Umorul poate fi, de asemenea, un personaj literar, subtil, frumos, care poate trece neobservat

pentru un moment sau poate fi observat de cineva care nu are simțul umorului,

“Comedia (din greacă κωμῳδία, kōmōdía) este o piesă de teatru, un film, un program de

televiziune, un spectacol de stand-up comedy, o carte sau orice alt mediu de divertisment destinat
să amuze publicul și să facă spectatorii să râdă. Termenul își are originea în Grecia Antică: în
democrația ateniană, opinia publică a alegătorilor era influențată de satira politică efectuată de
poeți comici în teatre.[1] Genul teatral al comediei grecești poate fi descris ca un spectacol
dramatic care pune două grupuri, vârste, sexe sau societăți unul împotriva celuilalt într-un
conflict amuzant. Criticul literar canadian Northrop Frye a descris aceste două părți opuse ca o
„Societate a Tineretului” și o „Societate a Vechiului”.[2] O viziune revizuită caracterizează
conflictul esențial al comediei ca o luptă între un tânăr relativ neputincios și convențiile sociale
care îi pun obstacole în speranța sa. În această luptă, tânărul este apoi constrâns de lipsa sa de
autoritate socială și rămâne cu puține opțiuni astfel încât recurge la șiretlicuri care generează
ironie dramatică, care la rândul ei provoacă râsete.[3]

Satira folosește comedia pentru a portretiza persoanele sau instituțiile sociale ca ridicole sau
corupte. Parodia imită și deformează în mod voit elementele cele mai caracteristice ale operei
altui autor, pentru a obține efecte satirice sau comice.

Alte forme de comedie includ comedia nebună, care își derivă umorul în mare parte din situații
sau personaje bizare, surprinzătoare (și improbabile) și comedia neagră, care se caracterizează
printr-o formă de umor care include aspecte mai întunecate ale comportamentului uman sau ale
naturii umane. În mod similar, umorul scatologic, umorul sexual și umorul etnic creează comedie
încălcând convențiile sociale sau tabuurile într-un mod comic. O comedie a manierelor ia de
obicei ca subiect o anumită parte a societății (de obicei societatea din clasa superioară) și
folosește umorul pentru a parodia sau satiriza comportamentul și manierismele membrilor
săi. Comedia romantică este un gen popular care descrie romantismul înfloritor în termeni
umoristici și se concentrează pe slăbiciunile celor care se îndrăgostesc.”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Comedie

Stand-up comedy își are rădăcinile în variate tradiții americane de divertisment popular din
secolul 19, de la vaudeville și monologuri umoristice (Mark Twain fiind unul dintre maeștii
acestui gen) până la clovneriile de circ. Majoritatea comicilor de la început erau priviți doar ca
“spunători de bancuri” care încălzeau publicul în deschiderea spectacolului sau distrau mulțimea
în timpul pauzelor. Să fii comic era considerat în principal un prim pas pentru a începe o carieră
serioasă în show business. Glumele erau în general de un umor gros și (adeseori când nu erau
transmise la radio sau televizor) moderat nerușinate, subiectele cuprinzând teme comice
obișnuite (glume despre soacră, umor etnic etc.). Umorul “albastru” sau comedia care era
considerată indecentă, era destul de popular în multe cluburi de noapte, dar repertoriul “albastru”
limita considerabil șansele comicului de a obține succesul veritabil.

Inițiatorii genului stand-up comedy erau “maeștrii de ceremonii”, așa cum erau numiți adeseori,
ai “epocii de aur” a emisiunilor radiofonice. Jack Benny, Fred Allen și Bob Hope provin cu toții
din vaudeville și deseori își deschideau emisiunile cu monologuri și numere comice. Acestea
urmăreau un subiect, erau caracterizate de improvizație și discuții privind diverse evenimente la
ordinea zilei. Programele erau în majoritate împărțite în monologul de deschidere, un număr
muzical, urmat de un skit sau povestire umoristică. Oaspeții acestor emisiuni erau variați și
includeau alți comici radio ai zilei, ca Burns și Allen. O “dispută” între Fred Allen și Jack Benny
a folosit ca material comic pentru aproape o decadă.

