FARMACOGNOZIE GENERALA

Farmacognozia - definitie, istoric, ramuri

FARMACOGNOZIA

Definitie. Istoric. Ramuri. Interdependenta cu alte discipline farmaceutice.

Farmacognozia este o stiinta cu caracter aplicativ care se ocupa cu studiul materiilor prime vegetale,
animale si a unor constituienti chimici cu proprietati terapeutice, in scopul transformarii lor in medicamente.

Fig. 1 Ginkgo Biloba frunze (produsul vegetal),

extract (contine un fitocomplex activ farmacodinamic),

capsule (produs farmaceutic)

Din punct de vedere etimologic cuvintul farmacognozie provine din limba greaca:

Pharmakon - remediu, substanta, medicament

Gnosis - cunoastere

De fapt toti termenii farmaceutici in alcatuirea carora regasim radacina pharmakon au origine egipteana.

Ph- ar-maki care s-ar traduce prin “ cel care asigura linistea, siguranta”. Este exact calitatea atribuita de
egipteni zeului Thot, patronul stiintei.

Termenul farmacognozie este utilizat pentru prima data in 1815 de catre C.A. Seydler (student la medicina
in Halle, Germania) in lucrarea Analecta Pharmacognostica, considerata stiinta cunoasterii si recunoasterii
substantelor medicamentoase de origine vegetala, animala si minerala.

Anterior se folosea in acelasi scop, denumirea Materia Medica atribuita de Dioscorides (in anul 78 dupa
Ch.), insemnind materiale medicamentoase, sinonim cu substante si produse naturale folosite in acea epoca de
catre medici.

Treptat domeniul farmacognoziei s-a restrins numai la produse biologice, mai mult de origine vegetala, cele
de origine animala trecind in domeniul biochimiei.

Farmacognozia moderna reprezinta o sinteza a cunostintelor biologice, biochimice, chemotaxonomice si

farmacodinamice avind ca obiect studiul complex al produselor medicamentoase naturale, preponderent
vegetale, dar si animale.

1
FARMACOGNOZIE GENERALA
Farmacognozia - definitie, istoric, ramuri
Farmacognozia in sens:

 larg cuprinde istoricul utilizarii anumitor remedii naturale, raspindirea acestora, selectarea si
cultivarea plantelor producatoare, obtinerea si conservarea produselor vegetale si animale,
identificarea si evaluarea calitatii lor precum si desfacerea lor.

Fig. 2 Plantele sursa de medicament, aliment

 restrins implica cunoasterea particularitatilor metodelor de identificare si evaluare a

medicamentelor naturale, ea reprezentind veriga de legatura intre farmacologie, biochimie,
toxicologie, tehnica farmaceutica si chimia farmaceutica.

Datorita evolutiei stiintelor biologice si fizico-chimice, farmacognozia a inregistrat numeroase progrese,

putind vorbi astfel de mai multe ramuri:

1) Farmacognozia descriptiva (farmacobotanica)

ofera informatii despre sursele producatoare (pozitie taxonomica, raspindire, descriere, cultura)

produsele vegetale (obtinere, conservare, caractere macro- si microscopice)

2
FARMACOGNOZIE GENERALA
Farmacognozia - definitie, istoric, ramuri

Fig. 3 Produse vegetale

2) Fitochimia ( chimia vegetala)

insumeaza cunostintele despre structura chimica, modul de formare (biosinteza) a principiilor active si
proprietatilor fizico-chimice ale acestora, in baza carora se elaboreaza procedee de extractie,
purificare, identificare si dozare in scopul determinarii calitatii produselor vegetale.

