Imperiul Roman 3

Imperiul Roman
istorie
Cuprins
1 Republica Romană 1
1.1 Instituții guvernamentale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
1.1.1 Adunările romane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
1.1.2 Senatul roman . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
1.1.3 Magistraturile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
1.1.4 Instituțiile religioase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
1.1.5 Armata . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
1.2 Istoria Republicii Romane: de la înființare la expansiune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
1.2.1 Patricieni și plebei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
1.2.2 Cucerirea Italiei: Războiul cu etruscii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
1.2.3 Invazia celticǎ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
1.2.4 Războaiele romano-samnite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
1.2.5 Războiul cu Pyrrus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
1.2.6 Războaiele punice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
1.2.7 Cucerirea Greciei și Asiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
1.2.8 Începutul sfârșitului republicii romane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
1.2.9 Marius și dictatura lui Sulla . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
1.2.10 Anii Șaptezeci și Șaizeci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
1.2.11 Primul Triumvirat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
1.2.12 Războiul civil și dictatura lui Cezar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
1.2.13 Al doilea Triumvirat și triumful lui Octavian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
1.2.14 Cauzele colapsului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
1.3 Instituții politice ale Republicii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
1.4 Repere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
1.4.1 Republica timpurie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
1.4.2 Republica târzie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
1.5 Literatura latină a Republicii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
1.6 Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
1.7 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
1.8 Legături externe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
2 Imperiul Roman antic 31

2.1 Ascensiunea lui Augustus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31
i
ii CUPRINS

2.3 Referințe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
3 Imperiul Roman de Răsărit 33

3.1 Originea denumirii „Imperiul Bizantin” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
3.2 Identitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
3.3 Dimensiunea geografică și demografică a statului bizantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
3.4 Evoluția studiilor de istorie bizantină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36
3.5 Periodizare și componente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
3.6 Capitala . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
3.6.1 Orașul bizantin în secolele IV-X . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
3.6.2 Orașul bizantin în secolele X-XI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
3.7 Ideologia Imperialǎ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
3.8 Origini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48
3.8.1 Dinastia Constantină (306 - 363) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48
3.8.2 Dinastia Valentiniană (364 - 379) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55
3.8.3 Dinastia Teodosiană (379 - 457) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55
3.8.4 Dinastia Leonidă (457 - 518) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
3.9 Apogeul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
3.9.1 Dinastia Iustiniană (518 - 602) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
3.10 Epoca elenistică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
3.10.1 Dinastia Heracliană (610 - 711) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
3.10.2 Dinastia Isauriană (717 - 802) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
3.10.3 Dinastia lui Nicefor/Focida (802 - 814) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
3.10.4 Dinastia Frigiană/Amoriană (820 - 867) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
3.11 Renașterea macedoneană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
3.11.1 Dinastia macedoneană (867 - 1057) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
3.11.2 Dinastia Comnen și sfârșitul Imperiului Bizantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
3.12 Organizarea politică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
3.12.1 Împărații . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
3.12.2 Senatul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
3.13 Organizarea administrativă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
3.14 Moștenirea și importanța Imperiului Bizantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76
3.14.1 Bizanț după Bizanț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
3.15 Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
3.16 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
3.17 Lectură suplimentară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
3.19 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80
4 Roma 81
4.1 Geografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81
CUPRINS iii
4.2 Istorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81
4.2.1 De la fondare la imperiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81
4.2.2 Căderea imperiului și Evul Mediu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82
4.2.3 Secolele XVII-XIX . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82
4.2.4 Secolul XX . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82
4.3 Arhitectura, configurația orașului și obiective principale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82
4.3.1 Arhitectura . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82
4.3.2 Centrul orașului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
4.3.3 Structura periferiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
4.3.4 Vatican . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
4.3.5 Muzee și galerii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
4.3.6 Vile și grădini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
4.4 Demografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85
4.5 Vezi și altele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85
4.7 Proverbe despre Roma . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85
4.8 Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85
5 Constantinopol 86
5.1 Denumire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
5.2 Istorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
5.2.1 Perioada antichității târzii și epoca bizantină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
5.2.2 Imperiul Otoman . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
5.3 Monumente imperiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
5.4 Monumente ale perioadei musulmane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
5.4.1 Moscheea Maslama . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
5.4.2 Moschei arabe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
5.4.3 Morminte și locuri de pelerinaj . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
5.5 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
5.6 Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
5.7 Literatură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
6 Ravenna 90
6.1 Istorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
6.1.1 Perioada antică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
6.2 Monumente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
6.3 Demografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
6.4 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
6.6 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91
iv CUPRINS
7 Milano 92
7.1 Demografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
7.2 Etimologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
7.3 Istorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
7.3.1 Antichitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
7.3.2 Evul Mediu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
7.3.3 Perioade de dominație a orașului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93
7.3.4 Secolul XIX . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93
7.3.5 Secolul al XX-lea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93
7.4 Climă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
7.5 Turism . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
7.5.1 Repere culturale și obiective turistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
7.6 Religie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
7.7 Economie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
7.8 Tendințe și proiecte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
7.9 Educație . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
7.10 Transport . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
7.10.1 Aeroporturi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
7.10.2 Metrouri, troleibuze și autobuze . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
7.10.3 Trenuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
7.10.4 Seviciul de cale ferată metropolitan regional . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
7.10.5 Taxi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
7.11 Sport . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
7.11.1 Stadioane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97
7.12 Comunicații și Media . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97
7.13 Specialități culinare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
7.14 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
8 Nicomedia 99
8.1 Istoric . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
8.2 Evoluția modernă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100
8.3 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100
8.4 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100
9 Cezar August 101

9.1 Titulatura . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
9.2 Primii ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
9.3 Al Doilea Triumvirat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102
9.4 Rǎzboiul civil . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102
9.5 Principatul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103
CUPRINS v
9.6 Viața privatǎ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104

9.7 Realizǎri militare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105
9.8 Ultimii ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106
9.9 Galerie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106
9.10 Literatură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106
10 Marc Antoniu 108

10.1 Tinerețea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 108
10.2 Susținător al lui Cezar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
10.3 Inamic al statului. Al doilea Triumvirat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110
10.4 Antoniu și Cleopatra . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110
10.5 Urmările și moștenirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 112
10.6 Căsătorie și descendenții . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 112
10.7 Cronologia vieții lui Marc Antoniu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
10.8 Portrete fictive . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
10.9 Referințe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114
10.9.1 Surse primare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114
10.9.2 Lucrări moderne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114
10.10Legături externe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114
11 Iulius Cezar 115

11.1 Viața timpurie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115
11.2 Cursus honorum al lui Cezar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117
11.3 Primul triumvirat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119
11.4 Războaiele galice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 120
11.5 Germania, Britania și Vercingetorix . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121
11.6 Războiul civil . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122
11.7 După război . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123
11.8 Asasinatul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125
11.8.1 Relatarea unui martor ocular . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126
11.9 Urmările asasinării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127
11.10Literatul Cezar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127
11.11Militarul Cezar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128
11.12Familia lui Cezar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128
11.13Cronologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129
11.14Onoruri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
11.15Zeificarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
11.16Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
11.17Referințe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
11.18Articole corelate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
11.19Referințe și note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
vi CUPRINS
11.20.1 Surse primare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131

11.20.2 Materiale secundare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
11.20.3 Vag în legătură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
12 Quintus Horatius Flaccus 132

12.1 Biografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132
12.2 Opera . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132
12.2.1 Satirele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133
12.2.2 Epodele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133
12.2.3 Odele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133
12.2.4 Epistole . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133
12.3 Repere ale operei lui Horațiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
12.4 Traducători români din operele lui Horațiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
12.5 Citate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
12.6 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
13 Titus Livius 135

13.1 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135
14 Virgil 137
15 Marcellus 138
16 Livia Drusilla 139

16.1 Nașterea și prima căsătorie cu Tiberius Claudius Nero . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
16.2 Dezvoltarea de inghetata . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
16.3 Căsătoria cu Augustus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
16.4 Referințe și note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
17 Marcus Vipsanius Agrippa 140

17.1 Viața timpurie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140
17.2 Ascensiunea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140
18 Dioclețian 141
18.1 Viața . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
18.2 Referințe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
19 Constantin cel Mare 143

19.1 Tinerețea și venirea la putere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143
19.2 Convertirea lui Constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143
19.3 Conflictul cu Licinius . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144
CUPRINS vii
19.4 Guvernarea lui Constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145

19.5 Constantinopol - noua capitală, noua Romă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
19.6 Viața de familie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146
19.7 Ultimii ani ai lui Constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146
19.8 Constantin în arta romană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146
19.9 Sanctificarea lui Constantin cel Mare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147
19.10Contestări contemporane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147
19.11Numismatică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 148
19.12Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 148
19.13Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 148
19.14Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149
20 Teodosiu I 151
20.1 Împărat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151
20.1.1 O politică de stabilizare a frontierei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151
20.1.2 O politică internă forte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151
20.1.3 Ultima reunificare a Imperiului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152
20.1.4 Urmașii lui Teodosiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152
21 Bătălia de la Actium 153

21.1 Preludiul bătăliei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153
21.2 Condițiile luptei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153
21.3 Bătălia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153
21.4 Consecințe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 154
21.5 Surse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 154
22 Actium 155
22.1 Istorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 155
22.2 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 155
22.3 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 155
23 Regatul Roman 156

23.1 Italia pre-romanǎ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 156
23.1.1 Epoca bronzului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 156
23.1.2 Epoca fierului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 156
23.1.3 Civilizația etruscă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157
23.1.4 Colonizarea greacǎ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 158
23.2 Fondarea Romei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 158
23.3 Regii Romei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 158
23.4 Alegerea regelui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159
viii CUPRINS
23.5 Roma sub regii săi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160

23.5.1 Domnia lui Romulus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160
23.5.2 Domnia lui Numa Pompilius . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160
23.5.3 Domnia lui Tullus Hostilius . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160
23.5.4 Domnia lui Ancus Marcius . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160
23.5.5 Domnia lui Lucius Tarquinius Priscus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161
23.5.6 Domnia lui Servius Tullius . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161
23.5.7 Domnia lui Lucius Tarquinius Superbus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161
23.6 Oficii republicane din partea regelui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161
23.7 Articole corelate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 162
24 Lista împăraților romani 163

24.1 Principatul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
24.1.1 Dinastia Iulio-Claudiană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
24.1.2 Anul celor patru împărați și Dinastia Flaviana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
24.1.3 Dinastia Antoninilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
24.1.4 Dinastia Severilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
24.2 Criza secolului III . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
24.2.1 Împărați din timpul apogeului crizei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
24.2.2 Imperiul Galic – 260–274 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
24.2.3 Imperiul Illyrian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
24.3 Tetrarhia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
24.3.1 Dominatul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
24.3.2 Imperiul Britannic 286 – 297 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
24.3.3 Imperiul Roman Târziu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
25 Tiberius 164
25.1 Ascensiunea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164
25.2 Prima parte a domniei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165
25.3 Pe insula Capri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 166
25.4 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 167
26 Caligula 168
26.1 Familie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168
26.2 Tineretea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
26.3 Împărat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
26.3.1 Domnia timpurie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
26.3.2 Divinitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
26.3.3 Reformele publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171
CUPRINS ix
26.3.4 Criza financiara si foametea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171

26.3.5 Constructii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172
26.3.6 Dusmania Senatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172
26.3.7 Pe plan extern . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173
26.4 Asasinarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173
26.5 Genealogia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 174
26.6 Referințe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 174
27 Claudius 175
27.1 Domnia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 175
28 Nero 178
28.1 Primii ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 178
28.2 Domnia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 178
28.3 Incendiul, persecuțiile și complotul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179
28.4 „Campionul” și „artistul” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180
28.5 Ultimii ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180
28.6 Galerie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180
29 Galba 182
30 Otho 183
31 Vitellius 184
32 Vespasian 185
32.1 Date biografice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185
32.2 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 186
32.3 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 186
33 Titus 187
33.1 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 187
34 Domițian 188
34.1 Concentrarea puterii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188
34.2 Activitatea militară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188
35 Nerva 189
x CUPRINS
36 Traian 190
36.1 Origine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 190
36.2 Traian Optimus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 190
36.3 Traian - Dacicus Maximus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 190
36.4 Pe urmele lui Alexandru cel Mare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 191
36.5 Decesul și renumele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 191
36.6 Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 192
36.7 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 192
36.8 Lectură suplimentară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 192
37 Hadrian 193
37.1 Biografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 193
37.2 Galerie de imagini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 194
37.3 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 194
37.4 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 194
38 Antoninus Pius 196
39 Marc Aureliu 197

39.1 Biografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 197
39.1.1 Marc Aureliu: împărat roman . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 197
39.1.2 Marc Aureliu: filosof . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 198
39.2 Citate din Marc Aureliu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 198
39.3 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 198
40 Lucius Verus 199
41 Commodus 200
41.1 În film . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 200
42 Dinastia Antoninilor 201

42.1 Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 201
42.2 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 201
43 Dinastia Severilor 202

43.1 Arbore genealogic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 203
43.2 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 203
CUPRINS xi
44 Anul celor patru împărați 204

44.1 Cei patru împărați . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 204
44.2 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 204
45 Dinastia Iulio-Claudiană 205

45.1 Arbore genealogic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 205
45.3 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 206
46 Pertinax 207
47 Didius Iulianus 208

47.1 O carieră senatorială onorabilă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 208
47.2 O accedere la putere contestată și de scurtă durată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 208
47.3 Monede . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 209
47.4 Nume succesive . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 209
47.5 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 209
47.6 Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 209
47.7 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 209
48 Septimius Severus 210

48.1 Biografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 210
48.2 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 210
48.3 Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 211
49 Pescennius Niger 212

50 Clodius Albinus 213

51 Caracalla 214
52 Publius Septimius Geta 215
53 Macrinus 216
54 Diadumenian 217
55 Eliogabal 218
56 Alexandru Sever 219

xii CUPRINS
56.1 Biografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219

56.2 Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219
56.3 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219
56.3.1 Surse primare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219
56.3.2 Surse secundare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219
57 Maximin Tracul 221

57.1 Ascensiune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 221
57.2 Domnie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 221
57.2.1 Consolidarea statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 221
57.2.2 Anul celor șase împărați și moartea lui Maximin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 221
57.3 Politică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 221
58 Magnus (uzurpator) 223
59 Gaius Iulius Verus Maximus 224

60 Gordian I 225
60.1 Ascensiune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 225
60.2 Domnie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 225
61 Gordian al II-lea 226
62 Pupienus 227
62.1 Origini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 227
62.2 Conducerea Romei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 227
63 Balbinus 228
63.1 Origini și carieră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 228
63.2 Domnie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 228
63.3 Sarcofagul lui Balbinus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 228
64 Gordian al III-lea 229

64.1 Ascensiune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 229
64.2 Domnie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 229
65 Sabinianus (uzurpator) 230
66 Filip Arabul 231

CUPRINS xiii
66.1 Origini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231

66.2 Carieră politică și domnie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231
66.2.1 Credințe religioase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231
67 Filip II Junior 232
68 Pacatianus 233
69 Silbannacus 234
69.1 Surse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 234
70 Sponsianus 235
71 Decius 236
71.1 Ascensiune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 236
71.2 Domnie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 236
71.2.1 Persecuția creștinilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 236
71.2.2 Campanii militare și restructurarea statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 236
71.3 Surse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 237
72 Priscus (uzurpator) 238
73 Licinianus 239
73.1 Surse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 239
74 Herennius Etruscus 240
75 Trebonianus Gallus 241

76 Hostilian 242
76.1 Surse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 242
77 Volusianus 243
78 Aemilianus 244
79 Valerian 245
79.1 Origini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 245
79.2 Domnie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 245
79.2.1 Captivitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 245
80 Uranius Antoninus 246

xiv CUPRINS
81 Saloninus 247
82 Gallienus 248
82.1 Origini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 248
82.2 Domnie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 248
83 Ingenuus 250
83.1 Date generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 250
83.2 Referințe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 250
83.3 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 250
84 Regalianus 251
84.1 Istoria . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 251
84.2 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 251
84.3 Vezi și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 251
84.4 Referințe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 251
85 Claudius al II-lea Gothicus 253
86 Quintillus 254
87 Aurelian 255
88 Marcus Claudius Tacitus 256
89 Florianus 257
90 Marcus Aurelius Probus 258
91 Carus 259
91.1 Viața . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 259
91.1.1 Domnia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 259
91.2 Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 259
91.3 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 259
92 Carinus 260
93 Maximian 261
93.1 Biografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 261
94 Constantius I 262
95 Galerius 263
CUPRINS xv
95.1 Imperiul Roman ca Imperiul Dac . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 264

95.2 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 264
96 Flavius Valerius Severus 265
97 Maxentius 266
98 Licinius 267
99 Maximinus Daia 268
100Valerius Valens 269
101Sextus Martinianus 270
102Constantin al II-lea 271

102.1Literatură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 271
103Constanțiu al II-lea 272

103.1Referințe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 272
104Constant 273
105Iulian Apostatul 274

105.1Încercarea de a reconstrui Templul din Ierusalim . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 275
105.2Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 275
106Iovian 276
107Valentinian I 277
108Valens 278
109Procopius 279
110Grațian 280
110.1Activitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 280
110.2Creștin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 280
111Valentinian al II-lea 281

111.1Ascensiunea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 281
111.2Bibliografia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 281
112Magnus Maximus 282

xvi CUPRINS
113Arcadius 283
113.1Tinerețea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 283
113.2Împărat roman . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 283
113.3Ultimii ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 284
113.4Referințe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 284
113.5Galerie de imagini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 284
114Honorius 285
115Valentinian al III-lea 286

116Petronius Maximus 287

117Avitus 288
117.1Evenimente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 288
117.2Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 288
117.3Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 288
118Majorian 289
119Libius Severus 290
120Anthemius 291
121Olybrius 292
122Glycerius 293
123Romulus Augustulus 294

123.1Ascensiunea și domnia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 294
123.2Restul vieții . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 295
123.4Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 295
123.5Text and image sources, contributors, and licenses . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 296
123.5.1 Text . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 296
123.5.2 Images . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 303
123.5.3 Content license . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 322
Capitolul 1
Republica Romană
Vezi și Republica Romană (sec. XVIII) și 1.1.1 Adunările romane

Republica Romană (sec. XIX).
Republica Romană (din latină Res publica romana, „Lu-

crurile publice ale Romei”) a fost organizarea de stat a
Romei și a teritoriilor sale în perioada cuprinsă între abo-
lirea Regatului Romei (510 î.Hr.)[2] și până la numirea lui
Cezar ca dictator pe viață în anul 44 î.Hr., sau, mai pro-
babil, până în anul 27 î.Hr., anul în care Senatul roman
i-a acordat lui Octavian titlul de Augustus.
Orașul Roma este situat pe malurile fluviului Tibru, foar-
te aproape de coasta de vest a peninsulei Italia. Roma
era situată pe granița dintre teritoriul în care era vorbi-
tă limba latină, la sud de Roma, și cel în care se vorbea
limba etruscă, la nord de Roma.
Forumul Roman
Adunările romane erau alcătuite din cetățenii ce aveau
1.1 Instituții guvernamentale că rol să voteze legile propuse de senat și de magistrați,
să aleagă magistrații, având atribuții administrative,
juridice și religioase. Deciziile erau luate prin vot,
iar calcularea rezultatelor se întocmeau în funcție de
curii sau centurii. Problemele erau dezbătute în adunări
1
2 CAPITOLUL 1. REPUBLICA ROMANĂ
echipament militar propriu, se organiza în afară in-

cintei sacre a Romei, pe Câmpul lui Marte (Vatica-
nul de azi), iar convocarea era inițiată și condusă de
un magistrat ce deținea “imperium"-dreptul la co-
mandă militară. Atribuțiile centuriilor erau votarea
legilor și alegerea magistraților senatului. Apelul la
adunare era publicat înainte cu 30 de zile și afișat în
Forum.
• Comițiile tribute își au originea din adunările vechi

Forumul roman - reconstituire ale plebeilor (fondate în timpul conflictelor dintre
patricieni și plebei, în anii 494-300 î.Hr.), ce își ale-
geau proprii magistrați ce reprezentau plebeii și de-
cideau legile pentru aceștia. Legile erau extinse pâ-
nă la nivelul patricienilor în cazul în care erau vota-
te de Senat. Din 287 î.Hr., deciziile plebeilor erau
recunoscute și fără acordul senatorial. Comițiile tri-
bute erau individualizate, având rolul de a alege ma-
gistrații inferiori din 104 î.Hr. 27 de triburi trase
la sorți alegeau Marele Pontif. Adunările de triburi
aveau atribuții juridice, dar le păstrau pentru pro-
bleme private. Convocarea triburilor era anunțată
cu 17 zile înainte. Comitia adopta plebiscita-lex
Hortensia, care capătă valoarea unei legi. Atribuți-
ile membrilor era să numere alegerea magistraților
Forum Comitium
inferiori fără imperium, tribunii și edilii plebei.
contiones. Existau mai multe tipuri de adunări cetățenești

Sistemul electoral era censitar, iar voturile erau numărate
(în latină Comitia), iar toate deciziile erau votate. Erau
de fiecare curie, centurie sau trib. Cel mai bine recunos-
trei tipuri de adunări: comițiile curiate, comițiile tribute
cut vot era cel al comițiilor centuriate de pe Câmpul lui
și comițiile centuriate, ce reprezentau trei modalități de
Marte. Votau întâi prima clasa cenzitară (80 centurii de
adunare a poporului în funcție de criterii.
pedestrași) și cele 18 centurii de călăreți, urmând celelal-
te clase. Se vota cu bile sau cu pietre, voturile scrise fiind
• Comițiile curiate erau cele mai vechi. Au fost fon-
aplicate la sfârșitul republicii, iar urnele erau amenajate
date de regele legendar Romulus și cuprindea mem-
pe o tribună în față armatei. Din cele 193 de centurii, că-
bri adulți din cetate organizați în 30 curii (erau cele
lăreții și prima clasa cenzitară aveau 98 de voturi, astfel
trei ginti fondatoare-Tities, Ramnes și Luceres, fie-
bălanța votului era mereu înclinată spre prima centurie.
care având câte 10 curii). Comițiile curiate aveau
un rol religios și un caracter aristocratic, reprezen-
tând instanța ce vota principalele legi ale senatului.
Din perioada Republicii, plebea avea acces la aceas-
1.1.2 Senatul roman
tă adunare, ce era convocată în Forum, de către un
lictor curiat, oferind investituta solemnă magistra-
ților aleși, de a declara război sau decide semnarea
tratatelor de pace. Curiile erau convocate pe Capi-
toliu, în prezența unui Pontifex Maximus, la fiecare
început de luna, aducându-se la cunoștință sărbăto-
rile și oficializându-se adopțiile. În timpul principa-
tului, curiile erau reprezentate de 30 de lictori.
• După reformele militare și fiscale ale regelui Servi-

us Tullius, poporul era organizat în cinci clase cen-
zitare plătitoare de tributum (impozit direct) și de
o clasa cenzitară scutită de obligații fiscale și fără
drepturi politice și militare. Cele cinci clase cenzi- Senatul
tare erau organizate pe centurii, unități militare și
electorale. Avea rol legislativ și electoral.Adunarea Prima și cea mai importantă instituție a Republicii Ro-
comițiilor centuriate-poporul înarmat, ce venea cu mane era Senatul Roman.[3] Era principalul organism de
1.1. INSTITUȚII GUVERNAMENTALE 3
le comițiilor, soluționau crimele grave și împărțeau juris-

dicția publică la Roma și în provincii. Pregătea ședințele,
adunărilor poporului, examina proiectele de legi, admi-
nistra viață religioasă (stabilea calendarul religios, jocu-
rile, supraveghea activitatea preoților, structura panteo-
nului, ridicarea lăcașelor de cult, raporturile dintre Roma
și cultele străine). Prin “senatus-consulta”, senatul dispu-
nea de putere legislativă. Pe plan extern, senatul primea
ambasadele străine, iar pe plan informal, influențau votul
comițiilor.
1.1.3 Magistraturile
The Constitution of the Roman Republic
Comitia Centuriata (Century Assembly) Executive Magistrates

Assembly of soldiers divided into blocs called centuries. Each
Comitia Centuriata
century gets one vote before the assembly. Each soldier is elects higher Consuls
assigned to a century according to how much property he owns. magistrates
Since the wealthiest soldiers are grouped into a majority of
centuries, the assembly is very aristocratic. Praetors
Senate issues
instructions to all Censors
Senate magistrates other
than tribunes. Any magistrate can
In practice, plays the central role in the day-to-day functionality veto the action of
of the constitution. It is a board of the most experienced a magistrate of
As part of the equal or lesser
politicians. It makes foreign and military policy, and directs census, Censors can rank.
domestic policy. add new members
to the Senate. They
can also expel
Qaestors
members.
Comitia Tributa (Tribal Assembly) Curule Aediles
Assembly of citizens divided into blocs called tribes. Each tribe gets
one vote before the assembly. Both patricians and plebeians vote Tribunes can veto any act
Comitia Tributa elects
in this assembly. Since each citizen is assigned to a tribe according lower magistrates
of the Comitia Centuriata,
Comitia Tributa, Concilium
to their geographical
Plebis, or the Senate.
location, rather than
property classification, Concilium Plebis (Plebeian Council)
Plebeian Tribunes
this assembly is less Council almost identical to the Comitia Tributa.
aristocratic than the The only differences are that it is presided
Comitia Centuriata. over by a Plebeian Tribune, and its tribes Concilium Plebis elects Plebeian Aediles assist
plebeian magistrates the Plebeian Tribunes
The Concilium Plebis are only composed of plebeians. After 287BC,
Curia Julia - sediul de întrunire al senatului în timpul lui Cezar is a subset of this
assembly.
any act passed by this council would apply
to all of the Senate and People of Rome. Plebeian Aediles
Constituţia romană
conducere a statului. Conform istoricului Polybius, sena-
tul dispunea de visteria statului, putea trimite soli în afara
Italiei, rezolva dispute.
Conform tradiției, a fost fondat de Romulus. În Senat
existau două partide neoficiale: optimații și popularii.
Senatul a avut o importantă majoră, iar prestigiul
său s-a format prin prisma participării instituționa-
le a patricienilor bogați, aparținând aristocrației, și a
plebeilor.[4] În epoca republicană era compus din 300 de
membri, foști magistrați. În timpul dictaturilor lui Sulla
și Cezar, numărul senatorilor va crește la 600-900. Sub
Augustus, numărul de 600 de senatori va fi definitiv fixat.
Pentru ca un om să ajungă senator trebuia să fie cetățean
roman, să aibă statutul juridic de om liber (exceptând li-
berții), vârsta de minim 46 de ani și onorabilitate. Trep-
tat, vârstă legală va scădea la 30 de ani în Republica ro-
mană târzie, iar liberții vor putea intra și ei în senat, în
contextul conflictelor civile și politice.
Senatorii purtau toga laticlavă - cu bandă lată de purpură,
inelul de aur, pantofii “calcei”, aveau un cal și locuri re-
zervate la spectacolele de teatru și circ.
Magistrații care dețineau “imperium” (responsabilitate) -
consulii, pretorii, magisteri equitum, interrex și tribunii
plebei - puteau convoca senatul. Ședințele senatoriale se
desfășurau într-un “templum”, un loc desemnat de ma-
gistrații care convocau senatul, fie în Curia Calabra pe
Capitoliu, fie în Comitium sau în alte temple ori teatre.
Ședințele durau o zi, dar se puteau prelungi.
Atribuțiile senatului erau decizionale, pregăteau ședințe- Consul
În cadrul magistraturilor republicii romane, existau două de 6 lictori.

principii: anualitatea și colegialitatea. Anualitatea pre- Edilii, magistrați inferiori, erau de două tipuri-curuli-
supunea participarea unui număr cât mai mare de cetă- patricieni și plebei.
țeni în administrarea Romei, dar și o limitare temporală
a puterii magistrale. Colegialitatea depindea de antipa- • Edilii curuli erau aleși de comițiile tribute, luau
tia romanilor față de deținerea permanentă a puterii de auspiciile, supravegheau festivalurile romane, acti-
către un magistrat superior, care tindea să ajungă tiran, vitatea edilitară și poliția orașului și supravegheau
având rolul controlului reciproc din partea participanților moravurile.
la o magistratură egală că prestigiu și putere. Magistrații
romani se împărțeau în: • Edilii plebei erau aleși prin plebiscit în cadrul co-
mițiilor tribute, păzeau arhivele plebei, depuse în
• ordinari, ce aveau un mandat doar de un an, precum templul lui Ceres, convocau comitia tributa și su-
consulii, editiil, pretorii, chestorii, tribunii plebei. pravegheau tranzacțiile comerciale ale plebeilor. Se
ocupau cu aprovizionarea Romei și cultelor. Erau
• extraordinari-își exercitau mandatul timp de 6 luni, patru: doi edili curuli și doi curuli plebei.
precum dictatorii, magister equitum. Censorii aveau
18 luni. Chestorii erau aleși de comitia tributa, indeplineua un
pas către carieră politică și puteau accede la Senat. Aveau
Din perspectiva prestigiului, existau două categorii de ca atribuții administrarea tezaurului public și suprave-
magistrați-curuli: cei care ședeau pe scaunul curul- gheau arhivele statului. Inițial erau doi, apoi erau patru,
consulii, pretorii, edilii curul, dictatorii, magister equi- ulterior șase în Italia din secolul al III-lea î.Hr.
tum; și necuruli-chestorii, edilii plebei, tribunii plebei. Tribunatul plebei, ca magistratură anuală și colegială,
Din punct de vedere al puterii deținute, erau magistrați era o metodă de control din partea plebeior asupra con-
care dețineau imperium-consulii, pretorii, dictatorii, ma- sulatului. Era aleși anual dintre plebei și erau colegiali,
gister equitum; și cei fără “imperium"-chestorii, censorii, de către comițiile tribute, având atribuții și drepturi. Per-
edilii sau tribunii plebei. Imperium reprezenta dreptul soană lor era sacrosanctă și inviolabilă la Roma, dispu-
de recrutare și comandă militară, atribuții administrative, neau de dreptul de intercessio-să se opună unei decizii ce
civile și juridice. Cei care dispuneau de imperium puteau contravenea intereselor plebei, aveau drept de veto și ius
avea drept de arestare a nesupușilor și de “vocatio”, drep- coercitionis-dreptul de a apară în instanța orice plebeu.
tul de a constrânge înfățișarea acuzaților în față instanței.
Existau dezavantaje: puterea temporală anuală și limitată
Puteau convoca comitia centuriada în afară Romei. doar în cadrul Romei, precum și anularea competențelor
Consulii, în număr de doi, erau cei mai importanți ma- lor în timpul unei dictaturi. Inițial doi, au crescut la cinci
gistrați. Erau aleși pentru un an, erau deținători de impe- și ulterior, la 10 în secolul V î.Hr.
rium, aleși de comitia centuriada. Erau aleși numai dintre În timpul expansiunii romane, era nevoie de persoane ca-
patricieni, dar abia după secolul IV î.Hr., după impune- re să guverneze noile provincii. Astfel, promagistratii-
rea legilor licino-sextiene, plebeii vor avea acces la con- foști magistrați, îi înlocuiau pe magistrații în atribuțiile
sulat. Aveau atribuții juridice și civile, convocau și con- militare în provinciile atribuite lor. Spre sfârșitul republi-
duceau senatul, comițiile curiate și centuriade, dispuneau cii, când apăreau persoane care aveau tendințe de a deține
de imunitate pe timpul mandatului, coordonau strângerea puterea permanent, au apărut consulatul “sine collega”,
impozitelor și puneau în aplicare legile votate de comiții. dictatura sau tribunatul plebei pe viață, noi magistraturi
Recrutau și comandau o armata. Erau însoțiți de o gar- în timpul triumviratului.
da de 12 lictori-purtători de fascii, se așezau pe scaunul Romanii respectau două principii pentru oficialii lor:
curul, purtau toga praetexta pe timp de pace și toga de
anualitatea sau durata de un an a mandatelor, și
culoare purpurie paludamentum pe timp de război. colegialitatea sau deținerea aceleiași funcții simultan de
Cenzorii, care erau doi, erau aleși pentru 18 luni, din 5 către cel puțin două persoane. Statutul suprem de consul,
în 5 ani, desemnați de comițiile centuriade. Nu dispu- de exemplu, era întotdeauna deținut de două persoane în
neau de imperium, dar întocmeau recesamantul popula- același timp, fiecare dintre ele exercitând o putere mu-
ției, organizau orașul, administrau parțial tezaurul public, tuală de veto asupra oricăror acțiuni ale celuilalt consul.
întocmeau listele senatorilor și supravegheau moravuri- Dacă de exemplu întreaga Armată Romană ieșea pe câm-
le. Censorii erau aleși dintre foștii consuli, despre care se pul de luptă, era întotdeauna sub comanda celor doi con-
credea că aveau o moralitate ireproșabilă. suli, care alternau zilele de comandă. Majoritatea celor-
Pretorul era magistrat ordinar, ales de comitia centuri- lalte funcții erau deținute de mai mult de două persoane;
ada, deținea imperium, avea atribuții juridice la Roma. în Republica [5]
târzie existau 8 pretori în fiecare an și 20
Supraveghea procesele și întocmea listele cu jurați. Dis- chestori.
punea de doi lictori la Roma și avea drept să se așeze pe Dictatorii erau o excepție a anualității și colegialității, iar
scaunul curul. Din secolul III î.Hr., a apărut praetor pere- cenzorii doar a anualității. În vremuri de urgență milita-
grinus, însărcinat cu litigiile dintre provinciali și dispunea ră era ales un singur dictator pentru un termen de 6 luni,
1.2. ISTORIA REPUBLICII ROMANE: DE LA ÎNFIINȚARE LA EXPANSIUNE 5
pentru a deține singur comanda asupra statului roman. În

mod regulat, însă nu anual, erau aleși doi cenzori: la fie-
care cinci ani, pentru un mandat de 18 luni.
Coloana vertebrală a puterii militare romane era forma-
tă de către legiunile romane. Roma își folosea legiunile
pentru a-și extinde granițele dincolo de malurile Tibru-
lui, ajungând până la dominarea majorității spațiului eu-
ropean și mediteranean. De fiecare dată când Roma cuce- Soldaţi în faţa unui altar
rea noi teritorii, zona era împărțită într-una sau mai multe
provincii, fiecare aflată sub comanda unui guvernator ales
de către Senat. 1.1.5 Armata
Armata era o instituție fundamentală, a cărei sistem a fost

1.1.4 Instituțiile religioase moștenit de la reformele regelui Servius Tullius. Arma-
ta avea în centrul ei centuria (unitate militară alcătuită
• Pontifex Maximus din 100 de pedestrași) condusă de un centurion. Două
centurii formau un manipul, iar șase centurii alcătuiau o
• Flaminii cohorta. 10 cohorte alcătuiau o legiune. Călăreții erau
organizați în turrnae. Fiecare clasa cenzitară avea un
• Augurii
nume propriu de centurii pedestre, fiind în total 193 de
• Haruspicii centurii, la care se adăugau o centurie 10 centurii de că-
lăreți și 4 centurii de meșteșugari și instrumentiști. O le-
• Vestalele giune cuprindea 6000 de soldați, condusă de un consul,
pretor ori dictator. Erau înrolate trupe de italici pe post
de trupe auxiliare, iar din secolul al III-lea î.Hr., a fost
Erau sub comanda regelui, iar în timpul Republicii, era
creată o flota militară. Cetățenii erau înrolați pe Câmpul
sub comanda marelui Pontif, dar sub supravegherea Se-
lui Marte. Fiecare soldați își cumpără echipamentul pe
natului. Erau organizate într-o serie de colegii de preoți:
cont propriu. Din anul 107 î.Hr., când generalul Marius,
care a impus reforma militară, s-a renunțat la principiul
• flaminii (în număr de 15, dintre care trei le dedicau claselor cenzitare în favoarea voluntariatului, iar statul se
cultul triadei străvechi: Jupiter-Marte-Quirinus), ocupă de echiparea soldaților și plata soldelor din pradă
de război.
• colegiul pontifilor,
• colegiul vestalelor (o slujeau pe zeiță Vestă, păzind

focul sacru-simbol al vetrei și căminului) 1.2 Istoria Republicii Romane: de
• colegiul salienilor (care își celebrau sărbătoriile în la înființare la expansiune
cinstea lui Marte)
Versiunea lui Livius a înființării republicii spune că fiul ul-
• fețialii care desfășurau ceremoniile religioase pentru
timului rege al Romei, Lucius Tarquinius Superbus (Ta-
declarația de război, aruncând cu lancea spre terenul
rquin cel Mândru), Sextus Tarquinius, a violat o nobilă
inamicilor, și erau devotați lui Jupiter
romană pe nume Lucreția.[6][7] Lucreția și-a obligat fami-
• lupercii care în fiecare an, pe 15 februarie, celebrau lia să acționeze, prin aceea că și-a adunat rudele masculi-
[8]
purificarea și fertilizarea cetății în față grotei de pe ne, le-a spus ce s-a întâmplat și apoi s-a sinucis. Aceștia
Palatin; au fost obligați să o răzbune și au condus o răscoală prin
care au expulzat din Roma casa regală (Tarquinii), aceștia
• colegiul augurilor ce studiau semnele cerești și zbo- găsindu-și un refugiu în Etruria.
rul păsărilor.
Soțul Lucreției, Lucius Tarquinius Collatinus[9] și Lucius
• Augurii puteau întrerupe orice activitate, ședințele Junius Brutus au fost aleși primii doi consuli, ofițerii șefi
politice și alegerile, dacă considerau că zeii nu sunt ai noii Republici. (Marcus Junius Brutus, care mai târziu
favorabili. avea să-l asasineze pe Gaius Iulius Cezar, a revendicat
descendența sa din acest prim Brutus.)
• Haruspicii interpretau organele interne ale mieilor Consulii timpurii au preluat rolurile regelui cu excepția
sau vitelor sacrificate. înaltului său statut de preot în venerarea lui Jupiter Opti-
mus Maximus la templul sacru de pe Colina Capitoliului.
Funcțiile religioase erau ocupate doar de patricieni inițial, Pentru această îndatorire romanii au ales un Rex sacro-
ulterior fiind gratuite și ocupate prin cooptare. rum[10] sau „rege al lucrurilor sfinte”. Până la sfârșitul
Hartă a Romei in timpul Republicii Romane
Republicii, acuzația că un om puternic ar fi vrut să se fa-

că rege a rămas un memento de clătinarea carierei pentru
urmași (asasinii lui Iulius Cezar au spus că încercau doar
să ferească Roma de reabilitarea ei ca monarhie).[11]
1.2.1 Patricieni și plebei

Cetățenii din Roma erau împărțiți în patricieni și plebei.
Aceste două clase se moșteneau ancestral. Deși patricie-
Toga era îmbrăcămintea caracteristică bărbaților cetățeni ai Ro-
nii monopolizaseră toate oficiile politice și probabil ma-
mei; purtarea sa era interzisă celor ce nu erau cetățeni.
joritatea averilor în Republica timpurie, au existat și ple-
bei avuți, menționați în diferite documente istorice. Pe
de altă parte, multe familii de patricieni și-au pierdut în
decursul vremurilor atât bogăția cât și influența politică.
Clasificările aveau sens predominant în funcțiile religioa-
tricieni care conduceau cetatea și aveau că rol redactarea
se, unde multe dintre posturile de preot erau sub restricția scrisă a legilor romane.
de a fi ocupate doar de patricieni.
După terminarea mandatelor, decemvirii refuzau să pre-
Relația dintre plebei și patricieni s-a înăsprit. Plebeii do-
dea puterea, astfel este formată o altă comisie, alcătuită
reau să aibă proprii magistrați, dar au fost refuzați. Între
din 5 patricieni și 5 plebei, care forează cele 12 pache-
anii 494-493 î.Hr., au refuzat să se mai înroleze și s-aute de legi. Legile erau redactate pe tabule de bronz și
retras pe Aventin, sau pe Muntele sacru, pentru a clădi afișate în forum, făcând referire la normele procedurale
propria lor comunitate În contextul nefavorabil, se accep-
de judecată, aspectele privind moștenirile, tutela, dato-
tă înființarea tribunilor plebei, ajungând la un număr de rii, interdicția înmormântării în interiorul orașului, inter-
10, care aveau influență numai în interiorul Romei, par- dicția căsătoriei dintre patricieni și plebei. Ultima a fost
ticipând la ședințele senatului, exprimându-și opoziția- abolită în 445 î.Hr., prin Lex Canuleia. Plebeii doreau să
dreptul de vot și își apărau interesele, reprezentantul lor
aibă accesul la magistraturi consulare prin legile licino-
fiind sacră. Aveau drept de inițiativa legislativă, iar tribu-
sextine în 367 î.Hr. Primul consul plebeu a fost numit în
nii plebei erau aleși de adunările plebei, apoi de comiții-
343 î.Hr., atribuțiile juridice ale consulului fiind cince-
le tributa. Tribunii aveau în subordine edilii și chestorii,
date pretorului. Obțin accesul și la colegiile religioase-
asemenea consulilor. cel al augurilor, prin Lex Ogulnia în 300 î.Hr. Decizii-
Dar pentru a fixa cutumele juridice, a început un alt le plebeilor-plebiscitele, capătă valoare ded legi prin lex
conflict. Magistraturile au fost suspendate în 451 î.Hr., Hortensia din 287 î.Hr., și au devenit obligatorii fără ac-
instituindu-se o comisie de decemviri formată din 10 pa- ceptul senatului pentru patricieni.
1.2.2 Cucerirea Italiei: Războiul cu etrus- Expansiunea începe imediat după alungarea ultimului re-
cii ge. În 507 î.Hr., Clusium, un oraș etrusc, și-a impus auto-
ritatea asupra Romei, impunându-i interdicția de a utiliza
fierul în afară utilajului agricol, și a demarat o procedura
de confiscare a pământurilor. Etruscii și-au impus stăpâ-
nirea teritoriului până în Campania, unde sunt opriți de
coloniile grecești. romanii își obțin independența în 506
î.Hr., prin victoria de la Aricia. În primul sfert al secolu-
lui al V-lea, puterea etruscilor intră în declin, atunci când
etruscii sunt înfrânți în față tiranului Siracuzei, Hieron I,
la Cumae. Etruscii își pierd teritoriile din nordul Italiei
după intervenția celtilor.
În anul 496 î.Hr., sub comanda lui Postimus Albus și Ti-
tus Aebutius Elva ca Magister Equitum, romanii au învins
Liga Latină în Bătălia de lângă lacul Regillus. Presiunea
exercitată de triburilor muntene asupra Latiumului i-a de-
Bătălia de la Lagul Regillus terminat pe romani să încheie în 493 î.Hr. un tratat “fo-
edus” Cassianum, inițiat de Spurius Cassius, asigurând
autonomia Romei față de Liga Latină, și care prevedea:
furnizarea contingentelor militare în proporții egale, îm-
părțirea egală a prăzilor de război și a pământului. Politi-
că externă era stabilită în comun, astfel, luptele împotriva
hernicilor, volscilor și equilor erau datorate unor eforturi
comune ale membrilor Ligii Latine.
În 491 î.Hr., un trădător de patrie, Coriolan, ce coman-
dă un contigent de volsci, este înfrânt de romani. În 460
î.Hr., Sabinii au pătruns în Roma, sub comandă lui Her-
donius, susținut din interiorul orașului. Au fost respinși
de romani susținuți de Tusculum. Volscii, ernicii și equii
au aderat la tratatul lui Spurius Cassius. Între 458 și 431,
după eforturile depuse de L. Quinctius Cincmnatus și A.
Posthumius., volscii sunt învinși.
Din 448 î.Hr., sabinii nu au mai reprezentat o amenința-
re pentru Roma. Volscii și equii au continuat să-i hărțu-
iască pe latini și pe romani până la sfârșitul secolului V
î.Hr. Romanii au cucerit două poziții, Tibur și Praeneste.
Spre sfârșitul secolului al V-lea, romanii cuceresc capitală
volscă, Terracina, pe locul ei înființând colonia latină de
la Circei. Equii sunt definitiv înfrânți între 418-415, iar
cetățile lor sunt ocupate. Etruscii se mențin între timp,
cucerind Ianiculum, în timp ce romanii ocupă Fidenae,
vechi aliat al orașului etrusc Veii, în 435 î.Hr.
Temându-se de influențele etrusce ce au pătruns la Roma,
latinii și grecii din Cumae au militat pentru restaurarea
Tarquinilor. Roma a profitat concurența pentru suprema-
Războinic etrusc ție în interiorul confederației latine, întocmită între Ar-
dea, Lavinium, Aricia și Tusculum, însă era izolată în ca-
Italia era la început ocupată de populații numeroase indo- drul limitei incintei sale și ale “ager-ului” (ogorul roman),
europene, iar relațiile dintre acestea și Roma au presupus întins până la câteva mile de oraș. Roma era supusă de
contacte militare sau stabilirea unor alianțe. Nevoia de multe decade unui asediu permanent exercitat de vecinii
a ocupă zone agricole, ogoare și pășuni, accesul la sare săi de-a lungul secolului V î.Hr. Relațiile cu Etruscii nu
și resurse metalifere, i-a determinat să conducă campanii au fost excelente, iar Veii, la granița Etruriei, la 17 km
împotriva samniților, campanienilor, etruscilor, galilor și de Roma, pe malul drept al Tibrului, au blocat comer-
orașelor grecești. Roma se afla în coaliția latină, mem- țul cu sare și pădurile de pe acest țărm și căile de acces
bră cu drepturi și obligații egale cu ale celorlalte cetăți. spre Campania (ce avea sol fertil). Conform legendelor,
Roma se impune că hegemon al acestei ligi, afirmându-și 300 de membri și clienți ai gintei Fabia, au purtat un răz-
preponderență asupra altor populații vecine din Latium.
boi pe aceste meleaguri. În 426 î.Hr., romanii au ocupat

Fidenae, iar în 416 î.Hr. și Veii. Veienii au trimis soli
în restul Etruriei, lăudându-se că au învins trei generali
romani într-o singură bătălie. M. Furius Camillus, fiind
sprijinit de etruscii din Caere, a cucerit și distrus orașul
Veii din temelii și i-a vândut locuitorii ca sclavi. Etruscii
aliați au primit cetățenie romană limitată. Nu au dispărut
litigiile cu latinii, miza fiind controlul așezării Ardea, si-
tuată la 42 de km de Roma. Romanii obțin salinele de la
gurile Tibrului și supun alte centre etrusce, printre care și
Volsinii, centru religios etrusc.
Roma și restul Latiumului s-au confruntat cu puternică
presiune din partea populațiilor sabellice, coborâte din
Triumful lui Camillus
munți. Muntenii doreau să se stabilească în Latium, iar
samniții s-au stabilit în Campania. Volscii, sabini, equii
și hernicii invadau au invadat Latium. Multe dintre cu-
sfârșitul secolului al VI-lea, iar cea de-a două a fost între
ceririle și coloniile puse pe seama Romei aparțineau Li-
secolele V-IV î.Hr. Migrația celtilor a stopat expansiunea
gii Latine, iar Roma a făcut compromisul de a acceptă
etruscă din nordul peninsulei atunci când s-au stabilit în
invadatorii, printre care cei 5000 de sabini, conduși de
Câmpia Padului, de unde vor organiza incursiuni militare
Appus Claudius. Sabinii au ocupat regiunea etruscizată
spre centrul și sudul peninsulei. Între 391-390 î.Hr., are
de pe valea mijlocie a Tibrului, blocând accesul Romei
loc prima mare invazie a celtilor, devastând cetatea Clu-
spre Campania.
sium. Fabii au rezistat împotriva celților, determinând
În 393 î.Hr., Roma se baza pe 152 000 de cetățeni mobi- atacul celților asupra Romei în 390.
lizabili.
Galii senoni au năvălit asupra orașelor etrusce din valea
Padului, formându-se Galia Cisalpină. Sfătuite de emi-
1.2.3 Invazia celticǎ sarii Siracuzei, aflată în război cu cetatea etruscă Caere,
numeroase cete de gâli s-au răspândit în Italia centrală și
meridională. Una dintre aceste bande celtice, cea coman-
dată de Brennus, la 18 iulie 387-386 î.Hr., pe râul Allia,
la 15 km de Roma, a zdrobit forțele romane și a ocupat
Roma , cu excepția Capitoliului, unde s-au retras ultimii
apărători ai cetății.
Romanii au trebuit să-și răscumpere eliberarea și să-i
convingă pe gâli să se retragă, după ce au asediat Capi-
toliul timp de 7 luni. O legendă spune că într-o noapte,
când galii se îndreptau să asedieze Capitoliul, pașii lor
au trezit Gâștele Capitoliului. Gălăgia făcută de gâste i-
au anunțat pe romani sosirea invadatorilor și i-au respins.
Retragerea galilor a costat 1000 de libre de aur. Potrivit
lui Titus Livius, în timpul unei dispute ce priveau ponde-
rile utilizate pentru a măsură aurul, Brennus și-a aruncat
sabia pe cantar și a rostit faimoasele cuvinte " Vae Victis
!", care se traduce din latină: “Vai de cei învinși !".
Senatul apelează la Camillus, aflat în exil la Ardea. Îl nu-
mește în funcția de dictator și-i încredințează, odată cu
ultimele forțe armate, soarta Romei. Cunoscând tactica
galilor, Camillus își adaptează trupele la această, izbește
surprinzător și toacă sistematic armata dușmană, reușind
să-i alunge pe gâli din Latium. La Veii și la Ardea, Ca-
millus a reconstruit armata romană, iar cetatea Caere a
sprijinit Roma, primindu-i zeii, preoții, obiectele sacre,
furnizându-i un ajutor militar substanțial, care i-a permis
Brennus
să îi învingă pe gali. Alte raiduri celtice au fost respinse.
Celții au fost ultimul val de populație indo-europeană ce După 380 î.Hr., Roma a fost reconstruită, fiind ridicată
au coborât în Italia, dinspre nordul peninsulei. Prima mi- o nouă incinta și primind un perimetru de 430 hectare.
grare a fost în timpul domniei primului rege etrusc, la Republica Romană a fost în continuare aliată cu etruscii
din Caere, sprijind expedițiile maritime ale acestora. S-

a încercat încheierea unei coalizări cu cetatea greacă a
Massiliei și Roma, ajunsă una dintre cele mai importante
orașe italiene, cunoscută de istoricii greci.
Între 367-360 î.Hr., celții atacă din nou Roma, iar în 358
î.Hr., ajung în Campania, unde sunt respinși. Invazia cel-
tilor a reliefat slabă organizare defensivă a cetății, atunci
nefiind ziduri care să oprească atacurile, precum și orga-
nizarea slabă a trupelor. Invaziile au determinat multe
cetăți să iasă din coaliția romană, inclusiv cele etrusce ca
Falerii, Caere, Tarquinium , Fidenae și cele ale voilei-
lor. În privința organizării militare, se asigura o atenție
asupra mobilității trupelor terestre, cască de piele fiind
înlocuită cu una din fier, iar scutul este întărit cu lame Soldaţi samniţi
din bronz.Se introduc manipulii, formațiuni mici și mo-
bile, în locul falangei grele. Între 358-354 î.Hr., Roma
impune latinilor pacea între așezările lor și au exercitat săraci, dar numeroși și buni războinici. Au atras de partea
un protectorat asupra Etruriei. În 348 î.Hr., a încheiat un lor populații italice, iar în anii 348-338 î.Hr., a fost mo-
tratat cu Cartagina. mentul crucial în expansiunea maritimă romană, Roma,
Invaziile ulterioare ale celtlor au slăbit Etruria și Latium. fiind abia intrată într-o politică mediteraneană datorită
Amenințarea galică a fost eliminată în 332-329 î.Hr. raporturilor sale cu orașul etrusc Caere, care măsură 150-
420 hectare, dispunând de o flota numeroasă, cu strânse
legături cu Cartagina. Treptat, prin înfrângerea samniți-
1.2.4 Războaiele romano-samnite lor de lângă muntele Gaurus și de la Suessula, Capuâ și
și Neapolis au fost subordonate Romei, trecute sub pro-
tectorat roman, iar Latium era încercuit de garnizoanele
romane, creându-se coloniile de la Norba și Setia.
Între 343-272 î.Hr., s-au desfășurat cele patru războaie
romano-samnite. În 343 î.Hr., campanienii sunt înfrânți
de samniți și se retrag în capitală lor Capua, de unde cer
ajutor Romei.Romanii nu au intervenit în conflict pentru
că semnaseră anterior un acord cu samniții. Campanie-
nii au promis că vor intră sub deplină lor stăpânire dacă
romanii vor interveni de partea lor. Capua era un oraș bo-
gat, iar ogoarele fertile vor constitui un important câștig
pentru romani. Din punct de vedere strategic, o instalare
romană în zona, ar fi însemnat o încercuire a Latimului și
o eficientă modalitate de a o controla. Miza era domina-
rea peninsulei italice. Romanii au tăiat accesul samniților
spre cele două țărmuri maritime, i-au atacat din spate, din
Apulia.
Pentru a încerca să-și recapete libertatea, orașele ligii la-
tine, precum și orașele Capua și Cumae se revoltă între
341-338 î.Hr. Revolta este suprimată prin victoria roma-
nă de la Capua în 340 î.Hr. și prin cucerirea centrului
Cucerirea Italiei Antium din 338 î.Hr., marcând instaurarea hegemoniei
romane în Latium și Campania. Prin noul acord, Liga
Samniții și triburile sabelice erau reunite într-o confede- Latină a fost desființată, iar orașelor latine li s-au impus
rație, în zona central-sudică, fiind o populație de păstori. interdicția de a practică comerțul între ele și de a înche-
Din zonele montane au traversat Campanie spre zonele ia căsătorii, dar își păstrau autonomia internă, singurele
de câmpie litorală, intrând în conflict cu cetățile campa- raporturi externe fiind cele încheiate cu Roma. Nu mai
niene. Roma a reluat și accelerat expansiunea în toate aveau drepturi politice, aveau obligația de a datora Ro-
direcțiile. Armata romană concentra 10 legiuni. A inter- mei contigente militare pe timp de război și contribuții
venit în conflictele dintre muntenii samniți și agricultorii fiscale. Roma întemeiează colonii romane, populate cu
campanieni. Inevitabilă ciocnire cu federația samniților cetățeni soldați, la Antium și Terracina. S-a ajuns la un
a avut loc și a fost cumplită. Romanii stânjeneau transhu- acord cu Capua, care era principalul rival al romanilor la
manța samniților spre pășunile de pe litoral, samniții fiind dobândirea supremației în Italia. Cetățile grecești din sud
au solicitat sprijinul romanilor spre a-și rezolva divergen-

țele interne, iar diverse familii nobile romane au acționat
în Campania și Italia meridională. Sunt încheiatelegături,
alianțe familiale, între aceste ținuturi și Roma.
În 321 î.Hr., când armata romană se străduia să se stre-
coare în inima zonei samnite, între Capua și Benevent,
s-a produs catastrofă-trupele romane, comandate de con-
sulii Veturius și Postumius, au fost atrase în cursa întinsă
în trecătoarea Caudium de samnitul Gavius Pontius. Ro-
manii au capitulat și au trecut dezarmați sub jugul alcătuit
din lăncile învingătorilor-celebrele furci caudine. A fost
una dintre cele mai mari eșecuri din istoria militară a Ro-
mei. Roma pierde Luceria și Fregellae.
Teritoriul este recâștigat prin recucerirea litoralului adri-
atic, dar în 312 î.Hr. o nouă ofensivă samnită provoacă
grave pierderi romanilor, în bătălia de la Lautullae. Deși
zona Campaniei trecuse de partea samniților, Roma a re-
ușit să recupereze Terracina, Capua și Nocera. romanii
au început construirea drumului care trebuia să lege Ca-
pua de Roma, via Appia.
În 315 î.Hr., samniții i-au învins pe romani la Lautulae.
Numeroase populații și orașe italice au fost captate într-o Pyrrhus
coaliție antiromană, din care făceau parte etrusci, munte-
ni sabellieni și gali. Soarta războiului închină în favoarea
Romei din 314 î.Hr. Între 318-312 î.Hr., Capua a fost Ad
ria
anexată de romani și au instalat colonii în fertilă Campa- ROME tic
279 B.C. Se
a
nia. În 304 î.Hr., s-a încheiat o pace favorabilă romanilor, Asculum
Beneventum
însă intervenția lor în Lucania a determinat reluarea con-
flictului și victoria clară a legiunilor la Sentinum în 295 Tarentum
EP
î.Hr. , asupra armatei gallo-samnito-etrusce. Samniții 275 B.C. Heraclea
IRU
Tyrrhenian Sea
au fost alungați de pe teritoriile lor și împinși spre Etru- 280 B.C.
S
ria. Roma a câștigat controlul asupra Italiei, dar samniții
au continuat să reziste și să se opună, astfel, abia în 272 Eryx
î.Hr., au fost definitiv învinși și supuși Romei. Astfel, a

Ionian Sea
luat astfel naștere statul romano-campanian. 277 B.C.
1.2.5 Războiul cu Pyrrus

Razboiul Pyrrhic
Un pericol major s-a conturat în sud, când bogata și in- 30 30
Equites Sociorum et Legionis
30 30 30 30 30 30 30 30 33 33 33 33
Ala I Sociorum
33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33
Esercito Consolare Polibiano (III sec. a.C.)
Legio I
33 33 33 33 33 33 33 33 33 33
Legio II
33 33 33 33 33 33 33 33 33
Ala II Sociorum
33 33 33 33 33 33 30 30
Equites Sociorum et Legionis
30 30 30 30 30 30 30 30
fluenta cetate grecească din sudul Italiei, Tarentul, nu a

30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 33 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30
600 Triarii 600 Triarii 600 Triarii 600 Triarii
30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30
900 Equites Sociorum 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 900 Equites Sociorum
63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63
30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30 30
1200 Principes 1200 Principes 1200 Principes 1200 Principes
300 Equites Legionis 300 Equites Legionis
63 63 63 63 63
63 63 63 63 63 63 63 63 63 63
63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63
1200 Hastati 1200 Hastati 1200 Hastati 1200 Hastati
63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63 63
1200 Hastati 1200 Hastati 1200 Hastati 1200 Hastati
60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60 60
acceptat distrugerea samniților, nici alianța dintre Roma

1200 Velites 1200 Velites 1200 Velites 1200 Velites
și Cartagina, prin care și-au delimitat zonele lor de in- Legiunea polibiană
fluență în Italia și Sicilia. Sprijinită de aliații ei oșci și
campanieni, Roma a lansat o expediție militară în golful
Tarentului. Tarentinii au solicitat și obținut sprijinul mili- În 279 î.Hr., Pyrrhus a repurtat o victorie îndoielnică asu-
tar al generalului elenistic,Pyrrhus din Epirus. El a ajuns pra romanilor în Apulia, la Asculum-Victorie a la Pyrr-
rege al Epirului în 296 î.Hr., și după ce a fost alungat hus. Romanii au pierdut 6000 de soldați dintre cei 40000,
din Macedonia, a debarcat în Italia în fruntea unei arma- dar și Pyrrhus a pierdut 3000. Pyrrhus a traversat Sici-
te elenistice disciplinate și bine antrenate de 25 000 sol- lia, unde timp de 2 ani a luptat împotriva cartaginezilor
dați, dispunând și de 25 de elefanți de luptă. Înfruntarea și grecilor, răsculați împotriva să. Reîntors în Italia, este
la Heracleea a fost un dezastru pentru legiunile romane, înfrânt în 275 î.Hr. de romani la localitatea Maleventum,
elefanții de lupta i-a înspăimântat pe romani, iar falanga rebotezată după luptă-Beneventum. Dezamăgit, regele se
i-a derutat, pierzând o treime din efectivele lor de lupta. reîntoarce în Grecia. Romanii au învățat din acest război
Pyrrhus a lansat un marș triumfal asupra Romei , la 60 să lupte mai organizat, să ridice tabere fortificate și cas-
km de oraș, iar Senatul, îndemnat de Appius Claudius, tre. În 272 î.Hr., Tarentul a capitulat și este jefuit, ro-
nu a acceptat conditile de pace propuse. manii cunoscând vesela de lux a grecilor și sculpturile lor
magistrale, i se impun mari despăgubiri de război, dărâ- războaie în locul lor.

marea zidurilor, primirea unei garnizoane romane, intra-
rea cetății în sistemul alianțelor romane. Roma a deve-
nit incontestabilă stăpână a Italiei-de la Rubicon până la Primul Război Punic
strâmbtoarea Messina. În 265 î.Hr., sub presiunea aris-
tocrațiilor locale, Volsinii și Vulci, ultimele cetăți etrus-
ce independente, au trecut sub ocupația Romei. Pentru
a supune alte populații italice, Roma a recurs la soluția
"Divide et impera", a recurs de de la anihilarea totală pâ-
nă la temelii a așezărilor inamice și primirea în rândurile
ale cetățeniei romane, fie ale aliaților, socii-noii supuși,
fără a exclude amputarea teritoriilor ce le aparțineau, nă-
ruirea fortificațiilor, obligațiile, tribut și furnizarea pro-
viziilor livrate romanilor, alianțe, implantarea de colonii-
populate cu soldați lăsați la vatră așezați în punctele stra-
tegice ale Italiei. Multe cetăți subjugate își păstrau largă
autonomie locală, în domeniul instituțiilor, iar alianța cu
Roma se baza pe cooperarea între orligarhiile locale și Primul Război Punic
nobilimea romană, iar elitele indigene erau dependențe
de nobilii romani prin complexe legături de ospitalitate,
clientelă, obligații reciproce, înrudiri. Clienții , ca negus-
tori activi, aveau nevoie de supunerea altor populații, care
le aduceau profit, iar romanii și-au reprezentat cucerirea
Italiei ca o defensivă permanentă, pradă de război și am-
bițiile expansioniste cântărind mult. Latinizarea n-a fost
impusă cu forța, aculturația nefiind obligată, ci acceptată
voit de aliați-socii, însă latină cu dificultate se va impune
în Magna Graecia. Roma a devenit o superputere me-
diteraneană veritabilă, de ea depinzând orașe maritime
și comerciale. Confruntarea dintre Italia și Cartagina în
plină expansiune părea inevitabilă, iar Sicilia era prea bo-
gată și importantă strategic ca să opereze că un tampon
dintre cele două mari puteri.
Triremă
1.2.6 Războaiele punice
Articolul principal: Războaiele punice
Imediat ce Roma și-a consolidat controlul în peninsula
italiană, a trebuit să înfrunte o serioasă confruntare cu
Cartagina, într-o serie de trei războaie punice (punic este
latinul pentru fenician) (264-241 î.Hr., 218-202 î.Hr. și
149-146 î.Hr.).[12] După aceste conflicte, Roma a deve-
nit indiscutabil cea mai puternică națiune din Europa și
spațiul mediteranean, un statut pe care îl va păstra până
la divizarea Imperiului Roman între Imperiul Roman de
Apus (care a căzut în anul 476) și Imperiul Roman de Ră-
sărit, numit și Imperiul Bizantin (care a supraviețuit până Corvus
în 1453).
Cartagina, o colonie feniciană de pe coasta Tunisiei de În acest conflic nu mai era în joc destinul Italiei, ci soar-
azi, era în anul 264 î.Hr. o republică oligarhică, un pu- ta întregului bazin mediteranean și a Romei însăși. Ro-
ternic oraș-stat cu un vast imperiu, și, cu excepția Romei, ma, în 264 î.Hr., avea un tratat de alianța cu grecii din
cea mai mare putere din vestul mediteranean.[13] În vestul Rodos, dar nu concepuse o strategie orientală. Acordu-
Atenei, dominanța navală a Cartaginei era incontestabilă, rile încheiate cu cartaginezii îi interziceau comerțul cu
însă armata sa de uscat era foarte incompletă. Cetățenii Sardinia și Africa, dar îi îngăduia și accesul în Sicilia,
săi rareori luptau direct împotriva inamicilor lor pe sol; survenind mărul discordiei. Regatul grec al Siracuzei fu-
în loc de asta preferau să folosească imensa avere ago- sese salvat de amenințările cartagineze de către Pyrrhus
nisită prin comerț pentru a angaja mercenari să lupte în și de basileul sau, Hieron ÎI. Dar mamertinii, mercenari
defavorabile, a fost înfrântă la Drepanum, în N-V Sicili-

ei. Romanii, tenace, fac un imens efort financiar și pun
pe picioare o nouă flota permanentă. În 241 î.Hr., flota
romană, comandată de Gaius Lutatius Catulus, zdrobește
într-o bătălia de la Insulele Aegates forța năvală cartagi-
neză. Hamilcar Barca, supranumit Fulgerul, nu era sufi-
cient susținut de Cartagina, iar în toamna 241 î.Hr., este
încheiată pacea.
10° W 5° W 0° 5° E 10° E 15° E 20° E
Lo
ire
45° N
S
R.
45° N
L P TIA
A NE
Danube R.
VE
Po R.
I
E
L
L
Rhone R.
Ga Placentia
H
ro s (Piacenza) Y
n ian
T
ne
ur Arno R. R
R. Lig I
L. Trasum Sena Gallica A
UM Tib
ennus
BR er R.
IA
PYR Massilia
ET
Eb E (Marseilles)
RU
ro NEE SA
S
RIA
Duero R.
Numantia R. I MN
Epidamnus
CORSICA T IUM
Rome A Cannae
L 40° N
40° N Y Tarentum
Capua
Tagus R.
a ns SARDINIA Corcyra
Sicilia Guadiana R.
ti
be
ri Saguntum
Balearic Islands
Croton
(Corfu)
el
Panoramus Mylae
(Palermo) Messana
C Drepana Rhegium
Guadalquivir R.
ns M E D I T E R R A N E A N Himera
SICILY
tania Lilybaeum
Cades Turde Carthago Nova
(Cartagena)
Hippo Zarytus Ag
rig Syracuse
(Cadiz) en
Utica tiu
m
Carthage 35° N
35° N
N U M I D I A Zama
S E A
campanieni-oșci, inițial în slujba Siracuzei, au pus stă- M A U R E T AN I A
Barca
pânire pe Messina și au jefuit Sicilia orientală. Cartagi- Rome and Carthage at the
Beginning of the Second Punic War (218 BC)
na, deținătoarea unor baze politico-militare în Sicilia, le- 30° N

Roman dominions and allies
Carthaginian dominions and allies
0 50 100 200 300
30° N
Miles
a impus protectoratul său când Herion era să-i calmeze. Kilometers
5° W
0 50 100 200 300
0° 5° E 10° E 15° E
În 269 î.Hr., când Roma avea de furcă cu alți mercenari

campanieni la Rhegium și în Calabria, mamertinii s-au Marea Mediterana dupa Primul Razboi Punic
pus sub protecția Romei preocupate de lichidarea ulti-
melor rezistente etrusce. Comițiile centuriate, împotri- Roma a pierdut 300 000 de oameni, o incime din efecti-
va ezitărilor senatului, acceptă colaborarea cu mamerti- vul militar cetățenesc. Punii au plătit o despăgubire sub-
nii și apărarea Messanei împotriva agresiunii Cartaginei. stanțială de război-3200 de talanți de argint, eșalonată pe
Romanii aveau o slăbiciune pentru oșci. Trupele roma- 10 ani. Au abandonat Sicilia. Exceptând regatul siracu-
ne alungă din Messana garnizoana cartagineză, abia in- zian, Sicilia devine romană. Cum promagistratii provin-
stalată, și în 263 î.Hr., a încheiat pace cu Siracuza, care ciilor nu existau, guvernarea insulei revenea unui chestor
plătea 100 de talanti ca despăgubiri de război și s-a aliat naval, dublat de un pretor în 227 î.Hr., care îi era supe-
cu Roma împotriva Cartaginei. Forțele militare angajate rior. Sicilia a fost convertită într-un grânar al unei Rome
în conflict erau egale, dar confruntate cu greutăți finan- erijate în principala putere mediteraneană occidentală, la
ciare în propriile cetăți. Sprijiniți de siracuziani, în 262 egalitate cu marile puteri elenistice. Înfrântă, Cartagina
î.Hr., romanii au cucerit Arigentium și au vândut locui- a trebuit să înfrunte noi dificultăți-nercebaruu care n-au
torii acestei cetăți ca sclavi. În 260 î.Hr., romaii au fa- fost retribuiți, s-au răsculat. Reîntorși din Sicilia și spriji-
bricat o flota militară, destinată protecției bazelor proprii niți de triburile libiene și orașul Utica de supremația îm-
și blocării bazelor punice.În scopul de a compensa lipsa povărătoare cartagineză, mercenarii se răscoala, sub con-
de experiență , romanii au echipat noile nave cu un dis- ducerea lui Maho și a grecului Spendios. Cu dificultate,
pozitiv special de îmbarcare ,"Corvus”, prin intermediul forțele militare conduse de Hanno și Hamilcar Barca îi
căruia, romanii intrau la bordurile corăbiilor cartagineze zdrobesc în 238 î.Hr. Romanii ocupă Sardinia și Corsi-
și îi confruntau pe cartaginezi direct. În loc de a mane- ca , iar Cartagina a trebuit să achite o nouă compensație
vră cu berbec , care a fost tactică năvală standard în acele de război. A continuat să avanseze spre nord, unde între
vremuri , navele echipate cu Corvus manevrau alături de 238-218 î.Hr. au ocupat Galia Cisalpină unde au înte-
navele inamice , atașând podul de nava inamică . Noua meiat colonii romane. Marea Tyrrheniana a devenit lac
armă și-a dovedi utilitatea în Bătălia de Mylae , în nordul roman, iar ligurii erau atent supravegheați de flota roma-
Siciliei, prima victorie navală a Romei. Biruința a fost nă. Inițiatorul expansiunii septentrionale, Gaius Flami-
sărbătorită fastuos la Roma. În 256 î.Hr., consulul Mar- nius, a construit via Flaminia care deschidea expansiunea
cus Attilius Regulus, dopat de o victorie navală, a lansat spre nord și a propus legi agrare în favoarea plebei și a
o ofensivă în Africa. Expediția a eșuat lamentabil, corpul interzis senatorilor romani să posese corăbii comerciale.
expediționar silit să capituleze. După câteva victorii, Re- Pirații illyrieni au fost combătuți, iar coasta Adtiaticei a
gulus a fost învins de Xantippos, general spartan, aflat în fost anexată, realizându-se deschiderea Romei spre Gre-
serviciul Cartaginei. Xantippos l-a zdrobit pe Regulus în cia. Coalizați, galii au invadat Etruria până la Vulci, însă
Bătălia de la Tunis. Consulul a fost luat prizonier, trimis coalizarea a două oștiri consulare a determinat pulveriza-
la Roma pentru a negocia pacea și ulterior lichidat. Ge- rea hoardei celtice la capul Telamon și o masivă campa-
neralul cartaginez Hamilcar Barca a repurtat victorii în nie împotriva Galiei cisalpine. Au nimicit cetele galilor
Sicilia, iar în 249 î.Hr., flota romană, comandată de con- senoni și boii la Clastidium. În nordul peninsulei, sunt
sulul Publius Claudius Pulcher, care disprețuia pesagiile întemeiate colonii la Placentia și Cremona în față invazi-
ei galilor. Romanii intervin de partea coloniei siracuzene

de pe coasta Adriaticii, Issa, aflată în conflict cu illyrii,
sub regina Teuta. Teuta asediază Epidammos și Corcyra,
iar Roma începe ostilitățile din 229. Sub presiunea roma-
nă, Teuta depresureaza cetățile asediate, cedează o parte
din reatul ei lui Demetrios din Pharos, iar Roma impune
protectorat asupra orașelor Epidamnos și Apollonia. Din
cauza infidelității lui Demetrios, romanii cuceresc Pha-
rosul în 219 î.Hr. Între timp, Hamilcar Barca a ocupat
Andaluzia și a întreprins expediții militare în Hispania
pe țărmul mediteranean, murind ucis în 229 î.Hr. Fiul
său, Hannibal, adus în Hispania, a jurat răzbunare împo-
triva romanilor, crescut între militari. Operațiile militare
ale cartaginezilor sunt continuate de Hasdrubal, ginerele
lui Hamilcar, învinge triburile locale și întemeiează Car-
thago Nova. În 226 î.Hr., Hasdrubal încheie cu Roma
o înțelegere ce limitează expansiunea cartagineză la al-
bia răului Ebru. Din 221 î.Hr., Hasdrubal este înlocuit la
porunca Romei, astfel, în 219 î.Hr., Hannibal cucerește
Saguntum, aliat al Romei, act care redeschide ostilitățile
dintre romani și cartaginezi.
Al doilea război punic (218-201 î.Hr.)
•
•
•
•
Cel de-al doilea război punic a fost sângeros și a provocat

distrugeri masive, în Italia și pe alte meleaguri ale Euro- Hannibal
pei mediteranene. Roma conta pe un efectiv de 273.000
de cetățeni mobilizați (23.000 de călăreți), cu vârste cu- Hannibal's route
of Invasion
prinse între 17-60 de ani, dar și 40000 de iuniores, prin- Danube
(Third century B.C.)
Hannibal's route
tre aliații săi. Încă din 225 î.Hr., a mobilizat 210 000 de Major Battles
G A U L R. Ticino
oameni. Hannibal nu se bizuia decât pe efectul surpriză.

s
Po river
Alp
I
R. Trebia L
Cartagina nu putea să mobilizeze efective atât de nume- Dour

o
Py
re
ne
es
Ariminum
Ad
L
Y
R
L. Trasimene ri
at
roase. Stăpânirea maritimă aparținea Romei, a cărei flota g us
Eb
ro I ic I
Tib
Ta Corsica Se A
T
er
S P A I N A a
militară domină Mediterana.
L
Y Cannae
Capua
Saguntum Tarentum
Sardinia
Tyrrhenian Sea
Dar Hannibal se baza pe faptul că ocuparea Italiei de că- Gades
Cartagena
Croton
Ionian
tre romani era un fenimen recent și efemer. Sicilia s-a Utica
Sicily Rhegium
Sea
revoltat și multe răscoale au izbucnit în Sardinia. Consi- N U M I D I A

(203)
M A U R I T A N I A
liile municipale senatele indigene se aflau de partea Ro-

mei, forțele populare militau pentru cartaginezi. Hanni-
bal a declanșat o expediție militară spre Italia. O armata Campania lui Hannibal
consulară îl aștepta la nord de Massilia, iar alta se con-
centra în Sicilia în vederea unei noi și decisive ofensive
întreprinse în Africa. Totuși excepționalul strateg militar, celți și de liguri. Hannibal s-a dat drept eliberatorul Itali-
Hannibal, a dejucat planurile romanilor. ei. Romanii au încercat să-l oprească în câmpia Padului,
A străbătut sudul Franței, traversând Munții Pirinei cu o pe când un alt corp expediționar roman a fost expediat în
forță militară compusă din 50 000 de infanteriști, 9000 Hispania, spre a-l combate pe Hasdrubal, fratele acestu-
de călăreți și 37 de elefanți de luptă. În 15 zile, a tra- ia. În Ticinus și Bătălia de la Trebia , cartaginezii și aliații
versat culmile înzăpezite ale Alpilor și a ajuns în Galia lor au înfrânt armatele consulare romane, comandate de
Cisalpină și câmpia Padului, numai cu 20000 de infante- Cornelius Scipio și Sempronius Longus.
riști și 6000 de călăreți. A obținut suportul oferit de către A trecut Padul și a invadat Etruria, unde îl așteptau 4 le-
Mulți aliați precum bruttienii, lucanienii și samniții, Ca-

pua, au trecut de partea lui Hannibal. A încheiat cu acesta
în 215 î.Hr. un tratat care prevedea împărțirea Italiei în-
tre Capua și Cartagina, după lichidarea puterii romane.
În 214 î.Hr., s-a înfiripat un proiect de făurire a unui stat
al Italiei meridionale.
Hannibal s-a instalat la Capua. Roma era salvată de zidu-
rile sale. Pe de altă parte, Cartagina nu mai era capabilă
să expedieze întăriri în Italia, depunând eforturi substan-
țiale în Hispania. Din 215 î.Hr. romanii au practicat răz-
boiul de uzură, pe termen lung fiind prielnic. Efectivele
ajung la 25 de legiuni, utilizate să apere cetățile litorale
și din interior și să-l supravegheze pe Filip V al Macedo-
niei care l-ar putea sprijini pe Hannibal.Cartaginezii au
debarcat în Saridinia și în Sicilia, au ocupat Tarentul și
au învins trupele romane din Hispania. Simultan, înce-
puse un conflict dintre Roma și Macedonia care durase
până în 205 î.Hr.
În 212 romanii au ocupat Capua, iar Claudius Marcellus
a cucerit și prădat Siracuza, Arhimede este ucis întâmplă-
Traversarea Alpilor tor, iar orașul devine capitală provinciei romane Sicilia.
În 209 î.Hr., romanii au ocupat Tarentul și Cartago No-
va, preluând arsenalul și minele de argint. Hannibal, care
sperase să izoleze Roma în peninsula, s-a văzut el izolat,
giuni și forțe auxiliare de 30 000 de militari romani, afla-
în Bruttium.
te sub comanda consulului Gaius Flaminius. La 22 iunie
217 î.Hr., Hannibal a surprins trupele acestui consul la
Bătălia de la Lacul Trasimene , unde a pierit chiar coman-
datul lor. Hannibal a ocolit prudent Roma și s-a instalat
în Italia meridională, purtând tratative cu populațiile an-
tiromane. Nu dispunea de forțe suficiente penteru a atacă
Roma, unde între timp, comițiile centuriate l-au desem-
nat pe Quintus Fabius Maximus ca dictator. A refuzat
confruntarea decisivă cu forțele militare punice și a dus
la un război de uzură, de hărțuire și slăbire progresivă a
forțelor lui Hannibal. În Hispania, romanii îl înving pe
Hasdrubal. S-au ivit divergente între patricienii care se
preocupau de salvarea Romei și plebea care milita pen-
tru cauza Italiei, sperând să obțină noi pământuri.După
expirarea mandatului dictatorului, Roma trimite în sud o
armata numeroasă. Consulul patrician recomandă pru-
dență, pentru că trupele lui Hannibal erau obosite și înfo-
metate, dar plebea insistă pentru un atac masiv.
În Apulia, în Bătălia de la Cannae, pe 2 august 216 î.Hr.,
consulii Lucius Aemilius Paulus-patrician și Gaius Teren-
tius Varo-plebeu, au atacat forțele lui Hannibal, dar aripi-
le cartagineze se închid asupra romanilor care le străpun-
seră centrul apărării. Cavaleria cartagineză îi zdrobește
pe romani, rezultând 45 000 de morți, printre care și un
consul, și 20 000 de soldați luați prizonieri. A fost cel
mai mare dezastru din istoria Romei.
Hannibal șovăie să pornească asupra Romei, refuză pro-
punerea lui Maharbal, comandatul cavaleriei sale, și de-
cise să amorseze ofensivă. Hannibal constietiza că forțele
sale nu erau capabile să conducă un asediu asupra Romei Scipio Africanul
și dorea doar să o izoleze de bazele ei italice. Astfel, și
alți aliați meridionali au trecut de partea cartaginezilor. În 211 i,en., a ajuns fără folos la porțile Romei. În 210
umilitoare-pierd Hispania și posesiunile exterioare Afri-

cii, predau flota Romei, cu excepția a 10 vase, plătesc
tribut și indemnizații de război (10000 de talanti în 10
ani), să aibă acordul Romei pentru orice inițiativa diplo-
matică sau militară, nu mai puteau recruta mercenari, ac-
ceptă strictă supraveghere în Africa, exercitată de un stat
numid clientelar. Foștii aliați, trădătorii, sunt executați,
sunt confiscate pământuri italice, este constituit ogorul
campanian de 60 000 hectare, foarte fertile, Capua și-
a pierdut autonomia, lucanienii și bruttienii nu au mai
fost recrutați în legiuni, terenurile lor au fost acaparate
de colonii romane. În ciuda efortului costisitor și pierde-
î.Hr., tânărul Scipio Africanul primește un imperium pro- rilor, prada de război a fost bogată, a fost emis dinarul,
consular și comandamentul forțelor romane din Hispania. în Hispania au fost constituite provinciile Baetica, Hispa-
Hasdrubal a adus din Hispania întăriri, însă nu a putut fa- nia Ulterior și Hispania Interior. Termenul de “prouncia”
ce joncțiunea, fiind nimicit de corpul de forțele consulului a acoperit denumirea zonelor unde se exercită provincia.
Livius Salinator în 207 î.Hr. Roma a devenit o mare putere economico-militară a Me-
diteranei vestice. Senatul a ieșit întărit, devenind ocroti-
În 206-205 î.Hr., Scipio lichidează orice rezistență punică torul statului, magistrații aau servit că emisari, slujutori
din Hispania, iar în 204 î.Hr., debarcă în Africa în fruntea ai curiei și s-a ivit ierarhizarea senatorilor
a 25 000 de soldați, având sprijinul numizilor.
În 203 î.Hr., Cartagina l-a obligat pe Mago, care opera
în Liguria, să se întoarcă în Africa. Hannibal era uzat Al treilea război punic
și dezamăgit, iar campania sa în Italia a eșuat.Întors în
Africa, Hannibal primește ajutoare, recrutează noi soldați
și pornește împotriva forțelor lui Scipio, după ce a refuzat
un compromis.
Ruinele Cartaginei
După Bătălia de la Zama, Cartagina a reușit o redresare

Bătălia de la Zama impresionantă. A dezvoltat intensiv agricultură bazată pe
irigații, a refăcut flota, deși era încă supravegheată de re-
La 29 octombrie 202 î.Hr., l-au înfruntat pe Scipio și gele Masinissa. Numidia devenise și ea un stat elenistic
pe Masinissa, căpetenia numizilor în Bătălia de la Za- prosper. Masinissa dorea să anexeze Cartagina, și în 151
ma. Înainte de lupta, fiecare dintre comandanți au rostit î.Hr., numizii au învins armata cartagineză. Însă romanii
cuvântări de îmbărbătare a propriilor militari. Confrun- nu l-au lăsat să formeze un puternic stat numido-punic.
tarea a semnificat bătălia supremă, care a decis destinul Tot în același an, Cartagina a plătit ultima livrare de in-
cărui va face legea în Mediterana. Răsplata victoriei-nu demnizație de război impusă din 201 î.Hr. S-a trecut la o
doar Italia și Africa, ci întreg glob pământesc. Hannibal a reînarmare a statului punic. Cartaginezii au atacat Numi-
organizat o linie de bătaie în care se amestecau mercenari dia, declanșând un pretext pentru romani pentru a decla-
italici, o elită formată din cartaginezi și 80 de elefanți. ra un război Cartaginei, invocându-se încălcarea legii din
Scipio deviază elefanții spre flancuri, unde destabilizează 201 î.Hr. Mulți senatori se pronunțau în favoarea unui
o cavalerie punică slabă. După o sângeroasă ciocnire din- nou război punic, destinat să lichdeze Cartagina, iar Cato
tre cele două infanterii, Scipio atacă pe centru și pe flan- afirmă distrugerea ei. Din 149 până în 147 î.Hr., opera-
curi. În cele din urmă, șarja cavaleriei romano-numide, țiunile militare au fost comandate de Scipio Aemilianus.
comandată de Laelius și de Masinissa, a hotărât soarta Conditile impuse erau dure-capitularea, distrugerea ora-
bătăliei-armata lui Hannibal este măcelărită. șului, mutarea populației. Cartaginezii s-au revoltat și re-
În 201 î.Hr., cartaginezii sunt siliți să accepte o pace zistă asediului roman multe luni. A urmat lupte de stra-
dă, angajate pentru o singură casă, durand 8 zile. 50000

de locuitori au fost vânduți că sclavi, orașul a fost bru-
tal incendiat, solul sau a fost blestemat. După căderea ei,
numeroase orașe punice au trecut de partea Republici.
Nimic nu mai putea contesta puterea Romei.
1.2.7 Cucerirea Greciei și Asiei
PFilip al V-lea
Antiochos III
Din secolul al III-lea î.Hr., Roma s-a implicat in politica

lumii elenistice. Chiar Hannibal incheiase o alianta cu re-
gele Macedoniei, Filip al V-lea, impotriva Romei. Aflata
simultan in conflict cu Hannibal, Roma s-a implicat astfel
intr-un razboi impotriva Macedoniei, finalizat prin pacea
de la Phoinike din 205 î.Hr.
In anul 200 î.Hr., a inceput cel de-al doilea razboi ma-
cedonean, izbucnit de conflictul dintre Filip al V-lea si
o coalitie condusa de Rhodos, acesta nerespectand pre-
vederile pacii de la Phoinike. Senatul a declarat formal
razboi lui Filip. Regatul Macedoniei a fost atacat direct.
Cynoscephalae Dupa o serie de victorii romane, in 197 î.Hr., romanii au
obtinut o mare victorie in batalia de la Kynoskephalai,
0 2000 m PYDNA
N
Thermaic Gulf
Kitros
us
rse
Pe
mp
Ca
n
ma
ion
Ro
g
Lake
Le
e
ng
p
am
ala
ion
nC
Ph
g
nia
Le
do
ce
Pacea a fost incheiata la Elateia, in 196 î.Hr., prin care se

Ma
prevedeau libertatea si autonomia cetatilor grecesti, retra-

gerea garnizoanelor macedonene din teritoriile din afara
E
Macedoniei, predarea prizonierilor si a navelor de razboi

din flota macedoneana, pastrand doar 5 corabii cu 16 ran-
duri de vasle. Filip a fost obligat sa plateasca despagubiri
de razboi de 1000 de talanti. Generalul roman, victorior
Battle of Pydna (22 June 168 BC)
TERRAIN ROMAN ARMY MACEDONIAN ARMY
la Kynoskephalai, T. Quinctius Flaminius, a proclamat in
Sea/Lake Legion Phalangites cadrul jocurilor istmice la Corint libertatea oraselor gre-
Marshland
0-10 m
Light Infantry
Light Cavalry
Peltasts (Agêma)
Light Infantry
cesti. In 193 î.Hr., trupele romane s-au retras din Grecia.
10-50 m Heavy Cavalry Heavy Cavalry
50-100 m E Elephants Light Cavalry În Orient, Antiochos al III-lea cel Mare, regele Siriei se-
leucide, a intervenit impotriva oraselor grecesti din Asia
Mica, aflate sub protectorat roman. Incurajat de liga eto-
liana, aliatul acestuia, Antiochos a invadat Grecia in 192
î.Hr., ca “eliberator al Greciei”. Astfel, a debutat războiul
romano-sirian. Antiochos nu a reusit sa-l atraga pe Filip
de partea sa, acesta trecand de partea romanilor. Fiind in-
frânt în bătălia de la Termopile din 191 î.Hr., Antiochos
se retrage in Asia. Batalia de la Magnesia din 189 î.Hr. a
fost decisiva pentru romani, obtinand victoria. Antiochos
a incheiat pacea la Apameeea in 188 î.Hr., iar prevede-
rile erau: incheierea unei aliante dintre Roma si Regatul
Seleucid, cedarea posesiunilor din Asia Mica, inapoierea
prizonierilor si obligatia de-al preda pe Hannibal, aflat la
curtea sa si pe grecii “tradatori”, predarea flotei, interzi-
cerea recrutarii mercenarilor si plata despagubirilor. Desi
Hannibal s-a sinucis inainte sa fie predat, Roma a devenit
arbitrul lumii elenistice.
Intre 170-168, Antioh al IV-lea intervine fără succes în
Egipt, în condițiile în care Roma se manifestă ca protector
al regatului Ptolemaic.
Perseus, fiul lui Filip al V-lea, noul rege al Macedoniei, a
izbucnit cel de-al treilea razboi macedonena in 171 î.Hr..
Razboiul se incheie prin batalia de la Pydna din 168 î.Hr.,
in Grecia, razboiul marcand desfiintarea Macedoniei ca
putere elenistica si impartirea regatului in patru state tri-
butare Romei. Revolta lui Andricos, fiul lui Perseu, a dus
Pydna la transormarea Macedoniei in provincie romana in 148
î.Hr. In 146 i.en, Corint este distrus de romani, Grecia
fiind anexata de romani. Dupa distrugerea Cartaginei din
marcand superioritatea legiunii romane asupra falangei 143 î.Hr., este creata provincia Africa. In 133 î.Hr., dupa
macedonene. moartea ultimului rege al Pergamului, Attalos al III-lea
regatul a fost oferit Romei ca mostenire, devenind pro- puteau servi în stadiul militar. Ideea era că oamenii ca-
vincia Asia. re dețineau ferme aveau mai multe de pierdut pe câmpul
Între 112-106 î.Hr., se desfasoara razboiul cu Iughurta in de luptă și, astfel, ar fi luptat mai puternic și mai înde-
Numidia. În 88 î.Hr., izbucneste primul razboi mithri- lungat decât mercenarii sau cei recrutați. Atât timp cât
datic intre romani aliati cu Bithinya si Regatul Pontului. Roma avea o mare populație stabilă de tineri împropri-
Lucius Cornelius Sulla cucereste Grecia si asediaza Ate- etăriți, acest sistem a funcționat, soldații putându-se în-
na. Archelaos, generatul pontic, se retrage in Beotia. Ro- toarce la fermelor lor să muncească când nu erau plecați
manii obtin victorii in bataliile de la Cheroneea (86 î.Hr.) în campanie. Aproape nesfârșita serie de războaie ce a
urmat după cele punice a făcut însă ca armata să nu se
si Orchomenos (85 î.Hr.). In 84 î.Hr., romanii traversea-
za Asia Mica. L. Licinius Murena il ataca pe Mithritra- mai poată relaxa după numai câteva luni; războaiele erau
frecvente, departe de casă și, mai important decât orice,
des si il invinge. In Al doilea razboi mithridatic (83-81
i.en), are loc conflictul dintre Bithinya si Nicomedes IV ajunseseră la punctul în care fermierii se puteau întoarce
acasă doar în interval de câțiva ani. Ca rezultat, terenurile
care lasa mostenire Pontul catre Roma. L. Licinius Lu-
cullus ataca Armenia, controland astfel trecerea in Asia. au ajuns nemuncite și înțelenite. Aceasta a forțat familiile
acestora să rămână în urmă și să se împrumute pentru a
Pompei ataca simultan Armenia si Pontul, iar in 63 î.Hr.,
Mithridates VI se retrage si se sinucide. cumpăra mâncare. Aceste împrumuturi s-au acumulat în
sume majore prin care mulți fermieri, luptând în afară în
numele Romei, au ajuns să-și piardă pământurile în fața
creditorilor, care le-au consolidat în latifundii.
1.2.8 Începutul sfârșitului republicii ro-
mane Până în 133 î.Hr. problema devenise prea violentă pen-
tru a putea fi ignorată în continuare. Însă mulți membri
ai Senatului, în special patricienii și familiile vechi, aveau
acum un interes serios în conservarea status quo-ului - ce-
darea oricărui teritoriu al lor însemna pierderea venituri-
lor vaste și a luxului prin care deveneau extrem de notorii
încurajându-l. Mai mult, banii însemnau putere - banii
cumpărau voturi, banii cumpărau imunitate de la judeca-
tă, banii puteau cumpăra orice în Republica Romană, iar
fără ei nici un senator nu ar fi rezistat mult. Era o sim-
plă amenințare la veniturile private ale Senatului. Pentru
mulți era abilitatea de a candida pentru oficiu sau a urca
pe scara puterii.
Așa și-au făcut apariția frații Gracchus. Tiberius Grac-
chus a început în 133 î.Hr., reforma în sistem pentru a
permite soldaților care se întorceau din aproape constan-
tele războaie sau îndatoriri ca garnizoană la granițele me-
Fraţii Gracchus
reu crescânde ale Republicii imperiale să primească par-
cele de pământ, din teritoriile deținute, tehnic vorbind, de
Succesele militare și diplomatice romane în jurul Medi- către Senat și poporul din Roma sau, cu alte cuvinte, din
teranei au avut ca rezultat noi și neobișnuite presiuni asu- însuși partea statului. Însă multe dintre aceste terenuri
pra structurilor vechiului oraș-stat. În timp ce conflictele erau chiar sursele de venit folosite de senatori pentru a se
dintre facțiuni deveniseră o parte tradițională a vieții ro- îmbogăți și orice mișcare pentru a li se lua era respinsă de
mane, mizele erau acum mult mai ridicate; un guverna- puternice violențe din partea Senatului. Tiberius, pentru
tor provincial corupt se putea îmbogăți peste orice și-ar fi a-și legifera reformele, a trebuit să muncească în afara
putut imagina strămoșii săi, iar un comandant militar vic- constituției Republicii. Acțiunile sale au fost etichetate
torios avea nevoie doar de sprijinul legiunilor sale pentru ilegale. Senatul a răspuns prin masacrarea lui Gracchus
a putea conduce vaste teritorii. și a 300 dintre adepții săi pe străzile din Roma.
Începând cu războaiele punice, economia romană a înce- Fratele său mai mic, Gaius Gracchus, a continuat efor-
put să alunece în altă direcție, dovedindu-se mai târziuturile reformei aproape zece ani mai târziu, promovând
auto-distructivă. Familii puternice din Roma și-au însu-extinderea cetățeniei romane către toate orașele Italiei și
șit teritorii ce odată aparținuseră orașelor italiene la care
stabilind echitatea ca o nouă forță în politica romană. Ga-
s-au renunțat în favoarea lui Hannibal în timpul războiu-
ius, însă, a amenințat serios proprietatea Senatului, iar în
lui. Aceasta a dat startul unui proces care până la final va
rezultat Senatul a acționat împotriva sa cu forță armată,
dezbina însăși Republica. angajând mercenari cretani să-i masacreze pe el și adepții
Armata romană din acel timp se baza pe proprietatea săi în timp ce retraseră pe Dealul Capitoliului și se bari-
pământurilor: astfel, numai oamenii ce își puteau pro- cadaseră înăuntru.
cura propriile arme și care dovedeau că dețineau pământ
1.2.9 Marius și dictatura lui Sulla O reacție conservativă a adus puterea înapoi Senatului,
însă proasta administrare a Războiului iugurtin în 112 -
105 î.Hr. deasupra unui al doilea război al sclavilor în Si-
cilia a condus la câteva înfrângeri militare severe în fața
triburilor germanice invadatoare precum în Bătălia de la
Arausio în 105 î.Hr.. Aceste triburi amenințau să inva-
deze însăși Italia, însă Roma a și-a găsit salvarea în per-
soana lui Gaius Marius un „novus homo“ (om nou: un
om bogat, ai cărui străbuni nu s-au remarcat). Marius l-a
înfrânt pe Iugurta în Africa în 105 î.Hr, câștigând și pu-
nând capăt războiului iugurtin. Aflat în campanie, însă,
a aflat că a fost ales consul în „absentia“ pentru a putea
combate pericolul germanic și s-a întors la Roma. A exe-
cutat o reformă majoră asupra legiunilor romane. A per-
mis recrutarea cetățenilor romani săraci și fără pământ în
legiune. Alături de aceștia a mers la luptă și a fost victori-
os în fața invadatorilor germanici. După război, Marius a
reușit să procure așezări pentru veteranii săi ca o recom-
pensă pentru serviciile lor, însă doar înfruntând opoziție
senatorială violentă. Era un semn al schimbării - trupele
romane aveau de acum să fie formate aproape în întregi-
me de către bărbați săraci, fără pământuri și slujbă care
își priveau comandații ca binefăcătorii lor.
După criză, Senatul s-a dovedit încă o dată ineficient în
rolul său, nereușind să rezolve nemulțumirile crescânde
iscate între aliații Italiei. După asasinarea reformatorului
Livius Drusus în 91 î.Hr., marea majoritate a aliaților Ita-
liei s-au răsculat, începând Războiul social (latină: Socii -
aliați). Romanii au putut încheia acest război în 88 î.Hr.,
doar prin oferirea cetățeniei romane tuturor italienilor lo-
Sulla cuind în sudul râului Po.
Lucius Cornelius Sulla
În același timp, Mithridates al VI-a al Pontusului inva-

da Bitinia, ultima dintre o serie de mai multe provocări
în urma căreia Roma a fost forțată să acționeze. Lucius
Cornelius Sulla s-a ridicat după Războiul social ca un nou
Marius în mijlocul ruinelor Cartaginei om puternic de factură conservantă în Senat, servind sub
John Vanderlyn Marius atât în Războiul iugurtin, cât și în campania sa
împotriva triburilor germanice invadatoare, fiind singurul să proscrie acești generali pentru oricare dintre păcatele
om dinăuntrul Romei ce l-ar fi putut provoca pe Marius lor, ei își puteau aduce trupele la Roma și puteau distruge
însuși. Sulla a fost determinat să conducă noul război îm- facțiunea opoziției în oraș, arătând cu degetul către pre-
potriva lui Mithridates și să iasă în sfârșit din umbra lui cedentul creat de Sulla. Senatul din Roma era acum doar
Marius. pentru spectacol - generalii aveau acum ultimul cuvânt de
Marius, deși îmbătrânit, voia, de asemenea, gradul de ge- spus. Consulii puteau fi aleși doar cu aprobarea generali-
neral. În final, Sulla a fost învingător și a mers să lupte îm- lor de pe câmpul de luptă și singurul ce putea contracara
potriva lui Mithridates în Grecia, unde s-a dovedit un li- un posibil periculos comandant legionar era un altul de
pricepere și armată similară. Și deși cu lecțiile lui Sulla
der capabil și un soldat excelent, expulzându-l pe Mithri-
dates în afara Greciei, înapoi în Asia, impunând un nou și Marius învățat, Senatul din Roma s-a purtat în continu-
are de parcă el ar fi deținut adevărata putere în Republică
tratat de pace favorabil Romei. În timpul ce-a fost ple-
cat, însă, Marius a făcut un pas fără precedent - a preluat - și atât timp cât trupele le-au permis să-și continue joaca,
ficțiunea s-a menținut. Fără orice abilitate reală de a se
controlul asupra Romei înarmând sclavi și foști-veterani,
folosind forța pentru a i se acorda al șaptelea mandat în apăra, Senatul a devenit mai arogant, fracționat, corupt și
irațional, pecetluindu-și, în consecință, soarta.
poziția de consul. S-a angrenat într-un măcel răspândit al
oponenților săi, însă regimul lui nu fost unul durabil - la
numai puține zile după alegerea sa murind de o hemora-
gie craniană masivă, în timp ce se afla în culmea puterii. 1.2.10 Anii Șaptezeci și Șaizeci
Sulla s-a întors la Roma în 83 î.Hr. pentru a se confrunta
cu succesorul lui Marius, Carbo, care doar recent prelua-
se comanda de la Cinna, succesorul ales de către Marius
și fost co-consul. Trupele aflate sub Carbo nu au oferit
prea multă rezistență și acesta a fost înlăturat cu rapidi-
tate, Sulla preluând controlul asupra Romei folosindu-se
de propria sa armată, nu precum Marius, care folosise o
forță voluntară.
Sulla s-a proclamat rapid dictator al Romei. Deși manda-
tul dura tehnic doar șase luni, Sulla l-a deținut timp de doi
ani, folosindu-și armata pentru a menține puterea. Sul-
la dorea să dea timpul înapoi în vremurile de înainte de
Gaius Gracchus. A curbat puterea adunărilor populare,
reducând abilitatea liderilor populari de-a lucra în afa-
ra Senatului folosindu-se de sistemul curent, impunând
puterea Senatului atât în deciziile judecătorești, cât și în
pasarea legilor. El, însă, s-a dovedit a fi un tiran, insta-
lând noua procedură a proscripției, prin care proprietatea
unei persoane avea să fie confiscată de stat, iar protecția
oferită de legi inexistentă. În alte cuvinte, era acum po-
sibil să ucizi o persoană în afara legii, iar Sulla a creat un
oficiu pentru ridicarea recompenselor pe capul oponenți-
lor care cauzau probleme. A folosit fondurile confiscate
pentru a umple din nou trezoreria Romei, grav afectată de
războaiele purtate în Grecia și conflictul civil din Italia.
A proscris romani avuți ce vorbeau împotriva sa, chiar
și unii care se aflau pur și simplu în calea lor sau aveau
bogate proprietăți. Mii de aristocrați romani au fost uciși
în proscrierile care au avut loc în următorii doi ani, până
când Sulla s-a retras din postura de dictator în 79 î.Hr.,
murind la nici măcar un an mai târziu. Marcus Licinius Crassus
Deși Republica Romană a mai durat oficial încă cincizeci
Sulla, în anul care a urmat demisiei sale, în 78 î.Hr.. Pe
de ani, lupta dintre Marius și Sulla încetase adevărata li-
timpul decadei anilor 70, politica a fost dominată de către
bertate politică în Roma, aducând forța în procesul po-
optimați; cu toate acestea, constituția sullană a început să
litic. Armatele erau acum pioni în jocul puterii politice
se destrame aproape imediat, puțin câte puțin.
- un general cu trupe loiale putea - și s-a întâmplat să -
încalce legi, să ignore Senatul și să ceară orice dorea din Din 73 î.Hr. până în 71 î.Hr. Republica Romană avea
partea provinciilor sale. Mai mult, dacă Senatul încerca să fie zguduită de către o revoltă a sclavilor condusă de
Spartacus, care, conform surselor antice, era un „auxi-
Mică sub comanda lui Lucius Licinius Lucullus împotri-

va lui Mithridates. Inițial, sclavii au avut un mare succes
în fața legiunilor romane trimise, învingând fără oprire
de-a lungul peninsulei. Însă în 71 î.Hr., Marcus Licini-
us Crassus a primit comanda militară și a zdrobit rebelii.
Aproape 6.000 au fost crucificați, cei 10.000 de supravie-
țuitori care scăpaseră fiind interceptați de către Pompei în
timp ce se întorcea cu armata sa din Spania. Deși Crassus
a dus majoritatea greului Pompei și-a revendicat meritul
pentru victorie, creând tensiune între el și Crassus.
Crassus și Pompei au candidat pentru consul în anul 70
î.Hr., ambii fiind aleși. Cei doi au petrecut majoritatea
anului încercând să se depășească în extravaganța eveni-
mentelor publice organizate. În ciuda caracterelor neco-
operante ale celor doi consuli, au fost adoptate două legi
care înlăturau constituția lui Sulla; prima, tribunul a pri-
mit puterea de înainta legi; a doua, monopolul senatorial
asupra judecăților s-a încheiat, iar calitatea de membru a
fost împărțită egal între senatori, ecvestri și un grup cu-
noscut sub numele de „tribunii trezoreriei“.
Între timp, Lucullus lupta, chiar cu succes, împotriva lui
Mithridates și a aliatului și ginerelui său, Tigranes cel Ma-
re, regele Armeniei, dar a fost incapabil să calmeze teri-
toriile pe care le cucerise. În același timp, M. Antonius
(tatăl lui Marc Antoniu) și Q. Caecilius Metellus încercau
să înlăture ciuma de piraterie care necăjea Mediterana,
cu grotească ineficiență, însă.
Spartacus
Cupa de propagandă a lui Catilina pentru alegerile consulare din

62 î.Hr. (în dreapta). Aceste cupe, umplute cu mâncare și băutu-
ră, aveau să fie distribuite alegătorilor pentru a sprijini candidații
Moartea lui Spartacus
Datorită lipsei de succese, în 66 î.Hr., Pompei a primit o
comandă militară extraordinară. Acesta a alungat pirații
lia“ de origine tracă, dezertat din legiunile romane. Fu-până în patruzecișinouă de zile și a început urmărirea lui
Mithridates. Pompei i-a anihilat armata, iar Mithridates
sese capturat, pus în sclavie și antrenat ca gladiator. În 73
a fost un fugitiv în ultimii săi trei ani de viață. Pompei a
î.Hr., el și alți confrați s-au răzvrătit la Capua și au orga-
nizat o tabără militară pe Muntele Vezuvius. Sclavi din dus până la capăt aceste succese cucerind întreaga coastă
de est a Mediteranei, punând capăt dinastiei siriene Sele-
tot cuprinsul peninsulei italice i s-au alăturat, numărul lor
ajungând în jur de 70.000. Cele mai bune legiuni romane ucid. Bogăția capătată din cuceririle sale a dublat venitul
lipseau din Italia; unele aflate în Spania sub comanda luistatului roman, iar Pompei l-a surclasat pe Crassus ca fi-
Gnaeus Pompeius Magnus, suprimând rebeliunea condu- ind cel mai înavuțit om din Roma.
să de Quintus Sertorius, în timp ce altele luptau în Asia Situația economică din Roma însăși, însă, era încă pro-
blematică. Datoriile erau probleme refractare pentru

mulți, atât nobili dar și nu exclusiv. Această manta nega-
tivă a fost înlăturată de către Lucius Sergius Catilina, care
a candidat pentru consul în 64 î.Hr. pentru mandatul din
63 î.Hr. sub platforma unei anulări complete a datoriilor -
esențial o distribuire a bogăției. În ciuda nașterii sale sub
statutul de nobil, politica sa i-a speriat pe optimați, care
în schimb sprijineau un novus homo: Marcus Tullius Ci-
cero. Cicero a fost ales la timp; Catilina a fost al treilea
în lista preferințelor și a rămas în afară. El a mai candidat
o dată în anul următor, însă de data aceasta a fost înfrânt
și mai convingător. Atunci, alături de mai mulți senatori
desfrânați, au început planificarea unui coup d’état care ar
fi inclus incendierea Romei, înarmarea sclavilor și ascen-
siunea lui Catilina ca dictator. Cicero a aflat și a informat
Senatul într-o serie de cuvântări briliante, în urma acesto-
ra acordându-i-se putere absolută („senatus consultum ul-
timum“) din partea Senatului pentru salvarea Republicii.
A executat conspiratorii în oraș fără proces; co-consulul
său, Gaius Antonius Hybrida înfrângând apoi armata lui
Catilina în apropiere de Pistoria. Niciunul dintre soldații
lui Catilina nu a fost lăsat în viață.
1.2.11 Primul Triumvirat

Pompei
anța sa căsătorindu-și fiica, Iulia Cezaris cu Pompei. Cei

trei triumviri erau capabili de a domina politica Romei
datorită influenței lor colective; primul pas a fost alege-
rea lui Cezar pentru consulat în 59 î.Hr..
În încercarea de a pasa legi din care atât Pompei, cât
și Crassus ar fi avut de câștigat, Cezar a întâlnit o opo-
ziție dură din partea colegului său consular conservator
Marcus Calpurnius Bibulus, care s-a folosit de toate tacti-
cile parlamentare pentru a bloca legislația. Cezar a apelat
la tactica neconstituțională a violenței; Bibulus s-a aflat
sub arest la domiciliu pentru majoritatea acelui an, iar
Cezar a fost capabil să paseze aproape toată legislația
sa. A fost numit apoi guvernator al Galiei Cisalpine și
al Illyricum pentru o perioadă de cinci ani. Când guver-
Pompei cel Mare natorul Galiei Transalpine a murit neașteptat, Senatul a
repartizat teritoriul tot lui Cezar.
În 62 î.Hr. Pompei s-a întors din est. Mulți senatori, în
special din rândurile optimaților, s-au temut că Pompei va Cezar și-a început slujba de guvernator în 58 î.Hr.. A
merge pe urmele lui Sulla și se va instaura ca dictator. În început imediat o serie de campanii militare în întreaga
schimb, Pompei și-a demobilizat armata la ajungerea în Galie, cunoscute ca Războaiele galice, ba chiar a avut câ-
Italia. Totuși, Senatul și-a menținut opoziția în oferirea teva raiduri în Germania și Britania. Pe o perioadă de no-
pământurilor pentru veteranii lui Pompei și în ratifica- uă ani a făcut ca triburile galice să se războiască între ele
rea așezării estice a lui Pompei. În plus, Senatul îl punea (divide și conduce) și a distrus toată opoziția. Aceste răz-
acum la zid pe vechiul inamic al lui Pompei, Crassus, în boaie au cauzat pierderi omenești și nu numai masive și
încercările sale de-a câștiga puțină înțelegere din partea au fost, tehnic, ilegale, considerând că Cezar și-a depășit
aliaților săi, fermierii cu taxă. Intrând acum în scena a autoritatea (care se limita la provinciile sale) în lansarea
fost un tânăr politician care din acest punct înainte avea invaziilor, însă la Roma nimeni, în afară de inamicii lui
să aibă o carieră de succes, însă nu atât de briliantă Gaius din Senat, nu era interesat.
Iulius Cezar. Cezar a profitat de nemulțumirile dintre cei În acest timp, triumviratul de acasă necesita o relansa-
doi inamici ai săi, aducându-i într-o alianță degajată cu- re. În 56 î.Hr., cei trei oameni care dominaseră republica
noscută ca Primul Triumvirat. În plus, a consolidat ali- s-au întâlnit la Lucca, în provincia lui Cezar din Galia
Cezar şi Vercingetorix
În 53 î.Hr., Crassus a lansat o invazie a Imperiului Par-

thian (succesor al perșilor). Și-a condus armata adânc în
deșert; aici, însă, legiunile romane nu erau obișnuite cu
condițiile de luptă, pe când cavaleria parthiană era adep-
ta unui astfel de climat Armata sa a fost învinsă după ce
ajunsese departe în teritoriul inamic, încercuită la Bătălia
de la Carrhae. Crassus însuși a fost capturat și mai târziu
executat, turnându-i-se aur topit pe gât.
Moartea lui Crassus a îndepărtat o parte din balanța tri-
umviratului; în consecință, Cezar și Pompei au început
să se îndepărteze unul față de celălalt. În 52 î.Hr., Iulia
a murit, mărind golul creat între cei doi. Pompei, care
anterior fusese membrul senior al triumviratului și, într-
adevăr, al republicii, începea să vadă autoritatea sa ame-
nințată de acest partener junior, Cezar, ale cărui campa-
nii în Galia îi extindeau vast prestigiul, norocul și puterea.
În consecință, Pompei a început să se atașeze tot mai tare
Gaius Iulius Caesar - bust de optimați, care, la rândul lor, se opuneau lui Cezar și
partidului său, populares.
În același timp, o răscoală galică unită, condusă de lide-
rul carismatic Vercingetorix, care aproape a reușit să răs-
toarne prezența militară romană în Galia; însă Cezar, cu
obișnuita sa viteză și briliantul mixaj al strategiei militare
și cruzimii, a fost capabil să-l înfrângă pe Vercingetorix
prin asaltul de la Alesia. Războaiele galice erau esențial
terminate (o treime a tuturor bărbaților galici muriseră -
o altă treime vândută în sclavie).
Până în 50 î.Hr. toată rezistența galică fusese înlăturată
și Cezar avea o armată loială de veterani pentru a avansa
Alesia în ambițiile sale militare. Cum Cezar se apropia de fina-
lul carierei sale ca guvernator, cei mai mari lideri politici
și militari ai Republicii Romane erau presați în a găsi te-
Cisalpină (cum legea interzicea unui om aflat în controlul ren comun, iar o criză creștea, dovedindu-se mai târziu
unei armate să treacă în Italia). Cei trei triumviri au ajuns ultimul cui de pe coșciugul Republicii.
la un nou acord: Crassus și Pompei aveau să fie aleși încă
o dată în poziția de consuli pentru anul 55 î.Hr.; Pompei
păstra comanda legiunilor romane aflate în Spania (pe ca- 1.2.12 Războiul civil și dictatura lui Cezar
re le conducea în „absentia“), iar Crassus, dorind glorie
militară pentru a se putea plasa la același nivel precum Problema cheie era dacă Cezar va fi capabil sau nu să
Cezar și Pompei, a primit o comandă de acest gen în est. câștige postul de consul pentru 48 î.Hr. in absentia. Pos-
Mandatul de guvernator al lui Cezar a fost extins pentru tul lui Cezar de guvernator avea să expire la finele lui 49
încă cinci ani. î.Hr., la fel ca și imunitatea sa juridiciară. Avea să fie
Pharsalus
Cleopatra şi Cezar - de Jean-Leon-Gerome

Moartea lui Pompei
Cezar
Cezar tea carierei sale politice sau chiar a vieții sale. Dacă i
se permitea să candideze in absentia, și-ar fi putut asuma
imediat consulatul, și apoi un nou mandat de guvernator,
cu siguranță acuzat de violarea constituției în perioada păstrându-și continuă imunitatea. Optimații se opuneau
consulatului său din 59 î.Hr., ceea ce ar fi dus la moar- extrem de tare candidaturii lui Cezar in absentia, iar la 1
ajunge pe tronul Egiptului alături de un alt frate, Ptolemu

al XIV-lea. Mai tărziu, Cleopatra a născut fiul lui Cezar,
Cezarion, întitulat Ptolemeu Cezar. Auzind de o inva-
zie în Asia Mică condusă de către Pharnaces al II-lea al
Pontusului, fiul vechiului inamic al Romei Mithridates, a
avansat într-acolo în 47 î.Hr., înregistrând o victorie ra-
pidă la Bătălia de la Zela. Atunci Cezar a pronunțat fraza
ajunsă celebră mai târziu: „Veni, Vidi, Vici“ -- Am venit,
am văzut, am cucerit.
În 46 î.Hr. Cezar a mers către nordul Africii pentru a se
Moartea lui Cezar ocupa de rămășițele pro-Pompei care încercau să se re-
grupeze sub conducerea lui Cato cel Tânăr și a lui Titus
Labienus. A întâlnit un mic pas-înapoi în Bătălia de la
februarie 49 î.Hr., au pasat o lege prin care îl declarau pe Ruspina înainte de a-i învinge în Bătălia de la Thapsus.
Cezar un inamic public și îi cereau reîntoarcerea la Roma Sinuciderea lui Cato i-a cauzat multă amărăciune lui Ce-
pentru a fi judecat. Pompei a primit autoritate absolută zar. El își dorea să-l ierte pe Cato, refractarul său inamic,
pentru a apăra Republica Romană. Aceste vești au ajuns pentru a câștiga popularitate printr-o astfel de clemență.
la Cezar probabil la 10 ianuarie, tot atunci fiind datată și În 45 î.Hr., a mers în Spania și a câștigat în lupta finală
celebra sa vorbă: "Alea iacta est" (Zarurile sunt aruncate) împotriva trupelor pro-Pompei în îngrozitoarea Bătălie
- de fapt, în limba greacă, citându-l pe Menander. Cezar a de la Munda. Spunea că înainte luptase întotdeauna pen-
trecut râul Rubicon (granița dintre Galia Cisalpină și Ita- tru victorie, dar în Munda a luptat pentru viața sa. S-a
lia în timpul Republicii Romane) cu armata sa. Războiul întors la Roma. Avea mai puțin de un an de trăit.
civil începuse.
Cezar a regulat foarte strâns achiziționarea grânelor su-
Conducând o armată veterană, Cezar și-a croit cu ușurință bvenționate de către stat, prostituatelor și a interzis ce-
calea prin Peninsula Italiei, întâlnind o slabă rezistență din lor ce își permiteau aprovizionarea privată cu grâne de la
partea legiunilor de curând recrutate. Singura excepție a cumpărarea sa din partea statului. A reformat calenda-
fost la Corfinium, unde Gnaeus Domitius Ahenobarbus a rul, trecând de la unul lunar la calendarul solar și a oferit
fost învins. Cezar l-a iertat, sub remarcabila sa politică de numele gintei sale lunii a șaptea (iulie). Acest calendar,
grațiere. Dorea să știe toată lumea că nu avea să devină cu mici retușuri făcute de către Octavian (care câțiva ani
viitorul Sulla. A luat Roma fără a întâlni opoziție, iar mai târziu a redenumit a opta lună în august, după unul
apoi a mărșăluit către sud pentru a încerca să-l oprească dintre titlurile sale) și Papa Grigore în 1582. Schimbările
pe Pompei, care încerca să se retragă din Brundisium de- și implicit, calendarul au rezistat până în zilele noastre. A
a lungul Mării Adriatice către Grecia. Cezar s-a apropiat, reformat, de asemenea, și problema datoriilor. În același
dar Pompei și armatele sale au scăpat în ultima clipă. timp, a continuat să accepte imense onoruri din partea
În 48 î.Hr. Pompei controla mările, iar legiunile sale le Senatului. A fost numit Pater Patriae (Părintele țării), în-
depășeau cu mult pe ale lui Cezar; însă legiunile ultimu- cepând purtarea îmbrăcăminții vechilor împărați romani.
lui, după zece ani de campanii riguroase deveniseră vete- Aceasta a adâncit ruptura dintre Cezar și senatorii repu-
rani experimentați. Din pricina lipsei sale de flotă, Cezar blicani aristocratici, mulți dintre cei pe care îi grațiase în
a încercat să-și solidifice controlul asupra vestului Medi- timpul războiului civil.
teranei, notabil la Massilia și în Spania. Cele două armate În 45 î.Hr. a fost numit dictator pentru zece ani. Această
s-au întâlnit pentru prima dată în Bătălia de la Dyrrhachi- numire a fost urmată de cea din 44 î.Hr., dictator pe viață.
um, la 10 iulie, unde Pompei a înregistrat o victorie ma- O dublă problema se crease; în primul rând, toată puterea
joră. Totuși, Pompei nu a reușit să fie constant, iar Cezar politică ar fi trebuit a fi concentrată în puterile lui Cezar
și-a putut regrupa forțele și câștiga o victorie decisivă în pe viitorul previzibil, având ca posibil efect subordonarea
Bătălia de la Pharsalus la 9 august. Pompei a fugit către Senatului la dorințele sale; în al doilea rând, numai moar-
Egipt, unde a sperat să găsească sprijin. tea lui Cezar ar fi putut pune capăt. Astfel, un grup de
Cezar ajunge în Alexandria, capitala Egiptului ptolemeic, aproximativ 60 de senatori, conduși de către Gaius Cas-
găsind grânarul Mediteranei în starea unui război civil. sius Longinus și Marcus Junius Brutus, a conspirat pentru
Agenți ai tânărului rege Ptolemeu al XIII-lea, îl asasina- asasinarea lui Cezar în scopul salvării republicii. Și-au în-
seră pe Pompei și îi prezentaseră capul acestuia lui Cezar, deplinit fapta în Idele lui martie, la 15 martie, 44 î.Hr.,
crezând că acest gest îl va bucura și îl va sprijini pe Pto- cu trei zile înainte de plecarea lui Cezar în est pentru a
lemeu în lupta împotriva surorii sale, Cleopatra. A avut apăra parthianii.
efectul opus. Cezar a început o legătură cu Cleopatra,
iar Ptolemeu a încercat să-l distrugă pe Cezar în orașul
Alexandria. O lungă bătălie, ajunsă până la urmă în afara
orașului, amintită ca una dintre cele mai periculoase din
cariera lui Cezar, a fost însă o victorie. Astfel Cleopatra
1.2.13 Al doilea Triumvirat și triumful lui

Octavian
•
Campagna di Filippi (42 a.C.)

Esercito di Bruto e Cassio
Tracia Flotta di Tillio
Esercito di Norbano e Decio
Esercito di Decidio
Esercito di Antonio e Ottaviano
a
ni
Dorisco
edo
Filippi
ac
Maronea Alessandropoli
Abdera
M
Cardia
Acontisma Lisimachia
Neapoli
Taso
Anfipoli
Samotracia
25
Sestos
Abydos
Castro Battle of Actium
0 50 km
Map Philippi campaign 42 BC-it E P I R U S
Ionian Sea
Camp of
Octavian
Battle of Actium
2 September 31 BC
Order of Battle
Ambracian
Gulf
Octavian
Mark Antony
Coastal fortification
Walls
Cleopatra
Camp of
Mark Antony
ACARNANIA
Battle of Actium-en
Frederick Arthur Bridgman - Cleopatra on the Terraces of Philae

doilea Triumvirat. Puterea lor îmbinată a dat triumviri-
lor forță absolută. În 42 î.Hr., i-au urmărit pe asasinii lui
Cezar în Grecia, unde, datorită mai ales calităților de co-
mandant militar ale lui Antoniu, i-au înfrânt în Bătălia de
la Filippi, la 23 octombrie al aceluiași an.
În 40 î.Hr., Antoniu, Octavian și Lepidus au negoci-
at Pactul de la Brundisium. Antoniu a primit cele mai
bogate provincii din răsărit: Achaea și Macedonia (în
Grecia actuală), Epirus, Bithinia și Asia (în Turcia actu-
ală), Siria, Ciprul și Cirenaica. Antoniu avea, de aseme-
nea, avantajul strategic de a fi foarte aproape de Egipt,
Natoire Marc-Antoine-Ephèse pe atunci cea mai mai bogată regiune mediteraneeană.
De cealaltă parte, Octavian a primit provinciile romane
După asasinarea lui Cezar, prietenul și locotenentul său din apus: Italia, Galia (Franța actuală) și Hispania (actu-
șef, Marcus Antonius, s-a folosit de ultimul testament al almente Spania și Portugalia). Aceste teritorii erau mai
lui Cezar într-un strălucit discurs împotriva asasinilor, in- sărace, însă în mod tradițional ofereau o mai bună bază
citând mulțimea. Asasinii au fugit către Grecia. În testa- de recrutare a soldaților. Lepidus a primit mica provincie
ment, nepotul său Octavianus, totodată fiul adoptiv al lui a Africa (Tunisia actuală) pentru a o guverna. De aici îna-
Cezar, a fost numit moștenitorul său politic. Octavian s- inte, lupta pentru puterea supremă se va da între Antoniu
a întors din Grecia (unde el și prietenii săi, Marcus Vip- și Octavian.
sanius Agrippa și Gaius Mecenas, ajutau la regruparea În apus, Octavian și Lepidus trebuiau întâi să se ocu-
legiunilor macedonene pentru invazia planificată asupra pe de Sextus Pompeius, fiul în viață a lui Pompei, care
Parției) și a strâns o mică armată din rândurile veterani- luase controlul asupra Siciliei și desfășura operațiuni de
lor lui Cezar. După câteva neînțelegeri inițiale, Antoni- piraterie în întreaga Mediterană, periclitând transportu-
us, Octavianus și Marcus Aemilius Lepidus au format al rile cruciale de grâne egiptene către Roma. În 36 î.Hr.,
Lepidus, în timp ce asedia forțele lui Sextus Pompeius în care se aștepta urmarea ordinelor sale. Din păcate, a lăsat
Sicilia, a ignorat ordinul lui Octavian ca nicio capitulare majoritatea instituțiilor republicane aparent intacte, sla-
să nu fie permisă. Atunci Octavian a mituit legiunile lui be ca organizare. Consulii au continuat să fie aleși, tribu-
Lepidus, iar acestea l-au părăsit. Efectul imediat a fost nii plebeilor au continuat să ofere legislație și dezbaterile
înlăturarea puterii militare și politice de care dispunea încă răsunau prin Curia romană. Din păcate, Octavian
Lepidus. influența totul și avea ultimul cuvânt de spus, dispunând
În răsărit, Antoniu se afla în război împotriva parților. de legiunile sale oricând, dacă era necesar.
Campania lui nu a fost atât de reușită precum și-ar fi do- Senatul roman și cetățenii romani, obosiți de războaiele
rit, deși era mult mai reușită decât cea a lui Crassus. A civile care parcă nu se terminau niciodată și neliniștiți,
început o relație amoroasă cu Cleopatra, care a dat naște- erau dispuși să arunce incompetența și instabilitatea con-
re celor trei fii ai săi. În 34 î.Hr., la Donațiile din Alexan- ducere a Senatului și a adunărilor populare în schimbul
dria, Antoniu a „dăruit” mult din jumătatea estică a im- voinței de fier a unui singur om care ar fi putut aduce
periului copiilor săi și ai Cleopatrei. În Roma, acest fapt, Roma înapoi la normal. Până în 27 î.Hr. tranziția, deși
precum și dezvăluirea testamentului lui Marc Antoniu (în subtilă și ascunsă, a fost completă; în acel an Octavian a
care acesta își exprima dorința, devenită ulterior faimoa- oferit înapoi Senatului toate puterile sale extraordinare,
să, de a fi îngropat în iubita sa cetate Alexandria), au fost și într-o manieră premeditată, Senatul a refuzat și l-a vo-
folosite de către Octavian într-un război de propagandă, tat pe Octavian August sau „cel venerat“. Întotdeauna se
în care îl acuza pe Antoniu că ar fi devenit „barbar” și un ferea grijuliu de titlul de rex (rege) și, în schimb, a luat
„sclav al Cleopatrei”, trădând astfel cauza Romei. Octa- titlurile de princeps (primul cetățean) și imperator.
vian a încercat să nu-l atace pe Antoniu direct, pentru că
acesta era încă foarte popular la Roma; în schimb, întrea-
ga vină a fost pusă pe umerii Cleopatrei.
În 31 î.Hr. a început în sfârșit războiul. Aproximativ

200 de senatori, o treime a Senatului, l-au abandonat
pe Octavian pentru a-i sprijini pe Antoniu și Cleopatra.
Sfâtuitorul-șef și extraordinarul lider militar al lui Oc-
tavian, Agrippa, a capturat Methone în Grecia. Marea
confruntare finală a Republicii romane s-a întâmplat la 2
septembrie 31 î.Hr., în Bătălia navală de la Actium, unde
flota lui Octavian aflată sub comanda lui Agrippa a înfrânt Rome Statue of Augustus
mai marea flotă a lui Antoniu și Cleopatrei; cei doi iubiți
au fugit către Egipt. Datorită victoriei lui Octavian și pri-
ceputa sa folosire a propagandei, negocierii și mituririi,
multe legiuni din Grecia, Asia Mică și Cyrenaica i s-au 1.2.14 Cauzele colapsului
alăturat.
Într-adevăr, Republica se afla pe moarte încă din 133
Octavian și-a continuat marșul în jurul Mediteranei către î.Hr., odată cu uciderea fraților Gracchus. Moartea lor a
Egipt, primind supunerea regilor locali și a guvernatorilor semnalat sfârșitul dezbaterilor și procedurilor legale; din
romani întâlniți în cale. A ajuns în sfârșit în Egipt în 30 acel moment vremurile oferind puterea oricui era dispus
î.Hr., dar înainte ca Octavian să-și fi capturat inamicul să meargă până la capăt. Omorurile au devenit comune în
principal, Antoniu s-a sinucis. Cleopatra a făcut la fel în timpul alegerilor, unde mase de persoane erau eliminate
câteva zile, în luna august. de către partidele de opoziție pentru a-și speria inamicii.
Perioada războaielor civile se încheiase în sfârșit. De Se acceptase, ba chiar se încurajase în unele regiuni, ca
atunci înainte, nu mai rămase nimeni în Republica roma- forța să fie folosită pentru „conservarea Republicii“. Se-
nă care putea și ar fi vrut să i se împotrivească lui Octa- natorii care nu puteau bloca reforma legal foloseau asasi-
vian, cum fiul adoptiv al lui Cezar a preluat controlul ab- natele și delictele criminale pentru a o stopa. Reforma-
solut. A desemnat guvernatori loiali lui în jumătate dintre torii care nu-și puteau trece legile prin Senat se foloseau
provinciile „de frontieră“, unde era situată majoritatea le- de nervozitatea crescândă a populației romane pentru a
giunilor, asigurându-se astfel că nici un guvernator nu ar intimida Senatul, sau apelau la generali puternici și ar-
putea să încerce detronarea sa. De asemenea, a reorga- matele lor pentru sprijin militar. De fiecare dată când
nizat Senatul, înlăturând membrii periculoși și de neîn- cineva folosea violența pentru a dobândi ceva, altcineva
credere și exttinzându-l prin aducerea suporterilor săi din lovea înapoi și mai tare pentru a-l contracara. Când Ma-
provinciile și din afara aristocrației romane, oameni de la rius și-a folosit armata sa de gladiatori, sclavi și plebei
pentru a captura Roma, Sulla a lovit folosind legiuni pro- realitate l-a costat scump. Senatul nu a putut să se adap-
fesioniste. Rezultatul a fost o stabilitate pe termen scurt teze schimbării puterii structurale și, ca rezultat, a fost
și slăbirea pe termen lung a structurilor guvernamentale. înlăturat de cei care au putut face acest lucru.
Schimbarea s-a manifestat și prin punerea oamenilor îna- O parte a problemei era că guvernul Romei nu era cre-
intea Republicii - nu mai era posibil să supraviețuiești în at pentru a conduce un imperiu. Republica era adaptată
noua lume vicioasă a politicii romane rămânând loial ide- cu guvernarea unui oraș-stat, unul care, chiar și la fonda-
ilor străbunilor. Politicienii puternici se întreceau pentru rea sa, creștea în scopuri și putere, dar niciodată nu și-ar
a deveni „primii între cei egali“, prin orice mijloace po- fi dorit extinderea peste barierele Italiei centrale. Când
sibile, iar oamenii ambițioși erau ținuți în scurt de către erau capturate teritorii peste mări, Republica s-a dovedit
alți competitori la fel de ambițioși. Marius și Sulla au fost ineficientă de a le guverna. Provinciile deveniseră feude
primii, iar exemplul lor a dat naștere Primului Triumvi- ale guvernatorilor, care au continuat în a abuza de ele și a
rat al lui Cezar, Crassus și Pompei și celui de-al Doilea le implica în aventuri militare fără acordul Senatului. În
Triumvirat, compus din Octavian, Lepidus și Antoniu. cele din urmă, guvernatorii se luptau chiar cu Roma când
Mai mult, Senatul s-a dovedit, de multe ori, egoist, aro- se simțeau amenințați. Nu exista sistem de contabilitate,
gant, stupid și incompetent în atât de multe privințe încât nici o tradiție antică de a pedepsi guvernatorii corupți -
populația romană nu mai avea încredere în el pentru a problema era una nouă, iar Republica, atât de tradiționa-
conduce. Când cineva provenit din rangurile lor venea și listă, nu s-a schimbat pentru a soluționa problemele ivite.
se dovedea capabil, romanii încercau să formeze o gru- Odată ce Republica a devenit un imperiu, doar un îm-
pare prin care sperau să reînvie Republica și să readucă părat îl putea conduce eficient, nu o adunare oligarhică.
sens sistemului. Senatul, folosind orice mijloace, a călcat Însă a fost nevoie de aproximativ un secol înainte ca acest
în picioare acești campioni unul câte unul, începând cu concept să fie înțeles.
frații Gracchus. De fiecare dată când se întâmpla astfel, În final, eșecul Senatului de a controla generalii a cauzat
poporul roman devenea mai dornic de a accepta măsurile un dezastru în Republică. Senatul era adesea prea dispus
extreme pe care reformatorii trebuiau să le implementeze în a-și proteja prietenii, aliații și membrii de proscrieri-
pentru a-și asigura legile și viața. Trecerea Rubiconului le legale pentru până și cele mai evidente și extraordinare
de către Cezar a fost o trădare, dar nimănui din afara Se- delicte și datorită acestui fapt a pierdut încrederea cetățe-
natului nu i-a păsat, pentru ca el promitea o adevărată nilor romani. Când Cezar a luat în cele din urmă în stăpâ-
schimbare într-o republică coruptă și nefuncțională. nire Roma pentru el însuși, a fost întâmpinat cu aplauze,
Înăuntrul Senatului, puternicul, tradiționalistul și bogatul pentru că el promisese reforme pe care poporul roman le
partid conservator se afla constant în dispută cu orice re- dorea încă din vremea fraților Gracchus.
formator de orice gen care se ivea. Frații Gracchus au Legiunile Romei au demolat fizic Republica, dar Senatul
lucrat în afara sistemului constituțional folosind adunări- era cel care permisese o lume unde un astfel de lucru era
le populare în locul Senatului; Marius a trebuit să lupte posibil în aplauzele cetățenilor.
doar pentru a face schimbările necesare recrutării de sol-
dați din clasele inferioare; Sulla a înspăimântat senatorii
cu execuții pentru acceptarea reformelor care erau inten- 1.3 Instituții politice ale Republicii
ționate pentru conservarea puterii Senatului, iar Cezar a
trebuit sa cucerească efectiv întregul teritoriu roman pen-
• Senat
tru a putea trece legi rămase restante de cel puțin un veac.
Cu cât senatul lupta mai greu pentru păstrarea acelui sta- • Dictator
tus quo, cu atât mai dispuși erau reformatorii să continue,
până când conflictul s-a sfârșit odată cu dictatura lui Ce- • Consul
zar.
• Pretor
Lipsa de încredere pe care cetățenii romani o resimțeau
față de Senat era evidentă în reacțiile trupelor alor căror • Edil
comandanți le cereau să comită o trădare. Legiunile erau
dispuse să-și urmeze comandanții pentru că nu purtau o • Chestor
dragoste specială Senatului, care doar refuza să le plăteas- • Legat
că și să le recunoască drepturilor lor de-a primi pământuri
la întoarcerea din război. N-a existat nici-un moment în • Tribun
care un comandant care a cerut pornirea unui marș asu-
pra Romei să fi fost refuzat, nici un singur moment în care • Cenzor
legionarii să se alăture Senatului. Au ales să urmeze nu-
• Guvernator
me precum Sulla, Pompei și Cezar, și nu idealurile antice
ale Republicii. Singurul lucru care-i ținea împreună era • Pontifex Maximus
legătura dintre ei. Neputința Senatului de a vedea noua
• Princeps senatus
1.5. LITERATURA LATINĂ A REPUBLICII 29
• Lictor 1.5 Literatura latină a Republicii

• Cursus honorum • Gaius Iulius Cezar
• Diferite alte Adunări romane • Catullus

• Cicero
• Ennius
1.4 Repere
• Fabius Pictor
1.4.1 Republica timpurie • Livius Andronicus

• Lucretius
• Lucretia
• Naevius
• Lucius Junius Brutus • Plautus
• Terentius
• Cincinnatus
• Cenzorul Appius Claudius

1.6 Note
• Războaie samnite 327 - 290 î.Hr.
[1] Taagepera, Rein (1979). „Size and Duration of Empires:
• Războaie punice Growth-Decline Curves, 600 B.C. to 600 A.D.”. Social
Science History 3 (3/4): 125. doi:10.2307/1170959. http:
//links.jstor.org/sici?sici=0145-5532%281979%293%
• Războaie macedonene
3A3%2F4%3C115%3ASADOEG%3E2.0.CO%3B2-H.
• Hannibal și Cartagina [2] printr-o revoltă populară care l-a detronat pe Lucius Ta-
rquinius Superbus, ultimul rege al Romei
• Scipio Africanus Major [3] .Byrd, Robert The Senate of the Roman Republic. U.S.
Government Printing Office Senate Document 103-23.
• Scipio Aemilianus
[4] Abbott, 129
• Cenzorul Cato [5] Theodor Mommsen, Istoria romană, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1987 (Vol. I - până la supunerea
Cartaginei și a statelor grecești)
1.4.2 Republica târzie [6] Parada, Carlos (1997). „Lucretia”. Greek Mytho-
logy Link. Există o versiune arhivată la 2 febru-
• Familia Ahenobarbus arie 2002. http://web.archive.org/20020202183858/
homepage.mac.com/cparada/GML/Lucretia2.html. Ac-
• Gaius Iulius Cezar cesat la 30 iulie 2009.
[7] Livius - Ab urbe condita, 1.47
• Tiberius și Gaius Gracchus
[8] Rembrandt Harmensz van Rijn (1666). „Lucretia”. The
Minneapolis Institute of Arts. http://www.artsmia.org/
• C. Marius viewer/detail.php?v=12&id=529. Accesat la 30 iulie
2009.
• Sulla
[9] William Smith - Collatinus în Dictionary of Greek and Ro-
• Gn. Pompeius Magnus man Antiquities (1870)
[10] Jörg Rüpke, Religion of the Romans (Polity Press, 2007,
• Spartacus originally published in German 2001), pag. 223 online.
[11] Gary Forsythe, A Critical History of Early Rome: From
• Marcus Licinius Crassus Prehistory to the First Punic War (University of California
Press, 2005), pag. 136 online.
• Marcus Tullius Cicero
[12]
• Marc Antoniu [13] Miles, Richard (2011). Carthage Must Be Destroyed: The
Rise and Fall of an Ancient Civilization. New York: Vi-
• Octavian king Penguin.
1.7 Bibliografie
• Cucerirea Galiei de Gaius Iulius Cezar
• Harriet I. Flower (ed.): Ghidul Cambridge pentru

Republica Romană, Cambridge 2004.
• Cambridge Ancient History, vol. 7-9, Cambridge

1990.
• Dușmanii Romei de Philip Matyszak, editat de Tha-
mes & Hudson
• Rubicon: ultimii ani ai Republicii Romane de Tom
Holland, editat de Doubleday
• Legiunea lui Cezar de Stephen Dando-Collins, editat
de John Wiley și fiii
• Mașina de ucis a lui Nero de Stephen Dando-Collins,
editat de John Wiley și fiii
• Totul despre armata romană de Adrian Goldswor-
thy, editat de Thames & Hudson
• Armata Romană de Peter Connolly
1.8 Legături externe

• James Grout Encyclopaedia Romana
• Gracchi, Marius și Sulla de A.H. Beesley
• The Roman Republic and the Roman Empire
• The Late Roman Republic: The decline and fall of

trust, An essay on the loss of trust in societies both
ancient and modern
• The Roman Republic from In Our Time (BBC Ra-
dio 4)
• Nova Roma – Educational Organization a working
historical reconstruction of the Roman Republic
Capitolul 2
Imperiul Roman antic
Imperiul Roman este termenul utilizat în mod conven- venerat).

