Sunteți pe pagina 1din 13

Anexa 4 DIN HG 599/ 2018

Biroul Resurse Umane


E: adriana.giorza@adpsm.ro
T: 0261.713.454

APROBAT,
Director general,
Cj. Bozai Vodă Cristian
REGISTRUL RISCURILOR POTENTIALE DE CORUPȚIE LA NIVELUL
SERVICIULUI PUBLIC ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC SATU MARE

Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
1.Recrutarea/ Întocmirea criteriilor și a Lipsa precizărilor 2 3 6 Verificarea, consultarea Permanent/la
încadrarea condițiilor de participare la explicite referitoare nivel permanentă a legislației de Consilierul de data inițierii
personalului concursurile de încadrare, astfel la condițiile de mediu specialitate. etică ; acțiunii de
încât să existe posibilitatea participare Implementarea PS privind Conducătorul
contractual recrutare;
favorizării anumitor candidați. examen/concurs. funcțiile sensibile, entității și șeful
Exercitarea de conflictul de structurii resurse
atribuții excesive, interese/incompatibilitățiS umane;
cu încălcarea emnalarea Comisia de
cadrului legal. neregularităților/ monitorizare în

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

1
Anexa 4 DIN HG 599/ 2018
Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
Necunoașterea avertizarea în interes procesul de
legislației specifice public/ protecția elaborare a
și a procedurii avertizorilor de integritate procedurilor
operaționale. la nivelul ADP. Activitate documentate;
Neîndeplinirea procedurată/actualizată/
funcțiilor de control, implementată;
supraveghere, Exercitarea permanentă a
evaluare și funcțiilor de monitorizare/
consiliere, supraveghere și control.
autoevaluare; Realizarea de controale
Conduită etică periodice.
necorespunzătoare; Desfăşurarea de activităţi
de consiliere etică cu
privire la corupţie.

Posibilitatea coruperii unui Conduită etică 2 3 6 Consiliere etică; Consilierul de Permanent/la


membru din Comisia de concurs/ necorespunzătoare/; nivel Activitate procedurată și etică; data inițierii
soluționare a contestațiilor; Neexercitarea de medi implementată; Șef resurse umane acțiunii de
către consilierul de Utilizarea funcției de și conducătorul
u recrutare/
etică a activităților de avertizor de integritate; entității;
consiliere/informare Constituirea comisiilor Persoana Promovare
în domeniu; din personal integru; desemnată cu personal;
Neîndeplinirea gestionarea
funcțiilor de avertizărilor de
prevenire/ integritate;
monitorizare/
control;

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

2
Anexa 4 DIN HG 599/ 2018
Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
Activitate
neprocedurală/neapli
cată;
Divulgarea subiectelor, grilelor de Conduită etică 2 3 6 Consiliere etică; Consilierul de Permanent/la
corectare sau a conținutului necorespunzătoare/; nivel Activitate procedurată și etică; data inițierii
oricăror alte documente/ Neexercitarea de medi implementată; Șef resurse umane acțiunii de
instrumente utilizate cu ocazia către consilierul de Utilizarea funcției de și conducătorul
u recrutare/
concursurilor. etică a activităților de avertizor de integritate; entității;
consiliere/informare Constituirea comisiilor Persoana Promovare
în domeniu; din personal integru; desemnată cu personal;
Neîndeplinirea gestionarea
funcțiilor de avertizărilor de
prevenire/ integritate;
monitorizare/ Președintele
control; comisiei;
Activitate
neprocedurală/
neaplicată;
Utilizarea Declarației
de integritate de către
membrii comisiilor;

2.Acordarea Stabilirea cu intenție a unei valori Lipsa/ insuficienta 2 3 6 Monitorizarea lunara Personalul de Permanent
drepturilor mărite a drepturilor salariale ale mecanismelor de nivel privind acordarea specialitate
salariale angajaților, exercitarea de atribuții control medi drepturilor salariale Comisia SCIM si
excesive, cu încălcarea cadrului Lacune legislative, u Consultarea periodica a SNA
legal; norme neclare, legislației Consilierul de etica

