SĂPTĂMÂNAL AL SCRIITORILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA
JOI, 3 decembrie 2009. FONDAT LA 3 OCTOMBRIE 1954
NR. 48 (3352)
La est de vest
MANIFEST
DE UNIRE
În anul 2012 se vor împlini două
secole de la ruperea Basarabiei din
trupul vechii Moldove.
Două secole de nedreptate.
Două secole de străinie.
Forul Democrat al Românilor
din Republica Moldova vine cu un
proiect pe care îşi propune să-l rea-
lizeze în următorii 3 ani cu ajutorul
membrilor lui, cu ajutorul societăţii
civile, al partidelor, cu ajutorul tu-
turor concetăţenilor noştri, dar care
nu va putea fi înfăptuit decât cu
concursul nemijlocit al celor două
guverne, al României şi al Republi-
cii Moldova, şi anume: înlăturarea
consecinţelor Tratatului de la 1812
dintre Kutuzov şi marele-vizir Ah-
met-Paşa, devenit în 1939 Tratatul
semnat de Ribbentrop şi Molotov.
Toate statele lumii au condam-
nat Pactul Ribbentrop-Molotov, fără
să se recurgă la lichidarea consecin-
ţelor acestei înţelegeri de sfârtecare
a României de către Hitler şi Stalin.
Iar înlăturarea acelor consecinţe
depinde doar de noi, de cei despăr-
ţiţi şi siliţi să locuiască în state dife-
rite.
Pactul Ribbentrop-Molotov a
fost scos din actualitate. Dar el mai
zace înfipt în noi. De acolo trebuie
scos mai întâi. Pentru că noi suntem
cei care îi permitem şi în continuare
să ne conducă destinele.
Nu Hitler şi Stalin, ci noi îi dăm
viaţă acestui Pact mort.
Istorici „de-ai noştri”, şi nu
străini, sar în apărarea acestui Pact
criminal, cu afirmaţii bizare ca cea
inserată în enciclopedia „Republica
Moldova”, apărută în 2008 (la pagi-
na 185): „… 28 iunie 1940 e un an
de restabilire a statalităţii moldove-
neşti”.
De aceea FDRM propune să
fie creată o comisie româno-româ-
nă sau, dacă vreţi, moldo-română,
la nivel guvernamental, care s-ar
numi: Comisia guvernamentală de
înlăturare a consecinţelor Pactu-
lui Ribbentrop-Molotov.
Care să înceapă să funcţioneze
începând cu sfârşitul acestui an.
Ca să reuşim către anul 2012 să
fim ce-am fost înainte de acest Pact.
Nu cred că trebuie să aşteptăm
de la alţii să ne facă dreptate.
Dreptatea trebuie să ne-o facem
chiar noi.
Mereu se vor găsi argumente
pentru ca să nu fim împreună.
De vreo 20 de ani ni se spune că
momentul reunirii încă n-a sosit. Că
conjunctura politică nu ne este fa-
vorabilă. Dar care state, atunci când
s-au reunificat, au avut conjuncturi
favorabile?!
Conjuncturile le fac popoarele
care vor să-şi schimbe destinul. Şi
nu cele care doresc să perpetueze o
nedreptate.
Momentul a sosit.
Şi el nu mai poate fi amânat.
Conform sondajelor, 80 % dintre
basarabeni se vor în Uniunea Euro-
peana, acolo unde se află şi Româ-
nia.
Conform aceloraşi sondaje,
70 % dintre ei îşi doresc cetăţenia
României. Un milion de basara-
beni au şi depus cerere de redo-
bândire a cetăţeniei româneşti.
Românii moldoveni alcătuiesc
circa 82 % din totalul populaţiei.
Copiii români deţin 86% în pon-
derea şcolară.
Zeci de mii de tineri şi-au făcut
sau îşi fac studiile în România.
Aproape un milion de basara-
beni lucrează în afara republicii, ei
convingându-se că în ţările UE e
mai bine de trăit decât într-o repu-
blică izolată de restul lumii.
România a devenit atractivă, ea
Poesis
PUBLICAŢIE DE LIMBA ROMÂNĂ
Vasile MILITAru
CÂNTAREA NEAMULUI
Neam român al cărui suflet a gemut în lupte crunte,
este pentru basarabeni ceea ce a
Neam, învolburat de jale, însă pururi stei de piatră,
Neam, ce-ai tremurat adesea-n văgăuni adânci de munte,
Când vrăjmaşi veneau să-ţi ieie şi cenuşa de pe vatră, -
Bucură-te azi şi cântă, neam viteaz, cu suflet mare,
fost U.E. pentru români înainte de 1 Adunat sub o coroană sub a tale vechi hotare!...
ianuarie 2007: salarii mai mari, pen-
sii decente, locuri de lucru, demnita- Neam român de pretutindeni, - zămislire ca de stâncă-
te, siguranţă, egalitate a şanselor... Ce, prin viforul de veacuri ţi-a fost dat să nu te clatini;
S-au reunit cele două Germanii, Neam cu jale fără seamăn de amară şi adâncă,
cele două Vietnamuri, cele două Ye- Dar întreg rămas la suflet, în credinţă şi în datini.
menuri, şi doar cele două Corei şi
cele două Românii mai stau haşura- Bucură-te! Azi, - duşmanii deşi-n scrâşnete blestemă, -
te pe hărţile lumii în culori diferite.
Bucură-te după lacrimi şi fii mândru de-al tău nume,
Dar o nedreptate nu poate conti-
Când ţinuturile toate au un singur Steag şi-o Stemă,
nua la nesfârşit.
Ea nu poate fi ţară. Cum n-ai fost de când se ştie închegarea ta pe lume!...
Chiar dacă-i „recunoscută” de
180 de state ale lumii. Dar fii treaz în toată clipa şi-n adâncul tău te leagă:
Nu e vorba de unirea a două ţări Moştenire tot mai sfântă, mai bogată, mai în floare,
diferite, ca Cehia şi Slovacia, sau Tu din tată-n fiu moşia pururea s-o laşi întreagă, -
Irak şi Kuweit, e vorba de reveni-
La 1 Decembrie Lupoaica a fost dezvelită repetat, în prezenţa unui public numeros Cât va fi pe bolta lumei să mai ardă sfântul soare!...
rea unui teritoriu înstrăinat în trupul
Unde vin cu flori poeţii
El trebuie să întrunească 2
propriei ţări, la locul de unde a fost
condiţii:
rupt.
1) asumarea naţionalităţii ro-
Lucru acceptat şi de Actul Final
mâne de către toţi românii basa-
din 1975 de la Helsinki, care con- Acum 19 ani, la iniţiativa Ministerului Culturii a fost convocată o în- Basarabia, care să abordeze acest
rabeni;
sfinţeşte dreptul popoarelor la auto- trunire împreună cu Uniunea Scriitorilor, unde am pus problema prelun- subiect?
2) acordarea cetăţeniei româ-
determinare. girii Aleii Clasicilor. Pentru că ea era numai până la bustul lui Puşkin. Nu erau Să sperăm că opera marelui
ne tuturor basarabenilor.
Dacă poporul basarabean va amplasaţi nici Alexe Mateevici, nici Constantin Stere – marii noştri scriitori dispărut îi va îndemna pe scriito-
Şi atunci va putea fi aplicat şi
spune: vrem să revenim de unde români basarabeni –, cu atât mai mult erau absenţi Mihail Sadoveanu, Tudor rii noştri să-i urmeze calea şi să
în cazul nostru scenariul reunirii
am plecat şi România va accepta, Arghezi, George Coşbuc, Lucian Blaga, Octavian Goga, George Bacovia, Mir- impulsioneze prin opera lor în-
celor două Germanii.
Uniunea Europeană va fi pusă în cea Eliade, Nichita Stănescu, Nicolae Iorga, George Călinescu, Liviu Rebrea- treaga literatură română, pentru
Se va reuni un popor european nu. Fără aceşti iluştri scriitori aveam o Românie culturală trunchiată, deşi slavă că aşa se cade într-o mare cultu-
faţa unui fapt împlinit, pe care nu
cu o aşchie de popor european, ră- Domnului că măcar asta a fost făcută. Şi ţin minte că răposatul Andrei Lupan, ră. Nu întâmplător cei mai im-
va avea decât să-l accepte.
masă în afara Europei, în urma unor pe care l-am invitat ca să-i ascultăm opinia, să ne dea un sfat pe cine din scri- portanţi romancieri au venit din
Se spune că e nevoie de un refe-
calamităţi ale istoriei. itorii români să-i amplasăm, a fost foarte supărat că noi vrem să continuăm Moldova şi Transilvania. Pentru
rendum al Reunirii. Sunt de acord.
Niciodată nu se va putea realiza această alee. El a spus: „Nu vă atingeţi de Aleea Clasicilor. Ea trebuie să rămâ- că şi Transilvania, şi Moldova,
Cu condiţia ca la el să participe nu
scenariul care a fost aplicat în cazul nă numai până la Puşkin. Şi nu trebuie de adăugat nimic la ea. E ca şi Venus şi, mai ales, Basarabia au avut
doar cetăţenii Republicii Moldo-
celor două Germanii, dacă le vom din Milo, care a ajuns până la noi cu braţele rupte”. M-am gândit în sinea mea: experienţa amară de a fi sub ciz-
va, dar şi cetăţenii României, care
spune europenilor că naţiunea „mol- ce-ar fi zis oare autorul lui Venus din Milo dacă cineva i-ar fi prezentat opera ma străină. Şi-această experien-
au fost cei mai afectaţi de ciuntirea amputată? Ar fi spus oare că-i mai bine decât cum a conceput-o el? Deci tot ţă, această durere ne dă dreptul
dovenească” vrea să se unească cu
Ţării lor. Ei şi descendenţii acestora neamul românesc vrea să se întregească, iar noi declarăm că nu, că-i mai bine să spunem lumii întregi despre
naţiunea română.
trebuie întrebaţi dacă doresc ca acea să fie ciuntit, cu braţele smulse. Andrei Lupan s-a supărat atunci pe noi, a ple- drama acestui popor vitregit de
Noi ştim: drumul nostru cel
bucată de moşie ruptă cu forţa arme- cat supărat, dar asta nu înseamnă că nu-i suntem recunoscători că pe timpuri a istorie. Este semnificativ faptul
mai scurt către U.E. trece prin
lor în 1940 de la Ţara lor, care a fost reuşit totuşi, împreună cu alţi temerari basarabeni, să dea acel start al revenirii că azi pe Aleea Clasicilor a venit
România (chiar dacă Voronin ne
şi a noastră, să revină la loc sau să la valorile noastre româneşti. Pentru ca să nu uităm că generaţia care a venit acest apostol al românismului. Şi
căuta căi lăturalnice, prin Bulgaria,
rămână şi în continuare înstrăinată. după acea Alee a Clasicilor a avut o altă poziţie de start decât generaţia mea, oamenii politici trebuie să ţină
Ungaria sau Estonia). care a terminat zece clase fără să ştie de existenţa lui Eminescu. Vă închipuiţi cont de ceea ce fac scriitorii.
E drept că şi unii basarabeni nu
Numai reunindu-ne cu Ţara, ce poziţie avantajoasă de start are tineretul de astăzi cu literatura română între- Ţin minte, prin 1959, un grup
doresc Reunirea. Dar mai întâi să fa-
adică cu o parte a Uniunii Euro- gită? E o generaţie, în sfârşit, înarmată, ca să poată face faţă cu demnitate altor de tineri scriitori, în frunte cu
cem Reîntregirea şi, după ce o vom
pene, vom putea ajunge în Euro- culturi, altor seminţii. Numai opera lui Liviu Rebreanu cât valorează! El vine irepetabilul poet Petru Cărare, s-au dus să depună flori la monumentul lui Şte-
realiza, sunt convins că o vor dori şi
pa mai devreme decât peste 50 din Transilvania, ocupată de Austro-Ungaria, şi apariţia acestui fenomenal scri- fan cel Mare în legătură cu împlinirea a 600 de ani de la întemeierea Statului
cei care acum n-o doresc. Pentru că
sau 100 de ani . itor în arealul românesc este o dovadă a geniului poporului român, care a ştiut Moldovenesc. Desigur că au fost pedepsiţi de autorităţile sovietice de atunci,
nu poţi iubi ceva ce nu cunoşti.
În 1989, când RDG a fuzionat să se afirme în pofida celor mai potrivnice furtuni şi intemperii. Iar opera lui au fost alungaţi din serviciu, expulzaţi, vai de capul lor. A trecut un anumit nu-
În 1940 mulţi dintre cei dispuşi este şi despre noi, românii basarabeni. Eu ţin minte când am citit odată în faţa
cu RFG, Uniunea Europeană a ac- măr de ani şi cei care i-au pedepsit vin astăzi cu flori, se închină lui Ştefan cel
să apere Basarabia cu arma în mână unor ţărani un fragment din Ion şi i-am întrebat dacă înţeleg limba. Ei au râs: Mare. Dragi oameni politici, fiţi atenţi unde se duc scriitorii şi depun flori, ei
ceptat fără nici un comentariu acest
de invazia sovietică erau reprezen- ” D-apoi cum? E scris în limba noastră, de aicea, din sat”. Zic: „Dar cum vă ştiu mai bine ce trebuie să facem. De aceea, orientaţi-vă acţiunile voastre după
gest de dreptate istorică.
tanţi ai minorităţilor naţionale. par oamenii care-s acolo?” Apoi, cică: „Îs oamenii noştri, de aicea”. O mie de mintea acestor creatori care sunt scriitorii, oamenii de cultură. Iată de ce astăzi,
De ce acum U.E. ar avea să ne
Nimeni nu ne poate sili să facem kilometri într-o clipă au dispărut! Aşa că cei care ne conving că avem de-a face finisând în linii mari Aleea Clasicilor aşa cum am pus-o la cale, împreună cu
reproşeze ceva?!
altfel decât aşa cum dorim. cu două limbi, cu două popoare, s-o lase mai moale, pentru că instinctul nostru dl Mihai Cimpoi, atunci la Ministerul Culturii şi Cultelor, am un sentiment de
Istoria cunoaşte precedente ase-
Dacă două state cu istorii şi cu naţional nu poate fi schimbat. E ca un ac de busolă, care, oricât ar încerca ad- profundă satisfacţie. Deşi n-am crezut că ne vor trebui nouăsprezece ani ca s-o
mănătoare: în 1957 Franţa a intrat versarii noştri să-i schimbe direcţia, tot acolo se întoarce. Este busola neamului
limbi diferite doresc să facă Uni- completăm! Dar, vorba lui Eminescu:”Istoria cugetă, deşi încet, însă sigur şi
în U.E. împreună cu … Algeria, românesc, tot aşa cum fiecare neam îşi are busola lui. Dacă le încurcăm, începe just”.
unea Rusia-Belarusi, atunci ce ne
ţară africană care a rămas neoficial haosul. Repet, în linii mari, intelectualii au întregit spaţiul cultural românesc,
împiedică pe noi să facem Uniunea
membră a U.E. şi după ce şi-a obţi- Să revenim la opera lui Liviu Rebreanu. Despre ce este Pădurea spânzu- acum e rândul oamenilor politici să le desăvârşească opera în hotarele fireşti
Republica Moldova-România?!
nut independenţa în 1962. Sau Anti- raţilor, dacă nu şi despre destinul tragic al basarabenilor? Numai că experi- ale neamului românesc: “De la Nistru pân-la Tisa….”, “…Din Hotin şi pân-la
Ca un prim pas în înlăturarea
lele Olandeze, din Marea Caraibilor, enţa noastră, ţinând cont de Gulag, este dintr-un Imperiu al spânzuraţilor, are mare…”.
consecinţelor Pactului Ribben-
care au intrat în U.E. odată cu Olan- dimensiuni apocaliptice. Şi mă întreb: unde este Rebreanu nostru de aici, din Ion UNGUREANU
trop-Molotov.
da, deşi fac parte din alt continent,
Dacă landurile germane s-au
ele sunt membre ale U.E. O frumoasă poveste spune că, undeva, Poate că una dintre cele mai mari
unit într-o federaţie, ce ne împiedică
pe noi să le urmăm exemplul şi să
Un ziar bucureştean scria acum
câţiva ani că „Unirea Basarabiei cu
dincolo de lăcaşul eteric cutreierat de ste-
le şi planete, există un alt spaţiu ideal, în
TORŢE ÎNAINTEA VREMII primejdii care ne pândesc în viitorul
apropiat este înstrăinarea de noi în-
scoatem zidul care mai stă între noi care marile spirite se întâlnesc, după ce au şine. O modă sinucigaşă, susţinută
România ne va ruina Ţara. Mai bine leze până şi amintirea.
ca o sfidare a istoriei şi a bunului- restituit ţărnei natale corpul ostreic cu care natu- cu frenezie de canale care nu ne aparţin, încearcă
renunţăm”, propunând chiar ca Gu- Patriot înflăcărat, Eminescu a luptat cu oculta
simţ?! ra i-a înzestrat. Este, se pare, o zonă a unor înalte să desfiinţeze rând pe rând, cu perseverenţă diabo-
vernul Român să creeze un program vremii, cu nemiloasa, dar dreapta armă a cuvântu-
Azi, într-o Europă fără graniţe, combustiuni spirituale, pe care Dante a numit-o lică, toate ideile şi simbolurile poporului român.
antiunire. lui, Vieru a făcut acelaşi lucru, cu vocea poporului
constatam cu tristeţe ca unica vala- cândva Empireu, în care ideile plutesc ca nişte flu- Mercenari obraznici, plătiţi cu mii de euro, defăi-
E o diversiune antiromânească oprimat, fără să se teamă de pericolele care-1 pân-
bilă mai e doar cea dintre români şi ide, identificându-se cu infinita armonie cosmică. deau. Morţile lor înainte de vreme au rămas sus- mează tot ce e românesc cu scopul evident de a ne
în a cărei cursă au căzut şi unii po-
români. Acolo se află acum şi Grigore Vieru, dar soco- pecte, şi suspectă e şi graba cu care diverşi analişti crea un grav complex de inferioritate. Să vrea ci-
liticieni. tim că el nu este şi nu va fi niciodată singur atâ- neva o altă parcelare a neamului românesc?
Iar graniţa de pe Prut trebuie circumstanţiali se grăbesc să combată fără probe
Dar noi, basarabenii, suntem ta timp cât în preajmă se află şi Eminescu, ctito- Altfel nu ne explicăm de ce marii apărători ai
mutată cât mai curând într-un mu- această ipoteză. Ar fi însă cât se poate de îngrozi-
capabili să ne suportăm singuri rul providenţial al eternităţii româneşti, precum culturii noastre trebuie să fie hărţuiţi în postumi-
zeu. Acolo e locul ei. tor ca victimele disensiunilor politice din ultimul
nota de plată, cheltuielile legate şi mulţi alţi păstrători devotaţi ai valorilor cultu- tate. De ce Eminescu, Vieru şi mulţi alţii, care au
De vreo zece ani oamenii poli- secol să aibă un factor comun, ceea ce e greu de
de unificarea sistemelor energeti- rii autohtone. Aşa-zisele genii de pripas, pe care îndrăznit să tragă un semnal de alarmă, sunt mereu
tici din România şi Republica Mol- acceptat.
ce, economice, monetare, salaria- mass-media plutocraţiei neroade ni-i trage pe gât Eminescu şi Vieru sunt doi mari creatori de defăimaţi de cine ştie ce lojă subversivă, cum ar
dova ne promit că ne vom reuni în
le, de sănătate şi celelalte. zilnic, parcă în derâdere, nu se află aici, ci undeva limbă românească, dar şi doi inegalabili păstrători fi scabrosul comando al aşa-zisului filozof Fecală
Uniunea Europeană.
Sunt convins că ne vom des- la subsol, în ţarcuri cu arome pestilenţiale, mai po- ai celei mai mari valori milenare a neamului nos- , căruia puţin îi pasă dacă va rămâne în Istorie ca
Dar comisarul Uniunii Euro- trivite cu nevrednica lor impostură. un vidanjor intelectual, colaboraţionist fără noroc
curca şi singuri, ceea de ce avem tru. La baza limbii române moderne, capabilă de a
pene Gunter Werheugen acum doi Gândindu-i alături pe cei doi, pe Vieru şi pe şi fără patrie.
nevoie sunt altfel de subvenţii: sub- reda cele mai subtile nuanţe ale gândirii stă Emi-
ani afirmase: „Şansele de integrare Eminescu, laolaltă în operă şi destin, parcă nici Dar plantoanele noastre de aur şi de diamant,
venţiile morale, care la ora actuală nescu, în timp ce Vieru, prin toate scrierile lui, a
în U.E. ale Ucrainei, Belarusului şi nu-ţi vine să crezi cât de asemănător a fost dru- prin opera lor neasemuită, vor şti să le dea peste
sunt cele mai importante şi pe care demonstrat autenticitatea şi nobleţea grăirii autoh-
Republicii Moldova sunt egale cu mul lor prin viaţă. Ieşiţi amândoi dintr-un pământ mâini şi de pe lumea cealaltă. Mesajul lor trebuie
de douăzeci de ani nu le-am avut tone, şi a pus stavilă intenselor încercări samavol-
cele ale Tanzaniei”. moldovean îmbibat de legende şi cutreierat de um- nice de a o polua cu cuvinte fără nici o aderenţă la scris cu litere de foc pe firmamentul Patriei: Ro-
decât la modul declarativ din partea
Adică n-avem nici o şansă să brele marilor voievozi ai Istoriei, ei şi-au plătit da- rădăcinile acesteia. mâni, fiţi atenţi, vi se pregăteşte ceva!
oamenilor politici. toria obştească prin opere de negrăită valoare, dar Nu vă luaţi, nevinovaţi copii ai prezentului,
ne întâlnim în U.E. în următoarea o Aceşti doi mari stâlpi ai culturii noastre (şi mai
Aceştia din urmă au ironizat cel şi prin însăşi jertfa vieţii lor, care nu le-a fost nici după piraţii care ne arată un drum fals cu felinare
sută de ani. sunt şi alţii ca ei) s-au născut şi au trăit în sânul
mai mult Podurile de Flori, decla- uşoară, nici îndestulată, fiind nevoiţi să se lupte măsluite. Călăuzele noastre adevărate sunt doar cei
Şi-atunci ce facem ca să ne re- realităţii româneşti, cunoscându-i toate subtilităţile
rând solemn că ei vor construi peste cu grijile de zi cu zi ale existenţei, dar şi cu batjo- care şi-au iubit ţara, de la Iorga şi Eminescu până
găsim mai devreme, în chiar timpul şi reuşind să pună în valoare toate valorile spiritu-
Prut poduri de piatră, care însă nu curi neiertătoare ale unor năimiţi, fără Dumnezeu la Grigore Vieru, care a plecat adineauri ca să ne
vieţilor noastre?! alităţii autohtone. De aceea versul lor e inteligibil,
prea se văd. şi fără Patrie, şi cu manevre josnice şi injuste de clar, înalt, fără experienţe inutile imitate de la alte vegheze până la capătul Istoriei.
Proiectul de integrare în U.E.,
demolare care continuă şi după moartea poeţilor, popoare, fără a încerca să ameţească lumea prin
de fapt, de reunire cu Ţara, al semn că şacalii Istoriei se înverşunează să-i macu-
FDRM este simplu. (Continuare în pag. 2) formule ermetice de prost-gust. Viorel DINESCU
 (Urmare din pag. 1)

