Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Basmul Cult Povestea Lui Harap Alb Reorganizat
Basmul Cult Povestea Lui Harap Alb Reorganizat
(1877)
Trasaturile speciei
Ca specie a genului epic, basmul se distinge prin aceea ca ilustreaza categoria estetica a fabulosului,
altfel spus, creeaza un univers in care „minunea e un fapt obisnuit, iar magia o lege”, in termenii lui R.
Caillois. Factorul care anima cu precadere acest univers fabulos este personajul himeric, investit cu puterea
supranaturala de a transgresa regnurile, de a se metamorfoza, sau de a inmagazina energii fizice si spirituale
miraculoase, sub inraurirea unor formule, bauturi, cifre magice si prin influentaunor obiecte cu valoare
totemica sau de talisman, G Calinescu considerand ca „in absenta personajelor himerice nu putem vorbi
despre un basm”.
Eroii de basm, polarizati etic, concentreaza in portretul lor fizic si moral valori arhetipale si slabiciuni
omenesti universal valabile, dincolo de granitele spatiului si ale timpului, iar intamplarile ce compun firul epic
al unui basm au caracter atemporal si aspatial.
De aceea, alaturi de snoava, legenda si fabula, basmul ramane o specie cu mare miza moral-educativa,
propunand cititorilor modele si antimodele de viata, sub forma eternului conflict dintre energiile constructive
ale universului si fortele complementare lor, adica cele distructive din univers . Finalul fericit, incununat de
victoria fortelor pozitive, are menirea de a alimenta optimismul generatiilor de cititori, increderea lor in bine,
adevar si frumos.
Din punct de vedere formal (structural si compozitional), o alta trasatura a speciei basmului ar fi
stereotipia. Sunt stereotipe (cliseice), organizarea taberelor de personaje, inventarul de personaje adjuvante si
donatoare, formulele (initiale, mediane si finale), precum si inlantuirea unor motive literare care iau forma
unor verigi epice devenite clasice ( motivul imparatului fara mostenitori , sau al imparatiei fara urmasi pe linie
paterna, motivul mezinului sau al pruncului nazdravan, motivul interdictiei, al taramului interzis, motivul
obiectului lipsa, al incalcarii sfatului parintesc, motivul calatoriei initiatice, motivul probelor, motivul nuntii).
Rezumand subiectul basmului, vom spune ca , in caliate de mezin al unei familii nobile, Harap-Alb
doreste sa nu-si dezamageasca tatal, pe batranul crai, dar si sa-si masoare puterile cu fratii mai mari, dintr-un
complex al ultimului nascut, ferit in mod obisnuit de provocarile mai mari ale vietii. Ajutat de povetele Sfintei
Duminici, trece cu bine de proba tatalui, infruntand ursul care-l intampina la capat de pod, insa nepriceput in
tainele vietii si lipsit de incredere in fortele proprii, cade rob la Span, care-i va fura identitatea (adica meritele
sale si ale inaintasilor sai- un capital inestimabil pentru orice fiinta umana), infatisandu-se la destinatie, adica la
curtea unchiului sau, Verde Imparat, drept sluga, iar nu mostenitor de drept al unui tron, pe care si-l va
revendica acum Spanul, in calitate de fiu de crai. Ajunsi aici, din frica de a nu pierde un avantaj capatat
necinstit, din lasitate, invidie si oportunism, Spanul, il va tine cat mai departe de ochii rudelor sale pe fiul de
crai, trimitandu-l in misiuni imposibile, cu gandul de a-l sacrifica . Ajutat in prima parte a actiunii de
indemanarea si secretele detinute de Sfanta Duminica, Harap-Alb va aduce salatile ursului si pielea cu
nestemate a cerbului. In ultima parte a aventuriii sale, se va intovarasi cu cinci eroi cu insusiri stranii, care-l vor
ajuta sa invinga firea capricioasa peste masura a Imparatului Ros si a fiicei acestuia, pe care trebuie sa o
cucereasca pentru cel care-i putea deveni calau. Modestia, rabdarea, tenacitatea, optimismul si onoarea fiului de
crai vor fi rasplatite in deznodamant de calul sau si de fiica lui Rosu Imparat, ca martori impartiali ai
nedreptatilor indurate de Harap-Alb si ca o concretizare a puterii justitiare a doua dintre cele mai batrane forte
ale vietii : iubirea si prietenia.
