Sunteți pe pagina 1din 1

Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat raportul pentru proiectul de lege privind amnistia

în legătură cu aniversarea a 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Ca


rezultat, 1723 de deținuți cad sub incidența amnistiei, 67 dintre care vor fi pasibili eliberării
imediate, iar la 1650 de condamnați ar putea fi aplicată eliberarea condiționată înainte de termen
sau după reducerea termenului.

Autorii proiectului menționează că actul de amnistie nu va putea fi aplicat față de persoanele care
au săvârșit infracțiuni deosebit sau excepțional de grave, precum si infracțiuni de corupție și
conexe corupției.

La fel vor fi absolvite de executarea pedepsei femeile care până la intrarea în vigoare a legii au
fost condamnate la pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la șapte ani inclusiv, au copii în
vârstă de până la 12 ani și nu au fost decăzute din drepturile părintești. La fel, vor fi absolvite de
pedeapsă și femeile care au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la 9
ani inclusiv, au trei și mai mulți copii în vârstă de până la 12 ani și nu au fost decăzute din
drepturile părintești. O altă categorie sunt persoanele condamnate la închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii din imprudență, dacă fapta nu a cauzat decesul victimei.
Totuși, luând în considerare faptul că din categoria respectivă de persoane unii au executat deja
termene mari de detenție, potrivit proiectului de lege, se propune ca pedeapsa penală aplicată
acestora să fie redusă parțial, cu anumite excepții, stabilite în proiect.

Potrivit documentului, va fi creată o Comisie specială, care va analiza dosarele de amnistie. În


acest sens, Administrația Națională a Penitenciarelor va prezenta Comisiei lista condamnaților
care cad sub incidența acestei legi. Ulterior, vor fi inițiate demersurile către instanțele de judecată
competente privind aplicarea unei soluții, cum ar fi absolvirea sau reducerea pedepsei
condamnatului.

La eliberarea din locul de detenție, persoanele vor primi o indemnizație unică în valoare de 75 la
sută din salariul mediu pe economie, care, în acest an, este de 7953 lei. Astfel, implementarea
acestui proiect de lege prevede cheltuieli în sumă de 9 514 612 lei.

„Prin proiectul de lege se urmărește reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate,


prin prevenirea și repararea prejudiciului suportat din cauza condițiilor rele de detenție, dar și o
măsură de depopulare a instituțiilor de detenție, precum și descărcarea organelor Procuraturii și
instanțelor de judecată de cauze penale, care trebuie examinate sau soluționate”, a declarat unul
dintre autorii proiectului, vicepreședinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca.”

S-ar putea să vă placă și