Tema 13 Abordarea cognitivistă

George Kelly – Teoria constructelor personale

8.1. George Kelly - schiţă biografică

8.2. Constructele personale – mod de interpretare şi anticipare
8.3. Relaţii între constructe
8.4. Similarităţi şi diferenţe în reprezentarea şi interpretarea
evenimentelor
8.5. Terminologie în teoria lui Kelly
8.6. Reflecţie critică, recapitulare şi consolidare

8.1. George Kelly - schiţă biografică (1905 - 1967)

Autorul nu a furnizat detalii despre copilăria şi adolescenţa lui şi de aceea este greu de
făcut legături între teorie şi biografie.
 S-a născut la o fermă în Kansas, copil unic şi înconjurat de atenţie de părinţii săi, care
erau profund religioşi.
 Tatăl său primise o instrucţie clericală, dar nu lucra decât sporadic ca preot, mai mult
ca fermier. Viaţa familiei era sobră, aproape ascetică.
 Până la vârsta de 13 ani instrucţia lui a fost sporadică; la 13 ani a intrat într-un colegiu
şi a venit tot mai rar pe acasă. A absolvit colegiul în 1926, cu o specializare în fizică şi
matematică.
 Era preocupat atât de ştiinţele exacte şi de tehnică (a lucrat o vreme în domeniul
ingineriei), cât şi de problemele de natură socială. A obţinut diploma de “master’s” în
sociologia educaţiei la Universitatea din Kansas.
 La începuturile carierei sale nu a fost preocupat de psihologie, până în 1929 când a
primit o bursă de cercetător la universitatea din Edinburg (Scoţia).
 A obţinut titlul de doctor la Universitatea din Iowa în 1931.
 A început să predea la un colegiu, dar din cauza recensiunii economice nu a putut să
lucreze în domeniul cercetărilor de psihofiziologie, aşa cum ar fi dorit şi a abordat
domeniul clinic.
 A pus la punct un serviciu clinic itinerant, care mergea din şcoală în şcoală şi oferea
consultaţii de specialitate
 Nu avea o concepţie teoretică ,,aliniată’’ vreunui curent al epocii, nu fusese
psihanalizat în decursul formării sale ca psiholog. Poate din acest motiv s-a simţit liber
să abordeze domeniul personalităţii în manieră personală, folosind atât metode
împrumutate din curente diverse, cât şi metode proprii.
 După 13 ani de practică, îşi cristalizează propria lui teorie despre procesele psihice şi
despre personalitate.
 Pacienţii pe care i-a consiliat erau elevi de colegiu, cu probleme de adaptare şcolară,
trimişi de profesorii lor în situaţii de impas şi nu nevrotici sau psihotici spitalizaţi cu
tulburări severe. Spre deosebire de pacienţii instituţionalizaţi, aceştia erau capabili să-
şi prezinte problemele în termeni raţionali, aşa cum fuseseră învăţaţi la şcoală să
analizeze toate problemele cu care se confruntau. De aceea teoria lui Kelly are o
puternică tentă intelectualistă, care în cazul în care formarea lui profesională ar fi fost
alta, poate nu ar fi fost atât de accentuată.

1
 În timpul războiului a lucrat în serviciile de specialitate ale armatei, iar după război a
lucrat la Universitatea din Ohio, unde şi-a perfecţionat teoria. A fost puternic influenţat
de colegul său, Julian Rotter, un cognitivist convins.
 Discipolii săi au propagat ideile sale novatoare asupra funcţionării psihismului uman,
formând un curent “cognitivist” puternic în psihologia contemporană.

8.2. Constructele personale: mod de interpretare şi anticipare

Kelly a pornit în elaborarea teoriei sale de la modul în care individul recepţionează

