SĂPTĂMÂNAL AL SCRIITORILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

JOI, 11 iulie 2019. FONDAT LA 3 OCTOMBRIE 1954

NR. 27 (3852)

LA EST DE VEST PUBLICAŢIE DE LIMBA ROMÂNĂ

Împrimăvărare
cu cărţi
Italia e frumoasă-n orice ano-
timp.
La noi se spune:
„Luna mai
ruptă din rai...”
În această lună italienii pleacă
în concedii. Muzeele sunt pline
cu italieni. La fel – teatrele, sălile
de concerte, catedralele, în care se
pare că ei nu intră să se roage, ci
ca să le admire. Străinii, în marea
lor majoritate, abia urmează să so-
sească, când în lunile verii aceștia
vor ocupa ca o armată țara medite-
raneeană.
Prietenii mei, traducătoarea
Olga Irimciuc-del Marco și Gian
Luca del Marco, președintele
Asociației Moldova-Italia, după ce
m-au întâmpinat la aeroportul din
Milano, îmi oferă o oportunitate
unică: să cunosc nordul Italiei, cel
înțesat de palate, catedrale, mănăs-
tiri rupestre, lacuri cu insule, munți
împăduriți etc.
Timpul e minunat.
Pe Isola Bella (Insula Frumoa-
să), unde se aflase în alte secole
reședința de vară a regilor Barro-
meo de Neapole, la un moment dat
Olga ne anunță:
– E ora 13 și 02 minute. Să
intrăm în castel, pentru că stația
meteo din Elveția (țara situată la
Editorul Roberto Russo, criticul literar Nicolae Oprea, Nicolae
Dabija, traducătoarea Olga Irimciuc și Gian Luca del Marco
la lansarea de carte de la Torino
câțiva kilometri de Lago Maggiore
(Lacul Mare), unde ne aflăm – n.n.)
a transmis că la 13 și 05 minute va
începe să plouă...
Președintele regiunii Lom-
bardia, Attilio Fontana, are cele
mai bune păreri despre Republica
Moldova, pe care n-a vizitat-o ni-
ciodată, și despre oamenii acesteia,
pentru că mama lui e îngrijită de o
badante din Basarabia.
La prezentarea romanului
„Compito per domani”, Grigore
Arbore, marele poet român și di-
rector al Filialei de la Veneția a
Institutului Cultural Român, mă
încredințează că „este prima carte
a unui basarabean care reprezintă
la un Salon Internațional de carte
România”.
Criticul literar Nicolae Oprea a
venit de la Pitești cu expunerea în
italiană a conținutului cărții: „Am
citit romanul de trei ori...”.
Gian Luca del Marco,
președintele Asociației Moldova-
Italia ONLUS, crede că Republica
Moldova se poate impune în lume
prin valorile ei culturale.
Roberto Russo, directorul Edi-
turii Graphe-it: „Cartea comple-
tează manualul de istorie. Avem
solicitări aproape săptămânale de
prezentări ale romanului în diverse
localități italiene”.
Din păcate, n-am putut răspun-
de tuturor invitațiilor, în ultima
jumătate de an participând doar la
câteva dintre acestea: la Milano,
Torino și Varese.
Olga Irimciuc e profesoară la
Școala Europeană de la Varese, ce-
lebră în Europa. La lansarea de la
Torino vorbitorii se referă la tradu-
cerea în italiană făcută de Olga „cu
înalt talent”.
La manifestare e prezent și scri-
itorul Moni Ovadia, președintele
Societății Evreilor din Italia.
E interesat de destinul lui Osip
Mandelștam, la care a citit în presa
italiană că s-ar referi, între altele,
SĂPTĂMÂNA INTERNAŢIONALĂ DE CULTURĂ, CÂMPUL ROMÂNESC, HAMILTON, CANADA, EDIŢIA 1, 7 IULIE 2019
ASOCIAŢIA „MOLDOVA PENTRU DEMOCRAŢIE ŞI DEZVOLTARE” DIN AMERICA. DE NORD
ASOCIAŢIA CULTURALĂ ROMÂNĂ, HAMILTON, CANADA
CENACLUL LITERAR „FLORICA BAŢU-ICHIM’, KITCHENER, ONTARIO, CANADA
SOCIETATEA DE ŞTIINŢE ŞI ARTE „DR. N ANDRONESCO – ETERNITATEA – USA”
ŞCOALA DE ROMÂNĂ – BRIDGEPORT, CONNECTICUT, USA
Reunirea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Ţinutului Herţa cu România
Comunitatea românilor de pe întregul
Pământ se bazează pe o cultură tradiţională
specifică, în continuă adaptare şi dezvoltare,
ca şi pe liantul limbii române, patria noastră
de suflet.
Constatăm situaţia deplorabilă din ţinuturile
menţionate în domeniile economic, politic şi al
statului de drept. Republica Moldova a devenit
un stat în derivă. Structurile de interes de grup
rămase din fosta Republică Sovietică Socialistă
Moldovenească, adesea în colaborare cu agenţii
fostei metropole, au acaparat spaţiul politic, in-
formaţional şi economic. Corupţia din Republi-
ca Moldova a atins cote mari şi incompatibile
cu statul de drept, furtul „miliardului” fiind doar
vȃrful unui aisberg din hăţişul numeroaselor
activităţi ilegale la toate nivelurile structurilor
culturale, economice și politice, cauzȃnd exo-
dul masiv şi sărăcirea populaţiei.
Conştientizăm că situaţia dramatică din ţi-
nuturile româneşti menţionate cere implicarea
societăţii, inclusiv a membrilor diasporei, pen-
tru a asigura viitorul oamenilor care locuiesc în
aceste pămȃnturi mult pătimite.
Recunoaştem că, istoric, populaţia de pe
aceste teritorii a cunoscut perioade de înflorire
culturală, spirituală şi economică, nefiind ruptă
de neam şi ţară, încă de pe timpurile dacilor, al
lui Alexandru cel Bun, ale lui Ştefan cel Mare
şi Sfȃnt, ale lui Mihai Viteazul, ca şi în epoca
dintre cele douǎ rǎzboaie mondiale.
Constatăm că diverse imperii au rupt popu-
laţia Moldovei, Ţării Romȃneşti şi Transilva-
DECLARAŢIE
niei, care vorbeşte aceeași limbă, are aceleaşi
tradiţii şi moştenire culturală, după cum au scris
marii cărturari Grigore Ureche, Miron Costin,
Dimitrie Cantemir şi mulţi alţii.
Constatăm valabilitatea juridică, politică şi
morală a actelor Unirii neamului de la 1918. În
puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam,
pe baza principiului ca noroadele singure să-
şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru
totdeauna, Basarabia şi Bucovina s-au unit cu
Internaţionale de Cultură, Câmpul Românesc,
mama lor România.
Condamnăm din nou și din nou Pactul Rib-
bentrop-Molotov în urma căruia am fost şi con-
tinuăm sa fim rupţi de neamul nostru.
Concludem că „a sosit ceasul cel mare al
săvîrşirii unui act de justiţie, în concordanţă
cu istoria poporului nostru, cu normele de mo-
rală şi de drept international” pentru reunirea
Claudia Voiculescu, poetă, București, România
Republicii Moldova, a Bucovinei de Nord şi a
Ţinutului Herţa cu Romȃnia în scopul salvgadă-
rii populaţiei şi pentru reparaţia monstruoaselor
ilegalităţi istorice comise împotriva poporului
romȃn.
Constatăm necesitatea creării unei noi Con-
stituţii a României întregite în care sunt respec-
tate atȃt drepturile omului, cȃt şi ale statului de
drept, şi care asigură drepturi egale pentru toţi
cetǎţenii ţǎrii fǎrǎ nicio discriminare.
Cerem decidenţior politici naţionali şi inter-
naţionali sprijinirea fermă a revenirii la patria-
mamă România a Basarabiei, a Bucovinei de
Nord și a Ţinutului Herţa
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Marin SORESCU
Lidia Marcu, un
regizor TV care a
reflectat istoria
Un poem
recentă, prin fil-
me medaliate la pentru Basarabia
concursuri inter- Prin vremi de chin, prin vremi năuce,
naţionale şi prin Tu, răstignitul meu popor,
emisiuni care au Îţi porţi drapelul ca pe-o cruce
Spre-o golgotă din viitor.
schimbat menta-
lităţi, în aceste Şi tot mai mulţi ar vrea s-apuce
zile împlineşte Să-ţi bată cuiul în picior,
Fiere şi-oţet mereu ţi-aduce
o preafrumoasă
Un timp potrivnic, trădător.
vârstă.
La mulţi ani, În falduri s-a prăsit furtuna
dragă Lidia De fulgere e lemnul scrum,
Marcu! Dâre de sânge laşi pe drum.
Dar încleştată îţi e mână
Un material despre
distinsa doamnă citiți Pe tricolorul tău şi-acum,
în pagina 6. Când tuturor le e totuna.
La firul ierbii
Între Iuda
şi Irod
Există o categorie de oameni
care consideră că pentru toată
nefericirea lor în viaţă sau chiar
pentru comportamentul lor sunt
Nicholas Andronesco, Universitatea din Brid- răspunzători părinţii. Şi în loc
geport, Şcoala de Română, Connecticut, USA să-şi recunoască defectele ori să
Nicolae Dabija, Literatura şi arta, Chişinău, se autoeduce, aceştia preferă să spună: „Mama-i de
Republica Moldova vină!” sau „Aşa m-a educat tata!”. Numai că aceştia,
Tudor Spătaru, părinţii, ne educă aşa cum pot, ne dau şi minte, ca să
Universitatea Columbia, New York, USA distingem binele de rău. Doar că mai departe ei nu
Ştefan Mircea Bârtan,
sunt răspunzători pentru acţiunile noastre. Din păcate,
poet, Clevelnd, Ohio, USA
unii rămân toată viaţa grei la inimă şi nu-şi recunosc
Preot Dumitru Ichim, Directorul Săptămânii
nicio vină, în nimic, niciodată. Pentru ei sunt întot-
deauna alţii vinovaţi. Dar până la urmă, Iuda trebuie
Hamilton, Canada
Dumitru Răchitan, Preşedintele Asociaţiei
să aibă şi-n acest veac ucenici, care se simt obligaţi
Culturale Române din Hamilton, Canada să procedeze exact ca ei: să-şi vândă ţara, părinţii,
Andrei Guzun, Texas, USA neamul, limba şi credinţa. Iude are fiecare popor şi nu
Dorian Cucereanu, New York, USA doar câte unul-doi, dar am impresia că aceştia se mul-
Martin A. Sebourne-Sudlow, Costa Rica tiplică în fiecare zi. Pe această categorie de oameni
Pablo Torres Ato, Peru i-aş compara nu numai cu Iuda, dar şi cu Irod.
Acesta pe lângă faptul că a omorât mii de prunci, îşi
Cristian Medelean, Toronto, Canada temea domnia până şi de propriii lui copii. Aşa că n-a
Emilia Răchitan, Hamilton, Canada ezitat să-şi omoare soţia şi pe toţi urmaşii pe care i-a
Dan Manolescu, Burlington, Canada avut cu ea. Dar aşa cum nimic nu rămâne nepedepsit,
Aurel Olteanu, Toronto, Canada acesta a murit ros de boli cumplite şi putrezind de viu.
Anca Olteanu, Toronto, Canada Se vede că n-a scăpat de blestemul acelor mame cu
Nicolae Pop, Ontario, Canada mii de prunci ucişi. Dar şi astăzi, în câte familii Irod
Rodica Gârleanu Costea, nu continuă să-şi omoare copiii! Şi, crezându-ne dum-
Oakville, Ontario, Canada nezei, hotărâm soarta a milioane de suflete. Şi nimeni
Florentina Lagorodski, nu are mustrări de conştiinţă. Aşa cum nu au nici acei
Burlington, Ontario, Canada
care-şi duc părinţii într-un azil de bătrâni sau plecând
Ştefan-Radu, Rusu-Ichim, Ottawa, Ontario
peste hotare, uită de ei şi-i lasă să moară-n sărăcie.
Dana Iaşchiebici, Toronto, Ontario
Şi atunci mă întreb: de ce se mai botează omul şi se
Marian Costache, Montreal, Quebec, Canada
Florin Ianculescu, Hamilton, Canada
leapădă la botez de toate relele lumii, dacă, ajungând
la maturitate, acesta se leapădă de propriii părinţi, de

Dosare penale pentru Igor Dodon

romanul. neam şi de ţară? Urându-se cred, în primul rând, pe
Îi place cultura română. sine. Tind însă să cred că faptele noastre rele pot fi
Ce nume cunoaște? încă îndreptate, pentru ca atunci când vom ieşi afară
Deputaților în Parlamentul Republicii Moldova dacă s-a acţionat în limita atri- • Pentru că a cumpărat alegătorii din timp, să nu fie prea târziu!
– Eminescu, Ionesco, Tzara.
Procurorului General al Republicii Moldova buţiilor). în campania electorală cu 150 Doina DABIJA
Dar literatura română are și o
Misiunilor Diplomatice acreditate în Republica Moldova • Trădarea interesului naţional, de lei şi 10 dolari pentru un vot,
problemă. Care e? prin susţinerea staţionării ar- pentru transportarea organizată
Între morală şi filozofie
– Există un complex tradițional
Apel prietar e Alexandr Beristeciko, matei de ocupaţie a Federaţiei a alegătorilor la secţiile de vo-

Grigore Arbore, directorul
Filialei Veneția a ICR
Intrăm în castel. La ora 13.05
pornește ploaia.
Menționez aici acest detaliu,
amintindu-mi că stațiile meteo de
la noi nu anunță precipitațiile nici
după ce acestea au trecut.
A doua zi, la 12 mai 2019,
când urmează să particip la lansa-
rea cărții „Compito per domani”
(„Tema pentru acasă”) la Salonul
Internațional de Carte de la Torino,
cel mai mare de acest fel din Euro-
pa, timpul se face frumos.
Torino e o mică Românie.
Auzi româna vorbindu-se la fi-
ecare pas.
,,Un popor care nu - și cunoaște istoria e ca un
copil care nu - și cunoaște părintii”.
Nicolae Iorga
de inferioritate al literaturii româ-
ne. De care ar trebui să se debara-
seze. Acest lucru se manifestă prin
exagerarea realizărilor altor litera-
turi și minimalizarea realizărilor ei.
Evident, pentru aceasta e nevo-
ie de traduceri bune în alte limbi.
Particip la o sărbătoare a cărții,
cu sentimentul că particip la o
renaștere a ei.
La Torino mi-am făcut mai
mulți prieteni.
Aici m-am convins că prietenii
pe care ți-i fac cărțile îți sunt mai
mult decât niște prieteni, ei îți de-
vin rude.
Mulțumesc, Italia!
Torino, 12 mai 2019.
Nicolae DABIJA
Solicităm respectuos autosesi-
zarea Procuraturii Generale și să
dispuneţi investigarea următoare-
lor cauze care se referă la securi-
tatea ţării:
• Finanţarea PSRM-ului din par-
tea Federaţiei Ruse, conform
declaraţiilor lui Igor Dodon, cu
sume cuprinse între 700 000 și
1.000.000 de USD/lunar.
• Finanţarea în scopuri politice a
PSRM şi a lui Igor Dodon prin
intermediul Fundaţiei „Din Su-
flet», care, până în prezent, nu
a depus rapoartele privind dona-
torii şi finanţatorii.
• Participarea companiilor afiliate
Zinaidei Greceanâi la furtul mi-
liardului: 40 de milioane de lei
credite nerambursabile obţinute
de compania Alsvit-Print SRL.
• Participarea companiilor din sfera
de interes a lui Igor Dodon la fur-
tul miliardului: 116 milioane de
lei luate sub formă de credit ne-
rambursabil de către Sanin SRL
şi Sanin Plus SRL, al căror pro-
unul dintre finanţatorii PSRM.
• Finanţarea PSRM-ului cu bani
din miliardul furat de către
companiile sus-numite, dar şi
din partea lui Ilan Şor.
• Trădarea de ţară şi profanarea
simbolurilor de stat (elimina-
rea Crucii de pe Stema de Stat
a Republicii Moldova în timpul
vizitei în Iran ș.a.).
• Depăşirea atribuţiilor de servi-
ciu prin recunoaşterea şi asuma-
rea de către Republica Moldova
către „Gazprom”-ul rusesc al
Transnistriei pentru gaze, în
sumă de peste 6 miliarde de do-
lari SUA.
• Pentru că nu a intervenit în pre-
venirea şi stoparea spălării celor
70 de miliarde de dolari SUA
prin intermediul băncilor din
Republica Moldova. Să se ve-
rifice implicarea şi participarea
lui Igor Dodon în organizarea
Laundromatului rusesc.
• Furtul vinurilor lui Puţin din be-
ciul de la Cricova. (Cum şi în ce
temei au fost extrase sticlele de
vin din beci? Să fie verificate
Ruse pe teritoriul constituţional
al Republicii Moldova.
• Trădarea de Patrie şi submina-
rea statalităţii Republicii Mol-
dova prin promovarea şi susţi-
nerea sub orice formă directă
sau ascunsă de federalizare a
ţării. (În urma imixtiunii în afa-
cerile interne ale Republicii
Moldova, Dmitri Kozak şi Oleg
Vasneţov să fie declarate perso-
na nongrata pe teritoriul Repu-
blicii Moldova).
• Dosarele pe numele lui Igor Do-
don, pe care vrea să fie lichidate
odată cu numirea unui procuror
general aservit, şi lista persoa-
nelor pe care o are pregătită
pentru deschiderea de dosare
penale politice.
• Pentru majorarea preţu-
lui la gaze naturale de către
Z.Greceanîi (pe atunci prim-mi-
nistru) şi Igor Dodon (pe atunci
ministru al economiei) de la 80
de dolari la 420 de dolari (fostul
preşedinte Voronin a declarat că
le-ar fi permis majorarea până la
maximum 100 de dolari SUA).
tare din Transnistria.
• Pentru că a luat mită 3 milioane
de dolari pentru a-l vota pe dl
Timofti la funcția de Preşedinte
(declaraţia dlui Voronin).
Noi, urmaşi ai dacilor, cetăţeni
ai Republicii Moldova, anunţăm
greva foamei pentru demiterea
preşedintelui-oligarh Igor Dodon.
Rugăm Parlamentul şi Pro-
curatura Generală să-l suspende
din funcţie şi să emită mandat de
arest pentru trădare de ţară, spi-
onaj în favoarea Federaţiei Ruse,
implicarea în furtul miliardu-
lui ş.a. Atribuţiile de Preşedinte
de Ţară să fie preluate de către
Prim-Ministrul RM, dna Maia
Sandu, până la alegerea noului
Preşedinte.
09.07.2019
Protestatarii participanți la
greva foamei:
Vasile COSTIUC
Vasile SINEGUR
Maria SAVANOVA
Dumitru MUNTEANU
Ilie PLĂMĂDEALĂ
Maxim NEDELCU
Punga
Un copil (spune legenda) a gă-
sit o pungă cu cincizeci de galbeni.
Aflând că boierul din sat îşi pierdu-
se punga şi că oferea aducătorului
ei cinci galbeni, copilul s-a prezen-
tat la el să i-o înapoieze.
Lacom din fire, boierul a veri-
ficat-o şi a zis:
− Văd că deja ţi-ai luat partea promisă.
− Ba n-am luat nimic! s-a revoltat copilul.
− În punga mea erau cincizeci şi cinci de galbeni.
Aşa că nu-ţi mai datorez nimic.
Tocmai atunci, preotul satului trecea pe lângă ei.
− Părinte! Fă-ne dreptate, l-a rugat copilul. Am
găsit o pungă şi i-am întors-o boierului care zice că
e a lui, dar, în loc să-mi mulţumească, mă învinuieşte
de hoţie.
− Sigur. E un hoţ! a strigat omul bogat.
– Dacă ar fi fost cum zici, i-a răspuns preotul, ar fi
ascuns toţi banii pentru sine. Dar câţi galbeni spuneai
că erau în punga pe care ai pierdut-o?
− Cincizeci şi cinci de galbeni.
− Ei vezi? Reiese că punga găsită de copil nu este
a dumitale. Şi, deoarece nu se ştie cine e stăpânul, bă-
iatul poate s-o păstreze pentru sine.
Aurelian SILVESTRU
 2 Literatura şi arta Nr. 27 (3852), 11 iulie 2019

Marea deportare – 70 de ani

IERTAŢI-NE. PACE VOUĂ…
Ţipătul de groază al
neamului nostru, smuls
din propria casă şi arun-
cat în Siberiile de ghea-
ţă, mă cutremură. Îl aud
din depărtarea celor 70
de ani de umilinţă şi ne-
dreptate. Ţipătul bunici-
lor, părinţilor şi fraţilor mei sparge tăcerile,
nepăsările, laşităţile şi uitările colective.
Chipurile îndoliate ale Basarabiei şi Buco-
vinei, încremenite în rama altor vremuri,
mai adună în ele suferinţa, spaima şi dra-
ma a milioane de oameni. Slujbele rare de
veşnică pomenire a victimelor, tămâierni-
ţele lăsate pe mormintele acoperite de floa-
rea nu-mă-uita, rugăciunile desprinse din
sufletele bătrânilor, dangătele de clopote
împrăştiate peste localităţile semipustii,
şuierul unui tren al morţii din acel îndepăr-
tat şi înfiorător iulie 1949 – toate răscolesc
anii ascunşi sub jăraticul stins de vremuri,
rescriu pomelnicele mototolite din bise-
rici, trezesc amintirile rudelor înlăcrimate
şi readuc acasă, în familie, oamenii dragi
din fotografiile îngălbenite. Tresar: ochii
albaştri ai bunicii mele Anica, din neant,
mă privesc cu aceeaşi blândeţe şi dragoste,
ca în ziua când a revenit acasă, după înde-
lungatul surghiun siberian. Reîntoarcerea
martirilor noştri la vatră, după lungi ani de
calvar, însemna că Basarabia şi Bucovina
de Nord rămâneau în cărţile sfinte, îşi păs-
trau mai departe limba, credinţa, memoria
şi identitatea românească. Dar cu ce preţ: al
elogierii ocupantului, al sufletului scos de
purile formate în anii de ocupaţie sovietică
s-au imprimat foarte adânc în capul moldo-
venilor, ele trecând de la o generaţie la alta,
fără prea mari transformări ale modului de
viaţă, adus în Basarabia la 28 iunie 1940 de
aparatul represiv şi administraţia rusească.
Atitudinile colective, sfidătoare, inclusiv
ale autorităţilor, faţă de victimele regimului
comunist, faţă de deportaţi şi urmaşii lor,
sunt o dovadă vie că otrava educaţiei şovin-
comuniste mai persistă. Lăsând la o parte
miturile, nostalgiile şi propaganda imperia-
lă, haideţi să clarificăm, ce mod de viaţă şi
ce model nou au adus „eliberatorii”, care ar
fi elementele-cheie, definitorii ale comunis-
mului sovietic?
După ce s-au deschis arhivele şi au
apărut în spaţiul public documentele stro-
pite cu sângele a peste o sută de milioane
(!!!) de victime, devine clar şi pentru mi-
opi că teroarea roşie, ura intransigentă faţă
de duşmanul de clasă, spaima paralizantă
de sus până jos, rusificarea totală, ateismul
şi minciuna atotcuprinzătoare constituiau
fundamentele orânduirii noi, comuniste.
Asasinatele în masă, deportările, foametea
organizată, lagărele de exterminare serveau
ca instrumente sigure pentru înspăimânta-
rea popoarelor şi instaurarea puterii sovie-
tice. În perioada interbelică, basarabenii au
avut norocul să fie cetăţeni români şi, trăind
într-o Ţară democratică, nici nu-şi puteau
imagina asemenea experimente sociale şi
anomalii oribile. Ei credeau în Dumnezeu
şi, nu puţini, în Rusia ortodoxă. Invazia
bolşevică din iunie 1940 i-a prins fără imu-
istoriei naţionale, împreună cu propaganda
năucitoare, cultivarea românofobiei, spă-
larea creierilor şi îndobitocirea mulţimilor
speriate devin o normă obligatorie. În scurt
timp, Moscova construieşte în Basarabia
ocupată incubatoarele ei şi din materia pri-
mă locală rămasă după deportări, foamete
şi asasinate, – din scursura cominternist-an-
tiromânească, din linguşitori, inculţi, tră-
dători, bandiţi, trântori, analfabeţi – începe
să modeleze şi să producă pe bandă rulantă
„oameni noi” – moldovenii sovietici de ti-
pul Ivan Bodiul, Piotr Lucinschi sau Igori
Dodon. Din asemenea specimene, în iulie
1949, la comanda şi sub bagheta Rusiei sta-
liniste, bodiuliştii, lucinschiştii şi dodoniş-
tii locali întocmeau listele gospodarilor şi,
împreună cu stăpânii lor, participau la cea
mai monstruoasă crimă împotriva popula-
ţiei paşnice. Aceste simple şi durute adevă-
ruri se cer a fi înţelese de toţi cei care astăzi
locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova,
dacă vor să se vindece de şovinism, ură,
românofobie şi să se integreze într-o lume
liberă şi civilizată.
Bat clopotele din depărtarea veacului
nedrept şi sângeros. Crucile putrezite s-au
prăbuşit peste mormintele părăsite din
Siberiile de gheaţă. Iarba uitării a acope-
rit gropile comune şi urmele lagărelor de
exterminare. Umilinţele şi suferinţele bu-
nicilor, părinţilor şi fraţilor noştri au fost
luate cu ei, în ţărâna din cimitire. Poate,
singura lor împăcare, după ce s-au văzut
călcaţi în picioarede străini şi de moldove-
nii sovietici, a fost că au murit acasă, nu
Suntem orfani cu mamă vie...
...Viaţa noastră este în Academie
Sunt profund alarmat de unele declarații
iresponsabile expuse în cadrul ședinței Comi-
siei cultură, educație, cercetare, tineret, sport
și mass-media a Parlamentului cu savanții
Academiei de Științe a Republicii Moldova
pe data de 4 iulie 2019.
Regret că, urmărind scopul de a reîntoar-
ce institutele de cercetare la Academie, în ca-
drul discuțiilor s-a purces la ponegrirea cole-
gilor noștri și a modelului de administrate a științei, instituit în 2004
prin Codul cu privire la știință și inovare și s-a vorbit insuficient
despre reforma defectuoasă în domeniul științei realizată de condu-
cerea precedentă a guvernului. Rog ca în procesul de dezbateri care
au în subtext politicul să se respecte deontologia academică și să nu
fie admise ingerințe în activitatea Academiei sau denigrări la adre-
sa fostului președinte al Academiei, academician Gheorghe Duca.
Reiterez că declarațiile la care mă refer nu sunt probate, deoarece
momentan nu există o sentință de recunoaștere a vinovăției privind
pretinsele fapte încriminate.
Sunt lipsite de logică afirmațiile din partea unor savanți că mo-
delul instituit în 2004 a condus la subminarea domeniului de cer-
cetare–dezvoltare. Este cunoscut faptul că anume în acest model,
elaborat nu numai de acad. Duca, dar și de majoritatea intelectua-
lilor participanți, s-a prevăzut participarea savanților la elaborarea
priorităților și a politicililor în baza cărora a fost finanțată știința.
Merită să aducem aminte că însăși comunitatea științifică a co-
mandat evaluarea sistemului de cercetare la Comisia Europeană, și
nu guvernul, fiind îngrijorat de menținerea unui trend ascendent al
performanței științifice și, ca rezultat, a elaborat proiectul de reformă
propriu promovat de către comunitatea științifică în 2017 și practic
respins de conducerea precedentă a țării. În schimb a fost promovată
o reformă odioasă, care a eșuat, pentru că a fost „elaborată” de oa-
meni incompetenți. Menționez că experții europeni în actul lor peer
Păzea, Usatâi!
review nu au susținut trecerea institutelor de la Academie la minister.
Cum poate fi ineficient un sistem de administrare a științei, dacă
acesta a stat la baza asocierii la două programe comunitare (FP7
și H2020), la elaborarea și realizarea programelor de cercetări bi-
laterale cu savanți din Italia, Germania, România, Rusia, Ucraina,
Belarus, a programelor de stat, a programului CTSU, CRDF-MR-
DA, NATO, a proiectelor pentru tinerii cercetători, a proiectelor de
transfer tehnologic. Pe parcursul implementării acestor programe și
proiecte finanțarea, dar și cei mai importanți indicatori de măsurare
a performanței științei au cunoscut un trend ascendent. Am fost în
topul organizațiilor de cercetare a academiilor din lume, pe locul 186
din 7 000 de instituții. Academia de Științe a Republicii Moldova
era plasată pe primul loc în raport cu academiile din țările CSI, după
rezultatele științifice raportate la un milion de cetățeni.
În cadrul ședinței menționate nu s-a vorbit nimic despre așa-
numita majorare a salariilor. Realizarea acestei Hotărâri de Guvern
a condus la „uniformizarea” salariilor pentru cercetătorii științifici,
în scimb am fost nevoiți să reducem statele de personal și respectiv
să fim lipsiți de posibiltatea angajări tinerilor specialiști din lipsa de
fonduri și de locuri vacante.
În același timp, consider o ingerință iresponsabilă a politicu-
lui, lansarea unor afirmații nefondate despre ineficiența institutelor
de cercetare din cadrul AȘM. Îi invit pe demnitari la Institutul de
Chimie să se documenteze despre proiectele pe care le realizăm, in-
clusiv cele care contribuie la buna funcționare și dezvoltare a țării,
publicațiile internaționale cu factor de impact, brevetele de invenții
și inovațiile implementate în economia națională.
Desigur că trebue intensificate procesele de cercetare-dezvoltare,
pentru a soluționa mai eficient problemele economice, sociale, cultu-
rale existente în Republica Moldova. Și una din condițiile fundamen-
tale este reîntoarcerea institurelor în cadrul Academiei de Științe.
Suntem orfani cu mamă vie... Viața noastră este în Academie.
Acad. Tudor LUPAȘCU
Semne de întrebare

