EDUCATIE FINANCIARA

Ce este un fond mutual?2 / 5

Pe scurt, un fond deschis de investitii (fond mutual) nu este nimic altceva decat un mare
pachet de actiuni, obligatiuni si titluri de stat. Fondul este practic o companie care
aduna banii de la mai multe persoane, pentru ca apoi sa ii investeasca in actiunile unor
societati, in obligatiuni, titluri de stat sau in alte instrumente financiare mai sofisticate.
Fondul este impartit in unitati de fond, echivalentul actiunilor intr-o companie
obisnuita. Cand un investitor plaseaza bani intr-un fond, acesta de fapt cumpara (sau
subscrie) unitati de fond. Cand investitorul vrea sa isi retraga banii dintr-un fond
pentru a obtine cash, operatiunea este denumita rascumparare de unitati de fond.

Care este diferenta intre un fond deschis de investitii si un

fond inchis?
Principala diferenta este aceea ca investitorii pot sa plaseze sau sa isi retraga banii
dintr-un fond deschis de investitii oricand, in vreme ce in fondurile inchise subscrierile si
rascumpararile sunt permise doar in anumite intervale de timp stabilite de administratorii
acestora.

Preconceptii despre actiuni

Vorbind in termeni generali, analiza fundamentala a unei actiuni implica o investigare
detaliata a numerosilor factori privind functionarea emitentului respectiv, cum ar fi:
pozitia sa financiara, starea competitiva, capabilitatea sa de inovare si competenta
conducerii. Din perspectiva unui analist, scopul unui astfel de studiu este de a cuantifica
cat mai precis valoarea intrinseca a afacerii emitentului, in asa fel incat sa-i permita
formularea unei decizii corecte de investitie. Deoarece actionarii vor avea intotdeauna
drepturi reziduale la profitul unei companii, si deseori vor fi la discretia conducerii in
ceea ce priveste eventuala distributie de dividende, putem concluziona ca o investitie in
actiuni ar trebui sa fie considerata ca o activitate speculativa. Pentru a-si asigura
stabilitatea principalului, un investitor ar trebui sa prevada ca firma in care investeste
genereaza venituri suficiente, astfel incat rata de acoperire a dividendelor depaseste
rata de acoperire a dobanzilor la datoriile restante.
Preconceptia #1
"Profitabilitatea istorica este direct corelata cu performanta din viitor a emitentului."
Prima notiune falsa pe care majoritatea investitorilor o au cu privire la analiza actiunilor
este legata de criteriile de selectie a emitentilor. Deseori, aceleasi criterii care sunt

utilizate in selectarea de obligatiuni sunt de asemenea aplicate in analiza emisiunilor de

actiuni. Mai precis, un castig consistent al firmei este privit de majoritatea investitorilor
ca o conditie necesara si suficienta pentru randamentul bun al unei investitii in actiuni.
Totusi se intampla destul de rar ca o companie cu o serie de castiguri solide sa continue
sa realizeze o performanta similara in viitor. Dimpotriva, de cele mai multe ori un analist
va afla despre o astfel de firma in stagiile avansate ale ciclului de dezvoltare a acesteia,
cand cresterea profiturilor va incepe sa se plafoneze sau chiar mai rau, sa devina
negativa. Asadar prognozele statistice despre viitoarele venituri si profituri ale unui
emitent facute doar in baza performantelor sale istorice sunt problematice.
Cand un investitor este expus la un astfel de scenariu, este imperativ ca el sa incerce
sa identifice factorii care stau in spatele performantei solide din trecut a emitentului, si
sa determine daca acesti factori vor continua sa aiba un impact pozitiv asupra afacerii
companiei. Daca nu, el risca sa plateasca in plus pe actiunile respectivului emitent.
Spre expemplu, in cursul anilor 1990 profiturile companiilor din indicele american S&P500 au crescut fara intrerupere, fapt care a condus la aprecierea indexului cu mai mult
de 300%. La sfarsitul acestei decade, un investitor ar fi putut fi indus in eroare
considerand ca performanta din trecut va continua si in viitorul apropiat, ceea ce l-ar fi
facut sa ajunga la concluzia ca indicele S&P-500 reprezinta un aset sub-evaluat. O
metoda mai sigura si mai corecta ar fi constat in identificarea principalilor principalii
factori care au contribuit la cresterea neintrerupta a profiturilor companiilor americane:
lipsa competitiei la nivel mondial, liberalizarea totala a afacerilor precum si usurinta
accesului la capital ieftin. La inceputul noului secol, acesti factori au disparut, lasand in
urma un numar mare de companii cu actiuni supra-evaluate si cu un grad ridicat de
incertitudine cu privire la profiturile din viitor.
Preconceptia #2
"Profitabilitatea din viitor a unui emitent poate fi prognozata cu precizie."
Deoarece castigurile din trecut nu constitue un bun indicator a performantei din viitor, un
investitor isi va indrepta majoritatea atentiei in incercarea de a prognoza profiturile
viitoare a unui emitent. Pentru a intelege de ce acesta strategie poate fi de asemenea o
sursa de dezamagire, este important sa discutam pe scurt despre cateva din
componetele cheie care pot influenta pozitiv sau negativ performanta financiara a unei
companii.
Printre cei mai critici factori endogeni si exogeni care au influenta asupra unei firme sunt
urmatorii:
ENDOGENI

