivelului
IL2 de verificare.
297 | P a g e
Diferenţierea nivelurilor de verificare a executării lucrărilor, aşa cum se arată în
tabelul 20, nr. crt. IV.2, constă în gradul de independenţă a
personalului care efectuează verificările. Pentru nivelul IL2 de verificare,
constructorul trebuie să aplice un sistem de management al calităţii
(pct. 15.1.2.d), prin care să asigure şi independenţa personalului care verifică, faţă
de cel care execută lucrările.
13.2.4. Dacă prevede nivelurile IL1 sau IL3 de verificare, proiectantul trebuie să
precizeze condiţiile efective care au fost avute în vedere
pentru stabilirea acestora, inclusiv cerinţa expresă a investitorului (în cazul
nivelului IL3 de verificare).
13.3. Verificarea elementelor de intrare în procesul de realizare a lucrărilor
13.3.1. Verificarea completitudinii proiectului are la bază următoarele principii:
a) nu se poate realiza o construcţie corespunzătoare dacă aceasta nu are la bază
un proiect corespunzător;
b) nu se pot pune în evidenţă responsabilităţile privind proiectul în condiţiile în
care contractul de proiectare, încheiat între beneficiarul lucrării
(proprietar/investitor) şi proiectant nu este întocmit în mod corespunzător.
Proiectantul este implicat în verificarea calităţii lucrărilor care se execută conform
proiectelor sale, indiferent de clasa de verificare, cel puţin în
următoarele etape:
(i) lucrările pentru care este specificată legal participarea sa;
(ii) la recepţia de la terminarea lucrărilor şi la recepţia finală.
Proiectul, care stă la baza executării lucrărilor, trebuie să fie verificat tehnic,
conform prevederilor legale, înainte de a fi predat constructorului.
Constructorul trebuie să analizeze proiectul primit, sub aspectul fezabilităţii, şi să
facă obiecţiuni, dacă este cazul, mai ales în ceea ce
priveşte:
- lipsuri şi/sau neconcordanţe în detaliile din proiect şi/sau în datele tehnice
necesare;
- posibilitatea de a aproviziona materialele/produsele prevăzute;
- capacitatea de a utiliza tehnologiile prevăzute.
Obiecţiunile trebuie să fie rezolvate cu proiectantul, după caz, prin menţinerea
prevederilor din proiect, cu completări, sau prin modificări ale
proiectului, având în vedere propunerile constructorului.
13.3.2. Conformitatea produselor/materialelor care intră în lucrare trebuie să fie
asigurată prin parcurgerea următoarelor etape:
a) verificarea faptului că în proiect sunt prevăzute toate datele (tipo-dimensiuni,
caracteristici tehnice, alte condiţii, după caz) necesare pentru
identificarea şi întocmirea comenzilor pentru procurarea produselor/materialelor;
b) cunoaşterea caracteristicilor produselor/materialelor prevăzute în proiect şi
precizarea clară a acestora în comenzile date către furnizori;
c) analizarea contractelor cu furnizorii pentru a asigura aprovizionarea cu
produse/materiale corespunzătoare, însoţite, după caz, de
documente care conţin prevederile producătorilor privind manipularea, transportul,
depozitarea şi punerea în operă a produselor/materialelor
298 | P a g e
respective;
d) recepţia produselor/materialelor sub aspect calitativ, la procurarea acestora,
atât pe baza declaraţiilor de conformitate, cât şi prin verificări
vizuale şi, după caz, măsurări sau încercări/determinări;
e) verificarea produselor/materialelor sub aspect calitativ, imediat înaintea de
punerea lor în operă şi respingerea celor necorespunzătoare,
urmând fie a fi înlocuite, fie a fi stabilite cu proiectantul soluţii alternative;
f) punerea în operă a produselor/materialelor corespunzătoare, în conformitate cu
prevederile proiectului, ale producătorilor, ale prezentului
normativ, precum şi ale altor reglementări tehnice aplicabile, dacă este cazul.
Pentru produsele care nu sunt specificate în proiect (spre exemplu: produse
pentru cofraje, produse pentru ungerea cofrajelor în vederea
decofrării, sârmă pentru legarea armăturilor, distanţieri pentru asigurarea poziţiei
armăturii), constructorului îi revine obligaţia de a asigura
îndeplinirea cerinţelor/condiţiilor privind realizarea de lucrări calitate, prin utilizarea
acestor produse.
13.3.3. Pentru serviciile furnizate (spre exemplu: lucrări de cofraje, confecţionare
armături, precomprimare), responsabilitatea asigurării
calităţii acestora revine executantului, care trebuie să fie în măsură să ţină sub
control realizarea activităţilor respective, prin:
a) cunoaşterea activităţilor respective şi a implicaţiilor acestora în realizarea
lucrărilor conform proiectului;
b) cunoaşterea capabilităţii furnizorului, atât din declaraţii proprii, cât şi din surse
independente de acesta;
c) prevederea clauzelor corespunzătoare, detaliate, în contracte, privind condiţiile
impuse pentru asigurarea calităţii serviciilor respective,
inclusiv, dacă este cazul, aplicarea managementului calităţii de către furnizor;
d) supravegherea desfăşurării activităţilor respective, prin verificări pe parcursul
desfăşurării lor;
e) recepţia, dacă este cazul, a serviciilor furnizate.
Laboratoarele la care se efectuează încercări şi/sau determinări trebuie să aibă
competenţe autorizate/acreditate, pentru domeniul respectiv,
conform prevederilor legale.
13.3.4. În vederea asigurării calităţii lucrărilor de construcţii, executantul trebuie să
facă dovada, în special în ceea ce priveşte:
a) funcţionarea conform documentelor legale;
b) aplicarea unui sistem de management al calităţii;
c) capacitatea tehnică, sub aspectul dotărilor cerute de tehnologiile prevăzute,
confirmată şi prin documente privind realizarea unor lucrări
similare;
c) existenţa personalului autorizat sau atestat, după caz, pentru executarea
lucrărilor pentru care este cerută autorizarea, respectiv atestarea.
13.3.5. Asigurarea calităţii lucrărilor trebuie să fie urmărită şi de investitor, prin:
a) analizarea contractelor cu proiectantul şi cu executantul, în special în ceea ce
priveşte partea de obligaţii şi de responsabilităţi;
299 | P a g e
b) asigurarea asistenţei tehnice a proiectantului la desfăşurarea lucrărilor, în
special la analizarea situaţiilor în care se produc neconformităţi,
dacă este cazul, prin clauze în contractul încheiat cu acesta;
c) supravegherea desfăşurării activităţilor de realizare a lucrărilor, prin activitatea
permanentă a dirigintelui de şantier.
13.4. Verificarea proceselor de executare a lucrărilor
13.4.1. Prevederi generale
13.4.1.1. Ţinerea sub control a proceselor de executare a lucrărilor, în scopul
verificării conformităţii acestora cu cerinţele specificate în
proiect şi în reglementările tehnice aplicabile, cuprinde următoarele forme:
a) control intern, efectuat de fiecare entitate care efectuează lucrări, în scopul
verificării calităţii acestora, care, la rândul său, cuprinde:
(i) control interior, desfăşurat de-a lungul tuturor stadiilor proceselor, după reguli
prestabilite, alcătuit din:
- autocontrol efectuat de personalul constructor asupra propriilor operaţii, cu
corectarea imediată, de către acesta, a erorilor comise;
- control ierarhic, efectuat de şefii ierarhici, asupra lucrărilor personalului din
subordine;
(ii) control exterior, efectuat prin sondaj, asupra lucrărilor efectuate, în toate
stadiile lor, de către personal independent al compartimentului de
verificare a calităţii al executantului, mandatat direct de conducerea acestuia, şi
validarea operaţiilor de control interior;
b) control extern, efectuat de investitor sau de un organism independent
acţionând în numele acestuia, sau al autorităţii de reglementare, cu
misiunea de:
- a preveni riscul greşelilor în managementul calităţii;
- a asista pe investitor sau a reprezenta interesul autorităţii de reglementare în
obţinerea calităţii;
- a valida controlul intern al executantului.
În cazul nivelului IL1 de verificare, se aplică numai controlul interior (pct. (a.i) de
mai înainte).
În cazul nivelului IL3 de verificare, se aplică şi controlul extern efectuat de o terţă
parte.
13.4.1.2. Verificarea conformităţii, în domeniul construcţiilor, pentru betoanele
utilizate şi pentru construcţii în ansamblu, este diferită de cea a
produselor, în general, datorită faptului că acestea (betonul şi construcţia) sunt
unicate, proiectate anume pentru construcţia respectivă.
Această verificare se realizează prin recepţie, activitate prin care se confirmă, pe
baza documentelor tehnice şi contractuale, după caz, că
sunt îndeplinite cerinţele specificate.
13.4.1.3. Principalele cerinţe şi criterii de performanţă pentru activităţile de control
intern sunt prezentate în tabelul 21.
Pentru controlul extern, care se efectuează, de regulă, de organisme autorizate
sau acreditate, cerinţele şi criteriile de performanţă sunt luate
în considerare şi validate la autorizarea sau acreditarea organismelor respective.
300 | P a g e
Tabelul 21
13.4.1.4. Verificările lucrărilor efectuate sunt prezentate în normativ, în capitolele

respective, după cum urmează:
- cofraje: subcap. 7.4;
- spaţii de turnare realizate în teren: subcap. 7.5.3;
- armătura nepretensionată montată: subcap. 8.5;
301 | P a g e
- armătura pretensionată montată: subcap. 9.9;
- piese înglobate montate: pct. 10.2 şi 10.4;
- betonul şi punerea în operă a acestuia: anexa H,
- precomprimare: subcap. 12.4;
- montare elemente prefabricate: subcap. 13.4.
13.4.2. Acţiuni în cazul unor neconformităţi
În cazul în care verificările identifică neconformităţi, trebuie întreprinse acţiuni
adecvate pentru a se asigura că acestea sunt îndepărtate şi
situaţia nu se va repeta. Dacă sunt neconformităţi faţă de condiţiile din proiect sau
din reglementările tehnice aplicabile, se analizează situaţia
împreună cu proiectantul, pentru stabilirea măsurilor care se impun a fi luate.
13.5. Recepţia lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat
13.5.1. Recepţia lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat se
efectuează pentru întreaga construcţie şi pe părţi din construcţie
(fundaţie, tronson etc.). Această recepţie are la bază examinarea directă,
efectuată pe parcursul executării lucrărilor, precum şi:
a) declaraţiile de conformitate prevăzute de reglementările în vigoare pentru
materialele utilizate;
b) existenţa şi conţinutul proceselor verbale de recepţie calitativă privind cofrajele,
armarea, aspectul elementelor după decofrare, calitatea
betonului pus în lucrare, precum şi existenţa şi conţinutul proceselor verbale
pentru fazele determinante şi pentru lucrările care devin
ascunse;
c) existenţa şi conţinutul documentelor privind betonul livrat;
d) consemnările din condica de betoane;
e) constatările consemnate în cursul executării lucrărilor în cadrul controlului
interior şi/sau exterior;
f) confirmarea, prin procese verbale, a executării corecte a măsurilor de remediere
prevăzute în diferitele documente examinate;
g) rapoartele privind calitatea betoanelor întărite;
h) încadrarea în abaterile admisibile, pentru:
- dimensiuni de ansamblu şi cote de nivel;
- dimensiuni ale elementelor în raport cu prevederile proiectului;
- poziţia golurilor prevăzute în proiect;
- poziţia relativă pe întreaga înălţime a construcţiei, a elementelor verticale (stâlpi,
pereţi structurali) consemnându-se eventuale dezaxări;
i) comportarea la proba de umplere cu apă, în cazul recipienţilor;
j) respectarea condiţiilor tehnice speciale impuse prin proiect privind materialele
utilizate, compoziţia betonului, impermeabilitatea, gelivitatea
etc.;
k) orice altă verificare care se consideră necesară.
13.5.2. În vederea recepţiei structurii unei construcţii, în cazurile în care se solicită
de către proiectant, constructorul trebuie să prezinte
beneficiarului rapoarte de încercări prin metode nedistructive pe beton întărit.
Alegerea elementelor şi numărului necesar de încercări se face de către
302 | P a g e
proiectant. Încercările prin metode nedistructive se efectuează în conformitate cu
prevederile reglementărilor tehnice aplicabile.
13.5.3. Calitatea betonului se determină conform următoarelor criterii:
a) pentru betoane supuse unui control de certificare a producţiei, conform
tabelului 22;
303 | P a g e
Tabelul 22
b) pentru betoane nesupuse unui control de certificare a producţiei, conform tabelului 23.
Tabelul 23
13.5.4. Verificarea calităţii betonului pus în operă se face pe părţi de obiect, pe

baza încercării epruvetelor prelevate la punerea în operă a
betonului, precum şi a examinării directe şi măsurării.
Prin părţi de obiect se înţeleg:
- părţile de construcţie delimitate de rosturile de lucru sau, în cazul elementelor
separate cu volum mic (spre exemplu, fundaţii izolate),
conform A.5.a din tabelul H1;
- părţile de construcţie precizate prin proiect sau proceduri speciale, dacă acestea
sunt diferite de cele delimitate de rosturile de lucru (spre
exemplu, în cazul turnării continue).
Verificarea calităţii betonului pus în operă se referă la:
a) rezistenţa la compresiune, la 28 de zile (clasa de rezistenţă);
b) alte caracteristici, conform prevederilor din proiect (a se vedea tabelul H1,
A.5.c; E.3; E.4; F.3).
13.5.5. Pentru verificarea calităţii betonului trebuie să se ia în considerare
următoarele:
a) Privind clasa de rezistenţă la compresiune:
(i) rezultatele încercărilor pe cilindri/cuburi, realizate din probe prelevate la locul
de punere în operă, trebuie să corespundă prevederilor din
tabelul H1, G.1;
304 | P a g e
(ii) dacă nu s-au efectuat încercări obligatorii pe cilindri/cuburi prelevate la locul de
punere în operă, la frecvenţele stabilite, sau dacă
rezultatele se situează sub clasa prevăzută în proiect, trebuie să se efectueze
încercări nedistructive in-situ/extrageri de carote care să
confirme calitatea lucrărilor executate.
În cazul (i) rezultatele se analizează pe baza criteriilor de conformitate, înscriindu-
se:
- rezultatele măsurărilor;
- valorile determinate şi criteriul de conformitate utilizat;
- conformitatea rezultatelor;
- clasa de rezistenţă efectiv realizată.
În cazul (ii) se analizează:
- rezultatele încercărilor pe corpurile de probă, corelându-se cu rezultatele
aferente zonei încercate nedistructiv;
- rezultatele obţinute pentru încercări nedistructive/extrageri de carote/încercări in-
situ.
b) Privind alte caracteristici ale betonului, criteriile de conformitate se stabilesc
prin proiect, iar rezultatele obţinute trebuie să corespundă
prevederilor din tabelul H1, E.3; E.4; F.3 şi G.2.
Concluziile rezultate pe baza aplicării criteriilor de conformitate, pentru fiecare
parte de obiect, pot fi: beton corespunzător sau beton
necorespunzător. Neconformităţile privind calitatea betoanelor se rezolvă conform
prevederilor din tabelul H1, pentru fiecare caz de
neconformitate constatat.
Rezultatele verificării se înscriu în raportul privind calitatea betoanelor.
13.5.6. Verificările efectuate şi constatările rezultate la recepţia structurii de
rezistenţă se consemnează într-un proces verbal încheiat între
investitor, proiectant şi constructor, precizându-se, în concluzie, dacă structura în
cauză se recepţionează sau se respinge.
În cazurile în care se constată deficienţe în executarea structurii, trebuie stabilite
măsuri de remediere, iar după realizarea acestora trebuie să
se efectueze o nouă recepţie.
13.5.7. Acoperirea elementelor structurii cu alte lucrări (zidărie, tencuieli, placaje,
protecţii, alte finisaje) este admisă numai pe baza dispoziţiei
date de proiectant.
Această dispoziţie se poate da după încheierea recepţiei structurii de rezistenţă
sau, în cazuri justificate, după încheierea recepţiei parţiale a
structurii de rezistenţă.
Recepţia parţială constă în efectuarea tuturor verificărilor arătate la pct. 15.5.1, cu
excepţia verificării rezistenţei betonului întărit, la 28 de zile,
care se face la recepţia definitivă a structurii de rezistenţă.
În asemenea situaţii, proiectantul trebuie să precizeze unele părţi din elemente
asupra cărora să se poată efectua determinări ulterioare şi
care nu se pot acoperi decât după încheierea recepţiei definitive a structurii.
305 | P a g e
13.5.8. Recepţia construcţiilor din beton, beton armat şi beton precomprimat se
face în conformitate cu prevederile legii.
306 | P a g e
ANEXA A
DOCUMENTE DE REFERINŢĂ
A1. Standardele şi reglementările tehnice menţionate ca documente de referinţă
sunt următoarele:
307 | P a g e
308 | P a g e
CLASE DE TOLERANŢE PENTRU LUCRĂRI DE CONSTRUCŢII
C.1. Clasele de toleranţe pentru lucrări de construcţii sunt stabilite pentru
categoriile de mărimi uzuale conform tabelului C1.
Tabelul C1
În cazul în care se admit toleranţe mai mari decât cele prevăzute în clasele de
toleranţe specificate, acestea vor fi menţionate explicit în
proiectele respective.
C.2. La stabilirea claselor de toleranţe s-a luat ca bază şirul de numere R(a 10) şi
formulele de calcul precizate la fiecare categorie de mărimi
considerate. În tabelele C2 - C9 sunt date valori pentru domenii ale mărimilor
considerate, urmând ca, atunci când este necesar, valorile
intermediare să se deducă prin interpolare liniară.
NOTĂ: Valorile 0,24, 2,4 şi 24 înlocuiesc valorile 0,25, 2,5 şi 25 din şirul R(a 10),
pentru a facilita exprimarea toleranţelor respective prin abateri limită simetrice.
Abaterile maxime admisibile se stabilesc, în funcţie de condiţiile specifice lucrărilor
respective, pentru toleranţa T, în domeniul cuprins între 0
... T sau ±T/2.
C.3. Pentru cotele de nivel se folosesc următoarele clase de toleranţă:
a) T(H,I) = 0,08 radical(D) [2,5 radical[D(k)]]
b) T(H,II) = 0,16 radical(D) [5 radical[D(k)]]
c) T(H,III) = 0,32 radical(D) [10 radical[D(k)]]
d) T(H,IV) = 0,64 radical(D) [20 radical[D(k)]]
e) T(H,V) = 1,00 radical(D) [30 radical[D(k)]]
în care:
D - distanţa considerată, în m (D(k) - distanţa în km);
T(H,i) - toleranţa, în mm.
Valorile toleranţelor T(H), pe domenii ale distanţelor pe care se determină cotele
de nivel, sunt date în tabelul C2.
309 | P a g e
Tabelul C2
C.4.
a) Pentru dimensiuni/distanţe se folosesc clasele de toleranţă T(D,I) - T(D,X),
determinate pe baza relaţiei
T(D,i) = a(i) radical(D)
în care:
D - distanţa considerată, în m;
T(D,i) - toleranţa pentru clasa i, în mm;
a(i) - factor pentru clasa i, având următoarele valori:
b) Valorile toleranţelor T(D,I) - T(D,X), pe domenii ale dimensiunilor sau