şi interpretează informaţiile din lumea înconjurătoare şi a ajuns la concluzia că el
procedează într-un mod asemănător omului de ştiinţă: emiţând ipoteze despre
evenimente, verificându-le în practică, interpretând datele, asemeni unui “savant naiv”. El
construieşte astfel realitatea, într-un mod unic şi personal, în funcţie de rezonanţa
subiectivă a informaţiilor: “Omul priveşte lumea prin nişte ... şabloane transparente pe
care el le creează şi apoi aşteaptă ca realitatea ... să fie conformă acesteia”. Asemeni
unor ochelari de soare de culori diferite, şabloanele influenţează viziunile individuale într-
un sens sau altul. Fiecare vedem aceeaşi realitate prin lentile diferite.
Constructul - este un mod personal de a percepe şi de a interpreta evenimentele
lumii înconjurătoare. Individul emite o ipoteză asupra modului în care constructul se va
potrivi cu realitatea şi apoi o verifică, acţionând în concordanţă cu ea, în situaţia
respectivă. De-a lungul vieţii noi formăm noi şi noi constructe, cel puţin unul pentru fiecare
situaţie nouă cu care suntem confruntaţi. Cu cât experienţa noastră este mai vastă cu atât
repertoriul de constructe este mai bogat.
Dacă se produc schimbări în mediul ambiant al persoanei, acestea vor determina
reformulări ale constructelor, cele vechi coexistând şi funcţionând uneori alternativ cu cele
noi. Nu există constructe fixe, definitive, pentru că nimic nu poate fi anticipat cu precizie,
nici nu pot fi prevăzute toate eventualităţile. Suntem liberi să ne revizuim sau să ne
înlocuim constructele, ele nu ne dictează în mod rigid conduita. Kelly numeşte acest
fenomen constructivism alternativ. Schimbarea constructelor trebuie să se bazeze pe
datele experienţei.

Teoria lui Kelly este organizată în forma unui postulat fundamental, cu 11 corolare:

Postulat funamental: Procesele (psihice) ale unei persoane sunt canalizate

psihologic de modul în care ea anticipează evenimentele.

Deşi supus schimbării, există o anume stabilitate în modul în care o persoană se

comportă, pentru că ea operează printr-o reţea de canale. Canalele se pot modifica, dar
fiind organizate într-o structură, schimbările sunt limitate ca grad, deci procesele vor
avea o configuraţie constantă. Noţiunea de construct este anticipativă pentru că persoana
îl foloseşte pentru a emite predicţii asupra desfăşurării evenimentelor, în cazul în care ea
se comportă într-un fel sau altul.

1. Corolarul construcţiei: Persoana anticipează evenimentele, construind

reproducerea lor.

Nici un eveniment nu se repetă identic, pentru că trăirea diferă de la un moment la altul

(exemplu: aceeaşi înregistrare ascultată în momente diferite). Cu toate acestea, există
similarităţi între evenimentele care se repetă şi persoana se bazează pe ele pentru a
emite predicţii asupra modului în care se vor produce ele în viitor (teme recurente).

2. Corolarul individualităţii: Persoanele se deosebesc prin felul în care

realizează construirea evenimentelor.

2
Diferenţele individuale se manifestă atât în perceperea cât şi în interpretarea
evenimentelor, deci constructele a două persoane despre acelaşi eveniment vor fi diferite,
pentru că ele reflectă mai puţin realitatea obiectivă şi mai degrabă interpretarea pe care
fiecare persoană o suprapune evenimentului.
Există totuşi elemente comune în constructele mai multor persoane, oricât de
individualizate ar fi aceste constructe. Atunci când indivizii au caracteristici comune
(norme culturale şi de grup, obiceiuri, valori), părţile comune ale constructelor sunt mai
numeroase, cu toate acestea corolarul accentuează individualitatea, unicitatea
constructelor personale.

Relaţii între constructe

3. Corolarul organizării: Fiecare persoană dezvoltă un sistem de

constructe cuprinzând relaţii între constructe.

Organizarea acestui sistem poartă la rândul său amprenta individualităţii pentru că relaţiile
între constructe sunt văzute diferit de fiecare persoană. Chiar dacă doi oameni au
constructe foarte asemănătoare, ele vor fi totuşi diferite prin ordonarea lor în sistem.
Prin aceasta Kelly afirmă organizarea ierarhică a sistemului, existenţa unor constructe
subordonate şi a altora supraordonate.
Raporturile dintre constructe nu sunt rigide, un construct subordonat unui construct
putând migra, de exemplu, în subordinea altui construct atunci când experienţa
invalidează prima construcţie.

4. Corolarul dihotomiei: Sistemul de constructe al persoanei este compus

dintr-un număr finit de constructe dihotomice.

Toate constructele, în viziunea lui G. Kelly sunt dihotomice, din cauza necesităţii de a
anticipa corect evenimentele viitoare. Pentru definirea clară a comportamentului anticipat
este nevoie să-l delimităm de opusul său (ex: dacă cineva este construit ca fiind “corect”,
anticipăm că şi în viitor se va comporta corect prin delimitarea de ceea ce înseamnă
“incorect’”.

5. Corolarul alegerii: Persoana alege pentru sine acea alternativă a

constructului dihotomizat prin care ea anticipează maxima posibilitate de
extensie şi definire a sistemului său.

