UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII BUCUREŞTI

FACULTATEA DE CONSTRUCŢII CIVILE, INDUSTRIALE ŞI AGRICOLE

CONTRIBUŢII LA MODELAREA SISTEMELOR

DINAMICE STRUCTURALE COMPLEXE

TEZĂ DE DOCTORAT

Conducător ştiinţific
Prof. univ. dr. ing. VALERIU BĂNUŢ

Doctorand
Ing. TUDOR MACAVEI

BUCUREŞTI
2010
 Pentru îndrumarea plină de grijă şi rigurozitate adresez sentimente de cel
mai înalt respect şi recunoştinţă conducătorului ştiinţific prof. univ. dr. ing.
Valeriu Bănuţ.

De asemenea, doresc să exprim sincere mulţumiri colegilor din Catedra de

Mecanică, Statica şi Dinamica Construcţiilor, în special prof. univ. dr. ing. Iordan
Petrescu pentru începuturile în studiul modelării cu elemente finite, conf. univ. dr.
ing. Mircea Eugen Teodorescu pentru sprijinul în domeniul calculului geometric
neliniar.

Mulţumesc prof. univ. dr. ing. Mihai Budescu şi prof. univ. dr. ing. Doina
Ştefan pentru aprecierile făcute cu promptitudine asupra prezentei teze.

Mulţumesc doamnei decan, prof. univ. dr. ing. Daniela Preda pentru
suportul acordat pe parcursul elaborării lucrării de doctorat.

În final mulţumesc familiei şi prietenilor care m-au susţinut şi încurajat

permanent.
 CUPRINS

INTRODUCERE 1
CAPITOLUL 1.
PRINCIPALELE PROBLEME ALE MODELĂRII SISTEMELOR
DINAMICE STRUCTURALE 7

1.1. Aspecte fundamentale 7

1.1.1. Sistem, model fizic, model matematic 7
1.1.2. Simplificarea modelelor matematice 7
1.1.3. Importanţa studiului modelării sistemelor dinamice structurale 8

1.2. Aspectele modelării sistemelor dinamice structurale 8

1.2.1. Introducere 8
1.2.2. Modelarea inerţială 9
1.2.3. Modelarea disipativă 11
1.2.4. Modelarea deformabilităţii 12

1.3. Probleme practice ale modelării sistemelor dinamice structurale 12

1.3.1. Principalele probleme practice ale modelării sistemelor
dinamice structurale 12
1.3.2. Delimitarea de mediul înconjurător – problemă esenţială a
modelării sistemului dinamic 13

CAPITOLUL 2.
INFLUENŢA DISTRIBUŢIEI RIGIDITĂŢILOR, MASELOR ŞI
ÎNCĂRCĂRILOR DINAMICE ASUPRA MODELULUI DE CALCUL 16

2.1. Condensarea gradelor de libertate 16

2.1.1. Divizarea în submatrice a matricei de rigiditate 16
2.1.2. Condensarea consecventă 17
2.1.3. Condensarea prin transformări elementare 17

2.2. Influenţa distribuţiei rigidităţilor sistemului dinamic structural

asupra stabilirii modelului de calcul 19
2.2.1. Introducere 19
2.2.2. Sistemul dinamic structural analizat 19
2.2.3. Constatări şi comentarii 26
2.2.4. Concluzii 28

i
2.3. Influenţa distribuţiei maselor şi încărcărilor dinamice asupra
modelului de calcul 29
2.3.1. Introducere 29
2.3.2. Sistem dinamic structural simetric, cu masa distribuită uniform 29
2.3.3. Sistem dinamic structural cu o masă disproporţionată 34
2.3.4. Influenţa încărcărilor dinamice asupra modelului de calcul 40

2.4. Concluzii 40
CAPITOLUL 3.
INFLUENŢA GRADULUI DE RAFINARE AL DISCRETIZĂRII
ASUPRA RĂSPUNSULUI DINAMIC 41

3.1. Aspecte fundamentale în metoda elementelor finite 41

3.1.1. Principiul metodei elementelor finite 41
3.1.2. Clase şi tipuri de elemente finite 43
3.1.3. Funcţii de aproximare în coordonate globale 44
[Link]. Generarea funcţiilor de aproximare 44
[Link]. Elementul unidimensional bară 45
[Link]. Elementul triunghiular liniar 47
3.1.4. Funcţii de aproximare în coordonate naturale 50
3.1.5. Elemente izoparametrice 51
3.1.6. Condiţii de convergenţă şi compatibilitate 54

3.2. Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra modurilor

proprii de vibraţie determinate prin calcul 55
3.2.1. Introducere 55
3.2.2. Sistemul dinamic structural P+1 56
[Link]. Alcătuirea sistemului 56
[Link]. Modele dinamice studiate 56
[Link]. Formele proprii de vibraţie 59
[Link]. Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra valorilor
proprii calculate 60
[Link]. Concluzii 65
3.2.3. Sistemul dinamic structural P+3 68
[Link]. Alcătuirea sistemului 68
[Link]. Modele dinamice studiate 68
[Link]. Formele proprii de vibraţie 71
[Link]. Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra valorilor
proprii calculate 80
[Link]. Concluzii 81

3.3. Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra răspunsului dinamic 85

3.3.1. Introducere 85

ii
 3.3.2. Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra răspunsului
dinamic la acţiunea forţelor armonice 85
3.3.3. Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra răspunsului
dinamic la acţiunea seismică 86
[Link]. Metoda de calcul aplicată 86
[Link]. Rezultate obţinute 86
[Link]. Concluzii 86

CAPITOLUL 4.
ABORDAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI MODELĂRII
SISTEMELOR DINAMICE SRUCTURALE 93

4.1. Aspecte fundamentale 93

4.1.1. Introducere 93
4.1.2. Modele geometric uniforme şi dinamic uniforme 94

4.2. O proprietate a sistemelor dinamice modelate cu elemente finite 96

4.2.1. Enunţul proprietăţii şi condiţii de aplicare 96
4.2.2. Structuri spaţiale alcătuite din elemente de tip grindă
cu secţiune constantă 98

4.3. Vibraţii longitudinale 100

4.3.1. Soluţia analitică 100
4.3.2. Soluţia cu elemente finite cu mase concentrate 101
4.3.2. Soluţia cu elemente finite cu matricea maselor „consecventă” 105

4.4. Vibraţii de torsiune 109

4.4.1. Soluţia analitică 109
4.4.2. Soluţia cu elemente finite şi caracteristici inerţiale concentrate 111
4.4.3. Soluţia cu elemente finite şi matricea inerţială „consecventă” 113

4.5. Vibraţii transversale 116

4.5.1. Soluţia analitică 116
4.5.2. Soluţia cu elemente finite cu matricea maselor „consecventă” 121
4.5.3. Soluţia cu elemente finite şi matricea maselor diagonală 129

CAPITOLUL 5.
ABORDAREA PRACTICĂ A PROBLEMEI MODELĂRII
SISTEMELOR DINAMICE SRUCTURALE 134

5.1. Aspecte fundamentale 134

5.1.1. Introducere 134
5.1.2. Aspecte analizate în abordarea practică a modelării sistemelor
dinamice structurale 134

iii
5.2. Vibraţiile longitudinale ale sistemului cu legături 135
5.2.1. Soluţia analitică 135
5.2.2. Soluţia cu elemente finite şi mase concentrate 136
5.2.3. Soluţia cu elemente finite şi matricea maselor „consecventă” 137

5.3. Vibraţiile transversale ale sistemului cu legături 139

5.3.1. Soluţia analitică 139
5.3.2. Soluţia cu elemente finite şi masele concentrate 140
5.3.3. Soluţia cu elemente finite şi matricea maselor „consecventă” 141

5.4. Evaluarea erorilor pulsaţiilor proprii de vibraţie intermediare

ale sistemelor cu legături 143
5.4.1. Erorile intermediare efective 143
5.4.2. Procedeul liniar de interpolare al erorilor 144
5.4.3. Metoda polinomului de interpolare Lagrange 147
5.4.4. Procedeul funcţiei putere 151

5.5. Influenţa erorilor pulsaţiilor proprii asupra exactităţii răspunsului

dinamic la acţiuni armonice 153
5.5.1. Introducere 153
5.5.2. Răspunsul dinamic staţionar 155
5.5.3. Concluzii 158

CAPITOLUL 6.
CALCULUL DINAMIC GEOMETRIC NELINIAR 160

6.1. Introducere 160

6.1.1. Ipoteze 160
6.1.2. Specificul calculului de ordinul II 161

6.2. Principiile calculului dinamic geometric neliniar 163

6.2.1. Calculul dinamic liniar şi geometric neliniar 163
6.2.2. Ecuaţia mişcării 163

6.3. Matricea de rigiditate geometrică a barei 164

6.3.1. Bara dublu articulată 164
6.3.2. Bara dublu încastrată 165

6.4. Vibraţiile sistemului cu legături 167

6.4.1. Sistemul dinamic structural analizat 167
6.4.2. Soluţia de referinţă 168
6.4.3. Soluţia cu elemente finite şi mase concentrate 169

iv
6.5. Evaluarea erorilor perioadelor proprii de vibraţie intermediare 170
6.5.1. Erorile intermediare efective 170
6.5.2. Procedeul liniar de interpolare al erorilor efective 171
6.5.3. Metoda polinomului de interpolare Lagrange 174
6.5.4. Procedeul funcţiei putere 177

6.6. Creşterea perioadei proprii fundamentale de vibraţie în funcţie

de creşterea raportului P/Pcr 180

6.7. Concluzii 181

CAPITOLUL 7.
CONSIDERAŢII FINALE 182

7.1. Contribuţii personale 182

7.2. Valorificarea lucrării şi direcţii viitoare de cercetare 183

BIBLIOGRAFIE 184

v
INTRODUCERE

Modelul de calcul al unui sistem structural este modelul fizic căruia i se

ataşează un model matematic. În dinamica structurilor acesta este modelul
dinamic. Analiza dinamică prin calcul a unui sistem structural se referă la modelul
dinamic.
Modelarea sistemelor dinamice structurale complexe – în domeniul liniar şi
neliniar de comportare – este o problemă cuprinzătoare care include mai multe
direcţii de cercetare. O contribuţie care se doreşte a fi semnificativă pentru
rezolvarea acestei probleme trebuie să exprime principii clare şi simple de
modelare matematică.
Obiectul tezei de doctorat îl reprezintă modelarea sistemelor dinamice
structurale complexe în calculul dinamic liniar şi în calculul dinamic
geometric neliniar. Din multitudinea aspectelor acestei probleme, unele sunt
abordate în prezenta lucrare iar altele sunt propuse ca direcţii viitoare de cercetare.
Un criteriu eficient de modelare dinamică a sistemelor structurale îl
reprezintă modurile proprii de vibraţie. Variaţia modurilor proprii reprezintă
măsura influenţei diferiţilor factori asupra răspunsului dinamic al structurilor.
Problema determinării valorilor şi vectorilor proprii de vibraţie ocupă locul central
în dinamica structurilor. Modurile proprii de vibraţie caracterizează sintetic
sistemul structural din punct de vedere dinamic independent de acţiunile ce se
exercită asupra sa.
O proprietate remarcabilă a sistemelor dinamice uniforme libere în
discretizarea cu elemente finite este că eroarea celei mai înalte pulsaţii proprii a
sistemului coincide sau este apropriată cu eroarea celei mai înalte pulsaţii proprii a
unui singur element finit.
În afara studiului acestor sisteme libere care constituie o abordare teoretică a
problemei, în prezenta lucrare este analizată această proprietate pentru sistemele cu
legături şi aceasta reprezintă o abordare practică a problemei modelării sistemelor
dinamice structurale. Această abordare practică este aplicată atât sistemelor
dinamice structurale cu comportare liniară, cât şi sistemelor dinamice structurale
cu comportare geometric neliniară.

Lucrarea este structurată în o introducere, şapte capitole şi bibliografia.

În „Introducere” se prezintă aspectele generale ale modelării sistemelor

dinamice structurale complexe, obiectul tezei de doctorat şi o descriere succintă a
conţinutului tezei de doctorat.

Capitolul 1 este intitulat „Principalele probleme ale modelării sistemelor

dinamice structurale” şi conţine chestiuni fundamentale, aspectele modelării
sistemelor dinamice structurale şi problemele practice ale modelării sistemelor
dinamice structurale.

~1~
 Sunt definite noţiunile de sistem, model, model fizic, model matematic,
model de calcul şi model dinamic. Sunt prezentate metode de simplificare ale
modelelor matematice şi se abordează necesitatea şi importanţa studiului modelării
sistemelor dinamice structurale.
Ca aspecte ale modelării sistemelor dinamice structurale sunt considerate
modelarea inerţială – inclusiv legătura dintre matricea maselor diagonală şi
funcţiile de aproximare din metoda elementelor finite –, modelarea disipativă şi
modelarea deformabilităţii.
În final sunt prezentate numeroase probleme practice ale modelării
sistemelor dinamice structurale, cu evidenţierea problemei delimitării de mediul
înconjurător a modelului sistemului dinamic.

Capitolul 2 este intitulat „Influenţa distribuţiei rigidităţilor, maselor şi

încărcărilor dinamice asupra modelului de calcul” şi conţine condensarea
gradelor de libertate, influenţa distribuţiei rigidităţilor sistemului dinamic
structural asupra stabilirii modelului de calcul, influenţa distribuţiei maselor şi
încărcărilor dinamice asupra modelului de calcul şi concluzii.
În lucrare se prezintă trei procedee de condensare a gradelor de libertate. Pe
baza condensării prin transformări elementare de tip Gauss – Jordan, autorul a
întocmit o subrutină în MATHCAD, pe care a utilizat-o în numeroase aplicaţii
numerice din teza de doctorat.
Se studiază influenţa rigidităţilor disproporţionate din alcătuirea sistemelor
structurale asupra comportării dinamice a acestora. Se fac comparaţii sugestive cu
sistemele care au rigidităţi uniforme. Se analizează în detaliu această influenţă, atât
asupra modurilor proprii joase cât şi asupra celor înalte. O contribuţie originală
adusă prin acest capitol este reprezentată de introducerea factorului de amplificare
dinamică pentru cuantificarea interacţiunii dintre modurile proprii de vibraţie.
Astfel, pentru modurile proprii înalte pulsaţiile de vibraţie din modurile proprii
joase reprezintă „pulsaţii ale acţiunii” şi factorul de amplificare dinamică este
supraunitar. Pentru modurile proprii inferioare „pulsaţiile acţiunii” sunt pulsaţiile
de vibraţie din modurile proprii superioare iar factorul de amplificare dinamică
este subunitar.
Recomandările privind modelarea sistemelor dinamice cu rigidităţi
disproporţionate reprezintă o altă contribuţie adusă prin lucrarea de doctorat.
Astfel, se recomandă ca părţile deosebit de flexibile ale sistemului structural să nu
fie considerate în analiză. Dacă este posibil, acestea vor fi considerate ca
„elemente uşoare” şi vor fi tratate separat. În caz contrar, reţeaua de elemente
finite trebuie să fie îndesită în aceste zone flexibile.
Printr-o abordare unitară, se pune în evidenţă faptul că aceeaşi „flexibilizare
dinamică” a unei zone a structurii rezultă în urma creşterii maselor şi încărcărilor
dinamice în zona respectivă.

Capitolul 3 este intitulat „Influenţa gradului de rafinare al discretizării

asupra răspunsului dinamic” şi conţine aspecte fundamentale în metoda
~2~
elementelor finite, influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra modurilor
proprii de vibraţie, influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra răspunsului
dinamic şi concluzii.
Sunt prezentate principiul metodei elementelor finite, clase şi tipuri de
elemente finite, funcţii de aproximare în coordonate globale, funcţii de aproximare
în coordonate naturale, elemente izoparametrice, condiţii de convergenţă şi
compatibilitate.
Pentru studiul influenţei gradului de rafinare al discretizării asupra
modurilor proprii de vibraţie, se efectuează două studii de caz:
sistem dinamic structural P+1 cu două deschideri şi trei travei, având
două plane verticale de simetrie, unul longitudinal şi celălalt transversal;
sistem dinamic structural P+3 având de asemenea două plane de simetrie.

Pentru ambele sisteme dinamice structurale s-au adoptat patru modele

dinamice:
primul model dinamic are nodurile coincidente cu nodurile efective ale
structurii, rezultând:
- 70 elemente finite din care 12 elemente de tip placă şi 58 elemente de
tip grindă pentru sistemul dinamic structural P+1
- 140 elemente finite pentru sistemul P+3
al doilea model dinamic se obţine prin reducerea la jumătate a
dimensiunilor elementelor finite ale primului model, rezultând:
- 164 elemente finite pentru sistemul P+1, din care 48 elemente de tip
placă şi 116 elemente de tip grindă
- 328 elemente finite pentru sistemul P+3
al treilea model dinamic se obţine prin reducerea la jumătate a
dimensiunilor elementelor finite ale modelului precedent, ceea ce a
condus la:
- 424 elemente finite pentru sistemul P+1
- 848 elemente finite pentru sistemul P+3
al patrulea model dinamic rezultă prin înjumătăţirea dimensiunilor
elementelor finite ale modelului precedent, obţinându-se:
- 1236 elemente finite pentru sistemul P+1
- 2472 elemente finite pentru sistemul P+3

S-au desprins următoarele concluzii:

configuraţiile primelor 6 forme proprii de vibraţie ale sistemului P+1 şi a
primelor 10 ale sistemului P+3 nu sunt influenţate de gradul de rafinare
al discretizării;
pentru aceste moduri proprii de vibraţie se repetă tripletul de forme
proprii longitudinal – transversal – torsiune generală;

~3~
 simetria sistemelor dinamice spaţiale permite verificarea vectorilor
proprii de vibraţie obţinuţi prin calcul, nu numai calitativ dar şi
cantitativ;
erorile relative ale perioadelor proprii de vibraţie scad odată cu creşterea
gradului de rafinare al discretizării ;
în ansamblu, erorile relative ale perioadelor proprii cresc de la modurile
proprii joase spre modurile proprii superioare.

Partea finală a capitolului este consacrată studiului influenţei gradului de

rafinare al discretizării asupra răspunsului dinamic determinat prin calcul.
Acţiunea dinamică a fost reprezentată de accelerograma N – S a cutremurului din
4 martie 1977 înregistrată la INCERC – Bucureşti, durata acţiunii şi a răspunsului
calculat fiind de 40 secunde.
Acceleraţia terenului a fost aplicată pe direcţia longitudinală atât a
sistemului dinamic structural P+1 cât şi a sistemului dinamic structural P+3.
Sunt prezentate trei categorii de rezultate: variaţia în timp a deplasării
relative faţă de poziţia nedeformată a planşeului superior, deplasările relative
maxime ale fiecărui planşeu pe direcţia longitudinală şi deplasările relative de
nivel maxime. Modelele dinamice mai grosiere au condus la deplasări calculate
mai mici cu până la 27,8%. Acest fapt este descoperitor nu numai în cazul
utilizării primului model dinamic, dar chiar şi a celui de-al doilea, care este mai
rafinat. Un alt rezultat privind răspunsul dinamic – pus în evidenţă de studiile de
caz efectuate – este că eroarea perioadei proprii de vibraţie se regăseşte
amplificată de câteva ori în răspunsul dinamic la acţiunea seismică (eroarea
perioadei proprii respective este de 5,75%).

Capitolul 4 este intitulat “Abordarea teoretică a problemei modelării

sistemelor dinamice structurale” şi conţine: aspecte fundamentale, o proprietate
a sistemelor dinamice modelate cu elemente finite, vibraţii longitudinale, vibraţii
de torsiune şi vibraţii transversale.
Se definesc modelele geometric uniforme şi dinamic uniforme [57].
Definiţia modelului dinamic uniform este legată de formele proprii de vibraţie.
Aceste forme sunt alcătuite din porţiuni cu convexitatea în acelaşi sens. Porţiunile
pot fi:
- bucle separate de puncte de inflexiune;
- suprafeţe separate de linii de inflexiune;
- porţiuni tridimensionale separate de suprafeţe de inflexiune.
Un model al structurii este dinamic uniform dacă fiecare porţiune de acest
fel are acelaşi număr de puncte nodale ale reţelei de elemente finite.
Se prezintă o proprietate a erorii celei mai înalte pulsaţii proprii a sistemelor
dinamice uniforme modelate cu elemente finite. Această eroare poate fi obţinută
înaintea efectuării oricărei analize dinamice. Enunţul proprietăţii:

~4~
 Eroarea celei mai înalte pulsaţii proprii a unui sistem dinamic uniform
liber în discretizarea cu elemente finite coincide cu eroarea celei mai înalte
pulsaţii proprii a unui singur element finit.
În literatura de specialitate [34] proprietatea este demonstrată pentru
vibraţiile longitudinale cu mase concentrate ale sistemului uniform de elemente
articulate. În lucrarea de doctorat proprietatea este demonstrată pentru:
vibraţiile longitudinale cu matricea maselor “consecventă”;
vibraţiile de torsiune cu caracteristici inerţiale concentrate;
vibraţiile de torsiune cu matricea inerţială “consecventă”.

De asemenea, această proprietate este studiată pentru vibraţiile transversale

cu matricea maselor “consecventă” şi diagonală.
În toate cazurile abordate, comparaţia a fost făcută cu soluţia analitică a
sistemului liber continuu.

Capitolul 5 este intitulat „ Abordarea practică a problemei modelării

sistemelor dinamice structurale” şi conţine: aspecte fundamentale, vibraţiile
longitudinale ale sistemului cu legături, vibraţiile transversale ale sistemului cu
legături, evaluarea erorilor pulsaţiilor proprii de vibraţie intermediare ale
sistemelor cu legături, influenţa erorilor pulsaţiilor proprii asupra exactităţii
răspunsului dinamic la acţiuni armonice.
Sunt analizate următoarele vibraţii ale sistemelor cu legături prin prisma
proprietăţii enunţate a pulsaţiilor proprii de vibraţie:
vibraţii longitudinale, soluţia cu elemente finite şi mase concentrate;
vibraţii longitudinale, soluţia cu elemente finite şi matricea maselor
„consecventă”;
vibraţii transversale, soluţia cu elemente finite şi matricea maselor
„consecventă”;
vibraţii transversale, soluţia cu elemente finite şi matricea maselor
diagonală.

De asemenea, în acest capitol sunt studiate următoarele probleme practice:

evaluarea erorilor pulsaţiilor proprii intermediare ale sistemelor cu
legături prin interpolare liniară;
evaluarea erorilor pulsaţiilor proprii intermediare ale sistemelor cu
legături prin metoda polinomului de interpolare Lagrange;
evaluarea erorilor pulsaţiilor proprii intermediare ale sistemelor cu
legături prin procedeul funcţiei putere.

S-a analizat amplificarea erorilor pulsaţiilor proprii în răspunsul dinamic al

sistemelor structurale la acţiuni armonice. Studiul efectuat reprezintă o sinteză din
literatura de specialitate, fiind prezentată acurateţea răspunsului dinamic staţionar

~5~
pentru mai multe fracţiuni din amortizarea critică şi mai multe erori ale pulsaţiilor
proprii de vibraţie.
Pentru raportul dintre pulsaţia acţiunii şi pulsaţia proprie egal cu zero,
factorul de amplificare al erorilor este egal cu 2. Se face deosebire între zona
rezonanţei adică intervalul raportului pulsaţiilor cuprins între 0,8 şi 1,2 şi
vecinătatea rezonanţei în care raportul celor două pulsaţii este aproximativ egal
cu unitatea.
În vecinătatea rezonanţei amplificarea erorii pulsaţiei proprii în răspunsul
dinamic este nulă, iar amplificarea maximă a erorii are loc în zona rezonanţei şi
este aproximativ egală cu coeficientul dinamic (factorul de amplificare dinamică).
Eroarea maximă a componentei tranzitorii a răspunsului dinamic este
aproximativ egală cu eroarea maximă a răspunsului dinamic staţionar.

Capitolul 6 este intitulat „Calculul dinamic geometric neliniar” şi

cuprinde ipotezele simplificatoare adoptate, specificul calculului de ordinul II,
principiile calculului dinamic geometric neliniar, matricea de rigiditate geometrică
a barei, vibraţiile sistemului cu legături, evaluarea erorilor perioadelor proprii de
vibraţie intermediare, creşterea perioadei proprii fundamentale de vibraţie în
funcţie de creşterea raportului P/Pcr şi concluzii.
În calculul dinamic geometric neliniar au fost parcurse etapele de studiu din
calculul dinamic liniar.
În funcţie de diferite rapoarte P/P cr , s-au determinat erorile perioadelor
proprii de vibraţie.
Pentru interpolarea erorilor acestora s-au utilizat următoarele procedee:
procedeul liniar de interpolare;
metoda polinomului de interpolare Lagrange;
procedeul funcţiei putere.

În calculul dinamic geometric neliniar, aceste procedee se aplică într-un

mod diferit faţă de calculul dinamic liniar, datorită mai ales modificării
semnificative a perioadei proprii fundamentale de vibraţie.
Au fost propuse expresii adecvate comportării dinamice geometric neliniare
atât în procedeul liniar, cât şi în procedeul funcţiei putere şi în metoda polinomului
de interpolare Lagrange.
Creşterea perioadei proprii fundamentale de vibraţie implică scăderea
accentuată a rigidităţii structurii odată cu creşterea raportului P/Pcr.
În acest capitol se generalizează studiul comportării dinamice geometric
neliniare de la modul propriu fundamental de vibraţie la toate modurile proprii de
vibraţie ale modelului dinamic analizat.

Capitolul 7 este intitulat „Consideraţii finale” şi cuprinde contribuţii

personale, valorificarea lucrării şi direcţii viitoare de cercetare.

Bibliografia conţine 59 de titluri.

~6~
CAPITOLUL 1
PRINCIPALELE PROBLEME ALE MODELĂRII SISTEMELOR
DINAMICE STRUCTURALE
1.1. ASPECTE FUNDAMENTALE

1.1.1. Sistem, model fizic, model matematic

Sistemul este un ansamblu de elemente componente, caracterizat printr-o
structură internă ordonată şi delimitat de mediul înconjurător.
Modelul este o reprezentare a aspectelor esenţiale ale unui sistem. Modelul
permite descrierea cunoştinţelor asupra sistemului într-o formă utilizabilă.
Modelul fizic este o copie sau o analogie care se comportă similar cu
sistemul real. Modelul fizic rezultă în urma aplicării unor simplificări.
Modelul matematic este un sistem de relaţii matematice care descriu
comportarea unui sistem fizic real. Modelul matematic poate fi construit pe
modelul fizic.
Modelul de calcul al structurii este modelul fizic căruia i se ataşeaza un
model matematic. În Dinamica structurilor acesta este modelul dinamic.
Analiza prin calcul la acţiunea dinamică a unei structuri se referă la modelul
dinamic şi nu la sistemul dinamic real [35].

1.1.2. Simplificarea modelelor matematice

Utilizarea modelelor dinamice complexe are mai multe dezavantaje legate de

costul analizei, memoria necesară, mânuirea datelor de intrare, interpretarea
rezultatelor şi efectul nefavorabil al erorilor de rotunjire şi trunchiere.
Pe de altă parte, utilizarea celor mai mici dimensiuni pentru modelele
dinamice poate conduce la rezultate incorecte şi, mai mult, se poate pierde
evidenţierea anumitor fenomene.
Simplificarea modelelor matematice se realizează prin :
reducerea dimensiunii modelului;
concentrarea caracteristicilor distribuite, din ecuaţiile diferenţiale cu
derivate parţiale obţinându-se în acest fel sisteme de ecuaţii diferenţiale
ordinare;
neglijarea variabilitaţii în timp a unor parametri;
liniarizarea relaţiilor acţiune-răspuns, din ecuaţiile diferenţiale neliniare,
obţinându-se ecuaţii diferenţiale liniare.

~7~
 1.1.3. Importanţa studiului modelării sistemelor dinamice structurale

Modelarea specifică sistemelor dinamice este o problemă esenţială în

realizarea sistemelor structurale. Principalele etape în realizarea acestor tipuri de
sisteme sunt:
concepţia sistemului dinamic;
modelarea sistemului dinamic;
analiza şi proiectarea;
execuţia;
investigarea experimentală a sistemului dinamic.

După modelarea şi analiza sistemului dinamic se poate ajunge la concluzia că

este necesară revizuirea concepţiei acestui sistem.
Toate construcţiile reprezintă sisteme dinamice. Sistemele structurale sunt
supuse acţiunilor dinamice care provin din procese tehnologice industriale, seisme
naturale sau artificiale, rafale de vânt, mijloace de transport etc.
Toţi parametrii care intervin trebuie modelaţi în aşa fel încât fenomenele care
au loc în sistemul structural să poată fi reflectate si evaluate cât mai fidel.
Totodată, prin modelare trebuie să se ofere posibilitatea ca fenomenele dinamice să
fie abordate satisfăcător din punct de vedere matematic. O alterare a
caracteristicilor de definire ale sistemului dinamic poate conduce nu numai la
rezultate inexacte, ci chiar la falsificarea fenomenelor reale.
Necesitatea studiului mai rezultă din:
complexitatea problemei dinamice în raport cu problema statică, ţinând
seama de datele de intrare, performanţele calculatorului şi datele de
ieşire;
avantajele deosebite ale modelelor simplificate de analiză faţă de
modelele extinse ale sistemelor dinamice;
gama largă de dimensiuni posibile ale modelului dinamic între modelele
simplificate şi cele deosebit de complexe.

1.2. ASPECTELE MODELĂRII SISTEMELOR DINAMICE

STRUCTURALE

1.2.1. Introducere

În analiza dinamică a structurilor se modelează sistemul şi acţiunile, şi se

determină răspunsul dinamic.
Modelarea sistemului dinamic se referă la următoarele trei aspecte principale:
modelarea inerţială;
modelarea disipativă;
modelarea deformabilităţii.

~8~
 1.2.2. Modelarea inerţială

Modelarea inerţială se referă la distribuţia maselor, care matematic se reflectă

în matricea maselor.
Cel mai simplu mod de definire a proprietăţilor inerţiale ale oricărei structuri
este acela de a presupune că întreaga masă este concentrată în puncte unde sunt
definite deplasări din translaţie. Procedura uzuală de definire a punctelor cu masa
localizată în fiecare nod este de a presupune ca întreaga structură este împărţită în
elemente, nodurile servind drept puncte de conexiune.
Pentru o structură în care sunt definite doar grade de libertate de translaţie,
matricea maselor concentrate are în general o formă diagonală
m11 0 K 0 K 0
0 m 22 K 0 K 0
K K K K K K
[M ]
0 0 K mii K 0
K K K K K K
0 0 K 0 K m nn

în care sunt atâtea elemente câte grade de libertate are sistemul dinamic.
Elementele nediagonale mij ale acestei matrice sunt nule deoarece o acceleraţie a
oricărei mase produce o forţă de inerţie doar în acel punct.
Dacă pentru un punct specificăm mai mult de un grad de libertate de
translaţie, masa aceluiaşi punct va fi asociată fiecărui grad de libertate. Pe de altă
parte, masa asociată oricărui grad de libertate de rotaţie va fi zero din cauza
presupunerii că masa este concentrată în puncte fără inerţie de rotaţie. Drept
urmare, matricea maselor concentrate este o matrice diagonală care va include
elemente zero pe diagonală pentru grade de libertate de rotaţie, în general.
Al doilea mod de definire a proprietăţilor masice se realizează printr-un
procedeu similar cu analiza elementelor matricei de rigiditate. Acest mod de
definire conduce la matricea “consecventă” a maselor. Se consideră de exemplu o
grindă în plan, gradele de libertate fiind translaţiile (x1,x3) si rotirile (x2,x4)
extremităţilor acestei grinzi; considerăm de asemenea că deplasările punctelor
barei sunt definite de aceleaşi funcţii de interpolare fi(x) utilizate la deducerea
rigidităţii elementelor.
Aceste funcţii de interpolare sunt:
2 3 2 3
x x x x
f1 ( x ) 1 3 2 f 3 ( x) 3 2
L L L L
2
x x2 x
f 2 ( x) x1 f 4 ( x) 1
L L L (1.1)

~9~
 2 4
E, I, x

1 L 3
Fig. 1.1. Coordonatele funcţiilor de interpolare

Prin aceste funcţii de interpolare, deformata elementului poate fi exprimată

funcţie de deplasările nodale:
u( x) f1 ( x) x1 f 2 ( x) x2 f 3 ( x) x3 f 4 ( x) x4 (1.2)

Dacă bara este supusă unei acceleraţii unghiulare unitate la capătul din stânga
(x2=1), acceleraţiile punctelor barei vor fi:
u&&( x) f 2 ( x)&x&2 (1.3)

Cunoscând aceste acceleraţii, cunoaştem şi forţele de inerţie corespunzătoare

acestor acceleraţii:
f I ( x) m( x) f 2 ( x)&x&2 (1.4)

Aplicând principiul lucrului mecanic virtual, putem evalua, de exemplu,

reacţiunea verticală din extremitatea stângă a barei:
L
Vst u sst f I ( x) u ( x)dx
0
(1.5)

Exprimând deplasările virtuale verticale în funcţie de polinoamele de

interpolare şi înlocuind forţa de inerţie cu expresia găsită anterior, rezultă:
L
m12 m( x) f1 ( x) f 2 ( x)dx
0 (1.6)

Prin analogie, orice coeficient nediagonal al matricei maselor mij, al unui

segment de bară poate fi evaluat prin expresia echivalentă:
L
mij m( x) f i ( x) f j ( x)dx
0 (1.7)

Forma simetrică a acestei expresii arată că matricea maselor este simetrică. În

cazul în care se utilizează aceleaşi funcţii de interpolare folosite la calculul
coeficienţilor de rigiditate se ajunge la matricea “consecventă” a maselor.
Analiza dinamică folosind o matrice “consecventă” a maselor necesită un
efort de calcul mai mare decât în cazul matricei maselor concentrate, din două
motive:
~ 10 ~
 a) prezenţa multor termeni nediagonali (cuplarea maselor) la folosirea matricei
“consecvente”;
b) gradele de libertate rotaţii pot fi eliminate într-o analiză cu mase concentrate
(prin procedeul de condensare statică).
După ce au fost determinaţi coeficienţii submatricelor maselor ale
elementelor structurii, matricea maselor întregului ansamblu poate fi găsită prin
exact acelaşi procedeu de suprapunere precum cel utilizat pentru determinarea
matricei de rigiditate. Matricea maselor va avea aceeaşi configuraţie, adică aceleaşi
poziţii ale coeficienţilor nenuli, ca şi matricea de rigiditate.
Sunt de precizat două observaţii:

1. În cazul în care se utilizează o matrice diagonală a maselor, masele structurii

pot fi concentrate numai în anumite puncte nodale, situaţie în care numărul
elementelor nule de pe diagonala matricei [M] creşte.
2. În cazul în care masele se concentrează în nodurile structurii şi se adoptă
ipoteza deformaţiilor axiale nule ale barelor, pot exista elemente secundare
nenule ale matricei [M], (mij ≠ 0, pentru i ≠ j) dacă gradele de libertate
antrenează mase concentrate comune.