2 Literatura şi arta Nr. 48 (3352), 3 decembrie 2009

Forul Democrat al Românilor din Moldova

1 Decembrie - ziua naţională a României şi a românilor de pretutindeni
Manifestarea Dabija, preşedinte al Forului Democrat al Românilor din puterea de viaţă a întregului popor român. Dar până Interpretul Ghe- MANIFEST DE
„1 Decembrie – din Moldova”. în prezent, cu regret, Ţara noastră, Patria-Mamă, mai ră- orghe Afroni, sus-
Ziua Naţională a
României, Ziua
Discursul scriitorului Nicolae Dabija (pe care-l puteţi mâne o Ţară încă înconjurată de români. Din ce cauză se ţinut de instrumen-
citi în prima pagină a săptămânalului nostru), ca întot- întâmplă aceasta? Pentru că de vină suntem noi, românii tistul Victor Butna-
UNIRE
Românilor de deauna, a fost ascultat cu viu interes, a limpezit cugetele, basarabeni. Pentru că au permis secăturilor noastre naţi- ru, a interpretat un
(Urmare din pag. 1)
Pretutindeni”, a descreţit frunţile, a luminat inimile, şi a fost răsplătit onale, au permis aşa-zisei opoziţii comuniste să-şi bată frumos florilegiu de
organizată de Fo- cu aplauze binemeritate. joc de limbă, de tradiţiile noastre, de istoria noastră. Şi, cântece populare,
Dar, îmi zic, mai bine poduri de flori nepă-
rul Democrat al Mulţumind pentru „cuvintele de însufleţire şi atât cu regret, în aşa-zisa „operă a lor” mai sunt ajutaţi astăzi, printre care şi mi-
zite pe Prut, pe care le-am trece fără vize, de-
Românilor din de adevărate” rostite nunatul „Bucovină,
cât poduri de piatră cu vameşi, grăniceri, câini,
Moldova, a avut de scriitorul Nicolae Bucovină”, cântec
Protoiereul mitrofor Ioan Ciuntu
loc la 27 noiem- Dabija, preşedintele Corul de la Liceul Teorretic “Prometeu” cu care Gheorghe
vize, pe care să nu se poată trece.
Iar acel eveniment din 1990 a fost unic în
brie 2009, la Tea- FDRM, Ninela Ca- Afroni a câştigat
lume. Prin el am spus mapamondului că noi,
trul „Ginta Latină”. În sala, în care sărbătoarea plutea ranfil o invită în scenă locul I la Festivalul
basarabenii, suntem parte a naţiunii române, că
în aer, legănată de drapele tricolore, pe aripile cântecelor pe Cristina Croitoru, Cântecului Popular
vrem să fim împreună.
şi muzicii patriotice, ce se revărsau din difuzoare, Imnul o tânără frumoasă şi de la Cernăuţi şi di-
Au venit atunci peste un milion de români,
„Deşteaptă-te, române!” (interpretat de corul Liceului talentată, câştigătoa- ploma i-a fost înmâ-
de o parte şi de alta a acelui zid de pe Prut, nu
„Prometeu”) a răsunat solemn şi parcă mai profund ca rea Marelui Premiu la nată acum în scenă
cu cazmale sau cu ciocane ca nemţii, ci fiecare
niciodată. Pentru că acum a venit, s-a întâmplat, dovadă Festivalul Internaţional de Nicolae Dabija,
cu câte o floare. Noi am încercat să-l spargem
atâtea începuturi frumoase, realizate până acum de noua „Două inimi gemene”, în aplauzele sălii ar-
cu nişte buchete de flori. Şi am reuşit.
conducere democratică din fruntea ţării, democraţie, care interpretează cu hipline de la Teatrul
Să nu uităm că era anul 1990, când URSS
fără de care nu ne mai imaginăm viitorul, Alianţa pentru multă inspiraţie piesa „Ginta Latină”. Maria Sarabaş
mai era o supraputere, iar România abia-şi re-
Integrare Europeană, care n-ar fi ajuns la putere şi fără „Graiule, graiule”. Valeriu Matei a
venise din dictatură.
susţinerea miilor de membri ai Forului Democrat al Ro- Prezentatoarea o adresat participanţilor la eveniment felicitări cu ocazia
De la acel eveniment în luna mai 2010 se
mânilor din Moldova. anunţă pe scriitoarea şi Zilei de 1 Decembrie, şi-a amintit că poetul Grigore Vi-
vor împlini 20 de ani.
Soborul de preoţi de la Mitropolia Basarabiei, în regizoarea Elena Ta- eru a intenţionat în ultimii ani de vreo opt ori să se întâl-
FDRM a propus noii guvernări de la Chi-
frunte cu părintele Ioan Ciuntu, a binecuvântat minuna- mazlâcaru, care a re- nească cu preşedintele României, dar n-a mai reuşit să
şinău: către acest eveniment să scoată toată
ta adunare, protoiereul mai adăugând câteva cuvinte din alizat cu un grup de ti- şi foarte mult, de cozile noastre de topor, care împreună o facă, a subliniat că ar trebui să ne plasăm activitatea sârma ghimpată de pe tot tronsonul de gra-
inimă: „Fraţii mei, în această seară frumoasă ne amin- neri deosebiţi de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” cu aşa-zisa coloană a cincea ne fură pâinea de la gură în „dimensiunea faptelor” şi să ne detaşăm de „demago-
niţă de 684 km dintre noi şi Uniunea Euro-
tim de Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, pri- un flash-mob literar: 20 de ani de la căderea Zidului ziua în amiaza mare. Le-am permis să facă acest lucru. gia vorbelor”, să „iubim cu raţiunea”, să depăşim „faza
peană.
vim la tricolor şi vedem trei culori îngemănate, şi la fel Berlinului. „Acest moment probabil că ne-ar învăţa şi Aceasta este vina noastră. De aceea vreau să declar în infantilismului” şi şi-a exprimat dorinţa că e timpul „să
Ar fi un gest simbolic, după care pot veni
cum Sfânta Treime este Unul, dar sunt Trei, aşa şi noi pe noi cum să facem şi ce să facem ca să cadă, în sfârşit, faţa dvs. că, în baza dreptului de neam, în
celelalte: negocierile de integrare europeană,
cu dvs., bănăţenii, ardelenii, moldovenii, suntem mulţi, sârma ghimpată de pe Prut” - constată N. Caranfil. „Ele- baza dreptului de sânge, în baza dreptului
de aderare la NATO, cetăţenie românească
dar suntem unul, o trăire, un suflet, o menire. Că numai vii de la Liceul „V. Alecsandri” au demonstrat tuturor istoric, noi, românii basarabeni, avem tot te-
pentru basarabeni ş.a.m.d.
aşa un popor poate să prospere. Şi bine a închegat lucra- cu ajutorul versurilor poeţilor N. Dabija şi V. Alescsan- meiul să cerem Unirea cu Patria-Mamă, să
În privinţa acordării cetăţeniei române, de
dri, în câte secunde poate cădea cerem reintegrarea pământurilor noastre de
la Bucureşti ni se spune de vreo câţiva ani, la
un zid: 15 secunde! De atâtea la Nistru până în Banat şi din Maramureş,
fiecare 2-3 luni, că „legea a fost îmbunătăţită”.
secunde au avut nevoie berline- din Munţii Maramureşului până la Dunărea
Dar noi nu vrem îmbunătăţirea legii.
zii ca să dărâme un zid”- a pre- albastră şi mare. Şi în contextul dat aş vrea
Răul nu poate fi îmbunătăţit.
cizat Elena Tamazlâcaru. să citesc şi o poezie, se numeşte „Blestem”, Art. 7 al Constituţiei României menţio-
Şi cei din sală au văzut: e din cartea mea „Drumul afirmării”, care are
nează că îţi poţi pierde cetăţenia României
posibil! Da, va cădea sârma tangenţă cu ziua de astăzi”. Poezia lui Ghe-
numai în două cazuri: a) dacă te dezici de
ghimpată, se va topi de fierbin- orghe Maxian începea astfel: „Cine n-are
ea şi b) dacă Statul Român ţi-o retrage.
ţeala inimilor noastre! Nu mai e dor de Ţară, Să-i fie viaţa amară/Ca paha-
Or, când e vorba de basarabeni şi buco-
mult! Au spus-o şi aplauzele, şi rul de venin şi ca iarba de pelin”. Distinsul
vineni, statul nu le-a retras cetăţenia româ-
drapelele tricolore ce au prins a patriot şi luptător înflăcărat pentru cauza
nească şi nici ei nu s-au dezis de aceasta.
flutura lin şi demn deasupra ca- naţională a încheiat cu cuvintele: „Trăiască
Conform dreptului internaţional, noi,
petelor, şi strigătele de „Bravo!” România Mare în ale ei sfinte hotare!” Şi
copiii părinţilor noştri, suntem cetăţeni ro-
care au izbucnit din inimile lor au ajuns la inimile tuturor: şi discursul, şi
mâni fără paşapoarte. Nu dorim nimic alt-
dornice să se facă dreptate. Să ni poezia, dar mai ales cuvintele de încheiere.
ceva decât să ni se recunoască acest drept.
se facă şi nouă, românilor basa- Apoi Vasile Cocarcea, împreună cu
câştigăm nu doar bătăliile, ci şi răz- Inclusiv acela de a le avea.
Clasa a XII-a “B” de la Liceul Teoretic “V. Alecsandri” rabeni, odată şi odată dreptate! Gheorghe Maxian, acompaniaţi la acordeon de Vasile La ora actuală Basarabia este copilul furat
„Bucură foarte mult faptul că Bajan, au interpretat un foarte frumos cântec: „Sărbă- boaiele”.
Sandu Aristin Cupcea a recitat poemele „Clopota- şi abandonat.
aici în scenă se grăbesc să vină
rea aceasta în minte după aceea în viaţă, cel care a adus tineri. Înseamnă că avem o continuitate, dragii mei. Se toare e azi pentru Ţară”. rii” de Nicolae Dabija şi „Rugă” de Florian Saioc. Care nu e nici cu cea care l-a furat (Rusia),
„Hora Unirii”, să dăm mână cu mână. Că toate frumoa- implică tinerii în problemele noastre majore, probleme- În scenă este invitat naistul Igor Podgoreanu cu o nici cu cea de la care a fost furată (România).
Ion Bujor a spus că evenimentele tragice din 1992
se şi bune se fac în unitate, în dragoste, în sinceritate. le noastre naţionale” - a spus Ninela Caranfil, invitând minunată şi intregitoare - cu “Rapsodia românească” de la Nistru au intrat în componenţa a 10 filme do- Casa pe care încearcă să şi-o înjghebe –
Căci ce este mai bine decât cum spune psalmistul: „Ce în scenă pe Diana Staver, câştigătoarea Premiului II la ...„A fi român este o mare frumuseţe a lumii”, îl ci- Republica Moldova – este ca o casă de vădană,
tează prezentatoarea şi actriţa Ninela Caranfil pe Dan cumentare la care a lucrat, că ele sunt laureate ale mai
este mai bine decât când sunt fraţii împreună?” Acum Festivalul „Două inimi gemene”, care interpretează cu multor concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţiona- fără gard, cu acoperişul spart, în care tavanul
cu emoţiile de altădată, aşa cum am votat Tricolorul şi sufletul piesa „La Mănăstirea Căpriana”, unde bate fru- Puric, un mare actor şi filosof român contemporan, cum le şi i-a înmânat CD-ul cu „Imnul Forului Democrat al curge, geamurile-s sparte şi soba nu trage.
Imnul, acum acele sentimente au răvăşit din adâncul su- mos un clopot. ştim cu toţii, şi-l invită în scenă pe „Ceahlăul Basarabi- Vrem să vă anunţăm cu tristete că acest
fletului amintind de toţi acei ani frumoşi. Care tot noi cu ei”, pe academicianul Mihai Cimpoi. Domnia Sa a ve- Românilor din Moldova”, film laureat şi el, lui Nicolae proiect politic, numit R. Moldova, după
Şi sala nu rămâne nicidecum indiferentă: aplauzele nit să-şi împărtăşească bucuria că „interdicţiile nu durea- Dabija, preşedinte FDRM, pentru a fi dăruit mai departe
dvs. suntem. Şi tot noi putem să le punem pe toate la lo- prisosesc, emoţiile se revarsă peste marginile inimilor. aproape două decenii de experimentări, a
cul lor. Voinţă, trăire, dragoste. Să nu uitaţi nicicând, ola- ză mult şi sunt scurte”, având în vedere căderea regimu- oraşului Alba-Iulia în zi de sfântă sărbătoare – la 1 De- dat faliment şi nu mai are nici o perspectivă.
Urmează nişte copii minunaţi de la Liceul „Mircea lui comunist de la noi, ultimul din Europa, şi că a putut cembrie.
rul din toate câte le aduce sunt din lut, din foc şi din apă. Eliade”, care prezintă un recital de poezie patriotică. Şi Ştefan Sofronovici a venit în scenă cu relativ proas- FDRM vede renaşterea Republicii Moldo-
Dar toate se adună la un loc şi apare obiectul frumos. Şi nicidecum nu este întâmplător faptul că prima poezie din fi în această zi împreună cu scriitorii Daniel Corbu, cu pătul său volum „Basarabie română”, recitând poemul va prin promovarea valorilor româneşti.
noi cu dvs. suntem toţi la un loc, o lucrare frumoasă a recital se numeşte „Ţara mea de dincolo de Prut” (autor soţia-i, editoarea Europenizarea Basarabiei poate avea
cu acelaşi durut nume.
lui Dumnezeu, un neam şi o credinţă. Să ne străduim să - Nicolae Dabija), recitată de Cristina Sibov. Urmea- Filomena Corbu, Profesoara de istorie de la Străşeni Parascovia Stă- loc doar prin reromânizarea ei.
punem mult suflet şi Dumnezeu va fi cu noi, şi izbânda ză Olga Spânu, Ana-Maria Chiseliţă, eleve la Liceul şi cu preotul-scri- vilă a venit cu un mesaj din partea străşenenilor, adresat Prin rusificare poate avea loc doar asia-
va fi de partea noastră. Să vă aibă Dumnezeu în pază. Şi „M.Eliade” şi Elena Moldovan de la Liceul „Alexandru itor Ioan Pintea, celor ce se simt români şi sărbătoresc Ziua Naţională a tizarea ei.
felicitări din toată inima, în numele Catedralei Ortodo- Ioan Cuza”, care recită poezii la fel de frumoase: „Scri- că a participat Se spune că R. Moldova ar fi „al doilea stat
Românilor – 1 Decembrie, şi a recunoscut că şi-ar dori
xe Române „Sfânta Teodora de la Sihla” şi a comunităţii soare din Basarabia” de Grigore Vieru, „Ruga fiilor ră- recent la un Sim- ca România să devină un stat modern cu o conducere românesc”. Câteodată însă, am impresia, con-
creştine, de frumoasa zi de 1 Decembrie – Ziua Unirii”. pozion al Aca- fruntat cu sacrificiul de aproape două secole al
tăcitori” de Arcadie Suceveanu… demiei Române modernă.
Scena se luminează de elevii Corului Liceului Sergiu Cojocaru, preşedintele Filialei FDRM Călă- Basarabiei, în care ea, deşi era ameninţată cu
„Prometeu”, în costume naţionle, care interpretează consacrat marelui moartea, şi-a păstrat limba, memoria, credinţa,
Eugen Ionescu raşi, şi-a exprimat dorinţa de a auzi emisiuni de ştiri şi
cunoscutul şi mult îndrăgitul Imn al Forului Democrat de spirit românesc la Televiziunea şi la postul de Radio că acesta nu ar fi al doilea, ci primul.
al Românilor din Moldova - „Îndemn la Unire”, al cărui şi şi-a amintit de Şi el poate cu adevărat deveni primul, aşa
situaţia când a din Dealul Schinoasei...
refren care începe cu versurile: „Nu, nu mai suportăm Cristina Croitoru Apoi moderatoarea Nine- cum a fost în martie 1918, când a făcut totul
jugul…”, a ridicat întreaga sală în picioare. fost corectată, cu ca din două ţări, una mică şi alta trunchiată,
permisiunea auto- la Caranfil a invitat-o în sce-
În scenă intră prezentatoarea manifestării, artista nă pe interpreta Maria Sara- să facă o Ţară mare, aşa cum au visat-o moşii
emerită Ninela Caranfil, care începe astfel: „Una din- rului, replica din spectacolul „Rinocerii”, montat noştri, dacă vom reuşi ca Podul Unirii să fie în-
de trupa teatrului din Chişinău ce poartă numele baş. Îndrăgita cântăreaţă şi-a
tre cele mai importante sărbători ale Neamului Româ- prezentat cu toată dragostea ceput pe malul nostru.
nesc este ziua de 1 Decembrie”. Adevăr confirmat de iniţiatorului teatrului absurdului, şi replica a răsu- În 1940 şi 1944 România a plecat din Ba-
nat cumva actual şi atunci, şi astăzi: „Eu îmi apăr câteva cântece de profundă
aplauzele îndelungate ale sălii arhipline de oameni unul trăire şi simţire românească, sarabia. Dar din noi ea nu a plecat niciodată.
şi unul, printre care distinse personalităţi, scriitori, profe- limba română” în locul celei originale: „Eu îmi Î. P. S. Nestor Vornicescu, mitropolitul Ol-
apăr limba franceză”, cum era în textul ionesci- creaţii ce s-au bucurat şi se
sori, studenţi, elevi, ziarişti, oameni de ştiinţă, cultură şi teniei, acum 15 ai constata cu regret: „Nu ne
artă, cu suflete arzând de dor şi dragoste de Ţară, văzând an... merge bine în Ţară pentru că n-am realizat Re-
aievea, cu ochii minţii, Ziua Reîntregirii cu Patria-Ma- Cristina Sibov, Olga Spânu, Ana-Maria Chiseliţă Tânăra şi talentata Nătăliţa Croitoru a in- unirea!”
mă, România. terpretat, acompaniindu-se la chitară, cântece din Atâta vreme cât nu ne vom reîntregi, nu-i
repertoriul celebrului Cenaclu „Flacăra”, condus Diana Staver va merge bine nici uneia dintre ţările noastre.
Ninela Caranfil îşi continuă discursul cu aceleaşi Aplauzele nu mai contenesc. Şi minunata actriţă Ni- de marele poet Adrian Păunescu, şi a cules fru-
sfinte adevăruri, care pătrund, ca o licoare miraculoasă, nela Caranfil observă, emoţionată: „Iată că repertoriul Noi, basarabenii, am visat dintotdeauna
în toate inimile, care vibrează de intensitatea înaltelor meu de actriţă trece foarte frumos la aceste tinere extra- moase aplauze. bucură de să avem la Bucureşti un preşedinte care să
trăiri, la unison: „În această zi sfântă din anul 1918, a ordinare şi mă bucur pentru acest lucru”. Daniel Corbu a urcat în scenă pentru a ne mărturisi mare apre- fie şi al nostru şi care să ne ajute să ne regă-
că este mereu cu sufletul alături de noi şi de problemele
fost constituit statul unitar român. Prezentat ca „un artist care este nelipsit de la sărbăto- noastre, ala Basarabiei, a vorbit despre Complexul Mu- ciere, cân- sim cât mai curând drumul către Casă.
După secole de înstrăinare către această dată Basara- rile noastre de suflet românesc”, Ioan Paulencu, înainte tece pentru Acum eu şi colegii noştri din FDRM am
bia, Bucovina şi Transilvania au revenit la trupul Ţării. zeal „Casa Pogor” din Iaşi, locul unde spiritul „Miori- care a fost vrea să aflăm care dinte cei doi candidaţi la
de a cânta „o baladă foarte tulburătoare, care mi-i dragă
Să nu uităm că prima provincie care a spus: „Noi – „Cerbul„ - pe care am auzit-o nu de mult de la un moş- ţei” s-a transformat în spiritul „Odei în metru antic”, şi-a răsplătită cu Preşedinţia României are curajul să afirme:
vrem să ne unim cu Ţara!” a fost Basarabia. Exemplul neguţ de la noi, din Bucovina, şi vreau s-o cânt pentru că amintit că ieşenii au plâns mereu pe parcursul istoriei: binemerita- „Voi face tot posibilul ca pe parcursul man-
ei urmându-l şi celelalte teritorii locuite majoritar de ro- în timpurile cele grele am fost văduviţi şi de doine, şi de când Iaşiul a pierdut după 300 de ani calitatea de capi- te aplauze datului meu Basarabia să revină la trupul
tală, capitala mutându-se, împreună cu domnitorul Ale-
mâni, ca împreună să facă Ţara rotundă. balade, şi de culoarea naţională, şi de tot ce-a fost al nos- xandru Ioan Cuza, la Bucureşti, apoi când a pierdut ale celor din Nătăliţa Croitoru Ţării!”
Dragi concetăţeni! Vă felicităm cu ocazia acestei săr- tru frumos şi sfânt”, a mai spus: „În 1956, când am fost sală. Şi-a în- Îi rugăm să ne facă acest anunţ până
Bucovina, Basarabia, Maramureşul... Şi-a amintit de
bători măreţe, care este şi sărbătoarea noastră naţională. invitat prima dată la Cercul Militar din Cernăuţi, în de- profeţia lui Grigore Vieru care i-a spus: „Fratele meu, cheiat Maria la 6 decembrie, pentru ca noi, românii din
Manifestarea dedicată aniversării a 91-a a constituirii curs de un minut m-au făcut din român – moldovean, din Sarabaş recitalul cu geniala poezie a lui Vasile Alecsan- afara Ţării, să ştim pentru care dintre ei ar
Statului Unitar Român, organizată de Forul Democrat al Paulencu – Pavlenko şi din Ioan – Ivan. În 1986, peste am presimţirea că în anul 2012 se va face Unirea...” dri, cu adevăratul imn „Hora Unirii”, Horă în care s-au trebui să votăm.
(Aplauze furtunoase). Şi-a exprimat crezul că limba ro-
Românilor din Republica Moldova, se declară deschisă. 20 de ani, în cele mai grele timpuri de stagnare am fost mână nu va dispare din circulaţie aşa cum presupun unii prins participanţii la sărbătoare şi la concert în dorinţa-le Avem o singură istorie, un singur Emi-
Cuvântul de deschidere i se dă scriitorului Nicolae printre primii cu paşaport sovietic, roşu, unde era scris: sfântă de a întregi Ţara, dând „mână cu mână / cei cu nescu, o singură Dunăre şi un singur Dumne-
neprieteni ai ei. inima română...” zeu.
român. Numai eu ştiu Preotul-scriitor Ioan Pintea şi-a exprimat profundul
cât m-a costat”. Cam aşa a început aniversarea a 91-a a Zilei Naţi- Avem o singură Ţară, şi ea se cheamă Lim-
sentiment de fericire în legătură cu faptul că bustul lui onale a Românilor, a Sfintei Sărbători, în acest an la ba Română.
Impresionant şi Liviu Rebreanu a fost, în cele din urmă, dezvelit în Ale-
tulburător cântec, ea Clasicilor, şi-a amintit de momentul când a prezentat Chişinău – cu lansarea volumelor „Basarabie română” Ar fi un mare păcat ca prin mijlocul ei să
amplificat de vocea la Satu Mare, în catedrala unde slujeşte, volumul „Taina şi „Ilenuţa Româncuţa” la Biblioteca Publică „Alba-Iu- mai treacă sârma ghimpată, însemnându-i
inconfundabilă a ma- care mă apără” a lui Grigore Vieru, apărut anul trecut la lia” din Chişinău la 26 noiembrie, cu dezvelirea bustului frontierele despărţitoare.
estrului Paulencu, a Editura „Princeps-Edit” din Iaşi, şi că a fost unica dată marelui prozator Liviu Rebreanu în Aleea Clasicilor, cu De poporul român depinde pe unde vor
făcut ca inimile tutu- când s-a aplaudat în biserică, sfinţia sa recitând, după Manifestarea Festivă organizată de Forul Democrat al trece mâine graniţele U.E.: pe râul Prut sau pe
ror să freamăte. Românilor din R. Moldova la 27 noiembrie, în minuna- dincolo de Nistru.
slujbă şi predică, din poezia marelui nostru poet. ta şi pătrunsa de spirit românesc sală a Teatrului de Re- Este o misiune a istoriei de care poporul
La microfon vin Colonelul în rezervă Anatolie Caraman, cavaler al vistă „Ginta Latină”. Urma ca în zorii zilei următoare,
reprezentanţii Filialei Ordinului „Ştefan cel Mare”, preşedinte al AVR-1992 român trebuie să fie mândru şi pe deplin res-
Forului Democrat al „Tiras-Tighina”, şi-a amintit de anii grei şi însângeraţi, sâmbătă, delegaţia Uniunii Scriitorilor din Moldova să ponsabil!
Românilor din Mol- cei care au fost atât de groaznici prin luptele de la Nis- purceadă pe urmele „Marii Uniri”, spre Cetatea ei, spre Să ne regăsim mai întâi în România, iar
dova din raionul Or- tru din 1992, încât nici în filmele documentare ale lui Alba-Iulia, ca să ducă mesajul Basarabiei, mesajul pro- împreună cu ea – şi-n Uniunea Europeană.
hei, în frunte cu dom- Ion Bujor nu au încăput cu toată drama şi durerea acelor fundei şi fireştii dorinţe de a fi în rând cu lumea în faţa a E unica noastră şansă.
nul Gheorghe Maxi- destine şi evenimente, şi-a exprimat părerea că docu- Lui Dumnezeu şi a lumii, de a fi împreună cu Ţara Unită Aşa să ne ajute Dumnezeu!
an, care accentuează: mentarul dat este foarte bun, dar că realitatea a fost mult într-o Europa Unită şi ea.
„Ziua Unirii a izvorât mai dură.
Nina JOSU, Elena TAMAZLÂCARU Nicolae DABIJA
Nr. 48 (3352), 3 decembrie 2009
„Democraţia este singurul sis-
tem compatibil cu libertatea umană,
dar are un viciu fundamental: n-are
criterii de selecţie a valorilor.”
(H. Bergson)
Din cauza acestui viciu funda-
mental al democraţiei în Basarabia a
avut loc un accident istoric: la putere
a venit pentru două mandate conse-
cutiv un partid fără valoare, fără o ideologie clară, fără
o elită politică, fără intelectualitate - o fosilă a fostului
p.c.u.s. Într-un fel sau altul, acest partid anacronic pen-
tru secolul 21, aflat chiar în inima Europei, trebuie să
dispară de pe arena politică. Eventualele alegeri antici-
pate au partea lor proastă şi partea lor bună. Cea proastă
este că perpetuarea în timp a crizei politice actuale pe
o perioadă de încă aproape un an va fi drastică pentru
Republica Moldova. Investitorii, creditorii străini vor
ezita să vină în R. Moldova până nu se va clarifica situ-
aţia politică (le dăm dreptate, fiindcă pe parcursul celor
opt ani de guvernare comunistă au fost atâtea cazuri de
tratare nedemnă a lor). Vor fi ratate posibilităţile con-
certării acţiunilor anticriză cu partenerii occidentali.
Datorită străduinţelor comuniştilor, care au lăsat în
urma lor o adâncă gaură neagră în buget (s-au condus
de principiul: după ei potopul!), noua guvernare liberală
a început-o cu mari probleme, în primul rând, cu reţine-
rea salariilor. Problema democraţilor este că nu ştiu să
folosească unele instrumente simple cum au făcut co-
muniştii. Primul scop al bolşevicilor în timpul puciului
din noiembrie 1917 a fost ocuparea poştei şi telegrafu-
lui. Astăzi, la peste două luni după venirea la guvernare
a AIE, practic întreaga mass-media mai este controlată
de comunişti. Foarte mulţi oameni de rând nu cunosc
dedesubturile, cauzele reţinerii salariilor, de aceea dau
vina pe incapacitatea liberalilor de a guverna (alimen-
tată intens de comunişti prin mass-media). Adevărul e
că aceasta este o mină plasată de comunişti încă din pri-
măvară. Majorarea salariilor profesorilor din aprilie şi
septembrie a fost făcută fără acoperire financiară (adică
fără bani), obligând autorităţile locale, administraţiile
organizaţiilor bugetare să plătească această majorare
din banii rezervaţi de la buget pentru lunile decembrie,
noiembrie. Astfel s-a ajuns la situaţia că în noiembrie
bugetul anual este deja consumat. Comuniştii încă din
primăvară trebuiau să efectueze şi să aprobe rectifică-
rile de rigoare la buget. Puteau face acest lucru (dacă
doreau) şi în septembrie prin ultimul guvern Greceanâi,
însă n-au făcut-o intenţionat, pentru ca toate oalele să
se spargă de capul liberalilor. Astfel s-a ajuns în noiem-
brie cu bani în vistierie veniţi din împrumuturi destina-
te acoperirii deficitului bugetar (generat de guvernarea
foarte proastă a comuniştilor că nu aveau s-o facă libe-
ralii în mai puţin de două luni de guvernare. E la min-
tea cocoşului), dar fără posibilitatea de ai distribui din
cauza nerectificării bugetului. Acest lucru trebuia expli-
cat populaţiei. În fiecare zi trebuia să iasă la televizor
(la acelaşi post public Moldova 1) câte un demnitar de
prim rang din AIE şi să explice acest lucru, dar şi al-
tele, pe care le speculează intens comuniştii (cum ar fi
majorarea tarifelor în transport, anularea gratuităţilor în
transport ş.a.). Partea bună a alegerilor anticipate ar fi
că după ele să scăpăm de această majoritate comunistă
în Parlament, care pe parcursul celor patru ani vor pune
beţe-n roate şi vor zădărnici orice tentative de modifi-
care a Constituţiei croite după placul comuniştilor, mo-
dificări cerute de noua poziţie a Republicii Moldova în
Europa. În eventualele alegeri anticipate comuniştii nu
au nicio şansă de a lua mai mult de 20...30%, cu con-
diţia ca partidele aflate astăzi la putere să exploateze
din plin această situaţie favorabilă (nu aşa cum o fac în
aceste prime zile de guvernare).
Ei bine, să revenim la problema partidului comu-
niştilor şi perspectivele lui. Este cunoscut faptul că vi-
abilitatea unui partid se bazează pe trei piloni de bază:
existenţa unei doctrine clare; calitatea membrilor săi şi
gradul de democraţie în interiorul lui. Indirect influen-
ţează, desigur, şi conjunctura politică (aduceţi-vă amin-
te cum a ajuns la putere un partid cum a fost cel al agra-
rienilor), gradul de maturitate al membrilor societăţii şi
