Sisteme de personaje (tipuri).

Tipuri de personaje după

Raportul cu realitatea.

1. Reale – existente, atestate de istorie.

2. Cu rădăcini în realitate – imaginare, dar foarte aproape de realitate.
3. Imaginare – nu au existat în istorie.
4. Istorice – atestate de documente.
5. Legendare – exemple pentru ceilalți, modele.
6. Fabuloase – cu puteri uriașe, supra naturale.

Tipuri de personaje după complexitate.

1. Lineare, plate – cu o singură calitate remarcată pe parcursul operei.

2. Complexe – cu mai multe calități remarcate pe parcursul unei opere.

Tipuri de personaje după valoarea morală.

1. Pozitive.
2. Negative.

Tipuri de personaje după apariția in opera.

1. Principale.
2. Secundare.
3. Episodice.
4. Figurante.
 Genul liric și genul epic.

Opera lirică.

Opera lirică e opera in care autorul prezintă în modul direct gândurile și sentimentele sale.
Caracteristici:

 Prezența confesiunii eului liric.

 Exprimarea la persoana 1.
 Prezenta eului liric.
 Perspectiva subiectivă.
 Abundența figurilor de stil.
 Prezența elementelor de versificație.
Eul liric e vocea care, in poezie, comunica emoțiile, ideile poetului într-un limbaj direct. Nu se
confruntă cu autorul.

Opera epică.

Opera epică e opera in care mesajul e transmis în mod indirect, prin intermediul personajelor,
naratorului și acțiunii.
Caracteristici:

 Modurile de expunere dominante sunt narațiune, dialogul și descrierea.

 Prezența naratorului subiectiv/ obiectiv/ martor.
 Acțiunea poate fi rezumată pe momentele subiectului.
 Abundența de personaje.
 Părți de vorbire.
Substantivul.

Substantivul este partea de vorbire care denumește obiecte in sens larg: ființe, lucruri, fenomene ale
naturii, însușiri, stări sufletești etc.

 Dezinențele sunt sunetele sau grupurile de sunete așezate la sfârșitul substantivului, pentru a
indica numărul.
 Forma luată de substantiv pentru a-i exprima funcția sintactica într-un enunț se numește caz.
 Cazurile substantivelor:

Cazul Întrebările Funcția sintactică Exemple

N Cine ? Ce ? Subiect Elevul învață.

G Al, a, ai, ale cui ?
Prepoziție : asupra,
contra, înaintea,
împotriva, deasupra,
dedesubtul……
Loc. Prepozițională: în
fata, în spatele, în
mijlocul, din cauza, din
pricina, de-a lungul, de-a
latul….
D Cui ?
Prepoziții : datorită, Atribut substantival dativul
mulțumită, grație,
conform, aidoma,
asemenea
Ac. Pe cine ? ce ?
Cu cine? Cu ce? Despre
cine? Despre ce? Pentru
cine? Pentru ce?
De cine ?
Nume predicativ El este elev.
Atribut substantival Elevul Ionescu lipsește,
apozițional colega mea, Maria,
lipsește.
Atribut substantival genitival Cartea elevului este nouă.
Intrarea înaintea
profesorului este
obligatorie.
Nume predicativ. Cartea este a elevului.
Atribut substantival Cartea colegei mele, a
apozițional Mariei, e nouă.
C. C.L Avionul zboară deasupra
orașului.
C. INDIRECT El luptă contra bolii.
C. C. T A sosit înaintea mamei.
C. INDIRECT Elevului îi place cartea.
Reușita datorită mamei m-
 Cu prepozit. a bucurat.
 Fără prepozit. El este frate colegului
meu.
Atribut substantival Colegului meu, lui
apozițional Răzvan, îi place muzica.
C. C.M. Am lucrat conform
planului
Nume predicativ Reușita este datorită
mamei
Complement direct L -am văzut pe cățel.
Am citit cartea.
Complement indirect Merg cu mama în
excursie.
Complement de agent El este lăudat de profesor.
 Nume predicativ Cadoul este pentru mama.
Care ? ce fel de ? Atribut substantival Oamenii de la sate
prepozițional lucrează mult.
Atribut substantival Pe colegul meu, pe Dănuț,
apozițional l - au pedepsit.
Când? De când? Până C. C. T Stă acolo o săptămână.
când? Cât timp ?
Unde? De unde? Pe C. C.L Merg la școală.
unde? Încotro?
Cum? În ce fel? C. C.M. Mormăie ca ursul.
V ----- -------- Vino, elevule, la mine!
Elevule ,vino la mine !
Vino la mine, elevule !

 Unele substantive au forme numai pentru nr. singular, adică sunt defective de plural. De
exemplu: Grâu, aur, fotbal etc.
 Alte substantive au forme numai pentru plural, adică sunt deficite de singular. De exemplu:
Icre, zori, ochelari, pantaloni etc.

 Substantivele care denumesc o totalitate de obiecte de același fel se numesc substantive

colective.

 După modelul în care s-au format, aceste substantive sunt:

 Primare: rai, cârd, neam, popor...
 Derivate in sufixe colective: mulțime, țărănime, pietriș...
 Pronumele.

 Pronumele relativ și pronumele interogativ au aceleași forme la cazul N și A, atât doar cât
cel interogativ e utilizat în propoziții interogative, iar cel relativ în propoziții enunțiative.

Cazuri Pronume interogativ Pronume relativ

N–A Cine? Ce? Cine Ce
Care? Care
G–D (ai, a, ai, ale) Cui? (al, a, ai, ale) cui, cărui (a), cărei,
căror(a)

 De asemenea, exista si pronume relative compuse, de exemplu: “ceea ce”. El introduce o

propoziție subordonată. Exemplu: Am susținut bine toate examenele, ceea ce mi-a asigurat un
loc bun.
 Pronumele ”care” are o singură forma la N și A, fără diferențiere de gen și număr, la G și D,
apare în formele (al, a, ai, ale) cui; cărui (a); cărei; căror(a). Acordul se realizează astfel:

”Fata ale cărei picioare”

Fata cărei
ale picioare.

Exemple:
Casa ai cărei locuitori.
Ușa al cărei lacăt.
Caietele ale căror file.

