Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Impotriva lui Catilina, Cicero a rostit patru discursuri (In Catilinam orationes
quattuor) prin care a demascat legalitatile acestuia si care au contribuit la
inlaturarea lui, pentru totdeauna, din viata politica a Romei. Lucius Sergius Catilina, a
fost locotenent al lui Sylla si apropiat al lui Cezar si Crassus, crud si saneros, avea
ambitia sa ajunga, cuorice pr?t, in magistratura suprema-consulatul. Infrant in
alegerile din anii 64 si 63 i.e.n., pune la cale un complot pentru a-i inlatura prin
violenta pe alesii legitimi ai poporului roman si a pune mana pe putere.
Impotriva lui Catilina, Cicero a rostit patru discursuri (In Catilinam orationes quattuor)
prin care a demascat legalitatile acestuia si care au contribuit la inlaturarea lui,
pentru totdeauna, din viata politica a Romei.
Lucius Sergius Catilina, a fost locotenent al lui Sylla si apropiat al lui Cezar si Crassus,
crud si saneros, avea ambitia sa ajunga, cuorice pr?t, in magistratura suprema-
consulatul. Infrant in alegerile din anii 64 si 63 i.e.n., pune la cale un complot pentru
a-i inlatura prin violenta pe alesii legitimi ai poporului roman si a pune mana pe
putere. Unii istorici au scris ca aceasta tentativa de lovitura de stat ar fi trebuit sa fie
denumita conjuratia lui Crassus (viitorul triumvir). In afara de el, din complot faceau
parte chiar si Cezar, Sylla si Calpurnus Piso, colegul de consulat al lui Cicero.
” Nu te-au miscat oare nici garda de noapte a Palatinului, nici stajile orasului, nici
teamam poporului, nici adunarea grabnica a tuturor oamenilor de bine, nici acest loc
foarte aparat destinat sedintei senatului, nici chipurile si privirile senatorilor ? Nu
intelegi ca planurile tale sunt date pe fata ? Nu vezi tu ca, dupa ce toata lumea a
aflat-o, conspiratia ta e pironita in lanturi ? Care dintre noi crezi ca nu stie ce-ai facut
azi-noapte, ce-ai facut noaptea trecuta, unde ai fost, pe cine ai convocat, ce hotarari
ai luat ?
Caci las la o parte lucrurile prea vechi, anume ca C. Servilius Ahala l-a ucis cu mana
lui pe Spurius Maelius, care doar nutrea ganduri de rasturnare a ordinii. A existat, a
existat candva in republica noastra aceasta virtute : barbatii curajosi ii pedepseau cu
pedepse mai aspre pe cetatenii primejdiosi decat pe dusmanul cel mai crud. Avem un
decret al senatului impotriva ta, Catilina, aspru si grav ; nu-i lipseste republicii nici
intelepciunea, si nici autoritatea senatului ; noi, noi, consulii, o spun pe fata, lipsim de
la datorie.
Cat timp va exista cineva care sa indrazneasca sa te apere, vei trai si vei trai asa
cum traiesti, inconjurat de garzile mele multe si puternice, ca sa nu te poti misca
impotriva republicii. Afara de aceasta, ochii si urechile multora, cum au facut si pana
acum, te vor pandi si te vor pazi, fara ca tu sa-ti dai seama.
Ei bine, Catilina, ce mai ai de aseptat acum, daca nici noaptea, cu intunericul ei, nu
poate ascunde intrunirile tale nelegiuite, nici o casa particulara nu poateinchide intre
peretii ei glasurile conspiratiei tale ? Daca toate sunt data pe fata, daca toate ies la
lumina ? Muta-ti gandul acesta, crede-ma ; uita de ucideri si de incendii. Esti
inconjurat din toate partile ; toate planurile tale sunt pentru noi mai limpezi decat
lumina zilei, pe care, poti sa le rememorezi impreuna cu mine.
Ce ? Cand erai convins ca vei ocupa orasul Praeneste printr-un atac de noapte, chiar
la calendele lui noiembrie, oare n-ai simtit ca acea colonie este aparata din porunca
mea, de trupele mele, de garzile mele, de strajile mele ? Nu faci nimic, nu uneltesti
nimic, fara ca eu nu numai sa aflu, dar chiar sa vad si sa inteleg limpede totul.
Am aflat toate aceste lucruri dupa ce adunarea voastra de-abia se imprastiase. Mi-am
fortificat si mi-am intarit casa prin garzi mai puternice ; nu i-am primit pe cei pe care
tu ii trimisesesi sa ma salute dimineata, deoarece venisera chiar cei despre care
spusesem mai inainte multor barbati foarte importanti ca vor veni atunci la mine.