alţi factori. Să încercăm să dezghiocăm această făcătură
moldovenească de partid – p.c.r.m. Naşul acestui partid
este P. Lucinschi. P.c.m. scos în afara legii la începutul
anilor ‘90 pentru crimele comise împotriva acestei frân-
turi de popor român din Basarabia ocupată, readus în
cadrul legii de P. Lucinschi (pe atunci preşedinte al Par-
lamentului) la mijlocul anilor ‘90, acest partid a dat naş-
tere acestei hidoase creaturi – partidul comuniştilor din
Republica Moldova. V. Voronin, considerat tatăl acestui
copil din flori, a jucat pe câteva momente favorabile
partidului său: pe nostalgia unei pături a populaţiei (în
Am rămas sur-
prins, pe 22 noiem-
brie curent, văzând o
grămadă de oameni
la intrarea în Liceul
rus „Nikolai Gogol” SĂ SE AUDĂ LA PALATUL COTROCENI - DIN GURA MEA
din Bălţi. Ăştia erau
români basarabeni,
cu paşapoarte româ-
neşti, sosiţi aici pentru a parti-
cipa la scrutinul turului I al campaniei de alegere
a Preşedintelui României.
Am aşteptat vreo jumătate de oră, apoi am
hotărât să plec, intenţionând să revin spre seară,
sperând că va fi mai puţină lume. M-am prezen-
tat pe la orele 19.00, nu mai era îmbulzeala de di-
mineaţă, şi în 15-20 de minute am şi votat... cum
trebuie. În liniştea serii rusificate a Bălţiului, mă
bucurasem: iată ce înseamnă, îmi ziceam, când se
inaugurează sedii de votare şi în alte localităţi. A
doua zi, după ce mi s-a transmis, că în toată Re-
publica Moldova au votat doar 8777 de persoane,
fireşte, m-am întristat.
Nimeni nu cunoaşte cifra reală a basarabe-
nilor cu cetăţenie română. O parte din ei – nu-
meroasă sau redusă – trudeşte din greu prin ţări
străine. Şi, totuşi, au participat puţini. Aceasta e
dimensiunea reală a obrazului naţional. Adică
obrazul e gros, iar naţionalul - subţire din cale
afară, ca şi inexistent. Am memorizat declaraţia
unei individe de vreo 50 de ani, difuzată întâm-
plător la un post de televiziune: pe ea n-o interesa
nici Moldova, nici România, avea, pur şi simplu,
nevoie de paşaport, ca să se cărăbănească cât mai
repede şi cât mai departe de aici.
Cunosc o sumedenie de moldoveni cumseca-
de, care, din motive obiective, n-au reuşit să devi-
nă cetăţeni români. Persistă, deocamdată în pro-
pria imaginaţie, şi o armată întreagă de potlogari
Literatura şi arta
ÎNCEPUTUL SFÂRŞITULUI
PCRM?
special a celei alolingve, dar şi oamenilor în etate) după
defunctul imperiu u.r.s.s.; pe guvernarea proastă efectu-
ată de aceeaşi nomenclatură comunistă puţin colorată în
democraţi (Sangheli, Lucinschi, Moţpan ş.a.), fapt ce a
condus la pauperizarea populaţiei (se ştie însă că aco-
lo unde este sărăcie este teren propice pentru a încolţi
germenii ideologiei comuniste); pe dezbinarea partidei
naţionale şi pe marile trădări în sânul ei (mă refer, în
special, la I. Roşca). Toţi aceşti factori au favorizat apa-
riţia acestui partid, acapararea puterii şi guvernarea pe
o perioadă atât de lungă. Declarându-şi apartenenţa la
ideologia comunistă (de ochii lumii pentru cei prostiţi şi
manipulaţi), în realitate au promovat cea mai urâtă for-
mă a capitalismului sălbatic. În vorbe au fost comunişti,
dar în fapte - cei mai aprigi promotori ai capitalismului
sălbatic pentru sine. Comunistul nr. 1 V. Voronin cu fe-
cioraşul său miliardar şi cu tovarăşi de partid milionari
reprezintă cazul cel mai elocvent al acestei ambiguităţi.
Marea problemă a acestui partid anacronic a fost
lipsa cadrelor. Din vechea nomenclatură comunistă, în
care erau persoane destul de bine pregătite, în p.c.r.m.
s-a scurs masa de cea mai proastă calitate. Nefiind ob-
servabil acest lucru în perioada primului lor mandat, a
ieşit însă în evidenţă, în special, după ce au acaparat pu-
terea în urma catastrofalelor (pentru partidele democra-
tice) alegeri din 2001. Infantilitatea politică a majorită-
ţii liderilor puzderiei de partiduţe democrate de atunci,
ALbA-IuLIA. 1 DeCeMbrIe 1918
care nu le-a permis să se unească în lupta cu duşmanul
lor comun – p.c.r.m. –, a condus la un scor catastrofal în
alegerile din 2001. P.c.r.m. practic nu avea cadre pentru
a completa toate ramurile puterii la diferite niveluri, ast-
fel plasând persoane docile din afara partidului (este ca-
zul lui Tarlev, Greceanâi şi Dodon, la început, ş.a.), care
mai apoi au devenit nu numai membri ai p.c.r.m., dar şi
unelte docile în mâinile liderului lui – V. Voronin..
Cât priveşte democraţia interpartinică, ea a lipsit
dintotdeauna la toate partidele comuniste. Însă în cazul
p.c.r.m. acest lucru a fost adus până la absurd. Toată
puterea în partid şi în stat, timp de opt ani, s-a aflat în
mâinile unui singur om – V. Voronin. El a fost perma-
nent preşedinte al p.c.r.m., preşedinte al Republicii, pre-
şedinte al Parlamentului (în special în primul mandat)
şi prin cumul prim-ministru. El a substituit procuratu-
ra. De fapt, timp de opt ani nu a condus p.c.r.m., ci V.
Voronin, într-o manieră demnă de invidiat de înaintaşii
săi comunişti: „Spunem Voronin, subînţelegem partidul.
Spunem partidul, subînţelegem Voronin.” Acest miliţi-
an sovietic prin comportament, duplicitar prin gândire
şi acţiuni (comunist în vorbe şi capitalist în fapte), bir-
jar prin expresii, a condus timp de mai mult de opt ani o
frântură de popor, aducând-o la cel mai jos grad de să-
răcie (la acest capitol suntem primii pe continentul eu-
ropean), a condus un partid în stilul cel mai dictatorial.
Lipsa democraţiei în interiorul partidului îi va apropia
sfârşitul. Dacă ar fi fost un partid veritabil, cu o elită in-
telectuală nonconformistă, p.c.r.m. ar fi acceptat refor-
marea partidului în contextul realităţilor de astăzi. Într-o
Europă democrată a secolului 21, este prezentă o stângă
suficient de puternică, însă categoric (folosesc terme-
nul dictatorului Voronin) nu este loc pentru un partid de
extremă stângă de sorginte stalinistă. V.Voronin a fost
întemeietorul p.c.r.m., tot el va fi şi groparul lui. Însă
în acest partid (aşa cum este) sunt şi oameni cu min-
DUMINICĂ PENTRU DÂNSUL VOI VOTA
– vocabulă corectă - cu paşapoarte româneşti în
regulă. Nu mă amestec în politica mare, dar, ca
om simplu, mă întreb, ce a avut de câştigat sta-
tul român în consecinţa acestei generozităţi? Din
sutele de mii de deţinători ai paşapoartelor, nici
măcar zece mii n-au completat lista celor cu spirit
românesc. De cetăţenie română trebuie să benefi-
cieze, în primul rând, basarabenii care simt româ-
neşte. Aceştia, la dorinţa autorităţilor, pot fi uşor
depistaţi, ceilalţi – să aştepte... până la infinit.
Nu-mi evocaţi, cu titlu de scut protector, dreptul
istoric sau valorile europene, căci de la o vreme
nu le prea înţeleg rostul.
De calitatea redusă a obrazului naţional, ca
să fim obiectivi până la capăt, suferă şi românii
din Metropolă. Cincizeci la sută din populaţia
ţării, participante la scrutin, nu mi se par chiar
atât de relevante. Uimeşte, negativ şi preponde-
rent, absenteismul celeilalte jumătăţi. Plecaţii
prin americi sunt şi mai inactivi. La alegerile din
2004, doar zece procente din românii New Yorku-
lui s-au prezentat la urnele de vot.
În ultimele zece zile sacrific timp enorm, pri-
vind emisiunile postului de televizine bucureş-
tean Realitatea TV. De m-aş întoarce cu zece zile
înapoi – n-aş privi nici una. La finele fiecăreia,
te alegi cu inimă rea. M-am convins pentru a mia
oară că unii români vorbesc mult şi spun puţin
aşa: se naşte trăncăneala. Am făcut şi o desco-
perire ştiinţifică: m-am pomenit în imposibilita-
tea de a înţelege ceva, după ce cinci telejurnalişti
tea trează, care nu vor dori să-l urmeze până în ultimul
drum pe acest kamikaze, Voronin.
Deci p.c.r.m. nu a fost şi nu este un partid în toată
legea. Este o adunătură de aventurieri, în mare parte se-
midocţi, ca şi şeful lor, pe care i-a legat doar interesul
personal. Fără o ideologie clară, fără o elită politică de
calitate, acest partid anacronic nu are nicio şansă de su-
pravieţuire. Au mai fost cazuri similare în această scur-
tă istorie a democraţiei în Basarabia. Este şi cazul unui
alt partid care nu a avut o identitate clară, fără materie
cenuşie - partidul democrat-agrar, condus de „ilustrul”
geometru de pe malul Bâcului D. Moţpan (dar parcă V.
Voronin este mai breaz?), care a dispărut fără urmă, tot
atât de repede cum a apărut. Acelaşi lucru s-a întâmplat
şi cu p.p.c.d. În multiplele declaraţii, îmbrăţişând doc-
trina creştin-democrată, în realitate, cel puţin în ultimii
ani, coalizând direct cu antipozii lor ideologici – p.c.r.m.
–, l-au idolatrizat pe satana, bătând cât mai crunt în cei
mai apropiaţi din punct de vedere ideologic. Din mo-
mentul când şi-a pierdut identitatea de partid antipod al
p.c.r.m., de unic partid anticomunist, atunci a început
sfârşitul p.p.c.d. Trădând aspiraţiile clare proromâneşti,
prounioniste, proeuropene, anticomuniste ale adepţilor
săi, conducerea compradoră (sinistra troică Roşca-Secă-
reanu-Cubreacov) a adus acest partid, altădată unic par-
tid pronaţional, spre acest final fatal. Electoratul nu este
atât de prost cum consideră unii şmecheri. În pofida
maşinăriei propagan-
distice fără precedent,
a condiţiilor extrem de
avantajoase create de
guvernarea roş-oranj
în cele două runde
consecutive din recen-
tele alegeri, p.p.c.d.
a luat cele mai puţine
voturi din toată istoria
existenţei lui (circa
2%). Electoratul pro-
naţional, în sfârşit, l-a
pedepsit, aruncându-l
la groapa de gunoi a
istoriei. Este necesar
să apară o altă con-
strucţie pe rămăşiţele
p.p.c.d.
Devine tot mai
clar că politica îm-
păciuitoare a AIE în
raport cu p.c.r.m. este
păgubitoare atât pentru AIE, cât şi pentru acest colţ de
ţară bântuit de sărăcie şi nevoi. Clica p.c.r.m., în frun-
te cu ideologul principal V. Voronin, poate considera
aceasta drept o slăbiciune a noii guvernări. O cunoscu-
tă expresie populară spune că „...cu porcul trebuie să te
comporţi porceşte”. Comuniştii nu se pot debarasa de
ideile permanentelor revoluţii promovate de mentorii
lor ideologici. Satisfaceţi-le această dorinţă diabolică,
dar faceţi-o în aşa mod ca să le fie şi groparul p.c.r.m.
Porniţi războiul dosarelor. Hărţuiţi-i încontinuu (cum au
procedat ei cu voi). Faceţi ca plasa justiţiei să nu fie nici
prea deasă (ca peştii mai mici să mai poată scăpa), dar
categoric să nu fie prea rară. Rechinii trebuie să răspun-
dă din plin pentru tot ce au făcut împotriva poporului.
Au jefuit cu nemiluita, înjghebându-şi averi de miliarde
de euro (este cazul lui Oleg Voronin, fecioraşul comu-
nistului nr. 1 V. Voronin, al altor fecioraşi şi demnitari).
Prin crearea lobby-urilor în diverse licitaţii a favorizat
trecerea banului public (sute de milioane) din buzunarul
statului în cel al Familiei. Prin provocările din 7 aprilie
au returnat o manifestaţie paşnică pe făgaşul stricăciu-
nilor, provocând pierderi materiale de sute de milioane,
dar şi pagube morale sutelor de tineri hărţuiţi de poliţia
lui Papuc, părinţilor celor trei tineri decedaţi. Prin luxul
ieşit din comun de la vile şi din diverse reşedinţe a pre-
judiciat bugetul, şi aşa extrem de găurit, de alte sute de
milioane. Să răspundă din plin pentru şansele ratate de
integrare europeană, de liberă circulaţie în spaţiul euro-
pean, de a avea un trai decent, ca la occidentali, cu sala-
rii decente (măcar ca la fraţii noştri din România).
Voronin vrea să exploateze la maximum problema
alegerii preşedintelui republicii. Pentru a participa la
aceste alegeri comuniştii înaintează diverse condiţii,
una mai deocheată decât alta. Una dintre cele mai ne-
ruşinate cerinţe înaintate de Voronin strecurată în pre-
să ar fi asigurarea imunităţii întregului partid. Adică a
ori
polemizau nervos, concomitent şi întruna, fără a
se asculta reciproc. Asistam la un cor cu voci in-
descifrabile. Până la urmă, realizezi că s-a discu-
tat despre fleacuri şi nicidecum despre probleme
majore: cine şi ce năzdrăvănii a făcut în ultimul
cincinal, cine cu cine se uneşte acum. Surprinză-
tor e că inşii care visează la un posibil parteneriat
anterior se împroşcau cu invective ca nişte opo-
nenţi ireconciliabili. În fine...
Voturile românilor basarabeni n-au influenţat
în nici un fel rezultatul scrutinului precedent. Cu
siguranţă, aşa va fi şi în al doilea tur. Pentru că
în Basarabia sunt multe paşapoarte româneşti şi
foarte puţini români.
Cetăţenii din afara graniţelor ţării se con-
fruntă cu alte probleme, comparativ cu românii
din Metropolă. Să ştie Palatul Cotroceni din gura
mea: în învăţământul naţional din Republica Mol-
dova românismul pluteşte ca o fantomă nedorită
şi plictisitoare. Aici e unicul loc în Europa unde
experimentul tragic a reuşit: poţi deveni profesor
fără a citi măcar o carte. Despre corupţia în pro-
cesul de instruire, orice student te informează mai
bine, prezentându-ţi detalii inedite, pe care nici
poliţia economică nu le deţine. Situaţia este atât
de gravă, încât doar romanticii prostănaci şi min-
cinoşii speră la o ameliorare.
România acordă burse şi locuri în universităţi
multor tineri basarabeni, cheltuind sume enorme
din bugetul statului, dar nici a suta parte dintre ei
nu se întorc acasă. După absolvire, e dreptul lor
tuturor celor cca 30 000 de membri (atâţia membri are
p.c.r.m. – spune V. Voronin, printre care vreo 5000 de
diferiţi funcţionari, care au fost atraşi în sistemul corupt
de guvernare comunistă şi au comis (de voie sau de ne-
voie) diverse fraude. Ei bine, am spus-o şi mai sus, nu
este neapărat ca peştişorii mai mici să fie prinşi în pla-
sa justiţiei, fiindcă sunt cam mulţi. Este clar că Voronin
nu se gândeşte la ei. El se gândeşte la sine, la Familie.
Împreună cu acei infractori mulţi şi neînsemnaţi vrea să
obţină imunitate şi Voronin cu Familia. Culmea obrăz-
niciei. Familia Voronin, cu o avere de peste 3 mlrd de
euro, adică aproximativ 50 mlrd de lei, ceea ce repre-
zintă aproximativ a 10-a parte din produsul intern brut
(PIB). Vă puteţi închipuiţi aşa ceva. Doar timp de cca
10 ani Familia Voronin s-a căpătuit cu o avere uriaşă,
iar acum doreşte linişte, pentru a huzuri în continuare.
Cum se poate explica acest lucru dacă prin 1999 O. Vo-
ronin (ca şi taică-său) era la nivelul multora dintre noi
(ca venituri). Numai prin furt, prin trafic de influenţă,
prin lobby-ul tatălui său. Nu poate exista o cale lega-
lă pentru a acumula averi atât de mari într-un timp atât
de scurt, făcând business doar în limitele acestui colţ
de ţară. Majoritatea miliardarilor din lumea civiliza-
tă (cu excepţia unui număr mic) au devenit miliardari
pe parcursul mai multor generaţii. Culmea imoralităţii.
Familia deţine de cca 160 de ori mai mult decât a fost
subvenţionată de la buget întreaga agricultură (313 mln
lei); de cca 27 de ori mai mult decât subvenţionarea în-
tregului sistem de ocrotire a sănătăţii (1822 mln lei); de
cca 127 de ori mai mult decât finanţarea de la buget a
întregului sistem al educaţiei (394 mln de lei) etc. Potri-
vit Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare,
în Republica Moldova PIB-ul pe cap de locuitor a fost
anul trecut în valoare de 980 USD, în Ucraina – de 2
260 USD, în Belarus – de 3 800 USD, în Rusia – de
5 300 USD, iar în România – de 5 600 USD. Deci, un
singur om (Oleg Voronin) deţine atât cât le revine din
PIB la cca 500 000 de locuitori. Despre ce fel de mo-
ralitate se mai poate vorbi în acest caz? Atunci când
Familia Voronin se ghiftuieşte în belşug, când domni-
ţa Katiuşa Voronin are o mare durere de cap – cum să
reuşească să cheltuie atâţia bani ai tatălui şi bunicului,
copiii din multe familii nevoiaşe, bătrânii neajutoraţi se
află sub nivelul subzistenţei. În sfârşit, este înţeles com-
portamentul lui Voronin de a apăra miliardele lui Oleg.
Categoric, prin orice mijloace. Mă miră însă râvna cu
care îl apără cu diferite ocazii diferiţi tovarăşi de partid,
începând de la haiducul Grigori Petrenko şi terminând
cu comisarul Munteanu. Pe lângă solidaritatea partini-
că, teama de şef există şi alte pricini. Lucrurile s-au cla-
rificat atunci când s-a demonstrat că respectivul pisoi e
cu pufuşor pe botişor în problema monopolizării impor-
tului de carne. Orice ar îndruga tov. Munteanu, însă ori-
cine a făcut vizite în România a observat că la nivelul
salariilor lor (care întrec de 5-10 ori salariile şi pensiile
noastre) preţul, de exemplu, al unui kilogram de carne
afumată în România este de circa 80 de lei, atunci când
în Republica Moldova este de cca 130-140 de lei.
Ce avem însă astăzi? Care este situaţia reală în acest
partid, considerat până mai ieri de nezdruncinat? Prima
fisură în fundamentul acestui partid a apărut odată cu
plecarea lui M. Lupu şi a unui grup de simpatizanţi şi
aderarea lor la Partidul Democrat, constituind, de fapt,
un centru de cristalizare a stângii din Basarabia. Nu mai
este nimic în acest partid ce i-ar ţine împreună. Acum
Voronin nu mai este atotputernicul de odinioară. Însă
marea problemă basarabeană constă în existenţa unei
pături însemnate de electorat de stânga, care se depla-
sează de la un partid de stânga la altul. Acest electorat
de stânga după o perioadă de incertitudine (pentru el)
la începutul anilor ‘90 s-a orientat spre PDAM şi miş-
carea interfrontistă, care au creat coaliţia monstruoasă
din 1994-1998, şi care a dispărut de pe arena politică
tot aşa de repede cum a apărut. Partidele apar şi dispar,
electoratul însă, în linii mari, rămâne acelaşi. Este atras
de diferiţi poli. Anume acest electorat a devenit sprijinul
nou-născutului partid al unor vechi comunişti cu nume-
le - p.c.r.m. La primele alegeri ale acestui partid din
1998 el a luat cca 40% din mandatele de parlamentari
– prea mult pentru un partid nou. Ce ar trebui să facă
noua coaliţie guvernamentală pentru a scăpa de p.c.r.m.
şi a limita scurgerea electoratului de stânga în masă
spre noi structuri de stânga? O cale ar fi informarea ce-
tăţenilor cât mai pe larg asupra caracterului criminal al
partidelor comuniste. Să fie pusă în aplicare propune-
rea Uniunii Europene de condamnare a comunismului.
Basarabia este unul din puţinele state din Europa care
încă nu au făcut acest lucru. Acesta va fi şi un act de
comemorare a sutelor de mii de basarabeni victime ale
regimului comunist.
Valeriu DULGHERU
să-şi caute o bucată de pâine
prin alte ţări, dar oare pentru
asta plăteşte patria mea isto-
rică? Dacă aşa o fi tendinţa,
să se înscrie candidaţii ba-
sarabeni pe bază de concurs
general! Ca toţi românii!
Plecând la voie în alte părţi,
îi vom regreta pe absolvenţii
noştri, în schimb statul român va scăpa de remuş-
cări financiare.
România acordă Republicii Moldova un cre-
dit de 24 de milioane de euro pentru a rezista mai
uşor în condiţiile crizei economice. Gest excelent
pentru şubreda economie a republicii, deşi bănu-
iesc că nobleţea facerii de bine este apreciată doar
de cei 8777 de basarabeni, participanţi la primul
scrutin, şi de un alt grup de sufletişti români, fără
paşapoartele ţării de origine.
Dintre toate categoriile sociale, îi compăti-
mesc îndeosebi doar pe colegii jurnalişti. Dânşii
întotdeauna au luptat pe piscul baricadei spiritua-
le a românismului în Basarabia. Aportul lor, con-
cret şi integral, verificat în orice clipă a timpului,
în văzul tuturor, încape în zicala strămoşească: Ce
e scris e sfânt.
Ei sunt puţini. Foarte puţini. Nici la cifra de o
sută nu ajung.
Ei ridică un salariu mic. Foarte mic. Uneori,
chiar nimic.
Dacă nu li s-ar plăti, ziariştii rămâni mereu
la datorie. Acesta e destinul lor, aici în Basarabia:
să scrie, să gândească şi să simtă româneşte. În
dimineaţa zilei de 7 decembrie, cu dragoste să-şi
amintească Preşedintele României de aluzia mea
în rol de sugestie, or eu, în duminica ce vine, pen-
tru dânsul voi vota. Aşa să-l inspire... Zalmoxis!
Iulius POPA
3
AUT!
ŞI MAI DEPARTE?!...
În ultima vreme se
anunţă gălăgios despre
mari mişcări telurice în
subteranele partidelor
noastre politice. Unii se
adună, alţii se despart.
Cică e gata să crape ceea
ce se credea ieri de ne-
zdruncinat. Se intră în
faza analizelor, a dezbate-
rilor mai întotdeauna cu
referinţe apocaliptice la
ce se poate întâmpla dacă
nu ne unim. Refren arhi-
cunoscut, ce stăruie în auz
ca melodia învechită pe o placă spartă de patefon din
muzeu... Mandatarii ne oferă noi spectacole şi cu sus-
pans pentru reprezentaţiile viitoare. Va fi ales sau nu
va fi ales Lupu şi de ce treapădă atât de des la Mos-
cova şi se dezice de neam? Ziua de 7 decembrie se
anunţă ziua X...
Jocuri pentru public
Dincolo de stupizenia situaţiilor care te lasă uneori
crucit, trebuie să recunoaştem că ipoteticul în politică
întotdeauna a oferit spaţiu pentru dezvoltarea imaginaţi-
ei. E un joc incitant. Şi nu numai pentru analiştii în spe-
ţă, care clădesc combinaţii, se întrec în premoniţii, fac
pronosticuri, chiar dacă sunt răsturnate „cu brio” în cele
mai multe cazuri. Şi încă în pofida sondajelor şi a inves-
tigaţiilor celor mai „prestigioase şi credibile” instituţii de
analiză.
Ce mai tura-vura! Politica ne învaţă multe, iar lucrul
cel mai preţios e că face să ne obişnuim chiar şi cu stări-
le de şoc. În perioada apropierii alegerilor lumea întreagă
parcă ar trăi senzaţia dinaintea starturilor pe hipodrom.
Votul din buzunar nu e altceva decât miza fiecăruia în
favoarea bucefalilor angajaţi în cursă. Dar paralela rezis-
tă numai până la momentul răsturnării conţinuturilor din
urne. După acea, conştientizăm că am participat de fapt
la cel mai democratic scrutin. Vorba unui deputat de azi,
nimerit şi dumirit de o nouă realitate: cât nu eşti ales –
poţi vocifera împotriva comuniştilor (cu toţi „proştii din
piaţă”), dar odată intrat în elita selecţilor, trebuie să uiţi
de jargonul infect al străzii, căci se cuvine să-i tratezi
pe înverşunaţii duşmani de ieri ca pe nişte colegi par-
lamentari. Înduioşătoare lecţie de bun-simţ şi educaţie,
dacă n-am şti că politicienii pot fi prieteni doar împo-
triva cuiva. De îndată ce „împotrivitul” a fost doborât,
nu mai există motivaţie de prietenie cu cei pe care ţi i-ai
luat părtaşi să-l dai jos. Devii mandatar. Devii concili-
ant şi înţelegător. Ai alt statut. Responsabil de fericirea
poporului, nu-ţi mai aparţii. Coaliţiile măcar „şi cu dra-
cul” intră în rafinamentul luptei poziţionale până în clipa
când aştepţi să-ţi devină din nou duşman. Prostimea mi-
tingardă nu are de unde conştientiza subtilitatea jocului.
Cu toate că, în subsidiare, ferite de ochiul curios, se
ştie că, de fapt, toată cacealmaua, vânzoleala şi exibiţi-
ile preelectorale nu sunt decât prezentaţii de bâlci. Or,
până la urmă, în scenariul spectacolului triumfă legea
şobolanului, adică în lupta pentru supremaţie la putere,
cel mai şiret (nu neapărat cel mai puternic) îl papă pe cel
mai puţin vigilent. Odată partida încheiată şi împărţirea
făcută, observi că „rivalii de moarte” de ieri nu mai au
coarne şi refuzi să crezi că cel mai neplăcut lucru folosi-
tor e atunci când descoperi că ai şi tu defectele care nu-ţi
plac la alţii. Materialitatea faptelor trebuie să se supună
adevărului transcendental al învingătorilor.
Nu revenim la răssăţioasa temă a electoralelor noas-
tre atât de originale dintr-o obsesie a zgândăririi rănii.
Nu e prima dată şi nu va fi ultima a călcatului în greblă.
Alianţele, mezalianţele, numite la supărare şi altfel, fac
parte din repertoriu.
Lecţii pentru mâine.
Ne întrebăm cum de am ajuns la această stare de de-
rută?
Ruptura s-a produs după manevrele flotante şi flic-
flacurile politicienilor „rasaţi” al căror mesaj creştinesc,
dacă ar fi să utilizăm un termen fotbalistic, au învăluit
lumea cu abureala patriotismului lozincard şi mincinos.
Am trăit în vrăjire, crezând că mişcarea naţională nu a
murit sub securea tranziţiei şi a forţelor şovine. Acum
putem afirma că ceea ce un popor întreg a obţinut în
anul 1989 a fost diluat de liderii carismatici ai mitinguri-
lor cu „Jos comuniştii!” în apă chioară de descântat proş-
tii. Înţelegerea a venit târziu. Şocul a provocat o mare
decepţie şi o imensă derută. După izbânda comuniştilor
din 2001, a urmat cea din 2005. Nu s-a mai strigat „Jos!,
pentru că „ai noştri” au ajuns sus. Victoria comuniştilor,
întăriţi la cârma puterii, era trâmbiţată şi pentru 2009 şi
degeaba unii îşi rupeau coardele vocale şi-i dau pe gura
morţii. Cu cât mai mult li se prezicea pieirea, cu atât mai
tare le întăreau poziţiile! Organizarea spectacolelor din
perioada imediat următoare după declararea indepen-
denţei – „noi suntem buni, ei sunt răi” – a făcut parte din
scenariul testării maselor în scopul de a le „obosi” şi a
jucat genial pe struna artei diversioniste. Să ne amintim
de tratatul de dezinformare al lui Volkov – Discredi-
taţi tot ce merge bine. Implicaţi conducătorii în acţiuni
ilegale, subminaţi-le reputaţia, supuneţi-i dispreţului.
Răspândiţi discordia între cetăţeni! Întărâtaţii pe tineri
contra bătrânilor. Ridiculizaţi tradiţiile! Ascultaţi glasul
poporului, atunci când spune ce vrem noi. Toată arta
discreditării se bazează pe înşelătorie. Şi parcă nu asta
s-a întâmplat? Vorba unui coleg de breaslă: punct ochit,
punct lovit. Atunci s-a frânt reperul moral, încrederea în
viabilitatea sentimentului de onestitate şi credinţă, arun-
cându-se în solul conştiinţei naţionale sămânţa rea a inu-
tilităţii luptei pentru cauza adevărului.
Nu intrăm în zona teoriilor speculative. Nu chemăm
la revoluţii - mai bine o pace rea decât un război fratri-
cid. Pentru că unde dai şi unde crapă. Uitând de „duş-
manul ideologic”, războirea continuă între noi, căci timp
de pace n-a existat între moldoveni niciodată. Dar poate
măcar acum, în ceasul de pe urmă, ar trebui să nu lăsăm
chiar totul de capul politicianului, chiar dacă e tânăr şi
cu şcoli mari şi limbi străine vorbite? Poate să nu lăsăm
să ne tragă el unde vrea, ca apoi să se retragă strategic
şi şmechereşte în spate, vorba dâmboviţeanului rafinat,
ca să ne lase pradă din nou derutei şi dezamăgirii, ci să-l
împingem noi, alegătorii, unde trebuie să meargă? Ce zi-
ceţi de inversarea rolurilor? E o temă de discuţie pentru
acasă. Că, de, ce avem altceva de făcut. Totuna politica e
spectacol. Numai să nu iasă cum spune morala bancului,
că până la urmă ţinem tot cu ursul...
Efim JOSANU
 4 LIVIU REBREANU - SCRIITORUL
Literatura şi arta
Revenirea Lupoaicei
Nr. 48 (3352), 3 decembrie 2009