țional pentru a descrie statul roman în secolele de du-
Augustus știa că puterea necesară dictaturii absolute nu
pă reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub putea deriva din funcția de consul. În 23 î.Hr. a renunțat
Octavian (Caesar Augustus). (Deși Roma deținea un
la această funcție, în favoarea altor două puteri. În primul
imperiu cu mult înainte de autocrația lui Augustus, sta- rând, i-a fost garantată funcția de tribun, care îi permi-
tul pre-augustian este descris în mod convențional ca
tea să convoace Senatul după voința sa și să-i stabilească
Republica Romană.) Imperiul Roman controla toate sta- agenda. De vreme ce funcția de tribun era asociată, în
tele elenizate de la Marea Mediterană, ca și regiunile
mod tradițional, cu plebeii, aceasta i-a consolidat poziția
celtice din nordul Europei. Ultimul împărat de la Roma a pentru mai târziu. În al doilea rând, a primit o nouă com-
fost detronat în 476, dar pe atunci, regiunile din estul im- petență, similară unei puteri “imperiale”, care îi oferea
periului erau administrate de un al doilea împărat, ce se autoritate supremă în toate problemele legate de guver-
afla la Constantinopol. Imperiul Roman de Răsărit (Bi- narea teritorială. Se spune că, în 23 î.Hr., Augustus și-a
zantin) a continuat să existe, deși își micșora încet-încet asumat funcția de împărat al Romei. Totuși, el folosea
teritoriul, până la dispariția sa efectivă, în 1453, când adesea titlul civil “Princeps”, sau “Primul Cetățean”.
Constantinopolul a fost cucerit de otomani. Statele succe-
soare din vest (Regatul Franc și Sfântul Imperiu Roman Ca împărat, Augustus a reorganizat, radical, structurile
de Națiune Germană) și din est (țaratele ruse) foloseau publice ale imperiului; datorită geniului său a durat Im-
titluri preluate din practicile romane chiar și în perioada periul Roman cât a durat. El a stabilit sisteme monetare
modernă. și impozite standardizate; a creat o structură pentru ser-
viciul militar civil, ce consta din cavaleri și oameni liberi
Influența Imperiului Roman în limbă, guvernare, drept, (foști sclavi). S-a îngrijit și de beneficiile de pensionare
arhitectură, precum și în multe alte aspecte ale vieții de pentru soldați.
zi cu zi devine inevitabilă. Vezi Cultura Romană.
Era un maestru al propagandei și patronatul său asupra
scriitorilor romani Horațiu, Titus Livius și, (în special),
Virgil i-a permis să-și cimenteze poziția prin intermediul
2.1 Ascensiunea lui Augustus poeziei și a prozei. Folosirea jocurilor și a ceremoniilor,
special pentru a se celebra pe el însuși și pe familia sa, i-a
Când Republica Romană (509 î.Hr. - 31 î.Hr.) a ajuns la sporit popularitatea.
finalul său, Gaius Octavius, nepot al lui Iulius Cezar, și-a Augustus a fondat, de asemenea, și primul grup de
consolidat poziția prin înfrângerea rivalului său la putere, pompieri din lume și a creat o forță de poliție regulară
Marc Antoniu, în bătălia de la Actium, din anul următor. pentru Roma.
Deși foarte tânăr și fără experiență în complicatele treburi
administrative și politice, Octavian a declanșat un amplu De fapt, controlul lui Augustus peste întregul imperiu era
proces de restructurare a tuturor instituțiilor statului, fiind absolut, încât i-a permis chiar să-și numească succeso-
conștient că anii de război civil au lăsat Roma într-o stare rul, un obicei abandonat și ridiculizat încă de la fondarea
de anarhie și că societatea romană nu era încă pregătită Republicii. La început, el l-a desemnat ca succesor pe
să accepte controlul total al unui despot. Bun tactician, Marcellus, nepotul său de soră, ce era căsătorit cu fiica sa,
Octavius (sau Octavianus) a știut să câștige simpatia tu- Iulia. Între timp, însă, acesta a murit otrăvit prin mânca-
turor. Mai întâi, a desființat armatele sale și a organizat re (23 î.Hr.). Relatările istoricilor de mai târziu, conform
alegeri, în urma cărora a fost ales în funcția de consul. cărora Marcellus ar fi fost otrăvit de soția lui Augustus,
În 27 î.Hr. a returnat, în mod oficial, puterea Senatului Livia Drusilla, sunt îndoielnice.
Romei, și s-a oferit să renunțe și la supremația militară După moartea lui Marcellus, Augustus și-a măritat fiica
peste Egipt. Dar Senatul Roman nu numai că l-a refuzat, cu Marcus Agrippa, mâna sa dreaptă. Din această căsă-
dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei și Siriei. torie au rezultat trei copii: Gaius Caesar, Lucius Caesar
Puțin mai târziu, Senatul i-a dat și titlul de Augustus (cel
31
32 CAPITOLUL 2. IMPERIUL ROMAN ANTIC
a murit de moarte naturală, dar drumul lui Tiberius era

liber acum să-și asume aceleași puteri ca tatăl său vitreg.
• Începutul Imperiului Roman (Republica Romană),

509 î.Hr.
• Imperiul Roman după războaiele punice 146 î.Hr.

• Imperiul Roman după moartea împăratului August
14 î.Hr.
• Imperiul Roman în timpul împăratului Traian 98-
117 d.Hr.
Provinciile Imperiului Roman în perioada sa de glorie

• en Civilizația romană: alimentația, religia, filozofia,
sistemul juridic, calendarul, medicina, costumație,
cultura etc.
2.3 Referințe
[1] Taagepera, Rein (1979). „Size and Duration of Empires:
Growth-Decline Curves, 600 B.C. to 600 A.D.”. Social
Science History 3 (3/4): 125. doi:10.2307/1170959. http:
//links.jstor.org/sici?sici=0145-5532%281979%293%
3A3%2F4%3C115%3ASADOEG%3E2.0.CO%3B2-H.
[2] John D. Durand, Historical Estimates of World Population:

An Evaluation, 1977, pp. 253-296.
[3] John D. Durand, Historical Estimates of World Population:

Evolutia Imperiului Roman An Evaluation, 1977, pp. 253-296.
[4] „Roman Empire -- Britannica Online Encyclopedia”.

www.britannica.com. http://www.britannica.com/
și Postumus Agrippa (numit așa pentru că s-a născut du- EBchecked/topic/507739/Roman-Empire. Accesat la 9
pă moartea lui Marcus Agrippa). Intențiile lui Augustus iulie 2008.
de a-i face pe primii doi copii moștenitorii săi au devenit
evidente când acesta i-a adoptat ca propriii săi fii. Augus-
tus a arătat afecțiune și față de fiii săi vitregi (copii Liviei
din prima căsătorie, Nero Claudius Drusus Germanicus
și Tiberius Claudius), după ce aceștia au cucerit o mare
parte din Europa Centrală.
Agrippa a murit în 12 î.Hr., urmând ca fiul Liviei, Ti-
berius, să divorțeze și să se căsătorească cu văduva lui
Agrippa. Tiberius a lucrat ceva timp în puterile tribunice
ale lui Augustus, dar, la scurt timp după aceasta, s-a pen-
sionat. Totuși, luând în considerare moartea prematură
a ambilor frați vitregi ai săi, Gaius și Lucius, în anii 2 și
4 d.Hr., precum și a fratelui său Drusus, în anul 9 î.Hr.,
Tiberius a fost rechemat la Roma, unde a fost adoptat de
către Augustus.
La 19 august 14 d. Hr., Augustus a murit. Ceva mai
târziu, senatul l-a votat în panteonul zeilor romani (sau l-
a divinizat). Postumus Agrippa și Tiberius au fost numiți
co-moștenitori. Pe de altă parte, Postumus a fost exilat și
menționat ca mort în jurul aceleiași date. Nu se știe dacă
Capitolul 3
Imperiul Roman de Răsărit
Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Bizantin sau

Bizanțul sunt termeni folosiți, în mod convențional, pen-
tru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu având capi-
tala la Constantinopol. Denumirea oficială era Ρωμανία,
Romanía sau Βασιλεία Pωμαίων (Basileía Romaíon),
Imperiul Roman. Nu există un consens în ceea ce pri-
vește data de început a perioadei bizantine. Unii o pla-
sează în timpul domniei lui Dioclețian (284-305), datori-
tă reformelor administrative pe care acesta le-a introdus,
împărțind imperiul în pars Orientis și pars Occidentis. Al-
ții plasează evenimentul în timpul domniei lui Teodosiu I
(379-395) și a victoriei creștinismului împotriva păgânis-
mului, sau, după moartea sa din 395, în momentul diviză-
rii Imperiului Roman în jumătățile de apus și de răsărit.
Alții plasează această dată mai târziu, în 476, când ulti-
mul împărat apusean, Romulus Augustus, a fost forțat să
abdice, astfel lăsându-l pe împăratul din răsăritul eleni- Klivanion - armură lamelată bizantină
zat ca singur împărat roman. În orice caz, schimbarea a
fost graduală și, până în 330, când împăratul Constantin
I și-a inaugurat noua capitală, procesul de elenizare și periului Roman, Imperium Romanorum. Termenul Im-
creștinare erau deja în curs. Cei mai mulți istorici au periul Bizantin a fost inventat în 1557, la aproximativ un
considerat schimbarea din timpul domniei lui Heraclius I secol după căderea Constantinopolului, de către istoricul
(Heraclius a elenizat imperiul aproximativ pe la 640, pringerman Hieronymus Wolf , care a introdus un sistem de
adoptarea limbii grecești ca limbă oficială) ca punctul de istoriografie bizantină în lucrarea sa Corpus Historiae By-
ruptură cu trecutul roman al Bizanțului și obișnuiesc să zantinae, în scopul de a deosebi istoria antică romană de
numească imperiul ca „Bizantin”, în loc de „Roman de istoria medievală greacă, fără a mai atrage atenția asupra
Răsărit”, după această dată. Este doar o convenție întru- predecesorilor lor antici și continuității imperiale romane
cât majoritatea populației din zona europeană a imperiu- (în Est). Standardizarea termenului a apărut în secolul al
lui, cu excepția grecilor, au continuat să vorbească latina
XVII-lea, când autorii francezi, precum Montesquieu, au
populară până la apariția limbilor populațiilor migratoareînceput să-l popularizeze. Hieronymus a fost și el influ-
(slavi și bulgari). ențat de disputa apărută în secolul al IX-lea între romei,
(bizantini, așa cum îi numim azi), și franci. Sub con-
ducerea lui Charlemagne (Carol cel Mare), francii fon-
daseră un imperiu în vestul Europei și, având sprijinul
3.1 Originea denumirii „Imperiul Papei, încercau să-și legitimeze cuceririle din Italia, ne-
Bizantin” recunoscând vecinilor de la răsărit dreptul de a se numi
romani. Donația lui Constantin , unul dintre cele mai fai-
moase documente falsificate din istorie, a jucat un rol de
Articol principal: Nume ale grecilor căpătâi în aceasta. Din acel moment a devenit o regulă,
Numele Imperiul Bizantin este un termen istoriografic în vest, ca împăratul din Constantinopol să nu mai fie nu-
modern, care era necunoscut celor care au trăit în vremu- mit Imperator Romanorum (Împărat al Romanilor), titlu
rile de glorie ale imperiului (adică Imperiul Roman de care a fost rezervat împăraților franci, ci „Imperator Gra-
Răsărit). Numele original al imperiului în limba greacă ecorum” (Împăratul grecilor), iar țara condusă de acesta
era Ρωμανία Romagna sau Βασιλεία Pωμαίων Basi- din urmă ca „Imperium Graecorum”, „Graecia”, „Terra
leía Romaíon, o traducere din limba latină a numelui Im- Graecorum” sau chiar „Imperium Constantinopolitanus”.
33
34 CAPITOLUL 3. IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT
Aceste fapte au folosit ca precedente pentru Wolf, care scoala „Vlahilor”" Asan, Deleanu și Caloian, în Balcani
a fost motivat, cel puțin parțial, să reinterpreteze istoria (1181), încheiată în 1186 prin independența statului nu-
romană în termeni diferiți. mit atunci Regnum Bulgarorum et Valachorum, pe care
Mai târziu, a apărut folosirea peiorativă a cuvântului bi- istoricii moderni îl numesc „Țaratul Vlaho-Bulgar” sau
zantin . „Al doilea Imperiu Bulgar”) arată că nu toate populațiile
erau credincioase puterii bizantine (mai ales în perioadele
de împovărare a dărilor și taxelor). Acestă mândrie, mai
ales elenică, este reflectată în literatură sau în cântecele
3.2 Identitatea acritice, unde „ακρίτες–akrites”, cetățenii-soldați ai zo-
nelor mărginașe, de graniță sunt slăviți pentru luptele de
apărare a țării împotriva cotropitorilor, unul dintre cele
Imperiul Bizantin (Imperiul Roman de Răsărit) poate fi mai faimoase astfel de cântece fiind poemul epic Digenis
definit ca un stat, inițial, roman pe un substrat multietnic Acritas.
și multicultural, treptat elenizat, care s-a dezvoltat, ulte-
rior, ca un imperiu creștin, elenistic și și-a încheiat isto- Desființarea oficială a statului bizantin în secolul al XV-
ria ca un stat grec-ortodox. Unii autori, îndeosebi greci lea nu a însemnat și dispariția societății bizantine. Sub
(Nikolaos Svoronos, de exemplu), dar nu numai (Charles stăpânirea otomană, ortodocșii, îndeosebi grecii, au con-
Diehl, Petre Năsturel, George Ostrogorski...), analizează tinuat să se definească ca Ρωμαίοι (Romaioi, în turcește,
Imperiul tardiv ca o națiune elenică, aproape de înțelesul Rum), apoi treptat, odată cu dezvoltarea naționalismelor
modern al acestui termen, și văd în el matca Greciei mo- moderne și cu regăsirea istoriei antice, Grecii și-zu reîn-
derne, lucru lesne de înțeles știind că după 1186, imperiul sușit denumirea de Έλληνες (Elines, în turcește, Yunan),
nu mai controla efectiv decât teritorii populate majoritar în timp ce Ρωμαίοι (Rum) rămâne folosit mai mult ca de-
de etnici greci, anume cu precădere coastele Anatoliei, numire a credincioșilor ortodocși în general.
actuala parte europeană a Turciei, și actuala Grecie.
În secolele care au urmat cuceririlor arabe și lombarde
din secolul al VII-lea, natura multietnică a imperiului (dar 3.3 Dimensiunea geografică și de-
nu multinațională în sensul actual al cuvântului) a rămas mografică a statului bizantin
prezentă, în timp ce regiunile lui litorale și orașele din
Balcani și din Asia Mică aveau o populație preponderent
•
elenizată. Minoritățile etnice, importante din punct de
vedere numeric, erau uneori de altă religie (bogomili în
Balcani, monofiziți în Orient) și trăiau, în special, în apro-
pierea frontierelor, armenii fiind cei mai importanți prin-
tre aceste minorități. În Balcani, o numeroasă populație
de traci romanizați, menționată de Theofilact din Simo-
catta în secolul al VI-lea constituie, după analiza istori-
cilor români (mai ales Theodor Capidan, A. D. Xenopol
și Nicolae Iorga), simetricul meridional al populației de
Daci romanizați din nordul fluviului. Tot în Balcani, o
altă populație, Slavii s-au adăugat (la sud de Dunăre) în-
cepând cu secolul al VI-lea, în parte dominate de Avari,
sau de proto-Bulgari (popoare, inițial, turcofone), înce-
pând cu secolul al VIII-lea. Însfârșit, mai mulți istorici
precum Eqrem Çabej, Eric Hamp sau Walter Porzig au
emis ipoteza că strămoșii Albanezilor se trag nu, cum s-a
crezut, din Iliri (aceștia fiind strămoșii Dalmaților roma-
nizați, azi dispăruți), ci din Carpi, Daci liberi izgoniți de
Goți în secolul al IV-lea spre Balcani.
Bizantinii se numeau pe ei înșiși Ρωμαίοι – Romaioi sau Constantinopolul
Romei, prin care se deosebeau de vechii Έλληνες - Elini,
care, în înțelesul lor, însemna „greci antici păgâni”. Isto- De-a lungul secolelor, frontierele statului bizantin au cu-
rici precum Hélène Ahrweiler au evocat de o formă de noscut numeroase modificări, fiind un imperiu continen-
„conștiință națională”, ca cetățeni ai "Ρωμανία" (“Ro- tal care între secolele IV-VI se întindea pe trei continente:
mania”, așa cum se numea oficial Imperiul Bizantin), sau Europa, Asia și nordul Africii. După pierderea Egiptului,
mai bine spus o mândrie de a fi cetățeni ai Imperiului, se întindea doar în Europa și Asia. Imperiul Bizantin a
împărtășită mai ales de intelectualii și de militarii eleni- fost o Thalassocrație, o putere maritimă. Bizantinii au
zați de la orașe și din zonele frontaliere, fiindcă, în pro- deținut un control asupra intrării în bazinul pontic. Con-
vincie, răscoalele, uneori pe bază etnică (de exemplu, ră- trolau Marea Marmara, Marea Egee și Marea Mediterană
3.3. DIMENSIUNEA GEOGRAFICĂ ȘI DEMOGRAFICĂ A STATULUI BIZANTIN 35
lega Constantinopolul de Adrianopol și ducea până

în Europa Centrală
4. Drumul care lega Constantinopol de Trapezund,
prin sud-estul Marii Negre, făcând legătură și cu
Drumul Mătăsii.
5. Diagonla Asiei Mici care lega Constantinopolul de
Niceea, Ankara și traversa Asia Mică, ajungând pâ-
nă la izvoarele Tigrului și Eufratului și spre Golful
Persic
6. Drumul de pe litoralul mediteranean al Asiei Mici,
care lega Constantinopolul de Antiohia, care făcea
legătură cu Drumul Mătăsii.
Hartă satelit
Stăpânirea drumurilor respective a fost vitală pentru bi-
zantini, fiind utilizate și pentru apărarea în față invaziilor
și pentru propria expansiune, fiind în egală măsură ani-
mate de negustori, misionari, controlul asupra acestora
asigurând prosperitate.
Apogeul Bizanțului a fost atins când a stăpânit toate aces-
te drumuri, în secolul VI și în secolul X, în timpul Di-
nastiei Macedonenilor. În secolul VI, Bizanțul stăpânea
Peninsula Balcanică, Asia Mică, Mesopotamia superioa-
ră, Siria, Palestina și Egiptul.Acestor teritorii li s-au adă-
ugat nordul Africii, Italia, sud-estul Peninsulei Iberice și
insulele din Mediterana, în urma campaniilor de recuce-
rire purtate de Iustinian.
Secolele VII-IX au început prin pierderea provinciilor
orientale în față arabilor, și a teritoriilor din Balcani ocu-
pate de slavi. Deși a pierdut sud-estul Peninsulei Iberi-
ce și Peninsula Italică, Imperiul a păstrat Asia Mică și
Tracia, regiunile esențiale pentru apărarea Constantino-
polului și câteva orașe ca Tesalonic și Atena și altele din
Italia.
În timpul Dinastiei Macedonene, în secolul X, s-a trecut
Istanbulul și Bosforul la recucerirea teritoriilor pierdute în timpul domniei îm-
păratului Vasile al II-lea Macedoneanul. Bizanțul a atins
iar apogeul, preluând controlul asupra drumurilor comer-
până în secolul VI. Chiar Constantinopolul se afla la inter- ciale. După acest moment strălucit, începe declinul trep-
secția a două mari drumuri comerciale maritime: drumul tat, chiar dacă împărații dinastiei Comnenilor au refăcut
vertical care unea bazinul pontic prin Marea Marmara și parțial stăpânirea bizantină în secolul X. Odată cu cuce-
Marea Egee de Marea Mediterana, iar celălalt, în sudul rirea latină a Constantinopolului a început criza statului
Mării Negre. Prosperitatea Imperiului Bizantin a depins bizantin în privința stăpânirii teritoriale, problema accen-
de controlul asupra drumurilor comerciale, nu numai asu- tuată în secolul XIV. Din secolul XV, stăpânirea împăra-
pra căilor maritime, ci și asupra celor terestre. Constan- ților bizantini se mai întindea doar asupra Constantino-
tinopolul se afla la intersecția unor drumuri comerciale polului și teritoriului din apropierea sa.
care uneau Asia de Europa.
În perioada de apogeu, la moartea lui Iustinian din 565,
Imperiul avea o suprafață de 2 milioane de km², o popu-
1. Vechea Via Ignatia : lega Constantinopolul de Te-
lație de 20 de milioane de locuitori și o armată de 380
salonic și mai departe, de portul Dyrrachium, și de
000 de soldați.
aici, prin Marea Adriatică, se făcea legătură cu Italia
Un secol mai târziu, în 668, teritoriul avea o suprafață de
2. Drumul care lega Constantinopolul de Dobrogea, pe 1 milion de km², 10 milioane de locuitori și 130 000 de
litoralul pontic, și de aici, în teritoriile din nordul soldați în armată.
Marii Negre
Situația s-a dramatizat din secolul al VIII-lea după cuceri-
3. Diagonala Balcanilor(Drumul Țarilor de mai târziu) rile succesive ale arabilor, imperiul având atunci 700 000
de km², o populație de 7 milioane de locuitori și o armată

de 118 000 de soldați.
La apogeu, la moartea lui Vasile al II-lea Macedonenaul
din 1025, suprafața imperiului măsură 1,2 milioane de
km², avea o populație de 12 milioane de locuitori și o
armată de 120 000 de soldați.
În 1350, suprafața imperiului era de 120 000 km², o po-
pulație de 2 milioane de locuitori și o armată alcătuită din
10 000 de soldați.
La 1453, s-a estimat că erau doar 7000 de soldați, trupe
genoveze și o populație de 40000 locuitori .
3.4 Evoluția studiilor de istorie bi-

zantină
Dufresne du Cange
în plin apogeu comercial, erau interesate de operele cla-

sice. În Veneția s-au stabilit cărturari bizantini în număr
mare. În Germania, interesul umaniștilor pentru Bizanț a
început după cucerirea Ungariei și primul asediu al Vie-
nei, sursele bizantine oferind detalii despre organizarea
otomanilor. Pe fondul reformei lui Luther, sursele bizan-
tine ofereau argumente împotriva Papalității.
Pentru Franța, modelul bizantin a fost urmat și preluat de
monarhii absoluți francezi, fiind constituită nobilimea de
robă, în timp ce vechea nobilime încerca să-și demon-
Manuel Chrysoloras streze prestigiul prin sursele bizantine. A apărut prima
colecție cu operele autorilor bizantini-Corpus Parisimus.
Interesul europenilor pentru istoria bizantină s-a mani- Charles du Fresne, sieur du Cange a fost considerat a
festat în perioada Renașterii, când Veneția și Genova do- fi fondatorul bizantologiei, realizând primul dicționar al
minau economia bizantină în secolul al XIII-lea. Stu- limbii grecești și publicând lucrări despre lumea bizanti-
diul istoriei bizantine a debutat simultan cu apariția nă ca „Imperiul de Constantinopol în timpul împăraților
Umanismului în Italia (sec. XIV-XV), Germania (sec. francezi” și „Istoria Bizantină”. Acestea au pus bazele
XVI), Franța(sec. XVII-XVIII). diplomaticii bizantine și paleografiei grecești. În epoca
În Italia, interesul s-a manifestat datorită operelor gre- Iluminismului, în secolul al XVIII-lea, absolutismul a fost
cești clasice. Încă din secolul al XIII-lea, italienii vizi- atacat și s-a încercat astfel demolarea modelului bizantin,
tau centrele culturale bizantine. Căutau și copiau manu- imaginea iluminiștilor despre Bizanț căpătând trăsături
scrisele grecești și predau limba greacă în universitățile negative, considerând perioada bizantină ca una de de-
din Italia, fiind create primele manuale de limba greacă. clin a istoriei romane. Imperiul Bizantin a fost denigrat,
În 1453, Constantinopolul a fost cucerit de otomani, iar apărând concepte de „bas empire”și „bizantinism”.
cărturarii bizantini ca Manuel Chrisoloras au fugit de pe- Imaginea Bizanțului a fost reabilitată în etapă romantică,
ricol, găsindu-și refugiu în Italia, aducând cu ei operele odată cu amploarea interesului manifestat pentru studi-
clasice.Florența, angrenată în războaie, și Veneția aflată erea evului mediu. Mișcarea de emancipare a grecilor
3.5. PERIODIZARE ȘI COMPONENTE 37
traduceri în latină și de note explicative. J. Sabatier a pus

bazele numismaticii bizantine, iar G. Schumberger a pus
bazele sigilografiei bizantine.
În epoca științifică-informatică, au fost înființate primele
școli de bizantologie, prima fiind fondată de K. Krumba-
cher. A apărut prima revista despre bizantologie. A doua
școală de bizantologie a fost înființată în Rusia de către
Vasilievski în care se preda ideologia imperială bizantină
și cea socială. Au fost înființate școli în Franța (Gaudin),
Grecia,Bulgaria, România (unde Nicolae Iorga a pus ba-
zele institului de bizantologie), Iugoslavia, Ungaria, Aus-
tria, Marea Britanie și în multe state din lumea arabă. A
fost fondată și o școală de bizantologie în SUA,în Dum-
berton Oaks.
3.5 Periodizare și componente

Istoria Bizanțului cuprinde patru componente:
• Componenta romană: pe plan instituțional, militar,

juridic. Bizantinii se considerau „romanii”Evului
Mediu. Limba latină era vorbită în cancelaria im-
perială și era utilizată pentru redactarea documen-
telor oficiale până în secolul al VI-lea, iar împăra-
ții Teodosiu și Iustinian au sistematizat justiția după
Corpusul de la Bonn
modelul roman.
• Componenta greacă: 95% din lucrările bizantine
erau scrise în limba greacă în secolele IV-VI. Cor-
pusul lui Iustinian cuprindea trei părți în latină și o
parte în limba greacă. Între secolele VI-XI s-a des-
fășurat un proces de „grecizare” a imperiului bizan-
tin, Asia Mică fiind baza imperiului și cea mai do-
minată de greci dintre provinciile orientale. Până în
secolul al VII-lea, limba greacă a fost limba oficială
a imperiului, fiind utilizată în cultură și în redactarea
documentelor oficiale.
• Componenta creștină: De la Edictul de la Milano și
oficializarea religiei creștine în timpul lui Teodosiu,
majoritatea populației imperiului răsăritean era de
religie creștină. În secolul al VII-lea, termenul de
„creștin” se confunda cu termenul de „roman”
• Componenta orientală: s-a manifestat în artă și în
ceremonialul palatial între secolele IV-VI, iar din
secolul al VII-lea a câștigat teren în domeniul Drep-
tului. Între secolele VIII-IX, influență orientală a
pierdut teren în urma venirii la putere a macedone-
nilor.
Karl Krumbacher - fondatorul primei școli de bizantologie
Istoria bizantinǎ se împarte în dinastii:
a fost privită cu simpatie de occident, masacrul greci- • Dinastia Constantină (306 - 363)
lor din insula Chios fiind condamnat.Imaginea Bizanțului • Dinastia Valentiniană (364 - 379)
s-a idealizat treptat. Au fost reeditate operele autorilor
bizantini-Corpusul de la Bonn, operele fiind însoțite de • Dinastia Teodosiană (379 - 457)
• Dinastia Leonidă (457 - 518)
• Dinastia Iustiniană (518 - 602)
• Dinastia Heracliană (610 - 711)
• Dinastia Isauriană (717 - 802)
3.6 Capitala
3.6.1 Orașul bizantin în secolele IV-X
Harta orasului Constantinopol
Macheta orasului
Harta Constantinopolului (1422)- de cartograful florentin , Cris-

toforo Buondelmonte
Constantinopolul a fost centrul politic, administrativ,

economic, religios și cultural al Imperiului Bizantin. A
Hagia Sophia fost fondat de Constantin cel Mare în noiembrie 324,
3.6. CAPITALA 39
pontic prin Marea Marmara și Marea Egee de Marea Me-

diteranǎ, și cealaltă, terestră, care unea Europa de Asia.
Constantinopolul a prosperat datorită așezării. Centrul
imperial a fost deplasat din occidentul aflat în declin în
orientul încă prosper.
Orașul se afla în apropierea a două frontiere în care se
desfășurau conflicte: frontieră dunăreană atacată de goți
și frontieră orientală atacată de sasanizi. Constantino-
polul a fost mai ușor de aparat, fiind înconjurat de apă
din trei părți, fiind ușor accesibil pe uscat doar dinspre
vest, împărații construind multe fortificații pentru apăra-
rea orașului, ca Zidul lui Teodosius al II-lea sau Zidul lui
Anastasius, cu scopul de a-i respinge pe barbarii dinspre
Dunăre să pătrundă în oraș.
Mutarea centrului de greutate și stabilirea reședinței im-
periale de la Roma în alte orașe ca Mediolanum sau An-
tiohia s-a manifestat de multe decenii datorită declinului
Romei. Legăturile cu provinciile orientale erau mult mai
întărite astfel.
Lucrările de construire a orașului au început în noiembrie
324 și s-au încheiat în 336, orașul fiind inaugurat pe 11
mai 330. Pe 11 mai, anual, se desfășurau festivități de
celebrare a construirii orașului, manifestate prin jocuri la
hipodrom, procesiuni în jurul unui car alegoric ce trans-
porta statuia împăratului, înălțată pe coloana de porfir,
construită pe timpul împăratului Constantin. Noul oraș
avea să devine o copie a vechii Rome, orașul fiind con-
struit pe șapte coline. Orașul a fost denumit ca „Noua
Roma” sau „A doua Roma”/ Constantinopolis-„orașul lui
Constantin”.
Orașul a fost împărțit în 14 cartiere și era strabut de râul
Lykos. Împăratul a clădit o serie de edificii ale căror mo-
dele erau preluate după cele ale Romei: palatul imperial
de dimensiuni mici aflat în sud-estul orașului, hipodromul
construit în vecinătatea palatului imperial, piața publică-
forumul lui Constantin etc. Pe parcursul secolului IV,
Constantinopolul a fost doar reședința imperială și nu ca-
pitală. Abia din timpul lui Teodosius, poziția și drepturile
Constantinopolul personificat Constantinopolului au fost puternic susținute.
În 381, importanța orașului a fost recunoscută, al doilea
conciliu ecumenic desfășurându-se în acest oraș. Prin ca-
la două luni după victoria sa asupra lui Licinius. A nonul al III-lea se recunoștea poziția Episcopului de Con-
ales fosta colonie megarianǎ, Byzantion, drept locul stantinopol.
unde avea să pună bazele noului oraș. Pornind de la În 395, orașul a devenit oficial capitala Imperiului Roman
istoria Romei, bizantinii au modelat istoria acestui oraș, de Răsărit. În 451 s-a desfășurat cel de-al IV-lea conci-
fiind fondat de pe urma unui conflict dintre doi frați liu ecumenic la Calcedon, iar prin canonul al XXVIII-lea,
coloniști megarieni. Când a fost atacat de macedonenii se stabilea ca primul loc aparținea vechii Rome, dar pă-
lui Filip al II-lea, câinii din oraș au lătrat, iar locuitorii rinții acordau onoruri egale religioase și politicii și noii
orașului au fost alertați și au respins asaltul. În secolul al Rome-Constantinopolul, acesta bucurându-se de prezen-
II-lea, orașul a fost asediat de romani în timpul domniei ța împăratului și a senatului. În lucrarea „Istoria Nova”,
împăratului Septimius Severus. Zosimos i-a reproșat lui Constantin că prin fondarea Con-
Constantin a ales această cetate datorită unei inspirații di- stantinopolului nu făcea altceva decât să grăbească de-
vine, legendele târzii având un rol ideologic și propagan- clinul Romei și dezbinarea imperiului. În realitate, s-au
distic. Alegerea acestui oraș avea un rol strategic și co- emis medalii de aur și argint care reprezentau două fe-
mercial, Byzantion fiind amplasat la intersecția celor do- mei: simbolurile Romei și a Constantinopolului, ținând
uă mari axe comerciale: una verticală care unea bazinul împreună un scut simbolic al unității imperiului.
• Vechiul Byzantion, refăcut de Septimus Severus, avea o

suprafață de 200 de hectare și o populație de 20-30 000
• de locuitori. După construirea zidului lui Constantin, ora-
• șul avea 700 de hectare și o populație de 100-150 000
de locuitori către sfârșitul secolului IV. După construirea
• zidului lui Teodosius, suprafața orașului s-a dublat, ajun-
gând la 14 000 de km², populația crescând în continuare.
Deși Eusebiu de Cezareea a susținut că senatorii s-au aflat În 430, populația Constantinopolului depășise populația
la înmormântarea lui Constantin cel Mare, istoric, Sena- Romei, având 250 000 de locuitori.
tul a fost creat de Constanțiu al II-lea, fiul acestuia. În 359
În timpul lui Iustinian, populația s-a dublat, ajungând la
a fost menționată prefectura orașului ce avea atribuții si-
500 000 de locuitori. După secolul VII, populația a scăzut
milare cu cele ale prefectului vechii Rome, fiind denumit
la 250 000 de locuitori. În secolul X, populația a crescut
și eparh al Constantinopolului. Poporul imperial era o
la 400-500 000 de locuitori. Din secolul XIII, populația
altă instituție, locuitorii Constantinopolului reprezentând
a intrat într-un declin demografic îndelungat, iar în seco-
poporul imperial, fiind împărțit în:
lul XV, populația era estimată la numărul de 40 000 de
locuitori și 7000 de soldați.
• Dema albaștrilor-elită aristocrației senatoriale, sus-
ținători ai ortodoxiei
•
• Dema verzilor-populația activă a orașului, negustori,
•
meșteșugari, fierari, susținători ai monofozismului.
•
Deseori au avut loc ciocniri între cele două deme, pre-
cum cele din 445 ce au fost extrem de violente, începute •
la hipodrom și continuate pe străzile orașului. Demele •
participau la desemnarea și aclamarea împăratului.
•
Locul de întâlnire dintre împărat și poporul imperial era
hipodromul, deși aceștia nu prezentau rezultatele politi- •
cii. Demele s-au mai răsculat și coalizat în 532 împotriva
lui Iustinian, iar în 610, o altă coaliție de deme l-au adus •
pe Heraclius la tron. Hipodromul a fost construit de Con-
stantin cel Mare. În timpul răscoalei Nika din 532, hipo- După cucerirea Ierusalimului de către arabi, Constanti-
dromul a fost grav avariat. Cursele de cai se desfășurau nopolul și-a revendicat titlul de centru al lumii creștine.
în jurul spinei care se mai păstrează și azi. Hipodromul Heraclius a adus Sfânta Cruce la Constantinopol unde a
avea o intrare principala în partea nordică, partea monu- rămas până în 1204. Din secolul VII, a apărut ideea că
mentală. De o parte și de altă erau grajdurile unde erau orașul era protejat de Dumnezeu, având-o ca protectoare
ținuți caii. În momentul în care începea cursa, porțile pe Fecioara Maria care a respins multe asedii. În secolul
erau închise. Deasupra intrării monumentale erau cai de XIII se scriau poezii care o prezentau pe Fecioara Maria
bronz auriți. Caii de bronz se află în prezent în Piața San plângând din cauza asediului Constantinopolului de către
Marco. latini. Cucerirea Constantinopolului de către turci a fost
Demografic, Constantin trebuia să populeze orașul, prezentată ca o pedeapsa divină aplicată noului popor ales
scutindu-l de plata impozitelor. A adus aristocrația din pentru păcatele sale.
Asia Mică să clădească palate în noul oraș. În 326, pen- Zosimos a susținut că împăratul Constantin a clădit pri-
tru a organiza aprovizionarea orașului, a fost organizat un mele edificii, componenta politică și religioasă a orașu-
transport anual de cereale din Egipt în luna septembrie. lui fiind în partea sud-estică, pe țărmul Mǎrii Marma-
A instituit „Annona”, distribuind gratuit pâine, stabilind ra. Strada Mese străbătea Constantinopolul până la Fo-
un număr de 80 000 de rații de pâine distribuite zilnic. rumul Amastrianum. Componenta economică era Portul
În anii 360, rezultatele politicii lui Constantin au fost evi- de Aur, Zona Cornului de Aur, acesta fiind închis cu lan-
dente. Succesorii săi și-au stabilit reședința la Constanti- țuri în 1453 în timpul asediului.
nopol, venind din toate colțurile imperiului persoane dor- Partea centrală a Constantinopolului a fost utilizată pen-
nice să ocupe funcții administrative, militare și comerci- tru construirea mănăstirilor și multe locuințe se aflau în
ale. zona țărmului. Nu există un sistem de canalizare, de ace-
La începutul domniei lui Teodosius, orașul s-a prezentat ea tăbăcării aruncau pieile în mijlocul orașului.
ca un șantier, iar creșterea accelerată a numărului locu- Palatul imperial a fost reconstruit, însă nu mai păstra ni-
itorilor a făcut ca populația să se întindă în afara ziduri- mic din vechea construcție. Constantin a respectat ini-
lor orașului, fiind astfel clădit un nou zid de apărare între țial elementele arhitecturii romane. Biserica Sfânta Sofia
408-413. se află în apropierea complexului.Palatul imperial avea
3.6. CAPITALA 41
masiv din aur era flancat de câte doi lei din aur, ca și cum
părea că cobora treptat din cupola sălii până ajungea la
nivelul pardoselii. Principala Poarta a Palatului Imperial
era o poartă din bronz, fiind refăcută în secolele VI-X,
deasupra fiind construită o capela. Până în timpul crizei
iconoclaste, poarta era decorată cu portretul lui Hristos.
Principala piață publică din Constantinopol era Piața Au-
gusteon construită în secolul IV și refăcută de Iustinian,
unde a fost ridicată o statuie ce putea fi văzută la o zi
distanță pe mare. În piață se vindeau manuscrise și erau
executate pedepsele publice.
Turnul lui Constantin cel Mare se află pe strada Mese,
având formă circulară, împodobit cu statui. Statuia lui
Constantin s-a prăbușit în urma unui cutremur, fiind în-
locuită cu statuia lui Manuel Comnenul.
Forumul lui Teodosiu cel Mare avea formă pătrată, prelu-
at după modelul forumului de la Roma. Acolo erau grava-
te victoriile acestuia. Strada Mese ajungea până la Poarta
de Aur a orașului Porțile erau placate cu foița de aur și
capela din zidul lui Constantin era decorată cu statui.
Districtul imperial
Zidul lui Teodosiu al II-lea avea trei porți, una mare cen-
trală de aur, în care intra împăratul, între două porți mai
mici, iar pe zid erau înălțate statui ale unor elefanți. Zidul
lui Constantin nu a rezistat, pe când din zidul lui Teodo-
siu s-au păstrat mici porțiuni, acesta fiind construit între
Palatul Blachernae 408-413.
Principalul apeduct a fost construit în timpul lui Valens,
să fie mărit de succesorii lui Constantin până în secolul apă fiind adusă de la 100 km de oraș, iar apă era păstrată
XI, devenind un complex de apartamente în care locuiau în cisterne imense. Cisterna Basilica a fost construită în
membrii familiei imperiale și anturajul, biblioteci, cape- secolul IV și refăcută de Iustinian. Se spune că turcii au
le, biserici, birouri și un penitenciar. Palatul era decorat descoperit-o în timpul unei secete puternice. Există și o
și ornamentat de grădini și terenuri de joacă. În secolul cisternă în interiorul Palatului Imperial, dar nu a rezistat.
XI, clădirile aflate în cadrul complexului aveau 100 de
hectare, fiind dificil de întreținut. Reședința imperială a •
fost mutată la Palatul Blacherne. În secolul IX, împăratul
Teofil a construit palatul Bucco Leon. •
În complexul Palatului Imperial era Sala celor 19 paturi
•
ce datează dn secolul IV, fiind câte nouă paturi de fieca-
re latura, acestea sala fiind utilizată pentru dineuri și cine •
festive, aproape fiecare sărbătoare civilă și religioasă fi-
ind urmată de un dineu la care participau invitații împă- •
ratului, și principala salǎ de desfășurare a ceremoniilor,
Sala de Aur, construită în secolul VI, similară cu Basilica •
San Vitale, cu pereți împodobiți cu aur, copaci decorați
cu nestemate și păsări de aur ce cântau melodii, iar tronul •
Constantinopolul avea mai multe edificii religioase că bi-

sericile Sfintei Irina, Biserica Sfânta Sofia, Biserica Sfinții
Apostoli. Biserica Sfânta Sofia a fost construită în 532 și
inaugurată pe 25 decembrie 537.
Din 1453, biserica Sfinții Apostoli a devenit Patriarhie,
pe când Sfânta Sofia a fost transformată într-o moschee.
Lângă Biserica Sfinții Apostoli se află Mausoleul lui Con-
stantin. Majoritatea împăraților au fost înmormântați la
Pantocrato, alții în Biserica Sfinții Apostoli.
• Agricultura la bizantini
•
• spre occident: pe Valea Dunării către Europa cen-
• trală și prin Peninsula Balcanică, de la Thessalonic-
Ochrida-Dyrrachium, până în Italia.
•
• spre nord-drumul de la varegi la greci, de la rușii
• scandinavi, pe Nipru, spre Marea Neagră și către
Constantinopol
•
• spre orient, cu multe ramificații: drumul mătăsii,
• prin Asia Centrală către Trapezunt, prin Marea Ro-
șie sau Golful Persic
•
3.6.2 Orașul bizantin în secolele X-XI

•
• Solidus reprezentandu-l pe Leo III
• Micul comerț avea un rol important pentru vistieria sta-

• tului, care percepea de la negustori o taxă-commerkion:
10-18% din valoarea mărfurilor. Principala sursă care
• furnizează informații despre organizarea vieții urbane es-
te Cartea Eparhului, atribuită împăratului Leon al VI-
• lea Înțeleptul, deși ulterior s-a stabilit a fi o culegere de
• norme și reglementări realizată pe parcursul secolului X.
Documentul relevă un tablou amplu al vieții meșteșugă-
• rești și comerciale din Constantinopol, acordând o atenție
deosebită breslelor, care existau și în alte orașe. Epar-
• hul/prefectul orașului era un primar al Constantinopolu-
lui, cu atribuții largi, cupand un loc înalt în ierarhia im-
În secolul al IX-lea, după o perioadă de declin, a avut loc perială. Funcția de prefect al Constantinopolului a fost
o reanimare a vieții urbane în statul romeilor, având la ba- menționată prima oară în 359, funcție preluată după cea
ză nomisma, moneda bizantină. Procesul de reanimare a de la Roma. Ulterior, s-a îndepărtat de modelul roman,
fost strâns legat de reluarea controlului asupra principa- titularul ei reprezentând autoritatea supremă în capitală
lelor drumuri comerciale, în condițiile marii expansiuni după basileu, conform codurilor de legi. În Ecloga lui
militare bizantine din sec. IX-X. Comerțul era practicat Leon al III-lea se menționează că eparhul era cel mai pu-
pe trei direcții: ternic în oraș după basileu, iar în Basilicalele lui Leon al
3.6. CAPITALA 43
VI-lea Înțeleptul se subliniază că toate corporațiile, toți La conducerea corporațiilor se aflau “prostatai"sau “exar-
cetățenii, întregul popor imperial de la Constantinopol choi”, iar în fruntea corporației notarilor era primicerul.
sunt conduși de eparhul orașului. Eparhul era numit prin Nu fiecare corporație avea câte un șef. Există câte un sin-
edict direct de către împărat, dintre persoanele apropiate, gur șef pentru breslele notarilor, argintarilor, negustorilor
considerate de mare încredere ale acestuia, iar ceremonia de țesături siriene, săpunarilor și șelarilor. Corporațiile
de învestitură, în cadrul căreia primea și însemnul funcți- aveau mai mulți șefi: cârciumări, negustori de pește, ne-
ei sale-centură, este descrisă în lucrarea lui Constantin al storii de porci, negustorii de mătase brută. Erau bresle
VII-lea Porfirogenetul-Despre ceremoniile curții bizanti- care erau conduse de șefi că cei ai bancherilor, ai negus-
ne. torilor de mătase, ai torcătorilor, ai parfumeurilor. Nu
Avea atribuții administrative și juridice considerabile, era existau norme speciale pentru aceștia.
responsabil pentru menținerea ordinii în oraș. Avea drep- Șeful corporației era numit direct de către eparh, ales din
tul de a pedepsi delictele comise, de a supraveghea scla- rândurile membrilor breslei. În cazul corporației notari-
vii eliberați, piețele, spectacolele, manifestările publice, lor, succesiunea îi revenea celui mai în vârstă, aprobat de
de a interzice intrarea în oraș sau în anumite cartiere a toți colegii săi. Șefii corporațiilor reglementau relațiile
unor indivizi, având sub ordinele sale un corp de poliție cu statul, reprezentat de eparh, asigurau respectarea nor-
urbană. Avea ca sarcina menținerea curățeniei orașului, melor și reglementărilor care priveau corporația , anunțau
împodobirea acestuia atunci când basileul ieșea din pa- abaterile grave și pedepseau pe cele mai puțin importan-
latul imperial sau când veneau suverani străini în oraș. te, comunicau reprezentantului prefectului sau acestuia
Era considerat vocea împăratului, prin intermediul căru- mărfurile străine cumpărate de corporații. Conform Căr-
ia basileul vorbea poporului, iar în perioadele în care su- ții Eparhului, pentru a intră într-o breaslă, o persoană tre-
veranul lipsea, eparhului îi era încredințată conducerea buia să nu fie membru altei corporații, nu trebuia să fie un
capitalei bizantine. străin, să fie un om liber, să-i fie verificată capacitățile și
Avea o putere considerabilă, fiind responsabil de pros- integritatea morală , (precum candidatul pentru breaslă
peritatea orașului. Producția, vânzările, exercitarea unor notarilor care trebuia să dovedească onestitate, elocven-
meserii, corporațiile erau sub controlul direct al acestuia, tă, că deține o memorie bună și cultură juridică solidă),
iar prin reprezentanții săi, calitatea produselor și materi- să fie acceptat de ceilalți membri , de șeful corporației și
ilor prime era controlată. Aceștia limitau beneficiile co- prefect și să plătească o taxa. Se stabilea numărul mem-
merciale, împiedicau realizarea unor stocuri pentru că ne- brilor decât pentru corporația notarilor. Abaterile grave
gustorii să obțină venituri mai mari în perioadele de criză, erau pedepsite sever prin ras, biciuire, tăierea mâinilor.
Persoană care dorea să deschidă un birou sau un maga-
stabileau prețurile pietelelor, luau decizii privind impor-
tul și exportul mărfurilor, acceptau sau expulzau mem- zin sau să înceapă o activitate comercială trebuia să facă
parte din corporația care se ocupă de domeniul respec-
brii în cadrul unei bresle, deschideau magazine, ateliere
sua birouri, rezolvau abaterile grave sau divergențele din tiv în care dorea să profeseze și să fie aprobat de eparh.
Producerea purpurei și a altor stofe de lux era interzisă în
cadrul breslelor.
atelierele urbane, fiind sub monopolul statului, realizată
Eparhul dispunea și de un personal auxiliar numeros. Cel numai în atelierele palatului imperial pentru uzul curții
mai important serviciu era cancelaria prefectului, care și pentru darurile acordate principilor străini. În Bizanț
dispunea de un sigiliu propriu pentru corespondență și există un număr mare de bresle care aduceau venituri im-
ordinele acestuia, pentru a fi aplicat pe unitățile de mă- portante, fiind tot mai specializate. Are loc o separare
sură și greutate, că grantie a respectării normelor și a ga- clară între producători și negustori: torcătorii de mătase,
ranției calității produselor. Supravegherea breslelor era țesătorii, vopsitorii, negustorii de mătase brună, negusto-
încredințată unui personal numeros condus de locțiitorul rii de haine de mătase, negustorii de țesături de mătase
eparhului, legatharios, numit de prefect cu aprobarea îm- siriană.
păratului, cu sarcina specială de a supraveghea și impor-
turile și exporturile, precum și pe negustorii străini veniți Intervenția statului viza comerțul intern și încerca să evi-
în oraș. Printre auxiliari se află și un inspector maritim, te crearea unor surplusuri de mărfuri, bună aprovizionare
care controla navele din porturile orașului, la intrare și la a orașului pentru a împiedică izbucnirea crizei în capita-
ieșire. lă, o eventuală revoltă a populației putând pune în pericol
tronul imperial. Activitățile comerciale și economice se
La începutul secolului XI, eparhul a devenit un mare per- desfășurau în locuri bine stabilite, centrul capitalei fiind
sonaj principal al statului. Un eparh ca Roman Argyros a rezervat comerțului cu articole de lux-bijuterii și parfu-
devenit basileu în 1028 după ce s-a căsătorit cu porfiroge- muri, de-a lungul străzii Mese. Cei care vindeau produse
netă Zoe. La sfârșitul secolului XI, puterea împăratului care emanau mirosuri erau nevoiți să o facă la marginea
a intrat în declin, iar o parte din atribuțiile sale au fost orașului pentru a nu deranja populația. Numai băcănii
preluate de alți magistrați. În secolul XII, instalarea ne- puteau deschide magazine în întreg orașul pentru a vin-
gustorilor italieni la Constantinopol, în cartiere proprii, de mărfuri de prima necesitate. Unitățile de măsură și
a restrâns autoritatea eparhului, însă funcția se menține greutate erau controlate , iar delicte precum vânzările cu
până la cucerirea otomană. produse de calitate inferioară, falsificarea monedelor sau
alterarea metalelor prețioase erau aspru pedepsite.

Vânzarea purpurei și a bijuteriilor în afară imperiului era
interzisă. Cantitatea mărfurilor exportate era stabilită de
autorități, fiind subordonată necesităților capitalei. Acti-
vitatea economică bizantină era dirijată de autorități în
benefiul statului și al populației bizantine, pentru asigu-
rarea ordinii în oraș și evitarea apariției oricărei nemul-
țumiri sau revolte în capitală ce putea amenința tronul
imperial.
3.7 Ideologia Imperialǎ
Portetul lui Iustinian - model de împărat bizantin în privința ves-

timentației imperiale impunătoare; se observă și aura specifică
sfinților
universal și stăpânea omenirea.Nu avea limite spațiale și

cuprindea întreaga lume cunoscută. Orice expansiune era
justificată prin impunerea credinței creștine asupra tutu-
ror popoarelor. Nu avea limite temporale, finalitatea fiind
intrarea imperiului terestru în planul divin.
Puterea împăratului era legitimată de Dumnezeu, îm-
păratul fiind reprezentantul și alesul lui Dumnezeu pe
Eusebiu din Cezareea
pământ. Orice act al împăratului era inspirat de divini-
tate, fiind un imitator al gesturilor lui Hristos. Avea ca
Bizantinii au preluat ideea imperială romană și cea creș-
tină. Eusebiu de Cezareea a fost considerat ca fiind te- misiune providențială încredințată de divinitate de a face
ca creștinismul să domnească asupra întregului pământ.
oreticianul ideologiei imperiale bizantine. El și dascălul
său au fost victime ale persecuțiilor creștine din timpul Împăratul era considerat un nou Moise desemnat de Dum-
nezeu pentru a conduce nou popor ales. Era considerat
lui Dioclețian. A fost închis, însă a fost eliberat în timpul
lui Galerius și a devenit unul dintre consilierii apropiați ca fiind cel de-al treisprezecelea apostol, având o putere
ai lui Constantin cel Mare.A participat la Conciliul Ecu- sacră. Împărații bizantini erau reprezentați cu aura spe-
menic de la Niceea din 325 și a încercat o formulă de cifică sfinților încă din timpul vieții și tot ce dețineau era
compromis care nu a avut succes, fiind adoptată formula sacru, de la Palatul Imperial la domeniile imperiale.
episcopului Alexandrei. Deși era considerat alesul lui Dumnezeu, era ales de se-
Eusebiu de Cezareea a scris multe lucrări și o cronică uni- nat, armata și poporul imperial. Rolul revenea armatei în
versală în care a introdus dimensiunea cronologică. A perioadele tensionate, ceremonia având loc în tabăra mi-
inaugurat genul istoriei ecleziastice. A scris „Vita Con- litară din oraș. În cadrul ceremoniei, bizantinii preluau
stantini” și discursul festiv rostit în 336 cu prilejul ani- de la romani ridicarea pe scut în mijlocul armatei a celui
versării de 30 de ani de domnie a împăratului Constantin. ales ca împărat ce purta o diademă, urmând gratificarea
Consideră că existența imperiului roman era expresia vo- senatului și aclamațiile poporului.
inței lui Dumnezeu și a împărăției divine, ierarhia terestră În perioadele stabile, rolul cel mai important revenea se-
fiind preluată după cea cerească. Romanii se considerau a natului, fiind respectate și celelalte rituri. Senatul desem-
fi noul popor ales al lui Dumnezeu. Imperiul era unic și na noul împărat, ceremonia având loc tot în tabăra mili-
3.7. IDEOLOGIA IMPERIALǍ 45
Tinuta de razboinic a imparatului Vasile al II-lea
Constantin al VII-lea Porfirogenetul încoronat de Hristos ca ba-

sileu și autocrator
tară și încheindu-se cu aclamațiile poporului. Din seco-

lul V intervenea și Biserica în desemnarea împăratului, Ridicarea pe scut a lui Mihail, care este încoronat de catre patri-
prin actul încoronării religioase menite să întărească ide- arh
ea alegerii împăratului ca rezultat al voinței divine. Pri-
mul împărat încoronat de patriarhul Constantinopolului o putere absolută, teoretic. În practică însă, erau o serie
a fost Leon I, ceremonia desfășurându-se la Biserica Sf de factori ce limitau puterea imperială, împăratul fiind
Ștefan din cadrul Palatului imperial. Împăratul primea reprezentantul unei grupări care ajungea pe tronul impe-
însemnele puterii imperiale: coroana, mantia de purpură rial și trebuia să țină cont de interesele acesteia, putând da
și încălțămintea de purpurǎ-mătasea roșie ce avea un atri- legi, dar nu putea încălca una existentă. Biserica îi recu-
but al puterii imperiale. În timpul ceremoniei religioase noștea împăratului anumite privilegii, anumite drepturi
însă, împăratul se încorona singur. care îl ridicau deasupra supușilor. I se recunoștea să res-
După secolul V, Biserica a căpătat cât mai multă pu- pecte instituția imperială și să fie un model pentru supușii
tere, împăratul Anastasius I fiind nevoit să semneze un săi. Au fost patriarhi care s-au opus împăraților care nu
jurământ-promissio. Acesta a ajuns la tron după ce s- mai respectau principile. În timpul dinastiei macedonene
a căsătorit cu văduva fostului împărat, însă era cunoscut apare titlul de „autocrator”, întărind caracterul absolut și
ca fiind eretic. Era obligat să semneze că va renunță la având un rol important în succesiunea la tron. Nu există
monofizism. În timpul dinastiei macedonene, nu mai era o regulă clară privind moștenirea tronului, deci nu întot-
recunoscut pe tron decât cel care organiza ceremonia de deauna primul născut primea tronul. Tronul revenea celui
încoronare ce se desfășura la Biserica Sf. Sofia din seco- mai capabil fiu și au fost cazuri în care au primit ambii co-
lul VIII. Împăratul era comandantul suprem al armatei, pii, existând astfel riscul izbucnirii unui război civil. In-
avea atribuții legislative, era protectorul bisericii și avea spirat de Dumnezeu, împăratul își desemna urmașul încă
părat al romanilor, izbucnind rivalitatea titulaturilor din-

tre apus și răsărit, bizantinii au modificat protocolul și ti-
tlul oficial al împăraților devine cel de „Basileu al roma-
nilor/romeilor”, susținând că împăratul bizantin era ade-
văratul împărat roman și continuator al politicii imperiale
romane, titulatura fiind menținută până la sfârșitul Impe-
riului Bizantin.
Încoronarea lui Constantin al VII-lea (co-împărat în 908)
La mijlocul sec IX, Bizanțul își adaptează teoria politi-

că la noile realități, cu precizarea că Imperiul Bizantin
renunță la universalism. Din contră, se revine la aceas-
tă teorie. Imperiul este privit în continuare ca neavând
Nicephorus III, cu Arhanghelul Mihail in stanga sa, primeste o limite în timp și spațiu, iar puterea împăratului este uni-
carte de predici de la Sf. Ioan Gura de Aur versală, absolută și de origine divină. Această idee poa-
te fi analizată în una dintre lucrările lui Constantin VII
Porphyrogenetul ( lucrarea Despre administrarea Impe-
din timpul vieții, iar dacă nu avea fii, se asocia la tron cu riului). Astfel că toți locuitorii pământului trebuie să se
o altă rudă sau o persoană în funcție de propriile merite, închine în fața împăratului bizantin.
această persoană fiind declarată co-împărat. În cazul de-
În sec IX, Bizanțul evoluează într-un nou context și este
semnării unui co-împărat, erau respectate aceleași rituri
nevoit să își adapteze ideologia la noile realități: apariția
ca și în desemnarea împăratului, doar că în cadrul cere-
unor state creștine ( un imperiu în Occident; un stat bulgar
moniei religioase, împăratul îl încorona pe co-împărat.
creștin la frontieră Imperiului; un regat armean creștin și
Moștenitorul tronului primea demnitatea de Cezar, ce își
Principate creștine ale sârbilor).
va pierde din importanță în secolul VII. De la sfârșitul se-
colului VII a fost acordat și altor persoane care nu aveau Din acest motiv, Bizanțul nu mai putea susține univer-
însă să urmeze la tron. Titulatura imperială s-a menținut salismul în termenii formulați de Eusebiu din Cezareea.
din perioada romană, prin care împăratul primea pe viață Principalul element de noutate este familia de principi,
anumite puteri excepționale și epitete cu caracter onorific care era în viziunea bizantină o familie spirituală alcătu-
ce îi glorificau victoriile. Titlul oficial era cel de „Impera- ită de principii creștini, această fiind condusă de împă-
tor”. În secolul VII, protocolul a fost modificat în timpul ratul de la Constantinopol, care avea calitatea de părinte
lui Heraclius. Din 629, titlul oficial al împăratului bizan- spiritual și era singurul în măsură să legitimeze puterea
tin era cel de „Basileus” după ce titlul de „imperator” nu tuturor principilor creștini. Împăratul din Occident era
mai avea o semnificație deosebită pentru populația greci- considerat fratele împăratului din Constantinopol. Țarul
zată. Bulgar era considerat „fiul preaiubit al împăratului”. Ur-
mau „prietenii” împăratului de la Constantinopol (Dogele
Veneției, conducătorii Genovei, regii Angliei etc.) iar la
baza piramidei se aflau supușii, douloi, în această catego-
rie intrând principii sârbi sau români.
Conducătorul fiecărui stat creștin era integrat în familia
de principi în funcție de cât de mult putea fi de folos im-
periului, de gradul de independența pe care îl avea statul
pe care îl conducea, de atitudinea și resursele de care dis-
punea fiecare conducător în parte.
În sec. X, episcopul de Cremona, Liutprand, a fost trimis
Moneda “follis"cu Leon VI reprezentat ca Baileu de Otto cel Mare la împărat pentru a obține recunoașterea
titlului de împărat pentru Otto, și a fost profund indignat
După 800, în urma încoronării lui Carol cel Mare ca îm- când a fost așezat la masă în urma reprezentantului țarului
3.7. IDEOLOGIA IMPERIALǍ 47
bulgar. re persoană își cunoștea locul în cadrul ceremoniei și se

Împăratul, ca urmare a poziției pe care o deținea în fa- păstra o tăcere solemnă.
milia de principi, era singurul reprezentant al lui Dum- În timpul ceremoniilor nimeni nu putea veni în contact
nezeu pe pământ. Împărații binzantini nu au evidențiat direct cu persoana împăratului care avea un caracter sfânt.
acest lucru în titulatură, deoarece se consideră că acest Chiar atunci când o persoană primea un obiect, acesta era
lucru era de la sine de înțeles. De asemenea, împărații transmis prin mâna unor intermediari, iar dacă era primit
erau singurii în măsură să legimiteze puterea principilor direct de la împărat, își acoperea mâinile cu poală mantiei
creștini și acordau privilegii acestora ( nu încheiau tra- pentru a nu veni în contact direct cu mâinile împăratului.
tate de pe picior de egalitate), erau singurii care puteau Pentru a rezolva problema succesiunii la tron, de la mij-
acorda chrysobule ( Bule de Aur), putea folosi cerneală locul sec. IX se impune principiul ereditar. Împărații din
roșie și purpura ( nu era produsă în atelierele din Con- dinastia macedoneană, Leon VI Înțeleptul introduce in-
stantinopol; era produsă numai în atelierele de la curtea stituția porphyrogenetilor ( cei născuți în camera de pur-
imperială și era folosită numai de către împărat și curtea pură dobândeau drepturi de neconstestat la moștenirea
imperială; putea face cadou unui principe străin bucăți de tronului). Porphynogenetii apar și înainte de acest mo-
purpura). Pe lângă toate acestea, împăratul putea realiza ment, însă în sec IX va apărea această instituție.
panouri un mozaic ( mozaicul era un atribut al puterii im-
periale; vor apărea în sec XII și în Sicilia, fiind realizate Primul care va beneficia de acest drept și care a fost născut
de normanzi fără aprobarea împăratului). Orice revoltă în camera de purpură a fost Constantin VII Porphyroge-
împotriva împăratului era considerată o revoltă îndrepta- netul ( cu toate că tatăl sau avusese mai multe căsătorii,
tă împotriva lui Dumnezeu, iar conducătorul revoltei era Biserica l-a acceptat pe Constantin ca împărat; întotdea-
considerat apostat. una biserica acceptă compromisuri care au ca rezultat bu-
năstarea statului).
Misiunea împăratului este adaptată la noile realități. O
expunere magistrala referitoare la misiunea împăratului o
face patriarhul Constantinopolului, Photios, într-o cule-
gere de legi din timpul lui Vasile I Macedoneanul. Primul
titlu al acestei culegeri de legi este dedicat împăratului,
definit ca autoritate legitimă, țelul împăratului fiind de a
asigura menținerea bunurilor imperiului, de a recupera
bunurile pierdute și de a dobândi prin victoriile sale bu-
nurile care îi lipsesc. Această este ideea care justifică de
acum înainte acțiunile de recucerire ale imperiului, fiind
obligația împăraților bizantini să își extindă stăpânirea la
nivelul întregului pământ.
Principiul „Constantinian” era cel care stătea la baza afir-
mării superiorității împăratului bizantin, care era privit
de supușii săi drept stăpânul întregii lumi. Acest princi-
piu este expus de același împărat, Constantin VII în lu-
crarea Despre administrarea imperiului, făcând referire la
însemnele primului împărat creștin ( aceste însemne nu
trebuiau lăsate în seama nimănui). Puteau fi realizate că-
sătorii cu francii, având în vedere că erau creștini și for-
mau un imperiu.
Referitor la titulatura imperială, din 812 a început să fie
folosit titlul de „Basileu al romeilor”. În sec X apare o
modificare a protocolului imperial ( pusă în legătură cu
recunoașterea țarului Petru), apărând titlul de Basileu al
Manuel al II-lea Paleologul și familia imperială bulgarilor, Petru fiind introdus în familia de principi. Du-
pă recunoașterea acestui titlul lui Petru, împărații bizan-
Erau și alte aspecte care țineau să evidențieze poziția îm- tini au adoptat în titulatura lor titlul de „Autokrator”, care
păratului. O descriere amplă a ceremoniilor de la curtea avea o dublă semnificație: puterea absolută pe plan in-
imperială bizantină o face Constantin VII în lucrarea sa tern, iar pe plan extern, împăratul nu depinde de nimeni
Despre ceremoniile curții bizantine. Potrivit acestei sur- altcineva în afară de Dumnezeu.
se, ceremonialul bizantin este atât de strict reglementat Titlul avea să fie preluat ulterior în 1016 de țarul bulgar.
deoarece are ca scop evidențierea măreției imperiului și În spațiul românesc a fost preluat sub forma de „singur
a împăratului, a caracterului maiestuos și inaccesibil al stăpânitor”. Evident că toate aceste prerogative puteau fi
împăratului bizantin. În cadrul acestui ceremonial, fieca-
uzurpate atunci când un principe dorea să își afirme ieși-

rea din familia de principi, preluând unele dintre semnele
puterii împăratului bizantin și chiar titlul imperial. Așa
au procedat Simeon în sec X și Petru Asan. Această teo-
rie nu a fost în realitate contestată până în sec XV.[1]
3.8 Origini
3.8.1 Dinastia Constantină (306 - 363)

Palatul lui Diocletian
Tetrarhia
Bustul lui Diocletian
militară, fiscală și politică, ce se desfășura simultan cu

invaziile, uzurpările și războaiele permanente ce dereglau
mecanismul economic roman.
Dioclețian a întreprins reforme în privința organizării,
producției și fiscalității . Având în vedere că pământu-
rile erau abandonate datorită anarhiei politice interne și
datorită fiscalității împovărătoare, statul a acordat micilor
producători avantaje ca scutiri fiscale și lărgirea domeni-
ilor coroanei. A fost introdus controlul asupra producți-
ei și desfacerii bunurilor și a fost instituit monopolul de
stat asupra industriei armamentului, industriei miniere,
industriei mătăsii, pentru obținerea veniturilor aduse la
Imperiul Roman in timpul Dominatului tezaurul public, fie pentru menținerea secretului de pro-
ducție. Unitatea fiscală-suprafața de pământ ce putea fi
Către sfârșitul secolului III, Imperiul Roman traversa o lucrată de o persoană, a fost disociatǎ de capacitatea sa
perioada de criză, aflat fiind în pragul unor transformări de muncă, fiind impus impozitul annona-pământul (ju-
profunde de reformele lui Dioclețian. Criza era de natură gatio) și persoana (capitatio). Au fost instituite taxe pe
3.8. ORIGINI 49
exercitarea unei profesiuni în industrie și comerț („chry-

sargyron”), percepută fiind în monedă de aur, pe circu-
lația(pontoria) și vânzarea mărfurilor (octava, siliquali-
cum). Datorită alterării aliajului și scăderii greutății sale,
moneda romană s-a depreciat, fiind impusă astfel o auto-
ritate centrală în reforma monetară. Dioclețian a introdus
un maximum de prețuri printr-un edict din 301, prin care
instituia pedeapsa cu moartea pentru cei care făceau sto-
curi de mărfuri și încălcau prevederile edictului pentru a
diminua inflația.
Dioclețian a desființat instituțiile Principatului. Imperi-
ul înceta să mai fie o confederație de cetăți și devine un
stat riguros centralizat, condus de la Constantinopol și po-
pulat de douloi (supuși), conduși de un despot (stăpân).
Această influență orientală a mărit distanța dintre împă- Rămășițele statuii gigantice a lui Constantin
rat și supușii săi. Locuitorii imperiului continuau să fie,
cel puțin în surse, prezentați ca politai (cetățeni), mergând
306 în Britania, iar legiunile l-au proclamat ca “August”
pe filiera romană.
pe fiul sǎu, Constantin.
Împăratul devine un personaj sacru. Este adorat după
Între timp, la Roma, a izbucnit o răscoalǎ, în care arma-
modelul despoților orientali. La curte se introduce obice-
ta și populația s-au răzvrătit și l-au înlăturat pe Galerius,
iul proskynesis în fața împăratului (lat. adoratio). Senatul
Maxentius, fiul lui Maximian, fiind proclamat drept ca
își pierde rolul important în stat . Este format mai mult
noul împărat. Constantin a format o alianțǎ cu Augus-
din acei oameni noi ce nu aveau conștiința puternică a ce-
tul Licinius și l-a învins pe Maxentius în 312, în Bătălia
lor de la Roma. Dispar provinciile senatoriale și ultimele
de la Podul Milvius, în apropiere de Roma. Maxentius
privilegii ale Italiei. La nivel central, Palatul este centrul
s-a înecat în Tibru când a încercat să se retragă. Cei doi
administrativ cel mai important, acolo unde funcționau o
împărați biruitori, Constantin și Licinius, s-au întâlnit la
serie de birouri (skrinia) populate de funcționari care se
Mediolanum, unde a fost proclamat cunoscutul “Edict de
ocupau de problemele administrației centrale.
la Mediolanum”. Relațiile pașnice dintre cei doi împă-
Importante schimbări apar și la nivelul administrației pro- rați n-au durat mult și în scurt timp, a izbucnit o luptǎ
vinciale. Imperiul este reorganizat din punct de vedere în care Constantin a obținut victoria decisivǎ. Licinius a
administrativ. Au fost înființate, în vremea lui Dioclețian, fost ucis în 324, iar Constantin a devenit unicul împărat
circa 120 de provincii ce erau grupate în dioceze. Exis- al Imperiului roman.
tau în vremea lui Dioclețian 12 dioceze (14 în vremea lui
Constantin cel Mare). Prefecturile au fost organizate în
• Aparitia crucii
vremea lui Constantin cel Mare (mai multe dioceze = o
prefectură). • Batalia de la Podul Milvius
Dioclețian introduce Diarhia - fiecare parte a imperiului
fiind condusă de un August. Pentru a o completa, intro- • “Donatia” lui Constantin
duce Tetrarhia – fiecare August fiind dublat de câte un
• Botezul lui Constantin
Caesar ce era ridicat la acest rang în funcție de meritele
sale.
Constantin s-ar fi convertit conform tradiției atunci când
În secolul IV, Imperiul Roman parcurgea o perioada de
a asistat la apariția crucii luminoase pe cer înainte de bă-
criză spirituală. Păgânismul se ciocnise cu creștinismul
tălia dintre acesta și Maxentius. Lactanius scria în car-
recunoscut oficial de împăratul Constantin cel Mare. Dar
tea “Despre moartea persecutorilor” că a primit un aver-
ulterior, creștinismul și păgânismul s-au suprapus, for-
tisment de la divinitate în somn pentru a grava simbolul
mând cultura răsăriteană greco-creștină, denumită “bi-
creștin pe scuturile sale . Eusebiu din Cezareea a scris în
zantină”, al cărei centru era Constantinopolul, noua ca-
“Historia ecclesiastica” că împăratul și-a propus să sal-
pitalǎ a Imperiului Roman creștin. Constantin, născut la
veze Roma și l-a invocat printr-o rugăciune pe Dumne-
Naissus, aparținea unei familii ilire, iar mama sa, Elena,
zeu. În “Viața lui Constantin” scrie că acesta a asistat
se convertise la creștinism. Aceasta chiar a întreprins un
la apariția unei cruci luminoase la asfințitul soarelui, în-
pelerinaj în Palestina, găsind presupusa cruce pe care a
soțită de cuvintele In hoc signo vinces( “sub acest semn
fost crucificat Isus Christos conform tradiției.
vei învinge”) . El și legiunile sale au fost cuprinși de ui-
În 305, Dioclețian și Maximian au renunțat la rangurile mire. În noaptea următoare, Iisus Hristos i-a apărut în
lor imperiale. Au fost succedați de Galerius, ce a devenit somn lui Constantin, purtând același semn, și i-a porun-
August al Răsăritului, iar Constantius I, tatăl lui Constan- cit să picteze scuturile și sǎ pornească împotriva inami-
tin, a devenit August al Apusului. Constantius a murit în cilor. În zori, împăratul le-a povestit apropiaților visul și
i-a chemat pe meșteri să confecționeze stindardul “laba- visurilor sale lumești, înțelegând că creștinismul va deveni
rum”, fiind o cruce lungă ca o lance, de bara transversală o forță universală.[3]
atârnând o flamura de mătase, brodată cu aur și împodo- Adolf Harnack constată în “Misiunea și răspândirea creș-
bită cu pietre prețioase, purtând chipurile lui Constantin tinismului în primele trei secole” că crestinismul era o re-
și a celor doi fii ai săi, iar la vârful crucii se află o cununǎ ligie urbanistică și că un cerc restrâns de oameni putea
de aur, înconjurând monograma lui Hristos. exercită o influență puternică dacă membrii lui provin din
clase conducătoare. A concluzionat că sediul central al
Bisericii creștine era Asia Mică la începutul secolului IV.
[4]
Intrarea triumfala a lui Constantin la Roma
Constantin chiar a locuit la curtea lui Dioclețian din Nico-

media înainte să se stabilească în Gallia. Păgânismul încă
domină însă în stat și societate , iar creștinii reprezentau o
minoritate, constituind o zecime din popuatia imperiului,
Labarum conform statisticilor prof. V. Bolotov. Duruy în Istoria
Romei și a poporului roman, scriind că împăratul Con-
stantin conștientizase că creștinismul, prin dogmele sale
fundamentale, era o credință într-un zeu unic.
Constantin era determinat să favorizeze păgânismul și
creștinismul pentru a menține unitatea și stabilitatea.[5]
Cu perspicacitatea diabolică a unui stăpân universal, a
înțeles importanța alianței cu biserica. Ceea ce l-a deter-
minat să se convertească nu pare să fie din rațiuni politice,
întru-cât creștinii erau o minoritate atunci, ci din convin-
gere. [6]
Fusese influențat de de exemplul bisericii zoroastiene din
Labarum reprezentat pe o moneda
Persia.[7] Deși convertirea este asociată cu Bătălia de la
Podul Milvius din 312 și cu obținerea victoriei împotri-
În privința cauzelor “convertirii” lui Constantin, spre de- va lui Maxentius, convertirea reală la creștinism s-a des-
osebire de bibliografia lui Eusebiu, unii istorici i-au atri- fășurat în anul morții sale. Constantin a rămas pontifex
buit un portret diferit. Istoricul Boissier scria în lucra- maximus de-a lungul domniei. Ziua de duminică era de-
rea “Sfârșitul păgânismului” că împăratul Constantin era numită ca dies solis (ziua soarelui), “sol invictus” nefiind
în realitate sceptic, nefiind interesant de nicio religie, altul decât zeul persan Mithra, al cărui cult era răspân-
preferând-o pe aceea care i-ar aduce multe beneficii. [2] dit în imperiu, rivalizând cu creștinismul. Constantin era
Pe de altă parte, istoricul Jacob Burckhardt susținea în un adept evlavios al cultului soarelui închinat lui Apollo.
lucrarea Epoca lui Constantin cel Mare că împăratul era un Totuși, a inițiat o politică de toleranță față de creștinism,
geniu, stăpânit de ambiții înalte și de o puternică dorința înțelegând că în viitor, creștinismul era elementul princi-
de putere, un om care ar sacrifice totul pentru îndeplinirea pal de unificare a Imperiului.
3.8. ORIGINI 51
că adversarul accepta. Decizia episcopului era acceptat

ca fiind definitivă, orice caz civil putea fi mutat la cur-
tea episcopală în orice stadiu al procesului , însă deciziile
curții episcopale trebuiau să fie sancționate de judecători
civili. Privilegiile judiciare măreau autoritatea episcopi-
lor în societate. Biserica se îmbogățea material prin da-
ruri în proprietăți funciare, provenind din resursele sta-
tului, sau prin donații de bani și grâne. Creștinii nu mai
erau obligați să participe la sărbătorile păgâne. Influența
creștină a îmblânzit pedepsele pentru criminali.
Constantin a construit multe biserici în imperiu, în Anti-
ohia, Nicomedia și în nordul Africii, precum și în penin-
Ruinele palatului imperial de la Milano sula italică, ca Bazilica Sfântul Petru din Roma și Bazilica
Sfântul Ioan din Lateran fiindu-i atribuite. Mama lui, Ele-
na, ar fi descoperit adevărata cruce în cadrul unui peleri-
Primul decret care favoriza creștinismul a fost emis în naj din Palestina. A ridicat la Ierusalim Biserica Sfântului
311 de Galerius, chiar de unul dintre cei mai aprigi per- Mormânt, pe Muntele Masilinilor a ridicat biserica înăl-
secutori ai lui. Prin intermediul decretului, creștinii erau țării, iar la Betleem, Biserica Nașterii Domnului . Noua
iertați pentru opoziția anterioară față de deciziile meni- capitală , Constantinopolul, și suburbiile ei au fost înfru-
te să-i întoarcă la păgânism. În 313, Constantin s-a în- musețate cu noi biserici, ca biserica Sfinților Apostoli și
tâlnit cu Licinius la Mediolanum, păstrându-se doar un biserica Sfânta Irina, de asemenea, a pus temelia Sfintei
rescript latin al lui Licinius trimis perfectului de Nico- Sofia, finisată de Constantius, succesorul sǎu.
media, consemnat de Lactantius. Creștinii și alți adepți
ale altor religii primeau libertatea deplinǎ să urmeze ori-
ce religie doreau. Bisericile și clădirile private confiscate
de la creștini le erau redate în mod liber și fără rezerve.
Edictul promulgat la Mediolanum în 313 era o confirmare
a edictului lui Galerius în 311. Nu era un edict propriu-
zis, ci o scrisoare adresată guvernatorilor provinciilor din
Asia Mică și din Răsărit în care li se explica și li se indica
cum să-i trateze pe creștini, având de atunci drepturi ega-
le cu păgânii. Clerului creștin i s-au arcordat privilegiile
recunoscute preoților păgâni, membrii lui fiind scutiți de
plata taxelor și de datoriile față de stat, de serviciile în
folosul statului care puteau să-i abată de la îndeplinirea
obligațiilor lor religioase, având drept de imunitate.
Primul sinod de la Niceea
Biserica creștină a trecut printr-o perioada de imensă ac-

Modelul basilicii Sfantului Petru din timpul lui Constantin tivitate, concentrându-se pe dogmă. Sinoadele deveneau
specific perioadei, fiind considerate singurele mijloace
Fiecare om putea să-și lase proprietatea drept moștenire pentru aplanarea controverselor. Statul a luat parte la
bisericii, dobândind dreptul de patrimoniu. Pe lângă pro- disputele religioase, a cărui interese nu corespundeau cu
clamarea libertății religioase, comunitățile creștine erau cele ale bisericii. Centrul cultural al răsăritului era ora-
recunoscute ca entități juridice legale. Orice om avea șul egiptean Alexandria, activitatea intelectuală erupând,
dreptul să mute un proces civil la o curte episcopală da- devenind centrul evoluției teologice în est și dobândind
în lumea creștină faima particulară de biserica filosofică. mileniu, până în secolul XI.
Un preot , Arie din Alexandria, al cărui nume poartă în- Tot Constantin cel Mare a fost cel ce a stabilit monopo-
vățătură considerate “eretică” ce își avea rădăcinile în a luri economice asupra unor ramuri/domenii considerate
două jumătate a secolului al III-lea, în Antiohia, unde Lu- strategice: producerea armamentului și industria minie-
cian a fondat o școală de exegeza teologică, a emis idea ră.
că fiul lui Dumnezeu era o ființă creată. Dincolo de grani-
țele Egiptului, Eusebiu, episcop de Cezareea, și Eusebiu,
episcop de Nicomedia, erau de partea lui Arie. Alexan-
dru, episcop de Alexandria, i-a refuzat Sfânta Euharistie
în ciuda eforturilor susținătorilor lui.
În 324, după ce l-a învins pe Licinius, Constantin a so-
sit la Nicomedia, primind plângeri de la adversari și de
la susținătorii lui Arie. Pentru că dorea menținerea pă-
cii religioase în imperiu și înțelegând importantă contro-
versei dogmatice, Constantin a trimis o scrisoare episco-
pului Alexandru și lui Arie, ordonându-le să ajungă la o
înțelegere. Scrisoarea fusese dusă la Alexandria de că-
tre episcopal Osius de Cordoba. La întoarcere, i-a ex-
plicat împăratului situația și atunci, Constantin a convo-
cat un sinod prezidat de el personal prin edicte imperiale
la Niceea din Bithynia, participanții fiind în mare par-
te episcopi răsăriteni, dezbătând disputa Ariană. După
discuții aprinse duse de Atanasie, arhidiaconul din Bise-
rica Alexandrei, adversarul lui Arie, erezia lui Arie a fost
condamnată și după introducerea unor corecturi, a fost
adoptat Crezul, prin care Isus Christos era mărturisit ca Fondarea Constantinopolului
fiul lui Dumnezeu, necreat și deoființǎ cu Tatăl . Crezul
niceean a fost semnat chiar și de mulți episcopi arieni, iar Byzantium era un oraș ce se bucura de avantaje strategice
Arie, a fost exilat și privat de libertate. Însă Sinodul de și comerciale, fiind amplasat la granița Asiei și Europei,
la Niceea nu a reușit să pună capăt disputelor ariene, ci fiind învecinată cu Marea Neagră și Marea Mediterana.
a generat noi mișcări, iar Constantin a fost nevoit sǎ facǎ În secolul VII i.e.n., pe țărmul Asiatic al limitei sudice a
unele concesii. După câțiva ani, Arie și adepții săi au fost Bosforului, megarienii au fondat o colonie denumită Cal-
rechemați din exil, fiind exilați în schimb liderii susțină- cedon. Conform lucrării “Istoriile” lui Herodot care îi
tori ai Crezului Niceean. Constantin a rămas pǎgân până criticǎ pe megarieni pentru amplasarea greșită, la câțiva
în ultimul an al vieții sale (337), doar pe patul de moar- ani de după fondare, un alt grup de megarieni au înfiin-
te fiind botezat de Eusebiu, episcopul de Nicomedia, un țat colonia Byzantium pe țărmul european al Bosforului.
arian. Byzantium a jucat un rol important în războaiele medice
și în timpul lui Filip al Macedoniei, iar Polybius a ana-
lizat poziția politică și economică a orașului, afirmând
că bizantinii controlau mărfurile indispenabile Pontului
și rutile maritime din Marea Neagră.
La sfârșitul secolului II e.n., a fost supus unui jaf devas-
tator în timpul unui război susținut de împăratul roman,
Septimius Severus. Când Constantin a vrut să fondeze o
noua capitală, s-a gândit la Naissus, Sardica și Thesalo-
nica. Și-a îndreptat atenția spre Troia, orașul lui Enea,
care venise în Latium pentru a pune temelia noului stat
Solidus
roman. Împăratul stabilește personal limitele viitorului
Constantin a mărit numărul provinciilor, diocezelor, pre- oraș. Porțile au fost construite, însă într-o noapte, Dum-
fecturilor. El a venit cu măsuri în domeniul social- nezeu i-a transmis lui Constantin să construiască nouă ca-
economic, tot în încercarea de a stopa criza și a revigora pitalǎ la Byzantium. Era un simplu sat în acel timp care
Imperiul Roman. O primă măsură, pentru a asigura mâ- se întindea până la Marea Marmara.
na de lucru: în 332, l-a legat pe colon de pământ și pe În 324 s-a decis să fondeze noua capitalǎ, iar în 325, a
meșteșugar de meseria lui. A inițiat Reformă monetară început construirea clădirilor principale.[8] Împăratul, cu
prin care a introdus moneda de aur numită solidus (lat.) lancea în mâna, a trasat conturul suprafeței orașului ghi-
sau nomisma (gr.) de aproape de 24 de karate. Moneda dat de divinitate [9] . Au fost aduși lucrători din toate
de aur a fost etalonul economiei medievale aproape un părțile, precum și materiale, iar pentru înfrumusețare, au
3.8. ORIGINI 53
fost folosite monumente păgâne din Roma, Atena, Ale- nomice și culturale oferite de pozita strategică. Era denu-
xandria, Efes și Antiohia. La lucrări au participat chiar mit Nova Roma, dispunând de un sistem defensiv pentru
40 000 de goți foederati. Noii capitale i s-au atribuit pri- a rezistă în față inamicilor, fiind inaccesibil de pe mare,
vilegii comerciale și financiare pentru a atrage populația protejat de ziduri. Controla comerțul al Mǎrii Negre cu
în număr cât mai mare. Marea Egee și Marea Mediteranǎ, devenind intermedia-
rul comercial dintre Europa și Asia. Dintr-o simplă colo-
nie, un oraș devenise centrul politic, religios, economic
și cultural al unui imperiu reunificat efemer.
Constantiu II
După moartea lui Constantin cel Mare, între cei trei fii ai

lui Constantin a izbucnit un confict. Constantin și Con-
stans erau adepții crezului niceean, iar Constantius conti-
nua politică religioasă a tatălui sǎu manifestată în ultima
parte a vieții sale, fiind de partea arienilor. Constantin
Columna sarpelui de la Hipodromul din Constantinopol
si Constans n-au supraviețuit luptei, iar Constantius s-a
proclamat împǎrat sub numele de Constanțiu al II-lea. A
Pe 11 mai 330, nouă capitală a fost inaguratǎ, fiind or- decretat ca templele păgâne să fie închise și a interzis adu-
ganizate ceremonii și festivități timp de 40 de zile. Po- cerea de jertfe sub amenințarea cu moartea și confiscarea
pulația orașului depășea 200 000 de oameni. [10] Con- averii. A poruncit înlăturarea altarului Victoriei din Se-
stantin a construit un zid de apărare care se întindea de nat și multor alte monumente considerate “păgâne”. Scu-
la Cornul de Aur până la Marea Marmara. Byzantium a tirile clerului au fost extinse, episcopii fiind exceptați de
devenit „Orașul lui Constantin”-Constantinopol. A fost la procesele civile. A purtat titlul de Pontifex Maximus.
adoptat sistemul municipal al Romei, fiind împărțit în 14 Deși s-a pronunțat radical împotriva păgânismului, nu a
sectoare, dintre care două se aflau în afară zidurilor ora- alungat vestalele și preoții din Roma și chiar a poruncit
șului. Nu s-au păstrat multe creații monumentalistice ale alegerea unui preot pentru Africa. Divergențele dintre
lu Constantin, biserica Sfânta Irina fiind reconstruită de arieni și niceeni s-au intensificat. A murit în 361 în tim-
două ori și supraviețuind columna de la Delfi în formă de pul campaniei din Persia, nefiind regretat nespus de mult
șarpe ce dată din secolul V i.en. ce comemorează victoria nici de niceeni, nici de păgâni, care jubilau la alegerea lui
spartană de la Plateea, fiind adusā și fixatǎ în hipodrom. Iulian Apostatul ca împărat, ce a avut succes în alungarea
Orașul lui Constantin avea multe avantaje politice, eco- germanilor de dincolo de Rin. Senatul chiar l-a trecut pe
[11]
împăratul decedat în rândul zeilor vechi. prii, traducând psalmii după stilul odelor lui Pindar, Pen-
tateuhul a fost redat în hexametrii, iar evangheliile au fost
rescrise în stilul dialogurilor lui Platon. În 362, Iulian a
întreprins o călătorie spre provinciile orientale, oprindu-
se la Antiohia, unde populația era majoritar creștină. A
întâmpinat incidente neplăcute, așteptându-se la festivi-
tăți grandioase dedicate zeilor. Însǎ găsi în templul lui
Apollo din Daphnae doar un preot și o singură gașcă pen-
tru sacrificiu. Incendierea templului i-a provocat o ura
împotriva creștinilor. A ordonat pedepsirea creștinilor și
închiderea bisericilor din Antiohia, fiind jefuite și pângă-
rite. Creștinii s-au răzbunat, distrugând statuile zeilor. În
363, Iulian a părăsite Antiohia și a inițiat campania îm-
potriva perșilor, fiind rănit de o sulița. A murit la puțin
timp.
Iulian Apostatul
Iulian prezidand o conferinta de sectarieni
Imediat după urcarea sa pe tron, Iulian a emis un edict

prin care rechema toți episcopii exilați în timpul domniei
predecesorului împărat, redându-le și proprietățile con- Uciderea imparatului Iulian de catre Sfantul Mercurius
fiscate. La început, a acordat o libertate religioasă tutu-
ror. [12] Ulterior, fiind un adept invocat al cultului soa- Conform legendei, Sfântul Vasile s-a rugat în fața unei
relui, a oferit privilegii celor care renunțau la creștinism icoane în care era portretizat Mercurius ca un soldat ce
și chiar îi atrăgea pe oameni să participe la aducerea jer- poartă o suliță. El s-a rugat ca Dumnezeu să nu-i permi-
felor după cum scrie Ieronim. Creștinii erau destituiți tă împăratului Iulian Apostatul de-a se rāzboi împotriva
din posturile civile și militare, fiind înlocuiți de păgâni. perșilor și a relua asuprirea creștinilor. Imaginea Sfân-
“Labarum-ul” lui Constantin a fost desființat, iar cruci- tului Mare Mucenic Mercurie reprezentatǎ pe icoana a
le de pe scuturile soldaților au fost înlocuite cu vechile devenit invizibilǎ, doar pentru a reapǎrea mai târziu cu
simboluri păgâne. A inițiat reforma școlară, numind pro- o suliță însângerată. Iulian Apostatul a fost rănit mortal
fesori în principalele orașe ale Imperiului, fiind aleși și de sulița unui soldat necunoscut.[13] Și-a aruncat un pumn
aprobați de către împărat, susținând că cei care vor să din propriu-I sânge din rana spre cer și a exclamat : “Ai
predea trebuie să fie oameni cu caracter integru și să nu învins Galileene!”. [14]
aibă opinii incompatibile cu spiritul statului. Era consi- Iovian, căpetenia gărzii de curte și creștin niceean fiind,
derat absurd ca oamenii care interpretau vechile opere ale a fost proclamat că împărat. Acesta a semnat un tratat de
autorilor antici să disprețuiască vechii zei. pace cu Persia, renunțând la câteva provincii de pe malul
A interzis creștinilor să predea și să studieze în școlile pu- estic al Tigrulului. Moartea lui Iulian a fost sărbătorită
blice. Scriitori creștini ca Apolinarie cel Bătrân și Apo- cu bucurie de creștini. Acesta a fost însă înmormântat
linarie cel Tânăr, și-au propus crearea unei literaturi pro- în biserica Sfinților Apostoli. Dinastia Constantină se în-
3.8. ORIGINI 55
cheiase.
3.8.2 Dinastia Valentiniană (364 - 379)
Valens reprezentat pe moneda, iar pe revers apare el si cu fratele

sau, Valentian I, cu care isi impartea puterea
potriva cercurilor aristocrației senatoriale și prin sprijini-

rea arianismului. După ce reprimă uzurparea lui Proco-
pius (înalt demnitar înrudit cu Iulian Apostatul) , poartă
un război la Dunărea de Jos (367-369), împotriva vizigo-
tilor care amenințau provincile romane și sprijiniseră pe
uzurpator. Sub presiunea invaziei hune, Valens acceptă
stabilirea vizigotilor în sudul Dunării în 376 . [15] Pe plan
religios, deși era un adept declarat al arianismului, a de-
venit intolerant cu toate celelalte doctrine creștine. Jaful
la care aceștia sunt supuși de autoritățile imperiale loca-
le declanșează o mare răscoala antiromană. În Bătălia de
la Adrianopol de la 9 august 378 , prin care o angajea-
ză fără a mai aștepta sosirea contingentelor din Occident
conduse de Grațian, armata romană a fost înfrântă de vi-
zigoții lui Frithigern, sprijiniți de contingente ostrogote,
iar Valens și-a găsit moartea pe câmpul de lupta. Pentru
Colosul lui Valentian I de la Barletta
că Valentian al II-lea (împăratul Vestului), fiul lui Valen-
tian I, ce se declara arian, nu avea nici un rol decisiv în
În timpul dinastiei Valentiniene, imperiul a fost reîmpăr- politică internă a imperiului, sub Grațian, politică tole-
țit (364) și a suferit de pe urma invaziilor barbare. Ca ranței religioase nu a mai fost respectată și s-a favorizat
tribunus scutariorum, Valentian a fost proclamat împărat Crezul Niceean. În 379, Grațian a renunțat la tronul estic,
la Niceea de către armată, la moartea lui Iovianus. L-a înscǎunându-l pe generalul Teodosiu I. Dinastia Valenti-
numit coîmpărat pe fratele său mai tânăr, Flavius Valens, niană se încheiase.
căruia îi încredințează guvernarea Orientului, rezervând
pentru sine conducerea, din Augusta Treverorum (Trier)
a provinciilor occidentale (cele două părți ale imperiu- 3.8.3 Dinastia Teodosiană (379 - 457)
lui încep astfel să fie administrate separat). Spirit activ și
energic, Valentinian a avut mari merite în întărirea grani- Fiind numit August, Teodosiu I a avut de înfruntat două
țelor de pe Rin și Dunărea mijlocie, respingând atacuri- probleme: restabilirea unității în interiorul imperiului pe
le alamanilor în Gallia (368), ale francilor și saxonilor la plan religios și apărarea imperiului de năvălirile goților.
Rin, ale sarmaților și quazilor la Dunăre. A fost constant Sosind la Constantinopol, i-a propus episcopului arian să
preocupat de îmbunătățirea administrației și legislației, renunțe la Arianism și să se alăture Crezului Niceean.
de limitarea abuzurilor și a fiscalității excesive. S-a do- Episcopul a refuzat și a părăsit capitala. Bisericile din
vedit a fi un bun împărat creștin, restaurând privilegiile oraș au fost predate niceenilor. A început o luptă înver-
date clerului creștin oferite de către Constantin. Adept al șunată cu păgânii și cu ereticii, aplicând pedepse aspre.
ortodoxismului nicean, manifestă în același timp toleran- Prin decretul din 380, doar cei care credeau în Sfânta Tre-
ță față de cultele păgâne. În 367 îl numește pe fiul sǎu ime predicate de scrierile evanghelistice erau considerați
minor Grațian coîmpǎrat. Acesta a fost împotriva păgâ- catolici, în timp ce ceilalți erau considerați “nebuni și ne-
nismului și arianismului . A distrus Altarul Victoriei din săbuiți ce au aderat la ticăloasă doctrina eretică", neavând
Casa Senatului. A participat alături de Teodosiu la alun- dreptul de a-și numi locurile de întâlnire biserici și erau
garea goților din Balcani în războiul gotic (376 - 382). pasibili de pedepse aspre. A emis și alte decrete prin ca-
Între timp, Valens se dovedea net inferior fratelui sau din re a interzis ereticilor să țină adunări publice și private,
punct de vedere al calităților militare, politice și adminis- dreptul de adunări fiind rezervat doar adepților Simbolu-
trative. În politică internă se remarcă prin represaliile îm- lui Niceean. Drepturile civile ale ereticilor au fost res-
Teodosiu a lărgit privilegiile acordate de unii dintre pre-

decesorii săi episcopilor și preoților în privința datoriilor
personale, responsabilităților față de curte. A impus bi-
sericii datorii față de stat, denumite “extraordinaria mu-
nera”. Biserica nu mai putea fi un loc de refugiu pentru
răufăcători și nici nu mai putea adăposti pe cei îndatorați
față de stat de colectorii de datorii.
Discul de la Missorium ce il infatiseaza pe Teodosio
trânse în privința testamentelor și moștenirilor. Teodo-

siu dorea să restabilească pacea și stabilitatea în Biserica
Creștină.
Teodosiu si Ambrozie
În urma masacrelor de la Tesalonic, Teodosiu a intrat în

conflict cu Sfântul Ambrozie , episcop de Mediolanum,
având vederi opuse în privința relației dintre Biserica și
Stat. Teodosie pleda pentru supremația Statului asupra
Bisericii, iar Ambrozie susținea că Biserica nu poate fi
supusă unei puteri efemere. Ambrozie l-a excomunicat
pe Teodosiu pentru că i-a favorizat pe germanicii din Te-
salonic ce ocupau ranguri înalte în armata sa și pentru că
i-a masacrat pe cetățenii ce se răzvrăteau violent. Teodo-
siu însuși a fost nevoit să-și recunoască vinovăția în mod
public și și-a făcut pocăință impusă de Ambrozie.
Teodosiu a interzis sacrificiile, ghicitul viitorului în in-
testinele animalelor jertfite și frecventarea templelor pă-
gâne, multe fiind închise, altele fiind folosite de către
stat, altele fiind dărâmate și distruse, inclusive comori-
le și obiectele artistice valoroase, ca faimosul temple al
zeului Serapis, Serapeum.
În 392, Teodosiu a promulgat un ultim edict pentru inter-
Sinodul de la Constantinopol zicerea definitive a sacrificiilor, arderii tămâii, atârnarea
ghirlandelor, libațiilor, divinațiilor, practicarea lor fiind
În 381 a convocat un sinod la Constantinopol. S-a dispu- considerate o ofensă adusă împăratului și sacrilegii [16]
tat erezia lui Macedonie, un semi-arian care a încercat să chiar dacă el însuși a introdus un obelisc în Hipodromul
demonstreze că Sfântul Duh fusese creat; a întărit decide la Constantinopol, ce aparținuse templului de la Kar-
zia simbolului niceean despre Sfânta Treime, Sfântul Duh nak din timpul domniei faraonului Tutmes al III-lea. În
fiind de o ființă cu Tatăl și cu Fiul. A stabilit rangul patri- 393 s-au organizat pentru ultima oară Jocurile Olimpi-
arhului de Constantinopol în relație cu episcopul Romei. ce. Dar monumente antice ca statuia lui Zeus sculptată
3.8. ORIGINI 57
de Fidias a fost transferată de la Olimpia la Constantino- respingă și să oprească raidurile în interiorul imperiului.
pol. Chiar dacă teoretic, credințele religioase erau tole- Și-a dat seama că nu-i putea stăpâni pe barbari cu forță
rate în egală măsură, Teodosiu a considerat că autoritatea și a decis să mențină relațiile pașnice cu aceștia. A în-
sa trebuia să se extindă asupra bisericii și a vieții religi- cercat să introducă în rândurile lor elemente ale culturii
oase a supușilor, scopul fiind crearea unei biserici unice, române și să-I atragă în armata română. În timp, goții
cea niceeană. au fost instruiți după model roman, tacticile și metodele
de lupta romane , devenind o forță redutabilă gata să ata-
ce imperiul. Populația autohtonă manifestă un puternic
sentiment antigermanic. Goții înrolați în cadrul armatei
romane apărau imperiul de alți goți.
Impartirea Imperiului in 395
Teodosiu a murit în 395 la Mediolanum și a fost înmor-

mântat în biserica Sfinților Apostoli. Fii săi, considerați
prea tineri și slabi, au fost proclamați împărați ai imperiu-
lui: Arcadius a devenit împărat al Răsăritului, iar Honori-
us a devenit împărat al Apusului. Arianismul a continuat
să existe, producând noi mișcări religioase.Teodosiu nu
a putut realiza ceea ce și-a propus: o biserica unitară și
menținerea unor relații pașnice cu germanicii.
Obeliscul lui Teodosius
În ciuda eforturilor, nu a reușit. Disputele religioase nu s-

au încheiat, ba chiar au escaladat și s-au răspândit. Dar a
purtat o victorie finală asupra păgânismului. Păgânismul
a încetat să mai existe că un întreg organizat chiar dacă
mai existau indivizi, familii sau grupuri isolate ce nutreau
în taină la trecutul iubit al religiei lor muribunde. Școala
păgână de la Atena și-a continuat existența, iar studenții
ei studiau în continuare literatura clasică.
• Teodosiu impartind laurii victoriei

• Curtea lui Teodosiu
• Teodosiu asistand la cursa de care
• Teodosiu subjugandu-i pe barbari
Arcadius
Pe lângă chestiunea religioasă, Teodosiu a avut de înfrun-
tat problema goților. În 378, însuși împăratul Valens a Arcadius a preluat conducerea când avea doar 17 ani, fi-
fost ucis în bătălia de la Adrianopol. Drumul spre capita- ind lipsit de experiență și de voință, influențat de eunucul
lă le era larg deschis goților. Aceștia au traversat Penin- Eutropius ce i-a pus la cale căsătoria sa cu Eudoxia, fiica
sula Balcanică ajungând la zidurile Constantinopolului. unui ofițer franc din armata romană. Acesta a întâmpinat
Teodosiu, ajutat de propriile trupe de goți, a reușit să-i problema vizigotilor, ce se stabiliseră în partea de nord
a Peninsulei Balcanice, conduși de Alaric, ce a pornit cu

populația sa spre Moesia, Tracia și Macedonia, capita-
lă fiind amenințată. Ulterior, goții și-au îndreptat atenția
spre Grecia, traversând Tesalia, jefuind Beotia și Attica,
Corint, Argos și Sparta, dar cruțând Atena. În urmă in-
tervenției lui Stilichon din vest în Grecia, Alaric a fost
respins și s-a îndreptat spre nord, spre Epir. Arcadius a
fost nevoit să-i ofere titlul militar de Magister al armatei
din Illyricum. Alaric a încetat să mai amenințe Imperiul
Roman de Răsărit și și-a îndreptat atenția doar spre Italia.
Goții aveau o mare influență în societatea romano-
răsăriteană, aceștia ocupând posturi militare și adminis-
trative înalte ca generalul got Gainas [17] , iar partidul ger-
manic era foarte influent, aflat în conflict cu tabăra lui
Eutropius și cu tabăra de senatori , miniștri și clerici con-
duși de perfectul orașului, Aurelian. S-a păstrat un docu-
ment ce îi aparținea lui Synesius, un filosof nepolatonic
din Cyrene convertit la creștinism, ales episcop al orașu-
lui Ptolemais, ce i-a dedicat-o împăratului avertizându-l
cu privire la problema influenței germanice .[18] “Barba-
rii” se integraseră în societate, muncind ca sclavi, fiind
instruiți ca soldați și chiar obținuseră funcții publice înal- Ioan Gura de Aur
te și primiseră pământuri , iar filosoful se temea că aceștia
vor putea să organizeze o lovitură de stat și să preia con-
ducerea. Sugera înlăturarea goților și împingerea lor din- malul estic al Mării Negre, dar a murit în timpul călăto-
colo de Dunăre. riei, în 407. În 408, Arcadius a murit, fiind succedat de
Teodosiu al II-lea cel Tânăr, care avea doar șapte ani. În
Inevitabilul s-a petrecut și goții din Frigia s-au răsculat,
410, goții conduși de Alaric au jefuit Roma.
dar Gainas a pornit să reprime revoltă. Dintr-o dată, s-a
aliat cu liderul rebelilor, Tribigild și, împreună, au plă-
nuit atacarea trupelor imperiale trimise să reprime revol-
tă. Au trimis împăratului o cerere împăratului să-l pre-
dea pe Eutropius, acesta fiind în cele din urmă exilat, dar
apoi readus în capitală, judecat și executat la presiunile
goților. Gainas a mai cerut împăratului să accepte ca go-
ții arieni să folosească una dintre bisericile capitalei pen-
tru practicarea slujbelor. Episcopul Constantinopolului,
Ioan Hristodom (Gură de Aur) a protestat. Gainas, deși
preluase stăpânirea asupra orașului, nu a putut fi capabil
să se mențină pe poziție și la plecarea să din oraș, a izbu-
cnit o revolt în urmă căreia mulți goti au fost uciși. Ar-
cadius l-a trimis pe Fravita, un got păgân, să-l învingă pe
Gainas. Gainas a încercat să scape, refugiindu-se în Tra-
cia, dar a fost executat de huni, iar capul său a fost trimis
în dar împăratului. Fravitta a primit funcția de consul.
Problema goților a fost rezolvată.
Însă avea să întâmpine o nouă problema pe plan religios:
Ioan Gură de Aur [19] , predicator din Antiohia, numit epi-
scop al Constantinopolului. Era un idealist, un apărător al
principilor morale severe, un adversar al luxului excesiv
și apărător al dogmei niceene. Și-a făcut mulți inamici,
printre care și Eudoxia care trăia în lux, și goții arieni. În-
suși împăratul a fost influențat de adversarii episcopului.
Ioan a părăsit Asia Mică, însă populația care îl adoră pe
Theodosius II
episcop l-a determinat pe împărat să-l recheme pe epi-
scop. Ioan a criticat din nou viciile împărătesei. A fost Teodosiu al II-lea l-a avut ca tutore pe regele persan Ya-
înlăturat, iar adepții lui au fost persecutați. A fost exilat zdigird I ce primise datoria prin testamentul tatălui său
în 404 în Capadocia, pe urmă, s-a ordonat exilarea sa pe de a-l apăra de intrigile de la curte. Relațiile bune din-
3.8. ORIGINI 59
tre cele două imperii a favorizat extinderea creștinismului Dar numeroși adepți au rămas în Siria și Mesopotamia,
în Persia. Regele persan chiar oferise permisiunea creș- fiind fondate școli la Edessa și Nisibis și răspândindu-se
tinilor de a-și practică slujbele public și de a-și reface și în Persia, Asia Mică și India. Ulterior, adepții lui Chi-
bisericile.[20] ril din Alexandria au mărturisit superioritatea firii divine
asupra celei umane în Isus Hristos, concluzionând că fi-
rea umană a fost complet absorbită de cea dumnezeias-
că. Erezia a căpătat denumirea de “monofizitism, având
că adepți importanți pe episcopul alexandrin Dioscor și
Eutihie, arhimandrintul unei mănăstiri din Constantino-
pol. Împăratul s-a alăturat lui Dioscor, însă noul patriah
al Constantinopolului și Papa Leon I cel Mare s-au opus.
A fost convocat un nou sinod la Efes în 449. Dioscor i-
a silit pe membrii acestuia să recunoască învățătură lui
Eutihie și să-i combată pe adversarii noii doctrine. Îm-
păratul a recunoscut deciziile sinodului, recunoscându-l
oficial drept noul sinod ecumenic, pacea însă nu a fost
readusă în biserica.
În 425, Teodosiu a fondat Universitatea de la Constan-
tinopol. Până atunci, orașul Atena era centrul principal
Palatul Bucoleon
al învățământului pagan, fiind căminul școlii filosofice.
Universitatea avea 31 de profesori care predau gramatică,
În 410, s-a desfășurat sinodul de la Seleucia în care s-au retorică, dreptul și filosofia, dintre care trei retori și zece
pus bazele bisericii creștine din Persia și în care episcopul gramaticieni țineau cursurile în latină, iar cinci retori și
de la Ctesiphon a fost ales drept cap al bisericii.Însă per- zece gramaticieni își țineau cursurile în greacă. Deși la-
secuțiile au fost reluate în ultimii ani de domnie ai regelui tina era limba oficială a imperiului, greaca era cea mai
Yazdigird I. [21] Teodosiu al II-lea nu era un om politic vorbită din imperiu. Noua clădire cuprindea săli mari de
strălucit, nefiind interesat de chestiunile guvernamentale. cursuri pentru că profesorilor le era interzis să își țină cur-
Ducea o viață singuratică de tip monahal. Și-a dedicat suri particulare, având un salariu definitiv fixat din viste-
o mare parte a timpului caligrafiei, copiind multe manu- ria imperială. Teodosiu a publicat în 438 și o colecție de
scrise vechi. A avut în jurul sau oameni energici și capa- decrete imperiale, denumită "Codexul Teodosian", prelu-
bili, ce au contribuit la isncaunarea sa. Sora sa, Pulcheria, ată din codexurile Gregorian și Hermogenian. Teodosiu
era cea mai influentă. A pus la cale căsătoria lui Teodo- al II-lea emană la Costantinopol o constituție imperială
siu cu Athenais (botezată Evdochia), fiica unui filosof ate- prin care însărcina o comisie formată din nouă membri
nian, o fată cu talent literar ce a scris teme religioase.[22] să creeze două codice. Primul trebuia să conțină consti-
tuțiile imperiale emanate de la împăratul Constantin până
la el (Teodosiu). Cel de-al doilea codice trebuia să conți-
nă și textele de jurisprudența luate din operele celor mai
importanți jurisconsulți romani. În redactarea celor două
codice, comisarii (opt funcționari împărătești: Antioh,
Theodor, Eudiciu, Eusebiu, Ioan, Comazonte, Eubul; și
un jurisconsult: Apelle) nu aveau nici un permis să inter-
poleze texte.
Era împărțit în 16 cărți, subîmpărțite într-un număr de
tituli, fiecare vorbind despre o anumită latura a guvernării
Sinodul de la Efes pe plan administrativ, militar și religios, decretele fiind
ordonate cronologic-leges novellae. Acesta a fost introdus
La sfârșitul secolului al IV-lea, a apărut o nouă “erezie” și în occident, Lex Romană Visigothorum ( Legea romană
care susținea că Hristos nu era om și o divinitate simul- a vizigotilor) sau Breviarul lui Alaric fiind inspirat după
tan. S-a încercat demonstrarea independenței absolute codex.[23]
a firii umane a lui Hristos. Curând, pe tronul patriar-
hal din Constantinopol a fost ales un partizan al acestei Sub domnia lui Teodosiu, Zidurile Constantinopolului au
“erezii”, Nestorie, preot din Antiohia. Dorea să impu- fost lărgite pentru că orașul depășise perimetrul zidului
nă bisericii această învățătură și astfel, a început în a-și lui Constantin cel Mare. Jefuirea Romei de către Alaric
persecută adversarii, stârnind un mare scandal. Patriar- a fost luat drept un avertisment serios pentru Constanti-
hul Chiril al Alexandriei, și Papa Celestin I au protestat. nopol, amenințat de raidurile hunice. Zidurile au foost
Teodosiu a fost determinat să convoace un al treila sinod construite în două rânduri. În 413, când Teodosiu era
la Efes, în 431, în care doctrina nestoriană era condam- doar un copil, prefectul pretoriului, Antim, a ridicat un
nată. Nestorie a fost exilat în Egipt pentru întreagă viață. zid prevăzut cu turnuri ce se întindea de la Marea Mar-
450 fǎrǎ sǎ lase un moștenitor.
Zidurile theodosiene
Marcian
Porta Aurea
mara până la Cornul de Aur. Un alt perfect al pretori-

ului, Constantin, în urma unui cutremur, a reparat zidul
și a construit în jurul lui un alt zid cu turnuri și protejat
cu un șanț adânc, plin de apă. Constantinopolul avea o
line triplă de fortificații, cele două ziduri fiind separate
de o terasă și șanțul adânc care înconjura zidul exterior.
S-au mai construit noi ziduri de-a lungul litoralului sub Columna lui Marcian
administrația perfectului Cyrus.[24] Sora sa mai mare, Pulcheria, s-a căsătorit cu Marcian, un
Attila a invadat Imperiul Roman de Răsărit, devastând soldat trac de origine, fiind proclamat împărat prin in-
Peninsula Balcanicǎ, și amenințând Constantinopolul. termediul sprijinului generalului alan, Aspar. Capitala
Împăratul roman, Theodosius al II-lea a negociat cu Attila și-a arătat nemulțumirea față de familie și față de influ-
pentru pace , acceptand predarea a peste 6.000 de kilo- ență “barbară" în armată. Hunii, care reprezentaseră un
grame de aur ca tribut, fiind de acord să plătească 2.100 pericol pentru imperiu, s-au mutat la începutul domniei
de pfunzi de aur pe an pentru ca hunii sa nu se mai relui Marcian de pe Dunărea Mijlocie în provinciile vestice
întoarcǎ la Constantinopol. Teodosiu al II-lea a murit în ale imperiului, unde s-a desfășurat Bătălia de pe Câmpi-
3.8. ORIGINI 61
3.8.4 Dinastia Leonidă (457 - 518)
Sinodul de la Calcedon
ile Catalaunice. După moartea lui Attila, pericolul hunic

a dispărut. Situația bisericească era însă foarte complica-
tă. Monofiziții erau dominanți, iar Marcian era partizan
al primelor două sinoade ecumenice. În 451, a convo-
cat cel de-al patrulea sinod ecumenic la Calcedon, fiind
prezenți mulți delegați și reprezentanți ai papei. Sinodul
a condamnat “sinodul tâlhăresc” de la Efes și l-a depus
din scaun pe Dioscor. S-a elaborat o nouă formulă reli- Leo I
gioasă, care respingea doctrina monofizită și care se con-
forma cu concepția papală. Sinodul consideră că Hristos
avea ambele firi neamestecate și neschimbate, neîmpăr-
țite și nedespărțite. Învățătură sinodului a devenit teme-
lia învățăturilor teologice ale Bisericii Ortodoxe. Impe-
riul Bizantin și-a îndepărtat provinciile în care majori-
tatea populației era monofizită, Siria și Egipt. Biserica
egipteană a abandonat folosirea limbii grecești în cult și
a introdus limba autohtonă egipteană-coptă. Au izbuc-
nit tulburări religioase în Ierusalim, Antiohia și Alexan-
dria, fiind înăbușite de autorități după multă vărsare de
sânge. S-a emis Canonul 28 care provoca un schimb de
scrisori dintre împăratul bizantin și papa de la Roma. Ri-
dica problema rangului patriarhului de la Constantinopol
în relație cu papa de la Roma. Canonul a conferit privile-
gii egale preasfântului scaun al noii Rome cu cele ale ve-
chii Rome împărătești. Canonul acordă arhiepiscopului
Constantinopolului dreptul de a hirotoni episcopi pentru
provinciile Pont, Tracia și Asia. [25] [26]
Marcian a reformat finanțele imperiului și a repopulat
provinciile devastate de huni. El a respins atacurile asu-
pra Siriei și Egiptului din anul 452 și a înăbușit tulburările
de la frontieră cu Armenia în 456.Nu și-a respectat pro-
misiunile față de Imperiul Roman de Apus când regele
vandal Genseric a prădat Roma în 455. A murit în anul
457, probabil din cauza unei cangrene declanșată în tim- Aspar
pul unei lungi călătorii religioase. Deși domnia să a fost
relativ scurtă, Marcian este considerat unul dintre cei mai Leon I a ajuns pe tron tot prin strădania generalului As-
buni împărați timpurii ai Imperiului Roman de Răsărit. par, susținut de goți în 457 . În timpul lui Leon, balcanii
Dinastia Teodosiană se încheiase. au fost pustiiți de goți și de huni. Leon l-a numit pe An-
themius în 467 ca împărat roman în vest. A organizat o Odoacru începea să adopte o atitudine de independență
expediție maritimă din Africa de Nord împotriva vanda- vizibilă, iar Zenon a apelat la ostrogoții conduși de Teo-
lilor, și în ciuda cheltuielilor financiare și eforturilor, s-a doric aflați în Peninsula Balcanică. Teodoric, la cererea
dovedit un eșec. Populația l-a acuzat pe Aspar de trăda- împăratului, l-a asasinat pe Odoacru și s-a instalat la Ra-
re. Ulterior, a obținut de la Leon titlul de Cezar pentru venna, înființând Regatul Ostrogot.[27]
fiul său. Leon, cu sprijinul unui număr de războinici isa- Monofiziții din Egipt, Siria, Palestina și Asia Mică repre-
urieni l-a ucis pe Aspar și o parte din familia să. Leon zentau încă o problema religioasă pentru Zenon. Patri-
a primit porecla de “măcelarul” pentru comiterea acestor arhii de la Constantinopol și Alexandria au încercat să
crime, făcând un pas decisiv în direcția naționalizării ar-
caute cai pentru a soluționa problema în mod pașnic și
matei și slăbirii dominației trupelor germanice. Alianța pentru a împacă taberele. Zenon a acceptat propunerea
cu Isauria s-a făcut prin căsătoria fiicei lui Leon cu Tara-
și în 482, a emis un act de unire-"Henoticon”, care se
scodissa, conducătorul isaurilor, care va deveni împărat adresa bisericilor aflate sub conducerea patriarhului din
sub numele de Zenon.Tot în timpul lui Leon, a fost adus
Alexandria. Henoticonul recunoștea principile teologice
la Constantinopol moștenitorul tronului ostrogot, Theo- ratificate la primele două sinoade, cât și cele ratificate la
doric, care va fi eliberat în timpul lui Zenon. La moartea
cel de-al treilea. Henoticonul părea să îmbunătățească si-
lui Leon I, nepotul său, Leon al II-lea, a fost numit împă- tuația din Alexandria, dar treptat, ortodocșii și monofiziții
rat . A murit în circumstanțe necunoscute după 10 luni de deveneau tot mai nemulțumiți. Clerul apela la reconci-
domnie, probabil otrăvit de mama sa, care voia că soțul liere și actul de unire, dar ortodocșii și monofiziții erau
ei să fie împărat. neînduplecați față de un compromis. Ortodocșii se con-
siderau “akoimetoi” (neadormiții) pentru că desfășurau
slujbele în mănăstiri zi și noapte fără întrerupere. Mo-
nofiziții extremiști erau denumit “akephaloi” (fără cap),
pentru că nu recunoșteau autoritatea patriarhiei Alexan-
driei, care acceptase Henoticonul. Papa însuși a protestat
împotriva Henoticonului după ce l-a studiat și chiar l-a
excomunicat pe patriarhul Constantinopolului, Acacius,
la sinodul întrunit la Roma. Acacius a încetat să-l mai
pomenească pe papa în rugăciuni că răzbunare. Ruptură
dintre biserica apuseană și cea răsăriteană se declanșase.
[28]
Zenon
XXIIII XXIII XXII XXI XX XVIIII XVIII XVII XVI XV XIIII XIII
I II III IIII V VI VII VIII VIIII X XI XII
Anastasius
Tabula-jocul lui Zenon
Zenon a devenit unicul împărat în 474. Dar urcarea sa După moartea lui Zenon din 491, văduva sa, Ariadna, s-
la tron marchează înlăturarea influenței gotice anterioa- a căsătorit cu bătrânul Anastasiu I din Dyrrachium, ce
re cu cea a isaurienilor. Isaurienii ocupau cele mai înalte deținea o funcție la curte de “silentiarius”. A fost în-
posturi. Conștientizând de faptul că erau oameni din an- coronat după ce a făgăduit că nu va introduce nicio ino-
turajul său care complotau împotriva sa, a înăbușit revoltă vație bisericească.[29] A încheiat socotelile cu isaurienii,
izbucnită în munții Isauriei și a dărâmat fortificațiile. În inlaturandu-i din funcții, confiscandu-le proprietățile și
475 a fost alungat un scurt timp de la Constantinopol, Ba- expulzându-i din capitală. A urmat un război de șase
siliskos domniind un scurt timp până în 476, atunci când a ani în care isaurienii au fost înfrânți și strămutați în Tra-
revenit Zenon la conducere. Între timp, în vest, Imperiul cia. A dus apoi un război împotriva Persiei fără rezultate.
Roman de Apus își încheiase existența, în 476, Odoacru, Fiindu-i atenția distrasă de la frontieră dunăreană, bulga-
căpetenia ostrogotilor, inlaturandu-l pe ultimul împărat rii, geții și sciții întreprindeau incursiuni de jaf împotriva
roman apusean, Romulus Augustus și a trimis senatori frontierei nordice și în Peninsula Balcanică.[30] Anastasi-
drept ambasadori la Zenon pentru a-și asigura domnia și us a fost determinat să ridice zidul lung la 65 de km vest
pentru a-i cere titlul de patrician pentru a primi admi- de Constantinopol, care se întindea de la Marea Marmara
nistrarea Italiei. A fost numit legal conducătorul Italiei. la Marea Neagră. Însă din cauza construirii la repezeală
3.9. APOGEUL 63
și cutremurelor, zidul nu a putut servi ca o barieră rea- Nepotul său, Iustinian (527-565), a fost personalitatea
lă. Între timp, Theodoric cel Mare fusese recunoscut de centrală a acestei perioade, alături de soția sa, Teodora.
împărat ca rege al Italiei, iar Clovis I întemeiase regatul În “Istoria secretă", Procopius îi zugrăvește în culori exa-
francilor în Galia și primise titlul de consul. Anastasius gerate, mai ales pe Teodora, relatând despre tinerețea ei
îi favorizase inițial pe monofiziți, dar când a poruncit că trăită în desfrâu, ca fiica unui paznic de urși în amfiteatrul
Trisaghionul să fie cântat că adaos la un cântec bisericesc, din Constantinopol, ce se prostitua. Dar era frumoasă,
au izbucnit tulburări în capitală și la izbucnirea unei re- elegantă, inteligentă și amuzantă. Istoricul Diehl scie că
beliuni în Tracia, compuse de armate de bulgari, huni și “ea distra, încânta și scandaliza Constantinopolul”. Pro-
slăvi, conduși de Vitalian care pregătise flota pentru ase- copius susține că oamenii o ocoleau pe stradă de frică că
diul Constantinopolului pentru a salva biserica ortodoxă. și-ar putea “murdari” hainele de atingerea ei. [36]
Dar rebeliunea a fost înăbușită după o luptă grea și lung.
Teodora a locuit câțiva ani în Africa, și când s-a întors
la Constantinopol, era complet schimbată. Ducea o viață
•
singuratică, dedicându-și timpul împletitului lânii și vie-
• ții bisericești. Iustinian, când a văzut-o, frumusețea ei
l-a impresionat profund. A luat-o la curte, a ridicat-o la
•
rangul de patriciană și după puțin timp, s-a căsătorit cu
• ea, Teodora fiind încoronată ca împărăteasa bizantină. A
rămas o soție devotată și a activat în viața politică, exerci-
Pe plan financiar, a abolit “chrysargyron”, o taxa plătită în tând o mare influență asupra acțiunilor lui Iustinian. Cu
aur și argint care se aplică meșteșugarilor și profesiunilor sânge rece și cu o energie extraordinară, a salvat impe-
din imperiu, pentru utilizarea uneltelor și animalelor, de riul de convulsii. I-a favorizat deschis pe monofiziți, pe
pe urmă căreia săracii sufereau atunci când taxa era co- când soțul ei, deși era adept al ortodoxiei, a făcut concesii
lectată la cinci ani, aplicată în mod arbitrar și neregulat. monofizitismului. Teodora înțelegea importantă provin-
Abolirea taxei primită cu festivități și bucurie de către po- ciilor orientale monofizite, fiind zone vitale ale imperiului
pulație a fost compensată de inițierea alteia-chrysoteleia, din punct de vedere comercial și economic, urmărind să
taxa în aur pentru că visteria imperială să susțină armata. întrețină relații pașnice cu ele [37] .
A fost desființat sistemul prin care corporațiile orașelor
erau responsabile pentru strângerea taxelor municipalită-
ții , oferindu-le sarcina funcționarilor “vindices”. A de- Politica externă
cretat că un țăran liber arendaș care avea pământ de 30
de ani devenea “colonus”, adică legat de pământ,care nu-
și pierdea însă libertatea personală și nici dreptul la pro-
prietate. A fost introdusă moneda de bronz “follis” [31]
deoarece monedele ce cupru erau tot mai rare, iar asta
a mulțumit populația săracă. Monedele erau bătute de
trei fabrici din Constantinopol, Nicomedia și Antiohia.
Anastasius a decretat interzicerea lutelor din circ dintre
oameni și animale. [32] A construit Zidul cel Lung, ape-
ducte și a renovat Farul din Alexandria. Istoricul Proco-
pius a estimat că statul dispunea de rezerve de o suma de
320 000 de livre de aur (65-70 milioane $). [33]
În 518, bătrânul împărat cu un ochi albastru și un ochi
căprui murise[34] . Dinastia Leonidă se încheiase.
Velisarie, tablou de Francois-Andre Vincent

3.9 Apogeul
Iustinian a dus războaie ofensive împotriva regatelor ger-
manice din Europa de Vest, Persiei, în Est, și slavilor,
3.9.1 Dinastia Iustiniană (518 - 602) din Nord, ce au fost încununate de succese răsunătoare.
Vandalii, ostrogoții și vizigoții au fost forțați să se supu-
• nă împăratului bizantin. Marea Mediterană a fost trans-
• formată într-un lac bizantin. Iustinian se numea pe sine
“CAESAR FLAVIUS IUSTINIAN ALAMANNICUS
Predecesorul lui Iustinian, Iustin I, s-a desprins de politi- GOTHICUS FRANCICUS GERMANICUS ANTICUS
că religioasă a înaintașilor săi și a trecut de partea adepți- ALANICUS VANDALICUS AFRICANUS. Iustinian s-
lor Sinodului de la Calcedon . A inițiat o serie de perse- a urcat pe tron cu idealurile unui împărat roman și creștin,
cuții împotriva monofizitilor. A menținut relații pașnice considerându-se un urmaș al Cezarilor și având ca datorie
cu Roma și a dus o politică religioasă ortodoxă. [35] sacră refacerea unității imperiului.[38]
Imperiul pe vremea împăratului Iustinian (550)
Războiul împotriva Vandalilor
Auximum
Imperiul Roman de Răsărit și celelalte state în anul 600 Războiul împotriva Vizigoților, 535-540
al tututor conducătorilor din interiorul granițelor Impe-

riului Roman, și avea misiunea, ca împărat creștin, de a
răspândi creștinismul, singura credință adevărată, printre
necredincioși, printre păgâni și eretici.
În Africa, era văzut de autohtoni ca un protector ce îi
va scoate de sub stăpânirea persecutorilor arieni barbari.
Episcopii ortodocși, refugiați și exilați din Africa, au sosit
la Constantinopol pentru a-l implora pe împărat să por-
nească o campanie împotriva vandalilor. În Italia, popu-
lația autohtonă menținea o stare de nemulțumire ascunsă
,așteptând un sprijin de la Constantinopol pentru elibera-
rea țării lor de ostrogoți și restabilirea credinței ortodoxe.
Chiar și regii germanici susțineau planurile ambițioase ale
Lupta de la Mons Lactarius (Muntele Lăptos)
împăratului, continuând să-și exprime respectul profund
și cuvenit pentru împăratul bizantin, manifestându-și ser-
Dar războaiele au epuizat economic statul bizantin. Ar- vilismul și străduindu-se să obțină prin orice mijloace
mata a fost transferată în Vest, Estul și Nordul rămânând ranguri romane înalte, imprimând chiar și chipul împă-
deschise atacurilor perșilor, slavilor și hunilor. Inamicii ratului pe monedele lor și considerându-l ca reprezentan-
principali ai imperiului erau germanicii. Ca împărat creș- tul divin pe pământ. În urma loviturii de stat organizate
tin, nu le putea permite germanicilor arieni să persecute de Gelimer în Africa de Nord și înlăturării lui Hilderic,
populația ortodoxă. Iustinian avea drepturi istorice asu- regele vandalilor ce îi susținea pe bizantini , Iustinian a
pra Europei occidentale. Regii germanici erau doar va- declarat război vandalilor.[39]
sali ai împăratului bizantin, care-i delegase să conducă Campaniile duse împotriva vandalilor au fost dificile, im-
în Apus. Regele franc, Clovis, a primit rangul de con- plicând transferul armatei pe mare, în nordul Africii. Bi-
sul de la Anastasie, iar regelui ostrogot, Teodoric, i-a fost zantinii au dus lupte grele pe mare cu vandalii ce pose-
recunoscută domnia. Iustinian consideră că goții au pus dau o flota puternică. În Persia, casa conducătoare a fost
stăpânire cu forță pe Italia. Se consideră suzeranul firesc schimbată, iar Iustinian a încheiat pace cu noul rege per-
3.9. APOGEUL 65
san în 532, cu condiția că Imperiul Bizantin să plătească ninsula Iberică. A profitat de războiul civil dintre pre-
un tribut anual Persiei. Tratatul i-a oferit împăratului po- tendenții la tronul vizigot și a trimis o expediție năvală
sibilitatea și libertatea de a acționa în celelalte zone. L-a în 540 spre Spania. Orașele și forturile maritime au fost
numit în fruntea armatei și flotei pe Belizarie, un general capturate cu succes, iar partea sud-estică a peninsulei a
de încredere, ce a reușit să reprime răscoala Nika.[40] fost cucerită, cu orașele Cartagina, Malaga și Cordoba.
Vandalii nu au mai putut să reziste, fiind neobișnuiți cu În cele din urmă, a ocupat o porțiune întinsă de la capul
clima caldă din sud și influențați de civilizația romană, Sf. Vincent, la vest, până dincolo de Cartagina, la est.
pierzând energia și tăria anterioară. După ce și-au înră- S-au construit biserici și monumente specifice artei și ar-
hitecturii bizantine.
utățit relațiile cu populația autohtonă datorită credinței
ariene, au izbucnit revoltele triburilor berbere, contribu- După războaie îndelungate și crâncene, Dalmația, Ita-
ind la slăbirea forțelor vandalilor. Iustinian a escaladat lia, Algeria, Tunisia, sud-estul Spaniei, insulele Sardinia,
conflictele interne dintre vandali, știind că regatele ger- Corsica și Sicilia și Insulele Baleare, au fost incluse în
manice nu s-ar uni pentru a i se opune. Ostrootii erau în imperiu, Mediterana devenind un “lac roman” din nou.
relații proaste cu vandalii, francii duceua lupte cu ostro- Granițele imperiului se întindeau de la Coloanele lui Her-
goții, iar vizigoții din Spania erau la mare distanță de fo- cule/Strambtorile din Gades până la Eufrat. Nu a reu-
carul războiului. Iustinian a înțeles că poate învinge orice șit însă să cucerească teritoriile fostului Imperiu Roman
inamic separat și treptat. După luptele din anii 533-548, de Apus. Nordul Italiei a rămas sub stăpânire ostrogo-
printr-o serie de victorii strălucite, Belizarie a cucerit în- tă. A fost nevoit să cedeze Provence francilor, ce și-au
tregul regat vandal, recuperând Africa de Nord. Împăra- menținut independența față de bizantini. Statul nu avea
tul l-a chemat pe Belizarie înapoi la Constantinopol, cu autoritatea și mijloacele pentru a controla întinsul impe-
o mare parte din armata. Însă, curând, au izbucnit re- riu. Victoriile strălucite ale lui Iustinian nu au atras decât
beliuni duse de mauri. Succesorul lui Belizarie în Africa, complicații politice și economice serioase.
Solomon, a fost răpus. Puterea imperială a fost restaurată Iustinian a dus războaie defensive împotriva Persiei, sla-
când Ioan Trolita, diplomat și general, a purtat o victorie vilor și hunilor. Persia și Imperiul Bizantn erau angaja-
decisivă. Cu excepția fortăreței din Septum, aproape de te în războaie sângeroase de secole la granița de răsărit.
Coloanele lui Hercule, regiunea vestică a Africii de Nord, “Pacea eternă" avea să se rupă. Regele persan, Chosro-
care se întinde până în Oceanul Atlantic, a rămas necu- es Anusirvan, s-a folosit de o cerere de ajutor din par-
cerita. Însă, nordul Africii, Corsica, Sardinia și Insulele tea ostrogotilor, deschizând ostilitățile cu bizantinii. A
Baleare au devenit parte a imperiului.[41] urmat un război sângeros, perșii obținând victoria. Beli-
Din 535 până în 554, Iustinian a dus războaie împotriva zarie a fost chemat din Italia, dar nu a putut să oprească
ostrogoților în Italia. A cucerit Dalmația, iar Belizarie a înaintarea lui Chosroes, ce s-a năpustit în Siria și jefuind
pus stăpânire pe Sicilia, și în cele din urmă, orașele Na- și distrugând Antiohia. Perșii au ajuns pe țărmul Marii
poli și Roma din peninsula italică. În 540, capitala ostro- Mediterane și a încercat să-și croiască drum spre Marea
gotă, Ravenna, îi deschide porțile lui Belizarie ce îl cap- Neagră, dar au fost respinși de o puternică rezistență din
turează pe regele ostrogot și îl duce în lanțuri la Constan- partea bizantinilor din provincia Lazica-Lazistan, ce era
tinopol. Curând însă, Totila, ultimul rege al ostrogoților, dependentă de Imperiul Bizantin.[42]
a condus o puternică rezistență. Belizarie a fost chemat Iustinian a cumpărat un armistiu pe cinci ani, fiind obli-
de urgență din Persia pentru a-l confruntă. Teritoriile din gat să plătească o suma mare de bani. În 562, Imperiul
Italia și insulele au fost redobândite de ostrogoți. Roma Bizantin și Persia au ajuns la o înțelegere ce ce stabilea
fusese ruinată. În cele din urmă, a fost chemat Narses, un o pace de 50 de ani. Împăratul se angaja să plătească
alt general bizantin, ce a pus capăt rezistenței goților. În Persiei anual o suma mare de bani, în timp ce regele per-
552, Totila a fost înfrânt la Busta Gallorum, în Umbria. san garanta toleranță religioasă a creștinilor, cu condiția
Totila a scăpat prin fugă, dar este ucis. Narses a trimis că aceștia să se abțină de la prozelitism. Comercianții
la Constantinopol, la picioarele împăratului, ca dovadǎ bizantini și persani trebuiau să facă negoț doar în locuri-
incontestabilă că nu mai era, hainele lui Totila pătate de le prestabilite, unde se aflau punctele vamale. Perșii au
sânge și coiful sǎu împodobit cu pietre prețioase. În 554, trebuit să părăsească Lazica și să o cedeze bizantinilor,
după 20 de ani de războaie devastatoare, Italia, Dalma- provincia rămânând în deplină stăpânire bizantină.
ția și Sicilia au fost realipite imperiului. În Pragmatio
Sanctio, marilor aristocrați funciari din Italia și bisericii În Peninsula Balcanică, populațiile nordice, bulgarii și
le erau înapoiate domeniile luate de la ostrogoți și vechile slavii, au devastat provinciile balcanice din timpul lui
privilegii. Dar războaiele și-au lăsat amprenta multă vre- Anastasie. Procopius relatează că anual, slavii și bulgarii
me, împiedicând pentru o perioada îndelungată dezvolta- traversau Dunărea și pătrundeau adânc în teritoriile bi-
rea meșteșugărească și comercială în Italia datorită lipsei zantine. Au ajuns până la periferia capitalei și au pătruns
forței de muncă și datorită terenurilor necultivate. Ro- până la Hellespont, au traversat Grecia până la Istmul
ma devenise un oraș mediu, ruinat, fără vreo importantă Corint și litoralul Mării Adriatice în vest. Slavii aveau
politică, însă devenise reședința papală. intenția de a se îndrepta spre litoralul Mării Egee. Au
amenințat Tesalonicul. Trupele imperiale au opus rezis-
Iustinian și-a îndreptat atenția asupra vizigoților din Pe-
tență și i-au silit pe slăvi să se retragă dincolo de Dunăre, fost numite “Novellae leges”. Codexul, Digestele și Insti-
chiar dacă nu toți s-au retras. Gepizii germanici și cu- tuțiile erau scrise în latină, dar novelele au fost redactate
trigurii au invadat Peninsula Balcanică dinspre nord. În în greacă. În Evul Mediu, Codexul, Digestele, Instituțiile
558-559, cutrigurii, conduși de Zabergan, au pătruns în și Novelele au alcătuit un singur corpus de legi, denumit
Tracia, devastând Grecia, invadând Chersonesul Tracic “Corpus juris civilis” . A fost reformat învățământul ju-
și îndreptându-se spre Constantinopol. S-a instalat pa- ridic, fiind introduse noi programe de studiu. Cursurile
nica, iar bisericile din provinciile devastate și-au trimis durau cinci ani, iar materia principala de studiu în anul
tezaurul în capitală sau pe țărmul asiatic al Bosforului. I erau Instituțiile, în anii II-IV, se studiau Digestele, iar
Iustinian a apelat la Belizarie să salveze Constantinopo- în anul al V-lea se studia Codexul. Codexul lui Iustinian
lul. Cutrigurii au fost învinși, dar bizantinii au suferit un a conservat Dreptul Roman, care a dat principile juridi-
puternic regres economic din cauza invaziei. ce de baza ce guvernează societatea modernă. Au fost
Iustinian a construit, sub presiunea hunica, forturi și zi- dezvoltate trei școli de drept la Constantinopol, Roma și
Beirut (în urmă unui cutremur și unui val de inundații,
duri lungi. În Egipt, Iustinian a înfruntat populații africa- [44]
ne că blemizii și nobazii. Grație energiei și abilității Teo- școala a fost transferată la Sidon).
dorei, regele nobazilor, Silko, s-a convertit la creștinismul
monofizit și s-a alăturat unui general bizantin pentru a-i Politica internă
obliga pe blemizi să îmbrățișeze credință.
Campaniile au presupus cheltuieli enorme. Procopius
scrie că Iustinian a cheltuit toate cele 320 000 de livre de
aur moștenite de la Anastasie, deși istoricul Ioan de Efes
neagă. În realitate, numărul a fost exagerat, iar Iustinian
a beneficiat și de banii priveniti din taxele mari plătite de
populația epuizată. Pentru a reduce cheltuielile făcând
economie pentru întreținerea armatei, s-a redus numărul
de soldați, astfel, în viitor, provinciile obținute de Iusti-
nian au fost pierdute. Politica sa externă a cauzat o gravă
și severă criză economică.
Legislația
În opera sa legislativă, s-a folosit de codurile mai vechi:

