Cele patru Catiline ale lui

Cicero

Diana Domunco

Clasa a X-a G

Colegiul National „Mircea cel Batran”

 Existenta lui Marcus Tullius Cicero – nascut la 3 ianuarie 106 a.Chr. la Arpinum, mic
municipie in Latium, la vreo 70 km. sud-est de Roma, si decedat dupa incheierea celui de-al
doilea triumvirat (intre Marcus Antonius, Octavian si Lepidus ) la 7 decembrie 43 a.Chr.,
fiind ucis din porunca lui M. Antonius – coincide cu perioada de criza finala a republicii
romane, epoca de mari framantari socio-politice. Pe fondul decaderii generale a moravurilor,
primatul colectivitatii, civitas, este subminat de ascensiunea personalitatilor individuale ( fapt
care, in plan literar, are consecinte benefice ).

Principalele discursuri rostite de Cicero in timpul consulatului au fost cele patru

“Catilinare” sau “Impotriva lui L. Catilina”. Cauza miscarii cunoscute sub numele de
“conjuratia lui Catilina” sunt de multa vreme discutate. Pierre Grimal aseaza la baza actiunii
lui Lucius Sergius Catilina ambitia principalelor personaje politice ale Romei, care nu mai
acceptau vechea regula republicana – adica dupa incheierea mandatului sau oficial, fostul
magistrat devenea un simplu particular,multumit cu prestigiul conferit de pozitia sa in Senat si
de demnitatea dobandita in fata poporului.

Insa chiar daca ambitiile personale si frustarile incercate de unii notabili municipali si
de veterani s-ar fi aflat la obarsia asa numitei “conjuratii a lui Catilina”, miscarea contestatara,
dezvoltata de conspiratori, a crescut pe fondul crizei generale a institutiilor republicane. In
cursul extinderii miscarii s-au preconizat reforme sociale si mai ales institutionale foarte
profunde. Se afla in joc acapararea, confiscarea si dominarea structurilor republicanede catre
conspiratori, care nu puteau sa nu nazuiasca la remodelarea statului, intr-un sens ce conducea
ineluctabil la instaurarea monarhiei.

In prima Catilinara , Cicero a inceput printr-un debut brusc, ramas celebru in

literaratura universala.Cicero dorea sa-l ia pe neasteptate pe Catilina si sa-l constranga sa
paraseasca Roma ,deci ca sa spunem astfel ,sa oficializeze conjuratia .Intregul discurs implica
o invectiva concomitent violenta si solemna ,cu scopul de a-l obliga pe Catilina sa se demaste
.De fapt Cicero stia ca opinia publica si seatorii nu se intorsesera inca impotriva lui Catilina si
a conjratiei .Ciceri si-a inceput in felul urmator pledoaria : “Pana cand ,in sfarsit ,Catilina ,vei
abuza de rabdarea noastra ? Cat timp nebunia asta a ta isi va mai bate joc de noi ? Pana cand
se va dezlantui indrazneala ta neinduplecata ? Nu te-au miscat oare nici garda de noapte a
palatului ,nici adunarea grabnica a tuturor oamenior de bine,nici acest loc foarte aparat
,desemnat sedintei senatului ,nici chipurile si privirile senatorilor ? Nu intelegi ca planurile
tale sunt date pe fata ? Nu vezi tu ca ,dupa ce toata lumea a aflat-o ,conspiratia ta e pironita in
lanturi ? Care dintre noi crezi ca nu stie ce-ai facut azi-noape ,ce-ai facut toata noaptea trecuta
,unde ai fost ,pa care ai convocat ,ce hotarari ai luat ? “.Intregul discurs implica o invectiva
concomitent violenta si solemna, cu scopul de a-l obliga pe Catilina sa se demaste. De
fapt Cicero stia ca opinia publica si senatorii nu se intorsesera inca impotriva lui Catilina.
Totul se va schimba daca Catilina va pleca, impreuna cu complicii lui. Cicero dorea sa evite
tulburarile si sa mute confruntarea cu partizanii lui Catilina departe de Roma.