1.2.3. Modelarea disipativă

Energia indusă de acţiunile dinamice este disipată de sistemele dinamice

structurale prin fenomenul de amortizare.
Amortizarea depinde în general de:
- capacitatea de amortizare interna a materialului;
- configuraţia structurii şi gradul de nedeterminare statică;
- legăturile exterioare şi interioare ale sistemului structural.
În cazul amortizării vâscoase, matricea de amortizare [C] poate fi considerată
ţ şi de rigiditate:
o combinaţie liniară a matricelor de inerţie g
[C ] [M
[M ] [K
[K ] (1.8)

unde şi sunt constante care se determină pe baza cunoaşterii fracţiunilor din

amortizările critice modale νi şi νj care corespund pulsaţiilor proprii ωi şi ωj.
Relaţia
p 1
[C ] [ M ] a i ([ M ] 1 [ K ]) i
i 0 (1.9)

generalizeaza expresia precedentă pentru p fracţiuni νi (i = 1,2,…, p).

~ 11 ~
 1.2.4. Modelarea deformabilităţii

Modelarea deformabilităţii sistemului dinamic structural se referă la

evaluarea proprietăţilor de rigiditate. În cazul sistemelor cu comportare elastică
liniară, coeficienţii de rigiditate sunt constanţi, pe când în situaţia sistemelor cu
comportare neliniară, aceşti coeficienţi sunt variabili.
Modelarea deformabilităţii sistemului dinamic structural include şi
discretizarea în elementele componente, precizarea geometriei acestora, precum şi
a legăturilor interioare si exterioare ale sistemului.
O trăsătură comună tuturor sistemelor discretizate în elemente finite este
numărul mare de coeficienţi nuli din matricea de rigiditate. Aceasta se datorează
faptului că fiecare nod are puţine elemente comune cu alte noduri. Cu cât structura
este mai dezvoltată, cu atât procentul de coeficienţi nuli este mai mare. Memorarea
ei se poate face în formă compactă, ceea ce permite , pe lânga memorarea unor
matrice de dimensiuni mari, evitarea operaţiilor care implică zerouri.

1.3. PROBLEME PRACTICE ALE MODELĂRII SISTEMELOR

DINAMICE STRUCTURALE

1.3.1. Principalele probleme practice ale modelării sistemelor dinamice

structurale

În raport cu aspectele fundamentale ale modelării sistemelor dinamice

structurale, se ridică – printre altele – următoarele probleme practice:

1. Delimitarea modelului sistemului dinamic de mediul înconjurător. De

exemplu, în practica inginerească se întâlnesc ansambluri secundare “uşoare”
asociate unor sisteme structurale primare. Delimitarea ansamblurilor secundare
de structura primară se încadreaza în acest gen de probleme.
2. Stabilirea dimensiunii modelului dinamic.
3. Posibilitatea decuplării anumitor subsisteme din sistemul dinamic.
4. Posibilitatea izolării anumitor elemente din sistem, pentru a fi analizate
separat.
5. Opţiunea între noduri principale şi axe de coordonate principale. În particular,
aceasta se referă la condensarea matricei de rigiditate.
6. Identificarea situaţiilor în care este posibilă modelarea sistemului dinamic
structural spaţial ca un sistem plan.
7. Stabilirea raportului dintre modelul plan şi modelul spaţial al sistemului
dinamic structural.
8. Stabilirea gradului de acurateţe al analizei care se justifică în cazul alegerii
unui model plan.
9. Influenţa neglijării anumitor deformaţii asupra rezultatelor analizei dinamice.
10. Studiul posibilităţii concentrării maselor sistemului dinamic structural.
11. Opţiunea între o matrice diagonală a maselor şi o matrice “consecventă”.

~ 12 ~
12. Opţiunea între o analiză dinamică liniară şi considerarea comportării neliniare
a sistemului structural.
13. Alegerea curbei histeretice în cazul analizei neliniare.
14. Opţiunea între modele aleatoare şi deterministe în analiza sistemelor dinamice
structurale.
15. Modelarea sistemelor dinamice cu rigidităţi disproporţionate.
16. Modelarea sistemelor dinamice cu mase disproporţionate.
17. Investigarea posibilităţii obţinerii unor rezultate cu acurateţe ridicată utilizând
modele dinamice reduse.
18. Analiza erorilor în cazul utilizării modelelor simplificate.
19. Aprecierea cumulării erorilor de rotunjire şi trunchiere în analiza dinamică a
sistemelor pentru care s-au realizat modele complexe.
20. Stabilirea criteriilor de modelare a sistemelor dinamice.
21. Verificarea experimentală a criteriilor de modelare.

1.3.2. Delimitarea de mediul înconjurător – problemă esenţială a

modelării sistemului dinamic

Problema delimitării modelului sistemului structural de mediul înconjurător

are un domeniu de aplicare mult mai divers decât s-ar putea considera la prima
vedere. Printre altele, această problemă se referă la :
- delimitarea ansamblurilor secundare de structura suport;
- decuplarea anumitor subsisteme din sistemul dinamic;
- izolarea anumitor elemente din sistem, pentru a fi analizate separat;
- includerea în analiză a anumitor elemente considerate “nestructurale”;
- adoptarea unor modele plane pentru sistemul dinamic structural.

În cele ce urmează, se studiază posibilitatea izolării unui element din sistemul

dinamic, printr-un exemplu simplu.
În figura 1.2 s-a reprezentat un sistem dinamic alcătuit dintr-un stâlp şi o
riglă, sistemul având doua mase concentrate:
m1 3m , m2 m
m1

2I 2I
I 2 l/2
1
m2
I l/2

l l

Fig. 1.2. Sistemul dinamic structural

~ 13 ~
 Se analizează posibilitatea izolării riglei din sistemul dinamic structural, prin
cuprinderea între două situaţii limită:
- rigla cu o încastrare si un reazem simplu (figura 1.3, a);
- rigla dublu încastrată (figura 1.3,b).

3m 3m
2I 2I 2I 2I

l l l l

a) b)
Fig. 1.3. Situaţii limită ale elementului izolat

Aceste situaţii limită rezultă intuitiv: stâlpul îi asigură riglei un anumit grad
de încastrare la extremitatea din dreapta.
Pulsaţiile proprii de vibraţie ale sistemului dinamic structural se noteaza cu
~ , iar
1 si 2 , pulsaţia proprie a riglei cu o încastrare şi un reazem simplu cu 1
~
pulsaţia proprie a riglei dublu încastrate cu 2 .
În urma calculelor efectuate, s-au obţinut:
EI ~ 3,0237 EI
1 3,3998 1
ml 3 ml 3
EI ~ EI
2 1
12,3235 2 4
ml 3 ml 3

Pulsaţiile proprii de vibraţie ale sistemului dinamic structural şi ale

elementului izolat sunt reprezentate în figura 1.3:

1 2

~ ~
1 2

Fig. 1.3. Pulsaţiile proprii ale sistemului şi elementului izolat

Se observă că pulsaţiile proprii de vibraţie ale sistemului dinamic structural

nu sunt situate ambele în intervalul ( ~1 , ~2 ) determinat de cele doua situaţii limită
ale elementului izolat, pulsaţia 2 aflându-se în afara acestui interval. Explicaţia
constă în faptul că în cea de-a doua formă proprie de vibraţie a sistemului dinamic,
în capătul din dreapta al riglei se realizează o “supraîncastrare”, adică nodul se
roteşte orar în timp ce masa 3m se deplasează în jos. În general, în locul

~ 14 ~
articulaţiei poate exista o “subarticulare”. Situaţiile limită din Statica construcţiilor
nu pot fi aplicate în Dinamica structurilor.
Această constatare este importantă, printre altele, la studiul plăcilor care se
izolează din sistemul dinamic structural.

~ 15 ~
CAPITOLUL 2

INFLUENŢA DISTRIBUŢIEI RIGIDITĂŢILOR, MASELOR ŞI

ÎNCĂRCĂRILOR DINAMICE ASUPRA MODELULUI DE
CALCUL

2.1. CONDENSAREA GRADELOR DE LIBERTATE

Dintre problemele practice ale modelării sistemelor dinamice structurale, în

acest capitol se analizează cele legate de influenţa distribuţiei rigidităţilor, maselor
şi încărcărilor dinamice asupra modelului matematic al sistemului dinamic
structural, model care să fie utilizat pentru calculul răspunsului dinamic la diferite
acţiuni, inclusiv acţiunea seismică.
De asemenea, se prezintă şi alte aspecte ale modelării inerţiale şi ale
deformabilităţii structurilor.
În vederea efectuării aplicaţiilor numerice, se condensează gradele de
libertate ale sistemului dinamic structural.

2.1.1. Divizarea în submatrice a matricei de rigiditate

Prin condensare, matricea de rigiditate [K], exprimată în coordonatele totale,

se reduce la matricea de rigiditate [R], exprimată în coordonatele dinamice, adică
acele coordonate pe direcţiile cărora, prin modelul de calcul adoptat, se pot
dezvolta forţe de inerţie.
Se notează cu indicii:
e = coordonatele care se elimină;
d = coordonatele care se păstrează în analiza dinamică.
Sistemul ecuaţiilor de echilibru static, exprimate prin egalitatea forţelor,
devine:

[ K ]ee [ K ]ed { }e {0}

(2.1)
[ K ]de [ K ]dd { }d {F }d
unde
{ }d {x} (2.2)
sunt coordonatele dinamice (deplasări).
Prin identificare cu sistemul redus de ecuaţii
[ R]{x} {F } (2.3)
unde
{F}d {F} (2.4)

se obţine expresia matricei de rigiditate dinamică [R]:

[ R] [ K ]dd [ K ]de [ K ]ee1[ K ]ed (2.5)

~ 16 ~
 2.1.2. Condensarea consecventă

Operaţiile din relaţia (2.5) pot fi obţinute prin transformare de coordonate:

[ R] [ A]T [ K ][ A] (2.6)

ceea ce permite operarea simultană asupra matricei maselor, [M], utilizând o

expresie similară celei din relaţia (2.6) şi aceeaşi matrice de transformare [A].
Matricea [A] are alcătuirea:
[E]
[ A] (2.7)
[I ]
unde
[ E] [ K ]ee1[ K ]ed (2.8)
iar [I] este matricea unitate.
Obţinerea relaţiei (2.5) din relaţia (2.6) poate fi verificată direct.

2.1.3. Condensarea prin transformări elementare

[ K ]ee [ K ]ed
Matricea iniţială
[K ]

[ K ]de [ K ]dd

operaţii elementare
……………………………….
asupra liniilor

1
1 zero
[E ]
zero O Matricea finală
1 [R]

zero [R]

Fig. 2.1. Condensarea prin transformări elementare

~ 17 ~
 Matricea de rigiditate [R] poate fi obţinută din matricea de rigiditate [K]
prin transformări elementare de tip Gauss – Jordan efectuate asupra liniilor, aşa
cum se arată în figura 2.1.
Se efectuează transformări de tip Gauss – Jordan până când în locul
submatricei [K]ee se obţine matricea unitate, iar în locul submatricei [K]de se obţine
submatricea nulă. Atunci, în poziţia submatricei [K]dd se va afla matricea [R], aşa
cum rezultă prin compararea sistemului de ecuaţii (2.1) cu configuraţia finală a
matricei [K] din figura 2.1. În plus, în locul submatricei [K]ed din figura 2.1 se
obţine submatricea [E] care permite revenirea la coordonatele eliminate:
{ }e [ E ]{ }d (2.9)

Subrutina în MATHCAD, întocmită de autor pentru aplicaţiile numerice

este următoarea:
S

SK NE 9
ND 10
NT NE ND
N
SK S
for k 0 NE
pivot SK
k k
for j k NT
SK SK p
pivot
k j k j
for i 0 NT
SK SK if i k
i k i k

otherwise
AJ SK
i k
for j k NT
SK SK AJ SK
A S
i j i j k j
return SK

R submatrix
s ( SK NE
N 1 NT
N NNE 1 NT
N )

În această subrutină s-au utilizat următoarele notaţii:

S – matricea de rigiditate [K];

NE – numărul coordonatelor care se elimină, “e”. În subrutină NE este cu o
unitate mai mic decât numărul acestor coordonate;
ND – numărul coordonatelor dinamice, “d”.

~ 18 ~
2.2. INFLUENŢA DISTRIBUŢIEI RIGIDITĂŢILOR SISTEMULUI
DINAMIC STRUCTURAL ASUPRA STABILIRII MODELULUI DE
CALCUL

2.2.1. Introducere

Se analizează modelarea sistemelor dinamice structurale alcătuite din

elemente având diferite rigidităţi. Pentru a pune în evidenţă influenţa rigidităţilor
cu valori disproporţionate, masa sistemului se consideră constantă.
Variaţia modurilor proprii de vibraţie este măsura variaţiei răspunsului
dinamic al structurilor la orice acţiuni. De aceea, drept criteriu de apreciere a
fidelităţii modelelor dinamice s-au ales modurile proprii de vibraţie.

2.2.2. Sistemul dinamic structural analizat

Se analizează sistemul dinamic structural simplu, din figura 2.2,a. Sistemul

este alcătuit din două elemente de lungimi egale. Elementul de la partea superioară
are momentul de inerţie central, principal, al secţiunii transversale I, iar elementul
de la partea inferioară, 100I. Masa distribuită pe unitatea de lungime este μ, atât
pentru elementul inferior cât şi pentru elementul superior.
Pentru studiul vibraţiilor proprii transversale, masa sistemului dinamic se
concentrează în zece secţiuni situate la distanţe egale. Primele nouă mase sunt
egale, iar ultima are valoarea pe jumătate (figura 2.2,b). Coordonatele dinamice
sunt reprezentate în figura 2.2,c.
Sistemul dinamic structural are 20 de coordonate generale – 10 rotiri şi 10
translaţii – astfel încât matricea de rigiditate [K] este de tipul (20x20). Întrucât se
ia în considerare numai inerţia la translaţie, se elimină gradele de libertate la rotire,
utilizând subrutina prezentată în paragraful 2.1.3. Rezultă matricea de rigiditate
[R] de tipul (10x10) din relaţia (2.10).

E I
[ R]
l3
1882876.7 - 1190068.44 477397.062 - 119519.808 20177.821 - 182.7819 48.9594 - 13.0559 3.264 - 0.544
- 1190068.44 1465239.54 - 1070889.72 418319.326 - 70622.3736 639.7368 - 171.3581 45.6955 - 11.4239 1.904
477397.062 - 1070889.72 1406161.8 - 953757.498 262311.673 - 2376.1653 636.4728 - 169.7261 42.4315 - 7.0719
- 119519.808 418319.326 - 953757.498 996710.665 - 378624.32 8864.9243 - 2374.5333 633.2089 - 158.3022 26.3837
20177.821 - 70622.3736 262311.673 - 378624.32 184437.368 - 17628.679 6329.1104 - 1687.7628 421.9407 - 70.3234
- 182.7819 639.7368 - 2376.1653 8864.9243 - 17628.679 18740.0851 - 11876.8085 4767.1489 - 1191.787 198.6312
48.9594 - 171.3581 636.4728 - 2374.5333 6329.1104 - 11876.8085 14645.5737 - 10705.4863 4176.3716 - 696.0619
- 13.0559 45.6955 - 169.7261 633.2089 - 1687.7628 4767.1489 - 10705.4863 14054.7964 - 9513.6991 2585.6165
3.264 - 11.4239 42.4315 - 158.3022 421.9407 - 1191.787 4176.3716 - 9513.6991 9878.4248 - 3646.4041
- 0.544 1.904 - 7.0719 26.3837 - 70.3234 198.6312 - 696.0619 2585.6165 - 3646.4041 1607.734

(2.10)

~ 19 ~
 m10 10

m9 9

m8 8
E, I, μ

l/2
m7 7

m6 6

m5 5

m4 4
E, 100I, μ

m3 3
l/2

m2 2

m1 1

a) Sistemul b) Modelul c) Coordonate

dinamic dinamic dinamice
Fig. 2.2.

Cu această matrice de rigiditate şi cu matricea maselor diagonală, s-au

determinat cele zece moduri proprii de vibraţie. Acestea sunt reprezentate în
figurile 2.3, 2.4, 2.5, 2.6 şi 2.7 cu linie continuă (culoarea roşu). Cu linie întreruptă
(culoarea albastru), s-au reprezentat formele proprii de vibraţie ale sistemului
dinamic structural considerat cu momentul de inerţie 100I de la bază până la vârf.
Normalizarea vectorilor proprii de vibraţie ale sistemului dinamic structural
s-a efectuat astfel: s-au raportat toate elementele vectorului la elementul cu cea mai
mare valoare absolută. Întrucât pentru unele elemente ale vectorilor proprii rezultă
valori foarte mici în raport cu unitatea – de exemplu 2x10-5 – vectorii proprii s-au
redat cu şase zecimale, tocmai pentru a pune în evidenţă anumite fenomene legate
de sistemele dinamice structurale cu rigidităţi disproporţionate.

~ 20 ~
 E I E I
1 13,050994
1 2 63,681722
6
l4 l4
0,001491 - 0,02368
0,005721 - 0,08800
0,012322 - 0,18302
0,020929 - 0,29917
0,031179 - 0,42763
{ }1 { }2
0,100293 - 0,68192
0,262363 - 0,8306
0,484069 - 0,56566
0,73673 0,112002
1 1

a) b)

Fig. 2.3. Primele două moduri proprii de vibraţie

~ 21 ~
 E I E I
3 1128,48753 4 249,99576
2
l4 l4
0,055746 - 0,05853
0,200504 - 0,19471
0,401643 - 0,35361
0,630000 - 0,4927
0,863115 - 0,59134
{ }3 { }4
0,636413 0,412507
- 0,22523 0,966949
- 0,75201 - 0,33881
- 0,25381 - 0,81000
1 1

a) b)

Fig. 2.4. Modurile proprii de vibraţie 3 şi 4

~ 22 ~
 E I E I
5 428,70699
4 6 602,51736
6
l4 l4
- 0,08314 0,124392
- 0,24485 0,329204
- 0,36999 0,408146
- 0,38730 0,266826
- 0,29022 - 0,05431
{ }5 { }6
1 - 0,82720
- 0,17229 1
- 0,76165 - 0,93217
0,896478 0,573695
- 0,64725 - 0,32363

a) b)

Fig. 2.5. Modurile proprii de vibraţie 5 şi 6

~ 23 ~
 E I E I
7 817,64584
8 8 2140,3362
2
l4 l4
- 0,37578 0,91018
- 0,88491 1
- 0,84527 - 0,49586
- 0,10518 - 0,97237
1 0,682251
{ }7 { }8
- 0,43031 - 0,04370
0,248294 0,01524
- 0,13224 - 0,00458
0,058278 0,001279
- 0,02770 - 0,00046

a) b)

Fig. 2.6. Modurile proprii de vibraţie 7 şi 8

~ 24 ~
 E I E I
9 4105,3296
4 10 66101,3309
l4 l4
1 - 0,91119
- 0,21110 1
- 0,71159 - 0,881692
0,858496 0,522251
- 0,31766 - 0,146424
{ }9 { }10
0,008772 0,002733
- 0,00271 - 0,000803
0,000748 0,000218
- 0,00019 - 0,000055
0,000066 0,000019

a) b)

Fig. 2.7. Modurile proprii de vibraţie 9 şi 10

~ 25 ~
 2.2.3. Constatări şi comentarii

În continuare se expun anumite constatări privind modurile proprii de

vibraţie.
Din examinarea formelor proprii şi – mai eficient – a vectorilor proprii,
rezultă că acestea respectă configuraţia formelor proprii ale sistemelor de
acelaşi tip dar fără discontinuităţi pronunţate ale rigidităţii, în ceea ce
priveşte numărul schimbărilor de semn ale elementelor vectorului propriu,
număr egal cu cel al punctelor de anulare a formei proprii de vibraţie:
- în forma proprie fundamentală (figura 2.3.a) toate ordonatele sunt în
acelaşi sens, deci „zero” puncte de anulare;
- în forma proprie 2 (figura 2.3.b) există un singur punct de anulare, ceea
ce revine la o schimbare de semn în elementele vectorului propriu { }2 ;
- forma proprie 3 (figura 2.4.a) are două puncte de anulare;
- forma proprie 4 (figura 2.4.b) are trei puncte de anulare;
- forma proprie 5 (figura 2.5.a) are patru puncte de anulare;
- forma proprie 6 (figura 2.5.b) are cinci puncte de anulare;
- forma proprie 7 (figura 2.6.a) are şase puncte de anulare;
- vectorul propriu { }8 are şapte schimbări de semn ale elementelor lui;
forma proprie corespunzătoare este reprezentată în figura 2.6.b;
- vectorul propriu { }9 are opt schimbări de semn;
- vectorul propriu { }10 are nouă schimbări de semn.
În primele şase moduri proprii de vibraţie formele proprii sunt mai
pronunţate în partea superioară a sistemului structural, adică în zona
flexibilă.
În ultimele patru moduri proprii de vibraţie, formele proprii sunt mai
pronunţate în partea inferioară a sistemului structural, adică în zona cu
rigiditate mai mare.
În toate formele proprii de vibraţie numărul buclelor este mai mare în zona
flexibilă, cu excepţia ultimeia, în care acest număr este egal.
Raportul dintre cea mai înaltă şi cea mai joasă pulsaţie proprie a modelului
dinamic al sistemului structural este:
1 6
6101,33
4 ,5
467 (2.11)
10 13,05
Se vor mai utiliza rapoartele:
8 2
2140 ,34
16
1 ,66 (2.12)
3 128 , 49
şi
3 128,49
0,06 (2.13)
8 2
2140 ,34

~ 26 ~
ataşate modurilor proprii de vibraţie 3 şi 8, caracteristice pentru analiza care se
efectuează.
În continuare se fac câteva comentarii asupra constatărilor prezentate:
În modelarea sistemelor dinamice structurale, sunt necesare mai multe
puncte de concentrare ale maselor pe aceeaşi lungime în zona flexibilă în
raport cu zona cu rigiditate mai mare.
Dacă în analiza dinamică sunt considerate şi zonele deosebit de flexibile,
atunci reţeaua de elemente finite trebuie să fie deosebit de fină în aceste
zone.
În cele ce urmează se dă explicaţia configuraţiei formelor proprii din
modurile joase în contrast cu modurile proprii superioare.

Sistemul dinamic structural vibrează în toate modurile proprii, fiecare mod

având o pondere mai mare sau mai mică în răspunsul dinamic structural.
În modurile proprii joase, sistemul dinamic structural are perioadele proprii
T1 , T2 , K lungi şi pulsaţii proprii 1 , 2 , K mici. În aceste moduri proprii sunt
accentuate vibraţiile zonei flexibile a sistemului dinamic structural.
μ*

ν = 0,05

8
1
16,66
3
θ
ω
3
0,06
8

Fig. 2.8. Factorul de amplificare dinamică şi modurile proprii de vibraţie ale

sistemelor cu elemente de diferite rigidităţi

~ 27 ~
 În modurile proprii superioare, sistemul dinamic are perioade proprii
K , T9 , T10 scurte şi pulsaţii proprii K , 9 , 10 mari. În aceste moduri proprii sunt
accentuate vibraţiile zonei cu rigiditate mare.
Zona flexibilă – mai lentă în ceea ce priveşte vibraţiile – nu poate urmări
vibraţiile rapide ale zonei cu rigiditate mare. De aceea în modurile proprii 8, 9 şi
10 zona flexibilă practic „stă pe loc”.
Fenomenul poate fi pus şi mai bine în evidenţă dacă se consideră
coeficientul dinamic sau „factorul de amplificare dinamică”. În figura 2.8 s-a
reprezentat acest factor pentru o fracţiune din amortizarea critică de 5%.
În figura 2.8, reprezintă pulsaţia acţiunii, iar reprezintă pulsaţia proprie
a sistemului dinamic. În modul propriu 8, pulsaţia 8 reprezintă „o pulsaţie a
acţiunii” pentru modul propriu 3, reprezentat de 3

8
1
16,66 (2.14)
3 3

iar amplificarea dinamică este practic nulă

(16,66) 0 (2.15)

astfel încât partea flexibilă practic „stă pe loc”.

În modul propriu 3, pulsaţia 3 reprezintă „o pulsaţie a acţiunii” pentru
modul propriu 8, reprezentat de 8

3
0,06 (2.16)
8 8

iar amplificarea dinamică este aproximativ egală cu 1

(0,06) 1 (2.17)

astfel încât partea cu rigiditate mai mare are deplasări, dar acestea nu sunt
amplificate dinamic (figura 2.4,a).
Aceste considerente reprezintă o contribuţie originală a tezei de doctorat.

2.2.4. Concluzii

1. În modelarea sistemelor cu elemente având rigidităţi disproporţionate este de

recomandat ca părţile deosebit de flexibile ale sistemului structural să nu fie
considerate în analiză. Dacă este posibil, acestea vor fi considerate
„elemente uşoare” şi vor fi tratate separat. Dacă totuşi aceste elemente
flexibile sunt incluse în modelul de calcul cu care se efectuează analiza
dinamică, atunci reţeaua de elemente finite trebuie să fie îndesită în aceste
zone flexibile.

~ 28 ~
2. În modurile proprii de vibraţie cu frecvenţe înalte, zonele flexibile ale
sistemului structural – caracterizate de perioade lungi – nu pot urmări
vibraţiile rapide cu aceste frecvenţe şi practic nu se deformează. Acest
fenomen poate fi pus în evidenţă prin intermediul factorului de amplificare
dinamică, ceea ce reprezintă o contribuţie originală a tezei de doctorat.
Reciproc, în modurile proprii joase, porţiunile cu rigiditate pronunţată nu au
deplasările amplificate dinamic.

2.3 INFLUENŢA DISTRIBUŢIEI MASELOR ŞI ÎNCĂRCĂRILOR

DINAMICE ASUPRA MODELULUI DE CALCUL

2.3.1. Introducere

Se analizează întâi influenţa distribuţiei maselor asupra modurilor proprii de

vibraţie şi implicit asupra stabilirii modelului de calcul. Pentru a pune în evidenţă
influenţa maselor cu valori disproporţionate, rigiditatea sistemului dinamic
structural se consideră constantă.
Sistemul dinamic structural este studiat în două variante: una cu masa
uniformă şi cealaltă cu o masă suplimentară, cu valoare deosebit de mare.

2.3.2. Sistem dinamic structural simetric, cu masa distribuită uniform

Sistemul dinamic structural este reprezentat în figura 2.9,a. Masa este

distribuită uniform şi are valoarea μ pe unitatea de lungime. De asemenea, modulul
de rigiditate la încovoiere este constant.
Modelul dinamic al sistemului din figura 2.9,b conţine 10 mase concentrate
egale.
Se neglijează inerţia la rotaţie a acestor mase, astfel încât coordonatele
dinamice din figura 2.9,c corespund celor 10 translaţii.
Matricea de rigiditate totală [K], de tipul (20x20), a fost condensată la
matricea de rigiditate dinamică [R], de tipul (10x10), cu ajutorul subrutinei
prezentate în paragraful 2.1.3.
Matricea maselor, [M], rezultă ca o matrice diagonală, cu cele zece elemente
diagonale egale cu μa, astfel încât se obţine matricea [M] -1[R] prezentată în
continuare.
Clough R.W. [12] a demonstrat că rezultatele obţinute prin utilizarea unei
matrice de inerţie diagonale sunt foarte apropiate de cele obţinute utilizând o
matrice de inerţie “consecventă”.
2
Valorile proprii i i , (i 1,K,10) şi pulsaţiile proprii de vibraţie
i , (i 1,K,10) , corespund celor 10 coloane ale matricei modale [Φ].
Primele 6 moduri proprii de vibraţie sunt reprezentate în figurile 2.10 şi
2.11. Ultimele 4 moduri proprii sunt o caracteristică a modelului dinamic şi mai
puţin a sistemului dinamic.

~ 29 ~
 masă distribuită μ , modulul de rigiditate la încovoiere EI

L=11a

a) Sistemul dinamic

m1 m2 m3 m4 m5 m6 m7 m8 m9 m10

b) Modelul dinamic

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
c) Coordonatele dinamice

Fig. 2.9

~ 30 ~
~ 31 ~
 EI
1 0,185
a4

EI
2 0,51
a4

EI
3 0,998
a4

Fig. 2.10

~ 32 ~
 EI
4 1,646
a4

EI
5 2,444
a4

EI
6 3,371
a4

Fig. 2.11

~ 33 ~
Din examinarea figurilor 2.10 si 2.11 rezultă că:

forma proprie 1 este simetrică;

forma proprie 2 este antisimetrică;
forma proprie 3 este simetrică;
forma proprie 4 este antisimetrică;
forma proprie 5 este simetrică;
forma proprie 6 este antisimetrică.

Această caracteristică a formelor proprii de vibraţie reprezintă şi o verificare

a corectitudinii rezultatelor.

2.3.3. Sistem dinamic structural cu o masă disproporţionată

Sistemul dinamic structural prezintă o masă concentrată de 99μa, în afara

masei distribuite. Această masă concentrată este situată în poziţia a patra, astfel
încât
m4 1 100 a (2.18)

Sistemul dinamic structural este reprezentat în figura 2.12,a, modelul

dinamic în figura 2.12,b, iar coordonatele dinamice în figura 2.12,c.
Datorită masei m4 mari în raport cu celelalte mase, linia a 4-a a matricei
[ M ] 1[ R] are elemente mai mici decât celelalte linii.
Sunt prezentate în continuare toate cele 10 valori proprii
2
i i (i 1, K, 10) (2.19)

precum şi pulsaţiile proprii de vibraţie i , (i 1, K, 10) şi vectorii proprii de

vibraţie incluşi în matricea modală [Φ].
Asimetria distribuţiei maselor produce asimetria tuturor formelor proprii de
vibraţie, aşa cum rezultă din figurile 2.13 şi 2.14.
Masa concentrată disproporţionată produce „flexibilizarea dinamică” a
sistemului structural, aşa cum rezultă şi din figura 2.15, în care sunt prezentate
comparativ pulsaţiile proprii de vibraţie.
Întrucât există o singură masă cu valoare deosebit de mare, aceasta se
deplasează într-un singur mod propriu de vibraţie – cel mai flexibil – şi anume
modul propriu fundamental. Acest fapt este pus în evidenţă de formele proprii de
vibraţie din figurile 2.13 şi 2.14.
În formele proprii 2, 3, 4, 5, … ordonata a patra este practic nulă. În această
poziţie se află masa concentrată. Această masă joacă rolul unui „volant”.

~ 34 ~
 99μa
masă distribuită μ modul de rigiditate la încovoiere EI

4a 7a
L=11a
a) Sistemul dinamic

m1 m2 m3 m4 m5 m6 m7 m8 m9 m10

b) Modelul dinamic

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
c) Coordonatele dinamice

Fig. 2.12

~ 35 ~
~ 36 ~
 EI
1 0,042
a4

EI
2 0,388
a4

EI
3 0,997
a4

Fig. 2.13

~ 37 ~
 EI
4 1,323
a4

EI
5 2,268
a4

EI
6 3, 285
a4

Fig. 2.14

~ 38 ~
Fig. 2.15

~ 39 ~
 Există totuşi un mod propriu care nu este influenţat de masa concentrată cu
valoarea mare. Acesta este modul propriu 3. În forma proprie 3 sistemul dinamic
cu masa distribuită uniform are ordonata a patra nulă (figura 2.10). În consecinţă şi
pulsaţia proprie 3 rămâne neschimbată (figura 2.15).

2.3.4. Influenţa încărcărilor dinamice asupra modelului de calcul

Modelul de calcul al sistemului dinamic structural este influenţat nu numai

de distribuţia rigidităţilor şi a maselor, dar şi de distribuţia încărcărilor dinamice.
O forţă concentrată implică un nod al reţelei de elemente finite în punctul de
aplicaţie al acestei forţe, iar dacă forţa dinamică are valori importante, reţeaua de
elemente finite trebuie să fie mai deasă în vecinătatea acesteia.
O masă concentrată de valoare importantă conduce la o forţă de inerţie
importantă în acel punct teoretic, fapt cuantificat prin “flexibilizarea dinamică” a
zonei. Acelaşi efect îl are o încărcare dinamică importantă.

2.4. CONCLUZII

Cele trei aspecte ale modelării sistemului dinamic structural abordate în

prezenta lucrare şi anume influenţa asupra modelului de calcul a
distribuţiei rigidităţilor,
distribuţiei maselor,
distribuţiei încărcărilor dinamice,
trebuie considerate împreună.
Creşterea “flexibilităţii dinamice” a sistemului dinamic structural poate fi
determinată de:
creşterea flexibilităţii zonei respective;
creşterea maselor în acea zonă;
creşterea încărcărilor dinamice.
Se pot trage următoarele concluzii referitoare la zonele cu “flexibilitate
dinamică” mai mare decât a celorlalte zone ale sistemului structural:
formele proprii de vibraţie sunt mai pronunţate;
buclele formelor proprii sunt mai dese;
sunt necesare mai multe puncte de concentrare a maselor, pe aceeaşi
lungime, suprafaţă sau volum decât în celelalte zone;
îndesirea reţelei de elemente finite ale modelului trebuie să fie cu atât
mai pronunţată cu cât “flexibilitatea dinamică” a zonei este mai
pronunţată;
încărcările dinamice implică o îndesire a reţelei de elemente finite şi
datorită concentrărilor de eforturi.