Fiindca lucrurile stau asa, Catilina, mergi mai departe pe drumul pe ai care ai pornit ;
iesi odata din oras ; portile sunt deschise ; pleaca. De prea mult timp te asteapta sa-i
fii general acea tabara a ta conduas de Manlius. Du-i cu tine si pe toti ai tai ; daca nu
pe toti, cat mai multi ; curata orasul. Ma vei libera de-o mare teama, numai sa existe
intre mine si tine zidul cetatii. De-acum incolo nu mai poti trai impreuna cu noi ; nu
voi tolera, nu voi suporta, nu voi ingadui…
Cat timp, Catilina, mi-ai intins curse cat eram consul desemnat, m-am aparat nu cu
ajutorul public,ci prin grija mea particulara. Cand, la ultimele alegeri de consuli, ai
vrut sa ma ucizi in Campul lui Marte pe mune, consul in functiune, si pe concurentii
tai, am reprimat incercarile tale nelegiuite cu ajutorul si fortele prietenilor, fara a
chema oficial pe cetateni la arme. In sfarsit, ori de cate ori m-ai atacat, m-am
impotrivit prin propriile mele puteri, desi vedeam ca pieirea mea e legata de o mare
nenorocire pentru republica.
Acum ataci pe fata intreaga republica ;vrei sa aduci la distrugere si ruina templele
zeilor nemuritori, casele orasului, viata tuturor cetatenilor , toata Italia. De aceea,
fiindca nu indraznesc inca sa fac ceea ce ar trebui facut mai inainte de orice si ceea
ce este potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o senatul si pilda stramosilor, voi proceda
mai bliand decat o cere severitatea, dar mai folositor pentru salvarea tuturor. Caci
daca voi porunci sa fii omorat, va ramane in viata publicacealalta banda de
conspiratori ; daca insa vei iesi din Roma,ceea ce te indemna de mult timp, drojdia
groasa si perisuloasa pentru republica a tovarasilor tai ca disparea din oras.
Ce este, Catalina ? Stai oare la indoiala sa faci, pentru ca-tiordon eu, ceea ce erai sa
faci de buna voia ta ? Consulul porunceste ca dusmanul sa iasa din oras. Ma intrebi :
” Pentru a merge in exil ? "Nu-ti poruncesc, dar, daca-mi ceri sfatul, te intemn.
Intradevar, Catalina, ce te mai poate incanta in acest oras in care nu exista nimeni, in
afara de aceasta conjuratie de oameni peirduti, care sa nu se teama de tine, nimeni
care sa nu te urasca ? ce stigmat al infamiei in viata familiara nu este impartit cu
fierul rosu in viata ta ? Ce nelegiuire, in trebile particulare, nu e legata de faima ta ?
Ce patima a fost vreodata straina de ochii tai, ce crima de mainile tale, ce ticalosie
de toata fiinta ta ? Carui tinerel, pe care l-ai inlantuit prin farmecele coruptiei, nu i-ai
intins fierul pentru crima sau nu i-ai luminat calea spre desfrau ?
Dar ce ? de curnad, dupa ce prin moartea primei tale sotii ti-ai golit casa in vederea
noii casatorii, n-ai pus oare varf acestei crime printr-o alta crima de necrezut ? Las la
o parte acest lucru si ingadui cu usurinta sa fie trecut sub tacere, ca sa nu se para ca
in acest oras a existat grozavia unei crime atat de mari sau ca ea n-a fost pedepsita.
Las la o parte ruina averii tale ; trec la acele lucruri care privesc nu rusinoasele tale
vicii, nu incurcaturile tale banesti si necinstea casei tale, ci interesul suprem al
republicii, viata si salvarea noastra a tuturor. Aceasta lumina a zilei, Catilina, sau
aerul acestui cer pot ele oare sa-ti fie placute, cand stii ca nu e nici unul dintre noi
care sa nu fi aflat ca in ajunul calendelor lui ianuarie, in timpul consulilor Lepidus si
Tullus, ai stat in for inarmat cu un pumnal ? Ca ai pregatit o banda pentru a-i omori
pe consuli si pe fruntasii cetatii ? Ca nu vreun gand intelept sau teama ta, ci ca
norocul poporului roman s-a opus crimei si nebuniei tale ? Dar las la o parte acum
acele fapte ; caci ele sunt cunoscute si multe altele au fost savarsite de tine dupa
aceea. De cate ori ai incercat sa ma omori, cand eram consul desemnat, de cate ori
de cand sunt consul ! De cate atacuri ale tale, indreptate asupra mea asa incat
pareau ca nu pot fi evitate, n-am scapat eu corpului ! Nu ajungi la mine si totusi nu
incerci a incerca si de-a voi. De cate ori nu ti-a fost smuls din maini acest pumnal !
