Capitolul 3

PARDOSELI

3.1 Elemente generale

Pardoselile sunt elemente de finisaj dispuse pe planşeu sau direct pe teren cu
rolul de a asigura circulaţia şi staţionarea persoanelor în condiţii de confort şi deplină
siguranţă sau depozitarea corespunzătoare a unor bunuri materiale.
Adoptarea unui anumit tip de pardoseală este dictată de destinaţia încăperii,
respectiv de modul în care răspunde exigenţelor specifice, derivate din exigenţele
esenţiale şi, nu în ultimul rând, de considerente de ordin estetic.

3.1.1 Exigenţe de performanţă pentru pardoseli

a. Siguranţa la acţiuni mecanice
Rezistenţă la uzură, şocuri, compresiune locală şi la variaţii de temperatură şi
umiditate, funcţie de acţiunile la care sunt supuse
b. Siguranţa la incendii
Gradul de rezistenţă la foc al pardoselilor corelat cu rezistenţa la foc a întregii
clădiri, funcţie de riscul de incendiu determinat de natura activităţii care se desfăşoară la
nivelul pardoselii.
c. Siguranţa în utilizare
Eliminarea oricăror cauze de accidentare sau de vătămare corporală a
utilizatorilor prin asigurarea planeităţii, a orizontalităţii a aderenţei la mers (excluderea
riscului de alunecare) şi a continuităţii suprafeţei.
d. Igiena
- Excluderea oricărui risc pentru sănătatea utilizatorului şi calitatea mediului prin
degajări de substanţe nocive, cauzatoare de boli sau cu implicaţii defavorabile
asupra mediului (substanţe radioactive, formaldehidă, mirosuri etc).
- Posibilitatea de menţinere cu uşurinţă a stării de curăţenie.
e. Confortul
- acustic - capacitate de izolare la zgomot aerian şi de impact;
- vizual - capacitate optimă de reflexie a luminii

175
 - termic - asigurarea confortului termic local la contactul cu pardoseala prin
respectarea nivelului optim privind temperatura superficială (iarna T p > 19°C,
vara Tp < 27°C)
f. Aptitudinea de exploatare
Excluderea posibilităţii ca o lucrare să devină improprie exploatării chiar dacă
exigenţele de siguranţă sunt satisfăcute constând în principal în :
- absenţa unor defecţiuni locale ca umflări, desprinderi de suport, deformaţii de
lungă durată etc.
- posibilitatea de remediere uşoară a defecţiunilor minore ;
- comportare bună la detergenţi şi alte materiale de întreţinere;
- rezistenţa la contactul cu fumul de ţigară.
g. Durabilitatea
Menţinerea calităţilor iniţiale pe toată durata normată de viaţă a pardoselii.

3.1.2 Alcătuirea generală a pardoselilor

În principiu, o pardoseală este alcătuită din următoarele straturi:
- stratul de uzură sau îmbrăcămintea supus direct acţiunilor exterioare sau rezultate din
procesul de exploatare;
- stratul suport , care primeşte încărcarea de la stratul de uzură şi o transmite fundaţiei
sau elementului de rezistenţă pe care este amplasată pardoseala.
În situaţii specifice, în alcătuirea pardoselii mai pot fi incluse :
- stratul de egalizare, cu rol de a asigura planeitatea stratului suport şi de a prelua
diferenţele de solicitări din contracţii diferite între stratul suport şi cel de rezistenţă etc;
- strat din material elastic pentru asigurarea gradului necesar de izolare la zgomot din
impact (pardoseala pe dală flotantă);
- strat de protecţie termică dacă pardoseala este amplasată direct pe teren, peste spaţii
neîncălzite sau în contact cu aerul exterior (ganguri, loggii etc);
- strat de protecţie hidrofugă în cazul încăperilor cu degajări de apă în stare lichidă.

3.1.3 Clasificarea pardoselilor

Pentru clasificarea pardoselilor pot fi luate în considerare următoarele criterii:
 Senzaţia termică la staţionarea pe suprafaţă, determinată de valoarea coeficientului
de asimilare a căldurii la contact, b, pentru materialul din care este alcătuit stratul de
uzură:

176
 b = 6…11 W h ½ /m2 K caracterizează pardoselile calde
b ≥ 23 W h ½ /m2 K caracterizează pardoselile reci.
 Continuitatea stratului de uzură
- pardoseli cu suprafaţa continuă cu stratul de uzură format din materiale
turnate sau de tip covor;
- pardoseli cu suprafaţa discontinuă, formate piese alăturate, dale, sau plăci;
 Natura materialului din care este alcătuit stratul de uzură
Din acest punct de vedere diversitatea pardoselilor este foarte mare. Principalele
familii de materiale care alcătuiesc stratul de uzură şi încadrarea lor în categoriile
menţionate anterior sunt prezentate în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1 Tipuri de pardoseli

Material strat Pardoseal Pardoseal Pardoseală Pardoseală
uzură ă caldă ă rece continuă discontinuă
Pământ ● ●
Lemn şi
● ●
înlocuitori
Piatră
● ●
naturală
Piatră
artificială ● ●
nearsă
Piatră
● ●
artificială arsă
Polimeri ● ●
Materiale
● ●
textile
Sticlă ●
Materiale
● ●
bituminoase
Pardoseli
●
epoxidice

3.1.4 Condiţii care trebuie îndeplinite la executarea pardoselilor

Lucrările de pardoseli pot fi demarate numai după finalizarea unor lucrări
preliminare cum sunt:
- lucrări prevăzute sub pardoseli (canale, fundaţii, conducte pentru instalaţii electrice,
sanitare sau de încălzire etc.) şi efectuarea probelor prescrise;

177
- lucrări de construcţii montaj şi de finisaje a căror execuţie ulterioară ar afecta calitatea
pardoselii (pereţi despărţitori, tencuieli, placaje etc.)
- străpungeri prin planşee, rosturi între elementele prefabricate (tăierea armăturilor
sau sârmelor care eventual ies din planşeul de beton armat);
- protejarea cu mortar a conductorilor electrici montaţi sub pardoseală;
- izolarea conductelor de apă caldă sau de încălzire care traversează planşeul.
În cazul pardoselilor executate pe pământ (la nivelul parterului sau subsolului)
înainte de executarea pardoselii trebuie efectuată o cercetare şi verificare atentă a
terenului de fundare pentru a constata în ce măsură sunt satisfăcute condiţiile de
rezistenţă, umiditate şi structură cerute de funcţionalitatea pardoselii. Pământurile de
rezistenţă scăzută, cum sunt terenurile de umplutură sau mlăştinoase, vor constitui
obiectul unor lucrări de consolidare. Măsuri similare se aplică şi în cazul
pământurilor care îşi măresc volumul prin îngheţare.
În condiţiile unui teren normal, execuţia pardoselilor poate fi începută după ce au
fost efectuate următoarele operaţii:
- îndepărtarea stratului de pământ vegetal, nivelarea şi compactarea terenului;
- executarea umpluturilor până la cota de proiect şi compactarea acestora;
- executarea straturilor de rupere a capilarităţii pentru a împiedica ascensiunea apei
din teren.

3.2. Pardoseli din lemn şi produse derivate din lemn

Lemnul şi derivatele sale a fost folosit pentru pardoseli din cele mai vechi timpuri,
cunoscând şi astăzi o largă arie de răspândire datorită multiplelor sale calităţi. Pot fi
menţionate cele mai importante:
- comportare termică favorabilă, pardoselile din lemn asigurând confort maxim la
staţionarea pe pardoseală;
- elasticitate;
- siguranţă în exploatare;
- aspect agreabil;
- rezistenţă la acţiunea unor agenţi chimici.
Trebuie evidenţiate şi anumite însuşiri care le limitează domeniul de
aplicabilitate:
- deformabilitatea sub acţiunea variaţiilor de umiditate;
- sensibilitatea la acţiunea microorganismelor;

178
- rezistenţa redusă la foc, lemnul fiind un material combustibil.
Funcţie de tipul de material folosit ca strat de uzură sunt cunoscute următoarele
categorii de pardoseli din lemn şi produse derivate din lemn, pardoseli din duşumele,
pardoseli din parchet de lemn masiv; pardoseli din parchet stratificat, pardoseli din plăci
fibrolemnoase, pardoseli din pavele.
In prezent, reorientarea spre materiale ecologice lărgesc domeniul domeniul de
aplicabilitate a acestor soluţii tehnice.

