Filosofia spațiului și

timpului
Curs 2
 Teme curs
2. Probleme ale teoriei timpului de la
Aristotel la Kant:
2.1.Schimbare și Durată
2.2.Timp și Posibilitate a Creației
2.3.Cauzalitate și Ordine Temporală
 Întrebări preliminarii
• Există fapte despre spațiu și timp care sunt necesare (sunt valabile
în toate lumile posibile) și care pot fi stabilite prin raționamente a
priori?
• Ori toate faptele privitoare la spațiu și timp sunt contingente și a
posteriori și astfel pot fi descoperite de diferite domenii ale științei -
fizica, cosmologia?
• Dacă răspunsul la întrebarea a doua este ‘da’, atunci filosofia
spațiului și timpului se reduce la o ramură a filosofiei științei
• Dacă răspunsul la întrebarea a doua este ‘nu’, filosofia spațiului și
timpului e parte a metafizicii

• Temă de discutii la seminar: găsiti cel puțin 2 motive pentru care nu

doar datele științifice sunt relevante în problema spațiului și
timpului.
 2.1 Schimbare și durată
• Aristotel - Fizica:
• Cartea IV, sec. 10-14
• Cartea V, sec. 1
• Explicația asupra naturii timpului.
• Rol important: conceptele de
schimbare, mișcare și proces.
• ‘mișcarea’ definită în Fizica, C.V:
• schimbare:
• esențială (SE):
• un lucru care se
schimbă
• o condiție inițială, din
care lucrul este
schimbat
• o condiție finală, în care
lucrul este schimbat
• a c c i d e n t a lă ( S A ) : d a că
condițiile sunt descrise în
termenii unei comparații.

Aristotel (384 îC-322îC)

 Exemplu
• Schimbarea:
• ci: Bogdan este mai înalt decât Alex
• cf: Bogdan este mai scund decât Alex
• când Bogdan e considerat a fi subiectul schimbării =
SA (ar apărea ca rezultat al faptului că Alex a
crescut)
• când Alex e considerat a fi subiectul schimbării = SE
(o modificare în înălțime a subiectului schimbării)
• condiția inițială și condiția finală trebuie să fie de același
tip.
 Caracteristici SE (2)
• SE nu au loc între condiții compatibile, ci ‘între contrarii ... și între contradictorii”
• o SE = o schimbare într-un subiect de la o proprietate la alta în aceeași familie de
proprietăți
• membrii unei singure familii sunt mutual incompatibili, în sensul că un lucru nu
poate avea proprietatea P în timp ce are proprietatea Q, dacă P și Q aparțin
aceleiași familii
• Exemple de familii de proprietăți: culoarea, înălțimea, poziția pe o tablă de șah.
• Distincții: generare. distrugere, mișcare/proces.
• schimbare dintr-o stare substanțială în contrarul ei nesubstanțial = distrugere (din
om, ne-om)
• conversa = generare
• mișcare/proces = schimbare esențială dintr-o stare substanțială într-una contrară
substanțială (din alb, negru)
• pentru discuția privind timpul, mișcarea/procesul sunt de maximă importanță.
• mișcarea poate fi o schimbare calitativă, cantitativa sau de loc (deplasare)
• procesul are părți, iar părțile sunt ordonate într-un anumit mod (implicat in def.
sch. la Aristotel)
 Interpretarea lui Toma d’Aquino (3)
• acestă ordine trebuie înțeleasă doar ca ordine temporală?
• Aristotel se bazează pe răspunsul la această întrebare
atunci când explică timpul
• dacă prin ‘condiție inițială’ înțelegem ‘condiție
care precede imediat procesul în timp’
Aristotel a luat ordinea temporală ca dată
• aceasta perspectivă nu ar fi viciat teoria sa
despre timp, deoarece ordinea temporală nu
e singurul subiect pentru o teorie a timpului
• van Fraassen: nu există o teorie adecvată a
ordinii temporale în Fizică
• Toma d’Aquino (Commentariu la Fizica):