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

3
Anexa 4 DIN HG 599/ 2018
Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
imprevizibile; Exercitarea permanenta a Comisia de
Neaplicarea funcțiilor de supraveghere disciplina
principiului separării și control și separarea Directorul ADP
funcției de elaborare funcției de elaborare de CFPP
de cea de verificare cea de verificare și
și aprobare; aprobare;

3.Gestionare Permiterea de către persoana Neasigurarea 2 3 6 Verificare, consultarea Personalul de


a dosarelor responsabila cu gestionarea securității dosarelor nivel permanenta a legislației specialitate
de personal; dosarelor, a accesului unor Lipsa/ insuficienta medi de specialitate Comisia SCIM si
persoane neautorizate, la datele mecanismelor de u Actualizarea si verificarea SNA
personale ale salariaților, in supraveghere si respectării PO Consilierul de etica
vederea obținerii unor foloase control Instruirea personalului cu Comisia de
Necunoașterea privire la protecția datelor disciplina
legislației specifice si cu caracter personal Directorul ADP
a procedurii Stabilirea competentelor
operaționale si responsabilităților
asociate postului astfel
încât ele sa reflecte
elementele avute in
vedere la realizarea
obiectivelor generale si
specificate ale ADP
4. În Refuzul de a înregistra cererea Conduită etică 2 3 6 Consiliere etică; Consilierul de Permanent/cu

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

4
Anexa 4 DIN HG 599/ 2018
Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
domeniul fără temei legal, chiar dacă este necorespunzătoare, nivel Aplicarea PO aprobate; etică; celeritate la data
înregistrării de competența instituției/omiterea Lipsa procedurilor medi Exercitarea funcției de Salariatul care modificării
în cu intenție a înregistrării cererii documentate, u monitorizare/control raspunde de condițiilor/
Neexercitarea inclusiv de sancționare; relatiile cu
management pentru a amâna finalizarea cerințelor
funcției de Utilizarea funcției de publicul;
ul de acesteia; prevenire/monitoriza avertizor de integritate; Managementul inițiale;
documente a re/verificare de către entității/Comisia de
petițiilor; șeful monitorizare;
structurii/ierarhic;
Presiuni din partea
managementului
entității;

5.Activitatea Omiterea/cu intenție/peste termen Conduită etică 2 3 6 Consiliere etică; Consilierul de Permanent/cu
de a furnizării unor informații necorespunzătoare, nivel Aplicarea PO aprobate; etică; celeritate la data
comunicare (informații lacunare) la Lipsa procedurilor medi Exercitarea funcției de Salariatul care modificării
documentate, monitorizare/control raspunde de
solicitarea/presiunea unor factori u condițiilor/
Neexercitarea inclusiv de sancționare; relatiile cu
interni; funcției de Utilizarea funcției de publicul; cerințelor
prevenire/monitoriza avertizor de integritate; Managementul inițiale;
re/verificare de către entității/Comisia de
șeful monitorizare;
structurii/ierarhic;
Presiuni din partea
managementului
entității;