Codex Gregorianus, Codex Hermogenianus și Codex
Theodosianus. În februareie 528, împăratul a reunit o
comisie de zece experți, printre care și Tribonian, mâ-
na dreapta a împăratului și pe Teofil, profesor de drept.
Datoria comisiei era revizuirea celor trei vechi codexuri,
eliminând tot ce era învechit și sistematizarea constituți-
ilor care au apărut după Codexul lui Teodosiu, fiind re-
unite într-o singură colecție:Codex Iustinianus, publicat
în 529. Era împărțit în zece cărți, conținând constituți-
ile din timpul domniei împăratului Hadrian până la cea
a lui Iustinian. A devenit singurul codex de legi obliga- Justinian, Skopje
toriu, anulând cele anterioare. În 530, Tribonian a fost
însărcinat să adune o comisie care să revizuiască opere- În momentul urcării pe tron , viața internă a imperiului se
le juriștilor clasici, să scoată extrase din ele, să elimine află într-o stare de dezordine și anarhie, sărăcia fiind foar-
elementele șubrede, contradicțiile și în final, să ordoneze te răspândită în provincii, iar impozitele nu erau plătite
toate materialele. Comisia a trebuit să studeze 2000 de cu regularitate. Facțiunile din circ, marii proprietari de
cărți cu 3 milioane de rânduri. Munca a fost dusă la bun pământuri, rudele lui Anastasie lipsite de dreptul la tron
sfârșit în trei ani, noul codex fiind publicat în 533, împăr- și grupurile religioase disidente au amplificat dezastrul.
țit în 50 de cărți și intitulat “Digeste” sau “Pandecte”. Tot Iustinian înțelese că era nevoie de reforme interne. A
în 533, a fost publicat un manual civic pentru tineri, fiind fost martorul unei răscoale teribile izbucnite în capita-
împărțit în patru cărți și intitulat “Institutele”.[43] S-au pu- lă. În Hipodromul din Constantinopol, locul de întâlnire
blicat noi decrete, multe probleme fiind revizuite. A fost al locuitorilor capitalei, îndrăgit pentru cursele de care ,
întreprinsă o nouă revizuire în 534, iar în luna noiembrie împăratul, aflat în loja imperială, se arată pentru a pri-
al aceluiași an, a fost publicată o a doua ediție a codexului mi ovațiile mulțimii. Vizitii purtau haine în patru culori:
revizuit și adăugit, împărțit în 12 cărți, sub titlul “Codex verde, albastru, alb și roșu. Partidele se aflau în jurul vi-
repetitae praelectionis. Decretele publicate după 534 au zitiilor fiecărei culori. Aveau propriile case de finanțare
3.9. APOGEUL 67
închis, fiind uciși 30-40 000 de oameni. Răscoala a fost

reprimată, iar nepoții lui Anastasie au fost executați.[46]
Iustinian a înfruntat problemele funciare, ducând lupte cu
marii proprietari de pământuri. Conform lui Procopius,
statul înfruntă marii proprietari de pământuri, care își ad-
ministrau averile fără a fi interesați de puterea centrală.
Conform unei nuvele, Iustinian deplângea situația pro-
prietăților funciare ce apartinau statului, cum adminis-
tratorii pământurilor moșierilor, înconjurați de propriile
gărzi de corp, jefuiau și că averea statului era în totalitate
sub stăpânire privată. Magnații capadocieni aveau auto-
ritate absolută asupra provinciilor lor, întreținând trupe-
le pe cheltuiala statului. Apion, aristocrat egiptean, avea
sub stăpânire vaste proprietăți funciare din Egipt, avea
proprii secretari, intendenți, muncitori, consilieri, colec-
tori de impozite, trezorieri, poliția să, și un serviciu poș-
tal propriu, chiar și propriile închisori și trupe personale.
Domeniile mari erau de asemenea concentrate în mâinile
bisericilor și mănăstirilor. Iustinian a dus lupte nemiloa-
se, confiscând proprietățile. Nu a reușit să distrugă aris-
tocrația funciară în totalitate. A încercat să introducă noi
a vizitiilor, cailor și carelor, grupurile fiind în rivalitate reforme pentru a reglementa situația degradată de efec-
și dispută reciprocă. Numărul spectatorilor ajungea la 50 tele negative asupra securității, veniturilor orășenești și
000. Partidele din hipodrom, numite “demes” , au de- a agriculturii. Considera că o administrație centralizată
venit partide politice: Roșii, Albaștrii, Verzii și Albii, a cu funcționari competenți și obedienți reprezenta singu-
căror culori corespundeau cu cele patru elemente ale narul mijloc de îmbunătățire a situație. A emis novele către
turii. Hipodromul era singurul loc de exprimare liberă a guvernatori pentru a proteja cetățenii de persecuție , să
opiniei publice ce își impunea voința statului. Împăratul refuze mită, să fie drepți în sentințe și în decizii, s pedep-
era obligat să apară în hipodrom pentru a oferi explicații sească fărădelegea, să-o protejeze pe nevinovați. Ordona
poporului pentru acțiunile sale. Cel mai influent partid obligativitatea plății taxelor integral și de bunăvoie la dată
era cel al Albaștrilor (Venetoi), susținători ai ortodoxi- stabilită. Funcționarii trebuiau să depună jurământ că-și
ei, adepți ai sinodului de la Calcedon. Verzii (Prasinoi) vor îndeplini datoria în mod cinstit și safie răspunzători
erau susținători ai monofizitismului, care se răsculaseră în pentru plata integrală a taxelor din provincii, fiind supra-
timpul împăratului Anastasie. Albaștrii, că partid, repre- vegheați de episcopi.
zentau clasa superioară, pe când Verzii reprezentau clasa A reunit provincii mici, din Orient, în unități mai mari,
de jos.[45] și a reunit provincii din Asia Mică în mâinile unui sin-
În 532, în capitală, Iustinian avea opozanți dinastici, re- gur guvernator, numit praetor. Acordă o atenție specia-
ligioși și publici. Verzii doreau să-l înlăture pe Iustinian. lă Egiptului ce distribuia grâul și a investit un funcționar
Adversitatea publică a apărut din aversiunea generală față civil, augustalis, cu autoritate militară asupra celor două
de înalții funcționari, că Tribonian sau Ioan de Capado- provincii egiptene. A păstrat vechea separație a puterii
cia, ce au generat nemulțumirea populației prin încălca- civile de cea militară în prefecturile din Africa de Nord
rea legii. Monofiziții sufereau de asemenea în primii ani și Italia. Dar revoltele, extorcarea și ruinarea au continu-
de domnie ai lui Iustinian. Populația capitalei s-a revoltat, at. Când avea nevoie urgență de bani, chiar el se folosea
iar Albaștrii și Verzii, în ciuda dezacordurilor religioase, de mijloacele interzise în decretele sale. Vindea funcții
s-au unit împotriva guvernării. Împăratul a purtat tratati- pe sume mari, introducea noi taxe, a recurs la devaloriza-
ve cu poporul aflat în hipodrom, dar fără succes. Revoltă rea monedei și a bătut monede depreciate, iar atitudinea
s-a răspândit cu repeziciune, multe edificii și momumen- populației a devenit amenințătoare, astfel, a fost nevoit
te artistice fiind distruse și incendiate, ca Basilica Sfânta să revoce măsurile imediat. Orașele au devenit sărace și
Sofia. Răsculații strigau “Nika"-Victorie. Iustinian a pro- pustii pentru că locuitorii fugeau pentru a scapă de func-
mis că îi demite pe Tribonian și Ioan de Capadocia. Dar ționarii fiscali, iar producția solului era scăzută. Imperiul
apelul sau personal a rămas fără nici un rezultat. Nepotul era ruinat, astfel Iustinian a trebuit să reducă armata, ceea
lui Anastasie s-a proclamat împărat. ce a dus la izbucnirea unor revolte și la lăsarea granițelor
descoperite, oferind acces liber pentru barbari ce între-
Iustinian s-a adăpostit în palat alături de consilierii săi și prindeau campanii de jaf. Fortarele nu erau întreținute.
se gândeau să fugă. Dar Teodora interveni și îl sfătui pe Iustinian a trebuit să-i mituiască. În 542, după perioade
împărat și astfel, recapatandu-și forțele, îi încredința lui de foamete, cutremure de pământ, fiscalitate împovără-
Belizarie misiunea de a reprima răscoala, care dura de 6 toare și raiduri barbare, a izbucnit epidemia de ciumă bu-
zile. Belizarie i-a îndrumat pe răsculați în hipodrom, i-a
bonică în apropiere de orașul Pelusium. Din Egipt, mo- Pe fondul neînțelegerilor cu perșii și având în vedere
lima s-a extins în Asia Mică, în Mesopotamia și Persia, că numărul corăbiilor bizantine din Marea Roșie era in-
și raspandindu-se în Italia și Sicilia. În Constantinopol, a suficient pentru a menține un comerț regulat, Iustinian
provocat victime timp de patru luni. Orașele și satele au chiar a stabilit relații cu creștinii abisieni din Axum,
fost abandonate, agricultura stopată, iar foametea, spaima impulsionandu-i să cumpere mătase din India și să o re-
și fuga multora au aruncat imperiul în haos. Chiar însuși vândă bizantinilor. Nu a putut să deschidă un comerț di-
împăratul a fost infectat, dar a supraviețuit. Încercările lui rect cu chinezii, însă cumva, negustorii din China au pă-
Iustinian de a reforma administrația s-au dovedit un eșec călit vigilența inspectorilor chinezi și au introdus câteva
total, și financiar, imperiul se află pe marginea prăpastiei ouă de viermi de mătase din Serinda pe teritoriul bizan-
mulțumită campanilor militare ce au necesitat chletuieli tin, formând baza unei noi industrii pentru bizantini. Cu-
colosale. rând, au fost construite întinse plantații de duzi și multe
fabrici pentru țesutul mătăsii, cele mai importante fiind
construite la Constantinopol, Beirut, Tyr, Antiohia, Te-
Comerțul ba, Alexandria. Industria mătăsii a devenit monopol de
stat și a adus statului un mare venit, care nu a fost însă
• destul de suficinet încât să amelioreze situația financiară
precară a imperiului. Articolele bizantine din mătase au
• ajuns și în Europa de Vest, împodobind palatele regilor
apuseni și negustorilor bogați.[47]
• Iustinian a ridicat fortărețe și limes-uri protejate, fortifi-
cații “castella” la granițe, în nordul Africii, pe malurile
Obiecte comerciale rare și valoroase soseau din țări în- Dunării și Eufratului, în Munții Armeniei și în peninsula
depărtate, mai ales din India și China. Constantinopolul, Crimeea, refăcând și lărgind un sistem de apărare. Du-
fiind amplasat strategic, s-a dovedit a fi intermediarul din- pă cum scria Procopius în “Despre edificii”, Iustinian a
tre Apus și Orient. Intermediarul dintre Bizanț și Orien- “salvat imperiul”.
tul Extrem era Imperiul Sasanizilor, ce obțineau profituri
enorme de pe urma comerțului. Existau două cai prin-
cipale: cea terestră care începea de la granițele vestice Biserica
ale Chinei divizată în aceea perioada în statele Wei și Li-
ang, prin Sogdiana, până la granița persană, unde mărfu-
rile erau transferate de negustorii chinezi persanilor, ce
le transportau mai departe, până la punctele vamale de
la frontiera bizantină. Calea maritimă era următoarea:
chinezii își transportau mărfurile pe corăbiile lor până în
Insula Ceylon, aflată în sudul peninsulei Hindustan, iar
de acolo, mărfurile chinezești erau încărcate în corăbiile
persane, care le transportau prin Oceanul Indian și Gol-
ful Persic, până la gurile Tigrului și Eufratului, fiind duse
până la punctul vamal bizantin. Datorită războaielor cu
Persia, comerțul cu Orientul era întrerupt și urmau pagu-
be imense. Era comercializată mătasea, a cărei fabricare
era neștiută, fiind cerută pe piețele bizantine, vândută la
sume mari, de asemenea, din India erau transportate par- Hagia Sophia icon
fumuri, bumbac, mirodenii, pietre prețioase. Iustinian
chiar a încercat să fixexe o rută comercială spre China și Iustinian avea datoria de a restaura imperiul roman, mer-
India în afară zonei de influență persană. În perioada lui gând pe principiul “un stat, o lege, o biserica”. Conștient
Iustinian, Cosmas Indicopleustes din Alexandria a scris că Biserica putea sluji ca o armă puternică în mâinile Sta-
Topografia creștină sau Cosmografia, o operă remarcabi- tului, s-a folosit de toate mijloacele pentru a o subordona.
lă ce deținea informații despre geografia bazinului Marii Ținea sub stăpânirea să administrația internă și viitorul
Roșii și Oceanului Indian, cât și despre relațiile comer- clerului, clerul de rang înalt și stabilea dogma. Orien-
ciale cu India și China. Se demonstra că Pământul avea tarea religioasă a împăratului trebuia preluată de supușii
forma unui cufăr dreptunghiular. Autorul se baza pe in- săi. Avea dreptul de a rândui viață clerului, de a numi
formațiile primite de la martori oculari. Vorbește despre indivizi în posturile bisericești după judecata sa, se pre-
animale indiene și africane, oferă informații despre in- zența ca mediator și judecător în acțiunile clerului, avea o
sula Taprobane-Celyon.S-au găsit monede bizantine din atitudine favorabilă față de biserică, protejând preoțimea
timpul lui Constantin cel Mare în India, fiind aduse de și construind noi biserici și mănăstiri, cărora le-a acordat
intermediarii persani și abisieni.Textul era împodobit de privilegii. A depus efort în a stabili unitatea de credință
miniaturi. printre supușii săi. Participa la disputele doctrinare și lua
3.10. EPOCA ELENISTICĂ 69
care îndrăzneau să le apere sau să le aprobe, fiind semnat

de toți patriarhii și episcopii. Ca să atragă Biserica ro-
mană de partea sa, Iustinian l-a chemat pe papa Vigilius
la Constantinopol. Acesta s-a opus edictului și l-a exco-
municat pe patriarhul de Constantinopol, Mina. A cedat
sub influența lui Iustinian și a Teodorei în 548 și a sem-
nat condamnatrea celor Trei Capitole-Judicatum. Între
timp, împărăteasa Teodora a murit de cancer în acel an.
Episcopii africani au convocat un sinod, biserica romană
neacceptând concesia lui Vigilius, iar acesta a trebuit să
retracteze Judicatum-ul. Iustinian a recurs la convocarea
celui de-al cincilea sinod ecumenic la Constantinopol în
553, în care se confruntă cu precizarea chestiunilor legate
de deciziile sinoadelor III și IV, privind nestorianismul și
Basilica Ruins, Sabratha (5283376582) credință monofizită. Sinodul i-a condamnat și anatemi-
zat pe cei trei scriitori. [48] Iustinian a dus o politică de
persecuții și exilări a episcopilor care nu au fost de acord
decizii finale în chestiunile controversate de doctrina. În cu condamnarea Judicatum-ului. Însuși Papa Vigilius a
concepția sa, împăratul trebuia să fie și cezar și papa, re- fost exilat pe una dintre insulele din Marea Marmara, dar
unind puterea seculară cu cea spirituală. Iustinian a făcut s-a putut întoarce la Roma, murind pe drum, în Siracu-
toate acestea pentru a-și asigura puterea politică, de a în- za. Sinodul a fost recunoscut de Papa Grigore I abia la
tări guvernarea și de a găsi sprijin religios pentru tronul sfârșitul secolului VI.
sau. Avea o bună educație religioasă, cunoștea scripturi- În ultimii ani de viață, Iustinian i-a favorizat pe monofi-
le, participa la discuțiile teologice și chiar a scris imnuri ziți. Nu s-a putut menține o biserica unitară. După ce
religioase. A favorizat Biserica Romană și au reînnoit re- primele două biserici construite de Constantin și Teodo-
lațiile cu ea, ca apărător al sinodului de la Calcedon, ale siu al II-lea au fost incendiate, Iustinian a construit cate-
cărui decizii erau respinse de provinciile orientale. A in- drala Sfânta Sofia din Constantinopol, a cărei durata de
trat în conflict cu evreii, păgânii și ereticii, printre care construcție a fost între anii 532-537 .
maniheiști, nestorieni, monofiziți și arieni. Pentru a era-
dica păgânismul, în 529, Iustinian a închis definitiv Școa- A murit în 565 fără să lase un moștenitor. “Adormirea
la Filosofică de la Atena, care era în declin de la deschide- împăratului ortodox Iustinian și pomenirea imparatasei
rea Universității de la Constantinopol sub Teodosiu al II- Teodora” se sărbătorește pe 14 noiembrie în calendarul
lea. Atena își pierduse statutul și importantă de oraș cul- ortodox.
tural. Dar filosofii greci au continuat să trăiască în pace și
în siguranță. Evreii s-au răsculat în urma persecuțiilor, fi-
ind reprimați cu brutalitate. Sinagogile au fost distruse, și 3.10 Epoca elenistică
chiar s-a interzis citirea Vechiului Testament în ebraică,
fiind înlocuit cu versiunea grecească-Septuaginta.
3.10.1 Dinastia Heracliană (610 - 711)
Iustinian a avut probleme mai mari în privința monofi-
ziților, iar soția sa, împărăteasa Teodora chiar îi susți- 3.10.2 Dinastia Isauriană (717 - 802)
nea. Iustinian a urmărit să stabilească relații pașnice cu
aceștia. A invitat monofiziți în capitală la o conferință re-
3.10.3 Dinastia lui Nicefor/Focida (802 -
ligioasă cu scop de împăcare, cerându-le să discute toate
chestiunile controversate cu adversarii lor cu toată îngă- 814)
duință. A găzduit 500 de monofiziți într-unul din palatele
capitalei. Scaunul de patriah al Constantinopolului a fost 3.10.4 Dinastia Frigiană/Amoriană (820 -
oferit chiar episcopului de Trapezunt, Antim, ce ducea 867)
o politcă conciliantă cu monofiziți. Însă, Papa Agapet și
achimitii, ortodocșii extremiști, au ajuns la Constantino- Ceea ce a pierdut imperiul în întindere teritorială a câști-
pol, și au protestat flexibilitatea religioasă a lui Antim și gat în uniformitate. Heraclius a elenizat și mai mult impe-
Iustinian. Astfel, Iustinian a trebuit să schimbe politică riul, prin adoptarea limbii grecești ca limbă oficială (lim-
și l-a depus pe Antim. Împăratul a trebuit să asculte de ba latină mai fiind însă folosită o vreme în ceremonia-
papa cum în Italia începea războiul cu ostrogoții, iar Ius- luri ca o tradiție). Mulți istorici au considerat (dar asta
tinian avea nevoie de sprijinul acestuia. A disputat pro- abia după sec. al XV-lea ) schimbarea din sec. al VII-lea
blema celor Trei Capitole, privind trei scriitori: Teodor din timpul domniei lui Heraclius ca punctul de ruptură
de Mopsuestia, Teodoret de Cir și Ibas de Edesa. La pre- cu trecutul roman al Bizanțului și obișnuiesc să numeas-
siunea monofiziților, Iustinian a emis un edict prin care că imperiul ca “Bizantin”, în loc de “Roman de Răsărit”,
anatemiză operele celor trei scriitori și îi amenință pe cei pentru evenimentele istorice de după această dată. Im-
periul era, de asemenea, în mod clar diferit din punct de 3.11 Renașterea macedoneană
vedere religios față de fostele teritorii imperiale din apu-
sul Europei, deși provinciile sudice bizantine practicau
3.11.1 Dinastia macedoneană (867 - 1057)
creștinismul monofizit, spre deosebire de cele nordice,
ortodoxe. Cucerirea de către arabi a provinciilor sudi-
ce a făcut ortodoxia mai puternică în restul posesiunilor
bizantine.
Constans II Bărbosul (641 - 668) a împărțit imperiul într-
un sistem de provincii militare numite théme pentru a fa-
ce față permanentelor atacuri, în condițiile în care via-
ța urbană a intrat în declin, iar populația Constantinopo-
lului a început să crească, transformând capitala în cel
mai mare oraș din lumea creștină. Încercările arabilor
de a cuceri Constantinopolul au eșuat, în principal dato-
rită superiorității navale bizantine, dar și datorită mono-
polului deținut asupra misterioasei arme incendiare focul
grecesc, a zidurilor de apărare solide și a priceperii unor
împărați, precum Leon al III-lea Isauricul (717 - 741) sau
Isaurienii (717 - 802). După respingerea atacurilor ara-
bilor, imperiul a început să se refacă.
În ciuda faptului că imperiul a fost descris ca șubred de
istoricul Edward Gibbon, în secolul al XVIII-lea, Impe-
riul Bizantin ar putea să fie caracterizat mai corect ca
o supraputere militară în Evul Mediu timpuriu, datori-
tă cavaleriei grele (cataphract), folosirii clasei țăranilor
liberi ca bază de recrutare pentru cavalerie, formidabi-
lului sistem de apărare în adâncime (sistemul themelor),
folosirii subsidiilor pentru învrăjbirea inamicilor unii îm- Miniatură înfăţişându-l pe Vasile al II-lea, dintr-un manuscris
potriva altora, dibăciei de a culege informații, dezvoltă- din secolul al XI-lea.
rii sistemului de baze logistice aprovizionate cu convoaie
transportate de catâri, marinei sale (deseori insuficient fi- După criza iconoclastă, Imperiul Bizantin a trecut printr-
nanțată), cât și doctrinelor militare raționale, care puneau o nouă perioadă, una de înflorire, când familia domnitoa-
accentul pe acțiunile secrete, efectul surpriză, manevre de re a fost o familie de origine macedoneană. În această
învăluire și deplasarea rapidă a unor forțe superioare nu- perioadă, imperiul a rezistat presiunilor bisericii catoli-
meric în momentul și locul ales de comandanții bizantini ce pentru îndepărtarea Patriarhului Fotios I al Constan-
tinopolelui, a obținut controlul asupra Mării Adriatice,
După asediul din 717, în care arabii au suferit pierderi
părți din Italia și asupra celei mai mari părți a teritorii-
colosale, Califatul Abbasid nu a mai reprezentat nicioda-
lor stăpânite de bulgari. Bulgarii au fost definitiv învinși
tă o amenințare serioasă pentru interiorul țării. A fost
de Vasile II Bulgaroctonul, în 1014, imperiul reajungând
nevoie de apariția unei alte civilizații, cea a turcilor sel-
la Dunăre. Imperiul a căpătat un nou aliat și, câteodată,
giucizi, pentru a alunga în mod definitiv forțele imperiale
inamic - noul stat vareg din Kiev, de la care împăratul a
din Anatolia estică și centrală.
primit o unitate de mercenari importantă, Garda Varegă.
Secolul al VIII-lea a fost dominat de controversa
În 1054, relațiile dintre bisericile ortodoxă și catolică au
iconoclastă. Icoanele au fost interzise de împăratul
ajuns în faza crizei finale. Nu a existat niciodată o de-
Leon al III-lea Isauricul, provocând revolte ale iconofili-
clarație formală de separare instituțională, iar așa numita
lor/iconodulilor pe întreg cuprinsul imperiului. Mulțumi-
Marea Schismă (care a culminat cu excomunicarea reci-
tă eforturilor împărătesei Irina, în 787, a fost convocat al
procă) a fost, de fapt, rezultatul a secole de îndepărtare
doilea conciliu de la Niceea. Atunci s-a afirmat că icoane-
graduală între cele două biserici. Din această separare
le pot fi venerate, dar nu și idolatrizate. Irina a încercat
s-au născut bisericile moderne Romano-Catolică și Orto-
și o alianță prin căsătorie cu Charlemagne al Francilor,
doxă Răsăriteană.
care ar fi dus la unirea celor două imperii, dar planul ei
a eșuat. Controversa iconoclastă a reapărut la începutul La fel ca în cazul Imperiului Roman de Apus cu mult
secolului al IX-lea, dar a fost rezolvată odată pentru tot- timp înainte, Imperiul Bizantin a intrat într-o perioadă de
deauna în 843. Aceste controverse nu au ajutat, în nici un dificultăți generate de extinderea numărului marilor lati-
fel, la îmbunătățirea relațiilor cu biserica romano-catolică fundii și creșterea numerică a aristocrației agricole, care
și Sfântul Imperiu Roman, care începeau să câștige tot submina sistemul de apărare al themelor. Imperiul a tre-
mai multă putere. buit să facă față nu numai inamicilor mai vechi, Sfântul
Imperiu Roman și Califatul Abbasid, dar și unora mai noi.
3.11. RENAȘTEREA MACEDONEANĂ 71
Normanzii au încheiat expulzarea bizantinilor din Italia în fi putut alunga turcii depășiți numeric, nu a fost nicioda-
1071, datorită unei lipse aparente de interes a bizantinilor tă în interesul lor să facă așa ceva, deoarece recucerirea
de a trimite întăriri în zonă și datorită atacurilor turcilor Anatoliei ar fi însemnat împărțirea puterii imperiale într-
selgiucizi în Asia Mică, principala zonă de recrutare a o mai mare măsură cu aristocrații latifundiari, ceea ce ar
soldaților pentru armata imperială. După surprinzătoarea fi micșorat puterea centrală. Pe termen lung, ar fi salvat
înfrângere a bizantinilor conduși de împăratul Romanos imperiul, dar recucerirea întregii Anatolii nu a fost în in-
IV Diogenes de către sultanul turcilor selgiucizi, Alp Ar- teresul familiei Comnen.
slan, în bătălia de la Manzikert, din 1071, cea mai mare
parte a provinciei Asia Mică a fost pierdută. În următorii
zece ani, Imperiul a scăzut considerabil, fiind cuprins de
revolte interne și atacuri externe.
3.11.2 Dinastia Comnen și sfârșitul Impe-

riului Bizantin
Pentru mai multe detalii, vedeți Dinastia

Comnen.
Pentru mai multe detalii, vedeți Dinastia Paleo-

log.
Harta Imperiului Bizantin în jurul anului 1180
Germanii din Sfântul Imperiu Roman și normanzii din

Sicilia și Italia au continuat să atace imperiul în secolele
al XI-lea și al XII-lea. Orașele-stat italiene, cărora Ale-
xios le acordase privilegii comerciale în Constantinopol,
au devenit ținta sentimentelor antioccidentale. Venețienii
erau cei mai puțini iubiți, deși corăbiile lor erau baza flotei
bizantine. Turcii selgiucizi au rămas o amenințare conti-
nuă, bizantinii conduși de împăratul Manuel fiind înfrânți
în bătălia de la Myriokephalon, în 1176.
După moartea lui Manuel I, imperiul a reintrat în declin.
La cinci ani de la moartea sa, Isaac II Anghelos, un stră-
nepot al lui Alexios I, a preluat tronul. Însă imperiul
era prea slăbit: Regatul Maghiar ocupă Croația și Dal-
mația, Serbia se declară independentă, iar în 1186, doi
Secțiuni ale zidurilor Theodosiene din Constantinopol, aşa cum
frați, Asan și Petru, se răscoală împotriva imperiului și
arată ele astăzi.
creează Al Doilea Țarat Bulgar. În Cipru, Isaac Comnen,
După înfrângerea de la Manzikert o refacere parțială a strănepotul lui Ioan II, se declară, de asemenea, indepen-
puterii imperiului a fost posibilă în timpul domniei îm- dent, iar în Orient, imperiul cade sub loviturile turcilor
păraților din dinastia Comnen. Primul împărat al dinas- selgiucizi. Nici la Constantinopol situația nu era mai roz.
tiei a fost Alexios I Comnen, viața și realizările lui fiind În 1195, fratele lui Isaac II preia tronul. Însă Isaac cere
descrise de fiica sa, Ana Comnena, în lucrarea Alexiada. ajutorul venețienilor, care, mai întâi, îi înscăunează fiul,
Împăratul a început să refacă armata bazându-se pe siste- iar apoi cuceresc Constantinopolul.
mul donațiilor feudale (pronoia) și a eliberat o parte din- Frederic Barbarossa a încercat să cucerească Imperiul Bi-
tre teritoriile cucerite de turcii selgiucizi. Eforturile lui zantin în timpul celei de-a treia Cruciade, dar efectul cel
pentru formarea unei alianțe cu Occidentul s-au materia- mai devastator l-a avut a patra Cruciadă. Deși scopul de-
lizat în declanșarea primei Cruciade, care i-au permis să clarat a acestei cruciade era cucerirea Egiptului, veneție-
recapete controlul asupra Niceii. Următoarele cruciade nii au preluat controlul expediției și, datorită influenței
au dovedit un caracter din ce în ce mai controversat. Deși lor, cruciații au cucerit Constantinopolul, în 1204. Unul
nepotul lui Alexios, Manuel I Comnen, a fost un prieten din conducătorii cruciadei, Baldovin de Flandra, a fost
al cruciaților, nici una dintre părți nu a putut uita exco- numit împărat al Imperiului Latin de Constantinopol, un
municarea reciprocă, iar bizantinii au început să devină regat feudal efemer, dar care a slăbit grav Imperiul Bi-
din ce în ce mai suspicioși cu privire la intențiile cruci- zantin. În tot acest timp, Regatul Sârb a devenit din ce
aților romano-catolici, care traversau neîncetat teritoriul în ce mai puternic, reușind să cucerească noi teritorii și
imperial. Deși cei trei împărați ai dinastiei Comnen ar formând Imperiul Sârb în 1346.
Constantin al XI-lea Paleologul, a fost ultima oară văzut

în viață intrând în luptă alături de civilii care apărau me-
terezele orașului. Mehmed al II-lea a cucerit, de aseme-
nea, Despotatul Moreii, fostă colonie bizantină, în 1460
și Imperiul din Trapezunt (1461).
Imperiul Latin, Imperiul de la Niceea, Imperiul Trapezuntului şi

Despotatul Epirului. Graniţele desenate sunt aproximative.
După 1204, unele familii au reușit să se refugieze în dife-

rite părți ale imperiului:Familia Comnen, care încă pre-
tindea tronul, s-a refugiat în Trapezunt, unde, cu aju- Imperiul Bizantin în jurul anului 1400.
torul Georgiei, a cucerit mai toată coasta Mării Negre
din Anatolia; familia Ducas a ajuns în Epir, unde a creat Mehmed și moștenitorii lui au continuat să se conside-
Despotatul Epirului, care, în timp, va fi cucerit de sârbi, re adevărații moștenitori ai Imperiului Bizantin, până la
bizantini, influențat de latini și, în cele din urmă, ocu- dispariția Imperiului Otoman de la începutul secolului al
pat de otomani; familia Lascaris a ajuns la Niceea, re- XX-lea.
cuperând ce mai rămăsese din Asia Mică, și, în 1261, a Între timp, rolul împăratului ca patron al bisericii
reocupat Imperiul Latin, redevenit Bizanț. Însă noul im- ortodoxe a fost asumat de Marele Duce al Moscovei, Ivan
periu, dând prea multă importanță provinciilor europene, al III-lea. Nepotul său, Ivan al IV-lea, a devenit primul
în condițiile în care provinciile asiatice ar fi trebuit să fie țar. Succesorii lor au acreditat ideea că Moscova era moș-
principala preocupare, a pierdut, în timp, toate provinci- tenitoarea de drept a Romei și Constantinopolului, ca A
ile: cele asiatice în favoarea otomanilor, iar cele europe- Treia Romă. Aceasta a fost o idee călăuzitoare în toată
ne în favoarea sârbilor, bulgarilor și cruciaților. Pentru politica externă și în acțiunile militare ale Imperiului Rus,
o perioadă, imperiul a supraviețuit numai datorită faptu- până la dispariția sa la începutul secolului al XX-lea.
lui că musulmanii erau prea divizați pentru a organiza un
atac cu sorți de izbândă. Atunci însă când acest lucru s-a
schimbat, Imperiul Otoman a cucerit tot teritoriul bizan-
tin, cu excepția unui număr de orașe portuare.
3.12 Organizarea politică
Pe lângă coloniile din Creta, Naxos și Eubeea, veneție- Imperiul Bizantin (Imperiul Roman de Răsărit) s-a men-
nii au creat și unele state latine, la început dependente de
ținut timp de unsprezece secole aproape numai grație
Imperiul Latin, precum Principatul de Ahaia sau Ducatul virtuților constituției sale imperiale și ale administrați-
Atenei. Aceste state nu au fost recucerite de Imperiul Bi-
ei sale.[49] Derivate din instituțiile latine, instituțiile bi-
zantin, chiar dacă a încercat de mai multe ori. zantine au evoluat adaptându-se mereu unor noi condiții.
Bizantinii au cerut ajutorul occidentalilor, dar acest lucru Primul mare stat care (asemenea Armeniei, înaintea lui)
a fost acordat numai în schimbul reunificării bisericilor. și-a fondat existența politică pe principii creștine, Bizan-
Reunificarea bisericilor a fost legiferată, dar simplii cetă- țul a susținut totdeauna ideea misiunii sale providențiale:
țeni ortodocși nu au fost de acord cu acceptarea romano- Imperiul este o emanație a voinței divine iar împăratul
catolicismului. Au sosit în ajutor un număr de mercenari, este alesul lui Dumnezeu și omologul său pe pământ; ca
dar multe puteri occidentale au preferat să lase Bizanțul atare, puterea sa este (de drept) absolută, întrucât are un
să moară și nu au făcut nimic să-i împiedice pe otomani caracter divin.
să cucerească ultimele teritorii independente. Religia creștină a fost o componentă fundamentală a Im-
Constantinopolul a fost considerat, la început, un obiectiv periului Roman de Răsărit. Numai sinteza culturii ele-
prea greu de cucerit, dar, odată cu apariția tunurilor, zi- nistice și a religiei creștine cu structura statală romană a
durile, care fuseseră scutul inexpugnabil al orașului timp permis formarea acelui fenomen istoric care se numește
de 1000 de ani, nu au mai oferit o apărare corespunză- Imperiul Bizantin.[50] Încă în sec. III Aurelian adusese
toare împotriva atacatorilor otomani. Sultanul Mehmed din Siria idealul oriental al unei monarhii sacre și insti-
al II-lea a cucerit Constantinopolul în 29 mai 1453, du- tuise un fel de monoteism solar, religia lui Sol invictus,
pă un asediu de două luni. Ultimul împărat bizantin, drept cult oficial al Imperiului.[51] Acest teism solar a fost
3.12. ORGANIZAREA POLITICĂ 73
religia casei lui Constantin și a pregătit calea acceptării

creștinismului. Sfântul Imperiu Roman, Sancta Respu-
blica Romana, n-a fost creația lui Carol cel Mare, ci a lui
Constantin și Teodosiu. Odată cu sec. V el devine o ade-
vărată teocrație, iar împăratul, un fel de rege-sacerdot.
3.12.1 Împărații
În secolul al III-lea, în timpul lui Dioclețian, care a dus

până la ultimele consecințe principiul absolutismului mo- Scenă din viața lui Vasile I, cel care din condiții umile a reușit să
narhic, cultul imperial făcuse din împărat un personaj sa- ajungă împărat
cru, adorat după riturile curților orientale.
Constantin, adept al cultului oriental al Soarelui, crești-
nat și botezat în cultul arian abia în ultimele zile ale vie- tor printr-un act de violență, singura condiție era ca un
ții, a dat, în 313, “edictul din Milano”. De fapt, Con- pretendent la tron să fie aclamat de Senat, de armată și de
stantin doar recunoscuse și aprobase, în 313, ordonanța populația Constantinopolului; în care caz, și un uzurpator
dată în Orient, la Nicomedia (azi Izmit, Turcia), de îm- devenea “alesul lui Dumnezeu", căci voința divinității se
păratul Licinius, în 312, care, la rândul ei, repeta edictul exprima tocmai prin această alegere, prin aceste aclama-
de toleranță dat de Galerius (succesorul lui Dioclețian, ții. Din cei 109 împărați pe care i-a avut Bizanțul, numai
în Occident) (311). Edictele de toleranță a creștinilor, 42 au sfârșit cu bine; 12 au fost forțați să abdice, 20 au
apoi adoptarea creștinismului ca religie de stat (de către murit de moarte violentă, 12 au fost întemnițați sau în-
Teodosiu I, în 392), au fost măsuri dictate de rațiuni po- chiși într-o mănăstire, 3 au fost lăsați să moară de foame,
litice precise: în multitudinea eteroclită de popoare din iar 18 au fost mutilați (după Louis Bréhier, 65 de împă-
Imperiu religia era un eficient factor unificator. La în- rați bizantini au fost detronați, dintre care 41 asasinați,
ceput, această religie fusese cea a zeului Soare; dar când 8 au căzut pe câmpul de luptă și numai 39 au murit de
majoritatea populației din cele mai importante și mai bo- moarte naturală).
gate regiuni - Asia Mică, Siria, Egiptul - trecuse la creș- Împăratul putea să-și asocieze la domnie pe unul din fi-
tinism, era firesc ca această nouă religie să devină religie ii săi, căruia îi dădea titlul de co-imperator și succesor
de stat, iar împăratul să fie, în același timp, șeful poli- al său, încoronându-l cu coroana imperială, cum proce-
tic și religios al Imperiului. Ca atare, reședința sa va fi dase Leon II, care își încoronase fiul (viitorul împărat
„Palatul Sacru”, când va deceda va fi înmormântat într- Constantin V) când acesta avea vârsta de abia doi ani. Iar
o biserică creștină, iar el și împărăteasa vor fi declarați, Ana Comnena scrie că, la câteva zile după ce s-a năs-
uneori, sfinți creștini, cum s-a întâmplat cu Constantin și cut, „părinții mei m-au onorat și pe mine cu coroana și
mama sa Elena. diadema imperială”.[52] Grație acestui mecanism prin ca-
Încoronarea împăratului era forma religioasă prin care se putea asigura o continuitate a succesiunii, Bizanțul
re se consfințea autoritatea sa de locțiitor pe pământ al a avut timp de cinci secole (IV-IX) numai patru dinas-
lui Dumnezeu. Ca imperator roman, el rămâne legisla- tii. Imperiul putea avea, concomitent, chiar și cinci aso-
tor și comandant suprem al armatei; ca basileu el este, ciați la domnie: în sec. X, Roman II Lecapenos, care
asemenea monarhilor orientali, autocrat; iar în calitatea domnea împreună cu Constantin VII Porphyrogenetul, îi
sa de șef al unui imperiu creștin, el este reprezentantul proclamă împărați pe trei din fiii săi (iar pe al patrulea,
lui Dumnezeu, isapostolos (titlu cu care a fost învestit uzurpând autoritatea Bisericii în favorul puterii statului,
Constantin de Primul conciliu de la Niceea), adică egal îl numește patriarh al Constantinopolului). De notat însă
în rang cu apostolii. Juriștii bizantini au recunoscut au- că, totdeauna, predomina autoritatea unui împărat prin-
toritatea absolută a voinței împăratului. În conformitate cipal. Și o fiică, sau o soră, sau văduva unui împărat pu-
cu această doctrină, orice jignire adusă împăratului era teau să succeadă decedatului și chiar să transmită dreptul
considerată un sacrilegiu; iar o răzvrătire împotriva auto- la domnie soților lor. În sec. XI, împărăteasa Zoe, fiica
rității sale era pedepsită și cu excomunicarea. lui Constantin VIII, după moartea tatălui ei, acordă co-
În consecință, o lege care să reglementeze succesiunea la roana imperială fiecăruia din cei trei bărbați cu care se
tron nu exista și nici nu ar fi putut să existe, căci însăși vo- va căsători. În secolul VIII și în secolul IX, după moartea
ința Providenței, necesară și suficientă, o făcea absolut de părinților lor, două prințese, Irena și Theodora, au ocupat
prisos. Nici o familie regală în sânul căreia să fie limitat tronul Imperiului fără să se mai căsătorească.
dreptul la succesiune nu exista. Puteau deveni împărați Ceremonia învestiturii era primul act de recunoaștere ofi-
și candidații de cea mai umilă condiție socială. Împărații cială a noului împărat; consta în înălțarea celui ales pe
Iustin I și Vasile I fuseseră simpli țărani; Leon V și Mihail scut (ținut, într-o perioadă târzie, nu de soldați, ci de
II, scutieri; Phocas, simplu soldat; iar Leon Isaurianul, un patriarh și de înalții demnitari ai Imperiului) - gest care
modest meseriaș. Și chiar dacă era vorba de un uzurpa- amintea originea militară a instituției imperiale. Dar ce-
dificate în tratate anumite, aveau aspectul unor liturghii,

de slujbe religioase comportând veșminte somptuoase de
diferite culori (variind după natura ceremoniei), mișcări
și gesturi solemne, muzică și cântări, lumânări, cădelnițe,
fum de tămâie, aclamații ritmate și dialogate al căror text
glorifica victoriile și exalta măreția cvasi-divină a împăra-
tului: un ritual care a transmis numeroase elemente litur-
ghiei Bisericii ortodoxe. Biserica orientală a introdus în
serviciul divin lumânările și fumul de tămâie abia în sec.
IV; iar veșmintele liturgice, imitând hlamida imperială,
au fost introduse tot sub influența ceremoniilor de la Pa-
lat, în secolele V și VI. Exista și un calendar al sărbători-
lor imperiale, analog calendarului religios, care însă nu se
confundau cu sărbătorile stabilite de Biserică. Chiar săr-
bătorile religioase erau celebrate la Palat independent și
înainte de a fi sărbătorite în biserici. Audiențele imperia-
le, primirea ambasadorilor străini, procesiunile cu întreg
cortegiul de înalți demnitari, banchetele care se încheiau
cu sărbătorile, funeraliile unui basileu, totul era de un fast
impresionant, urmărind apoteozarea împăratului.
Împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino, îmbrăcat în costum de

ceremonie și prezidând peste un sinod
remonia esențială, care punea în evidență și proclama ca-

racterul fundamental religios al autorității imperiale, era
încoronarea religioasă: în catedrala Sfânta Sofia, patriar-
hul Constantinopolului îi binecuvânta hlamida și încălță- Monedă de bronz (jumătate de follis, 11,19 grame) emisă de
rile de purpură, însemnele demnității imperiale, îl miruia, Iustinian I (527-565), în anul 538 sau 539, atelierul monetar din
îi punea pe cap coroana și îi da sfânta cuminecătură. Constantinopol; avers: D N IVSTINIANVS P P AVG[53] , bustul
împăratului, din față, cu platoșă, cu diademă pe cap; în mâna
Soția împăratului era încoronată și ea, dar în cadrul unei dreaptă, împăratul ține un globus cruciger; în partea stângă a ca-
ceremonii care avea loc la Palat, în prezența patriarhului pului este gravată o cruce, de aceleași dimensiuni cu cea aflată
și a înalților demnitari. Împărăteasa se bucura de cuve- pe globus cruciger; revers: în centru: litera K mare[54] , deasupra
nitele onoruri: efigia sa figura pe monede, asista la ce- o cruce; în stânga literei K, vertical: ANNO, în dreapta: XII[55] ;
remonii și procesiuni (dar numai începând din sec. XI), dedesubt, litera grecească Γ[56] (gamma).
primea, alături de împărat, jurământul ierarhilor, al sena-
torilor și guvernatorilor provinciilor; primea ambasadorii Adorația imperială se referea și la efigiile împăratului,
și senatorii, ținea și ea o corespondență oficială. În cali- la portretele, busturile și statuile lui. În secolul al XIV-
tate de regentă a fiului său minor, împărăteasa își exercita lea, printre icoanele sfinților purtate în procesiuni figura
efectiv și autocrat puterea. Începând din sec. X, din mo- și portretul basileului. Acesta avea și o semnificație juri-
tive politice, căsătoriile cu prințese străine sunt tot mai dică de autoritate: prezența portretului împăratului dădea
frecvente. Din aceleași motive sunt frecvente și căsăto- valoare legală actelor publice care trebuiau îndeplinite în
riile unor prințese bizantine cu împărați, regi sau prinți mod obligatoriu în fața lor: prestări de jurăminte, deci-
străini. zii administrative, hotărâri ale tribunalelor.[57] Obligația
Cultul imperial a devenit în Bizanț o adevărată religie: cu de venerare a imaginilor împăratului impunea norme pre-
un sanctuar propriu, în „Palatul Sacru”, reședința princi- cise de reprezentare portretistică a persoanei sale sacre.
pală a împăraților bizantini, cuprinzând și un ansamblu Adeseori caracterul iconografiei imperiale, nimbul auriu,
de capele și oratorii, și cu ceremonii având caracter de atitudinea maiestuoasă, figurile alegorice, cadrul trium-
solemnități religioase. O tăcere profundă, gesturi ritua- fal, reprezentarea curții imperiale cu fastul ei, simboluri-
le, rugăciuni, aclamații ritmate, prosternare obligatorie, le creștine, semnul crucii în primul rând, figurând în por-
sărutarea mâinii și încălțării împăratului, care nu călca tretele împăratului și în scenele solemne ale picturii de
decât pe un covor de purpură, mâna lui nu putea fi pro- curte, sunt identice celor ale iconografiei religioase. Și în
fanată prin contactul cu mâna unui muritor de rând, și în iconografie, Biserica orientală s-a inspirat din modelele
fața căruia cel primit în audiență era condus și susținut fastului imperial.
de doi demnitari ai curții. Ceremoniile de la Palat, co- Doctrina politică bizantină îl prezenta deci pe împărat ca
3.13. ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ 75
pe o divinitate terestră; ca atare, prerogativele lui se ex- probleme importante de stat; ca adunare politică, ratifica
tind și în viața Bisericii. Dar funcția cea mai importantă a alegerea noului împărat de către armată și popor; se ocu-
împăratului era cea administrativă, legislativă și judecă- pa și de aprovizionarea capitalei, prezidat fiind în acest
torească. Legislator și judecător suprem, voința sa avea caz de prefect, și de învățământul public. În jurul anului
valoare de lege. În exercitarea acestei funcții suveranul 900 atribuțiile legislative și administrative i-au fost abo-
nu era limitat decât de o forță: conștiința tradiției, a res- lite.
pectării tradițiilor juridice, a dreptului roman. Numărul membrilor Senatului a fost în continuă crește-
Efectiv, începând chiar cu Constantin cel Mare îm- re. Cum după fondarea noii capitale puțini senatori pără-
păratul guverna prin intermediul unui aparat politico- siseră Roma, împăratul Constantin a numit peste 300 de
administrativ având competențe precise. În cadrul aces- senatori din răsăritul Imperiului; succesorul său a ridicat
tuia, personajul cel mai important după împărat era pra- numărul la 2 000. După răscoala Nika din 532, în ca-
efectus praetori, care avea facultatea de a controla și dis- re fuseseră amestecați și senatori (cărora li s-au confiscat
pune în toate domeniile vieții economice. Comanda su- bunurile), Iustinian a reformat Senatul: toți cei ce deți-
premă a armatei o avea împăratul, în subordinea căru- neau înalte demnități în stat au devenit automat membri,
ia era (până la începutul sec. VII) un magister militum precum și bogați proprietari funciari. În sec. XI au in-
pentru trupele din Occident, și un altul, pentru cele din trat în Senat și negustori și meșteșugari, încât în timpul
Orient. Sub conducerea împăratului, patru miniștri con- domniei lui Alexios I numărul membrilor ordinului sena-
duceau politica internă și externă. Poziția preeminentă o torial trecea de 10 000. Pensiile și gratificațiile le erau
deținea magister officiorum, șeful protocolului, al relații- acordate o dată pe an. Împărații promiteau să țină sea-
lor externe, al poliției politice și comandant al gărzii pala- ma de hotărârile Senatului, dar această promisiune n-a
tului. „Ministrul justiției”, quaestor sacri palatii, se ocupa fost respectată niciodată. Devenită în curând anacroni-
de pregătirea legilor și ordonanțelor imperiale; un „minis- că, această instituție a supraviețuit totuși până la sfârșitul
tru de finanțe” (comes sacrarum largitionum) administra Imperiului.
tributurile în bani și regla îndatoririle Imperiului (plata
soldei trupelor și a salariilor funcționarilor, vărsăminte
externe pe baza acordurilor stipulate). Un al doilea „mi-
nistru de finanțe” (comes rerum privatarum) administra 3.13 Organizarea administrativă
enormele venituri primite de împărat din bunurile și fon-
durile imperiale, din care plătea trupele private ale îm- Statul bizantin se deosebea de celelalte state medievale
păratului, activitatea edilitară, jocurile oferite poporului, prin puternica sa centralizare administrativă, fiind primul
primirile ambasadorilor străini, întreținerea personalului stat centralizat și singurul până în sec. XIII.
curții, etc.; fonduri imense, pentru că fiecare împărat era
moștenitorul bunurilor private ale predecesorului său.[58] Administrația depindea direct de împărat, la fel ca justi-
ția, finanțele, armata și Biserica. Toți funcționarii statului
O instituție de mare importanță era consistorium, consi- îi erau subordonați, întreaga activitate a Imperiului era
liul imperial. Spre deosebire de vechiul consilium princi- propulsată de Palatul Sacru. Înalții funcționari civili și
pis, acesta ținea ședințe regulat, iar membrii săi (comites) militari erau distinși de împărat cu titluri onorifice (care
rămâneau aceiași, fiecare ocupându-se de un anumit fel implicau și anumite privilegii), pe lângă cele ale respecti-
de probleme bine precizate. Propunerile aduse în fața velor lor funcții și precedându-le. În unele cazuri titlurile
consistorium-ului erau pregătite în prealabil de anumite acordate nu comportau și sarcini efective; chiar și în acest
comisii, care le studiau. Foarte curând aceste comisii s- caz titlul onorific dădea drept (cel puțin după sec. IX) la
au transformat în „Casa civilă”, în cancelaria personală o pensie. Dar nici funcțiile efective nici titlurile onori-
a împăratului, numită cubiculum, pentru că lucra într-un fice nu erau ereditare, ci totdeauna conferite de împărat
cabinet privat (în latină cubiculum) din palatul imperial ad personam. Funcțiile erau retribuite cu salarii anua-
(membrii ei se numeau cubicularii). Cancelaria privată a le și cu cadouri din partea basileului, la anumite ocazii.
devenit un organ mai important decât consistorum. Șe- Îndatorirea principală a oricărui funcționar era să execu-
dințele consistorium-ului se țineau de membrii săi, chiar te hotărârile împăratului sau să vegheze ca acestea să fie
și de cei mai înalți demnitari, stând în picioare (în latină executate. Începând din sec. VI, în unele provincii înalții
consistere înseamnă „a sta în picioare”); căci împăratul demnitari dețineau în același timp și autoritatea supremă
pretindea venerație din partea tuturor. civilă și cea militară. Aceasta era situația strategului, în
sistemul themelor instaurat în sec. VII; sau a exarhului,
locțiitor cu depline puteri al împăratului, după înființarea
3.12.2 Senatul
(la sfârșitul sec. VI) a celor două exarhate, din Italia (cu
Senatul, în schimb, n-a avut niciodată autoritatea și pres- sediul la Ravenna) și Africa (la Cartagina).
tigiul celui din Roma; atribuțiile sale rămăseseră în prin- În „Palatul Sacru” împăratul încredințase guvernarea Im-
cipiu aceleași, dar cu puteri adesea limitate. Ca organ periului unor înalți funcționari, un fel de „miniștri”, în
consultativ, Senatul (synkletos) pregătea proiectele de legi frunte cu cei patru logotheți. Primul era logothetul dro-
și putea fi invitat de împărat să se pronunțe asupra unor mului (logothetes tou drómou), șeful poștei, devenit (din
sec. IX) șeful poliției, ministru de interne și totodată de a funcționarilor, aproape neschimbat de-a lungul secole-
externe; iar din sec. XII, cu titlu de „mare logothet”, șeful lor, era bazat pe un examen destul de greu; candidaților
cancelariei imperiale (prim-ministru). Urmau: logothe- li se cerea, nu atât o pregătire de specialitate, cât cunoș-
tul tezaurului (logothetes tou genikou), ministru de finanțe; tințe generale de epistolografie, de retorică, de istorie, de
logothetul militarilor, care se ocupa de administrația ar- literatură și filosofie și mai ales de drept. Pregătirea lor
matei; în fine, „logothetul turmelor”, administratorul do- era asigurată de școlile medii și superioare, de stat sau
meniilor, turmelor și hergheliilor Imperiului. Alți demni- particulare. În principiu, oricine avea acces la cariera ad-
tari se ocupau de birourile administrației centrale (sace- ministrativă; în practică însă, încă din sec. VI familiile
llarii), de patrimoniul personal al împăratului (sakelion), de mari proprietari au acaparat și funcțiile cele mai îna-
de administrația financiară (chartularios), de manufacturi lte; iar începând din sec. XII, posturile administrative
și arsenale (eidikos). Comandantul-șef al armatei era Do- înalte erau deținute de prietenii împăraților sau de mem-
mesticul Scholelor, corpul gărzii personale a împăratului, brii familiilor lor.
al cărui titlu, din sec. XI, este Marele domestic (mégas
Funcțiile puteau fi și cumpărate. Iustinian a suprimat ase-
doméstikos). Amiralul-prim al marinei era, până în sec. menea incorectitudini, dar succesorii lui n-au reușit să le
XII, Drongarul flotei (înlocuit apoi de megadux). Ceilalți
suprime. Pentru a le îngrădi, Leon VI a fixat un tarif în
înalți demnitari erau: protospatharios, care la ceremonii acest sens; venalitatea a devenit înfloritoare îndeosebi sub
purta spada împăratului; protovestiarios, administratorul Paleologi. De altfel răul nici nu putea fi extirpat: incom-
garderobei personale și al tezaurului privat al împăratului; petența devenise o normă, din moment ce o pregătire de
protostratorios, administratorul grajdurilor basileului; pa- specialitate nu li se cerea decât juriștilor, medicilor și pro-
rakimomenos, șeful eunucilor, paznicul nocturn și adese- fesorilor.
ori confidentul împăratului; eparchul, prefectul capitalei,
în sarcina căruia rămânea alimentarea populației, condu-
cerea poliției, supravegherea asociațiilor de meșteșugari,
etc. 3.14 Moștenirea și importanța Im-
În mod cu totul deosebit erau favorizați, în viața Palatului, periului Bizantin
în administrație și în general în funcții de conducere, eu-
nucii. Foarte puține asemenea funcții le erau interzise, de Se spune că istoria este scrisă de învingători, și cel mai
pildă, cea de prefect al capitalei sau cea de strateg al unei bun exemplu este modul în care a fost tratat Imperiul Bi-
theme. Mari comandanți ai armatei bizantine (Narses, de zantin în istorie: un imperiu urât de Europa Occidentală,
exemplu) și ai marinei au fost eunuci; mulți logotheți și așa cum a fost arătat de jefuirea Constantinopolului în
un număr de patriarhi ai Constantinopolului au fost de timpul celei de-a patra Cruciade.
asemenea eunuci. Un eunuc nu putea aspira la coroana
Imperiului și, firește, n-avea nici cum să transmită drep- Secolul al XX-lea marchează o creștere semnificativă a
interesului istoricilor pentru înțelegerea imperiului și a
turi ereditare. În realitate, folosirea eunucilor și funcțiile
de conducere care li se încredințau a fost principala armă impactului pe care l-a avut acesta asupra civilizației euro-
a Bizanțului împotriva tendinței feudale de a concentra pene. Contribuțiile la dezvoltarea culturii, științei și vie-
puterea în mâinile unei nobilimi ereditare, tendință care ții sociale a Occidentului au fost recunoscute cu greu și
a cauzat atâtea tulburări în Occident.[59] Pe de altă par- doar în ultima perioadă. Orașul Constantinopol, numit
te, eunucii nu s-au dovedit niciodată a fi inferiori nici subpe drept cuvânt „Orașul-Rege”, a fost o metropolă cu o
raport moral nici din punct de vedere intelectual colegi- importanța majoră în Evul Mediu, pe măsura importanței
lor lor necastrați. Iar castrarea nu era socotită o rușine; pe care au avut-o Roma și Atena în antichitate. Cultura
părinții aparținând familiilor celor mai nobile își mutilau bizantină reprezintă, fără nici o îndoială, una dintre ce-
le mai importante culturi ale lumii. Datorită poziției sa-
copiii, știind că prin aceasta îi ajută să facă o carieră stră-
lucită; și chiar unii împărați au recurs la asemenea act. le unice de continuatoare a valorilor Imperiului Roman,
Niketas, fiul lui Mihail I, a fost castrat și totuși a ajuns există tendința de a fi ignorată de clasiciști dar și de medi-
patriarh al Constantinopolului. Romanos I și-a castrat nu evaliștii occidentali. Este frecventă tendința acestora de
numai fiul nelegitim care apoi, ca Mare Șambelan, a con- a atribui continuitatea culturii romane (în Europa) doar
dus Imperiul timp de câteva decenii, ci și pe unul din fiii vestului (Sf. Imp. Roman) deși organizatoric, statal, Oc-
cidentul a avut într sec. V și IX o situație ingrată, politic
legitimi, devenit apoi patriarh: căci, în situații egale, eu-
nucii aveau prioritatea. În clasele mijlocii mutilările erauconfuză. De aceea, dezvoltarea culturilor vest-europene,
mai rare; dar un medic castrat putea să-și facă o clientelă slave și islamice nu poate fi înțeleasă fără înțelegerea uri-
mai mare, căci putea profesa și pe lângă mănăstirile de așei influențe bizantine. Studiul istoriei medievale euro-
călugărițe și în spitalele de femei.[60] pene, nu se poate face fără înțelegerea lumii bizantine.
De fapt, Evul Mediu este, în mod tradițional, delimitat în
Toți funcționarii, de toate gradele, erau amovibili, nu- timp de căderea Romei, în 476, și căderea Constantino-
miți sau revocați de împărat, căruia trebuiau să îi depu- polului, în 1453, adică din sec. V până în sec. XV.
nă jurământul de credință. Această obligație era impusă
și patriarhului și înalților prelați. Sistemul de recrutare Imperiul Bizantin a fost singurul stat stabil din perioada
medievală. Capacitatea militară și puterea diplomatică
3.15. NOTE 77
au asigurat vestului Europei securitatea în fața invaziilor Bizanț” este, însă, „colonizat” de imperialismul rus, în-
devastatoare dinspre răsărit, într-un timp în care regatele cepând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, când Imperiul
creștine vest-europene erau profund instabile și incapabi- Țarist, sub doctrina panslavismului, caută o înaintare cât
le să facă față unor provocări militare majore. Bizantinii se poate de profană în spațiul balcanic, pentru controlul
au apărat Europa de atacurile perșilor, arabilor, turcilor Strâmtorilor și al spațiului adiacent.
selgiucizi și, pentru o perioadă, de cele ale turcilor oto-
mani.
În comerț, Bizanțul a fost punctul terminus al Drumu- 3.15 Note
lui Mătăsii. A fost cel mai important centru comercial
pentru cea mai mare parte, dacă nu cumva pentru toată [1] Stelian Brezeanu-O istorie a Bizantului, ed. Meronia ,
perioada Evului Mediu. Căderea Constantinopolului, în pag. 16,89, 134, 250
1453, a închis ruta terestră către Asia Mică și a determi- [2] La fin du paganisme: etude sur les dernieres luttes reli-
nat ruinarea Drumului Mătăsii. Aceasta a determinat o gieuses en Occident au quatrieme siecle, Paris, Hachette,
schimbare a rutelor comerciale, căutarea unora noi fiind 1891
imboldul care a dus la descoperirea Americilor de către
Cristofor Columb. [3] Die Zeit Constantin’s des Grossen, Leipzig, E.A. See-
mann, 1853
Bizanțul a fost calea prin care cunoștințele antichită-
ții au fost transmise lumii islamice și celei europene [4] Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den er-
sten drei Jahrhunderten, Leipzig, J.C. Hinrichs, 1902
renascentiste. Renașterea nu ar fi înflorit fără mulțimea
de învățați greci care au fugit în apus după căderea Impe- [5] History of Rome and of the Roman people from Its Origin
riului (1453) și fără prețioasele lor cunoștințe. Influența to the invasion of the barbarians, tradus de M.M. Ripley
teologică asupra Occidentului =, în special prin interme- & W.J. Clarke, Boston, 1883
diul lui Thomas Aquinas, a fost profundă. [6] Kaiser Konstantin und die christliche Kirche, E. Schwartz
Imperiul Bizantin a fost cel care a răspândit creștinis-
[7] Geschichte des spatromischen Reiches
mul în Europa, chiar dacă se încearcă, uneori, să i se
limiteze importanța culturală doar la lumea ortodoxă est- [8] J. Maurice, Les Origines de Constantinople
europeană. Misionarii bizantini ortodocși au creștinat di-
[9] Historia ecclesiastica
feritele popoare slave și alte popoare din Europa răsări-
teană. Influența bizantină se simte și în religia milioane- [10] De la population de Constantinople sous les emepreurs
lor de creștini din Etiopia, Egipt și din Georgia și Armenia byzantins, Metron, I (1920)
Bizanțul ca entitate „mentală” a lăsat o adevărată moș- [11] Nicholas J. Henck, Images of Constantius II: The Philan-
tenire în Europa, veritabilă ordine, tolerată de Imperiul thropic Emperor and Imperial Propaganda in the 4 centu-
otoman, căci turcii n-au putut-o înlocui. Spațiul aces- ry AD, Oxford, 1998
ta spiritual care i-a supraviețuit, în special în Europa de [12] Marion Giebel, Kaiser Julien Apostata: die Wiederkehr
Sud-Est, a fost numit de către Nicolae Iorga “Bizanț după der alten Gotter, Dusseldorf, Artemis & Winkler, 2002
Bizanț".
[13] http://oca.org/saints/lives/2013/11/24/
103383-greatmartyr-mercurius-of-caesarea-in-cappadocia
3.14.1 Bizanț după Bizanț [14] N. Baynes, The Death of Julian the Apostate in a Christian
Legend, Journal of Roman Studies, XVII (1928)
Conceptul istoric introdus de Nicolae Iorga Bizanț după
Bizanț [61] definește continuitatea unității spirituale, sub [15] Noel Emmanuel Lenski, Failure of Empire: Valens and
umbrela creștinismului ortodox, a domnitorilor români, the Roman State in the Fourth Century A.D., Berkeley,
a popoarelor din Sud-Estul Europei pentru aproape patru University of California Press, 2002- Valens and the Fo-
urth Century Empire, Princeton University, 1995
sute de ani, de la căderea Bizanțului (1453) până în prima
parte a secolului al XIX-lea. Domnitori români, precum [16] G. Rauschen, Jahrbucher der christilichen Kirche unter
Ștefan cel Mare, Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin dem Kaiser Theodosius dem Grossen
Brâncoveanu, au contribuit decisiv la păstrarea unității
[17] [Alan Cameron & Jacqueline Long, Barbarians and Po-
spațiului cultural bizantin, printr-un sprijin consistent și litics at the Court of Arcadius, Berkeley, University of
constant de tip financiar, politic și cultural acordat Patri- California Press, 1993
arhiei de la Constantinopol și mânăstirilor de pe cuprin-
derea spațiului Mediteranei orientale (de la Athos până la [18] A. Fitzgerald, in The Essays and Hymns of Synesius of
Ierusalim și Alexandria). Trebuie, de asemenea, subliniat Cyrene (1930)
că naționalitatea fiecăreia dintre popoarele sud-Dunărene [19] J.H.W.G. Liebeschuetz, Barbarians and Bishops: Army,
datorează foarte mult dreptului de a-și mărturisi credința Church, and State in the Age of Arcadius and Chrysos-
ortodoxă sub oblăduirea Patriarhiei de la Constantinopol, tom, Oxford/New York, Clarendon Press/Oxford Univer-
în perioada otomană. Spațiul acesta al „Bizanțului după sity Press, 1990
[20] J. Labourt, Le Christianisme dans l' Empire Perse sous la [48] A. Lebedev, The ecumenical councils of the sixth, seventh
dynastie Sassanide (1904) and eighth centuries, 1904
[21] W.A. Wigram, An Introduction to the History of the As- [49] Steven Runciman, La civilisation byzantine (330-1453),
syrian Church (Trad. fr.) - Payot, Paris, 1952
[22] Colm Luibheid, The Religious Policies of Theodosius II, [50] Georges Ostrogorsky, Histoire de l'État byzantin, (trad.
Princeton, NJ, 1961 fr.) - Payot, Paris, 1969
[23] O. Seeck, Die Quellen des Codex Theodosianus [51] Christopher Dawson, La nascita dell'Europa, (Trad. di
Cesare Pavese) - Mondadori, Milano, 1969
[24] A. Van Millinger, Byzantine Constantinople, the Walls of
the City and Adjoining Historical Sites [52] Alexiada, VI, 8, 4
[25] J.D. Mansi, Sacrorum conciliorum nova et amplissima co- [53] Această inscripție se citește: „DOMINVS NOSTER
llectio (1726), VII IVSTINIANVS PATER PATRIAE AVGVSTVS”, iar
[26] Ioan N. Floca, Canoanele Bisericesti Ortodoxe, Note si în traducere română Domnul Nostru Iustinianus Părintele
comentarii, Sibiu, 2005 Patriei Augustus
[27] Klaus-Peter Todt-Biographicsh-Bibliographisches Kir- [54] K mare, în sistemul grec de numerație reprezintă 20 (va-
chenlexikon, vol. XIV (1998) loarea nominală a monedei).
[28] Cronica siriaca/Cronica lui Zaharia, trad. engl. F.J. Ha- [55] XII reprezintă al XII-lea an de domnie a lui Iustinian, în-
milton & E.W. Brooks cepând din 527, prin urmare, moneda a fost emisă prin
anii 538 sau 539.
[29] P. Charanis, Church and State in the Late Roman Empire:
The religious policy of Anastasius I, 491-518, Tesalonic, [56] Γ este una dintre mărcile monetăriei din Constantinopol.
1974
[57] Louis Bréhier, Vie et mort de Byzance, A. Michel, Paris,
[30] The Slavic Occupation of the Balkan Peninsula 1969
[31] W. Wroth, Catalogue of the IMperial Byzantines Coins in [58] Hans-Wilhelm Haussig, Storia e cultura di Bisanzio, Il sa-
the British Museum, I, xiii-xiv, lxxvii ggiatore, Milano, 1964
[32] E.W. Brooks, The Eastern Provinces from Arcadius to [59] Steven Runciman, The last byzantine Renaissance, Cam-
Anastasius, Cambridge Medieval History, I bridge Univ. Press, Cambridge, 1970
[33] Historia quae dicitur Arcana [60] St. Runciman
[34] Anastasius (AD 491–518) Hugh Elton – Florida Interna- [61] Nicolae Iorga, Byzance après Byzance, accesat 14 februa-
tional University – An Online Encyclopedia of Roman rie 2012
Emperors
[35] F.I. Uspenski, History of the Byzantine Empire, I, 506
[36] Bury, Later Roman Empire, II, 261-269, 288-291

3.16 Bibliografie
[37] Justinien et la civilisation byzantine au VI siecle, 137 • Edward Gibbon, Decline and Fall of the Roman Em-
pire, J.M. Dent & Sons, London, 1966
[38] Iordanes, Getica, XXVIII; ed. T. Mommsen, 95
[39] De bello vandalico, I, 10, ed. Haury, I, 355-360 • Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii im-
periului roman, Editura Minerva, București, 1976
[40] E. Bouchier, Spain under the Roman Empire, 54-55
• Nicolae Iorga, Byzance après Byzance, Paris, 1935
[41] Charles Diehl, L' Afrique Byzantine, 3-33, 333-381 (reeditată în 1971 în România, la Assoc. Int.
[42] Procopius, De bello persico, II, 8, 23 d'Études du Sud-Est Européen, București).
[43] Iustinian, Institutiones • Nicolae Iorga, Études byzantines, vol. I-II, Bucarest,
1939-1940.
[44] Codex Iustinianus
• Nicolae Iorga, Istoria românilor, vol. I-III, Bucu-
[45] The Byzantine Demes and Factions in the fifth to the se-
rești, 1939-1941.
venth centuries, 1945, M.V. Levcenko, 144-227
[46] W. Holmes, The Age of Justinian and Theodora, 1912, II, • J. W. Barker, Justinian and the later Roman Empire,
489-526 Madison, London, 1966.
[47] R.E. Lopez, Silk Industry in the Byzantine Empire, Spe- • Hans-Georg Beck, Respublica Romana. Vom Staat-
culum, XX (1945), 1-42 sdenken der Byzantiner, Munchen, 1970.
3.17. LECTURĂ SUPLIMENTARĂ 79
• Stelian Brezeanu, O istorie a Bizanțului, București, • Stephen Williams, Gerald Friell The Rome that did
2005. not fall: the survival of the East in the fifth Century,
London, 1999.
• Nicolae Bănescu, Istoria Imperiului bizantin, vol. I-
II, București, 2000. • Ovidiu Drimba, Istoria culturii și a civilizației, vol.
4, Editura Saeculum I.O., București, 2002. ISBN
• Robert Browning, The Byzantine Empire, Washin- 973-9211-70-4
gton, 1992.
• Jack Linsday, Byzantium in to Europe. The story of

Byzantium as the first Europe (326-1204 A.D.) and 3.17 Lectură suplimentară
its further contribution till 1453 A.D., London, 1952.
• O istorie a Bizanțului, Timothy E. Gregory, Editura
• John Bagnell Bury, A History of the Eastern Roman MintRight Inc, 2013
Empire from the Fall of Irene to the accession of Basil
I (A.D. 802-867), London, 1912.
• Bizanț, Michael Kaplan, traducere de Ion Doru Bra-
• John Bagnell Bury, A History of the later Roman na, Editura Nemira, 2011 - recenzie
Empire from the death of Theodosius I to the death
of Justinian (A.D. 395 to A.D. 656), London, 1923. • Istoria vieții Bizantine: imperiul și civilizația după
izvoare, Nicolae Iorga, Editura Enciclopedicǎ ro-
• Jean-Claude Cheynet, Byzance. L'Empire Romain mânǎ, 1974
d'Orient, Paris, 2001.
• O istorie a imperiului Bîzantin, Stelian Brezeanu,
• Charles Diehl, Études byzantines, Paris, 1905. Editura Albatros, 1981
• Georges Ostrogorsky, Histoire de l'État byzantin, • Istoria imperiului bizantin, Vol. 2, Nicolae Bănescu,
(trad. fr.) - Payot, Paris, 1969. Tudor Teoteoi, Editura Anastasia, 2003
• Emilian Popescu, Curs de bizantinologie, Universi-

tatea București, Fac. de Teologie ortodoxă, 1996.
• Andrei Oțetea ș.a., Istoria lumii în date, București,
1969. • Byzantium: Studii bizantine pe internet
• Christopher Dawson, La nascita dell'Europa, (Trad. • What, If Anything, Is A Byzantine? by Prof.
di Cesare Pavese) - Mondadori, Milano, 1969. Clifton R. Fox
• Cyril Mango, Byzantium: The Empire of New Rome, • Neobyzantine Official Website
London, 1980.
• Bizantul si Europa occidentala, 3 iunie 2008, Char-
• Vasile Mărculeț, Statele medievale românești și for- les Delvoye, CrestinOrtodox.ro
mațiunile de origine bizantină (sec. XIII-începutul
sec. XVI), Sibiu, 2003. • Bizantul si Europa occidentala, 19 iunie 2008, C.
Delvoye, CrestinOrtodox.ro
• Vasile Mărculeț, Imperiul Bizantin și Țările Române
în secolele XIV-XV, Sibiu, 2003. • Bizantul si lumea araba, 2 iunie 2008, Charles Del-
voye, CrestinOrtodox.ro
• Vasile Mărculeț, Contribuții la istoria Bazinului vest-
pontic, Ed. Samuel, Mediaș, 2006. • Bizantul si Persia sasanizilor, 26 mai 2008, Charles
• Steven Runciman, La civilisation byzantine (330-
1453), Ed. Payot, Paris, 1952. • Occidentalii în sursele bizantine: «vipere aducătoa-
re de moarte», 27 septembrie 2011, Andreea Lup-
• Steven Runciman, The last byzantine Renaissance, șor, Historia
Cambridge Univ. Press, Cambridge, 1970.
• Ideologie Imperială Bizantină – criza secolului VIII,
• Louis Bréhier, Vie et mort de Byzance, A. Michel, 13 mai 2010, Flavius Țone, Historia
Paris, 1969.
• Crestinismul bizantin - caracteristici, 26 mai 2008,
• Hans-Wilhelm Haussig, Storia e cultura di Bisanzio, Charles Delvoye, CrestinOrtodox.ro
Il saggiatore, Milano, 1964.
• Ceremonialul imperial bizantin la marile sărbători
• Pr. Mihai-Andrei Aldea, Istoria neamului ca teolo- religioase, 30 ianuarie 2011, Prof. Dr. Tudor Teo-
gie, București, 2007. teoi, Ziarul Lumina
• Umanismul în Bizanț și Occident, 5 iunie 2011, Pr.

Dr. Cristian Gagu, Ziarul Lumina
• Cum arăta azi Europa, dacă Bizanțul rămânea creș-
tin?, 29 mai 2008, Ziarul Lumina
• Românii și Bizanțul, 29 iunie 2008, Prof. Dr. Că-
tălin Turliuc, Ziarul Lumina
• Epoca Imperiului latin de la Constantinopol si re-
nasterea din vremea paleologilor, 19 iunie 2008, C.
3.19 Vezi și
Capitolul 4
Roma
Acest articol se referă la capitala Italiei. Pentru alte te 32 °C; în mod tradițional, multe afaceri se închideau în
sensuri, vedeți Roma (dezambiguizare). luna august și romanii obișnuiau să plece atunci spre sta-
țiunile de vacanță, dar această tendință începe să dispară
Roma este capitala Italiei. Situat pe malul fluviului Ti- și orașul începe să devină complet funcțional de-a lungul
bru, orașul are o istorie îndelungată fiind de-a lungul se- întregii veri, datorită turismului în creștere și schimbării
colelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, mentalității de lucru a populației sale. Temperatura ma-
a Bisericii Romano-Catolice și a Italiei moderne. Roma ximă în decembrie este în medie de aproximativ 14 °C.
are o populație de 2.923.000 persoane. Aria metropolita-
nă are o populație de circa 4 milioane de locuitori. Este
capitala regiunii Lazio și a Provinciei Roma. Primarul 4.2 Istorie
Romei este Ignazio Marino.
Roma este un important centru turistic. Printre monu- 4.2.1 De la fondare la imperiu
mentele cele mai faimoase se numără Colosseumul și
Columna lui Traian. O enclavă a Romei este și statul Conform legendei, Roma a fost întemeiată de gemenii
Vatican, un teritoriu suveran al Sfântului Scaun situat Romulus și Remus pe 21 aprilie 753 î.Hr., și dovezi-
într-un cartier roman. Este cel mai mic stat din lume, și le arheologice sprijină teoria conform căreia Roma s-a
capitala singurei religii care are reprezentație în Națiunile dezvoltat pornind de la așezări pastorale pe Dealul Pala-
Unite (ca un stat observator non-membru). tin, construite în zona viitorului Forum Roman, și care
Roma, Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna au stat la baza noului oraș în secolul VIII î.Hr.. Orașul
(„Orașul etern”), Limen Apostolorum („Pragul apostoli- avea să devină capitala Regatului Roman (condus de o
lor”), la città dei sette colli („Orașul celor șapte coline”) succesiune de șapte regi, conform tradiției), a Republicii
sau, pur și simplu, l'Urbe („Orașul”),[2] este profund mo- Romane (din 509 î.Hr. - 27 î.Hr., guvernată de Senat), și,
dernă și cosmopolită. Ca unul dintre puținele orașe mari în final, a Imperiului Roman (din 27 î.Hr., condus de un
ale Europei care a supraviețuit celui de-al Doilea Răz- împărat); aceste succese au depins de cuceririle militare,
boi Mondial relativ puțin afectat, centrul Romei rămâne de dominația economică, precum și de asimilarea selec-
renascentist și baroc în esența sa. Centrul Istoric al Ro- tivă a civilizațiilor învecinate, în mod notabil, etruscii și
mei este pe lista patrimoniului mondial UNESCO[3] . vechii greci. În anul 64, în timpul domniei lui Nero, o
mare parte a orașului a fost mistuită de incendiu. Ora-
șul a fost reconstruit în timpul Flaviilor, dar mai ales în
4.1 Geografie timpul împăraților Traian, Adrian și Caracalla.
De la fondarea Romei în 753 î.Hr., orașul a rămas neîn-
Roma este situată în partea central-vestică a Peninsulei frânt din punct de vedere militar (deși a pierdut câteva
Italice, pe cursul inferior al fluviului Tibru. bătălii), până în 386 î.Hr., când Roma a fost ocupată de
celți (unul dintre cele trei triburi principale ale galilor)
și, apoi, recuperată de romani în același an. Conform le-
Climă gendei, galii s-au oferit să returneze Roma populației sale
în schimbul a cinci sute de kilograme de aur, dar roma-
Roma are o climă tipică de tip mediteranean, ce carac- nii au refuzat, preferând să-și recapete orașul luptând mai
terizează regiunile Italiei situate pe coasta mediteranea- degrabă decât să recunoască o înfrângere. Totuși, în ana-
nă. Cea mai plăcută climă este din luna aprilie până în lele Romei se spune că răscumpărarea a fost plătită și, în
iunie, și de la mijlocul lui septembrie până în octombrie; timp ce un senator roman a protestat în fața conducătoru-
în particular, ottobrata (se poate traduce ca „zi frumoasă lui galilor (Brennus), spunând că greutățile folosite pen-
de octombrie”) sunt cunoscute ca zile însorite și calde. În tru măsurarea răscumpărării nu sunt exacte, Brennus și-a
luna august, temperatura din miezul zilei deseori depășeș- aruncat sabia peste greutăți și a rostit celebrele cuvinte:
81
82 CAPITOLUL 4. ROMA
“Vae victis” (vai de cei învinși). pele regale au năvălit în oraș și Roma a fost declarată ca-
Dominația romană s-a extins asupra majorității Europei pitală a Italiei unificate în 1871.
și malurilor Mării Mediterane, în timp ce populația ei de-
pășea un milion de locuitori. Timp de aproape o mie de
4.2.4 Secolul XX
ani, Roma a fost cel mai mare, mai bogat și mai impor-
tant din punct de vedere politic oraș al lumii occidentale,
După victoria din Primul Război Mondial, Roma a fost
rămânând astfel și când a început declinul imperiului și
martora ascensiunii fascismului italian condus de Benito
împărțirea sa în două, chiar dacă, până la urmă, și-a pier-
Mussolini, care a intrat în oraș în 1922, proclamând un
dut statutul de capitală în detrimentul orașului Milano și,
nou imperiu și aliind Italia cu Germania nazistă. A fost o
apoi, Ravenna, fiind depășită ca prestigiu de capitala Im-
perioadă de creștere rapidă a populației, de la 212.000 pe
periului Roman de Răsărit, Constantinopol.
timpul unificării la peste 1.000.000, dar această tendință
a fost stopată de Al Doilea Război Mondial, timp în care
4.2.2 Căderea imperiului și Evul Mediu Roma a fost afectată de bombardamentele Aliaților și de
ocupația nazistă; după executarea lui Mussolini și sfârșitul
conflictului, un referendum din 1946 a abolit monarhia și
În timpul domniei lui Constantin I, episcopul de Roma
a decis crearea Republicii Italiene.
a căpătat atât importanță religioasă, cât și politică, până
la urmă ajungând să fie cunoscut drept Papă și stabilind Roma a crescut spectaculos după război, fiind una dintre
Roma ca centru al Bisericii Catolice. În urma prădării locomotivele „miracolului economic italian” din timpul
Romei din 410 de către Alaric I și căderii Imperiului Ro- reconstrucției și modernizării postbelice. A devenit un
man de Apus în 476 d.Hr., Roma a alternat între Imperiul oraș la modă în anii '1950 și începutul anilor '1960, anii
Bizantin și jafurile barbarilor germanici. Populația ei a la dolce vita („viața cea dulce”), și o tendință de crește-
scăzut până la a ajunge la doar 20.000 de oameni în tim- re a populației a continuat până la mijlocul anilor '1980,
pul Evului Mediu Timpuriu, reducând orașul cândva în- când orașul avea peste 2.800.000 de locuitori. După ace-
floritor la grupuri de clădiri locuite, dispersate de-a lun- ea, populația a început să scadă ușor, o parte din populație
gul unor arii extinse de ruine și vegetație. Roma a făcut mutându-se în împrejurimi; este posibil să fi fost datorită
în mod nominal parte din Imperiul Bizantin până în 751 unei scăderi a nivelului de trai din cauza congestiei din
d.Hr., când lombarzii au abolit Exarhatul de la Ravenna. trafic și nivelului poluării. În anii recenți această tendin-
În 756, Pepin cel Scurt i-a oferit papei jurisdicție tem- ță a încetat și populația a crescut din nou, mulțumită și
porală asupra Romei și zonelor limitrofe, creând, astfel, dinamismului cultural și economic al orașului, precum și
Statele Papale. fenomenului imigrației.
Roma a rămas capitala Statelor Papale până la anexarea
sa de către Regatul Italiei în 1870; orașul a devenit o des-
tinație a pelerinilor în timpul Evului Mediu și focar de 4.3 Arhitectura, configurația ora-
dispute între papalitate și Sfântul Imperiu Roman de Na- șului și obiective principale
țiune Germană, începând cu domnia lui Carol cel Ma-
re, care a fost primul împărat încoronat de papă (Leon
al III-lea) la Roma, de Crăciun, în anul 800. În afară de 4.3.1 Arhitectura
perioade scurte ca oraș liber în Evul Mediu, Roma și-a
menținut statutul de capitală papală și „oraș sfânt” timp Roma antică
de secole, chiar și când papii au fost mutați la Avignon
între 1309-1337. Deși nu mai avea putere politică, pre-
cum a dovedit-o brutala prădare a Romei în 1527, orașul
a înflorit ca centru cultural și artistic în timpul Renașterii
și Barocului, sub patronajul curții papale.
4.2.3 Secolele XVII-XIX

Populația a crescut din nou, ajungând la 100.000 în
secolul XVII, dar Roma avea să rămână în urma altor ca-
pitale europene în secolele ce au urmat, fiind antrenată în
procesul Contrareformei. Prinsă în tumultul naționalist
din secolul al XIX-lea, câștigându-și și pierzându-și de
două ori, pentru scurt timp, independența, Roma a de-
venit speranța principală a unificării italiene, susținută de Panteon - Imagine din interior
Regatul Italiei condus de regele Victor Emanuel al II-lea;
după ce protectoratul francez a fost eliminat în 1870, tru- Unul dintre simbolurile Romei este Colosseumul (70-
4.3. ARHITECTURA, CONFIGURAȚIA ORAȘULUI ȘI OBIECTIVE PRINCIPALE 83
80 d.Hr.), cel mai mare amfiteatru construit vreoda-

tă în Imperiul Roman. Având, inițial, o capacitate de
60.000 de spectatori, a fost folosit pentru lupte între
gladiatori. Lista monumentelor foarte importante ale
Romei antice include Forumul Roman, Domus Aurea,
Panteonul, Columna lui Traian, Piața lui Traian, zone-
le catacombelor, Circus Maximus, Băile lui Caracalla,
Castelul Sant'Angelo, Mausoleul lui Augustus, Ara Pa-
cis, Arcul lui Constantin, Piramida lui Cestius și Bocca
della Verità.
Medievală
De multe ori trecută cu vederea, moștenirea medievală Fantana arteziana din Piazza Navona
a Romei este una dintre cele mai importante dintre cele
ale orașelor italiene. Bazilici datând din era paleocreștină
includ Santa Maria Maggiore și San Paolo Fuori le Mu-
ra (cea din urmă reconstruită în mare parte în secolul al
XIX-lea), amândouă găzduind mozaicuri din secolul IV
d.Hr.. Mozaice și fresce medievale notabile pot fi văzute
și în Santa Maria in Trastevere, Santi Quattro Coronati
și Santa Prassede. Clădirile laice includ o serie de tur-
nuri, dintre care cele mai mari sunt Torre delle Milizie și
Torre dei Conti, amândouă în apropiere de Forumul Ro-
man, precum și scările uriașe care duc spre bazilica Santa
Maria in Ara Coeli.
Fontana di Trevi
Roma este, de asemenea, faimoasă pentru piețele ei imen-

se și maiestoase (de multe ori decorate cu obeliscuri),
multe dintre care au fost construite în secolul al XVII-lea.
Piețele principale sunt Piazza Navona, Piazza di Spag-
na, Campo de' Fiori, Piazza Venezia, Piazza Farnese și
Piazza della Minerva. Unul dintre exemplele emblemati-
ce ale artei baroce este Fontana di Trevi, operă a Nicola
Salvi. Alte palate baroce din secolul al XVII-lea sunt
Palazzo Madama, acum sediul Senatului Italian, precum
Trinita dei Monti și Palazzo Montecitorio, sediul Camerei Deputaților.
Renașterea și Barocul
Neoclasicism
Roma a fost un centru mondial al Renașterii, al doilea
doar în urma Florenței, și a fost profund influențată de În 1870, Roma a devenit capitala Regatului Italiei. În
această mișcare. Cele mai impresionante capodopere ale acest timp, neoclasicismul, un stil arhitectonic influențat
arhitecturii renascentiste în Roma sunt Piazza del Cam- de arhitectura Antichității, a devenit influența principală
pidoglio de Michelangelo, împreună cu Palazzo Senato- asupra arhitecturii orașului. Au fost construite atunci mai
rio, sediul guvernului local. În această perioadă, marile multe palate mari în stil neoclasic pentru a găzdui minis-
familii aristocratice ale Romei obișnuiau să construias- tere, ambasade și alte agenții guvernamentale. Unul din-
că locuințe opulente precum Palazzo del Quirinale (acum tre simbolurile cele mai cunoscute ale neoclasicismului în
sediul președintelui republicii), Palazzo Venezia, Palazzo Roma este Monumentul lui Victor Emanuel al II-lea, sau
Farnese, Palazzo Barberini, Palazzo Chigi (acum sediul „Altarul Patriei”, unde este situat mormântul Soldatului
primului ministru), Palazzo Spada, Palazzo della Cance- Necunoscut, care îi reprezintă pe cei 650.000 de italieni
lleria, și Villa Farnesina. care au murit în timpul Primului Război Mondial.
84 CAPITOLUL 4. ROMA
Arhitectură fascistă format din 22 de rioni (districte), unul dintre ele, Prati,
aflându-se, practic, în afara zidurilor. Înconjurând cen-
Regimul fascist, care a guvernat Italia din 1922 până în trul, sunt 35 quartieri urbani (sectoare urbane), și în limi-
1943, a dezvoltat un stil arhitectonic caracterizat de legă- tele orașului se află șase mari suburbi. „Comuna” Romei,
turile sale cu arhitectura romană antică. Cel mai impor- aflată în afara frontierelor municipale, dublează, practic,
tant sit fascist din Roma este districtul Esposizione Uni- suprafața orașului propriu-zis.
versale Roma, construit în 1935. A fost, inițial, conceput Centura autostrăzii, cunoscută ca Grande Raccordo Anu-
pentru expoziția universală din 1942, și era numit „E.42” lare (G.R.A.), trasează un cerc uriaș în jurul capitalei, la
(Esposizione 42). Cu toate acestea, expoziția mondială nu aproximativ 10 km de centrul orașului; spre deosebire de
a mai avut loc, deoarece Italia a intrat în Al Doilea Răz- majoritatea autostrăzilor italiene, pe G.R.A. nu se plăteș-
boi Mondial, în 1940. Clădirea cea mai reprezentativă te taxă. Autostrada circulară leagă vechile drumuri care
pentru stilul fascist de la E.U.R. este Palazzo della Civil- duceau la Roma în Antichitate : Via Flaminia, Via Aure-
tà Italiana (1938-1943), designul ei iconic fiind denumit lia, Via Salaria, Via Tiburtina, Via Casilina și Via Appia.
„Colosseumul cubic” sau „pătrat”. Via Appia modernă face legătura între centrul orașului și
După Al Doilea Război Mondial, autoritățile romane și- o serie de orășele cunoscute drept Castelli Romani.
au dat seama că aveau bazele unui cartier financiar în afa-
ra centrului pe care alte capitale încă îl aveau în stadiu de
proiect (London Docklands și La Defense în Paris). De 4.3.4 Vatican
asemenea, Palazzo della Farnesina, actualul sediu al Mi-
nisterului Afacerilor Externe, a fost conceput în 1935, în Orașul Roma înconjoară Vaticanul, o enclavă a Sfântului
stil fascist. Scaun, care este un stat suveran. Găzduiește Piața Sfân-
tului Petru, cu Bazilica corespondentă. Spațiul liber din
fața bazilicii a fost reconceput de Gian Lorenzo Bernini,
4.3.2 Centrul orașului din 1656 până în 1667, sub direcția Papei Alexandru al
VII-lea, ca o curte adecvată necesităților, gândită astfel
Centrul istoric al orașului este dominat de tradiționalele încât un număr cât mai mare de oameni „să-l poată vedea
„șapte coline ale Romei”: colinele Capitoliu, Palatin, Vi- pe Papă dându-și binecuvântarea, fie din mijlocul fațadei
minal, Quirinal, Esquilin, Celian și Aventin. Tibrul curge bisericii, fie dintr-o fereastră a Palatului Vatican” (Norwi-
spre sud prin Roma, centrul fiind situat acolo unde Insula ch 1975 p 175). În Vatican se află, de asemenea, presti-
Tibrului facilita trecerea. gioasele Biblioteca Vaticanului, Muzeele Vaticanului cu
Au rămas în picioare mari părți ale vechilor ziduri ale Capela Sixtină, Camerele Rafael și alte opere importante
orașului. Zidul Servian a fost construit doisprezece ani ale lui Leonardo Da Vinci, Rafael, Giotto, sau Botticelli.
după ce galii au prădat orașul în 390 î.Hr.; includea mare
parte din Dealurile Esquilin și Celian, precum și celelalte
cinci în întregime. Roma a depășit în dezvoltarea sa Zi- 4.3.5 Muzee și galerii
dul Servian, dar nu s-au mai construit alte ziduri până în
270 d.Hr., când Aurelian a început construirea Zidurilor Lista celor mai importante muzee și galerii din Ro-
Aureliene. Aveau o lungime de aproape 19 km, și a fost ma include : Muzeul Național din Roma, Muzeul Ci-
zidul pe care trupele regale italiene au trebuit să-l stră- vilizației Romane, Muzeul Național Etrusc Villa Gi-
pungă pentru a intra în oraș, în 1870. ulia, Muzeele Capitoline, Galeria Borghese, Muzeul
Castelului Sant'Angelo, și Galeria Națională de Artă Mo-
Deși relativ mic, vechiul centru al orașului conține apro-
dernă.
ximativ 300 de hotele și 300 pensiuni,[5] peste 200 de
palate,[5] 900 de biserici,[5] opt dintre parcurile principale
ale Romei, reședința președintelui republicii, casele Par-
lamentului, birouri ale orașului și guvernului local, pre- 4.3.6 Vile și grădini
cum și multe monumente faimoase. Vechiul oraș conține
de asemenea mii de ateliere, birouri, baruri și restauran- Centrul Romei este înconjurat de niște spații verzi mari și
te. Milioane de turiști vizitează Roma anual, ea fiind unul vechi ville romane opulente, care sunt rămășițele villelor
dintre cele mai vizitate orașe din lume. care înconjurau orașul papal. Majoritatea au fost distruse
de speculațiile imobiliare de la sfârșitul secolului al XIX-
lea. Cele mai importante dintre cele care au supraviețuit
sunt :
4.3.3 Structura periferiei
Orașul vechi din limitele zidurilor acoperă aproximativ • Villa Borghese, cu o grădină mare cu panoramă, în
4% din cei 1507 km² ai municipalității moderne. Centrul stilul naturalist englez al secolului al XIX-lea, con-
istoric al orașului este cel mai mic din cele nouăspreze- ținând un număr de clădiri, muzee (vezi Galeria Bor-
ce zone administrative ale Romei. Centrul orașului este ghese) și atracții;
4.8. NOTE 85
• Villa Ada, cel mai mare parc public cu priveliște din 4.8 Note
Roma;
[1] ISTAT. „Monthly demographic balance January-
• Villa Doria Pamphili, al doilea ca mărime, cu o su-
November 2008”. http://demo.istat.it/bilmens2008gen/
prafață de 1,8 km²; index_e.html. Accesat la 27 aprilie 2009.
• Villa Torlonia, un exemplu splendid de conac de
[2] s.v. “Urbe”, De Mauro Paravia.
tip Art Nouveau, care a fost reședința romană a lui
Benito Mussolini; [3] http://whc.unesco.org/en/list/91 - Entry about Rome on
the official website of the UNESCO World Heritage Cen-
• Villa Albani, comandată de Alessandro Cardinal tre
Albani pentru a găzdui colecția sa de antichități și
sculptură romană [4] Eurometeo, medie sul trentennio 1961-1990
[5] „Italian in Florence - Links - Information on Rome”. http:

//www.italianinflorence.eu-languages.com/links.html/.
4.4 Demografie
Roma - evoluția demografică
Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată

de Wikipedia
4.5 Vezi și altele

• Șapte coline ale Romei
• Drept roman
• Imperiul roman
• Cronologia Romei antice
• Listă de orașe din Italia

• Municipalitatea din Roma
• ro de en it hu Ghid de Călătorie pentru Roma
• Roma virtuală: Panorame virtuale și galerii foto (ita-
liană / engleză)
• Rome Daily photo
• Travel in Rome (Esp. Eng. Ital. Deu. Fra.)
• 10 atractii ale orasului Roma, 4 iunie 2010, Mihaela
Stanescu, Descoperă - Travel
• In vizuina Lupoaicei, 22 august 2007, Revista Ma-
gazin
• Roma, cetatea eternă, 24 iulie 2009, Alexandru Mi-
halcea, România liberă
4.7 Proverbe despre Roma

• Toate drumurile duc la Roma. (Tutte le strade por-
tano a Roma.)
Capitolul 5
Constantinopol
Țarigrad redirectează aici. Vedeți Țarigrad, timul împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul,
Drochia pentru satul cu același nume din a murit în luptă, încercând în zadar să apere zidurile ce-
raionul Drochia, Republica Moldova tății. Orașul a rămas capitala Imperiului Otoman până la
destrămarea acestuia în 1922.
5.1 Denumire
Orașul a fost fondat inițial ca o colonie greacă sub numele

de Bizanț, în secolul al VII-lea î.Hr. Acesta a luat numele
de Konstantinoupolis („orașul lui Constantin”, Constanti-
nopol), după ce împăratul roman Constantin I a schimbat
capitala imperiului de la cea istorică, Roma, la Bizanț în
anul 330 d.Hr. și a desemnat noua capitală Nova Roma
sau „Noua Romă”. Denumirea modernă a orașului dată
de turci, Istanbul, provine de la fraza greacă eis tin polin
(εις την πόλιν), care înseamnă „în oraș”. Această denu-
mire s-a folosit în limba turcă împreună cu Kostantiniyye,
o adaptare mai formală a originalului Constantinopol. S-a
numit Constantinopol până în secolul al 20-lea, de-a lun-
Harta Constantinopolului bizantin gul perioadei existenței legilor otomane, în timp ce cea
mai mare parte a limbilor occidentale au continuat să se
Constantinopol (greacă: Κωνσταντινούπολις, Κων- refere la oraș ca Constantinopol până în secolul al 20-lea.
σταντινούπολη – Konstantinoúpolis, Konstantinoúpoli; După crearea Turciei în 1923, guvernul turc a început să
latină: Constantinopolis; turcă otomană: ,‫ قسطنطینیه‬se opună în mod oficial utilizării denumirii de Constanti-
Kostantiniyye; acum turcă: İstanbul) a fost capitala nopol în alte limbi și a cerut ca să se folosească un nume
Imperiul Roman de Răsărit, Imperiului Latin și comuna pentru oraș.[3][4][5][6][7]
Imperiului Otoman. A fost fondat în anul 330 d.Hr. de În limba română veche Constantinopolul era denumit Ța-
către împăratul roman Constantin cel Mare, pe locul rigrad, adică „Cetatea Împăratului” sau a „Cezarului”, cu
vechii colonii grecești Byzantion („Bizanț”, ce data din referire la faptul că până în anul 1453 Constantinopolul
secolul al VII-lea î.Hr.), care a stabilit aici noua capitală a fost reședința Imperiului Roman de Răsărit. Numele
a Imperiului Roman. Numele acestei noi capitale a Țarigrad a pătruns pe filieră slavonă. Constantinopol es-
fost inițial Nova Roma („Noua Romă”), dar ulterior te o adaptare la fonetica limbii române a cuvântului Kon-
s-a încetățenit numele Konstantinoúpolis („orașul lui stantinoupolis, care în limba greacă înseamnă „Cetatea lui
Constantin”). Constantin”.
În secolul al XII-lea[1] Constantinopolul era cel mai mare
și cel mai bogat oraș din Europa.[2] În timpul celei de-
a patra cruciade din 1204 el a fost ocupat și jefuit de
cruciații apuseni, dar a fost ulterior eliberat de forțele 5.2 Istorie
Imperiului de la Niceea conduse de Mihail al VIII-lea Pa-
leologul în 1261.
5.2.1 Perioada antichității târzii și epoca
Sultanul otoman Mehmed al II-lea a cucerit Constantino- bizantină
polul la 29 mai 1453, după un asediu de două luni. Ul-
86
5.3. MONUMENTE IMPERIALE 87
Constantinopolul și Imperiul Roman de Răsărit 5.2.2 Imperiul Otoman
Constantinopolul perioadei bizantine târzii -reconstrucţie
Asediul Constantinopolului (pictură cca. 1499)
Pe 29 mai 1453 Imperiul Otoman a cucerit Constanti-

nopolul împreună cu întregul Imperiu Bizantin, devenind
capitala Turciei. Otomanii își numeau orașul-capitală în
mai multe feluri, inclusiv Constantinopol, Stambul, Istan-
bul, Der-i saadet etc. Istanbul a devenit nume oficial în
1930, provenind probabil dintr-o prescurtare a numelui
Constantinopol, sau de la expresia grecească eis tin Polin
("înspre Oraș", unde Orașul este evident Constantinopo-
lul). S. B. Dașkov în „Împărați bizantini” este de părere,
la fel ca A. P. Kazhdan, în Oxford Dictionary of Byzanti-
um, că Εις την Πόλιν este expresia care a fost coruptă de
către turci, care încercau să o pronunțe ca „Istanbul”. De-
numirea de Constantinopol nu mai este oficială din 1930,
dar alături de denumirea „I Poli” (însemnând pur și sim-
plu „Orașul”) ea continuă să fie folosită în mod curent în
Rezidenţa imperială dintre Hipodrom şi Sfânta Irina limba greacă.
Patriarhia Ecumenică de Constantinopol și patriarhul
Datorită creșterii importanței părții răsăritene a imperi- Constantinopolului, care conduce Biserica ortodoxă
ului roman și a victoriei asupra ultimului rival Licinius, greacă poartă în continuare în denumirea sa vechiul nume
care a controlat imperiul roman de răsărit până în 324 al orașului.
Bizanțul este planificat din anul 326 de către împăratul
roman Constantin cel Mare ca noua reședință imperială.
Patru ani mai târziu este inaugurat în mod solem la 11
mai 330.[8] 5.3 Monumente imperiale
Constantinopolul în perioada bizantină medie 5.4 Monumente ale perioadei mu-

sulmane
Pe timpul Imperiului Bizantin în Constantinopol s-au fon-
dat o mulțime de mănăstiri și edificii: Catedrala Sfân-
ta Sofia, Biserica Sfinții Apostoli, Hippodromul, Arcul 5.4.1 Moscheea Maslama
lui Constantin, Palatul lui Iustinian, Palatul imperial din
Blachernae etc. Orașul avea trei rânduri de ziduri: zidul După al doilea asediu al Constantinopolului din anii 717–
vechi (din Antichitate), Zidul lui Constantin (construit de 718, conducătorul arab Maslama ibn Abd al-Malik a in-
Constantin cel Mare) și Zidul Theodosian (construit de tervenit pe lângă împăratul bizantin Leon al II-lea pentru
Teodosiu II). înființarea unei moschei pentru prizonierii de război și
pentru neguțătorii musulmani din Constantinopol.[9]
Constantinopolul în perioada bizantină târzie și îna-

intarea turcilor 5.4.2 Moschei arabe
88 CAPITOLUL 5. CONSTANTINOPOL
[4] BBC – Timeline: Turkey.
[5] Room, Adrian, (1993), Place Name changes 1900–1991,

Eyüp-Sultan-Moschee Metuchen, N.J., & London:The Scarecrow Press, Inc.,
ISBN 0-8108-2600-3 pp. 46, 86.
[6] Britannica, Istanbul.
Arabische
Moschee
[7] Lexicorient, Istanbul.
Galataturm
Galatabrücke
[8] comp. Th. Preger: „Das Gründungsdatum von Konstan-
Zweite Moschee?
Hagia Irene (Perama)
tinopel“, în: Hermes 36, 1901, S. 336–342.
Maslama-
Moschee? Hagia Irene
Praitorion
[9] Nagendra K. Singh: International encyclopaedia of Isla-
mic dynasties, p. 840.
[10] Ilie Gherghel, Câteva considerațiuni la cuprinsul noțiunii

cuvântului “Vlach”, București: Convorbiri Literare, 1920,
p. 4-8
Muslimische Stätten des Mittelalters

5.7 Literatură
Siedlungsgebiet Gebiet, in dem sich die Maslama-Moschee
Stadtgebiet
Stadtmauer und Seemauer 1203,

vermutlich befand
• Friedrich Schrader: Konstantinopel in Vergangenheit
Galata-Mauer 14. Jahrhundert
Mauer Neues Seray

und Gegenwart. Mohr, Tübingen 1917.
• Fritz Krischen: Die Landmauer von Konstantinopel
Poziţia presupusă a moscheilor dinaintea perioadei otomane din
Constantinopolul Evului Mediu. Primele moschei din Europa de
/ T. 1. Zeichnerische Wiederherstellung mit beglei-
Sud-Est. tendem Text, De Gruyter, 1938
• John Freely, Hilary Sumner-Boyd: Istanbul. Ein
5.4.3 Morminte și locuri de pelerinaj Führer. 5. durchgesehene Auflage. Prestel,
München 1994, ISBN 3-7913-0098-9.
Cartierul Vlaherne, Izvorul Tămăduirii
• Wolfgang Müller-Wiener: Bildlexikon zur Topogra-
Filologul Ilie Gherghel, într-un studiu despre cuvantul phie Istanbuls. Byzantion – Konstantinupolis – Istan-
“Vlach” a demonstrat că denumirea cartierului Blacher- bul bis zum Beginn des 17. Jahrhunderts. Wasmu-
nae (Vlaherne) din Constantinopol vine de la vlahi, care th, Tübingen 1977, ISBN 3-8030-1022-5, (Standar-
au avut o colonie lângă capitală, aproximativ în secolul al dwerk zu Stadtentwicklung und Bauten).
VI-lea[10]
• Wolfgang Müller-Wiener: Die Häfen von Byzantion
– Konstantinopolis – Istanbul. Wasmuth, Tübingen
1994, ISBN 3-8030-1042-X.
5.5 Vezi și
• Rudolf Grulich: Konstantinopel. Ein Reiseführer für
• Istanbul Christen. Mit einem Geleitwort von Otto von Hab-
sburg. Gerhard Hess Verlag, Ulm 1998, ISBN 3-
• Căderea Constantinopolului 87336-271-6, (Texte zum Ost-West-Dialog. 14).
• Cornul de Aur
• Stéphane Yerasimos: Constantinople. De Byzance
• Hagia Sophia à Istanbul. Place des Victoires, Paris 2000, ISBN
978-2-84459-015-2, ( Konstantinopel, Istanbuls his-
torisches Erbe. Ediție specială în limba germană.
Ullmann, Königswinter 2009, ISBN 978-3-8331-
5.6 Note 5585-7).
[1] Rosenberg, Matt. “Largest cities through history.” Abo- • Klaus Kreiser: Istanbul. Ein historisch-literarischer
ut.com. Stadtführer. Ediția a 2-a. Beck, München 2009,
[2] Pounds, Norman John Greville. An Historical Geogra- ISBN 978-3-406-59063-4. Cuprins
phy of Europe, 1500–1840, p. 124. CUP Archive, 1979.
• Peter Schreiner: Konstantinopel. Geschichte und Ar-
ISBN 0-521-22379-2.
chäologie. Beck, München 2007, ISBN 978-3-406-
[3] Tom Burham, The Dictionary of Misinformation, Ballan- 50864-6. (Beck’sche Reihe 2364. C. H. Beck Wis-
tine, 1977. sen).
5.8. LEGĂTURI EXTERNE 89
• Roger Crowley: Constantinople. The last great sie-

ge, 1453. Faber, London, 2006, ISBN 978-0-571-
22186-8, (Auch deutsch: Konstantinopel 1453. Die
letzte Schlacht. Ediția a 2-a. Theiss Verlag 2009,
ISBN 978-3-8062-2191-6).
• Klaus Kreiser: Geschichte Istanbuls. Von der Antike

bis zur Gegenwart. C.H.Beck, München 2010 ISBN
978-3-406-58781-8.

• Hărți ale Constantinopolului în Evul Mediu: și
• Hartă a Constantinopolului din 1807 digitalizată de
Biblioteca Universității din Düsseldorf
• Hartă a Constantinopolului din 1829 digitalizată de
Biblioteca Universității din Düsseldorf
•
• Informații în mai multe limbi despre Constantinopol

• Lonely Planet Istanbul
• Zidurile fără de moarte ale Bizanțului, 9 mai 2007,

Gabriel Tudor, Revista Magazin
• Zidurile Constantinopolului, 27 noiembrie 2009, Pr.

Felix-Lucian Neculai, Ziarul Lumina
• Constantinopol: capitala bizantina, 13 noiembrie

2009, CrestinOrtodox.ro
Capitolul 6
Ravenna
Ravenna sau Ravena este un oraș cu 140.000 locuitori, ne bizantinǎ pânǎ în Secolul al VIII-lea, fiind capitalǎ a
capitală a provinciei cu același nume în regiunea Emilia- Exarhatului bizantin de Ravenna.
Romagna din Italia. Orașul a fost capitala unui exarhat
În 751 Ravenna, este cuceritǎ de lombarzi; orașul a su-
bizantin. ferit foarte mult în urma invaziei acestora, deși a fost a
doua reședințǎ a regilor lombarzi (prima fiind Pavia). În
secolele VIII-XV Ravenna a fost parte a diverselor enti-
tăți statale, precum imperiul lui Carol cel Mare.
6.1 Istorie
6.1.1 Perioada antică 6.2 Monumente

Ravenna a fost inițial o așezare etruscă, apoi umbră. • Basilica di San Vitale: biserică romanică din secolul
Romanii au colonizat întreaga vale a Padului în Secolul al XVI-lea, cu interior în stil bizantin, cu hramul Sf.
al II-lea î.Hr.. Vitalis (secolul I).
În secolul I, pe locul unei așezǎri mai vechi de pe timpul • Basilica Sant’Apollinare Nuovo: biserică romanică
împăratului Cezar August, este construit portul Classis, din secolul al XVI-lea, cu interior în stil bizantin, cu
în jurul cǎruia se dezvoltă orașul roman. Zona de coastă mozaicuri și cu chipul lui Isus Pantocrator, dedicată
a mării s-a deplasat treptat spre est, din cauza depuneri- Sf. Apollinaris din secolul I.
lor de aluviuni și a nisipului adus de râu. Istoricul bizantin
Iordanes a remarcat în secolul al VI-lea că pe locul por- Ambele monumentele din Ravenna au fost înscrise în anul
tului Classis, a văzut nu catarge, ci livezi de meri. 1996 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Odatǎ cu divizarea Imperiului Roman în anul 395, împă-
rat al Imperiului Roman de Apus, cu capitala la Milano,
devine Honorius. În 402, după asedierea Milanului de că- 6.3 Demografie
tre vizigoții lui Alaric, Honorius strǎmutǎ capitala Impe-
riului la Ravenna, el și sora lui, Galla Placidia, alegându- Ravenna - evoluția demografică
și orașul drept reședințǎ permanentă. În Ravenna, au fost
ridicate primele clădiri creștine. Din acest moment Ra-
Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată
venna a devenit un important centru economic, politic și
de Wikipedia
cultural.
În anii 450-470 lupta pentru putere în Imperiul Roman de
Apus face să se succeadă rapid un număr de 9 împărați. 6.4 Bibliografie
Ultimul împǎrat, Romulus Augustulus, este detronat de
Odoacru în 476. Imperiul Roman de Apus a încetat să • Friedrich Wilhelm Deichmann: Ravenna. Haupt-
mai existe, Odoacru conducând Italia de la Ravenna. stadt des spätantiken Abendlandes. Bd. 1: Geschi-
În 493 Odoacru este ucis conducǎtorul ostrogoților chte und Monumente (1969). Bd. 2: Kommen-
Teodoric. Împăratul Roman de Răsărit Anastasiu I îl tar, Teil 1 (1974). Teil 2 (1976). Teil 3: Geschi-
recunoaște pe Teodoric rege al Italiei. Acesta din ur- chte, Topographie, Kunst und Kultur, Indices zum
mă menține capitala regatului său tot la Ravenna. Du- Gesamtwerk (1989). Plananhang (1976). Bd. 3:
pă moartea lui Teodoric (526) orașul este condus de fiica Frühchristliche Bauten und Mosaiken von Ravenna
acestuia Amalusanta. (1958)
În 540 Iustinian cel Mare asediazǎ Ravenna, și Vitiges • Deborah Mauskopf Deliyannis: Ravenna in Late
capituleazǎ. După moartea lui Iustinian Ravenna rǎmâ- Antiquity. Cambridge 2010.
90
6.6. VEZI ȘI 91

• Catedrala de la Ravenna, 10 iunie 2008, C. Delvoye,
CrestinOrtodox.ro
6.6 Vezi și
• Locuri din patrimoniul mondial
• Lista orașelor din Italia
Capitolul 7
Milano
Pentru alte sensuri, vedeți Milano (dezambiguizare). 7.2 Etimologie

Pagina „Milan” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți
Milan (dezambiguizare). Numele celtic dat de Isubri acestei așezări nu este atestat,
cunoscută fiind numai denumirea sa romană - Mediola-
Milano este principalul oraș din Italia de nord. Se află num. Milano (Milano în limba italiană), provine așadar
pe câmpiile Lombardiei, una dintre cele mai dezvoltate din denumirea în latină, mediolanum cu înțelesul de în
regiuni urbane ale Italiei. Milano este de asemenea re- mijlocul câmpului, de unde a fost preluat în limba româna
cunoscut ca una din capitalele modei și design-ului, me- arhaică sub forma de Mediolan. Numele german al orașu-
tropola Lombardiei fiind faimoasă prin casele de modă și lui este Mailand, pe când în dialectul local din Lombardia
cochetele ei magazine, cum ar fi cele de pe via Monte- vestică localității i s-a păstrat o denumire cu o pronunție
napoleone sau din renumita Galleria Vittorio Emanuele similară celei franceze - Milán.
II din Piazza Duomo (considerată a fi cel mai vechi sho-
pping mall al lumii). Orașul a găzduit World Exposition
1906 și și-a anunțat disponibilitatea de a fi gazda Univer- 7.3 Istorie
sal Expo în 2015. Locuitorii din Milano sunt cunoscuți
sub numele de Milanesi sau, informal, Meneghini sau Am-
brosiani.
7.3.1 Antichitatea
Orașul a fost fondat de celții din Italia de nord în jurul
anului 400 î. Hr. fiind cucerit de către romani în jurul
anului 222 î. Hr., care i-au dat numele de Mediolanum.
După câteva secole de dominație romană Milano a fost
declarat capitală a Apus de către Împăratul Dioclețian în
anul 293 d.Hr. Dioclețian alege însă să rămână în capita-
7.1 Demografie la Imperiului Roman de răsărit Nicomedia, Maximinian
fiind cel ce va prelua partea de apus a imperiului. Maxi-
minian se dedică unei refaceri integrale a imaginii cetății,
Municipalitatea (Comune di Milano) are aproximativ 1,3 construid aici monumente și palate impresionante cum ar
milioane locuitori. Populația din zona urbană, care coin- fi: un mare circ (470x85 metri), termele Erculee, un com-
cide cu Provincia Milano se ridică conform unei estimări plex de palate imperiale,etc. Prin Edictul de la Milano
din 2006 la 3,884,481 locuitori, în timp ce zona metropo- din 313 împăratul Constantin I a garantat libertatea reli-
litană însumează peste 7,4 milioane rezidenți, constituind gioasă creștinilor. Orașul a fost cucerit de vizigoți în 402,
deci cea mai densă populație din Italia, deși suprafața sa reședința imperială fiind mutată la Ravenna. Cincizeci
este relativ mică, nereprezentând decât a opta parte din de ani mai târziu (452) hunii au atacat așezarea, ca după
cea a capitalei Roma. Acest fapt se datorează în princi- aproape un veac în 539, orașul să fie cucerit și devastat
pal unei dezvoltări vertiginoase a bogatei zone agricole de ostrogoți în așa-zisul Război gotic împotriva Bizațului
Lombardia. Aglomerația urbană se centralizează în jurul condus de Împăratul Justinian I. În 774 Milano făcea par-
orașului Milano, extinzându-se totuși și în zonele limite din Imperiul Franc ca ulterior să fie integrat Sfântului
trofe, inclusiv în unele din teritoriile Elveției - în sudul Imperiu Roman.
Cantonului Ticino, deși aceasta nu implică nici un fel de
unitate administrativă.
7.3.2 Evul Mediu
Milano - evoluția demografică
În perioada evului mijlociu, Milano a prosperat ca centru
Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată comercial datorită controlului său asupra bogatelor câm-
de Wikipedia pii ale celui mai lung râu al Italiei Po și asupra rutelor
92
7.3. ISTORIE 93
alpine. În 1162 o parte importantă a orașului a fost dis- 7.3.4 Secolul XIX
trusă în timpul războiului de cucerire dus de Frederick
I Barbarossa împotriva lombarzilor. După fondarea Li-
Napoleon a cucerit Lombardia în 1796. El a fost încoro-
gii Lombarde în 1167 Milano a preluat conducerea aces-
nat “rege al Italiei în Domul din Milano și orașul a fost
tei alianțe. Ca rezultat al independenței câștigate de că-
declarat capitala Republicii Crisalpine. Congresul de la
tre orașele lombarde prin Pacea de la Constance în 1183,
Viena (1815)a înapoiat Lombardia, inclusiv Milano Aus-
Milano a devenit ducat.În timpul epidemiei de Ciumă în
triei. În această perioadă, a devenit centrul operei lirice.
1349 Milano a fost unul dintre puținele locuri din Europa
Aici a scris Mozart trei dintre lucrările sale și în doar câ-
care nu a fost atins de această boală. În 1395, Gian Ga-
țiva ani La Scala a devenit teatru de referință în întreaga
leazzo Visconti devine duce de Milano. În 1450 , Mi-
lume. Premiere ale unor compozitori de excepție ca Ver-
lano trece sub autoritatea Casei de Sforza, care a făcut
di (care se odihnește acum într-un prețios institut “Casa
din Milano un oraș-lider al Renașterii. Ducii din famili-
di Riposo per Musicisti”, dăruit lui de către reprezentanții
ile Visconti și Sforza au avut sub protecția lor artiști ca
acestui oraș), Bellini, Donizetti, Rossini au purtat nume-
Leonardo da Vinci și Bramante ce au conturat renumele
le acestei prestigioase instituții peste hotarele Italiei. În
acestei metropole, dându-i o valență mondială.
1848 însă milanezii se revoltă împotriva dominației aus-
triece, determinându-l pe Mareșalul Radetzky să se re-
tragă temporar din oraș. În ciuda așteptărilor , după ce
a învins forțele italiene la 24 iulie la Custoza,Radetzky a
reușit să restabilească controlul austriac asupra orașului
Milano și asupra nordului Italiei. În 1859 (după al doilea
din Războaiele italiene de independență) dominația austr-
7.3.3 Perioade de dominație a orașului iacă a fost înlăturată de către naționaliștii italieni susținuți
de Regatul Sardinia (care a fost rebotezat Regatul Italiei
în 1861).Unificarea politică a Italiei a cimentat domina-
După încercarea de a cuceri restul Italiei de nord în ția comercială a orașului Milano asupra nordului Italiei.
secolul XV, Milano a fost cucerit de Franța, și apoi de Ea a condus deasemenea la construirea unei bogate rețele
Spania, la începutul secolului XVI în următoarele cir- de căi ferate care a făcut din acest oraș un nod feroviar
cumstanțe: regele francez Ludovic al XII-lea a ridicat de o importanță unică în zonă. O industrializare rapidă
mai întâi pretenții asupra ducatului în 1492. În acel timp a făcut din regiunea aceasta un lider pe plan național. În
orașul Milano era apărat de mercenari elvețieni. După același timp Milano domina sfera financiară a Italiei prin
victoria acestuia asupra Elveției în Bătălia de la Marigna- băncile sale, conturându-se și pe acest plan drept centru
no, ducatul a fost promis regelui francez Francisc I. Când de primă mărime. Dezvoltarea economică a orașului a
Carol al V-lea de Habsburg l-a învins la rândul său pe adus cu sine și o creștere rapidă a populației dublată de
Francisc I în Bătălia de la Pavia în 1525, nordul Italiei, extinderea granițelor sale la sfârșitul secolului al XIX-lea
inclusiv Milano, a trecut în posesia Casei de Habsburg. În și începutul secolului XX.
1556, Carol al V-lea a abdicat în favoarea fiului său Filip
al II-lea și a fratelui său Ferdinand I. Posesiile italiene ale
lui Carol, inclusiv Milano, au trecut astfel în posesia lui
Filip al II-lea și liniei spaniole a familiei de Habsburg,
în timp ce ramura austriacă a familiei, descendenți ai lui
Ferdinand, au domnit peste Sfântul Imperiu roman.
7.3.5 Secolul al XX-lea
Cu toate acestea, în 1700 ramura spaniolă a casei de Hab-
sburg s-a stins prin încetarea din viață a celui din urmă În 1919, Benito Mussolini a organizat Cămășile Negre,
descendent al acesteia Carol al II-lea. Faptul a declan- care au format nucleul Mișcării Fasciste Italiane în Mila-
șat în 1701 Războiul de succesiune din Spania, care a no. În 1922 Mussolini și-a început Marșul spre Roma din
condus la ocupația posesiunilor spaniole de către trupe- Milano. Din această cauză, Milano a suferit pagube ine-
le franceze, tactică ce avea ca scop impunerea lui Fi- stimabile cauzate bombardării orașului de către armatele
lip de Anjou pe tronul Spaniei. În 1704, francezii au engleze și americane, în timpul celui de-al II-lea război
fost învinși la Ramillies și Turin și forțați să cedeze nor- mondial.
dul Italiei habsburgilor austrieci. În 1713, Tratatul de Între anii 1950 - 1960 mii de italieni, proveniți mai ales
la Ultrecht a confirmat oficial suveranitatea Austriei asu- din sudul Italiei, s-au mutat în Milano să-și caute de lucru,
pra celor mai multe dintre posesiunile Spaniei, inclusiv ceea ce a condus la o dezvoltare rapidă a economiei și la o
asupra Lombardiei și capitala acesteia Milano. Astfel creștere a populației ce a atins cifra de vârf de 1,723,000
în secolul XVIII Austria a înlocuit Spania în domina- în 1971. Acest exces de populație va fi însă absorbit de
ția asupra Milano-ului, însă după Revoluția franceză și suburbii și de micile orașe din împrejurimi între anii '70
Războaiele napoleonice orașul va deveni unul dintre cen- - '80. Totuși populația orașului s-a stabilizat după această
trele cele mai proatstw importante ale naționalismului ita- perioadă critică , consemnându-se chiar ușoare creșteri
lian, revendicând independanța și unificarea Italiei. ale acesteia până în 2001.
94 CAPITOLUL 7. MILANO
7.4 Climă tuie o prioritate pentru guvernarea actuală (calificată fiind

pe locul 92 din acest punct de vedere).
Milano este clasificat ca climă continental umedă. În con-
trast cu cea mai mare parte din restul Italiei, care este
faimoasă pentru blânda sa climă mediteraneeană, iernile
7.5.1 Repere culturale și obiective turistice
milaneze sunt umede și reci, în timp ce verile sale sunt • Domul din Milano, a doua biserică ca mărime din
foarte umede și fierbinți. Temperaturile medii în oraș Italia și a treia din întreaga lume, adăpostește cea
sunt de −2/+5 °C în ianuarie și de +19/+29 °C în iulie. mai mare colecție de statui de marmură de pe ma-
Căderile de zăpadă sunt frecvente, uneori ajungând până pamond și este încununată de chiar simbolul orașului
la 40 cm pe an. Umiditatea este chiar ridicată de-a lungul - Madunina (mica Madonă), ce ne privește din cel
întregului an și căderile de precipitații anuale ating o me- mai înalt punct al domului
die de 1000 mm. Într-o imagine stereotipă, orașul este
adesea învăluit în ceața caracteristică bazinului râului Po,
• Biserica Romanesque a Sant' Ambrogio (a Sfântului
deși îndepărtarea culturilor de orez de aici și reducerea
Ambrozie, patronul spiritual al orașului)
nivelului poluării a redus acest fenomen în ultimii ani.
• Biserica „Santa Maria delle Grazie” (unde se află ce-

lebra frescă Cina cea de Taină a lui Leonardo da
7.5 Turism Vinci). Biserica și Mănăstirea dominicană „Santa
Maria delle Grazie” au fost înscrise în anul 1980 pe
lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
• Castelul Sforzesco
• Bazilica San Lorenzo
• Biblioteca Ambroziană, ce conține desene și notițe

ale celebrului Leonardo Da Vinci, pe lângă multitu-
dinea de alte manuscrise, note și schițe, ea constitu-
ind o arhivă de valoare inestimabilă pentru întreaga
Europă
Turnurile faimosului Dom din Milano
Datorită patrimoniului său cultural de mare valoare, Italia

fiind țara cu cele mai multe monumente intrate în patri-
moniul universal din lume (43), Milano beneficiază din
plin și de această oportunitate fiind vizitat anual de mii
de turiști. Alte puncte forte ale Italiei care o plasează pe
o poziție favorabilă în ceea ce privește competitivitatea sa
pe plan turistic sunt igiena și sănătatea, unde a fost clasată
pe locul 5 în clasificarea TTCI și infrastructura sa, pentru
care ocupă locul al 8-lea. Totuși competitivitatea turistică
a Italiei suferă din cauza unor segmente mai puțin perfor-
mante, cum ar fi regulile și reglementările politice, unde
ocupă un modest loc -70- în clasificarea TTCI din 2007,
ceea ce o plasează sub nivelul celor mai multe state din
Europa. Regulile și reglementările respective impun res-
tricții foarte severe referitoare la dreptul de proprietate al
străinilor (unde Italia este plasată pe locul 103 din 120)
Pinacoteca di Brera
și restricționează investiția străină directă (101). Exis-
tă de asemeni motive de îngrijorare în ceea ce privește
siguranța și securitatea (53). În ce privește infrastructu- • Pinacoteca di Brera, Pinacoteca Ambroziana, mu-
ra transportului în comun, Italia este de asemeni modest zeele Poldi-Pezzoli și Bagatti Valsecchi și galeriile
plasată ,mai ales în ceea ce privește calitatea căilor ferate Muzei del Castello, care adăpostesc un mare număr
(49) și a porturilor (77). De asemeni turismul nu consti- de capodopere de artă
7.8. TENDINȚE ȘI PROIECTE 95
• Gara Centrală mătase, prin faptul că este unul dintre liderii mondiali în
modă și design. Alte firme de marcă, cum ar fi Motta,
Milano este cel mai important oraș din lume în privința Alemagna, Pirelli, conturează la rândul lor imaginea eco-
Operei lirice, cu faimosul său Teatro alla Scala (Teatrul nomică a acestui oraș. Poziția sa managerială în întreaga
La Scala). zonă - Lombardia -, fondată în anii 1950 - 1960, când
baza industrială a metropolei s-a extins în întreaga veci-
nătate, îi asigură în continuare o poziție de excepție și pe
7.6 Religie plan regional.
Fiera Milano - centru și complex expozițional, deschis în
2005 - confirmă încă o dată capacitatea economică nota-
bilă a acestui oraș prin însăși poziționarea sa pe primul
loc în lume.
7.8 Tendințe și proiecte
În prezent Milano este definit printr-o arhitecură și un

design urban renașcentist. Prin multe dintre proiectele
actuale se urmărește reabilitarea zonelor industriale pe-
riferice, vizându-se cartiere întregi. Exemple ce ilustrea-
ză această tendință sunt: construcțiile anexe obiectivu-
lui Teatro alla Scala, CityLife proiectat în spațiul alocat
„bătrânei fiera“, Librăria Europeană, noul cartier San-
ta Giulia și Porta Nuova proiectată în zona „Garibaldi-
Republica“. În reconstrucția noului Milano sunt anga-
jați arhitecți de renume ca Renzo Piano, Norman Foster,
Zaha Hadid, Massimiliano Fuksas și Daniel Libeskind.
Aceste moderne siluete vor domina vestitul oraș cu „înăl-
țimile“ lui de altă dată - Domul și Turnul Pirelli.
7.9 Educație
Cupola bisericii Santa Maria delle Grazie
Orașul Milano se remarcă și prin numărul mare de uni-
Populația orașului Milano ca de altfel întreaga popula- versități și instituții de învățământ superior. În continuare
ție a Italiei este majoritar romano-catolică. Alte re- sunt amintite câteva dintre acestea:
ligii practicate sunt budismul, iudaismul, islamismul și
protestantismul. • Academia de Artă Brera (în italiană: Accademia di
Belle Arti di Brera)
Ritul Ambrozian
Milano are propriul său rit catolic cunoscut sub numele • Conservatorio Superiore „G.Verdi“ di Milano
de Rit Ambrozian (it: rito ambrosiano). El se îndepărtea-
ză puțin de ritul catolic tradițional (cel Roman, practicat
• Instituto Marangoni
în toate celelalte regiuni din vest), variind în celebrarea
liturghiei și a mesei, ca și în ceea ce privește calendarul.
Ritul ambrozian mai este practicat și în alte localități din • I.S.E.F.
Lombardia, precum și în Elveția și cantonul Ticino.
• L.U.C. Beato Angelico
7.7 Economie • Politecnico di Milano
Milano este unul dintre centrele financiare și comerciale • Scuola Politecnica di Design
de primă importanță ale lumii. Orașul este sediul Bursei
Italiene (it:Borsa Italiana) “Piazza Affari”. • Scuola Superiore di Direzione Aziendale - Bocconi
Milano este de asemeni renumit prin compania de auto-
mobile Alfa Romeo localizată aici, pentru producția de • Università Bocconi
• Università Cattolica del Sacro Cuore 7.10.3 Trenuri
Milano este al primul nod de cale ferată al Italiei, și cele

• Università C.Cattaneo L.I.U.C.
cinci gări de primă importanță ale orașului sunt printre
cele mai aglomerate din Italia. Prima cale ferată constru-
• Università I.U.L.M. ită în Milan a fost Milano și Monza, care a fost dată în
folosință în 1840.
• Università Statale Linii de mare viteză sunt în construcție în întreaga Italie.

În Milano gările pentru TAV (Treni ad alta Velocità) vor
fi la:
• Università Statale Milano-Bicocca
• Milano Rogoredo
• Università Vita-Salute San Raffaele
• Milano Certosa și Milano / Rho Fiera (pentru vest)
7.10 Transport • Milano Pioltello (pentru Veneția și Trieste)
7.10.1 Aeroporturi 7.10.4 Seviciul de cale ferată metropolitan

regional
Milano are un aeroport internațional (Aeroportul Inter-
național Milano-Malpensa) (MXP), care se află în apro-
Seviciul de cale ferată care deservește suburbiile „S“ (si-
piere de Varese, Italia, de unde au loc zboruri și spre aero-
milar celor din Franța și Germania) se compune momen-
porturile din București, Cluj-Napoca și Timișoara. Aero-
tan din opt linii suburbane, urmând să se construiască al-
portul este situat în apropiere de orașele industriale Busto
tele zece până în 2008. Ele conectează Milano la ora-
Arsizio și Gallarate. “Malpensa Express” face legătura
șe ca Como și Varese. Serviciul de cale ferată regional
între aeroport și oraș (de la stația Cadorna). Design-ul
(„R“), în schimb leagă orașul de restul Lombardiei și de
aeroportului Malpensa a fost realizat de reputatul Ettore
rețeaua națională. „Passante ferroviario“ este un metrou
Sottsass.
ce deservește câteva linii „S“, asemănându-se foarte mult
Mai există două aeroporturi deschise doar pentru traficul celorlalte linii de metrou (cum de altfel este marcat și pe
european: Aeroportul Linate (LIN), aflat în limitele ac- hartă), numai că face conexiunea cu rețelele LeNord și
tuale ale orașului ( deservit de linia de autobuz 73 - de Trenitalia.
la stația Babila), și Aeroportul Internațional Orio al Serio
(BGY) în Bergamo.
7.10.5 Taxi
7.10.2 Metrouri, troleibuze și autobuze Milano este deservit de un serviciu privat de taxiuri, com-
paniile obținându-și licența de la „Comune di Milano“.
Tramvaiul clasic introdus la începutul secolului XX Toate taxiurile sunt aici de culoare albă. Prețurile se sta-
(1920) mai circulă încă și astăzi pe străzile aglomerate bilesc în funcție de distanța parcursă și de timpul scurs.
ale metropolei păstrând acea imagine desuetă a unui oraș Deoarece numărul de licențe acordate este foarte scă-
de altă dată. zut, prețurile sunt foarte mari (mult mai ridicate decât de
exemplu în New York). De asemeni este dificil să găsești
Milano mai are trei linii de metrou (M1-de culoare roșie, un taxi la ore de vârf.
M2-verde și M3-galben) și un sistem specific numit Milan
Metro - „M“, ce se deplasează peste 80 km . Mai există
și „Metrò S.Raffaele“ ce leagă Spitalul San Raffaele de
stația Cascina Gobba. 7.11 Sport
Sistemul de tramvaie din Milano este de asemeni cotat ca
• Orașul a găzduit pe lângă alte evenimente Cupa
fiind unul dintre cele mai extinse din lume, el având 19 de
mondială FIFA în 1934 și 1990, precum și Cam-
linii ce însumează o lungime de 1600 km.
pionatul European de Fotbal UEFA în 1980.
În acest oraș se poate circula și cu troleibuzul. Există 4
linii, iar flota include zece troleibuze „Cristalis“ prevăzute Fotbalul este cel mai popular sport în Milano și aici se
cu aer condiționat. regăsesc două dintre cele mai faimoase echipe de fotbal
În afara acestora metropola mai este deservită de un nu- din lume, AC Milan și Internazionale Milano F.C.. Pri-
măr de 93 de autobuze, ce acoperă peste 1,070 km. mul este cunoscut sub denumirea de „Milan“ (accentul se
7.12. COMUNICAȚII ȘI MEDIA 97
pune pe prima silabă), iar cel din urmă sub cea de „In- • Miracolul Milano s-a petrecut aici în WWE, când un
ter“. Milano este singurul oraș din lume ale cărui echipe jobber pe nume Santino Marella l-a învins Samoana
au câștigat atât Cupa Europeană cât și Cupa Interconti- Bulldozer Umaga în cadrul Campionatului Intercon-
nentală. Ambele echipe au jucat la Giuseppe Meazza – tinental.
Stadionul San Siro (85,700). Mulți dintre cei mai buni
jucători italieni s-au născut în Milano, în regiunile înve-
Milano și Lombardia și-au depus candidatura pentru
cinate, sau în Lombardia: Valentino Mazzola,Paolo Mal-
Jocurile Olimpice de Vară din 2020 („Milan-Lombardia
dini, Giuseppe Meazza, Giacinto Facchetti, Luigi Riva,
2020“).
Gaetano Scirea, Giuseppe Bergomi, Walter Zenga, An-
tonio Cabrini, Roberto Donadoni, Gianluca Vialli, Sil-
vio Piola, Giampero Boniperti, Gabriele Oriali, Giovanni
Trapatoni și Franco Baresi ca și mulți alții. 7.11.1 Stadioane
• Autodromo Nazionale Monza-cursă de mașini și

• Renumitul circuit de Formula 1 de la Monza,care se motociclete-137,000
desfășoară în suburbiile orașului, este unul dintre ce-
le mai vechi circuite de Formula 1 din lume. Capa-
citatea pentru circuitul F1 este în prezent de 137,000 • San Siro-numai pentru fotbal; Milan și Inter-85,700
spectatori, deși în 1950 tribunele aveau o capacita-
te de peste 250,000 locuri. A găzduit un circuit F1 • Arena Civica-atletism, fotbal, rugby, fotbal
aproape în fiecare an de la deschidere, excepție fă- american-30,000
când anul 1980.
• Brianteo - atletism, fotbal-18,568

• Olimpia Milano este o echipă de baschet milaneză
de succes. Este cea mai importantă echipă italiană
și una dintre primele 5 în Europa. Olimpia a evoluat • Ippodromo del Trotter - curse de cai-16,000
la Forum (capacitate 14,000 locuri).
• Ippodromo del Galoppo - curse de cai-15,000
• Rhinos Milano American Football Club este cel mai
vechi club de fotbal american din Milano și a câștigat
patru super-cupe italiene. Ei sunt unul dintre cele • Forum di Assago - baschet, hockey pe gheață, volei-
cinci cluburi fondatoare ale ligi fotbalului italian. bal, muzică−13,000-16,000
• CUS Milano Baseball este clubul cel mai vechi de • MazdaPalace - baschet, volei-13,500
baschet al Italiei și a câștigat opt Scudetti italiene.
• Velodromo Vigorelli - ciclism, fotbal american-
• Amatori Rugby Milano a câștigat 18 campionate na- 12,000
ționale și este cea mai reputată echipă de rugby ita-
liană. • PalaLido - baschet-5,000
• Diferite echipe de hockey pe gheață din Milano au

• Agorà - hockey pe gheață - 4,000
câștigat 30 de campionate naționale. Vipers Milano
a câștigat ultimele 5 campionate naționale, Alpenli-
ga și mai multe Coppa Italia, și sunt liderii sportului • Nuovo Giuranti - rugby - 4,000
acesta în Italia. Ei joacă la stadionul Agora (capa-
citate 4,500 locuri) în timpul sezonului de hockey și
Mai există și alte stadioane și spații multiutilizabile loca-
la Forum în extrasezon.
lizate în zona metropolitană, cel mai mare fiind Stadionul
Monza Brianteo (18,000 de locuri), PalaDesio (10,000)
• În fiecare an Milano găzduiește „Trofeul Bonfiglio” și Stadionul Geas (8,500).
cel mai important turneu de tenis pentru tineret din
lume, care se desfășoară la Clubul de Tenis Milano.
Capacitatea terenului de tenis central este de 8000
locuri. Printre laureați se găsesc : Tacchini, Jan 7.12 Comunicații și Media
Kodes, Adriano Panatta, Corrado Barazzutti, More-
no, Björn Borg, Smid, Ivan Lendl, Guy Forget, Jim Milano este baza de operare pentru multe servicii și so-
Courier, Goran Ivanišević, Yevgeny Kafelnikov, și cietăți de comunicații locale și naționale, cum ar fi ziare
Guillermo Coria. reviste, stații de transmisie TV și radio.
Ziare 7.14 Vezi și

• Corriere della Sera • Listă de orașe din Italia
• Il Giorno • Locuri din patrimoniul mondial
• Il Giornale
• Libero
• Situl oficial al consiliului orașului
• Il Sole 24 Ore • Un sit neoficial
• Milano Finanza
• La Padania
• La Gazzetta dello Sport(numai sport)
Reviste
• Panorama(săptămânal)
• La Settimana Enigmistica
• Abitare(arhitectură&design-lunar)
• Casabella(arhitectură&design-lunar)
• Domus(arhitectură&design-lunar)
7.13 Specialități culinare

Ca multe dintre orașele Italiei, Milano și împrejurimile
sale au o artă culinară proprie. Arta culinară milaneză
include cotoletta alla milanese (despre care unii spun c-
ar proveni din Austria și că n-ar fi altceva decât celebrul
„Wienerschnitzel“/șnițel vienez). Tot din specificul aces-
tei zone face parte și cassoeula (un cotlet înăbușit cu var-
ză de Savoia și sos de tomate), ossobuco (cotlet cu sos
de tomate și lămâie), risotto alla milanese (o specialitate
din carne de vită asezonată cu șofran și cu vin alb), bu-
secca (cotlet cu sos de tomate și fasole), și brasato (cotlet
de vită sau porc cu vin și cartofi). În funcție de sezon
bucătăria milaneză mai include și diferite produse de pa-
tiserie cum ar fi chiacchiere (desert dintr-un aluat de for-
mă plată prăjit), tortelli (desert dintr-un aluat de formă
sferică prăjit), colomba (prăjituri glazurate sub formă de
porumbei-specialități pentru paști), pane dei morti (pră-
jituri aromate cu scorțișoară preparate de Paștele Morți-
lor) și panettone (specialități servite de Crăciun). Salame
milanese este un salam tipic milanez foarte condimentat,
adesea servit rece, în felii foarte subțiri. Cea mai bună
brânză milaneză este gorgonzola.
Capitolul 8
Nicomedia
xandru cel Mare între generalii săi, numițidiadohi,pentru

împărțirea imperiului moștenit, generalul Lysimachos a
distrus Olbia. Orașul s-a aflat probabil în tabăra sau sub
stăpânirea vremelnică a altui competitor dintre diadohi.
La Nicomedia și-a sfârșit zilele un alt conducător cele-
bru de oști al antichității, Hannibal, cel care i-a umilit
pe romani chiar pe pământul Italiei Italia. Aflându-se re-
fugiat la curtea regelui Prusias al Bythiniei a fost trădat
de acela în anul 183 e.A, la cererea romanilor. Pentru
a nu cădea în mâinile acelora a preferat să se sinucidă
prin otrăvire. După patru secole, împăratul roman Sep-
timiu Sever (193-211 e.N) a dispus să se ridice un mor-
mânt demn de strălucitul general cartaginez la Libyssa
(azi Dil) pe malul golfului Izmit de astăzi. Tot la Nico-
media s-a născut și renumitul istoric antic Arrianus, în
anul 90 e.A. După anul 130 e.A, Nicomedia a fost luată
în stăpânire de Impriul Roman, făcând parte din provin-
Localizare cia Asia. Sub stăpânirea romană cetatea a primit statutul
de colonia. Impăratul reformator Diocletianus (284-305
Nicomedia antică s-a fondat în extrema estică a Mării e.N.) și-a stabilit aici reședința într-un somptuos palat,
Marmara, într-un golf ce pătrunde adânc în uscatul Ana- ridicat înaintea celui de lângă Salona, pe coasta Dalma-
toliei Anatolia spre răsărit și oarecum paralel cu țărmu- ției Dalmația, în actualul oraș Split. Constantin cel Mare
rile sudice ale Mării Negre. La fondare se afla la nu- (307-337 e.N.) i-a urmat exemplul după câteva decenii
mai 100 de kilometri de anticul Byzantion și strâmtoa- prin vila sa de la Ancyron în care și-a dat ultima sufla-
rea Bosfor. Ulterior s-a aflat în aceeași poziție favori- re, sub același cer al Nicomediei, în anul 337 e.N., Con-
zantă față de marea capitală Constantinopol, întemeiată stantin și-a stabilit reședința la Nicomedia numai câțiva
de împăratul Constantin cel Mare peste Byzantion. Din ani, între 324-330 e.N, timp în care a amenajat o nouă
nenorocire orașul s-a dezvoltat chiar pe traiectul faliei capitală a imperiului la Byzantion, viitorul Constantino-
nord-anatoliene, falie de-a lungul căreia plăcile tectoni- polis. Moartea i-a survenit întâmplător la Nicomedia, la
ce lucrează continuu, făcând scoarța terestră extrem de 22mai 337 e.N, pe când se afla în drum spre frontiera ră-
nesigură și periculoasă. Este aceeași falie care face din săriteană unde reizbucnise războiul cu perșii conduși de
Istanbul metropola cea mai nesigură seismic din lume și regele Șapur al II-lea. Botezul împăratului pe patul de
care se prelinge spre apus până în bazinul egeean. In ce- moarte a fost celebrat de episcopul Eusobius de Nicome-
le douăzeci și trei de secole de existență, Nicomedia și dia în ritul arian, rit care nu recunoștea natura divină a
orașul moștenitor, Izmit, au suferit numeroase cutremure lui Iisus Christos. Cert este că împăratul Constantin cel
devastatoare, dintre care ultimul în anul 1999. Mare (307-337 e.N) a sprijinit creștinismul în imperiu
pentru a respecta credința mamei sale, Helena. Atunci,
la începutul sec. al 4-lea, Nicomedia a atins maxima sa
8.1 Istoric importanță și bogăție. Cu două secole înainte, pe timpul
împăratului Traian (98-117), guvernatorul Plinius cel Tâ-
năr lăuda monumentele orașului: senatul, forul și templul
Temeliile orașului s-au pus în anul 264 e.A, de către zeiței Cybele. După fondarea Constantinopol-ului (330
Nicomedes I-ul regele Bythiniei Bythinia, care l-a numit e.N.), Nicomedia a rămas o capitală provincială. Două
Nicomedia. În apropiere existase o veche colonie a ce- cutremure ulterioare, din anii 358-363 e.N, au lovit dur
tății grecești Megara, numită Olbia, cunoscută și sub nu- orașul imperial, distrugând și fortificațiile datorate lui Di-
mele de Astacos. In luptele ce au urmat morții lui Ale-
99
100 CAPITOLUL 8. NICOMEDIA
ocletianus (284-305 e.N.) și abandonate definitiv în sec. că și menținea avantajul unei deschideri la mare. La Izmit
al 7-lea e.N. In pofida atenției binevoitoare a împărați- s-au dezvoltat o mare parte a industriilor grele din țară,
lor biyantini din sec. 5-6 e.N., orașul nu și-a mai atins siderurgie, construcții navale și auto, rafinării, industrii
vechea importanță, mulțumindu-se cu un rol regional, în pentru obiecte electrocasnice, fabrici de ciment și chimi-
concurență cu Niceea din apropiere. Catastrofele care au ce, etc. Orașul de astăzi are o populație de circa 270.00
lovit regiunea în sec. al 7-lea și al 8-lea, invaziile persa- de locuitori. Dezvolarea lui industrială și a regiunii sa-
ne și arabe, rebeliunile din Imperiul Bizantin, cutremurul le a condus la realizarea celui mai ridicat PIB pe cap de
din anul 740 și revenirea ciumei din anul 747, au avut locuitor din Turcia. Acest PIB, care depășește 6.000 de
un impact negativ asupra Nicomediei, ea rămânând nu- dolari SUA pe cap de locuitor, este de trei ori mai mare
mai o bază militară disputată de puterea centrală bizan- decât cel mediu pe țară și de două ori mai mare decât cel
tină în raport cu invadatorii și cu rebelii. Prin anul 845, al metropolei Istanbul. Concentrarea industrială a făcut
geograful arab Ibn Hurdadbeh a descris orașul ca fiind în din Izmit un centru vital al economiei turcești.
ruină, servind ca escală pe drumul spre Constantinopol.
Pe atunci orașul antic, cu cartierele sale portuare, fusese
abandonat, populația retrăgându-se pe acropolis-ul forti- 8.3 Vezi și
ficat, un kastron bizantin. Pierderile graduală a contro-
lului bizantin în Asia Mică, în sec. al 11-lea, a întărit
• Lista de orașe din Turcia
rolul strategic al orașului, transformându-l în principala
bază de plecare a campaniilor bizantine și ca etapă în ca- • Izmit
lea cruciaților spre Pământul Sfânt, mai ales în anii 1096,
1097 și 1147. Istoricii primelor două cruciade, Etienne • Anatolia
de Blois și Odon de Deuil, s-au arătat impresionați de pe-
• Constantin cel Mare (307-337)
isajul dezolant oferit de ruinele antice. După cucerirea
Constantinopolului de către cruciații apuseni din crucia- • Diocletianus (284-305)
da a IV-a, Nicomedia s-a aflat în centrul disputelor dintre
apusenii trădători ai creștinătății și micul Imperiu Bizan-
tin de Niceea, revenind în cele din urmă bizantinilor. La 8.4 Bibliografie
sfârșitul sec. al 11-lea, între 1078 și 1087, orașul a căzut
în stăpânirea turcilor selciukizi. Incă pe atunci se redu-
• Vladimir Rosulescu - Orașe dispărute Ed. Scorilo
sese la o locuire numai pe acropolis, într-un patrulater
2000
fortificat cu laturile de 200-300 de metri lungime și circa
150 de metri lățime. Locuitorii închiși pe acropolis erau • Vladimir Rosulescu - Mileniul de purpură și aur -
despărțiți de apele golfului Izmit de azi de vestigiile unor Imperiul Bizantin Ed. Scorilo 2006
cartiere antice abandonate. Acropolis-ul a fost fortificat-
de către bizantini într-o încercare disperată de a-l menți- • Clive Foss: Survey of medieval castles of Anatolia.
ne ca poziție înaintată împotriva turcilor. In prima parte Vol. 2: Nicomedia. Oxford 1996, ISBN 1-898249-
a sec. al 14-lea, Nicomedia a trecut pentru totdeauna în 07-5.
stăpânirea tânărului stat otoman, urmând apoi o evoluție
• Turgut H. Zeyrek: Nikomedeia: (IÖ 264/263 - IS
seculară de anonimat. redeșteptarea datorată revoluției
358). Arkeolojik Açidan Genel Bir Degerlendirme.
industriale din sec. al 20-lea și dezvoltarea orașului pe
Istanbul 2005, ISBN 975-807-097-5.
coordonate moderne, lipsite de particularități, nu l-a aju-
tat în atractivitate turistică.