Părţile discusului ciceronian sunt:

a. exordium, care cuprinde:
• principium (introducere în subiect)
• captatio benevolentie (atragerea simpatiei auditoriului)
b. narratio (relatarea evenimentelor) care cuprinde:
• partititio (prezentarea argumentării)
• confirmatio (argumntaţia)
• reprehensio (respringerea argumentelor adversarului/ acuzarea)

2
c. peroratio ( încheierea), structurată în :
• enumeratio (enumerarea ideilor principale)
• indignatio/amplificatio (se provoacă indignarea, prezentând argumentele în defavoarea
adversarului)
• conquvestio/commiseratio (impresionarea auditoriului, stârnirea milei).
Discursurile lui Cicero relevă şi cele trei calităţi necesare pentru a fi unul de excepţie:
probare, flectere şi delectare.
Dintre mărcile oratorice şi stilistice menţionăm în primul rînd interogaţiile retorice directe , în
cascadă, care relevă atât indignarea oratorului, cât şi o figură retorică prin care se doreşte
impresionarea auditoriului. Interogaţiile şi excclamaţiile retorice sunt de multe ori reunite într-
o apostrofă. Mai sunt folosite : hiperbola, enumeraţia (gândită uneori ca un
climax/anticlimax), perifraza (înlocuirea prin mai multe cuvinmte a unei singure noţiuni),
metafora.

Cicero a devenit o figura mitica, a carei imitare sistematica a mentinut multa vreme
oratoria romana in aceleasi tipare. Cel putin elocinta clasicizanta a ilustrat o destul de stricta
obedienta fata de paradigma ciceroniana. In plus, Cicero a oferit un model de cultura, de
humanitas – termen frecvent utilizat de marele scriitor indiferent de contextul politic, social si
chiar mental in care au evoluat evenimentele de la Roma. Astfel, Cicero a influentat profund
nu numai epoca sa, adesea numita “ciceroniana”, ci si gandirea lumii antice si moderne ce i-a
urmat

3
 Prima catilina:

” Pana cand, in sfarsit Catilina, vei abuza de rabdarea noastra ? Cat timp nebunia asta a ta isi
va mai bate joc de noi ? Pana unde se va dezlantui indrazenala ta neinfranata ?
Nu te-au miscat oare nici garda de noapte a Palatinului, nici stajile orasului, nici teamam
poporului, nici adunarea grabnica a tuturor oamenilor de bine, nici acest loc foarte aparat
destinat sedintei senatului, nici chipurile si privirile senatorilor ? Nu intelegi ca planurile tale
sunt date pe fata ? Nu vezi tu ca, dupa ce toata lumea a aflat-o, conspiratia ta e pironita in
lanturi ? Care dintre noi crezi ca nu stie ce-ai facut azi-noapte, ce-ai facut noaptea trecuta,
unde ai fost, pe cine ai convocat, ce hotarari ai luat ?

O, timpuri ! O, moravuri ! Senatul cunoaste aceste lucruri, consulul le vede; Catilina totusi
traieste. Traieste ? Ba mai mult, vine chiar in senat, ia parte la consfatuirea obsteasca, noteaza
si indica din ochi, spre a fi ucis, pe fiecare dintre noi. Noua insa, barbati curajosi, ni se pare ca
facem destul pentru republica daca evitam furia si armele acestui om. De mult ar fi trebuit,
Catilina, sa fii trimis la moarte din ordinul consulului ; asupra ta ar fi trebuit sa cada aceasta
nenorocire pe care o pui mult la cale impotriva noastra a tuturor.

Intr-adevar, P. Scipio, un barbat foarte insemnat, mare pontif, l-a ucis, ca simplu particular, pe
Tiberius Gracchus, care primejduia destul de putin situatia republicii, si noi, consulii, il vom
tolera pe Catilina, care doreste sa pustiasca pamantul intreg prin macel si incendii ?

Caci las la o parte lucrurile prea vechi, anume ca C. Servilius Ahala l-a ucis cu mana lui pe
Spurius Maelius, care doar nutrea ganduri de rasturnare a ordinii. A existat, a existat candva
in republica noastra aceasta virtute : barbatii curajosi ii pedepseau cu pedepse mai aspre pe
cetatenii primejdiosi decat pe dusmanul cel mai crud. Avem un decret al senatului impotriva
ta, Catilina, aspru si grav ; nu-i lipseste republicii nici intelepciunea, si nici autoritatea
senatului ; noi, noi, consulii, o spun pe fata, lipsim de la datorie.

Senatul a decretat candva ca L. Optimus, consulul, sa ia masuri ca republica s anu fie expusa
nici ueni primejdii; n-a trecut dupa aceea nici o noapte; din cauza unor banuieli de rascoala, a
fost ucis, impreuna cu copiii lui, Marcus Fulvius, fost consul…

Iar noi de douazeci de zile ingaduim sa se toceasca ascunzisul autoritatii acestor senatori. Caci
avem o decizie a senatului de acest fel, insa inchisa in arhiva, intocmai ca o sabie varata in
teaca ; dupa aceasta decizie a senatului, s-ar fi cuvenit, Catalina, sa fii ucis pe data. Tu traiesti
! si traiesti nu pentru a-ti parasi indrazneala, ci pentru a o spori. Doresc, senatori, sa fiu
ingaduitor ; doresc ca in mijlocul acestor atat de mari pericole ale republicii sa nu par
nepasator, dar de pe acum ma gasesc vinovat eu insumi de inertie si incapacitate.

