Sunteți pe pagina 1din 10

“One Upon Wall Street: How to Use What You

Already Know to Make Money in the Market“ –


Peter Lynch

https://www.amazon.com/One-Up-Wall-Street-Already-ebook/dp/B006YDFYW6
(varianta Kindle de la Amazon, link fara afiliere)

Cartea "One Upon Wall Street: How to Use What You Already Know to Make Money in the Market" de
Peter Lynch descrie cu lux de amanunte si exemple cum un investitor obisnuit poate utiliza ceea ce
cunoaste deja despre o multime de companii ale caror produse le foloseste in mod regulat pentru a
investi si obtine un randament foarte bun pe piata bursiera.
Peter Lynch a fost managerul fondului de investitii Magellan la Fidelity Investments între 1977 și 1990,
realizand in acest interval de 13 ani o crestere a portofoliului de la 18 milioane USD la 14 miliarde USD.
Cartea de adreseaza investitorilor in actiuni individuale si ofera o multime de exemple de analiza a
actiunilor unor companii foarte cunoscute precum Avon, Coca-Cola, Colgate-Palmolive, Exxon, Ford, IBM,
Intel, McDonald's, Philip Morris, Procter and Gamble, Subaru, Toys "R" Us sau Xerox.

1
Am extras mai jos niste idei din aceasta carte:
• Un investitor mediu poate deveni expert in domeniul sau profesional si poate alege companii
castigatoare la fel de eficient ca profesionistii de pe Wall Street doar in urma unui mic efort de
cercetare;
• actiune nu este cu adevarat atractiva pana ce un numar de investitori institutionali nu i-au
recunoscut valorea si un numar de analisti de pe Wall Street nu au pus-o pe lista cu recomandari
de cumparare;
• Nu investi niciodata intr-o companie inainte sa analizezi perspectivele de venituri ale companiei,
conditiile financiare, competitorii, planurile de dezvoltare samd;
• Nu trebuie sa faci bani din fiecare actiune selectata. Din experienta autorului, 6 din 10 castigatori
din portofoliu pot produce un rezultat satisfacator;
• Toata lumea se considera investitor pe termen lung, inclusiv traderii din audienta care si-au luat
cateva ore libere. Investitiile pe termen lung au devenit atat de populare, incat e mai usor sa
admiti ca esti dependent de droguri decat ca esti investitor pe termen scurt;
• Oamenii sunt sfatuiti sa gandeasca pe termen lung, dar fiecare comentariu la variatiile bursei ii
face sa priveasca piata pe termen scurt. E o provocare sa nu actionezi. Daca oamenii ar verifica
preturile actiunilor o data la 6 luni, asa cum isi verifica uleiul la masina, ar fi mult mai relaxati;
• E important sa nu cumperi actiuni sau fonduri pe actiuni cu banii pe care va trebui sa-i cheltuiesti
in urmatoarele 12 luni, pentru a nu fi fortat sa vinzi pe o piata in scadere pentru a obtine cash.
Cand vinzi in disperare, intotdeauna vinzi ieftin. Cand esti un investitor pe termen lung, timpul e
de partea ta;
• Regula nr. 1 a cartii este: nu asculta de profesionistii bursei! 20 de ani de experienta l-au convins
pe autor ca orice persoana normala folosind cei 3% din capacitatea creierului poate alege actiuni
la fel de bine, daca nu mai bine, decat un expert mediu de pe Wall Street;
• Un fond mutual american nu poate detine mai mult de 10% din actiunile unei companii si nici nu
poate investi mai mult de 5% din activele fondului intr-o singura actiune. Anumite fonduri nu pot
detine actiuni la o companie ce valoreaza mai putin de 100 milioane USD. Investitorul individual
nu are astfel de constrangeri, ceea ce poate reprezenta un avantaj de investitie. Asta explica de ce
multe fonduri mutuale sau de pensii nu reusesc sa bata mediile pietei. Cu cat un fond de actiuni e
mai mare, cu atat ii este mai greu sa bata concurenta;

2
Inainte de a incepe sa investesti la bursa, trebuie sa te intrebi:
1. Detin o locuinta? O locuinta este o investitie buna pe care aproape oricine e in stare sa o faca;
2. Am nevoie de bani? Investeste doar ce iti permiti sa pierzi fara ca aceasta sa aiba vreun efect
asupra vietii de zi cu zi pe termen scurt;
3. Am calitatile personale necesare pentru a reusi? Acestea includ rabdare, bun simt, toleranta la
esec, minte deschisa, detasare, persistenta, umilinta, flexibilitate, disponibilitatea de a face
cercetare pe cont propriu, disponibilitatea de a admite greseli, abilitatea de a ignora panica
generala si de a lua decizii fara sa ai informatia completa sau perfecta;

