CAPITOLUL

FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ
MINIMĂ
FUNCŢIA DE UTILITATE
INDIRECTĂ
 FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ

Problema duală a consumatorului, permite

definirea unei funcţii importante numită funcţia de
cheltuială minimă.

Fie  ( p,U ) o soluţie a problemei duale a

consumatorului:

 min p T x
U ( x)  U
 0
 x  0.

Se numeşte funcţie de cheltuială funcţia care
reprezintă cea mai mică cheltuială posibilă pentru a
obţine un nivel de utilitate dat în condiţiile unor
preţuri date:
 FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ
C  p,U    pi ( p,U )
i
Această funcţie reprezintă evaluarea funcţiei obiectiv
din problema duală a consumatorului pentru funcţiile
de cerere compensate.
Proprietăţile funcţiei de cheltuială
1. Funcţia de cheltuială C(p, U) este crescătoare în
raport cu nivelul de utilitate U.
Demonstraţie
Prin definiţie C(p, U) = p ( p,U )  Umin
( x )U
px Fie U1  U 2
două nivele de utilitate. Se ştie că:

x / U ( x)  U1   x / U ( x)  U 2 
 FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ

Rezultă că C( p,U1 )  C ( p,U 2 )

2. Funcţia de cheltuială C(p,U) este concavă în preţuri
Demonstraţie
Vom considera doi vectori de preţuri unitare
oarecare p, p   Rn cu p  p Conform definiţiei lui C(p, U):

C ( p,U )  min px / U ( x)  U , x  0  p ( p,U )

x

iar C ( p,U )  min

x
px / U ( x)  U , x  0  p ( p,U ).
Funcţia de cheltuială pentru un vector de preţuri unitare
care este o combinaţie convexă de vectorii p, are forma:
 FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ
C( p  (1   ) p,U )  min p  (1   ) px / U ( x)  U , x  0 
x

  p  (1   ) p (( p  (1   ) p),U )

Deoarece  ( p,U ) minimizează produsul px cu condiţia

restrictivă ca U(x)  U avem:

p ( p  (1   ) p,U )  p ( p,U )
şi p ( p  (1   ) p,U )  p ( p,U ).
Adunând prima inegalitate înmulţită cu  cu a doua
înmulţită cu (1 -  ) obţinem o nouă inegalitate:

 p  (1  ) p(( p  (1  ) p),U )   p( p,U )  (1  ) p( p,U )

 FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ
care se poate reformula cu ajutorul funcţiei de
cheltuială:
C( p  (1   ) p,U )   C( p,U )  (1   )C( p,U )
ceea ce demonstrează că funcţia de cheltuială este
concavă în preţuri.
3. Funcţia de cheltuială C(p,U)
a) este diferenţiabilă în raport cu p şi
b) pentru orice i = 1, 2,..., n, au loc relaţiile:

C ( p,U )
  i ( p, U )
pi
a) Dem: Vom arăta mai întâi că funcţia de cheltuială este
diferenţiabilă în raport cu pi oricare ar fi i = 1, 2, …, n.
b) Fie h o variaţie a preţului p
Ţinând cont de definiţia funcţiei de cheltuială avem:
 FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ
C( p  h,U )  ( p  h) ( p  h,U )  ( p  h) ( p,U ) 
 p ( p,U )  h ( p,U )  C( p,U )  h ( p,U )
Rezultă deci că: C ( p  h,U )  C( p,U )  h ( p,U ) (5.1)

De asemenea: C( p,U )  p ( p,U )  p ( p  h,U )  ( p  h  h) ( p  h,U ) 

 ( p  h) ( p  h,U )  h ( p  h,U )  C( p  h,U )  h ( p  h,U )

Deci h ( p  h,U )  C( p  h,U )  C( p,U ) (5.2)
Din (5.1) şi (5.2) rezultă că:
h ( p  h,U )  C( p  h,U )  C( p,U )  h ( p,U )
Scăzând din ambii membrii ai inegalităţii precedente h ( p,U )
rezultă că
 FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ

h[ ( p  h,U )   ( p,U )]  C( p  h,U )  C( p,U )  h ( p,U )  0.

Împărţind cu h (h ≠ 0) se obţine:
h[ ( p  h,U )   ( p,U )] C ( p  h,U )  C ( p,U )  h ( p,U )
  0.
h h
h
Prin trecere la limită cand h  0 ştiind că h este
mărginită iar  ( p,U ) este continuă şi cum

 ( p  h,U )   ( p,U )  0
h0

C ( p  h,U )  C ( p,U )  h ( p,U )

rezultă că: lim 0
h 0 h

adică C ( p,U ) este diferenţiabilă în p.

 FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ
b) Demonstrăm că:
C ( p,U )
  i ( p, U )
pi
rezultat care poartă numele de lema lui Shepard şi care
afirmă că derivatele parţiale ale funcţiei de cheltuială în
raport cu pi sunt funcţiile de cerere Hicksiene pentru
oricare ar fi i = 1, 2, …, n.
Derivând parţial funcţia de cheltuială
C  p,U   p i  ( p, U ) în raport cu pi
i
C ( p,U ) n  j ( p,U )
  i ( p, U )   p j
pi j 1 pi
Folosind condiţiile de ordin întâi aplicate problemei duale,
adică: L U ( x)
 pi   0
xi xi
 FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ
U ( x)
se obţine: pi  
xi

relaţie pe care o înlocuim în expresia derivatei parţiale a

funcţiei de cheltuială, de unde:
C ( p,U ) n
U ( x)  j ( p,U )
  i ( p, U )   
pi j 1 x j pi
oricare ar fi i = 1, 2,..., n.
Derivând parţial în raport cu preţurile pi restricţia
din problema duală evaluată în punctul de optim, adică
derivând expresia:

U ( ( p,U )  U 0 constant, se obţine

 FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ

U ( ( p,U )) n
U ( x)  j ( p,U )
  0(U 0  0,U 0  const )
pi j 1 x j pi

şi deci C ( p,U )
  i ( p, U )
pi
În concluzie, conform lemei lui Shepard dacă preţul
bunului i creşte cu o unitate atunci cheltuielile
consumatorului vor creşte cu  i ( p,Uunităţi.
) În plus, dacă
C ( p,U ) este de două ori derivabilă şi cum:
 2 C ( p , U )  2 C ( p, U )  j ( p,U )  i ( p,U )
 se obţine 
pi p j p j pi pi p j

oricare ar fi i, j = 1, 2..., n
 FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ

4. Funcţia de cheltuială este monoton crescătoare în

raport cu preţul pi oricare ar fi i = 1, 2,..., n

Demonstraţie
Proprietatea enunţată este o consecinţă a lemei lui
Shepard. Conform acestei leme:
C ( p,U )
  i ( p, U )
pi
Dar cum  i ( p,U )  0
reprezintă cantităţile optime de bunuri pe care le
achiziţionează cumpărătorul făcând cheltuiala cea mai
mică, din egalitatea de mai sus, rezultă că:
C ( p, U )
 0 deci, funcţia de cheltuială este
pi crescătoare în pi
 FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ
5. Funcţia de cheltuială este omogenă de grad unu în
raport cu vectorul preţurilor
Demonstraţie
Fie  un scalar  > 0. Spunem că funcţia de
cheltuială este o funcţie omogenă de gradul unu dacă:
C(p,U) = C(p,U)
Dacă p este vectorul preţurilor unitare corespunzător lui
 ( p,U ) (soluţia optimală a problemei duale), atunci:
n
C ( p,U )   pi i ( p,U )  R0
i 1
Multiplicarea preţurilor p1,..., pn cu o constantă  > 0 va
păstra preţurile relative neschimbate, astfel că utilitatea
va rămâne constantă:
FUNCŢIA DE CHELTUIALĂ MINIMĂ
n
C ( λ p,U )   λpi i ( p,U )  λR0  λ C ( p,U )
i 1
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

Funcţia de utilitate indirectă

Definiţie Funcţia: V(p, R) = U(x*(p, R ))

unde R reprezintă venitul consumatorului iar x*(p, R este

soluţia optimală a problemei primale, deci cererea
necompensată (Walrasiană), poartă denumirea de funcţie
de utilitate indirectă.
Prin urmare valoarea optimală a funcţiei obiectiv
U(x1, x2,..., xn) este la rândul său o funcţie de pi şi R.
Funcţia V(p, R) se numeşte funcţie de utilitate indirectă
deoarece ea depinde de preţuri şi venit prin intermediul
cantităţilor optimale de bunuri.
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

Proprietăţile funcţiei de utilitate indirectă

1. Funcţia de utilitate indirectă este
a) crescătoare în raport cu venitul R
b) descrescătoare în raport cu preţurile unitare pi
Demonstraţie
a) Considerăm două venituri R1, R2 în relaţia R1  R2.
Notăm cu p vectorul de preţuri unitare. Atunci
mulţimea vectorilor de consum care pot fi achiziţionaţi
la aceste preţuri folosind venitul R1 este inclusă în
mulţimea vectorilor de consum care pot fi achiziţionaţi
la aceste preţuri unitare dar având venitul R2.
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

Avem x / px  R  x / px  R 
1 2

deoarece px  R1  R 2 .

Prin urmare: x * ( p, R1 )  x * ( p, R 2 )
şi cum U(x) este funcţie monoton crescătoare:

U ( x * ( p, R1 ))  U ( x * ( p, R 2 ))  V ( p, R1 )  V ( p, R 2 )
Deci, funcţia de utilitate indirectă este crescătoare în
raport cu R.
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

b) funcţia de utilitate indirectă este descrescătoare în

raport cu vectorul preţurilor p.
Fie doi vectori de preţuri unitare p1, p2 cu proprietatea
că p1  p2. Presupunem că venitul consumatorului nu se
modifică. Atunci orice pachet achiziţionat la preţurile
vectorului p2 poate fi achiziţionat şi la preţurile
vectorului p1, deoarece:

p2 x  p1 x  R
şi deci: x / p2 x  R  x / p1 x  R.
Între valorile maxime ale celor două mulţimi există
relaţia:
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ
x * ( p2 , R)  x * ( p1 , R)
şi cum U(x) este funcţie monoton crescătoare, rezultă

că: U ( x ( p2 , R))  U ( x ( p1 , R))  V ( p2 , R)  V ( p1 , R)