 Pronumele negativ este un pronume care exprimă lipsa, excluderea, prezentarea unui lucru

sau a unei ființe ca inexistent, înlocuindu-i numele.

Nominativ – Acuzativ Nimeni – Nimic Niciunul – Niciuna

Genitiv – Dativ (al, a, ai, ale) nimănui niciunei niciunui

 Nimeni – Caz N. f. sintactică – subiect.

 Niciun – pers. 3, nr. singular, g. masculin, Caz A. f. sintactică – atribut.
 Nimic – Caz N. f. sintactică – subiect.
 Niciuna – pers. 3, nr. plural, g. feminin, Caz N. f. sintactică – subiect.
 Pronumele nehotărât – pronume personal ce indică un substantiv fără a specifica concret
persoana.

Nominativ – Acuzativ Unul, toți, altcineva, vreunul, ceva, fiecine, altul, cutare,
altceva, cineva;
Genitiv – Dativ (al, a, ai, ale) unuia, altuia, cutăruia, oricui, altcuiva, vreunei,
cuiva;
 Are 2 tipuri: simple și compuse
 Simple: unul altul mulți puțini
 Compuse: cineva careva orișicine fiecare

Exemple:
 Fiecărui român îi plac doinele. (adjectiv pronominal)
 Fiecăruia i-ar place să fie apreciat. (pronume)

 Analiza: Unii, ca și noi, schimbă des obiectele, deci mama dorea să-mi ia altceva.
Unii – pron. Nepersonal, nehotărât, simplu, Caz N. f. sintactică – subiect.
Altceva – pron. Nepersonal, nehotărât, compus, Caz A. f. sintactică – complement direct.

 Pronumele de întărire – adjectivul pronominal de întărire se utilizează pe lângă pronume sau

substantiv pentru a le evidenția.

Număr Persoana Genul masculin Genul feminin

Singular I Însumi Însămi
II Însuți Însăți
III Însuși Însăți
Plural I Înșine Însene
II Înșivă Însevă
III Înșiși Însele, înseși

 Aceiași funcție de a evidenția substantivele sau pronumele o au și unele adverbe:

 Eu însumi/ chiar eu/ eu personal/ eu singur
Formele se deosebesc după persoană, gen și număr, dar numai cea de feminin singular se
modifică după caz.
 A venit ea însăși/ i-am dat ei înseși

 Pronumele reflexiv ține locul unui substantiv (obiect) asupra căruia se manifestă în mod

direct sau indirect acțiunea verbului și are forme doar pentru cazurile dativ și acuzativ. Atunci
când acțiunea se reflectă în mod direct, pronumele este în cazul acuzativ, iar atunci când se
reflectă indirect stă în cazul dativ.

Exemple:
 El se uită la profesor și se chinuie să-și amintească poezia.
 Așază-te în bancă și deschide-ți cartea.

 Formele pronumelui reflexiv:

 Pronumele reflexiv are forme proprii doar pentru persoana a III-a (se, s-;  își și-; sine; sie,
sieși), pentru celelalte persoane sunt folosite formele neaccentuate de acuzativ și dativ
ale pronumelui personal.

CAZ PERSOANĂ FORMĂ SINGULAR PLURAL

Acuzativ I Neaccentuată mă, m-. -m- ne
a II-a Neaccentuată Te Vă
a III-a Neaccentuată se, s- se, s-
Accentuată (pe) sine (pe) sine
Dativ I Neaccentuată îmi, mi Ne
a II-a Neaccentuată îți, ți vă, v-
a III-a Neaccentuată își, și- își, și-
Accentuată sie, sieși sie, sieși

 Formele pronumelui reflexiv au aceeași persoană și același număr ca și subiectul verbului

determinat, deoarece pronumele este identic cu subiectul. Din această particularitate se poate
desprinde o regulă generală de a identifica un pronume reflexiv (persoanele I și a II-a) și de a
nu-l confunda cu pronumele personal (persoanele I și a II-a): pronumele reflexiv are aceeași
persoană și același număr cu verbul pe care îl însoțește.
 Exemple:
 Eu m–amuz de situația creată.
(eu – pron. personal, persoana I singular, mă - pron. reflexiv, persoana I singular, amuz –
verb, persoana I singular)
 Filmul m–amuză nespus de mult.
(el – pron. personal, persoana a III-a singular, mă - pron. personal, persoana I singular,
amuză – verb, persoana a III-a singular)

 Uneori, în locul pronumelor pe sine, sie, sieși se folosesc formele accentuate ale pronumelui
personal (pe el, pe ea, pe ei, pe ele; lui/ei, lor).
 Se apără pe sine. (Se apără pe el. / Se apără pe ei (ele).)
 Își pregătește sieși. (Își pregătește lui (ei).  / Își pregătesc lor.)

 Funcțiile sintactice ale pronumelui reflexiv:

o Funcțiile sintactice ale pronumelui reflexiv la cazul acuzativ

 complement direct
Eu mă apăr de soare. (pe cine apăr? (pe mine) mă)
Eu mă apăr pe mine de soare. (pe cine apăr? pe mine mă)
El se apară pe sine. (pe cine se apară? pe sine se)
El se apară pe el. (pe cine se apară? pe el – forma accentuată a pronumelui personal)

 complement indirect
El povestește despre sine. (despre cine povestește? despre sine)

 nume predicativ
Totul este pentru sine. (pentru cine este? pentru sine)

 atribut pronominal prepozițional

Încrederea în sine este bună. (care încredere? în sine)

 complement circumstanțial de loc

Profesoara l-a așezat lângă sine. (unde a așezat? lângă sine)
  complement circumstanțial de mod
Și-a spus în sine. (cum a spus? în sine)

o Funcțiile sintactice ale pronumelui reflexiv la cazul dativ

 atribut pronominal
Mircea și-a depus banii la bancă. (și arată că Mircea este posesorul banilor săi > banii
săi)

 complement indirect
Își făcea loc cu coatele. (cui? (lui) își)

 Pronumele posesiv. Adjectivul pronominal posesiv. Pronumele care exprimă ideea de

posesie, înlocuind atât numele posesorului, cât și pe cel al obiectului posedat, se numește
pronume posesiv.
 Pronumele posesiv are forme după genul si numărul obiectului posedat, după persoană și
numărul posesorilor.
 Pronumele posesiv nu are forme proprii la persoana a 3-a plural, ci folosește formele de
Genitiv ale pron. pers. de persoana a 3-a plural (al lor, ai/ ale lor).