conducerea firmei

EXOGENI

competitia

randamente diminuate

instabilitatea politica

reglementari

preferintele consumatorilor

Pe de o parte, factorii endogeni pot fi controlabili pana la un anumit nivel. Spre exemplu,
performanta conducerii poate fi influentata in mod pozitiv printr-o cointeresare adecvata
(de exemplu optiuni pe actiuni), in timp ce diminuarea randamentului afacerii poate fi
contracarata prin investitii in cercetare si dezvoltare de produse si servicii noi.
Pe de alta parte, factorii exogeni sunt cei care pot crea situatii de mare incertitudine,
anume evenimente care sunt deseori denumite "black swans" sau lebede negre. Un
exemplu de astfel de eveniment din punct de vedere competitiv a fost introducerea
iPhone-ului in anul 2006 de catre compania Apple si influenta pe care acest dispozitiv la avut in acapararea de catre Apple a unei mari parti a pietei de telefonie mobila,
piata dominata pana la acel moment de Nokia. Cand Apple a introdus iPhone-ul in anul
2006, s-a realizat o schimbare majora in intreaga industrie de telefonie mobila. Pe langa
faptul ca iPhone-ul a fost cel putin tot atat de performant ca si alte telefoane mobile, in
plus el a adus clientilor o mare versatilitate sub forma a numeroase servicii care pana in
acel moment nici nu erau concepute de catre consumatori sau competitori ca fiind
posibile. Acest lucru a rezultat intr-o pierdere semnificativa a cotei de piata de catre
Nokia, si ulterior, a dus la un declin dramatic al pretului actiunilor emitentului. In
concluzie putem spune ca este imposibil pentru un analist sa prevada si sa cuantifice
impactul unui eveniment precum cel mentionat anterior asupra viitoarelor fluxuri de
numerar ale unei companii. Prin urmare, orice previziuni favorabile despre un emitent
pot induce in mod eronat un investitor sa plateasca prea mult pentru actiunile
respective.
Preconceptie #3
"Pe termen lung, actiunile au un randament mai ridicat decat obligatiunile."
Ultima si probabil cea mai raspandita neintelegere pe care investitorii o au despre
actiuni este aceea ca actiunile vor avea un randament mai mare decat alte clase de
active, precum ar fi obligatiunile. Aceasta generalizare este foarte departe de adevar.
Din punct de vedere istoric, au existat perioade de timp cand actiunile au avut un
randament mai crescut decat obligatiunile, dar si vice versa. Spre exemplu, asa cum se
poate observa din graficul urmator, la inceputul anilor 1990 fondul mutual de obligatiuni
PIMCO US Treasury a inregistrat un randament mai mare decat indicele S&P-500.
Dupa 1995, aceasta relatie s-a inversat, astfel incat indicele S&P-500 a inregistrat o

crestere anuala de peste 20% pentru o perioada de aproximativ 5 ani. Aceasta

performanta superioara a actiunilor a fost urmata mai apoi de un deceniu in care
obligatiunile s-au apreciat in medie cu 5%, iar actiunile au inregistrat un randament
negativ.

Cum functioneaza un fond mutual?

Fondurile mutuale sunt entitati fara personalitate juridica, care au ca scop unic
atragerea de resurse banesti si efectuarea de plasamente in instrumente financiare
lichide. Potrivit legii, fondurile sunt gestionate de societati special infiintate in acest
scop, denumite societati de administare a investitiilor (pe scurt, S.A.I.). Acestea decid
cum trebuie investiti banii fondului si getioneaza in acelasi timp relatia dintre fond si
investitori. Mai precis, societatea de administare mentine registrul detinatorilor de unitati
de fond, incaseaza veniturile, emite si rascumpara titlurile de participare. Pentru aceste
servicii, societatea percepe o serie de comisioane si tarife, care se incaseaza din
veniturile fondului.
O alta entitate implicata in functionarea fondurilor mutuale este depozitarul. Aceasta
poate fi doar o institutie de credit (banca sau organizatie cooperatista de credit) care are
rolul de a pastra toate activele fondului. In plus, depozitarul are sarcina de a certifica
zilnic activul net al fondului si numarul de unitati de fond emise. Cu ajutorul acestor
date, se determina valoarea unitatii de fond, la care se cumpara si se rascumpara in
fiecare zi titlurile emise de fond.

Ce este un fond de actiuni?

Fondurile de actiuni investesc preponderent in actiuni listate la bursa, emise de
diverse companii. Daca firma este pofitabila, investitorii castiga prin faptul ca valoarea
actiunii creste si/sau compania distribuie dividende actionarilor. In schimb, daca
societatea inregistreaza pierderi, investitorii isi pot pierde intreaga valoare investita.
Atunci cand o persoana cumpara unitati la fond mutual, aceasta devine automat
actionar la societatile la care fondul a investitit.
Investitiile in actiuni s-au dovedit in timp cea mai rapida modalitate de crestere a averii
financiare. In acelasi timp, cotatiile actiunilor inregistreaza deseori scaderi
considerabile. Astfel, la aceste fonduri, posibilitatile de castig sunt cele mai mari, insa si
riscul de pierdere este cel insemnat. Relatia din randament asteptat si riscul asumat
reprezinta schema de baza pe care functioneaza fondurile mutuale. Un indicator util
pentru a evalua riscul unui fond actiuni este ponderea investitiilor in actiuni din totalul
portofoliului. Cu cat procentul este mai mare, cu atat riscul creste.

Potrivit experientei internationale, fondurile pe actiuni au oferit investitorilor castiguri mai

mari decat celelalte fonduri existente. In general, ele sunt recomandate in special pentru
persoanele care doresc sa plaseze banii pe termen lung (peste 5 ani).

Ce sunt fondurile de obligatiuni?

Asa cum reflecta si denumirea, fondurile de obligatiuni investesc cu precadere in
obligatiuni.
Obligatiunea este un titlu de valoare care se aseamana cu un imprumut. Atunci cand se
cumpara obligatiuni, banii sunt imprumutati unei companii sau municipalitati, denumita
emitent. Acesta se obliga sa ramburseze la scadenta intreaga valoare imprumutata si
plateasca anual dobanda pe toata durata de viata a obligatiunii. Ca si actiunile, aceste
titluri pot fi listate la bursa.
Spre deosebire unitatile emise de fondurile de actiuni, cele emise de fondurile de
obligatiuni au o valoare mult mai stabila de la o zi la alta si ofera investitorilor castiguri
regulate.
Fondurile de obligatiuni nu sunt insa lipsite de riscuri. Unul dintre ele este riscul de
dobanda. Daca obligatiunea este emisa in conditiile unei dobanzi fixe (asa cum se
intampla de cele mai multe ori), atunci valoarea sa va scadea cand ratele dobanzilor pe
piata monetara cresc. Invers, cand dobanzile pietei scad, aceste obligatiuni isi
majoreaza valoarea.
In schimb, daca obligatiunea plateste o dobanda variabila, atunci valoarea sa va evolua
in acelasi sens cu dobanzile pietei. De regula, cu cat durata de rambursare este mai
indelungata, cu atat valoarea de piata depinde intr-o masura mai mare de evolutia
dobanzilor.
Un alt risc aferent obligatiunilor este cel de credit. Acesta reflecta posibilitatea ca la
scadenta, emitentul sa se afle in incapacitate de plata si sa nu poate rascumpara
obligatiunea sau sa nu platesca dobanda datorata. In aceste conditii, valoarea de piata
a unitatii de fond scade, iar investitorii pierd bani.

Ce este un fond monetar?

Fondurile monetare investesc preponderent in instrumente ale pietei monetare, in
principal, depozite la banci si titluri de stat. Dintre toate fondurile aceste sunt cele mai
sigure, datorita investitiilor cu grad redus de risc pe care le efectueaza.

