Basmul particularizează categoria fantasticului sub forma fabulosului şi a miraculosului. Aceasta presupune că

personajul si cititorul acceptă existenţa altor alte legi ale naturii decât cele din lumea reală, prin care evenimentele
supranaturale cu care se confruntă pot fi explicate. Supranaturalul nu provoacă reacţii de uimire sau de teamă.
Basmul propune o lume care îşi află explicaţiile în ea însăşi.

Ipoteza
In conformitate cu afirmaţia lui G. Călinescu, potrivit căreia basmul este o oglindire a vieţii în moduri
fabuloase, Povestea lui Harap-Alb este un basm în care personajele fie îmbină umanul cu supraumanul, fie aparţin
uneia dintre aceste două categorii.
Argumentare

Tipuri de personaje
In funcţie de capacităţile lor, personajele pot fi grupate în realiste şi fantastice. Adesea însă, în profilul aceluiaşi
personaj se întâlnesc elemente realiste alături de elemente fabuloase. Personajele realiste aparţin „tărâmului de aici"
şi se supun codului de stratificare socială specific realităţii: împăraţi, fii şi fete de împăraţi, slujitori, (falşi) cerşetori,
oameni simpli, asimilabili categoriei ţăranilor, negustori, oameni liber, călători viteji aflaţi în căutare de aventuri
primejdioase etc. In basmul lui Creangă, din această categorie fac parte Craiul şi cei trei fii ai săi, Spânul, împăratul
Verde şi fiicele sale. Personaje fantastice, fiinţe himerice sau animale cu însuşiri supranaturale sunt în basmul lui
Creangă calul, crăiasa albinelor şi crăiasa furnicilor, precum şi cei cinci tovarăşi ai lui Harap-Alb. La graniţa dintre
real şi fabulos stau personajele care sunt inspirate din realitate, dar au şi trăsături supraumane: bătrâna -Sfânta
Duminică, fata împăratului Roş. In funcţie de valorile pe care le reprezintă şi pe care le promovează, personajele pot
fi clasificate în pozitive şi negative. Personajele pozitive sunt dotate cu însuşiri care să le atribuie calitatea de modele
umane: frumuseţe, bunătate, dreptate, curaj, cinste, vitejie etc. Personajele negative cumulează trăsături care să le
facă respingătoare: urâţenie, făţărnicie, răutate, laşitate, egoism etc.
Din perspectiva esenţei umane şi a caracterului, în basm apar personaje pasive - care nu întreprind nimic în ordinea
acţiunii, active - eroii pozitivi, cei care au iniţiative, confidente - adjuvanţi şi iniţiatori, opozante - cele care slujesc
răul.

Dezvoltarea ARGUMENTELOR
Caracteristici

In Povestea lui Harap-Alb, protagonistul trece printr-o serie de întâmplări miraculoase. Timpul şi spaţiul sunt
nedeterminate, din punct de vedere spaţial acţiunea debutând într-un capăt de lume şi evoluând în alt capăt de lume.
Eroul însumează o serie de calităţi umane excepţionale, însă nu are capacităţi supraumane, e construit mai degrabă
pe o schemă realistă. Are însă un cal năzdrăvan, cu trăsături antropoTnorfe, este sprijinit de ajutoare, unele fabuloase
şi groteşti. Luptă cu forţe ale răului şi în final este ucis, dar reînvie cu ajutorul unor obiecte şi al unor descântece
magice. Fabulosul basmului este explicit moralizator: oferă pilde, prin parabole şi alegorii, cu privire la modul de a
fi al omului în lume.

Protagonistul
Harap-Alb este un personaj pozitiv, realist, din categoria eroilor activi. Calităţile şi Ie educă prin intermediul
probelor la care este supus. El apare în scenă după ce fraţii săi mai mari eşuează în încercarea de a-şi asuma un
destin de excepţie. Niciunul nu este suficient de vrednic pentru a împlini destinul de conducător propus de împăratul
Verde, unchiul lor. Tristeţea şi ruşinea tatălui, personaj pozitiv, realist, provoacă autoanaliza fiului cel mic. Secvenţa
conţine o caracterizare directă realizată de către narator: începe a plânge în inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului
de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său [...] sta el pe gânduri şi nu se dumerea ce să facă pentru a scăpa de
ruşine. Prin caracterizare indirectă se realizează apoi portretul moral al fiului, încă neiniţiat. Acesta nu se grăbeşte
să-şi revendice drepturile, ci caută în sine răspunsul la problema destoiniciei proprii. Ajutorul apare sub forma
bătrânei gârbove care cere milostenie. Aceasta face parte din categoria personajelor confidente şi are un rol
important în iniţierea eroului. Replica fiului, mijloc de caracterizare indirectă, demonstrează egoism şi centrare
asupra sinelui: acum am altele pe capul meu. Insistenţelor bătrânei tânărul le răspunde mâniat {nu te iuţi aşa de
tare), dovedind opacitate, lipsă de cunoaştere umană, pripeală. Fiul nu vede încă dincolo de aparenţe - tocmai de la
una ca dumneata ţi-ai găsit să aştept eu ajutor?, nu ştie că nu în înfăţişare se converteşte cunoaşterea şi înţelepciunea.
După insistenţele bătrânei şi dojana acesteia, fiul se îndură şi îi oferă un ban: Ţine mătuşă, de la mine puţin şi de la
Dumnezeu mult. Din vorbele sale, mijloc de caracterizare indirectă, rezultă acum chibzuinţă, fiul înţelegând că > e o
fiinţă limitată.