Ziua a început cu de flori la monumentul lui Şte- tot acolo unde există români – şi ne asumăm această

CARE NE-A REDAT DEMNITATEA
După aproape un deceniu de prigoană comunistă
la Chişinău, la 27 noiembrie, în chiar ziua de naştere,
bustul marelui Liviu Rebreanu, cel care a conferit ro-
manului românesc o valoare inestimabilă, fiind situat
în galeria marilor creatori din literatura universală ală-
turi de Balzac şi Zola, Thomas Mann şi Ibsen, Tolstoi
şi Dostoievski, Thomas Hardy şi John Galsworthy, îşi
ocupă locul binemeritat pe Aleea Clasicilor Români
din Chişinău.
Moderatorul manifestării, preşedintele Uniunii
Scriitorilor din Moldova, academicianul Mihai Cim-
poi, la dezvelirea bustului marelui creator avea să ac-
centueze că statuia foarte inspirată a lui Liviu Rebrea-
nu - lucrarea marii sculptoriţe Miliţa Petraşcu, disci-
polă a marelui Brâncuşi - interzisă timp de opt ani,
vine aici, la locul lui predestinat, pe Aleea Clasicilor
Români. Referindu-se la adâncimea psihologică şi pu-
terea de pătrundere, care l-au făcut pe Rebreanu unul
dintre marii prozatori ai literaturii universale, Mihai
Cimpoi a accentuat că marele scriitor este, prin exce-
lenţă, şi basarabeanul nostru, bineînţeles în Ion, care
reprezintă specia ţăranului român în genere; scriitorul
s-a gândit, de altfel, şi la un Ion basarabean, deci cu-
noştea realităţile noastre, basarabene, a scris şi o bro-
şură despre Basarabia, a fost şi la Chişinău.
Preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu,
a rememorat că depunea flori în acest loc, pe când era
pus fundamentul pentru bustul marelui scriitor Liviu
Rebreanu, şi-a reiterat convingerea că acei care au un
ideal pot să schimbe lucrurile. „Datorită nouă, tuturor,
astăzi l-am readus acasă pe Rebreanu. Din păcate,
avem şi mari „patrioţi”, „istorici”, care sunt departe
de clasicii noştri, de cultura, de istoria noastră, de noi,
cei care ne numim români, şi nu cunosc că Rebreanu
a fost la Chişinău. Mulţumesc preşedintelui Uniu-
nii Scriitorilor, academicianului Mihai Cimpoi, care
a insistat să inaugurăm acest bust, este insistent şi în
rezolvarea altor probleme, pentru că datorită Uniunii
Scriitorilor avem această Alee a Clasicilor. Eu sunt
convins că Uniunea Scriitorilor va avea această pozi-
ţie şi în continuare, că aici vor fi statuile scriitorilor
care merită, pentru că sunt şi alte proiecte. Să ne mân-
drim în continuare cu înaintaşii noştri, care ne-au scos
în lume, ne-au susţinut în cele mai grele momente ale
istoriei” – a mai spus domnul preşedinte.
Ministrul Culturii Boris Focşa a dezvăluit: „Nu
ştiu dacă după o perioadă de haos şi dureri avem li-
nişte, dar sunt sigur că o vom obţine în scurt timp şi
vom conştientiza că evenimentul de astăzi este foar-
te important, ne aduce speranţe în ziua de mâine, ne
sporeşte încrederea în dezvoltarea noastră spiritua-
lă. Ne-am integrat în Europa la nivel spiritual atunci,
când cel pe care-l onorăm astăzi ne-a identificat prin
opera sa ca naţiune, am devenit foarte bine cunoscuţi
ca neam, creaţia marelui Liviu Rebreanu fiind tradusă
în cele mai importante limbi ale lumii. Sper că în cel
mai apropiat timp vom dezveli şi bustul marelui poet
Grigore Vieru, cel care a adus o contribuţie însemnată
la dezvoltarea spirituală a neamului”.
Primarul general al municipiului Chişinău Dorin
Chirtoacă a constatat că bustul marelui Liviu Re-
breanu a stat mulţi ani de zile în umbră, şi nu din vina
noastră: ”Dar prin eforturile noastre comune lucru-
rile au revenit pe făgaşul lor. Liviu Rebreanu a ştiut
să scoată la lumină felul nostru de a fi, cu trăsăturile
noastre pozitive, dar şi cu defectele noastre. Poate că,
citind romanul Ion şi toate celelalte cărţi scrise de ma-
estrul Rebreanu, vom reuşi să găsim împăcarea, nece-
sară pentru a fi în acelaşi timp cei care am fost şi sun-
tem, dar şi pentru a fi europeni”.
Părintele şi scriitorul Ioan Pintea a vorbit din
partea delegaţiei de la Bistriţa: „E o binecuvânta-
re de la Dumnezeu că suntem astăzi împreună lângă
chipul marelui Rebreanu. Sunt pentru a şasea oară
la Chişinău şi de fiecare dată m-am plimbat pe Ale-
ea Clasicilor, şi am fost trist şi am fost uimit pentru
că Rebreanu nu a fost aici. Biblioteca Judeţeană de la
Bistriţa, datorită căreia suntem aici, a deschis, împreu-
nă cu Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu de aici de la
Chişinău, o filială a sa, numită Liviu Rebreanu. Dacă
mă uit la bust, constat că acelaşi chip al lui îl avem la
Maieru, la Bistriţa-Năsăud, la Târlişua, la Prislop şi la
Chişinău. Aceasta spune foarte mult despre fraţietatea
noastră şi despre credinţa noastră în valorile naţionale
şi europene”.
Cristina Bălan, elevă la Liceul Liviu Rebreanu
din Chişinău, a spus: „Inaugurarea bustului marelui
scriitor Liviu Rebreanu este un eveniment important
pentru toţi cei care ştiu să aprecieze adevăratele valori
ale culturii române, pentru că rămâne întipărit nu doar
în memorie,
ci şi în ini-
ma tuturor.
Noi, tinerii,
avem pute-
rea să mer-
gem înainte,
să ne dez-
voltăm nu
doar fizic, ci
şi spiritual,
indiferent
de greutăţi-
le prin care
trece popo-
rul nostru
la momen-
tul actual.
Vreau să vă
anunţ că tinerii sunt alături de cei care susţin aceste
evenimente, şi de toţi cei care au talentul de a crea şi a
da viaţă unor personaje eterne”.
După ce bustul marelui Rebreanu a fost sfinţit de
un sobor de preoţi de la Biserica „Sfânta Teodora de
la Sihla”, parohul acestei biserici, părintele-protoiereu
Ioan Ciuntu, care a binecuvântat adunarea, a accen-
tuat: „O lume întreagă se mândreşte cu înaintaşii săi,
cu marile personalităţi, pentru că acestea sunt cele
mai mari valori ale unui neam. Iată că şi Mântuitorul
Hristos ne vorbeşte că lumina nu se ţine sub obroc, ci
se pune sus ca să lumineze tuturor. Scriitorii şi oame-
nii de cultură sunt aleşi de Dumnezeu. Vă îndemn să
aducem lumină, pentru că în felul acesta viaţa noastră
nu va fi zadarnic trăită, ne vom găsi rostul”.
Poetul şi eseistul Daniel Corbu, directorul Mu-
zeului Literaturii Române din Iaşi, care a văzut Aleea
Clasicilor ca pe un adevărat panteon, la care astăzi se
adaugă cel care trebuia să fie demult pe această alee -
Liviu Rebreanu -, a observat: „Fără doar şi poate a ră-
mas cel mai mare prozator de limbă română, pe care
îl comemoraţi în felul dvs. deosebit aici, la Chişinău.
Acest bust va fi un loc de închinăciune pentru toţi iu-
bitorii cuvântului românesc, pentru că acest mare pro-
zator a descifrat ca nimeni altul sufletul românesc”.
Corina Fusu, preşedintele Comisiei pentru Cul-
tură, Învăţământ, Tineret, Sport şi Mass-Media, a
destăinuit: „Comisia a pus ultima semnătură pentru
ca bustul marelui scriitor român şi european Liviu
Rebreanu să fie inaugurat astăzi. A existat în cadrul
comisiei o luptă înverşunată între membrii comisi-
ei din partea Alianţei şi Victor Stepaniuc şi alţii, care
s-au opus ca întotdeauna vehement şi au vorbit lucruri
de mult depăşite. Totuşi acest eveniment a avut loc şi
aş vrea să-l calific ca pe un exemplu şi o mărturie că
schimbarea s-a întâmplat. Cetăţenii nerăbdători ne tot
întreabă: unde sunt schimbările voastre? Astăzi le pu-
tem răspunde: Iată schimbarea! În pofida greutăţilor,
în pofida obstacolelor, pentru că suntem mulţi, pentru
că suntem împreună, vom izbândi şi vom săvârşi fapte
măreţe pentru binele cetăţenilor acestui pământ”.
Mihai Ghodea, vicepreşedinte al PLDM, care a
observat că s-a vorbit despre Rebreanu ca despre un
european, a insistat: „Aş vrea să vorbesc despre Re-
breanu ca basarabean. Pentru că frământările, trăirile
şi suferinţele lui Apostol Bologa din Pădurea spânzu-
raţilor şi setea de libertate din Răscoala sunt atât de
basarabene. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care
şi-au adus contribuţia la înălţarea acestui bust, celor
care ne-au întors demnitatea”.
Serafim Saka a avansat ideea că Aleea Clasicilor
este, de fapt, istoria noastră şi că aşa cum s-a prelungit
această alee, aşa se va prelungi încet, greu, fără a avea
o dată fixă, şi istoria, şi chiar geografia noastră.
Lucia Culev, şefa Direcţiei cultură a Primăriei
municipale, a argumentat: „Această inaugurare este
cadoul din suflet al Primăriei municipiului Chişinău
de ziua de naştere a marelui scriitor român. Deci, la
mulţi ani pentru Liviu Rebreanu şi, totodată, să spu-
nem: „La mulţi ani, România, la mulţi ani pentru ro-
mânii de pretutindeni!”. Conducerii anterioare îi era
frică chiar şi de un bust, care reprezenta o ameninţare
pentru ei. Liviu Rebreanu este acel romancier care ne
face puternici, ne face să ne simţim stăpâni la noi aca-
să, şi datorită puterii pe care o regăsim în operele sale
putem să ducem la capăt ce am început. Să avem gri-
jă de Liviu Rebreanu, de scriitorii noştri, de valorile
noastre, de libertatea şi de adevărul nostru”.
Scriitorului Andrei Strâmbeanu nu i-a venit a
crede că sărbătoarea de astăzi se întâmplă cu adevărat:
„Vreau să-l citez pe marele patriot Gheorghe Ghim-
pu, care spunea că trebuie să ne grăbim, că veacul
democraţiei e scurt. Credeam că de data asta-i lung.
Dar unele declaraţii ale unor lideri democraţi mă în-
grijorează. Toată nădejdea noastră este în începutul cel
de la 7 aprilie. Noi, care am gustat libertatea, n-o s-o
cedăm sub nici o formă. Eu cred în tineretul nostru,
cred şi în tineretul nostru de vârstă înaintată, că nu
vom ceda în nici un caz această libertate pe care am
căpătat-o. Comuniştii moldoveni sunt absurzi, pentru
că romanul Răscoala al lui Liviu Rebreanu este despre
revoluţia din 1907. Ei bine, comuniştilor moldoveni
nu le place nici revoluţia, dacă-i românească. Sunt câ-
teva personalităţi de cultură la noi în R.Moldova foar-
te nedreptăţite. Unul este cunoscutul muzicant Isidor
Burdin, iar altul este pictorul Aurel David, al cărui
mormânt s-a pierdut. Chiar acuma am aflat că e atât
de popular portretul lui Eminescu în Canada, realizat
grafic genial de Aurel David, încât a stârnit interesul
pentru Eminescu însuşi”.
Valeriu Matei a constatat că bustul are o valoare
simbolică, pentru că Liviu Rebreanu poate fi un mo-
del pentru orice scriitor, chiar şi pentru scriitorii de la
noi: „Pentru că Liviu Rebreanu, crescând într-un me-
diu defavorabil afirmării unui scriitor român, graţie
tenacităţii sale a ştiut să-şi însuşească toate valenţele
limbii române, a ştiut să sape ca în bazalt în proza ro-
mânească, să dea modele de roman între puţinii noştri
romancieri, şi să se afirme plenar, ceea ce face ca Ion,
sau Răscoala, sau Pădurea spânzuraţilor, alte romane
ale sale, să rămână de referinţă atât pentru literatura
română, cât şi pentru literatura universală. Unul dintre
cei mai mari scriitori ai neamului românesc şi-a regă-
sit locul şi aici, în inima Chişinăului. Să nu mai pu-
nem problema în ce măsură Liviu Rebreanu este şi ba-
sarabean. Liviu Rebreanu este totalmente basarabean,
pentru că Basarabia este românească”.
Valeriu Matei a mai concluzionat că e cazul să abor-
dăm cu seriozitate, cu tot respectul cuvenit poetului na-
ţional al poporului rus Aleksandr Sergheevici Puşkin,
problema reaşezării bustului său la locul iniţial, între
pomii seculari de pe rondul lateral, acolo unde a fost
inaugurat şi sfinţit la 1885. „Nu e nimic jignitor, nu e
nimic care înseamnă nerespect faţă de literatura rusă, pe
care noi o şi cunoaştem, o şi iubim. Dar acest loc unde
a fost amplasat prin voinţa elitei comuniste nu este pro-
priu pentru însuşi Puşkin” – a mai spus poetul.
Moderatorul manifestării, acad. Mihai Cimpoi,
a intervenit, ca de fiecare dată, cu un moment pito-
resc în ce priveşte dezvelirea bustului lui Caragiale:
„Prim-viceministrul de atunci era cât pe ce să-l in-
terzică, propunând ca el să fie dezvelit şi instalat pe
strada „Caradjale”. Şi eu i-am spus că nu există strada
„Caradjale” în Chişinău. Şi mi-a mers atuncea, fiindcă
preşedintele Voronin mi-a mărturisit că a jucat într-o
piesă de Caragiale. Şi eu zic: „L-aţi jucat în Năpasta
pe Nebunul, da?” Zice: „Aşa este”.
Nicolae Dabija a subliniat: „O legendă de azi spu-
ne că spre sfârşitul secolului XXI un copil îl întreabă
pe tatăl său: „Tăticule, da cine a fost Vladimir Voro-
nin?” Acela nu-şi poate aduce aminte, şi la un moment
dat îşi aminteşte: „A, mi-am adus aminte, a fost un
demnitar de pe timpul poetului Grigore Vieru”. Săra-
cii demnitari, care luptă cu scriitorii! Ei nu ştiu că ori-
ce bătălie este pierdută din start. Şi iată acum asistăm
la victoria lui Liviu Rebreanu împotriva celora care
timp de opt ani de zile l-au prigonit, nu i-au dat voie
să revină acasă, aici, în Basarabia, care era şi Basara-
bia lui. Acolo în Transilvania el a scris despre noi şi-i
suntem recunoscători pentru că chiar şi acel discurs în
Academia Română s-a intitulat: „Laudă ţăranului ro-
mân”, unde a făcut deopotrivă şi laudă ţăranului din
Basarabia. Toate romanele lui: Pădurea spânzuraţilor,
Ion, Răscoala, sunt despre noi. Îi spunem acum lui
Liviu Rebreanu:”Bine-ai venit acasă, în preajma Zilei
Naţionale a României”.
Nina JOSU
fan cel Mare şi Sfânt de către oficialităţile noastre, de
Ambasadele României şi Italiei. Apoi toată lumea s-a
îndreptat spre Muzeul de Istorie, în curtea căruia a re-
venit, demna Lupoaică şi Gemenii. Ministrul Culturii
şi Turismului Boric Focsa, a deschis evenimentul şi a
invitat-o pe moderatoarea Paulina Zavtoni să reamin-
tească celor prezenţi legenda Lupoaicei. Preşedintele
interimar al R. Moldova Mihai Ghimpu, primarul de
Chişinău Dorin Chirtoacă, ministru-consilier al Am-
basadei României la Chişinău Alexandru Mureşanu
au dezvelit valoroasa operă de artă cu destin dramatic
aici, la Porţile de Est ale Latinităţii.
În cuvântul său preşedintele interimar al R. Moldo-
va Mihai Ghimpu a spus, printre altele: „...Iată că vor-
ba lăsată din strămoşi precum că sângele apă nu se face
demonstrează şi astăzi că poate exista o politică contra
adevărului, dar că este doar temporară. Sunt convins că
ceea ce facem în zilele de după alegerile din 29 iulie va
avea o continuitate şi nimeni nu ne va mai impune o
istorie integrată, o literatură şi clasici cu opera trunchi-
ată...” Excelenţa Sa Stefano Deleo, ambasadorul Italiei
la Chişinău: „...Lupoaica este un simbol foarte cunos-
cut, este simbol al culturii universale care leagă aceste
popoare, un simbol de mare valoare, care uneşte foarte
multe popoare de origine latină... O altă valoare ar fi
libera circulaţie a cetăţenilor R. Moldova în casa noas-
tră comună europeană, din care motive Italia va sprijini
orice iniţiativă referitoare la cetăţenii moldoveni, la cir-
culaţia lor în spaţiul european”. Alexandru Mureşanu,
ministru-consilier al Ambasadei României în R. Mol-
dova: „Suntem din nou într-un moment în care asistăm
la un gest de normalitate – reamplasarea pe locul său
a Lupoaicei, ce reprezintă şi simbolul unităţii noastre...
Purtăm în braţe, în mâini şi în suflete tricolorul nostru
drag şi încercăm să ne bucurăm de această minunată
sărbătoare... Basarabia a venit prima şi s-a unit cu Ţa-
ra-Mamă, după ea au urmat şi celelalte provincii isto-
rice...” Ştefan Popa, vicepreşedintele Ligii Culturale
pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni: „...Doam-
nelor, Domnişoarelor şi Domnilor, Domnilor Ambasa-
dori, Domnilor primari, prieteni, fraţi, Domnule Minis-
tru Ungureanu! Vă subliniez în mod special pentru că
în 1990 Dumneavoastră aţi fost unul din sufletele care
au contribuit la aşezarea de atunci a Lupoaicei, a Lupei
Capitolina. După câte vedeţi Lupa Capitolina, Lupoai-
ca, ne-a adunat astăzi din nou... I s-a mai dat numele
de Lupa Romana. Fiind o statuie din bronz la origine,
de dimensiunile celei pe care o vedem astăzi aici, a fost
turnată, se pare, de etrusci, cu cinci secole înainte de
Hristos, cu cinci secole mai înainte ca noi să fim creşti-
naţi. Originalul este păstrat în într-un muzeu din Roma,
o copie fiind expusă în aer liber în Piaţa Capitoliului.
În lume, în ţările de origine latinească, sau unde exis-
tă comunităţi latine, găsim replici ale Lupei Capitolina
– în Franţa, la Paris, în SUA în trei localităţi, în Aus-
tralia, în Argentina, în Spania... Ciudat sau interesant,
cea mai estică replică a Lupoaicei, pentru că s-ar zice
că la Chişinău este, se găseşte într-un parc din Tokio,
în Japonia... Liga noastră aşează azi la Alba Iulia bus-
tul lui Grigore Vieru, unul dintre marii români (Apla-
uze)... Ne bucurăm să arătăm că dezvelirea Lupoaicei
s-a făcut cu sprijinul neobosit al ministrului de atunci
al Culturii şi Cultelor Ion Ungureanu, al adjunctului
său Iacob Burghiu, cu concursul arhitecţilor Nicanor
Zaporojan şi Gheorghe Răilean şi a fost dezvelit şi
sfinţit de Înalt Preasfinţia Sa Nestor Vornicescu, În-
alt Preasfinţia Sa Vladimir, de arhimandritul Simion
Tatu... Dorim să felicităm şi pe această cale guvernul
Filat care ne demonstrează şi pe această cale că e ho-
tărât să reînnoade legătura cu matca după ce câţiva ani
acestea au fost cu neruşinare negate, legate, zădărnici-
te...” Titus Corlăţean, senator, preşedintele Comisiei
de politică externă a Senatului României: „...Latinitatea
şi apartenenţa la Biserica Ortodoxă ne-au salvat identi-
tatea noastră românească. Lupoaica şi cei doi gemeni
– Romulus şi Remus – acest simbol al latinităţii, îl veţi
regăsi pretutindeni pe teritoriul României, dar şi peste
identitate românească fără nici un fel de rezervă. Aş
dori să felicit pe cei care au putut să ducă la împlini-
re această zi deosebită: Liga Culturală pentru Unitatea
Românilor de Pretutindeni şi autorităţile din R. Moldo-
va pentru această simţire românească afirmată astăzi,
de 1 Decembrie, aici, la Chişinău... Să ne confirme un
drum comun, aşa cum este firesc, în Europa. Între noi
românii şi republica Moldova, o devenire europeană
şi românească în acelaşi timp”. Dorin Chirtoacă, pri-
mar de Chişinău: „...În sfârşit a reapărut statuia care ne
aparţine, statuia care ne este în suflet şi observăm că
s-a mai adăugat şi un cuvânt în vocabularul nostru care
începe tot cu re-. Am avut problema revenirii la valori-
le naţionale, apoi problema reîntregirii, apoi problema
reintegrării. Acum e problema reinaugurării. Sper să le
reuşim pe toate. Integrarea europeană să fie o singură
dată, să nu fie nevoie să ne integrăm de două ori. Origi-
nea noastră latină cred că este incontestabilă şi nu cred
că se mai găseşte cineva care să o mai pună în discu-
ţie. Curios este faptul că în ultimii opt ani de zile fosta
guvernare comunistă a pus piedici în ceea ce priveşte
reinaugurarea Lupoaicei. Oare de ce? Pentru că nu este
vorba despre România. Este vorba despre Roma, Roma
antică, originea noastră latină. Sau să înţelegem că teo-
ria moldovenismului primitiv şi teoria limbii moldove-
neşti pe care o promovau comuniştii undeva este intro-
dusă o altă origine pentru moldoveni decât cea latină.
Prin aceasta se explică faptul că nici lupoaica nu le-a
fost dragă. Am înţeles că aveau ce aveau cu Rebreanu,
că era din Ardeal. Dar cu Lupoaica?!...”. Valeriu Ma-
tei a felicitat pe cei prezenţi cu ocazia Zilei Naţionale a
României şi a recitat un minunat poem de al său, scris
încă în 1988 la Sarmizegetusa. Printre cei prezenţi la
eveniment îl întâlnim pe Ion Hadârcă: „...Este ziua
noastră naţională, ziua tuturor românilor. Anul trecut,
în aceeaşi zi de 1 Decembrie, la recepţia Ambasadei
Române s-a întâmplat un episod stupid, când autori-
tăţile, ca un gest de ospitalitate, trebuiau să rostească
un discurs. Şi s-au ascuns prin toate ungherele şi nu a
fost un răspuns de întâmpinare, de confirmare a ospi-
talităţii. Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat azi, e
cu totul o altă atmosferă. Sărbătorim Ziua Naţională
a Românilor de Pretutindeni. A fost instalat, în sfârşit,
bustul lui Rebreanu, reinstalarea Lupoaicei. Remarc
afirmaţia fină a colegului nostru Valeriu Matei care
a zis că nu este vorba de restaurarea Lupoaicei, cât de
revenirea noastră la valorile care ne caracterizează. Or,
tocmai cu acest gând venisem încoace...”. Şi Ion Un-
gureanu: „...Trăiesc sentimente de bucurie şi tristeţe,
concomitent. Noi tot timpul ne ocupăm de instaura-
re şi de reinstaurare. Când oare o să facem ceva ca să
fie definitiv, o dată pentru totdeauna?! Toate victoriile
noastre sunt pe muchie de cuţit. Şi-mi pun întrebarea,
de ce oare?... Aş adăuga ceva despre această inscripţie
inspirată de pe postament, pe care am găsit-o atunci,
când vroiau ultrapatrioţii noştri să demoleze Lupoaica.
Se întrebau de ce umblă Ungureanu cu acest simbol al
ocupaţiei romane, afirmând că abia am scăpat de ruşi şi
el, Ungureanu, ne mai aduce aminte că am fost ocupaţi
şi de romani. Deci, mi-au spus: „Dacă o înălţaţi, venim
cu cazmalele şi aşa cum am tăiat inscripţia lui Stalin
de pe Arcul de Triumf...”. Mi-am dat seama că oamenii
aceştia nu glumesc şi atunci ce am făcut? Am început
să caut cu ce-i pot opri. În faţa cui, în faţa a ce nu li se
va ridica mâna? Şi atunci am găsit această inscripţie la
Eminescu, am găsit aceste rânduri excepţionale: „Da,
de la Roma venim, din Dacia traiană”. Şi ei când au
văzut aceasta s-au oprit. Contra lui Eminescu nu poţi
ridica mâna. Dacă a zis-o Eminescu îi tăiată în piatră
pentru eternitate. Şi aşa am salvat Lupoaica să nu fie
doborâtă de ultrapatrioţi. În mod ciudat, interfrontiştii
aveau aceeaşi atitudine. Să nu fie Lupoaica. Ca să vezi,
uneori ultrapatrioţii noştri, nu ştiu de ce, se potrivesc
cu adversarii noştri. Şi în patriotism se cere oleacă de
raţiune”.
Victor LAVRIC

Cu Ştefan Sofronovici şi mama Frăsâna la lansarea volumelor „Ilenuţa româncuţa” şi „Basarabia română”
Biblioteca Publică „Alba Iulia” din Chişinău a fost de curând
martora unui deosebit eveniment – poetul Ştefan Sofronovici a ve-
nit împreună cu mama sa la lansarea volumelor „Basarabia română”
şi „Ilenuţa româncuţa” (în colaborare cu interpreta Tatiana Sofro-
novici). Nimic mai frumos pentru noi toţi, cei de am venit aici cu
aceeaşi ocazie la 26 noiembrie curent, noi cei care nu
mai suntem copii şi ne avem părinţii plecaţi la
Domnul, îi avem printre îngerii noştri păzitori...
Cu doamna Eufrosinia Sofronovici am vor-
bit în câteva rânduri la telefon şi m-am convins
că este o foarte bună secretară (dar şi impresar!)
pentru Ştefan şi Tatiana, nora sa... Şi acuma, ve-
nind la bibliotecă, s-a mirat că a găsit o curte lar-
gă, apoi, intrând şi salutându-se cu toate bibliote-
carele, a exclamat: „Da câtă lume frumoasă are o
bibliotecă frumoasă!...” Apoi mama Frăsâna – aşa
ne-a rugat să-i spunem, a dat mâna, s-a îmbrăţişat
şi s-a sărutat cu toată lumea, s-a interesat de bibli-
otecare – cum le cheamă, ale cui neveste sunt, de
copii lor... Apoi, până am urcat în sala de la etaj, am
aflat că are un picior cu proteză dar n-are când îl cor- co-
li: tocmai a terminat de săpat şi de pus usturoiul în grădină, acasă, la
Batâr, şi a venit să stea peste iarnă la Ştefan, la Durleşti. Am mai aflat
că dintre toţi copiii ei Ştefănel s-a tras cel mai mult la carte, că nora
Tatiana este în Irlanda, dar nu e în turneu cu ansamblul, dar îşi creşte
nepoţelul... Că a fost de mai multe ori şi ea în turneu în România cu
ansamblul „Ţărăncuţa” şi că a avut foarte mare succes interpretând mai
ales colinde... Mai aflu că are 83 de ani şi cât sunt verile de lungi ţese
şi tot ţese şi că Tatiana vine de la Chişinău la Batâr şi „culege folclor”
de la ea, iar „Tărăncuţa” îi cântă cântecele... Din vorbă în vorbă ajun-
gem sus... Când a văzut sala plină i s-a făcut inima mare cât o pâine, a
salutat ceremonios pe toată lumea şi a primit invitaţia moderatorului şi
fiului şi a luat loc lângă ei, în capul mesei... ezie foarte cantabilă ce poate fi pusă pe note... Vlad Zbârciog a vorbit A fost invitată să vorbească şi mama Frăsâna. Îmbrăcată cu o
Elena Roşca, directorul bibliotecii, a mulţumit poetului Ştefan despre importanţa imensă a fenomenului cărţii şi imposibilitatea de vestă albă şi frumoasă, împletită de mâinile ei, cu doi trandafiri ro-
Sofronovici pentru faptul că a potrivit lansarea acestor două volume a fi substituită de civilizaţia Internetului, de începuturile literare ale şii potriviţi simetric pe piept, cu tradiţionala broboadă pe cap, par-
în preajma zilei de 1 Decembrie şi a amintit de legătura directă în- poetului, a mărturisit că se bucură de ascensiunea „treaptă cu treap- că a coborât din portretistica lui Nicolae Grigorescu. Ş-a amintit cu
tre numele bibliotecii „Alba-Iulia”, a oraşului Alba-Iulia din Ţară, de tă” în tot ce scrie, publică şi face lacrimă în glas că din 1985 este
Direcţia Cultură a judeţului Alba, a Capitalei Unirii, care este pa- Ştefan Sofronovici. Tudor Botin văduvă, că „soţul mult iubit şi
tronul bibliotecii şi de istorica dată din prima zi a iernii, de 1 De- şi-a amintit de începuturile sale drag a lăsat-o cu patru copii încă
cembrie, Ziua Naţională a României şi a tuturor românilor... A fă- şi ale prietenului omagiat, de anii prin şcoli”, că Ştefănel, unul din-
cut prezentarea oaspeţilor, printre care scriitorii: Nicolae Dabija, din preajma lui 1988-1989, de la tre cei opt copii ai săi, citea până
Vlad Zbârciog, Boris Schiţco, Alexandru Doga, câţiva ziarişti, începuturile Cenaclului „Alexie pe la trei de dimineaţă, dar o aju-
printre care şi Ion Borş, Oleg Volontir, specialist la Centrul Mateevici” de lângă bustul lui ta şi la treburile casei. Ne-a reci-
Naţional de Creaţie Populară, consilierul Mihai Eminescu din Aleea Cla- tat şi o poezie de a sa care vor-
Primăriei Municipale Chişinău Mihail sicilor şi de la Teatrul Verde, ca beşte că Ştefan Sofronovici este
Severovan, consilierii de Durleşti Vale- apoi să interpreteze în duet, cu prezent în literatura şi în cultura
riu Brăiescu şi Vasile Ermicioi, pictorii soţia un foarte frumos colind. Mi- română direct din vasta noastră
Sergiu Tomşa şi Tudor Botin cu soţia, hail Severovan este sigur că poe- tradiţie populară. A continuat-o
doctorandele AŞM Svetlana Tofan, Na- tul Sofronovici e frumos bolnav firesc fiul, cu un microrecital de
talia Teterea şi Victoria Clipa, colege de de dragostea de Ţară, de valorile poezie: „Basarabie română” şi
doctorat ale poetului, profesorul Grigore nepieritoare ale neamului, este un Scriitorii B. Schiţco, N. Dabija, Ş Sofronovici, „Iartă-mă, mamă”. Şi ansamblul
Fonari, studenta Nina Caraman... Sora luptător şi a amintit că „la Durleşti mama protagonistului, Frăsâna, şi V. Zbârciog „Ţărăncuţa” a susţinut un origi-
poetului Nina, nepoata Rodica, alţi nepo- este citadela democraţiei reale şi nal recital de cântece populare,
ţei mai mici, printre care Alex şi Cristi… de acolo a pornit schimbarea”. Oleg Volontir a menţionat că această având ca solişti pe Eufrosinia Mititelu, Diana Luncaşu, Anişoara
Nu în ultimul rând Ansamblul Etnofolcloric culegere de cântece „Ilenuţa româncuţa”, îngrijită de soţii Sofrono- Granaci…
„Ţărăncuţa” din Durleşti în frunte cu Sergiu vici, este de unicat şi constituie o mare valoare şi prin conceptul care O minunată lansare de carte anunţa prin calitate, verticalitate şi
Diaconu, împreună cu soţia-i Ala şi micuţe- vorbeşte şi despre biografia de 20 de ani ai Ansamblului Etnofolclo- titluri şi sfânta sărbătoare a tuturor românilor – 1 Decembrie. Nicolae
le Mirela şi Biatrice. ric „Ţărăncuţa”, despre repertoriul ansamblului bazat în întregime pe Dabija a amintit că tot la această bibliotecă, la 8 noiembrie, când se
Moderatorul Nicolae Dabija a vorbit despre poetul Ştefan cântecul tradiţional interpretat în grup, dar nu pe voci, interpretare ce împlineau 20 de ani de la căderea „Zidului Berlinului”, tinerii ei citi-
Sofronovici şi cărţile sale de poezii, şi-a amintit că îi este nănaş lite- ţine de genul clasic, dar e străin culturii noastre tradiţionale. Svetlana tori au demonstrat că pentru căderea „zidului de pe Prut” este nevoie
rar, susţinându-l pe parcursul anilor şi publicându-i poezia în revista Tofan a spus că poezia din volumul „Basarabie română” ne cheamă doar de 15 minute…
„Literatura şi arta”, dar şi prefaţând în 2001 volumul de debut „Noi acasă, la baştină, la vatră şi că autorul volumului este unul din artiza-
nu avem pământ de dat”. A subliniat că poetul Ştefan Sofronovici nii Unirii cu Ţara… Grigore Fonari a amintit de concertele şi turneele Elena TAMAZLÂCARU
îşi pune în poezie dragostea de ţară, de istorie, de neam, că are o po- „Ţărăncuţei”, despre cântecele mamei Frăsâna…
Nr. 48 (3352), 3 decembrie 2009