Ele sunt recomandate atunci cand investotorii isi stabilesc obiective financiare pe
termen scurt, de regula 1 an si urmaresc sa-si mentina valoare banilor investiti si in
acelasi timp sa obtina un venit.
Riscul mic pe care si-l asuma aceste fonduri inseamna automat ca si castigurile sunt
departe de a fi senzationale. In Occident, obiectivul celor mai multe fonduri mutuale
este de a asigura un randament cel putin egal cu rata inflatiei. Astfel, rolul fondurilor
monetare este mai mult de a mentine puterea de cumparare a banilor si nu de a
produce randamente superioare.
Desi au un risc scazut, trebuie stiut ca fondurile monetare nu garanteza restituirea
sumei depuse asa cum se intampla cu depozitele bancare. De exemplu, falimentul unei
institutii bancare unde fondul a plasat bani determina scaderea unitatii de fond, ceea ce
face ca investitorul sa piarda bani. In schimb, un depozit bancar constituit de o
persoana fizica este garantat prin Fondul de garantare al depozitelor in sistemul bancar.

De ce sa investesc la un fond mutual?

Rolul fondurilor mutuale este de a face investitiile simple si mai ieftine. Un avantaj
extrem de important este banii sunt administrati in mod profesionist. O echipa
specializata ia decizia de cumparare si vanzare, in baza unor analize amanuntite. In
plus, pe masura ce conditiile pietei se modifica, managementul fondului restructureaza
portofoliul, astfel incat obiectivele financiare sa fie atinse. Alternativa ar fi de a lua singur
aceste decizii, ceea ce presupune cunostinte aprofundate de finante.
Diversificarea portofoliul este un alt beneficiu pe care il ofera fondurile mutuale. Acestea
fac plasamente din diverse titluri, iar fiecare investitor al fondului detine un procent din
toate aceste plasamente, in functie numarul de unitati de fond detinute. Diversificarea
plasamentelor este una din regulile de baza ale investitiilor deoarece conduce la
diminuarea riscului. De exemplu, un fond investeste aceeasi suma in doua actiuni, care
au evolutii diferite : una scade cu 10% si cealalta creste cu 10%. Diversificarea
portofoliul determina ca fondul sa nu piarda nimic. In schimb, daca ar fi investit doar in
prima actiune ar fi pierdut 10%. Pe de alta parte, daca ar fi investit numai in cea de-a
doua actiune, ar fi castigat 10%, insa riscul asumat ar fi fost mai mare.
De asemenea, un avantaj important al plasamentelor la fondurile mutuale il reprezinta
posibilitatea de a retrage oricand banii. Fondurile mutuale sunt obligate prin lege sa
accepte oricand rascumpararea tilturilor emise. In acest caz, se plateste un comision de
retragere, care depinde de perioada scursa din momentul cumpararii unitatilor de fond.
Daca acest interval este de cateva luni, comisionul de retragere poate ajunge pana la
10%. Ulterior, valoarea sa scade, iar dupa 12 luni, multe fonduri nu percep nici un fel de

comision. Prin aceasta politica, societatile de administrare incurajeaza investitiile pe

termen mediu si lung.
Trebuie avut insa in vedere ca pentru castigurile obtinute din investitia in fondurile
mutuale se aplica o cota de impozit de 16%, indiferent de perioada de detinere sau
achizitie.

Cat timp trebuie sa investesc?

Fondurile mutuale sunt folosite in Occident pentru a atinge diverse obiective financiare,
de la constituirea avansului pentru un credit ipotecar si crearea unui fond de urgenta
pana la asigurarea fondurilor financiare pentru retragerea la pensie. Conform sondajelor
efectuate in strainatate, peste 80% dintre respondenti au indicat ca investesc la
fondurile mutuale pentru a-si suplimenta veniturile la pensie.
Stabilirea obiectivului este primul pas in luarea deciziei de investire. Fiecare poate apoi
determina usor ce suma trebuie sa investeasca si care este orizontul de timp in care va
pastra banii la fond. De exemplu, in cazul in care se doreste acumularea de fonduri
pentru perioada de pensionare, atunci este necesara o investitie pe termen lung.
In functie de orizonul de timp ales, se poate stabili apoi riscul care poate fi asumat. De
regula, daca perioada este mai lunga (peste 5 ani), o persoana isi poate asuma riscuri
mai importante, in timp ce investitiile pe termen scurt, necesita o abordare mai
prudentiala. Un risc mai mare ofera insa si posibilitatea de a obtine un randament
superior.
Toate fondurile mutuale sunt riscante si nu garanteaza recuperarea sumei
investite. Din aceasta perspectiva, alegerea trebuie sa tina cont si de
sensibilitatea fiecarui fata de riscuri.

Sunt protejat impotriva fraudelor?

Cazul FNI a aruncat intr-o lumina extrem de nefavorabila piata fondurilor de investitii.
Din fericire, fondurile de astazi nu mai au nimic in comun cu acea perioada tulbure. In
prezent, activitatea fondurilor este reglementata, iar Comisia Nationala a Valorilor
Mobiliare (CNVM) este abilitata sa supravegheze piata fondurilor deschise de investitii.
Pentru ca o societate de administrare a investitiilor sa functioneze trebuie mai intai sa
fie autorizata de CNVM. Astfel, societatea trebuie sa indeplineasca o serie de conditii
prudentiale, printre care existenta unor proceduri administrative si contabile
corespunzatoare, de control si siguranta pentru procesarea interna a datelor si sa

dispuna de mecanisme adecvate de control intern. In plus, trebuie sa existe proceduri

adecvate care sa permita separarea instrumentelor financiare apartinand investitorilor
de cele ale societatii de administare. Iar, structura organizatorica a societatii trebuie sa
minimizeze riscul de conflict de interese intre societatea de administrare si investitori.
In prezent, activele fondului sunt pastrate de o institutie de credit autorizata de BNR,
denumita depozitar, ceea ce confera investitorilor un plus de siguranta. Practic, regulile
dupa care fondurile de investitii functioneaza in Romania sunt similare acum cu cele din
UE.

Cum aleg un fond de investitii?