~ 40 ~
CAPITOLUL 3

INFLUENŢA GRADULUI DE RAFINARE AL DISCRETIZĂRII

ASUPRA RĂSPUNSULUI DINAMIC

3.1. ASPECTE FUNDAMENTALE ÎN METODA ELEMENTELOR FINITE

3.1.1. Principiul metodei elementelor finite [51]

Problemele mecanicii mediilor continue au de obicei două formulări
matematice echivalente: o formulare diferenţială şi una variaţională.
În cazul formulării diferenţiale, soluţia problemei se obţine prin integrarea
sistemului de ecuaţii cu derivate parţiale care descriu fenomenul, ţinând seama de
condiţiile de margine.
În cazul formulării variaţionale, soluţia problemei se obţine prin căutarea
unei funcţii care să minimizeze sau să facă staţionară o funcţională supusă la
aceleaşi condiţii de margine. Funcţionala este un scalar, scrisă sub formă integrală:
E D
F (u, u,K) dD G (u, u,K) d (3.1)
x x

în care D este un domeniu având graniţa , u este funcţia necunoscută iar F şi G

sunt operatori daţi. Dacă E este funcţionala asociată problemei descrisă de ecuaţiile
A1 (u )
cu derivate parţiale A(u ) A2 (u ) 0 în interiorul domeniului D şi de condiţiile
M
B1 (u )
de margine B(u ) B2 (u ) 0 pe graniţa a domeniului, atunci condiţia de
M
staţionar a funcţionalei ( E 0 , pentru o variaţie foarte mică u a funcţiei) poate
fi pusă sub următoarea formă:
E
D
u T A(u) dD u T B(u) d (3.2)

Pentru ca egalitatea (3.2) să existe independent de creşterea u a funcţiei,

este necesar ca A(u ) 0 pe D şi B (u ) 0 pe , adică să fie satisfăcut sistemul de
ecuaţii care descrie fenomenul şi condiţiile de margine asociate.
Găsirea unei funcţii u care să satisfacă condiţia de staţionar E 0 este
dificilă, iar în cazul graniţelor mai complicate este chiar imposibilă. Pentru a evita
acest inconvenient se caută o soluţie aproximativă de forma:
u u N1 ( x, y, z) a1 N 2 ( x, y, z) a2 K N n ( x, y, z) an (3.3)

sau

~ 41 ~
 u Ni ( x, y, z) ai ,
unde Ni(x,y,z) sunt funcţii de aproximare, alese convenabil, iar a i sunt parametrii
independenţi. Funcţiile de aproximare Ni se definesc şi sunt continue pe întregul
domeniu, existând marele inconvenient privind găsirea unor funcţii adecvate care
să conducă la o soluţie acceptabilă a problemei.
Metoda elementelor finite porneşte tot de la formularea variaţională a
problemei. Pentru a depăşi inconvenientul de definire a funcţiilor de aproximare,
domeniul de studiu se împarte într-o serie de subdomenii, denumite elemente
finite. Conectarea acestora se realizează într-un număr finit de puncte situate pe
graniţa elementelor, denumite puncte nodale sau noduri.
Funcţionala E din expresia (3.1) se scrie ca o sumă a integralelor pe
domeniile elementelor finite:
m
E
D
F dD Gd (
De
F dD Gd ) (3.4)
e
e 1

unde De este domeniul unui element, iar e este graniţa elementului care coincide
cu graniţa domeniului.
Funcţiile de aproximare Ni(x,y,z) se definesc şi au anumite proprietăţi de
continuitate numai pe domeniul unui element, având de această dată forme simple.
Parametrii independenţi ai se aleg ca fiind valorile funcţiei u în punctele nodale,
devenind valorile nodale ui. Funcţionala se exprimă la nivelul elementului, în
funcţie de valorile nodale corespunzătoare nodurilor elementului, iar prin sumarea
(3.4) se obţine funcţionala E în funcţie de valorile nodale din întregul domeniu. În
cazul funcţionalelor cuadratice (funcţiile F şi G se exprimă sub formă de
polinoame în u şi derivate ale lui u până la ordinul II) funcţionala se poate pune
sub forma simplă:
1 T
E {u} [ K ]{u} {u}T {R} (3.5)
2

Definirea funcţionalei ca o sumă a contribuţiilor elementelor conduce la:

m m 1
E Ee ( {u}T [k ]{u} {u}T {r}) (3.6)
e 1 e 1 2

unde k este matricea caracteristică a unui element, iar r este vectorul asociat. În
relaţia (3.5) u semnifică vectorul valorilor nodale din întreg domeniul, iar în
relaţia (3.6) u semnifică vectorul valorilor din nodurile unui element.
Din condiţia de staţionaritate rezultă un sistem de ecuaţii algebrice liniare:
E
u1
E
M [ K ]{u} {R} 0 (3.7)
u E
un

~ 42 ~
 Rezolvarea sistemului (3.7) permite evaluarea valorilor nodale ui. În funcţie
de acestea, pentru fiecare element finit , pe baza funcţiilor de aproximare, se
găsesc valorile funcţiei u şi ale mărimilor derivate în orice punct al domeniului.
Avantajele metodei sunt următoarele: exprimarea funcţionalei la nivelul
elementului şi calculul matricelor caracteristice k devine un proces standard, uşor
de implementat în programe de calcul; asamblarea sistemului urmează regulile
simple de sumare a matricelor şi vectorilor; simetria matricei coeficienţilor K
uşurează mult rezolvarea sistemului.

3.1.2. Clase şi tipuri de elemente finite [51]

Problemele de câmp (câmpul deplasărilor, câmpul tensiunilor, câmpul

termic etc.) pot fi încadrate în clase de continuitate C 0, C1, ...,Cn ( Cn – variabila de
câmp şi derivatele sale de ordinul n sunt continue pe frontiera dintre elemente;
derivata de ordinul n+1 este continuă pe element, dar discontinuă pe frontieră).
Clasa de continuitate care trebuie asigurată la o rezolvare în elemente finite
depinde de ordinul derivatelor care apar în expresia de sub semnul integrală al
funcţionalei. Dacă ordinul derivatelor conţinute este k, atunci pentru obţinerea unei
soluţii aproximative care se apropie de soluţia exactă pe măsura dimensiunilor
elementelor se cer îndeplinite:
condiţia de compatibilitate – la frontiera comună dintre două
elemente trebuie asigurată o continuitate de clasă C k-1
condiţia de completitudine – în interiorul elementului trebuie
asigurată o continuitate de clasă Ck
În cazul elementelor de clasă C0, dacă variabila de câmp este un scalar,
atunci fiecărui nod i se ataşează câte o necunoscută (valoarea nodală a funcţiei).
Dacă variabila de câmp este un vector, atunci fiecărui punct i se ataşează ca
necunoscute valorile nodale ale componentelor vectorului. Necunoscutele ataşate
nodului mai poartă denumirea, improprie, de grade de libertate.
Un element finit al discretizării are un anumit număr de noduri prin
intermediul cărora este conectat cu elementele vecine. Definirea funcţiei
necunoscute pe domeniul elementului se face prin intermediul funcţiilor de
aproximare (cele mai folosite fiind cele polinomiale). Între configuraţia
elementului şi funcţiile de aproximare există o interdependenţă bine definită
(numărul coeficienţilor polinomiali trebuie să fie egal cu numărul nodurilor
elementului).
Elementele finite sunt departajate prin clasa de continuitate pe care o asigură
şi prin tipul acestora, exprimat prin gradul funcţiilor de aproximare. Primul aspect
are implicaţii asupra gradelor de libertate nodale iar cel de-al doilea asupra
numărului de noduri ataşate elementului. Terminologia din domeniu denumeşte un
element sub forma „element de clasă Ck cu funcţii de aproximare de grad n”.
Elementele de clasă C0 cu funcţii de aproximare de gradul I sunt denumite
uzual elemente liniare. Elementele de clasă C0 cu funcţii de aproximare de gradul
II sunt denumite uzual elemente pătratice.

~ 43 ~
 3.1.3. Funcţii de aproximare în coordonate globale [51]

[Link]. Generarea funcţiilor de aproximare

Se admite aproximarea polinomială a funcţiei necunoscute pe domeniul

elementului. Prezentarea modului de generare a funcţiilor de aproximare se va face
pe suportul elementului patrulater liniar. Se consideră elementul finit din figura
3.1, ale cărui noduri sunt descrise de coordonatele xi, yi în sistemul global de
coordonate xy.
y(v)

3(x3,y3) 4(x4,y4)
v(x,y)

u(x,y)

2(x2,y2) 1(x1,y1)

O x(u)

Fig. 3.1. Element finit patrulater

Aproximarea polinomială a funcţiei are forma:

u( x, y) a1 a2 x a3 y a4 x y (3.8)

Condiţia ca în nodurile 1, ..., 4 valoarea funcţiei să capete valorile nodale

u1, ..., u4 se scrie sub forma:
u1 a1 a 2 x1 a3 y1 a 4 x1 y1
u2 a1 a2 x2 a3 y 2 a4 x2 y 2
(3.9)
u3 a1 a 2 x3 a3 y 3 a 4 x3 y 3
u4 a1 a2 x4 a3 y 4 a4 x4 y 4

care scrisă sub formă matriceală devine:

u1 1 x1 y1 x1 y1 a1 a1
u2 1 x2 y2 x2 y 2 a2 a2
[ ] (3.10)
u3 1 x3 y3 x3 y 3 a3 a3
u4 1 x4 y4 x4 y 4 a4 a4

~ 44 ~
 Matricea este o matrice de constante conţinând coordonatele nodurilor
elementului. Prin inversare se obţin coeficienţii polinomiali:
a1 u1
a2 u
[ ]1 2 [ ] 1{u} (3.11)
a3 u3
a4 u4

unde u este vectorul valorilor nodale necunoscute. Scriind relaţia (3.8) sub
formă matriceală şi înlocuind vectorul coeficienţilor polinomiali din (3.11), se
obţine relaţia:
u1
u
u ( x, y ) [1 x y x y ][ ] 1 2 (3.12)
u3
u4

din care se pune în evidenţă matricea funcţiilor de aproximare:

1
[ N ( x, y)] [1 x y x y][ ] (3.13)

Procedeul are mari inconveniente de ordin practic. Inversarea matricei Φ ,

mai ales în cazul elementelor finite cu multe grade de libertate, este o operaţie
dificilă, necesitând timp de calcul sporit şi introducând singularităţi. O altă
categorie de dezavantaje este legată de calculul matricelor elementale, când
integrarea numerică pe un domeniu V oarecare, aşa cum apare el definit de
geometria elementului, este de asemenea o problemă dificilă.

[Link]. Elementul unidimensional bară

Este un element uniaxial definit de nodurile 1 şi 2 în planul xOy, cu

secţiunea transversală A şi modulul de elasticitate E (figura 3.2).

y
s(d)
v2

y2
u2
2

v1

y1
1 u1

O x1 x2 x

Fig. 3.2. Element liniar unidimensional

~ 45 ~
 Lungimile proiecţiilor barei pe axe şi lungimea barei sunt:
Lx x 2 x1 L y y 2 y1 L L2x L2y (3.14)

Variaţia deplasării în lungul barei, d(s) se aproximează printr-un polinom de

gradul I:
a
d ( s) a1 a2 s [1 s] 1 (3.15)
a2

Deplasările nodale sunt d1 şi d2 referitoare la axa s şi respectiv (u1,v1) şi

(u2,v2) în sistemul global de coordonate. Legătura dintre deplasările d şi proiecţiile
u şi v pe sistemul xOy este dată de relaţia:
Lx Ly
d u v
L L
Coeficienţii polinomului de aproximare se determină din condiţia ca
deplasarea d(s) să capete valorile nodale d1 şi d2 la nodurile barei:
d 1 d (0) a1 d 2 d ( L) a1 a2 L
Înlocuind a1 şi a2 din expresiile de mai sus, polinomul (3.15) devine:
s s s d1
d ( s ) d1 ( d 2 d1 ) 1 (3.16)
L L L d2
s s
unde se pune în evidenţă matricea funcţiilor de aproximare [ N ] 1 .
L L
Deformaţia specifică axială s rezultă prin derivare:
d d ( s) 1 1 d1
s [ B]{ } (3.17)
ds L L d2

În această relaţie apare matricea B de derivate ale funcţiilor de aproximare,

iar este notaţia vectorului deplasărilor nodale. Pentru a calcula matricea de
rigiditate în sistemul global xOy se evaluează matricea B în raport cu acest
sistem. Deplasările nodale se scriu sub forma:

Lx Ly u1 Lx Ly u2
d1 d2 (3.18)
L L v1 L L v2

iar înlocuind aceste expresii în relaţia (3.17) se obţine:

u1
1 v1
s [ L x L y L x L y ] (3.19)
L2 u2
v2

~ 46 ~
din care se pune în evidenţă matricea B din sistemul global:
1
[ B] [ Lx Ly Lx Ly ] (3.20)
L2

În expresia matricei de rigiditate a elementului ( [k ] V

[ B]T [ E ][ B] dV ),
matricea E se reduce la un singur element – modulul de elasticitate E – iar
matricea B este o constantă şi iese de sub semnul integrală. Deoarece volumul
unui element este A*L, matricea de rigiditate a elementului rezultă în final sub
forma:
Lx
AE Ly
[k ] [ Lx Ly Lx Ly ] (3.21)
L3 Lx
Ly

Vectorii de încărcare la nivelul elementului nu se mai calculează, încărcările

fiind aplicate în noduri sub formă de forţe concentrate.

[Link]. Elementul triunghiular liniar

Este un element bidimensional, de formă triunghiulară, definit de nodurile

locale 1, 2, 3 în planul xOy. Vectorul deplasare are două componente pe nod,
u şi v (figura 3.3).
y
v3
3(x3,y3) u3

v1
u1 v2
1(x1,y1) u2
2(x2,y2)

O x
Fig. 3.3. Element liniar triunghiular

Variaţia deplasării pe domeniul elementului se aproximează printr-un

polinom incomplet de gradul I:
a1
d ( x, y ) a1 a 2 x a3 y [1 x y ] a 2 (3.22)
a3

~ 47 ~
 Coeficienţii de aproximare se determină din condiţia ca în nodurile 1, 2 şi 3,
d(x,y) să capete valorile nodale 1, 2 şi 3:
1 1 x1 y1 a1
2 1 x2 y 2 a2 [ ]{a} (3.23)
3 1 x3 y3 a3

Prin inversare se obţine dependenţa acestora de valorile nodale şi geometria

elementului:
1
1
{a} [ ] 2 (3.24)
3
unde:
x2 y3 x3 y 2 x3 y1 x1 y3 x1 y 2 x2 y1
1 1
[ ] y2 y3 y3 y1 y1 y2 (3.25)
2A
x3 x2 x1 x3 x2 x1

este o matrice constantă, cu A notându-se aria triunghiului. Dependenţa deplasării

de valorile nodale rezultă prin înlocuirea expresiei (3.24) în relaţia polinomului de
aproximare (3.22):
1
1
d ( x, y ) [1 x y ][ ] 2 (3.26)
3
care proiectată pe axele Ox şi Oy conduce la:
u1 v1
u ( x, y ) [1 x y ][ ] 1 u 2 v( x, y ) [1 x y ][ ] 1
v2 (3.27)
u3 v3

Deformaţiile specifice din interiorul elementului rezultă din relaţiile

cunoscute din teoria plana a elasticităţii:
u1
u 1
x [ y 2 y 3 y 3 y1 y1 y 2 ] u 2
x 2A
u3
v1
v 1
y [ x3 x 2 x1 x 3 x 2 x1 ] v 2
y 2A
v3
u1 v1
u v
xy (([ x3 x 2 x1 x 3 x 2 x1 ] u 2 [ y2 y3 y3 y1 y1 y2 ] v2 )
y y
u3 v3
~ 48 ~
 În formă matriceală, acestea se scriu:
u1
v1
x y2 y3 0 y3 y1 0 y1 y2 0
u2
{ } y 0 x3 x2 0 x1 x3 0 x2 x1
v2
xy x3 x2 y2 y3 x1 x3 y3 y1 x2 x1 y1 y2
u3
v3
sau sub formă restrânsă:
{ } [ B]{{ } (3.28)

ceea ce pune în evidenţă matricea deformaţie specifică – deplasare. După cum se

observă B =ct şi deci deformaţiile specifice sunt constante pe domeniul
elementului. De aceea denumirea elementului este „element triunghiular cu
deformaţie constantă”.
Matricea de rigiditate a elementului:
T
[k ] V
[ B] [ E][ B] dV

Matricea Hooke generalizată E are, pentru materiale izotrope, una dintre

formele:

1 0
E
- stare de efort plan: [ E ] 2
1 0
1 1
0 0
2
1 0
E (1 ) 1
- stare de deformaţie plană: [ E ] 1 0
(1 )(1 2 ) 1 2
0 0
2(1 )

Elementul de volum dV are forma dV t dx dy , unde t este grosimea

elementului (t=1 în cazul stării de deformaţie plană). Matricele B şi E fiind
matrice de constante, rezultă expresia matricei de rigiditate sub forma:
[k ] [ B]T [ E][ B] t A (3.29)

Vectorul forţelor nodale provenite din eforturile iniţiale şi forţele masice

este dat de relaţia:
{r} V
[ B]T { 0 } dV V [ N ]T { f } dV (3.30)

~ 49 ~
unde { 0 } este vectorul eforturilor iniţiale iar { f } [ f x f y ]T este vectorul
forţelor masice ce acţionează asupra unităţii de volum pe direcţiile x şşi yy.
Prima integrală se evaluează cu uşurinţă, deoarece matricea B şi vectorul
0 sunt constante pe element. În cazul celei de-a doua integrale, deşi forţele
masice sunt de obicei constante, matricea funcţiilor de aproximare depinde de x şi
y. Dacă se consideră contribuţia forţelor masice într-unul din nodul elementului şi
se efectuează integrarea rezultă ca forţele de volum (egale cu f t A ) se repartizează
celor trei noduri ale elementului în părţi egale. În ceea ce priveşte forţele
distribuite pe latura elementului, acestea se repartizează la noduri, sub formă de
forţe concentrate.

3.1.4. Funcţii de aproximare în coordonate naturale

Nodurile unui element finit sunt identificate prin două sisteme de

numerotare – unul global, pentru întreg domeniul discretizat şi unul local, pentru
fiecare element în parte. Este convenabilă asocierea sistemului local de noduri cu
un sistem local de cordonate. La rândul lor, coordonatele locale pot fi normale (ex:
carteziene) sau naturale. Coordonatele naturale sunt un fel de coordonate
normalizate (raportarea coordonatelor globale la mărimi caracteristice elementului
– lungimi sau arii). În cazul în care se utilizează coordonatele naturale iar originea
sistemului coincide cu centrul de greutate al elementului, atunci domeniul de
variaţie al coordonatelor naturale asociate elementului este -1, 1 .
Se vor prezenta coordonatele naturale pentru patrulaterul oarecare în cazul
bidimensional (figura 3.4).
Relaţiile dintre coordonatele naturale (s,t) şi coordonatele globale (x,y) sunt
date de expresiile:

1
x [(1 s )(1 t ) x1 (1 s)(1 t ) x 2 (1 s )(1 t ) x3 (1 s)(1 t ) x 4 ]
4 (3.31)
1
y [(1 s )(1 t ) y1 (1 s )(1 t ) y 2 (1 s )(1 t ) y 3 (1 s )(1 t ) y 4 ]
4

y t
t 4(-1,1) 3(1,1)
4(x4,y4) 3(x3,y3)

s
1(x1,y1) s

2(x2,y2) 1(-1,-1) 2(1,-1)

O x
Fig. 3.4. Patrulaterul oarecare în coordonate naturale

~ 50 ~
 Într-o scriere mai concisă, relaţiile de transformare au forma:
4 4
x Li xi y Li yi (3.32)
i 1 i 1

1
unde Li (1 s si )(1 t t i ) , (xi, yi) fiind coordonatele nodului „i” în sistemul xy
4
iar (si,ti) fiind coordonatele nodului „i” în sistemul st.
În cadrul coordonatelor naturale, funcţiile de aproximare N i pot fi deduse
mai uşor. Se ţine seama de faptul că funcţiile de aproximare au proprietatea Ni=1
pentru nodul „i” şi Ni=0 pentru celelalte noduri. Expresiile funcţiilor de
aproximare pentru elementul plan patrulater sunt:
Element liniar (4 noduri)
1
N i ( s, t ) (1 s si )(1 t t i ) cu si ,t i 1
4

Element pătratic (8 noduri)

1
N i ( s, t ) (1 s si )(1 t t i )( s si t t i 1) pentru nodurile 1,K,4 cu si , t i 1
4
1
N i ( s, t ) (1 s 2 )(1 t t i ) pentru nodurile 6, 8 la s 0, t i 1
2
1
N i ( s, t ) (1 s si )(1 t 2 ) pentru nodurile 5, 7 la si 1, t 0
2

Element cubic (12 noduri)

1
Ni (1 s si )(1 t t i )[9( s 2 t 2 ) 1
10] pentru nodurile 1,K,4 cu si , t i 1
32
3
9 1
Ni (1 s si )(1 t 2 )(1 9t t i ) pentru nodurile 7, 8, 11, 12 cu si 1, t i
32
3 3
9 1
Ni (1 t t i )(1 s 2 )(1 9s si ) pentru nodurile 5, 6, 9, 10 cu t i 1, si
3
32 3

Avantajul exprimării funcţiilor de aproximare în coordonate naturale este

evident: pentru orice element finit, indiferent de geometria particulară a acestuia,
funcţiile de aproximare sunt unice, bine definite şi uşor de verificat intuitiv.

3.1.5. Elemente izoparametrice

Elementele izoparametrice utilizează sistemul de coordonate naturale pentru

definirea funcţiilor de aproximare şi integrarea Gauss, proprie domeniului de
variaţie al acestor coordonate, pentru evaluarea matricelor elementale. Pentru
trecerea din sistemul global de coordonate xyz în sistemul natural de coordonate st,
se folosesc relaţii de transformare de forma (3.32) în care funcţiile Li(s,t,r) se aleg
identice cu funcţiile de aproximare Ni(s,t,r). Această identitate dintre relaţiile de

~ 51 ~
transformare de coordonate şi de aproximare a variabilei pe domeniul elementului
a dat denumirea de „izoparametrie”.
În cele ce urmează se va prezenta elementul izoparametric 2D liniar.

y(v) t v3
v4
t=+1 u3
4 u4 3
s=-1
s=+1 s
v1
u1 v2
y1
1
u2
t=-1
2

O x1 x(u)

Fig. 3.5. Elementul izoparametric 2D liniar

Se consideră elementul patrulater cu 4 noduri din figura 3.5, având 8 grade

de libertate şi anume deplasările ui, vi în fiecare nod i. În sistemul de coordonate
naturale st funcţiile de aproximare au forma dată de relaţiile:
1 1
N1 (1 s )(1 t ) N2 (1 s )(1 t )
4 4 (3.33)
1 1
N3 (1 s )(1 t ) N4 (1 s )(1 t )
4 4

iar componentele vectorului deplasare se exprimă prin intermediul acestora în

funcţie de valorile nodale:
u(s, t ) N1 u1 N 2 u2 N 3 u3 N 4 u4 v(s, t ) N1 v1 N 2 v2 N3 v3 N 4 v4
(3.34)
Într-o formă restrânsă, aceleaşi relaţii devin:
u1
v1
u N1 0 N2 0 N3 0 N4 0
d ( s, t ) M (3.35)
v 0 N1 0 N2 0 N3 0 N4
u4
v4

Trecerea din sistemul de coordonate global xz în sistemul natural st se face

utilizând tot funcţiile de aproximare:
x N1 x1 N 2 x2 N3 x3 N 4 x4 y N1 y1 N 2 y2 N3 y3 N 4 y4 (3.36)

~ 52 ~
 În formă matriceală relaţia (3.36) se scrie sub forma:
x1
y1
x ( s, t ) N1 0 N2 0 N3 0 N4 0
M (3.37)
y ( s, t ) 0 N1 0 N2 0 N3 0 N4
x4
y4

Pentru calculul matricelor şi vectorilor caracteristici elementului este

necesar sa se exprime şi matricea [B] în sistemul natural st, această matrice
exprimând legătura dintre deformaţiile specifice şi deplasările nodale -
{ε}=[B]{δ}.
Deformaţiile specifice {ε} conţin derivate ale deplasărilor u şi v în raport cu
coordonatele globale x şi y.
u u x u y u u x u y
s x s y s t x t y t

Utilizând notaţiile ( ),s – derivată parţială în raport cu s, ( ),y – derivată

parţială în raport cu y etc., relaţiile dintre derivate pot fi scrise sub formă
matriceală :
( ), s x, s y, s ( ), x ( ), x
[J ] (3.38)
( ), t x, t y, t ( ), y ( ), y

unde [J] este matricea Jacobianului transformării. Ţinând seama de relaţia (3.37),
Jacobianul se poate scrie sub forma:
x1 y1
N1, s N 2,s N 3, s N 4,s x 2 y 2
[ J ( s, t )] (3.39)
N1,t N 2,t N 3,t N 4,t x3 y 3
x4 y4

care se poate explicita cu uşurinţă ţinând seama de (3.33). Prin inversarea relaţiei
(3.38) se pot exprima derivatele în raport cu x şi y în funcţie de cele în raport cu s
şi t:
( ), x ( ), s
[J ] , [J ] [J ] 1 (3.40)
( ), y ( ), t

~ 53 ~
 Pe baza relaţiei (3.40) se determină derivatele deplasărilor u şi v:
u,x J 11 J 12 0 0 u,s
u, y J 21 J 22 0 0 u ,t
v, x 0 0 J 11 J 12 v, s
v, y 0 0 J 21 J 22 v ,t
u1
J 11 J 12 0 0 N 1, s 0 N 2,s 0 N 3, s 0 N 4,s 0
v1
J 21 J 22 0 0 N 1,t 0 N 2 ,t 0 N 3,t 0 N 4 ,t 0
M
0 0 J 11 J 12 0 N 1, s 0 N 2,s 0 N 3, s 0 N 4,s
u4
0 0 J 21 J 22 0 N 1,t 0 N 2 ,t 0 N 3,t 0 N 4 ,t
v4

Ţinând seama de expresiile deformaţiilor specifice:

u, x
x 1 0 0 0
u, y
{ } y 0 0 0 1 , se obţine matricea [B(s,t)].
v, x
xy 0 1 1 0
v, y

Sub forma prezentată, matricele [N(s,t)] şi [B(s,t)] sunt cunoscute şi pot fi

evaluate numeric în orice punct al elementului. În expresia vectorului de încărcare
{r} mai intervin {σ0}, {f} şi {p}. Primii doi vectori sunt uzual constanţi pe
domeniul elementului. Presiunea {p} acţionează pe una sau mai multe laturi ale
elementului. Admiţând că variaţia acesteia pe latură este descrisă tot de funcţiile de
aproximare în funcţie de valorile presiunii la noduri, termenul din {r}
corespunzător forţelor nodale din presiune capătă forma
T
pi
[ N ( s , t )] [ N ( s , t )] ddS , unde i şi j sunt nodurile care definesc latura
S pj
încărcată, iar pi şi pj sunt valorile presiunii la noduri.
Pentru matricele şi vectorii elementului se obţin integralele:
1 1

V
F ( s, t ) dx dy F ( s, t ) det[ J ( s, t )] ds dt (3.40)
1 1

3.1.6. Condiţii de convergenţă şi compatibilitate

O soluţie obţinută prin intermediul metodei elementelor finite este o solutie

aproximativă. Domeniul de studiu este discretizat şi variaţia reală a funcţiei
necunoscute este înlocuită cu variaţii locale, pe domeniul elementelor, în funcţie
de valorile nodale. Dacă soluţia se ameliorează succesiv, tinzând către soluţia
exactă, atunci când dimensiunile elementelor se reduc (numărul gradelor de

~ 54 ~
libertate creşte) atunci convergenţa este asigurată. Convergenţa se realizează dacă
funcţiile de aproximare satisfac anumite condiţii. Acestea sunt:

funcţiile de aproximare trebuie să conducă la deformaţii specifice nule atunci

când deplasările nodurilor elementului corespund unei mişcări de solid rigid;
funcţiile de aproximare trebuie să conducă la deformaţii specifice constante pe
domeniul elementului dacă încărcările (sau deplasările) nodurilor corespund
unei stări de deformaţie specifică constantă;
funcţiile de aproximare trebuie să conducă la valori finite ale deformaţiilor
specifice la graniţele dintre elemente.
În afara acestor condiţii, pentru obţinerea unor soluţii care să conveargă
monoton către soluţia exactă pe măsură ce numărul de grade de libertate creşte mai
trebuie îndeplinite criteriile:
Compatibilitatea între elemente. La graniţele dintre ele, elementele trebuie
să rămână în contact, fără să se separe sau să se suprapună. În cazul plăcilor plane
sau curbe se cere de asemenea ca tangentele la suprafaţa medie deformată să fie
identice la graniţă.
Lipsa de direcţii preferenţiale în element. Sub acţiunea unor forţe cu
orientare fixă faţă de element „răspunsul” acestuia trebuie să fie identic indiferent
de orientarea lui faţă de sistemul global de coordonate xyz.
În cazul elementelor izoparametrice, care au de fapt cea mai largă utilizare,
condiţiile de convergenţă şi compatibilitate sunt riguros îndeplinite, funcţiile de
aproximare fiind alese ţinând seama de aceste condiţii.

3.2. INFLUENŢA GRADULUI DE RAFINARE AL DISCRETIZĂRII

ASUPRA MODURILOR PROPRII DE VIBRAŢIE DETERMINATE
PRIN CALCUL

3.2.1. Introducere

În rezolvarea oricărei structuri, alegerea modelului este o problemă

fundamentală deoarece întreaga analiză se referă la model şi nu la structură.
Descrierea analitică a comportării unui sistem dinamic se exprimă pe baza unui
model matematic. Modelul matematic devine identic cu modelul dinamic atunci
când toate caracteristicile de definire ale sistemului dinamic sunt complet precizate
din punct de vedere fizic.
O alterare a caracteristicilor de definire poate conduce la rezultate nu numai
incorecte, ci chiar la falsificarea fenomenelor reale.
Teza de doctorat abordează sistemele dinamice structurale cu comportare
liniară. Indiferent dacă se efectuează analiza modală a răspunsului dinamic sau
dacă ecuaţiile diferenţiale se integrează direct, variaţia modurilor proprii de
vibraţie este măsura variaţiei răspunsului dinamic al structurilor la orice
acţiuni. De aceea, în prezenta teză se acordă o atenţie deosebită influenţei gradului
de rafinare al discretizării asupra modurilor proprii de vibraţie determinate prin
calcul.
~ 55 ~
 În cele ce urmează se analizează doua sisteme dinamice structurale
utilizând programul de calcul SAP. Pentru a pune în evidenţă influenţa gradului de
rafinare al discretizării în elemente finite asupra valorilor şi formelor proprii de
vibraţie determinate prin calcul se vor considera numai sistemele structurale,
fără elemente nestructurale şi fără încărcările care ar putea modifica masa
sistemelor.

3.2.2. Sistemul dinamic structural P+1

[Link]. Alcătuirea sistemului

Sistemul structural cu două niveluri este reprezentat în figura 3.6. Acesta are
două deschideri şi trei [Link] are două plane verticale de simetrie, unul
longitudinal şi unul transversal.
Stâlpii intermediari au secţiunea transversală de 40x40 cm2, iar cei marginali
35x35 cm2. Riglele transversale au secţiunea de 25x60 cm2, iar cele longitudinale
de 25x35 cm2. Plăcile, peste parter şi peste etaj, au grosimea de 13 cm. Modulul
de elasticitate longitudinal are valoarea 24000 N/mm2 iar coeficientul lui Poisson
μ=0,4. Plăcile sunt deformabile nu numai pe direcţie verticală, dar şi în planul lor.
De asemenea, elementele de tip grindă (riglele şi stâlpii) au şi deformaţii axiale.

[Link]. Modele dinamice studiate

Toate modelele dinamice analizate sunt spaţiale şi respectă cele două plane
de simetrie ale sistemului structural. Structura are baza fixă iar stâlpii sunt
încastraţi la partea inferioară.

Modelul dinamic A (figura 3.6).

Nodurile modelului dinamic A coincid cu nodurile efective ale structurii şi

sunt în număr de 24, astfel încât numărul coordonatelor este 144 (în afara celor de
la bază care sunt blocate).
Numărul elementelor finite este de 70, din care 12 elemente tip placă şi 58
elemente tip grindă.

Modelul dinamic B (figura 3.7).

Modelul dinamic B se obţine prin reducerea la jumătate a dimensiunilor

elementelor finite ale modelului A. Numărul nodurilor este de 94, numărul
coordonatelor este de 564 (în afara celor de la bază care sunt blocate).
Numărul elementelor finite este de 164, din care 48 de elemente de tip placă
şi 116 elemente de tip grindă.

~ 56 ~
 Modelul dinamic C (figura 3.8).

Modelul dinamic C se obţine prin reducerea la jumătate a dimensiunilor

elementelor finite ale modelului B. Numărul nodurilor este de 330, numărul
coordonatelor este de 1980 (în afara celor de la bază care sunt blocate).
Numărul elementelor finite este de 424.

Modelul dinamic D (figura 3.9).

Modelul dinamic D se obţine prin reducerea la jumătate a dimensiunilor

elementelor finite ale modelului C. Numărul nodurilor este de 1018, numărul
coordonatelor este de 6108 (în afara celor de la bază care sunt blocate).
Numărul elementelor finite este de 1236.

De menţionat că divizarea unui element de tip grindă în mai multe elemente

finite de acelaşi tip nu modifică modul de comportare al acestuia, deşi raportul
dintre lungime şi dimensiunea secţiunii transversale scade.

Placă 13cm Gr. 25x60

Gr. 25x35
Gr. 25x35

St. 35x35 4m

L 3m
o St. 35x35
Vertical
ng Gr. 25x60 Gr. 25x60
i 3m
t St. 35x35
u
4m

d
i 3m
n St. 35x35 St. 40x40 St. 35x35
a
l
6m 6m
Transversal
Fig. 3.6. Sistemul structural P+1. Modelul dinamic A

~ 57 ~
 Placă 13cm Gr. 25x60
Gr. 25x35

Gr. 25x35

St. 35x35

4m
L 3m
o St. 35x35

Vertical
ng Gr. 25x60 Gr. 25x60
i 3m
t St. 35x35
u
d

4m
i 3m
n St. 35x35 St. 40x40 St. 35x35
a
l
6m 6m
Transversal
Fig. 3.7. Sistemul structural P+1. Modelul dinamic B

Placă 13cm Gr. 25x60

Gr. 25x35

Gr. 25x35

St. 35x35
4m

L 3m
o St. 35x35
Vertical

Gr. 25x60 Gr. 25x60

ng
i 3m
t St. 35x35
u
d
4m

i 3m
n St. 35x35 St. 40x40 St. 35x35
a
l
6m 6m
Transversal
Fig. 3.8. Sistemul structural P+[Link] dinamic C

~ 58 ~
 Placă 13cm Gr. 25x60
Gr. 25x35

Gr. 25x35

St. 35x35

4m
L 3m
o St. 35x35

Vertical
ng Gr. 25x60 Gr. 25x60
i 3m
t St. 35x35
u
d

4m
i 3m
n St. 35x35 St. 40x40 St. 35x35
a
l
6m 6m
Transversal
Fig. 3.9. Sistemul structural P+[Link] dinamic D

[Link]. Formele proprii de vibraţie

Primele 6 forme proprii de vibraţie obţinute pentru modelele dinamice A, B,

C şi D sunt reprezentate în figurile 3.10, 3.11, 3.12, respectiv 3.13.
Aceste forme proprii au următoarele configuraţii:
forma proprie 1 – translaţie longitudinală; în primul mod de vibraţie, nodurile
sistemului dinamic au translaţii orizontale pe direcţia longitudinală; modul
propriu 1 este modul propriu fundamental pentru planul vertical longitudinal.
forma proprie 2 – translaţie transversală; în al doilea mod propriu de vibraţie,
nodurile sistemului dinamic au translaţii orizontale pe direcţia transversală;
modul propriu 2 este modul propriu fundamental pentru planul vertical
transversal.
forma proprie 3 – torsiune generală; în al treilea mod propriu de vibraţie
sistemul dinamic spaţial se roteşte în jurul axei verticale de intersecţie a celor
doua plane de simetrie; modul propriu 3 este modul propriu de torsiune
fundamental.
forma proprie 4 – translaţie longitudinală; în modul propriu 4, nodurile
sistemului dinamic au translaţii orizontale pe direcţia longitudinală; modul
propriu 4 este al doilea mod propriu pentru planul vertical longitudinal.
forma proprie 5 – translaţie transversală; în modul propriu de vibraţie 5
nodurile sistemului dinamic au translaţii orizontale pe direcţia transversală;
modul propriu 5 este al doilea mod propriu pentru planul vertical transversal.

