Sunteți pe pagina 1din 12

ALESSANDRO VOLTA

Marele fizician italian


BIOGRAFIE

Alessandro Volta s-a născut în orașul italian Como, într-o familie nobilă. A
studiat în școlile publice din orașul său, intrând apoi, în 1758, la colegiul iezuit.
De la vârsta de 14 ani începe să fie atras de știință și refuză să urmeze
cariera bisericească,o tradiție în familia sa. În anul 1769 publică prima sa
lucrare despre electricitate (un subiect științific "la modă" in vremea sa) - De
vi attractiva ignis electrici - care atrage atenția asupra sa și îl ajută să obțină
postul de profesor de fizică la liceul din Como, unde a activat între anii 1774-
1779.
•În paralel cu activitatea de profesor, Volta își continuă studiile și
experimentele, devenind cunoscut în domeniu, iar în anul 1779 obține
numirea în funcția de profesor la Universitatea din Pavia, unde își continuă
munca în domeniul electricității și face o serie de invenții revoluționare, care
îi aduc importante distincții, printre care medalia Copley (1791) a Royal
Society din Londra al cărui membru era, Legiunea de onoare și altele.
BIOGRAFIE

•În anul 1801 Napoleon îl invită la Paris și îi acordă statutul


de membru al Institut de France și îl numește conte, iar mai
târziu senator al Lombadiei, în 1810. Cea mai mare onoare
a primit-o din partea comunității oamenilor de știință, care,
în cinstea lui, au numit unitatea de măsură pentru forța
electromotoare și potential electric – "volt".

•Contribuția sa în domeniul fizicii și al electricității în special


a fost deosebit de importantă, fiind punctul de plecare
pentru numeroase cercetări și descoperiri ulterioare. A făcut
cercetări și în domeniile chimiei (în 1778 a fost primul savant
care a izolat metanul, principalul constituent al gazului
natural), meteorologiei (a inventat electrometrul, instrument
de măsurare a electricității atmosferice).
ALESSANDRO VOLTA

O mare importanţă pentru dezvoltarea carierei şi pentru viitoarele realizări ale lui
Alessandro Volta a avut-o corespondenţa pe care a purtat-o cu oameni de ştiinţă din
întreaga lume. Merită amintiţi mai ales doi dintre aceştia - primul a fost Giovanni
Beccaria, care nu a crezut în ideile lui Alessandro. Nu a vrut însă să îşi exprime îndoielile
în mod direct, în schimb l-a îndemnat pe mai tânărul fizician să facă experimente,
care ar fi urmat să îi demonstreze erorile. Volta a acceptat provocarea mai
experimentatului om de ştiinţă şi a început numeroase experimente, care l-au condus
ulterior la cele mai importante descoperiri. Putem doar să ghicim care ar fost soarta lui
Volta dacă Beccaria ar fi ales un mod mai puţin subtil de a-l critica.
ALESSANDRO VOLTA