vânzare, al colaboraţionismului greţos, al
rezistenţei singulare, al sacrificiului indivi-
dual şi al tributului de sânge…
Cu ce învăţăminte s-au ales moldovenii
după 70 de ani de la cea mai oribilă crimă
în masă comisă împotriva lor? În ce măsu-
ră ei au dorit şi au avut voinţă să evalueze
trecutul sovietic, să cunoască în care capete
şi laboratoare politice a fost gândit şi con-
ceput genocidul împotriva Basarabiei, să
regândească atitudinea lor colectivă faţă de
crimele şi experimentele diabolice ale Kre-
mlinului făcute asupra a peste 4,3 milioane
de suflete? Ce încă nu cunosc moldove-
nii, ce fel de documente sau informaţii le
lipsesc ca să îndrăznească să solicite des-
păgubiri pentru pierderile uriaşe, cu câtă
agheasmă să-i stropim ca să poată deosebi
fratele de ocupant, binele de rău şi victima
de călău? Or, întrebările ar putea fi fără de
rost către o populaţie îndoctrinată, care încă
îşi mai plânge stăpânul pensionat.
O societate ieşită din închisoarea comu-
nistă, din ideologia şi minciuna rusească,
rămâne încă mult timp schilodită mintal,
fiind bântuită şi dominată de şabloanele de
gândire primitivă. Prejudecăţile şi stereoti-
nitate la minciuna oficială şi propaganda
diabolică a Kremlinului. Când l-au văzut pe
Ivan în casă şi pe masă, luându-le pâinea de
la gura copiilor, dând foc la biserici şi îm-
puşcând lume nevinovată, era târziu. Cele
trei valuri de deportări (1941,1949,1951)
ale băştinaşilor în Siberia, organizate de
„eliberatori”, transformarea tinerilor basa-
rabeni în carne de tun (martie 1944 – mai
1945), foametea artificială declanşată de
Kremlin (1946-1947), prigoana şi represa-
liile împotriva intelectualilor, gospodarilor,
preoţilor, – toate, timp de un deceniu, au
generat pierderi în morţi şi refugiaţi de pes-
te un milion de oameni valoroşi, au golit
Basarabia de elitele româneşti, creând con-
diţii deosebit de favorabile pentru apariţia
mancurţilor, a cozilor de topor şi a mutan-
ţilor cu stea în frunte. Nenorocirile organi-
zate de regimul comunist pe pământurile
noastre, în urma cărora populaţia subjugată
îşi pierdea memoria, elitele şi îndrumăto-
rii, erau prezentate ca eliberare, sacrificii şi
beneficii în numele salvării moldovenilor
de „sub români”, ca nemaipomenite acte
de eroism, progres şi umanism ale fratelui
mai mare. Necunoaşterea şi falsificarea
În vara anului 2013 au trecut sub controlul Partidului Nostru. 3. Ce-a fost în capul Procuraturii că l-a
în Siberia sau Kazahstan. Ei, gospodarii
am vizitat gimnaziul Sub paravanul luptei cu corupţia, cu co- scos de sub arest?
şi intelectualii, fruntea şi elita Basarabiei,
din satul Obreja Ve- muniştii, cu alianţa compromisă tacit, îm- Acestea şi încă multe alte întrebări ne
stigmatizaţi ca duşmani ai poporului, ca
che, Făleşti, pe care îl preună cu Partidul Democrat, rodea alianţa pun în gardă: la moara cui dă apă Partidul
bandiţi şi criminali, arătaţi cu degetul de
absolvisem în 1957. proeuropeană distrugând-o din interior. Nostru?
orice lichea sau parazit, nu au mai cunoscut
Îmi amintesc cum Să nu uităm că la scrutinul prezidenţial Se creează impresia că peripeţiile cu
până la sfârşitul zilelor nici scuzele statului
în acea zi profesorii electoratul Partidului Nostru în turul doi a Petrenco, Usatâi şi Grigorciuc sunt dirijate
sovietic, care le-a distrus viaţa, nici căldura
s-au întors bucuroşi fost îndemnat să-l susţină pe I. Dodon. de unul şi acelaşi centru.
baştinei şi a băştinaşilor după reîntoarcere,
din raion cu câte o mie de lei în plic pe care Când au apărut dezvăluirile lui V. Proca Se încearcă reanimarea Partidului Nos-
nici reabilitarea umană şi nici despăgubiri-
le-o oferise un oarecare businessman venit despre asasinarea la comandă a lui Gher- tru, care deci trebuie resuscitat. După cum
le reale. Nesimţirea autorităţilor şi răutatea
de la Moscova. Acesta era Renato Usatâi, man Gorbunţov, pusă la cale de către V. au arătat scrutinul parlamentar şi sondajele
oamenilor le-a transformat viaţa într-o de-
care adunase tot corpul didactic din raion Plahotniuc, R. Usatâi a fost îndemnat să de opinie, starea sa e gravă şi instabilă. De
portare neîntreruptă. Suferinţa lor, se pare,
povestindu-le că este un mare om de afa- fugă la Moscova, ca apoi să i se fabrice un două ori în aceeaşi apă însă nu se intră. Par-
nu a încetat nici după moarte. Şuierul tre-
ceri moscovit şi că doreşte să jertfească un dosar penal pe motiv că el a comandat cri- tidul Nostru este în liberă cădere.
nurilor sinistre se mai aude prin cimitirele
milion de lei, dăruindu-i dascălilor din ra- ma. Fiind în „exil”, acesta era înarmat cu Lumea s-a trezit, nu mai crede în min-
basarabene. Şi se va auzi atâta timp cât so-
ionul lui de baştină. diferite filmuleţe şi convorbiri telefonice ciuni. La alegerile din toamnă, nu se va re-
cietatea moldovenească nu-şi va cinsti eli-
Atunci începuse declinul AE-1. trucate pe care le transmitea liber naivilor peta succesul alegerilor locale precedente.
tele sale decimate de regimul de ocupaţie
În acea perioadă FSB-ul rusesc a venit de noi prin intermediul unor televiziuni. Bălţenii nu-i vor ierta nimic lui Usatâi, care
şi nu va obliga Moscova să-şi recunoască
în Republica Moldova cu un nou proiect Când îl priveai prin Skype şi îi ascultai i-a minţit timp de 4 ani.
crimele monstruoase şi să ofere despăgu-
pentru consolidarea electoratului de stânga aiurelile, erai convins că „fugarul” are ne- Păzea, Usatâi! Nu mor caii când vor
birile, care, chiar dacă ar fi de miliarde de
şi a-l distruge pe cel de dreapta. voie de consultaţia unor specialişti în mate- câinii…
dolari, nu ar acoperi decât o picătură din
R. Usatâi a venit cu mari promisiuni rie. Înscenarea unor maladii sau operaţii în Dumitru NOROC,
suferinţele nedreptăţiţilor şi din pierderile
pentru oamenii de afaceri privind anumi- Germania sunt pălăvrăgeli, pentru a induce conferenţiar universitar, deputat în
uriaşe, incomensurabile, ale Basarabiei.
te investiţii, încurajări pentru tineret şi, lumea în eroare. Primul Parlament
Iertaţi-ne, de dincolo de morminte, din
desigur, concerte cu artişti valoroşi. Acest Apar deci nişte întrebări fără răspuns:
înalturi, ne auziţi rugămintea. Pace vouă…
proiect a dat naştere noului partid politic de 1. Cum a ajuns în Europa Renato Usa- P.S. Ne întrebăm cum de au putut ase-
orientare centristă Partidul Nostru. tâi, având dosar penal, înscenându-şi mala- menea politicieni ca I. Caşu şi D. Ciuba-
Alecu RENIŢĂ
Nou-născutul a început să acapareze, dii de care nu suferă, dar care trezesc com- şenco să cadă în mreaja lui R. Usatâi, susţi-
sub lozinca luptei cu corupţia, atât electo- pătimire? nându-i aiurelile, ştiind bine cu cine au de a
Răzvrătitul din provincie ratul de dreapta, cât şi de stânga. 2. Cum de imediat după căderea dictatu- face? Oare nu este clar la moara cui dă apă
Alegerile locale care au urmat au de- rii acesta a hotărât să se întoarcă bine mersi Partidul Nostru?

Transnistria, vita, monstrat că noul partid a ajuns la inima

electoratului moldav. Multe primării, con-
silii raionale, ba chiar şi municipiul Bălţi,
pe cal alb în R. Moldova şi să fie întâmpinat
la frontieră ca un erou naţional de către rătă-
ciţii din partidul său cu flori şi ovaţii?
Lupta cu Partidul Socialiştilor este mi-
mată. Ei sunt o apă şi un pământ.
D.N.

dă în Dodon cu copita Dincolo de oglindă

Dar nu se poate! am răcnit eu, gata să-mi rup bojocii, auzind
vestea sâmbătă seara la TVR Moldova (Televiziunea noastră publi-
că, bănuiesc, bătută pe gheb de noul guvern, de asemenea ProTV,
pe care o aveam curajoasă până nu de mult, n-au transmis-o!). Să-
şi şteargă picioarele administraţia docilă lui Putin de prezidentul
republicuţei, care deţine acum frâiele SIS-ului, ale cărui secrete
vor intra direct în sertarul lui Putin, ale Forţelor măreţei noastre
Armate, care va juca de-acum după mandolina Moscovei, renun-
ţând, neputincioasă, la serviciile NATO, stăpân fiind şi pe Paza de
Stat, care-l vor păzi pe Fâsu şi toată familia sa şi cumetrii, inclusiv
pe cele ale lui jujucă Ivan Ceban şi-ale nimicului care a rupt harta
României.
Cum să îndrăznească kozacii din Transnistria să dea cu copi-
ta-n Fâs, instalând noi bariere-vămi de umilit oamenii Republicii
Moldova pe care separatiştii îi consideră cetăţeni ai altui stat, în
timp ce vojacul Dodon îi strânge la piept, mulţumindu-le pentru
sângele vărsat de luptătorii noştri în războiul de la Nistru pornit
de Rusia!
Revin la titlul meu, întrebându-mă, pentru că aştept să-mi
lămurească şi colegii mei luminaţi (care se supără pe mine de
pomană, când e cazul să mă combată cu argumente, că aşa şi
pentru cititori ar fi mai interesant), aştept să-mi explice şi dân-
Mihai Mireanu. Preludiu
şii: e prea cunoscut că Rusia a dus întotdeauna o politică farisei-
că (oare nu înţelege asta Maia cu miniştrii săi din ACUM?), dar
cum poate fi lămurită agresivitatea administraţiei secesionişti-
lor în aceste zile când adepţii Moscovei, socialiştii, au făcut
parlamemt şi guvern comune cu forţele, să le zicem încă, de-
mocratice? Doar aşa-zisa Comisie de reglementare a conflicte-
lor 5+2, la ultima şedinţă, a respins obraznică toate propunerile
repzentanţilor noştri! Deci şi-au şters picioarele răpănoase de
Preşedintele nostru curat şi triumfător, care, datorită lui Kozak,
deci şi lui Putin, a obţinut prerogativele în stat, la care nici
nu îndrăznise să viseze să le aibă pe timpul atotputernicului
Plahotniuc şi căţelului său, hoţ genial, Şor. Pe care însăşi admi-
nistraţia Transnistriei i-a ajutat să spele putina din ţărişoară! Şi,
dacă l-a ajutat pe fostul oligarh de lux, cum e, fireşte, şi Putin,
să se salveze peste hotare, cum se întâmplă că judecătorii docili
din Rusia i-au mai fabricat două dosare? Să fie mulţumit capul
ţărişoarei, iar aliaţii săi creduli să uite ce-a afirmat dânsul în fil-
muleţe? Oare căpetenia SIS-lui pricepe asta şi tace? Că-i place,
domnii mei, iese că Kremlinul, pe de-o parte, îl mângâie, fari-
seic, părinteşte pe Dodon, iar, pe de altă parte, ca pe-o jucărie
din cârpe, îl terfeleşte, cu toată ţărişoara lui! Şi-i îndeamnă pe
slugoii săi transnistreni s-o facă!
Pe mine, ca să fiu mai puţin creştin, m-a bucurat bravura
separatiştilor. Nu prima oară ei îşi bat joc de fel de fel de înţe-
legeri, tratative încheiate cu R. Moldova (ce ruşinos e, Doam-
ne, fără participarea României!) – e şi firesc s-o facă, altfel
n-ar fi ruşi! Toată vorbăraia asta despe soluţionarea conflictului
cu Transnistria, în timp ce Rusia are o armată pe teritoriul R.
Moldova, cu o independenţă de paie, e o logoree împuţită.
Guvernul nou al Republicii ar trebui să se retragă imediat din
componenţa acelei comisii, ca să nu se dea şi-n viitor în acest
spectacol cum nu se mai poate de grotesc. Şi să-l lase pe Do-
don, de unul singur, să ducă tratative cu idolul său din Kremlin.
Lasă lumea internaţionalistă şi oarbă de pe acest segment al
Ţării-mamă să se convingă cât cântăreşte cuvântul unui con-
ducător de ţară care în orice moment e gata în mod deschis, nu
ca Iudoşka din fruntea Frontului trădat, să-şi vândă Neamul, cu
tot pământul strămoşilor. Care (zic semnatarii visători ai De-
claraţiei de independenţă, pe care tare a păstrat-o Voronin să nu
ardă) ar putea să nu mai fie al nostru, măcar aşa, păzit de armata
muscalilor. Dacă Sandu şi Năstase ACUM, cât nu-i târziu, nu-
şi smulg din îmbrăţişarea socialiştilor ACUM-UL.
Gheorghe CALAMANCIUC
Mătura, măturătorii şi... cotropitorii
Ce-i o mătură? Păi, nu-i mai mult decât o mătură, cine nu ştie? Nu
pun la îndoială că lumea nu ar cunoaşte şi ce înseamnă un măturător,
dar întrebarea mea ar fi: măturătorul fără mătură e măturător? E cam
tot aceea cum ar fi un prăşitor fără sapă sau un scriitor fără unealtă de
scris, nu vă pare? Dar, vorba ceea: „prost să fii, noroc să ai!” şi uite
că nitam-nisam i-a pălit norocul pe măturătorii socialişti-dodonişti ca
pe puiul cel chior grăuntele-n gură: peste noapte s-au pomenit cu o
mătură bunicică de tot, ACUM-istă, cu care pot mătura şi în Parla-
ment, în orice cabinet. Ştiu ei ce ştiu: „Curăţenia e mama sănătăţii!”
Iar socialiştii-dodonişti au nevoie de sănătate mai ceva ca de orice în
lume: ca să poată trăi cel puţin câte cinci sute de ani fiecare, astfel să
reuşească a cheltui măcar o părticică din tot ce au furat şi din milioa-
nele de bani pompaţi în ei de Kremlinul cotropitor – pentru a vinde
Moscovei, pentru vecie, aşa-zisa Republică Moldova cu tot cu locu-
itorii ei. Să nu uităm, neamule, că acel care plăteşte, aceluia îi cântă
muzica. De aceea nu miră pe nimeni faptul de ce orchestra socialistă,
dirijată de căpetenia lor, Igor Dodon, ajuns cu mâna Moscovei, şi nu
numai, preşedinte peste această palmă de pământ românesc, cântă
atât de opintit şi cu atâta înverşunare melodiile compuse de Kremlin.
Dar, evrica! din ziua când s-au ales cu o mătură ACUM-istă, atât de
mult pe placul antiunioniştilor socialişti, aceştia savurează cântările
Moscovei, cuprinşi de plăcerea cum mătura zburlită, curăţă tot lo-
cuşorul, ca să poată fi aşternut covorul roşu pentru ocupanţii de la
Kremlin, care ne-au cotropit, de astă dată, nu cu tancurile ca în 1940
şi în 1944, ci cu ajutorul unor descreieraţi aborigeni, avizi de putere,
care continuă să-şi facă mendrele. Şi, pe când socialiştii sărbătoresc
„în linişte şi pace”, lăsând mătura să se manifeste necruţător în luptă
cu toate gunoaiele şi puroaiele, adunate de aceiaşi oligarhi socialişti,
umăr la umăr cu democra... cănaţii, dirijaţi de Vlad Plohotniuc, do-
doniştii au mâinile dezlegate şi picioarele crăcănate până la Moscova
şi înapoi, uneltind şi punând la cale următorii paşi de transformare a
acestei republici în gubernie rusească. De mare ajutor, în ale trădării
de Neam şi Ţară le este guvernatorul neoficial al Basarabiei de azi,
înghiţite deja de hulpavii kremlinezi, Dmitri Kozak, care demult nu
mai este un oaspete nedorit al Chişinăului îngenuncheat. De-o vre-
me Kozakul vine mai des pe aici şi pentru a vedea „cu ochii lui” că
mătura ACUM-istă îşi face treaba, că măturătorii socialişti respectă
întocmai indicaţiile Kremlinului în dirijarea măturii. Ceea ce vede
trimisul Moscovei la Chişinău îi umple inima de bucurie: socialiştii
de mult nu mai judecă cu mintea pe care n-au avut-o vreodată, iar
mătura ACUM-istă îi dă bătaie de parcă
ar fi cu motor, curăţând tot răul ce-i stă în
cale, ca măturătorii să meargă pe curat şi
nu cumva, vezi Doamne, să mai rămână
vreun adversar politic sau de altă natură
şi să le împiedice în hoţii nemaiauzite şi
nemaivăzute până acum, precum şi în îm-
brâncirea acestei republici, o dată pentru
totdeauna, în gura balaurului kremlinez.
Nu ştiu cine a văzut mare prietenie între un lup şi o oaie, nu ştiu
nici cât de mare poate fi prietenia dintre un măturător şi o mătură,
ceea ce pot spune cu siguranţă e că dacă mătura şi-a făcut treaba,
încât a ajuns să nu mai prindă bine la nimic, măturătorul pur şi
simplu o aruncă şi îşi caută alta pe potrivă. Oare trebuie multă
minte pentru a înţelege una ca asta? Cum îşi face omul cu mâna
lui, nu i-o poate face nimeni. Spre nenorocirea noastră, dar şi a lor,
ACUM-iştii n-au pledat pentru a ajunge cel puţin nişte măturători
în această republicioară, ci s-au bucurat, ca niciodată în viaţa lor,
că socialiştii-dodonişti le-au oferit posibilitatea de a fi, nici mai
mult, nici mai puţin – o mătură.
Dacă nu azi, mâine – să nu vă deplângeţi soarta, doar ştiţi unde-i
locul unei mături roase şi netrebuincioase. Dar, vă rog, cine poate
şi vrea să răspundă cu ce oare au greşit acei care au votat şi care
nu au votat liderii partidelor Dreptate şi Adevăr (Andrei Năstase),
Acţiune şi Solidaritate (Maia Sandu) – alianţa ACUM, aşa-zişi po-
liticieni care au declarat de sus şi tare că nici în ruptul capului n-au
să facă front comun cu partidul socialiştilor, care au în tărtăcuţa lor
federalizarea acestei republichioare, aruncarea la gunoi a istoriei
românilor, scoaterea în afara legii a unioniştilor, introducerea lim-
bii ruse ca limbă de stat aici şi multe altele de acest fel, precum
şi transformarea acestei mult pătimite margini de pământ românesc
într-o enclavă de-a pururi rusească, iar băştinaşii – azvârliţi cu toţii
în maşina diabolică de deznaţionalizare rusească. Pentru aceasta aţi
apărut pe arena politică, măi ACUM-iştilor? Doar aţi declarat că n-o
să faceţi alianţă cu socialiştii-dodonişti nici în ruptul capului... dar,
totuşi, cum se vede, v-aţi rupt capul, singuri, ne-aţi rupt şi nouă des-
tinul în două, aşternându-le covorul roşu cotropitorilor, mânca-i-ar
ciorile şi spânzurătorile.
Ionel CĂPIŢĂ
Nr. 27 (3852), 11 iulie 2019
Grigori Kotovski: erou legendar sau bandit ordinar
Printre entuziaştii revo-
luţiei bolşevice, cei care au
crezut sincer într-o schim-
bare democratică în ţară,
s-au aflat şi multe persoane
cu un trecut dubios, veni-
te să susţină evenimentul
din diferite motive. Unora
le plăcea să fure, altora – să ucidă şi mediul ideal
pentru aceste făpturi era tocmai haosul produs de
banda lui Lenin în 1917. Această aşa-zisă revoluţie
socialistă, care de fapt era o clasică lovitură de stat,
avea nevoie ca de aer de bandiţi adevăraţi, cu acte
în regulă, cum se zice. Revoluţia cerea mult sânge
şi cine dacă nu aceste elemente declasate puteau
face faţă. Pe cei mai sângeroşi dintre ei, bolşevicii
îi lustruiau, le rescriau biografiile şi îi făceau eroi.
Unul dintre aceşti bandiţi, transformat ulterior în
erou al războiului civil, a fost şi Grigori Kotovski.
Născut pe 24 iunie 1881, în localitatea Hânceşti din
Basarabia, dintr-un tată polonez şi o mamă rusoai-
că, de mic a fost un copil-problemă. La vârsta de 2
ani îşi pierde mama şi de educaţia lui s-a ocupat o
naşă de-a sa. Când Grişa (aşa îl numeau toţi) avea
5 ani a căzut de pe acoperişul casei, din care cauză
s-a ales cu o epilepsie şi cu o dereglare de vorbire
– gângăveală. Reuşeşte, totuşi, să facă două clase la
şcoala populară din Hânceşti, după care a intrat la
o şcoală reală, de unde curând a fost exmatriculat
pentru comportament agresiv. În 1900 el absolvă
şcoala agrară din Cucuruzeni. În căutarea unui rost
în viaţă, a fost nevoit să încerce mai multe slujbe,
din care rând pe rând a fost fugărit pentru furt. Mai
întâi a stat o vreme pe lângă Grigore Manuc-bey, un
urmaş mai îndepărtat al nefastului artizan al anexă-
rii Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, care îi pro-
misese că-l va trimite la o şcoală agricolă din Ger-
mania. În 1902 însă, Manuc-bey moare şi Kotovski
este nevoit să-şi caute de lucru pe la latifundiarii
din regiune. Şi-a găsit repede o slujbă la moşierul
Iakunin, dar n-a încălzit acolo multă vreme locul,
fiindcă în urma unui furt de 200 de ruble este alun-
gat. Peste ceva timp este fugărit de la alt moşier, că-
ruia i-a sustras 77 de ruble. Se alege cu o cumplită
bătaie şi cu alungarea în stepă din partea prinţului
Cantacuzino, căruia i-a sustras o sumă importantă
de bani. De data aceasta însă Kotovski se răzbună,
ucigându-l pe prinţ şi dând foc conacului… Astfel
Literatura şi arta
eroul legendar şi-a făcut intrarea în lumea interlo-
pă. În 1907, în timpul unui proces ordinar, s-a des-
coperit că el avea deja la activ peste 30 de furturi
majore.
Între timp Kotovski, prinzând gustul banului
uşor obţinut, şi-a înjghebat o bandă din camarazi
de teapa lui, care imediat a intrat în acţiune. În 1913
banda comite şase mari jafuri în Basarabia – Chi-
şinău, Tiraspol, Bender, Balta… În 1914 – încă 10
furturi, urmând ca în 1915 numărul să se ridice la
20, şi aria să se extindă până la Odesa. Iată câteva
isprăvi banditeşti ale eroului nostru: pe 24 septem-
brie, banda lui Kotovski l-a deposedat de 2000 de
ruble pe avocatul Goldştein; în octombrie, ortacii
lui Grişa au furat de la producătorul de cereale
Şteinberg 100 de ruble şi tot atunci de la un trecător
– 140 de ruble; de la comerciantul Finkelştein – 300
de ruble, o blană şi bijuterii; pe 20 decembrie, au
prădat apartamentul proprietarului unui magazin de
ceasuri – 300 de ruble; de la judecătorul Cerkes –
350 de ruble şi obiecte de valoare; din apartamentul
lui Sokolski – 500 de ruble, şi lista este foarte lun-
gă… Astfel, până în ajunul revoluţiei din februarie
1917, Grişa a tot alternat furtul cu închisoarea, acu-
mulând în total 17 ani de detenţie şi ocnă.
În privinţa lui Kotovski s-a păstrat un document
întocmit de poliţia ţaristă din Basarbia la 14 aprilie
1916: „În lunile septembrie – octombrie ale anului
trecut, în oraşul Chişinău, o bandă de tâlhari a comis
un şir de jafuri armate din casele unor mic-burghezi
înstăriţi. La aceste jafuri participau, de obicei, 5-7
oameni; aceştia acţionau de fiecare dată potrivit
unuia şi aceluiaşi plan, elaborat din timp. Ei intrau
pe la victimele lor seara, fiind înarmaţi cu revolvere,
iar unii dintre ei purtau măşti improvizate – îşi înfă-
şurau feţele cu o bucată de stofă, cu tăieturi la ochi.
Toţi îşi ocupau locurile şi acţionau după instrucţiu-
nile şefului bandei. Aceştia furau banii în numerar
şi lucruri preţioase… În urma unei anchete asupra
acestei bande de jefuitori, s-a stabilit că ea era or-
ganizată şi acţiona sub conducerea unui personaj
cunoscut în Chişinău după jafurile din 1913, Grigori
Ivanovici Kotovski, condamnat la munci silnice,
care în acelaşi an a şi evadat. Fugarul se ascunde în
Basarabia, în judeţele Chişinău şi Orhei, unde, după
cum s-a stabilit, a lucrat în calitate de ajutor de ma-
şinist, sub mai multe nume false, iar în august-sep-
tembrie anul trecut, a trăit în Chişinău sub numele
Piotr Ivanovici Rudakovski, dându-se drept furni-
zor de slănină şi vite pentru departamentul militar.
Kotovski a absolvit şcoala agricolă din Cucuruzeni,
vorbeşte excelent ruseşte, moldoveneşte, româneşte
şi evreieşte… Produce impresia unui om destul de
inteligent, deştept şi energic. Are statură înaltă, con-
stituţie atletică, e şaten, are faţa expresivă, pe cap cu
o chelie mare. În timpul discuţiei se bâlbâie pronun-
ţat; într-o măsură oarecare e gârbovit, iar în timpul
mersului se leagănă” (Axa, 2008, nr 2, p. 10-11).
Şi cum toate aceste acte banditeşti trebuiau
răsplătite, pe 25 iunie 1916, banda lui Kotovski
este arestată şi în februarie 1917 urmează sentin-
ţa: „Nobilul Grigori Kotovski, pentru infracţiunile
comise, este condamnat la moarte prin spânzurare.
În ultimul său cuvânt Kotovski a rugat instanţa să
fie împuşcat, nu spânzurat… Dar şi de data aceasta
Kotovski scapă de pedeapsă – revoluţia din februa-
rie 1917 a abolit pedeapsa capitală. Ba mai mult,
A. Kerenski, proaspăt numit comisar de război, îl
graţiază şi pe 5 mai 1917 este eliberat condiţionat
şi trimis pe front. Între timp are loc lovitura de stat
din octombrie 1917 şi Kotovski se alege cu o func-
ţie importantă în cadrul armatei. Este numit coman-
dant al Brigăzii 2 Infanterie, care trebuia să lupte cu
ţăranii răsculaţi împotriva predării cotelor obliga-
torii de produse agricole (prodrazviorstka). Prima
sa misiune a fost înăbuşirea răscoalei ţăranilor din
satul Ploskoe (Plosca), gubernia Odesa, unde săte-
nii, timp de o săptămână, îşi apărau cu vitejie satul.
Brigada bravului Kotovski a intervenit în forţă, îne-
când localitatea în sânge. Aşa s-a procedat şi cu sa-
tele învecinate – Komarovka şi Mălăieşti. A urmat
apoi înăbuşirea rezistenţei ţăranilor-colonişti ger-
mani din satele Bolşaia Akarha şi Lozevstal, apoi
din satul ucrainean Horeacevka… Pentru aceste
merite Kotovski a fost decorat de către conducerea
bolşevică cu două ordine Drapelul Roşu. Sătul de
revoluţie şi de sânge, Kotovski hotărăşte, surprin-
zător pentru toţi, să pună capăt activităţii militare
şi să se facă un bun gospodar. Se căsătoreşte cu o
doctoriţă şi se stabileşte în orăşelul Berzula din gu-
bernia Odesa. Bani avea berechet, fiindcă în haosul
războiului civil, el, prevăzător, a golit banca de stat
din Odesa. Speculând cu noua politică economică
(NEP), proclamată de Lenin, el înfiinţează un ade-
vărat holding bolşevic: 40 de mori, trei fabrici de
zahăr, 2 fabrici de bere, 7 măcelării, un atelier de
Adevărul despre ei
prelucrare a pieilor (porneşte o adevărată vânătoare
de câini, din care face săpun şi haine pentru armată),
vaste terenuri cu hamei (numai în primul an a vân-
dut Cehoslovaciei hamei în valoare de 1,5 milioane
de ruble de aur). Kotovski este stăpân peste toţi şi
toate… Istoricii ruşi susţin că averea lui depăşea tot
ce aveau Lenin, Stalin şi Troţki la un loc (Magazin
istoric, 2013, nr. 1, p. 25). Paralel cu activitatea sa
de întreprinzător, Kotovski nu a uitat nici de politi-
că. Susţinut de Mihail Frunze, el se implică plenar
în crearea, în 1924, a RASS Moldoveneşti, activând
ulterior în organele ei de conducere.
Aceste grandioase afaceri ale sale nu puteau fi
trecute cu vederea de către ochii ageri ai securităţii.
El este inclus în lista neagră şi soarta sa părea pe-
cetluită. Când, în august 1925, Frunze devine Co-
misar al Armatei, Kotovski este chemat la Moscova
în calitate de adjunct al lui Frunze. N-a apucat însă
să intre în funcţiune. În seara zilei de 6 spre 7 au-
gust, după o petrecere cu camarazii săi, înainte de a
pleca la Moscova, este împuşcat în apropierea casei
sale. Se zice că asasinul a fost chiar un apropiat de-
al său. Meyer Zeider, care probabil primise ordin de
la Kremlin… A fost înmormântat cu onoruri milita-
re, 20 de salve de tun şi cu o delegaţie de la Mos-
cova în frunte cu Voroşilov. Pentru meritul de a fi
slujit revoluţia, bolşevicii i-au ridicat un mausoleu,
în care eroul legendar odihneşte până în prezent.
De o asemenea cinste în fostul imperiu sovietic s-au
mai bucurat doar V.I. Lenin şi N. Pirogov.
Impresionaţi de mitul ţesut în jurul lui Kotov-
ski de către propaganda comunistă, sute de străzi,
şcoli, colhozuri, fabrici din toată Uniunea au pri-
mit numele eroului legendar. Şi oraşele Berzula
şi Hânceşti au fost botezate cu numele lui. Slavă
Domnului că în 1990 ne-a ajuns minte să revenim
la numele iniţial de Hânceşti. Cu părere de rău, ne-a
mai rămas încă o amintire umilitoare de la atama-
nul iadului, cum mai era el numit. Până astăzi în
centrul Chişinăului mai stă călare acest mancurt,
bolşevic şi bandit. De frica Moscovei, care ţine la
faraonii ei ca la ochii din cap, nimeni nu îndrăzneş-
te să-l ghiontească din loc. Şi ca bătaia de joc faţă
de bunul-simţ să fie completă, edilii oraşului Hân-
ceşti, în toamna anului 2018, l-au făcut pe banditul
Kotovski Om Emerit al oraşului Hânceşti.
Alexandru-Horațiu FRIŞCU
3
O VARĂ FOARTE...
RECE
Am vrut să-mi încep materialul cu „e vară, e cald”,
dar am sesizat că e timpul să-mi pun pe spate o bluziţă de
lână. Aşa că, chiar dacă schimb începutul, nu-mi schimb
în niciun caz ideile. Deci, e vară, e cald, şi chiar dacă în
ultimele două zile apa în mare (cel puţin în România),
a scăzut la 18 grade, nimeni dintre cei care îşi pot per-
mite (eventual, au pus bani deoparte pe întreg parcursul
anului) o vacanţă la mare sau la munte, nu va renunţa la
ea. Evident, marea majoritate a oamenilor îşi vor petrece
concediul la ţară, la părinţi, bunici, rude sau chiar prie-
teni, lucru lăudabil, de altfel.
Spun toate acestea, pentru ca să-mi explic cumva lipsa
la apel a societăţii civile, la mişcările (aproape tectonice)
noii guvernări, care ne duce, precum crede majoritatea,
în două părţi diferite: suntem traşi, cu o forţă irezistibilă,
spre Est şi spre Vest.
Noi însă credem că suntem mânaţi, pe toate căile şi
prin toate metodele, spre... Est, adică spre Rusia, din
braţele de gheaţă ale căreia abia ne desprinsesem parcă.
Şi când afirmăm că braţele Moscovei au rămas la fel de
reci, ne gândim, în primul rând, la victimele deportărilor
staliniste, comemorate la 6 iulie curent. Cunoaştem că în
noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 au fost deportaţi în Siberia
şi Kazahstanul de Nord peste 35 de mii de moldoveni,
majoritatea femei şi copii, acesta fiind al doilea val de
deportări din Basarabia. Primul val a fost cel din 12 şi 13
iunie 1940, urmat de alte două valuri, în 1949 şi 1951, în
urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de
persoane.
Nu în zadar „preafericitul” Dodon consideră că după
schimbarea guvernării (adică după crearea majorităţii
parlamentare dintre blocul ACUM şi PSRM şi a Guver-
nului Republicii Moldova) R. Moldova a început o nouă
etapă de dezvoltare a relaţiilor cu Rusia.
Evident, îl vom susţine noi, mai ales după ce Kozak a
făcut cărare bătută, vizitând în câteva rânduri Chişinăul,
cu abilul său plan de federalizare, despre intenţia de re-
alizare a căruia de către Dodon şi Kremlin n-ar trebui să
uităm nici pentru o clipă, acest plan atârnând ca sabia lui
Damocle deasupra noastră.
De altfel, declaraţia lui Dodon n-a rămas fără comen-
tarii pe internet: „Dar armata ocupanţilor și muniţiile
când vor fi retrase de pe teritoriul ţării???”
Îi putem bucura însă întrucâtva pe internauţii în cau-
ză, anunţându-i că Adunarea Parlamentară (AP) a OSCE
îndeamnă Rusia să-şi retragă complet trupele armate şi
muniţiile de pe teritoriul Republicii Moldova.
În rezoluţia Comitetului pentru afaceri politice şi se-
curitate, adoptată în cadrul celei de-a XXVIII-a sesiuni
anuale a AP a OSCE, desfăşurată la Luxemburg, este
menţionată, în special, necesitatea de a asigura retragerea
completă a forţelor armate şi muniţiilor Federaţiei Ruse

