Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1.Aspecte generale
Utilizarea tehnicilor de management are în vedere explicarea
într-o manieră logică şi sistematică a modului în care cu ajutorul
diverselor strategii matematice se pot analiza şi propune soluţii în
planul managerial.
Managementul ştiinţific care stă la baza aplicării tehnicilor de
management are în vedere aplicarea unor metode ştiinţifice la
analizarea şi rezolvarea problemelor de decizie managerială.
Principalele avantaje ale utilizării tehnicilor de management:
1. Tehnica de management reprezintă o cale simplă şi logică de
luare a unor decizii în plan managerial;
2. Ajută comunicarea în interiorul organizaţiei datorită
consultării diferiţilor experţi şi care sunt pozitionaţi în diverse
compartimente;
3. Are în vedere analiza mai multor situaţii sau alternative
posibile;
4. Permit analiza şi evoluţia situaţiilor incerte;
5. Permit identificarea rapidă a celei mai bune soluţii posibile;
6. Permite experimentarea pe modele de tip economic,
eliminând astfel costul erorilor din timpul experimentelor reale.
Tehnicile de management oferă în acelaşi timp câteva
dezavantaje care nu pot fi neglijate ulterior:
1. operează cu o imagine simplificată a realităţii;
2. construirea unor modele foarte complexe este greoaie şi
costisitoare.
Problemele de ordin managerial se pot încadra, de cele mai
multe ori, în anumite standarde. Se vor enumera câteva probleme
tipice întâlnite în practica managerială.
Probleme de alocare apar atunci când mai multe activităţi pot
fi realizate prin mai multe metode, iar resursele disponibile sunt
limitate. În aceste condiţii este necesar să se determine modul
optim de îndeplinire a activităţilor şi de alocare a resurselor astfel
încât profitul să fie maxim.
Probleme de distribuţie care intervin când anumite resurse
trebuie distribuite din mai multe puncte către centrele de
distribuţie, costurile transportului fiind în mod necesar minime.
Firele de aşteptare apar atunci când mai multe persoane sau
obiecte aşteaptă să fie servite de o facilitate. Întrebarea este cât se
aşteaptă în şir sau cât timp rămâne neutilizat serverul.
Reţelele descriu modul de desfăşurare a unor activităţi,
informaţii sau resurse între diverse locaţii.
Situaţii competitive în care deciziile depind de acţiunea
simultană a mai multor competitori şi de aceea pot fi privite ca
jocuri între aceştia.
Pentru soluţionarea acestor tipuri de probleme dar şi a altora
au fost dezvoltate diverse modele, mai mult sau mai puţin
specifice, între care amintim:
tabelele şi arborii de decizie utilizaţi pentru
fundamentarea deciziilor în diverse condiţii;
programarea matematică folosită pentru probleme de
alocare, transport şi optimizare;
grafuri pentru planificarea şi controlul proiectelor
complexe;
teoria jocurilor care modelează situaţiile conflictuale;
teoria firelor de aşteptare utilizată pentru rezolvarea
problemelor de aşteptare;
simularea folosită pentru analiza sistemelor complexe,
acolo unde alte modele nu fac faţă.
Tabelul 1. Corelaţia între problemele manageriale şi diversele tipuri de
modele utilizate
Tehnici
Tabele de decizie
Teoria Stocurilor
Arbori de decize
Teoria jocurilor
Lanţuri Markov
PERT/CPM
Prevedere
Transport
Probleme
Alocare x x x
Distribuţie x x
Grafuri x
Luarea deciziilor în
x
mediu competitiv
Stocuri x x
Fire de aşteptare x
Prevederea
x x x x x
comportării sistemelor
O problemă poate fi analizată şi rezolvată urmărind în studiul
acesteia următoarele etape:
- definirea problemei şi a condiţiilor în care aceasta este
observată;
- observarea obiectului în condiţii diverse;
- pe baza observaţiilor se emit ipoteze care să descrie
comportamentul obiectului de studiu;
- se alege ipoteza care descrie cel mai bine problema şi se
concepe pe baza sa un experiment prin care aceasta poate fi pusă în
practică;
- se realizează experimentul şi se măsoară rezultatele;
- pe baza rezultatelor experimentului se decide asupra
valabilităţii ipotezei propuse.