distanţelor pe care se aplică, sunt date în tabelul C3a pentru
domeniul 0 ... 9,0 m şi în tabelul C3b pentru domeniul peste 9,0 m.
310 | P a g e
Tabelul C3a
Tabelul C3b
c) În cazul măsurării pe pantă, pentru care sistemele de măsurare prevăd

toleranţe mai mari, în funcţie de pantă se poate proceda după cum
urmează:
i) alegerea metodei şi instrumentelor de măsurare care să asigure toleranţa
prevăzută;
ii) convenirea, cu proiectantul, asupra unei toleranţe acceptabile, în funcţie de
capacitatea de măsurare, când nu se poate asigura toleranţa
prevăzută.
C.5. Pentru pantă/înclinare se folosesc clase de toleranţă exprimate prin pantă
T(PP) sau prin distanţele rezultate în funcţie de unghiul pantei
311 | P a g e
T(PD).
a) Pentru toleranţele exprimate prin pantă se stabilesc clasele de toleranţă T(PP,I)
- T(PP,IV) conform tabelului C4.
Tabelul C4
b) Pentru toleranţele exprimate prin distanţele rezultate în funcţie de unghiul

pantei, se stabilesc clasele de toleranţe T(PD,I) - T(PD,II),
determinate pe baza relaţiei:
T(PD,i) = [1/b(i) radical(h)] ▪ tg alfa
în care:
h - înălţimea între partea superioară şi inferioară a pantei considerate, în m;
alfa - unghiul pantei considerate, în grade sexazecimale;
T(PD,i) - toleranţa pentru clasa i, în mm;
b(i) - factor pentru clasa i, având următoarele valori:
Valorile toleranţelor T(PD), pe domenii ale înălţimilor (h) şi pentru unghiurile (alfa)
egale cu 300, 450 şi 600 sunt date în tabelul C5. Dacă este
necesar, pentru valori intermediare ale h şi/sau alfa, valorile toleranţelor se obţin
prin interpolare liniară.
312 | P a g e
Tabelul C5
C.6. Abaterea de la rectilinitate reprezintă distanţa maximă dintre profilul real şi

dreapta adiacentă considerată în limitele lungimii de referinţă.
Dreapta de referinţă poate fi materializată printr-un corp fizic (dreptar, fir întins)
sau printr-un ax optic (instrument de vizare, laser).
Pentru rectilinitate se folosesc clasele de toleranţă T(R,I) - T(R,V), ale căror valori,
în funcţie de lungimea de referinţă, sunt date în tabelul C6.
Tabelul C6
C.7. Abaterea de la planitate reprezintă distanţa maximă dintre suprafaţa reală şi

planul adiacent, considerată în limitele suprafeţei de
referinţă. Pentru măsurări practice, planul de referinţă poate fi materializat prin
drepte de referinţă conţinute în acest plan, pe oricare direcţie
din acesta, măsurarea fiind similară cu ce privind rectilinitatea.
Pentru planitate se folosesc clasele de toleranţă T(S,I) - T(S,V), ale căror valori, în
funcţie de suprafaţa de referinţă, sunt date în tabelul C7. În
cazul în care dimensiunea minimă a unei suprafeţe are o valoare mai mică decât
cea specificată în tabelul C7, se vor lua în considerare
toleranţele corespunzătoare dimensiunii minime şi nu cele corespunzătoare ariei
suprafeţei respective.
313 | P a g e
Tabelul C7
C.8. Abaterea de la perpendicularitate/unghi se determină prin distanţa maximă

dintre planul/dreapta adiacentă suprafeţei/profilului real şi
unghiul nominal (90° sau cel prevăzut), considerată în limitele lungimii de
referinţă.
Pentru perpendicularitate/unghi se folosesc clasele de toleranţă T(U,I) - T(U,V),
ale căror valori, în funcţie de lungimea de referinţă, sunt date
în tabelul C8.
Tabelul C8
C.9. Denivelările locale se caracterizează prin:

(i) h(N) - înălţimea proeminenţei sau adâncimea golului măsurată faţă de o zonă
adiacentă pe care se aşează o placă plană de 100 x 200
mm;
(ii) A(N) - aria suprafeţei la intersecţia planului de aşezare a plăcii plane, cu
proeminenţa/golul local.
Pentru denivelări locale se folosesc clasele de toleranţă T(N,I) - T(N,V), ale căror
valori sunt date în tabelul C9.
Tabelul C9
314 | P a g e
Stabilirea condiţiilor privind denivelările locale poate fi efectuată în următoarele
situaţii:
a) în cazul în care este necesară eliminarea acestora, prin prevederea clasei de
toleranţă şi a densităţii maxime a acestora (bucăţi pe o
suprafaţă dată);
b) în cazul în care este necesară existenţa acestora (pentru asigurarea unei
rugozităţi dorite), prin prevederea clasei de toleranţă şi a distanţei
maxime între acestea (eventual şi precizarea unei AN max mai mică decât cea
prevăzută pentru clasa de toleranţă respectivă).
RECOMANDĂRI PRIVIND STABILIREA POZIŢIEI ROSTURILOR DE LUCRU

F1. Prevederi generale
F1.1. În măsura în care este posibil, trebuie să se evite rosturile de lucru,
organizându-se punerea în operă a betonului astfel încât turnarea
să se efectueze fără întrerupere la nivelul respectiv sau între două rosturi de
dilatare. Când rosturile de lucru nu pot fi evitate, poziţia acestora
trebuie stabilită prin proiect sau procedura de executare a lucrărilor.
F1.2. Numărul rosturilor de lucru trebuie să fie minim pentru că acestea pot avea,
în cazul în care sunt tratate necorespunzător, o capacitate
de rezistenţă mai mică, la întindere şi forfecare, în comparaţie cu restul structurii.
De asemenea, există riscul de diminuare a impermeabilităţii
în rost, cu consecinţe în reducerea gradului de protecţie împotriva coroziunii
armăturii.
F1.3. Rosturile de lucru trebuie să fie localizate în zone ale elementelor (structurii)
care nu sunt supuse la eforturi mari în timpul exploatării.
F1.4. Pentru construcţii cu caracter special, elemente de mare deschidere,
construcţii masive, rezervoare, silozuri, cuve, radiere etc., în afara
poziţiei rosturilor de lucru, trebuie indicat în proiect şi modul special de tratare a
acestora (benzi de etanşare, prelucrare etc.).
F2. Poziţia rosturilor de lucru
La stabilirea poziţiei rosturilor de lucru trebuie respectate următoarele reguli:
F2.1. La stâlpi se prevăd rosturi de lucru numai la baza acestora (fig. F1 secţiunea
I-I); în cazul unor tehnologii speciale se admit rosturi la 30
... 50 mm sub grindă sau placă.
F2.2. La grinzi, dacă din motive justificate nu se poate evita întreruperea turnării
betonului, rosturile se pot amplasa în conformitate cu fig. F1,
în zonele marcate cu secţiunea II-II.
F2.3. În cazul în care grinzile se betonează separat, rostul de lucru se prevede la
30 ... 50 mm sub nivelul inferior al plăcii sau al vutei
acesteia.
315 | P a g e
F2.4. La plăci, rostul de lucru trebuie amplasat la 1/5 ... 1/3 din deschiderea plăcii.
F2.5. La planşee cu nervuri, când turnarea se face în direcţia nervurilor, rostul se

prevede în zona cuprinsă între 1/2 şi 1/3 din deschiderea
nervurilor (fig. F2a).
F2.6. La planşee cu nervuri, când turnarea se face perpendicular pe direcţia
nervurilor rostul se prevede în zona cuprinsă între 1/5 şi 1/3 din
deschiderea grinzii principale; trebuie ca, totodată, pe cât posibil, în placă rostul
să fie amplasat la 1/5 ... 1/3 din deschiderea plăcii (fig. F2b).
F2.7. La bolţi şi arce se admit rosturi de lucru perpendiculare pe directoare,

acestea împărţind bolta sau arcul în bolţari dispuşi simetric faţă
de cheie; nu se admit rosturi având suprafaţa în plan orizontal.
F2.8. La bolţi cu lungime mare, rosturile de lucru se pot amplasa prin împărţirea
lungimii bolţii, astfel încât să rezulte bolţi mai scurte.
F2.9. La plăci curbe subţiri şi la pereţi de rezervoare pentru lichide nu se admit
rosturi de lucru; turnarea betonului trebuie efectuată fără întrerupere.
F2.10. La fundaţii de utilaje supuse la solicitări dinamice pot fi prevăzute rosturi în
zone cu eforturi reduse numai cu prevederea în proiect a
unei armări corespunzătoare.
F2.11. În cazul pereţilor structurali sau pereţilor de lungime mare, se pot prevedea
rosturi verticale pentru evitarea fisurării din contracţie sau
limitarea frontului de lucru; asemenea rosturi se dispun la maximum 15 m între ele
şi se realizează cu un cofraj al suprafeţei rostului
confecţionat cu şicane (din lemn sau tablă) sau cu tablă expandată.
316 | P a g e
F2.12. În cazul elementelor masive cu lungimea mai mare de 20,0 m se prevăd
rosturi de lucru verticale cofrate cu tablă expandată sau
cofraje creându-se ploturi care se toarnă alternativ; dimensiunile ploturilor se
stabilesc de proiectant cu acordul constructorului.
F2.13. În cazul elementelor masive având grosime mare (de regulă peste 2,5 m)
se prevede un rost de lucru orizontal, creându-se două
lamele suprapuse; pentru asigurarea conlucrării lamelelor se adoptă una (sau
ambele) dintre următoarele soluţii:
- crearea de praguri, de tip crenel, pe verticală;
- dispunerea unor armături suplimentare de legătură, ancorate corespunzător în
betonul de sub rost şi de deasupra acestuia.
VERIFICĂRI PRIVIND BETONUL ŞI PUNEREA ÎN OPERĂ A ACESTUIA
H1. Sunt avute în vedere următoarele trei categorii de betoane, în funcţie de

modul de producere a acestora:
a) betoane produse în staţii specializate, cu dozare automată şi cu dotare şi
personal corespunzătoare:
i) betoane cu proprietăţi specificate;
ii) betoane cu compoziţie specificată;
b) betoane produse pe şantier, cu dozare manuală, care sunt betoane cu
compoziţie specificată.
Betoanele din categoria (a) pot fi produse fie în staţii independente de constructor,
fie în staţii ale acestuia, amplasate în zona şantierului.
H2. Premizele avute în vedere sunt următoarele:
a) pentru betoanele livrate de staţii este efectuat controlul de conformitate şi
controlul producţiei;
b) pentru betoanele produse pe şantier sunt luate măsurile necesare pentru
evaluarea conformităţii pentru betoane cu compoziţie prescrisă;
c) comanda pentru beton conţine toate datele necesare;
NOTĂ: Aceste premize specifică faptul că betoanele sunt produse în conformitate
cu prevederile NE 012-1.
d) cofrajele şi susţinerile acestora, armăturile (nepretensionate şi, dacă este cazul,
pretensionate) şi piesele înglobate, au fost montate
corespunzător şi recepţionate calitativ, astfel că înainte de turnarea betonului se
face doar o verificare vizuală a menţinerii situaţiei existente
la aceste recepţii calitative pe faze de lucrări.
H3. Verificările pentru ţinerea sub control a lucrărilor privind punerea în operă a
betoanelor şi decofrarea sunt prevăzute în tabelul H1.
Următorii termeni din acest tabel sunt utilizaţi cu sensul arătat în continuare
(termenii amestec şi şarjă au sensul definit în NE 012-1):
lot - (cantitate de) beton, de acelaşi tip, pus în operă pe o zonă a construcţiei
delimitată de rosturi de turnare.
În cazurile în care:
317 | P a g e
- volumul de beton al unui lot este foarte mare, condiţiile se referă la volume mai
mici din acelaşi lot, stabilite prin proiect;
- elementele în care se pune în operă betonul sunt de volum mic (spre exemplu,
fundaţii izolate pentru stâlpi), lotul cuprinde elemente care se
toarnă într-un schimb (o zi);
- betonul provine de la mai multe staţii, condiţiile se referă la betoanele primite de
la fiecare staţie;
- pe aceeaşi zonă se pun în operă mai multe tipuri de beton, condiţiile se referă la
fiecare tip de beton;
probă - beton prelevat dintr-o şarjă, identificabilă pentru asigurarea trasabilităţii,
pe care se fac încercări pe beton proaspăt sau se
confecţionează epruvete pentru încercări pe beton întărit. Dacă nu este prevăzut
altfel, probele se prelevează când descărcarea şarjei a
ajuns la cca. 1/2 din volumul total al acesteia;
tip de beton - beton cu o anumită compoziţie (proiectată sau prescrisă), realizat de
un anumit producător şi produs cu componente din
aceeaşi sursă şi cu aceleaşi caracteristici.
H4. Prin analizarea situaţiei cu proiectantul se înţelege faptul că acesta este
încunoştiinţat de constructor de situaţia de neconformitate creată
şi, în cunoştinţă de cauză, stabileşte măsurile şi modalităţile de continuare a
lucrărilor. Aceste măsuri pot fi, în funcţie de caz, de la
consolidare sau demolare, până la a nu lua nici o măsură suplimentară.
318 | P a g e
Tabelul H1
319 | P a g e
320 | P a g e
321 | P a g e
NOTĂ: Livrarea de beton se respinge dacă nu se încadrează în
toleranţele/abaterile prevăzute în NE 012-1, tabelele 11 şi 18, pentru clasele sau
valorile specificate
ale consistenţei betonului.
În cazul unor valori scăzute în raport cu valorile precizate prin referinţă la clase
sau valori specificate, se admite îmbunătăţirea consistenţei
betonului numai prin adăugarea de aditivi (super)plastifianţi, cu respectarea
prevederilor aplicabile din NE 012-1.
VERIFICAREA IMPERMEABILITĂŢII LA APĂ A BETOANELOR

X1 Gradul de impermeabilitate la apă a betoanelor se notează P(n)^x, în care:
n - valoarea prescrisă a presiunii maxime a apei (N/mm2);
x - valoarea prescrisă a adâncimii limită de pătrundere a apei (cm).
X2 Epruvetele pentru verificarea gradului de impermeabilitate la apă, pot fi:
- cuburi cu latura de 140 mm (150 mm) sau 200 mm;
- prisme de 140x140xl(p) sau 200x200xl(p), în care: l(p) >= 100 mm şi l(p) >= x;
- cilindri cu diametrul de minimum 140 mm şi înălţimea de maximum 200 mm.
La alegerea dimensiunii minime a epruvetelor [l(min)] se ţine seama şi de
dimensiunea maximă a agregatelor [a(max)], astfel:
- l(min)/a(max) >= 4, pentru agregate având a(max) < 71 mm;
- l(min)/a(max) >= 3, pentru agregate având a(max) >= 71 mm.
Epruvetele cilindrice pot fi carote extrase din lucrare.
X3 Epruvetele trebuie să aibă, la încercare, vârsta de 90 zile pentru betoane
hidrotehnice, sau 28 zile pentru betoane destinate celorlalte
categorii de construcţii.
322 | P a g e
Epruvetele confecţionate din beton proaspăt trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- pentru o verificare sunt necesare minimum 3 epruvete;
- păstrarea epruvetelor se face astfel:
▪ până la decofrare la temperatura de (20±3)°C şi umiditate relativă de (65±5)%;
▪ în primele 7 zile după decofrare, în apă la temperatura de (20±2)°C;
▪ în continuare, în aer, la temperatura de (20±3)°C şi umiditate relativă de
(65±5)%, cu excepţia betoanelor hidrotehnice care se menţin în
aceleaşi condiţii ca şi în primele 7 zile.
X4 Instalaţia pentru verificarea gradului de impermeabilitate la apă trebuie să
permită supunerea uneia din feţele epruvetei (faţa de infiltraţie)
la acţiunea apei sub presiune, reglabilă în trepte constante, şi observarea directă
şi concomitentă a feţei opuse (faţa de exfiltraţie), precum şi
a feţelor laterale.
Instalaţia trebuie să cuprindă cel puţin 3 posturi de încercare concomitentă, legate
în baterie la acelaşi dispozitiv de punere sub presiune a
apei.
Etanşarea epruvetelor pe feţele de infiltraţie şi de exfiltraţie se face cu inele de
etanşare din cauciuc, având diametrul astfel:
- 70 mm, pentru epruvetele cubice sau paralelipipedice cu latura de 140 mm (150
mm) sau cilindrice;
- 100 mm pentru epruvetele cubice sau paralelipipedice cu latura de 200 mm.
X5 Faţa de infiltraţie se alege astfel încât să fie, faţă de direcţia de turnare a
epruvetei, în aceeaşi poziţie ca suprafaţa betonului din lucrare,
spre exemplu:
- pentru betonul de pe fundul unui rezervor, faţa de infiltraţie a epruvetei va fi faţa
de turnare a acesteia, iar pentru betonul din pereţii
rezervorului, va fi una din feţele laterale ale epruvetei;
- în cazul carotelor, faţa de infiltraţie va fi cea a suprafeţei betonului din lucrare.
Pregătirea epruvetelor se face astfel:
a) Se trasează, centric, pe faţa de infiltraţie, un cerc cu diametrul corespunzător
celui al inelului de etanşare şi suprafaţa acestui cerc se
freacă cu o perie de sârmă, sau se ciocăneşte uşor cu o buciardă cu masa de
maximum 500 g, pentru a îndepărta stratul superficial de piatră
de ciment.
b) Epruvetele cilindrice se etanşeizează pe suprafaţa laterală, cu 1 - 2 zile înainte,
spre exemplu, prin peliculizare cu răşini sintetice.
X6 Instalaţia se verifică, înainte de montarea epruvetelor, prin:
- introducerea apei în posturile de încercare şi eliminarea aerului din conductele
de distribuţie a apei sub presiune;
- închiderea robinetelor de acces a apei, ridicarea presiunii la o valoare cu cca.
0,1 N/mm2 mai mare decât presiunea maximă la care se va
supune epruveta şi menţinerea acesteia timp de cel puţin o oră, timp în care
această presiune nu trebuie să scadă.
X7 Condiţiile de mediu pentru efectuarea încercării sunt:
323 | P a g e
- temperatura (20 ± 4)°C;
- umiditatea relativă a aerului (65 ± 5)%.
X8 Încercarea se desfăşoară astfel:
a) se aşează pe inelele de etanşare epruvetele, pregătite aşa cum s-a arătat mai
înainte, asigurându-se contactul pe toată lungimea acestora,
după ce, în prealabil, s-a asigurat nivelul corespunzător al apei astfel încât între
feţele de infiltraţie şi suprafaţa apei să nu rămână aer, după
care se fixează cu sistemul de strângere.
b) se ridică presiunea apei, în trepte, astfel:
▪ 0,2 N/mm2 timp de 48 ore;
▪ 1,6 N/mm2 timp de 24 ore.
În cazul în care gradul de impermeabilitate prescris corespunde unei presiuni
intermediare, treptele se completează şi se opresc la această
presiune, care va fi menţinut timp de 24 ore. Astfel, spre exemplu, pentru gradul
de impermeabilitate P12^X, treptele de presiune şi duratele
de menţinere a acestora vor fi:
▪ 1,2 N/mm2 timp de 24 ore.
Încercarea se termină după scurgerea duratei de 24 ore pentru presiunea maximă
prevăzută pentru încercare sau, dacă este cazul, la
apariţia apei pe faţa de exfiltraţie. După întreruperea funcţionării instalaţiei,
epruvetele se scot din posturile de încercare în cel mai scurt timp,
care nu trebuie să depăşească o oră de la terminarea încercării.
Epruvetele la care adâncimea limită prescrisă de pătrundere a apei este mai mică
decât înălţimea lor, verificarea adâncimii de pătrundere se
face prin măsurarea acesteia, după despicarea conform metodei de determinare a
rezistenţei la tracţiune.
X9 Interpretarea rezultatelor se face separat pentru fiecare serie de trei epruvete,
în cazul confecţionării lor din beton proaspăt, şi individual,
în cazul carotelor extrase din lucrare, astfel:
a) în cazul în care adâncimea limită de pătrundere a apei este egală cu înălţimea
epruvetei, gradul de impermeabilitate prevăzut se consideră
realizat, dacă:
(i) cel puţin două epruvete, din seria de trei, nu prezintă exfiltraţii de apă pe faţa
de exfiltraţie;
(ii) carota în cauză nu prezintă exfiltraţii de apă pe faţa de exfiltraţie
b) în cazul în care adâncimea limită de pătrundere a apei este mai mică decât
înălţimea epruvetei, gradul de impermeabilitate prevăzut se
consideră realizat, dacă:
(i) media aritmetică a adâncimilor maxime de pătrundere a apei în cele trei
epruvete ale seriei este mai mică sau cel mult egală cu adâncimea
324 | P a g e
limită prevăzută, cu condiţia ca cel puţin două din cele trei epruvete să aibă
adâncimea maximă de pătrundere a apei mai mică sau cel mult
egală cu adâncimea limită;
(ii) adâncimea maximă de pătrundere a apei, în carota în cauză, este mai mică
sau cel mult egală cu adâncimea limită prevăzută.
În cazul seriei de trei epruvete confecţionate din beton proaspăt, se poate elimina
rezultatul obţinut pe cel mult o epruvetă, dacă:
- betonul prezintă defecte, rezultatul fiind sensibil diferit de celelalte două, cu
condiţia ca adâncimea maximă de pătrundere a apei din cele
două epruvete să fie mai mică sau cel mult egală cu adâncimea limită prevăzută;
- apar exfiltraţii laterale, care determină încheierea încercării dacă presiunea nu
mai poate fi menţinută constantă pentru treapta respectivă,
cu aceeaşi condiţie ca mai înainte.
Situaţia privind eliminarea unei epruvete se consemnează în raportul de
încercare.
325 | P a g e
OBIECT: PODEŢE
I. PODEŢE TUBULAR
De-a lungul traseului drumului au fost identificate lucrãri de artã de tipul

