SĂPTĂMÂNAL AL SCRIITORILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

JOI, 18 iulie 2019. FONDAT LA 3 OCTOMBRIE 1954

NR. 28 (3853)

LA EST DE VEST PUBLICAŢIE DE LIMBA ROMÂNĂ

Iuliu CÂRCHELAN
MODEL
ŞTEFAN
DE PROFESIONALISM CEL MARE
Îmi amintesc de un reportaj televizat de la începutul anilor ʼ90.
Jurnaliştii unei televiziuni dintr-o ţară scandinavă au aflat primii că un
concetăţean de-al lor fusese desemnat laureat al Premiului Nobel din acel an.
Imediat grupul de filmare s-a deplasat către instituţia ştiinţifică unde lu-
ŞI SFÂNT
cra, ca să-l anunţe pe câştigător. În zori de zi şi-n fapt de seară
Acesta, deşi era oră târzie, a fost găsit în laboratoarele sale, preocupat La Putna clopotele bat
de cercetările care durau ani şi ani de zile, înconjurat de colegi de-ai săi de Să ne-amintească iar şi iară
diferite vârste. De Ştefan-Vodă, brav bărbat.
– Mult stimate consângean! i s-a adresat unul dintre reporteri. Acum câ-
teva clipe s-a anunţat că dumneavoastră sunteţi laureat al Premiului Nobel De Ştefan-Sfântul, Domn cel Mare,
în domeniul fizicii! Care-a salvat neamul creştin,
Reacţia proaspătului laureat însă a fost neaşteptată. În loc să se bucure, să Luptând cu hoardele barbare
ţopăie fericit, el a întrebat: La Lipnic, Podu-Halt, Cosmin!
– Eu? Daʼ de ce eu?
Şi după o pauză a adăugat:
Cu-aleasă dragoste de ţară
– Sunt atâţia colegi alături de care am muncit umăr la umăr ani de zile! Ei
Şi cu credinţa-n Dumnezeu
îl merită mai mult decât mine.
El, din hotară în hotară,
Savantul reprezenta o echipă, chiar dacă era inima ei, o comunitate de
Scut de-apărare-a fost mereu
cercetători, un laborator care obţinuse rezultate recunoscute acum pe plan
internaţional şi era stânjenit de faptul că numele lui fusese rupt de contextul
celorlalte nume, ale căror merite şi eforturi, aşa considera el, erau la fel de Pentru popor, pământ, dreptate,
importante, de aceea a repetat întrebarea: Pentru maternul dulce grai,
În satul Brânza, localitate de baştină a academicianului Ion Bostan, la iniţiativa distinsului savant a fost inaugurat
– De ce eu? Centrul Naţional de Tehnologii Spaţiale, unic în republică Lăsându-ne cu glas de moarte
Acest exemplu de modestie al cercetătorului de geniu mi-a amintit de Stăpâni pe strămoşescul plai.
savantul Ion Bostan, mai cunoscut în lume ca la el acasă, care, atunci când a
fost anunţat că a fost ales membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte
de la Salzburg (Austria), una din cele mai importante din lume, a avut apro- ACAD. ION BOSTAN – 16 iulie 2019

ximativ aceeaşi reacţie mirată: La firul ierbii

– Eu? N-aţi greşit cumva? Am colegi care merită mai mult decât mine.
UN INGINER DE LA DUMNEZEU
Una dintre calităţile savantului Ion Bostan e că a ştiut să promoveze de-o
viaţă ceea ce se numeşte spiritul de echipă. De aceea, bănuiesc, distinsul
nostru compatriot a fost mai degrabă descumpănit de faptul că conducerea
În primul deceniu al acestui secol am
iniţiat o colaborare fructuoasă cu Institu-
Academiei vieneze l-a evidenţiat anume pe Domnia Sa.
În sala de festivităţi a Universităţii din Salzburg, la 2 martie 2019, când
tul de Cercetări ELIRI, eforturile comune
având scopul de a integra un număr cât
mai mare de nanofire semiconductoare în-
s-au desfăşurat lucrările Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte, unde s-a
anunţat că sunt prezenţi savanţi de pe cinci continente, inclusiv 32 de lau-
reaţi ai Premiului Nobel, atunci când a fost rostit numele proaspătului titular
tr-o fibră optică. O dată la două săptămâni
organizam mese rotunde, unde discutam
diferite concepte de integrare a nanofirelor
al înaltului For Ştiinţific, sala l-a aplaudat ca pe un bun cunoscut. Semn că
şi perspectivele de utilizare a lor. În decur-
acest nume – Ion Bostan – le era unul familiar. sul acestor întrevederi am aflat că o soluţie
Ion Bostan e un fiu de ţăran din sudul republicii şi, ca oricărui fecior al tehnică pentru obţinerea microfirelor în în-
satelor noastre, îi este propriu cultul muncii. veliş de sticlă a fost propusă cu mai mulţi
Dar Domnia Sa a redat societăţii noastre şi cultul pentru ştiinţă. ani în urmă de acad. Ion Bostan, pe atunci
Republica Moldova e o ţară cunoscută în lume şi prin nume de savanţi: doctor în ştiinţe tehnice. Mai mult chiar,
Ion Tighineanu, Mihai Cimpoi, Grigore Belostecinic, Eugen Doga, Aurelian viitorul academician a elaborat şi echipa-
Gulea, Teodor Furdui, Vadim Hotineanu, Gheorghe Mustea, Tudor Lupaşcu, mentul respectiv, realizând ideea novatoare
Ion Toderaş, Boris Găină, Vasile Micu, Gheorghe Paladi, Gheorghe Ţâbârnă, în metal, ceea ce a fost de un bun augur
Stanislav Groppa, Gheorghe Ghidirim, Eva Gudumac, Andrei Palii, Mircea pentru activitatea Institutului ELIRI. „Aca-
Bologa, Constantin Gaindric, Alexandru Roşca, Gheorghe Rusnac, Valeriu demicianul Ion Bostan este un inginer de la
Dumnezeu”, mi-a mărturisit într-o discuţie
Rudic ş.a.
regretatul director al Institutului ELIRI,
Ca şi mulţi dintre colegii săi, Ion Bostan n-a urmărit prin descoperirile doctorul în ştiinţe tehnice Efim Badinter.
şi inovaţiile sale să-şi facă numele cât mai cunoscut sau spre a se îmbogăţi Pe acad. Ion Bostan l-am cunoscut ime-
material, cum se întâmplă cu oameni de valoarea sa, ci – pentru a deveni util diat ce a devenit rector al UTM, iar după o
cât mai multor oameni. perioadă de timp, în mai 1998, mi-a propus
Ştiaţi că celebrul aparat pentru osteosinteza fracturilor osoase numit Eli- să vin în echipa de conducere a Universi-
zarov e creat de concetăţeanul nostru Ion Bostan, căruia la sfârşitul anilor tăţii în calitate de prorector pentru ştiinţă.
ʼ80 i s-a plătit pentru o descoperire epocală un onorariu de 200 de ruble, Conlucrarea noastră a facilitat promovarea
ca astăzi acesta să aducă anual venituri de milioane statului rus?! Că multe unor proiecte importante pentru Republica
dintre aparatele performante cosmice şi militare ale Federaţiei Ruse aparţin, Moldova, cum ar fi crearea infrastructurii
ca realizare, lui Ion Bostan şi altor savanţi de la Universitatea Tehnică a electronice RENAM – umbrelă tehnolo-
gică informaţională pentru universităţi şi
Moldovei?
institute de cercetare. Peste câţiva ani, în
Ion Bostan şi echipa sa de profesionişti a făcut din Universitatea Tehnică 2001-2002, cu susţinerea rectorului, am re-
una din cele mai bune instituţii de învăţământ de pe continent, un adevărat uşit să fondez Centrul Naţional de Studiu
templu al ştiinţei. Dar şi un centru al culturii. şi Testare a Materialelor, care cu anii s-a
De 14 ani aici se desfăşoară Simpozionul Internaţional „Ştiinţe exacte şi transformat în locomotiva dezvoltării na-
mai puţin exacte. Cucuteni-5000”, la care participă cercetători, oameni de notehnologiilor în Republica Moldova.
ştiinţă şi cultură notorii de pe întreg mapamondul. În 2004, împreună cu acad. Ion Bos-
La lucrările de acum doi ani unul dintre invitaţi, ilustrul poet şi medic tan, am întreprins o vizită de documentare
brazilian Jozé Eduardo Degrazia, a ţinut să sublinieze: la câteva universităţi din SUA şi Canada.
– O instituţie de învăţământ care organizează un simpozion ca acesta e Anume peste ocean, departe de casă, am
mai mult decât o universitate, e o academie, iar domnul rector Ion Bostan, avut posibilitatea să discutăm mai mul-
te aspecte ce ţin de dezvoltarea ştiinţei şi
prin susţinerea şi perpetuarea lui, e ca şi cum şi-ar ridica o statuie în timpul
pregătirea cadrelor tinere în Republica
vieţii.
Moldova, perspective de implementare a
Ion Bostan şi-a înălţat mai multe statui: ale competenţei, ale omeniei, ale
tenacităţii, ale studiului, ale patriotismului.
rezultatelor ştiinţifice, beneficiile care sunt
generate de colaborările internaţionale etc.
Rectorul Bostan demonstra un spirit de
observaţie formidabil şi, fiind inspirat de
cele văzute peste ocean, a revenit acasă,
unde cu timpul, la iniţiativa şi sub condu-
cerea sa, au fost create mai multe bijuterii
arhitecturale, cum ar fi parcul Universită-
ţii Tehnice din sectorul Râşcani. Este un
adevărat muzeu al tehnicii, iar cu timpul
în scuarul respectiv au fost construite şi
un observator astronomic, un planetariu,
trei sisteme eoliene etc. De remarcat că nu
numai studenţii de la UTM sunt încântaţi
de acest parc, dar şi mulţi orăşeni, vizitând
parcul UTM împreună cu copiii şi chiar cu
întreaga familie.
La initiativa academicianului Ion Bostan
a fost creat şi Centrul de Tehnologii Spaţiale
în cadrul Universităţii Tehnice a Moldovei.
Printre activităţile Centrului se regăseşte şi
lansarea în spaţiu a primului satelit al Re-
publicii Moldova. Fără îndoială că realiza-
rea acestui deziderat va îmbunătăţi calitatea
studiilor la specialităţile cu profil ingineresc
şi va face aceste specialităţi mai atracti-
ve pentru tinerii studioşi. Este un exemplu
elocvent de creare a capacităţilor într-un
domeniu prestigios şi modern, focalizat pe
utilizarea tehnologiilor spaţiale.
Academicianul Bostan a fost şi este un
promotor al inovaţiilor în inginerie, fie că e
vorba de implementarea inovaţiilor la Uni-
versitatea Tehnică sau de implementarea
lor la scară naţională. Cu sprijinul Societă-
ţii Fizicienilor din Republica Moldova, îm-
preună cu colegii săi a elaborat un Pendul
Foucault în cadrul Anului Internaţional al
Fizicii, care este considerat drept o carte de
vizită a Universităţii Tehnice a Republicii
Moldova. Savantul nu uită şi de sudul re-
publicii, în particular de satul său de başti-
nă, Brânza, din raionul Cahul, unde recent
a fost inaugurat primul planetariu din re-
giune, acesta fiind amplasat în incinta Li-
ceului Teoretic „Academician Ion Bostan”.
Ingineria este pentru academicianul
Bostan mai mult decât o profesie, este o
mare pasiune. A elaborat şi a dezvoltat baze-
le teoretice ale transmisiilor planetare pre-
cesionale, invenţie de pionierat, care a atras
importante finanţări extrabugetare şi care
şi-a găsit aplicabilitatea în multe agregate
mecanice realizate în cadrul Universităţii
Tehnice a Moldovei, inclusiv în agregate
eoliene şi mini-hidrocentrale. Diversitatea
aspectelor tehnice ce ţin de realizarea trans-
misiilor planetare precesionale a rezultat în
promovarea multor zeci de brevete de in-
venţie, a stat la baza pregătirii cadrelor tine-
re prin masterat şi doctorat, studenţii având
posibilitatea de a participa la realizarea unor
proiecte inginereşti de anvergură, cu un în-
alt conţinut ştiinţific şi tehnologic.
În virtutea funcţiilor ocupate am fost
mulţi ani în interacţiune permanentă cu
dl acad. Bostan fie în cadrul activităţilor
Adunării Generale a AŞM, Consiliului Su-
prem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehno-
logică, Colegiului Ministerului Educaţiei
sau în cadrul realizării unor programe de
stat. Savant notoriu, cu o bogată experienţă
acumulată în decursul vieţii, întotdeauna
pătrunde adânc în esenţa problemelor abor-
date şi vine cu propuneri constructive, con-
tribuind astfel la soluţionarea problemelor
cu care se confruntă comunitatea academi-
că. Fiind un lider recunoscut în domeniul
ingineriei mecanice, un cercetător de forţă
care se bucură de stimă şi apreciere la sca-
ră naţională şi internaţională, un mentor de
excelenţă, acad. Ion Bostan are toate capa-
cităţile pentru a păstra rolul de locomotivă
în domeniul său de activitate încă mulţi ani
înainte, întru prosperarea ştiinţei şi a repu-
blicii noastre. La mulţi ani, stimate domnu-
le acad. Ion Bostan, cu sănătate şi succes în
toate iniţiativele şi proiectele Dvs.!
Acad. Ion TIGHINEANU,
Preşedinte al Academiei
de Ştiinţe a Republicii Moldova
Cei care
străpung
cerul
În copilărie îmi
amintesc de nişte
femei care aveau
obiceiul de a sta
toată ziua pe scau-
nul din faţa blocu-
lui. Într-o zi a oprit
în dreptul lor o ma-
şină mare şi nişte
tineri au început să care-n ea mobilă şi
tot felul de lucruri, semn că cineva se
mută. Una dintre ele se tot mira, pentru
că toate lucrurile pe care le duceau acei
tineri semănau cu ale ei:
– Uite şi televizor ca al meu, şi mo-
bilă ca a mea...
Seara, când a intrat în casă, femeia a
găsit apartamentul gol. Una dintre ve-
cina o certa:
– Ei, şi cum nu ţi-ai dat seama că
erau lucrurile tale?
– M-am gândit eu, dar apoi mi-am
zis că oricum îmi fac un bine pentru că
în scurt timp urmează să mă mut şi eu.
Vecina n-a mai aflat unde urma să
se mute bătrâna care nu mai avea nicio
rudă în viaţă şi nici posibilitatea să se
mute-n altă parte, decât atunci când a
găsit-o, la câteva zile de la această în-
tâmplare, fără viaţă. Se vede că bătrâ-
na ştia deja că nu va mai avea nevoie
de toate acele lucruri agonisite o viaţă.
Dar această întâmplare mi-a amintit
de bunica tatălui meu – Ana Dabija.
Aceasta şi-a rugat într-o zi fiicele să o
ducă-n casa mare şi să-i arate cu ce o
vor îmbrăca în ultima ei zi.
S-a îmbrăcat în hainele pregătite şi

Declaraţie de susţinere
Zilele trecute el a inaugurat la Brânza, satul lui de baştină, Centrul Naţio- apoi le-a întrebat unde o vor pune. Aşe-
nal „Tehnologii spaţiale” şi un Planetariu, unic în republică. zându-se acolo, le-a cerut şi o lumâna-
Savantul nu ştie să vorbească despre sine: „Eu? De ce eu?!” El lasă să re, ca să se asigure că sunt lumânări
vorbească despre sine faptele sale, invenţiile sale, visurile sale realizate, Susţinem Apelul grupului de protestatari care au declarat greva în casă. Apoi le-a rugat să-i aprindă
echipa sa, care, de fapt, e tot el. foamei şi solicită suspendarea din funcţia de Preşedinte al Republicii lumânarea ca să vadă dacă nu lipsesc
Model de profesionalism, om de omenie, exemplu de curaj intelectual, chibriturile. Le-a întrebat cum îi stă ba-
Moldova a oligarhului Igor Dodon şi urmărirea penală a acestuia pe
savant care în tot ce face este mereu el însuşi. Acesta e Ion Bostan, contem- ticul şi după ce s-a asigurat că toate-s
motiv de trădare de Patrie, spionaj în favoarea Federaţiei Ruse, impli-
aşa cum trebuie, le-a spus fetelor că-i
poranul nostru, care înţelege să dea un sens superior vieţii sale. care în furtul miliardului ş.a.
un pic obosită şi ar vrea să doarmă. Dar
Şi ne bucurăm! În numele Libertăţii omului, al Democraţiei şi al realizării vecto- lumânarea n-a stins-o şi nici ea nu s-a
Nicolae DABIJA rului proeuropean al Republicii Moldova, îndemnăm atât cetăţenii din mai trezit.
republică, cât şi pe cei din diaspora, implicaţi sau neimplicaţi politic, Se vede că aceşti oameni care-şi cu-
Vara în câmp.
să se unească într-un front comun, care să ducă la demisia lui Igor nosc şi ziua, şi ceasul, sunt oameni că-
Dodon din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, urmând şi să rora nu le poţi explica cum să iubească.
,,Nu avem voie să fim spectatori la ce ni se întâmplă” fie condamnat penal ca trădător de patrie. Acest număr este ilustrat
cu lucrările artistului plastic
Şi cu simplitatea lor ştiu să străpungă
cerul...
Mişcarea „Sfatul Țării-2”
Dan Puric 10. 07. 2019
Valentina Brâncoveanu Doina DABIJA
 2 Literatura şi arta Nr. 28 (3853), 18 iulie 2019