• Un investitor neinitiat trece continuu prin trei stari: ingrijorare, complacere si capitulare. El este
ingrijorat dupa ce piata a cazut sau economia pare sa se prabuseasca, ceea ce il impiedica sa
cumpere companii bune la pret redus. Apoi dupa ce cumpara la preturi mai mari, se complace
observand ca actiunile sale cresc. Acesta e momentul cand ar trebui sa verifice fundamentele
actiunilor cumparate, dar n-o face. La final, cand actiunile sale scad in timpuri grele si preturile
coboara sub cat a platit pe actiuni, capituleaza si vinde imbufnat;
• Trebuie sa te disciplinezi sa-ti ignori propriile sentimente si sa pastrezi actiunile atat timp cand
analiza fundamentala a companiei respective te satisface;
• Nu crede in predictiile pietei, crede in companii grozave. Singurul semnal fiabil de cumparare este
o companie cu fundamente solide. In acest caz, nu e niciodata prea devreme sau prea tarziu sa
cumperi actiunile ei;
• Cel mai bun loc unde sa gasesti companii care aduc profit 10x ("tenbaggers") este aproape de casa,
la cumparaturi la mall si in special acolo unde lucrezi (avantajul profesiei). Acest avantaj e util mai
ales in cazul industriilor ciclice. Asa ca investeste in lucruri despre care stii deja. Poti dezvolta
propriul tau sistem de detectie a actiunilor de cumparat in afara canalelor de informatii financiare,
de acolo vei primi informatiile tarziu;
• Chiar daca o actiune ti-a atras atentia, descoperirea ei nu e un semnal de cumparare. Ai ajuns
doar la un fir catre o poveste care trebuie dezvoltata. A investi fara cercetare prealabila este ca si
cum ai juca poker fara sa te uiti la carti;
• Marimea unei companii este importanta in raport cu asteptarile. Succesul tinde sa se dilueze la
companiile mari fata de cele mai mici. Nu se poate ca o companie foarte mare sa-si poata accelera
cresterea foarte mult. Nu cumperi actiuni la un gigant precum Coca-Cola asteptand sa creasca de
4 ori in 2 ani. Daca cumperi Coca-Cola la pretul corect, poate iti triplezi banii in sase ani, dar nu in

3
doi ani. Intre timp, un produs competitiv poate lansa o companie mai mica intr-o perioada de
crestere puternica si reprezinta o investitie mai profitabila;

Companiile se impart in 6 categorii: slow growers ("lenesii"), stalwarts ("robustii"), fast growers ("rapizii"),
cyclicals ("ciclicii"), asset plays ("detinatorii de asset-uri") si turnarounds ("revenirile"), intr-o traducere
aproximativa. "Growth" inseamna ca acea companie produce mai mult intr-un an decat in anul precedent;
1) Slow Growers ("lenesii")
- companii mari si vechi, care cresc putin mai mult decat PIB-ul (2-4% pe an in medie). Poate au fost
companii de crestere rapida in trecut, dar cand industria lor incetineste, majoritatea companiilor
din acea industrie isi pierd ritmul si mai devreme sau mai tarziu orice industrie cu crestere rapida
devine industrie cu crestere lenta. Exemple de industrii cu crestere lenta: utilitati din energie,
metalurgie, chimie, computere;
- tind sa plateasca dividende generoase, principalul lor avantaj;
- de cumparat daca au platit dividende bune in trecut. De aflat cat a fost procentul de profit
distribuit sub forma de dividende. Daca procentul a fost mai mic, atunci compania probabil are o
perna de cash pentru vremuri mai grele. Daca procentul a fost mai mare, atunci dividendul poate
fi mai riscant;
- de vandut daca au crescut cu 30-50% sau daca fundamentele lor s-au deteriorat, chiar daca pretul
actiunii a scazut. E posibil ca si la un pret mai scazut randamentul dividendului sa nu fie suficient
de atractiv pentru a atrage interesul investitorilor.
2) Stalwarts ("robustii")
- de exemplu Coca-Cola, Bristol-Meyers, Procter and Gamble, Colgate-Palmolive. Aceste companii
sunt mai dinamice decat "lenesii", avand venituri in crestere cu 10-12% anual;
- in functie de momentul cand cumperi si la ce pret, poti obtine un profit rezonabil cu "robustii";
- poate dura un numar de ani pana ajungi sa-ti dublezi sau triplezi banii cel mult, dar ofera o buna
protectie pe timp de recesiune;
- inainte de a cumpara verifica sa nu-si fi diversificat ineficient domeniul de activitate, verifica rata
de crestere a veniturilor pe termen lung si daca si-a pastrat ritmul in ultimii ani. Daca ai de gand sa
pastrezi actiunile pentru totdeauna, analizeaza cum s-au comportat actiunile companiei pe durata
recesiunilor si caderilor anterioare;
- de regula sunt pastrate pentru un profit de 30-50%, dupa care sunt vandute si procesul se repeta
cu alte companii similare ale caror actiuni sunt momentan subevaluate;