Rentabilitatea este indicatorul cel mai raspandit pentru a compara fondurile de investitii.
Aceasta exprima in procente cu cat s-a majorat (sau a scazut) valoarea unitatii de fond.
Trebuie avut insa in vedere ca acest indicator reflecta performanta din trecut a
fondurilor. Aceasta informatie este relevanta, insa nu reprezinta o garantie ca aceeasi
rentabilitate va fi obtinuta si pe viitor.
Un alt aspect important de urmarit este nivelul costurilor suportat de fond. Societatea
care administreaza fondul incaseaza comisioane din veniturile fondurile, ceea ce
insemna ca daca ele sunt mari, performanta fondului se diminueaza. Pentru a compara
costurile de functionare ale fondurilor se foloseste rata anuala a cheltuielilor, care se
determina ca raport intre cheltuielile suportate de fond si activul sau net. Cu cat acest
procent este mai mare, cu atat performanta fondului este mai scazuta.
Totodata, inainte de a investi la un fond, este recomandat sa fie citit prospectul de
emisiune. Acesta explica obiectivele fondului, tarifele si comisioanele percepute,
strategia de investitie si riscul asumat, precum modul de cumparare si rascumparare a
unitatilor de fond. In plus, societatile de administrare sunt obligate sa publice rapoarte
semestriale si anuale care sunt puse gratuit la dispozitia investitorilor. Aceste rapoarte
contin informatii importante despre activitatea desfasurata, iar prin parcurgerea lor, un
investitor poate afla daca fondul respectiv si-a atins obiectivele propuse in prospectul de
emisiune.

Ce este bursa?
Termenul bursa este folosit in limbajul curent in mai multe sensuri. De cele mai multe
ori, el se refera la locul unde se vand si se cumpara titluri de valoare, cum sunt actiunile

si obligatiunile. In acest caz, bursa nu este neaparat un spatiu fizic, ci reprezinta de cele
mai multe ori o retea electronica care permite executarea rapida a tranzactiilor, asa cum
este si cazul Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Cuvantul bursa poate avea insa si alte conotatii. De exemplu, atunci cand ziarele
sau jurnalele TV vorbesc ca bursa este in crestere sau scadere, ele se refera la evolutia
indicilor bursieri. In cazul BVB, cei mai relevanti indici sunt: BET, BET-C si BET-FI.
BET este indicele de referinta al bursei autohtone, el masurand evolutia de ansamblu a
celor mai importante 10 actiuni listate. BET-C reflecta evolutia preturilor tuturor actiunilor
listate la BVB la categoria I si II, in timp ce BET-FI este indicele sectorului financiar.
Intr-un sens mai larg, bursa este denumita uneori si piata de capital, ea fiind de fapt
componenta de baza a acesteia. Piata de capital este o parte importanta a sectorului
financiar alaturi de banci, asigurari si pensii private circuit prin care se finanteaza
investitiile dintr-o economie.

Cum se face o tranzactie?

Tranzactiile la bursa se deruleaza intr-o maniera transparenta, in sensul ca atat
cumparatorii cat si vanzatorii au acces permanent la informatiile referitoare la pret.
Cotatiile de tranzactionare se stabilesc ca si cursurile valutare de la casele de schimb.
Astfel, exista un pret de vanzare (denumit Ask) si altul de cumparare (Bid). Iar, o
tranzactie se incheie in momentul in care doua ordine unul de cumparare si altul de
vanzare - au acelasi pret.
La BVB, cumparatorul va intra in posesia actiunilor cumparate dupa 3 zile lucratoare de
la data tranzactiei. In aceasta perioada, se deruleaza procedurile necesare pentru
schimbarea dreptului de proprietate si transferul banilor de la cumparator la vanzator.
Transferul actiunilor va fi inregistrat la Depozitarul Central, care va furniza societatii
emitente numele actionarilor cu ocazia platii dividendelor sau a Adunarii
Generale. Vanzarea si cumpararea de actiuni se poate realiza de catre investitori numai
prin intermediul unei societati de servicii financiare, care va prelua ordinele clientilor
pentru a le executa. Ordinele se pot transmite in scris la sediul brokerului, prin fax, prin
telefon sau prin internet.
Majoritatea tranzactiilor derulate la BVB se desfasoara pe piata Regular, denumita si
piata principala. Specificul acestei piete este ca aici se pot vinde sau cumpara numai
volume standard de actiuni. De regula, ordinele de tranzactionare trebuie sa cuprinda
500 de actiuni sau un multiplu de 500. Sunt insa si cateva actiuni, unde limita coboara

la 10, cum este cazul BRD, Transelectrica sau chiar la 1 pentru Transgaz, Erste Bank,
Petrolexportimport.
In cazul in care un investitor doreste sa vanda sau sa cumpere mai putine actiuni decat
blocul standard, el poate intra pe piata Odd Lot.
La BVB, sedinta de tranzactionare se desfasoara in fiecare zi lucratoare cu exceptia
sarbatorilor legale in intervalul 10:00-16 :30. Pe piata Regular, preturile de
tranzactionare ale unei actiuni nu pot fluctua cu mai mult de 15% fata de pretul de
inchidere din sedinta precedenta. Exista si exceptii de la aceasta regula, in cazul
actiunilor incluse in componenta indicilor BET si BET-FI dar si pentru titlurile Erste Bank
(EBS), limita poate fi extinsa la maxim 40%. Extinderea limitei are loc doar in cazuri
exceptionale cand unul din emitentii in cauza atinge limita maxima de variatie de 15%
iar in piata nu mai exista niciun ordin de vanzare. Pentru a mentine o piata ordonata
BVB extinde limita de variatie maxima in etape succesive: 25% (prima extindere); 35%
(a doua extindere); 40% (a treia extindere).

Cum se stabileste pretul?

O veche zicala spune ca o actiune valoreaza atat cat este dispus sa plateasca pe ea un
cumparator. Acest lucru este corect pentru ca pretul se determina la bursa prin
confruntarea cererii cu oferta. In timp ce oferta este formata din numarul de actiuni
emise de companie, cererea este data de numarul de investitori care doresc sa detina
actiunea respectiva si sunt dispusi sa plateasca.
Dar, investitorii pot cumpara numai daca cineva este dispus sa vanda. Iar, daca sunt
multi cei care doresc sa cumpere actiuni si putini cei dispusi sa vanda, atunci pretul
creste pana cand mai multe persoane vor dori sa vanda. Cand pretul a crescut prea
mult, astfel ca investitorii nu mai doresc sa cumpere, pretul incepe sa scada.
Raportul dintre cerere si oferta explica de ce pretul se modifica in sus si in jos, insa nu
si de ce o actiune are o anumita valoare. Aceasta depinde in principal de situatia
financiara a companiei. Daca se asteapta ca o societate sa inregistreze pierdere,
valoarea actiunii scade. In schimb, investitorii vor plati mai mult pentru actiunea unei
companii cu rezultate solide in ultimii ani si cu o politica de a distribui in mod constant
dividende.
Perspectivele companiei sunt la fel de importante, ca si rezultatele sale din trecut. Daca
o companie se asteapta sa revina pe profit prin cresterea eficientei sau scoate pe piata
un produs inovator, atunci valoarea actiunii creste. Invers, daca o companie profitabila
va anunta rezultate mai slabe, pretul scade.