Istoria care nu se uită

Copiii fără copilărie DESTINE TRAGICE

Au trecut deja 78 de ani
de la primul val de deportări
din 13 iunie 1941, dar parcă
văd şi azi acele evenimente
tragice din viaţa noastră: cum
ne-au scos cu forţa din cuibul
părintesc, cum ne-au despăr-
ţit de taţi, cum ne-au dus cu sila la gara Floreşti şi ne-
au zăvorât în vagoane pentru vite, fără WC, în condiţii
mizerabile, ca pe nişte criminali. Aşa flămânzi şi înse-
taţi, am suportat câteva săptămâni de drum, până când
am ajuns la locul de destinaţie. Se zicea că fuseserăm
duşi acolo pe vecie în „raiul” imperiului roşu. Aşa am
suferit foame, frig de până la 40-50 de grade ani mulţi,
am fost condamnaţi la muncă silnică, umilinţă, discri-
minare. Nici nu vă imaginaţi în ce chinuri mureau ba-
sarabenii noştri nevinovaţi, mai ales copiii.
Tineretul de azi trebuie să ştie prin ce calvar au
trecut copiii de vârsta lor în perioada regimului comu-
nist stalinist de ocupaţie, să ştie cum s-au desfăşurat
deportările din Basarabia.
Condamnaţi la puşcărie fără temei în ’41 au fost
toţi taţii noştri, izolaţi de famili şi duşi la chinuri şi
moarte în gulagul din Ivdel, regiunea Sverdlovsk, fa-
miliile rămânând fără sprijin şi ajutor, iar sărmanele
mame nu ştiau cum să ne potolească foamea, cum să
ne încălzească trupul, cum să ne salveze de moarte...
Trăiam într-o mizerie nemaipomenită: câte 16-18 su-
flete în camere din barăci, fiecăruia revenindu-i câte
un metru pătrat (mai puţin decât în mormânt). Dor-
meam pe nişte priciuri din scândură, acoperite cu pu-
ţine paie. Nu aveam nici din ce şi în ce să fierbem o
supă rară, pentru că nu ne-au dat voie să luăm de acasă
nimic. De toate bunurile noastre s-au folosit acei care
n-au muncit ca să aibă.
Eram martoră când soţia fostului primar, Măria
Ghervas, îşi tăia părul lung şi frumos cu cuţitul – ne
umpluseră păduchii. O duceam de azi pe mâine, me-
reu flămânzi, istoviţi. Porţia de pâine pe zi pentru copii
era de 200 de grame, iar pentru mamele noastre – de
400 de grame, pentru că ele erau obligate să munceas-
că din greu pentru nimic în colhoz. Mama mea mai
lucra la orfelinatul din sat în calitate de dădacă, fiindcă
ştia limba rusă, şi primea salariu de 15 ruble pe
lună, dar o căldare de cartofi costa 30 de ruble.
Iată ce viaţă duceau deportaţii în ’41!
Îmi amintesc de primăvara lui ’42. Cum se
topise zăpada şi prinse a se dezgheţa pământul,
noi, copiii deportaţi de atunci, ieşeam în carto-
făria de anul trecut a colhozului, răscolind pă-
mântul ud şi rece ca gheaţa, în care găseam сâte
un cartof rămas în pământ. Îi aduceam „acasă”,
îi spălam şi-i curăţam de partea putredă, îi pi-
sam, amestecându-i cu un pic de făină ca vai
de ea şi cu nişte buruieni, care abia răsăreau din
pământ. Din acest aluat făceam un fel de turte,
pe care le coceam pe plită, de unde venea un
fum înecăcios şi miros de turte arse. Dar nici
acelea nu ajungeau pentru toţi.
Iernile pe atunci în Siberia erau foarte ge-
roase (încă nu începuse încălzirea globală),
cu nopţi lungi şi zile scurte. Îmi amintesc că mama a
cumpărat de la o rusoaică nişte pâslari vechi, mari şi
rupţi în călcâie, i-a peticit ca să nu intre omătul în ei şi
eu cu fratele meu, înfăşurându-ne picioarele cu nişte
cârpe, pe rând, îi încălţam când ne duceam la pădure
după lemnişoare şi vreascuri sau la râu după apă din
copcă, căci în fântâni apa îngheţa.
Seara la gura sobei, făcută de mama mea şi tanti
Anica Dubălaru, şedeam în genunchi pe podea şi pe
rând ne făceam lecţiile la lumina licărindă a focului
din sobă, pentru că nu aveam nici masă, nici gaz lichid
pentru lampă, nici ulei măcar pentru opaiţ. Scriam cu
cioturi de creioane aruncate de copiii ruşi, sau cu pene
de gâscă găsite în drum, cu cerneală din finingine pe
foi din cărţi vechi sau gazete printre rânduri. Visam la
o zi luminoasă şi pentru noi: când vom face cândva
studii la şcoli de meserii sau superioare şi vom munci
conform profesiei alese...
Flămânzi şi istoviţi, eram parcă străvezii, cu gâtu-
rile lungi, cu mâinile şi picioarele subţiate ca fusele.
Mulţi copii şi adolescenţi deportaţi au murit în Siberia
în primii ani de foame, frig şi boli, pentru că nu aveau
unde se trata, nu aveau medicamente, nici bani, nici nu
aveau voie să se deplaseze undeva la vreun un spital.
Am scris despre ei în memoriile mele, dar aici aduc
nişte episoade din viaţa unor familii.
Îmi amintesc de familia Ion şi Ioana Călin din ju-
deţul Soroca. Aveau o fată, Valentina, şi trei feciori:
Mihail, cel mai mare, Ion şi Simion. În casă locuiam
mulţi, trăiam în mare mizerie. Ei locuiau în prima
cameră fără tindă. Când se deschidea uşa, gerul intra
brusc ca un val rece şi imediat se făcea frig. Familiile
cu copii mici se înghesuiau în camera din fund. Ionică
Călin s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi toată iarna a ză-
cut pe cuptor fără tratament, în condiţii insuportabile,
deoarece nu-l puteau duce 70 km la spitalul raional pe
un drum impracticabil.
Într-o noapte m-am trezit de plânsul mamelor
noastre şi de bocetul înăbuşit al mătuşii Ioana, al ma-
mei lui Ionică, căruia i-a dat sângele pe gură şi nas şi
s-a stins ca o lumânare. Peste un timp, de tuberculoză,
a murit şi sora lui, Valentina, de 17 ani...
În familia Matronei Manea (din Rubleniţa, So-
roca) erau 6 copii: Pavel, licean în cl. a VIII-a, Vera,
Eugenia, Valic, Arcaşa şi micuţul Ionel de câteva luni
(el a murit primul). Mureau de foame. Pe mama lor
o scoteau la lucru în colhoz şi iarna, la uscătoria de
cereale. Femeie timidă, nu vorbea ruseşte şi nu putea
să-şi descurce necazurile grele. Odată biata femeie a
luat un buzunar de grâu sau secară să le fiarbă copii-
lor, dar cineva a văzut-o şi a pârât-o preşedintelui (un
analfabet!), care a ameninţat-o că o va pedepsi foarte
sever. Femeia, de frică şi disperare, în trei zile a mu-
rit, lăsându-şi cei 5 copii orfani. Pavluşa s-a pornit cu
cerşitul prin nişte cătune apropiate şi s-a prăpădit fără
urmă. Cine ştie: o fi îngheţat undeva în drum sau l-a
sfâşiat vreo fiară..! Of!!! Învăţase la liceul de băieţi din
Soroca, îi plăcea limba şi literatura română şi poate ar
fi devenit un mare filolog, dar criminalii sovietici i-au
răpit copilăria şi, în fine, viaţa. Rămăsese numai volu-
mul lui Eminescu, pe care surioarele lui mi l-au dăruit
după reabilitare şi l-am adus acasă. Fetiţele, Vera şi
Jenea, de vreo 10-12 ani, s-au angajat la nişte rusoaice
să le dădăcească copiii pentru o porţie de mâncare, iar
pe Vali de 6 ani şi Arcadie de vreo 4 ani i-au dus la
un orfelinat pentru copii de condamnaţi. Cine ştie ce
destin au avut acei orfani?!
Familia Bărbieru din Soroca avea 4 copii: Vitalie,
licean în cl. a 10-a, Tanea, în cl. a 8-a, Mila, mai mică,
şi sugaciul Ionel, care a murit primul. Vitalie era în-
alt, dar atât de secătuit, slab şi neputincios, că-l clătina
vântul. Voia băiatul să câştige la prăşit măcar pentru
mâncare, dar rusoaicele nu-l angajau la muncă pentru
că nu putea munci fizic. S-a pornit şi el cu cerşitul şi
s-a prăpădit, ca şi Pavel Manea, fără urmă. A murit de
peritonită Tanea, peste câţiva ani a murit şi Mila. Ana
Bărbieru, după reabilitare, a revenit acasă să moară la
baştină, iar învăţătorul, domnul Bărbieru, a rămas pe
veci în gheţarul din Ivdel.
În familia Dubălaru din satul Parcani cei mai mari
copii, Sava şi Nina, erau căsătoriţi şi locuiau separat
de părinţi. Aşa că scăpaseră de deportare. În schimb,
fraţii lor, Valentina, Lida şi Afanasie, au avut parte de
acelaşi calvar groaznic al deportaţilor... Verişoara mea,
Valentina, era o fată drăguţă, bună la suflet şi foarte
capabilă, mai ales la matematică, dar şi sârguincioasă.
După moartea tiranului Stalin, ea reuşise să intre la
colegiul de bibliotecari din Tomsk. Dar nu avea fetiţa
haine şi încălţăminte călduroase pentru gerul de acolo.
Mama ei nu avea cu ce s-o ajute, „acasă” mai erau doi
copii. A răcit fata, dar frecventa lecţiile până când boa-
la a doborât-o. Tanti Anica, cu permisul comenduirii,
a adus-o acasă cu sania 150 km într-o stare gravă cu
pneumonie acută. În alte circumstanţe ar fi fost salva-
tă, dar ea, cu calificativul „duşman al poporului”, nu
avea dreptul la tratament de spital. Pe parcursul bolii
locuia cu toţi copiii într-o cameră. Nici nu ştiu cum de
nu s-au îmbolnăvit şi ceilalţi fraţi. Valea era mai mare
şi, până şi-a dat sufletul, îi ajuta să rezolve problemele,
căci copiii noştri nu ştiau de la început limba rusă şi le
venea greu să înţeleagă explicaţia învăţătoarei.
Scriu aceste rânduri şi plânsul mă sufocă! Prazni-
cul era un borş din varză îngheţată, fără nimic. Înain-
tea decesului ei, sora Valei, Lida, fratele ei Fenea şi
fratele meu, Mişa, tare i-au plâns de milă şi i-au cerut
ultima iertare. Cu o zi înainte de a muri, ea i-a spus
mamei mele, de la care am şi aflat această dureroasă
veste:
– Tanti Marusea, să vii azi mai devreme acasă, că
eu am să mor...
– Am să vin, Valea, dar tu n-ai să mori, îi răspunse
mama cu sufletul îndurerat şi a văzut cum Valea s-a
bucurat şi un pic de nădejde i-a licărit în ochi. A murit
a doua zi, iar mama mea a fost lângă ea până la ultima
suflare.
Tanti Anica a vândut covorul, pe care i l-au trimis
copiii de acasă, dar n-a putut s-o salveze.
După moartea călăului Stalin am re-
uşit şi eu să intru la un colegiu de ameli-
orare şi irigare a solurilor. Eu trăiam deja
în Tomsk şi-mi duceam crucea mea, cum
puteam. Dar măcar trăiam în cămin la cald
şi în curăţenie. Ca să-mi asigur existenţa,
în anii de studenţie donam la clinică lunar
câte 300-400-500 de mililitri de sânge.
În ultimul an de studii mă pregăteam
serios de susţinerea tezei de diplomă.
Cam prin noiembrie cineva bătu în uşa
camerei mele, întrebând de mine. Vizita
acelui necunoscut m-a speriat. Mi se luase
graiul!... Bărbatul mi-a zis:
– Nu te teme, îmbracă-te şi urmează-
mă.
Cum să nu te sperii, dacă ştii când
pleci, dar nu ştii dacă te vei întoarce?! Situaţie teribilă.
Securistul m-a condus la Comenduirea generală şi
m-a predat unui şef de la NKVD în etate, care m-a
interogat. Îmi părea că am stat în acel cabinet mare şi
întunecos o veşnicie! În sfârşit, anchetatorul mi-a în-
tins o foaie s-o citesc şi s-o iscălesc. Am semnat-o fără
s-o citesc, deoarece din cauza lacrimilor nu vedeam
nimic. Mi-a spus că de azi înainte sunt luată în eviden-
ţă şi voi fi obligată de două ori pe lună să mă prezint la
comenduirea de sector pentru înregistrare…
Până la reabilitare mai aveam de suferit încă opt
ani...
Elena ŞOIMU-POSTOLACHI,
deportată a regimului stalinist,
or. Floreşti
Am o întrebare pentru dodonişti
Pe la sfârşitul războiului a fi mare chiabur, duşman al po- Acum aş vrea să le pun doar
aveam numai opt ani, dar ţin porului. Băiatul cel mai mare al o singură întrebare lui Dodon
foarte bine minte cum hoardele „duşmanului”, Pavel, a încercat şi acoliţilor săi, aşa-zişi socia-
„eliberatoare” dăduseră buzna să fugă de răuvoitori, dar miliţi- lişti: „Ce vină purtau faţă de
în satul nostru Ciucur-Mingir de anul, care îi însoţea pe activiştii puterea criminală gospodarii
prin părţile Cimişliei. Mişunau noii puteri proletare, trase în di- satelor noastre, jefuiţi făţiş de
pe străzi ca nişte stăpânitori de recţia acestuia câteva focuri de autorităţile bolşevice, care sus-
suflete… armă, rănindu-l la picior. Şi aşa ţin şi acum că administratorii
Apoi tot din mărinimia lor am rănit l-au îmbarcat în camion cu comunişti au fost cei mai bi-
trecut prin foamete, dar cea mai toată familia, pe care au dus-o la nefăcători şi mai purtători de
durută impresie mi-a produs-o vagonul din staţia de cale ferată fericire conducători ai socie-
ridicarea gospodarilor de la cui- cu destinaţia Siberia. tăţii?”.
burile lor în vara de restrişte din Mai târziu aflasem de la Din răspunsul lor voi înţelege
’49. Mi se perindă şi acum în faţă mama că moş Iacob purta vină clar mărinimia neţărmurită a pro-
scenele din acea zi de 6 iulie, doar pentru faptul că avea prea geniturilor bolşevice de azi faţă
când soldaţi sovietici, înarmaţi mult pământ, 5 sau 6 hectare, şi de aproapele, pe care se frăsuiesc
cu pistoale automate, încercui- n-a dorit să se înscrie în ’47 be- că o poartă în suflet…
seră gospodăria vărului lui tata, nevol în colhoz, unde trebuia să
Iacob Surdu. Omul acela avea cedeze caii şi căruţa, uneltele Simion SURDU,
acasă nouă copii, dar... se dovedi agricole… pensionar din Chişinău
Dincolo de oglindă
Călău... cu neamul tău?
Aceia care renunţă la dăm apă? Chiar nimic, nici până azi, să nu fi învă-
unitatea neamului ţat din ororile prin care a avut a trece acest neam
vor sfârşi în ochii din care facem parte? De cum au venit ruşii cu
străinului. tancurile peste noi, cine le-a pus pe tavă lista cu
I.C. toţi acei care-şi iubeau Neamul şi Ţara şi nu-i ve-
deau cu ochi buni pe ocupanţi, cine? Crede cine-
Ne-o spun alţii, care va că Stalin a umblat din casă în casă şi a măturat
vin pe la noi, o confir- până la ultimul grăunte din podurile părinţilor şi
măm şi noi, cu o ocazie bunicilor noştri? Haide nu! Cine dacă nu ai noştri
sau alta, că suntem primitori, ospitalieri, buni cu i-au trimis la moarte pe ai noştri, ca să le rămâ-
toată lumea, dăm ultima bucăţică de la gură, nu nă ciolanele prin Siberia de gheaţă, cine? Tătuca
am năvălit asupra altor neamuri, nu am ocupat Stalin? Dacă cineva nu cunoaşte adevărul, acela
teritorii străine şi nici n-a fost să ne batem joc de să-i întrebe pe acei care au avut de pătimit în anii
cineva care convieţuieşte paşnic alături de noi. E de teroare comunistă, şi care, ca prin minune, au
aşa, nu? Pe de altă parte, nu aş vrea să spun acu- rămas cu zile. De la ei am auzit: „Călăii noştri ne-
ma despre cum s-au comportat veneticii, care au au omorât”. Ca să vedeţi, până la năvălirea hoar-
tăbărât cu tancurile peste noi, cum se comportă delor de la Răsărit, nu se ştia de „călăii noştri”,
azi urmaşii cotropitorilor şi cum ne răspund la os- deoarece, până atunci, celor de acelaşi neam nu
pitalitatea noastră. Ar fi cazul să vedem ce facem li se ridica mâna să apuce toporul şi să-şi omoa-
noi cu noi, cum ne comportăm noi unii cu alţii re aproapele. Iată ce ne spune şi DEX-ul despre
– care suntem din acelaşi neam, cu acelaşi sân- călău şi călăi: Calắŭ m. (ţig. kaló, Ţigan, fiindcă
ge, cu aceeaşi istorie, tradiţie şi limbă. N-avem ceĭ maĭ mulţĭ calăĭ de pe la noĭ eraŭ Ţiganĭ). Est.
ce spune: suntem creştini, avem un Dumnezeu, la Acela care ucide pe ceĭ condamnaţĭ la moarte
o nevoie mai şi vociferăm: „Unire, moldoveni!”, (în Buc. şi „hingher”). Fig. Om crud. – În vest
„Unire, fraţi români!” Unde mai punem că şi cu- călăŭ. V. gîde şi gelat. Sursa: Scriban (1939).
vântul Domnului ne îndeamnă: „Să iubeşti pe Şi, ironia sorţii, după atâta amar de vreme
aproapele tău ca pe tine însuţi”. Iar noi? Respec- de la genocidul organizat de ocupanţii bolşevici
tăm sau ignorăm această poruncă?! – socialişti-comunişti-cominternişti –, ne măcelă-
Când te iubeşti cu toată puterea doar pe tine, rim încontinuu noi pe noi, aborigenii. Doar că în
nu ştiu dacă mai ai putere să iubeşti şi pe altci- alt hal fără de hal: de-o habă creăm partide, care
neva. mai de care, pentru a avea cine cu cine să lupte,
Nu cunosc pe cineva, oricât de creştin s-ar ne unim chiar şi cu dracul pentru a ne răzbuna
considera, odată cuprins de nesaţul răzbunării, să până la capăt – noi pe noi. Cel mai trist e că o
urmeze ceea ce a rostit el nu o singură dată: „... mare parte din societatea noastră, oameni botezaţi
şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm întru Hristos, uită cu desăvârşire de cele sfinte,
şi noi greşiţilor noştri”. Că doar fraţi întru Hristos de aproapele şi aşteaptă cu nerăbdare o cât mai
suntem, iar Domnul spune: „Că de veţi ierta oa- crâncenă bătălie, între fraţi, să curgă sânge, pentru
menilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru „dreptate şi adevăr”. Altceva nici că-i mai intere-
Cel ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşe- sează. Mă întreb totuşi, de ce oare cei de neamul
lile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile ocupanţilor, precum şi partidele proruseşti de la
voastre”. Iar noi? Ştim a ierta? Noi ştim a iubi noi, nu se ceartă şi nu luptă între ei, între ele? Cu
aproapele? Noi ştim a deosebi fratele de cel stră- toată rânza lor, partidele şi partiduţele „noastre”
in, duşmanul de prieten? poate că ar face bine să ia exemplu de la partidele
Aş vrea să înţeleg: de ce ne duşmănim noi vrăjmaşe nouă, băştinaşilor, de la cei care, dacă ar
între noi, de ce? Pentru că suntem buni cu toată putea, ne-ar îneca într-o lingură de apă.
lumea şi-i dăm străinului ultima bucăţică de la De ce să fii călău... cu neamul tău? De ce şi
gură? De ce ne războim noi între noi, de ce? Doar pentru ce? Mai ai pereche între neamuri? Ai şi
se ştie: când doi se bat, al treilea câştigă. Iar cel viitor?
al treilea nicicând nu i-a dorit binele măcar unuia
dintre noi, care ne batem. Atunci? La moara cui Ionel CĂPIŢĂ

P e vremurile când Ilan Şor cu disci-

polii partidului său schiţau viitorul
luminos al moldovenilor în colhozuri înflo-
ritoare, orheienii adesea îl vedeau pe idolul lor în
serile târzii la plimbări pe aleile oraşului, însoţit de
un leu. Patrupedul african simboliza, chipurile, pu-
terea nemărginită a tartorului colectivizării asupra
moldovenilor chiombi. La rândul lor, prostănacii
din anturajul marelui stăpânitor de suflete explicau
cu zăbale la gură mulţimii zăpăcite că Ilanuşka Şor
e politicianul magic vederos, lansat printre noi de
soarta fericită a acestui tărâm în ascendentă propă-
şire. Ce noroc, dragi aborigeni bobletici!
Dar, până la urmă, ziua cea sumbră de iunie
pică neaşteptată peste plaiul dintre Prut şi Nistru.
Prealăudatului fanfaron nici nu-i venea a crede că
visările sale s-au destrămat ca fumul încâlcit de bu-
ruieni şi, fără a sta mult pe gânduri... a dat bir cu
fugiţii. A tulit-o repede, dar, bineînţeles, n-a uitat
să căpuiască miliardele pescuite de prin băncile gu-
vernate de alde gură-cască de la noi. Împovărat de
atâta bănet, Ilan cu patrupedul său care, în climatul
benefic de la Orhei se făcu mai bolfos, s-au strecu-
rat printre grănicerii noştri vigilenţi, ce-i drept, ca
prin urechile acului, dar, totuşi, uşurel de tot. „Bye,
bye, Republic of Moldova!”, îşi lua şmecherul ră-
mas-bun în englezeşte de la ţărişoara ospitalieră.
Pe aeroportul Ben-Gurion din Tel-Aviv, de în-
dată ce se deschise uşa avionului, leul adulmecă
dogoreala ecuatorială şi i se făcu dor de lighioanele
din locurile natale. Aşa că, chitind momentul, diha-
nia profită de toropeala din jur, sări iute din pânte-
cele aeronavei şi o zbughi la sănătoasa, lăsându-l cu
gura căscată pe patronul viclean. De ici, grănicerii
israelieni rămăseseră cu ochii bulbucaţi, zăpsind în
depărtare numai pămătuful cozii sălbăticiunii car-
nivore, care cotea sprinţar printre dunele de nisip.
Ilan se scârbise rău. „Cum aşa? se strâmba Şorică.
Cu ce nu ţi-am intrat în voie, măi Liova? Că în toată
ziua te înfruptam cu caviar, cu ouă de prepeliţă...”.
Leul, dacă s-a văzut scăpat la libertate, a ţinut
tot o fugă până în peninsula Sinai, de unde s-a şu-
Evoluţia regnului homo sapiens tu – mie. Aşa că, fiţi pe pace! Nu vă
pot face ei nimic, pentru toţi îs cu
pufuşor pe botişor! Dodonică, Zi-
nostru sau cu vreun ţopârlan mai tinerel, o fac cu
toată fierbinţeala trupului, fără băutură...
– Da-a, noi am rămas în urma lor, totaliză Împă-
purit noaptea printre ecluzele aborigeni moldoveni?
canalului de Suez, iar de acolo FOILETON – Ei, Luminate! Mol- nulea şi Măiuţa se frăsuiesc pe la televiziunile din ratul Leilor. Faza prin care trece acum specimenul
trecu înot Nilul plin de croco- doveni-s oameni frumoşi subordine că anume ei au să înrădăcineze poreadka homo sapiens se cheamă EVOLUŢIE METAFIZI-
dili şi a zbughit-o la vale pe drumul spre Kenya lui la chip, foarte buni la suflet, harnici de mama focu- în ţară? Aha! La sfântu’aşteaptă... Priviţi-l atent pe CĂ. Curios stadiu!...
dragă. A mers multe zile nemâncat şi nebăut prin lui, dar... n-au noroc în viaţă pentru că-s prea cre- proaspătul lor ministru, Năstăsică. Ăsta trăieşte nu-
pustiuri şi păduri până când într-o dimineaţă i se duli. Se lasă uşor duşi cu zăhărelul, măguliţi de fel mai cu un singur dor. El se screme demult, rupân- Andrei MOROŞANU
deschise în faţă oglinda lacului Victoria. de fel de lepădături. Patronul meu Şor se minuna du-şi maieul de pe dânsul, să înhaţe în ghea-
„Slavă zeului nostru! Aici, în pădurea din pe- de câtă prostie degajă căpeteniile de la treuca din re tronul procurorului general! Zi şi noapte
ninsula albastră, sălăşluiesc confraţii mei”, se bu- vârful piramidei de la putere. Heh, ce se mai strop- acest „general” de paie visează să le deschi-
cură nespus leul moldovean... şea Ilan deuznăzi la Marina Tauber şi la Reghina dă Ţopilor, tupilaţi în Germania, cale liberă
Rubedeniile patrupedului s-au speriat când l-au Apostolova, cârâitoarele lui de la talpa partidului. în Republica Moldova. Fugari-s curioşi să
văzut pe Liova atât de jigărit. Căpetenia tribului a Cam aşa răcnea roşu la faţă Şor: vadă cum mai suflă azi aeroportul Chişinău
ordonat imediat să i se aducă ceva de hăleală (un – Fa proastelor! De ce tremuraţi în faţa man- după ce l-au despuiat de atâtea sute de mili-
pic mai devreme leii dosiră o carcasă de orangu- gosiţilor de la cârma aşa-numitei republicuţe de- oane de sfanţi europeneşti...
tan), ca oaspetele, picat ca musca în lapte, să-şi po- mocratice? Vă temeţi de Dodonică, Zinulea, Mă- – Bine, bine, dar Şorică al tău de ce a
tolească foamea. Ştiau prea bine javrele sălbatice ca iuţa, Năstăsică, Bătrânciosu, Cebănică? De cine? uşchit-o din ţara cârmuită de prostănaci,
deseară le pică neapărat în labe vreun exemplar mai Nu-i auziţi ce râgâie ei în faţa poporului? Numai după cum ţi-i vorba? se scărpină în creştet
săţios de copitate. Sărmanul leu moldovean înfule- minciuni! Cică-s tare cinstiţi, dar pe din spate au Împăratul Leilor.
ca bucata costelivă de momiţă de-i trosneau fălcile. furat până acum şi au să fure mai departe! Şi, să – Apăi, paţanu-i tare hâtru. A înţeles,
Apoi Leul Împărat îl chemă pe confratele mol- te cruceşti, nu alta – îşi fac coţcăriile în văzul tu- până la urmă, că nu poate găsi limbaj co-
dovean la umbră, sub baobab, şi prinse a-l descoase turor! Taman aşa cum doi ani de zile dodoniştii şi mun cu tontălăii de la domnia respublicuţei,
de unde vine şi ce-a văzut pe aiurea. năstăsiştii, fără pic de ruşine faţă de oameni, îşi fă- şi-a luat ce-i al lui şi, neprihănit de nimeni,
– Mărite Împărate, vin tocmai din Republica ceau treaba mare în corturile lor puturoase din Piaţa s-a retras pe pământul făgăduinţei. Acuma
Moldova! Marii Adunări Naţionale! Acum treburile scârboase băiatul îşi prăjeşte, bine-mersi, burduhanul
– Aşa-a! Ia spune-mi, măi Liova, te-ai făcut ei le produc în closeturile parfumate din clădirea la soare pe malul Mediteranei, fosăie liniştit
moldovean? parlamentului, dar şi în sufletul celora care îi ado- din cele două borticele şi visează... moldo-
– Da, am paşaport albastru. Oierii din condu- ră. Deci, vă daţi seama, coţofenelor, cine-s „meri- veni.
cerea republicii acordă cetăţenie oricărui papugiu. tuoşii” care astăzi au apucat hăţurile puterii! Nu-i – Dar cum îşi petrec timpul liber moldo-
Parale să aibă!... vorbă, ne-am pricopsit şi noi cu multe maldăre de venii tăi? se interesă un patruped mai tinerel
– D-apu’ tu de unde ai scociorât paralele? dolăraşi-euraşi, dar am făcut-o foarte inteligent. cu coama abia înfiripată.
– He-he, Şorică-al meu stoarce gologani şi din Poporul nici n-a simţit! Pe când steliştii şi acumiştii – Băştinaşii de acolo, ca să mai uite de
piatră seacă... El m-a încetăţenit. Acum pot călători nu-s în stare nici să fure deştept. Iaca, hâtrul cela necazuri, sug din sticle pântecoase lichide
fără viză peste mări şi ţări. Dar, fraţilor, tot mai bine de afacerist Alioşică Greceanâi, bărbatul speakeru- arzătoare de minte până li se suie aiurelile
e acasă, aici cu voi... chiar mi-a fost dor de rude, de lui Zinulea, nici până azi n-a rambursat creditele de în cap, după care găbjesc vreo ţoapă şi se
prieteni, de pădurea noastră... zeci de milioane, „împrumutate” de la bănci – le-a distrează, pupându-le pe unde ştiu ei... Iepu-
Între timp potaia de feline se grămădiseră în ju- făcut demult cruce. Interesant că, în prima dare de şoarele cu două picioare se hârjoneau şi cu
rul împăratului lor sub baobab, lăsându-şi boturile seamă a controlorilor de la Kroll, Alioşică figura ca Şorică, când îi puneau fusta în cap….
pe labe şi ciulind urechile să asculte mai cu luare- hoţ sadea, dar în cel de-al doilea raport numele lui – Ciudate făpturi îs indivizii ăştia cu
aminte bazaconiile fratelui moldovean. se... evaporase. Nu cred că-i vreun miracol la mij- două picioare, se miră o leoaică tinerică.
Valentina Brâncoveanu. Turnul de apă
– Bă Liova, ce fel de nărod sunt papuaşii ceia de loc! Mai degrabă e o înţelegere de cartel: eu – ţie, Eu, dacă vreau să mă distrez cu împăratul
Nr. 28 (3853), 18 iulie 2019 Literatura şi arta 3
Formula
Recâştigă capitala, Dorine...
Răzvrătitul din provincie

