“All About Asset Allocation” – Richard A.

Ferri

https://bit.ly/42tnukJ
(link cu afiliere către Libris, pentru ediția în limba engleză)

Cartea “All About Asset Allocation” de Richard A. Ferri ne explică informațiile de care avem nevoie
pentru:
• Implementarea unei strategii de alocare inteligentă a activelor,
• Diversificarea investițiilor pe clase de active: acțiuni, obligațiuni, imobiliare, etc.
• Modificarea alocărilor și alte metode de optimizare a câștigurilor
Încercarea de a supraperforma piața este o loterie. Dacă privești investițiile pe termen lung ca un
investitor serios, trebuie să abordezi portofoliul ca și cum ai trata o afacere.

1
Am extras câteva idei interesante din această carte:
• O alocare prudentă a activelor care este urmată cu disciplină va mări șansele de a atinge
și a menține securitatea financiară pe durata vieții tale;
• Nicio strategie nu îți poate proteja portofoliul tot timpul. Trebuie să fii pregătit de anumite
blocaje pe parcurs. Vor fi luni, trimestre, uneori ani mai proști;
• Disipă riscul între mai multe clase de active în timp ce păstrezi costurile foarte jos. Nu
încerca să ghicești cum vor merge piețele pentru că nu vei reuși pe termen lung.
Controlează ceea ce poți controla: costuri, taxe, riscuri. Lasă piețele să facă restul. Această
abordare are cea mai mare probabilitate de succes financiar;
• Nu există masă gratuită pe Wall Street. Riscul în investiții poate fi controlat până la un
punct printr-o strategie de investiții și execută această strategie. Investitorii disciplinați care
își urmează planul lor bine definit vor ajunge mult mai departe decât cei care oscilează fără
țintă de la o strategie la alta, sperând la un deznodământ norocos;
• Lecțiile din această carte sunt simple. Alocă investițiile în mai multe clase de active pentru
a reduce riscul portofoliului. Investește pe plajă largă în cadrul fiecărei clase de active
pentru a elimina riscul specific de a deține oricare singură companie. Păstrează costurile
cât mai jos posibil, incluzând taxele. Rebalansează portofoliul periodic pentru a păstra riscul
la nivelul planului de investiții;
• În ciuda bunelor intenții, mulți oameni au mari dificultăți în implementarea sau
menținerea strategiei după alocarea inițială. Apar prea multe surse de distragere. Nu ai
nici timp de analiză, piața nu arată bine, diverși analiști spun diverse lucruri, etc.
Procrastinarea a ucis mereu bunele intenții;
• Rebalansarea este adesea partea cea mai dificilă din strategia alocării activelor deoarece
este contraintuitivă. Rebalansarea înseamnă să vinzi o mică parte din investițiile care au
crescut și să cumperi mai mult dintre cele care au scăzut. Îți poți imagina să cumperi acțiuni
la începutul lui 2009, când piața scăzuse cu peste 60% față de maxime și fiecare expert de
la TV prezicea prețuri și mai reduse? Exact asta cerea strategia și doar investitorii care au
rebalansat cu religiozitate au fost recompensați cu randamente mari până la finalul lui
2009;

2
• Pierderea locului de muncă sau alte pierderi pot face investitorii să abandoneze planul
de investiții chiar dacă portofoliul a fost setat la un nivel de risc bazat numai pe nevoile
financiare viitoare. O problemă de sănătate îi poate face pe oameni să piardă controlul
propriei vieți, și asta poate cauza o supra compensare în altă parte pe care o pot controla,
cum ar fi modificarea portofoliului de investiții;
• Planul de investiții este o declarație despre cum vei implementa și vei menține portofoliul
de investiții. Este un document simplu si concis care e ușor de înțeles și de urmat de către
tine;
• Pe durata vieții, modul cum vei împărți investițiile între acțiuni, obligațiuni, imobiliare și alte
clase de active va explica riscul și randamentul portofoliului tău, presupunând că vei avea
disciplina de a păstra planul;
• Există trei tipuri de strategii de alocare a activelor:
1. Alocare strategică a activelor (fără predicții necesare),
2. Alocare tactică și dinamică a activelor (necesită previziuni precise ale pieței),
3. Market timing (necesită previziuni precise ale pieței)
• Cartea explică alocarea strategică a activelor, cunoscută ca ”buy and hold”. Totuși, e mai
bine descrisă prin ”buy, hold and rebalance”;
• Alocarea tactică presupune schimbări active ale investițiilor pe baza previziunilor pe
termen scurt ale randamentelor. Aceste previziuni pot fi o funcție a variabilelor
fundamentale cum ar fi previziuni de câștiguri sau de dobânzi, creșterea economică din
diverse țări sau variabile tehnice cum ar fi trendurile recente ale prețurile și a patternurilor
grafice;
• Market timing este o alocare tactică a activelor dusă la extrem, pe baza de intrare sau ieșire
completă a activelor. Market timing este pentru oameni care cred că pot previziona în
mod consistent mișcările majore ale pieței și pot bătea piața prin trading;
• O experiență de succes pe termen lung în investiții se bazează pe trei pași: dezvoltarea unui
plan de investiții prudent, implementarea completă a acestui plan și disciplina de a
menține planul în timpuri bune și în timpuri grele. Dacă îți creezi un plan bun și îl urmezi,
probabilitatea de a atinge libertatea financiară crește exponențial;

3
• Decizia de alocare a activelor este cel mai important pas în planificarea investițiilor. E
vorba de suma de bani pe care te angajezi să o aloci la fiecare clasă de active, cum ar fi
acțiuni, obligațiuni, imobiliare sau cash. Alocarea activelor determină calea de creștere a
banilor tăi și nivelul de risc al portofoliului pe termen lung;
• Adevărul trist este că majoritatea investitorilor îți aleg acțiunile, obligațiunile sau
fondurile de investiții în mod aleator cu puțină considerație despre cum se potrivesc toate
sau despre costurile pe care le plătesc prin taxe, comisioane și alte cheltuieli;
• Planul de investiții (Investment Policy Statement) trebuie să includă nevoile tale financiare,
țintele de investiții, alocarea activelor, descrierea alegerilor de investiții și de ce crezi că
acest plan te poate aduce la realizarea țintelor tale peste timp;
• Orice planificare din lume nu te va ajuta dacă un plan nu este implementat și menținut cu
religiozitate. Majoritatea planurilor de investiții nu sunt implementate corect ca urmare a
unui set de scuze ce includ procrastinarea, distracțiile, lenea, lipsa de angajament și
căutarea nesfârșită a unui plan perfect;
• Mentenanța regulată este cheia succesului după implementarea planului. Piețele sunt
dinamice, la fel este portofoliul. Mentenanța periodică este necesară pentru a te asigura că
portofoliul este păstrat în linie cu planul;
• Mai puțin de 10% din toate planurile de investiții sunt complet implementate și
menținute suficient de mult timp si cu destulă disciplină pentru a le face să lucreze eficient;
• Învățarea investițiilor prin încercări și greșeli durează ani de dezamăgiri înainte de a
ajunge să discerni informația bună de cea proastă. E ceva obișnuit ca oamenii să alunece
mult sub media pieței pe durata acestei perioade de învățare, iar majoritatea oamenilor nu
se mai pot obișnui cu aceste pierderi. Când oamenii își dau seama de greșelile pe care le-au
făcut, ei tind să compenseze devenind fie super conservatori, fie super agresivi;
• Piramida investițiilor are cinci niveluri:
1. Nivelul foarte lichid de cash pentru cheltuieli și urgențe (cash sau conturi de
economii). Acest cash nu este parte din alocarea de investiții pe termen lung.
Recomand un echivalent de 3-4 luni de cheltuieli în cash dacă ai o familie de
întreținut, sau 24 de luni dacă ai ajuns la pensie;

