CURS NR.

I
1. Electronica de putere şi acţionările electrice
1.1. Introducere
Electronica industrială include două părţi esenţiale:
1.Electronica de putere ca sistem de conversie a energiei transformă energia dintr-o formă în
alta cu posibilitatea de reglare a parametrilor (tensiune, curent, randament); Electronica de
putere este acea parte a electronicii industriale care tratează tensiunea şi curentul ca şi
mărimi purtătoare de energie;
2.Electronica de comandă şi reglaj se ocupă în principal cu prelucrarea semnalelor necesare
echipamentelor; Electronica de comandă este acea parte a electronicii industriale care
tratează tensiunea şi curentul ca şi semnale electronice, purtătoare de informaţie
Electronica de putere este ramura ingineriei electrice care studiază modurile în care se pot
regla:
▪ tensiunea (tensiunile) sau
▪ curentul (curenţii) sau
▪ puterea
furnizate de către un generator (de curent alternativ sau continuu), unui receptor de curent
continuu sau alternativ, utilizând elemente semiconductoare de putere functionand in regim de
comutatie
Un element semiconductor funcţionează în regim de comutaţie dacă el se poate afla în două stări
distincte :

▪ starea ON (sau în conducţie), în care căderea de tensiune pe elementul semiconductor

este neglijabilă (ideal este nulă) şi depinde foarte puţin de curentul ce îl străbate;
elementul se comportă ca şi cum bornele sale ar fi conectate, precum ale unui întrerupător
închis.
▪ starea OFF (sau blocat), în care elementul semiconductor are o impedanţă foarte mare
(ideal infinită), ceea ce face să nu mai existe conexiune între bornele sale, ca şi în cazul
unui întrerupător deschis

Electronica de putere reprezintă o tehnologie, care realizează interfaţa necesară între sursa
de alimentare şi sarcina electrică, după cum se arată în figura 1.1.

Figura 1.1. Interfaţa electronică de putere sursă - sarcină

In cele mai multe dintre situaţii sursa de alimentare şi sarcina electrică au frecvenţă, amplitudini
ale tensiunii şi număr de faze diferite. Interfaţa formată din electronica de putere facilitează
transferul energiei de la sursă la sarcină prin convertirea tensiunilor şi curenţilor de la o formă la
altă, creând inclusiv posibilitatea inversării rolurilor între sursă şi sarcină. Controllerul prezentat
în figura 1.1. permite managementul transferului de energie cu o eficienţă energetică şi o
densitate de putere maxim posibile. Acţionările electrice de viteză reglabilă reprezintă o aplicaţie
importantă a electronicii de putere.

1.2. Aplicaţiile şi rolul electronicii de putere şi a acţionărilor

1.2.1. Alimentarea tehnologiei digitale

Cele mai multe echipamente electronice, cum sunt sistemele de calcul, alimentate de la reţeaua
furnizorului de energie electrică, necesită intern tensiuni de valori scăzute. De aceea se impune
prezenţa unor surse redresoare de tensiune care convertesc alimentarea de la reţeaua de joasă
tensiune într-o tensiune continuă de valoare scăzută (figura 1.2.a.).

Figura 1.2. Surse de alimentare stabilizate de tensiune scăzută

Figura 1.2.b. prezintă arhitectura distribuită în care tensiunea alternativă de intrare de la reţeaua
furnizorului este convertită în tensiuni continue, de exemplu la 24 V. Tensiunea semi-stabilizată
este distribuită în interiorul controllerului/computerului în care alte surse de alimentare plasate pe
plăcile de circuit imprimat convertesc cei 24V în tensiuni mai scăzute şi cu un grad ridicat de
stabilitate (de exemplu 5Vcc, 3,3Vcc, 0,5Vcc). Circuitele integrate pe scară largă şi de mare
viteză necesită tensiuni mult mai scăzute decât 5V (3,3V, 1V şi eventual 0,5V).
Foarte multe dispozitive, cum ar fi spre exemplu telefoanele celulare, funcţionează de la tensiuni
de baterie scăzute. Totuşi circuitele electronice interne necesită tensiuni mai mari impunând
creşterea intrării de curent continuu la o tensiune mai mare, după cum se arată în diagrama bloc
din figura 1.3.

Figura 1.3. Convertor c.c.-c.c. de tip Boost

 1.2.2. Robotica şi liniile de producţie flexibile

Aceste aplicaţii, esenţiale în competitivitatea industrială a unei economii globale, impun

acţionări de viteză reglabilă pentru controlul precis al vitezei şi poziţiei. Figura 1.4. prezintă o
schemă bloc a unei acţionări de viteză reglabilă cu intrarea monofazată sau trifazată de la reţeaua
de frecvenţă de 50Hz (60Hz).

Figura 1.4. Schema bloc a acţionărilor de turaţie reglabilă

Rolul interfeţei constând din electronica de putere, ca unitate de procesare a energiei, este de a
asigura tensiunea necesară motorului. In cazul unui motor de curent continuu, tensiunea continuă
este furnizată la valoare reglabilă, creând posibilitatea controlului turaţiei motorului. In cazul
unui motor de curent alternativ, interfaţa constituită din electronica de putere asigură tensiuni
alternative sinusoidale, de amplitudine şi frecvenţă reglabile, capabile să controleze turaţia
motorului. In anumite cazuri, electronica de putere trebuie să permită circulaţia bidirecţională a
puterii între reţeaua de alimentare şi sarcina motorului.
Încălzirea prin inducţie (figura 1.5.) şi sudura electrică (figura 1.6.) sunt alte aplicaţii industriale
importante ale electronicii de putere în vederea realizării unor linii de producţie flexibile.

Figura 1.5. Interfaţa electronică de putere la încălzirea prin inducţie

 Figura 1.6. Interfaţa electronică de putere la sudura electrică

1.2.3 Energia şi mediul

Devine tot mai evident că arderea combustibililor fosili determină încălzirea globală care poate
conduce la consecinţe dezastruoase asupra mediului. Electronica de putere şi acţionările electrice
joacă, alături de alţi factori un rol crucial în minimizarea utilizării combustibililor fosili, după
cum se va arătă în cele ce urmează.

Economisirea energiei

In diagrama din figura 1.7. se prezintă utilizarea energiei pentru diferitele aplicaţii la nivel
mondial.

Figura 1.7. Ponderea utilizării energiei electrice în diferitele sectoare de aplicaţie

1.2.4 Sisteme de acţionare a motoarelor electrice

In figura 1.7. se observă că motoarele electrice, inclusiv aplicaţiile acestora în HVAC, sunt
responsabile de consumul a jumătate până la două treimi din energia generată. Tradiţional,
sistemele de acţionare a motoarelor funcţionează la turaţie aproximativ constantă, iar ieşirea
acestora este controlată prin pierderea unei părţi a energiei intrate în sistem prin intermediul unor
valve. Această pierdere este eliminată de utilizarea acţionărilor electrice de viteză reglabilă,
(figura 1.8.) prin controlul eficient al turaţiei motorului şi implicit a turaţiei pompei, utilizând
mijloacele electronicii de putere.

Figura 1.8. Rolul acţionărilor de turaţie variabilă în sistemele de acţionare a pompelor

1.2.5. Iluminatul

De asemenea, din figura 1.7. se poate vedea că aproximativ o cincime din electricitatea produsă
este utilizată pentru iluminat. Corpurile de iluminat fluorescente sunt de trei până la patru ori mai
eficiente decât cele cu incandescenţă. Eficienţa corpurilor de iluminat fluorescente poate fi în
continuare îmbunătăţită cu până la 15% prin utilizarea de balasturi electronice de înaltă frecvenţă
care le alimentează la 30kHz-40kHz (figura 1.9.).

Figura 1.9. Interfaţa electronică de putere pentru lămpile fluorescente compacte

Comparativ cu corpurile de iluminat cu incandescenţă, lămpile fluorescente compacte de înaltă

frecvenţă (CFL) cresc de patru ori eficienţa, au o durată de viaţă mai mare (cu câteva mii de ore
de funcţionare în plus) şi costul relativ al acestora este în continuă scădere.

1.2.6. Transporturi

Acţionările electrice oferă un potenţial imens de economisire a energiei în domeniul

transporturilor. In timp ce se fac eforturi pentru introducerea de vehicule electrice comercial
viabile, prin îmbunătăţirea bateriilor de acumulatoare şi a tehnologiilor pilelor de combustie,
vehiculele electrice hibride au început să aibă deja un impact enorm. Atât vehiculele electrice cât
şi cele hibride necesită electronică de putere pentru acţionarea de viteză reglabilă. La acestea se
adaugă desigur, mijloacele de transport tradiţionale, cum sunt: troleibuzele, tramvaiele şi
locomotivele electrice.

1.2.7 Energiile regenerabile

Energiile curate şi regenerabile provin de la soare şi vânt. In sistemele fotovoltaice, celulele

solare produc energie în curent continuu, necesitând o interfaţă de electronică de putere pentru a
putea transfera energia în sistemul furnizorului, după cum se poate vedea în figura 1.11.

Figura 1.11. Sisteme fotovoltaice

Energia eoliană reprezintă de asemenea o resursă de mare potenţial. Figura 1.12. arată
necesitatea electronicii de putere în sistemele eoliene pentru interfaţarea tensiunii alternative de
frecvenţă variabilă la frecvenţa tensiunii alternative a reţelei furnizorului.

Figura 1.12. Sisteme eoliene

1.2.8 Aplicaţiile electronicii de putere pentru furnizorii de energie electrică

Aplicaţiile electronicii de putere şi a acţionărilor electrice cunosc o dezvoltare rapidă şi în

energetică. In generarea distribuită, electronica de putere este necesară pentru interfaţarea
surselor de energie neconvenţionale (eoliană, fotovoltaică, pile de combustie) cu reţeaua
furnizorului. Utilizarea electronicii de putere permite controlul asupra circulaţiei puterii în liniile
de transport, un atribut cu semnificaţie specială în mediul pieţei liberalizate a energiei. De
asemenea, aspectele siguranţei şi eficienţei în funcţionare unor astfel de sisteme energetice
distribuite necesită creşterea gradului de utilizare a electronicii de putere în aplicaţiile
furnizorului.
Sursele de energie neîntreruptibile (UPS) sunt utilizate pentru sarcinile critice care nu pot fi
lăsate nealimentate pe perioada întreruperii furnizării energiei electrice. Electronica de putere
pentru UPS-uri prezentată în figura 1.13. Frecvenţa reţelei este aceeaşi la ambele extremităţi,
deşi numărul de faze poate fi diferit. Se impune de asemenea şi o modalitate de stocare a energie
(uzual baterii de acumulatoare) care alimentează sarcina pe timpul întreruperii furnizării energiei
electrice de la reţea.

Figura 1.13. Sistem de alimentare cu UPS

1.2.9 Aplicaţii strategice

Electronica de putere este esenţială pentru explorarea spaţiului şi pentru călătoriile interplanetare.
Apărarea reprezintă de asemenea o aplicaţie importantă. Electronica de putere joacă şi va juca un
rol imens pentru tancuri, nave şi avioane în care înlocuirea acţionărilor hidraulice cu cele
electrice, poate oferi avantaje semnificative de cost, greutate şi fiabilitate.
 1.3 Importanţa unei eficienţe (unui randament) sporite şi a unei densităţi de putere
ridicate

Sistemele electronice de putere trebuie să fie eficiente energetic şi fiabile, să aibă o densitate de
putere ridicate, ceea ce le reduce gabaritul, greutatea şi costul.
O eficienţă energetică ridicată este importantă din mai multe motive: scade costul funcţionării
prin evitarea costului energiei pierdute, contribuie mai puţin la încălzirea globală şi reduce
necesitatea răcirii (spre exemplu prin radiatoare), crescând astfel densitatea de putere.
Relaţia dintre eficienţa energetică  şi densitatea de energie într-un echipament al electronicii de
putere se poate pune în evidenţă cu uşurinţă. Eficienţa energetică este definită în ecuaţia 1.1. în
termenii puterii de ieşire Po şi a pierderii de putere Ploss în sistem:
Po
= 1.1.
Po + Ploss
respectiv

Po = Ploss 1.2.
1 −
In echipamentele electronicii de putere, sistemul de răcire este proiectat pentru a transfera
puterea disipată, sub formă de căldură, astfel încât să nu permită temperaturilor interne să
depăşească anumite limite. De aceea, pentru un sistem proiectat să permită anumite pierderi de
putere, figura 1.14. bazată pe ecuaţia 1.2. arată că creşterea eficienţei de la 84% la 94% creşte
capacitatea în putere a ieşirii (adică a puterii nominale livrate) a echipamentului de trei ori, ceea
ce ar putea însemna o creştere cu acelaşi factor a densităţii de energie.

Figura 1.14. Puterea de ieşire în funcţie de randament

 1.4 Structura interfeţei reprezentată de electronica de putere

După prezentarea rolului electronicii de putere în diverse aplicaţii, putem concluziona că

interfaţa electronicii de putere este necesară pentru a controla eficient transferul energiei între
sistemele c.c-c.c, c.c.-c.a. şi c.a.-c.a. (figura 1.15.).

Figura 1.15. Schema bloc a interfeţei electronicii de putere

Pentru a asigura funcţionalitatea acestei interfeţe, avem însă nevoie de structura din figura 1.16.

Figura 1.16. Interfaţa electronicii de putere cu sursă intermediară de tensiune

Această structură constă din două convertoare separate, unul de partea furnizorului iar altul de
partea sarcinii. Porturile de curent continuu ale celor două convertoare sunt conectate printr-un
condensator paralel care formează o legătură de curent continuu, la bornele căreia polaritatea
tensiunii nu se inversează, permiţând astfel funcţionarea tranzistoarelor în aceste convertoare. In
anumite aplicaţii, circulaţia puterii prin aceste convertoare îşi inversează sensul, prin inversarea
sensului curenţilor la porturile de curent continuu. Structura din figura 1.16. prezintă
următoarele avantaje, care îi justifică de altfel popularitatea:
- decuplarea celor două convertoare: portul de tensiune (link-ul de dc) creat de condensator
decuplează funcţionarea pe partea utilizatorului de partea de sarcină, permiţând astfel
optimizarea atât a proiectării cât şi funcţionarea celor două convertoare individual
- imunitatea faţă de întreruperile instantanee ale energiei electrice: stocarea energiei în
condensator permite circulaţia neîntreruptă a puterii spre sarcină pe timpul perturbaţiilor
instantanee ale liniei de alimentare. Dezvoltările tehnologice care permit creşterea
densităţii de energie din condensator, constituie un argument suplimentar pentru această
structură.
In structura din figura 1.16. condensatorul paralel formează o legătură de tensiune continuă, de
aceea structura poartă numele de structură tip sursă de tensiune. Aceasta este utilizată într-o
gamă largă de puteri, de la câteva zeci de waţi până la câţiva MW şi chiar sute de MW în
aplicaţiile furnizorilor de energie electrică, motiv pentru care ne vom concentra cu precădere
asupra acestei structuri.
Pentru nivele de putere extrem de ridicate, în mod obişnuit legate de aplicaţiile furnizorului de
energie electrică, pe care le vom prezenta în ultima parte ar putea fi avantajoasă utilizarea unei
structuri tip sursă de curent, în care un inductor în serie cu cele două convertoare, acţionează ca o
sursă de curent.
In ultimul timp, în aplicaţii de nişă, a fost reevaluată o structură de convertor matricial, în care
teoretic nu există element de stocare a energiei între partea de intrare şi cea de ieşire.

In ultimele decenii, dezvoltarea dispozitivelor semiconductoare de putere a revoluţionat şi

aplicaţiile legate de motoarele electrice, astfel încât orice comandă sau reglaje realizându-se cu
ajutorul acestora. Mai mult, costurile acţionărilor care utilizează dispozitive electronice
semiconductoare de putere au scăzut foarte mult, iar fiabilitatea acestora a crescut.
Din raţiuni economice, energia electrică este furnizată de reţele electrice trifazate la frecvenţa de
50Hz. Din punctul de vedere al utilizatorului, de foarte multe ori este necesară energie electrică
de curent continuu, sau energie electrică de frecvenţă diferită de cea a reţelei.
Până pe la începutul anilor 1970 acest deziderat se realiza prin redresoare cu seleniu, în cazul
obţinerii curentului continuu, respectiv convertizoare rotative constituite din grupuri generator–
motor. Odată cu dezvoltarea dispozitivelor semiconductoare, proprii electronicii de putere, s-au
putut concepe şi construi convertoare statice (fără părţi în mişcare), capabile să modifice
tensiunea sau frecvenţa undelor electrice. Aceste dispozitive semiconductoare lucrează în
comutaţie, adică în două stări extreme, saturaţie/blocare. In starea de saturaţie ele conduc
curentul electric printr-o cale de impedanţă minimă, în timp ce în starea de blocare nu conduc
curentul electric, respectiv prezintă o cale de curent de impedanţă foarte ridicată, lucrând ca nişte
întreruptoare comandate, respectiv necomandate.