Spre sfârșitul anilor ’50 și în anii ’60, o nouă generație de comici americani a început să
exploreze subiectele politice, relațiile rasiale și umorul sexual. Stand-up comedy a alunecat de la
glumele rapide și one-linere către monologuri, adesea cu umor negru și satiră ascuțită. Lenny
Bruce a avut o influență foarte mare în împingerea limitărilor în ceea ce era considerat
divertisment acceptabil (între comici, asemenea “rupere de bariere” datează cel puțin din vremea
vaudeville-ului într-o glumă tradițională numită Aristocrații pe care comici obișnuiau să și-o
spună numai unii altora). Comicii de culoare ca Redd Foxx, multa vreme fiind legați de scenele
segregate, au început de asemenea să pătrunda spre publicul alb în această perioadă.
Fenomenul stand-up comedy a explodat în timpul anilor ’70, câțiva entretaineri devenind mari
vedete pe baza spectacolelor de stand-up. Acesta s-a extins de la cluburi de noapte și teatre la
concerte uriașe în arene sportive. Richard Pryor și George Carlin au urmat stilul acerb al lui
Lenny Bruce pentru a deveni simboluri ale contraculturii. Steve Martin și Bill Cosby au avut un
nivel similar de succes cu numere comice de o factură mai blândă. Stilul vechi de stand-up
comedy a fost menținut în viață de Rodney Dangerfield și Buddy Hackett, care s-au bucurat de o
relansare a carierelor. Programe de televiziune ca Saturday Night Live și The Tonight Show au
funcționat ca o rampa de lansare pentru alte stele ale genului comic.

Marea popularitate de care genul se bucura a dus la un boom al locațiilor în care acesta se putea
practica, atât pentru comicii locali cât și pentru comicii care faceau turnee, în multe orașe
americane. Multe stele ale genului au încheiat contracte importante cu posturile de televiziune, și
celebrități ale televiziunii și lumii filmului ca Robin Williams, Eddie Murphy și Billy Cristal își
testau aptitudinile comice cu apariții live de stand-up comedy. Apariția postului HBO (care putea
prezenta comicii necenzurați) și a altor canale de televiziune prin cablu precum Comedy Central
au adăugat nebuniei ce înconjura fenomenul. Către anii ’90, suprasaturația a dus către un declin
al genului, în timp ce piața a devenit oarecum inundată de comici. Cu toate acestea, comicii
consacrați încă aveau spectacole cu casa închisă și noile talente aveau la dispoziție multe locații
mai mici în care să se poată manifesta și eventual să își poată lansa cariera.

Mulți sunt de părere că Chris Rock, a cărui carieră și-a început ascensiunea în 1996 prin
popularitatea imensă a spectacolului Bring the Pain, a avut o mare influență în revenirea
fenomenului care a avut loc în cea de-a doua jumătate a anilor ’90. La început de secol 21, stand-
up-ul se bucură de o nouă și sporită popularitate, nu numai datorită succesului înregistrat de
Chris Rock, dar și datorită apariției mediilor accesibile de informare precum internetul și
canalele de televiziune gen Comedy Central. La ora actuală există un anume fel de renaștere în
lumea comediei datorită faptului că tineri comici (adesea cu vârstele cuprinse între cinsprezece și
douăzeci și nouă de ani) își găsesc drumul către scenă și schimbă standardele, dezvoltând forma
de artă într-o nouă direcție pentru o nouă eră.

În Statele Unite, New York este considerat în continuare de mulți ca fiind inima scenei stand-up,
majoritatea vedetelor tinere aflate în ascensiune ca și cei mai în vogă performeri încercându-și cu
regularitate materialul la clubul Comedy Cellar când nu se află în turneu. Clubul Caroline’s de pe
Broadway a contribuit în pionieratul celor din “clubul capetelor de afiș și este considerat în
continuare unul din cele mai importante cluburi din țară pentru capetele de afiș, performerii din
trecut incluzandu-i pe Andrew Dice Clay, Bill Hicks, Colin Quinn, Gilbert Gottfried, Mitch
Hedberg, Jerry Seinfeld.

În zona Greenwich Village din New York, comedia înflorește chiar și în afara circuitului de
cluburi cu specific stand-up. Teatrele care sunt mai cunoscute pentru sketch comedy, ca Upright
Citizens Brigade Theatre (UCB), ca și cabarete care nu oferă în exclusivitate nici unul din
genurile comice, ca Rififi, au show-uri săptămânale de comedie. Teatrul UCB are “Crash Test”
în fiecare luni, prezentat de Aziz Ansari. Rififi are “Invite Them Up”, prezentat de Bobby
Tisdale și Eugene Mirman.