Ce păcat ori ce noroc că nu gândesc ca restul lumii
M-am convins
de mult că nu toa-
te articolele de
analiză politică
incluse în săptă-
mânalul nostru
îndrăgit sunt pe
placul meu. E fi-
resc să fie așa în-
tr-o ambianță de-
mocratică. Fiecare
autor beneficiază de dreptul la un mod per-
sonal de abordare a problemelor. Să eluci-
dăm niște compartimente concrete.
De-abia rezist să-i acuz pe istorici că
m-au amăgit ca pe un prostănac. Aflu din
scrierile voastre că guvernul stalinist a orga-
nizat foametea în RSS Moldovenească. Anu-
me a organizat. Lesne am tras concluzia că
în toată Uniunea Sovietică era OK cu de-ale
gurii, iar răutăciosului de Iosif Vissariono-
vici i-a trecut prin minte un gând năstrușnic:
să organizeze o foamete de pomină în fos-
ta Basarabie. Și i-a reușit de minune. M-ați
mințit, domnilor istorici! Aceeași situație
domina și în Ucraina, și în Belarus, și în une-
le regiuni ale Federației Ruse. Despre ce fel
organizare este vorba? Cu întârziere, îmi cer
scuze de la Iosif Vissarionovici. Când însă
am citit recent un articol de peste Prut, care
m-a informat că în 1947 moldovenii din Iași
mureau ca muștele de foame, gropnicerii de
la cimitirul „Eternitatea” lucrau nonstop,
lemnarii nu reușeau să facă un număr enorm
de sicrie și răposații, înveliți în țoluri, erau
aruncați de-a valma în gropile comune – am
prins ură pe istoricii mincinoși.
Unii autori inventează o luptă pe viață și
pe moarte a basarabenilor contra Imperiului
Țarist. Să le plângi de milă, nu alta. Ajungi
cu ușurință la ideea că în imperiu locuiau
doar două națiuni: rușii și basarabenii. Ni-
ciun cuvânt despre alții. În final ți se îmbibă
părerea că rușii au urât tot ce-i românesc. O
fi fost așa. Iau harta imperiului și mă cru-
cesc: o mulțime de națiuni stau dispersate
în lung și-n lat. Mă întreb: dar care a fost
atitudinea rușilor față de tot ce-i lituanian,
leton, estonian, georgian, armean, kazah?...
Continuați. Nu uitați să includeți și republi-
cile autonome. Astfel, teza cu rezistența ine-
xistentă a basarabenilor dispare.
I-aș acuza pe ruși de miopie. În RSS
Moldovenească ei au avut o posibilita-
te reală de a închide școlile naționale. Ar
fi reușit la cererea oamenilor muncii. La
cererea lui moș Ion-colhoznicul, care s-a
convins că fără limba rusă copiii și nepoții
lui sunt lipsiți de perspectivă în carieră. Și
figura reuşea fără complicații. Mai ales că
în sistemul de învățământ superior o seamă
de discipline deja se predau în rusă. Ne-a
salvat prezența celorlalte republici uniona-
le. Fiind popoare cu spirit național puter-
nic și cu demnitate, rușii nu s-au încumetat
să se aventureze să purceadă la închiderea
școlilor naționale într-o singură republică
și astfel moldoveneasca a fost salvată de la
pieire.
Mă abțin să semnez „Scrisoarea des-
chisă”, publicată în numărul precedent al
revistei. De ce? Mă deranjează două cuvin-
te: „Ieșirea imediată...”. Îmi displace tonul
dictatorial. Un asemenea ton își pot permi-
te fondatorii de partide față de organizațiile
lor. Ceilalți sunt niște lăturalnici, care au
avut la vremea lor toate condițiile să-și fon-
deze propriile partide cu programe origina-
le, să cucerească puterea și să le implemen-
teze. Părerea mea: până la alegerile locale,
orice „ieșire imediată” este imposibilă. Par-
tidul Democrat încă nu s-a curățat.
Am citit zeci, poate că și sute de artico-
le, care sfârșesc cu „Așa să ne ajute Dum-
nezeu”. Am conchis ferm că așa Dumnezeu
nu ne ajută. El nu se implică. Mi-am amin-
tit de Churchill, care asculta o cuvântare
a lui Goebbels, ideologul regimului hitle-
rist. Când acesta și-a încheiat alocuținea cu
„Așa să ne ajute Dumnezeu”, Churchill s-a
enervat: „Închideți radioul! Nu pot suporta
când un potlogar îl roagă pe Dumnezeu să-l
ajute”. În viziunea lui Churchill, Goebbels
este un potlogar, dar în viziunea lui Dum-
nezeu – nimeni nu știe.
Președintele Iohannis este invitat să fie
un fel de moderator între blocul ACUM și
Partidul Democrat la o posibilă coaliție în-
tre ei. Incredibil! Președintele român este
un politician cumsecade, corect, cu verti-
calitate, dar cam lipsit de curaj în inițiative.
Deși fiind de etnie germană, el se comportă
aidoma unui român get-beget. Din această
cauză, România bate pasul pe loc și e rela-
tiv somnolentă pe fundal european. Mereu
întârzie, mereu așteaptă să fie ghiontită. Cu
o așa viteză, reunirea Neamului Românesc
mereu se va amâna la nesfârșit în pofida
faptului că unii clarvăzători locali deja
gustă efectele reunirii virtuale.
Noua guvernare se mișcă. În aer plutește
o rumoare a libertății. Zilnic zboară capete.
A rămas doar capul procurorului general.
Posibil, va zbura și acesta într-o falsă demi-
sie de onoare, însă principalul procuror, cu
voce timidă ca de domnișoară, are obiceiul
de a se îmbolnăvi la timpul neportivit. Pro-
babil că alaltăieri Parlamentul, în calitate
de călău, i-a venit de hac.
A apărut și raportul Kroll-2. Poate n-am
fost atent, dar n-am auzit ca numele lui
Vlad Plahotniuc să se rătăcească printre
făptașii furtului miliardului.
Presa urmărește fiecare pas al noii gu-
vernări. Orice mișcare greșită e atacată cu
o plăcere sălbatică. Ministrul de Externe
Nicu Popescu a comis o gafă, numind con-
flictul armat de pe Nistru din 1992 „război
civil”. Presa deja s-a grăbit să-l eticheteze
drept trădător de țară, o persoană vândută
rușilor, îi cere demisia de onoare. În ultima
sută de ani, în cele două state românești, eu
personal n-am înregistrat nicio demisie de
onoare. De ce doriți ca anume Nicu Popes-
cu să fie primul în listă? El și-a cerut scuze,
regretând utilizarea inadecvată a sintagmei
cu pricina. Se întâmplă.
Recenta Adunare Parlamentară a Con-
siliului Europei mi-a demonstrat forța in-
vincibilă a banului. La școală profesorii ne
convingeau: cu bani cumperi orice, în afară
de cinste. Pe dracu’! În realitate, onoarea
reprezintă o vocabulă bună exclusiv pentru
manualele școlare. În lumea noastră totul
se cumpără: și în politică, și în viața de
toate zilele. Și virginitatea fetelor de ase-
menea are un preț. APCE, în majoritate, a
votat pentru revenirea Federației Ruse la
APCE. Aspectul financiar e preponderent:
Rusia asigură 7 procente din bugetul re-
spectivei organizații. Anterior, ea fusese
exclusă pentru anexarea Crimeei. Țările
din preajma Ucrainei au votat contra, cele
mai îndepărtate – pro. Iar naivii de la Co-
recta Guvernare cheamă America, UE și
NATO să treacă urgent Prutul, să elibereze
Basarabia și s-o doneze românului cu spirit
de fată mare, care te-ai mira dacă va spu-
ne „mulțumesc”. De regulă, el, fiind ingrat,
obișnuiește ulterior să-și asume întreaga
operație a succesului.
La respectiva adunare s-a mai produs un
eveniment regretabil. Andrei Năstase, șeful
delegației moldovene, a votat pentru anu-
larea sancțiunilor aplicate Federației Ruse.
Pentru asemenea ispravă, el a fost atacat dur
aproape din toate părțile. S-a apărat cu con-
traargumente: că delegația României a votat
la fel, că s-a gândit la soarta celor 150 de mi-
lioane de ruși (mare bătaie de cap) și, în ge-
nere, la adevăratele valori ale democrației.
Mă întreb: dar la Ucraina s-a gândit, grație
căreia Republica Moldova încă mai gâfâie
ca stat între Prut și Nistru? Gafa lui Năstase
trage la cântar tot atât de greu ca declarația
lui Dodon că Crimeea ar aparține Federației
Ruse imediat după anexarea acesteia. Un
gest sfidător față de țara vecină. E urât de
tot! Și mai urât e că Năstase, recalcitrantul,
nici nu-și recunoaște gafa. Diferența faţă
de gafa lui Nicu Popescu este evidentă. Îmi
plac politicienii agresivi ca Andrei Năstase,
dacă această agresivitate nu depășește limi-
tele corectitudinii. E suficient ca Năstase să
comită încă o asemenea gafă și din cariera
lui politică se va alege, vorba musulmanilor,
kirdâk.
Am obosit. O idee obiectivă mă asaltea-
ză: ce păcat că nu gândesc ca restul lumii.
În întâmpinare vine cu mare viteză alter-
nativa, subiectivă, de producție proprie: ce
păcat că restul lumii nu gândește ca mine.
În speranța că activăm într-o atmosferă de-
mocratică și că toate rândurile subsemnatu-
lui vor încăpea integral în revistă vă – Salut!
Iulius POPA
ppiulius@yahoo.com
În fuga condeiului estival de pe teritoriul Republicii Moldova şi transformarea actu-
alei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă
internaţională.
Călcatul prin străchini Însă de ce i-am putut bucura doar „întrucâtva” pe in-
dignaţii noştri internauţi? Pentru că s-au făcut destule de-
claraţii în acest sens pe parcursul anilor, iar Moscova nici
sau Imposibilitatea nu clipeşte la auzul lor, nici vânt rece n-o ajunge. Şi asta,
ca să nu mai amintim că anterior Comitetul pentru afaceri
politice şi securitate al AP a OSCE a adoptat o rezoluţie
repaosului cu apelul de a asigura eliberarea Crimeei şi retragerea for-
ţelor armate ruse din Ucraina şi a sprijinit, de asemenea,
o rezoluţie care condamnă ocupaţia unei părţi a Georgiei
profesional de către Rusia.
Aşa încât ne temem că acest document al Adunării
Parlamentare a OSCE s-ar putea să nu aibă nici măcar
Spuneţi şi dumneavoastră dacă pot face pauză… estivală jurnaliştii, efectul unui duş rece pe timpul verii pentru cei vizaţi în el.
bieţii de ei, când pe… plaja politică de pe la noi atâtea se mai întâmplă?! Apropo, nu putem să trecem cu vederea faptul că pe
Şi nu-i vorba de relatat, în principiu, dar ar trebui să fim mai îngădui- cât de activă Rusia (mai ales prin interpuşii săi), pe atât
tori… Cine nu ştie de perioada cea de trei luni de graţie de care ar trebui de inertă şi chiar distantă faţă de destinul românilor ba-
să se bucure Guvernarea… sarabeni se arată în ultimul timp Maica noastră, România.
Dar, de cum ne-am pomenit în… opoziţie profesională, din 8 iunie, Noi, cetăţenii de rând, cei pentru care orice cuvânt şi
politicienii noştri tot calcă prin străchini. Unul mai… expresiv decât al- gest venit din partea Ei, a Ţării noastre străbune, sunt ca
tul. Nu ne dau răgaz şi pace – o gafă urmează după alta, o altă gafă „pla- nişte raze de lumină într-un hău de întuneric, cu ce să-i
giază” pe cealaltă… Şi tot aşa pe linia „întâi”, cea infinită a… marilor fi greşit?
posibilităţi ale amplului domeniu al erorilor, gafelor şi ce mai e la acest Cu toate acestea, chiar dacă e vară şi cald, totuşi, nu
compartiment. toţi au plecat la odihnă.
…Mă uit ce se întâmplă în Georgia, apoi în Albania, mai exact la
Iată şi un grup de manifestanți în fața clădirii Par-
Tirana, unde toată lumea iese în stradă şi protestează împotriva Orbanu- lamentului, pentru a cere demisia președintelui Dodon,
lui lor, un prorus convins ca şi Dodonul nostru… Oamenilor li s-a acrit pentru că nu vor să permită consolidarea puterii unui sin-
de atâta politică bazată pe relaţia cu Kremlinul şi cu Putin, cu dementa gur om în stat, sub influența Federației Ruse.
poftă putinistă de stăpânire pe pământ, în cosmos şi încă unde, oare?… „ Dacă alianța din Parlament nu înțelege acest lucru,
Iar noi ce facem? Ascultăm balivernele dodoniste seară de seară la ştirile cetățenii trebuie să înțeleagă, Igor Dodon este un pericol
trase ca la indigo, răscolim Internetul, le găsim pe reţelele de socializare, mai mare decât a avut țara până acum”, a declarat una
dar ne revoltăm fiecare în bucătăria lui. Şi cam cu atâta ne alegem… Am dintre persoanele prezente la manifestație.
şi uitat că la debutul său la preşedinţie acopeream ecranele televizoarelor Protestatarii au anunțat că vor instala corturi în
sau treceam la alt canal în speranţa să nu dăm nas în nas cu el şi pe acolo! fața Legislativului şi au pus și un banner pe care este
Am tot sperat cu toţii că greşelile şi coţcăriile sale împotriva Ţării, inscripționat „Greva Foamei”.
Basarabiei şi a Neamului se vor aduna până îl vor da jos de acolo unde E necesară crearea unui front comun, care ar urma să
s-a cocoţat pentru a schimba cursul european al republicii, pentru a dărui
mențină parcursul european al țării, să stopeze degrada-
Rusiei o doză nesperată de optimism expansionist rămas de cândva… Şi, rea societății și să împiedice plasarea țării sub influența și
cum ţinem minte proverbul „Lupul păru-şi schimbă, dar năravul ba”, de controlul total al Rusiei.
ce ne-am lăsa pe tânjală, traşi pe sfoară, duşi cu bombonica?! Credem că lumea a citit îndemnul săptămânalului
Acum, iată-l foarte sigur de cel de-al doilea mandat… Cu forţele nostru (vezi materialul din prima pagină, de la 4 iulie cu-
refăcute după „succesul nesperat” al alianţei politice nefireşti, cu tupeul rent, „E ora de trezire!”) şi chiar începe a se deștepta!
de care a tot dat dovadă şi cu ipocrizia cu care ne-a tratat, rămâne ţanţoş Nina JOSU
şi înfumurat.
Ce se întâmplă, domnilor jurişti? Acest om chiar ar trebui
destituit şi chemat în faţa legii. Avem toate motivele cele mai
serioase pentru a fi destituit ingratul cu o mie şi una de greşeli.
Cât priveşte Guvernarea… Chiar dacă foarte mult ne dorim
să-i dăm răgazul firesc de care vorbim de la opt iunie încoace, ne
întrebăm: „Oare de ce nu ar fi să fie bine?! De ce?!”. Chiar şi în
condiţiile improprii ale ingratei alianţe. În loc să-şi dea meritata
demisie de onoare doi proaspeţi miniştri, îşi depun mandatele doi
deputaţi. Aceleaşi nume…
Încă ceva. În loc să se pătrundă de tragismul destinelor de
deportaţi în duruta zi de doliu naţional, să mediteze la ireversi-
bilitatea fenomenului (Doamne fereşte alianţa cu Dodon ar face
posibil repetarea fenomenului stalinist, visat de Putin, Kozak
ş.a.), doamna prim-ministru, îmbrăcată într-o superbă ie, pleacă
de la comemorarea de lângă Trenul Durerii din scuarul Gării la
un festival al iei, festival ce putea avea loc şi în ultima duminică
a lunii iunie, la o adică, şi la şapte iulie... Să înţelegem că sunt în
vogă festivalurile… personalizate?!
Oare lumea implicată în pregătirea şi desfăşurarea evenimen-
tului, organizatorii, nu mai au nimic sfânt în suflet?! Că doar n-au
căzut din lună, tot au auzit de la bunici şi părinţi de doliu, inclu-
siv de unul naţional, cu drapelele în bernă, de zi de pomenire,
de comemorare. Dar oficialii, chiar şi cei proaspăt învestiţi, nu
au consilieri (cu salarii grăsuţe), calendare pe birou, Internet la
îndemână, la urma urmei?
Zic toate astea cu multă durere, chiar dacă n-am apucat acele
timpuri şi nici rude directe printre deportaţi nu am avut. Cum să
le fie pângărită memoria, cum să fie scuipaţi în suflet urmaşii lor?
Mihai Mireanu. Epilog
Elena TAMAZLÂCARU
 4 Literatura şi arta Nr. 27 (3852), 11 iulie 2019

Presa din Italia despre romanul „Compito per domani”

