SĂPTĂMÂNAL AL SCRIITORILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA
JOI, 27 iunie 2019. FONDAT LA 3 OCTOMBRIE 1954
NR. 25 (3850)
LA EST DE VEST
MOLDOVEANUL
APROXIMATIV
La o ședință a Societății „Juni-
mea” ardeleanul Ioan Slavici a citit
nuvela „Popa Tanda”.
La sfârșit, tăcerea se făcuse apăsă-
toare.
Și-atunci acesta îl întreabă pe mol-
doveanul Ion Creangă, care se nime-
rise alături, ca o scuză:
– E prea sulemenită?
– Nu e prea, dar cam..., a spus
humuleșteanul.
Într-un veac și aproape jumăta-
te vorbele n-au suferit prea multe
schimbări.
Doar că moldoveanul înțelept și
care punea tâlc în spusele sale a fost
înlocuit aproape totalmente de mol-
doveanul aproximativ.
În secolul nostru, el e și nu e, e
aproape de a fi, dar încă nu este, de-
venind ceva vag, imprecis, aproxima-
tiv – și ca individ, și ca popor, și ca
națiune, și ca entitate, și ca țară (mai
ales).
Cu alte cuvinte: e ceva ce e, parcă
nu e.
Și nu e, parcă e.
Și cunoștințele lui sunt la fel, mai
ales când e vorba de politică.
El știe totul despre nimic, și nimic
despre totul.
Dânsul nu citește ziare: i-e frică de
vești proaste. Privește doar televizo-
rul, în așteptare de vești bune.
Dacă îl întrebi:
– Cum o duci? el îți răspunde:
– Așa și așa!
Adică – și așa, dar și altfel.
„A fi ori a nu fi!” al lui Hamlet, la
el devine:
– Fie ce-o fi!
El nu-l înjură pe Dumnezeu, dar
nici pe dracuʼ!
– Pentru orice eventualitate. Că
cine știe, îți afirmă el, filosof.
Dânsul se vrea și cu rușii, și cu
americanii. Și cu Europa, și cu Asia.
Și cu Putin, și cu Iohannes. Și cu
NATO și cu Armata rusă de ocupație.
A rămas proverbială expresia
înțeleaptă a unui demnitar, îmbrățișată
Oglinda
Furtuna s-a dezlănţuit. Norii s-au
prăbuşit cu zgomot peste oraşul în-
grozit. Ploaia s-a năpustit asupra
caselor. S-a făcut întuneric. Străzile
s-au transformat în râuri. Torentele de
apă neagră au prins a smulge asfaltul
şi a-l târî la vale. Înnebuniţi de frică,
oamenii au fugit spre adăposturi. Fu-
ria cerului însă le călca pe urme.
− Învăţătorule! se auzi glasul ele-
vului înspăimântat. Ne va lovi din
nou?
– Cine?
– Potopul.
– Nu cred. Există legământul.
– Şi e suficient un simplu curcu-
beu, ca apele potopului să nu mai pus-
tiască lumea?
– Da! Când Dumnezeu spune ceva,
întregul Univers i se supune!
Ascuns sub bolta rece a bisericii,
el asculta îngrijorat cum vântul încer-
ca să smulgă uşa din ţâţâni.
– E greu să crezi că totul va fi bine,
când totul e atins de rău, nu se putu
abţine să nu spună.
– Încearcă!
– Asta şi fac, recunoscu băiatul,
apoi, simţind că întunericul devine şi
mai dens, adăugă:
– Spuneţi-mi, totuşi: lumea încon-
,,Steagul e frumos, dar stegarii au mâinile murdare”.
cu drag și de moldoveanul nostru
aproximativ:
– Republica Moldova trebuie să fie
ca vițelul care suge de la două vaci!
Uitând că vițelul care suge de la
două bovine, oricum ar suci-o, crește
obligatoriu bou.
Despre de-aceștia se spune, atunci
când vin alegerile, că are becul stins
în cap. De aceea nu văd și nu pricep
decât când li se dă ceva de pomană.
Zăpăceală ca-n filmele cu Stan și
Bran. Și-apoi tot ei se supără când ies
câștigători cei pe care i-au votat.
– Bă, curcă proastă, ce-ai clocit și
ce-a ieșit, zice el despre sine.
Speră că poate alții au fost mai
breji și mai treji ca el și au votat pe
cine trebuie.
Își vede conducătorii la televizor:
e Tache, dar nu-i Tică, și e Tică, dar
nu-i Tache!
Și înjură pe toată lumea.
Moldoveanul aproximativ râde cu
jumătate de gură, ascultă cu jumăta-
te de ureche și simte cu jumătate de
inimă.
Moldoveanul aproximativ
vorbăreț, mai ales când e vorba de lu-
e Stimată doamnă Prim-Ministru,
cruri pe care nu le pricepe.
Și plin de umor. El râde când ar
trebui să plângă. Și viceversa.
Dacă-l întrebi ceva, se ascunde în
proverbe: ca iepurele în chirău:
– Pe lângă că sunt surd, nici nu aud.
Și-ți ține câte un monolog lung
despre ce ar trebui să facă țara ca să se
simtă și el om și ce salariu i s-ar cădea
pentru activitatea lui obștească, dar
cum nu știe prea bine ce vrea, moldo-
veanul aproximativ îți pune obligato-
riu sacramentala lui întrebare:
– Ce?
– Ce ce? vreau să aflu.
– Ce ce ce?
Nici el nu știe.
Și atunci își înșiră mai departe
aproximațiile. Pentru că e greu de tot
să taci când n-ai nimic de spus.
Nicolae DABIJA
jurătoare e ostilă sau prietenoasă?
Învăţătorul se lipi cu spatele de zid
şi medită o clipă. Ar fi putut scăpa de
insistenţa lui, prefăcându-se că nu l-a
auzit, dar îi întrezări neliniştea şi ho-
tărî să meargă pe o altă cale. Brăzdat
de fulgere, cerul clocotea ca un cazan.
– Pe timpuri, începu el, se spune
că un rege a poruncit să i se constru-
iască un palat, cum nicăieri în lume
nu era un altul mai impunător. Meşte-
rii s-au pus pe treabă şi, într-un timp
record, au deschis larg uşile unui pa-
lat plin de minuni. Erau acolo sute de
saloane ce stârneau uimire şi entuzi-
asm. În una dintre încăperi şi podul,
şi pereţii, şi podeaua – totul era făcut
doar din oglinzi. Pe deasupra, spaţiul
fusese conceput astfel, încât până şi
cel mai slab sunet provoca ecou, iar
fiecare ecou era multiplicat de mii şi
mii de ori. Dacă, să zicem, cineva ar
fi intrat acolo şi ar fi întrebat: „Cine
eşti tu?”, atunci pereţii, la rândul lor,
l-ar fi întrebat de mii de ori: „Cine eşti
tu?”
Odată, din întâmplare, dulăul fa-
vorit al regelui (care se plimba liber
pe oriunde) a nimerit în această în-
căpere şi a încremenit de spaimă. O
întreagă haită de câini se uita la el din
Valeriu Butulescu
PUBLICAŢIE DE LIMBA ROMÂNĂ
Scrisoare deschisă
Doamnei Maia Sandu,
Prim-Ministru
al Republicii Moldova
Vă adresez o propunere privind schimbarea modului total-
mente inadecvat de acordare a Premiilor Naționale ale Repu-
blicii Moldova.
În ultimii ani Guvernul a decernat aceste înalte distincții de
stat în mare grabă, fără o evaluare profesionistă și punându-
se – ca în sacul romului – toate la grămadă: agricultură, sport,
cultură, economie, știință, medicină.
Această adunătură și amestecătură de domenii diferite face
practic imposibilă aplicarea unui criteriu sigur de selectare și
evaluare.
De aceea vă propunem ca guvernul să acorde premii aparte
în domeniul economiei, al literaturii și artei, și al științei.
În acest scop ar putea fi constituite trei comitete diferite și
elaborate regulamentele trebuitoare.
Pentru a evita pe cât e cu putință subiectivitatea și aleatoriul,
e necesară și o dezbatere publică cu organizarea de expoziții,
prezentări de carte, vizionări de spectacole și filme.
Știm că Guvernul pe care cu onoare îl conduceți se con-
fruntă cu probleme foarte grave, dar sperăm totuși că va găsi
mijloacele necesare ca să acorde aceste premii, care vor stimula
în continuare creatorii noștri de valori, ce contribuie, printre
altele, și la promovarea imaginii culturale a republicii în lume.
Cu stimă,
Acad. Mihai CIMPOI, președinte al Asociației
Naționale a Oamenilor de Creație din Republica Moldova
Noi membri aleşi în Academia Europeană de Ştiinţe, Arte
Între morală şi filozofie
toate părţile: de jos, de sus, din faţă şi Academia Europeană de Ştiin-
din spate. Pentru mai multă siguran- ţe, Arte şi Literatură cu sediul la Paris
ţă, noul-venit şi-a arătat colţii ame- (Franţa) a ales recent ca membri titulari
ninţători. Tot atunci însă a observat ai acestui prestigios for
că şi ceilalţi câini şi-au arătat colţii academic, unul din cele
incisivi. Speriat de-a binelea, dulăul mai impunătoare de pe
a început să latre. La fel a procedat Bătrânul continent, pe
şi haita! Era clar că situaţia s-a agra-
vat. Trebuia să atace el primul, ca să
nu fie sfâşiat, aşa că a făcut un salt,
dar a văzut cum toţi ceilalţi dulăi s-au
aruncat asupra lui. S-a stârnit o hăr-
mălaie nemaipomenită! Mii de câini,
cu ochii injectaţi de ură, muşcau aerul
din jurul lor din ce în ce mai furioşi şi
mai epuizaţi.
A doua zi, când camera cu oglinzi
a fost deschisă, slugile au descope-
rit în mijlocul ei, pe podea, un câine
mort, înconjurat de o haită întreagă
de câini morţi. În sală nu se afla nicio
fiinţă care să-i provoace rău. Dulăul
pierise în luptă cu propria imagine
multiplicată de oglinzi.
Învăţătorul făcu o pauză, lăsându-l
pe elev să guste din esenţa celor po-
vestite, apoi îl întrebă:
– Acum ce ai de spus? Cum ţi se
pare lumea înconjurătoare: ostilă sau
prietenoasă?
Mai liniştit, copilul zise:
– Ceea ce ne înconjoară este,
probabil, o reflectare a ceea ce
gândim, simţim sau credem despre
ceea ce ne înconjoară. Altfel zis:
lumea este oglinda fără de sfârşit a
sufletului nostru!
Aurelian SILVESTRU
Jocurile verii.
Studiu fotografic: Radu Chibzii
La firul ierbii
Sărutul Acum ceva timp cineva mi-a
mărturisit că este un om credincios,
dar are o frică: aceea de a săruta
icoanele. Mai exact îi este teamă
să-și apropie buzele de ele în urma
altora. Nu am reușit atunci să-i răs-
pund, pentru că nu m-am gândit
niciodată că în mintea unui credin-
cios ar putea să existe o astfel de
suspiciune: că un simplu sărut l-ar
putea îmbolnăvi. Însă între timp am asistat nu o dată la
întâmplări similare, observând cum anumite persoane
vin la împărtășit cu lingurița de-acasă sau o aduc pen-
tru copiii lor, tocmai din suspiciunea ca aceștia să nu
se molipsească de vreo boală. Dar mă întreb: ce fel de
credință mai avem, dacă venim în casa Domnului cu
frica de-a ne îmbolnăvi? Trist. Pentru că icoanele, pen-
tru noi, credincioșii, nu-i reprezintă doar pe Dumnezeu
și Sfinții Lui, dar acestea sunt în primul rând vii!
Și apoi sărutul lor este un semn de dragoste și
respect, așa cum îl avem și față de părinții, frații și
surorile noastre. Atunci când oare-i întâlnim, nu-i să-
rutăm pe obraz? Sau dacă aceștia ar avea vreo boală,
nu i-am mai săruta, transmițându-le sărutările noastre
prin aer? Sau oare este firesc să-l salutăm pe Dum-
nezeu și Sfinții Lui în biserică cu mâna fluturând-o
în vânt: „Hei, Doamne, bună!?” Atunci așa ar trebui
şi Litere din Paris
două personalităţi proeminente din Re-
publica Moldova:
la secţia Pedagogie – pe Aurelian
Silvestru, scriitor, filozof, autor de ma-
nuale, pedagog, directorul Liceului
„Prometeu” din Chişinău; şi – la Secţia
Jurisprudenţă – pe Gheorghe Avornic,
Traian VASILCĂU
Frați moldoveni, cu inima rănită
De ai Kremlinului perfizi strigoi,
Cît România n-o fi întregită
Să nu intrăm cu ruși-n horă noi!
Din ce au luat-- nimic n-au dat vreodată!
Mereu tot mai hapsîni și inumani,
Ei vin călări pe tancuri, ei sunt hoardă,
Iar noi---numai pe lacrimi suverani!
Nu le ajunge stepa nesfîrșită!
Au munți și mări, și aur au, dar vor
Să-ngenuncheze vița mea smerită,
Să fie roabă în imperiul lor!
Frați moldoveni, cu Iuda în trădare,
Urmat de-al căzăcimilor puhoi,
Cît n-o să fie România mare
În priveghere fiți de-a pururi voi!
Chiar dacă vin și vin, fără-ncetare,
Armatele balaurului roș,
Să știți că țara pururea nu moare
Dacă în orice fiu e un strămoș!
Frați moldoveni, eu mîine-oi fi sub glie,
Dar voi, cît veți rămîne pe pămînt,
S-aveți un Dumnezeu și-o Românie,
Și-n veci să nu-i trădați cu jurămînt!
23 iunie 2019
icoanelor
să-i salutăm și pe cei apropiați nouă sau chiar pe ma-
mele noastre, numai că ele, care pot da dovadă de-o
credință nestrămutată, sunt convinsă că ne-ar trage o
palmă zdravănă și ne-am scutura de toată frica. Dar
marea noastră problemă nu este, de fapt, teama de
viruși pe care credem că-i întâlnim, ci necredința.
Pentru că dacă am avea-o măcar cât un bob de muștar,
am înțelege că icoanele sunt sfinte și se află sub
protecția divină.
Credincioșii se împărtășesc cu aceeși linguriță
de peste două mii de ani, și din asta încă n-a murit
nimeni. Sau dacă am sta să ne gândim și la preoții
noștri care se împărtășesc după fiecare slujbă în urma
a sute și mii de credincioși, atunci ar trebui să stea
toți prin spitale și cimitire. Dar iată că credinciosul
nostru nu se teme să se îmbolnăvească într-un spațiul
sau în spațiul public, unde circulă mii de infecții și
viruși, dar îi este frică de sărutul unei icoane. Absurd,
aș spune. Pentru că nu sărutăm lemnul sau geamul
lor, ci pe însuși Mântuitorul, care îți dă viață și te
însănătoșește, nu invers! Dar a fi suspicios înseamnă
a fi creștin doar cu numele. Așa că nu-l mai salutați
pe Dumnezeu de la distanță cu mâna fluturând-o în
vânt, ci sărutați-i fiecare icoană cu dragoste și respect.
Pentru că anumite lucruri nu trebuie înțelese numai cu
mintea, dar și cu inima.
Doina DABIJA
jurist, rector al Universităţii Europene
de Economie şi Drept „Constantin Ste-
re” din Republica Mol-
dova, vicepreşedinte
al Asociaţiei Mondiale
a Juriştilor.
Felicitări!
 2 Literatura şi arta Nr. 25 (3850), 27 iunie 2019

Aniversări
ETERNITATEA D-CONVEXĂ In memoriam

UN MARE MATEMATICIAN Motto: „În eternitate trăieşti fără

să regreţi şi fără să accepţi ceva.”(Emil
ştia totdeauna ce-i de făcut pen-
tru rezolvarea multor probleme
complexitatea formulelor ştiinţifice,
pe atât de modest în societate. Cu toate

ȘI PATRIOT ROMÂN Cioran)

La 29 iunie, academicianul Petru

„Mulți chemați, puțini aleși”
(Seneca)
Născută la gurile Dunării între Carpați și Portul
Euxin, având o istorie multimilenară, națiunea ro-
mână s-a aflat în ultimii 2000 de ani în permanență
în calea tuturor relelor. La început Imperiul Ro-
man a cucerit vechea Dacie a lui Burebista și De-
cebal. Apoi timp de un mileniu puhoaie nesfârșite
de barbari din Estul sălbatic
(avari, pecenegi, huni, slavi,
maghiari, tătari) au pârjolit în
nenumărate rânduri spațiul ro-
mânesc. „Nu-i o armată, nu-i
un popor, e o lume nesfârșită
de călăreți, de care și de gloa-
te pe jos, ce-ntunecă zarea
și zguduie pământul”, scria
marele Al. Vlahuță. Apoi a
năvălit din est, Imperiul Oto-
man, din vest, Imperiul Aus-
tro-Ungar, la care mai târziu
tot din est s-a alăturat și ne-
sătulul, nesfârșitul Imperiu
Rus. Acest Imperiu Rus, l-a
început țarist, mai apoi sovie-
tic, a adus poate cel mai mare
rău națiunii române. După cel
de-al Doilea Război Mondial
România, alături de vecinii
săi din Europa de Est – RDG,
Polonia, Cehoslovacia, Bul-
garia, dar și Ungaria – a fost transformată într-o
colonie a URSS, care a adus pe capul românilor
întreg sistemul stalinist represiv și restrictiv probat
în URSS. Este a mirării că națiunea română a reușit
să supraviețuiască drept o insulă latină într-o mare
slavă. A reușit datorită puterii de regenerare de in-
vidiat. În pofida tuturor intemperiilor cauzate de
poziția geografică mult prea ispititoare, Națiunea
română a supraviețuit, a supraviețuit prin marile
personalități care i-au dus faima în lume. Astăzi se
estimează că peste 200 de matematicieni români
ocupă funcții importante în universități americane
și peste 40 în Franța, iar în general numărul ma-
tematicienilor români din diasporă este de ordinul
miilor. La acest exod masiv a contribuit și crima
desființării în 1975 a Institutului de Matematica al
Academiei Române, reînființat în 1990.
Mă voi opri la una din aceste personalităţi,
care nu demult a ajuns la nobila vârstă de 90 de
ani – Corneliu Constantinescu, mare matemati-
cian român și european, un mare mecenat, trecut
prin chingile sufocante ale regimului comunist
din România. Regret că nu l-am cunoscut mai
înainte pe acest om deosebit. Voi încerca să-i fac
un mic portret savantului matematician Corneliu
Constantinescu. S-a născut la 9 februarie 1929
la Buzău. După absolvirea liceului a fost admis
la Facultatea de Matematică a Universității din
București, pe care a absolvit-o în 1954, și Institutul
de Construcții din București, pe care l-a absolvit în
același an. A fost angajat la Institutul de Matema-
tică din București al Academiei Române (IMAR),
unde a lucrat până în 1972. Nici nu bănuiau tine-
rii cercetători că erau supravegheați permanent de
vigilentul locotenent-major de securitate Enache
Dumitru, care folosea serviciile unei întregi rețele
de informatori. Corneliu Constantinescu a crescut
în România și a obținut doctoratul în fizică și ma-
tematică la Institutul de Matematică din București
în 1958. În 1968 devine doctor docent la Universi-
tatea din București.
În 1972 profesorul Corneliu Constantinescu a
părăsit țara în calitate de cercetător științific invi-
tat la Institutul Tehnologic din Zürich (ETH). De
fapt, el nu a părăsit țara, ci regimul comunist care
îl făcuse să sufere ani de privațiune de libertate. A
ținut permanent legătura cu matematicienii rămași
calități de fapt strict necesare tuturor creatorilor.
Despre calitățile remarcabile de profesor vor-
besc studenții Domniei Sale: „…Am nimerit la
cursul de funcții reale al prof. Corneliu Constan-
tinescu. Amfiteatrul era plin ochi, fiindcă audiau
cursul și studenți foarte buni din alte serii, dar şi
alți ani de studiu”, mărturisește studentul și viito-
rul profesor Radu Gologan.
Savantul Corneliu Constantinescu are o acti-
vitate deosebit de fruc-
tuoasă de editare a mo-
nografiilor științifice.
Urmaș al lui Amfilohie
Hotiniul, cărturar ro-
mân, episcop de Hotin,
care a militat pentru în-
locuirea în învățământ a
limbii grecești cu limba
română și a scris în 1795
prima carte de matema-
tică în limba română,
savantul Corneliu Con-
stantinescu a scris cir-
ca 20 de monografii în
domeniul matematicii,
metodelor matematice
și aplicațiilor acesto-
ra, scoase la cele mai
prestigioase edituri ale
lumii și sute de tratate
și publicații de înaltă
ținută științifică, prin-
tre care:  Advance dintegrationtheory (Dordre-
cht, 1998);   Integrationtheory: measureand inte-
gral (NY, 1985); Duality in measuretheory (Berlin,
1980); Ideale Randerriemannscher Flachen (Ber-
lin, 1963);  Potentialtheory on harmonicspaces
(Berlin, 1972) ș.a. Savantul Corneliu Constanti-
nescu a creat o impresionantă școală științifică:
13 doctori în științe și 15 descendenți. Profesorul
Gheorghe Gussi, directorul IMAR (în 1990-2000),
care îl consideră pe savantul Corneliu Constanti-
nescu drept un Prinț al Matematicii, menționează:
„Savantul C. Constantinescu de la Politehnica din
Zürich este unul din marii matematicieni ai lumii,
format la IMAR, imediat după al doilea război
mondial, care are o operă științifică impresionan-
tă, citat de mari specialiști”.
Activitatea științifică a savantului Corneliu
Constantinescu a fost apreciată cu diferite premii
și mențiuni: Premiul Primar „Gheorghe Lazar”,
Academia Română (1963); Ordinul „Steaua Ro-
mâniei”, în grad de Comandor (2003); membru al
Societății Americane de Matematică; membru al
Societății de Matematică din Elveția; membru al
Societății de Matematică din Germania. Savantul
de talie mondială Corneliu Constantinescu este o
mărturie a pierderilor enorme pe care le-a suferit
(și le suferă în continuare) știința și cultura româ-
nească, mai înainte din cauza regimului totalitar
comunist, iar astăzi din cauza mediocrității celor
care ne guvernează. Drept recunoaștere a calității
școlii românești de matematică este și alegerea
prin concurs de către Comisia Europeană a Insti-
tutului de Matematică „Simion Stoilow” al Acade-
miei Române (IMAR) printre Centrele de Cerceta-
re de Excelență ale Europei.
Ajuns la aceste formidabile înălțimi, savantul
Corneliu Constantinescu este venerat de foarte
multă lume. Este venerat de cei pe care i-a ajutat
sau îndrumat să-şi pregătească şi să susţină docto-
ratele. Este venerat de o întreagă pleiadă de foşti
studenţi, pe care i-a educat pe parcursul activității
profesorale universitare. Este venerat de miile de
admiratori ai talentului Domniei Sale. Ei bine, cu
certitudine savantul Corneliu Constantinescu este
un om împlinit. Însă deoarece de la o anumită
vârstă începem tot mai mult să înclinăm spre fi-
lozofie – filozofia vieţii, să încercăm să nu ocolim
existente, înţelegând bine cine
şi de ce are nevoie. Era convins
că voinţa împletită cu răbdarea
titlurile academice, numărul impună-
tor de medalii şi diplome acumulate
pe parcursul activităţii sale, nu-şi etala
Soltan, matematician de talie mon- şi inteligenţa cristalizează o am- măreţia. Ajunşii la asemenea înălţimi,
dială, ar fi împlinit 88 de ani de la biţie cu potenţial grandios. de obicei le place să vorbească mult
naştere. O personalitate fără seamăn, A fost o personalitate multi- pentru demonstrarea perfecţiunii lor,
care în mod miraculos şi-a autocul- laterală şi multifacultativă, care Petru Soltan însă ştia să asculte, cali-
tivat individualitatea înzestratrată cu nu s-a oprit nici pentru o clipă a tate rar întâlnită în mediul rangurilor
un caracter deosebit şi har minunat, în plăsmui idei originale şi a ţese superioare.
care ardea splendida flacără a patrio- din ele o stofă ştiinţifică selec- Chiar dacă au trecut trei ani de-
tismului românesc. Probabil el caută tă – stofă academică, binecu- atunci, în inimile şi memoria noastră
şi acum formule matematice în spaţii vântându-ne cu harul divinităţii persistă imaginea clară a distinsului
şi dimensiuni ale universului infinit, intelectuale. Doctor habilitat în chip academic, cu privire blândă şi in-
în timp ce noi suntem dornici de sfa- ştiinţe fizico-matematice, pro- teligentă. Recunoaştem: este o onoare
turile lui înţelepte şi învăţăturile blân- fesor universitar, cunoscător al pentru noi, cei care l-am cunoscut şi
de. Până în pragul plecării dintre noi, subtilităţilor geometriei şi ma- suntem datori să-i urmăm poveţele pli-
somităţi academice îl vizitau pentru tematicii aplicate, fiind fonda- ne de înţelepciunea bunătăţii, stropite
a-i asculta cuvântul călăuzitor dedus tor de şcoală ştiinţifică, ilustru cu roua harului divin.
din filosofia înţelepciunii nobile. savant de talie mondială, care a Cu regret adânc conştientizăm târ-
Tot în această lună am comemo- chestiunile importante de cele triviale, zidit structuri d-convexe pentru ziu că pierdem piloni ai culturii – per-
rat şi trecerea în eternitate a lui Mihai momente pe care le ţin bine minte... întreaga omenire, a amprentat adânc şti- sonalităţi eminente, iar odată cu ele,
Eminescu, cel căruia Petru Soltan îi După ce a plecat dintre noi, lăsân- inţa cu viziunile sale, iar fiind deputat în pierdem valori, pierdem sensuri, pier-
spunea „infinit compactificat”. Aşa du-mi şi mie comoara cunoştinţelor primul parlament, a lăsat şi urme politi- dem inteligenţe, care au avut menirea
cum a fost original în toate, a găsit şi alese, am sărit fără nicio frică sau îm- ce de valoare inestimabilă, mai ales în să ne ridice ca intelect şi cultură.
o expresie originală, în care a încăput piedicare în apele infinitului compac- perioada Renaşterii. El încă de atunci Deşi umbra durerii pierderii ne ur-
toată măreţia eminesciană. Eu, care de tificat, unde găsesc noi şi noi orizonturi a înţeles că ecuaţia reîntregiri ţării are măreşte încă, mulţumim Domnului că
mic copil l-am îndrăgit pe Eminescu, de lumină ale c[ror frecvenţe transcend multe necunoscute, fapt adeverit şi re- ne-a binecuvântat să ne împărtăşim din
dragostea mea pentru el creştea oda- multiversurile... demonstrat până în zilele noastre. înţelepciunea academică a ilustrului ci-
tă cu mine, iar cunoscându-l pe Petru În memoria noastră este vie imagi- Acest uns al Domnului a fost în- bernetician – academicianul Petru Sol-
Soltan, m-am familiarizat şi cu expre- nea acestui mare OM, ce îngână mereu zestrat cu forţă de creaţie, până la ul- tan. Optimismul, vitalitatea şi răbdarea
sia „infinitul compactificat”, pentru poveţe şi îndemnuri pline de sens, pe tima bătaie a inimii stăpânea cu luci- care l-au condus întreaga viaţă să ne fie
care el a primit Medalia „Eminescu”. care experienţa îi permitea să le se- ditate formule şi ecuaţii din cele mai un exemplu nouă, celor care l-am cu-
Mă consider binecuvântată de divinita- mene cu înţelepciune fină. Ne-a lăsat complicate, care transcend torurile şi noscut. Şi pentru că a avut o soartă zbu-
te, deoarece am avut parte de cele mai multe idei optimiste, prin care vedea se extind dincolo de solidele platonice. ciumată pe pământ, ne rugăm să aibă
selecte lecţii din partea sa. Spun „cele planuri şi proiecte de viitor. Fiind tre- Asta îl făcea deosebit: felul de a fi, de odihnă în ceruri, unde a plecat să atingă
mai selecte”, pentru că în ultimii ani de cut prin aspra râşniţă a vieţii, cu expe- a se exprima, de a scrie – original în sublimul... Dumnezeu să-l ierte...
viaţă ştia bine să aleagă grâul de neghi- rienţă atât în ştiinţă, cât şi în politică, toate, însă şi mai distins îl făcea sim-
nă ori delimita cu precizie academică plitatea sa. Pe cât era de priceput în Ana SÎRBU
Meridian politic
PORNIŢI PE UN ALT DRUM?
Parcă până mai ieri ne simţeam oarecum securi- avem de făcut pentru a combate oligarhia, corupția și Republica Moldova, ci o facem mai demnă, mai bo-
zaţi: în afară de preşedintele republicii, Dodon, ni- despre pașii pe care avem să-i facem în investigarea gată, mai apărată. E ca şi cum un om plecat pe me-
meni dintre persoanele de rang înalt de la Moscova furtului miliardului”, precum ne mărturiseşte. leaguri străine şi care a fost singur mult timp, s-ar
nu ne mai lega cu Kremlinul. De altfel, lupta împotriva corupției, care, pre- întoarce înapoi acasă, în sânul familiei dragi şi iu-
Mergeam pe un singur drum – spre Uniunea Eu- cum ne convinge comisarul european, este cea mai bitoare. Ei bine, odată revenit la familia sa (cu care
ropeană şi, concomitent, peste 300 de primării sem- importantă, se duce de veacuri multe, pe întreg ma- vorbeşte şi aceeaşi limbă, are aceeaşi religie, tradiţii
nau Declaraţii de Unire cu Ţara, cu Patria-mamă, pamondul. Şi suntem şi noi, cu toţii, împotriva co- şi obiceiuri), am putea spune cumva că acest om a
România. rupţiei sub toate formele, or, paralel cu această ne- fost (sau s-a auto) „lichidat”?
Astăzi însă ne bat vânturile din toate părţile şi ostoită luptă, credem noi, în ce priveşte Republica Dar federalizarea atât de dorită de Dodon (dar
ceva frig vine şi de la Uniunea Europeană (şi chiar de Moldova, ar trebui evidenţiate şi alte lucruri, esen- mai ales de Putin), ar fi cu adevărat „lichidarea Re-
la America!) care au admis această guvernare, PSMR ţiale pentru însăşi existenţa noastră de mai departe publicii Moldova prin unirea acesteia”… cu Rusia,
şi ACUM, spre marea bucurie a Rusiei. ca parte a unui mare şi destoinic neam – neamul prin Transnistria, zicem noi. Şi deşi Dodon ne asigu-
Dacă de la început, la 15 iunie, prim-ministrul românesc. Cu atât mai mult că însuşi Dodon şi-a ra nu demult, cu spume la gură, că „nu poate exista
Maia Sandu spunea că „parteneriatul va dura până schimbat radical poziţia faţă de România (nu se ştie niciun plan Kozak-2 sau Kozak-3 pentru rezolvarea
în momentul în care socialiștii nu vor mai sprijini însă pentru cât timp), a dat apreciere relațiilor dintre conflictului transnistrean, nu trebuie să credeți în
acest govern”, şi că „nu avem o perioadă de timp in- R.Moldova și România, afirmând că R.Moldova nu zvonurile despre federalizarea Moldovei”, iată-l pe
dicată în acest acord. Însuși procesul de curățare a are deloc probleme cu România, această ţară fiind vicepremierul rus Dmitri Kozak, autorul eșuatului,
instituțiilor statului, de consolidare a independenței acum principalul partener comercial al țării noastre. în 2003, Memorandum de federalizare a Republicii
este unul de durată, dar evident că nu putem spune Avem o mulțime de programe sociale și economice Moldova, din nou la Chişinău.
sigur până când vor vrea să meargă în acest parte- comune”. Acesta urmează să aibă o întrevedere cu premie-
neriat”, iată că acum aflăm, dintâi de la însuşi pre- Cât de plăcut sună această declaraţie nu doar ure- rul Maia Sandu.
şedintele Rusiei, şi apoi şi de la comisarul european chilor, ci şi inimilor noastre! Dar ştiţi de ce? Pentru Nu cred că a uitat cineva că Kozak a fost la
pentru politica de vecinătate și extindere, Johannes că ne aşteptăm la o continuare pe măsură. Cum ar fi Chișinău şi acum două săptămâni, în ultimele zile
Hahn, sosit zilele trecute la Chișinău, că lupta împo- cea legată de Reunire. înainte de formarea noii majorități parlamentare, in-
triva corupției este cea mai importantă, şi deci ar fi Dar, dragi unionişti, cam atât a putut să iasă din sistând ca anume Blocul ACUM să fie partenerul de
bine, în opinia Domniei Sale, ca această guvernare să gura Dodonului (şi ar fi foarte bună şi aceasta, dacă-ar guvernare al PSRM-ului.
se menţină până la sfârşit, adică pe parcursul a 4 ani. fi adevărat), pentru că imediat vine sfârşitul declara- De ce?
Iar în ceea ce privește reluarea asistenței macrofi- ţiei, care sună cu totul şi cu totul altfel: „Bineînțeles, Bănuim că ruşii l-au considerat un partid mai slab
nanciare, „suspendată din cauza mimării reformelor nu putem permite să fie discutată chestiunea ce ţine (faţă de PDM), deci, în opinia lor, mai uşor de mane-
de către fosta guvernare”, el a spus că aceasta ar pu- de lichidarea Republicii Moldova prin unirea aces- vrat şi de … convins să semneze diferite documente,
tea fi deblocată în toamnă, dar condiționat – contra teia cu orice stat. Dar o astfel de chestiune nu este pentru a rămâne la guvernare.
reforme. abordată în cadrul actualului Parlament și Guvern”. Vom trăi şi vom… simţi pe propria piele.
Pe agenda de lucru a prim-ministrului se află su- Nu, noi nu vrem să ne unim cu orice stat! Iar
biecte importante legate de „schimbările pe care le unindu-ne cu Ţara-mamă, România, noi nu lichidăm Nina JOSU
SCINTILITATE APROPO!
In memoriam Anatol Ciocanu

