Prosopopeea patriei

Acum patria, care e mama noastra a tuturor, te uraste si se teme de tine, si crede ca de mult timp nu te gandesti la nimic
altceva decat la uciderea ei. Nu-i vei respecta autoritatea, nu te vei supune hotararii ei, nu te vei teme de puterea ei ?Ea sta de
vorba cu tine astfel, Catilina, si, desi n-are glas, iti spune oarecum asa : ” Nici o nelegiuire n-a existat de cativa ani decat tine ;
nici o ticalosie fara tine ; pentur tine singur au ramas nepedepsite uciderea multor cetateni, persecutarea si jefuirea aliatilor. Ai
fost in stare nu numai s nu tii seama de legi si de judecati, dar chiar sa le rastorni si sa le nimicesti. Am suportat totusi cum am
putut faptele anterioare, cu toate ca nu erau de suportat, acum insa nu mai e de suferit ca eu, in toata fiinta mea, sa fiu cuprinsa
de teama numai din cauza ta ; orice zgomot s-ar produce, sa ma tem de Catilina ; sa se para ca nici un plan nu se poate urzi
impotriva mea fara sa fie strain de pornirile tale criminale. De aceea pleaca si scapa-ma de aceasta frica ; daca este indreptatita,
sa nu fiu zdrobita ; daca este inchipuita, sa incetez odata de-a ma mai teme ".
Daca patria ar vorbi cu tine asa cum am spus, n-ar trebui sa obtina ce-ti cere, chiar daca n-ar putea folosi forta? Ce sa mai
spun de faptul ca te-ai dat singur in paza justitiei ? Acum, senatori, ca sa indepartez de la mine, prin marturii si rugaminti, o
plangere oarecum justa a patriei, ascultati, va rog cu atentie cele ce voi spune si intipariti-le adanc in sufletele si cugetele
voastre.
Intr-adevar, daca patria, care mi-e cu mult mai draga decat viata, daca intreaga Italie, daca toata republica ar vorbi cu
mine astfel : ” O, Marcus Tullius, ce faci ? Ingadui-vei oare sa iasa din oras cel pe care l-ai descoperit ca e dusman, pe care il
vezi ca va fi conducatorul razboiului depsre care iti dai seama ca este asteptat ca general in tabara dusmanilor, autorul crimei,
capetenia conjuratiei, atatatorul sclavilor si al cetatenilor pierduti, incat sa para ca n-a fost alungat de tine din oras, ci chemat
impotriva orasului ? Nu vei porunci oare sa fie pus in lanturi, sa fie tarat la moarte, sa fie pedepsit cu cele mai groaznice
chinuri ?
Intr-adevar, frumoasa recunostinta arati tu poporului roman, car epe tine, om ridicat prin propriile tale merite, fara nici o
recomandare a stramosilor, te-a inaltat atat de repede, prin toate treptele onorurilor, la cea mai mare demnitate, daca din cauza
urii sau de teama vreunui pericol nu iei in seama salvarea concetatenilor tai.
Cu toate aceste auspicii, Catilina, pleaca la razboiul nelegiuit si criminal, pentru suprema salvare a republicii, spre
nenorocirea si pieirea ta si spr enimicirea celor ce s-au unit cu tine prin tot felul de crime si prin partid. Iar tu, Jupiter, care ai
fost statornicit de Romulus sub aceleasi auspicii ca si acest oras, pe care te numim, pe drept cuvant, strajuitorul Romei si al
imperiului, il va indeparta pe acest om si pe complicii lui de templele tale si ale celorlalti zei, de casele si de zidurile orasului,
de viata si de bunurile tuturor cetatenilor, si-i vei pedepsi cu chinuri vesnice, in viata si dupa moarte, pe dusmanii oamenilor
buni, pe inamicii patriei, pe talharii Italiei, uniti intre ei printr-un pact criminal si printr-o alianta nelegiuita.
Prosopopeea patriei
Acum patria, care e mama noastra a tuturor, te uraste si se teme de tine, si crede ca de mult timp nu te gandesti la nimic
altceva decat la uciderea ei. Nu-i vei respecta autoritatea, nu te vei supune hotararii ei, nu te vei teme de puterea ei ? Ea sta de
vorba cu tine astfel, Catilina, si, desi n-are glas, iti spune oarecum asa : ” Nici o nelegiuire n-a existat de cativa ani decat tine ;
nici o ticalosie fara tine ; pentur tine singur au ramas nepedepsite uciderea multor cetateni, persecutarea si jefuirea aliatilor. Ai
fost in stare nu numai s nu tii seama de legi si de judecati, dar chiar sa le rastorni si sa le nimicesti. Am suportat totusi cum am
putut faptele anterioare, cu toate ca nu erau de suportat, acum insa nu mai e de suferit ca eu, in toata fiinta mea, sa fiu cuprinsa