8.2 Evoluția modernă
La sfârșitul primului război mondial în Istanbul au pă-
truns trupe de ocupație ale aliaților din Antantă și pe lân-
gă alte întinse teritorii Turcia, fostul Imperiul Otoman,
a pierdut o parte din teritoriul său european în favoarea
Greciei. Considerând Istanbul-ul o poziție vulnerabilă
într-un posibil război viitor, guvernul republican turc a
evitat să mai concentreze în metropolă a unor ramuri in-
dustriale vitale pentru economie. Ca urmare investițiile
industriale majore ale secolului al 20-lea s-au deplasat că-
tre Izmit, fosta cetate antică Nicomedia, oraș care se bu-
cura de două mari avantaje. Se găsea nu prea departe de
aglomeratul Istanbul, de unde putea atrage forță de mun-
Capitolul 9
Cezar August
Augustus Octavian Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr.,

Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anteri-
or drept Octavian, a fost primul Împărat Roman. Deși
a păstrat înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un
dictator pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol
de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și
măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de
Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr..
9.1 Titulatura
De-a lungul vieții sale a fost cunoscut cu mai multe nu-
me: La naștere a fost numit Gaius Octavius după tatăl
său biologic, Gaius Octavius, la care a fost adăugat când
era copil numele Thurinus în cinstea victoriei de la Thurii
împotriva sclavilor fugari la care tatăl a participat. După
adoptarea sa postumă de către Iulius Cezar (44 î.Hr.), el a
luat numele acestuia și a devenit Gaius Iulius Caesar Oc-
tavianus în conformitate cu standardele romane în cazul
adopție. Deși el a renunțat repede la Octavianus din nu-
mele său și contemporanii săi se refereau la el numindu-l
în această perioadă Cezar, istoricii fac referire la el între
44 î.Hr. și 27 î.Hr. numindu-l Octavian. În 42 î.Hr., în
vederea consolidării relațiilor sale politice cu foștii sol-
dați ai lui Iulius Cezar, după zeificarea acestuia, și-a adă-
ugat la numele său titulatura Divi Filius (Fiul divin), de-
venind Gaius Iulius Cezar Divi Filius.
În 38 î.Hr., și-a înlocuit prenumele Gaius și numele Juli-
us cu Imperator, titlul prin care trupele salutau liderul lor
după un succes militar, devenind oficial Imperator Cezar
Divi Filius. De la nașterea sa în 63 î.Hr. și până în anul
27 î.Hr. istoricii îl numesc Octavian. În 27 î.Hr., după
înfrângerea lui Marc Antoniu și a Cleopatrei, Senatul ro-
man a votat titluri noi pentru el, devenind oficial Impera-
tor Cezar Divi Filius Augustus. De la această dată și până
la moartea sa în 14 d.Hr. istoricii îl numesc Augustus.
Augustus in postura de Pontifex Maximus

9.2 Primii ani
Caius Octavius s-a născut la Roma, la 23 septembrie 63 care a ajuns senator. A murit când Octavian avea doar 4
i.en. Tatăl său, Caius Octavius a fost primul din familie ani. Mama sa se înrudea cu persoane importante, fiind
101
102 CAPITOLUL 9. CEZAR AUGUST
fiica Iuliei și sora lui Iulius Caesar, ceea ce i-a permis lui Apollo și “Casă Liviei”, un apartament de patru camere,
Octavian să facă primii pași spre notorietate. A luat parte cu pereți acoperiți cu picturi elaborate. Pentru a întări
, sub comanda lui Caesar, la expediția din Hispania din pactul, Antoniu a fost nevoit să se căsătorească cu sora
46 i.en., când avea doar 18 ani, fiindu-i atribuită o funcție lui Octavian, Octavia. Iulius Caesar fusese zeificat, astfel
militară importantă în expediție de cucerire a Parției pe Octavian avea un statut privilegiat, putând să-și adauge la
care Cezar o plănuia. Octavian se pregătea de expediția nume titlul de “Divi Filius”. În anii următori, Octavian
în Illyricum, când a primit vestea asasinării unchiului sǎu și-a consilidat dominația asupra provinciilor vestice s ia
în 44 i.en. scăpat Italia de piratul Sextus Pompeius, fiul lui Pompei,
care folosea Sicilia ca baza pentru flota sa. Campania s-a
S-a întors în grabă la Roma, iar pe drum, a aflat că Caesar
l-a adoptat prin testament și a decis să-i răzbune moartea. incheiat în 36 i.en., cu victoria navală de la Mylae, repur-
tată de Marcus Agrippa, comandant priceput și prietenul
Sosit la Roma, a descoperit că puterea fusese preluată de
Marc Antoniu și Aemlius Lepidus. Au pledat în favoarea loial al lui Octavian. Lepidus a venit din Africa să ia par-
te la bătălie, dar a fost înfrânt când a încercat să preia cu
compromisului și amnistiei, însă Octavian a refuzat pro-
punerea și a câștigat de partea sa mulți dintre adepții lui forță de la Octavian comandă legiunilor, fiind neutralizat
ca forță politică, dar rămas ca Pontifex Maximus până la
Caesar, senatori și câteva legiuni, subminând poziția lui
Antoniu. În vara anului 44 i.en., liderul senatului, Cice- moartea sa din anul 13 i.en. Antoniu și cu Octavian au
ro, a rostit Filipicele, discursuri înverșunate împotriva lui rămas singurii doi conducători ai lumii romane.
Antoniu, văzând în tânărul Octavian un aliat util, și ast-
fel, în noiembrie 44 i.en., când Antoniu a părăsit Roma că
să preia controlu nordului Italiei, Octavian a fost trimis, 9.4 Rǎzboiul civil
cu binecuvântarea lui Cicero, să poarte război împotriva
acestuia. Antoniu s-a retras spre vest, în Galia, dar planul
lui Cicero de a-l controla pe Octavian nu a dat roade.
9.3 Al Doilea Triumvirat
Batalia de la Actium
Octavian își întărea reputația în vest, Antoniu își menți-

Monedele cu Antoniu si Octavian in timpul triumviratului nea relația cu Cleopatra, regina Egiptului, afișând un stil
de viață specifică unui rege elenistic și a divorțat de sora
În august 43 i.en., Octavian a intrat cu legiunile în Roma lui Octavian. Cum regii orientali nu erau bine văzuți la
și a silit senatul să-i ofere titlul de consul. La trei luni Roma, Octavian a profitat de situație. Antoniu a reorga-
după, s-a întâlnit cu Antoniu și Lepidus la Bologna, unde nizat provinciile estice, dar prestigiul sau a avut de suferit
cei trei au ajuns la o înțelegere, formând un al doilea tri- de pe urmă campaniei eșuate împotriva parților . În iulie
umvirat, prin care senatul era exclus de la putere. Au ur- 32 i.e.n., Octavian a obținut pe cale ilegală testamentul
mat proscroptii, fiind uciși mulți senatori opozanți, prin- lui Antoniu și l-a citit în public. Se aflase că Antoniu a
tre care și Cicero, iar în 42 i.en., triumvirii i-au înfrânt lăsat moșteniri consistente copiilor pe care îl avea cu Cle-
pe Brutus și pe Cassius, asasinii lui Caesar, în Bătălia de opatra.
la Filippi, în nordul Greciei. Brutus și cu Cassius s-au Senatul nu a putut tolera un astfel de testament și a de-
sinucis, iar în octombrie 40 i.en., învingătorii de la Phili- clarat război. Bătălia decisivă a avut loc la Actium, pe
ppi au ajuns la un nou acord, împărțind între ei Imperiul: coasta de vest a Greciei, pe 2 septembrie 31 i.e.n. Acti-
Antoniu a luat estul, Octavian a luat vestul, iar Lepidus um era un promontoriu pe coasta vestică a Greciei, la gu-
a luat Africa, nefiind un partener egal. Prin timpul pros- ră vastului golf Ambracia. Antoniu și-a stabilit tabăra pe
cripțiilor, a achiziționat o casă de pe Colină Palatină ce-i partea sudică a intrării, în vreme ce Octavian s-a instalat
aparținuse lui Hortensius, executat. Ruinele dezgropate pe promontioriul nordic, la 8 km de gură golfului. Tru-
formau două lături ale unei curți cu coloane și includeau pele de uscat erau egale numeric, dar pe mare, Octavian
o sufragerie, o sala de recepții și două biblioteci. A cum- deținea avantajul unei flote mari, călită în lupta, condusă
părat proprietățile adiacente, pe care a ridicat Templul lui de Marcus Agrippa. Blocada lui Agripa a slăbit poziția
9.5. PRINCIPATUL 103
lui Antoniu, care a decis să încerce să fugă pe mare. Es-

cadra Cleopatrei a spart linia navelor inamice și Antoniu
a urmat-o cu câteva corăbii. Dar grosul flotei s-a predat.
Flota lui Antoniu a fost încercuită și a încercat să spargă
flota inamică, dar numai câteva corăbii au reușit, restul,
împreună cu o numeroasă armată de uscat, s-au predat lui
Octavian. Antoniu și Cleopatra s-au întors în Egipt, iar
în anul 30 i.e.n., Octavian a reluat ofensivă. Alexandria
a fost cucerită, iar Antoniu și cu Cleopatra s-au sinucis.
Tezaurul ptolemeilor a căzut în mâinile lui Octavian, iar
Moneda ce atesta divinitatea lui Augustus
Egiptul a fost transformat într-o provincie romană. În ur-
mă victoriei de la Actium, Octavian a devenit stăpânul
necontestat al lumii romane.
mal, puterea Senatului, numai pentru a o primi integral
înapoi, fiind un spectacol regizat de agenții și asociații săi.
9.5 Principatul Octavian și-a păstrat controlul asupra Egiptului, Ciprului,
Hispaniei, Galiei și Siriei. A continuat să fie ales consul
anual, între 31-23 i.e.n.. A primit numele de Augustus
(sacru, slăvit). În partea estică a imperiului, era denumit
“Sebastos”. Augustus preferă titlul de “Princeps” (primul
cetățean), dar păstrându-și titulatura de “Imperator” (co-
mandant militar suprem). Augustus a pretins că prin res-
tructurare constițională, a reinstaurat republica. Avea pu-
teri excepționale, convingându-i pe senatori să-l accepte
ca pe un șef al statului, urmărindu-și propriile țeluri poli-
tice. În vara anului 27 i.e.n., Augustus a părăsit Roma și a
locuit până în 24 i.e.n. în Gallia și Hispania. În 23 i.e.n.,
s-a îmbolnăvit. După ce și-a revenit, a decis să schim-
be statutul constituțional, renunțând la funcția de consul,
pe care l-a mai deținut încă doi ani. Senatul i-a acordat
putere tribuniciară pe viață, având dreptul de a convoca
senatul, de a propune legi în față adunării poporului și
de a respinge orice act legislativ. Și-a reînnoit autorita-
tea asupra provinciilor, fiind denumit oficial “maius”, o
funcție mai mare ca oricare guvernator provincial. Însă
cea de-a două restructurare a întâmpinat probleme: în 22
i.e.n., Roma a fost lovită de foamete și de ciumă. Poporul
i-a oferit lui Augustus un mandat de dictatură, apoi con-
sulat pe viață, înnoit anual. În anul 19 i.e.n., Augustus
a acceptat o putere consulară, mai mare decât a acesto-
ra în provincii. Deținea controlul armatei, iar puterea sa
de nezdruncinat, era întărită și avea o uriașă autoritate
morală. Succesul politicii sale era demonstrat de faptul
că imptriva lui nu s-a plănuit decât o singură conspirație.
Relația cu Senatul a rămas fermă, respectuoasă, Augus-
tus devenind un model de urmat pentru ceilalți împărați.
A recrutat oameni din rândul senatorilor, pentru a pune
bazele unei administrații civile imperiale. A fost încunu-
nat în anul 2 i.e.n., primind un titlu onorific-Pater Patriae,
în semn de apreciere a despotismului sau luminat.
Augustus magistrat A restaurat clădiri neglijate în timpul războiului civil, a
restaurat 82 de temple într-un singur an, a ridicat edifi-
A înfruntat însă disputa statutului sau constituțional. Ne- cii noi și grandioase că Teatrul lui Marcellus, Templul lui
având de gând să renunțe la putere, dar învățând de pe Apollo de pe Colina Palatină, Horologium-ceas solar cu
urmă asasinării lui Caesar, a ajuns la un compromis cu un obelisc egiptean în centur, Mausoleul, Forul lui Au-
Senatul. Nu putea guverna de unul singur, având nevo- gustus cu templul lui Mars Ultor. Eforturile sale au fost
ie de oameni experimentați în administrație și în afaceri sprijinite de Agrippa, care a inițiat proiecte de construcții
publice. În ianuarie 27 i.e.n., Octavian a cedat, doar for- pe câmpul lui Marte, ca Panteonul, repararea sistemului
de alimentare cu apă al orașului, construirea a două ape- 9.6 Viața privatǎ

ducte, Aqua Iulia și Aqua Virgo. Augustus supraveghea
aprovizionarea Romei cu grâne, și a reorganizat capitala
în 14 regiuni administrative. Augustus continuă însă să
locuiască într-o casă modestă, dar spațioasă, de pe Colina
Palatină. Era prudent în privința cultului imperial, inter-
zicând venerarea sa exclusivă. Cultul comun al Romei
și al lui Augustus s-a extins în provinciile vestice, însă a
refuzat să primească onoruri divine, exceptând titlul de
“Divi filius”, fiul divinului Caesar.
Portret
Statuia lui Augustus de la Prima Porta
Statuile și sculpturile au jucat un rol important în crea-

rea noii imagini publice a lui Augustus că prim-cetățean,
împărat și mare preot. Ca mare preot, era înfățișat cu
privirea modestă sau gânditoare și capul acoperit de to-
ga, prin care scotea în evidență puterea și pietatea, chiar
și la bătrânețe. Ca împărat, cea mai memorabilă imagine
este statuia din casa Liviei, de la Prima Porta, înfățișat că
lider militar, cu brațul întins în gest de comandă, purtând Familia lui Augustus
o platoșa ceremonială decorată în basorelief cu o scenă
înfățișând înapoierea stindartelor romane de către parți. Suetonius scria că Augustus era scund, dar acest defect
Sculptura măsoară 2 metri înălțime și încă păstrează ur- era mascat de proporțiile perfecte și de simetria siluetei
me de vopsea și de aur, având o expresie gravă. Erosul sale. Adauga că avea corpul acoperit cu pete, semne na-
de la piciorul drept al statuiei indică descendența divină turale pe piept și pe abdoman, dar și bătături și răni pro-
a lui Augustus din ginta Iulia al zeiței Venus. Fiind des- vocate de obiceiul de a se freca violent cu strigiliul. Era
culț, atestă faptul că statuia a fost sculptată post-mortem, bolnăvicios, având probleme cu vezica. Era tolerant în
indicând divinitatea împăratului. privința criticilor și și-a câștigat aseziunea sinceră a mase-
9.7. REALIZǍRI MILITARE 105
lor organizând serbări, construind clădiri noi și adoptând

o serie de măsuri în folosul statului. Își putea consolida
poziția și siguranța personală dacă guverna nu numai din
interes personal, ci și public. Era iubitor de zaruri, ju-
când cu oaspeții săi pe banii oferiți de el și avea simțul
umorului.
Din perspectiva literară, și-a scris o autobiografie în 13
volume, povestindu-și viață până la războiul cantabric din
26-25 i.e.n., din care nu s-a păstrat nici un fragment.
Compunea epigrame când se îmbăia și începuse o tra-
gedie intitulată Aiax. Nu știa bine limba greacă, scriind
ce avea de spus în latină și apoi îl punea pe cineva să o
traducă. Era educat ,dar nu un erudit. S-a căsătorit cu
Livia Drusilla la 25 de ani, în 38 i.e.n. A mai avut soții
înainte: Claudia, fiica vitregă a lui Marc Antoniu și Scri-
bonia, rudă a lui Sextus Pompeius. Livia era căsătorită
când l-a cunoscut pe Augustus, dar soțul sau, îndatoritor,
a divorțat la cererea împăratului. Împăratul a iubit-o până
la moarte, dar avea o reputatie de fustangiu înveterat, iar
Livia închidea ochii la lungul șir de amante ale împăratu-
lui. Era renumită pentru generozitatea ei, încurajându-l
pe Augustus să arate clemență adversarilor. Era toleran-
ta în privința numeroaselor infidelități. A fost suspectată
de conspirație și crimă, bănuită de moartea lui Marcel-
lus, Caius și Lucius, pentru ca Tiberius să preia tronul. Statuie eqvestriana a lui Augustus
L-ar fi putut otrăvi pe Augustu și în ultimii ani, pentru ca
acesta s-a călătorit în secret pe insula Planasia, unde ulti-
mul sau nepot în viață, Grippa Postumus, se află în exil,
și temându-se că acesta să devină rival lui Tiberius, a uns
câteva smochine cu otravă ce atârnau în pomii din care
Augustus obișnuia să culeagă fructele cu propria să mâ-
na. Livia a mai trăit 15 ani după Augustus, murind în 29
i.e.n, la 86 de ani. Augustus ar fi plecat în Galia în anul
16 i.e.n., ca să poată trăi cu amanta sa , Terentia. Și-ar fi
exlat fiica și nepoata pe două insulițe pe motiv de adulter.
9.7 Realizǎri militare

Nu a fost un mare lider militar, dar a avut modestia s-
o recunoască. S-a bazat pe Marcus Agrippa, care a co- Mecena si Augustus
mandat flota la Actium. Augustus a mai preluat comandă
într-o singură campanie, în războiul cantabric din Spa-
nia. Domnia sa e presărată cu victorii notabile, cea mai în fruntea legiunilor de la Rin, poruncindu-i să avanseze
importantă fiind cucerirea Egiptului, care a ajuns grânarul până la Elba. După moartea lui Drusus, comanda a fost
Romei. Grânele, importate gratuit , erau de o importantă transferată lui Tiberius, continuând până în anul 4, însă
crucială pentru populația imperiului. A repurtat o victo- când plănuia să cucerească Boemia și Moravia în anul 6,
rie diplomatică în 20 i.e.n., când a recuperat steagurile a fost chemat în Balcani că să înăbușe o revoltă. În anul
legiunilor romane, capturate de părți în timpul dezastru- 9, a avut loc înfrângerea catastrofală din pădurea Teuto-
oasei bătălii de la Carrhae din 53 i.e.n. S-a preocupat de burg. Quintilius Varus, comandantul legiunilor de peste
întărirea forntierelor. Rin, a petrecut vara anului 9 pe malul răului Wser.
La est, deșertul sirian și fluviul Eufrat formau o granița Considerând că era liniște în Germania, n-a luat măsuri
naturală. La nord, unde în urmă războaielor lui Caesar, de precauție când se îndrepta înapoi spre tabăra de iar-
se stabilise o granița naturală de-a lungul Rinului. Augus- nă de la Rin. În luna septembrie, a fost atacat prin sur-
tus a împins frontieră balcanică până la Dunăre, în urmă prindere de cherusci în pădurea Teutoburgica de lângă
campaniilor de cucerire a triburilor din Alpi și pacificând Osnabruck, iar cele trei legiuni ale sale au fost anihilate.
nordul Balcanilor. L-a așezat pe fiul sau vitreg, Drusus, Tiberius s-a deplasat la frontieră Rinului, ca să împiedice
invazia germană a Galiei, dar Augustus era puternic șo-

cat, ținând doliu timp de câteva luni, lăsându-și barbă și
părul să crească, lovindu-se cu capul de ușa și strigând:
“Quintilius Varus, dă-mi legiunile înapoi!".
Cucerirea Germaniei a fost abandonată, iar Augustus a
devenit tot mai prudent, lăsându-i lui Tiberius un docu-
ment scris de propria mâna, în care îl sfătuia să păstreze
frontierele din acel moment ale imperiului. Strategia ge-
nerală era să păstreze numărul formațiunilor militare la
minimul necesar pentru asigurarea păcii în interiorul im-
periului și pentru păzirea granițelor. A redus numărul
legiunilor la 28, majoritatea fiind încartiruite la frontie-
rele imperiului. După dezastrul provocat de Varus, opt
dintre cele 25 de legiuni rămase au fost mutate de-a lun-
gul Rinului, șapte de-a lungul Dunării și patru în Siria. Mausoleul lui Augustus
Controlul legiunilor era esențial pentru Augustus. Lui, în
calitatea de imperator, îi jurau soldații credință, nu sena- pe Tiberius, odată cu Agrippa Postumus, ultimul sau ne-
tului, nici statului. A introdus durata stagiului militar și pot rămas în viață. Tiberius l-a adoptat pe strănepotul
solda, a înființat garda pretoriană,nouă cohorte de elită, lui Augustus, pe Germanicus. Agrippa Postumus a fost
fiecare a câte 500 de oameni, stabilindu-le în apropierea exilat pe insula Planasia. Livia i-ar fi ucis pe ceilalți moș-
Romei, că să-l protejeze pe împărat. tenitori, unul după unul. Augustus s-a retras din viață
publică, invocând bătrânețea pentru a lipsi de la banche-
te și de la ședințele senatului. A părăsit Roma în anul
9.8 Ultimii ani 14, cu intenția de a călători cu Tiberius spre Capri, și de
acolo spre Beneventum, de unde Tiberius avea să condu-
că singur Panonia. Augustus s-a îmbolnăvit de diaree pe
drum. A stat pe Capri patru zile. A murit în drumul de
întoarcere spre Roma, la Nola, pe 19 august anul 14, cu o
luna înante să împlinească 76 de ani. Pe patul de moarte,
glumea în legătură cu teatrul pe care a trebuit să-l joace,
cerând o oglindă, că să fie pieptănat și bărbierit, și și-a
rugat prietenii să-l aplaude pentru a arată că și-a inter-
pretat bine rolul. Se laudă că el a găsit Roma un oraș din
cărămidă și a lăsat-o ca un oraș din marmură.Corpul sau
a fost transportat la Roma, pe Câmpul lui Marte, unde a
avut parte de funeralii grandioase. Cenușă a fost depu-
să în Mausoleul din apropiere. Pe doi stâlpi de bronz de
la intrarea mausoleului a fost inscripționată o relatare a
realizărilor lui Augustus.
Templul lui Augustus

9.9 Galerie
Pe fiii Liviei, Drusus și Tiberius, nu-i consideră egali și
nici veritabili succesori , deoarece aparțineau liniei cla- •
udiene. Și-a căsătorit fiica lui Scribonia, Iulia, cu Mar- •
cellus. După moartea lui Marcellus, Iulia a fost dată în
căsătorie cu Agrippa în 21 i.e.n., din care s-au născut trei •
băieți și două fete, iar Augustus și-a concentrat atenția
asupra lui Caius și Lucius, fiind adoptați de acesta, iar •
Agrippa deținea poziția de moștenitor prezumtiv. Dar
•
Agrippa a murit în 12 i.e.n., iar Augustus s-a simțit nevo-
it să o dea în căsătorie pe Iulia cu Tiberius anul următor.
Dar din cauza neînțelegerilor cu Iulia, Tiberius s-a auto-
exilat pe insula Rhodos. Caius și-a continuat ascensiunea 9.10 Literatură
politică, devenind consul în anul 1, plecând în Siria, rea-
firmând autoritatea română în Armenia. Ulterior, Caius • Jochen Bleicken: Augustus. Eine Biographie. Ale-
și cu Lucius au murit. În anul 4, Augustus l-a adoptat xander Fest, Berlin 1998, ISBN 3-8286-0027-
9.10. LITERATURĂ 107
1. Neuauflage mit Nachwort von Uwe Walter, • Paul Zanker: Augustus und die Macht der Bilder. 3.
Rowohlt, Reinbek 2010, ISBN 978-3-499-62650-0. Auflage, Beck, München 1997, ISBN 3-406-34514-
X.
• Jochen Bleicken: Verfassungs- und Sozialgeschich-
te des Römischen Kaiserreiches. 2 Bände, 3. bzw.
4. Auflage, Schöningh, Paderborn 1981, ISBN 3-
8252-0838-9, ISBN 3-8252-0839-7.
• Alan K. Bowman (Hrsg.): The Cambridge Ancient
History. Vol. 10. The Augustan Empire. Cambrid-
ge University Press, Cambridge 1996, ISBN 0-521-
26430-8.
• Klaus Bringmann, Thomas Schäfer: Augustus und
die Begründung des römischen Kaisertums. Akade-
mie Verlag, Berlin 2002, ISBN 3-05-003054-2.
• Klaus Bringmann: Augustus. Primus, Darmstadt
2007, ISBN 978-3-89678-605-0.
• Karl Christ: Geschichte der römischen Kaiserzeit.
Von Augustus bis zu Konstantin. 4. Auflage. C.
H. Beck, München 2002, ISBN 3-406-36316-4, S.
47ff.
• Werner Dahlheim: Augustus. Aufrührer – Herrscher
– Heiland. Eine Biographie. C. H. Beck, München
2010, ISBN 978-3-406-60593-2 (Recenzie).
• Werner Dahlheim: Augustus. In: Manfred Clauss
(Ed.): Die römischen Kaiser. 55 historische Por-
traits von Caesar bis Iustinian. Ediția a 4-a. Beck,
München 2010, ISBN 978-3-406-60911-4, S. 26–
50.
• Werner Eck: Augustus und seine Zeit.Ediția a 5-a,
Beck, München 2009, ISBN 978-3-406-41884-6.
• Karl Galinsky (Ed.): The Cambridge Companion to
the Age of Augustus. Cambridge University Press,
Cambridge 2005, ISBN 0-521-00393-8.
• Dietmar Kienast: Augustus. Prinzeps und Monar-
ch.Ediția a 4-a Wissenschaftliche Buchgesellschaft,
Darmstadt 2009, ISBN 978-3-534-23023-5.
• Heinrich Schlange-Schöningen: Augustus. Wis-
senschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 2005,
ISBN 3-534-16512-8.
• Pat Southern: Augustus. Magnus, Essen 2005, ISBN
3-88400-431-X.
• Ines Stahlmann: Imperator Caesar Augustus. Stu-
dien zur Geschichte des Principatsverständnisses in
der deutschen Altertumswissenschaft bis 1945. Wis-
senschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 1988,
ISBN 3-534-03890-8.
• Ronald Syme: Die römische Revolution. Mach-
tkämpfe im antiken Rom. (Ed. Christoph Selzer și
Uwe Walter). Klett-Cotta, Stuttgart 99 2003, ISBN
3-608-94029-4 (klassische Darstellung, die zum
Ausgangspunkt der modernen Augustus-Forschung
geworden ist).
Capitolul 10
Marc Antoniu
Marc Antoniu (în latină: „M•ANTONIVS•M•F•M•N”

[1]
- „Marcus Antonius”) (n. 82 î.Hr., Roma, Republica
Romană — d. 1 august 30 î.Hr., Alexandria, Egipt) a fost
un general și politician roman, locotenent al lui Cezar,
membru, alături de Octavian și Lepidus, al celui de-al II-
lea triumvirat (43 î.Hr.). Victorios la Filippi (42 î.Hr.)
asupra forțelor lui Brutus și Cassius, ucigașii lui Cezar,
devine figura dominantă a triumviratului. Primește gu-
vernarea provinciilor din Orient, pleacă spre Asia și are o
întrevedere cu regina Egiptului, Cleopatra, în octombrie
41 î.Hr., cu care s-a căsătorit. Comportamentul lui moral
și politic duce la ascuțirea conflictului cu Octavian, al că-
rui rezultat a fost bătălia de la Actium (31 î.Hr.) în care
Antoniu a fost înfrânt. Aflând de sinuciderea Cleopatrei
care, așa cum spune legenda, se lăsase mușcată de vipere,
Marc Antoniu se sinucide.
10.1 Tinerețea
Antoniu s-a născut în iarna 87-86 î.Hr., probabil în timpul
în care armata lui Sulla asedia Atena în timpul războiului
mithridatic. Tatăl său, care avea același nume, Marcus
Antonius Creticus, era fiul marelui orator Marcus Anto-
nius, cel care a fost ucis și decapitat din ordinul lui Gaius
Marius la sfârșitul anului 87 î.Hr. Iulia, mama lui, era
o fiică a lui Lucius Caesar (consul 90, cenzor 89), o altă
victimă ucisă în același timp cu Marcus Antonius Orator.
Tatăl său (pretor 74) a murit în anul 71 î.Hr. în timpul ce Desen al unui bust cu Marc Antoniu.
era la comanda împotriva pirateriei mediteraneene. Iulia
curând s-a recăsătorit cu Publius Cornelius Lentulus (Su-
ra) (consul 71), un eminent politician patrician și co-lider losofilor de la Atena, el a fost chemat de către Aulus Ga-
al infamei conspirații a lui Catilina. binius, proconsulul din Siria, pentru a lua parte la cam-
Potrivit unor cunoscători în domeniu, precum Plutarh, paniile împotriva lui Aristobulus al II-lea din Iudeea, pre-
Marc Antoniu a petrecut anii adolescenței rătăcind pe cum și în sprijinul regelui Ptolemeu al XII-lea Auletes în
străzile din Roma, cu frații și cu prietenii săi, mai ales Egipt. În această campanie Antoniu și-a demonstrat ta-
cu Gaius Curio (ultimul tribun 50 î.Hr.), cu care se spune lentele sale în calitate de comandant de cavalerie și s-a
că a avut o relație homosexuală de durată. Plutarh scrie remarcat prin vitejia și curajul său.
că până să împlinească 20 de ani era deja îndatorat cu Într-adevăr, viața lui Antoniu a fost un amestec, de cele
suma de 250 de talentum.[2] (Aproximativ 5 milioane de mai multe ori în același timp, de onoare militară uluitoa-
dolari americani.[3] ) re împreună cu un dezmăț exagerat. Referitor la acest
După această perioadă de nepăsare, Antoniu a fugit în subiect Plutarh a remarcat faptul că în timp ce generozi-
Grecia pentru a scăpa de creditorii săi și pentru a studia tatea lui l-a ajutat să obțină o putere înaltă în stat, el a fost
retorica. După o scurtă perioadă petrecută în prezența fi- în același timp tras înapoi de greșelile lui nenumărate.[4]
108
10.2. SUSȚINĂTOR AL LUI CEZAR 109
10.2 Susținător al lui Cezar lui Cezar. Un tribun al plebeilor trebuia să fie intangibil
potrivit legii romane. Antoniu a condus în Italia, în timp
ce Cezar distrugea legiunile lui Pompei în Spania, și a dus
întăriri din Grecia, înainte de a comanda aripa dreaptă a
armatelor lui Cezar la Pharsalus.
Când Cezar a ajuns dictator pentru a doua oară, Marc
Antoniu a fost făcut Maestrul cailor, adică mâna dreaptă
a dictatorului și în această calitate a rămas în peninsula
Italia ca administrator în anul 47 î.Hr., în timp ce Iulius
Cezar se lupta cu ultimii oameni ai lui Pompei, care se re-
fugiase în provincia Africa. Dar aptitudinile lui Antoniu
ca administrator erau slabe pentru un general de aseme-
nea calibru, el a început iarăși cu excese dintre cele mai
extravagante, descrise de către Cicero în Philippicae. În
46 î.Hr. se pare că au avut un conflict pentru că Cezar a
Scenă din Războaiele galice: "Vercingetorix arucându-și armele insistat cu privire la plata pentru o proprietate a lui Pom-
la picioarele lui Cezar”, 1899, autor: Lionel Noel Royer pei pe care Antoniu insinua că a cumpărat-o, dar, de fapt,
pur și simplu și-a însușit-o. Ca și în alte ocazii, Antoniu a
În 54 î.Hr., Antoniu era membru în conducerea armatelor recurs la violență. Sute de cetățeni romani au fost pur și
lui Cezar din Galia romană și Germania. Din nou el s- simplu uciși și Roma însăși a ajuns într-o stare de anarhie.
a dovedit a fi un lider militar competent în Războaiele Cezar a fost foarte nemulțumit de toată această afacere și
galice, dar personalitatea lui provoca instabilitate oriunde l-a eliberat pe Antoniu din toate responsabilitățile poli-
mergea. Antoniu și Cezar s-au declarat a fi cei mai buni tice. Cei doi bărbați nu s-au mai văzut timp de doi ani.
prieteni, devenind apropiați ca niște rude. Antoniu s-a Înstrăinarea nu a fost de lungă durată pentru că Antoniu
declarat mereu la dispoziția lui Cezar pentru a-l ajuta în s-a întâlnit cu dictatorul la Narbo (45 î.Hr.) și a respins
realizarea campaniilor sale militare. sugestia lui Trebonius de a se alătura conspirației de a-l
detrona. Reconcilierea a avut loc în 44 î.Hr. când Anto-
Numit, prin influența lui Cezar, în funcțiile de chestor, niu a fost ales ca partener pentru al cincilea consulat al lui
augur și tribun al plebeilor (50 î.Hr.), el a sprijinit cauza Cezar.
patronului său cu multă energie. Două funcții proconsu-
lare ale lui Cezar, acordate pe o perioadă de zece ani, Orice conflict ar fi existat între cei doi bărbați, Antoniu a
expirau în 50 î.Hr., astfel încât el a vrut să se întoarcă la rămas însă fidel lui Cezar în orice moment. La 15 febru-
Roma pentru alegerile consulare. Dar datorită rezisten- arie 44 î.Hr., în timpul festivalului Lupercalia, Antoniu
ței fracțiunii conservatoare a senatului roman, condusă de a oferit public lui Cezar o diademă. Acest lucru era un
Pompei, s-a cerut demisia lui Cezar din funcția de pro- eveniment plin de înțelesuri: o diademă este un simbol al
consul și de comandant militar înainte de procedura de unui rege, cum însă Cezar a refuzat asta a demonstrat că
realegere a unui nou proconsul. el nu intenționa să ocupe tronul imperiului.
Dar Cezar nu dorește așa ceva, chiar dacă ar fi un act

temporar, pentru că ar deveni un simplu cetățean privat
și, prin urmare, supus unei posibile urmăriri penale pen-
tru acțiunile sale ca proconsul. De asemenea, el ar fi la
mila lui Pompei și legiunilor acestuia. Pentru a preve-
ni acest lucru Cezar mituiește un tribun al plebeilor, pe
Curio, pentru a se folosi de dreptul de veto pentru a îm-
piedica un asemenea decret senatorial, care l-ar priva pe
Cezar de armatele sale și comanda provinciilor sale, apoi
se asigură că Antoniu este ales tribun pentru următoa-
rea perioadă. Antoniu și-a exercitat dreptul lui de veto
ca tribun, cu scopul de a preveni un decret senatorial ca- Morte di Giulio Cesare (Moartea lui Iulius Cezar) de Vincenzo
re declara aplicarea legii marțiale împotriva dreptului de Camuccini
veto, apoi cu violență este expulzat din Senat împreună
cu un alt susținător al lui Cezar, Cassius, care era tot tri- Pe 14 martie 44 î.Hr. Antoniu este alarmat când un sena-
bun al plebeilor. La auzul acestor știri Cezar a traversat tor, pe nume Cicero, îi spune că zeii au decis să-i dea o lo-
râul Rubicon și astfel au început Războaiele civile roma- vitură decisivă lui Cezar. În ziua următoare (în calendarul
ne (Războiul civil roman al lui Cezar). Antoniu părăseș- roman erau Idele lui Marte), s-a dus pe jos pentru a-l
te Roma și se alătură lui Cezar și armatelor sale de la avertiza pe dictator, dar complotiștii au ajuns primii lângă
Ariminium, unde se găseau soldații lui Caesar supărați și Cezar. Așadar dictatorul a fost asasinat pe 15 martie 44
întărâtați de ilegalitățile comise de adversarii politici ai î.Hr.. În tulburările care au urmat acestui eveniment An-
110 CAPITOLUL 10. MARC ANTONIU
toniu a evadat din Roma îmbrăcat ca un sclav, temându-se Mutina, forțându-l astfel pe Antoniu să se retragă în Galia
că asasinarea dictatorului ar fi începutul unei băi de sân- Transalpină. Cu toate acestea, ambii consuli au fost uciși
ge în rândul suporterilor săi. Cum această răzbunare nu în lupte, lăsându-l pe Octavian comandant suprem.
a avut loc el s-a întors repede la Roma și a negociat un Când au aflat că Marcus Junius Brutus și Gaius Cassius
armistițiu cu facțiunea asasinilor. Pentru un timp, Anto- au alcătuit o armată cu scopul de a ocupa Roma, Antoniu,
nius, în calitate de consul, părea să aducă pacea și să pună Octavian și Lepidus se aliază, în noiembrie 43 î.Hr., for-
capăt tensiunilor politice. După un discurs al lui Cicero în mând al doilea Triumvirat pentru a opri asasinii lui Cezar.
Senat o amnistie generală a fost convenită pentru asasini. Brutus și Cassius au fost învinși de Antonius și Octavian
Apoi a venit ziua înmormântării lui Cezar. Fiind al doilea de la Bătălia de la Filippi, în octombrie 42 î.Hr. După bă-
la comandă cât timp trăia Cezar, co-consul și văr, Antoniu tălie, un nou aranjament a fost făcută între membrii celui
a fost alegerea naturală pentru a da elogiul. În discursul de-al doilea Triumvirat: în timp ce Octavian s-a întors
său compatrioți, prieteni, romani, ascultați-mă cu atenție, la Roma, Antoniu a continuat să guverneze estul imperi-
el a făcut acuzații de crimă și a dat asigurări că s-a înche- ului. Lepidus a continuat să guverneze Hispania și pro-
iat definitiv înțelegerea cu conspiratorii. Afișând un talent vincia Africa. Dușmanii triumviratului au fost declarați
pentru retorică și interpretare dramatică, Antoniu a smuls proscriși, Cicero este ucis pe 7 decembrie 43 î.Hr..
toga de pe corpul neînsuflețit al lui Cezar pentru a ară-
ta oamenilor rănile mortale, nominalizând public autorii
crimei și făcându-i de râs în fața mulțimilor. În timpul 10.4 Antoniu și Cleopatra
elogiului l-a citat pe Cezar, cum că, diferit de afirmații-
le conspiratorilor, Cezar nu a avut niciodată intenția de a
forma o dinastie regală. Opinia publică s-a schimbat și
în acea noapte poporul roman a atacat casele asasinilor,
forțându-i să fugă pentru viața lor.
10.3 Inamic al statului. Al doilea

Triumvirat
Antoniu și Cleopatra, de Lawrence Alma-Tadema, (1883)
Marc Antoniu a întâlnit-o pe Cleopatra la Tars, în octom-

brie 41 î.Hr. Cleopatra voia să și-l facă pe Marc Antoniu
aliat, așa cum îi fusese înainte Cezar. De aceea a ajuns la
Tarsus într-o magnifică barjă, costumată în Venus, zeița
Monede romane cu Marc Antoniu (stânga) și Octavian (dreapta).
iubirii la romani. Acolo ei au format o alianță și au deve-
Emise în 41 î.Hr., celebrau înființarea celui de-al doilea trium-
virat de către Octavian, Antoniu și Marcus Aemilius Lepidus în nit amanți. Antoniu s-a întors la Alexandria cu ea, unde
43 î.Hr.. Pe ambele părți este inscripția “III VIR R P C”, adică au petrecut iarna 41 î.Hr. - 40 î.Hr. În primăvara anului
“Unul din cei trei bărbați care reglementează republica”.[5] 40 î.Hr. a fost nevoit să se întoarcă la Roma, la aflarea
știrii că soția sa Fulvia este în mijlocul războiului civil.
Antoniu a ajuns Consul unic, el s-a înconjurat cu o gardă Fulvia a murit în timp ce Antoniu era în drum spre Si-
de corp formată din veteranii lui Cezar și a forțat Senatul cyon (unde era exilată Fulvia). Antoniu a făcut pace cu
să-i transfere provincia Galia Cisalpină, care era admi- Octavian, în septembrie 40 î.Hr. și s-a căsătorit cu sora
nistrată de către Decimus Brutus, unul dintre conspira- lui Octavian,Octavia Minor. Imperiul parților a sprijinit
tori. Brutus a refuzat să predea provincia și Antoniu îl pe Brutus și Cassius în războiul civil, trimițând forțe ce
atacă în luna octombrie a anului 44 î.Hr., asediindu-l la s-au angajat în bătălia de la Filipi, în urma victoriei lui
Mutina. Încurajați de Cicero, senatorii dezaprobă acțiu- Antoniu și Octavian, parții au invadat teritoriul roman,
nile lui Antoniu astfel încât în ianuarie 43 î.Hr au acordat ocupând Siria, avansează în Asia Mică și instalează pe
comanda imperiului și a armatelor lui Octavian, care a Antigonus ca rege marionetă în Iudeea, pentru a-l înlocui
trimis trupe pentru a ridica asediul. Octavian era coman- pe pro-romanul Hyrcanus.
dant militar împreună cu Hirtius și Pansa, consulii din 43 Antoniu a trimis pe generalul lui, Publius Ventidius Bas-
î.Hr. În aprilie 43 î.Hr., forțele lui Antonius au fost în- sus, pentru a se opune acestei invazii. Ventidius câștigă o
vinse în Bătălia de la Forum Gallorum și în Bătălia de la serie de victorii împotriva parților, ucide pe prințul moș-
10.4. ANTONIU ȘI CLEOPATRA 111
tenitor Pacorus și expulzează parții din teritoriile romane

ocupate de aceștia. Antoniu planifică să riposteze prin
invadarea imperiului parților și ajunge la o înțelegere cu
Octavian de a-i furniza trupe suplimentare pentru campa-
nia sa. Preocupat de această propunere militară, Antoniu
a navigat în Grecia cu Octavia, unde s-a comportat ia-
răși într-un mod foarte extravagant, asumându-și atribu-
tele zeității grecești Dionysos (în 39 î.Hr.). Dar revolta
siciliană a lui Sextus Pompeius, ultimul dintre Pompei,
a ținut armata promisă lui Antoniu în Italia. Cu planu-
rile perturbate Antoniu și Octavian s-au certat din nou.
De această dată, cu ajutorul soției Octavia, un nou tra-
tat a fost semnat la Tarentum în 38 î.Hr. Triumviratul O hartă cu donațiile făcute de Antoniu Cleopatrei și copiilor săi,
a fost reînnoit pentru o perioadă de încă cinci ani (care în 34 î.Hr.
se termină în 33 î.Hr.). Octavian îi promite din nou că-i
trimite legiuni în est. Dar, de acum, Antoniu era scep-
iar tânărul Ptolemeu Philadelphus a primit Siria și Cilicia.
tic în privința sprijinului lui Octavian împotriva parților.
În ceea ce o privește pe Cleopatra, ea a fost proclamată
Lăsând la Roma pe Octavia însărcinată cu al doilea co-
Regina Regilor și regină a Egiptului, denumire asemănă-
pil, el a navigat la Alexandria, unde a așteptat o finanțare
toarea cu cea atribuită lui Caesarion (Ptolemeu al XV-lea
de la Cleopatra, mama gemenilor săi. Regina Egiptului
Caesar, fiul lui Iulius Cezar): Regele Regilor și rege al
îi împrumută suma de bani care îi trebuia pentru armată.
Egiptului. Cel mai important dintre toate, diferența era
După capturarea Ierusalimului și a zonelor învecinate, în
că Caesarion a fost declarat fiul legitim și moștenitorul lui
37 î.Hr., a instalat pe Irod ca rege marionetă în Iudeea,
Caesar. Aceste proclamații au fost cunoscut sub numele
înlocuind pe apropiatul parților Antigonus. Antoniu a
de Donațiile din Alexandria și au provocat o încălcare fa-
invadat apoi teritoriul part cu o armată de aproximativ
tală în relațiile cu Roma ale lui Antoniu. Distribuirea ne-
100.000 romani și trupe aliate, dar campania s-a dovedit
semnificativă a provinciilor în rândul copiilor Cleopatrei
un dezastru. După ce este învins în această campanie es-
nu a fost o miscare pacifistă, dar nici nu a devenit o pro-
te părăsit de aliații săi armeni. Eșecul său de a captura
blemă serioasă. Ceea ce amenința serios poziția politică
cetățile parților îl convinge pe Antoniu să se retragă. Ar-
a lui Octavian era recunoașterea lui Caesarion ca fiu le-
mata sa a fost foarte epuizată de greutățile întâmpinate
gitim și moștenitor la numele de Cezar. Pentru Octavian
la retragerea prin regatul Armeniei datorită iernii foar-
baza puterii sale era legătura sa cu Cezar prin intermediul
te grele, pierzând mai mult de un sfert din puterea sa în
adoptării de la Roma, care i-a adus o extrem de necesa-
cursul campaniei.
ră popularitate și loialitate în rândul legiunilor. Această
Între timp, la Roma, nu mai exista triumviratul. Lepidus situație convenabilă era pusă în pericol de către un copil
a fost forțat să demisioneze, după o mutare politică prost sprijinit de către cea mai bogată femeie din lume. Așa
judecată. Acum, în deplină putere, Octavian a fost ocupat ceva Octavian nu putea accepta. Triumviratul a expirat
în atragerea aristocrației tradiționale republicane de par- în ultima zi a anului 33 î.Hr. și nu a mai fost reînnoit. Un
tea sa. El s-a căsătorit cu Livia și a început să-l atace pe alt război civil a început.
Antoniu cu scopul de a obține el toată puterea. A susținut
că Antoniu este un om cu o morală redusă pentru că și-a
părăsit soția sa credinciosă, abandonată la Roma, pentru
copiii nelegitimi făcuți cu o regină obscură din Egipt. An-
toniu a fost acuzat de orice, dar mai presus de toate, că
a “devenit nativ”, o crimă de neiertat pentru mândria ro-
mană. De mai multe ori Antoniu a fost chemat la Roma,
dar rămâne în Alexandria cu Cleopatra.
Din nou, cu bani egipteni, Antoniu a invadat Armenia,
de această dată cu succes. În schimb o parodie a Trium-
fului Roman (cea mai importantă sărbătoare militară a
Romei) a fost organizată pe străzile din Alexandria. În
final, întregul oraș a fost convocat pentru a asculta o de-
clarație politică foarte importantă. Înconjurat de Cleo-
patra și copiii ei, Antoniu a anunțat că a pus capăt ali- Bătălia de la Actium, de Lorenzo Castro, 1672, Muzeul național
anței sale cu Octavian. El a împărțit regate pentru copiii maritim, Londra
săi: Alexandru Helios a fost numit de regele Armeniei,
Media și Parția (care nu a fost niciodată cucerita de Ro- Între 33 și 32 î.Hr. un război de propagandă a fost purtat
ma), sora sa geamănă Selene primește Cyrenaica și Libia, în arena politică de la Roma, cu acuzații dinspre ambele
părți. Antoniu (în Egipt) divorțează de Octavia. Octavian
este acuzat de Antoniu cum că ar fi un parvenit social, de

uzurparea puterii, precum și de măsluirea documentelor
de adopție de către Cezar. Octavian i-a reproșat că deține
ilegal provincii care ar trebui să fie date oamenilor, că a
încălcat tradiția Romei și că a început războaie împotri-
va unor națiuni străine (Armenia și Parția) fără acordul
Senatului. Antoniu a fost considerat responsabil și pen-
tru execuția lui Sextus Pompeius fără niciun proces. În
32 î.Hr., Senatul îl lipsește de puterile sale pe Antoniu și
a declarat război împotriva Cleopatrei - nu lui, deoarece Monedă cu Marc Antoniu și Cleopatra
Octavian știa că un alt război civil ar duce la pierderea
sprijinului său popular. Ambii consuli (Gnaeus Domiti-
us Ahenobarbus (consul 32 î.Hr.) și Gaius Sosius), dar și la fiul său adoptat Tiberiu; astfel încât epoca Principatului
o treime din Senat, au abandonat Roma pentru a-i întâlni roman începe.
pe Antoniu și Cleopatra în Grecia. Ascendența lui Cezar și ulterior războiul civil dintre
În 31 î.Hr., războiul a început. Loialul și talentatul gene- adepții lui sunt două dintre cele mai puternice evenimen-
ral al lui Octavian, Marcus Vipsanius Agrippa a capturat te care au pus capăt definitiv credibilității în oligarhia ro-
orașul grec și portul maritim de la Methone, loial lui An- mană ca putere de guvernare. Pe viitor se încearcă ca
toniu. Enorma popularitate a lui Octavian a făcut ca le- puterea să fie în mâna a două (sau mai multe) persoane
giunile ce asigurau paza provinciilor Cyrenaica și Grecia care să aibă un control suprem asupra conducerii, decât
să dezerteze și să treacă de partea sa. La 2 septembrie a să fie o singură persoană la putere mereu în conflict cu
avut loc bătălia navală de la Actium. Flota lui Antoniu și Senatul. Astfel Antoniu, fiind unul dintre cei doi bărbați
Cleopatra a fost distrusă, iar ei au fost obligați să fugă în care au obținut puterea supremă în urma asasinării lui Ce-
Egipt cu 60 de nave. zar, este unul din cei trei romani cei mai vinovați pentru
prăbușirea Republicii romane.
Octavian, acum aproape de puterea absolută, nu intențio-
nează să îi lase în pace. În august 30 î.Hr., asistat de către
Agrippa, el a invadat Egipt. Cu niciun alt refugiu în care
să fugă Antoniu s-a sinucis cu propria sabie având credin- 10.6 Căsătorie și descendenții
ța greșită că Cleopatra a făcut deja acest lucru (30 î.Hr.).
Când a aflat că Cleopatra era încă în viață, prietenii l-au Antoniu a fost căsătorit cu Fadia, Antonia, Fulvia, Octa-
dus la monumentul Cleopatrei în care ea era ascunsă și a via și apoi cu Cleopatra, și a lăsat în urma lui un număr
murit în brațele ei. Cu toate acestea, unele surse afirmă că mare de copii. Printre fiicele sale este și Octavia, astfel că
el nu s-a sinucis ci ar fi fost asasinat de un preot egiptean el este strămoșul mai multor împărați romani: Caligula,
care era de partea lui Octavian. Claudius și Nero.
Cleopatra a primit acceptul să efectueze ritualurile de în-
mormântare ale lui Antonius după ce ea a fost capturată 1. Căsătoria cu Fadia, fiica unui fost sclav. Potrivit lui
de Octavian. Dându-și seama că ea era destinată trium- Cicero, Fadia i-a născut lui Antoniu câțiva copii. Nu
fului lui Octavian la Roma, a făcut mai multe încercări de se știe nimic despre Fadia sau despre copiii lor, Ci-
a-și curma viața și în cele din urmă a reușit să se sinucidă cero este singura sursa romană care o menționează
la mijlocul lunii august. Copiii lui Antoniu cu Cleopatra pe prima soție a lui Antoniu.
au fost cruțați, dar au defilat pe străzile din Roma la în- 2. Căsătoria cu verișoara primară paternă Antonia
toarcerea lui Octavian. Fiicele lui Antonius cu Octavia Hybrida Minor. Potrivit lui Plutarch, Antoniu a
au fost cruțate , la fel cum a fost lăsat în viață și fiul lui, aruncat-o afară din casa lui din Roma, pentru că s-a
Iullus Antonius. Dar fiul său mai mare, Marcus Antonius culcat cu prietenul său, tribunul Publius Cornelius
Antyllus, a fost ucis de oamenii lui Octavian în timp ce Dolabella. Acest lucru a avut loc în 47 î.Hr. când
pleda pentru viața lui în Caesarium. Antoniu a divorțat de ea. Cu Antonia, el a avut o
fiică:
• Antonia, nepoată a lui Gaius Antonius Hy-
10.5 Urmările și moștenirea brida, căsătorită cu bogătașul grec Pythodoros
din Tralles.
Când Marc Antoniu a murit, Octavian a devenit condu- 3. Căsătoria cu Fulvia, cu care a avut doi fii:
cătorul necontestat al Romei. În anii următori, Octavian,
care a devenit cunoscut după 27 î.Hr. sub numele de • Marcus Antonius Antyllus, executat de Octa-
Augustus, a reușit să acumuleze în persoana sa toate pre- vian în 30 î.Hr..
rogativele administrative, politice, militare. Când Au- • Iullus Antonius, căsătorit cu Claudia Marcella
gustus a murit în 14 d.Hr., puterile sale politice au trecut Major, fiica lui Octavia.
10.8. PORTRETE FICTIVE 113
4. Căsătoria cu Octavia Minor, sora lui Octavian, mai • 34 î.Hr. - Donațiile din Alexandria
târziu numit Augustus; au avut două fiice:
• 33 î.Hr. - Sfârșitul celui de-al doilea triumvirat
• Antonia Major, căsătorită cu Lucius Domiti-
us Ahenobarbus; bunica maternă a împărăte-
• 32 î.Hr. - Schimb de acuzații între Octavian și Marc
sei Valeria Messalina și bunica paternă a îm-
Antoniu
păratului Nero.
• Antonia Minor, căsătorită cu Drusus, fiul lui • 31 î.Hr. - Este înfrânt de Octavian în Bătălia de la
Livia; mama lui Emperor Claudius, bunica lui Actium
Emperor Caligula și a împărătesei Agrippina
cea tânără și străbunica pe linie maternă a îm- • 30 î.Hr. - Marc Antoniu și Cleopatra se sinucid
păratului Nero.
5. Copii cu regina Cleopatra a Egiptului, fosta iubită a

lui Iulius Cezar: 10.8 Portrete fictive
• Doi gemeni Alexander Helios și Cleopatra Se-
lene II. Selene s-a căsătorit cu regele Juba II Lucrări de ficțiune în care personajul Marc Antoniu joacă
din Numidia și mai târziu Mauretania; regina un rol central:
din Siria, Zenobia din Palmyra, este copilul lui
Juba II și Selene.
• Iulius Caesar și Antoniu și Cleopatra de William
• Ptolemy Philadelphus. Shakespeare, dar și filmele realizate după aceste
opere
10.7 Cronologia vieții lui Marc An- • Totul pentru dragoste (“All for Love”) scris de John
toniu Dryden în 1677
• Serialul TV Xena, Prințesa războinică

• 83 î.Hr. - Marc Antoniu se naște la Roma
• 54 î.Hr.-50 î.Hr. - Se află sub comanda lui Iulius • Serialul TV Roma

Cezar în războaiele galice
• Filmul din 1934 Cleopatra
• 50 î.Hr. - Ajunge tribun al poporului
• 48 î.Hr. - Servește ca magister equitum (Maestrul • Filmul din 1963 Cleopatra

cailor, adică mâna dreaptă a dictatorului)
• Seria Stăpânii Romei de Colleen McCullough, în ca-
• 47 î.Hr. - Administrație dezastruoasă a provinciei re Antoniu este portretizat ca un guraliv neîntrecut,
Italia: urmează exilul politic bădăran pervertit. Un războinic excelent, dar cu o
mulțime de calități negative - cum ar fi poftele car-
• 44 î.Hr. - Primul consulat alături de Cezar; asasina- nale imense și vanitatea (el iubește un car de echita-
rea lui Cezar ție tras de lei).
• 43 î.Hr. - Bătălia de la Mutina (azi Modena)- for-
mează al doilea triumvirat cu Cezar Augustus Octa- • Romanul Memoriile Cleopatrei, autor Margaret Ge-
vian și Marcus Aemilius Lepidus orge
• 42 î.Hr. - Înfrângerea asasinilor lui Cezar în bătălia • Video-jocul Capcom Umbra Romei, în care acesta
de la Filippi; Drumurile lui Marc Antoniu în Orient apare ca fiind oponentul principal
• 41 î.Hr. - Prima întâlnire cu Cleopatra (a VII-a)
• Filmul din 1999 Cleopatra
• 40 î.Hr. - Întoarcerea la Roma; căsătoria cu Octavia;
tratatul de la Brundisium • Mini-serialul TV din 2005 Empire
• 38 î.Hr. - Tratatul de la Tarentum: reînnoire a tri- • Romanele Emperor de Conn Iggulden

umviratului timp de încă cinci ani
• 36 î.Hr. - Campanie dezastruoasă contra parților • Giles Coren portretizează pe Marc Antoniu în al șa-
selea episod din seria a doua a The Supersizers Eat
• 35 î.Hr. - Cucerește Armenia (în emisie la BBC One la ora 21:00, 27 iulie 2009)
10.9 Referințe • Weigall, Arthur: Marc Antoine, sa vie et son temps

(Maurice Gerin translation, Payot, Paris, 1933)
[1] Marcus Antonius Marci Filius Marci Nepos - „Marcus An-
• Lindsay, Jack: Marc Antony, his World and his Con-
tonius, fiul lui Marcus, nepotul lui Marcus”.
temporaries (E. P. Dutton & co., New York, 1937)
[2] Plutarch, "Anthony" • Lindsay, Jack (1970): Cleopatra. Constable, Lon-
[3] Un talentum este echivalentul modern a 20000 dolari dres. ISBN 0-09-457000-0
americani.. Un talentum reprezentat salariul pe nouă ani • Jones, A M H: The Herods of Judaea (Oxford, 1938)
al unui meșteșugar
• Babcock, C L: “The early career of Fulvia”, AJP 86
[4] http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/ (1965), 1-32
Plutarch/Lives/Antony*.html Capitolul 4, Versul 3
• Bengtson, Hermann: Marcus Antonius, Triumvir
[5] Sear, David R. „Common Legend Abbreviations On und Herrscher des Orients (C. H. Beck, Münich,
Roman Coins”. http://www.davidrsear.com/academy/
1977) ISBN 3-406-06600-3
roman_legends.html. Accesat la 24 august 2007.
• Pelling, C B R: Plutarch, Life of Antony (Cambridge
UP, 1988) ISBN 0521240662
10.9.1 Surse primare
• Paul-Marius Martin, Antoine et Cléopâtre, la fin d'un
• Dio Cassius xli.–liii rêve, Albin Michel, 1990, 287 p.
• Appian, Bell. Civ. i.–v. • Southern, Pat: Mark Antony (Stroud, Gloucestershi-
re, UK: Tempus Publishing, 1998) hardcover, ISBN
• Caesar, Commentarii de Bello Gallico și 0-7524-1406-2
Commentarii de Bello Civili
• Grimal, Pierre (1990): El mundo mediterráneo en la
• Cicero, Scrisori și Philippicae edad antigua III. La formación del Imperio Romano.
Siglo XXI, Madrid. ISBN 84-323-0168-X
• Discursuri : (44ÎC) Philippics împotriva lui
• Le Glay, Marcel (2001): Grandeza y decadencia de
Marc Antoniu ~ Tufts University Classics Co-
la República Romana. Cátedra, Madrid. ISBN 84-
llection
376-1895-9
• Plutarch, “Viețile paralele ale oamenilor iluștri” (Βίοι • Roldán Hervás, José Manuel (1987): La República
Παράλληλοι - Bioi Parállêloi) Romana Historia de Roma, Tomo I, pp. 625–643.
• Plutarch’s Parallel Lives: “Antony” ~ Internet Cátedra, Madrid. ISBN 84-376-0307-2
Classics Archive (MIT) • Roldán Hervás, José Manuel; Blázquez Martínez,
• Plutarch’s Parallel Lives, (Vieți paralele) : José María; Castillo, Antonio del (1989): El Impe-
“Viața lui Marc Antoniu” - Loeb Classical Li- rio Romano (Siglos I-III). Historia de Roma, Tomo
brary edition, 1920 II. Cátedra, Madrid. pp. 9–37
• Plutarch’s Parallel Lives: “Comparație între • Fuller, John Frederick Charles (1954): Batallas de-
Demetrius și Antoniu” ~ Internet Classics Ar- cisivas del mundo occidental. Tomo I, pp. 235–269.
chive (MIT) RBA, Barcelona, 2005. ISBN 84-473-4604-8
10.9.2 Lucrări moderne 10.10 Legături externe

• Carter, John M (1970): The Battle of Actium: The
• Mormantul Cleopatrei si al lui Marc Antoniu ar pu-
rise & triumph of Augustus Caesar (Turning points in
tea fi descoperit
history). Hamilton, Londres. ISBN 0-241-01516-2
• MARC ANTONIU (CCA 83-30 I.HR.)
• Craven, Lucil (1920) Antony’s oriental policy until
the defeat of the parthian expedition. Universidad de • en Mark Antony
Misouri, St. Louis. • en Mark ANTONY, 82 BC - 30, Roman General
• Groebe, Pauly-Wissowa Realencyclopadie • ru Е. В. Смыков Марк Антоний и политика cle-
mentia Caesaris
• Thomas de Quincey, Essay on the Caesars
• ru М. В. Белкин Цицерон и Марк Антоний:
• William Haines Lytle (1826–1863), Antony and истоки конфликта
Cleopatra
Capitolul 11
Iulius Cezar
Pentru alte sensuri, vedeți Iulius Cezar (dezambiguizare). 11.1 Viața timpurie
Gaius Iulius Cezar (limba latină:

IMP•C•IVLIVS•CAESAR•DIVVS1 ; n. 13 iulie, ca.
100 î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr.) a fost un lider politic
și militar roman și una dintre cele mai influente și mai
controversate personalități din istorie. Rolul său a fost
esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea
democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman.
A provocat războaie de cucerire fără acceptul senatului
roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub
dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În
anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în
Marea Britanie.
Cezar a ieșit învingător într-un război civil, devenind dic-
tator al lumii romane, și a inițiat o vastă acțiune de refor-
mare a societății romane și a guvernării acesteia. El s-a
proclamat dictator pe viață și a centralizat puternic guver-
narea statului slăbit din cauza războiului civil pornit tot
de Cezar. Prietenul lui Cezar, Marcus Brutus, complo-
tează pentru a îl asasina, în speranța de a salva republica.
Dramatica asasinare din Idele lui Martie a fost cataliza-
torul unui al doilea război civil, între cezari (Octavian,
Marc Antoniu, Lepidus) și republicani (între alții, Brutus,
Cassius și Cicero). Conflictul s-a încheiat cu victoria ce-
zarilor în Bătălia de la Philippi și stabilirea formală a unui
al Doilea Triumvirat, în care Octavian, Antoniu și Lepi-
dus au preluat împreună controlul asupra Romei. Ten-
siunile iscate între Octavian și Antoniu au condus la un
nou război civil, culminând cu înfrângerea lui Antoniu în
Bătălia de la Actium. Octavian a ajuns liderul absolut al
lumii romane.
Perioada de războaie civile a transformat Republica Ro-
mană în Imperiul Roman, cu nepotul de bunic, în același
timp și fiu adoptiv al lui Cezar, Octavian, cunoscut mai
târziu ca Cezar August, instalându-se ca primul împărat.
Campaniile militare ale lui Cezar sunt cunoscute în deta-
liu prin prisma propriilor sale consemnări: Commentarii
de Bello Gallico. Multe detalii ale vieții sale au fost rela-
tate mai târziu de istorici, precum Suetonius, Plutarh și
Cassius Dio. Tanarul Cezar
Cezar s-a născut la Roma, într-o binecunoscută familie

de patricieni (ginta Iulia), prezumtiv descinsă din Iulus,
115
116 CAPITOLUL 11. IULIUS CEZAR
fiul prințului troian Eneas, care, conform legendei, era fi- coroane civice.
ul zeiței Venus. Potrivit unei legende, nașterea lui Cezar La Roma, în 78 î.Hr., după moartea lui Sulla, Cezar își
a fost posibilă prin cezariană, însă este foarte puțin pro- face debutul politic în Forul din Roma ca avocat, recu-
babil, deoarece în acea epocă o astfel de incizie se exe- noscut fiind pentru calitatea de orator și pentru atitudinea
cuta doar asupra femeilor decedate. Cezar a crescut într- neînduplecată în procesele împotriva foștilor guvernatori
o locuință modestă dintr-o construcție antică (insula) în deferiți justiției pentru înșelăciune și corupție. Marele
Suburba, cartier al clasei mijlocii a Romei. Familia lui orator Cicero comenta: „Există cineva care are calitatea
Cezar, deși cu descendență patricienă, deci aristocrată, de a vorbi mai bună decât Cezar?“ Țintind către perfec-
nu era înstărită, după standardele nobilimii romane. Ast-
țiune în retorică, Cezar a plecat în 75 î.Hr. pentru studii
fel, niciun membru al familiei nu s-a făcut remarcat în de filosofie și oratorie în Rodos, unde l-a avut dascăl pe
societate în timpul copilăriei lui Cezar, deși, în genera-
celebrul Apollonius Molo.
ția tatălui său, avusese loc o reînnoire a averilor familiei.
Mătușa paternă, Iulia, s-a căsătorit cu Gaius Marius, un În drumul spre insulă, Cezar a fost răpit în Marea Medite-
general talentat și reformator al armatei romane. Marius rană de pirați cilicieni. Când aceștia au cerut o răscumpă-
a devenit unul dintre cei mai bogați locuitori ai Romei, rare de douăzeci de talanți, Cezar le-a râs în nas, spunând
influența sa politică contribuind și la îmbunătățirea situ- că nu au habar pe cine au capturat. Cezar le-a ordonat să
ației materiale a familiei lui Cezar. ceară cincizeci. Aceștia au acceptat și Cezar și-a trimis
discipolii în diverse orașe pentru a strânge banii de răs-
Spre sfârșitul vieții lui Marius, în 86 î.Hr., politica inter- cumpărare. În total, a fost reținut treizeci și șase de zile,
nă atinse un punct de ruptură. În această perioadă, po- timp în care i-a amenințat deseori, pe un ton ironic, că
liticienii romani erau, în general, divizați în două parti- îi va crucifica. Ținându-se de cuvânt, imediat după ce a
de: Populares, care îl includea pe Marius, și Optimates, fost răscumpărat și pus în libertate, Cezar a organizat o
din care făcea parte Lucius Cornelius Sulla. O serie de forță navală care a reușit să prindă pirații și să cucerească
dispute între cele două partide a dus la un război civil, fortăreața din insula acestora. Cezar a dispus omorârea
deschizând în final calea lui Sulla către postul de dictator. piraților prin răstignire, ca avertisment dat tuturor pirați-
Datorită legăturii de familie, Cezar era aderent la partidul lor. Dar, întrucât pirații îl trataseră bine pe durata răpirii,
lui Marius. Nu era doar nepotul lui Marius: era căsăto- Cezar a ordonat ca, înainte de crucificare, acestora să le
rit cu Cornelia Cinnilla, cea mai tânără fiică a lui Lucius fie fracturate picioarele, pentru a le reduce suferința în
Cornelius Cinna, care era cel mai mare simpatizant al lui timpul supliciului.
Marius și inamicul declarat al lui Sulla. În anul 85 î.Hr.,
când Cezar împlinise 15 ani, tatăl i s-a îmbolnăvit și a După întoarcerea la Roma în 73 î.Hr., Cezar a fost ales
murit. Cezar a devenit moștenitorul majorității proprie- membru al Colegiului Pontifilor. Revenirea lui Cezar la
tăților și averilor deținute de tatăl său și de Marius. Roma a avut loc în toiul răscoalei sclavilor conduși de
fostul gladiator Spartacus. Senatul trimisese legiuni după
Când Sulla a ieșit învingător din războiul civil și și-a în- legiuni pentru înfrângerea revoltei, dar forțele lui Spar-
ceput programul de proscriere, Cezar, în vârstă de 20 de tacus au ieșit învingătoare de fiecare dată. În 72 î.Hr.,
ani, se afla într-o situație dificilă. Sulla i-a ordonat în 82 Adunările romane l-au ales pe Cezar în funcția de tribun
î.Hr. să divorțeze de Cornelia, dar Cezar a refuzat și a militar, aceasta fiind primul său pas în viața politică. În
plecat prudent din Roma, pentru a se ascunde. Sulla i-a anul 71 î.Hr., Marcus Crassus a devenit coordonatorul ac-
grațiat pe Cezar și familia sa și i-a permis să se reîntoarcă țiunilor întreprinse pentru zdrobirea răsculaților conduși
la Roma. Într-un moment profetic, se spune că Sulla a co- de Spartacus. Cezar a fost unul dintre puținii susținători
mentat pericolul de a-l fi lăsat în viață pe Cezar. Potrivit ai lui Crassus în încercarea de a restabili ordinea în stat.
lui Suetonius, în momentul revocării exilului lui Cezar, Senatul l-a desemnat pe Crassus pentru această cauză, iar
dictatorul ar fi spus: „El, a cărui viață o dorești atât de Crassus a format șase legiuni noi, recrutându-l și pe tână-
mult, va deveni, într-o zi, cel care va răsturna partea de rul Cezar pentru a servi ca tribun cu atribuții de avocatu-
nobili a căror cauză o susții alături de mine; căci în acest ră. După câteva înfrângeri, forța lui Crassus l-a învins pe
singur Cezar vei găsi mulți precum Marius“. Spartacus în 71 î.Hr.. În timpul petrecut împreună, Cezar
În ciuda grațierii, Cezar nu a rămas în Roma și a ple- și Crassus s-au împrietenit, ceea ce a contribuit ulterior
cat în Asia și Cilicia pentru satisfacerea serviciului mili- la carierele amândurora. Însă triumful lui Cezar avea să
tar. Aflat în Asia Mică, Cezar era implicat în mai mul- se transforme curând în dezastru.
te operațiuni militare. În 80 î.Hr., încă sub comanda lui
În 69 î.Hr., Cezar a rămas văduv, după moartea Corneli-
Thermus, a jucat rolul de pivot în asediereaMiletului. În ei în încercarea de a aduce pe lume un copil, mort și el.
timpul bătăliei, Cezar a dat dovadă de atâta bravură per- În același an o pierde și pe mătușa sa, Iulia, de care era
sonală pentru salvarea vieților legionarilor, încât a fost foarte atașat. Aceste două decese l-au lăsat pe Cezar în
decorat ulterior cu distincția corona civica (coroana de postura de a crește singur o fiică încă minoră, Iulia Ce-
ghindă), unul dintre cele mai înalte onoruri acordate unui zaris. Nu exista tradiția ca femeile romane să aibă parte
militar fără rang de comandant și purtată în public chiar de funeralii publice fastuoase, însă Cezar s-a abătut de la
și în prezența senatorilor Romei; toată lumea era obligată tradiție în această privință. În timpul funeraliilor, Cezar a
să se oprească și să aplaude prezența purtătorului acestei
11.2. CURSUS HONORUM AL LUI CEZAR 117
trimis elogii din Rostra. Funeraliile mătușei Iulia au fost

încărcate de conotații politice, Cezar insistând ca masca
mortuară să aibă fizionomia lui Marius. Deși Cezar era
foarte apropiat de ambele femei (potrivit scrierilor lui Su-
etonius), aceste cuvântări au fost interpretate de oponenții
săi politici ca propagandă vizând alegerea sa în postul de
chestor.
11.2 Cursus honorum al lui Cezar
Cezar in fata statuii lui Alexandru cel Mare
Cezar la inceputul carierei militare

tă. Noua lui soție, Pompeia, era nepoata lui Sulla și fiica
lui Quintus Pompei. Deși părea a se fi alăturat senatori-
Adunarea Poporului l-a ales în 69 î.Hr. pe Cezar, la vârsta lor optimați, celelalte acțiuni ale lui Cezar aveau puțin de-
de treizeci de ani, în funcția de chestor, conform celor a face cu politica conservatoare și și-a continuat drumul
prevăzute în cursus honorum. A fost repartizat aleatoriu spre sprijinirea politicii grupului numit populares. Cae-
cu un chestorat în Hispania Ulterior, provincie romană sar a sprijinit Lex Gabinia, care îi oferea lui Pompei puteri
situată în Portugalia de astăzi și sudul Spaniei. Stagiul său nelimitate în soluționarea problemelor cu pirații cilicieni.
de demnitar administrativ și financiar în Hispania a fost Mai târziu, în fața asprei rezistențe a optimaților, Caesar
în general lipsit de evenimente; în acea perioadă avut loc a sprijinit Lex Manilia, care îi oferea lui Pompei coman-
faimoasa întâlnire cu o statuie a lui Alexandru cel Mare. da militară unică a forțelor romane din est în războaiele
Se spune că s-ar fi oprit și ar fi plâns la templul lui Hercule împotriva lui Mithridate al VI-lea Eupator. Buna relație
din Gades. Fiind întrebat de ce a avut o astfel de reacție, întreținută cu marele general Pompei i-a fost de folos lui
a răspuns simplu: „Crezi că sunt lipsit de motive pentru a Caesar în privința carierei sale politice. Rivalitatea din-
plânge, când cred că la vârsta mea Alexandru cucerise atât tre Pompei și Crassus, mentorul lui Caesar, părea a nu fi
de multe națiuni, iar eu nu am realizat nimic memorabil în avut efect asupra lui Caesar. Crassus a continuat să pre-
tot acest timp?“. ia și în anii următori plata marilor datorii făcute de Cae-
Cezar a fost eliberat curând din funcția de chestor și i s-a sar. Pe lângă sprijinul pentru legile legate de comanda lui
permis reîntoarcerea la Roma. În ciuda durerii de a-și fi Pompei Caesar servit drept curator al Drumului Appian
pierdut soția, despre care toate relatările sugerează că ar (Via Appia). Întreținerea acestui drum, ce se întindea de
fi iubit-o foarte mult, Cezar s-a recăsătorit în 67 î.Hr., din la Roma la Cumae și trecea dincolo de călcâiul “cizmei”
interes politic. Însă, de această dată, a ales o unire ciuda- peninsulei Italia, avea importanță majoră, iar postul de
curator era o demnitate înaltă. Deși pe plan personal ne- exclusiv femeilor și considerat sacru. Însă Publius Clodi-
cesita costuri enorme, poziția oferea mare prestigiu unui us Pulcher a reușit să pătrundă în casa în care se desfășu-
senator tânăr. Sprijinul acordat de Crassus a făcut întrea- ra acesta, deghizat în femeie. Acest fapt a fost considerat
ga sarcină realizabilă pentru Caesar În acest timp, Caesar sacrilegiu absolut, din care cauză Pompeia a primit o scri-
și-a continuat cariera judiciară până în clipa alegerii sale,soare de divorț. Însuși Caesar a recunoscut că Pompeia
în 65 î.Hr., ca edil (curule aedile), alături de Bibulus, un ar fi putut fi inocentă, dar a afirmat: „Soția lui Caesar,
tânăr rival, membru al facțiunii optimaților. ca și întreaga familie a lui Caesar, trebuie să fie deasupra
Poziția de magistrat a fost următorul pas în cursus hono- suspiciunilor.“
rum, ea dovedindu-se o mare oportunitate pentru maes- 63 î.Hr. a fost un an dificil, nu doar pentru Caesar, ci și
trul publicului roman. Edilii curule erau responsabili de pentru Republica Romană. Caesar a candidat și a câști-
astfel de îndatoriri publice precum construirea și îngriji- gat alegerile pentru postul de pretor urban, în anul 62
rea templelor, clădirilor publice, traficului și alte aspecte î.Hr.. Înainte să se fi instalat în noul său post, s-a declan-
ale vieții cotidiene din Roma; poate că mai presus de toa- șat Conspirația lui Catilina, care l-a pus pe Caesar din nou
te, edilii se îngrijeau de organizarea jocurilor publice cu în conflict direct cu optimații. Lucius Sergius Catilina, de
ocazia sărbătorilor statului și de administrarea Circului două ori candidat la postul de consul, se confrunta cu acu-
Maximus. Caesar s-a tot împrumutat, în acea perioadă, zații de planificare a răsturnării republicii prin rebeliune
până în prag de faliment, însă și-a mărit ireversibil popu- armată. Vina lui Catilina era însă controversată. La ale-
laritatea printre oamenii de rând. Jocurile organizate de gerile de al finele anului 63 î.Hr., Marcus Tullius Cicero
el erau spectaculoase și proiectele de construcție propuse l-a înfrânt pe Catilina în cursa electorală consulară.
de el ambițioase. Într-un spectacol organizat în onoarea La puțin timp după aceasta, Crassus a primit scrisori ano-
tatălui său, Caesar a înfățișat 320 de perechi de gladiatori nime care îl informau că diverși senatori trebuiau să ple-
în armuri de argint, ceea ce a costat enorm de mult. ce din Roma pentru a evita masacrarea liderilor guverna-
Caesar și-a împins agenda mai departe prin ridicarea unor mentali. Crassus i-a dus scrisorile lui Cicero, care a pre-
statui ale lui Marius. Senatul s-a simțit ultragiat, dar po- zentat conspirația Senatului. Mulți dintre membrii aces-
pularitatea lui Caesar îl făcea aproape intangibil. Sena- tuia nu i-au dat crezare, fiind convinși că Cicero a fabricat
torii puteau încerca să-i blocheze traseul politic prin alte întreaga poveste pentru câștig politic. Elocvența oratori-
mijloace. Caesar ar fi putut fi nominalizat să preia condu- că a lui Cicero, însă, a convins Senatul că acest complot
cerea pentru reprimarea unei răscoale în Egipt, dar nu a necesita măsuri extreme. Senatus consultum ultimum i-a
putut să aibă destul sprijin pentru a obține acel post. Cae- acordat lui Cicero autoritatea de a se ocupa de conspi-
sar și-a încheiat anul ca edil în glorie, însă dând faliment.ratori. Catilina, printre alții, a devenit prima țintă. Ca
Datoriile sale atingeau mai multe sute de talanți de aur răspuns, acesta a decis să fugă din Roma, dar nu înainte
(sumă echivalentă cu câteva milioane de euro la cursul de a se fi implicat într-un complot pentru asasinarea lui
valutar actual), amenințându-i viitorul carierei. Coedilul Cicero. Complotul a eșuat, iar Catalina a plecat pentru a
său, Bibulus, a fost atât de lipsit de spectaculozitate, în se alătura rebeliunii din provincia Etruria. Au fost con-
comparație, încât avea să-și declare mai târziu frustrarea damnați la moarte și executați, fără proces, cinci romani
că, în întreaga perioada ca edil, meritele i-au fost atribu- notabili, aliații lui Catilina. Alternativa ar fi fost exilul,
ite exclusiv lui Cezar, în loc de a fi împărțit elogiile cu încarcerarea înainte de proces nemaifiind folosită; însă,
Bibulus. dacă ar fi fost exilați, cei condamnați s-ar fi pus în frun-
Succesul în demnitatea de edil i-a fost lui Cezar de ma- tea armatelor lui Catilina, în Etruria. Senatul a dezbătut
re folos la alegerea sa ca Pontifex Maximus (mare pre- această temă, iar Caesar s-a numărat printre puținii care
ot) în 63 î.Hr., ca urmare a morții predecesorului său, s-au pronunțat împotriva pedepsei capitale.
Quintus Caecilius Metellus Pius. Poziția însemna ocupa- Implicarea în afacerea lui Catilina nu i-a cauzat lui Cezar
rea unei noi case — Domus Publica (casa publică) — în nici un dezavantaj de durată. În anii următori, Caesar a
For, și implica răspunderea pentru toate atribuțiile reli- început un mandat ca pretor urban. Din această poziție de
gioase romane și patronatul preoteselor virgine ale zeiței elită și-a promovat încă o dată politica populares. A ce-
Vesta. Pentru Caesar, numirea însemna și ușurarea da- rut un cont destinat restaurării capitalei, pe care optimații
toriilor sale; totodată îi conferea o putere considerabilă. i l-au refuzat. Fără succes în această încercare, Caesar
Deși în termeni tehnici pontificiatul nu reprezenta o pozi- i-a întărit coaliția cu Pompei, care urma să se întoarcă
ție politică, oferea și avantaje considerabile în relația cu curând la Roma din campaniile sale în est. Întoarcerea
Senatul și la modificările legislative. lui Pompei i-a neliniștit pe optimați, care se temeau de un
Debutul ca pontifex a fost marcat, însă, de un scandal. În marș în stilul lui Sulla asupra Romei și de instaurarea dic-
urma morții soției sale, Cornelia, Caesar s-a căsătorit în taturii. Aveau nevoie să prezinte orașul și împrejurimile
67 î.Hr. cu Pompeia Sulla, o nepoată a lui Sulla. Ca so- sale ca mediu stabil, lipsit de nevoia „ordinii restauratoa-
ție de pontifex și matroană (în latină “femeie măritată") re“ a lui Pompei. Aliatul lui Pompei, Caecilius Metellus
importantă, Pompeia era responsabilă cu organizarea fes- Nepos, însă, a adus problema în fața Senatului, cerând ca
tivalului Bona Dea, din luna decembrie, un ritual destinat lui Pompei să-i fie permisă venirea în Italia și restaura-
rea. Cezar i-a sprijinit pe Nepos și Pompei, dar Cato a
11.3. PRIMUL TRIUMVIRAT 119
zădărnicit moțiunea. Nepos a fugit din Roma pentru a i se

alătura lui Pompei, iar Caesar a fost înlăturat din funcția
de pretor. Când mulțimea venită în sprijinul lui Caesar
a amenințat violent, el a fost repus în funcție. Caesar a
potolit mulțimea înainte de a se recurge la violență.
Spre finalul mandatului de pretor, s-a constatat că Cezar a
delapidat și urma să fie dat în judecată pentru deturnarea
fondurilor administrate. Crassus i-a sărit din nou în aju-
tor, achitând un sfert din totalul de 20 milioane de dinari.
În cele din urmă, până în 61 î.Hr., Caesar a fost desemnat
ca guvernator propretor al Lusitaniei, provincia unde fu-
sese anterior chestor. Odată cu această numire, credito-
rii săi s-au retras, permițându-i un statut chiar profitabil.
Părăsirea Romei înainte de a o fi preluat în mod oficial a
dovedit că Cezar nu voia să-și asume niciun risc.
Caesar și personalul său au călărit în forță, ajungând la
Rhone în doar opt zile, iar el a întrevăzut viitoarea sa abi-
litate de a organiza deplasarea la viteze mari a unor unități
de armată. În drumul lor, mai mulți membri din antura-
jului au notat barbaricul și, în viziunea lor, mizerabilul
standard de trai al satelor. Caesar, demonstrându-și am-
biția, a replicat: „Din partea mea, aș prefera să fiu primul
om între acești inși, decât al doilea în Roma”. În timpul
mandatului de guvernator, Caesar și-a întărit relația cu
popoarele celtice, ceea ce s-a dovedit a fi fost un factor
important în planurile sale de mai târziu.
Odată sosit în Hispania, Caesar și-a făcut o reputație de-
osebită în postura de comandant militar. Între 61 î.Hr.
și 60 î.Hr., a câștigat bătălii importante împotriva tribu-
rilor galiciene și lusitane. În timpul uneia dintre victorii,
Cezar consul
oamenii săi l-au aclamat ca imperator pe câmpul de lup-
tă, ceea ce reprezenta aprecierea de maximă importanță
pentru a fi un triumf roman eligibil. Caesar se afla în
o coaliție. Pompei era deja frustrat din cauza incapaci-
fața unei dileme. Dorea să candideze pentru postul de
tății sale de a obține reforma teritorială pentru veteranii
consul în 59 î.Hr. și pentru aceasta trebuia să fie prezent
săi din est, iar Cezar a aplanat sclipitor orice diferende
în Roma, dar voia să primească totodată onorul pentru un
existente pe atunci între cei doi puternici lideri.
triumf. Optimații au folosit această dilemă împotriva sa,
forțându-l să aștepte la porțile orașului, până când avea Alianța (cunoscută astăzi sub numele de Primul Triumvi-
să i se confirme triumful. Întârzierea avea să îl coste pe rat) a fost formată la finele anului 60 î.Hr., și a rămas se-
Caesar ocazia de a candida în alegerile pentru postul de cretă, în mod remarcabil, o bună perioadă de timp. Pom-
consul și l-a pus în fața unei decizii fatale. În vara anului pei și Crassus au căzut de acord să își folosească averile și
60 î.Hr., Caesar a intrat în Roma pentru a candida la cea puterea pentru a ajuta candidatura lui Cezar la consulat,
mai înaltă funcție din Republica Romană. iar în schimb, Cezar avea să influențeze agendele poli-
tice ale celor doi. Cezar și Crassus, care erau deja buni
prieteni de un deceniu încoace, și-au consolidat alianța cu
Pompei, oferindu-i acestuia în căsătorie pe fiica lui Cezar,
11.3 Primul triumvirat Iulia Cezaris. Alianța combina enorma popularitate a lui
Cezar în rândul plebeilor și reputația sa, cu averea și influ-
În 60 î.Hr., decizia lui Cezar de a își abține candidatu- ența asupra plutocrației marilor comiși de care dispunea
ra pentru un posibil triumf (datorat realizărilor sale în Crassus, alături de reputația militară, averea și influența
Hispania) l-a pus în poziția de a candida pentru consul. senatorială ale lui Pompei. Cu ajutorul acestora, Cezar
Deși Cezar dispunea de o popularitate copleșitoare prin- a câșigat cu ușurință poziția de consul, însă Optimații au
tre membrii adunărilor cetățenești, a fost nevoit să mani- reușit alegerea fostului co-edil a lui Cezar, Marcus Cal-
puleze alianțe formidabile în Senatul roman pentru a-și purnius Bibulus, în poziția de consul junior.
putea asigura alegerea. Având deja o prietenie solidă cu Odată instalat în funcție, în 59 î.Hr., primul obiectiv din
fabulos de bogatul Marcus Licinius Crassus, l-a abordat agenda lui Cezar l-a reprezentat crearea unei legi care sti-
pe adversarul acestuia, Pompei cel Mare, propunându-i pula ca toate dezbaterile și procedurile din cadrul Sena-
tului să fie făcute publice. După aceasta, și-a respectat

acordul făcut cu Pompei. Terenuri din părți nepopulate
ale Italiei aveau să fie restituite și oferite veteranilor lui
Pompei. Astfel, Cezar nu ameliora doar problema mulți-
mii șomere din Roma, ci satisfăcea și doleanțele legiuni-
lor lui Pompei. Însă Cato cel Tânăr, alături de facțiunea
Optimaților, s-a opus conceptului, din simplul motiv că
era o idee a lui Cezar. Consulul a mustrat Senatul și a dus
problema direct în fața poporului.
În timp ce vorbea în fața unei Adunări cetățenești, Cezar
și-a întrebat co-consulul, Bibulus, despre sentimentele sa-
le privind o astfel de reglementare legislativă. Răspunsul
acestuia a fost unul simplu: legea nu putea fi acceptată,
chiar dacă toată lumea ar fi dorit acest lucru. În acest
moment, așa-numitul prim triumvirat a fost făcut public,
iar Pompei și Crassus au aprobat cu ardoare măsura de
urgență. Legea a fost sprijinită de copleșitoarea reacție a
publicului, și Bibulus s-a retras către casa sa, în dizgrație.
Bibulus și-a petrecut restul timpului din anul său consu-
lar încercând a folosi semne religioase pentru a dovedi
că legile lui Cezar erau nule și lipsite de valoare, într-o
încercare de a împotmoli sistemul politic. În schimb, i-a
acordat involuntar autonomie completă lui Cezar pentru a
face posibil aproape orice își propunea. După retragerea
lui Bibulus, anul consular al celor doi avea să fie numit, Cezar si generalii sai
în glumă: anul lui „Iulius și Cezar”.
Cezar a primit proconsulatul Galiei Cisalpine și al Illyriei,
trăia pe teritoriul Elveției contemporane, helveții, a plă-
oferindu-i-se oportunitatea de a își egala victoriile poli- nuit să migreze din regiunea alpină către vestul Franței
tice cu gloriile militare. Acest post, cu o durată de cinci de astăzi. Însă, pentru a putea realiza o astfel de migrare,
ani, fără precedent într-un domeniu relativ sigur, era un helveții ar fi trebuit nu doar să mărșăluiască prin teritorii
semn evident al ambiției lui Cezar pentru cuceriri exter- aflate sub control roman, ci să străbată și teritoriul tribu-
ne. Viitoarele campanii conduse de Cezar erau, din acest lui Aedui, aliat cu romanii. Alți celți de origine galică și
moment, la propria sa discreție. Ca un plus de noroc, gu- alte persoane din provincia Galia Narbonensis se temeau
vernatorul Galiei Narbonensis murise, provincia fiindu-i, ca helveții să nu vandalizeze totul în calea lor până la des-
de asemenea, încredințată lui Cezar. tinația finală. Fără a pierde timp, Cezar s-a opus ideii și
Pe la 59 î.Hr., Cezar dispunea de sprijinul poporului, ală- a recrutat în grabă două noi legiuni.
turi de cei mai puternici doi oameni din Roma (cu ex- Mai multe alte triburi s-au alăturat mișcării helveților, ei
cepția sa), și de oportunitatea de a avea glorie infinită în devenind cu timpul cel mai mare și cel mai puternic trib
Galia. La vârsta de patruzeci de ani, deși deținea cel mai din Galia. În total, conform scrierilor lui Cezar, se adu-
înalt post din Roma și continua să își înfrângă adversa- naseră aproape 370.000 de persoane, din care 260.000
rii la fiecare întoarcere, adevărata sa grandoare avea să erau femei, copii și alte tipuri de non-combatanți. Du-
vină mai târziu. Mărșăluind cu rapiditate prin siguran- pă ce au pornit la drum, fără a ține seamă de obiecția lui
ța relativă a provinciilor aflate în subordinea sa, pentru a Cezar, trupele aveau să se întâlnească, inevitabil. După
își invoca imperiumul și a evita judecata, Cezar avea să mai multe încăierări, Cezar a cucerit partea muntoasă cu
modifice platforma geopolitică a lumii antice. cele șase legiuni ale sale, momind adversarul într-o bătă-
lie neechilibrată. În apropiere de capitala tribului Aedui,
Cezar a strivit helveții, măcelărindu-i, indiferent de sta-
tutul de combatant al adversarului. Conform lui Cezar,
11.4 Războaiele galice dintre cei 370.000 de inamici mobilizați, doar 130.000
au supraviețuit bătăliei. În următoarele zile a ordonat tru-
Gaius Iulius Cezar și-a însușit controlul oficial asupra pro- pelor să urmărească ce mai rămăsese din armata adversă;
vinciilor Illyria, Galia Cisalpină și Galia Transalpină în 59 se pare că au fost uciși încă 20.000 de oameni. Aproape
î.Hr. Dincolo de provincia Galiei Transalpine se găsea un în același timp, la sfârșitul lui 59 î.Hr., liderul germanic
teritoriu vast, echivalând cu Franța de astăzi, numit Galia Ariovistus, căpetenie a tribului Suebi, a condus o invazie
Comata, unde existau confederații independente de tri- a Galiei prin atacuri asupra regiunii granițelor, însă Cezar
buri celtice, ce mențineau diferite relații cu Roma. Dar, a înăbușit situația la acel moment, aranjând o alianță cu
imediat după ce el și-a ocupat poziția, un trib celtic ce germanii, la începutul anului 58 î.Hr. A forțat retragerea
11.5. GERMANIA, BRITANIA ȘI VERCINGETORIX 121
germanilor înapoi în est, de-a lungul Rinului și a folosit credea el. Pentru moment, însă, Cezar s-a reîntors în Ga-
pretextul „apărării aliaților Romei” pentru a-și continua lia Cisalpină pentru a se ocupa de problemele politice din
cuceririle în nord. Roma.
În primăvara anului 57 î.Hr., Cezar se afla în Galia Cisal-
pină, îngrijindu-se de administrația guvernământului său.
În ciuda grandioaselor mulțumiri oferite de diverse tri- 11.5 Germania, Britania și Vercin-
buri galice, nemulțumirea creștea. Cezar a auzit un zvon getorix
despre formarea unei confederații a triburilor galice sub
stăpânire belgică, pentru a se opune prezenței romane în
Până în anul 56 î.Hr., pe măsură ce Cezar împingea con-
Galia. Cezar s-a întors în grabă la legiunile sale, formând
trolul roman în întreaga provincie galică, situația politică
două noi astfel de legiuni, alcătuite majoritar din „cetă-
din Roma era pe cale de a se destrăma. Aflat în mijlo-
țeni” galici, numărul total al acestora ridicându-se acum
cul planificării următoarelor acțiuni în Galia, Britania și
la opt.
Germania, Cezar s-a reîntors în Galia Cisalpină, știind că
La sosirea lui Cezar, probabil în iulie 57 î.Hr., zvonurile trebuie să se afirme din nou sprijinul întru Senatul Ro-
opoziției galice se adeveriseră. Cezar s-a mișcat cu ra- man. Pompei se afla în Italia nordică, îngrijindu-se de
piditate, surprinzând triburile galice înainte ca acestea să îndatoririle sale în cadrul comisiei grânelor, iar Crassus a
se fi alăturat opoziției și transformându-le în aliați. Ca mers la Ravenna pentru a se întâlni cu Cezar. Cezar, în-
represalii, triburile belgice au început atacul. Cu cele opt să, i-a chemat pe ambii la Lucca pentru o conferință, iar
legiuni, romanii au spulberat atacul printr-o bătălie difi- celor trei triumviri li s-au alăturat până la 200 de senatori.
cilă. Pentru Cezar, victoria avea o dublă conotație: nu Deși sprijinul în Roma era deslușit, această întâlnire a fost
doar o victorie armată, ci și una politică, însoțită de o menită scopurilor triumviratului, aceasta dovedindu-se o
propagandă solitară, de asemenea. Protejându-și „aliații” mult mai mare coaliție decât doar a trei persoane. Însă
de agresiuni externe, el putea acum securiza cu ușurință Cezar avea nevoie ca Pompei și Crassus să se înțeleagă
legalitățile necesare împotriva triburilor belgice. Deși ar pentru a putea menține întreaga înțelegere. Comanda lui
fi reprezentat încă o campanie dificilă, acesta era exact Cezar trebuia prelungită, pentru a fi asigurat împotriva
genul de șansă pe care Cezar și-l dorea. A continuat spre judecății.
nord, cucerind tot ce-i stătea în cale, fie prin politică, fie
pe calea armată.
La începutul campaniei din anul 56 î.Hr., Cezar conside-
ra că Galia nu era încă pregătită pentru ocupația romană.
Cezar și-a trimis generalii în fiecare colț al Galiei, pentru
a înăbuși orice rezistență în calea lor. Publius Crassus,
fiul lui Marcus Crassus, a fost trimis în Aquitania cu do-
uăsprezece cohorte legionare, pentru a subjuga triburile
de acolo. Cu ajutorul trupelor auxiliare galice, Crassus a
adus cu rapiditate controlul roman până în cea mai vestică
porțiune a Galiei. Decimus Brutus, tânărul viitor asasin
al lui Cezar, a fost trimis în nord, către Britania de astăzi,
pentru a construi o flotă printre veneți. Veneții controlau
căile navigabile cu o formidabilă flotă proprie, sprijiniți Cezar şi Vercingetorix
însă și de celții britanici. Inițial vasele galice le-au depășit
pe cele romane, Brutus neputând împiedica operațiunile Acordul asupra căruia s-a înțeles i-ar fi acordat lui Cezar
veneților. Dar ingeniozitatea romană a intrat în acțiune, prelungirea de care avea nevoie, în timp ce Pompei și Cra-
și aceștia au început să folosească cârlige lansate de arcași ssus aveau posibilitatea de a accede la putere. Pompei și
pentru a cuceri vasele veneților. În scurt timp, veneții au Crassus aveau să fie aleși consuli simultan pentru anul 55
fost complet învinși, și ca multe triburi înaintea lor, vân- î.Hr., lui Pompei încredințându-i-se regiunea Hispania,
duți ca sclavi. iar Crassus primind Siria. Pompei, gelos asupra crește-
În total, zeci de triburi au fost forțate să capituleze în rii pe care o înregistra armata lui Cezar, dorea securi-
fața dominației romane și sute de mii de prizonieri au tatea unei domnii provinciale cu ajutorul legiunilor, iar
fost trimiși înapoi la Roma, ca sclavi. Odată cu înfrânge- Crassus dorea oportunitatea gloriei militare către est, în
rea rezistenței galice, Cezar și-a îndreptat atenția dincolo Parthia. După soluționarea problemelor, Crassus și Pom-
Canalul Mânecii. Totuși, cucerirea nu era atât de com- pei s-au întors la Roma pentru a participa la alegerile din
pletă pe cât părea. Cezar a fost nevoit să se confrunte 55 î.Hr.. În ciuda înverșunatei rezistențe din partea Opti-
mai întâi cu alte incursiuni germanice, înainte de a putea maților, inclusiv o întârziere în alegeri, statutul de consuli
traversa către insulă. Și, în ciuda încrederii sale, triburi- al celor doi a fost confirmat până la urmă. Cezar nu și-a
le galice nu erau nici pe departe atât de subjugate pe cât asumat nici un risc, însă, și a trimis nunțiul său, Publi-
us Crassus, înapoi la Roma alături de 1.000 de oameni
pentru a „păstra ordinea”. Prezența acestor oameni, ală-

turi de popularitatea lui Crassus și Pompei au reușit cu
greu sa stabilizeze situația. Cezar s-a întors în grabă în
Galia pentru a pune pe picioare prima invazie romană în
Britania.
Înainte ca Cezar să-și poată concentra atenția asupra Bri-
taniei, o invazie germanică de-a lungul Rinului, în terito-
riul ubian i-a întors atenția asupra Germaniei. Invadatorii
au trimis ambasadori către Cezar spunând că doreau pa-
ce, însă Cezar le-a cerut mutarea de pe teritoriul Galiei
și a ordonat mobilizarea legiunilor sale pentru a înfăp-
tui acest lucru. Înainte ca Cezar să pornească atacurile,
cavaleria sa a fost atacată prin surprindere, 78 de romani
fiind uciși în luptă. Un asalt la scală majoră a fost lan-
sat apoi asupra taberei germanice și, conform lui Cezar,
430.000 oameni germani rămași fără lider, femei și copii
au fost adunați laolaltă. Romanii au măcelărit fără discri-
minare, trimițând masa de persoane către Rin, unde mulți
alții au sucombat înecându-se. Nu se știe care a fost nu-
mărul victimelor până la final, însă Cezar a pretins că nu
a pierdut nici măcar un soldat.
11.6 Războiul civil Infatisarea capului lui Pompei lui Cezar
însoțit doar de Legiunea a X-a. Cezar l-a urmărit pe Pom-

pei până la Brundisium, sperând să restaureze alianța lor
anterioară de zece ani. Pompei l-a evitat, însă, iar Cezar
a făcut un uimitor marș de 27 de zile către Spania, unde
i-a înfrânt pe locotenenții lui Pompei. Apoi s-a întors la
est, pentru a-l provoca pe Pompei în Grecia, acolo unde
pe 10 iulie 48 î.Hr. la Dyrrhacium Cezar abia a evitat
o înfrângere catastrofală. L-a înfrânt decisiv pe Pompei,
în ciuda avantajului numeric al acestuia (aproape dublul
infanteriei și cavalerie suplimentară) la Pharsalus într-o
Traversarea Rubiconului luptă violentă și de scurtă durată în anul 48 î.Hr.. Pom-
pei a fugit către Egipt, acolo unde a fost ucis de către un
În anul 50 î.Hr., Senatul condus de Pompei i-a ordonat ofițer în serviciul regelui Ptolemeu al XIII-a. În Roma,
lui Cezar să se întoarcă la Roma și să-și demobilizeze ar- Cezar cere să fie numit dictator, avându-l pe Marc Anto-
mata pentru cǎ termenul său ca proconsul se încheiase. niu ca prim locotenent; Cezar a demisionat din postul de
În plus, Senatul îi interzice lui Cezar să candideze pentru dictator după unsprezece zile și a impus să fie ales pen-
un consulat secund în absența sa. Cezar a crezut că va fi tru a doua oară consul, alături de Publius Servilius Vatia
judecat și marginalizat politic dacă ar fi intrat în Roma Isauricus. L-a urmărit pe Pompei în Alexandria, unde își
fără imunitatea pe care i-o conferea poziția de consul sau instalează tabăra armatei sale și devine implicat în războ-
fără puterea armatei sale. Pompei l-a acuzat pe Cezar de iul civil alexandrin dintre Ptolemeu și sora, soția și regi-
insubordonare și trădare. Pe 10 ianuarie 49 î.Hr. Cezar na alături de care conducea, faraonul Cleopatra a VII-a.
traversează Rubiconul (granița Italiei) și atacă propria pa- Poate că alianța lui Cezar cu Cleopatra a fost un rezultat
trie, republica romană, cu gândul de a se instala dictator. al rolului pe care Ptolemeu l-a avut în uciderea lui Pom-
Istoricii se contrazic în privința spuselor lui Cezar la tra- pei; se relatează că Cezar ar fi plâns la vederea capului
versarea Rubiconului. Acesta ar fi spus „Alea iacta est” lui Pompei, care i-a fost oferit de către șambelanul lui
(„Zarurile sunt aruncate”), sau „Fie ca zarurile să zboa- Ptolemeu, Pothinus, ca dar. Cezar înfrânge apoi forțe-
re la înălțime!” (un citat al poetului Menander). Această le lui Ptolemeu și o instalează pe Cleopatra ca domnitor,
controversă minoră apare ocazional în literatura modernă alături de care își va crește singurul său fiu biologic des-
când un autor atribuie citatul mai puțin popular al lui Me- pre care se știe, Ptolemeu al XV-a Cezar, cunoscut mai
nander lui Cezar. Optimații, inclusiv Metellus Scipio și bine sub numele de „Caesarion”. Cezar și Cleopatra nu
Cato cel Tânăr, au fugit către sud, neștiind că Cezar este s-au căsătorit niciodată. După ce a petrecut primele luni
11.7. DUPĂ RĂZBOI 123
ale anului 47 î.Hr. în Egipt, Cezar merge către Orientul

Mijlociu, unde îl anihilează pe regele Farnace al II-lea al
Pontului în Bătălia de la Zela; bătălia sa a fost atât de con-
cretă și completă încât a comemorată în cuvintele Veni,
vidi, vici („Am venit, am văzut, am cucerit”). După aceas-
ta a pornit către Africa pentru a rezolva problema restu-
lui de suporteri senatoriali ai lui Ptolemeu. A câștigat cu
rapiditate o victorie semnificativă la Thapsus în 46 î.Hr.
în fața forțelor lui Metellus Scipio (care moare în bătă-
lie) și lui Cato cel Tânăr (care se sinucide). Totuși, fii lui
Pompei, Gnaeus Pompeius și Sextus Pompeius, alături de
Titus Labienus, fostul nunțiu propraetorian al lui Cezar
(legatus propraetore) și al doilea în comandă în Războiul
Galic, supraviețuiesc bătăliilor din Spania. Cezar a pus
sub urmărire și a înfrânt ultimele rămășițe ale opozanți-
lor în Bătălia de la Munda în martie 45 î.Hr.. În tot acest
timp, Cezar a fost ales pentru al treilea și al patrulea său
mandat în poziția de consul în anii 46 î.Hr. (alături de
Marcus Aemilius Lepidus) și 45 î.Hr. (fără partener).
11.7 După război
Cezar de Nicolas Coustou, Muzeul Luvru
Clementa în fața lui Cezar
Cleopatra îl seduce pe Cezar

Deși Cezar nu și-a proscris inamicii, ci iertându-i aproape
Cezar se întoarce în Italia în luna septembrie a anului 45 pe fiecare dintre aceștia, părea a fi o rezistență deschisă
î.Hr.. Își completează testamentul printre primele sale extrem de redusă.
sarcini, numindu-l pe Octavian ca unic succesor. Sena- Mari jocuri și festivități s-au ținut pe 21 aprilie pentru
tul deja începuse să-i ofere onoruri chiar și în absența sa. a onora marea victorie a lui Cezar. Odată cu jocurile,
Cezar a fost onorat cu dreptul de a purta îmbrăcăminte

triumfală, inclusiv o robă de culoare roșu închis (evoca-
toare a regilor Romei) și coroana de lauri la toate ocaziile
publice. O mare moșie era construită pe seama Romei
pentru uzul exclusiv al lui Cezar. Titlul de imperator a
devenit unul legal, pe care avea să-l folosească tot restul
vieții sale. O statuie de fildeș asemănându-l avea să fie
cărată la toate procesiunile religioase publice.
O altă statuie a lui Cezar a fost plasată în templul lui
Quirinus cu inscripția Zeului Invincibil. Cum Quirinus Moneda reprezentându-l pe Cezar:
era asemănarea deificată a orașului și fondatorului acestu- fals din secolul al XVI-lea, Padova, Italia.
ia și prim rege, Romulus, acest act l-a identificat pe Cezar
nu doar pe aceeași scară cu zeii, dar și cu regii antici. O
a treia statuie a fost ridicată pe capitoliul de lângă cele
ale celor șapte regi romani și a aceea a lui Lucius Junius corupția peste hotare. Dacă un membru al elitei sociale
Brutus, omul care a condus revolta ce a dus la eliminarea ar fi făcut rău sau ar fi omorât un membru al clasei inferi-
regilor. Însă în alte comportamente scandaloase, Cezar oare, atunci întreaga sa avere avea să fie confiscată. Cezar
a bătut monezi cu asemănarea sa. Pentru prima dată în a demonstrat că încă avea cel mai bun interes al statului
istoria Romei un roman în viață figura pe o monedă. în suflet, deși considera că era unica persoană capabilă de
a-l conduce. O anulare generală a unei pătrimi din toate
Când Cezar s-a întors la Roma în octombrie 45 î.Hr., a
datoriile a ușurat foarte tare publicul și a ajutat la chiar o
cedat al patrulea consulat (pe care îl condusese fără par-
mai mare îndrăgire a sa în rândurile populației de rând.
tener) și i-a plasat pe Quintus Fabius Maximus și Gaius
Trebonius în locul său. Acest lucru a iritat Senatul pentru Cezar a regulat foarte strâns achiziționarea grânelor su-
că Cezar nu a ținut seama deloc de sistemul republican bvenționate de către stat, prostituatelor și a interzis ce-
de alegere și a acționat astfel dupǎ propriul său capriciu. lor ce își permiteau aprovizionarea privată cu grâne de
Sărbătorește un al patrulea triumf, de data aceasta pen- la cumpărarea sa din partea statului. A făcut planuri pen-
tru onorarea victoriei din Spania. Senatul a continuat să- tru distribuirea pământurilor pentru veteranii săi și pentru
i acorde alte onoruri. Un templu lui Libertas avea să fie așezămintele coloniilor veterane în întreaga lume roma-
construit în onoarea sa, iar el a primit titlul de Liberator. nă. Una dintre cele mai importante reforme a venit după
Este ales consul pe viață și îi este permis să ocupe orice alegerea sa pe viață ca Pontifex Maximus. Cezar a or-
oficiu dorește, inclusiv cele în general rezervate plebeilor. donat o revizie completă a calendarului roman, stabilind
Roma părea dispusă să-i acorde lui Cezar dreptul nepre- unul de 365 de zile cu un salt la fiecare patru ani (acest
cedat de a fi singurul roman care deține imperium. Cu calendar iulian a fost modificat ulterior de către Papa Gri-
aceasta, doar Cezar ar fi imun de la judecata legală și ar gore al XIII-lea în 1582, devenind astăzi calendarul mo-
dispune tehnic de comanda suprema asupra tuturor legiu- dern). Ca un rezultat al acestei reforme, anul 46 î.Hr. era
nilor romane. de fapt cu 445 de zile mai lung pentru a-l aduce în ordine.
Cezar a cerut și alte onoruri, care eliminau definitiv de- Adițional, s-au desfășurat mari lucrări publice. Roma era
mocrația și instaurau dictatura. A cerut inclusiv dreptul im oraș de mare întindere urbană și arhitectură de cără-
de a desemna jumătate dintre toți magistrații, poziții ca- midă neimpresionantă și avea nevoie disperată de o reno-
re până atunci se completau prin vot. De asemenea, el a vare. O nouă Rostra de marmură, terenuri pentru cai și
numit magistrați pentru toate îndatoririle provinciale, un noi piețe au fost construite. O librărie publică sub tute-
proces până atunci făcut prin alegerea aleatorie sau prin la marelui învățat Varro era, de asemenea, sub construc-
acordul Senatului. Luna nașterii sale, Quintilis, a fost nu- ție. Casa Senatului, Curia Hostilia, ce fusese reparată de
mită iulie (după latinul Iulius) în onoarea sa și ziua în care curând, a fost abandonată pentru un nou proiect de mar-
s-a născut, 13 iulie, a fost recunoscută ca sărbătoare na- mură care avea să fie numit Curia Iulia. Granița sacră --
țională. Chiar și un clan din adunarea poporului avea să-i Pomerium—a orașului a fost extinsă permițând creșterea
poarte numele. Un templu și clasa religioasă a acestu- adițională.
ia, Flamen maior, avea să fie ridicat și dedicat în onoarea Plutarh relatează că la un anumit moment, Cezar a infor-
familiei sale. mat Senatul că era un homosexual și că onorurile sale au
Cezar, însă, a avut și o așa zisă agendă reformatoare, fost acordate mai mult din nevoia de reducere, decât de
privind totodată și variate probleme pe teme sociale. A augmentare, dar și-a retras această poziție pentru a nu pă-
aprobat o lege ce stipula că cetățenilor romani cu vârste rea nerecunoscător. I-a fost acordat titlul de Pater Patriae
între 20 și 40 de ani le era interzisă părăsirea Italiei pentru („Părintele Patriei”). A fost numit dictator pentru a treia
mai mult de 3 ani, exceptându-i pe cei aflați în serviciu oară și apoi nominalizat pentru nouă termene consecuti-
militar. Teoretic, aceasta ar fi ajutat la conservarea conti- ve de un an ca dictator, făcându-l dictator efectiv pentru
nuei operații a fermelor locale și afacerilor și ar fi prevenit zece ani. De asemenea, a primit și autoritate cenzorială
ca prefect al moralei (praefectus morum) timp de trei ani.
11.8. ASASINATUL 125
La începutul anului 44 î.Hr., onorurile cerute de Cezar petuus. Cursa în jurul pomeriumului reprezenta o tradiție
au continuat și prăpastia dintre el și aristrocrații adepți a festivalului, iar când Marc Antoniu a pătruns în forum,
ai democrației s-a adâncit. Fusese numit Dictator Per- a fost ridicat în Rostra de către preoții participanți la fes-
petuus, devenind astfel dictator pentru întreaga sa viață. tivitate. Antoniu a scos o diademă și a încercat să o așeze
Acest titlu începuse să apară până și pe monedele care pe capul lui Cezar, spunând „Poporul îți oferă acest titlu
purtau asemănarea lui Cezar, plasându-l deasupra tuturor de rege prin mine”. Însă uralele publicului au fost ca și
celorlalți cetățeni din Roma. Unii au început chiar să facă inexistente, și Cezar a refuzat cu rapiditate, îngrijindu-se
referire la persoana sa ca „Rex” (latinul pentru rege), dar ca diadema să nu-i atingă capul. Publicul a țipat aproba-
Cezar a refuzat din prudență acceptarea acestui titlu deși tor, dar Antoniu a ignorat faptele și a încercat să i-o așeze
dorea aceată poziție. La noul templu al lui Cezar pen- pe cap pentru a doua oară. Nici de această dată publicul
tru Venus, o delegație senatorială a mers să-l consulte, n-a exultat, iar Cezar s-a ridicat de pe scaunul său și l-a
dar Cezar a refuzat să se oprească și să discute cu aceștia. refuzat din nou, spunând: „Nu voi fi regele Romei. Ju-
Deși evenimentul este umbrit de către câteva alte versiuni piter este singur rege al romanilor.” Mulțimea a aprobat
diferite ale poveștii, este evident faptul că senatorii pre- imediat acțiunile lui Cezar.
zenți acolo s-au simțit adânc insultați. În încercarea de a
rectifica situația, ceva mai târziu Cezar și-a expus teatral
gâtul prietenilor săi, spunând că este pregătit să i-l ofere
oricui care ar aduce asupra lui o lovitură de sabie. Pare-
se aceasta a calmat cel puțin situația, dar răul fusese deja
produs. Semințele conspirației începuseră să crească.
11.8 Asasinatul
Moartea lui Iulius Cezar de Vincenzo Camuccini
În tot acest timp, Cezar planifica o nouă campanie în

Dacia și apoi în Parthia. Campania parthiană ar fi pu-
tut aduce bogății considerabile înapoi la Roma, și posi-
bilitatea reîntoarcerii la stindardelor pe care Crassus le
pierduse cu aproape nouă ani în urmă. O veche legendă
spunea că Partia putea fi cucerită doar de un rege, astfel
că Cezar a fost autorizat de către Senat să poarte o coroa-
nă oriunde în imperiu. Cezar planificase plecarea pentru
luna aprilie 44 î.Hr., iar opozanții săi democrați secreți,
Moartea lui Cezar de Karl von Piloty al căror număr era în continuă creștere, trebuiau să ac-
ționeze în grabă. Majoritatea fiind oameni pe care Cezar
Faptele lui Cezar, lichidarea democrației și posibila pro- îi grațiase deja, ei erau conștienți că singura posibilitate
clamare a lui Cezar ca rege au amplificat spiritele antidic- de a îl înlătura pe Cezar de la conducerea Romei era să
tatoriale mai ales după depunerea unei diademe pe statu- acționeze înainte ca acesta să pornească către Parthia.
ia lui Cezar de pe Rostra. Tribunii, Gaius Epidius Mar- Locul de întrunire a Senatului roman era, conform tra-
cellus și Lucius Caesetius Flavius au îndepărtat această diției, în Curia Hostilia, a cărui reparație fusese recent
diademă. Nu la mult timp după acest incident, aceeași terminată după incendiile ce o distruseseră în anii prece-
doi tribuni au arestat cetățenii care au pronunțat titlul de denți, dar Senatul a abandonat-o pentru o casă nouă, afla-
Rex către Cezar, în timp ce acesta trecea pe străzile Ro- tă în construcție. Astfel că Cezar a convocat Senatul în
mei. Văzându-și susținătorii amenințați, Cezar a acționat Theatrum Pompeium (construit de către Pompei), la Idele
sever. A ordonat eliberarea celor arestați și, în schimb, lui Marte, pe 15 martie 44 î.Hr.. Cu puține zile în urmă,
a adus tribunii în fața Senatului, înlăturându-le pozițiile. un prezicător îi spusese lui Cezar: „Ferește-te de Idele lui
Cezar folosise inițial sanctificarea tribunilor ca unul din Marte“. În ziua întrunirii Senatului, Cezar a fost atacat și
motivele pentru care pornise războiul civil, însă acum le- înjunghiat de moarte de către un grup de senatori, care
a revocat puterea în propriul câștig. se intitulau Liberatorii (Liberatores); aceștia și-au justifi-
Festivalul Lupercalia avea să reprezinte cel mai mare test cat acțiunea spunând că au comis tiranicid, nu crimă, apă-
pentru poporul roman privind acceptarea lui Cezar ca re- rând Republica de ambițiile monarhale pretinse de Cezar.
ge. În 15 februarie 44 î.Hr., Cezar stătea pe scaunul său Printre asasinii care s-au închis în Templul lui Jupiter se
aurit de pe Rostra, purtându-și roba roșie, încălțăminte aflau Gaius Trebonius, Decimus Junius Brutus, Marcus
roșie, coroana de lauri și armat cu titlul de Dictator Per- Junius Brutus și Gaius Cassius Longinus; Cezar le gra-
țiase majoritatea crimelor și chiar îi avansase în carieră. ultimul său sacrificiu. Semnele erau foarte clar nefavora-
Marcus Brutus era un văr îndepărtat al lui Cezar și fuse- bile. După acest sacrificiu nereușit, preoții au făcut altele,
se numit ca unul dintre moștenitorii săi testamentari. De în mod repetat, pentru a vedea dacă ar putea apărea alt-
asemenea, se speculează că Marcus Brutus era fiul nelegi- ceva, mai favorabil decât cele deja dezvăluite. În final,
tim al lui Cezar, din moment ce acesta avusese o aventură preoții au concis că nu au putut vedea cu claritate intenția
cu Servilia Caepionis, mama lui Brutus; însă Cezar avea divină, pentru că exista un spirit transparent și malefic,
doar cincisprezece ani la data nașterii lui Brutus. Cezar a ascuns printre victime. Cezar s-a simțit iritat și a aban-
primit 23 de lovituri(conform altora chiar 35), care variau donat divinația până la lăsarea soarelui, deși preoții și-au
între superficiale și mortale și, ironia soartei, s-a prăbușit continuat tot mai mult eforturile.
la picioarele unei statui a fostului său prieten, devenit ri-
Asasinii prezenți atunci au fost încântați să vadă acestea,
val, Pompei cel Mare. Pompei fusese recent deificat de
deși prietenii lui Cezar l-au sfătuit să anuleze adunarea
către Senat, unele relatări spunând că Cezar s-a rugat laSenatului din acea zi, din pricina spuselor preoților. El a
Pompei în timp ce murea. Ultimele sale cuvinte au fost
fost de acord, însă unii participanți s-au ridicat, l-au stri-
relatate în diferite feluri, precum: gat și i-au spus că Senatul era deja plin. Și-a privit amicii,
dar Brutus l-a abordat din nou spunându-i 'Vino, bunule
• και συ τεκνον; (Kai su, teknon?) (gr., „Chiar și tu,
domn, nu acorda atenție palavrelor acestor oameni și nu
fiul meu?“ – din Suetonius)
amâna ceea ce Cezar și puterea sa grandioasă a găsit de
• Tu quoque, Brute, fili mi! (lat., „Și tu, Brutus, fiul cuviință să se organizeze. Fă-ți singur curajul de bun au-
meu!“ – o traducere latină modernă a unui citat gre- gur.' Cu aceste cuvinte l-a convins pe Cezar; ținându-l
cesc din Suetonius) de mâna dreaptă, l-a condus către Senat, care se afla chiar
în apropiere. Cezar l-a urmat în tăcere.“
• Et tu, Brute? (lat., „Chiar (și) tu, Brutus?“ – din piesa
lui Shakespeare, Iulius Cezar)
Atacul final
11.8.1 Relatarea unui martor ocular „Senatul s-a ridicat în semn de respect pentru poziția sa
când l-a văzut intrând. Cei care aveau să facă parte din
Aici urmează relatarea unui martor ocular al asasinatului complot stăteau în apropierea sa. Chiar lângă el se afla
lui Cezar scrisă de către Nicolaus din Damas, la puțini ani Tillius Cimber, al cărui frate fusese exilat de către Cezar.
după ce aceasta a avut loc. Sub pretextul unei umile doleanțe din partea acestui frate,
Cimber s-a apropiat de Cezar și a strâns mantaua togii
sale, părând că vrea să facă o mișcare și mai amplă cu
Planul mâinile sale asupra lui Cezar. Cezar a vrut să se ridice
și să-și folosească mâinile, dar a fost împiedicat de către
„Conspiratorii nu s-au întâlnit niciodată în public, dar se Cimber, devenind astfel excesiv de iritat.
regăseau ocazional acasă la fiecare dintre ei. Au fost mul-
te discuții și propuneri, așa cum era de așteptat, în timp ce Acela a fost semnalul pentru conspiratori să acționeze.
investigau cum și unde să-și execute planul. Unii au su- Toți și-au scos în grabă pumnalele și s-au năpustit asupra
gerat să încerce în timp ce acesta mergea pe Calea Sacră, sa. Întâi Servilius Casca l-a lovit cu vârful lamei pe umă-
care era una dintre plimbările sale favorite. O altă idee rul stâng, puțin deasupra osului gâtului. La acela țintise,
era să fie ucis la alegeri, în timp ce traversa un pod pentru însă din pricina entuziasmului ratase. Cezar s-a ridicat
a numi magistrații din cadrul Campus Martius; urmau să pentru a se apăra și, în acel vacarm, Casca a țipat în grea-
vadă care este cel mai puțin norocos dintre ei, pentru ca că la fratele său. Cel din urmă l-a auzit și a împins sabia
acela să îl împingă pe Cezar de pe pod, iar ceilalți să aler- în coaste. După un moment Cassius i-a făcut o rană asu-
ge și să îl ucidă. Un al treilea plan era acela de a aștepta pra feței și Decimus Brutus l-a străpuns într-o parte. În
următorul spectacol cu gladiatori. Avantajul era că, din timp ce Cassius Longinus încerca să-l lovească din nou, a
pricina spectacolului, nu s-ar fi născut nici o suspiciune ratat și a lovit mâna lui Marcus Brutus. Minucius l-a lovit
dacă se zăreau armele ce urmau să fie pregătite pentru de asemenea pe Cezar și Rubrius în coapsă. Era pur și
asasinat. Însă majoritatea a decis să fie omorât în timp simplu o mulțime aflată în bătălie cu un singur oponent.
ce stătea în Senat, unde nu era însoțit de nimeni, din mo- Sub masa rănilor, a căzut la piciorul statuii lui Pompei.
ment ce non-senatorii nu erau admiși, și unde cei mulți Toată lumea părea să fi vrut a avea un rol în omor, nefiind
conspiratori își puteau ascunde pumnalele în togi. Acest niciun participant care să nu-i lovească corpul în timp ce
plan a fost câștigătorul zilei.“ el zăcea, până când, înjunghiat de douăzeci și trei de ori,
și-a dat ultima suflare.“
Semne rele Apoi i-au abandonat trupul înjunghiat și însângerat aco-
lo. După trei zile, sclavii i-au descoperit trupul. Corpul
„Înainte de a intra în altar, preoții au adus în față victi- lui Iulius Cesar a fost expus în forum și a fost examinat
mele, pentru ca el să poată executa ceea ce avea să fie de către Antistius care a demonstrat că numai una din-
11.10. LITERATUL CEZAR 127
tre cele 23 de plăgi a fost letală. Ea a penetrat toracele Gaius Octavius era, pentru toate intențiile și scopurile,
printre coastele 1 și 2[3] . Apoi, soldații romani i-au înfă-
fiul marelui Cezar și în mod consecvent loialitatea popu-
șurat trupul și l-au așezat pe altar, unde a fost incinerat,lației romane a trecut de la Cezar la Octavius. Octavius,
potrivit tradiției romane. Femeile au aruncat în flăcările în vârstă de doar 19 ani la moartea lui Cezar, s-a dovedit
ce mistuiau trupul lui Cezar bijuterii și hainele copiilor a fi fost nemilos și crud. În timp ce Antoniu se ocupa de
lor, precum și mobila din casă. Decimus Brutus, în prima rundă a noilor războaie civi-
La funeralii a participat și însusi Marc Antoniu, îndure- le, Octavius își consolida poziția. Pentru a se putea lupta
rat de pierderea fostului său superior militar, pe care l-a cu Brutus și Cassius, care ducea lipsa unei mari armate
în Grecia, Antoniu avea nevoie atât de averea din cufere-
însoțit în campania militară din Galia.
le de război ale lui Cezar, cât și de legitimitatea pe care
A fost o zi de cumpănă pentru Roma; odată cu dispariția numele lui Cezar o oferea oricărei acțiuni pe care acesta
dictatorului, începea o nouă epocă romană. ar fi desfășurat-o împotriva celor doi. S-a format un nou
triumvirat, al doilea și ultimul, cu Octavius, Antoniu, și
comandantul loial al cavaleriei lui Cezar, Lepidus. Al
11.9 Urmările asasinării Doilea Triumvirat l-a zeificat pe Cezar ca divus Iulius și,
văzându-se că uciderea sa a fost posibilă tocmai din pri-
cina clemenței sale, oroarea proscrierilor, abandonată din
epoca lui Sulla, a fost readusă asupra inamicilor triumvi-
ratului în scopul de a-și însuși și mai multe fonduri pentru
al doilea război civil, dus împotriva lui Brutus și Cassius,
pe care Antoniu și Octavian i-au înfrânt la Philippi. Un
al treilea război civil s-a declanșat apoi între Octavian pe
de o parte și Antoniu și Cleopatra pe altă parte. Acest ul-
tim război civil a culminat cu înfrângerea lui Antoniu și a
Cleopatrei la Actium și cu ascensiunea politică a lui Oc-
tavian, care a devenit primul împărat roman, cu numele
de Cezar August. În 42 î.Hr., Cezar a fost zeificat oficial
ca divus Iulius (Iuliu divinul), iar Cezar August a devenit
astfel divi filius (fiul divinului).
11.10 Literatul Cezar

Vezi Opera literară a lui Iulius Cezar.
Chipul lui Cezar - Portret de Clara Grosch
Moartea lui Cezar a marcat totodată, ironic, sfârșitul re-

publicii romane, republică pentru binele căruia fusese
ucis. Clasele sociale de mijloc și inferioară, în care Ce-
zar era atât de popular încă dinaintea victoriei din Galia,
au fost înfuriate că un mic grup de aristocrați le uciseseră
eroul. Celebrul discurs al lui Antoniu din piesa de teatru a
lui Shakespeare, „Prieteni, Romani, concetățeni, acordați-
mi atenția voastră“ poate că nu a avut echivalent în rea-
litate, însă reflectă fidel atitudinea publică la moartea lui
Cezar. Antoniu, care de un timp se distanțase de Cezar, Commentarii de Bello Gallico
s-a folosit de supărarea mulțimii romane și a amenințat cu
dezlănțuirea ei asupra optimaților, poate în intenția de a Cezar era considerat unul dintre cei mai mari oratori și
prelua el însuși controlul asupra Romei. Însă Cezar îl nu- prozatori din Roma al epocii sale. Însuși Cicero elogia
mise pe nepotul său Gaius Octavius ca moștenitor unic retorica și stilul lui Cezar. Printre cele mai cunoscute
al vastei sale avuții, oferindu-i lui Octavius atât puterea opere se numără discursul funerar pentru mătușa sa pe
imensă asigurată de numele lui Cezar, cât și control asu- linie paternă, Iulia (văduva lui Marius), și Anticato, un
pra uneia dintre cele mai mari averi din republică. În plus, document menit să distrugă reputația lui Cato din Utica
și să fie replică la memorialul Cato al lui Cicero. Majori-

tatea operelor și discursurilor lui Cezar s-au pierdut. Cele
mai celebre dintre care s-au păstrat:
• Commentarii de bello gallico (Comentarii despre

războiul galic), relatări despre campaniile din Ga-
lia și Britania în timpul mandatului său de proconsul
și
• Commentarii de bello civile (Comentarii despre răz-

boiul civil) 2 , evenimentele din timpul Războiului ci-
vil, până după moartea lui Pompei.
Alte scrieri atribuite lui Cezar, dar a căror paternitate li-

terară este pusă la îndoiala, sunt:
• De bello hispaniensis (Despre războiul hispanic) ,

campaniile din Hispania;
• De bello africo (Despre războiul african) , campani-

ile din Africa de Nord, și
• De bello alexandrino (Despre războiul alexandrin) ,

campaniile din Alexandria.
Statuia lui Cezar, Rimini, Italia
Aceste narațiuni, redactate într-un stil direct și simplu,
sunt de fapt mijloace sofisticate de propagandă pentru
agenda sa politică, destinate în special clasei de mijloc Sulla către postul de dictator. Datorită legăturii de fami-
sau micii aristocrații a Romei, Italiei și din provincii. lie, Cezar era aderent la partidul lui Marius. Nu era doar
nepotul lui Marius: era căsătorit cu Cornelia Cinnilla, cea
mai tânără fiică a lui Lucius Cornelius Cinna, care era cel
mai mare simpatizant al lui Marius și inamicul declarat al
11.11 Militarul Cezar lui Sulla. În anul 85 î.Hr., când Cezar împlinise 15 ani,
tatăl i s-a îmbolnăvit și a murit. Cezar a devenit moșteni-
Cezar s-a născut la Roma, într-o binecunoscută familie torul majorității proprietăților și averilor deținute de tatăl
de patricieni (ginta Iulia), prezumtiv descinsă din Iulus, său și de Marius. Când Sulla a ieșit învingător din războ-
fiul prințului troian Eneas, care, conform legendei, era fi- iul civil și și-a început programul de proscriere, Cezar, în
ul zeiței Venus. Potrivit unei legende, nașterea lui Cezar vârstă de 20 de ani, se afla într-o situație dificilă. Sulla i-a
a fost posibilă prin cezariană, însă este foarte puțin pro- ordonat în 82 î.Hr. să divorțeze de Cornelia, dar Cezar a
babil, deoarece în acea epocă o astfel de incizie se exe- refuzat și a plecat prudent din Roma, pentru a se ascunde.
cuta doar asupra femeilor decedate. Cezar a crescut într- Sulla i-a grațiat pe Cezar și familia sa și i-a permis să se
o locuință modestă dintr-o construcție antică (insula) în reîntoarcă la Roma. Într-un moment profetic, se spune că
Suburba, cartier al clasei mijlocii a Romei. Familia lui Sulla a comentat pericolul de a-l fi lăsat în viață pe Cezar.
Cezar, deși cu descendență patricienă, deci aristocrată, Potrivit lui Suetonius, în momentul revocării exilului lui
nu era înstărită, după standardele nobilimii romane. Ast- Cezar, dictatorul ar fi spus: „El, a cărui viață o dorești
fel, niciun membru al familiei nu s-a făcut remarcat în atât de mult, va deveni, într-o zi, cel care va răsturna par-
societate în timpul copilăriei lui Cezar, deși, în genera- tea de nobili a căror cauză o susții alături de mine; căci
ția tatălui său, avusese loc o reînnoire a averilor familiei. în acest singur Cezar vei găsi mulți precum Marius“.
Mătușa paternă, Iulia, s-a căsătorit cu Gaius Marius, un
general talentat și reformator al armatei romane. Marius
a devenit unul dintre cei mai bogați locuitori ai Romei,
influența sa politică contribuind și la îmbunătățirea situ-
11.12 Familia lui Cezar
ației materiale a familiei lui Cezar. Spre sfârșitul vieții
lui Marius, în 86 î.Hr., politica internă atinse un punct de Soții
ruptură. În această perioadă, politicienii romani erau, în
general, divizați în două partide: Populares, care îl inclu- • Prima căsătorie cu Cornelia Cinnilla
dea pe Marius, și Optimates, din care făcea parte Lucius • A doua căsătorie cu Pompeia Sulla
Cornelius Sulla. O serie de dispute între cele două par-
tide a dus la un război civil, deschizând în final calea lui • A treia căsătorie cu Calpurnia Pisonis
11.13. CRONOLOGIE 129
Copii • anii 70 î.Hr. – Carieră ca avocat

• 69 î.Hr. – Moartea Corneliei. Chestor în Hispania
• Iulia Cezaris, cu Cornelia Cinnilla
Ulterioară
• Ptolemeu al XV-a Cezar (Cezarion), cu Cleopatra a • 65 î.Hr. – Demmnitatea de Edil curule
VII-a, ar fi devenit faraon egiptean
• 63 î.Hr. – A doua căsătorie - Pompeia Sulla,
Nepoți
• Decembrie, Divorțul de Pompeia
• Este ales Pontifex Maximus și praetor urbanus
• un nepot de bunic din partea Iuliei Cezaris și a lui
Pompei, mort la câteva zile • Conspirația lui Catilina
• 61 î.Hr. – Propraetor în Hispania Ulterior
Iubite
• 59 î.Hr. – Primul consulat, alături de Marcus Cal-
• Legătură cu Cleopatra a VII-a a Egiptului purnius Bibulus; începutul Primului Triumvirat
• Legături cu prima soție a lui Cato, cu primele două • A treia căsătorie - Calpurnia Pisonis
soții ale lui Bibulus, cu soțiile multor senatori mem- • 58 î.Hr./53 î.Hr. – Proconsul al Galiei, primul man-
bri în partide de opoziție dat
• Legătură cu Servilia Caepionis, mama lui Brutus • 54 î.Hr. – Moartea Iuliei
Posibili iubiți • 53 î.Hr. – Moartea lui Crassus: finalul Primului Tri-

umvirat
În Roma antică, homosexualitatea masculină era comună
și larg răspândită în societate, în special în clasele socia- • 53 î.Hr./48 î.Hr. — Al doilea mandat ca Pro-
le superioare. Însă, oficial, societatea romană dezaproba consul al Galiei
homosexualitatea. Potrivit lui Cicero, Bibulus și altor ad-
versari ai lui Cezar, el a avut la începutul carierei sale o • 52 î.Hr. – Bătălia de la Alesia
aventură cu Nicomedes al III-a al Bithyniei. Veridice sau • 49 î.Hr. – Trecerea Rubiconului; începutul
fictive, povestirile au avut drept scop discreditarea, încer- războiului civil
când să-l facă pe Cezar să pară a fi fost în tinerețe o prosti-
tuată de curte orientală, ceea ce în ochii romanilor însem- • 48 î.Hr. – Înfrângerea lui Pompei în Grecia, în
na pe plan social ceva josnic. Nu există atestări suficiente Bătălia de la Pharsalus. Numit dictator (servește 11
pentru confirmarea unei relații amoroase cu Nicomedes. zile)
Practic, aceeași incertitudine persistă cu privire la toate
celelalte colportări. Cert este că povestea lui Nicomedes • Al doilea consulat, alături de Publius Servilius
s-a bazat pe împrejurarea din tinerețe a șederilor sale cu Vatia Isauricus
regele. Cezar însuși nu a încercat să dezmintă acuzațiile, • 47 î.Hr. – Campania din Egipt. Relația cu Cleopatra
dar nici nepotul Augustus nu a confirmat vreo relatarea a VII-a
privind relația cu Nicomedes. 3
• 46 î.Hr. – Înfrângerea lui Cato și a lui Metellus Sci-
Marc Antoniu a susținut că Octavian ar fi fost adoptat de
pio în nordul Africii. Al treilea consulat, alături de
Cezar prin favoruri sexuale. Suetoniu, deși relatând că
Marcus Aemilius Lepidus
aventura dintre Cezar și Nicomedes este adevărată, a ca-
lificat acuzația lui Antoniu drept calomnie politică, îm- • A doua dictatură
potriva rivalului său Octavian. 4
• Pontifex Maximus pe viață (introduce
calendarul iulian). Adoptarea lui Octavian ca
moștenitor
11.13 Cronologie
• 45 î.Hr. – Înfrângerea ultimei opoziții în Hispania
• 13 iulie 100 î.Hr. – Nașterea la Roma. Dată alter- • Reîntoarcerea la Roma. Al patrulea consulat
nativă: 12 iulie 102 î.Hr. (fără partener)
• 84 î.Hr. – Prima căsătorie - Cornelia Cinnilla • Senatul îl numește Pater Patriae. Al treilea
mandat de dictator
• 82 î.Hr. – Încetarea persecuțiilor lui Sulla
• 44 î.Hr.:
• 81/79 î.Hr. – Serviciu militar în Asia și Cilicia; po-
sibilă legătură cu Nicomedes din Bithinia • Al cincilea consulat, alături de Marc Antoniu
• Dictator perpetuu Pentru faptele și meritele sale, Iulius Caesar a fost de-
• Februarie: respinge diadema oferită de Anto- clarat zeu, cu epitetul divus atașat numelui de familie. În
niu credința populară s-a răspândit ideea că Iupiter l-a luat cu
el în Olimp.
• 15 martie: asasinarea lui Cezar
• 42 î.Hr. – Deificarea oficială: Divus Julius (Iuliu di-

vinul) 11.16 Note
1
Numele oficial după 42 î.Hr., Imperator Gaius Iulius
11.14 Onoruri Caesar Divus (în română „Împăratul Gaius Iulius Cezar,
zeificatul“ ). Născut Gaius Iulius Gaii Filius Gaii Nepos
Cezar a fost ales numărul 67 în lista celor mai influente Caesar (în română „Gaius Iulius Cezar, fiu al lui Gaius,
figuri din istorie, scrisă de Michael H. Hart. nepot al lui Gaius“ ).
2
A primit titlul Divus, sau zeu, după moartea sa. Iulius Cezar: „DE BELLO CIVILI“ (în latină, engleză,
italiană și germană)
În timpul vieții, a primit multe distincții, inclusiv titluri 3 Suetonius 1.2, 49; 1:65-69
precum Pater Patriae (Părintele Patriei), Pontifex Maxi- 4 Suetonius 2.68, 71; 1:229, 233
mus (Cel mai Înalt Preot) și Dictator. De fapt, multe din-
tre titlurile pentru care Senatul a votat sunt considerate o
cauză a asasinării sale, din prisma faptului că părea nepo-
trivit pentru mulți dintre contemporanii săi ca un muritor 11.17 Referințe
să primească atât de multe onoruri.
Poate că cel mai semnificativ titlu pe care l-a purtat a fost • Războiul galic, de Iulius Cezar;
numele pe care l-a primit la naștere: Cezar. Numele avea
să fie acordat fiecărui împărat roman și a devenit un sem- • Vita Caesaris („Viața lui Cezar“), opera lui Plutarch,
nal de mare putere și autoritate departe de granițele im- capitolele 19–24, relatează asasinarea lui Cezar.
periului (precum germanul Kaiser și rusul țar). Pentru opinia lui Nicolaus și sursele sale vezi E.G.
Sihler: Annals of Caesar: A Critical Biography with
a Survey of the Sources („Analele lui Cezar: O bio-
11.15 Zeificarea grafie critică cu o trecere în revistă a surselor“, New
York : G. E. Stechert, 1911), pag. 293–4;
• Cei doisprezece cezari – Iulius Cezar, de Suetonius.
• Vladimir Hanga, Caius Iulius Caesar, Editura Tine-

retului, București 1967
11.18 Articole corelate
Denar emis sub Augustus • Scriitori militari celebri

(c. 19–18 î.Hr.);
avers: CAESAR AVGVSTVS, cap laureat, spre dreapta; revers: • Cezariană
DIVVS IVLIV[S], cu o cometă (stea) cu opt raze, coada în sus.
• Cifrul lui Cezar
Cometa lui Cezar este cunoscută de autorii antici ca Sidus
Iulium („Steaua Iuliană”) sau Caesaris astrum („Steaua • Sindromul Marfan
lui Caesar”). Această cometă strălucitoare și vizibilă în
timpul zilei a apărut dintr-odată, în timpul Ludi Victori- • Epilepsie
ae Caesaris, care, se știe acum, s-au ținut în luna iulie 44
î.Hr., la patru luni de la asasinarea lui Cezar, cât și în lu- • Crocea Mors
na de naștere a acestuia. Potrivit lui Suetonius, în timp
ce se desfășurau celebrările, „o cometă a răsărit la a un- • Arborele genealogic Iulio-Claudian
sprezecea oră, a strălucit continuu timp de șapte zile, și
s-a crezut că era sufletul lui Cezar primit în cer.”[4] • Iacta alea est
11.19 Referințe și note 11.20.1 Surse primare
[1] „Iulius Cezar”, Gemeinsame Normdatei, http://d-nb.info/ Propriile scrieri ale lui Cezar
gnd/118518275, accesat la 10 decembrie 2014
• Index Forum Romanum pentru lucrări publicate on-
[2] „Iulius Cezar”, Gemeinsame Normdatei, http://d-nb.info/ line ale lui Cezar în limba latină și traduse
gnd/118518275, accesat la 30 decembrie 2014
• în limba latină și traduse (sit anonim)
[3] Medicina legală in istorie
[4] la en Suetonius, Viața lui Iulius Cezar; en 88 The Lives of

• Cezar și contemporani asupra războaielor civile
the Twelve Caesars, Volume 01: Julius Caesar by Sueto-
nius
Istorici antici despre Cezar
• Suetonius, Viața lui Iulius Cezar. (Limba latină și

11.20 Legături externe engleză; prezentare bilingvă; traducerea în engleză
după J. C. Rolfe.)
• Tot Iulius Cezar Oferă un sumar al piesei de teatru
• Suetonius, Viața lui Iulius Cezar (traducerea în en-
și detalii despre Shakespare și Iulius Cezar, inclusiv
gleză după J. C. Rolfe, modificată)
detalii istorice despre Cezar și o analiză a caracte-
rului acestuia. • Plutarh, Viața lui Iulius Cezar (limba engleză)
• Iulius Cezar Situl Suzannei Cross site cu o adâncită • Cassius Dio, Cărțile 37‑44 (limba engleză)
istorie a lui Cezar, plus tabel cronologic și legături.
• C. Iulius Cezar De la www.livius.org 11.20.2 Materiale secundare
• Julius Caesar — virgil.org Un ghid adnotat către re-
surse online categorizate în surse primare, biografie • Iulius Cezar Situl Suzannei Cross cu o prezentare
și imagini, eseuri moderne și ficțiune istorică. aprofundată a istoriei lui Cezar, cu tabel cronologic
și legături.
• Iulius Cezar, Pagină cu multe legături în diferite
limbi, inclusiv cea engleză • C. Iulius Cezar Situl lui Jona Lendering cu aprofun-
dare istoriografică dedicată lui Cezar (Livius. Org)
• Suetonius: Viața lui Iulius Cezar (limba latină). Gă-
zduiește, de asemenea, o traducere în engleză de că- • Iulius Cezar — virgil.org Ghid adnotat, cu trimiteri
tre J. C. Rolfe. către resurse online, categorizate în surse primare,
biografie și imagini, eseuri moderne și ficțiune isto-
• Suetonius: Viața lui Iulius Cezar (limba engleză) rică.
(traducere modificată după J. C. Rolfe)
• Iulius Cezar, Pagină de web cu legături numeroase
• Plutarh: Viața lui Iulius Cezar Un clasic de mare plurilingve, inclusiv în engleză
amploare; o scenă a morții impresionantă.
• Istoria lui Iulius Cezar
• Lucrări culese despre Cezar în limbile Latină, itali-
ană și engleză
11.20.3 Vag în legătură
• Romans online: Iulius Cezar
• Tot Iulius Cezar Oferă un sumar al piesei de teatru
• Istoria lui Iulius Cezar
și detalii despre Shakespare și Iulius Cezar, inclusiv
• omnia munda mundis Hypertext cu lucrarea lui Ce- detalii istorice despre Cezar și o analiză a caracte-
zar, De Bello Gallico rului acestuia.
• Forumul lui Cezar • Forumul lui Cezar (Situl oficial al excavatorilor mo-
derni)
• Un asasinat cât un imperiu, 19 aprilie 2012, Gabriel
Tudor, Revista Magazin
• Ambuscada care a schimbat cursul istoriei, 18 apri-
lie 2006, Gabriel Tudor, Revista Magazin
• Biografii comentate (IX). Iulius Gaius Cezar sau ar-
hetipul despotului luminat, 18 aprilie 2013, Calin
Hentea, Ziarul de Duminică
Capitolul 12
Quintus Horatius Flaccus
12.1 Biografie
Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia
(astăzi Venosa) din provincia Apulia, fiu al unui libert
(sclav eliberat). Tatăl său avea funcția de coactor argenta-
rius (încasator de impozite) și realizase o oarecare avere.
Familia se mută la Roma și Horațiu are posibilitatea să
obțină o cultură aleasă, frecventând școala de retorică a
lui Orbilius. Continuă studiile la Academia din Atena,
ocupându-se în special de filosofie și poezie. După asasi-
narea lui Caesar în anul 44 î.Hr., Horațiu se alătură trupe-
lor republicane conduse de conspiratorii Brutus și Cassius
și devine tribun militar. După înfrângerea suferită în bă-
tălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața trupelor lui Marcus
Antonius și Octavianus Augustus (viitorul împărat), Ho-
rațiu se întoarce la Roma, beneficiind de o amnistie gene-
rală instituită de învingători. Averea părintească fu însă
confiscată, Horațiu obține o funcție de secretar în admi-
nistrația statului și are timp să se dedice poeziei. Primele
sale versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci “Poeta
laureatus” al Romei, care îl prezintă nobilului și influentu-
lui încurajator al artelor, Gaius Maecenas. Între Horațiu
și Maecenas se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie.
În anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruiește o proprietate în re-
giunea munților Sabinici, nu departe de Roma. Aici are
liniștea și tihna (otium) pe care le consacră creației sa-
le literare. După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr.,
Horațiu este acela care primește distincția de “Poeta lau-
reatus”. În anul 8 î.Hr. Maecena moare și în același an,
la 27 noiembrie, moare și Horațiu, fiind înmormântat pe
colina Esquilina.
12.2 Opera
Quintus Horatius Flaccus
Creația lui Horațiu s-a păstrat în întregime până în zilele
noastre și poate fi împărțită în trei perioade:
Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu,
(n. 8 decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 • Opera timpurie (42 î.Hr.-30 î.Hr.):
î.Hr., Roma) a fost unul din cei mai importanți poeți ro-
mani din “perioada de aur” a literaturii romane (“Secolul • Satirae, satire care evoluează de la tonul vio-
lui Augustus”) sau “epoca augustană", cuprinsă între 43 lent sau sarcastic la ironia amuzantă și înțe-
î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăra- leaptă, prin care răzbate conținutul didactic,
tului Augustus). dar și grație spirituală, umor și eleganță
132
12.2. OPERA 133
• Epodon liber i-au folosit creațiile din literatura greacă ale lui Alceu,
Anakreon, Pindar și Sappho. Spre deosebire de predece-
• Perioada clasică a maturității (31 î.Hr.-20 î.Hr.): sorii săi greci, odele lui Horațiu sunt poezii lirice pure și
nu au fost transpuse pe muzică.
• Carmina I-III, unde este prefigurată concepția
epicureică echilibrată a poetului și realismul Meditația asupra scurgerii ireversibile a timpului este un
său psihologic motiv major în odele horațiene, încercarea de a opri tre-
• Epistulae I, prina care se realizează trecerea de cerea timpului și apropierea sfârșitului prin rugăminți și
la satira personală la filozofia morală ofrande aduse zeilor este zadarnică (Carmina, II,14: Ad
Postumum). Având în vedere meditația asupra acestor
• Opere târzii (18 î.Hr.-13 î.Hr.): motive, în oda Ad Leuconoen, poetul îndeamnă la trăi-
rea clipei - carpe diem - și renunțarea la cercetarea inutilă
• Carmen saeculare, imn scris la cererea împă- a viitorului:
ratului August în cinstea Dianei și a lui Apollo
• Carmina IV Spem longam reseces. Dum loquimur, fugerit
• Epistulae II, cuprinde celebra Ars poetica, în invida / aetas: CARPE DIEM, quam minimum
care sunt formulate principiile clasicismului credula postero! (“Speranța după timp ți-o pă-
antic reluate ulterior de Boileau și Pope. suiește / căci vremea, cât de rea, se scurge cât
vorbim / CULEGE ZIUA CEA DE ASTĂZI,
ce va fi mâine noi nu știm!” - Carmina, I,11:
12.2.1 Satirele Ad Leuconoen)
Cele două cărți cu Satire (Satirae), numite de Hora-

În poemul-epilog al cărții a treia de Ode se regăsește ex-
țiu Sermones (“Convorbiri”), cuprind 18 poezii scrise
presia celebră a motivului autoelogiului propriei opere
în hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului
literare: Exegi monumentum... (Carmina, III,30). Car-
Gaius Lucillius. Sub forma unui dialog cu Maecena, sunt
men saeculare, scrisă cu ocazia sărbătorilor „seculare”
tratate teme etice, criticându-se, pe baza unor exemple,
(ludi saeculares) organizate de împăratul Augustus (17
ambiția nemăsurată, prostia, avariția, defecte și vicii ca-
î.Hr.), este oda patriotică cea mai avântată închinată glo-
re îi fac pe oameni nefericiți, într-un mod tolerant și cu
riei Romei.
umor, fără asprimea predecesorului său. Uneori se refe-
ră la slăbiciunile propriei sale persoane. Dialogul dintre
poet și interlocutorul său ia sfârșit prin postularea prin-
cipiului epicurian, al cărui adept a fost Horațiu, bazat pe 12.2.4 Epistole
preconizarea ataraxiei, a echilibrului interior și armoniei:
“Est modus in rebus, sunt certi denique fines, Epistulae (“Scrisori”), două cărți (20 și 13 a.Chr.) în he-
Quos ultra citraque nequit consistere rectum” “E o măsură- xametru dactilic cu problematică filosofică, morală, lite-
n toate: tu, drumul drept îl ține rară etc. Ca filosof, Horațiu preferă principiul aristotelian
Și nu călca hotarul pus între rău și bine” (Sermones, I,1: al “căii de mijloc de aur” (aurea mediocritas) și învățătu-
trad. de Al. Hodoș și Th. Măinescu) rile lui Epicur, conform cărora plăcerea reprezintă bunul
unic, iar durerea singurul rău existent. Adevărata plăcere
se găsește în starea de absolută liniște sufletească, în tihnă,
12.2.2 Epodele într-un mod de viață bazat pe virtuțile majore (mores mai-
orum): modestia, curajul, fidelitatea, statornicia, drepta-
Cartea Epodelor (Epodon liber, din limba greacă: “epó- tea și respectul. A doua carte de epistole este consacrată
dos” = refren), denumită de Horațiu “Iambi”, deși nu- problemelor literaturii. Se remarcă printre ele “Epistula
mai o parte din poezii sunt scrise în ritm iambic, restul ad Pisones” (“Scrisoare către Pisoni”, Lucius Calpurnius
în dactile, cuprinde 17 poeme lirico-satirice cu referire la Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei doi fii ai săi, Lucius
evenimentele și problemele politice ale epocii, după mo- și Gaius, iubitori și protectori ai literelor), cunoscută mai
delul poetului grec Archilochos din Paros. târziu ca “Ars poetica” (“Artă poetică"). Fără a avea pre-
tenția de a redacta un tratat de poetică după toate regulile,
Horațiu își exprimă clar în 476 de versuri, sub forma unei
12.2.3 Odele conversații prietenești cu Pisonii, ideile sale referitoare
la problemele scrierii operelor literare. Această operă a
Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate “Carmina”, exercitat o deosebită influență asupra posterității, până în
care cuprind 104 poeme pe teme civice, mitologico- timpurile moderne. Astfel Nicolas Boileau-Despréaux,
religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele con- poet și critic literar francez, sintetizează în “Art poétique”
sacrate Romei sau lui Augustus, reprezentând o culme a 1674) principiile clasicismului, fructificând izvoarele an-
măiestriei sale poetice. Primele trei cărți au fost reali- tice: Aristotel (poezia este o imitație a vieții - mimesis) și
zate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca modele ideile estetice ale lui Horațiu.
134 CAPITOLUL 12. QUINTUS HORATIUS FLACCUS
12.3 Repere ale operei lui Horațiu 12.6 Bibliografie

Opera lui Horațiu, prin concepția filosofică, spiritul ei • Eugen Cizek: Istoria literaturii latine, Ed. Adevărul
larg, lirismul avântat, înclinația satirică, ironia fină, ele- S.A., București, 1994, reeditare la editura “Corint”
ganța și concizia, varietatea de ritmuri a versurilor, valo-
• Traian Costa și Mihai Nichita (ed.): Horatius: Opera
rificarea experienței umane și artistice în funcție de prin-
cipiile morale, a găsit un ecou profund în conștiința artis- omnia, Ed. Univers, București, 1980
tică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Emine- • Bernhardt Kytzler: Horaz. Eine Einführung,
scu, admirator entuziast al marelui poet latin. Seninătății, Reclam-Verlag, Stuttgart, 2000
echilibrului armonios din meditațiile horațiene îi cores-
punde o artă literară întemeiată pe simetrie, pe stăpânirea
rațională a expresiei.
• Q.Horatius Flaccus: Opera completă în limba latină
12.4 Traducători români din ope-
rele lui Horațiu • Quintus Horatius Flaccus (en.)
• Espace Horace: Oeuvres choisies (fr.)