În amurg ne-a informat un astru,

în țară, trimițându-le publicații periodice, cărți. De
menționat că până în 1954 Institutul de Matematică
primea literatură doar din țările lagărului socialist.
I-a invitat în Elveția pe mulți din cei care meritau să-
și lărgească orizontul. Nu i-a uitat nici pe colegii săi
de suferință din închisorile românești, susținându-i
moral și material în acțiunile lor de păstrare a me-
moriei luptei împotriva totalitarismului.
În exil tânărul, dar deja cunoscutul specialist
în domeniul matematicii, s-a manifestat în cel mai
demn mod: profesor de matematică invitat la Éco-
le Polytechnique Fédérale din Lausanne, Vaud,
Elveția (1972-1973); profesor de matematică in-
vitat la ÉcolePolytechniqueFédérale de Lausanne,
Zürich (1973-1976); profesor universitar invitat la
École Polytechnique Fédérale de Lausanne, Ha-
novra (Republica Federală Germania), Jamaica
(1976-1978). Din 1978 până în 1996 savantul Cor-
neliu Constantinescu a fost profesor universitar și
profesor emerit la École Polytechnique Fédérale
din Zürich. S-a retras la pensie în martie 1996.
Fiind un adevărat filozof al științei, savantul
Corneliu Constantinescu mărturisește: „Majori-
tatea matematicienilor nu mai consideră astăzi
matematica drept o știință a naturii, ci un limbaj
al acestor științe… Pentru a obține rezultate mate-
matice importante, un matematician trebuie să po-
sede anumite calități intelectuale și morale. Din-
tre calitățile intelectuale, două mi se par a fi cele
mai importante: imaginație bogată și rapiditate de
înțelegere”. S-ar părea la prima vedere că matema-
tica înseamnă în primul rând logică, dar cât de bine
a accentuat savantul importanța imaginației și a
rapidității de înțelegere pentru un matematician,
şi noi acest viciu, frumos viciu uman. Să ne în-
trebăm: ce este totuşi o viaţă de om? Răspunsul
încerc să-l găsesc acolo unde, vorba românului,
„s-a născut veşnicia”, adică la ţară. Nimic nu este
mai caracteristic unei naţiuni decât ceea ce se păs-
trează şi dăinuieşte în timp – tradiţiile naţionale.
Ţin minte spusele părinţilor mei, dar ei le-au pre-
luat de la stră-străbunii lor, că pe parcursul vieţii
Omul trebuie să aibă o familie şi să crească copii,
să sădească cel puţin un pom şi să sape o fântână.
Dacă e să pătrundem în esenţa acestei filozofii ţă-
răneşti, atunci sensul direct ar fi: să creşti copii ca
o condiţie a perpetuării Neamului în timp, a conti-
nuităţii lui; să sapi o fântână pentru oameni, pentru
drumeţul însetat. Cu cât fântâna este mai adâncă,
cu atât apa e mai bună; să sădeşti un pom pentru
ca trecătorul obosit să se bucure de umbra lui. Sa-
vantul Corneliu Constantinescu în sensul indirect
al acestui înţelept sfat a îndeplinit toate aceste
condiţii. A săpat o fântână foarte adâncă din care
îşi vor potoli setea de cunoştinţe încă multe-mul-
te generaţii de tineri setoşi de carte. A sădit foarte
mulţi pomi. Miile de studenţi şi zecii de doctoranzi
educaţi aplică cunoştinţele implantate de profesor
în diverse instituţii din lume. Din acest punct de
vedere putem spune cu certitudine că profesorul,
savantul, fiul Neamului Corneliu Constantinescu
este un om împlinit.
Îi port o deosebită stimă savantului Corneliu
Constantinescu pentru profesionalismul de care
dă dovadă, pentru cultura sa, pentru omenia care-l
caracterizează.
La mulţi ani, profesore!
Valeriu DULGHERU
ÎNTRE PROVIDENŢĂ ŞI... DIAVOL
Coborât să bea parfum de tei, Zilele acestea m-am odihnit cu familia în Bulgaria. Pen-
Că te-ar fu văzut în ceru’ albastru tru mine şi cei ai casei a devenit deja o tradiție lecturarea
Cum cântai la liră unor zei. în vacanţă a cărților apropiate sufletului nostru. Savurez cu
o deosebită plăcere această modalitate dată de Dumnezeu.
Pornit de-o vreme-n lungi peregrinări, Dacă în anii precedenți citeam scrierile lui Nicolae Dabija,
Dintre aştri ţi-ai ales drumeţii… de data asta am stat față-în-față cu cartea protoireului Ioan
Sunt şi fireşti aceste-asocieri – Ciuntu „De la Tine vin și la Tine mă duc, Doamne″. Cartea a
Printre stele-ajung numai poeţii…
fost ca un tălmăcitor al celor sfinte și mai puțin cunoscute
Pe când erai cu noi, în alte vremi, de mine. Astfel de lecturi ne apropie de Domnul, ne fac să
Ne încântai cu verbele lumeşti, ne pătrundem de miracolul dumnezeiesc!
Tu, nobil răsfăţat printre boemi, Serile încercam să aflu ce se petrece în ţărişoara mea
Tu, prinţ al poeziei româneşti. obidită, R. Moldova. Televiziunea bulgară aproape în tota-
litate transmitea emisiuni autohtone și doar trei programe
Ai plecat grăbit în pribegie, rusești: NTV, 1 kanal și RTR I. Aceste televiziuni difuzează
În hlamidă albă, princiară, doar emisiuni acide, care după concepția jurnaliștilor ruși,
Şi-ai luat cu tine-n veşnicie văd spaţiul din Prut şi Nistru o gubernie rusească. În ele se
Dor de Neam, de Limbă şi de Ţară… vorbește deschis despre federalizare, de îmbunătățirea
obligatorie a relațiilor moldo-ruse cu „transnistrizarea” re-
Rămâi în pace, suflete deschis,
publicii în timpul apropiat. În aceste emisiuni președintele
Prins în circuitele senine,
Rămâi în veci alesul unui vis de paie Igor Dodon este idolatrizat. Se creează impresia
În coroana marilor destine. că tipul este un președințel al rușilor, delegat în Republica
Moldova, un fel de Putin-2. Întors acasă, cu sufletul la gură,
Alexandru-Horaţiu FRIŞCU căutam răspuns la întrebarea: ce se întâmplă în această re-
Aviz
AO „Asociația Românilor din Basara-
Duminică, 30 iunie 2019, ora 12:00, invităm pe toţi cei de bia – Foști Deținuți Politici și Deportați”,
bună-credinţă, partidele de centru şi de dreapta, care apără li- din momentul fondării sale în 2016, are
bertatea și democrația și promovează interesul național al Re- ca scop egalarea în drepturi a victime-
publicii Moldova pe Aleea Clasicilor din Chişinău. lor represiunilor politice din Basarabia
(1940-1960), care au redobândit cetățenia
Partidul Democrația Acasă, ODIP, Asociația Combatanților română.
de pe Nistru „Credință Patriei”.
publicuţă lipsită de demnitate și plină de lași, care, peste
noapte, după ce au ridicat în slăvi fostul regim, cu aceiași
slugărnicie laudă noua, așa-zisa, alianță „psrm-acum“, care
până astăzi, după învestirea grabnică a guvernului, în afară
de demiteri și numiri ale unor loiali noii guvernări, rămân
reci la nevoile celor, care i-au propulsat în fotoliile luate cu
asalt! Premierul Sandu numește ministrul Justiției, ca după
două zile să-l demită și să numească o doamnă avocat în
fruntea unui minister-cheie.
Eu intuiesc că guvernarea-hibrid va avea o viață scur-
tă și plină de eșecuri, care va aprofunda căderea liberă a
Republicii Moldova în groapa istoriei, iar noi, alegătorii, din
nou (a câta oară?) vom rămâne cu buza umflată! Mi-aș dori
ca basarabenii români să aibă curajul georgienilor, pentru a
nu ne trezi cu visul lui Dodon împlinit: federalizarea și koza-
kezarea aşchiei durute de pământ românesc, vorbind – ca
limbă de comunicare interetnică – rusa, mărșăluind la co-
manda „раз - два″ a rușinii basarabene!
Dispariția implicită a Republicii Moldova ca stat se între-
vede foarte clar! Ce ne facem? Mai răbdăm?! Dăm vina pe
canicula de afară? Să nu ne trezim cu gerul siberian la noi
acasă! Doamne! Ajută-ne să scăpăm de diavol!
Romeo ȘCERBINA
Aviz
Pentru soluționarea acestei probleme, ne
adresăm persoanelor vizate să ne contacteze
la tel.: 022.544.565 (marți, vineri, sâmbătă
– între orele 11.00 și 14.00); 0.600.711.27 și
0.60.86.44.65 sau prezentându-se personal
în zilele de lucru la Muzeul „Memoria Nea-
mului”: Chișinău, bd. Negruzzi, nr. 4.
Nr. 25 (3850), 27 iunie 2019 Literatura şi arta 3
Problema reîntregirii neamului şi atitudinea
De la suflet la suflet
Istoria adevărată