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

5
Anexa 4 DIN HG 599/ 2018
Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
Furnizarea de Conduită etică 2 3 6- Consiliere etică; Consilierul de
informații/documentații exceptate necorespunzătoare; Nivel Proceduri documentate, etică; Permanent/
de la liberul acces la informațiile Neexercitarea medi actualizate; Salariatul care actualizare fișă
funcției de prevenire, Utilizarea acțiunilor de raspunde de post/proceduri
publice unor terțe persoane în u
monitorizare, monitorizare, control și relatiile cu operaționale/sist
schimbul unor foloase necuvenite control; separarea funcției de publicul; em;
– raportat la nivelul de acces la Lipsa unei ierarhii/tip elaborare de cea de
baza de date a managementului de acces la verificare și aprobare; Comisia de
documente; informații/documente Stabilire nivel de monitorizare;
/resurse competență/acces în fișele
materiale/financiare; de post;
Lipsa unui sistem Sistem informatic aplicat
informatic care să cerinței;
evidențieze toate
accesările/sursele;
6.În Nerespectarea cadrului legal Legislație lacunară, 2 3 6- Consiliere etică; Consilierul de
domeniul (plafon/valori tip achiziție contradictorie, Nivel Proceduri documentate, etică;
desfășurării publică) în vederea uzitării în mod stufoasă; medi actualizate; Șef structură/ Permanent/ pe
procedurilor Conduită etică Utilizarea acțiunilor de Comisia de circuitul
intenționat a procedurii de u
de achiziție necorespunzătoare; monitorizare, control și monitorizare; elaborării
publică de achiziție directă – clientelă afiliată Presiuni din partea separarea funcției de Director general documentației;
lucrări/ politic/agreată de management; conducerii instituției; elaborare de cea de
servicii/ Lipsa procedurilor verificare și aprobare;
produse; documentate/ Utilizarea funcției de
actualizate; avertizor de integritate;
Neexercitarea
funcției de prevenire,

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

6
Anexa 4 DIN HG 599/ 2018
Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
monitorizare,
control;

Elaborarea/asumarea/stabilirea de Lacune legislative, 2 3 6- Consiliere etică; Șef structură, La data


către entitate a unor cerințe care norme neclare; nivel Formare profesională; Consilierul de elaborării
să favorizeze un potențial Neexercitarea medi Activități procedurate la etică; documentației;
funcției de prevenire/ nivelul structurilor; Director general
prestator/operator agreat de u
monitorizare și Utilizarea acțiunii/funcției
entitate; control ierarhic; de avertizor de integritate;
Presiuni exercitate de Utilizarea funcției de
conducerea entității; refuz (semnare/
Conduită etică asumare) proiect de act
necorespunzătoare; administrativ/
PAAP neconform/ înscris;
neelaborat – cu Lansarea procedurilor
intenție în vederea potrivit PAAP
fragmentării valorilor aprobat/asumat de dir
achizițiilor; general ;
Încheierea unor contracte cu Lacune legislative, 2 3 6- Consiliere etică; Șef structură, La data
prevederi contractuale norme neclare; nivel Formare profesională; Consilierul de elaborării/
nefavorabile entității – favorizare Neexercitarea medi Activități procedurate la etică; încheierii
funcției de prevenire/ nivelul structurilor; Personalul contractului;
clientela afiliată politic conducerii u
monitorizare și Utilizarea acțiunii/ autorizat a semna
entității; control ierahic și a funcției de avertizor de contractele; ( șef
procedurilor de lucru integritate; structură/CFPP/Ser
(format cadru Separarea funcției de viciul juridic/dep.

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

7
Anexa 4 DIN HG 599/ 2018
Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
Contract aprobate); executare/ economic);
Presiuni exercitate de control; Dir gen
conducerea entității;
Conduită etică
necorespunzătoare;

7. În Furnizarea de către membrii Conduită etică 2 3 6- Consiliere etică; Consilerul de etică;


domeniul Comisiei de informații în cadrul necorespunzătoare; Nivel Proceduri documentate, Șef structură/ Permanent/
conduitei procesului de achiziție unor Neexerciatarea medi actualizate; Președintele actualizare fișă
ofertanți agreați de managementul funcției de prevenire, Utilizarea acțiunilor de Comisiei de post/proceduri
membrilor u
instituției/ monitorizare, monitorizare, control și achiziție; operaționale/sist
Comisiei de nerespectarea regimului control; completarea Declarației em;
licitație; Dir gen
conflictului de interese; Presiuni din partea de
managementului confidențialitate/integritat
entității; e de către membrii
Lipsa procedurilor Comisiei; Constituirea
documentate- Comisiei din membri
declarație de integrii, fără antecedente
imparțialitate/ în domeniu;
Confidențialitate; Utilizarea funcției de
avertizor de integritate;