Conflict in basm; idei pentru caracterizarea personajului
Excluzand coliziunile fizice intre protagonist si adversarul sau si evitand o solutionare sangeroasa,
conflictul basmului in discutie prezinta o durata mai lunga, decat cea a basmului popular, deoarece in viziunea
lui Creanga , raul poate detrona binele, ii poate imita, schimonosindu-i infatisarea, se poate prezenta omului in
chip inselator, chiar diabolic, poate ispiti si tenta, sau poate sa stapaneasca un timp, peste lume, daca aceasta
ajunge „sat fara cani” si poate sa „se plimbe fara bat prin ea”.
Reconfirmarea adevarului se poate face, insa cu mai multe sacrificii decat ne invatase basmul popular, cu
mai multa rabdare, cu discernamantul si intelepciunea de a demasca raul, de a alege, asemnea protagonistului
ajutat de furnici, nisipul de mac.
Durata mai mare a conflictului dintre cele doua tabere poate trada si o alta credinta a utorului, anume ca
procesul de maturizare a unui tanar este unul mai complex si mai anevoios decat am fi tentati sa credem.
Tabara fortelor distructive este constituita de Span, erou construit de Creanga parca in virtutea
proverbului „Obraznicul mananca praznicul”. El se va dovedi omul cu un asa-zis „obraz subtire’’, care
arhiveaza slabiciuni omenesti precum duplicitatea, ipocrizia, obraznicia, parvenitismul, lasitatea, sau invidia si
nerecunostinta, la care se aduga slujitorii de la curtea Imparatului Ros si imparatul insusi .
Mult mai numeroasa este tabara adversa, iar acesta si pentru ca , aici, amenintarea raului nu este fatisa, ci
disimulata, ascunsa si inselatoare. In lupta nedreapta cu un astfel de rau , trebuie sa se solidarizeze toate
celelalte forte din univers: autoritatea parinteasca, sau forta familiei, intruchipata aici de batranul crai care isi
creste realist si cu fermitate feciorii, puterea statala a guvernatorilor, militarilor si oamenilor politici,
intruchipata aici de Verde Imparat si fiica de Imparatului Ros, fortele divine, posesoare ale unor secrete
vindecatoare si ale unor insusiri de divinatie (clarviziune) , intruchipate aici de Sfanta Duminica si de fiica
Imparatului Ros, fortele instinctuale, energia pura a naturii insesi, intruchipata de calul care „mananca jar” de
harnicia si meticulozitatea furnicilor ori a albinelor, dar mai ales vointa oamenilor de rand, intruchipati aici
de cei cinci „nespalati”, sau „golani”, pe nume Flamanzila, Setila, Gerila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila.
Idei pentru caracterizarea personajului
Ca orice erou de basm, Harap-Alb este investit mai intai cu o valoare simbolic-filozofica, ezoterica,
daca ne gandim ca el se „boteaza” in rezonanta unor spatii sacre precum podul, padurea labirint, coliba,
fantana, sau ca este beneficiarul puterilor declansate de unele obiecte talisman si totemice, precum blana de urs
(simbol al vitalitatii neconsumate, al destinului latent care trebuie provocat spre implinire), de hainele de mire
ale tatalui si de armele acestuia din tinerete(simbol al capitalului material si spiritual al unui neam care trebuie
pastrat si protejat de la o generatie la alta), de tipsia cu jar(reprezentare materiala a energiei vitale nepotolite,
neinfranate, pe care trebuie sa invete sa si-o struneasca si sa si-o chiverniseasca corespunzator).
Asa se face ca protagonistul, pastrat in sfera umanului, este neofitul inscris la scoala unor mistagogi
precum propriul tata, craiul batran, Sf. Duminica, sau fiica Imparatului Ros, intr-o etapa initiatica a vietii, pentru
a accede la conditia de guvernator luminat, dupa ce dezleaga legile unei lumi inturnate pe dos, cazute in haos,
ratacite de la sensul ei originar.
Cu alte cuvinte, ca tip uman , protagonistul basmului intruchipeaza tanarul imatur, neinitiat in tainele
vietii, care va parcurge niste experiente formatoare. Printr-un erou ca Harap-Alb, basmul lui Creanga pare sa
ne vorbeasca si despre procesul de modelare a unui guvernator luminat, idee la care conduce si afirmatia Sfintei
Duminici : „ Cand vei ajunge odata si tu mare si tare , ii cauta sa judeci lucrurile de-a fir-a-par si vei crede celor
asupriti si necajiti, pentru ca stii acum ce e nacazul”.