S-a ridicat in italia, in stramtorile Etruriei, o tabara indreptata impotriva poporului roman ;
numarul dusmanilor creste in fiecare zi ; iar pe comandantul acestei tabere, pe conducatorul
dusmanilor, il vedem intre zidurile Romei si chiar in senat, uneltind in fiecare zi vreun pericol
intern impotriva republicii. Daca voi porunci, Catalina, sa fii arestat, daca voi poruncis fii
ucis, cred ca va trebui sa ma tem mai degraba ca toti cetatenii de treaba vor spune ca am facut
acest lucru prea tarziu decat ca am procedat cu prea multa cruzime. Insa, dintr-un anumit
motiv, nu sunt inca hotarat sa fac ceea ce s-ar fi cuvenit sa fac insa de mult. Atunci, in sfarsit,
vei fi ucis, cand nu se va putea gasi nici un om atat de necinstit, atat de ticalos, atat de
asemanator tie incat sa declare ca acest lucru a fost facut pe drept.

4
Cat timp va exista cineva care sa indrazneasca sa te apere, vei trai si vei trai asa cum traiesti,
inconjurat de garzile mele multe si puternice, ca sa nu te poti misca impotriva republicii.
Afara de aceasta, ochii si urechile multora, cum au facut si pana acum, te vor pandi si te vor
pazi, fara ca tu sa-ti dai seama.

Ei bine, Catilina, ce mai ai de aseptat acum, daca nici noaptea, cu intunericul ei, nu poate
ascunde intrunirile tale nelegiuite, nici o casa particulara nu poateinchide intre peretii ei
glasurile conspiratiei tale ? Daca toate sunt data pe fata, daca toate ies la lumina ? Muta-ti
gandul acesta, crede-ma ; uita de ucideri si de incendii. Esti inconjurat din toate partile ; toate
planurile tale sunt pentru noi mai limpezi decat lumina zilei, pe care, poti sa le rememorezi
impreuna cu mine.

Iti amintesti oare ca in ziua a douasprezecea inaintea calendelor lui noiembrie am spus in
senat ca slujitorul si unealta indraznelii tale. Caius Manilus, va fi sub arme intr-o zi anumita,
adica in ziua a sasea inaintea calendelor lui noiembrie ? Oare m-am inselat, Catilina, nu numai
in privinta unui lucru atat de mare, atat de groaznic, atat de necrezut, darm ceea ce e si atat de
mirare, in privinta zilei ? Tot eu am spus in senat ca ai amanat mascrul nobililor pentru ziua a
cincea inaintea calendelor lui noiembrie, atunci cand multi fruntasi ai cetatii au fugit din
Roma nu atat pentru a se salva cat pentrua-si zadarnici palnurile. Oare poti sa negi ca,
inconjurat chiar in acea zi de garzile mele, de supravegherea mea, n-ai putut sa te ridici
impotriv arepublicii, cand tu spuneai ca, dupa plecarea celorlalti, esti multumit totusi cu
moartea mea, care ramaseseam pe loc ?

Ce ? Cand erai convins ca vei ocupa orasul Praeneste printr-un atac de noapte, chiar la
calendele lui noiembrie, oare n-ai simtit ca acea colonie este aparata din porunca mea, de
trupele mele, de garzile mele, de strajile mele ? Nu faci nimic, nu uneltesti nimic, fara ca eu
nu numai sa aflu, dar chiar sa vad si sa inteleg limpede totul.

Aminteste-ti, in sfarsit, impreuna cu mine, noaptea trecuta : vei intelege ca eu veghez cu mult
mai strasnic la salvarea republicii decat tu la distrugerea ei. Afirm ca azi-noapte ai venit
instrada mesterilor de coase (nu voi vorbi invaluit), in casa lui Marcus Laeca ; tot acolo s-au
adunat mai multi complici ai aceleiasi nebunii criminale. Indraznesti oare sa negi ? De ce taci
? Te voi convinge, daca negi. De fapt, vad ca aici, in senat, sunt unii care au fost impreuna cu
tine.