4
 2. Investiții lichide pe termen lung, care include fonduri mutuale, ETF-uri, obligațiuni,
anuități, care pot fi convertite în cash în câteva zile;
3. Investiții nelichide pe termen lung, format din locuința personală, proprietăți
imobiliare, afaceri sau bunuri de colecție. Acestea pot fi transformate în cash în timp,
dar poate dura săptămâni, luni sau chiar ani;
4. Investiții nediscreționare, pe care nu le poți gestiona, cum ar fi planuri de opțiuni
de la angajator, pensia viitoare (ex. Pilon 1 si Pilon 2) sau alte beneficii de asigurări
sociale. Acestea active au reguli stricte despre cum sunt gestionați acei bani, cine
poate beneficia de ele și când;
5. Capitalul speculativ, care e format din conturi la broker în care ”te joci” cu piața.
Este format din active pe care le păstrezi pe durate scurte, cum ar fi acțiuni, fonduri
sau ETF-uri de nișă, aur sau metale prețioase, contracte futures pe mărfuri, etc.
• Încercarea de a alege sistematic investiții care să bată piața în mod consistent este ca și
încercarea de a alerga un maraton încălțat în bocanci. Probabilitatea de a câștiga este
foarte redusă. Costurile mari asociate cu încercarea de a bătea piața va garanta aproape
întotdeauna rezultate modeste. În plus majoritatea investitorilor, incluzând manageri
profesioniști de investiții, nu au informațiile sau expertiza necesară pentru a alege acțiunile
câștigătoare;
• Pare mereu ușor să previzionezi trendurile pieței, fiindcă mulți guru ai piețelor declară că
ei pot sa facă asta. Dar asta e mai mult marketing decât fapt. Acei guru vorbesc numai
despre câștiguri. Nu există niciun studiu independent care să confirme această expertiză
între personalitățile din media;
• În anii 1980, numai câțiva oameni au prezis despre computere că vor ajunge ceva uzual în
fiecare casă. Numele ”Microsoft” putea fi ușor confundată cu o marcă de prosoape de
baie. Cine ar fi crezut că Microsoft Corporation va deveni una dintre cele mai de succes
companii din secolul XX?
• Performanțe superioare în investiții necesită o expunere ridicată la risc. Până și Warren
Buffett și-a asumat un mare risc la începutul carierei pariind pe câteva investiții care au
funcționat bine. Fără acele mari pariuri în câteva companii în anii 1960 sau 1970, nu ar fi
bogat astăzi;
5
• Dacă nu ai expertiza lui Warren Buffett, atunci strategia ta de investiții trebuie să fie diferită.
Alege o alocare adecvată și folosește fonduri pe indici cu costuri reduse (ETF-uri) care să
reprezinte piețele în care investești. Chiar și Warren Buffett a declarat public de mai multe
ori că fondurile pe indici sunt cea mai bună cale pentru majoritatea investitorilor pentru a
deține acțiuni;
• Crearea unei alocări bazate pe nevoile tale și implementarea planului folosind ETF-uri
furnizează o strategie de investiții ușor de înțeles, ușor de menținut și fiabilă pe termen
lung, deși extrem de plictisitoare;
• În tinerețe să înveți să economisești este mai important decât să înveți să investești. Un
tânăr va încerca diverse strategii de investiții și va pierde bani la majoritatea lor. Dar e un
moment potrivit pentru experimentare, deoarece timpul e în favoarea tinerilor. O pierdere
de 5000 USD dintr-o investiție de 10.000 USD la 25 de ani este mai ușor de depășit decât o
pierdere de 500.000 USD dintre investiție de 1.000.000 USD la 65 de ani;
• Fiecare clasă de active (acțiuni, obligațiuni, imobiliare, mărfuri) poate fi împărțită în
diverse categorii. Acțiunile pot fi împărțite pe sectoare (industrie, tehnologie, financiar), pe
zone geografice (SUA, Europa, Extremul Orient). Obligațiunile pot fi împărțite pe emitent
(titluri de stat, obligațiuni corporative sau municipale). Un portofoliu diversificat poate avea
mai multe clase de active, categorii, stiluri sau sectoare;
• Investitorii de succes studiază clasele de active și componentele lor, pentru a înțelege
diferența dintre ele. Ei estimează așteptările de risc și randament pe termen lung, ca și
relațiile dintre diferite clase de active. Ei analizează avantajele și dezavantajele includerii
fiecărei investiții în portofoliu;
• Mai mult de 90% din variația pe termen lung a unui portofoliu este explicată prin alocarea
activelor. Numai o mică parte din variația randamentului este explicată prin abilitatea
investitorului de a bătea piața sau de a selecta acțiuni individuale;
• Crearea unui portofoliu adecvat este un proces în doi pași. Mai întâi investitorul trebuie
să selecteze o combinație de alocări de active care să acopere cât mai bine nevoile sale.
Apoi, el trebuie să selecteze investițiile individuale care reprezintă cel mai bine acele clase
de active;