De cateori nu ti-a cazut printr-o intamplare oarecare si nu ti-a alunecat la pamant !
Intr-adevar, nu stiu carui cult religios i-a fost inchinat si dedicat acest pumnal, de
socotesti ca trebuie sa-l infingi in corpul consulului.
Acum insa ce fel de viata este asta a ta ? Caci acum vorbaesc cu tine astfel incat sa
nu par miscat de ura, cum ar trebui sa fiu, ci de mila, la care n-ai nicidecum dreptul.
Ai venit putin mai inainte in senat. Cine din aceasta multime atat de mare, dintre
atatia prieteni si intimi ai tai, te-a salutat ? Daca acest lucru nu i s-a intamplat
nimanui, de cand isi amintesc oamenii, astepti insulta cuvintelor, cand esti coplesit
de judecata mult mai grava a tacerii? Ce sa mai spun de faptul ca, la sosirea ta,
aceste banci s-au golit ? Ca toti fostii consuli, pe care foarte adesea i-ai destinta
mortii, de indata ce te-ai asezat langa ei, au lasat goala partea aceasta de banci ? In
sfarsit, cu ce inima socotesti tu ca trebuie sa suporti aceasta ?
Pe Hercule ! Daca sclavii mei s-ar teme de mine asa cum se tem de tine toti
concetatenii tai, as socoti ca trebuie sa-mi parasesc casa ; tu nu crezi ca trebuie sa
parasesti orasul ? Si, daca pe undeva, m-as vedea atat de grav banuit si ofensat de
catre concetatenii mei, as prefera sa ma lipsesc de vederea lor decat sa fiu privit de
ochii dusmanosi ai tuturor ; tu, desi constient de crimele tale, recunosti ca fiind
dreapta si datorita tie de mult ura tuturor, mai stai l aindoiala sa eviti privirile si
prezenta acelora ale caror minti si simturi le ranesti ?
Daca parintii tai s-ar teme de tine si te-ar uri, si n-ai putea sa-i impaci in nici un chip,
ai pleca, imi inchipui, undeva departe de ochii lor, acum patria, care e mama noastra
a tuturor, te uraste si se teme de tine, si crede ca de mult timp nu te gandesti la
nimic altceva decat la uciderea ei. Nu-i vei respecta autoritatea, nu te vei supune
hotararii ei, nu te vei teme de puterea ei ?
Ea sta de vorba cu tine astfel, Catilina, si, desi n-are glas, iti spune oarecum asa : ”
Nici o nelegiuire n-a existat de cativa ani decat tine ; nici o ticalosie fara tine ; pentur
tine singur au ramas nepedepsite uciderea multor cetateni, persecutarea si jefuirea
aliatilor. Ai fost in stare nu numai s nu tii seama de legi si de judecati, dar chiar sa le
rastorni si sa le nimicesti. Am suportat totusi cum am putut faptele anterioare, cu
toate ca nu erau de suportat, acum insa nu mai e de suferit ca eu, in toata fiinta mea,
sa fiu cuprinsa de teama numai din cauza ta ; orice zgomot s-ar produce, sa ma tem
de Catilina ; sa se para ca nici un plan nu se poate urzi impotriva mea fara sa fie
strain de pornirile tale criminale. De aceea pleaca si scapa-ma de aceasta frica ; daca
este indreptatita, sa nu fiu zdrobita ; daca este inchipuita, sa incetez odata de-a ma
mai teme ".
Daca patria ar vorbi cu tine asa cum am spus, n-ar trebui sa obtina ce-ti cere, chiar
daca n-ar putea folosi forta ? Ce sa mai spun de faptul ca te-ai dat singur in paza
justitiei ? De faptul ca, spre a inlatura orice banuiala, ai spus ca vrei sa locuiesti la
Manius Lepidus ? Nefiind primit de acesta, ai indraznit sa vii chiar la mine si m-ai
rugat sa te pazesc acasa la mine. Duap ce-ai primit si de la mine raspunsul ca in nici
un chip nu pot sa fiu in siguranta intre aceiasi pereti cu tine, ca unul care eram in
mare pericol numai pentru ca ne aflam impreuna intre aceleasi ziduri ale cetatii, te-ai
dus la pretorul Quintus Metellus. Fiind respins si de acesta, ai plecat la tovarasul tau
Marcus Matelus,un barbat foarte de treaba, pe care, vezi bine, l-ai socotit foarte zelos
sa te pazeasca, foarte iscusit sa-ti iscodeasca gandurile si foarte curajops sa te
pedepseasca. Dar cat de departe pare ca trebuie sa fie de inchisoare si de lanturi cel
care singur s-a socotit bun de a fi sub paza ?