Fig. 4 Metode de extractie a substantelor active din plante

3
FARMACOGNOZIE GENERALA
Farmacognozia - definitie, istoric, ramuri
3) Fitoterapia

tratarea unor maladii cu ajutorul preparatelor farmaceutice de origine vegetala

Fig 5 Fitoterapia bazata pe dovezi

Fig. 6 Current processes in drug discovery from herbal medicines

4
FARMACOGNOZIE GENERALA
Farmacognozia - definitie, istoric, ramuri

Fig. 7 Current approaches for drug discovery from herbal medicines

Repere istorice

Shen Nung, impăratul Roşu (2800 î. Hr.) se spune că acesta a testat acţiunea terapeutică a câteva sute de
plante, iar cunoştinţele acumulate au fost adunate în primul ierbar medical, Pen-T-Sao, în care erau descrise 365
remedii vegetale. Tezaurul medicamentos al farmaciei chineze antice cuprindea un număr mare de remedii
vegetale: algele marine care conţineau iod şi erau folosite pentru tratamentul guşei tiroidiene, salcia conţinea
acid salicilic era utilizată în tratamentul reumatismului, florile de dud care conţineau rutin erau folosite pentru

5
FARMACOGNOZIE GENERALA
Farmacognozia - definitie, istoric, ramuri
tratarea hipertensiunii arteriale. Două plante medicinale şi-au legat numele de farmacia chineză: ginsengul si
Ginkgo biloba.

Papirusul Ebers redactat în jurul anului 1550 î. Hr. constituie o adevărată enciclopedie de medicină şi
farmacie. Având o lungime de 20 metri şi o lăţime de 30 cm, acest papirus constituie prima lucrare medicală cu
caracter ştiinţific, care cuprinde o colecţie de 875 prescripţii şi 700 de remedii.

Fig.8 Papirusul Ebers Fig.9 Reteta egipteana

Hippocrate ,,părintele medicinei raţionale’’ cunoştea peste 300 de leacuri vegetale, animale şi minerale.

Theophrastos (circa 370-285 î. Hr.), discipolul lui Aristotel este autorul unei importante lucrări de
botanică: Istoria plantelor, în care descrie peste 500 de plante. El este primul care menţionează feriga şi
efectele sale antihelmintice. În clasificarea medicamentelor vegetale, Theophrastos s-a bazat pe criterii
organoleptice, în special pe gust. El este considerat în domeniul botanicii farmaceutice, ca ,,tatăl farmacologiei
din antichitate’’.

Pedanius Dioscorides (41-68), medic militar, care a avut ocazia să studieze efectele a câteva sute de plante,
reuşind să elaboreze o lucrare sistematizată privind cunoştinţele medicale. Principala sa operă, De materia
medica - Despre medicamente este considerată cea mai importantă lucrare de farmacologie din antichitate. Sunt
descrise aproximativ 600 de medicamente - droguri aromatice, uleiuri, unguente, plantele medicinale, produse
de origine animală. Un capitol special este consacrat otrăvurilor şi antidoturilor. Lui i se datorează modul de
prepare a lanolinei, precum şi cunoaşterea efectului astringent al taninului. Lucrarea lui Dioscorides a stat la
baza unor studii şi scrieri ulterioare în domeniul farmacologiei şi practicii medicale.

Galenus originar din Pergam - printre lucrările sale se află Despre compoziţia medicamentelor după gen,
Despre compoziţia medicamentelor după loc, Despre medicamentele simple după felul şi acţiunea lor - în care
sunt descrise 473 de produse vegetale. Foarte apreciate au fost purgativele sale amare pe bază de aloe şi cele pe
bază de colocint. Galenus are meritul de a fi clasificat medicamentele după origine, aspect exterior şi acţiune;
de asemenea a diferenţiat medicamentul de aliment (medicamentul induce o schimbare calitativă a masei