1.5 SURSE DE ALIMENTARE

Distingem două tipuri de surse de alimentare de tensiune:

- surse de tensiune continuă caracterizate prin valoarea U a tensiunii

- surse de tensiune alternativă caracterizate de valoarea efectivă (eficace) a tensiunii U şi
frecvenţa f.
Se utilizeaza patru tipuri principale de convertoare, ale căror scheme de principiu sunt date în
Fig. 4.1:
- Convertoare alternativ–continuu numite REDRESOARE
- Convertoare continuu-continuu numite CHOPPERE
- Convertoare continuu-alternativ numite INVERTOARE
- Convertoare alternativ–alternativ, numite simplu CONVERTOARE în cazul în care
modifică numai valoarea efectivă a tensiunii, respectiv CICLOCONVERTOARE,
atunci când modifică atât valoarea efectivă a tensiunii cât şi frecvenţa acesteia.
Dintre aplicaţiile convertoarelor statice amintim :
- pentru redresoare: alimentarea maşinilor de curent continuu, încărcarea bateriilor de
acumulatoare
- pentru choppere: comanda motoarelor de curent continuu (reglajul vitezei acestora)
- pentru invertoare: producerea tensiunilor alternative de la baterii de acumulatoare (vezi
UPS-urile calculatoarelor - Uninterruptible Power Supply)
 - pentru cicloconvertoare: comanda motoarelor de curent alternativ (reglajul vitezei
acestora)

Fig. 4.1 Tipuri de convertoare

REDRESOARE
Redresoarele sunt convertoare care transforma energia electrica de curent alternativ in energie
electrica de current continuu. Funcţie de natura elementelor componente, redresoarele sunt:
- necomandate - realizate numai cu diode;
- semicomandate - realizate cu diode si tiristoare;
- comandate - realizate numai cu tiristoare.
Redresoarele necomandate asigura la iesire o tensiune continua de valoare medie constanta.
Redresoarele semicomandate si comandate asigura la iesire o tensiune continua reglabila
Pentru netezirea pulsațiilor de tensiune continuă (redresată) sunt folosite de regulă condensatoare
electrice. Fizic, după tehnologia folosită pentru redresare se deosebesc (și ca aspect exterior):
1. Tuburi electronice redresoare (cu vacuum)
2. Redresoare cu vapori de mercur
3. Diode redresoare semiconductoare
4. Tiristoare (diode redresoare controlate)
Imaginea înfăţişează unda produsă de curent alternativ, respectiv de curentul redresat parțial și
total.
Redresoarele au numeroase întrebuințări, cel mai frecvent pentru alimentarea receptorilor de
energie electrică cu funcționare în curent continuu de la rețele de curent alternativ. Concret se pot
menționa:
• pentru alimentarea receptorilor (consumatori) de curent continuu (c.c.; în engleză DC) de
la rețele de curent alternativ (c.a.; în engleză AC)
• pentru legătură electrică energetică între rețele electrice aflate la mare distanță
• pentru cuplarea rețelelor de energie electrică de c.a. nesincrone (defazate reciproc) prin
legătură în c.c. la tensiune înaltă (kilovolți)
• pentru măsurători în domeniul electric
• în tehnica radio, de exemplu pentru demodularea semnalelor radio ce sunt modulate în
amplitudine pentru transmisie (emisie) la distanță
După felul de redresare al celor două alternanțe ale curentului alternativ, redresoarele pot fi:
-cu redresare de tip "monoalternanță".
-cu redresarea ambelor alternanțe (pozitivă și negativă), de tip "bialternanță".
Consumatorii care folosesc energie electrica sub forma de curent continuu sunt in
continua crestere.
Principalii consumatori in c.c., pe ramuri economice sunt:
- in tractiunea electrica;
- troleibuzele (firobuze);
- tramvaiele;
- metroul;
- vehiculele electrice din incinte industriale (electrocare, electro-stivuitoare);
- in industrie;
- motoarele electrice de c.c. de antrenare a mecanismelor de deplasare si rotire;
- instalatii de electroliza;
- instalatii galvanotehnice;
- instalatii electrometalurgice;
- filtrele electrice pentru desprafuitoare;
- instalatii de sudare electrica in c.c.;
- baterii de acumulatoare electrice;
- instalatii de comenzi si semnalizari;
- actionarile in c.c. si automatizarile proceselor industriale etc.
La scara industriala, obtinerea curentului continuu se face prin statii de redresare, care formeaza
fie unitati independente (substatiile de redresare din tractiunea urbana), fie unitati incorporate in
spatiile cladirilor din perimetrul intreprinderilor
Elementele redresoare utilizate azi se pot grupa in doua mari categorii:
- cu tuburi;
- dioda cu vid (kenotronul);
- dioda cu gaz (gazotronul);
- trioda cu gaz (tiratronul);
- tubul cu vapori de mercur;
- cu semiconductoarele;
- ventil cu cuproxid;
- dioda cu seleniu;
- dioda cu germaniu;
- dioda cu siliciu;
- tiristorul.
In trecut, pentru redresare se utilizau masini si grupuri de masini electrice rotative (masina
comutatoare, grupul convertizor). Astazi, datorita performantelor ridicate dobandite de diodele
cu siliciu si tiristoare (densitatea de curent 100 A/cm², tensiunea inversa maxima de 5 000 V,
temperatura de lucru maxima 200˚C, randamentul 99%), acestea tind sa inlocuiasca instalatiile
de redresoare dotate cu elementele in miscare.
In cadrul intreprinderilor industriale, exista instalatii de redresare a c.a. la diverse trepte de
tensiuni continue (24, 48, 110, 220 V in functie de tensiunile nominale ale receptoarelor), in
scopul incarcarii bateriilor de acumulatoare stationare si a celor transportabile (electrocare,
electrostivuitoarele etc.).
In cazul tipului stationar, redresorul functioneaza in regim de incarcare permanenta, conform
schemei electrice din figura 10.8. Redresorul folosit este de tipul cu semiconductoarele, in
montaj punte trifazata, alimentat din reteaua de joasa tensiune a consumatorului, prin intermediul
unui transformator, prin ale carui prize se regleaza si tensiunea pe partea de c.c. in anumite
limite, cu ajutorul comutatorului cu ploturi.
Bateria de acumulatoare electrice, rezulta prin legarea mai multor elemente in serie pentru a
se ajunge la tensiunea dorita, este fie de tipul cu placi de plumb, fie alcalin.
INVERTOARE
Invertoatele sunt dispositive care convertesc sersele de energie de curent continuu in surse de
energie de curent alternativ
Exista doua tipuri generale de invertoare ce se deosebesc prin curentul furnizat:
curentul generat cu unda sinusoidala pura sau cu unda sinusoidala modificata
Invertoare de Tensiune DC-AC cu Sinusoida Pura

Invertoarele de tensiune cu sinusoida pura sunt dispozitive electronice care transforma curentul
continuu in curent alternativ. Curentul alternativ obtinut are forma de sinusoida pura, calitatea
curentului fiind aceeasi sau mai buna cu a curentului de la reteaua electrica.
Pentru sistemele de energie alternativa, invertoarele de tensiune sunt o veriga importanta intre
energia in curent continuu a bateriei si energia in curent alternativ pe care o necesita aparatura
electrica obisnuita. Un invertor ( alimentator ) alimentat de la un grup de baterii poate fi o sursa
neintrerupta de energie in cazul unei caderi a tensiunii sau a intreruperii in alimentarea cu
energie electrica.
Bateriile asigura energie sub forma de curent continuu (DC - direct current) care poate fi folosit
la tensiuni foarte joase, dar nu poate fi folosit pentru a alimenta cele mai moderne aparate de uz
casnic. Reteaua electrica de curent alternativ cu forma de unda sinusoidala (AC - alternating
current) este folosit de cele mai obisnuite aparate electrice din zilele noastre.
Invertoarele de tensiune preiau curentul continuu furnizat de un grup de baterii de acumulatoare
si il transforma in curent alternativ.
Un invertor de tensiune folosit ca rezerva de energie in cazuri de urgenta intr-o locuinta
conectata la retea va folosi energia de la retea pentru a mentine bateriile incarcate si atunci cand
curentul de la retea cade, el va comuta automat pentru a absorbi curent de la baterii si a alimenta
sistemul electric al locuintei. Intr-un sistem autonom de energie regenerabila, indiferent ca este
pentru o locuinta, industrial sau in marina, invertorul permite aparatelor electrice pe curent
alternativ sa functioneze cu energie absorbita din grupul de baterii de acumulatoare.
Curentul electric alternativ furnizat de reteaua nationala sau de generatoarele cu motor are forma
de unda sinusoidala cu sinusoida pura. Aceasta este forma cea mai sigura in functionare pentru
aparatura de uz casnic. Curentul alternativ cu sinusoida pura trece de la valoarea maxima a
tensiunii la valoarea minima si invers printr-o forma de unda curbata lin spre deosebire de saltul
in treapta al curentului alternativ cu sinusoida modificata.
Invertoarele de tensiune cu sinusoida pura vor produce curent alternativ de aceeasi calitate sau
mai buna cu a curentului de la retea (curentul obisnuit de la priza), asigurand ca chiar si cel mai
sensibil echipament electronic va functiona corect.
Invertoarele cu sinusoida pura sunt mai scumpe decat invertoarele cu sinusoida modificata, dar
calitatea formei lor de unda la iesire poate fi un avantaj clar.
Pentru cladiri cu birouri, considerand un invertor de tensiune folosit pentru rezerva de energie in
cazuri de urgenta, un invertor cu sinusoida pura va permite o functionare corecta pentru tot
echipamentul de birou si iluminarea fluorescenta. Pentru locuinte, oricine foloseste incarcatoare
de baterii, masini de gaurit electrice, radiouri cu ceas digital sau electronice sensibile va trebui sa
aleaga un invertor cu sinusoida pura pentru a asigura o functionare corecta a tuturor aparatelor de
uz casnic.
Aceste Invertoare de Tensiune se folosesc in mai multe domenii de activitate, ca de exemplu:
• sisteme de alimentare cu energie solara, energia vantului, hidro-energie;
• alimentare cu energie in cazuri de avarie;
• telecomunicatii;
• statii electrice ;
• control industrial ;
• echipe medicale de salvare si prim ajutor;
• marina;
• transport, autovehicule, autocare ;
• rulote, camping etc
Invertoarele autonome sunt în general, monofazate sau trifazate.
În funcţie de aplicaţie, ele pot:
▪ fie să furnizeze una sau mai multe tensiuni alternative de frecvenţă şi aplitudine
constante: este vorba de sursele de rezervă, destinate să înlocuiască reţeaua în cazul
defectării acesteia.
▪ fie să furnizeze tensiuni sau curenţi alternativi de frecvenţă şi amplitudini variabile: este
vorba de invertoare destinate alimentării motoarelor de curent alternativ (sincrone sau
asincrone) ce trebuie să funcţioneze cu viteză variabilă.
Se disting două mari familii de invertoare autonome:
-invertoare de tensiune
-invertoarele de curent
Invertoarele de tensiune
Un invertor de tensiune este alimentat de la o sursă de curent continuu, având caracter de sursă
de tensiune
▪ În cazul ideal, tensiunea la intrarea invertorului are o valoare constantă U, ce nu depinde
de curentul i pe care îl absoarbe invertorul (figura 1).
Figura 1

▪ În practică, caracterul de "sursă de tensiune" al generatorului se obţine prin conectarea în

paralel la bornele sale a unui condensator C de valoare importantă sau a unui filtru L-C.
Generatorul propriu-zis este, de cele mai multe ori
• reţeaua redresată (figura 2)

Figura 2
• o baterie de acumulatori (figura 3)

Figura 3
Pentru a respecta regula alternanţei surselor, invertorul trebuie să alimenteze o sarcină de curent
alternativ, de tipul sursă de curent.
▪ Ideal, curentul absorbit de sarcină este (figura 4)
 Figura 4
• un curent sinusoidal, dacă sarcina este monofazată
• un sistem trifazat echilibrat de curenţi sinusoidali, dacă sarcina este trifazată.
▪ În practică, sarcina are caracter de sursă de curent, datorită existenţei unor inductanţe
serie la bornele sale (figura 5).

Figura 5
În cazul invertoarelor în punte, fiecare bornă a sarcinii este conectată la generator prin două
elemente semiconductoare: unul permite conectarea la borna "+" a generatorului, celălalt la
borna "-". Aceste două elemente semiconductoare formează un braţ al invertorului (figura 6).

Figura 6a Figura 6b
Comandând starea (ON-OFF, în conducţie-blocat) elementelor semiconductoare, se pot impune
la bornele sarcinii tensiuni, astfel încât să se obţină una sau mai multe tensiuni alternatine.
Curentul sau curenţii absorbiţi de sarcină depind de tensiunile ce sunt aplicate. Aceşti curenţi, ca
şi comenzile elementelor determină curentul absorbit din generator.

1.6 Componentele electronicii de putere

In comanda motoarelor electrice se utilizează câteva tipuri mari de componente electronice
semiconductoare de putere:
- dioda
- dioda PNPN
- tiristorul
- tiristorul cu blocare pe poartă
- diacul
- triacul
- tranzistorul bipolar de putere
- tranzistorul bipolar cu poarta izolată
O minimă cunoaştere a acestor dispozitive electronice este necesară în abordarea convertoarelor
de putere.

1.6.1 Dioda semiconductoare

Dioda reprezintă o componentă proiectată pentru conducţia unidirecţională a curentului, dinspre
anod spre catod şi nu în sens invers. În Fig. 4.2 este prezentat simbolul diodei şi caracteristica sa.

Fig. 4.2 Dioda: a. simbol b. caracteristica tensiune-curent a diodei ideale

Fig. 4.2 Dioda: c. caracteristica tensiune-curent a diodei reale

La aplicarea unei tensiuni la bornele diodei în sens direct, prin aceasta circulă un curent foarte
mare (practic nelimitat). La aplicarea unei tensiuni la bornele diodei în sens invers, prin aceasta
circulă un curent foarte scăzut (de ordinul microamperilor sau chiar mai scăzut). Dacă la bornele
diodei se aplică o tensiune inversă suficient de mare, aceasta poate străpunge, permiţând trecerea
curentului şi în sens invers, după cum se poate observa pe caracteristica acesteia.
Diodele sunt clasificate după puterea pe care o pot disipa şi după tensiunea inversă maximă pe
care o suportă fără să străpungă. Puterea disipată de o diodă pe timpul funcţionării directe este
egală cu căderea de tensiune directă la bornele diodei înmulţită cu curentul care circulă prin
aceasta. Puterea trebuie limitată pentru a proteja dioda împotriva supraîncălzirii. Tensiunea
maximă inversă (numită şi tensiunea inversă maximă de vârf) trebuie să fie suficient de ridicată
pentru a se evita străpungerea şi conducţia inversă a diodei.
Diodele se mai clasifică de asemenea prin timpul lor de comutare, adică, prin timpul necesar
pentru a trece din stare blocată (off) în starea de conducţie (on) şi invers. Datorită faptului că
diodele de putere lucrează la puteri mari, în joncţiunile lor va fi stocată o mare cantitate de
sarcină, motiv pentru care comutaţia lor va fi mult mai lentă decât cea a diodelor din electronica
curenţilor slabi. Totuşi diodele de putere comută suficient de rapid pentru a putea fi utilizate în
redresoare în circuite de 50 şi 60 Hz. In anumite aplicaţii însă, cu modulaţia în lăţime a
impulsurilor (PWM) sunt necesare diode care să comute stările la 10000 Hz şi chiar mai mult, în
astfel de cazuri utilizându-se diode de putere speciale, numite diode cu recuperare rapidă.

1.6.2 Dioda PNPN

Denumirea generică a dispozitivelor semiconductoare formate din patru straturi semiconductoare
este aceea de tiristor. Un membru al acestei familii este dioda PNPN sau dioda trigger, a cărei
simbol este prezentat în Fig. 4.3.