diferită a clasei politice româneşti în evoluţie
Europa seco-
lului XIX a fost
zguduită şi domi-
nată de diverse tul-
burări, revoluţii şi
numeroase războa-
ie purtate de cele
mai importante
puteri ale timpului: Anglia, Franţa, Rusia,
Prusia, Austria şi Turcia. Pe fundalul tulbu-
rărilor interne şi conflictelor dintre statele
europene a apărut concepţia principiului
naţionalităţilor, care a fost inspirată de
Revoluţia Franceză. Tot mai intens se ros-
tea în mediile politicii europene că fiecare
popor care vorbea o limbă comună, avea
o istorie proprie de dezvoltare şi aspiraţii
cuprinse într-o ideologie coerentă trebuie
să-şi desfăşoare viaţa socială printr-o gu-
vernare a sa, pentru a permite o evoluţie
conform propriului destin şi misiunii sale
în lume. Principiul naţionalităţilor era vă-
zut nu numai ca filosofie politică, dar şi ca
bază pentru organizarea statală a popoare-
lor de pe continentul european, şi explică
acţiunile de creare a unor noi state, precum
Germania şi Italia, dar şi a unor state cu di-
mensiuni mai mici în Europa Central-Sud-
Estică, în care Anglia şi Franţa erau văzute
ca modele de organizare şi guvernare.
În felul acesta, sub conducerea abilă a
contelui Camillo Cavour, în mai multe eta-
pe, în 1870 s-a realizat unitatea politică a
Italiei, uitilizându-se atât forţa militară, cât
şi mişcarea populară. Sub egida Prusiei, în
a doua jumătate a sec. al XIX-ea a început
procesul de unificare a Germaniei sub con-
ducerea regelui Wilhelm şi a marelui om
de stat Otto Bismarck, în urma căreia 36
de state-monarhii şi patru oraşe libere au
creat Marea Germanie (1871), utilizându-
se exclusiv instrumentul militar. Crearea
Germaniei, după expresia lui Bismarck, a
fost realizată prin foc şi sabie.
Mişcarea germană şi cea italiană pen-
tru unificarea naţională (1850-1870) au
încurajat naţiunile din Europa Centrală şi
de Sud, în special Principatele Române, să
urmeze aceeaşi cale, au amplificat spiritul
lor de rezistenţă faţă de dominaţia străină.
Situaţia se complica şi prin aceea că Prin-
cipatele Române erau subjugate de trei re-
chini ai timpului: Imperiile Otoman, Ţarist
şi Habsburgic. În pofida tuturor greutăţilor,
liderii politici din cele trei principate au
lansat sloganul revoluţionar şi mobiliza-
tor „că valahii, moldovenii şi transilvăne-
nii sunt cu toţii români şi că pământul lor,
care este mărturia multelor lor suferinţe,
se numeşte România” şi au insistat asupra
afirmării conştiinţei şi identităţii naţiona-
le. Problema românească a atras atenţia
Vestului, în special a Franţei şi a Angliei.
După înfrângerea Rusiei în Războiul Cri-
meei (1853-1856) prin Tratatul de la Pa-
ris (1856) s-a reuşit plasarea Moldovei şi
Munteniei sub protecţia colectivă a puteri-
lor Vestului, în felul acesta descurajându-
se acţiunile ruseşti, otomane şi habsburgi-
ce de blocare a modernizării Principatelor
Româneşti. Prin acest tratat românilor li
s-a recunoscut identitatea naţională şi
dreptul de a-şi decide propria formă de gu-
vernare. Pe acest fond politic şi pe suportul
popular al ideii naţionale, la 24 ianuarie
1959 moldoveanul Alexandru Ioan Cuza
a fost ales domnitor al Principatelor Mol-
dova şi Muntenia, dând naştere României,
care însă continua să fie sub suzeranitatea
Imperiului Otoman. În anii 1877-1878, în
timpul Războiului Ruso-Turc, România își
cucereşte idependenţa, care nu a fost dăru-
ită de nimeni, ci a fost câştigată pe câmpul
de luptă şi consfinţită prin jertfa şi sângele
ostaşilor români în bătăliile sângeroase de
la Plevna şi Vidin, unde nu armata rusă, ci
armata română a contribuit în mod deci-
siv la înfrângerea forţelor otomane. După
afirmarea independenţei Statului Român
nu numai diplomaţia, dar şi componentul
militar au fost puse în serviciul aspiraţiilor
naţionale, având ca scop recuperarea teri-
toriilor româneşti rămase sub dominaţie
străină – Basarabia, Transilvania, Bucovi-
na etc. În această luptă nobilă şi sfântă s-a
încadrat şi biserica, care a fost un centru de
promovare a sentimentului naţional româ-
nesc (spre ruşinea preoţimii de astăzi atât
din stânga, cât şi din dreapta Prutului).
În ianuarie 1909, prim-ministru al Ro-
mâniei a fosr desemnat I. Brătianu, om po-
litic şi mare patriot, care a ştiut să foloseas-
că orice prilej pentru atingerea propriilor
aspiraţii naţionale. A fost momentul când
Imperiul Otoman trebuia să părăsească
spaţiul european cu excepţia oraşului Con-
stantinopol. În timpul celor două Războaie
Balcanice (1912-1913) cauzate de „ches-
tiunea orientală”, România a intervenit în
conflictul militar bulgaro-sârb, declarând
în iulie 1913 război Bulgariei. Ultima, ne-
fiind capabilă să lupte pe două fronturi, a
cerut armistiţiu. În felul acesta România
s-a prezentat ca un garant al echilibrului de
putere în Balcani. Prin Tratatul de la Bucu-
reşti (10 august 1913) Bulgaria a cedat Ro-
mâniei sudul Dobrogei. România a obţinut
nu doar teritoriul dobrogean revendicat, ci
şi prestigiul întârit, o încredere sporită că
aspiraţiile ei naţionale se pot îndrepta şi că-
tre celelalte teritorii locuite de români, care
nu se aflau încă sub suveranitatea Statului
Român.
I.Brătianu a revenit în poziţia de prim-
ministru în 1914 în preajma Primului
Război Mondial. Este necesar de a elu-
cida câteva episoade ale acestui război,
pentru a înţelege mai obiectiv aspiraţiile
naţionale ale României, care era situată
între două puteri inamice şi combatante:
Austro-Ungaria şi Rusia. România avea
alianţă militară cu Puterile Centrale, dar
când a izbucnit războiul, şi-a ales statu-
tul de neutralitate şi a intrat în război abia
la 27 august 1916 de partea Antantei.
Intrarea în război a fost condiţionată cu
recunoaşterea drepturilor teritoriale ale
României asupra Transilvaniei (până la
Tisa), a Bucovinei şi întregului Banat. Cu
acest sentiment în noaptea de 27 august
1916 Armata Română a trecut graniţa în
Transilvania concomitent cu desfăşura-
rea operaţiunilor militare şi pe Frontul de
sud. Însă chiar de la începutul operaţiu-
nilor militare Rusia nu şi-a respectat an-
gajamentul de a interveni în Dobrogea cu
forţele militare adecvate. De asemenea,
Rusia nu a venit nici în susţinerea trupelor
române care luptau în Transilvania con-
form unei obligaţii asumate. Din această
cauză armata română a suferit o serie de
înfrângeri, iar guvernul român a fost ne-
voit să se retragă la Iaşi. După ce armata a
fost reorganizată cu ajutorul Franţei în iu-
lie-august 1916 a desfăşurat unele dintre
cele mai grele şi eroice bătălii contra tru-
pelor austro-ungare (Mărăşti) şi germane
(Mărăşeşti şi Oituz), constatând că nu mai
poate conta pe strijinul rusesc. După revo-
luţia rusă din februarie 1917 armata rusă a
fost afectată de un proces de descompune-
re, iar după puciul din octombrie al acelu-
iaşi an s-a început dezintegrarea definitivă
a armatei ruse de pe Frontul Român. În
aşa fel Armata Română a rămas de una
singură pe Frontul de Est în faţa armate-
lor austro-ungare şi germane, iar mai mult
de jumătate din teritoriul României, a fost
ocupat de armatele inamice. Şi în aceste
condiţii dramatice pentru România atunci
când Sfatul Ţării de la Chişinău şi întrea-
ga Basarabie erau ameninţate de bandele
ruse bolşevizate care se retrăgeau de pe
front, Guvernul Român, la rugămintea
Sfatului Ţării, a acceptat la începutul lui
ianuarie 1918 să intervină cu două divizii
comandate de generalul E. Broşteanu. Iar
când teritoriul Basarabiei a fost eliberat
de bolşevici la sfârşitul lunii ianuarie Sfa-
tul Ţării a putut desfăşura acţiunile pregă-
titoare care au dus la actul Unirii din 27
martie 1918.
Solidaritatea şi ajutorul militar din par-
tea României s-au evidenţiat şi în cazul
unirii Transilvaniei. În acest context amin-
tim că la 7 mai 1918 România s-a văzut
nevoită să semneze un armistiţiu de pace
cu Germania şi Austro-Ungaria – Ttratatul
de pace de la Bucureşti. La începutul lui
octombrie 1918 România a cerut Germani-
ei să-şi retragă trupele din ţară, iar tratatul
sus-numit a fost declarat nul şi neavenit.
România reintră în război şi Armata Ro-
mână începe o ofensivă decisivă în Transil-
vania. Această ofensivă i-a încurajat şi i-a
mobilizat pe românii ardeleni, iar Comite-
tul Executiv al Partidului Naţional Român,
care reprezenta interesele lor, la 12 octom-
brie 1918 a adoptat o rezoluţie în care afir-
ma dreptul la autodeterminare al românilor
din Transilvania şi opţiunea apartenenţei la
Statul Român.
La fel a fost şi în cazul Unirii Buco-
vinei cu Ţara. La Cernăuţi s-a constituit o
adunare constituantă care a hotărât să se
unească cu Statul Român, alegând şi un
Consiliu Naţional cu un Comitet Executiv
care trebuia să guverneze provincia. Însă
situaţia a fost agravată de acţiunile vio-
lente ale grupărilor ucrainene înarmate şi
ale celor bolşevice. În astfel de condiţii
Comitetul Executiv bucovinean a solicitat
sprijinul României, cerând intervenţia oştii
româneşti. La 11 noiembrie 1918 Guvernul
Român şi-a trimis armata în Bucovina pen-
tru a restabili dreptatea şi ordinea
Ce concluzii putem trage analizând
această perioadă? Că România a trecut
prin momente dramatice în acest război,
dar şi-a adus o contribuţie onorabilă la
finalizarea lui, iar clasa politică, în frunte
cu I. Brătianu, mai apoi Al. Marghiloman,
a contribuit la realizarea unirii tuturor ro-
mânilor, utilizâţnd toate pârghiile, inclusiv
cele militare. Aşa a fost în cazul Dobrogei,
Basarabiei, Transilvaniei şi Bucovinei.
Astfel s-a ajuns la evenimentul de la Alba-
Iulia pe 1 decembrie 1918, una din puţi-
nele clipe astrale ale naţiunii române – s-a
constituit Statul-Naţiune România Mare.
Reconfiguraţia teritorială a României a fost
consfinţită la Conferinţa de Pace de la Pa-
ris în 1920. Această procedură a întărit prin
puterea legilor internaţionale un deziderat
istoric al naţiunii române.
În 1940, pe neaşteptate, asupra Româ-
niei s-a năpustit o catastrofă naţională. Prin
odiosul pact Molotov-Ribbentrop România
este deposedată de Basarabia, nordul Bu-
covinei şi de Ţinutul Herţa, cedate URSS,
iar imediat după aceea, prin dictatul de la
Viena, partea de nord-vest a Transilvaniei
a fost cedată Ungariei, iar sudul Dobrogei
a fost ocupat de Bulgaria. Şi aiuci clasa
politică românească a reacţionat în mod
adecvat. Pentru restabilirea graniţelor na-
turale ale Ţării, România a fost nevoită la
22 iunie 1941 să intre într-un război sfânt
împotriva URSS. În celebrul ordin din zo-
rii acelei zile către Armata Română gene-
ralul Ion Antonescu sublinia mobilizator
şi pilduitor: „Ostaşi, vă ordon, treceţi
Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul de răsărit şi
miază-noapte. Dezrobiţi de jugul roşu al
bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi.
Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună
a basarabilor şi codrii voievodali ai Bu-
covinei, ogoarele şi plaiurile voastre!”.
Timp de 33 de zile, în iunie-iulie a ur-
mat campania de eliberare a Basarabiei şi
Bucovinei de Nord. Numai că Armata Ro-
mână ar fi trebuit să se oprească la Nistru.
Dar aceasta este o altă temă a dramei nu
numai româneşti, ci şi a altor popoare din
Europa.
Numai Transilvania de Nord-Vest a
revenit acasă în 1944-ʼ45, în rest pierderi-
le teritoriale de atunci s-au dovedit irecu-
perabile în perioada comunistă. De aceea
după Revoluţia din Decembrie 1989 în
România şi destrămarea URSS în 1991
au apărut toate premisele pentru reconfir-
marea teritorială a naţiunii române. Cele
două Poduri de Flori din mai 1990 şi iunie
1991, la care au participat sute de mii de
oameni de pe ambele maluri ale Prutului,
inspirau încredere că reunirea este aproa-
pe. Însă n-a fost să fie aşa, deoarece clasa
politică post-comunistă şi-a pierdut simţul
destinului naţional. Iată câteva exemple.
La 27 august 1991 este proclamată Inde-
pendenţa Republicii Moldova. Toţi cei cu
inimă română au crezut că este vorba de
independenţă faţă de URSS, aşa cum a
procefat Sfatul Ţării la 24 ianuarie 1918,
când a fost proclamată Republica Demo-
crată Moldovenească independentă faţă
de Rusia ţaristă. Dar chiar a doua zi după
27 august Guvernul Român recunoaşte
această „independenţă”. Care este logica
acestei recunoaşteri? Adică o jumătate
din vechea Moldovă, care a fost sufletul
Unirii din 1859, este parte componentă a
României, dar altă jumătate a Moldovei
ştefane, unită pe vecie cu Ţara prin actul
Unirii, rămâne în afara României şi asta
după prăbuşirea Imperiului Sovietic, care
a anexat-o ilegal în 1940.
La 2 martie 1992, Republica Moldova
„independentă” este atacată de separatiştii
de la Tiraspol, sprijiniţi de Rusia. Condu-
cerea RM a fost obligată să ceară ajutorul
militar din partea României, aşa cum a fă-
cut-o Sfatul Ţării. Au fost incapabili co-
muniştii de ieri veniţi la guvernare să facă
acest pas. Dar cu toate acestea, pentriu a
menţine un echilibru de forţă, a fost abso-
lut necesară prezenţa militară a României,
ca în anul 1918. De ce s-au temut cei de la
Bucureşti? De Armata a 14-a demoralizată
sau de comandantul ei, Al. Lebed, care fă-
cea declaraţii sperietoare. România, ca fos-
tă membră a Pactului de la Varşovia, avea
în dotarea armatei acelaşi armament mo-
dern ca şi armata rusă. De unde atâta frică
faţă de ruşi? Cu puţin timp înainte, în 1990,
se unificase Germania, iar pe teritoriul ei
de răsărit (fosta RDG) se aflau un milion
de soldaţi şi ofiţeri ruşi şi 10 mii de tancuri,
iar nemţii nu s-au temut să facă reîntregi-
rea. Dacă la Bucureşti ar fi fost politicieni
de talia lui I. Brătianu, iar la Chişinău un
I. Inculeţ, prezenţa militară a României ar
fi asigurat pacea şi reunirea cu graniţa pe
Nistru. Nu s-a întreprins nimic şi Republi-
ca Moldova a pierdut războiul. În afară de
Transnistria a pierdut şi oraşul Tighina, pe
care separatiştii au transformat-o într-un
cap de pod împotriva românismului şi care
continuă să fie un simbol al umilinţei na-
ţionale.
La 2 iunie 1997 guvernanţii din Româ-
nia semnează cu Ucraina un Tratat politic
în care se stipulează că frontiera dintre
România şi Ucraina este inviolabilă, adică
România recunoaşte dreptul de succesiune
al Ucrainei asupra unor teritorii româneşti
– Bucovina de Nord, Basarabia de Nord şi
de Sud, ocupate prin forţă de fosta URSS.
Pare incredibil! Pământurile Basarabiei de
Nord şi de Sud sunt vizate şi în actul Unirii
de la 27 martie 1918, unde se remarcă fap-
tul că „Basarabia în hotarele ei dintre Prut,
Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu
Austria...” se uneşte cu Ţara-mamă Ro-
mânia, iar conform acestui Tratat Nordul
şi Sudul sunt cedate Ucrainei. Referitor la
Bucovina, tratatul semnat contravine fla-
grant cu Declaraţia de Unire a Congresului
General al Bucovinei, care a avut loc la 28
noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernă-
uţi, unde s-a hotărât „Unirea necondiţiona-
tă şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei
hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru
cu Regatul României”. Acest Tratat este
un act de trădare naţionaă de care se face
vinovată conducerea de atunci în frunte cu
preşedintele Emil Constantinescu. Nu i-a
tremurat mâna acestui preşedinte al Ro-
mâniei când a semnat tratatul, care de fapt
este o recunoaşptere a Pactului Ribben-
trop-Molotov. Şi-ar fi amintit că la 1 iunie
1946, înainte de a fi executat de puterea co-
munistă Ion Antonescu, la sfâşitul ultimei
înrevederi cu mama sa, i-a declarat: „Dacă
mor, este pentru Bucovina şi Basarabia.
De-ar fi să reîncep, aş face la fel”. Jertfe
ale acestui tratat sunt 400 de mii de români
băştinaşi ai acestor pământuri, care după
adoptarea Legii educaţiei din 5 septembrie
2017 de Rada Supremă a Ucrainei sunt su-
puşi unei politici de deznaţionalizare fără
precedent, riscând să dispară ca etnie.
Din 1989 România nu a lansat nicioda-
tă un proiect de reunire cu Republica Mol-
dova, nu s-a vorbit cu voce tare pe această
temă nici la nivel naţional şi nici internaţi-
onal, fiind membră a UE şi NATO. A fost
obligată în faţa istoriei să internaţionalize-
ze această problemă, cu atât mai mult cu
cât 70-80% dintre românii din Ţară susţin
Reunirea, iar mulţi demnitari ruşi recunosc
că Basarabia e pământ românesc. Nu i-a
fost deloc uşor lui I.Brătianu şi delegaţiei
române la Conferinţa de Pace de la Paris
de a convinge marile puteri ale lumii de a
recunoaşte vrerea poporului român expri-
mată la Alba Iulia. La şedinţa solemnă a
Parlamentului Român din 27 martie 1918
nu s-a luat nicio decizie, ci s-a constatat
numai că dorinţa cetăţenilor moldoveni de
a se uni cu România este legitimă. Toate
acestea i-au descurajat pe unioniştii din
Basarabia, şi aşa dezbinaţi de lideraşii lor
de paie. Nu a contribuit cu nimic la apropi-
erea celor două maluri ale Prutului nici Bi-
serica Română, care după M. Eminescu, a
fost mama neamului românesc. Patriarhia
Română, pesemne, a uitat că pe teritoriul
Republicii Moldova activează Mitropolia
Basarabiei, pe care patriarhul român Dani-
el nu a vizitat-o niciodată.
În această primăvară Ludovic Orban,
preşedintele PNL, într-o alocuţiune la Chi-
şinău cu prilejul alegerilor europarlamenta-
re a recunoscut că unioniştii din Basarabia
au fost abandonaţi de România, promiţând
că noul europarlament, europarlamentarii
români vor ridica această problemă. Să
sperăm. Speranţa moare ultima.
În final, trebuie remarcat că au contri-
buit major la realizarea Marii Uniri şi di-
plomaţia, dar şi Armata Română, coordo-
nate inteligent de oameni de stat redutabili,
care au înţeles că Statul Naţional Român
trebuie să se afirme permanent prin însăşi
acţiunea naţiunii române. Ceea ce n-a în-
ţeles până acum generaţia Centenarului
Marii Uniri pentru a gestiona procesul de
reîntregire a naţiunii române în epoca con-
temporană.
Ion CIUTAC,
medic-chirurg, doctor habilitat
în ştiinţe medicale
CE FACEM CU TINERII
NOȘTRI „OBOSIȚI”
DE VIAȚĂ?!
A rămas în urmă perioada
examenelor de absolvire. Tot
mai mulți tineri surmenați zic
că nu mai au puteri și nici
chef de nimic. S-au consumat
de tot cu examenele de bac,
licență, master etc.
Unii dintre ei sunt prea
categorici și nu acceptă decât note maxime. Au
fost educați să tindă a fi perfecționiști și, când nu
le reușește așa cum și-au imaginat, intră într-o is-
terie aparte.Nu spunem că e rău să tinzi a fi lider,
însă trebuie să știi care sunt limitele și puterile
proprii, peste care pur și simplu nu poți trece. Nu
toată lumea e de nota 10. Nu poți fi cel mai bun
în toate! E nevoie, pe lângă ambiție, să le educăm
copiilor și înțelepciunea de a-și măsura și controla
puterile.
O altă categorie de tineri încearcă să îngrașe
porcul în ajun de examene. Nopți nedormite, su-
părări, toată lumea le este datoare, oricine e de
vină. Numai nu ei. Sigur nu le reușește. Și încep
restanțe, lacrimi, probleme, certuri și învinovățirea
tuturor celor care nu le-au creat condiții de a se
manifesta pe deplin.
Mai sunt și dintre cei care în afară de telefon
mobil nu au purtat cu ei nimic la școală. Toate pro-
bele au încecat să le copieze, iar ce note iau chiar
nu-i interesează și n-au niciun stres. Spre deose-
bire de primele categorii, aceștia sunt plictisiți de
toate, nu au poftă de nimic. Adesea zic că nici nu
merită a depune efort intelectual de vreme ce in-
ternetul este la îndemână, urmând să înveți strict
doar ceea ce îți trebuie în viața de zi cu zi..
Obosiți de viață înainte de a o trăi sunt și tineri
vicioși, care au gustat prea repede din plăcerile
trupești și nu se mai pot concentra asupra unor
aspecte importante; unii au patima băutului, alții
se „îndulcesc” cu tot felul de droguri... și sunt în
lumea lor...
Unora dintre aceștia îți vine le zici aidoma pă-
rintelui Arsenie Papacioc: „Tinerilor, daţi-mi mie
tinereţea voastră dacă nu ştiţi ce să faceţi cu ea!”
Practic pot fi numărați pe degete tinerii care
cer întărire, ajutor și călăuză de la Bunul Dum-
nezeu. Prea puțini elevi și studenți sunt educați
în duhul Scripturii, fiind gata să strige: „Domnul
este ajutorul şi apărătorul meu, în El a nădăjdu-
it inima mea şi mi-a ajutat.” (Psalmi 27, 9) sau
„Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul
şi pământul.” (Psalmi 120, 2).
Problema e iarăși în noi, maturii, care încer-
căm să le oferim copiilor nenumărate lucruri: cur-
suri de limbi moderne, meditații la disciplinele de
bază, cercuri de robotică și încă multe altele, însă
nu le cultivăm pofta pentru o viață autentică. Să
vrea pur și simplu să fie oameni, să fie de folos
celor din jur, să împărtășească dragostea, compa-
siunea, să fie grijulii și atenți cu cei din jur. Să nu
tindă a fi doar cu studii și diplome în buzunar, ci,
mai întâi, cu Dumnezeu în suflet. Să învețe că în
viață e mai ferice de a da decât a lua, să-și dezvol-
te puterea de a ceda, să se smerească de dragul lui
Dumnezeu și al aproapelui.
Astfel, să ne îndrumăm corect copiii, fiind
alături de ei în căutările și aspirațiile de la orice
etapă a vieții lor, arătându-le că fără de Dumnezeu
nu putem face nimic. Să înțeleagă că Hristos este
Calea, Adevărul și Viața!
Numai atunci tinerii noștri vor fi plini de viață,
viguroși și nu vor secătui în eforturile pe care le
depun în veacul acesta, premergător celor veșnice.
Preot Octavian MOȘIN