4
- vinde daca produsele noi nu mai au succesul scontat, daca PER e deja semnificativ mai mare decat
al altor companii de aceeasi marime din industrie, daca rata de crestere a scazut si desi si-a
mentinut profiturile prin scaderea cheltuielilor, iar alte oportunitati de reducere a costurilor par
limitate;
3) Fast Growers ("rapizii")
- companii mici, agresive, care cresc cu 20-25% pe an. Daca le alegi intelept, unele dintre ele vor
aduce cresteri de 10x - 40x
- o companie cu crestere rapida nu trebuie neaparat sa apartina unei industrii cu crestere rapida, ci
sa faca un profit substantial. Tot ce trebuie este spatiu de expansiune intr-o industrie cu crestere
lenta. Exemple de companii care au performat asa in trecut: Anheuser-Busch (produce berea
Budweiser), Marriott, Wal-Mart, Taco Bell, The Gap;
- smecheria este sa-ti dai seama cand se vor opri din crestere si cat sa platesti pentru aceasta
crestere;
- verifica faptul ca actiunea are un PER apropiat de rata de crestere;
- aceste companii nu pot mentine o crestere de doua cifre pe termen lung, asa ca mai devreme sau
mai tarziu se epuizeaza si ajung la o crestere de o cifra ca "lenesii" sau "robustii";
- semne pentru vanzare: vanzari in scadere cu 3% in ultimul trimestru, diversi executivi au plecat la
concurenta, actiunea se vinde cu un PER de 30, in timp ce cele mai optimiste proiectii de crestere
ale vanzarilor ar fi pe la 15-20% in urmatorii doi ani;
4) Cyclicals ("ciclicii")
- un ciclic este o companie ale carei vanzari sau profituri cresc sau scad in mod regulat sau
predictibil. Exemple de pro-ciclici includ industria anvelopelor, metalurgiei si chimiei, industria
auto sau aviatica, chiar si industria de aparare;
- intr-o economie in crestere ciclicele infloresc si pretul actiunilor tinde sa creasca mai repede decat
pretul "robustilor", deoarece cererea de automobile, avioane, otel, produse chimice este in
crestere. La recesiune economica ciclicele sufera, la fel si pretul actiunilor. Poti pierde 50% din
investitie rapid daca cumperi ciclice la momentul nepotrivit al ciclului si pot trece ani pana vei
observa o revenire a acestora. Timingul e foarte important in acest caz, iar avantajul profesiei
poate fi foarte valoros pentru aceasta categorie de companii;
- inainte de a cumpara analizeaza inventarul, relatia dintre cerere si oferta, observa noii veniti de pe
piata, care pot deveni periculosi. Anticipeaza reducerea PER cu timpul pe masura ce afacerile isi

5
revin dintr-o criza economica si apoi varful PER cand investitorii se asteapta la un final de ciclu
economic;
- vinde cand stocurile pe inventar cresc si compania nu le poate vinde, asta insemnand preturi mai
mici si profituri mai mici, cand competitia a devenit prea acerba, cand cererea finala de produse a
incetinit, sau cand compania nu reuseste sa faca fata competitiei externe, desi si-a redus din
costuri;
5) Turnarounds ("revenirile")
- sunt companii condamnate initial la disparitie, dar reusesc sa revina inainte de a-si da sfarsitul. Pot
ajunge la faliment rapid si variatiile lor nu sunt legate de variatiile pietei;
- pot depinde de garantii guvernamentale pentru imprumuturi (ex. Chrysler sau Lockheed), pot
suferi pierderi majore din evenimente imprevizibile, pot ajunge la faliment dar isi revin cumva (ex.
Toys "R" Us), pot reusi restructurarea filialelor neprofitabile;
- vinde daca datoriile au crescut brusc, daca inventarul pe stoc creste de doua ori mai repede decat
vanzarile sau daca PER e prea mare relativ la prospectele de castiguri viitoare;
6) Asset plays ("detinatorii de asset-uri")
- orice companie care detine ceva valoros, dar piata a neglijat. Aici conteaza mult avantajul
profesiei. Assetul poate fi o suma mare de cash, active imobiliare, patente pentru produse
medicale, etc.
- analizeaza valoarea acelor active, marimea datoriilor companiei in raport cu aceste active si daca
acea companie intentioneaza sa faca noi imprumuturi care ar face acele active mai putin
valoroase.