(„Tema pentru acasă”) de Nicolae Dabija
În acest an romanul „Tema pentru acasă”
de Nicolae Dabija a fost cel mai prezent la
Saloanele Internaţionale de Carte, varianta
lui italiană „Compito per domani” (tradu-
cere: Olga Irimciuc) fiind lansată la Salonul
Internaţional de Carte din Torino (cu pre-
zenţa autorului), la Salonul Internaţional de
Carte de la Leipzig, unde a fost prezentată
traducerea în germană „Die Hausfage” (re-
alizată de Ion Mărgineanu) și de la Budapes-
ta, unde a fost expusă transpunerea în ungară
a acestuia „Házi feladat” (traducător: Ba-
lázs Boróka).
Romanul „Compito per domani”
(„Tema pentru acasă”) de Nicolae Dabija,
apărut în 2018 la Editura „Grapte.it”, se
află actualmente în topul vânzărilor de carte
din Italia.
El e înalt apreciat de critica literară, fiind
propus în unanimitate la cel mai important
premiu literar al Italiei – Premiul Chiara.
Unul dintre cei mai avizaţi critici literari
Letizia Rossi (în „Sogni di Carta o altro
storio...” din 17 iunie 2019), crede că ro-
manul lui Nicolae Dabija „rămâne a fi o lu-
crare importantă, care ar trebui studiată în
şcoli” („unʼ opera importante e che potreb-
be essere molto utile nelle scuole”), pentru
a permite tinerilor să afle despre o realitate
necunoscută de ei şi contestată de unii”.
Un alt critic, Raffaela Galluzi (în
„Acquistalo” din 20 martie 2019), conclu-
zionează: „E un roman puternic, scris de un
clasic în viaţă al literaturii române pe nume
Nicolae Dabija” („Un romazo potente, vero
e proprio classico della letteratura romena in
cui Nicolae Dabija”).
Iar cunoscuta poetă Laura Garavaglia,
preşedintele Casei Poeziei (Casa della Poe-
sia) din Como, organizatoarea Festivalului
Internaţional de Poezie „Europa în vers”,
afirmă în revista „Comozero” din 12 aprilie
2019 (la pag. 23): „Nicolae Dabija a scris
o lucrare de Premiul Nobel, „Compito per
domani” („Tema pentru acasă”), ai cărei
protagonişti sunt doi tineri îndrăgostiţi în-
temniţaţi în gulagul sovietic”.
În „LʼOsservatore Romano”, cotidi-
anul Vaticanului cu difuzare în toate ţările
catolice, în varianta tipărită şi în cea on-line,
(11 iunie 2019), Angela Mattei în recenzia
„Dragoste pe vremea gulagului” („Lʼ amore
ai tempi del gulag”) apreciază înalt valoarea
cărţii: „Romanul lui Nicolae Dabija este în-
cărcat de duritate şi poezie, în care coexistă
multă suferinţă şi multă frumuseţe, un imn
adus vieţii şi puterii extraordinare a iubirii”
(„Il romanzo di Nicolae Dabija è romanzo
crudo e poetico, dove convivano orrore e
bellezza, un inno alla vita e alla stradinaria
potenza dellʼ amore”).
Daniela Abbiati (în „Il Giornale” din 2
noiembrie 2018) găseşte romanul lui Nico-
lae Dabija „de o noutate surprinzătoare”,
comparându-l cu „Demonii” lui F. Dosto-
evski. Un alt critic literar, Beatrice Masi,
afirmă că „Tema pentru acasă” (http:www.
sulromanzo.it) „te menține într-o tensiune
permanentă, de concepte, dar şi de stil”.
Iar Francesco Ricapito (https:www.
lankenauta.it) crede că „această carte e o
naraţiune splendidă, referitoare la o perioa-
dă istorică complexă... una dintre cele mai
importante opere ale literaturii române”.
Cesare Chiericati (în publicaţia Vare-
senews din 11 aprilie 2019) apreciază roma-
nul lui Nicolae Dabija drept „o naraţiune de
o extraordinară intensitate care redă drama
deportărilor cetăţenilor români din Basara-
bia (azi Republica Moldova), care în urma
Pactului Molotov-Ribbentrop, încheiat între
Germania şi Rusia în 1939, a vizat destinele
a milioane de persoane”.
Criticul Silvia Renieri (în „Megliounli-
bro”) dă apreciere înaltă lucrării: „Scriito-
rul moldovean ne oferă un roman profund,
scris cu măiestrie, o realizare incontestabi-
lă, o meditaţie asupra sensului sacrificiului
uman” („una meditazione sul senso del sa-
crificio”).
Riccardo Prando (în publicaţia „La
Prealpina” din 10 aprilie 2019) crede că,
cu această lucrare, autorul „a devenit o insti-
tuţie reală pentru ţara sa mică” („Dabija è
diventato una verae propria instituzione per
il suo piccolo Paese”).
Daniela Distefano (în revista Cronica
Libri din 28 iunie 2019) concluzionează:
„Romanul face legătură între evenimente,
ca indiciu al istoriei, o lecţie pentru ziua de
mâine, care – chiar dacă admitem că vor
dispărea din memoria colectivă – ele vor fi
prezente prin intermediul acestei cărţi în ne-
uitarea umanităţii”.
Barbara Bottazzi, director al revistei
„Il Amanti dei Libri”, propunea la sfârşi-
tul anului trecut: „La anul se vor împlini 80
de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-
Molotov, iar romanul lui Nicolae Dabija ar
putea servi, indiscutabil, ca parte ilustrativă
întru studierea şi pătrunderea în subtilităţi-
le ei a unei perioade din istorie mai puţin
cunoscute” (Vareseenews.it, 1 decembrie
2018).
Iannozzi Giuseppe (în Il Male Peggi-
ore din 23 septembrie 2018) dă o înaltă
apreciere romanului scriitorului basarabean:
„Tema pentru acasă” este o capodoperă li-
terară, care poate fi comparată doar cu Ma-
estrul și Margarita” de Mihail Bulgakov”
(„Compito per domani” di Nicolae Dabija è
un capolavoro letterario al pari o quasi de Il
maestro e Margarita di Mihail Bulgakov”),
exegetul italian crede că interesul pentru
această lucrare se va menține încă mult
timp, ea fiind „o carte destinată a fi citită de
mai multe generații”.
Au mai scris despre romanul lui Ni-
colae Dabija, pe blogurile lor sau în re-
viste: Patrizia Violi (http://extramamma.
net/2018/10/26/compito-per-domani, 26 oc-
tombrie 2018), Beatrice Masi (http://www.
sulromanzo.it/blog/compito-per-domani-di-
nicolae-dabija-storia-di-un-amore-che-vin-
ce-un-regime), Maria Montuori (lefrasipi-
ubelle deilibri, 26 octombrie 2018 Danielli
Abiati (în cotidianul Il Giornale, din 2 no-
iembrie 2018), Roberto Russo (luinonotizie.
it, la 12 noiembrie 2018), Francesco Rica-
pito (https://www.lankenauta.it/?p=15306,
10 noiembrie 2018) și alții pe care cititorul le
poate găsi pe site-ul: https://www.graphe.it/
scheda-libro/nicolae-dabija/compito-per-
domani-9788893720489-541609.html.
Sunt doar câteva din cele câteva zeci
de prezentări despre care am aflat din presa
italiană şi accesând internetul. Este evident
faptul că romanul lui Nicolae Dabija s-a
aflat şi se află în centrul atenţiei cititorilor şi
criticii literare italiene, despre el scriindu-se
zeci de recenzii, Nicolae Dabija fiind cel mai
citat scriitor român în presa literară din Italia
din ultimii ani.
Începând cu 31 augist 2018, când ro-
manul „Compito per domani” („Tema
pentru acasă”) de Nicolae Dabija a fost
lansat la Biblioteca Naţională a Moldovei
din Chişinău și la Salonul Internaţional de
Carte la Bookfest, desfăşurat la Chişinău pe
29 august 2019, prezentări de-ale acestuia
au avut loc în diverse biblioteci, librării,
instituţii de învăţământ, locuri publice din
diverse oraşe din Italia.
La 10 noiembrie 2018 volumul a fost
lansat la Consulatul General al României
din Torino. Prezent la lansare a fost şi Ni-
colae Dabija.
La 16 noiembrie 2018, romanul a fost
prezentat la librăria La Feltrinelli din oraşul
Varese.
La 1 decembrie 2018, de Ziua Naţională
a României, acesta a fost lansat la Biblio-
teca Comunală (Biblioteca Comunale) din
oraşul Besozzo.
La 19 ianuarie 2019, în prezența unui
public numeros, traducerea în italiană a ro-
manului lui Nicolae Dabija a fost lansată în
Sala Consiliară de la Primăria (Palazzo Mu-
nicipale) din oraşul Portomaggiore (pro-
vincia Ferrara). La 21 februarie 2019 – la
Biblioteca Comunală din Laveno Mombello
şi la Pizzeria Croce Biana din Cerro di La-
veno, la 1 matrtie 2019 – la Liceul „Primo
Levi” din Torino, în prezenţa a peste o sută
de elevi, la 22 martie 2019 – în sala de fes-
tivităţi a Primăriei (Palazzo Municipale) din
oraşul Monvalle (Provincia Varesse), la 2
aprilie 2019 – la Centrul de Traduceri (Casa
della Traduzione) din oraşul Roma, la 11
aprilie – în Sala Giuseppe Triacca a Primăriei
(Palazzo Municipale) din oraşul Azzate (cu
prezenţa autorului), la 17 aprilie 2019 – la
Biblioteca Comunală din Rokeretom. La 10
mai 2019 – romanul a fost lansat la Centrul
de Cercetări al Uniunii Europene de la Ispra
(Provincia Varese), cu ocazia preluării pre-
şedinţiei de către România a UE. La 11 mai
2019 – la Universitatea din oraşul Milano.
La 12 mai 2019, a fost lansat la Salonul
Internaţional de Carte din Torino (cu pre-
zenţa autorului), la 17 mai 2019 – la Milano,
în cadrul Asociaţiei „Milano Multietnica”),
cartea fiind prezentată de Gian Luca del
Marco, preşedinte al Asociaţiei Moldova-
Italia ONLUS, la 18 mai 2019 – la Bibliote-
ca Comunală din Galliate, la 31 mai 2019 –
la Festivalul Cultura Mediterranea (Imperia
Festival della Cultura Mediterranea), desfă-
şurat pe Insula Mediterranea, la 1 iunie –
la Imperia, în Liguria, ş.a.
Menționăm că la prezentarea romanului
au fost prezenţi mii de cititori din diferite
localități ale Italiei.
Florentina NIȚĂ, scriitoare, Torino