Un alt învăţat cu care Volta a purtat o corespondenţă furtunoasă a fost Luigi Galvani. Acesta se
ocupa, în aceeaşi perioadă, de fenomenul „electricităţii animale”. Era convins că în corpul broaştei
pe care experimenta este produs curent electric, care determină contracţiile muşchilor animalului.
Volta avea îndoieli cu privire la această teorie şi căuta sursa curentului mai degrabă în metalele între
care era întins corpul broaştei, care acţiona ca un conductor. Diferendul pe această temă a condus
la crearea primei pile galvanice (numită astfel de către Volta chiar în onoarea prietenului său). Volta
a dovedit că are dreptate construind o pilă din discuri de zinc şi argint separate prin hârtie îmbibată
în apă sărată, care avea rolul de electrolit. Nu s-a oprit însă aici şi a lucrat în continuare, alăturând
mai multe asemenea elemente, iar apoi şi-a prezentat invenţia, denumită pila voltaică, în faţa lui
Napoleon Bonaparte însuşi, care, apreciind importanţa descoperirii, i-a acordat inventatorului titlul de
conte şi cea mai înaltă distincţie franceză – Legiunea de Onoare. Realizarea a avut o influenţă
efectiv enormă asupra dezvoltării ştiinţei, pentru că pila voltaică era o sursă de curent mult mai
comodă decât buteliile de Leyda folosite în acea vreme. În mod ironic, distincţiile şi titlurile acordate
de Napoleon i-au adus necazuri omului de ştiinţă, forţându-l să fugă şi să se ascundă pentru o vreme,
atunci când împăratul a pierdut războiul şi a fost exilat în Insula Elba. Din fericire, cunoştinţele şi
talentul s-au dovedit a fi mai importante decât legăturile politice, astfel că Volta s-a putut întoarce
curând în lumea ştiinţei şi a fost numit la conducerea Facultăţii de Fizică şi Matematică din Pavia.
INVENTII
 •1783 – a inventat condensatorul, a descris
proiectul telegrafic;
 •electroforul (un instrument pentru acumularea de
electricitate statică – care stă la baza
Contribuția sa în domeniul fizicii și al condensatoarelor utilizate și astăzi) (1774)
electricității în special a fost deosebit
de importantă, fiind punctul de  •electroscopul (un instrument care permite
plecare pentru numeroase cercetări și evidențierea diferențelor de potențial) (1779)
descoperiri ulterioare.
 •prima baterie electrica din istorie, așa-numita "pilă
A făcut cercetări și în domeniile
chimiei.În 1778 a fost primul sav ant voltaică" - "strămoșul" bateriilor electrice, ce
care a izolat metanul, principalul permitea transformarea energiei chimice în
constituent al gazului natural energie electrică. (1800)
meteorologiei a
inv entat electrometrul, instrument de
măsurare a electricității atmosferice.
INVENTII

ELECTROFORUL ELECTROSCOPUL
INVENTII

Cea mai importanta inventie a


sa:

PILA VOLTAICA
PILA VOLTAICA

 Pila voltaica constă dintr-o coloană verticală compusă dintr-o


succesiune de 1 disc de cupru/1 disc de hârtie îmbibată în soluție
salină/1 disc de zinc. La extremitățile coloanei era atașat câte un
fir metalic între care se producea un curent electric continuu de
joasă intensitate.
 Volta descria invenția sa ca un "organ electric", similar celui al
peștelui-torpilă. La originea invenției se află teoria " electricității
animale" și experiențele asupra broaștelor ale altui fizician
italian,Luigi Galvani. Repetând experiențele acestuia, Volta a
avansat ipoteza că originea curentului electric apărut când
mușchiul este în contact cu două metale diferite nu este țesutul
organic, ci contactul între metale – și a demonstrat această
ipoteză înlocuind țesutul broaștei cu bucățele de hârtie înmuiate în
soluție salină (conductoare) și obținând astfel curent electric,
infirmând teoria lui Galvani.
PILA VOLTAICA

 Pila voltaică marchează o epocă în teoria fizicii,


ca și în aplicațiile științei puse în slujba omenirii.
Aceasta a permis realizarea electrolizei apei
(descompunerea apei în oxigen și hidrogen pur cu
ajutorul curentului electric continuu furnizat de pila
voltaică) de către A. Carlisle și W. Nicholson în
1800, apoi a separării sodiului(Na) și potasiului (K)
din sărurile lor, de către Sir Humphry Davy în 1807,
și în sfârșit a descoperirii efectului magnetic al
curentului electric de către Oersted în 1820.
BIBLIOGRAFIE

 •https://ro.wikipedia.org/wiki/Alessandro_Volta
 •https://delphipages.live/ro/stiinta/fizica/fizicieni/alessandro-volta
 •https://ro.thpanorama.com/blog/ciencia/alessandro-volta-biografa-y-aportes.html
 •http://ro.brieffacts.org/alessandro-volta-izobreteniya-otkryitiya-i-nauchnyie-
dostizheniya_default.htm
 •https://www.tme.eu/ro/news/events/page/43025/Alessandro-Volta-Contele-care-nu-a-
crezut-in-broasca/
 •https://www.britannica.com/biography/Alessandro-Volta
ECHIPA

•Duțu Alexandra
•Buliga Mirela
•Lițcanu Bianca
•Urs Vanesa
•Stancu Andreea
•Biște Iris

S-ar putea să vă placă și