O, zei nemuritori ! In ce tara ne aflam ? In ce oras traim ? Ce fel de republica avem ? Aici,
senatori, aici, intre noi, in cea mai sfanta si cea mai importanta adunare de pe suprafata
pamantului, sunt unii oameni in stare sa gandeasca la uciderea noastra a tuturor, la pieirea
acestui oras si chiar a lumii intregi. Eu, consulul, ii vad si le cer parerea despre treburile
statului ; oameni care ar fi trebuit sa fie ucisi cu sabia, pe acestia eu nu-i ranesc macar cu
vorba.

Ai fost, asadar, la Laeca in noaptea aceea, Catilina ; ai impartit Italia pe regiuni, ai hotarat
unde trebuia sa plece fiecare ; ai ales pe cine sa lasi la Roma si pe cine sa duci cu tine ; ai
hotarat cartierele orasului in care trebuia sa se puna foc ; ai afirmat ca si esti gata de plecare ;
ai spus ca mai zabovesti putin, fiindca eu traiesc. S-au gasit doi cavaleri romani care sa te
elibereze de aceasta grija si sa promita ca ma vor ucide in patul meu chiar in acea noapte,
putin inainte de revarsatul zorilor.

5
Am aflat toate aceste lucruri dupa ce adunarea voastra de-abia se imprastiase. Mi-am fortificat
si mi-am intarit casa prin garzi mai puternice ; nu i-am primit pe cei pe care tu ii trimisesesi sa
ma salute dimineata, deoarece venisera chiar cei despre care spusesem mai inainte multor
barbati foarte importanti ca vor veni atunci la mine.

Fiindca lucrurile stau asa, Catilina, mergi mai departe pe drumul pe ai care ai pornit ; iesi
odata din oras ; portile sunt deschise ; pleaca. De prea mult timp te asteapta sa-i fii general
acea tabara a ta conduas de Manlius. Du-i cu tine si pe toti ai tai ; daca nu pe toti, cat mai
multi ; curata orasul. Ma vei libera de-o mare teama, numai sa existe intre mine si tine zidul
cetatii. De-acum incolo nu mai poti trai impreuna cu noi ; nu voi tolera, nu voi suporta, nu voi
ingadui…

Cat timp, Catilina, mi-ai intins curse cat eram consul desemnat, m-am aparat nu cu ajutorul
public,ci prin grija mea particulara. Cand, la ultimele alegeri de consuli, ai vrut sa ma ucizi in
Campul lui Marte pe mune, consul in functiune, si pe concurentii tai, am reprimat incercarile
tale nelegiuite cu ajutorul si fortele prietenilor, fara a chema oficial pe cetateni la arme. In
sfarsit, ori de cate ori m-ai atacat, m-am impotrivit prin propriile mele puteri, desi vedeam ca
pieirea mea e legata de o mare nenorocire pentru republica.

Acum ataci pe fata intreaga republica ;vrei sa aduci la distrugere si ruina templele zeilor
nemuritori, casele orasului, viata tuturor cetatenilor , toata Italia. De aceea, fiindca nu
indraznesc inca sa fac ceea ce ar trebui facut mai inainte de orice si ceea ce este potrivit cu
puterea pe care mi-a dat-o senatul si pilda stramosilor, voi proceda mai bliand decat o cere
severitatea, dar mai folositor pentru salvarea tuturor. Caci daca voi porunci sa fii omorat, va
ramane in viata publicacealalta banda de conspiratori ; daca insa vei iesi din Roma,ceea ce te
indemna de mult timp, drojdia groasa si perisuloasa pentru republica a tovarasilor tai ca
disparea din oras.

Ce este, Catalina ? Stai oare la indoiala sa faci, pentru ca-tiordon eu, ceea ce erai sa faci de
buna voia ta ? Consulul porunceste ca dusmanul sa iasa din oras. Ma intrebi : ” Pentru a
merge in exil ? "Nu-ti poruncesc, dar, daca-mi ceri sfatul, te intemn.

Intradevar, Catalina, ce te mai poate incanta in acest oras in care nu exista nimeni, in afara de
aceasta conjuratie de oameni peirduti, care sa nu se teama de tine, nimeni care sa nu te urasca
? ce stigmat al infamiei in viata familiara nu este impartit cu fierul rosu in viata ta ? Ce
nelegiuire, in trebile particulare, nu e legata de faima ta ? Ce patima a fost vreodata straina de
ochii tai, ce crima de mainile tale, ce ticalosie de toata fiinta ta ? Carui tinerel, pe care l-ai
inlantuit prin farmecele coruptiei, nu i-ai intins fierul pentru crima sau nu i-ai luminat calea
spre desfrau ?