Mihai Vâlcu
* *
De căutări cad din picioare –
Demult plecat-am de acasă,
Pîn-am găsit un loc sub soare...
Amurgul, iată-mi-l, se lasă.
Blestem
Din clipa josnicei trădări,
Cînd cerul brusc căzu pe mine,
Trecut-am greu de încercări,
Să pot trăi azi fără tine.
Iar timpul, totuşi, nu e leac,
Iubirea este-o nebunie.
Chiar viaţa, de-ar dura
şi-un veac –
Nu va pieri, va fi tot vie.
E ca şi floarea din răzor,
Un strop pe ea-i de-ajuns
să cadă:
Cum chipul ei strălucitor
Privirea ţi-o preface-n pradă...
...........................................
De te-a găsi pe unde eşti,
Pedeapsa cea mai cruntă fie:
Mereu de noi să-ţi aminteşti
Şi inima-ţi... să-mi aparţie.
Dacă...
Dacă soarele apare,
Noaptea-n cale n-o să-i stea:
Din lumină viaţa-apare,
Moartea, însă, cine-o vrea?
Viaţa e ca o poveste –
Fie bună, fie rea;
O iubim aşa cum este,
Moartea, însă, cine-o vrea?
De cu zori şi pînă-n seară,
Tot aşa de-a pururea,
Generaţii se schimbară...
Moartea, însă, cine-o vrea?
...Iar la capăt de lumină,
Cînd se va desprinde-o stea,
E firesc că o să vină
Moartea! Însă, cine-o vrea?!
Ca cea frunză...
Toamna bate-n uşa iernii –
Dă prin semne că ea vine,
Şi tot lasă pretutindeni
Urma zilelor de mîine.
Şi chiar dacă mai e vreme,
Cîte-o frunză se desprinde,
Pe pămînt lin seaşterne,
Pe-ale apelor oglinde.
.........................................
* Cei mai buni ai mei prieteni,
Ca cea frunză căzătoare,
Se îndreaptă prea devreme
Înspre lumile astrale...
Anatol Mocanu. Seara
Ce mi-aş dori...
Ce mi-aş dori eu oare-acum, –
Nu bogăţie, nici avere,
Ci-un lan de flori, prin el un drum,
Pe care sufletu-mi se cere;
Prin care aş zburda voios,
Să-i simt aroma cu plăcere,
Să fiu de viaţă bucuros,
Că sufletul aceasta-mi cere.
Şi undeva, pe la mijloc,
S-apari din flori ca o vedere,
Cum te-oi vedea, s-o rup din loc –
La tine sufletu-mi se cere...
Chemare
Sfîrtecată şi ciuntită,
Ciopîrţită iar şi iară,
Basarabia-mi rănită
Literatura şi arta
Geme parc-ar fi o fiară.
Strîmtorată, prigonită,
Ea se zbate-ntre hotare:
Unde-i mama ei iubită?
Cît va fi încă-n uitare?
Cît încă – `Mpăratul Roşu,
Cu-a lui limbă de sfidare,
Ne va ponegri strămoşu’
Cu metafore murdare?
Cînd noi drobul cel de sare
O să-l dăm de pe cuptoare,
Şi cu toţii – mic şi mare –
Ne vom ridica-n picioare?
Ca să punem pe trăgace
Degetele încordate,
Ursului să nu-i dăm pace
Şi să-l punem pe cărate.
Ca să-şi ieie tălpăşiţa
În siberii-ndepărtate,
Căci de-acolo-i este viţa,
Asta-ar fi şi cu dreptate!
Sîngele-i nomad, feroce
Îi tot bate pe la tîmple,
Iar cînd mierea-i curge-n voce...
Ceva rău o să se-ntîmple.
Să nu-i dăm nicicînd crezare,
Cu el nu mai vrem frăţie,
Nu mai are nici iertare
Pentru-atîta mişelie.
Nu vă mai plîngeţi de milă
Că vi-e grea a voastră soartă,
Oare nu trezeşte silă
Fiara ce vă stă în poartă?!
Cît răbdarea o să ţină
Si-o să-ncapă-n firea voastră,
Cînd mîndria o să vină
Pentru naţiunea noastră?
Capul sus, basarabene,
Luptă pentru libertate,
Şterge-ţi lacrima din gene,
Singur ia şi fă-ţi dreptate!!!
17.07.2008
Cetatea Albă
De tine...
Cînd luna cade-n poala nopţii
Şi stelele s-aprind cuminte,
Zvîcneşte-n tîmple ritmul sorţii –
De tine îmi aduc aminte.
Încremenit, privesc spre aştri
Şi tot ghicesc ca-n bobi de linte,
Surprins de zorii cei albaştri –
De tine îmi aduc aminte.
Scăldat de roua dimineţii,
Aştept ca soarele s-o zvinte,
Mocneşte-un dor în toiul vieţii –
De tine îmi aduc aminte.
.............................................
În spate simt suflarea morţii,
Ce tot coseşte înainte,
Eu stau deja în faţa Porţii –
De tine îmi aduc aminte...
Frunza cade,
frunza creşte...
Părăsit de haina-i verde,
Pomul stă gol pe colină,
Şi în negură se pierde –
Semn că iarna vrea să vină.
Şi aşa de ani de zile:
Vreme caldă, vreme rece,
Lunecînd ca pe şenile,
Viaţa tot fugar se trece.
Frunza cade, frunza creşte,
N-avu frică niciodată,
Doar de timpul ce-l toceşte
Şi de dragostea trădată...
La poarta...
La poarta de-amintiri mai stau
Doi îngeri tineri ca o floare,
Cu noi asemănare au, –
Ca nişte zvelte căprioare.
Scrutează ei în viitor,
C-o tristă lacrimă-n privire:
Cine-a răpit al nostru dor,
Ce ne-a împins spre despărţire?
Aripile le-au obosit,
De lunga, trista aşteptare
Cel măr din rai s-a vestejit,
Iar ei n-au încotro să zboare.
Prin pîcla vieţii se admir,
Speranţa încă mai trăieşte.
...Răsare-n rai un trandafir –
Inima mea te mai iubeşte.
Megabaitică
Cînd ştiu că undeva exişti,
Speranţa mai palpită-n mine,
Şi-mi luminează ochii trişti –
Cîndva voi da, totuşi, de tine.
În căutări pe INTERNET,
Dorinţa să te văd mă-ndeamnă,
Îl răscolesc, impertinent,
Chiar şi de sînt în plină toamnă.
De te-oi găsi – un mic sărut
Eu prin eter ţi l-oi trimite,
Şi, bucuros că te-am văzut –
Rămîn cu visele-împlinite...
Nu mă tem...
Nu mă tem de cel ce fură,
Nici nu am cu el ce-mparte,
Ci de cel ce-i plin de ură
Pentru Ţara sa şi frate.
Nu mă tem de cel ce cară
Tot ce i se nimereşte,
Ci de cel ce-n a lui Ţară
Datina nu şi-o sfinţeşte.
Nu mă tem de cel ce strigă,
Nici de pumnul dat în gură,
Ci de cel ce vrea să-mpingă
Ţara într-o viitură.
Nu mă tem de cel ce urcă
Iar pe tron de-mpărăţie,
Ci de cel ce tot încurcă
Ţara cu a lui trufie.
Nici de moarte nu m-aş teme,
Chiar şi dacă o să vină.
Însă Ţara, iat-o, geme
De spuzeala cea străină.
Şi-ncă îmi mai este frică –
Unuia să-mi reuşească...
- Mărit Ştefan, te ridică,
Fă ca Ţara să-ntregească!
O iubesc…
Nu sînt clipe mai amare
Decît cele-n aşteptare.
O aştepţi, iar ea nu vine
Şi deja e zi de mîine.
Noaptea trece-n chinuri grele,
Anatol Mocanu. Satul
Te alini privind la stele,
Ziua iarăşi nu te lasă –
Eşti la lucru ori acasă.
Tot aşa o săptămînă,
Mai apoi, trece şi-o lună,
Dar din dragostea cea mare
Nu poţi da de ea uitare.
Iată anul că se trece,
Pare că gîndeşti la rece,
Însă inima, măi frate,
Tot în ritmuri tari se zbate.
Şi-n speranţa c-o să vie
5
TELEGRAMĂ
Stimate coleg Mihai Ştefan Poiată,
La confluenţa dintre ani, Vă felicităm din suflet cu ocazia primelor bi-
lanţuri literare. Cărţile pe care le-aţi editat până în prezent: Monolog în
patru voci, Tentaţia contactelor imposibile, Reguli de circulaţie pentru
apele subterane au fost apreciate înalt de critica literară şi de către cititori.
Sunteţi fondatorul Teatrului radiofonic pe baza dramaturgiei naţiona-
le, propunând radioascultătorilor piesele Melodia de după perete, O in-
sulă nelocuită pentru cinci persoane, În lipsa celor prezenţi şi altele; de
asemenea autorul filmului artistic de lung metraj Voiaj de nuntă, dar şi
a mai multor filme documentare, toate împreună contribuind la educaţia
estetică, spirituală, morală a cetăţenilor.
Vă dorim inspiraţie şi noi lucrări literare şi artistice demne de neamul
nostru românesc.
La mulţi ani!
Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova
Dragostea din nou învie, Pe pînza gri, imaginară.
...Iată-mă-nsurit la chică,
O iubesc... chiar de-i bunică. Şi acel licăr diavolesc
Răzbate pînă pe sub coaste,
Rustică Mă face iar să-nnebunesc
E pustiu la noi în sat, Şi-mi umple viaţa de năpaste.
Pe la uşi e tras zăvorul,
Şi pe prispă s-a uitat: De parcă ninge... Fulgi mărunţi
Ştirb paharul, spart ulciorul... Troiene-n suflet îmi adună,
Ce mult aş vrea să mă asculţi –
S-auzi durerea mea cum sună;
Cum inima-mi se zbate-n piept –
Dorinţa-i mare să te vadă.
Dar ce folos, de cînd te-aştept,
Am devenit om de zăpadă...
Unul din plopi...
De ce mai calci, în toiul verii,
Pe umbra plopilor, agale,
Şi cînd se lasă umbra serii
Porneşti înspre izvor, la vale.
Şi singură-n bătaia lunii
Urzeşti povestea vieţii tale,
Ce straniu e... în ochii lumii
Tu poţi trezi atîta jale.
Iar sub nucul cel rotat De parcă n-a fost altă vară,
În care te văzură plopii,
Masa pentru mămăligă,
Cum părul vîntu-ţi resfirară,
Stă – de vreme a crăpat...
Şi prin vie vîntul strigă. Şi cum lăsai să mă apropii.
Iarba mare a crescut, La umbra lor să-ţi văd privirea –
O mare-n zbuciumul de vise.
Poarta-i vraişte la stînă.
Tot aşteaptă satul mut Cum te făcea atunci iubirea
Să-mi cazi în braţele întinse!
Gospodarul ca să-i vină...
Om de zăpadă Acum iar calci pe-acea cărare
Sub clar de lună,-n ceas tîrziu.
Friguri – de gînd – iar mă cuprind,
Cu toate că afară-i vară. ...Gonit de dorul meu cel mare,
Unul din plopi rămîn să-ţi fiu...
Eu chipul tău îl văd, zîmbind,

Colo-n codru de pe vale / S-a întins o

lungă cale, / Care duce şi te duce / La co-
pacul din răscruce / Cu coroana-n rămurele
/ Şi pe ramuri păsărele. / Şi cînd noaptea se
ridică / Iat-o sus, o păsărică, / “ROMÂNI-
ŢA” lumea-i spune / De pe vremurile stră-
bune. / Nu ştiu cîntă ori că plînge / Inima
de jale-ţi strînge. / Cel de vorba îi ascultă
/ Plînge-n taină vreme multă / Cîntă cîn-
tul strămoşesc / În grai dulce rornânesc, /
Frunza codrului frămîntă / Şi pădurea cu
ea cîntă...
Da de pe creasta unei case din preajmă
un Cocoş mîndru, moţat cîntă cît îl ţine
gura:
– Cu-cu-ri-gu-u-u, oameni buni de prin
toate satele, de prin toate oraşele şi voi,
păsărele cîntătoare, treziţi-vă, treziţi-vă!..
Ascultaţi, a venit pasărea rnăiastră “RO-
MÂNIŢA”. Ascultaţi cîntarea strămoşilor
în limba noastră dulce!… Ascultaţi cum
cîntă plaiul!... Ascultaţi!...
Cică pe meleagurile nistrene ori pe un-
deva în limba codrului din vremurile de
demult, o cocioabă dărăpănată s-a gheboşit
sub un stejar cioturos, să n-o poată risipi
furtunnile şi viforniţele vremii. Nimănui
nu i-ar fi dat prin cap că în aşa bordeieş se
adăposteşte un suflet de om încă de pe vre-
mea lui Vodă Ştefan, poate chiar şi mai de
mult.
A înţeles lumea că Moşul ce de-abia îşi
tîrîie picioarele nu vrea să-şi dea sufletul,
nici în ruptul capului, pînă dreptatea n-a
lumina şi aceste plaiuri mohorîte.
“Nu, nu, n-am să-mi dau sufletul pînă
nu voi auzi doina sfîntă strămoşească ră-
sunînd pe toate malurile, pe toate plaiurile
noastre. Căci strămoşii mă aşteaptă în lu-
mea celor drepţi cu veste că pasărea măias-
tră “ROMÂNIŢA” îi la libertate şi cîntul
ei răsună pe toate meleagurile în grai dulce
românesc”.
Şi iată că în zorii unei zile, din coroa-
nele înfrunzite, din vîrful copacilor, ca din
slava cerului se revarsă în codru un cîntec
dulce, fermecător.
Româniţa cînta de se adună lumea de
prin toate satele, de prin toate oraşele şi cu
lacrimi de bucurie o ascultau: Soarele a ră-
sărit, / Frunza-n codru a-nverzit, / Nistru-n
valuri-vălurele / A scăpat de sub zăbrele...
/ Limba noastră cea română / Îi de farmec
toată plină. / Cine-o cîntă şi-o vorbeşte, /
Din somn ţara ne-o trezeşte, / Dulce cînt şi
voie bună / Pe moşia cea străbună...
În vale nişte bătrîni înveseliţi cîntau:
Româniţă, Româniţă / Ne-ai adus o lumi-
niţă, / Luminiţa soarelui / Din înaltul ce-
rului. / Dumnezeu ne-a auzit / Visele s-au
împlinit, / Mii de păsări ciripesc / În grai
dulce românesc …
Colo, într-o parte, o ceată de fete şi flă-
căi răspundeau: A venit un mîndru soare /
Româniţa-i pe ogoare, / A adus de la izvor
/ Un cînt sfînt, răcoritor.. / În vale alte gla-
suri răsunau: / Glasul dulce-al Româniţei /
Are-n vorbe luminiţe, / Luminiţe nestema-
te / De prin tainiţi adunate, / Sus din bol-
ta cea cerească / Sună vorbă românească
/ Limba dulce strămoşească / Face codrul
să-nflorească...
Povesteşte Moşul că în vremea asta, în-
tr-o boştură largă de copac, dormea sforă-
ind de răsuna valea BALAUR-ÎMPĂRAT
cu şapte capete, împopoţonate cu fesuri
roşii. Amarnic crud şi viclean era Balau-
rul! Primprejurul boşturii forfoteau fel de
fel de animale sălbatice – oastea de pază a
BALAURULUI-ÎMPĂRAT.
Şi aşa cum BALAUR-ÎMPĂRAT dos-
pea de somn, tresări speriat la cîntarea RO-
MÂNIŢEI. Înfuriat-foc, îşi scoate capul cu
fes roş din boştură şi, scăpărînd din ochi
scîntei, zbieră cît îl ţinu gura:
– Cum a îndrăznit strigoaica asta să in-
tre în împărăţia mea, să cînte şi să grăias-
că într-o limbă neînţeleasă pentru norodul
meu?!! Ei, ei, straja, tot amu să vie Sfetni-
cul meu, Împăratul Oilor!
Straja îndată l-a înfăţişat pe sfetnic.
BALAUR-ÎMPĂRAT îl întreabă tulbu-
rat:
– Ascultă, Sfetnice, tu eşti atotştiutor,
de multă cărturărie ţi-au crescut urechile
cît prăjina, şi cum se zice prin unele părţi,
eşti academicianul nostru... Ş-apoi, şi spui
matale, cărturare, şanti în ce limbă grăieşte
strigoaica asta?
ÎMPĂRATUL OILOR după ce şi-a
scuturat niţel urechile, că era amarnic mă-
gulit de vorbele ÎMPĂRATULUI, făcu:
– Lumea zice că ea nu grăieşte ca noi,
ci într-o limbă dulce...
– Ha-ha-ha!... Spui prostii, făcu BA-
LAUR-ÎMPĂRAT, nouă nu ne trebuie
limbă dulce, nouă ne place totul chipărat,
sărat şi o tocitoare de vin acru. Şi, cu ochii
însîngeraţi de ciudă, zbieră:
– BABA-HÎRCA să vie la mine, ea
toate le ştie!
Cum apăru BABA-HÎRCA, el strigă cu
limbă de foc:
– Ascultă, cine-i strigoaica asta, care ne
tulbură somnul? De unde s-a luat? Ce zice
norodul?
BABA-HÎRCA se scarpină în cap şi
după un răgaz de vreme, zice:
– Norodul zice că asta-i ROMÂNIŢA,
Luminate ÎMPĂRATE-BALAUR. Asta-i
pasăre măiastră... Cîntă în limba Ştefănei-
lor, în limba dulce românească, aşa zic oa-
menii!...
La vorbele astea BALAUR-ÎMPĂRAT
sări vîrtej din boştură cu toate capetele cu
limbă de foc, ce sfîrîiau ca jăraticul.
– Să-mi spui, HÎRCO, de unde s-a luat
Buhna asta împeliţată prin părţile noastre,
să ne tulbure liniştea cu cîntarea ei pocită?
Dacă nu spui, îţi rătez capul ca la curcă!
BABA-HÎRCA, speriată, îi rupe vorba:
– Pîn amu a fost întemniţată, LUMI-
ROMÂNIŢA
(parabolă)
O poveste adunată fir cu fir din înţelepciunea poporului des-
pre o ţărişoară ciopîrţită, de pe planeta “BURIC”, unde păstorii îs
hazlii, dolofani, da’ turma tunsă, răsă şi hămesită.
rea...
Cotoroanţa făcu în şoaptă: “Să facem
nişte plăcinte cu otravă din mătrăgună
şi pînă a veni în zori Româniţa la cîntare
să-i punem sus pe tavă de argint plăcintele
otrăvite... Ha, ha, ha!... Cînd le-a mînca s-a
prăvăli la pămînt şi tovarăşa Vulpe a mîn-
ca-o friptă pe jăratic!”
BALAUR-ÎMPĂRAT dădu bucuros
din coadă şi ţipă cu glas ţivlit! Ura-a-a, nu-
mai aşa o să scăpăm de dihania asta, care
ne arde sufletul şi inima cu foc!...
Toţi Sfetnicii şi jivinele strigau: Ura-
a-a! Şi o ridicau în sus pe Cotoroanţa-Vră-
jitoarea, da ea se tot fasona de mulţumire.
Cotoroanţa-Vrăjitoarea, Baba-Hîrca şi
Vulpea fac în grabă plăcinte cu mătrăgună
şi cu fel de fel de mirodenii descîntate. Şi
pe furiş, încă pîn’ la zorii zilei, Cotoroan-
ţă-Vrăjitoarea şi Căzăcilă-hăt-Lungilă pun
tava cu plăcinte sus pe rămurele, unde tre-
buie să cînte Româniţa.
BALAUR-ÎMPĂRAT îşi strînse toate
capetele, se culcă liniştit că în sfîrşit scapă
de Româniţă.
NATE-ÎMPĂRATE! A doua zi, în zori, cîntecul fermecător
BALAUR-ÎMPĂRAT, cutremurîndu-şi al Româniţei trezeşte la viaţă toată pădu-
capetele de-i săreau fesurile roşii, zbieră: rea, toate satele şi toate oraşele...
– Acolo îi locul ei, în temniţă, da nu BALAUR-ÎMPĂRAT, cînd auzi cîntul
să tulbure liniştea norodului cu grăitura ei Româniţei, urlă turbat:
pocită, neînţeleasă!… Cine a eliberat-o din – Ce, iar cîntă strigoaica de Româniţă?
temniţă? Cine?!! Dacă nu spui, Hîrco, te Pe toţi vă arunc în temniţă!
fac mujdei! COTOROANŢA-VRĂJITOAREA,
– Zice lumea că a eliberat-o poporul cu speriată, mai mult moartă decît vie, spune,
oastea Ştefăneilor. tremurînd ca varga:
BALAUR-ÎMPĂRAT îşi ridică capete- – Luminate BALAUR... straja a venit
le cu limbi de foc şi urlă: în zori, înaintea Româniţei, a mîncat toa-
– Toţi să fie întemniţaţi... şi norodul te plăcintele şi a zdohnit... Iată-i colo în
tot! Da în locul ei să cînte Cucuveica ori rîpă!... Româniţa a râmas nevătămată!…
Buhna! Ele cîntă în limba noastră... Vor- BALAUR-ÎMPĂRAT, mîhnit şi sleit
ba lor e înţeleasă... Ş-apoi Cucuveica cîn- de puteri, zice:
tă mai frumos... Iar Româniţa voastră... în – Trebuie să ne sfătuim cu tovarăşul
temniţă cu ea!... ‘Ţăles?!! mai mare, cu URSU-ÎMPĂRAT de la Nor-
BALAUR-ÎMPĂRAT se îngîndură ni- dul depărtat…
ţel, apoi făcu: În vremea asta, pe un drumeag din
– Trebuie adunaţi toţi sfetnicii mei, cei desişul codrului, mormăind, porni o na-
mai căpoşi, să ţinem sfat, cum să scăpăm milă de URS. Era URSUL-ÎMPĂRAT de
de năpasta asta de Româniţă? la Nordul depărtat cu o stea rubinie drept
Toţi, toţi, toţi... Şi toate jivinele, tova- inimă. Venea cîntînd, da din buzunare îşi
răşa Vulpe şi Cotoroanţa-Vrăjitoarea! arătau gîturile nişte sticle de votcă: Eu sînt
Cît ai clipi din ochi toţi acei numiţi URSUL cel bătrîn. / Vin cu puştile în sîn,
erau la picioarele BALAURULUI -ÎMPĂ- / Sub cojoc, să nu se vadă, / Om de pace
RAT. să rnă creadă... / Nu uitaţi că cel mai mare
Toţi pe rînd şi-au spus părerile, da cel / Eu sînt, Ursu-n lumea mare, / Iară cel
mai bun sfat l-a dat Cotoroanţa-Vrăjitoa- de nu-l ascultă / Capătă un glonţ în burtă:
/ Nu-i dau gaz şi nici cărbune, / Foamea-
ndată mi-l răpune! Mor-r, mor-r, mor-r.. /
Eu mă ţin, fraţi, de frăţie / Dar cu-oleacă
de hîtrie! / Pe tovarăşi îi ajut, / La nevoie
eu nu-l uit! Eu îs URSU-ÎMPĂRAT, / Lu-
mea am înfricoşat... / Mor-r, mor-r, mor-r!
/ URSU ştie să zîmbească / Şi niţel să şu-
guiască, / Să nu prinzi nici bănuială / Cînd
pui capul la cîrpală. / Mor-r, mor-r, mor-r!
/ Vine Ursul cel bătrîn / Cu pistoalele în
sîn / Şi cu votca sub cojoc, / Aldămaş de
intri-n joc!…
BALAUR-ÎMPĂRAT, cînd îl văzu, sări
în sus cu toate capetele de bucurie:
– Ura-a-a, vine fratele mai mare, vine
tovarăşul URSU-ÎMPĂRAT. Ce frumos
mai cîntă, ce frurnos grăieşte, pe înţelesul
tuturor, ce cuvinte scumpe spune, de la ini-
mă. Iată, El ne va ajuta să scăpăm de nevo-
ia asta de Româniţă, care ne tulbură apele
şi sănătatea.
BALAUR-ÎMPĂRAT îl cuprinde bu-
curos şi îi face o primire aşa cum se cuvi-
ne unui oaspete drag, cu un talger aurit cu
plăcinte calde şi cu votcă de toate felurile,
ca să-i înmoaie inima.
Apoi BALAUR-ÎMPĂRAT începu să-i
roage, milogindu-se:
– Dragă tovarăşe URS-ÎMPĂRAT, de
multe ori ne-ai ajutat, ajută-ne şi acu la
nevoie, să scăpăm de năpasta asta de Ro-
mâniţă. Nici nu răsar zorii, da ea de-acu ne
strică liniştea cu o limbă neînţeleasă, guno-
ioşită. Tulbură satele şi oraşele, toţi vor să
grăiască în limba ei!... Ajută-ne să scăpăm
de beleaua asta.
URSU-ÎMPĂRAT, după ce trase peste
cap un gît de votcă, zice:
– Vă scap numai, să nu ştie nici pămîn-
tul că eu v-am ajutat. Eu vă dau aşa o teh-
nică, aşa o şmecherie, că îndată o prindeţi
în laţ... Şi la temniţă cu ea... Horoşmoc?!!
În puterea nopţii Căzăcilă-hăt-Lungilă
şi Cotoroanţa-Vrăjitoarea instalează în vîr-
ful copacului căpcanele şi laţurile cu şme-
cherii pe care le aduse Ursu-împărat de la
Nordul depărtat.
În zori vîne Româniţa şi, cînd încearcă
să cînte, cade în laţ şi ameţeşte.
Ei aleargă, o prind repede şi o bagă în
temniţă!...
URSUL-ÎMPĂRAT, mulţumit că i-a
ajutat la nevoie, a tras o votcă-două şi a
pornit în drumul său.
BALAUR-ÎMPĂRAT, împreună cu toţi
oştenii, se închină pîn’ la pămînt.
Văzînd una ca asta, Moşul din co-
cioabă o porni la drum lung să-l caute pe
ŞTEFĂNICĂ-VOINICEL cu Buzdugan de
oţel, despre care auzise din cele povestite
de bunei-străbunei.
Multe cărări Moşul a bătut, multe văi şi
dealuri a străbătut în lungiş şi-n curmeziş,
pînă la sfîrşit, cu ajutorul unui bătrîn si-
hastru, a dat de ŞTEFĂNICĂ-VOINICEL
cu Buzdugan de oţel, care era neînfricat şi
avea minte luminoasă. Căci, unde punea el
mîna, punea şi Dumnezeu mila.
Moşul îi povesti totul de-a mărunţe-
lul...
– Bine, Moşule, – făcu ŞTEFĂNICĂ-
VOINICEL, o scăpăm pe ROMÂNIŢA,
dar să-l iau cu mine şi pe viteazul CO-
COSTÎRC, care a cutreierat lumea în lung
şi în lat.
Cocostîrcul, care cunoştea locurile as-
tea bine, cunoştea tainiţele, peşterile şi
temniţele împăraţilor, o porni înainte…
Multă vreme au colindat şi multe locuri
au cutreierat...
Deodată Cocostîrcul se uită prin părţi
şi zice: Iată, aici împăraţii îi zătreau pe cei
osîndiţi la moarte.
Mai merg ei cît merg şi Cocostîrcul îşi
vîră ciocul în gura unei Peşteri acoperite
cu frunzari... ascultă atent şi strigă:
Aici... Aici e ROMÂNIŢA!
Cînd ŞTEFĂNEL-VOINICEL cu Buz-
dugan de oţel a dat să intre în temniţă după
ROMÂNIŢA, deodată l-au înconjurat ba-
laurii, da în frunte era BALAUR-ÎMPĂ-
RAT cu toate şapte capete.
S-au încăierat la luptă pe viaţă şi pe
moarte. Trei zile şi trei nopţi s-au luptat de
scăpăra cerul şi pămîntul.
Da BALAUR-ÎMPĂRAT zbieră:
– ROMÂNIŢĂ nu va scăpa din temniţă
vie!
În vremea asta ŞTEFĂNICĂ-VOINI-
CEL cu Buzdugan de oţel îşi făcu de trei
ori vînt şi cînd se repezi, unde cu buzdu-
ganul pălea – un cap de-al Balaurului în
ţăndări zbura! Unul cîte unul, şase capete
a retezat, da în toiul luptei Cocostîrcul ieşi
din temniţă cu ROMÂNIŢA la libertate.
BALAUR-ÎMPĂRAT, ascunzîndu-şi
ultimul cap, strigă însîngerat:
– Eu încă n-am murit, mai am un cap
şi totuna am să grăiesc în limba mea, ‘ţe-
les?!... În limba Balaurilor!
Da Ştefănică-Voinicel cu Buzdugan de
oţel făcu:
– Îngăduie niţel, ţi-om reteza şi capul
cela spurcat!
Moşul din cocioabă zice înveselit:
– Da noi vom asculta în fiecare
dimineaţă cîntul ROMÂNIŢEI şi vom
vorbi în limba ei dulce, strămoşească. Tot
poporul din sate şi oraşe şi păsările cerului
vom vorbi în limba noastră sfîntă, în limba
ROMÂNIŢEI!…
ÎMPĂRATUL OILOR ŞI GROHĂILĂ
strigau:
– Noi om grohăi în limba noastră…
Fişticare cu limba mîni-sa!…
Da un Berbec de la Sfînta Albă, cu
păstori din cei Sus-Puşi, se umfla de rîs:
“Be-he-he!… Ian te uită, cu pantalonii
rupţi în fund şi mai vor şi limbă!… Be-he-
he!…”
Gheorghe RACOVIŢĂ
 6 Literatura şi arta Nr. 48 (3352), 3 decembrie 2009