Posesor I II III I II III

Obiect posedat
Un singur obiect posedat M Al Al Al Al Al -
N meu tău său nostru vostru
Mai multe obiecte F A mea A ta A sa A A - N = Ac
posedate noastră voastră
M Ai mei Ai tăi Ai săi Ai noștri Ai -
voștri
F Ale Ale Ale Ale Ale -
N mele tale sale noastre voastre
M Alor Alor Alor Alor Alor - G=D
mei tăi săi noștri voștri

 Atunci când determină un subst. și înlocuiește doar numele posesorului (nu și pe cel al
obiectului posedat), pronumele posesiv devine adjectiv pronominal posesiv.
 Adjectivul pronominal posesiv se acordă în gen, număr și caz cu subst. determinat,
îndeplinind f. sintactică de atribut adjectival.

 Pronumele demonstrativ. Adjectivul pronominal demonstrativ. Pronumele care arată

apropierea, depărtarea, identitatea obiectului cu sine însuși ori cu alt obiect, se numește
pronume demonstrativ.

 Pronumele demonstrative sunt: de apropiere, de depărtare și de identitate.

Cazul Forme de apropiere Forme de depărtare Forme de identitate

 Genul Masc. Fem. Masc. Fem. Masc. Fem.

Numărul
Nominativ Singular Acesta Aceasta Acela Aceea Același Aceeași
Acuzativ
Genitiv Plural Aceștia Acestea Aceia Acelea Aceiași Aceleași
Dativ Singular Acestuia Acesteia Aceluia Aceleia Aceluiași Aceleiași
Plural Acestora Acestora Acelora Acelora Acelorași Acelorași

 Atunci când determină un subst. cu care se acordă în gen, număr și caz, pronumele
demonstrativ devine adjectiv pronominal demonstrativ. Adjectivul pronominal demonstrativ
îndeplinește funcția sintactica de atribut adjectival.
 Adjectivul.

 Adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea

la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv
relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei
caracteristică sintactică este subordonarea față de substantiv.
 Ca și celelalte parți de vorbire, adjectivele se împart și ele în mai multe tipuri, cele mai
cunoscute fiind cele propriu-zise și cele pronominale.

 Adjective propriu-zise. Adjectivele propriu-zise constituie o clasă deschisă. Unele sunt

moștenite, în cazul limbii române, din latină, ex. acru, bun, dulce, negru, verde. Se
presupune că altele sunt moștenite din substratul tracic: aprig, creț, searbăd etc. Alte
asemenea adjective sunt împrumutate din alte limbi.

 Adjectivele pronominale. Adjectivele pronominale formează o clasă închisă de cuvinte

cărora, în majoritatea lor, le corespund pronume. În gramaticile limbii române se iau în seamă
adjectivele pronominale
de întărire, posesiv, interogativ, relativ, demonstrativ, nehotărât și negativ[3]. Unele sunt
identice ca formă cu pronumele corespunzătoare, altele diferă în oarecare măsură. Despre
primele se poate afirma că sunt adjective prin conversiune din pronume. Ponderea celor două
categorii depinde și de limba dată.

 Un alt lucru specific adjectivelor sunt gradele de comparație. Există 3 grade de comparație:
pozitiv, comparativ și superlativ.

 Gradul pozitiv
La gradul pozitiv, adjectivul arată însușirea unui obiect, fără a o compara cu însușirea
altui obiect sau cu însușirea sa. (mare, mic, cald, rece, roșu – mașina mare, copacul mic,
ceaiul cald, apa rece, tricoul roșu)
Uneori adjectivele la gradul pozitiv pot fi însoțite de articolele: cel, cea, cei, cele.
(copacul cel mare, mașina cea mare, copacii cei mari, mașinile cele mari).

 Gradul comparativ
La gradul comparativ, adjectivul poate exprima însușirea unui obiect comparată cu
însușirea altui obiect (Mașina albastră este mai mare decât mașina roșie.) sau însușirea
obiectului comparată cu aceeași însușire, dar într-o situație diferită (Sania alunecă mai
bine pe zăpadă decât pe iarbă.).
Termenii comparației pot fi în aceeași propoziție, ca mai sus, sau în propoziții diferite
(Mașina albastră este mare. Mașina roșie este mai mare. / Aerul este curat în oraș. La
munte este însă mai curat.)
Gradul comparativ poate prezenta trei trepte ale însușirii, cu ajutorul
unor adverbe sau locuțiuni adverbiale:
o comparativul de superioritate – mai mare
o comparativul de egalitate – la fel de mare, tot atât de mare, tot așa de mare
o comparativul de inferioritate – mai puțin mare
 Termenii comparației sunt legați prin adverbele decât, ca (mai mare decât …, mai mare
ca …) sau prin locuțiunile prepoziționale față de, în comparație cu (mai mare față de …,
mai mare în comparație cu …).

 Gradul superlativ
La gradul superlativ, adjectivul arată însușirea la gradul cel mai scăzut sau cel mai înalt și
pot fi de două feluri: relativ sau absolut.

 Gradul superlativ relativ

Adjectivul la gradul superlativ relativ arată însușirea la gradul cel mai înalt sau cel mai
scăzut comparată cu aceeași însușire a altor obiecte sau cu însușirea aceluiași obiect în
situații diferite. Gradul superlativ relativ poate fi:

o superlativ relativ de superioritate (cel mai mare) – Copacul acesta este cel mai mare dintre toți
copacii din pădure.
o superlativ relativ de inferioritate (cel mai puțin mare) – Dintre toți copacii din jur acesta
este cel mai puțin mare.
În cazul unui substantiv care prezintă mai multe adjective la gradul superlativ relativ, atunci
când se dorește accentuarea gradului superlativ al însușirilor, articolul (cel, cea, cei, cele) se
poate repeta înaintea fiecărui adjectiv: omul cel mai bun, cel mai harnic și cel mai voinic
(omul cel mai bun, harnic și voinic).