Polemizând cu colegii
În numărul trecut am fost ab-
sent. M-am aflat la mormintele
din cimitirul Mihoreniului, de-
am stat de vorbă cu născătorii
mei de sub crucile de inox, măr-
turisindu-le: nici în anii putoarei sovietice, când ruşii
erau stăpâni în Ucraina, ţăranii mei n-au fost pedepsiţi
interzicându-le emisiunile din România la televizor;
şcolile româneşti, acele ce rămăseseră deschise, n-au
fost ameninţate cu dispariţia limbii române, ca în pre-
zent (ticăloasa lege, promulgată de fostul Preşedinte,
a rămas în vigoare cu actualul, votat de surorile mele
pensionare); corupţia pe pământul înstrăinat al Voie-
vodului Ştefan a atins cote dezastruoase – permisele
de conducere sunt cumpărate liber cu dolari, tineretul
refuzând categoric să-şi facă studiile la colegii şi fa-
cultăţi, pentru că, fără mită, nu se susţin examenele la
instituţiile de stat şi la cele private, iar angajarea se
face doar pe bani.
Revenit în R. Moldova, cu un guvern alcătuit din
intransigenţi adversari ideologici care urlau în stradă
lozinci UE-putiniste, colegii mei mi-au oferit în ulti-
mul număr al LA prea destule idei în materialele lor,
ca să mă apuc de scris.
Am regretat amarnic că sunt bătrân şi nu mă pot
prezenta la studenţii mei cu poemul-capodoperă emi-
nescian „Muşatin şi codrul”, pe care foarte neiertător
nu l-am avut pe timpuri, publicat de editorialistul Ni-
colae Dabija. Răsfoiesc şi dau de o ticăloşie, anun-
ţată de Aurelian Silvestru, că „Ei, potentaţii vremii,
doar mimează că ţin cont de interesele majorităţii”.
Şi imediat m-am şi răzvrătit, dându-mi seama că noul
parlament nici de mimat nu mimează, de vreme ce e
gata să oprească construcţia locuinţelor pentru nevo-
iaşii cărora băncile le ofereau împrumuturi, aruncând
în stradă mii de muncitori, mai refuzând să voteze şi
proiectul ce urma să ajute familiile cu mulţi copii. Şi
a făcut-o din răzbunare, oameni buni, că ambele pro-
iecte au fost moşite de vechea guvernare!
Citeşti materialul semnat de C. Bogdan şi ţi se
zbârleşte păru-n cap. După „eliberarea” adusă în coar-
nele tancurilor de precursorii socialiştilor lui Dodon,
au fost „într-un singur an... arestaţi, învinuiţi de trăda-
re şi colaborare cu administraţia românească – 48 de
mii; omorâţi prin împuşcare, spânzurare sau tortură –
30 de mii; deportaţi şi trimişi la muncă forţată – 135
de mii”. Faceţi cumva să ajungă la Sandu şi Năstase
acest articol, să-l citească, cu o candelă aprinsă la cap,
ca să-şi dea seama cu cine împart treuca puterii. Cu
cei care vor să ne întoarcă în bârlogul foştilor noştri
ocupanţi şi ucigaşi. Guvernul îi cere fostului procuror
general să demisioneze? Foarte bine! Dar eu aştept să
văd cum noul procuror îi va cere demisia Preşedinte-
lui actual, pentru că a păpat ilegal banii lui Putin şi i-a
cerut lui Plahotniuc federalizarea ţărişoarei, pe care-o
îndreaptă în ţarcul putinist. Of, of, of, şi Plahotniuc
ăsta, ce om mic la suflet a fost! Iulius Popa zice că
declară a treia oară că „ar fi devenit erou naţional ba-
sarabean dacă şi-ar fi irosit eforturile pentru Reunifi-
carea Neamului Românesc”. Dar eu am publicat două
scrisori deschise în LA, rugându-l să facă Reîntregi-
rea, trimiţându-i-le la cancelaria partidului, dar n-am
primit răspuns. Măi consilierilor docili şi proşti, de
ce nu le-aţi dat să le citească? Aţi făcut bine totuşi că
n-aţi făcut-o, că era degeaba, – fostul vostru atotputer-
nic putea să-i oblige pe deputaţi să voteze revenirea la
Ţara-mamă, dar s-a temut de puşcărie. Dar ar fi făcut
totuşi închisoarea în România! Şi numele lui ar fi ră-
mas de-a pururi în analele istoriei, copiii şi nepoţii lui
s-ar fi mândrit cu el. Nu, Plahotniuc a fost un oligarh
abil, dar n-a putut să se ridice la aşa înălţimi.
Am descoperit în ultimul număr al revistei şi doi
optimişti, care cred în minuni: dragul meu băştinaş,
cernăuţean Mihai Morăraş şi luminata Elena Tamaz-
lâcaru. Primul consideră că „Această muncă de salu-
brizare capitală a actualului stătuleţ R. M. (pe care-o
fac acum noul parlament şi guvern, înţeleg eu) este
cu adevărat magistrală şi în urma ei apa s-a dovedit
a fi curată...”, comparând-o cu Marea Sarmatică. Îţi
apreciez scrisul elegant, dragă Mihai, dar, dacă îţi dă
Ordinul Republicii Dodon pentru comparaţia asta,
mor înaintea ta neapărat! Dar acea apă, sunt mâhnit
să cred, e tulbure şi pute rău a răzbunare ţopăiască,
Mihai. Te vei convinge degrabă că, în locul lui Pla-
hotniuc, din Germania va sosi, se zvoneşte, un nou
oligarh, nănăşelul lui Năstase, şi lumea nu va duce-o
mai bine. Iar fericitul Preşedinte nu va fi judecat ca
trădător de ţară, cum vocifera cu scântei într-un dis-
curs relativ nu chiar de demult Maia Sandu (când era
ministru al Educaţiei, o admiram!), iar justiţia noastră
nouă va fi... alta, dar va sluji tot puterea!
Dna Tamazlâcaru crede (s-o audă Iisus!) că ziua
Reunirii se va produce în anul ce vine, 2020, cum a
prorocit Gr. Vieru, concluzionând: „După evenimen-
tele din ultima oră cred că este foarte aproape Mira-
colul Domnului”. Puteţi şi voi să credeţi ori ba, dar eu
aşa am înţeles: Reîntregirea cu Ţara-mamă o vor face
socialiştii lui Dodon, ajutaţi de Sandu şi Năstase.
Dragii mei colegi optimişti, voi sunteţi la curent
Răzvrătitul din provincie SUNTEM O LUME
ȘI-UN NIMIC
cu mai multe, aflându-vă în capitală, dar eu, un răz- Suntem izvor de viață și durere,
vrătit dintr-o provincie murdară până la stele, înclin Suntem izvor de pace și conflict,
s-o cred mai mult pe-o colegă de-a voastră care, pe Suntem un uragan sau adiere,
timpuri, a refuzat să-mi publice versurile, cu tot avi- Tot noi suntem o lume și-un nimic.
zul pozitiv al lui Victor Teleucă, recomandându-mi să
citesc cât mai multe cărţi (mă burzuluiam atunci: să- Unul să vadă soarele – oprește,
mi propună mie, fost căruţaş de 15 ani, cu cartea per- Altul gonește fără niciun sens.
manent în căruţă, iar, mai târziu, soldat în garnizoana Unul pentr-un bănuț te pomenește,
Altuia viața-i dai și n-a-nțeles...
din Chişinău, cu toate volumele lui Perpessicius citite
la biblioteca „N.K. Krupsckaia”?!), zic, susţin îndoie- Un cineva privind ploaia de toamnă,
lile şi îngrijorările Ninei Josu. Cine îşi putea imagina Va zice-i bună pentru semănat,
că M. Sandu, care, în postul de ministru, era pentru Va mirosi un strugure de poamă
mine model de corectitudine, exigenţă şi erudiţie, va Și-un trandafir înalt și-nrourat.
ajunge acum, ca prim-ministru, să-i dea în subordo-
nare lui Dodon SIS-ul (aşa prevede angajamentul!), Un altul, urmărind aceeași ploaie,
adică să-i încredinţeze Rusiei securitatea stătuleţului Vedea-va doar noroi și timp urât,
nostru amărât, pentru revenirea căruia la România, Nu va vedea nimic decât pâraie,
afirma pe timpuri, ar vota şi ea (şi eu am crezut-o, s-o E cel ce-a existat, dar n-a trăit.
mai cred?). Un început dezolant de faliment al noii
Cine-a-nghițit o viață doar amar
justiţii pe care vrea s-o edifice noua putere e demisia,
Percepe cât de dulce este mierea,
doar după o săptămână de la instituire, din postul de Cine n-a plâns durut n-are habar
ministru al Justiţiei a dlui Pavlovski, precum şi eli- C-a râde sincer, ne este averea.
berarea din puşcărie a agentului secret al Rusiei Iurie
Bolboceanu. Greșim ades și pierdem ce iubim,
Hopa! Dar uite că vine Kozak-ul a doua oară în Străinului plăcând ne pierdem ruda,
R.M.! În timp ce România iar se teme să-şi trimită Uitând de înțelepți, „lingăi” slăvim,
reprezentantul, matuşka Rossia are grijă de fosta ei Făcându-i loc la masă ca lui Iuda.
gubernie. Îmbrăţişaţi-l, pupaţi-l, căutaţi-l în rucsac,
că ar putea să aducă milionul pentru Dodon, că alco- Suntem izvor de viață și durere,
olicilor săi matuşka n-are ce să le dea la zacuscă, dar Suntem izvor de pace și conflict,
Suntem un uragan sau adiere,
pentru socialiştii din R. M. are!
Tot noi suntem o lume și-un nimic...
Gheorghe CALAMANCIUC Angela MÂNDÂCANU
 4 Literatura şi arta
VORBIM EMINESCIANA ŞI PUNCTUM
Eminescu nu s-a
născut din neant, El a
fost sublimarea unei
trăiri milenare unice
şi irepetabile, a ace-
lei înfăţişări anume
în faţa lui Dumnezeu
care, în altă parte decât aici, la Dunăre, Car-
paţi şi Marea Neagră, nu ar fi fost posibilă.
Dacă-l rupi pe Eminescu de poporul său, îl
rupi de propria lui esenţă. Eminescu sun-
tem noi. „Dacă poporul nostru dispare de
pe lume şi rămâne o carte a lui Eminescu,
lumea va şti cine au fost românii”, scria
Mircea Eliade. Eminescu este expresia cea
mai cuprinzătoare a spiritului românesc, de
aceea, în mare parte, este intraductibil. Ca
şi prietenul lui, Ion Creangă. Cei doi, Poe-
tul şi povestitorul, primul, făuritorul limbii
literare, cel de-al doilea, corifeul limbii vii
a poporului de rând, au împărţit aceeaşi ju-
mătate de veac, al XIX-lea, tocmai pentru
că nimic în viaţa acestei naţii nu este în-
tâmplător, după cum nu este întâmplător că
provincia românească în care au văzut cei
doi lumina zilei a fost Moldova.
Un ardelean veritabil, excelentul român
Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei
Române, spunea într-o alocuţiune că Ţara
lui Ştefan cel Mare a fost hotărâtoare în
formarea şi mai ales dăinuirea în milenii a
poporului nostru, întrucât ea a acoperit in-
trarea dinspre est şi a stat mereu în calea tu-
turor hoardelor invadatoare şi pentru că pri-
ma armă care s-a ridicat împotriva cetelor
migratoare, a tătarilor, a turcilor, a slavilor
şi a tuturor prădătorilor aici s-a plămădit şi
s-a ridicat, prin braţul încercat al ţăranului
care era şi soldat totodată, şi rapsod, şi cro-
nicar în acelaşi timp, cântându-şi dorul şi
speranţa şi puţinele bucurii stând cu mâna
stângă pe plug şi cu cea dreaptă pe sabie.
Moldova a fost pavăza întregului neam.
Dinspre soare-răsare şi miazănoapte
ne împresurau valurile mării slavice, de la
miazăzi, turcii cu iataganele şi şalvarii lor,
Lucia CHIRCĂ
IAŞIULUI
Prin Cernăuţi mult îmi plăcea
Să merg cu mama deseori
Şi dânsa uneori şoptea:
„De Iaşi îmi este tare dor”.
Acolo e-un frumos palat
Şi la Copou e teiul sfânt,
Unde poetul inspirat
A scris, a plâns, a suferit...
Şi la o oră târzioară,
Când mama îmi spunea poveşti
„Casa lui Creangă, bunăoară,
Vezi, tot la Iaşi ai s-o găseşti”.
În vis ades călătorind,
Făceam popas şi pe la tei,
Şi în nopţi cu lună răsărind,
Vedeam și Casa Dosoftei.
Azi te văzui de prima dată,
De fericire, am încremenit
Şi blestemam acea străinătate,
Câţi ani de tine ne-a lipsit.
Tot scotocind prin amintiri,
Dorul meu demult nutrit,
Celui de Sus eu mă închin
Că visul meu s-a împlinit.
TIMP DE TOAMNA
E toamnă de acum
Şi totu-i arămiu,
Cad frunzele în drum
Roşcate, purpurii...
Iar geamul de-l deschizi
Vezi crengile cum bat,
Vezi frunze se desprind
Şi cad, şi cad, şi cad.
De cad nu-ţi pare rău
Şi nu regreţi, căci ştii
Că în april din nou
Vor înverzi mai vii.
În pas cu ciclu-astral
Şi viaţa noastră trece,
Păşind din an în an
Ajungi în toamna rece.
Iar mersul tău de ieri
Doar ştii, o să-l repete
În alte primăveri
Ai tăi băieţi şi fete.
iar de la soareapune, ungurii şi nemţii şi
Cavalerii Teutoni şi alte neamuri, şi, cu toa-
te acestea, în toată această lungă eră ce s-a
aşezat peste noi după retragerea romană şi
până în acest an al păşirii în al doilea Cen-
tenar al Marii Uniri, românul de la Oradea,
cu cel de la Constanţa, cu cel de la Timişoa-
ra, de la Cluj, de la Cernăuţi, de la Iaşi, de
la Galaţi, de la Chişinău sau de la Tiraspol
s-au înţeles în aceeaşi limbă, sfânta limbă
românească. Degeaba au încercat unii să
prăvălească între fraţi stânci întregi de pse-
udo-dicţionare, pentru că noi, toţi, suntem
„de-o mamă/ de-o făpturăşi de-o seamă’,
cum zicea un alt moldovean, Vasile Alec-
sandri. Dar mai ales pentru că Dumnezeu
ni l-a hărăzit pe Marele şi Neîntrecutul fă-
uritor de limbă literară, Mihai Eminescu.
Să-i dăm, mai întâi, dreptate lui Ioan-
Aurel Pop, da, Moldova a fost întâia pavăză
a fiinţării noastre, dar nu numai atât, de vre-
me ce, iată, nu numai pe Ştefan cel Mare l-a
avut ea, dar şi pe Eminescu, şi pe Creangă,
şi pe Alecsandri şi pe Sadoveanu şi pe mulţi
alţii. Între toţi aceştia şi între ceilalţi care
s-au înălţat la hotare de neam şi de spirit,
Domnul Eminescu a fost cel care ne-a dăru-
it limba noastră cea de toate zilele.
Secole la rând înaintea lui prin cancela-
riile de sub cerul liber, în care se negociau
mioriţele, şi doinele, şi baladele, la adăpost
de stâne sau luminişuri de poieni, pe la şe-
zătoare sau priveghi, limba noastră se ţesea
cu fiecare vorbă, cu fiecare şoaptă, cu fieca-
re vers. Dar mai erau şi chiliile cu miresme
de busuioc şi zvon de rugăciune, mai erau şi
şcolile cu dascălii desculţi, dar plini de dra-
goste de ţară, mai erau, de asemenea, şi ce-
lelalte cancelarii, adevărate, cele domneşti
cu monahi sau boieri deprinşi la călimări şi
hrisoave, pre numele lor Axinte Uricariul,
Azarie, Miron Costin, Isaia Cronicarul,
Macarie, Ion Neculce, Grigore Ureche, tru-
ditorii dintâi ai limbii noastre îmbogăţite cu
fiecare rând nou pus pe manuscris sfinţit la
lumânare sau trecut prin presele năzdrăva-
ÎNDEMNUL
După ce trece luna mai, când ochii se
scaldă în frumuseţile paradisiace în care se
îmbracă planeta: exploziile de flori gata să
transforme orice colţişor de pământ într-o
adevărată gură de rai, iată că vine vara. Şi
nu are culori mai puţine, şi nu este mai puţin
atractivă, ba dimpotrivă. Lunile de vară, cu
darurile naturii care-ţi fac din ochi ademe-
nitor, şmechereşte, te seduc uşor, încât cu
greu îţi reţii mâna să nu se întindă după o
cireașă sau vișină, după o caisă sau un măr
ascunse în crengile aplecate peste un gard.
La fel de ademenitor te îmbie căpşunile,
zmeura, coacăza: ia-mă, pare că le auzi ros-
tind.
În Basarabia noastră dragă, în vara lui
1944, în locul aromelor îmbătătoare, în văz-
duh plutea miros de praf de puşcă, dintr-o
casă sau alta la un moment dat răsuna câte-
un bocet sfâşietor, semn că o viaţă de flăcău
sau de tată undeva a fost curmată, şi atunci
tot satul se aduna la poarta casei îndurerate,
încercând să ia un pic din cumplita povară
năpustită asupra oamenilor nevinovați.
Era atâta tristețe pe aceste meleaguri, în-
cât bărbaţii, încremeniţi în durere, iar feme-
ile, în loc să-şi dea bineţe, când se întâlneau,
începeau a-şi boci destinul, uitând că omul
este născut şi să se bucure, iar zâmbetul îl
înmormântaseră undeva departe în sufletele
lor. Pentru ca acesta să înflorească pe chipul
oamenilor trebuia să se întâmple o minune.
O mare minune.
De-o asemenea minune a avut parte fa-
milia Doneţ din satul Alexăndreni, Edineţ,
la 1 iulie 1944, când a răsunat glăsciorul
pruncuţei care-şi cerea dreptul la viaţă. Era
pe vremea când lumea părea că uitase că
s-a născut pentru a trăi. Venise acea ființă
plăpândă când mai mult se murea decât se
trăia, era precum un firicel de iarbă răsărit
ca prin minune printre pietre de nepătruns.
Mama care adusese această nouă viaţă pe
lume trăia sentimente contradictorii: când
şi-a petrecut, acum câteva luni, soţul la răz-
boi, ştia că el tare mai aştepta un băiat, deja
având o fetiţă. „Nu-ţi face griji, de-ar rămâ-
ne tatăl lor în viaţă, iar două fete la casă nu-i
cel mai rău lucru”, a liniştit-o mama sa.
Când s-a întors de la război tatăl cu două
fete, cu răni şi schije în corp, şi-a luat fata
în braţe şi a rostit: „Tata are o fată ca nimeni
altcineva!”. Apoi uneori, glumind, când se
juca cu micuţa Lucica, aşa o chema pe fiica
sa mai mică, el spunea: „Fiica mea neapă-
rat va fi doctor şi mă va lecui”. Cine ştie,
îi şoptea intuiţia sau asta îşi dorea din tot
sufletul, dar profetice au fost gândurile şi
spusele lui.
Peste ani, Lucia Doneţ, după ce absolvi
şcoala, cu adevărat a mers la facultate la In-
stitutul de Medicină, deşi profesorul de ma-
tematică îi prezicea carieră doar în lumea
cifrelor, dat fiind că chiar înainte de a merge
la şcoală, la vârsta de şase anişori, aproape
că se distra, numărând până la sute şi mii,
făcând adunarea şi scăderea.
Dar până atunci familia sa a trecut prin
ne ale tiparniţei neamţului Gutenberg.
De ce avem noi cele mai frumoase ba-
lade din lume, de ce cuvântul dor nu exis-
tă decât la noi (şi poate că şi în ceruri), de
ce versul şi viersul românului sunt atât de
preţuite de adevăraţii cunoscători ai vieţii
popoarelor? Pentru că limba română pare
anume izvodită, ca şi cum ea ar fi fost mai
întâi sortită comunicării divine şi pentru că
zeii, de la Zamolxis încoace, văzându-ne cu
câtă evlavie intram în
biserici de lemn miro-
sind a freamăt de stejar
şi a cânt de ciocârlie, au
început să iubească atât
de mult acest popor,
încât ne-au oferit nouă
graiul lor.
Limba noastră poa-
te să cuprindă, în ega-
lă măsură infinitul şi
nefiinţa,viaţa şi moar-
tea, speranţa şi deznă-
dejdea. Nu există nimic
omenesc pe care limba
noastră să nu-l cuprin-
dă. Cât de emoţionant
povestea marele meu
prieten, Grigore Vieru,
parcă îl aud cum îmi
spunea: „Viorel, tu ştii,
casa mea era lângă Prut, dincolo, şi, mic
fiind, când ne învăţau la şcolile sovietice
despre limba moldovenească, îi auzeam pe
ţăranii de aici, de la voi, vorbind la muncile
câmpului. Şi ei ziceau, îndemnând cu năduf
boii plugului „Dii, boală!”, dar şi ai noştri,
din sat, tot la fel ziceau, „Dii, boală!”, şi
atunci mă întrebam care-i limba româneas-
căşi care-i limba moldovenească?”
Mai bine de o jumătate de mileniu tru-
ditori anonimi ai rostirii române şi, mai
apoi, scriitori din toate provinciile noas-
tre au ridicat direct din ţarină o limbă, cea
profundă, a neamului, au îngrijit-o şi au
pus-o în slove din ce în ce mai luminoase,
anii de deportări şi tatăl, care deşi fusese la
război de partea Armatei Roșii, oricum era
sceptic şi, cunoscând năravul bolșevicilor,
pentru a-și proteja familia, a lăsat-o pe mica
Lucia în grija bunicilor, iar el cu mama au
plecat noaptea, pe ascuns, să nu fie găsiţi de
slugoii ciumei roşii…
În anul 1960, după ce-a terminat școala
medie cu rezultate foarte bune, tatăl Luciei
Doneţ a însoţit-o până la Institutul de Me-
dicină din Chişinău să se convingă că nu
merge la altă instituţie, să facă matematică,
obiect la care era cea mai tare. Şi astăzi îşi
aminteşte cum mai apoi s-a întâlnit cu pro-
fesorul de matematică şi acesta i-a zis: „Vei
fi moaşă, m-ai trădat, nici nu vreau să vor-
besc cu tine!”.
Odată admisă la Institutul de medicină
ştia: trebuie să dea dovadă de maximă res-
ponsabilitate, să muncească fără istov, fără
cruțare. Dar tinereţea oricum tinereţe rămâ-
Cu soțul Sergiu Chircă
și fiii Sergiu și Marcel
ne, indiferent ce urmează să faci în viaţă.
La orele de educaţie fizică, în anul trei,
profesoara a observat că este diferită de ce-
lelalte colege, că are aptitudini deosebite şi
a înscris-o într-o secţie aparte, orăşenească.
N-a dezamăgit-o pe doamna profesoară, re-
zultatele nu s-au lăsat mult timp aşteptate,
plasându-se la o olimpiada republicană pe
locul trei. Şi asta n-a fost unica „abatere” de
la calea aleasă.
În anii de studenţie Lucia avea două pri-
etene, colege de facultate. Una dintre ele,
Veronica, era foarte „şotioasă, băiețoasă”. A
înscris-o şi pe ea, fără s-o întrebe, la cano-
taj. Când a aflat, Lucia s-a împotrivit, fiind-
că nu ştia să înoate. „Dacă se întâmplă ceva,
eu te scot din apă!” a spus prietena răspicat
şi discuţiile au luat sfârşit. Au început antre-
namente serioase şi la unele întreceri s-au
plasat pe locul trei. Iar în una din discuţii cu
antrenorul, când Lucia i-a mărturisi că nu
ştie să înoate, acesta s-a făcut alb la faţă, ca
varul, şi a rostit cu voce sugrumată: „Picior
de-al vostru să nu mai văd pe-aici!”.
Plină de energie, dotată cu o memorie
excepțională, muncitoare de felul său, prin-
tre pregătirea temelor pentru a doua zi, își
făcea timp să frecventeze cenaclul MIORI-
dar mai ales au apărat-o împotriva tuturor
graiurilor străine sosite pe aici pe şei de cai
înfometaţi, ori fără patrie, ori nechezând la
margini de imperii tot mai nesătule. Noi am
învăţat să ne retragem în codri, dar mai ales
în limbă. În slovele ei am ticluit şi „Miori-
ţa”, şi „Meşterul Manole”, şi toate basmele
cu Prâslea cel Voinic, şi viaţă fără de moar-
te şi tinereţe fără de bătrâneţe. Şi în toată
această lungă eră de supravieţuire am grăit
la fel şi la Dună-
re, şi în munţi,şi
dincolo de ei,
şi peste graniţe
trasate de alţii,
aceeaşi limba, cu
aceea şi voinţă,
cu aceeaşi neclin-
tită identitate
Când voie-
vozii reuşeau o
izbândă în faţa
cotropitorilor, ei
au luat obiceiul
să ctitorească de
îndată o biserică
sau o mănăstire,
pentru a-i mulţu-
mi lui Dumnezeu
pentru dreaptă
încurajare în lup-
tă, dar şi pentru a avea unde să ascundă
comoara cea mai de preţ a neamului, lim-
ba, căci ei ştiau că acolo, lângă icoane şi
învăluită în rugăciune, cel mai bine putea fi
păstrată ea în veacuri.
Nu există în spaţiul acesta măsurat cu
pas de cneaz de la Nistru pân’ la Tisa, peste
Carpaţi şi peste brâul de ape al Dunării mi-
lenare decât o singură limbă, şi aceea este
limba lui Eminescu. Vorbim eminesciana şi
punctum.
Şi vine unul hrănit cu lapte şi miere
din glia asta bătătorită de hoarde trecătoa-
re, strâns la sânul ţării, precum toţi fiii săi,
şi ni-l ascunde pe Eminescu în debaraua
SACRU
ŢA, unde avea posibilitate să se simtă mai
aproape de, așa cum spune chiar doamna
Lucia, acum, la vârsta de argint, „cu marea
mea dragoste – POEZIA!”.
Pentru a deveni medic a muncit mult,
şase ani de studii încontinuu, ani în care me-
reu mai descoperea că are şi alte predilecţii.
A luat locul întâi la trageri la ţintă, deşi,
probabil din modestie, spune că rezultatul
este mai degrabă un noroc, decât adevărată
măiestrie. Şi a mai sărit… lucru pentru care
a avut nevoie de mare curaj, şi cu paraşuta.
Nici azi nu știe de unde a aflat despre „is-
pravă” blânda sa măicuță, dar în curând a
primit o scrisoare în care o avertiza: „Dacă
mai faci de-acestea, o să afle și taică-tău. Iar
cu el nu te joci”. Săritul cu parașuta a fost o
aventură care necesită caracter puternic. Or,
domnişoara Lucia aşa era. Era un caracter
aparte, un caracter de învingător. Satisfacţia
pe care a avut-o în clipele de zbor i-a răsplă-
tit frica pe care a învins-o. Era ambițioasă,
de orice se apuca ducea până la capăt, dar
nu pur și simplu, în toate tindea să fie prima.
Necunoscând-o în detalii, voiai să întrebi:
ce caută această copilă, uneori zburdalnică,
uneori visătoare, la medicină? Or, aceas-
tă antiteză vădită între ce se vedea și cum
ar trebui să fie un medic erau înșelătoare,
fiindcă în tot ce făcea domnișoara Lucica
manifesta multă, multă seriozitate, cumpăt,
ambiție, cutezanță. Se deda cauzei până la
capăt. Nimic n-a făcut în viață cu jumătate
de măsură, nimic din ce-a pututut face azi
n-a lăsat pentru ziua de mâine. Or, mâine,
era alt timp, cu alte legi, cu alte cerințe.
Odată cu terminarea anilor de studii a
intrat într-o altă fază a vieţii: a început acti-
vitatea propriu-zisă de medic. Cu zbucium,
cu căutări, cu o mulțime de întrebări, la care
tot dânsa trebuia să răspundă. Era mândră
de munca sa și se străduia să culeagă rod
bun din ce făcea.
S-a aplecat asupra acestei munci cu pio-
şenie, cum te-ai apleca în faţa icoanei. Și-a
îndeplinit datoria de medic cu tragere de
inimă timp de jumătate de secol. De fiecare
dată, oriunde şi-a îndeplinit nobila misiune
de medic a intrat în sala de tratamente ca
Nr. 25 (3850), 27 iunie 2019
Taina mistică a limbii române
nemerniciei sale şi mai şi spune: „Româ-
na este o limbă pe care trebuie să încetăm
s-o mai vorbim… sau s-o folosim numai la
înjurături”. Unii s-au cutremurat, alţii s-au
înfuriat, alţii au tăcut, ba chiar l-au aplau-
dat, dar niciunul nu s-a ridicat pentru a-l
lua frumuşel de gulerul scrobit în făina ro-
mânească şi a-l conduce până la prima gra-
niţă, pentru a-i spune: „Ia întinde-o, măi,
acesta (căci despre un „filosof” cu papion
era vorba) şi vorbeşte limba pe care o vrei
dumneata acolo unde oi vedea cu ochii!” Şi
pentru a-i trage şi o înjurătură, că tot spu-
nea el că doar la asta e bună limba noastră.
De aproape trei decenii, atacurile la lim-
bă, neam şi identitate românească s-au tot
înteţit la suflarea ascunsă a unor finanţări
externe cu diabolice scopuri. Nu ne ocupăm
însă de acestea acum, căci mult mai pericu-
loase, mai distrugătoare şi mai parşive ni se
par atacurile care vin dinspre noi, cu voia
sau fără de voia noastră. Dacă multă vre-
me înainte, biserica a fost aceea care ne-a
apărat limba, de câteva secole bune, şcoala
este aceea care şi-a asumat rolul principal
în transmiterea ei tinerelor generaţii. Astăzi
însă, nici şcoala nu mai e ceea cea fost. În
locul unui Spiru Haret, întemeietor de şcoa-
lă nouă şi vajnic apărător al ei, tot felul de
„reformatori” contemporani, fie impotenţi,
fie răuvoitori, au distrus în aşa măsură şcoa-
la românească, încât în ea abia mai încape
Eminescu, abia mai încap ceilalţi truditori ai
limbii noastre cea de toate zilele. Aşa de rău
se învaţă azi limba şi literatura noastră, încât
elevii se roagă la Dumnezeu să nu le pice
Eminescu la bacalaureat sau la alte examene
importante ale lor…
Dacă iubirea de carte era un mit al nos-
tru prin secolele trecute, astăzi ea a devenit
aproape un duşman. Dacă vede cineva o
bibliotecă într-un apartament de astăzi, el
e tentat să se mire şi să se întrebe: „Ce-o fi
în capul ăstuia, din ce vremuri vine?” În
schimb însă, am devenit un popor de scrii-
tori, mai fiecare român, de la foarte mic la
într-un sanctuar. Cu pioşenie şi cu compa-
siune pentru cel suferind. Mereu a fost ghi-
dată de sentimentul nativ de a se apropia în
primul rând sufleteşte de bolnav, această
atitudine ajutându-i suferindului pe-alocuri
mai mult decât medicamentele. O atingere
gingaşă, grijulie, atentă, o întrebare rostită
duios însoţită de un zâmbet blajin încura-
jează omul disperat, îl ajută mai lesne să se
pună pe picioare. Această atitudine care-o
caracterizează a fost una dintre rețetele-
criterii din tezaurul doamnei Lucia.
A lucrat la început în raionul Ungheni,
în satul Pârliţa. Acolo avu parte de toate, își
amintește peste ani doamna Lucia: „de ur-
genţă, de plăgi, accese de tot felul, extracţii
dentare, naşteri, combustii şi intoxicaţii”.
Atunci a hotărât să aleagă medicina internă.
Şi nu a regretat decât o singură dată, după
cum își amintește dumneaei cu vădită nos-
talgie: „...la naşterea primului nepot, urmă-
rind cum neonatologul examina cu iscusinţă
nou-născutul. Mă gândeam la el, la neona-
tolog, că şi-a ales cea mai frumoasă ramură
din medicină”.
Apoi a muncit la Spitalul Nr. 2 din
Chișinău. A fost șef de secție la Policlinica
Direcției a patra a Ministerului Sănătății,
în prezent Asociația Curativ-Sanatorială și
de Recuperare a Cancelariei de Stat. Pretu-
tindeni a fost model de cum trebuie să fie
un medic adevărat. Comportamentul, atitu-
dinea dumneaei față de tot ce o înconjoară
impune respect și dragoste.
Destinul i l-a scos sau, poate, i-a scos-
o în cale reputatului economist eminent al
republicii, omul politic, savantul, Membrul
de Onoare al Academiei Române Sergiu
Chircă, îngemănându-le destinele precum
apele fluviilor care se revarsă la un moment
dat într-un singur râu, ale cărui ape au fost
pe alocuri liniștite și clare ca o oglindă, pe-
alocuri învolburate și tulburi, dar mereu au
ajuns la liman, brațele fiindu-le vâsle și cu-
getul cârmă; precum mătasea din gogoașe
adunată într-un singur caier, din care se
toarce fir de pânză aleasă, de pânză fină, de
văl sub care și-au trăit viața frumos și tan-
dru.
Au durat casă bună, de autentici intelec-
tuali cu o cultură înaltă, sprijinită pe teme-
lia zidită din dragoste și responsabilitate,
înfrumusețată de doi fii cu care se mândresc
şi care, la îndemnul duioasei lor măicuţe,
în semn de mare dragoste pentru soţ, i-a
sfătuit să-i calce pe urme părintelui drag și
scump. Şi nu regretă. Sunt oameni oneşti,
serioşi, respectaţi şi apreciaţi de cei alături
de care muncesc. Iar când îi vizitează cei
patru nepoței, bunicii ușor se transferă în lu-
mea copilăriei, fiindcă cum altfel să te joci
cu copiii nefiind tu singur copil? Cum să te
bucuri de vocile zglobii, de năzbâtiile lor,
dacă n-ai să te pătrunzi de sentimentele lor?
Doamna doctor Lucia Chircă o jumăta-
te de secol, zi de zi, a depus eforturi pen-
tru a se depăși, pentru a acumula noi și noi
cunoștințe. Și-a deschis sufletul ca pe o
foarte mare, din marile oraşe sau din cel
mai îndepărtat sat, scrie cu înverşunare şi
cu mare spor, zi de zi, ceas de ceas. Scrie
pe „facebook” şi pe celelalte multe alte in-
venţii ale erei virtuale. Dar scrie agramat,
strâmb, impardonabil. Limba română sufe-
ră enorm sub presiunea celei engleze, sub
presiunea lipsei de cultură, care ne reduce
vocabularul la doar câteva cuvinte, şi ace-
lea tot mai prescurtate şi barbarizate după
placul „creatorului” virtual.
Depăşită de inconsistenţa noilor ide-
ologii educaţionale, în mare parte de
sorginte neomarxistă, şcoala aproape că
nu mai are nicio şansă la reabilitare şi la
relansarea luptei pentru sănătatea şi fru-
museţea limbii române. Au mai rămas, to-
tuşi, pe baricade instituţiile de căpătâi ale
rostirii şi scrisului românesc, Academia
Română şi Uniunea Scriitorilor din Româ-
nia, în primul rând. „Uniunea Scriitorilor
din România, ca organizaţie de breaslă a
profesioniştilor literaturii şi moştenitoare
a tradiţiei cultivării limbii române, îşi ma-
nifestă profunda îngrijorare faţă de degra-
darea continuă a limbii române folosite în
spaţiul public, ca şi a nivelului cultural ge-
neral, în special din partea celor care, prin
rolul lor social, sunt luaţi drept exemple
de către categorii largi de cetăţeni” - se
scrie într-un recent comunicat al USR.
Este un semnal de alarmă care ar trebui să
ne trezească pe toţi şi să ne alinieze într-un
front comun pentru apărarea limbii româ-
ne. Susţin cu toată tăria această luptă, mai
ales că, de acolo, din profunzimea cerului
din care ne veghează, prietenul meu Gri-
gore Vieru îmi tot şopteşte:
„Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!”
Viorel DINESCU
Puritate de cuget
uşă a casei mari, şi cu inimă curată, plină
de cele mai bune intenţii, a muncit şi a tot
muncit făcând servicii de gardă, a stat de
strajă sănătății oamenilor. Printre miile de
pacienți i-a avut și pe reputații Serghei Lun-
chevici, Petru Zadnipru, Domnica Dariencă
etc. Aceste personalități deosebite ale nea-
mului o venerau pentru atenția și cumsecă-
denia, pentru înalta pregătire profesională.
A trăit clipe de înălțare în zilele de
renaștere națională, aflându-se mai mult în
Piața Marii Adunări Naționale. Și-a susținut
moral soțul, marele patriot al neamului nos-
tru, deputat pe atunci în Parlamentul Repu-
blicii Sergiu Chircă, în acele zile străduin-
du-se să-l ferească de obligațiile cotidiene.
Se bucurau împreună de fiecare izbândă,
susținându-se reciproc, precum și-au trăit
alături viața suflet în suflet. Doamna Lucia
se pătrunsese de sentimentele înălțătoare
care cuprinseseră toată suflarea româneas-
că de la noi, înaripându-se și așternând
pe foaie versuri demne de pana poeților
consacrați. Împătimită de Poezie, încolțită
de acest „virus” frumos și molipsitor, de-a
lungul vieții a scris. Și-a cântat în vers tră-
irile sufletești. S-a confesat în fața foii albe
cum o face omul sub patrafir, dând la iveală
o vibrație, o fire sensibilă, o trăire intensă
și un suflet bogat. Este mereu îndrăgostită
de Țara-mamă, îi este aproape sufletului și
scump tot ce-i românesc.
...Nu cred că este o mai mare fericire de-
cât aceea de a şti că în fiecare zi trăită ai dă-
ruit o parte din tine, din sufletul, din inima
ta celui care a avut de ele mai multă nevoie
decât de orice pe lume. Este o misiune divi-
nă îndeplinită biblic: jertfeşte-te în numele
aproapelui. Asta i-a fost menirea doamnei
doctor pe pământ, asta și-a dorit părintele
domniei sale să facă și asta a făcut cu tra-
gere de inimă până la uitare de sine, pentru
asta îi sunt recunoscători oamenii aflați în
suferință, care au simțit-o aproape în clipe-
le grele, de durere, beneficiind de ajutorul
ei, de mâna şi inima pe care le-a întins-o cu
deschiderea și graba de a le face bine, cât
mai mult bine. Medicii, mai mult ca oricine,
pot schimba faţa lumii, aducând zâmbetul
pe un chip necăjit, disperat.
Doamnă doctor Lucia Chircă, dum-
neavoastră la naştere v-au zâmbit astrele,
v-a binecuvântat venirea pe lume bunul
Dumnezeu, şi Dumneavoastră nu v-aţi în-
depărtat de el nicio clipă. Vorbesc despre
aceasta atitudinea cu care lăsaţi omul să se
apropie, să se deschidă, să vă ceară ajutorul
pe care n-aţi întârziat să i-l oferiți. Pentru
toate acestea bunul Dumnezeu să Vă bine-
cuvânteze în continuare, așternând în calea
paşilor dumneavoastră florile de mai, mereu
să aveți în preajmă aripa care vă menține
zborul, izvorul care vă dă puteri să trăiți și
să zâmbiți.
La mulți ani și multă sănătate, mult sti-
mată doamnă doctor Lucia CHIRCĂ.
Raisa CIOBANU
Nr. 25 (3850), 27 iunie 2019 Literatura şi arta 5
Preambul al frumuseții
Steliana GRAMA IUBIREA E CA O ERATĂ... Visăm mereu, în ultimă instanţă, Din ce religii pe vecii uitate