Dar ce ? de curnad, dupa ce prin moartea primei tale sotii ti-ai golit casa in vederea noii
casatorii, n-ai pus oare varf acestei crime printr-o alta crima de necrezut ? Las la o parte acest
lucru si ingadui cu usurinta sa fie trecut sub tacere, ca sa nu se para ca in acest oras a existat
grozavia unei crime atat de mari sau ca ea n-a fost pedepsita. Las la o parte ruina averii tale ;
trec la acele lucruri care privesc nu rusinoasele tale vicii, nu incurcaturile tale banesti si
necinstea casei tale, ci interesul suprem al republicii, viata si salvarea noastra a tuturor.
Aceasta lumina a zilei, Catilina, sau aerul acestui cer pot ele oare sa-ti fie placute, cand stii ca
nu e nici unul dintre noi care sa nu fi aflat ca in ajunul calendelor lui ianuarie, in timpul
consulilor Lepidus si Tullus, ai stat in for inarmat cu un pumnal ? Ca ai pregatit o banda
pentru a-i omori pe consuli si pe fruntasii cetatii ? Ca nu vreun gand intelept sau teama ta, ci

6
ca norocul poporului roman s-a opus crimei si nebuniei tale ? Dar las la o parte acum acele
fapte ; caci ele sunt cunoscute si multe altele au fost savarsite de tine dupa aceea. De cate ori
ai incercat sa ma omori, cand eram consul desemnat, de cate ori de cand sunt consul ! De cate
atacuri ale tale, indreptate asupra mea asa incat pareau ca nu pot fi evitate, n-am scapat eu
corpului ! Nu ajungi la mine si totusi nu incerci a incerca si de-a voi. De cate ori nu ti-a fost
smuls din maini acest pumnal ! De cateori nu ti-a cazut printr-o intamplare oarecare si nu ti-a
alunecat la pamant ! Intr-adevar, nu stiu carui cult religios i-a fost inchinat si dedicat acest
pumnal, de socotesti ca trebuie sa-l infingi in corpul consulului.

Acum insa ce fel de viata este asta a ta ? Caci acum vorbaesc cu tine astfel incat sa nu par
miscat de ura, cum ar trebui sa fiu, ci de mila, la care n-ai nicidecum dreptul. Ai venit putin
mai inainte in senat. Cine din aceasta multime atat de mare, dintre atatia prieteni si intimi ai
tai, te-a salutat ? Daca acest lucru nu i s-a intamplat nimanui, de cand isi amintesc oamenii,
astepti insulta cuvintelor, cand esti coplesit de judecata mult mai grava a tacerii? Ce sa mai
spun de faptul ca, la sosirea ta, aceste banci s-au golit ? Ca toti fostii consuli, pe care foarte
adesea i-ai destinta mortii, de indata ce te-ai asezat langa ei, au lasat goala partea aceasta de
banci ? In sfarsit, cu ce inima socotesti tu ca trebuie sa suporti aceasta ?

Pe Hercule ! Daca sclavii mei s-ar teme de mine asa cum se tem de tine toti concetatenii tai,
as socoti ca trebuie sa-mi parasesc casa ; tu nu crezi ca trebuie sa parasesti orasul ? Si, daca pe
undeva, m-as vedea atat de grav banuit si ofensat de catre concetatenii mei, as prefera sa ma
lipsesc de vederea lor decat sa fiu privit de ochii dusmanosi ai tuturor ; tu, desi constient de
crimele tale, recunosti ca fiind dreapta si datorita tie de mult ura tuturor, mai stai l aindoiala sa
eviti privirile si prezenta acelora ale caror minti si simturi le ranesti ?

Daca parintii tai s-ar teme de tine si te-ar uri, si n-ai putea sa-i impaci in nici un chip, ai pleca,
imi inchipui, undeva departe de ochii lor, acum patria, care e mama noastra a tuturor, te uraste
si se teme de tine, si crede ca de mult timp nu te gandesti la nimic altceva decat la uciderea ei.
Nu-i vei respecta autoritatea, nu te vei supune hotararii ei, nu te vei teme de puterea ei ?