3.2.1 Pardoseli din duşumele

Materialele folosite sunt scânduri din lemn de foioase sau răşinoase cu grosime
de 18, 24 sau 28 mm şi lăţime de 83...300 mm, care se pot prezenta sub următoarele
forme:
- scânduri brute sau rindeluite pe o singură faţă ;
- scânduri rindeluite pe o singură faţă cu canturi profilate în falţ sau lambă şi uluc.
Duşumelele se folosesc la clădiri de locuit sau social-culturale din mediul rural,
precum şi la construcţii agrozootehnice.
Stratul suport este alcătuit din grinzişoare din lemn dispuse la distanţa de 0,6…
0,8 m aşezate pe pietriş compactat sau umplutură din pământ bătut, şapă suport din
beton simplu, planşee din lemn sau din beton armat.
Fixarea de suport se face prin batere în cuie, iar rostul dintre pardoseală şi
perete se maschează cu un pervaz din lemn.
Faţa văzută a duşumelelor poate fi lăsată în stare brută sau poate fi finisată prin
vopsire în culori de ulei.
Detalii de realizare a pardoselilor din duşumele sunt prezentate în fig. 3.1.
3.2.2 Pardoseli din parchet din lemn masiv
Sunt pardoseli calde, estetice, elastice şi antiderapante. Se utilizează în încăperi
destinate staţionării de lungă durată dar cu circulaţie redusă, cum sunt: camere de zi şi
dormitoare la clădiri de locuit, camere de hotel, de cămin sau de internet, biblioteci, săli
de spectacol, birouri, ateliere de proiectare, camere pentru servicii administrative în
spitale.
Materialele folosite (fig. 3.2) se prezintă sub formă de:
- lamele de stejar, fag sau carpen prelucrate cu lambă şi uluc;
- frizuri de perete din stejar fag sau carpen sub formă de lamele dreptunghiulare
profilate în lambă şi uluc numai pe trei laturi;

179
- pervazuri sau plinte din lemn sub formă de piese profilate cu rolul de a masca rostul
dintre pardoseală şi perete;
parchet mozaic format din lamele lipite în panouri pe hârtie

Fig. 3.1 Pardoseli din dusumele 1- scânduri cu canturile prelucrate ȋn lambă şi uluc; 1’- idem, ȋn
falţ; 2- grinzisoare; 3- tălpi din dulapi; 4- umplutură (zgură, moloz, cloţuri din cărămidă); 5-placă
beton armat.

Suportul pardoselii se poate realiza din duşumea oarbă, dale din rumbeton, şape din
mortar sau plăci fibrolemnoase dispuse pe un strat de egalizare din nisip sau un strat
elastic.
Pentru asigurarea unei protecţii corespunzătoare la acţiunea zgomotului din
impact se adoptă structuri de pardoseli pe dală flotantă, iar în cazul pardoselilor dispuse
pe placă aşezată pe sol se aplică un strat de protecţie termică.
Detalii de execuţie a diferitelor tipuri de parfoseli din parchet din lemn masiv sunt
prezentate în fig. 3.3.

180
- .
- Fig. 3.2 Pardoseli din parchet masiv: materiale
- a- parchet lamba si uluc LU; b- parchet cu uluc U; c- parchet fixat ȋn asfalt; d-
parchet lamelar; 1- baghetă pentru solidarizarea parchetelor cu uluc; 2-friz; 3- pervaz; 4-
parchet lamelar lipit pe hârtie (parchet mozaic)

Fig. 3.3 Pardoseli din parchet din lemn masiv. Sisteme de realizare
a- parchet pe duşumea oarbă fixata pe grinzişoare; b- parchet LU pe dusumea oarbă pe
grinzişoare montate ȋn asfalt şi termoizolaţie; c- parchet LU pe dale de rumbeton; d- parchet
montat ȋn asfalt; e- parchet lamelar pe dala flotantă; 1- perete; 2- pervaz; 3- friz; 4- duşumea
oarbă; 5- parchet LU; 6- grinzisoare; 7- fâşii carton bitumat; 8- placă beton armat; 9- scândură
pentru fixarea duşumelii oarbe; 10- mastic bituminos; 11- nisip uscat; 12- izolaţie fonică (vată
minerală); 13- beton egalizare; 14- placă rumbeton; 15- parchet lamelar; 16- plăci
fibrolemnoase; 17- diblu din lemn pentru fixare

181
 Fixarea lamelelor de stratul suport se face prin lipire cu poliacetat de vinil,
dispersie apoasă (aracet). Montarea parchetului se începe cu lipirea frizurilor la o
distanţă de 10...15 mm de perete, montarea pieselor de parchet efectuându-se după
minimum 3 ore de la lipirea frizurilor. Pentru lipirea pieselor de parchet în câmp,
aplicarea adezivului pe stratul suport se face pe fâşii egale cu suprafaţa unui rând
complet de piese de parchet. Piesele de parchet se aplică după circa 10 minute de la
întinderea adezivului, fixându-se în lambă şi uluc. Aşezarea pieselor de parchet se face
în rânduri paralele cu laturile încăperii sau la 45 de grade, rezultând diferite desene (fig.
3.4).

Fig. 3.4 Diferite moduri de aşezare a parchetelor:

a - la 45° în zig-zag simplu; b - la 45° în şah bordură; c - paralel cu pereţii în zig-zag cu bordură;
d - împletit cu bordură

Finisarea îmbrăcăminţii din parchet după montare se realizează prin curăţire cu

maşina de raşchetat parchet (cu cuţitul) sau cu maşina de şlefuit parchet (cu hârtie
abrazivă). Operaţia de curăţire a parchetului este permisă numai după 4 zile de la lipire,
când s-a realizat o întărire suficientă a adezivului. Circulaţia peste parchetul lipit este
permisă numai după 24 de ore de la aplicare.
Racordarea pardoselii de parchet cu peretele se face prin montarea de pervazuri
sau plinte după operaţia de curăţire a parchetului.
Acestea se vor fixa, după caz, prin lipire sau prin batere în cuie. După raşchetare
şi montarea pervazurilor sau plintelor pardoselile din parchet se lustruiesc cu ceară de
parchet dizolvată în petrosin sau se lăcuiesc prin aplicarea lacului carboamidic, PALUX,
după 72 ore de la lipire.

182
 3.2.3 Pardoseli din parchet stratificat
Neajunsurile care apar datorită umflărilor şi contragerilor determinate de variaţiile
de umiditate sunt eliminate prin utilizarea parchetului triplu stratificat. Acest material se
prezintă sub formă de fâşii sau panouri cu lungimi de până la 2400 mm, având
grosimea totală de 7 până la 20 de mm. În principiu, parchetul triplu stratificat este
alcătuit din stratul superior de uzură din lemn de stejar, un strat median din lemn de
răşinoase şi un strat de bază, de asemenea din lemn de esenţă tare (fig. 3.5).
.

Fig. 3.5 Parchet stratificat

1 - lac acrilic cu formaldehidă

aplicat în 5 straturi; 2 - strat de uzură din lemn masiv;
3 - miez din lemn masiv; 4 - strat de bază

Cele trei straturi sunt dispuse cu fibrele perpendiculare între ele şi sunt solidarizate prin
încleiere cu adezivi speciali şi presare la cald.
Prin acest mod de alcătuire 70% din deformabilitatea naturală a lemnului este
eliminată. Stratul de uzură este prefinisat cu lac acrilic cu formaldehidă aplicat în 5
straturi.
Parchetul triplu stratificat se aplică pe suport continuu din şapă de mortar de
egalizare, plăci fibrolemnoase sau discontinuu din şipci din PFL. Fixarea se poate face
prin batere în cuie, lipire cu adezivi sau simplă aşezare, fixarea realizându-se numai cu
ajutorul pieselor de racordare .
Domeniul de utilizare este larg şi divers, de la locuinţe, birouri sau la săli de
clasă, la săli de sport şi spaţii comerciale.

183
3.2.4 Pardoseli din placi din înlocuitori din lemn, PFL, PAL sau PAF
Materialele folosite pentru executarea stratului de uzură sunt dale din PFL dur,
PAL sau PAF furniruite cu furnir tehnic. Stratul suport poate fi:
- continuu, din şapă de mortar de ciment sau ipsos sau plăci de PFL poros pe strat de
nisip;
- discontinuu, pe şipci din PAF de 70 x 16 mm.
Fixarea dalelor de stratul suport se face cu mortar adeziv sau cu adeziv pe bază
de aracet.
Execuţia pardoselilor din dale de înlocuitori din lemn pe suport din şapă de
mortar cuprinde următoarele operaţii:
- aplicarea şapei suport prin turnare pentru a se obţine o suprafaţă plană şi lipsită de
asperităţi;
- curăţirea şapei întărite de eventualele resturi de materiale de la alte lucrări;
- verificarea calităţii dalelor (dimensiuni, planeitate, unghiurile de 90°)
- aşezarea dalelor în poziţie de montaj;
- prepararea amorsei din aracet şi apă în proporţie de 1:3;
- prepararea mortarului adeziv prin amestecare până la perfecta omogenizare a
cimentului cu aracet, în proporţie de 2:1 şi aducerea mortarului la consistenţa de 9,5
măsurată cu conul etalon;
- aplicarea amorsei pe toată suprafaţa cu bidineaua dreptunghiulară şi uscarea
acesteia timp de 1...2 ore;
- aplicarea mortarului adeziv cu canciocul şi apoi cu fierul de glet dinţat pentru a se
asigura o grosime uniformă de mortar pe fiecare rând de dale;
- pozarea dalelor în ordinea în care au fost aşezate şi solidarizarea lor pe rânduri, prin
introducerea baghetelor în canturile special prevăzute, după ce pe acestea a fost
aplicată cu pensula o soluţie de aracet;
- apăsarea dalelor, cu ajutorul ciocanului, pentru a se asigura contactul cu mortarul
adeziv pe toată suprafaţa;
- verificarea planeităţii întregii suprafeţe, eventualele abateri corectându-se prin
şlefuire cu hârtie sticlată.
Fixarea dalelor pe plăci din PFL poros aşezat pe nisip se face cu adeziv pe bază
de aracet.