podeţelor tubulare care nu mai sunt în stare de funcţionare şi care sã preia
evacuarea apelor din şanţurile de scurgere sau a ravenelor existente, astfel încât
sã nu permitã inundarea platformei drumului în timpul ploilor, acestea fiind într-un
accentuat grad de degradare, colmatate, fisurate şi unele prezentând rupturi; ele
fiind în prezent alcătuite din tuburi de 5 m lungime şi îmbinate. S-au prevãzut
astfel podeţe noi cu diametrul minim 600,800 mm care vor avea tuburi PREMO.
Lucrãrile de artã proiectate sunt dimensionate la convoiul de calcul A30-
V80.
Este interzisã trecerea cu mijloace auto grele peste tubul neacoperit cu un
strat de pãmânt de minimum 30 cm grosime.
Evidenţa podeţelor tubulare, caracteristicile fiecãruia şi volumul de
sãpãturã necesar pentru amplasarea tubului sunt prezentate în tabelul 4 din
breviarul de calcule - Volumul I Descrierea generalã a lucrãrilor.
Podeţele tubulare au 3 pãrţi distincte şi anume:
- fundatia
- tubul propriu-zis
- racordarea cu terasamente
I.1. Fundaţia
I.l .l . Fundaţia constituie legarea la teren a podeţului şi trebuie sã asigure:
- transmiterea la teren a sarcinilor provenite din umplutura de deasupra
tubului şi din convoiul de
calcul în aşa fel încât presiunea admisã pe terenul natural sã nu fie
depãşitã
- stabilitatea şi nedeformabilitatea de-a lungul podeţului. Execuţia
defectuoasã a fundaţiei podeţului conduce la tasãri neuniforme care âu ca efect
fisurarea tubului permiţând astfel pãtrunderea apei sub fundaţie şi accelerarea
procesului de degradare şi în final conduce la compromiterea totalã a podeţului şi
scoaterea lui din funcţiune.
I.1.2. Materialele utilizate pentru executarea fundaţiei podeţului vor
respecta condiţiile tehnice şi de calitate .
I.1.3. Patul pentru aşternerea stratului de fundaţie se va curãţa de resturile
de materiale lemnoase, sol vegetal sau alte materiale organice, pãmânt vegetal,
astfel ca legãtura între materialul stratului de fundaţie şi terenul sãnãtos din
amplasament sã se facã direct.
I.1.4. În profilele în care terenul natural prezintã pante pronunţate în lungul
podeţului tubular sau zone de denivelãri adânci, legãtura cu terenul natural se va
face cu zidãrie uscatã din piatrã brutã sub stratul de fundare pânã la atingerea
pantei podet.
326 | P a g e
I.2. Tubul propriu-zis
I2.1. Tubul este elementul care asigurã scurgerea apelor de suprafaţã

colectate de şanţurile de scurgere de pe versant, sau de pâraie şi viroage.
I.2.2. Diametrul tuburilor este rezultat din dimensionarea hidraulicã.
Tuburile utilizate sunt tip PREMO cu diametru de 800 mm din beton centrifugat
precomprimat.
I.2.3. Tuburile tip PREMO sunt livrate de producãtori în lungime de 5,2 m
Acest tip de tub are un capãt amenajat cu mufă de îmbinare.
I.2.4. Lotul de tuburi va fi însoţit la livrare de certificat de calitate.
I.2.5. Încãrcarea, descãrcarea şi manipularea tuburilor se va face cu
automacaraua.
I.2.6. Transportul tuburilor se va face cu mijloace de transport amenajate
cu stelaje. Se interzice transportul tuburilor pe şantier prin târâre sau rostogolire.
I.2.7. Lansarea tubului în amplasament se face numai cu macaraua.
I.2.8. Tuburile care au suferit degradãri minore în timpul transportului şi
manipulãrii (ciobiri la capete) se pot folosi dupã remedierea deteriorãrilor care sã
le aducã la calitatea şi forma iniţialã. Tuburile care au suferit degradãri majore
(spãrturi, crãpãturi, etc.) nu se utilizeazã la execuţia podeţelor.
I.2.9. În cazul în care podeţul este alcãtuit din mai multe tronsoane de
tuburi, acestea se îmbinã la mufâ cu multã grijã. Îmbinarea se etanşeazã cu
celochit şi se rostuieşte cu mortar de ciment.
I.2.10. Tuburile PREMO se pot tãia la lungimea necesarã realizãrii lungimii
podeţului cu scule de mânã cu foarte mare atenţie pentru a se evita spargerea
tuburilor.
I.2.1l. Se interzice cu desãvârşire circulaţia cu vehicule de orice tip direct
pe tub fârã acoperire. Grosime minimã a stratului de umpluturã care sã asigure
protecţia tubului şi repartizarea sarcinilor din circulaţie este de 0,3 m deasupra
generatoarei exterioare superioare a tubului.
327 | P a g e
I.3. Racordarea cu terasamente
I.3.1. Legãtura podeţului tubular cu terasamentele drumului, cu sursa de
apã (şanţ, pârâu) şi zona de evacuare a apei se face prin lucrãri de racordare
care constau din:
- timpane prevãzute cu aripi
- camera de prizã
- ziduri de sprijin
- radier din beton racordate la timpan
I.3.2. Timpanele se utilizeazã atât din partea din amonte cât şi în partea din
aval a podeţului. Timpanele din amonte au aripile evazate pentru o captare
corespunzãtoare a apelor iar în aval au aripile normale la timpan.
I.3.3. Racordarea cu camerã de prizã se face în amonte, în cazul în care
nivelul fundului podeţului este sub nivelul fundului şanţului sau fundul cursului de
apã captat.
I.3.4. Pentru reducerea eroziunilor la ieşirea apei din podeţ s-a prevãzut un
radier în grosime de 20 cm cu o lungime variabilã încastrat în teren printr-un
pinten în grosime de 30 cm;
I.3.5. Racordãrile se executã din zidãrie de piatrã brutã (beton BC 10) şi

vor respecta condiţiile tehnice de execuţie şi de calitate. Elevaţiile racordãrilor vor
îmbrãca capetele extreme ale tuburilor.
I.4. Ordinea de execuţie a lucrãrilor

- Sãpãturile pentru fundaţia podeţului;
- Sãpãturile pentru fundaţiile racordãrilor;
- Turnarea fundaţiei podeţului;
- Turnarea fundaţiilor racordãrilor
Amplasarea tuburilor prefabricate pe fundaţie; îmbinarea şi fixarea lor în poziţia
proiectatã;
- Etanşarea rosturilor de îmbinare a tuburilor;
- Executarea hidroizolaţiei la tuburi;
- Execuţia elevaţiilor timpanelor care vor îmbrãca extremitãţile tubului;
- Execuţia aripilor timpanelor, a camerei de prizã şi a peretelui din aval;
- Aşternerea şi compactarea manualã a umpluturii pe podeţ;
- Rostuirea zidãriei şi pereurilor din piatrã brutã;
- Remedierea defectelor de turnare la betoane pe feţele vãzute; .
I.5. Controlul calitãţii execuţiei şi recepţia lucrãrilor

Se verificã urmãtoarele:
- amplasarea lucrãrii conform prevederilor proiectului;
- execuţia fundaţiei conform prevederilor proiectului;
- calitatea corespunzãtoare şi integritatea tubului pus în operã,
respectarea lungimii prevãzute;
- execuţia corectã a îmbinãrilor şi etanşeizãrilor tronsoanelor de tuburi;
328 | P a g e
- executarea racordãrilor în conformitate cu prevederile proiectului (piese
desenate);
- respectarea grosimii stratului de protecţie a tubului prevãzutã în
proiectul tehnic;
- respectarea pantei de scurgere a apei prin tub prevãzute în proiect
pentru minim 1 % şi maxim 30 %
329 | P a g e
OBIECT: PODEŢE
I. PODETE PREFABRICATE TIP P2 si C2
De-a lungul traseului drumului au fost identificate lucrãri de artã de tipul

podeţelor tubulare care nu mai sunt în stare de funcţionare şi care sã preia
evacuarea apelor din şanţurile de scurgere sau a ravenelor existente, astfel încât
sã nu permitã inundarea platformei drumului în timpul ploilor S-au prevãzut astfel
podeţe din prefabricate noi de tip P2 si C2.
Lucrãrile de artã proiectate sunt dimensionate la convoiul de calcul A30-
V80.
Este interzisã trecerea cu mijloace auto grele peste tubul neacoperit cu un
strat de pãmânt de minimum 30 cm grosime.
Evidenţa podeţelor tubulare, caracteristicile fiecãruia şi volumul de
sãpãturã necesar pentru amplasarea tubului sunt prezentate în tabelul 4 din
breviarul de calcule - Volumul I Descrierea generalã a lucrãrilor.
Podeţele tubulare au 3 pãrţi distincte şi anume:
- fundatia
- prefabricatul propriu zis
- racordarea cu terasamente
I.1. Fundaţia
I.l .l . Fundaţia constituie legarea la teren a podeţului şi trebuie sã asigure:
- transmiterea la teren a sarcinilor provenite din umplutura de deasupra
tubului şi din convoiul de
calcul în aşa fel încât presiunea admisã pe terenul natural sã nu fie
depãşitã
- stabilitatea şi nedeformabilitatea de-a lungul podeţului. Execuţia
defectuoasã a fundaţiei podeţului conduce la tasãri neuniforme care âu ca efect
fisurarea tubului permiţând astfel pãtrunderea apei sub fundaţie şi accelerarea
procesului de degradare şi în final conduce la compromiterea totalã a podeţului şi
scoaterea lui din funcţiune.
I.1.2. Materialele utilizate pentru executarea fundaţiei podeţului vor
respecta condiţiile tehnice şi de calitate .
I.1.3. Patul pentru aşternerea stratului de fundaţie se va curãţa de resturile
de materiale lemnoase, sol vegetal sau alte materiale organice, pãmânt vegetal,
astfel ca legãtura între materialul stratului de fundaţie şi terenul sãnãtos din
amplasament sã se facã direct.
I.1.4. În profilele în care terenul natural prezintã pante pronunţate în lungul
podeţului tubular sau zone de denivelãri adânci, legãtura cu terenul natural se va
face cu zidãrie uscatã din piatrã brutã sub stratul de fundare pânã la atingerea
pantei podet.
330 | P a g e
I.2. Tubul propriu-zis
I2.1. Prefabricatul este elementul care asigurã scurgerea apelor de

suprafaţã colectate de şanţurile de scurgere de pe versant, sau de pâraie şi
viroage.
I.2.2. Lotul de prefabricate va fi însoţit la livrare de certificat de calitate.
I.2.3. Încãrcarea, descãrcarea şi manipularea tuburilor se va face cu
automacaraua.
I.2.4. Transportul se va face cu mijloace de transport amenajate cu stelaje.
Se interzice transportul pe şantier prin târâre sau rostogolire.
I.2.5. Lansarea prefabricatului în amplasament se face numai cu
macaraua.
I.2.6. Prefabricatele care au suferit degradãri minore în timpul transportului
şi manipulãrii (ciobiri la capete) se pot folosi dupã remedierea deteriorãrilor care
sã le aducã la calitatea şi forma iniţialã. Tuburile care au suferit degradãri majore
(spãrturi, crãpãturi, etc.) nu se utilizeazã la execuţia podeţelor.
I.2.7. Se interzice cu desãvârşire circulaţia cu vehicule de orice tip direct
peprefabricat fârã acoperire. Grosime minimã a stratului de umpluturã care sã
asigure protecţia tubului şi repartizarea sarcinilor din circulaţie este de 0,3 m
deasupra generatoarei exterioare superioare a prefabricatului.
331 | P a g e
I.3. Racordarea cu terasamente
I.3.1. Legãtura podeţului tubular cu terasamentele drumului, cu sursa de
apã (şanţ, pârâu) şi zona de evacuare a apei se face prin lucrãri de racordare
care constau din:
- timpane prevãzute cu aripi
- camera de prizã
- ziduri de sprijin
- radier din beton racordate la timpan
I.3.2. Timpanele se utilizeazã atât din partea din amonte cât şi în partea din
aval a podeţului. Timpanele din amonte au aripile evazate pentru o captare
corespunzãtoare a apelor iar în aval au aripile normale la timpan.
I.3.3. Racordarea cu camerã de prizã se face în amonte, în cazul în care
nivelul fundului podeţului este sub nivelul fundului şanţului sau fundul cursului de
apã captat.
I.3.4. Pentru reducerea eroziunilor la ieşirea apei din podeţ s-a prevãzut un
radier în grosime de 20 cm cu o lungime variabilã încastrat în teren printr-un
pinten în grosime de 30 cm;
I.3.5. Racordãrile se executã din zidãrie de piatrã brutã (beton BC 10) şi

vor respecta condiţiile tehnice de execuţie şi de calitate. Elevaţiile racordãrilor vor
îmbrãca capetele extreme ale tuburilor.
I.4. Ordinea de execuţie a lucrãrilor

- Sãpãturile pentru fundaţia podeţului;
- Sãpãturile pentru fundaţiile racordãrilor;
- Turnarea fundaţiei podeţului;
- Turnarea fundaţiilor racordãrilor
Amplasarea tuburilor prefabricate pe fundaţie; îmbinarea şi fixarea lor în poziţia
proiectatã;
- Etanşarea rosturilor de îmbinare a tuburilor;
- Executarea hidroizolaţiei la tuburi;
- Execuţia elevaţiilor timpanelor care vor îmbrãca extremitãţile tubului;
- Execuţia aripilor timpanelor, a camerei de prizã şi a peretelui din aval;
- Aşternerea şi compactarea manualã a umpluturii pe podeţ;
- Rostuirea zidãriei şi pereurilor din piatrã brutã;
- Remedierea defectelor de turnare la betoane pe feţele vãzute; .
I.5. Controlul calitãţii execuţiei şi recepţia lucrãrilor

Se verificã urmãtoarele:
- amplasarea lucrãrii conform prevederilor proiectului;
- execuţia fundaţiei conform prevederilor proiectului;
- calitatea corespunzãtoare şi integritatea prefabricatului pus în operã,
respectarea lungimii prevãzute;
- executarea racordãrilor în conformitate cu prevederile proiectului (piese
desenate);
332 | P a g e
333 | P a g e
Aparari de maluri din gabioane
1. Generalităţi
Acest capitol cuprinde specificaţii pentru lucrările de amenajare a albiei traversata

de pod si podete si aflate in spatiul de siguranta si protectie a drumului.
Toate lucrarile de interventie asupra piriurilor urmaresc sa rezolve urmatoarele
probleme:
1.controlul transportului de materii solide si al eroziunii albiei ;
2.control impotriva eroziunii malurilor
3.reducerea inundatiilor;
4.protejarea infrastructurilor si a zonei rurale ;
2. Descrierea soluţiei adoptate
Lucrările de terasamente constau în regularizarea albiei în profil în lung şi
în profil transversal, astfel ca să se asigure condiţii cât mai bune de scurgere şi
evacuare a apelor.
Apărările de maluri cu gabioane în amonte şi respectiv în aval, sunt
necesare în vederea dirijării apelor spre pod si protecţia malurilor şi îmbunătăţirea
condiţiilor de scurgere şi evacuare a apelor.
Gabioanele vor fi umplute cu piatră spartă şi/sau bolovani de râu, aşezaţi
îngrijit(ZIDIRE) pentru a nu deteriora carcasele gabioanelor şi plasa de sârmă
zincată.
Pământul excavat se depozitează pe maluri realizându – se astfel diguri contra
inundaţiilor.
334 | P a g e
3. Tehnologia de executie a lucrarilor de aparare-consolidare
Gabioane în coşuri de plasă de sarmă