Din cele două alternative ale dihotomiei, persoana o alege pe cea care “merge” mai bine,
adică îl ajută să anticipeze mai bine. Totuşi există o libertate de alegere limitată de o
alternativă de fond, subsidiară (ex: aventură-securitate).
Întotdeauna alegerea este influenţată de riscul perceput. Dacă alegerea unei alternative
a constructului este percepută ca neriscantă, predicţia va fi sigură în ceea ce priveşte
rezultatul final, dar satisfacţia este scăzută.
Atunci când alegerea presupune un risc, rezultatul este incert, deci este mai
“aventuroasă”, dar poate aduce o satisfacţie mai mare.
Alegerea sigură, bazată pe experienţe anterioare are o eficienţă predictivă mai mare şi
întăreşte sistemul de constructe existent. Cea nesigură duce la extensia sistemului
existent, prin introducerea de noi experienţe şi evenimente.
Alegerile se fac în funcţie de valoarea lor predictivă şi nu de ceea ce este mai bine pentru
individ.

6. Corolarul categoriei (cuprinderii): Un construct este convenabil pentru

satisfacerea unei serii finite de evenimente.

3
 Acest corolar se explică singur: prea puţine constructe personale se potrivesc pentru
toate situaţiile. Exemplu: înalt/ scund are un înţeles limitat, în funcţie de ceea ce trebuie
apreciat - un om, un bou, o clădire, dar nu poate fi folosită la descrierea unei pizza sau
a climei. Unele constructe au o aplicabilitate largă, altele una îngustă (ordine de
convenienţă).
Pentru a înţelege individul este important să aflăm ce exclude dintr-o anumită categorie
şi ce cuprinde ea de fapt.

7. Corolarul experienţei: Sistemul de constructe al persoanei variază după

modul în care ea construieşte reproducerea (mintală a) evenimentelor.

Fiecare construct este asemeni unei ipoteze emise pe baza experienţei anterioare
pentru a preciza evenimentele viitoare. Ipoteza este verificată în funcţie de cum o
confirmă sau infirmă evenimentele reale. Procesul acesta se desfăşoară permanent
pentru că suntem confruntaţi mereu cu noi situaţii.
Constructul care nu este un predictor valid este reformulat sau înlocuit, în lumina unei
noi experienţe. Cu cât experienţa individului este mai largă cu atât el îşi reconstruieşte
aşteptările într-un mod mai nuanţat. Constructele de la 40 de ani diferă de cele de la 16
ani, prin învăţare continuă sistemul de constructe este mereu revizuit.

8. Corolarul modulării: Variaţia sistemului de constructe este limitată de

permeabilitatea constructelor în a căror sferă de cuprindere se află variantul.

Un construct este permeabil atunci când permite pătrunderea de noi informaţii în sfera
sa de cuprindere, deci este deschis spre noi experienţe.
Sistemul de constructe poate fi schimbat, modulat în funcţie de experienţele noi, iar
noile achiziţii depind de personalitatea constructelor. Dacă acestea sunt impermeabile,
învăţarea nu este posibilă.

9. Corolarul fragmentării: O persoană poate folosi succesiv o varietate de

subsisteme de constructe care sunt incompatibile din punct de vedere
inferenţial între ele.

Această contradicţie aparentă (cum pot exista incompatibilităţi între componentele unui
sistem ?) este rezultatul faptului că sistemul de constructe este în permanentă
transformare, schimbare, în contact cu noile experienţe.
Totuşi, chiar dacă sistemul de constructe se schimbă nu este necesar ca noile
constructe să derive din cele vechi, cele noi pot să nu fie compatibile cu ele. La un
moment dat două constructe pot fi compatibile pentru ca ulterior ele să devină
incompatibile atunci când situaţia se schimbă.
Persoana poate tolera un număr de constructe subordonate contradictorii fără a simţi
nevoia să schimbe sistemul supraordonat de constructe.

8.4. Similarităţi şi diferenţe în reprezentarea şi interpretarea evenimentelor

10. Corolarul comunalităţii: În măsura în care o persoană foloseşte o

construire a realităţii similară cu a celorlalţi, procesele sale psihologice sunt
similare cu ale altor persoane.

Prin acest corolar, G. Kelly extinde teoria sa de la individ la relaţia interpersonală. Aşa
cum oamenii se deosebesc între ei prin diferenţele între constructe, ei se aseamănă
prin similaritatea constructelor.
Ex: un grup mare de oameni care împărtăşesc aceleaşi norme culturale, obiceiuri,
idealuri. Anticipările şi expectanţele lor vor fi similare şi îşi vor construi experienţe

4
 asemănătoare. De aceea vor exista aspecte comune în modul în care se vor comporta,
deşi foarte multe din aspectele concrete ale vieţii lor sunt diferite.