Deoarece asa stau lucrurile, catilina, mai stai la indoiala, daca nu te poti resemna sa
mori, sa pleci pe alte meleaguri si sa incredintezi exilului si singuratatii viata ta
smulsa din multe chinuri drepte si meritate ?
"Raporteaza cazul senatului ", zici tu, caci acest lucru il ceri, si, daca acest corp va
hotari sa pleci in exil, spui ca te vei supune. Nu voi raporta, ceea ce nu se potriveste
cu felul meu de a fi, si totusi te voi face sa intelegi ce cred senatorii despre tine. Iesi
din oras, Catilina ; scapa republica de teama ; pleaca in exil, daca astepti acest
cuvant. Ce este, Catilina ? Ce mai astepti ? Observi oare tacerea senatorilor? Suporta.
Tac. De ce astepti hotararea oficiala exprimata prin cuvinte, cand intelegi limpede ce
vor prin tacerea lor?… Insa, in ce te priveste, Catilina, cand stu linistit, aproba ; cand
rabda ce spun, hotarasc ; cand tac, striga. Si nu numai acestia, a caror hotarare iti
este, vezi bine, scumpa, pe cand viata, fara nici un pr?t, dar chiar acei cavaleri
romani, barbati foarte onorabili si foarte buni, si ceilalti cetateni plini de curaj care
inconjoara senatul, a caror multime ai putut-o vedea, ale caror sentimente le-ai putut
intelege si ale caror glasuri le-ai putut auzi clar cu putin inainte. Pe acesti oameni ale
caror maini si arme de mult timp de-abia le tin departe de tine, ii voi convinge mai
usor sa te insoteasca pana la portile orasului, cand vei parasi aceste locuri pe care de
mult timp doresti sa le pustiesti.
Dar ce vorbesc eu ? E cu putinta sa te induplece ceva ? Sa te indrepti vreodata ? Sa-ti
faci vreun plan de fuga ? Sa te gandesti cumva la exil ? O, de ti-ar da zeii nemuritori
gandul asta ! Si totusi vad ce furtuna de ura ma ameninta, daca nu acum, fiinda
amenintarea crimelor tale e inca vie, dar desigur in viitor, daca infricosat de cuvintele
mele, te vei hotari sa pleci in exil. Daca merita s-o infrunt, numai sa fie acesta
nenorocire doar a mea si sa nu pune in pericol republica. Dar nu-ti pot cere, Catilina,
sa fii impresionat de viciile tale, sa te ingrozesti de pedepsele legilor, sa te pleci in
fata situatiei critice a statului. Caci nu esti tu, Catilina, omul pe care rusinea sa-l fi
retinut vreodata de la ticalosie, teama de la primejdie sau ratiunea de la nebunie.
De aceea, cum am maispus adesea, pleaca ; si, daca vrei, dupa cum declari, sa atati
ura impotriva mea, dusmanul tau, pleaca de-a dreptul in exil ; de-abia voi suporta
criticile oamenilor, daca vei face aceasta ; iar daca vei pleca in eil din ordinul
consulului, de-abia voi sustine povara acestei uri. Daca insa preferi sa te pui in slujba
laudei si gloriei mele, pleaca impreuna cu banda ta periculoasa de criminali, du-te la
Manlius, atata-i pe cetatenii pierduti, desparte-te de oamenii cumsecade, porneste
razboi impotriva patriei, bucura-te nebuneste de aceasta talharie nelegiuita, incat sa
se vada bine ca ai plecat nu alungat de mine la niste straini, ci invitat la ai tai. Dar de
ce sa te invit eu, cand stiu ca ai si trimis ianinte oameni care sa te astepte inarmati
aproape de forul lui Aurelius, cand stiu ca te-ai inteles cu Manlius si ati hotarat
impreuna ziua intalnirii ? Cand stiu ca ai trimis inainte si acea vestita acvila de argint,
care sunt convins c ate va duce la pieire si la nenorocire pe tine si pe toti ai tai si
careia i-ai ridicat un sanctuar acasa la tine ? Ai mai putea tu sa te lipsesti de acea
acvila, pe care obisnuiai sa o venerezi cand plecai la vreun omor, si de la altarul
careia, ai indreptat adesea spre uciderea cetatenilor dreapta-ti nelegiuita ?
