ATENT LA DETALII

Ar fi bine pentru noi să medităm cel putin o oră pe zi la viața lui Isus, în special la
ultimile Sale zile pe acest pământ.

1. PETRU

- După momentul din Grădina Ghetsemani (Trădarea lui Iuda, manifestarea slavei
Sale, prinderea lui Isus), Biblia declară că doi ucenici L-au urmat îndeaproape: Ioan și
Petru
- Ioan era cunoscut de marele preot (chiar era rudă cu acesta) și a fost lăsat să intre
în sala de judecată iar Petru, la recomnadarea lui Ioan, a intrat doar în curte.
- Un foc a fost aprins în curte (era ora cea mai friguroasă din noapte, spre revărsatul
zorilor), iar Petru s-a infiltrat printre persoanele care se încălzeau la focul acesta
- Petru era un om curajos (chiar purta o sabie scurtă cu el). El era omul de acțiune.
În Luca 22:49 ucenicii întreabă: ”Doamne, să lovim cu sabia?” Petru chiar lovește, tăind
urechea slujitorului marelui preot. El și-ar fi dat bucuros viața pentru Isus.
- Inima lui este frântă, chinuită, pentru că cel pe care-L iubește va fi condamnat la
moarte. El este în lumea lui plină de întrebări fără răspuns și o mulțime de probleme fără
rezolvare. E tăcere în mintea lui Petru! Parcă pentru un moment întrebările nu mai strigau
și problemele și-au pierdut glasul; dar tăcerea este întreruptă de glasul unei slujnice: ”Și
omul acesta era cu ei.”
”Nu fusese în planul lui Petru ca adevăratul său caracter să fie cunoscut. Luându-
şi un aer de indiferenţă, el se aşezase singur pe terenul vrăjmaşului şi deveni astfel o
pradă uşoară ispitei. Dacă i s-ar fi cerut să lupte pentru Învăţătorul său, ar fi fost un
soldat curajos; dar când degetul batjocorei s-a îndreptat spre el, s-a dovedit a fi un laş.”
- Istoria aceasta se repetă de trei ori. Ultima dată, unul dintre cei care se încălzeau
la foc, aduce argumentul decisiv: ”Nu mai încape îndoială că și omul acesta era cu El, căci
este galileean.” În urma argumentului decisiv, Petru nu numai că neagă cunoașterea lui
Isus ci invocă chiar și blesteme că demonstreze că nu-L cunoaște pe Acesta. Rostind aceste
blesteme, tăgăduirea maximă, extrema trădare, cocoșul cântă a treia oară iar Petru își aduce
aminte de vormele Mântuitorului.
- Acum este momentul maxim, punctul culminant al acestui moment. Petru are acea
revelație, acel deja vu. Dar suspansul nu se oprește aici, chiar în clipa aceea Isus întoarce
privirea spre Petru iar privirea lui Petru o întâlnește pe cea Mântuitorului.
” În timp ce blestemele înjositoare erau încă pe buzele lui Petru, iar cântatul
pătrunzător al cocoşului răsuna încă în urechile sale, privirea Mântuitorului s-a întors de
la judecătorii Săi încruntaţi spre sărmanul Său ucenic. În acelaşi timp, privirea lui Petru a
fost atrasă spre Învăţătorul său. În privirea aceea blândă el a citit adânca milă şi
întristare, dar nici o umbră de mânie nu se afla în ea.”
”Vederea feţei aceleia palide şi suferinde, privirea aceea plină de compasiune şi
iertare au străpuns inima lui Petru asemenea unei săgeţi. Conştiinţa i-a fost trezită.
Memoria deveni activă. Petru îşi reaminti de făgăduinţa pe care o făcuse cu câteva ore
mai înainte, că va merge cu Domnul său la închisoare şi la moarte. Și-a amintit de
amărăciunea sa atunci când Mântuitorul i-a spus în camera de sus, că în aceași noapte, se
va lepăda de trei ori de Domnul său. Petru tocmai declarase că nu-L cunoaşte pe Hristos,
şi cât de bine citise Domnul în inima lui falsitatea ce îi era chiar şi lui necunoscută.”
”Reflectă cu groază la propria sa nerecunoştinţă, la falsitatea sa şi la jurământul
său fals. Privi încă o dată la Învăţătorul său şi văzu cum o mână profanatoare s-a ridicat
să-L lovească în faţă. Nemaiputând să îndure scena, el fugi cu inima zdrobită din sala de
judecată.”
- Privirea aceea a lui Isus, o privirea care manifesta condamnare pentru păcat dar
milă, compasiune și ertare pentru păcătos, era tot cea acea Petru nevoie. Aceasta e fost ce a
trezit în inima și mintea lui Petru conștiința, ura față de păcat și mergerea în grădină, unde
cu puțin timp înainte ar fi trebuit să se roage, acum merge și își mărturisește păcatul iar
pocăința lui este sinceră și primită de Dumnezeu – poate acolo este adevărata convertire
pentru ucenicul Petru.
- Isus ar fi putut să rămână concentrat pe nedreptățile de care era acuzat, pe palmele
și scuipările acuzatorilor, pe argumentarea nevinovăției...și în timp ce era în cumpănă
destinul întregi rasei umane, Isus este atent și la situația deznădăjduită a unui păcătors –
Petru. Poate că dacă nu ar fi existat acea privire de mângâiere din partea lui Isus, sfârșitul
lui Petru ar fi fost ca cel a lui Iuda.