de teama numai din cauza ta ; orice zgomot s-ar produce, sa ma tem de Catilina ; sa se para ca nici un plan nu se poate urzi
impotriva mea fara sa fie strain de pornirile tale criminale. De aceea pleaca si scapa-ma de aceasta frica ; daca este indreptatita,
sa nu fiu zdrobita ; daca este inchipuita, sa incetez odata de-a ma mai teme ".
Daca patria ar vorbi cu tine asa cum am spus, n-ar trebui sa obtina ce-ti cere, chiar daca n-ar putea folosi forta? Ce sa mai
spun de faptul ca te-ai dat singur in paza justitiei ? Acum, senatori, ca sa indepartez de la mine, prin marturii si rugaminti, o
plangere oarecum justa a patriei, ascultati, va rog cu atentie cele ce voi spune si intipariti-le adanc in sufletele si cugetele
voastre.
Intr-adevar, daca patria, care mi-e cu mult mai draga decat viata, daca intreaga Italie, daca toata republica ar vorbi cu
mine astfel : ” O, Marcus Tullius, ce faci ? Ingadui-vei oare sa iasa din oras cel pe care l-ai descoperit ca e dusman, pe care il
vezi ca va fi conducatorul razboiului depsre care iti dai seama ca este asteptat ca general in tabara dusmanilor, autorul crimei,
capetenia conjuratiei, atatatorul sclavilor si al cetatenilor pierduti, incat sa para ca n-a fost alungat de tine din oras, ci chemat
impotriva orasului ? Nu vei porunci oare sa fie pus in lanturi, sa fie tarat la moarte, sa fie pedepsit cu cele mai groaznice
chinuri ?
Intr-adevar, frumoasa recunostinta arati tu poporului roman, car epe tine, om ridicat prin propriile tale merite, fara nici o
recomandare a stramosilor, te-a inaltat atat de repede, prin toate treptele onorurilor, la cea mai mare demnitate, daca din cauza
urii sau de teama vreunui pericol nu iei in seama salvarea concetatenilor tai.
Cu toate aceste auspicii, Catilina, pleaca la razboiul nelegiuit si criminal, pentru suprema salvare a republicii, spre
nenorocirea si pieirea ta si spr enimicirea celor ce s-au unit cu tine prin tot felul de crime si prin partid. Iar tu, Jupiter, care ai
fost statornicit de Romulus sub aceleasi auspicii ca si acest oras, pe care te numim, pe drept cuvant, strajuitorul Romei si al
imperiului, il va indeparta pe acest om si pe complicii lui de templele tale si ale celorlalti zei, de casele si de zidurile orasului,
de viata si de bunurile tuturor cetatenilor, si-i vei pedepsi cu chinuri vesnice, in viata si dupa moarte, pe dusmanii oamenilor
buni, pe inamicii patriei, pe talharii Italiei, uniti intre ei printr-un pact criminal si printr-o alianta nelegiuita.
Așezământul ecleziastic de la Golia se prezintă ca o fortăreață tipic medievală. Despre vechea biserică, de care este
legat numele familiei Golia, nu se știu prea multe date cu privire la arhitectură, cert fiind faptul că a fost ridicată în secolul
al XVI-lea. Actuala biserică a lui Vasile Lupu, refăcută între anii 1650-1653 și terminată în 1660 de fiul său Ștefăniță, se
deosebește în totalitate de specificul bisericilor ortodoxe moldovenești, atât ca formă de construcție cât și ca arhitectură.
Biserica actuală reprezintă o îmbinare de stiluri, îndeosebi baroc și bizantin, construcție realizată într-un moment de
realizare a Renașterii târzii în Principatele Române. Planul exterior este rectangular, cu ziduri înalte, care se sprijină pe
epifaștri, de factură corintică, de peste 12 metri înălțime, ancorați într-o cornișă.
Cornișa este depășită de o compoziție unică, acoperișul fiind străjuit de șapte turle, unicat ca model, dar diferențiate
între ele, ceea ce atestă, supoziția că au fost realizate treptat, în etape diferite, influențate și de restaurări. Înălțimea
totală a bisericii este de circa 30 de metri, lungimea de 30 de metri și lățimea de 13 metri.
Mănăstirea este înconjurată de un zid înalt, prevăzut la colțuri cu turle ridicate în 1667 și un turn-clopotniță refăcut
la 1900. Zidurile de incintă au o înălțime de 9 m și o grosime de peste 1 m, cu un brâu de sprijin în interior, pe care
cândva se patrula. În incintă se mai păstrează astăzi o casă cu coloane din secolul al XVIII-lea, unde a locuit temporar
și Ion Creangă cât a fost diacon la Golia. Aproape de turn se află și o cișmea din vremea lui Alexandru Moruzi.