6
• Există tendința de a supra analiza piața în încercarea de a găsi alocarea ideală. Nu este o
idee bună, deoarece alocarea ideală poate fi cunoscută doar aposteriori. Nu putem știi cum
va evolua portofoliul în viitor. Niciun portofoliu nu garantează succesul, dar un plan care nu
e implementat niciodată va eșua cu siguranță. Să pui în acțiune un plan bun astăzi este mult
mai bine decât să cauți planul perfect care nu poate fi cunoscut în avans;
• Alocarea activelor elimină nevoia de a prezice direcția viitoare pe termen scurt a piețelor
financiare și elimină riscul de a te afla pe piața nepotrivită la momentul nepotrivit. Se
elimină riscul de a primi sfaturi proaste;
• Alocarea activelor nu este o strategie de investiții excitantă, dar când e vorba de făcut
bani, mai plictisitor poate fi mult mai profitabil;
• Relația dintre risc și randament este una dintre puținele legi economice care a trecut
testul timpului. Investitorii care nu își asumă riscuri în investiții nu trebuie să se aștepte la
un randament bun după ajustarea cu inflația și taxele;
• Riscul portofoliului nu poate fi eliminat, deși poate fi controlat parțial cu o strategie de
alocare a activelor. Un portofoliu bine construit poate reduce riscul global prin diversificare
și asta eventual conduce la un randament al portofoliului care este mai mare decât media
ponderată a randamentelor investițiilor individuale din portofoliu;
• Academicienii definesc riscul ca volatilitatea prețurilor sau al randamentului pe o perioadă
specificată. Volatilitatea se poate măsura sub diverse forme și pe perioade diferite.
Măsurarea volatilității anuale tinde să fie una dintre cele mai utilizate pentru a compara
riscul diverselor clase de active;
• Cheia succesului cu orice strategie de alocare a activelor este să ai portofoliul corect
pentru nevoile tale, să păstrezi costurile reduse, să controlezi riscul astfel încât să nu intri
în panică în cazul unor pierderi ocazionale;
• Prea des, oamenii vor supraestima cantitatea de bani despre care ei cred ca le asigură
securitatea financiară și astfel își vor asuma riscuri prea mari în investiții. Aceasta poate
conduce la rezultate modeste dacă riscul asumat depășește toleranța la risc a persoane,
pentru ca poate determina luarea unor decizii greșite în condiții dificile de piață;

7
• Deviația standard medie pentru acțiunile Small Cap este de 20%, plus sau minus 8% pe orice
decadă. Deviația standard medie pentru Large Cap este de aproximativ 15%, plus sau minus
5% pentru orice decadă. Deviația standard medie pentru obligațiuni corporative pe termen
lung este de 8%, plus sau minus 3%, iar titlurile de trezorerie americane pe termen scurt (T-
Bills) au o deviație standard de 0,2%, plus sau minus 0,2%;
• Doar volatilitatea prețurilor nu e un motiv pentru a ne aștepta la randamente mari. Doar
fiindcă ceva are volatilitate mare, nu înseamnă că e o investiție bună pe termen lung.
Prețurile se pot modifica din multe motive, cum ar fi modificări ale câștigurilor așteptate
sau ale creșterii unei companii, modificarea așteptărilor cu privire la inflația viitoare, etc.;
• Deviația standard medie oferă investitorilor o idee aproximativă a relației dintre riscul
istoric și randamentul așteptat al unei clase de active, relativ la riscul istoric și randamentul
altei clase de active. Nu e o surpriză că acțiunile individuale au un randament potențial pe
termen lung mai mare decât cel al obligațiunilor, deoarece au și riscuri mai mari;
• Volatilitatea creează randamente mai mici și astfel este ea însăși un risc. Dacă putem reduce
volatilitatea portofoliului, atunci randamentul compus crește, mai aproape de media
aritmetică ponderată a investițiilor din portofoliu;
• Orice strategie care reduce volatilitatea randamentului fără a scădea media simplă va
crește randamentul compus. În plus aceasta permite investitorului să păstreze o strategie
de investiții pe termen lung. Oamenilor nu le place să piardă bani. Șansa de a face o vânzare
emoțională crește atunci când portofoliul scade. Reducerea riscului unei pierderi mari din
portofoliu mărește probabilitatea ca investitorii să rămână angajați în strategia lor de
investiții pe durata unor perioade dificile. Menținerea disciplinei într-o piață bear sau bull
este cheia unei strategii de alocare a activelor de succes;
• Diversificarea este practica de a dispersa riscul financiar între mai multe investiții pentru
a reduce probabilitatea unei pierderi semnificative. Alocarea activelor este un tip de
diversificare care dispersează riscul către diferite piețe;
• Teoria piețelor eficiente dezvoltată de Harry Markowitz în anii `50 se bazează pe conceptul
că piețele determină eficient prețul unui activ pe baza informației cunoscute și de aceea un
portofoliu bazat pe variația pieței este cel mai eficient portofoliu;

8
• Problema cu investițiile pe termen lung este termenul scurt. Nimic nu distruge un plan
bun pe termen lung ca o volatilitate extremă pe termen scurt. Aceasta face ca oamenii să
realizeze acțiuni emoționale și nu raționale;
• O practică uzuală în gestiunea unui portofoliu este rebalansarea, prin care aducem alocarea
la ținta inițială, rămânând prudent diversificați. Aceasta se realizează prin vânzarea unei
părți din investiție care a depășit alocarea țintă și cumpărarea suplimentară a investițiilor
care sunt sub alocarea țintă;
• Diversificarea între mai multe investiții care sunt necorelate și rebalansarea lor către ținta
inițială la finalul anului poate reduce volatilitatea anuală a portofoliului în timp, mărind
randamentul compus. Această ”masă gratuită” este esența teoriei portofoliului modern;
• Dacă două investiții variază în aceeași direcție față de randamentul mediu, ele au o
corelație pozitivă. Dacă variază în direcții opuse față de randamentul mediu, ele au o
corelație negativă. Dacă mișcarea unei investiții relative la randamentul mediu este
independent de al alteia, cele două investiții sunt necorelate;
• Provocarea investitorilor este să găsească investiții care au corelație negativă sau sunt
necorelate, sau măcar corelație pozitivă redusă între ele. Dacă aceste investiții pot fi
identificate și dacă ele oferă un randament peste inflație, investitorii trebuie să aloce
fiecăreia un anumit procent din portofoliu și să rebalanseze aceste investiții anual;
• Deoarece este foarte dificil să găsim investiții care sunt corelate negativ, în practică
majoritatea portofoliilor sunt compuse din investiții care sunt fie necorelate, fie au o
corelație pozitivă redusă între ele;
• Găsirea claselor de active cu corelație redusă între ele nu este ușor. Corelațiile din trecut
nu sunt un indicator fiabil pentru corelațiile din viitor. Numerele se pot schimba frecvent și
fără avertizare. Anumite clase de active pot deveni mai corelate cu altele, sau mai puțin
corelate;
• O clasă de active care are o corelație negativă este puțin utilă dacă randamentul său este
sub inflație, așa ca trebuie să renunți la ea. O investiție corelată negativ poate reduce riscul
global al portofoliului, dar dacă scade și randamentul acestuia, nu mai e un lucru bun pe
termen lung;