8. În Omisiunea cu/fără intenție cu Conduită etică 2 3 6- Consiliere etică, Președinte Anuală/la data
domeniul privire la verificarea existenței necorespunzătoare, medi Exercitare funcție control, comisie/șeful desfășurării
inventarierii / faptice a bunurilor raportat la Neexercitarea u Președintele ierarhic, inventarierii;
activității de comisiei/inopinat funcție Membrii comisiei,
evidenței evidențele contabile în vederea
monitorizare, control ierarhică a acestuia; Consilier de etică;

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

8
Anexa 4 DIN HG 599/ 2018
Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
patrimoniale sustragerii și valorificării/folos ierarhic,
personal; Presiuni interne;

Propunerea spre Conduită etică 2 3 6- Consiliere etică, Președinte Anuală/la data


casare/valorificare a unor bunuri necorespunzătoare, medi Exercitare funcție comisie/șeful desfășurării
care nu îndeplinesc condițiile de Neexercitarea u prevenire/monitorizare ierarhic, inventarierii;
activității de Control Membrii comisiei,
casare în vederea folosului
monitorizare, control Președintele Consilier de etică;
personal; ierarhic, comisiei/inopinat funcție
Presiuni interne; ierarhică a acestuia,

9.În Omiterea cu intenție/formularea Conduită etică 2 3 6 Activități procedurate Șeful structurii/ Permanent;
domeniul lacunară a înscrisurilor de către necorespunzătoare; nivel aprobate/implementate; Consilierul cu
reprezentării consilierul juridic în cauzele aflate Neexercitarea medi Verificarea îndeplinirii etica;
în instanță a funcției de prevenire/ condițiilor de legalitate la Dir gen
pe rolul instanțelor în vederea u
intereselor monitorizare/ nivel decizional a
ADP; obținerii unor foloase control și a funcției proiectelor aflate pe
necuvenite/avantaje de elaborare/ circuitul de aprobare,
patrimoniale/favorizării părții verificare la exercitarea controlului
adverse; nivelul structurii/ managerial de către
instituției; reprezentantul legal al
Presiuni interne; ADP.
Instruirea periodică a
personalului/cursuri de
etică;
Uzitarea funcției de
avertizor de integritate;

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

9
Anexa 4 DIN HG 599/ 2018
Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
10.În Denaturarea rezultatului Omisiune cu/ fără 2 3 6 Atribuții în fișa postului; Șef bir Permanent/
domeniul patrimonial al instituției prin intenție; Nivel Exercitarea funcției de contabiliotate; potrivit
evidenței nereflectarea/ Necunoașterea medi monitorizare/ Consilier etică; cerințelor legale;
neînregistrarea în evidențele prevederilor legale; u control de către șeful
financiar
contabile a operațiunilor; Îndeplinirea ierarhic;
contabile; defectuoasă a Consiliere etică;
sarcinilor/atribuțiilor Auditări externe/verificări
de serviciu; din diverse surse;
Conduită etică
necorespunzătoarea;
Neexercitatei funcției
de prevenire/
monitorizare/
control;
Neînregistrarea în Registrul de Omisiune cu/fără 2 3 6 Atribuții în fișa postului; Șef Bir contab; Permanent;
casă/contabilitate a încasărilor intenție; nivel Exercitarea funcției de
prin casieria proprie; Necunoașterea medi prevenire/
prevederilor legale; monitorizare/
u
Îndeplinirea control de către șeful
defectuoasă a ierarhic;
sarcinilor/atribuțiilor Consiliere etică;
de serviciu;
Conduită etică
necorespunzătoarea;
Neexercitarea
funcției de prevenire/
monitorizare/