Companiile nu raman pentru totdeauna in aceeasi categorie, unele trec de la "rapizi" la "lenesi" sau
"robusti", altele ajung chiar "ciclice". Unele "ciclice" pot avea probleme mari, dar isi revin inainte de colaps.

Exemple de alegere a unor actiuni perfecte:


- numele interesante pot atrage investitorii care nu au verificat fundamentele companiei si ii
supraevalueaza cotatia. In schimb companiile cu nume plictisitoare sunt subevaluate (ex.
Automatic Data Processing);
- face o activitate neinteresanta, ceea ce tine analistii departe pana cand apar stiri bune despre ea
si incep cumpararile. Daca o companie cu profituri bune si o balanta solida face o activitate

6
neinteresanta, asta iti ofera suficient timp ca sa cumperi actiunea mai ieftin. Apoi cand devine
scumpa si la moda, poti vinde actiunile celor care vin dupa tine;
- nu se afla intr-o industrie cu crestere rapida si nu are probleme cu competitia, nu are rivali
relevanti si nimeni nu e interesat de ea;
- are o nisa de piata, fiind un monopol virtual, ceea ce permite controlul preturilor. Exemple:
companii farmaceutice sau chimice (ce vand pesticide sau erbicide) care detin patentele unor
produse pe care nimeni altcineva nu mai are voie sa le faca, sau companii ce detin marci (ex. Coca-
Cola, Robitussin, Tylenol, Marlboro) pentru care e nevoie de multi bani si multi ani ca sa-si
construiasca o reputatie publica;
- utilizeaza tehnologia si beneficiaza de preturile in scadere ale produselor tehnologice;
- produc bunuri care trebuie cumparate regulat, cum ar fi medicamente, sucuri, lame de ras sau
tigarete;
- cand cei din interior cumpara masiv, ceea ce inseamna ca acea companie nu va da faliment in
urmatoarele 6 luni;
- cand managementul detine actiuni, atunci recompensarea actionarilor devine prima prioritate, pe
cand atunci cand managementul primeste doar salarii, atunci cresterea salariilor devine prima
prioritate a acestora;
- cand compania isi rascumpara actiunile, astfel recompensand investitorii prin cresterea pretului
per actiune.

Exemple de actiuni de evitat:


- actiuni de la cea mai in voga companie de pe cea mai fierbinte industrie, cea care are publicitatea
cea mai favorabila, de care a auzit orice investitor si pe care o cumpara, nerezistand presiunii
sociale;
- actiunile in voga cresc repede, dar cum nu le tine nimic in picioare decat speranta si aerul rarefiat,
vor cadea la fel de repede;
- companii despre care se spune ca vor fi urmatorul IBM, urmatorul McDonald's, urmatorul Intel,
urmatorul Disney, etc.
- companii care se diversifica in domenii din afara ariei lor de competenta, ceea ce conduce la
cresterea pierderilor;
- companiile care se bazeaza pe prea putini clienti si la care pierderea unui client (inclusiv statul) ar
putea fi catastrofala pentru companie