Se propun următoarele lucrari de aparare – consolidare ce sunt
prevazute sunt saltea de fascine dispuse pe un substrat de nisip de 10 cm , pe
care se dispun doua straturi de gabioane .
Gabioanele vor fi umplute cu piatră spartă şi/sau bolovani de râu, aşezaţi
îngrijit pentru a nu deteriora carcasele (coşurile) gabioanelor şi plasa de sârmă
zincata.
Execuţia gabioanelor pentru protectie –consolidare maluri si protectie radier
podet necesita efectuarea urmatoarelor lucrări:
- săpătura mecanizată (70%) cu excavator 0,4 – 0,7 m3 ;
- săpătura manuală (30%);
- finisarea manuală a săpăturii;
- confecţionare cadre coşuri din OB 37 Ф12mm;
- montarea împletiturii de sârmă DN 2,8 mm;
- adunat bolovani în grămezi prin purtat direct la 20 m;
- încărcat bolovani în remorca tractorului prin aruncare directă;
- transportul bolovanilor cu tractorul la 1,00 km;
- aşezarea bolovanilor în coşurile confecţionate si efectuarea legaturilor la
plasa de sirma zincata conform detaliilor din piesele desenate.
335 | P a g e
4. Materiale
a. Bolovanii de rau trebuie să aibă următoarele caracteristici tehnice şi
calitative:
- să provină din roci cu structură omogenă, compacte, cu granule
bine cimentate;
- să nu cuprindă incluziuni sensibile la umezeală şi îngheţ –
dezgheţ;
- să fie dură cu marca minim 100;
- greutatea pietrei folosite să nu depaşeasca 20 kg;
- să aibă o forma care să permită o buna aşezare în coşuri.
b. Plasa de sarma utilizata la realizarea coşurilor trebuie să
îndeplineasca urmatoarele condiţii:
- să fie confecţionata din sarma zincata cu diametrul de 2,6 mm;
- dimensiunile ochiurilor plasei de sarmă trebuie să fie de 50 -70 mm;
- sârma de legătură folosita trebuie să fie zincată şi să aibă diametrul de 3,0 mm.
c. Oţelul folosit pentru cadrele coşurilor este tip OB 37 cu diametrul de
12 mm.
XI. 5 Alcătuirea şi executarea gabioanelor
5.1. Se traseaza amplasamentul lucrarii conform prevederilor din proiectul
tehnic – piese desenate (plan de situaţie şi profile transversale).
5.2. Se decapeaza şi se niveleaza la cotă amplasamentul.
5.3. Se executa patul de nuiele la dimensiunile prevăzute în planşa nr. 4
din piesele desenate.
5.4. Se monteaza coşul saltelei gabionului peste patul de nisip sau piatra
sparta şi se face umplutura de piatră aşezată şi se închide. Coaserea plasei
coşului se face cu sarma. Se recomandă ca închiderea coşului sa fie sub coşul
următor.
Coşul de deasupra se aşează conform desenului, partea inferioara a
coşului legându-se de coşul de dedesubt în dreptul armăturilor din cadru. Dupa
umplere cu piatra aşezata se închide.
336 | P a g e
Se procedeaza în continuare la fel pana la terminarea profilului gabionului.
Gabioanele se execută în tronsoane de 5.00 m conform detaliilor din
planşele anexate.
Piatra trebuie să fie aşezată în coşuri cu legătura în aşa fel încât coşurile
sa-şi păstreze profilul (se zideşte).
XII. 5.5. Condiţii tehnice pentru controlul execuţiei şi recepţia
gabioanelor
5.5.1. La controlul execuţiei şi recepţia gabioanelor se vor face
următoarele verificări:
Amplasarea şi dimensiunile lucrării să corespunda prevederilor
proiectului tehnic;
- piatra utilizata să aiba caracteristicile tehnice şi de calitate arătate mai sus
- aşezarea pietrei ca să nu permită deformarea uşoară a coşurilor;
- legaturile dintre cadru şi plasa coşurilor, coaserea închiderilor şi legăturile între
coşurile componente ale profilului;
- coşurile să nu prezinte deformaţii faţa de profilul dat.
. Ca alcatuire constructiva podetele se impart in podete dalate, ovoidale sau
tubulare, din elemente prefabricate sau monolite.
Indiferent de sistem acestea trebuie sa corespunda din punct de vedere al
debuseului si al exploatarii in conditii de siguranta si sa fie usor de intretinut.
Executia podetelor se face pe baza de proiecte intocmite de unitati specializate de
proiectare si se aproba de catre Inginer.
Partile componente ale podetelor, infrastructura, suprastructura, se executa dupa
aceleasi reguli ca si pentru poduri.
Conditiile de fundare, modul de realizare a lucrarilor de sprijinire, cofrare, armare,
betonare, descintrare, urmeaza sa indeplineasca conditiile din proiect si cele ce
fac obiectul prevederilor prezentului caiet de sarcini.
In cazul in care podetele se executa din elemente prefabricate in uzina sau pe
santier, acestea trebuie sa fie insotite de certificate de calitate.
337 | P a g e
Oricare abatere de la conditiile din proiect sau de la prevederile caietului de
sarcini se vor aduce la cunostinta Inginerului.
Eventualele reparatii intervenite in urma transportului, manipularilor, montajului, se
vor face pe baza unei tehnologii intocmita de antreprenor si aprobata de Inginer.
Lucrarile ascunse nu vor fi acoperite inainte de a primi viza Inginerului.
Proiectul podetului va cuprinde si adaptarea la teren a acestuia.
Proiectul si solutia de adaptare la teren trebuie sa tina cont si de modul de
intretinere a podetului, pentru functionarea acestuia in permanenta la parametrii
proiectati.
338 | P a g e
CAIET DE SARCINI
IMBRCAMINTE ASFALTICA
1 Mixturi asfaltice-specificatii materiale
Specificaţii pentru materiale componente

Generalităţi
Trebuie să fie utilizate numai materiale a căror conformitate a fost stabilită.
Recunoaşterea conformităţii trebuie să se bazeze pe unul sau pe mai multe documente,
menţionatemai jos,un standard europeanun agrement tehnic european, specificaţii pentru
materialele componente pentru care experienţa demonstrează că au fost satisfăcătoare ca
materiale componente pentru mixturi asfaltice. Utilizarea lor trebuie să fie dovedită.
Această dovadă trebuie să fie bazată pe cercetare şi pe experienţa obţinută.
NOTĂ- în industria europeană a asfaltului este o practică utilizarea de aditivi cum sunt
fibrele minerale sau organice, pigmenţi, agenţi de adezivitate etc, pentru care nu există un
standard european sau un agrement
tehnic european (ATE).
Liant
Generalităţi
Liantul pentru mixturile asfaltice cu compoziţie stabilită în mod empiric sau
fundamental trebuie să fie un bitum pur, un bitum modificat sau un bitum dur. Bitumul pur
trebuie să fie conform EN 12591 bitumul modificat conform EN 14023 şi bitumul dur
conform EN 13924.
Liantul pentru mixturile asfaltice stabilite prin încercări empirice trebuie să fie
conform 4.2.2. Este posibil să se utilizeze adaos de asfalt natural conform anexei B din
EN 13108-4:2006.
4.2.2 Liant pentru mixturi asfaltice cu compoziţie stabilită empiric
4.2.2.1 Alegere a liantului
Clasa de bitum pur, tipul şi clasa de bitum modificat, precum şi cantitatea şi categoria de
asfalt natural trebuie să fie conform specificaţiei. Clasa de bitum pur trebuie să fie aleasă
dintre clasele cuprinse între 20/30 şi 330/430 inclusiv, şi în cazul bitumului dur, clasa
trebuie să fie aleasă dintre clasele 10/20 şi 15/25.
NOTA 1 - Avându-se în vedere marea varietate a condiţiilor climatice, a condiţiilor de
trafic, a materialelor utilizate etc, poate fi necesar să se aleagă pe plan local lianţi specifici.
Atunci când se utilizează un bitum modificat pentru a se îmbunătăţi caracteristicile care nu
sunt stabilite prin abordarea specificaţiei empirice, trebuie să se furnizeze o dovadă
suplimentară. Această
dovadă trebuie obţinută prin investigaţii folosind standardele din seria EN 12697,
demonstrând că bitumul modificat permite ameliorarea caracteristicii funcţionale dorite.
Dovada poate fi obţinută pe baza unor rezultate ale cercetărilor anterioare.
NOTA 2 - EN 14023 este un sistem de clasificare şi este destinat numai pentru
caracterizarea bitumurilor modificate. Specificaţiile pentru bitumuri modificate nu sunt
obţinute pe baza proprietăţilor funcţionale şi nu este posibil ca aceste specificaţii să se
339 | P a g e
combine cu specificaţiile empirice ale mixturii asfaltice pentru a demonstra
comportamentul funcţional. Dovada cerută trebuie să fie în mod normal o încercare tip pe
o mixtură asfaltică similară în care s-a încorporat bitum modificat şi care să satisfacă
caracteristica stabilită. Clasa de bitum pur, tipul şi clasa de bitum modificat, precum şi
cantitatea şi categoria de asfalt natural pot fi alese.
4.2.2.2 Straturi de rulare cu mixtură asfaltică recuperată
Atunci când se utilizează mai mult de 10% în masă de mixtură asfaltică recuperată
din totalul de mixtură asfaltică provenind din mixturi asfaltice care conţin numai bitum pur
şi atunci când liantul adăugat amestecului este un bitum pur şi este specificată clasa acestui
bitum, liantul trebuie să fie conform următoarei cerinţe: penetraţia sau punctul de înmuiere
al liantului din amestecul final, calculată plecând de la valorile penetraţiei sau ale
punctului de înmuiere al liantului de adaos şi al bitumului provenit din mixture asfaltică
recuperată, trebuie să satisfacă valorile impuse pentru penetraţia sau pentru punctul de
înmuiere al clasei specificate. Acest calcul trebuie să fie realizat conform metodelor
descrise în anexa A. Trebuie să fie specificată numai valoarea cerută pentru penetraţie sau
pentru punctul de înmuiere.
4.2.2.3 Straturi de reprofilare, straturi de legătură şi de bază cu mixtură
asfaltică recuperată
Atunci când se utilizează mai mult de 20% în masă de mixtură asfaltică recuperată din
totalul de mixtură asfaltică provenind din mixturi asfaltice care conţin în principal bitum
pur şi atunci când liantul adăugat amestecului este un bitum pur şi este specificată clasa
acestui bitum, liantul trebuie să fie conform următoarei cerinţe:
penetraţia sau punctul de înmuiere al liantului din amestecul final, calculată plecând de la
valorile penetraţiei sau ale punctului de înmuiere al liantului de adaos şi al bitumului
provenit din mixture asfaltică recuperată, trebuie să satisfacă valorile impuse pentru
penetraţia sau pentru punctul de înmuiere al clasei specificate. Acest calcul trebuie să fie
realizat conform metodelor descrise în anexa A. Trebuie să fie specificată numai valoarea
cerută pentru penetraţie sau pentru punctul de înmuiere.
4.3 Agregate
4.3.1 Agregate de carieră
Agregatul trebuie să fie conform cu EN 13043 şi adecvat pentru aplicarea prevăzută.
4.3.2 Nisip
Nisipul trebuie să fie conform cu EN 13043 şi adecvat pentru aplicarea prevăzută.
Pentru mixturile asfaltice cu specificaţii fundamentale, coeficientul de concasare nu
trebuie specificat.
4.3.3 Agregate de balastieră
Agregatele de balastieră trebuie să fie conform cu EN 13043 şi adecvate pentru aplicarea
prevăzută.
4.3.4 Filer de aport
Filerul de aport trebuie să fie conform cu EN 13043 şi adecvat pentru aplicarea prevăzută.
Cantitatea de filer trebuie să fie cea specificată.
Pentru mixturile asfaltice stabilite în mod fundamental, puterea de rigidizare nu trebuie să
fie precizată.
NOTA 1 - Termenul de filer cuprinde materiale ca cimentul şi varul hidratat.
340 | P a g e
NOTA 2 - Expresia „adecvat pentru aplicarea prevăzută" utilizată de la 4.3.1 până la 4.3.4
semnifică faptul că alegerea cerinţelor şi a categoriei respective depind de un anumit
număr de condiţii. Prin aceste condiţii se pot înţelege densitatea traficului, condiţiile
climatice, punerea în operă a stratului în care se utilizează mixture asfaltică, precum şi
consideraţii de ordin economic.
4.4 Mixtură asfaltică recuperată
Utilizarea şi cantitatea de mixtură asfaltică recuperată, precum şi familia de mixturi
asfaltice din care provine sau va proveni, trebuie să fie cele specificate.
Caracteristicile declarate pentru mixtura asfaltică recuperată în conformitate cu EN 13108-
8 trebuie să fie conforme cu cerinţele stabilite şi cu aplicarea specificată.
NOTĂ - Expresia „adecvat pentru aplicarea prevăzută" semnifică faptul că alegerea
cerinţelor şi a categoriei respective depind de un anumit număr de condiţii. Aceste condiţii
vor include densitatea traficului, condiţiile climatice, punerea în operă a stratului în care se
utilizează mixtura asfaltică, precum şi consideraţii de ordin economic.
Dimensiunea superioară D a agregatului din mixtura asfaltică recuperată nu trebuie să
depăşească dimensiunea superioară D a mixturii asfaltice de realizat. Proprietăţile
agregatului din mixtura asfaltică recuperată trebuie să satisfacă cerinţele alese pentru
agregatele din mixtura asfaltică.
4.5 Aditivi
Natura şi caracteristicile tuturor aditivilor trebuie să fie declarate şi trebuie să fie conform
cu specificaţiile de la 4.1.
5 Specificaţii pentru mixtura asfaltică
5.1 Cerinţe empirice şi fundamentale
5.1.1 Declaraţie privind compoziţia stabilită
Compoziţia mixturii asfaltice trebuie să fie declarată şi documentată.
5.1.2 Cerinţe empirice
Compoziţia mixturii asfaltice trebuie să fie conform cerinţelor generale şi cerinţelor
empirice alese de
la 5.2 şi 5.3.
5.1.3 Cerinţe fundamentale
Compoziţia mixturii asfaltice trebuie să fie conform cerinţelor generale şi cerinţelor
fundamentale alese de la 5.2 şi 5.4.
5.2 Cerinţe generale
5.2.1 Compoziţie şi granulozitate
5.2.1.1 Compoziţie
Granulozitatea trebuie să fie exprimată în procente de masă din totalitatea amestecului de
agregate.
Conţinuturile în liant şi aditiv trebuie să fie exprimate în procente de masă din mixtura
asfaltică. Cu excepţia sitei de 0,063 mm, procentele de treceri prin site trebuie să fie
exprimate cu exactitate de 1%.
în ceea ce priveşte conţinutul în liant, în aditiv şi procentul de treceri prin sita de 0,063
mm, valorile trebuie exprimate cu exactitate de 0,1%.
5.2.1.2 Granulozitate
Conform EN 13043, sitele utilizate trebuie să aparţină fie seriei de bază plus seria 1, fie
seriei de bază plus seria 2.
341 | P a g e
Cerinţele referitoare la granulozitate trebuie să fie exprimate în termeni de valori maxime
şi minime ale procentelor de treceri prin sitele 1,4 D, D, 2 mm şi 0,063 mm. Nu se permite
să se combine sitele din seriile 1 şi 2.
D şi sitele cuprinse între D şi 2 mm trebuie să fie alese din următoarele site:
- seria de bază plus seria 1: 4 mm; 5,6 mm; 8 mm; 11,2 mm; 16 mm; 22,4 mm; 31,5
mm;
- seria de bază plus seria 2: 4 mm; 6,3 mm; 8 mm; 10 mm; 12,5 mm; 14 mm; 16 mm; 20
mm; 31,5 mm.
Sita opţională fină trebuie să fie aleasă dintre următoarele site: 1 mm; 0,5 mm; 0,25 mm şi
0,125 mm.
Tabelele 1 şi 2 stabilesc limitele de granulozitate pentru betoanele asfaltice. Procentele de
treceri prin sitele D, 2 mm şi 0,63 mm ale zonei de granulozitate aleasă nu trebuie să
depăşească valorile maxime şi minime indicate în tabelele 1 şi 2.
5.2.2 Procent de goluri
Procentul de goluri din epruvetele confecţionate în conformitate cu 6.5 din EN 13108-
20:2006 trebuie să fie cuprins între valorile maxime şi minime alese din tabelele 3 şi 4.
Metoda de compactare a epruvetelor trebuie să fie aleasă din tabelul C.1, EN 13108-
20:2006.
Procentul de goluri trebuie să fie determinat în conformitate cu D.2 din EN 13108-
20:2006.
342 | P a g e
5.2.3 Anrobare şi omogenitate
Materialul la ieşirea din instalaţia de asfalt trebuie să aibă aspect omogen, cu agregatele
complet anrobate de liant. Materialul nu trebuie să prezinte aglomerări de material fin
(cocoloaşe)..
5.2.4 Sensibilitate ta apă

Sensibilitatea la apă a epruvetelor confecţionate în conformitate cu EN 13108-20:2006,
6.5, trebuie să fie aleasă din categoriile raportului rezistenţei la întindere indirectă, ITSR,
din tabelul 5.
Metoda de compactare a epruvetelor de încercat trebuie aleasă din tabelul C.1 din EN
13108-20:2006. Sensibilitatea la apă trebuie să fie determinată în conformitate cu EN
13108-20:2006, D.3.
Tabelul 5 - Raport minim al rezistenţei la întindere indirectă, ITSR
5.2.5 Rezistenţă la abraziunea produsă de pneurile cu cuie
Rezistenţa la abraziune produsă de pneurile cu cuie a epruvetelor confecţionate conform
6.5 din EN 13108-2006, trebuie să fie aleasă din categoriile prezentate în tabelul 6.
Metoda de compactare a epruvetelor de încercat trebuie să fie aleasă din
tabelul C.1, EN 13108-20:2006. Rezistenta la abraziune produsă de pneurile cu
cuie trebuie să fie determinată conform EN 13108-20:2006, D.4.
343 | P a g e
5.2.6 Rezistenţă la deformaţii permanente
Rezistenţa la deformaţii permanente a epruvetelor confecţionate conform din EN 13108-
20:2005, 6.5, trebuie să fie aleasă din categoriile prezentate în tabelele 7, 8 sau 9.
Metoda de compactare a epruvetelor de încercat trebuie să fie aleasă din tabelul
C.1 al EN 13108-20:2006.
Intervalul dintre limitele superioară şi inferioară trebuie să fie de 2% pentru gradul de
compactare şi de 3% pentru procentul de goluri.
Procentul de goluri ale epruvetelor trebuie să fie specificat conform EN 13108-20:2005,
D.2.
Rezistenţa la deformatie permanentă măsurată prin încercarea de ornieraj trebuie să fie
determinată în conformitate cu D.6 din EN 13108-20:2006.
Tabelul 8 - Rezistenţă la deformaţii permanente - Model mic procedeul Ba -
Condiţionare în aer - Pantă maximă a ornierajuiui WTSaBr
344 | P a g e
5.2.7 Comportare la foc
în cazul în care producătorul declară o Euroclasă pentru comportarea ia foc, (adică mixtura
asfaltică este supusă cerinţelor reglementate) betonul asfaltic trebuie să facă obiectul unei
încercări şi să fie clasificată conform EN 13501-1.
5.2.8 Rezistenţă la carburant pentru aplicare la aeroporturi
Rezistenţa la carburant a epruvetelor confecţionate conform EN 13108-20:2006, 6.5,
trebuie să fie aleasă dintre categoriile bună, moderată, slabă sau nici o cerinţă.
Metoda de compactare a epruvetelor de încercat trebuie să fie aleasă din EN 13108-
20:2006, tabelul C.1.
Rezistenţa la carburant trebuie să fie determinată conform EN 13108-20:2006, D.11.
5.2.9 Rezistenţă la produsele de dejivrare pentru aplicare la aeroporturi
Rezistenţa la produsele de dejivrare a epruvetelor confecţionate conform EN 13108-
20:2006, 6.5, trebuie să fie aleasă din categoriile prezentate în tabelul 10.
Metoda de compactare a epruvetelor de încercat trebuie să fie aleasă din EN 13108-
20:2006, tabelul C.1.
Rezistenţa la produsele de dejivrare trebuie să fie determinată conform din EN 13108-
20:2006, D.12.
5.2.10 Temperatură a mixturii asfaltice
în cazul utilizării unui bitum de drumuri, temperatura mixturii asfaltice, măsurată conform
EN 12697-13,trebuie să fie cuprinsă în limitele din tabelul 11. Temperatura maximă se
aplică în toate punctele instalaţiei de asfalt; temperatura minimă se aplică la livrare.
345 | P a g e
În cazul utilizării unui bitum modificat, a unui bitum dur sau a aditivilor, pot fi aplicate
temperature diferite. în acest caz, aceasta trebuie să fie documentată şi declarată pe
marcajul reglementat.
5.2.11 Durabilitate
Mixturile asfaltice produse conform cerinţelor din acest standard european pot fi
considerate ca având o durată de viaţă rezonabilă.
NOTĂ - O durată de viaţă rezonabilă în contextul prezentului standard european este
perioada în care performanţele construcţiei vor fi menţinute la un nivel compatibil cu
performanţa declarată a caracteristicilor.
5.3 Cerinţe empirice
5.3.1 Compoziţie, granulozitate, conţinut de liant şi aditivi
5.3.1.1 Generalităţi
Granulozitatea compoziţiei stabilită a mixturii asfaltice trebuie să fie conform 5.3.1.2.
Conţinutul în liant al compoziţiei stabilită a mixturii asfaltice trebuie să fie conform
5.3.1.3.
Conţinutul de aditivi al compoziţiei stabilită a mixturii asfaltice trebuie să fie conform
5.3.1.4.
Atunci când se utilizează mixtură asfaltică recuperată provenită din mixturi asfaltice în
care a fost folosit un bitum modificat şi/sau un aditiv, şi/sau când mixtura asfaltică însăşi
conţine un bitum modificat sau un aditiv, cantitatea de mixtură asfaltică recuperată nu
trebuie, dacă nu se stabileşte altfel prin acord prealabil între producător şi client, să
depăşească 10% din întreaga masă a amestecului pentru straturile de rulare şi 20% din
întreaga masă a amestecului pentru straturile de bază, de legătură şi de reprofilare. Acordul
stabilit între client şi producător nu trebuie să fie în contradicţie cu cerinţele reglementării
naţionale.
346 | P a g e
Cerinţele de granulozitate a compoziţiei trebuie să fie exprimate sub formă de valori
maxime şi minime pentru procentele de treceri prin sita de 1,4D, D, o sită caracteristică
intermediară, 2 mm; o sită caracteristică intermediară şi 0,063 mm. Zona granuiometrică
trebuie să fie cuprinsă între limitele (limite incluse) din tabelele 1 sau 2. Mai mult,
cerinţele pentru zona granuiometrică pot include procentele de treceri printr-o sită
opţională suplimentară cuprinsă între D şi 2 mm şi ale unei site opţionale suplimentare cu
ochiuri mici cuprinse între 2 mm şi 0,063 mm. Sita opţională cu ochiuri mici
trebuie aleasă dintre următoarele site: 1 mm, 0,5 mm, 0,25 mm şi 0,125 mm.
Compoziţia mixturii asfaltice trebuie să fie în interiorul zonei granulometrice.
Curbele granulometrice cuprinse între valorile maximă şi minimă pentru zona
granuiometrică trebuie să fie alese ca o valoare unică între limitele stabilite (valori incluse)
în tabelul 12.
în cazul unei compoziţii granulometrice stabilite conform cerinţelor din tabelele 1 şi 2, nu
este cerută utilizarea valorii maxime şi minime din tabelul 12.
5.3.1.3 Conţinut de liant