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

10
Anexa 4 DIN HG 599/ 2018
Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
control;
Dubla plată a cheltuielilor; Omisiune cu/fără 2 3 6 Atribuții în fișa postului; Șef bir cont; Lunar;
intenție; nivel Exercitarea funcției de
Îndeplinirea medi prevenire/
defectuoasă a monitorizare/
u
sarcinilor/atribuțiilor control de către șeful
de serviciu; ierarhic;
Conduită etică Consiliere etică;
necorespunzătoarea; Verificări rulaj plăți
Neexercitarea diverse surse;
funcției de
prevenire/monitoriza
re/control;
11.Proiectul Fundamentarea veniturilor ADP Necunoașterea 2 3 6 Implementarea corecta a Personalul de Permanent;
si executia in functie de indicatori nereali indicatorilor reali nivel legislației, specialitate,
bugetului Situații incorecte, medi Respectare PO; Comisia SCIM si
u SNA,
Consilierul de
etica,
Comisia de
disciplină,
Directorul ADP
12. Exercitarea atribuției în mod Lacune legislative, 2 3 6 Consiliere etică; Șef structură, Permanent;
Activitatea defectuos cu consecințe materiale/ norme neclare; nivel Formare profesională; Consilierul de
de verificare financiare pentru entitate/folos; Neexercitarea medi Activități procedurate la etică;
funcției de nivelul structurilor; Dir gen

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

11
Anexa 4 DIN HG 599/ 2018
Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
și recepția prevenire/monitoriza u Dir gen adj
lucrărilor re și control ierarhic;
curente/capit Volum mare de
lucru;
al/bunuri/
Presiuni exercitate de
servici) conducerea entității;
Conduită etică
necorespunzătoare;

13. Elaborarea/ Lacune legislative, 2 3 6 Consiliere etică; Șef structură, La data


Activitatea asumarea/ norme neclare; nivel Formare profesională; Consilierul de elaborării
premergătoar stabilirea de către entitate a unor Neexercitarea medi Activități procedurate la etică; documentației;
cerințe care să favorizeze un funcției de nivelul structurilor; Dir gen
e contractării u
potențial prestator preferat de prevenire/monitoriza Utilizarea acțiunii de Dir gen adj
lucrării; re și control ierarhic;
entitate; avertizor de integritate;
Presiuni exercitate de
conducerea entității;
Conduită etică
necorespunzătoare;

14. Elaborarea/asumarea/stabilirea de Lacune legislative, 2 3 6- Consiliere etică; Șef structură, La data


Activitatea către entitate a unor cerințe care norme neclare; nivel Formare profesională; Consilierul de elaborării
de să favorizeze un comerciant; Neexercitarea medi Activități procedurate la etică; contractului de
funcției de prevenire/ nivelul structurilor; Director general
contractare u rezervare loc;
monitorizare și Utilizarea acțiunii/funcției Dir gen adj
rezervare control ierarhic; de avertizor de integritate;
mese piete Presiuni exercitate de Utilizarea funcției de

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

12
Anexa 4 DIN HG 599/ 2018
Identificarea si evaluarea riscurilor de corupție Stabilirea masurilor de intervenție

Domeniul
de activitate Responsabil Termen de
în care se Descrierea riscului Cauze P I E Măsuri de intervenție pentru realizare
manifestă implementare
riscul de
corupție
conducerea entității; refuz (semnare/
Conduită etică asumare) proiect de act
necorespunzătoare; administrativ/
înscris;
taxe si tarife aprobate prin
HCL
15.
Activitatea
de control
parcare
16.
activitatea
rezervare
parcare
resedinta

Agenda:
P – probabilitate, I – impact, E – expunere.
NOTĂ: Risc de corupţie - probabilitatea de materializare a unei ameninţări de corupţie care vizează un angajat, un colectiv profesional sau un domeniu de activitate,
determinată de atribuţiile specifice şi de natură să producă un impact cu privire la îndeplinirea obiectivelor/activităţilor unei autorităţi sau instituţii publice.

Satu Mare 440025, Martirilor Deportati nr. 25


Web: www.adpsm.ro, facebook/adp satu mare
E-mail: office@adpsm.ro Telefon: 0261.713.454

13

S-ar putea să vă placă și