Despre aşa-numita variantă „Kosovo” pentru Republica Moldova

Acest articol a fost expediat ziarului rusesc “Nezavisimaia gazeta”
(Moscova) cu o lună înainte de împlinirea a 70 de ani de la semnarea
Pactului Molotov-Ribbentrop, la 23 august 1939, în capitala Imperiu-
lui Sovietic, dar care nu a fost acceptat. Îl publicăm într-o variantă
prescurtată.
În publicaţia mos-
covită „Nezavisimaia
gazeta” din 30 iunie
a.c. politologul Zurab
Todua relata că Ro-
mânia, deşi verbal re-
cunoaşte hotarele sale
cu vecinele sale, Re-
publica Moldova şi Ucraina, în realitate, oficialităţile
române susţin constant necesitatea condamnării con-
secinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop. Aceste con-
damnări venite de la Bucureşti, declară Zubar Todua,
se vor solda cu „varianta Kosovo” pentru Republica
Moldova.
Acestor probleme sunt consacrate multe materia-
le, lucrări fundamentale, în multe ţări din lume. S-ar
părea că totul s-a desfăşurat în trecut, de ce am mai
răscoli istoria? În realitate însă, la sfârşitul secolului
XX şi începutul secolului pe care-l traversăm, au apă-
rut nu doar noi realităţi politice, dar şi noi situaţii geo-
politice şi geoeconomice, precum şi interese care, în-
tr-un fel sau altul, se referă şi la consecinţele pactului
menţionat. Indiscutabil, toate aceste realităţi contem-
porane, condiţii şi situaţii ţin nemijlocit şi de relaţiile
româno-moldo-ruse.
Cu părere de rău, articolul semnat de Zurab Todua
ţinteşte acutizarea şi aprofundarea în continuare a ace-
lor relaţii ce au promovat neîncrederea şi este scris în
spiritul dogmelor staliniste, fără a se ţine cont de feno-
menele basarabene reale, despre care cei de la Mosco-
va, cu părere de rău, nu sunt informaţi obiectiv. Doar
o singură afirmaţie a autorului privind „conjuncturile
benefice”, care s-ar răsfrânge negativ asupra Români-
ei, dar cu efect pozitiv pentru Budapesta, Kiev, Sofia
şi Moscova, dă de înţeles că Z.Todua acordă preferin-
ţă metodei „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Este
regretabil că autorul nu a înţeles că, acţionând după
principiul „cine-i mai puternic”, se ajunge la apro-
fundarea divergenţelor, ceea ce este periculos pentru
ambele părţi. Doar cu acelaşi succes se poate promo-
va şi orienta atitudinea societăţii europene vizavi de
„conjuncturi prielnice” pentru Daghestan, Inguşetia,
Tatarstan, Başkirtostan ş.a. Suntem categoric împotri-
va utilizării unor atare metode şi categorii. Presupu-
nem că ruşii în marea lor majoritate gândesc pozitiv şi
au o atitudine serioasă faţă de viitorul lor. Atunci când
am fost răpiţi cu forţa, brutal, de la Patria-noastră, de
la Sfânta Mecca românească, în noi s-a păstrat şi s-a
consolidat puterea dumnezeiască şi spirituală pentru
rădăcinile istorice, putere care a pus la baza codului
nostru genetic unirea cu toţi românii, cu România. Nu
trebuie să fim învinuiţi că insistăm asupra redobândi-
rii cetăţeniei române, care ne-a fost răpită fără ca po-
porului să i se ceară consimţământul. Mai trebuie să
fim înţeleşi şi că timp de 153 de ani (în 1812-1917 şi
în 1944-1991) nouă ni s-a interzis chiar să şi visăm,
nu şi să mergem în Ţara rădăcinilor noastre. Chiar şi
cu preţul ferocităţilor, deportărilor şi represiunilor
n-a fost dezrădăcinat acest spirit sfânt al majorităţii
basarabenilor, fapt care a contribuit ca Basarabiei, şi
în condiţiile dificile, să-i revină un rol covârşitor în
consolidarea şi dezvoltarea statului românilor. Este
suficient să ne amintim că primul mareşal al Româ-
niei a fost basarabeanul Alexandru Averescu (din su-
dul Basarabiei, din satul Babele, poreclit de către ruşi
Oziornoe). În 1859 basarabenii s-au încadrat activ în
munca de realizare a primei uniri oficiale a regatelor
româneşti (Moldova şi Valahia). Ei au fost primii care
în 1918 au pus fundamentul României reunificate, au
fost primii care s-au încadrat în lupta împotriva siste-
mului comunist (1988-1989) ş.a.
Urmează să recunoaştem, de asemenea, că de-a
lungul timpului, pe alocuri cu perioade tragice, basa-
rabenii, tacit, îşi puneau una şi aceeaşi întrebare: de
ce tace România, de ce nu aduce la cunoştinţa opiniei
mondiale despre tragedia noastră, deşi fraţii români
din partea cealaltă a Prutului întreprindeau câte ceva?
Această stare de lucruri a durat 200 de ani (încă până
la Unirea Principatelor de la 1859-1861) din simplul
motiv că poporului român i-a fost hărăzit să se afle în
calea expansiunii ruseşti, care urmărea scopul să se
unească cu slavii de sud şi să cucerească Constanti-
nopolul. Din acest motiv, de-a lungul acestei perioade
istorice, România, ca stat mai mic şi mai slab, a fost
pusă de către Rusia „la zid”, fiind condamnată la tă-
cere. Odată cu aderarea României la NATO în 2004
şi în UE la 1 ianuarie 2007 acest război s-a termi-
nat, doar că nu în folosul Rusiei. România a obţinut
pentru prima dată dreptul de a vorbi deschis despre
istoria nedreptăţită a Basarabiei şi despre tragedia
basarabenilor. Doar în ajunul destrămării URSS, con-
form datelor recensământului din 1989, moldovenii,
numeric, se aflau pe locul 11 în fosta URSS, iar după
numărul populaţiei cu studii (medii speciale şi supe-
rioare) pe locul 38, astfel plasându-ne după ciukci, o
mică populaţie nordică. De aceea, după 1991 mii de
tineri şi tinere se străduiesc să-şi facă studiile în Ro-
mânia, urmând să înfrunte piedicile dure şi brutale,
impuse de regimul comunist, străin poporului basa-
rabean. Este îmbucurător şi încurajator faptul că au
apărut semne pozitive. De exemplu, au fost restabilite
legăturile de rudenie ale locuitorilor de pe cele două
maluri ale Prutului, care au fost abuziv întrerupte la
sfârşitul anului 1944. În prezent, în total, aceste le-
gături constituie circa 2 milioane de oameni. Aceasta
este deja o mare putere, de care merită să se ţină cont.
De aici şi necesitatea basarabenilor de a-şi redobân-
di cetăţenia română, răpită în 1944. Tocmai în acest
context este de datoria societăţii mondiale de a ne în-
ţelege, deoarece noi nu cerem o cetăţenie străină, ci a
noastră, din naştere, adică să ne fie restabilită.
Sfârşitul subordonării de veacuri a României in-
tereselor geopolitice ale Rusiei, dar şi destrămarea
Imperiului Sovietic nu înseamnă că, în sfârşit, au dis-
părut pentru totdeauna disensiunile dintre România şi
Rusia. Românii se mai tem de un război rece şi de o
expansiune rusească. Ca urmare, şi-a făcut loc o în-
trebare firească: cum să fie construite aceste relaţii: să
se meargă pe calea politicii „cine-i mai puternic” din
partea Rusiei, iar România să-şi întărească „ascunzi-
şul” sau să se meargă pe o cale absolut nouă, care nu
ar înstrăina aceste ţări, dar care le-ar apropia.
În această lume nouă în care ne aflăm, după păre-
rea noastră, trebuie să consolidăm factorii care ne-ar
apropia, şi să găsim calea şi metodele de evitare a pie-
dicilor, multe dintre care au fost create artificial, iar în
final să mergem până la împăcarea istorică (astăzi şi
la Bucureşti răsună asemenea voci), identică cu ceea
ce a avut loc între Germania şi Franţa, după cel de al
Doilea Război Mondial. Cu atât mai mult că situaţia
geopolitică şi geoeconomică din spaţiul sud-estic al
Europei parcă ar contribui la aceasta.
Aici am mai putea adăuga, după părerea noastră,
şi afirmaţiile oficiale ale Kievului precum că principa-
lul inamic (citeşte duşman) al Ucrainei sunt Rusia şi
România, chiar dacă România susţine intrarea Ucrai-
nei în NATO. Dar politicienii ucraineni nu se ştie din
ce motive nu ţin cont de gestul Bucureştiului, com-
portându-se cu românii (moldovenii) din Basarabia de
sud şi de nord şi din Bucovina cu mult mai rău decât
cu ruşii, nemaivorbind de denaturările trecutului. Mă
întreb: de ce, în aceste condiţii, România trebuie să
susţină Ucraina, dar nu Rusia, cu care are dureri co-
mune?
Considerăm că este necesar ca părţile să meargă
una în întâmpinarea celeilalte atent şi cu multă onesti-
tate. Odată cu admiterea României în NATO şi UE în
această ţară s-au creat premise reale pentru un acord
de împăcare istorică. Considerăm că şi în Rusia con-
temporană există condiţii reale pentru aceeaşi împăca-
re. Se cere doar voinţă politică şi conştientizarea im-
portanţei acestui pas pentru ambele părţi.
La apropierea şi la împăcarea istorică a acestor ţări
contribuie şi faptul că Basarabia şi nordul Bucovinei,
răpite cu forţa de către URSS în 1940, nu mai aparţin
Rusiei, ci altui stat. Este adevărat că toate acestea nu
înseamnă că Rusia nu are nici o atribuţie la ceea ce
s-a întâmplat, ea fiind de fapt succesoarea de drept a
URSS. Cele menţionate, inclusiv situaţia şi autorita-
tea ei în lume, situează Rusia în rolul de lider în re-
zolvarea paşnică a delimitărilor hotarelor interstatale
în partea europeană a fostei URSS, aici fiind plasat
„butoiul cu pulbere”, care, Doamne fereşte, poate să
Alba-Iulia. 1 Decembrie 1918
şi explodeze. Dacă Rusia vrea aceasta cu adevărat şi
dacă este oare gata să-şi asume această misiune, ne va
demonstra timpul.
Destrămarea URSS a fost foarte favorabilă Ucrai-
nei, deoarece în administraţia ei au intrat teritorii şi
populaţii care în plan istoric şi juridic nu i-au aparţi-
nut. De fapt, aceste teritorii au aparţinut actualilor ve-
cini ai Ucrainei. Prin urmare, Ucraina independentă
este împrejmuită de aceste state „problematice”. Mai
mult, situaţia creată le-ar putea uni în jurul Rusiei
pentru rezolvarea problemelor ce au apărut. Cu atât
mai mult că fostele hotare dintre republici au fost tra-
sate voluntar de către conducerea fostului partid co-
munist al URSS şi de unele personalităţi ale acestui
partid, precum a fost, de exemplu, Hruşciov. Apropo,
Basarabia, care chiar şi în timpul regimului ţarist de
ocupaţie era teritorial unitară, în timpul sovietic a fost
împărţită în trei părţi, iar hotarele nou-apărute se aflau
în afara oricăror realităţi istorice, a dreptului natural al
poporului şi în afara legislaţiei internaţionale.
Despre posibilitatea apariţiei unor asemenea în-
trebări din partea vecinilor Ucrainei a vorbit, spre
exemplu, primul preşedinte al acestei ţări, Leonid
Kravciuk, care în 1992 a dat de înţeles că Ucraina va
rezolva problemele teritoriale la masa de tratative. Cu
părere de rău, următorii conducători ai acestui stat au
dat uitării aceste cuvinte. În practică se pun piedici se-
rioase în dezvoltarea integrităţii românilor (moldove-
nilor), pentru legăturile lor culturale cu patria istorică
ş.a. Am dori ca ucrainenii să ne înţeleagă corect. Noi
nu ne opunem restabilirii istoriei, culturii, limbii şi
tradiţiilor ucrainene, care în perioada stalinistă au avut
de suferit mult, unele dintre ele fiind chiar interzise.
Nimeni nu este în drept să le interzică revendicarea
lor, nimeni nu are dreptul să le dicteze. În acelaşi timp
însă, ei urmează să conştientizeze că au avut de sufe-
rit şi ţările vecine, bineînţeles, nu din cauza Kievului,
ci în urma aplicării politicii staliniste. Însă aceasta
nu îndreptăţeşte acţiunile lor actuale. Spre exemplu,
Insula Şerpilor din Marea Neagră, la iniţiativa lui V.
Molotov, susţinută de conducerea comunistă a Româ-
niei (compusă din exponenţii Moscovei: Ana Pauker,
Kisinevski ş.a.) a fost cedată Moscovei, cu scopul de
a instala acolo mijloace tehnice de ţinere sub control
a strâmtorilor şi a unei părţi a Mării Mediterane, chi-
purile în interesul comun al socialismului. Dar care
sunt politica şi acţiunile Kievului faţă de România din
cauza acestei insule şi nu numai? Toate aceste acţiuni
ale Kievului neglijează drepturile minorităţilor şi, în
acelaşi timp, servesc drept teren real de manifestare a
extremismului, care se află doar la un pas de expan-
sionism. Drept dovadă serveşte faptul că Ucraina nu
e mulţumită că deţine nejustificat o treime din terito-
riul Basarabiei (deşi în 1919 a recunoscut oficial că
frontiera dintre România şi Ucraina e pe râul Nistru)
şi insistă să acapareze noi teritorii ale noastre, inclusiv
moşia Palanca. Această ţară are probleme teritoriale şi
cu alţi vecini, poate într-o măsură mai mică cu Polo-
nia, care, deşi a pierdut spaţii imense (conform Pac-
tului Molotov-Ribbentrop), şi s-a ales cu compensaţii
imense.
Pentru împăcarea istorică a ţărilor noastre este ne-
cesar, totodată, ca Rusia să se dezică de interpretările
staliniste referitoare la istoria Basarabiei şi Bucovinei.
În şcolile sovietice şi în universităţi s-a vorbit despre
Basarabia că aceasta s-a unit în 1812 cu Rusia, iar
în 1918, chipurile, a fost ocupată de către România,
că acest teritoriu este populat de moldoveni, şi nu de
români, iar limba lor este moldovenească şi nu româ-
nă. Aceeaşi politică e promovată şi în actuala Rusie.
Ruşii încă nu îndrăznesc să se corecteze. În realitate
situaţia este cu totul alta. În lucrările lui K. Marx, F.
Engels, V. Lenin (ultimele lui afirmaţii că în Basara-
bia locuiesc românii şi aparţin naţiunii române au fost
expuse în anii 1914-1915, adică în ajunul Unirii de la
1918, şi că România n-a participat la agresiunea stră-
ină împotriva Rusiei Sovietice; vezi vol. 25, 39 ş.a.),
Mao Tzedun (1954,1964), nemaivorbind de savanţii
şi activişti notorii ai culturii mondiale, printre care se
numără mulţi ruşi şi sovietici, demonstrează că Basa-
rabia este teritoriu românesc şi că majoritatea popula-
ţiei acesteia este constituită din români. De asemenea,
se consideră că România s-a constituit ca stat în 1859,
pe când Basarabia făcea parte din Imperiul Rus.
România, ca şi multe alte ţări din Europa (şi nu
numai), inclusiv Rusia, s-a format în urma unirii prin-
cipatelor medievale. Acestea au fost trei la număr:
Valahia, Moldova şi Transilvania. Prima încercare de
unire a lor a avut loc în 1600, în timpul domniei lui
Mihai Viteazul. Dar a eşuat. Apoi în 1859 a avut loc
prima unire reuşită, când Valahia s-a unit cu Moldova
de peste Prut şi cu o parte a Basarabiei de sud (iniţial
doar această parte se şi numea Basarabia, care provine
de la denumirea voievozilor valahi, numiţi Basarabi),
formată din trei judeţe: Akkerman, Ismail şi Cahul.
Din acest motiv Sudul Basarabiei pentru români are
aceeaşi importanţă ca şi Kosovo pentru sârbi. Marea
Unire a românilor a avut loc în 1918, ca rezultat al
căderii imperiilor Rus, Austro-Ungar şi, ceva mai de-
vreme, a celui Turc, care, practic, împiedicau unirea
principatelor şi crearea unui stat unitar românesc.
Conducătorii Rusiei, cu părere de rău, şi astăzi
se mai conduc de teza eronată a lui Stalin precum
că Basarabia a fost eliberată în 1940 de sub ocupaţia
românească (românii i-au ocupat pe români – aces-
ta ar fi sensul aberaţiei vehiculate). În primul rând,
în baza legii leniniste despre drepturile popoarelor la
autodeterminare, parlamentul basarabean (Sfatul Ţă-
rii), recunoscut de către tot poporul, a votat în martie
1918 Unirea cu România, recunoscută de către mari-
le puteri. URSS n-a susţinut această unire. Mai mult,
răpirea Basarabiei în 1940 este calificată din punctul
de vedere al dreptului internaţional ca o agresiune,
chiar şi din motivul că URSS a încălcat propriul Tra-
tat încheiat cu Turcia, semnat de către reprezentanţii
Federaţiei Ruse în martie 1921, în care se subliniază
că toate tratatele semnate până atunci îşi pierd puterea
juridică. Printre acestea se afla, bineînţeles, şi cel de
la 1812, când Poarta a cedat Basarabia Rusiei, deşi nu
avea acest drept. Problema constă în faptul că princi-
patul moldovenesc, din care făceau parte şi Basara-
bia şi toată Bucovina, din 1511 se afla în componenţa
Imperiului Otoman cu drepturi de suzeranitate şi tot
timpul şi-a păstrat dreptul la autonomie, conform
acordului turco-moldovenesc numit „capitulaţie” şi
semnat de către voievodul Bogdan al III-lea.
Tratatul amintit dintre Federaţia Rusă şi Turcia
de la 1921 n-a fost anulat niciodată. Mai mult, des-
pre el a pomenit preşedintele Putin în 2004 în legătură
cu evenimentele din Abhazia. Anume agresiunea din
1940 a determinat participarea României la războiul
din 1941-1944 împotriva URSS. Prin urmare, esenţa
tuturor contradicţiilor dintre aceste ţări o constituiau
Basarabia şi nordul Bucovinei. În istoria relaţiilor din-
tre români şi ruşi referitoare la graniţă a existat doar
tratatul dintre Rusia şi principatul moldovenesc din
1711 (de la Luţk) semnat de către Petru cel Mare şi
Dimitrie Cantemir, în care se arată că frontiera dintre
aceste ţări este pe râul Nistru. Apropo, la mijlocul ani-
lor ’30 ai secolului trecut, în cadrul stabilirii relaţiilor
diplomatice dintre URSS şi SUA, de asemenea, se
vorbeşte de hotarul de vest al URSS cu România pe
acest râu. Tot în acest sens s-au purtat discuţiile dintre
Litvinov şi Titulescu în anii treizeci, dar în realitate
ele au servit URSS drept paravan pentru muşamaliza-
rea tendinţelor expansioniste ale lui Stalin, or în ho-
tărârea secretă a Biroului Politic din 5 martie 1924 a
fost determinat rolul Basarabiei şi al Bucovinei în ex-
pansiunea URSS în Balcani (în fond, acea hotărâre a
determinat relaţiile ruso-române de mai departe).
Sergiu I. CHIRCĂ,
om emerit în ştiinţă din R. Moldova, membru de
onoare al Academiei Române
(va urma)

Alecu Russo - „ostaşul propăşirii” noastre

În conştiinţa generaţiilor Alecu Russo a
intrat, în primul rând, ca un înflăcărat patriot
şi consecvent, energic revoluţionar. Aceste
două însuşiri fundamentale privind felul de a
fi ca personalitate istorică – prima ţinând de
starea-i de spirit, cealaltă manifestată în ac-
ţiuni concrete depuse la îmbunătăţirea vieţii
semenilor săi – se intersectează determinân-
du-se reciproc. Pentru a deveni revoluţionar,
„ostaş al propăşirii” civilizaţiei, el trebuie,
mai întâi de toate, să aibă acea nemărginită
afecţiune pentru neamul şi plaiul natal, pe
care o va simţi într-adevăr, cu toate fibrele şi
frageda copilărie, petrecută „în prietenia co-
linilor” din jurul satului răşchirat între gră-
dini şi copaci pe o vale a codrilor Bâcului
... Pentru el „moşia e cel dintâi şi cel mai de
apoi cuvânt al omului”, pentru că „întrânsa
se cuprind toate bucuriile”, şi „simţirea ei se
naşte odată cu noi şi e nemărginită şi veşni-
că”.
Făcându-şi studiile în Elveţia, la Insti-
tutul lui „Francois Naville” din Vernier şi
asimilând cu sete limbile străine, precum şi
ideile ştiinţelor moderne europene, adoles-
centul Alecu nu uită de unde a venit şi cine
este. De altfel, un rol deosebit în educarea
sentimentelor de ataşament faţă de ţara na-
tală ale acestuia le-au avut principiile peda-
gogice ale profesorului Girard, care a ştiut
să le cultive discipolilor săi dragoste faţă de
valorile limbii ca element esenţial al culturii
naţionale. Conjunctura de aici l-a ajutat să-
şi consolideze sacrul sentiment al datoriei
civice faţă de Patrie. Într-adevăr, ce poate
fi mai nobil în comportarea individului de-
cât umanul lui dor de a-şi lega organic viaţa
de destinul propriului neam, luptând conti-
nuu şi necondiţionat pentru prosperarea lui
în orice moment istoric. Şi cât de ruşinos e
când, speriat de nedreptăţile sociale, de criza
politică sau economică a ţării, omul porneşte
în căutarea unor noi pământuri şi plaiuri cu
condiţii de trai mai bune, regretabil uitând
sacra sa îndatorire de a-şi „sfinţi locul” na-
tal, moştenit de la părinţii din părinţi. Cred
că cea mai nobilă şi măreaţă descoperire va
avea loc în momentul când omenirea îşi va
însuşi totalmente capacitatea de a-şi pro-
porţiona idealul modernizării vieţii, poftele
şi cerinţele materiale cu rezervele terestre
şi legile naturii. Convingerea respectivă se
insuflă nu numai pe calea asimilării afectiv-
senzitive a concludentelor imagini ale prive-
liştilor naturii, ci şi prin mijlocirea abunden-
telor şi ingenioaselor reflecţii ale autorului,
acestea fiind generate de poezia imaginilor
înseşi. De altfel, crearea splendidelor tablo-
uri ale naturii, fascinante prin culorile calei-
doscopice şi precizia liniilor sculpturale, nici
nu-şi propune un scop în sine. Odată reali-
zate, tablourile semnificative ale naturii, în
virtutea senzorialităţii însuşirilor posedate,
devin stimulatoare ale gândirii. Cea mai pu-
ternică prin fondul patriotic şi revoluţionar,
dar şi prin substratul reflecţiilor medativ-fi-
lozofice, acestea formând o unitate indisolu-
bilă cu imaginea naturii plaiului natal – este,
desigur, „Cântarea României”. Tocmai con-
trastul extrem de mare dintre frumuseţea şi
avuţiile ţării, pe de o parte, şi dominaţia ne-
dreptăţilor şi suferinţelor morale, pe de alta,
îl şi determină pe autor să se gândească, cu
luciditate politică, la trecutul, prezentul şi
viitorul acesteia.
Întors în ţară, unde află o mare eferves-
cenţă politică, A. Russo se încadrează con-
ştient şi ireversibil în activitatea de realizare
a idealurilor democratice, menite să combată
abuzurile şi despotismul domnitorului şi bo-
ierilor, ignoratele şi coruptele moravuri feu-
dale. Semnând alături de alţi patruzecioptişti
mai multe manifeste şi proclamaţii („Prin-
cipiile noastre pentru reformarea Patriei”,
„Proclamaţia partidei naţionale din
Moldova” ş.a.), el se pătrunde
irevocabil de încrederea în
necesitatea prefacerilor re-
voluţionare, care trebu-
iau să aducă, în ultimă
analiză, la înlăturarea
instituţiilor şi înve-
chitelor rânduieli din
principate, la per-
fecţionarea vieţii.
Tocmai în numele
dezvoltării în bine a
societăţii se şi fac re-
voluţiile, desfăşurate
în esenţa lor prin lupta
noului împotriva ve-
chiului, revoluţia însăşi
constituind în cazul dat
„zilele mari ale popoarelor”.
Ascensiunea însă nu se produce
de la sine, fără acţiunile concrete ale
omului interesat. „La numeroasele ridicole
ale oamenilor noştri de duh” Russo ar mai
fi putut adăuga „şi faptul că învinuiesc ţara
de lipsă de mişcare, şi nici nu se gândesc că
chiar ei sunt cea dintâi pricină”. Deci nu e
îndeajuns a avea conştiinţa faptului stagnă-
rii, se mai cere să ştii că membrii societăţii
trebuie să devină ei înşişi promotori şi diri-
guitori ai necesarului progres, ai imperioase-
lor renovări, fie ele de ordin economic sau
spiritual, demonstrând pe această cale sen-
timentele sacrificiului civic. Ceea ce trebuie
să urmărească, în primul rând, o revoluţie e
cucerirea concomitentă a libertăţilor interne
şi externe, capabilă, la rândul ei, să asigure
cetăţenilor adevărata libertate socială, naţio-
nală şi morală. Şi aceasta pentru că, aşa cum
remarcă autorul ideii date, „slobozenia e
îndoită ...cea dinlăuntru şi cea dinafară...ele
sunt surori, una fără alta nu pot trăi”.
O condiţie a libertăţii spiri-
tuale şi sociale, considerată
de A. Russo imperioasă şi
care poate fi raportată, cel
puţin tangenţial şi aso-
ciativ, la problemele
afirmării în societatea
noastră a democraţi-
ei, o constituie legea,
„căci nu poate fi slo-
bozenie fără lege ...
şi acel ce nu se ţine
de duhul legii se lea-
pădă de slobozenie”.
Tot răul aici se ascun-
de în faptul că legile
sunt făcute de sus-puşii
ierarhiei social-politice,
de regulă, „numai pentru
unii, şi ceilalţi sunt scutiţi de
sub ascultarea ei”. Decretând
„legile de proscripţie”, oficialităţile,
camuflându-şi, în fond, intenţiile antirevo-
luţionare, „acuză de trădare pe cine nu vrea
să coboare la rândul lor”, zice gânditorul. O
judecată extraordinar de actuală pentru ceea
ce se mai întâmplă astăzi pe la noi. Conform
concepţiei lui A. Russo, cel mai periculos
obstacol în calea fiecărei revoluţii iniţiate
pentru ca „să nască” „un bine” şi „un adevăr
pe lume” e „falsul patriotism” şi searbăda
demagogie politică. Fiind în principiu „mas-
ca egoismului în timpurile de tulburare”,
„falsul patriotizm”, într-un fel sau altul, vine
să împiedice înfăptuirea prefacerilor progre-
siste. Interpretările publicistice ale unor fe-
nomene psihologice şi etico-sociale, nocive
realelor renovări ale vieţii, cărora în limbajul
contemporan le zicem frazeologie politică,
gândire scolastică, psihologie dogmatică,
viziune stereotipă etc., se impun în scrierile
lui Al. Russo de o valoare separată. Sfidând
în modul cel mai făţiş ideea mişcării opozi-
ţioniste a oficialităţilor din R. Moldova de
atunci despre aşa-zisul caracter constant al
aşezămintelor statale, deci şi legitimate, chi-
purile, de experienţa secolelor, scriitorul fi-
lozof se ridică energic şi împotriva ignoran-
ţei, care, „întovărăşită de toate prejudecăţile
ruşinei, de vorbăriile fără rost, de pedantis-
mul fără rost”, e gata totdeauna să „înăbuşe”
rezonabilele şi puţinele, la început, voci ale
celor tentaţi să facă schimbări în starea de
înapoiere a societăţii.
Călăuzit de sentimentul responsabilităţii
civice pentru viitorul culturii naţionale, Ale-
cu Russo se va angaja în principala discuţie
ştiinţifică din deceniile patru şi cinci ale se-
colului XIX, categorisită „războiul limbi-
lor”. Să reţinem, în primul rând, că limba e
socotită de el ca prim element constitutiv al
naţiunii, ce-o defineşte în aceşti termeni în-
căpători de sens teoretic: „Fiştecare naţie are
organizaţia sa; în acea organizaţie intră lim-
ba, haine, tradiţii istorice sau casnice, obi-
ceiurile care dezvăluiesc plecăciunele bune
sau rele”. Şi e firesc de aici ca „naţionalita-
tea popoarelor” care şi-au pierdut limba sau
în ansamblu „şirul obiceiurilor părinteşti”
să se prezinte „atuncea”, aşa cum va obser-
va el în altă parte, doar drept „o închipuire
politică”. Semnificativ e că chiar după ce se-
sizează tainele altor limbi, dar mai ales ale
celei franceze, în care, de altfel, îşi compune
majoritatea operelor sale, Russo ştia, pe de
altă parte, că limba străină, oricât de bogată
ar fi în mijloacele-i de exprimare, „nu-i vor-
beşte” omului „nici de ţară, nici de părinţi”,
„cum vorbeşte limba ce o învaţă şi o suge...
cu laptele vieţii”, „odată cu lumina, odată cu
auzul”. Alecu Russo a militat pentru o lim-
bă literară, care, marcând „sporul de idei al
civilizaţiei”, să rămână „bogăţia neamului”.
„Eu neg – subliniază categoric în „Cugetări”
– că limba noastră ar fi săracă ... suntem
însă noi înşine săraci de dânsa”. Critica con-
secventă şi principială a cosmopolitizmului
lingvistic de la mijlocul sec. XIX e incontes-
tabil edificatoare şi pentru combaterea igno-
rărilor şi nihiliştilor de azi, care sub diverse
pretexte speculative, se leapădă de „dulcea”
limbă română. Din tot ceea ce a făcut Al.
Russo în problemele limbii se desprinde, în
ultimă analiză, acest îndemn patriotic şi de-
mocratic, adresat tuturor generaţiilor ulteri-
oare: păziţi şi sporiţi valorile, înţelepciunile
şi integritatea limbii române, „plămădită de
două mii de ani în lacrimi de sânge”. Patriot
înflăcărat al neamului şi ţării, Al. Russo tot-
odată nu este pentru o singularizare naţiona-
lă. O condiţie valoroasă pentru „relaţiile ar-
monioase dintre popoare - aceasta-i statorni-
cirea unei adevărate democraţii şi libertăţi”,
„căci prin libertate mijloacele fiecăruia se
întind, puterele-i se înzecesc” şi, principalul,
„inimile se unesc într-o sinceră frăţie”. Dar
libertatea, la rândul ei, poate exista în fap-
tă numai în cazul „când şefii naţiilor se vor
gândi serios la ferecirea popoarelor şi vor
înţelege că mărimea lor...consistă în binele
comun, atunci ei vor fi cei dintâi care vor
proclama libertatea...”
Ideile patruzecioptiste privind legile şi
legităţile, dar şi căile înfăptuirii prefacerilor
de ordin social şi spiritual sunt evident actu-
ale, evocatoare şi însufleţitoare. Precum ani-
matoare se prezintă credinţa lui Alecu Russo
în triumful ideilor democratice, exemplarele
lui sacrificii de forţe morale şi fizice mani-
festate la înlăturarea birocratismului statal
(care poate „deveni o putere despotică”), a
tuturor fenomenelor sociale anchilozate, la
realizarea idealurilor de propăşire a vieţii
poporului, de care democratul revoluţionar a
fost legat organic.
Timotei Melnic
Nr. 48 (3352), 3 decembrie 2009