Dragoste pe vremea duritate şi poezie, în care coezistă multă suferinţă şu

gulagului
Oroare şi frumuseţe în romanul
„Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija
Poiana e o localitate românească, ai cărei locuitori
cultivă pământul, cu tradiţiile milenare care însoţesc
ritmul muncii la semănat şi secerat. Mihai Ulmu e un
tânăr profesor de literatură în liceul din localitate.
În timpul lecţiei, la 28 iunie 1940, un comisar so-
vietic îl arestează pe Mihai acuzându-l că ar fi „duş-
man al poporului”. E începutul calvarului: într-un pro-
ces demn de Kafka acuzatorii încearcă să-l convingă
să mărturisească crime pe care nu le-a făcut, fiind, în
consecinţă, judecat, deportat, condamnat la munci si-
sifice, care au drept scop anihilarea demnităţii lui de
om. Una dintre fostele lui eleve, Maria, îndrăgostită
în taină de el, porneşte pe urmele bărbatului pe care-l
iubeşte ca să-i mărturisească sentimentele ei.
Romanul lui Nicolae Dabija „Tema pentru aca-
să” (Perugia, Graphe.it. 2018, 396 pag., 14.90 euro),
chiar de la primele pagini te cucereşte cu poezia şi
puterea imaginaţiei creatoare, conţinutul lui culmi-
nând cu descrierea poveştii de dragoste dintre Maria
şi Mihai.
Universul întreg participă la această dragoste,
acordându-le celor doi îndrăgostiţi libertatea necesară
pentru a se cunoaşte. Lirismul adus la perfecţiune, cu
transpunerea unei lumi imaginative bogate, vine ca o
contrapondere la realitatea dură, inumană a gulagului.
Acolo, temnicerii nu doresc atât să-i anihileze
fizic, cât să le zdrobească sufletul, să le strivească
sentimentele, făcându-i să-şi uite numele, aşa cum se
întâmplă cu unul dintre personaje care încearcă cu dis-
perare să-şi amintească numele pe care l-a avut înainte
de a fi întemniţat.
În lagărele Zyryanka-1, unde e întemniţat Mihai
şi Zyryanka-6, unde se află Maria, bărbaţii şi femeile
luptă clipă de clipă pentru a-şi păstra calităţile umane,
sinele, în care se refugiază, cultivându-şi astfel com-
pasiunea şi demnitatea necesară pentru a fi ei înşişi.
Maria e un personaj hipnotizant, firească în tot ce
face. Ea porneşte fără ezitare în căutarea lui Mihai, ca
să-l salveze şi să-i dăruiască marea ei iubire. În gulag
Maria zâmbeşte şi, atunci când suferă, ea nu uită să
trăiască în dragoste pentru dragoste. Zidurile impene-
trabile, gardurile de sârmă ghimpată, câinii de pază –
nimic n-o împiedică să-şi vadă realizată dragostea. O
dragoste ca un miracol. Trec treisprezece ani şi după
moartea lui Stalin, Mihai părăseşte lagărul, cu datoria
sacră de a-şi găsi fiul, fructul iubirii lui şi al Mariei,
spre a-i spune povestea dragostei neţărmurite şi a-i
dezvălui cine este el cu adevărat şi de unde vine. Abia
după ce-l găseşte pe Mircea, Mihai Ulmu se va putea
întoarce la Poiana, unde toţi foştii săi elevi îl aşteaptă
chiar în clasa în care a fost arestat. Acum, da, după ce
au devenit oameni în toată legea, ei pot să răspundă
la tema pentru acasă pe care le-a dat-o înainte de a se
despărţi: „A fi om în viaţă e o artă sau un destin?”.
Fiecare şi-a urmat drumul său, prin de încercări şi su-
ferinţe, dar, profesorul lor fiindu-le în toate un model
demn de urmat, foştii lui elevi au venit cu lecţia pre-
gătită. Romanul lui Nicolae Dabija este încărcat de
multă frumuseţe, un imn adus vieţii şi puterii extraor-
dinare a iubirii.
Angela Mattei
(în LʼOssevatore Romana cotidian al Vaticanului,
difuzat în toate ţările catolice, 11 iunie 2019)
Sinopsis: „Tema pentru
acasă” de Nicolae Dabija
Secolul XX e brăzdat de numeroase evenimente
care au marcat cursul istoriei. Acestea nu vor fi nici
conflagraţiile mondiale, nici războiul rece, nici pră-
buşirea comunismului, nici sfârşitul apartheidului,
ci evenimentele legate de schimbările politice.
În cărţile de istorie secolul de care ne-am despărţit
se va deosebi de altele prin existenţa lagărelor de con-
centrare. Imediat în memorie îţi vin: Auschwitzul cu
celebrul lui îndemn de la intrare: „Arbeit masht frei”,
Birkenaul, Dachau-l şi multe altele.
Dar fabricile morţii nu sunt o prerogativă na-
zistă. Acestea, numeroase şi bestiale, caracterizea-
ză regimul stalinist. Rusia şi ţările comuniste din
Europa de Est, tutelate de generalisimul Stalin, au
imaginat una dintre cele mai feroce represiuni ale
opozanţilor politici.
În doar 40 de ani prin temniţele gulagului au
trecut aproximativ 29 de milioane de persoane.
Începutul romanului lui Nicolae Dabija se des-
făşoară în Poiana, o localitate de plugari din inima
Basarabiei, la câteva zile după ocuparea ei de către
Armata Roșie la 28 iunie 1940.
Ne aflăm într-o şcoală, unde Mihai Ulmu, un
tânăr profesor de literatură, predă ultimele teme
înainte de examenele de absolvire. Mihai ştie să-i
facă pe elevi să se pătrundă de pasiunea sa pentru
frumos şi etern. El aprinde în inima lor scânteia
curiozităţii, a spiritului critic, a reflecţiei.
Tocmai în acea dimineaţă de 28 iunie 1940, liber-
tatea de gândire pe care o transmite tinerilor ce i-au
fost încredinţaţi îl va costa scump. Mihai este arestat
de noua administraţie ca „duşman al poporului”.
Din acel moment începe descinderea lui în in-
fern, fiind condamnat la ani grei de gulag, în frigul
Siberiei. Dar el nu rămâne singur, fiind însoţit în
periplul său de către cea mai bună elevă, Maria Ră-
zeşu, care va străbate întinderile Siberiei spre a-l
căuta şi găsi. Motivul aparent e restituirea unui vo-
lum de poezii pe care i l-a împrumutat la una din-
tre lecţii. Dar motivul adevărat e acela că eleva era
îndrăgostită de Mihai, pentru sentimentul ei Maria
fiind dispusă să rişte totul, inclusiv viaţa.
Impresiile mele despre acest roman sunt com-
plexe.
Trebuie să recunoaştem valoarea lui: scrisul şi
stilul sunt de o înaltă calitate. Erudiţia autorului
impresionează, iar măiestria artistică face vii nu-
meroase pagini în care cuvintele cântă şi stilul are
cursivitate de fluviu.
O altă componentă care trebuie menţionată în
mod special este subiectul cărţii. Sunt de părere că
despre ororile lagărelor de concentrare trebuie să
se scrie constant, memoria istorică urmând să fie
alimentată în permanenţă, chiar dacă momentele
descrise sunt pline de durere.
Fără îndoială, mobilul acestui roman este po-
vestea de dragoste dintre Mihai şi Maria, o iubire
pură şi înălţată în spirit, şi astea – pentru a crea un
contrast izbitor cu mizeria gulagului.
Acesta e punctul meu de vedere, care, evident,
nu doreşte să scoată nicio frază din această carte, ea
rămâne a fi o lucrare importantă, care ar trebui
studiată în şcoli, pentru a permite tinerilor să afle
despre o realitate necunoscută de ei, şi contestată
de unii.
Letizia Rissi
(în „Sogni di Carta”, 17 iunie 2019)
Acquistalo on-line
Tradus în mai multe limbi şi apărut pentru
prima dată în Italia la editura Graphe.it în cola-
borare cu Asociaţia de promovare Italia-Moldova
ONLUS, romanul „Tema pentru acasă” relatează
povestea de dragoste dintre Mihai, un profesor de
literatură de la un liceu românesc, arestat chiar în
clasa de studiu în timpul unei lecţii, de faţă cu elevii
săi, şi trimis în Siberia în lagărul Zyrjanka, fiind
acuzat că ar fi „duşman al poporului”, şi Maria, o
elevă-absolventă care îl iubeşte în taină şi care re-
uşeşte să afle adresa unde se află, ca să-l ajute să
evadeze, dragoste ce le marchează destinele. După
treisprezece ani de detenţie, plini de orori şi cruzimi
de nedescris, Mihai se întoarce la Poiana, însoţit de
Mircea, rodul acestei mari iubiri, care l-a ajutat să
învingă moartea.
E un roman puternic, scris de un clasic în viaţă
al literaturii române, pe nume Nicolae Dabija (unul
din liderii Renaşterii Naţionale a Basarabiei, luptă-
tor pentru democratizarea ţării sale, apreciat de Gor-
baciov ca susţinător activ al perestojka), ce tratează
evenimentele de după ocuparea Basarabiei şi Buco-
vinei, prin relatarea plină de lumină a unei iubiri care
învinge teroarea răului (Icoana stelei ce-a murit încet
pe cer se suie...), frumuseţea şi poezia fiind aici mai
puternice decât moartea. E semnificativă şi ilustraţia
de pe copertă aleasă pentru editura italiană: tabloul lui
Edmund Blair Luighton, cu chipurile lui Abelardo şi
a Eloisei, care trimitere la culegerea de versuri pentru
care Maria străbate jumătate de glob pentru a i-o putea
restitui lui Mihai.
Raffaella Galluzzi
(Acquistalo on-line, 20 martie 2019)
O meditaţie asupra
sacrificiului uman: Nicolae
Dabija. Tema pentru acasă
Ne aflăm în anul 1940. Mihai Ulmu, profesor de
literatură la Liceul din Poiana, un sat de români, le
predă elevilor absolvenţi tema „A fi om în viaţă – o
artă sau un destin?”.
Dar ocupanţii sovietici îl deportează pe tânărul
profesor în Siberia, unde este urmat de Maria Răze-
şu, o fostă elevă îndrăgostită de el, care preferă să
moară decât să trăiască departe de obiectul iubirii
ei juvenile.
După treisprezece ani de detenţie, Mihai se va în-
toarce la Poiana, iar elevii săi, acum oameni maturi,
vor dovedi că şi-au pregătit tema pentru acasă: şi-au
păstrat fiecare în parte demnitatea umană, cu respec-
tul pentru propria persoană, cu stima pentru semeni şi
pentru lumea pe care Dumnezeu le-a hărăzit-o „ca s-o
facă mai bună şi mai desăvârşită, în numele minunii
numite viaţă”.
Este dificil să oferim rezumatul aceastei naraţiuni,
pentru că dacă dragostea celor doi tineri se desfăşoară
pe fundalul ororilor gulagului, cartea este, în primul
rând, o meditaţie asupra sensului sacrificiului uman,
a libertăţii şi a vieţii, cu misiunea, de la un capitol la
altul, legate temeinic între ele, să creeze un tot întreg
şi să te pună pe gânduri.
Romanul are, de asemenea, pagini pline de poe-
zie, datorită decorului naturii, stilului imaginativ (or-
namental şi cu repetări ce au ritmuri de refren), per-
sonajele şi situaţiile descrise având funcţii de simbol.
Scriitorul moldovean ne oferă un roman profund,
scris cu măiestrie, o realizare incontestabilă.
Silvia RENIERI
(Meglioinlibro, primavera 2019)
Nicolae Dabija, propus
la Premio Chiara
Nicolae Dabija a devenit o instituţie reală pentru
ţara sa mică, situată între România şi Ucraina, fără
ieşire la mare, neutră din punct de vedere politic.
Romanul „Tema pentru acasă” a cucerit citito-
rul ţării sale (este cel mai citit roman din Republica
Moldova ultimei jumătăţi de secol). În el găsim o
tulburătoare poveste de dragoste a unei eleve ro-
mânce într-un regim de teroare. Maria e îndrăgos-
tită în secret de Mihai: în jurul acestei pasiuni se
dezvăluie amploarea deportărilor suferite de popo-
rul român din Basarabia, azi – Republica Moldova,
victimă a pactului Ribbentrop-Molotov, încheiat în-
tre Rusia şi Germania, care şi-au împărţit Europa în
ajunul celui de-al Doilea Război Mondial.
Riccardo PRANDO
(La Prealpina, 10 aprilie 2019, pag. 43)
O carte care omagiază
centenarul Statului Român
„Compito per domani” („Tema pentru acasă”), o
capodoperă literară scrisă de Nicolae Dabija, e o car-
te de Premiul Nobel. Pe lângă faptul că e un scriitor
cunoscut, Dabija este şi om politic. A fost membru în
primul parlament democrat al Republicii Moldova şi
unul dintre promotorii revenirii la alfabetul latin al
limbii române (în timpul URSS moldovenii au fost
forţaţi să scrie cu alfabet chirilic).
Romanul „Tema pentru acasă” relatează o poveste
de dragoste tragică, atotputernică, trăită în ororile gu-
lagului, într-un lagăr din Siberia.
E o naraţiune de o frumuseţe extraordinară, care
dezvăluie drama deportărilor pe care le-au suferit ro-
mânii din Basarabia (Republica Moldova de astăzi),
ca consecinţă a infamului Pact Molotov-Ribbentrop,
încheiat în 1939 între Rusia şi Germania, care a mar-
cat destinele a milioane de oameni.
În curând se vor împlini optzeci de ani de la sem-
narea pactului, iar romanul lui Nicolae Dabija ar putea
servi, fără îndoială, ca parte ilustrativă întru studierea
şi pătrunderea în subtilităţile ei a unei perioade din is-
torie mai puţin cunoscute.
Romanul „Tema pentru acasă” este, conform unor
sondaje, cea mai citită carte în Republica Moldova din
ultimii cincizeci de ani. A fost tradus şi editat în Fran-
ţa, SUA, Germania, Bulgaria, Macedonia, Ungaria şi
alte ţări. În Italia a apărut în traducerea dr. Olga Irim-
ciuc şi tipărită graţie editurii Graphe.it.
La 9 noiembrie a fost prezentat la Consulatul Ge-
neral al României din Torino.
Barbara BOTTAZZI,
director al revistei „Il Amanti dei Libri”
(www.varesenews.it, 1 decembrie 2018).
Lumini spiritualizate
în Tema pentru acasă
de Nicolae Dabia
Compito per domani („Tema pentru acasă”) e o
lucrare clasică a literaturii române, tradusă în diverse
limbi, fiind editată pentru prima dată în Italia la editu-
ra Graphe.it, un roman care face să curgă râuri de la-
crimi, lăsând în inimi pacea unei lumini spiritualizate.
Romanul face legătură între evenimente, ca indi-
ciu al istoriei, o lecţie pentru ziua de mâine, care –
chiar dacă admitem că atrocitățile la care se referă vor
dispărea din memoria colectivă – ele vor fi prezente
prin intermediul acestei cărţi în neuitarea umanităţii.
Nicolae Dabija, poet, prozator şi jurnalist – s-a năs-
cut la 15 iulie 1948 în Codreni, localitate din Republica
Moldova – e membru de onoare al Academiei Româ-
ne şi membru corespondent al Academiei de Ştiinţe
a Republicii Moldova, cartea sa de debut, „Ochiul al
Treilea” (1975), are valoare de simbol pentru întreaga
generaţie de poeţi moldoveni din acea perioadă, ceea
ce a îndemnat critica literară s-o denumească Genera-
ţia Ochiului al Treilea, pentru a defini mişcarea literară
care a rezultat odată cu apariţia acestui volum.
Daniela DISTEFANO
(Cronica Libri, 28 iunie 2019)
Pagină pregătită și traducere a textelor din
italiană de Florentina Niță (Torino, Italia)
Nr. 27 (3852), 11 iulie 2019
Romanul
tragediei basarabene
P oet reprezentativ al generaţiei sale, afir-
mată în literatura română în anii ’70
(debutând în 1975 cu Ochiul al treilea), Nicolae
Dabija tinde în anii din urmă către polivalenţa
creatoare, cultivând la acelaşi nivel valoric eseul,
istoria literară şi publicistica. Profilul de scriitor
multivalent este consolidat printr-un roman de
excepţie, publicat în 2009 la Editura Princeps
Edit din Iaşi, Tema pentru acasă, cu dedicaţia
expresă a autorului: „Se dedică intelectualităţii
basarabene din toate timpurile”. Până la această
versiune în limba italiană, Compito per domani
(traducere de Olga Irimciuc, Graphe. it Edizioni,
Perugia, 2018), au mai apărut nouă ediţii româ-
neşti, tipărite în peste o sută de mii de exemplare.
Cum mărturiseşte autorul prezumtiv într-
un Cuvânt cu rol de prefaţă, geneza romanului
este determinată de un tragic accident existen-
ţial. Uzând de un ingenios procedeu narativ,
Nicolae Dabija atribuie aici creaţia romanescă
unui intermediar care preia funcţia auctorială,
prezentând faptele „ca o amintire din viaţa alt-
cuiva, ca o developare a unor evenimente ce
au avut loc cu mult înainte de naşterea mea, ca
o răzbunare, ca o îndeplinire a unor obligaţii.”
Din capitolul introductiv, despre „copiii lui
Stalin” din orfelinatul-închisoare Nadrecinoe,
care prefigurează tragismul întregii naraţiuni,
aflăm că autorul cărţii despre tragedia româ-
nilor din Basarabia este Mircea, fiul protago-
nistului Mihai Ulmu, care îşi rememorează
existenţa după eliberarea din lagărul de exter-
minare („Cele pe care le-am aşternut pe aces-
te file le-am aflat de la el.”). Se creionează în
acest capitol-nucleu o copilărie basarabeană
oarecum răsturnată faţă de copilăria narată de
Paul Goma în romanul Din calidor.
După acest episod, ulterior în logica nara-
ţiunii, acţiunea propriu-zisă a romanului debu-
tează cu descrierea peisajului rural din Poiana
basarabeană, într-o zi paşnică de seceriş, în
timpul căreia îşi fac apariţia ameninţător tan-
curile sovietice. În mod semnificativ, în finalul
secvenţei de pace relativă este inserată o dată
simbolică pentru destinul Basarabiei: „Era di-
mineaţa zilei de 28 iunie anul 1940.” Este ziua
istorică în care Uniunea Sovietică a dat ultima-
tum României pentru cedarea Basarabiei româ-
neşti în 48 de ore. Iar în capitolele următoare se
relatează evenimentul care marchează destinul
tragic al personajelor centrale, profesorul de li-
teratură, care le preda elevilor săi în ultimul an
de liceu numai opera eminesciană, şi viitoarea
absolventă a Liceului din Poiana, Maria Răze-
şu. Pentru că unul dintre elevii săi, probabil, a
pus la loc, peste noapte, pe peretele clasei por-
tretul lui Eminescu, înlocuit brutal de ofiţerul
sovietic cu al lui Stalin, Ulmu, care îşi asumă
fapta, este arestat ca „duşman al poporului”.
Nu înainte de a propune liceenilor tema pen-
tru acasă: „A fi om în viaţă este o artă sau un
destin?!” În viziunea romancierului, imaginea
lui Eminescu devine simbol al originii şi dem-
nităţii naţionale. Şi corespondenţa simbolică se
răsfrânge asupra protagonistului acţiunii care
împrumută trăsăturile personajelor romantice
şi damnate din proza eminesciană. Portretul
haşurat spre începutul romanului este elocvent
în acest sens: „Ulmu era un tânăr de douăzeci
şi cinci de ani, de o statură zveltă şi elegantă,
cu un chip palid, încadrat de nişte plete negre
ce i se revărsau bogat pe umeri, luminat de doi
ochi căprui, pe care oboseala lecturii îi făcea
parcă mai adânci şi a căror tristeţe contrasta cu
zâmbetul ironic abia schiţat în colţul buzelor,
zâmbet care-l însoţea pretutindeni…”
După o judecată sumară şi necruţătoare,
profesorul de literatură română este condamnat
la 25 de ani de închisoare şi va fi deportat la
Kolâma, în sălbăticia Siberiei. Călătoreşte câte-
va săptămâni în condiţii inumane, care anunţă
calvarul detenţiei, într-un tren suprapopulat, o
adevărată închisoare pe roţi. Ajunşi în lagărul
morţii de la Zarianka, deţinuţii politici, reparti-
zaţi în celule supraaglomerate împreună cu in-
fractorii de drept comun (cu rol represiv), sunt
avertizaţi de comandantul stalinist al închisorii,
colonelul Kudreavţev, asupra vieţii de coşmar
care urmează, fiind supuşi unui program strict
de reeducare prin muncă şi existenţă vegeta-
tivă. Iar numele lor este înlocuit cu un număr
de înregistrare. Mottoul capitolului Prima zi de
lagăr, ales de romancier din Divina Comedie
a lui Dante Alighieri („Lasciate ogni speranza
vuoi che-ntrate”), sugerează existenţa infernală
la care sunt sortiţi. Mihai Ulmu începe să înveţe
treptat lecţiile de viaţă carcerală adaptându-se
ca un robot la truda de Sisif, încolonându-se
printre „muribunzi” pentru a căra zilnic pie-
tre imense cu roaba, percepută ca „emblemă a
Gulagului.” Dar gândul evadării nu-l părăseşte
şi în momentul aniversării zilei de naştere pri-
meşte un bilet misterios unde i se indică mo-
dalitatea de evadare din temniţa supravegheată
cu străşnicie de paznici înarmaţi şi câini fioroşi.
Dovedind abilităţi de constructor al roma-
nului complex despre viaţă şi moarte, Nicolae
Dabija combină organic în secvenţele următoare
tema condiţiei tragice a intelectualului basara-
bean cu tema iubirii pure, ca predestinare, care
învinge orice obstacole. Îndrăgostită cu patimă
nestăvilită de fostul ei profesor, Maria Răzeşu
porneşte pe urmele lui în Siberia, sub pretextul
convenţional al înapoierii volumului de poezii
eminesciene împrumutat la ultima lecţie. Dru-
mul istovitor spre Zarianka o maturizează aievea
pe „Maria cea mică”, încât ajunge să proiecteze
amănunţit planul evadării omului iubit din um-
bră. Sacrificiul ei este pus în relief de convin-
gerea animalică a torţionarilor, afirmată de şefa
închisorii pentru femei: „În clipa în care l-am
desfiinţat pe Dumnezeu, noi am desfiinţat şi dra-
gostea, această prejudecată burgheză.”
Copleşit spontan de sentimentul iubirii –
nemărturisită până atunci şi imposibilă –, Mi-
Literatura şi arta
hai Ulmu recunoaşte în copila din amintire cu
înfăţişare angelică fiinţa predestinată: „Femeia
pe care o căutase atât, dar care îl găsise ea. O
recunoscuse”. Recunoaşte, în fond, modelul din
visele sale cu suport livresc, trăind intens revela-
ţia iubirii absolute. În cele şapte zile trăite în li-
bertate, până sunt prinşi cu ajutorul câinilor-lupi,
îndrăgostiţii se căsătoresc ritualic în mijlocul
naturii, regeneraţi prin puterea dragostei: „Sunt
tineri şi îndrăgostiţi, şi, ca lumea să fie împlinită,
nu au nevoie să fie decât ei doi. Sunt rezistenţi
pentru că sunt împreună, sunt puternici pentru
că se iubesc, sunt fericiţi pentru că s-au regăsit.”
Descrierea naturii înconjurătoare, impregnată de
lirism, subliniază convergenţa simbolică dintre
peisajul interior şi priveliştea exterioară: „E o
pădure sălbatică, lăsată să crească în voia ei de
la facerea lumii, rărită pe alocuri doar de incen-
diile provocate de fulgere, cu desişuri în care, de
cum intri, se face întuneric; cedri cu foioase us-
cate, din alţi ani, păstrându-şi-le lângă cele verzi,
brazi sonori care cresc pe înălţimi cu rădăcinile
înfipte în cer, văi pline cu ienupăr ca nişte saltele
verzi – taigaua este în întregime a lor.”
Afirmând că Zarianka este „URSS în mini-
atură”, prozatorul lărgeşte sfera semnificaţii-
lor şi prezintă în culori vii lumea închisorii din
Siberia, unde subzistă o mie de deţinuţi prove-
nind din diferite naţiuni (129 de naţionalităţi,
cum se indică în text), ca parte integrantă a
ţării metaforice reconstituită în registru do-
cumentar de Soljeniţîn în Arhipelagul Gulag.
Prin prisma naratorului: „Zarianka e o închi-
soare în închisoare. După gardurile ei, temniţa
continuă. Pentru că întregul arhipelag e o în-
chisoare.” Fără să ignore documentul, Nicolae
Dabija îşi foloseşte din plin talentul de poves-
titor şi portretist în Tema pentru acasă pentru
a conferi substanţă vie universului epic. În mai
multe capitole, el conturează o serie cuprin-
zătoare de figuri umane (şi destine) desprinse
din lumea pestriţă, multinaţională a lagărului.
În contrapondere, alte capitole sunt consacrate
intelectualilor (reali sau ficţionali) din Cercul
filozofilor: academicienii Sorokin şi Nemunas,
prozatorul Sologub, părintele Florenski. Din-
tre ei se desprinde poetul-filosof Mendelstam
– prototipul real fiind, după unele indicii tex-
tuale, Osip Mandelştam - care, împrietenindu-
se cu Mihai, îl încurajează: „Dacă toate umi-
linţele prin care vei trece nu vor izbuti să te
facă om rău, asta va fi marea ta victorie.”
Dramatismul naraţiunii creşte în intensi-
tate pe măsura evoluţiei trepidante a relaţiei
interzise dintre Maria şi Mihai. În preajma
naşterii fiului lor, bărbatul iniţiază o dublă eva-
dare pentru ca pruncul să se nască în libertate.
Înainte să fie prinşi din nou de supraveghetori,
mama reuşeşte să tatueze pe braţul copilului
numele de botez din mijlocul naturii, Mircea.
După ce îşi creşte copilul în lagărul-maternita-
te, Maria este despărţită brutal de el la împlini-
rea vârstei de doi ani, conform unei legi diabo-
lice a regimului stalinist. Mai târziu, după ce
îşi salvează copilul considerat mort de oficiali,
Maria va fi împuşcată de paznici. Moartea
Mariei îl conduce pe Mihai spre gândul stăru-
itor al sinuciderii. Îl salvează doar sentimentul
credinţei creştine („încerca să ajungă la El cu
gândul”) şi gândul la copilul iubirii lor neţăr-
murite. Dar salvarea reală este determinată de
moartea lui Stalin, eveniment istoric urmat de
eliberarea milioanelor de deţinuţi din lagăre-
le de exterminare. Reuşeşte să-şi recupereze
fiul din orfelinatul lagărului datorită tatuajului
cu numele lui şi revine timid la viaţă, îndrep-
tându-se împreună spre casa din Poiana Basa-
rabiei. Ieşind din infernul închisorilor, Mihai
Ulmu redescoperă cu ochi ingenui lumea din
care fusese exclus timp de 13 ani.
Adept al construcţiei epice rotunde, proiec-
tată simetric, în tradiţia lui Rebreanu, Nicolae
Dabija finalizează romanul cu o secvenţă care
dă titlul cărţii. Circuitul narativ se închide ana-
logic printr-un gen de epilog uşor convenţional,
unde elevii de-acum maturizaţi răspund la tema
indicată de profesor înaintea deportării în Sibe-
ria. În arhitectonica romanului, autorul nu lasă
nimic la voia întâmplării. Începând cu citatele
din motto, care sugerează pe scurt ideea funda-
mentală a fiecărui capitol. Sunt citate din opera
lui Sofocle, Dante, Descartes, Rousseau, Dos-
toievski, Hölderlin, Malraux, Oscar Wilde etc.,
dar şi extrase biblice din Evanghelia după Ioan,
Cântarea Cântărilor, Facerea sau Apocalipsa.
Apoi, simbolistica onomastică, de sugestie eroi-
că sau livrescă: Maria, Mihai şi Mircea. Şi, nu în
ultimul rând, utilizarea expresivă a unor simbo-
luri mitologice: coborârea în Infern, întoarcerea
Acasă, Maica Domnului cu Pruncul („Maria şi
pruncul” din momentul naşterii).
Roman al „siberiadei” românilor din Mol-
dova de peste Prut, Tema pentru acasă este
conceput în registrul realismului etern, îmbo-
găţind realitatea reflectată artistic cu ajutorul
simbolurilor şi al miturilor legate de condiţia
umană. Într-o manieră narativă originală, Nico-
lae Dabija combină aspectele realiste cu imagi-
nile romantice, proiectate pe ecranul panoramic
al istoriei unui regim politic de tip carceral. Ast-
fel perspectiva realistă conlucrează cu viziunea
subiectivă, care decurge din idealismul prota-
goniştilor dramei existenţiale cu fundal istoric.
Prin încărcătura lui evenimenţială şi ideologică,
Tema pentru acasă este, în fond, un roman anti-
totalitarist configurat în jurul iubirii dramatice a
tinerilor basarabeni.
Prof. univ. dr. Nicolae OPREA
(Conferință prezentată la lansarea cărții
„Compito per domani” („Tema pentru
acasă”) de Nicolae Dabija de la Salonul
Internațional de la Torino la 12 mai 2019.
Traducere din italiană)
5
Efim CHICU Mulţumiri
Se va usca covrigul vieţii
Pe titlul tău de prost actor,
Te-or strânge în sicriu pereţii
Pe strada semnului egal,
La marginea minunii,
Suntem prin cântec pastoral
Necontenită mulţumire, În rând cu fostul cerşetor. Ai soarelui şi-ai lunii.
Măreţe Domn, Sfinţia Ta,
Pentru lumină şi iubire, Deprinderi În verbul dragostei mocnesc
Şi clipa de-a mă bucura. Cu moftul tău de Doamnă,
Cât sunt vedere şi simţire,
Mai am pe cine-mbrăţişa,
Mă cert cu frunzele pe drum,
Dar n-am pricini să-mi ies din pepeni,
Nici ghinionul să consum
Nehotărât să mă topesc
Într-un poem de toamnă…
Îţi mulţumesc pentru zidire Pământ şi Cer fără prieteni.
Şi darul de a lăcrima.
Vin după dragoste şi eu,
Pentru acces la cele bune Cum vine toamna după vară,
Şi simţul de-a le savura, O strâng uşor la pieptul meu
De dreptul la înţelepciune Şi adormim într-o chitară.
Şi măiestria de-a ierta.
Îngrijorat să nu-mi jignesc
Crez Învăţătorii din morminte,
Sădesc în neamul românesc
Înţelepciunea prin cuvinte.
Îmi bate Eminescu seara-n geam,
Mai bine-mi ies din minţi decât din neam,
Sunt lăcomos la interes,
Sfios, precum copilul în bătrân,
Des ispitit de aventură.
Rămân român. Călătorind prin Univers,
Oriunde dimineaţa m-aş trezi,
Ştiu ce prezint pentru natură.
Îl văd la orizont pe Alecsandri.
Cât ticăi-va ornicul din sân, Îmi place muzele să chem
Voi fi român. Pe drum prăpăstios de ţară
Pe plaiul meu, ba verde, ba cărunt, Şi simt, intrat într-un poem,
Nici râme fără Patrie nu sunt Ce simte pasărea când zboară…
Şi grâul, dar şi spinul din salcâm
E rod român.
Cât Domnul îmi va ţine ochiul treaz, Rugă de duminică
Să-mi fericească lacrimi pe obraz,
Cât mie voi putea să-mi fiu stăpân, Tristă ploaie, Doamne, tristă şi prelungă,
Voi fi român. Riscă sărăcia-n suflet să ne-ajungă.
Prin grai înveşnicit la Humuleşti, Sacră Îndurare, cum de dat-ai frâul
Prin drag de Chişinău la Bucureşti, Când, ispitit de lăcomie, Celui de nu ştie cum se creşte grâul,
Cu Luna şi destinul în fântâni Să iau prea multe îndrăznesc,
Suntem români! Riscând să-mi ies din omenie, Celui de încurcă puncte cardinale,
Pentru ruşine mulţumesc. Mări şi continente, limba ţării sale?
Movile Cum de dat-ai tronul celui cu minciuna,
Dacă România este numai una?
Îţi mulţumesc, Hristoase Sfinte,
Căsuţă fără de noroc, Că ruga-n şoapte mi-o auzi,
Şi când speranţa-i pe sfârşite, Tristă ploaie, Doamne, tristă şi străină,
Ca cerul sunt pereţii, Cum să crească neamul fără rădăcină?
Şi doi bătrâni lângă un foc Îmi torni lumină-n ochii uzi.
Graiul cum să roage, împânzit de molii,
Cârpesc rămasul vieţii.
În fiecare dimineaţă Marea Ta Putere de-a învinge trollii?
Cât Voia Ta mă va trezi,
Lucrează molii în război Tot mulţumi-voi pentru viaţă Mă închin la Tine, cât mai sunt pe lume,
Şi carii prin icoane, Şi pentru pauza ce-o fi. Doamne Sfinte Tare, Dătător de Bune,
Pătat e sufletul din noi Schimbă-n bucurie Ploaia Centenară,
Ca muşchii pe olane. Absurd Să avem o Limbă, un Stăpân şi-o Ţară!
Se-ntreabă lacrimi pe obraji Betegi la spirit şi la minte,
La mama bolnăvioară: Abandonaţi de Păzitor, Târzie
– Ce face dragul lor urmaş Feciorul râde de părinte
Şi guvernantul de popor. Frumoasă ca un vis divin
Rămas fără de Ţară?! Şi harnică-furnică,
Pozezi, frumosul imitându-l, Să te iubesc e prea puţin,
Prin state cu sărac pământ Să te înalţ, mi-i frică.
Dar în esenţă eşti urât,
Trăieşte lumea bine, Nu voi să-nveţi a te-nşela
Nu-ţi face faţă nici argintul,
Acolo case cumpărând, Nici plusul care-l porţi la gât. Că-i undeva mai bine,
Plăieşi se vând pe sine. Să tinzi spre altul a zbura,
Dispare ce a fost muncit Din braţe de la mine.
Încătuşat de lăcomie,
Şi ce-i sălbatic creşte, De întrebare s-a făcut
La dărnicie eşti imun,
Privesc bătrâni spre asfinţit Din prost scăldat în fudulie, Un semn al exclamării,
Mai rar de-o vreme te sărut,
Cum neamul se sfârşeşte. Ai şanse să ajungi nebun.
Dar nu te las uitării.
Se pierd tradiţii strămoşeşti, Păşind cu suflet de faianţă,
Pe scări de închinate slugi, Un căţeluş cu galben frâu
Se risipesc palate, Te dăruie plimbării,
De unde ai pornit în viaţă
Topesc mormintele nămeţi Eu stau cu cheile la brâu
Şi unde cugeţi să ajungi?
Pe câmpuri nearate. La poarta supărării.
Un solilocviu al rezistenţei de neam Apariții editoriale
Poezia are tot atâtea definiţii câţi poeţi încap în ea. Patria, lipsită de plural, / Dacă ţi se pare puşcărie, / Nu prostia omenească, poetul din el, care este Efim Chicu,