184
 Suportul din şipci de PFL sau PAF se realizează prin montarea acestora după o
singură direcţie, de regulă direcţia scurtă şi fixarea direct de placa de beton cu ajutorul
mortarului de ciment cu aracet. Fixarea dalelor de şipci se face cu aracet.
Finisarea suprafeţei se realizează prin aplicarea, după cel puţin 72 ore de la
lipire, a lacului carboamidic (PALUX), după ce în prealabil a fost îndepărtat praful cu
ajutorul bidinelei dreptunghiulare.
Pardoselile din dale din înlocuitori din lemn se folosesc la locuinţe, în camere de
zi şi dormitoare, camere de cămin sau internat şi la unele clădiri social-culturale.

3.2.5 Pardoseli din pavele

Pardoselile din pavele sunt pardoseli calde, rezistente la acţiunea agresivă a
unor agenţi chimici. Sunt utilizate în spaţii de producţie fără solicitări importante la
uzură. Dacă sunt executate îngrijit şi finisate corespunzător pot fi utilizate şi în spaţii
publice sau chiar locuinţe de expresie tradiţională sau rustică, care îşi propun să
reflecte respectul faţă de principiile arhitecturii ecologice.
Pavelele se prezintă sub forma de piese prismatice sau cilindrice din lemn de
foioase sau răşinoase protejate prin impregnare, cu dimensiunile variabile.
Stratul de uzură rezultă prin aşezarea pavelelor una lângă alta, pe un strat de poză din
nisip sau bitum în grosime de 3...5 cm.
Stratul suport sau fundaţia pardoselii poate fi constituit din stratul de poză din
nisip în grosime de 5 cm sau dintr-un strat de beton simplu de 10-15 cm grosime turnat
direct pe pământ sau pe un strat de nisip, soluţia adoptându-se funcţie de solicitările
mecanice determinate de procesul de exploatare (fig. 3.6).
La execuţia pardoselii trebuie să se asigure o bună compactare a
straturilor de nisip ca şi a pavelelor montate în acestea, pentru a se asigura stabilitatea
şi planeitatea suprafeţei.
Rosturile între pavele, care trebuie să fie egale între ele şi să nu depăşească
1cm în cazul pavelelor prismatice şi 0,5 cm în punctul de tangenţă în cazul celor
cilindrice, se desfundă pe o adâncime de 3 cm după care se completează cu bitum.
De-a lungul pereţilor şi în jurul fundaţiilor maşinilor unelte se aşează o scândură
în picioare cu rol de plintă. Între plintă şi perete se lasă un rost de 3 cm care, ulterior, se
umple cu mastic bituminos, pentru a permite umflarea pardoselii sub acţiunea umidităţii.
Alăturat plintei se montează un şir din pavele speciale care formează bordura.

185
 Fig. 3.6 Pardoseli din pavele
a- pavele montate ȋn nisip pe placă din beton armat; b- pavele montate pe strat de beton
simplu; c- dispoziţia pavelelor; 1- rost umplut cu bitum; 2- scândură verticală (plintă); 3- pavele
speciale (borduri); 4- pavele; 5- rost umplut cu bitum; 6- pat de nisip; 7- placă beton armat; 8-
strat de rupere a capilarităţii; 9- strat beton simplu

3.3. Pardoseli din piatră naturală

Din punct de vedere al confortului termic se încadrează în categoria pardoselilor
reci. Sunt rezistente la uzură şi pot contribui esenţial la estetica unui spaţiu. Se
utilizează în general la clădiri publice, în holuri sau săli de aşteptare dar pot fi folosite şi
la clădiri de locuit sau cu alte destinaţii.
Materialul din care se realizează stratul de uzură este piatra naturală prelucrată
sub formă de plăci sau lespezi. Plăcile se obţin din blocuri de piatră prin tăiere cu
fierăstrăul la grosimi de 20...40 mm, cu feţele netede şi plane, realizate prin şlefuire,
polizare sau lustruire, mai rar buciardate. Dalele sau lespezile se obţin prin cioplire şi
despicare.
Cele mai cunoscute şi utilizate sortimente de piatră naturală din România sunt:
186
- pietrele bazaltice - bazaltul de Racoş;
- pietre granitice - granitul de Meri, de Şerparu Măcin ;
- gresia de Urviş;
- marmura de alun de Căprioara, de Moneasa, de Ruşchiţa, de Vărănic-Gura Văii;
- marmura policromă de Vaşcău.
Dintre produsele din import, cele mai cunoscute şi apreciate pe plan mondial
sunt rocile extrase din zona Alpilor Dolomitici din nordul Italiei, centre puternice de
prelucrare a pietrei naturale fiind Verona, Padova, Veneţia etc.
După mărimea şi forma pietrelor care intră în alcătuirea stratului de uzură sunt
cunoscute următoarele tipuri de pardoseli:
- pardoseli din plăci, dale sau lespezi;
- pardoseli din spărturi de piatră montate cu rosturi incerte;
- pardoseli din mozaic roman.
Stratul suport pentru aceste pardoseli poate fi:
- rigid - planşee din beton armat între etaje sau placă din beton la parter fără subsol;
- elastic - nisip sau balast pilonat.

3.3.1 Pardoseli din plăci sau lespezi (fig. 3.7.a)

Pentru fixarea plăcilor sau dalelor în stratul suport se foloseşte mortar de ciment
cu dozajul de 400 kg ciment la metru cub de nisip.
Lespezile, folosite în general pentru pardoseli la terase sau pavaje în curţi
interioare, se montează direct pe un pat de nisip.
a - Pregătirea suprafeţei suport
Pentru a se asigura o bună aderenţă a mortarului de fixare a plăcilor la suprafaţa
suport, aceasta se curăţă şi se udă cu apă.

187
 Fig. 3.7 Pardoseli din piatră naturală
a- pardoseli din dale de marmură; b- pardoseală din dale de piatră de formă neregulata (cu
rosturi incerte); c- ordinea de aşezare a plăcilor la pardoseli din din piatră naturală; 1- placă din
piatră naturală (marmură) de formă paralelipipedică; 2- strat suport mortar de ciment; 3- plintă;
4- placă din piatră de formă neregulată; 5- placă de ghidare; 6- sfoară; 7- rând de ghidare de
margine; 8- rând de ghidare central; 9- rând ȋn curs de aşezare

b - Trasarea pardoselii
Constă în aşezarea la nivel cu ajutorul bolobocului sau a nivelei de zidar, a
plăcilor de ghidare, la colţurile încăperilor şi a rândurilor de ghidare pe întreg perimetrul.
În acest scop se foloseşte sfoara şi dreptarul. Plăcile de ghidare de pe contur se aşează
la o distanţă de perete egală cu lăţimea bordurii (figura 3.7.c).
Dacă pardoseala nu are bordură, se lasă o distanţă de la perete egală cu lăţimea
a două trei plăci pentru ca eventualele abateri dimensionale şi de formă ale conturului
încăperii să poată fi corectate în cadrul rândurilor marginale, zona centrală (câmpul
pardoselii) rămânând în felul acesta regulată, simetrică faţă de pereţi.
După montarea rândurilor de ghidare pe contur se montează plăci şi rânduri de
ghidare intermediare la distanţe egale cu lungimea dreptarului.
c - Montarea plăcilor
Plăcile, umezite în prealabil cu apă, se montează imediat după întinderea
stratului de mortar pe o suprafaţă egală cu a câtorva plăci. Pentru a se asigura o bună
aderenţă la plăcile mari, pe suprafaţa stratului de mortar se întinde un strat foarte
subţire de lapte de ciment, după care se înfundă plăcile.