Ea sta de vorba cu tine astfel, Catilina, si, desi n-are glas, iti spune oarecum asa : ” Nici o
nelegiuire n-a existat de cativa ani decat tine ; nici o ticalosie fara tine ; pentur tine singur au
ramas nepedepsite uciderea multor cetateni, persecutarea si jefuirea aliatilor. Ai fost in stare
nu numai s nu tii seama de legi si de judecati, dar chiar sa le rastorni si sa le nimicesti. Am
suportat totusi cum am putut faptele anterioare, cu toate ca nu erau de suportat, acum insa nu
mai e de suferit ca eu, in toata fiinta mea, sa fiu cuprinsa de teama numai din cauza ta ; orice
zgomot s-ar produce, sa ma tem de Catilina ; sa se para ca nici un plan nu se poate urzi
impotriva mea fara sa fie strain de pornirile tale criminale. De aceea pleaca si scapa-ma de
aceasta frica ; daca este indreptatita, sa nu fiu zdrobita ; daca este inchipuita, sa incetez odata
de-a ma mai teme ".

Daca patria ar vorbi cu tine asa cum am spus, n-ar trebui sa obtina ce-ti cere, chiar daca n-ar
putea folosi forta ? Ce sa mai spun de faptul ca te-ai dat singur in paza justitiei ? De faptul ca,
spre a inlatura orice banuiala, ai spus ca vrei sa locuiesti la Manius Lepidus ? Nefiind primit
de acesta, ai indraznit sa vii chiar la mine si m-ai rugat sa te pazesc acasa la mine. Duap ce-ai
primit si de la mine raspunsul ca in nici un chip nu pot sa fiu in siguranta intre aceiasi pereti
cu tine, ca unul care eram in mare pericol numai pentru ca ne aflam impreuna intre aceleasi
ziduri ale cetatii, te-ai dus la pretorul Quintus Metellus. Fiind respins si de acesta, ai plecat la
tovarasul tau Marcus Matelus,un barbat foarte de treaba, pe care, vezi bine, l-ai socotit foarte
zelos sa te pazeasca, foarte iscusit sa-ti iscodeasca gandurile si foarte curajops sa te

7
pedepseasca. Dar cat de departe pare ca trebuie sa fie de inchisoare si de lanturi cel care
singur s-a socotit bun de a fi sub paza ?

Deoarece asa stau lucrurile, catilina, mai stai la indoiala, daca nu te poti resemna sa mori, sa
pleci pe alte meleaguri si sa incredintezi exilului si singuratatii viata ta smulsa din multe
chinuri drepte si meritate ?

"Raporteaza cazul senatului ", zici tu, caci acest lucru il ceri, si, daca acest corp va hotari sa
pleci in exil, spui ca te vei supune. Nu voi raporta, ceea ce nu se potriveste cu felul meu de a
fi, si totusi te voi face sa intelegi ce cred senatorii despre tine. Iesi din oras, Catilina ; scapa
republica de teama ; pleaca in exil, daca astepti acest cuvant. Ce este, Catilina ? Ce mai astepti
? Observi oare tacerea senatorilor? Suporta. Tac. De ce astepti hotararea oficiala exprimata
prin cuvinte, cand intelegi limpede ce vor prin tacerea lor?… Insa, in ce te priveste, Catilina,
cand stu linistit, aproba ; cand rabda ce spun, hotarasc ; cand tac, striga. Si nu numai acestia, a
caror hotarare iti este, vezi bine, scumpa, pe cand viata, fara nici un pr?t, dar chiar acei
cavaleri romani, barbati foarte onorabili si foarte buni, si ceilalti cetateni plini de curaj care
inconjoara senatul, a caror multime ai putut-o vedea, ale caror sentimente le-ai putut intelege
si ale caror glasuri le-ai putut auzi clar cu putin inainte. Pe acesti oameni ale caror maini si
arme de mult timp de-abia le tin departe de tine, ii voi convinge mai usor sa te insoteasca pana
la portile orasului, cand vei parasi aceste locuri pe care de mult timp doresti sa le pustiesti.

Dar ce vorbesc eu ? E cu putinta sa te induplece ceva ? Sa te indrepti vreodata ? Sa-ti faci

vreun plan de fuga ? Sa te gandesti cumva la exil ? O, de ti-ar da zeii nemuritori gandul asta !
Si totusi vad ce furtuna de ura ma ameninta, daca nu acum, fiinda amenintarea crimelor tale e
inca vie, dar desigur in viitor, daca infricosat de cuvintele mele, te vei hotari sa pleci in exil.
Daca merita s-o infrunt, numai sa fie acesta nenorocire doar a mea si sa nu pune in pericol
republica. Dar nu-ti pot cere, Catilina, sa fii impresionat de viciile tale, sa te ingrozesti de
pedepsele legilor, sa te pleci in fata situatiei critice a statului. Caci nu esti tu, Catilina, omul pe
care rusinea sa-l fi retinut vreodata de la ticalosie, teama de la primejdie sau ratiunea de la
nebunie.

