ENZIME

Enzimele numite şi fermenţi sunt substanţe naturale produse doar de către celulele vii. Ele
intervin în numeroase reacţii biochimice, îndeplinind rolul de biocatalizatori. Activitatea enzimatică este
una dintre însuşirile esenţiale ale materiei vii.

Funcţia de biocatalizatori îndeplinită de enzime

Conform teoriei chimice, catalizatorul este o substanţă care grăbeşte desfăşurarea unei
reacţii, fără să se modifice structural în timpul desfăşurării acesteia şi fără să se regăsească în produsul
final al reacţiei respective. În lipsa catalizatorului, oricum reacţia ar putea avea loc, însă într-un timp mai
îndelungat.
Aplicată sistemelor vii, teoria catalizatorului, are o conotaţie deosebită, căci reacţiile
biochimice întârziate, care teoretic pot avea loc şi în lipsa enzimelor, nu sunt compatibile cu viaţa. Dacă
degradările şi sintezele celulare s-ar desfăşura mult încetinit, celulele s-ar sufoca şi îneca în propriile
deşeuri iar nutriţia celulară ar fi blocată, ceea ce ar conduce la moartea lor.
Enzimele imprimă o mare viteză de desfăşurare a proceselor biochimice (sinteze,
degradări, oxidări, reduceri, hidrolize, hidratări, etc.), de activitatea lor depinzând mai toate funcţiile
fiziologice.
 Structura enzimelor

Enzimele sunt catalizatori solubili, macromoleculari, de natură organică, termolabili (se

degradează uşor la temperaturi ridicate), cu activitatea specifică faţă de o anumită substanţă sau faţă de un
grup de substanţe. Activitatea fermenţilor este întotdeauna dependentă de anumite condiţii de mediu (pH,
temperatură, prezenţa unor ioni, etc.).
Orice enzimă este alcătuită din două componente
1. apoenzima (componenta proteică, formată în multe cazuri din ioni metalici).
2. coenzima. (componenta neproteică, prosteică).
Apoenzima are specificitate de substrat (recunoaşte doar anumite substanţe) iar coenzima
are specificitate de acţiune (reacţionează doar într-un anumit fel, în anumite condiţii).
În corp există diverse substanţe endogene (produse de organism) sau exogene (introduse
în organism), care activează sau inhibă, sinteza ori activitatea enzimelor.
Enzimele exogene, care prezintă activitate în corpul uman, sunt substanţe sensibile, care
se distrug prin fierbere, prin centrifugare, precum şi la contactul mai îndelungat cu oxigenul din aer. Din
acest motiv, doar sursele alimentare naturale şi crude, se constituie în surse de enzime sănătoase.

Denumirea enzimelor

Există mai multe feluri prin care se denumesc enzimele. În general, numele acestor
substanţe, derivă de la substratul sau substraturile pe care le catalizează. Întru-cât principalii compuşi
implicaţi în metabolism sunt glucidele, protidele şi lipidele, numele enzimelor vor fi în corelaţie cu aceste
substanţe. Mai jos, prezentăm câteva exemple, de enzime, cu precizarea că, numărul fermenţilor este cu
mult mai mare, de ordinul miilor.
Enzime implicate în metabolismul glucidic:
- amilaza
- invertaza
- trehalaza
- maltaza
- piruvat dehidrogenaza
- fructochinaza
 - fosforilaza
Enzime implicate în metabolismul protidic
- peptidaza
- ribonucleaza
- histaminaza
- cistein-proteaza
Enzime implicate în metabolismul lipidic
- lipaza (ca denumire generică)
Enzimele care se sintetizează în organismul uman (enzime endogene)
În corpul omului, se produc în fiecare secundă, mii şi mii de enzime. Orice deficit
enzimatic este resimţit destul de dur de către organism.

Există două mari categorii de enzime endogene

- enzimele digestive (ajută la scindarea moleculelor mari provenite din hrană, în structuri
mai mici, care pot trece din intestin în sânge),
- enzime metabolice (susţin toate funcţiile fiziologice şi viaţa însăşi).
Toate enzimele digestive sunt extracelulare (sunt eliberate şi acţionează în afara celulei).
Fermenţii metabolici pot fi atât intracelulari, cât şi interstiţiali.
Enzimele microbiologice, enzimele vegetale şi enzimele de origine animală, care ajung
în organism din afară (enzime exogene, enzime alimentare).
 Toate vietăţile (bacterii, ciuperci, plante, animale, etc.) posedă echipamente enzimatice,
fără de care nu pot supravieţui.
Multe din enzimele produse de vieţuitoarele aflate în diverse stadii ale evoluţiei,
acţionează, dacă sunt introduse în corp, asupra organismului uman. Această acţiune poate fi directă
(enzimele participă la reacţiile metabolice sau în altfel de reacţii, ca biocatalizatori) sau indirectă
(enzimele exogene nu se comportă în organismul uman ca fermenţi, dar prezintă un alt tip de acţiune
fiziologică). Din acest motiv, enzimele produse de către microorganisme, de către plante sau de către
animale, au fost valorificate din cele mai vechi timpuri de către om. Pe baza lor s-au obţinut atât produse
de fermentaţie (băuturi alcoolice, murături, lactate, etc.), cât şi stimulente digestive şi metabolice.