Fig. 4.3 Dioda PNPN Fig. 4.4 Caracteristica tensiune-curent a diodei PNPN

Dioda PNPN este un redresor sau o diodă cu un având o caracteristică tensiune-curent mai
deosebită în regiunea de polarizare directă (Fig. 4.4). Caracteristica constă din trei regiuni:
1. regiunea de blocare inversă
2. regiunea de blocare directă
3. regiunea de conducţie
In regiunea de blocare inversă, dioda PNPN se comportă ca şi o diodă obişnuită şi blochează
întreg curentul până la tensiunea de străpungere inversă. In regiunea de conducţie, dioda PNPN
se comportă de asemenea ca o diodă obişnuită, permiţând circulaţia unor valori mari de curent la
o cădere de tensiune scăzută la borne. Cea care distinge dioda PNPN de o diodă obişnuită este
regiunea de blocare directă.
Când dioda PNPN este polarizată direct, prin ea nu va circula curent până în momentul în care
căderea de tensiune depăşeşte o anumită valoare numită tensiune de amorsare directă VB 0 . Peste
această valoare, dioda trece în conducţie (starea on) şi rămâne în această stare până când curentul
care circulă prin ea scade sub o anumită valoare minimă (tipic câţiva miliamperi). Sub această
valoare minimă (numită curent de menţinere I H ), dioda PNPN se blochează (trece în starea off)
şi nu va conduce decât atunci când căderea de tensiune directă la bornele sale va depăşi din nou
valoarea VB 0 .
In rezumat, dioda PNPN:
1. Intră în conducţie la aplicarea unei tensiuni vD  VB 0
2. Se blochează când curentul iD  I H
3. Blochează circulaţia oricărui curent în sens invers până la depăşirea tensiunii inverse
maxime

1.6.3 Tiristorul
Cel mai important membru al familiei tiristoarelor este tiristorul numit şi redresor semiconductor
comandat (SCR silicon controlled rectifier). Simbolul acestuia este prezentat în Fig. 4.5.

Fig. 4.5 Tiristorul: a. simbol b. caracteristica tensiune curent

După cum sugerează şi numele, tiristorul este un redresor comandat sau o diodă. Dacă tiristorul
are poarta lăsată în gol, caracteristica sa tensiune-curent este aceeaşi cu cea a unei diode PNPN.
Ceea ce face tiristorul în special util în aplicaţiile de comandă este faptul că tensiunea de
amorsare sau tensiunea de comutare în conducţie poate fi ajustată de un curent care circulă prin
terminalul de poartă. Cu cât curentul de poartă este mai mare, cu atât tensiunea vD  VB 0 de
amorsare scade (Fig. 4.5.b). Dacă se alege un tiristor pentru care tensiunea de amorsare fără
semnal pe poartă este mai mare decât cea mai mare tensiune din circuit, acesta poate fi numai
amorsat prin aplicarea unui curent pe poartă. Odată amorsat, dispozitivul rămâne în conducţie
până când curentul scade sub valoarea de menţinere I H . Deci, un tiristor odată amorsat, curentul
de poartă poate fi înlăturat fără a se afecta starea de conducţie a dispozitivului. In stare de
conducţie, căderea de tensiune directă la bornele unui tiristor este de aproximativ 1.2 până la 1.5
ori mai mare decât căderea de tensiunea pe o diodă obişnuită polarizată direct.
Tiristoarele sunt de departe cele mai utilizate dispozitive în circuitele de control a puterii. Ele
sunt larg utilizate pentru aplicaţii de comutare sau redresare şi sunt accesibili în domenii de
curenţi de la câţiva amperi până la curenţi de ordinul kiloamperilor.
In rezumat, un tiristor:
1. Intră în conducţie când tensiunea aplicată vD  VB 0
2. Prezintă un nivel al tensiunii de amorsare VB 0 controlabil, nivelul acesteia fiind controlat
prin valoarea curentului de grilă iG din grila tiristorului.
3. Se blochează când curentul iD care circulă prin tiristor scade sub valoarea I H de
menţinere
4. Blochează circulaţia oricărui curent în sens invers până la depăşirea tensiunii inverse
maxime
5.
1.6.4 Tiristorul cu blocare pe poartă
O variantă perfecţionată a tiristorului este tiristorul cu blocare pe poartă (GTO gate turnoff). Un
tiristor cu blocare pe poartă este un tiristor care poate fi comutat în blocare cu ajutorul unui
impuls negativ de putere suficient de mare chiar dacă curentul iD  I H . Aceste dispozitive au
început să fie utilizate foarte mult în controlul motoarelor, deoarece se elimină necesitatea
componentelor externe necesare circuitelor de blocare a tiristoarelor. In Fig. 4.6 se prezintă
simbolul şi curentul tipic de poartă pentru tiristorul cu blocare pe poartă pentru un tiristor cu
blocare pe poartă de putere mare.

Fig. 4.6 Tiristorul cu blocare pe poartă: a. simbol b. curentul de poartă tipic

Un tiristor cu blocare pe poartă necesită tipic un curent de poartă mai mare pentru comutare în
conducţie decât un tiristor obişnuit. Pentru dispozitive de acest tip de puteri mari, sunt necesari
curenţi de poartă de ordinul a 10 A sau mai mult. Pentru a bloca un astfel de dispozitiv, este
necesar un impuls de curent de amplitudine mare şi de durată de 20 până la 30 μsec. Valoarea
impulsului negativ de curent trebuie să fie de un sfert, până la 1/6 din curentul care circulă prin
dispozitiv.

1.6.5 Diacul
Un diac conţine cinci straturi semiconductoare (PNPNP) care se comportă ca două diode PNPN
conectate în anti-serie (în oglindă). Acesta poate conduce în ambele direcţii, odată ce tensiunea
de amorsare a fost atinsă. Simbolul diacului şi caracteristica tensiune curent ale diacului sunt
prezentate în Fig. 4.7.
 Fig. 4.7 Diacul: a. simbol b. caracteristica tensiune curent

Acesta comută în conducţie când tensiunea în oricare dintre sensuri depăşeşte valoarea de
amorsare, rămânând în conducţie până când curentul prin acesta scade sub valoarea de menţinere
IH .
1.6.6 Triacul
Un triac se comportă ca două tiristoare conectate în anti-serie, având o poartă comună. Poate
conduce în orice sens odată ce s-a atins tensiunea de amorsare. Simbolul triacului şi
caracteristica tensiune curent ale diacului sunt prezentate în Fig. 4.8.

Fig. 4.8 Triacul: a. simbol b. caracteristica tensiune curent

Tensiunea de amorsare a unui triac scade odată cu creşterea curentului de poartă, la fel ca în
cazul tiristorului, cu excepţia că triacul răspunde atât la impulsuri pozitive cât şi negative pe
poartă. Odată intrat în conducţie, un triac rămâne în acea stare până când curentul scade sub
valoarea de menţinere I H .
Deoarece un triac poate conduce în ambele sensuri, el poate înlocui o pereche mai complexă de
tiristoare montate în anti-serie în foarte multe circuite de control de curent alternativ. Totuşi, în
general triacele comută mult mai lent decât tiristoarele, şi sunt accesibile numai pentru aplicaţii
de putere scăzută şi medie în circuitele de 50 sau 60 Hz (de ex. în circuitele simple de variatoare
de lumină).
 1.6.7 Tranzistorul de putere
In Fig. 4.9 este prezentat simbolul tranzistorului şi tensiunea colector-emitor în funcţie de
curentul de colector pentru tranzistorul de putere.

Fig. 4.9 Tranzistorul de putere: a. simbol b. caracteristica tensiune curent

După cum se poate observa din caracteristică, tranzistorul reprezintă un dispozitiv al cărui curent
de colector iC este direct proporţional cu curentul său de bază iB într-un domeniu larg de variaţie
a tensiunii colector-emitor vCE .
Tranzistoarele de putere sunt în mod obişnuit în aplicaţiile de control în comutaţie a maşinilor
electrice. In Fig. 4.10.a se prezintă un tranzistor cu sarcină rezistivă, iar în Fig. 4.10.b,
caracteristica iC − vCE , împreună cu dreapta de sarcină. In mod obişnuit tranzistoarele sunt
utilizate ca întreruptoare comandate în aplicaţiile de control al maşinilor electrice, aşa că ele sunt
fie în conducţie fie blocate.

Fig. 4.10 a. Tranzistor cu sarcină rezistivă b. Caracteristica tensiune-curent şi dreapta de sarcină

După cum se observă din Fig. 4.10. b, un curent de bază iB 4 , va comuta complet în conducţie
tranzistorul, iar un curent de bază nul îl va bloca complet.
Dacă curentul de bază a tranzistorului ar fi egal cu iB 3 , tranzistorul nu ar fi în conducţie
completă, dar nici în blocare completă. Aceasta este o situaţie nedorită, deoarece datorită valorii
mari a tensiunii colector-emitor prin tranzistor va circula un curent de colector de valoare ridicată
care va disipa o putere relativ importantă în tranzistor. Pentru a ne asigura că acesta conduce fără
a pierde o cantitate mare de putere, este necesar să avem un curent de bază suficient de mare
pentru a-l satura complet.
Tranzistoarele de putere sunt utilizate adesea în circuitele invertoare. Dezavantajul lor major în
aplicaţiile de comutaţie constă în faptul că tranzistoarele de putere mare sunt relativ lente în
comutaţia în ambele sensuri, precum şi că trebuie să li se aplice sau să li se taie curenţi de bază
de valori importante pentru a comuta.

1.6.8 Tranzistoare bipolare cu poarta izolată (IGBT)

Tranzistoarele bipolare cu poarta izolată reprezintă o dezvoltare de dată mai recentă. Ele sunt
similare tranzistoarelor de putere cu excepţia faptului că sunt controlate prin tensiunea aplicată
unei porţi şi nu prin curentul injectat în baza tranzistorului de putere. Impedanţa porţii de
comandă este foarte ridicată, astfel că curentul care circulă prin poartă este extrem de mic. Acest
dispozitiv electric este echivalent cu o combinaţie de tranzistor cu efect de câmp MOSFET şi un
tranzistor de putere. Simbolul pentru un IGBT este prezentat în Fig. 4.11.

Fig. 4.11 IGBT: simbol

Deoarece tranzistoarele IGBT sunt controlate de tensiunea de poartă printr-un curent foarte
scăzut, acestea pot comuta mult mai rapid decât un tranzistor de putere convenţional, motiv
pentru care acestea sunt utilizate în aplicaţiile de putere de înaltă frecvenţă.

1.6.9 Comparaţie în putere şi viteză între diferitele componente electronice de

putere
În Fig. 4.12 se prezintă o comparaţie între viteze şi puteri pentru tiristoare, tiristoare cu blocare
pe poartă şi tranzistoarele de putere.
 Fig. 4.12 O comparaţie între vitezele şi puterile unor componente din electronica de putere

Evident, tiristoarele sunt capabile de a funcţiona la puterile cele mai mari, în raport cu celelalte
componente. Tiristoarele cu blocare pe poartă pot funcţiona la puteri apropiate de cele ale
tiristoarelor, dar sunt mult mai rapide decât tiristoarele. In fine, tranzistoarele de putere pot
funcţiona la puteri mai mici decât orice tip de tiristor, dar pot comuta de 10 ori mai rapid.

CONCLUZII
Asistam la o ”electronizare ” a tuturor echipamentelor electrice prin care acestea capata
caracteristici si functii noi.
Pentru a avea o imagine cat mai clara asupra acestui fenomen global, in continuare vor fi
prezentate in sinteza cateva zone sau domenii ale activitatii umane in care echipamentele
electrice incorporeaza sisteme electronice de putere.
• Aplicatii casnice:aspiratoare cu viteza reglabila, masini de spalat automate, plite
electronice cu temperatura controlata, cuptoare cu microunde, roboti de bucatarie, lampi
cu lumina reglabila, instalatii de incalzire sau de aer conditionat, calculatoare si aparatura
audio-video care incorporeaza surse de putere in comutatie etc.
• Transport de bunuri si persoane: locomotive sau trenuri electrice, metrouri, tramvaie,
trolee, automobile hibride sau in totalitate electrice, ascensoare, macarale cu actionare
electrica etc.
• Domeniul comercial si de afaceri: scari rulante, ascensoare, instalatii de incalzire, de
ventilare, aer conditionat sau de racire, iluminat ornamental, instalatii de incendiu,
televiziune cu circuit inchis, case de marcat, cititoare de coduri, aparatura de birou,
calculatoare, surse de putere neantreruptibile( UPS-Uninteruptibile Power Supply) etc.
• Domeniul industrial: toate actionarile electrice reglabile ( cu motoare electrice) a
instalatiilor utilajelor, masinilor unelte si robotilor industriali, cuptoare electrice de
inductie, instalatiile de tratament termic, instalatiile de sudura prin arc, instalatii de
electroliza si de acoperiri galvanice etc.
• Energetica: instalatii din centralele electrice ( termocentrale, hidrocentrale , centrale
nucleare ) echipamente pentru centrale (parcuri) eoliene, solare, geotermale etc, care
valorifica sursele de energie regenerabila ( RER-Renewable Energy Resurces),
echipamente dedicate transportului energiei electrice etc.
• Telecomunicatii: surse de putere in curent continuu, instalatii de incarcare a
acumulatorilor, surse neantreruptibile, antene radio telecomandate etc.
• Medicina: roboti de laborator pentru salile de operatii, echipamente de investigatie
radiologica, computer-tomohraf si rezonanta magnetica nucleara( RMN) instalatii de aer
conditionat, asceneoare, aparatura medicala etc.
• Domeniul aeronautic si aerospatial: avioane de toate tipurile, sateliti, instalatii de
urmarire si comunicatii, baze de lansare etc.
• Domeniul militar: instalarii de urmarire radar, rachete, rampe de lansare telecomandate,
vehicule militare, baterii antiaeriene telecomandate, instalatii de ghidare etc.
Nu se poate incheia o apreciere generala asupra electronici de putere fara a lua in
considerare efectele pe care le provoaca unele convertoare statice asdupra retelelor de
distributie a energiei electrice. Astfel , un convertor clasic conectat la retea determina
poluarea acesteia prin armonici de curent, prin absortia unei puteri reactive si prin
aparitia unor efecte de interferenta electromagnetica. Apar, in acest fel , pierderi
importante in retea si sunt afectati ceilalti consumatori prin deformarea undei de
tensiune. Din acest motiv s-au elaborat reglementari care sa limiteze efectul negativ al
convertoarelor statice. Astfel , se folosesc filtre active de putere , compensatoare
statice pentru factorul de putere etc.
 INTALATII ELECTROTERMICE
dr.ing. Dionisie Mosoni
1.1. PROBLEME GENERALE
Instalatiile electrotermice ( ELECTROTERMIA ) sunt instalatiile in care se produce
conversia energiei electrice in energie termica si reprezinta unul dintre domeniile cu
cea mai mare pondere in consumul mondial de energie electrica, alaturi de actionarile
electrice si iluminatul electric.
Echipamentul electric - reprezintă orice dispozitiv folosit pentru producerea, transformarea, distribuţia sau
utilizarea energiei electrice.
Instalaţia electrică - reprezintă un ansamblu de echipamente electrice interconectate prin diferite legături
electrice, plasate într-un spaţiu dat, formând un tot unitar şi având un scop funcţional bine determinat.

Echipamentele folosite pentru realizarea proceselor electrotermice,

împreună cu sursele de alimentare, aparatajul de punere în funcţiune şi
reglare, reprezintă instalaţiile electrotermice.
In prezent echipamentele electrotermice sunt din ce în ce mai mult utilizate atât în industrie cât şi
în domeniul casnic. Principalele domenii sunt:

-Industria metalurgică (la topirea şi rafinarea metalelor, încălzirea semifabricatelor etc);

-Industria chimică (pentru realizarea unor reacţii chimice, încălzirea coloanelor şi recipienţilor,
producerea şi prelucrarea materialelor plastice etc);
-Industria constructoare de maşini (la matriţare, forjare, sudare, uscare, lipire, călire etc);
- Industria extractivă (la reducerea minereurilor);
- Industria materialelor de construcţii (la topirea şi tratamentul sticlei, industria ceramicii etc);
- Industria electronică (la producerea semiconductoarelor etc);
- Industria lemnului (uscarea lemnului şi a îmbinărilor cleiate etc);
- Industria alimentară (uscarea, prepararea şi sterilizarea unor produse,) etc.
Utilizarea instalaţiilor electrotermice oferă o serie de avantaje faţă de
instalaţiile de încălzire cu flacără, astfel:

◼ se pot obţine temperaturi de peste 2000 K;

◼ temperatura poate fi reglată precis;
◼ funcţionarea instalaţiilor electrotermice se caracterizează prin valori
reduse ale consumurilor specifice de energie;
◼ pot funcţiona şi în atmosferă controlată, datorită spaţiului de lucru
închis;
◼ procesul tehnologic poate fi complet automatizat;
◼ gama de puteri este foarte largă de la câteva sute de waţi în cazul
aparatelor de uz casnic, la câţiva megawaţi în cazul cuptoarelor
industriale;
◼ spaţiul ocupat de instalaţiile electrotermice este relativ redus.
◼ energia electrică este disponibilă în orice loc şi moment, la parametrii
necesari şi uşor controlabili
 Din punct de vedere structural, orice instalaţie electrotermică se compune
dintr-o sursă de alimentare, reţeaua scurtă şi cuptorul electric
(figura 1.1).