Conţinutul minim de liant al compoziţiei mixturii asfaltice trebuie să fie ales din
categoriile prezentate în tabelul 13. Cerinţele referitoare la conţinutul în liant trebuie să fie
corectate prin multiplicarea lor cu factorul:
Unde pd este egal cu masa volumică reală a agregatului, în megagrame pe metru cub
(Mg/m3),determinată conform EN 1097-6.
NOTĂ- Conţinutul de liant cuprinde liantul din mixtura asfaltică recuperată şi a cel din
asfaltul natural, după caz.
347 | P a g e
5.3.1.4 Aditivi
Specificaţiile pentru aditivi trebuie să fie exprimate pentru fiecare aditiv, respectiv tip şi
cantitate.
5.3.2 Valori Marshall pentru aplicare la aeroporturi

Stabilitatea Marshall, fiuajul Marshall şi raportul Marshall ale epruvetelor confecţionate în
conformitate cu 6.5 din EN 13108-20:2006 trebuie să fie alese din categoriile respective
prezentate în tabelele 14, 15, 16 şi 17. Pentru fiuajul Marshall, poate fi fixată o valoare
minimă şi maximă, diferenţa între ele fiind de cel puţin 2.
Valorile Marshall trebuie să fie determinate în conformitate cu D.10 din EN 13108-
20:2006.
348 | P a g e
5.3.3 Goluri umplute cu bitum
Procentul minim şi maxim al golurilor umplute cu bitum la probele preparate conform 6.5
din EN 13108-20:2006 trebuie ales din categoriile prezentate în tabelele 18 şi 19.
Procentul de goluri umplute cu bitum trebuie determinat conform cu D.2 din EN 13108-
20:2006.
5.3.4 Goluri în amestecul de agregate
Procentul minim de goluri în amestecul de agregate la epruvetele confecţionate conform
6.5 din EN 13108-20:2006 trebuie să fie ales din categoriile prezentate în tabelul 20.
Procentul de goluri din agregate trebuie să fie determinat conform cu D.2 din EN 13108-
20:2006 pe probe preparate şi încercate conform 5.2.1.
349 | P a g e
Tabelul 20 - Procent minim de goluri în agregate, VMAmin
5.3.5 Procent de goluri la 10 giraţii
Procentul minim de goluri după compactarea la 10 giraţii cu compactorul giratoriu trebuie
să fie ales din categoriile prezentate în tabelul 21.
Procentul minim de goluri la 10 giraţii trebuie să fie determinat conform cu D.2 din EN
13108-20:2006.
Tabel 21 - Procent minim de goluri la 10 giraţii, V10Gmin
5.3.6 Specificaţie excedentară
Pentru a se evita orice abatere de la specificaţia pentru betoanele asfaltice, combinările
următoarelor
cerinţe nu trebuie să fie considerate conforme cu acest standard european:
- cerinţe empirice asociate cu cerinţele fundamentale (a se vedea 5.1);
- cerinţe pentru golurile umplute cu bitum (a se vedea 5.3.3), pentru golurile din
agregate (a se
vedea 5.3.4) şi pentru conţinutul de goluri la 10 giraţii (a se vedea 5.3.5) asociate
350 | P a g e
cerinţelor
referitoare la rezistenţa la deformaţii permanente (a se vedea 5.2.6);
- valori Marshall pentru aplicare la aeroporturi (a se vedea 5.4.2) asociate cu cerinţele
referitoare la
rezistenţa la deformaţii permanente (a se vedea 5.2.6).
5.4 Cerinţe fundamentale
5.4.1 Compoziţie, granulozitate şi conţinut de liant
Compoziţia mixturii asfaltice trebuie să fie conform 5.2.1.2.
NOTĂ- Utilizarea cerinţelor fundamentale implica un mod mai redus de specificare a
compoziţiei.
5.4.1.2 Conţinut de liant
Conţinutul minim de liant trebuie să fie de 3,0%.
5.4.2 Modul de rigiditate
Modulul de rigiditate al epruvetelor confecţionate conform cu 6.5 din EN 13108-20:2006
trebuie să fie conform valorilor minime şi maxime alese din categoriile prezentate în
tabelele 22 şi 23.
Compactarea epruvetelor trebuie să fie aleasă din tabelul C.1 din EN 13108-20:2006.
Intervalul între valorile alese superioară şi inferioară trebuie să fie de 2% pentru gradul de
compactare şi de 3% pentru conţinutul de goluri.
Procentul de goluri din epruvete trebuie să fie specificat conform cu D.2 din EN 13108-
20:2006.
Modulul de rigiditate trebuie să fie determinat conform cu D.8 din EN 13108-20:2006.
5.4.3 Rezistenţă la deformaţii permanente prin încercarea la compresiune triaxială
Rezistenţa la deformaţii permanente a epruvetelor confecţionate conform cu 6.5 din EN
13108-20:2006 trebuie să fie conformă valorilor maxime alese din categoriile prezentate în
tabelul 24.
Intervalul între limitele superioară şi inferioară alese trebuie să fie de 2% pentru gradul de
compactare şi de 3% pentru procentul de goluri.
351 | P a g e
Procentul de goluri în epruvete trebuie să fie specificat conform cu D.2 din EN 13108-
20:2006.
Rezistenţa la deformaţii permanente, în termen de viteză de fluaj la compresiune triaxială,
fc, trebuie să fie determinată conform cu D.7 din EN 13108-20:2006.
5.4.4 Rezistenţă la oboseală

Rezistenţa la oboseală pe epruvetele confecţionate conform cu 6.5 din EN 13108-20:2006
trebuie să fie aleasă din categoriile prezentate în tabelul 25.
Intervalul între valorile superioară şi inferioară alese trebuie să fie de 2% pentru gradul de
compactare şi 3% pentru procentul de goluri.
Procentul de goluri din epruvete trebuie să fie specificat conform cu D.2 din EN 13108-
20:2006.
Rezistenţa la oboseală trebuie să fie determinată conform cu D.9 din EN 13108-20:2006.
5.4.5 Specificaţie excedentară
Pentru a se evita orice abatere de la specificaţia pentru betoaneie asfaltice, combinările
următoarelor cerinţe nu trebuie să fie considerate conforme cu acest standard european:
cerinţe empirice asociate cu cerinţe fundamentale (a se vedea 5.1);
352 | P a g e
cerinţele referitoare la rezistenţa la deformaţii permanente, specificată la 5.2.6 (a se vedea
de asemenea 5.3.6) asociate cu cerinţele specificate la 5.4.3.
6 Evaluare a conformităţii
Conformitatea betoanelor asfaltice cu cerinţele din acest standard european şi cu valorile
declarate (inclusiv clasele) trebuie să fie demonstrată prin:
- încercare iniţială de tip conform EN 13108-20;
Metoda de confecţionare a epruveteior trebuie să fie aleasă din cele prezentate ia 6.5.2,
6.5.3a sau 6.5.3b din EN 13108-20:2006.
controlul producţiei în instalaţia de asfalt de către producător, cuprinde inclusiv
evaluarea produselor conform EN 13108-21,
Pentru aplicarea încercării de tip, a compoziţiei, este posibil să se grupeze betoanele
asfaltice în familii, după cum este descris în EN 13108-20, acolo unde se consideră că una
sau mai multe proprietăţi alese sunt comune tuturor mixturilor asfaltice din respectiva
familie.
353 | P a g e
7 Identificare
Bonul de livrare trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii pentru identificare:
- producătorul şi instalaţia de asfalt;
codul de identificare al betonului asfaltic;
notarea betonului asfaltic:
unde
EB reprezintă betonul asfaltic;
D reprezintă dimensiunea celei mai mari granule;
rul reprezintă strat de rulare;
bază reprezintă strat de bază;
leg reprezintă strat de legătură;
liant reprezintă tipul de liant utilizat.
EXEMPLU EB 16 rul 70/100
Beton asfaltic în care dimensiunea maximă a granulei este 16 mm pentru strat de rulare cu
bitum de penetraţie 70/100.
detalii referitoare la metodele de demonstrare a conformităţii cu prezentul standard
european; detalii referitoare la eventuali aditivi (a se vedea 5.3.1.4);
detalii ale conformităţii cu 5.2.8 şi 5.2.9, atunci când este cerută pentru o aplicare specială
la aeroporturi.
NOTĂ - Informaţii referitoare la marcajul reglementar care însoţesc produsul (în ceea ce
priveşte marcajul şi etichetarea CE, a se vedea ZA.3), dar şi caracteristicile care nu fac
parte, în mod necesar, din marcajul
reglementar, de exemplu cerinţe referitoare la aeroporturi, pot fi puse la dispoziţie prin alte
mijloace, de exemplu păstrate la instalaţia de asfalt, dacă acest lucru a fost convenit cu
clientul.
354 | P a g e
EXECUTIE STRATURI IMBRACAMINTE ASFALTICA TURNATA LA CALD
Obiect, domeniu de aplicare, prevederi generale

Art.1. Prezentul normativ stabileste conditiile tehnice pe care trebuie să le indeplinească
mixturile asfaltice executate la cald in etapele de proiectare, controlul calitătii materialelor
componente, preparare, transport, punere in opera, precum si straturile rutiere executate
din aceste mixturi.
Art.2. Normativul se aplică la constructia, modernizarea, reabilitarea si intretinerea
drumurilor si a altor structuri realizate cu mixturi asfaltice la cald.
Sunt definite cerintele specifice, exprimate in conformitate cu cerintele generale
cuprinse in normele europene care au stat la baza acestui normativ.
Aceste cerinte se aplică pentru toate mixturile asfaltice care intră in componenta
sistemului rutier.
Mixtura pentru uzura căii pe pod va avea aceleasi performante cu cea din cale
curentă.
Pe langă mixturile enumerate in continuare, in alcătuirea sistemului rutier se pot
utiliza si alte tipuri de mixturi in conditiile in care au ca referential un standard european,
un agrement tehnic european, sau un document de evaluare si certificare a caracteristicilor
conform reglementarilor in vigoare, si au caracteristici fizico-mecanice care se incadrează
in prevederile din prezentul normativ.
Art.3. Modul principal de abordare a specificatiilor privind mixturile asfaltice este
orientat spre cel fundamental mentionat in SR EN 13108 - 1, primordială fiind realizarea
performantelor mentionate in normativ.
In aceasta etapă, in vederea asigurării indeplinirii caracteristicilor fundamentale
enuntate, au fost introduse si conditii empirice conform SR EN 13108 - 1.
Conditiile pentru materialele de bază sunt obligatorii, abaterile de la compozitiile de
referintă din acest normativ se vor face numai in cazuri justificate tehnic, cu acordul
proiectantului si al beneficiarului.
Art.4. Mixtura asfaltică utilizată la executia straturilor rutiere va indeplini conditiile de
calitate din acest normativ si va fi stabilită in functie de clasa tehnică a drumului, zona
climatică si studiul tehnico-economic. Enunturile din tabelele 1, 2 si 3 reprezintă nivelul
minim de cerinte .
Art.5. Performantele mixturilor asfaltice se studiază si se evaluează in laboratoarele
autorizate sau acreditate - acceptate de către beneficiarul lucrării.
Art.6. La executia sistemelor rutiere se vor utiliza mixturi reglementate prin următoarele
norme europene :
- SR EN 13108 - 1 - Mixturi asfaltice. Specificatii pentru materiale. Betoane asfaltice;
- SR EN 13108 - 5 - Mixturi asfaltice. Specificatii pentru materiale. Mixtură asfaltică
stabilizată.
- SR EN 13108 - 7 - Mixturi asfaltice. Specificatii pentru materiale. Mixtură asfaltică
poroasă (drenantă).
SECTIUNEA 2
Definitii si terminologie
Art.7. Mixtura asfaltică la cald este un material de constructie realizat printr-un proces
355 | P a g e
tehnologic ce presupune incălzirea agregatelor naturale si a bitumului, malaxarea
amestecului, transportul si punerea in operă, de regulă prin compactare la cald.
Art.8. Mixturile asfaltice prezentate in acest normativ se utilizează pentru stratul de
uzură(rulare), stratul de legătură(binder), precum si pentru stratul de bază.
Art.9. Imbrăcămintile bituminoase cilindrate sunt alcătuite, in general, din două straturi:
− stratul superior, denumit strat de uzură;
− stratul inferior, denumit strat de legătură.
In unele cazuri, la propunerea proiectantului, imbrăcămintea bituminoasă cilindrată
se execută intr-un singur strat, respectiv stratul de uzură.
Art.10. Stratul de bază din mixturi asfaltice intră in componenta sistemelor rutiere la
drumuri, peste care se aplică imbrăcămintile bituminoase.
Art.11. Denumirea simbolică a mixturilor asfaltice se va face pe baza caracteristicilor
curbei granulometrice respectiv tipul de mixtură, mărimea granulei maxime si clasa
tehnică a drumului. Pentru identificarea mixturii, se va specifica clasa de penetratie a
bitumului in functie de zona climatică si de trafic.
Art.12. La executia stratului de uzură se vor utiliza mixturi asfaltice performante care să
confere rezistenta si durabilitatea necesară imbrăcămintei, precum si o suprafată de rulare
cu caracteristici corespunzătoare care să asigure siguranta circulatiei si protectia mediului
inconjurător, conform prevederilor legale in vigoare. Caracteristicile acestor mixturi vor
satisface cerintele din acest normativ.
Pentru executia straturilor de uzură se vor avea in vedere următoarele tipuri de
mixturi asfaltice :
- BA - beton asfaltic conform SR EN 13108 - 1;
- MAS - mixturi asfaltice stabilizate de tip “stone mastic asfalt” SMA conform SR EN
13108-5,cu schelet mineral robust stabilizat cu mastic;
- MAP - mixturi asfaltice poroase cu volum ridicat de goluri interconectate care permit
drenarea apei si reducerea volumului de zgomot, conform SR EN 13108-7;
- BAR - betoane asfaltice rugoase.
Acestea se notează conform tabelului 1, in functie de caracteristicile curbei
granulometrice, dimensiunea maximă a granulelor agregatului si clasa tehnică a drumului.
Tabelul 1 - Mixturi asfaltice pentru stratul de uzură
356 | P a g e
Art.13. La executia stratului de legătură se vor utiliza mixturi asfaltice performante,
rezistente si durabile, ale căror caracteristici vor satisface conditiile prevăzute in acest
normativ.
Pentru executia stratului de legătură, prezentul normativ prevede betoane asfaltice
deschise de tip BAD conform SR EN 13108 - 1.
Acestea se notează conform tabelului 2 si sunt clasificate in functie de
granulozitatea, dimensiunea maximă a granulelor agregatului si clasa tehnică a drumului.
Tabelul 2 - Mixturi asfaltice pentru stratul de legătură
Art.14. Mixturile asfaltice prevăzute pentru executia stratului de bază, vor fi mixturi
asfaltice performante, rezistente si durabile, ale căror caracteristici vor satisface conditiile
prevăzute in acest normativ.
Pentru stratul de bază, prezentul normativ prevede betoane asfaltice de tip anrobat
bituminos AB conform SR EN 13108 - 1.
Acestea se utilizează si se notează conform tabelului 3 si sunt clasificate in functie
de granulozitatea, dimensiunea maximă a granulelor agregatului si clasa tehnică a
drumului.
Tabelul 3 - Mixturi asfaltice pentru stratul de bază
Art.15. Imbrăcămintile bituminoase cilindrate pentru stratul de uzură si legătură se