Turnul Goliei are o înălțime de 30 metri. Vizitatorul care dorește să aibă o panoramă a orașului trebuie să urce cele 120 de trepte. Cu baza pătrată de 5 metri pe laturi, un
parter, două caturi boltite, o încăpere a clopotelor, o galerie superioară și terase, turnul este unul dintre simbolurile Iașiului.

Turnul Goliei, ridicat de egumenul Meletie in anul 1855, se afla la 40 m sud de biserica si reprezinta o mare atractie turistica. Este inalt de 29 m, cu un gang de intrare in
incinta.

Alaturi de turn se afla prima casa de apa din Iasi, cu fantana turceasca in exterior.

In incinta se mai afla o casa cu coloane, din sec. al XVIII-lea, in care a locuit temporar Ion Creanga, si staretia care adaposteste paraclisul "Braul Maicii Domnului", zidit de
egumenul Grigorie in sec. al XIX-lea. Intr-o cladire din incinta functioneaza o tipografie care sustine activitatea editoriala a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.

Golia este o mănăstire importantă în orașul Iași, construită, în a doua jumătate a secolului XVI, de marele logofăt Ioan Golăe şi de soţia sa Ana. Legenda spune că boierul Ion Golăe ar fi zidit biserica aceasta
pentru a o cuceri pe Ana, o frumoasă orfană care jurase că nu se va căsători decît cu cel capabil să construiască un adăpost viabil contra frecventelor atacuri ale vecinilor. Într-unul din aceste nefericite momente,
părinţii săi fuseseră ucişi, ea scăpînd numai după ce se ascunsese sub o lespede de mormînt. Prin urmare logofătul „... a purces să ridice zid înalt cu turn, din care să se vadă dincotro vine pericolul. Şi ca să se
micşoreze primejdia profanării locului a ridicat acolo şi o bisericuţă de piatră. Peste ani, Ioan Golăe dispărea în condiţii tragice, fiind decapitat de Iancu Sasu Vodă. Dar ctitoria lui avea să îi ducă numele mai
departe, în varianta Golia.
La începutul secolului al XVII-lea, în domnia lui Ieremia Movilă se reface complexul medieval, se ridică turnul clopotniţă şi zidul de incintă.
Biserica „Înălţarea Domnului" a fost reconstruită de Vasile Lupu între anii 1650-1653 şi terminată de fiul său Ştefăniţă în anul 1660. În anul 1668, domnitorul Moldovei, Gheorghe Duca și Egumenul Meletie refac
zidul de incintă, prilej cu care se ridică şi turnurile rotunde de la colţurile incintei.
Turnul mănăstirii servea drept închisoare ocazională pe la 1705, ca loc de adăpost în timpul ciumei din 1819, dar şi în vremea asediului întreprins în 1821 de trupele lui Alexandru Ipsilanti.
Incendiată repetat în anii 1678, 1733-1735 şi 1786, lovită de cutremur în 1738, afectată după secularizare (1863), mănăstirea a fost închisă între 1900-1947, devenind apoi biserică parohială pînă în 1992, cînd
şi-a recăpătat destinaţia iniţială. Ansamblul actual cuprinde biserica "Înălţarea Domnului", Stăreţia, Casa Apelor, Casa Ion Creangă, turnurile de colţ, turnul clopotniţă, cişmeaua şi zidul de incintă.
Biserica „Înălţarea Domnului", îmbină stilul vechi moldovenesc cu arhitectura rusească, şi cea a renaşterii tîrzii italiene (tratarea fațadelor), interiorul fiind de tradiție bizantină. Adăposteşte în pronaos mormintele
ctitorilor, Ioan Golăi şi soţia sa Ana, sarcofagul de marmură al Sultanei, soţia lui Constantin Racoviţă. În interiorul bisericii au fost îngropate, provizoriu, viscerele şi creierul cneazului Grigori Aleksandrovici
Potemkin (1739-1791), mort în apropiere de Iaşi.
În 1711, Golia este vizitată de ţarul Petru I al Rusiei, care apreciază frumuseţea aşezămîntului.
Casa Apelor a fost construită în 1766, cu meşteri aduşi de la Ţarigrad. Apa adusă de la Ciric se vărsa într-un bazin, într-o cameră de la etaj, iar de acolo în rezervorul din faţa cişmelei. Cişmeaua a fost adăugată
la mijlocul secolului al XVIII-lea, fiind iniţial încastrată în zidul de incintă, spre exterior și este realizată în stil baroc constantinopolitan.
Casa, care adăposteşte azi Muzeul Creangă a fost construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, şi evocă perioada 1866-1872 în care a locuit la Golia, diaconul și scriitorul Ion Creangă. La începutul anilor
1870 acesta intra în istorie printr-un gest neobişnuit în universul monastic: trasul cu puşca în ciori.
Turnul clopotniţă, una dintre cele mai importante construcţii medievale din Iaşi, a fost ridicat în prima jumătate a secolului al XVII-lea și are o înălțime de 30 metri. La sfîrşitul secolului al XIX-lea turnul clopotniţă a
fost modificat adăugîndu-se un etaj.
Pictura bisericii a fost refăcută de cîteva ori, de aceea păstrează puține fresce orginale în absidele laterale și în pridvor. Din mobilierul original s-au păstrat cîteva piese: tronurile domnești, un policandru al lui
Vasile Lupu și patru sfeșnice aduse din Danemarca, o frumoasă catapeteasmă care datează din 1838.