… distingem ‘înainte’ și ‘după’ în mod prim cu privire la loc; și acolo le

distingem prin poziția lor relativă. Dar miscarea trebuie să aibă în ea o
distincție a lui ‘inainte’ și a lui ‘după’ analoagă celei în mărime….
Ordinea lui ‘înainte’ și ‘după’ care e în proces, este, existențial, procesul;
deși, într-adevăr, ceea ce este distincția dintre ‘înainte’ și ‘după’ diferă de
[ce este] un proces.
Interpretarea lui TA (4)
• mișcarea unui corp din A în C prin B
• părțile mișcării corespund acestor locuri
• prima parte a mișcării: poziția A

A B C
• deoarece relațiile spațiale ordonează poz. A, B,
C, aceleași relații ordonează părțile miscării.

8
 Dar...
• argumentul nu funcționează:
• poziția A este înaintea poziției B doar dintr-un anumit punct
de referință (Craiova e înainte de Dr. Tr. Severin cand vii
dinspre București și e după Dr. Tr. Severin cand vii dinspre
Timisoara)
• o poziție poate fi intermediară fără a fi spațial intre punctul
de pornire și cel de destinație (Timișoara-București, via Cluj)
• Aristotel argumenteaza că doar mișcarea circulară poate fi
eternă; dar mișcarea circulară constă în traversarea acelorași
poziții mereu; rezultă că părțile singurului tip de proces ce
poate dura veșnic nu sunt ordonate prin relații spațiale

Timișoara Dr. Tr. Severin Craiova București

 Timpul
• Platon (cf. Aristotel): identifica timpul cu procesul și in special cu revoluția
celestă.
• Obiecții (Aristotel):
• procesul sau schimbarea au localizare spațială; timpul nu.
• mișcarea poate fi rapidă sau înceată, dar nu există un sens literal în
care timpul este ‘rapid’ sau ‘încet’; de fapt, definim ‘rapid’ și ‘încet’ în
termeni temporali.
• Cu toate acestea: timpul nu e conceptual independent de schimbare.
• Aristotel (arg. fenomenologic): nu putem percepe timpul ca atare;
suntem conștienți de trecerea timpului doar prin sesizarea
schimbărilor sau a mișcării.
• van Fraassen: punctul nostru de plecare -> timpul nu e identic cu, dar nici
total independent de mișcare; trebuie să determinăm relația dintre ele.
• Distincția dintre INAINTE și DUPĂ este introdusă ca neproblematică/
ireductibilă si se spune că ordonează părțile unui proces.
 Timpul (2)
• aceste părți există pentru Aristotel doar potențial.
• Fiind o entitate continuă sau mai genreal o entitate având
părți potențiale sau actuale, procesul are o mărime sau
‘număr’ (Aristotel, Fizica, 219b):