11. Corolarul socialităţii: În măsura în care o persoană construieşte

(modelează) procesele de construire ale altuia, ea poate juca un rol într-un
proces social care implică cealaltă persoană.

Faptul că membrii aceleaşi culturi tind să construiască evenimentele similar nu

înseamnă că prin asta se stabileşte de la sine o relaţie interpersonală constructivă.
Pentru a se produce acest lucru este nevoie ca persoana să construiască
constructele celuilalt, deci să-l înţeleagă cum gândeşte şi cum anticipează
evenimentele. De fapt suntem angajaţi în permanenţă în construirea constructelor
celorlalţi.
Ex: circulând pe o şosea, viaţa noastră însăşi depinde de modul în care construim
anticipările şi reacţiile celorlalţi.
Numai dacă putem anticipa cu o acurateţe acceptabilă reacţiile celorlalţi ne putem
adopta la ceilalţi şi comporta în concordanţă cu aşteptările lor.

Sistemul constructual al lui G. Kelly se bazează pe postulatul fundamental şi pe

cele 11 corolare, prin care se încearcă explicarea modului în care prelucrează individul
informaţia (gândire), cum anticipează, pe baza constructelor raţionalizate, evenimentele
viitoare şi cum verifică în practică valoarea judecăţilor sale, ajustându-şi permanent
sistemul de constructe, în funcţie de concordanţă/ neconcordanţa ipotezelor astfel
formulate cu faptele, evenimentele din realitate.
Concepţia lui despre personalitate este derivată din concepţia asupra proceselor
cognitive: personalitatea se formează în funcţie de aceste procese, în ansamblul lor, şi nu
depinde de experienţele sexuale timpurii sau de deprinderile igienice. Evenimentele
trecutului nu ne înrobesc pentru că interpretarea evenimentelor prezentului nu depinde de
ele.
“Omul este autorul destinului său” spunea Rotter. Nimeni nu este legat de o
anumită cale de urmat, trasată în copilărie sau în alt stadiu al vieţii. Nici un stadiu al
dezvoltării nu este mai important decât altele. În fiecare moment suntem capabili să ne
reformulăm constructele în funcţie de experienţă şi să alegem o cale de urmat în acţiunile
noastre.
Ca fiinţă raţională, el este capabil să înţeleagă evenimentele în funcţie de
anticipările sale asupra valorii pe care o prezintă pentru el însuşi şi să acţioneze în funcţie
de aceste anticipări. Umanitatea trăieşte în viitor: viaţa noastră este ghidată de predicţiile
pe care le facem asupra viitorului şi de scopurile pe care alegerile noastre le vizează.
Inconştientul, instinctele nu sunt consideraţi factori determinanţi ai vieţii psihice.
Kelly nu foloseşte nici termenii de trebuinţă, motiv, motivaţie. În concepţia lui, nu avem
nevoie de forţe energetice care să ne propulseze, pentru că însuşi faptul că suntem vii,
adică în permanentă mişcare (movere), ne motivează. “Suntem ‘livraţi’ în lumea
psihologică vii şi combativi”.
Kelly nu s-a preocupat de problema ereditate/ mediu şi nici de rolul educaţiei. El
considera că rolul principal în modelarea personalităţii/ formarea sistemului de constructe/
revine individului însuşi şi nu influenţelor sociale/ educative. Constructele se formează şi
se organizează în sisteme pe baza experienţei directe a persoanei, în funcţie de valoarea
lor anticipativă. Importanţa redusă acordată educaţiei în această teorie se datorează
accentuării rolului activ al individului în “construirea” propriei personalităţi şi refuzului ideii
de supunere pasivă la o modelare venită din exterior.
În problema unicitate – generalitate, Kelly explică asemănările şi deosebirile dintre
oameni prin corolarul comunalităţii şi corolarul individualităţii: fiecare persoană are
constructe comune cu alte persoane care evoluează în acelaşi mediu social şi cultural,
dar configuraţia de ansamblu a sistemului său de constructe este unică.

5
8.5. Terminologie în teoria lui Kelly

Alternativism constructiv Construct Ordinea de convenienţă

Complexitate cognitivă Grad de cuprindere al categoriei Permeabilitate

8.6. Reflecţie critică, recapitulare şi consolidare

1. Evaluaţi viziunea lui Kelly despre natura umană şi argumentaţi orientarea sa.
2. Care este locul şi rolul educaţiei, ca influenţă socială formativă, în această viziune?
3. În ce constă sistemul de personalitate la Kelly?
4. Analizaţi asemănările şi deosebirile dintre teoria lui Kelly şi teoria lui Cattel în privinţa
structurii personalităţii.