ÎN VARA CEEA
MIERLELE CÂNTAU...
Satului bunicilor mei – Ţepilova
În vara ceea mierlele cântau
Cum n-au cântat în nicio altă vară
Şi stelele-n extaz se prăbuşeau,
Şi n-avea capăt lanul de secară!
Şi luna se grăbea ca să răsară
Pentru acei ce se îmbrăţişau –
În vara ceea mierlele cântau
Cum n-au cântat în nicio altă vară!
Şi degetele noastre tremurau,
Şi nu-ndrăzneau atingerea uşoară,
Şi inima în piept ardea cu pară,
Şi-aripile-n iarbă ne cădeau...
În vara ceea mierlele cântau
Cum n-au cântat în nicio altă vară!
În viaţa noastră zbuciumată
Iubirea e ca o erată
Şi-n veşnica deşertăciune
Doar Ea mai poate să ne-adune.
Doar Ea mai are a ne spune
De focul inimii nebune,
Sfidând a lumii judecată
Ce-ar vrea-o iar crucificată.
Ea nimănui nu se supune –
E imposibila minune
Ce-n viaţa asta ne e dată
Să o cunoaştem doar o dată
Şi-n veşnica deşertăciune
Noi o citim doar la erată...
TE CONVERTESC
LA DRAGOSTE...
Te convertesc la Dragoste, să fii
Asemenea Sublimei Poezii,
Cu ritmuri, cu metafore şi rime
Ce toţi le ştiu şi nu le ştie nimeni!
Şi chiar de se întâmplă ca mulţimea
Să cate-adânc în ochi-ţi azurii,
Te vreau asemeni Blândei Poezii,
Ce toţi o ştiu şi nu o ştie nimeni!
Ce simţământ ne leagă din vechime,
Că noi, supuşi nocturnelor magii,
Redevenim arhaice stihii
Ce se-mpletesc şi se resping? Revii
Asemenea Sublimei Poezii,
Ce toţi o ştiu şi nu o ştie nimeni...
ŞI NE-AM REFUGIAT
ÎNTR-O IUBIRE
Aşa ni-i scris, aşa ne este firea:
Să avem o iluzorică speranţă
De-a ne refugia într-o Iubire
În care ne-am simţi în siguranţă.
O cât mai pământească fericire
Şi căutăm, de veacuri, o Iubire
În care ne-am simţi în siguranţă.
Stingheri şi-adesea fără importanţă,
Mai jinduim un dram de toleranţă
Şi-am accepta orice mezalianţă,
Doar de-am avea, pe-o clipă, presimţirea
Că am găsit, în fine, o Iubire
În care ne-am simţi în siguranţă...
O DRAGOSTE –
E MULT SAU E PUŢIN
O Dragoste – e mult sau e puţin
Într-un Mileniu de Singurătate,
Când şansele ne par de mult ratate
Şi zgură e în cănile cu vin?
Noi nu mai credem în nimic divin
Şi cum ne-ar mai salva Divinitatea,
Când ne-a rămas atâta de puţin
În astă Clipă de Singurătate!
Am învăţat ceva din demnitate
De-a accepta a soarelui declin
Şi-acest aproape încheiat destin,
Şi Dragostea ce-i groaznic de puţin
Sau mult prea mult, din câte ni se poate?
TRUDIŢI DE AŞTEPTĂRI..
Trudiţi de aşteptări, ne facem loc
În câte vreo iubire-ntârziată,
Sfidând vecinii toţi şi lumea toată
Ce cred că n-om avea noroc.
Iubim atunci cu patimă, cu foc,
Cum n-am iubit, pesemne, niciodată,
Cum numai o iubire-ntârziată
Ne-ar mai chema-n sălbaticul ei joc.
Stingheri de-un veac, noi nu cerşim deloc
La Dragostea aceasta vreo răsplată –
Ne-am resemnat, şi-n vechiul nenoroc
N-avem nici teamă, nici prejudecată,
Doar câte vreo iubire-ntârziată
În care – rar de tot – ne facem loc...
IUBIREA POATE FI DOAR
LA PLURAL
Iubirea poate fi doar la plural –
La singular nu are niciun rost –
E ca mâncarea dintr-o zi de post
Sau rochia vândută de telal.
E-un fenomen de-a dreptul ireal –
Parcă a fost şi parcă nici n-a fost...
La singular iubirea n-are rost –
Ea se-mplineşte numai la plural.
Nu poţi iubi doar unilateral,
Visând în noapte-un mire virtual –
Îl vrei al tău, iubindu-te total,
Nu rupt din soare, nu – sentimental,
Erou sau cavaler medieval,
Ci – pur şi simplu – sincer şi real!
Poezia ca destin
Volumul de debut al poetei Steliana Grama se numeşte Tratat de tanato-
fobie. Unii au găsit că este un titlu sofisticat, provocator şi că nu i se potriveşte
parcă unei fiinţe senine, zâmbitoare şi optimiste precum era colega de grupă.
Tinereţea şi prezenţa ei tumultuoasă nu ne lăsau să acceptăm că e posibil să
se confrunte cu fobia morţii. Abia când durerea a început să-şi lase semnele pe
chipul ei, ne-a povestit despre boala care o măcina şi nu are leac, despre lupta
pe care o ducea. Dorinţa ei de a fi era puternică, avea o vitalitate foarte mare,
în gândire, în felul ei de a se manifesta. Eram la vârsta când ne „stimam excesiv”
şi nu înţelegeam că suntem doar oameni trecători; la cei 18 ani pe care îi aveam
atunci, nimeni nu punea un accent grav pe cuvântul moarte. Steliana spunea:
„Mă gândesc la moarte de când mă ştiu, a intrat gândul morţii în mine aşa cum
intră într-o brazdă sămânţa. Mi-e greu să accept că nu voi mai fi, că se duce totul
şi gata...” Oxigenul se sfârşeşte, prin clepsidră se strecoară ultimele fire şi – în
preajma morţii – încă stăm plini de cuvinte, doldora de visuri, planuri, năzuinţe.
Aceasta se numeşte ratare. Cuvintele trebuie spuse, visurile realizate, dorurile
arse, planurile – minuscule sau măreţe – îndeplinite. În jurnalul personal, Stelia-
na scria: „Orice cuvânt, orice frază, fiece efort de a scrie, orice act de creaţie şi,
mai ales, orice lucru aşternut pe hârtie şi – în mod special – finisat, este o nouă
bătălie câştigată de mine în eternul război cu Moartea.”
Simţea aproape prezenţa morţii, dar ştia cum să se raporteze la ea. Nu prin
sentimente contradictorii de milă, groază, revoltă. Avea nevoie de tot mai multă
frumuseţe, care să o distragă de la gândurile sumbre şi intuitiv a găsit un reme-
diu perfect – poezia. Dacă noi mai căutam rime şcolăreşti la versuri naive, la
Steliana era scriere cu materia propriei şi nemijlocitei suferinţe. De aceea poezia
cuprinsă între copertele acestei cărţi universalizează suferinţa individuală, mo-
dificând limitele personale, ca şi pe cele de timp şi de spaţiu, totodată ne-a lăsat
şi cheia prin care urmează să-i citim întreaga operă. Îşi pune, de la bun început,
durerea în vers nu pentru că versul în sine ar fi mângâietor, ci pentru că el o lega,
prin cuvinte, de lume, de oameni, şi, mai ales, de Creator. Poezia îi era necesară
pentru a se împlini şi a se simţi vie. A scris versuri de când se ţine minte şi până în
ultima clipă a vieţii. Este de apreciat simplitatea cu care poeta îşi descrie stările
complexe pe care i le provoacă gândul la desprinderea metafizică pe care ur-
mează să o facă, linia despărţitoare peste care urmează să treacă şi convingerea
că dispariţia de aici este o apariţie în alt loc, în alt scop, idee reluată şi în celelalte
volume de versuri. Poeta nu lăcrimează, nu se lamentează, nu se lasă înfrântă.
Timpul tăiat savant în felii şi aşezat în cuvinte, rime, melodii ne lasă o senzaţie tot
mai intensă că – de ce nu? – în poezie tema morţii se poate preschimba în tema
iubirii, care la rândul ei se transformă neştiut, din iubire lumească în cea divină.
Se vorbeşte despre cercurile concentrice de influenţă pe care le creăm fie-
care dintre noi în ceilalţi, lucruri pe care le aşezăm fără să ştim, uneori, în alţii,
şi care reverberează şi creează emoţii multă vreme după ce noi nu mai suntem.
Poeta s-a născut în iunie şi ar fi împlinit zilele acestea frumoasa vârstă a maturi-
tăţii. Atunci când citim versurile care au consacrat-o pe Steliana Grama,/ o facem
să se simtă că mai este printre noi.
Mariana JIOARĂ

Romanul „Tema pentru Sărata noastră, placată cu aur Satele basarabene

acasă” în limba ungară

La Editura AB ART din Buda-
pesta a apărut romanul „Házi Fe-
ladat” („Tema pentru acasă”) de
Nicolae Dabija.
Traducerea în limba ungară este
realizată de Balázs Boróka. Coper-
ta e executată de cunoscutul grafici-
an Fábián Jolánka.
Pe coperta a patra a cărţii se spu-
ne:
„Într-un Liceu dintr-o comună
din Moldova ostaşii sovietici invada-
tori schimbă portretul lui Eminescu
cu portretul lui Stalin. Însă elevii pun
la loc portretul marelui poet român.
Dirigintele clasei îşi asumă fapta
elevilor săi. Din acest motiv, Mihai
Ulmu, e declarat duşman al poporu-
lui şi condamnat la ani grei de Gu-
lag.
Fosta elevă, absolventa Maria
Răzeşu, porneşte în căutarea lui şi-l
ajută să evadeze. Soldaţii dau de ur-
mele lor după o săptămână în care ei
cunosc dragostea. Iubirea acestora
nu poate fi învinsă nici de suferinţe,
nici de calvarul închisorii. Prin in-
termediul destinului celor doi eroi ai
romanului, cititorul face cunoştinţă
cu o frescă a istoriei Uniunii Sovie-
tice de după 1940.
O carte care convinge
– romanul lui
Nicolae Dabija
„Tema pentru acasă” este titlul
romanului lui Nicolae Dabija, com-
parabil cu Interviul cu cărţi, cu O
zi din viaţa lui Ivan Denisovici sau
cu Ithaka e departe. Ca şi în cazul
acestor capodopere, există şi aici mul-
tă suferinţă care nu poate fi ignorată, o
realitate mai adevărată decât realitatea
sacrificaţi au plâns moartea lui Stalin
şi nici nu am fi socaţi de nostalgiile
celora care îşi regretă lanţurile.
Cea mai mare virtute a acestui ro-
man este stilul rafinat, figurat, transpus
impecabil în ungară de Balázs Boró-
ka (cu concursul profesorului Cziby
Károly), care a reuşit să transmită fidel
emoţiile acestei poveşti de dragoste,
desfăşurate într-un Gulag comunist.
Lupta pentru supravieţuire, singură-
tatea interioară a condamnaţilor, dis-
perarea cosmică, impresionează, dar
acest lucru este ţinut „la temperatura
camerei”, de aceea autorul este credibil
în tot ce spune. „Atunci, Mihai Ulmu
începu să-şi facă şi el, ca toată lumea
care mai avea o speranţă la îndemână,
un plan al său de evadare” – iată lait-
motivul naraţiunii, această frază conţi-
nând concentrată în ea destinul oricărei
fiinţe ajunse în condiţii asemănătoare.
Încercările prin care trece în tem-
niţă părintele Florensky pot fi înţelese
mai mult sau mai puţin de către un
ortodox sau de către un neortodox.
După cum Nicolae Steinhardt mărtu-
risise că a fost fericit în închisoare, la
fel părintele Florenski trăieşte aici re-
levaţiile tainice ale divinului.
Aşezate înainte de fiecare capitol,
Când am început să adunăm materiale des-
pre satul natal, n-am bănuit că atâtea localităţi
sărate sunt în regiune. Probabil, de vină e râul
Sărata, cu o lungime de 120 km şi care izvorăşte
dintr-o zonă deluroasă din raionul Ştefan Vodă.
În raionul Leova întâlnim satele Sărata-Răzeşi
şi Sărata Nouă. Când zicem nouă, intuim că
există şi una veche. N-am greşit: Sărata Veche a
urcat mai sus şi s-a situat în raionul Făleşti.
În fostul sud al Basarabiei, actualmente fă-
când parte din teritoriul Ucrainei, dăm de oră-
şelul Sărata, centru raional, iar în raionul Tatar-
bunar s-a ascuns încă un sătuc – Sărata Mică.
Sperăm că odată şi odată se va face mare.
Şi în România se întâlnesc localităţi sărate.
În judeţele Sibiu şi Bistriţa-Năsăud. În judeţul
Buzău – tocmai două: Sărata-Monteoru şi muni-
cipiul Râmnicul Sărat.
Să vedem care e situaţia cu galben. Spre de-
osebire de sărata, acesta se întâlneşte mai rar.
În raionul Cimişlia prosperă Gura Galbenei, iar
în raionul Hânceşti – Fundul Galbenei. Cea mai
mare localitate dintre toate se adevereşte Sărata
Galbenă. În 2004 avea 6100 de locuitori. În pre-
zent, în consecinţa exodului masiv al populaţiei,
au rămas mai puţini. Sperăm că Galbena Sărată
va rezista până la sfârşitul grelelor încercări.
La început, la 1 mai 1406, satul se numea
Fântâna Veprovei (a mistreţului), avându-l ca
stăpân pe boierul Vlad Dolhici. În secolul ur-
mător satul se chema Ivireni (la obârşia Săratei),
stăpânit de Sima Duşăscul. La 16 august 1609
localitatea se numea Răureşti. La 1817 baştina
este stăpânită de moşierul Vasile Iamandi cu nu-
mele Sărata. La recensământul din 1858 satul se
numeşte Sărata-Holban, stăpânit de Constantin
Zoti. Începând cu anul 1904, odată cu editarea
Dicţionarului geografic al Basarabiei de Zamfir
Arbore, localitatea poartă denumirea actuală –
Sărata Galbenă.
Nu dorim, în succinta noastră prefaţă, să în-
şiruim rânduri banale. Sărata Galbenă este o co-
mună cu primărie, aici funcţioneză un liceu „Uni-
versum” şi o grădiniţă de copii, avem o echipă
de fotbal redutabilă, nişte magazine deservesc
populaţia şi nu în ultimul rând – oameni inimoşi.
Am trudit la această carte vreo câţiva ani.
Pe parcurs, am auzit că nişte persoane intenţi-
onau la fel să scrie o monografie despre satul
natal. Ne-am bucurat. Istoria localităţii era în
câştig. Le dorim succes. Asemenea cărţi nece-
sită o infinită răbdare. Am reprodus conţinutul
celor două recensământuri din 1850 şi din 1858.
N-am inclus toate metricalele ţariste (30 la nu-
măr), adăpostite în Arhivele Naţionale. Numai
nouă ani. Satul fiind numeros, ne-ar fi trebuit cel
puţin două volume. La capitolul critică stăm la
înălţime. În schimb, la capitolul făurire – mai
slab. De aceea ne-am găsit un scut de apărare. O
butadă latină: Faci quod potui, faciant meliora
potentes (Am făcut ce am putut, cine va putea –
să facă şi mai bine).
Am consumat cel mai mult timp la capito-
lul enciclopedic, incluzând aproximativ 680 de
consăteni cu studii medii speciale şi superioare.
Ştim, sunt mai mulţi. Regretăm că nu i-am de-
pistat pe toţi. Şi mai mult regretăm că nu am de-
pistat pe niciun profesor din perioada interbelică
şi pe niciun absolvent al unei oarecare univer-
sităţi din România. Noroc de metricale: în ele
i-am descoperit pe doi învăţători din perioada
ţaristă de la şcoala publică de un an din sat.
În fine, volumul a apărut. Oricât de sărate
ar fi unele localităţi, amintirile sunt întotdeauna
dulci. Sărata noastră are noroc. Că e galbenă.
Culoarea aurului. Un pic de modestie nu strică.
Admitem că e aurie. Avem în faţă un sat pla-
cat cu aur. De aceea cartea poartă titlul Săra-
ta Galbenă în dulci amintiri şi culori aurii. Ne
mândrim că Sărata noastră e cea mai galbenă.
Or, pentru orice suflet cuibul părintesc e cel mai
scump din lume.
Tamara PASCARU,
Cristian POPA

Moldoveni stabiliţi peste hotarele ţării contribuie

Cartea a ajuns bestśeller în mai motto-urile selectate vin să încorporeze
multe ţări. Limba ungară e a opta romanul „Tema pentru acasă” în mare-
limbă în care a fost tradusă.” însăşi, un fragment din istorie care ne le flux al literaturii şi gândirii universale.
Romanul a fost prezentat la Sa-
lonul Internaţional de Carte de la
sufocă.
Faptul că Soljeniţân reproduce lu-
Nicolae Dabija a scris o carte fas-
cinantă şi bine documentată despre o
La dezvoltarea relaţiilor interculturale
Budapesta din vara acestui an. De mea Gulagului şi Jenö Kiss pe cea a lume în care oamenii supravieţuiesc Recent, 25 de coriste ale Aca- şi tuturor celor ce au contribuit şi
asemenea, acesta, în varianta lui un- lagărului de detenţie a lui Foxány nu prin iubire. Acest roman convinge demiei de Muzică, Teatru şi Arte au făcut posibilă aducerea corului
gară, a fost lansat la 19 iunie 2017 în necesită comentarii suplimentare: ei fără să ofere consolări gratuite: senti- Plastice din Chişinău au susţinut „Renaissance” în Elveţia, a mai
cadrul Festivalului Internaţional de ştiu despre ce vorbesc. mentele înving suferinţe, reaşezând la mai multe concerte în Elveţia. adăugat prim-dirijoarea doamna
Poezie „M.Eminescu” de la Craio- Acestora li se aseamănă scriitorul loc sensurile pierdute ale lumii. Nara- Timp de o săptămână corul fe- Oxana Filip.
moldovean Nicolae Dabija. Istoria minin de cameră „Renaissance”, Concertele din cadrul turneului
va de către editorul F. Attila Balázs, ţiunea creează un fel de timp mitic, o
Mariei Răzeşu şi a lui Mihai Ulmu în frunte cu prim-dirijoarea doam- s-au desfăşurat în săli arhipline, în
care între altele a menţionat: „Tra- realitate a imaginarului, o trecere ci- na Oxana Filip, maestru al artei şi localităţile Yverdon, în Charmey
ducătoarea Balázs Boróka a afirmat poartă amprenta calvarului pe care clică, în care binele învinge răul. conducătoarea acestui renumit cor, şi la Payerne. Colindul „Cinstiţi
într-un interviu că a lucrat asupra l-a cunoscut această parte a Europei Péter DEMÉNY, a încântat publicul spectator elve- creştini, preaiubiţi!”, interpretat de
traducerii fără să i se usuce ochii de şi prin care am trecut, fie personal, fie 17 iunie 2019 ţian prin spectacole de mare ţinută coristele care purtau în mâini câte
lacrimi. Deşi are efectuate zeci de prin părinţii sau bunicii noştri, fie prin (https://jodemenysegfoka.blog.hu) artistică. o lumânare împăştiind astfel Sfân-
traduceri din literatura universală istoriile popoarelor noastre. Dacă n-ar O prezentare desfăşurată e inserată în re- Evenimentul a fost posibil gra- ta Lumină-n jur, a adus publicului
fi fost ora astrală de la 1989, şi ar mai vista literară literOmania din 21 iunie 2019) ţie doamnei Larisa Jan du Chêne mesajul iubirii, al păcii şi al învierii
ea a ţinut să specifice că lucrul asu-
pra acestui roman e cea mai mare fi continuat experimentul, bănuiesc că Traducere din limba ungară de Vers-che-Perrin, originară din lui Iisus şi a constituit un moment
realizare a vieţii ei.” n-am fi prea miraţi azi de faptul că cei Sándor HALMOSI Republica Moldova, stabilită în cutremurător, emoţionând publicul
Elveţia, discipolă a Facultăţii de până la lacrimi.
Pedagogie Muzicală a AMTAP. ne, cred, pentru totdeauna istorii maninov, Pierre Passereau, Eugen Manifestările culturale, spriji-
Premiile Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” pentru 2019 Anterior, în 2017, tot dumneaei a de succes. Încărcătura spirituală pe Mamot, Gavriil Musicescu etc. nite în mare parte de moldoveanca
În perioada 17-21 iunie 2019 la Craiova s-a desfășurat Premiul Opera Omnia: Geo Vasile (România); adus la Chişinău corul mixt „La care au transmis-o prin cântec fru- „Pe lângă marea oportunitate Larisa Jan du Chêne Vers-che-Per-
ediția a VII-a a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Emi- Premiul pentru Regie Film: Bobby Păunescu (România); Chanson de Hameaux” din oraşul moasele, elegantele şi talentatele de a promova Republica Moldo- rin au avut şi suportul donatorilor
nescu”, la care au participat peste o sută de scriitori din 50 Premiul pentru Excelență în artă: Ștefan Popa PopaʼS Payerne. coriste ale „Renaissance”-ului mi-a va într-o ţară europeană precum şi sponsorilor elveţieni, dornici de
de țări ale lumii. (România); „Este o mare bucurie atât pentru alinat dorul cel mare de casă, de e Elveţia, acest turneu ne-a ofe- a colabora şi de a realiza un schimb
În cadrul manifestării, Academia Internațională „Mihai Membri de Onoare ai Academiei Internaționalr „Mihai mine, cât şi pentru colegii mei din Moldova, a mai adăugat Larisa Jan rit posibilitatea de a vedea locuri intercultural şi de a lega prietenii
corul „La Chanson des Hameaux” du Chêne Vers-che-Perrin. dumnezeieşti, a relatat pentru între participanţi, dar şi de a dez-
Eminescu” a acordat premiile sale pentru anul 2019 unor Eminescu” au fost aleși: Radu Varia, critic de artă (România),
că ne-a reuşit să realizăm această În lista creaţiilor interpretate de ortodox.md dna Oxana Filip. Dato- volta legături cât mai strânse între
distinse personalități din domeniile literelor, artei și științei. Dante Maffia, poet (Italia), Richard Demarco jurist(Anglia). corul „Renaissance” în acest turneu rită acestui proiect moldo-elveţian,
întrunire culturală, a declarat La- entităţi ale societăţii civile implica-
Premiul pentru Poezie: Zhao Lihong (China); Premiile au fost înmânate de către academicianul Ion sunt cuprinse piese semnate de Te- visul multor coriste de-ale noastre
risa Jan du Chêne Vers-che-Perrin. te în domeniile educaţie şi tineret
Premiul pentru Proză: Nicolae Dabija (Republica Deaconescu, președintele Academiei Internaționale „Mi- Schimburile de experienţă din- odor Zgureanu, Vladimir Cholak, azi s-a împlinit. Le suntem profund din Elveţia şi Republica Moldova.
Moldova); hai Eminescu”. tre corurile „Renaissance” şi „La A. A. Arkhangelsky, Filotei Mo- recunoscători prietenilor noştri din
Premiul pentru Traducere: Baki Ymeri (Albania); Tudor MARINESCU Chanson des Hameaux” vor rămâ- nahul, Orlando di Lasso, S. Rah- „La Chanson des Hameaux”, dar Magdalena MUNTEANU
 6 Amintiri
Literatura şi arta Nr. 25 (3850), 27 iunie 2019