188
 Rosturile dintre plăci pot fi filiforme, de 1-2 mm sau groase, de 5-10 mm. După
aşezare acestea se completează cu mortar de ciment; cele groase pot fi rostuite cu
mortar colorat, în contrast cu dalele, formând diferite desene.
d - Tratarea pardoselii după execuţie
Dacă stratul de uzură este executat din marmură, acesta se protejează până la
darea în folosinţă cu un strat de ipsos turnat pe o foaie de hârtie întinsă pe toată
suprafaţa. După 4-5 zile de la montare pardoseala se spală cu apă, apoi se lustruieşte,
după ce a fost frecată uşor cu maşina pentru corectarea eventualelor denivelări apărute
la aşezare.
În cazul lespezilor, acestea se montează pe un strat de nisip, cu rosturi de 1,5 - 3
cm (funcţie de dimensiunile lespezilor) care pot fi umplute cu mortar sau cu bitum.

3.3.2 Pardoseli din spărturi de piatră, cu rosturi incerte (fig. 3.7.b)

Materialele utilizate sunt spărturi de piatră cu laturi de 60-600 mm, rezultate de la
tăierea plăcilor fasonate de marmură, granit etc
Pregătirea suportului şi trasarea se face în acelaşi mod ca şi în caz pardoselilor
din dale sau plăci, prin montarea la. nivel a spărturilor – reper la distanţe astfel alese
încât să se poată verifica planeitatea pardoselii cu dreptarul de 2 m.
Montarea pieselor componente se face prin aşezare cu mâna în stratul de mortar
de poză de 15-20 mm grosime, cu rosturi de 10-15 mm, în aşa fel încât să se formeze
desene prin poziţia neregulată a asizelor. Pentru a se asigura o mai bună aderenţă, pe
suprafaţa stratului de mortar se presară praf de ciment. După montare, îmbrăcămintea
se protejează timp de 4-5 zile cu un strat de rumeguş umezit după care se freacă uşor
cu maşina pentru corectarea eventualelor abateri, se ceruieşte şi se lustruieşte.

3.3.3 Pardoseli din mozaic roman

Pentru execuţia acestor pardoseli se folosesc granule din marmură divers
colorată, cu forma apropiată de cea cubică, cu latura de 15-20 mm. Aceste granule se
lipesc cu faţă văzută pe hârtie, cu rosturi filiforme, de maximum 1,5 mm formând
panouri din care pot fi compuse anumite desene decorative (fig. 3.8).
În stratul de mortar, de a lungul a doi pereţi paraleli, se aşează două rânduri de
panouri, pentru a servi drept repere de ghidaj şi de nivel. între rândurile reper se întinde
sfoara de ghidaj. Panourile se aşează cu hârtia în sus pe stratul de mortar, presărat

189
suplimentar cu ciment. Panourile se presează cu mistria până ce printre pietricele iese
laptele de ciment şi umezeşte hârtia.
Tratarea suprafeţei după execuţie se face la 4-5 zile de la montare când se
curăţă hârtia de pe suprafaţa panourilor, se spală suprafaţa cu acid azotic diluat
(concentraţie 5%) şi apoi cu apă. Se freacă apoi cu maşina, se ceruieşte şi se
lustruieşte.
Executarea unor pardoseli combinate, din panouri de mozaic roman în alternanţă
cu câmpuri din mozaic obişnuit este un procedeu utilizat frecvent pentru obţinerea unui
aspect de monumentalitate
Mozaicul roman este o tehnică decorativă veche, aplicată atât la realizarea unor
pardoseli decorative cât şi pentru decorarea pereţilor.

Fig. 3.8 Pardoseală din mozaic roman

Mozaicul decorativ. Istorie şi tehnică

Apariţia mozaicului nu poate fi localizată cu precizie nici în timp, nici în spaţiu,
întrucât descoperirile arheologice au dezvăluit mai multe exemple aparţinând unor
perioade diferite şi unor zone care nu ar fi facilitat în vremea aceea schimburile de
experienţă sau influenţele artistice şi tehnologice.
De exemplu, în Mesopotamia a apărut un tip de mozaic realizat din trunchiuri de
con foarte alungite, din argilă arsă, colorate la partea vizibilă în roşu, negru sau alb (fig.
3.9). Acestea erau încastrate în pereţii realizaţi din cărămizi de chirpici astfel încât să
rezulte un înveliş de protecţie cu diverse modele geometrice (presupuse a deriva din
motivele materialelor textile).

190
 Fig. 3.9 Mozaic descoperit de arheologi, Uruk, mil. 4-3 î.Hr

În Egipt, o dată cu descoperirea procesului de topire a sticlei s-au dezvoltat din

plin mozaicurile realizate din bucăţi mici de sticlă colorată, ajungându-se chiar la
folosirea lor în decorarea corăbiilor.

Fig. 3.10. Mozaic realizat din piatră de râu

„Vânătoarea de lei”, Pella, Macedonia, 375 . 300 î.Hr

Mozaicurile din Alexandria atestă chiar existenţa a două şcoli: una care va
influenţa Siria şi Bizanţul, iar cealaltă Grecia şi Italia.
Răspândirea artei şi tehnicii de realizare a mozaicului s-a produs foarte repede
în Grecia, devenind atât de popular încât putea fi regăsit în cele mai modeste locuinţe.
Materialul folosit era piatra de râu, mizându-se pe contrastul generat de zone mai
deschise la culoare (ilustrând diverse imagini gradate ca şi luminozitate) proiectate pe
un fundal întunecos. Un exemplu notabil este „Vânătoarea de lei” (fig. 3.10) (Pella,
Macedonia, 375 . 300 î.Hr.).
La sfârşitul secolului III î.Hr. această formă de manifestare artistică suferă o
modificare fundamentală o dată cu înlocuirea pietrelor de râu cu bucăţi de piatră sau
sticlă tăiate. Feţele netede şi plane ale pieselor mozaicului, posibilitatea de a le tăia la
dimensiuni foarte mici au contribuit la conceperea unor imagini în detaliu, fie că erau
reprezentate figuri umane, animale, plante sau peisaje.

191
 Fig. 3.11 Scene de pe Nil. (Sanctuary of primitive fortune din Palestrina)

O dovadă a gradului de perfecţiune atins de artizanii eleni este dată de mozaicul

Scene de pe Nil. ( Sanctuary of primitive fortune din Palestrina) (fig.3.11).
În perioada romană, începând cu prima jumătate a secolului I î.Hr., mozaicul
devine o forma autonomă de expresie artistică. În unele momente ajunge să fie
considerat superior picturii, întrucât decorează un spaţiu străbătut în mers (şi prin
urmare perceput în mişcare), iar în acelaşi timp păstrează şi rolul de protecţie devenind
astfel ideal atât din punct de vedere estetic cât şi practic.
Această perioadă cunoaşte mai multe variaţii în tehnica de realizare a
mozaicului:
− opus signium: tehnică dezvoltată de eleni, care folosea pietre de râu, aşezate la
întâmplare şi alcătuind desene rudimentare ;
− opus vermiculatum: tehnica este asemănătoare celei precedente, diferenţa fiind
făcută de modul în care piesele erau tăiate ca formă şi dimensiuni, în funcţie de
imaginea pe care trebuiau să o compună; desenele realizate aveau o mai mare
acurateţe ;
− opus sectile: acest tip de mozaic nu folosea pentru realizarea imaginilor bucăţi de
piatră ci de marmură sau roci dure astfel încât să creeze culori si modele uniforme
(fig. 3.12).
În perioada creştină timpurie, mozaicurile reprezintă preponderent figuri umane,
animale, plante sau scene de vânătoare încadrate de diverse borduri decorative.

192
 Exemple remarcabile se regăsesc pe teritoriul Imperiului Bizantin începând cu
mozaicurile de la Ravenna - Bunul pastor, din mormântul Galla Placidia Botezul lui
Hristos in Iordan, din Baptisteriul ortodox sau portretele integrale ale împăratului
Iustinian si ale împărătesei Teodora din prezbiteriul bisericii San Viatale.

Fig. 3.12 Mozaic realizat din marmură sau roci dure

În Constantinopol astfel de reprezentări de diverse teme religioase au fost

distruse in perioada iconoclastă.

Fig. 3.13 Mozaic din perioada creştină pretimpurie

Însă cel mai faimos mozaic bizantin este Deeis (fig. 3.14), o operă monumentală
ca dimensiuni, în care este reprezentat Iisus alături de Fecioara Maria şi de Ioan
Botezătorul. Detaliile sunt lucrate foarte atent, folosindu-se pentru redarea imaginilor

193
cuburi foarte mici de sticlă sau marmură, intens colorate şi proiectate pe un fundal
întunecat.
Găsim exemple de folosire a mozaicului şi in arhitectura musulmană
reprezentative fiind cele din Dome of the Rock din Ierusalim şi din Marea Moschee
Ummayad din Damasc.
Prima construcţie, datând din secolul VII, este decorate cu motive vegetale,
acestea variind de la frunz de acant sau palmier, la copacul vieţii. Imaginile redate
folosesc preponderant nuanţe de verde si albastru, cu accente de roşu, argintiu, gri,
mov, negru sau alb, fiind proiectate pe un fundal auriu. Mozaicurile Marii Moschei
Ummayad (fig. 3.15) se regăsesc atât în interior, cât şi în exterior, folosind bucăţi de
piatră smălţuită, de culoare albastru turcoaz, galben, verde sau alb, pe un fundal
albastru cobalt.
.

