Bogatia culturii lui este impresionantă. A studiat în tinerețe
filosofia greacaă si arta elocintei, cunoaște bine istoria (absolut necesara unui orator), e un pasionat al lecturii, un mare iubitor de carti, rafinat degustator si admirator al sculpturii si picturii grecesti. In privinta artei oratorice (a scris mai multe opere in acest domeniu), Cicero considera că discursul este forma supremă de manifestare a personalitatii umane. Despre orator (în lucrarea De oratore) el afirma: Unui orator trebuie să-i pretindem ascuțimea de minte a logicianului, cugetarea filosofului, exprimarea aproape ca a poetului, memoria jurisconsultului, vocea tragedianului și, aș zice, gesturile unui actor celebru. De aceea nu se poate găsi nimic mai rar pe lume ca un orator desăvârșit. Discursul oratoric- Este o expunere facuta in fata unui auditoriu, pe o tema politica, morala, literară etc. - discursul practicat in antichitatea latină- Vechile canoane impuneau discursului o structură hexatomică, cele șase părți ale sale fiind: exordiul (o scurtă introducere), propoziția (adica diviziunea partilor subiectului tratat), narațiunea/ probarea (confirmarea, argumentarea celor sustinute), respingerea sau negarea (menită a preîntâmpina posibilele obiecții) și peroratia (reargumentarea adevărurilor enunțate) initial și mai ales convingerea și captarea bunăvoinței auditorului sau a cititorului). - Cele trei scopuri fundamentale ale unui discurs sunt docere, delectare, premovere -sa invete, sa delecteze (sa bucure), sa miste (sa emotioneze). - În De oratore. Cicero consideră arta elocinței ca arta supremă: Nimic nu mi se pare mai încântator decât să captivezi prin puterea cuvântului atenția unei adunări, să încânți mintea ascultătorilor și să le determini voințele într-un sens sau altul.
Cicero ține patru discursuri de acuzare "In Catilinam
orationes quator" împotriva lui Catilina, în anul 63 î. Hr : primul este rostit în seara de 6 spre 7 noiembrie. Al doilea a fost rostit pe data de 9 noiembrie în senat prin care Cicero aduce la cunostință planurile lui Catilina. Al treilea este rostit în for la data de 3 decembrie, prilej cu care Cicero anunță poporul despre conspirație, solicitând intervenția Senatului pentru pedepsirea lui Catilina. Ultimul discurs este ținut la 5 decembrie, discurs la care iau parte oameni politici importanți ai vremii: Decimus Silamus ce propune pedeapsa cu moartea, Caesar ce prevede închiderea conjuraților în diferite municipii și confiscarea bunurilor, Cato ce votează executarea conspiratorilor și Cicero care intervine și susține pedeapsa cu moartea și confiscarea bunurilor. In Catilinam, cunoscut si sub numele Catilinara 1: "Pana cand, in sfarsit, Catilina, vei abuza de rabdarea noastra? Cat timp nebunia asta a ta isi va mai bate joc de noi? Pana unde se va dezlantui indrazneala ta neinfranata? Nu te-au miscat oare nici garda de noapte a Palatinului, nici strajile orasului, nici teama poporului, nici adunarea grabnica a tuturor oamenilor de bine, nici acest loc foarte aparat destinat sedintei Senatului, nici chipurile si privirile senatorilor? Nu intelegi ca planurile tale sunt date pe fata? Nu vezi tu ca, dupa ce toata lumea a aflat-o, conspiratia ta e pironita in lanturi? Care dintre noi crezi ca nu stie ce-ai facut azi-noapte, ce-ai facut noaptea trecuta, unde ai fost, pe cine ai convocat, ce hotarari ai luat? () O, timpuri! O, moravuri! Senatul cunoaste aceste lucruri, consulul le vede; Catilina totusi traieste. Traieste? Ba mai mult, vine chiar in senat, ia parte la consfatuirea obsteasca, noteaza si indica din ochi, spre a fi ucis, pe fiecare dintre noi. Noua insa, barbati curajosi, ni se pare ca facem destul pentru republica daca evitam furia si armele acestui om. De mult ar fi trebuit, Catilina, sa fii trimis la moarte din ordinul consulului; asupra ta ar fi trebuit sa cada aceasta nenorocire pe care o pui de mult la cale impotriva noastra a tuturor. () O, zei nemuritori! in ce tara ne aflam? in ce oras traim? Ce fel de republica avem? Aici, senatori, aici, intre noi, in cea mai sfanta si cea mai