Fig. 1.1. Schema instalaţiei electrotermice

Sursa de alimentare, are rolul de a modifica parametrii reţelei electrice de
distribuţie: tensiunea U1, frecvenţa f, numărul de faze, puterea P1 transmisă
cuptorului.
Din punct de vedere al frecvenţei, sursele pot fi: de tensiune continuă (statice sau
rotative), de joasă frecvenţă (f < 50 Hz), de frecvenţă industrială (f = 50 Hz), de
medie frecvenţă (f < 10 KHz), de înaltă frecvenţă (f > 10 KHz).
Reţeaua scurtă, este un sistem de conductoare (bare, cabluri), care face legătura
între sursa de alimentare şi cuptor.
Cuptorul electric, reprezintă sistemul în care are loc transformarea
energiei electrice în energie termică.
Se compune din:
◼ elemente încălzitoare care produc energia termică (rezistoare, arc
electric, bobine, condensatoare);
◼ incinta de încălzire de formă paralelipipedică (cameră, sau cuvă),
tronconică (cuvă), sau cilindrică (creuzet). Pereţii incintei se construiesc,
în general, din mai multe straturi de material refractar, termoizolant şi o
manta metalică în exterior, pentru consolidarea construcţiei;
◼ încărcătura care poate fi orice substanţă solidă sau lichidă, metal,
dielectric sau semiconductor;
◼ instalaţii auxiliare de încărcare, descărcare şi transport a
încărcăturii, de producere a atmosferei controlate sau a vidului, de
răcire cu apă sau cu aer.
1.2. INDICATORI ENERGETICI
Caracterizarea din punct de vedere energetic a instalaţiilor electrotermice se face prin
randament, factor de putere, puteri absorbite, consum specific de energie şi productivitate.
Bilanţul energiilor şi a puterilor se stabileşte la nivelul întregului echipament electrotermic şi la
nivelul instalaţiei electrotermice.
Randamentul total total al instalaţiei electrotermice - indică ce parte din puterea totală Ptotal se
transformă în putere utilă Pu (căldură) în încărcătura ce urmează a fi încălzită, se determină cu
relaţia:
Pu Pu
 total =  100 % =  100 %
Ptotal Pu + Ps + Prs + Pe + Pt

 total =  c  s   rs

m  c  ( f −  i )
Pu =
ti
◼ Bilanţul energetic corespunzător unei instalaţii electrotermice se prezintă în figura 1.2.

Fig. 1.2. Bilanţul energetic al unei instalaţii electrotermice

P Pu
 = u  100 % =  100 %
P Pu + Pt + Pe

 =  t  e
 Randamentul electric - arată ce parte din puterea transmisă încărcăturii din cuptor de către elementele
încălzitoare contribuie la încălzirea acesteia şi poate fi exprimat prin relaţia:

Pu
e = 100 %
Pu + Pt

Randamentul termic - al cuptorului arată ce parte din puterea cuptorului se transmite încărcăturii şi poate
fi exprimat cu relaţia:
Pu + Pt
t = 100 %
Pu + Pt + Pe

Puterea activă P - absorbită de cuptor se calculează cu relaţia:

P = R  I2

Puterea activă a instalaţiei electrotermice este dată de relaţia:

Pu
Ptotal =
 total
Puterea reactivă Q - absorbită de cuptor se calculează cu relaţia:
Q = X • I2

unde: X - reprezintă reactanţa totală formată din reactanţa elementelor încălzitoare

şi a încărcăturii.
X = Xe +Xî
Puterea reactivă a întregii instalaţii electrotermice este dată de relaţia:

Q total = Q + Q rs + Q s − Q c
Puterea aparentă a cuptorului S - se calculează cu relaţia:

S = P2 + Q2
Puterea aparentă a întregii instalaţii electrotermice, este dată de relaţia:
S total = P 2total + Q 2total

Factorul de putere - la nivelul cuptorului respectiv la nivelul întregii instalaţii

electrotermice se determină cu relaţiile:
P
cos  =
S
 Ptotal
cos  total =
S total
Consumul specific de energie electrică - rezultă din relaţia:
P t i [kWh/kg, tonă, bucăţi]
w total = total =
m  total

1.3. PROIECTAREA ŞI MONTAREA ECHIPAMENTELOR ELECTROTERMICE

Proiectarea echipamentelor electrotermice include rezolvarea problemelor legate de

alegerea echipamentului tehnologic, montarea acestuia, asigurarea alimentării cu energie
electrică, apă, atmosfere controlate şi punerea în funcţiune.

Proiectul tehnologic - rezolvă dotarea cu echipament tehnologic a secţiei ţinându-se seama

de particularităţile procesului: productivitate, dispunerea cuptoarelor în secţie, încadrarea
acestora în fluxul tehnologic şi necesitatea reparării cuptoarelor.
◼ Proiectul de construcţie – în cadrul căruia se elaborează şi se calculează
structura de rezistenţă.

◼ Proiectul electrotehnic - în cadrul căruia se alege întreaga instalaţie de

alimentare cu energie electrică, de comandă, protecţie şi măsură, se dau planurile
de dispunere a instalaţiilor, schemele de principiu şi de montaj ale alimentării,
schemele de distribuţie, se aleg traseele cablurilor şi conductelor, se rezolvă
problema protecţiei împotriva electrocutării.

◼ Proiectul tehnico-sanitar - rezolvă problemele de ventilaţie, apă de răcire şi

conducte de gaze.
 MATERIALE UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA ECHIPAMENTELOR ELECTROTERMICE

Materialele utilizate în construcţia echipamentelor electrotermice trebuie să aibă o

serie de proprietăţi care să le permită adaptarea la condiţiile de funcţionare normală. Dintre
acestea amintim:

❑ refracteritatea, caracterizată prin limita de fluaj şi prin limita de rezistenţă de durată. Limita de
fluaj reprezintă tensiunea care produce deformaţia prescrisă a piesei în decursul duratei de
funcţionare la temperatura de lucru. Limita de rezistenţă de durată, reprezintă tensiunea la care
materialul se rupe într-un interval de timp determinat, la temperatura dată. Pentru calculul
refracterităţii, coeficientul de siguranţă este 0,7 pentru piesele laminate şi 0,5 pentru cele
turnate;

❑ stabilitatea termică mare, capacitatea de a rezista la distrugerea chimică sub acţiunea unor
medii, la temperatură ridicată;

❑ stabilitatea structurală, în procesul de încălzire şi răcire;

❑ tehnologicitate, capacitatea de a fi prelucrate mecanic sau sudate.

2.1. MATERIALE REFRACTARE

◼ Materialele refractare sunt utilizate pentru realizarea părţii interioare a cuptoarelor electrice,
fiind capabile să suporte temperaturi înalte, fără a-şi pierde calităţile fizice, mecanice şi chimice.
În compoziţia celor mai multe materiale refractare intră dioxidul de siliciu (SiO2), argila, oxidul
de magneziu (MgO), dioxidul de zirconiu (ZrO2), oxidul de crom (Cr2O3).
Aceste materiale trebuie să posede următoarele proprietăţi fizice, mecanice şi electrice:

- refractaritate, definită ca fiind temperatura până la care materialul rezistă fără să se deformeze
sau să se înmoaie. Materialele refractare au temperatura de înmuiere de cel puţin 1580 0C.
Materialele refractare moderne, pe bază de fibre ceramice, pot asigura temperaturi de lucru până la
2300 K şi sunt numite suprarefractare;
- stabilitate termică, adică capacitatea de a suporta variaţii bruşte de temperatură.
- stabilitatea chimică sau rezistenţa la acţiunea chimică a materialului topit, este impusă de
necesitatea ca materialul refractar să nu afecteze prin reacţii chimice compoziţia materialului topit,
iar acesta să nu corodeze materialul refractar.
- conductivitatea termică la temperatura de lucru a materialelor refractare, trebuie să fie cât mai
redusă pentru a limita pierderile de căldură spre exterior, asigurând astfel un randament ridicat al
cuptorului. Materialele refractare au la temperatura de lucru, conductivităţi termice de 1...20
W/mgrd;
◼ - conductivitatea electrică, a materialelor refractare este în general redusă la temperaturi
joase. La temperaturi peste 1000 0C conductivitatea electrică poate creşte foarte mult.
◼ - căldura masică a materialului refractar, trebuie să fie cât mai redusă pentru a limita
căldura acumulată în zidăria cuptorului şi a asigura un randament ridicat al instalaţiei.
◼ - rezistenţa mecanică la temperatura de lucru a materialului refractar, trebuie să
corespundă solicitărilor mari determinate de greutatea materialelor din cuptor.
Preţul de cost al materialelor refractare trebuie să fie cât mai redus având în vedere că
atât la realizarea cuptorului cât şi pe durata exploatării sale (lucrări de reparaţii şi
refacere) sunt necesare cantităţi mari de material refractar.

2.1.1. Utilizarea materialelor refractare

În construcţia echipamentelor electrotermice, materialele refractare pot fi folosite sub formă de
cărămizi, forme profilate sau sub formă de praf.
 Clasificarea instalaţiilor electrotermice
Din punct de vedere al conversiei energiei electrice în energie termică şi al procedeului de
transmitere al căldurii spre corpul supus încălzirii, denumit şarjă sau încărcătură, instalaţiile
electrotermice sunt de mai multe tipuri şi anume:
◼ - cuptoare electrice cu rezistoare la care degajarea căldurii are loc prin efectul
Joule-Lenz al curenţilor ce parcurg conductoare solide sau lichide caracterizate prin rezistivităţi
ridicate. Aceste elemente specializate de circuit se numesc rezistoare.
Dacă piesa de încălzit joacă şi rol de rezistor, atunci avem un cuptor electric cu rezistoare cu
încălzire directă.
În cazul în care energia degajată de rezistor se transmite prin convecţie şi radiaţie încărcăturii,
cuptorul este de tipul cu rezistoare cu încălzire indirectă. De aici fac parte şi cuptoarele cu băi de
săruri, cuptoarele de încălzire cu strat pseudofluidizant, cuptoarele de topire sub strat de zgură,
instalaţiile de încălzire şi uscare cu radiaţii infraroşii etc.
◼ - cuptoare şi instalaţii electrice de inducţie la care încălzirea materialului se datorează
efectului termic al curenţilor induşi în metalele plasate într-un câmp magnetic alternativ. Din
punct de vedere constructiv deosebim cuptoare de inducţie cu canal şi creuzet, precum şi
instalaţii de inducţie pentru tratament termic şi încălzire în volum .De precizat că bobina care
generează fluxul magnetic variabil se numeşte inductor.
◼ - cuptoare şi instalaţii de încălzire dielectrică bazate pe efectul curenţilor de deplasare şi
histerezisului electric, fenomene ce apar în materialele dielectrice sau semiconductoare supuse
acţiunii unui câmp electric de înaltă frecvenţă.
◼ - cuptoare electrice cu arc la care conversia energetică are loc în arcul electric, fluxul termic
transmiţându-se prin radiaţie şarjei. În funcţie de elementele între care apare arcul electric
distingem:
◼ - cuptoare cu arc cu acţiune directă la care arcul se stabileşte între electrozi şi şarjă. Arcul este
în contact cu suprafaţa încărcăturii, acesta încălzindu-se de la radiaţia directă a arcului. Cota
parte a energiei ce se degajă prin efectul termic al curenţilor ce se închid prin şarjă este
nesemnificativă, datorită rezistenţei ohmice reduse a acesteia.
 • cuptor electric cu rezistoare
cu încălzire directă (fig. 1.1 -
a)
◼ • cuptorul cu rezistoare cu
încălzire indirectă (fig. 1.1 –
b)
• cuptoare de inducţie cu
canal (fig. 1.1 - c)şi creuzet
(fig. 1.1 d),
• instalaţii de inducţie pentru
tratament termic şi încălzire
în volum(fig. 1.1 - e).
• cuptoare şi instalaţii de
încălzire dielectrică (fig. 1.1
- i)
• cuptoare cu arc cu acţiune
directă (fig. 1.1 - f)
• cuptoare cu arc cu acţiune
indirectă (fig. 1.1 - g)
• cuptoare cu arc şi rezistenţă
(fig. 1.1 – h )
Cuptor camera cu rezistente electrice
Cuptor electric tunel
Cuptor tunel cu gaz
 Cuptoare cu inducție de canal
- cuptoare şi instalaţii electrice de inducţie -încălzirea materialului se datorează efectului termic al
curenţilor induşi în metalele plasate într-un câmp magnetic alternativ. Din punct de vedere constructiv
deosebim cuptoare de inducţie cu canal şi creuzet precum şi instalaţii de inducţie pentru tratament
termic şi încălzire în volum .De precizat că bobina care generează fluxul magnetic variabil se numeşte
inductor

Cuptoarele
1 - Baie electromagnetice cu
2 - Canal miez (canal) sunt
3 - Circuit magnetic utilizate pe scară
4 - serpentină primară largă în turnătorii
pentru metale
neferoase și feroase,
ca distribuitoare de
cuptoare, mixere.
Un flux magnetic alternativ trece prin circuitul magnetic, conturul canalului sub forma
unui inel din metal lichid. Un curent electric este produs în inel, care încălzește metalul
lichid. Fluxul magnetic este format prin înfășurarea primară, care este parcursa de un
curent alternativ.
 Cuptor cu inductie cu tambur
Cuptorul cu tambur este
realizat sub forma unui
cilindru sudat din oțel, cu doi
pereți la capete. Rolele de
antrenare sunt utilizate
pentru a roti cuptorul.
Rotirea cilindrului se ralizeaza
cu ajutorul unui motor electri
cu doua viteze cu transmisie
prin lant

Pe pereții de la capăt se află un sifon pentru turnarea metalului. Există găuri pentru aditivarea
și zgura. Există, de asemenea, un canal pentru acces de metal. Blocul de canale este format
dintr-un inductor al cuptorului cu canale V realizate în căptușeală folosind șabloane. La prima
căldură, aceste tipare se topesc. Bobina și miezul sunt răcite prin aer, corpul blocului este răcit
de apă.
 Cuptoare electrice cu arc

Principalele părți ale cuptorului electric sunt acoperișul,vatră (partea inferioară a cuptorului, de unde este colectat
metalul topit), electrozii și pereții laterali. Acoperișul constă din trei găuri prin care se introduc electrozii.
Acoperișul este alcătuit din alumină și cărămizi de magnezit-cromit. Vatra include metal și zgură. Mecanismul de
înclinare este folosit pentru turnarea metalului care este topit în suport prin schimbarea cuptorului.
Aplicaţiile multiple ale proceselor electrotermice se datorează în primul rând avantajelor pe
care le prezintă încălzirea electrică faţă de încălzirea cu flacără:
◼ concentrarea unei puternice surse termice într-un spaţiu restrâns, cu obţinerea unor

temperaturi ridicate (şi a unor viteze mari de încălzire);

◼ inexistenţa produselor arderii şi deci posibilitatea de ermetizare a spaţiului de lucru;

◼ prelucrarea termică se poate realiza în atmosferă controlată şi în vid;

◼ se poate asigura funcţionarea intermitentă a instalaţiilor;

◼ uşurinţa reglării temperaturii materialului procesat, în conformitate cu cerinţele procesului

tehnologic;
◼ funcţionarea echipamentelor electrotermice se poate automatiza complet, iar procesele
tehnologice pot fi controlate în timp real;
◼ valori scăzute ale consumurilor specifice de energie;

◼ durata mică a proceselor electrotermice;

◼ îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi a gradului de utilizare a suprafeţelor de producţie;

◼ energia electrică este disponibilă în orice loc şi moment, la parametrii necesari şi uşor

controlabili.
Transformarea energiei electrice în căldură se poate realiza prin mai
multe procedee, acestea determinând şi tipul de echipament electrotermic
utilizat:

• Instalaţii de încălzire cu rezistenţă electrică;

• Cuptoare electrice cu arc;
• Instalaţii de încălzire prin inducţie electromagnetică;
• Instalaţii de încălzire în radiofrecvenţă (capacitive);
• Instalaţii de încălzire cu microunde.