 Gradul superlativ absolut

Adjectivul la gradul superlativ absolut arată cel mai înalt grad al însușirii, fără a compara
însușirea cu însușirile altor obiecte sau cu însușirea aceluiași obiect în împrejurări
diferite. În cele mai multe cazuri, superlativul absolut se construiește cu ajutorul
adverbului foarte (foarte mare, foarte frumos, foarte departe). În unele cazuri este format
și cu ajutorul adverbului tare (tare frumos).
Atunci când se dorește accentuarea unor însușiri sunt folosite și mijloace mai expresive
decât adverbele foarte și tare:

o adverbe și locuțiuni adverbiale’: prea, nemaipomenit de, grozav de, din cale-afară de, nespus
de, neînchipuit de, nemaipomenit de, minunat de, nevoie-mare
o reluarea adjectivului printr-un diminutiv: singur-singurel
o substantive cu valoare de adverb de mod: foc, tun (sănătos tun, frumos foc)
o repetarea adjectivului: mare, mare; mică-mică

 Locuțiunea adjectivală este un grup de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă din punct de
vedere gramatical ca un adjectiv. Locuțiunile adjectivale pot avea grade de comparație.
 Locuțiunile adjectivale formate dintr-un substantiv asociat cu prepoziție pot fi incluse
la atribut substantival.
 Verbul.

 Verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a

construi, etc. Ca și orice altă parte de vorbire, verbele sunt și ele de mai multe tipuri.

 Verbele personale. Verbele care au forma pentru toate persoanele se numesc verbe
personale.
Exemple: Eu invit Noi invităm
Tu inviți Voi invitați
El/ea invită Ei/ele invită

 Verbele impersonale. Verbele care nu au forme pentru persoanele 1 și 2, ci numai pentru

persoana a 3-a se numesc verbe impersonale. (Acestea nu au un subiect pe lângă ele,
acțiunea fiind detașată de un agent concret). Ele numesc fenomene ale naturii, stări, etc.

 Verbele unipersonale. Unele verbe se utilizează numai la persoana a 3-a, având restricții
clare fața de subiect. Exemplu: a mieuna, a rugini, a gâlgâi, doare, pasă, trebuie, etc.

 Verbele tranzitive numesc o acțiune ce trece în mod direct asupra obiectului. Delimitarea
se face prin formularea întrebării complementului direct în raport cu sensul din context al
verbului. Practic, tranzitive se consideră verbele ce acceptă după ele un complement
direct. Exemplu: Dânsul povestește (ce?) o istorie.

 Verbele intranzitive numesc stări, procese și acțiuni care nu trec direct asupra obiectului
și nu pot primi complemente directe. De asemenea nu pot fi intransitive verbele ce au în
componența lor un pronume reflexiv.
Exemplu: El vorbește (cum?) expresiv.

 Verbele regulate sunt acele verbe a căror rădăcină nu se modifica la conjugare.

Exemple: Eu scriu Noi scriem
Tu scrii Voi scrieți
El/ea scrie Ei/ele scriu

 Diateza este o categorie gramaticală flexionară caracteristică verbului, care exprimă

raportul sintactic dintre subiectul gramatical, procesul exprimat de verb, agentul procesului
(care poate fi diferit de subiectul gramatical) și obiectul acestuia. Diateza poate fi de mai
multe tipuri: activă, pasivă și reflexivă.
 Diateza activă. În cazul diatezei active, subiectul numește persoana sau obiectul care
efectuează acțiunea.
 Diateza pasivă. În cazul diatezei pasive, acțiunea este efectuată de u obiect sau o
persoană diferita de subiect, numită agent. Funcția sintactică a acestuia e complement de
agent.
 Diateza reflexivă. Aceasta arată că acțiunea efectuată de un subiect se răsfrânge tot
asupra lui. Exemplu: El se întreabă.
 Modurile personale(predicative)
1.Modul Indicativ
PREZENT TRECUT VIITOR
IMPERFECT PRFECT PERFECT M.M. CA VIITOR I VIITOR II VIITOR
SIMPLU COMPUS PERFECTUL POPULAR
Cânt Cântam Cântai Am cântat Cântasem Voi cânta Voi fi cântat O să cânt
Cânți Cântai Cântași Ai cântat Cântaseși Vei cânta Vei fi cântat O să cânți
Cântă Cânta Cântă A cântat Cântase Va cânta Va fi cântat O să cânte
Cântăm Cântam Cântarăm Am cântat Cântaserăm Vom cânta Vom fi cântat O să cântăm
Cântați Cântați Cântarăți Ați cântat Cântaserăți Veți cânta Veți fi cântat O să cântași
Cântă Cântau Cântară Au cântat Cântaseră Vor cânta Vor fi cântat O să cânte

2.Modul Conjunctiv 3.Modul Condițional-Optativ 4.Modul

Imperativ
PREZENT PERFECT PREZENT PERFECT PREZENT

Să cânt Să fi cântat Aș cânta Aș fi cântat F. alternativa F. negativă

Să cânți Să fi cântat Ai cânta Ai fi cântat
Să cânte Să fi cântat Ar cânta Ar fi cântat Te cântă! Tu nu cântă!
Să cântăm Să fi cântat Am cânta Am fi cântat
Să cântați Să fi cântat Ați cânta Ați fi cântat Voi cântați! Voi nu cântați!
Să cânte Să fi cântat Ar cânta Ar fi cântat

Modurile nepersonale(nepredicative)
1.Modul infinitiv 2.Modul Gerunziu 3.Modul Participiu
4.Modul Supin
PREZEN PERFEC cântând Singular Plural De cântat
T T
Cântat(ă) Cântați(e)

 Conjugarea:
 CONJUGAREA I – cu suf. ”-a”
 CONJUGAREA a II-a – cu suf. ”-ea”
 CONJUGAREA a III-a – cu suf. ”-e”
 CONJUGAREA a IV-a – cu suf. ”-i” sau ”-î”

Adverbul.

 Adverbul este partea de vorbire neflexibila, care determină un verb.

derivate
simple nederivate
Adverbele compuse
propriu-zise
provenite
 După înțeles adverbele sunt: de mod, de timp, de loc.