Noua carte, „Umbrela singurătăţii”, apărută la Editu- ai fost decât un criminal. / Ţări pe jumătate nu există / „resuscitează respiraţia”, invocă strămoşii şi amplasea-
ra „Pontos”, 2018 şi semnată de poetul Efim Chicu, / Orice ciob e parte din întreg, / Cât ar fi fiinţa mea de ză accentele ironice pe cel mai mare defect al „plaiului
prin însuşi titlul ei ne propune un evantai de sensuri tristă, / Patria nu pot să mi-o aleg. („Ţară şi destin”, nostru mioritic / de străini îmberbecit”, dar şi pe cel al
ale ideii enunţate, această „umbrelă” oferind spaţii largi p.134). conaţionalului rătăcit din iniţiativă proprie în scena largă a
unei filosofii a vieţii, înţelepciune care, într-o ambian- O reactualizare a unor imagini cutremurătoare inedite „Circului” vieţii: „Traşi prin neguri de cuvinte / Şi pleoş-
ţă distinctă cu limbajul poetic, multitudinea de tropi, sunt versurile în care surprindem sufletul şi ochiul ome- tiţi de false ploi, / Nu avem în ţeastă minte / Să mai fim
devine acea vestimentaţie sigură a gândului aflat într-o nesc nesupus robotizării, sensibilitatea la tablourile ce i stăpâni pe noi. / Se supun la circ dresării / Mioritici pui de
armonie cu emoţia și pe care o nu- se dechid şi de care nu este străin, lei, / Unde eşti, Ştefan al Ţării? / Unde sunt ghiogarii tăi?,
mim POEZIE. amintind de omul ca tot unitar cu (Circ, p.131)”... Poetul constată prostia din naştere şi tră-
Suflet de pedagog, poetul ofe- natura, dar îndeosebi cu acea care darea momită de aceasta („vin mancurţii la domnie / din a
ră intrarea în noua sa carte printr-o are şi caracter naţional, în scenă proştilor vânzări...), comparaţiile fiind o ploaie torenţială
„Caligrafie”(p.8) a chipului profe- perindându-se fauna şi flora naţio- de revoltă şi sufocare a eului („au trecut şacali prin turme/
sorului îmbătrânit de griji, rămas nală şi chiar instrumente naţionale şi omizile prin neam...”) prin care se subliniază teribilita-
„mamă pentru toţi, dintr-un cătun”, ce intonează melodia întru rezis- tea pierderii demnităţii („nici ţânţarii nu mănâncă /sânge-
mereu cu ochi vii pe viitorul unei tenţă: „Într-o pădure cu stejari / Se le de om vândut...”), dar şi semnificaţia lecţiei trecutului
„guri de rai” („pe la noi frumosul logodesc cireşi amari / Şi căpriori pronunţată prin îndemnul subtil de a arunca o privire peste
încă naşte...”), ameninţată de situa- învaţă pui / Să-ntreacă fuga lupu- umărul timpului, conştientizând: „mor bolnavi de Româ-
ţia demografică deplorabilă, de exo- lui. / Se-aud mierluţi şi cintezei / nie / cei mai scumpi basarabeni” (Prezent, p128).
dul în masă („aţi zburat ca pasărea Ciocnind în ouăle din tei. / Iubitei Noua carte a poetului Efim Chicu este un conglo-
prin lume, / fericiţi sau, poate,-ndu- sale un arici / I-a pus în ace licu- merat de reflecţii despre natura omului, a viabilităţii
reraţi...”), de educaţia în care nu se rici. / Într-o poiană nişte flori / Fac acestuia prin trăiri de intensitate, niciodată considerate
mai investeşte („şcoala, ca şi viaţa, expoziţii de culori. / Se-aşteaptă demodate, arhaice în vreun timp. Versurile lui au meni-
ni-i închisă, / nu ajunge număr de mulţi admiratori, / Acordă greierii rea de a revigora deşertul unui suflet, sugerându-i spaţiul
boboci....”), de înstrăinarea ochiului viori...” (Întâlnire, p.130). imens al iubirii de Dumnezeu, de valori general-umane,
omenesc de tot ce este frumos, „de- Un continuu „Moment poe- de bun-creştin, punctul-forte de pornire şi de revenire fi-
modat” în cercul „noii generaţii”(„... tic”, amplificat de instantanee ce ind dorurile („merg pe puntea unui dor, / din trecut spre
cei noi nu vor de la trecut / să ia în- sunt glorificate de imaginarul care viitor...”, p.127) – de neam, Ţară, naţional – prin care,
văţătură... (Moravuri, p.74))”, pen- provoacă o explozie de emoţii, ne dacă le avem, ne mai rămâne o şansă întru a renaşte şi a
tru care altele sunt „valorile” şi pe care le biciuieşte cu transferă periodic într-o oază a confortului, eul liric avi- învinge. Celelalte motive ale dorului, cu toate ipostazele
vehemenţă poetul, adevăratele riscând să le pierdem zându-ne de raportul de beatitudine prestabiliti între om şi – de iubit, iubită, mamă, tată – ar fi doar complemen-
într-o dezumanizare ce ne absoarbe: „Mai deasă ura divinitatea spre care acesta ar pretinde, sufletul fiind acor- tarele omului împlinit prin primele, spre care pretinde
devenind/ Răreşte omenia, / A fost şi e fără sfârşit / În dat la cosmosul şi muzica din el a cuvintelor ce ne mo- permanent eul artistic şi prin care sugerează autoinstru-
lume lăcomia...” (p.74). Răvaşul adresat generaţiei pre- nitorizează: „Îmi cresc metafore-n aripi / Şi mi le-nfoaie irea prin seninul „Crez” întru o răvăşire a trecutului şi
zentului şi viitorului conţine aceleaşi triste constatări ale visul./ Coroana Domnului, de ghimpi, / Deschide Para- a infinitului din el prin care ne coagulăm înălţarea: Pe
eului, dar nedefinite până la capăt, alte gânduri, nezdru- disul / Oglinda vieţii să mi-o şterg / Cu a iubitei ie,/ Pe plaiul meu, ba verde, ba cărunt, / Nici râme fără Pa-
micate încă de notele pesimiste, roind tot atât de harnic sticla Cerului alerg / Scăldat în poezie”. (Moment poetic, trie nu sunt / Şi grâul, dar şi spinul din salcâm / E rod
la floarea vieţii, precum albinele la pomul înflorit întru p.129). Dar acest „moment poetic” suferă „schimbarea la român. / Cât Domnul îmi va ţine ochiul treaz, / Să-mi
a investiga dorul ce a mai rămas pentru un anotimp al faţă” pe măsură ce tematicile, motivele literare se trans- fericească lacrimi pe obraz, / Cât mie voi putea să-mi
renaşterii de neam: „Ţara nu se lasă pe vecie, / Ieşi din formă într-o inducţie magnetică de proporţii, eul declan- fiu stăpân, / Voi fi român!” (Crez, p.10).
ea cu dor de-a reveni. / În oglinzi de n-ai copilărie, / şându-se în solilocvii nepărtinitoare la dezastrul naţiona-
Viaţa în zadar o vei trăi. / ŢARĂ se rosteşte cu mândrie. lului. Astfel, catedra fiind cea a pedagogului intolerant la Lidia GROSU
 6 Literatura şi arta
Un nume cât o țară, un nume cât un univers
Cu acest enunț a fost întâmpinat com-
pozitorul-academician Eugen Doga la cea
de-a 46-a ediție a Festivalului „Vacanțe
Muzicale”, desfășurat în zilele de 30 iunie-6
iulie 2019, la Piatra-Neamț, un orășel ca un
colțișor de rai, înconjurat de munți, pădure și
aer curat, de ți se părea că e o mică Elveție.
Timp de șapte zile, județul Neamț a fost
inundat de acorduri ale celor mai diverse ge-
nuri muzicale – de la simfonic, operă, muzi-
că veche, până la pop, rock, jazz, iar surpriza
cea mare a fost întâlnirea cu cel mai îndrăgit
și așteptat artist din istoria „Vacanțelor Mu-
zicale”, în cea de-a patra zi de festival, la 3
iulie. Seara intitulată „Eugen Doga – portret
de compozitor” a emoționat și impresionat de-a
dreptul publicul nemțean, care a făcut neîncăpă-
tor platoul Curții Domnești sub secularul Turn al
lui Ștefan cel Mare, numit și Turnul Clopotniței
din 1449, ctitoria lui Ștefan cel Mare.
Și dacă la spectacolul recent de la Teatrul
de Vară din Chișinău presa scria că melomanii
au cumpărat bilete în picioare la spectacolul lui
Doga, la Piatra-Neamț, seara dedicată renumitu-
lui artist a fost, cu siguranță, cea care a înregistrat
cea mai mare prezență de public. Scaunele am-
plasate de organizatori au fost insuficiente pentru
doritorii de a-l vedea pe maestrul Doga și a-i as-
culta pe viu muzica. Iubitorii creației compozito-
rului au prins loc pe unde au apucat, fiind dispuși,
perimetral, în jurul zonei în care au fost ampla-
sate scaunele, inclusiv pe treptele Muzeului de
Artă, pe băncile din parc, peste tot, iar expresia
nu ai unde arunca un ac a fost mai valabilă ca
oricând. Un bărbat care a stat mai tot spectacolul
cu ochii înlăcrimați de fericire și bucuria visului
împlinit de a-l vedea pe maestrul Doga mi-a spus
că a venit cu două ore și jumătate înainte de în-
ceperea spectacolului, pentru a-și prinde un loc
mai în față ca să-l poată vedea mai de aproape pe
idolul său. Atunci încă nu știa că după spectacol
își va mai împlini un vis, de a face o poză cu
maestrul. „Vai de capul meu, ce bucurie am avut
să trăiesc!”, mi-a zis bărbatul. „Este o onoare să
auzim muzică românească, muzica românului
Eugen Doga, cântată aici, la Piatra-Neamț”, mi-a
spus, încercată de emoții similare, și o doamnă
care a conspectat toată seara numele artiștilor,
denumirea creațiilor interpretate, reușind să fil-
meze piesele îndrăgite și să fotografieze artiștii,
ca să poată povesti și arăta și celor apropiați care
nu au reușit să ajungă la spectacol.
Compozitorul Eugen Doga și-a făcut apariția
în scenă ca un rege, elegant și nobil, și nu în zadar
presa locală a titrat: Regele Valsului, Eugen Doga,
a umplut Piața Curții Domnești la Vacanțele Muzi-
cale din Piatra-Neamț. Alături de celebrul compo-
Antenele Lidiei Marcu
Lidia Marcu este cunoscută ca regizoare
de televiziune şi ca o profesionistă care şi-a
dedicat patru decenii din viaţă activităţii în
domeniul promovării culturii şi artei din Repu-
blica Moldova prin intermediul micului ecran.
Lidia Marcu a realizat la Compania Teleradio-
Moldova filme documentare, film-spectacole,
spectacole televizate, cicluri de emisiuni tv
despre clasicii literaturii naţionale, despre ac-
tori, regizori, scriitori, despre oameni de teatru
şi de film din Republica Moldova. Portretele
de creaţie ale regizoarei Lidia Marcu, realiza-
te pe parcursul anilor 1982-1989, au intrat în
Fondul de Aur al Radioteleviziunii Publice.
Filmul artistic Mioriţa a fost inclus în 1999 în
patrimoniul UNESCO.
Lidia Marcu a absolvit Institutul de Arte
„Gavriil Musicescu” din Chişinău, Facultatea
de Regie şi Actorie. A fost angajată, fiind stu-
dentă în anul al III-lea, ca asistent de regie la
filmul artistic „Întâlnirea” (1978, regizor Ion
Mija, conducător artistic Emil Loteanu, Studi-
oul „Telefilm-Chişinău”) şi s-a făcut remarcată
ca un regizor de perspectivă. În anii 1987-1988
şi-a aprofundat studiile în domeniul regiei te-
levizate, absolvind Cursurile Superioare de
Regie TV, clasa maeştrilor Evgheni Taşkov şi
Nikita Mihalkov, TV Ostankino, Moscova.
După absolvirea Institutului de Arte (1980),
Lidia Marcu a fost repartizată la Compania Te-
leradio-Moldova în calitate de regizor artistic
în Redacţia literar-dramatică, unde a activat
până în anul 2004. A debutat în cinematogra-
fie cu un film documentar despre Republica
Moldova şi frumuseţile ei, intitulat „Moldova”
(1981) şi difuzat pentru ţările din străinătate.
Urmează o perioadă fructuoasă în acti-
vitatea Lidiei Marcu în cadrul Redacţiei lite-
rar-dramatice: ciclul de emisiuni televizate
Portrete de creaţie despre scriitori, actori şi
regizori din Republica Moldova (1982-1989).
În anii 1985-1986 Lidia Marcu realizează un
ciclu de emisiuni televizate, „Moştenire”, des-
pre clasicii literaturii naţionale. Un alt ciclu de
emisiuni, dedicat în exclusivitate oamenilor
de teatru, pe care l-a realizat regizoarea Lidia
Marcu în perioada 1989-1995, s-a intitulat O
seară de teatru şi De-ale teatrului.
Ciclurile de emisiuni menţionate au de-
monstrat calităţi de creativitate şi ingeniozitate
din partea regizoarei Lidia Marcu, calităţi care
au impulsionat-o să meargă mai departe, să
urce pe treapta profesională şi să-şi dovedeas-
că măiestria în genul spectacolelor televizate
şi al filmelor televizate cu participarea unor
artişti de renume de pe ambele maluri ale Pru-
tului. De remarcat în mod special spectacolul
„Ars Amandi”, spectacol televizat de poezie
cu actriţa Valeria Seciu (România), „Eterni-
tatea unei clipe. Veronica Micle-Mihai Emi-
nescu”, spectacol televizat în care au evoluat
zitor, pe scena Vacanțelor Muzicale a urcat soprana
Mariana Bulicanu, nume bine cunoscut nemțenilor
și de la alte două ediții ale festivalului, Veaceslav Ti-
mofti, acompaniați de Orchestra Simfonică a Com-
paniei Naționale „Teleradio Moldova”, la pupitrul
dirijoral fiind Dumitru Cârciumaru. Programul a
inclus creațiile Unirea cea Mare, Majestic marș, Să
țin încă o dată, Pașii cunoscuți, Te știam numai din
nume, Aș vrea să viu la tine, Fanfaron, Dialoguri,
Tangou, Pasăre cu pene albastre, Oglinda clipelor,
Gramofon, Codrii mei frumoși, Păstrați iubirea, pe
versuri de Grigore Vieru, Mihai Eminescu, Veroni-
ca Micle, Petrea Cruceniuc. Un succes incredibil au
înregistrat și cei doi soliști-instrumentiști din cadrul
orchestrei – Ghenadie Morarenco (trompetă) și
Alexei Litvin (saxofon).
Maestrul Eugen Doga a cântat la pian și
muzicuță Intermezzo, Lamento, Sonet, Eterna,
Gramofon, fiind aplaudat frenetic de spectatorii
nemțeni, iar celebra compoziție din filmul Tan-
dra și gingașa mea fiară, supranumită „cel mai
frumos vals de iubire al secolului al XX-lea”,
cântată pe cele mai importante scene ale lumii,
a ținut în picioare minute în șir publicul elevat.
Aproape toate piesele au fost solicitate la bis, iar
întreg recitalul oferit de compozitorul Doga, pe
parcursul întregii seri, împreună cu Orchestra Te-
leradio, a fost apreciat drept unul de 7 stele.
„Dragii mei, bună seara și bine v-am găsit
aici, în Piatra-Neamț. Sunt pentru prima dată în
acest oraș istoric, frumos, fascinant. Cum să nu
accept așa frumusețe, este un mare noroc, dar ar
fi puțin să spun doar atât, fiindcă podoaba acestui
oraș sunteți voi. Și dacă vorbim de Piatra-Neamț,
se pare că a fost scăpat un cuvânt - Piatra Rară
Neamț ar fi mai bine. Vă mulțumesc mult”, a
spus în aplauzele publicului, la finele spectaco-
lului, maestrul Eugen Doga.
„Vă mulțumim și noi foarte mult, ne bucurăm
că vă simțiți foarte bine alături de noi, a spus la
rândul său Carmen Nastasă, directorul Centru-
lui pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”
Portrete
actorii Gheorghe Grâu şi Zina Zmeu, ambele
realizate în anul 1989. O impresionantă cola-
borare actoricească s-a desfăşurat sub bagheta
regizorală a Lidiei Marcu în 1991 în spectaco-
lul televizat „Un tren în toamnă” între actorii
Mihaela Werner (Iaşi) şi Mircea Soţchi-Voini-
cescu (Chişinău).
Alături de Sandri Ion Şcurea, Lidia Marcu a
semnat regia la filmul-spectacol televizat „Frate-
le Iuda”, ceea ce i-a dat posibilitatea să avanse-
ze în profesia de regizor de film. Astfel, în anii
1994, 1996, 1998, 1999 realizează mai multe
filme, documentare şi artistice, care se caracte-
rizează prin seriozitate, fidelitate, dar şi dragoste
faţă de subiectele şi temele abordate. Amintim
de filmul artistic „Venim acasă” despre actorii
Veronica şi Sergiu Finiti, originari din Satu Nou,
Ismail, regiunea Odesa, „Mioriţa”, film artistic,
„Evocare. Bogdan-Petriceicu Hasdeu”, un film
documentar, realizat în colaborare ca TVR 1.
Documentarul „Evocare. Bogdan-Petricei-
cu Hasdeu” este prima coproducţie TVR-TVM
şi reprezintă un omagiu adus familiei Hasdeu,
„purtătoare a geniului românesc deschis spre
universalitate” (Literatura şi arta, 22 octom-
brie 1998). Documentarul a însemnat un im-
puls de vitatilate pentru televiziunea publică,
un îndemn pentru regizori de a aduce pe ecran
teme noi. De remarcat că acest documentar a
luat Premiul Antena de Aur în cadrul Festiva-
lului Naţional de Filme Televizate (1999).
Creaţia regizoarei Lidia Marcu a fost în-
alt apreciată la nivel naţional şi internaţional.
Prestigiosul Premiu Antena de Aur i-a fost
acordat de patru ori în anii 1997 (spectacolul
televizat „Scuzaţi, aţi greşit numărul”), 1998
(videoclipul „Bună dimineaţa, Nistru!”), 1999
(filmul documentar „Evocare. Bogdan-Petri-
ceicu Hasdeu”), 2003 (spectacolul televizat
„Carmen”), iar în 1996 la Festivalul Internaţi-
onal de Filme Televizate din Plovdiv, Bulgaria,
spectacolul televizat „Scuzaţi, aţi greşit numă-
rul” a fost apreciat cu Premiul Zlatna Rakla.
Din 2015 Lidia Marcu deţine o importantă
funcţie la Studioul „Moldova-Film”: este şefă
la Filmotecă, un domeniu foarte important
pentru cinematografia naţională, care repre-
zintă patrimoniul cinematografiei basarabene
de la începuturi şi până în prezent. Experienţa
acumulată pe parcursul anilor, devotamentul
şi profesionalismul, memoria fenomenală sunt
calităţi care o reprezintă şi o definesc pe crea-
toarea şi regizoarea Lidia Marcu.
În acest an, luna iulie, Lidia Marcu împli-
neşte o frumoasă vârstă. Colegii de breaslă
şi toţi cei care o cunosc îi adresează sincere
felicitări şi urări de bine, iar Antenele-i să fie
mereu conectate pe undele creaţiei.
Larisa UNGUREANU,
critic de film
Nr. 27 (3852), 11 iulie 2019
Fii ai neamului
Eugen Doga la Piatra-Neamţ
Neamț, directorul Festivalului Vacanțele Afirm, fără falsă modectie, că  mă pot considera unul din dio-Moldova” a fost întâmpinată cu aplauze, care s-au intețit
Muzicale.Am avut o seară de vis, de po- cunoscătorii profunzi ai creației autorului baletului „Luceafă- odată cu apariția pe scenă a dirijorului Dumitru Cârciumaru.
veste, de dragoste. Mulțumim tare mult, rul”, ai operei „Dialogurile dragostei”, sau ai splendidei muzici Programul a început cu Suita orchestrală din oratoriul „Unirea
maestre, ne-ați făcut viața mai minunată la peste două sute de filme, precum și a numeroaselor cântece cea Mare”,  creație compusă de Eugen Doga special pentri 1
că ați venit alături de noi”, a mai spus de largă circulație, auzite pe parcursul zecilor de ani, admirând decembrie 2018 și interpretată în premieră la această dată într-
directorul Centrului, iar pentru tot ce a de fiecare dată, când e cazul, fermecătoarele sunete transmise un emoționant spectacol la Craiova, unde marele maestru a fost
dăruit maestrul nemțenilor în seara de din adâncul sufletului mult înzestratului și de o lume apreciatu- pe merit ovaționat.  La Piatra-Neamț „Unirea cea Mare” a sunat
gală, i-a înmânat artistului placheta și lui compozitor Eugen Doga. Întâmplarea sau destinul au făcut la început de program ca un „imn pentru neamul românesc”
trofeul festivalului, în speranța de a mai să fim aproape unul de altul ( am spus-o și cu alte ocazii) pe ( expresie a unui necunoscut, care stătea lângă mine, prezen-
reveni la Piatra-Neamț, în deschiderea parcursul unei jumătăți de secol, în ce mă privește, având ferici- tându-se mai apoi ca Petrică Botoșan, venit special de la Iași
sau închiderea Vacanțelor Muzicale sau rea și plăcerea să particip la promovarea creației Domniei Sale, pentru acel concert). „Magestic marș”, a doua lucrare din pro-
oricând dorește maestrul. „Ultima fra- dar și să savurez, de multe ori în primă audiție, neobișnuitele gram, l-a adus în scenă pe însuși Eugen Doga cu obișnuitul său
ză îmi place mult mai mult, din cauză bijuterii ale maestrului. Fiind în sălile de concert sau specta- zâmbet inedit, și revărsat peste numerosul public, ale cărui apla-
că așa se cuvine la prieteni, oricând”, a cole, rămânând permanent uze prevesteau o seară
spus cu umor artistul. cu urechile ciulite, urmăresc minunată. Protagonistul
de fiecare dată cu atenție excepționalului spectacol
Și pentru că maestrul Doga știe a aprecia
reacția publicului, pe fața a fascinat melomanii prin
omenia și prietenia, a lăsat în dar nemțenilor
căruia citești imediat nivelul finețea cu care a inter-
câteva lucruri sau podoabe, cum le-a numit, pe
de  încărcătură emoțională, pretat la pian și muzicuță
care și el le apreciază, pentru că sunt ale lui. Prin-
produs de magnifica armo- piesele sale în acompa-
tre aceste podoabe sunt cărți, pentru cei care nu
nie din partiturile compozi- niamentul orchestrei sub
știau, maestrul are un deosebit har și la scris pro-
torului nepereche. bagheta talentatului Du-
ză și are în palmares deja câteva cărți, precum și
Cutreierând altădată toa- mitru Cârciumaru, tânăr,
lucrări pentru copii, pentru vioriști, violonceliști,
tă lumea, cunoscut, recunos- dar deja experimentat
acordeoniști. Maestrul a oferit și 50 de bucăți,
cut și venerat oriunde s-ar fi tălmăcitor al unui șir de
arii și romanțe pe versurile lui Mihai Eminescu
aflat, în timpurile pe care nu partituri ale compozito-
și Veronica Micle, o colecție realizată în premi-
ni le mai dorim, numai pen- rului în cauză. Mă uitam
eră. „Sunt câteva cărți, printre care și note, sunt
tru România Eugen Doga rămânea o „terra incognita” (poate, la vecinii din stânga, din dreapta, mai întorceam capul să-i  ză-
și cărți despre mine, fiindcă eu mă iubesc. Omul
cu excepția conlucrării cu remarcabilul regizor Ion Popescu- resc și pe cei din spate, ca să mi se umple inima de bucurie,
care nu se iubește nu poate pretinde ca să-l mai
Gopo la filmul „Maria Mirabela”, a cărui muzcă a străpuns ca de mândrie la văzul unor fețe fericite, ce savurau fiecare sunet
iubească cineva, trebuie să se iubească pe sine
un fir roșu toată România), practic, am spune azi, fiind la el al „Sonetului”, „Gramofonului”, „Eternei” sau al splendidului
însuși. De aceea, eu caut totuși iubire în sinele
acasă. Solicitat acum tot mai des în diverse orașe de peste Prut, „Intermezzo”… Am văzut și lacrimi pe fețele unor spectatori
meu și caut iubirea pe care o adun de aici, din
unde marele maestru se bucură de aprecieri numai la superlativ, mai emotivi, în timpul unei cu totul deosebite „destăinuiri” a
spatele meu, unde mi-o cântă muzicanții, pri-
m-a făcut să fiu curios a urmări și reacția spectatorului „de din- faimoasei Mariana Bulicanu, când intra în lumea  „Dialogului
etenii mei și, desigur, dumneavoastră, care ați
colo”. În acest scop, am plecat la 3 iulie la Piatra-Neamț, unde dragostei”, operă care, din păcate, încă  nu a fost montată, deși
venit aici și m-ați aplaudat atât de frumos. Vă
Eugen Doga fusese invitat să participe cu un spectacol-concert, autrorul ei, Eugen Doga, își dorește mult, din câte știu, ca Emi-
mulțumesc mult”, a spus cu gratitudine compo-
în cadrul Festivalului tradițional „Vacanțele Muzicale”, ajuns la nescu și Micle să fie „auziți” în interpretarea artiștilor lirici. Ar
zitorul Doga, invitând directorul festivalului să
ediția a patruzeci și șasea, și la care în perioada 30 iunie – 6 iu- fi o mare sărbătoare pentru public și eveniment de amploare în
primească acea greutate, adică darurile, fiindcă
lie au mai evoluat cunoscuta formație din București „Camerata cultura noastră muzicală. Dar, să revinim la soprana Mariana
„sunt grele grozav, dar ușor de a le asculta”.Toate
classica” (cu Cătălin Oprițoiu la flaut), corala „Universitas” din Bulicanu, care pentru dna Oana Stejărel, prezentă la concert,
aplauzele și gândurile bune au mers către îndră-
Iași, condusă de pr. Ionuț Gabriel Nastasă, formația „Andrei Tu- este cea mai de calitate voce” pe care a auzit-o în ultimii zece-
gitul compozitor, dar și către invitați, melomani,
dor Band end orchestra”, ansamblul „Muzica viva”, Orchestra cincisprezece ani, iar „Pasărea cu pene albastre”, precum și „Aș
care au fost un public senzațional, un publicul de
Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și alții. Numaidecât vrea să vin la tine”, sunt „lucrări dumnezeiești”  redate „de un
elită al Vacanțelor Muzicale.
vom spune aici un cuvânt de bine despre directoarea Festiva- înger”. Interlocutor mi-a fost și dl Vasile Buzdugan, care a ținut
Artistul a făcut istorie și la Piatra-Neamț.
lului, dna dr. Mihaela Spiridon, pentru excelenta organizare a să precizeze că a cântat mulți ani într-un cor bisericesc și că
Toate inimile băteau la unison în acele momen-
evenimentului, menționând și aportul adus la buna desfășurare muzica pe care a ascultat-o „trebuie adusă în lăcașuri sfinte”.
te, maestrul Eugen Doga înscriind încă o filă
a manifestării de către Consiliul Local Piatra-Neamț, Consi- Duetele „Codrii”, „Păstrați iubirea”, „Oglinda…” au fost   în
de neuitat în istoria ținutului Neamț, cucerind
liul Județean, care au sprijinit cu tot ce au putut Centrul pentru special remarcate de fostul corist, apreciind atât finețea și mu-
și inimile a mii de iubitori de frumos. Pe cât de
Cultură și Artă „Carmen seculaere”, principala instituție ce și-a zicalitatea Marianei Bulicaniu, cât și vocea gravă, puternică și
așteptat a fost momentul, pe atât de justificată a
asumat și calitatea întregii festivitați. Responsabilitatea pentru bine aranjată în toate registrele a baritonului Veaceslav Timofte,
fost și răsplata artistului, care n-a încetat să ofe-
organizarea deplasării delegației noastre i-a revenit experimen- care s-a produs cu un frumos succes și în alte creații.
re și să primească o sărbătoare a sufletului, prin
tatului Victor Stahi, cunoscut maestru și pentru inspiratele pre- Celebrul vals din filmul „Gingașa și tandra mea fiară”, în
lumină, sentimente de profundă trăire și simțire,
zentări de programe ale artiștilor din diverse domenii. ropote de aplauze, a finalizat o frumoasă sărbătoare a muzicii, a
admirație și frumos, or, frumosul dintotdeauna a
Concertul s-a dat sub un cer înstelat în preajma Muzeului muzicii marelui maestru Eugen Doga.
fost considerat altarul sufletului.
de Arte din localitate, în prezența unui numeros public de toa-
Eugenia TOFAN,
te vârstele. Pe o scenă bine amenajată tehnic (sunet, lumini), Aurelian DĂNILĂ,
Serviciul de Presă al AȘM,
apariția orchestrei simfonice a Companiei Naționale „Telera- Piatra-Neamț
Piatra-Neamț
Lângă şevalet, pânze şi vopsele... Arta plastică
C opiii născuţi în vagoanele cu cei
deportaţi în iulie ʼ49 împlinesc
acum 70 de ani. Pictorul Mihai Mireanu
zând cum la orele de desen din grădiniţă
a făcut un soare frumos, mare, şi pe mama
lângă el. Desenul a plăcut tuturor şi desti-
povesteşte cu durere şi indignare despre nul băiatului a fost pecetluit: Mihăiţă va fi
cum era să ajungă, la doar cinci luni de la pictor. Pe atunci nu ştia că viaţa de artist
naştere, la Ivdel-lag, şi cum era să nu ro- e doar chin şi suferinţe, dar şi un calvar
tunjească acum această vârstă frumoasă şi asumat benevol, însă a devenit domeniul
dăruită de Dumnezeu. Pentru că ceea ce în care şi-a probat viguros vocaţia şi te-
s-a întâmplat atunci, în anul naşterii lui, nacitatea. Ca ispită, totuşi, timpurie, foaia
nu poate fi numit an de bun augur, bene- albă, creioanele colorate şi tablourile l-au
fic şi plin de speranţe. „Era anul când acest atras dintotdeauna. Îşi aminteşte că se în-
neam ales, cuminte şi cu frică de Dumne- vârtea printre pictorii care făceau panoul
zeu, a fost aruncat în vagoane şi dus în Si- de onoare al şcolii, scriau şi pictau, iar în-
beria. Bunicii mei se aflau deja în camion tr-o zi, spre marea lui bucurie, a primit un
şi convoiul s-a oprit la poarta fratelui buni- mănunchi de pensule în schimbul unui bor-
cii mele, Tonie Slobozeanu. În timp ce bol- can de vin. Oricum, lângă şevalet, pânze şi
şevicii urcau familia acestuia, bunica m-a vopsele s-a simţit cel mai bine. La Colegiul
luat în braţe şi nu îşi putea ogoi plânsul Republican de Arte Plastice a intrat uşor,
sfâşietor şi durerea care a cuprins-o de la dar anii săi de studii au fost grei. A rămas
gândul că se desparte de mine, de sat şi de acelaşi dintotdeauna – punea flori la monu-
copiii săi. Între timp, şirul de maşini a por- mentul lui Ştefan cel Mare şi la bustul lui
nit şi nu a reuşit să mă întoarcă înapoi în Eminescu, avea o mică bibliotecă de cărţi
braţele mamei mele, care, îngrozită că mă procurate la Cernăuţi şi Odesa, participa la
vede pentru ultima dată, alerga ca nebuna diverse manifestări culturale cu tentă naţi-
din urma maşinii. Bunica a hotărăt, în ulti- onală, iar în sat, fiind o fire rebelă, s-a alipit
mul moment, să mă arunce, căci ce soartă unei organizaţii de patrioţi. Este semnifica-
îi este hărăzită unui prunc în grozăvia unui tiv faptul că în satul Olăneşti, cu mult până
lagăr de exterminare? Am căzut pe un pă- la organizaţia lor, cineva, neidentificat nici
mânt umed şi dur... Sărmana mamă, numai până astăzi, a smuls capul lui Stalin de pe Așteptare
ea ştie la câţi medici şi la câte babe m-a bustul din parc şi a stat călăul vreo două
dus, dar traumatismele grave pe care le-am săptămâni decapitat, ca în cele din urmă să Pictorul Mihai Mireanu este o fire po- a descoperi un limbaj nou şi a ne vorbi des-
avut atunci le-am resimţit şi le port toată fie demolat (primul bust al lui Stalin demo- livalentă, permanent în căutarea adevăru- pre problemele fundamentale.
viaţa. Cu anii, am pornit singur în căutarea lat la acea vreme). Îşi iubea ţara, neamul, lui. Astăzi se interesează de istoria baştinei Tablourile sale dedicate deportărilor
sănătăţii, o caut şi acum, însă ea, sănătatea, limba şi voia să o apere. Pentru activitatea sale, despre care scrie o monografie, cu din Basarabia în nuanţe sumbre. Picto-
fuge de mine...” sa a fost exmatriculat de la colegiu şi înro- faptele şi oamenii de ieri şi de azi din satul rul ştie că o creaţie artistică este capabilă
Alinarea a găsit-o în frumuseţile na- lat „disciplinar” tocmai în fundul iadului, său natal, dar şi printr-o documentare rigu- să deştepte conştiinţa naţională, de aceea
turii. Activiştii măturau podurile, mama în pustiul Karakum, despre care nu vrea roasă privind trecutul neamului nostru, iar această temă trece ca un fir roşu prin toată
plângea de durerea celor deportaţi în iadul să-şi amintească niciodată. Adeseori îşi meditaţiile şi informaţiile adunate le aşază creaţia sa. În 2018 el a prezentat patru lu-
siberian, peste sat s-au aşternut zile negre compară unitatea cu închisoarea din apro- în nuvele sau povestiri. În romanul Zodia crări, iar în acest an, când sunt comemoraţi
şi grele, iar copilul a ales, în loc de jucării, pierea cazărmii, unde se duceau pentru că lupului alb, de pildă, descrie perioada da- 70 de ani de la începutul celor mai nemi-
să urmărească rândunelele care-şi făceau „deţinuţii erau hrăniţi mai bine”. Aici, la cilor. El a descoperit multe tradiţii şi obi- loase deportări prin care a trecut ţara noas-
cuiburi sub streaşină, fluturii care se jucau temperaturi de +60°C i s-au acutizat toate ceiuri legate de Sfântul Andrei, Ioan Bo- tră, vine cu lucrarea Ivdel, pentru care a şi