• Alexandru Hodoș
• Centro Studi Oraziani (it.)
• Theodor Măinescu
• Petre Stati
• Dan Slușanschi
• D.C. Ollănescu
• Ionel Marinescu
• Lozinschi Doina
12.5 Citate
• Quae virtus et quanta sit vivere parvo! (“A se mul-
țumi cu puțin este o virtute atât de mare!") - Sermo-
nes, II,2,1
• Dum licet, in rebus iucundis vive beatus! (“Fii fericit
cu lucrurile plăcute, cât îți este cu putință") - Sermo-
nes, II,6,96
• Ira furor brevis est; animum rege, qui nisi paret,
imperat. (“Mânia este o nebunie de scurtă durată;
stăpânește-ți mânia, căci dacă nu este ținută în frâu,
ea îți poruncește”) - Epistulae, I,2,62-63
• Carpe diem, quam minimum credula postero!
(“Trăiește-ți ziua de azi, nu te încrede în cea urmă-
toare!") - Carmina, I,11,7-8
• Dimidium facti qui coepit habet. (“Lucrul început
este pe jumătate făcut.”) - Sermones, I,2,14
• Beatus ille procul negotiis... (“Fericit acela departe
de orice griji...”) - Epodae, II,1
• Quidquid praecipies, esto brevis! (“Orice sfat vei da,
să fii concis!") - Ars poetica, 335
• Scribendi recte sapere est et principium et fons. (“Bu-
nul simț este pentru scrisul cel bun și izvor, și prin-
cipiu”) - Ars poetica, 309
Capitolul 13
Titus Livius
î.Hr.), circa un sfert din numărul inițial, restul fiind cu-

noscut din rezumatul cărților 46 - 142 (periochae) alcătu-
it în secolul IV. Primele cărți au fost publicate începând
cu anul 26 î.Hr., ultimele probabil după 14 d.Hr.
Titus Livius a scris cea mai mare parte din opera sa în
timpul domniei lui Augustus, când Imperiul Roman do-
mina întregul spațiu mediteranean și trecea printr-o pe-
rioadă de înflorire culturală și de prosperitate economi-
că. Totuși, simpatia sa se îndreaptă spre epoca inițială
a Republicii Romane. Descrierile sale, care - în parte -
transfigurează și idealizează istoria timpurie a Romei, au
tendința de a demonstra că Roma, chiar în timpurile în-
ceputurilor sale modeste, se bucura de aceeași glorie și
măreție ca sub domnia lui Augustus. În ceea ce privește
izvoarele de informație, Titus Livius a folosit materialul
găsit în cronicile deja existente, fără a verifica autentici-
tatea faptelor relatate și fără a întreprinde un studiu critic
al documentelor istorice. El acorda, mai ales, prețuire
valorii literare și interesului provocat de povestirea unui
eveniment, indiferent dacă era veridic sau nu. Astfel rela-
tările impresionante ale unor bătălii sau dezbateri politi-
ce, în stil direct, ca în întreaga istoriografie a antichității,
Titus Livius sunt pline de vioiciune și dramatism.
Ab urbe condita, alături de creațiile lui Vergiliu și Horațiu,
Titus Livius (ca. 59 î.Hr. - 17 d.Hr.) a fost istoric ro- devine un suport ideologic al politicii reformatoare a lui
man, autor al unei monumentale istorii a Romei, Ab urbe Augustus.
condita (De la fondarea Romei).
În această “Istorie a Romei” se găsește și cea mai veche
Numele său de familie nu este cunoscut. S-a născut și a istorie ipotetică cunoscută: într-una din cărți, Titus Livius
murit la Patavium (azi, Padova) în nordul Italiei. La vâr- își imaginează cum ar fi fost lumea, dacă Alexandru cel
sta de 28 de ani, după seria de războaie civile, se stabileș- Mare ar fi cucerit vestul și nu estul Greciei.
te în Roma, unde a petrecut cea mai mare parte a vieții.
În capitala Imperiului își face o solidă cultură. Împăratul
roman Octavian Augustus i-a încredințat educarea nepo-
tului său, viitorul împărat Claudius. Spre deosebire de
alți istorici romani, cum a fost Gaius Cornelius Tacitus,
13.1 Bibliografie
Titus Livius nu a avut funcții politice sau militare. Că-
tre sfârșitul vieții se întoarce la Patavium, unde moare în
anul 17 d.Hr. • Titus Livius, traducere Jana Villan & al., De la fun-
darea Romei, București, Editura Științifică, 1959 -
Singura sa operă, “Ab urbe condita”, în 142 de cărți, tra- 1963;
tează istoria romană, de la întemeierea Romei (conform
legendei în anul 753 î.Hr.), până la moartea generalului
Drusus în campania din Germania (9 î.Hr.). Din ea s-au • Titus Livius, traducere Nicolae Barbu & al., Isto-
păstrat numai 35 de cărți, cărțile 1-10 (cuprinzând peri- ria Romană, simeria Tipografia Academiei Româ-
oada 753 î.Hr. - 293 î.Hr.) și 21-45 (218 î.Hr. - 167 ne, 1894 - 1915.
135
136 CAPITOLUL 13. TITUS LIVIUS

• en Ab Urbe Condita
• la Opera lui Titus Livius

• fr Istoria Romei
Capitolul 14
Virgil
Virgil (variantă Virgiliu, variantă arhaică românească

Vârjoghe, grafiat și Vîrjoghe) este un nume de origine la-
tină.
Cuvântul se poate referi la:
• Virgiliu (Publius Vergilius Maro), poet latin

• Virgil Madgearu, economist și politician român
• Virgil Ierunca, om de litere, lider anticomunist ro-

mân
• Virgil Cândea, intelectual și academician român
• Virgil Nemoianu, om de litere
137
Capitolul 15
Marcellus
Marcellus (Marcel) a fost un uzurpator în partea estică

a Imperiului Roman în anul 366, în timpul împăratului
Valens. El a fost înfrânt de împărat în același an în care
s-a revoltat.
138
Capitolul 16
Livia Drusilla
Livia Drusilla (30 ianuarie 58 î.Hr. - 28 septembrie 29), ei copil, Tiberius, și era însărcinată cu Drusus. În ciuda
cunoscută și sub numele de Livia Augusta, a fost soția acestui fapt și deși Livia era căsătorită cu Tiberius Claudi-
împăratului roman Augustus precum și consilierul său. us Nero iar Augustus cu Scribonia, viitorul prim împărat
Ea a fost mama împăratului Tiberius, bunica paternă a a decis să divorțeze în ziua când soția lui a dat naștere
împăratului Claudius, străbunica paternă a împăratului fiicei lor, Iulia, și l-a convins (sau forțat) pe Tiberius Cla-
Caligula, și stră-stră-bunica din partea mamei a împăra- udius Nero să facă la fel cu Livia. Drusus s-a născut la
tului Nero. Ea a fost zeificată de Claudius în anul 42. 14 ianuarie 38 î.Hr., în timp ce Livia și Augustus s-au
căsătorit trei zile mai târziu.
16.1 Nașterea și prima căsătorie cu

Tiberius Claudius Nero 16.4 Referințe și note
S-a născut la 30 ianuarie 59 sau 58 î.H. ca fiică a lui

Marcus Livius Drusus Claudianus și a soției sale, Aufidia,
o fiică a magistratului Marcus Aufidius Lurco. Diminu-
tivul Drusilla adesea găsit în numele ei sugerează că ea a
fost a doua fiică. Marcus Livius Drusus Libo a fost fratele
ei adoptat.
Ea a fost căsătorită de tatăl ei, probabil în 43 î.Hr. la vâr-
sta de 16 ani cu Tiberius Claudius Nero. Tatăl ei s-a sinu-
cis în Bătălia de la Philippi, împreună cu Gaius Cassius
Longinus și Marcus Junius Brutus, dar soțul ei a continu-
at lupta împotriva lui Augustus, acum în numele lui Marc
Antoniu și al fratele său, Lucius Antonius. Primul ei co-
pil, viitorul imparat Tiberius, s-a născut în 42 î.Hr. În
40 î.Hr., familia a fost forțată să părăsească Italia în sco-
pul de a evita interdicțiile lui Augustus și s-a alăturat lui
Sextus Pompeius în Sicilia, după care a trecut în Grecia.
16.2 Dezvoltarea de inghetata

Un fapt puțin cunoscut este faptul că Livia a fost bine cu-
noscut în timpul ei pentru unele dintre cele mai vechi și
cele mai bune inghetata a Europei antice. Ea a inventat
ceea ce avea să devină numit tutti frutti.
16.3 Căsătoria cu Augustus

Când a fost decretată amnistia generală, în 39 î.Hr., Li-
via s-a întors la Roma, unde s-a întâlnit cu Augustus. La
momentul întâlnirii lor, Livia avea deja cu soțul ei primul
139
Capitolul 17
Marcus Vipsanius Agrippa
a ales să lupte în războaiele civile de partea adversa, par-

ticipând la luptele lui Cato cel Tânăr împotriva lui Caesar
din Africa. După înfrângerea lui Cato, Lucius Vipsanius
Agrippa a fost luat prizonier, dar a fost eliberat în urma
intervenției lui Augustus. Deși familia lui Agrippa era
suficient de bogată pentru a putea fi încadrată în rangul
cavalerilor membrii acesteia nu au fost implicați în viața
publică a Romei. Totuși, Marcus Vipsanius Agrippa, ca-
re era aproximativ de aceeași vârstă cu Augustus a primit
educația alături de acesta, astfel formându-se o legătură
puternică între cei doi.
Agrippa a participat probabil la campania lui Caesar îm-
potriva lui Gnaeus Pompeius din 46-45 î.Hr., campanie
încheiată prin victoria lui Caesar de la Munda. Aici Agri-
ppa câștigă aprecierea lui Caesar, astfel încât acesta îl
trimite împreună cu Augustus la legiunile Macedoniei,
în Apollonia. La patru luni de la sosirea în Macedonia,
Agrippa și Augustus sunt înștiințați despre asasinarea lui
Caesar de la Roma. În ciuda sfatului lui Agrippa de a
mărșălui asupra Romei în fruntea trupelor cantonate în
Macedonia pentru a îi asigura integritatea, Augustus ho-
tărăște să plece la Roma cu un efectiv redus de trupe.
Ajuns la Roma, Augustus află că a fost adoptat de Caesar
și astfel devine moștenitor legal al său.
Sculptură-portret
Marcus Vipsanius Agrippa (născut în 23 octombrie sau 17.2 Ascensiunea

23 noiembrie 62 î.Hr. - 64 î.Hr. - 12 î.Hr.), cunoscut om
politic și general roman, a fost unul dintre cei mai apropi-
ați prieteni și colaboratori ai primului împărat, Augustus.
El este resposabil pentru principalele victorii militare ale
lui Augustus, activitatea sa fiind încununată de victoria în
bătălia navală de la Actium, împotriva forṭelor lui Marcus
Antonius ṣi ale Cleopatrei a VII-a a Egiptului.
17.1 Viața timpurie

Locul nașterii sale este incert. Există opinii că s-ar fi năs-
cut fie în Arpinum, fie în Istria, fie în Assisi. Este fiul lui
Lucius Vipsanius Agrippa fratele lui Marcus Vipsanius
Agrippa și a avut un frate mai mare, Lucius Vipsanius
Agrippa și o soră, Vipsania Polla. În ciuda apropierii de
familie lui Iulius Caesar fratele mai mare al lui Agrippa,
140
Capitolul 18
Dioclețian
Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311), cu-

noscut drept Dioclețian, a fost împărat roman de la 20
noiembrie 284 până la 1 mai 305.
18.1 Viața
Născut într-o familie săracă din Salona, în Dalmația, Di-

oclețian își începe cariera militară ca simplu soldat, de-
venind comandantul gărzii personale a lui Numerianus.
La moartea acestuia este proclamat Augustus pentru ar-
mata din Orient (20 noiembrie 284). După bătălia de la
Margus (primăvara anului 285) și dispariția lui Carinus,
rămâne unicul împărat, desemnându-l pe tovarășul său de
arme, Maximian, Caesar la 1 aprilie 285. Apoi, la 1 mar-
tie 286 îl numește Augustus (deci coîmpărat) și îl însărci-
nează cu apărarea Occidentului. La 1 martie 293, Diocle- Monedă de bronz emisă sub Dioclețian; avers: circular
țian instituie tetrarhia ca sistem de guvernare. Sub presiu- DIOCLETIANVS AVGVSTVS, cap laureat spre dreapta
nea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue
a barbarilor la hotare, el inițiază o reformă constituțio-
nală originală, sporind la 4 numărul conducătorilor im-
periului, care acum erau grupați într-un colegiu în care
celor doi Auguști li se subordonează doi Cezari: Galerius
și Constanțiu I [1] .
Dioclețian, cu reședința la Nicomedia, răspundea de ad- Pe plan intern și extern, imperiul depășește în timpul
ministrarea provinciilor orientale (având subordonat pe
domniei lui Dioclețian criza secolului III. Puterea mili-
Caesarul Galerius care, de la Sirmium, asigura paza tară este separată de cea civilă, toate numirile în aparatul
Iliriei, Macedoniei și Greciei). Căsătoria lui Maximian
administrativ și militar rămân în apanajul împăratului. O
și a lui Galerius cu fiicele lui Dioclețian, precum și a lui grijă deosebită este acordată întăririi limesului și constru-
Constanțiu I cu fiica lui Maximian vizau întărirea tetrar- irii de numeroase castella și drumuri, care fac din grani-
hiei, în care rolul lui Dioclețian rămânea predominant. ță o zonă fortificată. Efectivele militare sporesc la cca.
Între (297-298), Dioclețian poartă un război victorios îm- 500 000 de soldați, numărul legiunilor la cca. 60, mai
potriva Persiei sasanide, fixând granița romană pe fluviul mici și mai mobile. Dobrogea este separată de Moesia
Tigru – limita maximă a expansiunii imperiului roman în Inferior și transformată în provincie separată, sub nume-
Orient. le de Scythia (cu reședința în orașul Tomis), aparținând
Încercarea de a reforma viața religioasă prin reactivarea diocezei Tracia și apărată de 2 legiuni cu garnizoana la
vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pen- Noviodunum și Troesmis.
tru întregul imperiu) duce, în anii 303-304, la promulga- În dorința de a impune noul sistem constituțional, Diocle-
rea a 4 edicte anticreștine care declanșează cea mai mare țian și Maximian abdică în aceeași zi (1 mai 305), cedând
persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii, locul celei de-a doua tetrarhii și redevin persoane parti-
rămase în istorie sub denumirea de persecuția lui Diocle- culare. Dioclețian se retrage, până la moarte, în palatul
țian. său din Spalatum (azi Split, în Croația).
141
142 CAPITOLUL 18. DIOCLEȚIAN
18.2 Referințe
[1] Edward Gibbon, - Istoria declinului și a prăbușirii imperi-
ului roman, Editura Minerva, București, 1976

• De Imperatoribus Romanis - Diocletian (284-305
A.D.)
• Administrator priceput, persecutor nemilos, 11
aprilie 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
• Reforma religioasă a lui Dioclețian, 18 aprilie 2013,
Adrian Agachi, Ziarul Lumina
• Scoaterea creștinilor în afara legii, 9 mai 2013,
• Patru edicte de persecuție în vremea lui Dioclețian,

16 mai 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
Capitolul 19
Constantin cel Mare
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 ses (guvernator de provincie subordonat unui consularis)
februarie 272 – d. 22 mai 337), cunoscut sub numele al Dalmației. A fost prefectul pretorian al împăratului
Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost Împărat Maximian în 288-293. La 1 martie 293, a fost promovat
Roman între 306 și 337. la rangul de caesar.
Numele sale de referință sunt: Imperator Caesar Flauius În 305, după abdicarea lui Dioclețian și Maximian, Con-
Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix Inuictus Augus-
stantin se alătură tatălui său, în partea apuseană a impe-
tus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus riului. La moartea lui Constantius I, la Eburacum, în
Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Ara- Britannia (25 iulie 306), Constantin este proclamat îm-
bicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, părat de către armată. În aceste împrejurări, Galerius,
Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus. personalitatea dominantă a celei de-a doua tetrarhii, îl
Este considerat în ortodoxie ca având statut echivalent proclamă pe Flavius Severus augustus al Occidentului și
apostolilor (în greacă: ισαποστολος, „izoapostolic” sau îl acceptă pe Constantin, caesar. Pentru moment, Con-
„întocmai cu apostolii”). stantin a acceptat, dar pacea și a treia tetrarhie nu aveau
să dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306,
Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat împărat,
iar Maximian care se retrăsese, se întoarce pentru a pre-
19.1 Tinerețea și venirea la putere tinde puterea. În condițiile destrămării tetrarhiei, la con-
ferința de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin
este recunoscut oficial caesar în Apus, iar Maxentius este
declarat uzurpator.
În înțelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului,
Constantin ocupă Spania (310), apoi pătrunde cu armata
în Italia, înfrânge forțele lui Maxentius la Turin, Verona
și în bătălia decisivă de la Podul Milvius de lîngă Roma,
în care Maxentius își găsește moartea (312). Astfel, toa-
te provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub
autoritatea sa.[2]
19.2 Convertirea lui Constantin
Imediat ce a venit la putere, Constantin a pus capăt perse-

Statuia lui Constantin cel Mare, la York, oraș unde a fost procla- cuțiilor creștinilor în teritoriile sale, impunând nu numai
mat împărat, în iulie 306. toleranță, ci și restituirea bunurilor creștinilor. Dar Con-
stantin nu era pregătit să devină creștin. Monedele bă-
Constantin I cel Mare s-a născut la Naissus, în provin- tute în această perioadă, dovedesc devoțiunea sa față de
cia romană Moesia Superior, fiind fiul generalului Con- Marte, apoi din ce în ce mai mult față de Apollo, vene-
stantius Chlorus (viitorul împărat Constantius I) și al rat ca Sol Invictus. La scurt timp după cucerirea Romei,
Helenei.[1] , Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina și pro-
Tatăl său, Constantius Chlorus, în 271-272, sub împăra- consulului Africii niște scrisori din care reieșea faptul că
tul Aurelian, a fost membru al protectores (militari su- el susținea religia creștină, subvenționa Biserica creștină
periori în slujba împăratului) în estul Imperiului Ro- din fonduri publice, scutea clerul de obligații publice și
man, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praese considera slujitorul lui Dumnezeu.
143
144 CAPITOLUL 19. CONSTANTIN CEL MARE
„Tot atunci, situația creștinilor în Imperiu avea să se

schimbe cu totul, fără vreo intervenție în acest sens din
partea lui Constantin. Adevăratul edict de toleranță a
fost emis în 311, de Galerius. El proclama recunoașterea
creștinismului ca religie și dădea creștinilor dreptul de a
se întruni, sub condiția de a nu tulbura ordinea publică;
în schimb, creștinii aveau datoria să se roage zeului lor
pentru prosperitatea împăratului și a statului roman. Ex-
plicația emiterii acestui edict, surprinzător dacă ne gân-
dim că mai înainte de anul 311, Galerius îi persecutase
cu asprime pe creștini, trebuie căutată, poate, în starea
de derută în care acesta se găsea în acel moment, atins
Viziunea Sfintei Cruci fiind de o boală necruțătoare, de pe urma căreia avea să
și moară în scurtă vreme: este de crezut, de asemenea, că
romanii începuseră să se sature de atâtea persecuții, vă-
dit zadarnice, împotriva creștinilor. Oricum, adevăratul
edict de toleranță este cel al lui Galerius, iar tradiția ca-
re stăruie să-i transfere meritul asupra așa numitului - în
chip impropriu, cum vom vedea - «edict din Milan» nu
este conformă cu realitatea.[3] ”
—Paul Lemerle, Istoria Bizanțului
19.3 Conflictul cu Licinius
Bătălia de la Podul Milvius, între Constantin și Maxențiu
În 312, Constantin „a trecut la credința creștină” și a con-

tinuat să dețină funcția Pontifex Maximus funcție care
permitea conducerea religioasă, pe care o avuseseră toți
cei cărora li se atribuise titlul de „Caesar”, adică condu-
cător al statului roman și al religiei,- bineînțeles păgâne -,
funcție deținuta de toți Caesarii, inclusiv cei de dinainte
de Hristos .
În urma întrevederii dintre Constantin și Licinius de
la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat
„Edictul de la Milano”. Textul acestui edict este dat de
Lactanțiu în latină și de Eusebiu de Cezareea în greacă.
De fapt, este o scrisoare adresată de Licinius guverna-
torilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea să
înceteze orice persecuție asupra creștinilor, iar proprietă-
țile confiscate de la aceștia să fie imediat returnate. Scri-
soarea nu consfințea creștinismul ca religie de stat și nici
Împăratul Constantin I prezentând Fecioarei Maria un model al
nu-l angaja personal pe Licinius în credința creștină. Constantinopolului; detaliu al unui mozaic de la intrarea de sud-
Prin „Edictul de la Milano” (313) dat de împăratul Con- vest a vechii bazilici Sfânta Sofia (Hagia Sophia) din Constanti-
stantin cel Mare și cu „Edictul de la Tesalonic” (380) al îm- nopol, azi Istanbul, Turcia.
păratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin
a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi con- Relațiile dintre cei doi împărați au început să se tensio-
stituțională a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să îm- neze, astfel, în 316, se declanșează un prim război ci-
pământenească chiar și în cultura laică ideea că Edictul vil. Constantin obține o victorie în bătălia de la Cibalae
de la Milano, proclamat de Constantin și Licinius este (Pannonia). Înțelegerea care s-a încheiat între cei doi pre-
actul prin care se instituie toleranța față de cultul creștin, vedea ca Licinius să-i cedeze lui Constantin toate provin-
dar monografiile istorice precizează că Galerius a emis ciile sale est-europene cu excepția Traciei, păstrându-și
un edict de toleranță în 311: însă poziția de augustus. Pe 1 martie 317, la Serdica (as-
19.5. CONSTANTINOPOL - NOUA CAPITALĂ, NOUA ROMĂ 145
tazi, Sofia), Constantin a anunțat numirea a trei caesari: Constantin și-a adăugat și titlul de Dacicus Maximus.
fiul său Crispus în vârstă de 12 ani, fiul său Constantin, Pe plan religios, în 325 Constantin a convocat la Niceea
de 6 luni și fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an primul conciliu ecumenic al bisericii creștine, care a pus
și 8 luni. După 320, Licinius sprijinit de cercuri păgâ- bazele dogmatice și canonice ale acestei religii, definind
ne din Orient, inițiază o politică anticreștină, în timp ce mai precis dogmele creștine drept răspuns la provocarea
Constantin se apropie tot mai mult de pozițiile bisericii reprezentată de erezia arianistă.[4] Toți episcopii prezenți
creștine. În noul război civil care izbucnește în 324, Li- s-au declarat de acord cu pozițiile teologice majore pro-
cinius este înfrânt în două mari bătălii, la Adrianopol (3 puse de proto-ortodoxie,[5] dat fiind că în acel moment al-
iulie) și Chrysopolis în Asia Mică (26 septembrie), este
te forme de creștinism fuseseră „deja excluse, suprimate,
capturat și executat anul următor la Tesalonic. reformate sau distruse”.[5] Deși proto-ortodocșii câștiga-
seră disputele anterioare, în urma definirii mai precise a
ortodoxiei creștine ei au fost învinși în secolele al IV-lea
19.4 Guvernarea lui Constantin și al V-lea de succesorii lor cu propriile lor arme, fiind în
cele din urmă declarați eretici, nu pentru că ar fi combătut
idei privite drept corecte, ci pentru că poziției lor îi lip-
seau precizia și rafinamentul teologic cerut de împăcarea
unor teze contradictorii acceptate simultan de teologi.[6]
19.5 Constantinopol - noua capita-

lă, noua Romă
Piese din statuia uriașă a lui Constantin cel Mare, la Musei Ca-
pitolini, din Roma (în italiană: Colosso di Costantino).
Imperiul Roman este astfel reunificat și supus autorită-

ții unui unic împărat, situație politică nemaiîntâlnită din
anul 285. Constantin, care se revendica drept alesul pe
pământ al divinității unice, abandonează politeismul te-
trarhiei în favoarea monoteismului creștin. Principiul
adopțiunii viitorilor împărați este înlocuit cu cel al eredi-
tății dinastice. Constantin a continuat și a desăvârșit toate
Împăratul Constantin cel Mare şi mama sa Elena, împreună cu
reformele inițiate de împăratul Dioclețian. Numărul pro- relicva Sfintei și Adevăratei Cruci în Ierusalim; frescă pictată în
vinciilor romane este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze Biserica Sf. Maria din Vlaherna, Berat, Albania, în a doua ju-
și 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia și Galia). Prin cre- mătate a secolului al XVI-lea.
area unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonată
politica economică a principatului - care era bazată pe Constantin a luat hotărârea de a restaura Byzantionul și
argint-, în favoarea aurului, care devine baza sistemului de a face din el capitala imperiului. În noiembrie 324, a
monetar imperial roman. stabilit în mod oficial hotarele noului său oraș, mutându-
Armata se împarte acum definitiv în trupe de graniță (li- le cu circa 4 km în afară și mărind cam de 4 ori suprafața
mitanei) și trupe de campanie (comitatenses). Din iniția- sa. Noul oraș a devenit un centru al creștinismului, reșe-
tiva lui Constantin este inaugurat în 328, între Sucidava dința unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma,
și Oescus, un pod peste Dunăre, care reflectă importan- Alexandria sau Ierusalimul. „Noua Romă” a moștenit in-
ța dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu. stituțiile politice ale vechii Rome, dar și tradiții culturale
Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recuperează o ale Răsăritului grec.
parte din teritoriile Daciei (care fusese părăsită de legiu- Construirea și popularea noului oraș s-au desfășurat foar-
nile împăratului Aurelian). Teritoriul reocupat în Dacia te rapid. Noile ziduri au fost terminate în 412. La fel ca
este apărat de valul (limes) cunoscut astăzi sub denumirea și Roma, orașul e construit pe 7 coline și împărțit în 14
de Brazda lui Novac, care pornea de la gura Topolniței și districte administrative. Există și aici un Senat; membrii
trecea pe sub dealuri pe lângă Drobeta, Drăgășani, pâ- săi aveau însă ranguri inferioare senatorilor din Roma,
nă la Pietroasele, aproape de Buzău. Cu această ocazie, fiind numiți clari (remarcabili) și nu clarissimi (deosebit
de remarcabili). În perimetrul ocupat acum de Mosche-

ea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a
construit palatul imperial. Hipodromul a fost mărit la o
capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a început și
construcția a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfânta În-
țelepciune) și Hagia Eirene (Sfânta Pace).
La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială a
Constantinopolului ca noua capitală a Imperiului
Roman. Festivitățile au durat 40 de zile și s-au desfășurat
pe hipodrom. Monedele bătute în acel an anunțau lumii
evenimentul.
Botezul lui Constantin

19.6 Viața de familie
a început să se simtă rău; a fost botezat de către episcopul
[11]
În septembrie 307, la Colonia Augusta Trevorum, azi arian Eusebiu de Nicomedia , iar după botez a purtat
Trier, Constantin s-a căsătorit cu fiica lui Maximian, numai veșminte albe precum ale unui neofit creștin în lo-
Fausta, renunțând la iubita sa Minervina, care îi dărui- cul veșmintelor imperiale.
se primul lui fiu, Crispus. Cu Fausta, Constantin a avut În ziua de Rusalii, 22 mai, în anul 337, Constantin a murit
5 copii: Constantin, Constanțiu, Constant, Constantina și la Nicomedia, azi Izmit, în Turcia. Trupul său a fost dus
Helena. cu escortă la Constantinopol și expus pe un catafalc de
Reședința lui Constantin era orașul Trier, așa cum fusese onoare în Palatul imperial.
și pentru tatăl său, Constanțiu și, înaintea acestuia, pentru Abia pe 9 septembrie 337, Constantin II, Constanțiu II și
împăratul Maximian. Aici, la Trier, Constantin a adus-o Constant și-au luat titlul de augustus, împărțind imperiul.
și pe mama sa, Helena. La sfârșitul anului 311 sau înce-
putul lui 312, sora sa vitregă, Constanția se căsătorește
cu Licinius. 19.8 Constantin în arta romană
Pe 8 noiembrie 324, Constantin și-a numit fiul Constanțiu
în functia de caesar și se pare că în aceeași zi le-a oferit
rangul de augusta soției sale Fausta și mamei sale, Helena.
În anul 326, Constantin l-a ucis[7] pe fiul său mai ma-
re, Crispus, care a fost acuzat (pe nedrept) de adulter cu
Fausta[8][9][10] . Trebuie subliniat faptul că Crispus, ca și
Fausta, rămăsese păgân, fapt ce ar fi putut crea o dușmă-
nie între el și tatăl său. Execuția a fost săvârșită la Pietas
Iulia, în Istria. În același an, dându-și seama de greșala
făcută, la scurt timp după moartea lui Crispus, Constan-
tin a omorât-o și pe soția sa, Fausta, după o căsnicie de
19 ani, în baie[7] . Atât Crispus cât și Fausta au primit Follis emis sub Constantin cel Mare, la monetăria din Constanti-
damnatio memoriae, adică numele lor au fost șterse din nopol, în anul 337: avers: CONSTANTI-NVS MAX AVG, cap
laureat spre dreapta; revers: SPES PVBLICA, labarum imperi-
inscripțiile și înscrisurile publice. Toate faptele sale au
al, cu trei medalioane, surmontat de Monograma lui Isus Hristos,
fost în concordanță cu legile și practicile romane în acea înfipt în șarpe. În exergă: CONS[12] . (2,97 grame)
epocă.
Începând cu anul 324, se observă pe monedele lui Con-
stantin o noua imagine a chipului său. Privirea lui este
19.7 Ultimii ani ai lui Constantin acum îndreptată în sus și în depărtare; aceasta reflectă
pretenția lui nu la divinitate, ci la misiunea și inspirația
Între 325 și 337, Constantin a continuat să sprijine Biseri- sa divină. De asemenea, el renunță să mai poarte coroa-
ca și să folosească resursele statului pentru construirea de na de lauri și adoptă diadema.
biserici. Micul regat Iberia (astăzi Georgia) din Caucaz La Metropolitan Museum of Art din New York poate fi
a adoptat creștinismul în timpul domniei lui Constantin. văzut un uriaș cap de marmură al lui Constantin, de trei
În Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la crești- ori mărimea naturală. A fost datat 325/326. Cea mai cu-
nism, iar regatul său a devenit oficial creștin la începutul noscută asemănare cu Constantin o reprezintă uriașul cap
secolului al IV-lea. de marmură din il cortile în Palazzo dei Conservatori de
La scurt timp după Paștele din 337 (3 aprilie), Constantin pe colina Capitoliu din Roma. Are o înălțime de 2,55 m
19.10. CONTESTĂRI CONTEMPORANE 147
protopărinții oamenilor, Adam și Eva, cât și celelalte pă-

cate săvârșite până la botez.
Pentru meritele deosebite pe care le-a avut în legalizarea,
sprijinirea și organizarea[14] Bisericii creștine, Constan-
tin cel Mare este venerat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe,
în Biserica Greco-Catolică[15] , la data de 21 mai, odată
cu Sfânta Elena, mama sa, precum și în Bisericile vechi
orientale (necalcedoniene).
Biserica Romano-Catolică o sărbătorește pe Sfânta Elena
Monedă de 1 1/2 Solidus, emisă sub Constantin cel Mare; 6,83 la 18 august.[16]
g de aur; avers: Cap, spre dreapta, poartă drept diademă trei
benzi de perle, ochii ridicați la cer; revers: circular, inscripția
GLORIA CONSTANTINI AVG; în centru, spre dreapta, în pi-
cioare, Constantin ține transversal o lance, în mâna dreaptă și
un trofeu peste umărul stâng, iar doi captivi la picioarele lui; jos, 19.10 Contestări contemporane
în exergă, inscripția SMTS[13] , marcă a monetăriei din Salonic,
anul 327
Rodney Stark[17] , sociolog al religiei, are însă o complet
altă evaluare a impactului lui Constantin asupra creștinis-
și cântărește între 8 și 9 tone. Un portret remarcabil al lui
mului:
Constantin poate fi văzut la Muzeul Național din Belgrad.
Este un cap de bronz în mărime naturală care provine de „Într-adevăr, lenea și corupția, împreună cu luptele pen-
la Naissus, locul de naștere al împăratului. A fost datat în tru putere și conformismul impus au devenit trăsături-
circa 330. De menționat alte două statui ale lui Constan- le principale ale mișcării creștine din secolul al IV-lea,
tin ambele datate în circa 320, în care împăratul apare aproape imediat după ce ea a devenit biserica de stat ofici-
în veșminte militare. La moartea lui Constantin au fost ală (Johnson 1976). Astfel, spre exemplu, episcopii creș-
bătute patru tipuri diferite de monede omagiale. tini nu mai erau liderii unei secte stigmatizate, dar care
creștea rapid, ci au fost «rapid asimilați drept funcționari
cvasi-lumești printre mandarinii care administrau imperi-
19.9 Sanctificarea lui Constantin ul» (Fletcher, 1997, 22). Bisericile din casele oamenilor
au fost înlocuite de splendide clădiri publice, întreținute
cel Mare prin dărnicia imperială. Contrar a ceea ce se crede în-
deobște, convertirea lui Constantin nu a produs triumful
creștinismului. Mai degrabă, ea a fost primul și cel mai
important pas care i-a încetinit evoluția, i-a supt vlaga și
i-a alterat viziunea morală. Cele mai multe rele asociate
cu creștinismul european începând cu mijlocul secolului
al IV-lea pot fi identificate ca izvorând din oficializarea
creștinismului.[18] ”
—Rodney Stark, Secularization, R.I.P.
Multiplu de solidus, de 39,79 g de aur, emis sub Constantin cel

Mare, la monetăria Ticinum (azi Pavia), în 313; avers: INVIC-
TVSCONSTANTINVSMA + AVG, busturi spre stânga Constan-
tin I, armură, scut în mâna stângă, spadă în mâna dreaptă, cap
laureat și Sol Invictus, în dreapta sa
Arcul lui Constantin și Colosseumul din Roma.
Prin botez, potrivit religiei creștine, lui Constantin cel
Mare i s-au șters atât păcatul strămoșesc, moștenit de la
19.11 Numismatică [10] Edward Gibbon nu se pronunță, însă evocă posibilitatea

unui complot al lui Crispus contra lui Constantin I, fie o
gelozie a împăratului în fața creșterii popularității fiului
• La împlinirea a 1.700 de ani de la promulgarea
său mai mare.
Edictului de la Milano și cu ocazia sărbătoririi Anu-
lui Omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, [11] Pohlsander, Emperor Constantine, 75–76; Lenski, “Reign
Banca Națională a României a pus în circulație, la 20 of Constantine” (CC), 82.
mai 2013, o monedă de argint, de calitate proof [19] ,
[12] CONS este una din mărcile atelierului monetar de la Con-
având valoarea nominală de 10 lei, într-un tiraj total
stantinopol.
de 500 de exemplare. Titlul aliajului este de 999‰,
moneda este rotundă, cu un diametru de 37 mm, iar [13] Sigla SMTS se citește astfel: S[acra] M[oneta]
greutatea ei este de 31,103 g. Cantul monedei este T[he]S[salonicae], adică „sacra monedă de la
zimțat.[20] Thessalonica (Salonic)”. Prin cuvântul „sfântă” tre-
buie să înțelegem că era interzisă ciuntirea ei.
[14] Împăratul Constantin cel Mare s-a ocupat de organizarea

19.12 Vezi și Primului conciliu de la Niceea (325)
[15] Vezi Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma (greco-

• Cezaropapism catolică), pe luna mai 2011.
• Creștinism [16] 18 august, Sfânta Elena, pe www.SfintiCatolici.ro
• Ammianus Marcellinus [17] Rodney Stark (născut în 1934) este un sociolog american
al religiilor. S-a născut în Jamestown, Dakota de Nord,
într-o familie luterană.
19.13 Note [18] William H. Swatos; Daniel V. A. Olson, ed. „The

Secularization Debate (chapter by Rodney Stark)”.
Rowman & Littlefield. http://books.google.nl/books?id=
[1] Au existat controverse privind data exactă a nașterii, dar
913O9xcpBB4C&pg=PA69&dq=Indeed,+corruption+
majoritatea istoricilor moderni o consideră a fi 27 febru-
and+sloth,+as+well+as+power+struggles+and+
arie 272 d.Hr.: Lenski, Noel, ed., The Cambridge Com-
enforced+conformity,+became+prominent+features+
panion to the Age of Constantine, Cambridge University
of+the+Christian+movement+in+the+fourth+century,
Press, New York, 2006, p. 59. ISBN 0-521-52157-2
+almost+immediately+upon+its+having+become+
[2] Peter N. Stearns (ed.), The Encyclopedia of World History, the+official+state+church+%28Johnson+1976%29.
6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. +Contrary+to+received+wisdom,+the+conversion+
ISBN 0-395-65237-5 of+Constantine+did+not+cause+the+triumph+of+
Christianity.+Rather,+it+was+the+first+and+most+
[3] Paul Lemerle, Istoria Bizanțului. Ediție îngrijită de Bo- significant+step+in+slowing+its+progress,+draining+
gdan Mateciuc, www.odaiadesus.ro, p. 7. its+vigor,+and+distorting+its+moral+vision.+Most+
of+the+evils+associated+with+European+Christianity+
[4] Carroll, Warren H., The Building of Christendom, 1987, since+the+middle+of+the+fourth+century+can+
p. 12. ISBN 0-931888-24-7. be+traced+to+establishment.&hl=en&sa=X&ei=
iFbJT7i3E4rJ0QW9u5DcAQ&ved=0CDgQ6AEwAQ#
[5] Lost Christianities: The Battles for Scripture and the Faiths v=onepage&q=Indeed%2C%20corruption%20and%
We Never Knew. Oxford University Press, USA. 2003. p. 20sloth%2C%20as%20well%20as%20power%
250. ISBN 0-19-514183-0 20struggles%20and%20enforced%20conformity%2C%
20became%20prominent%20features%20of%20the%
[6] Lost Christianities: The Battles for Scripture and the Faiths
20Christian%20movement%20in%20the%20fourth%
We Never Knew. Oxford University Press, USA. 2003.
20century%2C%20almost%20immediately%20upon%
pp. 253-255. ISBN 0-19-514183-0
20its%20having%20become%20the%20official%
[7] Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii ro- 20state%20church%20%28Johnson%201976%29.
mânești de la origini până în zilele noastre, p. 20. %20Contrary%20to%20received%20wisdom%
2C%20the%20conversion%20of%20Constantine%
[8] O versiune a întâmplărilor spune că Fausta s-ar fi îndră- 20did%20not%20cause%20the%20triumph%20of%
gostit nebunește de Crispus, iar ea fiind respinsă de acesta, 20Christianity.%20Rather%2C%20it%20was%
l-ar fi acuzat că ar fi atentat la pudoarea sa. Există și ide- 20the%20first%20and%20most%20significant%
ea că, prin manevra de îndepărtare a lui Crispus, ca prim 20step%20in%20slowing%20its%20progress%
moștenitor al tronului imperial, Fausta ar fi vrut să le asi- 2C%20draining%20its%20vigor%2C%20and%
gure copiilor săi moștenirea tronului. 20distorting%20its%20moral%20vision.%20Most%
20of%20the%20evils%20associated%20with%
[9] Pe de altă parte, istoricul franc Grigore de Tours a avansat 20European%20Christianity%20since%20the%
ipoteza veridică a unui complot al lui Crispus împotriva 20middle%20of%20the%20fourth%20century%
lui Constantin, ceea ce ar fi provocat executarea sa. 20can%20be%20traced%20to%20establishment.&f=
19.14. BIBLIOGRAFIE 149
false. Accesat la 2 iunie 2012. „Indeed, corruption and • E. DePalma Digeser, The Making of A Christian
sloth, as well as power struggles and enforced conformity, Empire: Lactantius and Rome, Londen, 2000. ISBN
became prominent features of the Christian movement in 0-8014-3594-3
the fourth century, almost immediately upon its having
become the official state church (Johnson 1976). Thus, • M. DiMaio Jr., art. Anastasia (Daughter of Con-
for example, Christian bishops no longer were leaders of stantius I Chlorus), in DIR (1996).
a stigmatized, if rapidly growing, sect, but were “rapidly
assimilated as quasi civil servants into the mandarinate • J.W. Drijvers en P.W. van der Horst (eds.), Keizer
which administered the empire” (Fletcher, 1997, 22). Constantijn. Zijn levensbeschrijving door Eusebius
House churches were replaced by resplendent public van Caesarea. Uit het Grieks vertaald, ingeleid en
buildings, sustained by imperial largess. Contrary to toegelicht door Jan Willem Drijvers en Pieter Wil-
received wisdom, the conversion of Constantine did not lem van der Horst. Hilversum 2012.
cause the triumph of Christianity. Rather, it was the first
and most significant step in slowing its progress, draining • R. Gerberding - J.H. Moran Cruz, Medieval Worlds:
its vigor, and distorting its moral vision. Most of the evils An Introduction to European History 300-1492, New
associated with European Christianity since the middle York, 2004. ISBN 0-395-56087-X
of the fourth century can be traced to establishment.”
• K.M. Girardet, Die Konstantinische Wende, Darm-
[19] Calitatea proof se obține din contrastul dintre fondul lu- stadt, 2006. ISBN 3-534-19116-1
cios al câmpului monedei și gravura mată a acesteia.
• T. Grünewald, Constantinus Maximus Augustus:
[20] Banca Națională a României: Emisiune monetară dedicată Herrschaftspropaganda in der Zeitgenössischen
„Anului Omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena. Überlieferung, Stuttgart, 1990. ISBN 3-515-
05568-1
• N. Hannestad, Roman Art and Imperial Policy, År-
19.14 Bibliografie hus, 1988. ISBN 87-7288-043-0
• Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii • Z. Hazard Potter, Influence of Christianity on the
românești de la origini până în zilele noastre, Casa de Roman Law, in the American Church Review 30
Editură „Viața Creștină”, Cluj-Napoca, 1994. (1878), pp. 321–343.
• E. Babelon, Un nouveau médaillon en or de Con- • C.G. Herbermann - G. Grupp, art. Constantine the
stantin le Grand, in Melanges Boissier: recueil de Great, in New Catholic Encyclopedia IV (1908).
memoires concernant la litterature et les antiquites ro-
• E. Herrmann-Otto, Konstantin der Große, Darmsta-
maines dedie a G. Boissier, Parijs, 1903, pp. 49-55.
dt, 2007. ISBN 3-89678-601-6
• T.D. Barnes, Constantine and Eusebius, Cambridge • A.H.M. Jones, The Later Roman Empire, 284-602:
- Londen, 1981. ISBN 0-674-16531-4 A Social Economic and Administrative Survey, II,
• T.D. Barnes, Christians and pagans in the reign of Baltimore, 1964. ISBN 0-8018-3285-3
Constantius, in A. Dihle (ed.), L'église et l'empire • N. Lenski (ed.), The Cambridge companion to the
au IVe siècle, Genève, 1989, pp. 301–343. Age of Constantine, Cambridge, 2006. ISBN 0-521-
52157-2
• T.D. Barnes, Statistics and the conversion of the Ro-
man aristocracy, in JRS 85 (1995), pp. 135–147. • S.N.C. Lieu - D. Montserrat (edd.), From Constan-
tine to Julian: Pagan and Byzantine views: a source
• M. Beumer, 'Constantijn is heidens, want hij is Ro-
history, Londen, 1996. ISBN 0-415-09336-8
meins. Causaal redeneren in HAVO 4', in: Kleio,
jaargang 51, nr. 1 (februari 2010) 15-17. • R. MacMullen, Constantine, New York, 1969.
ISBN 0-7099-4685-6
• B. Bleckmann, Konstantin der Große, Reinbek,
1996. ISBN 3-499-50556-8 • U. Mattejiet, art. Konstantin I. (d. Gr.), röm Ks., in
Lexikon des Mittelalters 5 (1991), klm. 1372.
• H. Brandt, Konstantin der Große. Der erste christli-
che Kaiser, München, 2006. ISBN 3-406-54058-9 • J.F. Matthews - D. MacGillivray Nicol, art. Con-
stantine, in Encyclopedia Britannica. Online edition
• P. Brown, The Rise of Western Christendom: Tri- (2007).
umph and Diversity, AD 200-1000, Oxford, 20032 .
ISBN 0-631-22138-7 • J. Migl, Die Ordnung der Ämter. Prätorianerprä-
fektur und Vikariat in der Regionalverwaltung des
• P. Bruun, Studies in Constantinian numismatics: pa- Römischen Reiches von Konstantin bis zur Valentini-
pers from 1954 to 1988, Rome, 1991. ISBN anischen Dynastie, Frankfurt am Main, 1994. ISBN
6418616153791 3-631-47881-X
• C.M. Odahl, Constantine and the Christian Empire, • „Genealogie“ imperială și creștină, 3 ianuarie 2013,
Londen - New York, 2004. ISBN 0-415-17485-6 Adrian Agachi, Ziarul Lumina
• J.J. O'Donnell, The demise of paganism, in Traditio • „Zestrea sufletească îi întrecea cu mult calitățile tru-
35 (1979), pp. 45-88. pești“, 10 ianuarie 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lu-
mina
• H. Pohlsander, The Emperor Constantine, Londen -
New York, 1996. ISBN 0-415-13178-2 • Constantin cel Mare și Imperiul Roman în timpul
său, 13 ianuarie 2013, Pr. Prof. Dr. Emanoil Băbuș,
• M. Raub Vivian, Eusebius and Constantine’s Letter Ziarul Lumina
to Shapur: Its Place in the Vita Constantini, in Studia
Patristica 29 (1997), pp. 164–169. • Începutul domniei lui Constantin cel Mare, 23 mai
2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
• J. Richards, The Popes and the Papacy in the Early
Middle Ages 476-752, Londen, 1979. ISBN 0-7100- • Dificultățile de la începutul domniei, 6 iunie 2013,
0098-7 Adrian Agachi, Ziarul Lumina
• O. Schmitt, Constantin der Große (275–337), Stut- • „Să biruiești întru aceasta!“, 13 iunie 2013, Adrian
tgart - e.a., 2007. ISBN 978-3-17-018307-0 Agachi, Ziarul Lumina
• J. Spielvogel, Die Gotenpolitik Kaiser Konstantins • „Semnul izbăvitor al statului roman și al împărăției
I. zwischen altrömischer Tradition und christlicher întregi“, 20 iunie 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lu-
Orientierung, in T. Hantos - G.A. Lehmann (edd.), mina
Althistorisches Kolloquium aus Anlaß des 70. Ge-
burtstags von Jochen Bleicken, Stuttgart, 1998, pp. • „Creștinilor să li se permită păstrarea credinței lor“,
225–238. ISBN 3-515-07176-8 27 iunie 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
• C. Vermeule, The Imperial Shield as a Mirror of • Împărații care au scos creștinismul din catacombe,
Roman Art on Medallions and Coins, in C. Carson 21 mai 2008, Ștefan Mărculeț, Ziarul Lumina
- C.M. Kraay (edd.), Scripta Nummaria Romana: • en The Truth about the Council of Nicaea
Essays Presented to Humphrey Sutherland, Londen,
1978, pp. 177–185, pln. 19-21 .
• J. Vogt, Constantin der Große und sein Jahrhundert,

München, 19602 . ISBN 3-8082-0046-4

• Viața lui Constantin
• Biografia
• www.ConstantineTheGreatCoins.com
• Un sfant fara temei - Istoria nespusa a lui Constantin

cel Mare (I), 1 iulie 2012, Laurentiu Dologa, Zia-
re.com
• Uzurpare si lupta pentru putere - Istoria nespusa a

lui Constantin cel Mare (II), 2 iulie 2012, Laurentiu
Dologa, Ziare.com
• Un edict neinsemnat - Istoria nespusa a lui Constan-

tin cel Mare (III), 3 iulie 2012, Laurentiu Dologa,
Ziare.com
• Executiile imparatului - Istoria nespusa a lui Con-

stantin cel Mare (IV), 4 iulie 2012, Laurentiu Dolo-
ga, Ziare.com
• Sfintii imparati Constantin si Elena - adevarul isto-

ric, 21 mai 2013, Iulian Voicu, Ziare.com
Capitolul 20
Teodosiu I
20.1 Împărat
Moartea împăratului Valens, în bătălia de la Adrianopole
(378), l-a obligat pe Grațian să-l proclame pe Teodosiu
împărat, în 379: el a primit Orientul, Macedonia și Dacia.
20.1.1 O politică de stabilizare a frontierei
Teodosiu își fixează drept obiectiv stabilizarea frontiere-

lor, mai întâi cele din nord, cu goții, apoi cele din răsărit,
cu perșii.
O fixare a frontierelor în nord
În 380, împreună cu Grațian, i-a oprit pe goți în Epir și

în Dalmația. Teodosiu a instalat o parte din ostrogoți în
Pannonia, iar el s-a instalat la Constantinopol.
Teodosiu înrolase în armata romană contingente de bar-
bari, lăsându-le o organizare autonomă. Acești federați
au pregătit ocuparea Imperiului de către barbari.
Lipsit de forțele necesare respingerii vizigoților pătrunși
Teodosiu I în imperiu, încheie cu aceștia, în 382, un tratat (foedus)
prin care îi stabilește ca federați în dioceza Tracia, între
Balcani și Dunăre. Această decizie, considerată de con-
temporani de catastrofică, va fi una dintre cauzele imedia-
te ale sfârșitului Imperiului Roman de Apus. Într-adevăr,
această inserție a unui popor barbar unit și puternic în im-
periu, și, în același timp, în armata imperială, va semna
Flavius Theodosius (11 ianuarie 347 - 17 ianuarie 395), sfârșitul unui control real al împăratului asupra armatelor
cunoscut ca Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare, a fost sale. Dar după dezastrul de la Adrianopole suferit de Im-
împărat roman în perioada 379 -395. periu sub Valens, este sigur că Teodosiu nu avea de ales.
Născut la Cuca în nord-vestul Hispaniei, fiul generalu-
lui Flavius Theodosius, Teodosiu îmbrățișează cariera ar- O fixare a frontierelor în est
melor (dux în Moesia Superior în 374), dar se retrage
pe domeniile lui după execuția tatălui său în 376. După După uzurparea lui Maximus și moartea lui Grațian
moartea împăratului Valens la Adrianopol (378), Grațian (383), Teodosiu încheie pacea cu Persia sasanidă (387),
îl proclamă coîmpărat (19 ianuarie 379), încredințându-i împărțind Armenia între cele două imperii, și îl înfrânge
guvernarea provinciilor orientale. Spirit energic și autori- pe uzurpator în bătăliile de la Siscia și Poetovio (388).
tar, Teodosiu întreprinde o serie de măsuri vizând întări-
rea capacității de rezistență a imperiului (reforme în do-
meniul dreptului, fiscalității, finanțelor, acceptarea unui 20.1.2 O politică internă forte
număr sporit de contingente „barbare” în armată).
151
152 CAPITOLUL 20. TEODOSIU I
Triumful creștinismului niceean devenea nesustenabilă, a acceptat să vină să se umilească

public în fața lui Ambrozie, cu capul acoperit de cenușă,
pentru a obține reintegrarea în Biserică.
20.1.3 Ultima reunificare a Imperiului

În urma asasinarii lui Valentinian II (392) și proclamarea
retorului Flavius Eugenius ca împărat în Occident, Teo-
dosiu pornește o nouă campanie, obținând în bătălia de la
Frigidius (septembrie 394) victoria asupra uzurpatorului.
Imperiul Roman este astfel reunificat pentru ultima dată
în istorie sub o singură autoritate. După moartea lui Teo-
dosiu, la Mediolanum (17 ianuarie 395), Imperiul Roman
este divizat între cei doi fii ai săi: Arcadius, sub regența
lui Rufinus (Orient) și Honorius, sub regența lui Stilicho
(Occident).
20.1.4 Urmașii lui Teodosiu

Teodosiu, împreună cu prima sa soție, Aelia Facillia, a
avut trei copii:
• Arcadius, împărat în est, la 18 ani, din 383);

• Honorius, împărat în vest, 10 ani, din 393;
• Galla Placidia, împărăteasă în apus, d. 27 noiembrie

450.
Sfântul Ambrozie convertindu-l pe Teodosiu, pictură pe pânză Teodosius l-a însărcinat pe generalul vandal Stilicon să
de Pierre Subleyras, 1745 vegheze asupra celor doi băieți.
În anul 385, după decesul Aeliei Flacilla, Teodosiu s-a
Împărații Teodosiu, pentru Imperiul din Răsărit și recăsătorit cu Galla, având și cu aceasta trei copii.
Grațian, pentru Imperiul din Apus, amândoi creștini, au
ridicat creștinismul la rangul de singură religie oficia-
lă și obligatorie prin edictul din 28 februarie 380, cu- 20.2 Legături externe
noscut sub numele de Edictul de la Tesalonic, următor:
„Toate popoarele trebuie să se ralieze credinței transmi-
• De Imperatoribus Romanis Teodosiu I
se romanilor de apostolul Petru, cea pe care o recunosc
Damasus și Petru al Alexandriei, adică Sfânta Treime a
Tatălui, a Fiului și a Sfântului Spirit”. A sprijinit astfel,
în mod hotărât ortodoxismul niceean, religia de stat obli-
gatorie pentru toți supușii imperiului, îndepărtându-se de
arianism care, în Conciliul ecumenic de la Constantino-
pol (381), este condamnat definitiv. Creștinismul deve-
nea religie predominantă. Împăratul Grațian a încetat de
atunci să mai poarte titlul de pontifex maximus, suveran
pontif al cultului roman.
Represaliile au făcut între șapte mii și zece mii de morți,
în funcție de izvoare, ceea ce l-a determinat pe Ambrozie
de la Milano să-l excomunice. Victimele masacrelor erau,
în marea lor majoritate, dintre romani, iar masacratorii
erau foști barbari, populații din rândul cărora își recruta
Teodosiu armata.
Timp de mai multe luni Teodosiu și Ambrozie s-au aflat pe
pozițiile respective. Apoi, Teodosiu, simțind că poziția sa
Capitolul 21
Bătălia de la Actium
Bătălia de la Actium a reprezentat o bătălie decisivă în- flotei de pe mare și căutarea unui refugiu în Macedonia,
tre urmașii lui Iulius Caesar. Aceștia erau Gaius Iulius unde existau alți aliați ai lui Marcus Antonius; a doua va-
Caesar Octavian (nepotul lui Caesar) și un general al lui riantă era strângerea vaselor de război rămase și încerca-
Caesar, Marcus Antonius. Bătălia a avut loc în apropi- rea unui atac pe mare, acțiune urmată de adunarea unei
erea insulei Levkas, la Actium în vestul Greciei pe data alte armate în Egipt.Marcus Antonius a ales a doua vari-
de 2 septembrie 31 î. Hr.. Această bătălie a marcat sfâr- antă sperând în obținerea unui rezultat favorabil. În aces-
șitul republicii romane și a începuturile Imperiului Ro- te condiții a avut loc bătălia navală de la Actium pe data
man. Această luptă este considerată una dintre cele mai de 2 septembrie, anul 31 î. Hr. În cealaltă tabără se afla
mari bătălii navale ale antichității. Bătălia s-a încheiat cu Octavian Augustus sprijinit de către o mare parte din Se-
victoria zdrobitoare a lui Octavian Augustus, care a pro- natul roman, acesta dorind o confruntare pe mare, fiind
fitat de victorie și a ajuns să controleze întreaga putere la încurajat și de faptul că beneficia de un foarte bun ge-
Roma. neral pe mare:Marcus Vispasianus Agrripa. Pentru atin-
gerea acestui scop Agrripa a tăiat căile de aprovizionare
înspre Actium, fără acestea Marcus Antonius fiind obligat
să treacă rapid la luarea unei decizii.
21.1 Preludiul bătăliei
După moartea lui Caesar în anul 44 î.Hr.conducerea la
Roma a fost asigurată de către un al doilea triumvirat, for- 21.3 Bătălia
mat din Marcus Antonius, Octavian Augustus și M. Ae-
milianus Lepidus.Prin această înțelegere Marcus Anto- Cele două flote s-au întâlnit în dimineața zilei de 2 sep-
nius primea Orientul, Octavian Augustus lua Occidentul, tembrie, 31 î. Hr. la intrarea în Golful Actium, Marcus
iar Lepidus administra Africa. Într-o primă fază Octavian Antonius conducând flota de 230 de nave pentru a putea
îl elimină pe Lepidus. În același timp Marcus Antonius- ieși în Marea Adriatică. Aici a întâlnit flota lui Octavian,
se aliază cu Cleopatra regina Egiptului. În aceste condiții condusă de către Amiralul Agrripa. Corăbiile lui Marcus
un conflict între Octavian Augustus și Marcus Antonius Antonius erau în marea lor majoritate corăbii mari cu 6
devine inevitabil. Astfel în anul 33 î. Hr izbucnește un nivele, dar avea și corăbii cu 9 sau 10 nivele acestea fiind
război civil între Octavian Augustus sprijinit de Senatul adevărate fortărețe plutitoare, care aveau inclusiv turnuri
Roman și Marcus Antonius sprijinit de regina Cleopatra la pupa și la prora pentru arcași.Totuși Marcus Antonius
regina Egiptului, cu aceasta fiind de altfel și căsătorit. era dezavantajat de numărul insuficient de vâslași dato-
rat malariei și de faptul că moralul oamenilor era scăzut
datorită tăierii liniilor de aprovizionare.
21.2 Condițiile luptei De cealaltă parte Octavian Augustus dorea o bătălie na-
vală, încercând în acelați timp să evite o confruntare de-
În condițiile în care Senatul Roman declarase război cisivă pe uscat. Flota lui era formată din nave cu 9 sau 10
Egiptului, fiecare dintre părți aveau nevoie de superio- nivele, dar era mai numeroasă și beneficia de un coman-
ritatea navală: Octavian Augustus pentru a primii provi- dant experimentat pe nume Marcus Vispasianus Agrripa.
zii și întăriri din Italia, iar adversarul său pentru a tra- În perioada anterioară Octavian încercase și reușise în
versa Marea Adriatică și a invada Italia. În cursul anu- mod constant să își hărțuiască adversarul atât pe mare cât
lui 31 î. Hr Marcus Antonius care își stabilise cartierul și pe uscat.
general în Pelopones pierde treptat legătura cu provinci- Pentru Marcus Antonius și pentru Cleopatra era vital ca
ile din Orient din cauza blocadei puse la cale de către ambarcațiunea care transporta cuferele cu fondurile de
Octavian Augustus și generalul său Marcus Vispasianus război, precum și nava comandant a Cleopatrei să scape
Agrripa. Marcus Antonius și Cleopatra aveau două vari- nevătămate. De aceea acestea erau escortate de nave de
ante la dispoziție: o primă variantă însemna abandonarea luptă. Tactica folosită de Marcus Antonius a fost aceea de
153
154 CAPITOLUL 21. BĂTĂLIA DE LA ACTIUM
E P I R U S 21.5 Surse
Ionian Sea
Camp of
• Acest articol conține text din Encyclopædia Britanni-
Battle of Actium
2 September 31 BC
Octavian
ca 1911, o publicație aparținând domeniului public.
Order of Battle
Ambracian
Gulf
Octavian
• Military Heritage published a feature about the Bat-
Mark Antony
Coastal fortification
tle of Actium, involving Mark Antony, Gaius Julius
Walls
Caesar Octavianus aka. Octavian (Julius Caesar’s
18-year old adopted son and heir), and Cleopatra
Cleopatra
Camp of
Mark Antony
of Egypt (Joseph M. Horodyski, Military Heritage,

August 2005, Volume 7, No. 1, pp 58 to 63, and p.
78), ISSN 1524-8666.
ACARNANIA
• Everitt, Anthony. Augustus: The Life of Rome’s
First Emperor. New York, Random House. 2006.
Ordinul de luptă
a a comanda aripilor dreapta și stânga, conduse de Lucius 21.6 Legături externe

Gellius Publicola, respectiv Gaius Sosius să se îndepărte-
ze de centru, forțând astfel inamicul să îi urmeze și astfel • The Actium Project
să permită reginei Cleopatra să scape. Lupta s-a încheiat
mai repede pe partea pe care acționa Marcus Vispasianus • The Naval Battle of Actium
Agrripa, Lucius Gellius Publicola fiind înfrânt. Marcus
Antonius intrase deja în confruntarea de pe cealaltă par- • Cassius Dio, Roman History, Book 50
te, intervenția lui Agrripa hotărând soarta luptei.În aceste
condiții și datorită faptului că nava sa era prinsă în în-
cleștare Marcus Antonius a fugit cu un alt vas pentru a
putea să ajungă vasul pe care se afla Cleopatra.Deși ur-
mărit Marcus Antonius a ajuns cu bine pe vasul Cleopa-
trei. Lupta s-a încheiat cu victoria lui Octavian Augustus,
totuși Marcus Antonius reușind să salveze mai mult de 70
de vase.
21.4 Consecințe
Balistae pe o navă romană.
Datorită acestei bătălii Marcus Antonius a pierdut orice

șanse de a mai câștiga confruntarea cu Octavian Augus-
tus. Armata sa, care se afla în Grecia și care trebuia să
se retragă spre Macedonia, a negociat predarea, loialita-
tea față de comandant nefiind atât de puternică. Pe ter-
men mai lung, această confruntare a dus la sinuciderile
lui Marcus Antonius și a reginei Cleopatra, la cucerirea
Egiptului de către romani, precum și la preluarea condu-
cerii totale de către Octavian Augustus la Roma.
Capitolul 22
Actium
Actium (azi Punta), numele antic al unui promontoriu în

nordul Acarniei (Grecia) la gurile râului Sinus Ambraci-
us (Golful Arta) pe partea opusă de Nicopolis, construit
de către Augustus pe partea nordică a strâmtorii. Pe pro-
montoriu se afla un templu al lui Apollo Actius, extins
de Augustus, care de asemenea, în memoria bătăliei, a
instituit sau reînnoit jocurile cincinale numite Actia sau
Ludi Actiaci. Actiaca Aera provine din timpul bătăliei
de la Actium. Pe promontoriu se afla un orășel sau mai
degrabă un sat, numit de asemenea Actium.
22.1 Istorie
Actium a aparținut inițial coloniștilor din Corint, care au
inițiat probabil venerarea lui Apollo Actius și jocurile
Actia ; în secolul al 3-lea î.Hr. a fost ocupat de către
acarnanieni, care și-au ținut sinodurile aici. Actium es-
te cunoscut mai ales ca fiind locul victoriei decisive a lui
Octavian asupra lui Marcus Antonius la 2 septembrie 31
î.Hr. Bătălia a adus sfârșitul unui șir lung de operațiuni
fără succes. Bătălia finală a fost provocată de Antonius,
despre care s-a spus că a fost convins de Cleopatra a VII-
a, regina Egiptului, să se retragă în Egipt și să poarte lupta
ca să-și acopere retragerea, dar lipsa de provizii și demo-
ralizarea continuă a armatei sale a dus în cele din urmă la
această decizie.
22.2 Vezi și
• Listă de orașe antice grecești
22.3 Bibliografie
155
Capitolul 23
Regatul Roman
Regatul Roman (latină: Regnum Romanum) a fost orga- În Campania și Calabria apar morminte de tip fosă, în
nizarea de stat a Romei și a teritoriilor sale de la fondarea Apulia, este întâlnită ceramica cu motive geometrice și
orașului în anul 753 î.Hr. de către Romulus până la ex- cu mânere, într-o varietate mare de forme, în zona coas-
pulzarea lui Lucius Tarquinius Superbus în 509 î.Hr. și tei Mării Adriatice apar stelele de piatră cu scene de vâ-
formarea Republicii Romane. nătoare și război. Armele erau depuse în mormintele de
În legenda romană, când grecii au dus războiul împotri- inhumație, ceea ce atestă existența unei cateogorii soci-
ale militare. În cadrul culturii Golasseca sau Atestine,
va orașului Troia, prințul troian Aeneas a navigat peste
Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul defuncții aristocrați erau incinerați, a căror urne erau de-
puse în morminte cu inventare bogate în arme, armuri,
său Iulus a mers mai departe, fondând orașul Alba Longa.
Din familia regală a Albei Longa au venit cei doi gemeni care cu patru roți.
Romulus și Remus, care au purces în fondarea orașului În cadrul culturii Villanova, cenușa era depusă în urne bi-
Roma în 753 î.Hr. tronconice cu capac, așezate sub lespezi, sau în urne de
tip colibă. Așezările din epoca bronzului au fost părăsite,
inființându-se altele noi de tip urban în secolele IX-VIII
23.1 Italia pre-romanǎ î.Hr. Lingvistic, situația peninsulei era complexă, fiind
atestate existența unor populații băștinașe, anterioare so-
sirii coloniștilor greci, fiind denumiți ca viteloi/italoi, au-
23.1.1 Epoca bronzului soni, sicani/siculi în Sicilia. Existau circa 40 de limbi sau
dialecte grupate în graiuri ne-indoeuropene, ca cel raetic,
În epoca bronzului, indo-europenii s-au stabilit în Italia, liguric sau cel etrusc, și graiuri indoeuropene. Erau cu-
înaintând în peninsulă pe direcția nord-sud. După vari- prinse în grupul vestic italic timpuriu, ca latina, falisca în
etatea de artefacte, unelte de bronz și arme , precum și Latium, sicula în Sicilia, veneta în nord-estul peninsulei,
ceramică cu incizii geometrice, s-a produs o uniformita- apoi grupul est-italic ce includea toate dialectele osco-
te culturală. Așezările din aria culturii apeninice erau de umbrice vorbite în Umbria, Samnium, Lucania, Brutti-
mici dimensiuni, aveau aspect sedentar, agrar-pastoral, um, Campania, Picenum, zona central-apeninică; celtica
fiind amplasate în zone montane, în sudul Etruriei, în răspândită între Pad-Alpi-Adriatică; dialectul mesapic în
Apulia și în Latium. Satele de mici dimensiuni practi- tocul cizmei italice și greacă, adusă de coloniștii greci sta-
cau păstoritul transhumant. Conform descoperirilor de biliți în sudul Italiei și în Sicilia .
ceramică apeninică , regiunea colinară a Romei era slab
Primele contacte ale populațiilor din Italia cu grecii au
locuită. Către sfârșitul epocii bronzului, ceramica se mo-
avut loc la sfârșitul epocii bronzului, de când datează
difică și uneltele se dezvoltă în conformitate cu creșterea
obiectele miceniene descoperite în Apulia, Sicilia sau
demografică și amplificării dimensiunilor așezărilor uma-
în centrul Italiei. Italia a fost expusă valurilor de arca-
ne . Cremația înlocuiește sau dublează inhumația, fiind
dieni conduși de Evandru, thesalieni, dorieni și troienii
descoperite câmpuri de urne similare celor din centrul
lui Aeneas. Prezența ceramicii pictate în stil egeo-cipriot
Europei. Diferențierile culturale se amplifică .
în Sicilia, obiectele cretane sau orientale atestă vechimea
relațiilor Italiei cu estul Mediteranei. Orașul Roma s-a
23.1.2 Epoca fierului dezvoltat în Latium, regiune în care primele locuiri per-
manente au avut loc în jurul anului 1000 î.Hr., după mor-
mintele de incinerație din spațiul viitorului forum roman,
Epoca fierului debutează în anii 1100-900 î.Hr., oferind o
din zona Munților Albani, din Lavinium, din ținutul sa-
varietate mare de aspecte culturale, fiind clasificate după
bin, ce aparțin culturii latiale. Simbolismul funerar presu-
informațiile funerare. Se disting două mari zone cultura-
pune existența unor forme de organizare. În epoca Halls-
le, către secolul al X-lea î.Hr.: cea de înhumație din cul-
tat se dezvoltă așezările de la Antemnae, Fidenae, Crustu-
tura apenină și cea de cremație, specifică nordului Italiei
merium, Tibur și Corniculum. Doar bărbații privilegiați
și zonelor joase din coasta tireniană.
156
23.1. ITALIA PRE-ROMANǍ 157
erau incinerați, a căror cenușă era depusă alături de cele 12 table) ce introduceau restricții de limitare a luxului
nușa a trei obiecte depuse în urnă. Crematia presupunea funerar.
un efort mai mare decât simplă îngropare. Lăcașele de cult sunt amenajate în noile centre urbane or-
Printre obiectele asociate cu urnele funerare se numără ganizate politic: fiind inițial simple altare în aer liber, au
cești, boluri, farfurii, arme, lănci și săbii, ceea ce sublinia fost ridicate complexe elaborate cu altare și temple, ridi-
dubla calitate de războinic și conducător al unui clan al cate peste vechile lăcașe din perioada proto-urbană. La
defunctului. Probabil avea și roluri religioase din prici- Roma este atestat efortul edilitar cultural de la Veii, Cae-
na prezenței cuțitelor de jertfă depuse în unele morminte. re, Lanuvium etc. cât și în zonele extraurbane, ca sanctu-
Mormintele de inhumație de femei și bărbați erau simple, arele extra-pomeriale, ca sanctuarul Dianei de pe colina
mormintele de bărbați neavând arme. Locuințele găzdu- Aventin sau cel închinat triadei Afrodita-Hera-Demetra
iau sedentar o populație agrar-pastorală, ce practică meș- de la Gravisca, din portul orașului Tarquinium, cel de la
teșugul casnic, împărțit în mici sate separate ce se vor Pyrgi, ce atestă activitate comercială și raporturi politice
unifica în a două faza a culturii Latiale. federative intensificate.
Zona colinară a Romei (cele șapte coline fiind Palatin,
Capitoliu, Esquilin, Quirinal, Viminal, Caelius, Aventin)
cunoaște o dezvoltare demografică semnificativă, centrul 23.1.3 Civilizația etruscă
constituindu-l colina Palatin. Descoperirile atestă exis-
tența unor mici comunități rurale pe Palatin ce s-au uni- Originile etruscilor sunt controversate, iar limba vorbi-
ficat între secolele IX-VIII î.Hr. , locuințele având un tă de aceștia poartă mister. Herodot afirmă că etruscii
inventar modest, fără urme de diferențiere socială, fiind ar fi imigrat în Italia din Lidia, Dionis din Halicarnar îi
practicate ambele rituri de înmormântare. consideră locuitori ai Italiei. Solul și subsolul Etruriei,
corespundea Toscanei actuale, bogate în resurse natura-
Comunitățile din Latium și cele din Roma au cunoscut le: lemn utilizat pentru construcții navale, mine de plumb
o serie de schimbări: creșterea demografică dublată de argentifer, staniu , cupru și fier. Etruscii au format o ci-
stratificarea socială și organizarea politică. Așezările se vilizație urbană prosperă, relevată de numeroase monu-
multiplică, iar dimensiunile lor cresc, inventarul funerar mente: morminte ornate cu fresce, vase, reliefuri. Au
devine tot mai bogat și variat, găsindu-se și obiecte de im- fondat orașe opulente, în care au introdus , sistematizat
port sau produse locale orientale și grecești. Apar mor- și codificat practici grecești. În orașul Caere (care măsu-
minte de tip cameră legate de simbolistica și relațiile de ră 150 ha) se concentrau 25 000 de locuitori. În secolul
familie și de clan. Sunt construite spații de comerț și de al VII-lea î.Hr. civilizația etruscă a cunoscut o largă ex-
dezbateri politice. În spațiul dintre colinele Palatin, Ca- pansiune, iar între sec. VII-V î.Hr. a existat o confedera-
pitoliu și Velia au fost construite stabilimente publice ca ție etruscă, menită a promova interesele așezărilor urbane
Curia Hostilia-locul de întrunire a Senatului și Comitium- etrusce, între Bologna și Capua. Până în secolul al VI-
spațiul de adunare a poporului, un templu închinat lui lea î.Hr. orașele etrusce au fost conduse de un monarh-
Vulcan, unde s-a descoperit piatra neagră a lui Iupiter cu lauche, înzestrat cu drepturi militare și de coerciție asupra
o inscripție ce conține cuvântul “recei” (rex). supușilor, drept simbolizat de securea și nuielele purtate
Ceramica grecească figurată din depozitul votiv al sanc- de gărzile lui, lictorii. Posedă rol religios, a căror pu-
tuarului oferă imaginea zeului Vulcan reintorcandu-se în teri le erau transmise pe linie dinastică. Era asistat de
Olimp. În zona dintre Colina Palatin, Capitoliu și ma- un consiliu oligarhic, care a sfârșit prin a-l înlătura, cu
lul stâng al Tibrului sunt construite lăcașuri de cult, ca excepția cetății Veii, unde el s-a menținut stăpân până la
templul decorat cu teracote și statui dedicate lui Hercule cucerirea romană. Societatea etruscă era caracterizată de
și Atenei, iar pe Capitoliu sunt atestate prin fragmente o structura oligarhică, iar nobilii dominau cu o mâna de
de teracotă și fundament, ridicarea complexului dedicat fier, iar slujitorii lor osteneau pe ogoare, în orașe, în ateli-
cultului triadei Iupiter, Iunona și Minerva. ere industriale sau în mine. Nu existau adunări populare,
dar femeile dețineau o funcție relevanță în viață politică,
Din 650 î.Hr. sunt construite pe colinele Quirinal, Vimi-
dar și în cea privată a etruscilor. Familia etruscă era îm-
nal și Capitoliu alte locuri de cult, după depozitele votive
părțită în multe ramuri. Erau religioși, crezând că zeii
fauissae. Roma devenea o așezare de tip urban, cu ie-
intervin fără încetare în viață oamenilor, iar prezicătorii
rarhii sociale și funcționare politică (sistematizările edi-
specializați, haruspicii, deslușeau sensul intervențiilor di-
litare a spațiului civic, scrisul ca instrument de stocare
vine în descifrarea semnelor divine exprimate de ficatul
a informației) în secolul VII î.Hr. Mormintele devin tot
victimelor animale sacrficate. Panteonul etrusc era popu-
mai sărace în inventar, morții fiind înhumați, fără a marca
lat de numeroși zei care se deosebeau de la un oraș la al-
statutul social de după moarte, ce atestă fie un recul de-
tul. Influențele grecești asupra panteonului erau evidente,
mografic, fie au dispus de necropole, fie din modificări de
etruscii adoptând cultul lui Heracles. Etruscii venerau zei
mentalitate, prin care statutele sociale privilegiate se afi-
că Tinia, Uni, Menerva, Nethuns, Turan, Mariș. Cele 12
șau prin ridicarea unor lăcașe de cult sau edificarea unor
cetăți ale confederației etrusce dispuneau de un sanctuar
locuințe somptuoase, precum cartierul rezidențial de pe
comun plasat la Voltumna. Aristocrații ridicau cavouri
Palatin. Probabil și datorită legslației scrise a Romei (ce-
bogate și decorate, iar vinul libațiilor și sângele animale-
158 CAPITOLUL 23. REGATUL ROMAN
lor sacrificate determinau defuncții să nu se mai întoarcă următorilor regi: sabinului Numa Pompilius ce a refor-
printre muritori. Aveau la dispoziție porturi, corăbiile și mat religia, romanului Tullus Hostilius ce a organizat ar-
negustorii lor străbăteau Mediterana. Confederația etrus- mata, sabinului Ancus Marcius ce a reformat economia,
că, de multe ori agitată de tensiuni interne, a cucerit valea precum și etruscilor Tarquinius Priscus, Servius Tullius
Padului la nord, Latium și o parte din Campania la sud, ce au definitivat organizarea socială și militară, și etrus-
inclusiv Capuâ. Au fost aliați cu cartaginezii pe termen cului Tarquinius Superbus ce a comis abuzuri regale, dar
limitat. După ce au fost învinși într-o bătălie năvală în a ridicat templul Triadei Capitoline. Romanii se mân-
față cetății Cumae în 474 i.en., Capuâ a ajuns pe mâna dreau de ctitorirea ce avea un caracter complex, de con-
samniților în 432 i.en. Samniții și alte populații italice tribuția regilor și comunităților, susținând superioritatea
au blocat ulterior expansiunea grecilor. Etruria septen- acestora față de greci, având descendența divină direct
trională a prosperat, porturile situate pe aceste meleaguri din zei. Administrativ, există un sfat “senatus” și o adu-
realizând un comerț activ cu Grecia continentală, mai ales nare a poporului-comitia curiată, ce avea atribuții religi-
cu Atena. oase, fiind alcătuită cenzitar pe criterii fiscale și milita-
re. Regalitatea era veche, adăugându-se rolul carismatic
al suveranului, având că principiu asocierea prin căsăto-
23.1.4 Colonizarea greacǎ rie cu o fiica și electivitatea, cu intervenția interregnum-
ului, asigurat de un interrex dintre senatori pentru perioa-
Colonizarea greacă s-a intensificat în anii 770 i.en., în dele dintre doi regi. Perioada regală a constat printr-un
nordul golfului Neapole, la Pithecusai și la Cumae și în amplu proces de organizare internă a Romei, ca refor-
zona siciliană, ce a dus la apariția cetatilot de tip apo- ma serviana a penultimului rege etrusc, pe baza principi-
ikii și emporii. Etruria, Campania și Latium sunt “ele- ilor cenzitare împărțind populația în categorii cenzitare
nizate”, atestată de artefactele de stil orientalizat și gre- și centurii, cu drepturi civice totale, cinci dintre cele șase
cesc, precum și de stilul de organizare socială, că banche- având obligația serviciului militar. Sabinii sunt integrați
tul aristocratic-symposion și religia. De asemenea, ve- corpului noii cetății, că semn al unui proces de unificare
chiul panteon indo-european este elenizat din epoca rega- în jurul Palatinului, iar în perioada aniilor 650-625 i.en.,
lă: oracolul-cărțile sybiline de la Cumae, adorarea zeilor Forumul este pavat, este ridicat altarul lui Marte și Ops
Heracles și Atena, heroon-ul din Forum-Lapis Niger, zeul Consiua-Regia, este amenajat spațiul de discuție politică-
local Vulcanus elenizat sub domnia Tarquinilor, prezența Comitium și a Curiei Hostilia, fiind clădit primul edificiu
Herei că partener de cuplu a lui Zeus din palatul Murlo al Senatului. Sunt descoperite locuințe rezidențiale, case
din Etruria, templul Triadei Capitoline sau sărbătoarea de tip standard cu un atrium larg, cu o dispunere a came-
Matraliei din 11 iunie, dedicată zeiței Mater Mâțuță, ce relor în jurul unui spațiu central deschis.
pune la lumina asocierea vechiului rit solar indo-european
al Aurorei cu ritul lunar grecizat.
23.3 Regii Romei
23.2 Fondarea Romei Înainte de împărații romani și consuli, Roma a fost o
monarhie guvernată de către regi (latină: Rex). Regii,
Conform tradiției antice, Roma a fost fondată de Romu- excluzându-l pe Romulus, el fiind fondatorul orașului, au
lus, fiul vestalei Rhea Silvia și al zeului Marte, în anul fost fiecare aleși de către poporul Romei pentru a servi pe
753 i.en., descendent din casa domnitoare a lui Ascaniu viață, niciunul dintre aceștia bazându-se pe forța militară
de la Alba Longa. După ce s-au născut, gemenii Romulus pentru a câștiga tronul. Deși nu este specificat vreun prin-
și Remus au fost înlăturați din Alba Longa, de către un- cipiu ereditar în alegerea primilor patru regi, începându-
chiul uzurpator al mamei lor, Amulius, și au fost aruncați se cu al cincilea, Tarquinius Priscus, moștenirea regală
în Tibru. Au fost salvați de o lupoaica și au reușit să su- curgea prin soțiile regelui decedat. În consecință, istori-
praviețuiască. Au fost crescuți de pastorul Faustulus și de cii antici afirmă că regele era ales pe baza virtuților sale,
soția sa, Laurentia. La maturitate, gemenii l-au înlăturat și nu cea a descendenților.
pe Amulius, redându-i bunicului lor Numitor domnia, iar
ei vor concura pentru a câștigă statutul de fondator al noii Istoricii Romei antice îngreunează determinarea puteri-
cetăți de pe colină Palatinului. Romulus și-a adjudecat lor regelui din pricina faptului că făceau referire la acesta
rolul de conditor, și-a ucis fratele care i-a luat în derâde- cu puterile omologilor săi republicani (și anume consu-
re actul fondator și va ctitori viitoarea cetate Roma. Deși lii). Unii scriitori moderni consideră că puterea supremă
fondarea Romei este atribuită și înaintașilor săi, Evandru, a Romei rezida în mâinile oamenilor și că regele era doar
arcadianul sosit în Italia, faptele fondatorului Romulus că șeful executiv pentru Senat și popor, în timp ce alții susțin
unirea cu sabinii și coregena cu regele sabin Titus Tati- că regele poseda puterea suverană, iar Senatul și poporul
us denotă debutul destinului al “Cetății Eterne”. Domnia aveau doar un rol minor în privința puterilor sale.
să are o încărcătură mitică, acesta dispărând miracuos în Ce se știe sigur este că numai regele deținea dreptul de
timpul unei inspecții militare, fiind răpit de zei, devenind auspiciu din partea Romei ca Augurul său șef, iar nici un
Quirinus. Organizarea viitoare a Romei cade în sarcina eveniment public nu putea fi executat fără voința zeilor,
23.4. ALEGEREA REGELUI 159
făcută cunoscută prin auspicii. Oamenii vedeau regele ca aduse în fața acestora de către rege. În timp ce Adunarea
mediatorul dintre ei și zei, privindu-l astfel cu respect re- curiată putea pasa legi pe care regele le accepta, Senatul
ligios. Aceasta făcea regele șeful religiei naționale și șeful reprezenta numai un consiliu onorabil. Putea sfătui rege-
religios executiv, având puterea de a controla calendarul le privind acțiunile sale, dar în nici o ipostază nu-l putea
roman, de a dirija toate ceremoniile religioase și de a nu- preveni de la acționa. Singurul lucru pe care regele nu îl
mi oficiile și ofițerii religioși subalterni. A fost Romulus putea face fără aprobarea Senatului era declararea războ-
cel care a instituit augurii și s-a crezut a fi cel mai bun iului împotriva națiunilor străine.
augur dintre toate. De asemenea, regele Numa Pompi- Însemnele regilor Romei erau 12 lictori conducând legă-
lius a instituit Pontifii și prin aceștia dogma religioasă a
turile ce purtau topoare, dreptul de a se așeza pe un scaun
Romei. Curule, Toga Picta de culoare roșu închis, încălțăminte
Dincolo de autoritatea sa religioasă, regele era inves- roșie și o diademă albă în jurul capului. Dintre toate aces-
tit cu autoritate militară și judiciară supremă prin uzul te insemne, cea mai importantă era toga.
Imperiumului. Imperiumul regelui era acordat pe viață și
îl proteja pe acesta de a fi vreodată judecat pentru acțiu-
nile sale. Ca singurul deținător de Imperium în Roma la
vremea respectivă, regele deținea autoritate militară ne-
contestată, fiind comandant suprem al tuturor legiunilor
Romei. De asemenea, legile ce protejau cetățenii de abu- 23.4 Alegerea regelui
zul magistraților care dețineau Imperium nu existau în
vremea regelui.
La moartea regelui, Roma intra într-o perioadă de inter-
Imperiumul regelui îi acorda atât puteri militare, dar și
regum. Senatul se întâlnea și numea un Interrex pentru a
calificarea de a se pronunța în judecată legală în toate ca-
servi o perioadă nedefinită (de obicei mai puțin de un an)
zurile, ca șef al justiției Romei. Deși putea numi pontifi
cu singurul rol de a nominaliza următorul rege al Romei.
în slujbe de judecători minori în unele cazuri, avea auto-
Odată ce Interrexul găsea un nominalizat potrivit pentru,
ritatea supremă în oricare dintre acelea aduse în fața sa,
el era adus în fața Senatului, iar Senatul îl revizuia. Dacă
atât civile, cât și criminale. Aceasta făcea regele suprem
era acceptat de către Senat, Interrexul convoca Aduna-
atât în vremuri de război, cât și pace. Un consiliu sfătuia
rea curiată și participa ca președinte al adunării în timpul
regele în timpul tuturor proceselor, însă acesta nu avea o
alegerii regelui.
putere în a controla deciziile regelui. Deși unii scriitori
consideră că nu exista posibilitatea unui apel la deciziile Odată propus Adunării curiate, poporul Romei îl putea fie
regelui, alții menționează că o propunere pentru apel pu- accepta, fie refuza. Dacă era acceptat, regele ales nu intra
tea fi adusă de către orice patrician în timpul unei întâlniri imediat în oficiu. Alte două acte trebuiau să se desfășoare
a Adunărilor curiate. înainte de investirea sa cu autoritate și putere regală com-
pletă. Întâi era necesară obținerea acordului divin al ze-
O altă putere a regelui era aceea de fie a numi sau no-
ilor care respectau numirea sa prin auspicii, din moment
minaliza toți oficialii la oficii. Regele putea numi un
ce regele era înaltul preot al Romei. Această ceremonie
tribunus celerum pentru a servi ca tribun of tribului Ram-
era desfășurată de către un augur, care conducea regele
nes din Roma, dar și în calitate de comandant al gărzi-
ales la citadelă, acolo unde augurul îl plasa pe un scaun
lor de corp personale ale regelui, legătură similară cu cea
de piatră, în timp ce mulțimea aștepta dedesubt. Dacă
dintre împăratul roman și prefectul pretorian. Regele era
era găsit merituos pentru domnie, augurul anunța că zeii
obligat să numească tribunul la intrarea în serviciu, iar
au oferit semne favorabile, confirmând astfel caracterul
tribunul părăsea oficiul doar la moartea regelui. Tribunul
preotesc al regelui.
era al doilea rang după rege și deținea, de asemenea, pu-
terea de a convoca Adunarea curiată și discuta legislația Al doilea act ce trebuia executat era acordarea Imperi-
în fața acesteia. umului regelui. Votul precedent al Adunării curiate de-
terminase doar cine avea să fie rege, însă prin acest act
Un alt ofițer numit de către rege era cel de Praefectus Ur-
nu-i acordaseră puterile regelui asupra sa. Ca atare. în-
banus, care acționa ca paznicul orașului. Când regele era
suși regele a propus Adunării curiată o lege admițându-i
absent din oraș, prefectul deținea toate puterile și abilită-
Imperium, iar Adunarea a votat în sprijinul acestei legi.
țile acestuia, până la punctul de a i se acorda Imperium cât
Motivul acestui dublu vot al Adunării este destul de clar.
timp se afla în interiorul orașului. Regele a primit chiar
Imperiumul putea fi acordat doar unei persoane pe care
dreptul de a fi singura persoană care putea numi patricieni
zeii o considerau favorabilă. Era, deci, necesar să se de-
în Senat pentru a lucra drept senatori.
termine cine era persoana capabilă de a primi Imperium
Sub rege, Senatul și Adunarea curiată dispunea de o foar- și, când aceasta era și favorizată de divinități, Imperiumul
te mică putere și autoritate. Senatul și Adunarea curia- îi era acordat printr-un vot special.
tă nu erau corpuri independente deținând dreptul de a se
În teorie, oamenii Romei aveau puterea de a își alege
reuni și discuta problemele statului. Ele puteai fo con-
conducătorul, însă Senatul deținea majoritatea controlu-
vocate numai de rege și puteau discuta strict problemele
lui asupra acestui proces.
23.5 Roma sub regii săi ei sale, a introdus Flamenii, Virginele vestale ale Romei,
Pontifii și Colegiul Pontifilor. De asemenea, în timpul
domniei sale se spune că un scut din partea lui Jupiter ar
23.5.1 Domnia lui Romulus fi căzut din cer cu soarta Romei scris pe el. Numa a or-
donat copierea scutului în unsprezece exemplare, acestea
Romulus nu a fost doar primul rege al Romei, dar și fon- devenind sacre romanilor.
datorul ei. În 753 î.Hr., Romulus a început construirea
orașului pe Dealul Palatin. După fondarea Romei, el a Domnia sa avea să dureze 41 de ani și avea să aibă o moar-
invitat criminali, sclavi fugari, exilați și alte astfel de po- te naturală, ușoară.
pulații nedizerabile, oferindu-le azil. În această manieră,
Romulus a populat cinci dintre cele șapte dealuri ale Ro-
mei. Pentru a oferi cetățenilor săi neveste, Romulus a 23.5.3 Domnia lui Tullus Hostilius
invitat tribul vecin de sabine la un festival unde a răpit fe-
meile sabine și le-a adus înapoi în Roma. După războiul Tullus Hostilius se asemăna bine lui Romulus în atitudi-
dus împotriva sabinilor, Romulus a adus atât romanii, dar nea sa războinică și, complet diferit de Numa în lipsa de
și adversarii lor sub același conducător. respect față de zei. Tullus a purtat război împotriva cetății
Alba Longa, Fidenae și Veii, oferind astfel Romei chiar
După fondarea orașului, Romulus a divizat oamenii Ro- mai mare teritoriu și putere. În timpul domniei lui Tul-
mei între cei pregătiți și cei inapți pentru luptă. Luptătorii lus orașul Alba Longa a fost complet distrus, iar Tullus a
au format Legiunea Romană, constituită din 6000 infan- înrobit populația, trimițând-o apoi înapoi la Roma.
terie și 600 cavalerie. Restul a format poporul roman,
iar din acest rest Romulus a selectat 100 dintre cei mai Tullus dorea război atât de mult încât a mai purtat unul
nobili pentru a-i servi drept senatori într-un consiliu con- împotriva sabinilor. Odată cu venirea domniei lui Tullus,
sultativ al regelui, Senatul Roman. Pe acești oameni i-a romanii și-au pierdut dorința pentru pace. Tullus a purtat
numit patricieni și aveau să devină nobilii și elita orașului atât de multe războaie încât neglijase complet venerarea
în timpul Republicii. zeilor. Legenda spune că din această cauză o ciumă a in-
fectat orașul, Tullus însuși aflându-se printre cei infectați.
După 38 de ani petrecuți ca rege al Romei, Romulus a Când acesta a implorat pentru ajutorul lui Jupiter, Jupiter
luptat în mai multe războaie în care a învins, mărind con- i-a răspuns cu un fulger ce l-a ars pe rege și a transformat
trolul Romei în tot Latiumul și în multe dintre zonele în- casa sa în cenușă.
conjurătoare. De asemenea, Romulus a instituit Augurii
ca parte a religiei romane. Romulus avea să fie amintit În ciuda naturii sale războinice, Tullus Hostilius a selectat
de timpuriu drept cel mai mare cuceritor al Romei și unul și reprezentat al treilea grup de persoane care formau cla-
dintre cei mai religioși oameni din istoria romană. După sa patriciană a Romei, consistând dintre cei care veniseră
moartea sa la vârsta de 54 de ani, Romulus a fost deifi- la Roma pentru a căuta azil și o nouă viață. De asemenea,
cat ca zeul războiului Quirinus și a servit nu doar ca unul el a mai construit o nouă casă pentru Senat, Curia, care a
dintre cei trei zei importanți ai Romei, dar și ca zeitatea supraviețuit peste 500 de ani după moartea sa. Domnia
asemănată orașului Roma. sa a durat 31 de ani.
23.5.4 Domnia lui Ancus Marcius

23.5.2 Domnia lui Numa Pompilius
În urma misterioasei morți a lui Tullus, romanii au ales
După strania și misterioasa moarte a lui Romulus, domnia
un rege religios și pacifist în locul său. Acesta era nepotul
a căzut în mâinile lui Numa Pompilius. Lăudat pentru în- lui Numa,Ancus Marcius. Mult precum bunicul său, An-
țelepciunea sa naturală, domnia lui Numa a fost marcată
cus a făcut puține pentru a mări granițele Romei și a dus
de pace și prosperitate. La numirea ca rege, fiind sabin războaie doar atunci când teritoriile sale aveau nevoie să
la naștere, a mărit Senatul pentru a include 100 de no- fie apărate. De asemenea, el a construit un apeduct, Aqua
bili sabini care veniseră la Roma în timpul domniei lui Martia și a construit prima închisoare romană pe Dealul
Romulus. Acești oameni erau numiți, de asemenea, pa- Capitoliului.
tricieni, în timp ce descendenții lor aveau să devină elita
Republicii. În timpul domniei sale, Dealul Janiculum aflat pe malul
de vest era fortificat pentru a proteja Roma. Tot el a con-
Numa a reformat Calendarul roman ajustându-l pentru struit și primul pod peste Tibru. De asemenea, el a fondat
anul solar, instituind la fel de bine mai multe ritualuri re- portul Romei Ostia pe Marea Tireniană și dezvoltarea pri-
ligioase ale Romei. El a organizat zona din și din afara melor lucrări de sare. În timpul domniei sale, mărimea
Romei în districte pentru un management mai ușor. El Romei a crescut din cauză că Ancus folosea diplomație
este, de asemenea, creditat pentru organizarea primelor pentru a alătura pe calea pașnică orașele mai mici din în-
bresle profesionale ale Romei. conjurul Romei, într-o alianță. Folosind această metodă,
Numa este amintit ca cel mai religios dintre regi a completat cucerirea latinilor și restabilirea așezării lor
(surclasându-l chiar pe Romulus), iar în timpul domni- pe Dealul Aventin, formând astfel clasa de plebei a Ro-
23.6. OFICII REPUBLICANE DIN PARTEA REGELUI 161
mei. Reformele lui Servius au adus o schimbare majoră în via-

Avea să moară din cauze naturale, la fel ca și bunicul său ța romană: drepturile de vot erau acum bazate pe bogă-
înaintea sa, după 37 de ani ca rege și avea să fie amintit ția economică, transferând multă putere în mâinile elitei
ca cel mai mare Pontif al Romei. romane. Odată cu trecerea timpului, însă, Servius a fa-
vorizat în mod crescând cei mai sărăciți oameni pentru a
obține favoruri din partea plebeilor. Legislația sa a fost
23.5.5 Domnia lui Lucius Tarquinius Pris- una extrem de penibilă ordinului patrician. Domnia sa
de 44 de ani a fost finită cu asasinarea sa într-o conspira-
cus
ție condusă de propria sa fiică, Tullia, alături de soțul ei,
Lucius Tarquinius Superbus.
Lucius Tarquinius Priscus nu era doar al cincilea rege al
Romei, dar și primul născut etrusc. După imigrarea în
Roma, l-a simpatizat pe Ancus Marcius, care l-a adoptat
mai târziu ca pe fiul său. La urcarea la tron, a condus 23.5.7 Domnia lui Lucius Tarquinius Su-
războaie împotriva sabinilor și etruscilor, ceea ce a dublat perbus
mărimea Romei și a adus mari bogății orașului.
Al șaptelea și ultimul rege al Romei a fost Lucius Tarqu-
Printre primele sale reforme se numără adăugarea a 100
inius Superbus. Ca fiul lui Priscus și ginerele lui Servius,
de scaune noi Senatului, aducând persoane din rândurile
Tarquinius era, de asemenea, de naștere etruscă. În tim-
triburilor etrusce cucerite și ridicând numărul senatorilor
pul domniei sale etruscii au atins vârful puterii lor. Spre
la 300. A folosit prada de război din cuceririle sale pentru
deosebire de toți ceilalți regi dinaintea sa, Tarquinius a
a construi mari monumente pentru Roma. Printre acestea
folosit violența, uciderea și terorismul pentru a menține
se număra marele sistem de canalizare al Romei, folosit
controlul asupra Romei. A abrogat multe dintre reforme-
pentru secarea zonei de mlaștină dintre cele șapte dealuri
le constituționale antecedente create de către predeceso-
ale Romei. În locul acesteia, a început ceea ce avea să
rii săi. Singurul lucru benefic Romei a fost completarea
devină Forul Roman. Tot el a instituit fondarea Jocurilor
templului lui Jupiter început de tatăl său, Priscus.
Romane.
Tarquinius a înlăturat și distrus toate raclele sabine de pe
Cel mai faimos proiect de construcții al său este Circus
Piatra tarpeiană, înfuriind oamenii Romei. Oamenii nu
Maximus, un imens stadion folosit pentru întrecerile de
mai puteau tolera domnia sa tiranică atunci când a per-
care, rămânând până în zilele noastre cel mai mare sta-
mis violul Lucreției, o patriciană romană, de mâinile pro-
dion din lume. Priscus a urmat terminarea Circus Ma-
priului său fiu. Rudă a Lucreției, Lucius Junius Brutus
ximus cu începerea construcțiilor pentru o fortăreață-
(strămoș al lui Marcus Brutus), a convocat Senatul și l-a
templu zeului Jupiter pe Dealul Capitoliului. Din păca-
expulzat pe Tarquinius și monarhia sa din Roma în 510
te, a fost ucis după 38 de ani ca rege de mâinile fiilor
î.Hr..
lui Ancus Marcius înainte ca acel proiect să fie terminat.
Domnia sa este cel mai bine amintită din prisma introdu- După înlăturarea lui Tarquinius, Senatul a votat ca nicio-
cerii simbolurilor militare și oficiilor civile, dar și intro- dată să nu mai fie permisă domnia unui rege și a reformat
ducerea Triumfului roman, fiind primul roman sărbătorit. Roma într-un guvern republican în 509 î.Hr.. Lucius Ju-
nius Brutus și Lucius Tarquinius Collatinus, un membru
al familiei Tarquin și văduvul Lucreției, au procedat în a
23.5.6 Domnia lui Servius Tullius deveni primii consuli ai noului guvern al Romei. Acest
nou guvern îi va conduce pe romani în cucerirea majori-
În urma morții lui Priscus, ginerele său Servius Tullius l-a tății lumii mediterane și va supraviețui pentru următorii
succedat la tron, al doilea rege născut etrusc aflat la con- cinci sute de ani, până la domnia lui Iulius Cezar și Cezar
ducerea Romei. Precum socrul său, Servius a câștigat August.
războaie împotriva etruscilor. A folosit comoara venită
din campanii pentru a construi primele ziduri ce încon-
jurau complet cele șapte dealuri ale Romei; construcția
este cunoscută sub numele de Pomerium. A adus și re-
23.6 Oficii republicane din partea
forme pentru armata romană. regelui
Este faimos pentru implementarea unei noi constituții
pentru romani, continuând procesul de dezvoltare al cla- Cu regele plecat, Roma ducea lipsă de conducere. Pentru
selor orașului. A instituit primul recensământ din lume, a salva situația, consulii au fost instituiți. Inițial, consu-
care diviza poporul Romei în cinci clase economice și a lii dețineau toate puterile regelui doar că în forma a do-
format Adunarea secolului. El a folosit acest recensământ uă persoane care își puteau exercita dreptul de veto asu-
și pentru a diviza poporul din interiorul Romei întru pa- pra acțiunilor celorlaltuia și serveau alături pe un mandat
tru triburi urbane bazate pe locația lor în oraș, stabilind de un an. Mai târziu, puterile consulilor au fost împărți-
Adunarea tribală. Domniei sale îi este atribuită și con- te și altor magistrați care fiecare deținea o porțiune mi-
struirea templului Dianei de pe Dealul Aventin. că a puterilor inițiale ale regelui. Primul printre aceștia
era pretorul, care înlătura consulilor autoritatea judiciară.

Apoi a venit cenzorul, care înlătura consulilor puterea de
a conduce recensământul.
Cât pentru autoritatea religioasă a regelui, aceasta era
împărțită între două oficii religioase: Rex Sacrorum și
Pontifex Maximus. Rex Sacrorum era de jure cel mai
înalt oficial religios al Republicii, al cărui unic rol era de
a face sacrificiul anual către Jupiter care fusese rezervat
până atunci regelui. Pontifex Maximus, însă, era de facto
cel mai înalt oficiu religios. În acesta, majoritatea auto-
rității religioase a regelui era învestită. El avea puterea
de a numi toate Virginele Vestakem Flamenii, Pontifii și
chiar și Rex Sacrorumii. La începutul secolului I î.Hr.,
Rex Sacrorum era aproape uitat, iar Pontifex Maximus
primise aproape completă autoritate religioasă pentru re-
ligia romană.
La nouă ani după expulzarea lui Tarquinius, romanii au
instutuit dictatura. Acestui dictator îi era oferită autorita-
tea completă asupra tuturor problemelor civile și militare
ale Romei, neexistând drept de apel la deciziile sale. Pu-
terea sa era atât de absolută încât romanii abia îndrăzneau
să numească un dictator în vremuri de pericole severe.
Singurul lucru care împiedica dictatorul de a nu deveni
rege era mandatul său pe o perioadă limită de șase luni.
Cu ascensiunea lui Iulius Cezar și a fiului său adoptiv
Cezar August, puterile regelui aproape reveniseră. Iulius
Cezar a fost ales atât Pontifex Maximus, dar și dictator pe
viață, ceea ce-i oferea toate puterile regilor antici, și chiar
unele mai mari. După asasinarea sa în Idele lui Marte,
44 î.Hr., fiul său adoptiv Cezar August a câștigat puterea
Imperiumului Consular și puterile Tribunului Poporului,
combinate cu pozițiile de Pontifex Maximus și Princeps
Senatus, devenind aproape identic regelui. Ceea ce a rea-
dus în final Roma la un sistem monarhal, însă, a fost câști-
gul lui August privind puterea de a numi un succesor la
toate puterile sale. Odată cu aceasta, Republica Romană
a sfârșit, iar Imperiul Roman condus de împărații romani
și monarhi a revenit la putere.
23.7 Articole corelate

• Istoria Romei
• Cronologia Romei antice
• Copii neîmblânziți în mitologie și ficțiune

• Patria Potestas: o privire a matrilinearității suprima-
te în legendele timpurii ale Romei
• Regii Romei
Capitolul 24
Lista împăraților romani
Aceasta este o listă a împăraților romani, cu datele când Dinastia Teodosiană

au domnit în Imperiul Roman. În lista care urmează,
Iulius Cezar nu este menționat ca împărat, pentru că el Imperiul de Apus
n-a fost considerat așa.
• Asasinate pe tronul Romei, 16 mai 2006, Revista
24.1 Principatul Magazin
• Ilustrii nebuni de pe tronul Romei, 20 februarie

24.1.1 Dinastia Iulio-Claudiană 2009, Adrian Nicolae, Descoperă
• Ilustrii nebuni de pe tronul Romei II, 27 februarie

24.1.2 Anul celor patru împărați și Dinas- 2009, Adrian Nicolae, Descoperă
tia Flaviana
24.1.3 Dinastia Antoninilor
24.1.4 Dinastia Severilor
24.2 Criza secolului III
24.2.1 Împărați din timpul apogeului cri-

zei
24.2.2 Imperiul Galic – 260–274
24.2.3 Imperiul Illyrian
24.3 Tetrarhia
24.3.1 Dominatul
Dinastia Valentiniană
24.3.2 Imperiul Britannic 286 – 297
24.3.3 Imperiul Roman Târziu
163
Capitolul 25
Tiberius
Tiberius Caesar Augustus, născut Tiberius Claudius militare. Cei 23 de ani de domnie nu fac decât să-i ac-
Nero (16 noiembrie 42 î.Hr. – 16 martie 37), a fost centueze pesimismul, suspiciunea și solitudinea. Spirit
al doilea împărat roman și a domnit de la moartea lui energic, cumpătat, econom, el continuă politica lui Au-
Augustus în anul 14 până la moartea sa în 37. gustus de întărire a autorității principelui, a îmbunătățit
Fiu al senatorului Tiberius Claudius Nero și al Liviei administrația provinciilor, a consolidat starea finanțelor
Drusilla, Tiberius devine, în urma căsătoriei mamei sale statului.
cu Octavianus, în 38 î.Hr., fiul vitreg al viitorului împărat Pe plan extern, Tiberius renunță la costisitoarea politică
Augustus. Tiberius beneficiază de o strălucită educație și ofensivă din Germania, rechemând n anul 16 la Roma pe
începe cariera armelor în calitate de tribunus militum în Germanicus, nepotul său, și stabilind frontiera imperiu-
campania lui Augustus din Hispania împotriva triburilor lui pe Rin. Regatele clientelare Moesia, Commagene și
cantabrilor din anii 26-25. În anul 20 î.Hr. conduce solia Cappadocia sunt transformate în provincii romane. Ră-
romană în Orient, care instalează un rege clientelar Ro- scoala antiromană din Africa și cea din nord-estul Galliei
mei pe tronul Armeniei și obține, după încheierea tratatu- sunt reprimate cu violență de generalii săi. Tiberius moa-
lui romano-part, retrocedarea insignelor romane pierdute re bolnav în drum spre Roma, la Misenum, pe 16 mar-
în bătălia de la Carrhae (53 î.Hr.). tie 37.Multi istorici sustin ca un general trimis de nepo-
Împreună cu fratele său, Nero Claudius Drusus, Tiberius tul sau,Caligula, l-ar fi ucis prin sufocare,dupa ce Tiberiu
supune, în anii 15-13, triburile reților și vindelicilor din incepea sa-si revina. Caligula si-ar fi ucis unchiul pen-
ținuturile dintre Alpi și cursul superior al Dunării. Între tru desele molestari sexuale aplicate asupra lui, care i-au
12-9 î.Hr., cucerește regiunea dintre Alpii răsăriteni și traumatizat copilaria.
Dunărea mijlocie, populate de triburi celtice și ilire (vii-
toare Pannonie) și le alipește provinciei Illyricum. După
moartea lui Drusus, preia comanda forțelor romane de la 25.1 Ascensiunea
Rin, întreprinzând campanii în Germania dintre Rin și El-
ba (8-6 î.Hr.). Căsătorit, împotriva voinței sale, în anul Ca fiu vitreg al lui Augustus, Tiberius era bine situat, dar
12 î.Hr., cu Iulia, fiica împaratului Augustus, va trebui nu a devenit automat urmaș la tronul imperial. În 25 i.en.,
să se autoexileze 7 ani în insula Rhodos (6 î.Hr.-2d.Hr.) i-a fost atribuit primul post de ofițer în Cantabria. Cinci
din pricina eșecului căsniciei și a politicii dinastice a lui ani mai târziu, a dus o campanie împotriva părților, recu-
Augustus. Moartea celor doi nepoți ai lui Augustus, Lu- cerind steagurile legiunilor romane pierdute de Crassus
cius și Gaius Caesar, îl determină pe împărat să-l adopte la Carrahe. În 16 i.en., a fost numit guvernator al Galiei,
și, indirect, să-l desemneze moștenitor la tron pe Tiberi- iar în 15 i.en., a cucerit cu fratele sau Drusus, noi teritorii
us (care își schimbă acum numele de Tiberius Claudius în Alpi. Ca răsplată, Tiberius a fost numit consul pentru
Nero în Tiberius Iulius Caesar). prima oară în anul 13 i.en.
Numit din nou comandant al forțelor romane de la Rin, În anul 12 i.en., a fost forțat să divorțeze de Vipsania
Tiberius întreprinde în anii 4-6 campanii la răsărit de flu- Agrippina că să se însoare cu fiica văduva a lui Augustus,
viu împotriva cheruscilor, chaucilor și longobarzilor, pâ- Iulia, pentru a deveni protectorul fiilor ei, tinerii cezari,
nă pe malurile Elbei. După izbucnirea în anul 6 a pu- Caius și Lucius. Nu se atrăgeau reciproc, iar căsătoria s-a
ternicei răscoale antiromane a triburilor din Pannonia și dovedit un dezastru. Astfel, Tiberius, dezgustat de pro-
Dalmația, Tiberius este numit comandant suprem al celor pria să soție, a fost mult timp departe de ea, în campanii.
15 legiuni romane care vor lupta 3 ani până la înfrânge- I-a cerut permsiunea lui Augustus de a se autoexila pe in-
rea răsculaților. Între anii 10-12 este din nou în fruntea sula Rodos, unde a trăit liniștit, timp de 8 ani. În anul 2
forțelor romane de la Rin. La moartea lui Augustus, Ti- i.en., Iulia a fost izgonită în Pandateria pe motiv de adul-
berius îi succede la tronul Imperiului Roman. La 56 de ter, iar Caius Caesar a fost moștenitorul prezumtiv. Ti-
ani, vârstă la care Tiberius îmbracă purpura, personalita- berius , având căsătoria anulată, i s-a interzis să mai vină
tea sa fusese profund marcată de îndelungatele campanii la Roma până în anul 2, când a fost primit sub condiția
164
25.2. PRIMA PARTE A DOMNIEI 165
de a nu se amestecă în afacerile publice. Prima decizie pe care a luat-o a fost asasinarea lui Agri-
După moartea lui Lucius și Caius, Livia a început să ple- ppa Postumus, un rival serios, întemnițat pe insula Pla-
deze cauza fiului ei. Augustus ar fi exclamat e patul de nasia. Deținea din anul 12, alături de Augustus, pute-
moarte în privința lui Tiberius “Vai de poporul roman, să rea supremă și era considerat moștenitorul enormei averi
fie măcinat de niște fălci care mestecă atât de încet”. Ti- personale a acestuia. Era reticent cu Senatul în privința
berius era considerat auster și rigid, fiind adoptat în anul moșteniri titlurilor lui Augustus. Era nevoit să se ocu-
4 de către Augustus din “rațiuni de stat”, nefiind acceptat pe de legiuni care juraseră credință lui Augustus și care
cu entuziasm. au profitat de schimbarea conducătorului pentru a cere o
mărire a soldei. Tiberius l-a trimis pe Drusus, fiul sau, să
După adopție, Tiberius s-a realaturat legiunilor de peste domolească legiunile din Panonia, dar revolta armateor
Rin, ducând campanii de cucerire în inima Germaniei. În de pe Rin s-a dovedit serioasă. A fost reprimată cu greu
anul 6, a plecat să reprime o răscoala din Balcani. Aflat de către fiul adoptiv a lui Tiberius, Germanicus.
acolo, în anul 9, a aflat de vestea dezastrului lui Varus.
S-a întors în grabă pe Rin pentru a întări linia defensivă. Drusus și Germanicus au jucat un rol important în pri-
A revenit la Roma , în octombrie 12, pentru a celebra mii ani de domnie ai lui Tiberius. Germanicus se bucură
un triumf. Avea o pricepere militară, fiind călit în lup- de prestigii datorită liniei sale genealogice, fiind străne-
te dar nu avea experiență în conducerea administrativă. potul lui Augustus, moștenind sângele iulian de la mama
Aflându-se pe drumul de întoarcere spre Balcani, a fost sa și fiind căsătorit cu strănepoata lui Augustus, Agrippi-
chemat de urgență la căpătâiul muribundului Augustus, na Maior. Între timp, Tiberius a limitat influența Liviei,
pe care Tiberius l-a succedat la tron. care primise titlul de Augusta prin testamentul soțului ei,
fiindu-i refuzat titlul de Mamă al Națiunilor. Germanicus
a rămas cu armata de pe Rin între 14-16, conducând cam-
panii succesive în centrul Germaniei. A recuperat două
25.2 Prima parte a domniei dintre cele trei stindarde ale legiunilor romane, pierdute
în urma catastrofalei înfrângeri și a înmormântat cada-
vrele soldaților romani din acea bătălie. S-a renunțat la
ideea de a împinge granița imperiului de partea cealal-
tă a Rinului, Tiberius anulând operațiunile costisitoare și
inutile, chemându-l pe Germanicus la Roma.
În anul 17, Germanicus a sărbătorit un triumf și a de-
venit consul alături de Tiberius în anul 18. Germanicus
părea a fi succesorul ales, dar s-a îndreptat spre orient,
pentru a rezolva problemele. A intrat în conflict cu Gna-
eus Piso, guvernatorul Siriei, și și-a depășit autoritatea
vizitând Egiptul fără permisiunea împăratului. Germani-
Moneda cu efigia imparatului cus s-a îmbolnăvit și a murit în octombrie 19, iar Piso a
fost suspectat că l-ar fi otrăvit. A fost judecat pentru cri-
mă și obligat să se sinucidă. Germanicus este prezentat
de Suetonoius într-o lumina strălucitoare, ca un supraom.
În timpul revoltei legiunilor de pe Rin, potrivit lui Taci-
tus, soldații l-ar fi vrut ca împărat în locul lui Tiberius.
Tiberius însuși l-ar fi chemat la Roma deoarece era invi-
dios pe succesul său. În realitate era un general mediocru,
iar cea de-a doua campanie s-a dovedit un dezastru. La
moartea sa a fost transformat într-un erou popular, asta
datorită multor oameni nemulțumiți de Tiberius.
Drusus a devenit favorit ca moștenitor, fiind numit guver-
Emperor Tiberius Denarius - Tribute Penny natorul Panoniei în anul 17. S-a întors în anul 20 pentru
triumf. A împărțit funcția de consul cu Tiberius. Dar
s-a stins din viață prematur, la Roma, în anul 23, fiind
otrăvit de soția sa, Livilla, în complicitate cu amantul ei,
Lucius Aelius Seianus, comandant pretorian. Odată cu
plecarea lui Tiberius în Campania în anul 26, puterea lui
Seianus a crescut. Tiberius s-a stabilit pe insula Capri,
în 27, pentru tot restul vieții sale. Astfel, Seianus putea
decide întâlnirile oficiale, plasându-se într-o poziție supe-
rioară consulilor și senatorilor. În anul 29, Livia, mama
Dinarii din argint ce il reprezinta pe Tiberius gasite in India lui Tiberius, a murit, iar împăratul nici nu a asistat la fu-
166 CAPITOLUL 25. TIBERIUS
neraliile ei, ba chiar a interzis zeificarea ei și nu i-a luat în

considerare testamentul, din cauza neînțelegerilor. Agri-
ppina, văduva lui Germanicus, și fiul ei mai mare, Nero,
au fost arestați și acuzați de Seianus că ar fi complotat
să-i urmeze lui Tiberius la tron și exilați pe Insulele Po-
ziane. Agrippina a fost exilată în Pandateria, bătută cu
multă cruzime și a murit de inaniție în anul 33. Fii ei,
Nero a fost forțat să se sinucidă, iar Drusus a murit prin
înfometare forțată.
În anul 31, Seianus a încercat să pună mâna pe putere.
Tiberius a ridicat suspiciuni în privința lui după ce îl pro-
movase la rang de senator și îl făcuse senator alături de el.
A recurs la ajutorul lui Naevius Sutorius Macro, căruia i-
a promis poziția lui Seianus. La ședința senatului, Macro
a înlocuit garda pretoriană cu soldați din garda de noapte,
cărora le-a înmânat scrisoarea lui Tiberius, cu ordinul de
a-l aresta pe Seianus. Acesta a fost capturat și ucis, iar fa-
milia și prietenii săi au fost vânați și uciși. Tiberius avea
un caracter schimbător. A urmat la început modelul lui
Augustus, participând regulat la ședințele senatului, asis-
ta la jocuri și spectacole, împărțea daruri generoase. Dar
nu avea tactul lui Augustus și nu știa să se comporte în
societate, având o reputație de rigid și arogant. Populația
era nemulțumită de refuzul lui Tiberius de a mai organiza
ceremonii fastuoase. A construit foarte puțin, ridicând un
templu lângă Forul lui Augustus, pe cre nu l-a terminat.
A folosit prada de război pentru a reconstrui templul lui
Castor. Era considerat zgârcit pentru că nu cheltuia banii
pentru construcții sau serbări.
25.3 Pe insula Capri

• Statuia lui Tiberius gasita pe Capri
•
Tiberius, stabilit pe insula Capri, era înconjurat de astro- timp, recordul fiind de 25 de ani și aparținându-i lui
logi și s-a dedicat literaturii. A limitat folosirea cuvintelor Poppaeus Sabinus, guvernatorul Moesiei. Când perfec-
grecești și chiar a consultat mulți experi în privința folo- tul Egiptului a mărit taxele, Tiberius l-a mustrat aspru,
sirii unui cuvânt străin într-un edict oficial. Cunoștea la spunându-i că “oile lui să fie tunse, nu rase”. A oferit
perfecție latină și greacă, compunea versuri în stilul poe- fonduri consistente de ajutor Romei în urma incendiilor
ților eleni și avea ca pasiune mitologia. Și-a însușit stân- din anii 27 și 36. Tiberius a fost nevoit să strângă cât mai
coasa insula Capri, din golful Napoli, pentru a o transfor- multe taxe. Relația dintre el și Senat se răcea. Chiar și
ma într-un loc de relaxare. A ales piscurile muntoase din cea mai neînsemnată acuzație era suficientă pentru a ob-
partea de est a insulei ca loc de construcție pentru inacce- ține condamnarea, un fost consul distins fiind condamnat
sibila sa reședința, Villa Iovis, fiind nevoie de multă inge- pentru că a intrat la toaletă cu o moneda a lui Tiberius
niozitate pentru a clădi o capodoperă pe un teren denive- asupra sa. Senatorii lipsiți de scrupule profitau de această
lat și mic. A construit peste rezervoarele boltite o curte situație, putând să se răzbune pe adversarii lor.
pătrată, în care se găseau săli de receptie, băi și aparta-
Tiberius și-a petrecut ultimii ani de viață în insula Capri,
mente luxoase. Oamenii de care nu-i plăcea îi arunca în în timp ce procesele pentru trădare continuau cu frenezie
mare de pe stâncă, ori punea să fie uciși cu căngi și vâsle,
la Roma. Se deda la perversiuni sexuale, abuza de bebe-
conform lui Suetonius. Păstra controlul asupra afacerilor luși, se înconjura de grupuri de biati spintriae și se deda
de stat fără a mai interveni, fiind acuzat de ipocrizie, acor-
la acte homosexuale. Instruia copii pentru a se juca între
dând senatului libertate de acțiune, în timp ce el dețineacoapsele sale când înota, numindu-i “peștișorii săi”. Cos-
puterea reală. tuma tineri în fauni și tinere în nimfe și îi punea să facă
Pretindea că se ghidează după principiile lui Augustus. dragoste în grotele de pe insulă. Dormitoarele îi erau de-
I-a menținut în funcție pe guvernatorii de provincie mult corate cu picturi și sculpturi erotice. Fiecare participant
• De Imperatoribus Romanis Tiberius
• Tiberius
• Tacitus și Tiberius
Moartea lui Tiberius
trebuia să aibă modelul poziției pe care el îi cerea s-o fo-

losească. Avea o slăbiciune pentru vin și, în tinerețe, când
era general, era poreclit de soldații săi ca “Biberius Cal-
dius Mero” (bețivul care bea vinul cald). Partenerii săi
de pahar devin automat posesorii unor funcții importan-
te. În urma unei orgii bahice, Pomponius Flaccus devine
guvernator al Siriei, în timp ce Lucius Piso devine prefect
al Romei. În timp ce se afunda în orgii și desfrâu, Spania
rămânea fără legați consulari, în timp ce Galia era invada-
tă de triburile germanice, Moesia de daci și Armenia de
parți. În același timp, Africa era cuprinsă de o puternică
răscoala antiromană.
Problema succesiunii nu a fost rezolvată, izbucnind o dis-
pută dintre Caligula, fiul lui Germanicus, și Tiberius Ge-
mellus, fiul lui Drusus. Tiberius bănuia că Gemellus era
rodul adulterului comis de Livilla cu Seianus. Astfel, Ca-
ligula a devenit posibilul moștenitor. În anul 37, Tiberius
s-a îmbolnăvit în timpul unei plimbări prin Campania.
Boala l-a răpus la Misenum, în vila de pe malul mării,
unde a murit pe 16 martie, la vârstă de 77 de ani. Taci-
tus scrie că, fiindcă a crezut că murise , Caligula i-a scos
inelul de pe deget și a fost salutat ca împărat de către mul-
țime. Tiberius s-a trezit și a voit să mănânce. Caligula s-a
îngrozit, iar Marco, perfectul pretoriului, s-a repezit înă-
untru și l-a sufocat pe bătrân cu o pernă. Vestea morții
lui Tiberius a provocat mai degrabă bucurie decât triste-
țe. Mulți cerereau ca trupul să-i fie aruncat în Tibru, dar
Caligula s-a îngrijit să fie transportat, sub pază, la Mau-
soleul lui Augustus, nefiind zeificat și nici condamnat. A
fost disprețuit din tinerețe, ca “noroi îmbibat cu sânge.”
25.4 Vezi și
• Spintria