Fig. 3.14 Mozaic bizantin - Deeis

Tehnica, materialele şi durata de execuţie nu au evoluat considerabil în timp,

astăzi existând două metode de realizare a mozaicului
Prima se poate folosi la mozaicurile de mici dimensiuni, realizate din bucăţi mai
mari şi în cazul domurilor. Piesele se încastrează direct în mortar, după schiţa făcută
dinainte în stratul suport; după nivelarea suprafeţei realizate cu placa de lemn, se
umplu si rosturile. Dezavantajele acestei tehnici sunt posibilitatea foarte redusă de a
interveni pentru repoziţionarea pieselor şi timpul scurt in care trebuie executata lucrarea
pentru a nu se întări mortarul.

194
 Fig. 3.15 Mozaicuri la Marea Moschee Ummayad

A doua metodă se pretează si la realizarea unor mozaicuri mai mari, chiar în

cazul folosirii unor piese foarte mici. În acest caz, bucăţile componente sunt fixate de un
strat adeziv şi întoarse cu faţa în jos pentru a se turna mortar peste ele. După ce acest
sistem se întăreşte, se întoarce şi se fixează în locul dorit. Avantajul faţă de metoda
precedentă constă în posibilitatea de a modifica poziţia pieselor pe parcurs.

3.4 Pardoseli din piatră artificială

3.4.1 Caracterizare, domeniu de utilizare
Pardoselile din piatră artificială sunt pardoseli reci, rezistente la uzură şi la
acţiunea apei. Ca urmare, folosirea lor este recomandată în spaţii în care staţionarea de
lungă durată a persoanelor este accidentală, dar există solicitări importante din
circulaţie sau degajări de umiditate.
În funcţie de materialul din care se execută stratul de uzură, sunt cunoscute două
categorii de pardoseli din piatră artificială:
• pardoseli din piatră artificială nearsă, cu stratul de uzură executat din:
- beton de ciment turnat monolit;
- mortar de ciment sclivisit;
- mozaic turnat;
- mozaic veneţian;
- dale din beton mozaicate;
• pardoseli din piatră artificială arsă, cu stratul de uzură din:
- gresie ceramică ;
- mozaic mărunt;

195
- cărămizi din argilă arsă.

3.4.2 Executarea stratului suport

În marea lor majoritate, pardoselile din piatră artificială se toarnă pe un strat
suport rigid, realizat dintr-o placă continuă din beton, care poate fi turnată pe pământ, la
parter sau subsol sau constituită din însuşi planşeul de rezistenţă, la etajele
intermediare.

a - La parter sau la nivelul subsolului

La subsol sau la parterul clădirilor, pregătirea terenului în vederea executării
pardoselii se face funcţie de intensitatea încărcărilor la care va fi supusă pardoseala,
natura terenului şi poziţia pânzei de apă subterană. Astfel, stratul de beton de 8…12 cm
grosime, se poate turna:
- pe un strat de umplutură bine compactată în cazul terenurilor slabe, cu pânza de
apă subterană la mare adâncime ;
- pe un strat de nisip, balast sau piatră spartă, de 5…12 cm grosime, dacă pardoseala
se va executa într-o zonă de capilaritate maximă;
- direct pe pământ, în cazul terenurilor rezistente şi lipsite de umezeală.
Placa-suport din beton poate fi armată cu bare din oţel-beton cu diametrul de 8…
10 mm la distanţă de 20...25 cm, în cazul în care se toarnă pe suprafeţe întinse sau pe
terenuri de umplutură sau neomogene. Mărcile de beton utilizate sunt C2,8/3,5, pentru
plăci nearmate şi C4/5, pentru plăci armate. În mediul umed, placa din beton se toarnă
în două straturi, cu hidroizolaţie între ele, alcătuită din două straturi de carton bitumat şi
trei de bitum.
Dacă placa se toarnă pe suprafeţe mari, se prevăd rosturi de 10…15 mm
grosime, umplute cu mastic bituminos, la 4-5 m distanţă, în ambele sensuri. Acestea
trebuie să coincidă cel puţin cu o parte din rosturile stratului de uzură.
Pentru realizarea grosimii necesare şi asigurarea nivelului prevăzut în proiect se
folosesc rigle de ghidare formate din scânduri puse pe muchie, între care se toarnă
betonul; acesta se bate cu maiul şi se nivelează cu un dreptar care se deplasează pe
rigle.

196
 b - La etajele curente
Dacă stratul-suport este format din însuşi planşeul de rezistenţă, figura 4.12,
pentru corectarea denivelărilor rezultate din execuţie şi pentru a se obţine o suprafaţă
netedă, cu eventuale pante de scurgere, se aplică o şapă din mortar de ciment cu
dozajul de 200 kg ciment la metrul cub de nisip.
În cazul în care destinaţia încăperii implică scurgerea apei în stare lichidă direct
pe pardoseală, betonul de pantă trebuie să fie prevăzut la parte superioară cu un strat
de egalizare din mortar de ciment de 15 mm grosime, peste care se dispune o
hidroizolaţie din două straturi de carton bitumat şi trei straturi de mastic bituminos,
pentru a evita pătrunderea apei la straturile termo sau fonoizolatoare (dacă acestea
există) ori umezirea tavanului de dedesubt. Peste hidroizolaţie se toarnă un strat de
beton de 4...5 cm grosime, care va constitui stratul suport al îmbrăcăminţii.

3.4.3 Strat de uzură din piatră artificială nearsă

a - Beton şi mortar de ciment sclivisit
Îmbrăcăminţile din beton: se execută beton de marcă cel puţin C8/10, în grosime
de 30...50 mm turnat peste stratul suport rigid, bine curăţat. Calitatea suprafeţei poate fi
ameliorată dacă se presară praf de ciment (circa 1,1 kg ciment la metrul cub) şi se
freacă bine cu mistria de oţel. Se obţine astfel o suprafaţă netedă şi foarte rezistentă,
care face corp comun cu stratul de beton, nu crapă şi nu se cojeşte. Pietricelele care
apar la suprafaţă se afundă în masa de beton prin batere.
După turnare, betonul trebuie protejat şi menţinut în stare umedă cel puţin 7 zile.
Pe suprafeţe mari stratul de uzură se toarnă în panouri de 2x2 m, cu rosturi între ele de
5...10 mm umplute cu mastic bituminos.
La construcţii industriale cu circulaţie uşoară şi sarcini reduse, precum şi la unele
încăperi din clădiri civile (pivniţe, spălătorii, magazii) pardoseala din beton poate fi
alcătuită chiar din stratul suport, din beton de marcă C4/5; acesta se bate cu mistria sau
se vibrează cu vibratoare de suprafaţă astfel încât laptele de ciment ce iese la suprafaţă
să formeze un strat mai rezistent.
Aceste pardoseli se întreţin greu curate întrucât reţin praful, sunt permeabile şi
nu au un aspect plăcut. Din acest motiv se utilizează în spaţii de producţie şi la clădiri
civile, în situaţiile menţionate anterior.
Îmbrăcăminţile din mortar de ciment sclivisit oferă o permeabilitate mai redusă şi
chiar un aspect mai agreabil. Se execută dintr-un strat de mortar de ciment de circa 20

