Sunteți pe pagina 1din 9

Cum încărcam

Bateria Financiară
prin creșterea
veniturilor?
Acum că ne-am familiarizat cu tot ce înseamnă Bateria Financiară, precum și cu cele trei familii
(Alertescu, Înflorescu și Prosperitescu), vrem să îți oferim o serie de soluții și modalități, prin care,
în fiecare zi tu poți să îți încarci Bateria Financiară... ideal ar fi să adopți soluția perfectă, astfel
încât ea să se încarce automat, fără ca tu să depui vreun efort.
Iar soluția aceea EXISTĂ!
ZIUA 2
Investițiile și fundamentele lor
Investiția se referă la alocarea de resurse financiare pentru a
genera un beneficiu financiar în viitor. Esența acestei acțiuni implică
cheltuirea banilor acum pentru a obține un venit sau o valoare mai
mare mai târziu.

Alexandru Chirila
CEO | PROFITPOINT
Elemente cheie
în investiții:
Obiectivul investițional:
Înțelegerea motivului investiției.

Diversificarea:
Reducerea riscului investind în diferite tipuri de active.

Risc și randament:
Balansul dintre riscul asumat și potențialul de profit.

Alocarea activelor:
Distribuirea optimă a investițiilor în diferite active.

Cercetare și educație:
Importanța informării continue pentru decizii educate.

Stabilitate emoțională:
Importanța menținerii calmului în fața volatilității pieței.
Tipuri populare de
investiții:
Depozite bancare:
Avantaje:

◦ Siguranță
◦ Lichiditate
◦ Risc redus
◦ Acces ușor
◦ Stabilitate a dobânzii

Dezavantaje:

◦ Randament redus
◦ Impactul inflației
◦ Lichiditate limitată la depozite cu termen fix
◦ Potențial limitat de creștere
Acțiuni:
Avantaje:

◦ Potențial mare de câștig


◦ Participare la succesul companiei
◦ Dividende
◦ Lichiditate și diversificare

Dezavantaje:

◦ Risc mai mare comparativ cu depozitele


◦ Susceptibilitate la factori externi
◦ Necesită cercetare și monitorizare
◦ Lichiditate poate fi limitată în situații de criză
Obligațiuni:
Avantaje:

◦ Mai sigure decât acțiunile, având un grad mai mare de stabilitate.


◦ Oferă venit regulat prin dobânda periodică (cupoane).
◦ Adaugă diversificare portofoliului, expunându-se la piețe diferite.
◦ Au prioritate în rambursare față de acționari în caz de faliment.
◦ Posibilitatea aprecierii de capital.

Dezavantaje:

◦ Dobândă adesea mai mică decât alte investiții.


◦ Risc de rambursare anticipată.
◦ Dobânda fixă poate fi afectată de inflație.
◦ Risc asociat cu credibilitatea emițătorului.
◦ Sunt afectate de ratele de dobândă din piață.
◦ Uneori au lichiditate redusă.
Imobiliare:
Avantaje:

◦ Posibilitatea de a genera venit pasiv prin închirieri.


◦ Potențial de apreciere de capital pe termen lung.
◦ Adăugare de diversificare portofoliului.
◦ Control asupra modului în care proprietatea este gestionată.
◦ Posibilitatea creșterii valorii prin renovări.

Dezavantaje:

◦ Necesită o investiție inițială considerabilă.


◦ Lichiditate redusă comparativ cu alte active.
◦ Necesită întreținere și reparații care pot fi costisitoare.
◦ Riscul legat de chiriași și perioade de vacanță.
◦ Volatilitate în piața imobiliară influențată de diverși factori.
Pentru că ne-am familiarizat cu principalele variante de investi-
ții, atât cu avantajele, cât și cu dezavantajele lor, și le-am înțeles
specificul, vrem să vă arătăm tipologiile investitorilor. Așa cum
știți, apetitul la risc și gestionarea emoțiilor joacă un rol vital în
zona investițională, de aceea, de-a lungul experienței noastre
profesionale și educaționale, am identificat trei categorii de
investitori. Le explicăm pe larg, în cele ce urmează:

Investitorul activ:
◦ Se concentrează pe stock picking, adică procesul de alegere
și cumpărare a acțiunilor individuale pe care le consideră
promițătoare.
◦ Realizează cercetări și analize amănunțite pentru a identifi-
ca companii cu potențial de creștere.
◦ Categorii esențiale de acțiuni pentru acest investitor: Value,
Growth, Income, Blue.
◦ Exemple de burse pentru tranzacționare: BVB și NYSE.

Investitorul pasiv:
◦ Se concentrează pe ETF-uri (Exchange-Traded Funds), care
combina mai multe active financiare într-un singur fond
tranzacționabil pe bursă.
◦ Scopul principal al acestui investitor este să urmeze perfor-
manța unui anumit indice bursier sau a unei grupe de
active.
◦ Capacitatea de a cumpăra sau vinde părți din ETF în timp
real pe piață.
◦ Exemple de indici pe care i-ar putea urmări: SP500 și BET.

Investitorul complet:
◦ Gestionează investițiile folosind trei portofolii de investiții,
fiecare având o strategie unică.
◦ Diversifică riscul și obține randamente variate în funcție de
obiectivele și profilul de risc.
◦ Adaptează constant strategiile pentru a optimiza perfor-
manța și atinge obiectivele pe termen scurt și lung.
În ceea ce privește alegerea tipului de investiție potrivit,
depinde de profilul de investitor, care poate fi:

◦ Defensiv: Favorizează siguranța peste randament.


◦ Conservator: Dorește o creștere moderată și este
dispus să tolereze un risc scăzut.
◦ Echilibrat: Acceptă un risc mediu pentru o posibili-
tate de randament mai bun.
◦ Asertiv: Caută o creștere semnificativă și este
dispus să accepte un risc mai mare.
◦ Agresiv: Vizează randamente maxime și este
dispus să preia un risc substanțial.

Alegerea investiției se va face în funcție de obiectivul tău


investițional, timpul alocat, toleranța la risc și abilitățile
pe care ești dispus să le dobândești.

Așadar, variante complete și complexe de încărcare a


Bateriei Financiare există. Tu trebuie doar să începi. Noi
suntem aici, pentru a-ți fi suport și mentori în acest
proces.

enru a
Scaneazbăatperia
Bateria incerca ră
Financiară
financia

S-ar putea să vă placă și