De aceea, cum am maispus adesea, pleaca ; si, daca vrei, dupa cum declari, sa atati ura
impotriva mea, dusmanul tau, pleaca de-a dreptul in exil ; de-abia voi suporta criticile
oamenilor, daca vei face aceasta ; iar daca vei pleca in eil din ordinul consulului, de-abia voi
sustine povara acestei uri. Daca insa preferi sa te pui in slujba laudei si gloriei mele, pleaca
impreuna cu banda ta periculoasa de criminali, du-te la Manlius, atata-i pe cetatenii pierduti,
desparte-te de oamenii cumsecade, porneste razboi impotriva patriei, bucura-te nebuneste de
aceasta talharie nelegiuita, incat sa se vada bine ca ai plecat nu alungat de mine la niste straini,
ci invitat la ai tai. Dar de ce sa te invit eu, cand stiu ca ai si trimis ianinte oameni care sa te
astepte inarmati aproape de forul lui Aurelius, cand stiu ca te-ai inteles cu Manlius si ati
hotarat impreuna ziua intalnirii ? Cand stiu ca ai trimis inainte si acea vestita acvila de argint,
care sunt convins c ate va duce la pieire si la nenorocire pe tine si pe toti ai tai si careia i-ai
ridicat un sanctuar acasa la tine ? Ai mai putea tu sa te lipsesti de acea acvila, pe care
obisnuiai sa o venerezi cand plecai la vreun omor, si de la altarul careia, ai indreptat adesea
spre uciderea cetatenilor dreapta-ti nelegiuita ?

Te vei duce in sfarsit odata acolo unde te tara de mult patima ta neinfrinata si nebuna. Si de
fapt acest lucru nu-ti aduce durere, ci un fel de placere de necrezut. Pentru aceasta nebunie te-
a creat natura, te-a calit vointa, te-a pastrat soarta. N-ai dorit niciodata nu zic pacea, dar nici
macar razboiul, daca nu era unul nelegiuit. Ti-ai gasit o banda de ticalosi, alcatuita din oameni

8
pierduti, lipsiti nu numai de orice avere, dar si de orice nadejde. La acestia cat de incantat vei
fi, cum vei mai tresalta d ebucurie, de ce placere nebuna te vei imbata, cand in multimea atat
de mare a tovarasilor tai, nu vei auzi si nu vei vedea nici un om cumsecade !…

Acum, senatori, ca sa indepartez de la mine, prin marturii si rugaminti, o plangere oarecum

justa a patriei, ascultati, va rog cu atentie cele ce voi spune si intipariti-le adanc in sufletele si
cugetele voastre.

Intr-adevar, daca patria, care mi-e cu mult mai draga decat viata, daca intreaga Italie, daca
toata republica ar vorbi cu mine astfel : ” O, Marcus Tullius, ce faci ? Ingadui-vei oare sa iasa
din oras cel pe care l-ai descoperit ca e dusman, pe care il vezi ca va fi conducatorul
razboiului depsre care iti dai seama ca este asteptat ca general in tabara dusmanilor, autorul
crimei, capetenia conjuratiei, atatatorul sclavilor si al cetatenilor pierduti, incat sa para ca n-a
fost alungat de tine din oras, ci chemat impotriva orasului ? Nu vei porunci oare sa fie pus in
lanturi, sa fie tarat la moarte, sa fie pedepsit cu cele mai groaznice chinuri ?

In sfarsit, ce te impiedica ? Oare obiceiul stramosilor ? Dar foarte adesea in republica noastra
chiar simpli particulari I-au pedepsit cu moartea pe cetatenii primejdiosi. Sau legile care au
fost promulgate cu privire la pedepsirea cetatenilor romani? Dar niciodata in acest oras cei
care au traudat interesele statului nu si-au pastrat drepturile de cetateni. Sau te temi de ura
posteritatii ? Intr-adevar, frumoasa recunostinta arati tu poporului roman, car epe tine, om
ridicat prin propriile tale merite, fara nici o recomandare a stramosilor, te-a inaltat atat de
repede, prin toate treptele onorurilor, la cea mai mare demnitate, daca din cauza urii sau de
teama vreunui pericol nu iei in seama salvarea concetatenilor tai.