Intr-adevar, timpul este: numărul mișcării, după anterior și

posterior. Deci timpul nu este mișcare, ci mișcarea este timp
numai întrucât comportă un număr. Iată și dovada: noi
distingem, cu ajutorul numărului, mai multul și mai puținul, iar
mișcarea o distingem după timpul mai lung sau mai scurt,
deci timpul este un fel de număr.
 Timpul (3)
• Formularea medievală: timpul este o măsură a mișcării în raport cu
ceea ce e anterior și ceea ce e posterior. (mâsură - în sens de
mărime, aspect numărabil)
• Astfel, mișcarea locală poate fi măsurată în diferite moduri: putem
măsura cât de departe (magnitudine referitoare la relații spațiale) sau
pentru cât timă (magnitudine referitoare la aspectele temporale ale lui
înainte și după). Ultima măsură este timpul.
• Observații:
• această explicație ne oferă o definiție nu atât a timpului, cât a
duratei.
• relația de simultaneitate este introdusă fără explicație, desi este
esențială în explicația aristotelică a timpului.
 Timpul și posibilitatea
Creației
• Aristotel și Toma d’Aquino - despre eternitatea mișcării
• Aristotel are un număr de argumente care arată că lumea și mișcarea nu
au început și nu vor avea sfârșit. Cel mai important pare a fi următorul
(Aristotel, Fizica, 251b 10-15; 18-28):
… cum poate exista vreun ‘înainte’ și ‘după’, atunci când nu este timp? sau cum
poate exista timp atunci când nu se petrece nimic? Deoarece timpul este un
număr aparținând unui proces…., dacă timpul e veșnic, mișcarea trebuie să fie
de asemenea eternă….
Platon e singurul care a considerat timpul ca fiind creat; timpul, susține el, este
coetern cu cerurile care, după el, au o origine. Dar dacă timpul nici nu poate
exista, nici nu poate fi conceput fără prezent, iar prezentul e un fel de ‘medie’ în
sensul că e simultat punctul de început al viitorului și punctul de sfârșit al
trecutului, trebuie să existe întotdeauna timp… In același mod, dacă timpul, care
este un aspect al mișcării, este etern, este evident că mișcarea trebuie de
asemenea să fie eternă.
 Observație 1
• Argumentul cf. căruia timpul nu are un început are ca
premisă ideea că începutul timpului este inconceptibil:
• în momentul în care te referi la o clipa, un timp t,
concepi un ‘înainte’ și un ‘după’, un timp înainte de
t, și un timp după t.
• astfel, nu poti concepe o primă clipă, un timp t, aî
să nu existe timp înainte de t.
• dar, ceea ce e inconceptibil este imposibil
• deci, timpul nu poate avea un început.
 Observație 2
• Al doilea argument (dacă mișcarea are un început, atunci și timpul
are început) - se bazează în întregime pe teoria aristotelică a
timpului:
• dacă timpul nu e decât un aspect numărabil al mișcării, atunci
timpul nu poate exista independent de mișcare
• atunci nu are sens să vorbești despre un timp în care nu există
nici o mișcare.
• chiar dacă putem concepe această situație și chiar dacă putem
concepe că timpul ar trece în această situație, Aristotel
argumentează că atunci când apreciem trecerea timpului pe baza
schimbării gândurilor și sentimentelor în noi, în situația când nu
există nici o schimbare - somnul profund, de ex. - nici criteriul
subiectiv nu ne va indica trecerea timpului
 Creația
• pentru filosofii medievali aceste argumente prezintă o provocare adresată doctrinei creației:
dacă lumea a fost creată de Dumnezeu, nu urmează de aici că mișcarea are un început?
• Toma d’Aquino: acceptă dependența timpului e mișcare, dar consideră primul argument
ca fiind neconcludent
• Newton: respinge al doilea argument și astfel întreaga teorie aristotelică a timpului
• Toma d’Aquino:
• mișcarea are un început & acesta este de asemenea începutul timpului
• astfel, timpul are o primă clipă
• Aquino argumentează că și dacă nu putem concepe o clipă fără ca simultan să gândim
timpul de dinainte de acea clipă, aceasta nu atrage după sine că există timp înainte de
clipa respectivă.
• pentru Aquino problema se rezolvă prin distincția dintre timpul real și timpul imaginar:
• orice necesitate privind modul în care gândim despre timp va fi reflectată în structura
timpului imaginar (în particular, poate să nu aibă început sau sfârșit)
• structura timpului real va depinde de structura istoriei lumii
• Cum putem gândi acest timp imaginar? Care este conexiunea lui cu timpul real? Ce relație
are cu mișcarea? Dacă timpul este un aspect numărabil al mișcării, iar timpul imaginar nu,
care e motivul pentru care este numit timp?
 Bibliografie
• Bas. C. van Fraassen. An Introduction to the Philosophy of Time
and Space. Random House/ Columbia University Press/
Nousoul Digital Publishers.1970/1985/2013.
• Dainton, Barry. 2010. Time and Space. Second Edition.
Durham: Acumen Publishing Ltd.
• Turetzky, Philip. 1998. Time. New York: Routledge.
• Aristotel. 1995. Fizica. Iași: Editura Casa Moldova.
• Cartea IV, sec. 10-14, 217b
• Cartea V, sec. 1, sec. 9

17