* *

deci funcţia de utilitate este descrescătoare în raport cu

vectorul preţurilor p.
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

2. Funcţia de utilitate indirectă este funcţie

omogenă de grad zero
Demonstraţie
Fie  > 0. Atunci V(p, R) = U(x*(λp,λR)). Dar
x*(λp,λR) = x*(p,R) deci V(p, R) = V(p, R) ceea ce
era de demonstrat.
Prin urmare, conform acestei proprietăţi poziţia
dreptei bugetare rămâne neschimbată dacă se
modifică atât preţul cât şi venitul în aceeaşi
proporţie.

.
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

x*(λp,λR) este soluţia problemei

max U(x)
λpx<= λR | :λ
şi deci x*(λp,λR)= x*(p,R) Prin urmare
U(x*(λp,λR)=U(x*(p,R)) ceea ce înseamnă că

V(λp,λR)=V(p,R)
Iluzia monetară este un exemplu de omogenitate
de gradul zero. Dacă preţurile şi venitul sunt
modificate în aceeaşi proporţie, satisfacţia
consumatorului nu se modifică.
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

3. Funcţia de utilitate indirectă este funcţie quasi-

concavă în raport cu vectorul de preţuri unitare p

Demonstraţie
Fie doi vectori de preţuri unitare p1, p2 cu
proprietatea că p1  p2. Considerăm că venitul
consumatorului nu se modifică. Orice combinaţie
convexă de p1, p2 se situează între cei doi vectori:

p1   p1  (1   ) p2  p2
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

dar, funcţia de utilitate indirectă este descrescătoare

în p, atunci: V ( p1 , R)  V ( p1 (1   ) p2 , R)  V ( p2 , R)

şi deciV ( p1  (1   ) p2 , R)  V ( p2 , R)  min[V ( p1 , R),V ( p2 , R)]

relaţie din care rezultă că funcţia de utilitate indirectă
este quasi-concavă în p.
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

4. Derivata funcţiei de utilitate indirectă în raport cu

venitul este egală cu valoarea optimală a
multiplicatorului lui Lagrange
Demonstraţie
Vom face demonstraţia pentru cazul a două
bunuri.
Se ştie că V(p, R) = U(x*(p, R)) unde x*(p, R) este cererea
necompensată. Derivând funcţia de utilitate indirectă în
raport cu R se obţine:
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

V(p,R) U(x) x1(p,R) U(x) x2(p,R)

 
R x1 R x2 R
Dar x*(p, R), cererea necompensată, este soluţia
problemei de maximizare a satisfacţiei consumatorului:

condiţiile de ordinul I:
 max U ( x1 , x 2 )  U
  x  λ *
p1  0
 p1 x1  p 2 x 2  R
 1
 x , x  0.  U
 1 2
  λ *
p2  0
 x 2
 p1 x1  p1 x1  R  0


 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

U U
De unde  λ p1 şi x
*  λ *
p 2 care înlocuite în derivata
x1 2
funcţiei de utilitate indirectă dă:
V ( p,R) x1 ( p,R) x2 ( p,R)
 λ [ p1
*
 p2 ]
R R R
Dar cum x*(p, R) este verifică restricţia bugetară, şi
deci p1x1(p,R) + p2x2(p,R) = R, prin derivarea în
raport cu R a restricţiei bugetare obţinem:
x1(p,R) x2(p,R)
p1  p2 1
R R
V ( p,R)
rezultă că  λ *
q.e.d.
R
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

Identitatea lui ROY

Pentru a exprima efectul modificării preţurilor asupra
utilităţii optimale, se derivează V(p,R)=U(x*(p,R))

Deoarece restricţia bugetară trebuie să fie satisfăcută la

optim în condiţiile variaţiei preţurilor, trebuie să avem:
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

Adică atunci,

identitatea lui ROY

care arată că o dată cu creşterea preţui p are loc o

reducere a puterii de cumpărare a venitului bănesc al
cumpărătorului. Puterea de cumpărare scade cu o rată
egală cu cînd pi variază cu o unitate
 FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

Funcţia de de utilitate indirectă este strict monoton

crescătoare în raport cu venitul, deci este bijectivă,
inversabilă. Fiind inversabilă putem să o folosim pentru a
obţine funcţia de cheltuială.
Înseamnă că fiecare din cele 2 funcţii poate fi obţinută
prin inversarea celeilalte funcţii. Deci, funcţia de cheltuială
este duală în raport cu funcţia de cheltuială indirectă şi
invers.
Proprietăţile funcţiilor de cheltuială, de utilitate indirectă
1
2
3
FUNCŢIA DE UTILITATE INDIRECTĂ

SF