Iată c-au trecut trei zile din
seara când m-am obligat să-l as-
cult pe Dodon (de când călăreşte
pe armăsar alb, ajutat de Kozak
să-şi capete statutul de vasal al lui
Putin cu prerogative serioase în stătuleţul R. Moldo-
va, mi-a devenit şi mai antipatic: i-a dispărut parţial,
ce-i drept, şi zâmbetul jalnic, dar e atât de fariseic, de
încheagă apele. Să mă ierte Televiziunea noastră pu-
blică (i-am fost şi eu vreo trei ani la Bălţi funcţionar,
când avea aici filială, dar, de când Bălţiul a devenit pe
bune russkii gorod, a lichidat-o), dar am făcut aluzie
de câteva ori să refuze serviciile de moderatoare unei
doamne blonde, foarte simpatice, dar fără vocabular,
promtitudinea necesară – îmi pare rău că spun asta şi
nu ştiu dacă toată lumea e solidară cu mine), care şi-n
seara de joi trecut a dialogat cu Preşedintele ce a depă-
şit-o în oratorie. Ziceam, fariseismul său a devenit unul
deşănţat: cum să afirmi tu, omule, că relaţiile dintre ţară
şi Transnistria, cu cazacii tăi dragi, care dă cu copita-
n stătuleţul pe care-l conduci sunt constructive?; cum
să-ţi afişezi sentimentele de bunăvoinţă faţă de Româ-
nia, când o acopereai cu bale otrăvitoare în anii trecuţi
mereu?; cum să te bucuri tu pentru Maia Sandu care
a plecat la Kiev, să aplaneze cumva inepţiile dumitale
stupide în legătură cu războiul de cotropire pe care-l
duce Rusia cu fraţii săi de sânge? Ţi-a îndulcit imagi-
nea de duşman al României, când a plecat la Bucureşti,
lustruindu-şi-o pe-a ei, care şi-a şifonat-o rău cu aliaţii
săi, socialiştii. O singură şansă avea Maia să devină
o micuţă Ioana d´Arc a Basarabiei cotropite, ţinând în
mâinile fragile Drapelul Reîntregirii (am sfătuit-o de
câteva ori să-l părăsească pe Năstase şi să adere la Blo-
cul unioniştilor). Ce păcat! Orice ar face dânsa acum,
istoria a îmbrâncit-o ireversibil de pe postamentul mă-
reţ ce i se pregătea. Bănuiesc că, sireaca de ea, nu obiş-
nuia să citească revista noastră şi a ratat lamentabil!
Acum revin la titlul meu, ce fructifică un adevăr
care îmi tulbură nopţile. Şi m-a îndemnat să-l iau în
dezbatere tocmai dialogul cela lung şi nervos cu Dodon
(blonda era agresivă, căuta să-l pună la punct pe Fâs,
ţinându-l în şah, şi asta îmi plăcuse al dracului, zicân-
du-mi că şi-a pus în pericol funcţia de moderatoare),
unde Preşedinţelului i se ceruse să vorbească şi despre
viitoarele alegeri locale. Care sunt decisive şi pentru
ACUM – mai rămân în politică aliaţii, bravii luptă-
tori cu oligarhia lui Plahotniuc, ori se duc pe urmele
Frontului roşchian? Şi uite aici, bosul nostru aureolat
cu ministerele SIS-ului şi Forţelor Armate, s-a dove-
dit a fi sensibil şi nespus de interesat! Auzi, dle Dorin
Chirtoacă, care mi-ai luat cele două voturi ale familiei
cu PL-ul tău, pe care târziu de tot ţi l-a cedat unchiuʼ?
Cel din fruntea acestei Moldove înjumătăţite româneşti
consideră, şi foarte serios, că Chişinăul trebuie să devi-
nă monopolul unui socialist sau al unui ACUM-ist! Iar
dumneata, dragă unionist, care în ultima vreme nu prea
te rupi într-un loc cimentând Blocul unioniştilor, n-ai
în frunte nici cele cinci colţuri ale stelei roşii de care nu
putem scăpa, dar nici oştean ACUM-ist nu eşti!
Într-o emisiune postelectorală în care te-am auzit
vociferând îndemnuri spre Reîntregire, înţelegând că
pierderea umilitoare pe care au suferit-o la alegerile
parlamentare toate partiduţele cu nagâţuri unioniste nu
te-au îngenuncheat. Şi m-am bucurat, auzind că acum te
gândeşti foarte serios de alegeri în Chişinău. Ei, şi mai
departe ce faci? Unchiul Ghimpu a instalat piatra ceea
în inima Chişinăului pentru un viitor monument care ar
aminti tuturor delegaţiilor care vizitează R. Moldova că
suntem o jertfă a odiosului pact Molotov-Ribbentrop,
deci încă o provincie nedeclarată a Kremlinului, dar de
ce n-a fondat-acaparat două-trei televiziuni, ca bravul
Plahotniuc? Să-ţi faci cât mai des apariţia şi să le vor-
beşti chişinăuienilor care te-au votat pe timpuri despre
marea primejdie ce ne paşte şi pe mine din Bălţi, şi pe
moş Ion de la ţară, căruia nu i s-a evaporat încă roşeaţa
sovietică a creierului, în caz că socialiştii pun gheara pe
capitală. Dacă trăsnaia asta se întâmplă, ei îi trimit într-
un loc ruşinos pe Năstase şi Sandu, căci la viitoarele ale-
geri parlamentare anticipate vor ieşi învingători la sigur!
Aşadar, pune în mişcare de pe acum, Dorine, cre-
ierul tău de patriot al Neamului şi, în mod special, al
capitalei şi convinge-i pe alegători că tu vei fi acela
care vei continua să implementezi civilizaţia europeană
în Chişinău, şi nu un Codreanu care e al nu ştiu cui, ce
se laudă copios că a făcut mai multe în câteva luni, cât
a fost dânsul la cârmă, decât Chirtoacă în toţi anii lui.
Afirm eu: Rec������������������������������������
âştigă, capitala, Dorine, că-i scâr-
belnic de tine cu adevăratelea, că ar putea să apună
cariera ta politică. Dar e scârbelnic de noi toţi! Care
înţelegem că a da capitala unui jujucă vândut lui Dodon
înseamnă nu mai mult, nu mai puţin a o închina Mos-
covei. Uite, la alegerile din Chişinău, patrioţii noştri
români basarabeni ori vor demonstra, ca pe timpuri, că
sunt solidari, că sunt prieteni, în primul rând, ai Româ-
niei, ori vor fi nişte oi rătăcite, ascultătoare de lozinci
triumfaliste despre revenirea la împăcare internaţio-
nalistă între oameni, ca pe vremurile roşii. Pe placul
Kremlinului. Dar tot ce-i place mai mult Kremlinului
e lipsa noastră de demnitate de Neam. Care ne duce
neapărat la sărăcie, umilinţă şi dispariţie.
Gheorghe CALAMANCIUC
P.S. Doamne Dumnezeule, oare chiar m-ai auzit?
Când puneam ultimul punct la material, ProTV a lansat
ştirea că PL şi-a anunţat chiar azi candidatura pentru
alegerile din octombrie. Curaj, Dorel! Zdrobeşte toate
decepţiile tuturor care au încetat să creadă în tine!
unei izbânzi
După dimensiunile Galaxiei, viaţa omu-
lui e ca fulgul:/ „ Floare mică şi rotundă e-o
minune de-o secundă ”/ Această zicală ne
spune motivaţia umană că fiecare om să nu
aştepte cum trece timpul, dar să se grăbeas-
că să lase urme palpabile pe acest pământ.
Vasile Pînzaru, pe 18 iulie 1939, în ju-
deţul Orhei, din oameni gospodari – Var-
vara Saviţchi şi Terentie Pînzaru, deţineau
câteva hectare de pământ, un car cu boi, un
plug, o boroană, vacă şi câteva oi.
Copil cu multă străduinţă, Vasile a ab-
solvit „Sorbona din Cucuruzeni” în 1957,
unde îşi făceau studiile viitorii savanţi, aca-
demicienii V. Micu, I. Untilă, membrul cor-
respondent P. Patron, viitorul prim-ministru,
dr. habilitat I. Ustian, dr. Șt Topală, dr. Gh.
Balmuş şi alţi viitori savanţi ai Academiei
de Știinţe şi
ai instituţiilor
de cercetare
în agricultu-
ră şi genetica
plantelor.
După ani
de muncă
fructuoasă şi

Despre Reunire, serios şi la rece În fuga condeiului estival cercetări, a

susţinut exa-

În opinia mea, procesul de reunificare a Basarabiei a în-

ceput exact în anul 1812, odată cu anexarea acesteia la Im-
periul Rus. Incredibil să nu fi existat
măcar un grup mic de basarabeni ini-
moşi care să nu fi regretat separarea
de Principatul Moldovei. Ulterior,
până în 1918, mişcarea românească
a decurs într-o atmosferă timidă şi
într-um ritm lent. Luptătorii aprigi şi
curajoşi erau puţini la număr. Proce-
sul de rusificare, mai ales în târguri,
se desfăşura cu paşi rapizi. Ignoranţa
satelor basarabene, în majoritate fără
şcoli, a reuşit să conserve limba ro-
mână, fie şi la un nivel primitiv. Pe Prut ruşii au instalat o
cortină de fier. Rareori, basarabenii culţi, totuşi, izbuteau să
ajungă în România. Sovieticii însă au schimbat fierul pe oţel.
Neavând rude în România, cetăţeanul de rând ajungea acolo
tot atât de greu de parcă se pornea într-un voiaj pe lună. În
1976, voiam şi eu să vizitez Bucureştiul cu un grup de turişti:
nu mi-au permis. Fără explicaţii.
Un detaliu important mi-a sărit din memorie. Prin 1791-
1792, Ecaterina a II-a, împărăteasa Rusiei, plănuia să ocupe
ambele principate române şi să creeze, astfel, un stat-tampon
în favoarea imperiului, supus politicii sale. Nu m-a surprins
intenţia ei, m-a surprins altceva: noul stat avea să se numească
Dacia. Împărăteasa mi-a cucerit simpatia. Oare la curtea ei se
ştia de vocabula Dacia? Dacă traseul istoriei rămânea intact,
ajungeam să ne numim ulterior Republica Sovietică Socialis-
tă Dacia şi în 1991, după sucombarea Uniunii Sovietice, ne
declaram independenţa. Asemenea cuvinte ca Moldova, Vala-
hia, Transilvania şi, în ultimă instanţă, Romănia deveneau de
prisos. În aşa fel, nimerind împreună, scăpam de necesitatea
Unirii şi a Reunirii.
Am iertat-o pe Ecaterina a II-a, pentru faptul că ea inte-
ţiona să ne ocupe. Însă dracii de finlandezi n-au iertat-o. De
ciudă că i-au ocupat ruşii, ăştia au inventat o anecdotă picantă,
longevivă până azi, conform căreia Katea ar fi făcut sex cu
un... cal. Finlandezii aveau motive! Împărăteasa încerca preg-
nante slăbiciuni faţă de genul masculin. Când vedea un ofiţe-
raş frumuşel, cu talie de atlet, stând de gardă la iatacul ei, nu
se sfia să-i sugereze păzitorului-şef: „Deseară acest june să fie
în patul meu!”. Zis şi făcut!
A sosit şi anul 1918. Regele Ferdinand e bravo: a ordonat
armatei să treacă Prutul şi să alipească Basarabia la Statul Ro-
mân. În locul lui, aş fi procedat la fel. E bravo şi Sfatul Ţării.
Au urmat 22 de ani de regim pur românesc. În 1930 Basarabia
avea cel mai redus procent al ştiutorilor de carte. Cei mai mulţi
nu locuiau în Vechiul Regat, ci în Bucovina şi Transilvania.
Concluzia: în regim austriac, românii au avut de câştigat la
capitolul cetire.
Mă înfricoşa ideea unui fost posibil referendum la 1918
în problema Unirii. Nu-mi insuflă încredere dacă acest refe-
redum s-ar fi desfăşurat în iunie 1940. Iertare, dar eu faţă de
calitatea genelor naţionale, cu vârsta, am devenit extrem de
reticent. În carte citeam una, în viaţă vedeam alta.
În prezent în republică avem circa 30 de procente de uni-
onişti cu lideri aroganţi şi răzleţiţi. Efectul lasă mult de dorit.
Am trecut şi printr-un şoc: Traian Băsescu afirmă că circa 70
la sută din populaţia României îşi doreşte Reunirea. Iniţial
cifra respectivă a pătruns în capul meu fără analiză. Apoi a
venit nedumerirea. Cum, adică 30 la sută sunt împotrivă sau
indiferenţi. Se cunoaşte că în România locuiesc şase procente
de unguri, trei procente de rromi. Mai plusăm un procent de
alte etnii. Şi fac în total zece procente care în mod obiectiv
pledează contra Reunirii. Dar restul, 20 la sută, sunt români
get-begeţi antiunionişti. În cel mai bun caz – indiferenţi faţă de
ea. Nu-mi imaginez aşa situaţie în Ungaria sau în Ucraina. In-
dubitabil, acolo scrutinul ar aduna 99,9 procente. În Republica
Moldova situaţia se inversează: 30 de procente de unionişti şi
70 de anti... Am nimerit într-un spaţiu cât se poate de straniu:
de la Nistru pân’la Tisa – avem 100 de procente de unionişti
şi 100 contra.
În Republica Moldova, mentalitatea oamenilor aproape că
nu a progresat. Cum a fost, aşa a rămas: genele românului în
ansamblu se înstrăinează foarte uşor de rădăcini şi duc lipsă de
dragoste faţă de aproapele său. Mă tem, aşa vom trăi şi în con-
tinuare. Soarta celor care jinduiesc Reunirea: vor aştepta un
moment prielnic sosit din afară. După cum s-a întâmplat şi în
trecut. Variantă incertă: în 1918 ne-a mers, iar în 1940 am avut
ghinion ruşinos. Am înregistrat deficituri enorme la capacita-
tea de a ne sacrifica pentru ideal. Am devenit nişte progenituri
care aşteptăm totul pe gratis.
De vreo douăzeci de ani se studiază în şcoală istoria ro-
mânilor, dar recolta la hectar e mai joasă decât prevede planul
cincinalului: numărul moldovenilor îl depăşeşte pe al români-
lor. De 28 de ani studiem limba română, dar cu vârsta, elevii
de ieri, mulţi la număr, fac un pas înapoi spre limba moldo-
venească. Românii cei deştepţi părăsesc republica, iar noi ră-
mânem cu moldovenii dodonişti. Cât e de plictisitoare viaţa
într-un cerc vicios.
Ghicitorii romantici s-au pus pe treabă. Anticipează marele
eveniment. Acuş-acuş se va produce. Unii dintre ei se conside-
ră deja reuniţi într-o pură virtualitate. Vreau să-i readuc în rea-
litate: am discutat cu americanul Trump şi cu rusul Putin, care
m-au prevenit: „Până în 2030, pune-ţi pofta-n cui!”. Eu mi-am
pus-o. Nu chiar atât de mult e să îndur. Şi dacă va mai trebui să
aştept încă un deceniu, apoi un altul?... Prin geamul întunecat
se întrezăreşte silueta unui extraterestru, care îmi comunică
în limbajul gândului: „Asta e soarta cerşetorului. Să aştepte,
să aştepte până istoria se va întoarce cu faţa spre el. Aceasta
se poate întâmpla în curând, mai tărziu sau niciodată”. M-am
întristat. E foarte greu să trăieşti cu o speranţă, conştient că nu
se va împlini pe durata vieţii tale. Amară soarta cerşetorului în
istorie! Salut!
Iulius POPA
ppiulius@yahoo.com
Referitor la Kozak menele de
admitere la
Academia de Știinţe Sociale din Moscova,
şi la Rogozin, eventual… la Catedra de economie politică. Teza de
doctorat a susţinut-o pe problemele coope-
rării muncii şi extinderii relaţiilor economi-
Cică în ’53 a fost o iarnă foarte friguroasă, îmi povestea şi mama, urmată de o primăvară şi o ce în complexul agroindustrial.
vară friguroase şi ele. Şi doar faptul că la sfârşitul iernii când, practic, doar în cer e sărbătoare şi Harnicul savant a efectuat şi o vastă
înfloresc ghioceii (specialiştii în domeniu au numai două anotimpuri, iarnă şi vară astrologică sau muncă de cercetare, realizând în practică 47
astronomică), la 5 martie, a murit satrapul omenirii, „tătucuţul popoarelor”, Iosif Vissarionovici de lucrări ştiinţifice. Savanţii, sub îndruma-
Stalin, lumea a uitat de toate urgiile naturale. Bucuria şi speranţa le-a umplut sufletele şi mădu- rea lui V. Pînzaru, au participat la cercetări-
larele, cei urgisiţi au început a-şi boci destinele şi pe cele ale apropiaţilor deportaţi, sperând să-şi le ştiinţifice respective, ba şi în 14 programe
vadă rudele de prin Siberia şi de pe la Cercul Polar. Cei care au mai rămas, care s-au mai întors… de stat ale AȘM.
Iarna care a trecut – cea din 2018-2019 – era anunţată de meteorologi a fi una dintre cele mai În 1987 protagonistul nostru a fost trans-
severe, ca cea din ’53… Nu s-a adeverit, slavă Domnului. Ca şi atunci, primăvara la fel a fost cam ferat ca redactor-şef al revistei „Agricultura
răcoroasă, şi vara de asemenea – trei-patru zile de caniculă sunt urmate de altele trei-patru cu ploi, Moldovei”. La prima şedinţă el n-a fost în-
furtuni şi grindină… tâmpinat cu entuziasm de cei 18 jurnalişti,
De ce mi-am amintit acest detaliu?! majoritatea cărora având o vechime mare în
Deoarece acum pentru Basarabia, şi nu doar pentru ea, în fiecare clipă poate începe o iarnă muncă în condiţiile de pe atunci. Pe parcurs a
polară de toată… frumuseţea şi profunzimea, ferească sfântul. Chiar dacă Iosif Vissarionovici a întreprins un şir de măsuri efective, a lichidat
dat ortul popii acum o jumătate de secol, a rămas model moral pentru unii de pe la noi, iar alţi pre- practica de a scrie articole la comandă.
tendenţi la înaltul tron se găsesc cu nemiluita în Rusia cea nesfârşită. Şi Nr. 1, Numărul 1, Nomer Dr. V. Pînzaru a contribuit activ la cre-
Odin sau Number One altfel spus, rămânând a fi chiar „ţarul” Putin. area eşantioanelor selective ştiinţific ar-
Redutabili oameni de cultură, veritabili ruşi mai încearcă să se bucure de democraţie, de ofer- gumentate pentru colectarea şi obţinerea
tele civilizaţiei europene, iar atunci când e vorba de fostul „soiuz neruşimîi”, de fostele „republici- datelor statistice veridice, prelucrarea şi di-
surori”, mod de subjugare modernă, să spunem pe nume fenomenului prin care ne-a fost dat să seminarea lor organelor de conducere a ţării
trecem, îşi pierd cumpătul şi şi-ar dori o revenire la tot ce a fost. şi organizmelor internaţionale de profil cu
Cu trei-patru ani înainte de anexarea peninsulei Crimeea aceiaşi oameni de cultură ruşi păreau care conlucra statistica naţională.
împăcaţi cu soarta Rusiei lor şi a republicilor desprinse din ţarcul sovietic, din când în când îşi Aceste date au servit ca bază pentru a
mai aminteau de acei ani fără a condamna aspiraţiile popoarelor spre libertate, autonomie, acum iniţia calcularea Produsului Intern Brut
se mai gândesc. începînd cu anul 1994 de către direcţia
Kozak nu treapădă la Chişinău, fiţi siguri de asta, din prea mare dragoste faţă de Dodon şi faţă condusă de V. Gîdilică, conform cerinţelor
de noi – are omul o problemă supremă în calitatea-i de foarte apropiat al Kremlinului care se chea- statisticii internaţionale asigurînd compa-
mă în limbaj diplomatic „menţinerea Republicii Moldova în zona de influenţă a Rusiei”. Ce să fie rabilitatea cu datele ţărilor cu economie de
asta?! Păi e ceea ce este, Dodon, desigur, de dimineaţa până în seară, dacă s-ar putea 25 din 24 piaţă. V. Pînzaru cu alţi specialişti a perfec-
de ore, cu admiraţie şi fidelitate de câine… Să nu gândeşti, să nu spui ce crezi tu, să nu te revolţi ţionat statistica Comerţului exterior bazată
că vine rusul să comande la tine în casă. Să nu vrei să te uneşti cu Ţara, de unde perversul rus, pe rapoartele statistice, la statistica în baza
cel de la 1812, a rupt Basarabia de la pieptul Patriei… Să nu vrei ca în Constituţie să fie corectat declaraţiilor vamale. Pentru prima dată cu
Articolul 13 cu sintagma limba română… Să nu spui că eşti român, să nu pomeneşti de Unire sau suportul Eurostatului a realizat proiectul
Reunire… Nici de România, nici de Europa… Nici de SUA, la o adică… Doar de Lenin, Stalin, calculării indicilor de consum şi a inflaţiei
Putin, Dodon… Despre Rogozin şi Kozak, eventual… care în economia centralizată de comandă
Şi iată că drama aceasta trebuie suportată de azi înainte, deoarece este o realitate creată de nu erau recunoscute. A studiat practica Ro-
politicul de doi bani de la noi – alianţa nefirească cu socialiştii. Iar de comunişti şi de socialişti, mâniei şi a Franţei şi cu specialiştii Biroului
vorba înţeleaptă a poporului, „taie poala şi fugi…”. Naţional de Statistică E. Vâtcărău a impli-
Cu câtă dragoste, admiraţie şi recunoştinţă aş fi scris despre marea sportivă Simona Halep, mentat Ancheta Forţei de muncă în care se
proaspăta regină a tenisului de la Wimbledon, fata care a reuşit să obţină o victorie excepţională conţineau date şi despre şomaj care nu exis-
în faţa legendarei Serena Williams! Dar… Cotidianul nostru atât de infect ne dă alte bătăi de cap. tau până atunci.
Chiar nu mai vreau să scriu despre politică, politichie şi alte metehne ale noastre… Aş fi atât Un proiect nou a fost implimentat pri-
de fericită dacă şi posturile de televiziune şi cele de radio ar… pleca în vacanţă. Căci, am observat, vind cercetarea gospodăriilor casnice. În
politicienii noştri au mare respect pentru mass-media, unde până şi gafele le prind bine la gospo- locul a celor 1235 de gospodării care în
dărie şi „joacă” pentru ei de le cresc procentele în sondaje… timp de 40 de ani erau incluse în cercetare
Ce mai… Încerc să fac… un fel de „Diplomaţie populară”, să nu se supere un coleg pe care-l fără rotaţie, sa trecut la cercetarea a 8 mii
urmăresc şi-l respect. Încerc să nu-mi pierd optimismul nativ. Încercaţi şi dumneavoastră. de gospodării care se efectua în baza unui
eşantion nou cu rotaţie trimestrială obţi-
Elena TAMAZLÂCARU nînd date veridice întru ajustarea PIB-ului.
Mai tîrziu V. Pînzaru, ca specialist în eco-

ŞI, TOTUŞI, UNDE-S MILIARDELE NOASTRE? nomia agrară, a contribuit şi la reformarea

Dispoziţia de vacanţă n-a anulat-o ni-Deşi lucrurile erau clare (deci şi lim-
meni, deşi nu cred că cineva chiar şi în con-
pezi) de la bun început.
cediu, la mare sau, mai ales, la ţară, va uita
O guvernare o schimbă pe alta, deci,
de situaţia politică din ţară, de toată hărmă-
se face curăţenie la sânge (aici, „la sânge”,
laia de la vârful aisbergului, şi va aştepta,
sper să fie doar metaforic).
impasibil, să se limpezească apele. Nimic de mirare şi neprevăzut.
Că o anumită curăţenie
de... vară în toate structu-
rile statului ar fi fost bine
să se întâmple, suntem
perfect de acord. Cât de
intensă şi oricât de pro-
fundă. Dar cu argumente
şi fapte incontestabile, atât
cei care lucrează pe ogorul
justiţiei, al dreptului, cât şi
cei din alte departamente
ale puterii, neavând drep-
tul la eroare/erori.
Şi aici mai subliniem
o dată: cei prinşi cu oca-
ua mică să fie eliminaţi (şi
chiar traşi la răspundere)
doar în baza unor argu-
mente şi fapte documen-
tate, credibile.
Vom începe să credem
în declaraţia făcută recent
Valentina Brâncoveanu. Chișinăul nocturn
de către Alexandru Slu-
sari, vicepreşedinte al Parlamentului, şeful
comisiei parlamentare speciale pentru con-
statarea tuturor circumstanţelor devalizării
sistemului bancar al Republicii Moldova şi
investigarea cazurilor de fraudă bancară, că
toţi cei responsabili de „furtul miliardului“
vor fi pedepsiţi, „pentru că există o voinţă
politică, care este acum prezentă în exces în
Parlamentul Republicii Moldova în actuala
majoritate parlamentară”, în momentul în
care va fi tras la răspundere penală soţul
Zinaidei Greceanâi, cel pomenit în raportul
Kroll 1, şi dispărut în mod miraculos din
raportul Kroll 2.
Începeţi cu cei din vârful piramidei, şi
atunci vă vom crede şi vă vom lua în serios
intenţiile.
Dar deocamdată, şi timpul începe să
se cam scurgă în clepsidră, nu vedem de-
cât promisiuni şi intenţii, auzim declaraţii
şi suntem martorii unor răfuieli politice la
nivel înalt, iar învinuirile, şi dintr-o parte,
şi din alta, în cea mai mare parte neacope-
rite de dovezi, nu lasă decât un mare gol în
suflet.
Dar zicem şi noi, cei mulţi, obijduiţi şi
nu atât săraci, cât sărăciţi de guvernările
anterioare: poate mai lăsaţi la o parte răfu-
ielele politice, şi vă mai întoarceţi cu faţa şi
la cei pe care-i numiţi, mai ales în campani-
ile electorale „popor” şi le promiteţi marea
cu sarea?
Dar aici e aici; pe când ne bucurasem că
UE a deblocat finanţarea macrofinanciară,
ba chiar ne-a dat vreo 15 milioane de euro
pentru început (care nici ele nu se iau din
drum), aflăm, cu stupoare, despre o gaură
în... buget.
Mihai Popşoi, deputat în Parlament,
spune că actuala guvernare a preluat pu-
terea cu o gaură la buget de 1,9 miliarde
de lei şi asistenţa externă îngheţată, în timp
ce colegii lor din opoziţie ne-au asigurat,
practic pe tot parcursul anului, că haznaua
statului a fost lăsată fără lipsuri.
Care-i, totuşi, adevărul şi cum îl putem
afla? Cine are dreptate: actuala guvernare,
care cică s-ar fi pomenit cu o gaură atât de
mare şi neagră în buget, sau opoziţia, care
declară, senină, că banii sunt la locul lor,
doar să-i iei şi să-i foloseşti în funcţie de
necesităţile statului?
Deputatul blocului ACUM ne mai „bu-
cură”: „Din păcate, o bună parte din banii
care vor veni de la UE, acele 100 de mili-
oane de asistenţă macrofinanciară care tre-
buiau să vină de mult, dar au fost îngheţate
din cauza invalidării alegerilor din muni-
cipiul Chişinău şi a altor derapaje antide-
mocratice, acei bani vor veni şi iniţial vor
astupa această gaură în loc să-i canalizăm
spre creşteri de salarii şi îmbunătăţirea in-
frastructurii”.
Aţi înţeles, oameni buni? Noi am crezut
că, iată, în sfârşit, promisiunile din cursul
campaniei electorale cu salarii de câte 600
de euro pe lună se vor împlini, dar pentru
că democraţii ne-ar fi tras, cică, pe sfoară,
vom mai sta cu dinţii la stele.
Cei care încă n-au fost la odihna bine
meritată se vor duce, având pe buze nu
doar banala întrebare, care riscă să devi-
nă, pentru noi, basarabenii, veşnică, „un-
de-i miliardul furat?”, ci să se pomenească
cu varianta modificată a acestui mister de
nepătruns, deocamdată, de cele mai abile
minţi din sistemul judecătoresc: „unde-s
miliardele furate?”
Nu ne rămâne decât să sperăm că cele
1,9 miliarde de lei se vor găsi în cele din
urmă, spre binele cetăţenilor şi spre onoa-
rea celor care le-au păstrat totuşi în hazna-
ua statului, gândindu-se în primul rând la
oameni, şi nu la propriile buzunare, nu la
reglări de conturi politice şi de oricare alt
ordin şi rang.
Nina JOSU
statisticii agriculturii.
V. Pînzaru niciodată nu s-a alungat după
bogăţii materiale şi, cum scrie A. Silvestru
în romanele sale, „materia este o categorie
primitivă faţă de energie”, iar V. Pînzaru
susţine că „orice suflet e o porţiune de ener-
gie dată de Dumnezeu”.
Dr. Pînzaru şi acum, la vîrsta onorabi-
lă de opt decenii de zbucium, continuă să
practice modul sănătos de viaţă. Vasile Pîn-
zaru este şi un familist exemplar, împreună
cu soţia Eugenia, profesoară de limba fran-
ceză cu o vechime în muncă de 50 de ani,
au crescut şi educat doi fii. Băieţii au absol-
vit facultăţi: Iurie e diplomat, manager de
talie internaţională, vorbitor de engleză şi
japoneză, al doilea fiu, Sergiu, e manager la
o firmă din Chişinău. Savantul mai are şi o
mare bucurie de la cei trei nepoţi – Alexan-
dru, absolvent al ASEM-ul, care activează
la Chişinău, iar doi nepoţi Luca-Vasilie şi
Ştefan-Grigore, cetăţeni români, locuiesc
cu părinţii la Bucureşti.
Cu prilejul jubileului de 80 de veri îi
dorim doctorului Pînzaru multă sănătate,
inspiraţie şi prosperare în toate, noi perfor-
manţe în promovarea dragostei faţă de pă-
mânt şi de oameni.
Alexandru GANENCO,
publicist
 4 Literatura şi arta Nr. 28 (3853), 18 iulie 2019