Elogiu lui Constantin Tănase
În ziua de 24 iunie a.c., bunul meu prieten, ling-
vistul şi ziaristul de excepție (ultimul determinativ
referindu-se la toate cele trei substantive determina-
te), Constantin Tănase ar fi împlinit 70 de ani. Modul
prezumtiv al verbului nu vine decât să accentueze re-
gretul meu, al apropiaţilor, al multor prieteni şi sim-
patizanţi de precipitarea plecării lui dintre noi. De
altfel, familia Tănase, în frunte cu dna Alexandra Tă-
nase şi cu fii ei, Alexandru, Constantin şi Silviu, au
organizat, în incinta Teatrului Naţional „Mihai Emi-
nescu”, o manifestare literar-artistică (cu participarea
renumiţilor actori Ninela Caranfil şi Nicolae Jeles-
cu), prilejuită de cei 70 de ani pe care i-ar fi împlinit
Constantin Tănase. Mi s-a umplut inima de bucurie
văzând câtă lume frumoasă trupeşte şi sufleteşte a bi-
nevoit să participe la acest eveniment: amici, colegi
de facultate, de academie şi de jurnalism. A vorbit
multă lume despre meritele şi personalitatea de ex-
cepţie a lui Constantin Tăna-
se, iar dl acad. Mihai Cimpoi
a readus în actualitate un edi-
torial al ziaristului Constantin
Tănase în care acesta îl iden-
tifica pe dl academician cu un
elefant, iar pe criticii acestuia
cu nişte căţei lătrători.
În cele ce urmează nu in-
tenţionez să elaborez un lau-
datio veritabil la adresa celui
care a fost Constantin Tănase,
ci voi schiţa doar câteva cali-
tăţi definitorii ale personalită-
ţii lui Constantin Tănase.
Mai întâi, este necesar să-l
readucem în contemporanei-
tate pe omul Constantin Tăna-
se: corect, onest, intransigent,
cutezător, curajos, inteligent,
afectuos, cordial, sociabil, agreabil, într-un cuvânt,
bărbat al cetăţii. Dar principalul: un bun român cu
o convingere fermă privind realizarea idealului na-
ţional al românilor basarabeni – Reunirea cu Ţara-
Mamă.
Născut în comuna Nemţeni (situată chiar pe ma-
lul Prutului) din raionul Hânceşti, a tânjit de mic
după fraţii lui de dincolo de acest pârâu blestemat,
care despărţea (şi mai desparte încă) fraţii, neamurile,
amicii etc. De aici i se trage dorul de a-l seca „dintr-o
sorbire”, pentru a uni românii de pe cele două maluri
ale Prutului. După absolvirea şcolii medii, urmează
studiile superioare la Facultatea de Litere a Institu-
tului Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău. Imediat
după facultate, şi-a început cariera în învăţământ, ca
ulterior să se antreneze în cercetarea didactico-pe-
dagogică, elaborând o serie de lucrări metodice de
predare a limbii române în şcoală şi în cercetarea
lingvistică academică, scriind mai multe studii în
probleme de lexicologie şi semasiologie română şi
redactând mai multe dicţionare terminologice, acti-
vând în calitate de secretar ştiinţific şi de director al
Centrului Naţional de Terminologie. Dar s-a afirmat
plenar în perioada de avânt, euforie şi de deştepta-
re naţională, fiind unul din principalii participanţi şi
organizatori ai manifestărilor de masă şi unul dintre
cei mai de temut mânuitori ai condeiului nu numai
publicistic, dar şi ştiinţific, publicând printre primii
articole în care era prezentat adevărul ascuns de re-
gimul sovietic despre limba, istoria, cultura şi iden-
titatea noastră naţională, care au contribuit în mod
decisiv la deconspirarea adevărului şi la mobilizarea
OPERĂ
Durerea existenţei în mirificul conotativ
maselor pentru a-şi revendica dreptul la limbă şi la
alfabet latin.
Critica teatrală a timpurilor a remarcat dintot- mofti! Bravo lor! loase răsună în arioso şi cavatine vocile tenorilor
A fost un deputat foarte activ al primului nostru
deauna opera Traviata drept una dintre cele mai Încărcate de artistism şi charismă se dovedesc lirici Ruslan Pacatovici (rolul valetului Josef) şi Vi-
parlament democrat postbelic. Totodată, cunoaşte toa-
grandioase creaţii muzicale ale genialului compo- acţiunile scenice în plastica expresivă din ariile in- ktar Noviţki din Belarus (rolul celuilalt valet Gas-
tă lumea că Constantin Tănase a fost unul dintre cei
zitor italian Giuseppe Verdi. Luna aceasta faimoasa tonate la petrecerea tumultuoasă a tatălui lui Alfre- tone), îndeosebi, în scenele abstracte ale petrecerii
mai talentaţi, mai temerari, mai inteligenţi şi mai înţe-
operă a întregit cu mult fast repertoriul Teatrului do, Giorgio Germont, în turnura reputatului bariton propriu-zise. Tinerii interpreţi visează ca şi cum în
lepţi gazetari de la noi, publicul cititor identificându-l
Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” cu o nouă Petru Racoviţă, Artist al Poporului. Vocea actorului mijlocul realităţilor lumeşti...
cu omul care spune adevărul, întrucât lua în discuţie,
versiune teatrală. Regizoarea Eleonora Constan- pare că începe de la un lirism vibrant, într-un fel, În derularea libretului, convertirea sentimente-
supunea unei critici acerbe şi distructive aspecte nega-
tinov, Artistă a Poporului, Maestru al Artei, a reu- nevinovat, mătăsos, dacă vreţi, dar imediat pătrun- lor subtile ale Violettei şi ale lui Alfredo în dragoste
tive din domeniile politic, social, economic, cultural
şit, împreună cu discipolii săi, să ofere aşteptărilor de în făgaşul timbrului dramatic. În ariile lui Raco- curată îi face pe tinerii amorezi să părăsească Pa-
ale vieţii noastre comunitare de ţară suverană şi inde-
avide de ispite un spectacol sui-generis de excepţie. viţă publicul simte interpretul profesionist... risul, găsindu-şi liniştea într-o căsuţă din suburbie.
pendentă sau, mai rar, glorifica aspectele pozitive (fie
Desfătările de spirit ale spectatorului au trăit at- Un timbru echilibrat, simetric posedă, fără în- Aici ei savurează cu vârf din beatitudinea proprie
cât de mici) ale societăţii sau ale concetăţenilor noştri.
mosfera sufocantă a reacţiilor afective, simţirilor, plăsmuite de ei drept bază a tot ce
Am certitudinea că în amintirea tuturor vor ră-
prilejuite de clipele dramatice încinse există. Numai că Giorgio Germont, tatăl lui
mâne pentru totdeauna în memorie editorialele din
de subiectul frivol al libretului despre Alfredo, îi cere Violettei să dispară din viaţa fi-
cotidienele Flux, unde a activat și pe care l-a dirijat
viaţa unei curtezane pariziene, Violetta ului său. Giorgio e ferm convins că relaţia cu o
în calitate de redactor-şef şi a scris, şi Timpul, nume
Valery... curtezană defăimează onoarea familiei. Violet-
cu rezonanţă eminesciană, pe care l-a iniţiat, i-a
Opera verdiană pune pe balanţa sen- ta i se supune şi se întoarce la Paris, rămânând
creat imaginea socială
timentelor umane conjuncturile iubirii sub tutela baronului Douphol.
şi în care a publicat cea
şi vrajbei, existenţei şi morţii, inocenţei La scurtă vreme Douphol este invitat la
mai mare parte a artico-
şi desfrâului. Antitezele relevate stau la fabulosul bal mascat, susţinut de impozanta
lelor sale de publicisti-
baza sublimului spectacol. În derula- vedetă a bomondului parizian, Flora Bervoix.
că. Aici, la Timpul, s-a
rea evenimentelor scenice protagonista Alfred o găseşte pe Violetta la bal, însoţită de
manifestat ca cel mai de
parcă încearcă să conteste titlul repre- baron. Fata îşi dă seama că Alfred caută gâl-
temut editorialist, care
zentaţiei („La traviata” în limba itali- ceavă cu Douphol şi ea încearcă pe toate căile
lua în discuţie cele mai
ană înseamnă „poznaşa”). Frumoasa să atenueze conflictul. Dar iubitul femeii, con-
acute probleme de natu-
Violetta, deşi zdruncinată moral şi fizic vins că Violetta l-a trădat, adună oaspeţii şi faţă
ră naţională, politică şi
de boala osândită, tinde spre o iubire cu- de toţi o jigneşte pentru infidelitate conjugală.
spirituală, tema de căpă-
rată, senină. Spectatorul percepe lesne Actul de încheiere o expune pe Violetta,
tâi fiind dragostea faţă
pasiunile înălţătoare din vocalul puter- răpusă de suferinţă, părăsită de prieteni, şi ea
de neamul românesc şi doială, basul Valeriu Cojocaru, Artist al Poporului,
nic al sopranei lirice Anastasia Cuşnir, dar şi din uşor-uşor se stinge. Doctorul încearcă pe toate căile
regretul de neîmplinire Maestru al Artei. Modelând cu brio rolul doctorului
partiturile copleşitoare în interpretarea orchestrei s-o readucă la viaţă, dar tânăra femeie înţelege că
a idealului naţional al Grenville, acest interpret a dat dovadă în Travia-
sub bagheta dirijorului Denis Ceausov, laureat al sfârşitul e aproape. Alfred află de la tatăl său despre
basarabenilor aflaţi în ta de o iscusinţă perseverentă, relevată în rostirea
mai multor distincţii internaţionale. Verdi, prin in- calităţile caritabile şi sacrificul de sine al iubitei,
calea tuturor răutăţilor. răspicată a frazelor intonate. El evită victorios ve-
termediul muzicii sale celeste, a reuşit să evoce cu dar e prea târziu să-şi salveze dragostea. Violetta
Am fost buni amici, leităţile magice artificiale parcă şi-ar înmănunchea
o precizie fenomenală starea sufletească a eroinei, priveşte uimită la cei adunaţi în jurul ei şi moare în-
colegi de institut, ca- notele muzicale în starea emotivă analogă concep-
remuşcările fetei, ea rămânând continuu preocupată
marazi de luptă pentru ţiei compozitorului. Interpretul stăruie
de sensul destinului său tragic. Până la urmă cur-
drepturile noastre identitare, am scris împreună asupra senzaţiei de producere în per-
tezana îşi regretă rătăcirile, dar se stinge cu zile în
articole prin care am contribuit la deşteptarea ro- cepţia publicului a vibraţiei de maxi-
urma maladiei incurabile...
mânilor noştri basarabeni, la revenirea la grafia la- mă intensitate vocală.
Actul întâi începe cu revenirea în lumea monde-
tină, la oficializarea limbii române în Basarabia şi În cadrul reprezenţaţiei se eviden-
nă pariziană a uneia dintre cele mai splendide curte-
la impunerea glotonimului limbă română în spaţiul ţiază tonul frumos al basului Viorel
zane ale timpului său, Violetta Valery. Ea petrecuse
dintre Nistru şi Prut. Am toată certitudinea că ar fi Zgardan. Spectatorul i-a savurat din
mai multă vreme la o casă de tratament şi credea
profund deziluzionat de realitatea politică, naţiona- plin registrul, desfăşurat în rolul mar-
că scăpase de chinurile bolii dezolante. Împreună
lă şi materială din Republica Moldova de azi, când chizului d’Obigny. Adevărat estet
cu prietenii şi admiratorii săi, printre care se află şi
îţi vine să exclami cu durere în suflet că am luptat simbolist s-a produs în ipostaza baro-
baronul Douphol, cel mai bogat domn al Parisu-
luptă deșartă, am vânat ţintă nebună. nului Douphol baritonul Vitalie Cebo-
lui, Violetta îşi serbează întoarcerea în ambianţa sa
În fine, vă reamintesc că el iubea cu adevărat tari – un actor înzestrat, foarte sârgu-
adorată. În cadrul petrecerii eroina face cunoştinţă
limba română şi a făcut tot ce a putut pentru a o ve- incios, păstrându-şi în împrejurările
cu un cavaler proaspăt sosit din provincie, Alfredo
dea stăpână la ea acasă şi vorbită corect şi frumos. muzicale acurateţea-i dominantă.
Germont. Acesta se îndrăgosteşte lulea de miracu-
Spera că oficialităţile noastre vor identifica surse- Predilecţiile lirice ale mezzosopra-
loasa vedetă a ospăţului. În zadar fata încearcă să
le necesare şi timpul potrivit să acorde mai multă nei Tatiana Vârlan în rolul celeilalte
neglijeze atenţia cavalerului că dragostea se şupu-
atenţie cultivării şi extinderii funcţiilor sociale ale curtezane, frumoasa jupâneasă Flora
reşte tainic în inima ei.
acesteia, rezervându-i Centrului de Terminologie în Bervoix, şi ale sopranei Irina Şcio-
Alfredo excela pe fundalul trupei scenice, însu-
această direcţie un rol deosebit. La una din adună- goleva în partitura cameristei Annina
fleţit în cazul concret de tânărul tenor Ion Timofti,
rile generale ale Academiei am propus ca ca acest nu-şi permit prea multe libertăţi. Poate cet. Numai surâsul tainic înţepeni palid pe feţişoara
care cucerea cu tenacitatea-i caracteristică versantul
centru să poarte numele lui Constantin Tănase, idee ar fi incorect să afirmăm că sopranele suferă de ri- frumoasă de ceară curată a femeii...
impunător al muzicii lui Verdi. Talentatul tenor res-
susţinută de academicienii noştri, dar rămasă în ui- sipă de zel, deşi ele încearcă să-şi aprecieze şi să-şi Împătimită până la incandescenţa trăirii de arta
piră aerul tare al muzicii lui Verdi, stăpânind virtu-
tarea pafului din cabinetele somptuoase ale birocra- susţină just rolurile pe care le avansează. Căci cine muzicală, ilustra regizoare Eleonora Constantinov
ozitatea muzicală şi credinţa în tot ceea ce face pe
ţilor noştri omniscienţi şi omnipotenţi. nu visează să se lăfăiască în glorie şi să fie adorat oferă din plin publicului înţelept materia de spirit a
scenă. Vocea actorului, adică a tânărului Alfredo,
Pentru a încheia aceste rânduri pe o notă majoră, de public! Totuşi, în rolurile lor secunde actriţele marilor muzicieni ai lumii. Elevaţia morală şi ele-
un tip romantic cu avere modestă, dar îndrăgostit
vreau să susţin că Constantin Tănase a fost un om trăiesc cu speranţa să atenueze contururile emfati- ganţa nobilă a regizoarei conduc neapărat la excita-
până la limita durerii existenţei sale, se face palpa-
cu literă mare şi va rămâne aşa şi în conştiinţa gene- ce în aplicaţiile de viitor. În Traviata ele au apărut rea propice a simţurilor apropiaţilor săi, deşi socie-
bilă prin procedeul ticluit de însăşi fervoarea ita-
raţiilor ce vin. Aşadar, odihneşte-te în pace, amice ceva-ceva vulnerabile în exigenţele solemne, grave. tatea de azi, blestemată de soartă, se împotmoleşte
liană a compozitorului, denotând planarea dublă a
drag, deşi, aflând ce nelegiuiri se produc aici, în Re- Dar tinerele artiste îşi dau seama de extenuările ce tot mai grav în realismul imoral, obscen şi jignitor
vocilor celor doi îndrăgostiţi. Câte emoţii şi senti-
publica Moldova, mă tem că nu te-ai simţi bine nici la încearcă. Că dacă situaţia se schimbă şi de la ele pentru decenţa lăsată admiraţiei noastre mirifice co-
mente majore trezesc în subconştient interacţiunile
în lumea de dincolo. se cere să se manifeste în registrul cel mai grav, bu- notative de Dumnezeu...
expresive, însoţite de duetele sclipitoare, armonioa-
năoară, în contralto!
se ale fragezilor actori Anastasia Cuşnir şi Ion Ti-
Vasile BAHNARU Asemenea unor împletituri de sunete miracu- Andrei MOROŞANU

Sânzienele, Paparuda Bucuriile copilăriei şi provocările vacanţei

„Basarabia
prinde o mulțime de
cu-
comori etnografice,
care din cauza prefa-
cerilor prin care trece
viața se pierd, dacă
nu se va găsi atenție
și sprijin din partea statului și instituțiilor de
cultură să fie culese” (Petru Ștefănucă, Basa-
rabia. Monografie, Chișinău, 1993, pag. 230).
Vara continuă șirul de obiceiuri și ocupații
umane de peste an, legate de vegetația mediu-
lui înconjurător. Credințele și datinile români-
lor basarabeni despre acest anotimp sunt legate
de oameni, de lucrul lor pe ogoare, „de ceasul
fierbinte al grâului ajuns la coacere”, primul
snop de grâu, pâinea noastră cea de toate zile-
le. Unele obiceiuri, datini și sărbători
populare au păstrat în esența lor multe
trăsături caracteristice ale poporului
român din trecutul spiritual până în
prezent.
„Primăvara și vara, copilăria și
tinerețea umană se oglindesc reciproc,
ele sunt anotimpurile exultației regnu-
lui fizic și biologic, viriozitatea vegetal/
florală care le ilustrează” (Marin Mari-
an, Tradiții și obiceiuri. Pag. 12).
Unele teme ale culturii populare
românești din Basarabia n-au putut fi
descrise și cercetate în perioadele de
restriște ale celor două războaie mondi-
ale, a foametei și deportărilor sub regi-
mul dictaturii comuniste, dar totuși s-a
păstrat cultura națională autentică, materială și
spirituală, a poporului român dintre Prut și Nis-
tru. Avem o necesitate mare de a recupera multe
goluri în cultura spirituală românească. Viața ba-
sarabenilor, cu toate vicisitudinile și dificultățile
grave prin care au trecut și au avut de suportat în
decursul secolelor, a fost plină de manifestări și
sărbători populare cu obiceiuri și datini, cu o bo-
gată avere folclorică cu caracter și colorit local.
Clipa solară forte, 22 iunie, echinocțiul
de vară, are cea mai mare intensificare, se
sărbătorește după calendarul popular Sânziene-
le. Germina Cumanici, etnograf român, a scris
că „Calendarul se ivește o dată cu poporul”.
Sărbătorile calendaristice sunt legate de natură,
de fenomenele naturii, de evenimentele naturii
pe care le promovează în cultură. Sărbătoarea
de sânziene este legată de floarea de sânziană,
mică, de culoare galbenă, care seamănă mai
mult cu un soare, şi care tocmai atunci, în zo-
rii zilei, se culege pentru farmacia populară.
Oamenii socot că atunci aceste flori au valențe
curative și sunt bune pentru diferite descânte-
ce. Florile de sânziene au un rol atrotopaic în
viața familiei. În ziua de Sânziene oamenii se
încingeau cu aceste flori în cazul durerilor de
șale, le puneau în coarnele animalelor dimes-
tice pentru prevenirea bolilor, pentru sănătate.
Fetele împleteau coronițe din flori de sânziene,
care se aruncau pe casă, pe ogoare, prin gră-
dini, împodobeau gospodăriile, se aprindeau
focuri socotite vii, purificatoare în apropiere de
sat. Sânzienele este o sărbătoare care se petrece
în familie, în gospodărie, noaptea, în zorii zilei.
Tot în această zi este și sărbătoarea popula-
ră drăgaica. La acest ceremonial iau parte doar
fetele din comunitatea rurală. Fetele, câte 4, 8
sau 10, se îmbrăcau frumos, deseori își acope-
reau fața, aveau în mână băsmăluțe, batistuțe
brodate, cununi de flori și neapărat usturoi. O
fată, cea mai frumoasă din sat, purta pe cap o
cunună de spice de grâu, iar în mână purta un
steag simbolic. Fetele dansează și cântă și toa-
tă ziua cutreieră întregul sat, uneori merg și în
alte sate. Sânzienele, drăgaicele, ocupă un loc
aparte în ciclul sărbătorilor calendaristice ale
poporului român.
Tot aici ne vom referi și la obiceiul popu-
lar din vremea de secetă – Paparuda (caloia-
nul, mortul, păpușa). În nordul Basarabiei și
în Bucovina am întâlnit denumirea Scaloianul
(Mumița ploii), care se petrece în vreme de
secetă pentru invocarea ploii. Paparuda a fost
descrisă pentru prima dată de către Dimitrie
Cantemir în Descrierea Moldovei, în 1717. În
1947 am întâlnit acest obicei la Bălți, unde lo-
cuiam. Niște fetițe, vecine, puțin mai mari de-
cât mine, m-au invitat să merg la „înmormânta-
rea păpușii”, care era așezată într-o cutie-sicriu.
Fetițele erau împodobite cu crenguțe, pe cap
purtau coronițe de flori, frunze, toate cântau
„Paparudă-rudă, vino și ne udă...!”. Cântau și
boceau. „Păpușa” sau „mortul” a fost înmor-
mântat într-o curte, sub o tufă de liliac. Tot tim-
pul acest cortegiu era stropit cu apă nu
numai de copii, dar și de cei vârstnici.
Țin minte că în aceeași zi, înspre seară,
a plouat.
În vremea expedițiilor de vară în nor-
dul republicii am întâlnit de mai multe ori
obiceiul „Paparuda”, invocarea ploilor în
satele: Zăicani, Râșcani, Drepcăuți, Cri-
va, Briceni, Sudarca, Sauca, Dondușeni,
Chetrosu, Drochia. Nu doar în Basarabia
se întâlnește obiceiul „Paparuda”, dar și
„În întregul spațiu sud-est european se
improvizează practica magică a paparu-
delor” pentru invocarea ploiii pe vreme
de secetă (după Marin Marian). Sânzie-
nele, Paparuda, Caloianul, cu obiceiuri
legate de aceste sărbători populare stră-
vechi, în care dragostea și tinerețea venerează
natura și vegetația. Cu siguranță, ele remarcă
continuitatea de multe milenii a culturii popu-
lare, a unității valorilor care au fost create de-a
lungul istoriei pe meleagul civilizației și culturii
populare românești. Aceste sărbători populare
au păstrat cu pioșenie și au transmis viitoare-
lor generații zestrea spirituală a neamului și au
ajuns până astăzi, marcând contribuția poporului
român la îmbogățirea tezaurului culturii umane.
Nu poate fi numit popor un neam care
nu și-a păstrat tradițiile, valorile familiale
creștinești, datinile și cutumele strămoșești.
Silvia ȘĂRĂNUȚĂ, etnograf
Elevii şi surprizele estivale ale BM „B.P. Hasdeu”
În acest an vara este una deosebită pentru majoritatea ele-
vilor din capitală – toate cele circa treizeci de biblioteci ale re-
ţelei municipale îi integrează în programul „Provocarea verii:
Citeşte. Descoperă. Creează”.
Până acum, sper să nu greşesc, doar la Biblioteca „Alba
Iulia” şi doar în luna iunie se desfăşura Tabără de Vară de Lec-
tură şi Agrement pentru elevi – de dragul adevărului, foarte
solicitată şi îndrăgită de copii şi părinţi pentru diversitatea
activităţilor interesante – un program devenit... „istorie”, ex-
tins pe durata a 19 ediţii anuale. De fapt, din primul an de
activitate al Bibliotecii sus-numite Tabăra de Vară era, pe lân-
gă deservirea cititorilor, prezentările de carte şi întâlnirile cu
scriitorii, una din priorităţile colectivului bibliotecii a şi fost
micul cititor, orizontul lui cultural şi timpul lui liber, mai ales
în vacanţa mare.
Modalitatea actuală de abordare a problemei petrecerii
vacanţei de vară a elevilor cât mai interesant şi cu cât mai
mult folos, promovată de biblioteca-şefă BM „B.P. Hasdeu”,
ca să cuprindă cât mai mulţi copii în cadrul unui interval de
două săptămâni „împărţit” pe zile, ore, activităţi şi teme, pare
să aibă şi ea priză la beneficiari – copii şi părinţi. Astfel, de
luni până vineri curtea şi sălile bibliotecii sunt cuprinse de o
frumoasă larmă şi freamăt intelectual, de ce nu?! Zilele sunt
doldora de jocuri, lecturi, teste, experienţe, discuţii, ateliere
de creaţie... Precum urmează: lectura foarte îndrăgitei cărţi
„Prietenii mei dragi” de compozitorul Eugen Doga, analiza ei,
istorisirile copiilor legate de prietenii cei mai mari ai omului şi
ai familiei – căţeii şi pisicile; testul „Recunoaştem Chişinăul
după imagini”; discuţii cum ar fi „Natura – izvor de sănăta-
te”; ateliere de creaţie „Confecţionăm brăţara echipei”, „Ne
ocupăm de Coding”; experienţe cu umbra, ceva de genul...
„teatrului” din copilăria noastră, când părinţii şi bunicii în se-
rile lungi de iarnă aprindeau lampa sau lumânarea şi, după ce
mâncam, ne chemau mai aproape şi deveneam cu toţii actori,
iar mâinile noastre, prin poziţia degetelor, „desenau” pe soba
caldă profiluri de păsări, animale, personaje de poveste desci-
frabile şi mai puţin...
Cam asemenea activităţi au loc pe parcursul celor trei ore
ale fiecărei zile de prezenţă a lor în programul de 12 zile, mai
concretizând că fiecare zi are specificul său, graficul său, ori-
entarea sa, că pe parcursul celor două săptămâni ale fiecărui
ciclu temele, experienţele, jocurile etc. nu se repetă – ele se
reiau cu mici aproximaţii doar odată cu venirea altui grup...
Dar iată ce părere au unii participanţi la proiectul Provocă-
rilor verii, familiile lor: „...Ca părinţi suntem foarte bucuroşi
că băiatul nostru se duce zilnic la bibliotecă şi trei ore în zi,
conform programului, are posibilitatea să socializeze, să cu-
noască alţi copii decât cei din curte şi din clasă, să se joace,
să se distreze, să înveţe lucruri noi... Vă mulţumim frumos,
Nadia şi Ion Foltea”. Sau: „Perioada petrecută la tabără a fost
frumoasă alături de prieteni. Am învăţat multe lucruri intere-
sante, am experimentat mult şi interesant alături de doamnele
bibliotecare, cărora le mulţumim foarte mult, le dorim mult
entuziasm şi succese în activitatea estivală. Cu mult drag şi
respect, Ornella şi Daniel”. Sau: „... La sfârşitul fiecărei zile
discutam despre noutăţile din tabără, analizam, ne amuzam de
pe urma momentelor vesele şi a celor curioase, ne bucuram
că zilnic creează, experimentează, abordează noi posibilităţi,
gândeşte liber şi pozitiv. Dacă am fi întrebaţi ce ne-a motivat
să alegem pentru copilul nostru Biblioteca „Alba Iulia”, Fili-
ala BM „P.P. Hasdeu”, și programul desfăşurat aici, am susţi-
ne cu încredere: „punct strategic” în apropierea domiciliului,
pregătirea profesională a colectivului, atmosfera şi ambianţa
prietenoasă, agreabilă, corectă... În sfârşit, petrecerea timpu-
lui vacanţei conform aşteptărilor noastre. Cu mulţumiri şi res-
pect, familia Nicolaescu”.
Aceste păreri le-am selectat consultând blogul bibliote-
cii, unde sunt expuse la îndemâna tuturor fotografii şi texte,
impresii – expresii ale interesantelor zile petrecute de elevi,
un fel de jurnal original. Tot postările bibliotecii distribuite
pe Facebook „le-au invitat” în ospeţie, cu tot cu microfonul
magic de la „Radio Vacanţa”, Postul de Radio Moldova 1,
pe deosebita jurnalistă Sanda Ţăruş şi o studentă-practicantă.
Şi câtă bucurie pentru copii, părinţi, dar şi pentru toţi copi-
ii republicii a fost acea superbă emisiune radio, cu secvenţa
respectivă! Cum vacanţa şi programul „Provocarea verii: Ci-
teşte. Descoperă. Creează” a ajuns abia la sfârşitul lunii iunie,
o mare parte de vacanţă este în viitor. Prin urmare, şi volumul
de... surprize pentru fiecare copil care va participa la progra-
mul respectiv nu este şi nici nu poate fi epuizat!
Vacanţă plăcută elevilor harnici, curioşi şi mari prieteni ai
cărţii şi ai lecturilor bune! Mult succes atât colectivului Bibli-
otecii „Alba Iulia” (directoare Aurelia Tincu), cât şi celorlalte
27 de filiale ale BM „B.P. Hasdeu”, în frunte cu directorul
general Mariana Harjevschi!
Elena TAMAZLÂCARU
Nr. 25 (3850), 27 iunie 2019 Literatura şi arta
LA CEAS ANIVERSAR
7
Eugen
STATNIC –
Un basarabean deosebit stabilit, de o vreme, la München Ecuaţiile prolifice
ale unui profesor
Insuficiența de spațiu mă obligă să mă cu tot dinadinsul ca ea – Basarabia „lor”

un pom din limitez la câteva crâmpeie din mulțimea

de gânduri frumoase pe care aici le-aș pu-
tea scrie – cu deplin temei – despre minu-
– să nu aibă nimic în comun cu România.
Nu cred că și dl Eugen Statnic trebuie con-
siderat român minoritar, odată ce pe linie
Valeriu Cabac face parte din tagma profe-

livada lui natul om, nonagenarul domn al ing. Eu- paternă urmașii primului său străbun venit sorilor veterani ai Universităţii bălţene. El este
gen STATNIC (chiar dacă ne cunoaștem din Rusia, de mult timp nu mai erau deplin doctor în ştiinţe fizico-matematice, profesor
doar de vreo cinci ani, și asta – grație cel etnici ruși, mamele lor nefiind rusoaice. universitar. Recent, a împlinit 75 de ani. Bio-