CF
=
PR (7)
Pv – Cv
12. Diagrama pragului de rentabilitate
CF,CV, CT, R, P
P> 0 R = Pv * N
R1
CT1
CT
P< 0 - pierderi
RPR
CF1
PR N1 N
2.2Exemplu
O societate comercială a obţinut o cifră de afaceri anuală de 5
miliarde lei pe an. Cheltuielile fixe s-au cifrat la 1.5 miliarde lei în
acel an, iar cele variabile 2.5 miliarde lei .Să se determine grafic
valoarea venitului pentru care s-a atins pragul de rentabilitate.
5 x 109lei A
R A'
C CT
? = RPR
B’
1,5x 109 D’
O’
O D PR B N
O’B O’D’ OB OD
AB OB
CD CD’ = 3 x 109lei
3.2Aplicaţie
Pentru realizarea a două produse P1 şi P2 se găsesc 4 tipuri de
materie primă M1, M2, M3, M4 în cantităţile următoare:12 unităţi de
cantitate pentru M1, 8 unităţi de cantitate pentru M2, 20 unităţi de
cantitate pentru M3, 12 unităţi de cantitate pentru M4. O unitate din
P1 consumă din M1 2 unităţi de cantitate, din M2 1 unitate de
cantitate şi din M3 4 unităţi de cantitate, aducând un profit de 2
milioane lei.
O unitate din P2 consumă 2 unităţi din M1, 2 unităţi din M2 şi 4
din M4 aducând un profit de de 3 milioane lei. Să se stabilească
numărul de unităţi ce trebuie realizate din cele două produse P1 şi
P2 astfel încât să se obţină un profit maxim. Datele problemei pot fi
sistematizate de o manieră ilustrativă astfel:
Produse
Resurse
P1 P2
Materii disponibile
prime
M1 2 2 12
M2 1 2 8
M3 4 - 20
M4 - 4 12
Profit
2 x 106lei 3 x 106lei
unitar
M1 2*x + 2*y ≤ 12
M2 x + 2*y ≤8
M3 4*x ≤ 20
M4 4*y ≤ 12
x, y ≥ 0
x=5
E D
D4 y=3
C
O A x
D2
D3
Pentru a găsi soluţia optimă adică perechea de tip xy care să
conducă la valoarea maximă a funcţiei în mod normal trebuie ca şi
dreapta care semnifică funcţia scop să intersecteze fiecare punct
din interiorul, de pe laturile sau din vârful poligonului haşurat O A
B C D.
În ideea determinării valorii optime atât pentru x cât şi pentru
y este necesar a ţine seama de următoarea idee: o funcţie care poate
fi exprimată.cu ajutorul unei drepte ce intersectează un spaţiu
convex are valori extreme (de minim sau maxim) în punctele
situate pe laturile şi în vârfurile acelui spaţiu convex.
Pentru a simplifica calculul matematic se va analiza valoarea
funcţiei în punctele situate în vârfurile poligonului haşurat.
O (x = 0, y = 0) fO = 0
A (x = 5, y = 0) fA = 10 *106
B (x = 5, y = 1) fB = 13 * 106
C (x = 4, y = 2) fC = 14 * 106
D (x = 2, y = 3) fD = 13 * 106
E (x = 0, y = 3) fE = 9 * 106
x = 4 produse P1
y = 2 produse P2
4.1Aspecte teoretice
Activităţi
Cantitate
(Aj)
A1 A2 …… Aj …… An resurse
disponibilă
Resurse (Ri)
R1 c11 c12 …… c1j …… c1n b1
R2 c21 c22 …… c2j …… c2n b2
…… ……
Ri ci1 ci2 …… cij …… cin bi
Precizări suplimentare
4. În conformitate cu obiectivul problemelor de alocare este
necesar să se stabilească cantitatea de resurse care se notează cu
xij, ce reprezintă cantităţile necunoscute ce trebuie alocate
pentru fiecare celulă ce compune matricea de bază.
5. Mărimile cij pot fi dependente sau independente de resursele
utilizate şi activităţile executate. De cele mai multe ori valorile
cij se aleg în mod independent una faţă de cealaltă astfel încât
rezultă o variaţie a cheltuielilor de alocare de tip liniar, adică de
tipul cij*xij.
6. Problemele de alocare se clasifică în 2 categorii:
a) Probleme de transport (de distribuţie);
b) Probleme de repartizare de resurse;
a) În cazul problemelor de transport acestea răspund la
întrebarea cât anume trebuie să se aloce dintr-o resursă
oarecare pentru a realiza o activitate oarecare;
b) În cazul problemelor de repartizare se răspunde la întrebarea
ce resursă este utilizată pentru a executa una din activităţile
existente.