FULGERE DE GÂND ÎNCREMENIT La lumina

Rugăciunea face legătura
dintre pământ şi cer.
Dragostea face legătura
dintre cer şi pământ.
(Nicolae Dabija)
Se spune că atunci când
scrii despre oameni dragi îţi
înfloreşte condeiul în mână şi se transformă în „pană
de înger”.
Recenta carte a scriitorului român de pe amândouă
maluri ale Prutului, Nicolae Dabija, intitulată „Aşchii
de cer” (Editura pentru Literatură şi Artă, Chişinău,
2018), poate fi considerată un Bildungsroman („Via-
ţa fiecărui om este un roman”), un roman al devenirii
creatorului de frumos artistic înzestrat cu har dumne-
zeiesc şi care nu-şi îngroapă „talantul”, ci îl înmulţeşte
şi-l dăruieşte, fiind bun şi harnic, aşa cum l-au povăţuit
părinţii.
Cartea de faţă debutează cu o mărturisire surprin-
zătoare: Sunt un om fericit din 599 de motive, unele
dintre ele adevărate sentinţe, altele amintiri, altele por-
trete, întâmplări trăite sau auzite, mărturii şi mărturi-
siri, gânduri, sentimente profunde, mustrări sau repro-
şuri adresate celor bolnavi de ură etc., adică „Aşchii
de cer”.
Conform ,,Dicţionarului de simboluri” ( Editura
,,Artemis”, Bucureşti, 1994) cerul este „o manifesta-
re directă a transcendenţei, a puterii, a perenităţii, a
sacralităţii, ceea ce nicio fiinţă de pe pământ nu poate
atinge. (…) Transcendenţa divină se revelează direct
în inaccesibilitatea, infinitatea, eternitatea şi forţa cre-
atoare a cerului (ploaia). Felul de a fi al cerului este
o hierofanie inepuizabilă. Prin urmare, tot ceea ce se
petrece în spaţiile siderale şi în regiunile superioare
ale atmosferei – revoluţia ritmică a aştrilor, fuga no-
rilor, furtunile, trăsnetul, meteorii, curcubeul – sunt
momente ale acestei hierofanii, poetul inspirat fiind un
hierofant, un preot. Cerul este adesea reprezentat prin-
tr-un clopot, o cupă răsturnată, o cupolă, un baldachin,
o umbrelă de soare, o porumbiţă, o umbrelă de ploaie
învârtindu-se în jurul axei sale sau printr-o inimă de
om. Omul creator este fiul cerului şi al pământului.
Cerul este înlăuntrul sufletului nemuritor”. Conform
sursei citate, cerul este identificat cu divinitatea. În al
treilea cer (şapte, nouă sau mai multe) se află Paradi-
sul Fericiţilor: Rugăciunea e dragoste. Acolo unde se
Apropiat de semenii săi, scriitorul Nicolae Dabija
stă de vorbă cu supravieţuitorii deportării în Siberia;
Maria Petre rămâne cu sechele şi îi spune oful: „Abia
când mă sui pe o plită încinsă îmi mai trece din frică.
A avut cu sine tot timpul o icoană pe care a purtat-o
cu ea prin toată Siberia: L-am luat şi pe Dumnezeu
cu mine, mărturiseşte supravieţuitoarea. Dacă m-aş fi
dus de una singură, n-aş mai fi găsit drumul înapoi.”
(p. 6)
Printre aceste „Aşchii de cer” se numără şi filele
Cărţii Sfinte, pe care autorul o explică afectiv: Ade-
vărul şi iubirea conduc Universul: „Adevărul e Tatăl,
iubirea e Iisus”, însă nici diavolul nu-i departe, că
prea ne sufocă minciuna şi ura.
Scriitorul face elogiul cărţii, vorbind despre terapia
prin lectură: O carte bună te poate scoate din infern,
din cel existenţial, desigur.
Iubirea este laitmotivul întregii cărţi, fiindcă Iubi-
rea este cea care l-a smuls pe om
dintre animale şi l-a aşezat între
sfinţi. (25 – p.12)
Capodopera eminesciană
„Luceafărul” l-a salvat pe Nicu
Stegaru de la moarte, poetul care
i-a publicat tânărului Nicolae
Dabija primele poeme în „Tine-
rimea Moldovei”.
Sfatul dat de Nicolae Dabi-
ja tinerilor elevi şi studenţi este
terapeutic pentru minte şi pentru
inimă: Învăţaţi „Luceafărul”
pe de rost, căci s-ar putea să vă
prindă bine. („aşchia” 29 – p.14)
Dar şi acel haz de necaz, spe-
cific românesc, ne-a salvat de la
pieire: fratele pictorului Andrei
Mudrea, întrebat de cum a fost
vara în Siberia, dă următorul
răspuns: Nu ştiu (…) pentru că în
acest an vara a căzut într-o mier-
curi, iar în ziua aceea tocmai am
fost de serviciu. (33- p.15).
Mătuşa Agafiţa Dabija zâmbeşte mereu ca să i se
descreţească ridurile motivând: Nu vreau să mă vadă
Dumnezeu tristă.
Iată unul dintre secretele supravieţuirii poporului
român în Basarabia: Păstrarea unei taine de către în-
rul lui Brâncuşi se intră gratis! Aceasta este palma pe
care ne-o dau francezii!
Supărarea marelui artist Brâncuşi mi se pare în-
dreptăţită. Acesta le-a spus românilor: „V-am lăsat
săraci şi proşti când am plecat şi v-am regăsit şi mai
săraci şi mai proşti”. (275 – p.102)
Profund credincios, Nicolae Dabija afirmă cu toa-
tă convingerea: În viaţă, dacă eşti umilit nemeritat,
Dumnezeu îţi trimite aproape întotdeauna o aripă, ca
să te ridici. (91- p.32)
Dragostea de Ţară este văzută ca o sfântă datorie
pentru toţi acei care simt şi gândesc româneşte: Ar tre-
bui să ne unim cu Ţara, lăsând impresia că nu suntem
uniţi. Numai aşa adversarii noştri ar accepta să fim
împreună. (96 –p.33)
Cunoaşterea literaturii basarabene devine o dato-
rie patriotică: Fără această filă însângerată, istoria
literaturii basarabene, dar şi a acelei panromâneşti
va rămâne mereu incompletă şi
nu va fi aptă a fi percepută de
critica literară a viitorului în
adevărata ei diversiune sufle-
tească. (117 – p.40)
O mărturisire a marelui
lingvist Ovidiu Densusianu
este de strictă actualitate: Am
urât dintotdeauna prostia, min-
ciuna, neglijenţa, obrăznicia şi
hatârul. De aceea mulţi mi-au
spus că sunt rău. (122 – p.41)
Cei trei stâlpi pe care se
ţine neamul sunt patru: istoria,
limba, pământul şi credinţa.
(168 – p. 54) Orice femeie cu
un prunc în braţe seamănă cu
Maica Domnului. (130 – p.43)
Pentru familiile deporta-
te, pe 6 iulie 1949, în Siberia,
Bobu şi Lupu sunt câini eroi,
adevărate statui ale devotamen-
tului şi iubirii.
Cartea „Aşchii de cer” de-
vine astfel un „Cod al lui Hammurabi”, care cuprinde
legi morale esenţiale:
respectarea cu sfinţenie a părinţilor şi a dascăli-
lor;
iubirea limbii şi a ţării tale;
Despre Sfintele sărbători ale naşterii Domnului:
Ce este Paştele? Este ziua naşterii întregului neam
omenesc. În această zi Dumnezeu s-a făcut om, s-a
răstignit şi a înviat, dăruindu-ne astfel fiecăruia dintre
noi şansa fără-de-moarte. (410 – p. 147)
Despre gratitudine: De multe ori mă gândesc că
nici dacă aş trăi încă două vieţi, n-aş putea întoarce
dragostea pe care mi-au oferit-o oamenii apropiaţi
inimii mele. (442 – p.163)
Despre laude: Laudele nu adaugă nimănui ta-
lent, ci doar siguranţa în stăpânirea uneltelor. (478
– p.175).
Despre poezie iar şi iar: Poezia se face mai întâi
din iubire, apoi din cuvinte iar cine nu are nevoie de
poezie este cu sufletul amputat.
Despre cum să devii scriitor: Scriitor devii scriind.
Tot despre poezie: Poezia este o emanaţie a sufle-
tului. Ea vine dintr-un preaplin sufletesc.
Şi despre poet: Soarta poetului de multe ori e in-
grată. Pregăteşte-te nu dor să ai laude, succese, bu-
curii dar şi invidii, suferinţe, decepţii. (p. 190)
Despre femei: Femeile sunt mai rezistente decât
bărbaţii, pentru că bărbatul (Adam) e făcut din lut,
iar femeia (Eva) – din os. (507 – p. 195)
Scriitorul Nicolae Dabija face, ca mulţi alţi cre-
atori, alergie la proşti: Spre deosebire de oamenii
deştepţi care o fac câteodată pe proştii, proştii o fac
pe deştepţii totdeauna. (508 – p. 195)
Aforismele sunt memorabile: Bărbatul descoperă
universul cu mintea, femeia îl descoperă cu inima;
Personajele politicului sunt precum scutecele: ca să
nu pută, trebuie schimbate mai des; Când eşti aştep-
tat undeva cu drag, chiar dacă întârzii, ajungi întot-
deauna la timp; Mântuitorul, luându-şi chip de om,
văzându-i şi auzindu-i pe arhiereii care-l judecau şi-l
batjocoreau, se adresează Tatălui Ceresc: „Părinte,
iartă-le lor că nu ştiu ce fac!”. Dar mamele noastre?
Sărmanele noastre mame! Au ştiut să muncească me-
reu, toată viaţa!; Cât de mult seamănă mamele noas-
tre între ele!
„Aşchii de cer” este un tratat despre fericirea de
a fi: Cât de nefericiţi sunt acei care cred că răul îl
poate face pe om fericit. Fericirea care poartă din
toate timpurile numele ideii de bine, morală, drep-
tate, adevăr, frumos, dragoste. Fericirea, ca şi dra-
gostea, nu poate fi definită; ea poate fi doar trăită.
Pornind de aici, la întrebarea: „Ce este fericirea?”
cuvântului
Numele lui Nicolae Dabija vine ca o
completare, ca o continuare a evenimentelor
ce s-au perindat prin timp pe vatra seculară a
localităţii Heciul-Vechi.
La 2 iulie 1455, satul Heciul Vechi era
sub oblăduirea lui Mihu, hatman, fiindu-i
dăruit de Petru Aron. La 12 februarie 1618,
moşia Heciului s-a aflat în stăpânirea lui Isac
Balica, fost hatman şi pârcălab de Suceava,
vistiernic în perioada 1603-1611. La 1620,
Heciul Vechi, sat din ţinutul Soroca, aparţi-
nea Curţii Domneşti, iar apoi este oferit, de
către domnitorul Gaspar Graţiani, mănăsti-
rii ,,Sfântul Sava’’ din Iaşi. Schitul ,,Sfântul
Sava’’ era subordonat administrativ unei mă-
năstiri mai mari – Lavra ,,Sfântul Sava’’ din
apropierea Ierusalimului... Istoria acestui sat
este destul de bogată.
În luna mai 2012, la prima sa vizită în
Heciul Vechi, Nicolae Dabija a sădit un ste-
jar în curtea gimnaziului, care creşte falnic
– Stejarul lui Nicolae Dabija. Peste un an,
prin decizia APL, poetul devine Cetăţean
de Onoare al localităţii. Îi admirăm curajul
şi puterea dăruirii în numele viitorulului. La
mulţi ani, Maestre! Ne mândrim că suntem
contemporani cu Omul, Academicianul, Pub-
licistul, Poetul Nicolae Dabija. E un Miracol
că Domnia Sa vine să completeze istoria
seculară a satului Heciul Vechi.
Mult stimate Nicolae Dabija, să Vă în-
soţească zborul, lumina cuvântului divin şi
trilurile privighetorilor din Codreni. Bucuria
pentru copii, nepoţi, rude şi prieteni să vă în-
noiască forţele pentru a crea, a depăşi gre-
utăţile, care nu mai dispar în aceste timpuri
zbuciumate.
Din partea colectivului profesoral, a
părinţilor şi elevilor Gimnaziului ,,Nicolae
Dabija”, Heciul Vechi, raionul Sângerei,
semnează Constantin şi Maria BOGDAN

întâlnesc aceste două – locuieşte Dumnezeu (129 – pp
42-43).
În aceeaşi ordine de idei, „Cuvântul este frecvent
folosit pentru a semnifica absolutul aspiraţiilor omului,
ca plenitudine a căutării, ca loc posibil al perfecţiunii
spiritului său, ca şi cum cerul ar fi spiritul lumii… Este
lesne de înţeles că trăsnetul – sfâşierea strălucitoare
a cerului (în aşchii) a fost apt de a simboliza această
deschidere a spiritului care este conştientizarea”.
Cerului i-am dedicat o poezie argheziană, pe care o
reproduc în această lectură empatică:
„Cel care-n patru labe mergea ca elefantul
Vedea numai ţărâna şi nicidecum înaltul,
Dar bănuind în sine că undeva-i misterul
Şi-a ridicat privirea şi a văzut tot cerul.
Pe chipul său atuncea s-a zugrăvit uimirea
Şi-a realizat pe dată unde-i dumnezeirea.
Nemărginirea-ntinsă a zărilor albastre
E sărbătoarea minţii şi-a inimilor noastre.
Acolo-n depărtarea imenselor distanţe,
În locuri nepătrunse sunt visuri şi speranţe.
În cerul plin de stele sub infinita taină
Se vede-n noaptea clară dumnezeiasca haină.
Cu faţa-n sus, cucernic, m-aşez ca într-un templu
Miracolul creării în mine să-l contemplu
Eu par doar o fărâmă ce-o rupe universul
Şi-n minte se-nfiripă, agil şi firav, versul”
Şi eu îi sunt dator Cerului de Sus cu multe mulţu-
miri, spune Nicolae Dabija. Vreau să cred că sunt un
privilegiat al sorţii. (p.5)
treaga comunitate, cu mic, cu mare, face parte, fără
îndoială, din Basarabia Profundă, parte a României
Profunde, ca şi acea biserică micuţă, care a încăput
în scorbura unui stejar, în aşteptare de vremuri mai
bune. (37 – p. 17)
Unele portrete sunt schiţate de câteva linii, de pil-
dă Călugărul Mihail, de la mânăstirea Saharna, este
Murdar pe dinafară şi curat pe dinăuntru. Când vor-
beşte mai mult tace şi când tace, mai mult vorbeşte.
(48 – p.20)
Nicolae Dabija, ca toţi adevăraţii români, artişti
autentici, are câteva repere morale, câteva iubiri ne-
stinse: părinţii săi, România, Eminescu, limba română,
poezia ş.a.
Când poetul Nicolae Dabija vede suferinţele Sfin-
ţilor zugrăviţi pe pereţii bisericii din Căuşeni şi lacri-
mile îngerilor, atunci plânge şi el în gând.
Câteva „Aşchii de cer” sunt desprinse din capo-
doperele lui Brâncuşi, genialul sculptor care a vrut să
lase consătenilor şi conaţionalilor „230 de sculpturi,
41 de desene, cu 1600 de fotografii şi clişee, cu nume-
roase mobiliere etc.”.
Sculptura „Sărutul din piatră”, ne spune academi-
cianul Nicolae Dabija, dăruită unui coleg de clasă în
1907, a fost pusă de acesta ca greutate peste varza
murată dintr-o putină. Valoarea ei este de peste 30 mi-
lioane de euro.
Sculptura „Pasărea în văzduh” a fost vândută la o
licitaţie cu 37 de milioane de euro, iar în 2006 pentru
„Pasărea în spaţiu” s-au plătit 27 milioane de dolari.
Am fost în vara trecută la Paris, am văzut Centrul
Cultural Georges Pompidou şi Atelierul lui Constan-
tin Brâncuşi. Peste tot se plătesc sume care înmulţite
cu milionul de vizitatori zilnic dau totaluri uriaşe: la
Tour Eiffel, Versailles, Louvre, Trianon etc. În atelie-
cultul muncii, al eroilor, al dreptăţii, al umanismu-
lui şi al libertăţii;
cultivarea dragostei faţă de actul de creaţie şi faţă
de operele înaintaşilor;
credinţa în Dumnezeu, în scripturi şi în morala
creştină;
elogierea demnităţii umane, a prieteniei şi cum-
secădeniei, a bunătăţii, a iubirii faţă de aproape şi a
iubirii faţă de poezia literatură, nu maculatură:
Un cuvânt alcătuit din mai multe cuvinte. Un sens
care conţine mai multe sensuri. Aceasta este Poezia.
(341 – p. 125)
Încă un motiv de mândrie pentru noi, românii: ba-
sarabencele căsătorite cu regi sau preşedinţi de state,
ele fiind bune gospodine, bune soţii şi bune mame,
Aferim!
Despre fericire: A fi fericit? Să fii îndrăgostit de
cineva care te iubeşte.
Satan (Stalin) a deportat în Siberia şi o fetiţă sur-
domută de doar 6 ani pentru că aceasta Calomniase
puterea sovietică.
Pentru cei deportaţi, un măr adus de-acasă, de la
mii de kilometri, are gust de Dumnezeu.
Şi ce mai este poezia? Adam vorbind de unul sin-
gur, de dor de femeia încă necreată de Cel de Sus, prin
grădina raiului.
Raiul, pentru autorul acestei cărţi şi nu numai pen-
tru el, este o bibliotecă unde citeşte însuşi Dumnezeu
şi unde Sfântul Petru deţine cheile de la sala de lectură.
Despre libertate: Libertatea este libertatea de a nu
face răul, şansa ta de a fi bun, harnic, generos, cinstit,
corect, este dreptul tău nespus de a fi om, creat de Cel
de Sus după chipul şi asemănarea Sa. (378 – p.140)
Secretul longevităţii este aflat chiar de la un longe-
viv: Să-ţi fie drag ceea ce faci!
aş răspunde în felul următor: să fii corect cu Dum-
nezeu, adică cu lucrările Sale, cu lumea, cu seme-
nii, cu sine. Asta e fericirea. Să fiţi fericiţi! (599 – p.
239)
Scriitorul Nicolae Dabija notează ceea ce vede,
ceea ce aude, ceea ce simte, ceea ce gândeşte, ceea
ce citeşte, ceea ce îşi aminteşte, ceea ce trăieşte, ceea
ce crede, ceea ce speră – mai puţin pentru sine şi mai
mult pentru cei mulţi – cu un talent ieşit din comun,
iar cartea aceasta care se naşte este, cum spuneam,
un fel de cod al lui Hammurabi, o carte de învăţătură
scrisă într-o curată limbă românească şi care cuprin-
de norme morale pentru cei de azi şi mai mult pentru
cei de mâine.
Educaţia primită de la părinţii săi pe care îi vene-
rează, de la cărţile citite pe care le adoră (Raiul este o
bibliotecă.) şi de la cele pe care le scrie, toate vizează
excelenţa.
Astăzi, când familia este înlocuită cu concubina-
jul, şcoala şi biserica sunt zilnic atacate, codul etic
este înlocuit cu educaţia străzii, iar libertatea a deve-
nit libertinaj, o astfel de carte devine una de căpătâi,
dacă se vrea ca naţiunea română să trăiască şi ţara să
se întregească.
Urarea academicianului Nicolae Dabija m-a făcut
şi pe mine fericit, deoarece cărţile mi-au luminat şi
mie existenţa. Şi nu sunt singurul…
Acestea sunt cărţile în care ne regăsim pe noi în-
şine, cu gândurile, cu frământările, cu fragmente din
sufletul nostru, cu viaţa noastră trăită şi netrăită. Pe
ele le completezi în gând, în simţire iar ulterior şi în
scrieri, cu experienţa vieţii tale.
Petruş ANDREI,
membru al Uniunii Sscriitorilor din România
Port-drapelul
românismului
Zilele acestea NICOLAE DABIJA şi-a
sărbătorit ziua de naştere. Născut în aceste
zile toride ale lui iulie, timpul l-a pus la grele
încercări, ajungând la Olimpul vieţii! De fi-
ecare dată am o datorie să mă exprim despre
viaţa Domniei Sale, pentru că intensitatea cu
care şi-o trăieşte depăşeşte orice imaginaţie.
Geanta, purtată peste umăr, e plină de gân-
duri, idei, planuri. Mă mir unde încape atâta
energie: redacţia săptămânalului „Literatura
şi arta”, Academia de Ştiinţe a RM a cărui
membru este, Academia Română, Academia
Europeană şi multe alte sarcini la care trebu-
ie să facă faţă. Călătoriile sale peste hotare,
o altă pagină a neobositului academician, pe
toate continentele, duce faima Republicii şi
a cuvântului românesc scris. Nu lipseşte de
la întâlnirile de suflet cu cititorii, este om-
niprezent în şcolile din Republică, reuşeşte
să prefaţeze o mulţime de cărţi. Serata de
omagiere din acest an, care s-a desfăşurat la
Palatul Republicii „Nicolae Sulac”, a întregit
activitatea Domniei Sale negăsindu-l în bra-
ţele de flori pe care i le-au adus admiratorii,
sala fiind neâncăpătoare. Îi doresc mulţi ani
şi toţi buni alături de cei dragi!
Romeo ŞCERBINA