7
• Exista 5 moduri de baza prin care o companie isi poate mari castigurile: reduce costurile, creste
preturile, se extinde pe noi piete, vinde mai mult pe pietele existente, revitalizeaza sau inchide
anumite operatiuni aflate in pierdere.
• PER (sau P/E ratio) este adesea o masura utila pentru a evalua daca o actiune este supraevaluata,
evaluata corect sau subevaluata relativ la potentialul companiei de a produce valoare. Se obtine
impartind pretul curent al actiunii la castigurile fiscale din ultimele 12 luni ale companiei;
• De obicei PER este mai mic pentru "lenesi" si mai mare pentru "rapizi", cu "ciclicii" osciland pe la
mijloc;
• Daca PER este mai scazut decat rata de crestere, s-ar putea sa fi gasit o buna afacere. Daca insa
PER depaseste dublul ratei de crestere, asta e un criteriu negativ;
• Evita companiile cu un PER prea mare, deoarece acestea trebuie sa aiba o crestere incredibila a
castigurilor pentru a-si justifica preturile foarte mari ale actiunilor;
• Alt raport util este (rata de crestere pe termen lung + randament divident)/PER. Daca este mai mic
de 1 e slab, la 1,5 este OK, peste 2 este excelent;
• Alt criteriu este tipul datoriilor companiei. Datoriile la banci sunt rele fiindca daca acea companie
nu poate returna creditul, atunci creditorii isi iau partea din active si pentru actionari nu mai
ramane nimic. Datoriile sub forma de obligatiuni pe piata de capital sunt mai bune din perspectiva
actionarilor, atat timp cat compania continua sa plateasca dobanzile;
• Verificarea profitului dupa plata taxelor iti poate spune multe despre profitabilitatea companiei in
raport cu alte companii din aceeasi industrie. Companiile cu cea mai buna rata de profitabilitate
sunt prin definitie operatorii cu costurile cele mai mici, ceea ce le ofera o sansa mai buna de
supravietuire in cazul deteriorarii situatiei de pe piata;
• La fiecare cateva luni trebuie sa reverifici povestea companiei, rapoartele trimestriale, castigurile
curente si evolutia lor;

Idei proaste si periculoase despre actiuni:


- daca a scazut deja atat de mult, nu mai poate scadea mult in continuare;
- iti poti da seama cand o actiune a atins minimul;
- daca a ajuns deja atat de sus, cum ar fi posibil sa creasca si mai mult?
- actiunea e doar 3 USD bucata, cat as putea sa pierd?
- totdeauna actiunile isi revin;

8
- cand revine la 10 USD, o sa vand;
- am pierdut oportunitatea asta, o s-o prind pe urmatoarea;
- actiunea a urcat, deci am avut dreptate, sau ... actiunea a scazut, deci cred ca m-am inselat;

Concluzii finale:
- Candva luna urmatoare, sau anul urmator, sau peste 3 ani, piata va cadea abrupt ;
- Caderea pietei aduce oportunitati deosebite pentru a cumpara actiunile companiilor care iti plac;
- Incercarea de a prezice directia pietei pe timp de 1-2 ani este imposibila ;
- Ca sa avansezi nu trebuie sa ai dreptate tot timpul, nici macar in majoritatea timpului ;
- Diferite categorii de actiuni au diferite niveluri de risc si recompensa ;
- Poti face bani seriosi prin combinarea unor castiguri de 20-30% in companiile « robuste »
- Preturile actiunilor merg adesea in sens contrar fata de fundamente, dar pe termen lung directia
si sustenabilitatea profiturilor vor prevala ;
- Doar pentru ca o companie a mers proest, nu inseamna ca n-ar putea merge sim ai prost;
- Doar pentru ca pretul merge in sus nu inseamna ca ai dreptate;
- Doar pentru ca pretul merge in jos nu inseamna ca te-ai inselat;
- Sa cumperi o companie cu anticipari mediocre doar pentru ca pretul actiunii e redus este o
strategie pierzatoare ;
- Sa vinzi un « rapid » cu rezultate deosebite doar pentru ca pretul sau pare usor supraevaluat este
o strategie pierzatoare ;
- Companiile nu cresc fara un motiv, la fel nici « rapizii » nu cresc la nesfarsit ;
- Nu deveni prea atasat de o actiune castigatoare, sa ajungi incat sa te complaci in a nu mai
monitoriza compania ;
- Prin rotatii atente bazate pe fundamente, iti poti imbunatati rezultatele. Cand actiunile au luat-o
razna si exista alternative mai bune, vinde-le si treci la altceva ;
- Daca crezi ca nu poti bate piata, atunci cumpara un fond pe index si economiseste o gramada de
bani si efort ;

In anumiti ani vei castiga 30%, in alti ani abia vei obtine 2% sau chiar vei pierde 20%. E parte din joc si
trebuie sa o accepti;

9
Media multianuala pentru piata de actiuni este aproximativ 9-10%. Daca nu poti obtine mai mult de 12-
15% in medie din cumpararea de actiuni individuale, atunci mai bine investesti intr-un fond de tip index
care urmareste S&P500 si merge cu piata;
Aloca cel putin tot atat timp si efort in alegerea unor noi actiuni pe cat aloci in alegerea unui nou
frigider.

Observatie: cartea abunda in exemple de calcule si grafice pentru diverse companii. Orice mentionare a
numelui unei companii reprezinta alegerea autorului cartii si nu este o recomandare de investitie din
partea mea.

Idei culese din carte de Sorin Scorțan

10

S-ar putea să vă placă și