în lumina soarelui. Când a crescut, meşte- durerile vechi şi nu a trecut zi fără suferin- tezătorul. Balada „Mioriţa” de asemenea fost distins cu Premiul I. O viaţă a purtat cu
rea căsuţe pentru grauri în caisul din faţa ţă şi chin. Ca să uite de ele, alegea una din îşi găseşte reflectare în mai multe tablouri sine suferinţa bunicilor şi sătenilor săi, vi-
casei, culegea albinele căzute din neatenţie cele câteva cărţi cu Eminescu luate în ar- ale sale. Însă Eminescu şi tema deportări- novaţi fără de vină. Dumnezeu ne-a dat şi
în apa din ciutura de la fântână. Îi plăceau mată şi în timpul liber făcea schiţe. O mare lor rămân prioritare în creaţia sa. Maestrul această mare minune, amintirea. Nimeni şi
ploile calde, pe care a învăţat să le opreas- parte din lucrările sale au luat naştere aici, spune că anul ʼ89 l-a găsit plin de entuzi- niciodată nu-şi scoate din minte amintirile
că cu un cuţit înfipt în pământ, îi plăceau în singurătatea acelui pustiu imens, poves- asm şi de planuri tocmai la Ungheni. Aici, dragi şi scumpe, chiar dacă acestea au fost
iernile cu zăpezi cât gardul, dar cel mai teşte pictorul adeseori. graţie demersurilor şi insistenţei de care dure, rămân comori de trăiri, care înseam-
mult s-a împrietenit cu bătrânul Nistru, Erau pânze pe care istoria lăsa semne a dat dovadă, a fost constituită o comisie nă fiinţa, viaţa. În tablou pictorul plasează
ce se vedea ca în palmă de pe prispa ca- esenţiale şi tot atâtea dovezi ale trecerii ei. pentru schimbarea numelor de străzi din chipul crucificat al lui Iisus Hristos în cen-
sei părinteşti. Atunci când se revărsa peste Artistul vine în faţa publicului cu lucrări oraş. Astfel Ungheniul a ajuns să fie primul trul pânzei, pentru a scoate în prim-plan
maluri, îi apărea ca o mare imensă, ademe- deosebite, tocmai prin expunerea frumu- oraş din R. Moldova fără străzile Marx, numărul victimelor provocate de comu-
nitoare, urmărea bărcile care navigau pe seţii şi abordarea unor teme majore, fun- Engels şi Lenin, dar şi ale „eliberatorilor” nism şi ne dă o idee despre proporţiile dra-
Nistru şi călătorea în gând departe-departe. damentale. Este un pictor preocupat de Ponomarenko, Musatov, Suvorov, Gvarde- mei trăite de populaţia românească intrată
Imagina ţări exotice şi locuri fabuloase, în „temele mari”, de cele care vizează con- iskaia. A pledat pentru denumirile Ştefan sub o ocupaţie inumană, care ne-a mutilat
care nu erau lipsuri, neajunsuri, fărădelegi, diţia umană de la acest sfârşit de mileniu, cel Mare, Decebal, Iaşiului. În acest oraş esenţa, ne-a transformat din interior, ino-
nedreptate. iar cunoaşterea din ce în ce mai profundă au apărut şi străzi cu numele unor pictori culând frică şi neîncredere în generaţiile ce
Aflase şi adresa şcolii unde poate învă- a societăţii şi a istoriei acestui spaţiu mult ca: A. David, I. Vieru, Al. Plămădeală, dar au urmat după gulag. Mihai Mireanu luptă,
ţa meseria de marinar: la Odesa şi la Chilia. pătimit îşi face loc, cu tot mai multă insis- și M. Cebotari, Al. Marinesco, C. Stere... şi prin pictură, pentru demnitatea naţiona-
Însă sănătatea pierdută în copilărie a jucat tenţă, în creaţiile sale. Artistul plastic se Astfel, strada 28 Iunie a devenit strada M. lă, o luptă animată de sentimentul datoriei
mereu un rol hotărâtor în deciziile pe care arată sensibil la aspectele sociale, la dem- Eminescu, intersectată de str. V. Micle; tot- faţă de cei care i-au dat viaţă şi au suferit
le-a luat în viaţă – la marină sunt acceptaţi nitatea naţională, folosind pensula şi pânza odată, pictorul a cerut ca o şcoală să poarte – tablourile rămân o fragilă mărturie că au
doar cei sănătoşi şi puternici, o convingea pentru a-şi transmite emoţiile şi zbuciumul numele lui M. Eminescu, iar în unul din existat –, faţă de amintirea celor suportate
pe maică-sa profesoara Antonina Petrovna, sufletesc sau a dialoga cu privitorul. În parcurile localităţii să fie înălţat un bust al în fragedă copilărie, de încrederea că nu-
lasă-l să plece la Chișinău şi să se facă pic- acest scop foşoseşte un spectru destul de marelui poet. Poate de aceea Eminesciana mai astfel ne putem ridica şi noi cu adevă-
tor, că băiatul are talent cât carul. Îndemnul complex de tendinţe stilistice, cromatice, lui Mihai Mireanu este străbătută de un alb rat din genunchi.
ei stăruitor de a persevera în pictură a fost compoziţionale în care persistă esenţa tra- purificator, maestrului îi place să experi-
decisiv. Pictorul adeseori povesteşte surâ- diţiilor naţionale. menteze cu diverse texturi şi culori, pentru Mariana JIOARĂ
Nr. 27 (3852), 11 iulie 2019
Zinaida GANE
Imaginea Creatorului se destrămă în
întunericul adânc al spaţiului nemărginit şi
regina Selia rămase nemişcată în faţa gea-
mului deschis, cu privirea rătăcind printre
stele. Gânduri pline de amărăciune i se în-
vălmăşeau în mintea încărcată de durere,
iar sufletu-i gemea a neputinţă, chinuit până
aproape de epuizare. Simţea cum viaţa i se
stinge încet, asemenea unui pârâiaş pe care-l
seacă arşiţa toridă, şi bezna nemiloasă a ui-
tării de sine pune tot mai insistent stăpânire
pe cugetul ei. În disperare, îşi încleştă mâini-
le de pervaz, încercând să-şi ţină echilibrul.
Slăbiciunea însă devenea din ce în ce mai
posesivă şi regina suspină încet şi închise
ochii, sprijinindu-şi fruntea înfierbântată de
piatra rece.
Parcă percepând suferinţa neţărmuri-
tă a reginei protectoare, natura încremeni,
cufundându-se într-o tăcere îngheţată, care
depăşea hotarele liniştii profunde. Stelele în-
cetară să mai cânte simfonia nopţii, iar cele
două luni – să-şi cearnă razele lor argintii
peste palatul regal şi grădina adormită. Pă-
rea că suferinţa reginei protectoare a trezit
din somnul veşniciei nefiinţa, care încet-în-
cet punea stăpânire pe spaţiul nemărginit, în-
văluindu-l în linţoliul rece al morţii. O trezi
din amorţire un sunet prelung, care cobora
lin spre palat din adâncurile fără de margini
ale Universului, făcând aerul să vibreze în
mii de unde argintii şi frunzele copacilor să
foşnească tainic.
Dinnn, dinnn, dinnn, se auzeau, străpun-
gând întunericul catifelat al nopţii, bătăile
melodioase ale Orologiului Magic al spaţiu-
lui nemărginit. Dinnn, dinnn, dinnn, repeta
ecoul, anunţând vieţuitoarele celor nouă
regate că noaptea este stăpână deplină pes-
te tărâmul de poveste. Auzind bătăile Oro-
logiului Magic, regina Selia îşi înălţă capul
obosit de suferinţă şi deschise ochii, aţintin-
du-şi privirea stinsă spre cerul presărat cu
stele. În ochii ei puteai citi durere, deznădej-
de, dar şi înverşunare. Dintr-odată, i se păru
că tăcerea fu săgetată de o şoaptă ascuţită, de
parcă o năpârcă ar fi şuierat în noapte:
NICOLAE MAREŞ: „MIHAI EMINESCU ÎN LIMBA POLONĂ
STUDIU ŞI ANTOLOGIE ROMÂNĂ-POLONĂ”
La Editura eLiteratura, Nicolae Mareș
a publicat cartea „Mihai Eminescu în lite-
ratura polonă. Studiu și antologie română-
polonă.”
Nicolae Mareș este poet, scriitor, diplo-
mat, cercetător, doctor în științe umaniste,
specialist în limba și literatura poloneză,
traducător, colaborator și membru al colec-
tivului de redacție al unor publicații presti-
gioase din țară și din străinătate, membru la
Uniunii Scriitorilor din România.
A publicat în presa română și străină
peste 500 de articole, studii și eseuri din
domeniile literaturii universale, istoriei ar-
tei, comparatisticii literare și receptării cul-
turii române în străinătate, precum și din
sfera relațiilor diplomatice și economiei
internaționale.
Este autorul unor lucrări monografice și
de referință consacrate Poloniei și relațiilor
internaționale româno-polone, Papei Ioan
Paul al II-lea, Mareșalului Józef Piłsudski,
artistului S. Wyspiański, receptării Pontifu-
lui în România.
În anul 2015, pentru lucrarea „Sfântul
Ioan Paul cel Mare” Sfântul Părinte Fran-
cisc i-a decernat distincția Pro Eclesia et
Pontifice.
A publicat mai multe antologii de lirică
poloneză și „primitivă”, selectate, comenta-
te, prefațate și adnotate.
Este autorul a zeci de traduceri din lite-
ratura clasică și contemporană poloneză, a
publicat aproape 80 de cărți, apărute în circa
2 milioane de exemplare.
Cartea „Mihai Eminescu în literatura
polonă. Studiu și antologie română-polo-
nă” este un studiu consistent, însumând 459
pagini, structurat în 3 părți: ”Eminescu în
limba polonă”, „Antologie de poezii emi-
nesciene traduse în polonă”, „Cronologie”,
precedate de prefața „Un captivant specta-
col intelectual”, semnată de criticul literar
Alex Ștefănescu, și de Cuvântul autorului,
„Eminescu în limba polonă sau despre un
strălucit meteor”.
După cum afirmă Alex Ștefănescu,
TĂRÂMUL SPIRITELOR NEFERICITE
– M-am răzzzbunat, păpuşşşă însssufle-
ţţţită. Vei pleca în lumea umbrelor, blessste-
mându-l pe Creator.
La auzul acestei şoapte şuierate printre
dinţi, regina Selia tresări speriată. Un fior
rece i se înfipse ca un pumnal în inimă, fă-
când-o să se ghemuiască în sine. Disperată,
îşi astupă urechile cu palmele şi lăsă capul în
jos, murmurând:
– Voi pleca în lumea spiritelor, bleste-
mându-l pe Creator... Voi pleca, blestemân-
du-l pe Creator...
Lacrimi de deznădejde îi brăzdară faţa
şi o paloare de moarte i se aşeză pe chip.
Oftă adânc, abandonându-se durerii, şi fără
de veste se lăsă purtată de undele reci ale
râului morţii spre Tărâmul Spiritelor Nefe-
ricite. Încet-încet lumina blândă a nopţii se
mistuia în întuneric şi mintea i se împotmo-
lea în bezna uitării. Ajunsă în faţa porţilor
tărâmului, simţi dintr-odată o adiere extrem
de parfumată şi o voce blândă, care părea că
vine din adâncurile nesfârşite ale Universu-
lui, şopti:
– Frumoasă regină din altă lume, opreş-
te-te din drumul care te duce spre pieire! De
vei deschide poarta tărâmului, nu vei mai
putea să te întorci în lumea celor vii. Vei de-
veni o umbră torturată de nefericire, care va
căuta o veşnicie, fără să ştie pe cine trebuie
să caute.
Auzind în sine vocea, regina Selia se cu-
tremură. Deschise larg ochii şi privi în jur.
Din negura tărâmului se apropia un şuvoi
tumultuos de întuneric, înghiţind cu nesaţ lu-
mina plăpândă a nopţii, care se strecura prin
geamul deschis. Îngrozită, făcu câţiva paşi în-
dărăt şi, împiedicându-se, se prăbuşi pe covo-
rul din lână albă. Rămase nemişcată un timp,
chinuindu-se să înţeleagă ce i se întâmplă.
Avea impresia că se află într-un lăcaş al sufe-
rinţei, un lăcaş unde-şi plâng durerea sufletele
nefericite. Într-un târziu însă mintea începu să
i se limpezească şi regina trase adânc aer în
piept şi se ridică în picioare. Mişcându-se ca
o somnambulă, se apropie de geam. Se spijini
cu mâinile de pervazul din marmură şi-şi în-
dreptă privirea înlăcrimată spre bolta celestă,
de parcă ar fi implorat necuprinsul să-i aline
durerea. Şi cum stătea strivită de disperare şi
durere, auzi din nou aceeaşi voce caldă, care-i
şoptea:
– De ce te laşi prinsă în capcana disperă-
rii, frumoasă regină din altă lume? Nu ştiai
că pentru fericire trebuie să lupţi?
– Nefertum? şopti uimită regina, aler-
gând nerăbdătoare cu privirea pe cerul lumi-
nat de stele. Nefertum, ai venit în Universul
meu să mă ajuţi şi să-mi alini durerea?
– Nu pot să vin în lumea ta, comoara
mea nepreţuită. Cu sufletul însă ţi-am per-
ceput durerea. De fiecare dată când porţile
dintre cele două universuri se vor deschide,
iubirea mea îţi va veni în ajutor. Te rog, nu te
lăsa înlănţuită de durere. Durerea îţi îneacă
cartea are la bază o documentație bogată
a relației lui Mihai Eminescu cu istoria și
cultura poporului polonez, „Nicolae Mareș
regândește gândirea lui Eminescu, oferin-
du-ne un captivant spectacol cultural”.
Partea I, „Eminescu în limba polonă”,
cuprinde 13 subcapitole, în care sunt ana-
lizate supoziția că Eminescu ar fi de origine
poloneză, contribuția lui Eminescu la stu-
dierea istoriei Poloniei, similitudini între
Eminescu și Chopin, Eminescu în grafica
poloneză, contribuția unor personalități
românești la promovarea culturii române
în Polonia și, în mod deosebit, a lui Mihai
Eminescu, traduceri ale poeziei lui Mihai
Eminescu în limba polonă.
Autorul apreciază, în mod deosebit, pro-
funzimea cunoștințelor lui Eminescu despre
istoria Poloniei, pe care puțini dintre con-
temporanii săi le aveau, și îl consideră un
predecesor al marilor istorici.
Studiile lui Eminescu asupra Poloniei
datează mai ales din perioada vieneză sau/
și berlineză.
În manuscrisul eminescian despre isto-
ria Poloniei se găsesc însemnări de valoa-
re despre aspectul demografic al Poloniei,
denumirile de leși și polonezi, importanța
șlehtei poloneze pentru menținerea libertății
țării, creștinarea polonilor etc.
Dintre conducătorii polonezi de o apre-
ciere deosebită din partea poetului român se
bucură Cazimir cel Mare, „cel care a regu-
larizat frontierele de vest și de nord, a încer-
cat și-a reușit să-și recupereze o parte din
teritoriile pierdute, iar parțial, a compensat
pierderile din vest cu o nouă expansiune în
est, apropiindu-și fruntariile de Moldova”.
La acestea se adaugă „dezvoltarea econo-
mică nemaicunoscută, creșterea bunăstării
populației, modernizarea așezărilor agri-
cole, dezvoltarea orașelor și a rolului lor
în creșterea comerțului și mineritului”. Pe
bună dreptate despre el se spunea „că a găsit
Polonia în lemn și a lăsat-o în piatră”.
De asemenea, este menționată și Hed-
viga de Anjou, fiica lui Ludovic cel Mare,
Literatura şi arta
Fragment de roman
sufletul în suferinţă, paralizându-ţi corpul şi
încătuşându-ţi mintea. Eliberează-ţi raţiunea
din teascurile nefericirii şi nu uita că eşti fi-
inţa pe care Creatorul a înzestrat-o cu puteri
miraculoase. Mai ai şi cele patru daruri pe
care ţi le-au dat zeii în Sala Marilor Taine ale
Universului. Nu uita de ele! Adio, comoara
mea! Adiiiooo!
Vocea zeului Nefertum se stinse încet
în depărtare şi o linişte de gheaţă, o linişte
înţepenită în suferinţă se lăsă ca un blestem
peste palatul regal.
– Nefertum! strigă disperată regina, sfre-
delind înfrigurată cu privirea cerul. Nefer-
tum, nu mă părăsi!
Poarta dintre cele două universuri însă se
închisese şi tânărul zeu născut din floarea sa-
cră de lotus nu-i auzi chemarea. Oftând din
greu, regina Selia se îndepărtă de geam şi,
aşezându-se pe pat, şopti:
– Te rog să mă ajuţi să scap din ghearele
durerii. Te rog să-mi spui ce trebuie să fac.
Cu mintea adâncită în gânduri zbuciu-
mate, rămase neclintită mai multe ore în şir.
Spre dimineaţă însă oboseala o doborî. Fără
să-şi scoată hainele, se întinse pe pat şi ador-
mi. I se arătă în vis floarea sacră de lotus,
care, odată cu primele raze ale soarelui, îl
aduse din adâncuri pe tânărul zeu. Învăluit
în scânteieri albastre, Nefertum venea spre
ea cu mâinile întinse înainte şi ochii strălu-
cind ca două stele.
– Abandonează în uitare suferinţa şi cau-
tă-l în Cetatea Soarelui pe dragonul celestu.
Să nu uiţi de cele patru daruri, îi spuse, mân-
gâind-o cu privirea.
– Dragonul celestu? murmură prin somn
regina. Unde să-l găsesc pe acest misterios
dragon? Şi cum să dau de Cetatea Soarelui?
– Tu ai puterea să găseşti ceea ce cauţi şi
să salvezi fiinţa pe care o iubeşti, răspunse
zeul cu-n zâmbet dureros de trist pe buze,
în timp ce chipul lui se destrăma în noapte.
Apoi totul în jur se transformă în întu-
neric, un întuneric dens şi rece, care o îm-
presura ca o perdea de fum înecăcios. Cu-
prinsă de spaimă, rătăcea în obscuritatea
înfricoşătoare, căutând cu disperare un licăr
de lumină care să-i arate calea spre liman.
Când deznădejdea era cât pe ce s-o doboare,
văzu dintr-odată, pâlpâind slab în întuneric,
o luminiţă albastră. Îşi adună ultimele puteri
şi fugi spre luminiţă, şoptind fără încetare:
– Voi reuşi, disperarea nu mă poate în-
vinge. Iubirea este mai puternică decât
moartea şi eu voi reuşi să găsesc în bezna
deznădejdii ceea ce caut. Trebuie doar să mă
smulg din teascurile durerii.
Când Selia se trezi din somn, soarele se
ridicase sus pe cerul de un albastru dens şi
cristalin. Niciun nouraş nu se vedea albind
la orizont. Un vântişor lin răscolea frunzele
copacilor din grădina ce îmbrăţişa din două
declarată rege al Poloniei.
În manuscrisul eminescian se fac referiri
și la cronicari români și polonezi: Grigore
Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Kro-
mer, Strzjkowski, Piasecki, Tadeusz Czacki.
Se oferă date despre comerțul româno-
polon în Evul Mediu și este relatată vizita
lui Hasdeu la Cracovia.
Un subcapitol este dedicat similitudini-
lor și paralelelor dintre Eminescu și Chopin,
având ca punct de plecare studiul realizat
pe această temă de prof. univ. dr. Carmen
Manea, fostul șef al Catedrei de pian gene-
ral a Universității Naționale de Muzică din
București, precum și aprecierile făcute de
Cella Delavrancea.
Printre asemănările dintre Eminescu și
Chopin sunt menționate: genialitatea ce-
lor două personalități, lirismul, aplecarea
spre mitologia națională, spiritul eliberat
de orice constrângeri, detașarea de lumea
comună, aspirația spre libertate și pleni-
tudine etc.
Creația lui Mihai Eminescu i-a preocu-
pat și pe graficienii polonezi: Leonard Sal-
men, Witold Rola Pierkarski.
părţi palatul şi un foşnet dulce acompania
trilurile fermecătoare ale păsărilor. Fluturaşi
multicolori şi insecte luminescente zburau
deasupra covorului de flori, înfruptându-se
din nectarul dulce. Miresme minunate plu-
teau pe aripile liniştii, parfumând aerul ce
învăluia grădina şi palatul. Deşi părea că
totul în jur se bucură de viaţă, linişte şi soa-
re, un nor de grea tristeţe, ca un ecou al su-
ferinţei, plutea deasupra palatului scufundat
în tăcere. Regina Selia deschise larg ochii şi
oftă din greu. Apoi se ridică în capul oaselor
şi roti privirea rătăcită în jur, de parcă nu în-
ţelegea unde se află.
Şezând nemişcată pe marginea patului,
regina Hestia nu-şi lua ochii de la fiica sa.
Într-un sfârşit, Selia-şi opri privirea pe chi-
pul plin de îngrijorare al mamei sale.
– Mamă, murmură cu voce stinsă.
– Aici sunt, scumpa mea, se grăbi să-i
răspundă regina Hestia.
Selia se aşeză alături de regina elfilor şi,
apucând-o strâns de mână, i se uită adânc,
răscolitor în ochi şi zise:
– Trebuie să plec pe Tărâmul Umbrelor
Nefericite, să-l smulg din ghearele uitării pe
soţul meu.
Îngrozită de cele auzite, regina Hestia se
făcu albă la faţă. Rămase un timp cu gura
întredeschisă de uimire, apoi şopti cuprinsă
de îngrijorare:
– Fetiţa mea cea dragă, te rog să înţelegi
că cei care ajung în lumea spiritelor neferici-
te nu pot să se întoarcă pe pământ. Vor rătăci
o veşnicie în suferinţă, căutând fără să ştie
pe cine trebuie să caute. Deşi Creatorul ţi-a
dat puteri miraculoase, nu cred că poţi pă-
trunde pe tărâmul spiritelor. Şi apoi, chiar
Leonard Salmen timp de 30 de ani a fost
interesat de poezia eminesciană, care i-a
inspirat un număr impresionant de creații
grafice: 95 de planșe și 639 de imagini, ma-
joritatea imprimate pe cărți poștale.
Witold Rola Pierkarski, originar din
Cracovia, stabilit în România, s-a remarcat,
în special, prin ilustrațiile inspirate de poe-
zia „Floare albastră.”
De asemenea, sculptorul polonez Wla-
dimir Hegel, stabilit în România în 1888, a
realizat primul monument dedicat lui Emi-
nescu, amplasat în fața Ateneului Român.
Alte capitole ale cărții sunt dedicate
traducătorilor polonezi ai operei lui Mihai
Eminescu, dintre care spații mai ample li se
rezervă poeților Emil Zegadłowicz, Stanis-
law Ryszard Dobrowolski, Kazimiera Iłła-
kowiczówna.
Emil Zegadłowicz, poet și traducător,
a fost fascinat de personalitatea poetului
român, pe care l-a numit „cel mai strălucit
meteor”, și poezia lui „un fenomen al natu-
rii”, „un element, o eflorescență a firii”. La
moartea poetului a scris eseul „Nemuritor și
rece”. A realizat traduceri foarte reușite a 26
de poezii eminesciene, pe care le-a publicat
într-un florilegiu în anul 1933. Acesta are o
introducere scrisă de Nicolae Iorga și atașat
eseul biografic „În Nirvana”, semnat de I.L.
Caragiale.
În predoslovia cărții Emil Zegadłowicz
afirma: „Doresc ca această poezie, care cu
o aripă atinge viața și tot ceea ce se leagă
de ea, iar cu cealaltă frizează eternitatea,
doresc ca ea să devină la fel de apropiată,
așa cum mi-a fost și mie; fericirea de a mă
afla în interiorul ei a constituit pentru mine
cel mai frumos și mai nobil dialog din viața
mea.”
Antologia realizată de Emil Zegadłowi-
cz s-a bucurat de aprecierea contemporani-
lor, atât polonezi, cât și români. Din partea
României autorul a primit distincția Me-
ritul Cultural și a fost invitat la cursurile
Universității Populare de Vară de la Vălenii
de Munte, unde l-a întâlnit pe Nicolae Ior-
dacă vei ajunge pe tărâmul suferinţei, soţul
tău nu-şi va aminti de tine şi s-ar putea să nu
mai reuşeşti să ieşi din lumea umbrelor.
Selia zâmbi enigmatic şi zise:
– I-am dat lui Ares o sclipire din scânteia
vieţii mele şi trebuie să mă grăbesc.
Zicând acestea, se ridică în picioare şi
porni, clătinându-se de slăbiciune, spre ie-
şire.
– Te rog, nu te grăbi să pleci, o imploră
cu voce îndurerată regina Hestia. Îngăduie
puţin. Trebuie să-ţi vorbesc.
Regina Selia suspină adânc şi, răsucin-
du-se pe călcâie, se apropie de pat şi se aşeză
alături.
– Vorbeşte-mi, zise cu voce stinsă, te
ascult.
Regina Hestia o strânse la piept şi o să-
rută pe frunte. Apoi îi spuse printre lacrimi:
– Dacă i-ai dat o sclipire din scânteia
vieţii tale regelui Ares, nu ai putere să în-
frunţi primejdiile care-ţi vor ieşi în cale şi te
vei prăpădi până a ajunge în lumea umbre-
lor. Ca să rezişti primejdiilor, trebuie să laşi
lumina să pătrundă în sufletul tău chinuit de
suferinţă, să-ţi limpezească gândurile şi să-
ţi dea vigoare.
Cu aceste vorbe, regina Hestia o apu-
că de mână şi o conduse în camera secre-
tă. Apropiindu-se de peretele din faţa uşii,
deschise un dulăpior din lemn de abanos
cu incrustări florale şi luă de pe un raft o
sticluţă din cristal, în care licărea în scân-
tei albastre un lichid incolor. Privi îndelung
sticluţa, apoi se apropie de Selia şi spuse:
– Când tatăl tău a părăsit această lume
şi a plecat spre Tărâmul Spiritelor Viguroa-
se, durerea mea a fost atât de mare, încât,
cu fiecare zi trăită, simţeam cum viaţa încet
mă părăseşte şi moartea nemiloasă îmi dă
târcoale. Răpusă de durere, îl imploram pe
Creator să-mi dea putere să rezist să te aduc
pe lume, apoi să mă trimită şi pe mine în lu-
mea spiritelor viguroase. Într-o bună dimi-
neaţă, când viaţa în mine abia de pâlpâia, o
vrăjitoare ceru să mă vadă, zicând c-o chea-
mă Dalia şi vine din pădurea fermecată de
la poalele Munţilor de Smarald. Un dregător
de la curte i-a spus că sunt pe patul morţii
şi nu pot să stau de vorbă cu ea. Dalia însă
a insistat, spunându-i că-mi aduce un leac
pentru durerea sufletului, şi slujitorul a ce-
dat insistenţelor. Cu pas neauzit, vrăjitoarea
s-a apropiat de mine, şi-a pus mâna caldă
pe fruntea-mi mai rece decât gheaţa şi a zis
aproape în şoaptă:
– Regină Hestia, din desişul pădurii fer-
mecate am auzit plânsul inimii tale şi am
venit să te ajut. Deşi durerea ţi-a încătuşat
voinţa şi sufletul tău geme, copleşit de nepu-
tinţă, ai datoria sfântă să înfrunţi necazul şi să
aduci pe lume noua protectoare. Fă un efort
şi bea o înghiţitură din apa izvorului uitării,
care-ţi va da puterea să stăpâneşti durerea şi
să-ţi eliberezi sufletul din teascurile morţii.
ga, de a cărui personalitate a fost impresio-
nat. De asemenea, a fost ales în conducerea
Asociației Culturale Româno-Polone.
Stanislaw Ryszard Dobrowolski în anii
ʼ60 a realizat un nou florilegiu, care conține
44 de poezii traduse de el însuși din poezia
eminesciană.
Kazimiera Iłłakowiczówna, poetă, în ca-
litate de diplomat și refugiat în România în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial,
a fost impresionată de valorile peisagistice
și culturale ale României, a realizat scrieri
cu o mare valoare culturală, sociologică,
folclorică despre țara noastră și a tradus din
poeziile lui Mihai Eminescu.
Papa Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyla),
de origine poloneză, a rostit în românește în
Piața Sfântul Petru din Roma poezia „Rugă”
de Mihai Eminescu și i-a pomenit numele în
timpul vizitei pe care a efectuat-o în Româ-
nia în zilele de 7-9 mai 1999.
De asemenea, au realizat traduceri
Włodzimierz Lewik, Danuta Bieńkowska
etc.
Nicolae Mareș realizează ample și com-
petente comentarii, la nivelul fondului, cât
și al formei, ale unui număr impresionant
de traduceri în limba poloneză ale autorilor
menționați, insistând asupra muzicalității
versurilor, unul din obiectivele care i-au
preocupat în mod deosebit pe traducători.
Printre poeziile analizate pot fi aminti-
te: „Împărat și proletar”, „Se bate miezul
nopții”, „Lasă-ți lumea”, „Ce te legeni”,
„Rugăciunea unui dac”, „Și dacă”, „De câte
ori, iubito...”, „Cugetările sărmanului Dio-
nis”, „Despărțire” etc.
Atenția autorului se îndreaptă și către
personalități românești care au contribuit
la mediatizarea culturii române în Polo-
nia și îndeosebi a poetului național, pre-
cum: Aron Cotruș, în calitate de ministru
plenipotențiar la Ambasada României în
Polonia, și Nicolae Iorga, al cărui prim
profesor de istorie a fost un polonez imi-
grant, care i-a inspirat dragostea și intere-
sul pentru poporul său.
7
Ridicai cu greu pleoapele împovăra-
te de suferinţă şi privii spre cea care-mi
vorbise. O lumină caldă, azurie izvora din
ochii ei adânci şi înţelepţi, iar vocea ei ca-
tifelată îmi alină un pic durerea. Vrăjitoa-
rea Dalia scoase din trăistuţă o sticluţă din
cristal care conţinea un lichid transparent
ce licărea în scântei albastre şi, ridicându-
mi încet capul, apropie sticluţa de buzele
mele.
– Hai, bea, te rog, puţină apă, regină pro-
tectoare. Fă un efort. Deşi imaginea soţului
tău o vei purta mereu în suflet, te vei simţi
eliberată de povara suferinţei, zise vrăjitoa-
rea, cu chipul luminat de un zâmbet cald,
mângâietor.
Sorbii cu greu din apa izvorului uitării.
Ca prin minune, durerea grea şi suferinţa
încet-încet se îndepărtau de mine, precum
se îndepărtează norii mânaţi de vijelie, şi eu
aveam senzaţia că mă scufund în oceanul li-
niştii depline. Mintea începu să mi se lumi-
neze şi sufletul să se elibereze din teascurile
deznădejdii, iar în memorie îmi rămânea, ca
o icoană vie, doar chipul zâmbitor şi cald al
celui pe care îl iubeam.
Spunând acestea, regina Hestia tăcu. Un
zâmbet visător i se întipări pe buzele între-
deschise, şi amintirea iluziilor pierdute şi a
fericirii spulberate îi umezi privirea.
– Bea şi tu o înghiţitură din apa izvorului
uitării, copila mea, zise, într-un târziu, şter-
gându-şi cu batista lacrimile. Te va ajuta să
înfrângi durerea şi drama pierderii fiinţei iu-
bite nu-ţi va chinui sufletul până la istovire.
Selia luă sticluţa din mâna reginei Hestia
şi vru să soarbă apa, însă regina o apucă de
mână şi spuse cu voce blândă:
– Nu te grăbi. După ce vei sorbi apa,
trebuie să dormi. Te vei deştepta din somn
mâine-dimineaţă cu capul limpede şi plină
de vigoare. Mâine-dimineaţă vei decide ce
trebuie să faci. Acum însă trebuie să stai la
masă. Să ştii că nu voi accepta niciun refuz.
Ţinându-se de mâini, regina Hestia şi Se-
lia au părăsit camera secretă şi s-au îndrep-
tat spre sufragerie. Masa era plină de bucate
şi cele două băură în tăcere câte o cană de
lapte cald şi îmbucară câteva plăcinte. Apoi
se îndreptară spre dormitor. După ce sorbi
din apa izvorului uitării, Selia se întinse pe
pat şi închise obosită ochii. Nu trecură nici
10 minute şi se scufundă într-un somn adânc
şi liniştit. I se arătă în vis cascada florilor
reginei şi lacul cu ape liniştite de la poale-
le Munţilor de Smarald, şi blânda vrăjitoare
Dalia care-i spunea:
– Regină protectoare a celor două tărâ-
muri, te aştept lângă cascada de la poalele
Munţilor de Smarald. Să porţi pe creştet cu-
nuna din flori ale luminii şi ale întunericului
în care străluceşte şi floarea reginei, pe care
cele cinci spirite, venite de pe Tărâmul Spi-
ritelor Candide, au binecuvântat-o, făcând-o
să strălucească.
Nicolae Iorga a semnat introducerea an-
tologiei realizate de Emil Zegadlowicz și a
ținut în Polonia trei conferințe, dintre care
una despre Mihai Eminescu.
Partea a II-a a cărții conține o antologie
alcătuită din 44 de poezii eminesciene tra-
duse în limba polonă și reproduse bilingv.
Partea a treia, după cum sugerează și nu-
mele, „Cronologie”, oferă o trecere în revis-
tă a principalelor date ale vieții și activității
lui Mihai Eminescu, precum și reflecții și
gânduri despre acesta aparținând scriito-
rilor români și universali: Tudor Arghezi,
George Bacovia, Alain Bosquet, Ioan Sla-
vici, George Bernard Shaw, Mircea Eliade,
Nichita Stănescu, Emil Cioran, Veronica
Micle, Silvia Pankhurst, Al. Vlahuță. De
asemenea, sunt menționate câteva aspecte
importante ale recunoașterii universalității
poetului nostru național: anul 1999 a fost
declarat de către UNESCO „Anul Emi-
nescu” și „Luceafărul” a intrat în Cartea re-
cordurilor ca fiind cel mai lung poem.
Autorul exprimă gânduri de recunoștință
pentru cei care s-au ocupat de opera lui Mi-
hai Eminescu în Polonia și de nemulțumire
față de autoritățile române, care din 1989
încoace nu au mai făcut nimic pentru
cunoașterea personalității poetului Mihai
Eminescu în această țară: „Dureros rămâ-
ne faptul că din 1989 până în prezent nimic
despre Eminescu nu s-a mai petrecut în Po-
lonia, în ciuda faptului că un institut așa-zis
cultural funcționează de peste un deceniu la
Varșovia”.
Cartea se remarcă prin unicitatea, rigoa-
rea și profunzimea cercetării, având la bază
o bună cunoaștere a limbii poloneze de că-
tre autorul ei, o documentare bogată și perti-
nentă, reliefând, totodată, pasiunea acestuia
atât pentru știință, cât și pentru artă, talentul
de traducător, de istoric și critic literar, pu-
terea de interpretare, spiritul comparatist,
respectul pentru valorile autentic românești
și integrarea lor în context universal.
Elena TRIFAN
 8 Literatura şi arta Nr. 27 (3852), 11 iulie 2019