CONŞTIINŢA SCRIITURII Oameni ai demnităţii

La 15 iulie 1941, Teodor Popovici s-a născut în-
tr-o lume care se pregătea să moară. Focul celui de al
Doilea Razboi Mondial pârjolea un stat după altul, iar
într-un sat de răzeşi, o familie tânără de ţărani încerca
să încropească o familie trainică, să adune avere, să
crească nişte copii sănătoşi şi fericiţi. N-a fost să fie. A
avut soarta a mii de familii din RSSM, care au trecut
prin aceleaşi chinuri – tatăl a plecat pe front, iar copiii
au învăţat ce înseamnă războiul. La doar 5-6 anişori
este martor al decimării, prin foametea din 1946, a
unui întreg sat, când au murit atâţia copii, tineri, bă-
trâni, femei şi bărbaţi. Când a crescut, a aflat că Ba-
sarabia a fost dezlipită de Ţară şi a trăit, odată cu ea,
toate dramele, fărădelegile, nedreptăţile. Face parte
din generaţia suferinţei care a trecut prin război, prin
foamete, colectivizare forţată, prin sărăcie şi a trăit un
destin dureros cât istoria din ultimii 78 de ani ai Ba-
sarabiei. Este tema care îl macină şi mereu îi scoate o
lacrimă în colţul ochiului, a simţit nevoia să lase măr-
turie viitorimii experienţele personale trăite, de aceea
în 2018 a lansat „Viaţa de câine a unui copil”, cartea
care ne vorbeşte sincer şi cu durere despre ce înseam-
nă să trăieşti în comunism şi să-ţi fie furată copilaria.
A descris în felul său, prin ochii copilului care a văzut
şi a trăit în acele timpuri, crunta teroare la care a fost
supusă Basarabia de către ruşi după 1940; deportările
şi foametea au fost instrumentele prin care populaţia
dintre Prut şi Nistru a putut fi manipulată, constrânsă,
i s-au tăiat rădăcinile, şi apoi a putut fi mai uşor conto-
pită în marea masă a popoarelor ce „primeau lumină”
de la Moscova.
Devenirea sa ca scriitor este deosebită şi ne de-
monstrează că medicina are un numitor comun cu
arta. În 1966, a absolvit cu menţiune Facultatea de
Stomatologie a Institutului de Stat de Medicină din
Chişinău şi, înaripat, se dedică profesiei dragi, sus-
ţine teza de doctorat în ştiinţe medicale, este autor a
205 lucrări ştiinţifice, două monografii, elaborează
patru manuale, are şase invenţii şi 129 de inovaţii.
Este membru de onoare al Academiei Europene de
Implantologie şi unul din pionierii domeniului re-
spectiv, şi cu lucrări de mare valoare privind temati-
ca dată. Numai cât umor au cele 34 de cărţi ale sale
de bancuri, aforisme, epigrame şi proză scurtă! Cu
ele s-a afirmat, a ajuns cunoscut, apreciat, a devenit
membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Mol-
dova şi membru al Uniunii Epigramiştilor din Repu-
blica Moldova şi din România.
Umorul îi ajută pe oameni să depăşească mai
uşor unele probleme şi îi face mai fericiţi. Totodată,
satira, umorul, în viziunea lui Teodor Popovici, pot
fi asemuite cu instrumentele chirurgicale. Nu sunt un
gen minor, ele numesc, demască, depistează, taie,
apoi tămăduiesc.
Nu este un discipol al lui Hipocrate pus pe glu-
me, ci simţul umorului reflectă o latură a naturii me-
dicului şi scriitorului T. Popovici. Prin el demască,
combate neajunsurile societăţii, care îl dor: înfumu-
rarea omenească, răutatea şi prostia, lăcomia, aro-
ganţa, politicienii corupţi, vânzătorii de ţară, cei care
nu respectă legile şi tradiţiile ţării...
Găseşte teme de noi epigrame şi nu mai poate de
râs, chiar dacă ne adâncim tot mai mult în vremuri de
plâns. Plachetele sale de epigrame „Reich-stagul co-
munist”, „Măseaua de minte”, „Tărăboi în ţara lui
Voroşca”, în mod sigur, vor fi continuate cu noi vo-
lume de epigrame acide, necruţătoare la adresa celor
care nu au milă şi drag de ţară şi oamenii ei.
Atunci când se plictiseşte de tematica politică,
revine la cea medicală, stomatologică, strict profe-
sională. De aici evadează spre eternul feminin, un
alt domeniu vast de care este atras şi încă nu a fost
epuizat.
Din catrenele sale cu caracter satiric se vede că
autorul a învăţat a ironiza defectele omeneşti, şi nu
este uşor să pui oglinda în faţa orişicui! Se ştie, T.
Popovici a tratat multă lume (inclusiv prin umor),
care îi poartă recunoştinţă, dar a stârnit şi oprobriul
unor prieteni care l-au părăsit. În locul lor şi-a făcut
alţii, care ştiu a aprecia o poantă, dar şi curajul celui
care rosteşte adevărul, printre care se numără şi citi-
torii săptămânalului nostru.
Aceste fulgere ale umorului său răsar dintr-o
natură sensibilă, cu o viziune profundă a lucrurilor,
caracteristică unui mare iubitor de adevăr. Ne-am
convins de acest lucru în memorabila sa carte „Ma-
rele Coşeriu – Reper fundamental al lingvisticii mo-
derne”, scrisă cu dragoste, evlavie şi considerare în
care ne vorbeşte nu doar despre valoarea perenă a
imensei opere ştiinţifice, literare şi sociale a consă-
teanului său cu renume mondial, lingvistul Eugeniu
Coşeriu. El este onorat şi dator de a preţui în mod
corespunzător această favoare a sorţii de a-şi aduce
omagiile celui care ne-a reprezentat în lume ca un
adevărat Ambasador al Naţiunii şi al Basarabiei, pe
care le iubea ca un fiu.
Văzând ticăloşiile perpetuate la vârful societă-
ţii şi gravitatea problemelor cu care ne confruntăm,
începutul mileniului trei nu ne lasă mari motive de
optimism. Medicul şi scriitorul T. Popovici ştie că
suntem ameninţaţi, în primul rând, de noi înşine, de
furtişaguri sau chiar furturi din buget, de lipsa de
reacţie la situaţii care cer o soluţie limpede, dar şi
de colaborarea cu cei care numai binele nu ni-l vor.
Chiar dacă arma satirei este tăioasă şi de temut, cu
harul, dar şi cu migala unui veritabil diagnostician,
el a trecut la registrul tragic şi realist – la documen-
tele de arhivă, abordând teme sociale, istorice. Nu
întotdeana trecerea timpului poate cicatriza durerile
şi pierderile. Tragic este şi faptul că nici până în ziua
de azi istoria nu a răspuns la toate întrebările. Preo-
cupat de adevărul ultim, el ne aminteşte că avem sa-
cra datorie de a vorbi despre ostaşii români şi eveni-
mentele din vara anului 1944, care nu au fost, multă
vreme, suficient şi limpede evaluate de către istorici,
iar importanţa, semnificaţia sacrificiului lor a fost
diminuată ostentativ. Astăzi, după 75 de ani, privind
cu detaşare evenimentele din vara anului 1944, când
istoria consemnează faptele evaluate prin viziunea
învingătorului, şi mai puţin prin aceea a adevărului
şi dreptăţii, scriitorul are mult de lucru, căci scrie
despre Golgota trăită de sute de mii de soldaţi ro-
mâni. Printre ei se afla şi tatăl său, Vasile Popovici,
participant la acel război blestemat, luat prizonier de
sovietici şi dus în lagărul de la Bălţi, dar şi ca să sus-
ţină ideea reconstituirii memoriei ostaşilor români.
Vă dorim sănătate, iar inspiraţia să vă fie mereu
aproape, fidelă, pentru ca astfel condeiul să alunece
mult timp pe albul hârtiei. Să scoateţi în continuare
cărţi care să ne arate cine suntem, să ne învăţaţi cum
se trece peste necazuri cu o glumă, cu un cuvânt po-
trivit, râzând, pentru că, se ştie, răul fuge de cei care
îl iau în râs. Rămâneţi în continuare acelaşi excelent
scriitor cunoscut şi apreciat de toată lumea, aducă-
tor de voie bună şi de speranţă, bucurându-ne cu noi
creaţii inspirate.
Mariana JIOARĂ
Nr. 28 (3853), 18 iulie 2019 Literatura şi arta 5
Lidia CODREANCA Tandem autumnal
nu sunt cuvinte
care să laude azi naşterea Ta
aşa cum o fac îngerii
cocor ostenit şi toate puterile cereşti
de zbor
alta
e ziua aceasta
În inima nopţii îşi ard frunzele pe rug
în timp ce cocorii toţi pentru noi cei de jos
pluteşti atât de lent de primăvară fug eşti
şi însingurat cândva vas nesecat al vieţii
noaptea era largă spre Egipet
deasupra zării alta rai închipuit de minte
ca şi gândul meu ca o grădină cu ochi
trec eu pe pământ ce mă urmăreau de sus eu nu ştiu
peste perdeaua tot mai alta! când Te preamăresc
întristării m-am contopit Izvor de bucurie
treceam prin ea scară cerească
viaţa înfiorată cu lacrima lumii
râu pururea curgător
Mă îngrop într-o carte se ascunde
tot mai mult
căutam Carul-Ciobanului suntem azi aceeaşi durere
împărţită fărâme al minunilor
în care să urc Sfântă Pruncă
în condei şi să fug în lume plâng
pe care Marie!
să se depene lung stins
poate
ghemuită-n cuvânt când nu mă vede nimeni
În carul toamnei mele o va citi cineva
şi va vedea
cerul de acasă
înflorit de stele
Amurg
cum mă destram
Iarnă în martie tremura De când
rămâi cu mine viaţa în fierăria lui roşie
în acelaşi poem lung tremura soarele treptat
vis frumos ger de frică să nu-l uit! mi s-a aciuat în condei
despre t r ă d a r e se topeşte
destul că ziua trece zăpadă m-am detaşat
în care satul s-a tupilat
tăcută pe alei cât pentru o iarnă! de ochiul curios
cuvintele ca la început la poalele dealului
culegând în poală ca de cea mai grea povară!
se îmbulzesc livada s-a ascuns acelaşi glas
una câte una ciorile se trezesc
deşi nu mă mai doare cerul a coborât mai jos ca şi cum
frunza îngălbenită îşi încălzesc aripile îmi pasă
dar nici nu mă lasă neînchipuit de frumos! mereu
ca lămâiul! răsturnându-se de sus numai de ce ştie Domnul
să trăiesc ca şi cum ar atârna consolându-o
despre mine
de o stea „Dumnezeu s-o fericească
rămâi întâiul
în carul toamnei mele
Aceeaşi toamna milogii s-au ascuns
în subsoluri Vară Dumnezeu s-o odihnească...”
colorate cu şobolanii în pacea gândurilor mele
din care mai răzbate
pe sub vălul de rugină
banii strânşi ieri cum să mă bucur de tine văd cum atârnă Peisaj gri
se duce soarta-mi de cuvinte
la fel de tânguios la suprafaţă vară?
toamna an de an ca frunza palidă o pădure sură
aceeaşi neuitată le-au îngheţat în mâini când mi-am pironit inima
aceeaşi la geam desenată pe zare
melodie de n u c u l
trista mea lumină ca amintirea în vale
nimeni din poarta care nu mai este
La umbra gândurilor frunze moi portocalii
nu mai vinde azi în care găsesc o limbă de lac
ghioceii pe stradă aştept să vină toamna ce nu mai am...
în plete lungi şi despletite arătură
stă amintirea timpul e în derivă să scutur iar nucile
mi se înşiră căpătâi
şi îmi arată vântul cu mama... Peisaj citadin arătură
că drumul sorţii răstoarnă tarabele
se-nvârt cocorii o pleată de fum
nu se întinde să vadă vară frumoasă roiuri de fulgi
să-mi arate bezmetic
la infinit cine-i mai stă împotrivă?! întinsă pe şes între cer şi pământ
cum cercul lumii se închide se răsuceşte în sus
cu dansuri mii un milog degerat
deşi t r e c u t u l
lipit de stelele mai surâde
Labirinturi în văl de ţânţari zăpadă peste primăvară
pe care le-am privit cândva şi ciocârliile prinse în cer zăpadă
ştie o turmă de oi
stă doar ochiul lunii viaţa ca în cui! zăpadă!
ştie! fumurii
el e un labirint azi trec pe alături cin’ să te vadă?
că-i o c a r t e pe deal
se uită lung la noi în care tot mai grăbită iarnă
doar o carte pasc fir cu fir
ca altădat’ firul Ariadnei furând la tine unduios coborândă
scrisă cum a fost să fie
e de prisos Maică cu inima doar cu privirea azi fir cu fir
iarba abia încolţită
ca altădat’
se mai încheie un drum
Dor de evadare la capăt frântă
ca un copil
al nimănui
când îngheaţă
privirea flămândă... să nu strice
acum nu mai pândeşte cumva
nu mai vii
iar tu ca altădat’
acelaşi Minotaur îţi cer îndurare Lângă Tine prin lupa unei lacrimi cu verdele ei
degeaba-l plângi şi mereu ajutor caut ieşirea din labirint peisajul gri!
iarnă dar uit că te doare
pe înfundat’ labirint e şi trupul pacea e dulce lângă Tine
cu ninsori jucăuşe
prin care durerea Fiului Tău florile toate zâmbesc în mine plânge Exil lumesc
să-mi dansezi pe cruce
una după alta crinii împrăştie atâta lumină! durerea lumii
rondele la geam! spre Care priveşti suflet mâhnit
aleargă bolile iar păsările slavoslovesc cum râde himera
până îl doboară paşii Tăi nevăzuţi în cei care mint nu ştii să te bucuri
nu te am laude nu-ţi aduc când te doboară furtunile vieţii
până îi deschid
degeaba te aştept
să mai zbor
ochii minţii când firea întreagă
tainic îţi cântă
lângă Tine Nostalgii cu baştina paradox?
nici să rabzi aici
inima cântă
cu aripile Tu eşti cu Lazăr vremelnic...
să vadă cum şi cântă! Mătuşii mele Maria şi celorlalte
deja încărunţite Rai al duceţii cereşti!
în departe simfonia pe care Tu i-o şopteşti rude de la Sineşti trecute la Domnul
peste hăul minciunii Odighitrie cum să te mângâi?
mai sunt labirinturi cerul devine
care cu inima frântă
iar acolo un potir albastru se duce neamul meu
treptat ne înghite în c a r e ţi se vor deschide ochii
ne aşteaptă alţi şi adânc în poveste
încap şi eu adevăraţi
Peisaj în derulare Minotauri
cei ai slavei deşarte cu cele lumeşti
de unde mă priveşti
Maică Sfântă
nici să-l revăd
nici să-l mai plâng nu printre cei ghiftuiţi
nu printre cei cumpăraţi
hibernum1 se întinde
peste urbea
Lacrimi îngheţate Peisaj estival Ca o strună Marina citeaţa ci numai
îi cântă prohodul dincolo de exilul lumesc
cu tristeţi
plâng azi cu baştina sunt o emoţie de cincizeci de ani... la echinox
Elegie de toamnă pe creasta lunii
ger
la streaşina mea aţipită-n cuvânt „s-a uscat prăsadul cela atunci te vei bucura
aceeaşi p o v e s t e se destramă cerul când o trezesc îmi zice văzând
după ultimul cocor pe creasta pomilor că Domnul nici pe o clipă
în năframe lungi mă-nspăimânt de la fântâna lui Ciocârlan”
se uită lung nădejdea mea din curte nu te-a uitat!
ţurţuri de gheaţă pe la zori
vrea să încap niciun
crescuţi numai între dealuri
cu el în zbor corb
cu vârful în jos dealurile crestate o strună pitite
în dimineţi
săgeţi ascuţite! cu păduri atinsă de vânt case vechi
toamna
se răstoarnă iar Omnia fluunt...2 străpung timpul
îndărăt
se topesc în tăcere
de undeva
cu prispe de lut risipite
însingurate ca nişte
generos alta
îndărăt s-aprinde o aşchie de vânt Rai închipuit bătrâne!
se bucură azi
împrăştiind culorile
ca din penel! de florile mele
până ajung la dereg peste lunci de minte tot mai trişti ochii lor
la prispa casei dar moare-n lăicere privesc în trecut
peste sat şi pădure visate cândva
care nu mai este... de flori Moise proorocul ca şi mine
Te-a închipuit
spre seară adunate în minte
petalele lor
ţurţurii la geamul Doamne „rug însufleţit şi nears se duc Sineştii Vechi
ca o s e c u r e de sub streaşina mea ce ai în pântece focul Dumnezeirii” în poveste
iese cornul lunii una câte una
străvezii şi mulţi numai Tu ştii copilăria-mi în braţe
să taie gândul meu nu mor!
plâng copilăria când primăverile cunună a Iubirii purtându-o
care care mi s-au îmbrăcat în toamne care ai unit pe Dumnezeu cu acelaşi soare roşu
se mai ţine strâns 1
Lat.: iarna mai aleargă desculţ! care cu oamenii pe creste!
de el 2
Lat.: totul curge (totul se transformă) Picturi de Brânduşa Colesnic