aplică pe:
− straturi de bază din mixturi asfaltice cilindrate executate la cald, conform prezentului
357 | P a g e
normativ;
− straturi de bază din agregate naturale stabilizate cu lianti hidraulici sau lianti
puzzolanici, conform STAS 10473/1 si reglementărilor tehnice in vigoare;
− straturi de bază din macadam si piatră spartă, conform SR 179 si SR 1120;
− imbrăcăminte bituminoasă existentă, in cadrul lucrărilor de ranforsare;
− imbrăcăminte din beton de ciment existentă.
In situatii deosebite, dacă există capacitate portantă, stratul de bază poate fi inchis
printr-un strat de uzură.
In cazul imbrăcămintilor bituminoase cilindrate aplicate pe strat de bază din
agregate naturale stabilizate cu lianti hidraulici sau puzzolanici, pe imbrăcămintea din
beton de ciment si pe imbrăcămintea bituminoasă existentă, se recomandă executarea unui
strat antifisură peste stratul suport.
Art.16. Stratul de bază din mixturi asfaltice se aplică pe un strat de fundatie suport care
trebuie să indeplinească conditiile prevăzute de STAS 6400.
Art.17. Terminologia din prezentul normativ este conform SR 4032-1 si standardelor
europene SR EN 13108 - 1, SR EN 13108 - 5, SR EN 13108 - 7 si SR EN 13108 - 20.
Pentru aplicarea acestui normativ se utilizează definitiile corespunzătoare SR EN 13108 -
1, SR EN 13108 - 5, SR EN 13108 - 7 si SR EN 13108 - 20
SECłIUNEA 3
Referinte normative
Următoarele documente de referintă sunt indispensabile pentru aplicarea prezentului
normativ. Pentru referintele nedatate, se aplică ultima editie a publicatiei la care se face
referire (inclusiv eventualele modificări).
− SR EN 933-1− Incercări pentru determinarea caracteristicilor geometrice ale agregatelor.
Determinarea granulozitătii. Analiza granulometrică.
− SR EN 933-2− Incercări pentru determinarea caracteristicilor geometrice ale
agregatelor. Partea 2: Analiza granulometrică. Site de control,dimensiunile nominale ale
ochiurilor
− SR EN 933-4 − Incercări pentru determinarea caracteristicilor geometrice ale
agregatelor. Partea 4: Determinarea formei granulelor.
Coeficient de forma
− SR EN 933-5 − Incercări pentru determinarea caracteristicilor geometrice aleagregatelor.
Partea 5: Determinarea procentului de suprafeŃe
concasate si sfăramate din agregatele grosiere.
agregatelor. Partea 7: Determinarea continutului de elemente
cochiliere. Procent de cochilii in agregate.
agregatelor. Partea 8: Evaluarea părtilor fine. Determinarea
358 | P a g e
echivalentului de nisip.
agregatelor. Partea 9 - Aprecierea finetii. Incercare cu albastru
de metilen.
− SR EN 1097-1 − Incercări pentru determinarea caracteristicilor mecanice si
fizice ale agregatelor. Partea 1; Determinarea rezistentei la
uzură(micro-Deval).
− SR EN 1097-2 − Incercări pentru determinarea caracteristicilor mecanice si
fizice ale agregatelor. Partea 2: Metode pentru determinarea rezistentei la sfăramare - Los
Angeles.
− SR EN 1097-6 − Incercări pentru determinarea caracteristicilor mecanice si fizice ale
agregatelor. Partea 6: Determinarea masei reale si a coeficientului de absorbtie a apei.
− SR EN 1367-1 − Incercări pentru determinarea caracteristicilor termice si de
alterabilitate ale agregatelor. Determinarea rezistentei la inghet-dezghet
− SR EN 1367-2 − Incercări pentru determinarea caracteristicilor termice si de
alterabilitate ale agregatelor. Incercarea cu sulfat de magneziu
− SR EN 12591 − Bitum si lianti bituminosi. Specificatii pentru bitumuri rutiere.
− SR EN 12593 − Bitum si lianti bituminosi. Determinarea punctului de rupere
Fraass.
− SR EN 1426 − Bitum si lianti bituminosi. Determinarea penetrabilitătii cu ac.
− SR EN 1427 − Bitum si lianti bituminosi. Determinarea punctului de
inmuiere. Metoda cu inel si bilă
− SR EN 12607-1 − Bitum si lianti bituminosi. Determinarea rezistentei la incălzire
sub efectul căldurii si aerului. Partea 1: Metoda RTFOT.
− SR EN 12607-2
− Bitum si lianti bituminosi. Determinarea rezistentei la incălzire
sub efectul căldurii si aerului. Partea 2: Metoda TFOT.
− SR EN 12697-1 − Mixturi asfaltice. Metode de incercare pentru mixturi asfaltice
preparate la cald. Partea 1: Continut de liant solubil.
preparate la cald. Partea 2: Determinarea granulozitătii.
preparate la cald. Partea 4: Recuperarea bitumului: coloană de fractionare.
preparate la cald. Partea 5: Determinarea densitătii maxime.
preparate la cald.
Partea 6: Determinarea densitătii aparente a epruvetelor bituminoase.
preparate la cald. Partea 8: Determinarea caracteristicilor volumetrice ale epruvetelor
bituminoase.
− SR EN 12697-11
− SR EN 12697-12
− SR EN 12697-17
− Mixturi asfaltice. Metode de incercare pentru mixturi asfaltice
359 | P a g e
preparate la cald. Partea 11: Determinarea afinitătii dintre agregate si bitum.
preparate la cald. Partea 12: Determinarea sensibilitătii la apă a epruvetelor bituminoase.
preparate la cald. Partea 17: Pierderea de material a epruvetelor din mixtură asfaltică
drenantă.
− SR EN 12697-18
− SR EN 12697-19
preparate la cald. Partea 18: Incercarea de scurgere a liantului.
preparate la cald. Partea 19: Permeabilitatea epruvetelor.
− SR EN 12697-22
− SR EN 12697-23
preparate la cald. Partea 22: Incercare de ornieraj.
preparate la cald. Partea 23: Determinarea rezistentei la tractiune indirectă a epruvetelor
bituminoase.
preparate la cald. Partea 24: RezistenŃa la oboseală.
preparate la cald. Partea 25: Incercare la compresiune ciclică.
preparate la cald. Partea 26: Rigiditate.
preparate la cald. Partea 27: Prelevarea probelor.
preparate la cald. Partea 28: Pregătirea probelor pentru
determinarea continutului de bitum, a continutului de apă si a compozitiei granulometrice.
preparate la cald. Partea 30: Confectionarea epruvetelor cu compactorul cu impact.
preparate la cald. Partea 31: Confectionarea epruvetelor cu presa de compactare giratorie.
preparate la cald. Partea 33: Confectionarea epruvetelor cu compactorul cu placă.
preparate la cald. Partea 34: Incercarea Marshall.
preparate la cald. Partea 35: Malaxare in laborator.
− SR EN 13108-1 − Mixturi asfaltice. Specificatii pentru materiale. Betoane
asfaltice.
− SR EN 13108-5 − Mixturi asfaltice. Specificatii pentru materiale. Mixtură
asfaltică stabilizată.
− SR EN 13108-7 − Mixturi asfaltice. Specificatii pentru materiale. Partea 7:
360 | P a g e
Mixtură asfaltică poroasă.
Procedura pentru incercarea de tip.
Controlul productiei in fabrică.
− SR EN 13036-1 − Caracteristici ale suprafetelor drumurilor si pistelor
aeroportuare. Metode de incercare. Partea 1: Măsurarea
adancimii macrotexturii suprafeŃei imbrăcămintei prin tehnica
volumetrică a petei.
aeroportuare. Metode de incercare. Partea 4: Metode de măsurare a aderentei unei
suprafeŃe. Incercarea cu pendul.
aeroportuare. Metode de incercare. Partea 7: Măsurarea
denivelărilor straturilor de uzură ale imbrăcămintilor rutiere incercarea cu dreptar.
− SR EN 13043 − Agregate pentru amestecuri bituminoase si pentru finisarea
suprafetelor utilizate in constructia soselelor, a aeroporturilor
si a altor zone cu trafic.
− SR EN 13808 − Bitum si lianŃi bituminosi. Cadrul specificaŃiilor pentru
emulsiile cationice de bitum.
− SR EN 14023 − Bitum si lianti bituminosi. Cadru pentru specificatiile
bitumurilor modificate cu polimeri.
− SR 61 − Bitum. Determinarea ductilitătii.
− SR 179 − Lucrări de drumuri. Macadam. Conditii generale de calitate.
− SR 1120 − Lucrări de drumuri. Straturi de bază si imbrăcăminti
bituminoase de macadam semipenetrat si penetrat. Conditii tehnice de calitate.
− SR 4032-1 − Lucrări de drumuri. Terminologie.
− SR 8877 - 1 − Lucrări de drumuri. Partea 1: Emulsii bituminoase cationice.
Conditii de calitate
− SR 8877 - 2 − Lucrări de drumuri. Partea 2: Determinarea pseudo -
vascozităŃii Engler a emulsiilor bituminoase.
− SR 10969 − Lucrări de drumuri. Determinarea adezivitătii bitumurilor
rutiere si a emulsiilor cationice bituminoase fată de agregatele
naturale prin metoda spectrofotometrică.
− STAS 539 − Filer de calcar, filer de cretă si filer de var stins in pulbere.
10
− STAS 863 − Lucrări de drumuri. Elemente geometrice ale traseelor.
Prescriptii de proiectare.
− STAS 1338/1 − Lucrări de drumuri. Mixturi asfaltice si imbrăcăminti bituminoase
executate la cald. Prepararea mixturilor,
pregătirea probelor si confectionarea epruvetelor.
− STAS 1339-79 − Lucrări de drumuri. Dimensionarea sistemelor rutiere.
Principii fundamentale.
− STAS 1598/1-89 − Lucrări de drumuri. Incadrarea imbrăcămintilor la lucrări de
constructii noi si modernizări de drumuri. Prescriptii generale de proiectare si de executie.
361 | P a g e
− STAS 1598/2-89 − Lucrări de drumuri. Incadrarea imbrăcămintilor la ranforsarea
sistemelor rutiere existente. Prescriptii generale de proiectare
si de executie.
− STAS 2900 - 89 − Lucrări de drumuri. Lătimea drumurilor.
− STAS 6400 − Lucrări de drumuri. Straturi de bază si de fundatie. Conditii
tehnice generale de calitate.
− STAS 10473/1 − Lucrări de drumuri. Straturi din agregate naturale sau
pămanturi stabilizate cu ciment. Conditii tehnice generale de calitate.
362 | P a g e
C A P I T O L U L II
MATERIALE. CONDITII TEHNICE
SECłIUNEA 1
Agregate
Art.18. Agregatele care se utilizează la prepararea mixturilor asfaltice cuprinse in
prezentul normativ sunt conform specificatiilor SR EN 13043.
Art.19. Caracteristicile fizico-mecanice ale agregatelor trebuie să fie conform cerintelor
prezentate in tabelele 4...7.
Tabelul 4. Cribluri utilizate la fabricarea mixturilor asfaltice
363 | P a g e
Tabelul 5 - Nisip de concasaj utilizat la fabricarea mixturilor asfaltice
Tabelul 6 - Pietrisuri utilizate la fabricarea mixturilor asfaltice
364 | P a g e
Tabelul 7 - Nisip natural utilizat la fabricarea mixturilor asfaltice
Note :
1. Agregatele vor respecta conditia suplimentară de continut de granule alterate, moi,
friabile, poroase si vacuolare, max.5%.
Determinarea se face vizual prin separarea din masa agregatului a fragmentelor de rocă
alterată, moi, friabile si vacuolare. Masa granulelor selectată astfel nu trebuie să
depăsească procentul de 5% din masa agregatului formată din minim 150 granule pentru
fiecare sort analizat.
2. Pentru drumuri de clasa tehnica I si II se admit numai cribluri care prezintă rezistenta la
fragmentare LA max.18% conform clasei A.
3.Utilizarea pietrisurilor concasate este admisă in proportie de maxim 65% in stratul de
bază la drumurile de clasa III, iar la stratul de legătura numai la drumurile de clasa IV si V.
In cazuri exceptionale, in care pietrisul concasat satisface in totalitate cerintele de calitate
pentru cribluri, acesta se poate folosi cu acordul proiectantului si al beneficiarului, la
executia stratului de legătură la drumurile avand clasa III de trafic.
4.Agregatele de balastieră folosite la realizarea mixturilor asfaltice, trebuie să fie spălate in
totalitate. Incazul murdăririi acestora la transport /depozitare acestea vor fi spălate inainte
de utilizare.
Art.20. Fiecare tip si sort de agregate trebuie depozitat separat in silozuri prevăzute cu
platforme betonate, avand pante de scurgere a apei si pereti despărtitori, pentru evitarea
amestecării si impurificării agregatelor. Fiecare siloz va fi inscriptionat cu tipul si sursa de
material pe care il contine. Silozurile vor fi acoperite pentru evitarea contaminării cu alte
materiale si mentinerea unei umidităti scăzute.
Art.21. Sitele de control utilizate pentru determinarea granulozitătii agregatelor naturale
sunt conform SR EN 933-2.
Art.22. Fiecare lot de agregate naturale aprovizionat va fi insotit de Declaratia de

conformitate cu performantele produsului.
Art.23. Se vor efectua verificări ale caracteristicilor prevăzute in tabelele 5, 6 si 7, pentru
365 | P a g e
fiecare lot de material aprovizionat, sau pentru maxim:
- 500 t pentru pietris sortat si pietris concasat;
- 200 t pentru nisip natural si nisip obtinut prin concasarea agregatelor de balastieră;
- 1000 t pentru cribluri;
- 500 t pentru nisipul de concasare (obtinut prin concasarea agregatelor de carieră).
13
SECłIUNEA 2
Filer
Art.24. Filerul (filer de calcar, filer de cretă si filer de var stins in pulbere) trebuie să
corespundă prevederilor SR EN 13043 si STAS 539.
Art.25. La aprovizionare, filerul va fi insotit de Declaratia de conformitate cu
performantele produsului si se va verifica obligatoriu granulozitatea si umiditatea pe lot,
sau pentru maxim 100 t.
Art.26. Nu se admite folosirea altor materiale ca inlocuitor al filerului (filer de calcar, filer
de cretă si filer de var stins in pulbere).
Art.27. Filerul se depozitează in silozuri cu incărcare pneumatică. Nu se admite folosirea
filerului aglomerat.
SECłIUNEA 3
Lianti
Art.28. Liantii care se utilizează la prepararea mixturilor asfaltice cuprinse in prezentul
normativ sunt:
- bitum de clasa 35/50 , 50/70 si 70/100, conform SR EN 12591+ Anexa Natională
NB si art.30 respectiv art.31;
- bitum modificat cu polimeri: clasa 3(penetratie 25/55), clasa 4 (penetratie 45/80) si
clasa 5 (penetratie 40/100), conform SR EN 14023+ Anexa Natională NB si art.31.
Liantii se selectează in functie de penetratie, in concordantă cu zonele climatice din
anexa A, si anume:
− pentru zonele calde se utilizează bitumurile 35/50 si 50/70 si bitumuri
modificate 25/55 si 45/80
− pentru zonele reci se utilizează bitumurile 70/100 si bitumuri modificate 40/100
− pentru mixturile stabilizate MAS( tip SMA), indiferent de zonă, se utilizează
bitumurile 50/70 si bitumuri modificate 45/80.
Art.29. Bitumurile tip 35-50 se pot utiliza in straturile de bază si de legătură.
Art.30. FaŃă de cerintele specificate in SR EN 12591 + Anexa Natională NB, si SR EN
14023 + Anexa Natională NB, bitumul trebuie să prezinte conditia suplimentară de
ductilitate la 25 oC (determinată conform SR 61):
• mai mare de 100 cm pentru bitumul 50/70 si 70/100 ;
• mai mare de 50 cm pentru bitumul 35/50;
• mai mare de 50 cm pentru bitumul 50/70 imbătranit prin metoda TFOT/RTFOT1);
Nota 1) Imbătranirea TFOT si RTFOT se realizează conform SR EN 12607-2 si SR EN
12607-1.
14
366 | P a g e
Art.31. Bitumul rutier neparafinos si bitumul modificat cu polimeri trebuie să prezinte o
adezivitate de minim 80% fată de agregatele naturale utilizate la lucrarea respectivă. In caz
contrar, se aditivează cu agenti de adezivitate.
Art.32. Adezivitatea se determină prin metoda spectrofotometrică conform SR 10696
si/sau SR EN 12697-11.
Pentru agregatele de balastieră, adezivitatea se va determina obligatoriu atat prin
metoda cantitativă (conform SR 10696 si/sau SR EN 12697-11) cat si prin metoda
calitativă, conform Normativ NE 022-2003 in vigoare. Se va lua in considerare
adezivitatea cu valoarea cea mai dezavantajoasă.
Art.33. Bitumul, bitumul modificat cu polimeri si bitumul aditivat se depozitează separat,
pe tipuri de bitum, in conformitate cu specificatiile producătorului de bitum, respectiv
specificatiilor tehnice de depozitare ale statiilor de mixturi asfaltice. Perioada si
temperatura de stocare va fi aleasă in functie de specificatiile producătorului, astfel incat
caracteristicile initiale ale bitumului să nu sufere modificări la momentul preparării
mixturii.
Se recomandă ca la stocare temperatura bitumului să fie de 120 oC….140 oC iar cel
modificat de minimum 140 oC si recirculare 20 minute la inceputul zilei de lucru .
Art.34. Pentru amorsare se utilizează emulsii bituminoase cationice cu rupere rapidă
conform SR 8877-1 si SR EN 13808.
Art.35. La aprovizionare se vor verifica datele din Declaratia de conformitate cu
performantele produsului., si se vor efectua verificări ale caracteristicilor produsului,
conform art. 28 (pentru bitum si bitum modificat) si art. 34 (pentru emulsii bituminoase)
pentru fiecare lot aprovizionat, dar nu pentru mai mult de:
- 500 t. bitum/bitum modificat din acelasi sortiment:
- 100 t. emulsie bituminoasă din acelasi sortiment
367 | P a g e
SECTIUNEA 4
Aditivi
Art.36. In vederea atingerii performantelor mixturilor asfaltice, la nivelul cerintelor, se pot
utiliza aditivi, cu caracteristici declarate, evaluati in conformitate cu legislatia in vigoare.
Acesti aditivi pot fi adăugati fie direct in bitum, cum sunt de exemplu agentii de
adezivitate sau aditivii de mărire a lucrabilitătii, fie in mixtura asfaltică, cum sunt de
exemplu fibrele minerale sau organice, polimerii, etc.
Art.37. Conform SR EN 13108 - 1 art.3.1.12 aditivul este ”un material component care
poate fi adăugat in cantităti mici in mixtura asfaltică, de exemplu fibre minerale sau
organice, sau de asemenea polimeri, pentru a modifica caracteristicile mecanice,
lucrabilitatea sau culoarea mixturii asfaltice”.
Fată de terminologia din SR EN 13108 - 1, in acest normativ au fost considerati
aditivi si produsii care se adaugă direct in bitum si care nu modifica proprietăŃile
fundamentale ale acestuia.
Art.38. Tipul si dozajul aditivilor se stabilesc pe baza unui studiu preliminar efectuat de
către un laborator autorizat sau acreditat, agreat de beneficiar, fiind in functie de realizarea
cerintelor de performantă specificate.
Art.39. Aditivii utilizati la fabricarea mixturilor asfaltice vor avea la bază un standard, un
agrement tehnic european (ATE) sau un document de declarare si evaluare a
caracteristicilor reglementat pe plan national, cum ar fi agrementul tehnic.
C A P I T O L U L III
Proiectarea mixturilor asfaltice. Conditii tehnice
SECłIUNEA 1
Compozitia mixturilor asfaltice
Art.40. Materialele utilizate la fabricarea mixturilor asfaltice sunt: bitumul, bitumul
modificat, aditivii si materialele granulare.
Art.41. Materialele granulare care vor fi utilizate la fabricarea mixturilor asfaltice pentru
drumuri sunt prezentate in tabelul 8.
368 | P a g e
Tabelul 8 Materiale granulare utilizate la fabricarea mixturilor asfaltice
Art.42. La betoanele asfaltice destinate stratului de uzură si la betoanele asfaltice deschise