6
FARMACOGNOZIE GENERALA
Farmacognozia - definitie, istoric, ramuri
organismului). Tot el a dat indicaţii în ce măsură un medicament poate să-l înlocuiască pe altul Qui pro quod.
Galenus a sesizat: specificitatea de acţiune a medicamentelor - deşi omul ingeră un medicament format dintr-un
amestec de principii, organele sale ştiu să aleagă exact ce le trebuie. Se menţiona faptul că formulele
medicamentoase compuse trebuiau să conţină alături de principiul activ şi substanţe de protecţie, care să
ferească principiul activ de acţiunea distructivă a unor sucuri, ca de pildă cele acide din stomac; se avea în
vedere necesitatea unei terapii diferenţiate după vârstă, stare de nutriţie; înlocuirea unui medicament trebuia să
fie un principiu particular, deoarece sferele de eficienţă a două medicamente nu se suprapun perfect niciodată,
astfel că înlocuirea unuia cu altul trebuie să se facă cu prudenţă şi cu gândul la finalitate, ,,prudenter et respice
finem’’.

Ibn Sina (980-1037), cunoscut sub numele latinizat Avicenna, supranumit ,,principele medicilor’’
şi ,,floarea culturii arabe’’. Printre cele mai importante lucrări ale sale se află Canon Medicinae - Canonul
ştiinţei medicale şi Cantica medicinae - Poemul medicinei. Canonul ştiinţei medicale este constituit din cinci
cărţi şi include probleme de anatomie, fiziologie, patologie, terapie, chirurgie, igienă, dietetică, farmacie. Cartea
a doua conţine informaţii de farmacologie generală şi medicamente simple. Cartea a cincea include toate
medicamentele compuse, modul lor de preparare, cât şi tipurile de acţiune combinată a medicamentelor. El a
introdus în terapeutică unguentul mercurial pentru combaterea parazitului păduchele lat şi poţiunea cu arsenic.
Tot lui i se atribuie şi inovaţia auririi şi argintării pilulelor pentru potenţarea efectului medicamentelor.

Fig 10 Canon Medicinae

Alexandru din Tralles care studiase medicina la Efes, Pergam, Atena şi Alexandria, studiind scrierile lui
Hipocrate şi Galenus, a redactat, în jurul anului 580 lucrarea Douăsprezece cărţi de medicină, în care erau
descrise ca medicamente: uleiurile eterice, decoctul de muşeţel, seminţele de coriandru şi timian, rodia, uleiul
de ricin, brânduşa de toamnă. Totodată, el a atras atenţia asupra pericolului folosirii abuzive a opiului.

Theophrastus von Hohenheim, zis şi Paracelsus (1493-1541) a orientat terapia şi farmacia şi spre
valorificarea mai intensă a regnului mineral, conştient fiind de faptul că numai medicamentele de origine
vegetală nu erau suficiente pentru o terapie eficientă; popularizat tincturile şi extractele alcoolice. Paracelsus
considera că fiecare plantă are proprietăţi specifice, putând fi folosită pentru vindecarea mai multor boli. Tot el

7
FARMACOGNOZIE GENERALA
Farmacognozia - definitie, istoric, ramuri
a fost primul care a elaborat una din legile fundamentale ale farmacologiei: ,,toate substanţele sunt otrăvuri şi
nimic nu este fără otravă; doza stabileşte dacă o substanţă nu este otravă’’.

Setürner, un tânăr farmacist german din Paderborn, a izolat şi a descris morfina (1803).

Pelletier şi Caventou au izolat chinina (1820)

C. A. Nativelle a izolat digitalina (1871)

Niemann a izolat cocaina (1860)

John Pemberton (farmacist din Atlanta): 1886 Coca-Cola

Fig. 11 Reclama la Coca-Cola din 1886

Wilbur Scoville: farmacist american care a inventat o scala empirica de masurat gradul de iuteala conform
careia capsaicina pura are 16 milioane de unitati Scoville; cel mai iute ardei cunoscut se numeste Carolina
Reaper (2,2 milioane SHU), Jalapeno (2500-10000);

Antoine Parmentier (farmacist): l-a convins pe Ludovic XVI ca ar putea eradica foametea care lovise
Franta in 1785 cu cartofi (pina atunci utilizati doar pentru a hrani vitele)