 Adverbele provenite din adjective și din substantive.

 Adj. devine adverb atunci când determină un verb.
 Subst. care denumesc anotimpuri, părți ale zile, zilele săptămânii, devin adverbe de timp
când determină un verb.

 Adverbele au ca și adjectivele grade de comparație:

o Gradul pozitiv
 Apa curge repede.
o Gradul comparativ
 comparativul de superioritate: Apa curge mai repede decât ieri.
 comparativul de egalitate: Apa curge la fel de repede ca ieri.
 comparativul de inferioritate: Apa curge mai puțin repede decât ieri.
o Gradul superlativ
 superlativ relativ: Apa curge cel mai repede posibil.
 superlativ absolut: Apa curge foarte repede.

 Locuțiunea adverbială este un grup fix (neanalizabil) de cuvinte, care apare cu semnificația

globală a unui adverb. Are la bază o sintagmă (ex. la miezul nopții), mai rar o propoziție,
ex. cât ai zice pește.

 Adverbele interogative servesc pentru formularea întrebărilor în raport cu circumstanțele:

Când? Cum? Unde?

 Adverbele relative se utilizează pentru introducerea propozițiilor subordonate în frază.

 Adverbele nehotărâte se utilizează pentru indicarea incertă a circumstanțelor: cândva, oricând,

undeva... Ele se formează din adverbe interogative/relative și elemente de compunere (ori, va,
și)
 Conjuncția.
 Conjuncția este o parte de vorbire neflexibilă, care face legătura între părți de propoziție de
același fel sau 2 propoziții. Ea nu are funcție sintactică, e un cuvânt ajutător.

 Exemple:
Și, nici, deși, sau, de, iar, dar, că, să, încât, deoarece, însă.

 Tipuri de conjuncție:
 Simple
(și, nici, dar, iar, însă)
 Compuse
(ca să, încât să, cum că)
 Coordonatoare
(și, sau, ori, fie, dar, iar)
 Subordonatoare
(ca, să, pentru că, deși)
 Rezumatul.
 Rezumatul e prezentarea în cuvinte puține a ceea ce a fost spus sau scris anterior mai pe larg,
reținând esențialul și eliminând aspectele secundare.

 Etapele Rezumatului:
1. Citirea atentă a textului.
2. Identificarea și delimitarea etapelor narațiunii.
3. Găsirea elementelor de legătură.
4. Realizarea planului simplu de idei.

 Rezumatul pe fragmente:
 Omiterea ideilor secundare
 Selectarea ideilor principale
 Păstrarea elementelor de relație
 Trecerea verbelor la pers. I
 Păstrarea narațiunii
 Transformarea vorbirii directe în indirectă
 Omiterea descrierilor și monologului
 Omiterea adjectivelor și adverbelor
 Omiterea fig. de stil și cuvintelor cu sens figurat
 Păstrarea originalității textului
 Rezumatul trebuie să conțină 1/3 din tot textul.

 Rezumatul integral:
 Selectarea ideilor principale
 Păstrarea narațiunii
 Omiterea fig. de stil
 Scrierea la persoana a III-a
 Dozarea informației rezumatului
 Textul argumentativ.
Pașii de realizare.

1. Afirmarea punctului de vedere.

2. Aducerea a 3 argumente în favoarea punctului tău de vedere.
3. Concluzie

Algoritm pentru realizarea unei argumentări simple

Algoritmul
1. Formulează punctul tău de vedere
2. Prezintă argumentul principal pe
care îl poți aduce în sprijinul
punctului de vedere emis
3. Gândește-te și enumeră 2-3 motive
pentru care argumentul pe care l-ai
adus poate fi considerat foarte
important
4. Interpretează motivele, prezentând
considerații proprii
5. Încearcă să anticipezi ce ar putea
spune un oponent/ persoana care nu e
de acord cu tine și răspunde la aceste
posibile obiecții
6. Formulează concluzia.
7. Formulează un îndemn final pentru a
atrage ascultătorii de partea ta
Formule de argumentare
 Consider că...
 Sunt de părere că...
 Susțin acest lucru pentru că
 Cred că am dreptate, deoarece:
a)...
b)...
 Când afirm că... mă bazez pe faptul că...
 Cineva mi-ar putea reproșa că..., dar eu
cred că...
 În concluzie pot spune că...
 De aceea vă invit să...
 Vă îndemn să... fiind că...
 Subiectul
Subiectul e partea principala a propoziției, care numește persoana sau obiectul ce îndeplinește o
acțiune, suferă o stare, poseda o caracteristica. El răspunde la întrebările cine?, ce?.

 Ea se duce la magazin.
 Viorel și Monica sunt veseli.
Tipuri de subiect:

 Subiectul simplu e exprimat printr-o singura parte de vorbire.

 Alex nu știe lecția.
 Subiectul dezvoltat e exprimat prin diverse structuri, care, deși conțin 2 sau mai multe cuvinte
semnificative, numesc o realitate (persoana, obiect, fenomen)
 Acum n-are cine mă spală, n-are cine-mi spune o vorba buna.
 Subiectul multiplu e format din 2 sau mai multe subiecte ale aceluiași predicat.
 Copilul si bunicul merg la magazin.
 Subiectul exprimat e caracterizat prin prezenta concreta in propoziție. Poate fi simplu,
multiplu sau dezvoltat.
 Subiectul neexprimat nu e prezent in propoziție, dar poate fi dedus. Poate fi inclus sau
subînțeles.
 Subiectul inclus e dedus din desinența verbelor.
 Subiectul subînțeles e cunoscut dintr-o propoziție anterioara sau va fi menționata într-o
propoziție ulterioara.
 Propoziția subordonata subiectiva
Propoziția subordonata subiectiva e propoziția subordonata care îndeplinește rolul de subiect al
predicatului propoziției regente. Ea răspunde la întrebările cine?, ce?.

Poate fi introdusa prin:

 Pronume relativ (in CN, CD, CA)

Ce a fost teribil /1 a trecut. /2
 Pronume nehotărât (in CN, CD, CA)
Oricine asculta /1 a rămas șocat. /2
 Conjuncție
Se observa /1 ca te pricepi la matematica. /2
 Adverb relativ
Nu se știe /1 unde a plecat.