2
2. MARIA – MAMA LUI ISUS

- Momentul din sala de judecată este consumat; Petru merge în grădină și se

pocăiește plâmgându-și păcatul; Pilat, dorind să scape de responsabilitatea de a condamna
un om nevinovat dar, după ce Irod îl interegoghează pe Isus fără vreun rezultat, este trimis
din nou la Pilat; Isus este condamnat la moarte prin răstignire și acum asistăm la momentul
crucificării Sale.
”Pe când Domnul Hristos Îşi rotea ochii peste mulţimea din jurul Său, o figură Îi
atrase atenţia. La piciorul crucii stătea mama Sa, sprijinită de ucenicul Ioan. Ea n-a putut
suporta să rămână departe de Fiul; şi Ioan, ştiind că sfârşitul era aproape, a adus-o iarăşi
la cruce. În ceasul morţii Sale, Domnul Hristos Şi-a adus aminte de mama Sa. Privind la
faţa ei lovită de durere şi apoi la Ioan, El le spuse: Femeie, iată fiul tău! Apoi, a zis
ucenicului: Iată mama ta!”
- La fel ca în cazul lui Petru, Isus ar fi putut să rămână concentrat pe suferința Sa și
pe momentul crucial prin care trecea, moment la care chiar și cerul stătea în suspans și
privea în tăcere. În timp ce se hotăra soarta micii planete albastre, moment în care lupta
dintre bine și rău era cea mai vizibilă, Hristos este atent la mama Sa. Trecând dincolo de
suferințele și chinurile Mântuitorului, în fața crucii stătea o mamă care și-a pierdut fiul, și
nu este durere mai mare ca aceasta pentru un părinte. Dar Isus, care întotdeauna este atent
la detalii (în special persaone), nu o neglijează, aducându-i mângâiere. Totuși, acum a
înțeles Maria ceea ce a prevestit Simeon: ”Chiar sufletul tău va fi lovit de o sabie!”
”O, ce Mântuitor milostiv şi iubitor. În mijlocul durerilor fizice şi al chinurilor
sufleteşti, El S-a gândit la mama Sa ! Nu avea nici un ban cu care să se îngrijească de
nevoile ei; dar El era cuprins în inima lui Ioan şi i-a încredinţat-o pe mama Lui ca pe o
comoară de preţ. În acest fel, El i-a dat ceea ce avea cel mai mult nevoie - simpatia plină
de gingăşie a aceluia care o iubea...”
- Ilustratie: moare un monarh ca să fie eliberat un copil a lui Dumnezeu