• Suetonius- biografia lui Tiberius
Capitolul 26
Caligula
Acest articol se referă la împăratul roman. Pentru alte : în aceeași zi, garda pretoriană l-a declarat pe unchiul lui
sensuri, vedeți Caligula (dezambiguizare). Caligula , Claudius, împărat în locul lui.
Caligula (latină: Caius Iulius Caesar Augustus Germani-

cus, 31 august 12 d.Hr. - 24 ianuarie 41 d. Hr.), de ase- 26.1 Familie
menea, cunoscut sub numele de Gaius, a fost Împărat Ro-
man intre anii 37-41. Caligula a fost un membru al casei
conducătoare convenționale cunoscută sub numele de di-
nastia Iulio-Claudiana. Germanicus a fost tatăl lui Cali-
gula, nepotul și fiul adoptat al împăratului Tiberius, a fost
un general de succes și unul dintre cele mai iubite figuri
publice din Roma. Tânărul Gaius a primit porecla de Ca-
ligula (însemnând “cizma”, diminutivul de Caliga, sanda-
lă purtată de soldații romani) de la soldații tatălui său în
timp ce i-a însoțit în timpul campaniilor sale din Germa-
nia. Când Germanicus a murit la Antiohia, în 19 d.Hr.,
soția sa Agrippina, s-a întors la Roma, împreună cu cei
șase copii, unde au fost prinși într-un conflict amar cu Ti-
berius. Acest conflict a dus la distrugerea familiei sale, cu
Caligula ca singurul supraviețuitor. Neatins de intrigile
mortale, Caligula a acceptat invitația de a locui la curtea
împăratului pe insula Capri, în 31 d.Hr., unde Tiberius se
retrăsese cinci ani. La moartea lui Tiberius în 37 d.Hr.,
Caligula l-a succedat pe bunicul și stră-unchiul său adop-
tiv. Există câteva surse de supraviețuitori de pe timpul
domniei lui Caligula, deși el este descris ca un conducă-
tor nobil și moderat în primele șase luni ale domniei sa-
le. După aceasta, sursele se concentreze asupra cruzimii
lui, extravaganței și perversiunii sexuale, prezentându-l
ca un tiran nebun. În timp ce fiabilitatea acestor surse
a fost tot mai mult pusă sub semnul întrebării, este cu-
noscut faptul că în timpul domniei sale scurte, Caligula
a lucrat pentru a crește puterea sa personala de împărat
fără restricții. El a inițiat o mare parte din proiectele de
construcții ambițioase și locuințe notorii de lux pentru el.
Cu toate acestea, el a inițiat și construirea a două noi ape- Drusilla
ducte din Roma: Claudia Aqua și Anio Novus. În timpul
domniei sale, imperiul a anexat Regatului Mauritania și Caligula s-a născut în Antium, ca al treilea din cei sa-
a făcut-o provincie. La începutul anului 41 d.Hr., Cali- se copii care au supraviețuit, părinții fiind Germanicus
gula a fost primul împărat roman asasinat, rezultatul unei și Agrippina.[1] Frații lui Gaius au fost Nero și Drusus.
conspirații care implică ofițeri din garda pretoriană, pre- Surorile lui au fost Iulia Agrippina, Iulia Drusilla și Iu-
cum și membri ai Senatului roman și a curții imperiale. lia Livilla . Gaius a fost nepotul lui Claudius (viitorul
Scopul conspiratorilor a fost “să folosească ocazia de a împărat).[2] Mama sa, Agrippina, a fost fiica lui Marcus
restabili Republica Romană", dar planul a fost zădărnicit Agrippa Vipsanius și Iulia Maior, care a fost o nepoata
lui Augustus și Scribonia.
168
26.3. ÎMPĂRAT 169
26.2 Tineretea unde a trăit timp de șase ani. Spre surprinderea multo-
ra, viața lui Caligula a fost cruțată de Tiberius. Potrivit
istoricilor, Caligula a fost un excelent actor și dansator
și și-a ascuns toate resentimentele față de Tiberius . Un
observator a spus despre Caligula ca “Nu a fost niciodată
un servitor mai bun sau un stăpân mai rău!" [5][6] An ob-
server said of Caligula, “Never was there a better servant
or a worse master!"[5][6] Se spune ca era frecvent moles-
tat sexual de către Tiberius. Zilnic, trebuia să-l serveasca
plin de umilinta pe Tiberius la curtea acestuia din insula
Capri, unde un grup de baieti tineri, plevusca lui, il dis-
trau pe batranul imparat cu o varietate de placeri sexuale,
printre care muscarea organelor genitale in timp ce acesta
inota.Caligula era nevoit sa asiste la executiile si torturile
comise de imparatul Tiberius, care ii vor influenta copi-
laria, acesta dorind sa-si depaseasca predecesorul atunci
cand va ajunge imparat. După ce a devenit împărat, Ca-
Moartea lui Germanicus
ligula a pretins că a plănuit să-l omoare Tiberius cu un
pumnal, în scopul de a răzbuna pe mama și fratele său:
cu toate acestea, după ce a adus arma în dormitorul lui
Tiberius nu l-a ucis pe împărat, dar în schimb a aruncat
pumnalul în jos pe podea. Se presupune Tiberius știa de
acest lucru, dar nu a îndrăznit să facă nimic cu el .Sue-
tonius susține că Caligula a fost deja crud și vicios:. El
scrie că, atunci când Tiberius l-a adus pe Caligula la Ca-
pri, scopul lui a fost de-ai permite lui Caligula să trăiască,
pentru ca el "... dovedeste ruinarea lui însuși de catre toți
oamenii, și că el a fost crescut ca o vipera pentru poporul
roman si un Phaeton pentru lume.” În 33 d.Hr., Tiberi-
us i-a dat lui Caligula un chestorat de onoare, o poziție
pe care a deținut-o până la preluarea functiei de împărat.
Între timp, atât mama lui Caligula și fratele sau, Drusus,
Caligula- Cizmulita
au murit în închisoare. Caligula s-a căsătorit pentru scurt
timp cu Iunia Claudilla în 33, deși a murit în timpul naș-
La vârsta de doar 2-3 ani, Gaius l-a însoțit pe tatăl său,
terii în anul următor. Caligula si-a petrecut timpul insotit
Germanicus, in campaniile din nordul Germaniei.[3] Sol-
cu prefectul pretorian, Naevius Sutorius Macro, un aliat
dații s-au amuzat că Gaius a fost îmbrăcat într-o unifor-
important. Macro vorbeau de bine despre Caligula lui Ti-
mă de soldat în miniatură, inclusiv cu ghete și armură.
berius, încercand de a înăbuși orice voință sau suspiciune
A primit porecla de Caligula, care înseamnă “mic (sol-
a împăratului față de Caligula. [22] În 35 d.Hr., Caligula
dat) încălțat " în limba latină, după micile cizme pe ca-
a fost numit moștenitor la imobiliare de catre Tiberius,
re le-a purtat, ca parte din uniforma lui. Gaius a crescut
împreună cu Tiberius Gemellus.[7]
cu acest pseudonim.[3] Suetonius susține că Germanicus a
fost otrăvit în Siria de către un agent al lui Tiberius, care l-
a privit pe Germanicus ca un rival politic. După moartea
tatălui său, Caligula a locuit cu mama sa până când relații- 26.3 Împărat
le sale cu Tiberius s-au deteriorat. Tiberius nu i-a permis
lui Agrippina să se recăsătorească, de teama ca soțul ei
ar fi un rival . Agrippina și fratele lui Caligula, Nero, au
26.3.1 Domnia timpurie
fost exilați în anul 29 d.Hr. sub acuzația de trădare . Ado-
lescentul Caligula a fost apoi trimis să trăiască în primul Când Tiberius a murit pe 16 martie 37 , averea sa și titlu-
rând cu străbunica lui (și mama lui Tiberius) Livia. După rile Principatului au fost lăsate lui Caligula și nepotului
moartea lui Livia, a fost trimis să locuiască cu Antonia, lui Tiberius, Gemellus, amandoi servind ca moștenitori.
bunica lui. În 30 d.Hr., fratele său, Drusus Cezar , a fost Deși Tiberius avea 78 ani pe patul de moarte, unii isto-
închis sub acuzația de trădare și fratele lui, Nero, a murit rici încă presupun că a fost ucis chiar de Caligula insusi
în exil, fie de foame sau de sinucidere. Suetonius scrie pentru a se razbuna pentru copilaria distrusa de abuzurile
că, după izgonirea mamei sale și frațiilor sai, Caligula și sexuale.
surorile sale nu au fost nimic mai mult decât prizonieri în Caligula a scos inelul imperial cu sigiliu de pe degetul
palatul lui Tiberius .</ref>[4] În 31 d.Hr., Caligula a fost lui Tiberius, crezand ca acesta murise, fiind apoi salu-
retrimis la îngrijirea personală a lui Tiberius pe Capri, tat de multime ca imparat.S-a anuntat insa dupa aceea ca
170 CAPITOLUL 26. CALIGULA
trădarii e un lucru de domeniul trecutului și si-a reamintit

de cei care au fost trimiși în exil. El i-a sprijinit pe cei
care au fost afectați de sistemul de impozitare imperial,
a interzis anumite comportamente sexuale deviante și a
initiat luptele de gladiatori pentru public. Caligula a co-
lectat și a adus înapoi oasele de mama sa și frațiilor săi și
le-au depus ramasitele lor în mausoleul lui Augustus.[11]
In octombrie 37 d.Hr., Caligula s-a îmbolnăvit grav. El
si-a revenit din boala sa imediat după aceea, dar mulți au
crezut că tânărul împărat s-a schimbat într-o minte dia-
bolică, devenind paranoic si incepand sa vada comploturi
si conspiratii oriunde. Astfel, au inceput primele epurari,
prin uciderea sau exilarea celor pe care ii vedea ca ame-
nințari serioase. Si-a executat varul, pe Gemellus.Altii
spun ca s-a sinucis, deși indiciile lui Suetonius arata ca de
fapt, Caligula l-a otrăvit.De asemenea, i-a executat pe ta-
tăl său-în-lege , Marcus Junius Silanus și fratele, Marcus
Lepidus. Unchiul său Claudius a fost cruțat doar pentru
că il “amuza”. Sora lui favorita, Iulia Drusilla, a murit
în 38 d.Hr. de o febra: și celelalte două surori, Livilla
și Agrippina , au fost exilate. Ura faptul că el a fost ne-
potul lui Agripa, și l-a calomniat pe Augustus prin repe-
tarea minciunii cum că mama sa a fost de fapt rezultatul
unei relații incestuoase între Augustus și fiica lui Iulia cea
Caligula depune osemintele mamei si fratelui sau in mausoleu
Bătrâna.[12] Caligula s-a purtat cu o perversitate uluitoa-
re; pe cand vizita o legiune romana stationata pe Rin, a
decis decimarea ei de indata, pe motiv ca soldatii se raz-
vratisera impotriva tatalui sau, Germanicus cu 24 de ani
Tiberius si-a revenit si cerea de mancare.Caligula a fost
inainte.Cand legionarii s-au infuriat, iar soldatii erau in
ingrozit de gandul razbunarii lui Tiberius si i-a ordonat
pragul unei razmerite, Caligula, un las notoriu, in ciuda
lui Naevius Cordus Sertorius Macro, comandantul garzii
brutalitatii lui, a batut grabit in retragere, intorcandu-se
pretoriene, sa se duca in dormitorul imparatului si sa-l
la Roma Sadismul sau innascut era evident, caci ii obliga
sufoce cu o perna. Tacitus scrie că prefectul pretorian,
pe parinti sa fie martori la executia copiilor lor, in vre-
Macro, l-a sufocat pe Tiberius cu o perna pentru a gră-
me ce el statea si privea, amuzandu-se.Se deda la glume
bi succederea lui Caligula, mai mult pentru bucuria de a
macabre, ordonand arderea unui scriitor pentru ca scri-
poporul roman, în timp ce Suetonius scrie că Caligula ar
sese ceva ambiguu, sau punea sa fie batuti oameni pana
fi efectuat uciderea, deși acest lucru nu este înregistrat de
cand aproape mureau, pentru ca pe urma sa le dea vo-
către orice alt istoric antic. Seneca cel Batran si Philo, ca-
ie sa-si revina ca sa le prelungeasca suferinta. La unele
re au scris atât în timpul domniei lui Tiberius, precum și
jocuri la care prezidează, el a ordonat gărzilor sale de a
Josephus au înregistrat ca Tiberius a avut moarte natura-
arunca o întreagă secțiune a mulțimii în arena în timpul
lă. Bazându-se pe Macro, Caligula nu va oferi nimic din
pauzei, ca să fie mâncata de animale, deoarece nu au fost
mostenire lui Gemellus , pe motive de nebunie .[8] Ca-
prizonieri criminali și s-a plictisit. Practica incestul cu
ligula a acceptat puterile Principatului conferite de către
surorile sale, Agrippina , Drusilla, și Livilla, și se spune
Senat și a intrat în Roma la 28 martie in mijlocul unei
că le-a prostituat la alți bărbați. Pe langa sadism, Caligu-
mulțimi care l-au salutat ca “copilul nostru” și “steaua
la simtea nevoia de a soca si a umili-ca razbunare pentru
noastra,” printre alte porecle.[9] Caligula este descris ca
nefericirea propriei copilarii plina de durere, de pe insula
fiind primul împărat care a fost admirat de toată lumea
Capri.Umilintele pe care le-a indurat acolo au fost platite
în “tot în lume, de la răsăritul până la apusul soarelui.”
cu varf si indesat de cei care nu putusera sa-l apere pe el
Caligula a fost iubit de către mulți ca fiind fiul iubit al po-
sau pe familia lui de tirania si perversiunile sexuale ale lui
pularului Germanicus, și nu ca fiul lui Tiberius. Suetoni-
Tiberius.
us a scris ca peste 160.000 de animale au fost sacrificate
pe parcursul a trei luni in numele bucuriei publicului în
contextul noii domnii. Filon descrie primele șapte luni
ale domniei lui Caligula ca fiind fericite.[10] Primele acte 26.3.2 Divinitatea
declarate de Caligula au fost: sa fie generos , deși a fost
de natură politică pentru a obține sprijin.El a acordat bo- Atunci când mai multi regi au venit la Roma pentru a adu-
nusuri pentru cei din armata, inclusiv Gardei pretoriene, ce un ultim omagiu lui și au susținut noblețea lor de origi-
trupelor din oraș și armatei din afara Italiei. El a distrus ne, el a strigat: “Să fie un singur Domn, un singur rege”.
actele de trădare ale lui Tiberius si a declarat ca studiul În 40 d.Hr., Caligula a început punerea în aplicare a poli-
26.3. ÎMPĂRAT 171
26.3.3 Reformele publice
În 38 d.Hr., Caligula a concentrat toata atenția asupra re-

formei politice și publice. El a publicat conturile fon-
durilor publice, care nu au fost făcute publice în tim-
pul domniei lui Tiberius. El i-a ajutat pe cei care si-au
pierdut proprietatile în incendii, a eliminat anumite taxe
și a oferit premii publicului la evenimente de gimnasti-
că. El a permis accesul unor noi membri în ordine ec-
vestre și senatoriale.[13] Poate cel mai semnificativ, el a
restaurat practica unor alegeri democratice.[14] În același
an, însă, Caligula a fost criticat pentru executarea unor
persoane fără judecata și pentru forțarea lui Macro sa se
sinucida.[15]
26.3.4 Criza financiara si foametea
Templul lui Castor si Pollux
Monede cu Caligula
Potrivit lui Cassius Dio, o criză financiară a inceput în 39

ticilor foarte controversate, care a introdus religia în rolul . Suetonius plasează începutul acestei crize, în 38 . Plă-
său politic. Caligula a început să apară în public îmbră- țile politice lui Caligula pentru sprijin social, generozita-
cat în diversi zei și semizei, cum ar fi Hercules, Mercur, tea și extravaganța au epuizat trezoreria statului. Istoricii
Venus și Apollo. Potrivit surselor, el a început referindu- antici sustin ca Caligula a început sa ucida persoanelor
se la el însuși ca un zeu la întâlnirile cu politicienii și a fizice în scopul confiscarii proprietăților lor. O serie de
fost menționat ca Jupiter pe dată în documentele publi- alte măsuri disperate comise de Caligula sunt descrise de
ce. O incinta sacră a fost pus deoparte pentru închinare istorici. În scopul de a obține fonduri, Caligula a cerut
lui la Milet în provincia Asia și alte două temple au fost publicului să împrumute bani de la stat. Caligula a per-
construite de el în Roma.Templul lui Castor si Pollux a cepute taxe pe procese, căsătorie și prostituție. Caligula
fost reședință imperială de pe dealul Palatin și dedicat lui a început licitarea gladiatorilor la spectacole. Centuri-
Caligula.El se prezenta ca un zeu pentru public. Caligula oni care si-au dobândit proprietatea prin razboi au fost
a scos capetele din diverse statui de zei și le-a înlocuit cu obligați să predea prada catre stat. Comisarii au fost acu-
propria sa infatisare în diverse temple. Se spune că el a zați de incompetență și de deturnare de fonduri și obligați
dorit să fie venerat ca Neos Helios, Soarele Nou. Într- să restituie banii. Potrivit lui Suetonius, în primul an al
adevăr, el a fost reprezentat ca un zeu soare pe monedele domniei lui Caligula, s-au risipit 27 milioane de sesterți
egiptene. Ba chiar a avut indrazneala de-asi ridica o sta- pe care Caligula ii mostenise de la Tiberius .Si-a gasit
tuie la Templul din Ierusalim. rapid alte victime usoare-cetateni romani instariti, pe ca-
re ii acuza de tradare ca sa le ia averile. Obeliscul din tate in randul maselor. La Syracuse, el a reparat zidurile
Vatican a fost primul adus din Egipt la Roma de Caligu- orașului și temple ale zeilor. A construit noi drumuri si
la. Acesta a fost punctul central pentru o pista de curse . le-a menținut în stare bună. El a planificat reconstruirea
O scurtă foamete de dimensiuni necunoscute a avut loc, palatului Polycrates la Samos, pentru a finisa Templul lui
probabil cauzata de această criză financiară, dar si din ca- Apollo Didymaean la Efes și sa construiasca un oraș ma-
uza sechestrarilor lui Caligula , deoarece importurile de re în Alpi. El a plănuit să sape un canal prin Istmul din
cereale au fost compromise datorita construirii unui pod Grecia și a trimis un centurion șef pentru a supraveghea
de pontoane din ordinul lui Caligula. constructia.In 39, Caligula efectuat un tur de forță specta-
culos pe un pod plutitor temporar in care să fie construite
nave ca pontoane, ce se întindeau de peste două mile de
26.3.5 Constructii stațiunea de Baiae la portul vecin Puteoli. Se spune că
podul rivaliza cu cel al regelui persan Xerxes de la treca-
toarea Hellespont. Caligula, un om care nu știa să înoate
si s-a suit pe calul său favorit, Incitatus, traversand gol-
ful , purtând platoșa lui Alexandru cel Mare. Caligula a
avut două corabii mari construite de el însuși, care au fost
recuperate de pe fundul lacului Nemi în timpul dictatu-
rii lui Benito Mussolini. Corabiile sunt printre cele mai
mari nave din lume antică.
26.3.6 Dusmania Senatului
Obeliscul din Vatican Piazza San Pietro
În ciuda dificultăților financiare, Caligula s-a angajat într-

o serie de proiecte de construcții în timpul domniei sale.
Unele au fost pentru binele public, în timp ce altele au
fost pentru el. Josephus descrie ca proiectul cel mai am-
bitios al lui Caligula era sa îmbunătăteasca porturile de
la Regium și Sicilia, permițând astfel cresterea importu-
rilor de cereale din Egipt . Aceste îmbunătățiri puteau fi
făcute ca răspuns la foamete. Caligula a finalizat templul
lui Augustus și teatrul lui Pompei și a început un amfitea-
tru lângă Saepta. El a avut palatul imperial extins. El a
început sa construiasca apeductele Aqua Claudia Anio și
Novus ,El a construit o pista de curse-Hipodromul dato- Caligula
rita pasiunii sale mistuitoare pentru cursele de cai si ca-
re.Caligula sustinea echipa verde si lua cina in grajdurile În 39 d.Hr., relațiile dintre Caligula și Senatul roman s-
lor, inspectand caii si coplesindu-i pe conducatorii lor cu au deteriorat. Un număr de factori au agravat acest con-
daruri generoase.Entuziasmul sau evident si sponsoriza- flict. Mania lui Caligula era in mare masura indreptata
rea generoasa a acestui sport i-au adus o mare populari- impotriva Senatului, dintre ai carui membri erau arestati
26.4. ASASINAREA 173
arbitrar, apoi supusi torturii si unei morti lente si agoni- 26.4 Asasinarea
zante pentru presupusa infidelitate. Caligula a ordonat o
nouă serie de anchete și procese. A înlocuit consulul și a
condamnat mai multi senatori la moarte. Suetonius de-
clara ca senatorii erau nevoiți să-l aștepte pe el pentru a a
alerga alături in carul sau. Caligula a fost întâmpinat cu
o serie de conspirații suplimentare împotriva lui. O con-
spirație care implică pe fratele său-în-lege a fost dejucat
la sfârșitul anului 39. La scurt timp după aceea, guver-
natorul din Germania, Gnaeus Cornelius Lentulus Gae-
tulicus, a fost executat pentru conexiuni la o conspirație.
Dispretul sau pentru ceea ce trecea drept moralitate ro-
mana a iesit la iveala cand a decis sa deschida un bordel
in propriul palat.Primii clienti au fost senatorii terifiati,
care au fost chemati acolo impreuna cu sotiile lor sa il
serveasca.Dupa cina a dus-o pe rand pe fiecare sotie in
dormitorul sau, lasandu-l pe sotul umilit sa stea cu cei-
lalti in tacere.Cand se intorcea din incapere, isi povestea
cu lux de amanunte ispravile sexuale. Faptele de sadism
nu au avut vreun scop politic, ci au fost indeplinite pentru
placerea sa.Arestase trei senatorii varstnici intr-o noap-
te, ducandu-i in teatrul palatului.Asteptandu-si iminenta
executie, Caligula s-a napustit pe scena imbracat intr-o
pelerina lunga si incepuse sa improvizeze un numar de
cantec si dans, apoi i-a dat afara pe senatori cu o miscare
vesela a mainii. In semn de dispret fata de Senat, Caligula
l-a numit consul pe calul sau favorit, Incitatus.
Chipul lui Caligula

26.3.7 Pe plan extern
Caligula a inabusit multe revolte și conspirații în teritori- Acțiunile lui Caligula, ca împărat au fost descrise ca fiind
ile de est in timpul domniei sale. Complicele în acțiunile deosebit de dure pentru Senat , nobilime și Ordinul Ec-
sale a fost prietenul său bun, Irod Agripa, care a deve- vestru. Potrivit lui Josephus, aceste acțiuni au dus la mai
nit guvernator al teritoriilor Batanaea și Trahonitei. Ca- multe conspirații eșuate împotriva Caligula. În cele din
uza tensiunilor din Orientul Apropia a fost complicata, urmă, o crimă de succes a fost planificată de către ofițerii
care implică răspândirea culturii grecesti, legii romane din garda pretoriană condusa de Cassius Chaerea. Potri-
si drepturilor evreilor. L-a executat pe prefectul Egiptu- vit lui Josephus, Chaerea a avut motivații politice pentru
lui, Aulus Avilius Flaccus. În 39 d.Hr., Agripa l-a acuzat asasinat. Caligula l-a considerat pe Chaerea ca fiind efe-
pe Irod Antipa, tetrarhul Galileii și Perea, de planifica- minat din cauza vocii slabe . Caligula a ras de Chaerea
rea unei revoltă împotriva conducerii romane, cu ajutorul si l-a batjocorit cu nume ca “Priapus” și “Venus”. La 24
Parthiei. Irod Antipa a mărturisit și Caligula l-a exilat. ianuarie 41, Chaerea și Gărzile l-au acostat pe Caligula
Revoltele au izbucnit din nou în Alexandria în 40 între în timp ce el aborda o trupa de tineri în timpul unei serii
evrei și greci. Ca răspuns, Caligula a ordonat ridicarea de jocuri și artă dramatică. Chaerea a fost primul care
unei statui de sine în Templul Evreiesc din Ierusalim . l-a înjunghia pe Caligula, urmat de un număr de conspi-
ratori. Suetonius scrie că moartea lui Caligula a fost si-
Mauritania a fost un regat client al Romei condus de Pto- milară cu cea a lui Iulius Cezar. Asasinatul ar fi avut loc
lemeu al Mauritania. Caligula l-a invitat pe Ptolemeu la in Cryptoporticus (coridor subteran). Până ca paza ger-
Roma și apoi l-a executat dintr-o dată. Mauritania a fost manica loiala lui Caligula sa intre in alerta, împăratul era
anexată de către Caligula și, ulterior, împărțită în două deja mort. Garda germanisc, lovit de durere și furie, a
provincii, Mauritania Tingitana si Mauritania Caesarien- răspuns cu un atac dezlănțuit asupra asasinilor, conspira-
sis, separate prin râul Malua. torilor, senatorilor nevinovați și a trecătorilor deopotri-
A condus o campanie in nord spre Britania.A fost luata vă. Senatul a încercat să folosească moartea lui Caligula
în derâdere de către istorici antici, cu gali imbracati ca ca o oportunitate de a restabili Republica, sustinuta si de
triburile germanice de la triumful său și trupele romane Chaerea , însă, a rămas loial la biroul de împărat. Popo-
comandate pentru a colecta scoici ca “prada de mare”. Is- rul roman suferind a cerut ca ucigașii lui Caligula să fie
toricii moderni au invocat numeroase teorii în încercarea aduși în fața justiției.Asasinii căutati au apucat s-o injun-
de a explica aceasta acțiune. Aceasta excursie la Canalul ghie și pe soția lui Caligula, Caesonia, precum si pe fiica
Mânecii ar fi fost doar o pregătire și misiune de cercetare. lor , Julia Drusilla, prin zdrobirea capului de un perete .
Ei nu au putut să ajungă la unchiul lui Caligula, Claudius, • Flaccus

care a fost dus afară din oraș, după ce a fost descoperit de
către un soldat, în tabără pretoriana din apropiere. Cla- • Seneca the Younger
udius a devenit împărat după procurarea sprijinul gărzii • On Firmness
pretoriene și a dispus executarea lui Chaerea . Potrivit lui
• On Anger
Suetonius, corpul lui Caligula a fost pus sub gazon până
când a fost ars și îngropat de către surorile sale. El a fost • To Marcia, On Consolation
îngropat în Mausoleul lui Augustus, dar in 410, in timpul • On Tranquility of Mind
jefuirii Romei s-a împrăștiat cenușa din mormântul lui. • On the Shortness of Life
• To Polybius, On Consolation
26.5 Genealogia • To Helvia, On Consolation
• On Benefits
Ancestors of Caligula • On the Terrors of Death (Epistle IV)
• On Taking One’s Own Life (Epistle LXXVII)
• On the Value of Advice (Epistle XCIV)
• Suetonius, The Lives of Twelve Caesars, Life of Ca-
ligula
26.6 Referințe
• Tacitus, Annals, Book 6
[1] Suetonius, The Lives of Twelve Caesars, Life of Caligula
7. Secondary material
[2] Cassius Dio, Roman History LIX.6. • Balsdon, V. D. (1934). The Emperor Gaius. Oxford:
[3] Suetonius, The Lives of Twelve Caesars, Life of Caligula Clarendon Press
9.
• Barrett, Anthony A. (1989). Caligula: the corrup-
[4] Suetonius, The Lives of Twelve Caesars, Life of Tiberius tion of power. London: Batsford. ISBN 0-7134-
54. 5487-3
[5] • Grant, Michael (1979). The Twelve Caesars. New
York: Penguin Books. ISBN 0-14-044072-0
[6] Tacitus, Annals VI.20.
• Hurley, Donna W. (1993). An Historical and His-
[7] Suetonius, The Lives of Twelve Caesars, Life of Tiberius
toriographical Commentary on Suetonius’ Life of C.
76.
Caligula. Atlanta: Scholars Press
[8] Cassius Dio, Roman History LIX.1.
• Sandison, A. T. (1958). „The Madness of the Em-
[9] Suetonius, The Lives of Twelve Caesars, Life of Caligula peror Caligula”. Medical History 2: 202–209.
13.
• Wilcox, Amanda (2008). „Nature’s Monster: Cali-
[10] Philo of Alexandria, On the Embassy to Gaius II.13. gula as exemplum in Seneca’s Dialogues”. in Slui-
[11] Cassius Dio, Roman History LIX.3. ter, Ineke; Rosen, Ralph M.. Kakos: Badness and
Anti-value in Classical Antiquity. Mnemosyne: Su-
[12] The Lives of Twelve Caesars, Life of Caligula 23 pplements. History and Archaeology of Classical
Antiquity. 307. Leiden: Brill
[13] Cassius Dio, Roman History LIX.9–10.
[14] Cassius Dio, Roman History LIX.9.7.
[15] Cassius Dio, Roman History LIX.10.

• en The Crimes and Times of Caligula
• Cassius Dio, Roman History, Book 59
• en Biography from De Imperatoribus Romanis
• Josephus, Antiquities of the Jews, (trans.
W.Whiston), Books XVIII–XIX • en Biography of Gaius Caligula
• Philo of Alexandria, (trans. C.D.Yonge, London, H. • en Straight Dope article
G. Bohn, 1854–1890):
• en Caligula
• On the Embassy to Gaius
Capitolul 27
Claudius
În timpul domniei lui Claudius începe cucerirea

Britanniei, care devine cea mai vestică provincie a
Imperiului Roman. În 44 Iudeea și în 46 Tracia sunt
transformate în provincii romane. După executarea
Messalinei, cea de-a treia soție, în 48, acuzată de
Narcissus de complot, Claudius se căsătorește în 49 cu
Agrippina Minor Iulia și-l adoptă pe fiul acesteia, Nero,
care-i va urma la tron. Moare otrăvit de noua sa soție.
27.1 Domnia
Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicus
Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicus (1

august 10 î.Hr. - 13 octombrie 54) a fost al patrulea Claudius este proclamat imparat
împărat roman al dinastiei iulio-claudiene; a domnit din
41 până în 54. Moartea lui Caligula a provocat haos la Roma , iar Cla-
Fiu al generalului Drusus (fratele lui Tiberius) și al An- udius, având 50 de ani, a fost numit împărat. Născut la
toniei Minor, frate mai tânăr al generalului Gemanicus, Lyon, la 1 august 10 i.en., se trăgea din părinți nobili,
născut la Lugdunum (Lyon), Claudius nu participă până tatăl sau Drusus fiind fiul Liviei, soția lui Augustus, iar
la urcarea pe tron, datorită unei sănătăți mai șubrede și mama să , Antonia, era fiica lui Marc Antoniu. Era ținut
a unor infirmități congenitale, la viața politică, preferând de departe de ochii lumii, fiind infirm. Se mișcă spasmo-
o existență retrasă, consacrată studiului. Este proclamat dic, vorbea cu dificultate și-i curgea salivă, având para-
împărat de către pretorieni la asasinarea nepotului său lizie cerebrală, neafectandu-i facultățile mintale. A fost
Caligula și recunoscut apoi de către senat. În timpul do- numit senator și consul de Caligula, fiind scos din obs-
miei sale începe construcția unui sistem defensiv de forti- curitate. Mama să îl caracteriza că fiind un monstru de
ficații pe Rin și Dunăre, provinciile beneficiază de o bună om și nu-l iubea. Claudius se consola cu băutură, jocurile
administrare și o bogată activitate edilitară (șosele, ape- de noroc și femeile. Studia istoria și a scris cărți despre
ducte, porturi). Acordarea cetățeniei romane locuitorilor istoria etruscă și cartagineză, cât și o autobiografie.
unor orașe din afara Italiei, îi atrage ostilitatea cercurilor S-a ocupat de asasinii lui Caligula, răzbunând-se pe Cas-
senatoriale. sius Chaerea, instigatorul, și pe Iulius Lupus, ucigașul lui
175
176 CAPITOLUL 27. CLAUDIUS
Bust
Gnaeus Nonius, un cavaler roman, avea un pumnal. Cla-

udius a mai fost atacat cu un cuțit de vânătoare în apro-
pierea Templului lui Marte. Frica l-a împins să acționeze
rapid și fără milă de câte ori își simțea viață amenințată.
35 de senatori și 300 de cavaleri au fost executați, mulți
dintre ei căzând victime ale soțiilor și liberților împăra-
tului, care profitau de frică acestuia pentru a-l manipula.
Appius Silanus, rechemat din Spania pentru a se căsători
Statuie
cu Comitia Lepida, a fost executat după ce Claudius l-a
acuzat că încerca să-l ucidă. Un zvon afirmă că Appius a
refuzat să împartă a așternutul cu Messalina, punându-i la
Caesonia. Sabinus a fost eliberat, dar s-a sinucis imediat, cale moartea din răzbunare. La scurt timp după răscoala
din loialitate față de tovarășii săi de complot. guvernatorului Dalmației, mulți senatori au fost dovediți
Claudius a luat măsuri de precauție că să nu sfârșească vinovați și executați. Mesallina amplifică temerile și slă-
la fel că predecesorul său. A câștigat adeziunea popula- biciunile lui Claudius și l-a manipulat, exterminandu-și
ră prin anularea proceselor pentru trădare, a ars dosarele rivalii, printre care câțiva senatori cărora le-a adus acu-
penale, a distrus mari cantități de otrăvuri a lui Caligula, zații mincinoase, și Iulia Livilla, sora lui Caligula. A avut
a retrocedat multe dintre bunurile confiscate de Caligula amanți atât senatori importanți, fie actori, iar Claudius fie
și a abrogat legislația acestuia privind moștenirile lăsa- ignoră, fie tolera.
te împăratului. Nici unul dintre vizitatori împăratului nu
În 48, Messalina s-a căsătorit cu Caius Silisu, ibovnic,
aveau voie să poarte arme în prezența să. Aceste măsuricând Claudius aducea sacrificii zeilor la Ostia. La aflarea
nu-i ofereau protecție completă, Claudius fiind țintă mul-
veștii, crezând că se pregătea o lovitură de stat, Claudius,
tor tentative de asasinat. cu ajutorul secretarului sau, Narcissus, a ordonat executa-
La o audiență publică a împăratului, s-a descoperit că rea celor doi. Claudius a mai avut o logodnica și trei soții:
Aemilia Lepida, cu care a întrerupt logodnă; Livia Me-

dullina care a murit în noaptea nunții; Plautia Urgulantil-
la de care a divorțat pe motiv de adulter și Aelia Paetina,
de care a divorțat. A avut patru copii : Claudius Drusus
care s-a înecat cu o pară, Claudia, care a fost dezmoșteni-
tă când era copila, Antonia, Britannicus, fiul Messalinei,
care a fost neglijat de împărat în urmă complotului soției
sale.
Demnitarii cei mai influenți erau liberti imperiali, foști
sclavi, că Narcissus, secretarul-șef; Pallas-conducătorul
cabinetului de finanțe; Callistus-șeful cancelariei. A pus
accent pe centralizare și a evitat un conflict deschis cu
senatul, s-a interesat de justiție și finanțe, fiind prezent
zilnic în curțile de judecată, solutionand procese. Dădea
sentine imprevizibile că un rod al capriciilor. Era mare
amator de lupte dintre gladiatori, cunoscut pentru cruzi-
mea și setea lui de sânge. Făcea glume proaste în public,
iar în anul 47 a organizat Jocurile Seculare, ce marcau a
800 aniversare de la întemeierea Romei.
A terminat de construit două apeducte: Aqua Claudia,
de 69 de km, și Anio Novus, de 87 km. A înfruntat pro-
blema aprovizionării cu grâne și furia mulțimii înfometa-
te în for, fiind salvat de garda imperială. A inițiat două
prociecte uriașe de inginerie civilă: a drenat lacul Fucine
pentru a obține mai mult pământ arabil, a oferit de muncă
la 30 000 de bărbați, timp de 11 ani, și a construit un nou
port cu apă adâncă, Portus, la gură de vărsare a Tibru-
Claudius portretizat ca Iuppiter
lui, lângă Ostia, pentru că grânele să fie aduse mai repede
când anterior, grânele erau aduse pe ambarcațiuni mici
în portul Puteoli. a declarat la un banchet “ca pentru Claudius, ciupercile
A încredințat comandă forțelor de invazie a Britaniei lui erau mâncarea zeilor, astfel, Claudius a devenit zeu prin
Aulus Plautius. Claudius s-a deplasat în Galia s ia stabilit intermediul unei ciuperci.
un cap de pod sigur, petrecând 16 zile pe insula. Du-
pă scurtă ședere în Britania, Claudius s-a întors la Ro-
ma, organizând un triumf magnific. A purtat războaie în 27.2 Legături externe
Mauretania și Crimeea, în Armenia și la Rin. A anexat
Britania, Tracia, Licia, Mauretania și Noricum. A acor- • Viața lui Claudius
dat cetățenie romană multor locuitori din provincii. I-a
acceptat pe unii conducători gâli în senat. • Tacitus în timpul lui Claudius
În 49, s-a însurat cu sora mai mică a lui Caligula, Agrippi- • Forum Romanum
na, care s-a dovedit a fi o tânăr puternică și intrigantă. În
50, ea și cu Pallas l-au convins pe Claudius să-l adopte pe • Biografie de la De Imperatoribus Romanis
Lucius Domitius Ahenobarbus-Nero, că moștenitor, pri- • Claudius – un împărat atipic pe tronul Romei, acce-
mind și titlul de Princeps Iuventutis. Agrippina i-a conce- sat la 14 februarie 2012, Corina Gavriș, Historia
diat pe Lusius Geta și pe Rufrius Crispinus, perfecții pre-
torului, înlocuindu-i cu doculul Afranisu Burrus. Agri-
ppina a decis să-l ucidă pe împărat, și așa grav bolnav,
pentru a-i asigura tronul fiului ei, Nero, și a contactat-o
pe Locustă, expertă în otrăvuri. Halostus, degustătorul
bucatelor împărătești, a picurat otravă pe o ciupercă, iar
gurmandul Claudius a înfulecat-o. A început să aibă dia-
ree, iar Agrippina , că să se asigure, l-a pus pe medic să-i
administreze o a două doză de otravă, cu ajutorul unei
pene pe care i-a introdus-o în gât că să-i stimuleze vomă.
Claudius a murit în noaptea 12-13 octombrie 54, lăsându-
și fiul vitreg, Nero, să preia tronul. Câțiva ani mai târziu,
Capitolul 28
Nero
nobarbus, era membru al uneia dintre familiile de vază

din vremea republicii. Nero era cunoscut datorită mamei
sale, Agrippina, fiica lui Germanicus și sora lui Caligu-
la. Tatăl lui Nero a murit când el avea doar trei ani, iar
mama lui a fost exilată de către Caligula pe insulele Pon-
ziane. Însă în anul 41, Claudius, odată cu ascensiunea să
la tron, a rechemat-o pe Agrippina la Roma. Cei doi s-au
căsătorit în 49, iar între anii 50-51, Nero a fost adoptat și
numit moștenitor. În 53, s-a însurat cu fiica lui Claudius,
Octavia. În 54, la moartea lui Claudius, Nero, la 16 ani,
a fost acceptat că împărat fără opoziție.
28.2 Domnia
Nero
Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus (n. 15

decembrie 37 - d.9 iunie 68) a fost al cincilea împărat ro-
man al dinastiei iulio-claudiene.
Se presupune că a dat foc Romei. Era bănuit ca ar fi
violat-o pe mama lui.
Nero face parte din acei împărați care au fost foarte as-
pru judecați în literatura antică. Doar în Grecia au exis-
tat voci preocupate de o imagine diferită; astfel, pentru
Pausanias, Nero era un exemplu pentru justețea afirma-
ției lui Platon, conform căreia marea nedreptate "nu por-
nește de la oameni obișnuiți, ci dintr-un suflet nobil corupt
printr-o educație greșită".
Nero și Agripina
28.1 Primii ani
Nero a oferit o donație enormă gărzii pretoriene și a ținut
Nero s-a născut la 15 decembrie 37, în Antium, un orășel un discurs în față senatului prin care promitea întoarcerea
italic de la malul marii. Tatăl sau, Gnaeus Dimitius Ahe- la principiile lui Augustus. Rolul senatului în cadrul gu-
178
28.3. INCENDIUL, PERSECUȚIILE ȘI COMPLOTUL 179
ziții, acompaniindu-se singur la lira. L-a angajat că pro-

fesor pe Terpnus, cel mai mare cântăreț de lira, și orga-
niza concerte private pentru prieteni. Debutul sau public
a avut loc în 64, la Napoli, iar teatrul în care organizase
recitalul a fost lovit de un cutremur și s-a prăbușit. Sue-
tonius spune că nero avea o voce slabă și înfundată, Dio
Cassius îi califică glasul drept leșinat, dar poate era un
muzician talentat și priceput. Nero se costumă că un ac-
tor de tragedie, susținând un al doilea recital în față plebei
interpretând un cântec despre Niobe și alte arii, femini-
ne și masculine, cu soldatil din garda pretoriană standu-i
Remușcările împăratului Nero după moartea mamei sale - de alături, gata să-i poarte lira. Spectacolul s-a întins până
John William Waterhouse seară târziu. Nero se imagina poet și scria poezii.
În 58, Nero s-a îndrăgostit de Poppaea Sabina, căsătorită
cu unul dintre tovarășii apropiați lui Nero, Otho Marcus.
Otho a fost numit guvernator al Lusianiei, iar Poppaea a
ajuns în patul împăratului. A divorțat în 62 de Octavia și
s-a căsătorit cu Poppaea. Octavia a fost trimisă în Cam-
pania, izolată în Pandateria și acuzată fals de adulter, a
fost ucisă, capul ei fiind adus la Roma pentru că Poppaea
să se desfete privindu-l. În 63 i-a născut lui Nero o fiica,
dar care a murit la 4 luni. În 65, într-un acces de manie,
Nero și-a omorât soția însărcinată a două oară în băta-
ie. S-a însurat cu Statilia Messalina, dar apoi, a început
o relație amoroasă cu Sporus, având o asemănare fizică
cu Poppaea. A pus să fie castrat și îmbrăcat în veșmin-
te femeiești. Când i s-a cerut să semneze prima sentința
la moarte, Nero a comentat “de n-aș fi învățat să scriu
niciodată". După moartea lui Burrus, în 62, influență lui
Seneca s-a diminuat,fiind dominat de Poppaea și Ofonius
Tigellinus, succesor la comandă gărzii pretoriene. Pentru
că banii erau pe sfârșite, Nero a mărit dările, moneda s-a
depreciat, iar averile bogaților au fost confiscate pentru
a îngroșa veniturile împăratului. În 64, Roma a fost de-
vastată de un mare incendiu, izbucnind în apropiere de
Circus Maximus. A cuprins 10 din cele 14 cartiere ale
Nero împărat orașului, tot centrul Romei și o parte din reședința impe-
rială de pe Colină Palatină.
vernării avea să crească, iar senatorii aveau să se bucure

de mai multă libertate în exprimarea opiniilor. Discursu- 28.3 Incendiul, persecuțiile și com-
rile sale au fost scrise de Seneca, un dinstins filosof stoic,
exilat în Corsica de Claudius și rechemat să se ocupe de plotul
Nero, că preceptor, alături de Afranius Burrus, perfectul
pretoriului. Britannicus, fiul lui Claudius, a fost otrăvit
la o cină în anul 55. Mama să, Agrippina, a exercitat o
enormă influență asupra fiului sau, prin intermediul căru-
ia speră să conducă imperiul. Nero a tratat-o cu conside-
rație și chiar mama să l-a sedus pentru a-l controla mai
bine. Dar la începutul anului 55, garda i-a fost retrasă,
iar ea alungată din palat. În 59, Nero a poruncit să fie
suprimată. După tentative eșuate, a fost în cele din ur-
mă ucisă. Împăratul colinda seara prin oraș, mergând din
cârciumă în carciuna cu prietenii săi, jefuiâ oamenii în
plină stradă, atacă femeile și fra din magazine și tarabe.
Siluia femei măritate și băieți născuți liberi. S-a căsătorit Executarea creștinilor
cu amanții săi, Pitagora și Sporus, un copil castrat. Era
pasionat de muzică, și îi plăcea să cânte propriile compo- Nero se afla la Antium când a izbucnit incendiul, dar s-a
180 CAPITOLUL 28. NERO
morți ca să fie scoși afară, iar viitorul împărat, Vespasian,

a adormit în timpul interpretării, fiind exclus din anturajul
împăratului. Tinerii talentați sunt repede reduși la tăce-
re iar statuile învingătorilor sunt distruse. A participat la
cursa cu un care trase de zece cai, dar era aproape să fie
ucis după ce a căzut din acesta. La final a fost declarat în-
vingător în uralele celor 5000 de însoțitori aduși special
de la Roma ca să îl aplaude.
28.5 Ultimii ani

Pe plan militar, generalul Gaius Suetonius Paulinus a înă-
bușit o revoltă a icenilor condusă de Boudica în Britannia
Nero la Baiae
în 61 și Corbula a purtat ictorii asupra părților în Arme-
nia.
întors degrabă la Roma pentru a află despre amploarea La întoarcerea la Roma din 67, relațiile dintre Nero și
dezastrului. A ajutat sinistrații, a transformat unele edifi- Senat s-au înrăutățit. Fiindcă a impus impozite împovă-
cii publice în adăposturi și a oferit grâne ieftine popula- rătoare, era pe cale să-și piardă susținerea provinciilor. În
ției. A oferit bani pentru reconstrucție și a impus măsuri martie 68, a izbucnit revoltă lui Iulius Vindex, guvernato-
stricte pentru reducerea riscului de repetare a incendii- rul Galiei Lugdunensins, câștigând adeziunea lui Galbă,
lor. Lumea credea că Nero însuși ar fi provocat incendiul guvernatorul Hispaniei Tarraconensis.
că să facă loc pentru Domus Aurea. În toiul incendiu-
lui, privea pârjolul din turnul lui Mecenas și se bucură de Armatele de la Rin l-au învins pe Vindex la Besancon, în
frumusețea flăcărilor, cântând “Arderea Troiei” și puțini mai 68. L-au proclamat însă împărat pe Verginius Ru-
au fost păcăliți atunci când a aruncat vină asupra creștini- fus, care a refuzat. Galba a devenit soluția alternativă.
lor. Acuzat că ar fi ordonat marele incendiu de la Roma , Galba aștepta în Spania, în timp ce agenții lui au retras
Nero a aruncat vină asupra creștinilor, urmând un val de toată susținerea de care se mai bucură Nero. Pe 8 iunie,
procese sumare. Mulți creștini au fost crucificați și arși, Nero a fugit, fiind abandonat de comandantul pretorian,
ca și cum ar fi torțe vii, pentru a ilumina jocurile de circ. Nymfidius Sabinus.
Printre victimele persecuției se numără și Sfinții Petru și A sperat că se va îmbarca la Ostia să caute asapost în
Pavel ce au fost uciși prin anul 66. provinciile orientale. Dar pretorienii au refuzat să-l ajute.
Indiferent de autor, marele incendiu l-a impovorat finan- L-au părăsit și servitorii. A ieșit în stradă din palat alături
ciar pe Nero când veniturile erau deja insuficiente. A rede Sporus, și s-a întâlnit cu Faon, unul dintre libertii săi,
luat procesele pentru trădare și s-a ajuns la exiluri, execu- care l-a pus să se deghizeze și l-a condus la vila să, la
ții și sinucideri, frică și indignarea raspandindu-se printre câțiva km de oraș. Nero se ascundea într-o cameră din
senatori și curteni. Un grup format din senatori, prin- spatele casei, când soldații au venit să-l aresteze. A ales
tre care și ofițeri din garda imperială, condus de Gaius să se sinucidă. L-a chemat pe Epafroditus, secretarul său
Calpurnius Piso, a plănuit să-l asasineze în timpul Jo- personal, să-l ajute să se înjunghie în gât, exclamând în
curilor de la Circus Maximus din aprilie 65. Complo- același timp „Ah, ce artist piere odată cu mine!”. Nero a
tul a fost descoperit, astfel, 19 oameni fiind uciși și 13 murit la 9 iunie 68, la numai 30 de ani. Trupul sau a fost
exilați. Chiar și Seneca a fost acuzat de complicitate la depus în mormântul Domitiilor de pe Colină Pinciana. A
conspirația pisoniană și a fost obligat să se sinucidă. A fost așezat într-un sarcofag de profir și i s-a construit un
mai fost dată în vileag o altă conspirație pe când Nero se altar de marmură montat pe o balustradă de piatră. A
află în drum spre Grecia, fiind implicați senatori de vază, rămas popular în rândul plebeilor, mormântul sau fiind
ca Gnaeus Domitius Corbulo. decorat cu flori, încă mulți ani după moarte.
28.4 „Campionul” și „artistul” 28.6 Galerie

•
Nero era fascinat de cultură grecească și a întreprins o
călătorie. A ținut ca Jocurile Olimpice și Nemeene să fie •
organizate mai devreme. El a ieșit învingător la toate în-
trecerile, mituind arbitrii și competitorii. Spectatorii au •
avut interdicția de a-și părăsi locurile cât timp Nero se •
afla pe scenă, și ținea recitaluri ore întregi. S-a întâmplat
că femeile să nască în incinta teatrului, alții s-au prefăcuți •

Capitolul 29
Galba
mină pe Galba să-l adopte pe L. Calpurnius Piso Frugi

Licinianus, numindu-l caesar și coregent. Dezamăgit în
speranța sa de a fi adoptat, M. Salvius Otho profită de
nemulțumirea provocată în rândul pretorienilor de refu-
zul donativului, instigându-i împotriva împăratului. La
15 ianuarie 69, Galba și Calpurnius Piso sunt uciși în for
de către pretorieni răzvrătiți.

• Viața lui Galba
• Plutarh;Viața lui Galba
• De Imperatoribus Romanis: Galba

• info about Terracina, Galba is born here
Galba
Servius Sulpicius Galba (24 decembrie 3 î.Hr. - 15

ianuarie 69) a fost împărat roman din iunie 68 până la
moartea sa. A fost primul împărat al Anului celor patru
împărați.
Născut la Terracina (Latium) într-o ilustră familie sena-
torială, Galba devine în anul 60 guvernator al provinci-
ei Hispania Tarraconensis, după o lungă carieră militară.
Proclamat împărat de către legiunile sale și recunoscut și
de senatul din Roma la 9 iunie 68, sosește în octombrie în
capitală. Instaurează un regim de austeritate în domeniul
financiar și de severitate în cadrul armatei. Excelent în
poziții subordonate și în administrația provincială, Galba
nu corespunde însă funcției supreme.
Răscoala legiunilor din Germania îl proclamă împărat la
1 ianuarie 69 pe Aulus Vitellius. Acest lucru îl deter-
182
Capitolul 30
Otho
fost împărat roman din 15 ianuarie până în 16 aprilie 69;

a fost al doilea împărat al Anului celor patru împărați.
Inițial a fost unul dintre prietenii lui Nero; după ce, soția
sa, Sabina Poppaea, a devenit concubina împăratului, es-
te îndepărtat de acesta din Roma și trimis ca guvernator
în Lusitania (58-68). În ianuarie 68 se raliază cu Galba,
pe care îl însoțeste în capitală. Dezamăgit de alegerea
de către Galba a lui L. Calpurnius Piso Frugi Liciniani-
us drept caesar și coregent, rang vizat de el însuși, Otho
profită de nemulțumirea provocată în rândul pretorienilor
de refuzul donativului, instigându-i pe aceștia împotriva
împăratului.
După asasinarea împăratului Galba și a lui Piso în for, la
15 ianuarie 69, Otho este proclamat împărat de către gar-
da pretoriană, apoi confirmat de Senat. Este aclamat de
legiunile dunărene și de cele din Orient, în schimb Ger-
mania, Gallia, Hispania și Britannia îl recunosc pe Aulus
Vitellius, guvernatorul Germaniei Inferior, proclamat de
trupele de aici încă de la 1 ianuarie 69. Scurta lui guver-
nare se înscrie pe linia ideologiei principatului lui Nero.
Trupele trimise de Vitellius împotriva sa traversează la
începutul primăverii Alpii, pătrunzând în nordul Italiei.
Marcus Salvius Otho
La 14 aprilie 69 are loc la Bedriacum, la nord de Pad,
bătălia decisivă dintre armatele lui Otho și cele ale lui
Vitellius. Înfrânt, Otho se sinucide, două zile mai târziu,
în tabăra sa de la Brixellum.

• Suetonius -Viața lui Otho
• Plutarh -Viața lui Otho
• De Imperatoribus Romanis Otho
Marcus Salvius Otho
Marcus Salvius Otho (25 aprilie 32 - 16 aprilie 69) a
183
Capitolul 31
Vitellius
Aulus Vitellius Germanicus
că la Cremona. Este ucis la 20 decembrie 69 în timpul

Vitellius luptelor de stradă pentru cucerirea Romei, de forțele lui
Vespasian.
Aulus Vitellius Germanicus (24 septembrie 15 - 22 de-
cembrie 69) a fost împărat roman din 17 aprilie 69 până
în 22 decembrie 69, unul din împărații aparținând Anului 31.1 Legături externe
celor patru împărați.
Apropiat al împăraților Caligula, Claudius și Nero si in • Suetonius -Viața lui Vitellius
continua competitie pentru prietenia imparatului (Nero) • De Imperatoribus Romanis Vitellius
cu Petronius ,consul în 48, guvernator (proconsul) al Afri-
cii (61), Vitellius este numit de Galba, în decembrie 68, • Vitellius
guvernator al Germaniei Inferior. Proclamat împărat de
legiunile din provinciile revoltate împotriva lui Galba (1
ianuarie 69), Vitellius își trimite trupele în Italia. La Be-
driacum (14 aprilie 69), în apropiere de Cremona, legiu-
nile lui obțin victoria asupra lui Otho (proclamat împărat
la 15 ianuarie 69 dupa asasinarea lui Galba), patru zile
mai târziu Vitellius fiind recunoscut împărat și de către
Senat.
După proclamarea ca împărat a lui Vespasian, la 1 iulie
69, de către legiunile din Orient, depășit de evenimen-
te, Vitellius rămâne inactiv la Roma. Legiunile trimise
de Vespasian, obțin la 24 octombrie o victorie categori-
184
Capitolul 32
Vespasian
Monedă cu efigia lui Vespasian
Vespasian, bust expus în muzeul Pușkin, copie după un original

de la Louvre împotriva imperiului roman).
Proclamat împărat la Alexandria, la 1 iulie 69 de legiunile
Vespasian, cunoscut și ca Caesar Vespasianus Augus- din Orient, Vespasian este recunoscut în întregul Imperiu
tus, sau Titus Flavius Vespasianus (n. 17 noiembrie 9 după ocuparea Romei și moartea lui Vitellius (20 decem-
la Cittareale – d. 23 iunie 79 la Roma), a fost împărat brie 69), întemeind o nouă dinastie, aceea a Flavilor (69-
roman din decembrie 69 (Anul celor patru împărați) pâ- 96). Personalitate energică, lucidă, modestă, Vespasian
nă în iunie 79. Fondator al Dinastiei Flaviilor, el a fost este preocupat de restabilirea liniștii și securității statu-
încoronat într-o perioadă de instabilitate politică (război lui, grav afectate de războiul civil. A reorganizat finanțe-
civil) și criză economică lăsate de Nero la moartea sa. le și armata, a întărit frontiera Dunării inferioare, creând
o flotă în Marea Neagră, a reconstituit Capitoliul și nume-
roase edificii din Roma distruse și a început construcția
Colosseumului.
32.1 Date biografice
În august 70, fiul său Titus cucerește Ierusalimul și încheie
Fiul unui modest funcționar de vamă, Vespasian a urmat în 72-73 războiul din Iudeea, care este reorganizată ca
o carieră militară care-l poartă în Germania Superioară, provincie de sine stătătoare.
Britania, Africa. În 67 este însărcinat de Nero cu repri- Vespasian a dispus construirea la Roma a sute de latrine
marea răscoalei antiromane a iudeilor (Primului război publice (vespasiene), pentru care a perceput taxe de fo-
evreo-roman, sau Marea Revoltă a Evreilor, 66-67, în losire. A fost criticat de unii senatori că scoate bani din
ebraică : ‫ המרד הגדול‬ha-Mered Ha-Gadol, una din ce- ceva atât de murdar, la care Vespasian a replicat: „banii
le trei revolte majore ale evreilor din Provincia Iudeea nu au miros” (în latină pecunia non olet).
185
186 CAPITOLUL 32. VESPASIAN
32.2 Bibliografie
• en Feldman, Louis & Mason, Steve: Flavius Jose-
phus. Brill Academic Publishers 1999
• fr Pelletier, A. (trad.): Les Belles Lettres, (1959), a
V-a ed. 2003
• en Bilde, Per: Flavius Josephus between Jerusalem

and Rome: his life, his works and their importance.
Sheffield: JSOT, 1988
• en Cohen Shaye J. D.: Josephus in Galilee and Ro-
me: his vita and development as a historian, Co-
lumbia Studies in the Classical Tradition; 8, Leiden:
Brill, 1979
• fr Pelletier, A.(trad.): La Guerre des Juifs contre les
Romains, Les Belles Lettres, 1975, reed. 2003
32.3 Vezi și
• Iosephus Flavius
Capitolul 33
Titus
Titus nume de familie sau prenume masculin de origine • Nume derivate:

sabină care se poate referi la:
• Titu Maiorescu scriitor român, fost prim-ministru al
României
• Titu, Dâmbovița localitate în județul Dâmbovița
33.1 Vezi și
• Listă de zile onomastice
Titus împărat roman
• Titus Flavius Vespasianus, a fost un împărat roman

din dinastia Flaviilor
• Titus Tatius rege legendar roman, după unele izvoa-

re istorice rege al sabinilor
• Titus Sempronius Longus, consul roman care a par-

ticipat la bătălia de la Trebia
• Titus rege biblic din Noul Testament
• Titus Livius istoric latin
• Titus Pomponius Atticus (110/109 î.Hr. – 32 î.Hr.).
• Titus Popovici, scriitor român
• Titus Steel actor si regizor de filme
• Titus oraș în Alabama
187
Capitolul 34
Domițian
tru ca toti romanii sa se distreze uitinduse la luptele dintre

gladiatori si ca romanii sa il sustina in continuare.
34.2 Activitatea militară

Victorios în campania întreprinsă în 83 la Rin împotri-
va tribului germanic al chatilor, Domițian adoptă titlul
de Germanicus. O invazie a dacilor și a aliaților lor în
Moesia, soldată cu moartea guvernatorului, îl obligă în
86 să intervină personal pe frontul de la Dunăre. Moesia
este împărțită acum în două provincii: Moesia Inferior
(în a cărui componență intră și Dobrogea) și Moesia Su-
perior.
Campania inițiată în 87 la nordul Dunării împotriva lui
Decebal se încheie cu o înfrângere; în 88, ofensiva ro-
mană marchează o victorie la Tapae și duce la încheierea
unei păci de compromis între Roma și Dacia (89).
La 18 septembrie 96, Domițian, ultimul dintre Flavii, ca-
de victimă unei conjurații de palat, organizată de coman-
dantul gărzii palatului și de soția sa, Domitia Longina.

Bustul lui Domiţian - Muzeul Louvre
• Viața lui Domițian
Titus Flavius Domitianus (24 octombrie 51 – 18 sep-
tembrie 96), cunoscut ca Domițian, a fost împărat roman
al dinastiei Flaviilor din 81 până în 96.
34.1 Concentrarea puterii

Proclamat împărat la 13 septembrie 81, fiul lui Vespasian
și al Domitillei și fratele lui Titus, inaugurează o politică
sensibil deosebită de cea a primilor Flavii. Sprijinindu-se
pe armată, pe garda pretoriană, urmează o linie autocrati-
că. Personalitate orgolioasă, violentă, revendicând titlul
de dominus et deus se proclamă în 85 censor perpetuus
(cenzor pe viață) și intră în conflict cu aristocrația sena-
torială. Unele surse spun ca Domitian ar mai fi adaugat
un etaj de lemn la Colosseum pentru femei si copii pen-
188
Capitolul 35
Nerva
Nerva (latină: MARCVS COCCEIVS NERVA CAESAR

AVGVSTVS) (n. 8 noiembrie 30, d. 27 ianuarie 98) a
fost un împărat roman (96-98).
Născut într-o ilustră familie din Narnia, Nerva este unul
din beneficiarii regimului lui Nero (pretor în 66) și al di-
nastiei Flaviilor (consul în 71 și 90). În anul 93 este exi-
lat de Domițian câteva luni la Tarent, după care revine
în capitală. Membru de vază al senatului, este proclamat
împărat la asasinarea lui Domițian (18 septembrie 96) de
către prefectul pretorilor.
În scurta sa domnie, Nerva, spirit ponderat, jurist și om
de litere apreciat, încearcă să restabilească prestigiul se-
natului și să reabiliteze victimele persecuțiilor predeceso-
rului său. La 27 octombrie 97, îl adoptă și-l desemnează
coregent și succesor la tron pe Ulpius Traianus, guverna-
torul provinciei Germania Superior, unul dintre cei mai
talentați generali ai Imperiului.
Bustul lui Nerva în calcedonie din colecția privată.
189
Capitolul 36
Traian
Pentru alte sensuri, vedeți Traian (dezambiguizare). 36.2 Traian Optimus
Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie

53, Italica Santiponce, d. 9 august 117 Selinus Cilicia),
Împărat Roman între 98-117 a fost al doilea dintre cei
așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia
Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestu-
ia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea
teritorială maximă.
Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NER-
VAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS •
OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GER-
MANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS .
36.1 Origine
Dinar cu imaginea împăratului Traian, realizat la Roma în 101-
102.
Traian a fost fiul lui Marcus Ulpius Traianus, un proemi-
nent senator și general dintr-o familie romană faimoasă Noul împărat a fost primit de oamenii din Roma cu mare
entuziasm, pe care el l-a justificat prin guvernarea paș-
(Ulpii). Familia s-a stabilit în provincia Baetica, în Spania
de azi, cândva spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Pu- nică și fără vărsare de sânge, spre deosebire de domnia
nic, iar Traian a fost doar unul din membrii familiei Ulpii,lui Domițian. A eliberat cetățenii romani care fuseseră
familie care a continuat și după moartea sa. închiși pe nedrept de Domițian și a returnat proprietăți
confiscate. Popularitatea sa a ajuns să fie atât de mare în-
S-a născut pe 18 septembrie 53, în orașul Italica, din pro- cât Senatul Roman i-a acordat lui Traian titlul de optimus,
vincia romană Hispania. Tânăr fiind, a urcat în ierarhia adică „cel mai bun”.
armatei romane, luptând în cea mai periculoasă zonă a
Imperiului Roman, în zona Rinului. A luat parte la răz-
boaiele lui Domițian împotriva germanilor și era unul din-
tre cei mai mari comandanți militari ai imperiului când 36.3 Traian - Dacicus Maximus
Domițian a fost ucis în 96.
Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui Domi- Dar Traian a rămas în istorie și pentru luptele sale. În
țian, Nerva, care era nepopular în cadrul armatei și avea 101, a lansat o expediție în regatul Dacia, aflat la nord de
nevoie de cineva ca să obțină sprijinul legiunilor. A ob- Dunăre și l-a forțat un an mai târziu pe regele Decebal
ținut acest sprijin prin numirea lui Traian ca fiu adoptiv să capituleze, după ce Traian a asediat cu succes capitala
al său și succesor, în toamna anului 97 (27 octombrie). Sarmizegetusa. Traian s-a întors la Roma încununat cu
Viitorul împărat Hadrian i-a adus vestea lui Traian des- succes și a primit titlul de Dacicus Maximus.
pre adopție, obținând astfel bunăvoința lui Traian pentru Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși probleme Im-
restul vieții sale. La moartea lui Nerva pe 27 ianuarie 98, periului Roman, încercând să convingă regatele vecine
Traian i-a succedat fără nici un incident, fiind respectat de nord-dunărene să i se alăture. Traian se hotărăște să ata-
supuși. Astfel primul roman ne-italian a devenit împărat. ce din nou, inginerii săi construind un imens pod peste
190
36.5. DECESUL ȘI RENUMELE 191
Dunăre, și reușesc să cucerească Dacia în 106, capitala

dacilor, Sarmizegetusa fiind distrusă. Decebal s-a sinu-
cis, iar în locul capitalei distruse Traian a construit un
nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica
Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani
și a anexat-o ca provincie romană.
36.4 Pe urmele lui Alexandru cel

Mare
Cam în același timp, regele Nabateei a murit. El a lă-
sat moștenire regatul său lui Traian, în timp ce Dacia era
cucerită, iar imperiul a câștigat astfel ceea ce va deveni Imperiul Roman în timpul lui Traian
provincia Arabia Petrea (sudul Iordaniei de azi și o mică
parte din Arabia Saudită).
Susa. L-a detronat pe regele Parției Chrosoes și și-a urcat
Pentru următorii șapte ani Traian a domnit ca un împă- pe tron propria marionetă, pe Parthamaspates. Imperiul
rat civil. În acest timp a corespondat cu Pliniu pe tema Roman nu va mai înainta niciodată atât de mult spre est.
creștinilor, spunându-i în principiu că îi va lăsa în pa-
La acest moment sorții războiului precum și propria-i
ce atât timp cât nu-și vor practica religia în public. A
sănătate, l-au trădat. Cu orașul-fortăreață Hatra de pe
construit câteva noi clădiri, monumente și drumuri în
râul Tigru în spatele său, a continuat să reziste atacu-
Italia și Iberia natală. Magnificul forum, ce adăposteș-
rilor romane. Evreii s-au răsculat, la fel și populația
te și Columna lui Traian, care amândouă au fost ridicate
Mesopotamiei. Traian a fost astfel forțat să-și retragă
pentru a comemora victoriile din Dacia, se mențin în Ro-
armatele pentru a înăbuși revoltele. Traian vedea acest
ma până în zilele noastre, așa cum se menține și arcul de
lucru ca pe un amănunt minor, dar nu a mai apucat să
triumf din Mérida.
conducă o armată pe câmpul de bătălie.
36.5 Decesul și renumele

Târziu în 116, pe când se odihnea în provincia Cilicia și
plănuia încă un război împotriva Parției, Traian s-a îm-
bolnăvit. Sănătatea i s-a înrăutățit în primăvara și vara lui
117, până când la 9 august a murit. Pe patul de moarte l-a
numit ca succesor pe Hadrian. Acesta, devenind împărat,
Aureus (19 mm diametru; 7,13 grame), atelierul monetar din Ro- a returnat Mesopotamia Parției. Toate celelalte teritorii
ma, cca 112-115. Avers, circular: IMP TRAIANO AVG GER cucerite de Traian au fost păstrate.
DAC P M TR P COS VI P P, bust laureat, drapat și în armură,
spre dreapta; Cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la ba-
za columnei lui Traian (columnă ce fusese ridicată atât
Revers: Arcus Traiani (Arcul de Triumf al lui Traian) din Forul
lui Traian[1] . În exergă: FORVM TRAIAN[A]. pentru a comemora victoriile împăratului, fiind o ade-
vărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a-i servi ca
În 113 s-a îmbarcat pentru ultima campanie, provocat mausoleu). O inscripție de la intrarea în interiorul co-
fiind de decizia Parției de a pune un rege pe tronul lumnei, oarecum criptică, deoarece o parte a textului a
Armeniei, un regat asupra căruia cele două mari imperii dispărut, are următorul cuprins:
au împărțit hegemonia încă de pe timpul lui Nero. Tra-
ian a ajuns primul în Armenia, l-a detronat pe regele exis- Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi
tent și a anexat regatul la Imperiul roman. Apoi și-a în- Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico
dreptat atenția către sud, către Parția, cucerind Babilonul, pontif. Maximo trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad
Seleucia și în final Ctesiphon, capitala Ameniei, în 116. declarandum quantae altitudinis mons et locus
A continuat să meargă către sud, către Golful Persic, a tant[is oper]ibus sit egestus.[2]
declarat Mesopotamia drept nouă provincie a imperiului,
și s-a plâns că e prea bătrân pentru a-i călca pe urme lui Pentru următoarea perioadă, oricărui împărat nou, chiar
Alexandru cel Mare. și a celui al Imperiului Bizantin, i se ura în Senat să fie fe-
Și totuși nu s-a oprit aici. Mai târziu, în anul 116, a tre- licitor Augusto, melior Traiano, adică “mai fericit ca Au-
cut munții Khuzestan din Persia și a cucerit marele oraș gustus și mai bun ca Traian”. Spre deosbire de alți con-
192 CAPITOLUL 36. TRAIAN
ducători din istorie, reputația lui Traian a rămas nepătată 36.9 Legături externe
timp de mai mult de 1900 de ani.
Unii văd în Traian un exemplu al acceptării din partea • Împăratul Traian, strămoșul uitat VIDEO, 4 iulie
Romei a idealurilor de pe cuprinsul imperiului, în timp ce 2013, Ciprian Plaiașu, Adevărul - articol Historia
alții consideră ascensiunea unui spaniol la tronul Romei
• „Creștinii nu trebuie căutați cu tot dinadinsul...“, 31
ca fiind începutul sfârșitului adevăratei societăți romane
ianuarie 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
antice.
36.6 Note
[1] Construit cu prăzile din Dacia abia cucerită, Forul lui Tra-
ian a fost deschis în anul 112.
[2] De Imperatoribus Romanis - Trajan (A.D. 98-117)
36.7 Bibliografie
• Ancell, R. Manning. “Soldiers.” Military Heritage.

December 2001. Volume 3, No. 3: 12, 14, 16, 20
(Trajan, Emperor of Rome).
• Bennett, J. Trajan: Optimus Princeps, 2nd Edition,

Routledge 2001
• Bowersock, G.W. Roman Arabia, Harvard Univer-

sity Press, 1983
• Fuller, J.F.C. A Military History of the Western

World. Three Volumes. New York: Da Capo Press,
Inc., 1987 and 1988.
• Isaac, B. The Limits of Empire, The Roman Army in

the East, Revised Edition, Oxford University Press,
1990
• Kennedy, D. The Roman Army in Jordan, Revised

Edition, Council for British Research in the Levant,
2004
• Lepper, F.A. Trajan’s Parthian War. London: Ox-

ford University Press, 1948.
• Theodor Mommsen, Istoria romană, Editura Enci-

clopedică, București, 1991, (Vol. IV - Provinciile
și locuitorii de la Caesar până la Dioclețian) ISBN
973-29-0189-6
36.8 Lectură suplimentară
• Traian Imparat al Romei, Dumitru Tudor, Editura

Stiintifica, 1966
Capitolul 37
Hadrian
Hadrian
portret realizat de Valeriu Pantazi 2013
117).
Bustul lui Publius Aelius Traianus Hadrianus, în armură, la Începutul domniei lui Hadrian este marcat de „conspirația
Muzeul de arheologie din Sevilla, din Spania celor patru consulari”, soldată cu executarea lor. Spirit
neliniștit, sensibil, de o neobosită curiozitate, Hadrian a
străbătut, în lungi călătorii, toate provinciile imperiului,
Publius Aelius Traianus Hadrianus (24 ianuarie 76 – în care a petrecut mai mult timp decât la Roma.
10 iulie 138), cunoscut ca Hadrian, a fost Împărat Ro-
man (117-138). Hadrian a fost al treilea dintre așa-zișii A inițiat o serie de reforme în armată și justiție; arta și
„cei cinci împărați buni ai Imperiului Roman”. arhitectura au înflorit în timpul domniei lui. În capita-
lă este restaurat Panteonul, se construiește Mausoleul sau
viitorul Castel Sant'Angelo – mormântul împăraților ro-
mani până la Caracalla. Hadrian a acordat o deosebită
37.1 Biografie atenție promovării filosofiei și literaturii, manifestând o
pronunțată înclinare pentru cultura greacă.
Originar din provincia Baetica din Hispania, ca și Traian,
care îi este rudă și tutore și cu a cărui nepoată, Vibia Sabi- El însuși era filosof și scriitor, fiind autorul unor poezii în
na, se va căsători, Hadrian își începe cariera în rândurile greacă și latină, discursuri, scrieri filologice și enciclope-
armatei. Guvernator al Siriei (din 116/117), Hadrian es- dice.
te adoptat de către Traian și, la insistențele Plotinei, soția Pe plan extern, Hadrian încheie pacea cu parții și renunță
acestuia, desemnat pe patul de moarte, succesor (8 august la ultimele cuceriri ale lui Traian din provinciile Armenia,
193
194 CAPITOLUL 37. HADRIAN
Asiria și Mesopotamia, fixând granița orientală pe Eufrat. www.newadvent.org/fathers/250104.htm. Accesat

Legate de vizitele împăratului în Dacia, au loc două rela 13 martie 2010.
organizări administrative ale provinciei, împărțită în 119 • Smallwood, E.M, Documents Illustrating the Prin-
în Dacia Superior și Dacia Inferior, iar în 123 în Dacia cipates of Nerva Trajan and Hadrian, Cambridge,
Porolissensis, Dacia Superior și Dacia Inferior. 1966.
În Britannia, Hadrian a construit zidul defensiv ce îi va
• Barnes, T. D. (1967). „Hadrian and Lucius Ve-
purta numele, și care trasa granița de nord a Imperiului
rus”. Journal of Roman Studies 57 (1/2): 65–79.
Roman.
doi:10.2307/299345.
În anul 132, intenția lui Hadrian de a înălța un templu al
lui Jupiter la Ierusalim a declanșat ultima mare răscoală • Birley, Anthony R. (1997). Hadrian. The restless
a iudeilor, condusă de Bar Kohba și reprimată în 135. emperor. London: Routledge. ISBN 0-415-16544-
X
Hadrian rămâne una dintre cele mai originale personali-
tăți din galeria principatului. • Canto, Alicia M. (2004). „Itálica, patria y ciu-
dad natal de Adriano (31 textos históricos y ar-
gumentos contra Vita Hadr. 1, 3”. Athenae-
um 92.2: 367–408. http://dobc.unipv.it/dipscant/
37.2 Galerie de imagini athenaeum/athenaeum.html. [nefuncțională]
• Dobson, Brian (2000). Hadrian’s Wall. London:
• Bustul lui Publius Aelius Traianus Hadrianus, Penguin
la Muzeul de arheologie din Veneția
• Gibbon, Edward, The Decline and Fall of the
• Bustul lui Hadrian: copie aflată la Muzeul Pușkin Roman Empire, vol. I, 1776. The Online Library of
din Moscova, Federația Rusă, de pe originalul aflat Liberty „Online Library of Liberty – The History
la Muzeul Britanic din Londra of the Decline and Fall of the Roman Empire, vol.
1”. Oll.libertyfund.org. http://oll.libertyfund.org/
• Mausoleul lui Hadrian, Roma
index.php?option=com_staticxt&staticfile=show.
php%3Ftitle=1365&Itemid=27. Accesat la 13
martie 2010.
37.3 Vezi și
• Lambert, Royston (1997). Beloved and God: the
• Mausoleul lui Hadrian story of Hadrian and Antinous. London: Phoenix
Giants. ISBN 1-85799-944-4
• Speller, Elizabeth (2003). Following Hadrian: a
37.4 Bibliografie second-century journey through the Roman Empire.
London: Review. ISBN 0-7472-6662-X
• Cassius Dio or Dio Cassius Roman History. Greek
Text and Translation by Earnest Cary at internet ar- • Syme, Ronald (1997) [1958]. Tacitus. Oxford: Ox-
chive ford University Press. ISBN 0-19-814327-3
• Scriptores Historiae Augustae, Augustan History. • Syme, Ronald (1964). „Hadrian and Itali-
Latin Text Translated by David Magie ca”. Journal of Roman Studies LIV: 142–9.
doi:10.2307/298660.
• Aurelius Victor, Caesares, XIV. Latin „Caesares:
text – IntraText CT”. Intratext.com. 4 mai • Syme, Ronald (1988). „Journeys of Hadrian”
2007. http://www.intratext.com/IXT/LAT0199/__ (PDF). Zeitschrift für Papyrologie und Epigraphik
P5.HTM. Accesat la 13 martie 2010. 73: 159–170. http://www.uni-koeln.de/phil-fak/
ifa/zpe/downloads/1988/073pdf/073159.pdf. Ac-
• Anon, Excerpta of Aurelius Victor: Epitome de cesat la 12 decembrie 2006. Reprinted in Syme,
Caesaribus, XIII. Latin „Epitome De Caesaribus: Ronald (1991). Roman Papers VI. Oxford: Claren-
text – IntraText CT”. Intratext.com. 4 mai don Press. pp. 346–357. ISBN 0-19-814494-6
2007. http://www.intratext.com/IXT/LAT0210/__
P5.HTM. Accesat la 13 martie 2010. • Yourcenar, Marguerite (2005) [1951]. Memoirs of
Hadrian. New York: Farrar, Straus and Giroux.
ISBN 0-374-52926-4
Inscriptions:
• Boatwright, Mary T. (2003). Hadrian and the citi-
• Eusebius of Caesarea, Church History (Book IV), es of the roman empire.. Princeton: Princeton Univ
„Church History”. www.newadvent.org. http:// Press. ISBN 0-691-09493-4
• Danziger, Danny; Purcell, Nicholas (2006). Hadri-

an’s empire : when Rome ruled the world. London:
Hodder & Stoughton. ISBN 0-340-83361-0
• Everitt, Anthony (2009). Hadrian and the triumph

of Rome. New York: Random House. ISBN 978-1-
4000-6662-9
• Gray, William Dodge (1919). „A Study of the life
of Hadrian Prior to His Accession”. Smith College
Studies in History 4: 151–209.
• Gregorovius, Ferdinand (1898). The Emperor

Hadrian: A Picture of the Greco-Roman World
in His Time. Mary E. Robinson, trans. Lon-
don: Macmillan. http://books.google.com/books?
id=D20G5zMpPfUC
• Henderson, Bernard W. (1923). Life and Principate

of the Emperor Hadrian. London: Methuen
• Ish-Kishor, Sulamith (1935). Magnificent Hadrian:

A Biography of Hadrian, Emperor of Rome. New
York: Minton, Balch and Co
• Perowne, Stewart (1960). Hadrian. London: Hod-
der and Stoughton

• Hadrian, consolidare în loc de expansiune, , Irina-
Maria Manea, Historia
• Hadrian – un demon pe tronul Romei, 15 august
2008, Adrian Nicolae, Descoperă
• Historia Augusta: Life of Hadrian
• Hadrian coinage
• Temple of Hadrian QuickTime VR, Rome
• Catholic Encyclopedia article
• A Bibliography
• Major scultoric find at Sagalassos (Turkey), 2 Au-
gust 2007 (between 13 and 16 feet in height, four to
five meters), with some splendid photos courtesy of
the Sagalassos Archaeological Research Project
• Hadrian, in: De Imperatoribus Romanis, An Online
Encyclopedia of Roman Emperors
• Next exhibition on Hadrian in the British Museum,
24 July – 26 October 2008: “Hadrian, Empire and
Conflict”. Curator: Thorsten Opper
• “Emperor Hadrian, YouTube hero”: a review by

Tom Holland of the Hadrian Exhibition at the Bri-
tish Museum, TLS, 6 August 2008.
Capitolul 38
Antoninus Pius
antiromane din Bretannia, Mauretania, Egipt și Iudeea

sunt reprimate de generalii săi. Într-o atmosferă de liniș-
te pe plan intern și extern, Antoninus Pius sărbătorește în
148 cea de-a 900-a aniversare a fondării Cetății Eterne.
Domnia lui a fost identificată cu apogeul dinastiei anto-
nine și al întregului principat.
Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus

Pius (19 septembrie 86 – 7 martie 161) a fost împărat
Roman în perioada 138-161. A fost cel de-al patrulea
din “Cei cinci împărați buni”.
Fiu al consularului Aurelius Fulvus, Antoninus Pius s-a
născut în Italia, la Lanuvium. A devenit consul în 120
și guvernator al provinciei Asia (134-135). A fost adop-
tat de împăratul Hadrian la 25 februarie 138 și proclamat
succesor la tron, cu condiția de a adopta la rândul său, pe
Marcus Aurelius și Lucius Aurelius Verus. Spre deose-
bire de împăratul Hadrian, Antoninus Pius nu a părăsit
niciodată Italia.
Politica sa internă se caracterizează prin atenția acordată
administrației provinciilor, finanțelor statului, jurisdicți-
ei imperiale. Pe plan extern continuă activitatea de con-
solidare a sistemului defensiv al imperiului. Răscoalele
196
Capitolul 39
Marc Aureliu
cu fiica sa, Annia Galeria (sau Faustina minoris) și în anul

următor l-a asociat la conducerea imperiului. În anul 161,
Marc Aureliu devine el însuși împărat.
39.1.1 Marc Aureliu: împărat roman

Marc Aureliu preia conducerea imperiului roman în vre-
muri dificile, trebuind să facă față unor amenințări din
diferite părți. După ce reușește să înăbușe în zona apu-
seană revoltele unor triburi germanice și britanice, este
confruntat în anul 165 cu invazia parților a provinciilor
orientale ale imperiului.
Împăratul Marc Aureliu
Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius (n. 26 aprilie

121, Roma, d. 17 martie 180, probabil la Vindobona, azi
Viena) a fost un împărat roman din dinastia Antoninilor,
între anii 161 și 180 d.Hr., și filosof stoic. Născut ca Mar-
cus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai
târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pi-
us, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat
s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus.
39.1 Biografie
Marc Aureliu s-a născut la 26 aprilie 121 la Roma, fiu al
lui Annius Verus. Era nepot prin alianță al viitorului îm- Statuia ecvestră a lui Marc Aureliu în “Piazza del Campidogllio”,
părat (între anii 138-161) Antoninus Pius, care l-a adop- Roma
tat la dorința împăratului Hadrian, predecesorul său. Du-
pă ce Antoninus Pius a devenit el însuși împărat, l-a că- În timp ce fratele său prin adopțiune, Lucius Verus - aso-
sătorit în anul 145 pe Marc Aureliu din motive dinastice ciat la conducerea imperiului -, suferă înfrângeri dezas-
197
198 CAPITOLUL 39. MARC AURELIU
truase, încredințarea comenzii militare unuor generali ca- rie de reforme în problemele administrative și de drept,
pabili, Statius Priscus și Avidius Cassius, permite roma- a construit școli, spitale și orfelinate. Domnia lui Marc
nilor să reprime atacurile parților, ocupându-le și două Aureliu a fost marcată de aspre persecuții ale creștinilor,
orașe principale, Seleucia și Ctesifona. Triumful militar cum a fost cea din 177 la Lugdunum (azi Lyon).
este celebrat la Roma, dar legiunile romane aduc cu ele
din orient o teribilă epidemie de ciumă, cu grave conse-
cințe sociale și economice. În zona Dunăreană, triburile 39.1.2 Marc Aureliu: filosof
germanice Marcomanii și Sarmații amenință direct Italia
de nord. Marc Aureliu preia direct conducerea operații- Încă din tinerețe, Marc Aureliu a primit o educație solidă
lor militare, care vor dura mai mult de cinci ani, din 169 în retorica greacă și latină prin instructorii săi, Herodes
până în 175. Încurajat de un zvon fals, privind pretinsa Atticus și Marcus Cornelius Fronto. Cu acesta din ur-
moarte a lui Marc Aureliu, generalul Avidius Cassius, mă a întreținut o bogată corespondență, în parte păstrată
guvernator al provinciilor din zona Siriei, se proclamă în până azi. Formația sa filosofică a fost marcată de doctri-
175 împărat. Marc Aureliu se pregătește să pornească na stoică, reprezentată de Epictet, Apollonius din Calce-
împotriva generalului rebel, dar - înainte de a se ajun- donia și Sextus din Cheroneia. Singura sa lucrare a fost
ge la un război civil - Cassius este omorît și liniștea este redactată în limba greacă, Ta eis heauton (“Către mine
restabilită datorită fidelității guvernatorului Cappadociei, însumi”), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul Me-
Martius Verus. Marc Aureliu încheie pace cu Sarmații ditationes (“Meditații”), în 12 cărți. Conținutul lor are
și se îndreaptă totuși spre provinciile orientale, vizitează în special un caracter moral, o filosofie practică pentru
Cilicia, Siria și Egiptul, apoi se întoarce prin Smirna și viața de fiecare zi. Ele exprimă convingerea autorului,
Atena, unde se inițiază - împreună cu fiul său Commodus după care numai o viață morală după legile naturii poa-
- în misterele din Eleusis. În timpul acestei călătorii, moa- te realiza liniștea interioară, mărinimia și perfecțiunea.
re soția sa, Faustina. Întors la Roma, sărbătorește trium- Omul trebuie să tindă către ceea ce este util și pe mă-
ful asupra Marcomanilor și Sarmaților, iar în 177 îl aso- sura comunității. Important este prezentul, nici viitorul,
ciază pe Commodus la conducerea imperiului. În același nici trecutul care ne împovărează. Moartea face parte
an tebuie să plece din nou în provinciile dunărene, pen- din Natură, pentru că totul este în continuă transformare,
tru a reprima noi revolte ale triburilor germanice. În anul conform eternității în care totul se produce, se reproduce
180, moare în urma unei boli infecțioase în orașul Vin- și se transformă la infinit.
dobona (azi Viena).
39.2 Citate din Marc Aureliu

• Dacă un om ți-a greșit cu ceva, gândește-te ce repre-
zentare are el asupra binelui și asupra răului pentru
a comite acea greșeală.
• Dați-mi liniștea de a accepta lucrurile ce nu le pot

schimba, curajul de a le schimba pe cele ce se pot
schimba, și înțelepciunea de a le putea distinge unele
de altele.
• Consecințele mâniei sunt mult mai grave decât cau-

zele ei.
39.3 Bibliografie
• Anthony R. Birley: Marcus Aurelius. A biography,
Batsford, Londra, 1987
• Klaus Rosen: Marc Aurel, Rowohlt, Reinbek, 1997

Coloana lui Marc Aureliu, Roma
• “Meditațiile” lui Marc Aureliu traduse în engleză de
George Long
În politica internă, Marc Aureliu a condus afacerile im-
periului în strânsă colaborare cu Senatul și a inițiat o se-
Capitolul 40
Lucius Verus
Lucius Ceionius Commodus Verus Armeniacus (n.

15 decembrie 130, Roma - d. 169), cunoscut simplu
ca Lucius Verus, a fost un împărat roman împreună cu
Marcus Aurelius, între 161 și 169. A murit de ciumă în
169, în timpul războiului cu marcomanii, pe Dunăre.
199
Capitolul 41
Commodus
192, cade victimă unei conspirații de gineceu, inițiată de

Q. Aemilius Laetus, Eclectus și de Marcia (amanta îm-
păratului). Cu el se stinge dinastia Antoninilor (96-192).
41.1 În film
• În Căderea Imperiului Roman (1964), Commodus
este portretizat de Christopher Plummer.
• În Gladiatorul (2000), împăratul roman Commodus

este principalul antagonist, în film fiind prezenta-
tă o biografie fictivă a acestuia. Este interpretat de
Joaquin Phoenix.

• Tronul Romei - Commodus
Marcus Aurelius Commodus Antoninus
Marcus Aurelius Commodus Antoninus (latină:

MARCVS AVRELIVS COMMODVS ANTONINVS AVG-
VSTVS) (n. 31 august 161 – d. 31 decembrie 192) a fost
împărat roman din 180 până în 192.
Fiu al lui Marcus Aurelius și al Faustinei, născut la Roma
(„primul moștenitor al tronului născut în purpură”), Co-
mmodus este ridicat la rang de caesar în 166 iar la cel
de augustus (și coregent) în 177. Proclamat împărat la
moartea tatălui său, Commodus renunță la politica ofen-
sivă. Instituie un regim absolutist, în formele teatrale ale
monarhiilor orientale. Puterea este exercitată de favoriții
săi, Tigidius Perennius și M. Aurelius Cleander, apoi de
Q. Aemilius Laetus, prefecți ai pretoriului. Cultele orien-
tale cunosc acum o largă răspândire. La 31 decembrie
200
Capitolul 42
Dinastia Antoninilor
Dinastia Antoninilor, sau dinastia antonină, a fost a [2] Peter N. Stearns (ed.), The Encyclopedia of World History,
treia dinastie a Imperiului Roman. Ea a fost reprezentată 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001.
printr-o serie de șapte împărați romani care au domnit din ISBN 0-39565-237-5.
anul 96 d.Hr. până în 192.
Numele dinastiei provine de la numele împăratul
Antoninus Pius, (Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius 42.2 Vezi și
Antoninus Pius, 138-161, al patrulea din „cei cinci îm-
părați buni”), domnia lui fiind identificată cu apogeul di- • Imperiul Roman
nastiei antonine și al întregului imperiu.
• Lista împăraților romani
Primele cinci din cele șase succesiuni ale acestei dinastii
au fost notabile și prin faptul că împăratul în exercițiu a
adoptat candidatul ales de el pentru a-i fi succesor. Con-
form legii romane, o adopție ducea, din punct de vedere
juridic, la aceleași drepturi ca și în cazul filiației naturale.
Din acest motiv, împărații de la Traian la Lucius Verus
(inclusiv) mai sunt cunoscuți și sub numele de împărați
adoptivi. Excepția făcută de Marcus Aurelius, care l-a
desemnat ca succesor pe fiul său natural, Commodus, es-
te considerată ca fiind o alegere neinspirată, care a marcat
începutul decăderii Imperiului Roman.[1]
Cei șapte împărați care aparțin dinastiei Antoninilor
sunt[2] :
• Nerva (96-98)
• Traian (98-117)
• Hadrian (117-138)
• Antoninus Pius (138-161)
• Marcus Aurelius (161-180)
• Lucius Verus (161-169), co-împărat cu Marcus Au-
relius
• Commodus (180-192), fiul lui Marcus Aurelius
Primii cinci dintre ei sunt așa-zișii „cei cinci împărați

buni”.[1]
42.1 Note
[1] Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii imperiului
roman, București: Editura Minerva, 1976
201
Capitolul 43
Dinastia Severilor
Dinastia Severilor a fost o dinastie imperială romană,

care a condus Imperiul Roman între 193 și 235. Dinastia
a fost fondată de către generalul roman Septimius Seve-
rus, care a ajuns la putere ca învingător în războiul civil
din 193.
Deși Septimius Severus a restaurat cu succes pacea în ur-
ma revoltelor din secolul al II-lea, dinastia a avut de sufe-
rit din cauza relațiilor de familie extrem de instabile și a
tulburărilor politice constante, prefigurând criza iminen-
tă din secolul al III-lea. A fost ultima ramură genealogică
a Principatului fondat de către Augustus.
202
43.3. REFERINȚE ȘI NOTE 203
43.1 Arbore genealogic 43.3 Referințe și note
43.2 Vezi și
• Dinastia Antoninilor
• Dinastia iulio-claudiană
Capitolul 44
Anul celor patru împărați
Ceea ce numim cu termenul Anul celor patru împărați

este perioada cuprinsă între iunie 68 - decembrie 69,
când s-au succedat la conducerea Imperiului Roman nu
mai puțin de 3 împărați înainte ca puterea să fie prelu-
ată de Vespasian. Este primul război civil roman de la
domnia lui Caesar Augustus și a urmat după domnia îm-
păratului Nero. Anul celor patru împărați corespunde, în
istoria romană, an 69, numit așa deoarece, în acest an,
s-au succedat patru împărați: Galba, succesorul lui Nero,
în funcție din iunie 68, Otho, care a preluat mandatul în
ianuarie, Vitellius, împărat începând din aprilie, și Ves-
pasian, care a obținut purpura în luna decembrie, pentru
ca apoi să o țină ferm timp de zece ani. Galba a fost ales
în Hispania, Vitellius ― de legiuni germanice, Otho ―
de Garda pretoriană din Roma și, în sfârșit, Vespasian ―
de legiuni din Est și dunărene.
44.1 Cei patru împărați

• Galba, iunie 68 - ianuarie 69
• Otho, ianuarie 69 - aprilie 69
• Vitellius, aprilie 69 - decembrie 69

• Vespasian, decembrie 69 - iunie 79
44.2 Vezi și
• Imperiul Roman
• Împărați romani
• Anul celor cinci împărați (193)
• Anul celor șase împărați (238)

• Războaiele civile romane
• Revolta batavilor
204
Capitolul 45
Dinastia Iulio-Claudiană
Dinastia Iulio-Claudiană se referă la cinci împărați ro- 45.1 Arbore genealogic

mani: Augustus, Tiberius, Caligula (cunoscut și ca Gai-
us), Claudius și Nero sau la familia din care au făcut parte.
Aceștia au condus Imperiul Roman din a doua jumătate
a secolului I î.Hr. până în anul 68 d.Hr., când ultimul
împărat al acestei dinastii, Nero, s-a sinucis.
Julio-Claudian F
Gaius Julius Caesar Marcia,
Gaius Marius Julia Caesaris Gaius Julius C
Calpurnia
Pompeia Sulla
3
2 Gaius JULIUS CAESAR G
Cornelia Cinna
1
Gnaeus Pompeius
(Pompey) 2
Julia Caesaris
Gaius Julius Caesar

Scribonia Octavianus AUGUSTUS
1 (Gaius Octavius) 2 2
Claudius Marcellus Emp 27BC-14AD
1
Marcus Vipsanius Julia Caesaris TIBERIUS Claud
Agrippa 2 3 2
Emp 14-37
Agrippa
Postumus Lucius Caesar Gaius Caesar
Julia Caesaris
Agrippina Germ
Lucius Cassius Ag
Longinus Drusilla Drusus Caesar Julia Livilla
Nero Caesar
Gaius Caesar
Caesonia (CALIGULA )
Emp 37-41 AD
Julia Drusilla
205
206 CAPITOLUL 45. DINASTIA IULIO-CLAUDIANĂ
45.2 Referințe și note
45.3 Vezi și
• Dinastia Severilor
• Dinastia Antoninilor

Capitolul 46
Pertinax
Bustul probabil al împăratului roman Publius Helvius Pertinax

(Muzeul Național al Unirii Alba Iulia)

• Historia Augusta: Viața lui Pertinax
Publius Helvius Pertinax
• Pertinax
• De Imperatoribus Romanis Pertinax

Publius Helvius Pertinax (1 august 126 - 28 martie
193) a fost proclamat împărat roman la 1 ianuarie 193
și a domnit până în 28 martie 193.
Fiul unui libert din Liguria, Pertinax parcurge o strălucită
carieră militară și administrativă. Se remarcă în timpul
războaielor cu marcomanii, este guvernator al Moesiilor
(176-178), al Daciei (178-179), al Siriei (179-182), al
Britanniei (185-187), al Africii (188-189). La sfârșitul
domniei lui Commodus, devine prefect al orașului Roma.
Este proclamat împărat, la 1 ianuarie 193, a doua zi după
asasinarea lui Commodus. Pertinax, asemenea împăratu-
lui Galba în 68, caută să obțină sprijinul Senatului în ve-
derea redresării situației financiare a statului și a întăririi
disciplinei militare. Este asasinat la Roma, în 28 mar-
tie 193, după 87 de zile de domnie, de Garda Pretoriană,
nemulțumită de severitatea măsurilor luate și de austera
politică economică inițiată.
207
Capitolul 47
Didius Iulianus
Didius Iulianus (latină: Marcus Didius Salvius Julianus; au permis datarea uneia dintre taberele romane legate de
133 - 193) a fost împărat roman de la 28 martie la 1 iunie această operație militară. Urmele arheologice ale distru-
193. gerilor au fost legate de acest atac al caucilor, dar într-un
Didius Iulianus era un senator foarte bogat, originar din mod mai puțin sigur.
Gallia. A devenit împărat cumpărând la mezat tronul im- Consulatul a recompensat, în 175, aceste acțiuni de suc-
perial de la pretorieni, care, după tulburările ce avuseseră ces, înainte de a i se încredința lui Didius Iulianus gu-
loc la moartea împăratului Pertinax, au scos tronul impe- vernările Dalmației, Germaniei inferior, apoi a Bithyniei.
rial la vânzare, pentru cel mai bun preț. A fost recunos- Începutul domniei lui Commodus și represiunea conse-
cut de Senat și de pretorieni, nu însă și de legiunile de la cutivă conjurației conduse de Lucilla (sora mai mare a
Dunăre de sub comanda lui Septimius Severus, care, de lui Commodus), au condus la trecerea lui Didius Iulianus
altfel, l-au detronat și ucis. într-o perioadă de dizgrație. S-a îndepărtat de viața publi-
că și s-a refugiat în proprietățile sale de la Mediolanum.
47.1 O carieră senatorială onora-

bilă
Data nașterii lui Didius Iulianus, fiu al lui Quintus Pe-
tronius Didius Julianus și al soției acestuia, Aemilia Cla-
ra, familie nobilă din Mediolanum, variază în funcție de 47.2 O accedere la putere contesta-
sursele cercetate: 30 ianuarie 133, potrivit lui Cassius tă și de scurtă durată
Dio și 2 februarie 137, potrivit Istoriei Auguste. Scur-
ta sa domnie ne este prezentată și de Herodianus, istori-
cul grec. Viața lui Didius Iulianus de dinaintea accederii
Când împăratul Pertinax este asasinat de Garda Pretori-
sale la putere ne este prezentată de culegerea anonimă ană, Didius Iulianus, împins de apropiații săi, revendi-
Historia Augusta. Ceea ce aflăm din Historia Augusta
că tronul. Se duce în tabăra pretorienilor, dar se izbeș-
ne este confirmat de inscripțiile latine și de arheologie. te de socrul lui Pertinax, Titus Flavius Sulpicianus, ca-
Crescut de Domitia Lucilla, mama lui Marcus Aurelius,
re revendică și el tronul. Pretorienii îi pun atunci pe cei
Didius Iulianus a devenit consul în 175, după începuturi doi pretendenți să liciteze donativa lor viitoare. Iulianus
de cariere destul de notabile.
câștigă promițând fiecărui soldat din gardă câte 25.000
Protejat fiind de mama lui Marcus Aurelius, apoi de Mar- de sesterți. Acest episod a fost considerat în continuare
cus Aurelius însuși, Didius Iulianus a efectuat misiuni mi- deosebit de rușinos, imperiul părând să fie pus la mezat
litare în Ahaia, apoi în Africa, aceasta din urmă sub con- de soldații săi. Senatul, amenințat de militari, îl numeș-
ducerea rudeniei sale, prestigiosul jurist african Publius te împărat pe Didius Iulianus, iar soția și fiica acestuia
Salvius Iulianus. primesc titlul de „Augusta”.
A condus apoi Legiunea a XXII-a Primigenia, legiune si- Rapid, Iulianus se dovedește foarte nepopular, iar mul-
tuată la Mogontiacum (azi Mainz), în Germania superi- țimea îl huiduie când se prezintă la circ. Trei generali
or, înainte de a efectua o îndelungată guvernare a Galliei (Pescennius Niger în Siria, Clodius Albinus în Britannia
Belgica. A trebuit să organizeze apărarea provinciei sa- și Septimius Severus în Pannonia) se revoltă. Septimius
le contra atacului caucilor[2] , germani care au efectuat un Severus se deplasează la Roma, îl detronează pe Didius
raid de-a lungul coastelor Mării Nordului. Această apă- Iulianus și ordonă să i se taie capul, la 1 iunie 193. Apoi,
rare a fost improvizată, Gallia Belgica neavând, la timpul dizolvă Garda Pretoriană și ordonă executarea asasinilor
respectiv, trupe militare în garnizoană permanentă. Să- lui Pertinax. Începe un război civil, care va dura până în
păturile din tabăra de la Maldegem au degajat recent și 197.
208
47.4. NUME SUCCESIVE 209
47.4 Nume succesive

• 133 sau 137, se naște Marcus Didius Severus Iulia-
nus
• Martie 193, accede pe tronul Imperiului: Imperator
Caesar Marcus Didius Severus Julianus Augustus
• Iunie 193, titulatura la moartea sa: Imperator Cae-

sar Marcus Didius Severus Julianus Augustus, Tri-
buniciae Potestatis I, Imperator I, Consul I, Pater
Patriae.
47.5 Bibliografie
Surse:
Sesterț emis sub Didius Iulianus; avers (fig. 1)
• Dion Cassius, LXXIV, 11-17.
• Herodianus, II, 6-13.

• Historia Augusta, Vita Didi Iuliani.
• CIL, VI, 1401 (ILS, 412) = CIL VI, 41122

• CIL VIII, 24094 (ILS 8973) = Inscripții latine din
Tunisia, 699.
Studii moderne:
• M. Christol, L'empire romain du IIIe siècle, Paris,

Dupondius emis sub Didius Iulianus; avers: IMP CAES M DID 1997.
IVLIAN AVG, cap cu coroanp radială, spre dreapta; revers: P M
TR P COS, S-C Fortuna Redux, în picioare, cu capul spre stânga, • Dhaeze W. & Thoen H. 2004. Le camp romain de
conduce globul terestru[3] , cu o mână ținând o vâslă-cârmă, iar Maldegem (Flandre orientale, Belgique), In: „Acts
cu cealaltă mână ținând cornul abundenței (fig. 2) of the XIVth UISPP Congress, University of Liè-
ge, Belgium, 2-8 September 2001, Section 13: The
Roman Age”, BAR IS 1312, pp.19-27.
47.3 Monede 47.6 Note

[1] Cassius Dio - Historia Augusta, Didius Iulianus
Monedele bătute la Roma în timpul scurtei domnii a lui
[2] În latină chauci.
Iulianus ne permit să avem portretul său (fig. 1). Mesaje-
le politice pe care le vehiculează sunt obișnuite. Iulianus [3] Nu este vorba sigur de o concepție a rotunjimii Pămân-
se proclamă RECTOR ORBIS, adică „stăpân al lumii”. tului „avant la lettre” (deși unii învățați greci apăraseră
Această tematică o regăsim în figura zeiței Fortuna, ca- această idee și chiar dăduseră, cu aproximații acceptabi-
re conduce globul terestru[3] cu o mână, ținând o vâslă- le, perimetrul acestuia). Globul trimite la expresia latină
cârmă, iar cu cealaltă mână ținând cornul abundenței. orbis terrarum, „cercul țărilor”, de unde numele dat aces-
Această figură implică mesajul că ajungerea la putere a tuia.
lui Iulianus nu este decât expresia voinței zeilor, fiind și
un gaj al prosperității pentru întreg Imperiul (fig. 2). În
mesajele sale politice, prezente pe monede, le asociază 47.7 Vezi și
pe soția sa, Manilia Scantilla și pe fiica sa Didia Clara.
Pe monede a celebrat și concordia între armate, CON- • Anul celor cinci împărați
CORDIA MILITVM, însă acest fapt nu l-a ajutat să fie
sprijinit de legiunile din provincii.
Capitolul 48
Septimius Severus
Lucius Septimius Severus, cu numele întreg Lucius

Septimius Severus Augustus,[1] (n. 11 aprilie 146, la Lep-
tis Magna, Africa - d. 4 februarie 211, la Eboracum,
Britannia) a fost împărat roman din 9 aprilie 193 până în
211. Cu el a început accederea la putere a provincialilor
având ascendență neromană și dinastia Severilor, al căror
eponim este. Este singurul împărat născut în Provincia
Africa.[2]
Aureus bătut sub Septimius Severus, în anul 193, la atelierul mo-

48.1 Biografie netar de la Colonia Augusta Trevorum (azi Trier, în Germania)
pentru a celebra Legiunea a XIV-a „Gemina Martia Victrix”, ca-
Născut la Leptis Magna (în Provincia Africa), în re l-a proclamat împărat; avers: IMP CAE L SEP SE-V PERT
Tripolitania[3] , pe coasta mediterană a Libiei, într-o fa- AVG,cap laureat, spre dreapta; revers: LEG XIIII GEM M V, în
exergă: TR P COS; în centru: acvila legionară
milie de cavaleri, cu origini berbere.
Dinspre mama sa, Fulvia Pia, este descendent al unor imi-
grați din Italia (Fulvii) căsătoriți probabil cu persoane de tă, atribuțiile senatului sunt drastic limitate. Transformă
origine libiană[4] · [5] . Prin tatăl său, Publius Septimius Mesopotamia în provincie romană (197-199); Dacia și
Geta, este descendent al unei familii de origine libico- Moesia cunosc și ele o remarcabilă înflorire economică
punică, și de cultură punică[6] · [7] · [8] · [9] , care obținuse și edilitară. În 203 este inaugurat cunoscutul arc de tri-
cetățenia romană încă din secolul I. Cele două laturi ale umf al împăratului. Moare la Eboracum (astăzi York) la
familiei se compuneau din notabili, spre exemplu, buni- 4 februarie 211.
cul său patern era prefect de Leptis Magna, înainte de a
fi prim Duumvir, când cetatea a devenit colonie romană,
sub Traian. 48.2 Bibliografie
Urmează studii juridice la Roma, este admis în senat de
Marcus Aurelius și cunoaște o strălucită carieră militar- • Anthony Birley, Septimius Severus-The African Em-
administrativă. peror, Routledge, U.S.A., 1999, (ISBN 0-415-
16591-1)
Este guvernator al provinciei Africa (173-174), al Galliei
(186-189), proconsul al Siciliei (189-190), consul sufect • Yann Le Bohec, Cours en Sorbonne de..., décembre
(190), apoi guvernator al Pannoniei Superior (191-193). 2007.
La 9 aprilie 193 este proclamat împărat la Carnuntum • Michael Grant, The Roman Emperors, 1985. ISBN
de către legiunile de la Dunăre, la vestea asasinării lui 0-7607-0091-5
Pertinax și a alegerii lui Didius Iulianus. Septimius pă-
trunde în Italia și, după moartea lui Didius Iulianus este • Michael Grant, The Severans: The Changed Roman
recunoscut de senatul din Roma (iunie 193). Reușește Empire, 1996. ISBN 0-415-12772-6
în decurs de patru ani să elimine toți candidații la tron
și să instaureze un regim riguros autoritar. Căsătorit în • A. Daguet-Gagey, Septime Sévère (Paris, 2000).
185 cu siriana Iulia Domna pune bazele dinastiei Severi- • Alison Cooley, "Septimius Severus: the Augustan
lor (193-235), prin ridicarea în 198 și 209 a celor doi fii Emperor,” in Simon Swain, Stephen Harrison and
ai săi, Caracalla și Geta, la rangul de auguști. Jas Elsner (eds), Severan culture (Cambridge, CUP,
În timpul domniei sale, autoritatea imperială este întări- 2007).
210
48.3. NOTE 211
• Yasmine Zahran, "Septimius Severus: Countdown to

Death", Jonathan Tubb (ed), Stacey International
(London, 2000)
• Johannes Hasebroek, Untersuchungen zur Geschich-

te des Kaisers Septimius Severus (Cambridge, 1921)
48.3 Note
[1] LVCIVS SEPTIMIVS SEVERVS AVGVSTVS
[2] Eutropiu, VIII, 18.
[3] Tripolitania este o regiune istorică situată în nordul Libiei,

al cărei nume semnifică, în limba greacă veche „trei ora-
șe”.
[4] Marcel Le Glay, Yann Le Bohec, Jean-Louis Voisin, His-

toire romaine, P.U.F., 1991 (réédition 2008).
[5] Claude Briand-Ponsart, L'Afrique romaine : De

l'Atlantique à la Tripolitaine, 146 av. J.-C. - 533 ap.
J.-C., Armand Collin, 2005, p. 70.
[6] Anne Daguet-Gagey, Septime Sévère, Payot, 2000, p. 38.
[7] Michael Grant, The Severans, Routlegde, 1996, p.7.
[8] « Le punique est né de la rencontre de deux mondes, l'un

autochtone, l'autre oriental, il est un métissage ethnique et
culturel » / „Punicul s-a născut din întâlnirea a două lumi,
una autohtonă, cealaltă orientală, este un metisaj etnic și
cultural”., Nacéra Benseddik, Thagaste, Souk Ahras, Pa-
trie de saint Augustin, Inas, 2004, p. 25
[9] “dynastie berbère de Cyrénaïque”, Bernard Lugan, Histo-

ire de l'Afrique des origines à nos jours, Ellipses Marke-
ting, 2009, p.108
Capitolul 49
Pescennius Niger
Pescennius Niger, uzurpator roman
Pescennius Niger (latină Gaius Pescennius Niger Augus-

tus; n. cca. 135 - d. 140–194) a fost un uzurpator roman
din 193 până în 194 în timpul Anului celor cinci împărați.
El a pretins tronul imperial ca răspuns la uciderea lui
Pertinax și încoronarea lui Didius Julianus, dar a fost în-
vins de către un solicitant rival, Septimius Severus și ucis
în timp ce încerca să fugă din Antiohia.

• Pescennius Niger at Livius.Org
212
Capitolul 50
Clodius Albinus
Clodius Albinus
Clodius Albinus (latină Decimus Clodius Septimius Albi-

nus Augustus; n. cca. 150 – d. 19 februarie 197) a fost
un uzurpator roman în timpul Anului celor cinci împă-
rați. A fost proclamat împărat de legiunile din Britania și
Hispania după omorârea lui Pertinax în 193.

• Livius.org: Decimus Clodius Albinus
• James Grout: D. Clodius Albinus, part of the Ency-

clopædia Romana
• Albinus coinage
213
Capitolul 51
Caracalla
Marcus Aurelius Antoninus (4 aprilie 188–8 aprilie fost atestată de inscripții numeroase și câteva fragmente
217), cunoscut sub numele Caracalla sau Caracala, a statuare găsite la Porolissum (Moigrad, jud. Sălaj). Cele
fost împărat roman din dinastia Severilor (211 - 217). două fortificații romane de la Porolissum, castrele, câte
unul pe dealurile Pomet și Citera ale localității, împreu-
Porecla Caracalla derivă de la denumirea celtică a unei
mantale purtate în Galia. nă cu un sistem defensiv complex, situat pe culmile sau la
poalele Munților Meseșului, au reprezentat cheia de boltă
Fiu al lui Septimius Severus și al Iuliei Domna, născut a apărării romane în regiunea nord-vestică a Daciei.
la Lugdunum (astăzi Lyon), Caracalla a fost desemnat ca
caesar (196) și augustus (198). La moartea tatălui său, Caracalla și-a pus titlurile "pacator" și "nume praese-
survenită la 4 februarie 211, Caracalla a devenit coîmpă- us", declarându-se un Alexandru al Orientului. A fost
rat, alături de fratele său Geta. asasinat în aprilie 217, în timpul campaniei militare
din Mesopotamia, la instigarea prefectului pretoriului,
Ura dintre cei doi frați a dus, în februarie 212, la asasi- Marcus Opellius Macrinus, care s-a proclamat apoi îm-
narea lui Geta în palatul din Roma, urmată de uciderea părat. Echilibrul economic nu a putut fi restabilit sub Ma-
a 20.000 de susținători ai acestuia. Caracalla a continu- crinus și urmașii săi. Din acest motiv, a urmat o perioadă
at politica lui Septimius Severus de întărire a autorității de dezordine și pe plan monetar.
imperiale, având ca principal sprijin armata.
Denar de argint. Față: capul lui Caracalla împodobit cu lauri.
Potrivit surselor istorice, Caracalla era un eretic și negli-

jent în cadrul atribuțiilor privind conducerea imperiului.
Cassius Dio a relatat că împăratul convoca curtea foar-
te rar și că în timpul vizitei în Nicomedia (214/215) a
delegat-o pe mama sa, Iulia Domna, să se ocupe de câte-
va probleme administrative.
Ca urmare a lungului proces de formare a statului, Ca-
racalla a emis în primul său an de domnie, 212, edictul
Constitutio Antoniniana.
Pe plan militar, Caracalla a dus o politică externă ofen-
sivă. La est de Rin a dus campanii împotriva alemanilor
(213), la Dunăre împotriva carpilor (214), iar în 215 a
pornit un nou război împotriva Imperiului Part. Bun co-
mandant militar, Caracalla a efectuat în 213 o călătorie
în Dacia, în cadrul programului său militar de întărire a
fruntariilor europene ale Imperiului Roman. Prezența i-a
214
Capitolul 52
Publius Septimius Geta
Dinar cu Geta
Publius Septimius Geta (n. 7 martie 189 - d. 26 de-

cembrie 211) a fost al doilea fiu al împăratului Septimius
Severus și frate cu Caracalla.
În anul 208 sau 209 a fost numit Caesar și desemnat ur-
maș la tronul imperiului împreună cu fratele său. În fe-
bruarie 211, după moartea lui Septimius Severus, cei doi
frați își asumă guvernarea în Roma. După scurt timp au
început rivalitățile între cei doi frați. La finalul aceluiași
an, Caracalla l-a asasinat pe Geta în palatul imperial. Ge-
ta a murit în brațele mamei sale, Julia Domna. Mulți aliați
ai acestuia au fost și ei omorâți. Cauzele rivalității dintre
ei ar fi, după unii, gelozia din cauza popularității din ce
în ce mai mari a lui Geta, iar după alții, încercarea de a-și
îndepărta fratele de la tron, iar acesta doar s-a apărat.
215
Capitolul 53
Macrinus
Marcus Opellius Macrinus (cca. 165 - 218) a fost îm-

părat roman timp de 14 luni (11 aprilie 217- iunie 218).
Născut în Caesarea, în provincia romană Mauretania,
Macrinus a fost în 212 prefect al pretoriului în timpul
împăratului Caracalla. În 217, în campania militară din
Mesopotamia împotriva parților, a condus un complot
soldat cu asasinareaa lui Caracalla. Macrinus l-a succedat
la tron, fiind primul reprezentant al stării (sau clasei) so-
ciale a cavalerilor (equester ordo) care a devenit împărat
roman.
Politica de austeritate dusă de Macrinus a provocat o re-
acție de nemulțumire, abil exploatată de Iulia Maesa și
de reprezentanții dinastiei Severilor. În primăvara anului
218 a avut loc o rebeliune a armatei din Orient, în vede-
rea reinstalării pe tron a urmașilor lui Septimius Severus
și Caracalla. Înfrânt în bătălia de la Antiohia, Macrinus a
fost omorât împreună cu fiul său minor, Marcus Opellius
Antonius Diadumenianus (pe care îl ridicase la rang de
augustus).
216
Capitolul 54
Diadumenian
Monedă cu chipul lui Diadumenian
Marcus Opellius Antoninus Diadumenianus sau Di-

adumenian (208–218) a fost fiul împăratului roman
Macrinus, și a fost pentru scurt timp Cezar (în perioada
mai 217-218) și Augustus (în 218).

• Life of Diadumenianus (Historia Augusta at Lacus-
Curtius: Latin text and English translation)
• De imperatoribus Romanis: an on-line encyclopedia
of Roman emperors.
217
Capitolul 55
Eliogabal
Elagabal sau Eliogabal (în latină: Elagabalus sau Heli-

ogabalus; cca. 203 – 11 martie 222), născut Varius Avi-
tus Bassus și cunoscut de asemenea ca Varius Avitus
Bassianus Marcus Aurelius Antoninus, a fost împărat
roman al dinastiei Severilor și a domnit din 218 până în
222.
Fiu al lui Sextus Varius Marcellus, cavaler roman din
Apaeea și al Iuliei Soaemias, nepot al împăratului
Caracalla, preot din Emesa al zeului soare (Elah-Gabal),
numit de posteritate Elagabal (Heliogabalus), este pro-
clamat împărat în primăvara anului 218 de legiunile din
Siria, nemulțumite de politica austeră a lui Macrinus.
Elagabal dobândește tronul imperial, restabilind dinastia
Severilor. Puterea reală este exercitată însă de Iulia Ma-
esa (bunica) și Iulia Soaemias (mama sa). Politica auto-
crată, excesele și capriciile împăratului-copil compromit
în scurt timp noul regim. Sub presiunile Iuliei Maesa,
Elagabalus îl adoptă și-l ridică la rangul de caesar pe M.
Aurelius Alexander, vărul său (221).
S-a căsătorit împotriva tradițiilor, cu o vestală și se com-
porta într-un mod bizar (se farda, îmbrăca costume fe-
meiești) ceea ce a mărit nemulțumirile opiniei publice.
Moare ucis, împreună cu mama sa, de garda pretoriană
în martie 222.

• Elagabal - caricatura Zeului Soare, 14 iunie 2006,
Revista Magazin
218
Capitolul 56
Alexandru Sever
Marcus Aurelius Severus Alexander Augustus[1] (1 [4] Benario, Severus Alexander

octombrie 208 - 18 martie 235), cunoscut drept Alexan-
dru Sever, împărat roman în perioada 222 - 235. Nu-
mele său la naștere a fost Marcus Julius Gessius Bas- 56.3 Bibliografie
sianus Alexianus.[2] Din iunie 221, a purtat numele de
Marcus Aurelius Alexander, iar de la proclamarea sa ca
împărat a avut numele Marcus Aurelius Severus Ale- 56.3.1 Surse primare
xander.
• Cassius Dio, Roman History, Book 80
• Herodian, Roman History, Book 6 (online)
56.1 Biografie • Historia Augusta, Life of Severus Alexander
Alexander s-a născut la Arca Caesarea[3] , la 1 octom- • Aurelius Victor, Epitome de Caesaribus
brie 208, cu numele Marcus Julius Gessius Bassianus
Alexianus.[2] Tatăl lui Alexandru Sever, Marcus Julius • Joannes Zonaras, Compendium of History extract:
Gessius Marcianus, a fost promagistrat sirian.[4] Zonaras: Alexander Severus to Diocletian: 222–284
Era nepot al împăratului Caracalla, originar din Arca Ca- • Zosimos, Historia Nova
esarea (Fenicia). La vârsta de 13 ani a fost proclamat
împărat de pretorienii din Roma, sub numele de Alexan-
dru Sever după asasinarea vărului său Elagabalus. Auto- 56.3.2 Surse secundare
ritatea reală era exercitată de Iulia Mamaea (mama sa),
• Southern, Pat. The Roman Empire from Severus to
sprijinită de juriștii Ulpianus și Modestinus. În timpul
Constantine, Routledge, 2001
domniei lui Alexandru Sever autocratismul și excentrici-
tățile predecesorului său sunt eliminate și se restabilesc • Benario, Herbert W., Alexander Severus (A.D. 222–
bunele raporturi cu Senatul, al cărui prestigiu este sporit. 235), De Imperatoribus Romanis (2001)
Relațiile cu armata și Garda Pretoriană devin însă încor- • Canduci, Alexander (2010), Triumph & Tragedy:
date. Alexandru Sever inițiază în anii 231-233 o contra- The Rise and Fall of Rome’s Immortal Emperors,
ofensivă romană în Orient pentru a stăvili invazia sasa- Pier 9, ISBN 978-1-74196-598-8
nidă la vest de Eufrat. În timpul pregătirilor unui război
împotriva alamanilor la granița renană, Alexandru Sever • Gibbon. Edward Decline & Fall of the Roman Em-
și Iulia Mamaea sunt uciși la Mogontiacum (azi Mainz) pire (1888)
de soldați care-l proclamă împărat pe Maximin Tracul.
Odată cu moartea lui Alexandru Sever s-a sfârșit dinastia • Paul Petit, Histoire générale de l’Empire romain, Se-
Severilor. uil, 1974, ISBN 2020026775
• François Zosso et Christian Zingg, Les Empereurs
romains, édition Errance, 1995, ISBN 2877722260
56.2 Note
[1] În Latina clasică, numele împăratului Alexandru Sever era 56.4 Legături externe
scris MARCVS AVRELIVS SEVERVS ALEXANDER
AVGVSTVS.
• „Alexander Severus”. Enciclopedia catolică. New
[2] Canduci, pg. 60 York: Robert Appleton Company. 1913.
[3] Historia Augusta, Life of Severus Alexander, 1:2 • Severus Alexander Site dedicat acestui împărat
219
220 CAPITOLUL 56. ALEXANDRU SEVER
• Severus Alexander on NumisWiki
• Coins of Severus Alexander

• De Imperatoribus Romanis: Sever Alexandru
• Viața lui Sever Alexandru

Capitolul 57
Maximin Tracul
Gaius Iulius Verus Maximinus (c. 173 – aprilie 238), acesta nu garanta niciun avantaj.
cunoscut ca Maximin Tracul a fost împărat roman în Pe plan extern, Maximin s-a luptat cu alemanii, pe care
perioada 235–238.
i-a învins pe teritoriul landului Baden-Württemberg de
Maximin Tracul este descris de contemporani ca primul astăzi. După victorie, și-a luat titlul Germanicus Maxi-
împărat roman de origine barbară. El a fost de aseme- mus și și-a deificat-o pe soția, Caecilia Paulina. S-a așezat
nea primul dintre împărații-soldați. Cu el a început criza apoi cu armata la Sirmium, în Pannonia, de unde a apărat
secolului III din Imperiul Roman. în iarna 235-236 granița dunăreană de atacurile dacilor
liberi și ale sarmațiilor.
57.1 Ascensiune 57.2.2 Anul celor șase împărați și moartea

lui Maximin
„Historia Augusta” precizează că Maximin era născut în
Tracia sau Moesia, dintr-un tată got și o mamă alană. Dar
În 238, în provincia Africa, guvernatorul Gordian I, îm-
originea gotă era puțin plauzibilă, întrucât goții s-au sta-
preună cu fiul său, Gordian al II-lea, s-au autoproclamat
bilit în Balcani, abia la sfârșitul secolului al III-lea. La
împărați. Senatul de la Roma i-au sprijinit pe cei doi Gor-
fel ca majoritatea împăraților din acel secol, Maximin și-
dieni. Maximin și-a luat legiunile din Pannonia și a plecat
a început cariera politică ca simplu soldat, în timpul lui
spre Roma.
Septimiu Sever. A fost promovat abia în timpul domni-
ei lui Alexandru Sever. Maximin a fost pus comandant Revolta din Africa a fost înfrântă de guvernatorul
peste recruții din Pannonia, care îl disprețuiau pe împă- Numidiei, Capellianus, loial lui Maximin, care l-a înfrânt
ratul Alexandru. Împreună cu legiunea Legio XXII Pri- și ucis pe Gordian II în bătălia de la Cartagina, dispunând
migenia, Maximin i-a asasinat, în 235, pe Alexandru Se- de singura legiune din zonă. Gordian I s-a spânzurat când
ver și pe mama acestuia la Mogontiacum (astăzi Mainz). a aflat vestea.
Garda pretoriană l-a recunoscut pe Maximin ca împă- În locul celor doi Gordieni, Senatul a ales ca împărați
rat, iar Senatul și-a dat confirmarea. Fiul lui Maximin pe Pupienus și pe Balbinus, doi senatori. Dar poporul
cu Caecilia Paulina, Maximus, a fost proclamat Caesar. a fost nemulțumit de împărații-senatori și a ieșit în stra-
dă, cerându-l pe Gordian al III-lea, nepotul minor al lui
Gordian I, pe tron. Pupienus și Balbinus au fost nevoiți
57.2 Domnie să-l asocieze la domnie pe Gordian al III-lea.
În acest timp, Maximin a atacat Italia din nord, pentru
57.2.1 Consolidarea statului a-și recăpăta tronul. Are loc Asediul de la Aquileia. În
aprilie 238, Maximin a fost asasinat la Aquileia de soldați
Maximin a urât nobilimea pe toată durata domniei sale. din Legiunea a II-a Parthica, nemulțumiți de anarhia ce
A început prin a-i elimina pe susținătorii împăratului pre- stăpânea imperiul.[1]
cedent, care au încercat să-l ucidă de două ori. Prima ten-
După câteva zile, Pupienus și Balbinus au fost asasinați
tativă de asasinat a fost la fluviul Rin. Un grup de ofițeri,
de garda pretoriană. Gordian al III-lea a devenit împărat
sprijinit de o parte din Senat, a încercat să distrugă un
roman.
pod peste fluviu, ca să-l lase pe Maximin blocat pe celă-
lalt mal, la cheremul germanicilor. Pe tronul Romei avea
să vină senatorul Magnus. Dar conspirația a fost descope-
rită la timp și răsculații executați. A doua tentativă a avut 57.3 Politică
loc în Mesopotamia, unde foștii arcași ai lui Alexandru
l-au proclamat împărat pe Quartinus. Macedo, conducă- Maximin a dublat solda legionarilor, dar în același timp
torul militar al răscoalei, l-a ucis pe Quartinus, pentru că a mărit impozitele, iar perceptorii au devenit extrem de
221
222 CAPITOLUL 57. MAXIMIN TRACUL
Maximin Tracul, înfățișat pe o monedă.
duri.
Spre deosebire de Alexandru Sever, Maximin nu a tolerat
creștinismul. Mulți creștini au fost executați (și unii mar-
tirizați), precum Papa Ponțian și succesorul său Anteriu.

[1] Southern, Pat. The Roman Empire from Severus to Con-
stantine, Routledge, 2001, pag. 67

• „Se istorisește că Filip era creștin...“, 7 martie 2013,
Capitolul 58
Magnus (uzurpator)
Magnus (d.235) a fost un uzurpator roman din secolul

III.
Magnus a fost un senator roman în timpul împăratului
roman Alexandru Sever. După moartea lui Sever și a as-
censiunii lui Maximin Tracul la tron, Magnus împreună
cu alți senatori au complotat împotriva noului împărat.
Sprijiniți de câțiva ofițeri și soldați, senatorii aveau să dis-
trugă podul de pe Rin, pe când Maximin Tracul se afla pe
cealaltă parte a fluviului, în război cu germanicii. Maxi-
min avea fie înconjurat și ucis de germanici, iar Magnus
ajungea pe tron. Dar planul a fost descoperit la timp și
conspiratorii executați.
223
Capitolul 59
Gaius Iulius Verus Maximus
Dinar cu Gaius Iulius Verus Maximus
Gaius Iulius Verus Maximus (c.217/220 - aprilie 238),

uneori numit greșit Gaius Iulius Verus Maximinus sau
Maximinus cel Tânăr, a fost fiul împăratului roman
Maximin Tracul și al Caeciliei Paulina.
Maximus a fost ridicat la rangul de Caesar de către ta-
tăl său, Maximin Tracul, în jurul anului 236. Cu toate
acestea, el nu a deținut nicio putere reală.
După Asediul de la Aquileia, în aprilie 238, Maximin și
fiul său Gaius Iulius Verus Maximus au fost asasinați la
Aquileia de soldați din Legiunea a II-a Parthica, nemul-
țumiți de anarhia ce stăpânea imperiul.[1]

[1] Southern, Pat. The Roman Empire from Severus to Con-
stantine, Routledge, 2001, pag. 67
224
Capitolul 60
Gordian I
Marcus Antonius Gordianus Sempronianus Roma- 60.2 Domnie

nus Africanus (c.159 - 12 aprilie, 238), cunoscut sub
numele de Gordian I, a fost un împărat roman în anul Alexandru Sever l-a făcut pe Gordian promagistrat în
238 (Anul celor șase împărați). Africa. Dar Maximin Tracul a preluat puterea.
Din cauza inpopularității lui Maximin, Gordian I s-a re-
voltat în Africa pe 22 martie, autointitulându-se împărat
și asociindu-l pe fiul său, Gordian al II-lea, la domnie.
60.1 Ascensiune După cucerirea Cartaginei, Senatul, Roma și majoritatea
provinciilor l-au recunoscut pe Gordian ca împărat.
Gordian I s-a născut într-o familie de rang equestru (de Guvernatorul Numidiei, Capelianus, loial lui Maximin
cavaleri), probabil în Frigia. Părinții lui erau, conform Tracul, a atacat Cartagina și l-a ucis pe Gordian al II-lea
“Historiei Augusta”, Ulpia Gordiana și Maecius Marul- în bătălie. Când a auzit vestea, Gordian I s-a spânzurat,
lus, senator. Istoricii de mai târziu au infirmat numele pe 12 august 238.
tatălui lui Gordian. Din partea mamei, este probabil ca
Gordian să se înrudească cu clanul de plebei Sempronius. Senatul i-a pus pe tron pe Pupienus și pe Balbinus, după
care Gordian al III-lea, nepotul lui Gordian I, a devenit
Tot “Historia Augusta” prezintă numele soței lui Gor- împărat.
dian, Fabia Orestilla, care s-ar fi tras din împărații romani
Antoninus Pius și Marcus Aurelius. Dar s-a dovedit că de
fapt Fabia era descendentă din consulul Herodes Atticus.
Cu soția sa, Gordian a avut cel puțin doi copii: Gordian
și Antonia Gordiana (mama viitorului împărat Gordian al
III-lea). Fabia Orestilla a murit înainte de 238.
Gordian I pe o monedă, purtând titlul de AFR (Africanus)
Gordian I a urcat în ierarhia politică până la Senat. Ca

militar, Gordian a comandat legiunea Legio III Scythi-
ca, pe când aceasta se afla în Siria. A fost guvernator
al Brittaniei în 216, iar în timpul lui Elagabalus a ajuns
consul suffect.
Datorită ecsceselor din timpul mandatului de edil, Gor-
dian a ieșit pentru o perioadă din viața publică. În acest
timp, el a scris un lung poem, intitulat Antoninias, în cin-
stea împăratului Caracalla.
225
Capitolul 61
Gordian al II-lea
Marcus Antonius Gordianus Sempronianus Roma-

nus Africanus (c.192 - 12 aprilie, 238), cunoscut sub
numele de Gordian II, a fost un împărat roman în anul
238 (Anul celor șase împărați). El a fost fiul lui Gordian
I.
Gordian II a fost fiul lui Gordian I și al Fabiei Orestilla. El
era de asemenea fratele mai mare al Antoniei Gordiana și
unchiul viitorului împărat, Gordian al III-lea.
În timpul lui Elagabalus a fost chestor, iar în timpul lui
Alexandru Sever a ajuns pretor și apoi consul suffect.
Odată cu asasinarea lui Alexandru Sever, în 235 tronul
roman a fost preluat de Maximin Tracul. Gordian I, ta-
tăl lui Gordian al II-lea, s-a revoltat în 238 împotriva lui
Maximin și s-a declarat împărat, împreună cu fiul său,
având de partea sa Senatul. Dar Capelianus, guverna-
torul Numidiei, loial lui Maximin, l-a înfrânt și ucis pe
Gordian al II-lea în bătălia de la Cartagina. Acest rezul-
tat era de așteptat, din moment ce trupele lui Capelianus
erau bine organizate și mai luptaseră, iar Gordian al II-lea
conducea mai mult un grup de voluntari strânși în grabă.
La auzul veștii morții fiului său, Gordian I s-a sinucis.
Gordian al III-lea, nepotul lui Gordian II, va deveni îm-
părat la sfârșitul lui 238.
226
Capitolul 62
Pupienus
Marcus Clodius Pupienus Maximus (c.178 - 29 iulie s-a întrunit la Templul lui Jupiter, unde a votat pe noii
238), cunoscut sub numele de Pupienus, a fost un îm- împărați, Pupienus și Balbinus. Cei doi au fost însă ne-
părat roman din anul celor șase împărați. El a domnit voiți să-l adopte pe Gordian al III-lea, nepotul lui Gordian
împreună cu Balbinus. I. Pupienus a mărșăluit spre Ravenna, pentru a se întâl-
ni cu Maximin. Acesta a fost asasinat de trupel sale la
Aquileia. La Roma, Balbinus nu a ținut bine frâilele pute-
rii pe durata absenței lui Pupienus. Când acesta a revenit
62.1 Origini în capitală, Balbinus l-a acuzat că ar vrea să domnească
singur. Astfel cei doi împărați s-au mutat în săli separate
Historia Augusta spune că Pupienus a fost un fiu de fie- din palat. Acest lucru a făcut mai ușoară asasinarea lor
rar, care și-a început cariera ca centurion și mai apoi a de către garda pretoriană, care era nemulțumită de cei
ajuns tribun militar și pretor. Alte surse îl arată pe Pu- doi împărați puși de Senat. În locul lor, pe tron a venit
pienus ca fiul adoptiv al Pescenniei Marcellina, și servind Gordian al III-lea.
în funcțiile de proconsul al Bithyniei, al Greciei și mai
apoi al Galliei Narbonensis, asta înainte de a fi legatus în
Iliria. La sfârșit se spune că a guvernat provinciile ger- 62.3 Legături externe
manice (Germania Inferior). Doar ultima funcție, cea de
guvernator al problematicei Germania Inferior, pare rea-
lă, fiind atestată și de istoricul Herodian.
Este cert că Pupienus nu s-a născut ca patrician. El prove-
nea din orașul etrusc Volterra, unde s-a găsit o inscripție
cu numele fiicei (sau surorii) lui Pupienus: Pupiena Sex-
tia Paulina Cathegilla. Acesta dovedește că Pupienus era
înrudit cu familia nobiliară a Sextiilor. Pupienus a fost de
două ori consul. Prima dată a fost în jurul anului 213, iar
a doua oară a fost în 234. În același an a devenit prefect
al Romei; din cauza severității sale, însă, a devenit nepo-
pular în rândul poporului roman. Pupienus a avut doi co-
pii: Tiberius Clodius Pupienus Pulcher Maximus, consul
suffect în 235 și Marcus Pupienus Africanus, consul în
236 împreună cu împăratul Maximin Tracul. Toate aces-
te funcții arată importanța lui Pupienus și al familiei sale
pe durata domniei lui Maximin Tracul. Evident, ei au
deținut o proprietate în orășelul Tibur, din afara Romei,
unde Pupienus Pulcher Maximus era patron.
62.2 Conducerea Romei

Când Gordian I și Gordian al II-lea s-au declarat împă-
rați în Africa, Senatul a desemnat o comisie de 20 de oa-
meni, incluzându-l pe Pupienus, pentru a coordona ac-
țiunile împotriva lui Maximin Tracul, împăratul decăzut
din drepturi. După moartea celor doi gordieni, Senatul
227
Capitolul 63
Balbinus
Decimus/Decius Caelius Calvinus Balbinus (c.165 - 63.3 Sarcofagul lui Balbinus

29 iulie 238), cunoscut sub numele de Balbinus, a fost un
împărat roman împreună cu Pupienus în 238, pentru două Balbinus, împreună cu soția sa (al cărui nume este ne-
luni. El este unul dintre împărații din perioada denumită cunoscut), au fost puși după moarte într-un sarcofag, co-
Anul celor șase împărați. mandat special de împărat. Sarcofagul a fost găsit în frag-
mente pe Via Appia, fiind singurul sarcofag descoperit
până acum din epoca imperială romană.
63.1 Origini și carieră
Se spune că Balbinus ar fi descendent din Publius Coeli-
us Balbinus Vibullus Pius, consul ordinar în 137. Dacă
această legătură este adevărată, Balbinus mai era înrudit
și cu Quintus Pompeius Falco, om politic de vază din se-
colul II, precum și cu inginerul și autorul din secolul I
d.Hr., Frontinus. Balbinus era patrician din naștere, fiul
(natural sau adoptiv) al lui Caelius Calvinus, legatus în
Cappadocia în 184. Conform lui Herodian, Balbinus a
guvernat mai multe provincii, iar "Historia Augusta", pe
lângă șapte provincii guvernate, mai spune că Balbinus
a mai fost proconsul în Asia și Africa. Dar majoritatea
funcțiilor ocupate s-au dovedit a fi inventate.
63.2 Domnie
După ce Gordian I și Gordian al II-lea s-au declarat împă-

rați în Africa, Senatul, care-i sprijinea pe gordieni, a creat
un colegiu de douăzeci de oameni, printre care și Balbi-
nus, care avea funcția de a contracara acțiunile împăra-
tului detronat, Maximin Tracul. La aflarea veștii morții
celor doi Gordieni în Africa, Senatul s-a întrunit la Tem-
plul lui Jupiter, unde a ales doi noi împărați, pe Balbinus
și pe Pupienus. Cei doi au fost nevoiți să-l adopte și să-l
ridice la rangul de Caesar pe Gordian al III-lea, nepo-
tul lui Gordian I. În timp ce Pupienus s-a dus la Ravenna
pentru a-l înfrânge definitiv pe Maximin, Balbinus a ră-
mas la Roma, unde a scăpat de sub control situația. Când
Pupienus s-a întors, Balbinus l-a acuzat că vrea să preia
singur tronul. Cei doi împărați s-au mutat în capete dife-
rite din palat. Acest lucru a favorizat asasinarea lor, pe 29
iulie 238, de către garda Pretoriană, nemulțumită de îm-
părații puși de Senat. În locul lor, pe tron a venit Gordian
al III-lea.
228
Capitolul 64
Gordian al III-lea
Marcus Antonius Gordianus Pius (20 ianuarie 225 - În 241, Gordian al III-lea l-a făcut pe Timesitheus, un po-
11 februarie 244), cunoscut sub numele de Gordian al litician abil, prefect al gărzii pretorienilor. De aici înain-
III-lea, a fost un împărat roman între 238 - 244. El a fost te, Timesitheus a cârmuit de fapt imperiul, Gordian fiind
fiul Antoniei Gordiana și al unui senator al cărui nume nu și minor. În mai 241, Gordian s-a căsătorit cu fiica pre-
este cunoscut (a decedat înainte de 238). fectului, Tranquillina, care a primit titlul de Augusta.
În acea perioadă, germanicii atacau necontenit granița ro-
mană de pe Rin și Dunăre, iar perșii sasanizi atacau pro-
64.1 Ascensiune vinciile asiatice. Când Shapur I al perșilor a atacat și cu-
cerit provincia Mesopotamia, Gordian a deschis pentru
După asasinarea lui Alexandru Sever, în 235, împărat ro- ultima oară în istoria romană ușile Templului lui Ianus
man a ajuns Maximin Tracul. Ca răspuns la această re- (asta însemna că era război) și a trimis o armată imensă
beliune, Gordian I, loial lui Sever, s-a declarat împărat în sub comanda lui Timesitheus către est. Perșii au fost în-
238. Chiar dacă și Gordian I și fiul său, Gordian al II-lea, frânți în Bătălia de la Resaena (243), iar teritoriile pierdu-
au murit doar după o lună de domnie, Marcus Antonius te au fost recucerite. Pe când Gordian plănuia o campanie
Gordianus Pius - nepotul lui Gordian I -, pe atunci în vâr- de și mai mare aploare împotriva Persiei, Timesitheus s-a
stă de doar 13 ani, a devenit popular în rândul poporului, înbolnăvit și a murit. Astfel, campania a fost anulată.
cu ajutorul mamei sale, Antonia Gordiana. Timesitheus a fost înlocuit în funcția de prefect de către
Senatul, după moartea lui Gordian I, i-a pus pe tronul Filip Arabul, un sirian ambițios. Acesta a pornit împotri-
Romei pe Pupienus și pe Balbinus. Aceștia nu erau foar- va Persiei în 244, dar a fost înfrânt în bătălia de la Misiche
te populari și astfel, Gordian III a fost ridicat la rangul de (azi Fallujah, Irak). După bătălie, este probabil ca Filip
Caesar (co-împărat). După înfrângerea lui Maximin Tra- să-l fi ucis pe Gordian la Zaitha, pe malul Eufratului. Dar
cul, Pupienus și Balbinus au fost asasinați, iar Gordian III cauza morții lui Gordian III nu este sigură și este disputată
a devenit împărat, pe 29 iulie 238. și acum de istorici.
Gordian a fost zeificat după moarte de către Senat, pentru
că acesta se temea de o posibilă revoltă a poporului.
64.2 Domnie
Monedă celebrând căsătoria dintre Gordian III şi Tranquillina,

Augusta
Pe timpul domniei micului Gordian, familiile nobiliare au

condus de fapt imperiul. În 240, Sabinianus, s-a revoltat
în Africa de vest și s-a declarat împărat. Însă el a fost
repede înfrânt de guvernatorul Mauretaniei.
229
Capitolul 65
Sabinianus (uzurpator)
Altă persoană: Papa Sabinianus
Marcus Asinius Sabinianus, cunoscut sub numele de

Sabinianus (? - 240), a fost conducătorul unei revolte în
Africa Romană, declarându-se împărat. Dar a fost rapid
înfrânt de guvernatorul Mauretaniei, în 240, iar suporterii
lui au fost definitiv înfrânți în același an la Cartagina.
230
Capitolul 66
Filip Arabul
Marcus Iulius Philippus (cca. 198 - 249), cunoscut ca de către Marcus Iotapianus (tot în 248). Silbannacus și
Filip Arabul, după originea familiei sale, a fost împărat Sponsianus au fost alți uzurpatori din timpul domniei lui
roman între anii 244 - 249. Filip Arabul. În urma luptelor grele purtate la Dunărea de
Jos (245-247), Filip a respins cea mai puternică invazie
a carpilor; el adoptă titlul triumfal Carpicus Maximus.
66.1 Origini În aprilie 248, Filip a avut onoarea de a celebra 1000 de
ani de la nașterea Romei. Cu această ocazie, sunt organi-
Filip s-a născut la Shahba, la 87 km de Damasc, în pro- zate și Jocurile seculare. În arene, peste 1.000 de gladia-
vincia romană Siria. El era fiul lui Iulius Marinus, cetă- tori au fost uciși, împreună cu animale precum leoparzi,
țean roman. Este probabil ca Filip să se fi tras din tribul lei, hippopotami, girafe și un rinocer. În literatură, Asi-
arab creștinat al ghassanizilor, precum și din șeicul Uthai- nius Quadratus a scris cartea Istoria unor o mie de ani,
na, un militar din Imperiul Roman. special pregătită pentru aniversare.
Numele mamei lui Filip este necunoscut, dar este amintit Decius, guvernatorul Moesiei, a fost proclamat împărat
un frate, Gaius Iulius Priscus, pretorian din timpul împă- pe Dunăre de către armată, în vara lui 249. Filip s-a dus
ratului Gordian al III-lea (238 - 244). În 234, Filip s-a să-l întâlnească pe uzurpator la Verona. El ori a murit în
căsătorit cu Marcia Otacilia Severa, fiica unui guvernator bătălie, ori a fost asasinat de gărzile sale de corp. Când
roman. Ei au avut doi copii: un fiu numit Marcus Iulius vestea succesului lui Decius a ajuns la Roma, Filip II Ju-
Philippus Severus (Filip II Junior), și o fiică, Iulia Severa, nior, fiul lui Filip Arabul, împreună cu familia sa, au fost
a cărei existență nu este sigură. uciși. Decius a fost recunoscut ca împărat.
66.2.1 Credințe religioase

66.2 Carieră politică și domnie
Istoricul Eusebius din Caezareea a scris că Filip Arabul a
În 243, în urma morții lui Timesitheus, prefectul pretorie- fost primul împărat creștin. De fapt, Constantin cel Mare
nilor, în campania împotriva perșilor, împăratul Gordian a fost primul împărat roman care s-a botezat. Filip a fost
al III-lea l-a ridicat pe Filip Arabul la funcția de prefect al doar tolerant față de creștini, religia politeistă rămânând
gărzii pretorienilor. Acest titlu i-a conferit lui Filip pute- religia oficială de stat. Sfântul Quirinus al Romei, a fost,
rea de a stăpâni lumea romană prin intermediul micului după o legendă, fiul lui Filip Arabul.
împărat. Gordian III a murit în 244, după o bătălie pe
Eufrat. Unele surse îl arată pe Filip ca asasin, dar altele
spun că Gordian a murit în bătălie. Oricum, Filip Ara- 66.3 Legături externe
bul a devenit împărat. El a făcut pace cu perșii, dându-le
teritorii din Mesopotamia și plătindu-le 500.000 de de- • „Se istorisește că Filip era creștin...“, 7 martie 2013,
nari. El a pornit repede spre Roma, ca să fie confirmat de Adrian Agachi, Ziarul Lumina
Senat, iar trupele din est le-a lăsat sub comanda fratelui
său, Gaius Priscus. Fiul lui Filip a fost ridicat la rangul
de Caesar, primind numele de Filip II Junior.
Domnia lui Filip începe cu respingerea germanicilor care
atacau Pannonia și a goților care invadează Moesia. Ei au
fost înfrânți în 248, dar legiunile, nemulțumite, l-au de-
clarat împărat pe Tiberius Claudius Pacatianus. Revol-
ta a fost învinsă de Decius, care a devenit guvernator în
Moesia. Altă tentativă de preluare a puterii a fost în Siria,
231
Capitolul 67
Filip II Junior
Filip Junior, bust
Marcus Iulius Philippus Severus (238 - 249), cunoscut

sub numele de Filip II Junior, a fost fiul împăratului ro-
man Filip Arabul și al Marciei Otacilia Severa. Conform
unor surse, a avut o soră, Iulia Severa.
Când tatăl său a devenit împărat, în 244, Filip Iunior a
fost ridicat la rangul de Caesar (co-împărat). Filip a fost
consul în 247 și apoi în 248. De fapt, el nu a exercitat
nici o autoritate, fiind minor. La vestea că Filip Arabul
a fost ucis la Verona de către uzurpatorul Decius, garda
pretoriană de la Roma l-a asasinat pe micul Filip. El a
murit în brațele mamei sale, la vârsta de numai 11 ani.
232
Capitolul 68
Pacatianus
Altă persoană: Pacatianus, guvernator al Brit-

taniei din secolul V
Tiberius Claudius Mainus Pacatianus (d. c.248) a

fost un uzurpator roman pe Dunăre, în Moesia, împotriva
împăratului roman Filip Arabul.
El este cunoscut din monede, precum și de la istori-
cii Zosimus și Zonaras, care spune că inițial Pacatianus
era ofițer în legiunile dunărene. Conform lui Zosimus,
Pacatianus a fost declarat împărat de către armată, la
Viminacium (Moesia Superior). Filip Arabul l-a trimis
pe senatorul Decius să rezolve situația. Pacatianus a fost
ucis de propiile trupe, iar Decius a devenit guvernator al
Moesiei.
233
Capitolul 69
Silbannacus
Marcus Silbannacus a fost un uzurpator roman, proba-

bil din timpul lui Filip Arabul sau al lui Aemilian.
Silbannacus este cunoscut doar după o singură monedă,
un antoninianus găsit în Lorena, care astăzi se găsește la
Muzeul Britanic. Pe aversul monedei se poate observa
figura unui uzurpator și titlul IMP MAR SILBANNACVS
AVG, iar pe revers este reprezentat zeul Mercur ținând-o
pe Victoria și un caduceu în mâini, cu inscripția de VIC-
TORIA AVG.
Numele de Silbannacus conține un sufix celtic ("-acus”).
Astfel se poate localiza aproximativ zona de origine a
acestui uzurpator, probabil Germania Superior. Revol-
ta este posibil să fi început la sfârșitul domniei lui Filip
Arabul și să se fi terminat la începutul domniei lui Decius.
Eutropius pomenenește de un bellum civile (război civil)
în Gallia în acea perioadă.
O altă monedă, publicată în 1996, îl arată pe un alt Sil-
bannacus, din timpul domniei lui Aemilianus. Se poate
presupune că, după înfrângerea și uciderea lui Aemilian
de către Valerian, acest Silbannacus a încercat să preia
puterea la Roma. Dar el a fost eliminat rapid de către
Valerian.
69.1 Surse
• Körner, Christian, “Silbannacus”, s.v. “Rebelli-
ons During the reign of Phillip the Arab (244-
249 A.D.): Iotapianus, Pacatianus, Silbannacus, and
Sponsianus”, in DIR (1999).
234
Capitolul 70
Sponsianus
Sponsianus ar fi fost un uzurptor roman, din timpul îm-

păratului Filip Arabul. El este cunoscut doar după câțiva
aurei (monede) descoperite în 1713 în Transilvania. Dar
aceste monede sunt probabile create în epoca medieva-
lă/modernă, existența lui Sponsianus fiind neclară.