• Enzime microbiologice naturale

Pe cale directă sau indirectă, graţie enzimelor sintetizate de către microorganisme, prin
probiotice, prebiotice sau simbiotice, se poate asigura o bună funcţionare a colonului. Alte substanţe
rezultate ca urmare a activităţii microbiologice, asigură o intensă activitate enzimatică a bacteriilor care
alcătuiesc microflora utilă intestinală.

• Enzime de origine animală

Enzime (invertaze) se găsesc, de pildă, în mierea de albine, produs obţinut prin activitatea
unor animale din categoria insectelor. Când invertaza din miere se distruge, produsul se "zahariseşte". Prin
conţinutul ridicat de fermenţi, mierea necristalizată este cu mult mai sănătoasă, părerile contrare fiind
nejustificate. Enzime de natură animală, care se dovedesc benefice organismului uman, se mai găsesc şi
în gălbenuşul crud de ou. Fermenţii din carne, din lapte sau din peşte, deşi există, nu se pot valorifica
deoarece se distrug prin prelucrare.
 • Enzime vegetale

Multe plante sau numai anumite organe vegetale, mai ales fructele şi frunzele, conţin
enzime cu acţiune favorabilă asupra aparatului digestiv al omului sau asupra metabolismului. Activitatea
enzimatică a fructelor şi legumelor se menţine atâta timp cât acestea sunt crude şi proaspete. Practic, hrana
vie însemnă hrană enzimatică.
Enzimele din fructe, rădăcini sau frunze, se pierd prin fierbere, uscare, congelare sau
păstrare îndelungată, chiar dacă ceilalţi nutrienţi se păstrează. De asemenea, sucul obţinut prin
centrifugarea organelor vegetale crude, este lipsit aproape în totalitate de enzime (sucul obţinut prin
presare conţine mult mai mulţi fermenţi).
Enzimele din fructe stimulează repede digestia, deoarece se eliberarea rapid.
Fermenţii din frunze, deşi nu prezintă asupra omului o acţiune foarte puternică, prezintă
avantaje dietetice şi curative certe. Ele se eliberează treptat, deoarece se află prinse în ţesătura fibrelor
vegetale. Tocmai prin faptul că acţiunea acestor enzime se desfăşoară într-un timp mai îndelungat,
verdeţurile sunt deosebit de sănătoase.
În rândul plantele medicinale, există specii care de asemenea conţin fermenţi. Acestea au
fost numite; plante enzimatice.

Proenzime

Sunt numeroase enzime hibernânde, adică inactive. Ele poartă denumirea de proenzime
sau de precursori de enzime. Proenzimele nu îndeplinesc rolul de biocatalizatori, decât dacă sunt activate
de anumiţi factori sau de către alte enzime - în cadrul sistemelor enzimatice.
Proenzimă → Enzimă

Coagularea sângelui prin cei 13 factori majori implicaţi, reprezintă un proces enzimatic
complex, care, probabil, exemplifică în modul cel mai elocvent, activarea în cascadă a proenzimelor, deci
trecerea lor în formă activă, de enzime.

Antienzime şi inhibitorii enzimelor

 Antienzimele sunt substanţe cu structură apropiată de cea a fermenţilor, care, însă,
acţionează în sens invers, frânând sau întârziind declanşarea unui proces metabolic. Antienzimele
acţionează asupra substratului, nu asupra fermenţilor.
Cele mai multe antienzime exogene se găsesc în seminţe, mai ales în cele ale plantelor
oleaginoase, având rolul natural de a oprii desfăşurarea proceselor de dezasimilaţie din bob, înainte de
germinaţie. De aceea, pentru anihilarea antienzimelor, se recomandă înainte de consum, prăjirea "în coajă"
a fructelor uscate de la care se consumă doar seminţele (floarea soarelui, arahide, bostan, etc.).
În sânge este prezentă o antienzimă reprezentativă, care se opune fibrinolizei (proces
fiziologic enzimatic specific sfârşitului hemostazei), numită a 1 antitripsina.
Antienzimele nu trebuiesc confundate cu substanţele care frânează sau blochează
activitatea enzimelor, compuşi numiţi inhibitori de enzime. Există numeroase substanţe care inhibă
enzimele, dintre care, insulina, prin efectul blocant exercitat asupra lipazelor, este cea mai cunoscută.

Câteva enzime mai importante:

Dintre numeroasele enzime din natură, substanţe care îndeplinesc rolul de biocatalizatori
unii reprezentanţii sunt deosebit importanţi. Dintre acestea se remarcă proteazele, lipazele, catalazele,
peroxidazele.