După anii 70 s-au extins procedeele electrotermice care folosesc laserul

şi ultrasunetele.
 CALITATEA ENERGIEI ELECTRICE
dr. ing. Dionisie Mosoni

Calitatea,
conform definiţiei formulate de Organiza Internaţională de Standardizare — ISO (International
Standard Organisation), reprezintă totalitatea caracteristicilor şi a particularităţilor unui
produs sau serviciu, care concretizează aptitudinea de a răspunde la necesităţi potenţiale
sau exprimate ale utilizatorului.
Energia electrică
• Este un produs cu un caracter deosebit deoarece constituie un
flux continuu, nu poate fi stocată în cantităţi mari şi nu poate
face subiectul unui control al calităţii sale înainte de a fi utilizat.
• Este, de fapt, aplicarea conceptului “just in time” [1], în care produsul este livrat
unui consumator în punctul şi la momentul în care se utilizează, de către un
distribuitor autorizat, fără a se putea verifica calitatea acestuia înainte de livrare.
• De asemenea, nu există nici o cale prin care energia electrică ce nu respectă
standardele de calitate să fie retrasă din lanţul de alimentare sau să fie refuzată de
către consumator.
• Însă, pentru ca principiul “just in time” să aibă succes este necesară cunoaşterea
comportării generale a produsului şi a limitelor sale, trebuie să existe un control
bun al componentelor care produc, transportă şi distribuie produsul şi o încredere
maximă că distribuitorul poate livra acest produs la timp şi cu o calitate
corespunzătoare.
 Calitatea energiei electrice
Este o problema deoasebit de complexa cu ramificatii in toate sferele
economico- sociale ale unei tari/regiuni.
Calitatea energiei electrice este o consecinta a unui complex impresionant de
factori intre care amintim:
• reglementari tehnice,
• reglementari asiguratorii privind coridoarele de siguranta ale retelelor
electrice
• nivel tehnologic al receptoarelor electrice simultan racordate la retele,
• nivel de educatie energetica a utilizatorilor,
• reglementari privind compatibilitatea electromagnetica,
• grad de dotare cu aparatura si structura ei pe generatii tehnologice,
• structura zonala a sistemului electroenergetic,
• factori geografici si meteorologici,
• nivel de trai, grad de dotare cu sisteme de protectie etc.,etc.
Asemeni retelelor de calculatoare in care diversii utilizatori debiteaza virusi si
alti factori poluanti in retelele electrice calitatea energiei electrice este o
consecinta a influientei reciproce pe care o genereaza interactiunea dintre
diversele receptoare racordate la retea si a proceselor fizice asociate circulatiei
de curent.
Niciodata oriunde in lume nu se vor impaca calculatoarele, televizoarele, etc. cu
aparatele de sudura racordate la aceeasi retea, cu morile de uroaie, cu betonierele, cu
scurtcircuitele produse de crengile arborilor, cu tentativele de furt, cu vandalismele.
Cele de mai sus sunt o realitate obiectiva totusi ele nu exonereaza Operatorul de
Distributie ( OD ) de la responsabilitati.
Una din sarcinile OD este de a monitoriza calitatea energiei electrice din RED si de
a lua masuri corective astfel incat nivelul calitatii e.e. sa fie readus in limitele
stabilite de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei Electrice
(ANRE)
TERMINOLOGIE
• Gol de tensiune - Reducerea bruscă a tensiunii la o valoare între 90% şi 1% din
valoarea contractuală, urmată de revenirea tensiunii după o scurtă perioadă de
timp. Convenţional, durata unui gol de tensiune este între 10ms şi un minut.
• Întrerupere - Situaţie în care valorile efective ale tensiunilor de linie sunt simultan
sub 1% din tensiunea contractuală în punctul de delimitare.
• Întrerupere tranzitorie - întrerupere cu durata (t) de maximum o secundă (t≤ 1s).
• Întrerupere scurtă – întrerupere cu durata între 1s şi 3min (1s< t ≤ 3 min).
• Întrerupere lungă – întrerupere de peste 3min (t > 3 min).
• Întrerupere anunţată – întrerupere despre care utilizatorii afectaţi au fost anunţaţi
în prealabil.
• Întrerupere planificată - întrerupere necesară pentru lucrările de dezvoltare,
exploatare sau mentenanţă, anunţată în mod normal cu minimum 15 zile lucrătoare
înainte. În situaţii deosebite, întreruperile se consideră planificate, dacă sunt
anunţate cu minimum 24 de ore înainte de producere.
• Armonici - Tensiuni (curenţi) sinusoidale cu o frecvenţă egală cu un multiplu întreg al frecvenţei
fundamentale a tensiunii aplicate.
• Deranjament –eveniment accidental din reţelele electrice de joasă tensiune (≤ 1 kV) care
conduce la întreruperea consumatorilor alimentaţi din reţeaua de joasă tensiune sau
la modificarea parametrilor tensiunii în afara limitelor normate. Se înregistrează la
categoria deranjamente şi arderea siguranţelor sau declanşarea întreruptoarelor de
pe partea de medie tensiune a transformatoarelor, cu excepţia cazurilor când acestea
se produc ca urmare a defectării transformatoarelor sau a unor scurtcircuite pe
partea de medie tensiune, până la bornele transformatorului.
• Flicker - Impresia de jenă vizuală produsă de o sursă luminoasă a cărei luminozitate sau
distribuţie spectrală variază în timp datorită variaţiei tensiunii la alimentare.
• Supratensiunile temporare, la frecvenţa reţelei, sunt, în principal, o consecinţă a defectelor cu
punere la pământ şi de obicei, sunt în principal înlăturate după eliminarea defectului
(0,1 s...0,3 s).
• Asigurarea calităţii energiei electrice a devenit o sarcină tot mai complexă,
deoarece a crescut numărul utilizatorilor având receptoare controlate electronic şi
alte receptoare neliniare. In prezent, în România, peste 65% dintre consumatori
determină emisii perturbatoare în reţeaua electrică de alimentare.
• Este firească necesitatea definirii unor indicatori de calitate pentru energia
electrică şi niveluri de compatibilitate, pe baza cărora să se poată elabora
recomandări internaţionale şi naţionale.
• Prin indicatori de calitate, în sens general, se înţelege o caracteristică de apreciere
cantitativă a proprietăţilor unui produs analizat sub aspectul îndeplinirii cerinţelor
privnd elaborarea sa, exploatarea sau consumul.
• Urmărirea indicatorilor de calitate a energiei electrice şi adoptarea de măsuri
pentru menţinerea acestora în limite admise, ca obligaţie a furnizorului de energie
electrică, nu poate fi făcută decât în corelaţie cu urmărirea perturbaţiilor introduse
în reţeaua electică de alimentare de anumiţi consumatori.
Indicatorii de calitate pot fi clasificaţi în două grupe:
• indicatori primari, care depind în primul rând, de furnizor;
• indicatori secundari, care sunt influenţaţi de funcţionarea consumatorilor,
Indicatorii primari de calitate a energiei electrice se referă la:
a. calitatea produsului:
-frecvenţă (controlată în sistemul energetic prin reglajul P-f );
-amplitudinea tensiunii de alimentare (controlată de reglajul Q-U al ploturilor
transformatoarelor şi al autotransformatoarelor din reţea);
-supratensiunile temporare şi tranzitorii (limitate şi controlate prin sistemele de
protecţie contra supratensiunilor);
-goluri de tensiune (limitate prin sistemele de protecţie prin relee);
b. calitatea serviciului (alimentare cu energie electrică):
-întreruperile de scurtă şi lungă durată ( ca număr şi durată prin convenţie între
furnizor şi consumator, în funcţie de exigenţa acestuia).
 Indicatorii secundari se referă în special la perturbaţiile determinate de funcţionarea
consumatorilor:
armonici şi interarmonici (regimuri nesinusoidale);
fluctuaţii rapide de tensiune;
fluctuaţii lente de tensiune (efect de flicker);
nesimetrii;
Indicatorii secundari de calitate a energiei electrice sunt determinaţi în principal, de tipul
de sarcină al consumatorului.
Perturbaţiile armonice şi interarmonice, fluctuaţiile rapide şi lente de tensiune, precum şi
nesimetriile deteriorează calitatea energiei livrate consumatorilor, buna funcţionare a
echipamentelor acestora find afectată.
Începând cu 1 ianuarie 2019
Restabilirea căii de alimentare a energiei electrice la un loc de consum și/sau de
producere, după o întrerupere neplanificată, trebuie să se realizeze după cum
urmează:
a) pentru mediul urban, cu excepția municipiilor reședință de județ, în condiții
normale de vreme, în maximum 6 ore;
b) pentru municipiile reședință de județ, în condiții normale de vreme, în
maximum 4 ore;
c) pentru mediul rural, în condiții normale de vreme, în maximum 12 ore;
d) pentru mediul urban sau rural, în condiții meteorologice deosebite, în maximum
48 de ore.
Frecvenţa. Abaterea de frecvenţă
In general, încadrarea frecvenţei sistemului energetic într-un domeniu admisibil din punct de
vedere calitativ este condiţionată de menţinerea unei stări de echilibru între sursele de energie şi
consumul de energie electrică al sistemului.
Frecvenţa nominală este 50 Hz în sistemele electroenergetice europene şi în majoritatea
sistemelor din Asia şi 60 Hz în majoritatea ţărilor de pe continentul american şi în Japonia.
Atenţia deosebită acordată controlului frecvenţei pentru menţinerea în limite restrânse este
determinată de consecinţele importante negative ale abaterilor mari de frecvenţă pe întreg
fluxul de producere, transport, distributie şi utilizare a energiei electrice, de la centrala
electrică şi până la receptoarele consumatorului :
• creşterea solicitărilor mecanice ale turbinelor cu abur ca urmare a modificării frecvenţelor
proprii dinamice de vibraţii la palete
• reducerea performanţelor tehnico-economice ale grupurilor termoenergetice, cu reducerea
puterii blocurilor (turbină cu abur şi generator electric) centralei şi a creşterii consumului
specific de combustibil;
• creşterea pierderilor în transformatoarele din reţeaua electrică;
• creşterea consumului propriu tehnologic în reţelele electrice de transport şi distribuţie ale
sistemului energetic national (SEN), reducerea puterii reactive maxmie şi reducerea factorului
de putere la consumatori, afectarea funcţionării majoritaţii receptoarelor electrice: motoare
asincrone, convertoare cu semiconductoare;
• creşterea riscului de apariţie a unor avarii datorită modificării limitelor de funcţionare stabilă a
sistemului (stabilitate statică şi stabilitate dinamică);
• reducerea siguranţei în funcţionare a unor instalaţii: pierderea performanţelor garantate, uneori
până la imposibilitatea continuării funcţionării, accentuarea fenomenelor de uzură, deconectări
datorită DASF (Deconectare Automata la Scăderea Frecvenţei) etc.;
• reducerea randamentului instalaţiilor consumatoare, cu creşterea consumului specific de
energie electrică;
• reducerea producţiei la consumatorii de energie electrică odată cu scăderea frecvenţei tensiunii
de alimentare;
 ➢ Un indicator care poate fi folosit pentru estimarea variaţiilor lente de frecvenţă este
abaterea de frecvenţă ( f ),

f = f N − f (1)

în care: f N este frecvenţa nominală, iar f — frecvenţa reală.

➢ Abaterea relativă de frecvenţă sau abaterea procentuală se determină cu relaţia:

f − fN
 f [%] =  100 % (2)
fN

➢ Integrala abaterilor de frecvenţă pe durata unei zile este un important indicator şi în

cazul utilizării frecvenţei tensiunii din reţeaua electrică la sincronizarea ceasurilor
electrice; pentru a asigura funcţionarea corectă a ceasurilor electrice este necesar ca
această integrală să aibă o valoare nulă:

24
I f =  f  dt = 0 (3)
0
Limitele de imunitate la variaţii de frecvenţă ale diferitelor categorii de receptoare electrice
sunt precizate în standardele de produs.
Majoritatea receptoarelor electrice acceptă abateri de frecvenţă de aproximativ ± 1 Hz (± 2%).
Convertoarele cu semiconductoare sunt, în general, mai sensibile la variaţii de frecvenţă şi se realizează, conform normelor CEI
146, în trei clase de imunitate :
A şi B admit un domeniu de variaţie a frecvenţei reţelei de
alimentare de cel mult ± 2%, iar
cele de clasă C de cel mult ±1%, în condiţiile în care o scădere a
frecvenţei nu se suprapune peste o creştere a tensiunii, şi invers.
OD are obligatia respectarii urmatorilor parametri de calitate ai energiei electrice:

a) frecventa conform SR EN 50160 - in 95% din saptamana frecventa trebuie sa se incadreze

in banda 50 Hz ± 1% si in 100% din saptamana, in banda 50 Hz + 4% pana
la 50 Hz - 6%;

b) tensiunea conform SR EN 50160 - in 95% din saptamana tensiunea nu trebuie sa aiba

abateri mai mari de ±10% din tensiunea contractata.
 Tabelul nr. 1 – Calitatea curbei de tensiune
Fenomen Limite admisibile
Limite pentru tensiunea Tensiunea contractuală Uc situată în plaja
contractuală la MT şi IT  5 % faţă de tensiunea nominală
Flicker Plt  1, pentru 95% din săptămână
Variaţii rapide de tensiune în  5 % faţă de tensiunea nominală Un la JT
regim normal  4 % faţă de Uc la MT şi IT
Nesimetrie (componenta La JT şi MT, Kn  2 %, pentru 95% din
negativă) - Kn săptămână; în unele zone se poate atinge 3 %;
La IT, Kn  1 %, pentru 95% din
săptămână
Frecvenţa* 50 Hz  1 % (reţea interconectată)
50 Hz + 4/- 6 % (reţea izolată)

* intră în responsabilitatea OTS

Frecvenţa nominală a SEN este de 50 Hz.

Limitele normate de variaţie a frecvenţei în funcţionare sunt:
a. 47,00 – 52,00 Hz timp de 100 % pe an;
49,50 – 50, 50 Hz timp de 99,5 % pe an.
Amplitudinea tensiunii de alimentare. Variaţii lente de tensiune
Amplitudinea tensiunii de alimentare poate avea variaţii lente, datorate în special:
- căderilor de tensiune pe linii şi în transformatoare, determinate de
variaţia sarcinii electrice a consumatorilor.
- modificări ale configuraţiei schemei electrice de funcţionare a reţelei,
- modificări ale regimului surselor de putere reactivă.
Constructorii de echipamente indică, pentru fiecare categorie de receptoare limitele de
imunitate la variaţiile de tensiune, acestea fiind cuprinse în general în intervalul (± 5 ... ±10)
%. De exemplu, abaterea relativă admisibilă este de:
± 5% pentru motoare electrice;
± 10% pentru convertizoare cu semiconductoare din clasele de imunitate A şi B;
(- 5 ... +10)% pentru convertizoarele cu clasa de imunitate C;
± 10% pentru aparate de sudare;
± 5% pentru lămpi electrice.
 ➢ Variaţiile lente de tensiune pot fi caracterizate prin abaterea relativă a tensiunii intr-un
anumit punct al reţelei şi la un moment dat, faţă de tensiunea nominală:

U US −UN
 U [%] =  100[%] =  100[%] (4)
UN UN

în care: US este tensiunea de linie a reţelei electrice, într-un anumit punct şi la un moment dat
(tensiune de serviciu), iar UN - tensiunea nominală.
US
Raportul este denumit nivel de tensiune.
UN
Limitele admisibile de variaţie sunt dependente de nivelul de tensiune la care este alimentat
un consumator. Conform normelor actuale abaterile relative ale tensiunilor în PCC, pentru
reţelele având tensiunile nominale sub 220 kV nu trebuie să depăşească ±10%
Supratensiuni
Supratensiunile sunt, de regulă, abordate mai ales în legătură cu probleme de alegere şi
coordonare a izolaţiei, având drept scop reducerea deteriorărilor determinate de solicitările
izolaţiei echipamentelor electrice şi deci creşterea siguranţei în funcţionare a instalaţiilor.
Se consideră ca supratensiuni toate cazurile în care tensiunea pe bare depăşeşte cu mai
mult de 10% tensiunea nominală.
• In funcţie de durată supratensiunile care apar în reţelele electrice pot fi clasificate în
următoarele categorii:
• -supratensiuni permanente (de frecvenţă industrială);
• -suprastensiuni temporare;
• -supratensiuni tranzitorii:
• cu front lent (în special supratensiunile de comutaţie);
• cu front rapid (în special supratensiunile de trăsnet);
• cu front foarte rapid (specifice în special comutaţiilor în staţiile izolate cu SF6);
• supratensiuni combinate.
Goluri de tensiune
Goluri de tensiune este definit ca fiind o reducere, pe o durată determinată (în mod
obişnuit sub 3 s), a amplitudinii sau a valorii efective a tensiunii unei reţele
electrice, intr-un anumit punct al acesteia.
Amplitudinea a golului de tensiune poate avea valori de (0,1...0,9) în care Uc este
tensiunea contractată.
Se consideră că variaţiile de tensiune sub 0,1 sunt cuprinse în banda admisă de
lucru, iar variaţiile mai mari de 0,9 corespund unei întreruperi de tensiune.
Un gol de tensiune poate să apară la conectarea unor motoare electrice cu curenţi de
pornire mari (caz din ce în ce mai puţin întâlnit datorită obligativităţii controlului cu
circuite cu semiconductoare a curentului de pornire la motoarele mari) sau apare ca
urmare a unor defecte în reţeaua electrică şi a eliminării acestora prin funcţionarea
protecţiilor prin relee şi a automatizărilor.
In funcţie de durată şi amplitudine, efectele golurilor de tensiune pot fi diferite în
funcţie de sensibilitatea receptoarelor:
• pentru tensiuni U < 0,9 chiar la durate foarte scurte ale golurilor de tensiune,
de ordinul = (0,2.. .0,3)s, rezultă perturbarea funcţionării unor aparate de
comandă şi reglaj (erori de comandă, pierderi de informaţii);
• pentru o tensiune U = (0,7.. .0,8) şi durate = (0,2. ..0,3)s, poate să apară
deconectarea contactoarelor de 0,4 kV în circuitele secundare;
• pentru o tensiune U = (0,5...0,6) şi durate = (1,5...3)s, poate apărea
instabilitatea motoarelor şi a compensatoarelor sincrone;
• pentru tensiuni U < 0,5 şi durata golului peste 0,05s, lămpile cu descărcări se
sting şi se reaprind la câteva minute de la revenirea tensiunii la valoarea normală;
• pentru o tensiune U = (0,15...0,3) apar perturbaţii în funcţionarea
convertoarelor statice utilizate la acţionarea cu viteză variabilă.
 BILANTURI ENERGETICE -Dionisie Mosoni
Definitii
Bilanţ energetic:
• reprezintă metoda sistematică de urmărire şi contabilizare a fluxurilor energetice din
instalatii
• este documentul tehnic pentru evidentierea sub formă de tabel, diagramă etc. a
egalitătii dintre suma cantitătilor de energie intrate si suma cantitătilor de
energie iesite din acelasi contur la un sistem dat, sub formă de energii utile
si pierderi si într-un interval de timp precizat;
• tine seama de toate fazele si randamentele proceselor de captare, extractie,
preparare îmbogătire, transfer, transport, distributie, utilizare corespunzătoare
sistemului analizat precum si a tuturor formelor si purtătorilor de energie
considerate ca intrări si iesiri ale sistemului.
• constituie un mijloc eficient de stabilire a masurilor tehnico organizatorice menite sa
conduca la cresterea efectului util al energiei introduse intr-un sistem, la diminuarea
consumurilor de energie specifice pe produs.
Ecuatia de bilant este in principiu urmatoarea :
Qi=Qe
sau
Q1+Q2+…+Qn = Qu+Qp1+Qp2+…+Qpm ;
unde:
Qi este energia sau suma energiilor intrate in conturul de bilant;
Qe reprezinta suma energiilor iesite din conturul de bilant;
Q1,Q2,…Qn – energia electrica, termica, etc introduse in sistem
Qu – energia utila
Qp1,Qp2,…Qpm – energia de pierderi (pierderi de energie in retelele si circuitele de
transport si alimentare cu energie electrica, pierderi mecanice, pierderi in infasurari,
pierderi in circuitele magnetice, pierderi de caldura in gazele arse, etc)
• Tipuri de bilant
• Bilanţ electroenergetic reprezintă tipul de bilanţ energetic care
urmăreşte contabilizarea fluxurilor de energie electrică.
• Bilanţ termoenergetic reprezintă tipul de bilanţ energetic care
urmăreşte contabilizarea fluxurilor de energie termică (inclusiv cea
eliberată prin arderea combustibililor).
• Bilanţ complex reprezintă tipul de bilanţ energetic care urmăreşte
contabilizarea tuturor formelor de energie ale căror fluxuri sunt
monitorizate în interiorul conturului de bilanţ.
Clasificarea bilanţurilor energetic
Bilanţurile energetice se clasifică după următoarele criterii:
a)după conturul de cuprindere:
- bilanţ pe echipament;
- bilanţ pe instalaţie:
- bilanţ pe secţie;
- bilanţ pe uzină;
- bilanţ pe agent economic.
b) după felul de energie:
- bilanţ termoenergetic;
- bilanţ electroenergetic.
c) după natura purtătorilor de energie:
- bilanţul pe combustibil;
- bilanţul pe abur;
- bilanţul pe apă de răcire;
- bilanţul pe agenţi frigorifici;
- bilanţul pe aer comprimat (tehnologie, de măsură şi control);
- bilanţul pe azot şi oxigen;
- bilanţul pe alte materiale cu rol de purtător
d) după numărul formelor de energie:
- bilanţ simplu (termoenergetic sau electroenergetic);
- bilanţ complex (termoenergetic şi electroenergetic).
e) după conţinut şi etapă de elaborare:
- bilanţ de proiect;
- bilanţ de omologare;
- bilanţ de recepţie;
- bilanţ real;
- bilanţ optim.
f) după felul fluxurilor de energie considerate:
- bilanţ energetic calitativ (sau bilanţ energetic);
- bilanţ energetic cantitativ.
 Contur de bilant este suprafata imaginara închisa în jurul unui echipament, instalatie, sectie,
uzina, agent economic la care se raporteaza fluxurile de energie care intra,
respectiv, ies din contur.

Proces tehnologic cuprinde o succesiune de activitati care concura la realizarea unui produs
finit /semifinit, caracteristic agentului economic ce are în patrimoniu tot ce
este în conturul de bilant analizat sau auditat.

Proces de transformare reprezinta procesul care are drept scop trecerea de la o forma sau un purtator
energetica de energie la o alta forma sau purtator de energie sau modificarea
parametrilor caracteristici ai unei forme sau ai unui purtator de energie.

Proces de consum final de este procesul în care energia este folosita în scopul realizarii de produse
energie neenergetice sau de prestari de servicii. Dupa procesul de consum final de
energie nu mai au loc transformari energetice.
Echipament este agregatul în care se desfasoara un proces tehnologic.
Instalatie este obiectivul rezultat prin conectarea functionala a mai
multor echipamente cu scopul de a se crea conditiile de
desfasurare a unui proces tehnologic complex, la sfârsitul
caruia rezulta unul sau mai multe produse, intermediare sau
finale.

Sectie este subunitatea administrativ-organizatorica a unei uzine

(fabrici), care dispune de una sau mai multe linii tehnologice.

Uzina este unitatea administrativ-organizatorica, care reuneste, dupa

complexitate, mai multe sectii si are ca obiect realizarea unor
produse finite. Sinonim: fabrica.
Elaborarea şi analiza bilanţurilor energetice este reglementată prin lege
Bilantul energetic este o procedura laborioasa si se realizeaza de catre persoane autorizate.
Elaborarea şi analiza bilanţurilor energetice trebuie să se transforme într-o activitate sistematică
care are drept scop reducerea consumurilor decombustibil şi energie prin ridicarea continuă a
performanţelor energetice ale tuturor instalaţiilor, sporirea eficienţei întregii activităţi energo-
tehnologice
Alimentarea cu energie a consumatorilor, la un înalt nivel calitativ şi de siguranţă,
precum şi gospodărirea raţională şi eficientă a bazei energetice presupune:
-cunoaşterea corectă a performanţelor tehnico-economice ale tuturor părţilor
componente ale întregului lanţ energetic, de la producător la consumator
-asigurarea condiţiilor optime, din punct de vedere energetic, pentru funcţionarea
acestora.
Prin intocmirea bilantului energetic, se evalueaza regimul energetic al fiecarui receptor (motor
electric,cuptoare electrice, utilaje industirale, aparate de iluminat) in parte, pe fiecare tablou de
distributie, pana la tabloul electric general de alimentare (la inchiderea conturului de
alimentare cu energie). Se intocmeste o insumare a consumurilor reale de energie pe
receptor, pe utilaj, pe instalatie si tablou, pe sectie si pe ansamblul consumatorului industrial
de energie.
 Elaborarea si analiza bilanturilor energetice
Bilanţul de proiect
Bilanţul de proiect trebuie să reprezinte soluţia optimă, corespunzătoare condiţiilor tehnico-economice cele
mai avantajoase realizabile în stadiul actual al tehnicii.
Bilanţul de proiect pentru echipament se elaborează pe baza calculelor analitice, a datelor furnizate de
literatura de specialitate sau de situaţii analoage cunoscute, oferte, documentaţii, experienţă în exploatarea
unor echipamente asemănătoare, analiza comparativă a avantajelor şi dezavantajelor de ordin tehnologic şi
energetic ale unor echipamente cunoscute, cu care se fabrică acelaşi produs ca şi cu echipamentul în curs
de proiectare.
Bilanţul de proiect pentru instalaţie se elaborează de către proiectantul instalaţiei, pe principiul conexiunii
optime a echipamentelor care compun instalaţia, în sensul corelării caracteristicilor lor tehnologice şi
energetice, astfel încât să rezulte o instalaţie care exploatează optim resursa energetică pusă la dispoziţie. In
cazul în care schema instalaţiei se poate realiza în diverse variante de echipare, care, îndeplinind aceeaşi
funcţie, realizează consumuri energetice diferite, se va adopta configuraţia care asigură cel mai mic consum
de energie pe unitatea de produs.
Bilanţul de proiect reprezintă obiectul de referinţă pentru bilanţul de recepţie.
 Bilanţul de omologare
Bilanţul de omologare validează concordanţa valorilor obţinute prin măsurători de omologare cu cele de
proiect, performanţele echipamentelor (instalaţiilor) la variaţiile de regim de exploatare, cât şi parametrii
nominali ai echipamentului (instalaţiei). În cazul în care la probele de omologare nu se realizează valorile de
proiect, abaterile revin spre rezolvare proiectantului, iar valorile parametrilor tehnologici şi energetici
realizaţi la omologare devin valori de referinţă pentru bilanţul de recepţie.
Bilanţul de recepţie
Bilanţul de recepţie se elaborează la punerea în funcţiune a unui echipament (instalaţie) în condiţiile concrete
de exploatare. Se vor utiliza curbele de corecţie date de fabricant pentru evaluarea abaterilor parametrilor
reali de la valorile nominale (reţetă, temperatură, putere calorifică, presiune, frecvenţă etc.).
Corecţiile odată operate, diferenţele până la valorile nominale ale parametrilor evidenţiază fie erori de
montaj, fie erori de proiectare (în cazul în care omologarea s-a făcut echipament cu echipament şi nu pe
ansamblul instalaţiei), fie nealinierea perfectă a parametrilor individuali ai echipamentelor care compun
instalaţia. Până la rezolvarea definitivă a diferenţelor, bilanţul de recepţie constituie bilanţul de referinţă
pentru unitatea de exploatare. Se vor efectua probe de funcţionare şi măsurători de bilanţ la cel puţin trei
niveluri de sarcină ale echipamentului (instalaţiei) dintre care unul va fi la sarcina nominală.
Valorile de referinţă se înscriu în cartea tehnică a echipamentului, respectiv a instalaţiei.
 Bilanţul real
Bilanţul real se referă la situaţia în care se găseşte, la un moment dat, un echipament (instalaţie), punând în
evidenţă abaterile valorilor parametrilor reali de la valorile de referinţă stabilite în bilanţul de recepţie,
cauzele şi soluţionarea acestora. Abaterile rezultate reprezintă fie erori de întreţinere şi exploatare, fie uzură.
Bilanţul real se elaborează operând cu cantităţi de energie măsurate, completate cu valori calculate analitic.
Se recomandă ca în timpul probelor de bilanţ încărcarea să fie egală, sau foarte apropiată de cea nominală.
Bilanţul real constituie baza pentru evaluarea potenţialului de resurse energetice refolosibile.
Bilanţul optimizat
Bilanţul optimizat se elaborează de fiecare dată când se elaborează şi bilanţul real. El ia în considerare
efectul implementării măsurilor de creştere a eficienţei identificate prin analiza bilanţului real.
 ANALIZA BILANŢURILOR ENERGETICE REALE

• Bilanţul energetic real va fi supus unei analize foarte amănunţite pentru a formula concluzii asupra
posibilităţilor de îmbunătăţire a proceselor, atât pe linie energetică, cât şi pe linie tehnologică.
• Analiza bilanţului energetic real porneşte de la informaţiile furnizate de:
• fluxurile de energie intrate, respectiv ieşite din contur;
• diagrama Sankey (prezintă în mod sugestiv bilanţul energetic);
• indicatorii de eficienţă energetică calculaţi pentru situaţia existentă;
• experienţa specialiştilor în bilanţuri energetice;
• nivelul indicatorilor de eficienţă energetică realizaţi în ţări dezvoltate (de exemplu, în Uniunea Europeană);
• proiecte, brevete etc. legate de echipamente identice sau asemănătoare cu cele examinate;
• proprietăţile materialelor care condiţionează creşterea eficienţei energetice ale echipamentelor, respectiv
instalaţiilor analizate (materiale pentru izolaţii termice, catalizatori, gaze inerte etc.);
• caracteristicile tehnice ale aparatelor de măsură, control, reglare şi automatizare (permit o mai bună
conducere a proceselor).
• Analiza bilanţurilor energetice trebuie să conducă la: localizarea pierderilor de energie, determinarea
cauzelor şi clasificarea lor, cât şi la stabilirea măsurilor care trebuie aplicate pentru optimizarea indicatorilor
tehnico-economici.
De regula, bilantul real
se determina pentru urmatoarele marimi ale sarcinii (încarcare):
• sarcina nominala;
• sarcina maxima curent realizata în perioada analizata;
• sarcina minima curent realizata în perioada analizata;
• sarcina medie anuala din perioadele de functionare efectiva.

În cazurile în care nu se pot crea conditiile necesare executarii bilantului

la sarcinile de mai sus, se aleg cel putin trei marimi ale sarcinii, în
limitele normale de variatie ale acesteia, pentru care se elaboreaza
bilantul. Pentru cazul sarcinii practic constante, bilantul se executa
numai pentru aceasta sarcina.
• În cazul în care consumurile energetice sau productia sunt influentate
sensibil de anumiti parametri (caracteristicile materiilor prime,
temperatura exterioara etc.), bilantul se executa pentru câteva marimi
caracteristice ale acestor parametri (marimile limita, medie, normala).
Starea tehnica si de curatire a echipamentului sau instalatiei va fi, dupa
caz, urmatoarea:
• pentru elaborarea bilantului real, echipamentul (respectiv
instalatia) se va afla în stare normala (stare medie de uzura);
• pentru elaborarea bilantului de omologare si a celui de receptie,
echipamentul (respectiv instalatia) se va afla în stare perfect curata.
In functie de natura procesului tehnologic, bilantul energetic poate fi
întocmit orar, pe ciclu, pe sarja sau pe unitatea de produs realizat.
 ELABORAREA BILANŢULUI ENERGETIC OPTIMIZAT

• Bilanţul optim reprezintă situaţia în care energia folosită în mod util în proces, cât şi pierderile de
energie, vor fi reduse până la limita minimă justificată din punct de vederetehnico- economic.
• Scăderea semnificativă a energiei utile (şi implicit a energiei intrate) se obţine prin schimbarea tehnologiei
existente cu una modernă.
• În cazul în care schimbarea tehnologiei existente nu se justifică din punct de vedere economic, bilanţul
optimizat va scoate în evidenţă diminuarea pierderilor de energie (la tehnologia existentă).
• La baza elaborării bilanţului optim stă analiza bilanţului real. Această analiză trebuie să fie foarte
amănunţită, pentru a se putea trage concluzii asupra posibilităţilor de îmbunătăţire a proceselor, atât pe linie
energetică, cât şi pe linie tehnologică; de aceea, la analiza bilanţului energetic trebuie să participe atât
specialişti energeticieni, cât şi specialişti tehnologi.
• Analiza bilanţului energetic real trebuie să conducă la localizarea pierderilor, determinarea cauzelor lor,
cât şi la măsurile care trebuie aplicate pentru ameliorarea şi optimizarea indicatorilor tehnico-economici.
• În cadrul acestei analize, toate datele de bilanţ trebuie comparate cu cele din bilanţurile anterioare, cu datele
de proiect, cât şi cu alte date de la agenţi economici similari sau din literatura de specialitate.
• Analiza trebuie, de asemenea, să scoată în evidenţă toate resursele energetice refolosibile, evidenţiindu-
le pe categorii şi potenţiale.
• Pe baza concluziilor rezultate din analiza bilanţului real se elaborează un plan de măsuri, în care se vor
trece toate măsurile tehnice necesare, atât pe linie energetică, cât şi pe linie tehnologică, în vederea
eliminării sau reducerii într-o măsură cât mai mare a pierderilor de energie şi valorificării resurselor
energetice refolosibile.
În mod convenţional sunt considerate energie utilă următoarele:
• pentru acţionările electrice: diferenţa dintre energia absorbită din reţea şi suma cantităţilor reprezentând pierderile
electromagnetice şi mecanice în electromotorul şi mecanismul antrenat;
• pentru acţionările mecanice: energia echivalentă lucrului mecanic la arborele maşinii de acţionare;
• pentru acţionările mecanice ale generatoarelor electrice: energia la bornele generatorului minus energia consumată
de serviciile proprii ale grupului;
• pentru generatoarele de abur: energia conţinută de aburul debitat în conductă, mai puţin energia echivalentă
absorbită de serviciile proprii ale generatorului de abur;
• pentru procesele termice: căldura necesară pentru încălzirea, topirea, vaporizarea, uscarea materialelor după caz,
până la atingerea parametrilor ceruţi prin reţeta procesului tehnologic, precum şi căldura absorbită de reacţiile
endoterme precum şi căldura conţinută în resursele energetice refolosibile, pe care procesul examinat le pune la
dispoziţia altor procese;
• pentru procesele de transport: energia conţinută de cantităţile de combustibil sau de ceilalţi purtători de energie
rămase după transport şi operaţiile de manipulare de la încărcare/descărcare;
• pentru elementele de reţea electrică (transformatoare, linii, bobine de reactanţă etc.): energia la bornele aval ale
elementului considerat;
• pentru procesele de sudură electrică, de electroeroziune, de acoperiri metalice ş.a.: energia la bornele de
alimentare a electrozilor;
• pentru iluminatul electric: energia fluxului luminos util (se preia din manuale, prospecte, buletine de încercare etc.);
• pentru procesele electrochimice (electroliză, galvanotehnică etc.): energia teoretic necesară reacţiilor chimice
specifice procesului, determinată prin calcul;
• pentru procesele de transformare a energiei: energia obţinută după transformare
Pierderile de energie aferente procesului tehnologic sunt considerate următoarele:

▪ căldura sensibilă conţinută de gazele de ardere sau/şi de gazele tehnologice rezultate din proces, la temperatura
cu care acestea părăsesc procesul sau, după caz, instalaţia de recuperare a resursei energetice refolosibile;
▪căldura nedezvoltată ca urmare a unei combustii incomplete (chimic sau mecanic) aferentă procesului tehnologic;
▪căldura pierdută (radiaţie şi convecţie) de suprafeţele exterioare ale echipamentelor;
▪căldura conţinută în cantităţile de masă care se pierd prin evaporare, purjare, drenare, decantare, reglare etc., sau
prin neetanşeităţile instalaţiei;
▪căldura sensibilă a vaporilor evacuaţi în atmosferă de către maşinile unelte (ciocane, prese), de către maşinile termice
cu piston sau de către conductele de însoţire (de menţinere caldă) a traseelor şi rezervoarelor din industria chimică şi
similare;
▪căldura evacuată din proces de către agenţii de răcire, socotită la ieşirea din proces, respectiv, din instalaţia de
recuperare (dacă există);
▪căldura sensibilă conţinută în rebuturile de fabricaţie, în deşeuri, în materialele rezultate din proces ca asociate
produsului propriu-zis (zgură, cenuşă, pulberi, balast, masă inactivă etc.) ca şi căldura sensibilă a produsului propriu-zis la
ieşirea din recuperatorul de resursă (dacă există) sau, în caz contrar, la ieşirea directă din proces;
▪căldura conţinută de resursele energetice refolosibile la ieşirea din proces, respectiv din instalaţiile de recuperare
(dacă există);
▪energia electrică pierdută prin efect Joule, efect Corona, ca şi pierderile electromagnetice şi mecanice ale
motoarelor.
 Componentele energiilor intrate in conturul de bilant:

• energia chimică continută în combustibilul ars

• energia dezvoltată de reactiile chimice din proces
• căldura sensibilă a materiilor prime
• căldura agentilor termici care intră în conturul considerat
• energia electrică introdusă în procesul tehnologic
• energia mecanică introdusă în conturul de bilant
• energiea resurselor energetice secundare exterioare instalatiei
Cauzele care produc pierderi de energie:
• imperfectiuni constructive ale echipamentelor
• starea necorespunzătoare a instalatiilor cauzate de:
• întretinerea defectuoasă
• neefectuării la termen a reparatiilor si reviziilor etc.
• abateri de la regimul sau tehnologia optimă
• exploatarea defectuoasă a instalatiilor
• functionarea în gol a instalatiilor
• rebutarea productiei (defecte de fabricatie)
• organizării necorespunzătoare a productiei
• etc.
 ETAPELE DE REALIZARE A UNUI BILANT ENERGETIC:
1. Examinarea instalatiei si proceselor energetice – obiect al bilantului.
2. Întocmirea schemelor fluxurilor tehnologice, de materiale si energetice pentru instalatia considerată.
3. Stabilirea conturului de bilant si precizarea legăturilor instalatiei cu mediul înconjurător.
4. Identificarea purtătorilor de energie si a circulatiei lor în cadrul instalatiei analizate.
5. Stabilirea mărimilor si datelor
• măsurate
• obtinute din calcule
• estimate pe baza informatiilor existente în literatura de specialitate.
6. Stabilirea metodelor si mijloacelor utilizate la măsurarea mărimilor necesare.
7. Amenajarea punctelor de măsură din instalatie.
8. Stabilirea sarcinilor de productie si a periodicitătii citirilor.
9. Pregătirea măsurătorilor:
• elaborarea foilor de tip pentru măsurători
• stabilirea executantilor măsurătorilor si instruirea lor tehnică
10. Efectuarea măsurătorilor în conditiile prevăzute la etapele anterioare.
11. Prelucrarea măsurătorilor si calculul bilanturilor reale.
12. Analiza consumurilor si pierderilor reale de energie:
• evidentierea cauzelor care le produc
• descoperirea resurselor energetice secundare nevalorificate.
13.Întocmirea unui program de măsuri tehnico- organizatorice pentru conservarea energiei:
• reducerea pierderilor
• valorificarea resurselor energetice secundare nefolosite
• justificare tehnico-economică a măsurilor propuse.
14.Elaborarea prin calcul a bilanturilor energetice optimizate pe baza:
• bilanturilor reale deja întocmite
• economiilor de energie preconizate
 Structura unui bilant energetic
Definirea obiectului lucrării.
2.Descrierea sumară a principalelor echipamente si instalatii.
3.Prezentarea succintă a procesului tehnologic urmărit.
4.Schema fluxurilor tehnologice, de energie si materiale.
5.Stabilirea:
• contururilor de bilant
• datei când s-a realizat bilantul
• sarcinilor de productie (regimurilor de functionare) considerate
6.Descrierea sumară a modului de executie a măsurătorilor:
• descrierea aparatajului folosit si a caracteristicilor lui
• schema cu punctele de măsură
7.Prezentarea fiselor de măsurători
8.Stabilirea ecuatiei de bilant.
9.Calculul componentelor de bilant cu precizarea formulelor de calcul
10.Prezentarea tabelului si diagramei de bilant (diagrama Sankey)
11.Programul de măsuri pentru conservarea energiei si reducerea consumurilor.
12.Calculul de eficientă economică a măsurilor de conservarea energiei.
Forma tabelara a unui bilant energetic
Energii intrate în contur ( Wi ) Energii iesite din contur ( We )
Valoarea Denumirea Valoarea

a) Energii efectiv intrate a) Energii utile

( W ):
 efi folosite ( Wef ) :
• •
• •
b) Energii generate b) Energii secundare
( Wg ) : livrate (Wr ) :
• •
• •
c) Pierderi (Wp ) :
•
•
d) Eroarea bilanTului
()
Total Wi 100 Total We 100
Planul de măsuri întocmit va fi prezentat astfel:
Economii estimate Costuri de Durată de
Nr.
Denumirea măsurii investiţie recuperare
crt. [t.e.p./an] [Euro/an]
[Euro] [ani]
1.
2.
…
n
Măsurile care prezintă eficienţă economică se clasifică, în funcţie de nivelul investiţiei,
în următoarele categorii şi anume:
▪ măsuri fără investiţii (no cost – low cost);
▪ măsuri cu investiţii modice (cu perioadă simplă de recuperare mai mică de 5 ani);
▪ măsuri cu investiţii mari (schimbări tehnologice), care, de regulă, au perioadă
simplă de recuperare a investiţiei mare.
 Eroarea maximă (neînchiderea bilanţului)

• Eroarea maximă (neînchiderea bilanţului) admisă pentru toate tipurile

de bilanţ energetic, trebuie să fie inferioară următoarelor valori:
• ±2,5%, în cazul bilanţurilor în care principalele mărimi sunt
determinate prin măsurători directe (metoda recomandată);
• ±5%, în cazul bilanţurilor în care unele mărimi nu pot fi măsurate
direct, dar pot fi deduse cu suficientă precizie prin măsurarea altor
mărimi (determinare indirectă).
Diagrama Sankey
Are forma unui arbore cu radacinile in sus ( de aceea se mai numeste si diagrama
arborescenta) si in care fluxurile energetice sunt reprezentate sub forma unor
suprafete( benzi) cu latimea proportionala cu valoarea fluxului prin acea suprafata
 CONCLUZII
Bilanţul energetic:
• reprezintă metoda sistematică de urmărire şi contabilizare a fluxurilor energetice;
• este documentul tehnic pentru evidentierea sub formă de tabel, diagramă etc. a
egalitătii dintre suma cantitătilor de energie intrate si suma cantitătilor de energie iesite din
acelasi contur la un sistem dat, sub formă de energii utile si pierderi si într-un interval de
timp precizat;
• constituie un mijloc eficient de stabilire a masurilor tehnico- organizatorice menite sa
conduca la cresterea efectului util al energiei introduse intr-un sistem, la diminuarea
consumurilor de energie specifice pe produs;
• este o procedura laborioasa si se realizeaza de catre persoane autorizate;
• este reglementat prin legislatia in domeniu si prin ordine emise de ANRE;
• stabilirea mărimilor si datelor trebuie facute prin masurare cu aparatura specifica si
numai in cazuri si situatii cand nu exista posibilitatea masurarii, se apeleaza la calculul
marimilor cu ajutorul formulelor si diagramelor din literatura de specialitate ;
Observatii:
• Pentru receptia sau omologarea instalatiilor nu se efectueaza decât bilanturi orare sau
pe cicluri de functionare; nu se executa bilanturi anuale.
• Determinarea marimilor necesare elaborarii bilantului se va face pe baza
masuratorilor directe. În cazul când o marime nu poate fi determinata direct, dar
poate fi dedusa cu suficienta precizie prin masurarea altor marimi, se admite sa se
aplice metoda determinarilor indirecte.
• Unele elemente ale bilantului pot fi neglijate, daca determinarea lor comporta
dificultati apreciabile si reprezinta mai putin de 1% din totalul energiei intrate sau
iesite. Aceste elemente intra în pozitia “necorelarea bilantului”, care nu poate depasi
limita de 2,5% din totalul energiei intrate.
• Aparatele folosite pentru masuratori trebuie sa dispuna de verificare metrologica în
conformitate cu normativele în vigoare.
• Valorile parametrilor tehnologici si energetici cu care opereaza bilantul, cât si
evenimentele aparute în perioada de masuratori se vor consemna în fise.
• Elementele bilantului se vor prezenta atât sub forma de tabel cât si ca diagrama
Sankey.
• Intocmirea si analiza bilanturilor energetice este reglementata prin Legea nr. 160/2016 pentru
modificarea si completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienta energetica.
Trebuie sa aiba intocmite audituri si bilanturi energetice:
• - operatori economici industriali care detin subunitati consumatoare a mai mult de 1.000 tep (tone
echivalent petrol) - sucursale, puncte de lucru, precum si alte sedii secundare, amplasate in mai multe
puncte geografice, care nu sunt legate direct prin functionalitate sau retele energetice, fiecare subunitate
situata intr-un punct geografic diferit de al celorlalte subunitati fiind considerata din punctul de vedere al
obligatiilor ce ii revin o unitate independenta;
• - operatori economici industriali care detin peste 250 de angajati.
In urma realizarii auditului si bilantului energetic se intocmeste:
• - raport de audit;
• - analiza economica a solutiilor de crestere a eficientei energetice;
• - recomandari privind realizarea economiei de energie;
• - recomandari pentru realizarea imbunatatirii calitatii energiei;
• - propunere de plan de investitii.
 RETELE INTELIGENTE ( SMART GRIDS)
dr. ing. Dionisie Mosoni
• Provocările de natură energetică ale Europei, impun o schimbare în peisajul generării de energie electrică.
Calea de urmat o reprezintă combinarea generării centralizate cu generarea distribuită, a integrării
microsistemelor ori a “centralelor virtuale” într-o piaţă unică. Aceste schimbări fundamentale vor avea un
impact semnificativ asupra proiectării şi controlului reţelelor.
• Platforma Tehnologică Europeană (ETP) Smart Grids a fost înfiinţată în 2005, pentru a crea o viziune
comună europeană privind perspectiva reţelelor electrice, având ca orizont anul 2025, dar şi pe mai departe.
Platforma include reprezentanţi din industrie, operatorii sistemelor de transport şi de distribuţie, organisme de
cercetare şi autorităţi de reglementare. Aceştia au identificat obiective clare şi propun o strategie pentru
dezvoltarea viitoare a reţelelor .
In 2006 Comisia Europeană a emis Cartea verde "Strategia europeană pentru o energie durabilă, competitivă
şi sigură" care subliniază faptul că Europa a intrat într-o nouă eră a energiei.
Platforma Tehnologica Europeana pentru Retele Tehnologice defineste o retea inteligenta ca
fiind
“ reteaua electrica care poate integra in mod inteligent actiunile tuturor utilizatorilor
conectati la ea – generatori, consumatori, sau cei care indeplinesc ambele calitati – pentru a
furniza in mod eficient energie electrica sustenabila economic si in conditii de siguranta in
functionare.”
• Conceptul de bază de „Smart Grid” este de a adăuga sistemele de monitorizare, analiză şi
control, precum şi capacităţile de comunicare la nivelul sistemului electroenergetic cu scopul de
a maximiza performanţele sistemului concomitent cu reducerea consumului de energie
• Reţelele inteligente (smart grids) sunt reţele electrice care asigură integrarea eficientă a
tuturor surselor de energie şi a utilizatorilor astfel încât indiferent de modul lor de
funcţionare să se asigure flexibilitate, eficienţă economică, pierderi reduse, un nivel ridicat
al calităţii energiei electrice, securitatea şi siguranţa alimentării cu energie.
• Smart Grid constituie a treia generație de sisteme energetice, cea în care rețeaua electrică
este dublată de o reţea informatică ce realizează conectarea operatorilor de pe piaţa de
energie electrică şi prin informație.
• Sunt combinate elemente de software şi hardware menite să îmbunătăţească semnificativ
modul de funcţionare a procesului de alimentare cu energie electrică a utilizatorilor,
asigurând posibilitatea interacţiunii în timp real între operatorii de pe întregul lanţ al
producţiei, transport, distribuţie, furnizare şi utilizare. Se poate considera că reţelele
smart grid nu reprezintă o revoluţie în domeniu ci o evoluţie a reţelei pentru a satisface
necesităţile utilizatorilor.
În figura 1 este indicată, orientativ, diferenţa dintre structura unui sistem electroenergetic clasic şi structura unei reţele
inteligente