O cunosc pe Lidia Codreanca de când eram ti-

nere. Pe atunci nu făcea şi nu făceam parte
una din viaţa celeilalte. Ştiam că este poetă. Îmi plă-
URCÂND SPRE SINE
(poate chiar o invidiam frumos) pentru toate acestea.
cea să-i citesc versurile. Ştiam că este profesoară de
Nu ştiam dacă este femeie puternică sau fragilă. Dar
limbă latină. (Parcă o vedeam la sfat cu marii înţelepţi
nici nu-mi imaginam că ar avea nevoie să fie puterni-
ai lumii, înălbiţi de timpuri apuse, de la care învaţă că
că. Frumuseţea ei părea că-i era scut ori sprijin.
nu există linie de finiş, ci doar continuitate, transfor-
Anii ne-au apropiat. Recunosc, am simţit o mare
mare, perfecţionare. De la ei învăţa să-şi scalde pri-
bucurie să discutăm, să ne împărtăşim interesele, im-
virile în apa limpede a zorilor pentru a vedea lumea
presiile, admiraţiile, dezamăgirile. Am descoperit că
aşa cum este pentru a încerca s-o modeleze, pentru a
Lidia Codreanca este nu doar poetă, nu doar frumoa-
se depăşi zi de zi.) Era mândră. Era frumoasă. Avea o
să, nu doar inteligentă, nu doar profesor universitar,
ţinută de aristocrată, de doamnă de salon. O admiram
nu doar angajată a Institutului de Ling-
vistică, dar că este şi femeie. Această fe-
meie este o mamă fericită (calitate care,
slavă Domnului, niciodată n-o conjugi
la timpul trecut), este o bună creştină. Şi
mereu caută să se depăşească.
De-a lungul anilor a gustat din toate
cupele: dulci şi amare, generoase şi zgâr-
cite. Şi nu doar a gustat din ele, dar chiar
le-a sorbit. A acceptat tot ce i-a oferit via-
ţa: bucurii şi tristeţi, dureri şi mângâieri.
Şi-a desfăcut braţele şi le-a îmbrăţişat ca
pe adevărate daruri din care, ostenind, a
stors strop de nectar, le-a şlefuit deopo-
trivă – durere şi bucurie, avere şi sără-
cie – şi a obţinut ceea ce-i este cel mai
scump în viaţă, ceea ce înseamnă pentru
ea adevărată bogăţie, netrecătoare valoa-
Valentina Brâncoveanu. Casa memorială Mihai
re – veritabile perle, mărgăritare din care
Eminescu din Ipoteşti
şi-a însăilat versurile. Versurile Lidie
Codreanca, cu excepţia fiicelor, sunt sensul vieţii sale.
În poezie se refugiază. Poezia este casa ei, este crezul
ei, împlinirea sa. Poezia o înnobilează, o îmbogăţeşte
sufleteşte, o ajută să reziste şi să înfrunte greutăţile de
care a avut parte din plin, încât, cunoscându-o mai bine,
vrei să intervii în dictonul „Nu-i da, Doamne, omului
cât poate duce” şi să exclami: „Nu da, Doamne, omului
cât poate duce femeia!”
Chiar dacă comunic, mai des sau mai rar, cu Lidia
Codreanca, nu îndrăznesc să afirm că suntem priete-
ne. Firi ca Lidia sunt greu de cucerit. Fiindcă este mult
prea interiorizată. Ea trece prin sine tot ce o încon-
joară. Este ca un filtru. Este gata să îngroape în sine
ceea ce este negativ, ca de acolo să dea la iveală doar
frumosul, doar utilul. Pentru ca să facă viaţa mai fru-
moasă. Cu un gând, cu un sfat, cu un vers.
Sufletul Lidiei este mult prea sensibil, este o stru-
nă care vibrează la dureri, la necugetări, scoţând note
tânguite. De aceea de el trebuie să te apropii cu atenţie,
să nu-l răneşti. În articolul „Când strugurii sunt acri”
Lidia se destăinuieşte: „Stau de vorbă cu mine”. Citesc
doar acest enunţ şi mă opresc locului. Aflu că Lidia îşi
este propriul confident. Or, aceasta înseamnă mai întâi
de toate că este omul sincerităţii, că pentru ea contea-
ză doar adevărul. Căci cine poate fi mai sincer cu tine
decât propriul tău suflet. De aceea, mă întreb, cine e în
stare să concureze cu sufletul ei frumos, cu sufletul ei
sincer? De ea nu se prinde spoiala, prefăcătoria. Fire
melancolică, Lidia îşi are sinele său. „Cel al solitudi-
nii”, mărturiseşte autoarea şi mai adaugă: „Nu e deloc
simplu să recunoşti aşa ceva. Dar, ita est! („aşa e”). O
înţelegi mai uşor după ce afli tot din afirmaţiile şi scri-
erile sale că „De când am găsit că Bacovia era un om
timid, tăcut şi retras, că răspundea doar dacă era între-
bat, parcă am găsit o faţetă care nu mi-e deloc străină”.
Este starea care o caracterizează pe deplin. Te conving
de acest adevăr versurile lirice, melancolice, triste. Dar
tocmai ele fac poezia adevărată, trăită.
Publicistica este tărâmul pe care Lidia se simte
stăpână, proprietară. Articolele ei dor şi mângâie, sunt
şi haioase şi biciuitoare. Are un ochi ager, nu-i scapă
detaliile pe lângă care alţii trec fără să le dea vreo im-
portanţă. Ba vede o bătrânică în piaţă care „mângâie
îndelung doar cu privirea grămezile de struguri, de
prune, de mere. La citrice nu zăboveşte prea mult, o
sperie preţul lor”. O doare această constatare şi o aş-
terne pe hârtie, ca s-o citească demnitarii, să ia aminte
că este lume necăjită, tristă.
Ca fiecare om, şi Lidia îşi are Golgota sa. Fieca-
re dintre noi, mai devreme sau mai târziu, parcurgem
drumul spre ea. Unii urcând, alţii coborând. Cel care
urcă greu spre ea se purifică, se alege cu învăţăminte.
Cel care ajunge uşor, de parcă ar coborî, se pomeneş-
te că, odată ajuns acolo, n-a înţeles nimic, şi tocmai
atunci începe greul, fiindcă mai mult n-are spre ce
urca, mai mult n-are unde-şi îndrepta cugetul şi ruga.
Doar în drum spre Golgota sa fiecare se recunoaşte şi
se cunoaşte cu adevărat.
Lidia este mereu în căutare de Dumnezeu. Me-
reu tinde să se apropie de El. Dar, pentru ca să atingi
această râvnă, ai nevoie mai întâi de toate să te cu-
noşti pe sine, să ştii ce vrei cu adevărat. De un lucru
este convinsă. Că ajungi să te cunoşti cu adevărat doar
prin suferinţă şi se consolează. Îl citează pe Alfred de
Musset: „Nimeni nu se cunoaşte cât timp n-a suferit.
Este o lege aspră, dar supremă”. Lidia se află într-o
continuă căutare de sine, dar ştie că pentru aceasta are
nevoie să-L descopere pe Dumnezeu, deoarece: „Nu-
mai El te ajută să te cunoşti. Şi treptat să-L cunoşti. Ca
să nu mai fii singur cu sine. Ci singur cu Dumnezeu”.
Oamenii ca Lidia fac parte din ceea ce a creat na-
tura mai frumos, mai gingaş, mai dumnezeiesc.
Citesc eseurile, articolele şi versurile semnate de
această minunată doamnă şi nu ştiu ce-mi place mai
mult din ceea ce scrie: poezia sau publicistica ei? Știu
însă cu certitudine că niciuna nu-mi displace, astfel
conchid că-i admir întreaga creaţie. Şi o consider o
fericită şi o mare altruistă că împarte cu mine şi cu
lumea din jur toată averea sa – scrisul ei sincer şi plin
de învăţăminte.
Dragă Lidia, astăzi, când steaua care s-a aprins pe
cer la venirea dumitale pe pământ luminează cu mai
multă putere pentru a-ţi călăuzi paşii pe căile care-ţi
deschid tot mai larg porţile Creaţiei, te asigurăm de
dragostea şi respectul nostru pentru tot ceea ce în-
semni, pentru opera care-ţi dezvăluie mai pregnant
frumuseţea sufletului, îţi dorim multă sănătate şi bu-
curii de la tot ce reuşeşti să faci.
Raisa CIOBANU
 6 Literatura şi arta
Premiul de Onoare „Alexandru Budişteanu”
la cea de a 24-a decernare
Povestea Premiului „Alexandru Budişteanu” ne duce
înapoi în perioada interbelică, atunci când în anii 1938-
1940 eu, adică Alexandru Budişteanu, am fost elev al
Liceului „Ion Creangă” din Bălţi. Apoi în anul 1940 am
avut parte de o invazie sovietică de un an. Dar am fost
eliberaţi de românii noştri şi mi-am reluat studiile tot la
acest liceu în continuare, în anii 1941-1944. Consider
că anumite componente ale învăţământului liceal, de care
am beneficiat atunci, merită a fi reînviate, întrucât s-au
dovedit a fi benefice în timp. La liceul „Ion Creangă” din
Bălţi se crease tradiţia de a se recompensa anual, la sfâr-
şitul cursurilor, cel mai bun elev sau cea mai bună elevă,
care obţinuse cea mai mare medie la învăţătură, pe întreg
liceul, având şi o atitudine cetăţenească de calitate. Tre-
buie subliniat că premierea elevilor de la cele două licee
cu titlul de Premiant de Onoare al Liceului respectiv (de
care am beneficiat şi eu în anii corespunzători) a fost o
acţiune de succes. Acest obicei a fost extrem de bine pri-
mit şi a devenit un stimulent important pentru toţi elevii
liceului.
În oraşul Bălţi şi în toată România, Liceul „Ion
Creangă” fusese totdeauna o prezenţă marcantă, de re-
nume, din toate punctele de vedere. Profesorii de aici
erau cunoscuţi în toată ţara, iar absolvenţii acestui liceu
se mândreau de a fi fost elevi la „Ion Creangă”. Deci de
o importanţă majoră şi pentru mine a fost faptul că am
învăţat şi eu acolo.
M-am născut în anul 1928 în comuna Pârliţa, de lân-
gă Ungheni, nu departe de Prut. În prezent locuiesc la Bu-
cureşti. Sunt arhitect, iar viaţa m-a purtat pe toate conti-
nentele, având şi funcţii importante, cum ar fi arhitect-şef
al Capitalei Bucureşti, şef de secţie în Secretariatul ONU
de la New York, preşedinte al
Uniunii Internaţionale a Vor-
bitorilor de Limba Engleză
etc. Sunt la a treia căsătorie.
Iar dragostea faţă de provin-
cia mea natală, Basarabia, din
ţara mea, România, m-a înso-
ţit mereu pretutindeni.
În Basarabia m-am educat
şi format ca tănăr cetăţean şi
intelectual în spaţiul româ-
nesc, pentru tot restul vieţii
mele. Iar acest lucru îl datorez
părinţilor mei, precum şi Li-
ceului „Ion Creangă” din Băl-
ţi, unde am fost elev şi ai cărui
profesori au creat importantul
prestigiu naţional şi internaţi-
onal al acestuia, formând per-
sonalităţi pentru restul vieţii
acestora.
La propunerea mea, Sena-
tul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (activi-
tatea Liceului „Ion Creangă” se desfăşura atunci în cadrul
acestei universităţi) a adoptat, în anul 1995, o Hotărâre
prin care se aproba instituirea Premiului „Alexandru Bu-
dişteanu” pentru Premianţii de Onoare ai Liceului Teore-
tic „Ion Creangă”.
Premiul de Onoare, care poartă numele meu, l-am
oferit personal anual Liceului „Ion Creangă” de la Bălţi,
în trei versiuni, adică pentru fiecare din cele trei profiluri
ale liceului, respectiv „umanist”, „real” şi „arte”. Aceasta
înseamnă anual pentru fiecare Premiant de Onoare o Di-
plomă de Onoare cu semnătura mea şi a directoarei Lice-
ului, 100 de euro şi câteva cărţi sau publicaţii de calitate,
eu suportând costul Premiilor de Onoare.
Începând cu anul 2012, în urma creării Fundaţiei
Culturale „Alexandru Budişteanu”, eu ofer Premiul de
Onoare prin intermediul Fundaţiei care îmi poartă nume-
le. Unul din obiectivele principale ale Fundaţiei îl con-
stituie recompensarea eforturilor făcute de liceenii din
Republica Moldova în obţinerea unor cunoştinţe ştiinţi-
fice, profesionale, dar şi pentru dobândirea unui simţ
civic ridicat, conştienţi de apartenenţa lor, subliniez,
la poporul român, dând dovadă de patriotism efectiv
şi permanent.
Acum patru ani preocupările mele s-au extins şi la Li-
ceul „Valeriu Topală” din Zăbriceni, raionul Edineţ. Mă
leagă de Zăbriceni faptul că directorul liceului teoretic de
acolo a fost Condrat Homutov-Homutescu, bunicul meu
după mamă. Acesta a înfiinţat în anul 1890 prima şcoală
din sat în limba rusă (singura limbă acceptată în şcolile
din Rusia ţaristă). În anii ’40, când Basarabia redevenise
o provincie româneascâ el şi-a schimbat numele de fami-
Valentina Brâncoveanu. Lacul cu nuferi de la Ipoteşti
Fii ai neamului
lie din Homutov în Homutescu, declarând că face acest
lucru deoarece cei ce făceau caz de faptul că erau ruşi se
declarau şi comunişti, iar el, care era român, se considera
român şi implicit anticomunist.
Începând cu perioada copilăriei, eu îmi petreceam
vacanţa de vară la Zăbriceni. Casa bunicului era mare şi
frumoasă. Când eram la ei, locuiam în biroul lui şi impli-
cit citeam din cărţile şi revistele lui. Periodic toată familia
noastră se aduna în casa lui şi ne bucuram cu toţii de viaţa
noastră din România. El mă plimba cu docarul şi mă în-
văţa care sunt culturile de pe câmp.
Scopul Premiului de Onoare care îmi poartă numele,
pe lânga recompensarea imediată a persoanei în cauză,
are ca obiectiv stimularea în viitor şi a altor elevi şi eleve,
ca să se străduiască să-l obţină şi ei. Sper ca întocmai cum
e cazul cu premianţii şi premiantele de la Bălţi, să am bu-
curia ca şi la Zabriceni să înceapă să se adune treptat un
grup de băieţi şi fete, creându-se o comunitate a premi-
anţilor mei de aici, cu care eu să rămân în contact şi care,
dacă vin la Bucureşti, ca să studieze la o universitate sau
cu orice alt prilej, îi invit să mă viziteze şi să mă bucure
cu prezenţa lor. Iar eu ţin şi voi ţine legătura cu Premi-
antele şi Premianţii mei de Onoare, precum şi cu vii-
torii premianţi şi viitoarele premiante ale mele de aici,
deoarece vreau să am dovada că premierea lor nu a
fost întâmplătoare şi că ei şi ele, oriunde ar trăi, devin
reprezentanţi de onoare şi de valoare ai neamului şi
ţării lor, fără a-şi uita baştina română şi vor munci
pentru propăşirea neamului şi ţării noastre, de care
aparţin pentru totdeauna.
Până în prezent au avut loc 28 de decernări comu-
ne, fiind recompensaţi 52 de Premianţi şi Premiante de
Onoare la Bălţi şi la Zăbriceni în fostul judeţ Bălţi.
Astfel la 30 mai anul acesta a avut loc la Liceul Teo-
retic Republican „Ion Creangă” din Bălţi ceremonia ce-
lei de a 24-a decernări a premiilor de onoare „Alexandru
Budişteanu”, iar la Zăbriceni, la 31 mai, cea de a patra
decernare locală la Liceul „Valeriu Topală”. Manifestă-
rile au avut un frumos caracter festiv, datorită spiritului
organizatoric de calitate al conducerii celor două licee
şi existenţei unui pronunţat caracter românesc local.
Trebuie subliniat faptul că succesele celor două licee de
elită menţionate se datorează în primul rând personali-
tăţii celor două doamne directoare ale liceelor în cauză.
Este vorba despre Lia Pascari, directoarea Liceului „Ion
Creangă” de la Bălţi şi Angelica Botnariuc, directoarea
Liceului „Valeriu Topală” de la Zăbriceni. Sunt două ade-
vărate doamne, care au ştiut să transforme cele două licee
pe care le conduc cu multă pricepere profesională şi psi-
hologică în două şcoli, care produc tinere şi tineri de înal-
tă ţinută intelectuală şi cetăţenească, intelectuali devotaţi
prin activitatea lor şi ţinuta în societate, spre binele ţării
şi neamului lor. Să nu uităm că în 2016 Liceul Teoretic
Republican „Ion Creangă” de la Bălţi a fost decorat pen-
tru realizările sale, prin Decretul nr. 2386 al Preşedintelui
Republicii Moldova, cu Ordinul de Onoare.
Odată cu înmânarea recentă a Premiilor de Onoare
„Alexandru Budişteanu”, le-am spus liceenilor de la
cele două licee evidenţiate, ceea ce aş vrea să le trans-
mit tuturor tinerilor din Republica Moldova: „Nu se
pune deloc problema ca absolvenţii de liceu, inclusiv
Premianţii de Onoare, să evite plecarea sau plecările
în străinătate, pe termen scurt sau lung, inclusiv pen-
tru învăţătură. Este dreptul lor să-şi încerce puterile
şi în străinătate. Dacă doresc să se afirme
acolo, să o facă. Dar un lucru trebuie să le
fie clar: dacă trebuie sau vor neapărat să
o facă şi nu se vor întoarce acasă, atunci
cel puţin să-şi sprijine ţara cât pot. Şi să
nu o uite! Nimic nu este mai penibil decât
cineva care se sileşte să demonstreze că
aparţine unui neam nou, care nu este al
lui, închipuindu-şi că aşa va fi apreciat. Va
fi dimpotrivă dispreţuit de ai lui, precum şi
chiar de către străinii în mijocul cărora se
va găsi şi se va sforţa să se confunde cu
ei....Prin educaţia cetăţenească, pe care
aţi primit-o, oriunde veţi fi în lume, să nu
vă uitaţi baştina şi să munciţi pentru pro-
păşirea neamului şi ţării, de care aparţi-
neţi pentru totdeauna”.
În ceea ce mă priveşte, subliniez fap-
tul că, oricând şi oriunde şi indiferent de
poziţia sau funcţia avută, nu am uitat ni-
cio clipă că sunt basarabean, moldovean
şi român, toate trei simultan, în deplină
armonie şi fără nicio contradicţie între
ele. Acesta este şi răspunsul categoric
la problema fundamentală a destinului
prezent şi viitor, privind abordarea şi re-
zolvarea apartenenţei etnice a populaţiei
majoritare dintre Prut şi Nistru, în ca-
drul naţiunii române în lume...
Alexandru BUDIŞTEANU,
doctor arhitect
Nr. 28 (3853), 18 iulie 2019
Prietenii noştri
Un prieten suedez al Republicii Moldova
La 15 iulie 2019, cunoscutul politician şi om de stat suedez Carl Bildt
împlineşte 70 de ani. Este un foarte bun prilej pentru a semnala această dată
şi concetăţenilor noştri, reliefând câteva elemente mai grăitoare ce caracteri-
zează această personalitate deosebită.
Metaforic vorbind, steaua lui Carl Bildt din născare politician l-a hărăzit,
căci un strămoş de-al lui, pe nume Gillis Bildt, a condus Suedia în calitate
de prim-ministru încă în secolul al XIX-lea, iar tatăl lui a fost funcţionar
important în Ministerul Apărării. Cariera politică a lui Carl Bildt a început
în 1973, când a devenit secretar politic al Partidului Conservator (Moderaţii)
din Suedia. Însă devine cunoscut atât în ţara sa, cât şi pe arena internaţională
la începutul anilor ʼ90 ai secolului trecut. Vorba e că, în septembrie 1991,
conservatorii suedezi şi aliaţii lor au câştigat alegerile parlamentare şi drept
urmare Carl Bildt, liderul conservatorilor, a devenit cel de-al 32-lea prim-
ministru al Suediei. El însuşi mărturisea ulterior într-un interviu că venise
la cârma guvernului ţării sale într-o perioadă care în plan extern era destul
de tumultuoasă: URSS se destrăma, Ţările Baltice deveniseră libere, Suedia
trebuia să decidă în privinţa aderării la Uniunea Europeană etc. (Apropo, era
Sarajevo. Carl Bildt merge la negocieri cu un pisicuţ
o perioadă furtunoasă şi la noi.) În cei trei ani cât a fost premierul Suediei
Carl Bildt a avut un calendar de activitate foarte ambiţios, a fost un lider pe umăr. Foto: Anja Niedrighaus/TT
pragmatic şi consecvent, iar unul din marile lui succese a fost cu siguranţă
negocierea aderării ţării sale la UE. că în clasamentele celor mai cunoscute personalităţi politice suedeze el este
Mi se pare semnificativ a aminti faptul că, în timpul mandatului de premi- mereu prezent.
er, la 4 februarie 1994, Carl Bildt (mereu în pas cu vremea!) a remis primul Despre Carl Bildt se scriu cărţi şi studii, dar şi el este autor de lucrări
e-mail din lume între doi şefi de guverne, şi anume pe adresa preşedintelui despre societatea suedeză şi problematica actuală internaţională. Una din
SUA, Bill Clinton. Bildt îl felicita pe Clinton cu prilejul anulării embargoului cărţile sale, Misiunea Europa, a dedicat-o soţiei sale, Anna Maria Corazza.
împotriva Vietnamului, adăugând că Suedia este una dintre ţările cele mai Vom prezenta un fragment din această lucrare, în completarea portretului
importante în domeniul dezvoltării tehnologiei şi că este judicios de a fi prin- autorului: „Scrierea cărţilor necesită, de fapt, să nu mai faci nimic altceva. O
tre primii care folosesc Internetul pentru contactele politice şi comunicarea condiţie prealabilă este să ai o soţie răbdătoare. În afară de aceasta, e necesar
în întreaga lume. Preşedintele Clinton a răspuns a doua zi, apreciind entuzi- să ai foşti colegi de serviciu care cunosc unde se află sursele documentare
asmul lui Bildt. Conform prestigioasei publicaţii Foreign Affairs, Carl Bildt vechi şi care posedă şi capacitatea de a ajusta imaginile memoriei. Personal
este printre 100 de persoane din lume al căror Tweeter merită a fi accesat. am avut privilegiul să fiu echipat cu amândouă aceste lucruri”.
Astfel că nu a fost o întâmplare, credem, acceptarea de către Bildt a pos- Dar cel mai important, credem, este că despre Carl Bildt se poate spune
tului de ministru de Externe al Suediei în 2006 şi nu a fost deloc întâmplător că este unul dintre politicienii şi formatorii de opinie cunoscuţi şi influenţi
că, împreună cu ministrul de Externe polonez Radek Sikorski, a lansat ulte- din lume, care atunci când aud de Republica Moldova, întotdeauna vin în
rior iniţiativa Partneriarului Estic, o platformă importantă de cooperare din susţinerea ei. Bine ar fi să avem în lume cât mai mulţi susţinători de calibrul
care face parte şi Republica Moldova şi care, iată, a ajuns la un deceniu de acestei personalităţi neobişnuite, care urmăreşte cu atenţie evoluţiile de la
existenţă. În cartea recentă a autorului suedez Björn Häger cu titlul sugestiv noi şi încurajează constant eforturile noastre de transformare democratică, de
modernizare, de integrare europeană, pentru a se obţine rezultate cât mai be-
„Misiunea Bildt” se scrie despre acest proiect, într-un capitol aparte, că este
nefice în folosul cetăţenilor. Subsemnatul am avut ocazia să mă întâlnesc cu
„copilul lui Bildt”.
unul din membrii-veterani ai conservatorilor suedezi, dna Zelotinca Antova
Carl Bild este o personalitate cu charismă, cu viziune, un negociator ex-
(dumneaei susţine că este de origine valahă), care mi-a spus despre Carl Bil-
celent (a fost Negociator Special al UE în Balcani, unde a deţinut şi alte
funcţii internaţionale), cu o experienţă politică şi diplomatică bogată şi o dt: „Nici nu vă imaginaţi cât de mult ţine el la voi…”. Îi dau crezare distinsei
doamne, iar pe cei care au îndoieli îi îndemn să deschidă cel puţin mesajele
reţea de contacte impresionantă. Domnia Sa are o forţă de comunicare extra-
ordinară. Odată, la un prestigios for politic, Almedalen, 2014 (Suedia), Carl Tweeter din ultimele luni ale lui Carl Bildt.
Gheorghe SOLTAN,
Bildt a reuşit să acorde în trei zile peste 40 de interviuri! Devine limpede doctor în istorie, diplomat
Ştiinţa la zi
LUMINA FIORULUI INTUITIV
Motto: „Lumina nu se aprinde decât pentru Dacă cu ani în urmă aceste fenomene păreau stantinescu îmbracă
cei ce văd, nu pentru orbi.” (M.Eminescu) a fi ireale, acum însă, cu ajutorul fizicii cuantice lucrarea într-o stofă de
ori, cum i se mai spune acum, ştiinţa nouă, este interpretare calitativă,
Apariţia acestei cărţi este ca naşterea unui cu putinţă a (re)cerceta şi a cunoaşte multe din prin asumpţia metafizi-
copil într-o familie de creştini: aşteptat cu emo- tainele existenţei şi aceste aspiraţii par chestiuni că a subsemnatului.
ţie sfântă, cu nerăbdare şi multă bucurie. Cu
fireşti de înălţare pe scara valorică a fenome- Paginile acestui vo-
emoţie sfântă, pentru că copilul este un dar al nelor, mai ales după anul 2012, când am trecut lum sunt o deschide-
lui Dumnezeu; cu nerăbdare, pentru că este ro- prin Axa Centurii Fotonice (fenomen cosmic re luminoasă către volumul ce urmează, care
dul iubirii; şi cu bucurie, pentru că dă sens şi care se înfăptuieşte o dată în 3600 de ani şi care va particulariza procesele majore implicate în
consistenţă vieţii. Aşa simt eu că am aşteptat condiţionează o nouă treaptă în desăvârşirea creaţia lumii micro- şi macro-cosmice. Deci, o
această carte, numită IERARHIILE LUMI- spirituală), fenomen care a condiţionat trans- nouă etapă de cercetare urmează a fi elucidată
NII – conexiuni (meta)fizice. Întroducere în formarea substraturilor energetic-informaţiona- în vol. II,INIŢIERE ÎN TEORIA CAPCA-
teoria (bio)fotonică a Unităţii Esenţiale. le şi, prin urmare, biosfera s-a (re)structurat în NELOR MORFICE. Aplicaţii în electronica
Cunoscându-l pe Traian D. Stănciulescu noosferă, ceva cu totul nou, acel bio-, fiind su- ultra-rapidă, fotografia şi holografia ultra-ra-
drept un model de gândire filosofico-ştiinţifică, pus unui flux de radiaţie specifică spiritualizării pidă, comunicări, telemetrie, radar optic, fizi-
rege al Semioticii Iubirii, acum înţeleg că este (frecvenţelor mai înalte), a creat o noo-sferă. ca plasmei şi fizica nucleară, fizica proceselor
şi un organizator al frecvenţelor Luminii Vii, Tocmai că în această noosferă începe materia- tranzitorii ultra-scurte şi mai ales într-un dome-
într-o formulă Unică a conştiinţei care trans- lizarea informaţiei gândurilor noastre, fiind o niu cu totul nou al biofizicii – domeniul „lasere-
cende subconştiinţa cu o armonie atât de nece- realitate înfăşurată, care fiind foarte complexă, lor biologice”, care urmează a fi abordat într-o
sară existenţei noastre spirituale. ştiinţa nu o poate încă demonstra decât teore- etapă viitoare a cercetării, prin intermediul teo-
Pe lângă fenomenele explicate ştiinţific, pa- tic sau prin modele matematice. Însă ca să nu riei „biofotonice” a laserelor biologice.
ginile cărţii reflectă şi unele momente, mai puţin rămânem în mlaştina necunoaşterii, ne trimite IERARHIILE LUMINII reprezintă o
ştiinţifice, dar foarte emoţionante şi pline de sens, Creatorul scrieri, să ne iniţieze în cosmogonia Lumină a fiorului intuitiv aşternut cu o fineţe
precum ar fi descrierea unor circumstanţe proble- spirituală, ceea ce ne aduce şi lucrarea de faţă semiotică selectă, cu raportarea frecvenţei la
matice pe care le impunea perioada – cum o nu- prin uimitoare dezvăluiri (meta)fizice ale reali- Unitatea Esenţială, ce transcende cu uşurinţă
meşte autorul – „schimbarea la faţă” a României, tăţii transcendente. misterul existenţei şimultiversurile lui A. Lin-
regimul şi securiştii ce răscoleau casele şi con- Ierarhiile Luminii vine în atenţia noastră de, aducându-ne o nouă paradigmă a cunoaşte-
fiscau toate cărţile atât de greu obţinute şi inter- cu o cutezanţă surprinzătoare,aşa cum a venit rii care reflectă puterile Luminii Vii în Întreg.
ziceau orice activitate în această direcţie (citind
Bosonul lui Peter Higgs, presupus cu 48 de ani Părţile de sus ale paginilor etalează secvenţă
aceste scrieri, mi-am amintit de povestirile lui înainte de a fi demonstrată existenţa lui (cu aju- analitică, argumente ştiinţifice novatoare pentru
Dumitru C. Dulcan, care a trecut prin aceeaşi si- torul colliderului de lângă Geneva), căriua nu înţelegerea ierarhiilor luminii, iar în partea de
tuaţie când lucra la Inteligenţa Materiei – o car- în zadar i s-a spus Particula lui Dumnezeu, bi- jos a paginilor este descrierea a ceea ce Traian
te scrisă cu o îndrăzneală (de)săvârşită – pe care necuvântându-l pe Higgs cu Nobel. D. Stănciulescu a numit în alt context „herme-
am citit-o cu drag). Aici găsim descrise şi detalii Expresia „vindecare de necunoaştere” neutică analitică”, adică interpretarea intuitivă
despre cum s-a configurat miezul acestei lucrări duce la gândul celor scrise de Sfântul Vasile a celor de mai sus.
din sinteza dialogurilor dintre T.D.Stănciulescu cel Mare: „Raţiunea porneşte de la cunoaşte- Orice carte citită schimbă limbajul, iar
şi Profesorul său P.V.Constantinescu, care de la re şi ajunge la credinţă!”. Acest sens îl găsim schimbarea limbajului schimbă intenţia celui
început au pus la cale intenţia unei colaborări, în multe pericope ale Scrierilor Sfinte, inclusiv care o citeşte, iar schimbarea intenţiei face să
fără să aibă cunoştinţă unde va duce, dar au ajuns la Sf. Marcu ascetul (şi nu numai), care spune: se schimbe frecvenţa, iar frecvenţa emanată de
ca prin această carte să împartă Lumină pentru „Rădăcina tuturor răutăţilor este neştiinţa”, orice om schimbă natura din jurul lui. Deci, in-
a face întunericul să dispară, iar hotarul dintre iar Maxim Mărturisitorul a spus asta încă în formaţia este cea care precede forma şi sub-
Lumină şi întuneric suntem noi, cititorii, cu (im) 830, definind răul drept necunoaşterea cauze- stanţa. Să transcendem deci fenomenele ex-
perfecţiunea gândirii pe care o avem. Adevărul lor lucrurilor, motiv pentru care i-au tăiat lim- plicate în această carte, pentru că atunci când
purtat de Lumină este Suprem, cum în natură ba şi mâna dreaptă. Deci, pentru Credinţă este vom înţelege cât Adevăr cuprind, ne vom (re)
ordinea pare haotică, aşa şi frecvenţele de Lu- nevoie de Ştiinţă. Şi pentru că experienţa este formata din interior, ca sub un semnal de (re)
mină ar părea haotice fiind organizate în cea mai cea care aduce învăţăminte, asta percep eu ca a trezire spirituală.
desăvârşită Ierarhie, de aceea, ordinea în afara doua venire a lui Dumnezeu – Cunoaşterea şi Suntem recunoscători Divinităţii pentru că
Adevărului e dezordine. Şi aşa cum fiecare Om interpretarea corectă a Legităţilor Spirituale. ne ridică cu răbdare pe treptele fericirii de a cu-
vine pe lume binecuvântat cu anumite daruri ce- Ce înseamnă Cunoaştere? noaşte şi cel mai important este să ne păstrăm
leste, pe care este obligat să le realizeze cu cea Cunoaştere înseamnă co-naştere, adică, o intenţiile curate, pentru că anume această cură-
mai mare dăruire, cred că menirea Omului-Tra- nouă naştere, ori după asimilarea fiecărei infor- ţie este avansul fericirii.
ian D. Stănciulescu poartă semiotica conjuncţiei maţii, nu mai suntem cine am fost până a afla Aşa cum neştiinţa creează oamenilor stări
spirituale şi prin rezonanţele intelectuale de co- aceasta, suntem altă entitate, care ştie mai mult de confuzie şi nelinişte, această rază de Lumină
muniune ştiinţifică vine să ne explice sensurile decât cea precedentă. Îtrebarea e alta: în ce par- Vie este aducătoare de Pace şi mare ajutor întru
cuprinzătoare ale Luminii Vii, inclusiv prin acest te e direcţionată cunoaşterea noastră? tămăduire de neştiinţă, ori nu în zadar prime-
volum, în care descrie Substanţa, Energia şi In- Deci, necunoaşterea este un viciu sau chiar le cuvinte rostite de Iisus după Înviere au fost
formaţia drept fundamente ale unităţii structural- o boală de care trebuie să ne vindecăm, având „Pace vouă!”.
sistemice ale lumii. Substanţa fiind substratul conştiinţa despre Terapia Prin Lumină şi cre- Ierarhiile Luminii vine să confirme cu forţă
celor ce sunt de atins; Energia – chip metafizic dinţa că Lumina Vie, vibrând pretutindeni, de- convingătoare faptul că Lumina este adevăra-
de a fi al mişcării; şi Informaţia drept miez al vine criteriu de unificare şi cale pentru desăvâr- tul logos al lumii (ne)văzute, venind să înlăture
creativităţii morfice.Deci, acest volum prezintă o şire, o chestiune foarete importantă, pentru a nu umbra, care este şi ea adevărată, însă nu poate
rază de Lumină Vie, o covergenţă (de)săvârşită cădea în tentaţiile extremelor. exista nici în Lumină, nici în lipsa Ei...
din substanţă a creaţiei ce reflectă înţelepciune Volumul de faţă este o provocare deloc
ştiinţifică profund-filosofică. uşoară, iar formulele profesorului Paul Con- Ana SÎRBU
Nr. 28 (3853), 18 iulie 2019 Literatura şi arta 7
Concepţii
Acad. Ion Bostan: „Toată viaţa mea e inginerie…” La ceas aniversar
şi proiecte
A cademicianul Ion Bostan, doctor habilitat în ştiinţe tehnice, inventator şi terior spionată de către inginerul rus B. – Ce aţi mai moştenit de la blajinii

tehnice
rector, nume notoriu în domeniul ştiinţelor tehnice şi inginereşti, va păşi Shannicov, publicând conceptul acesteia Dumneavoastră părinţi? Spun asta pen-
în această lună în familia septuagenarilor. Se spune că, atunci când a apărut pe în monografia sa din anul 1948 ş.a.m.d. tru că atunci când am mers în satul de
După primirea informaţiei am plecat de baştină, am reuşit să vizităm casa pă-