De asemenea, anunturile ca o companiei urmeaza sa fie achizitionata conduc la

cresterea valorii actiunilor, deoarece cumparatorul este nevoit sa achizitioneze un
pachet majoritar pentru a obtine controlul. In acest scop, el trebuie sa convinga
actionarii sa vanda, oferindu-le un pret mai atractiv.
Un alt factor care influenteaza valoarea unei actiuni este starea sectorului in care isi
desfasoara activitatea. Pretul poate sa scada, de exemplu, daca investitorii anticipeaza
ca ramura respectiva isi va reduce activitatea, cu toate ca situatia financiara a
companiei este buna.
Nu in ultimul rand, evolutiile macroeconomice influenteaza intreaga piata bursiera.
Atunci cand inflatia este redusa, dobanzile sunt mici, iar produsul intern brut creste,
activitatea companiilor este impusionata de mediul de afaceri. Ele obtin profituri tot mai
mari, ceea ce atrage investitorii, astfel ca preturile actiunilor cresc.
In schimb, daca economia este in recesiune, atunci activitatea companiilor se restrange,
iar populatia are mai putin bani pentru a investi in actiuni, astfel ca valoarea titlurilor
scade.
Pe langa starea economiei interne, valoarea actiunilor este influentata si de modul in
care evolueaza pietele internationale. In perioadele de stabilitate, investitorii straini intra
pe piata autohtona, contribuind la cresterea pretului actiunilor.
Invers, daca apar probleme pe pietele externe, investitorii nu mai sunt dispusi sa-si
asume riscuri pe pietele emergente, cum este si a noastra. Prin urmare, ei vor vinde din
actiunile detinute, ceea ce face ca valoarea lor sa scada rapid uneori, cu toate ca
societatile respective inregistreaza rezultate financiare bune.

De ce am nevoie de o strategie?
Pentru a deveni un investitor de succes, este necesar ca fiecare sa-si stabileasca o
strategie, in functie de care isi va putea construi un portofoliu, va stabili tactica de
cumparare, cat timp va pastra actiunile si cand le va vinde.
Fara o astfel de strategie, persoanele vor investi aleator, fara a avea vreo idee despre
cum portofoliul construit ar putea atinge randamente dorite, limitand in acelasi timp
riscurile asumate. De exemplu, daca o persoana vinde ori de cate ori piata scade, este
putin probabil sa-si atinga obiectivele.
In plus, succesul pe termen lung al investitiilor depinde intr-o mare masura de modul in
care investitile sunt alocate intre diferite instrumente financiare. Consultantii financiari

considera strategia de investitii ca principala prioritate, in functie de care recomanda

clientilor plasamentele potrivite.
Inainte de a dezvolta un plan, este necesar ca fiecare sa-si analizeze situatia financiara
si obiectivele: Cati bani trebuie rezervati pentru cheltuielile curente? Cati bani trebuie
pusi deoparte pentru cheltuieli neprevazute ? Cati bani trebuie economisiti pentru
scopul urmarit: cumpararea unei case, a unei masini sau asigurarea de venituri
suplimentare la pensie?

Cum este strategia influentata de risc?

Capacitatea fiecaruia de a tolera riscul este factorul principal de care trebuie tinut cont
in alegerea strategiei de investitii. Anumite persoane isi asuma riscuri mari, jucand
sume importante de bani, de multe ori, in actiuni pur speculative.
Pe de alta parte, altii prefera siguranta depozitelor bancare sau chiar a banilor la saltea,
chiar daca acest lucru inseamna numai mentinerea sau chiar scaderea puterii de
cumparare a banilor.
De obicei, persoanele tinere care au castiguri mari si putine responsabilitati financiare,
tind sa-si asume riscuri mai mari, mai ales daca nu au experimentat o perioada de
instabilitate financiara la nivelul economiei.
Persoanele aproape de pensionare, cele cu obligatii financiare mai importante sau cei
care au trecut prin perioade de instabilitate financiara cum ar fi o depreciere valutara
de proportii sau inflatie ridicata sunt predispusi sa aiba o atitudine mai conservatoare.
Pentru persoanele fara prea multa experienta la bursa sunt recomandate strategiile pe
termen lung (perioadele mai mari de 5 ani).
Cea mai folosita strategie este cumpara si pastreaza, care presupune de regula
achizitionarea de actiuni emise de companii solide si cu buna reputatie si pastrarea lor
in portofoliu. In timp, este de asteptat ca valoarea actiunii sa creasca. In plus, trebuie
avut in vedere ca daca o actiune nu se ridica la nivelul asteptarilor, iar altele similare
cresc mai repede, este tot o decizie strategica de a vinde si cumpara altceva in schimb.

Ce stil de investitii aleg?

In functie de riscul asumat, investitorii se pot imparti in 4 mari categorii.

Investitorii conservatori urmaresc cu prioritate protejarea capitalului investit,
multumindu-se in schimb cu randamente modeste Ei aloca cea mai mare parte din
portofoliu in depozite bancare sau obligatiuni, fiind reticenti in a investi in actiuni. Atunci
cand decid in cele din urma sa-si asume riscuri mai mari, prefera companiile solide si cu
capitalizare foarte mare, deoarece acestea tind sa isi modifice valoarea mai incet decat
restul actiunilor.
Acesta strategie este justificata in cazul persoanelor cu responsabilitati financiare
importante, cum ar fi cei care au investit deja foarte multi bani in propria afacere sau
trebuie sa aiba grija de o persoana in varsta. In plus, daca varsta de pensionare este
aproape, o astfel de strategie este prudenta, deoarece daca bursa scade, e posibil sa
nu aiba timp sa isi revina intr-o perioada atat de scurta.
Investitorii moderati au ca obiectiv sa isi creasca valoarea portofoliului, insa nu cu orice
pret. Ei nu uita niciodata sa se protejeze fata de pierderile majore. Un astfel de
invesititor aloca banii in mai multe tipuri de instrumente fnanciare, combinand investitiile
riscante cu cele sigure.
O posibila structura de portofoliu ar fi sa investeasca 60% in actiuni, 30% in obligatiuni
si 10% in depozite la banca. Printr-o astfel de schema, eventualele pierderi din actiuni
vor fi mereu atenuate de dobanzile sigure pe care le genereaza depozitele si
obligatiunile. La capitolul actiuni, desi prefera blue-chip-urile (companiile renumite), ei
pot investi din cand in cand si in actiuni mai riscante. Un astfel de stil poate fi adecvat
pentru orice investitor cu apetit scazut de risc.
Pe de alta parte, investitorii agresivi cauta permanent actiunile cu cel mai mare
potential de crestere, fiind dispusi sa-si asume riscul de a pierde o mare parte din
capitalul investit. Acestia aloca pana la 95% din bani in actiuni. Desi nucleul portofoliul il
formeaza actiunile emise de companiile solide, ei pot atinge expuneri semnificative si pe
actiuni mai riscante.
Potrivit experientei occidentale, orizontul optim de investitie pentru o astfel de strategie
este de 15 ani si chiar mai mult. Iar, experienta a aratat ca acesta abordare, combinata
cu rabdarea de a pastra o actiune in portofoliu chiar si in perioadele mai putin bune,
este cea mai profitabila pe termen lung.
Ultima categorie de investitori este reprezentata de cei care merg impotriva tendintei
pietei. Acestea sunt persoanele care cumpara actiuni carora nimeni nu le acorda
atentie. Obiectivul lor este de a cauta actiuni subevaluate la preturi foarte mici, in
speranta ca ele vor reveni in timp la adevarata lor valoare.