Dar, daca te temi cumva de ura, trebuie oare sa te temi mai mult de ura starnita de severitate si
de curaj decat de cea pricinuita de lipsa de energie si de lasitate ? Dar, cand Italia va fi pustiita
de razboi, cand orasele vor fi pradate, cand casele vor arde, nu crezi ca te vei mistui si tu in
locul urii ? "…

Eu, senatori, daca as crede ca e cel mai bun lucru de facut e sa-l pedepsesc cu moartea pe
Catilina, n-as fi ingaduit acestui gladiator sa se bucure de viata nici macar o ora. Intr-adevar,
daca barbati foarte insemnati si cetateni foarte straluciti nu numai ca nu s-au manjit prin
sangele lui Saturninus, al Gracchilor, al lui Flaccus si al mai multor altora dinaintea lor, dar
chiar si-au facut o cinste dintr-asta, desigur n-ar fi trebuit sa me tem ca, daca acest ucigas
alcetatenilor va fi omorat, se va revarsa asupra mea vreo ura in viitor. Dar daca aceasta ura ma
va ameninta cu toata povara ei, am fost intotdeauna inclinat sa socotesc ura pe care ti-o atragi
prin virtute, nu ura, ci glorie.

Cu toate acestea, sunt printre senatori unii care sau nu vad ce ne ameninta, sau se prefac ca nu
vad ceea ce vad ; acestia au intretinut speranta lui Catilina prin pareri timide si, necrezand in
existenta ei, au intarit conjuratia cand de-abia incepea ; bizuindu-se pe autoritatea acestora,
multi, nu numai necinstiti, dar si nepriceputi, ar fi spus ca am procedat ca un tiran crud, daca
as fi luat masuri impotriva lui Catilina. Acum, dimpotriva, daca acesta va ajunge in tabara lui
Manlius, spre care se indreapta, sunt sigur ca nu va mai fi nimeni atat de nebun incat sa nu
vada ca a fost pusa la cale o conjuratie, nimeni atat de necinstit incat sa n-o marturiseasca.

Insa, daca va fi ucis numai Catilina, imi dau seama ca aceasta pacoste a republicii ar putea fi
stavilita catva timp, nu innabusita pentur totdeauna. Daca va pleca de la sine, daca-i va duce
cu el pe ai sai si daca va aduna in acelasi loc pe celilalti naufragiati stransi din toate partile, se

9
va stinge cu desavarsire si va fi nimicita nu numai aceasta molima a republicii atat de
primejdioasa, dar chiar radacina si samanta tuturor relelor.

Intr-adevar, senatori, traim de mult in mijlocul acestor primejdii si curse ale conjuratiei, dar,
nu stiu cum, violenta tuturor crimelor, a vechii nebunii si indrazneli, a izbucint tocmai in
vremea consulatului meu. Dar daca dintr-o banda atat de mare de talhari va fi suprimat numai
Catilina, va parea poate ca am scapat de grija si de teama pentru un oarecare timp pericolul
insa va ramane si va fi inchis adanc in vinele si in maruntaiele statului. Dupa cum, adeseori,
oamenii bolnavi de-o boala gre, cand sunt scuturati de friguri si de calduri, par mai intai ca se
usureaza daca beau apa rece, iar apoi se chinuie cu mult mai greu si mai amarnic, tot asa si
aceasta boala de care sufera statul, usurata prin pedepsirea acestuia, se va agrava si mai tare,
daca ceilalti vor ramane in viata.

De aceea, senatori, sa plece ticalosii ; sa se desparta de oamenii de treaba ; sa se adune intr-un

singur loc ; sa fie despartiti, si in sfarsit, de noi prin zidul orasului, asa cum am mai spus
adesea ; sa inceteze de-a mai intinde curse consulului chair acasa la el, de-a mai impresura
tribuna pretorului pretorului urban, de-a mai ataca cu armele cladirea senatului, de-a mai
pregati sageti incendiare si torte pentru a da foc orasului ; s astea scris, in sfarsit, pe fruntea
fiecaruia ce gandeste despre republica. Va promit, senatori, ca noi, consulii, ne vom da atat de
mult silinta, ca voi, senatorii, veti avea atat de mare autoritate, iar cavalerii romani atat de
mult curaj, ca toti cetatenii de treaba vor fi atat de uniti, incat veti vedea ca, dupa plecarea lui
Catilina, toate sunt date pe fata, dovedite, innabusite, pedepsite.

Vocativul şi exclamaţiile creează un hiatus în cadrul discursului, o pauză de mare

efect. Această oprire neaşteptată în fluxul discursului poate semnifica atât ideea că Cicero a
ajuns să trăiască într-o lume atât de putredă încât oricine poate să ridice armele contra patriei,
cât şi dezanmăgirea că acest cap al conjuraţilor este încă în viaţă, datorită slăbiciunii
instituţiilor statului.

10