7. În cazul problemelor de transport propunerile pentru rezolvarea
acestora vizează mai multe metode şi anume:
- metoda penalităţilor;
- metoda evaluării celulelor.
8. Alocarea de resurse în raport cu modul de împărţire al acestora
are în vedere şi discuţia asupra celor două sume de resurse:
n m
∑ aj = ∑ bi
j=1 i=1
În situaţia unei egalităţi între cele două sume se consideră că
problema de alocare este de tip echilibrat, iar rezolvarea este cu
mult simplificată în comparaţie cu cazul inegalităţii sumelor
cantităţilor de resurse.
Aplicaţie
Se consideră o situaţie în care 5 operatori sunt disponibili
pentru a realiza 5 activităţi diferite. Se cunosc timpii necesari
fiecărui operator pentru realizarea fiecărei activităţi.
Se cere să se realizeze o repartizare optimă a resurselor umane
disponibile astfel încât, pe ansamblu, timpul total de execuţie a
celor 5 activităţi să fie minim.
Activităţi Cantitatea de
1 2 3 4 5 resurse
Operatori disponibile
1 2 9 2 7 1 1
2 6 8 7 6 1 1
3 4 6 5 3 1 1
4 4 2 7 3 1 1
5 5 3 9 5 1 1
Cantităţi de 1 5
1 1 1 1
resurse necesare 5
1 8 1 6 0
5 7 6 5 0
3 5 4 2 0
3 1 6 2 0
4 2 8 4 0
Se scade 1 1 1 2 0
Al doilea pas este de a găsi pe fiecare coloană cel mai mic
element şi scăderea lui din fiecare celulă ce corespunde acelei
coloane.
0 7 0 4 0
4 6 5 3 0
2 4 3 0 0
2 0 5 0 0
3 1 7 2 0
Destinat. Disponibil de
1 2 3
Garnituri vagoane
1 16 19 12 14
2 22 13 19 16
3 14 28 8 12
Necesar de 42
10 15 17
vagoane 42
m linii
Nr. de celule ocupate = m + n – 1 = 3 + 3 – 1 = 5
n coloane
Numărul de celule ocupate (care fac parte din soluţie) în cazul
oricărei probleme de transport se stabileşte în baza unei relaţii care
ţine seama de numărul de linii ale matricei problemei şi respectiv
numărul de coloane ce corespunde acesteia (m+n –1).
Primul pas în a găsi o soluţie oarecare în cazul unei astfel de
probleme este apelarea la metoda colţului de N-V care presupune
orientarea alocărilor în matrice pe direcţia N-VS-E, adică a
diagonalei principale a matricei.
1 2 3 Disponibil
1 10 4 • 14
2 • 11 5 16
3 • • 12 12
Necesar 10 15 17 42
Dacă toate evaluările sunt mai mari sau egale cu „0” atunci
soluţia de la care s-a plecat este soluţia optimă. Dacă una sau mai
multe din evaluările efectuate sunt negative, se caută să se aloce în
acele celule cantităţi corespunzătoare prin salturi de la alte celule.
Această operaţie se efectuează până când toate evaluările de tip d ij
sunt nenegative.
Întrucât toate evaluările sunt nenegative, aceasta înseamnă că
soluţia de la care s-a pornit iniţial reprezintă soluţia optimă. De
aceea, totalul cheltuielilor de transport ce rezultă sunt:
CT = ∑ ∑ cij*xij = 9 x 16 + 5 x 12 + 1 x 22 + 15 x 13 + 12 x 8 =
=517 u.m
A
i j
tij
în care:
i, j – evenimente corespunzătoare activităţii A;
A – reprezintă activitatea descrisă în proiect şi este codificată
cu ajutorul majusculelor;
tij – durata de desfăşurare a activităţii A.
În general aceste evenimente sunt notate cu cifre arabe într-o
ordine crescătoare.
Exemplu
2
1 A C 4 5
E
B D
3
5.2 Aplicaţie
B 3
E
A D F H
1 2 4 6 7
C G
5
R1 8 4 2 6 1
R2 0 9 5 5 4
R3 3 8 9 2 6
R4 4 3 1 0 3
R5 9 5 8 9 5
Identificaţi perechile resursă-activitate ştiind că valorile din
matrice exprimă timpi unitari de realizare ai activităţilor.
9. Se consideră un proiect având următoarea structură:
Activitate Durată Activitate
(săptămâni) precedentă
a 3 -
b 2 a
c 4 a
d 4 a
e 6 b
f 6 c
g 3 d,f
h 3 d
i 3 e,g,h