VOCAŢIA DE A-ŢI IUBI APROAPELE

- Preacucernice Părinte! Adevărul e
că o faţă bisericească este chemată din
Voia Celui de Sus să se consacre bisericii
şi tuturor celor pe care-i slujeşte cu toată
dăruirea de sine, fără să se gândească la
aceea că prin eforturile sale zilnice şi-ar
putea împuţina forţele fizice, sănătatea. În
această ordine de idei aş vrea să vă întreb:
oare fiecare muritor de rând poate deveni
propovăduitor al Cuvântului Tatălui nos-
tru Ceresc?
- Fireşte că orice om cu suflet curat ar
putea să ajungă slujitor al bisericii pentru a
fi de folos obştii creştine întru buna lucrare
a Cerului. Dar una e să doreşti, să vrei şi alta
este dacă ai fost chemat, dacă cel din preaj-
ma ta vede şi simte râvna, dăruirea totală
cu care trebuie să te jertfeşti slujirii bisericii
noastre ortodoxe, fiindcă un preot trebuie să
emane fără oprire puterea energetică, acea
putere care să lucreze atât în plan orizontal,
cât şi în cel vertical.
- Nu încape îndoială că aceste calităţi
le întruneşte şi Sfinţia voastră, care pe
parcursul câtorva decenii promovaţi fără
istov iubirea de Dumnezeu, de oameni, de
adevăr şi demnitate naţională.
- În ceea ce mă priveşte, sunt acela care
am fost alăptat cu acest lapte creştinesc chiar
de la naştere. Explicaţia ar fi că provin din-
tr-un neam mult numeros, dintr-o dinastie
de slujitori. De aceea m-am simţit de mic
copil… preot. Ţin minte cum mămica, luân-
du-mă cu ea la biserică, îmi punea sub picio-
Literatura şi arta 7
Lumină din lumină
aproape nu aveam ce spune creştinilor mei
Niciodată încă nu am scris despre o faţă bisericească, se conjugă astfel încât destinul mă apropie de un alt re- secată lumină, cu care îi întăreşte pe toţi acei creştini,
în limba lui Eminescu şi Coşbuc, că tot ce
deşi am cunoscut multe personalităţi remarcabile care au marcabil slujitor al Bisericii noastre creştine, protoie- care vin să-i asculte inegalabilele-i predici la Catedrala mi-a pus natura şi mămica în cutiuţa pe
slujit cu credinţă şi jertfire de sine Cuvântul lui Dumne- reul Ioan Ciuntu. Sfânta Teodora de la Sihla. Aceste predici sunt adevă- care mi-a dat-o la naştere şi mi-a pus Bunul
zeu. Pe unul dintre sfinţiile lor – preacuviosul, smeritul Puternica-i personalitate, la fel ca cea a arhimandri- rate lecţii de moralitate creştină, de purificare sufle- Dumnezeu pe umeri, totul, zic, să fie îmbi-
şi blajinul preot Serafim Dabija l-am văzut pentru prima tului Serafim Dabija, am descoperit-o absolut surprin- tească şi spirituală, de întărire şi consolidare a credin- bat şi încorsetat în hlamida terminologiilor
dată, intrând în librăria de carte românească din Cernă- zător nu în lăcaşul sfânt, ci în primul Parlament demo- ţei strămoşeşti, precum spunea în una din predicile sale ruseşti.
uţiul baştinei mele (era pe la mijlocul anilor ’70 ai se- cratic de la începutul anilor ’90, unde parlamentarul însuşi părintele Ioan Ciuntu: „Cel care îl cunoaşte şi îl Desigur, vă daţi seama, nu am nimic
colului trecut), de la care, spre marea mea surprindere, Ioan Ciuntu îşi ţinea strălucitele dumisale discursuri, iubeşte pe Iisus Hristos merge cu siguranţă pe calea absolut împotriva marii culturi ruse, fiindcă
am aflat că era unchiul bunului meu prieten de facultate care, vorba populară, îţi ungeau sufletul şi-ţi înălţau mântuirii”. este una extraordinară, dar mi-a trezit repul-
Nicolae Dabija. spiritul. … Mai deunăzi mi s-a oferit prilejul să stau mai pe sie, un protest interior starea de lucruri de
Acea întâlnire neaşteptată mi-a lăsat o impresie Apropo de suflet. Am citit undeva o cugetare care îndelete de vorbă cu Sfinţia sa, multe din raţionamen- acasă, contrastul între ceea ce ni se preda
foarte puternică, neştearsă, cu atât mai mult că Sfinţia sună în felul următor (o reproduc din memorie): Ace- tele şi meditaţiile părintelui Ioan Ciuntu fiind o reflec- la Seminar şi realitatea imediată din sate-
sa a slujit o bucată de timp şi la Biserica Arhanghelii la e suflet mare din care izvorăşte lumină. Cred că ţie vie, netrunchiată a unui adevărat şi neclintit slujitor le noastre, când în puţinele biserici care au
Mihail şi Gavriil din suburbia mea natală Roşa. nu voi exagera deloc afirmând cu toată convingerea că al Bisericii. mai rămas, slujbele se făceau în altă limbă.
Şi iată că după foarte mulţi ani împrejurările vieţii sufletul părintelui Ioan Ciuntu mereu emană acea ne- Îmi amintesc un caz concret, pe care nu-l
pot uita. Fiind un preot foarte tânăr, mi s-a
ruşe scăunelul pentru ca eu să pot ajunge la le abateri. Bunăoară, eu nu-i pot înţelege şi pe care o port ca pe o iconiţă în inimă şi în cile dublate gutuile şi merele puţin zbârcite, încredinţat prima parohie în satul Voloviţa.
icoane. Încă nu umblam la şcoală, dar citeam nu-i pot accepta pe acei slujitori care umblă, gând. Căsuţa noastră părintească se învecina dându-mi câte unul pentru purtare frumoasă. Ştiind că localitatea este populată în marea ei
deja în grafie latină, rosteam deplin rugăciu- se expun doar la hramuri şi alte sărbători, se cu o curte boierească şi în primii ani de viaţă În acele seri de iarnă grea, cu zăpadă majoritate cu moldoveni, mă străduiam să ţin
nile înainte de împărtăşanie şi după împărtă- duc la odihnă numai în străinătăţi, se feresc nu am auzit altă vorbă decât cea românească. multă, adesea mă apropiam de acea feres- slujbele şi în limba română, alegând fraze şi
şanie. Pentru mine slujba în biserică era ca a se întâlni cât mai des cu enoriaşii, pe când În memorie mi-au rămas splendidele noas- truică micuţă şi suflam fără întrerupere în expresii mai bine închegate, mai accesibile.
un ritual pe care, dacă nu-l conştientizam, îl misiunea unui preot este de a fi mereu ală- tre sărbători naţionale, legate de obiceiuri- gemuleţul îngheţat până când el se limpezea Într-o zi, spre seară, după ce s-a termi-
simţeam şi-l intuiam prin întreaga mea fiinţă turi, nedespărţit de turma sa, de creştinii săi, le, datinile şi tradiţiile acestui neam, care se şi afară se vedea totul: ulicioara cu urmele de nat serviciul divin, am luat-o şi eu spre casă,
de copil, şi atunci când cântam împreună cu de a pune suflet în tot ce face, de a trăi cu manifestau mai ales la sărbătorile de iarnă, la sănii, cerul înstelat, zăpada puhavă. Dar cel mergând în urma câtorva băbuţe, care discu-
cei maturi, aprindeam o lumânare, apoi ie- grijile şi sentimentele şi celui mic, şi celui nunţi, cumetrii şi la alte petreceri. Parcă azi mai mult îl aşteptam pe preotul satului care tau între ele. La un moment dat aud cum una
şeam din biserică, aveam senzaţia că zbor ca mare. Desigur că această lucrare o fac majo- îi văd pe consătenii mei îmbrăcaţi în cojoa- era cel mai aşteptat şi drag oaspete în căsuţa zice: - Uite ce preoţel drăguţ şi tânăr avem şi
o pasăre, ca un îngeraş. În primii ani ai copi- ritatea absolută a preoţilor, iar cei ce proce- ce frumos ornamentate, cu căciuli ţuguiate, noastră şi pe care îl ascultam cu gura căscată cât de frumos slujeşte, dar unele cuvinte par-
lăriei se întâmpla să am şi unele necazuri cu dează altfel, zadarnic au venit în această mi- iar pe femei purtând broboade, tot în stil na- cum cânta, cum îşi ţinea predicile, cum mă că-s ale noastre, însă nu le înţeleg.
sănătatea. În zilele în care stăteam la pat mai siune, deoarece nu sunt de folos nici sie, nici ţional. Dar ce veselie făcea fanfara satului, mângâia pe frunte… … Nu vreau să mă bat cu pumnii în
mare chin nici că-mi trebuia. Cu alte cuvin- semenilor lor. care aduna pe maidan la joc pe mic şi mare! - Probabil că acele clipe erau ca o pre- piept, erijându-mă în rolul de mare patriot,
te, Biserica pentru mine a fost o chemare din - Remarcabilul scriitor şi publicist Astăzi, când ascult o fanfară, mi se umezesc destinaţie a unui destin pe care vi l-aţi clă- să mă evidenţiez de alţii. Dar sunt ferm con-
pruncie şi această afirmaţie este o confirmare român Geo Bogza observa că viaţa unui ochii şi parcă sunt teleportat în îndepărtaţii dit ulterior. vins că noi prea puţin facem pentru compa-
a preoţiei neîntrerupte a umilei mele persoa- om nu e ca un turnir, ci ca un ultraj: de ani ai copilăriei şi adolescenţei. - Aşa a fost să fie! A venit timpul când trioţii noştri mai ales în ceea ce priveşte cul-
ne de-a lungul celor 30 de ani. Toată viaţa la prima până la ultima zi! Dar cum a fost Toate le-am luat, le-am adunat de acasă, trebuita să mă despart şi de sat, şi de buni- tivarea limbii literare române. Avem cu toţii
m-am condus doar de un singur principiu: şi este viaţa, destinul preoţesc al părintelui mai ales de la bunica mea, care mi-a fost ca ca, şi de gutuile din ferestruicile dublate şi, mari obligaţiuni şi responsabilităţi morale în
îl poţi sluji pe Hristos numai atunci când ai Ioan Ciuntu? Care momente din copilărie o adevărată enciclopedie populară, de la ea în consecinţă, de copilărie, fiind aruncat în faţa lui Eminescu, în faţa lui Grigore Vieru,
măduva spinării întreagă. Este un aforism al vi s-au memorizat cel mai mult? am deprins dragostea de grai, de datină, de altă lume… A urmat Seminarul din Odesa, în faţa lui Ion şi Doina, în faţa neamului, în
marelui om de cultură Mircea Eliade, valabil - Într-adevăr, viaţa este o muncă, o me- credinţă. Am crescut cu cântecele şi poveţe- armata, apoi din nou Seminarul. Ar fi multe faţa lui Dumnezeu, în faţa Ţării Româneşti
pentru orice om ce se respectă şi ţine la nea- serie pe care trebuie să te trudeşti a învăţa (a le ei, cu mirosul de busuioc pus la păretare, de spus la acest capitol, dar vorba cântecu- pentru ca să prosperăm, să ne schimbăm
mul şi la credinţa lui. spus-o un alt om de geniu – H. de Balzac). cu dulceaţa de struguri aninaţi de coarde, pe lui: valul lumii, valul mării / te coboară, te duhul şi trăirea noastră. Numai aşa o naţiu-
- Este adevărat ceea ce spuneţi, deoa- Dar ea este şi o cărare perpetuă (Eminescu), care bunica mi-i dădea în zilele de Crăciun şi ridică… Oricum, acolo am învăţat zeci, chiar ne poate să-şi găsească locul la sine acasă şi
rece unei feţe bisericeşti nu i se permite să pe care trebuie să ştii s-o găseşti pentru a-ţi de Anul Nou când o colindam. sute de citate şi fragmente din Sfânta Scrip- în corturile cereşti.
se abată de la misiunea ce i s-a încredinţat împlini misiunea pe pământ. Iar cărăruia Chiar şi acum, când ascult minunatul tură, din Evanghelie, am tocit toate cele 27 - Vă mulţumesc, Părinte, şi aşa să ne
nici cu o micime, fie ea cât de neînsemna- vieţii mele a pornit din acel sătuc micuţ-mi- cântec Galbenă gutuie, mă emoţionez până de obiecte de studii (şi toate în limba rusă!), ajute Cel de Sus.
tă. cuţ cu duioasa pentru mine denumire Pău- la lacrimi, el readucându-mă acasă, la başti- încât revenind în Basarabia şi fiind trimis în
- Aşa este, dar, cu părere de rău, şi în mij- leşti, Călăraşi, care a fost şi a rămas pentru nă, în anii aceleiaşi copilării, când aşteptam satele Moldovei noastre, pentru a duce cu-
locul preoţimii noastre se mai întâmplă une- mine vatra cea de dor şi alinare sufletească, primăvara ca bunica să scoată din ferestrui- vântul lui Dumnezeu să-mi dau seama că Consemnare: Mihai MORĂRAŞ

Blitzuri omagiale FILOSOFIA: UN LUX
În perioada 10-12 noiembrie cianul Silviu Berejan şi poetul academician Grigore Vieru, au
2009, în cadrul Institutului de constituit în cele mai grele perioade un reazem şi un model de
Filologie al Academiei de Şti- demnitate naţională, iar creaţia lor înscrie o pagină strălucită INTELECTUAL?
inţe a Moldovei s-a desfăşurat în cultura şi spiritualitatea românească din Basarabia”.
ce-a de-a treia ediţie a Coloc- Silviu Berejan a fost un adevărat slujitor al ştiinţei. Fonda-
(Scrisoare deschisă dlui Leonid Bujor,
viului Internaţional Filologia tor al şcolii naţionale de lexicologie şi semantică lingvistică, ministrul Educaţiei)
modernă: Realizări şi perspec- specialist în gramatică, lexicologie, lexicografie, lingvistică
tive în context european. Lim- teoretică, romanistică, slavistică, lingvistică comparată, Stimate dle Ministru, astăzi, 21 noiembrie 2009, de Ziua Filo-
bă, limbaj, vorbire. Organizat sociolingvistică, profesor, cercetător şi manager, Silviu Bere- sofiei, în urma lecturii dialogului Dumneavoastră cu cititorii (a se
sub egida Institutului de Filo- jan este autorul a peste 400 de lucrări ştiinţifice şi ştiinţifico- vedea „Timpul” din 16 noiembrie curent şi, respectiv, „Făclia” din
logie al AŞM, în colaborare cu didactice. Mărturie ne stau lucrările personale şi cele realizate sâmbăta în care Vă fac această adresare epistolară), vin să amin-
Academia de Studii Economice în colaborare: Contribuţii la studiul infinitivului moldovenesc tesc că, în De rerum natura, Lucreţius nota: „De nihilo fierri nil
din Moldova şi Universitatea de şi Семантическая эквивалентность лексических еди- passe” („Din nimic nu se poate face nimic”). Mai mult decât ade-
Stat „Alecu Russo” din Bălţi, ниц (Echivalenţa semantică a unităţilor lexicale), apărute vărat, dacă raportăm la ceea cum se procedează de vreo zece ani
evenimentul a fost consacrat co- în 1962 şi, respectiv, în 1973; Dicţionar explicativ şcolar, încoace cu noua noastră generaţie.
memorării a două personalităţi având mai multe ediţii, Dicţionar explicativ uzual al limbii Republica Moldova, dle Bujor, fapt recunoscut şi de către mul-
marcante ale ştiinţei şi culturii române (1999), manualele Limba moldovenească literară ţi liceeni, tinde să devină „Ţara clonelor”, deoarece, colac peste
noastre - academicianul Silviu Berejan, ex-director al Institu- contemporană. Morfologia (1983), Lingvistica generală pupăză, a fost „dată la abator” FILOSOFIA, Regina ştiinţelor, care
tului de Lingvistică al AŞM, membru de onoare al Institutului (1985), Curs de gramatica istorică a limbii române (1991). a ajuns a fi un obiect inutil sau o simplă idilă nostalgică…. Prin di-
de Lingvistică “Iorgu Iordan-Al. Rosetti” al Academiei Ro- Un pontif al limbii române este şi regretatul poet academi- verse tertipuri, Filosofia a fost totalmente exclusă din programele
mâne, şi regretatul poet academician Grigore Vieru, membru cian Grigore Vieru, creator al unei opere care străbate timpul liceale de studiu, ceea ce înseamnă că societatea noastră „cea mol-
al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al AŞM. prin rostiri fundamentale. Într-un timp şi spatiu şubrezite axi- davă dintre Nistru şi Prut” doar atâta ştie: să pregătească omul/oul
Colocviul şi-a propus drept scop realizarea unui schimb de ologic, creaţia lui Vieru a muncit spre restaurarea fiinţei na- care nu gândeşte. Vă închipuiţi impactul de mai departe?... Fără a
abordări şi experienţe între specialiştii din Republica Moldova ţionale în echilibrul ontologic. Temele general-umane îşi re- studia gândirea filosofică (ea încorporând estetica, etica, logica),
şi cei de peste hotare, avându-i printre invitaţi pe acad. Eugen găsesc în profunzimile limbajului poetic al lui Grigore Vieru te mai poţi numi intelectual în adevăratul sens al cuvântului? Ne
SIMION (România), acad. Marius SALA (România), acad. statutul arhetipal şi se configurează în imagini inefabile, deve- vom transforma, astfel, într-o „ţărişoară” cu intelectuali „perfect
Klaus BOCHMANN (Germania), prof. univ. dr. Adrian nind aproape intraductibile prin energiile camuflate, profund debilizaţi”, pe ce au şi mizat „tovărăşeii”.
Dinu RACHIERU (România), dr. Iulia Mărgărit (România), româneşti. Poetul ne-a revelat esenţele elementarităţii, ale lu- Nolens-volens, cohorte întregi de talente autentice se risipesc
dr. conf. Ionel NARIŢA (România), acad. Mihai CIMPOI crurilor simple, dar fundamentale în zidirea noastră identitară. odată cu încheierea fiecărui an şcolar. Mii de spirite alese pleacă
(Republica Moldova), m. cor. Anatol CIOBANU (Republica Dragostea pentru valorile româneşti a marcat întreaga via- în anonimat, devenind de prisos. Ajung nişte îngeri schilodiţi, cu
Moldova), profesori universitari, cercetători, filologi etc. ţă literară a poetului. În renumitul discurs, intitulat simbolic aripile frânte, al căror creier se transformă în „deşertăciunea de-
Evenimentul a demarat cu Testament, rostit la AŞM pe şertăciunilor”. Frumosul vis adolescentin, speranţele şi dorinţele
depuneri de flori la Cimitirul data de 30 august 2008 în aju- aprinse pe care şi le imaginau realizate, se transformă în praf şi
Central de pe strada Armenească nul Sărbătorii Limba noastră cenuşă…
din capitală, la mormintele celor cea română cu ocazia încunu- De ce toate aceste cruzimi, modelări şi mutilări împotriva min-
două somităţi ale ştiinţei şi cul- nării sale cu titlul Doctor Ho- ţii elevului autohton, adică a viitorului acestui stat? De fapt, la ce
turii neamului. În discursul de noris Causa, Grigore Vieru afir- se mai poate aştepta într-o societate aflată (şi astăzi, din păcate) în
comemorare, la mormântul acad. ma: „Ştiu că harul pe care mi degringoladă, unde ştiinţa înţelepciunii e redusă la mentalitatea
Silviu Berejan, vicepreşedintele l-a dăruit Dumnezeu este atât stomacului? Întreaga frământare cotidiană, vorba vine, se rezumă
AŞM, dr. hab. Mariana Şlapac a cât îl am. Dar limba şi literatura la „clipa plăcerii de moment”.
apreciat profunzimea cunoaşterii română, nu cea moldoveneas- Aşa sau altfel, tânăra noastră generaţie simte lespedea rece a
domeniului lingvistic al regretatu- că, mi-a dat totul. Am răsărit celor care mai zdrobesc spiritul naţional. Liceenii, desigur, îşi dau
lui savant, remarcând şi calitatea ca poet din frumuseţea, bogăţia prea bine seama că vlăstarele neamului românesc/moldovenesc
de luptător ferm pentru adevărul şi tainele limbii române, căreia din Basarabia (fără să mai apelăm la starea deplorabilă a celor din
ştiinţific. În aceeaşi linie de idei îi voi rămâne îndatorat până la Transnistria şi Ucraina) nu sunt stimulate, ci, dimpotrivă, le-au
s-a înscris şi discursul secretarului capătul vieţii”. Aceste rostiri fost create până acum „cele mai prielnice condiţii” de sufocare în
ştiinţific general al AŞM, dr. hab., Acad. Klaus Bochmann (Germania), dr. hab. testamentare sunt consfinţite şi aerul rarefiat al societăţii.
prof. Ion Guceac, domnia sa menţi- Ion Guceac, dr. Maria Cosniceanu (Institutul de profunda creaţie pe care po- Să nu uităm principalul. Şansa primordială a fost şi rămâne
onând faptul că acad. Silviu Berejan de Filologie), prof. univ. Gheorghe Popa etul a lăsat-o urmaşilor. valoarea. Poţi fi ajutat, împins chiar, dar treaba asta nu merge la
este pentru noi toţi un model de ex- (Universitatea Alecu Russo, Bălţi). Cel mai frumos omagiu pe infinit, dacă nu există VA-LOA-RE. Şi mai e ceva: prostia pleacă
cepţie privind munca ştiinţifică asi- care l-ar putea aduce urmaşii odată cu omul, înţelepciunea rămâne şi după el.
duă, dar şi promovarea idealurilor naţionale. acestor doi maeştri ai cuvântului este citirea Cărţii lor, dialo- La noi valoarea, Doamne ne iartă, e pusă în genunchi în faţa
Academicianul Klaus Bochmann (Germania) a mărturisit gul inter/multicultural pe marginea Operei lor, asigurarea cir- prostiei şi tâmpeniei umane. Ca să nu întrezărească prea multe,
că l-a cunoscut pe distinsul lingvist Silviu Berejan acum 40 cuitului de idei emanate de ei. Direcţiile pe care le-au trasat în noii generaţii parcă i s-ar ordona: „NU GÂNDI, dobândeşte-ţi au-
de ani la Congresul romaniştilor de la Bucureşti şi de atunci domeniul umanistic maeştrii Silviu Berejan şi Grigore Vieru todistrugerea!”. La direct vorbind, se invocă organicul, ca să se ni-
au rămas buni prieteni, savantul regretând pierderea incomen- au constituit pretexte serioase pentru discuţiile care au dema- micească totalmente şi cât mai curând posibil CRE-A-ŢI-A. Aici
surabilă, resimţită nu numai de lingvişti, dar şi de întreg do- rat în cadrul acestui Colocviu internaţional, între specialiştii se mizează pe faptul că omul se consolează repede şi uită că este
meniul filologic. din Republica Moldova, România, Germania, SUA, Kaza- victima propriilor iluzii. Cineva îşi dă foarte bine seama că resem-
„Am fost unul dintre discipolii marelui lingvist şi, în ace- hstan şi Ucraina. narea exclude GÂN-DI-REA, orice efort de a te cunoaşte în pro-
laşi timp, mi-a fost unul dintre cei mai buni prieteni. În aceas- În cadrul dezbaterilor consacrate memoriei lingvistului funzime, clocind spiritul şi răspândind duhoarea trupului…
tă zi, Silviu Berejan ar fi împlinit 82 de ani. Cu această oca- Silviu Berejan au fost abordate subiecte care au vizat pro- Chiar dacă scrisoarea de faţă va rămâne un „vox clamantis in
zie am încercat să organizăm mai multe evenimente, datoria bleme actuale de gramatică; fonetică, dialectologie şi istorie deserto”, reafirm teza că non-valorile, cu toate atributele lor, vin şi
noastră fiind de a-i păstra memoria pentru lucrurile frumoase a limbii; lexicologie şi lexicografie; sociolingvistică; ştiinţe pleacă, pleacă şi vin, iar Filosofia a fost şi trebuie să rămână Regi-
pe care le-a lăsat pentru noi”, a spus dr. hab. Vasile Bahnaru, ale comunicării. Cât priveşte tematica subiectelor în memoria na tuturor ştiinţelor şi Mama înţelepciunii. De aici şi concluzia: ca
directorul interimar al Institutului de Filologie al AŞM. „Un poetului Grigore Vieru, aceasta vizează istoria, teoria şi criti- să nu devină piese de schimb pentru maşina idioţeniei umane, vii-
adevărat om al ştiinţei” a fost numit şi poetul Grigore Vieru, ca literară; limbajul artistic ca „limbaj absolut”; dimensiunea torul adolescenţilor trebuie format prin intermediul FI-LO-SO-FI-
motiv pentru care e necesar a le păstra luminoasă amintirea, a semantico-pragmatică a textului: construcţie şi interpretare; EI. Principalul e să nu disperăm, ci să CRE-ĂM. Şi, atunci când
mai spus directorul. textul şi discursul: noi forme şi abordări. Comunicările par- e vorba de Filosofie, NU „E nevoie de o abordare competentă şi
În deschiderea lucrărilor colocviului cu un Cuvânt de salut ticipanţilor au avut un nivel academic susţinut, asigurând o pragmatică”, fiindcă ea, Filosofia, nicidecum nu poate fi „un nou
s-a adresat celor prezenţi acad. Gheorghe DUCA, preşedin- atmosferă intelectuală de excepţie. obiect de studiu”. Locul Ei e-n Capul mesei!
tele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, domnia sa subliniind În ziua închiderii lucrărilor Colocviului doritorii au plecat Să rămână Filosofia şi de acum încolo un lux intelectual?
în mod deosebit faptul că această conferinţă este dovada cea în excursie la Orheiul Vechi. Mare ar fi păcatul, mai ales că aţi predat şi niţică filosofie pe
mai elocventă că savanţii de la Academia de Ştiinţe a Moldo- vremuri.
vei menţin onoarea şi nobila tradiţie de a-şi elogia înaintaşii Nina CORCINSCHI, dr. în filologie,
iluştri. „Doi stâlpi ai înţelepciunii şi ai adevărului, academi- Viorica RĂILEANU, dr. în filologie Cu tot respectul, Dumitru PĂSAT
Apariţii editoriale
BASARABIA ANTISOVIETICĂ -
O CARTE EVENIMENT!
Cu câteva zile în urmă, la Editura Demiurg
din Iaşi a văzut lumina tiparului o carte-eveni-
ment. Este vorba de culegerea de documente
inedite „Basarabia antisovietică” a lui Ale-
xandru Moraru, istoric, publicist, editor de
documente de arhivă. Volumul în cauză este
un omagiu adus unuia dintre cei mai impor-
tanţi istorici din Europa, dr. Gheorghe Buza-
tu, la cei 70 de ani de la naşterea sa, şi apare
în bine cunoscuta colecţie „Românii în istoria
universală”, îngrijită de această personalitate a
ştiinţei, istoriei. În prefaţa cărţii domnul Buzatu
menţionează: „Profesorul Alexandru Moraru,
specialist recunoscut şi apreciat în problemele
de istorie contemporană şi de arhivistică, harnic
editor al surselor trecutului, s-a impus mai cu
seamă în ultima vreme graţie studiilor şi volumelor tipărite la Chişinău ori
în Ţară, mai precis la Iaşi şi Bucureşti. În această privinţă, avem în vedere
în chip aparte studiul Basarabia sub ocupaţia Kremlinului. Canibalismul provo-
cat de sovietici (Documente şocante) şi lucrarea Mareşalul Ion Antonescu şi
Basarabia, pregătită împreună cu dr. Anatol Petrencu , apărută în 2008 tot la
respectiva editură.
Prezentul volum, rod al unor investigaţii de preferinţă şi de durată, reu-
neşte 150 de documente, depistate în Arhivele din Chişinău şi, în două ca-
zuri, provenind din fondul personal al editorului (referitor la trecutul mem-
brilor familiei sale, victime ale urgiei staliniste), majoritatea copleşitoare a
materialelor fiind inedite. Semnificaţia ştiinţifică şi documentară a materia-
lelor este excepţională. Întrucât sunt puse în evidenţă fapte şi persoane, de
regulă, ignorate până acum. Mai precis, ies la iveală acele persoane care, în
cadrul Basarabiei eliberate (1941-1944), s-au ilustrat pe frontul luptei anti-
comuniste, dar care ulterior, tocmai de aceea, în urma ocupării teritoriului
dintre Prut şi Nistru de către forţele Armatei Roşii şi ale NKVD-ului şi in-
tegrării ţinutului în componenţa URSS, au fost judecate şi condamnate, la
confluenţa anilor ’40-’50, la ani grei de temniţă ori, mai ales, la deportare în
zonele îndepărtate „interne” ale Imperiului Roşu (de regulă, în Siberia sau în
Asia Centrală). Basarabenii surghiuniţi în atare condiţii s-au întâlnit cu ce-i
care-i precedaseră, în urma amplei operaţiuni înfăptuite de NKVD în iunie
1941, în zilele care au precedat nemijlocit atacul Axei împotriva URSS.
Volumul ne plasează, aşadar, în plină epocă a Gulagului. Iar, prin dezno-
dământul cauzelor surprinse, şi în etapa care a succedat rapid morţii lui I. V.
Stalin – aceea a Dezgheţului. Cele mai multe documente datează din anul
1954, iar aspectele reflectate se reduc în fond la unul esenţial: corectarea,
prin deciziile justiţiei, care şi câtă mai funcţionau în epoca post-stalinistă în
Basarabia desprinsă cu forţa din cuprinsul Patriei-Mame în 1944, precum şi
Nordul Bucovinei ori Ţinutul Herţei, mai apoi Insula Şerpilor, a destinelor
frânte ale românilor dintre Prut şi Nistru.
Fără pretenţii exagerate, volumul colegului Alexandru Moraru este remar-
cabil prin dezvăluirile referitoare la tragedia individului sub zodia Răului
absolut, altfel spus în Imperiul Gulagului, pe care Al. Soljeniţân, într-o
creaţie literară de geniu, a impus-o definitiv şi în parametrii naturali opro-
briului Umanităţii.
Felicitându-l pe colegul Alexandru Moraru pentru realizarea prezentu-
lui volum, trebuie să-i mulţumim pentru efortul şi izbânda sa ştiinţifică deo-
sebite, precum şi pentru cuvintele de bine ce ne sunt adresate şi care deschid
această CARTE.
Citind materialele prezentate, m-am prins cu gândul că fiecare document
propus de dl Alexandru Moraru este o reflectare veridică a vieţilor patrio-
ţilor basarabeni, ale rudelor şi apropiaţilor acestora, unica „culpă” a lor fiind
faptul că au fost patrioţi adevăraţi, cetăţeni care s-au manifestat cu o pre-
staţie veritabilă în viaţa Ţării. Aceste lucruri nu au avut iertare din partea
regimului sovietic. O afirm nu doar din auzite, rudele mele au „îmbrăţişat”
GULAGUL începând cu vara anului 1940, când trupele sovietice au invadat
spaţiul dintre Nistru şi Prut.
Andrei COVRIG,
colonel (rez.)
 8
Omul potrivit
Literatura şi arta
O toamnă a împlinirii
Nr. 48 (3352), 3 decembrie 2009