• Körner essay on usurpers
235
Capitolul 71
Decius
Gaius Messius Quintus Traianus Decius (c.201- iunie Ciprian a descris atât epidemia, cât și persecuția din tim-
251), împărat roman (249 - 251). pul lui Decius. Pe lângă Papa Fabian, martir în timpul lui
Decius, au mai murit și șapte “apostoli ai Galiei”. Aceștia
sunt menționați de către Grégoire de Tours: Gatien la
Tours, Trophimus la Arles, Paul la Narbonne, Saturnin
71.1 Ascensiune la Toulouse, Denis la Paris, Austromoine la Clermont și
Martial la Limoges.
S-a născut la Budalia (azi Martinici, Serbia), aproape de
Sirmium, în provincia Pannonia Inferior. Urcând pe trep-
tele ierarhiei politice, Decius a ajuns în funcția de senator, 71.2.2 Campanii militare și restructura-
apoi de consul în 232. A fost guvernator al Moesiei, rea statului
al Germaniei Inferior și, între 235 - 238, guvernator al
Hispaniei Tarraconensis. A fost prefect al Romei în tim-
pul împăratului Filip Arabul.
În 245, a fost însărcinat de Filip Arabul cu apărarea pro-
vinciilor dunărene. Între 248 - 249, a fost nevoit să în-
frângă răscoala lui Pacatianus și să apere granița de ata-
curile goților.
Proclamat împărat de armată, Decius a pornit spre Italia.
L-a ucis pe Filip Arabul la Verona, apoi a ajuns la Roma,
unde a primit numele de Traian (uneori, Decius este cu-
noscut sub numele de Decius Traian), în amintirea bunu-
lui împărat Traian.
71.2 Domnie
71.2.1 Persecuția creștinilor
În 250, Decius a lansat un edict împotriva creștinilor. A

fost prima persecuție anti-creștină care s-a derulat în în-
treg Imperiul. Acest lucru a fost motivat, deoarece Deci-
us a fost un împărat “de modă veche”. El lansat un pro-
gram politic tradiționalist, acesta incluzând revenirea la
religia politeistă, romană.
Episcopilor și preoților creșini li s-a ordonat să se sacrifi- Decius Traian
ce pentru împărat de sau să treacă la religia romană. Ma-
joritatea creștinilor au considerat o mare ofensă, și au ho- Decius a încercat să recreeze funcția de cenzor. Publius
tărât să moară ca și martiri. Valerian a fost pus în aceasă funcție. De asemenea, De-
În același timp, în imperiu a apărut o mare epidemie. cius a refăcut Roma după incendiul din 249 și a construit
Apogeul ei a fost între 251 - 266. Ea a luat aproximativ Termele lui Decius, de pe Aventin.
5000 de vieți pe zi în Roma. Ea a fost numită Epidemia În 250, Decius și-a ridicat copii, pe Herennius Etruscus și
lui Ciprian, după episcopul Cartaginei. pe Hostilian, la rangul de Caesar (co-împărați). Pe fiul cel
236
mare este probabil să fi fost ridicat la rangul de Augustus

(puterea lui era egală cu cea a tatălui său).
Carpii, un trib dac liber, au atacat la sud de Dunăre, dar
au fost înfrânți de către Decius, care și-a luat titlul de Car-
picus Maximus.
Decius s-a mai confrunat cu atacul goților la sud de
Dunăre, în provinciile Moesia și Tracia. A fost primul
atac de mare amploare al goților. Sub regele lor Cniva,
s-au stabilit pentru scurtă vreme la Nicopole, dar fiind
alungați de romani, au mers prin Balcani, până au ajuns
la cetatea Beroë (azi Stara Zagora, Bulgaria), pe care au
pustiit-o. La fel au făcut și cu Philippopolis (azi Plov-
div). Comandatul roman al orașului, Titus Iulius Priscus,
s-a declarat împărat sub protecție gotă. În același timp, la
Roma, Licinianus s-a declarat împărat, dar a fost executat
după câteva zile.
Goții au reușit să scape de asediul nemilos al Philippo-
polisului și s-au retras spre nord, la Abrittus. Aici s-a
dat confruntarea finală dintre ei și romani, în iunie 251.
Decius și fiul său Herennius Etruscus au murit în bătălie.
Decius Traian a fost primul împărat roman mort în luptă
cu barbarii.
71.3 Surse
• Nathan, Geoffry, and Robin McMahon, “Trajan
Decius (249-251 A.D.) and Usurpers During His
Reign”, DIR

• Persecuția împăratului Decius asupra creștinilor, 14
martie 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
• „Persecuția n-a pornit dintr-un edict imperial“, 21

martie 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
Capitolul 72
Priscus (uzurpator)
Titus Iulius Priscus a fost un uzurpator din secolul III,

din Imperiul Roman.
A fost inițial guvernator al Macedoniei. În 251 a fost
numit împărat la Philippopolis, cu ajutorul goților care
atacau Imperiul. Senatul l-a declarat dușman al statului.
Probabil, Priscus a supraviețuit împăratului Decius, dar a
fost ucis în timpul lui Trebonianus Gallus.
238
Capitolul 73
Licinianus
Acest articol este despre un uzurpator roman din

secolul III. Pentru împăratul roman vezi Licinius
(308 - 324)
Iulius Valens Licinianus a fost un uzurpator roman în

250.
Licinianus, senator, având sprijinul Senatului și a unei
părți din populație, a profitat de lipsa împăratului Decius
din capitală pentru a se declara împărat. Valerian, pe
atunci cenzor, a învins răscoala și l-a executat pe Lici-
nianus fără mari probleme.
73.1 Surse
• Nathan, Geoffrey, and Robin McMahon, “Trajan
Decius (249-251 A.D.) and Usurpers During His
Reign”, De Imperatoribus Romanis
239
Capitolul 74
Herennius Etruscus
Quintus Herennius Etruscus Messius Decius (c.227 -

iunie 251) a fost un împărat roman în anul 251, împreună
cu tatăl său, Decius.
Herennius s-a născut la Sirmium, în Pannonia, în timpul
unei campanii condusă de tatăl lui, Decius. Pe mama lui
Herennius o chema Herennia Cupressenia Etruscilla, care
era de rang senatorial. În 248, a fost tribun militar îm-
preună cu tatăl său. După victoria asupra uzurpatorului
Pacatianus din Moesia, Decius s-a hotărât să pornească
el singur o revoltă. Aclamat de armată ca împărat, el l-a
învins pe împăratul Filip Arabul la Verona și a preluat pu-
terea. La Roma, Herennius Etruscus a fost numit Caesar
în anul 250.
La începutul domniei lui Herennius, goții au atacat pro-
vinciile dunărene. În 251, Decius și-a făcut fiul Augustus
(co-împărat). În același an, Herennius a fost făcut consul.
Cei doi, tată și fiu, au pornit spre Balcani spre a-l învinge
pe Cniva, regele goților. Hostilian, fratele mai mic al lui
Herennius, a rămas la Roma. Folosind diverse tactici, de
retragere și ofensivă, Cniva i-a încurcat pe romani, ca-
re au fost prinși la Abrittus în iunie. Herennius a murit
străpuns de o săgeată, iar Decius a murit o zi mai târziu.
Cei doi au fost primii împărați uciși în luptă cu un popor
străin.
La vestea morții celor doi împărați, Trebonianus Gallus a
fost declarat împărat, în timp ce la Roma, Hostilian, fiul
mai mic al lui Decius, a fost numit în aceeași funcție. Cei
doi au domnit împreună până la moartea lui Hostilian de
ciumă.
240
Capitolul 75
Trebonianus Gallus
Gaius Vibius Trebonianus Gallus (206 - 253) a fost un

împărat roman între anii 251 și 253.
Gallus, fiul unui senator, s-a născut în Italia. S-a căsăto-
rit cu Afinia Gemina Baebiana și a avut doi copii: Gaius
Vibius Volusianus și Vibia Galla. Cariera sa a fost tipi-
că pentru criza secolului III, cu numiri atât în politică cât
și în armată. A fost consul suffect, iar în 250 a devenit
guvernator al Moesiei Superior. Aici, Gallus a câștigat
popularitate în rândul armatei, după ce a respins atacuri-
le goților.
În iunie 251, Decius și fiul său Herennius Etruscus au
murit în bătălia de la Abrittus, uciși de goți. Trebonia-
nus Gallus a fost proclamat împărat de către trupe. În
același timp, la Roma, Hostilian, fiul mai mic al lui De-
cius, a fost numit împărat. Pentru a evita un război ci-
vil, Gallus îl adoptă pe Hostilian și cei doi devin co-
împărați. În același an, Hostilian moare de ciumă în ca-
pitală. Volusianus, fiul natural al lui Trebonianus Gallus,
este asociat la domnie.
Trebonianus Gallus a câștigat o mare popularitate în rân-
dul poporului. A ajutat familiile lovite de epidemia de
ciumă. Deși este acuzat că ar fi persecutat creștinii, sin-
gura dovadă este faptul că l-a exilat pe Papa Corneliu din
Roma în 252.
Pe plan extern, Gallus s-a luptat cu Shapur I, împăratul
sasanid (persan), care a cucerit fără probleme provincia
romană Siria. Pe Dunăre, goții au reatacat Imperiul, în-
călcând tratatul de pace semnat în 251. Aemilianus, gu-
vernator al Moesiei Superior și al Pannoniei, s-a declarat
împărat și a pornit spre Roma, dar nu înainte de a-i învin-
ge pe goți. Gallus a strâns multe legiuni pentru a-l înfrun-
ta pe uzurpator, dar a fost ucis împreună cu Volusianus la
Interamna de armată, în august 253. Statuie de bronz a lui Gallus, făcută în timpul său. Este singura
statuetă de bronz romană din secolul III găsită până acum (Mu-
zeul Metropolitan de Artă, New York)
241
Capitolul 76
Hostilian
Gaius Valens Hostilianus Messius Quintus (c.230 -

251), cunoscut sub numele de Hostilian, a fost împărat
roman în anul 251, alături de Trebonianus Gallus. A fost
fiul împăratului Decius și al Herenniei Etruscilla. El a fost
fratele mai mic al lui Herennius Etruscus.
Hostilian s-a născut la Sirmium (azi Sremska Mitrovica,
Serbia), în jurul anului 230. După ascensiunea tatălui său
la tron, Hostilian a fost ținut mereu în umbra fratelui său
mai mare. La începutul anului 251, Herennius Etruscus
a fost asociat la domnie, iar Hostilian a primit titlul de
princeps iuventutis.
Când Decius și Herennius au plecat la Dunăre pentru a
respinge atacul goților, Hostilian rămas la Roma, din ca-
uza lipsei sale de experiență. Mama lui a fost numită re-
gentă.
Campania împotriva goților a fost un dezastru. Decius și
Herennius au murit în timpul ei, iar Trebonianus Gallus,
un general respectat, a fost proclamat împărat pe Dunăre.
La Roma, Hostilian a fost recunoscut ca succesor al lui
Decius. Pentru a evita un război civil, Trebonianus l-a
adoptat și l-a asociat pe Hostilian la domnie. Dar mai
târziu, tot în 251, a izbucnit o epidemie de ciumă în ca-
pitală. Hostilian a murit în timpul ei. El a fost primul
împărat după 40 de ani care a murit de cauze naturale.
Moarte timpurie a lui Hostilian a făcut loc pe tron lui
Volusianus, fiul natural al lui Trebonianus Gallus.
76.1 Surse
• Christopher J. Fuhrmann, “Herennius Etruscus
(A.D. 251) and Hostilian (A.D. 251)", DIR
242
Capitolul 77
Volusianus
Pentru episcopul de Tours, vezi: Sfântul Volu-

sianus
Gaius Afinius Vibius Volusianus (d. august 253), cu-

noscut sub numele de Volusianus, a fost un împărat ro-
man între 251 - 253, împreună cu Trebonianus Gallus.
El a fost fiul lui Trebonianus Gallus și al Afiniei Gemina
Baebiana. A avut o soră, Vibia Galla.
Moartea lui Decius în iunie 251 a dus la ascensiunea
la tron a lui Trebonianus Gallus. Acesta l-a asociat la
domnie pe Hostilian, fiul lui Decius. Volusianus a fost
numit Caesar și Princeps Juventutis. La sfârștul aceluiași
an, Hostilian a murit de ciumă și a fost înlocuit de Volu-
sianus ca Augustus și co-împărat.
A fost ucis de armată împreună cu tatăl său în 253, la
Interamna.
243
Capitolul 78
Aemilianus
Marcus Aemilius Aemilianus (c. 207 - 253) a fost

împărat roman pentru trei luni în anul 253.
Maur de origine, Aemilian s-a născut într-o familie să-
racă din provincia Africa. S-a căsătorit cu Cornelia Su-
pera. Alte date despre tinerețea sa nu sunt cunoscute. În
251, guvernatorul Moesiei Superior, Trebonianus Gallus,
a fost proclamat împărat după moartea lui Decius și a fii-
lor săi. Aemilian a fost trimis la Dunăre, pentru a-l înlo-
cui pe Gallus în funcția de guvernator. A fost în același
timp guvernator în Pannonia și Moesia. Marea responsa-
bilitate a lui era să apere granița dunăreană de atacurile
goților conduși de regele Cniva.
Cornelia Supera, soţia lui Aemilian
Trebonianus Gallus a devenit nepopular în rândul armatei

din cauza înfrângerilor repetate. Cu goții a fost semnat un
tratat, iar perșii sub Shapur I au cucerit Siria. Când goții
au cerut tribut, Aemilian a refuzat să-l dea și i-a învins în
vara anului 253. Armata l-a proclamat împărat pe Aemi-
lian. Acesta a pornit marșul spre Italia. Gallus și fiul său
Volusianus au strâns mai multe legiuni, chiar și de pe Rin,
pentru a apăra tronul de uzurpator. Dar nu s-a dat nici o
bătălie, deoarece soldații lui Gallus și-au dat seama de su-
perioritatea miltară a lui Aemilian și l-au ucis pe împărat
și pe fiul său. Aemilian a fost recunoscut ca împărat.
Senatul i-a conferit lui Aemilian titlul de Augustus. Cu
toate acestea, Valerian, guvernatorul provinciilor de pe
Rin, loial împăratului defunct, s-a declarat împărat. Ae-
milian și noul uzurpator s-au întâlnit la Spoleto, dar nici
de data aceasta nu a fost o bătălie. Aemilian a fost ucis
de propriile trupe și Valerian i-a urmat la tron.
244
Capitolul 79
Valerian
Publius Licinius Valerianus (c. 200 - după 260) a fost Valerian a reușit să recucerească Antiohia și Siria în 257.
împărat roman între anii 253 - 259. Dar tot atunci goții au atacat și devastat Peninsula Balca-
nică și Asia Mică. În 259, în timp ce ostea romană era
sub asediu la Edessa (azi Urfa), a izbucnit o epidemie de
ciumă, în care au pierit numeroși oșteni romani. Arma-
79.1 Origini ta lui Valerian a fost învinsă un an mai târziu de Șapur I
în așa-zisa bătălie de la Edessa. Valerian a fost singurul
Valerian se trăgea dintr-o veche familie senatorială. A împărat roman făcut prizonier de o forță străină.
avut doi copii, împreună cu soția sa, Egnatia Mariniana:
Gallienus și Valerianus Minor.
79.2.1 Captivitate
În 238, Gordian I l-a numit princeps senatus. În 251, când
împăratul Decius a reintrodus funcția de cenzor, această Potrivit istoricului creștin Lactanțiu (Lactantius), Valeri-
demnitate i-a fost acordată lui Valerian. A fost numit și an a fost supus unor mari umiliri în captivitate la curtea
guvernator al provinciilor de la Rin, precum și al provin- lui Șapur I. Lactanțius avea toate motivele să exagereze
ciilor Noricum și Raetia. În 253 a fost chemat de îm- în expunerea sa, întrucât Valerian îi persecutase intens pe
păratul Trebonianus Gallus pentru a înfrânge răscoala lui creștini.
Aemilianus. Acesta din urmă, după ce preluase puterea,
a fost atacat de Valerian. Cele două oștiri s-au ciocnit laIstoricii moderni contrazic versiunea lui Lactanțiu și re-
Spoleto, unde Aemilianus a fost ucis de propriii oșteni. levă că șahul sasanid Șapur I le-a dat lui Valerian și suitei
sale (de asemeni capturate) pământ lângă Bișapur (Bisha-
În septembrie al aceluiași an, 253, armata și Senatul l-au pur), unde au trăit în condiții relativ bune. Soldații ro-
proclamat împărat pe Valerian. mani luați prizonieri au fost folosiți atât în armată, cât și
în construcții. Band-e Kaisar (“barajul lui Cezar”) este
una dintre construcțiile create de romani în apropiere de
79.2 Domnie orașul Susa.
Data exactă a morții lui Valerian a rămas necunoscută. La
Prima acțiune a lui Valerian în calitate de împărat a fost tron i-a urmat fiul său, Gallienus.
aceea de a-i acorda fiului său, Gallienus, titlul augustus,
asociindu-l la domnie cu drepturi egale. Gallienus stăpâ-
nea provinciile romane apusene, iar Valerian provinciile 79.3 Legături externe
răsăritene.
Pe toată durata regnului său, Valerian a fost confruntat • “Valerian and Gallienus”, la De Imperatoribus Ro-
cu atacurile întreprinse de șahul persan sasanid Șapur I. manis (engleză).
Acesta a cucerit Antiohia și Armenia, regat până atunci
vasal Imperiului Roman. În 253-254, Uranius Antoninus
s-a declarat împărat în Siria.
Valerian a inițiat în anul 258 o mare prigoană împotriva
creșinilor. Printre victime s-au numărat Papa Sixt al II-
lea, episcopul Ciprian al Cartaginei, sfântul Laurențiu de
Roma și Fructuosus, episcopul din Tarragona. Valerian a
publicat primul său edict de prigonire a creștinilor (prin
edict, creștinii erau obligați la cultul național al zeilor pă-
gâni și le erau interzise adunările în cimitire, contrave-
nienții fiind pasibili cu exilul sau cu pedeapsa capitală).
245
Capitolul 80
Uranius Antoninus
Uranius (Antoninus) a fost un uzurpator roman amin-

tit de istoricul Zosimos, care s-a revoltat în timpul lui
Elagabalus sau Alexandru Sever.
Este posibil ca Zosimos să-l fi confundat cu L(ucius)
Julius Aurelius Sulpicius Severus Uranius Antoni-
nus’, care ar fi domnit în Siria, în 254. Acesta din urmă
este cunoscut doar după monede.
Nu este sigur dacă Uranius de pe monede este același cu
cel amintit de Zosimos. Dacă a existat ultimul dintre cei
doi, acesta sigur a apărat imperiul de atacul lui Shapur I,
regele sasanid al Persiei.
Nu se știe nimic despre el după ce s-a declarat împărat.
246
Capitolul 81
Saloninus
Saloninus
Publius Licinius Cornelius Saloninus Valerianus

(cca. 242 – 260) a fost un împărat roman în 259 sau 260.
247
Capitolul 82
Gallienus
Publius Licinius Egnatius Gallienus (218 - 268) a fost a fost asasinat în 257 /258, iar Saloninus, alt fiu al lui
un împărat roman între anii 253 - 268. El a domnit la în- Gallienus, a fost ridicat la rang de Caesar.
ceput alături de tatăl său, Valerian (până în 260). Domnia Domnia lui Gallienus a fost frământată de revolte și de
i-a fost tulburată de nenumărate răscoale.
atacuri ale barbarilor. În prima perioadă a domnie, Ga-
llienus a vizitat Atica, din Grecia. Aici a fost inițiat în
misterele de la Eleusis. El a promovat cultura elenistică,
82.1 Origini în armonie cu cea romană clasică. Filozoful Plotinus din
Lycopolis îl arată pe Gallienus ca ultimul om al antichi-
Gallienus s-a născut prin 218, ca fiu al lui Valerian și al tății.
Egnatiei Mariniana. Mama sa era de rang senatorial, fiica În 257, Gallienus luptă împotriva dacilor liberi. După
lui Egnatius Victor Marinianus. aceasta, adoptă titlul de Dacicus Maximus. Peste trei ani,
Valerian a ajuns pe tronul Romei în 253. Atunci a pro- în 260, Valerian a fost capturat de către perși în bătălia
pus Senatului ridicarea fiului său Gallienus la rangul de de la Edessa. Astfel Gallienus a rămas unic împărat peste
Augustus (co-împărat). Precum Marcus Aurelius și fra- romani. Dar el nu a făcut public decesul tatălui său de-
tele său vitreg Lucius Verus au făcut un secol mai înainte, cât după o lună, deoarece credea că poporul se va revol-
Valerian și fiul său Gallienus au împărțit imperiul între ei, ta împotriva sa. În același an, un general din Pannonia,
tatăl luând provinciile estice, iar fiul provinciile vestice. Ingenuus, s-a declarat împărat. El a fost înfrânt aproa-
Valerian a avut de luptat împotriva perșilor sasanizi, sub pe imediat de către Aureolus. Dar în provincia Dacia,
conducerea lui Shapur I. un anume Regalianus a declarat că este strănepot al lui
Decebal și s-a autointitulat împărat roman. Acesta a fost
ucis de către roxolani, un trib din afara Imperiului.
82.2 Domnie După atacul respins al alemanilor din Galia, Postumus s-a
declarat împărat. Silvanus, protectorul lui Saloninus (fiul
lui Gallienus, care întâmplător se afla în Galia) a încercat
fără nici un rezultat să elimine uzurpatorul. Cei doi au fost
uciși din ordinul lui Postumus, care a fost recunoscut ca
împărat în Galia, Britania și Hispania. Imperiul Gallic,
numele sub care este cunoscut acest stat seccesionist, a
trăit până în 274, când a fost recucerit de Aurelian.
Perșii au încercat să cucerească partea de est a Imperiu-
lui Roman după înfrângerea lui Valerian. Macrianus Ma-
jor, fost general al tatălui lui Gallienus, s-a declarat îm-
părat în provincia Siria. El i-a asociat la domnie pe fii săi,
Macrianus Minor și Quietus. Balista, prefect al lui Valeri-
an, a fost de asemenea o persoană importantă din această
revoltă. Macrianii au respins ofensiva persană și au cu-
cerit Iudeea și Asia Mică. Macrianus Major cu Minor
au fost înfrânți în Tracia, iar Quietus a pierdut teritoriile
în favoarea lui Odaenathus al Palmyrei. Balista a deve-
nit succesor al Macrianilor după asasinarea lui Quietus.
Gallienus, pe o monedă Deabia în 264, revolta a fost definitiv înfrântă. Palmyra a
intrat în stăpânirea teritoriilor estice, devenind un stat de
Pe timpul când a fost co-împărat cu tatăl său, Gallienus l- sine stătător.
a mai asociat la domnie și pe fiul său, Valerian II. Acesta
248
Pe timpul campaniei Macrianilor în 261, un comandant

loial lui Gallienus, Valens, a fost nevoit să apere provin-
cia Ahaia de atacul uzurpatorilor. Piso, un locotenent al
lui Macrianus, s-a declarat împărat în Tesalia. Valens a
fost și el proclamat împărat de armată și l-a ucis pe Piso.
Dar în același an a fost asasinat. În Egipt a izbucnit de
asemenea o răscoală, sub conducerea lui Mussius Aemi-
lianus. Acesta i-a sprijinit pe Macriani, dar a fost rapid
eliminat de un general de-al lui Gallienus. În locul său a
venit un alt uzurpator, Memor, care a fost executat un an
mai târziu.
Au mai existat alți uzurpatori, pomeniți doar de Historia
Augusta, despre care se crede că au fost inventați:
Trebellianus (în Isauria), Celsus, Saturninus.
Sub presiunea evenimentelor, impune o serie de refor-
me: crearea unui corp nobil de intervenție de cavalerie
grea, înlăturarea reprezentanților ordinului senatorial de
la conducerea legiunilor, accelerarea pătrunderii unități-
lor auxiliare recrutate dintre barbari în armata romană.
Senatului i s-a luat dreptul de a bate monedă de aramă.
În politica externă Gallienus a fost nevoit să facă mari
eforturi pentru a pune stavilă invaziilor barbare care aveau
loc aproape în fiecare an. Goții, carpii, hierulii atacau
pe uscat și pe mare și prădau până departe în interiorul
imperiului provincii răsăritene din Asia Mica și Peninsula
Balcanică.
În 260 a emis un edict prin care garanta libertatea cultului.
În august 268, Gallienus este victima unei conjurații a
generaliilor săi în timp ce asedia în Mediolanum pe ge-
neralul Aureolus, care se proclamase împărat.

• “Valerian and Gallienus”, la De Imperatoribus Ro-
manis (engleză).
• Arcul de Triumf de la Salonic

Capitolul 83
Ingenuus
Ingenuus a fost un comandant militar roman care a de- roman-emperors.org/ingen.htm. Accesat la 25 de-
ținut o comandă militară de rang înalt în Panonia.[1] cembrie 2010.
• Bouvier’s Law Dictionary, ed. a VI-a revizuită, 1856
83.1 Date generale • Leadbetter, William, „Ingenuus (260 A.D.)”, De

Imperatoribus Romanis, 1998
A fost însărcinat cu educarea militară a lui Cezar Corne- • Jones, A.H.M.; Martindale, J.R. (1987). The Pro-
lius Licinius Valerianus, fiul împăratului Gallienus, dar sopography of the Later Roman Empire, Vol. I:
după moartea băiatului din 258, poziția lui a devenit AD260-395. Cambridge: Cambridge University
periculoasă.[2] Press. OCLC 490356338
Ingenuus a văzut o șansă de a deveni împărat roman
• Canduci, Alexander (2010). Triumph & Tragedy:
atunci când Valerian a fost capturat și ucis de către Sha-
The Rise and Fall of Rome’s Immortal Emperors.
pur I al „Imperiului sasanid”, așa că s-a revoltat împotriva
Sydney: Murdoch Books. ISBN 978-1741965988
lui Gallienus și s-a autoproclamat împărat roman în cca.
260[3] (conform unor surse în 258), după moartea împă- • Peachin, Michael (1990). Roman imperial
ratului Valerian a fost declarat de Gallienus (d. 260) un titulature and chronology, A.D. 235-284. Am-
uzurpator roman.[2] sterdam: Gieben. OCLC 21388903. http:
Gallienus a acționat rapid, rechemând militarii din Galia //books.google.com/books?id=rM4iAQAAIAAJ&
și, după un marș rapid, l-a întâlnit pe Ingenuus pe câm- q=ingenuus&dq=ingenuus. Accesat la 25 decem-
pul de luptă de la Mursa.[4] Trupele lui Ingenuus au fost brie 2010
învinse de către generalul lui Gallienus, Aureolus, care a
utilizat în mod adecvat avantajul dat de mobilitatea unei
componente de cavalerie îmbunătățită a armatei, o ino- 83.4 Legături externe
vare remarcabilă militară dorită de împărat.[2]
Ingenuus a fost ucis în luptă sau și-a luat propria viață • en www.roman-emperors.org
pentru a evita capturarea.[1]
83.2 Referințe
[1] Canduci, pg. 83
[2] Leadbetter, www.roman-emperors.org/ingen.htm
[3] Peachin, p.40; p.83
[4] Jones, pg. 457
83.3 Bibliografie
• Leadbetter, William (1998). „Ingenuus (260
A.D.)”. De Imperatoribus Romanis. http://www.
250
Capitolul 84
Regalianus
P. C (assius?) Regalianus (a murit în 268) a fost un Robert Martindale, The prosopography of the later
general de origine dacă[3] și uzurpator roman împotriva Roman Empire, Cambridge University Press, 1992,
lui Gallienus.[3] ISBN 0521072336, p. 273
• Leadbetter, William, “Regalianus (260 A.D.)", De
Imperatoribus Romanis, 1998
84.1 Istoria
• Jones, A.H.M., Martindale, J.R. The Prosopogra-
Principala sursă de informații este nesigura Istoria Au- phy of the Later Roman Empire, Vol. I: AD260-395,
gustă. Alte surse sunt Eutropius (care-l numește „Trebel- Cambridge University Press, 1971
lianus”), Aurelius Victor și epitomele (manual rezumativ
• Canduci, Alexander (2010). Triumph & Tragedy:
de istorie[4] ) care-l numesc „Regillianus”. Despre origi-
The Rise and Fall of Rome’s Immortal Emperors.
nea sa, Triginta Tyranni spune că a fost un dac, o rudă a
Pier 9. ISBN 978-1741965988.
lui Decebal.[5] El a avut, probabil, rang senatorial.
După înfrângerea și capturarea împăratului Valerian în • Clinton, Henry Fynes. Fasti Romani: Appendix.
partea de est (260), populațiile de la frontieră s-au sim- From the death of Augustus to the death of Heraclius
țit nesigure, și și-au ales proprii împărați pentru a avea (1850)
garanția că au lideri împotriva amenințării străinilor.[6]
Populația și armata din provincia Pannonia l-au ales ca
împărat pe Ingenuus, dar împăratul legal, Gallienus, l-a 84.3 Vezi și
învins pe uzurpator.[7]
Gallienus s-a mutat în Italia, totuși, pentru a se ocu- • Gaius Cassius Regallianus
pa de o invazie a alemanilor. Populația locală, care se
confrunta cu amenințarea sarmaților, l-a ales împărat pe
Regalianus,[8] care a ridicat-o pe soția sa Sulpicia Dryan- 84.4 Referințe
tilla la rangul de Augusta pentru a-și întări poziția sa. Re-
galianus a luptat cu curaj împotriva sarmaților.[6] După [1] Toate monedele cu Regalianus și Dryantilla sunt compu-
victoria sa, el a fost ucis de o coaliție formată din propri- se din monede antoninianus bătute peste alte monede, cea
ul său popor și roxolani.[6] mai mare parte din timpul domniei lui Septimius Severus,
Alexandru Sever și Maximian. Singura monetărie care
Câteva anecdote care fac referire la Regalianus au supra- putea emite monede pentru Regalianus a fost Monetăria
viețuit, în schița biografică succintă care apare în Triginta Carnuntum în Pannonia (astăzi Austria); cele mai multe
Tyranni în Historia Augusta: este indicat, de exemplu, că monede au fost găsite într-o zonă mică în jurul aceluiași
el a fost ridicat la tron din cauza numelui său (Regalia- oraș, fiind o mărturie pentru o mică răspândire a rebeliu-
nus, „regal” sau „împărătesc”); atunci când soldații lui au nii.
auzit această glumă l-au salutat pe Regalianus ca împărat
[2] Morris, John, Arnold Hugh Martin Jones and John Ro-
al lor.[9]
bert Martindale, The prosopography of the later Ro-
man Empire, Cambridge University Press, 1992, ISBN
0521072336, p. 273
84.2 Bibliografie
[3] John Yonge Akerman (1834). A descriptive catalogue of
rare and unedited Roman coins:from the earliest period of
• en William Leadbetter, “Regalianus (260 A.D.)", the Roman coinage, to the extinction of the empire under
DIR (1998). Constantinus Paleologos. p. 80. http://books.google.com/
?id=z-NCAAAAIAAJ&pg=PA80&dq=Regalianus#v=
• Morris, John, Arnold Hugh Martin Jones and John onepage&q=Regalianus&f=false
251
252 CAPITOLUL 84. REGALIANUS
[4] DEX - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a

III-a, 2009, revăzută și adăugită)
[5] Historia Augusta, Tyranni Triginta, 10:8
[6] „Ingenuus (260 A.D.)”. roman-emperors.org. http://

www.roman-emperors.org/ingen.htm. Accesat la 26 au-
gust 2011.
[7] Jones, pg. 457
[8] Canduci, pg. 85
[9] Historia Augusta, Tyranni Triginta, 10:6

• Reportaj
Capitolul 85
Claudius al II-lea Gothicus
Marcus Aurelius Claudius Gothicus
Marcus Aurelius Claudius Gothicus (cca. 214 -

ianuarie 270), cunoscut drept Claudius II, a condus Im-
periul Roman pentru mai puțin de doi ani (268 - 270).
Născut în Dalmația, ajunge unul dintre cei mai capabili
generali ai împăratului Gallienus, comandant al trupelor
din Balcani. După asasinarea lui Gallienus, în cursul lup-
tei împotriva uzurpatorului Aureolus, Claudius este pro-
clamat împărat. El îl înfrânge pe Aureolus, respinge o
invazie a alamanilor în lupta de la lacul Benacus (nordul
Italiei) și obține în 269, în bătălia de la Naissus (Iugosla-
via), o răsunătoare victorie asupra goților și herulilor care
invadasera Peninsula Balcanică.
Victoria îi aduce cognomenul de Gothicus și pune stavi-
lă, pentru câteva decenii, atacurilor acestor popoare îm-
potriva imperiului. Claudius moare de ciumă în orașul
Sirmium din Pannonia, la tron urmându-l Quintillus.
253
Capitolul 86
Quintillus
Marcus Aurelius Claudius Quintillus (?-270) a fost un

împărat roman.
254
Capitolul 87
Aurelian
Jos, iar prin respingerea vandalilor - pe Dunărea Mijlo-

cie ( Regiunea panonică, 270-271). Începe înconjurarea
Romei cu fortificații puternice –zidul lui Aurelian, înche-
iat în vremea împăratului Probus.
Dat fiind lungimea considerabilă a graniței nordice im-
periale (de la Atlantic până în Orientul Mijlociu) pe ca-
re se exercitau presiunile populațiilor migratoare barbare
(în general) și a dacilor liberi în zona carpatică, Aureli-
an a dispus retragerea armatei și a administrației romane
din Dacia în anul 271, în vederea consolidării frontierei
balcanice pe linia Dunării de Jos. În 274 este lichidată
și secesiunea Regatului galic; Aurelian restaurează astfel
unitatea statului roman, primind titlu de restitutor orbis.
În politica internă Aurelian s-a comportat ca un suveran
absolut. Purta diadema solară, purpură și veșimente bo-
gate ca după obiceiul regilor orientali, s-a autointitulat
Dominus et Deus. A guvernat fără senat care a pierdut și
dreptul de a bate monedă de aramă alegându-și colabora-
torii dintre cavaleri. Personalitate inteligentă și energică,
Aurelian întărește autoritatea imperială și întreprinde o
serie de reforme administrative și economice vizând con-
solidarea statului în vederea depășirii crizei din secolul al
III-lea. Cultul zeului soare, sol invictus, este ridicat la
rangul de religie a întregului imperiu. A efectuat o re-
Lucius Domitius Aurelianus formă monetară (emisiuni de aur, argint și aramă) care a
înviorat schimburile comerciale. În politica externă Au-
Lucius Domitius Aurelianus (n. 9 septembrie 214,
relian a înregistrat succese remarcabile, străduindu-se să
Moesia, Panonia – d. 275, Çorlu, în apropiere de
apere imperiul de frecventele invazii barbare și să refacă
Byzantion), cunoscut drept Aurelian, a fost un împărat
unitatea acestuia, mult afectată în timpul lui Gallienus.
roman (270–275).
În drum spre Orient, în vederea începerii unei campa-
Născut în Moesia la Sirmium, Aurelian parcurge întrea-
nii împotriva Imperiului Sasanid, Aurelian este asasinat
ga carieră, de la soldat la comandant al cavaleriei sub
de secretarul său, la Byzantion, ca urmare a unui obscur
Claudius II. Proclamat împărat la Sirmium de legiunile
complot de palat.
de la Dunăre (270), Aurelian își consolidează puterea du-
pă sinuciderea lui Quintillus, fratele lui Claudius II, fiind
recunoscut împărat de către senat.
La urcarea sa pe tron, Imperiul Roman era slăbit de unele
dezmembrări teritoriale: întregul Orient se afla sub stă-
• Aurelian, protector sau persecutor al Bisericii?, 4
pânirea Zenobiei, regina Imperiului de la Palmira, iar în
aprilie 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
Vestul Europei, provinciile Gallia, Hispania și Britannia
erau incluse în regatul galic secesionist. • A condus o femeie Imperiul Roman? Cazul Severi-
Prin decizia de retragere din Dacia și prin victoriile repur- nei, soția lui Aurelian, 27 septembrie 2013, Adevă-
tate asupra iutungilor, sarmaților, carpilor și goților, Au- rul - articol Historia
relian consolidează frontiera Imperiului pe Dunărea de
255
Capitolul 88
Marcus Claudius Tacitus
Marcus Claudius Tacitus
Marcus Claudius Tacitus (ca. 200 - Iunie 276) a fost

Împărat roman din 25 Septembrie, 275, până în Iunie
276.
256
Capitolul 89
Florianus
Marcus Annius Florianus Pius : (n. ?−276 D.Ch.) a

fost un împărat roman, în lunile august și septembrie 276.
La anunțarea morții lui Tacitus, în calitate de frate, Flori-
anus s-a considerat îndreptățit pentru succesiunea la tron.
În acel moment, Florianus se afla în fruntea contingente-
lor occidentale într-o campanie militară în Orient. Tru-
pele de sub comanda sa l-au recunoscut împărat, dar ar-
mata din orient l-a preferat pe comandantul său, Marcus
Aurelius Probus.
Întâlnirea între trupele celor doi rivali a avut loc la Tars
în Cilicia, în septemnrie 276. Soldații lui Florianus au
evitat bătălia, asasinându-l, după care i-au jurat credință
lui Probus.
257
Capitolul 90
Marcus Aurelius Probus
pul de a relansa economia în acele teritorii devastate.

În 279-280, Probus era, potrivit lui Zosimus, în Rhaetia,
Illyria și Licia, unde a condus bătălii cu vandalii. În ace-
iași ani, generalii lui Probus i-au învins pe blemienii nu-
bieni în provincia Egipt, Probus a dispus reconstruirea
podurilor peste Nil și a canalelor de-a lungul fluviului,
unde era concentrată producția de grâne a imperiului.
În 280-281, Probus a doborât trei uzurpatori, Iulius Sa-
turninus (în Siria), Proculus (în Galia) și Bonosus (în Co-
lonia Claudia Ara Agrippinensium, astăzi Köln). Anver-
gura acestor revolte nu este clară, dar există indicii că nu
erau doar probleme locale. În 281, împăratul era în Ro-
ma, unde și-a celebrat triumful.
Probus era nerăbdător să inițieze campania estică, în-
târziată de revoltele din vest. A părăsit Roma în 282,
îndreptându-se întâi spre Sirmium, orașul său natal, când
Probus a primit vestea că Marcus Aurelius Carus, comandantul
Gărzii pretoriene, a fost proclamat împărat. Probus a tri-
mis trupe împotriva noului uzurpator, dar, la vestea că
Marcus Aurelius Probus (cca. 232 – 282) a fost un acestea au trecut de partea lui Carus, Probus a fost asasi-
împărat roman (276–282). nat de propriii soldați (septembrie/octombrie 282).
Originar din Sirmium, Pannonia, fiu al unui tribun, Pro-
bus și-a început cariera militară de foarte tânăr. Ca sol-
dat, s-a făcut remarcat sub împărații Valerian, Aurelian și
Tacit. În anul morții lui Tacit, 276, Probus a fost numit
comandantul militar al “Orientului”. Soldații l-au procla-
mat împărat imediat după moartea lui Tacit.
Florianus, care se considera îndreptățit pentru succesiu-
nea la tron, a fost asasinat de propriii soldați după o cam-
panie militară nedecisivă. Probus s-a mutat în Occident,
a învins goții, dobândind titlul onorific Gothicus (280), iar
poziția i-a fost ratificată de Senat.
Domnia lui Probus s-a consumat în general în războaie
încununate de succes, prin care a restabilit securitatea la
frontiere. Cele mai importante dintre operațiuni erau în-
dreptate spre eliberarea Galiei de invadatorii germanici
(francii, alemanii, burgunzii și longionii), permițându-i
lui Probus să adopte titlurile onorifice Gothicus Maximus
și Germanicus Maximus.
Unul dintre principiile lui era să nu permită niciodată sol-
daților săi să fie inactivi, și îi angaja pe timp de pace la
munci comunitare, între altele la extinderea plantațiilor
de viță de vie în Galia, Pannonia și alte ținuturi, cu sco-
258
Capitolul 91
Carus
Marcus Aurelius Carus (n. 224[1] - d. 283, Parția) a Speranțele lui Carus de cuceriri suplimentare au fost în-
fost împărat roman în perioada 282 - 283. General abil, trerupte de moartea sa, care a fost anunțată după o furtu-
a fost proclamat împărat de către soldați în timp ce se afla nă violentă. Cauza morții sale nu se cunoaște exact, putea
în Raetia, îndată după moartea lui Probus. surveni din cauza unei boli[10] , lovit de un fulger[11] sau
[9]
Pornește campanii împotriva triburilor germanice și sar- o rană primită în campania împotriva perșilor . Faptul
că el a fost condus o campanie victorioasă, iar fiul său
manților de pe malurile Dunării. De asemenea, a în-
treprins cu succes o expediție în Mesopotamia împo- Numerian a reușit să succeadă fără opoziție, sugerează că
moartea lui ar fi fost din cauze naturale[8] .
triva sasanizilor din Persia, cărora le-a cucerit capitala,
Ctesiphon. Moare în timpul campaniei din Imperiul Sa-
sanid în timpul unei furtuni.
91.2 Note
91.1 Viața [1] Canduci, pg. 105
[2] Jones, pg. 183

[2]
Carus, cunoscut inițial Marcus Numerius Carus , a fost
[3] Victor, 38:1
probabil născut la Narbo (astăzi Narbonne) în Galia[3] ,
dar a fost educat la Roma[4] . A obținut funcția de [4] Historia Augusta, “Vita Cari”, 4:2
senator[5] și diferite posturi civile și militare înainte de a
fi numit prefect al Gărzii pretoriene de împăratul Probus [5] Historia Augusta, “Vita Cari”, 5:4
în 282[6] . [6] Canduci, pg.105
După asasinarea lui Probus, la Sirmium, Carus a fost pro- [7] Zonaras, 12:29
clamat împărat de către soldații[7] . Deși Carus a răzbunat
sever moartea lui Probus, a fost suspectat de complicitate [8] Leadbetter, www.roman-emperors.org/carus.htm
la asasinat. El nu pare să fi revenit la Roma după aderare
[9] Zonaras, 12:30
sa, mulțumindu-se cu un anunț la Senat.
[10] Historia Augusta, “Vita Cari”, 8:2
91.1.1 Domnia [11] Victor, 38:3
Oferindu-le titlul de Caesar fiilor săi, Carinus și

Numerian, l-a numit pe Carinus responsabil peste ves- 91.3 Bibliografie
tul imperiului și alături de Numerian a organizat o ex-
pediție împotriva perșilor. După ce i-a învins pe quazi • Gibbon. Edward Decline & Fall of the Roman Em-
și sarmanți pe Dunăre[1] , primind titlul de Germanicus pire (1888)
Maximus[8] , Carus a anexat Mesopotamia, a capturat
Ctesiphon, precum și soldații săi au mărșăluit dincolo de • Jones, A.H.M., Martindale, J.R. The Prosopogra-
Tigru[9] . phy of the Later Roman Empire, Vol. I: AD260-395,
Regele sasanid Bahram al II-lea, limitat de opoziția in- Cambridge University Press, 1971
ternă și trupele sale ocupate cu o campanie în pe teri- • Aurelius Victor,
toriul Afganistanului, astfel nu și-a putut apăra în mod
eficient teritoriul său de romani. Victoriile obținute de
Carus, pentru care a obținut titlul de Persicus Maximus, a
răzbunat toate înfrângerile precedente suferite de romani
împotriva sasanizilor.
259
Capitolul 92
Carinus
Marcus Aurelius Carinus a fost împărat roman între

anii (282-284).
Carinus a fost căsătorit cu Magnia Urbica. Aceasta i-a
dăruit un fiu, pe Nigrinianus.
Carinus a fost fiul lui Carus. În 282, Carinus obține titlul
de Caesar iar în 283 titlul de Augustus, el fiind totodată
rege al Imperiului Roman de Apus, în timp ce în Imperiul
Roman de Răsărit tatăl său Carus, împreună cu fratele lui
Carinus, Numerian au întreprins o campanie împotriva
perșilor. Carinus, a dus o campanie în Bretania,după ca-
re a obținut titlul de Britannicus Maximus. După moartea
lui Numerian, fratele său și victoria de la Verona împo-
triva lui Sabinus Iulianus, Carinus și-a condus trupele în
Moesia deoarece Dioclețian se auto-declarase împărat al
Imperiului de Răsărit. Deși armata lui Carinus l-a învins
pe Dioclețian aproape de râul Margus, el a fost omorât
de trupele sale (se pare de un ofițer care era supărat pe
Carinus deoarece îi seduse femeia).
260
Capitolul 93
Maximian
securitatea Galliei, Hispaniei și Britanniei. La 1 mai

305, sub presiunea lui Dioclețian, Maximian abdică
împreună cu acesta la Mediolanum, redevenind persoane
particulare. După urcarea pe tron, la Roma, a fiului
său Maxentius (306), Maximian reintră în 307 în viața
politică proclamându-se augustus.
În urma unui aranjament dintre Constantin I și Maximian,
în anul 307, fiica acestuia, Fausta, s-a căsătorit cu împăra-
tul Constantin I, pentru consolidarea Alianței din tetrar-
hie.
La conferința de la Carnuntum, din 11 noiembrie 308,
Maximian renunță la titlul său, dar în 310 se proclamă
împărat la Arelate (azi Arles), în Gallia. Intrat în conflict
cu Constantin cel Mare, Maximian este înfrânt de acesta
și constrâns să se sinucidă.
Antoninianus emis de Maximian
Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius

(cca. 250 - iulie 310) a fost împărat roman (împreună
cu Dioclețian) din 1 martie 286 până în 305.
93.1 Biografie
Născut în apropiere de Sirmium (Pannonia), într-o fami-
lie de țărani săraci, Maximian, care își începe cariera ca
simplu soldat, urcă în cadrul ierarhiei militare în timpul
domniilor împăraților Aurelian și Probus. La 1 aprilie
285 este desemnat de Dioclețian Caesar, iar la 1 martie
286 augustus și coîmpărat, încredințându-i-se adminis-
tarea și apărarea provinciilor Occidentale. Cognomenul
Herculis ce i se acordă marchează subordonarea sa față de
Dioclețian, care și-l atribuie pe acela de Iovius.
Maximian respinge, la granița Rinului, atacurile
alamanilor, burgunzilor, francilor și herulilor, reprimă
mișcarea băgăuzilor din Gallia (285-288), consolidează
limesul african amenințat de triburile nomade. În
cadrul sistemului tetrarhiei, instituit la 1 martie 293 de
Dioclețian, Maximian administrează din Mediolanum
Italia și Africa, avându-l în subordine pe caesarul
Constanțiu I care, din Augusta Trevorum, răspunde de
261
Capitolul 94
Constantius I
Constanţiu I
Gaius Flavius Valerius Constantius (n. 31 martie 250,

d. 25 iulie 306) , cunoscut și sub numele Constanțiu I sau
Constantius Chlorus (din grec. χλωρός, „cel palid”), a
fost împărat al Imperiului Roman de Apus (305–306). A
fost tatăl lui Constantin cel Mare.
Născut într-o familie modestă din Illyria, Constanțiu îm-
brățișează cariera armelor, devine prefect al pretoriului
și este desemnat, la 1 martie 293, în cadrul primei tetra-
hii, caesar al lui Maximian, răspunzător de guvernarea
Galliei, Hispaniei și Britanniei.
General energic și talentat, Constanțiu îl înlătură pe Al-
lectus, lichidând secesiunea Britanniei (294) și respinge
atacuri ale francilor și alamanilor la Rin (298).
În cadrul celei de-a doua tetrarhii (1 mai 305), Constan-
țiu este desemnat Augustus al Occidentului, dar moare la
scurt timp la Eboracum (York), la 25 iulie 306.
262
Capitolul 95
Galerius
A contribuit în mare măsura la reconstituirea Limes-ului

dobrogean. Bucurându-se de mare încredere în fața lui
Dioclețian, mai ales după victoria împotriva perșilor, Ga-
lerius l-a determinat să dea o serie de decrete împotriva
creștinilor (303-304).
Augustus al Orientului în cea de-a doua tetrarhie (1 mai
305), își consolidează poziția dominantă prin desem-
narea lui Flavius Severus ca Augustus în Occident și
a nepotului său, Maximinus Daia, Caesar. Proclama-
rea lui Constantin cel Mare ca împărat de către trupele
din Britannia și a lui Maxentius în Italia (306), precum
și moartea lui Severus II (307) contribuie la destrăma-
rea treptată a tetrarhiei, încheiată odată cu moartea sa.
Sprijinitorul cel mai zelos al politicii anticreștine a lui
Dioclețian, Galerius a promulgat totuși, cu câteva zile îna-
inte de moarte, la 30 aprilie 311, un edict de toleranță față
de noua religie.
„Tot atunci, situația creștinilor în Imperiu avea să se
schimbe cu totul, fără vreo intervenție în acest sens din
partea lui Constantin. Adevăratul edict de toleranță a
fost emis în 311, de Galerius. El proclama recunoașterea
creștinismului ca religie și dădea creștinilor dreptul de a
se întruni, sub condiția de a nu tulbura ordinea publică;
în schimb, creștinii aveau datoria să se roage zeului lor
Galerius pentru prosperitatea împăratului și a statului roman. Ex-
plicația emiterii acestui edict, surprinzător dacă ne gân-
dim că mai înainte de anul 311, Galerius îi persecutase
Galerius Maximianus (cca. 250 - 5 mai 311), sau Ga- cu asprime pe creștini, trebuie căutată, poate, în starea
ius Galerius Valerius Maximianus, a fost un împărat de derută în care acesta se găsea în acel moment, atins
roman în perioada 305-311. fiind de o boală necruțătoare, de pe urma căreia avea să
Născut în apropiere de Zaicear, pe Valea Timocului (as- și moară în scurtă vreme: este de crezut, de asemenea, că
tăzi în Serbia) într-o familie de țărani, Galerius îmbrăți- romanii începuseră să se sature de atâtea persecuții, vă-
șează cariera armelor, urcă pe scara ierarhiei militare în dit zadarnice, împotriva creștinilor. Oricum, adevăratul
timpul domniilor împăraților Aurelian și Probus. Se pare edict de toleranță este cel al lui Galerius, iar tradiția ca-
că tatăl lui era trac, iar mama sa purta numele de Romula re stăruie să-i transfere meritul asupra așa numitului - în
și era de origine dacică. chip impropriu, cum vom vedea - «edict din Milan» nu
este conformă cu realitatea.[1] ”
În cadrul primei tetrarhii este desemnat (1 martie 293) de
către Dioclețian, Caesar, răspunzator de guvernarea pro- —Paul Lemerle, Istoria Bizanțului
vinciilor dunărene. Galerius respinge atacurile sarmați-
lor, carpilor, bastarnilor la frontiera danubiană, luând de
șase ori titlul de Carpicus Maximius și participă, alături de
Dioclețian, la războiul victorios împotriva Persiei Sasani-
de (297-298). A divorțat de prima soție și s-a căsătorit
cu Valeria, fiica lui Dioclețian.
263
264 CAPITOLUL 95. GALERIUS
95.1 Imperiul Roman ca Imperiul

Dac
După spusele lui Lactantius, împăratul Galerius și-a afir-
mat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Ro-
man, propunând chiar ca imperiul să se numească nu ro-
man ci Imperiul Dac, spre oroarea patricienilor și sena-
torilor. El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat
ce avut funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu
cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cu-
ceriți, totul în numele aceluiași tratament pe care victo-
riosul Traian l-a aplicat cu două secole înainte poporului
lui dac.[2][3]
95.2 Bibliografie
[1] Paul Lemerle, Istoria Bizanțului. Ediție îngrijită de Bo-
gdan Mateciuc, www.odaiadesus.ro, p. 7.
[2] Lactantius, Venantius Honorius Clementianus Fortunatus

(1871). „26”. in Roberts, Alexander (în engleză)
(HTML). The Works of Lactantius: A treatise on the
anger of God. II. Edingurgh: T & T Clack. p. 190.
http://books.google.ro/books?id=pcMUAAAAQAAJ&
dq=%22but%20the%20Dacian%20empire%22&
hl=ro&pg=PA190#v=onepage&q=%22but%20the%
20Dacian%20empire%22&f=false. Accesat la 15 aprilie
2012
[3] Lactanius, De Mortibus Persecutorum, CHAP. XXIII

• Medieval Sourcebook: Edict pentru Tolerație de
Galerius, 311 CE.
• Gaius Galerius Valerius Maximianus

• Lactantius despre Galerius în "De Mortibus Persec-
utorum" capitolele XXIII & XXVII
• Galerius - Un păstor pe tronul cezarilor
• „Creștinii să se roage Dumnezeului lor pentru sănă-

tatea noastră...“, 30 mai 2013, Adrian Agachi, Zia-
rul Lumina
Capitolul 96
Flavius Valerius Severus
Flavius Valerius Severus (?-307 d.Ch.) a fost un împă-

rat roman între 306-307.
265
Capitolul 97
Maxentius
Bustul lui Maxentius
Marcus Aurelius Valerius Maxentius (c. 278-28 oc-

tombrie 312) a fost împărat roman din 306 până în 312.
A fost fiul împăratului Maximian și ginerele lui Galerius,
de asemenea împărat.
Maxentius s-a înecat în Tibru în bătălia de la Podul Mil-
vian.
266
Capitolul 98
Licinius
Înfrânt în două mari bătălii, la Adrianopol (iulie) și Chry-

sopolis în Asia Mica (septembrie), cu flota distrusă de
Crispus, fiul lui Constantin, Licinius este făcut prizonier
și executat în anul următor la Tesalonic.

• De Imperatoribus Romanis website: Licinius
Licinius
Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius (n.

ca. 250, Romuliana, azi Zaječar, Serbia - d. 325,
Thessalonica) a fost împărat roman din 308 până în 324.
Licinius s-a născut în Moesia Superior, într-o familie de
țărani originari din Dacia. A îmbrățișat cariera milita-
ră și a ajuns să fie un favorit al lui Galerius. Licinius a
fost proclamat augustus al Occidentului la conferința de
la Carnuntum (în Pannonia, la 40 km est de Vindobona)
din noiembrie 308. După moartea lui Galerius (311), Li-
cinius ocupă provinciile danubiano-balcanice până la He-
llespont. În 312 se apropie de Constantin cel Mare, ali-
anță întărită prin căsătoria lui cu Flavia Iulia Constanția,
sora acestuia, în martie 313, la Mediolanum.
În urma întrevederii de la Mediolanum (februarie-martie
313) a celor doi împărați, se promulgă edictul prin care
creștinismul este recunoscut ca religie egală în drepturi
cu celelalte culte din imperiu. Victorios în războiul cu
Maximinus Daia (313), Licinius ocupă toate provinciile
orientale deținute de acesta, devenind stăpân al întregului
Orient. Noul conflict cu Constantin cel Mare, soldat în
316 cu un prim război civil între cei doi împărați, va fi
temporat atenuat în urma păcii de compromis încheiate.
Sprijinit de cercurile păgâne din Orient, inițiază o politică
anticreștină.
267
Capitolul 99
Maximinus Daia
Gaius Galerius Valerius Maximinus (numit Maximi-

nus Daia sau Maximinus II, n.270 - d.313, Tarsos) a fost
un împărat roman.
Când Augusti Dioclețian și Maximian au abdicat la data
de 1 mai 305, Maximianus Daia a fost numit Caesar în
cea de-a doua tetrarhie. El era un nepot al împaratului
Galerius, cel care a impus colegilor săi imperiali numi-
rea tânărului ofițer. Ca zonă de stăpânire, lui Maximinus
i s-a repartizat dioceza Oriens, care cuprindea provinci-
ile sudice ale Asiei Mici, ale Siriei și ale Egiptului. Pe
plan extern noul Caesar al Romei trebuia să apere gra-
nița răsăriteană împotriva marelui imperiu al Sasanizilor
persani. În centrul politicii interne stăteau , începând cu
anul 303, persecuțiile creștinilor. Aceastea erau o parte a
programului conservator de înnoiri pe care îl dezvoltase-
ră împărații primei tetrarhii. Datorită acordului cu acest
program, Maximianus a fost promovat Caesar.
268
Capitolul 100
Valerius Valens
Aurelius Valerius Valens (d. 317) a fost un împărat ro-

man în perioada 316 - 1 martie 317.
269
Capitolul 101
Sextus Martinianus
Sextus Marcius Martinianus (d. 325) a fost un împărat

roman din iulie până în septembrie 324. A fost un apro-
piat al co-împăratului Licinius.
270
Capitolul 102
Constantin al II-lea
2003. p. 225–250
• Alexander Demandt: Die Spätantike. Römische
Geschichte von Diocletian bis Justinian 284–565 n.
Chr. Ediția a II-a. Editura C. H. Beck, München
2007, ISBN = 978-3-406-55993-8. 97p
Constantin II
Flavius Claudius Constantinus (februarie 317-340),

împărat roman (337-340).
Fiu al lui Constantin cel Mare și al Faustei, născut la Are-
late (Arles) în Gallia. Desemnat în 337 caesar, participă
în 332 la luptele de la Dunărea de Jos împotriva goților
și, în 337, la moartea tatălui său, este ridicat împreună
cu cei doi frați, Constant și Constanțiu II, la rangul de
augustus, încredințindui-i-se guvernarea provinciilor oc-
cidentale: Gallia, Hispania și Britannia. După încercarea
nereușită de a institui o tutelă asupra fratelui său mai tâ-
năr, Constant, Constantin pătrunde cu o armată în Italia,
dar este ucis, în apropiere de Aquileia, în 340.
102.1 Literatură
• Bruno Bleckmann: Der Bürgerkrieg zwischen Con-
stantin II. und Constans (340, în:Historia Vol 52. An
271
Capitolul 103
Constanțiu al II-lea
roase măsuri împotriva păgânismului precum închiderea

multor temple și interzicerea jertfelor către zei și a practi-
cării magiei. Cu toate acestea împăratul susținea învăță-
tura creștină ariană, acest fapt aducându-l deseori în con-
flict cu Biserica. De-a lungul domniei sale a convocat mai
multe concilii locale în încercarea de a reconcilia doctri-
na ariană cu cea niceeană. Tot el a emis mai multe edicte
pentru perscutarea evreilor.
Moare la Tarsos, în Cilicia, în drum spre Occident, un-
de trupele din Gallia îl proclamaseră împărat pe Iulian
Apostatul. Modest ca inteligență, suspicios, crud, super-
stițios, Constanțiu rămâne totuși cel mai capabil dintre fiii
lui Constantin cel Mare.
103.1 Referințe
[1] De Imperatoribus Romanis - Constantius II
Constanţiu II
Constanțiu al II-lea (Constantinus Flavius Iulius, n. 7

august 317 - d. 3 noiembrie 361), împărat roman (337-
361), a fost cel de-al doilea fiu al lui Constantin cel Mare
și al Faustei.
S-a născut în Sirmium (oraș în Illyricum). A fost ridi-
cat în 324 la rangul de cezar, apoi în 337, la moartea
tatălui său, împreună cu cei doi frați ai săi, Constant și
Constantin II, la cel de augustus, încredințindu-i-se guver-
narea Orientului, Egiptului și Traciei. Constanțiu poartă
un lung război împotriva Persiei (337-361), încheiat fără
ca o tabără să poată dobândi un succes decisiv.
După moartea lui Constant (350), Constanțiu organizea-
ză o campanie împotriva lui Flavius Magnus Magnentius
și, înfrângându-l în bătăliile de la Mursa (351) și Mons
Seleuci (353), devine împărat al întregului Imperiu Ro-
man.[1] Domnia sa este cunoscută pentru reformele reli-
gioase. Adept al creștinismului, Constanțiu a luat nume-
272
Capitolul 104
Constant
Constant
Flavius Iulius Constans (n. 320 - d. 18 ianuarie 350) a

fost împărat roman care a domnit din 337 până în 350.
Fiul cel mai mic al lui Constantin cel Mare și al Faustei,
ridicat în 335 la rang de caesar, Constant devine în
337, la moartea tatălui său, împreună cu cei doi frați,
Constantin II și Constanțiu II, augustus, încredințindu-i-
se guvernarea Italiei, Illyricum-ului și Africii. Încercarea
lui Constantin II de a-l tutela, urmată de invadarea Itali-
ei, se soldează cu moartea acestuia în lupta de la Aquileia
(340), Constant extinzându-și stăpânirea și asupra Gal-
liei, Hispaniei și Britanniei. Severitatea atitudinii față
de armată și austeritatea politicii sale fiscale declanșea-
ză conspirația lui Flavius Magnus Magnentius care este
proclamat împărat la Autun, în Galia. Nevoit să fugă,
Constant a fost ucis în apropiere de Pirinei, în anul 350.
273
Capitolul 105
Iulian Apostatul
Flavius Claudius Iulianus
Flavius Claudius Iulianus
Flavius Claudius Iulianus (331 – 26 iunie 363) a fost

un împărat roman care a domnit între 361 - 363, el fiind
ultimul împărat roman păgân.
Născut la Constantinopol ca fiu al lui Iulius Constanti-
nus (fratele vitreg, asasinat în 337, al lui Constantin cel
Mare), Iulian este elev al lui Libanios și Maximos din
Tyr. A abandonat religia creștină în 351 în favoarea unui
monoteism neoplatonician. La 6 noiembrie 355 este de-
semnat de împăratul Constantin II caesar al provinciilor
din Occident.
În februarie 360, la Luteția (astăzi, Paris), trupele din Oc-
cident îl proclamă împărat. După moartea lui Constanțiu Flavius Claudius Iulianus
al II-lea, la Tarsos (3 noiembrie 361), Iulian este recunos-
cut ca unic împărat al imperiului și vine la Constantino-
pol. Scurta lui domnie stă sub semnul reacției anticreștine vaste culturi filosofice și filologice, Iulian a lăsat o bogată
și încercărilor de reînviere a cultelor păgâne, a obiceiu- și multilaterală operă literară scrisă în limba greacă.
rilor și moravurilor străbune. Adoptă edicte anticrești- Rănit în lupta de la Maranga, de pe fluviul Tigru, Iulian
ne, care-i aduc cognomenul de Apostatul. Posesor al unei moare câteva zile mai târziu, la 26 iunie 363. Cu el se
274
105.2. NOTE 275
[3] Ammianus Marcellinus, Res Gestae, 23.1.2–3.
[4] Ambivalența este o dispoziție contradictorie
[5] See “Julian and the Jews 361–363 CE” (Fordham Univer-
sity, The Jesuit University of New York) and “Julian the
Apostate and the Holy Temple”.
[6] A Psychoanalytic History of the Jews, Avner Falk
Solidus (monedă de aur de 4,28 grame) avers: FL CL

IVLIA-NVS P P AVG[1] , capul lui Iulian Apostatul purtând
o diademă de perle, spre dreapta; revers: un soldat ro-
man în armură ține de păr un prizonier îngenuncheat; circu-
lar: VIRTVS•EXERCITVS•ROMANORVM[2] ; în exergă: *SIRM
(marcă a monetăriei de la Sirmium)
sfârșește dinastia întemeiată de Constantin cel Mare.
105.1 Încercarea de a reconstrui

Templul din Ierusalim
În 363, nu cu mult timp înainte ca Iulian să părăsească
Antiohia pentru a lansa o campanie împotriva Persiei,
ca urmare a efortului său de a promova alte religii decât
creștinismul, a ordonat reconstrucția templului.[3] Un pri-
eten personal al lui, Ammianus Marcellinus, a scris des-
pre acest efort:
„Iulian s-a gândit să reconstruiască cu o cheltuială extra-
vagantă Templul care să fie mândria Ierusalimului încă o
dată și l-a angajat în acest sens pe Alypius din Antiohia.
Alypius s-a apucat puternic de lucru și a fost secondat de
guvernatorul provinciei atunci când bile înspăimântătoa-
re de foc au distrus fundațiile. Aceste [bile] și-au conti-
nuat atacurile până când muncitorii, după încercări repe-
tate, nu s-au mai putut apropia mai mult și s-a renunțat la
această încercare.”
—Ammianus Marcellinus
Eșecul de a reconstrui Templul a fost atribuit unui cutre-

mur din Galileea din 363 și ambivalenței[4] evreilor în le-
gătură cu acest proiect. Sabotajul este o posibilitate, dar
și un incendiu accidental. Intervenția divină a fost expli-
cația preferată în rândul istoricilor creștini ai timpului.[5]
Sprijinul lui Iulian acordat evreilor, venind după ostili-
tățile manifestate de împărații dinaintea sa, au făcut ca
evreii să-l numească „Iulian Păgânul” (sau Apostatul).[6]
105.2 Note
[1] Citit: FL[avius] CL[audius] IULIANUS P[ater] P[atriae]
AUG[ustus], în română: „Flavius Claudius Iulianus, Pă-
rintele Patriei, Împărat”.
[2] În română: „Curajul armatei romane”.

Capitolul 106
Iovian
Constantinopol.
Monedă cu chipul lui Iovian
Flavius Claudius Iovianus (n. c. 331 - d. 364), a fost

împărat roman în perioada 363 - 364.
Flavius Iovianus s-a născut în anul 331 la Singidunum (azi
Belgrad). Tatăl său, Varronianus fusese tribun al legiunii
Iovani și avusese funcția de comes domesticorum sub îm-
păratul Constantius II. Iovianus însuși fusese protector do-
mesticus sub Constantius și primicerius domesticorum sub
Iulian Apostatul succesorul acestuia. Iovian a fost conce-
diat după câtva timp. Unele surse susțin că concedierea
se datora faptului că Iovian era creștin, dar altele arată
că această teorie a apărut mult mai târziu în istoriografii-
le creștine și nu se întâlnește în relatările contemporane.
În orice caz, Iovian a fost rechemat de Iulian Apostatul
în anul 363, când acesta se pregătea pentru o expediție
militară împotriva parților.
În timpul acestei campanii, Iulian a fost rănit mortal de o
suliță care l-a lovit în abdomen. Există controverse cu pri-
vire la alegerea lui Iovian ca împărat. Unele surse susțin
că, pe patul său de moarte, însuși Iulian l-ar fi desemnat
succesor. Alte surse susțin că ar fi fost ales de soldați,
unele afirmând că alegerea s-ar datora soldaților creștini.
Iovian a murit într-un accident la Dadastana, în
Galatia (Asia Mica) la 17 februarie 364, în drum spre
276
Capitolul 107
Valentinian I
Valentinian I
Flavius Valentinianus (321 - 17 noiembrie 375) a fost

împărat roman (364 - 375).
Fiul unui modest ofițer, născut la Cibalae (Pannonia),
Valentinian îmbrățișează cariera militară, ajungând sub
Iovianus tribunus scutariorum. Proclamat, la Niceea, îm-
părat de către armată, la moartea lui Iovianus, Valenti-
nian îl numește împărat pe fratele său mai tânăr, Flavius
Valens, căruia îi încredințează guvernarea Orientului, re-
zervând pentru sine conducerea, din Augusta Treverorum
(Trier) a provinciilor occidentale (cele două părți ale im-
periului încep astfel să fie administrate separat). Spirit
activ și energic, Valentinian are mari merite în întărirea
granițelor de pe Rin și Dunărea mijlocie, respingând ata-
curile alamanilor în Gallia (368), ale francilor și saxoni-
lor la Rin, ale sarmaților și quazilor la Dunăre. A fost
constant preocupat de îmbunătățirea administrației și le-
gislației, de limitarea abuzurilor și a fiscalității excesive.
Adept al ortodoxismului nicean, manifestă în același timp
toleranță față de cultele păgâne. În 367 îl numește pe fiul
său minor Grațian coîmpărat.
277
Capitolul 108
Valens
Valens
siunea invaziei hune, Valens acceptă stabilirea vizigoților

în sudul Dunării (376).
Jaful la care aceștia sunt supuși de autoritățile imperiale
locale declanșează o mare răscoală antiromană. în bătălia
de la Adrianopol (9 august 378), prin care o angajează
fără a mai aștepta sosirea contingentelor din Occident,
Valens armata romană este înfrântă de vizigoții lui Frithigern,
sprijiniți de contingente ostrogote, iar Valens își găsește
moartea pe câmpul de luptă.
Flavius Julius Valens (328 – 9 august 378) a fost
împărat roman în est din 364 până la moartea sa.
Năcut la Cibalae (Pannonia), ca fiu al unui modest ofițer,
Valens optează pentru cariera armelor, fiind numit, du-
pă urcarea pe tron a fratelui său mai vârstnic Valentinian
I, coîmpărat cu sarcina de a guverna provinciile balca-
nice și orientale. Este net inferior fratelui său din punct
de vedere al calităților militare, politice și administrative.
În politica internă se remarcă prin represaliile împotriva
cercurilor aristocrației senatoriale și prin sprijinirea aria-
nismului. După ce reprimă uzurparea lui Procopius (înalt
demnitar înrudit cu Iulian Apostatul), proclamat împărat
la Constantinopol (365-366), poartă un război la Dunarea
de Jos (367-369), împotriva vizigoților care amenințau
provincile romane și sprijiniseră pe uzurpator. Sub pre-
278
Capitolul 109
Procopius
Procopius
Procopius (n. 326 în Cilicia; d. 27 mai 366) a fost un

uzurpator împotriva împăratului Valens. După Ammia-
nus Marcellinus, el era văr de mamă cu Iulian Apostatul.
Procopius a luat parte la campania împotriva perșilor din
363. La moartea lui Iulian, Procopius ar fi trebuit să
fie desemnat împărat, dar trupele l-au ales pe generalul
Iovian. La moartea lui Iovian și la reîmărțirea imperiu-
lui, Procopius s-a declarat împărat pe 28 septembrie 365
și a preluat controlul provincilor Tracia și Bithinia. A fost
prins în bătălia de la Thyatira și mai târziu executat din
ordinul lui Valens pe 27 mai 366.
A nu fi confundat cu istoricul din timpul lui Iustinian I,
Procopius din Cezareea.
279
Capitolul 110
Grațian
110.2 Creștin
Pe plan religios, Grațian a fost creștin. El a fost împotriva
păgânismului și a arianismului (care făcea de asemenea
parte din creștinism). A distrus Altarul Victoriei din Casa
Senatului.
Flavius Gratianus
Flavius Gratianus Augustus (n. Sirmium, la 18 apri-

lie/23 mai, 359 - d. Lugdunum, la 25 august, 383) cunos-
cut sub numele de Grațian a fost împărat în vest (375 -
383) și în est (378 - 379).
110.1 Activitatea
Grațian era fiul împăratului Valentinian I și al Marinei Se-

vera, născut la Sirmium, Pannonia. El a fost botezat după
numele bunicului său Grațian cel Bătrân. În 367 primeș-
te titlul de Augustus. În 375, la moartea lui Valentinian
I, trupele din Panonnia l-au proclamat împărat pe fiul lui
Gratian sub numele de Valentinian al II-lea. Grațian a
rămas stăpânitor doar pe provinciile galice au rămas sub
administrația lui Grațian. În 378, la moartea unchiului
său Valens în bătălia de la Adrianopol, Grațian a fost ales
împărat. Valens a refuzat să mai aștepte ajutorul lui Gra-
țian și a pornit singur împotriva goților; două treimi din
armata romană a fost ucisă. În 379, a renunțat la tronul
estic, înscăunându-l pe generalul Teodosiu I. Grațian și
Teodosiu i-au alungat pe goți din Balcani în războiul go-
tic (376 - 382).
280
Capitolul 111
Valentinian al II-lea
111.1 Ascensiunea
Flavius Valentinianus a fost fiul Împăratului Valentinian I
și al Iustiei, cea de-a doua soție a sa. El a fost frate vitreg
cu celălat fiu al împăratului Valentinian I - Grațian, care a
împărțit titlul imperial cu tatăl său din anul 367. Bătrânul
tată, Valentinian, a murit în campania din 37.
111.2 Bibliografia
• Stephen Williams & Gerard Friell, Theodosius: the
Empire at Bay. (Routledge, 1994)

• en În Engleză
Valentinian II (371 – 15 Mai 392), a fost Împărat Roman

din anul 375 până în anul 392.
281
Capitolul 112
Magnus Maximus
Monedă cu Magnus Maximus
Magnus Maximus (cca. 335 - 28 august 388), de ase-

menea, cunoscut și ca Maximianus și Macsen Wledig
în Țara Galilor, a fost un uzurpator hispano-roman al
Imperiului Roman de Apus din 383 până la moartea sa,
în 388, din ordinul împăratului Teodosie I. înfrângerea
sa a marcat sfârșitul activității imperiale reale în nordul
Galiei și în Marea Britanie.
282
Capitolul 113
Arcadius
Flavius Arcadius Augustus (sau Arcadiu, cca. 377 – sent din capitală, Arcadius s-a căsătorit cu Aelia Eudoxia,
1 mai 408) a fost împărat roman al Imperiului Roman de al cărei tutore era generalul Promotus, dușman declarat
Răsărit între anii 395-408. După divizarea definitivă Im- al lui Rufinus. După asasinarea lui Rufinus (în anul 396),
periului Roman, produsă odată cu moartea lui Teodosiu noul prim sfetnic al împăratului, marele șambelan (pra-
I (395), Arcadius a rămas împărat al Imperiului Roman epositus sacri cubiculi) Eutropius a știut să întrețină bune
de Răsărit, iar fratele său Honorius a moștenit Imperiul relații cu împărătesa Aelia Eudoxia, dominându-l astfel și
Roman de Apus. mai mult pe Arcadius. De asemenea, Eutropius a știut să
câștige sprijinul clerului ortodox prin încurajarea Sfântu-
lui Ioan Gură de Aur pentru a accepta funcția de patriarh
113.1 Tinerețea al Constantinopolului în anul 398.
Cu toate acestea, eunucul Eutropius a căzut în dizgrație
și, la îndemnul împărătesei Eudoxia, a fost demis de către
Arcadius era fiul cel mai mare al lui Teodosiu I și al Aeliei
Arcadius. Această mișcare a fost influențată și de mane-
Flavia Flaccilla, fiind fratele mai mare al lui Honorius (cel
care va deveni împărat al Imperiului Roman de Apus) și vrele generalului got Gainas, el însuși în căutarea avansă-
al Gallei Placidia. S-a născut în Spania, în anul 377 (sau rii în funcție și a favorurilor curții imperiale. În toamna
378 după alte surse)[1] . anului 399, Eutropius a fost judecat și executat în Calce-
don. Nici generalul Gainas nu a sfârșit mai bine, el fiind
În ianuarie 383, tatăl său l-a asociat la tronul imperial, ucis într-o ciocnire cu hunii, în anul 400.[1]
proclamându-l Augustus. Fiind încă minor, Arcadius a
fost pus sub tutela lui Tațian, apoi a lui Rufinus, prefec-
tul pretorian al părților de răsărit ale Imperiului Roman
(praefectus praetorii Orientis).[2]
113.2 Împărat roman

După moartea lui Teodosiu I (17 ianuarie 395), Imperi-
ul Roman a fost divizat între cei doi fii ai săi: Arcadius,
sub tutela lui Rufinus, a primit partea orientală (Imperiul
Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol), iar
Honorius (născut în 384), sub tutela generalului Stilicho,
a primit partea occidentală (Imperiul Roman de Apus, cu
capitala la Roma).[3]
Arcadius s-a dovedit a avea un caracter slab, fiind foarte
influențabil. Neavând înclinare spre activitățile militare,
atât de importante pentru un împărat din acea perioadă,
Arcadius a preferat să pozeze într-un împărat creștin pi-
Monedă de aur (multiplu de solidus) emisă de Arcadius
os; pentru aceasta s-a preocupat îndeosebi de combaterea
ereziilor și a păgânismului. În acest scop el a decretat o Împărăteasa Eudoxia, având o puternică personalitate, a
serie de legi referitoare la închiderea forțată a templelorintrat în conflict cu patriarhul Constantinopolului, Sfântul
păgâne de pe teritoriul imperiului. Ioan Gură de Aur, din cauza obiecțiilor acestuia cu privire
În timp ce Rufinus spera să și-l apropie și mai mult pe Ar- la influența nefastă exercitată de către Eudoxia asupra lui
cadius printr-o căsătorie cu fiica lui, împăratul avea alte Arcadius. Împărăteasa și-a folosit din plin influența ei la
idei. În aprilie 395, profitând de faptul că Rufinus era ab- curtea imperială împotriva patriarhului. Folosindu-se de
283
284 CAPITOLUL 113. ARCADIUS
episcopul Teofil al Alexandriei, ea a reușit ca Sfântul Ioan • Miniatură din cronica lui Constantin Manasses cu
Gură de Aur să fie detronat din demnitatea de patriarh împăraţii Teodosiu I, Arcadius şi Honorius
al Constantinopolului și exilat în anul 403. A urmat o
revoltă a cetățenilor capitalei și împăratul a fost nevoit să • Bust din marmură - Altes Museum din Berlin
îl recheme pe Ioan, câteva zile mai târziu. Dușmănia de • Bust al lui Arcadius - Muzeul de arheologie din
moarte a împărătesei față de patriarhul Ioan a continuat Istanbul
și, în anul 404, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost exilat din
nou, de data aceasta definitiv.
În ianuarie 400, Eudoxia a primit titlul de Augusta, o dis- 113.6 Legături externe
tincție acordată pentru doar trei femei în tot secolul IV.
În anul 401 împărăteasa Eudoxia a dat naștere fiului lui • Arcadius
Arcadius, viitorul împărat Teodosiu al II-lea; ea mai năs-
cuse anterior trei fete. Într-o încercare de a asigura con- • De Imperatoribus Romanis: Arcadius (395-408
tinuitatea dinastiei sale, Arcadius l-a numit Augustus pe A.D.)
Teodosie, la vârsta de doar opt luni. În octombrie 404,
Eudoxia a murit în urma unui avort spontan, încheindu- • Flavius Arcadius
se astfel și dominația ei asupra lui Arcadius.[2]
113.3 Ultimii ani

În anii de domnie care au urmat morții împărătesei
Eudoxia, Arcadius i-a încredințat puterea efectivă lui
Anthemius, noul prefect pretorian al părților de răsărit ale
Imperiului Roman (începând din anul 405). Anthemius
a fost o persoană competentă; el s-a străduit să stăvileas-
că abuzurile guvernamentale și să asigure apărarea ho-
tarelor imperiului față de năvălirile barbarilor vizigoți și
huni. De asemenea, el a continuat programul lui Arcadi-
us de creștinare forțată a tuturor locuitorilor din imperiu,
închizând sau chiar distrugând templele păgâne.[1]
Împăratul Arcadius a murit la 1 mai 408, din cauze natu-
rale, lăsând tronul fiului său, Teodosie al II-lea, sub tutela
surorii sale mai mari, Pulcheria.[3]
Arcadius a avut, cu soția sa Aelia Eudoxia, doi copii:
• Teodosie II
• Pulcheria
113.4 Referințe
[1] Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii imperiului
roman, Editura Minerva, București, 1976
[2] De Imperatoribus Romanis - Arcadius (395-408 A.D.)
[3] Peter N. Stearns (ed.), The Encyclopedia of World History,

6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001.
ISBN 0-39565-237-5
113.5 Galerie de imagini

• Bust al lui Arcadius
Capitolul 114
Honorius
Flavius Honorius
Flavius Honorius (384 - 423) a fost un împărat roman

între 395 - 423. El era fiul lui Teodosiu I, fratele lui
Arcadius și a Gallei Placidia. A fost asociat la domnie
din 394. Domnia i-a fost zgudiută de invaziile masive
ale barbarilor în Imperiu, în special goții (care au ocu-
pat Roma în 409) și provincile care își declarau indepen-
dența. Cel mai important ministru al său a fost Flavius
Stilicho, adevăratul împărat.
285
Capitolul 115
Valentinian al III-lea
Valentinian III
Flavius Placidius Valentinianus (2 iulie 419, Ravenna

- 16 martie 455, Roma), cunoscut ca Valentinian III a
fost împărat al Imperiului Roman de Apus (424-455).
Născut la Ravenna, a fost fiul lui Constanțiu III și a Gallei
Placidia - fiica împăratului Teodosiu I și nepoata împăra-
tului Valentinian I. A fost numit caesar pe 23 octombrie
424 în Constantinopol, apoi proclamat împărat la 23 oc-
tombrie 425.
Valentinian a fost impus pe tron de trupele vărului său
Teodosiu II, suveranul Imperiului Roman de Răsărit. Mi-
nor, regența este exercitată de mama sa, puterea reală
aparținând însă generalilor Felix (m. 430), Bonifatius (m.
432), Aetius (m. 454). În timpul domniei sale, criza sta-
tului se agravează, Africa de Nord, Britannia, Pannonia
se desprind de sub autoritatea imperiului. Pe Câmpiile
Catalaunice (451), într-una dintre cele mai mari bătălii
ale antichității, armata romană comandată de Aetius, cu
contingente vizigote, france, burgunde, alane, obține o
ultimă victorie, forțând retragerea lui Attila și a aliaților
săi din Gallia. La 6 luni după ce l-a ucis cu mâna sa pe
Aetius, Valentinian este, la rândul său, asasinat de un par-
tizan al acestuia (martie 455). Cu el se sfârșește dinastia
teodosiană.

• De Imperatoribus Romanis Valentinian III
286
Capitolul 116
Petronius Maximus
Monede cu figura lui Petronius Maximus
Flavius Anicius Petronius Maximus (c. 396; d. 22

aprilie 455) a fost aristocrat roman și, pentru scurt timp,
împărat roman al Imperiului Roman de Apus, mai exact
în perioada 17 martie 455 - 31 mai 455.
În timpul lui Petronius, vandalii, conduși de Genseric,
ocupă și jefuiesc Roma.

• en Petronius Maximus, Ralph W. Mathisen, An On-
line Encyclopedia of Roman Emperors
287
Capitolul 117
Avitus
Marcus Flavius Avitus (Eparchius) (n. ~400 [1] - d. 18

august 457 [1] ) a fost împărat roman în perioada 455-456.
Se trăgea dintr-o familie de latifundiari din Gallia. Pe
vremea generalului Flavius Aetius, Avitus devine în 439
praefectus praetorio în Gallia.
După asasinarea lui Valentinian al III-lea de către un
partizan al generalului Aetius și după detronarea lui
Petronius Maximus (succesorul lui Valentinian), Avitus
se proclamă împărat roman pe 9 iulie 455, la Arles. Pen-
tru asta a avut și susținerea militară a vizigoților. Intrând
în conflict cu generalul roman Ricimer Flavius, este în-
frânt la Placentia (Piacenza de azi), în octombrie 456.
Pe 17 octombrie este detronat. Ricimer (adevăratul con-
ducător al Imperiului Roman de Apus) impune la purpura
imperială pe Maiorian.
La puțină vreme de la înfrângerea de la Placentia, Avitus
(devenit între timp episcop în acest oraș), moare (se pare
ca în 457)
117.1 Evenimente
În timpul lui Avitus, Sidonius Apollinaris[2] (432 - 486),
scrie un panegiric, împăratului .
117.2 Bibliografie
• Horia C. Matei, Enciclopedia Antichității , Ed. Me-
ronia, București 1995.
117.3 Note
[1] Jona Lendering, Avitus
[2] „Lumea antică” (în română). Istoria lumii în date. Bucu-

rești: Editura Enciclopedică Română. 1972. pp. 59
288
Capitolul 118
Majorian
Iulius Valerius Maiorianus (420 ca. – d. 7 august

461, Tortona), cel mai cunoscut ca Majorian, a fost un
împărat roman din 457 până la moartea sa. Majorian a
fost detronat și asasinat de generalul roman Ricimer.
289
Capitolul 119
Libius Severus
Flavius Libius Severus Serpentius (n. cca. 420,

Lucania – d. 15 august 465) a fost un împărat al
Imperiului Roman de Apus din 19 noiembrie 461 până
la moartea sa.
290
Capitolul 120
Anthemius
Procopius Anthemius (n. cca 420, Constantinopol,

Imperiul Roman – d. 11 iulie 472, Roma) a fost un
împărat al Imperiului Roman de Apus din 467 până la
moartea sa.
291
Capitolul 121
Olybrius
Anicius Olybrius (n. ? - d. 22 octombrie sau 2 noiem-

brie 472) a fost un împărat al Imperiului Roman de Apus
din aprilie sau mai 472 până la moartea sa.
292
Capitolul 122
Glycerius
Glycerius (n. cca 420 - d. după 480) a fost un împărat

al Imperiului Roman de Apus din 473 până în 474.

• http://www.roman-empire.net/collapse/glycerius.
html
293
Capitolul 123
Romulus Augustulus
Flavius Romulus Augustulus (n. 463, d. după 476) vio în Noricum. Mulți istorici au observat o coincidență
a fost ultimul împărat (475-476) al Imperiului Roman de faptul că ultimul împărat apusean a purtat atât numele de
Apus. La 31 octombrie 475, patricianul Orestes îl procla- Romulus, fondatorul legendar și primul rege al Romei, și
mă împărat pe fiul său, Romulus Augustulus, autoritatea Augustus, primul împărat roman.
împăratului limitându-se la sudul Galiei și la Italia. La
Orestes a fost numit Magister militum de Julius Nepos în
28 august 476, Romulus Augustulus este îndepărtat de la 475. La scurt timp după numirea sa, Orestes a lansat o re-
tron de către Odoacru, căpetenia herulilor (neam germa-
beliune, capturând Ravenna, capitala Imperiului Roman
nic din uniunea de triburi a goților). de Apus, pe 28 august 475. Nepos a fugit în Dalmația,
Severin de Noricum, consilier al lui Odoacru, a mediat în cazul în care unchiul său a condus-o în stare de semi-
detronarea fără violență a ultimului și tânărului împărat autonomie din anii 460. Orestes, cu toate acestea, a refu-
roman al Imperiului de Apus, pentru care a reușit să ob- zat să devină împărat, “din motive secrete”, în conformi-
țină chiar și o pensie. tate cu istoricul Edward Gibbon[2] . În schimb, l-a instalat
pe fiul său pe tron pe 31 octombrie 475.
Imperiul Roman de Apus moștenit de Augustulus a deve-
nit o umbră a trecutului său, diminuându-se în mod sem-
nificativ în ultimii 80 de ani. Autoritatea imperiala s-a
redus la frontierele italiene și părți din sudul Galiei: Ita-
lia și Galia Narbonensis[3] . Imperiul Roman de Răsărit
își trata omologul său vestic ca pe un stat clientelar. Îm-
păratul răsăritean Leon, care a murit în 474, a numit îm-
părații occidentali Anthemius și Julius Nepos, Constan-
tinopol nerecunoscând niciodată pe noul împărat. Nici
Zenon, nici Basiliscus, cei doi generali care luptă pentru
tronul de est, la momentul aderării lui Romulus, nu l-au
Romulus Augustulus este depus în Occident de către
acceptat în calitate de conducător.
Odoacru, iar insignele imperiale au fost trimise de la
Roma la Constantinopol, fapt care mai târziu va genera La câteva luni după ce a preluat puterea Orestes, o coali-
dispute în privința moștenirii romane. ție de heruli, sciri și mercenari turcilingi au cerut ca el să
le dea o treime din terenul din Italia. Atunci când Oreste
Imperiul Roman de Apus după ce pierde majoritatea pro-
a refuzat, triburile s-au revoltat sub conducerea lui Odoa-
vinciilor, este desființat atunci când Odoacru, care se
cru, conducătorul scirilor. Orestes a fost capturat în apro-
autoproclamă magister militum (guvernator suprem), în-
piere de Piacenza pe 28 august 476 și executat rapid.
ființează un stat independent în Italia (476). Odată cu
instaurarea dominației germanice în Italia, are loc sfâr- Odoacru a ajuns la Ravenna, capturând orașul și pe tână-
șitul Imperiului Roman de Apus, sfârșitul Antichității și rul împărat. Romulus a fost obligat să abdice pe 4 sep-
începutul Epocii Medievale. tembrie 476. Acest act este considerat sfârșitul Imperiu-
lui Roman de Apus, deși îndepărtarea lui Romulus nu a
determinat nici o perturbare semnificativă în timp. Roma
123.1 Ascensiunea și domnia a pierdut deja hegemonia asupra provinciilor sale, ger-
manicii dominând armata romană și generalii germanici
asemenea lui Odoacru deveniseră de mult timp adevăra-
Tatăl lui Romulus, Orestes, era un cetățean roman, ori- ții conducători din spatele tronului[4] . Italia a suferit dis-
ginar din Pannonia, care a servit ca secretar și diplomat trugeri mult mai mari în secolul următor când împăratul
pentru Attila Hunul[1] , iar mai târziu a crescut prin rându- răsăritean Iustinian I a recucerit aceasta provincie.
rile armatei romane. Viitorul împărat a fost numit Romu-
lus, după bunicul din partea mamei, un nobil de la Poeto- După abdicarea lui Romulus, Senatul roman, în numele
294
123.4. NOTE 295
lui Odoacru, a trimis reprezentanți la împăratul roman

răsăritean Zenon, care a cerut să reunească în mod oficial
cele două jumătăți ale imperiului: “vestul...nu mai este
necesar un împărat propriu: un monarh suficient pentru
o lume”. El l-a întrebat, de asemenea, dacă îl numește pe
Odoacru patrician, și administrator al Italiei în numele lui
Zeno. Zeno a subliniat faptul că Senatul ar fi trebuit să-i
mai acorde un Julius Nepos încă o dată tronul, dar nimeni
nu a fost de acord cu acestea. Odoacru s-a hotărât apoi să
domnească în Italia în numele lui Zeno[5] .
123.2 Restul vieții

Soarta finală a lui Romulus este necunoscuta. Valesianus
Anonymus a scris că Odoacru, având milă de tinerețea
lui, i-a cruțat viața lui Romulus și i-a acordat o pensie
anuală de 6.000 solidi înainte de a trimite-l să locuiască
cu rudele din Campania. lordanes și Marcellinus Comes
spun că Odoacru l-a exilat pe Romulus în Campania, dar
nu menționează nici o recompensă de la regele germanic.
Sursele sunt de acord că Romulus și-a stabilit reședința
în Vila Lucullan, un vechi castel construit inițial de că-
tre Lucullus în Campania. În Istoria Declinului și Căderii
Imperiului Roman, Edward Gibbon ia act de faptul că uce-
nicii Sfântului Severinus din Noricum au fost invitați de
către o “doamnă napolitană", pentru a aduce trupul său la
vila de la 488, "în locul de Augustulus”.
Cassiodorus, un secretar al lui Theodoric cel Mare, a scris
o scrisoare către “Romulus” prin care confirma o pensie
în 507. Thomas Hodgkin, un traducător de lucrări Ca-
ssiodorus, scria în 1886 că a fost cu siguranță Romulus,
aceeași persoană ca și ultimul împărat vestic. Scrisoarea
se va potrivi cu descrierea loviturii de stat a lui Odoa-
cru din Valesianus Anonymus, și Romulus ar fi putut fi
în viață în secolul al VI-lea devreme. Dar Cassiodorus
nu furnizează detalii despre corespondentul său sau mă-
rimea și natura pensiei sale, iar lordanes, a cărei istorie a
perioadei, o lucrare mai devreme de Cassiodorus, nu face
nici o mențiune a unei pensii.
123.4 Note
[1] Gibbon, Edward, The History of the Decline and Fall of
the Roman Empire, David Womersley, ed. London; Pen-
guin Books, 1994. Vol. 3, p. 312.
[2] Gibbon, p. 402.
[3] Hollister, C. Warren, Medieval Europe: A Short History.
New York; McGraw Hill, 1995, 32.
[4] Norwich, 54.
[5] Bryce, James, The Holy Roman Empire
296 CAPITOLUL 123. ROMULUS AUGUSTULUS
123.5 Text and image sources, contributors, and licenses

123.5.1 Text
• Republica Romană Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Roman%C4%83?oldid=10217684 Contribuitori: Radufan, Ronline,
Laurap, Romihaitza, MihaitzaBot, Rebel, MobyDick, Arado, AdiJapan, Vlad, Orioane, Mihai Andrei, Anclation, RebelRobot, Andrei
Stroe, Strainubot, NeaNita, Roamata, Parvus7, Victor Blacus, Escarbot, Afil, Minisarm, Chris sb, Gimbrinel, Mycomp, Joric49, Silver-
skyRO, VolkovBot, Ommiy-Pangaeus, SieBot, Synthebot, Loveless, Dany 123, Pedrosito, Tgeorgescu, RadufanBot, DPP, Gikü, Asyba-
ris01, Mmj~rowiki, Alexander Tendler, Diego pmc, Jurnalistica, Solt, FirilacrocoBot, Luckas-bot, Ptbotgourou, Andrebot, ArthurBot,
DSisyphBot, Xqbot, Sîmbotin, RibotBOT, Bornaz Sebastian, Ionutzmovie, Terraflorin, Dinamik-bot, Andreia181, EmausBot, Ionutp, Co-
agulans, Mateicovrig, WikitanvirBot, Hype supper, MerlIwBot, Pafsanias, GÜT, Rotlink, Alex Khan93, Addbot, XXN-bot, Wintereu și
Anonim: 55
• Imperiul Roman antic Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_antic?oldid=10102021 Contribuitori: Strainubot, Victor
Blacus, Gikü, ArkBot, Merlissimo, Claudius7777777, Ionutzmovie, Coagulans, MerlIwBot și XXN-bot
• Imperiul Roman de Răsărit Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_de_R%C4%83s%C4%83rit?oldid=10429355 Con-
tribuitori: Gutza, Ronline, Danutz, Hashar, Suisui, Robbot, Webkid~rowiki, Laurap, Elerium, Vali, MihaitzaBot, Rebel, Mishuletz, Yuri-
kBot, Palica, AdiJapan, Zwobot, Vlad, Chobot, RobotQuistnix, Orioane, Codrinb, FelixBot, Remigiu, RebelRobot, Andrei Stroe, Miehs,
Cristi Pitulice, FlaBot, Strainubot, Boamund, Cornel Grad, GEO, Escarbot, Tibs, Thijs!bot, JAnDbot, Afil, Minisarm, CommonsDelinker,
Mycomp, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT, Ommiy-Pangaeus, Vintilă Barbu, Firilacroco, Anonymus, SieBot, Plinul cel tanar, Lucian
GAVRILA, Cerghizan Radu, Marcus Cyron, BotMultichill, Albabos, Tgeorgescu, Tico, AlleborgoBot, RadufanBot, Andynomite, Pipe-
pBot, Gikü, DragonBot, Ark25, Alexander Tendler, Spiridon Ion Cepleanu, Cunigunda, BotSottile, Numbo3-bot, Luckas-bot, Amirobot,
Serban Marin, Nallimbot, Andrebot, ArthurBot, Alpinu, DSisyphBot, Xqbot, Sîmbotin, RedBot, Almabot, GhalyBot, Claudius7777777,
RibotBOT, Rohitrrrrr, Andus, Terraflorin, Vladimir rosulescu, Ioan marculeţ, TobeBot, BICasian, KamikazeBot, MastiBot, TjBot, Emaus-
Bot, BAICAN XXX, ZéroBot, Zece, WikitanvirBot, ChuispastonBot, FoxBot, Readder, Brgh, MerlIwBot, Medium69, Trepier, Tolea93,
AvocatoBot, Pafsanias, Black Agent, JYBot, GÜT, Cristi Rusin, Alex Khan93, Addbot, BreakBot, Valimali67, XXN-bot, Dragos 231,
Dan Mihai Pitea, KasparBot și Anonim: 61
• Roma Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Roma?oldid=10414771 Contribuitori: Mihai, Ronline, Danutz, Hashar, Suisui, Laurap, Ele-
rium, Romihaitza, Rebel, Wars, YurikBot, Palica, Sabinpopa~rowiki, Jorunn, Vlad, Chobot, RobotQuistnix, Orioane, Mihai Andrei,
Emily, Anclation, Remigiu, Strainu, Evosphere, R.S., RebelRobot, Andrei Stroe, Miehs, FlaBot, Strainubot, Lucifer80, Purodha, Cornel
Grad, GEO, Parvus7, Victor Blacus, Escarbot, TuvicBot, Thijs!bot, JAnDbot, Afil, Minisarm, Cezarika1, Rei-bot, VolkovBot, Aibot,
TXiKiBoT, Firilacroco, SieBot, Synthebot, Idioma-bot, Loveless, BotMultichill, Venator, Tgeorgescu, Tico, AlleborgoBot, Byrialbot, Ra-
dufanBot, FeodorBezuhov, PipepBot, DragonBot, Ark25, Alexbot, BOTarate, Mihail birsan, WikiDreamer Bot, Numbo3-bot, Azazaza,
HerculeBot, Solt, Luckas-bot, Luciandrei, MSClaudiu, Serban Marin, Ptbotgourou, Jotterbot, Sibiu-it, ArthurBot, Azuga123, DSisyphBot,
Xqbot, Sîmbotin, GhalyBot, RibotBOT, Redfox hq, Bornaz Sebastian, Ionutzmovie, Terraflorin, Yahal.Olal, TobeBot, Bogdan Muraru,
Nutzu1234567890, KamikazeBot, EmausBot, ZéroBot, Milei.vencel, Mateicovrig, WikitanvirBot, ChuispastonBot, Movses-bot, MerlI-
wBot, Pafsanias, HiW-Bot, Lare 11, Costin Man., GÜT, Addbot, BreakBot, XXN-bot, KasparBot, ENGICLOPEDIE, Portobuffolé și
Anonim: 70
• Constantinopol Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantinopol?oldid=10233024 Contribuitori: Iulianu, Mihai, Danutz, Robbot,
Vali, Rebel, Mishuletz, Jorunn, AdiJapan, Vlad, Mihai Andrei, Evosphere, RebelRobot, Andrei Stroe, Strainubot, GEO, Smerita Luteţie,
Victor Blacus, Escarbot, Tibs, Thijs!bot, JAnDbot, Minisarm, CommonsDelinker, Turbojet, TXiKiBoT, Anonymus, SieBot, Synthebot,
Lucian GAVRILA, RadufanBot, Constantin.prihoanca, Ewan, Ark25, OKBot, robot, Luckas-bot, Amirobot, Ptbotgourou, Xqbot,
Sîmbotin, RibotBOT, Ionutzmovie, Terraflorin, Dinamik-bot, MastiBot, Nerissa-Marie, EmausBot, ZéroBot, JackieBot, WikitanvirBot,
ChuispastonBot, CocuBot, Movses-bot, MerlIwBot, AlternoBreak, Eurocentral, Cristi Rusin, Addbot, Namarie~rowiki, Danutiosif, Istra-
teionel, Mafiotuldintropez, MOLDOVEANU DRAGOS, Covyx, KasparBot și Anonim: 26
• Ravenna Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ravenna?oldid=10358695 Contribuitori: Gutza, Radufan, Danutz, Hashar, Elerium, Yurik-
Bot, Vlad, Chobot, RobotQuistnix, Anclation, Strainubot, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, CommonsDelinker, Rei-bot, Urzică, VolkovBot,
Aibot, TXiKiBoT, SieBot, Idioma-bot, Loveless, Tico, RadufanBot, PipepBot, Constantin.prihoanca, DragonBot, Ark25, PixelBot, Rad
Urs Bot, Numbo3-bot, Luckas-bot, MSClaudiu, Amirobot, Xqbot, Sîmbotin, RibotBOT, TobeBot, EmausBot, BAICAN XXX, Tolea93,
Pafsanias, Makecat-bot, Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 4
• Milano Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Milano?oldid=10357222 Contribuitori: Iulianu, Radufan, Mihai, Hashar, Suisui, Robbot, Ele-
rium, Pirlinho, AnaZ, Quistnix, Rebel, Wars, Waelsch, YurikBot, Palica, AdiJapan, Sz-iwbot, Vlad, Chobot, RobotQuistnix, Mihai Andrei,
Andrei Stroe, Miehs, FlaBot, Strainubot, Escarbot, Siebrand, Thijs!bot, JAnDbot, Minisarm, CommonsDelinker, VolkovBot, TXiKiBoT,
SieBot, Synthebot, Lucian GAVRILA, BotMultichill, Tico, RadufanBot, PipepBot, MERTEA I. ADRIANA, DragonBot, Ark25, OKBot,
Erinaceus, SilvonenBot, Alecs.bot, Numbo3-bot, Luckas-bot, MSClaudiu, MariusXVI, ArthurBot, Xqbot, Sîmbotin, RedBot, RibotBOT,
Terraflorin, ButkoBot, TobeBot, BICasian, Bogdan Muraru, TjBot, EmausBot, ZéroBot, RsocolBot, WikitanvirBot, Mjbmrbot, Chuis-
pastonBot, MerlIwBot, AvocatoBot, Okkkk, Sorindan, Opas, GÜT, XXN, Addbot, BreakBot, XXN-bot, Dan Mihai Pitea, KasparBot și
Anonim: 26
• Nicomedia Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicomedia?oldid=10157502 Contribuitori: Andrei Stroe, Strainubot, GEO, JAnDbot,
SieBot, Constantin.prihoanca, Alexbot, Xqbot, Ionutzmovie, SpunkyLepton, Vlaros, EmausBot, ZéroBot, WikitanvirBot, MerlIwBot, Mi-
haelaAndreeaS, JYBot, YFdyh-bot, Addbot, XXN-bot, Sebastian Cuciuc și KasparBot
• Cezar August Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar_August?oldid=10335470 Contribuitori: Radufan, Danutz, Hashar, Suisui, Rob-
bot, Laurap, Rebel, YurikBot, Palica, AdiJapan, Zwobot, RobotQuistnix, Orioane, RebelRobot, Andrei Stroe, Strainubot, Laur2ro, GEO,
Victor Blacus, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Afil, Minisarm, Urzică, VolkovBot, TXiKiBoT, Firilacroco, SieBot, Synthebot, Lucian
GAVRILA, Rad Urs, Idioma-bot, Loveless, AlleborgoBot, RadufanBot, Gikü, Constantin.prihoanca, Nicolae Coman, Alexander Tend-
ler, OKBot, Animus~rowiki, Alexbot, Dragos1, BodhisattvaBot, Luidub, Alecs.bot, SpBot, CarsracBot, WikiDreamer Bot, Numbo3-bot,
Luckas-bot, Ptbotgourou, Jotterbot, Sergiulone, ArthurBot, Xqbot, RedBot, GhalyBot, RibotBOT, Terraflorin, Andreea061595, Tobe-
Bot, Dinamik-bot, KamikazeBot, MastiBot, Octavikkus, EmausBot, Coagulans, Acidula, WikitanvirBot, ChuispastonBot, Movses-bot,
MerlIwBot, Dv.uzzi, GÜT, XXN, Addbot, Ensenator, XXN-bot, Wintereu, RaduAlexandruMessi, KasparBot și Anonim: 40
• Marc Antoniu Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marc_Antoniu?oldid=10086663 Contribuitori: Rebel, Chobot, RobotQuistnix, Re-
belRobot, Andrei Stroe, FlaBot, Strainubot, Cristi215, Victor Blacus, Escarbot, Thijs!bot, Rei-bot, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT,
123.5. TEXT AND IMAGE SOURCES, CONTRIBUTORS, AND LICENSES 297
SieBot, Tgeorgescu, RadufanBot, Asybaris01, Nicolae Coman, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArkBot, Nallimbot, Xqbot, Sîmbotin, RedBot,
Ionutzmovie, Terraflorin, TjBot, EmausBot, ZéroBot, RsocolBot, Coagulans, ChuispastonBot, MerlIwBot, Pafsanias, GÜT, Addbot, Brea-
kBot, XXN-bot, Wintereu, KasparBot și Anonim: 6
• Iulius Cezar Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Iulius_Cezar?oldid=10415767 Contribuitori: Danutz, Mangrom, String, Laurap, Eleri-
um, Romihaitza, Vali, Rebel, Mishuletz, YurikBot, Arado, AdiJapan, TSO1D~rowiki, Vlad, Chobot, RobotQuistnix, Orioane, Emily, An-
clation, FelixBot, Remigiu, Andrei Stroe, Miehs, Strainubot, Pixi, Roamata, GEO, Parvus7, BlueMonday, Victor Blacus, Samurai~rowiki,
Thijs!bot, JAnDbot, Afil, Minisarm, CommonsDelinker, Anittas, Rg~rowiki, Philosophic, Cezarika1, Rei-bot, DorganBot, Goliath, Horia
mar, VolkovBot, Mocu, TXiKiBoT, SieBot, Synthebot, Lucian GAVRILA, Rad Urs, Idioma-bot, Loveless, Tgeorgescu, AlleborgoBot, Ra-
dufanBot, FeodorBezuhov, Venske, Asybaris01, DragonBot, Nicolae Coman, Ark25, Wipol, Alexander Tendler, Diego pmc, Yorapp, Al-
bambot, Nitro~rowiki, Numbo3-bot, Peti610bot, Solt, FirilacrocoBot, Luckas-bot, ArkBot, Ptbotgourou, Jotterbot, Smarty93, ArthurBot,
Wanderer099, Capmo, Xqbot, RedBot, SassoBot, RibotBOT, Ionutzmovie, Jdsteakley, MauritsBot, Terraflorin, Ciaoping, Dinamik-bot,
TjBot, Ashkon, Silenzio76, EmausBot, ZéroBot, RsocolBot, Coagulans, WikitanvirBot, Mjbmrbot, ChuispastonBot, CocuBot, Doutdes,
Readder, MerlIwBot, Messi D, Pafsanias, JYBot, GÜT, Andrei16Tataru, Gdaniel111, Addbot, XXN-bot, Vasile iarina, KasparBot și
Anonim: 77
• Quintus Horatius Flaccus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Quintus_Horatius_Flaccus?oldid=9810381 Contribuitori: Laurap, Ro-
mihaitza, MobyDick, Chobot, RobotQuistnix, Alex:D, RebelRobot, Andrei Stroe, FlaBot, Strainubot, Victor Blacus, Escarbot, Thijs!bot,
JAnDbot, Cezarika1, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Idioma-bot, Loveless, AlleborgoBot, RadufanBot, Dedi, DragonBot, Nicolae Coman,
Leytto, Alexbot, BOTarate, Purbo T, WikiDreamer Bot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Xqbot, Sîmbotin, RedBot, Ergos, D'ohBot, Szbdavid,
MastiBot, TjBot, EmausBot, ZéroBot, Ionutp, WikitanvirBot, ChuispastonBot, CocuBot, MerlIwBot, MihaelaAndreeaS, Radu98boss,
Gdaniel111, Addbot, KasparBot și Anonim: 13
• Titus Livius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Titus_Livius?oldid=9767810 Contribuitori: Radufan, Laurap, Rebel, YurikBot, Mo-
byDick, Vlad, RobotQuistnix, Andrei Stroe, Strainubot, Parvus7, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Lucian
GAVRILA, Idioma-bot, Loveless, AlleborgoBot, RadufanBot, Mykk, Alexander Tendler, PixelBot, Alexbot, SilvonenBot, Luckas-bot,
ArkBot, MystBot, ArthurBot, Bombastic18, Terraflorin, TobeBot, TjBot, EmausBot, ZéroBot, WikitanvirBot, ChuispastonBot, Pafsanias,
Raoli, SantoshBot, Gdaniel111, Addbot, PinkiePie1189, KasparBot și Anonim: 6
• Virgil Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Virgil?oldid=8869595 Contribuitori: Dan Mihai Pitea, Olimpiaionele și Anonim: 1
• Marcellus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marcellus?oldid=8258813 Contribuitori: Miehs, Strainubot, Rsocol, Anonymus, Radufan-
Bot, Luckas-bot și Addbot
• Livia Drusilla Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Livia_Drusilla?oldid=9795122 Contribuitori: EmausBot, Pocor, Ensenator, BreakBot,
XXN-bot, KasparBot și Anonim: 1
• Marcus Vipsanius Agrippa Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marcus_Vipsanius_Agrippa?oldid=9796182 Contribuitori: Radufan,
RobotQuistnix, Orioane, TMLutas, FlaBot, Strainubot, Bunda Tiberiu, Mycomp, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Synthebot, Idioma-bot,
Loveless, RadufanBot, Nicolae Coman, Albambot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Ptbotgourou, Rubinbot, ArthurBot, RibotBOT, Terraflorin,
TjBot, EmausBot, ChuispastonBot, GÜT, Addbot, Ensenator, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 3
• Dioclețian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Diocle%C8%9Bian?oldid=9792623 Contribuitori: Laurap, Romihaitza, YurikBot, Robo-
tQuistnix, Miehs, Strainubot, NeaNita, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Minisarm, CommonsDelinker, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT,
SieBot, Lucian GAVRILA, Tico, RadufanBot, Ficbot, Ark25, Alexander Tendler, Mihail birsan, SilvonenBot, Numbo3-bot, Luckas-
bot, Ptbotgourou, ArthurBot, Darkicebot, Xqbot, Sîmbotin, Terraflorin, Yahal.Olal, TobeBot, KamikazeBot, MastiBot, Babu, EmausBot,
ChuispastonBot, MerlIwBot, AvocatoBot, Belizarie, GÜT, Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 7
• Constantin cel Mare Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_cel_Mare?oldid=10266850 Contribuitori: Danutz, Laurap, Eleri-
um, Romihaitza, MihaitzaBot, Vlad, Chobot, RobotQuistnix, Anclation, Strainu, Andrei Stroe, Miehs, FlaBot, Strainubot, Adrian ach,
GEO, Parvus7, Victor Blacus, Inistea, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Afil, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT, Firilacroco, Anonymus,
SieBot, Plinul cel tanar, Lucian GAVRILA, Cerghizan Radu, Loveless, Albabos, Tgeorgescu, Tico, AlleborgoBot, RadufanBot, Gabriela
Orezeanu, Nenea hartia, Gikü, Adamescu33, Nicolae Coman, Ark25, Alexander Tendler, BodhisattvaBot, WikiDreamer Bot, Numbo3-bot,
Luckas-bot, ArkBot, Serban Marin, Ptbotgourou, Jotterbot, Nallimbot, Rubinbot, Andrebot, ArthurBot, DSisyphBot, Xqbot, Sîmbotin,
RedBot, GhalyBot, RibotBOT, Terraflorin, ButkoBot, Dinamik-bot, KamikazeBot, EmausBot, BAICAN XXX, ZéroBot, Onest2010, Io-
nutp, WikitanvirBot, ChuispastonBot, Alexandru Anastasiu, Hype supper, Xemnas~rowiki, MerlIwBot, Mihai79, Tolea93, AvocatoBot,
Black Agent, Eutalia, GÜT, Addbot, BreakBot, XXN-bot, Dan Mihai Pitea, Wintereu, Covyx, KasparBot și Anonim: 50
• Teodosiu I Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodosiu_I?oldid=10226654 Contribuitori: Laurap, MihaitzaBot, YurikBot, Zwobot, Ro-
botQuistnix, Strainubot, Thijs!bot, JAnDbot, CommonsDelinker, Rei-bot, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT, Anonymus, SieBot, Lucian
GAVRILA, Loveless, BotMultichill, Tico, AlleborgoBot, RadufanBot, Feri Goslar, Gikü, DragonBot, Alexander Tendler, OKBot, Silvo-
nenBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Serban Marin, Nallimbot, ArthurBot, Darkicebot, Xqbot, Sîmbotin, EmausBot, ZéroBot, Wikitanvir-
Bot, ChuispastonBot, MerlIwBot, Tolea93, GÜT, Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 2
• Bătălia de la Actium Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Actium?oldid=10067574 Contribuitori: Ori-
oane, Andrei Stroe, Strainubot, GEO, Victor Blacus, Thijs!bot, JAnDbot, CommonsDelinker, TXiKiBoT, SieBot, Lucian GAVRILA, Rad
Urs, Gikü, Compactforever, Alexander Tendler, Dragos1, Luidub, SilvonenBot, FiriBot, Luckas-bot, Serban Marin, ArthurBot, Xqbot,
RibotBOT, Terraflorin, EmausBot, Coagulans, AvocatoBot, Addbot, XXN-bot și Anonim: 7
• Actium Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Actium?oldid=7532629 Contribuitori: Robbot, MihaitzaBot, Rebel, YurikBot, Vlad, Robo-
tQuistnix, RebelRobot, Strainubot, Adrian ach, Thijs!bot, SieBot, BotMultichill, Tico, RadufanBot, PipepBot, Alexbot, Solt, Luckas-bot,
Rubinbot, Xqbot, RedBot, GhalyBot, WikitanvirBot, Movses-bot și Addbot
• Regatul Roman Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Regatul_Roman?oldid=10429339 Contribuitori: Laurap, MihaitzaBot, Rebel, Vlad,
Chobot, RobotQuistnix, Orioane, Mihai Andrei, Andrei Stroe, Miehs, Strainubot, Pixi, Roamata, GEO, Rsocol, JAnDbot, Afil, Minisarm,
TXiKiBoT, SieBot, Ionut Zach, Rad Urs, Idioma-bot, Tico, RadufanBot, Mihail birsan, CarsracBot, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, Sîm-
botin, RedBot, Terraflorin, TjBot, EmausBot, ZéroBot, Alin, Фидель22, Bogdybogdan, Pafsanias, Addbot, Ionel141, XXN-bot și Anonim:
22
• Lista împăraților romani Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_%C3%AEmp%C4%83ra%C8%9Bilor_romani?oldid=10345200
Contribuitori: Robbot, Laurap, Rebel, RobotQuistnix, Orioane, Andrei Stroe, Strainubot, GEO, Parvus7, Victor Blacus, JAnDbot, Mini-
sarm, Rei-bot, TXiKiBoT, SieBot, Idioma-bot, Loveless, RadufanBot, DragonBot, Ark25, Diego pmc, Dragos1, SilvonenBot, Numbo3-
bot, Muro Bot, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, RibotBOT, Terraflorin, Dinamik-bot, Casian307, EmausBot, BAICAN XXX, Coagulans,
WikitanvirBot, MerlIwBot, Pafsanias, GÜT, Addbot, XXN-bot, Wintereu și Anonim: 14
• Tiberius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tiberius?oldid=9757830 Contribuitori: Gutza, Laurap, Romihaitza, Rebel, YurikBot, Zwo-
bot, RobotQuistnix, FlaBot, Strainubot, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Afil, Rei-bot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Lucian GAVRILA,
BotMultichill, AlleborgoBot, RadufanBot, DragonBot, Alexander Tendler, Dragos1, BOTarate, Numbo3-bot, Luckas-bot, Redfox, Ru-
binbot, ArthurBot, Xqbot, RibotBOT, Terraflorin, MondalorBot, KamikazeBot, TjBot, EmausBot, MerlIwBot, MihaelaAndreeaS, Bon-
daruk85, Minsbot, GÜT, Bountonw, Addbot, XXN-bot, Dan Mihai Pitea, Wintereu, Mishu57, Vladimir Lasky, KasparBot și Anonim:
5
• Caligula Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Caligula?oldid=9757842 Contribuitori: Laurap, AnaZ, Rebel, YurikBot, RobotQuistnix,
RebelRobot, Andrei Stroe, Strainubot, Thijs!bot, JAnDbot, DorganBot, VolkovBot, Aibot, TXiKiBoT, SieBot, BotMultichill, RadufanBot,
Asybaris01, DragonBot, Nicolae Coman, Ark25, OKBot, BodhisattvaBot, SilvonenBot, CarsracBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArkBot,
Nallimbot, Rubinbot, ArthurBot, Xqbot, RedBot, GhalyBot, Terraflorin, ButkoBot, TobeBot, KamikazeBot, EmausBot, BAICAN XXX,
ZéroBot, Ionutp, RsocolBot, Mao1987, David Bucur, MerlIwBot, Tolea93, Hedwig in Washington, McZusatz, GÜT, Alex Khan93, Addbot,
XXN-bot, Wintereu, Mishu57, Vladimir Lasky, KasparBot și Anonim: 8
• Claudius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Claudius?oldid=9757853 Contribuitori: Robbot, Laurap, MihaitzaBot, Rebel, YurikBot,
RobotQuistnix, Miehs, Strainubot, Forevermore~rowiki, Victor Blacus, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, CommonsDelinker, Chris sb, Dor-
ganBot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Idioma-bot, Loveless, AlleborgoBot, RadufanBot, DragonBot, Ark25, SilvonenBot, BotSottile,
Numbo3-bot, Luckas-bot, Coyau, ArthurBot, Xqbot, Sîmbotin, Almabot, GhalyBot, RibotBOT, Ionutzmovie, Terraflorin, KamikazeBot,
Varlaam, EmausBot, WikitanvirBot, ChuispastonBot, GÜT, Addbot, XXN-bot, Wintereu, KasparBot și Anonim: 4
• Nero Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nero?oldid=10411052 Contribuitori: Gutza, Hashar, Laurap, AnaZ, Romihaitza, Rebel, Yurik-
Bot, Palica, Vlad, RobotQuistnix, Emily, Andrei Stroe, Miehs, FlaBot, Strainubot, Pixi, Victor Blacus, FelixTheCat, Escarbot, Thijs!bot,
JAnDbot, Dosz, Minisarm, Rei-bot, DorganBot, Goliath, Turbojet, Inaburada, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Loveless, Tgeorgescu, Alle-
borgoBot, RadufanBot, FeodorBezuhov, Tanke~rowiki, Ark25, Alexander Tendler, BodhisattvaBot, SilvonenBot, Numbo3-bot, Firilacro-
coBot, Luckas-bot, Sergiulone, ArthurBot, Rasputzin, DSisyphBot, Xqbot, Sîmbotin, RibotBOT, Terraflorin, Dinamik-bot, KamikazeBot,
Olegzander, EmausBot, ZéroBot, Popateapa, Courcelles, Hype supper, Xemnas~rowiki, Godofwar, MerlIwBot, Tolea93, Vagobot, Cuvinte
timp sens viata minune, Rebrisoara, GÜT, Negrut matei, Cristi Rusin, Addbot, BreakBot, XXN-bot, Alensmitz, Wintereu, KasparBot și
Anonim: 21
• Galba Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Galba?oldid=9757867 Contribuitori: Laurap, Romihaitza, YurikBot, RobotQuistnix, Strai-
nubot, Adrian ach, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, DorganBot, TXiKiBoT, SieBot, AlleborgoBot, RadufanBot, Asybaris01, Doran~rowiki,
Alexbot, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, RibotBOT, Terraflorin, D'ohBot, ButkoBot, KamikazeBot, MastiBot, EmausBot,
MerlIwBot, Bondaruk85, Addbot, KasparBot și Anonim: 4
• Otho Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Otho?oldid=9785798 Contribuitori: Laurap, AnaZ, Romihaitza, MihaitzaBot, YurikBot, Robo-
tQuistnix, Strainubot, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Lucian GAVRILA, RadufanBot,
FeodorBezuhov, Asybaris01, Numbo3-bot, Luckas-bot, Amirobot, ArthurBot, Xqbot, RedBot, RibotBOT, Terraflorin, TobeBot, Emaus-
Bot, FoxBot, MerlIwBot, Addbot, XXN-bot și KasparBot
• Vitellius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vitellius?oldid=9757885 Contribuitori: Robbot, Laurap, Romihaitza, YurikBot, RobotQuis-
tnix, RebelRobot, FlaBot, Strainubot, Thijs!bot, TXiKiBoT, SieBot, Lucian GAVRILA, RadufanBot, Asybaris01, SilvonenBot, Numbo3-
bot, Luckas-bot, Amirobot, ArthurBot, Sîmbotin, RibotBOT, TobeBot, KamikazeBot, Scymso, EmausBot, Kasirbot, MerlIwBot, Addbot,
KasparBot și Anonim: 1
• Vespasian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vespasian?oldid=9783372 Contribuitori: Laurap, Rebel, YurikBot, Chobot, RobotQuis-
tnix, Miehs, FlaBot, Strainubot, Victor Blacus, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Turbojet, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, RadufanBot,
Asybaris01, Alex F., Numbo3-bot, Luckas-bot, ArkBot, Rubinbot, ArthurBot, DSisyphBot, Xqbot, Sîmbotin, RedBot, RibotBOT, Monda-
lorBot, Dinamik-bot, EmausBot, ZéroBot, WikitanvirBot, FoxBot, MerlIwBot, MihaelaAndreeaS, GÜT, SantoshBot, Addbot, XXN-bot,
KasparBot, Constantin wikipedia și Anonim: 1
• Titus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Titus?oldid=10101044 Contribuitori: Strainubot, Parvus7, Thijs!bot, JAnDbot, Afil, Rei-bot,
SieBot, Tico, RadufanBot, Ark25, ArkBot, Andrebot, RibotBOT, EmausBot, MerlIwBot, Pafsanias, GÜT, Addbot și NnnaL
• Domițian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Domi%C8%9Bian?oldid=9757928 Contribuitori: Laurap, Rebel, YurikBot, RobotQuis-
tnix, FlaBot, Strainubot, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Loveless, Tgeorgescu, RadufanBot,
ARAGONEZ35, DragonBot, Nicolae Coman, BodhisattvaBot, Mihail birsan, Numbo3-bot, Luckas-bot, Ptbotgourou, ArthurBot, Xqbot,
Sîmbotin, RedBot, D'ohBot, Dinamik-bot, KamikazeBot, MastiBot, Silenzio76, EmausBot, ZéroBot, WikitanvirBot, MerlIwBot, Pafsa-
nias, GÜT, Addbot, XXN-bot, Neculcea Horia Constantin, KasparBot și Anonim: 3
• Nerva Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nerva?oldid=9757932 Contribuitori: Laurap, Rebel, YurikBot, RobotQuistnix, FlaBot, Strai-
nubot, JAnDbot, CommonsDelinker, Rei-bot, DorganBot, Turbojet, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, RadufanBot, PipepBot, ARAGO-
NEZ35, DragonBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, MystBot, Amirobot, ArthurBot, Xqbot, Sîmbotin, Terraflorin, Dinamik-bot, Kamikaze-
Bot, EmausBot, ZéroBot, WikitanvirBot, MerlIwBot, Tolea93, Pafsanias, GÜT, Addbot, BreakBot, XXN-bot, Sbart1789, KasparBot și
Anonim: 4
• Traian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian?oldid=10400862 Contribuitori: Ronline, Bogdan, Suisui, Robbot, Laurap, Elerium,
D.evil, Rebel, Mishuletz, YurikBot, Palica, AdiJapan, Zwobot, RobotQuistnix, Orioane, Anclation, Andrei Stroe, Miehs, FlaBot, Strainubot,
NeaNita, Pixi, Adrian ach, GEO, Olahus2, Parvus7, Victor Blacus, Escarbot, Krokodilu, Thijs!bot, JAnDbot, Afil, Minisarm, Placet
experiri, Cezarika1, Turbojet, VolkovBot, Mocu, TXiKiBoT, Firilacroco, SieBot, Lucian GAVRILA, AlleborgoBot, RadufanBot, Gikü,
Asybaris01, ARAGONEZ35, Ark25, Alexander Tendler, BOTarate, Mihail birsan, Numbo3-bot, Solt, Luckas-bot, Ptbotgourou, Jotterbot,
Andrebot, ArthurBot, Pasé Otama, Xqbot, Sîmbotin, RedBot, Carismagic, GhalyBot, RibotBOT, Tomos1994, Terraflorin, Silenzio76,
EmausBot, BAICAN XXX, ZéroBot, Mihai Anicescu, Hype supper, MerlIwBot, Danalexandru87, Pafsanias, Sebastianpin, Reception123,
GÜT, XXN, Natalia.Naty, Addbot, BreakBot, XXN-bot, Tufeanumarius2003, Feier Valeria Georgiana, Mishu57, Stefania234, KasparBot,
IonutzmovieBot, PoponaruIstoriei, Mihaiboanta2 și Anonim: 72
• Hadrian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Hadrian?oldid=10133106 Contribuitori: Laurap, D.evil, Rebel, Wars, YurikBot, RobotQu-
istnix, Miehs, Strainubot, NeaNita, Adrian ach, Parvus7, Victor Blacus, Thijs!bot, JAnDbot, Minisarm, Rei-bot, VolkovBot, TXiKiBoT,
SieBot, Lucian GAVRILA, Tico, Asybaris01, Ark25, Alex F., Alexander Tendler, Dragos1, Numbo3-bot, Luckas-bot, Andrebot, Ar-
thurBot, Xqbot, Sîmbotin, RedBot, RibotBOT, Terraflorin, TobeBot, Dinamik-bot, TjBot, Babu, Silenzio76, Nerissa-Marie, EmausBot,
BAICAN XXX, JackieBot, Mjbmrbot, AvicBot, Tolea93, Vagobot, Pafsanias, GÜT, XXN, Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 12
• Antoninus Pius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Antoninus_Pius?oldid=10137933 Contribuitori: Laurap, Romihaitza, YurikBot,

