Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4.tema 2 - Etapa I-Planificarea (Prima Parte)
4.tema 2 - Etapa I-Planificarea (Prima Parte)
Pentru atingerea scopului declarat al Legii nr. 98/ 2016, respectiv realizarea de achiziții în
condiții de eficiență economică și socială, la nivel de autoritate contractantă, procesului de
achiziții publice i se adaugă o a 4-a etapă: etapa de analiză și evaluare a performanței, la
finalul celei de-a 3-a inclusă în legislația privind achizițiile publice (H.G. nr. 395/ 2016). Această
etapă este necesară în vederea îmbunatățirii continue a proceselor de achiziție la nivel de
autoritate contractantă, ca urmare a controlului managerial al performanței.
Planificarea defectuoasă și nerealistă produce efecte cum ar fi (dar fara a se limita la):
1
În achiziții publice, NU funcționează abordarea „văzând și făcând”, întrucât autoritatea
contractantă are obligația de a realiza achizițiile așa cum ea însăși a propus prin intermediul
documentației de atribuire.
Deși necesită analiză și organizare, atunci când este realizată corect, planificarea procesului de
achiziții aduce cel puțin următoarele beneficii:
La finalul etapei de planificare a unui proces de achiziție trebuie să fie documentatate deciziile
luate în legătură cu informațiile incluse în documentele achiziției.” (Ghid Achizitii Publice,
ANAP)
Interni:
Externi (conecși):
Furnizori de servicii auxiliare achiziției, dacă este cazul - operatori economici care participă la
consultarea pieței organizată în etapa de pregătire a unei proceduri de atribuire, etc.
1) Identificarea necesităţii
2) Estimarea valorii
2
3) Punerea în corespondenţă cu CPV
4) Ierarhizarea necesităţilor
5) Alegerea procedurii
6) Identificarea fondurilor
7) Elaborarea calendarului
8) Definitivarea şi aprobarea planului
9) Dacă se doreşte reducerea termenelor, elaborarea şi transmiterea anunţului de intenţie
10) Aprobarea documentației de atribuire, inclusiv a documentelor suport precum și a
strategiei de contractare pentru procedura respectivă
4
Pentru justificarea necesităţii unei achiziţii trebuie luate în considerare atât obiectivele,
beneficiile ce pot fi atinse, cât şi costurile pe întreaga durată de viaţă a produselor, lucrărilor sau
serviciilor.
Costurile pe întreaga durată de viaţă trebuie în vedere atât în etapa de elaborare a
specificaţiilor tehnice cât şi în celelalte etape cheie ale procesului de achiziţie publică, respectiv
cea de identificare a nevoii, precum şi la stabilirea criteriului de atribuire şi a factorilor de
evaluare utilizaţi.
Costurile care pot apărea pe întreaga durată sunt:
- costuri de achiziţie (intrare în patrimoniu) – preţul iniţial de cumpărare, costurile de
instalare şi costurile de transport
- costuri de operare – consumul de energie, costurile de întreţinere, costurile de personal,
costurile de training, primele de asigurare, taxele de mediu, costurile indirecte
- costuri de îndepărtare a deşeurilor – costurile de curăţenie a obiectivului, costurile de
colectare a deşeurilor, costurile de reciclare
în funcţie de suma costurilor pe întreg ciclul de viaţă se poate lua decizia dacă o anumită
achiziţie este sau nu fezabilă şi sustenabilă financiar.
Ţinând seama de aceste aspecte, la nivelul compartimentului de achiziţii se va stabili care
este necesarul de aprovizionat pentru anul de plan (pentru care se fac previziuni) şi distribuţia
acestuia în funcţie de priorităţi, de momentul când este necesar a se consuma la nivelul instituţiei
publice, pentru derularea corespunzătoare a tuturor activităţilor de la nivelul acesteia. În
elaborarea planului trebuie să se ţină seama şi de dezvoltarea unui cadru „motivaţional” în
vederea creşterii eficienţei utilizării resurselor materiale, să se reflecte oportunităţile create pe
piaţa furnizorilor sau în gestiunea stocurilor, să se asigure continuitatea activităţilor curente şi ale
instituţiei, etc.
Elaborarea unui plan de asigurare materială trebuie să garanteze asigurarea unui echilibru
între nevoile de aprovizionare (de consum) ale autorităţii contractante şi sursele de acoperire a
acestor nevoi.
În cadrul întreprinderilor (publice sau private) nevoile pot fi propriu-zise sau de asigurare
a continuităţii iar, în acelaşi mod, şi sursele de acoperire a acestora pot fi interne (de ex. stocuri)
şi externe, provenind de la terţi.