In memoriam

la locul potrivit La Biblioteca municipală „B.P.Hasdeu”, hram

Să fii omul
potrivit la lo-
cul potrivit e
una dintre ca-
lităţile funda-
mentale care îl
caracterizează
pe noroco-
sul înzestrat
la naştere cu
acest dar.
Să alegi să
rămâi la înălţi-
me riscându-ţi
chiar postul pe
care-l ocupi, în timp ce ai putea să te simţi comod,
dar lăsând pe cineva la nevoie, este de asemenea o
calitate a omului cu demnitate.
Se zice că pentru a cunoaşte cu adevărat cum poa-
te fi un om trebuie să mănânci împreună cu el un pud
de sare. Cu Omul despre care urmează să vorbim am
consumat altfel de mâncare, căreia altfel de sare îi dă
gust.
Săptămânalului “Literatura şi arta” i s-a întâm-
plat, pe parcursul ultimilor ani, să traverseze diverse
stări financiare extrem de dificile, uneori acumulând
datorii îngrijorătoare faţă de Editura “Universul”.
Anume aceste motive puteau conduce la serioase di-
ficultăţi de apariţie a publicaţiei noastre dacă în frun-
tea pomenitei edituri nu s-ar fi aflat un bun sufletist,
care să ne acorde încredere şi, doar mimând supăra-
rea, să ne facă din deget cu o mână, iar cu cealaltă să
semneze dispoziţia respectivă, dându-ne undă verde,
iar noi alegându-ne cu comanda deschisă.
Bucuroşi că am mai depăşit o cumpănă, bănuim
că uneori poate am uitat să-i spunem mulţumim ge-
nerosului director, alergând grăbiţi să prezentăm nu-
mărul la tipografie.
Dar iată că, în sfârşit, avem fericita ocazie să ne
revanşăm în mod onorabil faţă de domnul Constan-
tin Andreev, directorul Editurii “Universul”, mulţu-
mindu-i public pentru înţelegere şi încrederea pe care
ni le-a acordat în clipele de stringentă necesitate de
ambele.
Iar cititorului nostru ţinem să-i facem cunoştinţă
cu dl Constantin Andreev: s-a născut la 27 noiembrie
1939. După absolvirea Facultăţii de Istorie şi Filolo-
gie a Universităţii de Stat din Chişinău a activat pe
tărâmul didactic, iar după ce şi-a satisfăcut serviciul
militar, a fost angajat în presă, aflându-se mereu la
posturi de conducere. La săptămânalul “Cultura”, pe
rând, a ocupat posturile de lucrător literar, şef de sec-
ţie şi redactor-şef adjunct.
La Studioul “Moldova-Film” a exercitat funcţia
de director adjunct. A stat la leagănul revistei “Pe-
dagogul” şi al ziarului “Cuvântul”, se află în fruntea
cotidianului “Moldova suverană”.
Din 2001 conduce cu succes prestigioasa Editu-
ră “Universul”, unde, alături de marea majoritate a
periodicelor din Republica Moldova, văd lumina ti-
parului volume literare sau de specialitate de o înaltă
calitate tipografică.
Domnule Constantin Andreev, prin contribuţia
Dumneavoastră la apariţia fără întrerupere a săptă-
mânalului nostru, v-aţi recomandat drept omul potri-
vit la locul potrivit, fapt pentru care Vă mulţumim,
dorindu-vă multă sănătate şi noi succese în activita-
tea Dumneavoastră de întâi-stătător în fruntea Editu-
rii “Universul”.
Raisa CIOBANU
al spiritului unde au poposit în timp multe perso-
nalităţi şi unde mereu se produc evenimente me-
morabile, a avut loc şi lansarea cărţii domnului
Gheorghe Marin „Neamul prin fiii săi” (Editura
Pontos). Moderatorul seratei, scriitorul Vlad Po-
hilă, l-a prezentat pe autor ca pe un cronicar al
timpului său care scrie mult şi profund şi care
şi-a consacrat întreaga activitate Cărţii. Lucrarea
„Neamul prin fiii săi” este impozantă şi ca aspect,
dar, mai ales, prin materialul adunat cu grijă şi
dragoste între coperte. Autorul, ca un slujitor fidel
al propriei memorii, dar şi al Memoriei Neamului,
încearcă să fixeze în pagini de carte evenimente
marcante din destinul Ţării, dar şi clipe – cu oa-
meni şi întâmplări, care nu pot fi uitate. Se pare
că tot acest material – emoţionant, plin de amin-
tiri – a zăcut în memoria scriitorului Gh. Marin
ani în şir, aşteptând să fie scris. Şi, iată, precum a
menţionat însuşi scriitorul, a venit timpul scrierii,
chiar dacă viaţa l-a marcat printr-un refugiu de
la toate necazurile care s-au abătut întru a-i sfâşia
sufletul. Scrisul fiindu-i cel mai alinător şi sigur
remediu. Astfel, a încercat (reuşind!) să adune
în această carte imaginea unor fii ai unui neam,
imagine proiectată proeminent în memoria sa prin
înaintaşii demult trecuţi în veşnicie: Ştefan cel
Mare şi Sfânt, Ioan Vodă cel Cumplit, Mihai Vi-
teazul, Alexandru Ioan Cuza şi alţii, de asemenea,
şi prin comemorarea unor evenimente de neuitat
din istoria românilor: bătălia de la Jilişte, lupta
de la Plevna... Alături de aceste pagini de aur ale
Trecutului, domnul Marin aşterne prezentul, ca o
punte, ca pe un covor urzit şi ţesut de mari bărbaţi
ai neamului, care au lucrat şi contină să trudească
pentru memoria Prezentului în numele Viitorului.
La eveniment au venit prieteni, rude, dat fiind şi
faptului că prin lansarea cărţii s-a conturat şi un
omagiu adus domnului Gheorghe Marin, ajuns la
o frumoasă vârstă – cea a împlinirii. Or, precum a
fost ales şi genericul sărbătorii: O toamnă a îm-
plinirilor. Am încercat să reţin cele mai frumoa-
se, mai elocvente, mai sugestive spuse la adresa
scriitorului şi voi încerca să le reproduc ca pe niş-
te autografe lăsate pe frunzele căzute în această
toamnă a împlinirii: Marcela Mardare, scriitoare,
directorul Editurii Pontos (la care au apărut majo-
ritatea cărţilor domnului Marin): ”Gheorghe Ma-
Catedrala „Sf. Teodor Tiron şi Teodora de
la Sihla” Vă invită pe 6 decembrie curent la
festivităţile prilejuite de sărbătorirea a 115
ani ai Catedralei „Sf. Teodor Tiron şi Teodo-
ra de la Sihla”, a 55 de ani de la naşterea pro-
toiereului mitrofor Ioan Ciuntu, a 30 de ani
de slujire Bisericii Creştine Ortodoxe.
ÎN PROGRAM:
8.00 Sfinţirea Sf. Prestol (Sf. Mese), Sf. Jertfel-
nic
8.30 Sf.Liturghie
10.00 Predica
11.00 Sfinţirea Drapelului catedralei
11.30 Agapă
Adresa: str. Al. Puşkin, 20-A.
Festivităţile vor continua, începând cu ora 13.00,
la Teatrul „Ginta Latină” (str. Sfatul Ţării, 18) cu:
Lansarea monografiei „O Corabie a Mântui-
rii”,
Lansarea filmului cu aceeaşi denumire,
Lansarea CD-ului „Mărturisiri în alb şi ne-
gru”,
Gala premianţilor 2009,
Recital de muzică.
Consiliul catedralei
rin, spirit creator, emotiv şi pasionat de universul
cărţii, a rămas devotat misiunii sale... S-a integrat
din ieri, de asemenea, cu evenimente memorabi-
le – cu o lume care s-a călătorit...” Scriitorul şi
în atmosfera timpului şi a făcut tot ce a depins de publicistul Vlad Zbârciog şi-a amintit de lecţiile
el, înţelegând că una din valorile spirituale impor- frumoase avute la facultate cu profesorul Gheor-
tante ale unui popor este cartea de valoare. Şi-a ghe Marin, pe care întotdeauna l-a apreciat ca pu-
blicist, traducător şi ca scriitor. „De la dumnealui
am învăţat a aşterne pe foaie lucruri uitate de unii,
neglijate de alţii, dar foarte importante pentru Is-
torie”. Cristi Aldea-Teodorovici: ”Eu am crescut
printre cărţi. Bunelul îmi făcea întotdeauna cado-
uri cărţi, considerând că acestea au cea mai mare
valoare, şi e adevărat. Mulţumesc lui Dumnezeu
că am avut parte de asemenea bunei – frumoşi la
suflet şi care au avut grijă nici pentru o clipă să
nu simt lipsa celor mai scumpe fiinţe – părinţii...”
Raisa Culacsiz, colega de şcoală, prietena fami-
liei Marin, venită tocmai de la Slobozia-Mare
pentru a-i aduce domnului Marin florile recunoş-
tinţei în numele oamenilor de la sudul Basarabiei,
a vorbit foarte emoţionant şi în numele tinereţii,
care rămâne ca o făclie aprinsă în sufletul fiecăru-
păstrat curajul civic în condiţiile când cenzura ia, dar mai ales a acelui care creează...
lucra ca ceasul şi căuta nod în papură şi pete în
A fost o serată de suflet, care a zburat ca o
soare oricărui autor. A salvat multe cărţi care erau clipă, aşa cum se trec toate. Numai că din aceste
pe muchie de cuţit, considerate antisovietice...
momente fulminante rămâne în memoria Timpu-
Gheorghe Marin îşi scrie cărţile dintr-o necesitate lui Cuvântul scris. Şi întotdeauna este menit de
firească de comunicare cu sine şi cu lumea dorni- Providenţă cineva întru a fixa clipa...
că de cunoaştere şi autocunoaştere”. Scriitorul şi
ex-ministrul culturii Mihail Gheorghe Cibotaru Claudia Partole
a menţionat, că ”Gheorghe Marin este omul-scri- P.S. Şi persoana mea s-a învrednicit de aten-
itor pus la încercări grele toată viaţa. Dar a rezis- ţia scriitorului Gheorghe Marin, astfel fiindu-mi
tat! Pentru că mereu l-a însoţit modestia, marea încorporată modesta-mi activitate în Marele Des-
omenie şi dragostea de adevăr – calităţi pentru tin al Ţării, alături de alţi contemporani ai mei cu
care a fost răsplătit până la urmă”. Poetul, publi- mult mai multe merite. Îi mulţumesc scriitoru-
cistul Arhip Cibotaru: „Prietenul meu de tinereţe
lui! Iar acest gest al domniei sale făcându-mă să
Gheorghe Marin este un scriitor meditativ, care mă gândesc încă o dată la faptul că absolut toţi
gândeşte mult. Este un cronicar al memoriei. El
facem parte din Memoria Neamului (nu doar cea
mereu ne aduce aminte de nişte evenimente, de proprie!), care ne are - Memoria cea Veşnică. Şi
nişte oameni buni daţi uitării. E ştiut că suntem cu cât mai multe evenimente sunt memorate sau
un neam cam uituc şi este minunat când se găseş- revigorate, cu cât mai multe destine vorbesc prin
te cineva care scrie cărţi documentare de calita- faptele lor mari şi mici în scrieri, cu atât mai vie
te. Gheorghe Marin e sincer şi curajos!” Sergiu rămâne pentru Viitor Memoria unui neam. Ghe-
Nucă, publicist, scriitor: „Gheorghe Marin a ales orghe Marin, scriitorul, prin lucrările dumnealui
un domeniu greu. Beletristica se scrie mult mai s-a angajat, poate fără a-şi da seama de această
uşor. Pilonul memoriei sunt cărţile documentare. menire importantă, în lucrarea de ocrotire a Me-
Acestea ajută istoriei să nu comită erori. Cartea moriei. Fiind astfel unul dintre fiii credincioşi ai
scriitorului Gheorghe Marin este o integrare în
Neamului său...
Marea Istorie, e o simbioză cu oameni din azi şi C.P.
O carte despre ţara unde mereu
ceva nu funcţionează
Câteva momente fugare, aproape meteorice, mă fac să mă ruşinez şi astăzi de mine
când îmi amintesc că în vacanţele şcolare, copila prietenilor de familie a părinţilor mei,
cu o situaţie materială impecabilă, care avea la picioarele ei toate jocurile şi jucăriile co-
pilăriei, mă invita implorator să petrec câteva zile de vacanţă la ea. Nu ştiu nici până
astăzi să-mi explic: de ce luxul casei lor, belşugul gospodăriei acestor oameni, de altfel
buni, tratamentul tolerant al acestei familii-prietene, mi se părea detaşat, străin, rece, pe-
atunci chiar îl găseam discriminatoriu. Eram departe de ai mei... Mi se par jenante aceste
amintiri, aşa cum mă ruşinam atunci să nu scap cumva din disperare strigătul meu de
copil: „Vreau acasă!”. Strigam „Vreau acasă!”, ascunzându-mă în fundul grădinii, în spa-
tele casei sau în vreo poieţică, să mă audă doar ai mei. Cam acelaşi strigăt înfundat zace
în sufletul multora de-ai noştri, care vor să strige „Vreau acasă!”. O fi aşa sau nu, cartea
Claudiei Partole, recent apărută, „Viaţa unei nopţi sau Totentanz”, este inspirată din tris-
teţea acelora, adică a noastră, care şi-au lăsat casa, părinţii, copiii şi au plecat în ţara unde
mereu ceva a funcţionat şi funcţionează.
Romanul – „o con-
fesiune lirico-filozofi-
că pătrunsă de tristeţe,
o cutremurătoare măr-
turie a ceea ce trăieşte
şi suferă neamul nostru
astăzi...” (Vl.Beşleagă)
– a adunat mulţi elevi
orfani cu părinţi,
constrânşi să plece la
muncă peste hotare, la
o şedinţă a Clubului de
EUGENIA BIVOL –
UN PILON AL SERVICIULUI DE
NEFROLOGIE
O amprentă a tristeţii şi du-
rerii poartă pentru noi, cei de la
Universitatea de Stat de Medici-
nă şi Farmacie „Nicolae Teste-
miţanu”, ziua de 12 decembrie
2007. În această zi, la o vârsta
timpurie s-a întrerupt firul vieţii
colegei noastre, medicul Euge-
nia Bivol, conferenţiar universi-
tar la catedra Medicină internă
nr. 2, şef secţie nefrologie la
Spitalul Clinic Republican. A
plecat dintre noi un talentat pe-
dagog şi savant, bun specialist,
o fire blândă şi nobilă, compă-
timitoare faţă de pacienţi, care a
ştiut să le acorde o mână de ajutor, salvând multe vieţi omeneşti.
La 4 decembrie regretata Eugenia Bivol ar fi împlinit vârsta de
60 de ani. Însuşi itinerarul biografic denotă traiectoria ascendentă
a destinului său. Se naşte la finele anului 1949 în satul Hruşeva,
Dubăsari. Absolveşte cu menţiune şcoala medie nr.1 din Chişinău
în 1966. În acelaşi an este admisă la Institutul de Stat de Medicină,
iar în 1972 i-a fost înmânată diploma de absolvent. Astfel, îşi vede
realizat visul mult râvnit de a deveni medic, ca ulterior să exercite
cu discer­nă­mânt şi competenţă profesia îndrăgită, preferând calea
căutărilor şi perfecţiunii.
Între 1972–1973 este secundar clinic la USMF ,,Nicolae Tes-
temiţanu”, în pe­rio­ada 1973–1976 activează la Policlinica Nr.4 în
funcţie de medic internist de circumscripţie. În 1976 devine şef de
secţie la Policlinica Nr. 11. În anul 1981 este menţionată cu dis-
tincţia de stat ,,Pentru excelenţă în activitate”. În 1983–1984 preia
conducerea Policlinicii Nr.11. A urmat apoi ordinatura clinică la
USMF ,,Nicolae Testemiţanu” (1984–1986), fiind angajată, ulteri-
or, în funcţie de şef secţie pul­mo­no­lo­gie la Spitalul Clinic Republi-
can (1986–1988).
Din 1988 până la ultima suflare conduce cu frumoase aptitudini
manageriale şi multă dăruire secţia de nefrologie a Spitalului Clinic
Republican. În 1996, susţine cu brio teza de doctor în medicină cu
genericul: ,,Aspecte clinice şi imunobiochimice ale pielonefritelor
cronice”. Din 2002 deţine titlul ştiinţifico-didactic de conferenţiar
universitar la catedra Medicină Internă Nr.2.
A fost un talentat şi experimentat pedagog şi educator, care
punea mult suflet în complicata operă de formare a specialiştilor
medici. Cursurile şi seminarele ţinute de conferenţiarul Bivol se
distingeau printr-un înalt nivel teoretic şi metodologic, capabil să
dezvolte la discipoli gândirea clinică, aptitudini profesionale şi o
atitudine extrem de responsabilă faţă de viitoarea profesie.
Valoroasă a fost şi activitatea ştiinţifică a conferenţiarului uni-
versitar Eugenia Bivol, care pe lângă teza de doctor în medicină
şi-a găsit reflectare în numeroase lucrări ştiinţifice şi metodico-di-
dactice, au fost prezentate în cadrul forurilor ştiinţifice naţionale şi
internaţionale.
A participat activ la formarea şi promovarea cadrelor profeso-
ral-didactice tinere în domeniul profesat.
Conferenţiarul universitar Eugenia Bivol a apărat şi promovat
cu insistenţă principiile fundamentale şi cele mai nobile tradiţii atât
în învăţământul medical superior şi cercetarea ştiinţifică, cât şi în
serviciul de nefrologie şi alte domenii importante ale sistemului de
sănătate.
Domnia sa a fost un om de o modestie rară, un patriot al pro-
fesiei, Alma Mater şi neamului, un model de atitudine civică şi
comportament etic, care a servit drept exemplu pentru discipoli şi
colegi.
Activitatea multilaterală, zi de zi cu dăruire şi sacrificiu în cali-
tate de pedagog şi medic internist, sutele de gărzi efectuate în clini-
că şi ne­nu­mă­ratele deplasări în cadrul AVIASAN în toate colţurile
ţării au fost de multe ori în detrimentul familiei şi nu o dată în defa-
voarea sănătăţii personale.
Drumul conferenţiarului universitar Eugenia Bivol pe acest pă-
mânt s-a întrerupt prea devreme, lăsând în inimile noastre durere şi
regret. Cu trecerea în nefiinţă a conferenţiarului Eugenia Bivol co-
munitatea universitară şi cea medicală din ţară a suferit o pierdere
grea, irecuperabilă. Să-i fie veşnică amintirea, crezul şi fapta de pe-
dagog şi educator experimentat, Medic consacrat şi Om de omenie.
Ion Ababii,
rector, profesor universitar,

EMISIUNE TV „ZBURĂTOARE”
Toţi şefii Audiovizualului
aveau, la timpul lor, o emisiune
prin care se făceau cunoscuţi lu-
mii. Nu conta în ce plan: pozitiv
sau negativ. Principalul era să-i
cunoască lumea.
Şi actualul şef al Audiovi-
zualului, Valentin Todercan, se
produce pe post de (co)prezen-
tator în emisiunea televizată
„Formula succesului”. Şi în ca-
zul lui profesionismul contează mai puţin. Ţinta e alta:
să se impună măcar prin ceva, dacă „talentul” de con-
ducător nu-i este recunoscut. În ce măsură îi reuşeşte
emisiunea s-o spună telespectatorii. Eu, unul, am rămas
dezamăgit de cea din 29 noiembrie 2009. Şi iată de ce.
Orice expresie dintr-o emisiune îl reprezintă nesi-
mulat pe vorbitor. Pentru confirmare exemplificăm:
1. „... invitatul nostru de la emisiune...” Ce-o fi în-
semnînd sintagma „de la emisiune” ştie doar cel care
a rostit-o. Noi sîntem obişnuiţi cu formula tradiţională
invitatul emisiunii noastre.
2. „...aveţi peste 600 de monografii scrise”.
Cu siguranţă dl V.Todercan nu ştie ce înseamnă mo-
nografie, dacă îi atribuie academicianului A.Cibotaru
un număr extraexagerat (600) de monografii. E de rîs.
Catedra de ştiinţe ale solului, geologiei şi geografie a Universităţii de Stat din
Moldova aduce sincere condoleanţe dlui Lazăr Chirică, conferenţiar universitar, în
legătură cu decesul mamei sale, Anastasia.
Dumneze s-o odihnească în Împărăţia Sa.
Dar şi de plîns că asemenea aberaţii se întîmplă la Te-
leviziunea Naţională.
3. „Domnule academician, da noi acum cîte plante
avem la Grădina Botanică?” Dacă nu l-aş fi văzut la
faţă pe cel care întreba, aş fi crezut că e un vorbitor puţin
instruit. În locul invitatului i-aş fi răspuns: „Deocamdată
nu le-a numărat nimeni. Ştim doar cîte specii de plante
avem.” Dacă luăm în calcul şi neinteligenţa formulării
întrebării („da noi acum cîte plante avem la Grădina Bo-
tanică?), dorinţa de a viziona emisiunea în continuare
mi-a dispărut. Dar am forţat. Şi bine am făcut, căci nu
aş fi cunoscut a patra gafă – cea cu vîrf şi îndesat – prin
care a culminat agramatismul (co)prezentatorului emisi-
unii: „Emisiunea noastră, din păcate, a zburat”.
Şi bine a făcut, căci răbdarea telespectatorilor are
limită. Regretabil e că, odată cu emisiunea, n-a zburat
(din post!) şi (co)prezentatorul Valentin Todercan, (de-
ocamdată încă) şeful Audiovizualului din Dealul Schi-
noasei.
Ion Melniciuc,
telespectator
P.S. Să ne mai mirăm că Hăbăşescu e „alungată
de timp” de la Radio?!
P.P.S. Cînd îţi „zboară” emisiunea, nu-i acelaşi
lucru?
I. M.
Lectură „Mercuţio”, academician al AŞ a RM
care, de data aceasta,
s-a desfăşutat la Liceul
„V.Alecsandri”. Copiii
aveau tema însuşită –
citiseră cartea mulţi, ca să-şi privească mamele în oglinda cărţii, ca să le aline dorul des-
părţirii, al străiniei. „Străinătatea e frumoasă şi ademenitoare, dar e şi grea, apăsătoare,
imprevizibilă. Una e să vii să vezi, să admiri, să te plimbi, dar să ştii că te întorci acasă, şi
e cu totul altceva când îţi dai seama că ai venit pentru nu ştiu cât timp. Te simţi singură,
stăpână pe soarta şi pe timpul tău, dar, totodată, ai senzaţia de fiinţă părăsită, de om al
nimănui” (p.102). Romanul oferă multor copii posibilitatea să-şi regăsească mamele în
pielea personajelor create, deşi nu sunt deloc fictive, să se gândească matur, dacă n-au
făcut-o până acum, la bucuria banilor trimişi de mamele lor, dacă aceştia mai prezintă
un prilej de bucurie, să-şi întrebe mamele, dacă nu le-au întrebat încă: „Unde te duci? În
lume. Ce fel de lume? A banilor... Şi sufletul? El rămâne acasă... Sufletul nu ştie să facă
bani!”(p.100).
Mai tot timpul trişti, s-a constatat că RM înregistrează cea mai înaltă rată a tristeţii,
umblăm frustraţi de lipsuri: bani, îmbrăcăminte, alimente etc. Poate ne mai lipseşte ceva?
Nouă, românilor, de pretutindeni, mi se pare că ne lipseşte chiar ţara, familia. Şi doar
atunci când eşti departe, îţi aminteşti că ţara e chiar familia ta, pentru care ai putea să faci
multe. „Fiind aici, departe de toţi şi de toate, am simţit că aş putea să fac ceva de folos
şi acolo, printre ai mei. În asemenea clipe, când mă gândeam cu speranţă la ce voi face,
nu mai regretam numic, nici chiar greutăţile prin care trecusem. Datorită lor am ajuns a
înţelege ceva esenţial: că nu averile ne hotărăsc destinul, că nu pentru bani trăim, că nu
fiecare se poate obişnui printre străini” (p.131).
Romanul Claudiei Partole „Viaţa unei nopţi...”creşte generaţii tinere, îndemnându-le
să-şi iubească ţara şi familia şi să-i determine şi pe străini să ne respecte. Create, dar şi
impuse aceste condiţii actuale, ca mamele să-şi salveze copiii cu bani munciţi peste ho-
tare, Elena Tamazlâcaru, prezentă la acest laborator de lectură, a adus tinerilor mesajul
Bibliotecii „Alba-Iulia” (director Elena Roşca): „Aveţi grijă cum cheltuiţi banii părinţilor
voştri”, acesta fiind şi un apel la respect ancestral. Romanul ne învaţă lecţia smereniei, pe
care o avem, dar nu strică s-o mai avem. Cine ştie, conchide autoarea: „Oare n-o fi mai
plin de dragoste acel care rămâne cuminte, străjuind un singur peisaj?”
Silvia STRĂTILĂ,
profesoară la Liceul „V. Alecsandri” din Chişinău

Adresa “Literatura şi arta” apare la Telefoane:

Redactor-şef: Nicolae DABIJA
redacţiei: Chişinău în fiecare joi în limba Redactor-şef: 23.82.l7, 2l.02.l2. Secretar general de redacţie: Raisa CIOBANU
“Literatura şi română. Secretar general de redacţie: 2l.02.l2.
Secţia literatură, publicistică,
arta” Indice general de abonare - 6778l. stilizator, fotoreporter: 23.82.l6. Publicistică şi informaţie: Elena TAMAZLÂCARU, Aleutina
str. Sfatul Ţării Indice de abonare privilegiată Contabil: 23.85.46 SARAGIU; Literatură: Nina JOSU; Arte: Doina DOBZEU;
nr.2, (pentru pensionari, studenţi şi e-mail: literaturasiarta@yahoo.com
Cultură: Iulius POPA; stilizator: Valentin GUŢU; Machetare şi design: Andrei Dorgan;
2009, or. invalizi) - 67881 http://www.literaturasiarta.md/
relaţii cu publicul: Eugenia CIOBANU; ilustrator: Leonid POPESCU; contabil: Cristina
Chişinău FRUNZĂ; corector: Ana SURDU; fotoreporter: Victor LAVRIC.

Tipografia “Universul” Comanda nr.: 3948