Conducatorul ideal ar trebui sa adune toate insusirile pozitive ale lui Arap-Alb: sa reziste la tentatia
bogatiilor si a stralucirii odoarelor ( cum i se intampla acestuia in care alege sa nu vanda pielea cu nestemate a
cerbului,) sa fie educat inclusiv in spiritul respectului pentru indeletnicirile modeste, ale oamenilor de rand
(cum se intampla in secventele epice in care ingrijeste de herghelie, isi struneste calul, sau incropeste un stup
pentru un roi de albine ratacit), sa fie impartial in judecata si ferm, dar nevarsator de sange, sa nu se lase
pacalit de jocul inselator al esentelor si al aparentelor lumii acesteia ( cum se va intampla in intovarasirea cu cei
cinci „nespalati”, „oastea lui Papuc-Hogea-Hogegarul”).
Un erou cu numele de Harap-Alb („rob cu piele alba” ), ne vorbeste despre omul a carui vita buna se vede
si dincolo de vesmintele-i ponosite”, dupa cum spunea G. Calinescu .
Protagonistul este construit in maniera realista, nu numai din lumini, ci si din umbre, aspect sugerat si de
numele sau, deci este cu mult mai uman si mai credibil decat eroul clasic din basmul popular .
Nici pe departe perfect, nici pe departe inzestrat cu vreo insusire fizica sau spirituala supraomeneasca,
fiul craiului se doveste uneori chiar naiv (trasatura inregistrata de naratorul insusi, in scena putului -„fiul
craiului, boboc in felul lui la trebi de acestea”), impulsiv si necugetat in luarea unor decizii capitale, cand „se
face ros ca gotca”, plecand de acasa, intr-o experienta pentru care se va dovedi ca nu era defel pregatit, credul,
influentabil, superficial si fricos.Il salveaza insa simtul umorului, firea pasnica si vocatia prieteniei.
Flamanzila, Setila, Gerila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, insisi, spre exemplu, pot incifra aici slabiciunile
omenesti cu care Harap-Alb e nevoit sa se intovaraseasca la drum, adica sa si le recunoasca si sa si le infranga :
lacomia, „darul suptului”, firea rece, certareata si carcotasa, nesociabila, indiscretia, curiozitatea nemasurata,
nestatornicia, sau, de ce nu,complexele, impulsurile si fanteziile sexuale, atat de specifice primei tinereti.
Intr-un personaj ca Harap- Alb putem ghici si un alter ego al autorului insusi, cel care se autoportretizase
si la varsta copilariei printr-un erou precum Nica, din volumul „Amintiri din copilarie”. Ideea fundamentala ar
fi aceea ca , la varsta copilariei, se va manifesta necenzurat intreg potentialul adultului de mai tarziu,
adolescenta nefacant decat sa acutizeze sau sa estompeze unele orientari ale colilariei. Cu alte cuvinte, din
multe puncte de vedere, cei cinci sunt „versiuni” urieseti , ale lui Nica, cel din volumul „ Amintiri din
copilarie”: Flamanzila este nimeni altul decat un Nica la furat de cirese, care smantaneste oalele, sau care nu
rezista ispitei praznicelor tuturor mortilor de holera din sat, Setila , un Nica plecat la scaldat, Ochila aminteste
de Nica, cel neintrecut in prinderea mustelor cu ceaslovul, Pasari-Lati-Lungila este un Nica pus pe „gabjit” si
furat pupaza, iar Gerila evoca un Nica plecat la urat sau cutremurat de frigurile holerei, la stana din munti, unde
fusese dus de ai sai.
Cum se spune sau despre arta narativa si stil in basmul „Povestea lui Harap-Alb”
Titlul textului asaza centrul de interes al naratorului si al cititorilor in zona experientelor de viata ale
personajului, a aventurii sale initiatice si a invataturilor care trebuie sa se desprinda din ele si mai putin asupra
protagonistului, care nu e construit neaparat ca erou exceptional. Substantivul „poveste” din titlu anticipeaza
poate dimensiunile mai mari ale textului, caracterul nuvelistic al naratiunii, precum si intentia autorului de a
zugravi o lume foarte aproape asezata de cea reala, a cititorilor.