~ 59 ~
 forma proprie 6 – torsiune generală; în modul propriu de vibraţie 6 nodurile
sistemului dinamic spaţial se deplasează în plan orizontal în jurul axei verticale
de intersecţie a planelor de simetrie şi anume planşeul peste parter se roteşte
într-un sens, iar planşeul peste etaj se roteşte în sens contrar, deşi fiecare
planşeu este deformabil în planul său; modul propriu 6 este al doilea mod
propriu de torsiune al sistemului spaţial.

Se poate trage concluzia că tripletul longitudinal–transversal–torsiune se

repetă din trei în trei forme proprii de vibraţie (pentru primele 6 moduri proprii).
Acest rezultat s-a obţinut printr-o „predimensionare dinamică” a sistemului
dinamic spaţial.
Gradul de rafinare al discretizării în elemente finite nu influenţează
configuraţia primelor 6 forme de vibraţie. Aceste forme proprii au aceeaşi
configuraţie pentru toate modelele dinamice considerate: A,B,C şi D.
Simetria sistemului dinamic spaţial permite verificarea formelor proprii de
vibraţie obţinute prin calcul, nu numai din punct de vedere calitativ, dar şi
cantitativ.

[Link]. Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra valorilor

proprii calculate

Valorile proprii determinate prin calcul pentru modelele dinamice A, B, C şi

D sunt comparate în tabelul 3.1. S-au considerat primele 12 valori proprii şi anume
perioadele proprii de vibraţie şi frecvenţele proprii de vibraţie. S-au determinat
erorile acestor valori proprii în raport cu modelul dinamic D, care are cel mai mare
grad de rafinare al discretizării în elemente finite.
Se constată următoarele:
erorile relative scad odată cu creşterea gradului de rafinare al discretizării;
astfel, perioada proprie funamentală are eroarea relativă de 5,75% la modelul
A, 1,78% la modelul B şi 1,25% la modelul dinamic C;
în ansamblu, erorile relative ale valorilor proprii cresc de la modurile proprii
joase spre modurile proprii superioare;
erorile relative ale frecvenţelor proprii de vibraţie sunt diferite de erorile
perioadelor proprii de vibraţie; astfel, pentru modelul dinamic A, dacă erorile
relative ale perioadelor proprii T7, T8 şi T9 sunt în intervalul [54,31%;
58,26%], erorile relative ale frecvenţelor proprii f7, f8 şi f9 sunt în intervalul
[89,61%;109,62%]; pentru modelul dinamic B erorile aceloraşi perioade
proprii sunt în intervalul [2,07%; 3,07%], iar erorile frecvenţelor proprii sunt
în intervalul [2,03%; 2,98%], adică această deosebire scade.
Perioadele proprii de vibraţie sunt reprezentate în figura 3.14.

~ 60 ~
 Fig. 3.10. Sistemul structural P+1.
Primele 6 moduri proprii de vibraţie obţinute cu modelul dinamic A

~ 61 ~
 Fig. 3.11. Sistemul structural P+1.
Primele 6 moduri proprii de vibraţie obţinute cu modelul dinamic B

~ 62 ~
 Fig. 3.12. Sistemul structural P+1.
Primele 6 moduri proprii de vibraţie obţinute cu modelul dinamic C

~ 63 ~
 Fig. 3.13. Sistemul structural P+1.
Primele 6 moduri proprii de vibraţie obţinute cu modelul dinamic D

~ 64 ~
 Pentru a pune în evidenţă importanţa problemei acurateţei frecvenţelor
proprii de vibraţie în determinarea răspunsului dinamic al structurilor se
consideră acţiunea unei forţe perturbatoare armonice produsă de o maşină
industrială rotativă cu turaţia de 400 rot/min. Frecvenţa acţiunii este de 6,667
Hz, iar direcţia ei este transversală. În modul propriu 5 – transversal – frecvenţa
proprie este de 8,338 Hz pentru modelul D şi de 8,2472 Hz pentru modelul A
(eroare relativă de 1,09%).
Factorul de amplificare dinamică pentru o fracţiune din amortizarea critică
de 2% este
1
2,762
2 2 2
6,667 6,667
1 2 0,02
8,338 8,338
pentru modelul dinamic D şi

1
2
2,874
2 2
6,667 6,667
1 2 0,02
8,2472 8,2472
pentru modelul dinamic A.
Eroarea relativă a factorului de amplificare dinamică este
2,874 2,762
100
1 4,06%
2,762
adică eroarea răspunsului dinamic staţionar se amplifică de cca. 4 ori.

[Link]. Concluzii

În acest paragraf s-a studiat influenţa gradului de rafinare al discretizării

în elemente finite a unui sistem dinamic structural P+1, asupra modurilor proprii
de vibraţie determinate prin calcul. S-au considerat patru modele dinamice:
A – cu 24 noduri efective,
B – cu 94 noduri efective,
C – cu 330 noduri efective,
D – cu 1018 noduri efective,
modelele B,C şi D obţinându-se prin reducerea la jumătate a dimensiunilor
elementelor finite din modelul precedent.
Se desprind următoarele concluzii:
configuraţia primelor 6 forme proprii de vibraţie ale sistemului dinamic
spaţial nu este influenţată de gradul de rafinare al discretizării;
pentru aceste moduri de vibraţie se repetă tripletul de forme proprii
longitudinal-transversal-torsiune generală;
simetria sistemului dinamic spaţial permite verificarea formelor proprii de
vibraţie obţinute prin calcul, nu numai calitativ, dar şi cantitativ;

~ 65 ~
 Tabelul 3.1. Sistemul structural P+1
Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra valorilor proprii calculate
Modelul dinamic A Modelul dinamic B Modelul dinamic C Modelul dinamic D
Nr. mod
Perioada Perioada Perioada Perioada proprie
propriu ε% ε% ε%
proprie (s) proprie (s) proprie (s) (s)
1 0,355808 -5,75 0,370787 -1,78 0,372783 -1,25 0,377519
2 0,339906 -2,01 0,339319 -2,18 0,339195 -2,22 0,346893
3 0,331404 8,80 0,30829 1,21 0,302243 -0,77 0,304595
4 0,123702 -0,25 0,121739 -1,83 0,121797 -1,79 0,124013
5 0,121254 1,10 0,117208 -2,27 0,11704 -2,41 0,119933
6 0,117088 13,81 0,104625 1,69 0,10211 -0,75 0,102884
7 0,026756 -58,26 0,065428 2,07 0,064079 -0,04 0,064103
8 0,025743 -54,38 0,058167 3,07 0,056313 -0,21 0,056434
9 0,025703 -54,31 0,057962 3,03 0,056231 -0,04 0,056255
10 0,026756 -48,17 0,053144 2,94 0,051566 -0,12 0,051626
11 0,025743 -48,97 0,052334 3,75 0,050229 -0,43 0,050444
12 0,025703 -45,98 0,049503 4,04 0,047382 -0,41 0,047579
Modelul dinamic A Modelul dinamic B Modelul dinamic C Modelul dinamic D
Nr. mod
Frecvenţa Frecvenţa Frecvenţa Frecvenţa proprie
propriu ε% ε% ε%
proprie (Hz) proprie (Hz) proprie (Hz) (Hz)
1 2,8105 6,10 2,697 1,82 2,6825 1,27 2,6489
2 2,942 2,06 2,9471 2,23 2,9482 2,27 2,8827
3 3,0175 -8,09 3,2437 -1,20 3,3086 0,78 3,283
4 8,084 0,25 8,2143 1,87 8,2104 1,82 8,0636
5 8,2472 -1,09 8,5318 2,32 8,5441 2,47 8,338
6 8,5406 -12,13 9,558 -1,66 9,7934 0,76 9,7196
7 32,15 106,09 15,284 -2,03 15,606 0,04 15,6
8 33,599 89,61 17,192 -2,98 17,758 0,21 17,72
9 37,262 109,62 17,253 -2,94 17,784 0,05 17,776
10 37,375 92,95 18,817 -2,85 19,393 0,12 19,37
11 38,845 95,95 19,108 -3,61 19,909 0,43 19,824
12 38,906 85,11 20,201 -3,89 21,105 0,41 21,018

~ 66 ~
 Fig. 3.14. Sistemul structural P+1
Variaţia perioadelor proprii de vibraţie

~ 67 ~
 erorile relative ale valorilor proprii scad odată cu creşterea gradului de rafinare
al discretizării;
în ansamblu, erorile relative ale valorilor proprii cresc de la modurile proprii
joase spre modurile proprii superioare;
eroarea relativă a răspunsului dinamic poate fi accentuată în raport cu eroarea
relativă a frecvenţelor şi perioadelor proprii de vibraţie.

3.2.3. Sistemul dinamic structural P+3

[Link]. Alcătuirea sistemului

Sistemul structural cu patru niveluri este reprezentat în figura 3.15. Acesta

are doua deschideri şi trei travei şi prezintă de asemnea două plane verticale de
simetrie.
Stâlpii intermediari au secţiunea transversală de 55x55 cm2, iar cei marginali
de 50x50 cm2. Riglele transversale au secţiunea de 25x60 cm2, iar cele
longitudinale de 25x35 cm2. Plăcile de la toate nivelurile au grosimea de 13 cm ca
şi în cazul structurii P+1şi sunt deformabile atât normal pe plan cât şi în planul lor.

[Link]. Modele dinamice studiate

Toate modelele dinamice analizate sunt spaţiale şi respectă simetria în raport

cu planele verticale menţionate. Structura are baza fixă, iar stâlpii sunt încastraţi la
partea inferioară.
Modelul dinamic A (figura 3.15).
Nodurile modelului dinamic A coincid cu nodurile efective ale structurii şi
sunt în număr de 48, astfel încât numărul coordonatelor este 288 (în afara celor de
la bază care sunt blocate).
Numărul elementelor finite este de 140.

Modelul dinamic B (figura 3.16).

Modelul dinamic B se obţine prin reducerea la jumătate a dimensiunilor
elementelor finite ale modelului A. Numărul nodurilor este de 188, numărul
coordonatelor este de 1128 (în afara celor de la bază care sunt blocate).
Numărul elementelor finite este de 328.

Modelul dinamic C (figura 3.17).

Modelul dinamic C se obţine prin reducerea la jumătate a dimensiunilor
elementelor finite ale modelului B. Numărul nodurilor este de 660, numărul
coordonatelor este de 3960 (în afara celor de la bază care sunt blocate).
Numărul elementelor finite este de 848.

Modelul dinamic D (figura 3.18).

Modelul dinamic D se obţine prin reducerea la jumătate a dimensiunilor
elementelor finite ale modelului C. Numărul nodurilor este de 2036, numărul
coordonatelor este de 12216 (în afara celor de la bază care sunt blocate).
~ 68 ~
 Numărul elementelor finite este de 2472.

Placă 13cm

4m
Gr. 25x35 Gr. 25x60

4m
Vertical
St. 50x50

4m
St. 55x55

4m
Lo 3m
ng 3m
i tu 3m
di n 6m 6m
al
Transversal
Fig. 3.15. Sistemul structural P+3. Modelul dinamic A

Placă 13cm

Gr. 25x35 Gr. 25x60 4m

4m
Vertical

St. 50x50
4m

St. 55x55
4m

Lo 3m
ng 3m
i tu 3m
di n 6m 6m
al
Transversal
Fig. 3.16. Sistemul structural P+3. Modelul dinamic B

~ 69 ~
 Placa 13cm

4m
Gr. 25x35 Gr. 25x60

4m
Vertical
St. 50x50

4m
St. 55x55

4m
Lo 3m
ng 3m
i tu 3m
di n 6m 6m
al
Transversal
Fig. 3.17. Sistemul structural P+3. Modelul dinamic C

Placa 13cm

4m
Gr. 25x35 Gr. 25x60
4m
Vertical

St. 50x50
4m

St. 55x55
4m

Lo 3m
ng 3m
i tu 3m
di n 6m 6m
al
Transversal
Fig. 3.18. Sistemul structural P+3. Modelul dinamic D

~ 70 ~
 [Link]. Formele proprii de vibraţie

Primele 12 forme de vibraţie obţinute pentru modelele dinamice A, B, C şi

D sunt reprezentate în figurile 3.19, 3.20, ..., 3.26.

Aceste forme proprii au următoarele configuraţii:

forma proprie 1 – translaţie longitudinală în toate cele patru modele dinamice;
în primul mod de vibraţie, nodurile sistemului dinamic au translaţii orizontale
pe direcţia longitudinală; modul propriu 1 este modul propriu fundamental
pentru planul vertical longitudinal.
forma proprie 2 – translaţie transversală în toate cele patru modele dinamice;
în al doilea mod propriu de vibraţie, nodurile sistemului dinamic au translaţii
orizontale pe direcţia transversală; modul propriu 2 este modul propriu
fundamental pentru planul vertical transversal.
forma proprie 3 – torsiune generală în toate cele patru modele dinamice; în al
treilea mod propriu de vibraţie sistemul dinamic spaţial se roteşte în jurul axei
verticale de intersecţie a celor doua plane de simetrie; modul propriu 3 este
modul propriu de torsiune fundamental.
forma proprie 4 – translaţie longitudinală în toate cele patru modele dinamice;
în modul propriu 4, nodurile sistemului dinamic au translaţii orizontale pe
direcţia longitudinală; modul propriu 4 este al doilea mod propriu pentru planul
vertical longitudinal.
forma proprie 5 – translaţie transversală în toate cele patru modele dinamice;
în modul propriu de vibraţie 5 nodurile sistemului dinamic au translaţii
orizontale pe direcţia transversală; modul propriu 5 este al doilea mod propriu
pentru planul vertical transversal.
forma proprie 6 – torsiune generală în toate cele patru modele dinamice; în
modul propriu de vibraţie 6 nodurile sistemului dinamic spaţial se deplasează
în plan orizontal în jurul axei verticale de intersecţie a planelor de simetrie şi
anume planşeele peste parter şi etajul I se rotesc într-un sens, iar planşeul peste
etajul III se roteşte în sens contrar; modul propriu 6 este al doilea mod propriu
de torsiune al sistemului spaţial.
forma proprie 7 – translaţie longitudinală în toate cele patru modele dinamice
A, B, C şi D; modul propriu de vibraţie 7 este al treilea mod propriu pentru
planul vertical longitudinal.
forma proprie 8 – translaţie transversală în toate cele patru modele dinamice
A, B, C şi D; în modul propriu de vibraţie 8 nodurile sistemului dinamic au
translaţii orizontale pe direcţia transversală; modul propriu 8 este al treilea mod
propriu pentru planul vertical transversal.
forma proprie 9 - torsiune generală în toate cele patru modele dinamice A, B,
C şi D; planşeul peste parter se roteşte î[Link] sens, planşeul peste etajul II se
roteşte în sens contrar, iar planşeul peste etajul III se roteşte contrar planşeului
peste etajul II; modul propriu de vibraţie 9 este al treilea mod propriu de
torsiune al sistemului spaţial.

~ 71 ~
 Fig. 3.19. Sistemul structural P+3.
Modurile proprii de vibraţie 1, …, 6 obţinute cu modelul dinamic A

~ 72 ~
 Fig. 3.20. Sistemul structural P+3.
Modurile proprii de vibraţie 7, …, 12 obţinute cu modelul dinamic A

~ 73 ~
 Fig. 3.21. Sistemul structural P+3.
Modurile proprii de vibraţie 1, …, 6 obţinute cu modelul dinamic B

~ 74 ~
 Fig. 3.22. Sistemul structural P+3.
Modurile proprii de vibraţie 7, …, 12 obţinute cu modelul dinamic B

~ 75 ~
 Fig. 3.23. Sistemul structural P+3.
Modurile proprii de vibraţie 1, …, 6 obţinute cu modelul dinamic C

~ 76 ~
 Fig. 3.24. Sistemul structural P+3.
Modurile proprii de vibraţie 7, …, 12 obţinute cu modelul dinamic C

~ 77 ~
 Fig. 3.25. Sistemul structural P+3.
Modurile proprii de vibraţie 1, …, 6 obţinute cu modelul dinamic D

~ 78 ~
 Fig. 3.26. Sistemul structural P+3.
Modurile proprii de vibraţie 7, …, 12 obţinute cu modelul dinamic D

~ 79 ~
 forma proprie 10 – translaţie longitudinală în toate cele patru modele dinamice
A, B, C şi D; modul propriu de vibraţie este al patrulea mod propriu pentru
planul vertical longitudinal; planşeele peste parter şi etajul II au translaţii
longitudinale într-un sens, iar planşeele peste etajele I şi III au translaţii
longitudinale în sens contrar.
forma proprie 11 – este diferenţiată în funcţie de modelul dinamic (figurile
3.20, 3.22, 3.24 şi 3.26); modelul A pune clar în evidenţă a patra formă proprie
de vibraţie în planul vertical transversal, şi anume planşeele peste parter şi
etajul II au translaţii transversale într-un sens, iar planşeele peste etajele I şi III
în sens contrar; în modelele B, C şi D aceste translaţii transversale sunt insoţite
de deplasări verticale ale nodurilor plăcilor.
forma proprie 12 – este de asemenea diferenţiată în funcţie de modelul
dinamic (figurile 3.20, 3.22, 3.24 şi 3.2.26); modelul A pune în evidenţă a patra
formă proprie de torsiune a sistemului dinamic spaţial; planşeele peste parter şi
etajul II se rotesc într-un sens, iar cele peste etajele I şi III în sens contrar; în
modelele B,C şi D această formă de torsiune generală este insoţită de
deplasările nodurilor interioare ale plăcilor.

Se poate şi aici concluziona că tripletul longitudinal-transversal-torsiune

se repetă din trei în trei moduri proprii de vibraţie. În cazul sistemului structural
P+3 acest fapt este valabil pentru primele 9 moduri proprii. Acest rezultat s-a
obţinut de asemenea printr-o „predimensionare dinamică” a sistemului structural
spaţial.
În ceea ce priveşte formele proprii de vibraţie 10, 11 şi 12, configuraţia
acestora se diferenţiază în funcţie de modelul dinamic adoptat, şi anume modelul
A are nodurile exclusiv în nodurile efective ale structurii, astfel încât nu poate
pune în evidenţă deplasările nodurilor interioare ale plăcilor, ceea ce realizează
modelele B, C şi D.
Simetria sistemului dinamic spaţial permite verificarea formelor proprii de
vibraţie obţinute prin calcul, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ.

[Link]. Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra

valorilor proprii calculate

Valorile proprii determinate prin calcul pentru modelele dinamice A, B, C şi

D sunt comparate în tabelele 3.2 şi 3.3. S-au considerat primele 24 de valori
proprii şi anume perioadele proprii de vibraţie şi frecvenţele proprii de vibraţie.
S-au determinat erorile acestor valori proprii în raport cu modelul dinamic
D, care are cel mai mare grad de rafinare al discretizării în elemente finite.
Se constată următoarele:
erorile relative scad odată cu creşterea gradului de rafinare al discretizării;
astfel, perioada proprie fundamentală are eroarea relativă de 9,67% la modelul
A, 1,22% la modelul B şi 0,18% la modelul dinamic C; erorile perioadelor
proprii se încadrează în intervalul [0;29,3%] la modelul A, [0;9,48%] la
modelul B şi [0;0,87%] la modelul C; erorile frecvenţelor proprii se încadrează
~ 80 ~
 în intervalul [0;41,43%] la modelul A, [0;8,66%] la modelul B şi [0;0,86%] la
modelul C.
în ansamblu, erorile relative ale valorilor proprii cresc de la modurile proprii
joase spre modurile proprii superioare
Variaţia perioadelor proprii de vibraţie este reprezentată în figura 3.27.

[Link]. Concluzii

În acest paragraf s-a studiat influenţa gradului de rafinare al discretizării în

elemente finite a unui sistem dinamic structural P+3, asupra modurilor proprii de
vibraţie determinate prin calcul.
S-au considerat patru modele dinamice:
A – cu 48 noduri efective,
B – cu 184 noduri efective,
C – cu 660 noduri efective,
D – cu 2036 noduri efective,
modelele B,C şi D obţinându-se prin reducerea la jumătate a dimensiunilor
elementelor finite din modelul precedent.
Se desprind următoarele concluzii:
configuraţia primelor 10 forme proprii de vibraţie nu este influenţată de gradul
de rafinare al discretizării;
pentru aceste moduri de vibraţie se repetă tripletul de forme proprii
longitudinal-transversal-torsiune generală;
simetria sistemului dinamic spaţial permite verificare calitativă şi cantitativă a
formelor proprii de vibraţie determinate prin calcul;
erorile relative ale valorilor proprii scad odată cu creşterea gradului de rafinare
al discretizării în elemente finite;
în ansamblu, erorile relative ale valorilor proprii cresc de la modurile proprii
joase spre modurile proprii superioare.

~ 81 ~
 Tabelul 3.2. Sistemul dinamic structural P+3.
Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra perioadelor proprii de vibraţie determinate prin calcul

Modelul dinamic A Modelul dinamic B Modelul dinamic C Modelul dinamic D

Nr. Mod
Perioada Perioada Perioada
propriu
proprie (s) ε% proprie (s) ε% proprie (s) ε% Perioada proprie (s)

1 0,532285 -9,67 0,582116 -1,22 0,588232 -0,18 0,589286

2 0,492317 -0,52 0,495286 0,08 0,495162 0,06 0,494875
3 0,482929 5,54 0,46491 1,60 0,459226 0,36 0,457567
4 0,162867 -5,93 0,171947 -0,69 0,172977 -0,09 0,173135
5 0,153351 1,04 0,152003 0,15 0,151883 0,07 0,151772
6 0,150037 7,83 0,142278 2,25 0,13978 0,45 0,139147
7 0,087329 -0,27 0,08743 -0,16 0,087548 -0,02 0,087567
8 0,084624 3,71 0,081712 0,15 0,081645 0,06 0,081593
9 0,082117 11,96 0,075294 2,66 0,073717 0,51 0,073343
10 0,060162 5,98 0,056789 0,04 0,056746 -0,03 0,056765
11 0,059672 7,27 0,056495 1,56 0,055657 0,05 0,055627
12 0,057101 6,40 0,05526 2,97 0,05382 0,29 0,053666
13 0,041846 -20,02 0,053404 2,07 0,052327 0,01 0,052323
14 0,039094 -19,77 0,05172 6,14 0,048949 0,45 0,048729
15 0,036094 -25,76 0,050929 4,76 0,048857 0,50 0,048616
16 0,035969 -25,33 0,050039 3,88 0,0484 0,48 0,048169
17 0,034802 -26,76 0,049746 4,69 0,047574 0,12 0,047519
18 0,03467 -26,23 0,04879 3,82 0,047222 0,48 0,046995
19 0,033967 -24,57 0,048732 8,22 0,045325 0,66 0,045029
20 0,033793 -23,86 0,04748 6,98 0,044667 0,64 0,044384
21 0,030576 -29,30 0,046828 8,29 0,043491 0,57 0,043245
22 0,03048 -29,14 0,046187 7,37 0,043309 0,68 0,043017
23 0,030403 -27,12 0,045667 9,48 0,041983 0,64 0,041714
24 0,030307 -26,89 0,045197 9,03 0,041814 0,87 0,041455

~ 82 ~
 Tabelul 3.3. Sistemul dinamic structural
Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra frecvenţelor proprii de vibraţie determinate prin calcul

Modelul dinamic A Modelul dinamic B Modelul dinamic C Modelul dinamic D

Nr. mod
Frecventa Frecventa Frecventa Frecventa proprie
propriu
proprie (Hz) ε% proprie (Hz) ε% proprie (Hz) ε% (Hz)

1 1,8787 10,71 1,7179 1,23 1,7 0,18 1,697

2 2,0312 0,52 2,019 -0,08 2,0195 -0,06 2,0207
3 2,0707 -5,25 2,151 -1,58 2,1776 -0,36 2,1855
4 6,14 6,31 5,8158 0,69 5,7811 0,09 5,7758
5 6,521 -1,03 6,5788 -0,15 6,584 -0,07 6,5888
6 6,665 -7,26 7,0285 -2,20 7,1541 -0,45 7,1867
7 11,451 0,27 11,438 0,16 11,422 0,02 11,42
8 11,817 -3,58 12,238 -0,15 12,248 -0,07 12,256
9 12,178 -10,69 13,281 -2,60 13,565 -0,51 13,635
10 16,622 -5,65 17,609 -0,05 17,622 0,03 17,617
11 16,758 -6,78 17,701 -1,54 17,967 -0,06 17,977
12 17,513 -6,02 18,096 -2,89 18,581 -0,28 18,634
13 23,897 25,04 18,725 -2,02 19,11 -0,01 19,112
14 25,579 24,64 19,335 -5,78 20,429 -0,45 20,522
15 27,705 34,69 19,635 -4,54 20,468 -0,49 20,569
16 27,802 33,92 19,984 -3,74 20,661 -0,48 20,76
17 28,734 36,54 20,102 -4,48 21,02 -0,11 21,044
18 28,843 35,55 20,496 -3,68 21,177 -0,48 21,279
19 29,44 32,56 20,52 -7,60 22,063 -0,65 22,208
20 29,592 31,34 21,062 -6,52 22,388 -0,63 22,531
21 32,705 41,43 21,355 -7,65 22,993 -0,57 23,124
22 32,809 41,13 21,651 -6,87 23,09 -0,68 23,247
23 32,891 37,20 21,898 -8,66 23,819 -0,64 23,973
24 32,996 36,78 22,125 -8,28 23,915 -0,86 24,123

~ 83 ~
 Fig. 3.27. Sistemul structural P+3.
Variaţia perioadelor proprii de vibraţie

~ 84 ~
3.3. INFLUENŢA GRADULUI DE RAFINARE AL DISCRETIZĂRII
ASUPRA RĂSPUNSULUI DINAMIC

3.3.1. Introducere

Răspunsul dinamic al sistemelor structurale poate fi determinat prin analiză

modală sau prin integrarea directă a sistemului ecuaţiilor diferenţiale.
În analiza modală a răspunsului dinamic sistemul ecuaţiilor diferenţiale se
decuplează în ecuaţii independente, corespunzătoare câte unui mod propriu de
vibraţie. Fiecare ecuaţie diferenţială se rezolvă fie analitic – dacă pentru acţiunea
dinamică există o exprimare analitică a răspunsului – fie prin integrare numerică.
Integrarea directă a sistemului ecuaţiilor diferenţiale se efectuează fără a
transforma acest sistem într-o altă formă şi constă în aplicarea unor metode
numerice de integrare, denumite metode pas-cu-pas.
Indiferent de metoda de calcul aplicată pentru determinarea răspunsului
dinamic, calitatea modelului dinamic adoptat pentru sistemul structural este
reprezentată de acurateţea modurilor proprii de vibraţie.
Modificările modurilor proprii se regăsesc în modificările răspunsului
dinamic, indiferent de acţiunea dinamică ce se exercită asupra sistemului structural
şi indiferent dacă se consideră comportarea liniară sau neliniară a structurii.

3.3.2. Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra răspunsului

dinamic la acţiunea forţelor armonice

Forţele dinamice armonice provin în special din funcţionarea maşinilor

industriale cu elemente rotative.
În paragraful [Link] s-a considerat acţiunea unei forţe perturbatoare
armonice pentru o turaţie de 400 rot/min, forţă aplicată pe direcţia transversală a
sistemului dinamic structural P+1.
În modul propriu 5 – transversal – frecvenţa proprie de vibraţie este de
8,838 Hz (pentru modelul dinamic de referinţă şi anume modelul D) ceea ce
reprezintă o turaţie echivalentă de 500 rot/min. Factorul de amplificare dinamică
pentru o fracţiune din amortizarea critică de 2% este 2,762.
În modelul dinamic A al aceluiaşi sistem structural, frecvenţa proprie de vibraţie
pentru modul propriu 5 – transversal – are o eroare relativă de cca. 1%. Eroarea
relativă a factorului de amplificare dinamică este de cca. 4%, adică eroarea
răspunsului dinamic staţionar şi permanent se amplifică de cca. 4 ori.

~ 85 ~
 3.3.3. Influenţa gradului de rafinare al discretizării asupra răspunsului
dinamic la acţiunea seismică

[Link]. Metoda de calcul aplicată

S-a aplicat „metoda de calcul dinamic liniar”. În această metodă acţiunea

seismică este reprezentată prin accelerograme înregistrate în diferite condiţii de
amplasament şi/sau prin accelerograme artificiale.
În prezentul referat s-a utilizat accelerograma N-S a cutremurului din 4
martie 1977 înregistrată la INCERC – Bucureşti, durata acţiunii (şi a răspunsului
calculat) fiind de 40 s.
Acceleraţia terenului a fost aplicată pe direcţia longitudinală atât sistemului
dinamic structural P+1 cât şi sistemului dinamic structural P+3.

[Link]. Rezultate obţinute

Se prezintă trei categorii de rezultate:

variaţia în timp a deplasării relative (faţă de poziţia nedeformată a sistemului
structural) a planşeului superior, pe direcţie longitudinală (figura 3.28 şi figura
3.29);
deplasările relative maxime ale fiecărui planşeu pe direcţia longitudinală
(tabelul 3.4);
deplasările relative de nivel maxime (tabelul 3.5).
Deplasările relative maxime ale celor două sisteme dinamice structurale sunt
prezentate în figurile 3.30 şi 3.31.

[Link]. Concluzii

La ambele sisteme structurale, P+1 şi P+3, pentru perioada proprie

fundamentală, T1, determinată cu modelul dinamic de referinţă D, spectrul
seismic de răspuns este crescător.
Modelele dinamice mai grosiere şi anume C, B şi A au condus la deplasări
calculate mai mici cu până la 27,8%, deoarece perioadele proprii de vibraţie T1
calculate sunt mai mici (cu până la 5,75% la P+1 şi cu până la 9,67% la P+3).
Acest fapt este descoperitor nu numai în cazul utilizării modelului dinamic A, dar
chiar şi a modelului dinamic mai rafinat, B (deplasări calculate mai mici cu 8,71%
la P+1).
Eroarea perioadei proprii de vibraţie se regăseşte amplificată de câteva ori
în răspunsul dinamic la acţiunea seismică.

~ 86 ~
 a)

b)

c)

d)
Fig. 3.28. Sistemul structural P+1.
Variaţia în timp a deplasărilor relative: a) Modelul A, b) Modelul B,
c) Modelul C, d) Modelul D.
~ 87 ~
 a)

b)

c)

d)
Fig. 3.29. Sistemul structural P+3.
Variaţia în timp a deplasărilor relative: a)Modelul A, b) Modelul B,
c)Modelul C, d) Modelul D
~ 88 ~
 Modelul dinamic A Modelul dinamic B Modelul dinamic C Modelul dinamic D
Nr. Deplasare Deplasare Deplasare
Nivel Deplasare relativă maximă
relativă ε% relativă ε% relativă ε%
(m)
maximă (m) maximă (m) maximă (m)

1 0,005817 25,3 0,007113 8,71 0,007299 6,3 0,007792

2 0,010308 27,8 0,013045 8,64 0,01344 5,9 0,014278
a)

Modelul dinamic A Modelul dinamic B Modelul dinamic C Modelul dinamic D

Nr. Deplasare Deplasare Deplasare
Nivel Deplasare relativă maximă
relativă ε% relativă ε% relativă ε%
(m)
maximă (m) maximă (m) maximă (m)

1 0,007222 16,1 0,008453 1,83 0,008589 0,3 0,008611

2 0,01747 19,6 0,021229 2,30 0,021657 0,3 0,021729
3 0,025397 21,4 0,031478 2,64 0,032185 0,4 0,03233
4 0,029954 22,6 0,037605 2,89 0,038543 0,5 0,038725
b)

Tabelul 3.4. Deplasări relative maxime.

a) Sistemul structural P+1
b) Sistemul structural P+3

~ 89 ~
 Modelul dinamic A Modelul dinamic B Modelul dinamic C Modelul dinamic D
Nr.
Nivel Δr/h ε% Δr/h ε% Δr/h ε% Δr/h

1 0,00145425 25,3 0,00177825 8,71 0,00182475 6,3 0,001948

2 0,00112275 30,8 0,001483 8,54 0,00153525 5,3 0,0016215
a)

Modelul dinamic A Modelul dinamic B Modelul dinamic C Modelul dinamic D

Nr.
Nivel Δr/h ε% Δr/h ε% Δr/h ε% Δr/h

1 0,0018055 16,1 0,00211325 1,83 0,00214725 0,3 0,00215275

2 0,002562 21,9 0,003194 2,61 0,003267 0,4 0,0032795
3 0,00198175 25,2 0,00256225 3,32 0,002632 0,7 0,00265025
4 0,00113925 28,7 0,00153175 4,19 0,0015895 0,6 0,00159875
b)

Tabelul 3.5. Deplasări relative de nivel maxime

a) Sistemul structural P+1
b) Sistemul structural P+3

~ 90 ~
Fig. 3.30. Sistemul structural P+1. Deplasările relative maxime

~ 91 ~
Fig. 3.31. Sistemul structural P+3. Deplasările relative maxime

~ 92 ~
CAPITOLUL 4

ABORDAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI MODELĂRII

SISTEMELOR DINAMICE STRUCTURALE

4.1. ASPECTE FUNDAMENTALE

4.1.1. Introducere

Modelul de calcul al unui sistem structural este modelul fizic căruia i se

ataşează un model matematic. În dinamica structurilor acesta este modelul dinamic.
Analiza dinamică prin calcul a unui sistem structural se referă la modelul dinamic.
Un criteriu eficient de modelare dinamică a sistemelor structurale îl
reprezintă modurile proprii de vibraţie. Variaţia modurilor proprii reprezintă
măsura influenţei diferiţilor factori asupra răspunsului dinamic al structurilor.
Problema determinării valorilor şi vectorilor proprii de vibraţie ocupă locul central
în dinamica structurilor. Modurile proprii de vibraţie caracterizează sintetic
sistemul structural din punct de vedere dinamic independent de acţiunile ce se
exercită asupra sa [32]. Erorile valorilor proprii se regăsesc amplificate în
răspunsul dinamic al sistemului structural. Pentru estimarea acestei “amplificări”
se pot aplica norme vectoriale, norme matriceale etc. Totuşi, această abordare oferă
numai limite superioare ale erorii răspunsului dinamic în funcţie de eroarea
valorilor proprii. În capitolul 3 s-au prezentat cazuri practice privind relaţia dintre
eroarea valorilor proprii şi eroarea răspunsului dinamic determinat prin calcul în
cazul unor sisteme structurale ale construcţiilor.
În capitolele 4 şi 5 se generalizează o proprietate a sistemelor dinamice
structurale modelate cu elemente finite, proprietate demonstrată pentru un caz
particular în lucrarea [34]. Această proprietate permite determinarea directă şi
imediată a erorii celei mai înalte frecvenţe proprii a unui sistem structural modelat
cu elemente finite. Erorile celorlalte frecvenţe proprii, inclusiv cele joase, pot fi
exprimate în funcţie de aceasta. În capitolul 5 al tezei de doctorat se propun relaţii
de legătură între eroarea frecvenţei proprii cea mai înaltă şi celelalte frecvenţe
proprii de vibraţie.
Proprietatea referitoare la acurateţea celei mai înalte valori proprii se va
studia pentru:
vibraţiile axiale cu mase concentrate (cazul citat [34]);
vibraţii axiale cu matricea maselor „consecventă”;
vibraţii de torsiune cu matricea de inerţie diagonală;
vibraţii de torsiune cu matricea de inerţie „consecventă”;
vibraţii transversale (de încovoiere) cu matricea maselor diagonală;
vibraţii transversale (de încovoiere) cu matricea maselor „consecventă”.
Aceste dezvoltări sunt aplicabile modelelor dinamic uniforme.