Zwobot, RobotQuistnix, RebelRobot, Andrei Stroe, Strainubot, Parvus7, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, DorganBot, VolkovBot, TXiKi-
BoT, SieBot, Lucian GAVRILA, RadufanBot, Gikü, DragonBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Barosaurus Lentus, Rubinbot, ArthurBot,
Xqbot, Sîmbotin, RedBot, SassoBot, RibotBOT, Terraflorin, MondalorBot, Dinamik-bot, TjBot, EmausBot, ZéroBot, Movses-bot, Pafsa-
nias, JYBot, GÜT, Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 1
• Marc Aureliu Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marc_Aureliu?oldid=10261907 Contribuitori: Gutza, Iulianu, Laurap, Rebel, Yurik-
Bot, MobyDick, Vlad, Chobot, RobotQuistnix, Mihai Andrei, FelixBot, RebelRobot, Andrei Stroe, FlaBot, Strainubot, GEO, Victor Bla-
cus, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Afil, Turbojet, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, AlleborgoBot, RadufanBot, PipepBot, OKBot, Mihail
birsan, WikiDreamer Bot, Luckas-bot, Ptbotgourou, Nallimbot, ArthurBot, Xqbot, Sîmbotin, Almabot, Terraflorin, EmausBot, ZéroBot,
ChuispastonBot, Pafsanias, Makecat-bot, GÜT, Addbot, XXN-bot, KasparBot, Constantin wikipedia și Anonim: 9
• Lucius Verus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lucius_Verus?oldid=9745344 Contribuitori: Radufan, AdiJapan, RobotQuistnix, Ori-
oane, Anclation, Alex:D, FlaBot, Strainubot, Escarbot, Thijs!bot, Turbojet, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Loveless, RadufanBot, Ficbot,
Wybot, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, Sîmbotin, RibotBOT, Ionutzmovie, Terraflorin, MondalorBot, ZéroBot, ChuispastonBot, Mihae-
laAndreeaS, Addbot, KasparBot și Anonim: 1
• Commodus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Commodus?oldid=9757992 Contribuitori: Laurap, Romihaitza, MihaitzaBot, YurikBot,
RobotQuistnix, RebelRobot, FlaBot, Strainubot, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, RadufanBot,
Asybaris01, DragonBot, OKBot, SilvonenBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, Sîmbotin, Terraflorin, EmausBot, ZéroBot,
ChuispastonBot, Pafsanias, GÜT, Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 2
• Dinastia Antoninilor Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinastia_Antoninilor?oldid=8150660 Contribuitori: Sîmbotin și Terraflorin
• Dinastia Severilor Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinastia_Severilor?oldid=9992536 Contribuitori: Miehs, Terraflorin, EmausBot,
Knochen, Pafsanias și XXN-bot
• Anul celor patru împărați Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Anul_celor_patru_%C3%AEmp%C4%83ra%C8%9Bi?oldid=8104883
Contribuitori: Laurap, Rebel, YurikBot, RobotQuistnix, Strainubot, Victor Blacus, JAnDbot, DorganBot, TXiKiBoT, SieBot, Rad Urs,
Idioma-bot, Loveless, RadufanBot, OKBot, Alexbot, BodhisattvaBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Rubinbot, ArthurBot, Xqbot, RedBot,
RibotBOT, Terraflorin, KamikazeBot, EmausBot, ChuispastonBot, CocuBot, Vagobot, Addbot și Anonim: 2
• Dinastia Iulio-Claudiană Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinastia_Iulio-Claudian%C4%83?oldid=9424846 Contribuitori: Sîmbo-
tin, Terraflorin și Anonim: 1
• Pertinax Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pertinax?oldid=9758002 Contribuitori: Laurap, MihaitzaBot, RobotQuistnix, Strainubot,
Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Lucian GAVRILA, Loveless, AlleborgoBot, Radu-
fanBot, PipepBot, DragonBot, BodhisattvaBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Ptbotgourou, ArthurBot, Xqbot, Sîmbotin, Almabot, Terraflorin,
ButkoBot, TobeBot, EmausBot, ZéroBot, FoxBot, GÜT, Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 1
• Didius Iulianus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Didius_Iulianus?oldid=9758031 Contribuitori: RobotQuistnix, Orioane, RebelRo-
bot, Strainubot, Parvus7, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Lucian GAVRILA, RadufanBot, Sevela.p, Asy-
baris01, OKBot, Alexbot, MelancholieBot, Luckas-bot, ArkBot, ArthurBot, Xqbot, Sîmbotin, Terraflorin, TobeBot, EmausBot, Chuispas-
tonBot, Pocor, MerlIwBot, JYBot, Addbot, BreakBot, KasparBot și Anonim: 1
• Septimius Severus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Septimius_Severus?oldid=9758039 Contribuitori: Laurap, Rebel, YurikBot, Cho-
bot, RobotQuistnix, Mihai Andrei, FlaBot, Strainubot, Thijs!bot, Rei-bot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Lucian GAVRILA, Loveless,
RadufanBot, Alexbot, Alecs.bot, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArkBot, Amirobot, Ptbotgourou, Xqbot, Sîmbotin, RibotBOT, Terraflorin,
MastiBot, EmausBot, Ionutp, ChuispastonBot, MerlIwBot, Pafsanias, GÜT, Addbot, BreakBot, XXN-bot și KasparBot
• Pescennius Niger Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pescennius_Niger?oldid=9767285 Contribuitori: Terraflorin, EmausBot, MerlIw-
Bot, Dexbot, GÜT, Addbot, XXN-bot și KasparBot
• Clodius Albinus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Clodius_Albinus?oldid=9772305 Contribuitori: Luckas-bot, Xqbot, Terraflorin, Wi-
kitanvirBot, Addbot și KasparBot
• Caracalla Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Caracalla?oldid=10164540 Contribuitori: Laurap, D.evil, Rebel, Mishuletz, YurikBot, Ro-
botQuistnix, RebelRobot, Miehs, Strainubot, Mocanu maria, Auth, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, CommonsDelinker, Aibot, TXiKiBoT,
SieBot, Idioma-bot, BotMultichill, RadufanBot, Bogdan salaj, Alexander Tendler, AMDATi, SilvonenBot, WikiDreamer Bot, Luckas-bot,
Jotterbot, ArthurBot, DJWolfy, Xqbot, Terraflorin, Yahal.Olal, MondalorBot, TobeBot, Dinamik-bot, TjBot, Babu, EmausBot, MerlIwBot,
Ulpiuflorea, MihaelaAndreeaS, Pafsanias, Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 2
• Publius Septimius Geta Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Publius_Septimius_Geta?oldid=9763890 Contribuitori: Gutza, Laurap, Ori-
oane, Miehs, FlaBot, Strainubot, Thijs!bot, Afil, VolkovBot, SieBot, Rad Urs, Doran~rowiki, BOTarate, SilvonenBot, Luckas-bot, Arthur-
Bot, Xqbot, RedBot, Terraflorin, TobeBot, EmausBot, MerlIwBot, Pafsanias, Addbot, XXN-bot și KasparBot
• Macrinus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Macrinus?oldid=10164857 Contribuitori: Laurap, MihaitzaBot, YurikBot, RobotQuistnix,
Strainubot, Adrian ach, Escarbot, Thijs!bot, Rei-bot, TXiKiBoT, SieBot, Idioma-bot, Loveless, RadufanBot, DragonBot, Alexander Tend-
ler, PixelBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Amirobot, ArthurBot, Xqbot, Terraflorin, TobeBot, MastiBot, EmausBot, Ulpiuflorea, Pafsanias,
Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 2
• Diadumenian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Diadumenian?oldid=9794965 Contribuitori: Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, Terraflo-
rin, EmausBot, MerlIwBot, Addbot și KasparBot
• Eliogabal Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eliogabal?oldid=10166502 Contribuitori: Laurap, AnaZ, YurikBot, RobotQuistnix, Re-
belRobot, Miehs, FlaBot, Strainubot, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, CommonsDelinker, DorganBot, VolkovBot, SieBot, Synthebot, Le
Pied-bot~rowiki, RadufanBot, Asybaris01, Ark25, Saturnian, Alexander Tendler, Alexbot, AMDATi, Numbo3-bot, Luckas-bot, Arthur-
Bot, Xqbot, GhalyBot, RibotBOT, Terraflorin, Babu, EmausBot, MerlIwBot, Pafsanias, GÜT, Cezar teodosiu, Addbot, XXN-bot, Kaspar-
Bot și Anonim: 2
• Alexandru Sever Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Sever?oldid=10248097 Contribuitori: Laurap, MihaitzaBot, YurikBot,
RobotQuistnix, RebelRobot, FlaBot, Strainubot, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Lucian GA-
VRILA, RadufanBot, Alexander Tendler, SpBot, Luckas-bot, ArthurBot, Wikiuser1994, SassoBot, Terraflorin, TobeBot, Dinamik-bot,
EmausBot, Pafsanias, Addbot, BreakBot, XXN-bot, Dan Mihai Pitea, KasparBot și Anonim: 1
• Maximin Tracul Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Maximin_Tracul?oldid=10158087 Contribuitori: Laurap, MihaitzaBot, Rebel, Adi-

Japan, FlaBot, Strainubot, Ciumbi, Thijs!bot, Mariushmed, Mihaispr~rowiki, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Loveless, AlleborgoBot,
RadufanBot, Ark25, Alexander Tendler, Dragos1, Luckas-bot, Nallimbot, ArthurBot, Xqbot, Stroe G., RibotBOT, Terraflorin, MastiBot,
EmausBot, Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 2
• Magnus (uzurpator) Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Magnus_(uzurpator)?oldid=7623158 Contribuitori: Orioane, Strainubot, Dra-
gos1, TjBot, JackieBot, FoxBot și Addbot
• Gaius Iulius Verus Maximus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gaius_Iulius_Verus_Maximus?oldid=8107858 Contribuitori: Orioa-
ne, Strainubot, Alexbot, Dragos1, FiriBot, Luckas-bot, MystBot, RibotBOT, Terraflorin, Addbot și Anonim: 1
• Gordian I Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gordian_I?oldid=9763010 Contribuitori: Strainubot, GEO, TXiKiBoT, SieBot, Alexbot,
Dragos1, Luckas-bot, ArkBot, Amirobot, Ptbotgourou, ArthurBot, Xqbot, RedBot, Almabot, Terraflorin, Dinamik-bot, EmausBot, Mer-
lIwBot, GÜT, Addbot, KasparBot și Anonim: 1
• Gordian al II-lea Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gordian_al_II-lea?oldid=9763383 Contribuitori: Strainubot, JAnDbot, TXiKiBoT,
SieBot, Gikü, Dragos1, Luckas-bot, ArkBot, MystBot, Amirobot, RedBot, Terraflorin, Dinamik-bot, EmausBot, MerlIwBot, Addbot,
• Pupienus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pupienus?oldid=9763269 Contribuitori: Strainubot, JAnDbot, SieBot, Dragos1, Bodhisat-
tvaBot, WikiDreamer Bot, Numbo3-bot, Luckas-bot, MystBot, ArthurBot, Xqbot, RibotBOT, Terraflorin, TobeBot, EmausBot, RsocolBot,
WikitanvirBot, MerlIwBot, GÜT, Addbot și KasparBot
• Balbinus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Balbinus?oldid=9763409 Contribuitori: Miehs, Strainubot, JAnDbot, VolkovBot, TXiKi-
BoT, Asybaris01, Dragos1, Numbo3-bot, Luckas-bot, Amirobot, Rubinbot, ArthurBot, Xqbot, Terraflorin, EmausBot, Ionutp, Addbot,
Kolega2357-Bot și KasparBot
• Gordian al III-lea Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gordian_al_III-lea?oldid=9763534 Contribuitori: Rebel, Strainu, FlaBot, Strai-
nubot, Parvus7, Rei-bot, Turbojet, Mihaispr~rowiki, VolkovBot, TXiKiBoT, RadufanBot, Dragos1, BodhisattvaBot, MelancholieBot,
Alecs.bot, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArkBot, Amirobot, Ptbotgourou, ArthurBot, Xqbot, Terraflorin, Dinamik-bot, EmausBot, MerlIw-
Bot, Addbot, KasparBot și Anonim: 1
• Sabinianus (uzurpator) Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sabinianus_(uzurpator)?oldid=7623019 Contribuitori: Orioane, Strainubot,
TXiKiBoT, Dragos1, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, Dinamik-bot, WikitanvirBot, MerlIwBot și Addbot
• Filip Arabul Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Filip_Arabul?oldid=9763626 Contribuitori: Laurap, MihaitzaBot, Rebel, YurikBot,
RobotQuistnix, Strainubot, Parvus7, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Dosz, Rei-bot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Loveless, RadufanBot,
Asybaris01, Ark25, Dragos1, BodhisattvaBot, SpBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArkBot, Ptbotgourou, Nallimbot, Andrebot, ArthurBot,
Xqbot, RedBot, Terraflorin, TobeBot, EmausBot, FoxBot, MerlIwBot, Addbot, XXN-bot și KasparBot
• Filip II Junior Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Filip_II_Junior?oldid=9779943 Contribuitori: Orioane, Strainubot, VolkovBot, Lo-
veless, Asybaris01, Dragos1, Luckas-bot, ArthurBot, RedBot, EmausBot, Diego Grez Bot, WikitanvirBot, Addbot și KasparBot
• Pacatianus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pacatianus?oldid=8258916 Contribuitori: Orioane, Miehs, Strainubot, TXiKiBoT, Sie-
Bot, Lucian GAVRILA, Loveless, Dragos1, BodhisattvaBot, Luckas-bot, Amirobot, RibotBOT, ZéroBot și Addbot
• Silbannacus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Silbannacus?oldid=8258797 Contribuitori: Orioane, Miehs, Strainubot, VolkovBot,
TXiKiBoT, Dragos1, BodhisattvaBot, MondalorBot și Addbot
• Sponsianus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sponsianus?oldid=7623297 Contribuitori: Orioane, Strainubot, VolkovBot, TXiKiBoT,
Dragos1, Luckas-bot, ArkBot, MerlIwBot și Addbot
• Decius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Decius?oldid=9763882 Contribuitori: Laurap, MihaitzaBot, YurikBot, Chobot, RobotQuist-
nix, RebelRobot, Strainubot, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, AlleborgoBot, RadufanBot, Asybaris01, Ark25,
Saturnian, Alexbot, Dragos1, BodhisattvaBot, Mihail birsan, MelancholieBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArthurBot, RedBot, RibotBOT,
Terraflorin, Dinamik-bot, TjBot, EmausBot, WikitanvirBot, ChuispastonBot, GÜT, Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 2
• Priscus (uzurpator) Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Priscus_(uzurpator)?oldid=7623358 Contribuitori: Orioane, Strainubot, Dra-
gos1, RibotBOT, MerlIwBot și Addbot
• Licinianus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Licinianus?oldid=8258807 Contribuitori: Orioane, Miehs, Strainubot, AlleborgoBot, Dra-
gos1, BodhisattvaBot, Luckas-bot, Xqbot, Dinamik-bot, EmausBot și Addbot
• Herennius Etruscus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Herennius_Etruscus?oldid=7623350 Contribuitori: Miehs, Strainubot, Thi-
js!bot, VolkovBot, TXiKiBoT, DragonBot, Dragos1, BodhisattvaBot, Luckas-bot, ArthurBot, RibotBOT, EmausBot, WikitanvirBot, Ad-
dbot și Anonim: 1
• Trebonianus Gallus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Trebonianus_Gallus?oldid=10167146 Contribuitori: Elerium, YurikBot, Cho-
bot, RobotQuistnix, Miehs, FlaBot, Strainubot, Albert~rowiki, Thijs!bot, Afil, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, BotMultichill, Alleborgo-
Bot, RadufanBot, StigBot, Alexander Tendler, Dragos1, Numbo3-bot, HerculeBot, Luckas-bot, ArkBot, Nallimbot, Xqbot, Terraflorin,
D'ohBot, TobeBot, Dinamik-bot, ChuispastonBot, MerlIwBot, Bondaruk85, Addbot, XXN-bot și KasparBot
• Hostilian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Hostilian?oldid=7564781 Contribuitori: Laurap, Chobot, Orioane, Miehs, FlaBot, Strai-
nubot, GEO, Parvus7, JAnDbot, Turbojet, Mihaispr~rowiki, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, AlleborgoBot, RadufanBot, Dragos1, Bodhi-
sattvaBot, BOTarate, Luckas-bot, Amirobot, ArthurBot, Xqbot, EmausBot, MerlIwBot, GÜT, Addbot și Anonim: 1
• Volusianus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Volusianus?oldid=10166519 Contribuitori: Strainubot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot,
Alexander Tendler, Dragos1, MelancholieBot, Luckas-bot, Rubinbot, ArthurBot, DSisyphBot, Xqbot, Terraflorin, D'ohBot, Dinamik-bot,
TjBot, Ebrambot, GÜT, Addbot și Anonim: 1
• Aemilianus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Aemilianus?oldid=9762982 Contribuitori: Elerium, MihaitzaBot, Chobot, RobotQuist-
nix, RebelRobot, Strainubot, Albert~rowiki, Thijs!bot, JAnDbot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, RadufanBot, Alexbot, Dragos1, Bodhi-
sattvaBot, MelancholieBot, SpBot, WikiDreamer Bot, Luckas-bot, Jotterbot, ArthurBot, D'ohBot, TobeBot, Dinamik-bot, TjBot, Emaus-
Bot, MerlIwBot, MihaelaAndreeaS, Addbot și KasparBot
• Valerian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Valerian?oldid=9794850 Contribuitori: Robbot, Elerium, AdiJapan, Chobot, Mihai Andrei,
RebelRobot, Miehs, Strainubot, GEO, Thijs!bot, JAnDbot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Loveless, RadufanBot, Dragos1, Mihail birsan,
Luckas-bot, Xqbot, Terraflorin, MastiBot, EmausBot, ZéroBot, WikitanvirBot, Kasirbot, MerlIwBot, Medium69, Addbot, KasparBot și
Anonim: 2
• Uranius Antoninus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Uranius_Antoninus?oldid=9774116 Contribuitori: Miehs, Strainubot, TXiKi-
BoT, Dragos1, Luckas-bot, Amirobot, MerlIwBot, Addbot și KasparBot
• Saloninus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Saloninus?oldid=7707730 Contribuitori: Luckas-bot, Amirobot, ArthurBot, Terraflorin,
ZéroBot, MerlIwBot și Addbot
• Gallienus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gallienus?oldid=9750087 Contribuitori: Laurap, MihaitzaBot, Rebel, YurikBot, Chobot,
RobotQuistnix, FlaBot, Strainubot, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Turbojet, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Tico, RadufanBot, Pixel-
Bot, Dragos1, Mihail birsan, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, RedBot, Terraflorin, TobeBot, EmausBot, ZéroBot, Ionutp,
MerlIwBot, GÜT, Addbot, Ensenator, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 3
• Ingenuus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ingenuus?oldid=7662322 Contribuitori: Strainubot, Minisarm, Tgeorgescu, Luckas-bot,
Terraflorin, EmausBot și Ionutp
• Regalianus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Regalianus?oldid=9781037 Contribuitori: Miehs, Strainubot, VolkovBot, Tgeorgescu,
Ark25, Luckas-bot, Amirobot, Terraflorin, EmausBot, Ionutp, FoxBot, Bondaruk85 și KasparBot
• Claudius al II-lea Gothicus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Claudius_al_II-lea_Gothicus?oldid=9794861 Contribuitori: Laurap,
MihaitzaBot, Rebel, YurikBot, RobotQuistnix, Strainubot, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Love-
less, AlleborgoBot, RadufanBot, Alexbot, BodhisattvaBot, FiriBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Andrebot, Sîmbotin, Terraflorin, MastiBot,
EmausBot, ZéroBot, Ebrambot, GÜT, Addbot, XXN-bot și KasparBot
• Quintillus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Quintillus?oldid=9764875 Contribuitori: Radufan, Elerium, Rebel, RobotQuistnix, Ori-
oane, RebelRobot, Strainubot, Albert~rowiki, Thijs!bot, JAnDbot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Loveless, AlleborgoBot, RadufanBot,
FeodorBezuhov, BodhisattvaBot, WikiDreamer Bot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Xqbot, ZéroBot, Mjbmrbot, MerlIwBot, Addbot și Kas-
parBot
• Aurelian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Aurelian?oldid=9794882 Contribuitori: Radufan, Laurap, MihaitzaBot, RobotQuistnix, Mi-
ehs, Strainubot, Thijs!bot, JAnDbot, Dosz, CommonsDelinker, Mycomp, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Synthebot, Lucian GAVRILA,
Loveless, BotMultichill, RadufanBot, Ark25, PixelBot, BodhisattvaBot, Mihail birsan, Luckas-bot, Amirobot, Barosaurus Lentus, Rubin-
bot, ArthurBot, Iaaasi, Xqbot, GhalyBot, Terraflorin, KamikazeBot, MastiBot, EmausBot, BAICAN XXX, ChuispastonBot, MerlIwBot,
GÜT, Addbot, Kolega2357-Bot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 1
• Marcus Claudius Tacitus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marcus_Claudius_Tacitus?oldid=9762985 Contribuitori: Orioane, Strai-
nubot, VolkovBot, TXiKiBoT, Asybaris01, DragonBot, Mihail birsan, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, Dinamik-bot, Kami-
kazeBot, EmausBot, Ebrambot, FoxBot, MerlIwBot, Addbot și KasparBot
• Florianus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Florianus?oldid=9928721 Contribuitori: Robbot, Elerium, RebelRobot, Miehs, Strainubot,
Albert~rowiki, Thijs!bot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Loveless, AlleborgoBot, RadufanBot, BodhisattvaBot, SilvonenBot, Numbo3-
bot, Luckas-bot, Danvasilis, Andrebot, ArthurBot, RedBot, EmausBot, Ebrambot, WikitanvirBot, MerlIwBot, Addbot, KasparBot și Ano-
nim: 2
• Marcus Aurelius Probus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marcus_Aurelius_Probus?oldid=9765027 Contribuitori: RobotQuistnix,
FlaBot, Strainubot, Pixi, Thijs!bot, Mihaispr~rowiki, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Lucian GAVRILA, Loveless, RadufanBot, Soriana,
SilvonenBot, Numbo3-bot, Muro Bot, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, Stroe G., RibotBOT, Terraflorin, MondalorBot, MastiBot, EmausBot,
ZéroBot, WikitanvirBot, Mjbmrbot, Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 1
• Carus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Carus?oldid=10251576 Contribuitori: Andre Engels, Robbot, Laurap, Orioane, Emily, Rebe-
lRobot, Strainubot, Parvus7, Albert~rowiki, Thijs!bot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, AlleborgoBot, RadufanBot, BodhisattvaBot, Mihail
birsan, SilvonenBot, FiriBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Rubinbot, Xqbot, Terraflorin, KamikazeBot, EmausBot, ZéroBot, Ebrambot, Wi-
kitanvirBot, Belizarie, L.A. (AWB), Cristi Rusin, Addbot, BreakBot, KasparBot și Anonim: 1
• Carinus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Carinus?oldid=9765627 Contribuitori: RobotQuistnix, Strainubot, Parvus7, Thijs!bot, Ma-
riushmed, Mihaispr~rowiki, TXiKiBoT, SieBot, Loveless, RadufanBot, EmilyBot, Asybaris01, BodhisattvaBot, Mihail birsan, FiriBot,
Numbo3-bot, FirilacrocoBot, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, Terraflorin, EmausBot, ZéroBot, Belizarie, Addbot și KasparBot
• Maximian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Maximian?oldid=9794868 Contribuitori: Robbot, Laurap, MihaitzaBot, YurikBot, Ro-
botQuistnix, FlaBot, Strainubot, Escarbot, Thijs!bot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Synthebot, Lucian GAVRILA, Idioma-bot, Tico,
AlleborgoBot, RadufanBot, FeodorBezuhov, Alexander Tendler, BodhisattvaBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Xqbot, RedBot, Terraflorin,
KamikazeBot, EmausBot, Ionutp, JackieBot, MerlIwBot, HiW-Bot, Makecat-bot, GÜT, Addbot, XXN-bot și KasparBot
• Constantius I Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantius_I?oldid=9756253 Contribuitori: Laurap, Romihaitza, MihaitzaBot, Yuri-
kBot, RobotQuistnix, FlaBot, Strainubot, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, Mycomp, VolkovBot, TXiKiBoT, Anonymus, SieBot, Idioma-bot,
Loveless, BotMultichill, AlleborgoBot, RadufanBot, Asybaris01, SilvonenBot, Luckas-bot, Xqbot, Sîmbotin, RedBot, RibotBOT, Terra-
florin, MastiBot, EmausBot, Ebrambot, MerlIwBot, Makecat-bot, GÜT, Addbot, XXN-bot și KasparBot
• Galerius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Galerius?oldid=10045873 Contribuitori: Laurap, Romihaitza, YurikBot, RobotQuistnix,
Miehs, FlaBot, Strainubot, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Loveless, Tgeorgescu, RadufanBot,
Asybaris01, Ark25, Alexander Tendler, BotSottile, Numbo3-bot, Luckas-bot, Darkicebot, Xqbot, Sîmbotin, RedBot, Ionutzmovie, Terra-
florin, ButkoBot, KamikazeBot, EmausBot, JackieBot, WikitanvirBot, ChuispastonBot, Cronicaru, GÜT, Addbot, XXN-bot, KasparBot
și Anonim: 3
• Flavius Valerius Severus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Flavius_Valerius_Severus?oldid=9794926 Contribuitori: Radufan, Robbot,
Mishuletz, RobotQuistnix, Orioane, RebelRobot, Miehs, Strainubot, Albert~rowiki, Thijs!bot, Rei-bot, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT,
SieBot, Rad Urs, Loveless, RadufanBot, BodhisattvaBot, Numbo3-bot, Muro Bot, Luckas-bot, Rubinbot, Xqbot, RedBot, RibotBOT,
Terraflorin, EmausBot, WikitanvirBot, Addbot și KasparBot
• Maxentius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Maxentius?oldid=9763716 Contribuitori: Laurap, MihaitzaBot, Orioane, Miehs, Strainub-
ot, JAnDbot, Dosz, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, RadufanBot, PipepBot, DragonBot, PixelBot, Alecs.bot, Luckas-bot, Xqbot, TobeBot,
EmausBot, ZéroBot, Ebrambot, FoxBot, Addbot și KasparBot
• Licinius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Licinius?oldid=9764116 Contribuitori: Laurap, Romihaitza, MihaitzaBot, YurikBot, Cho-

bot, RobotQuistnix, Mihai Andrei, FlaBot, Strainubot, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, TXiKiBoT, SieBot, Lucian GAVRILA, Idioma-bot,
RadufanBot, BodhisattvaBot, SilvonenBot, Luckas-bot, Rubinbot, ArthurBot, Xqbot, Terraflorin, EmausBot, Ebrambot, WikitanvirBot,
Addbot și KasparBot
• Maximinus Daia Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Maximinus_Daia?oldid=10155515 Contribuitori: Strainubot, GEO, Dosz, Volkov-
Bot, TXiKiBoT, SieBot, Loveless, Alexander Tendler, BodhisattvaBot, Luckas-bot, Rubinbot, ArthurBot, Xqbot, RibotBOT, Terraflorin,
TobeBot, EmausBot, Ebrambot, Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 1
• Valerius Valens Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Valerius_Valens?oldid=10056411 Contribuitori: Luckas-bot, Xqbot, Ionutzmovie,
Terraflorin, EmausBot, ZéroBot și Addbot
• Sextus Martinianus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sextus_Martinianus?oldid=7707675 Contribuitori: Luckas-bot, RibotBOT, Ter-
raflorin, EmausBot, ZéroBot, ChuispastonBot și Addbot
• Constantin al II-lea Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_al_II-lea?oldid=9794826 Contribuitori: Laurap, Romihaitza, Mihait-
zaBot, RobotQuistnix, Strainubot, Adrian ach, Escarbot, Thijs!bot, Rei-bot, VolkovBot, Aibot, TXiKiBoT, SieBot, Lucian GAVRILA,
Loveless, BotMultichill, RadufanBot, Constantin.prihoanca, PixelBot, Luckas-bot, Xqbot, RedBot, TobeBot, TjBot, EmausBot, Jbribeiro1,
Ebrambot, MerlIwBot, Makecat-bot, Addbot și KasparBot
• Constanțiu al II-lea Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constan%C8%9Biu_al_II-lea?oldid=9794575 Contribuitori: Robbot, Laurap,
D.evil, Romihaitza, MihaitzaBot, Mishuletz, YurikBot, RobotQuistnix, Orioane, Mihai Andrei, RebelRobot, Strainubot, Adrian ach, Thi-
js!bot, JAnDbot, Rei-bot, VolkovBot, TXiKiBoT, Anonymus, SieBot, Lucian GAVRILA, Loveless, RadufanBot, Asybaris01, Bodhi-
sattvaBot, BotSottile, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, Sîmbotin, RedBot, TobeBot, Dinamik-bot, EmausBot, Ebrambot,
MerlIwBot, HiW-Bot, GÜT, Cristi Rusin, Addbot, BreakBot, XXN-bot și KasparBot
• Constant Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constant?oldid=9764826 Contribuitori: Laurap, Romihaitza, MihaitzaBot, YurikBot, Ro-
botQuistnix, Mihai Andrei, Strainubot, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, TXiKiBoT, SieBot, Lucian GAVRILA, Loveless, RadufanBot, Asy-
baris01, DragonBot, OKBot, BodhisattvaBot, Luckas-bot, Xqbot, Sîmbotin, Terraflorin, TobeBot, TjBot, EmausBot, ZéroBot, Ebrambot,
WikitanvirBot, FoxBot, MihaelaAndreeaS, Addbot, XXN-bot și KasparBot
• Iulian Apostatul Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Iulian_Apostatul?oldid=9846898 Contribuitori: Iulianu, Laurap, Romihaitza, Mi-
haitzaBot, YurikBot, RobotQuistnix, FelixBot, Miehs, Strainubot, Thijs!bot, JAnDbot, VolkovBot, TXiKiBoT, Anonymus, SieBot, Lucian
GAVRILA, Loveless, BotMultichill, AlleborgoBot, RadufanBot, Nicolae Coman, BOTarate, WikiDreamer Bot, Numbo3-bot, Luckas-
bot, Ptbotgourou, Nallimbot, ArthurBot, Xqbot, Sîmbotin, Terraflorin, Dinamik-bot, MastiBot, TjBot, EmausBot, Trajank, Mateicovrig,
ChuispastonBot, Medium69, MihaelaAndreeaS, GÜT, Addbot, Sever Juan, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 1
• Iovian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Iovian?oldid=9781553 Contribuitori: Laurap, Elerium, MihaitzaBot, AdiJapan, Chobot, Miehs,
FlaBot, Strainubot, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Afil, VolkovBot, TXiKiBoT, Anonymus, SieBot, Rad Urs, AlleborgoBot, RadufanBot,
PipepBot, Alexbot, Brigaela, Luckas-bot, Ptbotgourou, Xqbot, RibotBOT, Terraflorin, Dinamik-bot, EmausBot, Ebrambot, Addbot, XXN-
bot, KasparBot și Anonim: 1
• Valentinian I Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Valentinian_I?oldid=10416352 Contribuitori: Laurap, YurikBot, RobotQuistnix, An-
drei Stroe, Strainubot, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, VolkovBot, TXiKiBoT, Anonymus, SieBot, BotMultichill, Tgeorgescu, Alleborgo-
Bot, RadufanBot, SilvonenBot, WikiDreamer Bot, Luckas-bot, MystBot, ArthurBot, Xqbot, RibotBOT, EmausBot, Ebrambot, MerlIwBot,
Addbot, KasparBot și Anonim: 1
• Valens Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Valens?oldid=9762215 Contribuitori: Laurap, YurikBot, RobotQuistnix, RebelRobot, Strai-
nubot, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, VolkovBot, TXiKiBoT, Anonymus, SieBot, Loveless, AlleborgoBot, RadufanBot, Asybaris01, Drago-
nBot, BodhisattvaBot, SilvonenBot, Luckas-bot, GnawnBot, Xqbot, Almabot, Terraflorin, EmausBot, Ebrambot, ChuispastonBot, Tolea93,
Makecat-bot, Addbot și KasparBot
• Procopius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Procopius?oldid=9779630 Contribuitori: Miehs, Strainubot, Cezarika1, TXiKiBoT,
Anonymus, SieBot, RadufanBot, BodhisattvaBot, SilvonenBot, Luckas-bot, Xqbot, Almabot, RibotBOT, JackieBot, WikitanvirBot, Add-
bot, KasparBot și Anonim: 2
• Grațian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gra%C8%9Bian?oldid=10411689 Contribuitori: RobotQuistnix, Strainubot, JAnDbot, Rei-
bot, VolkovBot, TXiKiBoT, Anonymus, SieBot, Lucian GAVRILA, Loveless, Tgeorgescu, RadufanBot, Alexander Tendler, Mihail birsan,
SilvonenBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, MystBot, Ptbotgourou, ArthurBot, RibotBOT, Scymso, EmausBot, ZéroBot, Ebrambot, Addbot,
• Valentinian al II-lea Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Valentinian_al_II-lea?oldid=9794976 Contribuitori: Strainubot, VolkovBot,
TXiKiBoT, Asybaris01, Mihail birsan, Luckas-bot, MystBot, ArthurBot, GnawnBot, Xqbot, TjBot, EmausBot, ZéroBot, Mjbmrbot, Chuis-
pastonBot, MerlIwBot, Addbot, Wintereu, KasparBot și Anonim: 1
• Magnus Maximus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Magnus_Maximus?oldid=10123433 Contribuitori: Strainubot, TXiKiBoT,
Luckas-bot, ArthurBot, Terraflorin, TjBot, ChuispastonBot, MerlIwBot, Addbot, XXN-bot și KasparBot
• Arcadius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Arcadius?oldid=9760037 Contribuitori: Laurap, Romihaitza, MihaitzaBot, YurikBot, Ro-
botQuistnix, Miehs, FlaBot, Strainubot, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, VolkovBot, TXiKiBoT, Anonymus, SieBot, Lucian GAVRILA,
RadufanBot, OKBot, BOTarate, robot, Alecs.bot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Nallimbot, ArthurBot, Xqbot, Sîmbotin, RibotBOT,
D'ohBot, KamikazeBot, EmausBot, Pafsanias, Addbot, KasparBot și Anonim: 1
• Honorius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Honorius?oldid=10226655 Contribuitori: Radufan, Mishuletz, RobotQuistnix, Orioane,
FlaBot, Strainubot, Escarbot, Albert~rowiki, JAnDbot, DorganBot, VolkovBot, TXiKiBoT, Anonymus, SieBot, Loveless, BotMultichi-
ll, AlleborgoBot, RadufanBot, Alexander Tendler, PixelBot, Alexbot, SilvonenBot, Luckas-bot, Nallimbot, Xqbot, RedBot, RibotBOT,
EmausBot, Ebrambot, WikitanvirBot, ChuispastonBot, Addbot, Dan Mihai Pitea, KasparBot și Anonim: 1
• Valentinian al III-lea Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Valentinian_al_III-lea?oldid=9761720 Contribuitori: Laurap, Romihaitza, Re-
bel, YurikBot, Chobot, RobotQuistnix, Strainubot, Krokodilu, Thijs!bot, Rei-bot, VolkovBot, TXiKiBoT, Anonymus, SieBot, Idioma-bot,
AlleborgoBot, RadufanBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, Amirobot, ArthurBot, GnawnBot, Xqbot, RibotBOT, Terraflorin, EmausBot, Mer-
lIwBot, Makecat-bot, Addbot, KasparBot și Anonim: 1
• Petronius Maximus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Petronius_Maximus?oldid=9765964 Contribuitori: Laurap, Strainubot, GEO,

VolkovBot, TXiKiBoT, Idioma-bot, Emi Cristea, DragonBot, FiriBot, SpBot, Luckas-bot, Xqbot, EmausBot, ZéroBot, Ebrambot, MerlI-
wBot, MihaelaAndreeaS, Addbot și KasparBot
• Avitus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Avitus?oldid=9767680 Contribuitori: Robbot, Laurap, Andrei Stroe, Strainubot, GEO, Mini-
sarm, VolkovBot, TXiKiBoT, Rad Urs, Idioma-bot, Emi Cristea, BOTarate, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, TjBot, EmausBot, ZéroBot,
ChuispastonBot, Addbot, BreakBot, KasparBot și Anonim: 2
• Majorian Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Majorian?oldid=9847939 Contribuitori: Alexander Tendler, Luckas-bot, Sailko, Xqbot,
Terraflorin, TjBot, EmausBot, WikitanvirBot, Addbot și KasparBot
• Libius Severus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Libius_Severus?oldid=9768276 Contribuitori: Luckas-bot, Terraflorin, ZéroBot, Wi-
kitanvirBot, MerlIwBot, Addbot și KasparBot
• Anthemius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Anthemius?oldid=9769043 Contribuitori: Luckas-bot, Terraflorin, ZéroBot, Wikitanvir-
Bot, MerlIwBot, Addbot și KasparBot
• Olybrius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Olybrius?oldid=9766423 Contribuitori: Luckas-bot, RedBot, Terraflorin, EmausBot, Wiki-
tanvirBot, MerlIwBot, Addbot și KasparBot
• Glycerius Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Glycerius?oldid=9767559 Contribuitori: Luckas-bot, Terraflorin, TjBot, WikitanvirBot,
Addbot și KasparBot
• Romulus Augustulus Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Romulus_Augustulus?oldid=10140300 Contribuitori: Rebel, Jean, RobotQuis-
tnix, Orioane, FlaBot, Strainubot, GEO, Thijs!bot, JAnDbot, Rei-bot, VolkovBot, TXiKiBoT, SieBot, Idioma-bot, Loveless, RadufanBot,
BodhisattvaBot, SilvonenBot, Luckas-bot, Xqbot, RedBot, Almabot, RibotBOT, Terraflorin, Babu, EmausBot, Ebrambot, MerlIwBot,
Vagobot, YFdyh-bot, Belizarie, GÜT, Addbot, Salutare28, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 3
123.5.2 Images
• Fișier:0005MAN-OctAugusto.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4b/0005MAN-OctAugusto.jpg Licență:
CC BY-SA 3.0 Contribuitori: taken by Ricardo André Frantz Artist original: Ricardo André Frantz (User:Tetraktys)
• Fișier:054_Macrinus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0f/054_Macrinus.jpg Licență: Public domain Con-
tribuitori: http://www.hjkrenzer.de/roemer/_Portraitgalerie.htm Artist original: Heinz-Joachim Krenzer
• Fișier:055_Diadumenianus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1b/055_Diadumenianus.jpg Licență: Pu-
blic domain Contribuitori: http://www.hjkrenzer.de/roemer/_Portraitgalerie.htm Artist original: Heinz-Joachim Krenzer
• Fișier:083_Trebonianus_Gallus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/82/083_Trebonianus_Gallus.jpg Li-
cență: Public domain Contribuitori: see license Artist original: ?
• Fișier:084_Volusian.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b5/084_Volusian.jpg Licență: Public domain Con-
tribuitori: see license Artist original: ?
• Fișier:085_Aemilianus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/59/085_Aemilianus.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: see license Artist original: ?
• Fișier:093_Saloninus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7c/093_Saloninus.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: see license Artist original: Heinz-Joachim Krenzer
• Fișier:104_Claudius_II_Gothicus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2d/104_Claudius_II_Gothicus.jpg
Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:111_Florianus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d0/111_Florianus.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:120_Maximianus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/eb/120_Maximianus.jpg Licență: Public do-
main Contribuitori: http://www.hjkrenzer.de/roemer/_Portraitgalerie.htm Artist original: Maximianus Herculius
• Fișier:132_Licinius.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d1/132_Licinius.jpg Licență: Public domain Con-
tribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:153_Julianus_II-transparent.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e4/153_Julianus_II-transparent.
png Licență: Public domain Contribuitori: http://www.hjkrenzer.de/roemer/_Portraitgalerie.htm Artist original: Heinz-Joachim Krenzer
• Fișier:154_Jovianus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6c/154_Jovianus.jpg Licență: Public domain Con-
tribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:156_Valens.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d3/156_Valens.jpg Licență: Public domain Contribu-
itori: ? Artist original: ?
• Fișier:157_Procopius.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/40/157_Procopius.jpg Licență: Public domain
• Fișier:158_Gratianus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/62/158_Gratianus.jpg Licență: Public domain
• Fișier:162_Magnus_Maximus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9e/162_Magnus_Maximus.jpg Licență:
Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:2009-04-13_ConstantineTheGreat_York.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ac/2009-04-13_
ConstantineTheGreat_York.jpg Licență: CC BY 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Gernot Keller
• Fișier:20111224_Flavius_Marcianus_Augustus_Column_Fatih_Istanbul_Turkey.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/
wikipedia/commons/8/85/20111224_Flavius_Marcianus_Augustus_Column_Fatih_Istanbul_Turkey.jpg Licență: CC BY-SA 3.0
Contribuitori: Operă proprie Artist original: User:Ggia
• Fișier:23_Estancia_de_Constantino_(Visión_de_la_Cruz).jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/35/23_

Estancia_de_Constantino_%28Visi%C3%B3n_de_la_Cruz%29.jpg Licență: Public domain Contribuitori: See below. Artist original:
School of Rafael
• Fișier:25_Estancia_de_Constantino_(Bautismo_de_Constantino).jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/
e4/25_Estancia_de_Constantino_%28Bautismo_de_Constantino%29.jpg Licență: Public domain Contribuitori: See below. Artist origi-
nal: Gianfrancesco Penni
• Fișier:6814_-_Claudio_(Museo_Pio-Clementino)_-_Foto_Giovanni_Dall'Orto,_10_June_2011.jpg Sursă: https://upload.
wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0f/6814_-_Claudio_%28Museo_Pio-Clementino%29_-_Foto_Giovanni_Dall%27Orto%2C_10_
June_2011.jpg Licență: Attribution Contribuitori: Operă proprie Artist original: Giovanni Dall'Orto
• Fișier:8095_-_Roma_-_Ara_Pacis_-_Tiberio_-_Foto_Giovanni_Dall'Orto_-_28-Mar-2008.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.
org/wikipedia/commons/7/7e/8095_-_Roma_-_Ara_Pacis_-_Tiberio_-_Foto_Giovanni_Dall%27Orto_-_28-Mar-2008.jpg Licență: At-
tribution Contribuitori: Operă proprie Artist original: Giovanni Dall'Orto
• Fișier:9931_-_Milano_-_Sant'Ambrogio_-_Camillo_Procaccini_-_Ambrogio_ferma_Teodosio_-_Foto_Giovanni_Dall'Orto_
25-Apr-2007_-_retouched.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/02/9931_-_Milano_-_Sant%27Ambrogio_
-_Camillo_Procaccini_-_Ambrogio_ferma_Teodosio_-_Foto_Giovanni_Dall%27Orto_25-Apr-2007_-_retouched.jpg Licență: At-
tribution Contribuitori: No machine-readable source provided. Own work assumed (based on copyright claims). Artist original: No
machine-readable author provided. G.dallorto assumed (based on copyright claims).
• Fișier:Alba_Iulia_National_Museum_of_the_Union_2011_-_Possible_Statue_of_Roman_Emperor_Pertinax_Close_Up,
_Apulum.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3b/Alba_Iulia_National_Museum_of_the_Union_2011_-_
Possible_Statue_of_Roman_Emperor_Pertinax_Close_Up%2C_Apulum.JPG Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist
original: Codrin.B
• Fișier:Alexander_severus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4e/Alexander_severus.jpg Licență: Public
domain Contribuitori: Operă proprie, from en:Image:Alexander severus.jpg Artist original: ChrisO
• Fișier:Altar_Domitius_Ahenobarbus_Louvre_n3.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9a/
Altar_Domitius_Ahenobarbus_Louvre_n3.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Jastrow (2007) Artist original: Ne-
cunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718' src='https:
//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/20px-Wikidata-logo.svg.png' width='20' height='11'
srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/30px-Wikidata-logo.svg.png 1.5x,
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/40px-Wikidata-logo.svg.png 2x' data-file-width='1050'
data-file-height='590' /></a>
• Fișier:Altes_Museum-Gallienus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bf/Altes_Museum-Gallienus.jpg
Licență: Public domain Contribuitori: Capillon Artist original: Necunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718'
title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/
Wikidata-logo.svg/20px-Wikidata-logo.svg.png' width='20' height='11' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/
thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/30px-Wikidata-logo.svg.png 1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/
Wikidata-logo.svg/40px-Wikidata-logo.svg.png 2x' data-file-width='1050' data-file-height='590' /></a>
• Fișier:Ambox_content.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f4/Ambox_content.png Licență: Public domain
Contribuitori: Derived from en:File:Information icon.svg. (Transferred from en.wikipedia.) Artist original: El T (original icon); David Levy
(modified design); Penubag (modified color).
• Fișier:Amiens_France_Monument-for-Dufresne-du-Cange-01.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f1/
Amiens_France_Monument-for-Dufresne-du-Cange-01.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original:
CEphoto, Uwe Aranas
• Fișier:Anicius_Olybrius.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/12/Anicius_Olybrius.png Li-
cență: Public domain Contribuitori: http://college.belrem.free.fr/emperom/olybrius/olybrius.htm Artist original: Necu-
noscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718' src='https:
• Fișier:Annibal.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e0/Annibal.JPG Licență: CC BY-SA 2.5 Contribuitori:
Loicwood (2006) Artist original: Sébastien Slodtz (French, 1655–1726)
• Fișier:Antiochos_III.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b6/Antiochos_III.jpg Licență: Public domain Con-
tribuitori: 'The House of Seleucus’ by Edwyn Robert Bevan (1902) Artist original: Auguste Giraudon
• Fișier:Antoninianus-Cornelia_Supra-RIC_0030.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/25/
Antoninianus-Cornelia_Supra-RIC_0030.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Antoninianus-Dryantilla-RIC_0002.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8a/
Antoninianus-Dryantilla-RIC_0002.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: English Wikipedia, original upload by Panairjdde
Artist original: ?
• Fișier:Antoninianus-Pacatianus-1001-RIC_0006cf.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c9/
Antoninianus-Pacatianus-1001-RIC_0006cf.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Antoninianus-Tranquillina-Gordian_III-s2539.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/31/
Antoninianus-Tranquillina-Gordian_III-s2539.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Antoninus_Pius_Glyptothek_Munich_337.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d1/Antoninus_
Pius_Glyptothek_Munich_337.jpg Licență: Public domain Contribuitori: User:Bibi Saint-Pol, own work, 2007-02-08 Artist
original: Necunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718'
src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/20px-Wikidata-logo.svg.png' width='20' hei-
ght='11' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/30px-Wikidata-logo.svg.png 1.5x,
• Fișier:Antony_and_cleopatra_coin.gif Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6e/Antony_and_cleopatra_coin.gif

Licență: Public domain Contribuitori:
• Smith, William (ed.) (1867) w:Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology, Boston: Little, Brown & Company, pp. 802
Artist original: ?
• Fișier:Antony_with_Octavian_aureus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8b/Antony_with_Octavian_
aureus.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: http://www.cngcoins.com/Coin.aspx?CoinID=16529 Artist original: Se permite copi-
erea, distribuirea și/sau modificarea acestui document conform termenilor Documentației de licență liberă GNU, versiunea 1.2 sau orice
altă versiune ulterioară publicată de Free Software Foundation, fără părți neschimbabile, texte de pe copertele principale și finale. O copie
a acestei licențe este inclusă în secțiunea numită Documentația de licență liberă GNU.
• Fișier:Arcadius_gold_multiple_CdM_Paris_Beistegui_239.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4f/
Arcadius_gold_multiple_CdM_Paris_Beistegui_239.jpg Licență: CC BY 2.5 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Marie-Lan
Nguyen
• Fișier:Arcadius_steel_engraving.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/cf/Arcadius_steel_engraving.jpg Li-
cență: CC BY-SA 2.0 Contribuitori: C. Strahlheim, Das Welttheater, 4. Band, Frankfurt a.M., 1836 Artist original: Scan by: User:Henryart
(who is owner of the original book)
• Fișier:Arista_romano,_battaglia_di_zama,_1570-1600_ca_01.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0c/
Arista_romano%2C_battaglia_di_zama%2C_1570-1600_ca_01.JPG Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original:
Cornelis Cort
• Fișier:Armoiries_Achaïe.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/51/Armoiries_Acha%C3%AFe.svg Licen-
ță: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: <a href='//validator.w3.org/' data-x-rel='nofollow'><img alt='W3C' src='https://upload.wikimedia.
org/wikipedia/commons/thumb/1/1a/Valid_SVG_1.1_%28green%29.svg/88px-Valid_SVG_1.1_%28green%29.svg.png' width='88' hei-
ght='30' style='vertical-align: top' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/1a/Valid_SVG_1.1_%28green%29.
svg/132px-Valid_SVG_1.1_%28green%29.svg.png 1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/1a/Valid_SVG_1.
1_%28green%29.svg/176px-Valid_SVG_1.1_%28green%29.svg.png 2x' data-file-width='91' data-file-height='31' /></a>iSursa acestui
fișier SVG este <a data-x-rel='nofollow' class='external text' href='//validator.w3.org/check?uri=https%3A%2F%2Fcommons.wikimedia.
org%2Fwiki%2FSpecial%3AFilepath%2FArmoiries_Acha%25C3%25AFe.svg,<span>,&,</span>,ss=1#source'>validă</a>.
Artist original: English: Image created for the Blazon Project of the French Wikipedia
• Fișier:As-Constantine-XR_RIC_vII_019.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/10/As-Constantine-XR_
RIC_vII_019.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Transferred from en.wikipedia to Commons. Artist original: CNG.[1]
• Fișier:August_Labicana_Massimo_Inv56230.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d4/August_Labicana_
Massimo_Inv56230.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: Marie-Lan Nguyen
• Fișier:Augustuksen_mauseleomi.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/72/Augustuksen_mauseleomi.JPG
Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Augustus_Bevilacqua_Glyptothek_Munich_317.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0b/
Augustus_Bevilacqua_Glyptothek_Munich_317.jpg Licență: Public domain Contribuitori: User:Bibi Saint-Pol, own work, 2007-02-08
Artist original: Necunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718'
• Fișier:Augustus_of_Rome.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/36/Augustus_of_Rome.jpg Licență: CC BY
2.5 Contribuitori: Cropped from [1] Artist original: Original: Till Niermann
Cropped: TRAJAN 117
• Fișier:Aureus_Septimius_Severus-193-leg_XIIII_GMV.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f7/Aureus_
Septimius_Severus-193-leg_XIIII_GMV.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Aureus_Valerian-RIC_0034-transparent.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/dc/Aureus_
Valerian-RIC_0034-transparent.png Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: http://www.cngcoins.com/Coin.aspx?CoinID=16714 Artist
original: ?
• Fișier:Aureus_à_l'effigie_de_Tibère.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b9/Aureus_%C3%A0_l%
27effigie_de_Tib%C3%A8re.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: http://www.cgb.fr/tibere-aureus,v34_0421,a.html Artist original:
cgb
• Fișier:B_werdeg28.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7d/B_werdeg28.jpg Licență: Public domain Contri-
buitori: http://www.legioxi.ch/texte/h_werdegang.htm Artist original: Jaime85
• Fișier:Balbinus_Hermitage.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1e/Balbinus_Hermitage.jpg Licență: CC
BY 2.5 Contribuitori: Operă proprie Artist original: George Shuklin
• Fișier:Ballistae_on_roman_ship.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/92/Ballistae_on_roman_ship.JPG
Licență: Public domain Contribuitori: No machine-readable source provided. Own work assumed (based on copyright claims). Artist
original: No machine-readable author provided. Gaius Cornelius assumed (based on copyright claims).
• Fișier:BasilII.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/74/BasilII.jpg Licență: Public domain Contribuitori: BNM,
Ms. gr. 17 Artist original: from the Middle Ages, unknown
• Fișier:Basil_I_(867-886)_from_the_Chronikon_of_Ioannis_Skylitzes_1.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/b/b9/Basil_I_%28867-886%29_from_the_Chronikon_of_Ioannis_Skylitzes_1.jpg Licență: Public domain Contribuitori: ?
Artist original: ?
• Fișier:Basilica_Ruins,_Sabratha_(5283376582).jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/43/Basilica_Ruins%
2C_Sabratha_%285283376582%29.jpg Licență: CC BY 2.0 Contribuitori: Basilica Ruins, Sabratha Artist original: David Stanley from
Nanaimo, Canada
• Fișier:Batalla_en_Puente_Milvio_entre_Constantino_y_Majencio.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/

cc/Batalla_en_Puente_Milvio_entre_Constantino_y_Majencio.jpg Licență: Public domain Contribuitori: See below. Artist original: Giulio
Romano
• Fișier:BattleOfLakeRegillus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/27/BattleOfLakeRegillus.jpg Licență: Pu-
blic domain Contribuitori: Scan of Illustration from book “The Lays of Ancient Rome” Artist original: John Reinhard Weguelin
• Fișier:Battle_of_Actium-en.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0c/Battle_of_Actium-en.svg Licență: CC
BY-SA 3.0 Contribuitori: translated from File:Schlacht bei Actium.svg Artist original: Future Perfect at Sunrise, on the basis of work by
User:Lencer and User:Leo2004
• Fișier:Battle_of_Pharsalus.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/19/Battle_of_Pharsalus.png Licență: Pu-
blic domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: Foxhunt king
• Fișier:Bazilika_sv_Marka_tetrarchovia.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/45/Bazilika_sv_Marka_
tetrarchovia.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Lure
• Fișier:Belisarius_by_Francois-Andre_Vincent.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6b/Belisarius_by_
Francois-Andre_Vincent.jpg Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: François-André Vincent
• Fișier:Bizansist_touchup.ar.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d5/Bizansist_touchup.ar.png Licență: Pu-
blic domain Contribuitori: Derivative from: this file Artist original:
• Original: DeliDumrul
• Fișier:Bizansist_touchup.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/26/Bizansist_touchup.jpg Licență: Public do-
main Contribuitori: digital file from intermediary roll film copy, Digital ID: pan 6a23442, USA memory collection Artist original:
http://en.wikipedia.org/wiki/User:DeliDumrul
• Fișier:Blank.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d2/Blank.png Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist
original: ?
• Fișier:Blason_Empire_Latin_de_Constantinople.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/40/Blason_
Empire_Latin_de_Constantinople.svg Licență: CC BY 3.0 Contribuitori: <a href='//validator.w3.org/' data-x-rel='nofollow'><img
alt='W3C' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/1a/Valid_SVG_1.1_%28green%29.svg/88px-Valid_
SVG_1.1_%28green%29.svg.png' width='88' height='30' style='vertical-align: top' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/thumb/1/1a/Valid_SVG_1.1_%28green%29.svg/132px-Valid_SVG_1.1_%28green%29.svg.png 1.5x, https://upload.
wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/1a/Valid_SVG_1.1_%28green%29.svg/176px-Valid_SVG_1.1_%28green%29.svg.png
2x' data-file-width='91' data-file-height='31' /></a>iSursa acestui fișier SVG este <a data-x-rel='nofollow' class='external text'
href='//validator.w3.org/check?uri=https%3A%2F%2Fcommons.wikimedia.org%2Fwiki%2FSpecial%3AFilepath%2FBlason_Empire_
Latin_de_Constantinople.svg,<span>,&,</span>,ss=1#source'>validă</a>.
Artist original: English: Image created for the Blazon Project of the French Wikipedia
• Fișier:Blue_question_mark.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b2/Blue_question_mark.svg Licență: Pu-
blic domain Contribuitori: No machine-readable source provided. Own work assumed (based on copyright claims). Artist original: No
machine-readable author provided. Andux assumed (based on copyright claims).
• Fișier:Bonn_CHSB,_volume_1_frontispiece.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0a/Bonn_CHSB%2C_
volume_1_frontispiece.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Original publication: Bonn, Kingdom of Prussia: 1828
Immediate source: http://www.documentacatholicaomnia.eu/25_90_1828-1897-_Corpus_Scriptorum_Historiae_Byzantinae.html Artist
original: Barthold Georg Niebuhr
(Life time: 776-1831)
• Fișier:Bronze-Uranius_Antoninus-Elagabal_stone-SGI_4414.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/93/
Bronze-Uranius_Antoninus-Elagabal_stone-SGI_4414.jpg Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Bronze_Maximinus_I-Paris-Tarsos_AE36_SNGFr_1587.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/94/
Bronze_Maximinus_I-Paris-Tarsos_AE36_SNGFr_1587.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Bucoleon_March_2008_(1).JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/63/Bucoleon_March_2008_
%281%29.JPG Licență: GFDL Contribuitori: Operă proprie Artist original: Gryffindor
• Fișier:Bust_of_Commodus_180-192_AD.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/14/Bust_of_Commodus_
180-192_AD.JPG Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Naughtynimitz
• Fișier:Bust_of_Constantius_II_(Mary_Harrsch).jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/30/Bust_of_
Constantius_II_%28Mary_Harrsch%29.jpg Licență: CC BY-SA 2.0 Contribuitori: http://www.flickr.com/photos/44124324682@N01/
58193791/in/set-31666/ Artist original: Mary Harrsch
• Fișier:Bust_of_Gaius_Iulius_Caesar_in_Naples.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/be/Bust_of_Gaius_
Iulius_Caesar_in_Naples.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Photo by Andreas Wahra, first uploaded to de.wikipedia
GiulioCesare.jpg. Modifications by Wolpertinger und Phrood. Artist original: Andreas Wahra
• Fișier:Bust_of_emperor_Nerva.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/99/Bust_of_emperor_Nerva.jpg Li-
cență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: PrivateCollector
• Fișier:Bust_of_emperor_Philippus_Arabus_-_Hermitage_Museum.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/
8/84/Bust_of_emperor_Philippus_Arabus_-_Hermitage_Museum.jpg Licență: CC BY 2.5 Contribuitori: Operă proprie Artist original:
George Shuklin
• Fișier:Buste_cuirassé_d'Hadrien_3.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/44/Buste_cuirass%C3%A9_d%
27Hadrien_3.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Léna
• Fișier:Busto_di_Claudio_II_il_Gotico,_Brescia,_Santa_Giulia.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/07/
Busto_di_Claudio_II_il_Gotico%2C_Brescia%2C_Santa_Giulia.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Operă proprie. Artist origi-
nal: Lotho2.
• Fișier:Byzantine_Constantinople-en.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bb/Byzantine_

Constantinople-en.png Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Cplakidas
• Fișier:Byzantine_Empire_600AD.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/79/Byzantine_Empire_600AD.png
Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Byzantine_Empire_in_600.png with additional own work and maps sourced from public domain,
see [1] Artist original: Byzantine_Empire_in_600.png: Mohammad Adil (talk). Original uploader was Mohammad adil at en.wikipedia
• Fișier:Byzantine_Empire_Flag_(1350_AD).svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/51/Byzantine_Empire_
Flag_%281350_AD%29.svg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: Peeperman
• Fișier:Byzantine_agriculture.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bd/Byzantine_agriculture.jpg Licență:
Public domain Contribuitori: Byzantine gospel. Paris, National Library. Artist original: Unknown/Άγνωστος
• Fișier:Byzantine_klivanium_(Κλιβάνιον).jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a1/Byzantine_klivanium_
%28%CE%9A%CE%BB%CE%B9%CE%B2%CE%AC%CE%BD%CE%B9%CE%BF%CE%BD%29.jpg Licență: CC BY-SA 3.0
Contribuitori: Operă proprie Artist original: Archaicus
• Fișier:Byzantium1180.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a9/Byzantium1180.png Licență: CC-BY-SA-3.0
Contribuitori: Operă proprie Artist original: Jniemenmaa
• Fișier:Byzantium1204.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ac/Byzantium1204.png Licență: CC-BY-SA-3.0
• Fișier:Byzantium1400.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c2/Byzantium1400.png Licență: CC-BY-SA-3.0
• Fișier:CONSTANTINUS_I_RIC_VII_48-651049.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4e/
CONSTANTINUS_I_RIC_VII_48-651049.jpg Licență: CC BY-SA 2.5 Contribuitori: http://www.cngcoins.com/Coin.aspx?CoinID=
43858 Artist original: CNG
• Fișier:Caesar_augustus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/13/Caesar_augustus.jpg Licență: CC-BY-
SA-3.0 Contribuitori: English Wikipedia, original upload 4 June 2004 by ChrisO under same filename Artist original: Ne-
cunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718' src='https://upload.
wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/20px-Wikidata-logo.svg.png' width='20' height='11' srcset='https://
upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/30px-Wikidata-logo.svg.png 1.5x, https://upload.wikimedia.
org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/40px-Wikidata-logo.svg.png 2x' data-file-width='1050' data-file-height='590'
/></a>
• Fișier:Caligae_from_side.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1c/Caligae_from_side.jpg Licență: CC-BY-
SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Caligula_-_MET_-_14.37.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ab/Caligula_-_MET_-_14.37.jpg Li-
cență: Public domain Contribuitori: Self-photographed Artist original: PierreSelim
• Fișier:Caligula_01.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7b/Caligula_01.JPG Licență: CC-BY-SA-3.0 Con-
tribuitori: Clio20 Artist original: anonim
• Fișier:Caligula_sestertius_RIC_33_680999.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/15/Caligula_sestertius_
RIC_33_680999.jpg Licență: CC BY-SA 2.5 Contribuitori: http://www.cngcoins.com/Coin.aspx?CoinID=57921 Artist original: CNG
• Fișier:Caligula_und_Roma_Kameo_KHM_IXa_59.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7d/Caligula_
und_Roma_Kameo_KHM_IXa_59.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie (own photograph) Artist original: Photo:
Andreas Praefcke
• Fișier:Cameo_August_BM_Gem3577.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/68/Cameo_August_BM_
Gem3577.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: Marie-Lan Nguyen
• Fișier:Car_bed_pusk.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/62/Car_bed_pusk.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: No machine-readable source provided. Own work assumed (based on copyright claims). Artist original: No machine-readable
author provided. CrniBombarder!!! assumed (based on copyright claims).
• Fișier:Caracalla-sol+.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0e/Caracalla-sol%2B.jpg Licență: CC BY-SA 3.0
Contribuitori: Operă proprie Artist original: Johny SYSEL
• Fișier:Carus1.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a7/Carus1.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ?
Artist original: ?
• Fișier:Castro_Battle_of_Actium.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/95/Castro_Battle_of_Actium.jpg Li-
cență: Public domain Contribuitori: http://collections.rmg.co.uk/collections/objects/11743.html Artist original: Laureys a Castro (f 1664-
1700)
• Fișier:Cato_and_Catilina_propaganda_cups.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c0/Cato_and_Catilina_
propaganda_cups.jpg Licență: CC SA 1.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Cavino-Cesare.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/35/Cavino-Cesare.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: http://www.sesterzio.eu/Cavino/cavino.htm Artist original: Giovanni Cavino (?)
• Fișier:Celio_-_ArcoCostantino_e_Colosseo_0510-01.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/73/Celio_-_
ArcoCostantino_e_Colosseo_0510-01.JPG Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: user:Lalupa
• Fișier:Cesar-sa_mort.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ac/Cesar-sa_mort.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: http://ugo.bratelli.free.fr/Cesar/Cesar-sa%20mort.jpg Artist original: Vincenzo Camuccini
• Fișier:Christian_council_of_Ephèsus_in_431.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1b/Christian_council_
of_Eph%C3%A8sus_in_431.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Philippe Alès
• Fișier:Claudius_(M.A.N._Madrid)_01.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/07/Claudius_%28M.A.N.
_Madrid%29_01.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Photograph: Luis García (Zaqarbal), 14 mai 2006. Artist original: anonim
• Fișier:Claudius_crop.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/71/Claudius_crop.jpg Licență: CC BY 2.5 Contri-

buitori: Marie-Lan Nguyen (2011) Artist original: ?
• Fișier:Cleopatra_and_Caesar_by_Jean-Leon-Gerome.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c3/Cleopatra_
and_Caesar_by_Jean-Leon-Gerome.jpg Licență: Public domain Contribuitori: http://www.mezzo-mondo.com/arts/mm/orientalist/
european/gerome/index_b.html Artist original: Jean-Léon Gérôme
• Fișier:Clodius01_pushkin.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bc/Clodius01_pushkin.jpg Licență: CC BY
3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: shakko
• Fișier:CoA_Città_di_Milano.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/93/CoA_Citt%C3%A0_di_Milano.svg
Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: F l a n k e r, Fale
• Fișier:Coat_of_arms_of_Rome.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/ce/Coat_of_arms_of_Rome.svg Licen-

ță: CC BY 3.0 Contribuitori: Această imagine vectorială a fost creată cu Inkscape. Artist original: S. Solberg J.
• Fișier:Coat_of_arms_of_the_Second_Bulgarian_Empire.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0a/Coat_
of_arms_of_the_Second_Bulgarian_Empire.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Self-made, based on file:Coat of Arms of the
Bulgarian Empire.PNG and a historical image, published in “History of Bulgaria”, volume 4 “The Bulgarian people under Ottoman ru-
le (from XV to the beginning of the XVII century)", Publishing house of the Bulgarian Academy of Sciences, Sofia, 1983, page 58 (in
Bulgarian). Artist original: Пакко
• Fișier:Coin_of_Geta.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/77/Coin_of_Geta.jpg Licență: CC BY-SA 3.0
Contribuitori: Dirty Old Coins, uploaded by Rasiel Suarez Artist original: Rasiel Suarez
• Fișier:Collage_Rome.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/75/Collage_Rome.jpg Licență: CC BY-SA 3.0
Contribuitori:
Photo by Oliver-Bonjoch, cc-by-sa-3.0
Artist original: Oliver-Bonjoch, Andreas Tille, Pasgabriele, NormanB, Ra Boe, Roberto Larcher, collection by DaniDF1995
• Fișier:Commentarii_de_Bello_Gallico.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/02/Commentarii_de_Bello_
Gallico.jpg Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Commodus_Musei_Capitolini_MC1120.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7f/Commodus_
Musei_Capitolini_MC1120.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Marie-Lan Nguyen (2006) Artist original: ?
• Fișier:Commons-logo.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4a/Commons-logo.svg Licență: Public domain
Contribuitori: This version created by Pumbaa, using a proper partial circle and SVG geometry features. (Former versions used to be
slightly warped.) Artist original: SVG version was created by User:Grunt and cleaned up by 3247, based on the earlier PNG version,
created by Reidab.
• Fișier:Const.chlorus02_pushkin.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/82/Const.chlorus02_pushkin.jpg Li-
cență: CC BY 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: shakko
• Fișier:Constance_II_Colosseo_Rome_Italy.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/73/Constance_II_
Colosseo_Rome_Italy.jpg Licență: CC0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Jebulon
• Fișier:Constantine_Directing_the_Building_of_Constantinople_(tapestry)_-_1623-1625.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/
wikipedia/commons/5/53/Constantine_Directing_the_Building_of_Constantinople_%28tapestry%29_-_1623-1625.jpg Licență: Public
domain Contribuitori: www.philamuseum.org Artist original: Workshop of Filippe Maëcht and Hans Taye (Comans-La Planche tapes-
try factory, France). Figural composition after Peter Paul Rubens.
• Fișier:Constantine_I_Hagia_Sophia.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/cc/Constantine_I_Hagia_
Sophia.jpg Licență: Public domain Contribuitori: This file was derived from Hagia Sophia Southwestern entrance mo-
saics.jpg: <a href='//commons.wikimedia.org/wiki/File:Hagia_Sophia_Southwestern_entrance_mosaics.jpg' class='image'><img
alt='Hagia Sophia Southwestern entrance mosaics.jpg' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/0d/Hagia_
Sophia_Southwestern_entrance_mosaics.jpg/50px-Hagia_Sophia_Southwestern_entrance_mosaics.jpg' width='50' height='37'
srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/0d/Hagia_Sophia_Southwestern_entrance_mosaics.jpg/75px-Hagia_
Sophia_Southwestern_entrance_mosaics.jpg 1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/0d/Hagia_Sophia_
Southwestern_entrance_mosaics.jpg/100px-Hagia_Sophia_Southwestern_entrance_mosaics.jpg 2x' data-file-width='3860' data-file-
height='2826' /></a>
Artist original: File:Hagia_Sophia_Southwestern_entrance_mosaics.jpg: Photograph: Myrabella
• Fișier:Constantine_multiple_CdM_Beistegui_233.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a6/
Constantine_multiple_CdM_Beistegui_233.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Jastrow (2006) Artist original: Ne-
• Fișier:Constantino-capitolino.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/80/Constantino-capitolino.jpg Licență:
CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Tetraktys
• Fișier:Constantinople_imperial_district.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/78/Constantinople_
imperial_district.png Licență: Public domain Contribuitori: Image:Constantinople center.svg. Translated and added more detail Artist
original: Cplakidas
• Fișier:Constantinople_medievalmosques_map_de.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/76/
Constantinople_medievalmosques_map_de.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori:
• Constantinople_map_German.svg Artist original: Constantinople_map_German.svg: Fremantleboy
• Fișier:Constantinoplewalls2.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/fc/Constantinoplewalls2.jpg Licență: CC-
BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Constantius_II.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1d/Constantius_II.jpg Licență: Public domain

• Fișier:Coronation_of_Constantine_VII_as_co-emperor_in_908.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e1/
Coronation_of_Constantine_VII_as_co-emperor_in_908.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Chronicle of John Skylitzes, cod. Vitr.
26-2, fol. 114v b Artist original: Unknown, 12th/13th century author
• Fișier:Council_of_Constantinople_381_BnF_MS_Gr510_fol355.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/73/
Council_of_Constantinople_381_BnF_MS_Gr510_fol355.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Biblothèque nationale de France Ar-
tist original: ?
• Fișier:Cynoscephalae.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/53/Cynoscephalae.png Licență: Public domain
Contribuitori: I created this work entirely by myself. Sources: Polybius & Atlas of classical history, Richard Talbert ed. Artist original:
Javierfv1212 (talk)
• Fișier:Cäsar.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ee/C%C3%A4sar.jpg Licență: Public domain Contribuitori:
Operă proprie (photo) Artist original: Clara Grosch
• Fișier:César_Ambrogio_Parisi.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/de/C%C3%A9sar_Ambrogio_Parisi.
jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Siren-Com
• Fișier:Daza01_pushkin.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/50/Daza01_pushkin.jpg Licență: CC BY 3.0
Contribuitori: Operă proprie Artist original: shakko
• Fișier:Device_of_the_Palaiologos_Dynasty.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/dd/Device_of_the_
Palaiologos_Dynasty.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie
vectorised based on image:
• <a href='//commons.wikimedia.org/wiki/File:Palaeologoi_eagle.jpg' class='image'><img alt='Palaeologoi eagle.jpg' src='https:

//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/00/Palaeologoi_eagle.jpg/91px-Palaeologoi_eagle.jpg' width='91' hei-
ght='120' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/00/Palaeologoi_eagle.jpg/136px-Palaeologoi_eagle.
jpg 1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/00/Palaeologoi_eagle.jpg/182px-Palaeologoi_eagle.jpg 2x'
data-file-width='369' data-file-height='487' /></a>
Artist original: Diafora, retouches by Tom Lemmens

• Fișier:DidiusJulianus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/49/DidiusJulianus.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: http://ancienthistory.about.com/od/emperors/ig/Roman-Emperors/Pertinax.html Artist original: Jaime85
• Fișier:DidiusJulianusSest.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d7/DidiusJulianusSest.jpg Licență: CC-BY-
SA-3.0 Contribuitori: Coin from CNG coins. Used with permission. Originally uploaded on nl.wikipedia Artist original: originally uploaded
by CharlesS in 2004
• Fișier:Didrachme_Philippe_V.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6f/Didrachme_Philippe_V.jpg Licență:
CC BY-SA 3.0 Contribuitori: http://www.numishop.eu/fiche-bgr_267403-mo_gre-1-MACEDOINE_ROYAUME_DE_MACEDOINE_
PHILIPPE_V_Didrachme_c_188_187_177_AC_.html Artist original: cgb.fr
• Fișier:Dio_coin3.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/14/Dio_coin3.jpg Licență: GPL Contribuitori: Uploa-
ded 4 May 2006 by E.coli Artist original: ?
• Fișier:Diocletian’{}s_Palace_(original_appearance).jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/16/Diocletian%
27s_Palace_%28original_appearance%29.jpg Licență: Public domain Contribuitori: http://www.civilization.org.uk/decline-and-fall/
diocletian Artist original: Ernest Hébrard (recoloured by DIREKTOR)
• Fișier:Diorama_Pydna.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2f/Diorama_Pydna.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: Operă proprie Artist original: Spads
• Fișier:Disambig-dark.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ea/Disambig-dark.svg Licență: CC-BY-SA-3.0
Contribuitori: Original Commons upload as Logo Begriffsklärung.png by Baumst on 2005-02-15 Artist original: Stephan Baum
• Fișier:Disco_o_Missorium_Teodosio_MPLdC.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/97/Disco_o_
Missorium_Teodosio_MPLdC.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Manuel Parada López de Corselas
• Fișier:Domitien.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2e/Domitien.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori:
French Wikipedia, original upload 28 décembre 2004 by Urban (original description page is/was here) Artist original: ?
• Fișier:Domiziano_da_collezione_albani,_fine_del_I_sec._dc._02.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/
Domiziano_da_collezione_albani%2C_fine_del_I_sec._dc._02.JPG Licență: CC BY 2.5 Contribuitori: sailko (my camera) Artist original:
?
• Fișier:Donations_of_Alexandria_34BC.gif Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/aa/Donations_of_Alexandria_
34BC.gif Licență: CC BY 3.0 Contribuitori: en:wiki; http://en.wikipedia.org/wiki/Image:Donations_of_Alexandria_34BC.gif Artist origi-
nal: Howard Wiseman
• Fișier:Duomo_Milano_3.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/37/Duomo_Milano_3.jpg Licență: Public do-
main Contribuitori: My PC Artist original: me
• Fișier:Dupondius-Didius_Julianus-RIC_0012.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6f/Dupondius-Didius_
Julianus-RIC_0012.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Edward_Armitage_-_Julian_the_Apostate_presiding_at_a_conference_of_sectarian_-_1875.jpg Sursă: https:
//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a9/Edward_Armitage_-_Julian_the_Apostate_presiding_at_a_conference_of_sectarian_
-_1875.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Walker Art Gallery, National Museums Liverpool Artist original: Edward Armitage
• Fișier:Elagabalo_(203_o_204-222_d.C)_-_Musei_capitolini_-_Foto_Giovanni_Dall'Orto_-_15-08-2000.jpg Sursă:
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b8/Elagabalo_%28203_o_204-222_d.C%29_-_Musei_capitolini_-_Foto_
Giovanni_Dall%27Orto_-_15-08-2000.jpg Licență: Attribution Contribuitori: No machine-readable source provided. Own work
assumed (based on copyright claims). Artist original: No machine-readable author provided. G.dallorto assumed (based on copyright
claims).
• Fișier:EmpereurTacite.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/37/EmpereurTacite.jpg Licență: CC-BY-SA-
3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Emperor_Constans_Louvre_Ma1021.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c0/Emperor_Constans_
Louvre_Ma1021.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: Marie-Lan Nguyen
• Fișier:Emperor_Maxentius_Louvre_Ma3522bis.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5e/Emperor_
Maxentius_Louvre_Ma3522bis.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Marie-Lan Nguyen (User:Jastrow), 2005 Artist original: ?
• Fișier:Emperor_Tiberius_Denarius_-_Tribute_Penny.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2b/Emperor_
Tiberius_Denarius_-_Tribute_Penny.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Self-photographed Artist original: DrusMAX
• Fișier:Emperor_Traianus_Decius_(Mary_Harrsch).jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a8/Emperor_
Traianus_Decius_%28Mary_Harrsch%29.jpg Licență: CC BY-SA 2.0 Contribuitori: http://www.flickr.com/photos/44124324682@N01/
9941955/in/set-31666/ Artist original: Mary Harrsch
• Fișier:Esercito_consolare_polibiano_III_secAC.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7d/Esercito_
consolare_polibiano_III_secAC.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori:
Artist original: Xander89 (superseding) - Cristiano64 (original author on it.wikipedia)

• Fișier:Etruscan_warrior_near_Viterbe_Italy_circa_500_BCE.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/67/
Etruscan_warrior_near_Viterbe_Italy_circa_500_BCE.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie, photographed at Le Lo-
uvre Artist original: PHGCOM
• Fișier:Europe_(orthographic_projection).svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c6/Europe_
%28orthographic_projection%29.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Această imagine vectorială a fost creată cu Inkscape.
Artist original: Ssolbergj
• Fișier:Eusebius_of_Caesarea.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/ba/Eusebius_of_Caesarea.jpg Licență:
Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Eustache_Le_Sueur_-_Caligula_Depositing_the_Ashes_of_his_Mother_and_Brother_in_the_Tomb_of_his_
Ancestors_-_WGA12607.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a9/Eustache_Le_Sueur_-_Caligula_
Depositing_the_Ashes_of_his_Mother_and_Brother_in_the_Tomb_of_his_Ancestors_-_WGA12607.jpg Licență: Public do-
main Contribuitori: Web Gallery of Art: <a href='http://www.wga.hu/art/l/le_sueur/caligula.jpg' data-x-rel='nofollow'><img
alt='Inkscape.svg' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Inkscape.svg/20px-Inkscape.svg.png' wid-
th='20' height='20' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Inkscape.svg/30px-Inkscape.svg.png 1.5x,
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Inkscape.svg/40px-Inkscape.svg.png 2x' data-file-width='60' data-file-
height='60' /></a> Image <a href='http://www.wga.hu/html/l/le_sueur/caligula.html' data-x-rel='nofollow'><img alt='Information icon.svg'
src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/35/Information_icon.svg/20px-Information_icon.svg.png' width='20'
height='20' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/35/Information_icon.svg/30px-Information_icon.svg.png
1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/35/Information_icon.svg/40px-Information_icon.svg.png 2x' data-file-
width='620' data-file-height='620' /></a> Info about artwork Artist original: Eustache Le Sueur
• Fișier:First_Punic_War_264_BC.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/79/First_Punic_War_264_BC.png
Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Base map used: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Locatie_Middellandse_Zee.PNG, rest
of the work was that of the uploader. Artist original: Jon Platek
• Fișier:Flag_of_France.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c3/Flag_of_France.svg Licență: Pu-
blic domain Contribuitori: http://www.diplomatie.gouv.fr/de/frankreich_3/frankreich-entdecken_244/portrat-frankreichs_247/
die-symbole-der-franzosischen-republik_260/trikolore-die-nationalfahne_114.html Artist original: This graphic was drawn by SKopp.
• Fișier:Flag_of_Italy.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/03/Flag_of_Italy.svg Licență: Public domain Con-
tribuitori: There has been a long discussion on the colors of this flag. Please read the talk page before editing or reverting this image. Pantone
to RGB performed by http://www.pantone.com/pages/pantone/colorfinder.aspx Artist original: see below
• Fișier:Flag_of_Milan.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2b/Flag_of_Milan.svg Licență: Public domain
Contribuitori: Transferred from en.wikipedia to Commons. Artist original: Zscout370 at engleză Wikipedia
• Fișier:Flag_of_Palaeologus_Dynasty.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f6/Flag_of_Palaeologus_
Dynasty.svg Licență: Public domain Contribuitori: Transferred from en.wikipedia to Commons. Artist original: Dragases at engleză
Wikipedia
• Fișier:Flag_of_Palaeologus_Emperor.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1c/Flag_of_Palaeologus_
Emperor.svg Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Flag_of_Rome.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a6/Flag_of_Rome.svg Licență: Public domain
Contribuitori: City Council of Rome: “Visual Identity” Official Document Artist original: --Rixxardo (<a href='//commons.wikimedia.
org/wiki/User_talk:Rixxardo' title='User talk:Rixxardo'>talk</a>) 10:43, 3 December 2012 (UTC)
• Fișier:Follis-Flavius_Valerius_Severus-trier_RIC_650a.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a6/
Follis-Flavius_Valerius_Severus-trier_RIC_650a.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Follis-Leo_VI-sb1729.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/48/Follis-Leo_VI-sb1729.jpg Licență:
CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Foro_Romano_Forum_Romanum_Roman_Forum_(8043630550).jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/9/91/Foro_Romano_Forum_Romanum_Roman_Forum_%288043630550%29.jpg Licență: CC BY-SA 2.0 Contribuitori:
Foro Romano / Forum Romanum / Roman Forum Artist original: Bert Kaufmann from Roermond, Netherlands
• Fișier:Forum_Comitium.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/84/Forum_Comitium.jpg Licență: Public do-

main Contribuitori: From the book The Roman Forum: a topographical study By Francis Morgan Nichols 1877 Artist original: Amadscientist
from unknown 19th century artist
• Fișier:Fourth_ecumenical_council_of_chalcedon_-_1876.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3c/Fourth_
ecumenical_council_of_chalcedon_-_1876.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Wikipaintings Artist original: Vasili Surikov
• Fișier:Francesco_salviati,_trionfo_di_di_furio_camillo.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/
f9/Francesco_salviati%2C_trionfo_di_di_furio_camillo.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Web Gallery of Art:
<a href='http://www.wga.hu/art/s/salviati/camillu2.jpg' data-x-rel='nofollow'><img alt='Inkscape.svg' src='https://upload.
wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Inkscape.svg/20px-Inkscape.svg.png' width='20' height='20' srcset='https:
//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Inkscape.svg/30px-Inkscape.svg.png 1.5x, https://upload.wikimedia.
org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Inkscape.svg/40px-Inkscape.svg.png 2x' data-file-width='60' data-file-height='60' /></a>
Image <a href='http://www.wga.hu/html/s/salviati/camillu2.html' data-x-rel='nofollow'><img alt='Information icon.svg'
width='620' data-file-height='620' /></a> Info about artwork Artist original: Francesco Salviati
• Fișier:Frederick_Arthur_Bridgman_-_Cleopatra_on_the_Terraces_of_Philae.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/
wikipedia/commons/f/f5/Frederick_Arthur_Bridgman_-_Cleopatra_on_the_Terraces_of_Philae.JPG Licență: Public domain Contribui-
tori: Necunoscut Artist original: Frederick Arthur Bridgman
• Fișier:Gaius_Caesar_Caligula.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/35/Gaius_Caesar_Caligula.jpg Licență:
CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Louis le Grand
• Fișier:Gaius_Iulius_Verus_Maximus_denarius_236.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/86/Gaius_
Iulius_Verus_Maximus_denarius_236.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: http://www.cngcoins.com/Coin.aspx?CoinID=122387
Artist original: CNG
• Fișier:Gaius_Julius_Caesar_(100-44_BC).JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/26/Gaius_Julius_Caesar_
%28100-44_BC%29.JPG Licență: Public domain Contribuitori: H. F. Helmolt (ed.): History of the World. New York, 1902 (University of
Texas Library Portrait Gallery) Artist original: ?
• Fișier:Gallienus_lead_seal_sm.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7f/Gallienus_lead_seal_sm.jpg Licență:
CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Giovanni_Battista_Tiepolo_-_Maecenas_Presenting_the_Liberal_Arts_-_1743.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/
wikipedia/commons/2/29/Giovanni_Battista_Tiepolo_-_Maecenas_Presenting_the_Liberal_Arts_-_1743.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: Web Gallery of Art: <a href='http://www.wga.hu/art/t/tiepolo/gianbatt/3_1740s/04maecen.jpg' data-x-rel='nofollow'><img
alt='Inkscape.svg' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Inkscape.svg/20px-Inkscape.svg.png' width='20'
height='20' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Inkscape.svg/30px-Inkscape.svg.png 1.5x, https://
upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Inkscape.svg/40px-Inkscape.svg.png 2x' data-file-width='60' data-file-height='60'
/></a> Image <a href='http://www.wga.hu/html/t/tiepolo/gianbatt/3_1740s/04maecen.html' data-x-rel='nofollow'><img alt='Information
icon.svg' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/35/Information_icon.svg/20px-Information_icon.svg.png'
width='20' height='20' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/35/Information_icon.svg/30px-Information_
icon.svg.png 1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/35/Information_icon.svg/40px-Information_icon.svg.png
2x' data-file-width='620' data-file-height='620' /></a> Info about artwork Artist original: Giovanni Battista Tiepolo
• Fișier:Giovanni_Battista_Tiepolo_-_Scipio_Africanus_Freeing_Massiva_-_Walters_37657.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.
org/wikipedia/commons/5/54/Giovanni_Battista_Tiepolo_-_Scipio_Africanus_Freeing_Massiva_-_Walters_37657.jpg Licență: Public
domain Contribuitori: Walters Art Museum: <a href='http://thewalters.org/' data-x-rel='nofollow'><img alt='Nuvola filesystems folder
home.svg' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/81/Nuvola_filesystems_folder_home.svg/20px-Nuvola_
filesystems_folder_home.svg.png' width='20' height='20' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/81/Nuvola_
filesystems_folder_home.svg/30px-Nuvola_filesystems_folder_home.svg.png 1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/
thumb/8/81/Nuvola_filesystems_folder_home.svg/40px-Nuvola_filesystems_folder_home.svg.png 2x' data-file-width='128' data-file-
height='128' /></a> Home page <a href='http://art.thewalters.org/detail/19755' data-x-rel='nofollow'><img alt='Information icon.svg'
width='620' data-file-height='620' /></a> Info about artwork Artist original: Giovanni Battista Tiepolo
• Fișier:Glicerio_-_MNR_Palazzo_Massimo.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/39/Glicerio_-_MNR_
Palazzo_Massimo.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: TcfkaPanairjdde
• Fișier:Gordian_I_Musei_Capitolini_MC475.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0f/Gordian_
I_Musei_Capitolini_MC475.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Jastrow (2006) Artist original: Necunoscut<a
href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718' src='https://upload.
wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/20px-Wikidata-logo.svg.png' width='20' height='11'
• Fișier:Gordian_iii.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b6/Gordian_iii.jpg Licență: CC-BY-
SA-3.0 Contribuitori: ChrisO (from the English Wikipedia, original upload 14 June 2004) Artist original: Necunos-
cut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718' src='https:
• Fișier:Gothic_War_-_First_Phase,_535-540.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/54/Gothic_War_-_

First_Phase%2C_535-540.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Cplakidas
• Fișier:Great_Cameo_of_France_CdM_Paris_Bab264_white_background.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/f/f8/Great_Cameo_of_France_CdM_Paris_Bab264_white_background.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Janmad on
basis of the picture by Jastrow → Image:Great Cameo of France CdM Paris Bab264 n1.jpg Artist original: ?
• Fișier:Gtk-dialog-info.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b4/Gtk-dialog-info.svg Licență: LGPL Contri-
buitori: http://ftp.gnome.org/pub/GNOME/sources/gnome-themes-extras/0.9/gnome-themes-extras-0.9.0.tar.gz Artist original: David
Vignoni
• Fișier:Guillaume_Les_Gracques.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d5/Guillaume_Les_Gracques.JPG
Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Baronnet
• Fișier:Hadrian_realizat_de_Valeriu_Pantazi.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a9/Hadrian_realizat_
de_Valeriu_Pantazi.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Permisiunea de a folosi acest fişier a fost verificată şi arhivată în sistemul
OTRS al Wikimediei.
Artist original: Valeriu Pantazi
• Fișier:Hagia_Sophia_icon.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c5/Hagia_Sophia_icon.jpg Licență: CC
BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: If you use one of my photos, please email me (account needed) or leave me a short
message on my discussion page. It would be greatly appreciated.
• Fișier:Half_follis-Justinian_I-sb0165.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/51/Half_follis-Justinian_

I-sb0165.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Hannibal3.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/dc/Hannibal3.jpg Licență: Public domain Contribui-
tori: ? Artist original: ?
• Fișier:Hannibal_route_of_invasion-en.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/48/Hannibal_
route_of_invasion-en.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Travail personnel. La carte est vectorisée à partir de
Image:Europe_topography_map.png. Les lieux sont repérés grâce à Image:Hannibal route of invasion.gif, Image:Second Punic
War full.svg et cette carte sur Britannica. Artist original: Abalg + traduction made by Pinpin
• Fișier:Head_Drusilla_Glyptothek_Munich_316.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a0/Head_Drusilla_
Glyptothek_Munich_316.jpg Licență: Public domain Contribuitori: User:Bibi Saint-Pol, own work, 2007-02-08 Artist original: Ne-
/></a>
• Fișier:Head_Titus_Glyptothek_Munich_338.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/95/Head_Titus_
Glyptothek_Munich_338.jpg Licență: Public domain Contribuitori: User:Bibi Saint-Pol, own work, 2007-02-08 Artist ori-
ginal: Necunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718'
• Fișier:Honorius_steel_engraving.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/45/Honorius_steel_engraving.jpg Li-
cență: CC BY-SA 2.0 Contribuitori: C. Strahlheim, Das Welttheater, 4. Band, Frankfurt a.M., 1836 Artist original: Scan by: User:Henryart
(who is owner of the original book)
• Fișier:Il_ponte_di_Cesare_sul_Reno.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/44/Il_ponte_di_Cesare_sul_
Reno.jpg Licență: Public domain Contribuitori: erewhon.ticonuno.it Artist original: Lo Scaligero
• Fișier:ImperialpalaceMilan.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ae/ImperialpalaceMilan.jpg Licență: CC-
BY-SA-3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Lorenzo Fratti
• Fișier:Impero_d'occidente,_maggioriano,_solido_in_oro_(arles),_457-461.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/8/8f/Impero_d%27occidente%2C_maggioriano%2C_solido_in_oro_%28arles%29%2C_457-461.JPG Licență: CC BY-SA
3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: sailko
• Fișier:Ingenuus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/84/Ingenuus.jpg Licență: Public domain Contribuitori:
“Promptuarii Iconum Insigniorum” Artist original: Published by Guillaume Rouille (1518?−1589)
• Fișier:Isis_priest01_pushkin.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/08/Isis_priest01_pushkin.jpg Licență:
CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: user:shakko
• Fișier:Istambul_and_Bosporus_big.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e4/Istambul_and_Bosporus_big.
jpg Licență: Public domain Contribuitori:
• http://earthobservatory.nasa.gov/Newsroom/NewImages/images.php3?img_id=16539 Artist original: Astronaut photograph ISS008-E-
21752
• Fișier:Istanbul_-_Museo_archeol._-_Diocleziano_(284-305_d.C.)_-_Foto_G._Dall'Orto_28-5-2006.jpg Sursă: https:
//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/af/Istanbul_-_Museo_archeol._-_Diocleziano_%28284-305_d.C.%29_-_Foto_G.
_Dall%27Orto_28-5-2006.jpg Licență: Attribution Contribuitori: Operă proprie Artist original: G.dallorto
• Fișier:Italy_location_map.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/be/Italy_location_map.svg Licență: CC BY-
SA 3.0 Contribuitori: own work, using United States National Imagery and Mapping Agency data Artist original: NordNordWest
• Fișier:Ivory_diptych_Justinian_Met_17.190.52-53.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/07/Ivory_
diptych_Justinian_Met_17.190.52-53.jpg Licență: CC BY 2.5 Contribuitori: Marie-Lan Nguyen (2011) Artist original: ?
• Fișier:JPaul_Laurens_The_Death_of_Tiberius.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d3/JPaul_Laurens_

The_Death_of_Tiberius.jpg Licență: Public domain Contribuitori: http://www.artrenewal.org/asp/database/image.asp?id=5382 Artist ori-
ginal: Jean-Paul Laurens
• Fișier:Jan_Styka_-_Nero_at_Baiae.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2f/Jan_Styka_-_Nero_at_Baiae.
jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: M0tty
• Fișier:Jean-Baptiste_Debret_-_Morte_de_Germânico.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c1/
Jean-Baptiste_Debret_-_Morte_de_Germ%C3%A2nico.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Scan: XEXÉO, Pedro, ABREU,
Laura. A Missão Artística Francesa: coleção Museu Nacional de Belas Artes. Rio de Janeiro, 2007, p.50. Artist original: Jean-Baptiste
Debret
• Fișier:Jean-François-Pierre_Peyron_001.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c5/Jean-Fran%C3%
A7ois-Pierre_Peyron_001.jpg Licență: Public domain Contribuitori: The Yorck Project: 10.000 Meisterwerke der Malerei. DVD-ROM,
2002. ISBN 3936122202. Distributed by DIRECTMEDIA Publishing GmbH. Artist original: Jean-François-Pierre Peyron
• Fișier:Jean-LeonGerome1824-1904Cleopatra_before_Caesar1866Oiloncanvas.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/b/b3/Jean-LeonGerome1824-1904Cleopatra_before_Caesar1866Oiloncanvas.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Art
Renewal Source (http://www.artrenewal.org) Artist original: Jean-Leon Gerome
• Fișier:John_VI_Kantakouzenos.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/22/John_VI_Kantakouzenos.jpg Li-
cență: Public domain Contribuitori: Manuscript of the collected Theological Works of John VI Kantakouzenos (Constantinople 1370s),
today at the Bibliothèque Nationale de France, Paris (Ms. grec 1242) Artist original: Uploaded by Cplakidas
• Fișier:John_Vanderlyn_002.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/09/John_Vanderlyn_002.jpg Licență: CC0
Contribuitori: Operă proprie Artist original: John Vanderlyn
• Fișier:John_William_Waterhouse_-_The_Remorse_of_the_Emperor_Nero_after_the_Murder_of_his_Mother.JPG Sursă:
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/aa/John_William_Waterhouse_-_The_Remorse_of_the_Emperor_Nero_after_the_
Murder_of_his_Mother.JPG Licență: Public domain Contribuitori: Necunoscut Artist original: John William Waterhouse
• Fișier:Johnchrysostom.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/cf/Johnchrysostom.jpg Licență: Public domain
• Fișier:Jules_César_en_buste.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/77/Jules_C%C3%A9sar_en_buste.jpg
Licență: Public domain Contribuitori: http://www.culture.gouv.fr/public/mistral/joconde_fr?ACTION=CHERCHER&FIELD_5=
REPR&VALUE_5=1ER%20TRIUMVIRAT Artist original: Jean-Léon Gérôme (1824 - 1904)
• Fișier:Jules_César_entouré_de_ses_généraux.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d5/Jules_C%C3%
A9sar_entour%C3%A9_de_ses_g%C3%A9n%C3%A9raux.jpg Licență: Public domain Contribuitori: http://www.culture.gouv.fr/
public/mistral/joconde_fr?ACTION=CHERCHER&FIELD_5=REPR&VALUE_5=1ER%20TRIUMVIRAT Artist original: Jean-Léon
Gérôme
• Fișier:Julian.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/52/Julian.jpg Licență: Public domain Contribuitori: First
uploaded on wiki:de; Baumeister: Denkmäler des klassischen Altertums. 1885. Band I., Seite 763. Artist original: ?
• Fișier:JulianusII-antioch(360-363)-CNG.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/cd/JulianusII-antioch%
28360-363%29-CNG.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Dutch Wikipedia, original upload 13 aprilie 2004 by CharlesS Artist
original: Classical Numismatic Group, Inc. (CNG)
• Fișier:JulioClaudian.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c0/JulioClaudian.svg Licență: CC-BY-SA-3.0
Contribuitori: Image:JulioClaudian.png at en.wikipedia Artist original: User:Rursus
• Fișier:Julius_Caesar_Coustou_Louvre_MR1798.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/06/Julius_Caesar_
Coustou_Louvre_MR1798.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Marie-Lan Nguyen (2006) Artist original: Nicolas Coustou
• Fișier:Justinian550AD.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/13/Justinian550AD.png Licență: CC BY-SA
3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Tataryn77
• Fișier:Justinian_I_._2_._Monuments_in_Skopje.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2b/Justinian_I_._
2_._Monuments_in_Skopje.JPG Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Dalco26
• Fișier:KHM_Wien_Constantinopolis_X_38.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/02/KHM_Wien_
Constantinopolis_X_38.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie (own photograph) Artist original: Photo: Andreas
Praefcke
• Fișier:Karl_Krumbacher_-_Imagines_philologorum.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/46/Karl_
Krumbacher_-_Imagines_philologorum.jpg Licență: Public domain Contribuitori: http://www.telemachos.hu-berlin.de/bilder/gudeman/
gudeman.html Artist original: ?
• Fișier:Karl_Theodor_von_Piloty_Murder_of_Caesar_1865.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/23/
Karl_Theodor_von_Piloty_Murder_of_Caesar_1865.jpg Licență: Public domain Contribuitori: online Artist original: Karl von Piloty
• Fișier:Karte_Nikomedia.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2f/Karte_Nikomedia.png Licență: CC-BY-
• Fișier:Kolumna_Aureliusza.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ab/Kolumna_Aureliusza.jpg Licență: CC-
BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Konstantin_&_Helena.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9a/Konstantin_%26_Helena.jpg Licență:
CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: No machine-readable source provided. Own work assumed (based on copyright claims). Artist original: No
machine-readable author provided. Decius assumed (based on copyright claims).
• Fișier:Kuria_Forum_Romanum.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ad/Kuria_Forum_Romanum.jpg Li-
cență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:La_clémence_de_César.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2d/La_cl%C3%A9mence_de_C%C3%
A9sar.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Joconde database: entry 06380000017 Artist original: Abel de Pujol
• Fișier:La_mort_de_Pompée.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ae/La_mort_de_Pomp%C3%A9e.jpg Li-

cență: Public domain Contribuitori: http://www.culture.gouv.fr/public/mistral/joconde_fr?ACTION=CHERCHER&FIELD_5=REPR&
VALUE_5=1ER%20TRIUMVIRAT Artist original: Anonyme ( 2e quart 18e siècle)
• Fișier:Labarum_of_Constantine_the_Great.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/99/Labarum_of_
Constantine_the_Great.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Labarum_of_Constantine_I.svg (reconstruction by Eugene Ipavec,
2006)
Artist original: Labarum_of_Constantine_I.svg: <a href='//commons.wikimedia.org/wiki/File:Vexilloid_of_the_Roman_Empire.svg'
class='image'><img alt='Vexilloid of the Roman Empire.svg' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/83/
Vexilloid_of_the_Roman_Empire.svg/25px-Vexilloid_of_the_Roman_Empire.svg.png' width='25' height='35' srcset='https://upload.
wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/83/Vexilloid_of_the_Roman_Empire.svg/38px-Vexilloid_of_the_Roman_Empire.svg.png
1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/83/Vexilloid_of_the_Roman_Empire.svg/50px-Vexilloid_of_the_
Roman_Empire.svg.png 2x' data-file-width='245' data-file-height='343' /></a> TRAJAN 117
• Fișier:Lascaris-Arms.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/eb/Lascaris-Arms.svg Licență: Public domain
Contribuitori: Operă proprie (Original text: self-made) Artist original: Dragases (talk)
• Fișier:Lawrence_Alma-Tadema-_Anthony_and_Cleopatra.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/44/
Lawrence_Alma-Tadema-_Anthony_and_Cleopatra.JPG Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: Lawrence Alma-Tadema
• Fișier:Le_colosse_de_Barletta.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/76/Le_colosse_de_Barletta.jpg Licență:
CC BY-SA 2.0 Contribuitori: http://www.flickr.com/photos/102939384@N04/9897617475/in/photostream/ Artist original: annegauti-
er556
• Fișier:Leo_III_solidus_641320.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6a/Leo_III_solidus_641320.jpg Licen-
ță: Public domain Contribuitori: http://www.cngcoins.com/Coin.aspx?CoinID=40949 Artist original: CNG
• Fișier:Leo_I_Louvre_Ma1012_n2.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/fb/Leo_I_Louvre_Ma1012_n2.jpg
Licență: CC BY 2.5 Contribuitori: Marie-Lan Nguyen (User:Jastrow), 2009-08-02 Artist original: ?
• Fișier:Libius_Severus_solidus_612158.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/79/Libius_Severus_solidus_
612158.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: http://www.cngcoins.com/Coin.aspx?CoinID=25157 Artist original: CNG
• Fișier:Livia_Drusilla_Louvre_Ma1233.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/61/Livia_Drusilla_Louvre_
Ma1233.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Marie-Lan Nguyen (User:Jastrow), 2007 Artist original: ?
• Fișier:Lucius_Verus_-_MET_-_L.2007.26.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/32/Lucius_Verus_-_
MET_-_L.2007.26.jpg Licență: CC0 Contribuitori: Self-photographed / PierreSelim Artist original: ?
• Fișier:M_Antonius.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/19/M_Antonius.jpg Licență: Public domain Contri-
buitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Maccari-Cicero.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a3/Maccari-Cicero.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: [1] Artist original: Cesare Maccari
• Fișier:Macedonia_and_the_Aegean_World_c.200.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/39/Macedonia_
and_the_Aegean_World_c.200.png Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Maiorina-Vetranio-siscia_RIC_281.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d0/
Maiorina-Vetranio-siscia_RIC_281.jpg Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Manuel_Chrysoloras_-_Imagines_philologorum.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d5/Manuel_
Chrysoloras_-_Imagines_philologorum.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Alfred Gudeman: Imagines philologorum, Berlin/Leipzig
1911, S. 1. Artist original: Nicolas III de Larmessin (1640–1725)
• Fișier:Manuel_II_Helena_sons.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1d/Manuel_II_Helena_sons.JPG
Licență: Public domain Contribuitori: Original in the Louvre, brought to the Monastery of St Denis in Paris by Manuel
Chrysoloras in 1408 as a gift from Manuel II. Artist original: Necunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718'
• Fișier:Map_Philippi_campaign_42_BC-it.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/71/Map_Philippi_
campaign_42_BC-it.svg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Translation of Image:Map Philippi campaign 42 BC-fr.svg Artist original:
User:Marsyas (French original); User:TcfkaPanairjdde (Italian translation)
• Fișier:Map_of_Constantinople_(1422)_by_Florentine_cartographer_Cristoforo_Buondelmonte.jpg Sursă: https:
//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/91/Map_of_Constantinople_%281422%29_by_Florentine_cartographer_Cristoforo_
Buondelmonte.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Liber insularum Archipelagi (1824), version available at the Bibliothèque
nationale de France, Paris Artist original: Cristoforo Buondelmonti
• Fișier:Map_of_Republican_Rome_by_William_R_Shepherd_(died_1934)_edited.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/
wikipedia/commons/2/29/Map_of_Republican_Rome_by_William_R_Shepherd_%28died_1934%29_edited.jpg Licență: Public
domain Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Map_of_Rome_and_Carthage_at_the_start_of_the_Second_Punic_War.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/6/6a/Map_of_Rome_and_Carthage_at_the_start_of_the_Second_Punic_War.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori:
This file was derived from Rome carthage 218.jpg: <a href='//commons.wikimedia.org/wiki/File:Rome_carthage_218.jpg' cla-
ss='image'><img alt='Rome carthage 218.jpg' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/77/Rome_carthage_218.
jpg/50px-Rome_carthage_218.jpg' width='50' height='37' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/77/Rome_
carthage_218.jpg/75px-Rome_carthage_218.jpg 1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/77/Rome_carthage_
218.jpg/100px-Rome_carthage_218.jpg 2x' data-file-width='1108' data-file-height='822' /></a>
Artist original: Rome_carthage_218.jpg: William Robert Shepherd
• Fișier:Map_of_comune_of_Milan_(province_of_Milan,_region_Lombardy,_Italy).svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/

wikipedia/commons/5/5b/Map_of_comune_of_Milan_%28province_of_Milan%2C_region_Lombardy%2C_Italy%29.svg Licență: CC
BY-SA 3.0 it Contribuitori: Operă proprie Artist original: Vonvikken
• Fișier:Map_of_comune_of_Ravenna_(province_of_Ravenna,_region_Emilia-Romagna,_Italy).svg Sursă: https://upload.
wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bb/Map_of_comune_of_Ravenna_%28province_of_Ravenna%2C_region_Emilia-Romagna%
2C_Italy%29.svg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: Vonvikken
• Fișier:Map_of_comune_of_Rome_(metropolitan_city_of_Capital_Rome,_region_Lazio,_Italy).svg Sursă: https:
//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a5/Map_of_comune_of_Rome_%28metropolitan_city_of_Capital_Rome%2C_region_
Lazio%2C_Italy%29.svg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: Vonvikken
• Fișier:Map_pointer.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d2/Map_pointer.svg Licență: Public domain Contri-
buitori: Image:Map_pointer.gif Artist original: Petr Dlouhý
• Fișier:MapaWielkiejWedrowkiLudow.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/63/
MapaWielkiejWedrowkiLudow.png Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Own work by the original uploader Artist original:
User M-Koszowski on pl.wikipedia
• Fișier:Marc_Aurele.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3e/Marc_Aurele.jpg Licență: CC BY-SA 2.5 Con-
tribuitori: Operă proprie Artist original: Eric Pouhier
• Fișier:Marcian.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5c/Marcian.jpg Licență: Public domain Contribuitori:
File:Solidus Marcian RIC 0509.jpg Artist original: Michaelsanders
• Fișier:Marcus_Antonius.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/38/Marcus_Antonius.jpg Licență: Public do-
main Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Marcus_Licinius_Crassus_Louvre.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/cc/Marcus_Licinius_
Crassus_Louvre.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: cjh1452000
• Fișier:Marcus_agrippa_louvre_portrait.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/33/Marcus_agrippa_louvre_
portrait.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Shawn Lipowski (Shawnlipowski), 2006-07-15, Fuji F11 Camera at ISO 400 Artist
original: ?
• Fișier:Martinian_-_Follis_cyzicus_RIC_016.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e0/Martinian_-_Follis_
cyzicus_RIC_016.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: http://www.wildwinds.com/coins/ric/martinian/i.html Artist original: ?
• Fișier:Max_thrax.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a0/Max_thrax.jpg Licență: Public domain Contribui-
tori: ? Artist original: ?
• Fișier:MichaelsCoronation.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0a/MichaelsCoronation.jpg Licență: Public
domain Contribuitori: en:Madrid Skylitzes Artist original: from the Middle Ages, unknown
• Fișier:Milano_collage.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/14/Milano_collage.jpg Licență: CC BY-SA 3.0
Contribuitori: Operă proprie Artist original: FiatLUX
• Fișier:Model_of_costantinean_basilica_of_saint_Peter_in_the_vatican.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/3/37/Model_of_costantinean_basilica_of_saint_Peter_in_the_vatican.jpg Licență: Public domain Contribuitori: my photo
Artist original: it:Utente:Riccardov
• Fișier:Monogram_of_Asparuh.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5e/Monogram_on_the_silver_eagle_
from_the_Voznesenka_treasure.svg Licență: GFDL Contribuitori: Operă proprie Artist original: Scroch
• Fișier:Mons_Lactarius.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/64/Mons_Lactarius.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: Transferred from de.wikipedia to Commons. Artist original: The original uploader was Captain Blood at germană Wikipedia
• Fișier:Montemartini_-_Carino_cropped.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/67/Montemartini_-_
Carino_cropped.JPG Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori:
• Montemartini_-_Carino_1030439.JPG Artist original: Montemartini_-_Carino_1030439.JPG: Lalupa
• Fișier:Mosaic_of_Justinianus_I_-_Basilica_San_Vitale_(Ravenna).jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/
3d/Mosaic_of_Justinianus_I_-_Basilica_San_Vitale_%28Ravenna%29.jpg Licență: CC BY-SA 4.0 Contribuitori: Basilica of Saint Vitalis
Artist original: Petar Milošević
• Fișier:Musei_capitolini_-_Colosso_di_Costantino.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8d/Musei_
capitolini_-_Colosso_di_Costantino.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Alessio Damato
• Fișier:NAMABG-Caligula_1.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7d/NAMABG-Caligula_1.JPG Licență:
CC BY-SA 2.5 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Photograph by Marsyas
• Fișier:NE_600ad.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/03/NE_600ad.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribui-
tori: Transferred from en.wikipedia to Commons. Artist original: Talessman at engleză Wikipedia
• Fișier:Natoire_Marc-Antoine-Ephèse.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/78/Natoire_
Marc-Antoine-Eph%C3%A8se.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie, Robert Valette Artist original: Charles-
Joseph Natoire
• Fișier:Navona.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/d/d4/Navona.jpg Licență: ? Contribuitori:
self-made
Artist original:
Lucian Amarandei (Canon 300D)
• Fișier:Nero_1.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/89/Nero_1.JPG Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori:
Operă proprie Artist original: cjh1452000
• Fișier:Nero_Glyptothek_Munich_321.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/12/Nero_Glyptothek_Munich_
321.jpg Licență: Public domain Contribuitori: User:Bibi Saint-Pol, own work, 2007-02-08 Artist original: ?
• Fișier:NervaBronzoRosso.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bc/NervaBronzoRosso.jpg Licență: CC BY

3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Fgiusepp
• Fișier:Nerva_Tivoli_Massimo.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1b/Nerva_Tivoli_Massimo.jpg Li-
cență: Public domain Contribuitori: Marie-Lan (2006) Artist original: Necunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718'
• Fișier:Nerón_y_Agripina.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/40/Ner%C3%B3n_y_Agripina.jpg Licență:
CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Carlos Delgado
• Fișier:Nicaea_icon.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/31/Nicaea_icon.jpg Licență: Public domain Contri-
buitori: [1],[2] Artist original: Necunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:
Q4233718' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/20px-Wikidata-logo.svg.png' wid-
th='20' height='11' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/30px-Wikidata-logo.svg.png
1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/40px-Wikidata-logo.svg.png 2x' data-file-
width='1050' data-file-height='590' /></a>
• Fișier:Nicephorus_III_and_chrysostome_BnF_Coislin79_fol2v.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c7/
Nicephorus_III_and_chrysostome_BnF_Coislin79_fol2v.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Bibliothèque nationale de France Ma-
nuscript Coislin 79 folio 2 verso Artist original: in Homélies de Jean Chrysostome (John Chrysostom Homilies)
• Fișier:Nuvola_filesystems_folder_important.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/57/Nuvola_filesystems_
folder_important.svg Licență: LGPL Contribuitori:
• Nuvola_filesystems_folder_important.png Artist original: Nuvola_filesystems_folder_important.png: David Vignoni
• Fișier:Oth001.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7a/Oth001.jpg Licență: Public domain Contribuitori: http:
//ancientrome.ru/art/artworken/img.htm?id=383 Artist original: ?
• Fișier:OthoDen.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/61/OthoDen.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori:
? Artist original: ?
• Fișier:P_history.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/48/P_history.svg Licență: Public domain Contribuitori:
Operă proprie Artist original: User:Kontos
• Fișier:Palace_of_Blachernae_2007.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8b/Palace_of_Blachernae_2007.
jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: Gryffindor
• Fișier:Palaiologos-Dynasty-Eagle.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d9/Palaiologos-Dynasty-Eagle.svg
Licență: Public domain Contribuitori: Anachronistic design used by Greek Orthodox Church? Artist original: Graphic created by
en:User:Dragases
• Fișier:Panteon.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/a/ad/Panteon.jpg Licență: ? Contribuitori:
self-made
Artist original:
• Fișier:Parthenon.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/ba/Parthenon.jpg Licență: Public domain Contribuitori:
Operă proprie Artist original: Tim Bekaert (Discuție · contribuții)
• Fișier:Paul_Jamin_-_Le_Brenn_et_sa_part_de_butin_1893.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ac/
Paul_Jamin_-_Le_Brenn_et_sa_part_de_butin_1893.jpg Licență: Public domain Contribuitori: http://www.shafe.co.uk/crystal/images/
lshafe/Jamin_Brenn_and_his_share_of_the_spoils_1893.jpg Artist original: Paul Jamin
• Fișier:Piatto_di_ardaburio,_argento_fuso,_434_d.c._(found_in_1769)_03.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/1/1d/Piatto_di_ardaburio%2C_argento_fuso%2C_434_d.c._%28found_in_1769%29_03.JPG Licență: CC BY 2.5 Contribu-
itori: Operă proprie (my camera) Artist original: sailko
• Fișier:Pinacoteca_di_Brera_6+7_stitch2.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8a/Pinacoteca_di_Brera_6%
2B7_stitch2.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Transferred from ro.wikipedia to Commons by Andrei Stroe using CommonsHelper.
Artist original: Stitch by Miehs at ro.wikipedia of images File:Pinacoteca di Brera 6.jpg and File:Pinacoteca di Brera 7.jpg by User:
Gryffindor.
• Fișier:Plan_battle_of_Pydna-en.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/04/Plan_battle_of_Pydna-en.svg Li-
cență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Own work using Adobe Illustrator (data based on Hammond & Walbank, History of Macedonia,
t. 3, fig. 19, p. 554). Translation into English from Image:Plan battle of Pydna-fr.svg by Mkr bu50 Artist original: Marsyas (original map);
Mkr bu50 (English translation)
• Fișier:Platner_-_Ancient_Rome_city_growth.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0a/Platner_-_Ancient_
Rome_city_growth.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Originally from en.wikipedia; description page is/was here. Artist original:
The original uploader was Filipvr at engleză Wikipedia
• Fișier:Pompejus.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e5/Pompejus.JPG Licență: Public domain Contribui-
tori: Operă proprie (Own photo) Artist original: Gunnar Bach Pedersen
• Fișier:PompeoMagno.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/13/PompeoMagno.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: Lavoro personale (foto presa con permesso della guida nella giornata di Porte Aperte del FAI (Fondo Ambiente Italiano) il
20 Marzo 2005) Artist original: Guido Bertolotti
• Fișier:Porphyrogenetus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/68/Porphyrogenetus.jpg Licență: Public do-
main Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Portrait_Bust_of_Philip_the_Younger.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9f/Portrait_Bust_of_

Philip_the_Younger.png Licență: Public domain Contribuitori: R. Lanciani, Pagan and Christian Rome, Boston and New York, 1892.
Artist original: Necunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718'
• Fișier:Print_Marcus_Claudius_Marcellus_Roman_Consul_Elect_Statue_Spolia_Opima_Rome.jpg Sursă: https://upload.
wikimedia.org/wikipedia/commons/4/49/Print_Marcus_Claudius_Marcellus_Roman_Consul_Elect_Statue_Spolia_Opima_Rome.jpg
Licență: Public domain Contribuitori: Marcus-Claudius-Marcellus-Consul-Statue Artist original: ?
• Fișier:Probus10.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f5/Probus10.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori:
• Fișier:Proclaiming_claudius_emperor.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/20/Proclaiming_claudius_
emperor.png Licență: Public domain Contribuitori: http://www.artrenewal.org/asp/database/image.asp?id=13471 Artist original: Lawrence
Alma-Tadema
• Fișier:Pseudo-Vitellius_Louvre_MR684.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8d/Pseudo-Vitellius_
Louvre_MR684.jpg Licență: CC BY 2.5 Contribuitori: Jastrow (2008) Artist original: Necunoscut<a href='//www.wikidata.org/
wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/
thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/20px-Wikidata-logo.svg.png' width='20' height='11' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/30px-Wikidata-logo.svg.png 1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/
ff/Wikidata-logo.svg/40px-Wikidata-logo.svg.png 2x' data-file-width='1050' data-file-height='590' /></a>
• Fișier:Publius_Helvius_Pertinax.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/1/1f/Publius_Helvius_Pertinax.jpg Licență:
DP Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Publius_Septimius_Geta_Louvre_Ma1076.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b2/Publius_
Septimius_Geta_Louvre_Ma1076.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Marie-Lan Nguyen (User:Jastrow), 2007 Artist original: ?
• Fișier:Pupienus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6b/Pupienus.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contri-
buitori: ChrisO (first upload on the English Wikipedia under the same filename, 4 June 2004) Artist original: Ne-
/></a>
• Fișier:Pyrrhic_War_Italy_en.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c5/Pyrrhic_War_Italy_en.svg Licență:
CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Image:Pyrrhic_War_Italy_PioM.svg, in Polish Artist original: Piom, translation by Pamela Butler
• Fișier:Pyrrhus.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/96/Pyrrhus.JPG Licență: Public domain Contribuitori:
Operă proprie Artist original: Catalaon
• Fișier:Question_book-4.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/64/Question_book-4.svg Licență: CC-BY-SA-
3.0 Contribuitori: Created from scratch in Adobe Illustrator. Originally based on Image:Question book.png created by User:Equazcion.
Artist original: Tkgd2007
• Fișier:Quintus_Horatius_Flaccus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/95/Quintus_Horatius_Flaccus.jpg
Licență: Public domain Contribuitori: Scan by User:Gabor from the book Bibliothek des allgemeinen und praktischen Wissens. Bd. 5
(1905), Abriß der Weltliteratur, Seite 51. Artist original: Anton von Werner
• Fișier:Regione-Emilia-Romagna-Stemma.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/ca/
Regione-Emilia-Romagna-Stemma.svg Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: F l a n k e r
• Fișier:Republica_Romana.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c9/Republica_Romana.svg Licență: CC BY-
SA 2.5 Contribuitori: Image:Republica_Romana.jpg Artist original: Alvaro qc by the original work of Husar de la Princesa
• Fișier:Rimini083.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/cf/Rimini083.jpg Licență: GFDL Contribuitori: Operă
proprie (own photo) Artist original: Georges Jansoone (JoJan)
• Fișier:Rmn-military-header.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e4/Rmn-military-header.svg Licență: CC
BY 3.0 Contribuitori: Operă proprie except for gladius (from image:gladii.svg) and wreath (from Image:Laurel wreath.svg) Artist original:
Sonarpulse
• Fișier:Rom_Capitol_Marc_Aurel.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9f/Rom_Capitol_Marc_Aurel.jpg
Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: KlausF
• Fișier:Roman_Empire_125.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bb/Roman_Empire_125.png Licență: CC
BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original:
• User:Andrein
• Fișier:Roman_Empire_69.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7b/Roman_Empire_69.svg Licență: CC BY-
SA 3.0 nl Contribuitori: Combination of File:Roman Empire 69AD.PNG and File:Roman Empire 120.svg Artist original: User:Steerpike
and en:User:Andrei nacu
• Fișier:Roman_Empire_Map.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/ca/Roman_Empire_Map.png Licență:
CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Jani Niemenmaa
• Fișier:Roman_Empire_map.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/ba/Roman_Empire_map.svg Licență: CC
BY-SA 3.0 Contribuitori: self-made, + http://en.wikipedia.org/wiki/Image:RomanEmpire_117.svg Artist original: Ssolbergj, en:User:
Andrei nacu
• Fișier:Roman_Military_banner.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4e/Roman_Military_banner.svg Licen-

ță: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Derivitave of File:Roman SPQR banner.svg, gladius (from File:gladii.svg), wreath (from File:Laurel
wreath.svg) Artist original: Sonarpulse
• Fișier:Roman_Republic_Empire_map.gif Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ea/Roman_Republic_Empire_
map.gif Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori:
• Background map based on Image:BlankMap-Europe-v3.png Artist original: Roke (d)
• Fișier:Roman_conquest_of_Italy.PNG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4a/Roman_conquest_of_Italy.
PNG Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie (Descrierea originală: “I created this work entirely by myself. Src: Historical
Atlas of Ancient Rome, Nick Constable & Penguin Atlas of Ancient Rome.”) Artist original: Javierfv1212
• Fișier:Roman_constitution.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f9/Roman_constitution.svg Licență: CC
BY-SA 2.5 Contribuitori: based on a work by User:RomanHistorian at Wikipedia Artist original: Anihl
• Fișier:Roman_empire.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/34/Roman_empire.png Licență: CC-BY-SA-3.0
• Fișier:Roman_forum_sketch_up_model.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/81/Roman_
forum_sketch_up_model.png Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: http://sketchup.google.com/3dwarehouse/details?mid=
456438acf00cb5ad6c4e174b0cf70299&ct=mdsa Artist original: Mark Miller created this original screen capture of a Sketch Up
model by Lasha Tskhondia - L.VII.C.
• Fișier:Roman_shield.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ed/Roman_shield.svg Licență: CC BY-SA 3.0
Contribuitori: Operă proprie Artist original: Redtony
• Fișier:RomeWins.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/69/RomeWins.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribu-
itori: No machine-readable source provided. Own work assumed (based on copyright claims). Artist original: No machine-readable author
provided. Vercingetorix~commonswiki assumed (based on copyright claims).
• Fișier:Rome_Statue_of_Augustus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8b/Rome_Statue_of_Augustus.jpg
Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Alexander Z.
• Fișier:Romuliana_Galerius_head.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/99/Romuliana_Galerius_head.jpg
Licență: CC BY 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Shinjirod
• Fișier:RomulusAugustus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c6/RomulusAugustus.jpg Licență: CC-BY-
• Fișier:Romulus_et_Remus_(transparent).png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5a/Romulus_et_Remus_
%28transparent%29.png Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Derivtive work from Image:Romulus et Remus.jpg; Transferred from
fr.wikipedia Artist original: Donarreiskoffer (photo); Gdgourou (remove background); Vascer (remove more background) fr.wikipedia.
• Fișier:S0484.4.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1e/S0484.4.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ?
Artist original: ?
• Fișier:SPQRomani.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bb/SPQRomani.svg Licență: Public domain Contri-
buitori: Operă proprie Artist original: Piotr Michał Jaworski (<a href='//pl.wikipedia.org/wiki/Wikipedysta:Piom' class='extiw' title='pl:
Wikipedysta:Piom'>PioM</a> EN DE PL)
• Fișier:Saint_Mercurius_killing_Iulian.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/63/Saint_Mercurius_killing_
Iulian.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Coptic Icons and Texts, icon from the Church of St. Mercurius, Old Cairo Artist ori-
ginal: ?
• Fișier:Sambuke-gelo4.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/30/Sambuke-gelo4.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: Transferred from it.wikipedia; transferred to Commons by User:Jalo using CommonsHelper. Artist original: Gelo4 at
it.wikipedia
• Fișier:Samnite_soldiers_from_a_tomb_frieze_in_Nola_4th_century_BCE.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/3/3b/Samnite_soldiers_from_a_tomb_frieze_in_Nola_4th_century_BCE.jpg Licență: Public domain Contribuitori: “Champs
de Batailles”, April 2010 Artist original: Anonymous 4th century BCE painter
• Fișier:San_Vitale_Ravenna.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f6/San_Vitale_Ravenna.jpg Licență: CC-
BY-SA-3.0 Contribuitori: from italian Wiki, it:Immagine:Ravenna 1978 074.jpg Artist original: Madaki
• Fișier:Semissis-Anastasius_I-sb0007.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/87/Semissis-Anastasius_
I-sb0007.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Septimius_Severus_busto-Musei_Capitolini.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/13/Septimius_
Severus_busto-Musei_Capitolini.jpg Licență: CC BY 2.0 Contribuitori: antmoose (4 iunie 2005) at http://flickr.com/photos/antmoose/
17433741/ Artist original: Necunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:
Q4233718' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/20px-Wikidata-logo.svg.png' wid-
th='20' height='11' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/30px-Wikidata-logo.svg.png
1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/40px-Wikidata-logo.svg.png 2x' data-file-
width='1050' data-file-height='590' /></a>
• Fișier:Sestertius_Gordian_I-s2385.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/ce/Sestertius_Gordian_I-s2385.
jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: English Wikipedia, original upload by Panairjdde Artist original: ?
• Fișier:Sestertius_Gordian_II-RIC_0008.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3f/Sestertius_Gordian_
II-RIC_0008.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Sestertius_Herennius_Etruscus-s2749.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/15/Sestertius_
Herennius_Etruscus-s2749.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Sestertius_Hostilian-s2771.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f3/Sestertius_Hostilian-s2771.jpg
• Fișier:Severan_dynasty_-_tondo.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5f/Severan_dynasty_-_tondo.png

Licență: Public domain Contribuitori: <a href='//commons.wikimedia.org/wiki/File:Severan_dynasty_-_tondo.jpg' class='image'><img
alt='Severan dynasty - tondo.jpg' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/1a/Severan_dynasty_-_tondo.jpg/
100px-Severan_dynasty_-_tondo.jpg' width='100' height='102' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/1a/
Severan_dynasty_-_tondo.jpg/150px-Severan_dynasty_-_tondo.jpg 1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/
1/1a/Severan_dynasty_-_tondo.jpg/200px-Severan_dynasty_-_tondo.jpg 2x' data-file-width='1069' data-file-height='1087' /></a>
Staatliche Museum zu Berlin Artist original: Fred the Oyster
• Fișier:Severan_dynasty_family_tree.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/ce/Severan_dynasty_family_tree.
jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: shakko
• Fișier:She-wolf_suckles_Romulus_and_Remus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6a/She-wolf_
suckles_Romulus_and_Remus.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Own book scan from Emmanuel Müller-Baden (dir.), Bibliothek
des allgemeinen und praktischen Wissens, I, Deutsches Verlaghaus Bong & Co, Berlin-Leipzig-Wien-Stuttgart, 1904. Image copied from
de:Bild:Kapitolinische-woelfin 1b-640x480.jpg Artist original: Benutzer:Wolpertinger on WP de
• Fișier:Siege-alesia-vercingetorix-jules-cesar.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/93/
Siege-alesia-vercingetorix-jules-cesar.jpg Licență: Public domain Contribuitori:
• Musée CROZATIER du Puy-en-Velay. — http://www.mairie-le-puy-en-velay.fr. Artist original: Lionel Royer
• Fișier:Siege_of_Alesia,_52_BC.gif Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e3/Siege_of_Alesia%2C_52_BC.gif
Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Siege_of_Constantinople.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ea/Siege_of_Constantinople.jpg Li-
cență: Public domain Contribuitori: Biblioteca Nacional de la Universidad de Turín Artist original: Antoine Vérard
• Fișier:Siemiradski_Fackeln.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1b/Siemiradski_Fackeln.jpg Licență: Pu-
blic domain Contribuitori: www.abcgallery.com Artist original: Henryk Siemiradzki
• Fișier:Silver_denarius_of_Tiberius_14CE_37CE_found_in_India_Indian_copy_of_a_the_same_1st_century_CE_Coin_of_
Kushan_king_Kujula_Kadphises_copying_a_coin_of_Augustus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/
78/Silver_denarius_of_Tiberius_14CE_37CE_found_in_India_Indian_copy_of_a_the_same_1st_century_CE_Coin_of_Kushan_king_
Kujula_Kadphises_copying_a_coin_of_Augustus.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie, photographed in British
Museum Artist original: Uploadalt
• Fișier:Snake_column_Hippodrome_Constantinople_2007.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2d/
Snake_column_Hippodrome_Constantinople_2007.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: Gryffindor
• Fișier:Solidus_Julian-transparent.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/13/Solidus_Julian-transparent.png
Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: the Jürgen K. ; English Wikipedia, original upload 1 June 2005 by Panairjdde Artist original: ?
• Fișier:Solidus_Petronius_Maximus-RIC_2201.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a5/Solidus_
Petronius_Maximus-RIC_2201.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Solidus_Romulus_Augustus-RIC_3406.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/19/Solidus_Romulus_
Augustus-RIC_3406.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Solidus_Valens_-_transparent_background.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2d/Solidus_
Valens_-_transparent_background.png Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: English Wikipedia, original upload by Panairjdde Artist
original: the Jürgen K.
• Fișier:Solidus_ValentinianIII-wedding.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f9/Solidus_
ValentinianIII-wedding.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Solidus_Valentinian_II_trier_RIC_090a.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6c/Solidus_
Valentinian_II_trier_RIC_090a.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Solidus_multiple-Constantine-thessalonica_RIC_vII_163v.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/
09/Solidus_multiple-Constantine-thessalonica_RIC_vII_163v.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Spanish_Steps,_Rome.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f9/Spanish_Steps%2C_Rome.JPG Li-
cență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Milei.vencel
• Fișier:Spartacus,_marble_sculpture_of_Denis_Foyatier_(1830),_Louvre_Museum_(8269334205).jpg Sursă: https:
//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4b/Spartacus%2C_marble_sculpture_of_Denis_Foyatier_%281830%29%2C_Louvre_
Museum_%288269334205%29.jpg Licență: CC BY-SA 2.0 Contribuitori: Spartacus, marble sculpture of Denis Foyatier (1830), Louvre
Museum Artist original: Carole Raddato from FRANKFURT, Germany
• Fișier:Spqrstone.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a3/Spqrstone.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribui-
tori: Originally from sv.wikipedia; description page is (was) here Artist original: User Lamré on sv.wikipedia
• Fișier:St_Ambrose_Converting_Theodosius.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/04/St_Ambrose_
Converting_Theodosius.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Web Gallery of Art: <a href='http://www.wga.hu/art/s/subleyra/
ambrose.jpg' data-x-rel='nofollow'><img alt='Inkscape.svg' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Inkscape.
svg/20px-Inkscape.svg.png' width='20' height='20' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Inkscape.
svg/30px-Inkscape.svg.png 1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Inkscape.svg/40px-Inkscape.svg.png
2x' data-file-width='60' data-file-height='60' /></a> Image <a href='http://www.wga.hu/html/s/subleyra/ambrose.html' data-x-
rel='nofollow'><img alt='Information icon.svg' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/35/Information_
icon.svg/20px-Information_icon.svg.png' width='20' height='20' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/35/
Information_icon.svg/30px-Information_icon.svg.png 1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/35/Information_
icon.svg/40px-Information_icon.svg.png 2x' data-file-width='620' data-file-height='620' /></a> Info about artwork Artist original: Pierre
Subleyras
• Fișier:Statue-Augustus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/eb/Statue-Augustus.jpg Licență: CC-BY-SA-
3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Till Niermann
• Fișier:Statue_of_emperor_Valentinian_II_detail.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/eb/Statue_of_

emperor_Valentinian_II_detail.JPG Licență: Public domain Contribuitori: Transferred from en.wikipedia to Commons. Artist original:
Brastite at engleză Wikipedia
• Fișier:Stockholm_-_Antikengalerie_4_-_Büste_Kaiser_Galba.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/70/
Stockholm_-_Antikengalerie_4_-_B%C3%BCste_Kaiser_Galba.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original:
Wolfgang Sauber
• Fișier:Sulla.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/89/Sulla.jpg Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist
original: ?
• Fișier:Sulla_Glyptothek_Munich_309.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/99/Sulla_Glyptothek_
Munich_309.jpg Licență: Public domain Contribuitori: User:Bibi Saint-Pol, own work, 2007-02-08 Artist original: Ne-
• Fișier:TRAJAN_RIC_II_255_-_859421.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b7/TRAJAN_RIC_II_255_-_
859421.jpg Licență: CC BY-SA 2.5 Contribuitori: http://www.cngcoins.com/Coin.aspx?CoinID=155528 Artist original: CNG
• Fișier:Tabula_-_boardgame_-_Zeno_game.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c9/Tabula_-_boardgame_
-_Zeno_game.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie, from Austin, Zeno’s Game of Table Artist original: TakenakaN
• Fișier:Talma_as_Nero_in_Britannicus_by_Racine_-_Delacroix_-_zeno.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/7/71/Talma_as_Nero_in_Britannicus_by_Racine_-_Delacroix_-_zeno.jpg Licență: Public domain Contribuitori: zeno.org
Artist original: Eugène Delacroix
• Fișier:Tapestry_showing_Constantine’{}s_Triumphal_Entry_into_Rome.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/9/95/Tapestry_showing_Constantine%27s_Triumphal_Entry_into_Rome.jpg Licență: Public domain Contribuitori:
http://www.philamuseum.org/collections/permanent/57725.html?mulR=12906%7C37 Artist original: Template:Workshop of
• Fișier:Temple_of_Castor_and_Pollux_2.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b6/Temple_of_Castor_and_
Pollux_2.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Wknight94
• Fișier:Tetrarchy_map3.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/07/Tetrarchy_map3.jpg Licență: CC-BY-SA-
3.0 Contribuitori: Coppermine Photo Gallery Artist original: Coppermine Photo Gallery
• Fișier:Text_document_with_red_question_mark.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a4/Text_document_
with_red_question_mark.svg Licență: Public domain Contribuitori: Created by bdesham with Inkscape; based upon Text-x-generic.svg
from the Tango project. Artist original: Benjamin D. Esham (bdesham)
• Fișier:The_Parthenon_in_Athens.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/da/The_Parthenon_in_Athens.jpg
Licență: CC BY 2.0 Contribuitori: File:O Partenon de Atenas.jpg, originally posted to Flickr as The Parthenon Athens Artist original:
Steve Swayne
• Fișier:Theodosian_Golden_Gate.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d8/Theodosian_Golden_Gate.jpg Li-
cență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: Greenshed
• Fișier:Theodosius.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/05/Theodosius.jpg Licență: CC BY-SA 2.0 Contribu-
itori: C. Strahlheim: Das Welttheater. 4. Band. Frankfurt a.M. 1836 Artist original: Scan by: User:Henryart (who is owner of the original
book)
• Fișier:Theodosius_II_Louvre_Ma1036.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/26/Theodosius_II_Louvre_
Ma1036.jpg Licență: CC BY 2.5 Contribuitori: Marie-Lan Nguyen (User:Jastrow), 2009 Artist original: ?
• Fișier:Theodosius_Obelisc.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/29/Theodosius_Obelisc.jpg Licență: CC
BY-SA 2.0 Contribuitori: Flickr: Theodosius Obelisc Artist original: dynamosquito
• Fișier:Tiberius_Capri_Louvre_Ma1248.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/db/Tiberius_Capri_Louvre_
Ma1248.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: Marie-Lan Nguyen
• Fișier:Tiberius_NyCarlsberg01.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/17/Tiberius_NyCarlsberg01.jpg Li-
cență: Public domain Contribuitori: No machine-readable source provided. Own work assumed (based on copyright claims). Artist original:
No machine-readable author provided. Cnyborg assumed (based on copyright claims).
• Fișier:Titus_Livius.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/71/Titus_Livius.png Licență: Public domain Con-
tribuitori: “Bibliothek des allgemeinen und praktischen Wissens. Bd. 5” (1905), Abriß der Weltliteratur, Seite 50 Artist original: Scanned
by User:Gabor
• Fișier:Titus_of_Rome.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/36/Titus_of_Rome.jpg Licență: CC BY 3.0 Con-
tribuitori: Cropped from File:Bustos de Vespasiano y Tito.jpg Artist original: Original: Filipo
Cropped: TRAJAN 117
• Fișier:Tod_des_Spartacus_by_Hermann_Vogel.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e9/
Tod_des_Spartacus_by_Hermann_Vogel.jpg Licență: Public domain Contribuitori: http://www.allposters.com/-sp/
Slave-Revolt-in-the-Final-Battle-Crassus-Defeats-the-Slaves-and-Spartacus-is-Killed-Posters_i1879371_.htm Artist original: Hermann
Vogel
• Fișier:Toga_Illustration-2.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e9/Toga_Illustration-2.svg Licență: Public
domain Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Togato_con_tesa_dell'imperatore_claudio,_inv._2221.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5c/
Togato_con_tesa_dell%27imperatore_claudio%2C_inv._2221.JPG Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie (my camera)
Artist original: sailko
• Fișier:Traianus_Glyptothek_Munich_336.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9d/Traianus_Glyptothek_

Munich_336.jpg Licență: Public domain Contribuitori: User:Bibi Saint-Pol, own work, 2007-02-08 Artist original: Ne-
/></a>
• Fișier:Trajan2.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f1/Trajan2.jpg Licență: CC BY-SA 4.0 Contribuitori:
Operă proprie Artist original: Chuy1530
• Fișier:Trebonianus_Gallus_bronze_well-lit.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8e/Trebonianus_Gallus_
bronze_well-lit.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Pharos
• Fișier:Tremissis-Zeno-RIC_0914.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/56/Tremissis-Zeno-RIC_0914.jpg
• Fișier:Tremissis_Anthemius-RIC_2842.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ab/Tremissis_
Anthemius-RIC_2842.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Trevi.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/0/04/Trevi.jpg Licență: ? Contribuitori:
self-made
Artist original:
• Fișier:Trireme_1.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6d/Trireme_1.jpg Licență: CC BY-SA 2.0 fr Contri-
buitori: Operă proprie Artist original: Rama
• Fișier:Tunisie_Carthage_Ruines_08.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a7/Tunisie_Carthage_Ruines_
08.JPG Licență: CC BY 2.5 Contribuitori: No machine-readable source provided. Own work assumed (based on copyright claims). Artist
original: No machine-readable author provided. Calips assumed (based on copyright claims).
• Fișier:Turkey-3019_-_Hagia_Sophia_(2216460729).jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/97/
Turkey-3019_-_Hagia_Sophia_%282216460729%29.jpg Licență: CC BY-SA 2.0 Contribuitori: Turkey-3019 - Hagia Sophia
Artist original: Dennis Jarvis from Halifax, Canada
• Fișier:Turkije_satelliet.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/cd/Turkije_satelliet.jpg Licență: Public domain
Contribuitori: Transferred from nl.wikipedia Artist original: Original uploader was Rex at nl.wikipedia
• Fișier:Valens_Honorius_Musei_Capitolini_MC494.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/
2d/Valens_Honorius_Musei_Capitolini_MC494.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Jastrow (2006) Artist origi-
nal: Necunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718'
• Fișier:ValentinianI.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/30/ValentinianI.jpg Licență: Public domain Contri-
buitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Vandalic_War_campaign_map.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f0/Vandalic_War_campaign_
map.png Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Cplakidas
• Fișier:Vatican_Piazza_San_Pietro_Obelisk_slim.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/55/Vatican_
Piazza_San_Pietro_Obelisk_slim.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori:
• Vatican_Piazza_San_Pietro_Obelisk.jpg Artist original: Vatican_Piazza_San_Pietro_Obelisk.jpg: Rolf Süssbrich
• Fișier:Vespasian.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/ca/Vespasian.jpg Licență: Public domain Contribuitori:
• Fișier:Vespasianus01_pushkin_edit.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/64/Vespasianus01_pushkin_edit.
png Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Originally uploaded by user:shakko
• Fișier:Vexilloid_of_the_Roman_Empire.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/83/Vexilloid_of_the_
Roman_Empire.svg Licență: CC BY 3.0 Contribuitori: The vexilloid of the Roman Empire was a red banner with the letters SPQR in
Gold surrounded by a gold wreath hung on a military standard topped by a Roman eagle or an image of the goddess Victoria made of silver
or bronze.[#cite_note-1 [1]][#cite_note-2 [2]][#cite_note-3 [3]][#cite_note-4 [4]] Artist original: Ssolbergj
• Fișier:Vien_Caesar_before_the_statue.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/86/Vien_Caesar_before_the_
statue.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie (BurgererSF) Artist original: Joseph-Marie Vien
• Fișier:Vienne-RomanTemple2.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/73/Vienne-RomanTemple2.JPG Li-
cență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: http://www.claudetravels.altervista.org/VdR/Vienne/gal.html Artist original: Claude
• Fișier:Vittelius_monnaie_ag1.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/dd/Vittelius_monnaie_ag1.JPG Licen-
ță: CC BY-SA 1.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Walls_of_Constantinople.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1c/Walls_of_Constantinople.JPG
Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Photograph taken in June 2006 in Istanbul by en:User:Bigdaddy1204. All credits go to him. Artist
original: en:User:Bigdaddy1204
• Fișier:Warsaw_Royal_Castle_GM_(24).JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e9/Warsaw_Royal_Castle_
GM_%2824%29.JPG Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original: Giorgiomonteforti
• Fișier:Wikidata-logo.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/Wikidata-logo.svg Licență: Public domain Con-
tribuitori: Operă proprie Artist original: User:Planemad
• Fișier:Wikiquote-logo.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/fa/Wikiquote-logo.svg Licență: Public domain

• Fișier:Wikisource-logo.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4c/Wikisource-logo.svg Licență: CC BY-SA
3.0 Contribuitori: Rei-artur Artist original: Nicholas Moreau
• Fișier:Wiktionary-logo.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ec/Wiktionary-logo.svg Licență: CC BY-SA 3.0
• Fișier:Young_Folks’{}_History_of_Rome_illus254.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8a/Young_
Folks%27_History_of_Rome_illus254.png Licență: Public domain Contribuitori: Project Gutenberg’s Young Folks’ History of Rome, by
Charlotte Mary Yonge [1] Artist original: Yonge, Charlotte Mary, (1823-1901)
• Fișier:santa_maria.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/f/f2/Santa_maria.jpg Licență: ? Contribuitori: ? Artist origi-
nal: ?
123.5.3 Content license

• Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0

Imperiul Roman 3

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Imperiul Roman 3

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Imperiul Roman

2 Imperiul Roman antic 31

2.2 Legături externe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32

3 Imperiul Roman de Răsărit 33

9 Cezar August 101

9.6 Viața privatǎ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104

10 Marc Antoniu 108

11 Iulius Cezar 115

11.20.1 Surse primare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131

12 Quintus Horatius Flaccus 132

13 Titus Livius 135

16 Livia Drusilla 139

17 Marcus Vipsanius Agrippa 140

19 Constantin cel Mare 143

19.4 Guvernarea lui Constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145

21 Bătălia de la Actium 153

23 Regatul Roman 156

23.5 Roma sub regii săi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160

24 Lista împăraților romani 163

26.3.4 Criza ﬁnanciara si foametea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171

38 Antoninus Pius 196

39 Marc Aureliu 197

40 Lucius Verus 199

42 Dinastia Antoninilor 201

43 Dinastia Severilor 202

44 Anul celor patru împărați 204

45 Dinastia Iulio-Claudiană 205

47 Didius Iulianus 208

48 Septimius Severus 210

49 Pescennius Niger 212

50 Clodius Albinus 213

52 Publius Septimius Geta 215

56 Alexandru Sever 219

56.1 Biograﬁe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219

57 Maximin Tracul 221

58 Magnus (uzurpator) 223

59 Gaius Iulius Verus Maximus 224

61 Gordian al II-lea 226

64 Gordian al III-lea 229

65 Sabinianus (uzurpator) 230

66 Filip Arabul 231

66.1 Origini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231

67 Filip II Junior 232

72 Priscus (uzurpator) 238

74 Herennius Etruscus 240

75 Trebonianus Gallus 241

80 Uranius Antoninus 246

85 Claudius al II-lea Gothicus 253

88 Marcus Claudius Tacitus 256

90 Marcus Aurelius Probus 258

95.1 Imperiul Roman ca Imperiul Dac . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 264

96 Flavius Valerius Severus 265

99 Maximinus Daia 268

100Valerius Valens 269

101Sextus Martinianus 270

102Constantin al II-lea 271

103Constanțiu al II-lea 272

105Iulian Apostatul 274

111Valentinian al II-lea 281

112Magnus Maximus 282

115Valentinian al III-lea 286

116Petronius Maximus 287

119Libius Severus 290