LECTURĂ PENTRU COPII ȘI PĂRINȚI

BENEFICIILE UNIRII POLEMICĂ

Urcai în autobuzul de pe ruta Chişinău-
Mereni, îmi aranjai bagajele pe una din ban-
chete şi mă aşezai. Până la pornire mai erau
vreo zece minute. Pasagerii conversau pe
diverse teme.
În autobuz intră o doamnă cu ziare şi
strigă cu voce tare: „Свежие газеты! Кому
газеты?” (Ziare proaspete! Cine doreşte zi-
are?).
Privii la teancul de ziare de pe bra-
ţul doamnei şi observai titlurile lor:
„Комсомольская правда…” , „Маклер”,
„Аргументы и факты”, „Кроссворды”…
– „Literatura şi arta” aveţi? o întreb pe
doamna cu ziare.
– А что это такое? (Ce mai este şi asta?),
mă întreabă doamna, dându-mi de înţeles că
n-are de gând să vorbească cu mine în ro-
mână.
– Cum, n-aţi auzit de un asemenea ziar?
mă mir eu. Păi, la sfârşitul anilor ’90, revista
aceasta a trezit toată Republica Moldova (şi
nu numai). A ridicat populaţia la lupta de eli-
berare naţională!
Atâta mi-a trebuit. Pasagerii, în marea
lor majoritate femei, mi-au sărit în cap:
– Aţi distrus colhozurile şi lumea nu mai
are unde lucra şi de unde să primească regu-
lat „zarplata!” strigă o femeie durdulie.
– Aţi distrus satele! Ce mai vreţi să dis-
trugeţi?! o susţinu alta.
Încercam să aduc argumentele mele, dar
nu aveam rând la replică. Nu termina bine o
femeie, că alta îi lua vorba din gură. Şi turu-
iau ca morile de vânt, de parcă le introdusese
cineva într-o priză electrică.
Într-un sfârşit se mai ogoiră şi atunci îmi
luai curajul să le înfrunt. Începui să le enu-
măr avantajele democraţiei:
– Nu aţi obţinut libera circulaţie în ţările
Uniunii Europene? Nu aţi obţinut cetăţenie
română?...
Dar n-am mai putut continua, căci fe-
meile, cu spume la gură, îmi aduceau argu-
mentele lor care erau departe de realitate, de
istoria noastră cea adevărată.
– Cetăţenie română, sări de pe scaun o
femeie ai cărei ochi sclipeau de ură. Da cui
trebuie ea?!
– Doamnă, mă ridicai eu în picioare. Obţi-
nerea cetăţeniei nu-i altceva decât restabilirea
unui adevăr istoric – că toţi suntem români!
Suntem o naţiune! Şi cei din dreapta, şi cei
din stânga Prutului suntem de-un neam!
– Da de unde suntem români? îmi re-
proşă altă doamnă, sfredelindu-mă cu ochii
încrucişaţi.
– Vorbim aceeaşi limbă, avem aceleaşi
tradiţii, obiceiuri şi...
– Dar noi nu vorbim limba lor. Eu nu-i
înţeleg pe români!
– Nu-i înţelegeţi, pentru că vorbiţi o lim-
bă păsărească, un cuvânt românesc şi două-
trei ruseşti. Cred că copiii dumneavoastră
învaţă la şcoală şi vorbesc o limbă curată,
literară şi în viitorul apropiat vor deveni ce-
tăţeni ai României Mari şi vor duce un trai
decent!
– Doamne fereşte! Eu mai bine mor de-
cât să ajungă copilul meu român! Lasă să fie
sărac, dar să fie moldovean!
Situaţia devenea alarmantă, dar şi amu-
zantă.
– Ia lasă, fa, nu ştii că în România sala-
riile îs mari şi pensiile la fel, interveni o altă
doamnă. Dacă ne vom uni, vom trăi şi noi
mai bine.
– Nu-mi trebuie mie „zarplata” şi pensia
lor. Ce, noi nu suntem în stare să ne hrănim
singuri?
– Suntem în stare, da ia spune tu, condu-
cerea asta a noastră îşi îndeplineşte obligaţi-
ile? De la ei toate se trag. Mulţi dintre con-
ducători habar nu au cum se conduce un stat.
Iată, dacă Republica Moldova se va uni cu
România, atunci economia noastră va func-
ţiona altfel şi nivelul nostru de viaţă va fi mai
înalt. Da tu regreţi că au dispărut colhozu-
rile? Tu, ca şi mulţi alţii, nici cu bucata de
pământ pe care o ai nu prea faci mare treabă.
Aşa-i şi cu statul ista al nostru, dacă aista-i
stat. Dacă ne mai ţinem, apoi că ne trimit alte
state din cadrul Uniunii Europene donaţii şi
ajutoare şi toţi cei plecaţi în lume, pentru a-şi
întreţine familiile. Tu nu înţelegi, dacă ne
vom uni, vor dispărea multe ministere care
mai că nu fac nimic pentru noi şi-ţi închipui
ce sume se vor elibera?! Şi-apoi are dreptate
omuleanul, e important că ne vom păstra ca
neam, ca naţiune. Nu vezi câţi moldoveni nu
ştiu cine sunt şi-şi zic ruşi?
– Drept o vorbit bărbatul acesta, femei-
lor, auzii o voce din spatele meu.
Între timp în autobuz intră şoferul. El se
aşeză la volan şi autobuzul porni spre capi-
tala lumii – satul Mereni.
Anatol CARAMAN,
s. Mereni, Anenii Noi
Revelaţia fiorului tainic
Sunetul prelung anunţă sfârşitul orelor de studii şi Irinuţa se grăbi la postul ei de
observaţie – în dosul tulpinii plopului înalt, scrijelită migălos cu nume înghesuite şi
crestături de figurine ciudate. De multe zile fata îşi găseşte refugiu în locul acesta
tăinuit, captivată de jocul colegilor mari pe terenul de volei al liceului. Echipele
adversarilor, formate din elevi ai claselor a zecea şi a unsprezecea, îşi împart repede
poziţiile. La fluierul profesorului de educaţie fizică, arbitrul antrenamentelor, dispu-
ta începe de fiece dată fără tărăgănare...
Cu cât nesaţ admiră Irinuţa mişcările atleţilor năvalnici! Dar cea mai riguroasă
atenţie fata o acordă lui Kevin Costner, aşa îl numeşte ea în gând pe Spiridon, băiatul
dintr-a unsprezecea, care seamănă leit cu actorul american – aceeaşi înălţime, ace-
laşi corp atletic, aceiaşi ochi de cicoare cerească. Neliniştea curioasă se aciuase în
inima fetei mai demult, când ea descoperi în Spiridon interpretul distins astă-toamnă
cu premiul mare la festivalul de cântece şcolăreşti. Irinuţa, trestioară plăpândă, nu-şi
putea lua atunci ochii de la cântăreţul din scenă. Mai apoi fata află că Spiridon e şi
un bun jucător de volei. În zilele cu vreme bună, când băieţii se adună la antrena-
mente, ea devine spectatoarea nelipsită a meciurilor, ataşată de valma jocului cu
toată ardoarea sa de suporter împătimit...
Iar în recreaţiile scurte dintre ore strălucirile ochişorilor blondei dintr-a şaptea
caută insistent printre elevi silueta actorului venerat. De cele mai multe ori ea îl
găseşte pe stăpânitorul visurilor sale retras lângă ultimul pervaz al culoarului lung.
Spiridon e un altfel de băiat. El se postează încremenit locului, meditând stăruitor
în decorul geamului umbrit de verdeaţa copacilor. Toată recreaţia băiatul rămâne
îngândurat, urmărind afară, în curtea şcolii, puzderia neastâmpărată de copii. În ase-
menea ipostaze profilul chipeş al bănuitului actor sileşte inima trestioarei să pâlpâie
exasperată. Irinuţa înmărmureşte pentru o clipă în preajma vedeniei sale şi o teamă
neînţeleasă îi împăienjeneşte ochii. S-ar apropia de el să apuce capăt de vorbă, dar
cătuşe invizibile, crescute la picioare, îi înţepenesc mişcările. Din starea de transă
o dezmeticeşte sunetul de intrare la ore, în timp ce adoratul inimii învăpăiate trece
grăbit pe lângă fată fără s-o observe.
Acasă Irinuţa se retrage în camera sa, derulând a câta oară (!) pelicula cu vede-

LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE, TEODOR POPOVICI!

tele Hollywoodului, Kevin Costner şi Samantha Mathis. Parcă îl vede în rol pe Spi-
FILE DIN NELINIȘTEA MEA ridon alături de ea, blonda cu ochi de peruzea, în animaţiile filmului cu eroii dragi.
Fata închide pleoapele, imaginându-şi o plimbare de vis în amurgul parcului la braţ

În largul tău…
– Mamă, toată viața ai mâncat pe
colțul plitei. Măcar acum stai la masă
în largul tău!
O aud frăsuindu-se într-un mi-
crobuz interurban pe o bătrânică. Și
mă fac atentă. Aceasta reproducea
vorbele fiicei sale care o vizitase de
curând și a surprins-o luându-și masa
pe colțul plitei. Cea care o asculta, de o vârstă cu ea, nu
spunea nimic despre sine, probabil, neavând ce spune.
O asculta aprobând-o din cap.
Acest îndemn al unei necunoscute m-a dus cu gân-
dul la vârstele largului nostru. Al libertății noastre uma-
Vin cu cele mai sincere felicitări și urări de sănătate din partea tuturor celor
care vă apreciază truda sau osteneala în numele adevărului.
Dragă Teodor Popovici, când coșul vieții e plin cu lauri, când visurile au
cu Kevin Costner al ei. Răvăşită de fiorul tainic, trestioara se vrea eliberată din sim-
ţirile-i dulci, dar pălălaia dorului o învăluie şi mai tare. Şi aşa adormi în distribuţia
Samanthei Mathis.
Mai alaltăieri, după ore, antrenorul anunţa discipolii că e ultimul lor antrenament
devenit realitate, iar cărarea vieții a ajuns în belșugul toamnei frumoase, înainte de vacanţa mare... Jocul porni cu înverşunarea firească de altădată. Irinuţa se
vin cu florile recunoștinței de acasă, din grădina Mihăilenilor, să vă spun postă, ca întotdeauna, în spaţiul ascuns sub freamătul plopului, sorbită total de ma-
mulțumesc pentru tot ce faceți întru prosperarea vetrei noastre dragi și nierele idolului său. Câtă graţie revarsă mişcările-i mlădioase, calculate, îndeosebi
scumpe, pentru grija purtată generațiilor viitoare de mihăilenieni și să vă când el salvează pasele dificile! Dar... într-o clipită se întâmplă ceva neprevăzut. La
urez La mulți ani! recuperarea unei mingi „grele”, Spiridon se prăbuşi ca un ghemotoc pe terenul rigid
Vă dorim ca sănătatea și bucuria să vă însoțească mereu pe parcursul şi corpul jucătorului se chirci de durere. Colegii se repeziră buluc în jurul lui, ajutân-
du-l să se ridice, după care ghinionistul ieşi şchiopătând dincolo de cadrul demarcat.
întregii vieți. Să aveți un suflet plin de liniște, iar omul din oglindă să vă Băiatul se aşeză pe scaun lângă jucătorii de rezervă, dispersând din abundenţă spu-
zâmbească cât mai des. ma unui spray pe rana piciorului vătămat. Irinuţa izbucni într-un plânset tresărit şi o
Primiți petala vârstei ca pe o binecuvântare. suferinţă iluzorie, resimţită până în adâncul trupului, îi crispă faţa.
Cu prețuire și respect, Învăluită de starea de căinare, fata alergă iute ca o helge în faţa starului ei neferi-
Angela MÂNDÂCANU cit. Copila îi întinse băiatului batista sa curată, iar el se stropşi de colo:
– Fugi de aici, puştoaico! Nu încurca lumea!...
În clipa aceea fiorul neprihănit al fetei se prăbuşi într-un întuneric tulburat. Şi tot

ne. La vârstele care vin și pleacă și nu știm să le prețuim
la vremea lor.
Copilăria și adolescența. Tinerețea și bătrânețea.
Copilăria și adolescența își visează libertatea, non-
conformismul, nestrâmtorarea și nesupunerea. Se su-
focă de restricțiile impuse de cei mai în vârstă. Copi-
ii fiind, nu știm că anume atunci trăim cea mai liberă
vârstă. Pentru că anume atunci suntem liberi de păcat.
Numai atunci suntem la fel de curați ca și îngerii. Dar,
visăm să creștem cât mai repede mari să scăpăm de ci-
căleala părinților. De interdicțiile lor. Vrem să fim liberi
a face orice.
Tinerețea, de regulă, se înhamă imediat la strâmto-
rare de bunăvoie. Întemeind o familie, apar noi rigori și
restricții. Încât uităm de libertatea spre care visam. În-
cepem a ceda din ea spre a le face pe plac celor din jur.
Libertatea se lasă strâmtorată de bunăvoie. Înghesuită.
Tinerețea își jertfește timpul. Jertfește somnul. Jertfește
liniștea. Se jertfește pe sine pe altarul noii familii.
Și uite că abia atunci când ajungem la vârsta bătrâ-
nei (care toată viața a mâncat pe colțul plitei, neavând
un loc la masă), abia atunci descoperim că am obținut
RECUNOȘTINȚĂ
atunci, ca la comandă, din înălţimile cereşti porni să cearnă o ploaie apocaliptică –
nu se vedea nici în cer, nici în pământ. Natura-mamă se încrâncenă, spintecând cu
săgeţi de foc alaiul sălbăticiunii, iar în mirajul ochilor de smarald lumea de cristal
În viața de zi cu zi, când avem de confruntat atâtea probleme, de rezolvat atât de multe sarcini „importante“, după părerea se prefăcu în cioburi. Înfiorată până la spaimă, copila se îndepărtă în neştire, lovită
noastră, timp de a gândi la sănătate nu mai avem. Și doar atunci, când avem de trecut peste o cumpănă, o problemă gravă ca de trăsnet!
de sănătate, ne amintim de ea și rugăm bunul Dumnezeu să o depășim. Zilele acestea și familia mea a avut de trecut această „Da, puştoaică! Dar am să cresc! Să vezi!...”.
Irinuţa suspina amarnic, alergând ca pe margine de abis în neliniştile sale, prin
vamă a vieții și doar atunci înțelegem că SĂNĂTATEA este cea mai mare avuție a fiecăruia! Pe această cale vreau să mulțumesc
care degetele lungi ale ploii îi dibuiau fragmentele de păreri de rău. Ea fugea alerta-
colegilor mei, sare au format o echipă capabilă să înfrunte această durere și să întoarcă zâmbetul de pe fața suferindei. Aș vrea tă pe lângă privirile deşirate ale vitrinelor marelui oraş, mirate de pustnica rătăcită
să menționez pe învingătorii în această luptă cu boala: prof. Gheorghe Rojnoveanu, conf. Ion Gagauz, medicul-asistent printre meandrele clipocinde ale caldarâmului scăldat în lacrimile cerului...
Alexandru Ursu – echipa chirurgicală, șeful secției ATI- Sergiu Cobâlețchi, șef al Catedrei de terapie intensivă și anestezio-
logie prof. Sergiu Șandru, prof. Adrian Belâi, o mulțumire aparte conf. Diana Boleac, cea care a asigurat anestezia în timpul Andrei MOROŞANU
intervenției, asistentele medicale, infermierele secției ATI fără de care ar fi fost imposibilă victoria asupra bolii! Nu în ulti-
mul rând mulțumesc șefului Secției Chirurgie Nr.2 Sergiu Zaharia, medicului curant Vadim Gheorghiță, IMU, unde am fost
găzduiți pe această perioadă. Mulțumim academicianului Gheorghe Ghidirim, care ne-a fost alături în aceste clipe grele. Se
spune, că dacă fiecărui medic i s-ar da câte o zi pentru fiecare pacient salvat aceștia ar fi nemuritori! Pentru această nemurire
formată din viețile salvate, întreaga familie se închină cu pioșenie. Multă sănătate, multe izbânzi, multă fericire Dumneavoas-
tră și fiecărei familii în parte, tuturor celor apropiați, să vă ocrotească bunul Dumnezeu!
Cu profund respect și alese sentimente Romeo ȘCERBINA, medic
REFLECŢII ÎN CULORI GALERIA ARTELOR FRUMOASE

libertatea râvnită odinioară. Adevărata libertate. Centrul Academic Internațional „Emi- culori vii, „originale și autentice. Natura de pe malul Nistrului,
Dar mare e paradoxul! Nu mai știm ce să facem cu nescu” găzduiește în aceste zile de vară o locurile de baștină ale autorului parcă te îmbie s-o privești,
ea. Cu libertatea. E atât de mare, încât te sperie. importantă expoziție de pictură, al cărei chiar s-o atingi.
Acum cel mai greu e să te obișnuiești cu largul protagonist este cunoscutul plastician și Pictorul are un rafinat spirit de observație și un ochi ascuțit,
tău! Îl simți nu ca pe o libertate, ci ca pe o pustietate. profesor în domeniul artelor, maestrul astfel imaginația sa artistică profundă surprinde momente ine- Mihai Mireanu. Cina cea de Taină. Jaful secolului
E prea mult loc liber la masă. Prea goală casa. Prea Mihai Șerbu. Instituția noastră vernisează dite, virgine ale plaiurilor înconjurătoare, frumusețea și atrac-

singure jucăriile copiilor. Parcă le simți jucându-se
singure în tăcere. Singur scrânciobul se leagănă sub
nuc la adierea vântului. Prea largă curtea. Și drumul
până la fântână. Pustie mahalaua. Pustiu satul... Câtă
libertate sperietoare!
Din obișnuință, revenim la colțul plitei și trăim
acolo amintirile din tinetețe. Purtăm hainele copiilor
noștri mari, rămase acasă. Parcă ne încălzesc mai tare!
Mâncăm bucatele preferate de ei. Dar nu mai au gustul
de atunci…
– Pe atunci făceam un castron de borș de zece
litri și se mânca într-o zi. Azi fac un litru de borș și îmi
ajunge pe câteva zile, zice bătrânica din microbuz, in-
voluntar, trădându-și durerea ce mocnește în suflet.
Azi ne ajunge puținul cel mai puțin. Chiar și pensia
noastră – cea mai mică din Europa, uneori de numai
25–50 de euro! – ne ajunge.
Ne lipsește jertfirea de sine. Strâmtorarea de altăda-
tă. Am da orice ca să revenim la ceea ce a fost odinioa-
ră. Vrem să continuăm a fi de folos cuiva. Să ne jertfim.
Faptul că nimeni nu mai are nevoie de noi ne sugrumă.
Iată de ce râvnim colțul plitei! Strâmtorarea. Nu
ne mai trebuie largul nostru. Ne pare prea larg. Su-
focant de larg.
Azi, la vârsta senectuții, a te simți în largul tău e ca
și cum ai pluti de unul singur pe mare. Nu te temi că
te vei afunda, ai experiența vieții. Te gândești doar că
litoralul nu se vede și că te-ai plictisit să înoți atâta timp,
în largul tău, nestingherit chiar de nimeni!
Lidia CODREANCA
H O T E L „Z A R E A”
în prima jumătate a anului 2019 cea de a tivitatea lor în toate cele patru anotimpuri. Oferim camere tip Standard,
treia expoziție de pictură, cele două an- Aceste și multe alte nuanțe au fost reținute și comentate cu
terioare aparținând apreciaților colegi de inspirație și convingător de Ion Jabinschi, profesor la Catedra
Superior, De luxe,
breaslă Iurie Brașoveanu și Ion Jabinschi. de Arte Frumoase a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plas- la dispoziţia oaspeţilor Apartament
Apropo, Mihai Șerbu, născut pe malurile Nistrului, este ca-
dru didactic la Școala de Arte din Criuleni, unde descoperă și
tice „G. Musicescu”, maestrul Sergiu Fusu, doamna Natalia
Dumitrașco, directoarea Școlii de Arte din Criuleni, sora pro-
capitalei
instruiește viitorii artiști plastici ai picturii de șevalet. tagonistului, dânsa aducându-le la cunoștință vizitatorilor că CAZARE DE VIS!
La deschiderea celei de a treia expoziții a fost prezentă fratelui său Mihai, de mic copil i-a plăcut să deseneze, apoi a
multă lume bună pasionată de miracolul și mesajul culorilor, urmat cu succes Școala de Pictură „Ilia Repin” din Dubăsari. Vă aşteptăm
iar titlul acestui comentariu se potrivește perfect cu mesajul pe Emoționantă a fost și luarea de cuvânt a fostei sale eleve cu plăcere
care ni-l transmit cele 30 de pânze. Tatiana Jabinschi , care i-a adus cuvinte calde de recunoștință la orice oră!
În luarea inspirată de cuvânt, inaugural, doamna Elena profesorului Mihai Șerbu. Adresa: str. Anton Pann, nr. 4,
Dabija, directoarea Centrului Academic Internațional „Emi- Iar aceste trei expoziții și cele ce vor urma cu regularita-
Chişinău, Republica Moldova
nescu” (CAIE), a felicitat audiența cu prilejul noului act cul- te în Sala „Galeria de Arte Eminescu” a Centrului Academic
tural-artistic și estetic, menționând că: „Tablourile artistului Internațional „Eminescu”, au devenit și vor fi și în continua-
tel. 022/ 22 76 25, 22 06 58,
plastic Mihai Șerbu reflectă frumusețea meleagului nostru prin re un izvor de lumină și inspirație pentru numeroșii vizitatori fax 022/ 85 83 03
care ne trec pragul. În special ne bucu- e-mail: receptie@hotelzarea.com;
răm de atenția copiilor și tinerilor care director@hotelzarea.com
vin zilnic la CAIE, rămânând încântați
de simfonia coloristică, de atmosfera CONFORT MAXIM
caldă, deschisă, prietenoasă pe care o LA PREŢURI MINIME
simt.
Pe această cale îi mulțumim frumos
și maestrului Mihai Șerbu, care prin DODONIADA
muncă, prin talentul său deosebit ră-
mâne a fi un cavaler al Artelor Plastice,
confirmând numele și profilul instituției Puterea obișnuinței
noastre.
– De ce Dodon, atunci când vine la serviciu, se oprește ba lângă
Mihai MORĂRAȘ, mesteacănul lui Bodiul, ba la copacul sădit de Brejnev?
Centrul Academic Internațional – Puterea obișnuinței. Timp de mai mulți ani, până nu demult, și-a
„Eminescu” plimbat pe aici cățelul.

Adresa
redacţiei:
Telefoane: Redactor-şef: Nicolae DABIJA
Secretar general de redacţie: Raisa CIOBANU
„Literatura Redactor-şef: 022.23.82.l7, 022.2l.02.l2.
şi arta” „Această publicaţie a fost tipărită cu sprijinul Secretar general de redacţie: 022.2l.02.l2.
Publicistică şi informaţie: Andrei MOROŞANU, Elena TAMAZLÂCARU,
str. Sfatul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni”: Secţia literatură, stilizator, fotoreporter:
022.23.82.l6. Aleutina SARAGIU; Literatură: Nina JOSU; Arte: Doina DOBZEU; Cultură:
Ţării nr.2, www.mprp.gov.ro. „Conţinutul acestei publicaţii Iulius POPA; Stilizator: Valentin GUŢU; Machetare şi design: Andrei
nu reprezintă poziţia oficială a Ministerului pen- Publicistica: 022.23.85.46
2009, or. e-mail: literaturasiarta1954@gmail.com DORGAN; Ilustrator: Leonid POPESCU; Contabil: Ludmila LARE; Corector:
tru Românii de Pretutindeni”.
Chişinău http://www.literaturasiarta.md/ Ana SURDU; Fotoreporter: Victor LAVRIC.

Tipografia „Universul”