Propoziția subordonata subiectiva poate fi ceruta de:

 Verbe personale folosite ca impersonale (a rămâne, a fi, a trebui)

 Verbe la diateza reflexiva (se afirma, se crede)
 Adverbe predicative (evident)
 Predicate nominale speciale cu nume predicativ adverb (e bine, e drept)
Punctuația
Așa cum subiectul nu se separa de predicat, așa nici propoziția subordonata subiectiva nu se
desparte de regenta. Însă sunt si unele excepții.
 Predicatul
Predicatul este partea de principala a propoziției, care atribuie subiectului o acțiune, o stare, o
calitate.
Tipuri de predicat:

 Predicatul verbal răspunde la întrebarea ce face?.

Poate fi exprimat prin:
 Verb la diateza activa
 Verb la diateza pasiva
 Verb la diateza reflexiva
 Locuțiune verbala
 Expresie verbala
 Predicatul nominal răspunde la întrebarea cum este?.
Poate fi exprimat prin verb copulativ + :
 Substantiv
 Adjectiv
 Adverb
 Pronume
 Propoziția subordonata predicativa
Propoziția subordonata predicativa e rezultatul transformării unui nume predicativ in propoziția
subordonata. Ea răspunde la întrebările ce?, cum?, ce fel de?.

 Ea este/1 cea care m-a ajutat. /2

Propoziția subordona predicativa poate fi introdusa prin:

 Pronume relativ
 Întrebarea este /1 care copil a stricat geamul. /2
 Pronume nehotărât
 Poți lua /1 orice iți dorește inima. /2
 Conjuncții
 Sarcina ta este /1 sa verifici datele introduse. /2
 Adverbe si locuțiuni adverbiale
 Sărbătoarea este /1 cum si-a imaginat si el.
Propoziția subordonata predicativa e ceruta de verbele:

 a deveni
 a se naște
 a fi
 a ajunge
 a se constitui
 a ieși
 a se numi
 a rămâne
 a se chema
 a părea
 a se face
 a însemna
Punctuația
Propoziția subordonata predicativa nu se desparte niciodată prin virgula de regenta sa.
 Atributul
Atributul e partea secundara de propoziție, care determina un nume (substantiv, pronume, numeral),
indicând diferite caracteristici, răspunzând la întrebările care?, ce fel de?, al cui?, etc.
Poate fi exprimat prin:

 adjectiv
 Păsări vesele zboară peste câmpia înverzită.
 Pronume la CG, CD sau CA
 Cine are minte in sfada altora nu intervine.
 Numeral
 Patru corăbii pline au intrat in port azi dimineața.
 Verb la moduri nepersonale
 Brazii plantați de voi sunt înalți.
 Adverb
 Cartea de acolo este ruptă.
Tipuri de atribut:

 Atributul omogen caracterizează obiectul din același unghi, accesai întrebare.

 Atributul eterogen caracterizează obiectul din alte unghiuri, întrebări diferite, alte nume.
Se despart in următorul fel:
1. A si B, C si D ...
A si B, si C, si D ...
A, si B, si C, si D ..
2. A sau B, C sau D ...
A sau B, sau C, sau D ...
A, sau B, sau C, sau D...

 Atributul acordat își schimba forma de număr, gen si caz după termenul regent.
 Atributul neacordat nu-si schimba forma de număr, gen si caz după termenul regent.

Propoziția subordonata atributiva

Propoziția subordonata atributiva e propoziția, care determina un nume din propoziția regenta, fără
al substitui si răspunde la întrebările care?, ce fel de?, al cui?, cat?.
Propoziția subordonata atributiva poate fi introdusa prin:

 Pronume relativ (care, ce, cine, cat, cați, cate, etc.)

 Adverbe relative (unde, cum, când, cat)
 Conjuncții (ca, sa, ca ... sa, daca, de, pana)
Tipuri de propoziții subordonate atributive:

 Propoziția subordonata atributiva determinativa este absolut necesara pentru înțelegerea

mesajului.
 Propoziția subordonata atributiva explicativa nu este absolut necesara, ea întregește sensul
enunțului din care face parte, mesajul fiind înțeles si fără ea.
 Complementul
Complementul este partea secundara a propoziției, care determina un verb sau un echivalent al lui.
Tipuri de complement:

 Complementul direct determina un verb tranzitiv sau o locuțiune verbala tranzitiva, arătând
obiectul ori rezultatul acțiunii si răspunde la întrebările
pe cine?, ce?
 Complementul direct poate fi exprimat prin:
 Substantiv la cazul acuzativ
 Pronume la cazul acuzativ
 Numeral
 Verb la un mod nepersonal (gerunziu, infinitiv)
 Dublarea complementului direct:
 Repriza pronominala -Reluarea complementului direct substantival sau
pronominal printr-un pronume neaccentuat.
 Anticiparea pronominala - Anticiparea complementului direct substantival
sau pronominal printr-un pronume neaccentuat.

 Complementul indirect determina un verb sau o locuțiune verbala, arătând obiectul asupra
căruia trece, in mod indirect, acțiunea si răspunde la întrebările cui?, despre cine?, despre ce?,
la cine?, la ce?, cu cine?, cu ce?, etc.
 Complementul indirect poate fi exprimat prin:
 Substantiv la cazul dativ, acuzativ sau genitiv
 Pronume la cazul dativ, acuzativ sau genitiv
 Numeral
 Dublarea complementului indirect:
 Ca si complementele directe, cele indirecte pot fi anticipate si reluate.