~ 93 ~
 4.1.2. Modele geometric uniforme şi dinamic uniforme [57]

În cele ce urmează se precizează deosebirea dintre un model geometric

uniform şi un model dinamic uniform.
Uniformitatea geometrică se referă la discretizarea structurii în elemente
finite de acelaşi tip şi aceleaşi dimensiuni geometrice. În general pot fi modelate
geometric uniform numai structurile care au ele însele o anumită regularitate
geometrică.
Câteva exemple sunt prezentate în figura 4.1.
În figura 4.1,a s-a reprezentat o grindă dreaptă de secţiune constantă. În
modelarea geometric uniformă discretizarea s-a făcut astfel încât nodurile 1, 2, …,
n să fie dispuse la distanţe egale.
În figurile 4.1, b şi c s-au reprezentat un cadru plan şi respectiv spaţial,
pentru care nodurile modelului dinamic coincid cu nodurile efective ale structurii.
În figura 4.1,d placa a fost discretizată în elemente finite dreptunghiulare
egale, iar în figura 4.1,e pentru studiul vibraţiilor normale la planul reţelei de
grinzi, nodurile modelului dinamic au fost considerate în nodurile efective ale
reţelei.
Uniformitatea dinamică generalizează noţiunea de uniformitate
geometrică. Se pot obţine modele dinamic uniforme şi pentru structuri care nu
prezintă o regularitate geometrică. Definiţia modelului dinamic uniform este legată
de formele proprii de vibraţie. Aceste forme sunt alcătuite din porţiuni cu
convexitatea în acelaşi sens; porţiunile pot fi:
bucle sau semiunde separate de puncte de inflexiune ;
suprafeţe separate de linii de inflexiune;
porţiuni tridimensionale separate de suprafeţe de inflexiune.

Un model al structurii este dinamic uniform dacă fiecare porţiune de

acest fel are acelaşi număr de puncte nodale ale reţelei de elemente finite.
În figura 4.2 s-a reprezentat o grindă dreaptă cu secţiunea bxh în zonele
marginale şi bx2h în zona centrală. Momentul de inerţie al secţiunii transversale în
zona centrală este de opt ori mai mare decât în zonele marginale, pe când masa
distribuită numai de două ori. Cele 12 puncte nodale din figura 4.2,b sunt
distribuite astfel pe forma proprie din figura 4.2,c: câte un nod pe porţiunile
marginale cu convexitatea în acelaşi sens AB, BC, CD, EF, FG şi GH şi şase
noduri pe porţiunea centrală DE. Modelul devine dinamic uniform dacă pe
porţiunea centrală DE se prevede un singur nod.

~ 94 ~
 1 2 3 . . . n
a)
(n+1) x a

b) c)

d) e)

Fig. 4.1. Câteva modele geometric uniforme

Întrucât formele proprii de vibraţie nu sunt caracteristici de definire ale

sistemului, deci nu sunt disponibile la începutul analizei, se poate admite – în mod
aproximativ – că modelul este dinamic uniform dacă rapoartele dintre
coeficienţii de rigiditate şi de inerţie principali au acelaşi ordin de mărime.
În general structurile pot fi uniformizate în procesul de modelare chiar dacă
prezintă tipuri diferite de deformaţii.

~ 95 ~
 a)
h h
2h
b b
b
4a 5a 4a
l=13a

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
b)

A B C F G H c)

D E

Fig. 4.2. Definirea modelului dinamic uniform

4.2. O PROPRIETATE A SISTEMELOR DINAMICE MODELATE CU

ELEMENTE FINITE

4.2.1. Enunţul proprietăţii şi condiţii de aplicare [34]

Se prezintă o proprietate a erorii celei mai înalte pulsaţii proprii a sistemelor

dinamice modelate cu elemente finite. Această eroare poate fi obţinută înaintea
efectuării oricărei analize dinamice.
Enunţul proprietăţii:
Eroarea εn a celei mai înalte pulsaţii proprii a unui sistem dinamic
uniform liber în discretizarea cu elemente finite coincide cu eroarea p a celei
mai înalte pulsaţii proprii a unui singur element finit.
n p (4.1)

Această proprietate este reprezentată schematic în tabelul 4.1.

În tabelul 4.1. erorile ε1, ..., εi, ..., εn sunt considerate în raport cu valorile
proprii ω1, ..., ωi, ..., ωn ale sistemului dinamic liber, iar 1 , ..., p sunt considerate
în raport cu valorile proprii 1 , ..., p ale unui singur element.
Proprietatea este valabilă pentru sistemele dinamice modelate cu o reţea
uniformă de elemente finite. În egalitatea 4.1, n este numărul gradelor de libertate
dinamică ale sistemului dinamic, adică numărul coordonatelor asociate maselor, iar
p este numărul coordonatelor elementului cu forţe de inerţie, adică cele asociate
maselor.
~ 96 ~
 Prima poziţie din tabelul 4.1 se referă la vibraţiile longitudinale ale unui
sistem de elemente articulate. Poziţia a doua se referă la vibraţiile transversale ale
unui sistem de grinzi. Poziţia a treia se referă la reţele de elemente triunghiulare în
stare plană de tensiune.

Tabelul 4.1
Sistemul dinamic Elementul finit Proprietatea
n p

1 2 ... k ... n 1 2

1 ~ , K, ~ , K, ~ n 2
1 i n 1, 2

1
, K, i , K, n 1
, 2

1 3 ... ... n-1 1 3

2 4
2 2 4 n n 4
, ....,
~ , K, ~ , K, ~ 1 4

1 i n
1
, ..., 4

1
, K, i , K, n

2 6
2 n
3 n 6
1 5
1 n-1
~ , K, ~ , K, ~ 1 , K, 6
1 i n
, K,
1
, K, i , K, n
1 6

În literatura de specialitate [34] proprietatea este demonstrată numai pentru

vibraţiile longitudinale cu mase concentrate ale sistemului uniform de elemente
articulate.
În paragrafele 4.3 şi 4.4 ale lucrării de doctorat proprietatea este demonstrată
pentru:
vibraţii longitudinale cu matricea maselor „consecventă”;
vibraţii de torsiune cu caracteristici inerţiale concentrate;
vibraţii de torsiune cu matricea inerţială „consecventă”.

De asemenea, în paragraful 4.5, această proprietate este studiată pentru:

vibraţii transversale cu matricea maselor „consecventă”;
vibraţii transversale cu matricea maselor diagonală.

~ 97 ~
 Această proprietate este valabilă pentru sisteme dinamice libere. Dacă
sistemul dinamic are legături atunci egalitatea 4.1 se transformă în general în
inegalitatea:
n p (4.2)

Eroarea εn este mai apropiată de p dacă numărul punctelor nodale cu

legături este mic faţă de numărul total al punctelor nodale ale sistemului discret
liber.

4.2.2. Structuri spaţiale alcătuite din elemente tip grindă de secţiune

constantă

Elementul component este reprezentat în figura 4.3. Elementul tip grindă are
12 coordonate care pot fi grupate astfel:
- axele 1 şi 7 – vibraţii longitudinale
- axele 4 şi 10 – vibraţii de torsiune
- axele 2, 6, 8, 12 – vibraţii transversale în planul Oxy
- axele 3, 5, 9, 11 – vibraţii transversale în planul Oxz

Tipurile de vibraţii sunt analizate în paragrafele 4.3, 4.4 şi 4.5 din punctul de
vedere al proprietăţii enunţate în secţiunea 4.2.1.
În capitolul 5 proprietatea enunţată este analizată pentru sistemele dinamice
cu legături, iar în capitolul 6 studiul se aplică în calculul dinamic geometric
neliniar.

~ 98 ~
 x

7
10

12
11

4
3
O z

6
5

2
y

Fig. 4.3. Element component de tip grindă

~ 99 ~
4.3. VIBRAŢII LONGITUDINALE

Aceste vibraţii se referă la axele de coordonate 1 şi 7 din figura 4.3.

4.3.1. Soluţia analitică

Bara de secţiune constantă este reprezentată în figura 4.4. Modulul de

elasticitate longitudinal este E, aria secţiunii transversale A şi masa pe unitate de
lungime μ. Pentru vibraţiile libere fără amortizare, ecuaţia diferenţială a mişcării
este [13], [34]:
2 2
u ( x, t ) u ( x, t )
EA 0 (4.3)
x2 t2
unde u ( x, t ) este deplasarea pe direcţia axială.

N(0,t) E,A,μ N(l,t) x,u

x dx
l

Fig. 4.4. Bară de secţiune constantă cu vibraţii axiale

Utilizând soluţia:
u ( x, t ) (x
( x) y(t ) (4.4)
rezultă că
2
&y&(t ) y(t ) 0 (4.5)
"
( x) c 2 ( x) 0 (4.6)
unde
2 EA
c2 (4.7)

Soluţia pentru forma proprie este:

( xx)) C1 coscx C2 sin cx (4.8)
Cele două condiţii limită de satisfăcut sunt:
N (0) EA ' (0) 0 (4.9)
N (l ) EA ' (l ) 0 (4.10)
Rezultă
C2 0 (4.11)
sin cl 0 (4.12)
de unde
ci l 0, , 2 , 3 , K (4.13)
Valorile proprii vor fi:
EA EA
ci (i 1) (4.14)
l2
i

~ 100 ~
şi formele proprii corespunzătoare
x
i ( x) ccos(i 1) (4.15)
l
Modurile proprii de vibraţie determinate analitic sunt prezentate în figura
4.5.

a) 1 1 1 0
l

EA
b) 1 2
1 l2
l/2 l/2

c) 1 EA
1 3
2
1 l2
l/4 1/4
EA
d) 1 1 4 3
1 1 l2
l/6 l/6 l/6
EA
e) 1 1 1 5 4
1 1 l2
l/8 l/8 l/8 l/8
EA
f) 1 1 1 6
5
1 1 1 l2
l/10 l/10 l/10 l/10 l/10

Fig. 4.5. Modurile proprii ale sistemului continuu

4.3.2. Soluţia cu elemente finite cu mase concentrate

În figura 4.6.a bara uniformă care vibrează longitudinal este modelată cu un

element finit cu două mase concentrate. Pentru matricea de rigiditate s-au utilizat
funcţiile de formă f1 ( x ) şi f 2 ( x ) din figura 4.6.b :
~ 101 ~
 x
f1 ( x) 1 (4.16)
l
x
f 2 ( x) (4.17)
l
A rezultat matricea de rigiditate:
EA 1 1
[K ] (4.18)
l 1 1

1 2
E, A x
a)
l l
2 l 2

1 f1 ( x)
b)
f 2 ( x) 1

1 1 f1 ( x)

c)
f 2 ( x) 1 1

l/2 l/2

1 EA
2 2 d)
1 l2

Fig. 4.6. Un element finit

Concentrarea maselor la cele două capete ale elementului finit revine la

utilizarea funcţiilor de formă din figura 4.6.c:
l
1, pentru x 0,
2
f1 ( x) (4.19)
l
0, pentru x ,l
2

~ 102 ~
 l
0, pentru x 0,
2
f 2 ( x) (4.20)
l
1, pentru x ,l
2
Rezultă:
l 1 0
[M ] (4.21)
2 0 1

Utilizarea unor funcţii de formă diferite la matricea maselor faţă de matricea

de rigiditate reprezintă o „inconsecvenţă” în cazul concentrării maselor la noduri.
Problema modurilor proprii:
2
[ K ]{ } [M ]{ } (4.22)

unde {Φ} este un vector propriu şi ω pulsaţia proprie corespunzătoare, are soluţia:
EA
1 0 , 2 2 (4.23)
l2

EA
Soluţia analitică pentru 2 este astfel că eroarea 2 va fi :
l2
2
2
% 100
1 3
36,34% (4.24)

Al doilea mod propriu de vibraţie este prezentat în figura 4.6.d.

În figura 4.7.a bara uniformă s-a modelat cu două elemente finite cu masa
concentrată în trei puncte.
Matricele de rigiditate şi a maselor sunt:
1 1 0 1 0 0
2 EA l
[K ] 1 2 1 , [M ] 0 2 0 (4.25)
l 4
0 1 1 0 0 1

Problema vectorilor proprii (4.22) conduce la:

~ 0, ~ 8 EA ~ 4 EA
1 2 , 3 (4.26)
l2 l2
Ultimul mod propriu de vibraţie este reprezentat în figura 4.7.b.
Eroarea ultimei valori proprii este:
2 4
3 % 1
100 3 36.34% (4.27)
2

~ 103 ~
 1 2 3
x a)
l l l
4 2 4
l/2 l/2

1 1 ~ EA
3 4 b)
1 l2

Fig. 4.7. Sistemul modelat cu două elemente finite

În figura 4.8.a bara uniformă s-a modelat cu trei elemente finite cu masa
concentrată în patru puncte. Ultimul mod de vibraţie este reprezentat în figura
4.8.b. Eroarea ultimei valori proprii este:
3 6
4% 1
100 3
36.34% (4.28)
3

1 2 3 4
x a)
l l l l
6 3 3 6
l /3 l /3 l /3

1 1 ~ EA
4
6 b)
1 1 l2

Fig. 4.8. Sistemul modelat cu trei elemente finite

Se consideră cazul general în care bara uniformă este modelată cu (n-1)

elemente finite. Atunci sistemul dinamic are n grade de libertate. Presupunem ca n
este un număr par. Ecuaţia (4.22) pentru ultimul mod propriu de vibraţie va fi:

~ 104 ~
 1 1 0 0 K 0 0 1
1 2 1 0 K 0 0 1
0 1 2 1 K 0 0 1
(n 1) EA
0 0 1 2 K 0 0 1
l
L L L L L L L L
0 0 0 0 K 2 1 1
0 0 0 0 K 1 1 1
2 1
4 zero 1
4 1
~2 l
4 1
4(n 1)
n

L L
zero 4 1
(4.29)
2 1
Rezultă:
~ EA
2(n 1) (4.30)
l2
n

Soluţia analitică are expresia (4.14) în care i=n şi eroarea ultimei pulsaţii
proprii va fi:
~ (n 1) 2(n 1) 2
% n n
1
100 1
100 1
100 2
% 336,34% (4.31)
( 1)
n
n n

În concluzie eroarea n a ultimei pulsaţii proprii a sistemului dinamic este

egală cu eroarea 2 a ultimei pulsaţii proprii a unui singur element finit.
Proprietatea s-a demonstrat pentru orice număr n par.
~
Dacă n este impar, vectorul propriu { }n din relaţia (4.29) are în ultima
poziţie valoarea 1 şi egalitatea (4.29) rămâne valabilă.

4.3.3. Soluţia cu elemente finite cu matricea maselor „consecventă”

În figura 4.9.a bara uniformă care vibrează longitudinal este modelată cu un

element finit având două grade de libertate dinamică.

~ 105 ~
 1 2
E, A, μ x a)

l
x
f1 ( x) 1
1 f1 ( x) l
x b)
f 2 ( x) 1 f 2 ( x)
l
l/2 l/2

1 EA
2 3,464 c)
1 l2

Fig. 4.9. Sistemul modelat cu un element finit

Pentru determinarea matricei de rigiditate s-au utilizat funcţiile de formă

f1 ( x ) şi f 2 ( x ) din figura 4.9.b. Aceasta este:
EA 1 1
[K ]
l 1 1

Pentru determinare matricei maselor se utilizează aceleaşi funcţii de formă

f1 ( x ) şi f 2 ( x ) din figura 4.9.b. Matricea maselor rezultă:
l 2 1
[M ] (4.32)
6 1 2

Utilizarea aceloraşi funcţii de formă pentru matricea de rigiditate şi pentru

matricea maselor reprezintă o consecvenţă. De aceea matricea maselor se va numi
„consecventă”.
Problema modurilor proprii (4.22) conduce la:
EA
1 0, 2 3,464 (4.33)
l2
EA
Soluţia analitică pentru 2 este astfel că eroarea 2 va fi :
l2
3,464
2
% 1
100 1
10,27% (4.34)
Al doilea mod propriu de vibraţie este prezentat în figura 4.9.c.
În figura 4.10.a bara uniformă s-a modelat cu două elemente finite.

~ 106 ~
 1 2 3
x a)
l/2 l/2

1 1 ~ EA
3 6,928 b)
1 l2

Fig. 4.10. Sistemul modelat cu două elemente finite

Matricele de rigiditate şi a maselor sunt:

1 1 0 2 1 0
2 EA l
[K ] 1 2 1 , [M ] 1 4 1 (4.35)
l 12
0 1 1 0 1 2

Problema modurilor proprii (4.22) conduce la:

~ 0, ~ 3,464 EA , ~ 6,928 EA
(4.36)
1 2 3
l2 l2

Ultimul mod propriu este reprezentat în figura 4.10.b.

Eroarea ultimei valori proprii este:
2 6,928
3
% 1
100 110,27% (4.37)
2

În figura 4.11.a bara uniformă s-a modelat cu trei elemente finite. Ultimul
mod propriu de vibraţie este reprezentat în figura 4.8.b. Eroarea ultimei valori
proprii este:
3 1 10,392
4
% 1
100 110,27% (4.38)
2

1 2 3 4
x a)
l /3 l /3 l /3

1 1 ~ EA
4 1 ,392
10 b)
1 l2
1

Fig. 4.11. Sistemul modelat cu trei elemente finite

~ 107 ~
 Se consideră cazul general, în care bara uniformă este modelată cu (n-1)
elemente finite. Atunci sistemul dinamic are n grade de libertate. Presupunem că n
este un număr par. Ecuaţia (4.22) pentru ultimul mod propriu va fi:

1 1 0 0 K 0 0 1
1 2 1 0 K 0 0 1
0 1 2 1 K 0 0 1
(n 1) EA
0 0 1 2 K 0 0 1
l
L L L L L L L L
0 0 0 0 K 2 1 1
0 0 0 0 K 1 1 1
2 1 0 0 K 0 0 1
1 4 1 0 K 0 0 1
0 1 4 1 K 0 0 1
~ 2 l
0 0 1 4 K 0 0 1
6(n 1)
n

L L L L L L L L
0 0 0 0 K 4 1 1
(4.39)
0 0 0 0 K 1 2 1
Rezultă că:
~ EA
2 3 (n 1) (4.40)
l2
n

Soluţia analitică are expresia (4.14) în care i n şi eroarea ultimei pulsaţii

proprii va fi:
~ (n 1) 2 3(n 1) 2 3
% n n
1
100 100
1 100
1 1
10,27%
( 1)
n
n n
(4.41)

În concluzie eroarea n a ultimei pulsaţii proprii a sistemului dinamic este

egală cu eroarea 2 a ultimei pulsaţii proprii a unui singur element finit.
Proprietatea s-a demonstrat pentru orice număr n par.
~
Dacă n este impar, vectorul propriu { }n din relaţia (4.39) are în ultima
poziţie valoarea 1 şi egalitatea (4.39) rămâne valabilă.

~ 108 ~
4.4. VIBRAŢII DE TORSIUNE

4.4.1. Soluţia analitică

Bara de secţiune constantă este reprezentată în figura 4.12. Modulul de

elasticitate transversal este G şi momentul de inerţie la torsiune It . Momentul de
inerţie mecanic în raport cu centrul de greutate al secţiunii transversale pe unitatea
de lungime este J. Pentru vibraţiile libere fără amortizare , ecuaţia diferenţială a
mişcării este [48]:
2 2
(x
( x, t ) (x
( x, t )
GI t 2
J 0 (4.39)
x t2
unde φ(x,t) este rotirea secţiunii transversale în jurul axei longitudinale a barei [45].

Mt(0,t) φ G,It,J Mt(l,t)

x

x dx
l
Fig. 4.12. Bară omogenă de secţiune constantă supusă la
vibraţii de torsiune libere fără amortizare

Utilizând soluţia:
(x
( x, t ) (x
( x) y (t ) (4.40)
rezultă că
2
&y&(t ) y(t ) 0 (4.41)
" 2
( x) c ( x) 0 (4.42)
unde
2 GI t
c2 (4.43)
J

Soluţia pentru forma pproprie este:

( x)
x) C1 coscx C2 sin cx (4.44)
Cele două condiţii limită de satisfăcut sunt:
M t (0) G I t ' (0) 0 (4.45)
M t (l ) G I t ' (l ) 0 (4.46)

Rezultă
C2 0 (4.47)
sin cl 0 (4.48)
de unde

~ 109 ~
 ci l 0, , 2 , 3 , K (4.49)

a) 1 1 1 0
l

b) 1
GI t
2
1 J l2
l/2 l/2

c) 1 GI t
1 3
2
1 J l2
l/4 1/4
GI t
d) 1 1 4
3
1 1 J l2
l/6 l/6 l/6
GI t
e) 1 1 1 5
4
1 1 J l2
l/8 l/8 l/8 l/8
GI t
f) 1 1 1 6
5
1 1 1 J l2

l/10 l/10 l/10 l/10 l/10

Fig. 4.13. Modurile proprii de vibraţie ale barei

continue

Valorile proprii vor fi:

GIt GIt
i ci ( i 1) (4.50)
J Jl2
şi formele proprii corespunzătoare
x
i( x ) ccos( i 1 ) (4.51)
l
Modurile proprii de vibraţie determinate analitic sunt prezentate în figura
4.13.
Există o analogie perfectă cu vibraţiile longitudinale.
~ 110 ~
 4.4.2. Soluţia cu elemente finite şi caracteristici inerţiale concentrate

În figura 4.14.a se prezintă bara supusă la vibraţii de torsiune, modelată cu

un element finit având masele concentrate în cei doi volanţi de la extremităţi.
Matricele de rigiditate şi inerţială vor fi:
GI t 1 1
[K ] (4.52)
l 1 1
Jl 1 0
[M ] (4.53)
2 0 1

1 2
G, It x a)
Jl Jl
2 2
l

1 GI t
2
2 b)
1 J l2

Fig. 4.14. Sistemul modelat cu un element finit

Problema modurilor proprii (4.22) are soluţia:

GI t
1
0, 2
2 (4.54)
J l2

GI t
Soluţia analitică pentru 2 este , astfel că eroarea 2 va fi :
J l2
2
2
% 1
100 36 3 ,34% (4.55)

Al doilea mod propriu de vibraţie este prezentat în figura 4.14,b.

În figura 4.15,a bara uniformă s-a modelat cu două elemente finite cu masa
concentrată în trei volanţi circulari.
Matricele de rigiditate şi inerţială sunt:
1 1 0 1 0 0
2GI t Jl
[K ] 1 2 1 , [M ] 0 2 0 (4.56)
l 4
0 1 1 0 0 1

~ 111 ~
 Problema valorilor proprii (4.22) conduce la:
~ 0, ~ 8GI t GI t
1 2 2
, ~3 4 (4.57)
Jl J l2

Ultimul mod propriu este reprezentat în figura 4.15.b.

1 2 3
G, It x a)
Jl Jl Jl
4 2 4
l/2 l/2

1 1 ~ GI t
3
4 b)
1 J l2

Fig. 4.15. Sistemul modelat cu două elemente finite

Eroarea ultimei valori proprii este:

2 4
3
% 1
100 3
36.34% (4.58)
2

În figura 4.16.a bara uniformă s-a modelat cu trei elemente finite cu masa
concentrată în patru volanţi circulari. Ultimul mod propriu de vibraţie este
reprezentat în figura 4.16.b. Eroarea ultimei valori proprii este:
3 6
4% 1
100 3 36.34% (4.59)
3

1 2 3 4
G, It x a)
Jl Jl Jl Jl
6 3 3 6
l /3 l /3 l /3

1 1 ~ GI t
4
6 b)
1 1 J l2

Fig. 4.16. Sistemul modelat cu trei elemente finite

Se consideră cazul general în care bara uniformă este modelată cu (n-1)

elemente finite. Atunci sistemul dinamic are n grade de libertate. Presupunem ca n
este un număr par. Ecuaţia (4.22) pentru ultimul mod propriu de vibraţie va fi:
~ 112 ~
 1 1 0 0 K 0 0 1
1 2 1 0 K 0 0 1
0 1 2 1 K 0 0 1
(n 1) GI t
0 0 1 2 K 0 0 1
l
L L L L L L L L
0 0 0 0 K 2 1 1
0 0 0 0 K 1 1 1
2 1
4 zero 1
4 1
~2 Jl
4 1
4(n 1)
n

L L
zero 4 1
2 1
(4.60)
Rezultă că
~ GI t
n 2(n 1) (4.61)
J l2

Soluţia analitică are expresia (4.50) în care i=n şi eroarea ultimei pulsaţii
proprii va fi:
~ (n 1) 2(n 1) 2
% n n
100
1 100
1 1
100 2
% 336,34% (4.62)
(n 1)
n
n

În concluzie, eroarea n a ultimei pulsaţii proprii a sistemului dinamic liber

este egală cu eroarea 2 a ultimei pulsaţii proprii a unui singur element finit.
Proprietatea s-a demonstrat pentru orice număr n par.
~
Dacă n este impar, vectorul propriu { }n din relaţia (4.60) are în ultima
poziţie valoarea 1 şi egalitatea (4.60) rămâne valabilă.

4.4.3. Soluţia cu elemente finite şi matricea inerţială „consecventă”

În figura 4.17,a bara uniformă ce vibrează la torsiune este modelată cu un

element finit, având două grade de libertate.
Pentru determinarea matricelor de rigiditate şi inerţială s-au utilizat funcţiile
de formă f1 ( x ) şi f 2 ( x ) din figura 4.9.b. Aceste matrice sunt:

~ 113 ~
 GI t 1 1 Jl 2 1
[K ] , [M ] (4.63)
l 1 1 6 1 2

Utilizarea aceloraşi funcţii de formă atât pentru matricea de rigiditate cât şi

pentru matricea inerţială reprezintă o „consecvenţă”. De aceea matricea inerţială se
va numi „consecventă”.
Problema modurilor proprii (4.22) conduce la:
GI t
1 0, 2 3,464 (4.64)
J l2

1 G, It, J 2
x a)

1 GI t
3,464 b)
1 2
J l2
l/2 l/2

Fig. 4.17. Sistemul modelat cu un element finit

GIt
Soluţia analitică pentru 2 este astfel că eroarea 2 va fi :
J l2
3,464
2
% 100
1 10
1 ,27% (4.65)

Al doilea mod propriu este reprezentat în figura 4.17.b.

În figura 4.18,a bara uniformă s-a modelat cu două elemente finite.
Matricele de rigiditate şi inerţială sunt:

1 1 0 2 1 0
2GI t Jl
[K ] 1 2 1 , [M ] 1 4 1 (4.66)
l 12
0 1 1 0 1 2

Problema modurilor proprii (4.22) conduce la:

~ 0, ~ 3,464 GI t , ~ 6,928 GI t (4.67)
1 2 3
J l2 J l2

~ 114 ~
 Ultimul mod propriu este reprezentat în figura 4.18.b.
Eroarea ultimei valori proprii este:
2 6,928
3
% 1
100 110,27% (4.68)
2

1 G, It, J 2 3
x a)

~ GI t
1 1 3
6,928 b)
1 J l2
l/4 1/4
Fig. 4.18. Sistemul modelat cu două elemente finite

În figura 4.19,a bara uniformă s-a modelat cu trei elemente finite. Ultimul
mod propriu de vibraţie este reprezentat în figura 4.19.b. Eroarea ultimei valori
proprii este:
3 1 10,392
4
% 1
100 1 10,27% (4.69)
2

1 2 3 4
x a)
G, It, J
l

1 1 ~ GI t
10
1 ,392 b)
1 1 4
J l2
l/6 l/6 l/6

Fig. 4.19. Sistemul modelat cu trei elemente finite

Se consideră cazul general, în care bara uniformă este modelată cu (n-1)

elemente finite. Atunci sistemul dinamic are n grade de libertate. Presupunem că n
este un număr par. Ecuaţia (4.22) pentru ultimul mod propriu al modelului
dinamic va fi:

~ 115 ~
 1 1 0 0 K 0 0 1
1 2 1 0 K 0 0 1
0 1 2 1 K 0 0 1
(n 1) GI t
0 0 1 2 K 0 0 1
l
L L L L L L L L
0 0 0 0 K 2 1 1
0 0 0 0 K 1 1 1
2 1 0 0 K 0 0 1
1 4 1 0 K 0 0 1
0 1 4 1 K 0 0 1
~2 J l 0 0 1 4 K 0 0 1
6(n 1)
n

L L L L L L L L
0 0 0 0 K 4 1 1
(4.70)
0 0 0 0 K 1 2 1
Rezultă că:
~ GI t
2 3 (n 1) (4.71)
J l2
n

Soluţia analitică are expresia (4.50) în care i n şi eroarea ultimei pulsaţii

proprii va fi:
~ (n 1) 2 3 (n 1) 2 3
% n n
100
1 100
1 100
1 10
1 ,27%
( 1)
n
n n
(4.72)

În concluzie eroarea n a ultimei pulsaţii proprii a sistemului dinamic este

egală cu eroarea 2 a ultimei pulsaţii proprii a unui singur element finit.
Proprietatea s-a demonstrat pentru orice număr n par.
~
Dacă n este impar, vectorul propriu { }n din relaţia (4.70) are în ultima
poziţie valoarea 1 şi egalitatea (4.70) rămâne valabilă.

