Revolutia franceza (partea II)

1. Proclamarea republicii
2. Convenția Națională
3. Încheierea Revoluției franceze. Directoratul

1. Instaurarea monarhiei constituționale în Franța, în anul 1791, nu a pus capăt crizei

politice și economice. În străinătate, nobilii francezi (stabiliți cei mai mulți în Austria) cereau
sprijin conducătorilor Europei pentru reinstaurarea vechiului mod de conducere. Suveranii
Europei doreau tot mai mult o intervenție militară în Franța deoarece riscau ca ideile
revoluției franceze să se răspândească și în țările lor. In august 1791, Austria si Prusia au
amenințat cu intervenția armatei dacă moanarhul nu e repus in drepturi (nu își recapătă
puterea). In aprilie 1792, a inceput războiul dintre Franța, Austria și Prusia. Razboiul a mers
greu pentru Franta la inceput, armata fiind prost organizata si fara comanda deoarece multi
ofiteri isi daduesra demisia. Trupele austriece au patruns in teritoriul francez. Colaborarea
regelui francez cu inamicul era din ce in ce mai evidenta. Prin urmare, a fost proclamată
Patria în primejdie și s-a trecut la mobilizarea voluntarilor. În cele din urmă, armata franceză
a obţinut victorii importante la Valmy şi Jemmapes. In perioada razboiului, la 10 august 1792,
populația Parisului a ocupat palatul regal, Ludovic al XVI-lea fiind arestat, iar Franța s-a
proclamat republică (septembrie1792), ulterior suveranul fiind decapitat. Conducerea Franței
a revenit unei noi adunări (parlament), numită Convenția Națională.

2.In perioada revolutiei, s-au format mai multe grupari, unele cu idei radicale
(iacobinii), altele mai conservatoare (girondinii). In functie de grupul care a dominat
Adunarea Nationala pana in 1795, distingem main multe perioade: perioada Convenţiei
Girondine, perioada Dictatura Iacobină, perioada Dictaturii lui Robespierre. Girondinii
considerau că revoluția trebuie să se încheie, obiectivele acesteia fiind atinse. Între anii 1792
și 1793, aceștia au condus Convenția Națională. Iacobinii susțineau că revoluția trebuie să
continue, până la înlăturarea tuturor celor ce aveau legături cu Vechiul Regim și
transformarea completă a societății franceze. Aceștia, în frunte cu Maximilien de Robespierre,
au condus Franța între anii 1793 și 1794 (activitățile 1, 2, pag. 77). Pentru asigurarea ordinii
interne, au fost create instituții precum Comitetul Salvării Publice și Tribunalul revoluționar,
care au instaurat un regim de teroare. Totodată, iacobinii au organizat o puternică armată
revoluționară. Aceasta a reușit să înfrângă armatele străine care luptau împotriva Franței.
Printre statele membre ale coaliției antifranceze se numărau Austria, Prusia, Anglia.

3. La 27 iulie 1794, iacobinii au fost înlăturați de la putere. Convenția Națională a

adoptat o nouă Constituție (1795), prin care puterea executivă a fost încredințată unui
Directorat, un consiliu format din cinci persoane (sau directori). Acesta a condus Franța între
anii 1795 și 1799.
În perioada Directoratului, situația internă a rămas în continuare dificilă din cauza
crizei economice și a faptului că ideile revoluției franceze erau puse greu in practică. In planul
politicii externe, în 1796 razboaiele sunt reluate, Franta trimitand impotriva Austriei 3 armate,
dintre care una in Italia. Desi slab dotata, armata din Italia a fost singura care a obtinut victorii
importante gratie calitatilor lui N. Bonaparte. Neputand ataca Anglia direct, francezii
organizeaza campanii impotriva coloniilor. In 1798 Napoleon incepe campania din Egipt.
Dupa o victorie a francezilor, flota acestora este distrusa la Abukir de amiralul Nelson.
Ramas izolat, Napoleon continua ofensiva in Orient, obtinand stralucite victorii.