Pentru ca aceasta strategie sa functioneze, investitorul trebuie sa aiba foarte multa

rabdare, deoarece situatia se va inrautati de multe ori inainte ca ea sa devina mai buna.
O astfel de abordare necesita pe langa multa experienta si o cercetare amanuntita
pentru a identfica o actiune subevaluata. Dar si catigurile sunt cu mult peste asteptari.
Warren Buffett este probabil modelul oricarui investitor la bursa. El este renumit prin
faptul ca dupa criza bursiera din 1987 a avut inspiratia de a cumpara la preturi de nimic
actiuni Coca Cola, a caror valoare a crescut ulterior de cateva ori.

Cum aleg o actiune?

Inainte de a investi in orice actiune, este recomandata o cercetare a companiei, pentru
a intelege cum va evolua afacerea respectiva.
Desi nu exista nici o garantie ca actiunea va creste, o serie de indicatori permit
identificarea perspectivelor: rata de crestere a veniturilor companiei, precum si cea a
profitului, competitivitatea produselor si serviciilor oferite, calitatea managementului,
evolutia industriei in care isi desfasoara activitatea.
Pentru inceput, este recomandat ca investitorii sa se indrepte spre companiile renumite,
cele care ofere produse si servicii pe care le apreciaza sau spre companiile dintr-un
domeniu pe care il cunosc mai bine.
Principiul de baza in orice investitie este cel al diversificarii : banii nu trebuie toti investiti
in aceeasi actiune. Un portofoliu diversificat pemite ca pierderile pe o actiune sa fie
compensate cu castigurile din alt plasament, astfel ca banii investitorului sunt mai bine
protejati.
Companiile listate la bursa sunt obligate sa publice rapoarte anuale de activitate, unde
sunt prezentate rezultatele financiare, dar si alte informatii esentiale despre activitatea
societatii. Astfel, parcurgerea lor cu atentie este recomandata in toate cazurile.
O alta sursa de informare sunt rapoartele de analiza intocmite de societatile de
brokeraj. Acestea publica atat rapoarte periodice despre evolutiile bursiere, cat si
analize mai detaliate despre anumiti emitenti.
Trebuie avut in vedere ca desi aceste rapoarte sunt realizate de profesionisti, concluziile
lor reprezinta in cele din urma doar o opinie avizata asupra activitatii companiei. Pentru
ca, daca cineva ar putea estima corect cum ar evolua piata, atunci nimeni nu ar mai
pierde bani.

Intotdeauna intr-o tranzactie sunt doi participanti care gandesc opus: unul ca e
momentul sa cumpere, iar celalalt ca e timpul sa vanda.

Cum se interpreteaza indicatorii?

In afara de profitul net, sunt o serie de indicatori care ajuta investitorii sa evalueze o
companie.
Unul din cei mai importanti indicatori este rentabilitatea capitalurilor proprii, denumita
si ROE (return on equity). Acesta se calculeaza ca raport intre profitul net si capitalurile
proprii. ROE arata eficienta cu care compania a investit banii actionarilor. O companie
se considera ca are performante bune daca aceasta rentabilitate este semnificativ mai
mare decat dobanda unui depozit bancar. Investitia in actiunile unei astfel de companii
are sanse mari sa aduca randamente bune, cu conditia ca ea sa nu fie deja
supraevaluata.
Indicele PER (price to earning ratio) poate oferi o imagine sumara despre cat de corect
evaluata este o actiune, insa decizia nu trebuie sa se bazeze exclusiv pe acest calcul.
Indicatorul se determina ca raport intre pretul unei actiuni si profitul pe actiune.
PER exprima cati lei este dispus sa plateasca un investitor pentru 1 leu din profitul
actual al companiei. Interpretarea sa trebuie facuta dupa o analiza atenta a activitatii
societatii. O actiune cu indicele PER scazut, poate insemna ca este atractiva pentru
cumparare, dar poate indica si faptul ca profiturile viitoare se asteapta sa fie mici.
Invers, o actiune cu PER ridicat poate fi un semnal ca este momentul ca ea trebuie
vanduta, dar si faptul ca profiturile viitoare este de asteptat sa creasca. In general, este
recomandat ca indicele PER sa fie folosit pentru a compara companii care activeaza in
acelasi domenii, in caz contrar, el fiind lipsit de relevanta.
Daca o companie listata la bursa plateste dividende, este util de vazut in ce masura un
plasament in actiunile respective avand ca scop unic incasarea dividendului este
eficient. Pentru aceasta se calculeaza randamentul dividendului, ca raport intre
dividendul pe actiuni si pretul actiunii.
Dividendele se platesc in maxim 6 luni de la data luarii deciziei de catre Adunarea
Generala a Actionarilor, astfel ca este utila calcularea ratei anualizate a dividendului.
Acest lucru se face raportand rata dividendului la perioada de incasare (exprimata in
luni) si inmultind cu 12. In cazul in care rezultatul este mai mic decat dobanzile la
depozitele bancare pe acelasi termen, atunci cumparea actiunii doar pentru dividende
nu este o decizie eficienta. Invers, plasamentul este considerat profitabil.