4.5. VIBRAŢII TRANSVERSALE

4.5.1. Soluţia analitică

Bara de secţiune constantă este reprezentată în figura 4.20. Modulul de

elasticitate longitudinal este E, momentul de inerţie al secţiunii I şi masa pe
unitatea de lungime μ. Se vor studia vibraţiile transversale în planul Oxy din figura
4.3, astfel încât momentul de inerţie al secţiunii va fi considerat în raport cu axa
~ 116 ~
Oz. Studiul vibraţiilor în planul Oxz se va face analog, considerând momentul de
inerţie al secţiunii în raport cu axa Oy.
y
T(0,t) T(l,t)
E, I, μ x
M(0,t) x dx
M(l,t)
l

Fig. 4.20. Bară omogenă de secţiune constantă supusă la

vibraţii transversale libere, fără amortizare

Pentru vibraţiile libere fără amortizare, ecuaţia diferenţială a mişcării este

[9], [25], [26]:
4 2
y ( x, t ) y( x, t )
EI 0 (4.73)
x4 t2

Se utilizează soluţii particulare de forma:

y ( x, t ) (x
( x) ((tt ) (4.74)
Rezultă:
2
&&(t
(t ) ((tt ) 0 (4.75)
d 4 ( x)
4
a 4 ( x) 0 (4.76)
dx
unde:
a4 2
(4.77)
EI
E
Ecuaţia (4.75) va avea soluţia:
(t ) c1 sin t c2 coss t Asin( t ), (4.78)

adică vibraţiile libere descrise de soluţia particulară (4.74) reprezintă o mişcare

armonică de pulsaţie ω, corespunzătoare unui mod propriu de vibaţie al sistemului,
determinat de funcţia formei proprii de vibraţie Φ(x) şi de pulsaţia ω [9].
Ecuaţia (4.76) este o ecuaţie diferenţială omogenă cu coeficienţi constanţi.
Soluţia generală a acestei ecuaţii este:
( x)
x) C1ch ax C2 sh ax C3 cosax C4 sin ax (4.79)

Se defineşte drept vector de stare z într-o secţiune x [9], vectorul format cu

deplasarea transversală Φ, considerată cu semnul minus, rotirea θ, momentul
încovoietor M şi forţa tăietoare T, adică:
z ( x) { M T }( x ) (4.80)

~ 117 ~
 Convenţia de semne pozitive a parametrilor de stare în secţiunea x este
reprezentată în figura 4.21.
θ, M
x x

x
Φ(x) Φ(x), T
Fig. 4.21. Convenţia de semne a parametrilor de stare în secţiunea x

Prin derivarea succesivă a expresiei (4.79) în raport cu variabila x se obţin

cele patru constante de integrare, în funcţie de vectorul de stare în origine:
' a (C1 sh ax C 2 ch ax C3 sin ax C 4 cos ax)
M
'' a 2 (C1ch ax C 2 sh ax C3 cos ax C 4 sin ax) (4.81)
E
EI
T
''' a 3 (C1 sh ax C 2 ch ax C3 sin ax C 4 cos ax)
EI
E

Cu expresiile (4.81) vectorul de stare în secţiunea x se poate scrie:

ch ax sh ax cos ax sin ax C1
a sh ax a ch ax a sin ax a cos ax C2
(4.82)
M a 2 EI ch ax a 2 EI sh ax a 2 EI cos ax a 2 EI sin ax C3
T x
a 3 EI sh ax a 3 EI ch ax a 3 EI sin ax a 3 EI cos ax C 41

sau cu notaţiile simbolice ale calculului matriceal:

z ( x ) B ( x )e (4.83)

Vectorul e se poate determina în funcţie de vectorul de stare în origine z(0),

făcând în ecuaţia (4.83) x=0, adică:
z (0) B(0)e , (4.84)
în care matricea B(0) este:
1 0 1 0
0 a 0 a
B(0) (4.83)
a 2 EI 0 2
a EI 0
0 a 3 EI 0 a 3 EI

Rezolvând ecuaţia matriceală (4.84), vectorul e este egal cu

e B 1 (0) z (0) (4.84)

în care B-1(0), inversa matricei B(0) este:

~ 118 ~
 1 1
0 0
2 2a 2 EI
1 1
0 0
B 1 ( 0) 2a 2a 3 EI (4.85)
1 1
0 0
2 2a 2 EI
1 1
0 0
2a 2a 3 EI

În acest fel, vectorul de stare în secţiunea x devine:

z ( x) B( x) B 1 (0) z (0) U ( x) z (0) (4.86)

Matricea U(x) se numeşte matrice de transfer şi are expresia:

1 1 1
F1 (ax) F2 (ax) 2
F3 (ax) 3
F4 (ax)
a a EI a EI
1 1
aF4 (ax) F1 (ax) F2 (ax) F3 (ax)
U ( x) aEI a 2 EI (4.87)
1
a 2 EIF3 (ax) aEIF4 (ax) F1 (ax) F2 (ax)
a
a 3 EIF2 (ax) a 2 EIF3 (ax) aF4 (ax) F1 (ax)

În matricea (4.87) s-au notat:

1 1
F1 (ax) (ch ax ccos ax) F3 (ax) (ch ax ccos ax)
2 2 (4.88)
1 1
F2 (ax) ( sh ax ssin ax) F4 (ax) ( sh ax ssin ax)
2 2

Dacă se consideră o bară, şi notând capetele barei i-1şi i, vectorul de stare în

capătul i al barei se poate exprima în funcţie de vectorul de stare în capătul i-1 cu
ajutorul matricei de transfer
U i U (ax al a) (4.89)
sub forma:
zi U i zi 1 (4.90)
Se consideră bara liberă din figura 4.20, pentru care vectorii de stare în
secţiunile x=0 şi x=l sunt respectiv:
z0 { 0 0 0 0}
(4.91)
zl { l l 0 0}
Cu relaţia (4.90) vectorul de stare zl se poate scrie:

~ 119 ~
 1 1 1
F1 (al ) F2 (al ) F3 (al ) F4 (al )
l a a 2 EI a 3 EI 0
1 1
l aF4 (al ) F1 (al ) F2 (al ) F3 (al ) 0
zl aEI a 2 EI
0 1 0
2
0 a EIF3 (al ) aEIF4 (al ) F1 (al ) F2 (al ) 0
a
a 3 EIF2 (al ) a 2 EIF3 (al ) aF4 (al ) F1 (al )
(4.92)

Condiţiile de forţă tăietoare nulă (Tl =0) şi moment încovoietor nul (Ml =0)
în capătul l al barei se exprimă din relaţia (4.92) astfel:
a 2 EIF3 (al) 0 aEIF4 (al) 0 0
(4.93)
a 3 EIF2 (al) 0 a 2 EIF3 (al) 0 0

Când bara este deformată după un mod propriu de vibraţie, Φ0 şi θ0 sunt

diferite de zero. Condiţia matematică ca sistemul de ecuaţii (4.93) să admită soluţii
nebanale este ca determinantul sistemului să fie nul:
a 2 EIF3 (al) aEIF4 (al )
0 (4.94)
a 3 EIF2 (al) a 2 EIF3 (al )

sau, dezvoltând determinantul şi simplificând cu a4E2I2:

F32 (al) F2 (al) F4 (al) 0 (4.95)

Înlocuind funcţiile din ecuaţia (4.95) cu expresiile lor din relaţiile (4.88),
ecuaţia devine:
(ch al ccos al) 2 (sh al ssin al)( sh al ssin al) 0 (4.96)
sau, efectuând calculele:
1
ch al (4.97)
cos al

Ecuaţia (4.97) admite o infinitate de soluţii aj, unde, din relaţia (4.77):
2

aj 4
j
, j 2,3,4,... (4.98)
EI

Relaţia (4.98) indică faptul că un sistem cu masa distribuită continuu are o

infinitate de moduri de vibraţie.
Rezolvând ecuaţia trigonometrică (4.97) se obţin rădăcinile:
aj (2 j 1) , j 2,3,4,... (4.99)
2l

~ 120 ~
 2
EI
(2 j 1) , j 2,3,4,... (4.100)
2 l4
j

Funcţia formelor proprii de vibraţie se determină corespunzător rădăcinilor

aj ale ecuaţiei (4.97). Aceasta este, pentru bara liberă la capete:
c a j l ccos a j l
ch
( x) (ch a j x ccos a j x)
(x ( sh a j x ssin a j x) (4.101)
sh a j l ssin a j l

4.5.2. Soluţia cu elemente finite cu matricea maselor „consecventă”

În figura 4.22.a bara uniformă ce vibrează transversal este modelată cu un

element finit având patru grade de libertate dinamică. Pentru determinarea matricei
de rigiditate s-au utilizat funcţiile de formă f1 ( x ) , f 2 ( x ) , f 3 ( x) şi f 4 ( x ) din figura
4.22.b. Aceasta este:
12 6l 12 6l
EI 6l 4l 2 6l 2l 2
[K ] (4.102)
l3 12 6l 12 6l
6l 2l 2 6l 4l 2

Pentru determinarea matricei maselor se utilizează aceleaşi funcţii de formă

f1 ( x ) , f 2 ( x ) , f 3 ( x) şi f 4 ( x ) din figura 4.22.b. Aceasta rezultă:
156 22l 54 13l
l 22l 4l 2 13l 3l 2
[M ] (4.103)
420 54 13l 156 22l
13l 3l 2 22l 4l 2

unde μ este masa pe unitatea de lungime.

Rezultă următoarele pulsaţii proprii de vibraţie:
EI EI
1 0, 2 0, 3 26
2 ,83 , 4 9
91,65 (4.104)
l4 l4

EI
Soluţia analitică pentru 4 este 61,67 astfel că eroarea 4 va fi:
l4
4,an
analitic 4,ca
calcul 61,67 9
6 91,65
4% 1
100 1
100 4
48,6% (4.105)
4,an
analitic 61,67

Al patrulea mod de vibraţie este prezentat în figura 4.22.c.

~ 121 ~
 2 4
E, I, μ x a)

1 l 3
x2 x3
f1 ( x) 1 3 2 2 3
l l
1 f1(x)
2
x
f 2 ( x) x1
1 l
f2(x)
b)
x2 2x
f 3 ( x) 3
l2 l
f3(x) 1

f4(x)
1 x2
f 4 ( x) (l x)
l2

12/l 1 EI
4 91
9 ,65 c)
1 l4
12/l

Fig. 4.22. Sistemul modelat cu un element finit

În figura 4.23 bara uniformă s-a modelat cu două elemente finite.

2 4 6
E, I, μ x

1 l/2 3 l/2 5

Fig. 4.23. Sistemul modelat cu două elemente finite

Matricele de rigiditate şi inerţială sunt:

~ 122 ~
 12 3l 12 3l 0 0
2
3l l2 3l l 0 0
2
8 EI 12 3l 24 0 12 3l
[K ] l 2 2 l 2
l3 3l 0 2l 3l
2 2
0 0 12 3l 12 3l
2
0 0 3l l 3l l2
2

156 11l 54 13l 0 0

2
11l l2 13l 3l 2 0 0
2 4
54 13l 312 0 54 13l
l 2 2
[M ]
840 13l 3l 2 0 2l 2 13l 3l 2
2 4 2 4
0 0 54 13l 156 11l (4.106)
2
2
0 0 13l 3l 11l l2
2 4

Pulsaţiile proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:

~ 0, ~ 0, ~ 22 EI
1 2 3 2 ,42 ,
l4
(4.107)
~ EI ~ EI ~ EI
4
7
70,18 , 5
1
175,5 , 6
2
280,35
l4 l4 l4
EI
Soluţia analitică pentru 6 este 199,86 astfel că eroarea 6 va fi:
l4
6 , analitic 6 ,calcul 1
199,86 2280,35
% 1
100 1
100 40
4 ,27%
ana cal
6
6 , ana
analitic
199,86
(4.108)
În figura 4.24 bara s-a modelat cu trei elemente finite.

2 4 6 7
E, I, μ x

1 l/3 3 l/3 5 l/3 8

Fig. 4.24 Sistemul modelat cu trei elemente finite

~ 123 ~
 Matricile de rigiditate şi inerţială sunt:
12 2l 12 2l 0 0 0 0
2 2
2l 4l 2l 2l 0 0 0 0
9 9
12 2l 24 0 12 2l 0 0
2
2l 2l 0 8l 2 2l 2l 2 0 0
27 EI 9 9 9
[K ]
l 3 0 0 12 2l 24 0 12 2l
2 2 2
0 0 2l 2l 0 8l 2l 2l
9 9 9
0 0 0 0 12 2l 12 2l
2
0 0 0 0 2l 2l 2l 4l 2
9 9
156 22l 54 13l 0 0 0 0
3 3
22l 4l 2 13l l2 0 0 0 0
3 9 3 3
54 13l 312 0 54 13l 0 0
3 3
l 13l l2 0 8l 2 13l l2 0 0
[M ] 3 3 9 3 3
1260 0 0 54 13l 312 0 54 13l
3 3
2 2 2
0 0 13l l 0 8l 13l l
3 3 9 3 3
0 0 0 0 54 13l 156 22l
3 3
2 2
0 0 0 0 13l l 22l 4l
3 3 3 9

(4.109)
Pulsaţiile proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:

~ ~ ~ EI ~ EI ~ EI
1
0, 2
0, 3
22,43
2 , 4
62
6 , 5
136
1 ,
l4 l4 l4
~ EI ~ EI ~ EI
6 2
244,1 , 7 472
4 ,6 , 8 5
581,4
l4 l4 l4
(4.110)
EI
Soluţia analitică pentru 8 este 417 astfel că eroarea 8 va fi:
l4

8 , analitic 8 ,calcul 4
417 5
581,4
% 1
100 1
100 3
39,43%
ana cal
8
8 , ana
analitic
417
(4.111)

~ 124 ~
 În figura 4.25 bara s-a modelat cu patru elemente finite.

2 4 6 7 10
E, I, μ x

1 3 5 8 9
l/4 l/4 l/4 l/4
Fig. 4.25. Sistemul modelat cu patru elemente finite

Matricele de rigiditate şi inerţială sunt:

64 EI
[K ]
l3
12 3l 12 3l 0 0 0 0 0 0
2 2
3l l2 3l l2 0 0 0 0 0 0
2 4 2 8
12 3l 24 0 12 3l 0 0 0 0
2 2
3l l2 0 l2 3l l2 0 0 0 0
2 8 2 2 8
0 0 12 3l 24 0 12 3l 0 0
2 2
0 0 3l l2 0 l2 3l l2 0 0
2 8 2 2 8
0 0 0 0 12 3l 24 0 12 3l
2 2
0 0 0 0 3l l2 0 l2 3l l 2
2 8 2 2 8
0 0 0 0 0 0 12 3l 12 3l
2 2
2 2
0 0 0 0 0 0 3l l 3l l
2 8 2 4
(4.112)

~ 125 ~
 l
[M ]
1680
156 11l 54 13l 0 0 0 0 0 0
2 4
11l l2 13l 3l 2 0 0 0 0 0 0
2 4 4 16
54 13l 312 0 54 13l 0 0 0 0
4 4
2
13l 3l 0 l2 13l 3l 2 0 0 0 0
4 16 2 4 16
0 0 54 13l 312 0 54 13l 0 0
4 4
2
0 0 13l 3l 0 l2 13l 3l 2 0 0
4 16 2 4 16
0 0 0 0 54 13l 312 0 54 13l
4 4
2 2 2
0 0 0 0 13l 3l 0 l 13l 3l
4 16 2 4 16
0 0 0 0 0 0 54 13l 156 11l
4 2
2 2
0 0 0 0 0 0 13l 3l 11l l
4 16 2 4

Pulsaţiile proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:

~ 0, ~ 0, ~ 2 EI ~ 6 EI
1 2 3 22,4 , 4 62 ,
l4 l4
~ EI ~ EI ~ EI
5 1
121,9 , 6 2
223,3 , 7 3
349,7 , (4.113)
l4 l4 l4
~ EI ~ EI ~ EI
8 5
542,2 , 9 9
903 , 10 9
996,9
l4 l4 l4

EI
Soluţia analitică pentru 10 este 713,1 astfel că eroarea 10 va fi:
l4
10, analitic 10,calcul 7 ,1 996
713 9 ,9
% 100
1 100
1 3
39,8%
an ca
10 (4.114)
10, an
analitic
713,1

În figura 4.26 bara s-a modelat cu cinci elemente finite.

~ 126 ~
 E, I, μ

2 4 6 7 10 12
x

1 3 5 8 9 11
l/5 l/5 l/5 l/5 l/5

Fig. 4.26. Sistemul modelat cu cinci elemente finite

Pulsaţiile proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:

~ 0, ~ 0, ~ 22 EI EI
1 2 3
2 ,38 4
, ~4 616 ,87 ,
l l4
~ EI ~ EI ~ EI
5
122
1 ,1 , 6
201
2 ,9 , 7
332
3 ,2 ,
l4 l4 l4
(4.115)
~ EI ~ EI ~ EI
8
478
4 ,2 , 9
682
6 ,1 , 10
964
9 ,5 ,
l4 l4 l4
~ EI ~ EI
11
1455
1 ,5 , 12
1
1529 ,3
l4 l4
EI
Soluţia analitică pentru 12 este 1088 ,1 astfel că eroarea 12 va fi:
l4
12, an 12,calcul 1 ,1 1529
1088 1 ,3
12 % 100
1 100
1 40
4 ,55%
analitic ca
(4.116)
12, an
analitic
1088 ,1

În figura 4.27 bara s-a modelat cu şase elemente finite.

E, I, μ

2 4 6 7 10 12 14
x

1 3 5 8 9 11 13
l/6 l/6 l/6 l/6 l/6 l/6
Fig. 4.27. Sistemul cu şase elemente finite

Pulsaţiile proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:

~ 127 ~
 ~ ~ ~ EI
1
0, 2
0, 3
222,38 ,
l4
~ EI ~ EI ~ EI
4 661,78 , 5 1121,6 , 6 2202,4 ,
l4 l4 l4
~ EI ~ EI ~ EI
7 3302 , 8 4462 ,6 , 9 6628,6 , (4.117)
l4 l4 l4
~ EI ~ EI ~ EI
10
8 ,1
849 , 11
1
1137 ,7 , 12
1 ,5
1504
l4 l4 l4
~ EI ~ EI
13 22126 ,1 , 14 22180 ,6
l4 l4

EI
Soluţia analitică pentru 14 este 1542 ,1 astfel că eroarea 14 va fi:
l4
14, analitic 14,ca 1 ,1 2180
1542 2 ,6
% 100
1 100
1 4
41,4% (4.118)
an calcul
14
14, an
analitic
1542 ,1

Tabelul 4.2
Eroarea ultimei pulsaţii proprii de vibraţie a modelului dinamic cu elemente finite
şi matricea maselor consecventă în cazul vibraţiilor transversale.
Nr.
grade
de 4 6 8 10 12 14
liberta
te
Eroa
rea 4 =48,6% ε6=40,27% ε8=39,43% ε10=39,8% ε12=40,55% ε14=41,4%
%

În studiul vibraţiilor transversale grinda a fost modelată cu un număr

crescător de elemente finite. Eroarea celei mai înalte pulsaţii proprii a unui singur
element finit, 4 , în raport cu soluţia analitică este 4 =48,6%.
Erorile celei mai înalte pulsaţii proprii a sistemului dinamic liber în
discretizarea cu două, trei, patru, ... elemente finite, în raport cu soluţia analitică,
sunt de aproximativ 40%. Rezultă că egalitatea (4.1) devine inegalitate:
n p (4.119)
ceea ce reprezintă o relaţie acoperitoare din punct de vedere al acurateţei soluţiei
cu elemente finite şi matricea maselor „consecventă”.

~ 128 ~
 4.5.3. Soluţia cu elemente finite şi matricea maselor diagonală

Matricea maselor „consecventă” se poate diagonaliza în felul următor [29]:

- se adună elementele de pe diagonala matricei maselor corespunzătoare
gradelor de libertate de translaţie, suma notându-se cu α;
- se împart elementele diagonalei la α, înmulţindu-se totodată cu masa
totală a elementului;
- tuturor elementelor nediagonale li se atribuie valoarea zero.
Rezultă:
39 0 0 0
2
l 0 l 0 0
[M ] (4.120)
78 0 0 39 0
0 0 0 l2
unde μ este masa pe unitatea de lungime iar l este lungimea elementului.
Se consideră bara uniformă din figura 4.22.a, modelată cu un element finit
având patru grade de libertate. Matricea de rigiditate este dată de relaţia (4.102).
Matricea maselor diagonală va fi matricea dată de relaţia (4.120).
Rezultă următoarele pulsaţii proprii de vibraţie:
EI EI
1 0, 2 0, 3 1
12,49 , 4 2
22 , 72 (4.121)
l4 l4

EI
Soluţia analitică pentru 4 este 61,67 astfel că eroarea 4 va fi:
l4
4 , analitic 4 ,calcul 61
6 ,67 222 .72
% 100
1 100
1 63
6 ,17%
ana cal
4 (4.122)
4 , ana
analitic
61,67

Se consideră bara modelată cu două elemente finite (figura 4.23). Matricea

de rigiditate este dată de relaţia (4.106). Matricea maselor rezultă:
39 0 0 0 0 0
2
0 l 0 0 0 0
4
l 0 0 78 0 0 0
[M ] 2 (4.123)
156 0 0 0 2l 0 0
4
0 0 0 0 39 0
2
0 0 0 0 0 l
4

~ 129 ~
 Pulsaţiile proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:
~ 0, ~ 0, ~ 1 EI
1 2 3 13,10 ,
l4
(4.124)
~ EI ~ EI ~ EI
4
4
49,96 , 5
7
74,76 , 6
88
8 ,72
l4 l4 l4

EI
Soluţia analitică pentru 6 este 199,86 astfel că eroarea 6 va fi:
l4
6 , ana 6 ,calcul 199,86 8
1 88,72
% 100
1 100
1 5
55,61% (4.125)
analitic cal
6
6 , ana
analitic
199,86

Se consideră bara modelată cu trei elemente finite (figura 4.24). Matricea de

rigiditate este dată de relaţia (4.109). Matricea maselor rezultă:
39 0 0 0 0 0 0 0
2
0 l 0 0 0 0 0 0
9
0 0 78 0 0 0 0 0
2
l 0 0 0 2l 0 0 0 0
[M ] 9 (4.126)
234 0 0 0 0 78 0 0 0
2
0 0 0 0 0 2l 0 0
9
0 0 0 0 0 0 39 0
2
0 0 0 0 0 0 0 l
9

Pulsaţiile proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:

~ 0, ~ 0, ~ 16 EI
1 2 3 1 ,40 ,
l4
~ EI ~ EI ~ EI
4
40,08
4 , 5
112,4
1 , 6
144,5
1 , (4.127)
l4 l4 l4
~ EI ~ EI
7 1
185,0 , 8 1
198,1
l4 l4

EI
Soluţia analitică pentru 8 este 417 astfel că eroarea 8 va fi:
l4
8 , analitic 8 ,cal 4
417 1198,1
% 1
100 1
100 5
52,49%
ana calcul
8 (4.128)
8 , ana
analitic
417

~ 130 ~
 Se consideră bara modelată cu patru elemente finite (figura 4.25). Matricea
de rigiditate este dată de relaţia (4.112). Matricea maselor rezultă:
39 0 0 0 0 0 0 0 0 0
2
0 l 0 0 0 0 0 0 0 0
16
0 0 78 0 0 0 0 0 0 0
2
0 0 0 l 0 0 0 0 0 0
8
l 0 0 0 0 78 0 0 0 0 0
[M ] 2 (4.129)
312 0 0 0 0 0 l 0 0 0 0
8
0 0 0 0 0 0 78 0 0 0
2
0 0 0 0 0 0 0 l 0 0
8
0 0 0 0 0 0 0 0 39 0
2
0 0 0 0 0 0 0 0 0 l
16
Pulsaţiile proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:
~ 0, ~ 0, ~ 1 EI ~ 4 EI
1 2 3 18,38 , 4 45,82 ,
l4 l4
~ EI ~ EI ~ EI
5 83,16
8 , 6 199,8
1 , 7 236,8
2 , (4.130)
l4 l4 l4
~ EI ~ EI ~ EI
8
294,6
2 , 9
338,9
3 , 10
350,9
3
l4 l4 l4
EI
Soluţia analitică pentru 10 este 713,1 astfel că eroarea 10 va fi:
l4
10, analitic 10,calcul 713,1 3
7 350,9
% 1
100 1
100 5
50,80%
an ca
10 (4.131)
10, an
analitic 713,1

Se consideră bara modelată cu cinci elemente finite (figura 4.26). Pulsaţiile

proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:
~ 0, ~ 0, ~ 1 EI EI
1 2 3
19,58 4
, ~4 4
49,82 ,
l l4
~ EI ~ EI ~ EI
5
9
91,79 , 6
1
141,6 , 7
3
312,2 ,
l4 l4 l4
(4,132)
~ EI ~ EI ~ EI
8
3
352,58 , 9
4
424,2 , 10
4
490,0 ,
l4 l4 l4
~ EI ~ EI
11
5
536,2 , 12
5
547 ,1
l4 l4

~ 131 ~
 EI
Soluţia analitică pentru 12 este 1088 ,1 astfel că eroarea 12 va fi:
l4
12, an 1
1088,1 5
12,ca 547 ,1
% 1 1
100
100 449,72% (4.133)
analitic calcul
12
12, an
analitic
1088,1
Se consideră bara modelată cu şase elemente finite (figura 4.27). Pulsaţiile
proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:
~ 0, ~ 0, ~ 20 EI
1 2 3
2 ,33 ,
l4
~ EI ~ EI ~ EI
4 52
5 ,64 , 5 97
9 ,86 , 6 154
1 ,2 ,
l4 l4 l4
~ EI ~ EI ~ EI
7 2215,1 , 8 4449,6 , 9 4492 ,4 , (4.134)
l4 l4 l4
~ EI ~ EI ~ EI
10
575
5 ,4 , 11
659
6 ,8 , 12
729
7 ,4
l4 l4 l4
~ EI ~ EI
13 7776 ,8 , 14 786
7 ,7
l4 l4
EI
Soluţia analitică pentru 14 este 1542 ,1 astfel că eroarea 14 va fi:
l4
14, an 14,ca 1
1542 ,1 7
786,7
% 1
100 1
100 4
48,99%
analitic calcul
14 (4.135)
14, an
analitic
1542 ,1

Tabelul 4.3
Eroarea ultimei pulsaţii proprii de vibraţie a modelului dinamic cu elemente finite
şi matricea maselor diagonală în cazul vibraţiilor transversale.
Nr.
grade
de 4 6 8 10 12 14
libert
ate
Eroa
rea 4 =63,17% ε6=55,61% ε8=52,49% ε10=50,8% ε12=49,72% ε14=48,99%
%

În studiul vibraţiilor transversale grinda a fost modelată cu un număr

crescător de elemente finite. Eroarea celei mai înalte pulsaţii proprii a unui singur
element finit, 4 , în raport cu soluţia analitică este 4 =63,17%.

~ 132 ~
 Erorile celei mai înalte pulsaţii proprii a sistemului dinamic liber în
discretizarea cu două, trei, patru, ... elemente finite, în raport cu soluţia analitică,
sunt de aproximativ 50%. Rezultă că egalitatea (4.1) devine inegalitate:
n p
(4.136)
ceea ce reprezintă o relaţie acoperitoare din punct de vedere al acurateţei soluţiei
cu elemente finite şi matricea maselor diagonală.

~ 133 ~
CAPITOLUL 5

ABORDAREA PRACTICĂ A PROBLEMEI MODELĂRII

SISTEMELOR DINAMICE STRUCTURALE

5.1. ASPECTE FUNDAMENTALE

5.1.1. Introducere

În capitolul 4 s-au analizat vibraţiile proprii ale sistemelor dinamice libere şi

anume:
- vibraţii longitudinale cu mase concentrate;
- vibraţii longitudinale cu matricea maselor „consecventă”;
- vibraţii de torsiune cu caracteristici inerţiale concentrate;
- vibraţii de torsiune cu matricea inerţială „consecventă”;
- vibraţii transversale cu matricea maselor „consecventă”;
- vibraţii transversale cu matricea maselor diagonală.

În toate aceste tipuri de vibraţii proprii, soluţia obţinută prin modelarea cu

elemente finite a fost comparată cu soluţia analitică. S-a obţinut legătura dintre
eroarea sistemului dinamic şi eroarea unui singur element finit. Această legătură
este valabilă pentru sistemul dinamic liber.
Însă, sistemele dinamice structurale ale construcţiilor sunt sisteme cu
legături. Rezultă că o abordare practică a problemei modelării sistemelor dinamice
structurale trebuie să se refere la vibraţiile sistemelor cu legături.

5.1.2. Aspecte analizate în abordarea practică a modelării sistemelor

dinamice structurale

Se analizează următoarele vibraţii ale sistemelor cu legături:

- vibraţii longitudinale, soluţia cu elemente finite şi mase concentrate;
- vibraţii longitudinale, soluţia cu elemente finite şi matricea maselor
„consecventă”;
- vibraţii transversale , soluţia cu elemente finite şi mase concentrate;
- vibraţii transversale, soluţia cu elemente finite şi matricea maselor
„consecventă”.

Nu s-au analizat separat vibraţiile la torsiune, deoarece există o analogie

perfectă între acestea şi vibraţiile longitudinale.
De asemenea, în acest capitol sunt studiate următoarele probleme practice:
evaluarea erorilor pulsaţiilor proprii intermediare ale sistemelor cu
legături, utilizând diferite metode (metoda polinoamelor de interpolare
Lagrange, procedeul funcţiei putere etc.);

~ 134 ~
 influenţa erorilor pulsaţiilor proprii asupra acurateţei răspunsului dinamic
la acţiuni armonice.

5.2. VIBRAŢIILE LONGITUDINALE ALE SISTEMULUI CU LEGĂTURI

5.2.1. Soluţia analitică

Se va analiza bara de secţiune constantă, fixată la un capăt (figura 5.1).

Modulul de elasticitate longitudinal este E, aria secţiunii transversale A şi masa pe
unitatea de lungime μ. Pentru vibraţiile libere fără amortizare, ecuaţia diferenţială a
mişcării este [13]:
2 2
u( x ,t ) u( x ,t )
EA 2
0 (5.1)
x t2
unde u ( x, t ) este deplasarea pe direcţia axială.

E,A,μ x,u

x dx
l

Fig. 5.1. Bară de secţiune constantă cu vibraţii axiale

Soluţia pentru forma proprie este dată de relaţia (4.8):

( x ) C1 cos cx C2 sin cx

Cele două condiţii limită de satisfăcut sunt:

( 0 ) 0 , N( l ) 0 . (5.2)
Rezultă:
cos cl 0
3 5 7 (5.3)
ci l , , , ,K
2 2 2 2

Pulsaţiile proprii ale sistemului sunt:

EA EA
i ci ( 2i 1 ) (5.4)
2 l2

~ 135 ~
 5.2.2. Soluţia cu elemente finite şi mase concentrate

Acest caz este abordat şi în referinţa bibliografică [34].

Se consideră sistemul discretizat în zece elemente finite de aceeaşi lungime.
Rezultă matricea de rigiditate:

2 1 0 0 0 0 0 0 0 0
1 2 1 0 0 0 0 0 0 0
0 1 2 1 0 0 0 0 0 0
0 0 1 2 1 0 0 0 0 0
10 EA 0 0 0 1 2 1 0 0 0 0
[K ] (5.5)
l 0 0 0 0 1 2 1 0 0 0
0 0 0 0 0 1 2 1 0 0
0 0 0 0 0 0 1 2 1 0
0 0 0 0 0 0 0 1 2 1
0 0 0 0 0 0 0 0 1 1

şi matricea maselor:
2 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 2 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 2 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 2 0 0 0 0 0 0
l 0 0 0 0 2 0 0 0 0 0
[M ] (5.6)
20 0 0 0 0 0 2 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 2 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 2 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 2 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 1

Pulsaţiile proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:

~ 136 ~
 ~ EA ~ EA ~ EA
1 1,569 , 2 4,669 , 3 7,654 ,
l2 l2 l2

~ EA ~ EA ~ EA
4 10
1 ,45 , 5 12
1 ,99 , 6 15
1 ,21 ,
l2 l2 l2
(5.7)
~ EA ~ EA ~ EA
7 17
1 ,05 , 8 18
1 ,48 , 9 19
1 ,45 ,
l2 l2 l2

~ EA
10 19
1 ,938
l2
EA
Soluţia analitică pentru 10 este 29 ,845 astfel că eroarea 10 va fi:
l2
10 ,analitic
a 10 ,ccalcul 29
2 ,845 19
1 ,938
10 % 100
1 100
1 33
3 ,19% (5.8)
10 ,analitic
a 29 ,845

Eroarea celei mai înalte pulsaţii proprii a unui singur element liber cu mase
concentrate este
p 2 36
3 ,34% .
Rezultă că în cazul sistemului cu legături şi cu mase concentrate, eroarea
n 10 3
33,19%
este mai mică decât eroarea unui singur element liber:
n p (5.9)

5.2.3. Soluţia cu elemente finite şi matricea maselor „consecventă”

Se consideră sistemul discretizat în zece elemente de aceeaşi lungime.

Matricea de rigiditate rămâne neschimbată, adică este cea precizată în relaţia
(5.5).
Utilizând matricea (4.32) a unui singur element, rezultă următoarea matrice
„consecventă” a maselor:

~ 137 ~
 4 1 0 0 0 0 0 0 0 0
1 4 1 0 0 0 0 0 0 0
0 1 4 1 0 0 0 0 0 0
0 0 1 4 1 0 0 0 0 0
l 0 0 0 1 4 1 0 0 0 0
[M ] (5.10)
60 0 0 0 0 1 4 1 0 0 0
0 0 0 0 0 1 4 1 0 0
0 0 0 0 0 0 1 4 1 0
0 0 0 0 0 0 0 1 4 1
0 0 0 0 0 0 0 0 1 2

Pulsaţiile proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:

~ 1,572 EA , ~ 4,756 EA , ~ 8,058 EA ,
1 2 3
l2 l2 l2

~ EA ~ EA ~ EA
4 11
1 ,55 , 5 15,32
1 , 6 19
1 ,40 ,
l2 l2 l2
(5.11)
~ EA ~ EA ~ EA
7 23
2 ,76 , 8 28
2 ,15 , 9 31
3 ,99 ,
l2 l2 l2

~ EA
10 34
3 ,324
l2

În comparaţie cu modelul dinamic cu mase concentrate, în cazul utilizării

matricei „consecvente” a maselor pulsaţiile proprii sunt mai mari decât cele date de
rezolvarea analitică. Această observaţie este valabilă şi în cazul sistemului dinamic
liber.
EA
Soluţia analitică pentru 10 este 29,845 astfel că eroarea 10 va fi:
l2
10 ,a
analitic 10 ,calcul
c 29 ,845 34
2 3 ,324
10 % 100
1 100
1 15
1 ,2% (5.12)
10 ,a
analitic 29 ,845

Eroarea celei mai înalte pulsaţii proprii a unui singur element liber cu
matricea maselor „consecventă” este
p 2 1
10 ,27% .

Rezultă că în cazul sistemului cu legături şi cu matricea maselor

„consecventă”, eroarea

~ 138 ~
 n 1
15,2%
10
este mai mare decât eroarea unui singur element liber.