197
mm grosime, cu faţă văzută sclivisită (netedă sau rolată cu ajutorul unei role cu dinţi),
aplicată pe stratul suport din beton sau pe planşeul din beton armat. Mortarul se
prepară cu un dozaj de 600 kg ciment la metrul cub de nisip (cu granule de 0,5-2 mm) şi
se toarnă la grosimea indicată în proiect între şipci de reper (martor). Suprafaţa suport
se curăţă în prealabil de resturi de praf, resturi de mortar, var sau ipsos şi se umezeşte
din abundenţă. Faţa văzută se obţine prin baterea mortarului cu mistria până la apariţia
laptelui de ciment după care se aruncă o cantitate mică de praf de ciment. Urmează
operaţia de sclivisire a suprafeţei prin trecere cu mistria. În anumite situaţii, pentru
prevenirea alunecării, suprafaţa se rolează cu rola cu dinţi.
Pentru a preveni fisurarea determinată de contracţie, se recomandă ca
pardoseala să se fragmenteze prin rosturi transversale şi longitudinale în panouri cu
suprafaţa de maximum 4 mp, urmărindu-se ca rosturile dintre acestea să coincidă pe
cât posibil cu cele ale stratului suport. Fragmentarea se face cu ajutorul unor rigle din
lemn sau metalice în forma de pană, unse în prealabil cu ulei (pentru a fi extrase cu
uşurinţă după întărirea mortarului) şi aşezate cu partea lată în sus, pe traseul rosturilor.
Acestea se completează apoi cu mortar cu dozaj redus de ciment sau cu bitum.
Uscarea rapidă, de asemenea generatoare de fisuri, va fi evitată prin dispunerea,
a doua zi după executarea sclivisirii, a unui strat de rumeguş de 2-4 cm grosime, care
se menţine umed cel puţin 7 zile. Dacă în încăperea în care se realizează pardoseala
există posibilitatea unor scurgeri de apă sau alte lichide, aceasta se va executa cu
pante de 1-1,5 % spre punctele de colectare.
b. Mozaic turnat
Se execută din mortar de ciment de 10-45 mm grosime, la care nisipul este
înlocuit cu piatră de mozaic. Aceasta provine din roci dure (granit, marmură, gresii dure
etc.) şi poate avea granulaţie continuă sau discontinuă. Astfel, pentru a se obţine un
mozaic frumos se recomandă folosirea a două granulaţii diferite, jumătate din amestec
să aibă granulaţia de 4-6 mm, iar cealaltă jumătate de 0,5-2 mm. De asemenea,
pietrele pot fi de aceeaşi provenienţă şi culoare sau de provenienţe şi culori diferite, dar
cu rezistenţe la uzură egale.(fig. 3.16).
Dozajul recomandat pentru prepararea mortarului de mozaic este de 800 Kg
ciment la metrul cub de piatră de mozaic. Colorarea amestecului se face prin
adăugarea unor pigmenţi (coloranţi minerali sau cimenturi colorate), care este bine să
nu depăşească 5% din greutatea cimentului. În cazul când sunt necesare cantităţi mai mari
(până la 15%) se vor face încercări prealabile pentru stabilirea compoziţiei optime, în aşa fel
încât să nu fie afectată rezistenţa mortarului.

198
 Pentru prepararea mortarului se execută amestecul din ciment, piatră de mozaic
şi colorant în stare uscată după care se adaugă apă până când se obţine un mortar
care să se întindă uşor fără a fi prea fluid.

Fig. 3.16 Pardoseli din piatră artificială nearsă

a- pardoseală din mortar de ciment sclivisit; b- pardoseală din mozaic turnat la nivelul parterului; c-
pardoseală din mozaic la etaj intermediar pe dală flotantă (cu fonoizolaţie); d- pardoseala din dale
mozaicate; 1- scafă turnată; 1’- plintă sau scafă prefabricată; 2- ciment sclivisit; 3- şapă; 4- mozaic turnat;
4’- dale mozaicate; 5- plasă rabiţ; 6, 6’- planseu b.a. monolit/prefabricat; 7- pietriş; 8- plintă turnată; 9-
hidroizolatie; 10- plăci semirigide din vată minerală sau alt material elastic

Pentru a se evita apariţia fisurilor, în special în cazul în care se foloseşte ciment

alb, se poate adăuga lapte de var în proporţie de până la 10% din cantitatea de ciment.

Execuţia stratului de uzură cuprinde două faze:

- realizarea stratului inferior al pardoselii din mortar de ciment cu un dozaj de 400 kg
ciment la metrul cub de nisip, în grosime de circa 30 mm. Pentru aplicarea acestui
strat pe suprafaţa suportului bine curăţată şi umezită între şipcile reper, mortarul se
îndeasă bine cu cilindri metalici de mână sau cu vibratoare de suprafaţă. Suprafaţa
se lasă rugoasă pentru a se asigura o bună aderenţă a stratului de mozaic;

199
- turnarea stratului de mozaic în grosime de 10mm în dependinţele clădirilor de locuit
şi 15 mm în încăperi cu circulaţie mai intensă, la circa două ore după aplicarea
stratului inferior. Turnarea se face tot între şipcile-reper, iar după aplicare mortarul
se îndeasă cu dosul mistriei până apare ia suprafaţă laptele de ciment. Urmează
scoaterea şipcilor, completarea golurilor cu mortar de mozaic şi îndesarea cu
cilindree metalice sau cu mistria de mozaicar.
La aplicarea mortarului de mozaic se va urmări distribuţia uniformă a pietrei de
mozaic atât ca desime cât şi ca mărime a granulelor. Pardoselile din mozaic turnat se
pot executa într-o singură culoare sau cu desene (carouri, figuri) în mai multe culori, în
conformitate cu detaliile din proiect. Pentru obţinerea culorilor se foloseşte cimentul
obişnuit, pentru roşu, negru şi cenuşiu sau cimentul alb, pentru alb, galben, verde şi
albastru. La realizarea desenelor se folosesc şabloane din şipci, ştraifuri de sticlă sau
şabloane din tablă care urmăresc forma desenului indicat în proiect. În aceste şabloane
se toarnă stratul de mortar cu piatră de mozaic de culoarea dorită. După o zi sau două,
timp în care acesta s-a întărit, se scot şabloanele şi se toarnă, în spaţiile rămase,
mortar de mozaic de altă culoare.
În încăperi cu suprafaţa mai mare de 9 m 2, pentru a împiedica fisurarea, mortarul
cu piatră de mozaic se toarnă în panouri cu suprafaţa de maximum 2 m 2, despărţite fie
prin rosturi de turnare, fie prin benzi. În locul benzilor de mortar se pot folosi baghete din
sticlă aşezate pe muchie, cu faţă superioară la nivelul îmbrăcămintei.
După 4-6 zile de la turnare, timp în care îmbrăcămintea a căpătat o rezistenţă
suficientă pentru a nu se disloca piatra de mozaic, urmează operaţia de finisare.
Aceasta se face prin frecare, şlefuire, ceruire şi eventual buciardare dacă această
operaţie este prevăzută în proiect. Frecarea se face cu maşina de frecat mozaic sau
manual, cu piatra de frecat, după ce, în prealabil, s-a turnat lapte de ciment pentru
astuparea porilor rămaşi de la turnare. Prin frecare, se înlătură pojghiţa de ciment
aderentă pe faţa mozaicului, granula de mozaic devenind aparentă. În timpul frecării
suprafaţa pardoselii se menţine umedă. A doua frecare, denumită şlefuire, se face cu o
piatră cu o granulaţie mai fină, până la netezirea perfectă, pardoseala menţinându-se în
stare umedă pe toată durata acestor operaţii, Pasta rezultată de la frecare se
îndepărtează cu rumeguş uscat, după care suprafaţa se spală cu apă. După uscare, se
impregnează cu ulei mineral subţiat cu benzină, cu ulei fierbinte de in fiert sau cu ceară de
parchet, după care se freacă şi se lustruieşte cu o cârpă moale.

200
 3.4.4 Mozaic veneţian
Pentru executarea acestui tip de pardoseala se folosesc bucăţi de marmură de
forma neregulată, cu latura de 2...10 cm, înglobate într-un pat de mortar de ciment cu
piatră de mozaic de 30 mm grosime, preparat cu un dozaj de 400 kg ciment la metrul
cub de nisip (figura 3.17). Mozaicul veneţian contribuie la aspectul general al spaţiului
prezentând în acelaşi timp şi o bună rezistenţă la uzură.
Mortarul, de consistenţa vârtoasă, aproape uscat, se îndeasă şi se nivelează cu
dreptarul în raport cu nişte repere de nivel fixate în prealabil. Bucăţile de marmură se
aşează una lângă alta, dar cu spaţii între ele, la întâmplare sau după un desen
prestabilit. Se îndeasă cu mâna, apoi se bate cu mistria, nivelul verificându-se cu
dreptarul.

Fig. 3.17 Pardoseală din mozaic veneţian:

1 - perete; 2 - plintă; 3 - bordură

Rosturile se completează cu mortar preparat cu nisip mărunt cu granulaţia de

până la 2 mm, cu un dozaj de 600 kg ciment la metrul cub, de consistenţă fluidă. În
mortar se pot introduce coloranţi în culori contrastante cu cea a spărturilor de marmură.
După 3-7 zile de la turnare suprafaţa se şlefuieşte cu maşina de frecat iar şlamul
se şterge cu rumeguş uscat. Urmează spălarea cu apă, ceruirea cu ceară de parchet şi
lustruirea.
c. Plăci de beton mozaicate
Materialele folosite sunt:
- plăci prefabricate din beton cu strat de uzură din mortar de mozaic, în grosime totală
de 25 mm;
- plăci prefabricate din beton simplu în grosime de 35-50 mm.