9
• Nu poți elimina complet riscul din portofoliu, indiferent de alocare. Vor fi perioade de
timp când până și cel mai diversificat portofoliu poate pierde bani. În acele perioade
investitorul nu poate face nimic pe termen scurt. Încercarea de a ghici când vor apărea
perioadele de scădere și ajustarea portofoliului în consecință îți va aduce probabil mai
multe pierderi și va cauza mai multă frustrare decât să te ții de un plan și să treci prin
furtună;
• Un portofoliu cu mai multe clase de active merge bine pe mai multe decade, dar nu
neapărat în fiecare decadă. Au fost perioade lungi când acțiunile ex-US au performat mai
bine decât cele din SUA și au fost perioade când adăugarea lor la portofoliu nu a adus niciun
beneficiu de randament, după ajustarea cu riscul adăugat;
• Pe perioada 1973-2009, un portofoliu format din 70% S&P 500 index, 15% Europa și 15%
Pacific a adus cea mai bună combinație de randament ajustat la risc;
• Pe intervalul 1973-2009, un portofoliu combinat cu două clase de active care a adus cel mai
bun randament ajustat la risc a fost format din 50% acțiuni (din care 70% pe S&P 500, 15%
Europa, 15% Pacific) și 50% bonds (50% US intermmediate Treasury bonds și 50% US
Corporate bonds);
• Beneficiile alocării activelor sunt adesea greu de măsurat pe termen scurt. De aceea unii
spun că ”nu funcționează”. Le lipsește răbdarea și viziunea, caută soluții simple și rapide.
Investițiile în clase multiple de active necesită un angajament pe termen lung. Odată ce ai
pornit pe acest drum, e pe viață. Seamănă cu o schimbare de carieră;
• În perioade de volatilitate extremă când vrei corelație redusă între clasele de active,
corelația pozitivă poate crește semnificativ între toate clasele. Aproape toate clasele de
active au scăzut pe durata crizei financiare din 2007-2009;
• O strategie de corelare a activelor presupune patru pași:
1. Determină nivelul de risc al portofoliului pe baza nevoilor financiare pe termen
lung și a toleranței tale la risc. Asta se convertește în alocare pe acțiuni și
instrumente cu venit fix;

10
 2. Analizează clasele de active și selectează-le pe cele care sunt adecvate pe baza
riscului lor unic, randamentului așteptat, corelației din trecut cu alte clase de active
și eficienței taxării, dacă e cazul;
3. Alege instrumentele care reprezintă cel mai bine fiecare clasă de active selectată la
pasul 2. ETF-urile si alte fonduri pe indici cu costuri reduse reprezintă o alegere bună
deoarece oferă o largă diversificare și urmăresc îndeaproape randamentul claselor
de active;
4. Implementează complet un plan de alocare a activelor. Apoi rebalansează
investițiile ocazional pentru a controla riscul portofoliului și a îmbunătăți
randamentul pe termen lung.
• Toate clasele de active alese pentru portofoliu trebuie să fie în mod fundamental diferite
unele de altele, să returneze un randament mai mare decât rata inflației în timp și să fie
accesibile prin intermediul unui instrument diversificat și cu costuri reduse;
• De exemplu, companiile growth tind să performeze bine într-o recesiune sau la începutul
revenirii, în timp ce companiile value tind să performeze bine într-o perioadă de revenire
sau pe maxime economice. Cele două categorii de companii tind să se excludă reciproc;
• Volatilitatea prețurilor singură nu generează randamente investiționale. Este factorul
fluxului de numerar care produce randamente. Este creșterea câștigurilor companiei care
conduce la dividende în cash, dobândă încasată din obligațiuni, chirie din imobiliare, etc.
Acestea sunt lucrurile care creează un randament real;
• Investițiile care sunt corelate pozitiv într-o anumită perioadă pot deveni necorelate sau
negativ corelate în următoarea perioadă. Din această cauză orice măsurare a corelației
dintre două investiții are utilizare limitată;
• Acțiunile SUA și T-notes (obligațiuni SUA pe termen mediu) au oferit o bună diversificare
într-un portofoliu pe majoritatea perioadelor în ciuda unei corelații variabile între ele;
• O investiție va ajuta la reducerea riscului portofoliului pe termen lung și la creșterea
randamentului pe termen lung atât timp cât nu are o corelație pozitivă consistentă cu altă
investiție aflată deja în portofoliu;

11
• Acțiunile SUA ocupă o poziție centrală în aproape orice portofoliu de investiții de creștere.
Aproximativ 150 de milioane de americani dețin acțiuni la companii din SUA, direct sau
indirect, prin cumpărarea de acțiuni, fonduri mutuale, ETF-uri, anuități, conturi de pensii,
etc.
• Piața SUA a returnat un randament anual de 10,9% din 1950 până în 2009, adică a depășit
obligațiunile de trezorerie SUA care au obținut 6,1% și inflația care a fost de 3,8%;
• Randamentele reale întăresc ideea ca inflația este o taxă invizibilă pe toate investițiile.
Porțiunea din randament legată de inflație nu poate fi considerată ca un câștig în investiții.
Când creezi o alocare de active pentru portofoliu, trebuie să consideri întotdeauna
randamentul real așteptat al acelor investiții;
• În perioada 1966-1982, randamentul ajustat cu inflația al acțiunilor americane abia a
depășit inflația. Din 2000 până în 2009, acțiunile americane au pierdut 2,9% anual după
ajustarea cu inflația. Aceasta a fost cea mai proastă performanță pentru randamentul real
de la Marea Depresiune din anii 1930;
• Investitorii în acțiuni trebuie să se aștepte la perioade când acțiunile nu depășesc inflația.
Face parte din natura riscului în investiții. De aceea timpul în piață este critic pentru
investitorii în acțiuni. Pe termen lung, acțiunile au depășit inflația cu o diferență mare, așa
că trebuie să rămâi investit pe durata oricăror condiții din piață pentru a beneficia de
câștiguri;
• Indexul Wilshire 5000 Composite este cel mai complet indice de pe piața SUA, acoperind
aproximativ 5000 de companii americane;
• Metodologia Morningstar împarte companiile în trei factori de mărime (mari, medii și mici)
și trei factori de evaluare (value, blend și growth), acoperind 1600 de companii, dar
neglijând 3400 de companii microcap care se tranzacționează pe piața americană;
• Large Cap – acoperă 70% din capitalizarea de piață americană,
• Mid Cap – acoperă următoarele 20%
• Small Cap – acoperă următoarele 7%
• Micro Cap – acoperă ultimii 2% din capitalizarea de piață

12
• Factorul value ține cont de indicatorii: price/projected earnings, price/book, price/sales,
price/cash flow și dividend yield;
• Factorul growth ține cont de indicatorii: long term projected earnings growth, historical
earnings growth, sales growth, cash-flow growth, book value growth;
• Pe termen lung companiile microcap au avut un randament cu 5 puncte procentuale mai
mare decât companiile Large Cap, deoarece companiile foarte mici sunt puțin lichide și au
o volatilitate a prețului mai mare decât companiile mari, astfel că se așteaptă să genereze
un randament mai ridicat în timp;
• Pe date istorice companiile value au depășit companiile growth cu câteva puncte
procentuale, ca și pe majoritatea perioadelor de 10 ani;
• Fama și French au constatat în diverse articole că 95% din randamentul unui portofoliu
este rezultatul unei cantități de risc asumat în trei factori (riscul de piață sau beta,
procentul de companii Small Cap și procentul de orientare către value în raport cu piața,
definit prin rația price/book value) și că foarte puțin din randamentul portofoliului este
rezultatul selecției companiilor din portofoliu;
• Toate portofoliile diversificate cresc sau scad într-un anumit grad cu întreaga piață de
acțiuni (riscul de piață sau beta). În medie, doar 70% din randamentul unui portofoliu
diversificat este explicat prin beta, făcându-l pe acesta factorul cu influența cea mai mare
din randamentul portofoliului;
• Companiile mici au randamente mai mari decât piața globală și nu se mișcă mereu în
corelație cu aceasta. Cu cât procentul de companii mici din portofoliu este mai ridicat, cu
atât factorul de mărime are un efect mai ridicat într-un portofoliu;
• Acțiunile tip value au avut randamente mai ridicate decât piața globală (deoarece de fapt
încapsulează un risc mai mare) și nu sunt mereu corelate cu acțiunile growth;
• Un fond pe companii mici și value este o metodă eficientă de a adăuga o expunere premium
pe mărime și stil de companii. Există câteva astfel de fonduri din care să alegi (inclusiv ETF-
uri);
• Investițiile pe piața internațională ex-SUA oferă beneficiile diversificării, deși nu cu o
adăugare de risc. Prețurile companiilor ex-SUA tind să fie mai volatile decât cele ale