Dumnezeu
Cine a văzut copaci smulşi din ţărâna
maternă şi răsădiţi în alt pământ, care să
dea rod?
Un astfel de pom e Eugen Statnic.
Lăstar mutat din pământul ars de in-
temperiile istoriei al Pripicenilor şi udat
de lacrimile lui Dumnezeu, ca să prindă
freamăt undeva prin Germania.
Dar el nu şi-a uitat lutul în care i-au
rămas firele de rădăcină.
Şi nici primele vânturi care i-au mân-
gâiat frunzele.
Nici întâiele raze de soare, nici cerul
senin de deasupra.
Pe ele Eugen Statnic le-a purtat în se-
vele lui de-a lungul a nouăzeci de ani, pe
care îi împlineşte în aceste zile.
Un pom viguros, cât o livadă.
Care atinge cu ramurile cerul lui
Dumnezeu.
Şi care poartă amintirea solului ce l-a
binecuvântat.
Un pom ca un om din livada lui Dum-
nezeu, un om ca un pom din Basarabia
Celui-de-Sus – Eugen Statnic.
Nicolae DABIJA
mai mult comunicării noastre doar de la
distanță, plus cititul din cele puse de noi
pe hârtie). Și sunt sigur că ar putea spune
astfel de gânduri oricine dintre cei care îl
cunosc, cât de cât, personalitatea sa ge-
nerând admirație, întâi de toate, prin
faptul că e un om foarte deosebit, croit
ca dintr-o stâncă de marmură.
De asta m-a convins la început SCRI-
SUL Domniei Sale – numai cu pixul, toa-
te literele bine conturate, rândurile drepte
și – principalul – nimic tăiat într-un text
NETRANSCRIS, cu volumul de vreo du-
zină de pagini și în care erau multe cifre
și nume de localități (căci relata despre
coloniștii germani din sudul Basarabiei).
A fost acel text ceva asemănător cu ceea
ce i-a zis un filosof antic nevăzător unui
tânăr care îi fusese prezentat pentru a-l ac-
cepta ca învățăcel – VORBEȘTE-MI ca
să te văd. Doar că în locul VORBELOR a
fost SCRISUL. Iar el mi-a spus și despre
memoria fenomenală a autorului. Chiar
și la această vârstă a sa!
Încă din tinerețe viitorul MARE in-
giner a știut să-și antreneze bine corpul,
care, iată, și la trecerea în al zecelea dece-
niu de viață îi asigură – slavă Domnului!
– o sănătate fizică de invidiat. E un bărbat
frumos la chip, foarte atrăgător, cu o li-
cărire permanentă de zâmbet foarte bine-
voitor, deja acesta cucerindu-te irezistibil.
Și apoi nu zăbavă vine rândul lumii sale
spirituale ca să ne atragă, ea incluzând
o imensă bogăție – de principii și reguli
Întâlniri de suflet la școala din
satul Pripiceni-Răzeși
Vlad Pohilă, Eugen Statnic, Nicolae Cojocaru și Alecu Reniță.
Chișinău, 2017
norocul să fie unul dintre cei patru copii
ai unui cuplu de intelectuali care dispunea
atât de posibilități materiale propice, cât și
de condiții spirituale pentru o foarte bună
educație, încă până ca el să fi devenit elev.
Și un rol deosebit i-a revenit aici, precum
dânsul își amintește cu mare drag, mamei
sale – o adevărată enciclopedie vorbitoa-
re. Dar și-a avut rolul și mediul din sudul
Basarabiei interbelice, baștina adoptivă
a șirului de bărbați-preoți de viță Statnic
(la început - Statnicov), unde, după niște
ani de preoție la Pripiceni / Râzeși (Rezi-
na), tatăl său a revenit cu familia. Aici în
contactele cu adolescenți de alte origini
etnice, dar și din cele ce, până la vârsta de
15 ani, a tot văzut din viața acelor oameni,
băiatul Eugen nu numai că a deprins să
comunice elementar și în alte limbi vorbi-
te pe acolo, dar si-a zămislit și dorința de a
ști cât mai mult despre localitățile din su-
dul Basarabiei. (Grație și acestui fapt, ac-
tualmente dânsul este indubitabil un neîn-
trecut cunoscător al acestei teme, ceea ce
ne-o confirmă și cartea-i, care se lansează
la acest frumos jubileu al său. O lucrare cu
un conținut foarte bogat, redactată impe-
cabil de ilustrul cărtuarar, prietenul său
Vlad Poilă.)
Apoi au venit anii de studii temeinice
la liceu (căci anume așa era în anii inter-
belici învățământul în România!). Studii
începute la Chișinău și terminate, după
refugiu, mai în adâncul României, unde
a avut noroc de profesori excelenți la Po-
litehnica din Timișoara. Dar ȘI mult mai
marele noroc că a scăpat de aducerea de
către ocupanții bolșevici ai României în
„patria” sovietică.
Încă din liceu, universitate și apoi ca
specialist începător în inginerie, tânărul
Eugen Statnic a urmat cu fermitate acele
norme morale, acel crez, conducându-se
de care oamenii cumsecade din România
specialist-inventator de forță în dome-
niul surselor de lumină, fiind foarte mult
apreciat atât în RFG, cât și în SUA…
Nu voi da detalii privind meritele
omagiatului ca inginer-inventator, dar
am toată certitudinea să afirm că numele
Eugen Statnic merită să figureze în șirul
numelor celor mai merituoși ingineri de
viță românească.
Dar, cel puțin din punctul meu de ve-
dere, pe lângă cele menționate personalita-
tea omagiatului e foarte interesantă pentru
noi și prin faptul că dl ing. Eugen Statnic
întruchipează în sine modelul demn de
urmat de către basarabenii cu rădăcini
etnice mixte. Afirm asta pentru că:
1. Dânsul, precum e și firesc să fie, nu-
și pierde interesul față de patria și cultura
străbunului său patern – acel preot militar
Statnicov căruia i s-a întâmplat să ajungă
cu traiul la sudul Moldovei istorice. (Ingi-
nerul nostru e chiar urmaș al acelora din-
tre bărbații celor cinci sau șase generații
următoare de Statnicovi, care deveneau
preoți, cu studii la Seminarul Dohovni-
cesc din Chișinău.)
2. Dar acei basarabeni din neamul său
patern cu vițe rusești care au ajuns con-
temporani ai puciului bolșevic nu l-au
acceptat, devenind cetățeni români loiali
României Mari, după revenirea Basara-
biei (în 1918) la sânul ei. Continuând să
prețuiască mult și cultura rusă, acești oa-
meni de treabă nu au acceptat nici politi-
ca agresivă a imperiului sovietic față de
România. Iar în primăvara lui 1944 cei
care mai erau în viață și cărora le-a reușit
s-au refugiat în România, neacceptându-i
pe „eliberatori”, ba și respingând așa-zisa
repatriere.
3. Studiind și, apoi, activând un șir
lung de ani în România bolșevizată forțat
de către sovietici cu suportul coloanei a
cincea a lor locale, omagiatul a devenit un
Nu mă îndoiesc însă că Domnia Sa, care
nicicând nu s-a rupt cu gândul și sufletul
de Basarabia sa dragă, o consideră Mica
sa Patrie, însă care îi poate fi cu adevărat
așa, doar ca parte a Patriei sale / a noas-
tre mari – România.
5. Totodată, omagiatul nostru înțelege
foarte bine că reunirea prezintă un ghem
de probleme încă foarte și foarte dificil
de soluționat. Și dacă, deocamdată, acest
scop măreț nu poate fi realizat, nonage-
narul domn ing. Eugen Statnic e ferm
convins că Basarabia trebuie iminent să
dăinuiască ca o parte a spațiului culturii
/ spiritualității române. (Iar pe cei care au
venit – indiferent când anume – între Prut
și Nistru din exterior și pe urmașii lor îi
consideră cu tot temeiul și pe bună drepta-
te obligați indiscutabil ca să însușească și
să vorbească limba română, să cunoască și
să respecte istoria și alte valori ale români-
lor din această parte a Moldovei.)
6. Și, ca acest deziderat să nu rămână
o dorință deșartă, Domnia Sa, o fire foarte
generoasă, un adevărat altruist, în anii din
urmă, contribuie cu ce poate la realizarea
lui. A editat la noi, precum știm bine, câ-
teva prețioase cărți proprii, difuzate pe
gratis. Totodată, a susținut financiar edita-
rea mai multor cărți bune destinate - și ele
pe gratis - , cu deosebire, bibliotecilor din
republică. A realizat la noi și multe alte
binefaceri.
Pentru toate acestea omagiatul meri-
tă cea mai profundă stimă, înaltă prețuire
și recunoștință. Dar și pentru simplul
fapt că mai există printre pământeni, așa
cum este. Căci nu îi e deloc ușor. În 2011,
după un cancer nemilos, i-a decedat soția.
A îngrijit-o, în acei ani grei, mai avându-l
în grija sa și pe al treilea lor copil, fiul mai
mic, invalid din naștere și cu grave proble-
me de sănătate. (Anume marea dorință de
a face cît mai mult pentru a-i îmbunătăți
sănătatea a fost cauza principală a plecării
acestei famiii în Germania.) Era pentru el
și îngrijitor, și bucătar, și asistent medi-
cal. Până în vara lui 2018, când, fiindu-i
tot mai greu să facă toate acestea, și-a in-
ternat fiul într-o casă de îngrijiri. Iar recent
mi s-a destăinuit că regretă acea decizie…
Fiindcă grijile de până la ea îl făceau să se
simtă mereu LA POST…
Foarte mulți oameni se zbat de mult
ÎNTRE a AVEA și a FI. Reputatul ing.
grafia lui didactică este încărcată până la refuz
cu diverse funcţii administrative. Dintre toţi, el
a rămas unicul reprezentant al administraţiei so-
vietice în sfera instruirii, care mai funcţionează
energic şi fecund până în prezent la universitate.
Plecarea lui, când se va produce, va coincide cu
finalul mohicanului de la urmă, fixată în ultima
pagină a capitolului consacrat istoriei Universi-
tăţii de la Bălţi.
El a sosit
la Institutul
Pedagogic
din Bălţi în
1970, ime-
diat după
absolvirea
Facultăţii de
Mecanică şi
Matematică
a Universi-
tăţii de Stat
„M.V. Lo-
monosov”
din Mosco-
va. A fost
angajat ca
lector la Catedra de analiză matematică. În anul
următor a trecut printr-un botez ideologic: a fost
ales secretar al organizaţiei comsomoliste a in-
stitutului. Botezul a durat scurt şi s-a adeverit
benefic: V. Cabac a devenit omul de încredere al
administraţiei.
După un an, şi-a continuat activitatea la aceeaşi
catedră, ajungând să deţină pe o mică perioadă pos-
tul de şef al ei. Apoi, în 1978, este numit în funcţia
de decan al Facultăţii de Pedagogie şi Metodică a
Învăţământului Primar. Doar doi ani a condus re-
spectiva facultate, ca în continuare să devină pro-
rector pentru studii până în 1987. Aici se produce
o explozie stelară: o jumătate de an asigură interi-
matul de rector, cauzat de plecarea lui Boris Coro-
liuc până la venirea în această funcţie a lui Nicolae
Filip. O scurtă perioadă preia conducerea Catedrei
de discipline tehnice generale, iar pe urmă, timp de
zece ani, e director al centrului de calcul. Aproa-
pe concomitent se regăseşte în funcţia de secretar
ştiinţific al Senatului universitar. Revine iarăşi pe
piscul administrării în calitate de prim-prorector
până în 2009, ca în final, timp de un an, să ocupe
postul de prorector pentru relaţii internaţionale şi

Anuț
Luni, 1 iulie, ora 15, în Sala cu
Cămin a Uniunii Scriitorilor
va avea loc lansarea cărții:
Eugen STATNIC. ÎNSTRĂIAREA
BASARABIEI
(editată cu prilejul jubileului de
NOUĂ DECENII al autorului).
etico-morale de care (precum te convingi
foarte curând) s-a condus și se conduce
în toate, dânsul fiind un om de o cumse-
cădenie morală exemplară; de vaste și
profunde cunoștințe în domeniul tehnicii,
ca și în cel al științelor socio-umanitare,
cu deosebire, în domeniul istoriei, dar și
un nivel solid de familiarizare cu operele
clasice ale literaturii artistice, ca și cu va-
lorile artelor frumoase.
Dar toate acestea, bineînțeles, NU au
apărut din nimic. Eugen Statnic a avut
Mare obținuseră succese importante în
dezvoltarea Țării, – muncă, cinste, bună-
tate ș. a.
Ne fiind acceptat la studiile de doc-
torat (pe motiv că era dintre refugiați), el
s-a afundat în munca inginerească practi-
că, devenind unul din pionierii și pilonii
tehnicii electronice din România, dome-
niu care, grație în mare măsură invențiilor
sale, atinsese nivelul celor mai dezvoltate
țări. Iar după emigrarea sa în Germania
apuseană (1981), dl Statnic a devenit un
purtător autentic al valorilor culturii româ-
ne. Dar în acest răstimp a avut și prilejuri
să cunoască și anumite trăsături și fapte
ale foștilor regățeni pe care nu le putea
accepta, respingându-le și acum … Însă,
cu toate acestea, dânsul rămâne atașat și
profund recunoscător României în care a
putut să se salveze de Siberii.
4. Mulți dintre neromânii din Basara-
bia veniți sau proveniți din cei care s-au
instalat aici până la 1944 o considerau și o
consideră Patria lor. Însă voiau și mai vor
Eugen STATNIC e un bărbat al neamului
nostru care, pe tot parcursul anilor săi, a
preferat ca SĂ FIE.
FELICITĂRI CORDIALE, mult sti-
mate ÎNȚELEPT Eugen STATNIC,cu
ocazia frumosului Dumneavoastră ju-
bileu! SĂNĂTATE BUNĂ PENTRU
ÎNCĂ MULȚI ANI!!!
Nicolae COJOCARU,
dr. în filosofie, Düsseldorf
integrare europeană.
Membru al diferitelor consilii republicane,
formator naţional şi preşedinte al comisiei re-
publicane pentru atestarea profesorilor de in-
formatică etc., el e şi conducător de doctorat la
specialitatea „Teoria şi metodoloogia instruirii
(Informatica)”. A publicat peste 130 de articole
ştiinţifice, o monografie, un manual şcolar experi-
mental etc. A fost îndrumător ştiinţific a două teze
de doctorat, ambele susţinute. Organele superioa-
re i-au răsplătit efortul cu o Diplomă de Onoare a
Ministerului Învăţământului Superior din URSS,
cu insigna „Eminent al Învăţământului Public