lume, a fost primit ca o ploaie binefăcătoare pentru părinţi. A mers la şcoala din
satul Brânza, un sat cu tradiţii de pe malul Prutului din Cahul, a învăţat bine. Băiat
mare, avea pasiunea nestăvilită pentru făcut şi desfăcut motoare şi alte construcţii.
Părinţii săi, Anton şi Vasilisa, l-au dat la şcoala medie internat din Cahul, unde-şi
va cultiva cel mai de preţ har – modul de gândire şi aplicare, iar de acolo pană la
specialitatea dorită, „Construcţii de maşini” a Institutului Politehnic (pe atunci) din
Chişinău, rămăsese doar un pas. Trei ani la Uzina „Moldovahidromaşina”, după re-
partiţie, l-au recomandat pe tânărul promiţător pentru a-şi perfecţiona studiile la
o scoală superioară de ingineri din Moscova. Poate că anume acei ani, munca cu
dedicaţie, imaginaţia şi talentul i-au fost cei predestinaţi parcursului său ulterior
către miraculoasa muncă de cercetare, devenind inventator de marcă, recunoscut
în ţară şi în lume.
Cu prilejul frumoasei aniversări, l-am invitat pe academicianul Ion Bostan să
ne surprindă şi cu alte întâmplări, acordându-ne un interviu.
– Stimate academician Ion Bostan, în
curând veţi aniversa o frumoasă vârstă,
păşind cu verticalitate pragul septuage-
narilor. Despre faptul că sunteţi un ex-
ponent de marcă al elitei ştiinţifice din
tara, că sunteţi un savant de notorietate,
apreciat în lume pentru descoperirile
Dumneavoastră, începând cu transmisia
planetară precesionale, despre activita-
tea, în calitate de rector al Universităţii
Tehnice din Republica Moldova, autor
de multiple lucrări ştiinţifice şi invenţii.
Șirul poate continua, s-au scris multe
articole, au apărut multe interviuri, re-
portaje tv, astfel încât nu ne-am dori să
Vă mai obosim. Dar să ştiţi că curiozită-
ţile noastre nu se termină aici. Acum la
70 de ani aproape împliniţi, Vă întreb?
Care-i rostul vieţii unui Om de ştiinţă,
cum trataţi filosofia vieţii unui savant,
manager, profesor universitar?
– Zilele acestea, fiind în corpul admi-
nistrativ al UTM de pe bd. Ştefan cel Mare
şi Sfânt, 168 am dat cu ochii de Pendulul
Foucault, pe care l-am conceput şi proiectat
cu câţiva studenţi şi cadre didactice tinere
în anul 2008, care ani la rând, zi şi noapte,
înregistrează rotirea planetei Pământ prin
rotirea în contrasens a planului său de os-
cilaţii. Metaforic vorbind, aş compara viaţa
unui Om de ştiinţă cu funcţionarea Pendu-
lului Foucault, care va înceta să-şi roteas-
că planul de oscilaţii doar în cazul în care
se va opri însăşi rotirea Planetei Pământ.
Atunci cu certitudine va dispare şi viaţa ci-
vilizaţiei pământene…
Filosofia vieţii savantului aş asocia-o cu
două percepţii ale vizitatorului care urmă-
reşte oscilaţiile Pendulului Foucault. Prima
este simplă, din care fiecare înţelege că Pă-
mântul totuşi se roteşte. A doua percepţie
ține de conţinutul constructiv-funcţional
ascuns pe care-l înţeleg doar inventatorii
acestuia şi ştiu cum se pot înregistra ano-
maliile oscilaţiilor lui în cadrul eclipselor
de lună şi soare, care probabil influenţează
acumularea energiei în plăcile tectonice şi
declanşarea cutremurelor de pământ. Doar
inventatorii pendulului cunosc, că sub po-
deaua pendulului există o maşinărie pentru
rotirea ecranelor cu cifre, în pod există o
altă maşinărie cu 8 lasere pentru controlul
şi dirijarea impulsurilor la fiecare semi-
oscilaţie a Pendulului.
Aidoma este şi viaţa omului de ştiinţă
la prima vedere este haina, zâmbetul, vor-
ba, expresia feţei şi manierele. Mai apoi se-
sizăm şi percepem orizontul şi temeinicia
cunoştinţelor omului de ştiinţă, frământări-
le lui, atitudinea față de tot ce-l înconjoară.
Vorbind despre filosofia vieţii mele ca om
de ştiinţă, tinerilor ingineri şi savanţi în de-
venire le-aş spune că pe 31 iulie voi împli-
ni aceiaşi 70 de ani şi chiar dacă nu am fi
avut în Chişinău un Pendul Foucault, dar
avându-l cel puţin vom urmări încontinuu
rotirea Planetei Pământ.
– Care credeţi că a fost realiza-
rea, care v-a adus, totuşi, recunoaşte-
rea naţională şi internaţională, dar şi
marea satisfacţie că aţi făcut alegerea
corectă în viaţă şi că v-aţi materializat
aspiraţiile?
– Marea mea satisfacţie este afirmarea
în timp a Universităţii Tehnice – unica in-
stituţie de învăţământ ingineresc din ţară.
Doar la un an şi patru luni după procla-
marea Independenţei Republicii Moldova,
Senatul Institutului Politehnic mi-a încre-
dinţat funcţia de rector. Consider, că în
primii 5 ani cea mai mare realizare a fost
menţinerea universităţii pe linia de plutire
printre „gheţarii” acelor timpuri de schim-
bări radicale politice, economice şi sociale.
Punctate succint, realizările de fond
doar din primii 5 ani ar fi: Trecerea învă-
ţământului ingineresc la studiul în limba
română; Extinderea instruirii inginereşti de
la 27 la 68 de specialişti. Astfel a fost sto-
pată migraţia excesivă a specialiştilor din
exterior şi asigurată independenţa ţării în
cadre inginereşti pentru ramurile de bază
ale „Economiei Naţionale”; Spargerea
vacuumului relaţiilor interuniversitare cu
extindere către universităţile occidentale
şi din România; Identificarea şi punerea în
aplicare a managementului universitar ba-
zat pe schimbările evolutive din societate
printre care: trecerea la relaţiile de piaţă,
dispariţia bruscă a complexului industrial,
diminuarea drastică a finanţării învăţămân-
tului superior, pierderea bruscă a prestigiu-
lui specialităţilor inginereşti, etc.
Păstrarea universităţii pe linia de plu-
tire în aceste condiţii devastatoare, dar
crucial de importante pentru afirmarea tâ-
nărului nostru stat o datorez muncii asidue
a fiecărui cadru didactico-ştiinţific, perso-
nalului auxiliar şi administrativ, fapt pentru
care, închinându-mă, le mulţumesc. Graţie
eforturilor în ascensiune, efectivul de stu-
denţi a universităţii creşte de la 6900 în
anul 1991 până la 24500 în anul 2008, iar
astăzi Universitatea Tehnică se menţine pe
poziţii de cea mai vizibilă printre universi-
tăţile sistemului educaţional naţional.
Cele relatate mai sus totalmente se re-
feră şi la cercetarea ştiinţifică, reiterând
doar că conform estimărilor recente de pe
platforma Google-scolar, Universitatea
Tehnică după numărul citaţiilor de 14200
se plasează pe locul 2126 printre univer-
sităţile din lume, devansând următoarea
universitate din Republica Moldova care
are 3900 puncte, plasată pe locul 5200 din
lume. Referindu-mă la descoperirea şi in-
venţia prin care m-am afirmat în cercetare,
desigur că este Transmisia Precesională
inventată în anul 1983 cu prioritatea din
mai, 1981.
– Atunci când cineva nu te cunoaşte,
puterea exemplului personal este acel
care mobilizează pe cei din jur, iar unul
dintre principiile lui Einstein era să nu
încerci să devii un om de succes, ci un
om de valoare. Că aţi devenit un om de
succes, vorbesc faptele Dumneavoastră,
or, cele mai frumoase cuvinte sunt fap-
tele. Dar care sunt valorile după care vă
conduceţi în viaţă? Ce le-aţi recomanda
celor în devenire?
– Aş puncta câteva principii-valori
acumulate din experienţa mea de peste 50
de ani, pe care le recomand cercetătorilor
în devenire: Să duci lucrurile până la ca-
păt şi înţelegi că lucrul făcut pe jumătate
este o pierdere de timp; Să nu te temi de
greutăţi şi să te conduci de crezul, că In-
ginerul le poate face pe toate; Visează şi
insistă să-ţi realizezi visul. Iar celor căro-
ra le este hărăzit să conducă o echipă mare
sau mică le recomand: Să vadă scopul şi
obiectivele, să facă ca toţi membrii echi-
pei să creadă în rezultatul final; Lucrul
în echipă are succes dacă mobilizezi pe
fiecare în ceea ce face mai bine; Efectul
major al mobilizării este exemplul perso-
nal. Aceste principii-valori sunt specifice
ingineriei unde lucrul în echipă este de-
finitoriu, iar rezultatele fiecăruia influen-
ţează rezultatul colectiv final. Consider că
acestea sunt cele mai importante valori de
conduită în ştiinţele inginereşti, pe care
le-am acumulat pe parcursul vieţii.
– Ce ar trebui să facem pentru a ne
găsi un loc sub soare şi într-adevăr să
creăm o societate bazată pe cunoaştere?
– Dacă ne dorim un loc sub soare în
rând cu lumea civilizată sunt necesare câ-
teva lucruri foarte clare:
• Domnii politicieni trebuie să măreas-
că finanţarea cercetării de la 0,34% din PIB
în prezent până cel puţin la 1% din PIB.
Doar astfel vom putea fortifica potenţialul
ştiinţific cu atragerea masivă a tineretului,
ca mai apoi să majorăm atragerea fonduri-
lor de finanţare din exterior.
• Să elaborăm şi să punem în aplica-
re un mecanism de selectare a proiectelor
pentru finanţare bazat pe performanţe şi
transparenţă.
• În structura instituţională de manage-
ment financiar trebuie să creăm o structură
independentă pentru expertizarea rezulta-
telor proiectelor finanţate.
• Să se creeze un fond pentru stimu-
larea şi promovarea către implementare
a 2-3 proiecte anual din rândul celor mai
performante, anterior finanţate pentru pre-
gătirea tehnologică a implementării.
Ca să redau pe înţelese situaţia finanţă-
rii cercetării în Republica Moldova, închei
cu a spune că cercetarea ştiinţifică la UTM
după implementarea Codului cercetării în
2004 a fost finanţată cu doar (6-8) mln. pe
an ce constituie de 26 de ori mai puţin în
comparaţie cu 1989.
– Se întâmplă adesea să regretăm nu
ceea ce am făcut, dar, mai curând, ceea
ce am fi putut face şi nu am făcut. Fă-
când o retrospectivă, într-un moment de
maximă sinceritate, pentru ce regretaţi?
Aţi reuşit să definiţi conceptul de „prea
târziu”? Dacă ar fi să o începeţi de la în-
ceput, cum aţi proceda?
– Cu certitudine că orice om, în acti-
vitatea mea de aproape 50 de ani în edu-
caţie – cercetare şi 23 de ani în funcţie de
rector, găsesc mult loc atât pentru ceea ce
nu am făcut, cât şi pentru regrete şi pen-
tru senzaţia „prea târziu”. Ce am izbutit să
realizez la UTM fiind în funcţie de rector
plenar atribui întregului colectiv, iar cele
nereuşite, desigur, mi le atribui, ca rector.
Dacă un colectiv sau câteva persoane îţi în-
credinţează ceva, fii gata să-ţi asumi toate
eşecurile şi nereuşitele. Întorcându-mă în
timp, cu 50 de ani în urmă, acum găsesc
loc şi pentru dezamăgiri şi regrete că unor
persoane le-am acordat prea multă încrede-
re, cât şi pentru senzaţia de „prea târziu”.
Regret că prea târziu am plecat din funcţia
de rector, trebuia să mă opresc doar la doi
termeni. 23 de ani au făcut un sacrificiu
prea mare pentru familie, copii, inclusiv
părinţi. Dar cu toate acestea trebuie să re-
cunosc că ajungând la vârsta de 70 ani, mă
simt un om împlinit şi dacă ar fi să o iau
de la început, aş alege din nou profesia de
inginer constructor de maşini.
– Viaţa e o şcoală dură şi despre
aceasta ni se predică mai mereu. Dum-
neavoastră cum v-aţi apărat de invidia
şi orgoliile aparente ale celor din jur?
Sau avea dreptate Dostoievscki, când
spunea că oamenii sunt făcuţi ca să se
chinuie unii pe alţii?
– Dacă mă credeţi, eu nu cunosc ce este
invidia. Probabil, este o urmare la sfatul
medicului-chirurg, prof., dr. hab. Pavel
Ciobanu cu care lucram în anii 1979-1981,
la aparatul Elizarov pentru osteosinteza ex-
tra focală a fracturilor osoase. Intuiesc că
profesorul, auzind ceva despre mine, într-o
zi îmi spune: „Ioane, dacă sesizezi că cine-
va te invidiază, bucură-te, înseamnă că este
pentru ce”. Probabil că aceste spuse s-au
lipit bine de mine pentru tot restul vieţii.
Succesele oricăruia mă bucură, tratându-le
ca şi pe succesele mel personale. Cred că
Dostoievscki s-a referit la relaţiile dintre
oameni în epoca şi mediul în care a trăit el
însuşi. Consider că în epoca modernă ma-
rea majoritate a oamenilor sunt concepuţi
şi se formează pentru a genera lucruri de
utilitate comună şi nu pentru a se chinui
unii pe alţii.
– Domnule academician,
ce vă poate trezi neliniştea?
– Vă mulţumesc pentru
această întrebare. Neliniştea
pentru viitorul copiilor şi nepo-
ţilor noştri. Cum va arăta melea-
gul nostru peste 10, 20, 50 de
ani. Tendinţa sub toate aspecte-
le o văd copleşitor de negativă.
Exodul masiv a elitei tineretului
peste hotare, depopularea sa-
telor, orăşelelor şi chiar a ora-
şelor mai mari sunt fenomene
strigătoare la cer, care provoacă
nelinişte. Majoritatea satelor se
ruinează, devin tot mai pustii, se
închid şcolile şi grădiniţele de
copii. Aceasta este cea mai gra-
vă problemă a societăţii noas-
tre, din care derivă absolut totul
– educaţia, sănătatea, cultura, economia,
într-un cuvânt viitorul nostru. Pleacă cei
mai buni, prin aceasta sărăcim intelectual,
cultural, creativ, economic, demografic.
Este regretabil că noi foarte puţin discutăm
despre aceste fenomene, despre consecin-
ţe, soluţii şi, în final, despre ce ar trebui să
întreprindem.
– Care a fost rolul familiei în tot ce
aţi realizat?
– Prima şi cea mai reuşită a fost alege-
rea şi unirea destinului cu viitoarea soţie,
Dorina Odainîi. Ea este doamna care ştie
să menţină cu iscusinţă flacăra aprinsă în
căminul familial. Îmi este cea mai dorită,
duioasă şi grijulie femeie, care m-a fericit
cu doi feciori excepţionali – Viorel şi Mar-
cel. Soţia a ştiut să dozeze copiilor noştri
duioşia de mamă, care în lipsa mea izbu-
tea să le ceară din numele tatei responsa-
bilitate şi purtare bună. Soţia, Dorina, în
primăvara anului 1980, a avut decisiva
influenţă să rămân în cercetare, în univer-
sitate. Pregăteam un raport de aprobare a
viitoarei teze de doctor habilitat.Cu câteva
zile înainte de seminar, găsesc informaţia
că transmisia cicloidală, care consideram
că eu am inventat-o, de facto, fusese in-
ventată încă în anul 1928 de către inginerul
german Lorenz Braren şi îi purta numele.
Transmisia cicloidală fuseseră descoperită
în construcţia avionului de luptă german
Focky-Wolf-150 doborât în Belarus şi ul-
la catedră, am căzut într-o depresie tota-
lă, m-am îmbolnăvit… Peste două săptă-
mâni de izolare totală a intrat în rol soţia,
intuind evoluţia proastă a lucrurilor. Altă
soţie mi-ar fi spus… „Aşa am ştiut că tu
nu eşti bun de nimic…” Dar ea nu. La în-
ceput m-a luat cu binişorul spunându-mi
… tu deja eşti doctor în ştiinţe, ai doar 30
de ani, totul îţi este înainte. Văzând reac-
ţia mea neadecvată, după câteva clipe au
început ţipete isterice... Tu ai copil mic,
nevastă tânără ş.a.m.d. Timp de o oră cât
a durat atacul, parcă, m-am trezit dintr-
un somn tulburător. A doua zi m-am în-
tors la catedră. Peste câteva zile a apărut
ideea unui nou concept de transmisie –
Transmisia precesională.
– Într-adevăr, copiii sunt mesajele vii
pe care le trimitem unor vremuri ce nu
le putem vedea, cel puţin, aşa afirmau
înţelepţii timpurilor. Dacă putem reveni
cu unele precizări, cine sunt copiii aca-
demicianului Bostan?
– Cea mai mare realizare şi mândrie a
familiei sunt copiii noştri – Viorel şi Mar-
cel. Mă mândresc cu poziţia lor civică,
cu independenţa lor, cu felul şi modul de
abordare a problemelor. Tot ei sunt cei care
mă înaripează. Sunt mândru că am ajuns
să învăţ multe de la ei – de la Marcel din
ale vieţii moderne; de la Viorel, din dome-
niul ingineriei mecanice şi a matematicilor
speciale. Diferenţa de vârstă între Marcel
şi Viorel este de 10 ani. Viorel este rector
la UTM, om de ştiinţă, iar Marcel este mu-
zician, om de creaţie. Nici diferenţa de vâr-
stă, nici profesiile nu-i despart, dimpotrivă,
îi unesc. Sunt mândru de ei când discută şi
probleme ce trec reciproc hotarele profesii-
lor lor, uneori... cu scântei. În aceste cazuri
prefer să fiu spectator.
– Cum vă împăcaţi cu spusele unora
că ar fi existat „conflict de interese” la
alegerea feciorului Viorel în calitate de
rector al UTM?
– Viorel Bostan este unul dintre absol-
venţii cu medalii de aur plecaţi peste hota-
re, care peste 15 ani de studii în România
(L+M), SUA (doctorat) şi Germania (stagi-
une) s-a întors acasă.
În 2015, având încă doi contracandidaţi
a participat în alegeri cu votul secret a 876
de alegători – toate cadre didactice titula-
re. În perioada de organizare a alegerilor
eu m-am retras din funcţie şi împreună cu
prorectorii numiţi de mine în funcţie nu am
participat la organizarea alegerilor şi la vo-
tare. Viorel Bostan prin vot secret, în primul
tur a fost votat de 72,8% din electori. Astăzi,
vă mărturisesc că sunt mândru de faptul că
prof. univ., dr. hab. V. Bostan reuşeşte să îm-
bine în măiestria de a conduce o universitate
locală cu cele văzute, simţite şi utilizate în
Occident. Timpul confirmă şi demonstrea-
ză acest fapt. Eu sunt împăcat cu gândul că
nu am încălcat dreptul constituţional a unei
persoane de a fi ales pe cale democratică în
orice funcţie, inclusiv în cea de rector.
– Am avut onoarea să vă însoţesc şi
în satul de baştină, Brânza, Cahul, la un
eveniment de mare angajament şi am re-
zumat că sunteţi plin de binecuvântări.
O şcoală din sat care vă poartă numele,
o stradă în sat care vă poartă numele;
sunteți cetăţean de onoare al satului, sat
în care aţi realizat mai multe din proiec-
tele Dumneavoastră, unul din ultimele
proiecte de suflet fiind inaugurarea, în
premieră pe ţară, a unui Planetariu. Ce
sentiment încercaţi când sunteţi întâlnit
cu pâine şi sare la sărbătorile localităţii?
– Desigur, încerc sentimente omeneşti,
dar cu un semn de întrebare, dacă în repli-
că am făcut ceva sau totul pentru băştina-
şii mei. Mărturisesc că încerc sentimente
a datoriei neîmplinite faţă de părinţii mei,
pe care îi vizitam doar atunci când aveam
timp şi nu întotdeauna când ei ne aştep-
tau la poartă. Întotdeauna îmi amintesc de
prima mea învăţătoare, Maria Minovna
Onofrei, care m-a învăţat să ţin creionul în
mână, de înţelepţii mei profesori, pe care
ori de câte ori, noi, elevii îi întâlneam, ne
scoteam căciulile în semn de recunoştinţă.
Mereu încerc sentimente de datorie pentru
baştină şi sătenii mei.
rintească, mormântul părinţilor cu in-
scripţiile biblice gravate în piatră, lăsate
aproape ca testament pentru copii, am
fost în ospeţie la fratele Dumneavoastră,
Anton, care a rămas ca un reper al nea-
mului Dumneavoastră.
– Fratele Anton reprezintă rădăcini-
le vii ale copacului genealogic al familiei
noastre rămase în satul de baştină a bunei-
lor şi străbunicilor noştri. Părinţii noştri, la
general vorbind, pentru copiii plecaţi din
casa părintească rămân enigma, pe care
mulţi încercam să le descifrăm doar după
plecarea lor în nefiinţă. Spusele se referă
şi la mama mea care cu o zi înainte de de-
ces, nefiind bănuită de o boală gravă, i-a
transmis tatălui scris pe un colţ de ziar un
verset, spunându-i că dacă moare să rogi
copiii să-mi scrie pe piatra de mormânt.
I-am respectat dorinţa sculptându-i
versurile:
„M-am luptat lupta cea bună,
Mi-am isprăvit alergarea,
Am apărat credinţa”.
Și tata i-a urmat exemplul cu rugămin-
tea să-i scriem versurile:
„Nu te lăsa biruit
de rău,
ci biruieşte răul
prin bine”.
Nu în zadar se spune că veşnicia vine
de la sat, aş adăuga şi înţelepciunea.
– Domnule academician, recent în
presă s-au strecurat informaţii cu titlul
,,confidenţial” privind lansarea primu-
lui satelit moldove-
nesc. Îmi amintesc că
aţi condus Programul
de Stat privind elabo-
rarea satelitului şi este
curios să aflăm care a
fost experienţa în do-
meniu şi care este im-
portanţa economică a
acestui proiect?
– Vedeţi, voi jurna-
liştii, începeţi direct cu
importanţa economi-
că, dar mai sunt şi alte
aspecte de importanţă
cum sunt: educaţional,
ştiinţific, de interes
pentru tineret, de sem-
nalare a investitorilor
străini că în această ţară
sunt specialişti care au
lansat şi un satelit etc. Pe lângă pregătirea
alimentaţiei pentru cosmonauţi, la UTM
s-au dus lucrări de cercetare-proiectare
constructiv – tehnologică a componentelor
tehnicii cosmice de zbor inclusiv bazată pe
utilizarea transmisiilor precesionale, având
contracte economice cu Institutul de Cer-
cetări Cosmice, „Kometa” şi întreprinderi
militare din ex-URSS etc. Începând
cu 2008, în baza Programului de Stat
a fost creată infrastructura de monito-
rizare, control şi dirijare a sateliţilor,
cu centrul din câteva laboratoare spe-
cializate unde s-a format un colectiv
cercetător cu experienţă şi tineri cu
o pregătire formidabilă printre care
conf., dr. N. Secrieru, drd. V. Ilco, S.
Condraman, A. Margarint, N. Levineţ,
A. Martâniuc, V. Melnic, proiectul fi-
ind coordonat de către rectorul – prof.
univ., dr. hab. V. Bostan.
Infrastructura de monitorizare, con-
trol şi dirijare a zborului sateliţilor re-
prezintă Centrul Naţional ,,Tehnologii
Spaţiale” cu 6 laboratoare specializate,
un cluster de antene telemetrice, 2 ob-
servatoare astronomice în Chişinău şi
Cahul, punctul de sprijin amplasat în
incinta liceului teoretic din s. Brânza,
Cahul, toate cu conexiune între ele cu
fibră optică comutate la Reţeaua Europea-
nă. La 15 aprilie 2019, prin decizia Oficiu-
lui Naţiunilor Unite pentru afaceri Spaţiale,
a luat decizia de a lansa cu titlu gratuit, în
septembrie 2020, în spaţiul cosmic primul
satelit moldovenesc ,,TUM Nano SAT” de
pe bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Pe
16 mai 2019, rectorul Universităţii Tehnice
a Moldovei, prof. univ., dr. hab. V. Bostan
a semnat Memorandumul trilateral între
Oficiul Naţiunilor Unite, Universitatea
Tehnică a Republicii Moldova şi Agenţia
Spaţială Japoneză care va efectua lansarea
satelitului.
– Domnule academician, Vă mulţu-
mesc mult pentru acest interviu, pentru
faptul că ne-aţi deschis şi un pic portiţa
sufletului Dumneavoastră, pentru tim-
pul preţios acordat. Vă doresc sănătate
pentru a rămâne şi în continuare un om
dedicat profesiei, nobilei activităţi ştiin-
ţifice, dar şi minunatei Dumneavoastră
familii. Și aşa cum Domnul V-a înzes-
trat cu acest deosebit har, dar şi cu vir-
tuţi ce armonizează cu viaţa de Om, o
să folosesc şi eu acest frumos prilej, de
a dori să Vă aibă în pază sub aripile lui
protectoare mulţi, mulţi ani şi toţi buni
şi frumoşi.
– Și eu vă mulţumesc.
A consemnat: Eugenia TOFAN
moldave
În luna mai 1983 inginerul Ion Bostan
obţine prin VNII Patent, ex-URSS, primul
brevet de invenţie intitulat „Transmisia
precesională” cu prioritatea din 11.02.81.
Având la bază această invenţie, peste
8 ani, în 1989, la Universitatea Tehnică de
Stat „N. Bauman” din Moscova conf., dr.
I. Bostan susţine teza de doctorat habilitat
cu tema „Crearea transmisiilor Precesio-
nale”. Atunci, prin decizia Consiliului de
Doctorat al MGTU „Bauman” din Mosco-
va se recunoaşte fondarea şcolii ştiinţifice
din Chişinău, iar un an mai târziu, în 1990,
prin decizia Consiliului Metodic al şefilor
Catedrelor organe de maşini ale instituţii-
lor tehnice din URSS, „Transmisiile pre-
cesionale” au fost introduse în programele
de studii „cu titlul obligatoriu” în toate
instituţiile de învăţământ ingineresc uni-
onale.
Şi iată că astăzi, peste 30 de ani, acade-
micianul Ion Bostan, în preajma împlinirii
vârstei de 70 de ani, publică monografia
„Transmisii precesionale” (cu 1165 de
pagini) în 2 volume, ce reprezintă conti-
nuarea firească a dezvoltării unui produs
de mare valoare ştiinţifică ‒ a TPRECESI-
ONALE, bazat pe noi abordări teoretice,
pe noi concepte constructiv-funcţionale şi
tehnologice şi, care, cu desăvârşire, apar-
ţin ingineriei moldave.
Monografia „Transmisii precesionale”,
compusă din volumele 1 şi 2, este structu-
rată în 10 capitole cu conţinuturi distincte,
consacrate studiilor de sinteză structurală,
cinematică, elemente de calcul, geometria
contactului deformabil, generarea supra-
feţelor pe maşini-unelte cu comandă nu-
merică în 5 grade de mobilitate şi aplicaţii,
care în ansamblul lor reflectă dezvoltarea
transmisiilor precesionale de la idee până
la implementare.
Abordările tematice, modul de analiză
şi sinteză expuse de autor în lucrare apa-
rent par să îndemne specialiştii din dome-
niu la reflecţii şi cugetări asupra soluţiilor
şi răspunsului la întrebarea:
Cum ar fi posibil să îmbinăm într-o
singură transmisie precesională trei per-
formanţe fundamentale: posibilităţi cine-
matice extinse; capacitate portantă înaltă
şi pierderi energetice minime?
Monografia, prin modul de aborda-
re a problemelor reprezintă o interfaţă a
manualului academic şi a îndrumarului
de cercetare-proiectare, cuprinzând toate
etapele realizării unui produs: de la idee
la cercetarea teoretică şi experimentală; de
la proiectare la fabricare şi implementare.
Lucrarea se adresează cercetătorilor
din domeniul ştiinţelor exacte, inginerilor-
constructori de maşini, studenţilor, maste-
ranzilor şi doctoranzilor din învăţământul
superior tehnic, precum şi tuturor celor
interesaţi de activitatea inovaţională.
În prefaţa lucrării acad. I. Bostan adu-
ce mulţumiri, citez:
„… împart succesul şi aprecierea re-
zultatelor expuse în această lucrare cu
doctoranzii mei, cu care am dus tot greul
caracteristic cercetărilor inginereşti, cole-
gilor de facultate şi de universitate, căro-
ra le sunt recunoscător pentru contribuţia
adusă la editarea monografiei.
Exprim gratitudine colegilor din în-
treprinderile industriale din FR, Ucraina,
România, Germania, SUA, Canada, Elve-
ţia, Italia ş.a., în special din instituţiile de
cercetare-proiectare constructiv-tehnolo-
gică din Moscova (Okeanmaş, Gazprom,
Institutul de Cercetări Cosmice, Kometa
ş.a), Krasnoiarsk (Г 4805), Dnepr (VNIPI
„Okeanmaş”, Mariupol (teajmaş), Sumî
(Kompresormaş), Simferopol (Etalon),
Frankfurt pe Main (Conti TEVES), Stutt-
gart (ARP), Detroit (DURA), Edmonton
(Moyno) ş.a.”.
Prof., M.BERNIC,
prorector pentru cercetare şi doctorat,
Universitatea Tehnică a Moldovei
 8 Literatura şi arta Nr. 28 (3853), 18 iulie 2019