pentru stratul de legătură se foloseste nisip de concasare sau amestec de nisip de concasare
cu nisip natural. Din amestecul total de nisipuri, nisipul natural este in proporŃie de
maxim:
369 | P a g e
− 25% pentru BA 8; BA 12,5; BA 16
− 50% pentru BAD 20, BAD25 si BAD PC 25, BAD PS 25.
Art.43. Limitele procentelor de agregate naturale si filer din cantitatea totală de agregate
pentru mixturile destinate straturilor de uzură si legătură sunt conform tabelului 9 pentru
mixturile tip beton asfaltic si in tabelul 11 pentru mixturile asfaltice stabilizate.
Limitele procentelor de agregate naturale si filer in cazul mixturilor tip anrobat
bituminos AB16, AB25, ABPCC16, ABPCC25, ABPC16, ABPC25, ABPS16, ABPS25
vor respecta următoarele prevederi generale :
- filer si fractiuni din nisipuri sub 0,1mm 3…12%
- agregate cu dimensiunea peste 4 mm 37…66 %
Art.44. Curba granulometrică a amestecului de agregate naturale, pentru fiecare tip de
mixtură asfaltică, va fi cuprinsă in limitele prezentate in tabelul 10 pentru mixturile tip
beton asfaltic, in tabelul 11 pentru mixturile asfaltice stabilizate, iar in tabelul 12 pentru
mixturile asfaltice poroase.
Art.45. Continutul optim de liant se stabileste prin studii preliminare de laborator, de către
un laborator de specialitate autorizat sau acreditat tinand cont de recomandările din
tabelul13. In cazul in care din studiul de retetă rezultă un dozaj optim de liant in afara
limitelor din tabelul 13, acesta nu va putea fi acceptat decat cu aprobarea proiectantului si
a beneficiarului.
Art.46. Limitele recomandate pentru continutul de liant la efectuarea studiilor preliminare
de laborator in vederea stabilirii continutului optim de liant, sunt prezentate in tabelul 13 si
au in vedere o masă volumică medie a agregatelor de 2.650 kg/m3. Pentru alte valori ale
masei volumice a agregatelor, limitele continutului de bitum se calculează prin corectia cu
un coeficient a = 2.650/d, unde “d” este masa volumică reală(declarată de producător si
verificată de laboratorul Antreprenorului) a agregatelor inclusiv filer (media ponderată
conform fractiunilor de agregate utilizate la compozitie), in kg/m3 si se determină conform
SR EN 1097-6.
Art.47. Raportul filer - liant recomandat pentru tipurile de mixturi asfaltice cuprinse in
prezentul normativ este conform tabelului 14, termenul filer in acest context reprezentand
fractiunea 0...0,1mm.
Art.48. In cazul mixturilor asfaltice stabilizate cu diferiti aditivi, acestia se utilizează
conform agrementelor tehnice precum si reglementărilor tehnice in vigoare pe baza unui
studiu preliminar de laborator.
Art.49. Stabilirea compozitiei mixturilor asfaltice in vederea elaborării retetei de fabricatie
se va face pe baza prevederilor acestui normativ. Reteta de fabricatie va cuprinde
verificarea caracteristicilor materialelor componente (Sectiunea1), stabilirea amestecului si
validarea acestuia pe baza testelor initiale de tip (tabelul 28) .
Art.50. Formula de compozitie (reteta) va fi stabilită pentru fiecare categorie de mixtură,
si va fi sustinută de studiile si incercările efectuate, impreună cu rezultatele obtinute.
Aceste studii comportă incercări pentru cinci continuturi de liant repartizate de o
parte si de alta a continutului de liant recomandat(calculat), dar nu in afara limitelor
recomandate cu mai mult de 0,2%, conform Tabel 28.
Art.51. In executie, este obligatorie transpunerea retetei pe statie, ceea ce constă in
verificarea respectării retetei la statie, verificarea compozitiei si a caracteristicilor mixturii
370 | P a g e
realizate.
371 | P a g e
Tabelul 11- Caracteristici granulometrice ale mixturilor asfaltice stabilizate
Tabelul12 - Zona granulometrică a mixturilor asfaltice poroase MAP 16
372 | P a g e
Tabelul 13 - Continut recomandat de liant
Tabelul 14 – Raportul filer-liant
SECTIUNEA 2
Caracteristicile fizico-mecanice ale mixturilor asfaltice
Art.52. Caracteristicile fizico-mecanice ale mixturilor asfaltice se determină pe corpuri
de probă confectionate din mixturi asfaltice preparate in laborator pentru stabilirea
dozajelor optime si pe probe prelevate de la malaxor sau de la asternere pe parcursul
373 | P a g e
executiei, precum si din straturile imbrăcămintii gata executate.
Art.53. Prelevarea probelor de mixturi asfaltice pe parcursul executiei lucrărilor,
precum si din stratul gata executat, se efectuează conform SR EN 12697-27.
Art.54. Caracteristicile fizico-mecanice ale mixturilor asfaltice de tip beton asfaltic
trebuie să se incadreze in limitele din tabelele 15, 16, 17 si 18.
Art.55. Caracteristicile Marshall ale mixturilor asfaltice se determină conform SR EN
12697-6 si SR EN 12697-34 si vor respecta conditiile din tabelul 15.
Absorbtia de apă se va efectua conform metodei din anexa B la acest normativ 21
Tabelul 15 - Caracteristici fizico-mecanice determinate prin incercări pe cilindrii Marshall
Art.56. Caracteristicile fizico-mecanice ale mixturilor asfaltice determinate prin

incercări dinamice se vor incadra in valorile limită din tabelele 16, 17, 18, 19 si 20.
Incercările dinamice care se vor efectua in vederea verificării caracteristicilorfizico-
mecanice ale mixturilor asfaltice reglementate prin prezentul normativ sunt următoarele :
− Rezistenta la deformatii permanente (incercarea la compresiune ciclică
siincercarea la ornieraj) reprezentată prin: o Viteza de fluaj si fluajul dinamic al mixturii
asfaltice, determinate prin incercarea la compresiune ciclică triaxială pe probe cilindrice
din mixtură
asfaltică, conform SR EN 12697-25,
374 | P a g e
metoda B;o Viteza de deformatie si adancimea făgasului, determinate prin incercarea
de ornieraj pe epruvete confectionate in laborator sau prelevate prin tăiere din stratul
realizat (carote), conform SR EN 12697-22, dispozitiv mic in aer, procedeul B;
− Rezistenta la oboseală, determinată conform SR EN 12697-24, fie prin
incercarea la intindere indirectă pe epruvete cilindrice
- anexa E, fie prin celelalte din cadrul metodelor reglementate de SR EN 12697-24 ;
− Modulul de rigiditate, determinat prin incercarea la rigiditate a unei probe
cilindrice din mixtură asfaltică, conform SR EN 12697-26, anexa C;
− Volumul de goluri al mixturii asfaltice compactate, determinat pe epruvete
confectionate la presa de compactare giratorie, conform SR EN 12697-31.
Tabelul 16 – Caracteristicile mixturilor pentru stratul de uzură determinate prin incercări
dinamice
Tabelul 17 – Caracteristicile mixturilor pentru stratul de legătură determinate prin

incercări dinamice
375 | P a g e
Tabelul 18 – Caracteristicile mixturilor pentru stratul de baza determinate prin incercări
dinamice
Art.57. Caracteristicile specifice ale mixturilor stabilizate se vor raporta la limitele din
tabelul 19.
Art.58. Pentru mixtura asfaltică stabilizată, volumul de goluri al mixturii asfaltice
compactate, se determină pe epruvete confectionate la presa de compactare giratorie,
Volumul de goluri umplut cu bitum (VFB) se determină conform SR EN 12697-8.
Testul Shellenberg se efectuează conform SR EN 12697-18.
376 | P a g e
Tabel 19 – Caracteristici specifice ale mixturilor asfaltice stabilizate
Art.59. Caracteristicile specifice ale mixturilor poroase se vor raporta la limitele din
tabelul 20.
Tabel 20 – Caracteristici specifice ale mixturilor asfaltice poroase
377 | P a g e
SECłIUNEA 3
Caracteristicile straturilor gata executate
Art.60. Caracteristicile straturilor realizate din mixturi asfaltice sunt:
- gradul de compactare si absorbtia de apă
- rezistenta la deformatii permanente
- elementele geometrice ale stratului executat
- caracteristicile suprafetei imbrăcămintilor bituminoase executate
Gradul de compactare si absorbtia de apă
Art.61. Gradul de compactare reprezintă raportul procentual dintre densitatea aparentă a
mixturii asfaltice compactate in strat si densitatea aparentă determinată pe epruvete
Marshall compactate in laborator din aceeasi mixtură asfaltică.
Nota: Densitatea aparentă se determină conform SR EN 12697-6.
Art.62. Densitatea aparentă a mixturii asfaltice din strat se poate determina pe carote
prelevate din stratul gata executat sau prin măsurători in situ cu echipamente de
măsurare adecvate, omologate, la minim7 zile după asternere.
Art.63. Incercările de laborator efectuate pentru verificarea compactării constau in
determinarea densitătii aparente si a absorbtiei de apă pe plăcute (100x100) mm sau pe
carote cilindrice cu diametrul de 100 mm netulburate.
Art.64. Conditiile tehnice pentru absorbtia de apă si gradul de compactare al straturilor
din mixturi asfaltice, cuprinse in prezentul normativ, vor fi conforme cu valorile din
tabelul 21.
Tabelul 21 - Caracteristicile straturilor din mixturi asfaltice
Rezistenta la deformatii permanente a stratului executat din mixturi asfaltice

Art.65. Rezistenta la deformatii permanente a stratului de uzură executat din mixturi
asfaltice se verifică pe minim două carote cu diametrul de 200 mm prelevate din stratul
executat, la cel putin 7 zile după asternere.
378 | P a g e
Art.66. Rezistenta la deformatii permanente pe carote se măsoară prin determinarea
vitezei de deformatie la ornieraj si/sau adancimea făgasului, la temperatura de 60 oC,
Valorile admisibile, in functie de trafic, sunt prezentate in tabelul 16.
Elemente geometrice
Art.67. Elementele geometrice si abaterile limită la elementele geometrice trebuie să
indeplinească conditiile din tabelul 22.
Tabelul 22 - Elementele geometrice si abaterile limită pentru straturile executate din
mixturi asfaltice
Caracteristicile suprafetei straturilor executate din mixturi asfaltice

Art.68. Caracteristicile suprafetei straturilor de uzura executate din mixturi asfaltice si
conditiile tehnice care trebuie să fie indeplinite sunt conform tabelului 23.
Verificări ale uniformitătii in profil transversal si longitudinal se vor face prin sondaj si
in cazul straturilor de bază si legătură, inainte de asternerea stratului superior. Acestea
nu vor depăsi 5mm .
Art.69. Determinarea caracteristicilor suprafetei straturilor de uzură executate din
379 | P a g e
mixturi asfaltice se efectuează in termen de o lună de la executia acestora, inainte de
receptia la terminarea lucrărilor.
380 | P a g e
Tabelul 23 - Caracteristicile suprafetei straturilor bituminoase
NOTA 1 Planeitatea in profil longitudinal se determină fie prin măsurarea indicelui de

planeitate IRI, fie prin măsurarea denivelărilor sub dreptarul de 3 m.
381 | P a g e
NOTA 2 Planeitatea in profil transversal este cea prin care se constată abateri de la profilul
transversal,aparitia făgaselor si se face cu echipamente electronice omologate sau metoda
sablonului.
NOTA 3 Adancimea texturii se determină prin metoda volumetrică sau metoda
profilometrică.
Aderenta se determina cu metoda cu pendulul SRT.
In caz de litigiu se determină aderenta cu pendulul.
Dacă nu există alte precizări in caietul de sarcini, aderenta suprafetei se determină cu
aparatul cu pendul alegand 3 sectoare reprezentative pe km/drum. Pentru fiecare sector se
aleg 5 sectiuni situate la distanta de 5...10 m intre ele, pentru care se determină rugozitatea,
in puncte situate la un metru de marginea părtii carosabile (pe urma rotii) si la o jumătate
de metru de ax (pe urma rotii). Determinarea adancimii macrotexturii se face in aceleasi
puncte in care s-a aplicat metoda cu pendul.
C A P I T O L U L IV
Prepararea si punerea in operă a mixturilor asfaltice
SECTIUNEA 1
Prepararea si transportul mixturilor asfaltice
Art.70. Mixturile asfaltice se prepară in instalatii prevăzute cu dispozitive de predozare,
uscare, resortare si dozare gravimetrică a agregatelor naturale, dozare gravimetrică sau
volumetrică a bitumului si filerului, precum si dispozitiv de malaxare fortată a
agregatelor cu liantul bituminos. Verificarea functionării instalatiilor de producere a
mixturii asfaltice se face in mod periodic de către personal de specialitate conform unui
program de intretinere specificat de producătorul echipamentelor si programului de
verificare metrologic al dispozitivelor de măsura si control.
Certificarea capabilitătii instalatiei privind calitatea fabricatiei si conditiile de
securitate prevăzute de Directiva 89/655/CEE se face cu respectarea tuturor standardelor
si reglementărilor nationale si europene impuse. Se recomandă efectuarea inspectiei
tehnice a instalatiei de producere a mixturii asfaltice la cald de către un organism de
inspectie de tertă parte, organism acreditat conform normelor in vigoare.
Controlul productiei in fabrică se face conform SR 13108-21.
Art.71. Temperaturile agregatelor naturale, ale bitumului si ale mixturilor asfaltice la
iesirea din malaxor se stabilesc in functie de tipul liantului, conform tabelului 24 (sau
confom specificatiilor producătorului), cu observatia că temperaturile din partea
superioară a intervalului se utilizează la executia imbrăcămintilor rutiere bituminoase in
zone climatice reci.
382 | P a g e
Tabel 24- Temperaturi la prepararea mixturii asfaltice
Art.72. Temperatura mixturii asfaltice la iesirea din malaxor trebuie reglată astfel incat
in conditiile concrete de transport (distantă si mijloace de transport ) si conditiile
climatice să fie asigurate temperaturile de asternere si compactare conform tabel 25.
Art.73. Se interzice incălzirea agregatelor naturale si a bitumului peste valorile
specificate in tabelul 24, in scopul evitării modificării caracteristicilor liantului, in
procesul tehnologic.
Art.74. Trebuie evitată incălzirea prelungită a bitumului sau reincălzirea aceleiasi
cantităti de bitum de mai multe ori. Dacă totusi din punct de vedere tehnologic nu a
putut fi evitată reincălzirea bitumului, atunci este necesară determinarea penetratiei
acestuia. Dacă penetratia bitumului nu este corespunzătoare se renuntă la utilizarea lui.
Art.75. Durata de amestecare, in functie de tipul instalatiei, trebuie să fie suficientă
pentru realizarea unei anrobări complete si uniforme a agregatelor naturale si a filerului
cu liantul bituminos.
Art.76. Mixturile asfaltice executate la cald se transportă cu autobasculante adecvate,
acoperite cu prelate speciale, imediat după incărcare urmărindu-se ca pierderile de
temperatură pe tot timpul transportului, să fie minime. Benele mijloacelor de transport
vor fi curate si uscate.
Art.77. Mixtura asfaltică preparată cu bitum modificat cu polimeri se transportă
obligatoriu cu autobasculante cu bena termoizolantă si acoperită cu prelată.
SECTIUNEA 2
Lucrări pregătitoare
Art.78. Pregătirea stratului suport inainte de punerea in operă a mixturii asfaltice
Inainte de asternerea mixturii, stratul suport trebuie bine curătat, iar dacă este
cazul se remediază si se reprofilează. Materialele neaderente, praful si orice poate afecta
legătura intre stratul suport si stratul nou executat trebuie indepărtat.
In cazul stratului suport din macadam, acesta se curătă si se mătură.
Cand stratul suport este realizat din mixturi asfaltice deschise, se va evita
contaminarea suprafetei acestuia cu impurităti datorate traficului. In cazul in care acest
strat nu se protejează sau nu se acoperă imediat cu stratul următor se impune curătarea
prin periere mecanică si spălare.
După curătare se vor verifica cotele stratului suport, care trebuie să fie conform
proiectului de executie.
In cazul in care stratul suport este constituit din straturi executate din mixturi
asfaltice existente, aducerea acestuia la cotele prevăzute in proiectul de executie se
realizează, după caz, fie prin aplicarea unui strat de egalizare din mixtură asfaltică, fie
prin frezare, conform prevederilor din proiectul de executie.
383 | P a g e
Stratul de egalizare va fi realizat din acelasi tip de mixtură ca si stratul superior.
Grosimea acestora va fi determinată functie de preluarea denivelărilor existente.
Suprafata stratului suport trebuie să fie uscată.
Art.79. Amorsarea
La realizarea straturilor executate din mixturi asfaltice se amorsează stratul suport
si rosturile de lucru cu o emulsie bituminoasă cationică cu rupere rapidă. Amorsarea
stratului suport se realizează uniform cu un dispozitiv special, care poate regla cantitatea
de liant pe metru pătrat in functie de natura stratului suport.
Amorsarea se va face pe suprafata curătată si uscată, in fata finisorului la o
distantă maximă de 100 m, in asa fel incat asternerea mixturii să se facă după ruperea
emulsiei bituminoase.
In functie de natura stratului suport, cantitatea de bitum pur, rămasă după
aplicarea amorsajului, trebuie să fie de (0,3…0,5) kg/m2.
La straturile executate din mixturi asfaltice realizate pe strat suport de beton de
ciment sau macadam cimentat, cand grosimea totală a straturilor rutiere din mixturi
asfaltice este mai mică de 15 cm, rosturile se acoperă pe o lătime de minimum 50 cm cu
geosintetice sau alte materiale agrementate tehnic.
In cazul in care stratul suport de beton de ciment prezintă fisuri sau crăpături
pronuntate se recomandă acoperirea totală a zonei cu mortare sau mixturi asfaltice
(antifisură) in grosime minimă de 2 cm, acoperite cu geogrile sau geosintetice, sau altă
solutie propusă de proiectant in urma unei analize tehnico - economice.
SECTIUNEA 3
Asternerea mixturii asfaltice
Art.80. Asternerea mixturilor asfaltice se face la temperaturi ale stratului suport de
minim 10oC , pe o suprafată uscată.
Art.81. In cazul mixturilor asfaltice cu bitum modificat cu polimeri asternerea se face la
temperaturi ale stratului suport de minim 15oC, pe o suprafată uscată.
Art.82. Lucrările se intrerup pe vant puternic sau ploaie si se reiau numai după uscarea
stratului suport.
Art.83. Asternerea mixturilor asfaltice se efectuează numai mecanizat, cu repartizatoare
- finisoare prevăzute cu sistem incălzit de nivelare automat care asigură o
precompactare. Mixtura asfaltică trebuie asternută continuu, in grosime constantă, pe
fiecare strat si pe toată lungimea unei benzi programată a se executa in ziua respectivă.
Art.84. In cazul unor intreruperi accidentale care conduc la scăderea temperaturii
mixturii rămasă necompactată aceasta va fi indepărtată. Această operatie se face in afara
zonelor pe care există, sau urmează a se asterne, mixtură asfaltică. Capătul benzii
intrerupte se tratează ca rost de lucru transversal, conform prevederilor de la art. 88.
Art.85. Mixturile asfaltice trebuie să aibă la asternere si compactare, in functie de tipul
liantului, temperaturile prevăzute in tabelul 25. Măsurarea temperaturii va fi efectuată in
masa mixturii, in buncărul repartizatorului, cu respectarea metodologiei prezentate in
SR EN 12697-13.
Art.86. Pentru mixtura asfaltică stabilizată, se vor utiliza temperaturi cu 100C mai mari
decat cele prevăzute in tabelul nr.25.
Tabelul 25 – Temperaturile mixturii asfaltice la asternere si compactare
384 | P a g e
Art.87. Asternerea se va face pe intreaga lătime a căii de rulare. Atunci cand acest lucru
nu este posibil, se stabileste prin proiect si se supune aprobării beneficiarului lătimea
benzilor de asternere si pozitia rosturilor longitudinale ce urmează a fi executate.
Art.88. Grosimea maximă a mixturii asternute printr-o singură trecere este cea fixată de
proiectant, dar nu mai mare de 10 cm.
Art.89. Viteza optimă de asternere se va corela cu distanta de transport si capacitatea de
fabricatie a statiei, pentru a se evita total intreruperile in timpul executiei stratului si
aparitiei crăpăturilor / fisurilor la suprafata stratului proaspăt asternut.
Functie de performantele finisorului, viteza la asternere poate fi de 2,5...4 m/min.
Art.90. In buncărul utilajului de asternere, trebuie să existe in permanentă suficientă
mixtură, necesară pentru a se evita o răspandire neuniformă a materialului.
Art.91. La realizarea straturilor executate din mixturi asfaltice, o atentie deosebită se va
acorda realizării rosturilor de lucru, longitudinale si transversale, care trebuie să fie
foarte regulate si etanse.
La reluarea lucrului pe aceeasi bandă sau pe banda adiacentă, zonele aferente
rostului de lucru, longitudinal si/sau transversal, se taie pe toată grosimea stratului,
astfel incat să rezulte o muchie vie verticală .
In cazul rostului longitudinal, cand benzile adiacente se execută in aceeasi zi, tăierea nu
mai este necesară.
Rosturile de lucru longitudinale si transversale ale stratului de uzură se vor decala
cu minimum 10 cm fată de cele ale stratului de legătură, cu alternarea lor.
Atunci cand există si strat de bază bituminos sau din materiale tratate cu liant
hidraulic, rosturile de lucru ale straturilor se vor executa intretesut.
Art.92. Legătura transversală dintre un strat de asfalt nou si un strat de asfalt existent al
drumului se va face după decaparea mixturii din stratul vechi, pe o lungime variabilă in
functie de grosimea noului strat, astfel incat să se obtină o grosime constantă a acestuia,
cu panta de 0,5%.
In plan, liniile de decapare se recomandă să fie in formă de V, la 45o.
Completarea zonei de unire se va face cu o amorsare a suprafetei, urmată de asternerea
si compactarea noii mixturi asfaltice, pană la nivelul superior al ambelor straturi (nou si
existent).
385 | P a g e
Racordarea in profil longitudinal a stratului nou cu stratul existent
Axa drumului
Marginea părtii carosabile
Racordarea in plan a stratului nou cu stratul existent