201
 Pozarea plăcilor pe suprafaţa suportului se face în aceeaşi manieră ca şi în cazul
pardoselilor din piatră naturală. Montarea plăcilor, umezite în prealabil cu apă, se face
imediat după întinderea stratului de mortar, aşezându-se lipite una de alta, cu rosturile
de maximum 2 mm. Pentru a se asigura o bună aderenţă a plăcilor se recomandă ca în
momentul aşezării lor pe suprafaţa de mortar să se toarne o mică cantitate de lapte de
ciment. Rosturile se completează cu mortar de ciment fluid.
Pe pardoseala proaspăt executată se aşterne rumeguş umed care se menţine în
această stare timp de 4-5 zile, după care se freacă cu maşina de frecat mozaic.

3.4.5 Pardoseli cu strat de uzură din piatră artificială arsă

a. Gresie ceramică
Acest tip de pardoseli cunoaşte o frecvenţă de utilizare foarte mare atât la clădiri
de locuit - în băi, bucătării sau holuri de acces - cât şi la clădiri publice - în magazine,
spaţii expoziţionale, holuri de acces, spaţii de circulaţie etc.
Acest lucru se justifică prin aspectul deosebit de plăcut, rezistenţă la uzură,
uşurinţa întreţinerii, dar şi prin oferta deosebit de bogată şi variată cu care se prezintă
pe piaţă fabricanţii autohtoni şi străini.
Materialele utilizate sunt:
- plăci din gresie ceramică de calitate diferită funcţie de natura materiilor prime
utilizate, de procesul tehnologic şi de modul de prelucrare a feţei văzute;
- materiale de fixare care pot fi mortare obişnuite sau adezivi speciali.
Din punct de vedere al modului de prelucrare a feţei văzute plăcile ceramice se
prezintă sub forma de plăci netede mate, striate sau lustruite, porţelanate sau
semiporţelanate.
În compoziţia acestor produse intră argile, feldspaţi, nisipuri cuarţoase, caolin şi
diverse adaosuri cum ar fi coloranţii. Procesul tehnologic, complet automatizat, cuprinde
în principiu următoarele operaţii:
- selectarea şi dozarea materiilor prime;
- prepararea amestecului prin pulverizare;
- presarea în stare semiumedă a materialului pus în forme (plăci la dimensiunile
solicitate);
- uscarea completă a plăcilor obţinute prin presare;
- coacerea treptată a plăcilor la temperaturi de peste 1200 de grade.
În cazul gresiilor porţelanate procesul de fabricaţie diferă esenţial.

202
 Astfel se realizează iniţial o coacere primară, după care urmează aplicarea prin
pulverizare a celui de al doilea strat, de aderenţă, depunerea stratului de bază al
glazurii şi serigrafierea modelului, uscarea plăcilor şi coacerea secundară la 1200 de
grade.
Condiţiile de calitate la care trebuie să răspundă produsele din gresie ceramică
sunt:
- absorbţia de apă, limita maximă admisibilă fiind de 0,5%;
- rezistenţa la uzură apreciată prin pierderea de volum, pierderea în înălţime,
pierderea în greutate care se constată în urma unui proces de uzură accelerat,
provocat artificial în condiţii de laborator;
- duritatea;
- rezistenţa la radiaţii ultraviolete;
- rezistenţa la îmbătrânire;
- rezistenţa la rupere ;
- rezistenţa la şoc termic;
- coeficient de dilatare termică liniară;
- rezistenţa la agenţi chimici;
- rezistenţa la compresiune.
Calitatea unei pardoselii din gresie nu este dată în exclusivitate de calitatea
plăcilor, ci depinde în mare măsură de un complex de factori legaţi de execuţie, cum ar
fi: calitatea suportului şi a stratului de fixare, respectarea riguroasă a indicaţiilor de
punere în operă şi de tratare ulterioară.
Pentru fixare poate fi aplicat sistemul clasic folosind ca adeziv mortarul de ciment
sau sisteme moderne, bazate pe utilizarea unor adezivi speciali. Aceşti adezivi se
livrează în stare uscată în saci, la utilizare amestecându-se cu apă într-o proporţie bine
stabilită. În afară de eliminarea unor operaţii de dozare a raportului ciment-agregat-apă,
de amestecare şi omogenizare, necesare preparării mortarelor clasice, folosirea
adezivilor speciali mai oferă avantajul reducerii grosimii stratului de fixare, dar mai ales
a timpului de priză şi întărire, în majoritatea cazurilor intervalul de priză fiind între 2 ore
(începutul prizei) şi 24 de ore (sfârşitul prizei).
Mortarul adeziv se aplică în grosime uniformă pe suport (de cca 4 mm), se
striază cu mistria la 45° după care se aplică plăcile. Trebuie urmărit să nu se
depăşească timpul de uscare neacoperită de maximum 30 de minute.

203
 În cazul suprafeţelor de dimensiuni mari acestea se împart în panouri de max. 30
m2 separate prin rosturi de dilatare completate cu silicon. Restul rosturilor, de maximum
5 mm, se tratează cu chit de rost.
După încheierea operaţiei de fixare suprafaţa poate fi spălată cu detergenţi
speciali, cu acţiune acidă, capabili să îndepărteze resturile de var sau ciment care
reţinând sărurile, pot afecta aspectul pardoselii.
După fixare spaţiul respectiv trebuie protejat de acţiunea agenţilor exteriori,
mecanici şi fizici, o perioadă de una până la 4 zile, funcţie de recomandarea
fabricantului. Dacă fixarea a fost executată în sistem clasic, cu mortar de ciment,
interdicţia de a supune pardoseala sarcinilor de exploatare poate ajunge până la o lună.
Plăcile de gresie ceramică fiind suficient de dure şi rezistente, pot fi uşor
fasonate sau perforate dacă este necesar pentru montarea instalaţiilor.
Plăcile de gresie ceramică pot fi utilizate şi pentru finisarea scărilor, anumite firme
oferind produse de forma specială, adecvate acestui scop.
Întreţinerea în exploatare este simplă. Ceruirea nu este indicată. Dimpotrivă,
gresiile porţelanate nu absorb substanţele pe baza de ulei şi aplicarea acestora poate
afecta aspectul general. Spălarea poate fi făcută cu orice detergent, acidul clorhidric
fiind singura substanţă care atacă produsele ceramice.

3.4.6 Pardoseli din mozaic mărunt (klein mozaic)

Pentru realizarea acestor pardoseli se folosesc plăcuţe din mozaic din ceramică
arsă de formă pătrată de dimensiuni reduse (1…2 cm latură). Acestea se aplică cu faţa
văzută pe hârtie obţinându-se panouri de formă dreptunghiulară. Se aplică pe stratul
suport din mortar de ciment , iar după întărire se îndepărtează hârtia.

3.4.7. Pardoseli din cărămidă plină presată

Asemenea pardoseli se folosesc în spaţii de producţie cu o solicitare redusă la
uzură dar cu degajări de substanţe cu un anumit grad de agresivitate faţă de mortare
sau betoane. Dispuse după anumite modele, pardoselile din cărămidă pot crea efecte
interesante, ceea ce le recomandă şi pentru clădiri civile (fig. 3.18).

204
 Fig. 3.18 Pardoseli din cărămidă. Diferite moduri de aşezare a cărămizilor

3.4.8 Plinte şi scafe la pardoseli din piatră artificială

Racordarea pardoselilor din piatra artificială la pereţi se face prin intermediul plintelor
sau a scafelor (fig. 3.19). Acestea sunt obligatorii în încăperile prevăzute cu instalaţii sanitare şi
în cele de colectare a gunoaielor menajere. Rolul lor este de a împiedica infiltraţiile de apă în
rostul dintre pardoseală şi perete ca şi de a proteja partea inferioară a peretelui de şocuri,
zgârieturi sau alte acţiuni mecanice.
La încăperile care au pereţii placaţi cu faianţă sau gresie nu este obligatorie executarea
scafelor sau plintelor, cu condiţia ca rostul dintre placaj şi pardoseală să fie bine umplut cu
mortar de ciment.
La îmbrăcăminţile din mortar de ciment sclivisit se execută scafe de 100…150 mm
înălţime, turnate din mortar de ciment sclivisit cu dozajele şi în condiţiile tehnice specifice
acestor pardoseli.
În cazul pardoselilor din mozaic turnat sau din plăci prefabricate mozaicate scafele sau
plintele pot fi turnate pe loc sau realizate din piese prefabricate speciale din beton mozaicat, de
120 mm înălţime pentru plinte şi 100 mm pentru scafe. Aşezarea acestora nu se face pe
tencuială ci direct pe perete prin intermediul unui strat de mortar de ciment în aşa fel încât să
depăşească faţă tencuielii cu 5....8 mm.