 Complementul circumstanțial de loc e partea secundara de propoziție care arata locul unde se
desfășoară o acțiune (direcția, limita, spațiul)
 Complementul circumstanțial de loc poate fi exprimat prin:
 Substantiv in Ac., D sau G (cu prepoziții)
 Pronume in Ac., D sau G (cu prepoziți)
 Numeral in Ac., D sau G (cu prepoziții)
 Verb la supin
 Adverb
  Complementul circumstanțial de loc poate determina:
 Verbe predicative
 Locuțiuni verbale
 Interjecții

 Complementul circumstanțial de timp este partea secundara de propoziție care arata timpul
când se desfășoară o acțiune (momentul, durata)
 Complementul circumstanțial de timp poate fi exprimat prin:
 Substantiv in Ac., D sau G (cu prepoziții)
 Pronume in Ac., D sau G (cu prepoziți)
 Numeral in Ac., D sau G (cu prepoziții)
 Verb la moduri nepersonale
 Adjectiv
 Adverb (de timp, relativ, interogativ)
 Complementul circumstanțial de timp poate determina:
 Verbe predicative
 Locuțiuni verbale
 Interjecții
 Adjective
 Complement circumstanțial de mod este complimentul care arata cum se desfășoară o
acțiune sau felul in care se înfățișează o stare.
 Complement circumstanțial de mod poate fi exprimat prin:
 Substantiv in Ac. sau D (cu prepoziții)
 Pronume in Ac. sau D (cu prepoziții)
 Numeral in Ac. sau D (cu prepoziții)
 Verb la infinitiv sau gerunziu
 Adverb
 Interjecție
 Complement circumstanțial de mod poate determina:
 Verbe predicative
 Locuțiuni verbale
 Interjecții
 Adverbe

 Complementul circumstanțial de cauza e partea de propoziție care arata cauza acțiunii

exprimate de verb sau a unei stări ori însușiri.
 Complementul circumstanțial de cauza poate fi exprimat prin:
 Substantiv in Ac. sau D (cu prepoziții)
 Pronume in Ac. sau D (cu prepoziții)
 Numeral in Ac. sau D (cu prepoziții)
 Adjectiv
 Verb la moduri nepersonale
  Complementul circumstanțial de cauza poate determina:
 Verbe predicative
 Locuțiuni verbale
 Adjective
 Interjecții
 Complementul circumstanțial de scop e partea de propoziție care arata scopul acțiunii
exprimate prin verb, răspunzând la întrebările cu ce scop?, pentru ce?
 Complementul circumstanțial de scop poate fi exprimat prin:
 Verbe predicative
 Locuțiuni verbale
 Interjecții
 Complementul circumstanțial de scop poate determina:
 Verbe predicative
 Locuțiuni verbale
 Interjecții

 Complementul circumstanțial condițional arata condiția de care depinde realizarea unei

acțiuni sau a unei însușiri.
 Complementul circumstanțial condițional poate fi exprimat prin:
 Substantiv in Ac., precedat de prepozițiile „cu”, „in”.
 Substantive in G, precedate de locuțiuni predicative
 Verbele la gerunziu
 Adverbe
 Complementul circumstanțial condițional poate determina:
 Verb la mod personal

 Complementul circumstanțial concesiv arata o împrejurare care ar fi putut împiedica

realizarea unei acțiuni, dar n-o împiedica.
 Complementul circumstanțial concesiv poate fi exprimat prin:
 Substantive in Ac. precedate de prepoziția „cu”, însoțita de adj. nehotărât
„tot”, „toate”.
 Substantive in G precedate de prepozițiile „contra”, „împotriva”, „in
pofida”
 Adjective însoțite de adverbul „chiar”
 Verb la infinitiv
 Verb la gerunziu

 Complementul circumstanțial concesiv poate determina:

 Verbe predicative
 Locuțiuni verbale
 Interjecții
 Adjective

 Complementul circumstanțial consecutiv e partea secundara de propoziție care desemnează

consecința sau urmarea unei acțiuni.
 Complementul circumstanțial consecutiv poate fi exprimat prin:
  Substantive in Ac., precedate de prepoziții.
 Complementul circumstanțial consecutiv poate determina:
 Verb predicativ
 Adjectiv

 Propoziția subordonata completiva
Propoziția subordonata completiva directa e propoziția care determina un verb tranzitiv sau o
locuțiune verbala tranzitiva din propoziția regenta, fiind echivalenta cu un compliment direct,
răspunzând la întrebările pe cine?, ce?.

 PSCD poate fi introdusa prin:

 Conjuncții subordonatoare (ca, sa, ca...sa, daca, de)
 Pronume relative (care, cine, ce, ceea ce, cat, cați, cate)
 Pronume nehotărâte (oricine, orice, oricare, oricât)
 Adverbe relative (unde, cum, când, cat)
 Termeni regenți pentru PSCD:
 Verbe tranzitive
 Locuțiuni verbale tranzitive
 Interjecție predicativa
 Punctuația
 PSCD plasata după propoziția regenta nu se izolează.
 PSCD plasata după propoziția regenta se izolează.

Propoziția subordonata completiva indirecta e propoziția care determina un verb, o locuțiune verbala
sau un nume predicativ din propoziția regenta, fiind echivalenta cu un complement indirect,
răspunzând la întrebările complementului indirect.

 PSCI poate fi introdusa prin:

 Pronume relative (cine, ce, care, cat)
 Adjective pronominale relative
 Pronume nehotărât
 Pronume interogative
 Adverbe relative (unde, cat, cum, când, încotro)
 Conjuncții subordonatoare (ca, sa, ca...sa, daca, de)
 Termeni regenți pentru PSCI:
 Verb personal
 Locuțiune verbala
 Adjectiv
 Interjecție
 Punctuația
 Se izolează doar daca e antepusa regentei sau e juxtapusa.
Propoziția subordonata circumstanțiala de loc ,in fraza, are rolul unui complement circumstanțial de
loc, răspunzând la întrebările unde?, de unde?.

 PSCCL poate fi introdusa prin:

 Pronume si adjective pronominale relative, precedate de prepoziții. (care, cine, ce)
 Pronume si adjective pronominale nehotărâte, precedate de prepoziți (oricare,
oricine, orice)
 Adverbe relative (încotro, unde)
 Adverbe nehotărâte (oriîncotro, oriunde)
 Termeni regenți pentru PSCCL:
 Verb la mod personal sau nepersonal
 Locuțiune verbale
 Interjecție
 Punctuația
 PSCCL nu se desparte prin virgula in postpoziție.
 PSCCL se desparte prin virgula in prepoziție, daca are corelativul acolo.

Propoziția subordonata circumstanțiala de timp , in fraza, are rolul unui complement circumstanțial
de timp, răspunzând la întrebările când?, de când?.