Perspectiva narativa utilizata respecta specificul basmului, in sensul ca prin focalizare zero si prin
omniscienta, naratorul este stapan absolut peste destinele personajelor, atent la miscarile lor sufletesti, gata
oricand sa explice, din exterior chiar si cele mai personale alegeri ale acestora.
Desi formula initiala nu egaleaza in frumusete unele formule din basmele populare, acesta atrage
totusi atentia prin faptul ca nu proiecteaza neaparat intamplarile si eroii intr-o dimensiune paralela realitatii, ci
intr-o vecinatate fireasca a acesteia, printr-un adverb precum „cica”,un cuvant formant prin compunere din alte
doua cuvinte-„se zice” si „ca”. De altfel, pe toata durata actiunii, eroii pastreaza ceva din naturaletea unor
tarani din Humulesti, cu care ne-am familiarizat prin volumul de amintiri al autorului.
Mai ingenioasa este formula finala, in cadrul careia, poznas, naratorul testeaza atentia cititorului,
pozitionandu-se in diegeza(actiune), ca invitat anonim la nunta celor doi tineri („oameni in sama bagati,si-un
pacat de povestariu, fara bani in buzunariu”), detaliul acesta amintind de modestia ritualic-sacra a rapsozilor,
lautarilor sau a menestrelilor de a-si cere in versuri sau in rime plata pentru a-i fi binedispus pe meseni sau pe
ascultatori.
Pe marginea tuturor intamplarilor, naratorul si personajele filozofeaza cuminte , gratie intelepciunii
taranesti, inramand secventele epice in superbe proverbe –concluzii calauzitoare pentru cei ce citesc textul-
„Deal cu deal se-ajunge, dar inca om cu om”. „Da-i cu cinstea sa piara rusinea”, , „Unde-i cetatea mai mare
acolo bate dracul razboi mai tare”.
Dialogul concureaza energic naratiunea, aspect al artei narative culte diferit fata de arta narativa populara,
ceea ce face ca personajele sa evolueze ca pe o scena, chiar sub ochii nostri. Replicile lor sunt scanteietoare,
spontane, pline de umor si de intelepciune . Reprezentativa in acest sens este scena disputei dintre cele cinci
personaje uriesesti din casa de arama. Fragmentele dialogate iau pulsul sentimentelor de moment ale
personajelor prin interjectii, vocative sau imperative, expresii populare, sau jocuri de cuvinte de un haz
savuros(„sa traiesti trei zile cu ce-a de-alaltaieri, „sa nu-i moara multi inaninte”, „te-as vari in san dar nu-ncapi
de urechi”, „ia sa-i faci chica topor, spinarea doba si pantecele cobza” „va veti gasi mantaua cu mine”). Chiar si
superlativul absolut este construit prin mijloace inedite si derutante-„Gerila se-ntindea de caldura de-i treceu
genunchele de gura”, „asa tremura de tare de parca-l zghihuia dracul„.
Cat priveste descrierea, fara a excela in descrieri de natura, Creanga se va impune ca un genial portretist
in maniera caricaturala, apeland la hiperbola, serii sinonimice si la suculente expresii populare. Setila , spre
exemplu, este descris drept „ prapadenia apelor,fiul Secetei,nascut in zodia ratelor si impodobit cu darul
suptului”, trimitere subtila la viciul „trasului la masea”, facuta pe un ton de repros feminin , care denota o buna
cunoastere a psihologiei omului simplu. Epocal ramane si portretul lui Ochila: „frate cu Orbila,var primar cu
Chiorala, peste drum de Nimerila.Ori din targ de la Sa-l-cati, megies cu Cautati si de urma sa nu-i dati(...)Parca-
i un bot chilimbot botit, in frunte cu un ochiu, numai sa nu-i fie de diochiu”.
Toate cele cinci portrete ale eroilor de talie urieseasca se situeaza fie in descendenta europeana a unor
figuri de capcauni sau chiar gargantuelic-pantagruelice, fie in descendenta titanilor din mitologia greceasca,
daca nu cumva, in descendenta unei traditii romanesti, aceea a figurilor zmeesti, aici multiplicate parca prin
descompunere si puse sa lupte de aceasta data in tabara binelui, spre culmea hazului celui ce va citi textul, sau,
de ce nu, in descendenta tiganilor lui Ion Budai- Deleanu.
Ca o concluzie, din toate articulatiile sale, fraza lui Creanga emana dragoste de viata si ingaduinta pentru
toate slabiciunile omenesti, adica un mesaj profund umanist.