13
 companiilor americane. Această volatilitate extra este un cumul de factori, incluzând riscul
de monedă externă ca variație față de USD, riscul politic din țara respectivă, riscuri
comerciale cauzate de diverse restricții impuse nerezidenților, riscuri de reglementare
juridică, riscuri informaționale cauzate de lipsa de transparență a unor companii străine;
• Când companiile din afara SUA se listează pe piața americană, ele o fac printr-un ADR
(American Depositary Receipt), care reprezintă dețineri ale unor companii străine
depozitate într-o bancă din SUA. Banca convertește deținerile într-un ADR denominat în
USD, care se tranzacționează la fel ca și companiile americane pe NYSE sau pe Nasdaq. De
asemenea, multe companii americane mari sunt listate pe burse externe, cum ar fi cele de
la Londra sau Tokyo;
• Indexul MSCI EAFE (Europa, Australasia și Extremul Orient) este compus din aproximativ
1000 de companii mari din 21 țări localizate în Europa și pe coasta Pacificului (excluzând
SUA și Canada). Indexul este larg diversificat și include cel puțin 85% din capitalizarea de
piață a fiecărui sector din aceste 23 de țări;
• În perioada 1970-2009 MSCI EAFE a obținut un randament anual de 9,5% (fără dividende),
la o deviație standard de 17,1%. Piața totală SUA a obținut un randament anual de 10,1%
(fără dividende) la o deviație standard de 15,9%. Gradul de corelație între cele două piețe
a crescut spre 90% în ultimii 20 de ani;
• Investițiile internaționale oferă diversificarea pe monedă, dar și pe instrumente.
Beneficiul diversificării pe monedă este maximizat dacă investești în diferite regiuni ale
lumii care au monede diferite și rebalansezi portofoliul anual pentru a reveni la pozițiile
țintă;
• O piață emergentă este definită printr-un număr de factori, incluzând PIB-ul per capita,
reglementările guvernamentale locale, riscul perceput în investiții, limitele pentru
deținerea de proprietăți de către nerezidenți și controlul capitalului;
• Pe intervalul 1999-2009, MSCI Emerging Markets Index a obținut un randament anualizat
de 14,1%, la o deviație standard de 24,9% și un grad de corelație de aproximativ 75% cu
piața SUA;

14
• Între 1999 și 2009 piețele internaționale au manifestat un premium de mărime de 3,9% și
un premium de value de 4,7%;
• Cercetătorii au devenit mai convinși că premiumurile de mărime și value reprezintă riscuri
independente la bursă care nu sunt explicate prin beta și, ca rezultat, un premium pentru
riscul de mărime și de value este așteptat și în viitor;
• Alocarea pe active cu venit fix este deseori neglijată. Cărțile și articolele tind să aloce timp
pentru beneficiile diversificării activelor în acțiuni, dar ignoră selecția de instrumente cu
venit fix;
• Investitorii trebuie să utilizeze mereu fonduri pe indici sau ETF-uri în categoriile care altfel
ar necesita multă analiză și expertiză, cum ar fi obligațiunile corporative și titlurile de stat
străine;
• În condiții economice normale, trebuie să te aștepți să obții un randament mai mare de la
obligațiunile pe termen lung deoarece au un risc mai mare legat de dobânzi. Dacă o
obligațiune pierde din valoare atunci când dobânzile cresc, are un risc legat de dobândă.
Obligațiunile pe termen lung au un risc de dobândă mai mare decât cele pe termen scurt
deoarece au un durată mai lungă până la maturitate, așa că investitorii în ele trebuie să fie
plătiți la o dobândă mai mare fiindcă își asumă acel risc;
• Titlurile de stat au cel mai redus risc de credit, deci și cel mai redus randament. Companiile
americane investment grade și municipalitățile primesc rating de credit de la agenții
internaționale și plătesc un randament mai mare decât titlurile de stat;
• Companiile fără rating de credit emit obligațiuni high-yield sau ”junk” deoarece sunt mai
speculative. Au dobânzi mai mari, dar și riscuri de credit mai mari;
• Un portofoliu diversificat pe instrumente cu venit fix poate conține obligațiuni
investment-grade, high-yield corporate bonds, TIPS sau obligațiuni de pe piețele
emergente;
• Obligațiunile high-yield au pe lângă riscul de credit și un risc de default (faliment) al
emitentului, de aceea au și o dobândă mai mare de obicei;

15
• TIPS sunt obligațiuni create pentru protecția împotriva efectelor inflației. Ele sunt legate
la rata inflației pe perioada emiterii. Când crește inflația, crește și dobânda, ceea ce le face
independente de riscul de inflație;
• Obligațiunile de pe piețele emergente au un risc asemănător cu high-yield corporate
bonds;
• Sectorul imobiliar (real estate) a manifestat o corelație redusă cu acțiunile și cu
obligațiunile pe perioade extinse de timp. Un portofoliu diversificat care deține active pe
imobiliare pe lângă acțiuni și obligațiuni a furnizat un randament mai mare decât cel care
nu a inclus real estate;
• Randamentul pe termen lung al sectorului imobiliar din SUA a fost asemănător cu cel al
pieței de acțiuni din SUA pe un interval de timp începând din anii 1930 (randament de 9,1%
in perioada 1930-2009, față de 9,2% pentru piața totală SUA și 3,2% inflație);
• REIT-urile sunt cea mai simplă cale de a participa la piața imobiliară. Astfel un investitor
poate deține o părticică din mii de proprietăți pe diverse segmente de piață cumpărând un
ETF sau fond mutual pe REIT;
• Prețul acțiunii unui REIT tinde să fie mult mai volatil decât prețul imobiliarelor asociate;
• Între 1990 și 2009, piața a crescut de la 60 de REIT-uri si o capitalizare de 5,5 miliarde USD
la peste 100 de REIT-uri si peste 250 miliarde USD capitalizare. Cu toate acestea REIT-urile
reprezintă o mică parte din piața imobiliară și mai puțin de 3% din capitalizarea pieței
bursiere din SUA;
• REIT-urile sunt împărțite în 3 categorii de bază: acțiuni, ipoteci și hibride. REIT-urile sub
formă de acțiuni sunt singurul tip de investiții care investesc integral în proprietăți
imobiliare, fiind forma cea mai pură de deținere imobiliară. REIT-urile pe ipoteci nu dețin
proprietăți direct, ci finanțează proprietăți prin împrumuturi comerciale, fiind de fapt un
tip de investiții gen obligațiuni, mai degrabă decât investiții imobiliare. REIT-urile hibride
dețin atât proprietăți, cât și ipoteci;
• Gradul de corelație între NAREIT Equity Index și piața totală SUA a fost de aproximativ 70-
75%, așa încât autorul nu recomandă mai mult de 10% alocare pe REIT-uri deoarece piața