5.3. VIBRAŢIILE TRANSVERSALE ALE SISTEMULUI CU LEGĂTURI

5.3.1. Soluţia analitică

Se va analiza bara de secţiune constantă, fixată la un capăt. Modulul de

elasticitate longitudinal este E, momentul de inerţie al secţiunii transversale I şi
masa pe unitatea de lungime μ.
y
T(0,t) T(l,t)
Φ(0,t) Φ(l,t)
E, I, μ x
M(0,t) x dx M(l,t)
θ(0,t) l θ(l,t)
Fig. 5.2. Bară de secţiune constantă cu vibraţii transversale

În paragraful 4.5.1. se prezintă ecuaţia diferenţială a mişcării (4.73). Pentru

bara fixată la un capăt vectorii de stare în secţiunile x=0 şi x=l sunt respectiv:
z0 {0 0 M 0 T0 }
(5.13)
zl { l l 0 0}

Folosind relaţia (4.90), vectorul de stare zl se va scrie:

1 1 1
F1( al ) F2 ( al ) F 3 ( al ) F4 ( al )
l a a 2 EI a 3 EI 0
1 1
l aF4 ( al ) F1( al ) F2 ( al ) F3 ( al ) 0
zl aEI 2
a EI (5.14)
0 1 M 0
a 2 EIF3 ( al ) aEIF4 ( al ) F1( al ) F2 ( al )
0 a T0
3 2
a EIF2 ( al ) a EIF3 ( al ) aF4 ( al ) F1( al )

Condiţiile de forţă tăietoare nulă (Tl =0) şi moment încovoietor nul (Ml =0)
în capătul l al barei se exprimă din relaţia (5.14) astfel:
1
F1( al )M 0 F2 ( al )T0 0
a (5.15)
aF4 ( al )M 0 F1( al )T0 0

Când bara este deformată după un mod transversal de vibraţie, M0 şi T0 sunt

diferite de zero. Condiţia matematică ca sistemul de ecuaţii (5.15) să admită soluţii
nebanale este ca determinantul sistemului să fie nul:

~ 139 ~
 1
F1( al ) F2 ( al )
a 0 (5.16)
aF4 ( al ) F1( al )
sau:
F12 ( al ) F2 ( al )F4 ( al ) 0 (5.17)

Înlocuind funcţiile din ecuaţia (5.17) cu expresiile lor din relaţiile (4.88)
ecuaţia devine:
( ch al cos al )2 ( sh al sin al )( sh al sin al ) 0 (5.18)
sau:
1
ch al (5.19)
cos al
Ecuaţia (5.19) admite o infinitate de soluţii aj de forma (4.98).
Rezolvând ecuaţia trigonometrică (5.19) se obţin rădăcinile:
1,875 4 ,694
a1 , a2 , a j ( 2 j 1 ) , j 3,4 ,... (5.20)
l l 2l
2
EI
j ( 2 j 1) , j 3,4,... (5.21)
2 l4

Funcţia formelor proprii de vibraţie se determină corespunzător rădăcinilor

aj ale ecuaţiei (5.19). Aceasta este, pentru bara fixată la un capăt:
cch a j l ccos a j l
j ( x ) c
ch a j x c
cos a j x ( sh a j x ssin a j x ) (5.22)
sh a j l ssin a j l

5.3.2. Soluţia cu elemente finite şi masele concentrate

Se consideră bara din figura 5.2 discretizată în zece elemente de aceeaşi

lungime, cu masele concentrate. Deoarece se ia în considerare numai inerţia la
translaţie, se elimină gradele de libertate la rotire, utilizând subrutina prezentată în
paragraful 2.1.3. Rezultă matricea de rigiditate [R] de tipul (10x10) din relaţia
(5.23):
R E I
l3
18830.632 - 11907.214 4798.22349 - 1285.67994 344.496293 - 92.305227 24.724614 - 6.59323 1.648308 - 0.274718
- 11907.214 14675.2490 - 10793.7822 4499.87981 - 1205.73702 323.068294 - 86.53615 23.076307 - 5.769077 0.961513
4798.22349 - 10793.7822 14376.9053 - 10713.8392 4478.45181 - 1199.96795 321.419986 - 85.711996 21.427999 - 3.5713
- 1285.6799 4499.87981 - 10713.8392 14355.477 - 10708.0702 4476.8035 - 1199.14379 319.771679 - 79.94292 13.32382
344.49629 - 1205.73702 4478.45181 - 10708.070 14353.8290 - 10707.2460 4475.1551 - 1193.3747 298.34368 - 49.723
- 92.305227 323.068294 - 1199.96795 4476.8035 - 10707.2460 14352.180 - 10701.4769 4453.72719 - 1113.4317 185.5719
24.724614 - 86.53615 321.419986 - 1199.14379 4475.155197 - 10701.4769 14330.7527 - 10621.5340 4155.38351 - 692.5639
- 6.59323 23.076307 - 85.711996 319.771679 - 1193.37471 4453.72719 - 10621.534 14032.409 - 9508.1022 2584.683
1.648308 - 5.769077 21.427999 - 79.94292 298.34368 - 1113.4317 4155.383518 - 9508.102271 9877.0255 - 3646.170
- 0.274718 0.961513 - 3.571333 13.32382 - 49.723947 185.571967 - 692.5639 2584.683712 - 3646.170 1607.6955

(5.23)

~ 140 ~
 Toate masele concentrate au aceeaşi valoare, cu excepţia celei din capătul
consolei, care are valoarea pe jumătate. Matricea maselor [M] este o matrice
diagonală.
Matricea [M]-1[R] este proporţională cu matricea [R] din relaţia (5.23) cu
excepţia ultimei linii.
Pulsaţiile proprii de vibraţie obţinute prin calcul sunt:

~ 3,5000 EI ~ EI ~ EI
ω1 , ω 2 21,690
2 , ω3 60,124
6 ,
μl 4 μl 4 μl4

~ 1 EI ~ 1 EI ~ EI
ω4 116,59 4
, ω5 190,59
4
, ω6 280,87
2 ,
μl μl μl4
(5.24)
~ EI ~ EI ~ EI
ω7 384,44
3 , ω8 494,05
4 , ω9 595,17
5 ,
μl4 μl4 μl4

~ EI
ω10 667 ,07
6
μl4

În cazul sistemelor cu legături, utilizarea maselor concentrate conduce la

pulsaţii proprii mai mici decât cele date de rezolvarea analitică.
EI
Soluţia analitică pentru 10 este 890 ,73 astfel că eroarea 10 va fi:
l 4

ω10 ,analitic ω10 ,calcul 890 ,73 6

8 667 ,07
ε10% 1
100 1
100 2
25 ,11% (5.26)
ω10 ,analitic 890 ,73

5.3.3. Soluţia cu elemente finite şi matricea maselor „consecventă”

Se consideră bara din figura 5.2 discretizată în zece elemente de aceeaşi

lungime, utilizând matricea maselor „consecventă”. Pulsaţiile proprii de vibraţie
obţinute prin calcul sunt:

~ 141 ~
 ~ EI ~ EI ~ EI
1 3,516 , 2 22,035
2 , 3 61,713
6 ,
l4 l4 l4

~ EI ~ EI ~ EI
4 121,02
1 , 5 200,36
2 , 6 300,17
3 ,
l4 l4 l4

~ EI ~ EI ~ EI
7 4
421,15 , 8 5
564,22 , 9 7
729,53 ,
l4 l4 l4
EI EI EA (5.27)
~ 9
906,92 , ~ 1
1207 ,1 , ~ 1
1458 ,3
10 11 12
l4 l4 l2

~ EI ~ EI ~ EI
13 1
1767 ,8 , 14 2
2133,6 , 15 2
2563,8
l4 l4 l4

~ EI ~ EI ~ EI
16 3066 ,4
3 , 17 3639 ,3
3 , 18 4248 ,7
4
l4 l4 l4

~ EI ~ EI
19 4784 ,5
4 , 20 5987 ,8
5
l4 l4

Şi în cazul sistemelor cu legături, folosirea matricei maselor consecventă

conduce la pulsaţii proprii mai mari decât cele date de rezolvarea analitică.
EI
Soluţia analitică pentru 20 este 3752 ,9 astfel că eroarea 20 va fi:
l4
ω20 ,analitic ω20 ,calcul 3752
3 ,9 5987
5 ,8
ε 20% 100
1 100
1 59
5 ,6% (5.28)
ω20 ,analitic 3752 ,9

Eroarea celei mai înalte pulsaţii proprii a unui singur element liber cu
matricea maselor consecventă este
p 2 4
48,6% .
Rezultă că în cazul sistemului cu legături şi cu matricea maselor
consecventă, eroarea
n 20 5
59,6%
este mai mare decât eroarea unui singur element liber.

~ 142 ~
5.4. EVALUAREA ERORILOR PULSAŢIILOR PROPRII DE VIBRAŢIE
INTERMEDIARE ALE SISTEMELOR CU LEGĂTURI

5.4.1. Erorile intermediare efective

Erorile pulsaţiilor proprii de vibraţie intermediare efective s-au determinat în

raport cu soluţia analitică. Pentru vibraţiile longitudinale erorile pulsaţiilor proprii
sunt prezentate în tabelul 5.1 iar pentru vibraţiile transversale, în tabelul 5.2.

Tabelul 5.1
Erorile efective în vibraţiile longitudinale
Modul
Vibraţii longitudinale, Vibraţii longitudinale,
propriu
mase concentrate matricea maselor
de
„consecventă”
vibraţie
1 0,102771 % 0,102857 %
2 0,922716 % 0,927662 %
3 2,550460 % 2,585903 %
4 4,962026 % 5,080314 %
5 8,121896 % 8,368862 %
6 11,983734 % 12,277903 %
7 16,491142 % 16,328762 %
8 21,578668 % 19,457524 %
9 27,172952 % 19,781250 %
10 33,193969 % 15,005650 %

Erorile pulsaţiilor proprii de vibraţie din cele două tabele sunt redate în
valoare absolută. De remarcat că – atât în vibraţiile longitudinale cât şi în cele
transversale – pulsaţiile determinate cu modelul dinamic având mase concentrate
sunt mai mici decât pulsaţiile date de soluţia analitică, iar în modelul dinamic cu
matricea maselor „consecventă” acestea sunt mai mari decât cele oferite de soluţia
analitică.

~ 143 ~
 Tabelul 5.2
Erorile efective în vibraţiile transversale
Vibraţii transversale Vibraţii transversale cu matricea maselor
cu mase concentrate „consecventă”
Modul Modul Modul
propriu propriu propriu
Eroarea Eroarea Eroarea
de de de
vibraţie vibraţie vibraţie
1 0,445685 % 1 0,000085 % 11 10,930832 %
2 1,560602 % 2 0,003308 % 12 11,724241 %
3 2,530847 % 3 0,025461 % 13 14,632825 %
4 3,566058 % 4 0,094685 % 14 18,616402 %
5 4,637629 % 5 0,252097 % 15 23,553009 %
6 5,924741 % 6 0,539772 % 16 29,318277 %
7 7,806505 % 7 0,997182 % 17 35,440765 %
8 11,007794 % 8 1,631629 % 18 40,566028 %
9 16,535188 % 9 2,307603 % 19 41,642704 %
10 25,109499 % 10 1,816949 % 20 59,549416 %

În paragrafele următoare se interpolează erorile intermediare efective din

tabelele 5.1 şi 5.2 în funcţie de eroarea n % a ultimei pulsaţii proprii a modelului
dinamic prin următoarele metode şi procedee:
- procedeul liniar de interpolare;
- metoda polinomului de interpolare Lagrange;
- procedeul funcţiei putere.

5.4.2. Procedeul liniar de interpolare a erorilor intermediare

Un mod de evaluare aproximativ al erorilor pulsaţiilor proprii de vibraţie

intermediare este de a considera variaţia acestora liniară, pornind de la valoarea
zero la valoarea εn. În figurile 5.3, 5.4, 5.5, 5.6 se prezintă variaţia efectivă a
erorilor pulsaţiilor proprii de vibraţie intermediare prin linia curbă. Variaţia liniară
conduce la următoarea relaţie simplă de evaluare:
i
ˆi % n% (5.29)
n
S-au utilizat notaţiile:
n % - eroarea efectivă a ultimei pulsaţii proprii a modelului dinamic;
i - indicele modului propriu curent;
~ 144 ~
 ˆ i % - eroarea interpolată a pulsaţiei proprii de vibraţie i.
În vederea interpolării liniare, dreapta de interpolare porneşte de la punctul
„0”, care nu reprezintă un mod propriu de vibraţie, ci numai un punct prin care
trece această dreaptă. În acest fel, poate fi estimată şi eroarea pulsaţiei proprii
fundamentale care, deşi are valoare mică, este diferită de zero.
ε% εn % = 33,2 %

ε̂i %

εi %

i n MODUL
PROPRIU

Fig. 5.3. Interpolare liniară în cazul vibraţiilor longitudinale

cu mase concentrate
ε%

εi %
εn % = 15,0 %
ε̂i %

i n MODUL
PROPRIU

Fig. 5.4. Interpolare liniară în cazul vibraţiilor longitudinale

cu matricea maselor “consecventă”
~ 145 ~
ε% εn % = 25,1 %

ε̂i %

εi %

i n MODUL
PROPRIU

Fig. 5.5. Interpolare liniară în cazul vibraţiilor transversale

cu mase concentrate

ε% εn % = 59,5 %

ε̂i %

εi %
i n MO
MODUL
ODU
PROPRIU
PROPR

Fig. 5.6. Interpolare liniară în cazul vibraţiilor transversale

cu matricea maselor „consecventă”

~ 146 ~
 În cazul vibraţiilor longitudinale cu mase concentrate
n 33,2% 36,34% p (5.30)

unde p este eroarea celei mai înalte pulsaţii proprii a unui singur element. Aşa
cum rezultă din figura 5.3, interpolarea liniară este acoperitoare în acest caz.
În cazul vibraţiilor longitudinale cu matricea maselor „consecventă”
n 15,0% 10 ,27 % p (5.31)

În plus, erorile modurilor proprii 5, ..., 9, sunt „subapreciate” prin

interpolarea liniară (figura 5.4). Cea mai mare „subapreciere” a erorii este la modul
propriu 8:
8
8 8 19 ,5%
1 15
1 ,0% 7 ,5% (5.32)
1
10

Eroarea totală a pulsaţiei proprii a modului 8 va fi de 27%.

Totuşi, trebuie luat în considerare faptul că p din acest caz are o valoare
mică ( 10,27 % faţă de 36,34 % în cazul precedent).
În cazul vibraţiilor transversale cu mase concentrate vom considera
eroarea p de la modelul de calcul cu matricea maselor consecventă şi rezultă:
n 25,1% 48,6% p (5.33)

astfel încât erorile din toate modurile proprii sunt acoperitoare (figura 5.5).
În cazul vibraţiilor transversale cu matricea maselor „consecventă”
n 59 ,5% 48 ,6% p (5.34)

dar curba erorilor efective se află sub dreapta de interpolare (figura 5.6). Erorile
obţinute cu dreapta de interpolare care trece prin punctele (0;0 %) şi (10; 48,6 %)
trebuie suplimentate cu
i i
(59,5% 4 48,6%) 10,9% (5.35)
n n

5.4.3. Metoda polinomului de interpolare Lagrange

Este necesară prezentarea câtorva aspecte matematice.

Teoremă [41]. Fie f : [a, b] R şi x0 , x1 , K, xn , (n 1) noduri din

intervalul [a, b]. Atunci există un polinom unic Pn , de gradul n, care interpolează
funcţia f în nodurile xi , i 0, n ( f ( xi ) Pn ( xi ) , i 0, n ) . Acest polinom se
numeşte polinomul de interpolare al lui Lagrange.
Polinomul de interpolare al lui Lagrange are următoarea expresie:
~ 147 ~
 n n (x xj)
Pn ( x) f ( xi ) (5.36)
i 0 j 0 ( xi xj)
j i

Metoda polinomului de interpolare Lagrange permite o aproximare mai

apropiată de curbele efective decât procedeul liniar de interpolare.
În concordanţă cu uniformitatea sau neuniformitatea curbei efective se
aleg mai puţine sau mai multe puncte nodale prin care să treacă polinomul de
interpolare Lagrange.
În toate cele patru cazuri s-au ales ca puncte nodale originea sistemului de
coordonate şi punctul corespunzător ultimului mod propriu calculat:
(0, 0) , (n, n )

Datorită faptului că polinomul de interpolare Lagrange trece prin origine, el

are termenul liber nul în toate cele patru cazuri studiate.
Pentru vibraţiile longitudinale cu mase concentrate, întrucât curba
efectivă este uniformă (figura 5.7), s-au ales numai trei puncte nodale:
(0, 0) , (5; 8,121896 ) , (10; 33,193969 )

Polinomul de interpolare Lagrange are expresia:

( x 5)( x 110) ( x 0)( x 1
10) ( x 0)( x 5)
P( x) 0 8,121896 33,193969
3
(0 5)(0 1 10) (5 0)(5 1 10) (10 0)(10 5)

(5.37)
Rezultă:
P( x) 0,0706 x 0,339 x 2 (5.38)

unde x reprezintă indicele modului propriu de vibraţie.

Pentru vibraţiile longitudinale cu matricea maselor „consecventă”,
întrucât curba efectivă este mai complexă (figura 5.8), s-au ales cinci puncte
nodale:
(0, 0) , (1; 0,102857 ) , (4; 5,080314 ) , (8; 19,457524 ) , (10; 15,00565 )

Rezultă următorul polinom de interpolare Lagrange:

P( x) 0,055618 x 0,087989 x 2 0,14767 x3 0,012442 x 4 (5.39)

Pentru vibraţile transversale cu mase concentrate (figura 5.9), s-au ales patru
puncte nodale:
(0, 0) , (1; 0,445685 ) , (6; 5,924741) , (10; 25,109499 )

S-a obţinut:
P( x) 0,519004 x 0,103605 x 2 0,03028 x3 (5.40)
~ 148 ~
ε% εn % = 33,2 %

n MODUL
PROPRIU

Fig. 5.7. Metoda polinomului de interpolare Lagrange

în cazul vibraţiilor longitudinale
cu mase concentrate

ε%

εn % = 15,0 %

n
MODUL
PROPRIU

Fig. 5.8. Metoda polinomului de interpolare Lagrange

în cazul vibraţiilor longitudinale
cu matricea maselor „consecventă”

~ 149 ~
ε% εn % = 25,1 %

n
MODUL
PROPRIU

Fig. 5.9. Metoda polinomului de interpolare Lagrange

în cazul vibraţiilor transversale
cu mase concentrate

ε% εn % = 59,5 %

n
MODUL
PROPRIU

Fig. 5.10. Metoda polinomului de interpolare Lagrange

în cazul vibraţiilor transversale
cu matricea maselor „consecventă”

~ 150 ~
 Pentru vibraţiile transversale cu matricea maselor „consecventă” (figura
5.10) s-au ales cinci puncte nodale:
(0, 0) , (5; 0,252097 ) , (9; 2,307603 ) , (17; 35,440765 ) , (20; 59,549416 )

A rezultat:
P( x) 0,889286111 x 0,31502514 x 2 0,032276573 x3 0,000565242 x 4 (5.41)

În figurile 5.7, 5.8, 5.9 şi 5.10 curba efectivă este reprezentată prin linie
continuă, iar polinomul de interpolare Lagrange prin linie întreruptă.
De menţionat că în modurile proprii joase eroarea este deosebit de mică
(de exemplu figura 5.10) ceea ce impune atenţie la selectarea punctelor nodale şi a
numărului de zecimale cu care se operează în determinarea polinomului.

5.4.4. Procedeul funcţiei putere

Acest procedeu este eficient şi simplu de aplicat în cazul vibraţiilor cu mase

concentrate (figurile 5.11 şi 5.12).
Funcţia de interpolare are expresia:
i a ib (5.42)

unde i este indicele modului propriu, iar i este eroarea pulsaţiei proprii i în
raport cu soluţia analitică.
Funcţia (5.42) trece prin origine. Constantele a şi b se determină prin
exprimarea erorii efective pentru două moduri proprii de vibraţie diferite, i şi j.
j a jb (5.43)

Din egalităţile (5.42) şi (5.43) rezultă:

b
j j
(5.44)
i i
Expresia exponentului va fi:
log
l j log
lo i
b (5.45)
log j lo
log i
Din relaţia (5.42) se obţine:
a i
b
(5.46)
i
Utilizând i 5 şi j 10 1 , în cazul vibraţiilor longitudinale cu mase
concentrate, a rezultat expresia simplă :
i2
i %
3
(5.47)

~ 151 ~
ε% εn % = 33,2 %

n MODUL
PROPRIU

Fig. 5.11. Procedeul funcţiei putere în cazul vibraţiilor longitudinale

cu mase concentrate

ε% εn % = 25,1 %

n
MODUL
PROPRIU

Fig. 5.12. Procedeul funcţiei putere în cazul vibraţiilor transversale

cu mase concentrate

~ 152 ~
 Practic, se neglijează primul termen de la polinomul de interpolare
Lagrange, din relaţia (5.38). Curba (5.47) este reprezentată cu linie întreruptă în
figura 5.11.
Pentru vibraţiile transversale cu mase concentrate, funcţia putere va fi:
i 2,3
i %
8
(5.48)

Curba (5.48) este reprezentată cu linie întreruptă în figura 5.12.

5.5. INFLUENŢA ERORILOR PULSAŢIILOR PROPRII ASUPRA

EXACTITĂŢII RĂSPUNSULUI DINAMIC LA ACŢIUNI ARMONICE

5.5.1. Introducere

Se studiază influenţa erorilor răspunsului dinamic în funcţie de erorile

pulsaţiilor proprii ale sistemului structural.
Studiul referitor la încărcările armonice permite estimarea erorilor
răspunsului dinamic la alte tipuri de acţiuni care se exercită asupra sistemului
structural.
Un exemplu tipic de sistem dinamic structural supus încărcărilor armonice îl
constituie fundaţiile de maşini (figura 5.13) [42]. Datorită limitărilor severe ale
amplitudinilor vibraţiilor, aceste sisteme structurale au o comportare liniar elastică.

Fig. 5.13. Fundaţia de maşini în cadre spaţiale de beton armat

Ecuaţia mişcării pentru un singur grad de libertate este:

m &x&(t ) c x& (t ) r x(t ) F0 sin t (5.49)

~ 153 ~
unde F0 este amplitudinea forţei armonice, iar pulsaţia acesteia. Ecuaţia (5.49)
poate fi exprimată astfel:
2 F0
&x&(t ) 2 x& (t ) x(t ) sin t (5.50)
m

în care x (t ) este deplasarea instantanee, iar fracţiunea din amortizarea critică:

c
(5.51)
2m

Ecuaţia (5.50) este o ecuaţie diferenţială ordinară, de ordinul al doilea, cu

coeficienţi constanţi, neomogenă şi are soluţie unică în condiţii iniţiale date. Se va
considera:
x(0) 0 , x& (0) 0 (5.52)

Soluţia generală a ecuaţiei neomogene este suma dintre soluţia generală

xo (t ) a ecuaţiei omogene şi o soluţie particulară a ecuaţiei neomogene:
x(t ) xo (t ) x p.n (t ) (5.53)
x p.n (t ) ST sin ( t ) (5.54)
unde
F0
ST (5.55)
r

este deplasarea statică produsă de forţa F0 şi

1
(5.56)
2 2 2
1 2

este factorul de amplificare dinamică. Unghiul este definit prin

2
tg 2
(5.57)
1

Soluţia ecuaţiei omogene este [42]:

t
xo (t ) ST e sin ( t ) (5.58)
unde

~ 154 ~
 2
2 2 1
1 , tg 2
(5.59)
2
2 1

Deplasarea x p.n (t ) reprezintă răspunsul staţionar, iar xo (t ) răspunsul

tranzitoriu.

5.5.2. Răspunsul dinamic staţionar

Amplitudinea răspunsului staţionar rezultă din (5.54):

2

F0
xo ( , ) (5.60)
m 2 2 2 2
1 2

Se studiază valoarea absolută a erorii relative

xo ( , ) xo ( , )
( , , ) (5.61)
xo ( , )

unde este eroarea pulsaţiei proprii analizată în paragrafele precedente, dar

exprimată în raport cu unitatea şi nu în procente. Expresia (5.61) este o funcţie de
şi .
S-au analizat erorile ale răspunsului staţionar pentru fracţiunile din
amortizarea critică
0,02 , 0,05 şi 0,10 (5.62)
şi erorile pulsaţiilor proprii
0,1% , 1% şi 3% (5.63)

Rezultatele sunt centralizate în tabelul 5.3. S-au înregistrat erorile în

procente pentru 0 (acţiune statică), 1 (vecinătatea rezonanţei) precum şi

0,95 şi 1,05 care se află în zona rezonanţei:

0,8 1,2 (5.64)

În zona rezonanţei erorile răspunsului dinamic sunt maxime. În vecinătatea

rezonanţei acestea sunt nule, deoarece erorile trec de la valorile pozitive la cele
negative şi s-a considerat valoarea absolută a acestora.

~ 155 ~
 Tabelul 5.3
Erorile răspunsului dinamic în funcţie de erorile pulsaţiilor proprii

0 0,95 11,,00 1,05 2

0,1% 0,2 % 2,58 % - 2,45 % 0,069 %

2% 1% 2% 22,86 % - 26,76 % 0,71 %
3% 6% 51,69 % - 92,6 % 2,15 %
0,1% 0,2 % 1,10 % - 0,91 % 0,067 %
5% 1% 2% 10,31 % - 9,38 % 0,75 %
3% 6% 27,73 % - 30,15 % 2,15 %
0,1% 0,2 % 0,6 % - 0,405 % 0,067 %
10
1 %
1% 2% 5,8 % - 4,15 % 0,656 %
3% 6% 16,5 % - 12,6 % 2,12 %

Tabelul 5.4
Factorul de amplificare al erorilor pulsaţiilor proprii

0 0,95 11,,00 1,05 2

2 25,8 - 24,5 0,69

2% 2 22,86 - 26,76 0,71
2 17,23 - 30,87 0,72
2 11 - 9,1 0,67
5% 2 10,31 - 9,38 0,75
2 9,24 - 10,05 0,72
2 6 - 4,05 0,67
1
10 % 2 5,8 - 4,15 0,656
2 5,5 - 4,2 0,71

~ 156 ~
 În tabelul 5.4 s-a redat „factorul de amplificare” al erorilor pulsaţiilor
proprii de vibraţie:
%
e (5.65)
%
În figurile 5.14, 5.15 şi 5.16 [42] este reprezentată eroarea în funcţie de
raportul , în intervalul

0 2 (5.66)
pentru trei perechi (ν, ε%) . Pentru răspunsul tranzitoriu se obţin curbe similare.
În figura 5.17 s-a reprezentat un detaliu al zonei de rezonanţă ( 0,8 1,2 )
pentru ν %=2 % şi ε %=0,1 % [42].
0.012
0.011

0.0096

0.0072

u)

u)
0.0048

0.0024

0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2

Fig. 5.14. Eroarea η în funcţie de raportul pentru

ν = 0,05 şi ε = 0,1%
0.3
0.271

0.24

0.18

u)

u)
0.12

0.06

0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2
0.05 x 2
Fig. 5.15. Eroarea η în funcţie de raportul pentru
ν = 0,02 şi ε = 1%

~ 157 ~
 0.12
0.11

0.096

0.072

u)

u)
0.048

0.024

0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2

Fig. 5.16. Eroarea η în funcţie de raportul pentru

ν = 0,05 şi ε = 1%
0.03
6

0.024

0.018
)

)
0.012

0.006

0
0.75 0.8 0.84 0.89 0.93 0.98 1.02 1.07 1.11 1.16 1.2

Fig. 5.17. Eroarea η în funcţie de raportul pentru

ν = 0,02 şi ε = 0,1% în zona rezonanţei

5.5.3. Concluzii

Eroarea maximă a răspunsului staţionar este în zona rezonanţei. Aici

„factorul de amplificare” al erorilor pulsaţiilor proprii este de aproximativ
1
e (5.67)
2
unde este fracţiunea din amortizarea critică raportată la unitate.
Pentru 0 „factorul de amplificare” al erorilor pulsaţiilor proprii are
valoarea 2.
În vecinătatea rezonanţei
1

~ 158 ~
eroarea răspunsului dinamic este aproximativ nulă.
Eroarea maximă a răspunsului tranzitoriu este aproximativ egală cu eroarea
maximă a răspunsului staţionar.
Observaţie
În calculul răspunsului dinamic la acţiunea seismică, prezentat în capitolul 3,
eroarea de 5,75% a perioadei proprii fundamentale de vibraţie pe direcţia
longitudinală (tabelul 3.1) pe care este aplicată acţiunea seismică s-a transmis în
răspunsul dinamic ca eroare de 27,8% (tabelul 3.4.a). Factorul de amplificare al
erorii este de:
27,8%
4,83 (5.68)
5,75%

Pe de altă parte, eroarea pulsaţiei proprii de vibraţie pentru o fracţiune din

amortizarea critică de 10% este amplificată în zona rezonanţei, conform relaţiei
(5.67) de
1
e 5 (5.69)
2 0,1
ori.
Acest fapt reprezintă o verificare practică a modului de transmitere a erorii
de la pulsaţia proprie de vibraţie la răspunsul dinamic.

~ 159 ~
CAPITOLUL 6

CALCULUL DINAMIC GEOMETRIC NELINIAR

6.1. INTRODUCERE

6.1.1. Ipoteze
Calculul geometric neliniar se referă la următoarele probleme [4]:
- calculul structurilor ţinând seama de efectul forţelor axiale asupra
eforturilor şi deplasărilor, sau calculul de ordinul II, propriu-zis;
- calculul structurilor cu deplasări mari;
- calculul de stabilitate.

Ipotezele simplificatoare ale calculului geometric neliniar sunt [4]:

- materialul se consideră liniar elastic, adică există proporţionalitate
între eforturile unitare şi deformaţiile specifice;
- relaţia forţă – deplasare este o relaţie neliniară;
- deplasările structurii pot fi mici sau mari, însă rotirea de corp rigid a
v j vi
barelor trebuie să fie mică, (figura 6.1,a);
l
- deformaţiile elementelor sunt mici (q1, q2, q3 în figura 6.1,b);
- relaţia deformaţie specifică – deplasare este neliniară;
- se admite ipoteza lui Bernoulli.

θi θj

vi vj
i j
ui uj

a)

q3
q1

q2
i j

b)
Fig. 6.1.

~ 160 ~
 6.1.2. Specificul calculului de ordinul II
Se consideră bara încastrată la un capăt de lungime l, moment de inerţie I şi
modul de elasticitate E (figura 6.2.a), încărcată în capătul liber cu forţa transversală
H şi forţa axială P.
ΔII
P P
H y H

y
l

MI x MII

a) b) c) d)
Fig. 6.2

În calculul de ordinul I, momentul încovoietor în secţiunea din încastrare

H l3
este M I H l (figura 6.2.b) iar săgeata la capătul liber este I .
3EI
În calculul de ordinul II momentul încovoietor în secţiunea din încastrare
este
M II H l P II (6.2)

deoarece se ia în considerare influenţa deformaţiilor asupra eforturilor. Deplasarea

ΔII se determină integrând ecuaţia fibrei medii deformate:
Mx
y' ' (6.3)
EI
E

unde Mx este momentul încovoietor din secţiunea curentă şi are forma

Mx H x P y (6.4)

deoarece originea sistemului de axe s-a considerat în capătul liber.

P
Notând k 2 şi introducând în relaţia (6.3) se obţine ecuaţia
EI
E
H x
y' ' k 2 y (6.5)
EI

a cărei soluţie este

~ 161 ~
 H
y C1 sin k x C2 cos k x x (6.6)
P
Constantele C1 şi C2 se determină din următoarele condiţii la limită:
- pentru x 0 y 0
- pentru x l y' 0
Expresia rotirii este
H
y ' C1k cos k x C2 k sin k x (6.7)
P
Din relaţiile (6.6) şi (6.7) se obţine
H
C 2 0 , C1 (6.8)
P k cos k l

Deplasarea secţiunii curente este

H sin k x
y x (6.9)
P k cosk l

iar momentul încovoietor în aceeaşi secţiune, conform relaţiei (5.4), are expresia:
sin k x
M x Hl (6.10)
v cos v
P
unde s-a introdus notaţia v k l l .
EI
Deplasarea maximă ΔII se obţine pentru x l
H sin k l H l 3 3(tg v v)
II l (6.11)
P k cos k l 3EI v3
sau
II I 1 (v) (6.12)

3(tg v v)
Funcţia 1 (v ) reprezintă influenţa forţei axiale asupra mărimii
v3
deplasării maxime.
Momentul încovoietor din încastrare, conform relaţiei (6.2), devine
tg v
M II H l M I 2 (v ) (6.13)
v

tg v
unde 2 (v ) este funcţia de corecţie ce introduce influenţa forţei axiale
v
asupra momentului încovoietor maxim.
În calculul de ordinul II, atât deplasările cât şi eforturile se determină în
funcţie de caracteristicile barei (E, I, l) şi de forţa axială.

~ 162 ~
 În calculul de ordinul I relaţia între forţa orizontală şi deplasarea Δ I se
exprimă astfel
3EI
H K I I , unde K I (6.14)
l3

Exprimând aceeaşi relaţie în calculul de ordinul II se obţine

3EI 1 1
H K II II , unde K II 3
KI (6.15)
l 1 (v ) 1 (v )

Funcţia β1(v) este supraunitară, deoarece în intervalul 0 v tangenta

2
creşte mai repede decât parametrul v. Rezultă că pe măsură ce forţa axială creşte,
rigiditatea barei scade şi ajunge să aibă (teoretic) valoarea zero pentru o deplasare
egală cu infinit [4].

6.2. PRINCIPIILE CALCULULUI DINAMIC GEOMETRIC NELINIAR

6.2.1. Calculul dinamic liniar şi geometric neliniar

Calculul geometric neliniar, prin specificul său, consideră influenţa

deformaţiilor asupra răspunsului structurii, forţele fiind aplicate static. Cu alte
cuvinte, se cuantifică influenţa modificării geometriei sistemului structural asupra
rigidităţii sale. Concluzia imediată a calculului static, geometric neliniar, este aceea
că rigiditatea sistemului structural nu este o caracteristică proprie a acestuia (cum
apărea în calculul de ordinul I) ci depinde de mărimea încărcărilor [6].
Din calculul dinamic liniar elastic rezultă că pulsaţiile şi perioadele de
vibraţie sunt caracteristici dinamice proprii ale sistemului structural, deci nu depind
de nivelul încărcărilor care acţionează asupra acestuia. Dacă rigiditatea sistemului
dinamic structural depinde de nivelul încărcărilor, este firesc ca şi pulsaţiile şi
perioadele vibraţiilor să depindă de încărcări deoarece structura vibrează având
încărcările aplicate asupra sa.
În acest capitol se prezintă influenţa modificării geometriei sistemului
dinamic structural asupra pulsaţiilor şi perioadelor de vibraţie.

6.2.2. Ecuaţia mişcării

În calculul liniar elastic condiţia de echilibru dinamic instantaneu conduce la

următoarea formă a ecuaţiei mişcării:
[ M ]{&x&} [C ]{x&} [ K ]{x} {F (t )} (6.16)

unde [K] este matricea de rigiditate a structurii respectiv matricea de rigiditate

elastică:
[ K ] [K
[K E ] (6.17)
~ 163 ~
 În calculul static geometric neliniar, echilibrul static conduce la relaţia
[ K ]{x} {F } (6.18)

unde [K] reprezintă, de asemenea, matricea de rigiditate a structurii dar conţine şi

efectul modificării geometriei structurii şi are forma:
[ K ] [[K
K E ] [ KG ] (6.19)

unde [KG] este matricea de rigiditate geometrică. În acest capitol se va considera că

matricea [KG] este matricea de rigiditate tangentă. Ţinând seama de (6.19), relaţia
(6.16) devine:
[M ]{&x&} [C]{x&} (([ K E ] [ KG ]){x} {F (t )} (6.20)

Prin particularizare, din (6.20) se obţine sistemul de ecuaţii al vibraţiilor

libere neamortizate:
[M ]{&x&} ([
( K E ] [ KG ]){x} {F (t )} (6.21)

6.3. MATRICEA DE RIGIDITATE GEOMETRICĂ A BAREI

6.3.1. Bara dublu articulată

În figura 6.3 se prezintă bara dublu articulată, în calculul plan.

2 4
3
1 l

Fig. 6.3

Matricea de rigiditate geometrică va avea forma [4]:

0 0 0 0
N 0 1 0 1
[kG ] (6.22)
l 0 0 0 0
0 1 0 1

unde N este forţa axială.

Pentru bara dublu articulată, în calculul spaţial, matricea de rigiditate
geometrică este [4]:

~ 164 ~
 0 0 0 0 0 0
0 1 0 0 1 0
N 0 0 1 0 0 1
[kG ]
l 0 0 0 0 0 0
0 1 0 0 1 0
0 0 1 0 0 1

6.3.2. Bara dublu încastrată

În figura 6.4 se prezintă bara dublu încastrată în calculul plan.