 PSCCT poate fi introdusa prin:

 Conjuncții subordonatoare (ca, daca)
 Locuțiuni conj. Subordonatoare (îndată ce, in timp ce)
 Pronume (cine) si adjectiv pron. relative, precedate de prepoziții (cat, cate)
 Adjective pron. nehotărâte (oricând, orișicând)
 Termeni regenți pentru PSCCT:
 Verb la mod personal sau nepersonal
 Locuțiune verbala
 Adjectiv
 Punctuația
 Se desparte de regenta atunci când nu se insista asupra timpului acțiunii, dar si când
sta in fata acesteia.
Propoziția subordonata circumstanțiala de mod este propoziția subordonata care îndeplinește funcția
uneai complement circumstanțial de mod, răspunzând la întrebările cum?, in ce mod?

 PSCCM poate fi introdusa prin:

 Adverbe relative, precedate de prepoziții (cum, precum, cat, ce)
 Adverbe nehotărâte (oricum, orișicum, oricât, oricât)
 Conjuncții subordonatoare (decât, parca)
 Locuțiuni conj. sub. (după cum, așa cum, așa precum, fără sa)
 Termeni regenți pentru PSCCM:
 Verb la mod personal sau nepersonal
 Locuțiune verbala
 Adverb
 Interjecții
 Punctuația
 Se desparte prin virgula in postpoziție, daca circumstanța exprimata nu e esențiala.
 Se desparte prin virgula, in prepoziție, daca regenta are un corelativ.
 Se desparte prin virgula, când e intercalata, doar daca se afla înaintea predicatului.

Propoziția subordonata circumstanțiala cauzala , in fraza, are rolul unui complement circumstanțial
de cauza, răspunzând la întrebările din ce cauza?, de ce?

 Scuz poate fi introdusa prin:

 Conjuncții subordonatoare (ca, caci, daca, deoarece, fiindcă)
 Locuțiuni conj. subordonatoare (din moment ce, din cauza ca)
 Termeni regenți pentru Scuz:
 Verb la mod personal sau nepersonal
 Locuțiune verbala
 Adverb
 Interjecții
 Punctuația
 Pac se izolează întotdeauna.

Propoziția subordonata circumstanțiala de scop, in fraza, are rolul unui complement circumstanțial
de scop, răspunzând la întrebările cu ce scop?, pentru ce?

 PSCS poate fi introdusa prin:

 Conjuncții subordonatoare (ca, sa, ca...sa, daca, de)
 Locuțiune conj. subordonatoare (pentru ca...sa)
 Pronume si adjective pronominale relative, precedate de prepoziții (care, cine, ce)
 Termeni regenți pentru PSCS:
 Verb la mod personal sau nepersonal
 Locuțiune verbala
 Interjecții
  Punctuația
 PSCS nu se desparte prin virgula in postpoziție
 Se izolează in prepoziție, daca are corelativ.

Propoziția subordonata circumstanțiala condiționala exprima o condiție sau o ipoteza de a cărei

îndeplinire depinde realizarea unei acțiuni, răspunzând la întrebările cu ce condiție?, in ce condiție?.

 PSCC poate fi introdusa prin:

 Conjuncție subordonatoare (daca, de ,sa)
 Locuțiuni conj. subordonatoare (in caz ca)
 Termeni regenți pentru PSCC:
 Verb la mod personal
 Locuțiune verbala
 Interjecție
 Adjectiv
 Adverb
 Punctuația
 PSCC se izolează întotdeauna.
Propoziția subordonata circumstanțiala concesiva , in fraza, are rolul unui complement
circumstanțial concesiv, arătând o împrejurare care ar fi putut împiedica realizarea unei acțiuni, dar n-
o împiedica, răspunzând la întrebările in pofida cărui fapt?, in ciuda cui?.

 Pac poate fi introdusa prin:

 Adverbe relative (cat)
 Pronume si adjective pron. nehotărâte (orice, oricine, oricare)
 Conjuncții subordonatoare (deși, daca, de)
 Locuțiuni conj. subordonatoare (cu toate ca, fără sa, chiar daca)
 Termeni regenți pentru Pac:
 Verb la modul personal sau nepersonal
 Locuțiuni verbale
 Adjective
 Interjecții
 Punctuația
 Pac mereu se izolează de regenta.

Propoziția subordonata circumstanțiala consecutiva are rolul unui complement circumstanțial

consecutiv, arătând consecința unei acțiuni sau însușiri din propoziția regenta, răspunzând la
întrebările care e consecința?, care e urmarea faptului ca?

 Picon poate fi introdusa prin:

 Conjuncții subordonatoare (încât, ca, sa, de, ca....sa)
 Locuțiuni conj. subordonatoare (încât sa, decât sa)
 Adverbe corelative (așa...de, atât de, astfel)
 Termeni regenți pentru Picon:
 Verb la mod personal sau nepersonal
 Locuțiune verbala
 Adjectiv
 Punctuația
 Picon mereu se izolează de regenta.
 Compunerea
Compunerea este procedeul de formare a cuvintelor, constând in crearea unui cuvânt noua prin
alipirea a 2 sau mai multe cuvinte rădăcini. Prin compunere se formează unele nume si denumiri de
locații.

 Sudare
 Se scriu împreuna cuvintele compuse din adverb + substantiv.
Exemple: binecuvântare, subsol.

 Se scriu împreuna termenii compuși din prepoziție + substantiv.

Exemple: deîmpărțit, deochi.

 Se scriu împreuna termenii compuși din substantiv + adjectiv.

Exemple: Botgros

 Se scriu împreuna termenii compuși din substantiv + substantiv in N.

Exemple: omucidere, valvârtej

 Se scriu împreuna termenii compuși din substantive unite prin vocala de legătura
„o”.
Exemple: anotimp
 Alăturare cu cratima
 Substantiv in N+ substantiv in G Exemple: floarea-soarelui
 2 substantive in N Exemple: câine-lup
 verb + substantiv; substantiv + verb Exemple: pierde-vara
 nuanța Exemple: verde-albăstrui
 substantiv + adjectiv Exemple: nord-american
 nume de popoare Exemple: franco-elvețian
 2 adjective Exemple: elvețian.