16
 imobiliară reprezintă un sector restrâns, iar REIT-urile au un număr limitat de dețineri.
Există doar aproximativ 100 REIT-uri pe piața bursieră americană;
• Clasele de active alternative cuprind investiții în mărfuri (commodities), obiecte de
colecție și fonduri de hedging;
• Acțiunile și obligațiunile sunt pentru investiții, mărfurile sunt pentru speculă. Acestea
includ active fizice și contracte futures care urmăresc prețul diverselor mărfuri, de la grâu,
până la aur sau carne de porc. Acestea nu sunt active de creștere. O tonă de cupru de azi
va fi egală cu o tonă de cupru peste 10 ani, și o tonă de cupru nu plătește dividende sau
dobânzi;
• Prețurile mărfurilor variază în sus și în jos odată cu volatilitatea acțiunilor, dar ele nu vor
livra randamentul acțiunilor fiindcă nu au abilitatea de a crea câștig în numerar;
• La tranzacționarea mărfurilor, timingul este esențial. Poți face bani din mărfuri dacă ești
unul dintre puținii oameni din lume care are informații superioare despre trendurile cererii
și ale ofertei și poți converti aceasta în tranzacții profitabile, sau dacă ești norocos și ghicești
prețul corect din viitor;
• Mărfurile care se tranzacționează pot fi materiale de bază (oțel, aluminiu, bumbac),
produse energetice (țiței, gaze naturale, electricitate), metale prețioase (aur, argint,
platină), alimente (zahăr, porumb, grâu, soia), cacao, cafea, etc.
• În anumite perioade există niște vârfuri de preț la aur sau petrol de-a lungul anilor, dar
acestea tind să scadă înapoi spre rata inflației pe termen lung. Mai întâi scade prețul
petrolului, urmat de cel al aurului;
• Aurul e un refugiu de avere pe durata unor perioade economice proaste, care se vinde
apoi când se pot face bani din alte clase de active;
• Contractele futures pe mărfuri sunt obligații de cumpărare a unor mărfuri cu luni înainte,
pe baza unui preț negociat astăzi. Un contract este o înțelegere de cumpărare sau vânzare
pentru o anumită marfă și cantitate la un anumit preț și o anumită dată din viitor. Numai o
mică parte din bani sunt necesari pentru a încheia un contract futures, aceasta le conferă
investitorilor un levier important;

17
• Fondurile de hedging sunt vehicule investiționale organizate privat și administrate activ de
profesioniști în investiții;
• O fațetă importantă în procesul de alocare a activelor este aceea de a avea așteptări realiste
din piață. Un plan de investiții funcționează numai dacă așteptările sunt în linie cu realitatea
economică;
• Randamentul pe termen lung poate fi estimat cu un grad rezonabil de acuratețe, iar aceste
așteptări trebuie utilizate în procesul de planificare a investițiilor;
• Perioadele cu cea mai mare volatilitate sunt perioadele cu cel mai redus randament dintr-
un portofoliu. Volatilitatea nu este un risc prin ea însăți, ci o indicație a unui anumit risc
economic, reprezentând o schimbare rapidă a atitudinii investitorilor. Ea poate însemna de
exemplu o modificare substanțială a estimărilor de câștiguri ale companiilor. Volatilitatea
titlurilor de stat este o indicație a modificărilor în privința inflației așteptate. O creștere în
volatilitatea obligațiunilor corporative poate rezulta dintr-o inflație în creștere, o încetinire
economică, sau ambele;
• Investițiile cu volatilitate mai mare au în general randamente așteptate mai mari, iar cele
cu volatilitate mai redusă au așteptări de randament mai mici;
• Toate investițiile comportă riscuri. Prin analiza tuturor riscurilor inerente dintr-o clasă de
active ce conduce la volatilitatea prețurilor și însumând premiumurile așteptate pentru
randamente în raport cu aceste riscuri, se poate estima randamentul total estimat al unei
investiții;
• T-bill yield = inflația așteptată până la maturitate + rata fără riscuri
• Randamentul așteptat al unei clase de active = T-bill yield + premiumul de risc
• Fiecare investiție are un premium de risc peste T-bills care se bazează pe riscurile specifice
acelei clase de active;
• De exemplu T-bonds pe 10 ani au un risc legat de termen, rezultat din modificarea ratei
inflației ce poate apărea până la maturitate. Obligațiunile cu maturități mai mari au un risc
de durată mai mare, dar și un randament așteptat mai mare;
• T-bond randament așteptat = Randament T-bill + premiumul de risc de termen

18
• Obligațiunile corporative sau municipale sau cele străine au un risc de termen care se
reflectă în randamente, plus un risc de credit, care fluctuează independent de riscul de
termen;
• Obligațiuni corporative = Titluri de stat + premium de risc de credit
• Acțiunile au un risc mai mare decât obligațiunile corporative. Nu există nicio garanție de
câștig din acțiuni. Acționarii sunt ultimii care sunt plătiți în eventualitatea unui faliment, iar
directorii companiei pot tăia dividendele fără aprobarea acționarilor. Toate acestea se
reflectă într-o volatilitate mai mare a prețului acțiunilor față de cel al obligațiunilor;
• Așteptarea pe acțiuni = așteptare obligațiuni corporative pe termen lung + premium de risc
pe acțiuni;
• Există un premium de risc pentru investiția în companii mici și în companii value
• Small cap value stocks = randament așteptat pe piață + small cap premium + value premium
• O formulă simplă pentru randamentul așteptat al pieței de acțiuni folosind metoda creșterii
câștigurilor este:
Randament acțiuni = creștere câștiguri per acțiune + dividende + modificarea evaluării;
• Dividendele nu sunt o masă gratuită pentru investitori. O rată mai mare a dividendului
înseamnă mai puțini bani pentru companii pentru a-i investi, deci o rată de creștere
așteptată a randamentului mai redusă în viitor. De asemenea, companiile din SUA sunt
taxate de două ori pentru dividende, o dată la nivel de companie și a doua oară la nivel de
investitori individuali;
• Modificarea evaluării reprezintă prețul pe care investitorii sunt dispuși să îl plătească pentru
1 USD în câștiguri. Dacă investitorii cred că vor crește câștigurile reale ale companiei, ei vor
plăti mai mult pentru asta. Astfel, raportul P/E va crește. Dacă se strică situația economică,
raportul P/E al acțiunilor scade o dată cu scăderea prețurilor. Modificarea evaluării
afectează randamentul global al investiției, dar nu are niciun efect asupra plății
dividendelor;
• Dacă inflația crește, valoare prezentă a câștigurilor viitoare se reduce, ceea ce face ca
piața să scadă și raportul P/E să scadă. O scădere a inflației face ca prețul acțiunilor să
crească deoarece crește puterea de cumpărare a câștigurilor viitoare;