Indicatorii cu care se operează în stabilirea necesarului de aprovizionat pot fi:
- Necesar standard de consum (Nc) – cantitatea ce se apreciază că va fi efectiv
consumată într-un an de plan; acest necesar va depinde întotdeauna de volumul de
activitate (Q) şi de consumul standard pe unitatea de consum sau norma de
consum specific (nc);
- Stoc final (Sf) – cantitatea apreciată că va rămâne neconsumată la sfârşitul anului
de plan, cu rolul asigurării continuităţii consumului pentru începutul următoarei
perioade de planificare; se poate stabili nivelul acestuia la nivelul unui stoc de
siguranţă, de rezervă (Ss.) sau la nivelul stocului de producţie (Sp), după cum
doreşte întreprinderea să aibă o siguranţă mai mică sau mai mare;
5
- Stoc iniţial (Si) – cantitatea existentă sau previzionată a exista la începutul anului
de referinţă şi poate fi fundamentat ca stoc efectiv (prin inventariere) sau stoc
previzionat, în funcţie de nivelul efectiv al stocului la un moment dat (Sex),
corectat cu intrările (I) şi consumurile aşteptate a se materializa în următoarea
perioadă de timp, până la începerea noii perioade de plan:
Si=Sex+I-C
- Resursele interne – a doua sursă internă de acoperire a nevoilor reprezentate de
cantitatea recuperată ce poate fi refolosită )ex. reproiectarea produselor duce la un
excedent de resurse);
- Necesarul de aprovizionat (NA) - cantitatea de resurse, provenită de la terţi, care
va constitui obiectul contractelor de achiziţie:
NA=(Nc+Sf)-(Si+Ri).
În fundamentarea necesităţilor pot fi utilizate diverse metode pe care le regăsim în
literatura de specialitate sub diverse denumiri şi care ne ajută să stabilim cât mai aproape de
exactitate cantităţile de aprovizionat din fiecare categorie de resursă. Dintre acestea aminitim:
1. Metoda calculului direct se bazează pe cunoaşterea producţiei fizice programate (Qp) şi
pe normele de consum specific de aprovizionare (nc), cu motivare tehnico-economică, şi
conduce la determinarea unei mărimi reale pentru indicatorul „necesarul propriu-zis de
materiale” (necesarul de aprovizionat, necesarul planificat - Npl), după următoarea
formulă:
Npl = Qp x nc
Când pentru mai multe tipuri de produse, sortimente se foloseşte aceeaşi resursă formula
este:
Npl = Σ Qpi x nci,
unde “i” este numărul de tipuri de produse ce folosesc aceeaşi resursă.
În situaţia în care există o producţie importantă neterminată,
Npl = Σ Qpi x nci (1+Ki) sau Npl = Σ [Qpi + (Sfpni – Sipni)] x nci
În care, Ki – creşterea sau descreşterea producţiei neterminate
Sfpni−Sipni
Ki=
Pmi
Sfpni, Sipni – stocul de producţie neterminată la sfârşitul, respectiv începutul perioadei
de plan;
Pmi – producţia valorică din activitatea “i”
În cazul produselor care necesită ciclu lung de fabricaţie
Npl = Σ Qpi x nci x Kf,
În care Kf – coeficient de finisare tehnică,
12
Ki=
Dc
Dc – durata ciclului de producţie >12 luni (1 an)
2. Metoda pe baza realizărilor presupune fundamentarea necesarului de aprovizionat
(planificat) pornindu-se de la consumul efectiv realizat în perioada anterioară, corectat cu
6
modificarea volumului de activitate – dinamica producţiei (creştere sau descreştere a
acestuia) dar şi cu alte influenţe previzionate a se repercuta asupra nivelului consumului
din resursa respectivă în anul de plan:
Q1 100+ K
Npl=Co+ x
Q0 100
În care, Co – consumul efectiv pentru volumul de activitate Q0
Q1 – volumul de activitate planificat
K – coefficient ce caracterizează alte influenţe asupra consumului
3. Metoda sortimentului tip constă în calculul unei norme de consum tip, pe baza unei
norme de consum medii, scop în care se determină mai întîi sortimentul tip, respective
acel sortiment a cărui normă de consum specific este cea mai apropiată de norma de
consum medie ponderată, calculată pentru întreaga gamă de sortimente, necesarul de
planificat calculându-se cu ajutorul relaţiei:
Npl = Σ Qpi x ncti,
în care Q – volumul total de activitate
ncti – consumul standard al sortimentului tip
ncixp(nci)
nctim=
100
p(nci) – probabilitatea de a avea consumul standard “nci”
7
în care K' reprezintă proporţia în care participă fiecare material la formarea
volumului global al şarjei; acest calcul se poate face, după caz, fie la nivelul
fiecărei "şarje" şi apoi pe numărul total al acestora, fie direct pe ansamblul
"producţiei de şarje" estimate pentru obţinere pe întreaga perioadă de gestiune.
5. Metoda prin analogie se foloseşte atunci când nu se cunosc normele de consum specific
ale materialelor şi produselor respective şi din acest motiv se utilizează pentru
determinarea necesarului de aprovizionat normele de consum specific ale altor produse
analoage, asemănătoare, conform relaţiei:
Npl = Q x nca x K
în care nca reprezintă norma de consum specific de aprovizionare pentru produsul
respectiv la produsul analog iar K coeficientul de corecţie ce reflect deosebirile existente
între cele două tipuri de produse (de greutate, de mărime, complexitate, etc.).