Starea de sanatate financiara a unei companii este reflectata si de gradul sau de

indatorare. Acesta se determina ca raport intre datoriile totale si activele totale. El arata
in ce masura afacerea societatii se sprijina pe bani imprumutati. In general, se
considera ca un grad de indatorare mai mic de 60% este foarte bun si reflecta un
echilibru pe termen lung intre sursele interne si cele externe de finantare.
Pe de alta parte, capacitatea unei companii de a-si achita datoriile imediate se
evalueaza cu ajutorul indicelui de lichiditate. El se determina ca raport intre valoarea
cumulata a disponibilitatilor din cont si a stocurilor si nivelul datoriilor pe termen scurt.
Daca indicele este mai mare decat 1, compania este considerata a avea un control bun
al lichiditatii, iar un indice mai mare de 1,5 denota ca firma nu are nici o problema in a-si
achita datoriile scadente.

Cum se alege un broker?

Alegerea brokerului se aseamana cu selectarea unei banci atunci cand se doreste
obtinerea unui credit sau constituirea unui depozit.
Primul pas il puteti face vizitand site-ul Bursei de Valori Bucuresti. Aici puteti gasi la
categoria Intermediari o lista completa cu societatile de brokeraj, aprobate de Comisia
Nationala a Valorilor Mobiliare.
Site-ul ofera statistici privind activitatea de tranzactionare a fiecarei societati, precum si
informatii despre localitatile unde este prezenta prin sucursale si agentii. In functie de
aceste criterii se poate face apoi o lista scurta pentru a afla mai multe detalii despre
serviciile oferite.
In principal, serviciile furnizate includ pe langa activitatea de tranzactionare si servicii de
subscriere la noi emisiuni de actiuni (IPO), rapoarte de analiza, rapoarte de informare
periodice (zilnice, saptamanale, lunare, trimestriale) sau acces la o baza de date cu
informatii financiare despre emitenti.
Un aspect important in selectarea brokerului il reprezinta comisioanele, in special cele
de tranzactionare. Acestea se stabilesc ca procent din valoarea tranzactiei si se platesc
atat la cumparare, cat si la vanzare. Prin urmare, comisioanele platite brokerului vor
diminua randamentul investitiilor.
Comisioanele sunt stabilite sub forma unei grile, in sensul ca ele scad pe masura ce
volumul tranzactiilor creste. Iar dincolo de anumite praguri, comisioanele se pot chiar
negocia.

Ce este analiza fundamentala?

Analiza fundamentala analizeaza cererea si oferta, componentele principale din care
rezulta pretul. Acest tip de analiza porneste de obicei de la aspectele macroeconomice,
merge catre studiul sectorului de activitate iar in final se bazeaza pe raportarile
financiare ale firmei, pe baza carora pot fi calculati o multitudine de indicatori.
Finalitatea acestei metode de analiza este estimarea valoarii corecte a unei actiuni,
adica pretul tinta la care analistii estimeaza ca trebuie sa ajunga pretul actiunii la bursa
luand in considerare toate informatiile financiare.
In schimb, analiza tehnica nu presupune cunostinte economice si poate fi utilizata cu
usurinta de marea majoritate a investitorilor. Este o metoda de analiza bazata pe studiul
graficelor. Scopul principal este anticiparea tendintelor viitoare ale pretului analizand
evolutiile grafice trecute.
Principiul fundamental pe care se bazeaza analiza tehnica este ca pretul actual al
actiunilor inglobeaza toate informatie din trecut. Din aceasta perspectiva tot ceea cea ce
ar fi putut influenta pretul: contextul economic, politic sau psihologia investitorilor sunt
deja incluse in pret si nu mai trebuie analizate de catre investitori.

Cum citim documentele financiare?

Toate companiile listate la bursa au obligatia ca la finalul fiecarui trimestru sa faca
cunoscute investitorilor rezultatele activitatii economice desfasurate. Contul de profit si
pierdere (CPP) este documentul financiar care surprinde cel mai bine ce s-a intamplat
in viata companiei in ultimele trei luni. CPP detaliaza veniturile obtinute, cheltuielile
efectuate pentru obtinerea veniturilor si in final rezultatul trimestrial care poate fi profit
sau pierdere.
Bilantul contabil, un alt document financiar important, prezinta investitorilor informatii
referitoare la active si pasive, adica mai simplu spus informatii despre averea si
datoriile companiei. Cei mai importanti indicatori prezentati de bilantul contabil sunt:
activul total, datorii totale si capitalurile proprii.
Aceste doua documente sunt publicate pe site-ul Bursei de Valori la cateva saptamani
dupa incheierea fiecarui trimestru la o data stabilita anterior si facuta publica catre toti
investitorii.

Cum interpretam indicatorii bilantieri?

Dupa cum aminteam anterior, bilantul prezinta asa-numita situatie patrimoniala a

companiilor adica activele si pasivele totale. Activele sunt acele elementele care ajuta la
realizarea activitatii economice a companiei (cladiri, terenuri, masini si utilaje, bani in
conturile bancare, etc) iar pasivele totale sunt sursele de finantare a acestei activitati
economice. Sursele de finantare sunt de doua feluri: surse de finantare proprii sau altfel
spus capitaluri proprii si surse de finantare imprumutate adica datorii totale.
Concluzionand cele spuse mai sus averea unei companii este data de marimea
capitalurilor proprii, acea parte a valorii totale a companiei care nu este datorata
creditorilor sau altfel spus diferenta dintre activele totale si datoriile totale.
Dupa cum am vazut mai sus bilantul sintetizeaza indicatori care nu isi modifica
continutul in mod substantial decat in cazuri exceptionale. De regula, companiile nu se
indatoreaza excesiv sau nu instraineaza active importante de la un trimestru la altul. Din
acest motiv, urmarirea trimestriala a indicatorilor bilantieri nu este la fel de importanta ca
urmarirea dinamicii indicatorilor din Contul de profit si pierdere (CPP).
Fiind vorba de sinteza activitatii economice a oricarei companii, CPP este principalul
document financiar care trebuie studiat de catre orice investitor la finalul fiecarui
trimestru. Cei mai importanti indicatori sunt veniturile si cheltuielile totale.
Veniturile totale dupa cum sugereaza si denumirea cuantifica toate veniturile realizate
de un emitent in fiecare trimestru: veniturile din activitatea curenta, veniturile financiare
(dividende, dobanzi, diferente pozitive de curs valutar, etc.) sau venituri exceptionale
(vanzari de active, subventii, anulari de provizioane, etc).
Multi investitori fac confuzie intre veniturile totale si cifra de afaceri a unei companii. Cei
doi indicatori in marea majoritate a cazurilor au valori foarte apropiate. Daca intr-un
trimestru nu exista venituri exceptionale atunci cei doi indicatori sunt egali.
Indicatorul care surprinde cel mai bine masura activitatii unei companii este cifra de
afaceri. Cifra de afaceri sau altfel spus rezultatul final al activitatii companiei arata
dimensiunea companiei analizate sau mai exact suma tuturor bunurilor si serviciilor
realizare sau prestate. Valoarea bruta a indicatorului ne indica ordinul de marime si
poate fi folosita doar la comparatii cu alte companii, dinamica lui in schimb este extrem
importanta. O companie care reuseste sa cresca constant nivelul afacerilor este o
companie interesanta si care are viitor.
Cheltuielile totale sunt de asemenea un indicator foarte important. O companie trebuie
sa isi recompenseze angajatii pentru rezultatele obtinute dar in acelasi timp trebuie sa
se uite si la eficienta. Daca cheltuielile nu sunt structurate eficient atunci profitabilitatea
companiei are de suferit.