Medic eminent
DESPĂRŢIRI
MAGIA CULORILOR ÎN TABLOURILE VALENTINEI BRÂNCOVEANU
şi patriot al neamului
Fiind întrebată „De când vă ascultă culorile?”, pictori- „I.E. Repin” (actualul Colegiu Republican de Arte Plastice
ţa Valentina Brâncoveanu rămâne uşor surprinsă, dar răs- „Alexandru Plămădeală”) din Chişinău, chiar din primele
punde ferm: „Din copilărie, de când am îndrăgit natura”. sale lucrări ţine să imortalizeze Oraşul Vechi, reprezentân-
Culorile ei preferate sunt cele ce conţin lumină, iar deprin- du-l într-un Peisaj de la Cinematograful Vechi. În căutările
În aceste zile de iulie ne-a părăsit eminentul medic orelist Vladimir Popa. Doctor ha-
derea de a percepe şi de a se sensibiliza de natură vine febrile ale căii profesionale, alese independent, o ghidează
bilitat în medicină, profesor universitar la Catedra de otorinolaringologie a Universităţii
de la izvoarele vieţii sale. Născută la 24 octombrie 1950, profesorii Vasile Toma, Serghei Bortnic ş.a. Chiar de la
de Stat de Medicină şi Farmacie ,,Nicolae Testemiţanu”, el a făcut parte din generaţia de
la Chişinău, de la cea mai fragedă vârstă agrea plimbări- prima participare la o expoziţie de grup a tineretului, în
medici şi intelectuali care au promovat cu ardoare valorile naţionale şi idealul de reuni-
le prin oraşul vechi, mahalaua Bariera Sculeni, în timpul 1972, la Muzeul Vechi, dă dovadă de o cunoaştere profun-
ficare a Basarabiei cu Patria-mamă. Aflat la catedră, în faţa studenţilor, ori fiind antrenat
cărora se cufunda în atmosfera grădinilor cu flori, cu case dă a compoziţiei şi de o mânuire abilă a culorilor, etalând
în activităţile cotidiene, întreţinând-se cu colegii de
mici, bătrâneşti, umbrite de copaci enormi. Studiind între lucrarea Dimineaţa în sat. Deşi subiectul impus de cenzură
breaslă ori cu pacienţii săi de la Spitalul Clinic Re-
anii 1967 şi 1971 la Şcoala Republicană de Arte Plastice nu o captiva, s-a străduit să redea culorile, în toată eferves-
publican, doctorul Popa şi-a afirmat cu consecvenţă
cenţa lor. Au urmat ani de muncă, creaţie, dedicaţie tota-
crezul civic şi naţional, a pledat pentru afirmarea
lă, acumulare de experienţă în diverse tabere de pictură.
valorilor perene ale limbii, culturii şi istoriei româ-
Ea, fiind o perfecţionistă, studiază continuu, pe parcursul
nilor moldoveni. Chiar din primii ani ai luptei pentru
întregii vieţi. Regretând faptul că şcoala sovietică de isto-
renaşterea naţională, a luat parte la toate întrunirile
rie a artelor i-a oferit cunoştinţe sumare doar în domeniul
şi activităţile frontului popular, iar ulterior, pe par-
picturii ruse a plasticienilor itineranţi, artista plastică pă-
cursul a câtorva decenii, a fost un adevărat factor
trunde de sine stătător creaţia impresioniştilor, recurgând
polarizant în mediul universitar.
la „mica bibliotecă de aur” – cărţile Editurii „Meridiane”.
S-a născut la 5 februarie 1935 în satul Vasilcău,
Impresioniştii, după părerea sa, „surprind prima clipă”.
judeţul Soroca, România, într-o familie de ţărani.
Asemenea lor, pictoriţa lucrează la un subiect două-trei
După absolvirea a 7 clase în satul natal, a fost înma-
zile, realizând mai multe schiţe înainte de a finaliza un
triculat la şcoala de felceri şi moaşe din Soroca. În-
tablou de proporţii.
cepînd din 1952, a activat în calitate de şef al punc-
Crescută între flori, în Chişinăul Vechi, cu micile sale
tului medical de felceri şi moaşe din satul Dubna, doni (2000), pictată în timp de noapte, pictoriţa redă magia
căsuţe şi grădini, inundate de ţigăncuşe, busuioc, vizdoa-
apoi în Napadova şi Nimereuca, raionul Vertiugeni. culorilor, reflexele, orchestraţia luminii, care au fascinat-o
ge, gherghine, Floarea Dorului, copilărind în curtea cu doi
În septembrie 1958, devine student la Institutul de dintotdeauna. Dar şi culorile de zi o încântă şi o inspiră, fi-
nuci seculari, Valentina Brâncoveanu mărturiseşte că nu se
Stat de Medicină din Chişinău, fiind nevoit în toţi aceşti ani de studii să activeze ca felcer la ind redate în lucrări precum cea cu denumirea Florile de
vedea decât pictoriţă. Dintre lucrările sale de ultimă oră se
Clinica ORL a Spitalului Clinic Republican. A absolvit facultatea de medicină generală cu primăvară. Flori de măr (1997). De asemenea, ea lucrează
remarcă Lacul cu nuferi din Ipoteşti (2018), pictat în mai
menţiune în 1964 şi a fost repartizat la Bălţi. În acest oraş, a activat din 1964 până în 1973 şi la unele portrete, preponderent de copii de diferite etnii,
multe schiţe-variante, în funcţie de lumina solară, Parcul
în calitate de medic şi de sef al secţiei ORL, de medic şef adjunct şi de medic şef al spita- chipuri care o cuceresc prin expresivitatea ochilor, prin co-
Cişmigiu din Bucureşti (2017), de o expresie individualiza-
lului. În decembrie 1973, a fost transferat în funcţia de medic-şef al Spitalului Direcţiei a lorit. Dedicaţia totală a pictoriţei Valentina Brâncoveanu
tă. Deseori este solicitată pentru a picta case vechi, ridicate
4-a a Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova. este remarcată de spectatorii săi fideli, de comanditari şi de
cu forţele ţăranului, conform înţelegerii lui despre frumos.
Concomitent cu lucrul practic în sfera medicinii, a activat şi în domenuil ştiinţific. Mai vizitatorii atelierului său, pe care ea îi primeşte cu cordiali-
Aşa sunt peisajele Satul Căinari. Peisaj (2015) sau, bună-
întâi, şi-a susţinut doctorantura la Institutul de Stat de perfecţionare a medicilor din Kiev, tate. Astfel, întrebarea „De când vă ascultă culorile?” devine
oară, Casă veche de la Ivancea (2014). Pictoriţa agreează
apoi, tot acolo, şi teza de doctor în medicină. Pentru prelungirea studiilor şi finisarea tezei una retorică, cu toate că răspunsul previzibil ar fi: „Dintot-
pictatul nocturn în lucrarea Noaptea în Chişinău, strada
de doctor habilitat, în 1984 a fost transferat la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău deauna. De când mă ţin minte”.
Maria Cebotari (2000). Este pentru ea un timp în care cu-
în funcţie de conferenţiar universitar. În 1986, susţine teza de doctor habilitat în medicină Ana MARIAN,
lorile capătă o tentă de mister şi devin neobişnuit de inten-
la Sanct-Petersburg, Rusia. Apoi, între anii 1990-1994, concomitent cu funcţia de medic şi Vara cu nopţile ei
se. În lucrarea Târgul de flori de pe strada Bănulescu-Bo- critic de artă
de şef de catedră ORL a USMF „Nicolae Testemiţanu”, a deţinut şi funcţia de medic-şef al
Spitalului Cancelariei de Stat.

UN STRIGĂT ÎN NOAPTE
A editat primul manual de specialitate în limba română. De-a lungul anilor, a publicat
peste 300 de lucrări ştiinţifice, între care 7 monografii, 3 invenţii, 32 de inovaţii. A pregătit
2 doctori în medicină, a contribuit la instruirea mai multor generaţii de medici, care îi vor
Marea albastră o întâmpină pe Olguţa
rămâne de-a pururi recunoscători.
cu ţipete de pescăruşi şi valuri cu creste
În acest moment de mare pierdere şi regret, nutrim speranţa că activitatea pedagogică
sclipitoare. Olguţa nu văzuse niciodată ma-
şi ştiinţifică a doctorului Vladimir Popa va rămâne ca un reper pentru generaţiile viitoare,
rea adevărată. Şi, iată, în vacanţa aceasta
iar imaginea sa de cetăţean şi patriot adevărat al acestui pământ se va păstra neîntinată în de vară îi surâse norocul. Împreună cu pă-
inimile celor care l-au cunoscut şi apreciat. rinţii, ea poposi într-o duminică la Napoli,
Binecuvântată fie-i amintirea. cel mai important port maritim din sudul
Catedra ORL Italiei. Însă locul lor de destinaţie îi aştepta
şi Asociaţia otorinolaringologilor din Republica Moldova la o zvârlitură de băţ de metropola mari-
timă, pe malul încovoiat între doi munţi
ceza, limba aceasta minunată. Acum îmi
prinde bine!”...
Seara familia Olguţei se aciuase cu pa-
tronii italieni la masă, savurând pe rând
bucatele alese, preparate special pentru
musafirii dragi de la Chişinău. Cel mai
mult Olguţei i-au plăcut pizza cu brânză
parmigiano şi îngheţata cu gem de porto-
cale. Părinţii, dornici de taclale, s-au aş-
ternut pe discuţii. Degrabă lor li se alătură
LECTURĂ PENTRU COPII ŞI PĂRINŢI
rioara. Mătuşa Felicia traducea şi explica
italienilor vorbele fetiţei.
– Pasărea albă e vreun pescăruş din cei
mari, îşi dădu cu părerea tata.
Dar bunicul Domenico negă cele spuse
de părintele fetei.
– Nu, nu e pescăruş. Am văzut-o şi eu
de mai multe ori, bătrânul tuşi în pumn şi
porni să dezvăluie misterul: Se crede că e o
pasăre-fantomă, zămislită din sufletul con-
urla din talazurile uriaşe, zdrobind ţărmul
până pe la jumătatea muntelui. De sus norii
nemiloşi prinseră să cearnă o ploaie mă-
runtă, rece, iar în centrul vijeliei Bianca,
şfichiuită de stropii piezişi, stătea neclin-
tită ca o stană de piatră cu ochii în poala
cerului. Două inimioare, încrâncenate de
durere, una sus în pieptul femeii, alta mai
jos, se zbăteau avan, chinuite de aşteptata
întâlnire. Însă barca lui Antonio nu se zărea

Arma din dotare

stâncoşi, unde şi-a înşiruit căsuţele coche- şi tatăl unchiului, un bătrânel cu nume soartei unui pescar... Acum şaptezeci-opt- nicăieri. Tânăra nevastă a stat încremenită
te orăşelul Bacoli, o localitate provincială ciudat, Domenico. Fetiţa, reuşind, în fine, zeci de ani se oploşiră pe la noi o familie în vârful muntelui până în puterea nopţii,
foarte pitorească. Aici de mai mulţi ani lo- să răspundă la toate întrebările gazdelor, de tineri refugiaţi de undeva. Era o pere- când, sleită de vigoare, ea, din neatenţie,
Multe poate face se mai sus: „Lumina cu- cuieşte sora tatei, Felicia. Mătuşa cu soţul în scurt timp se plictisi de mărturisirile che frumoasă. Capul familiei, Antonio, un făcu un pas greşit pe iarba lunecoasă şi în
poetul Ionel Simota vântului meu” (2000) şi ei, Roberto, un italian guraliv şi nespus de celor adulţi. Ea îşi ceru voie de la mătuşa bărbat robust, şi nevasta lui, Bianca, şi-au aceeaşi clipită se prăbuşi în prăpastie. Va-
de la Miercurea-Ciuc. „Desculţ printre cuvinte” vesel, au deschis pe litoral o mică afacere – Felicia să alerge până în dâmbuşorul cela înjghebat, cum au putut, pe mal o căscioa- lurile crâncene înghiţiră trupul secătuit ca
Poate stăvili o her- (2009). După cum vedeţi, o pizzerie... Cu câtă bucurie şi-au întâmpi- lipit de muntele prăpăstios, care coboară ră. Antonio, pescar de meserie, avea barcă pe o surcică... A doua zi furtuna se ogoise,
ghelie de mustangi poetul Ionel Simota mâ- nat italienii oaspeţii mult aşteptaţi! Mătuşa vertiginos în mare. bună, plase sigure pentru orice fel de pes- iar localnicii culeseseră de pe maluri doar
nomazi. Poate să-i nuieşte cu multă pricepere Felicia şi unchiul Roberto n-au copii, aşa – De acolo am să privesc mai clar cuit. Echipamentele îl ajutau să-şi întreţină câteva cioburi din barca lui Antonio şi pă-
îmblânzească şi să-i caligrafia cuvântului, îm- că Olguţa se trezi în valma atenţiei familiei amurgul soarelui departe în orizontul roşu! familia, să-şi amenajeze cuibul. Pescarul lărioara zdrumicată a femeii...
potcovească cu cuie de brăcându-l în cămaşa de in zvăpăiate. exclamă fata cu voce tare s-o audă toţi. zile în şir petrecea în largul mării. Seara, Taica Domenico duse din nou batista la
aur. Poate ieşi piept la a rostirii poetice, cunoscu- În după-amiaza zilei mama, tata şi fii- Mama şi mătuşa încuviinţară socoteala până a se întoarce acasă cu izbândă sau ochi şi încheie:
piept cu o corridă în- te de el, în mare taină. ca au mers nerăbdători la prima baie în copilei, iar tatăl o atenţionă: uneori necăjit, fără nici un peşte, pe mun- – Pasărea aceasta mare albă nu e pescă-
fierbântată de tauri, în Cuvântul, pentru Ionel Mediterană. Fetiţa se uimi de plaja aglo- – Fii cuminte, drăguţo! Să nu te împin- tele priporos Bianca ore în şir scruta cea- ruş... este sufletul Biancăi. Când i se face
inima Sevillei. Simota, constituie arma merată de atâta lume, dar îndeosebi de gă cumva păcatul să te caţeri pe munte! ţa apei nesfârşite. De îndată cum bărbatul tare dor de casă, tânăra nevastă răsare ca un
Multe, foarte multe din dotare a poetului, care, larma de copii – mai ceva ca în recreaţiile Doamne fereşte! Vezi cât e de abrupt?!... cobora vlăguit pe mal, draga lui soţie îşi miraj din albastrul mării şi plânge în zbor,
poate întreprinde acest având un suflet herculan, de la şcoală. Olguţa alergă curioasă până în vârful îmbrăţişa şi săruta iubitul. Tinerii trăiau în răcnind de suferinţă pre limba ei...
centurion modern, care enunţă: „Am să-i sărut flu- Apa cristalină a mării i-a înviorat re- dâmbului năpădit de arbuşti cu floricele pace bună şi înţelegere... Visători de viitor, Cei prezenţi ascultau cu luare-aminte
munceşte sisific în mie- turelui inima...” („Despre pede pe nou-veniţi, refăcându-le forţele mici liliachii foarte mirositoare. Din creş- ei aşteptau în familie şi un copilaş... povestea bunicului Domenico, păstrând
zul fragil al liniştii şi al sublim”). după un drum istovitor. Fiica îşi găsi ime- tetul deluşorului ea cercetă împrejurimile, minute în şir liniştea apăsătoare. Olguţa
poeziei de zile mari... Cred că alte aprecieri diat şi partenere de joacă. Ea se împrieteni pironindu-şi privirea într-o ambarcaţiune stătea încremenită, răvăşită de soarta tra-
L-am auzit, pentru prima oară, cu un reci- sunt pe de/a dreptul inutile, fiindcă în apărarea cu două franţuzoaice, Jacqueline şi So- cu pânzele umflate care abia-abia se mişca gică a familei pescarului şi două şuviţe de
tal de poezie la una din minunatele emisiuni poetului Ionel Simota sunt metaforele pascale, phie, sosite încoace de la Lille, din nordul pe apa întunecată. Deodată copila desluşi lacrimi se prelingeau durute pe feţişoara
„Matinal de weekend”, susţinut de dna Alina care se nasc din „roua de gândire” a poetului... Franţei, într-o scurtă vacanţă cu mama lor. din vârful muntelui un ţipăt strident şi ea fetei... Afară vântul se îmbufnă puţin, adu-
Chiriac-Ivaşcu cu multă pricepere. De unde şi dorinţa de a-i săruta fluturelui ini- Olguţa se uimi că poate conversa atât de se miră de pasărea mare albă care plana cu când pe întinderile sale răcoarea mult râv-
La fârşitul emisiunii, am sunat-o pe distin- ma... uşor cu fetele acestea drăguţe: una de nouă aripile întinse până aproape de valurile ne- nită. Departe, pe linia orizontului dinspre
sa amfitrioană şi am întrebat-o de unde vine ani, cealaltă – de seama ei, împlinise deja potolite, apoi se avânta din nou în înalturi. Napoli, nave de croazieră cu lumini supra-
Gheorghe REABŢOV unsprezece. Moldoveanca, fericită, remar- Fetiţa urmărea zborul ciudatei înaripate etajate şi faruri orbitoare croiau într-un du-
acest poet original, pe care, spre ruşinea mea,
nu-l cunoşteam. că în sine: „Ce minune că, din clasa întâi când, pe neprins de veste, o rafală de vânt te-vino necontenit apa cernită pe nemărgi-
M-a impresionat mult „arhitectura” versu- FRUMOASĂ până într-a patra, am deprins uşor fran- îi smulse pălărioara de pe cosiţe şi prinse a nirea acvatoriului marelui port...
o roti sus-sus în aer. Vârtejul şăgalnic dan- La oră târzie Olguţa se trezi în camera
lui proaspăt cu o ploaie ozonată de primăvară,
la început de mai. BASARABIE să cât dansă cu pălărioara, apoi o aruncă în sa cu gemuleţul deschis în plaja acum pus-
De ziua genialului poet Mihai Eminescu, Bărbaţii cu mâini de aur spuma valurilor. Apa înfiorată înghiţi laco- Bătrânul Domenico scoase din buzunar tie, speriată de un strigăt disperat în noap-
Pe unde eşti, pribeagă noastră soră, mă darul picat din cer şi o izbi înfuriată de o batistă, îşi şterse îndesat ochii şi continuă: te. Ea recunoscu ţipătul acela – departe în
am avut ocazia să-l admir la un recital de poe-
Pe unde îţi surâde chipul sfânt, Ziua profesională a traumatologilor – peretele de granit. Pasărea misterioasă se – Într-o zi de toamnă târzie Antonio mare se tânguia de jale pasărea albă. Fata
zie, oferit de Ionel Simota la Biblioteca „Oni-
Frumoasă Basarabie, frumos pământ, 27 iulie mistui şi ea undeva printre coroanele orgo- pregătise devreme barca cu plasele şi por- alergă în dormitorul părinţilor, o cuprinse
sifor Ghibu”.
Când te vei alipi cu noi la horă... lioase de pini mediteraneeni... ni mai diminecioară la treabă cu gândul să pe mama strâns în braţe şi-i bâigui la ure-
Cuvântul constituie materia primă în po-
Cel de Sus le-a dat putere, Impresionată de cele întâmplate, fetiţa pătrundă cât mai departe în liniştea mării che, tremurând:
ezia poetului. Cu cei patru pereţi trainici ai Când te vom ţine-n braţe pe vecie,
Excelenţă şi mândrie, se retrase la masa cu discuţii şi se lipi de unde ştia el că forfotesc bancurile de peşti. – Mămicuţo, nu mai vreau să mă scald
strofei, încărcate cu sens duminical. Când vom strivi hotarul dintre noi,
Cum necazul şi durerea mămica. După ce-şi alină în tăcere emoţii- Dar, din păcate, la câteva ore cerul se tul- în marea asta groaznică. Să mergem mai
Pentru a confirma această zicere, am se- Când vom sfinţi acei comuni eroi
Să le transforme-n bucurie. le, Olguţa povesti mesenilor despre falnica bură şi mutre fioroase de nori grei învălmă- bine acasă...
lectat câteva frânturim spicuite din volumul Ce şi acum ne strigă de sub glie...
pasăre albă, care a ţipat jalnic deasupra ei, şiră zarea. Vântul se înteţi, prefăcându-se
de versuri: „Capitol cu îngeri: dintr-un volum
apoi cum vântul obraznic i-a şterpelit pălă- îndată într-un uragan fără seamăn. Marea Andrei MOROŞANU
colectiv”: „Sângera respirarea la mine-n cu- Când ai să te întorci la tine-acasă, Sunt severi şi indulgenţi
vânt”; „Se face linişte în cuvânt”; „Întru civn- Frumoasă Basarabie a mea, Şi energici şi atenţi,
te am să mă zidesc”; În trupul ţării când vei respira Înţelepţi şi muncitori, Aviz DODONIADA
Aştept ninsori A fericire, a cântec şi-a mireasă... La necazuri săritori.
Să-mi vindece cuvântul Duminică, 21 iulie 2019, ora 12:00, invităm pe toţi cei de bună-credinţă, partidele
De grave sângerări, Oh, Barasarbie română şi străbună, Partidul măgarilor
Sunt cinstiţi şi curajoşi, de centru şi de dreapta, care apără libertatea și democrația și promovează interesul
De crunte boli... Cum nu ştiu cei care din sân te-au smuls, Sinceri şi prietenoşi, național al Republicii Moldova pe Aleea Clasicilor din Chişinău.
(„Aştept ninsori) Că şi-n siberii reci de te-ar fi dus
Sunt al Neamului tezaur Se ceartă Bătrâncea cu Ceban:
„Am stat în tâmplele ploii Tot România mumă-o să-ţi rămână... – Eşti un măgar!
Bărbaţii cu mâini de aur. Partidul Democrația Acasă, ODIP, Asociația Combatanților de pe Nistru
Toată noaptea
Şi ninge blând pe fiecare sat, „Credință Patriei”. – Ba tu eşti!
Şi i-am ascultat în palme
Şi Dumnezeu ne-ndeamnă la rugare Ion TOFAN, Îi aude Dodon şi vrea să-i îm-
Dorul curgerii prin cuvinte...
Pentru o Românie mult mai mare, doctor în ştiinţe medicale, confe- pace:
Să mai adăugăm la aceste confesiuni ale
Iar noi, acasă, ţi-am făcut curat... renţiar traumatolog, Universitatea de Numărul următor al săptămânalului
poetului încă două culegeri de versuri ale lui – De ce vă certaţi? Sunteţi
Ionel Simota, care poartă pecetea celor spu-
Ionel SIMOTA
Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae
Testemiţeanu”
„Literatura şi arta” va apărea la 22 august a.c. doar din acelaşi partid.

Adresa
redacţiei:
Telefoane: Redactor-şef: Nicolae DABIJA
Secretar general de redacţie: Raisa CIOBANU
„Literatura Redactor-şef: 022.23.82.l7, 022.2l.02.l2.
şi arta” „Această publicaţie a fost tipărită cu sprijinul Secretar general de redacţie: 022.2l.02.l2.
Publicistică şi informaţie: Andrei MOROŞANU, Elena TAMAZLÂCARU,
str. Sfatul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni”: Secţia literatură, stilizator, fotoreporter:
022.23.82.l6. Aleutina SARAGIU; Literatură: Nina JOSU; Arte: Doina DOBZEU; Cultură:
Ţării nr.2, www.mprp.gov.ro. „Conţinutul acestei publicaţii Iulius POPA; Stilizator: Valentin GUŢU; Machetare şi design: Andrei
nu reprezintă poziţia oficială a Ministerului pen- Publicistica: 022.23.85.46
2009, or. e-mail: literaturasiarta1954@gmail.com DORGAN; Ilustrator: Leonid POPESCU; Contabil: Ludmila LARE; Corector:
tru Românii de Pretutindeni”.
Chişinău http://www.literaturasiarta.md/ Ana SURDU; Fotoreporter: Victor LAVRIC.

Tipografia „Universul”