2 5
3 6
1 4
l

Fig. 6.4

Matricea de rigiditate geometrică va avea forma [4]:

0 0 0 0 0 0

6 l 6 l
0 0
5 10 5 10

l 2l 2 l l2
0 0
N 10 15 10 30
[kG ]
l
0 0 0 0 0 0

6 l 6 l
0 0
5 10 5 10

l l2 l 2l 2
0 0
10 30 10 15 (6.23)

unde N este forţa axială.

~ 165 ~
 Pentru bara dublu încastrată, în calculul spaţial, matricea de rigiditate
geometrică este [4]:
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

6 l 6 l
0 0 0 0 0 0 0 0
5 10 5 10

6 l 6 l
0 0 0 0 0 0 0 0
5 10 5 10

Ix Ix
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
A A

2 2
l 2l l l
0 0 0 0 0 0 0 0
10 15 10 30

2 2
l 2l l l
0 0 0 0 0 0 0 0
N 10 15 10 30
[kG ]
l 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

6 l 6 l
0 0 0 0 0 0 0 0
5 10 5 10

6 l 6 l
0 0 0 0 0 0 0 0
5 10 5 10

Ix Ix
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
A A

2 2
l l l 2l
0 0 0 0 0 0 0 0
10 30 10 15

2 2
l l l 2l (6.24)
0 0 0 0 0 0 0 0
10 30 10 15

unde Ix reprezintă momentul de inerţie la torsiune, A aria secţiunii transversale iar

N forţa axială.

~ 166 ~
6.4. VIBRAŢIILE SISTEMULUI CU LEGĂTURI

6.4.1. Sistemul dinamic structural analizat

Se va considera o bară de secţiune constantă, fixată la un capăt (figura 6.5.a).

Caracteristicile barei sunt:
- lungimea barei l=6 m;
- aria secţiunii transversale A=0,24 m2;
- masa pe unitatea de lungime μ=0,583 t/m;
- modulul de elasticitate longitudinal E=270000 daN/cm2;
- momentul de inerţie al secţiunii transversale I=72 x 10-4 m4;
- valoarea critică a forţei axiale Pcr=13300 kN.

P P

m10

m9

m8

m7

m6

m5
6

m4

m3

m2

m1

a) b)
Fig. 6.5

~ 167 ~
 6.4.2. Soluţia de referinţă

Se va considera ca referinţă bara de secţiune constantă, fixată la un capăt,

din figura 6.5.a, discretizată în 20 de elemente de aceeaşi lungime, cu masele
concentrate. Masele concentrate vor avea posibilităţi de mişcare atât pe verticală,
cât şi pe orizontală. Valorile acestor mase sunt:
m1 m2 K m19 0,175 t , m20 0,0875 t

Indicii maselor se referă la punctele nodale şi nu la gradele de libertate care

sunt în număr de 40.

Tabelul 6.1
P/Pcr 0 0,2 0,4 0,6 0,8 0,96

T1 (s) 0,11161 0,12375 0,14182 0,17218 0,2414 0,51137

T2 (s) 0,017853 0,018154 0,018473 0,018809 0,019163 0,019463
T3 (s) 0,0072027 0,007207 0,0072027 0,0072027 0,0072027 0,0072027
T4 (s) 0,0063924 0,0064246 0,0064573 0,0064905 0,0065242 0,0065516
T5 (s) 0,0032707 0,0032786 0,0032865 0,0032945 0,0033026 0,0033091
T6 (s) 0,0024058 0,0024058 0,0024058 0,0024058 0,0024058 0,0024058
T7 (s) 0,0019838 0,0019866 0,0019894 0,0019922 0,0019951 0,0019973
T8 (s) 0,0014495 0,0014495 0,0014495 0,0014495 0,0014495 0,0014495
T9 (s) 0,0013317 0,0013329 0,0013341 0,0013354 0,0013366 0,0013376
T10 (s) 0,0010418 0,0010418 0,0010418 0,0010418 0,0010418 0,0010418
T11 (s) 0,0009562 0,0009568 0,0009574 0,0009580 0,0009587 0,0009592
T12 (s) 0,0008169 0,0008169 0,0008169 0,0008169 0,0008169 0,0008169
T13 (s) 0,0007205 0,0007208 0,0007212 0,0007215 0,0007218 0,0007221
T14 (s) 0,0006754 0,0006754 0,0006754 0,0006754 0,0006754 0,0006754
T15 (s) 0,0005787 0,0005787 0,0005787 0,0005787 0,0005787 0,0005787
T16 (s) 0,0005629 0,0005631 0,0005633 0,0005635 0,0005637 0,0005639
T17 (s) 0,0005089 0,0005089 0,0005089 0,0005089 0,0005089 0,0005089
T18 (s) 0,0004567 0,0004567 0,0004567 0,0004567 0,0004567 0,0004567
T19 (s) 0,0004525 0,0004527 0,0004528 0,0004529 0,0004531 0,0004532
T20 (s) 0,0004165 0,0004165 0,0004165 0,0004165 0,0004165 0,0004165

Pentru determinarea perioadelor proprii de vibraţie s-a utilizat programul de

calcul VIPRON. În tabelul 6.1 se prezintă numai primele 20 de perioade proprii de
vibraţie, rezultate atât din calculul dinamic liniar cât şi din calculul dinamic

~ 168 ~
geometric neliniar, pentru mai multe situaţii, funcţie de raportul P/Pcr. Din cele 11
situaţii şi anume
P/Pcr= 0; 0,1; 0,2; 0,3; 0,4; 0,5; 0,6; 0,7; 0,8; 0,9; 0,96
în tabelul 6.1 sunt redate numai şase situaţii.

6.4.3. Soluţia cu elemente finite şi mase concentrate

Bara de secţiune constantă, fixată la un capăt, se discretizează în zece

elemente finite de aceeaşi lungime, cu masele concentrate (figura 6.5.b). Masele
concentrate vor avea posibilităţi de mişcare atât pe verticală, cât şi pe orizontală.
Valorile acestor mase sunt:
m1 m2 K m9 0,35 t, m10 0,175 t

Tabelul 6.2
P/Pcr
0 0,2 0,4 0,6 0,8 0,96
T1 (s) 0,11196 0,12424 0,14232 0,17277 0,24181 0,52763
T2 (s) 0,018065 0,01837 0,018692 0,019032 0,019391 0,019693
T3 (s) 0,0072082 0,0072082 0,0072082 0,0072082 0,0072082 0,0072082
T4 (s) 0,006517 0,0065498 0,006583 0,0066168 0,006651 0,0066788
T5 (s) 0,0033607 0,0033687 0,0033768 0,0033849 0,0033931 0,0033997
T6 (s) 0,0024226 0,0024226 0,0024226 0,0024226 0,0024226 0,0024226
T7 (s) 0,0020558 0,0020587 0,0020615 0,0020643 0,0020672 0,0020695
T8 (s) 0,0014778 0,0014778 0,0014778 0,0014778 0,0014778 0,0014777
T9 (s) 0,0013951 0,0013963 0,0013975 0,0013987 0,0014 0,001401
T10 (s) 0,0010824 0,0010824 0,0010824 0,0010824 0,0010824 0,0010824
T11 (s) 0,001019 0,0010198 0,0010204 0,0010211 0,0010217 0,0010222
T12 (s) 0,0008708 0,0008708 0,0008708 0,0008708 0,0008708 0,0008708
T13 (s) 0,0007930 0,0007934 0,0007937 0,0007941 0,0007944 0,0007947
T14 (s) 0,0007437 0,0007437 0,0007437 0,0007437 0,0007437 0,0007437
T15 (s) 0,0006632 0,0006632 0,0006632 0,0006632 0,0006632 0,0006632
T16 (s) 0,0006584 0,0006586 0,0006588 0,0006591 0,0006593 0,0006595
T17 (s) 0,0006121 0,0006121 0,0006121 0,0006121 0,0006121 0,0006121
T18 (s) 0,0005816 0,0005816 0,0005816 0,0005816 0,0005816 0,0005816
T19 (s) 0,0005816 0,0005816 0,0005816 0,0005816 0,0005816 0,0005816
T20 (s) 0,0005673 0,0005673 0,0005673 0,0005673 0,0005673 0,0005673

Din nou, indicii maselor se referă la punctele nodale şi nu la gradele de

libertate dinamică.
~ 169 ~
 Pentru determinarea perioadelor proprii de vibraţie s-a utilizat de asemenea
programul de calcul VIPRON. În tabelul 6.2 se prezintă cele 20 de perioade proprii
de vibraţie, determinate atât din calculul dinamic liniar cât şi din calculul dinamic
geometric neliniar, pentru mai multe situaţii, funcţie de raportul P/Pcr.

6.5. EVALUAREA ERORILOR PERIOADELOR PROPRII DE VIBRAŢIE

INTERMEDIARE

6.5.1. Erorile intermediare efective

Erorile perioadelor proprii de vibraţie intermediare efective s-au determinat

în raport cu soluţia de referinţă. În tabelul 6.3 sunt prezentate aceste erori pentru
situaţiile funcţie de raportul P/Pcr considerate anterior.

Tabelul 6.3
P/Pcr
0 0,2 0,4 0,6 0,8 0,96
ε%
ε1 % 0,313592 0,39596 0,35256 0,342665 0,169843 3,179694
ε2 % 1,187475 1,18982 1,185514 1,185603 1,189793 1,181729
ε3 % 0,07636 0,01665 0,07636 0,07636 0,07636 0,07636
ε4 % 1,94919 1,948759 1,946634 1,945921 1,943533 1,94151
ε5 % 2,751705 2,748124 2,747604 2,743967 2,740265 2,737905
ε6 % 0,698312 0,698312 0,698312 0,698312 0,698312 0,698312
ε7 % 3,629398 3,629316 3,624208 3,619115 3,613854 3,61488
ε8 % 1,952397 1,952397 1,952397 1,952397 1,952397 1,945498
ε9 % 4,760832 4,756546 4,752267 4,740153 4,743379 4,739833
ε10 % 3,897101 3,897101 3,897101 3,897101 3,897101 3,897101
ε11 % 6,584121 6,577765 6,57253 6,576626 6,570287 6,566862
ε12 % 6,58882 6,58882 6,58882 6,58882 6,58882 6,58882
ε13 % 10,07203 10,06575 10,06101 10,05627 10,05139 10,04763
ε14 % 10,11504 10,11504 10,11504 10,11504 10,11504 10,11504
ε15 % 14,61328 14,61328 14,61328 14,61328 14,61328 14,61328
ε16 % 16,95888 16,9561 16,95541 16,95442 16,95342 16,9557
ε17 % 20,26995 20,26995 20,26995 20,26995 20,26995 20,26995
ε18 % 27,33602 27,33602 27,33602 27,33602 27,33821 27,33821
ε19 % 28,51209 28,47234 28,43546 28,3986 28,35893 28,32778
ε20 % 36,18033 36,18033 36,18033 36,18033 36,18033 36,18033

~ 170 ~
 6.5.2. Procedeul liniar de interpolare al erorilor efective

Se consideră o variaţie liniară a erorilor perioadelor proprii de vibraţie

intermediare, pornind de la valoarea zero la valoarea εn. În figurile 6.6, 6.7, 6.8,
6.9, 6.10 şi 6.11 se arată variaţia efectivă a erorilor perioadelor proprii de vibraţie
prin linia curbă, pentru situaţiile analizate. Variaţia liniară conduce la următoarea
relaţie simplă de evaluare:
i
ˆi % n% (6.25)
n

S-au utilizat notaţiile:

n % - eroarea efectivă a ultimei perioade proprii a modelului dinamic;
i - indicele modului propriu curent;
ˆ i % - eroarea interpolată a perioadei proprii de vibraţie T i .
În vederea interpolării liniare, dreapta de interpolare porneşte de la punctul
„0”, care nu reprezintă un mod propriu de vibraţie, ci numai un punct prin care
trece această dreaptă. În acest fel, pot fi estimate şi erorile perioadelor proprii T1 şi
T2 care, deşi au valori mici, sunt diferite de zero.

ε% P/Pcr=0 εn%=36,18%

ˆi

i
i n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.6.

Pentru raportul P/Pcr=0,96, deoarece eroarea perioadei proprii fundamentale

nu este acoperită de relaţia (6.25) se propune (figura 6.11):
i
ˆi % n %, i 2,K, n
n (6.26)
ˆ1 % ˆ2 %

~ 171 ~
ε% P/Pcr=0,2 εn%=36,18%

ˆi

i
i n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.7

ε% P/Pcr=0,4 εn%=36,18%

ˆi

i
i n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.8

ε% P/Pcr=0,6 εn%=36,18%

ˆi

i
i n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.9
~ 172 ~
ε% P/Pcr=0,8 εn%=36,18%

ˆi

i
i n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.10

ε% P/Pcr=0,96 εn%=36,18%

ˆi

i
i n MODUL
PROPRIU

a)

b)
Fig. 6.11

~ 173 ~
 6.5.3. Metoda polinomului de interpolare Lagrange

Polinomul de interpolare al lui Lagrange are expresia (5.36).

În concordanţă cu uniformitatea sau neuniformitatea curbei ε efective se
aleg mai puţine sau mai multe puncte nodale prin care să treacă polinomul de
interpolare Lagrange.
În toate cele şase cazuri s-au ales ca puncte nodale originea sistemului de
coordonate şi punctul corespunzător ultimului mod propriu calculat:
(0,0) , (n, εn)

Datorită faptului că polinomul de interpolare Lagrange trece prin origine, el

are termenul liber nul pentru toate cele şase cazuri studiate.
Pentru situaţia în care P/Pcr=0 s-au ales cinci puncte nodale (figura 6.12):
(0; 0) , (2; 1,187475) , (5; 2,751705) , (13; 10,07203) , (20; 36,18033)

Polinomul de interpolare Lagrange are expresia:

P( x) 0,000228573 x 4 0,000706069 x3 0,018437348 x 2 0,63160748 x (6.27)

Pentru situaţia în care P/Pcr=0,2 s-au ales cinci puncte nodale (figura 6.13):
(0; 0) , (2; 1,18982) , (5; 2,748124) , (13; 10,06575) , (20; 36,18033)

Polinomul de interpolare Lagrange are expresia:

P( x) 0,000225394 x 4 0,000582593 x3 0,019807261 x 2 0,63505175 x (6.28)

Pentru situaţia în care P/Pcr=0,4 s-au ales cinci puncte nodale (figura 6.14):
(0; 0) , (2; 1,185514) , (5; 2,747604) , (13; 10,06101) , (20; 36,18033)

Polinomul de interpolare Lagrange are expresia:

P( x) 0,000229321 x 4 0,000726197 x3 0,018272207 x 2 0,63037163 x (6.29)

Pentru situaţia în care P/Pcr=0,6 s-au ales cinci puncte nodale (figura 6.15):
(0; 0) , (2; 1,185603) , (5; 2,743967) , (13; 10,05627) , (20; 36,18033)

Polinomul de interpolare Lagrange are expresia:

P( x) 0,000227817 x 4 0,000668612 x3 0,018873961 x 2 0,6314013 x (6.30)

Pentru situaţia în care P/Pcr=0,8 s-au ales cinci puncte nodale (figura 6.16):
(0; 0) , (2; 1,189793) , (5; 2,740265) , (13; 10,05139) , (20; 36,18033)

Polinomul de interpolare Lagrange are expresia:

P( x) 0,000222843 x 4 0,000479059 x3 0,020951973 x 2 0,63693394 x (6.31)

~ 174 ~
ε% P/Pcr=0 εn%=36,18%

n MODUL
PROPRIU

Fig 6.12

ε% P/Pcr=0,2 εn%=36,18%

n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.13

ε% P/Pcr=0,4 εn%=36,18%

n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.14
~ 175 ~
ε% P/Pcr=0,6 εn%=36,18%

n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.15

ε% P/Pcr=0,8 εn%=36,18%

n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.16

ε% P/Pcr=0,96 εn%=36,18%

n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.17

~ 176 ~
 Pentru situaţia în care P/Pcr=0,96 s-au ales şase puncte nodale (figura 6.17):
(0; 0) , ( 1 ; 3,179694) , ( 5 ; 2,737905) ,
(9; 4,739833) , (15; 14,61328) , (20; 36,18033).

Polinomul de interpolare Lagrange are expresia:

P( x) 0,000278206 x 5 0,013604515 x 4 0,239484855 x 3
(6.32)
1,716597592 x 2 4,670133046 x

În figurile 6.12, 6.13, 6.14, 6.15, 6.16 şi 6.17 curba ε efectivă este
reprezentată prin linie de culoare albastră, iar polinomul de interpolare Lagrange
prin linie roşie.

6.5.4. Procedeul funcţiei putere

Funcţia de interpolare se alege de forma

b
i% a i (6.33)

astfel încât să fie acoperitoare pentru toate cele n valori ale erorilor perioadelor
proprii de vibraţie.
În relaţia (6.33) i este indicele modului propriu de vibraţie.
Cele două constante se determină din condiţiile ca:
în origine funcţia εi% să aibă valoarea ε1%;
pentru i=n funcţia εi% să aibă valoarea εn%.

Pentru P/Pcr=0, prima condiţie conduce la:

0,3136 a

A doua condiţie conduce la:

36,16 a 20 b
2
de unde
lg 35,8664
b 1,195
lg 20
adică
i% 0,3136 i1,195 (6.34)

Relaţia (6.34) poate fi folosită şi pentru rapoartele P/Pcr=0,2; 0,4; 0,6 şi 0,8 ,
fiind acoperitoare şi în aceste cazuri.
Pentru P/Pcr=0,96, relaţia (6.33) devine:
i% 3,18 i1,167 (6.35)

~ 177 ~
ε% P/Pcr=0 εn%=36,18%

n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.18

ε% P/Pcr=0,2 εn%=36,18%

n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.19

ε% P/Pcr=0,4 εn%=36,18%

n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.20

~ 178 ~
ε% P/Pcr=0,6 εn%=36,18%

n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.21

ε% P/Pcr=0,8 εn%=36,18%

n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.22

ε% P/Pcr=0,96 εn%=36,18%

n MODUL
PROPRIU

Fig. 6.23
~ 179 ~
6.6. CREŞTEREA PERIOADEI PROPRII FUNDAMENTALE DE
VIBRAŢIE ÎN FUNCŢIE DE CREŞTEREA RAPORTULUI P/Pcr

Sistemul dinamic continuu este reprezentat în figura 6.5.a.

În prezenta teză de doctorat s-au determinat perioadele proprii de vibraţie ale
acestui sistem dinamic pentru 11 valori ale raportului P/Pcr , dintre care numai 6 au
fost incluse în tabelul 6.1.
Valorile perioadei proprii fundamentale de vibraţie ale acestui sistem
dinamic, exprimate în secunde, sunt redate în tabelul 6.4.

Tabelul 6.4
P/Pcr T1 (s) P/Pcr T1 (s)
0 0,11196 0,5 0,15527
0,1 0,11757 0,6 0,17277
0,2 0,12424 0,7 0,19854
0,3 0,13229 0,8 0,24181
0,4 0,14232 0,9 0,33863
0,96 0,52763

Rezultatele obţinute sunt reprezentate grafic în figura 6.24.

P/Pcr

T1 (s)

Fig. 6.24. Creşterea perioadei proprii fundamentale de vibraţie

în funcţie de creşterea raportului P/Pcr

Considerarea influenţei forţei axiale conduce la reducerea accentuată a

rigidităţii structurii. Rigiditatea scade cu pătratul creşterii perioadei proprii de
vibraţie.

~ 180 ~
6.7. CONCLUZII

În calculul dinamic geometric neliniar au fost parcurse etapele de studiu din

calculul dinamic liniar.
În funcţie de diferite rapoarte P/Pcr , s-au determinat erorile perioadelor
proprii de vibraţie.
Pentru interpolarea erorilor acestora s-au utilizat următoarele procedee:
procedeul liniar de interpolare;
metoda polinomului de interpolare Lagrange;
procedeul funcţiei putere.

În calculul dinamic geometric neliniar, aceste procedee se aplică într-un mod

diferit faţă de calculul dinamic liniar, datorită mai ales modificării semnificative a
perioadei proprii fundamentale de vibraţie.
Au fost propuse expresii adecvate comportării dinamice geometric neliniare
atât în procedeul liniar, cât şi în procedeul funcţiei putere şi în metoda polinomului
de interpolare Lagrange.
De asemenea, a fost studiată creşterea perioadei proprii fundamentale de
vibraţie în funcţie de creşterea raportului P/Pcr şi implicit scăderea accentuată a
rigidităţii structurii.
În acest capitol se generalizează studiul comportării dinamice geometric
neliniare de la modul propriu fundamental de vibraţie la toate modurile proprii de
vibraţie ale modelului dinamic analizat.

~ 181 ~
CAPITOLUL 7

CONSIDERAŢII FINALE

7.1. CONTRIBUŢII PERSONALE

Principalele contribuţii personale sunt:

1. Introducerea factorului de amplificare dinamică pentru cuantificarea

interacţiunii dintre modurile proprii de vibraţie. Astfel, pentru modurile
proprii înalte, pulsaţiile de vibraţie din modurile proprii joase reprezintă
“pulsaţii ale acţiunii” şi factorul de amplificare dinamică este supraunitar.
Pentru modurile proprii inferioare “pulsaţiile acţiunii” sunt pulsaţiile de
vibraţie din modurile proprii superioare iar factorul de amplificare dinamică
este subunitar.

2. Recomandările privind modelarea sistemelor dinamice structurale cu

rigidităţi disproporţionate. Se recomandă ca părţile deosebit de flexibile ale
sistemului dinamic structural să nu fie considerate în analiză dacă este
posibil. În caz contrar, reţeaua de elemente finite trebuie să fie îndesită în
aceste zone flexibile.

3. Punerea în evidenţă a faptului că o creştere a maselor şi încărcărilor

dinamice într-o zonă a structurii conduce la o “flexibilizare dinamică” a
acelei zone şi reţeaua de elemente finite trebuie îndesită.

4. Efectuarea a două studii de caz privind influenţa gradului de rafinare al

discretizării asupra modurilor proprii de vibraţie şi asupra răspunsului
dinamic. O concluzie importantă este aceea că eroarea perioadei proprii de
vibraţie se regăseşte amplificată de câteva ori în răspunsul dinamic la
acţiunea seismică.

5. Punerea în evidenţă a următoarei proprietăţi a sistemelor dinamice uniforme

libere, modelate cu elemente finite şi anume: eroarea celei mai înalte pulsaţii
proprii a sistemului coincide cu eroarea celei mai înalte pulsaţii proprii a
unui singur element finit sau este mai mică decât aceasta.

6. Demonstrarea proprietăţii sistemelor dinamice uniforme libere, modelate cu

elemente finite, pentru vibraţiile axiale cu matricea maselor “consecventă”.

7. Demonstrarea proprietăţii sistemelor dinamice uniforme libere, modelate cu

elemente finite, pentru vibraţiile de torsiune cu caracteristici inerţiale
concentrate şi cu matricea inerţială “consecventă”.

~ 182 ~
 8. Studiul proprietăţii sistemelor dinamice uniforme libere, modelate cu
elemente finite, pentru vibraţiile transversale cu matricea maselor
“consecventă” şi diagonală.

9. Aplicarea practică a proprietăţii sistemelor dinamice uniforme modelate cu

elemente finite la structurile cu legături.

10. Studiul proprietăţii sistemelor uniforme modelate cu elemente finite în

calculul dinamic geometric neliniar.

11. Evaluarea erorilor pulsaţiilor proprii intermediare în funcţie de eroarea celei

mai înalte pulsaţii a modelului dinamic.

12. Propunerea unei formule de interpolare liniară a erorilor.

13. Aplicarea polinomului de interpolare Lagrange pentru studiul erorilor

intermediare.

14. Propunerea funcţiei putere pentru interpolarea erorilor intermediare.

15. Propunerea procedeului liniar de interpolare, a metodei polinomului de

interpolare Lagrange şi a funcţiei putere în calculul dinamic geometric
neliniar,

16. Asocierea dintre amplificarea erorilor pulsaţiilor proprii în răspunsul

dinamic la acţiuni armonice şi a răspunsului dinamic la acţiunea seismică.

7.2. VALORIFICAREA LUCRĂRII ŞI DIRECŢII VIITOARE DE

CERCETARE

Valorificarea tezei de doctorat s-a concretizat prin publicarea a cinci lucrări

ştiinţifice dintre care patru ca autor unic. De asemenea, în plenul catedrei de
Mecanică, statică şi dinamica construcţiilor au fost susţinute cele trei referate de
doctorat.
Printre direcţiile viitoare de cercetare se numără:

studiul influenţei erorilor vectorilor proprii de vibraţie asupra răspunsului

dinamic al sistemelor structurale în calculul liniar;
studiul influenţei erorilor vectorilor proprii de vibraţie asupra răspunsului
dinamic al sistemelor structurale în calculul geometric neliniar;
calculul dinamic geometric neliniar cu considerarea variabilităţii maselor
sistemului structural concomitent cu variaţia forţelor axiale.

~ 183 ~
BIBLIOGRAFIE

[1]. Albotă, E. F., „Contribuţii teoretice şi aplicative privind fundamentarea

conceptelor şi criteriilor de elaborare a normelor de protecţie antiseismică”,
Teză de doctorat, U.T.C.B., Bucureşti, 2006.

[2]. Bathe, K. J., Wilson, E., „Numerical Methods in Finite Elements Analysis”,
Prentice Hall, Inc., Englewood Cliffs, New Jersey, 1976.

[3]. Bathe, K. J., „Finite Element Procedures in Engineering Analysis”, Prentice-

Hall, Inc., 1982.

[4]. Bănuţ, V., „Calculul neliniar al structurilor”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1981.

[5]. Bănuţ, V, „Statica, Stabilitatea şi Dinamica Construcţiilor”, I. C. B., 1988.

[6]. Bănuţ, V., „Calculul dinamic geometric neliniar”, Revista Construcţii, nr. 3-4,
1989.

[7]. Bănuţ, V., „Calculul de ordinul II şi de stabilitate al elementelor şi structurilor

de rezistenţă”, Editura Conspress, Bucureşti, 2005.

[8]. Bănuţ, V., Teodorescu M., „Dinamica construcţiilor”, Editura MATRIXROM,

Bucureşti, 2007.

[9]. Bârsan, G. M., „Dinamica şi Stabilitatea Construcţiilor”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1979.

[10]. Benaroya, H., „Mechanical Vibration. Analysis, Uncertainties and Control”,

Marcel Dekker, Inc., New York, U.S.A., 2004.

[11]. Chopra, A., „Dynamics of Structures: Theory and Applications to Earthquake

Engineering”, Prentice-Hall, New York, 1995.

[12]. Clough, R. W., „Analysis of Structural Vibrations and Dynamic Response”,

Recent Advances in Matrix Methods of Structural Analysis and Design, Univ.
Alabama, 1971.

[13]. Clough, R. W., Penzien, J., „Dynamics of Structures”, McGraw-Hill, Inc.,

1993.

[14]. Demetriu, S., „Modele aleatoare. Aplicaţii în dinamica structurilor şi

inginerie seismică”, Editura Conspress, Bucureşti, 2002.

~ 184 ~
[15]. Diaconu, A. C., „Bilanţul energetic în timpul acţiunii seismice”, Ed. Soc.
Acad. „Matei – Teiu Botez”, Iaşi, 2007.

[16]. Dragotă, I., Petrehuş, V., „Metode numerice pentru ecuaţii diferenţiale”,
Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2002.

[17]. Enache, R., „Influenţa fenomenului de torsiune generală asupra răspunsului

seismic al structurilor în cadre”, Teză de doctorat, U.T.C.B., Bucureşti, 2003.

[18]. Felippa, C. A., „Introduction to Finite Element Methods”, ASEN5007,

University of Colorado at Boulder, USA, 2004.

[19]. Fertis, D. G., „Mechanical and Structural Vibrations”, John Wiley & Sons,
Inc., New York, 1995.

[20]. Gavrilă, C., Gavrilă, M. R., „Metode numerice rezolvate în MATHCAD şi

MATLAB/SCILAB”, Editura MATRIXROM, Bucureşti, 2005.

[21]. Hartog, J. P. D., „Mechanical Vibrations”, Dover Publications, Inc., New

York, 1985.

[22]. He, J., Fu, Z. F., „Modal Analysis”, Butterworth-Heinemann, Oxford, 2001.

[23]. Iancovici, M., „Evaluarea performanţei structurale a clădirilor din beton

armat”, Teză de doctorat, U.T.C.B.,2005.

[24]. Ieremia, M., „Elasticitate. Plasticitate. Neliniaritate. Fundamente cu Aplicaţii

la Calculul Structurilor”, Editura PRINTECH, Bucureşti, 1998.

[25]. Ifrim, M., „Analiza dinamică a structurilor şi inginerie seismică”, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.

[26]. Ifrim, M., „Dinamica structurilor şi inginerie seismică”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1984.

[27]. Ifrim, M., Macavei, F., „Modelarea dinamică a structurilor cu elemente de

diferite rigidităţi”, Buletinul Ştiinţific al I.C.B., nr. 1, 1986.

[28]. Ilie, Gh., Fierbinţeanu, V., Stănilă, N., Petrescu, I., „Mecanica
Construcţiilor”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1987.

[29]. Kwon, Y.W., Bang, H., „The Finite Element Method Using MATLAB”,
CRC Press LLC, Florida, 2000.

~ 185 ~
[30]. Macavei, F., Ifrim, M., Petrescu, I., Demetriu, S., Vlad, I., Zanfir, M.,
Enache, R., „Criterii şi principii de modelare specifice sistemelor dinamice”,
contract de cercetare ştiinţifică nr. 122/1993, I.C.B.-M.L.P.A.T., Bucureşti,
1993.

[31]. Macavei, F., Vlad, I., Zanfir, M., „Statica, stabilitatea şi dinamica
construcţiilor”, I.C.B., 1993.

[32]. Macavei, F., Poteraşu, V. F., „Complemente de dinamica structurilor”,

Editura Virginia, Iaşi, 1994.

[33]. Macavei, F., „A Minimum Dimension of Dynamic Model for Structures with
Linear Behavior”, Buletinul Ştiinţific al U.T.C.B., nr. 2/1998.

[34]. Macavei, F., Petrescu, I., Stan, O. M., „A Property of Dynamic Systems
Modelled with Finite Element”, Buletinul Ştiinţific al U.T.C.B., nr.1/2001.

[35]. Macavei, F., „Aspecte ale modelării sistemelor dinamice structurale”,

Lucrările simpozionului „Realizări şi perspective în activitatea de construcţii
şi în învăţământul de specialitate”, Iaşi, 2001.

[36]. Macavei, F., Manea, V., Macavei, T., „Condensation of the Stiffness Matrix
and the Hypotheses of the Reciprocal Orthogonality Theorem of the Vibration
Eigenvectors”, Buletinul Ştiinţific al U.T.C.B., nr. 1/2006.

[37]. Macavei, T., „Metode de integrare numerică directă în analiza dinamică a

structurilor”, Lucrare de disertaţie, U.T.C.B., iunie 2003.

[38]. Macavei, T., „The Influence of Stiffnesses and Masses Distribution on the
Dynamic Structural Model”, International Symposium „Thirty Years from the
Romanian Earthquake of March 4, 1977”, Bucharest, 1-3 March, 2007.

[39]. Macavei, T., „Influenţa gradului de rafinare al discretizării în elemente finite

asupra perioadelor proprii de vibraţie determinate prin calcul”, Buletinul
Ştiinţific al U.T.C.B., sub tipar.

[40]. Macavei, T., „Studiu de caz privind influenţa gredului de rafinare al

discretizării asupra răspunsului seismic calculat al unui sistem structural
multietajat”, Buletinul Ştiinţific al U.T.C.B., sub tipar.

[41]. Păltineanu, G., Matei, P., Trandafir, R., „Bazele analizei numerice”, Editura
Printech, Bucureşti, 2001.

~ 186 ~
[42]. Păltineanu, G., Matei P., Macavei, F., Petrehuş, V., „The Influence of
Eigenvalue Perturbation on the Accuracy of the Computed Dynamic
Response to Harmonic Loadings”, The International Conference „Trends and
Challenges in Apllied Mathematics”, Bucharest, June 20-23, 2007.

[43]. Popa, I., „Analiză matematică,.Vol. I. Calcul diferenţial”, Editura

MATRIXROM, Bucureşti, 2000.

[44]. Popa, I., „Analiză matematică. Vol. II. Calcul integral”, Editura
MATRIXROM, Bucureşti, 2001.

[45]. Precupanu, D., „Fundamente de Rezistenţa Construcţiilor”, Editura

Politehnium, Iaşi, 2009.

[46]. Ragab, A. R., Bayoumi, S. E., „Engineering Solid Mechanics. Fundamentals

and Applications”, CRC Press LLC, Florida, U.S.A., 1999.

[47]. Rao, S. S., „Vibration of Continuous Systems”, John Wiley & Sons, Inc.,
Hoboken, New Jersey, 2007.

[48]. Sandi, H., „Elemente de dinamica structurilor”, Editura Tehnică, Bucureşti,

1983.

[49]. Sehmi, N. S., „Large Order Structural Eigenanalysis Techniques Algorithms

for Finite Element Systems”, Ellis Horwood Limited, Chichester, England,
1989.

[50]. Shabana, A. A., „Computational Continuum Mechanics”, Cambridge

University Press, New York, U.S.A., 2008.

[51]. Stematiu, D., Popescu, R., „Calculul structurilor hidrotehnice prin metoda
elementelor finite”, I.C.B., 1986.

[52]. Szolga, V., „Comportarea la solicitări dinamice a unor structuri masive”,

Teză de doctorat, I.C.B., 1988.

[53]. Ştefan, D., „Identificarea dinamică a sistemelor mecanice cu aplicaţii la

calificarea seismică a unor clădiri şi echipamente din componenţa centralelor
nucleare – electrice”, Teză de doctorat, Iaşi, 1995.

[54]. Thomson, W. T., „Theory of Vibration with Applications”, Nelson Thornes

Ltd., United Kingdom, 2003.

[55]. Toma, I., „Matematici speciale”, Editura MATRIXROM, Bucureşti, 2000.

~ 187 ~
[56]. Vlad, I., Macavei, F., „Calculul sistemelor structurale la acţiuni statice”,
Editura Tehnică, Bucureşti, 2002.

[57]. ***, Metodologie pentru stabilirea dimensiunii modelului dinamic uniform de

calcul al construcţiilor, contract U.T.C.B.-M.L.P.A.T., nr. 188/1997.

[58]. ***, Opţiuni de modelare în programul de calcul Ruaumoko, University of

Canterbury, New Zealand, 2001.

[59]. ***, Cod de proiectare seismică P100, Partea I – P100 - 1/2006. Prevederi de
proiectare pentru clădiri, 2006.

~ 188 ~