importanta adunare de pe suprafata pamantului, sunt unii oameni in stare sa se gandeasca la uciderea noastra a tuturor, lapieirea acestui oras si chiar a lumii intregi. () Intr-adevar, Catilina, ce te mai poate incanta in acest oras in care nu exista nimeni, in afara de aceasta conjuratie de oameni pierduti, care sa nu se teama de tine, nimeni care sa nu te urasca? Ce stigmat al infamiei in viata familiara nu este intiparit cu fierul rosu in viata ta? Ce nelegiuire, in trebile particulare, nu e legata defaima ta? Ce patima a fost vreodata straina de ochii tai, ce crima de mainile tale, ce ticalosie de toata fiinta ta? Carui tinerel, pe care l-ai inlantuit prin farmecele coruptiei, nu i-ai intins fierul pentru crima sau nu i-ai luminat calea spre desfrau? () Daca parintii tai s-ar teme de tine si te-ar uri, si n-ai putea sa-i impaci in niciun chip, ai pleca, imi inchipui, undeva departe de ochii lor; acum patria, care e mama noastra a tuturor, te uraste si se teme de tine, si crede ca de mult timp nu te gandesti la nimic altceva decat la uciderea ei. Nu-i vei respecta autoritatea, nu te vei supune hotararii ei, nu te vei teme de puterea ei? () Ea sta de vorba cu tine astfel, Catilina, si, desi n-are glas, iti spune oarecum asa: «Nicio nelegiuire n-a existat de cativa ani decat prin tine; pentru tine singur au ramas nepedepsite uciderea multor cetateni, persecutarea si jefuirea aliatilor. Ai fost in stare nu numai sa nu tii seama de legi si de judecati, dar chiar sa le rastorni si sa le nimicesti. Am suportat totusi cum am putut faptele anterioare, cu toate ca nu erau de suportat; acum insa nu mai e de suferit ca eu, in toata fiinta mea, sa fiu cuprinsa de teama numai din cauza ta; orice zgomot s-ar produce, sa ma tem de Catilina; sa separa ca niciun plan nu se poate urzi impotriva mea fara sa fie strain de pornirile tale criminale. De aceea pleaca si scapa-ma de aceasta frica; daca este indreptatita, sa nu fiu zdrobita; daca este inchipuita, sa incetez odata de-a ma mai teme» () Te vei duce in sfarsit odata acolo unde te tara de mult patima ta neinfranata si nebuna. Si de fapt acest lucru nu-ti aduce durere, ci un fel de placere de necrezut. Pentru aceasta nebunie te-a creat natura, te- a calit vointa, te-a pastrat soarta. N-ai dorit niciodata nu zic pacea, dar nici macar razboiul, daca nu era unul nelegiuit. Ti-ai gasit o banda de ticalosi, alcatuita din oameni pierduti, lipsiti nu numai de orice avere, dar si de orice nadejde. La acestia cat de incantat vei fi, cum vei mai tresalta de bucurie, de ce placere nebuna te vei imbata, cand, in multimea atat de mare a tovarasilor tai, nu vei auzi si nu vei vedea niciun om cumsecade! ()
Cu aceste auspicii, Catilina, pleaca la razboiul nelegiuit si criminal,
pentru suprema salvare a republicii, spre nenorocirea si pieirea ta si spre nimicirea celor ce s-au unit cu tine prin tot felul de crime si prin paricid. Iar tu, lupiter, care ai fost statornicit de Romulus sub aceleasi auspicii ca si acest oras, pe care te numim, pe drept cuvant, strajuitorul Romei si al imperiului, il vei indeparta pe acest om si pe complicii lui de templele tale si ale celorlalti zei, de casele si de zidurile orasului, de viata si de bunurile tuturor cetatenilor, si-i vei pedepsi cu chinuri vesnice, in viata si dupa moarte, pe dusmanii oamenilor buni, pe inamicii patriei, pe talharii Italiei, uniti intre ei printr-un pact criminal si printr-o alianta nelegiuita."
O TEMPORA, O MORES!” („CE TIMPURI, CE MORAVURI!”)
Care dintre noi crezi ca nu stie ce-ai facut azi-noapte, ce-ai facut noaptea trecuta, unde ai fost, pe cine ai convocat, ce hotarari ai luat ?O, timpuri ! O, moravuri ! Senatul cunoaste aceste lucruri, consulul le vede; Catilina totusi traieste. Traieste ? Ba mai mult, vine chiar in senat, ia parte la consfatuirea obsteasca, noteaza si indica din ochi, spre a fi ucis, pe fiecare dintre noi. Noua insa, barbati curajosi, ni se pare ca facem destul pentru republica daca evitam furia si armele acestui om. De mult ar fi trebuit, Catilina, sa fii trimis la moarte din ordinul consulului.