205
 Fig. 3.19 Bordură şi scafă de mozaic turnat la pardoseli din plăci de beton mozaicat
1 - plăci; 2 - bordură şi scafă; 3 - rost de dilataţie

Scafele sau plintele din mozaic turnat se execută din acelaşi material şi în aceleaşi
condiţii tehnologice ca şi pardoseala.
La pardoselile din plăci de gresie ceramică se montează piese speciale de racordare
(colţuri, socluri, scafe) fixate cu mortar de ciment, astfel încât să depăşească faţă tencuielii cu
5...8 mm. Pot fi executate şi scafe din beton mozaicat turnate pe loc sau prefabricate.

3.5 Pardoseli din policlorură de vinil (PVC)

Policlorura de vinil este unul din cele mai cunoscute tipuri de materiale plastice,
fiind utilizat în cele mai diverse domenii, de la conducte la folii hidroizolante sau straturi
de uzură pentru pardoseli. Utilizarea ca strat de uzură este justificată datorită calităţilor
sale, cele mai importante fiind: rezistenţa la uzură, rezistenţa la acţiunea apei în faza
lichidă, neinflamabilitatea, capacitatea scăzută de transfer termic, stabilitatea la
acţiunea agenţilor corozivi. Proprietăţile materialului pot fi adaptate diferitelor cerinţe şi
prin adaosul de stabilizatori, culori, agenţi de flexibilizare etc.
Se obţin astfel pardoseli calde, rezistente la uzură, estetice şi uşor de întreţinut.
Materialul pentru stratul de uzură la pardoseli din PVC se poate prezenta sub
formă de covoare cu lăţimi variabile (0.9…1.2 m) sau sub formă de dale sau plăci
pătrate sau dreptunghiulare, intr-o multitudine de culori, modele şi decoruri. Plăcile din
PVC pot fi fabricate pe suport din burete, ceea ce le conferă calităţi superioare de
izolare acustică.
Stratul suport pentru pardoselile din PVC este realizat în mod curent dintr-o şapă
de mortar de 2…3 cm grosime care trebuie să asigure o suprafaţă plană, lipsită de
asperităţi. În acest scop suprafaţa se drişcuieşte cu drişca de lemn şi apoi cu cea
metalică. In cazul lucrărilor de reparaţii plăcile sau covoarele din PVC pot fi aplicate pe
o pardoseală existentă de acelaşi tip, cu condiţia ca peste aceasta să se dispună o
ţesătură specială cu rolul de a separa cele 2 suprafeţe. La aplicarea stratului de uzură,
stratul suport trebuie să fie curat, fără urme de grăsimi, ulei vopsele şi perfect uscat.
Dacă suportul este umed, există posibilitatea ca umiditatea să se acumuleze şi să
provoace desprinderea pardoselii de suport.
Execuţia unei pardoseli din covor PVC implică derularea următoarelor operaţii:
- covorul PVC se taie în fâşii cu 2…3 cm mai lungi decât dimensiunea încăperii,
amplasarea fâşiilor făcându-se paralel cu una din laturi, după direcţia de circulaţie
maximă;

206
- după ce se lasă întinse 24 ore pentru aclimatizare, fâşiile se taie definitiv cu 2…3
mm retras faţă de perete;
- covorul din PVC se lipeşte cu adezivul adecvat aplicându-se concomitent pe spatele
fâşiei şi pe suprafaţa suport;
- urmează o operaţie de presare cu un rulou de lemn pentru eliminarea eventualelor
bule de aer;
- pe conturul pardoselii se montează pervazuri sau plinte din lemn sau PVC.
Plăcile din PVC pot fi aplicate pe orice suprafaţă suport, plană, uscată, curată şi
rigidă. Se determină numărul de plăci întregi şi lăţimea segmentelor de plăci necesare
pentru acoperirea întregii suprafeţe de la un perete la celălalt. Segmentele de placă
trebuie să aibă lăţimea cât cel puţin jumătate de placă întreagă. Lipirea plăcilor se face
prin aplicarea adezivului concomitent pe spatele plăcii şi pe suport, după care se
presează marginile prin batere cu ciocanul de cauciuc. La trecerea între încăperi cu
pardoseală diferită se montează praguri.
Detalii de execuţie a pardoselilor din materiale plastice sunt prezentate în fig.
3.20.
3.6 Pardoseli din linoleum
Linoleumul este un material care se fabrică de peste 100 de ani, fiind asemănător ca
aspect cu covoarele din PVC. La fabricarea acestui material se folosesc numai componente
regenerabile cum sunt inul, cânepa sau răşinile naturale. Relativ noi sunt prelucrările
acoperirilor marmorate care se prezintă ca o îmbinare de piatră şi parchet, fiind disponibile într-
o varietate de culori.
Linoleumul, în afară de rezistenţa la uzură şi durabilitate se remarcă prin calităţile
ecologice, fiind bine tolerat de alergici, plăcut la mers şi relaxant.
Operaţiunea de montare a covoarelor de linoleum este asemănătoare cu cea a
pardoselilor din covoare PVC.

207
 Fig. 3.20 Pardoseli din mase plastice
a- pardoseală din PVC pe sol; b- pardoseală PVC la etaj intermediar; 1- strat de uzură din PVC;
2- pervaz; 3- adeziv; 4- strat de egalizare; 5- beton slab armat; 6- plăci semirigid din vată
minerală pentru izolare lazgomot din impact; 7,7’- planşeu b.a.monolit/prefabricat;8- strat de
rupere a capilarităţii

3.7 Mochete
În categoria de mochete intră materiale textile care acoperă integral planşeu încăperilor,
de la perete la perete, sau trecând în mai multe camere. Există diferite procedee de fabricaţie şi
materiale, astfel încât mochetele se pretează la aproape toate domeniile de utilizare, cu
excepţia spaţiilor umede. Ele se livrează în benzi cu lăţimea de 70 şi 400 cm. Cele mai utilizate
materiale pentru mochete sunt fibrele sintetice ca poliamidă, poliester, polipropilenă ş.a,
acestea deţinând o pondere de peste 80%. Se fabrică însă şi mochete din lână, bumbac, cocos,
sisal şi chiar păr de animale.
Din punct de vedere al procedeului de fabricaţie, mochetele pot fi împletite sau
ţesute. La mochetele împletite, buclele se fixează pe partea inferioară cu un strat de
acoperire din latex sau răşină. Suplimentar, mocheta este prevăzută la partea inferioară
cu un material spongios. Mochetele cu bucle prezintă o mai bună rezistenţă la uzură.
Funcţie de modul de fabricaţie există 2 sisteme de fixare a mochetei pe support :
- prin lipire pe toată suprafaţa, dacă mochetele au pe spate material spongios (sunt
realizate prin împletire) ;
- prin fixare cu bandă autoadezivă la suport, în cazul mochetelor ţesute.
Pentru ca fixarea prin lipire să dea rezultate bune, stratul suport trebuie să fie
constituit dintr-o suprafaţă absorbantă cum ar fi o şapă din mortar de ciment sau un
suport din plăci fibrolemnoase.

208
 Suprafaţa suport se etanşează sau se grunduieşte în prealabil.
Înainte de fixare, mocheta se derulează şi se lasă un timp să se aşeze perfect
neted pe toată suprafaţa. Urmează “croirea” mochetei, care trebuie să urmărească
exact conturul încăperii, întrucât rosturile de dimensiuni mari nu mai pot fi completate
ulterior. Este necesar să se acorde atenţie deosebită uşilor, nişelor de fixare a corpurilor
de încălzire, balcoanelor etc. Urmează operaţia de aplicare a unei cantităţi mari de
adeziv pe suprafaţa suport, cu ajutorul unui şpaclu zimţat. Se aplică apoi adeziv pe
spatele mochetei, pe întreaga suprafaţă. Se apasă cu grijă mocheta pe stratul de
adeziv, având grijă ca să nu se formeze pungi de aer, începând de la uşă până la
acoperirea întregului spaţiu.
In cazul aşezării destinse se aplică pe spatele mochetei benzi dublu adezive în
rânduri paralele. In general distanţa între benzi nu trebuie să fie prea mare, iar zonele
puternic solicitate trebuie asigurate cu mai multe rânduri de bandă adezivă. Pentru a
uşura operaţia de demontare ulterioară a mochetei se recomandă a se lăsa un spaţiu
de câţiva cm între perete şi prima bandă autoadezivă.
La trecerea dintr-o încăpere în alta trebuie să se monteze o şină de legătură între
cele două mochete, care se fixează cu şuruburi în dibluri. Dacă între încăperile alăturate
există denivelări, se folosesc praguri de trecere cu margini de limitare.
Pe conturul încăperii se fixează pervazuri sau plinte din lemn, aluminiu sau
material plastic, cu diferite profile. Se recomandă utilizarea plintelor din material plastic
cu profil U, care se fixează în marginile croite ale mochetei. Efectul estetic obţinut poate
fi foarte favorabil, având în vedere că asemenea plinte pot avea diferite culori, posibil de
asortat cu mocheta.

209