19
• Dacă investitorii cred că vor crește câștigurile companiei mai repede și mai mult decât
media, atunci prețurile acțiunilor vor crește în anticiparea unor câștiguri viitoare mai mari,
ceea ce face ca raportul P/E al pieței să crească;
• Pe termen scurt, speculația poate influența prețul acțiunilor, dar pe termen lung,
creșterea câștigurilor este adevăratul driver;
• Randament venit fix = dobândă la cumpărare + modificare de dobânzi
• Modificare de dobânzi = modificare rata inflație, riscul liber și riscul de credit
• Un plan de investiții de succes este unul specific persoanei care intenționează să îl
folosească. ”Vârsta ta în obligațiuni” este o metodă simplificată de a determina cantitatea
de risc din portofoliu. Această metodă funcționează bine pentru cei mai tineri, dar nu merge
la fel de bine pentru cei care se apropie de pensionare sau au ajuns deja acolo;
• Alocarea activelor se va schimba de câteva ori pe durata vieții pe măsură ce se modifică
resursele și circumstanțele personale. Oameni cu vârste diferite au nevoi și dorințe
financiare diferite, iar asta se corelează cu o percepție diferită cu privire la riscurile în
investiții;
• Early savers (20-39 de ani) – se află la începutul carierei și la constituirea unei familii. Încep
cu puțini bani și multă pasiune;
• Midlife accumulators (40-59 de ani) – investitori cu o cariera și o familie deja formate. Ei
acumulează multe lucruri, de la mașini la locuințe, bunuri personale și copii;
• Transitional retirees (60-79 de ani) – oameni aproape de pensionare sau deja ajunși la
pensie;
• Mature retirees (peste 80 de ani) – complet pensionați, nu sunt activi ca altădată deoarece
de obicei au probleme cu sănătatea;
• Componentele principale ale acumulării averii sunt obiceiurile de economisire, metode de
investire a banilor și controlul costurilor. La început de drum cel mai important este obiceiul
de economisire regulată;
• Un tânăr poate economisi 10% din venituri la început, dar multora le lipsește disciplina
de a face asta. Veniturile sunt mai mici, costurile cu chiria sau o rată la locuință sunt mari

20
 raportate la venituri, mai apar și copiii. Unii nu au o carieră stabilă, nu știu în ce direcție să
se îndrepte și cât ar putea câștiga în viitor;
• E nevoie de un fond de rezervă de aproximativ 6 luni de cheltuieli pentru urgențe și alte
cheltuieli neprevăzute;
• Mulți încep cu un portofoliu agresiv, dar nu rezistă psihic la scăderile mari de pe bursă cu
un astfel de portofoliu și vând în panică;
• Când prețul acțiunilor scade, investitorii trebuie să profite pentru a cumpăra mai multe
acțiuni. O alocare 100% în acțiuni face acest lucru mai dificil, însă o alocare de 20% în
obligațiuni permite cumpărarea acțiunilor pe scădere;
• Un portofoliu format din 70% acțiuni și 30% obligațiuni reduce semnificativ riscul față de
unul 100% în acțiuni și oferă disponibilități pentru rebalansare;
• Exemplu de portofoliu moderat (fonduri mutuale sau ETF-uri): 40% acțiuni SUA, 20% acțiuni
internaționale, 10% real estate, 30% instrumente cu venit fix;
• Cu trecerea timpului, investitorii capătă o atitudine mai conservatoare asupra banilor,
deoarece realizează că odată nu vor mai fi capabili să lucreze chiar dacă și-ar dori;
• La mijlocul vieții se ajunge la un maxim de carieră profesională, de venituri și de stil de viață.
Atât economiile lor cresc, cât și randamentul obținut din investiții începe să devină
semnificativ. Investițiile pentru pensionare devin serioase, iar o strategie eficientă de
investiții trebuie creată și întreținută pentru a atinge obiectivele propuse pentru
pensionare;
• La vârsta mijlocie, trebuie să avem un fond de rezervă echivalent cu 12 luni de cheltuieli,
dacă e posibil, pentru a acoperi nevoile unei familii mai mari;
• O alocare rezonabilă ar fi de 60% în instrumente pe acțiuni și 40% în instrumente cu venit
fix;
• Exemplu de portofoliu moderat (fonduri mutuale sau ETF-uri): 35% acțiuni SUA, 17% acțiuni
internaționale, 8% real estate, 40% instrumente cu venit fix;
• Când se apropie de vârsta de pensie, mulți oameni devin perplecși cu privire la când să se
pensioneze, dacă au suficienți bani din care să retragă pentru a nu rămâne fără bani la
pensie. E probabil perioada cea mai conservatoare din viață;

21
• La această vârstă se recomandă un fond de rezervă de 1-2 ani de cheltuieli. Se poate ține
cont și de pensia de stat estimată, iar restul poate veni din economii personale, investiții
sau conturi de pensie;
• Cheltuielile obișnuite se mai reduc față de perioada vieții active, se cheltuiește mai puțin
pe haine, pe mâncare, pe distracții, pe automobile, eventual se poate face o reducere a
spațiului locativ;
• O rată rezonabilă de retragere ar fi de 4% din portofoliul de investiții. Cei mai tineri ar
trebui să prevadă un procent ceva mai redus, spre 3%, deoarece vor avea o durată mai mare
în care trebuie să se descurce cu economiile extrase din portofoliu;
• La acea vârstă o alocare rezonabilă ar fi 50% în acțiuni și 50% în obligațiuni;
• Exemplu de portofoliu moderat (fonduri mutuale sau ETF-uri): 30% acțiuni SUA, 15% acțiuni
internaționale, 8% real estate, 48% instrumente cu venit fix, 2% cash;
• Un plan de investiții bine pus la punct funcționează numai dacă investitorul se ține de el
indiferent de cum evoluează piața. Asta înseamnă să fii brutal de sincer cu privire la
abilitatea ta de a gestiona riscul;
• Subestimarea riscului de piață este o eroare de comportament majoră. Dacă un investitor
își asumă un risc prea mare în portofoliu fără a înțelege asta, acel investitor va deveni
emotiv când apar scăderi bruște și va face greșeli;
• Este critic ca investitorul să știe ce risc este într-o anumită alocare a activelor înainte de
implementarea acelui plan pentru a se asigura că nu va distruge prematur acea alocare în
vremuri tulburi. Luarea deciziilor emoțional nu este parte dintr-un plan de investiții viabil;
• Oamenii tind să devină prea optimiști cu privire la acțiuni când piața crește și prea
pesimiști când piața scade;
• Investitorii pun prea mare preț pe ultimele știri, cum ar fi câștigurile de pe ultimul trimestru,
și prea puțin preț pe fundamentele pe termen lung;
• Investitorii estimează investițiile ca ”bune” sau ”proaste” pe baza relației dintre prețul
curent și prețul la care au plătit, nu pe baza fundamentelor investiției;