Te vei duce in sfarsit odata acolo unde te tara de mult patima ta neinfrinata si
nebuna. Si de fapt acest lucru nu-ti aduce durere, ci un fel de placere de necrezut.
Pentru aceasta nebunie te-a creat natura, te-a calit vointa, te-a pastrat soarta. N-ai
dorit niciodata nu zic pacea, dar nici macar razboiul, daca nu era unul nelegiuit. Ti-ai
gasit o banda de ticalosi, alcatuita din oameni pierduti, lipsiti nu numai de orice
avere, dar si de orice nadejde. La acestia cat de incantat vei fi, cum vei mai tresalta d
ebucurie, de ce placere nebuna te vei imbata, cand in multimea atat de mare a
tovarasilor tai, nu vei auzi si nu vei vedea nici un om cumsecade !…
Intr-adevar, daca patria, care mi-e cu mult mai draga decat viata, daca intreaga
Italie, daca toata republica ar vorbi cu mine astfel : ” O, Marcus Tullius, ce faci ?
Ingadui-vei oare sa iasa din oras cel pe care l-ai descoperit ca e dusman, pe care il
vezi ca va fi conducatorul razboiului depsre care iti dai seama ca este asteptat ca
general in tabara dusmanilor, autorul crimei, capetenia conjuratiei, atatatorul
sclavilor si al cetatenilor pierduti, incat sa para ca n-a fost alungat de tine din oras, ci
chemat impotriva orasului ? Nu vei porunci oare sa fie pus in lanturi, sa fie tarat la
moarte, sa fie pedepsit cu cele mai groaznice chinuri ?
Dar, daca te temi cumva de ura, trebuie oare sa te temi mai mult de ura starnita de
severitate si de curaj decat de cea pricinuita de lipsa de energie si de lasitate ? Dar,
cand Italia va fi pustiita de razboi, cand orasele vor fi pradate, cand casele vor arde,
nu crezi ca te vei mistui si tu in locul urii ? "…
Eu, senatori, daca as crede ca e cel mai bun lucru de facut e sa-l pedepsesc cu
moartea pe Catilina, n-as fi ingaduit acestui gladiator sa se bucure de viata nici
macar o ora. Intr-adevar, daca barbati foarte insemnati si cetateni foarte straluciti nu
numai ca nu s-au manjit prin sangele lui Saturninus, al Gracchilor, al lui Flaccus si al
mai multor altora dinaintea lor, dar chiar si-au facut o cinste dintr-asta, desigur n-ar fi
trebuit sa me tem ca, daca acest ucigas alcetatenilor va fi omorat, se va revarsa
asupra mea vreo ura in viitor. Dar daca aceasta ura ma va ameninta cu toata povara
ei, am fost intotdeauna inclinat sa socotesc ura pe care ti-o atragi prin virtute, nu ura,
ci glorie.
Cu toate acestea, sunt printre senatori unii care sau nu vad ce ne ameninta, sau se
prefac ca nu vad ceea ce vad ; acestia au intretinut speranta lui Catilina prin pareri
timide si, necrezand in existenta ei, au intarit conjuratia cand de-abia incepea ;
bizuindu-se pe autoritatea acestora, multi, nu numai necinstiti, dar si nepriceputi, ar
fi spus ca am procedat ca un tiran crud, daca as fi luat masuri impotriva lui Catilina.
Acum, dimpotriva, daca acesta va ajunge in tabara lui Manlius, spre care se
indreapta, sunt sigur ca nu va mai fi nimeni atat de nebun incat sa nu vada ca a fost
pusa la cale o conjuratie, nimeni atat de necinstit incat sa n-o marturiseasca.
Insa, daca va fi ucis numai Catilina, imi dau seama ca aceasta pacoste a republicii ar
putea fi stavilita catva timp, nu innabusita pentur totdeauna. Daca va pleca de la
sine, daca-i va duce cu el pe ai sai si daca va aduna in acelasi loc pe celilalti
naufragiati stransi din toate partile, se va stinge cu desavarsire si va fi nimicita nu
numai aceasta molima a republicii atat de primejdioasa, dar chiar radacina si
samanta tuturor relelor.