Art.93. Stratul de bază va fi acoperit imediat cu straturile imbrăcămintii bituminoase,
nefiind lăsat neprotejat sub trafic.
Art.94. Avand in vedere porozitatea mare a stratului de legătură (binder), realizat din
beton asfaltic deschis, acesta nu se va lăsa neacoperit in anotimpul rece pentru evitarea
aparitiei degradărilor.
SECTIUNEA 4
Compactarea mixturii asfaltice
Art.95. La compactarea straturilor executate din mixturi asfaltice se aplică tehnologii
corespunzătoare, care să asigure caracteristicile tehnice si gradul de compactare
prevăzute pentru fiecare tip de mixtură asfaltică si fiecare strat in parte.
Operatia de compactare a straturilor executate din mixturi asfaltice se realizează
cu compactoare cu rulouri netede si/sau compactoare cu pneuri, prevăzute cu dispozitive
de vibrare adecvate, astfel incat să se obtină gradul de compactare conform tabelului 21.
Art.96. Pentru obtinerea gradului de compactare prevăzut se determină, pe un sector
experimental, numărul optim de treceri ale compactoarelor ce trebuie utilizate, in
functie de performantele acestora, de tipul si grosimea straturilor executate din mixturi
asfaltice.
386 | P a g e
Această experimentare se face inainte de inceperea asternerii stratului in lucrarea
respectivă, utilizand mixturi asfaltice preparate in conditii similare cu cele stabilite
pentru productia curentă.
Art.97. Incercările de etalonare a atelierului de compactare si de lucru al acestuia, vor fi
efectuate sub responsabilitatea unui laborator autorizat, care să efectueze in acest scop,
toate incercările pe care le va considera necesare.
Art.98. Metoda de compactare propusă va fi considerată satisfăcătoare dacă se obtine pe
sectorul experimental gradul de compactare minim mentionat la tabelul 21.
Art.99. Pentru obtinerea gradului de compactare prevăzut, numărul minim de treceri
recomandat ale compactoarelor uzuale este cel mentionat in tabelul 26.
Compactarea se execută pe fiecare strat in parte. Compactoarele cu pneuri vor fi
echipate cu sorturi de protectie .
Tabelul 26 – Compactarea mixturilor asfaltice. Număr minim de treceri.
Art.100. Compactarea se execută in lungul benzii, primele treceri efectuandu-se in zona

rostului dintre benzi, apoi de la marginea mai joasă spre cea ridicată.
Pe sectoarele in rampă, prima trecere se face cu utilajul de compactare in urcare.
Compactoarele trebuie să lucreze fără socuri, cu o viteză mai redusă la inceput, pentru a
evita vălurirea stratului executat din mixtură asfaltică si nu se vor indepărta mai mult de
50 m in spatele repartizatorului. Locurile inaccesibile compactorului, in special in
lungul bordurilor, in jurul gurilor de scurgere sau ale căminelor de vizitare, se
compactează cu maiul mecanic.
Art.101. Suprafata stratului se controlează in permanentă, iar micile denivelări care apar
pe suprafata stratului executate din mixturi asfaltice vor fi corectate după prima trecere
a rulourilor compactoare pe toată lătimea benzii.
CAPITOLULV
CONTROLUL CALITĂTII LUCRĂRILOR
Controlul calitătii lucrărilor de executie a straturilor de uzură, de legătură si de
bază din mixturi asfaltice se efectuează pe faze.
SECTIUNEA 1
Controlul calitătii materialelor
Art.102. Controlul calitătii materialelor se face conform prevederilor prezentului
normativ.
SECTIUNEA 2
Controlul procesului tehnologic
Controlul procesului tehnologic constă in următoarele operatii:
Art.103. Controlul reglajului instalatiei de preparare a mixturii asfaltice:
387 | P a g e
- functionarea corectă a dispozitivelor de cantărire sau dozare volumetrică: la inceputul
fiecărei zile de lucru;
- functionarea corectă a predozatoarelor de agregate naturale: zilnic.
Art.104. Controlul regimului termic de preparare a mixturii asfaltice:
- temperatura liantului la introducerea in malaxor: permanent;
- temperatura agregatelor naturale uscate si incălzite la iesirea din uscător: permanent;
- temperatura mixturii asfaltice la iesirea din malaxor: permanent.
Art.105. Controlul procesului tehnologic de executie a stratului bituminos:
- pregătirea stratului suport: zilnic, la inceperea lucrării pe sectorul respectiv;
- temperatura mixturii asfaltice la asternere si compactare: cel putin de două ori pe zi
la compactare cu respectarea metodologiei impuse de SR EN 12697-13;
- modul de executie a rosturilor: zilnic;
- tehnologia de compactare (atelier de compactare, număr de treceri): zilnic
Art.106. Verificarea respectării compozitiei mixturii asfaltice prestabilită, prin analize
de laborator efectuate de laboratorul de santier:
- granulozitatea amestecului de agregate naturale si filer la iesirea din malaxor, inainte
de adăugarea liantului - aceasta trebuie să se incadreze in limitele de toleranŃă
admise, fată de compozitia prestabilită (retetă): zilnic sau ori de cate ori se observă o
calitate necorespunzătoare a mixturilor asfaltice;
- continutul minim obligatoriu de materiale concasate: la inceputul fiecărei zile de
lucru;
- compozitia mixturii asfaltice (compozitia granulometrică si continutul de bitum) prin
extractii, pe probe de mixtură prelevate de la malaxor si asternere: zilnic.
Art.107. Verificarea calitătii mixturii asfaltice, prin analize de laborator efectuate de un
laborator autorizat pe probe de mixtură asfaltică: 1 probă / 400 tone mixtură fabricată,
dar cel putin una pe zi, care va determina:
- compozitia mixturii asfaltice, care trebuie să se incadreze in limitele din prezentul
normativ si să corespundă compozitiei stabilite prin studiul preliminar de laborator,
abaterile admise fată de reteta aprobată fiind cele indicate in tabelul 27;
- caracteristici fizico-mecanice trebuie să se incadreze in limitele din prezentul
normativ
Tabelul 27. Abateri fată de compozitie
388 | P a g e
Art.108. Tipurile de incercări si frecventa acestora, functie de tipul de mixtură si clasa
tehnică a drumului sunt prezentate in tabelul 28, in corelare cu SR EN 13108-20.
Tabelul 28 - Tipul si frecventa incercărilor realizate pe mixturi asfaltice
389 | P a g e
SECTIUNEA 3
Controlul calitătii straturilor executate din mixturi asfaltice
Art.109. Verificarea calitătii stratului se efectuează prin prelevarea de epruvete, astfel:
- carote Φ 200 mm pentru determinarea rezistentei la ornieraj
- carote Φ 100 mm sau plăci de min.( 400 x 400) mm sau carote de Φ 200 mm (in
390 | P a g e
suprafată echivalentă cu a plăcii mentionate anterior) pentru determinarea
grosimii straturilor, a gradului de compactare si absorbtiei, precum si a
compozitiei – la cererea beneficiarului.-
Epruvetele se prelevează in prezenta delegatului antreprenorului, al beneficiarului
si al consultantului sau a dirigintelui, la aproximativ 1 m de la marginea părtii
carosabile, incheindu-se un proces verbal, in care se va nota grosimea straturilor.
Zonele care se stabilesc pentru prelevarea probelor sunt alese din sectoarele cele
mai defavorabile.
Art.110. Verificarea compactării stratului, se efectuează prin determinarea gradului de
compactare in situ, prin incercări nedistructive sau prin incercări de laborator pe carote.
Incercările de laborator efectuate pe carote pentru verificarea compactării constau
in determinarea densitătii aparente si a absorbtiei de apă, pe plăcute (100x100) mm sau
pe carote cilindrice cu diametrul de 100 sau 200 mm, netulburate.
Rezultatele obtinute privind compactarea stratului trebuie să se incadreze in
limitele din tabelul 21.
Art.111. Celelalte incercări constau in măsurarea grosimii stratului, a absorbtiei de apă
si a compozitiei (granulometrie si continut de bitum).
SECTIUNEA 4
Verificarea elementelor geometrice
Art.112. Verificarea elementelor geometrice ale stratului si a uniformitătii suprafetei, se
face conform STAS 6400 si constă in:
- verificarea indeplinirii conditiilor de calitate pentru stratul suport si fundatie,
conform prevederilor STAS 6400;
- verificarea grosimii stratului, in functie de datele inscrise in rapoartele de
incercare intocmite la incercarea probelor din stratul de bază executat, iar la aprecierea
comisiei de receptie, prin maximum două sondaje pe kilometru, efectuate la 1 m de
marginea stratului de bază; verificarea se va face pe probe ce se iau pentru verificarea
calitătii imbrăcămintii, Tabel 21 si conform Tabel 22.
- verificarea profilului transversal: - se face cu echipamente adecvate, omologate;
- verificarea cotelor profilului longitudinal: - se face in axă, cu ajutorul unui
aparat topografic de nivelment sau cu o grindă rulantă de 3 m lungime, pe minimum
10% din lungimea traseului.
Nu se admit abateri in minus fată de grosimea prevăzută in proiect, respectiv in
profilul transversal tip.
Abaterile in plus de la grosime nu constituie motiv de respingere a lucrării, cu
conditia respectării prevederilor prezentului, privind uniformitatea suprafetei si gradul
de compactare.
Abaterile limită locale admise la lătimea stratului fată de cea prevăzută in proiect
pot fi cuprinse in intervalul +50 mm pentru lăŃimea căii de rulare si de +25 mm pentru
lătimea benzii de urgentă la autostrăzi.
Abaterile limită admise la panta profilului transversal sunt de +1 mm/m .
Abaterile limită locale admise la cotele profilului longitudinal sunt de +10 mm cu
conditia respectării pasului de proiectare adoptat.
Toleranta pentru ecarturile constatate, in raport cu cotele prescrise, este de +2,5%.
391 | P a g e
C A P I T O L U L VI
RECEPTIA LUCRĂRILOR
SECłIUNEA 1
Receptia pe faze determinante
Art.113. Receptia pe faze determinante, stabilite in proiectul tehnic, privind straturile de
uzură, de legătura si de bază se vor efectua conform Regulamentului privind controlul
de stat al calitătii in constructii aprobat cu HG 273/94 si conform Procedurii privind
controlul statului in fazele de execuŃie determinante, elaborată de MLPAT si publicată
in Buletinul ConstrucŃiilor volumul 4 din 1996.
SECTIUNEA 2
Receptia la terminarea lucrărilor
Art.114. Receptia la terminarea lucrărilor de către beneficiar se efectuează conform
Regulamentului de receptie a lucrărilor in constructii si instalatii aferente acestora,
aprobat cu HG 273/94. Comisia de receptie examinează lucrările executate fată de
documentatia tehnică aprobată si de documentatia de control intocmită in timpul
executiei.
Art.115. Verificarea elementelor geometrice ale stratului si uniformitătii suprafetei de
rulare se face conform art.112.
Art.116. In vederea efectuării receptiei la terminarea lucrărilor, pentru lucrările de
ranforsare, reabilitare, precum si constructii noi de drumuri si autostrăzi, in plus fată de
prevederile art. 115 se vor prezenta si măsurători de capacitate portantă.
Art.117. In perioada de garantie, urmare a verificării comportării in exploatare a
lucrărilor, toate eventualele defectiuni ce vor apare se vor remedia de către Antreprenor.
SECTIUNEA 3
Receptia finală
Art.118. Pentru lucrările de ranforsare, reabilitare, precum si constructii noi de drumuri
si autostrăzi, in vederea Receptiei Finale se vor prezenta măsurătorile de planeitate,
rugozitate si capacitate portantă, care se vor compara cu măsurătorile prezentate la
Receptia la Terminarea Lucrărilor.
Art. 119. Receptia finală se va face conform Regulamentului aprobat cu HG 273/94
după expirarea perioadei de garantie.
392 | P a g e

Metodologie Executie Drumuri

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Metodologie Executie Drumuri

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

I EXECUTAREA TERASAMENTELOR DE PĂMÂNT

1. Înainte de începerea lucrărilor de terasamente , se restabileşte

3. Înainte de începerea lucrărilor de terasamente se execută

4.În porţiunile de drum în care apele de suprafaţă se pot scurge

7. Suprafaţa fiecărui strat compactat şi suprafaţa patului drumului

8. Umiditatea pământului pus în operă va fi cât mai apropiată de

9. Se recomandă ca executarea terasamentelor să se facă în

Denumirea incercarii Frecventa minimala a Observatii

7.Umpluturile alcătuite exclusiv din materiale granulare pietroase,

8.Pământurile necoezive se pun în operă în partea superioară a

10.Pământul se compactează în straturi nivelate având grosimi

11. La terminarea lucrărilor , taluzurile de rambleu şi debleu şi

3. CONTROLUL CARACTERISTICILOR PLATFORMEI

1.Verificarea topografică a nivelmentului va fi făcută pe profile din

Capitolul se referă la execuţia şi recepţia straturilor din care e

2. CONDITII TEHNICE PENTRU MATERIALE

3. Agregate naturale si concasate

NOTĂ - Pentru utilizări particulare la finisarea suprafeţelor, poate fi

4.1.3.2 Nisip şi amestec agregat granulat

4.1.5 Calitatea particu lelor fine

Dacă este cazul, indicele de formă, determinat conform standardului

4.1.7 Procentaj de agregate semiconcasate în agregat grosier

4.2 Caracteristici fizice

4.2.3 Rezistenţa la şlefuire a agregatului grosier din stratul de

4.2.4 Rezistenţa la abraziune a suprafeţei

4.2.6 Rezistenţa la abraziune a agregatului grosier destinat

4.2.7 Masa volumică reală şi absorbţia apei

Dacă valoarea absorbţiei apei, determinate conform anexei B din

4.2.9.1 Sensibilitate la îngheţ - dezgheţ

4.3 Caracteristici chimice

4.3.3 Poluanţi organici uşori

NOTA 1 - Când conţinutul de MgO determinat conform standardului

5.2.2 Particule fine nocive

5.3.3.2 " Diferenţa de temperatură Bilă - Inel " a filerului pentru

5.4 Caracteristici chimice

5.4.4 Conţinut de var stins în filerul aditivat

5.5 Caracteristicile regularităţii producţiei de filer

CONTROLUL CALITĂTII BALASTULUI

Controlul calităţii balastului se face de către antreprenor prin laboratorul

STABILIREA CARACTERISTICILOR DE COMPACTARE

1. Caracteristicile optime de compactare ale balastului se stabilesc de către

W opt .P.M. = umiditatea optimă de compactare [%);

W ef . = umiditatea efectivă de compactare [%), în vederea stabilirii gradului

• Execuţia stratului rutier din balast se va face numai după

b) Experimentarea punerii în operă a balastului

Înainte de începerea lucrărilor , executantul este obligat să experimenteze pe

Pe terasamentul recepţionat se aşterne şi nivelează balastul în unul

Compactarea stratului de balast se face în formaţia stabilită pe

Se interzice execuţia stratului rutier cu balast îngheţat .

d) Controlul calităţii compactării balastului

2) Laboratorul executantului va ţine următoarele evidenţe privitoare la

e) CONDIŢII TEHNICE; REGULI ŞI METODE DE VERIFICARE

Valorile deflexiunilor admisibile din tabelul de mai sus corespund

g) Caracteristicile suprafeţei stratului rutier

Verificarea denivelărilor suprafeţei stratului rutier din balast se face cu lata

ART.1. - PREVEDERI GENERALE

2.1. - Pentru executia fundatiilor din piatra sparta se utilizeaza urmatoarele

b.) Pentru fundatie din piatra sparta

Corpuri straine admise maxim 1%

Apa necesara realizarii straturilor de fundatie poate sa provina din reteaua

EXECUTIA STRATULUI DE PIATRA SPARTA

Controlul calitãtii se face de cãtre Antreprenor prin laboratorul

sãu, în conformitate cu prevederile cuprinse în tabelul 7.

Nisip Examinarea datelor La fiecare lot - -