Cum analizam formarea profitului?

Profitul este cel mai important indicator evidentiat de documentele contabile. Este
prezentat sub doua forme: brut si net. Profitul brut se calculeaza ca diferenta intre
veniturile si cheltuielile totale iar profitul net scazand din cel brut impozitul pe profit.
Majoritatea metodelor de evaluare a societatilor listate au ca punct central profitul.
O firma care nu obtine profit nu isi indeplineste scopul economic pentru care a fost
constituita. Cand analizam acest indicator trebuie urmarite profiturile acumulate de la
inceputul anului si comparate cu profitul obtinut pe perioada similara a anului trecut, cu
profitul obtinut pe intreg anul trecut, cu profiturile obtinute pe ani mai vechi sau chiar cu
profitul obtinut pe ultimele patru trimestre.

Cu ce indicatori evaluam actiunile?

Valoarea contabila a unei actiuni este primul indicator comparabil cu pretul de
tranzactionare la bursa si poate fi primul indiciu pentru orice investitor daca pretul
respecta realitatea economica a companiei. Acest indicator foarte usor de inteles si
calculat se obtine prin raportarea capitalului propriu la numarul total de actiuni emise de
o companie.
Raportand pretul de la bursa la valoarea contabila obtinem un indicator foarte important
al analizei fundamentale: indicele P/B (Price/Book Ratio). Valoarea P/B exprima
valoarea pe care piata o da (prin pretul actiunii) capitalurilor firmei. Cu cat valoarea P/B
este mai redusa, cu atat actiunea este mai "ieftina". Valori ale P/B sub 1 indica de
regula o actiune subevaluata, valori intre 1 si 2 indica o actiune corect evaluata de
piata, iar valori peste 2 o actiune supraevaluata.
Aceste valori sunt aproximative si depind foarte mult de domeniul de activitate din care
fac parte companiile analizate. Indicatorul trebuie folosit doar la comparatii intre emitenti
apartinand aceluiasi domeniu de activitate sau cu caracteristici similare, intre doi sau
mai multi ani pentru acelasi emitent sau intre un emitent si media indicatorului pentru un
indice sau pentru o piata.
Sa revenim totusi la esenta activitatii economice, profitul. Daca raportam profitul la
numarul total de actiuni emise de companie obtinem profitul pe actiune numit si
Earnings per Share, sau EPS. In calculul acestui indicator trebuie folosit intotdeauna
profitul anual sau cel obtinut in ultimele patru trimestre.
Ajungem usor la cel mai utilizat indicator al analizei fundamentale indicele P/E (price
earnings ratio) . Este intalnit si sub denumirea de PER si se calculeaza ca raport intre

pretul unei actiuni si profitul pe actiune.

De multe ori P/E este definit ca un multiplu deoarece arata practic cati lei platesc
investitorii pentru 1 leu profit obtinut de emitent. Altfel spus daca o companie are un
multiplu P/E de 15, investitorii platesc 15 lei pentru fiecare leu din profitul realizat.
Indicatorul poate fi interpretat ca durata de recupererare in ani a investitiei intr-o actiune
din profitul raportat de emitent (in ipoteza in care tot profitul ar fi distribuit ca si
dividende). Daca o companie are un PER de 10 un investitor isi recupereaza investitia
in doar 10 ani.
Cu cat valoarea indicatorului P/E este mai mica, deci un investitor plateste mai putin
pentru 1 leu din profit sau durata de recuperare a investitiei este mai redusa, cu atat
actiunea este considerata mai "ieftina". Un P/E sub 5 indica o actiune puternic
subevaluata, valori intre 5-10 indica o actiune relativ subevaluata, valori intre 10 si 15
pot indica o actiune corect evaluata de piata, iar valori peste 20 o actiune
supraevaluata. Bineinteles la fel ca in cazul multiplului P/B aceste valori sunt
aproximative si depind foarte mult de sectorul de activitate.
Un alt indicator des intalnit in analiza fundamentala este P/S (price to sales). Se
calculeaza similar cu P/B inlocuind valoarea contabila cu veniturile totale pe actiune.
Valoarea acestui multiplu poate varia foarte mult in functie de domeniul de activitate
fiind foarte util doar pentru comparatii intre companii cu caracteristici similare.

Analiza tehnica sau fundamentala?

Majoritatea investitorilor care au cunostinte economice prefera in special analiza
fundamentala. O multitudine de investitori o prefera totusi pe cea tehnica pentru
simplitate si o mai mare adaptabilitate.
In general analiza fundamentala este specializata pe tipuri de instrumente financiare.
Mai concret chiar daca toate pietele financiare urmeaza aceleasi reguli ale cererii si
ofertei, actiunile se evalueaza intru-un fel, instrumente cu venit fix altfel si asa mai
departe. Datorita complexitatii si multitudinii indicatorilor folositi un analist nu poate de
obicei sa se specializeze decat pe un anumit instrumet financiar pe care il studiaza din
punct de vedere economic.
Adaptabilitatea mai mare a analizei grafice ii confera un avantaj foarte mare. O data
puse la punct aspectele de baza ale studiului graficelor un investitor poate investi pe
orice piata fie ca este vorba de actiuni, instrumente financiare derivate, marfuri, forex

sau instrumente cu venit fix. Usurinta cu care un analist tehnic poate investi pe orice
pita este practic cel mai mare avantaz al acestui tip de analiza de piata.
Care metoda de analiza este mai performanta sau care duce la obtinerea unor rezultate
mai bune este greu spus. Un lucru este cert insa, pentru optimizarea randamentelor pe
bursa un investitor trebuie sa foloseasca cat mai multe instrumente si de obicei sa
imbine cele doua abordari.