Surse şi sisteme de lumină de la Eugen Statnic
Posibil de aceea că destinul, încă din tinerețe, perseverența îl definesc perfect și pe dl Eugen Stat-
mi-a prilejuit numeroase întâlniri cu oameni deosebiți, nic. Ce-i drept, lista virtuților sale nu se încheie aici,
neobișnuiți, extraordinari; posibil din acest motiv nu tocmai de aceea voi insista și asupra altora, conform
mai credeam, în ultimul timp, că aș mai putea cunoaște observațiilor, impresiilor mele, potrivit descoperirilor
vreun om care să mă impresioneze profund, să mă pe care le-am făcut – una mai tulburătoare decât alta,
copleșească prin discurs, comportament, atitudini; să în zilele și orele de foarte agreabilă pentru mine comu-
nu mă mai satur să-l ascult... Soarta a dispus însă altfel, nicare cu dl Eugen Statnic.
și cu cinci ani în urmă am avut norocul de a-l cunoaște Lasă o impresie puternică polivalența intelec-
pe dl inginer Eugen Statnic, refugiat basarabean, acum tuală a lui Eugen Statnic. Aplecarea, pasiunea, dăruirea
trăitor în Germania. Un conațional de-al nostru cu un pentru științele reale, pentru tehnică, nu l-au îndepărtat
statut cu totul aparte, cum deosebită, cu totul singula- de domeniul umanist: istoria, literatura, filologia, ge-
ră, îi este biografia: viața cotidiană, cariera, activita- opolitica, artele plastice, muzica și baletul sunt niște
tea științifică, de producție și – nu mă tem să spun – sfere pe care nu le admiră doar, ci le și cunoaște în
obștească, pentru binele comunității din care se trage. amănunt, le stăpânește astfel încât poartă discuții de la
Elev eminent la Liceul „Hasdeu” din Chișinău, egal la egal cu profesioniștii în aceste materii. Ca și în
student eminent la Politehnica din Timișoara, apoi anii de liceu, recită și acum, în original, carmina (poe-
Eugen Statnic a făcut o strălucită carieră de inginer me) de Horațiu sau de Ovidiu, plasând, cu o uimitoare
electronist, îmbinând fericit practica și cercetarea în motivație estetică, în lista preferințelor, dar și a valo-
domeniu. De roadele muncii inginerului E. Statnic rilor naționale, creația lui M. Eminescu, G. Coșbuc,
– invenții, patente și inovații cu titlu de pionieriat la O. Goga, L. Blaga, Ion Minulescu, Al. Mateevici – ca
timpul lor – au beneficiat, bunăoară, utilizatorii tram- să mă rezum la doar câțiva poeți dragi inimii lui. Este
vaielor din Timișoara, numeroși telespectatori români un poliglot în sensul adevărat al acestui cuvânt, căci
ce au putut urmări în premieră pe Țară programe co- cunoaște circa 20 de limbi romanice, germanice și sla-
lor; în fine, milioane de europeni, asiatici și ameri- ve, inclusiv cele de circulație mondială, de toate folo-
cani în ale căror case sau birouri au ajuns lămpile cu sindu-le, cu diferite ocazii, dar cu randament constant
fluorescență. Împlinirile i-au fost confirmate prin acti- – în muncă, în cercetare, pentru documentare și în
vitatea desfășurată la cea mai grozavă uzină de speci- comunicarea din plăcere. Are, de altminteri, dl inginer
alitate din Țară, „Electronica” de la București, apoi la Eugen Statnic un rarisim dar al comunicării, căci, vor-
faimoasele uzine Siemens, OSRAM din Germania și bind tumultuos, mereu însuflețit, punctează ca nimeni
OSRAM-Sylvania din SUA, în concurență directă cu altul obiectul discuției și, deși în mod obiectiv domină
întreprinderi nu mai puțin celebre din lumea largă, pre- pe convorbitori, știe a antrena în dialog și colegii, știe
cum Philips, General Motors, Toshiba, Samsung etc. A a asculta, știe a încuraja pe interlocutorul mai sărac la
scris și a publicat o duzină de studii monografice cu su- vorbă, dar cu gânduri bune. În filologie este și un apre-
biectele predilecte din sfera electronicii, majoritatea fi- ciabil etimologist: atribuie, fără greș, originea oricărui
ind traduse în limbi ale popoarelor din lagărul socialist, cuvânt, indiferent de domeniu, și fără a ține cont de
precum și în limbi de circulație universală. Prezența aproximațiile sau gafele de etimologizare a lexicului
lui Eugen Statnic la simpozioane, colocvii, congrese românesc, specifice DEX-ului și altor dicționare de la
naționale și internaționale a excelat prin spirit inovativ noi. Pasiunea pentru istorie a făcut din Eugen Statnic
și originalitate creatoare. un prestigios autor de studii și monografii privind isto-
Într-un interviu acordat săptămânalului indepen- ria veche, medie, modernă și contemporană a români-
dent Cuvântul (difuzat în spațiul fostului județ Orhei, lor (cu accentul, firesc, pe Basarabia), dar și de istorie
unde, la Pripiceni-Răzeși, s-a născut și a fost bote- universală, în special referitoare la o serie de „umbre”
zat Eugen Statnic), la întrebarea ce calități omenești din istoria celor două războaie mondiale.
prețuiește în mod deosebit la prieteni, Eugen Statnic În activitățile sale profesionale, intelectuale, cul-
a menționat: „Cinstea, hărnicia, bunătatea”. M-am turalizatoare, civice, dl Eugen Statnic este sprijinit și
gândit, citind această confesiune, cât de valabilă poate de o memorie prodigioasă, de-a dreptul uluitoare, ca
deveni parafraza: spune-mi ce prețuiești, ca să-ți spun să nu zic fenomenală. Acest adevăr iese la suprafață
cine ești... Căci onestitatea, bunătatea, asiduitatea, și la citirea cărților pe care le scrie dumnealui; de el
s-a putut convinge oricine a avut ocazia să-i asculte
interviurile, la Vocea Basarabiei, cu Alecu Reniță sau
cu Anișoara Moraru – niște dialoguri tulburătoare ca
spirit și luxuriante în informație. Vorbind de istoria ve-
che, Eugen Statnic admite o marjă de eroare de o lună,
cel mult un anotimp!... Iar cât privește istoria contem-
porană, narațiunea sa se bazează pe o precizie maximă,
de aici și siguranța enunțului, care exclude orice rătă-
cire, uimind prin corectitudinea și exactitatea cu care
enunță fiecare an, fiecare zi, fiecare oră, chiar; ca și fi-
ece kilometru, fiece deal, fiece râuleț, fiece biserică din
geografie și fiece nume din biografie. Amănuntele în
narațiunea Domniei Sale sunt copleșitoare; frazele din
textele scrise de E. Statnic sunt stufoase, însă autorul
lor posedă și harul de a-și aranja gândurile într-un chip
caleidoscopic, aidoma culorilor, nuanțelor, plăcilor
sau cuburilor dintr-un mozaic renascentin... Tocmai de
aceea povestirile sale, ca și textele de istorie, frapează,
vrăjesc, fascinează aidoma asamblărilor logic și artis-
tic ordonate de către maeștii Renașterii italiene.
Eugen Statnic excelează printr-o delicatețe consi-
derată, cu regret, acum, în general, „de modă veche”,
adică bună pentru epoca ce apune, pentru ziua de azi
această virtute fiind mai curând o amintire frumoasă,
nu și o necesitate. Rafinamentul dumnealui este, neîn-
doios, unul genetic, datorîndu-se, firește, educației din
familie. Dar și studiilor obținute, dar și muncii intense
de autodidact, anturajului în care a trăit și a activat.
Este, totodată, o finețe derivată dintr-o curățenie a su-
fletului, din cinste și bunătate – calități apreciate la mo-
dul major de către Domnia Sa.
Ar părea unora cam desuetă și înțelegerea, de că-
tre Eugen Statnic, a patriotismului... Iubirea de Neam
și Țară, dragostea pentru Limba Română, pasiunea
pentru Istoria adevărată – a românilor, dar și a altor
popoare – sunt pentru dumnealui un modus vivendi,
o conditio sine qua non a hălăduirii pe aceste tărâ-
muri. După cum a mărturisit în același interviu citat
mai sus, din revista Cuvântul a lui Tudor Iașcenco din
Rezina, „pentru mine mai importantă a fost Țara, nu
regimul”, și nici alte împrejurări defavorabile evoluției
națiunii române, parte indestructibilă a căreia sunt, în
convingerea – firescă absolut– a domnului Eugen Stat-
nic, și românii din Basarabia. Pare incredibil, în acest
context, că voința destinului sau poate voia Domnu-
lui l-au dus departe de casă pe o durată nepermis de
mare: „sincopa” din contactul său fizic cu Basarabia
s-a situat între seara lui 17 martie 1944, când a pără-
sit Chișinăul ca licean, și dimineața zilei de 31 august
2014, când a revenit, de la München, în locul unde se
afla Liceul „Hasdeu”, acum sediul Muzeului Național
de Istorie al Moldovei. Violenta îndepărtare de baștină
nu a putut știrbi defel din iubirea pentru aceste plaiuri
și oamenii lor. Ba poate dimpotrivă, căci revenind,
după șapte decenii. Acasă, Eugen Statnic i-a impresio-
nat, i-a uluit pe toți cei ce-l cunosc printr-o Iubire total
dezinteresată și efectivă, ba și extrem de eficientă, pri-
elnică, de care poate beneficia orice conațional – sufi-
cient numai să dorească a gusta din această dăruire. Iar
darurile oferite în ultimii ani basarabenilor de către dl
Eugen Statnic sunt multe, frumoase și binefăcătoare.
Mă refer la cărțile de istorie scrise și editate de d-lui,
apoi la alte zeci de cărți de istorie și cultură generală,
de autori prestigioși, cum ar fi monografia lui Ștefan
Ciobanu și altele despre Basarabia, la o carte cu po-
eme de părintele Alexe Mateevici – toate editate sub
auspiciile lui Eugen Statnic; la donația, pentru liceele
basarabene, a sute de exemplare din O istorie sinceră
a poporului român de Florin Constantiniu... Nu trec
intenționat în această listă zecile de interviuri acordate
și prelegeri ținute de către Eugen Statnic – toate, de
la inimă la inimă, cu căldură de patriot, limpezime de
înțelept și bunăvoință de om, pur și simplu om. Aici,
Acasă, în ultimii ani, dl Eugen Statnic a continuat a
servi, cu veche ardoare și constantă eficiență, dome-
niul său predilect de activitate: de a pune în mișcare
surse și sisteme de lumină. Acum, pentru a alunga, pe
cât e posibil, întunericul ce s-a instalat peste basara-
beni, prin sforțările diabolice ale invadatorilor străini
și ale vânduților locali...
Când scriu aceste rânduri, mai rămân zile numărate
până la venerabila aniversare a dlui Eugen Statnic, o
dată ce însemnează o viață trăită intens în vrednicie,
în dragoste de oameni, de frumos, de Neam și Țară.
Mi se pare semnificativ și faptul că Domnia Sa vine
de la München să marcheze această dată cu prieteni
și rude de Acasă, un element poate central al acestei
festivități improvizate fiind și lansarea noului volum
intitulat Înstrăinarea Basarabiei. Eugen Statnic nu și-a
uitat niciodată Patria pierdută și vrem să credem că ea,
în pofida tuturor vitrigiilor – îi va răspunde mereu, cu
dragoste și recunoștință, pentru această rarisimă neui-
tare. Mulți ani, multă sănătate, multe bucurii, noi îm-
pliniri de creație, mult stimate, dragă Domnule Eugen
Statnic. VIVAT!
Cu plecăciune, Vlad POHILĂ
din RSS Moldovenească”, cu titlul onorific „Om
Emerit”, cu medalia „Meritul Civic”. Din 2010 el
poartă titluil de Professor Emeritus al Universită-
ţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.
Impresionează multitudinea de funcţii didac-
tice deţinute pe parcursul vieţii de Valeriu Cabac.
Nu seamănă să fie obosit, îşi poartă vârsta excelent,
arată mobil şi zvelt. Îl invidiez. Din toată profeso-
rimea universitară republicană, el este un model
pilduiror al incoruptibilităţii. Niciodată n-am auzit
ca el să ia mită. Din contra, nici compromisurile
neremunerate nu le acceptă. De prisos să-l rogi să-i
pună unui student o notă mai înaltă decât merită.
Rugătorul se simte oarecum incomod. Regretă că a
procedat nechibzuit. Lui Valeriu Cabac îi displace
să clarifice situaţii conflictuale între colegi. Evită
asemenea ocazii. În schimb, îi place ordinea în
toate. Dacă toţi profesorii ar fi ca Valeriu Cabac,
luarea de mită de mult ar fi devenit un arhaism is-
toric şi repulsiv. Scuzaţi, câteodată mă asaltează şi
pe mine visuri romantice. Realitatea noastră însă
diferă tranşant de orice romantism.
Posedă simţul umorului. De la el am furat o
anecdotă, auzită de el de la moldovenii din Boto-
şani. Cică în preajma bătăliei de la Vaslui cu turcii,
Ştefan cel Mare şi-a adunat oştenii şi le-a vorbit
cam în felul următor: „Măi, băieţi, măi! Mâine ne
aşteaptă o crâncenă bătălie cu turcul. Acum ple-
caţi pe la casele voastre, odihniţi-vă lângă neves-
te, mângâiaţi-vă copchiii, dar de băut, să nu beţi,
măi. Să nu iasă că lumea ceea a venit degeaba la
noi”. Dat fiind faptul că moldovenii a doua zi au
repurtat o victorie, trebuie să tragem concluzia că
aceştia au ascultat de sfatul domnitorului.
Suntem trecători prin această viaţă. Oricât de
importanţi ne-am considera, până la urmă, uita-
rea ne înghite pe toţi. De aceea în scurta noastră
existenţă, avem nobila obligaţie de a fi respec-
tuoşi şi receptivi cu colegii, prietenii. Şi să nu
uităm de zilele lor de naştere, îndeosebi de ju-
bilee. O vorbă spusă sau scrisă le face bine. Nu
cred că Valeriu Cabac va mai trăi încă 75 de ani.
Şi el îşi dă seama de acest lucru. Vârsta primilor
protagonişti ai Bibliei de mult s-a stins. Îi urez
un final cât mai îndepărtat şi tradionalul La mulţi
ani, domnule proffesor emeritus!
Iulius POPA
ppiulius@yahoo.com
 8 APOLITICĂ
Prezenţi, indicativi, activi
Eu Do-don!
Tu Do-don! –
El Do-don! –
Ea Do-doană!
Noi Do-donăm!
Voi Do-donaţi!
Ei (Ele) Do-donează!
P.S. Toţi moldovenii suntem don-
duci!?
Băbuţa şi limbuţa
Băbuţa a băgat în gard lăbuţa
Şi s-a prins în laţ.
Dar era mai bine,
De băga în lardlimbuţa
Şi era prinsă în lanţ...
Grigore SAVIŢCHI,
or. Rezina
PROSTĂNAC SĂNĂTOS
Unul iute ca prâsnelul
– Laudă-mă, gură, că ţi-oi da friptu-
ră…
– De unde friptură, măi iute ca prâs-
nelul?
– Nu numai friptură, ci şi băutură
De la cei pe care-i duc cu zăhărelul.
Ion DIORDIEV
Casa
Despre inaugurarea casei matrimonia-
le în oraşul nostru aflasem dintr-o publici-
tate de la televizor. O angajată a unităţii de
prestare a serviciilor de mariaj se căznea
să explice telespectatorilor că slujitorii
casei lui Cupidon trăiesc numai cu gân-
dul cum să-i fericească pe burlacii pust-
nici şi pe femeile cărora încă nu le-a surâs
norocul să-şi găsească alesul inimii. „Ei,
zic, acu-i acu’, bătrâne! Trebuie odată şi
odată să pun capăt burlăciei! Că, de când
m-a făcut mama, au trecut atâtea toamne
câte oi în strungă...”. Şi tot în ziua aceea,
după-amiază, am pornit spre adresa cu fete
de măritat.
Casa mireselor, anunţată cu mare pom-
pă la TV, am găsit-o repede. E o clădire mo-
numentală, amplasată în capătul Grădinii
Publice din centrul urbei. Aici, pe scările
sclipitoare, deja mă aşteptau străjerii loca-
lului – doi lei burduhoşi de bronz de o parte
şi de alta a intrării şi figura de marmură a
lui Cupidon cu arcul în mâini şi tolba de
săgeţi la şold. Pătrunsem timid în hol, dar
nu făcusem decât câţiva paşi, că în întâm-
pinare îmi ieşi, gudurându-se respectuos,
un tip cu pălărie de paie, îmbrăcat într-un
sacou roşu din piele cu două rânduri de ini-
mioare aurii în loc de nasturi. Amabil din
cale-afară, tipul caraghios mă conduse mai
întâi la casieria societăţii, lămurindu-mi că
accesul la domnişoare costă... 500 de lei.
O nimica toată! Mai ales dacă îţi visezi o
PENTRU COPII MARI
Fluturaşii
Doi fluturaşi s-au întâlnit pe-o floare
Unul alb, precum edenul,
Altul brun, catifelat,
În frac frumos era-mbrăcat,
Strângând de pe câmp polenul.
Spuneau vesele braşoave
Şi aşa s-au ataşat,
Că-au zburat cu bucurie
Cu-un roman neterminat.
Tatiana BURDEA
Pioneze
Tipul
Cu toată-averea ce o are
Şi şi-o măreşte tot din nou,
Se crede tipul un om mare,
Dar, de fapt, e-un simplu bou.
Durerile
Am nişte dureri drăceşti,
Că-mi pătrund până la oase.
– De ce dar nu te lecuieşti?
Nu, că ele-s sănătoase.
Soţia plecată
şi speranţa mare
Îi sun în fiecare lună
Ca orice soţ îngrijorat,
Fiindcă sper de mult să-mi spună:
„Adio, că m-am măritat!”.
Tandem
Toată lumea-n sat mă ştie:
Am un câine şi-o soţie
Şi-ambii latră până-n seară,
Ea în casă, el – afară.
Ion CIOBANU,
satul Costeşti, Râşcani
Adresa
redacţiei:
„Literatura
şi arta”
str. Sfatul
Ţării nr.2,
2009, or.
Chişinău
Tipografia „Universul”
EPIGRAMĂ LA ZI
Literatura şi arta
Materie de invidie MUJDEI DE LA PRICHINDEI Să vă spună Gheorghe
Nr. 25 (3850), 27 iunie 2019
PARODIE DINTR-O MIE
POSTOLACHE Capul plecat
E clar! Businessmanul
Realitate Când duhuri rele ne-nconjoară Mica minoritate din parlament nu e la al moldoveanului...
Sunt cauze multiple de război, Cireşe, vişine, caise, zmeură, iaz, stadion... Vacanţă, un nivel mai jos decât marea majoritate. În
Căci omul mai întâi se-nsoară ce mai! Îl întreb pe nepoţelul meu Andrieş, aşa, în glumă: Delirat adulmeci oxigenul amintirilor
Un sărac, nevinovat, schimb, mica minoritate din societate, când se
– Măi Andrieş, îi mai bine la şcoală sau în vacanţă? Deconspirat înghiţi pelinul realităţii.
De instanţă-i achitat, Şi judecata-i vine... mai apoi! uita de sus la marea majoritate, abia-abia dacă
– La şcoală, desigur! mi-a răspuns el prompt! Alexandru DOGA
Dar în credit a intrat – De ce, rămasei mirată de-a binelea! o zăreşte. „Între poesis şi vânzătorii de vise”
Să-l plătească pe-avocat! Tentaţie – Tanti Maria, eu sunt cel mai tare la matematică.
În mine mari tentaţii ard Rezolv orice problemă cât ai clipi din ochi. De exerciţii, *** Aşa te cunosc,
Constantin CLIPA, Să fur din nou un miliard nici nu amintim! Păcătoase juvine şi căpuşele iestea! se văi- aşa te ştiu –
colonel în retragere, Chişinău Şi de-oi fi prins, ce-o fi să fie: – Ei şi? cărea nea Vasile. Îţi sug sângele, deşi nici prin uşor delirat
Cu bani, mai fac eu puşcărie?! – Mulţi nu le pot rezolva şi atunci mă roagă să le dau cap să-ţi treacă să fii donator. Când vin de la din tată-n fiu,
să copieze. O ciocolată şi poftim, băiatul! Nu-i zi să nu pădure, mă dezbrac şi-mi scutur zdravăn hai- cu capul plecat,
La voia Domnului pap cel puţin o ciocolată, mi-a răspuns el triumfător! nele. Dar azi, deie-ţi prin cap, am zărit-o în ure- cu eu-l pustiu.
În ziua aceea n-am mai avut întrebări. chiuşa cruciuliţei de la gât. Nu, n-am crezut că Mereu tolerezi
Voi merge motivat la vot
Maria MEŞINĂ cu absenţă amară
Chiar de e mare hărmălaie, a venit să se împărtăşească şi să-şi ceară iertare
vânzătorii de vise,
Căci de îmi iese cum socot, pentru cele făptuite. De aceea am petrecut-o pe
vânzătorii de ţară,
Ori iau bănuţi, ori iau bătaie... ultimul drum. nu eşti tentat
Bine-bine, de asta am scăpat, dar ce mă fac de Cetatea Dreptăţii,
Satul Măgurele de căpuşele cu două picioare? nici de aerul sfânt
Află-acum şi cei mai mici al libertăţii,
Tot ce noi de-o viaţă ştim: *** înghiţi deconspirat
Măgurele-s dealuri mici Mulţi tovărăşei de-ai noştri cred la modul pelinul realităţii.
Ce-au dat muntele Efim! serios că democraţia e la braţ cu sloganul: „Să Ridică măcar o dată
fie interzisă orice interzicere!” ochii spre soare
*** să vezi ce mai fac
Florina DINESCU,
– Ce te miri aşa, moş Ioane? şi alte popoare.
Ploieşti, România
Prima dată am auzit că omul poate fi atât Tadeu NAGACEVSCHI
lui Cupidon
de leneş!
ARZ-O FOCUL, DRAGOSTE! – De cine zici? Respect
– De Măriuca lui Anton Brusture. I-au Poveţe tata îmi dădea;
miresuică drăguţă cum n-ai mai văzut nici doua citesc: „Doamne trecute prin ciurul şi în odaia asta strâmtă îmi răsăriră în ochi mâncat, bre, moliile bluziţa aşa cum era îm- Să fiu un soţ cu capul sus,
în filme, nu! vieţii, divorţate şi cu practică conjugală”. două uşi inscripţionate. Prima uşă mă aten- brăcată. Azi însurat, soţia mea
La ghişeul casieriei o domnişoară fru- Mă umflă râsul: „Ce-s prost să mă îngur- ţiona că dincolo mă aşteaptă tartoriţe fo- *** Mă ţine sus şi... ei supus.
moasă, dezbrăcată până la ispită, cu siluetă luiesc cu una din astea avan practicate! coase, alintate, care preferă să cânte ele în – Ilenuţo, parcă erai dusă la sanatoriu. De
de libelulă îmi zimbi amuzantă, murmu- Vreau una tinerică, care să deprindă de la casă, iar bărbaţii să le poarte în braţe, cea ce te-ai întors aşa repede?
Conformism
rând mieros: mine practica” şi împing uşa unde mă aş- de-a doua uşă îmi destăinuia că acolo am Am păcătuit în lumea asta,
– Dacă n-ai cu cine te odihni. Numai moş- Şi mă mir că m-a răbdat nevasta,
– Numai cinci sute de lei... teaptă fetele fragede. Numai că în cămeruţa să-mi găsesc fata care are să mi se închi-
negi. Dar ca să ajung şi eu în rai,
Cu mâinile tremurânde număram băne-
tul, dar de ici conturam cu ochii talia ca-
scundă dau din nou de două uşi: „Fete har-
nice, ţin casa în curăţenie, prepară bucate
ne ca unui zeu şi are să mă iubească toată
viaţa. Năucit de atâtea căutări, eu mă reped
d e satiră Mă ţin cu dinții de ea scai.
sieriţei, făcându-mi socoteală: „Heh! Te-aş
pieţi pe tine că aman ameţitoare mai eşti!
Ce lung te-aş mai osteni în nopţile din luna
la comandă”, pe cealaltă inscripţia glăsuia:
„Fete manierate, preferă să aibă în casă
servitoare-menajere”. Cred că v-aţi dat
spre cea de-a doua uşă şi... nimeresc afară
în stradă, cum ar veni, de partea opusă a ca-
sei misterioase. În pragul modest amenajat n ă şi De pus la icoană
Nu mă plâng c-o duc în spate
i
de miere... Dar las’că poate mă paşte no- seama – am ales prima uşă, doar n-am să mă aştepta pajul cu scurteică roşie. El îmi Şi că-mi este soacra rea;
Pa g
um
rocul să-mi aleg una şi mai şi...”. Mulţu- mă încurc cu o ţâfnoasă. zâmbi distrat, înmânându-mi o cutie roz le- Ea e-o rară bunătate,
mit că obţinusem liber la crăiţele visătoare Dar, spre mirarea mea, şi în această ca- gată frumos într-o fundiţă sidefie. Că nici Dumnezeu n-o ia.
or
de nopţi cu iubire, pornesc ţanţoş spre uşa meră m-au surprins două uşi cu inscripţii- – S-o deschizi acasă, mă sfătui slujito-
enormă cu mâner butucănos pe care tipul le respective: „Doamne şi domnişoare cu rul matrimonial şi dispăru ca o stafie după Raţiune
cu pieptar stacojiu mi-o deschise, poclonin- zestre bună: apartament, maşină, vilă” şi uşa solidă. Soaţa mea e om cu cap,
du-se cuviincios: pe alta: „Doamne şi domnişoare cu zestre Eu n-am mai răbdat să duc surpriza Mă conving când merg la târg.
– În prima cameră vei da de două uşi cu modestă, dar mărinimoase, bune la su- acasă, am desfăcut pe loc cutia, de unde Eu scot banii din ciorap,
afişele respective. Alege singur pe care s-o flet”. Bineînţeles, m-am repezit la uşa cu scosesem la lumină o oglindă scânteietoa- Ea-i consumă tot cu sârg.
deschizi, mă îndrumă tipul şi îmi ură succes mirese bogate, că nu mă cheamă Ghiţă. re cu efigia lui Cupidon şi un bileţel scris
în tocmeala cu aleasa inimii. Apropo, prietenul meu, Ghiţă, s-a însurat cu litere mari de tipar: „Stimabile, data Ion CUZUIOC
Într-adevăr, în încăperea raportată des- de vreo câteva ori aşa la nimereală şi l-au viitoare dacă te vei încumeta să-ţi alegi
copăr două uşi incrustate cu figuri din le- umplut copiii de nu vede pe unde calcă. la noi mireasă, mai întâi uită-te atent în Parodii amicale
gendele populare. Pe una era scris: „Soţii Mai zilele trecute a plecat, sărmanul, la oglindă. Semnat: C U P I D O N”.
credincioase până la moarte”, iar pe cea- lucru în Spania, pe un şantier de construc- De ciudă şi necaz am scuipat zgomotos Fii cuminte!
laltă: „Soţii uşuratice. Divorţ la prima ce- ţie, cu gândul să sclipuiască ceva gologani în rondul cu flori, abandonând tot acolo, pe
rere”. „E-he, mă dumiresc eu, de uşuratice europeni, poate scapă de sărăcie. Compă- banca din preajmă, cutia cu oglinda afurisi- „Nu vă-mbulziţi, muriţi cum se cuvine,
n-am nevoie” şi deschid uşa unde s-au dosit timindu-mi în sine prietenul-constructor, tă şi, scărpinându-mi îndesat pleşcăciunea, Fabule de azi Respectuos menţineţi rânduiala”.
soţiile fidele. Intru, dar iarăşi dau de două eu deja zgâriam la uşa cu mamzele bogate, am pornit hâţânat spre casă... Iulian FILIP
uşi – pe una este inscripţionat: „Domnişoa- planând parcă într-un vis feeric la volanul JDERUL, SĂRACUL ŞI BOIERUL
re tinere, fără experienţă de viaţă”, pe a unui Mercedes sau Porsche luxos. Dar... Andrei MOROŞANU Ieri l-am văzut pe un vecin –
Un jder se oploşise într-o şură, Stătea la rând cam pe la coadă –
Într-o ogradă mică şi săracă, Şi el mi-a spus într-un suspin
Aforisme Anunţuri curioase Învecinată cu boierul cel mai mare, Că stă la rând ca să moară.
Surâsuri migdalate * Prefer apartament cu ve-
Care avea şi oi, şi cai şi vacă.
L-am scos din rând şi-i zic: „Vecine!
• De pe unele frunţi şi muşte- • Oedip ţipa la zei. Noi – unii Şi mai avea boierul păsări multe, Nu te prosti şi fii cuminte,
dere spre viitor.
le pleacă dezamăgite. la alţii. Că numărul nici nu le mai ştia, Că morţii nu-i este de tine,
• Dintre milioanele de turişti • Unii devin nimic după moar- * Vând rochie de mirea- Dar de zgârcit şi rău îi merse vestea,
Te rog să ţii tu asta minte.
care vizitează Pisa, numai cei te. Alţii – mult mai devreme. să… nefolosită. Că toată lumea-n sat îl ocolea.
care se vor prăbuşi odată cu tur- • O fi porcul prost, dar ce cre- * Cumpăraţi cizme de pie-
Şi să-ţi mai spun încă un gând:
nul vor rămîne celebri. ier delicios are!
le de dame. Şi când plecă tot satul la culcare, Ştii cât costă un sicriu?
• Declaraţiile de dragoste au • Nu e bărbat acela care pă- Porni şi jderul nostru la vânat, Nu te așeza la rând,
* Procuraţi haine gata
populat planeta. Cele de război o cătuieşte refuzînd o femeie fru- Să facă ordine-n găini şi prin cuibare, Mai ieftin e să rămâi viu!”
depopulează. moasă. pentru bărbaţi de lână. În curtea boierească, pe-nserat.
• O, dacă zerourile ar fi rămas • Poezia poate face dintr-un * Nu lăsaţi pantofii în faţa Gheorghe TROPOŢEL,
numai în matematică! instinct o aripă dc curcubeu. uşii de la intrare că… poate să Şi după ce mâncă pe săturate, or. Bălţi
• Ce păcat că luciditatea nu • Au existat destule muze În mintea lui de jder, ce îi veni?
vi-i cureţe.
are aripi! care i-au ajutat pe poeţi să uras- Găina strangulată şi pe moarte
• Primele arme utilizate de că femeia. * Vă oferim ouă de găini Săracului în prag i-o târâi...
femei împotriva bărbatului au • Pentru bărbaţii trecuţi de şi de curcani.
fost: mărul şi, după cîtva timp, o anumită vîrstă, infidelitatea Şi omul cel sărac îşi dete seama
făcăleţul. conjugală devine un ideal de Că are jderul în ograda lui
• Nimeni nu ne-a putut defri- neatins.
Ion TOFAN,
Şi, cum era cinstit, se duse-n grabă
şa munţii de doine. Vasile GHICA pensionar din Chişinău Să-i povestească tot boierului.
Dar când boierul îl văzu pe om la poartă,
Nenorocirea BANCURI DE LA MEDICI Motive de tristeţe Liră pentru satiră Îşi asmuţă şi câinii după el.
Un pacient vine De teamă c-a venit după pomană,
prost dispus la medic şi-i Progres O imagine frumoasă – Roluri-care mai de care, Îl alungă pe cel sărac, ca un mişel.
relatează: Tot românul e poet! Cine, câte poate duce –
– Auziţi ce-a putut să mi În cabinetul medicului Dar aud şi note false, Presurăm mierea cu sare Şi-atunci săracul se întoarse-acasă,
pătrunde un bărbat având Când dezghioc acest subiect. Şi dansăm pe sfânta cruce...
se întâmple. Plecăm de-aca- Peni găina şi o puse-n oală
să în trei, nevasta, soacra şi genunchiul bandajat. Şchio- Şi îşi hrăni nevasta şi copiii,
Multă-multă poezie Şi la praznic, când se strâng
eu. Ajungem în parc. Acolo pătând, el se aşază cu mare Fără să dea la nimeni socoteală.
Dus-a Prutul vălurând, Rar poet care cuvântă –
soacra alunecă pe o coajă de greutate. Medicul îi întrea-
Ca să ţină-n armonie „La un colţ de masă plâng, Iar cel boier, plângându-se, prin lume,
banană şi cade lată. bă:
Malul drept cu malul stâng. La alt colţ de masă cântă”... De-a jderului cruzime povestea DODONIADA
– Pentru Dumnezeu! – Vă doare tot aşa de
Şi despre cum, adeseori, în noapte,
– Staţi că mai urmează. tare genunchiul stâng? Pe acest picior de plai, Când în pieţe curge vinul. Câte o puică tânără pierdea... Certuri la Ministerul Apărării
Se răstoarnă de pe asfalt şi – Mai rău ca înainte... Cum 1-a botezat poetul, Şi la vorbe se întartă,
cade în lac. – Îţi recomand comprese Zare n-a rămas de rai, Vin de-acolo ca blajinul Iar omul cel sărac primea pomana
– Îngrozitor! calde... Căci s-a măcinat cu-ncetul... Care-a fost şi el la teatru... La Ministerul Apărării, Pavel Voi-
Adusă-n prag de jderul înţelept.
– Dar abia acum urmea- – Cum? Calde? Ultima cu, noul ministru și consilier al lui Do-
Şi când hrănea copiii lui cu zeamă,
ză poanta. Cu chiu, cu vai, oară mi-aţi prescris com- Moldovenii de-altădată, Iar de iau în mână pietre – Îi mulţumea lui Dumnezeu cel bun don, a fost ofensat, de fostul ministru
o trag afară. Atunci îmi dau prese reci ca gheaţa, iar Alintaţi de poezie, Cu-ndârjire. inspirat – şi drept... Eugen Sturza, înainte ca acesta să plece
seama că de spaimă şi-a pier- acum?... Au urmaşi lângă-o covată Fac inscripţie pe... trepte din funcție, care l-a numit „ploșniță”.
Voicu și-a trimis un secundant la
dut graiul. E mută, domnule – Dar ce-ţi închipui că Ce aduce-a sărăcie. Şi trec...în anonimat... Morala:
doctor, mută ca un peşte. de atunci nu s-a făcut niciun Când oameni sunt cu inima de piatră, Sturza ca să-l anunțe:
pas înainte în ştiinţa medi- Iar la mese, pe-nserat, Iată-aşa trăim, cu-ncetul... Se-ntâmplă Dumnezeu să ne arate – Domnule, l-ați jignit pe ministrul
– Ce nenorocire!
Nu-s poeţi cu ochii trişti, Eu nici nu trăiesc, exist, Că-n inima sălbatică şi crudă Apărării, zicându-i ploșniță. El vă pro-
– Da, dar o nenorocire nu cală?!
Toţi s-au recalificat, Căci zicea cândva poetul: Există mult mai multă bunătate... voacă la duel. Ce arme preferați?
vine niciodată de una singu- Selecție:
Devenind deja artişti... Tristă-i viaţa de artist... – Insecticidul.
ră. Acum vorbeşte din nou... Teodor POPOVICI Petru IACOB Diana SAVA DARANUŢA
Telefoane: Redactor-şef: Nicolae DABIJA
Secretar general de redacţie: Raisa CIOBANU
„Această publicaţie a fost tipărită cu sprijinul Redactor-şef: 022.23.82.l7, 022.2l.02.l2.
Ministerului pentru Românii de Pretutindeni”: Secretar general de redacţie: 022.2l.02.l2.
www.mprp.gov.ro. „Conţinutul acestei publicaţii Publicistică şi informaţie: Andrei MOROŞANU, Elena TAMAZLÂCARU,
Secţia literatură, stilizator, fotoreporter:
nu reprezintă poziţia oficială a Ministerului pen- 022.23.82.l6. Aleutina SARAGIU; Literatură: Nina JOSU; Arte: Doina DOBZEU; Cultură:
tru Românii de Pretutindeni”. Iulius POPA; Stilizator: Valentin GUŢU; Machetare şi design: Andrei
Publicistica: 022.23.85.46
e-mail: literaturasiarta1954@gmail.com DORGAN; Ilustrator: Leonid POPESCU; Contabil: Ludmila LARE; Corector:
http://www.literaturasiarta.md/ Ana SURDU; Fotoreporter: Victor LAVRIC.