22
• Încrederea pe care o au oamenii în câștigurile viitoare ale companiilor scumpe este adesea
prea mare, iar încrederea pe care o au în companiile cumpărate ieftin este adesea prea
redusă;
• Investitorii foarte încrezători au în general convingerea că dețin mai multe cunoștințe și
informații decât au de fapt. Ca rezultat, ei tind să tranzacționeze prea mult și să
subperformeze față de piață. Profilul unui astfel de investitor este: bărbat, cu o profesie
bună și cel puțin studii superioare;
• Femeile tind să aibă o vedere pe termen lung asupra pieței, în raport cu bărbații. Ele
păstrează un plan de investiții mai mult timp și în consecință performează mai bine;
• Investitorii de succes înțeleg limitele pieței, ca și ale lor înșiși, și implementează o alocare
de active corectă care se încadrează în aceste limite;
• Rebalansarea unui portofoliu necesită ca investitorii să vândă o parte dintr-o investiție
câștigătoare și să cumpere mai mult din una care a subperformat. E greu pentru investitori
să vândă ceva ce îi face fericiți și să cumpere ceva ce îi întristează, mai ales în perioade de
bear market sever când toți sunt dezamăgiți;
• Toleranța la risc este o măsură a cantității de volatilitate de preț și pierderi în investiții pe
care o poți suporta înainte de a-ți schimba comportamentul. Un portofoliu cu un risc prea
mare te va determina să-ți schimbi comportamentul în perioade volatile, ceea ce va
conduce la schimbarea sau abandonarea planului de investiții;
• O decizie emoțională de a modifica sau abandona un plan de investiții ca rezultat al
riscului de piață de fapt va mări riscul portofoliului și va reduce randamentul acestuia.
Asta poate însemna inclusiv să nu mai investești bani noi pe piață la momentele când era
planificat sau să amâni rebalansarea portofoliului de acțiuni în timp ce ”aștepți să vezi” ce
se întâmplă pe piață;
• Investitorii care ghicesc o mișcare o dată tind să atribuie norocul expertizei lor în investiții.
Odată ce oamenii cred că pot ”citi” piața, ei ajung să facă greșeli mari și costisitoare în viitor;
• Pe durata unui bull market prelungit, oamenii supraestimează riscul pe care îl pot suporta;
• În perioada octombrie 2007 – martie 2009, S&P 500 a scăzut cu peste 57%, iar sectorul
bancar a scăzut cu peste 70% (și multe dintre bănci nu și-au mai revenit nici astăzi, 15 ani

23
 mai târziu). Au fost vremuri groaznice pentru mulți investitori în acțiuni și un real test al
toleranței lor la riscul financiar;
• Numai acei investitori care au o alocare a activelor le nivelul sau sub nivelul toleranței lor
la risc supraviețuiesc unui bear market dur. Găsirea alocării activelor care va supraviețui
tuturor ciclurilor pieței nu este ușoară, dar merită efortul;
• E bine să completezi un chestionar legat de toleranța la risc, pentru a identifica riscul
maxim pe care ești capabil să-l susții. Acela este riscul maxim, nu riscul adecvat pentru
investiții;
• Majoritatea oamenilor au o toleranță reală la risc care e mai redusă decât cea declarată.
Când completezi un chestionar e ușor să declari că îți asumi un anumit risc, pe care nu îl
suporți de fapt la prima cădere a bursei;
• Dacă îți asumi un portofoliu prea riscant, există o probabilitate mare să-ți abandonezi
strategia de investiții pe durata unor scăderi severe. Disciplina în păstrarea strategiei
stabilite este un element esențial al succesului în investiții;
• Rebalansarea portofoliului este o parte fundamentală în alocarea activelor, deoarece
reduce riscul și creează un beneficiu al diversificării sub forma unui randament mai mare
pe termen lung. O rebalansare anuală este suficientă;
• Nu e nimic mai rău decât să ai suficienți bani pentru a te retrage și să-i pierzi fiindcă nu ai
coborât în timp nivelul de risc al portofoliului;
• Modificarea alocării activelor este o decizie majoră și seamănă cu cea a schimbării carierei;
• Motive pentru a modifica alocarea activelor:
o Ai atins obiectivul financiar propus,
o Realizezi că nu vei avea nevoie de toți banii pe durata vieții,
o Realizezi că toleranța ta la risc nu este atât de ridicată pe cât credeai că este.
• Dacă apare un bear market chiar înainte de pensionare, nu trebuie să mărești riscul
portofoliului pentru a recupera ce a scăzut, dar nici nu trebuie să reduci riscul, ci să păstrezi
alocarea stabilită și să aștepți revenirea bursei;

24
• Încearcă să economisești mai mult în ultimii ani înainte de pensionare, sau eventual mai
poți lucra 1-2 ani suplimentar. Eventual mai reduce din cheltuieli până ce piața și portofoliul
își revin;
• Dacă simți că portofoliul e prea riscant, poți reduce ponderea acțiunilor cu 10%, de
exemplu de la 60% la 50%. Dacă tot ți se pare prea riscant, mai poți reduce cu încă 10%;
• Orice dolar cheltuit cu comisioane de administrare pentru fonduri mutuale, taxe, impozite
mari și alte cheltuieli neoptimizate înseamnă un dolar mai puțin pentru pensie. O cale
pentru a crește performanța investițiilor este să reduci costurile acestora;
• Se recomandă utilizarea unor fonduri pe indici cu costuri reduse (ETF-uri) ca bază a
portofoliului, după cum a recomandat și Warren Buffett;
• Succesul strategiei de alocare a activelor constă în încrederea investitorului că o abordare
multi clase de active cu costuri reduse în gestiunea portofoliului este corectă pentru el sau
ea. Cu această încredere vine și angajamentul de a menține această alocare pe durata
oricăror condiții din piață. Un portofoliu bine conceput de investiții cu costuri reduse care
corespunde toleranței la risc a investitorului îl va ajuta în urmarea planului de investiții în
vremuri bune, ca și în vremuri proaste;
• Învață principiile alocării activelor, stabilește un plan de investiții care se potrivește
nevoilor tale, implementează și menține acest plan, și păstrează costurile reduse.

Idei culese din carte de Sorin Scorțan

25