Am putea spune chiar că aceste locuri ajută la dezvoltarea unei noi forme de comedie – comedia
alternativă – care implică umor mai bazat pe caractere, suprarealist sau absurd spre deosebire de
observații asupra vieții de zi cu zi sau teme polemice. Un număr crescând de comici (Demetri
Martin, Slovin și Allen, Andres du Bouchet) nu se urcă pe scenă pentru a spune numai glume,
alegând să cânte sau să joace schițe, făcând spectacolele lor mai asemănătoare cu vaudeville-ul
decât cu stand-up-ul tradițional.

Los Angeles este cealaltă piață majoră pentru stand-up-ul american, fiind sediul unei mari părți
din industria americană de divertisment și oferindu-le comicilor cea mai mare posibilitate de a se
extinde către film și televiziune. Scena de comedie din Los Angeles prezintă în mod consistent
pe mulți din cei mai cunoscuți comici din lume care au spectacole în mod regulat în importante
cluburi de comedie cum ar fi The Laugh Factory, Hollywood Improv sau Comedy Store. Această
scenă este destul de criticată pentru faptul că are mulți comici interesați de a face tranziția către
alte medii și mai puțini dedicați numai stand-up-ului ca formă de artă. Printre figurile
proeminente de aici se numără Dane Cook, Kathy Griffin, Dom Irrera, Jim Carrey, Dante, Jay
Leno (dintre care nici unul nu a avut debutul în Los Angeles) și mulți alții. Există o scenă de
comedie care se dezvoltă cu rapiditate în zonele North Hollywood și Silverlake ale L.A.-ului,
având în vedere că aceste zone au experimentat un aflux de artiști în ultima decadă deoarece
prețurile în domeniul imobiliar au crescut în West Los Angeles.

Deși nu atât de recunoscut ca New York sau L.A., Boston a avut adesea o scenă de comedie
înfloritoare. Cu toate că adesea se mută la New York sau Los Angeles înainte de a obține
succesul în mainstream, Boston a produs aproape la fel de mulți comici notabili în anii ’90 ca și
New York-ul.

Comicii importanți provenind din Boston sunt Denis Leary, Louis C.K., Lenny Clarke, Dane
Cook, Doug Stanhope, Robert Kelly, Patrice Oneal, Bill Burr și Gary Gulman. Un alt număr de
comici născuți în New Jersey și New York și-au făcut debutul în cluburile din Boston – Joe
Rogan, Steven Wright și Bobcat Goldthwait. Boston poate fii văzut ca cel de-al doilea oraș al
comediei.

San Diego este de asemenea cunoscut în lumea comediei pentru că aici au debutat mulți tineri ca
Mark Brazil, Bobby Lee, Dat Phan, Fred Burns, Dante, Faison Love, Rene Sandoval, Jamie Foxx
(care are o carieră serioasă în muzică și actorie, fiind laureat al premiului Oscar), Wild Willie
Parsons, Anthony Ramos și Tommy Chun. Houston și Dallas au produs la rândul lor un număr
respectabil de comici.

Emisiunea televizată Last Comic Standing a adus în ultima perioadă stand-up comedy de o
factură mai blândă în casele oamenilor care altfel nu ar fi participat la astfel de evenimente.

În afara Statelor Unite, există scene de stand-up comedy înfloritoare în Canada, Marea Britanie,
Irlanda și Olanda unde au loc festivaluri importante de comedie, film și industrie a
divertismentului. Nu numai asta, dar unii comici chiar își folosesc numerele de stand-up pentru a
avea un impact asupra relațiilor internaționale sau pentru a promova pacea și înțelegerea între
culturi. Spre exemplu, proiectul “Allah Made Me Funny – Official Muslim Comedy Tour” este
realizat de trei comici musulmani din America (Preacher Moss, Azhar Usman și Azeem) ce se
folosesc de umor în general și de stand-up comedy în particular pentru a detensiona relația dintre
musulmani și non-musulmani, a promova o mai bună înțelegere a culturii și obiceiurilor
musulmane și a face comentarii sociale legate de viața musulmană în America.

Stand-up comedy este principalul obiectiv a trei festivaluri internaționale majore: Edinburgh
Fringe Festival în Edinburgh, Scoția; Just for Laughs în Montreal, Canada; Melbourne
International Comedy Festival în Melbourne, Australia; și a unui număr de festivaluri mai mici,
dintre care cele mai importante sunt Boston Comedy and Film Festival și New York
Underground Film Festival. Formatul de festival s-a dovedit a fii de mare succes în atragerea
atenției către forma de artă și este adesea folosit ca loc în care se caută talente și piatră de
încercare de către profesioniștii din industrie în căutare de fețe noi.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Stand-up_comedie