Fig.1 Structura actuală a sistemelor electroenergetice (a) şi structura unei reţele inteligente (b): 1 centrale
electrice clasice; 2 mari utilizatori industriali; 3 mici utilizatori; 4 centrală fotoelectrică; 5 centrală eoliană; 6
utilizatori „prosumer”; 7 sistem de stocare a energiei electrice.
• Reţelele inteligente sunt bazate pe sisteme de comandă avansate, echipamente electronice
şi componente de nivel înalt. Modificarea reţelelor electrice prin introducerea de
comunicaţii, control automat şi alte tehnologii informatice permite funcţionarea mai
economică, fiabilă, în siguranţă şi respectând cerinţele de mediu ale sistemelor
electroenergetice.
• Proprietatea de bază a reţelei inteligente este utilizarea unei reţele de distribuţie bidirecţionale,
care este capabilă să ştie ce se întâmplă în fiecare moment pentru a înlocui reţeaua electrică
pasivă.
• Reţelele inteligente au proprietăţile de a avea o
-precizie mare,
-o eficienţă ridicată
-funcţionarea uşoară.
• O soluţie mai avansată a distribuţiei de energie poate fi realizată prin analiza şi exploatarea unor
diferite tipuri de echipamente inteligente conectate în reţeaua inteligentă.
• Generarea distribuită (GD) va juca un rol de bază în reţeaua inteligentă, şi este previzibil că va
deveni o tendinţă de utilizare a tehnologiei GD pentru realizarea bilanţului în timp real dintre
cererea şi oferta de energie în viitoarele reţele de distribuţie inteligente.
• Aceste unităţi de generare distribuită pot fi văzute ca o sarcină virtuală şi sunt controlate
direct de către utilizatori pentru a fi pornite şi oprite. Chiar dacă sunt interconectate cu
reţeaua electrică, ele pot încă să nu participe la controlul automat al disponibilului de putere,
neinjectând nici o putere în reţeaua electrică în condiţii normale de funcţionare a acesteia.
• Noile tehnologii inteligente îmbunătăţesc observabilitatea şi controlabilitatea
sistemului energetic şi au capacitatea să transforme rețeaua electrică dintr-o
infrastructură statică într-una dnamică, condusă eficient. Deci, Smart Grid
este un concept de modernizare a rețelelor electrice care integrează
tehnologiile electrice şi informatice în orice punct al reţelei de la cele de
generare până la cele de consum.
Principalele caracteristici ale sistemelor „Smart Grid” sunt:
• asigurarea participării utilizatorilor la piaţa de energie electrică;
• asigurarea condiţiilor pentru circulaţia bidirecţională a fluxurilor de energie;
• flexibilitate la modificări în structura surselor de generare şi a utilizatorilor de energie;
• includerea în reţeaua electrică a tuturor surselor de generare şi a sistemelor de stocare a energiei;
• dezvoltarea de noi produse, servicii şi pieţe specifice;
• asigurarea calităţii energiei electrice pentru toţi utilizatorii de reţea;
• utilizarea eficientă a energiei electrice şi optimizarea funcţionării echipa-mentelor din reţea;
• gestionarea adaptivă a reţelei pentru a limita perturbaţiile, atacurile fizice şi informatice precum
şi daunele la condiţii excepţionale;
• măsurare inteligentă a energiei (smart metering);
• circuite de comunicaţii şi protocoale specifice de comunicaţie şi de securitate.
 Dezvoltarea sistemelor Smart Grids va permite:
• utilizarea noilor tehnologii pentru creşterea eficienţei, securităţii şi fiabilităţii tuturor
componentelor sistemelor electroenergetice;
• realizarea de noi servicii, noi opţiuni ale utilizatorilor de reţea, cu asigurarea condiţiilor
corespunzătoare privind calitatea energiei electrice;
• dezvoltarea sistemului de comunicaţii pentru a obţine informaţii mai corecte, mai rapide care să
permită evaluarea, în timp real, a evenimentelor din sistem şi adoptarea de măsuri pentru
limitarea efectelor.
• Dezvoltarea reţelelor inteligente determină realizarea unor sisteme energetice mai
eficiente, mai flexibile, mai fiabile, mai stabile la perturbaţii, mai interactive. Se asigură un
flux bidirecţional atât al energiei cât şi al informaţiilor.
• Realizarea obiectivelor caracteristice reţelelor inteligente necesită asigurarea unor condiţii
specifice pentru fiecare dintre operatorii de pe piaţa de energie electrice.
 Operatorul de transport trebuie să asigure:
• capacitate suficientă (instalată şi în curs de instalare) pentru a transporta energia generată în
sistem;
• opţiuni suficiente pentru a echilibra generarea de energie intermitentă (de exemplu
eoliană) cu o utilizare aleatorie;
• minimizarea pierderilor printr-o conducere inteligentă a sistemului şi un managementul
adecvat al fluxurilor de energie;
• managementul corespunzător al sistemelor de reglare a puterii reactive şi controlul
tensiunii în noduri caracteristice ale sistemului electroenergetic.
Monitorizarea on-line a elementelor sistemului electroenergetic poate asigura o creştere
importantă a eficienţei şi securităţii alimentării cu energie electrică a utilizatorilor
Principalele condiţii pe care trebuie să le asigure reţeaua de distribuţie pentru
implementarea concepţiei smart grid sunt:
• asigurarea unei capacităţi suficientă (instalată şi în curs de instalare) pentru a distribui energia;
• instalarea de dispozitive de control pentru a garanta calitatea de tensiune, utilizând sisteme
FACTS (Flexible Alternating Current Transmission Systems) adecvate;
• monitorizarea on line a tuturor elementelor din reţea (senzori, infrastructura de telecomunicaţii şi
IT);
• dezvoltarea sistemelor de automatizare în reţeaua de distribuţie;
• managementul sarcini în prezenţa surselor de generare distribuită şi a sistemelor de stocare a
energiei);
• dezvoltarea sistemelor de măsurare inteligentă (smart metering);
• managementul întreruperilor şi al congestiilor;
• dezvoltarea dispecerului pentru instalaţiile eoliene;
• managementul echipelor de intervenţie mobilă;
• dezvoltarea tehnicilor de mentenanţă predictivă.
 Funcţiile de automatizare a distribuţiei se pot împărţi în funcţii primare şi funcţii secundare.
În categoria funcţiilor primare sunt cuprinse:
• monitorizarea şi controlul echipamentelor de distribuţie din staţii (sistemele SCADA de la
nivelul distribuţiei care monitorizeaza starea echipamentelor din staţie, protecţiile din staţie
etc.);
• automatizarea locală (necorelată la nivelul unei întregi reţele) a echipamentelor de distribuţiei de
pe fideri (automatizări care permit comutarea locală de pe o cale pe alta, izolarea ramurilor cu
defect etc.);
• monitorizarea şi controlul echipamentelor de automatizare a distribuţiei de pe fideri (de
exemplu, comunicaţia SCADA cu echipamentele automate montate pe fideri);
• managementul resurselor de energie distribuite (protecţiile liniilor de conectare cu sursele de
energie distribuite, monitorizarea şi controlul acestora);
• aplicaţii software de analiză centralizată pentru automatizarea distribuţiei (calculul regimului
permanent în timp real, modele pentru operarea sistemului cu generare semnificativă din surse
distribuite etc.).
• Sistemele SCADA se realizează într-o structură integrată de echipamente, soft şi căi de
comunicaţie, deservind ambele niveluri de tensiune 110 kV (staţii 110 kV/MT) şi MT (staţii
MT/MT, reţele MT şi posturi de transformare MT/JT ).
• Reţeaua de telecomunicaţii reprezintă elementul de bază al sistemului informatic pe care se pot
implementa şi dezvolta servicii şi aplicaţii IT care deservesc utilizatorii finali.
Realizarea smart grids impune măsuri adoptate la nivelul fiecărui operator din sistemul
electroenergetic pentru a asigura obiectivele impuse.

La nivelul utilizatorului (prosumer):

• sisteme de utilizare eficientă a energiei;
• producţie de energie din surse locale;
• clădiri inteligente;
• automatizare a echipamentelor utilizatoare.
La nivelul generării:
• producţie adaptivă cu accent pe sursele regenerabile de energie;
• controlul poluării mediului în cazul surselor convenţionale;
La nivelul reţelei electrice:
• automatizare staţii (SA Substation Automation);
• asigurarea calităţii energiei electrice (PQ power quality) şi a monitorizării evenimentelor din reţea (PM power
monitoring);
• managementul puterii în sistem (EMS energy management system);
• utilizarea pe scara largă a electronicii de putere;
• managementul activelor din sistem şi monitorizarea acestora;
• automatizarea distribuţiei;
• managementul sistemelor de distribuţie;
• infrastructură avanasată de măsurare (AMI advanced metering infrastructure);
Sistemele SCADA se realizează într-o structură integrată de echipamente, soft şi căi de
comunicaţie, deservind ambele niveluri de tensiune 110 kV (staţii 110 kV/MT) şi MT
(staţii MT/MT, reţele MT şi posturi de transformare MT/JT ).

Reţeaua de telecomunicaţii reprezintă elementul de bază al sistemului informatic pe

care se pot implementa şi dezvolta servicii şi aplicaţii IT care deservesc utilizatorii
finali.

Infrastructura de fibră optică ar putea fi realizată pe sistemul de distribuţie a energiei,

cablul de fibră optică folosindu-se de conductorul de protecţie dintre stâlpii liniilor
electrice aeriene.
• Standardizarea in Smart Grid
• O directie de dezvoltare cu rol esential in succesul initiativei Smart Grids o reprezinta
standardizarea modului in care diferitele sisteme care contribuie cu date, informatii sau
modalitati de control a RED comunica intre ele pentru a-si coordona actiunile si a obtine unul de
la celalalt datele necesare functionarii inteligente si cat mai autonome.

• Acest subiect este la randul sau de maxim interes in domeniul aplicatiilor SCADA / DMS,
avand in vedere rolul de „centru de coordonare” al mai multor sisteme catre un concept Smart
Grid unitar, pe care acestea il au.

• Directia standardizarii interfetelor intre sisteme informatice are inca de parcurs un drum destul
de lung, avand in vedere gradul relativ scazut de adoptare a acestor modele in realizarile practice
actuale.

• Adoptarea in Romania a normelor internationale privind indicatorii de calitate a

energiei electrice si includerea acestora in contractele economice privind serviciile de
producere/ transport/distributie/ furnizare a energiei electrice necesita un management
specific.
Ministerul Economiei , Comertului si Mediului de Afaceri a emis Ordinul nr.2081/11.11.2010
prin care s-a aprobat
Planul de actiune pentru implementarea, in Sistemul Energetic National, a conceptului de
„ Retea Inteligenta-smart grid”
Acest ordin cuprinde in principal urmatoarele masuri:
• Asigurarea finantarii si selectarea unui Consultant international care sa elaboreze Strategia si
Studiul de fezabilitate pentru implementarea conceptului in SEN;
• Propuneri de modificari de legislatie primara si secundara;
• In proiectele de bugete ale agentilor economici vor fi prevazute capitole pentru
elaborarea studiilor si proiectelor de cercetare-dezvoltare dedicate retelelor inteligente, prin
care vor fi implementate strategia si studiul de fezabilitate conform specificului fiecarei
societati;
• Toate societatile comerciale din cadrul SEN vor nominaliza prin Decizii
compartimente/colective de lucru care vor elabora documentari/studii tehnice legate de retele
inteligente cu aplicabilitate la domeniul propriu de activitate;
• Problematica retelelor inteligente va fi inclusa in strategia energetica nationala privind protectia
infrastructurilor critice.
• Toate activitatile vor fi bugetate si vor avea propuneri de calendare de desfasurare.
Statii electrice de incarcare a masinilor electrice
• Modulul de incarcare este de eficienta inalta cu trei niveluri de putere setate software si control
digital.
• Echipamentul este asistat de un modul de monitorizare de inalta clasa cu mai multe interfete
disponibile.
• Unitatea de procesare realizeaza un management inteligent atat manual cat si automat dispunand
de doua functii de control.
• Adoptand modul de control inteligent, defectarea unui singur modul de incarcare nu afecteaza
intregul sistem.
• Modulul de incarcare dispune de un comutator cu trei nivele de incarcare controlate software
asigurind astfel un randamet mai mare de 95%. Acesta dispune de un sistem stand by iar in
momentul conectarii autoturismului la statie, aceasta porneste automat asigurind curentul optim
de incarcare.
• Statia poate incarca simultan trei autovehicole in urmatoarele moduri: DC CCS-AC, DC
CHAdeMO-AC si optional DC-DC-AC.
• Statia poate fi livrata intr-o gama variata de puteri de la 45KW la 120KW DC si 22/43 KW AC.
• Pentru o masina electrica tipic de 24kWh acumulatorul poate fi incarcat in 20 minute
până la 80 % din capacitate( intr-o statie performanta).
Priza casnica
• Aceasta reprezinta cea mai simpla solutie de incarcare pentru masina
dumneavoastra. Nu aveti nevoie decat de un cablu cu mufa speciala pentru
masina, care vine de obicei la achizitionarea ei, pentru a va conecta la priza si a
incepe incarcarea.
• Dezavantajele acestei metode de incarcare sunt urmatoarele:
• Nu exista protectie impotriva eventualelor probleme ce pot aparea in timpul
incarcarii
• Nu se poate contoriza curentul consumat
• Puterea disponibila este de 2,3 kW
• Durata unei incarcari complete este intre 10 - 15 de ore
Statie de incarcare cu curent alternativ (AC) monofazat
• Aceasta este solutia cea mai fiabila pentru masina dumneavoastra electrica, recomandata mai
ales pentru acasa sau locul de munca.
• Aceste statii sunt dotate cu protectie, pot fi conectate intre ele si/sau la internet, se poate
contoriza energia consumata si se poate restrictiona accesul la ele, incarcarile fiind autorizate cu
ajutorul unui card RFID.
• Puterea disponibila a acestor statii poate fi intre 3,7 – 7,4 kW, iar durata unei incarcari complete
este de 3 – 8 ore.
Statie de incarcare cu curent alternativ (AC) trifazat
• Aceleasi caracteristici ca la statia prezentata anterior, doar ca aici puterea variaza intre
11–22kW,iar timpul de incarcare este intre 1,5 – 3 ore.
• La statiile de incarcare cu curent alternativ, indiferent ca sunt monofazate sau trifazate, conteaza
si tipul masinii pe care o conectati, deoarece masina suporta o anumita limita de incarcare.
• O masina cu o limita de 7,4 kW, daca este conectata la o statie de 11 kW, se va incarca doar cu
7,4 kW.
Statie de incarcare cu curent continuu (DC)
• Acesta este tipul de statie folosit pentru incarcarile rapide. De regula, ele sunt
amplasate in benzinarii sau pe autostrada. Puterea unei astfel de statii este de 50 –
120 kW, iar timpul de incarcare este intre 30 de minute si o ora.
• Datorita faptului ca ele transmit curentul direct in baterie, si nu mai este nevoie sa
treaca prin redresorul masinii care impune restrictia de putere, toate masinile se
vor incarca la fel de repede.
• Se recomanda sa se utilieze cat mai rar acest tip de statie, deoarece ele solicita
foarte mult bateriile masinilor, existand astfel posibilitarea unei defectarii
timpurii a acestora.
5G este denumirea generică pentru o nouă generație de tehnologii din familia tehnologiilor de comunicații
radio mobile (IMT 2020), care prin inovațiile pe care le introduce și prin caracteristicile cu care a fost
concepută, facilitează dezvoltarea unor adevărate ecosisteme digitale în majoritatea sectoarelor vieții
economice și sociale.
5G înseamnă mai mult decât o experiență total nouă pe internet, este conceput pentru încorporarea
conectivității între produse și servicii.
Această transformare se va materializa progresiv în toate sectoarele:
• în autovehiculele pe care le producem,
• în șoselele pe care conducem,
• în precizia producției agricole,
• în robotica industrială ,
• serviciile publice,
• fie acestea sănătate,
• educație,
• siguranță publică
• administrație etc.
• 5G, a cincea generație de comunicații mobile, a beneficiat de o multitudine de
analize, încercări, teste demonstrative și lansări comerciale precoce pe toate
meridianele, inclusiv teste în România încă din 2017.
• comunicații de zeci de ori mai rapide, mai fiabile și mai eficiente, pentru
oameni și pentru obiectele conectate ale internetului lucrurilor în deceniul următor
• 5G este considerat unul din ingredientele esențiale pentru transformarea
economică preconizată de cea de-a patra revoluție industrială și pentru
dezvoltarea societăți
• utilizări industriale inovatoare: autovehicule autonome și conectate, sisteme cyber-
fizice și robotică programabilă, agricultură de înaltă precizie, comunități și rețele
inteligente, chirurgie bazată pe realitate virtuală etc.
• Internet mobil semnificativ mai bun
• Internet fix de mare viteză
• Comunicații pe scară largă
Tehnologia 5g
5G este denumirea generică pentru o nouă generație de tehnologii din familia tehnologiilor de
comunicații radio mobile (IMT 2020), care prin inovațiile pe care le introduce și prin
caracteristicile cu care a fost concepută, facilitează dezvoltarea unor adevărate ecosisteme digitale
în majoritatea sectoarelor vieții economice și sociale.
5G înseamnă mai mult decât o experiență total nouă pe internet, este conceput pentru încorporarea conectivității între
produse și servicii.
Această transformare se va materializa progresiv în toate sectoarele:
• în autovehiculele pe care le producem,
• în șoselele pe care conducem,
• în precizia producției agricole,
• în robotica industrială ,
• serviciile publice,
• fie acestea sănătate,
• educație,
• siguranță publică
• administrație etc.
Avântul fără precedent al internetului și dispozitivelor mobile de care ne bucurăm în prezent s-a produs în
condițiile în care pe parcursul a mai puțin de două decenii în România s-au lansat si comercializat cu
succes 4 generații tehnologice de comunicații mobile.
• comunicații de zeci de ori mai rapide, mai fiabile și mai eficiente, pentru oameni și pentru
obiectele conectate ale internetului lucrurilor în deceniul următor
• 5G este considerat unul din ingredientele esențiale pentru transformarea economică preconizată
de cea de-a patra revoluție industrială și pentru dezvoltarea societăți
• utilizări industriale inovatoare: autovehicule autonome și conectate, sisteme cyber-fizice și
robotică programabilă, agricultură de înaltă precizie, comunități și rețele inteligente, chirurgie
bazată pe realitate virtuală etc.
• Internet mobil semnificativ mai bun
• Internet fix de mare viteză
• Comunicații pe scară largă între mașini